VERSUL I

Cinsteste nainte de toate pe Zeii

Nemuritori,
in ordinea ce le-a fost rnduita de Lege.
ntruct credinta are puterea de a ne nalta spre cauza divina, ea
trebuie sa stea n fruntea tuturor virtutilor, si acesta este motivul
pentru care preceptul privitor la credinta se afla n fruntea regulilor
nfatisate de aceste versuri. Trebuie, se spune, sa-i cinstim pe Zeii
care locuiesc n aceasta lume1 n ordinea ce le-a fost rnduita, ordine
fixata de Legea creatoare a lumii atunci cnd le-a stabilit esenta,
asezndu-i pe unii n prima sfera, pe altii n a doua, pe altii n a treia
sfera si asa mai departe, pna la completarea globurilor ceresti.
VERSUL II1

Respecta Juramntul...
Juramntul este respectul fata de legile divine, legatura prin care
toate fiintele nascute pentru a-l cunoaste pe Zeu sunt alaturate
divinului creator al lumii universale. Cei care ramn mereu uniti cu
el, respecta ntotdeauna Juramntul.
VERSUL II1

Cinsteste apoi pe Eroii glorificati.

ntre fiintele rationale, acesti Eroi ntruchipeaza categoria din mijloc.
Rnduiti mai presus de oameni dar inferiori Zeilor nemuritori, ei
ocupa intervalul care i separa si fac legatura intre oameni si zei.
ntruct detin rangul al doilea, trebuie sa li se aduca cinstire pe
masura, asa cum spune preceptul: Cinsteste-i dupa randuiala
impusa de Lege. Or, ntreaga virtute a cinstirii sta n cunoasterea
naturii celor pe care trebuie sa-i cinstim, caci aceasta cunoastere ne
va nvata ce trebuie sa spunem sau sa facem pentru a-i slavi cum se
cuvine.
VERSUL III

Cinsteste si pe Geniile pamntesti, mplinind tot ce este

hotart de lege.
Geniile sunt sufletele omenesti care s-au mpodobit cu adevar si
virtute, pentru ca ele au trecut prin multe ncercari si au dobndit
cunoasterea. Ele se deosebesc nsa de Geniile care sunt Genii prin
natura lor si ocupa un rang mijlociu, si se numesc pamntesti, pentru
a lasa sa se nteleaga ca ele se pot amesteca n treburile lumesti, pot
nsufleti trupuri muritoare si pot sa locuiasca pe pamnt 1. Numindule Genii, poetul le deosebeste de oamenii ignoranti care nu au
dobndit nici o cunostinta. Spunndu-le pamntesti, el le deosebeste
de fiintele care au pastrat ntotdeauna experienta si cunoasterea, si
care nu pot, n virtutea esentei lor, nici sa se amestece n treburile
lumesti si nici sa nsufleteasca trupuri muritoare'.
VERSUL IV

Cinsteste pe tatal tau, pe mama ta si pe rudele ce-ti sunt

apropiate.
Dupa ce ne-a poruncit sa cinstim pe oamenii buni ca Genii si ca Zei,
autorul versurilor ne ndeamna sa cinstim, ca urmare a necesitatii ce
ne lega de ei, pe parintii nostri si pe toti cei legati de noi prin relatii
de rudenie.
Ceea ce, n familia noastra cereasca, sunt pentru noi fiintele
superioare - Fiintele ceresti ce ne tin loc de parinti si Eroii ce ne tin
loc de rude, - parintii si rudele cele mai apropiate sunt pentru noi n
viata vremelnica, si pentru aceasta trebuie sa le dam ntreaga
noastra cinstire. Omul este chemat sa nu isi uite originile si sa nu

isi uite universul de origine.

