PIATA SI CONCURENTA

Economia de schimb constituie baza aparitiei, existentei si

functionarii pietei. Datorita specializarii agentilor economici, satisfacerea
nevoilor de consum nu se putea realiza decat prin intermediul schimbului
de marfuri. Piata este necesara pentru a realiza legatura dintre producatori
si consumatori, oferind participantilor informatiile necesare pentru a
putea decide ce, cat si pentru cine sa produca, dar si ce, cum si cat sa se
consume. Aceste informatii nu pot fi ignorate in cadrul schimburilor
economice.
Desi in acceptiunea ei spatiala si economica piata este locul de
intalnire a agentilor economici, vanzatori si cumparatori, care schimba
intre ei bunuri sau servicii, piata mai poate fi inteleasa ca fiind locul de
intalnire a ofertei cu cererea, prima reprezentand forma sub care se
infatiseaza rezultatele finale ale productiei in conditiile economiei de
schimb, cea de-a doua exprimand nevoile umane solvabile.
Regulatorul pietei este concurenta, astfel ca fiecare isi urmareste
propriul interes, satisfacerea cat mai avantajoasa a necesitatilor de
productie sau de consum si obtinerea de castig. Cunoasterea pietei
presupune cunoasterea cererii, ofertei, pretului si concurentei.
Concurenta desemneaza relatiile de competitie, de rivalitate dintre
agentii economici in calitate de producatori sau cumparatori, relatii
specifice economiei de piata. In conditiile concurentei creste eficienta
economica a producatorului (maximizarea profitului) si a consumatorului
(maximizarea satisfactiei).
Ca orice competitie, concurenta se soldeaza cu invingatori si
invinsi. Invingatori sunt agentii economici care produc bunuri la costuri
joase, sau bunuri de calitate superioara. Capacitatea de a produce mai
ieftin si de a vinde mai ieftin pentru a invinge concurenta stimuleaza
inovatia, conduce la realizarea de noi produse, la folosirea de noi tehnici
de fabricatie, la ridicarea nivelului general de calificare a personalului, la
mai buna organizare a productiei si muncii. Aceste mijloace, utilizate la
inceput de putini agenti, se extind treptat, datorita constrangerii materiale
exercitate de pretul mai redus, sau de calitatea superioara a produselor
asupra unitatilor ramase in urma, care risca astfel sa iasa chiar din piata.
Astfel concurenta transforma progresul intr-o conditie de existenta.
Concurenta realizeaza deasemeni o selectie a producatorilor, avand
in vedere inegalitatea dintre intreprinderi in ceea ce priveste eficacitatea.
Astfel agentii economici slabi sunt eliminati. Ca urmare, resursele se vor
1

concentra la dispozitia unitatilor capabile sa le gospodareasca si sa le

utilizeze rational.
Concurenta tinde sa aseze in echilibru ramurile de productie,
cererea si oferta, sa transmita de la producatori la consumatori o parte din
valoarea suplimentara creata prin cresterea productivitatii muncii. Fara
aceasta transmitere care implica reducerea preturilor nu s-ar putea vinde
cantitatile tot mai mari de bunuri, iar productia s-ar sufoca. Concurenta
asigura consumatorilor libertatea de a alege bunurile si serviciile si de a-si
satisface la un nivel superior nevoile.
Concurenta are insa si unele consecinte negative, atragand dupa
sine si efecte secundare nedorite, ca de exemplu incercarea unor
intreprinderi de a reduce costurile prin micsorarea salariilor, prin
reducerea unor cheltuieli necesare protejarii mediului, sau prin crearea
unor bunuri de slaba calitate.
Pentru ca efectele concurentei sa fie predominant benefice este
necesara eliminarea atat a surplusului de concurenta, cat si a insuficientei
acesteia.
Structurile pietelor se diferenteaza in functie de:
numarul si forta economica a producatorilor si consumatorilor si,
deci, de posibilitatea influentarii pretului
gradul de diferentiere al produselor dintr-o anumita categorie,
corespunzatoare unei anumite trebuinte si de substituire a unor
produse cu altele
gradul de mobilitate a factorilor de productie (munca, natura,
capital)
gradul de transparenta a pietelor (de certitudinea cunoasterii cererii
si ofertei).
Dupa acesti parametri se pot deosebi piata cu concurenta perfecta si
piata cu concurenta imperfecta.
Piata concurentei perfecte reprezinta o situatie teoretica, virtuala,
ce presupune existenta catorva conditii:
Atomicitatea agentilor economici: vanzatorii si cumparatorii
trebuie sa fie suficient de numerosi, fiecare reprezentand o mica
fractiune in ansamblul ofertei, respectiv al cererii pietei, astfel incat
sa nu poata influenta pretul prin comportamentul lor individual. In
conditiile unei cereri perfect elastice, orice firma vinde intreaga
productie la pretul pietei si deci nu este interesata sa reduca pretul.
Decizia producatorului de a obtine un profit total mai mare prin
scaderea pretului si cresterea vanzarilor nu are rost; firma poate
vinde orice cantitate de produse la pretul pietei.
Omogenitatea produselor: bunurile economice destinate satisfacerii
unei anumite trebuinte trebuie sa fie identice calitativ, astfel incat
2

