P. 1
Ghid de Mediu Carte

Ghid de Mediu Carte

5.0

|Views: 1,099|Likes:
Published by gabrian1954

More info:

Published by: gabrian1954 on Jul 01, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/08/2013

pdf

text

original

Dr.ing.

Cornel FLOREA GABRIAN

MANAGEMENTUL DE MEDIU ÎN SOCIETĂŢILE COMERCIALE O PROVOCARE ÎN PROCESUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ

BUCUREȘTI-2008

Prefata

România ca țară membră a Uniunii Europene are obligația de a implementa prevederile acquis-ului comunitar în scopul protejarii mediului în întregul său. Prin transpunerea acestor prevederi în legislația națională se asigură condițiile necesare uniformizării legislației din domeniul protecției mediului la nivel european, singura particularitate pentru statul membru rămânând modul de implementare a acesteia, și atingerea ţintelor din programele elaborate la acest nivel. De asemenea, transpunerea în legislația naţională a acquis-ului comunitar de mediu asigură și implementarea lui la nivelul fiecărui stat membru conferindu-le acestora şanse egale de dezvoltare durabilă . Scopul acestei cărţi este de a fi un instrument pentru cunoaşterea prevederilor legislaţiei de mediu , la ea fiind ataşat un CD cu prevederile legislaţiei naţionale de mediu la nivelul lunii mai 2007, şi astfel să se poata acţiona pentru implementarea şi respectarea acesteia. Cartea are drept grup ţintă societățile comerciale , dar nu înseamnă că ea nu poate fi folosită şi de alţi utilizatori precum: administrația publică centrală şi locală, agricultura şi societatea civilă. Cartea a fost concepută ca un ghid de protecţia mediului pentru societăţile comerciale şi este structurată pe 11capitole, a căror succesiune este următoarea: Capitolul 1.Introducere - în care se face o prezentare a conceptului nou privind relevanţă proiectării pentru dezvoltarea durabilă. În Capitolul 2.- Principalele tendinţe şi perspective ale evoluţiei la nivel comunitar a politicii de mediu – în care se face o scurtă prezentare a instituţiilor europene şi a politicii şi strategiilor la nivel de Uniune Europeană, precum şi a planurilor de acţiune în acest domeniu. Capitolul 3. - Calitatea aerului - prezintă modul de abordare a problematicii în domeniu precum şi cerinţele legale privind protecţia calităţii aerului ambiental. Capitolul 4 . - Calitatea apei - face referiri la sursele de poluare, efectele acestora asupra mediului şi sănătăţii populaţiei şi mijloacele de protecţie a resursei naturale. Capitolul 5 - Managementului deşeurilor solide cuprinde principiile utilizate în acest domeniu, referiri la deşeurile periculoase şi modul de identificare a acestora, precum şi mijloace de eliminare a acestora. În Capitolul 7.- Controlul poluării – în care se face o prezentare a cerințelor privind implementarea şi a sistemului de raportare conform prevederilor Directivei privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. Capitolul 8. - Sistemul de Management de Mediu- face o prezentare a paşilor necesari implementării acestuia. Capitolul 9. Evaluarea impactului de mediu -prezintă pe scurt procedura în acest domeniu. Capitolul 10.- Managementul Riscului de Mediu -se face o prezentare a sistemului şi a modului de implementare.

CAPITOLUL 11. -Programul de Monitorizare a factorilor de mediu - prezintă metodele de măsurare, sistemul de control al calităţii şi raportarea în domeniu. CD-ul ataşat cărţii este structurat în două volume şi anume: În Volumul 1 este prezentată legislaţia aferentă capitolelor: legislaţie orizontală şi reglementări; protecţia atmosferei; controlul poluării şi managementul riscului; conservarea naturii, biosecuritate şi managementul deşeurilor. Volumul 2 cuprinde legislaţia pentru capitolele privind: substanţele chimice şi managementul apelor. Fiecare capitol al celor două volume este structurat în acelaşi fel şi anume prezintă legile şi Convenţiile internaţionale la care România este parte şi care reglementează domeniul. Apoi sunt prezentate actele subsecvente acestora şi anume Hotărârile de Guvern şi Ordine de ministru. Acest Ghid ar trebui să fie pe masa tuturor celor implicaţi în activitatea de mediu, fiind un instrument util şi necesar pentru desfășurarea activităţii de zi cu zi în domeniu atât de complex al protecţie mediului în întregul său. Dr.ing. Cornel FLOREA GABRIAN

Capitolul 1. Relevanţa proiectării pentru dezvoltarea durabilă. Inovarea produsului Companiile de pe tot globul îşi măresc nevoia de inovare a produselor lor şi a proceselor pentru a putea rezista presiunilor competiţionale., creşterii productivităţii , luptei pentru cucerirea pieţii şi atragerii de investiţii străine. Inovarea produsului este cheia strategiei privind opţiunile disponibile unei companii pentru a putea concura cât mai bine cu produsele sale pe lanţul de vânzare şi pentru a se putea integra în dezvoltarea economică sectorială a industriei. Beneficiind de avantajele privind informaţia, comunicarea şi infrastructura locală şi cunoscâd faptul că, competitivitatea reprezintă o provocare pe piaţa internaţională, companiile trebuie să se adapteze noilor cerinţe ale pieţii. Produsele şi dezvoltarea durabilă Problemele globale de protecţia mediului şi creşterea gradului de îngrijorare al populaţei privind: schimbările climatice, poluarea şi dispariţiile de specii, precum şi cele sociale privind sărăcia, sănătatea, condiţiile de muncă, siguranţă şi inechitate, toate acestea au făcut ca impelementarea principiilor dezvoltării durabile să fie o cerinţă pentru industrie. Unul dintre cele mai utilizate instrumente disponibile pentru industrie şi guverne este aplicarea criteriilor privind dezvoltarea durabilă în proiectarea produselor pentru a răspunde acestor îngrijorări ale populaţiei. Accelerarea procesului de globalizare şi liberalizare a pieţei, sprijinite de informaţiile privind tehnologiile avansate, au dus la schimbări fundamentale ale sectorului privat în toate sectoarele economice furnizînd noi oportunităţi şi provocări în îmbunătăţirea susteinabilităţii companiilor, mari şi mici, şi la eforturi importante ale acestora legate de satisfacerea cerinţelor privind dezvoltarea durabilă. Multe organizaţii au dezvoltat instrumente şi concepte care să ajute companiile în regîndirea proiectării şi producerii produselor pentru a–şi îmbunătăţi profitul, a face faţă competitivităţii şi a reduce impactul activităţii desfăşurate asupra amediului. Ca şi rezultat, şi ținând cont de experienţa căştigată, Ecodesign-ul a evoluat spre cuprinderea tuturor acestor cerinţe privind dezvoltarea durabilă şi pentru a găsi noi căi pentru satisfacerea nevoilor consumatorului utilizând cantităţi reduse de resurse naturale. Ecodesign-ul ne ajută să facem “produse verzi” fiind un concept acceptat în prezent şi este cea mai bună cale să satisfacem sistematic cerinţele consumatorului – sociale,economice şi de mediu- la un nivel corespunzător. Cei trei piloni ai dezvoltării durabile (social,economic şi mediu) fac , de asemenea referire la populaţie, planetă şi profit. Ele sunt legate la elementul de inovare a produsului aşa cum este prezentat în figura de mai jos.

POPULAŢIE

PRODU

S PROFIT PLANE TĂ

Populaţie, Planetă, Profit şi Produs

Inovarea produsului pentru a fi susteinabilă trebuie să atingă provocările legate de populaţie, planetă şi profit; de aşteptările sociale şi de distribuţia echitabilă a valorilor pe lanţul global al valorii şi munca de inovare trebuie să ţină cont de suportabilitatea ecosistemului. Produsele şi aspectele de mediu - implicaţiile planetei În perioada anilor 1980-1990, dezvoltarea durabilă a devenit o cerinţă a mediului şi iniţial eforturile tehnologice erau îndreptate spre îmbunătăţiri realizate la capătul conductei. Aceste abordări au fost schimbate mai târziu prin concepte cum ar fi: tehnologii curate, producţii curate şi eco-eficienţa. Următoarea schimbare a fost impactul produsului, prin aceasta s-a luat în considerare întregul ciclu de viaţă al produsului, iar Conceptele privind Ecodesign-ul şi Proiectarea pentru protecţia mediului au fost dezvoltate şi puse în practică. Impactul asupra mediului poate fi împărţit în trei categorii (vezi tabelul de mai jos) şi anume: • Pagube pentru mediu; • Pericole pentru sănătatea populaţiei;şi • Epuizarea resurselor. Tipul impactului Pagube pentru mediu; Schimbările climatice Descriere Emisii de gaze cu efect de seră de la: arderea combustibililor fosili, agricultură și procese industriale. Efecte: schimbările de temperatură;creşterea nivelului mărilor; deşertificarea, etc.. Deprecierea stratului de ozon din stratosferă datorată emisiilor de CFC Efecte:creşterea cantităţii de raze UV care duce la creşterea incidenţei cancerului, reducerea productivităţii plantelor, algelor marine şi a biotei din zonele alpine

Deprecierea stratului de ozon

Ploile acide

Eutrofizarea apei

Utilizarea pământului

Ecotoxicitatea Pericole pentru sănătatea populaţiei Smog-ul şi poluarea aerului

Acidifierea precipitaţiilor ca urmare a emisiilor de bioxid de sulf și altor substanţe. Efecte:dizolvarea metalelor grele din sol care devin toxice pentru plante şi organismele acvatice. Adăugarea de nutrienţi în exces în ape, dezvoltarea algelor albastre în ape şi scăderea nivelului oxigenului dizolvat în apă. Efecte: moartea peştilor şi a altor organisme acvatice. Modificări fizice sau distrugerea habitatelor natural, datorită nevoilor pentru agricultură, căi de transport şi dezvoltarea oraşelor. Efect:Cauza primară a pierderilor de biodiversitate. Expunerea plantelor şi animalelor la substanţe periculoase. O mare varietate de efecte.

Substanţele cancerigene Epuizarea resurselor. Combustibilii fosili Apa proaspătă

Emisiile de oxizi de azot şi sulf, particule, VOC şi ioni de metale grele. Efecte:creşterea incidenţei de astm bronşic şi a altor boli. Creşterea incidenţei bolilor cancerigene. Actualul consum de combustibili fosili este mult mai mare decât timpul necesar naturii pentru reumplerea rezervoarelor. Consumul ridicat de apă de suprafaţă sau subterană în unele zone este aşa de ridicat încât apa nu mai are posibilitate să se regenereze. Minereurile cu un conţinut de metale sunt convertite în metale şi datorită cererilor tot mai mari pe piaţa resusele scad.

Mineralele

Ciclul de viaţă al produsului Ciclul de viaţă al unui produs începe cu extragerea, prelucrarea şi vinderea materiilor prime, iar pentru toate aceste faze avem nevoie de energie. El acoperă fabricarea produsului, distribuirea lui, utilizarea (şi posibilitatea de reutilizare şi reciclare) şi în final depozitarea. Impactul de mediu al tuturor fazelor ciclului de viaţă al produsului poate fi evaluat. Factorii cheie sunt consumurile de material intrate (apă, resurse neregenerabile, energia pentru fiecare stadiu al duratei de viaţă a produsului) şi ieşirile din proces (deşeuri, ape uzate, emisii) şi factori precum:zgomot, vibraţii, radiaţii şi câmp electromagnetic. Exemplu: Ciclul de viaţă al unei cămăşi

Cămaşa este adesea făcută din amestec de fibre naturale cu fibre sintetice. Pentru a produce fibrele naturale (exemplu:bumbacul) sau sintetice utilizăm energie, îngrăsăminte chimice, apă, pesticide şi petrol pentru fibrele sintetice. Următorul pas este ţeserea şi confecţionarea cămăşii. Pe durata acestei faze pentru a da cămăşii culoarea și forma necesară se utilizează:apă, energie şi chimicale. Produsul finit este împachetat şi distribuit magazinelor pentru vînzare. După ce consumatorul a cumpărat cămaşa o despachetează, aruncă ambalajul şi începe şă utilizeze cămaşa. Pe durata acestei faze, cămaşa este utilizată, spălată , uscată şi călcată de circa 100 ori. Fiecare dintre aceste faze are impact asupra mediului datoratită utilizării detergenţilor, apei şi energiei. În final, după ce cămaşa s-a rupt ea va fi depozitată într-un depozit ecologic. Nu poate fi reciclată uşor datorită amestecului de fibre sintetice cu cele naturale. Aprovizionarea cu materii prime şi producerea sunt numai două stadii în ciclul de viaţă al produsului. În multe cazuri fazele de: distribuţie, utilizare şi depozitare au impact semnificativ asupra meiului. Provocarea de mediu a Eco-design-ului este de a proiecta produse care să minimizeze acest impact pe întreaga durata a ciclului de viaţă al produsului. Dezvoltarea durabilă, necesită de asemenea, luarea în considerare a nevoilor generaţiilor viitoare, aceasta însemnând că impactul actual asurpa mediului trebuie redus astfel încât acesta să nu afecteze în viitor generaţiile. Presiunea globală asupra mediului este direct legată de numărul de locuitori ai planetei, aceasta definind nivelul consumului pe persoană, consumul de materiale şi eficienţa energetică pentru a produce fiecare unitate a consumului. Estimarea din prezent arată că presiunea asupra mediului poate fi redusă la jumătate dacă eficienţa produselor şi proceselor se îmbunătățeşte de 4 ori, luând în considerare rata de creştere a dezvoltării economice. De ce o companie trebuie să aibă în vedere Eco-design-ul? Înțelegerea modului de integrare a acestor concepte în planul de afaceri poate fi o parte importantă a succesului afacerii. Presiunea din partea guvernului, partenerilor de afaceri, ONG-urilor şi grupurilor civice vă va determina să implementaţi cerinţele dezvoltării durabile. Motivaţia (sau presiunea) să implementaţi Eco-Design-ul pot veni din două direcţii diferite şi anume: din interior sau din exteriorul companiei, dar în general presiunea vine din interiorul companiei şi este decisivă pentru implementarea acestui concept.

Capitolul 2. Principalele tendințe și perspective ale evoluției la nivel comunitar a politicii de mediu Baza legală a politicii de mediu Aparută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândește un caracter distinct odată cu semnalul dat, de Clubul de la Roma, privind diminuarea resurselor naturale şi a deteriorării calităţii apei, aerului şi solului. Crearea politicii comunitare de mediu s-a realizat doi ani mai tarziu (1972), dezvoltându-se ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanța sa se datorează faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţia mediului fiind considerate obligatorii pentru celelalte politici comunitare. Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 - 176 ale Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 si 95. Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul acestei politici (asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului ţinând cont de diversitatea situaţiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii.) În completarea acesteia, Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzatoare atingerii acestui scop şi stabileşte modul de luare a deciziilor in domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176 permite statelor membre adoptarea unor standarde mai stricte. Articolul 95 (o completare a art. 176) are in vedere armonizarea legislației referitoare la sanătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre (o clauză de derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai bune protejari a mediului). Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică orizontală a Uniunii Europene şi subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi implementarea politicilor europene sectoriale. Acestora li se adaugă peste 250 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care constituie legislația orizontală şi legislțtia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu (gestionarea deşeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii, protecţia solului şi protecția civilă - care se regăsesc în planurile de acţiune şi în strategiile elaborate). Actorii instituţionali ai politicii de mediu Politica de mediu a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori instituţionali implicaţi în pregătirea, definirea şi implementarea ei, şi care se află în permanentă consultare cu guvernele Satelor Membre, cu diverse organizaţii patronale şi profesionale, organizaţii neguvernamentale şi grupuri de reflecţie (think-tankuri). Prin diversele atribuţii pe care le au, acestea contribuie la caracterul sinergic al politicii de mediu şi asigură realizarea obiectivelor (atât la nivel legislativ, cât şi la nivel de implementare). a)Comisia Europeana, Direcţia Generală Mediu.