VERSUL V

Dintre ceilalti oameni, fa-ti prieten pe cel ncununat de

virtute.
Dupa cinstea ce trebuie sa o dam nainte de toate familiei ceresti 1, si
dupa cea pe care trebuie sa o aratam parintilor nostri, poetul ne
nfatiseaza si purtarea pe care trebuie sa o avem n alegerea
prietenilor.
El ne sfatuieste ca, dintre cei ce nu sunt de acelasi snge cu noi, sa
ne alegem ca prieten pe omul cel mai bun, sa ne alaturam lui pentru
a pune n practica mpreuna cu el virtutea, astfel nct alegerea unui
om bun pentru a ne fi prieten sa se faca n vederea unui scop nobil,

iar nu cautnd sa dobndim un cstig oarecare. Asadar, acest

precept este asemanator cu cel ce vorbea despre oamenii buni si
virtuosi care s-au savrsit din viata. De fapt, ni se spune ca n-ar
trebui sa cinstim dect pe oamenii plini de stiinta 2. Drept urmare,
suntem sfatuiti sa ne facem prieteni doar oameni buni si drepti.
Prietenii ni-i putem alege, n timp ce parintii si apropiatii ne sunt dati
de la natura1. Persoana unui tata sau a unui frate se cere respectata
prin ea nsasi; ct priveste pe ceilalti muritori, numai virtutea i face
respectabili, asa cum tot ea i face demni de cinste si pe cei ce au
parasit aceasta viata.
VERSURILE VI-VIII

Supunete ntotdeauna in fata vorbelor blnde si a faptelor

folositoare.
Nicicnd sa nu-ti urasti prietenul i pentru o greseala de
nimic,
att ct poti; caci posibilul vecin e cu necesitatea.
Aici e vorba despre felul in care trebuie sa ne purtam cu prietenii.
Mai nti, trebuie sa-i ascultam bucurosi atunci cnd ne dau sfaturi
bune sau cnd fac ceva spre binele nostru. Caci pentru acest bine
comun ne leaga legea prieteniei, si pentru ca cei ce ne ajuta sa
naintam spre virtute sa fie ajutati, la rndul lor, de catre noi.
Urmnd un acelasi drum spre o viata mai buna, tot ceea ce unul
vede mai bine dect celalalt, trebuie sa o spuna n interesul comun,
fie cednd cu blndete nteleptelor povete ale prieteniei, fie
mpartind cu cel drag, cu o egala blndete, adevaratele bunuri pe
care le poate dobndi,
fara ca vreodata, ntre prieteni, sa fie nentelegeri legate de avere,
glorie sau alt lucru vremelnic1. A proceda n felul acesta ar nsemna
sa ne certam, pentru o greseala de nimic, cu cei pe care i-am ales
drept prieteni tocmai pentru a dobndi cele mai nalte bunuri.
Trebuie, asadar, sa aratam ngaduinta n orice mprejurare fata de
prietenii nostri, ca unii de care ne leaga cea mai de pret dintre toate
ndatoririle -prietenia.
Nu trebuie nsa sa cedam defel daca ei se vor lasa purtati catre rau;
nu trebuie sa-i urmam, daca ei se ndeparteaza de la calea dreapta si
nteleapta pentru a se ndrepta In directia opusa; dar, pazindu-ne de
a ne lasa trti odata cu ei departe de telul virtutii, trebuie sa facem
tot ce ne sta n putinta spre a-i aduce pe calea virtutii. Daca nu vom

reusi sa-i convingem, sa ne pastram calmul, ferindu-ne n amintirea

prieteniei care ne-a legat cndva sa-i socotim vrajmasi, dar sa
ncetam din clipa aceea sa-i mai privim ca prieteni din pricina
schimbarii ce i-a mpins spre rau.

VERSURILE IX - X

Afla ca toate acestea sunt astfel, si nvata sa biruiesti cele ce

urmeaza:
mai ntai lacomia pntecului, apoi lenevia, luxul si mania.
Acestea sunt lucrurile a caror lipsa de masura trebuie stavilita si
tinuta n fru, pentru ca mintea sa nu se tulbure. Cu barbatie si
printr-o disciplina aspra, vom putea nfrna aceasta dezordine irationala, caci toate aceste aspecte ale nesocotintei ne mping catre
viciu.
Pntecul, de pilda, cnd e prea ncarcat, aduce dupa sine lenevia,
nlesneste prisosul de samnta, ndeamna la nesabuitele placeri ale
Afroditei si mpinge la necumpatare partea patimasa a sufletului.
Cnd partea irascibila se adauga apoi partii patimase, omul se lasa
in voia tuturor patimilor, fie cernd bauturi si mncari, fie batndu-se
pentru vreo femeie, fie provocnd certuri aprinse pentru a obtine
cutare sau cutare placere.
VERSURILE XI-XII