cumparatorii sa nu dispuna de nici un criteriu de selectie real sau

imaginar (artificial introdus prin publicitate sau politica de marca).
Astfel, decizia unui producator de a maximiza profitul prin
cresterea pretului nu are sens deoarece ramane fara cumparatori.
Mobilitatea perfecta a factorilor de productie si a bunurilor de
consum: aceasta impune inexistenta unor obstacole de ordin tehnic
si financiar, resapectiv libera circulatie pe piata a resurselor
naturale, muncii, capitalului, firmelor, deplasarea fara dificultati de
pe piata unui produs pe piata altuia. Aceasta presupune inexistenta
restrictiilor la intrarea intr-un domeniu de activitate si a
subventiilor de stat care sa mentina pe piata firmele ineficiente.
Asemenea imprejurari, corelate cu atomicitatea, permit procurarea
fara dificultati a capitalului necesar pentru a construi o
intreprindere intr-o ramura profitabila, precum si transferarea unei
parti a capitalului in functiune dintr-o sfera in alta. Intrarea in
ramura in calitate de producator, ca si intrarea in piata ca simplu
furnizor de marfuri nu reprezinta o problema.
Transparenta perfecta a pietei: producatorii si consumatorii dispun
de informatii complete, certe privind conditiile pietei, preturile
factorilor de productie, al bunurilor economice si evolutia lor. In
aceste conditii, toate tranzactiile se fac la acelasi pret pe piata unui
anumit produs, iar fiecare agent economic manifesta un
comportament rational, eficient, care-i asigura maximizarea
profitului, respectiv a satisfactiei. Firmele aflate in concurenta
perfecta sunt egale in privinta dimensiunilor, calitatii produselor,
capacitatii de adaptare, volumului de informatii, implicit in privinta
nivelului de eficienta.
Piata cu concurenta imperfecta este un ansamblu de piete care au
unele trasaturi comune, dar se si deosebesc intre ele. Din acest ansamblu
fac parte: piata monopolista, piata duopolista, piata oligopolista, piata
monopolistica, piata tip monopson si piata reglementata de stat. In fiecare
din aceste piete, vanzatorii sau cumparatorii pot sa hotarasca sau sa
influenteze, in grade diferite, nivelul pretului.
Piata monopolista este situata, in privinta formarii preturilor si a
interrelatiei cerere-oferta, la distanta cea mai mare de piata cu concurenta
perfecta, fiind opusul categoric al acesteia. Ea include urmatoarele situatii
posibile:
Monopolul ca producator unic pe ramura: in aceasta situatie o
singura intreprindere fabrica si vinde intreaga cantitate de bunuri
de un anume gen. Pentru a avea pozitie de monopol intreprinderea
unica trebuie sa produca un bun neinlocuibil si in acelasi timp

