PROPOZITIA ATRIBUTIVA, EXEMPLE

Referat, Propozitia subordonata atributiva, exemple

Definitie: Propozitia atributiva indeplineste functia de atribut al unui substantiv (sau
substitut de-al acestuia) din propozitia regenta.
Dintre propozitiile subordonate, atributiva provoaca cele mai putine greseli. Siguranta si
corectitudinea in identificarea atributivei se datoresc: corespondentei desavarsite a
acesteia cu atributul, conjunctiilor specializate in mare masura si intrebarilor clare.
Propozitiile atributive introduse prin pronume relative sunt cel mai usor de recunoscut.
Chiar daca atributivele se recunosc, in general, cu usurinta, exista totusi numeroase
dificultati care ne determina sa le analizam cu grija si atentie.
Pentru a ilustra unele din dificultatile mai importante vom da cateva exemple improvizate:
1. Pe drumul de bolovani, "care duce la Piatra Arsa", se urca mai usor decat pe poteca de
pamant.
2. Pe munte intalnim floarea de colt si capra neagra, "care nu se gasesc la ses".
3. Pionierul pornise pe munte cu gandul "care nu-l parasise in ruptul capului, ca va gasi
zapada in plina vara".
4. Vanatorul, "care isi luase pusca pe care o primise de la bunicul sau si care avea ranita
plina cu alimente", se indrepta spre interiorul padurii.
In primul exemplu, atributiva determina o regenta in care se afla doua substantive.
Regula generala arata ca atributiva se asaza dupa substantivul determinat. Rezulta din
aceasta regula ca trebuie sa vedem care este substantivul determinat, deoarece in
propozitia regenta sunt doua substantive. Faptul ca, de obicei, substantivul determinat
este urmat imediat de o atributiva nu constituie o regula absoluta. In exemplul 1,
substantivul determinat este "drumul cu bolovani".
Ne puteam da seama de acest fapt inlocuind pronumele relativ din propozitia atributiva cu
substantivul al carui loc il tine. Se constata astfel ca nu se poate spune "bolovani duce la
Piatra Arsa", ci numai "drumul duce la Piatra Arsa". In acest fel, capatam convingerea ca
atributiva determina substantivul "drumul", din regenta.
In al doilea exemplu, se intalneste un caz oarecum asemanator, din moment ce in
propozitia regenta se gasesc tot doua substantive, iar regenta este urmata de o atributiva.
De data aceasta, atributiva introdusa prin "care" se refera la ambele substantive din
regenta, dupa cum ne dovedeste faptul ca predicatul se gasesc este exprimat printr-un
verb la plural. In cazul acesta, pronumele relativ care tine locul ambelor substantive legate
prin conjunctie coordonatoare copulativa, fiindca amandoua sunt complemente directe pe
langa verbul "intalnim".
In al treilea exemplu, substantivul "gandul" din propozitia regenta este determinat de
doua atributive. Este mai greu de observat ca a doua propozitie atributiva se refera la
acelasi substantiv din cauza distantei mari si mai ales a faptului ca inaintea atributivei se
afla substantivul "capului". Daca ne orientam dupa functia sintactica a atributivei nu putem
gresi, deoarece ea nu poate indeplini functia de atribut pe langa substantivul "capului", cu
care nu are aici o legatura sintactica.
In al patrulea exemplu, apar intr-o singura fraza trei atributive. Cea de-a treia este
legata prin conjunctia coordonatoare copulativa "si". Pentru a stabili cu cine se
coordoneaza trebuie sa se afle care, este substantivul pe care il inlocuieste pronumele
relativ "care" din ultima atributiva (si acesta nu poate fi decat: "vanatorul").
Se cuvine sa aratam ca e bine sa evitam folosirea, in scris, a mai multor atributive

introduse prin "care", in aceeasi fraza.

Exercitiul 1. Analizati propozitiile atributive din textele urmatoare si aratati cu care din
cele patru exemple date seamana:
a. Pisicuta.., s-ar fi prabusit la vale de pe vreuna din nenumarate muchii de stanca ce
stateau ascunse cu viclenie.
(C. Hogas)
b. Eu n-am uitat... pe Gheorghe Gianta care ce cu o rugina de pusca pe care orice vanator
ar fi azvarlit-o in gunoi nimerea mai bine decat altul cu o carabina ghintuita si care pe
mine, nemernicul, m-a adus de multe ori cu vanat la conacul de amiazi.
(Al. Odohoscu)
Mai greu de recunoscut sunt atributivele introduse prin adverbele relative "unde", "cand",
"cum". Faptul ca aceleasi adverbe sunt folosite si la introducerea unor subordonate
circumstantiale explica, cel putin in parte, greutatile in identificarea acestor atributive.
Dificultatile sunt usor de rezolvat, daca se tine seama ca aceste adverbe relative introduc
atributive, cand propozitiile lor sunt asezate dupa substanativele pe care le determina.
Pentru a ilustra greutatile puse de atributivele introduse prin unele adverbe si conjunctii,
dam cateva exemple.
Exemple:
1.
2.
3.
4.