Nu savrsi nicicnd vreo fapta de care sa te rusinezi, nici

fata de un altul,
nici fata de tine. si, mai ales, respectate pe tine nsuti.
Ni se ntmpla uneori sa savrsim in particular fapte rusinoase; chiar
daca suntem ispititi sa le consideram lipsite de-importanta, este
sigur ca neam rusina sa le facem n fata cuiva. Alteori, din contra,
mpinsi de ceilalti, si ndemnati de tovarasia celor care actioneaza la
fel ca noi, savrsim pe fata ceea ce nicicnd nu am fi facut pe
ascuns. Iata pentru ce autorul acestor versuri ne ndeamna sa ne
ndepartam de cele doua drumuri care ne pot arunca n ceea ce este
rusinos si vicios. ..
VERSURILE XIII-XVI

Fa apoi dreptatea cu fapta si cuvntul.

Nu te purta n nici-o-mprejurare fara sa gndesti.

Ci aminteste-ti ca omul sortit e ca sa moara;
si afla ca averea asa cum se cstiga, la fel se risipeste.
Cel care se respecta pe sine nsusi devine propriul sau ocrotitor
pazindu-se astfel sa cada n viciu n nici o mprejurare. Or, exista mai
multe feluri de vicii. Viciul care pndeste partea noastra rationala
este lipsa de judecata; cel care urmareste partea noastra irascibila
este lasitatea, iar cel ce tine de partea patimasa este patima dupa
placeri si bogatii; viciul ce se ntinde asupra tuturor puterilor
alcatuitoare ale fiintei noastre este nedreptatea1.
Pentru a ne ndeparta de toate aceste vicii, e nevoie de patru virtuti:
de Prudenta pentru partea rationala, de Curaj pentru partea
irascibila, de Cumpatare pentru partea patimasa, si, n sfrsit, pentru
izbavirea tuturor puterilor care alcatuiesc fiinta noastra, noi avem
nevoie de Dreptate, caci Dreptatea este cea mai nalta dintre toate
virtutile, cuprinzndu-le pe toate celelalte1
VERSURILE XVII-XX
Cat priveste necazurile indurate de oameni din pricina
Destinului potrivnic,
primeste-le ca si cnd ti s-ar fi cuvenit; indura-le rabdator si
nu te-mpotrivi.
Cauta sa le nlaturi pe ct ti va sta in putinta. Dar cugeta
temeinic la aceasta:
ca, pe cei buni, Soarta i pazeste de multe din aceste
nenorociri.

Adevaratele rele sunt greselile savrsite din vointa noastra, caci

virtutea, prin natura ei, nicicnd nu se ntlneste cu nedreptatea, cu
lipsa de cumpatare si cu toate celelalte vicii, care nu s-ar putea
mpaca vreodata cu ceea ce este frumos, caci nu poate fi numit
"frumos" nici una din aceste nsusiri. Necazurilor sufletesti nu li se
vor da nicicnd calificativul de "frumos", caci astfel de rele sunt
ndepartari si renuntari de la dreapta masura care, desi inerenta

naturii sufletului si adnc sapata n acesta, nu este luata n seama de

omul orbit de patimi. Dovada' ca dreapta masura se afla in toti
oamenii, este ca omul nedrept judeca cu dreptate si cu masura
atunci cnd la mijloc nu se afla cstigul sau.
Autorul versurilor cauta apoi sa ne arate ce nseamna hotarrile
divine ale Destinului, care dau oamenilor mprejurarile grele ntlnite
n viata. Daca o lucrare divina ar da unuia bogatia si altuia saracia,
ar trebui s-o numim mai degraba vointa divina, si nu doar hotarre
divina a Destinului. Dar daca Divinitatea, care are grija de noi, da
fiecaruia dupa meritul sau, si daca nu el este cauza fericirii sau
nefericirii noastre, ci doar stapnul suprem care da fiecaruia, potrivit
legii Dreptatii, rasplata meritata, atunci pe buna dreptate divinele
sale hotarri se numesc hotarri divine ale Destinului.