produsul ei sa nu fie concurat pe piata interna de un bun identic

creat de o firma straina. Daca aceste conditii nu sunt indeplinite,
intreprinderea unica este doar monopol aparent. Monopolul ca
firma unica are posibilitatea de a hotari singura si volumul
productiei pe care-l fabrica si pretul de vanzare al bunului
respectiv. El poate astfel sa evite intr-o anumita masura perturbarile
pe care piata libera le introduce in activitatea economica cu efecte
negative pentru profit. Astfel monopolul isi asigura o continuitate a
profitului; de obicei pretul stabilit este mai mare decat cel care s-ar
forma intr-o piata libera asigurand producatorului unic un plus de
profit in fiecare moment. Fixarea ofertei si pretului de catre
monopol trebuie sa tina seama de o serie de factori si anume:
capacitatea de plata a cumparatorilor, valoarea echipamentelor din
dotare, conjunctura economica generala, care pot determina
modificari periodice ale ofertei si pretului.
Monopol prin alianta: acest monopol poate sa apara atunci cand
oferta unui bun este realizata de cateva intreprinderi mari ce
incheie conventii privind productia pe care au obligatia sa o creeze
fiecare in parte, pretul de vanzare unic si pietele pe care
intreprinderile respective au dreptul sa furnizeze marfa. Se
constituie astfel un cartel, ce actioneaza ca o singura unitate, ca in
situatia unei intreprinderi unice. Monopolul prin alianta poate sa
apara atat pe plan intern, cat si pe plan international (OPEC). Cand
monopolul este realizat prin alianta, masa si rata profitului sunt
diferite de la o unitate la alta, functie de volumul productiei create
si vandute si de costul mediu, considerand pretul de vanzare egal
pentru toate unitatile. Dominarea ofertei si a pretului de catre
monopol, privit ca intreg, asigura tuturor intreprinderilor un profit
mai mare decat in cazul functionarii lor separate.
Monopol intemeiat pe calitatea unui produs industrial: apare in
situatia cand intr-o ramura functioneaza mai multe intreprinderi
avand marimi diferite si nu exista sansa incheierii de conventii intre
ele privind productia si pretul. Daca una din intreprinderi produce
un produs de calitate deosebita, pe care celelalte nu-l pot crea in
perioada respectiva, aceasta intreprindere are posibilitatea sa
stabileasca atat cantitatea de produse, cat si pretul de vanzare;
astfel intreprinderea respectiva isi asigura in aceste conditii pozitie
de monopol si obtine in perioada respectiva un profit ridicat, avand
ca sursa activitatea de cercetare si inovare a intreprinderii.
Alte forme sau situatii de monopol:
- monopol izvorat din calitatea deosebita a unui bun agricol,
ce se poate cultiva numai pe zone restranse, determinand o

cerere net superioara ofertei si stabilirea unui pret de vanzare

ridicat;
- monopol rezultat din relatia privilegiata a unor intreprinderi
cu statul
- monopolul unor intreprinderi proprietate de stat care au
dreptul sa comercializeze singure unele produse la preturi
mai mari decat cele formate in libera concurenta.
Piata duopolista se caracterizeaza prin prezenta intr-o ramura a
doua intreprinderi mari; ele pot fi de aceeasi talie sau inegale si pot
produce bunuri omogene ori neomogene. Aceste intreprinderi furnizeaza
intreaga productie a ramurii, iar numarul cumparatorilor este foarte mare.
Intreprinderile duopoliste iau decizii referitoare atat la cantitatea de
bunuri produsa, cat si la pret. Concomitent, fiecare intreprindere
reactioneaza la deciziile celeilalte, pentru ca incercarea uneia de a
modifica pretul si volumul productiei, afecteaza inevitabil interesele
celeilalte unitati, respectiv segmentul de piata pe care aceasta il detine,
cifra de afaceri si profitul.
Exista trei cazuri ale reactiilor sau comportamentului firmelor:
ambele firme sunt agresive; una din firme este agresiva, iar cealalta
pacifista; ambele firme sunt pacifiste.
Atunci cand ambele firme sunt agresive, considerand ca ele produc
bunuri de calitate egala, fiecare vrea sa castige un supliment de piata in
dauna celeilalte. Pentru aceasta poate uza de doua arme: reducerea
pretului si cresterea ofertei. Intrucat reducerea pretului este deosebit de
distructiva si pagubitoare se apeleaza la cresterea ofertei in vederea
largirii pietei. Aceasta crestere practicata repetat de cei doi agenti
economici, conduce la suprasaturarea pietei cu marfuri, la scaderea
pretului si la pierderi cel putin pentru una din intreprinderi. Perspectiva
falimentului, a absorbtiei sau a unirii de buna voie a rivalilor nu este
exclusa.
Indiferent daca se procedeaza la reducerea pretului sau la cresterea
ofertei, in ipoteza agresivitatii ambelor intreprinderi, piata si producatorii
se afla in dezechilibru.
Una din firme este agresiva si cealalta pacifista: in aceasta ipoteza
apare relatia specifica dintre un dominant si un dominat. Daca se renunta
la razboiul preturilor, cand unitatea agresiva mareste productia, cea
pacifista accepta de buna voie sa o reduca. Presupunand cererea
constanta, pentru un anume interval de timp piata va fi in echilibru, caci
oferta nu se modifica, iar cererea castigata de unul din parteneri egaleaza
cererea pierduta de celalalt. Concomitent apare insa o distribuire inegala a
masei profitului realizat la scara ramurii. Intreprinderea agresiva isi
maximizeaza profitul inregistrand sporuri, in timp ce intreprinderea
pacifista obtine un profit sub cel obisnuit. Uneori inaintarea agresivului si
5