Direcția Generală (DG) Mediu a fost creată în 1981 şi este direct responsabilă pentru elaborarea şi asigurarea implementării politicii de mediu. Rolul său este de a iniţia şi definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Satele Membre. b)Consiliul Miniștrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene (CUE) şi se reuneşte de patru ori pe an, în scopul coordonării politicilor de mediu ale Satelor Membre. De regulă, prima întâlnire care are loc pe perioada unei Președinţii are un caracter informal, iar la cea de-a doua întâlnire se iau decizii. Deciziile se adoptă pe bază de vot majoritar în co-decizie cu Parlamentul European. Asemenea Parlamentului European, CUE a fost creat prin tratatele fondatoare în cursul anilor '50. Consiliul Uniunii Europene este principalul organism decizional al UE, reprezintă Statele Membre ale UE şi ia decizii după avizul Parlamentului sau în procedura de co-decizie cu acesta. La întrunirile CUE ia parte câte un ministru al fiecărui guvern naţional. Miniștrii iau parte la întrunirile CUE în funcţie de subiectele de pe agendă. Fiecare sesiune a Consiliului constă din două părţi: deliberările pe marginea documentelor legislative ale Uniunii şi activităţile non-legislative. Consiliul se întruneşte în şedinţă publică când deliberează şi când votează un proiect de act legislativ. În acest sector, Comunitatea Europeana are sarcina de a încuraja o dezvoltare armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice care să respecte nevoia, în particular, de a asigura un nivel înalt de calitate a mediului. Pentru a atinge aceste obiective, reuniunile Consiliului au scopul de a proteja calitatea mediului, sanătatea umană, utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale şi promovarea de măsuri la nivel internațional şi de a negocia problemele de mediu la nivel comunitar, regional sau global. CUE este ajutat în activitatea sa de Comitetul Reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre pe lângă UE (COREPER).Coreper, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, este format din reprezentanţii permanenţi ai Statelor Membre (ambasadori) şi este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii Europene în rezolvarea unor propuneri sau proiecte de instrumente, înaintate de Comisie, în stadiul care implică negocieri preliminare. El ocupă o poziţie centrală în procesul de luare a deciziilor în Comunitate, fiind în acelaşi timp un forum pentru dialog (între reprezentanţii permanenţi şi între aceştia şi autorităţile din ţara de origine), dar şi un organism de exercitare a controlului politic (prin faptul ca trasează linii directoare şi supervizează activitatea grupurilor de experţi). Coreper include două organisme și anume: - Coreper I, format din adjuncţii reprezentanţilor permanenţi (se axează pe probleme de mediu, cât şi pe probleme economice şi sociale); - Coreper II, format din reprezentanţii permanenţi (se discută probleme de politică externă, financiare, protecție civilă). c)Parlamentul European - Comitetul de mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentelor. Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii se relizează prin cooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea în procesul de co-decizie. În anul 1973 Parlamentul a infiinţat un Comitet de mediu. Propunerea de act normative este înaintată comitetului de mediu care realizează un raport conținând o schiţă de opinie. Schița de opinie este dezbătută în plenul Parlamentului, iar versiunea finală este comunicată, după caz, Consiliului sau Comisiei. Acest drept de consultare nu are şi putere de decizie. Consiliul nu este restricționat şi nici Comisia nu este obligată să acorde atenţie opiniei Parlamentului. Totuşi, în condiţiile în care Tratatele cer

Consiliului să consulte Parlamentul înainte de a adopta o lege, opinia Parlamentului este importantă pentru ca un act sa fie adoptat. d)Comitetul economic si social are un rol consultativ în procesul de decizie şi ilustrează generalitatea politicii de mediu. Acest Comitet a fost creat prin Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene din 1957 cu scopul de a reprezenta interesele diverselor grupuri economice şi sociale. Este format din 222 de membri, împărțiţi în trei grupe: patroni, lucratori şi reprezentanţi ai unor domenii de activitate (fermieri, meseriaşi, profesiuni liberale, reprezentanţi ai consumatorilor, comunitatea ştiintifică şi academică, cooperative, familii, mișcări ecologiste etc.). Membrii sunt numiţi pentru o perioadă de patru ani, pe baza unei decizii adoptate în unanimitate de către Consiliu. Comitetul Economic şi Social are trei misiuni fundamentale: - să ofere consultanţă celor trei mari instituţii (Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia); - să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica şi consolida o Europă apropiată cetăţenilor săi; - să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările nemembre (sau grupuri de ţări), în scopul de a promova dialogul organizat cu reprezentanţii acestora şi constituirea unor organisme similare în zonele vizate: Europa Centrală şi de Est, Turcia, ţările EUROMED2,etc.. Acest Comitet este consultat înainte de adoptarea unui mare număr de documente, şi poate să emită o serie de avize din proprie inițiativă. e)Comitetul regiunilor a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht din 1992, iar acum este compus din 317 membri şi un număr egal de supleanţi. Toţi sunt numiţi pe o perioadă de patru ani de către Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Statelor Membre. Fiecare stat îşi alege membrii conform propriei proceduri, dar delagaţiile reflectă echilibrul general de pe plan politic, geografic şi regional/local din cadrul Statului Membru. Membrii Comitetului Regiunilor sunt reprezentanţi aleşi sau actoricheie din cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea lor de origine. Acest Comitet are, de asemenea, rol consultativ şi asigură implicarea autorităţilor regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea spaţială şi de problemele referitoare la politica urbană şi energie. Comitetul Regiunilor a fost instituit pentru a se ocupa de două mari probleme: 1. Aproximativ două treimi din legislaţia comunitară este implementată la nivel local sau regional, de aceea era logic ca reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale să aibă cuvântul lor de spus în cadrul procesului de elaborare de noi legi comunitare. 2 Parteneriatul Euro-Mediteraneean – alcătuit din 35 de state membre (25 de state membre ale UE si 10 state Mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel, Iordan, Liban, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia şi Turcia) 3 Grup de 70 de ţări membre din zona Africa – Caraibe - Pacific Argentina, Brazilia, Uruguai şi Paraguai Tratatele obligă Comisia şi Consiliul să consulte Comitetul Regiunilor în cazul oricărei propuneri dintr-un domeniu care are repercursiuni pe plan local sau regional. Deciziile actorilor instituţionali implicaţi în politica de protecţie a mediului se iau în conformitate cu următoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:

- ca regulă generală, deciziile se iau prin votul majorității calificate în Consiliu şi prin cooperarea cu Parlamentul European (PE); - pentru programele de acţiune, se respectă decizia majorității calificate în Consiliu şi în co-decizie cu PE; - decizii în unanimitate în Consiliu şi la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale şi măsurile privitoare la planificarea teritorială, utilizarea terenului şi managementul resurselor de apa, precum şi a măsurilor ce afectează politica energetică. f)Comitetele de experți si Grupurile de lucru Comitetele, a căror sarcină este de a acorda asistență instituțiilor comunitare, sunt implicate în toate etapele procesului legislativ. Comisia Europeană se consultă în mod regulat cu comitete de experţi inainte de a elabora o nouă propunere legislativă. 3. Obiectivele si principiile politicii de mediu a UE Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de Articolul 174 al Tratatului CE şi reprezintă:  conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;  protecţia sănătăţii umane;  utilizarea raţională a resurselor naturale;  promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea rezolvării problemelor de mediu la nivel regional. Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unor serii de măsuri minime de protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, în anii ’90 parcurgând un proces care s-a axat pe identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia evidentă de a lua atitudine în vederea stabilirii responsabilităţii pentru daunele aduse mediului. Aceasta evoluţie conduce la delimitarea principiilor de acțiune: principiul «Poluatorul plăteşte», prevenirii, precauţiei în luarea deciziilor, asigurării unui nivel ridicat de protecţie a mediului, integrării (integrarea cerinţelor de protecţie a mediului în definirea şi implementarea altor politici comunitare) şi al proximităţii. 4. Programul de acţiune pentru mediu Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acţiune pentru Mediu (PAM), primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European în 1972. Aceste programe de acţiune sunt o combinaţie de programe pe termen mediu (corelate printr-o abordare strategică) şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a problemelor ecologice. Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), numit şi « Alegerea noastră, viitorul nostru » este o consecinţă a procesului de evaluare globală a rezultatelor PAM 5 (realizată în anul 2000) şi stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul perioadei 20012010. Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune ale politicii de mediu: • schimbările climatice; • protecţia naturii şi biodiversitatea; • sănătatea în raport cu mediul; • conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor. De asemenea, PAM 6 prevede şi dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor aspecte importante ale protecţiei mediului, precum: protecţia solului, protecţia şi conservarea mediului marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile, poluarea aerului, mediul urban, reciclarea deşeurilor, gestionarea şi utilizarea resurselor în perspectiva dezvoltării durabile. Abordarea acestor strategii este una graduală, fiind structurată în două faze: prima este de descriere a stării de fapt şi de

identificare a problemelor; a doua este de prezentare a măsurilor propuse pentru rezolvarea acestor probleme. Calitatea aerului – « Clean Air for Europe », lansată în martie 2001 Scopul principal al acestei strategii este dezvoltarea unei politici strategice, integrate şi pe termen lung pentru protecţia sănătăţii umane şi a mediului împotriva efectelor negative ale poluării aerului. Protecţia solului – primul pas în această directie a fost făcut în aprilie 2002 Ca parte integrantă a dezvoltării unei strategii pentru sol, Comisia Europeană cooperează în strânsă legatură cu statele membre, ţările candidate, instituţiile europene, reţelele de autorităţi regionale şi locale şi cu o varietate de stakeholders (ONG-uri, sectorul de cercetare, organizaţiile profesionale ale industriilor). Pentru acest scop a fost stabilit un Forum şi cinci grupuri de lucru în următoarele domenii: eroziune, materii organice, contaminare, monitorizare şi cercetare. În baza mandatului Comisiei Europene aceste grupuri de lucru au realizat în iunie 2004 diferite rapoarte care se referă printre alte subiecte la starea solurilor, impactul şi presiunea asupra solului din UE şi de asemenea la recomandările pentru politicile de sol la nivelul UE. Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie ce demarează în iulie 2002, prin comunicarea de către Comisie: „Către o strategie tematică pentru utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile”; Strategia are ca scop reducerea riscurilor pe care le comportă utilizarea pesticidelor asupra agriculturii, mediului şi consumatorilor în menţinerea productivităţii culturilor. Comunicarea Comisiei conţine o descriere detaliată a situației curente a pesticidelor şi a domeniilor conexe, atât în cadrul Comunităţii, căt şi la nivel de stat membru şi de asemenea, identifică şi analizează un număr de obiective şi soluţii posibile. Protecția şi conservarea mediului marin: această strategie este iniţiată prin comunicarea Comisiei din octombrie 2002. Scopul acestei strategii este protecţia mărilor şi oceanelor din Europa şi asigurarea că activităţile desfăşurate pe aceste mări şi oceane se realizează într-o manieră durabilă. Intenţia este ca strategia marină să cuprindă “un pachet legislativ” din care să facă parte şi o directivă cadru. Reciclarea şi prevenirea deşeurilor – lansată în mai 2003 Primul pas pentru dezvoltarea acestei strategii a fost adoptarea de către Comisie a unei Comunicări spre o tematică privind prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea acestora. Această strategie va constitui o recomandare pentru statele membre. În ceea ce priveşte prevenirea generării deşeurilor, scopul Comunicării este de a dezvolta o strategie cuprinzătoare care include ţinte de prevenire, respectiv măsuri pentru atingerea acestora. Pentru reciclarea deşeurilor, Comunicarea “investighează” diferite căi pentru promovarea reciclării pentru beneficiile de mediu suplimentare şi analizează opţiunile de atingere a obiectivelor de reciclare într-un mod cât mai eficient din punct de vedere al costurilor (infograma nr. 569/8 februarie 2005). Mediul urban - lansată în februarie 2004 Aceasta strategie are deja identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spațiul urban: transportul urban, gestionarea urbana durabilă, domeniul construcţiilor şi urbanismul/ arhitectura urbană. Utilizarea durabilă a resurselor

Comunicarea Comisiei pentru lansarea acestei strategii a fost adoptată la 1 octombrie 2003. Publicarea acestei Comunicari a marcat primul pas în dezvoltarea acestei strategii. Scopul său este de a lansa o dezbatare privind cadrul utilizării resurselor care vine în sprijinul obiectivelor Strategiei Lisabona şi a strategiei de dezvoltare durabilă. 5. Instrumente de aplicare a politicii de mediu Evoluția politicii de mediu şi schimbarile înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele şi prioritățile acesteia, ci şi de numărul - în continuă creştere - al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economicofinanciare, la care se adaugă un set de «instrumente ajutătoare» ce răspund mai degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a mediului. A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a mediului, care sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu care constituie acquis-ul comunitar (directive, regulamente şi decizii). B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul şi utilizarea celor mai bune tehnci disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi incluse:  standarde şi limite de emisii etc.;  cele mai bune tehnici disponibile (BAT);  eco-etichetarea;  criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în Statele Membre. Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsură şi control a poluării aerului, solului, apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării, pragurile de alertă, inventarul de emisii de poluanți etc (monitorizarea permanentă a stării mediului şi oferă informaţiile necesare iniţierii de acţiuni cu scop preventiv şi de refacere). C. Instrumente financiare ale politicii de mediu Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE şi de Fondurile Structurale şi de Coeziune. 6. Perspectivele de reglementare ale principalelor sectoare din domeniul protecţiei mediului Managementul apelor La Consiliul European din 1988 a fost identificată necesitatea dezvoltării unei legislaţii europene corespunzătoare în domeniul managementului apelor. Acest proces a durat aproape 10 ani până când Comisia a publicat prima propunere în februarie. Procedura de co-decizie a fost un proces intensiv până la publicarea Directivei modificate şi intrarea ei în vigoare în anul 2000. Atât transpunerea cât şi implementarea Directivei cadru a apelor (WFD) au ridicat o serie de probleme chiar şi statelor membre cu o veche tradiţie în domeniul protecţiei mediului (Olanda, Germania, Marea Britanie, etc). Din perspectiva dezvoltării acquis-ului în acest domeniu şi în scopul atingerii obiectivelor WFD, au fost adoptare alte două propuneri legislative comunitare în ceea ce privește calitatea apei de îmbăiere şi protecţia împotriva poluării apelor subterane. Este evident că asigurarea calității apelor subterane reprezintă o condiţie extrem de importantă pentru furnizarea apei potabile de calitate şi reducerea riscului de îmbolnăvire a populaţiei. Este important de precizat că poluarea freaticului este, cel mai adesea, un fenomen aproape ireversibil şi, ca atare, depoluarea acestui tip de apă este extrem de anevoioasă dacă nu chiar imposibilă şi cu consecinţe grave asupra folosirii

la alimentarea în scopuri potabile şi tocmai de aici rezultă importanţa reglementării acestui domeniu.
Managementul deşeurilor Cadrul legislativ comunitar pentru reglementarea managementului deşeurilor îl reprezintă Directiva cadru deşeuri (Directiva nr. 75/442/EEC, amendată de Directiva nr. 91/156/EEC şi abrogată de Directiva nr. 2006/12/EEC) În luna iunie 2005, Comisia a prezentat Consiliului propunerea de Comunicare privind « Strategia tematică pentru prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea acestora». Poate cea mai importantă reglementare din domeniul deşeurilor a fost Directiva privind managementul deşeurilor rezultate din industria extractivă (Directiva nr. 2006/21/EEC). Directiva introduce reguli comunitare pentru prevenirea poluării apelor şi solului datorată depozitării îndelungate în iazuri de decantare sau haldele de deşeuri. Stabilitatea unor astfel de depozite temporare trebuie garantată pentru a reduce posibilele consecinţe de accidente. Împreună cu Directiva SEVESO II revizuită privind controlul accidentelor industriale majore şi documentul BAT («Best Available Techniques»), implementarea Directivei va asigura o gestionare eficietă a deşeurilor din industria extractivă în cadrul UE (prin prevenirea accidentelor şi pagubelor provocate mediului şi sănătăţii populaţiei, produse de tratarea şi eliminarea deşeurilor miniere). Alte reglementări din acest domeniu sunt cele referitoare la modificarea Regulamentului privind controlul transporturilor deşeurilor din şi înspre UE (2006/1013/EC) şi aprobarea Directivelor privind bateriile și acumulatorii, deşeurile electrice şi electronice şi deşeurile de la vehiculele uzate.

Substanţe chimice şi organisme modificate genetic Revizuirea politicii europene din domeniul substanţelor chimice prin introducerea unui nou cadru de reglementare constituie un subiect deosebit de sensibil datorită implicaţiilor pe care acesta le poate avea atât asupra competitivităţii industriei şi inovaţiei, cât şi asupra sănătăţii şi mediului înconjurător. Propunerea Comisiei Europene pentru un nou sistem de reglementare al produselor chimice - REACH are potenţialul de a crea îmbunătăţiri reale pentru mediu şi sănătatea umană., Organismele modificate genetic (OMG) se află în centrul dezbaterii politice, economice şi sociale în Europa. Controlul integrat al poluării În 19 iunie 2003, Comisia a aprobat comunicarea «Către o producție durabila. Progrese în implementarea Directivei 96/61/CEE privind prevenirea şi controlul integrat al poluarii” –COM (2003) 354 final. Începând cu 1999 (data limită pentru transpunerea directivei în legislaţiile naţionale ale statelor membre), au fost puse în funcţiune foarte puţine instalaţii noi şi nu au avut loc modificări substanțiale la cele existente, care fac deja obiectul Directivei. Comisia a invitat statele membre să accelereze procesul de implementare pentru ca instalaţiile existente să poată fi în conformitate până la data de 30 octombrie 2007. De asemenea Comunicarea a facut referire şi la anumite aspecte cheie, în ceea ce priveşte problemele ridicate de implementare: - Obligaţia de implementare a celor mai bune tehnici (BAT) până la 30 octombrie 2007 ; - Definirea BAT ; - Definirea conceptului de instalaţie şi de determinare a capacităţii instalaţiei; - Legătura cu Directiva privind schemele de comerţ cu emisii (EU ETS).