VERSURILE XXI-XXIII
Multe vorbe, bune sau rutcioase, ies din gura oamenilor;
nu le-arta prea mult prepiire, dar nici nu le-nfiera.
Chiar lucruri mincinoase de auzi, ndur cu rbdare i
blndee
Voina omeneasc, neputnd rmne ntotdeauna neclintit n
virtute sau n viciu, d natere prin mijlocirea cuvntului la dou
feluri de raionamente, corespunztoare celor dou dispoziii opuse.
De aici rezult c unele raionamente sunt adevrate iar altele false;
unele sunt folositoare, altele vtmtoare. Aceast deosebire cere
din partea noastr un discernmnt ascuit, pentru a le alege pe cele
bune, a le respinge pe cele rele, i a ne feri s cdem - cci exist
ru pe care trebuie s-l condamnm - n rul care ne poate
determina s urm absolut orice raionament, i de a, veghea ca sub
motiv c este bun ce am admis, s le acceptm pe toate ca fiind
valabile.
VERSURILE XXIV-XXVI
Ia seama-n orice mprejurare la cele ce-i voi spune:
Ca nimeni, niciodat, prin vorbe sau prin fapte, s nu poat
s te mping s spui sau s svreti ceva nefolositor
pentru tine.
Tulburrile i amgirile sunt provocate att de cuvinte ct i de
fapte; de cuvintele celor care amenin sau linguesc, de faptele

celor care mpart daruri sau hotrsc pedepse. Trebuie ca sufletul

nostru s fie ntrit mpotriva tuturor primejdiilor, nct nicicnd el s
nu poat fi speriat sau subjugat datorit vreunei mprejurri
neplcute sau plcute. Dreapta judecat aflat n noi a pus in faa
acestei ndoite ameninri doi paznici de ndejde: Prudena i
Curajul, ca s ne fereasc de linguirile plcute sau de groaza fa
de lucrurile nfricotoare.Pzii n felul acesta, nimeni nu ne va
putea mpinge vreodat s rostim ori s svrim vreo fapt
nepotrivit cu dreapta judecat. Dac nainte de orice ne respectm
pe noi nine, nseamn c nimeni nu ne va aprea mai demn de
preuire sau de dispre ca noi nine, pentru a ne determina s zicem
sau s acionm mpotriva datoriei, cci att vorba ct i fapta sunt
la fel de vtmtoare pentru sufletul nostru, i tot ce tulbur sufletul
ne tulbur pe noi, pentru c sufletul suntem noi.

VERSURILE XXVII-XXIX
Cuget nainte de a fptui, ca nu cumva s te pori nesbuit,
cci numai omul pctos spune sau face lucruri nesocotite.
Nicicnd, aadar, s nu faci ceva de care-apoi s te cieti.
neleapt cugetare zmislete virtutea, o desvrete i o
pstreaz, cci ea ii este deopotriv mam, doic i paznic grijuliu.
Cci dac cercetm in linite felul de via pe care este bine s-l
urmm, virtutea se nfieaz alegerii noastre prin propria sa
frumusee. Din clipa aceea sufletul nostru, hotrt s dea tot felul de
btlii pentru virtute, obinuit deja cu plcerea lucrurilor frumoase,
i pstreaz nestrmutat hotrrea chiar i n vltoarea celor mai
mari nenorociri, fr ca mprejurrile s-l tulbure ntr-att nct s-i
schimbe prerea i s-l fac s cread n existena unei viei mai
fericite dect cea pe care el a ales-o ca fiind cea mai frumoas De
aici apar cele trei binefaceri ale cugetrii nelepte. Prima, este
alegerea unei viei mai bune; a doua, este punerea n practic a
vieii pe care am ales-o; a treia, respectarea strict a ceea ce ne-am
propus cu nelepciune. Dintre aceste trei binefaceri, prima este
legat de raiunea care, precedndu-ne aciunile, determin
principiile faptelor. A doua, ine de raiunea care, nsoind aciunile
noastre, subordoneaz faptele noastre principiilor directoare. A treia,

