Educația timpurie

Educaţia timpurie se referă la educaţia copilului în primele stadii ale

copilăriei, de la naştere până la 6/7 ani, oferindu-i condiţii pentru dezvoltarea
deplină, respectând dezvoltarea individuală şi de vârstă a acestuia.
Educaţia şi îngrijirea timpurie pentru dezvoltare constituie un
concept şi o orientare actuală care încearcă să dea răspunsuri la neliniştile şi
descoperirile referitoare la noile generaţii. (Early Childdhood Care for
Development, ECCD). Este vorba în acelaşi timp, de o disciplină nouă de
studiu care combină elemente din mai multe câmpuri de cunoaştere şi acţiune
şi care include: stimularea copilului mic, sănătatea, nutriţia, educaţia
timpurie, dezvoltarea comunităţii, dezvoltarea femeii, psihologie, sociologie,
antropologie, dezvoltarea copilului, şi chiar economie.

DEFINIREA CONCEPTULUI DE
EDUCAŢIE TIMPURIE
 Pentru a aborda educaţia timpurie este bine să pornim de la a înţelege diferitele
perspective în care poate fi construită. Dacă pornim în perspectiva nevoilor vor apela la cunoştinţe
psihologice şi sociologice asupra dezvoltării umane. Dacă accesăm perspectiva drepturilor vom
dezvolta ideile referitoare la politicile care însoţesc acest nou domeniu.
Nu este suficient să argumentăm nevoia de educaţie adecvată la vârstele mici: este nevoie
ca ea să fie recunoscută prin drepturile acceptate şi transformată în acţiune reală prin programe
adecvate. La nivelul acţiunii apare şi calitatea acestor programe precum şi eficienţa lor. Perspectiva
drepturilor descrie în primul rând eforturile internaţionale de a stabili direcţii strategice comune
statelor în această direcţie. Astfel, una din temele specifice de educaţie pentru politicile UNESCO şi
UNICEF este dezvoltarea şi protecţia micii copilării. Este vorba de a încuraja comunităţile de a se
preocupa şi de a oferi condiţii favorabile pentru toţi copiii mici, spre a le încuraja dezvoltarea. Este
vorba, cu precădere, de acele situaţii în care copiii sunt defavorizaţi şi devin vulnerabili în
dezvoltare datorită unor medii sociale marginale şi-sau exclusive (sărăcie, orfani, HIV SIDA,
minorităţi, fete, etc).

Educaţia la vârstele mici ca obiectiv al

politicilor internaţionale
 La nivel internaţional se acordă tot mai multă importanţă
problematici care ţine de recunoaşterea faptului că dezvoltarea
intelectuală, emoţională şi fizică, socializarea şi achiziţiile culturale
interacţionează toate în constucţia vieţii copilului mic. Tocmai
pentru că lumea copilului mic este adevăratul capital al viitorului,
ECCD este recunoscută în toată lumea ca un element esenţial al
educaţiei permanente şi în strategiile de susţinere a dezvoltării
umane şi sociale. Mai mult, s-a demonstrat prin studii de cost-
eficienţă faptul că beneficiile economice şi sociale ale ECCD
acţionează asupra individului şi a societăţii ca un întreg care
depăşeşte costurile.
 Definiția acceptată la nivel internațional pentru copilăria
timpurie este perioada din viața unui copil de la naștere până la vârsta
de opt ani și include atât servicii, cât și alte prevederi/măsuri pentru
copiii preșcolari și pentru copiii aflați în primii ani de școală
(Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 2006).
Copilăria timpurie, cea mai importantă perioadă din viaţa copilului,
este marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, la
şcoală şi în viaţă. Intervenţia adultului asupra copilului în această
perioadă este fundamentală.
Termenul de educație și îngrijire timpurie se referă la orice
aranjament/acord care oferă educație și îngrijire pentru copiii de la
naștere până la vârsta școlară obligatorie - indiferent de
tip/aşezamânt/infiinţare, finanțare, orele de funcţionare sau conținutul
programului, incluzând aici serviciile antepreșcolare și preșcolare (pre-
primare).
 Așadar, prin educație timpurie se înțelege abordarea
pedagogică prin care se acoperă intervalul de viață de la naștere
până la momentul intrării copilului în școală, respectiv în jurul
vârstei de 6/7 ani (sistemul de învăţământ românesc).

