EDUCAŢIA TIMPURIE.

PRINCIPII PRIVIND ORGANIZAREA SERVICIILOR

DE EDUCAŢIE TIMPURIE ÎN ROMÂNIA.

Argumente în favoarea educaţiei timpurii. Note distinctive, valori, principii şi finalităţi

ale educaţiei timpurii.

Violeta Nica

 Educaţia timpurie – consideraţii generale

Considerată a fi prima etapă a sistemului educațional, practic primul stadiu de educaţie formală a
copiilor, educaţia timpurie este piatra de temelie ce stă la baza unei viitoare dezvoltări
armonioase a acestora. Intervalul de referinţă vizează perioada cuprinsă între naștere și vârsta de
8 ani, o perioadă remarcabilă în care creierul unui copil, foarte sensibil la mediul înconjurător,
are capacitatea de a-şi forma abilităţi cheie şi de asimila concepte fundamentale necesare în
viitoarea sa dezvoltare. Este totuşi o perioadă scurtă, în care creşterea este rapidă, ceea ce
înseamnă că această formă de educaţie trebuie instituită încă de la început şi trebuie să se
concentreze pe etapele de dezvoltare critice, abilitățile și conceptele pe care copiii le dobândesc
în această perioadă a vieții lor, de la abilitățile socio-emoționale până la începuturile calculului,
alfabetizării și gândirii critice.
Educaţia timpurie este privită astăzi, în ţările dezvoltate, „drept intervenţie formativă strategică”
(Liliana Stan - Problematica educaţiei timpurii – o provocare pentru curriculum universitar
actual). Această formă de educaţie presupune, în totalitatea sa, o paletă multidimensională şi
multifactorială de acţiuni ce vizează modelarea copilului, de la naştere şi până la vârsta de 6-8
ani, practic vârsta de intrare la şcoală, cu scopul creării unei baze solide pe care se poate construi
viitoarea sa personalitate.
Declaraţia de la Jomtien, adoptată în anul 1990 în cadrul conferinţei din Thailanda, a marcat un
moment important pentru educaţia timpurie, în sensul că ea a acreditat ideea că învăţarea începe
de la naştere, vizând astfel şi copii mai mici de trei ani aflaţi în familii, în creşe, centre de zi ş.a.
(Stan, 2014, p.31)

 Argumente în favoarea educaţiei timpurii

Finalitățile educației timpurii vizează o serie de aspecte comportamentale ale preşcolarilor, care
se constituie în premise ale competențelor cheie formate, dezvoltate și diversificate, pe traseul
ulterioarei școlarizări. Învăţarea, alături de îngrijire, nutriţie adecvată, păstrarea sănătăţii,
stimulare variată etc., favorizează dezvoltarea armonioasă, în toate planurile, a copilului - fizică,
psihică, socială/socio-morală/civică şi emoţională.
Studiile arată că educaţia timpurie oferă copiilor beneficii importante, cum ar fi:
 Concentrarea
 Răbdarea
 Lucrul în echipă
  Entuziasmul pentru învăţare
 Socializarea
 Cooperarea
Astfel, un mediu receptiv, antrenant și de sprijin este propice unei dezvoltări adecvate în primii
opt ani de viață, dezvoltare ce stabilește fundația pentru sănătatea și bunăstarea viitoare.
Pe de altă parte, educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor, la progresul acestora
şi ulterior la integrarea lor în societate. Tot studiile arată că majoritatea copiilor care au
beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini
pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul
parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea
abandonului şcolar.
În contrapartidă, anumiţi factori dăunători, cum ar fi neglijența și stresul cronic, pot împiedica un
copil să își atingă întregul potențial, ba chiar poate crea traume cu efecte greu de controlat, de
gestionat sau ireversibile.
Din perspectiva UNESCO, educația timpurie este unul dintre obiectivele sale de dezvoltare
durabilă.

 Educaţia timpurie în România

În România, preocupările legate de educaţia timpurie au început să se manifeste pregnant după

1990, în plan juridic, social, asistenţial şi pedagogic.