"Ziua cand am luat examenul" a fost cea mai frumoasa din viata mea.
Banca "unde m-am asezat" se afla in primul rand.
0 carte "cum are tata" n-am mai vazut la nimeni.
A primit de acasa scrisoare "ca mama vine saptamana viitoare.

In primele trei exemple, propozitiile atributive sunt introduse prin adverbele relative
interogative "cand", "unde", "cum". Faptul ca acestea, in alte situatii, pot introduce
propozitii circumstantiale creeaza unele greutati in analiza, daca nu tinem seama ca
atributivele urmeaza totdeauna dupa substantive. In toate aceste situatii, adverbele pot fi
inlocuite cu pronumele relativ "care", precedat de prepozitie.
In exemplul al patrulea, atributiva este introdusa prin conjunctia subordonatoare "ca".
Si de asta data, prima indicatie ne-o da asezarea atributivei dupa substantivul determinat,
iar hotaratoare ramane stabilirea functiei sintactice a atributivei.
Punctuatie. Propozitiile atributive neizolate nu se despart prin virgula de partea de vorbire
determinata. Atributivele izolate se despart prin virgula.

PROPOZITIA COMPLETIVA DIRECTA, EXEMPLE

Referat, Propozitia completiva directa, exemple, intrebari
Definitie: Propozitia completiva directa indeplineste functia de complement direct al
unui verb tranzitiv din propozitia regenta.
In definitia acestei propozitii se afla indicatia cea mai de pret pentru identificarea ei si
anume determinarea unui verb tranzitiv din propozitia regenta.
Pentru valoarea tranzitiva a verbului sa se vada comentariile de la complementul direct.
Propozitia completiva directa poate fi identificata numai dupa faptul ca indeplineste functia
de complement direct, al verbului tranzitiv din regenta. Nici conjunctiile (care pot introduce

tot asa de bine si altfel de propozitii) si nici alt amanunt in legatura cu continutul nu ajuta
prea mult in identificarea propozitiei completive directe.
Despre confuzia cu propozitia subiectiva sa se vada comentariile prezentate la aceasta.
Greselile cele mai frecvente in identificarea completivei directe se datoresc tocmai neglijarii
amanuntului cuprins in definitie, si anume ca numai verbele tranzitive pot avea completive
directe.
De retinut. O subordonata nu poate fi considerata completiva directa pana nu se verifica
valoarea tranzitiva a verbului din regenta.
Exemple:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Noi am vazut de la fereastra "ca ploaia se inteteste".

Elevul nu stie, de acum, "daca va merge in tabara, la vara".
Profesorul pretinde "ca lectia sa se stie bine".
Privim la televizor "cum se vaneaza ursii".
Eu te rog "sa-mi imprumuti caietul tau".
Ma silesc a povesti "cum s-a intamplat accidentul".

Din exemplele date rezulta ca propozitiile completive directe pot fi introduse prin
numeroase conjunctii, pronume relative-interogative sau nehotarate si adverbe relative
interogative. Marele numar de elemente care pot introduce completivele directe face
imposibila retinerea lor. Mai ales ca oricare din ele, in alte fraze, introduce si altfel de
subordonate. In schimb, toate completivele directe sunt subordonate unor verbe tranzitive
si, de aceea, verificarea tranzitivitatii verbului din regenta ramane indicatia cea mai utila,
pentru recunoasterea unei completive directe.
Nu intotdeauna completiva directa urineaza imediat dupa verbul determinat (exemplele 1,
2).
Alteori, in propozitia regenta, se afla doua verbe, unul la mod personal (deci, predicat),
altul la un mod nepersonal. Completiva directa poate fi subordonata unuia dintre cele doua
verbe (vezi ex. 6).
Exista si verbe care pot avea doua complemente directe. Un asemenea verb poate avea un
complement direct si o completiva directa.
Exemplu:
Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate
afara s-apoi iarasi su-l injghebe la loc.
(I. Creanga)

partile lui, sa le scoata pe rand

Punctuatie. Propozitia completiva directa asezata dupa verbul tranzitiv din regenta nu se
desparte prin virgula. Cand este asezata inaintea regentei se desparte, de obicei, prin
virgula.

PROPOZITIA COMPLETIVA INDIRECTA, EXEMPLE

Referat, Propozitia subordonata completiva indirecta, exemple
Definitie: Propozitia completiva indirecta indeplineste functia de complement indirect pe
langa un verb (un adverb, un adjectiv sau o interjectie) din propozitia regenta.
Identificarea propozitiei completive indirecte, poate fi realizata mai usor prin
delimitarea ei, pe de o parte, de completiva directa si, pe de alta, de circumstantiale.

