ASPECTE PRIVIND STRUCTURA LEMNULUI

Lemnul este un material natural care provine din plantele lemnoase,

arbori, arbuti, copacii, etc, fiind compus n majoritate din celuloz i
lignin i n mic parte din gume i rini, materii tanante, materii
colorante.
Lemnul, o materie de origine organic, este produs de plantele lemnoase
care fac parte din grupa vegetalelor superioare cormofite - plante
vasculare care sunt formate din esutul lemnos xilen i esutul liberian floem. Lemnul const n principal din substane organice, precum i din
substante anorganice (1 pn la 1,5%). Are n compoziie:

Celuloz (40 - 50%);

Lignin (20 pn la 30%);
Hemiceluloz (15 la 25%);
Alte substane organice: polizaharide, pentozani, hexozani, rini,
taninuri, colorani, cear, alcaloizi;
Ap.

Macroscopic lemnul este diferit privit, n funcie de planul n care este

secionat. Lemnul este alctuit din mai multe tipuri de esuturi vegetale:
esutul vascular, fibre, parenchimul de rezerv.
Lemnul are o structur anatomic specific fiecrei specii de arbore, astfel
nct acestea pot fi recunoscute n funcie de diferenele structurale.
Descrierea tiinific a structurilor lemnului i de determinarea speciilor de
arbori ine de anatomia lemnului.

Figura 1 Structura lemnului

0 = Mduv; 1 Inele anuale; 2 Canal de
rin; 3 Raze primare;; 4 Raze
secundare; 5 Cambiu; 6 Razele
bastului; 7 Felogen; 8 Bast; 9 Scoar

Structura celulozei
Formula moleculara
(C6H10O5 )n
Structura si morfologia fibrelor de
celuloza

Desi structura primara a celulozei este relativ simpla, structura sa

tertiara (sau cuaternara) este foarte complicata, fapt care explica marea
sa rezistenta la degradarea enzimatica.
In structurile naturale, circa 100 molecule de celuloza sunt legate
impreuna pentru a forma fibrile elementare sau protofibrile. Ele au
lungimea de circa 100 A, latimea de 40 A si grosimea de 30 A si sunt
alcatuite din molecule de celuloza aliniate paralel si legate prin punti de H.
Un numar de circa 20 ( 5) fibrile elementare se agrega intr-un fascicul
lung si subtire numit microfibrila. Prin asocierea a circa 250 microfibrile
rezulta o fibrila, iar din unirea a 1500 fibrile rezulta fibra macroscopica,
vizibila cu ochiul liber.
De-a lungul microfibrilelor, moleculele de celuloza contin zone
extinse cu organizare ordonata, corespunzand regiunile cristaline, ce
alterneaza cu zone mai putin ordonate, numite paracristaline sau amorfe,
usor atacate de enzime si agentii fizici si chimici.
O consecinta a modului de organizare foarte ordonata a fibrelor de
celuloza este ca nici o molecula de apa sau de enzime nu poate intra in
structura lor, motiv pentru care celuloza este inerta in intestinul multor
animale. Pretratarea in vitro cu acizi sau alcali creeaza strucuturi deschise
ce favorizeaza atacul enzimatic.
In celuloza nativa, regiunea cristalina poate reprezenta pana la
70% din lungimea microfibrilelor.
In plantele ierboase si in legume, celuloza reprezinta circa 15% din
greutatea uscata, iar in plantele lemnoase, peste 50%.

Degradarea biologica a celulozei. Celuloza este constituient major al

materialelor vegetale si cel mai abundent material organic prezent in
natura. Degradarea biologica a celulozei are o importanta fundamentala
pentru circuitul C in natura (fig. 165).
Din punct de vedere chimic, celuloza este un polimer linear,
alcatuit din unitati repetate de celobioza (4-o-(b-D-glucopiramozil)-Dglucopiranoza, respectiv din 8000-12000 unitati de anhidro-D-glucoza,
unite prin legaturi glicozidice 1,4-b-D. Numarul unitatilor si gradul de
polimerizare sunt variabile in functie de provenienta moleculelor.
In conditii de laborator sau industriale se pot obtine celuloze
modificate fizic sau chimic prin tratare cu acizi sau alcani, sau substituite
chimic (de exemplu, trinitrofenil-celuloza sau carboximetil-celuloza).