ine de raiunea care, dupa aciune, cerceteaz faptele svrite i

judec dac acestea au fost fcute cum se cuvine.
VERSURILE XXX-XXXI
Nu svri nimic din cele ce nu tii; ci nva
tot ce se cuvine s tii, i viaa fericit ii va fi
A nu face ce nu tim, este singurul mijloc care ne ferete de greeli.
Dara nva ceea ce se cuvine s tim ne poate conduce la o via
mai bun, dincolo de greelile care nsoesc aceast cunoatere, ne
ngduie s urmm n toate mprejurrile o purtare just. Contiina
propriei noastre ignorante curm necugetarea zmislit de o gndire
nfumurat, iar dobndirea cunoaterii ne d libertatea de a aciona
fr greeal. A ti c nu tim i a nva ceea ce nu cunoatem,
sunt dou lucruri demne de respect, cci ele ne pot conduce la o
via mai bun i mai frumoas. Aceast via este purificat de
nfumurarea ignoranei i setoas de adevrata tiin; ea nu
cinstete nici un lucru pe care nu-l cunoate i caut mereu s afle
ceea ce merit cu adevrat s fie cunoscut.

VERSURILE XXXII-XXXIV
Trebuie s te-ngrijeti de sntatea trupului tu,
dar d-i cu msur butura, mncarea i micarea,
i numesc msur ceea ce nicicnd nu te va stnjeni
Trupul muritor, care ne-a fost dat ca instrument pentru a putea tri
pe acest pmnt, nu trebuie nici s-l mbuibm peste msur, nici
s-l slbim printr-o ascez prea aspr, cci ambele abuzuri au
neajunsul c ne lipsesc de putina de a ne sluji de trup. Iat de ce
suntem ndemnai s ne purtm cu el cu chibzuin, s ne ngrijim de
el cnd este bolnav sau pe deplin sntos, astfel nct, ps-trndu-l
n starea ce i este fireasc, el s-i poat folosi nsuirile in slujba
sufletului care l comand, i s mearg oriunde i va porunci acesta.
regimul care, prin deprinderile chibzuite ale trupului, ne face api
pentru studiul tiinei i pentru mplinirea unor fapte virtuoase, este
chiar regimul urmat de omul care nelege s triasc inteligent, i
de aceea se numete msur ceea ce nicicnd nu te va stnjeni. Un
suflet raional trebuie s pstreze msura n tot ce i d trupului
pentru ca acesta s nu fie stnjenit. El trebuie s aleag cu grij

hrana, buturile i exerciiile care fac trupul asculttor la poruncile

virtuii i s nu i dea nimic ce l-ar putea face s
se rzvrteasc mpotriva raiunii. Cu cea mai mare grij va trebui
deci s mplinim nevoile trupului pentru a nltura cauza dezordinilor
sale.