Perspectiva asupra perioadei copilăriei timpurii, coroborată cu

analize și studii privind evoluția familiei şi a rolului femeii în societate,
precum şi cu noile descoperiri şi teorii asupra dezvoltării copilului, a
determinat o schimbare în discursul guvernelor, în cât mai multe țări,
privind serviciile integrate pentru copilul mic. În același timp, aceste lucruri
au orientat preocupările specialiștilor și a celor care răspund de construirea
strategiilor și a politicilor socio-educaționale către ideea de oportunitate a
îngrijirii, creșterii și educării copilului mic în afara familiei, în servicii
specializate și, prin urmare, către trecerea de la îngrijirea privată, în familie,
la cea în servicii publice, denumite servicii de îngrijire şi educație, în afara
familiei (”out of family”), dar din care familia nu este exclusă ci,
dimpotrivă, invitată să participe activ la educația copilului.
• FIECARE COPIL ARE DREPTUL LA EDUCAȚIE – ÎNCEPÂND DE LA
NAȘTERE
Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului are ca scop promovarea
bunăstării copiilor și asigurarea respectării nevoilor și drepturilor lor, iar dreptul la
educație este unul dintre drepturile fundamentale, stipulat în mod explicit în
Convenție. România a ratificat Convenția în 1998.

• COPIII MICI ÎNVAȚĂ ÎN MOD CONSTANT – PRIN JOACĂ

Conform cercetătorilor din educație și a neurobiologilor, copiii dobândesc
doar o mică parte din cunoștințe în sistemul de educație formală (estimările variază
între 10 și 30%). Cea mai mare parte a educației lor se petrece în afara școlii – în
familie, cu prietenii, la locul de joacă, în cartier, în programele de tip after-school și
în centrele de zi. În fiecare zi, copiii explorează în mod creativ lumea din jurul lor.
De când se nasc, încep să dobândească abilități complexe și cunoștințe de bază
esențiale jucându-se și interacționând cu persoanele care îi îngrijesc și cu alți copii.
Ca urmare, este deosebit de important să facilităm și încurajăm învățarea informală
în primii ani de viață.

Argumente care favorizează dezvoltarea

programelor de educație timpurie
• ABILITĂȚILE PRECURSOARE FORMEAZĂ FUNDAMENTUL
SUCCESULUI ȘCOLAR ULTERIOR
Cercetările arată că succesul școlar depinde în mare măsură de educația și
învățarea fundamentală care are loc înaintea începerii școlii. Așanumitele
abilități precursoare de matematică și limbaj au un rol important în acest
context. Copiilor capabili să comunice și să-și împărtășească gândurile cu
ceilalți, și care au descoperit bucuria discutării experiențelor, planurilor și
descoperirilor lor, le este mai ușor să învețe să citească și să scrie. Copiii
curioși care au investigat și comparat cantități, forme și materiale când erau
încă foarte mici învață mai ușor aritmetică și fizică.

• EDUCAȚIA ȘI ÎNGRIJIREA TIMPURIE DE ÎNALTĂ CALITATE

PROMOVEAZĂ OPORTUNITĂȚILE ECHITABILE
Când copiii intră la grădiniță, abilitățile personale: motorii, lingvistice,
cognitive, sociale și emoționale diferă de la copil la copil. Dovezile arată că,
atunci când copiii înregistrează întârzieri în dezvoltare la vârstele mici,
recuperarea ulterioară poate fi destul de anevoioasă. De aceea, este atât de
important să le oferim tot sprijinul necesar pentru a beneficia de un start
bun în viață.
• EDUCAȚIA ȘI ÎNGRIJIREA TIMPURIE SPRIJINĂ SARCINA
ȘCOLILOR
Programele pentru educația și îngrijirea timpurie ajută și la ușurarea sarcinii
școlilor. În ceea ce privește finanțarea, timpul și personalul, aceste
programe scad costul educației pentru copiii cu întârzieri în dezvoltare și
nevoi speciale. Aceasta le permite tuturor copiilor, inclusiv celor care
necesită sprijin special și celor supradotați, să beneficieze cât mai de
timpuriu de sprijinul și resursele necesare.