Figura 2 Structura chimica a celulozei (a) si hemicelulozei (b)

Microorganisme celulozolitice
Peste 200 de specii de microorganisme (eubacterii, actinomicete,
microfungi (levuri, si fungi filamentosi) si protozoare produc celulaze si
degradeaza celuloza: Clostridium cellulovorans, C. cellulolyticum, C.
thermocellum, Bacillus cereus, B. polymyxa, B. licheniformis, B. subtilis,
Cellulomonas fini, C. flavigena, Cytophaga sp., Sporocytophaga,
Aspergillus sp., Phoma, Trichoderma, Verticilium Alternaria, Botrytis,
Cephalosporium, Chaetomium, Fusarium, Macrosporium, Penicillium, etc.

Figura 3 Structura spatiala a celulozei

Figura 4 Structura cristalina si polimorfismul celulozei

Structura secundara a celulozei:

Figura 5 Legaturile de hidrogen intermoleculare si intramoleculare n cazul

celor doi alomorfi (I si II) ai celulozei

Figura 6 Structura supramoleculara a celulozei

Structura hemicelulozelor

Figura 7 Structura hemicelulozelor

Structura ligninei

Figura 8 Structura ligninei

MICROORGANISME CARE METABOLIZEAZA LEMNUL

Materialele celoligninice cu un coninut sub 18 - 20 % n lignin sunt
degradate n proporie crescnd cu descreterea coninutului n lignin,
de ctre celulaze si hemicelulaze,respectiv de bacteriile si fungii care
secret aceste enzime. Astfel fungi din majoritatea claselor, ca si bacterii
aerobe sau anaerobe,pot degrada parial si metaboliza substraturile
menionate.

Dup ce polizaharidele accesibile sunt ndeprtate, miezul rezidual

mbogit n lignin devine progresiv rezistent la degradarea ulterioara,
dei exist microorganisme care degradeaz si lignin.
In esuturile "puternic lignificate" (coninut n lignin > 20 %) agenii de
degradare majori sunt fungii filamentosi n primul rnd Basidiomycete,
care produc putregaiul alb al lemnului,pot metaboliza lignin si sunt
rspndii n peste 2.000 de specii, reflectnd importanta ecologica a
grupului. Un alt grup al Basidiomycetelor ce degradeaz lemnul l
constituie cele care produc putregaiul brun al lemnului,degradeaz
esuturile puternic lignificate dar fr o desprindere substanial a ligninei
din sistem.
A fost recent demonstrat si o degradare a ligninei de ctre bacterii din
sol. Imposibilitatea celor mai multe bacterii de a strbate substratului
celoligninic limiteaz probabil, n parte, viteza si ntinderea atacului lor. In
acord cu cele observate este faptul c cele mai multe microorganisme ce
degradeaza efectiv lignina sunt de form filamentoas (Streptomyces,
Nocardia), procesul fiind posibil datorit capacitii de penetrare a hifelor
lor.

CHIMIA SI BIOCHIMIA DEGRADRII LEMNULUI

In figura 9 sunt ilustrate schimbrile n compoziia chimic a lemnului, ca
urmare a degradrii de ctre fungii putregaiului alb. Celulozele i
hemicelulozele sunt metabolizate de ctre toate cele trei grupe de fungi.
Lignina este degradat doar parial de ctre fungii putregaiului brun si mai
rapid si aprofundat de fungii putregaiului alb dect de fungii putregaiului
moale.

Fig.9 Descompunerea celulozei,ligninei si hemicelulozelor (pentozan,

xilan) datorita degradriicu fungiile putrgaiului alb ( Porja placenta)