VERSURILE XXXV-XXXVIII
Deprinde-te cu o via curat i simpl;i pzete-te s faci
ceea ce trezete ranchiuna.
Nu cheltui fr rost, ca cei ce nu tiu n ce st binele.
Dar nici nu fii zgrcit; dreapta msur e cea mai bun-n
toate.
Msura este bun nu numai n privina hranei i buturii, ci trebuie
pstrat n toate celelalte lucruri, cci prin ea ne purificm de toate
greelile pe care abuzul ne mpinge s le svrim. Or, msura poate
fi depit n dou feluri: pe de o parte, lsndu-ne ademenii de lux
i de mreie, iar pe de alt parte, dndu-ne pe mna
lcomiei.Aceste defecte sunt la fel de condamnabile i de nedemne
pentru un filozof, cci ele stric armonia ce trebuie pstrat n tot ce
privete trupul. n sfrit, curenia exagerat se preschimb n
slbiciune i n rafinament, iar simplitatea, cnd este mpins la
limita ei, se preschimb n murdrie i lcomie.Pentru a nu cdea
prin grij prea mare fa de curenie in primul defect, i prin
simplitate n al doilea, trebuie s pstrm calea de mijloc, s ne
ndeprtm de aceste vicii aflate n preajma acestor virtui, i s ne
slujim de una pentru a o ndrepta pe cealalt. n felul acesta vom
nva s trim simplu, fr ca s devenim murdari, i curat, fr ca
s dm prilejul la lux i rafinament. Aadar, vom pstra msura n tot
ce privete ngrijirea trupului: vom alege veminte curate, dar fr
podoabe, o cas curat,dar fr lux.
VERSUL XXXIX
Nu-i lua drept ndatoriri ceva ce i-ar putea duna,i mai
ales cuget nainte de a trece la fapte.
Acest vers ntruchipeaz, aadar, suma tuturor preceptelor enunate.
El ne sftuiete s ne abinem de la tot ceea ce ne-ar putea fi
vtmtor, i ne ndeamn s ne folosim nsuirile n chip potrivit.
Or, judecnd nainte de a fptui, nseamn s ne folosim
discernmntul pentru a ne da seama ce trebuie sau nu trebuie s

facem. Este nsa necesar s cugetm cu nelepciune nainte de a

trece la fapte. Iar cnd poetul vorbete despre lucrurile ce i-ar putea
duna, trebuie s nelegem c este vorba de acele lucruri de care
apoi ai s te cieti. Acest i se refer la adevrata personalitate
uman, la esena sa raional, i chiar la omul care alege s triasc
cu nelepciune i care se strduiete s devin asemenea Zeului.Or,
tot ce se mpotrivete dreptei raiuni, tot ce st n calea legii divine,
tot ce ne mpiedic s devenim asemenea Zeului se mpotrivete de
fapt adevratei noastre esene.
VERSURILE XL-XLIV
Nu lsa ca dulcele somn s-i nchid pleoapele,mai nainte
de a te-ntreba astfel despre faptele tale de peste zi:Cu ceam greit? Ce am fcut? Ce n-am fcut din ce se cuvenea s
fac?ncepe cu prima i mediteaz apoi asupra celorlalte. i
apoi,dac socoti c ai greit, necjete-te; iar dac ai fcut
bine, bucur-te.
Este bine ca n fiecare sear, cnd suntem pe punctul de a ne lsa n
braele somnului, s chemm n faa tribunalului luntric toate
faptele de peste zi, iar judecata noastr s se preschimbe ntr-un
adevrat imn nchinat divinitii: Cu ce-am greit? Ce am fcut? Ce
n-am fcut din ce se cuvenea s fac? Procednd n felul acesta, ne
vom rndui viaa potrivit preceptelor ce ne-au fost date i vom pune
raiunea n armonie cu Inteligena care face Legea.
Cci ce spune aceast stpn a Legii? C trebuie s cinstim fiinele
superioare n ordinea esenei lor, c trebuie s avem cel mai adnc
respect pentru prinii notri, c trebuie s-i iubim pe oamenii
virtuoi, s stpnim toate puterile i patimile ce in de trupul
nostru, s ne respectm nti de toate pe noi nine, s fim drepi, s
fim contieni de vremelnicia bunurilor materiale i a vieii, s
ndurm soarta pe care ne-a dat-o judecata divin, s alungm
gndurile nedemne de Stpnul Divin i s nu ne ndeprtm
raiunea de
la ce este divin, s nu ndrgim i s nu rostim dect vorbe
cugetate,, s nu ne lsm amgii sau nelai cnd este vorba de
virtute, s cugetm temeinic nainte de a aciona, pentru a nu ne ci
mai trziu pentru faptele noastre, s ne purificm de orice idee
preconceput, s ne folosim viaa pentru a dobndi cunoaterea i
s ne punem trupul i averea n slujba virtuii. Acestea sunt datoriile
pe care Inteligena divin le ntiprete n sufletele noastre.