Comunicarea a lansat şi o consultare publică în ceea ce priveşte politicile comunitare în domeniul surselor industriale majore de poluare. Rezultatele acestei consultări sunt in proces de examinare şi ar putea conduce la revizuirea Directivei IPPC. Adoptată în octombrie 2001, Directiva privind instalaţiile mari de ardere are ca obiectiv reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOX) şi pulberi de la instalaţiile mari de ardere. Aceasta Directiva a fost amendată. Pentru îmbunătăţirea accesului publicului la informaţia de mediu, s-a adoptat Regulamentul privind stabilirea unui registru European coerent, integrat şi cuprinzător în vederea furnizării de date pentru decidenţi şi facilitării participării publicului în luarea deciziei de mediu (Regulamentul referitor la stabilirea Registrelor europene de poluanţi emişi şi transferaţi şi amendarea Directivei 91/689/CEE si 96/61/CEE) – Regulamentul nr. 166/2006/EC. Conservarea biodiversităţii Problema unui suport financiar adecvat implementării reţelei « Natura 2000 » a fost subiectul unei rezoluţii a Consiliului şi Parlamentului European. Obiectul dezbaterilor care au avut loc atât în Consiliu, cât şi în cadrul Parlamentului sunt legate de opţiunile de co-finanțare a reţelei NATURA 2000. În raportul grupului de experţi de la nivelul Comisiei sunt propuse trei opţiuni de co-finanțare: 1. utilizarea fondurilor comunitare existente; 2. creşterea fondului LIFE Natura; 3. crearea unui nou fond dedicat reţelei NATURA 2000. Schimbări climatice Pentru a-şi atinge obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, statele membre trebuie să implementeze toate măsurile propuse, inclusiv prin implementarea mecanismelor flexibile ale Protocolului Kyoto (schemele de comerţ cu emisii). La 1 ianuarie 2005 a intrat în vigoare Directiva privind schemele de comerţ cu emisii. Pentru a facilita participarea la acest sistem, fiecare stat membru are obligaţia să prezinte planurile naţionale de alocare. Conform planurilor naţionale de alocare, fiecare stat membru UE trebuie să hotărască nivelul de emisii permis pentru întreprinderile cuprinse în "Schema de schimb a emisiilor" pentru perioada 2005-2007. Pentru completarea legislației în domeniu s-au adoptat Regulamentul privind anumite gaze cu efect de seră (gaze fluorurate – F-gases) – Regulamentul nr. 842/2006/EC și Directiva privind emisiile de la sistemele de aer condiționat de la vehiculele cu motor care amendează Directiva nr. 70/156/EEC – Directiva 2006/40/EEC.
Strategia de dezvoltare durabilă (SDD) Cu ocazia relansării Strategie Lisabona, la Consiliul European din primăvara anului 2005 s-a reafirmat faptul că această strategie se inscrie în contextul exigenţei principiilor dezvoltării durabile. Consiliul European a adoptat o Declarație privind principiile directoare ale dezvoltării durabile ("Déclaration sur les principes directeurs du développement durable" ). Această declaraţie va oferi baza revizuirii strategiei de dezvoltare durabilă, adoptată de Consiliul European în 2001, la Göteborg. Noua strategie, este considerată mai “completă şi mai ambiţioasă” în ceea ce priveşte obiectivele şi indicatorii care vor fi stabiliţi. În opinia unor state membre, SDD şi Strategia Lisabona ar trebui modificate pentru a se sprijini reciproc, având în vedere fuzionarea lor într-o strategie amplă, nu mai tărziu de anul 2010, cu scopul de a promova obiectivul pe termen lung al dezvoltării durabile.

Capitolul 3. Calitatea Aerului Atmosfera reprezintă cheia dezvoltării vieţii pe Terra şi este cea mai activă dintre componentele mediului. Pătura de gaze în amestec, care inconjoară Pământul este alcătuită din circa: 79 % Azot, 20 % Oxigen, 0,036 % Bioxid de carbon, restul fiind reprezentat de alte gaze. Atmosfera este împărţită în patru strate, tinînd cont de amestecul de gaze şi proprietăţille lor chimice, funcţie de temperatură. Stratul din apropierea Pământului se numeşte Troposferă. Acesta are în apropiere de Poli o grosime de circa 8 km , iar in zona ecuatorului ajunge la circa 15 km. Stratul de deasupra Troposferei poartă numele de Stratosferă și se întinde până la altitudinea de 50 km. Mezosfera se dezvoltă pînă la altitudinea de 90 km. Ultimul strat poartă numele de Thermosferă sau Ionosferă.

Thermosfera (350 km) Mezosfera (90 km)

Stratul de Ozon

Stratosfera (50 km) Troposfera (14 km)

Pământul

Troposfera Troposfera este primul strat atmosferic şi se întinde de la suprafaţa Pământului până la înălţimea de 14 km . Putem spune că, virtual toate activităţile omului se desfăşoară în interiorul acestuia. În acest strat au loc toate schimbările de: temperaturi locale, presiune ,vânturi şi precipitaţii. Stratosfera Deasupra Troposferei se află Stratosfera unde circulaţia aerului este cel mai adesea într-o singură direcție, făcîndu-se schimburi graduale dinspre Troposferă spre Stratosferă , acestea incepînd de la altitudea de 14 km. Temperatura Stratosferei, în stratul inferior este de aproximativ - 570 C. De remarcat este faptul ca în jumătatea superioară a stratosferei se produce o creștere bruscă a temperaturii odată cu creșterea altitudinii, astfel încât la altitudinea de circa 40 km, temperatura ajunge la 180C . Această schimbare de temperatură este cauzată de creşterea concentraţiei de ozon care are rolul de a absorbi radiaţiile ultraviolete.

Ozonul Ozonul este unul din bodyguarzii atmosferei , fiind prezent la o distanţă de Pămănt cuprinsă între 15 şi 30 KM. Ozonul este responsabil pentru absorbţia celei mai mari părţi ale radiaţiilor ultraviolete. Radiaţiile ultraviolete cu lungimea de undă cuprinsă între 200-400 nanometri (nm) sunt de obicei clasificate în trei categorii şi anume:
Tipul de radiaţie UV UVA UVB UVC Lungimea de (nm) 400-320 320-290 290-200 undă Efectul asupra vieţii Puţin periculoase Periculoase :cancer de piele, precum și alte afecțiuni Foarte periculoase, dar marea parte a acestora este absorbită de ozon.

Mezosfera Mezosfera este stratul de mijloc care separă Stratosfera de stratul inospitalier numit Termosfera şi se extinde pînă la 80-90 km avînd temperatura de circa -1010C. Termosfera Acest strat poartă numele de Termosferă, deoarece în această zonă temperaturile pot ajunge pînă la 1.982 0C , aici producandu-se şi Aurorele Boreale si Australe. Poluarea aerului Atmosfera cuprinde multe aspecte, iar compuşii poluanţi reprezintă în cadrul acesteia un segment îngrijorător. Termenul de Poluarea aerului este utilizat pentru descrierea prezenţei în atmosferă a unuia sau mai multor poluanţi în cantităţi care pot aduce prejudicii sănătăţii populaţiei şi mediului. Ţările cele mai industrializate se confruntă cu probleme grave privind calitatea aerului ambiental datorită efectelor poluante ale :smog-ului, particulelor şi chimicalelor toxice provenite din activităţile umane şi din procesele industriale. Contaminanţii aerului sunt împărţiţi în următoarele categorii: particule de materie şi gaze care cuprind şi formele lor asociate.O substanţă nu este identificată ca poluant pentru aer dacă este prezentă într-o concentraţie care nu poate produce sau contribui la dezvoltarea unor efecte dăunătoare pentru sănatatea populaţiei şi/sau mediului. Compoziţia aerului uscat nepoluat este prezentată în tabelul de mai jos. Component Azot Oxigen Argon Dioxid de carbon Neon Heliu Metan Kripton Hidrogen Xenon Dioxid de Azot Ozon Concentraţia (ppm) 780,800 209,500 9,300 315,000 18,000 5,200 1,00+ 1,000 0,500 0,080 0,020 0,01+

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate ca : surse staţionare, surse mobile şi surse fugitive. Sursele de contaminare a aerului Contaminanţii aerului provin de la o diversitate de surse de emisii şi sunt reprezentaţi de o mare varietate de compuşi chimici, cu stări fizice diferite. Discuţiile se axează pe identificarea contaminaţilor primari ai aerului, aceştia sunt emişi direct în atmosferă. În unele cazuri în atmosferă se formează contaminanţi secundari prin interacţiunea dintre contaminanţii primari şi contaminanţii normali existenţi în atmosferă. Cei mai comuni contaminanți ai aerului sunt: • Monoxidul de carbon; • Clorofluorcarbonul (CFC); • Metalele grele (Arseniul, Cromul, Cadmiul, Plumbul, Mercurul, Zincul); • Hidrocarbonații; • Oxizii de Azot; • Chimicalele organice( Compusii Organici Volatili, Dioxinele); • Dioxidul de Sulf; • Particulele diverse. Monoxidul de carbon Monoxidul de carbon nu are culoare, miros, gust şi apare ca rezultat al arderii incomplete a combustibililor fosili. Sursele staţionare majore de emisii de monoxid de carbon sunt reprezentate de termocentrale şi procesele industriale. Hidrocarbonaţii Combinarea carbonului cu hidrogenul dă naştere la hidrocarbonaţi, care sunt o sursă primară de contaminanţi precum: aromaticile, olefinele, parafinele care provin din procesarea ţiţeiul. Derivatele sau contaminanţii secundari cum ar fi: aldehidele, acizii organici, se formează când hidrogenul este înlocuit cu oxigenul, halogeni sau alte grupe substituente. Plumbul Plumbul este unul dintre cele mai toxice metale grele pentru sănătatea populaţiei. Activităţi precum: industria minieră, metalurgia neferoasă, incinerarea deşeurilor, producerea fontei şi oţelului, producerea acumulatorilor sunt surse staţionare de emsii de plumb. Oxizii de azot Oxizii de azot reprezintă una dintre sursele majore de poluare a aerului. Sursele majore de emisii de oxizi de azot sunt reprezentate de procesele chimice şi cele de combustie a combustibililor fosili. Ozonul Oxidarea fotochimică, cazul ozonului, se produce în atmosferă prin reacţia precursorilor precum: hidrocarbonaţii şi oxizii de azot în prezenţa luminii solare. La formarea ozonului sunt implicate procesele fizice de dispersie şi transport a precursorilor. Particulele de materie Termenul de Particule de materie este utilizat pentru particulele de solide sau lichide organice sau anorganice aflate în suspensie ca rezultat al emisiilor pe coş sau fugitive. Materiile pot fi formate dintr-un element individual şi/sau compuşi şi pot sau nu să fie emise împreună cu contaminanţii gazoşi. Mărimea particulelor poate fi utilizată la clasificarea tipurilor de surse, de exemplu: particulele cu diametrul sub 1µm provin cel mai adesea de la condensare şi ardere, iar particulele cu diametru mai mare de 10 µm rezultă de la acțiuni fizice cum ar fi eroziunea eoliană sau operațiile de concasare a rocilor. Oxizii de sulf

Cei mai importanţi dintre oxizii de sulf sunt dioxidul de sulf şi trioxidul de sulf, aceştia având un rol important în poluarea aerului, iar sursele majore de emisii sunt reprezentate de: arderea combustibililor fosili ce conțin sulf. Cel mai semnificativ contaminant secundar este reprezentat de acidul sulfuric. Sursele de poluare sunt prezentate în tabelul de mai jos: Susa de poluare automobilele termocentralele industria incinerarea arderea biomasei Compoziţia poluantului Arderea combustibililor produce monoxid de carbon, compuşi organici volatili, hidrocarbon, oxizi de azot, nitrat de peroxiacetilenă, benzen şi plumb Prin arderea cărbunelui, a combustibililor lichizi şi a gazelor naturale se emit oxizi de azot, metale grele, dioxid de sulf şi particule Emite :particule, dioxid de sulf, oxizi de azot, metale grele, fluoride, CFC şi dioxine. Monoxid de carbon, oxizi de azot, particule, dioxine şi metale grele Arderea miriştilor, paielor de cereale, deșeuri agricole, combustibili organici şi deșeuri din padure duce la emiterea de :sulf, metan, radon, dioxid de carbon, oxizi de azot, monoxid de carbon şi particule. Emit: oxizi de azot şi hidrocarbon Scurgeri de radiaţii, scurgeri de chimicale, aprinderea puţurilor de petrol produce radiaţii, oxizi de azot, monoxid de carbon, sulf, metale grele şi particule. Concasarea rocilor şi procesarea lor produce emisii de :oxizi de azot, metale grele, particule radioactive şi alte particule. Produce emisii de : praf, particule, pesticide uscate şi fertilizanţi. Erupţiile vulcanice şi incendiile de păduri produc: praf şi particule, dioxid de sulf, monoxid de carbon, cloruri, oxizi de azot, metale grele.

motoarele mici accidentele industriale minele eroziunea natura

Efectele contaminanţilor aerului Efectele contaminanţilor din aer sunt reprezentate de impactul acestora asupra sănătăţii populaţiei, vegetaţiei, materialelor şi/sau vizibilităţii. Monixidul de carbon Cantitatea semnificativă de monoxid de carbon şi efectele ei asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor sunt majore.Funcţie de concentraţie şi timpul de expunere efectele pot include stress fiziologic şi deficienţe motorii, tulburări ale vederii şi pierderea cunoştinţei. Hidrocarbonaţii Efectele hidrocarbonaţilor depind de varietatea compuşilor şi derivatele acestora. În general ei sunt cunoscuţi ca şi promotori ai smog-ului fotochimic, iar efectele asociate acestuia sunt reprezentate de: iritarea ochilor, reducerea vizibilității şi afectarea plantelor sensibile. Plumbul Expunerea primară se produce direct în instalaţii, iar cea secundară provine de la variatele căi de producere şi ingerare. Plumbul afectează sănătatea umană la nivel

subcelular, cellular şi la nivelul organismului, iar câteva dintre efectele specifice sunt reprezentate de. anemie, deficienţe cognitive, simtome de encefalopatie, etc. Oxizii de azot Efectele oxizilor de azot sunt în principal legate de disfuncţionalităţi respiratorii şi în acelaşi timp pot cauza coroziunea metalelor. Particulele de materie Câteva dintre efectele produse de particulele de materie sunt reprezentate de: iritarea ochilor, accentuarea astmului bronşic şi reducerea vizibilităţii. Oxizii de sulf Efectele oxizilor de sulf se manifestă în prezenţa particulelor de materie şi constau în iritarea căilor respirtorii, reducerea vizibilităţii, corodarea materialelor şi afectarea zonelor sensibile ale plantelor ( ex: zona de creştere a plantelor).

Capitolul 4 . CALITATEA APEI Ciclul hidrologic Hidrologia este stiinţa care studiază evenimentele, distribuţia şi mişcarea apei pe, în și deasupra Pămîntului. Dacă apa este regele ciclul hidrologic este regina.
atmosfer a

Precipita

precipiaţii

evaporar e

pămînt

Ape curgătoare, apă subterană oceane

Ciclul hidrologic este un sistem dinamic Apa acoperă peste 70 % din suprafaţa Pămîntului şi este stocată pentru perioade diferite de timp în diferite zone aşa cum este prezentat in tabelul de mai jos. Susa de apă Atmosferă Râuri Umiditatea solului Zăpadă Gheţeri Lacuri Apă subterană de mică adincime Oceane Acvifere şi apă de adîncime Timpul în locaţie 8 zile 15 zile 70 zile 140 zile 50 ani 100 ani 200 ani 1.000 ani 2.000 ani

Apa din atmosferă este înlocuită la fiecare opt zile, dar apa din oceane , lacuri şi cea subterană se reciclează mult mai lent. Unele resurse de apă ( ca de exemplu cea din subteran) au început să fie consumate de oameni la rate mai mari decît cele de refacere şi atunci când acest lucru se întâmplă, sursa de apă poartă numele de sursă neregenerabilă. Apa proaspătă este găsită preponderent în gheţari şi anume:

Sursa Oceanele Apa subterană Ghețari Lacuri cu apă potabilă şi sărate, mări continentale Râuri şi umiditate atmosferică

Volumul de apă (km3) 1.328.000.000 8.400.000 29.300.000 230.000

% din total 92,20 0,62 2,15 0,02

% de apă proaspătă 0 22 72 6

14.000

0,001

diferenţa

Poluarea apei Poluarea apei începe cu pierderile de ape uzate, acestea cauzând schimbarea compoziţiei iniţiale. Apa este utilizată pretutindeni începând cu apa potabilă şi pentru uz gospodăresc, și continuand cu apa penatru adăpatul animalelor, pentru industrie, irigaţii, piscicultură, igienă şi recreere, precum şi în alte domenii. Când apa devine neutilizabilă pentru oricare din scopuri, ea este considerată poluată mai mult sau mai puţin, în funcţie de dimensiunea pagubelor pe care le cauzează. Apa naturală Apa pură este complet liberă de substanţe dizolvate în ea, fiind un produs de laborator. Aceasta este apa distilată. Apa naturală conţine gaze şi săruri dizolvate şi funcţie de natura şi cantitatea acestora apa poate fi destinată unor utilizări particulare. Apa poluată Poluarea apei este cauzată de descărcarea de materiale poluante, accidental, continuu, brusc sau deliberat. O listă a contaminanţilor principali ai apelor uzate este prezentată în tabelul de mai jos. Poluant Fizic Materii solide în suspensie De ce este important? Este important pentru aspect şi pentru că ele pot duce la dezvoltarea depozitelor de nămol şi la apariţia condiţiilor anaerobe. Substanțe organice biodegradabile (Compușii principali ai proteinelor, carbohidraţii, grăsimi ) sunt măsurate cel mai adesea prin BOD ( necesarul de oxigen dizolvat) și COD ( necesarul chimic de oxigen). Dacă sunt evacuate ape uzate neepurate în apele de suprafaţă, stabilizarea biologică necesită consum de oxigen dizolvat în apă, având ca efect reducerea conţinutului în acestea creându-se posibilitatea ca ecosistemul acvatic să fie afectat.