BIODEGRADAREA CELULOZEI
MICROORGANISME SI ENZIME

Datorita naturii eterogene a materialelor celulozice, bariera

structurala a acestora fat de atacul enzimatic complica mult procesul de
biodegradare.
Microorganismele care produc enzime ce hidrolizeaza legaturile
glucozidice sunt larg distribuite n diferite grupuri taxonomice. Astfel
abilitatea de a utiliza celuloza este caracteristic bacteriilor,
actinomicetelor si fungiilor superioare. O parte din aceste microorganisme
se caracterizeaz prin producerea unei activiti enzimatice ridicate, fapt
ce le confer posibilitatea de a realiza si "in vitro" degradarea celulozei
pn la zaharuri solubile. Astfel de microorganisme sunt: bacterii
(Clostridium thermocellum, thermomonospora sp., Cellulomonas sp.,
Streptomyces flavogriseus), fungi (Trichoderma reesei, numit anterior
Trichoderma viride, T. Koningii, T.lignorun, Sporotrichum pulverulentum,
Penicillium funiculosum, P.iriensis, Asperqillus wentii, Polyporus adustus,
Fusarium solani, A.niger, Schizophyllum comune, etc.
Degradarea celulozei cristaline este un proces complex care
necesita participarea mai multor enzime ce acioneaz sinergetic. Prin
tehnici cromatografice a fost demonstrat complexitatea sistemului
enzimatic celulolitic produs de T.viride. Activitatea fat de diferite
substraturi, coninutul in hidrati de carbon, efectele de inhibare de ctre
ionii metalici sau acizii organici, precum si stabilitatea n funcie de pH si
temperatur a fraciunilor izolate constituie dovezi ale existentei diferiilor
componeni n sistemul celulolitic. Ulterior, omogenitatea fiecreia din
fraciunile separate a fost confirmata prin ultracentrifugare.
Numrul componentelor sistemului celulazic difer n studiile
efectuate. Astfel, n literatur se raporteaz cinci, dou sau trei
componente pentru enzimele produse de T.viride si una, trei pn la cinci,
sase,
noua
constitueni
pentru
sistemul
celulolitic
aparinnd
micoorganismului Myrotheciumn verrucaria.
Existenta mai multor enzime n complexele analizate a fost explicat
parial prin numrul mare de ci de sintez, prin neomogenitatea
genetic, variaia n vrst si nutriie a celulelor care produc proteina sau
prin influentele proteolitice sau de denaturare care afecteaz structura
proteinei dup secreie fr a influenta activitatea enzimatic.

Dei natura multicomponent a sistemului celulazic variaz

considerabil printre organisme, mecanismul de aciune asupra substratului
este similar. Bazat pe faptul c multe microorganisme capabile de a utiliza
forme modificate chimic ale celulozei au o slab activitate fat de celuloza
nativ, s-a presupus c microorganismul celulolitic produce cel puin dou
celulaze: una denumit "C1" care provoac hidroliza celulozei native n
catene polizaharidice mai scurte si alta "Cx" responsabil pentru scindarea
acestora in molecule mici solubile, capabile de difuzie in celul. Aceast
ipotez a fost modificat ulterior prin adugarea altei enzime clasificat ca
celobiaz, care hidrolizeaz produsul final de degradare a celulozei,
celobioza, n glucoza.
Cercetrile efectuate asupra aciunii enzimelor fata de substraturile
iniiale si intermediare si cele referitoare la reactivitatea componenilor
celulazici individuali au condus la concluzia c, complexul enzimatic este
alctuit din patru componente: 1) endo- -1,4 - glucanaza; 2)exo- 1,4 glucanaza; 3) 1,4 - glucancelobiozilhidrolaza si 4)/ glucozidaza.
Endo- 1,4 - qlucanaza
In aceast grup se includ enzimele "Cx" cu activitate fat de
carboximetilceluloz. Rolul enzimei este de a scinda statistic catenele de
celuloz si se presupune c ea acioneaz n principal asupra regiunilor
amorfe din fibra de celuloz. Enzima realizeaz o scdere rapid a gradului
de polimerizare cnd este inhibat cu celuloza modificat chimic.
Exo - 1,4 - qlucanaza
Aceast categorie de enzime separ o singura unitate de glucoza de le
captul nereducator al catenei de celuloz. Enzimele produc o cretere
rapid a cantitii de zaharuri reductoare si o scdere lent a gradului de
polimerizare atunci cnd sunt incubate pe celuloz modificat chimic.

1,4 - Glucancelobiozil hidrolaza

Enzimele de acest tip separa o unitate de celobioz de la captul nereductor al catenei de celuloza. Deoarece ele acioneaz asupra regiunilor
cristaline din fibra de celuloz (si nu asupra derivai lor solubili ai celulozei
cum ar fi carboximetilceluloza) pot fi considerate de tip " C1 ".
Glucozidaza
Unele enzime din aceast clas sunt capabile de a hidroliza arilglucozide fr a manifest activitate fat de celuloz. Dglucozidazele precum si celobiazele sunt enzime de baz care catalizeaz
hidroliza celulozei la produsul final glucoza, in biodegradarea materialelor

celulozice. Ele acioneaz de asemenea asupra catenelorscurte de

celooligozaharide pentru a elibera glucoza. Viteza de hidroliza scade
apreciabil cu creterea n lungime a catenei polizaharidice.