Deosebirea fata de completiva directa reiese din referirea la natura verbului determinat.
Completiva directa determina intotdeauna numai un verb tranzitiv, iar completiva indirecta
poate determina atat un verb tranzitiv, cat si unul intranzitiv.
De retinut. Verbul din regenta determinat de o completiva indirecta poate fi tranzitiv sau
intranzitiv.
Completiva indirecta se deosebeste de circumstantiale mai ales prin continut, deoarece
completiva indirecta se refera mai mult la verbul determinat aratand obiectul caruia i se
atribuie o actiune, iar circumstantialele arata imprejurarile in care se savarseste actiunea.
Exemple:
1.
se
3.
4.

El se uita cu atentie "cum se lucreaza la strung". 2. Profesorul era convins "ca elevii sai
vor prezenta bine pregatiti la examen".
Verificandu-si cunostintele elevul are sa-si dea seama "ca mai are de invatat".
Exista cercetatori preocupati "de ce se descopera si in fundul oceanelor".

Propozitiile completive indirecte sunt introduse prin numeroase conjunctii si locutiuni

conjunctionale, pronume si adjective relative-interogative sau nehotarate, adverbe
relative-interogative. Ca si in cazul completivei directe, multimea elementelor prin care pot
fi introduse completivele indirecte nu recomanda recunoasterea completivelor indirecte
dupa cuvantul care le introduce.
Cele mai multe completive indirecte determina verbe intranzitive (vezi exemplele 1, 3).
Completiva indirecta poate determina si o locutiune verbala intranzitiva (exemplul 3).
Completiva indirecta poate determina si un adjectiv, care poate fi nume predicativ
(exemplul 2) sau atribut (exemplul 4).
Punctuatie. Propozitia completiva indirecta asezata dupa regenta nu se desparte prin
virgula. Cand este asezata inaintea regentei se desparte, de obicei, prin virgula.

PROPOZITIA PREDICATIVA, EXEMPLE

Referat, Propozitia subordonata predicativa exemple
Propozitia predicativa indeplineste functia de nume predicativ al verbului copulativ din
regenta.
Identificarea propozitiei predicative trebuie sa tina seama, in primul rand, de indicatia
cuprinsa in definitie, unde se spune ca ea indeplineste functia de nume predicativ pe langa
un verb copulativ din regenta.
De retinut. Propozitia predicativa indeplineste functia de nume predicativ (nu de
predicat).
Se staruieste asupra acestui amanunt, pe de o parte, fiindca orientandu-se dupa
corespondenta existenta intre sintaxa propozitiei si sintaxa frazei, multi elevi fac greseala
de a afirm,a ca propozitia predicativa indeplineste functia de predicat. Pe de alta parte,
aici, in acest amanunt, se gaseste indicatia cea mai pretioasa pentru identificarea
propozitiei predicative. Afirmandu-se ca aceasta subordonata indeplineste functia de nume
predicativ pe langa un verb copulativ din regenta inseamna ca in regenta unei predicative
se va afla intotdeauna un verb copulativ lipsit de nume predicativ.
De retinut. Regenta unei propozitii predicativie cuprinde un verb copulativ lipsit de nume

predicativ.
Din cele aratate pana aici rezulta ca cea mai importanta operatie in problema identificarii
propozitiei predicative o formeaza recunoasterea verbului copulativ din regenta. Operatia
nu este usoara, deoarece in regenta verbul copulativ (de obicei "este") se afla singur si, de
aceea, suntem tentati sa-l consideram verb predicativ.
Va izbuti sa identifice, cu siguranta, propozitia predicativa numai cel care a reusit sa-si
formeze deprinderea de a analiza, cu precizie, valorile verbului "a fi".
Pentru identificarea verbului copulativ sa se vada cele spuse la predicatul nominal.
De retinut. Cea mai importanta operatie in problema propozitiei predicative este
identificarea verbului copulativ din regenta.
Identificarea propozitiei predicative incepe o data cu analizarea verbului copulativ din
regenta prin raportarea la subiect. Daca nu se recunosc, in acest moment al analizei,
valoarea copulativa a verbului din regenta si lipsa numelui predicativ, mai tarziu va fi greu,
daca nu imposibil, sa se mai identifice valoarea copulativa a verbului din regenta.
Daca se trece peste verbul copulativ din regenta, propozitia predicativa nu poate fi
identificata nici pe baza conjunctiei, nici a intrebarii si nici chiar a functiei sintactice (este
greu sa-ti dai seama ca o propozitie indeplineste functia de nume predicativ, daca n-ai
sesizat ca verbul din regenta este copulativ si ii lipseste numele predicativ).
O categorie mai greu de identificat o formeaza predicativele care indeplinesc functia de
nume predicativ pe langa alte verbe copulative decat "a fi". Daca valoarea copulativa a
acestora poate fi gasita mai usor, cand ele au alaturi numele predicativ, este greu sa
identifici valoarea lor copulativa, cand sunt singure, fara numele predicativ exprimat.
Singura solutie pentru recunoasterea valorii acestor verbe este numai raportarea la subiect
pentru a vedea daca acesta face o actiune (verb predicativ) sau i se atribuie o calitate
(verb copulativ).
La nici o alta propozitie subordonata nu se confirma mai bine decat in cazul predicativei cat
de necesara este, pentru analiza sintactica a textului, formarea deprinderii de a identifica,
in acelasi timp, predicatul si subiectul. Datorita acestei deprinderi se va surprinde fara
greseala prezenta in regenta a verbului cu valoare copulativa.
Exemple:
1.
2.
3.
4.