 Legislaţie
În baza Legii nr. 18/ 1990, a avut loc ratificarea Convenţiei drepturilor copilului, iar în anul
2004, a fost adoptată Legea nr. 272 - Legea unică a copilului privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului/Legea Copilului. Anterior, în anul 2001, era înfiinţată, prin Ordonanță de
urgență a Guvernului României, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție –
ANPCA, scopul de a asigura un cadru administrativ unitar pentru promovarea, respectarea şi
garantarea tuturor drepturilor copilului. Redenumită Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului – ANPDC, această instituţie a fost desfiinţată în anul 2009, iar sarcinile i-
au fost preluate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor
Copilului – ANPFDC.
Au urmat alte demersuri importante, care au vizat structurarea cadrului legislativ legat de
funcţionarea creşelor, printr-o succesiune de acte normative: Legea nr. 263/ 2007, HG Nr. 1252/
2012, Legea nr. 90/ 2014.
Începutul reformei sistemului de protecţie a copilului în România a fost marcat de elaborarea
primei Strategii guvernamentale în domeniul drepturilor copilului (pentru perioada 1997-2000).
De asemenea, un moment important l-a constituit elaborarea, în anul 2005, de către Ministerul
Educaţiei Cercetării şi Tineretului cu sprijinul UNICEF din România, a Strategiei privind
educaţia timpurie, intervenţie proiectată până în anul 2015. Această strategie a generat două
proiecte reprezentative şi anume Proiectul pentru reforma educaţiei timpurii (PRET) şi Proiectul
de educaţie timpurie incluzivă (PETI).
În anul 2001, România a adoptat Programul Naţional de Educaţie Parentală în Învăţământul
Preşcolar.
După mai multe variante elaborate începând cu anul 1990, a apărut în anul 2008 Curriculumul
pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani) şi concomitent Curriculumul pentru educaţia timpurie a
copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/ 7 ani.
Noua Lege a Educației Naționale, din anul 2011, promovează oficial conceptul de Educație
Timpurie în România.
Educația timpurie de calitate este, din 30 iunie 2020, parte din Strategia Națională de Apărare a
Țării pentru perioada 2020-2024, statul român recunoscând importanța fundamentală a educației
timpurii de calitate în dezvoltarea societății.

 Învăţământul preşcolar alternativ şi particular

Începând din 1990, au fost înfiinţate grupe de grădiniţă Waldorf, o grupă de preşcolari
Montessori, în Bucureşti din 1991, grupe Step by Step şi ale alternativei educaţionale Planul Jena
din 1994. Ulterior anului 1990 s-au făcut eforturi de organizare a învăţământului preşcolar
particular.
Primele grupe Step by Step au început să funcționeze în România în 7 grădinițe publice din 7
județe. Schimbarea la nivel preșcolar adusă de alternativa educațională Step by Step a determinat
reconsiderarea actului educațional, educație centrată pe copil, prin care fiecare copil este
respectat, cu specificul cultural al familiei sale. Parteneriatul cu părinții de asemenea a devenit
foarte important, părinții fiind direct implicați în procesul educațional – știut fiind că primii
educatori ai copilului sunt proprii lui părinți.

 Note distinctive. Valori. Principii.