Chimic Substanţe organice biodegradabile

Nutrienţii

Substanţele organice persistente

Ionii de metale grele Solidele anorganice dizolvate în apă Biologic Patogenii

Carbonul, azotul şi fosforul sunt principalii nutrienţi pentru creştere. Când în apele de suprafaţă se evacuează aceşti nutrienţi ei pot avea ca efect apariţia procesului de eutrofizare. Cînd descărcarea acestora se face pe sol ei pot avea ca efect poluarea cu nutrienţi a apelor freatice. Aceste substanţe tind să reziste tratamentelor biologice convenţoinale a apelor uzate. În categoria acestor substanţe intră: pesticidele, fenolii, s.a.). Unii ioni de metale grele pot afecta ecosistemul acvatic. Poluanţii anorganici cum ar fi. Calciul, Natriul şi Sulfaţii trebuie îndepărtaţi dacă apa se reutilizează. Bolile pot fi transmise prin intermediul patogenilor conţinuţi de apele uzate neepurate evacuate în apele de suprafaţă

pH-ul Măsurarea pH-ului este importantă în tratarea apelor uzate înainte de a fi descărcate în ecosistemul acvatic natural. pH-ul apelor naturale poate deveni fie acid, fie bazic ca urmare a activităţilor umane, cum ar fi: apele acide de mină, emisiile de la arderea cărbunilor în termocentrale, emisiile de la activităţile industriale, traficul rutier, etc.. Materii solide în suspensie Materii solide în suspensie sunt considerate importante deoarece solidele pot crea situaţii dezagreabile , depozite de nămol şi ca urmare cerere de oxigen dizolvat. Substanţe organice biodegradabile După cum s-a prezentat în tabelul de mai sus aceste substanţe se degradează în mediul acvatic , ceea ce duce la creşterea consumului de oxigen dizolvat şi pot avea ca efect potenţial afectarea ecosistemului acvatic. Oxigenul dizolvat Oxigenul intră în componenţa apei prin dizolvare direct din atmosferă sau prin intermediul procesului de fotosinteză al platelor acvatice şi algelor. Oxigenul este înlocuit din apă în timpul respiraţiei vieţuitoarelor acvatice sau în urma descompunerii materiilor organice. Oxigenul dizolvat în apa râurilor şi lacurilor întreţine viaţa acvatică. Conţinutul de oxigen din apă scade drastic în zonele poluate major.

Nutrienţii

Organisme moarte Compuşi de Azot Carbonaţi Sulfaţi Deșeuri Moarte Proteine grăsimi Viaţa animalelor Produse iniţiale Acizi organici CO2 H2S Amoniac CO2 Sulfuri O2 CO2 proteine grăsimi Plante vii carbohidraţi O2 CO2 Viaţa plantelor Descompunere

Produse Intermediare Produse finale stabilizate Amoniu CO2 Humus Metan Sulfuri

Ciclul anaerobic al Carbonului, Azotului şi Sulfului

Organisme moarte Compuși de Azot Carbonaţi Sulfaţi Deşeuri Moarte Proteine grăsimi Viaţa animalelor Produse iniţiale Amoniac CO2 H 2S Nitriţi CO2 Sulf O2 CO2 proteine grăsimi Plante vii carbohidraţi O2 CO2 Viaţa plantelor Descompunere

Produse Intermediare Produse finale stabilizate Azotaţi CO2 Sulfaţi

Ciclul aerobic al Carbonului, Azotului şi Sulfului Ionii de metale grele Orice cation având masa atomică mai mare de 23 este considerat metal greu şi apele uzate industriale conţin un mare număr de ioni de metale grele. Deoarece acestea sunt toxice şi /sau cancerigene tipul şi conţinutul de metale grele din apele uzate este foarte important să fie cunoscute pentru a evita efectele negative asupra ecosistemului acvatic.

Minereu de Plumb Procesul de prelucrare

Emisii în aer

Deşeuri industriale

Produse finite din Plumb

spălare de ploi Sol
DISTRIBUŢIE

râuri, lacuri, mări

Plante comestibile Inhalare Pui, carne Orală de om

Apă de băut

Ecosistem acvatic

Absorbție gastro-intestinală Sânge

Plasmă Efecte CNS asupra sănătăţii Encefalopatie

Rinichi Disfuncţii tubulare Excreţii urinare Diverse efecte Endocrine Reproductive

Efectele Plumbului asupra sănătății și mediului Compuşii organici toxici Apele uzate pot conţine uneori compuşi organici toxici care pot fi în acelaşi timp şi cancerigeni. În tabelul de mai jos sunt prezentate cîteva exemple de astfel de substanţe. Compusul Comentariu 4-Aminodifenil Un contaminant al difenilaminei Benzidina Ingredient al anilinei utilizat la vopsele, plastice şi cauciuc Beta-naftalina Ingredient folosit la vopsele şi pesticide Alpha -naftylamina Utilizat la producerea vopselelor,

erbicidelor, coloranţi alimentari şi ca antioxidant Turbiditatea Tubiditatea măsoară transparenţa apei şi ea este cauzată de particulele în suspensie cum ar fi cele de argilă, mâl şi materie organică. Turbiditatea poate fi şi rezultat al creşterii planctonului sau a altor organisme microscopice. Turbiditatea ridicată poate fi cauzată de eroziunea solului, evacuările urbane şi de debitele mari. Tratarea apelor uzate Tratarea apelor menajere Staţiile de epurare municipale sau orăşeneşti utilizează un numar de trepte de epurare , pornind de la epurarea fizică până la epurarea chimică.

Apă de suprafaţă (pesticide, materie

Râu

Staţie de tratare

Ora ș

canalizare Fântână
Staţie de epurare

(treaptă mecanică, treaptă biologică, Treaptă anaerobă,filtrare, clorinare) Schema de principiu a alimentării cu apă și a epurării apelor menajere Sursele contaminanţilor din apele uzate Poluarea apelor reprezintă o situaţie gravă, putând însemna otrăvirea apei de băut, a celei pentru animale sau conducând la pierderea diversităţii biologice de pe râuri şi a ecosistemului acvatic. Ploile acide au ca efect despădurirea, dar pot conduce şi la alte consecinţe. Multe dintre problemele posibile sau existente se datorează contaminanţilor specifici. În general , există patru tipuri de contaminanţi şi anume: organici, anorganici, radioactivi şi acizii/bazele. Mulţi poluanţi intră în ciclul hidrologic pe două căi : • Direct ( sursele punctiforme)- acestea includ efluenţii cu calităţi variate de la: fabrici, rafinării, staţii de epurare ape uzate; şi

Indirect ( sursele nepunctiforme)- acestea includ contaminanţii care intră în apă din sol/curgeri de ape subterane şi din atmosferă, ca urmare a precipitaţiilor. Solul şi apele subterane conţin îngrășăminte şi reziduuri de pesticide şi deşeuri industriale. Contaminanţii atmosferici provin din emisiile de gaze de la automobile, industrii și alte surse staţionare. Căile indirecte sunt mai puţin studiate cu toate că ele au o complexitate apreciabilă şi de aceea aspectele legate de dispersia poluanţilor şi transformările pe care le suferă necesită o atenţie deosebită pentru creșterea gradului de cunoaştere în acest domeniu. O problemă majoră de poluare cu multe necunoscute şi potenţial major de poluare o reprezintă apele de mină, care prin poluanţii conţinuţi pot duce la afectarea apelor subterane pe mii de km2. Informaţii referitoare la sursele de diferite ape uzate sunt prezentate în tabelul de mai jos. Surse tipice şi efectele contaminanţilor din apele uzate Grupa contaminanților Efectele Surse tipice Biooxidabilele exprimate în Dezoxygenarea, condiţii Cantităţi mari de BOD anaerobe, omorârea carbohidrați solubili, peştilor şi mirosuri fabricile de zahăr, distileriile, procesarea laptelui, producerea berii, producerea celulozei și hârtiei Toxici primari: As, CN,Cr, Omorârea peştilor, Curăţarea metalului, Cd, Cu, F, Hg, Pb, Zn omorârea planctonului, placarea,decapări, acumulări în peşti şi rafinarea bauxitei, moluşte producerea de baterii, tăbăcirea pieilor Acizi și baze Variaţii mari ale pH-ului în Apele de drenare de la afara limitelor pentru minele de cărbune, dezvoltarea şi menţinerea decaparea oțelului, textile, ecosistemului acvatic prelucrări chimice, spalarea lânei. Dezinfectanți:Cl2,H2O2, Omorârea selectivă a Albirea hârtiei şi a Formol, Fenol microorganismelor, textilelor, răşini sintetice, mirosuri fabricarea penicilinei, producerea vopselelor, producerea gazelor, cocsului. Forme ionice :Fe, Ca, Mg, Schimbarea Metalurgie, producerea Mn,Cl-, SO42caracteristicilor apei, cimentului, ceramică, salinitate, colorarea apei sondele de extracţie ţitei Agenţi oxidanţi şi Reduc rapid balanţa de Producerea de gaze şi reducători oxigen din apă favorizând cocs, producerea de :NH3,NO2 ,NO3 ,S ,SO3 creşterea selectivă a îngrășăminte chimice, microorganismelor, producerea de explozivi, mirosuri vopsele şi fibre sintetice, producerea de celuloză, albirea

Reducerea transparenţei apei şi modificarea gustului ei

Spumare, plutitori şi materii în suspensie sedimentabile, mirosuri, depozite anaerobe, produse petroliere, grăsimi şi unsori, afectarea peştilor Infecţii pentru oameni, afectarea sănătăţii ecosistemului acvatic, contaminarea apelor utilizate la irigaţii

Reziduri de: detergenţi, tanin, din industria alimentară şi zahărului,crescătorii de păsări, rafinarea petrolului Ape uzate de la: abatoare,spălarea lânii, procesarea cărnii de pasăre, de la ciupercării.

Organisme patogene: B anthracs, Leptospira, ciuperci, viruşi

Dizolvanţi în apă

Absorbţieadsorbţie

ingerare

purjare

Sedimentare reziduuri de materie organică

Sedimente de pe fundul albiei

Căile de transfer în hidrosferă şi biosferă

Turbulenţă

adsorbţie

Sedimentare prin floculare

sedimentare

Biota

Suspensii coloidale sedimente

Suspensii de

Schimb de ioni-fizic, dizolvarea complecşilor organiciş şi formarea oxizilor

Dizolvare directă ( schimbare de ioni, complecşi organici, dizolvare fizică= în apa interstiţială

Precipitarea Fe,dizolvare ionică

Efectele contaminanţilor din apele uzate Efectele poluanţilor asupra ecosistemului acvatic depind de cantitatea şi natura contaminanţilor evacuaţi în apele de suprafaţă (exemplu: dacă este evacuată o cantitate mică de agent biodegradabil într-un râu datorită efectului de diluţie calitatea apelor nu este influenţată). Atunci cînd nivelul concentraţiei efluentului în contaminanţi biodegradabili este ridicat rata de digestie este şi ea ridicată. Pe măsură ce nivelul de hrană scade ca urmare a consumării unui mare volum de energie ea se transformă în produse stabile şi rata de degradare microbiologică scade. Pe durata descompunerii aerobe a alimentelor, microbii vor utiliza oxigenul care poate duce, atunci când încărcarea nu este compatibilă cu capacitatea de asimilare a râului , la scăderea cantităţii de oxigen dizolvat în apa râului. În figurile de mai jos se poate vedea relaţia între azot şi specii.

concentraţia

Sursa de poluare

Azot/amoniac

Azot organic

Azot/Nitraţi

Azoz/nitriţi

Timpul (distanţa în aval)

Reacţia tipică a compuşilor de azot în aval de sursa de poluare

organisme

Număr

specii

Sursa de poluare

Timpul (distanţa în aval)

Evoluţia Diversităţii de Populaţii de specii şi organisme în aval de sursa de poluare

Caracterizarea apei industriale uzate Apele uzate industriale provin dintr-o diversitate de procese industriale care utilizează apa pentru variate scopuri. De exemplu, în termocentrale procentul de utilizare al apei este aproape de 100 %, iar în alte industrii acest procent variază între 10 % în industria textilă şi 90% în industria zahărului. Apa este impurificată cu poluanţi cum ar fi: nutrienţi, particule în suspensie, bacterii, materii care necesită consum de oxigen şi uneori substanţe periculoase, în proporţie ridicată, ca urmare a utilizării ei în procesele industriale, aceştia ducând la degradarea calităţii apei. Compoziţia efluenţilor industriali este egală cu variaţia debitului şi dependentă de gama largă de procese industriale. Un sumar al tipurilor de poluanţi proveniți din industriile majore şi originea lor sunt prezentate în tabelele de mai jos.
Industria conserve băuturi carne zahar peşte farmaceutică Originea contaminantului Pregătirea legumelor Distilare fructelor Compoziţia şi caracteristicile contaminantului şi Coloizi, materii organice dizolvate, materii în suspensie Materii organice dizolvate, amidon

Prepararea mezelurilor şi a Materii organice dizolvate, sânge, proteine, preparatelor din carne grăsimi Manipularea condens Ape de peştelui spălare, siropului, Zahăr dizolvat şi proteine presarea Materii organice, miros Suspensii şi Materii organice dizolvate

Micelii, filtrate, ape de spălare

textile tăbăcării acizi detergenţi pesticide fosfor formaldehidă celuloză hârtie fotografică siderurgie acoperiri galvanice rafinării cauciuc

Ape de spălare Ape de la prelucrarea pieilor,

Suspensii, vopsele , caracterul alcalin al apelor uzate Suspensii, sulfaţi, Crom, Carbonaţi,Clorură de Sodiu

Ape de spălare,vărsări de acizi pH scăzut Purificarea surfactanţilor Surfactanţi

Ape de spălare, procesul de Materii organice, Benzen, Acizi foarte toxici purificare Ape de spălare, condensarea Materii în suspensie, fosfor, silice, fluor, deşeurilor argilă, uleiuri, pH scăzut Reziduuri de la producerea Formaldehidă răşinilor sintetice şi Rafinare, hărtiei spălare, sitarea Materii în suspensie, extreme ale pH-ului Agenţi alcalini anorganici reducători organici şi

Pierderi de revelator şi fixator

Topire, ape de insuflare la Acizi, cianuri, fenol, uleiuri furnal Curățare şi acoperire Ape de la Rafinare Ioni de metale grele şi acizi Clorură de sodiu, sulf, fenoli, uleiuri

Ape de spălare şi de extragere Materii în suspensie, cloruri, mirosuri, variaţia a impurităţilor pH-ului

Parametru
Automobile Băuturi Îngrăsămimte Chimie anorganică Chimie organică

Ramura industrială
Procesare carne Finisarea metalelor Plastice şi sintetice Celuloză şi hârtie Rafinării de ţiţei Siderurgie Textile Vopsele

0
CBO5 Ph MTS Uleiuri şi grăsimi Metale grele în general Crom Cupru Nichel Fier Zinc Arseniu Mercur Plumb Cadmiu Calciu Fluor Cianură Cloruri Sulfaţi Amoniu Natriu Siliciu Sulfuri

