Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

~ Introducere în Relaţii Publice ~

Noile media şi specialistul în PR

Student: Tudor Beniamin

Specializare: Publicitate
Grupa: 2

Bucuresti,
2010
INTRODUCERE

Termenul de relaţii publice a fost folosit pentru prima oară de către preşedintele
Thomas Jefferson într-un discurs de al său pentru a defini starea de spirit a cetăţenilor în
interiorul unei comunităţi politice.
O primă formă a relaţiilor publice a apărut în secolul XIX. Din anul 1850, în
Statele Unite, P.T. Barnoum practică această formă primitivă a relaţiilor publice.
Acesta manipula oamenii, minţea, sau făcea propagandă pentru a-şi promova afacerile.
Inteligenţa lui l-a ajutat să promoveze un circ, găsind totdeauna modalităţi de a atrage
oamenii. Astfel, de la un simplu circar, a reuşit să deschidă un muzeu, şi chiar să fie
numit lord, de către regina Angliei. Un alt intemeietor al relaţiilor publice a fost Ivy Lee
un jurnalist care a introdus în relaţii publice noţiunea de “onestitate”, “inţelegere” şi
“compormis”. El este cel care recunoaşte eşecul pe care l-a avut compania de căi ferate
pe care o reprezenta. În anii `20 Edward L. Bernays este cel care pune bazele acestui
domeniu, “creionează atât domeniul relaţiilor publice, cât şi profesia de consilier în
relaţii publice.”( Relaţii Publice, evoluţii şi perspective). Începând cu acest moment,
încep să apară tot felul de definiţii şi teorii legate de acest domeniu. Definiţia lui Rex F.
Harlow este îmbunătăţită de Gruning şi Hunt, care încearcă să apropie abordările
teoretice de cele practice. În anul 1999, Hutton este cel care dezvoltă modelul
tridimensional în care relaţile publice sunt descrise de trei axe: interes, iniţiativă şi
imagine. Din cele 472 de definiţii ale relaţilor publice, în anul 1975, la iniţiativa
profesorului Harlow s-au strâns 65 de specialişti în relaţii publice pentru a se hotărâ
asupra unei singure definiţii. Astfel, următoarea definiţie a apărut în anul 1976 publicată
în revista Public Relations Review: “Relaţiile publice reprezintă funcţia managerială
distinctă care ajută la stabilirea şi menţinerea unor limite reciproce de comunicare, la
acceptarea reciprocă şi la cooperarea dintre o organizaţie şi publicul ei; ele implică
managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informaţi asupra opiniei
publice şi să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc şi accentuează obligaţiile
managerilor de a anticipa tendinţele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de
lucru cercetarea şi comunicarea bazată pe principii etice.”
PARTEA TEORICĂ