În raport cu perioada de demarare şi implementare, de legislaţia naţională şi de caracteristicile
sociale şi economice ale ţării noastre, educaţia timpurie din România prezintă anumite note
distinctive. De-a lungul timpului, s-a remarcat preocuparea în acest domeniu şi o anumită
evoluţie.
Conform Legii Educației Nr. 1/ 2011, „curriculumul național pentru educația timpurie se
concentrează pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv asupra
corectării timpurii a oricăror deficiențe de dezvoltare.”
Conform Curriculum-ului pentru educația timpurie (2019, p. 4), aceasta se bazează pe o serie de
principii care indică, în esență, valorile fundamentale promovate:
 Principiul educaţiei centrate pe copil (cunoașterea, respectul și aprecierea unicitatea
copilului, nevoile, cerințele acestuia și caracteristici)
 Principiul respectării drepturilor fiecărui copil (dreptul la educație, dreptul la libera
exprimare, etc.);
 Principiul învățării active (proiectare experiențe de învățare în care copilul participă activ
și poate alege și influențează modul în care se desfășoară activitatea de învățare afară);
 Principiul dezvoltării integrate (prin o abordare integrată a activităților,
multidisciplinare/interdisciplinare);
  Principiul interculturalității (cunoaștere, recunoașterea și respectarea națională și a altora
valori etnice);
 Principiul egalității și nediscriminării (elaborarea unui curriculum care va asigura, în
egală măsură, oportunități de dezvoltare tuturor copiilor, indiferent de sex, etnie, religie
sau statut socio-economic);
 Principiul educaţiei ca interacţiune între educatorii și copilul (rezultatele educației
depind de ambele părți implicate în proces, atât asupra individualităţii copilului cât şi
asupra personalitatea educatorului/părintelui:
 Principiul individualizării (activitățile sunt organizat ţinând cont de propriul ritm al
copilului de dezvoltare, nevoile acestuia, asigurând libertatea copiilor de a alege
activități și sarcini în funcție de nevoile lor);
 Principiul învățării bazate pe joc (joaca este activitatea prin care se dezvoltă copilul
firesc, prin urmare trebuie să fie la baza pentru activități didactice de toate tipurile);
 Principiul diverselor contexte de învățare și situații (care oferă un mediu educațional de
diferite contexte și situații de învățare, care impun ca copilul să fie implicat în cât mai
multe aspecte pe cât posibil: cognitiv, emoțional, social, motor);
 Principiul alternării formelor de clasă organizare: frontală, în grupuri mici, în perechi și
individual, precum și a strategiilor de învățare;
 Principiul susținerii unui parteneriat cu familia și cu comunitatea

 Finalităţi ale educaţiei timpurii

Raportul privind starea Învățământul preuniversitar în România 2017-2018, publicat pe site-ul
Ministerului Educaţiei, arată că: „Datele brute de înscriere a copiilor în educație preșcolară,
calculată în timpul anului școlar din 2016-2017 raportat la numărul total de copii de vârsta
corespunzătoare, a crescut ușor în comparație cu anul precedent cu 0,7 puncte, până la valoarea
de 91,6%. Un procent mai mare s-a înregistrat în urban zonele (97, 4%) comparativ cu mediul
rural (85, 0%).” Acelaşi raport arată, la pagina 57 că: „Participarea la educația preșcolară a copii
cu vârsta cuprinsă între 4 și vârsta oficială de intrare învăţământul obligatoriu este un indicator
european care are ca viza, pentru anul 2020, valoarea de 95%”. Cele mai recente date
comparative ale Eurostat referitoare la anul 2016 ne plasează însă undeva în a doua jumătate a
clasamentului dominat de Franţa şi Regatul Marii Britanii, însă deasupra Slovaciei, Croaţiei şi
Greciei. Astfel, România a înregistrat o creştere de la 67,6% în 2000, la 88,2% în 2016.
Despre finalităţile educaţiei timpurii în România putem vorbi doar în acest context, care prezintă,
aşa cum spuneam, particularităţile sale.
1. Finalităţi derivate din Legea Învăţământului
 formarea personalităţii autonome şi creative
2. Finalităţi specifice nivelului de educaţie preşcolară
 asigurarea dezvoltării normale şi depline a copilului preşcolar
 capacitatea copilului de relaţionare cu ceilalţi şi de interacţiune cu mediul
 descoperirea propriei identităţi şi formarea unei imagini de sine pozitive
 sprijinirea copilului preşcolar pentru a dobândi cunoştinţe, capacităţi şi atitudini
necesare activităţii viitoare în şcoală, precum şi vieţii sale ulterioare în societate
 3. Finalităţi specifice nivelelor de vârstă preşcolară
 nivelul I – socializarea copiilor
 nivelul II – pregătirea pentru şcoală
4. Finalităţi ale ciclului achiziţiilor fundamentale
 asimilarea elementelor de baza ale principalelor limbaje convenţionale (scris, citit,
calcul)
 stimularea copilului in vederea cunoaşterii mediului apropiat
 stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei
 formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială
5. Finalităţi ale categoriilor de activităţi specifice grădiniţei
 Educaţia intelectuală
 Educaţia morală
 Educaţia estetică
 Educaţia fizică
 Educaţia tehnologică
6. Finalităţi de natura operaţională
 sociale: comunicare, prietenie, cooperare etc.
 afective/morale: sensibilitate faţă de ceilalţi, controlul emoţiilor, prezentare de sine,
implicare afectivă, exprimarea convingerilor etc.
 psihomotorii: percepţia spaţiului, coordonare si control a mişcărilor generale si fine,
expresie corporală etc.
 estetice: exersarea judecăţii estetice, capacităţi de expresie etc.