• O POLITICĂ PENTRU COPILĂRIA TIMPURIE ESTE PROFITABILĂ

Fiecare dolar investit de către o societate în educația și îngrijirea timpurie
aduce un profit de cel puțin doi dolari. (Studiul prof. James Heckman
Programului Perry Preschool și alte studii similare au arătat proporții cost-
beneficiu între 1:17 și 1: 2.
De asemenea, dovezile arată că beneficiile sociale sunt cu atât mai mici cu
cât intervenția educațională este implementată mai târziu. Mai mult, când
programele sunt implementate mai târziu, ele sunt adesea cu mult mai
costisitoare. Astfel, o strategie de promovare și prevenție are numeroase
beneficii.
 În România, ca în majoritatea statelor lumii, educaţia timpurie
a copiilor (ETC) contribuie la supravieţuirea, creşterea, dezvoltarea şi
instruirea/învăţarea timpurie a copiilor, incluzând aspectele sănătăţii
lor, ale alimentaţiei şi igienei, precum şi ale dezvoltării cognitive,
sociale, fizice şi emoţionale, începând din momentul naşterii (şi chiar
mai înainte, din perioada intrauterină de dezvoltare) și terminând cu
intrarea în şcoala primară, în cadrul învăţământului formal.

În acest context, până la apariția Legii Educației Naționale din

2011, Ministerul Educației Naționale (MEN) și-a asumat dezvoltarea,
cu precădere, a componentei de învățământ preșcolar (copii de 3-6
ani) și, ulterior, consolidarea și extinderea acesteia cu componenta de
educație antepreșcolară (copii de la naștere la 3 ani).
 Într-o accepţiune generală, EDUCAŢIA este procesul prin care
se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, raportându-
se la societate şi la individ. Între formele educaţiei figurează şi
educaţia formală (pe lângă cea nonformală şi informală) care are un
caracter organizat, sistematizat, instituţionalizat.
Numeroase cercetări arată că, pentru orice problemă care apare
în dezvoltarea unui copil, cu cât intervenţia este mai timpurie, cu atât
şansa de remediere este mai mare.
Studii recente, cu privire la dezvoltarea creierului unui
bebeluş, ne arată că cei mai mulţi neuroni se formează în perioada de
la naştere până la 8 ani. Aşadar, dacă un copil nu primeşte hrană
adecvată şi suficientă vârstei şi necesităţilor organismului, suficiente
îngrijiri, dragoste şi atenţie din partea părinţilor şi, mai târziu, a
educatorilor cu care interacţionează, precum şi dacă nu este suficient
de stimulat în această perioadă, el poate rămâne cu un deficit în
dezvoltare, care poate pune în pericol evoluţia lui ulterioară.
 Bebeluşii şi, în general, copiii până la un an experimentează
viaţa mult mai holistic decât orice alt grup de vârstă. În aceşti primi
ani, fiecare domeniu de dezvoltare (social, emoţional, cognitiv,
lingvistic şi fizic) le susţine pe celelalte şi niciunul nu operează
independent. În acest context, adultul trebuie să înţeleagă faptul că tot
ce se află în jurul copilului prezintă un interes deosebit pentru acesta,
drept care cel mic doreşte să experimenteze. De aceea, va trebui să
interacţioneze adecvat cu copilul, să îl expună la stimuli variaţi şi, în
consecinţă, să îl stimuleze simultan, atât pentru dezvoltarea fizică, cât
şi pentru cea cognitivă, de limbaj sau socioemoţională. Acum,
rutinele şi tranziţiile sunt activităţi de învăţare.