După ce s-a stabilit baza teoretică a acestui domeniu de activitate, putem să

amintim partea practică a relaţiilor publice. Relaţiile publice se ocupă în general de
promovarea imaginii şi de menţinerea legăturii între organizaţie şi public. Pentru acest
lucru, fiecare specialist în comunicare are propriile lui tehnici de a face aceste lucruri.
Relaţiile publice este domeniul care cere multă creativitate, onestitate şi spontaneitate.
Toate aceste calităţi trebuie să se regăsească în personalitatea aceluia care lucrează în
relaţii publice, şi bineînţeles, în activitatea lui pentru organizaţie.
Însă, problema se pune în felul următor: relaţionistul vrea să fie generalist, sau
specializat? În cazul în care se ocupă de câteva lucruri specifice, precise, se va numi
specialist. Dacă se ocupă de majoritatea lucrurilor care ţin de relaţii publice, se numeşte
generalist. Relationistii debutanţi în această meserie, dacă lucreză într-o organizaţie
mare, şi au de făcut nişte lucruri specifice, pot să-şi construiască cariera ca şi specialişti
pe o anumitp ramură. Dacă lucrează într-o organizaţie mică, cu câţiva clienţi, făcând
legătura dintre nevoile clineţilor şi resursele specializate ale agenţiei, se va numi
generalist.
Aşadar, dacă P.T. Barnoum folosea tot felul de metode rudimentare pentru a
atrage oamenii şi a păstra o legătură cu ei, în ziua de astăzi se folosesc alte metode,
bazate pe evoluţia tehnologiei. Această promovar bazată pe tehnologie se foloseşte
pentru că implică nişte costuri mai mici, şi au un impact mai mare. Cu ani în urma, când
spuneai “relaţii publice” te gândeai la o conferinţă de presă sau la un articol într-un ziar.
Astăzi lucrurile au evoluat în aşa măsură încât poţi să difuzezi informaţiile dorite către
un număr de receptori mult mai mare, fiecare primind un mesaj personalizat, costurile
fiind mai reduse. Acest lucru se poate face cu ajutorul noilor media. Calculatorul este
“entitatea” care a evoluat explozibil în ultimul secol, şi în continuare evoluează. De la
un calculator de dimensiunile unei camere, s-a ajuns la dimensiunea unui laptop. De la o
reţea de câteva computere, s-a ajuns la posibilitatea ca fiecare computere să fie
interconectat prin intermediul internetului cu orice alt computer. Aceste lucruri au
favorizat dezvoltarea noilor media. Atât persoane publice, cât şi persoane juridice sau
persoane din viaţa politică au început să-şi creeze un blog, un website, un banner sau să
apeleze la alte mijloace puse la dispoziţie de această tehnologie pentru a-şi promova
imaginea sau a crea o legătură cu publicul (virtual, in acest caz).
 In cartea sa “New Media”, Dorina Guţu defineşte blogul ca şi “un site (pagina)
de internet în care informaţiile sunt de tip jurnal iar afişarea se face în ordine
cronologică inversă. În general în blog sunt trecute comentarii legate de un subiect
particular cum ar fi ştiri locale, politică, sport sau lucruri personale. Un blog tipic este o
combinaţie de text, imagini, legaturi (linkuri) către alte blog-uri sau alte pagini de
internet. Unele blog-uri sunt interactive oferind posibilitatea ca cititorii să lase
comentarii. În decursul timpului au început să apară bloguri în formate specifice:
photoblog (blog foto), vlog (blog video), podcasting (audio blog).
Jorn Barger combinand cuvintele “web” şi “log” în anul 1997, inventează
cuvântul de weblog. Însă, în anul 1999, Peter Marholz în glumă, desparte termenul
“weblog” în “we” şi “blog”. Astfel apare termenul de “blog”.În mai puţin de şapte ani
de la naştere, termenul “blog” intră în dicţionarele din toată lumea şi era declarat
“Cuvântul Anului 2004” de Mariam Webster Dictionary.
O definiţie simplă, cunoscută de toată lumea a banner-ului ar fi aceea de “o
imagine plasată pe unele situri web cu scop publicitar”
Se poate spune că un site web trăieşte atâtat timp cât este vizitat. Pentru a putea
fi viztat de surferi, aceştia trebuie să cunoască adresa lui, lucru care este destul de greu
dacă avem în vedere că în prezent sunt disponibile pe internet peste 10 bilioane de
pagini. De regulă, un surfer de foarte puţine ori caută un web site şi de cele mai multe
ori caută o informaţie care-l duce implicit pe un site. Cele trei mari opţiuni pe care le are
un surfer când caută o informaţie sunt: Motor de căutare, Director web şi
Recomandare .
Un motor de căutare este un site web în spatele căruia rulează un sistem de
căutare a informaţiei şi care foloseşte o imensă bază de date, căutarea făcându-se în
aceasta şi nu direct pe internet. Cu cât baza de date este mai actuală cu atât rezultatele
au o probabilitate mai mare să fie relevante iar surferul să găsească informaţia căutată.
Un motor de căutare este puternic atunci când are în spate un puternic algoritm de
căutare şi o bază de date complexă şi actuală. Dacă sortarea rezultatelor se face după
algoritm, rezultatele însăşi adică înregistrările bazei de date sunt mai greu de obţinut.
Dorina Guţu spune despre noile media: “Accentul pus pe formele online de
colaborare şi interacţiune între indivizi este comun pentru definiţiile noilor media, web
2.0 şi social media. Noile media se referă la formale inovatoare de interacţiune dintre
oameni şi tehnologie, la relaţia dintre oameni şi instrumente de comunicare folosite în
mod creativ pentru a îndeplini nevoi elementare de infomare, comunicare şi relaţionare.
 Există şi păreri conform căreia noile media sunt mijloacele de comunicare care
se bazează pe canale digitale precum internetul, televizunea digitala, hârtia electronică,
telefonia digitala. Alte definiţii sunt chiar şi mai vagi, considerând că noile media
reprezintă toate textele, sunetele, imaginile şi formele grafice trasnformate de computer.
Ele ar reprezenta de fapt, adevaratele baze de date şi existenţa lor depinde în mod
absolut de existenţa computerelor şi a Internetului.
Ca şi în cazul web 2.0, noile media nu se referă la tehnologii complet noi,
apărute recent, ci la tehnologii care existau de ceva vreme şi care, printr-un mod creativ
de utliizare şi prin multiple îmbunătaţiri, au intrat în atenţia opiniei publice, captând
popularitatea uriaşa de care se bucură astăzi. Scopurile noilor media:
- difuzarea informaţiei către un număr, teoretic, infinit de receptori, în moduri
personalizate, în funcţie de specificul categoriilor vizate;
- deţinerea unui control egal asupra informaţiei atât al emiţătorilor, cât şi al
receptorilor.“ ( NEW MEDIA , PAG 16,17)