MECANISMUL BIODEGRADARII CELULOZEI

Componenii sistemului enzimatic, conform funciilor lor individuale

catalizeaz reaciile consecutive sau paralele de scindare a catenelor lungi
de celuloz pn la glucoza. Fizic enzimele se deplaseaz spre suprafaa
substratului si sunt absorbite pe poziiile de reacie pentru a realiza
scindarea. Din punct de vedere biologic, producerea enzimelor de ctre
celule este determinata de inducie, reglat prin reprimare si controlat
prin inhibare. Adsorbtia celulazei pe suprafaa materialului celulozic se
consider in general mai rapid, comparativ cu viteza global de hidroliza.
Cantitatea de celulaz adsorbit este n general dependent de
suprafaa accesibil si de concentraia celulazei; prin urmare natura si
concentraia celulozei si a celulazei sunt doi factori care controleaz
adsorbtia n sistemul celuloz-celulaz. Se presupune c regiunile amorfe
din fibrele de celuloz sunt primele atacate, ceea ce conduce la o
concentrare a domeniile cristaline, care n cele din urm sunt solubilizate
gradat odat cu separarea regiunilor periferice. Acest proces concord cu
formarea progresiv a fibrelor scurte observata n studiile iniiale ale
scindrii enzimatice ale bumbacului. Avnd n vedere treptele majore ale
biodegradrii celulozei care includ transferul de mas , reacia pe
suprafaa materialului, reglarea enzimelor si activitatea celulara, modul
schematic de aciune a biocatalizatorilor asupra substratului poate fi
reprezentat ca n (figura 10).

Figura 10 Reprezentarea schematica a modului de actiune a enzimelor

complexului celulazic
EG - Endoglucanaza ; CBH - Celobiozilhidrolaza;G - Glicozidaza

Astfel, treptele, biodegradrii celulozei sunt urmtoarele :

1- secreia enzimelor celulazice de ctre celule
2- difuzia endoglucanazei la suprafaa regiunilor amorfe
3- adsorbtia endoglucanazei la poziiile active pentru a forma
complexul
4- eliberarea oligozharidelor cu caten scurt din complexul celuloz
-endoglucanaz
5- reacia repetitiva a oligozaharidelor cu caten scurta cu
endoglucanaz pentru a fi scindate. Reacia oligozaharidelor cu caten
scurt cu exoglucanaza pentru a elibera glucoza de la captul nereductor.
6- difuzia exoglucanazei la suprafaa regiunilor amorfe
7- adsorbtia exoglucanazei la poziiile adive pentru a forma
complexul
8- eliberarea glucozei de la captul nereductor al complexului
celulozexglucanaz

9- difuzia celobiozilhidrolazei la suprafaa regiunilor cristaline

10-adsorbtia celobiozilhidrolazei pe poziiile active pentru a forma
complexul
11- eliberarea celobiozei de la captul nereductor al complexului
celuloz - celobiozilhidrolaz
12- reacia celobiozei cu - glucozidaza pentru a forma glucoza
13,14,15,16 - dezactivarea componentelor celulazice
17,18,19,20 - inhibarea componentelor celulazice
21- matabolizarea produselor de ctre celul
22- reglarea produciei de celulaz prin inducie si reprimare.