Educaţia timpurie are în vedere: perioada

antepreşcolară (0-3 ani) şi perioada
preşcolară (3-6/7 ani).
 Achiziţiile copilului în primii ani de viaţă sunt enorme şi decisive. În prima perioadă a
copilăriei mici (1-3 ani), el învaţă să meargă, să vorbească, să întrebe despre el şi despre tot ce se
întâmplă în jurul lui perioada următoare (3-6/7 ani) este cea în care socializarea se îmbină cu
pregătirea copilului pentru şcoală.
Toate etapele au în vedere dezvoltarea competenţelor pentru lume şi viaţă.
Prin extensie, aşa cum este descrisă în cartea d-nei prof. Ecaterina Vrăsmaş, „Educaţia
timpurie”, aceasta cuprinde, din punct de vedere pedagogic, mai multe domenii sau componente de
aplicaţie, printre care :
• - Educaţia prenatală a familiei;
• - Educaţia copilului mic (0-1 an)
• - Educaţia şi consilierea părinţilor şi familiei în general;
• - Educaţia copilului între 1-3 ani ani
• - Educaţia preşcolară sau preprimară;
• - Educaţia educatorilor pentru vârstele mici ale copiilor;
• - Educaţia comunităţii;
• - Educaţia pentru sănătate şi educaţia nutriţiei ca parte a acesteia;
• - Educaţia preventivă pentru eliminarea riscurilor din copilărie;
• - Educaţia prevenirii şi remedierii dificultăţilor instrumentale şi intervenţia timpurie.
• - Educaţia pentru comunicare şi stimularea dezvoltarii, limbaj si expresie,
• - Educaţia prosociala si educaţia pentru paticipare şi construcţia indentităţii.
• Fiecare copil este unic, cu nevoile lui specifice şi particulare. Nevoile
copilului sunt cerinţe importante pentru educaţie, sunt diferite de la un
copil la altul şi de la perioadă la alta, deci abordarea lui nu poate fi
generală, ci specifică fiecăruia.
• Educaţia este continuă, ea începe din primele momente ale vieţii şi se
derulează pe tot parcursul acesteia.
• Fiecare act de îngrijire este un demers educativ, iar interacţiunea activă cu
adultul este definitorie.
• Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe carei le oferă rutina
zilnică, interacţiunile cu ceilalţi, organizarea mediului şi activităţile de
învăţare.
• Învăţarea copilului mic se realizează prin explorări şi experienţe, în
situaţii de joc.
• Dreptul la şanse egale presupune accesul la servicii de calitate.