 Percepţia educaţiei timpurii în cadrul societăţii

Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională și Institutul Român
pentru Evaluare și Strategie au realizat, în anul 2021, primul sondaj de opinie din România
privind percepția educației timpurii. Concluziile acestui studiu au arătat că:
 Există un deficit major de cunoaștere privind educația timpurie, conceptul fiind asimilat
de numai 1 din 3 respondenți și mai degrabă de către cei peste 35 ani, cu școlaritate
medie sau ridicată și din mediul urban
 1 din 3 părinți cu copii de vârstă preșcolară și care declară că a auzit de conceptul de
educație timpurie consideră îngrijirea copilului ca fiind prioritară în fața educației și
dezvoltării
 71% din părinții de copii cu vârsta preșcolară nu asociază educația timpurie cu creșa.
Pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani, așteptarea largă a majorității este de sta acasă cu
cineva din familie, în timp ce numai o treime preferă creșa în locul familiei
 Grădinița este asociată cu educația timpurie de aproape 49% din părinții de copii cu
vârsta preșcolară
 Informarea despre oferta de servicii de creșă și grădiniță la nivel local este de numai 37%
la nivel general, dar crește la 61% în rândul părinților de preșcolari. Principalele surse de
 informare sunt prietenii, familia și apoi creșele, autoritățile locale, Internetul și mass
media joacă mai degrabă un rol secundar
 Sfera conceptului de educație timpurie cuprinde o multitudine de semnificații, de la
asocierea educației cu înscrierea timpurie în sistemul educațional, receptivitate la nevoile
copilului, dezvoltare mentală, învățarea regulilor și disciplinei, până la socializarea și
dezvoltarea comunicării și a limbajului
 Cei mai mulți din respondenți consideră insuficientă oferta de creșe din localitate. De
fapt, în rândul părinților de preșcolari numai 1 din 3 apreciază oferta de servicii de
educație timpurie ca fiind suficientă, iar 1 din 5 menționează faptul că nu există astfel de
servicii în localitate
 În cazul grădinițelor, oferta este semnificativ mai bună, 58% dintre respondenții care știu
despre acest tip de servicii considerând numărul acestora ca fiind suficient. Oferta este
perceputa ca semnificativ mai buna (74% față de 46%) în mediul rural față de cel urban.
Peste 60% dintre părinții de preșcolari apreciază oferta de grădinițe ca fiind suficientă

Bibliografie

Souca, V., Pop-Ignat, B., Bocoș, M., Objectives of the Early Education in Romania – A
Theoretical and Practical Teleological Curricular Study, Educatia 21 Journal, (18) 2020
Stan, L., 2014, Pedagogia preşcolarităţii şi şcolarităţii mici, Editura Polirom, Iaşi.
Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/02.08.2019 privind aprobarea Curriculumului
pentru educaţie timpurie
Curriculum National. Planuri-cadru de învăţământ pentru învăţământul preuniversitar, 1999
***, Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între
naştere şi 6/ 7 ani, 2008, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), 2008, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
***, Curriculum pentru educaţia timpurie1, 2019, Ministerul Educaţiei Naţionale
https://www.stepbystep.ro/sondaj-perceptia-publica-privind-educatia-timpurie-in-romania-2021/