Datoria noastra de elevi este "sa invatam cat mai bine".

Visul sau a fost intotdeauna "sa devina cosmonaut".
El a ajuns "ce a visat".
El a ramas "cum il stiti".

In aceste exemple, sunt prezentate ambele categorii de predicative. In prima categorie

(1 si 2) intra predicativele care indeplinesc functia de nume predicativ pe langa verbul
copulativ "a fi". In aceste situatii, identificarea predicativelor este conditionata de
recunoasterea valorii copulative a verbului "a fi", care la randul ei poate fi
recunoscuta numai daca o raportam la subiect.
Iata cum trebuie sa decurga analiza. Sa presupunem ca avem de analizat prima fraza:
"Datoria noastra de elevi este sa invatam cat mai bine". Frecventa mare a verbului "este"
in textele analizate si obisnuinta de a-l analiza prin subliniere ii determina pe elevi sa
reduca toata operatia la subliniere. In realitate, indata ce dam de o forma a verbului "a fi"
ne oprim si cautam sa-i precizam valoarea. Pentru aceasta il raportam la subiect. Dintr-o
asemenea raportare, rezulta cu subiectului i se atribuie o calitate sau este identificat cu un
element nominal (verb copulativ), subiectul sufera o actiune (verb auxiliar), subiectul
exista sau se afla (verb predicativ). In cazul de fata, raportand la subiectul "datoria" ne
dam seama ca verbul "este" are valoare copulativa, deoarece cu ajutorul lui ni se spune
care este datoria.. Este vorba deci de o identificare a subiectului.

Indata ce am remarcat ca-i verb copulativ, cautam numele sau predicativ, intrucat se stie
ca verbul copulativ nu poate forma predicat decat impreuna cu un nume predicativ.
Cautand numele predicativ, constatam ca functia acestuia este exprimata printr-o intreaga
propozitie (care este predicativa). Confirmarea analizei noastre o obtinem, daca inlocuim
propozitia predicativa cu un element nominal care sa aiba acelasi inteles cu propozitia si sa
indeplineasca functia de nume predicativ. In cazul nostru, se obtine formularea: "Datoria
noastra este invatatura", unde "invatatura" sta in locul propozitiei "sa invatam" si
indeplineste functia de nume predicativ.
Situatia din cel de-al doilea exemplu pare identica, la prima vedere, cu cea dinainte. In
realitate aici, dupa verbul "este", se afla "intotdeauna", care poate fi considerat nume
predicativ, intr-o analiza superficiala. Greseala este favorizata de faptul ca numele
predicativ poate fi exprimat printr-un adverb. Astfel se poate spune: "El este altfel". De
remarcat ca altfel are, aici, intelesul unui nume predicativ, atribuind subiectului o calitate
cu ajutorul verbului copulativ.
Cine subliniaza, in al doilea exemplu, "intotdeauna" ca nume predicativ al lui "este" nu s-a
referit la subiect. Daca s-ar fi referit, ar fi observat ca nu se poate spune "Visul a fost
intotdeauna", ca si cum s-ar fi spus ceva despre subiectul "visul". In realitate,
"intotdeauna" ramane un adverb cu functie de complement circumstantial, iar verbul
copulativ "este" are nevoie, ca si in primul exemplu analizat, de nume predicativ, care aici
este propozitia predicativa: "sa devina cosmonaut".
Greutatea analizarii ultimelor doua exemple (3 si 4) se datoreste folosirii ca verbe
copulative a unor verbe care, in alte situatii, sunt predicative. Astfel se poate spune: "El a
ajuns la scoala" si "El a ramas la scoala", unde amadoua verbele sunt predicative, cu
functie de predicat.
De unde se stie cand sunt verbe predicative si cand copulative? Raspunsul ramane mereu
acelasi, valabil pentru toate problemele predicatului: prin raportare la subiect. Cand
subiectul face o actiune, predicatul este verbal, cand i se atribuie o calitate subiectului,
predicatul este nominal.
Sa se faca, in acest sens, o comparatie intre urmatoarele exemple:
El a ramas la scoala.
El a ramas cum il stiti.
In primul exemplu, "a ramas" arata o actiune, in al doilea exemplu, "a ramas" nu spune
nimic singur, ci numai impreuna cu propozitia care urmeaza. Dintre cele doua exemple,
numai in al doilea propozitia de la urma se poate echivala cu un nume predicativ: "El a
ramas cum il stiti" - "El a ramas silitor" El este silitor.
Punctuatie. Propozitia predicativa nu se desparte de regenta prin virgula.