Enzimele hidrolitice nu sunt unicele implicate n degradarea celulozei

de ctre fungii putregaiului alb. Cercetri recente au pus in evident o
hemoproteina, celobiozoxidaza, care oxideaz celobioza la celobiono -lacton, cu 02 servind ca acceptor de electroni. Enzima este responsabil
pentru hidroliza mult mai rapid a celulozei n prezenta 0 2 dect n
atmosfer de N2, probabil deoarece se ndeprteaz celobioza, prevenind
astfel reaciile de transglicozilare si inhibarea activitii endoglucanazei
care apare cnd se formeaz celobioza. O activitate oxidant similar nu
este gsit n cazul Fungilor Imperfecti examinai.
Celobioza este de asemenea oxidat la celobiono -- lacton de
ctre celobiozo - chinon oxidoreductaza; chinonele servesc ca acceptori de
electroni pentru aceast reacie. O glucozo oxidaz este de asemenea
implicat n procesul total; ea oxideaz glucoza la gluconolacton cu 0 2 ca
acceptor de electroni. Aceste variate activiti de oxidare regleaz
nivelurile glucozei si celulozei si coordoneaz vitezele de hidroliza a
celulozei si metabolismul produilor finali. Fenolii afecteaz de asemenea
nivelurile
activitii
endoglucanazei
fungilor
putregaiului
alb.
Degradarea celulozei n lemn de ctre fungii putregaiului brun este un
proces mai neobinuit. Preparatele de enzime extracelulare din aceti
fungi posed doar activitate endo-1,4 --glucanazic. Astfel, filtratele de
culturi din fungi ai putregaiului brun nu degradeaz celuloza cristalin. Mai
mult, producia de endogluconaz a multor fungi ce produc putregaiul
brun nu este re-presat de monozaharide; enzima este produs in timpul
creterii monozaharidelor.
Aceast descoperire explica efectele destructive mari ale acestor fungi n
lemn, care implic multiple ci biochimice, deoarece numai o mic
proporie din celuloza din lemn este accesibil enzimelor celulolitice si
anume cea expus lumenului celulelor si vacuolelor nvecinate. Astfel,
degradarea enzimatic cauzeaz o pierdere gradat a integritii celulozei,
dup cum este observabil n cazul putregaiului alb. Agentul depolimerizant

al fungilor putregaiului alb nu ajunge la celuloza numai prin pereii celulari

ci penetreaz complet microfibrile cristaline indicnd clar c doar molecule
foarte mici pot fi responsabile. S-au ntreprins experimente de
depolimerizare a celulozei n condiii fiziologice cu H 2O2 si sruri feroase
(reactiv Fenton).
Totodat s-a demonstrat c fungii putregaiului brun secreta H 2O2 i
c lemnul conine suficient fier pentru o posibil implicare a sistemului
Fe2+- H2O2 in degragarea celulozei. Alte cercetri au indicat c celuloza
este oxidat de fapt n timpul atacului fungilor putregaiului brun
S-a propus un mecanism descris n figura 11 pentru depolimerizarea
celulozei de ctre fungii putregaiului brun si s-a demonstrat degradarea
celulozei marcate cu 14C de ctre Gloeophylium trabeum printro
membrana cu o limit de excludere molecular de 1000. Depolimerizarea
oxidativ iniial a celulozei deschide structura pereilor celulari din lemn
astfel nct enzimele celulolitice si hemicelulolitice s poat ajunge la
substraturile lor n ciuda prezenei ligninei.
Din cauz c fungii putregaiului alb secret de asemenea H202 este
interesant c ei nu polimerizeaza oxidativ celuloza. O explicaie ar putea fi
ca ei posed oxalat decarboxilaza, care descompune oxalatul, n timp ce
fungii putregaiului brun aparent nu o fac.

Figura 11 Schema ipotetica pentru degradarea oxidativa a celulozei de

catre fungii putregaiului brun

Prin hidroliza enzimatica, celuloza formeaza glucoza; celuloza prezinta un

slab caracter reducator.
Aceste constatari au dus la concluzia ca lantul macro molecular de
celuloza este format dintr-un mare numar de resturi de lucoza legate intre
ele prin legaturi monocarbonilice in pozitiile 1-4 (gruparea hidroxil
glucozitic de la C1 al unui rest glucozic cu gruparea hidroxil de la C4 al
restului urmator).

Rezulta astfel o structura filiforma a lantului macromolecular celulozic.

Acest proces, care se bazeaza pe actiunea enzimelor celulozice
asupra celulozei, prezinta ca avantaj obtinerea unor produse mai
omogene, lipsite de compusi aldehidici sau cetonici care rezulta din
transformarea glucozei in hidroliza acida.Problema este de importanta
majora daca produsele reactiei enzimatice se utilizeaza in alimentatie sau
fermentie.
De asemenea degradarea celulozei cu enzime celulozice este
convenabila din punct de vedere energetic (temperaturi si presiuni
scazute) si al poluarii mediului inconjurator (nu rezulta deseuri acide).
Dezavantajele proceselor de hidroliza enzimatica canstau in aceea
ca este necesara o instalatie complexa pentru producerea energiei , iar
scindarea celulozei este relativ lenta comparativ cu hidroliza acida.
Materialele celulozice trebuiesc supuse unor tratamente (fizice si chimice)
pentru a obtine eficinta industriala scontata.
De fapt, lipsa unui procedeu de pretratare standard cu efecte
cunoscute si economice, reprezinta principala cauza pentru care hidroliza
enzimatica intarzie sa fie industrializata pe scara larga.