retragerea pacifistului poate provoca intr-un moment anume reducerea

productiei firmei pacifiste sub nivelul care asigura profit. Absorbtia sau
falimentul nu sunt excluse.
Ambele firme sunt pacifiste: in aceasta situatie tendinta de a
domina nu se manifesta la nici un partener, astfel incat fiecare
intreprindere isi stabileste productia la un nivel care-i asigura maximum
de profit, fara a tine seama de ce face cealalta intreprindere. In acest caz
piata evidentiaza daca s-au produs mai putine sau mai multe marfuri
decat se cereau. Daca s-au produs mai putine, intreprinderile isi vor mari
treptat productia pana cand piata se echilibreaza, oferta devenind egala cu
cererea; daca s-au produs mai multe marfuri decat se cereau,
intreprinderile vor scadea treptat productia, pana la aparitia echilibrului
pietei. Echilibrul pietei nu este permanent, dar exista tendinta de miscare
catre realizarea lui, prin comportamentul ambelor unitati. Acest
comportament pacifist si cooperant este, de regula, mai eficace economic
si social decat comportamentul firmelor in situatia in care ambele sunt
agresive sau numai una. Nu este exclus ca intreprinderile pacifiste sa
dezvolte un schimb reciproc de informatii novatoare, in ideea unei
inaintari comune, care le aseaza la adapost de noi concurenti dinamici.
Piata oligopolista implica prezenta intr-o ramura a unui numar
relativ mare de intreprinderi (cel putin trei) care livreaza intreaga cantitate
de marfuri. Cumparatorii sunt numerosi. Talia intreprinderilor nu este
egala, dar fiecare intreprindere produce cantitati insemnate de bunuri.
Acestea pot fi omogene sau neomogene. Prin excelenta, sunt oligopoliste
pietele produselor cu valoare de intrebuintare mare si care necesita
tehnologii de valoare mare. Astfel sunt oligopoliste pietele productiei
siderurgice, ale automobilelor, ale masinilor si echipamentelor destinate
energeticii, etc. Intalnim piete oligopoliste si in alte sfere precum
industria alimentara, in care eficacitatea se asigura si la praguri relativ
mici ale productiei. In asemenea situatii, alaturi de marii producatori,
functioneaza si intreprinderi mici si mijlocii.
Si in pietele oligopoliste ca si in pietele duopoliste, problema
nevralgica este impartirea pietei intre producatori, incercarea firmelor de
a-si apropia o parte cat mai insemnata din clientela, in vederea cresterii
cifrei de afaceri si a profitului. Ca urmare in piata oligopolista se
regaseste reactia fiecarei firme la decizia celorlalte, interdependenta
stransa a actiunilor diverselor intreprinderi.
Unitatile oligopoliste au posibilitatea de a stabili si volumul
productiei si preturile de vanzare, ultimele reflectand atat costul de
fabricatie, cat si calitatea produselor. Diferentierea calitativa a produselor,
insotita de preturi inegale, duce la distribuirea intre firme a clientelei
totale si o divide in grupuri mai mari sau mai mici, care prefera si cer un
anume bun creat de o anumita intreprindere.
6