PROPOZITIA SUBIECTIVA EXEMPLE

Referat, Propozitia subordonata subiectiva exemple, exercitii
Definitie: Propozitia subiectiva indeplineste functia de subiect al propozitiei regente.
Pentru a identifica mai usor propozitia subiectiva, e bine sa folosim chiar indicatia cuprinsa
in definitie, unde se arata ca aceasta propozitie indeplineste functia de subiect al
propozitiei regente. Rezulta de aici, ca indicatie de mare pret, ca in regenta unei subiective
subiectul nu este exprimat niciodata. Deci pentru a verifica daca o propozitie este
subiectiva, trebuie sa vedem daca in regenta subiectul este exprimat. Verificarea este usor
de realizat, daca ne-am deprins sa identificam si sa subliniem alaturi de predicat si
subiectul fiecarei propozitii. Se cuvine sa retinem ca neexprimarea subiectului in regenta

poate fi luata numai drept o indicatie ca subordonata este subiectiva, dar nu poate fi
considerata o dovada sigura. Dupa cum s-a mai spus, in limba romana subiectul unei
propozitii nu este exprimat, adeseori. Dara neexprimarea subiectului nu ne da siguranta ca
subordonata este subiectiva, in schimb, prezenta subiectului in regenta este semnul sigur
ca subordonata nu poate fi subiectiva.
Al doilea element care ne ajuta la identificarea propozitiei subiective il formeaza
intrebarile: "cine?"
"ce?"
Al treilea si cel mai important ajutor ni-l da felul predicatului din regenta. Propozitia
subiectiva apare pe langa predicatul din regenta exprimat prin:
1. verb reflexiv impersonal
2. expresie impersonala
3. adverb predicativ.
Propozitia subiectiva poate sa stea si pe langa un predicat exprimat printr-un verb
predicativ. Situatia nu a fost trecuta alaturi de celelalte trei, deoarece nu are valoarea unui
semn de recunoastere specific, care sa ajute la identificarea subiectivei.
In analizarea propozitiei subiective, exista pericolul confuziei cu completiva directa
datorita faptului ca amandoua raspund la aceeasi intrebare ("ce?") si pot fi introduse prin
aceeasi conjunctie ("ca", "sa").
Luam pentru o mai buna lamurire exemplele:
El zice ca vine la scoala luni.
Se zice ca vine la scoala luni.
In ambele exemple, propozitia a doua raspunde la intrebarea "ce" si este introdusa prin
conjunctia "ca". Obisnuinta de a se limita la aceste doua indicatii (intrebare si conjunctie) il
duce pe elev la greseala de a considera ca in amandoua situatiile subordonata este
completiva directa.
Daca se apeleaza insa la functia subordonatei, se constata usor ca a doua este subiectiva,
fiindca indeplineste functia de subiect pe langa verbul din regenta care nu are subiect
exprimat.
Sunt situatii insa cand nici una din propozitii nu are subiect.
Zice ca vine la scoala luni.
Se zice ca vine la scoala luni.
Rezolvarea, in cazul de fata, porneste tocmai de la identificarea, in acelasi timp, a
predicatului si a subiectului. Incercand sa ne dam seama care este subiectul din primele
propozitii ale celor doua exemple, constatam ca neexprimarea subiectului are cauze
diferite.
In timp ce subiectul predicatului "zice" este subanteles, pentru predicatul "se zice",
exprimat printr-un verb reflexiv impersonal, subiectul este propozitia urmatoare.
Afirmand ca subiectiva poate fi confundata cu completiva directa, ne-am referit la greseala
foarte frecventa pe care o fac cei care se orienteaza in finalizarea subordonatelor numai
dupa conjunctie si intrebare. In realitate, subiectiva nu se poate confunda niciodata cu
completiva directa, deoarece ultima trebuie sa indeplineasca o conditie obligatorie si
anume sa aiba functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv. Verificand
caracterul tranzitiv al verbelor din regenta ("zice" si "se zice"), se constata usor ca numai
"zice" este tranzitiv, in timp ce "se zice" este intranzitiv. Din aceasta verificare decurge ca
numai subordonata verbului "zice" poate fi completiva directa.
De retinut. Propozitia subiectiva poate fi identificata in mod sigur daca tinem seama de
urmatoarele indicatii:

- sa indeplineasca functia de subiect al unei propozitii regente (care nu are subiectul

exprimat);
- sa raspunda la una din intrebarile "cine?" "ce?"
- sa indeplineasca functia de subiect pe langa predicatul din regenta exprimat prin: verb
reflexiv impersonal, expresie impersonala, adverb predicativ.
Exemple:
1.
2.
3.
4.
5.