ABORDARE PERSONALA

Noile media sunt într-o cuntinuă schimbare. Dacă acum 10-15 ani puteam să
spunem că noile media reprezintă televizorul şi radioul, în momentul de faţă când
spunem noile media ne gândim la internet şi la mediul virtual. Aş concluziona de aici,
că până şi ”noile media” se pot învechi. Deşi sunt abordări ale teoreticienilor şi
oamenilor din domeniul comunicarii care susţin că noile media sunt reprezentate de
toate canalele mediatice (televizor, radio, presa scrisă, internet), consider că acest
termen are o relevanţă doar în cazul în care este folosit, atunci când te referi la internet.
Cum spuneam, evoluţia internetului a fost una foarte rapidă şi neaşteptată, ceea ce ma
face să cred că acest lucru se va întâmpla şi de acum încolo. Evoluţia internetului
consider că este incontrolabilă. Există o tendinţă tot mai mare ca oamenii să se refugieze
în mediul virtual. Fie că e vorba doar de comunicare, fie că e vorba de o relaţie de
prietenie sau de o afacere, oamenii de astăzi, şi în special tinerii aleg să îşi petreacă
timpul şi să-şi realizeze activităţile prin intermediul mediului virtual. Acest mediu a
căpătat tot mai multă popularitate, câştigând teren în faţa canalelor mass-media clasice.
Deşi nu putem vorbi de o concurenţă între acestea, în prezent, internetul a câştigat în
confruntarea cu televizorul.
Nu mulţi se aşteptau la acest lucru. Cel puţin nu domeniul relaţiilor publice. De
curând apărut (cel puţin în România), relaţiile publice au un deficit în privinţa
promovărilor online. Nu există mulţi oameni specializaţi pe această ramură a online-
ului. Lucrul acesta poate fi considerat o oportunitate pentru tinerii care doresc să lucreze
în acest domeniu. Ca şi un relaţionist, poţi să te specializezi pe această ramură de
promovare. Însă, cum spuneam toate modurile de promovare trebioe să se completeze,
nu să se excludă.

CONCLUZII

Ca şi concluzie, aş vrea să prezint câteva cazuri reale, despre cum au influenţat

noile media promovarea electorală a unor personalităţi politice. Dacă la alegerile din
anul 2006, majoritatea candidaţilor nu aveau consultanţi specializaţi angajaţi pentru
comunicarea online, din acest moment, candidaţii mobilizează oameni care să
pornească campanii şi strategiile care să implice şi noile media. Evident, în cazul
anumitor categorii de oameni (mai ales cele din mediile rurale), comunicarea se va face
în continuare, preponderent prin mijloacele tradiţioanale. Noile media însa impun
replanificarea spaţiului de comunicare politică, fiind evident că formaţiunile politice
care se adaptează cel mai bine şi cel mai repede la noile media, au mai mari sanse de
câştig.
Datorită noilor media, fiecare lucru făcut de politicieni, indiferent că e corect sau
gresit, are un ecou mai mare decât s-ar fi putut obţine vreodată prin masss media
tradiţionale.
”O cautare pe Youtube după termenul ”Băsescu” indica, pe 23 august 2007, 503
rezultate. Printre acestea se numără şi spotul electoral oficial, care pentru că a fost
respins de CNA, nu a putut fi difuzat pe posturile de televiziune în timpul campaniei
pentru referendulmul din luna mai 2005. Ca şi în cazul spotului american, Vote
Different, realizatorii spotului românesc Votează l-au încărcat pe youtube şi apoi au
trimis comunicate de presă cu linkul spotului nu numai către mass mdia, ci şi către
bloggeri cunoscuţi din Romania.” (New Media, pg 136)
 Primul care şi-a făcut campanie electorală prin intermediul blogului a fost Traian
Basescu, fiind primul politician care a arăta şi exploatat potenţialul internetului ca
mijloc de comunicare politică.
Acestea sunt doar cateva exemple din cum pot influneta noime media masele pe
oameni. Teoriile clasice ale mass-media spun că “media nu poate să spună oamenilor ce
să gândească , dar reuşesc să le spună la ce să se gândească”. Într-un astfel de mediu,
manipularea poate fi făcută cu mult mai uşor ca în mediul real. Deşi o condiţie a
relaţiilor publice este să fii etic, atunci când ştii că este mai profitabil să nu ţii cont de
principiile etice, iţi permiţi să urmezi exemplul lui P.T. Barnum şi să manipulezi prin
minciună sau folosind alte metode. Un lucru despre care nu se vorbeşte mai deloc când
vine vorba de noile media, este moralitatea acestora. În spaţiul virtual nu ne mai punem
problema moralităţii, ci exporăm cu interes această lume noua, necucerită. Libertatea şi
limitele lipsă ale acestei lumi au atras foarte mulţi utilizatori în acest mediu. Totuşi, în
domeniul relaţiilor publice există reguli, şi una dintre ele este să fii moral, informat şi să
fii printre cei mai buni, pentru a fii ”la modă” în noile medii.
 Bibliografie :

1. Dagenais, Bernard, “Profesia de relaţionist” trad de. Anca Magdalena Frumuşani, Iaşi;
Polirom, 2002.
2. Guţu, Dorina, “New media”, Bucureşti: Tritonic 2007
3. Michael Bland , Alison Theaker, David Wragg; trad., Nicu Pana, “Relaţiile eficiente cu
mass media”, Bucureşti: comunicare.ro, 2003
4. Ralf Leinemann, Elena Baikalteva; trad.: Andreea Dumitru; postf.: Remus Pricopie,
“Eficienţa în relaţii publice”, Bucureşti: comunicare.ro, 2007