1 x x x

2 x x x x

3 x x x

4 x x x

5 X X X X X

6 x x x x

7 x x x

8 x x x x

9 x x x x x

10 x x x x

11 x x x

12 x x x x x

13 x x x

x x x x x x

x x x x x x

x x x X x x x x x x

x x x x x

x x x

x

x x x

X x x x x

X X x x

x

x x x x

x x x x

x x x x

x x

x

Automobile

Băuturi

Îngrăsămimte

Chimie anorganică

Chimie organică

Procesare carne

Finisarea metalelor

Plastice şi sintetice

Celuloză şi hârtie

Rafinării de ţiţei

Siderurgie

Textile

Vopsele

Azot Fosfor Uree sau azot organic Coloranţi Total coliformi Coliformi fecali Deşeuri toxice Gradient termic Turbiditate Spumă Mirosuri Fenoli Benzoat de clor şi aromatice policiclice Mercaptan/ sulfide

x

x x x x x

x

x x

x x x

x x

x x x x x

x x x x

x x x

x x x x x x x x x x

x

x

x

x x x

x x

x x x

x x x

x x

x x x x x

x

x

x

Mai mult , trebuie să punem accent pe încărcarea cu poluanţi a apei uzate industriale şi prin urmare caracterizarea ei trebuie făcută proces cu proces pentru a avea o imagine corectă a calităţii acestei ape pentru ca să putem să o epurăm corespunzător şi conform cu cerinţele actelor de reglementare. Pentru a putea realiza acest lucru este necesar să facem o analiză a fluxului de unde provine apa uzată şi să prelevăm probe astfel încât să putem să avem la sfîrşitul acestor analize o imagine completă a poluanţilor conţinuţi şi a gradului de încărcare a acesteia. Supravegherea Staţiei de epurarea Datele privind natura contaminanţilor şi gradul de încărcare al apelor uzate industriale ne ajută să cunoaştem, ţinând cont de cerinţele legale în domeniu, ce caracteristici trebuie să aibă staţia de epurare pentru a putea respecta prevederile actelor de reglementare. O staţie de epurare a apelor industriale trebuie să includă şi urmatoarele cerințe pentru a avea siguranţa că ea realizează parametrii de epurare impuşi: • Un sistem de control al calitătii apelor uzate intrate în staţie şi ieșite pentru a putea verifica dacă cerințele de epurare sunt respectate; • Conservarea resurselor naturale prin reducerea consumului de apă ; • Separarea reţelei de ape pluviale de cea pentru ape tehnologice uzate. La orice staţie de epurare a apelor uzate industriale trebuie avute în vedere, pe timpul funcţionării ei, următoarele aspecte: definirea caracteristicilor fizice ale staţiei şi cunoaşterea calităţii apelor sursei de suprafaţă amonte de evacuare şi aval de aceasta pentru a şti care este contribuţia activităţii în ceea ce priveşte gradul de încărcare a resursei de apă. In figura de mai jos este prezentată o ilustrare a variatelor aspecte ale procesului de supraveghere a apelor uzate industriale. Caracteristicile fizice Punctul de pornire a programului de supraveghere este reprezentat de realizarea unei schiţe a sistemului pentru a avea la dispoziţie informaţiile disponibile, iar după realizarea acesteia nu trebuie să uitaţi ca ea trebuie actualizată periodic. Fiecare fază a procesului trebuie studiată şi analizată pentru a întelege cum este utilizată apa şi care sunt căile de evacuare a apelor uzate. Următorul pas în procesul de supraveghere îl reprezintă verificarea pe teren a datelor obţinute anterior şi trebuie acordată o atenţie deosebită zonelor mai puţin cunoscute. Această fază este foarte importantă deoarece ne ajută să acoperim cu informaţii şi zonele necunoscute sau cu informaţii puţine. Obiectivele specifice ale acestei faze sunt: • Definirea completă a caracteristicilor fazei fizice, aceasta permitându-ne să actualizăm hărţile şi diagramele cu debitele; • Identificarea tuturor surselor de ape uzate de pe amplasament; • Stabilirea punctelor de prelevare a probelor , inclusiv a celor din amonte şi aval de punctul de descărcare a apelor uzate industriale; • Descoperirea by-pass-urilor; • Cunoaşterea în detaliu a sistemului de colectare ape uzate şi pluviale. Cu ocazia vizitei pe teren să nu uitaţi să discutați cu personalul implicat în activitatea de producţie şi cu cei care au responsabilităţi privind reţelele de canalizare şi preluare ape pluviale. De obicei aceste discuţii-interviuri ne ajută să înţelegem fluxul şi să ne îmbunătăţim gradul de cunoaştere a acestuia.

Supraveghrea apelor uzate pe amplasament

Ape uzate menajere

Caracteristicile fizice ale apelor uzate de pe amplasament
Încărcarea cu poluanţi

Secţiuni de monitorizare

Actualizarea diagramei debitelor şi a sistemului de canalizare

Identificare surselor de producere a apei uzate

debite

Verificări pe teren
Inspectarea condiţiilor facilităţilor

Analizarea proceselor

Localizati punctele de prelevare şi masurare debite

Program de prelevare probe

Date de monitorizare existente

Debite de ape uzate

Balanţa apei pe amplasament

Analiza privind utilizarea apei pe amplasament

Descoperirea by-pass-urilor

Analize de laborator

Înregistrări existente

Măsurători pe teren

Înregistrări

Elaborarea de studii

Secţiunile de monitorizare Stabilirea punctelor de prelevare a probelor şi de măsurare a debitelor de ape uzate industriale ne ajută la caracterizarea compoziţiei acestora şi a debitelor influente în staţia de epurare. O atenţie deosebită trebuie acordată în stabilirea zonei prelevare a probelor, a tipului frecvenţei de prelevare ( aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale specifice în domeniu) şi duratei de prelevare. Utilitatea rezultatelor obţinute din programul de supraveghere Rezultatele obţinute din Programul de supraveghere a apelor uzate industriale ne ajută să elaborăm Planul de management al acestora pe amplasament şi să dezvoltăm un program de monitorizare continuă a acesstora , aşa cum este prezentat în figura de mai jos. Aceste date ne ajută în acelaşi timp la reducerea costurilor, la obţinerea de beneficii şi la conservarea resurselor naturale.Nu trebuie utitat faptul că orice emisie de poluant reprezintă pierderi de bani pentru unitate şi de aceea nivelele de emisie trebuie menţinute în limite rezonabile cu efecte benefice pentru mediu. Odată ce situaţia privind apele uzate industriale de pe amplasament a fost în totalitate definită şi planul de management al acestora a fost elaborat , informaţiile obţinute vor fi transmise organelor de reglementare, administraţiei locale şi publicului. Nu trebuie uitat faptul că pentru implementarea planului de management al apelor uzate industriale trebuie asigurate resursele umane şi financiare, iar alocaţiile bugetare se vor asigura anual. Totodată pasul final al Programului de supraveghere a apelor uzate industriale este reprezentat de Programul de monitorizare şi control. Acest program necesită alocarea resurselor financiare pentru implementarea lui şi pentru crearea sistemului de urgenţe în cazul producerii de incidente/accidente tehnice. Personalul implicat în aceste activităţi trebuie să fie instruit şi de aceea este necesar ca la nivel de unitate economică să fie elaborat un program de instruire generală pentru toți angajaţii şi instruire specifică pentru angajaţii care sunt implicaţi în acest proces. La Programul de instruire generală trebuie să participe toţi angajaţii, începînd cu directorul general şi terminând cu portarul şi pentru implementarea lui trebuie asigurate resursele finaciare aferente. Instruirea personalului se va realiza cu frecvenţă anuală sau, după caz, cu frecvenţa care este necesară pentru a preveni producerea de incidente/accidente. Trebuie înţeles faptul că Sistemul de epurare a apelor uzate industriale şi Programul de monitorizare a calităţii acestora sunt părţi componente ale procesului de producţie de pe amplasament. Gradul de încărcare a efluentului cu poluanţi trebuie fie utilizat ca indicator de performantă pe amplasament şi personalul companiei să cunoască acest lucru , iar retribuirea acestuia să se facă funcţie de respectarea/nerespectarea acestui indicator. O atenţie deosebită trebuie acordată şi sistemului de colectare a apelor uzate industriale, deoarece orice pierdere de ape uzate poate duce la poluarea solului şi implicit a apelor subterane. Nu trebuie utitat faptul căci este obligatorie expertizarea tehnică periodică a acestui sistem pentru a ne asigura că el funcţionează corespunzător. În finalul analizei trebuie înţeles faptul că sistemul de control al apelor uzate industriale şi depăşirile valorilor limită de emisii nu depind numai de facilităţile de epurarea şi de performanţa sistemului de monitorizare , ci în egală măsură depind de grija, atitudinea şi preocuparea întregului personal angajat în unitate.

Supravegherea apelor uzate pe amplasament

Planul de gospodărirea apelor uzate

Îmbunătăţirea relaţiei cu publicul şi a imaginii companiei

Conservarea resurselor

Separarea reţelelor de apă uzată

Proiectarea sistemului de control şi a staţiilor de epurare ape uzate

Program de monitorizare ape uzate

Respectarea prevederilor actelor de reglementare

Reducerea încărcării în poluanţi a apelor uzate

Eliminarea amestecului dintre apele menajere şi cele uzate indu

Control şi pre-epurări ape uzate industriale

Staţie de epuare finală

Recilarea şi reutilizarea apei

Reţea separată pentru ape meteorice

Apa recuperată pe unitatea de produs

Utilizarea supravegherii apelor uzate industriale

Capitolul 5 Managementul Deşeurilor Solide Principii utilizate în managementul deşeurilor Principiile de bază ale politicii de mediu din România în domeniul managementului deșeurilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile legislative europene şi internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor acesteia:  protecţiei resurselor primare este formulat în contextul mai larg al conceptului de “dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.  măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării “Celor mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive”, stabileşte că, pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de vedere economic.  stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei, minimizarea cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în condiţii de siguranţă pentru mediu.  poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului, stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor să fie suportate de generatorul acestora.  substituţiei stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.  proximităţii, corelat cu principiul autonomiei stabileşte că deşeurile trebuie să fie tratate şi eliminate pe cât posibil pe teritoriul naţional şi cât mai aproape de sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este acceptat numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor privind comerţul internaţional cu deşeuri.  subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei) stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional.  integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează. Deşeurile solide sunt definite ca acele deşeuri, altele decât cele gazoase şi lichide, care sunt catalogate de proprietar că nu mai au nici o valoare în proces şi acestea trebuie înlăturate. Aceşti producători de deşeuri poartă numele de generatori a acestora, iar în concepţia acestora deşeurile nu sunt purtătoare de valoare, dar deşeurile pot reprezenta o sursă de materii prime secundare purtătoare de valoare , pentru alţii, pentru recuperare şi reciclare. Sursa Generarea deşeurilor poate fi subdivizată funcţie de sursa de producere în rezidenţiale şi nerezidenţiale. Cele rezidentţiale sunt generate de zonele de locuinţe şi poartă numele de deşeuri domestice, iar cele nerezidenţiale includ deşeurile

comerciale, cele industriale şi alte categorii de deşeuri. Nu trebuie să uitaţi că aşa zisele deşeuri domestice se produc şi în unităţile industriale ele fiind reprezentate de deșeurile provenite de la birouri, săli de mese şi cantine. Generarea deşeurilor în zonele rezidenţiale Generarea deșeurile în zonele rezidenţiale sunt evaluate de obicei în kilograme/locuitor, iar această estimare ajută la dimensionarea depozitelor de deşeuri ecologice. Caracterizarea deşeurilor solide Orice sistem de management al deșeurilor am dori să implementăm el trebuie să fie flexibil pentru a se putea adapta tipurilor variate de deşeuri. Această varietate a tipurilor de deşeuri influenţează continuu compoziţia şi caracterul fizic şi chimic al materialului. Există trei scopuri primare pentru caracterizarea deşeului şi anume: Primul este reprezentat de datele de intrare pentru planificarea analizei economice, a proiectării , a managementului şi a operaţiilor de depozitare a deşeurilor sau a facilităţilor pentru recuperarea energiei din materialele depozitate. Al doilea este reprezentat de caracterizarea deşeului pentru reabilitare. Al treilea este reprezentat de analiza pe care trebuie să o facă compania referitor la optimizare, monitorizarea emisiilor sau analizele privind depozitarea la terţi. Este foarte important să elaborăm şi să implementăm un Program de prelevare a probelor de deşeuri pentru caracterizarea acestora, acesta ajutându-ne să conturăm constituenţii majori ai deşeului, ca de exemplu parametri precum umiditatea şi conţinutul de cenușă, aceştia având importanţă în cunoaşterea puterii calorifice a deşeului, şi alţi parametri care influenţează combustia şi caracterul gazelor emise. Prima grijă în caracterizarea deșeurilor este alegerea probei, mărimea ei şi numărul de probe necesare pentru a avea încredere că această probare şi datele obţinute sunt reprezentative pentru o cantitate mare de material. Constituenţii deşeurilor solide Două sunt motivele fundamentale pentru sortarea şi probarea deşeurilor solide municipale şi anume: • Pentru determinarea constituienţilor amestecaţi în punctul de colectare şi care pot fi materii prime secundare pentru reutilizare sau reciclare; • Să determinăm caracterul deşeului privind posibilitatea utilizării lui ca şi combustibil sau numai la incinerare. În tabelul de mai jos sunt prezentaţi constituienţii care se găsesc în deşeurile municipale solide şi care prezintă interes pentru valorificare ca materii prime secundare sau ca şi combustibili. Combustibile Hârtia Textile Plastice Deșeuri de alimente Lemn Deșeuri de gradină Necombustibile Fier Aluminiu Neferoase Sticlă Cărămizi

În cele ce urmează sunt prezentate câteva exemple de management al unor categorii de deşeuri reciclabile.

Deşeuri periculoase De ce gestionam deseurile periculoase? • Să protejăm sănatatea populaţiei şi a mediului • Să minimizăm generarea de deşeuri periculoase. • Să respectăm prevederile legislaţiei de mediu în vigoare.

Sursă şi efect Termenul de deşeuri periculoase este definit mai larg pentru a identifica deşeurile industriale de cele domestice şi comerciale (care produc cantităţi neînsemnate faţă de industrie) şi pentru că această categorie poate afecta sănătatea populaţiei şi a mediului. Deşeurile periculoase sunt rezultatul satisfacerii nevoilor societăţii şi sursa primară de generare a acestora este reprezentată de industrie. Căile prin care mediul este afectat de deşeurile periculoase sunt următoarele: o Contaminarea apelor subterane prin infiltrarea apelor uzate şi a leşiilor din zonele de depozitare; o Contaminarea apelor de suprafaţă, ca urmare a scurgerilor sau deversărilor din zonele de depozitare; o Poluarea aerului cu poluanţi datorită arderilor, fenomenelor de evaporare şi eroziune eoliană; o Incendii şi explozii; o Otrăvirea prin intermediul lanţului alimentar; o Contactul uman. Efectele asupra sănătăţii populaţiei , siguranţei, proprietăţii şi mediului a deşeurilor periculoase variază considerabil, iar sursele de deşeuri periculoase sunt foarte numeroase şi de aceea este necesar să se facă caracterizarea deşeului pentru a putea să definim impactul în timp şi severitatea acestuia. Sănatatea Deşeurile periculoase pot cauza efecte asupra sanătăţii asupra întregului corp uman ca urmare a inhalării, aborbţiei prin piele, ingerării sau prin răni, iar efectele temporare pot fi: ameţeli, migrene şi greaţă. Dintre efectele permanente enumerăm: cancerul, incapacitate de muncă şi moartea. Aceste efecte pot fi evidente, imediat sau pot apărea după luni sau ani, iar impactul asupra sănătăţii depinde de cantitate şi gradul de expunere la deşeuri periuloase. Siguranţa Gradul de cunoaştere a procedurilor de securitate este esenţială pentru personalul implicat în curăţenia de zi cu zi a locurilor de depozitare temporară a deşeurilor periculoase şi a activităţilor de manipulare a acestora. Prin planul de urgenţă este necesar să stabilim politicile şi procedurile pentru a proteja personalul implicat în această activitate, precum şi publicul, pentru pericolele potenţiale în caz de producere a unui accident tehnic pe amplasament. În Tabelul de mai jos este prezentat conţinutul minim al unui plan de urgenţă de mediu, iar acesta trebuie reactualizat periodic astfel încât să reflecte schimbările produse pe amplasament.
• • •

Numele personalului cheie care răspunde de securitatea amplasamentului şi a înlocuitorilor acestuia; Descrierea riscurilor asociate fiecărei operaţii; Confirmarea faptului ca personalul implicat în managementul deşeurilor periculoase este adecvat instruit să-şi realizeze responsabilităţile stabilite prin fişa postului şi să managerieze situaţii de urgenţă apărute în timpul manipulării acestora;

• • • • • • • •

Descrierea echipamentului de protecţie a personalului care lucrează în acest domeniu, a echipamentelor şi mijloacelor de intervenţie în caz de urgenţe de mediu; Descrierea asistenţei medicale specifice necesare pe amplasament în domeniul managementului deşeurilor periculoase; Descrierea programului pentru monitorizare periodică, monitorizarea personalului şi a prelevărilor de probe pentru protecţia mediului; Descrierea acţiunilor necesare a fi luate pentru reducerea pericolelor pentru a ne asigura că desfășurarea activităţii pe amplasament se realizează în condiţii de risc scăzut pentru mediu; Descrieţi măsurile de control pe amplasament, care trebuie să includă şi hărţile aferente; Elaboraţi proceduri de decontaminare a personalului şi asiguraţi echipamentele necesare acestei activităţi; Elaboraţi proceduri standard de operare pe amplasament pentru acele activităţi care pot fi standardizate, şi unde se va utiliza o listă de control pentru verificarea implementării lor; Elaborati planuri de urgenţe de mediu interne şi externe.