"Cine cunoaste bine regulile gramaticale" rezolva usor problemele date.

Din cele aratate urmeaza "ca solutia poate fi gasita".
In general se afirma "ca gramatica este grea".
Este bine sa "se citeasca atent textul de analizat".
Fireste ca din fiecare text se poate invata ceva.

In aceste exemple improvizate, se afla toate situatiile in care se poate gasi o subiectiva. Sa
le cercetam pe rand.
In primul exemplu, subiectiva indeplineste functia de subiect pe linga verbul predicativ
tranzitiv "rezolva",din regenta. In acest caz, identificarea subiectivei este ajutata de:
raportul sintactic dintre predicatul din regenta si subiectul sau, introducerea subiectivei
prin pronumele interogativ "cine" si situarea regentei inaintea subiectului.
In al doilea exemplu, subiectiva indeplineste functia de subiect pe langa verbul
predicativ intranzitiv "urmeaza", din regenta. In acest caz, identificarea subiectivei este
ajutata de: raportul sintactic dintre predicatul din regenta si subiectul sau si identificarea
valorii intranzitive a verbului din regenta. Acest tip de subiectiva nu poate fi confundat cu
completiva directa, daca observam ca verbul e intranzitiv.
In al treilea exemplu, subiectiva indeplineste functia de subiect pe langa un verb reflexiv
impersonal care se construieste fara subiect exprimat. In acest caz, identificarea
subiectivei este ajutata de: forma reflexiva a verbului din regenta, raportul sintactic dintre
predicatul din regenta si subiectul sau. O astfel de subiectiva poate fi confundata cu
completiva directa, daca ne multumim sa o recunoastem numai dupa intrebarea "ce?"
Confuzia poate fi evitata, daca verificam valoarea intranzitiva a verbului si cautam
subiectul de pe langa predicatul din regenta.
In al patrulea exemplu, subiectiva indeplineste functia de subiect pe langa predicatul
nominal exprimat printr-o expresie impersonala. (Ne dam seama de valoarea de expresie
impersonala indata ce incercam sa conjugam verbul). In acest caz, identificarea subiectivei
este ajutata de: prezenta unei expresii impersonale in regenta si identificarea subiectului
din regenta prin raportarea predicatului la subiect. (Faptul ca este expresie impersonala si
nu are subiectul exprimat nu ne scuteste sa-i cautam subiectul). Acest tip de subiectiva
poate fi confundat cu completiva directa, deoarece raspunde la aceeasi intrebare (ce?).
Confuzia nu poate persista daca se tine seama ca expresia impersonala din regenta are
functie de predicat nominal. (Predicatul nominal nu are niciodata complement direct).
In al cincilea exemplu, propozitia subiectiva indeplineste functia de subiect pe langa
adverbul predicativ "fireste", din regenta. In acest caz, identificarea subiectivei este
ajutata tocmai de prezenta unui adverb predicativ in regenta. In aceasta situatie, se pare
ca nu mai este indicat procedeul obisnuit de a identifica subiectiva prin raportarea
predicatului regentei la subiectul sau. In realitate, in momentul in care ne-am dat seama
ca un adverb indeplineste functia de predicat, am identificat si subordonata subiectiva.
Dealtfel, exista adverbe predicative care seamana cu expresiile impersonale lipsite de
verbul copulativ "este" de tipul: "sigur", "probabil". In acest caz, identificarea subiectivei
este usurata de faptul ca ea poate fi analizata ca subiect al adverbului predicativ. Astfel in
exemplul: "Sigur ca trec clasa", se poate pune intrebarea "ce este sigur?" pentru a afla
subiectul.
De retinut. Din observatiile de pana aici rezulta ca indicatia cea mai sigura, evidenta in
patru din cele cinci feluri de subiective, ramane raportarea la subiectul sau.
Punctuatie. Propozitia subiectiva nu se desparte de regenta prin virgula, indiferent daca

este asezata inaintea sau dupa regenta.