Piata oligopolista de bunuri diferentiate calitativ are posibilitati de

extindere mai bune o data cu cresterea generala a veniturilor, care
diversifica preferintele consumatorilor, gusturile lor, etc. Aceasta crestere
generala a veniturilor tinde sa reorienteze clientela, sa o regrupeze spre
bunurile superioare calitativ, sa aduca un plus pe piata intreprinderilor
mai dinamice in dauna celorlalte. Acest fenomen de inaintare ori retragere
a cererii, pentru produsele diverselor firme, dovedeste ca diferentierea
produselor nu elimina concurenta si selectia intreprinderilor viabile, ci
doar o limiteaza.
Piata monopolistica este piata cu concurenta cvasi perfecta. Ea se
caracterizeaza prin existenta intr-o ramura a unui mare numar de
producatori de talie relativ mica si apropiata si prin diferentierea
produselor. Ultima caracteristica permite intreprinderilor sa fixeze cuplul
calitate-pret, ca si in cazul oligopolului.
Multitudinea producatorilor atrage dupa sine o concurenta mai
ampla in pietele monopolistice si permite cumparatorilor sa aleaga dintre
produsele livrate de diversele unitati. Pentru o perioada de timp,
diferentierea produselor grupeaza clientela intre furnizori, asigurand in
acelasi timp o stabilitate a cererii pentru fiecare vanzator, ceea ce
echivaleaza cu limitarea concurentei. Intrucat mobilul profitului
determina frecvent innoirea produselor, clientela se regrupeaza periodic,
in favoarea unor intreprinderi mai dinamice si in defavoarea celorlalte.
In pietele monopolistice si a concurentei care le caracterizeaza
trebuie sa se tina seama de urmatoarele doua situatii:
- decizia unei intreprinderi privite izolat nu afecteaza sensibil
situatia celorlalte unitati din cauza potentialului productiv
relativ redus al fiecareia
- intrarea a noi concurenti in ramura nu este dificila datorita
aceleiasi cauze
Se poate concluziona prin urmare ca piata monopolistica se apropie
cel mai mult de piata cu concurenta perfecta, fara a se identifica cu ea.
Firmele din piata monopolistica , in tendinta de a-si maximiza profitul,
urmaresc, in paralel cu imbunatatirea calitatii produselor si minimalizarea
costurilor, prin determinarea nivelului optim al productiei, pe termen
scurt si alegerea variantei optime de combinare a muncii si capitalului, pe
termen lung.
Piata tip monopson este opusul celei monopoliste. In timp ce in
piata monopolista exista unul sau cativa vanzatori si un numar mare de
cumparatori, piata tip monopson se caracterizeaza prin existenta unui
singur cumparator, intr-o zona economica, si a unor numerosi vanzatori ai
bunului fabricat la scara tarii.
Intreprinderea cu pozitie de monopson poate sa se aprovizioneze la
preturi avantajoase; in acelasi timp poate folosi forta de munca ieftina
7

daca in zona ei de activitate lipsesc alte ramuri industriale care sa ofere

locuri de munca. Profiturile obtinute devin astfel mai mari prin reducerea
costului mediu de fabricatie.
Cand intr-o zona oarecare functioneaza doua unitati cumparatoare,
intr-o ramura data exista duopson, iar daca functioneaza trei sau mai
multe exista oligopson. In astfel de situatii, in afara concurentei pe piata
de vanzare a produsului fabricat (de mai multe unitati) apare si o
concurenta limitata pe pietele de aprovizionare cu factori de productie.
Piata reglementata de stat este piata in care statul fixeaza preturi
la unele bunuri materiale si servicii furnizate de agenti economici, publici
sau privati, cu scopul de a proteja unele categorii de producatori sau
populatia in totalitatea sa. Statul ia apoi masuri de control al unor preturi,
al dobanzii si salariilor, in perioade de inflatie ori recesiune economica,
urmarind insanatosirea vietii economice, relansarea mai rapida a acesteia,
reducerea somajului si utilizarea capacitatilor de productie existente. In
multe situatii statul intervine pe diverse piete, ca de exemplu:
- Fixarea de preturi maxime, in perioade critice vizeaza
marfurile care se adreseaza necesitatilor fundamentale ale
populatiei. Aceste preturi sunt inferioare pretului de
echilibru, ce s-ar forma in piata de concurenta libera si au
menirea sa asigure un minim de bunuri indispensabile
paturilor sociale cu venituri mici. Acest lucru are efecte
pozitive asupra procesului de refacere a potentialului
productiv uman. Preturile fixate de stat limiteaza sau
suprima in acelasi timp conflictele sociale grave, care pot
genera dezechilibre economice suplimentare
- Garantarea preturilor la unor produse agricole sau a
veniturilor agricultorilor, determinate de instabilitatea
productiei agricole de la an la an datorita conditiilor
climatice variabile. Instabilitatea productiei agricole, desi
limitata o data cu progresul, este prezenta chiar si in tarile in
care agricultura a atins randamente foarte inalte. Aceasta
instabilitate modifica veniturile anuale ale agricultorilor si
deci capacitatea lor de finantare a productiei, influentand
nefavorabil cursul activitatii agricole si industriale viitoare,
precum si consumul populatiei. Deoarece productia agricola
este oscilanta, pretul garantat poate sa se soldeze in ani
diferiti cu venituri totale inegale. De aceea s-a incercat
practica garantarii veniturilor anuale. Desi politica pretului
garantat in agricultura a avut si unele urmari secundare
nedorite, amestecul statului in piata produselor agricole, ca si
alte masuri de sprijinire directa a agriculturii au avut o