BIODEGRADAEA HEMICELULOZELOR
MICROORGANISME SI ENZIME
Comparativ cu biodegradarea enzimatic a celulozei, biodegradarea
hemicelulazelor a fost mai puin studiata, deoarece glucoza, produsul
degradrii celulozei este mai valoroas ca materie prim, fa de compuii
de degradare a hemicelulozelor, care sunt mai neomogene din punct de
vedere chimic si nu duc la scindare hidrolitic la un singur produs.
Totui, hemicelulozele constituie componenta polizaharidic care se
degradeaz cel mai uor sub aciunea microorganismelor. In general,
enzimele incluse n procesul de hidroliz a hemicelulozelor sunt produse
de aceleai microorganisme care sintetizeaz si celuloza, cum ar fi
fungiile: Myrothecium verrucaria, Aspergillus oryzae, A.niger, A.Wentii
,A.terreus, Coniphora cerebella, Trichoderma reesei, Pennicilium
janthinellum si altele.
Experimentele privind coninutul de enzime care degradeaz
hemicelulozele efectuate pentru fungii: Asperqillus niqer, A.terreus si
Trichoderma viride, au evideniat c toate preparatele enzimatice obinute
au n compoziie alturi de celulaze, glicozidaz si enzime hemicelulazice.

Dintre cele trei microorganisme considerate, A.niger se distinge printr-un

potenial mai ridicat de producere a hemicelulazelor.

Sistemul enzimelor celulazice

Toate microorganismele care degradeaza celuloza cristalina produc

sisteme celulazice,formate dintr-o varietate de enzime care actioneaza
cooperant. Sistemul enzimatic descris la Trichoderma reesi este alcatuit
din trei tipuri majore de enzime:
1) Endo-b-1,4-glucanaza (EG) hidrolizeaza aleatoriu legaturile b-1,4glicozidice din mijlocul moleculei de glucoza. Nu ataca celobioza, dar
hidrolizeaza celodextrinele si celulozele substituite (carboximetilceluloza).
2) Celobiohidrolaza (CBH) este o exo-b-1,4-glucanaza. Actioneaza asupra
celulozei, sectionand treptat unitati de celobioza de la extremitatea
nereducatoare a catenei de polimer. Are o mare specificitate de substrat si
este capabila sa degradeze peste 80% din celuloza cristalina.
3) b-glucozidaza hidrolizeaza celobioza si celooligozaharidele, la glucoza.
Nu ataca celuloza si nici celodextrinele cu g.m. mare. Desi nu este o
celulaza per se, ci, in special o celobioza, b- glucozidaza favorizeaza
procesul de degradare enzimatica a celulozei. Hidrolizeaza celobioza,
impiedicand acumularea ei in mediu.
Capacitatea de a degrada celuloza naturala implica sinteza intregului
sistem enzimatic. Multe microorganisme pot degrada celuloza partial
degradata, nu insa si celuloza nativa. Ele produc anumite enzime
celulozolitice, dar le lipseste una dintre enzimele esentiale.

Degradarea
microbiana
a
hemicelulozelor.
Hemicelulozele,
polizaharide asociate cu celuloza in structura peretelui celulelor vegetale,
reprezinta principala fractiune necelulozica a polizaharidelor vegetale,
reprezentand 5-25% din greutatea uscata a acestora, in functie de specie
si de varsta plantelor.
Hemicelulozele izolate din tesuturile vegetale, dupa tratamentul cu
acizi minerali la cald elibereaza pentoze, hexoze si uneori, acizi uronici.
Pentozele sunt reprezentate de xiloza si arabinoza, hexozele, de manoza
sau galactoza, iar acizii uronici, de acidul glucuronic (C6H10O7) sau de
acidul galacturonic (C6H10O5).
Hemicelulozele apar sub forma unor polimeri lineari alcatuiti dintr-o
singura pentoza (pentozani) sau hexoza (hexozani). Pentozanii sunt xilani

sau arabani, iar hexozanii sunt manani sau galactani. Hemicelulozele care
contin acizi uronici se numesc hemiceluloze poliuronidice, iar cele lipisite
de acestia, celulozani.
Cel mai important celulozan este xilanul, format exclusiv din 50-150
resturi de xiloza, legate -1,4 sau contine cantitati mici de L-arabinoza.
Degradarea enzimatica a hemicelulozelor este realizata de enzime
extracelulare si evolueaza in doua etape succesive:

etapa conversiei moleculelor polimerice la oligoglucide sau la

monomeri (xilotrioza, xilobioza, xiloza- in cazul xilanului);
etapa utilizarii moleculelor simple, ca sursa de C si energie.