Proprietatea Pagubele produse proprietăţii private şi publice, precum şi mediului sunt cauzate de incendii şi explozii de pe amplasamentele unde sunt stocate deşeuri periculoase şi suplimentar, de emisiile în atmosferă de poluanţi periculoşi. Mediul Efectele potenţiale adverse asupra factorilor de mediu aer, apă şi sol depind de varietatea numărului de deşeuri periculoase şi de consecinţele proastei manipulari a deşeurilor periculoase, acestea fiind adesea asociate cu riscurile pentru sănătatea populaţiei. În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva recomandări pentru evaluarea performanțelor de mediu în acest domeniu. Prevenirea efectelor adverse asupra aerului are în vedere următoarele aspecte: • Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase, inclusiv aspectele legate de volatilizare şi dispersie; • Calitatea aerului ambiental, ţinând cond de toate sursele de poluanţi din zonă şi de impactul cumulativ în aer; • Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la constituenţii deşeului periculos; • Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase; • Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse. Prevenirea efectelor adverse asupra calităţii apelor de suprafaţă • Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase; • Caracteristicile hidrogeologice ale zonei de amplasare a depozitului de deşeuri periculoase, incluzând şi topografia zonelor limitrofe acesteia; • Calitatea, cantitatea şi direcţia de curgere a apelor subterane din zona de amplasare; • Cantitatea de precipitaţii căzută în zona de amplasare (medie anuală, precipitaţii maxime ); • Apropierea depozitului de reţeaua hidrografică din zonă; • Utilizările apelor de suprafaţă din zonă şi standardele/categoria de calitate

stabilită pentru apele de suprafaţă; Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la constituenţii deşeului periculos; • Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase; • Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse. Prevenirea efectelor adverse asupra calității apelor subterane • Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase şi potenţialul de infiltrare prin sol sau straturile de impermeabilizare a poluanţilor conţinuţi de acestea; • Caracteristicile geologice ale zonei de amplasare a depozitului de deşeuri periculoase şi a zonelor limitrofe; • Potenţialul de migrare a poluanţilor conținuţi de acestea în structurile subterane; • Potenţialul de migrare a poluanţilor conţinuţi de acestea în zonele de cultivare a legumelor, fructelor şi cerealelor; • Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la constituenţii deşeului periculos; • Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru depozitarea deşeurilor periculoase; • Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse.

Riscul de a se produce pagube pentru mediu cauzat de deşeurile periculoase poate fi redus prin reducerea şi eliminarea generării de deşeuri, reducerea cantităţii de deşeu , sau dezvoltarea de practici privind: modificări tehnologice, colectare selectivă, reutilizare , reciclare şi recuperare a acestora. Caracterizarea deşeurilor periculoase Raţiunile pentru care se face caracterizarea deşeurilor periculoase sunt următoarele: • Clasificarea deşeurilor (periculoase sau nepericuloase); • Definirea naturii deşeului pentru determinarea celei mai bune metode de manipulare, tratare, stocare şi/sau eliminare; • Determinarea naturii deşeului pentru a evalua compatibilitatea cu alte tipuri de deşeuri; • Evaluarea potenţialului impact al deşeului asupra sănătăţii populaţiei şi mediului; • Listarea deşeurilor periculoase. Caracteristici O diagramă simplă care prezintă paşii necesari determinării dacă un deşeu este periculos este prezentată în figura de mai jos.

Sursa/natura deșeului este cunoscută?

Da

Nu

Este deșeul listat în catalogul european pentru deșeuri

Prelevare de probe și analize de laborator

Da
Management ca deșeu periculos

Nu
Are deșeul una din urmatoarele caracteristici: • Inflamabilitate; • Corozivitate; • Reactivitate; • Toxicitate Pentru a putea fi asimilat cu deșeurile periculoase?

Da

Nu

Management ca deșeu periculos

Management ca deșeu nepericulos

Dacă sursa şi natura deşeului este cunoscută, dar deşeul nu este listat în Catalogul European al Deşeurilor, iar sursa de material nu este listată ca deşeu periculos, stabilirea tipului de deșeu trebuie făcută folosind analizele pentru deşeurile periculoase. În tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile deşeurilor periculoase şi criteriile utilizate pentru evaluare.

Caracteristica

Criterii

Inflamabilitate

Corozitate

Reactivitate

Toxicitate

Lichidul care are mai putin de 25 % alcool din volum; Lichidul care are punctul de aprimdere mai mic de 600 C; Nelichidul care cauzează foc. Lichidele care au pH-ul mai mic de 2 sau mai mare de 12; Lichidele care corodează oţelul la o rată mai mare de 6,35 mm/an la o temperatură de 55 0 C. Substațele chimice instabile; Reacție violentă cu apa; Forme potențial explosive în amestec cu apa; Când le amestecăm cu apa degajă gaze toxice, vapori sau degajari de fum în cantitate suficientă să afecteze sănătatea umană sau mediul; Cianura sau sulfurile care pot produce gaze toxice la pH cuprins între 2,5 și 12,5; Se pot detona sau sunt capabile de reacții explozive. Arsen ≥ 5,00 mg/l Bariu ≥ 100,00 mg/l Cadmiu ≥ 1,00 mg/l Crom ≥ 5,00 mg/l Plumb ≥ 5,00 mg/l Mercur ≥ 0,20 mg/l Seleniu ≥ 1,00 mg/l Argint ≥ 5,00 mg/l Lindan ≥ 0,40 mg/l Methoxychlor ≥10,00 mg/l s.a.

Probarea, păstrarea şi manipularea Două preocupări majore trenuie să avem în vedere atunci când prelevăm probe din deșeurile periculoase, acestea fiind foarte importante pentru asigurarea siguranţei pe timpul desfăşurării operţiei. Dacă sursa şi natura deşeului periculos este cunoscută, atunci personalul pentru prelevarea probelor trebuie să cunoască proprietățile materialului şi să ia următoarele măsuri de protecţie: • Echipament adecvat; • Echipament pentru protecţia împotriva inhalării de fum sau praf; • Măsuri speciale de manipulare. Atunci când natura deşeului periculos nu este cunoscută, ca de exemplu în cazul amplasamentelor orfane sau abandonate, personalul care prelevează probe trebuie să-şi ia măsuri suplimentare de protecţie pentru contactul direct cu deşeul. Pentru a determina natura deşeului , este important ca probele colectate să fie reprezentative şi apoi să fie analizate. Atenţie , această precauţie trebuie să fie luată să ne asigurăm că natura materialului amestecat nu este un mediu nesigur pentru persoana care prelevează proba.

Rolul prelevării probelor este de a vedea dacă un deșeu depozitat este în totalitate deşeu periculos sau numai anumite zone au această proprietate. În situaţia în care deşeul nu este cunoscut, atunci este necesară o analiză completă a acestuia, iar poluanţii conţinuţi este bine să fie împărţiţi în următoarele categorii: • Organice volatile; • Acizi organici extractibili; • Organice de bază sau neutre; • Pesticide şi PCB; • Metale; • Cianuri; • Azbest. O componentă importantă a programului de prelevare este implementarea planului de asigurare şi control al calităţii, acesta dându-ne garanţia că de la începutul prelevării până la analizele finale acestea nu au fost contaminate din exterior. Analizele de laborator sunt complicate şi costisitoare, iar în cazul deşeurilor necunoscute aceste costuri pot să fie extrem de ridicate pentru a avea o fotografie clară a tipului de deşeu depozitat. Tratarea deşeurilor În cele ce urmează o să prezint pe scurt câteve metode de tratare a deşeurilor periculoase, dar binenţeles nu trebuie să vă limitaţi numai la acestea: Tratarea deşeurilor lichide Orice deşeu lichid periculos este caracterizat prin tip şi concentraţie, sursa de unde provine, volum, conţinutul de solid. În general sunt patru procedee de tratare a deşeurilor lichide periculoase şi anume: • Tratarea pe amplasament: • Pre-tratarea pe amplasament cu evacuarea apelor uzate la staţia de epurare; • Tratarea pe amplasament cu ajutorul staţiilor mobile; • Tratarea la unităţi specializate. Metodele comune de tratare a deşeurilor lichide periculoase sunt: • Utilizarea cărbunelui activ; • Striparea; • Procese biologice; • Precipitarea chimică; • Filtrarea; • Separarea gravitaţională; • Schimbătorii de ioni; • Neutralizarea; • Oxido-reducerea; • Osmoza inversă; • Absorbţia pe răşini. Tratarea deşeurilor periculoase de gaze Metodele primare de tratare a deşeurilor periculoase gazoase sunt: absorbţia , adsorbţia ,flacăra şi distrugerea termică. Tratarea deşeurilor periculoase solide Deşeurile periculoase solide includ şi solul contaminat. a) Separarea solidelor este metoda utilizată pentru separarea şi/sau clasificarea deşeurilor solide şi ea include următoarele metode de separare pentru

deşeurile solide găsite produse pe amplasament şi alegerea lor depinde de următorii factori;  Volume de sol sau sedimente contaminate;  Caracteristicile contaminanţilor;  Compoziţia acestora. b)Desecarea- obiectivul procesului de desecare este de a reduce cantitatea de apă conţinută de deşeu şi metodele folosite sunt;  Centrifugarea;  Filtrarea;  Paturi de uscare;  Poldere. Variabilele de care trebuie să ţinem cont la alegerea metodei de desecare sunt urmatoarele:  Volumul de nămol;  Conținutul de solid;  Conținutul de materii organice volatile;  Mărimea particulelor;  Suprafaţa de încărcare a particulelor şi de hidratare:  Compresibilitatea;  Condiţiile de pe amplasament, inclusiv suprafaţa disponibilă;  Compatibilitatea cu facilităţile existente sau cele planificate;  Cerinţele pentru pre-tratare,în special dozarea chimicalelor;  Cerinţele pentru tratarea finală şi alternativele de depozitare. c)Depozitele de deşeuri Deşeurile periculoase solide/lichide por fi depozitate în depozite de deşeuri ecologice, suprafeţe îndiguite, sau injectate în subteran. d) Solidificarea şi stabilizarea Metoda utilizată singular sau în combinaţie este o metodă viabilă alternativă de tratare pe amplasament sau în afara acestuia şi are ca obiective următoarele: o Îmbunătăţirea manipulării sau a altor caracteristici fizice; o Descreşterea suprafeţei active pentru transferul contaminanţilor sau a pierderilor; o Limitarea toxicităţii şi solubilităţii contaminanţilor. Cele mai cunoscute metode de solidificare şi stabilizare sunt următoarele; o Cimentul; o Pozolanitul; o Termoplasticile; o Polimerii organici. În tabelul de mai jos este prezentata o comparaţie între metode: Metoda Cimentul Descriere Nămolul de deşeu şi apa sunt amestecate cu ciment pentru a deveni solid Avantaje Costuri scăzute, procedeu simplu, este accesibil şi pentru metale Dezavantaje Solidele rămân ca o suspensie şi nu este un proces chimic de neutralizare fapt ce le transformă în surse de leşii, se dublează volumul de deşeuri,

Pozolanitul

Deşeul reacţionează cu varul şi particule fine de silice (cenusă, reziduu de la fabricarea cimentului) pentru a forma solid. Deşeul este asecat, încălzit şi despersat în masă de plastic încălzită precum; bitumul, parafina sau polyetilena

Costuri scăzute, procedeu simplu, este accesibil şi pentru metale, deşeuri de petrol şi solvenţi

Termoplasticile

Creştere scăzută a volumului comparativ cu metodele prezentate anterior, reducerea posibilităţii de apariţie a leşiilor, recomandat pentru deşeurile radioactive şi unele deşeuri industriale

Polimerii organici

Deşeul este amestecat cu un prepolimer şi un catalizator pentru formarea unei matrici spongioase de polimer ex: ureea, formaldehida sau polimeri de vinyl ester styren

Pretabil pentru solidele insolubile,este foarte bun în aplicatii limitate

incompatibilă pentru multe tipuri de deşeuri ( organice, săruri, argile, cărbune, etc.) Duce la creşterea volumului de deşeuri, poate fi subiect de apariţie a leşierii, cerinţe suplimentare pentru contaminanţii secundari Deşeul trebuie să fie asecat înainte de utilizarea metodei, costul echipamentelor este ridicat, costuri ridicate pentru energie, necesită instruirea personalului, este incompatibil pentru oxizi, unii solvenţi şi grăsimi, unele săruri, cerinţe suplimentare pentru contaminanţii secundari Poluanții nu sunt neutralizați chimic, potenţial de apariţie a leşiilor, pot necesita echipamante şi operaţii speciale, unii dintre catalizatorii utilizaţi sunt corozivi, pot produce vapori periculoși, incompatibili cu oxidanţii şi unele substanţe organice; unele răşini sunt

biodegradabile şi se descompun în timp. d) Distrugerea termică Ditrugerea termică sau conversia deşeurilor periculoase organice lichide, gazoase şi solide este o metodă rapidă şi utilizează : o Combustia; o Gazeificarea; o Lichefierea; o Oxidarea umedă. Cobustia Nămolurile/solidele uscate sunt combustibili utili pentru procesul de combustie al incineratoarelor şi gazeificatoarelor. Cele mai cunoscute tehnologii de incinerare pentru deşeurile periculoase sunt: o Cuptoarele rotative; o Camere singure/injecţia de lichid, o Vatră multiplă; o Pat fluidizat. În tabelul de mai jos este prezentat pe scurt un rezumat al proceselor comune de incinerare Tipul Principiul procesului Deşeul este ars în cilindri rotativi căptuşiţi cu cărămidă refractară Aplicare Temperatur Timpul a de necesar combustie (0C) Oricărui 650-1370 Secund deşeu e combustib pentru il solid, gaze; lichid, Ore gazos pentru lichide şi solide Lichidele 700 - 1650 0,1 la 1 şi s namolurile pot fi pompate Nămoluri 760 -980 Mai şi solide multe granulate ore Aerul în exces, % stochiometric e 50-250

Cuptoare rotative

Camere singure/injecţi e de lichid Vatră multiplă

Pat fluidizat

Deşeul este atomizat la presiune mare de aer şi ars în suspensie Deşeul trece peste nişte grătare pentru a fi preîncălzit şi intră treptat în zona de combustie Deşeul este Lichide injectat pe un organice, pat în agitare al gaze şi

120 - 250

200- 400

760 - 1100 Secund e pentru

100 - 150

particulelor solide inerte granulate încălzite.Căldur a este eficient transferată la deşeu pe durata combustiei

gaze şi lichide şi minute pentru solide

Gazeificarea Procedeul de gazeificare produce gaze de energie joasă sau medie şi care pot fi utilizate ca şi combustibili. Lichefierea Lichefierea este un tratament termo-chimic al materialelor hidrocarbonate pentru a obţine combustibil lichid sau petrol sintetic. Oxidarea umedă Oxidarea umedă implică oxidarea deşeurilor organice în absenţa aerului, dar în prezenţa apei, iar tehnologia implică utilizarea de temperaturi ridicate cuprinse între 200-3500C şi presiuni între 8.300 şi 12.400 kN/m2 necesare oxidării organicelor fără vaporizarea apei. Acţiuni de remediere Primul pas în activitatea de remediere este să definim problemele legate de deşeurile periculoase utilizând caracterizarea deșeului, datele privind investigaţiile pe amplasament şi a studiilor anterioare. Următorul pas în activitatea de remediere este reprezentat de alegerea celei mai bune tehnologii tinînd cont de specificitatea amplasamentului. Tehnologiile primare sunt reprezentate de controlul apelor de suprafață și subterane, a emisiilor de poluanţi în aer, a sedimentelor şi a metodeor de tratare pe amplasament. Controlul apelor de suprafaţă Technicile de control a apelor de suprafaţă sunt categorisite ca avînd următoarele funcţii: o Prevenirea scurgerilor şi interceptarea acestora; o Prevenirea infiltraţiilor; o Controlul eroziunilor; o Colectarea şi transferul apelor; o Stocarea şi descărcarea apelor; o Protecţia la inundaţii. Funcţiile şi tehnologiile comune pentru controlul apelor de suprafaţă sunt prezentate în tabelul de mai jos: Tehnologia
Prevenirea sau interceptare a scurgerilor în şi din interior Prevenirea sau minimizare a infiltraţiilor

Funcţia primară
Reducere a eroziunii Colectare a şi transferul apelor Pretecţi a la inundaţii Evacuare a apei

impermeabilizar e Acoperirile depozitului Remodelarea

x x x x

depozitului şi canalele de drenare ape revegetarea Digurile şi bermele Canalele Terase şi plaje Jgehaburi şi sonde inverse Bazine de colectare a infiltraţiilor Bazine de sedimentare Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor

x x x

x

x x x x x x x x x x

x

x x x x

x

Controlul apelor subterane Principala strategie pentru controlul contaminării apelor subterane după stoparea sursei de contaminare sau prevenirea formării de leşii. Tehnologiile pentru implementarea acestei strategii sunt următoarele: o Pomparea apei ; o Sisteme de drenaj; o Bariere subterane; o Tratarea în situ. Controlul poluarii aerului Emisiile de gaze dela depozitele de deşeuri periculoase şi cele fugitive de praf cauzează poluarea aerului dacă nu sunt implementate măsuri de eliminare a acestora. a)Controlul emisiilor de gaze Evaporarea lichidelor şi reacţiile chimice şi biologice sunt primele surse de emisii de gaze periculoase.Ca măsuri de contracarare a acestora se utilizează inundarea sau inundarea cu lichide imiscibile sau sfere de polipropilenă, scopul acestora fiind să reducem semnificativ interfaţa aer-lichid. b)Controlul gazelor Emisiile de gaze din adîncime sunt tipic produse ca rezultat al degradării biologice al substanţelor organice, dar pot fi şi rezultat al evaporării lichidelor organice. Tehnologiile utilizate pentru controlul gazelor sunt pasive sau active.Sistemele pasive de control al gazelor utilizează straturi cu permeabilitate mare sau scăzută care pot fi utilizate singular sau în cobinaţie.Sistemele active de control al gazelor sunt alcătuite dintr-un sistem de colectare a gazelor utilizînd mijloace mecanice, pentru a alterna gradientul de presiune şi astfel să fie extrase gazele pentru epurare.

