Ganduri catre sine insusi

“Fii asemenea unui promontoriu (<promontóriu, promontorii, s. n. fâșie de pământ

înaltă și stâncoasă care înaintează în mare sau în ocean. – din lat. promontorium, fr.
promontoire.> / sursa: dex '09 ) de care se sparg fara incetare valurile. El sta drept si
imprejuru-i se potoleste inspumatul clocot al apelor.”

“Ganduri catre sine insusi” este o lucrare scrisa de imparatul filozof (al
Imperiului Roman) Marcus Aurelius. Aceasta a fost scrisa pentru sine, asa cum
reiese si din titlu, mai mult ca un jurnal de ganduri filozofice. Conceptiile
filozofice expuse in aceasta carte sunt stoice. (<stoicísm s. n. 1. curent filosofic în grecia
și roma antică, care în domeniul eticii susținea că înțelepții trebuie să se conducă numai după
rațiune, renunțând la plăceri și făcând față cu fermitate încercărilor vieții. 2. tărie, fermitate
morală în încercările vieții.> / sursa dex ‘09).

“De la bunicul Verus am luat ca model amabilitatea si calmul.

Din ceea ce am auzit si din ceea ce se aminteste despre cel care m-a zamislit:
pudoarea si caracterul barbatesc

De la mama: respectul pentru zei, generozitatea, faptul de a ma abtine nu

numai de la a savarsi raul, ci chiar de a concepe astfel de ganduri; am luat ca model
de asemenea modul de viata masurat, cu mult diferit de stilul de viata al celor
bogati.

De la strabunicul meu: faptul de a nu frecventa scoli publice, de a avea parte

de profesori buni acasa si de a intelege ca, pentru astfel de scopuri, trebuie facute
eforturi sustinute.

De la cel care m-a crescut am deprins: faptul de a nu tine nici cu Verzii, nici
cu Albastrii, nici cu Cei cu scuturi mici, nici cu Cei cu scuturi mari;faptul de a
suporta greutatile, de a ma multumi cu putin, de a face totul cu mainile mele, de a
nu ma ocupa de treburile altora, de a nu da ascultare calomniilor.

De la zei am primit: faptul ca am avut bunici buni, o sora buna, profesori

buni, sclavi buni in casa, parinti prieteni, buni aproape toti; …”

“De dimineata, incepe sa-ti spui: voi intalni un indiscret, un nerecunoscator,

un violent, un perfid (perfíd, -ă, perfizi, -de, adj. (despre oameni) care, sub o înfățișare
binevoitoare sau indiferentă, ascunde răutate, viclenie, necinste; care vatămă pe cel care îi acordă
încredere. / sursa DEX ’09 ) , un invidios, un nesociabil; toate acestea li se intampla din
necunoasterea celor bune si celor rele. Eu, in schimb, care am ales ca natura binelui
este frumusetea morala si ca cea a raului este uratul moral si ca natura celui care
greseste este inrudita cu mine, nu numai prin sangele si prin samanata sa, ci si prin
ratiune si participarea la divin, nu pot suferi vreun neajuns de la vreunul dintre ei,
caci nimeni nu ma poate urati moral, iar eu nu ma pot mania pe unul inrudit cu
mine, nici nu-l pot uri. Caci ne-am nascut pentru a ne ajuta unii pe altii, precum
picioarele, mainile, pleoapele, sirurile de dinti de sus si de jos. Asadar, a actiona
unii impotriva altora este impotriva naturii, iar a te mania si a-l detesta pe un
semen inseamna a-l trata ca pe un adversar. ”

“Trup, suflet, minte: trupului ii apartin senzatiile, sufletului – impulsurile,

mintii - invataturile”

“Daca greseste, invata-l cu bunavointa si arata-i ce a gresit. Daca nu reusesti,

considera-te vinovat pe tine insuti sau nici macar pe tie insuti.”

“Cum se vede de clar faptul ca nu este o alta conditie de viata mai potrivita
filozofarii decat cea in care te gasesti acum!”

“Nu mai discuta nicidecum despre calitatea omului bun, ci fii un astfel de
om.”

“Nu uita ca totul este parere si aceasta depinde de tine. Prin urmare, alunga,
cand vrei, parerea si, precum nava care trece pe langa un promontoriu ocolindu-l,
vei avea parte de calmul marii, totul va fi incremenit si golful – fara valuri.”