Dupa modul de actiune, hemicelulazele sunt de doua tipuri: unele xilanaze

sunt de tip endo, deoarece scindeaza legaturile -1,4 din interiorul catenei
polizaharidice; altele sunt de tip exo si ataca polimerul la nivelul
extremitatilor libere.
Microorganismele active sunt reprezentate de bacterii (Achromobacter,
Bacillus, Cytophaga, Pseudomonas, Streptomyces, Vibrio, etc) sau fungi
(Aspergillus, Chaetomium, Penicillium, Rhizopus).
Degradarea microbiana a ligninei. Lignina este cel mai abundent
material aromatic reinoibil si, dupa celuloza, cantitativ, al doilea material
organic in natura
Lignina este un polimer aromatic tridimensional, insolubil in apa, alcatuit
din unitati fenil-propan, rezultat prin cuplarea aleatorie a trei tipuri de
alcooli precursori:

Alcoolul p-cumarilic, care in polimer formeaza unitati de phidroxifenil;

Alcoolul coniferilic, care formeaza unitati de guaiacil;
Alcoolul sinapilic, in polimer formeaza unitati de siringil.

Copolimerizarea relativ aleatorie a acestor alcooli determina formarea unui

polimer heterogen, cu o mare heterogenitate de structura si rezistenta la
degradare. Unitatile de baza sunt mentinute asociat prin legaturi C-C sau
aril-eter.

Figura 12 Alcoolii precursori ai ligninei si nomenclatura atomilor de carbon

Cei trei monomeri precursori sunt prezenti in proportii variabile in functie

de specia plantei, de tipul de tesut etc.
Lignina este degradata de fungi si bacterii. Actiunea ligninolitica a
bacteriilor este moderata. Principalii agenti ai degradarii ligninei in natura
sunt fungii putregaiului alb. Cel mai studiat este Sporotrichum
pulverulentum, care secreta enzime ce degradeaza lignina si alti
constituienti ai lemnului. Eficienta deosebita a fungilor putregaiului alb,
dupa Atlas si Bartha (1987), se datoreaza producerii unor agenti oxidanti
ca H2O2, anionul superoxid (O2-), radicalul hidroxil(-OH), oxigenul singlet
(1O2), care rup legaturile dintre subunitatile componente ale ligninei,
producand depolimerizarea acesteia.
Enzima
esentiala
pentru
degradarea
ligninei
este
ligninaza
(ligninperoxidaza), o oxireductaza, care contine hem. A fost definita ca o
oxigenaza care necesita H2O2 (Tien si Kirk, 1984). In prezenta H 2O2,
ligninaza catalizeaza oxidarea ligninei si a compusilor inruditi, cu
producere de radicali cationici.
Mn-peroxidaza, prezenta in mediul de crestere al fungilor
putregaiului alb oxideaza fenolii si participa, probabil la producerea apei
oxigenate.
Fenoloxidazele sunt enzime extracelulare produse de fungii
putregaiului alb. Rolul lor in degradarea ligninei este putin cunoscut.
Descompunerea ligninei este un proces oxidativ, stimulat de
cresterea tensiunii oxigenului si are loc numai in prezenta unei surse de C
mai usor metabolizabila si in conditiile limitarii sursei de azot.

BIBLIOGRAFIE:

Teodor Malutan - Protectia lemnului prin metode specifice Editura

Cermi,2007;
Irina Volf - Elemente de biotehnologie si bioremediere Editura Pim,
Iasi , 2007;
https://www.google.ro/search.lemnulstructura+celulozei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lemn
https://ro.scribd.com/doc/134467733/Biodegradarea-celulozei
www.referat.ro/referate_despre/celuloza_referat_chimie.html

UNIVERSITATE POLITEHNICA BUCURESTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

IMPM

REFERAT LA E.B.C.N.

BIODEGRADAREA CELULOZEI

Masterand: Gheorghe Georgiana

Anul 1

2015