Capitolul 7. Controlul Poluării Directiva IPPC 96/61/EEC (IPPC –prevenirea şi controlul integrat al poluării) se bazează pe principiile şi obiectivele menţionate în “Expunerea” de la începutul Directivei. Expunerea în cazul Directivelor UE prezintî contextul în care a fost scrisă Directiva.Două elemente specifice din Expunere sunt tratate de sistemul propus al raportării anuale: “paşii necesari care trebuie făcuti de Statele Membre pentru a asigura faptul că operatorul activităţilor industriale mentionate în Anexa I a Directivei respectă principiile generale privind obligaţiile de bază; având în vedere scopul, ar fi suficient ca autorităţile competente să ia în considerare acele principii generale atunci când stabilesc condiţiile autorizaţiei” și “pentru a aborda mai eficace şi eficient problemele privind poluarea, aspectele de mediu trebuie luate în considerare de către operator” Aceste principii sunt respectate prin trei abordări: 1. Bune Practici de Management în unitățile economice; 2. Audit şi inspecţie realizate de Autorităţi; 3. Raportare completă din partea titularilor de autorizaţii. Directiva IPPC prevede, conform art. 3, ca: (a) să fie luate toate măsurile adecvate de prevenire a poluării, în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile; (b) să nu fie cauzată poluare semnificativă; (c)să se evite producerea de deşeuri în concordanta cu Directiva Consiliului 75/442/EEC din 15 iulie 1975 privind deşeurile ; acolo unde sunt produse deşeuri, se recuperează sau, în cazul în care acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic şi economic, se elimină cu condiţia evitării sau reducerii oricărui impact asupra mediului; (d) să se utilizeze eficient energia; (e) să fie adoptate măsurile necesare de prevenire a accidentelor şi de limitare a consecinţelor acestora; (f) să fie adoptate măsurile necesare privind încetarea definitivă a activităţilor pentru a evita orice risc de poluare şi a readuce amplasamentul într-o stare satisfăcătoare; Articolul 15 din Directivă prevede ca nivelul emisiilor de la agenţii economici să fie pus la dispoziţia publicului, iar Comisia va trebui să publice la fiecare trei ani un registru al emisiilor de poluanţi, pe baza datelor furnizate de Statele Membre. BAT- CEA MAI BUNĂ TEHNICA DISPONIBILĂ BAT este definită ca fiind cea mai eficientă şi avansată fază în realizarea activităţilor şi metodelor lor de exploatare, care indică adecvarea practică a anumitor tehnici în vederea furnizării, în principiu, a bazei pentru VLE menite sa prevină şi, unde nu este posibil, să reducă, în general, emisiile şi impactul asupra mediului luat ca un întreg. ‘Tehnici’ includ tehnologia utilizată şi modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată şi dezafectată. ‘Disponibile’ însemnă acele tehnici dezvoltate pe o scară menită să permită implementarea în sectorul industrial relevant, în condiţii economice şi tehnice viabile, luând în considerare costurile şi beneficiile, fie că tehnicile sunt sau nu utilizate sau

produse în România, astfel încât titularul activităţii să poata avea acces în condiţii rezonabile. ‘Cele mai bune’ însemnă cele mai eficiente în atingerea unui nivel general ridicat de protecţie a mediului în întregul său. La stabilirea BAT pentru o activitate trebuie acordată atenţie la: • Utilizarea unei tehnologii care generează cantităţi reduse de deşeuri; • Utilizarea de substanţe mai puţin periculoase; • Recuperare şi reciclare continuă a substanțelor generate şi utilizate în proces şi a deşeurilor, acolo unde este posibil; • Proceselor similare, facilitățile sau metodele de exploatare care au fost utilizate cu succes la scară industrială; • Progreselor şi schimbărilor tehnologice ; • Naturii, efectelor şi volumului emisiilor ; • Datelor de punere în funcţiune pentru activităţile/instalaiile noi şi existente; • Timpului necesar pentru a implementa cele mai bune tehnici disponibile; • Consumului şi naturii materiilor prime utilizate în proces şi eficienţei lor energetice; • Nevoii de prevenire sau reducere pănă la minimum a impactului general al emisiilor asupra mediului şi riscurilor asupra lui; • Nevoii de prevenire a accidentelor şi de minimizare a consecinâelor pentru mediu si; • Informaţiilor publicate de Comisia Comunității Europene conform schimbului de informarii între Statele Membre şi industriile în cauză cu privire la BAT, monitorizarea asociată şi dezvoltările din cadrul lor sau prin organizaţii internaţionale. Conform Articolului 16 din Directiva IPPC, Comisia a organizat un schimb de informaţii între Statele Membre și industriile în cauză cu privire la BAT, monitorizarea asociată şi dezvoltări ale acestora. Acest proces se desfăşoară în Sevilia, Spania prin Biroul European IPPC, iar rezultatele sunt publicate pe internet la adresa http://eippcb.jrc.es/ Aceste rezultate se prezintă sub forma documentelor de referintă BAT (BREF), care trebuie luate în considerare când autoritătile competente ale Statelor Membre stabilesc condiţiile pentru autorizaţiile IPPC. IPPC se aplică unui număr mare de activităţi industriale, iar obiectivul exercitiului de schimb de informaţii este să asiste în implementarea eficientă a directivei în întreaga Uniune Europeana. BREF vor informa factorii de decizie relevanţi despre ce poate fi disponibil industriei din punct de vedere tehnic şi economic pentru a-şi îmbunătăţi performanţa de mediu şi implicit pentru a proteja mediul ca un întreg. BREF-rile sunt documente complete și detaliate, pregătite în limba engleza şi sunt disponibile pe adresele de web: http://eippcb.jrc.es/ şi www.mappm.ro. BREF-urile nu conţin VLE, ci niveluri de emisie care au fost atinse utilizându-se tehnicile descrise în Capitolul privind BAT. Aceste concluzii sunt valabile pentru Instalaţii Noi, acolo unde nu se aplică restricţiile datorate specificului amplasamanetului.Pentru situaţii cum ar fi cazul unei instalaţii existente unde există restricţii, Capitolul 4 al rapoartelor BREF “Tehnici de Luat în Considerare la

Stabilirea BAT” reprezintă sursa utilă pentru alegerea unei tehnici potenţiale. Acest Capitol conţine exemple de tehnici eficiente care au fost utilizate în sector, fiind furnizate informaţii despre costuri, aplicabilitate, aspecte intersectoriale etc.. Stabilirea Valorilor Limită de Emisie (VLE) Stabilirea VLE pentru o instalaţie/acivitate este un proces complex şi care cuprinde următoarele etape: a) Revizuirea ghidurilor BAT ( BAT- cele mai bune tehnici disponibile) pentru sectorul industrial respectiv şi a condiţiilor instalaţiei, precum: vechimea, condiţiile locale de mediu etc. b) Pe baza celor de mai sus se defineşte o VLE preliminară; c) Apoi se realizează o evaluare a impactului pentru a determina impactul emisiilor proiectate asupra mediului înconjurător din zona de amplasare a instalaţiei. d) Dacă impactul emisiilor este sub standardele şi normativele în vigoare privind limitele admise, atunci VLE preliminară poate fi adoptată ca fiind VLE finală pentru amplasament. e) Dacă emisiile sunt peste standardele şi normativele în vigoare privind limitele admise, atunci VLE preliminară trebuie reconsiderată, posibil impunând conditii mai restrictive decât în BAT, sau trebuie luată în considerare posibilitatea acţiunii de remediere în altă parte. Conformarea asociată cu VLE trebuie clar definită şi precizată în autorizaţie astfel încât să se evite ambiguitatea. În general VLE sunt definite în termeni de concentraţie, de exemplu: masa pe unitate de volum. Pot fi utilizaţi şi alte tipuri de parametri, precum fluxul masic pe unitatea de timp sau fluxul masic pe unitatea de produs.În toate celelalte cazuri este foarte important să se folosească unităţi recunoscute pe plan international şi să se precizeze clar condiţiile de referintă, de exemplu: temperatura, presiunea, nivelurile de oxigen etc. La specificarea unei perioade de monitorizare trebuie acordată atenţie tipului instalatiei, astfel încât fluctuaţiile pe termen scurt să nu fie inutil penalizate. Ateţie: solicitaţii autorităţii de reglementare să utilizeze termeni concişi la specificarea conformării cu VLE, precum: Monitorizare continuă: - nici o valoare medie la 24 de ore nu va depăşi Valoarea Limită de Emisie. - 97% din toate valorile medii la 1 oră măsurate continuu pe o perioadă de un an nu va depăşi de 1,2 ori Valoare Limită de Emisie. - Nici o valoare medie la 1 oră nu va depăşi de 2 ori Valoare Limită de Emisie. În figura de mai jos sunt prezentaţi paşii necesari pentru evaluare BAT.

Revizuiti procesul si tehnicile

Sunt Îndrumarele BAT disponibile

Nu

Determinați VLE preliminare din alte ghiduri disponibile

Da
Sunt toate tehnicile incluse in Concluziile BAT?

Da

Procesul este BAT pentru o instalatie noua

Nu
Sunt toate tehnicile incluse in Tehnicile ce trebuie luate in considerare?

Da

Nu
Procesul nu este BAT și necesită o evaluare mai detaliată

Procesul este BAT pentru o instalașie existentă, dar ar putea totuși necesita un Program de Modernizare VLE preliminare Sectiunea 4 Determinati

VLE preliminare

Evaluarea BAT Raportul anual întocmit de Titularului de activitate Datele şi informaţiile furnizate prin raportul anual de agenţii economici şi datele privind monitorizarea ambientului sunt puse la dispoziţia publicului şi utilizatorilor naţionali şi U.E. conform diagramei din figura de mai jos:

Analiza

Compilarea raportului Dosarul Public

Raportul Anual al agentului economic Alți agenți economici Monitorizarea ambientului Agențiile locale pentru protecția mediului Agențiile regionale pentru protecția mediului

Dosarul public

Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Autoritatea Centrala

Rapoartele Anuale ale MMDD

Comisia EC

AEM

Comisii Revizuire IPPC

EIONet

Structura Raportului Anual şi conţinutul general sunt prezentate în cele ce urmează: 1. Datele de identificare includ: coordonatele companiei, persoanele de contact, referinţele la codurile NACE (au în vedere codurile activităţilor comerciale, aşa cum sunt utilizate de EUROSTAT, potrivit reglementarii 3037/90/EC). 2. Consumuri de materii prime şi materiale 3. Emisii Emisiile sunt prezentate ca emisii anuale masice în kg/an şi raportarea se face conform Registrului EPER (Registrul European pentru Poluanţii Emişi) pentru instalaţiile/activităţile IPPC .
Instalatie Proces NOSE-P Tratarea suprafeţelor metalelor şi plasticului Tratarea suprafeţelor metalelor şi plasticului Tratarea suprafeţelor metalelor şi plasticului Tratarea suprafeţelor metalelor şi plasticului Alte instalaţii Stația de epurare a apelor uzate de pe amplasament Instalaţia B Industria metalurgică (procese caracteristice producţiei de metale şi produse metalurgice) Proces de ardere; industria metalurgică; tratarea suprafeţei metalelor şi plasticului Producţia de cărbune şi grafit Instalaţia C Producţia de cărbune şi grafit Producţia de substante chimice organice; alte instalatii Instalatia D Producţia de substanţe chimice organice; Proces de Ardere > 50 MW Emisie în Aer Trebuie raportată ca suma a emisiilor de la substanțele chimice organice de baza şi procesul de ardere Emisie in Aer R8 Emsia R.1 R.2 Emisie în Aer R.3 R.4 R.5 Cerinte de raportare Trebuie raportată si indicată ca emisie indirectă în apă Trebuie raportată si indicată ca emisie directă în apă Trebuie raportată Nu trebuie inclusă în raportul privind emisiile Nu trebuie inclusă in raportul privind emisiile Suma R.5 plus R.6 trebuie raportată si indicată ca emisie directă în apa Activităţile care nu sunt incluse în Anexa 1 pot fi excluse Trebuie raportată ca sumă a emisiilor de la procesul de ardere, industria metalurgică si tratarea suprafeţei metalelor şi plasticului Trebuie raportată şi indicată ca emisie indirectă în apă Trebuie raportată Trebuie raportată şi indicată ca emisie indirectă în apă Contribuţia de la ‘Alte Instalaţii’ care emit R.8 poate fi exclusă din raportarea instalaţiei D. Obs.

Instalaţia A

R.6

Emisie în Aer

R7

Instalatie

Proces NOSE-P Statia de epurare a apelor uzate Alte instalații

Emsia R10 Emisie in Aer

Cerinte de raportare Nu trebuie incluse în raportul privind emisiile

Instalatia F

Obs. Este o activitate care nu este inclusă in Anexa 1, cu excepția cazului în care stația de epurare a apelor uzate face parte dintr-o instalaţie complexă a unui singur operator

Remarcaţi explicatiile privind emisiile directe şi indirecte în apa precizate mai sus , împreuna cu datele necesare pentru EPER. Remarcaţi că trebuie completate cu date relevante toate spaţiile, deoarece autoritatea poate cere mai multe date decât datele minime a fi furnizate stabilite în Decizia EPER.

d)Bilanţul Bilanţul prezintă cantitatea de materii prime utilizate anual şi el trebuie să se bazeze pe examinarea fluxurilor de materiale.

Fluxuri pentru Bilanţul de Masă
Necontabilizat Emisii ? Deseuri Achizitionar e
Utilizare

Proces

Tratare Produs Recuperare

Stoc

Diagrama Fluxului Industrial e)Deşeuri Informaţii privind cantităţile de deşeuri produse şi codificarea acestora conform Catalogului European al Deşeurilor. f) Codurile NOSE ale surselor de emisie conform Deciziei EPER. Sistemul NOSE a fost dezvoltat de Eurostat pentru a facilita descrierea surselor de emisie în relaţie atât cu ramurile Reviziei 1 NACE, cât şi cu caracteristicile proceselor tehnice, prin utilizarea listei de procese NOSE (NOSE-P) care a evoluat de la nomenclatura Corinair SNAP94. g)Codurile EWC (Catalogului European al Deşeurilor) Clasificarea Europeana a Deseurilor este data de Reglementarea CE 2000/532. Toate cele şase unităţi ale codurilor (cifre) vor trebui utilizate. Codurile D,R Codurile D,R se refera la Eliminare şi Recuperare/reciclare/reutilizare, aşa cum prevede Directiva 75/442/EC privind Deşeurile, aşa cum este ea amendata. h)EMAS şi Sistemele Asociate Intreprinderile care sunt înregistrate pentru EMAS, ISO 14001 sau alte sisteme de management sigure au posibilitatea de a elabora raportul anual conform cerințelor sistemului. Atunci când o companie este acreditată, acest lucru trebuie specificat în raport. i)Rezumatele informative Rezumatele informative trebuie să precizeze trăsăturile principale ale aspectelor anuale de mediu. Aceasta secţiune trebuie să facă referiri şi la datele incluse în Formularul de Raportare a Datelor.În special trebuie declarate toate reclamațiile, incidentele şi neconformităţile, şi trebuie furnizate informaţii suplimentare legate de acestea.

Tabelul de mai jos prezintă un formular model pentru raportarea incidentelor (incalcari, reclamatii, accidente). Incident Scurgeri la hala de încarcăre a solventului care implică 50 lr IPA Data Acțiunea luata Autoritatea inştiinţată

Scrisoare primită de la Popescu Nicolae care reclamă prezenţa unui miros slab in zona rezidenţială Defectarea valvei interne care a determinat inchiderea scruberului primar, având drept consecință emisii de HCl în Atmosfera

Utilizarea garniturilor pentru a retine solventul. 22 .12.07 GNM Modernizarea procedurilor de încarcare în hala Scrisoare înregistrată cu nr..... Verificarea interna nu a identificat 14.08. 07 nici o sursă pe ALPM, amplasament.S-a răspuns petentului cu adresa nr..... oprirea procesului pentru reparaţii. Programul de înlocuire 11.10, 07 ALPM, GNM a valvei se va realiza în perioada când instalaţia este oprită.