influenta evident favorabila asupra acestei ramuri si a

economiei intregi.
Piata concurentiala determina utilizarea eficienta a resurselor
limitate pentru statisfacerea multiplelor trebuinte individuale si sociale,
regleaza si stimuleaza productia astfel incat comportamentul
producatorilor, orientat catre maximizarea profitului, devine mijloc de
realizare a scopului sistemului economic, respectiv optimizarea
consumului, maximizarea satisfacerii trebuintei consumatorilor. Relatiile
concurentiale impun producatorilor promovarea progresului tehnic,
scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si
diversitatii bunurilor economice, imbunatatirea distributiei si utilizarii
acestora.
Concurenta poate fi distorsionata si deturnata de la scopul sau prin
mijloace
neloiale,
anticoncurentiale:
practicile
monopolistice,
subventionarea de catre stat a unor domenii de activitate economica
ineficiente, recurgerea la mijloace extraeconomice (falsificarea
produselor de marca, furturi de documentatii sau conceptie, spionaj, etc).
Pentru promovarea intereselor consumatorilor si producatorilor este
necesara mentinerea si stimularea concurentei loiale prin adoptarea unor
legi si constituirea de organizatii guvernamentale sau neguvernamentale,
care sa arbitreze respectarea principiilor concurentei. Astfel, inca din
1890, Congresul SUA a votat Sherman Act, care interzice tentativele de
monopolizare, iar in 1914 s-a constituit Comisia Federala pentru Comert,
insarcinata cu supravegherea respectarii legislatiei anti-trust. In Franta s-a
creat in 1936 un Consiliu al Concurentei insarcinat cu controlul
practicilor anticoncurentiale. In Uniunea Europeana, art.85 al Tratatului
de la Roma interzice toate practicile ce au drept obiectiv sau drept efect
restrangerea sau falsificarea jocului concurentei. Legile anti-monopol
din Uniunea Europeana sunt incluse intr-o ampla legislatie de protectie a
concurentei, vizand in ultima instanta protectia consumatorului.
In Romania, un obiectiv al tranzitiei la economia de piata il
constituie restrangerea monopolului proprietatii publice si realizarea
pluralismului formelor de proprietate specific economiei concurentiale,
de piata. Pentru protejarea concurentei, in 1996 a fost adoptata legea
concurentei si s-a infiintat Consiliul Concurentei. Proprietatea publica s-a
restrans treptat la sectoarele considerate strategice, care au fost
reorganizate ca regii autonome, dar adaptarea acestora la mecanismele
pietei s-a dovedit dificila. Astfel, mentinerea monopolului de stat in
domeniul energiei primare si secundare, fara control din partea organelor
administrative, genereaza risipa, ineficienta, tarife exagerate si inflatie, cu

tot cortegiul lor de efecte negative asupra economiei si asupra nivelului

de trai al oamenilor.

CONCLUZII
Criteriul esential de diferentiere a pietelor este gradul de
concentrare a productiei, care determina gradul de influentare a
pietei, a pretului, precum si gradul de satisfacere al consumului.
Gradul de concentrare este aproape nul pe piata concurentei
perfecte, creste pe piata monopolistica, respectiv oligopolista si
este maxim in cazul monopolului.
Deciziile intreprinzatorilor pe piata concurentiala vizeaza stabilirea
dimensiunii optime a ofertei pentru obtinerea unui profit maxim.
Maximizarea profitului de catre producatori, in conditiile pietei
concurentiale, duce in ultima instanta la maximizarea satisfacerii
consumatorilor; gradul de satisfacere al consumului este maxim in
conditiile concurentei perfecte (situatie ideala) si minim in
conditiile pietei de monopol.
Extinderea practicilor neloiale a impus extinderea legislatiei de
protectie a concurentei.

10