Exercitiul 1. Sa se identifice subiectivele din textele urmatoare aratandu-se felul
predicatului din regenta.
a. Fireste ca recentele rascoale ale maselor taranesti au luat proportii.
[I. L. Caragiale}
b. Ceea ce s-a petrecut atunci in sufletul lui a fost mai iute decat fulgerul.
{C. Hogas}
c. Eu cred ca ar fi mai cuminte sa iesim din adapostul asta si sa ne vedem, de treburi.
(T. Popovici)
d. Cui place sa roseasca, roseasca... eu nu vreu
Nici pata pe-a mea arma, nici pe obrazul meu.
{V. Alecsandri)
Exercitiul 2. Sa se intocmeasca un tablou cu cinci rubrici corespunzatoare celor cinci feluri
de subiective. Sa se gaseasca doua exemple de subiectiva pentru fiecare categorie,
folosindu-se textele date pentru analiza.
Exercitiul 3. Sa se dezvolte exemplele date la subiect, inlocuindu-se subiectele respective
cu propozitii subiective echivalente ca sens.

PROPOZITII PREDICATIVE TEXTE ANALIZATE

Referat, Propozitii predicative, texte analizate, gramatica
1. Hotararea comitetului nostru era "s prsim lucrul".
(Al. Sahia)
Identificand predicatele prin raportare la subiect, reuim s ne dm seama c verbul
este din regent este copulativ. Cu asta problema este aproape rezolvat, -deoarece
cutand s aflm ce se atribuie subiectului "hotrarea" din regent, prin intermediul
copulativului "este", constatm c numele predicativ este exprimat printr-o intreag
propoziie. Dealtfel, echivalena acestei propoziii cu un nume predicativ poate fi uor
demonstrat, intrucat prsirea lucrului insemna grev.
Iat cum ar arta, in acest caz, predicatul nominal dm regent:
Hotrarea comitetului nostru "este greva".
2. Dei nu au nimic cu trecutul, ci rolul lor e mai degrab s duc ara spre viitor, le-am
numi totui ceti.
(G. Bogza)
Identificarea propoziiei predicative "s duc ara spre viitor" este condiionat i de
data asta de stabilirea valorii copulative a verbului "e" din regent. In aceast fraz, este
nevoie de mai mult atenie, deoarece dup "e" urmeaz "mai degrab", care, din
neatenie, poate fi considerat drept nume predicativ. Dac analiza se face prin cuvenita
raportare la subiect, se constat uor c o eventual imbinare de cuvinte de tipul "rolul lor
e mai degrab" nu are nici un ineles. Dimpotriv, autorul ii exprim cu claritate
gandurile, dac socotim ca nume predicativ al lui e propoziia "s duc ara spre viitor".
Dealtfel, demonstraia poate fi intregit inlocuind propoziia printr-un nume predicativ. In
acest caz, se poate obine o propoziie perfect echivalent ca ineles:

Rolul oraelor e progresul rii.

3. Soarele prea "c lunecase pe alt tram". Btea ninsoarea, intr-un fel de amurg
cenuiu,
(M. Sadoveanu)
De data aceasta identificarea predicativei este i mai dificil, din cauz c verbul din
regent nu este un copulativ obinuit. Valoarea copulativa a verbului "prea" devine clar,
numai dac il raportm la subiectul soarele. Odat evideniat rolul de verb copulativ al lui
"prea", ne indreptm atenia ctre numele su predicativ, fiindc, dup cum se tie,
verbul copulativ formeaz predicat numai impreun cu un nume predicativ. Se constat in
felul acesta c pentru nume predicativ se folosete o intreag propoziie care este, deci,
predicativ.

PROPOZITII SUBIECTIVE, TEXTE ANALIZATE

Referat, Propozitii subiective, texte analizate, gramatica
1. Cine se scoala de dimineata departe ajunge.
Propozitia "cine se scoala de dimineata" arata cine face actiunea predicatului din
propozitia regenta ("departe ajunge") adica indeplineste functia de subiect pe langa
predicatul "ajunge", al carui subiect nu este exprimat.
Din punctul de vedere al formei, aceasta subiectiva se recunoaste usor, deoarece este
introdusa prin pronumele interogativ "cine", care indeplineste functia de subiect in
propozitia lui.
2. Era foarte gospodaros si-i placea sa se faca fiecare lucru cu randuiala.
[M. Sadoveanu]
Propozitia "sa se faca fiecare lucru cu randinala" este subiectiva, intrucat este ceruta
de verbul impersonal "placea" fata de care indeplineste functia de subiect. Identificarea
subiectivei este usurata de deprinderea de a gasi subiectul fiecarui predicat. Incercand sa
gasim subiectul predicatului "placea" constatam ca verbul este impersonal si ca propozitia
urmatoare tine locul de subiect.
In cazul de fata, folosirea intrebarii ce? poate deruta, orieritandu-ne catre completiva
directa.
Pentru a fi completiva directa se cere ca verbul din regenta sa fie tranzitiv. Incercandu-se
verificarea tranzitivitatii se improvizeaza, de obicei, un exemplu simplu, de tipul: Imi place
prajitura. "Ce imi place?" "Prajitura". Deci "complement direct". In realitate toata
"demonstratia" este gresita, deoarece verificarea tranzitivitatii nu s-a facut si cu ajutorul
subiectului.
In exemplul improvizat, "Imi place prajitura", "prajitura" este subiect, nu complement
direct. Daca nu sunteti pe deplin convinsi, puneti "prajitura" la plural si veti obtine
exemplul: "Imi plac, prajiturile" unde predicatul "plac" se acorda, in mod obligatoriu, cu
subiectul prajiturile.
3. Nu, domnu' nostru nu ne-a invatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari. Ii ora
drag sa ne invete.
(M. Sadoveanu).
Propozitia "sa ne invete" este subiectiva, fiindca indeplineste functia de subiect pe
langa predicatul nominal din regenta. Ea se identifica odata cu identificarea predicatului si