Principii şi valori ale educaţiei

timpurii
 Din contextul teoretic şi practic prezentat până acum reiese clar că un
program educativ trebuie să înceapă de la vârste foarte mici. Dacă la vârstele
mici se constituie baza dezvoltării personalităţii, preocuparea educaţiei trebuie
să fie de a interveni cât mai devreme în formarea şi dezvoltarea copilului. Un
program educativ eficient este acela care îşi propune sp ia în seamă copilul de
la primele momente ale existenţei sale şi care implică toti agenţii educaţionali
care contribuie la creşterea şi dezvoltarea lui.
Conceptul de educaţie timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:
• Începerea preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;
• Implicarea familiei şi a comunităţii în educarea copilului antepreşcolar şi
preşcolar.
 Copilul mic, până intră în creşă sau grădiniţă, este în grija
familiei. De asemenea, atunci când copilul este la creşă sau la
gradiniţă el face parte şi din familie, unde îşi petrece - firesc- cea mai
mare parte a existenţei. Instituţiile de educaţie nu se pot substitui
familiei, ci o sprijină şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor intra şi
extra familiale. Nici o instituţie, oricât de bună ar fi ea, nu poate
înlocui familia. Educaţia timpurie se preocupă de extinderea
strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi în familie. Se
vorbeşte astfel de programe educative care sprijină mamele în timpul
sarcinii, pentru a avea un copil sănătos. Studiile au dovedit că educaţia
parentală începe din momentul concepţiei fătului. Rolurile parentale
se învaţă şi se dezvoltă odată cu creşterea şi îngrijirea copilului. Igiena
şi îngrijirea copilului sugar constituie o altă preocupare a educaţiei
timpurii, pentru că, în hrănirea şi în grija faţă de sănătatea şi curăţenia
micuţului copil, stă punctul de plecare a sănătăţii psihice şi sociale de
mai tarziu.
 Grădiniţa constituie prima experienţă a vieţii în societate. Ea le
creează o gamă întinsă de relaţii noi cu copiii de aceeaşi vârstă şi cu
adulţii, toţi necunoscuţi.
La intrarea în grădiniţă, copilul de 3-4 ani se caracterizează
prin fragilitatea lui fizică, fapt care îl menţine într-o stare de
dependenţă faţă de adult. Mersul lui nesigur, gesturile împrecise,
descoperă imperfecţiunea coordonării neuromotorii. El oboseşte
repede şi are mereu nevoie de odihnă. Limbajul lui este mai mult sau
mai puţin dezvoltat, redus doar la monolog sau la exprimarea
necesităţilor lui esenţiale. În această perioadă, activitatea esenţailă a
copilului este jocul, la început solitar, apoi paralel cu jocul altora şi
caracterizat prin impulsivitate, discontinuitate. Copilul mic nu se duce
spre ceilalţi. Îi este chiar frică de ei şi are momente când este stăpânit
de un profund sentiment de nesiguranţă, care se traduce prin lacrimi şi
strigăte. Deosebit de importantă şi de activă este formarea
comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, a
deprinderilor şi a obişnuinţelor legate îndeosebi de comportamentele
alimentare, de îmbrăcare şi de starea de igienă.
 Copilul de 4-5 ani devine mai sensibil la evenimentele din jurul
său şi este capabil să facă aprecieri faţă de comportamentul altora. Prin
structura educării unor trăsături de voinţă şi caracter, copiul se poate
antrena în activităţi de mai lungă durată şi se străduieşte să îi fie de folos
adultului. Mişcările devin acum mai precise şi mai rapide, iar mersul mai
sigur. Prin mişcare, prin manipularea obiectelor, are loc o dilatare a
câmpului perceptiv, ceea ce duce la dezvoltarea bazei intuitive a gândirii.
La aceasta contribuie evoluia calitativă a limbajului, îndeosebi a formei
sale interioare, care contribuie la organizarea întregii activităţi psihice şi
devine un puternic factor de autoreglaj.
La această vârstă se observă o evoluţie a personalităţii copilului în
direcţia dobândirii unei anumite conştiinţe de sine. Copilul îşi poate pune
în valoare propria personalitate, încercând o centrare a atenţiei celorlaţi
asupra propriei persoane. Aceste tendinţe sunt transpuse în plan
compoertamental print-o serie de manifestări ca: opoziţie faţă de adult,
negativism, spirit de contrazicere, autonomie, aspecte ce trebuie
cunoscute, interpretate şi valorificate în plan pedagogic.
 Copilul mare, din ultima grupă de grădiniţă, înainte de
începerea şcolii, este mult mai dezvoltat din punct de vedere fizic.
Datorită creşterii gradului de maturizare generală a personalităţii
copilului, se constată o mai mare adaptare a acestuia la mediile sociale
în care trăieşte şi la exigenţele exprimate de membrii acestora, o
autoreglare mai eficientă a comportamentelor copilului în raport cu
interacţiunile pe care le are în mediul familial şi al grădiniţei şi o
dezvoltare a inteligenţei generale, exprimată prin creşterea gradului de
înţelegere a raportulrilor de cauzalitate, de determinare, de
condiţionare dintre fenomene, exprimate în mod concret.
Activitatea esenţială este tot jocul, dar, cu ajutorul lui, îşi
manifestă acum iniţiativa, activtatea voită şi gândită. Stabileşte
legături multiple cu ceilalţi. Este capabil de atenţie, de efort durabil şi
poate începe asimilarea deprinderilor necesare pentru şcoală.
• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii
copilului, în funcie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale,
sprijinind formarea autonomă şi creatvă a acestuia;
• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii,
cu mediul, pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi
conduite noi. Încurajarea explorărilor, a exerciţiilor, a încercărilor
şi a experimentărilor, ca experinţe autonome de învăţare;
• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a
autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi,
deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe
tot parcursul vieţii.

Finalităţile educaţiei timpurii

• Educatia formală este educaţia intenţionată, sistematică şi evaluată, încredinţată
specialiştilor din domeniul acceptat instituţional, juridic, statal şi social, al
educaţiei (profesori, învăţători, educatori, lectori, etc). Acest tip de educaţie
cuprinde totalitatea influenţelor şi acţiunilor organizate sistematic, gradate
cronologic şi elaborate în cadrul unor instituţii specializate, în vederea formării
personalităţii umane.
• Educaţia nonformală cuprinde totalitatea acţiunilor organizate în mod sistematic,
dar în afara sistemului formal al educaţiei. Această formă de educaţie este
considerată complementară cu educaţia formală sub raportul finalităţilor
conţinutului şi a modalităţilor concrete de realizare.
• Educatia informală este considerată ca fiind educaţie incidentală şi include
totalitatea influenţelor neintenţionate, eterogene şi difuze, prin care fiecare
persoană dobândeşte cunoştinţe, abilităţi şi aptitudini din experienţele sale zilnice.

Forme ale educaţiei