a subiectului din regenta. Pentru a afla natura predicatului "era drag" trebuie sa-l
raportam la subiect si in felul acesta ne dam seama ca predicatul este nominal si, in acelasi
timp, ca subiectul predicatului nominal "era drag" este propozitia subiectiva "sa ne
invete".
4. Parinte zise Bogza, gifaind iar eu vad ca se poate intampla "sa pier". Pentru asta,
fac marturisire aicea, sa se stie "ca eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am
pravalit in rapa", dupa cum a dovedit nevasta lui.
(M. Sadoveanu)
Propozitiile: "sa pier", ca eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalii in
rapa" sunt subiective.
Toate sunt cerute de verbele reflexive impersonale din regente: prima, de reflexivul
impersonal "se poate intampla", iar ultimele doua, de "sa se stie". Pentru identificarea
tuturor acestor propozitii se acorda o grija deosebita predicatelor din regenta care pot da
impresia ca sunt urmate de completive directe, deoarece raspund la intrebarea "ce?"
Greselile pot fi evitate prin raportarea la subiect si prin verificarea caracterului tranzitiv sau
intranzitiv al verbelor din regenta.
5. Destul ca foarte de dimineata, dumnealor, frumos gatite, impreuna cu tanarul Goe,
asteapta cu multa nerabdare, pe peronul din urbea X trenul accelerat.
(I. L, Garagiale)
In acest text, analiza frazei trebuie sa tina seama de prezenta conjunctiei
subordonatoare "ca", prin care se introduce o subordonata. Dat fiind ca dupa "ca" este o
singura propozitie si aceasta este subordonata, suntem obligati sa cautam propozitia
regenta. Inainte de "ca" se afla adverbul "destul" care capata valoare predicativa formand
totodata si propozitia principala, regenta a textului.
Identificarea adverbului predicativ "destul" ne ajuta sa identificam propozitia
subordonata subiectiva.

PROPOZITII SUBORDONATE EXEMPLE, TESTE

Referat, Propozitii subordonate exemple, teste gramatica
Subordonarea este raportul sintactic stabilit intre doua propozitii, dintre care una
determina pe cealalta si depinde din punct de vedere gramatical de aceasta (regenta).
Propozitiile subordonate sunt de mai multe feluri, dupa functia sintactica pe care o
indeplinesc fata de propozitia regenta. Propozitiile subordonate sunt: subiective,
predicative, atributive, completive directe, completive indirecte, completive de agent si
circumstantiale: de loc, de timp, de cauza, de scop, de mod, consecutive, conditionale,
concesive.
Punctuatie. Propozitiile subordonate juxtapuse se despart, de obicei, prin virgula, de
regenta lor. Punctuatia celor introduse prin conjunctie se arata la fiecare propozitie, in
parte.
In mod obisnuit, intre doua propozitii se pot stabili, pe rand, toate raporturile de
subordonare.
Astfel, intre propozitiile: "Invata" si "Stie" se pot imagina urmatoarele raporturi sintactice
(de subordonare):
"Cine invata" stie. (Subiectiva)
Ceea ce stie e "ce invata". (Predicativa)

Stie lectiile "pe care le invata". (Atributiva)

El stie "ce invata". (Completiva directa)
Invatam la ce "nu stiam". (Completiva indirecta)
El invata "unde nu stia". (Circumstantiala de loc)
El stia "cand invata". (Circumstantiala de timp)
El stia "fiindca invata". (Circumstantiala de cauza)
El invata "ca sa stie". (Circumstantiala de scop)
El stia "dupa cum invata". (Circumstantiala de mod)
El invata "incat stia". (Circumstantiala consecutiva)
"Daca invata" stia. (Circumstantiala conditionalii)
"Desi invata", nu stia. (Circumstantiala concesiva)
Faptul ca, in mod normal, intre doua propozitii se poate exprima oricare din numeroasele
raporturi de subordonare arata cat de complete pot fi problemele ridicate de analiza
textului.
Indicatii privitoare la fiecare propozitie subordonata se dau la fiecare, in parte, dar si in
paginile consacrate analizei pe text la care se fac trimiterile necesare.