Rezultatele auto-monitorizării şi alte date relevante acumulate pe parcursul anului trebuie prezentate în rezumat.Totodată vor fi prezentate grafice anuale privind emisiile de poluanţi de pe amplasament şi modul de încadrare în VLE stabilite prin actele de reglementare. j) Obiective şi ţinte Declararea Obiectivelor şi ţintelor Programul de Management de Mediu al agentului economic trebuie stabilit sub formă de obiective şi ţinte, iar acestea sunt ca şi cele prevăzute în ISO 14001 sau alte sisteme de management şi au ca scop demonstrarea progresului înregistrat de agenţii economici în implementarea BAT. Scopul acestei cerinţe este ca agentul economic să demonstreze că prin obiectivele propuse protejează mediul în întregul său. Obiectivele şi ţintele trebuie cuantificate oriunde acest lucru este posibil pentru a se asigura înregistrarea unui progres real faţă de ţinte. Obiectivele şi ţintele nu pot fi întotdeauna atinse ca ceva nou, deci va fi implicată inovaţia. În eventualitatea nerealizării ţintelor, este important să se demonstreze clar motivul nerealizării, precum şi modificarea ţintei conform experientei câştigate. IPPC subliniază prevenirea poluării şi minimizarea deşeurilor la sursă mai degrabă decât tratarea la capătul conductei. Pentru a păstra această filozofie BAT, există flexibilitate în stabilirea ţintelor şi a limitelor de timp asociate Programului de Management de Mediu (PMM). Daca nu se profită de posibilitatea de verificare a alternativelor (aşa cum este impus în PMM), Autoritatea de Autorizare poate decide necesitatea revizuirii autorizatiei pentru a se asigura că sunt respectate anumite standarde. La stabilirea obiectivelor şi ţintelor titularul autorizaţiei trebuie să ia în considerare conformarea cu toate condiţiile şi programele din autorizaţia integrată de mediu ,cerinţele financiare, operaţionale şi de afaceri. Ţintele de mediu trebuie documentate şi

stabilite perioade realiste de timp pentru realizare, iar managerii şi personalul trebuie să monitorizeze progresul spre atingerea lor la termen. O listă parţială de verificare pentru dezvoltarea obiectivelor şi ţintelor adecvate ar să cuprindă următoarele aspecte: • Aţi Stabilit obiective şi ţinte prin modernizări realiste şi semnificative? • Aţi utilizat toate informaţiile disponibile pentru stabilirea propriilor obiective şi ţinte? • Pot fi ele cuantificate adecvat? • Există zone în care este nevoie de mai multe informaţii pentru a stabili obiectivele? Un exemplu al unui posibil Program privind Obiectivelor şi ţintele de Mediu este prezentat în Tabelul de mai jos. Ref Wa.0 1 Obiectiv Controlul utilizarii apei Ţintă Inlocuirea tuturor valvelor de la gura de ieşire cu valve cu arc Introducerea termostatelor în camere Implementarea procedurilor de reducere a consumului de energie de la 2,4 GJ/t pe produs pană la 1,9 GJ/t Montarea instalaţiei de congelare; aport redus de incalzire pana la 24 MWHrs Utilizarea Containerelor returnabile pentru materialul NN. Reducerea deşeurilor de plastic de la 27kg/t la 23Kg/t Responsabilitate Data Manager Iun 2008 responsabil cu întreţinerea Manager Tehnic Manager responsabil Exploatarea Oct 2008 Ian 2009 cu

En 01 Conservarea Energiei En 02 Conservarea Energiei

En 03 Eficienţă energetică Ws.01 Minimizarea deşeurilor

Manager Tehnic

Iun 2008

Manager responsabil achiziţii

Ian 2008 de

Pe lânga tabelul de mai sus, fiecare ţintă trebuie discutată aparte,stabilindu-se bazele pentru selectarea ţintei, mijloacele de atingere a acesteia şi modul de verificare a atingerii ei. .

Termenele ar trebui rezumate într-o diagramă Gantt după cum urmează: Scop 2008 Înlocuirea tuturor valvelor la gurile de ieşire Introducerea termostatelor Implementarea procedurilor Instalatie CHP, Specificaţii tehnice Licitaţie Montare Punerea în Funcţiune Utilizarea containerelor returnabile 2008 2008 2008 2009

Obiectivele şi ţintele trebuie implementate la toate nivelurile companiei. Participarea angajaţilor la selectarea ţintelor şi realizarea lor va consolida puternic Programul de Management de Mediu al companiei. k)Raportarea faţă de ţinte şi Obiective După primul Raport Anual,obiectivele şi ţintele trebuie revizuite cu anumită periodicitate. Obiectivele şi ţintele pot fi raportate ca în figura de mai jos
Utilizarea Solventului 2005 - 2007

Ref nnn

Obiectiv – Controlul Emisiilor în Atmosferă
kg/an

Methylene Chloride

Isopropanol

Methanol

Responsabilitate:

şeful operaţiunilor
Solvents

Realizări: înlocuirea solventului organic folosit la acoperire cu alternative pe bază de apă a reprezentat succesul major de mediu la NNN. Programul este acum completat în cea mai mare parte, iar efectul poate fi demonstrat prin reducerea utilizării de solvenţi organici până în 2007, după cum se vede

Total

Ref nnn Ținta Înlocuirea acoperirii pe baza de solvenţi (Ref 3.1.2.1) şi Eliminarea Acoperirii cu Solvenţi în Unitatea nnn (Ref 3.1.2.4)

40000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0

Informaţii Confidenţiale Raportul anual şi raportul către Comisie sunt documente publice şi nici o informaţie confidenţială nu trebuie inclusă în rapoarte.În cazul informaţiilor sumare şi a secţiunilor raportului privind Obiectivele şi ţintele, informaţiile comerciale sensibile pot fi prezentate prin referirea la coduri precum “Substanţa A” dacă natura substanţei este o informatie sensibilă. Compararea cu limitele prag poate fi utilizată atunci cand cantităţile sunt sensibile – de exemplu: “Utilizare de Catalizator 90% faţă de 100% în anul de referinţă 2005” şi astfel nu sunt dezvăluite cantităţi absolute. Asigurarea Calităţii Agentul economic care întocmeşte raportul este responsabil pentru calitatea datelor şi informaţiilor transmise. Transmiterea de informaţii false sau greşite va fi considerată drept abseţă a trimiterii oricărui raport valid şi asta reprezintă o încălcare a prevederilor autorizaţiei integrate de mediu. ALPM va revizui datele şi le poate înapoia agentului economic dacă are întrebări sau comentarii. Publicarea Raportului Raportul anual este semnat de directprul general al unităţii economice şi după semnare se depune la Agenţia Locală pentru Protecţia Mediului. Accesul Public O copie a Raportului Anual de Mediu va fi pus la dispoziţia publicului într-o locaţie adecvată, stabilită de companie. Rapoartele anuale pot fi afişate pe internet, dar acest lucru nu este obligatoriu, dar este recomandat de buna practică în domeniu. Trebuie să aveţi în vedere că publicul are acces la rapoarte la sediul operatorului (registrul public) şi la ALPM.

Capitolul 8. Sistemul de Management de Mediu Principii, obiective, paşi cheie în implementarea sistemului Agenţii economici a căror activitate are impact semnificativ asupra mediului şi asupra sănătăţii oamenilor, pe parcursul întregului ciclu de viaţă, de la punerea în funcţiune până la închidere ei şi reabilitare amplasament trebuie să aibă în vedere prevederile legislaţiei de mediu. Ca urmare a creşterii gradului de conştientizare a populaţiei şi a presiunii exercitate de aceasta cu privire la impactul asupra mediului cauzat de activitatea desfăşurată, agenţii economici au început să ia tot mai mult în considerare problemele de mediu. Progresele recente înregistrate în managementul de mediu, inclusiv dezvoltarea unor noi instrumente de management, planificare şi operare, au demonstrat că este posibil să fie aduse îmbunătăţiri considerabile performanţelor de mediu ale companiilor industriale şi că aplicarea practică a acestor sisteme de management are efect semnificativ în privinţa reducerii efectelor adverse asupra mediului. În prezent, se acceptă în general că prin planificare eficientă, tehnologie modernă şi management atent, o mare parte din degradarea mediului înconjurător poate fi evitată şi activitatea poate continua cu un cost de mediu acceptabil. Managementul de mediu este o abordare sistematică şi holisitcă a aspectelor de mediu ale unei activităţi, care aduce companiei avantaje sporite, atât în ceea ce priveşte operarea, cât şi imaginea sa publică. Companiile evaluează din ce în ce mai mult beneficiile implementării unui sistem de management de mediu, precum şi riscurile asociate cu netratarea corespunzătoare a aspectelor de mediu. Aceste riscuri pot include producerea de accidente, incapacitatea de a obţine credite bancare şi alte fonduri de investiţii, pierderea de teren pe pieţele de profil etc. Conceptul de Sistem de Management de Mediu (SMM), chiar dacă este un sistem voluntar, este foarte dezvoltat in statele membre ale Uniunii Europene dar si în ţările dezvoltate de pe celelalte continente. Un Sistem de Management de Mediu este un instrument folosit pe scară tot mai largă care permite companiilor să-şi implementeze propria politică de mediu şi să-şi atingă obiectivele într-o abordare structurată, menită să conducă la îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. Pe plan internaţional există în principiu două scheme de certificare a unui SMM : ISO 14001 şi EMAS – EU Eco-Management and Audit Scheme (Schema UE de EcoManagement şi Audit), care sunt folosite de tot mai multe companii ca recunoaştere a faptului că sistemul de management de mediu pe care l-au implementat întruneşte cerinţele general acceptate ale acestor scheme de certificare. Deşi Sistemul de Management de Mediu este un instrument folositor pentru orice companie, permiţându-i acesteia să abordeze aspectele de mediu cu care se confruntă într-un mod sistematic, implementarea unui SMM se dovedeşte deosebit de importantă şi utilă pentru companie, dată fiind multitudinea si amploarea provocărilor de mediu cu care aceasta se confruntă. Implementarea Sistemului de Management de Mediu presupune existenţa unor proceduri specifice pentru monitorizarea, evaluarea şi măsurarea performanţei de mediu. Trebuie menţionat că schemele de certificare internaţională existente, ISO 14001 şi EMAS, au rolul de a ghida companiile pe drumul către atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse, şi sunt proiectate astfel încât să ofere suficientă flexibilitate la implementare pentru companii de orice mărime.

Beneficiile implementării unui SMM în activitatea economică Există trei beneficii de bază ale implementării unui SMM într-o companie (adaptare după Schiffman şi al., 1997 [1]) :  În primul rând, într-un SMM, angajaţii companiei pot examina mai bine toate procesele şi activităţile industriale cu privire la impactul potenţial al acestor activităţi asupra mediului, pot identifica cerinţele legale aplicabile şi pot evalua alternativele şi costurile asociate. Altfel spus, atunci când o companie introduce un SMM, se stabileşte politica de mediu a companiei care reflectă angajamentul managementului la cel mai înalt nivel privind conformarea cu legislaţia de mediu în vigoare şi îmbunătăţirea continuuă a performanțelor de mediu. Acest angajament solicită conducerii companiei să identifice toate cerinţele legislative aplicabile şi să asigure actualizarea permanentă a acestora – solicitare care forţează conducerea companiei să cunoască în permanenţă legislaţia aplicabilă activităţilor sale. Odată ce conducerea unității a recunoscut cerinţele legislative, SMM poate fi folosit ca un ghid pentru elaborarea ţintelor şi obiectivelor de mediu, pentru a asigura îndeplinirea continuă a acestor cerinţe legale.
 Al doilea beneficiu major constă în faptul că un SMM în sectorul idustrial are

sens practic pentru afacere, şi în ciuda faptului că poate fi costisitor la început, de obicei se amortizează pe termen lung prin reducerea costurilor de operare şi îmbunătăţirea eficienţei companiei. Pe scurt, prin integrarea tuturor instrumentelor de management într-un SMM, o companie se va găsi într-o poziţie mai bună pentru a anticipa problemele privind deşeurile, a evita costurile de refacere a terenului şi a amenzilor aplicate de autorităţile de mediu, a reduce evacuările de efluenţi toxici, a evita pierderile finaciare prin volumul de emisi evacuate in factorii de mediu şi a reduce consumul de materii prime.
 Al treilea beneficiu major constă în faptul că implementarea unui SMM în

sectorul industrial permite unei companii să planifice măsuri de reducere a impactului de mediu şi să treacă de la un mod de abordare reactivă faţă de mediu, prin care răspunde continuu la amenzile aplicate de autorităţile de mediu, la un mod proactiv. Pentru companiile industriale, o asemenea trecere, care adesea necesită un angajament puternic din partea companiei faţă de rezolvarea problemelor de mediu, poate avea un rol decisiv în îmbunătăţirea relaţiilor cu autorităţile, comunitatea locală şi alţi factori externi interesaţi. Mai simplu, dacă o companie demonstrează că este conştientă de cerinţele legislaţiei de mediu şi că are stabilite obiective, ţinte şi planuri de acţiune pentru a asigura conformarea de mediu, există şanse mai puţine de a fi percepută ca o companie poluatoare. Poate şi mai important este faptul că astfel pot fi îmbunătăţite relaţiile cu comunitatea locală. Integrarea în planificarea strategică Sistemul de Management de Mediu trebuie să fie integrat în activităţile de planificare strategică. Promovarea spre aprobare a unui proiect pentru activitate industrială nouă sau o extindere majoră a acesteia necesită elaborarea unui plan în care să fie detaliate implicaţiile pentru zona in care se afla. În acest plan trebuie incluse şi consideraţiile de mediu, precum cele cuprinse în SMM. Cea mai bună cale de a asigura acest lucru este de a include în grupul de planificare şi persoanele responsabile în companie cu managementul de mediu şi cu asigurarea legăturii cu

comunitatea locală. Este o metoda de a introduce strategiile de mediu in celelalte strategii de dezvoltare economica si sociala. Opertatrii vor revizui propunerea de strategie coreloat cu cea a comunităţii locale privind perspectiva protecţiei mediului, acestia având rolul de a identifica probleme potenţiale care ar trebui soluţionate încă din etapa de planificare. Integrarea consideraţiilor prvind protectia mediului în planificarea strategică este vitală deoarece orice omisiune / neglijenţă poate conduce la un impact de mediu extins şi implicit la o reacţie adversă din partea comunităţii locale, acestea materilizandu-se in costuri ridicate de remediere. Se ştie că managementul unei companii face ca derularea tuturor activitatilor sa se desfasoare conform programului zilnic, dinainte stabilit. Deoarece gama activităţilor care sunt efectuate este largă şi complexă, planurile, procedurile şi toate activităţile asociate trebuie introduse ca parte a sistemului de management general. Principalele componente ale manegementul general sunt urmatoarele: sistemul de management strategic si managementul integrat de mediu care include atat sistemul de management pentru siguranţă cat şi pe cel de protecţie a mediului. Implementarea unui SMM în sectorul industrial Acest subcapitol îşi propune să prezinte modul în care poate fi integrat un sistem de management de mediu (SMM) în activităţile industriale, modul în care pot contribui Cele mai Bune Practici din domeniu, şi oferă linii directoare pentru a facilita implementarea. Un SMM, ca parte a sistemului general de management care include proceduri, responsabilităţi de mediu şi procese, poate ajuta o companie să se conformeze cu cerinţele legale de mediu, să prevină riscurile potenţiale, să identifice beneficiile tehnice şi economice, şi să asigure că politica de mediu este adoptată şi urmată. Un sistem viabil este acela care este proiectat şi dezvoltat pentru fiecare amplasament, luând în considerare particularităţile acestuia. Paşi generici Implementarea unui SMM nu este un proces uşor. Necesită multă pregătire şi efort pentru motivarea şi implicarea conducerii şi a angajaţilor companiei. Un SMM ar trebui construit pe modelul “Plan, Do Check, Act – Planifică, Execută, Verifică, Acţionează” introdus de Shewart şi Deming şi care asigură analiza, măsurarea şi îmbunătăţirea continuă, ciclică, a performanţei de mediu. O companie poate intra în acest ciclu în orice punct, fie planificând îmbunătăţirea, verificând un proces existent, acţionând pentru a implementa performanţa sau pur şi simplu făcând lucrurile diferit. Elementul esenţial constă în îmbunătăţirea continua, “fără sfârşit” a performanţei de mediu de-a lungul timpului. Componentele unui Sistem de Management de Mediu complet proiectat pentru industrie ar trebui să includă următoarele elemente [2]:
 Angajamentul companiei la cel mai înalt nivel

 Politica de mediu a companiei  Evaluarea impactului asupra mediului (nu este întotdeauna o cerinţă standard pentru SMM, dar de obicei este inclusă)  Consultarea şi implicarea comunităţii  Indicatorii de performanţă ai companiei  Programul de management de mediu  Documentaţia şi înregistrările de sistem  Proceduri operaţionale şi pentru situaţii de urgenţă

 Structura responsabilităţilor şi modul de raportare  Instruire, conştientizare şi competenţă  Impactul asupra mediului, conformarea cu cerinţele legale şi auditurile pentru analiza performanţei de mediu  Monitorizarea şi măsurarea emisiilor şi a performanţei de mediu. Pentru a fi pe deplin eficient, un SMM trebuie integrat în activităţile zilnice ale unei companii industriale. Un SMM necesită revizuire periodică din interior şi exterior pentru a îmbunătăţi şi optimiza funcţionarea sa. Auditurile de sistem de management şi analiza efectuată de managementul companiei sunt părţi intrinseci, dar separate ale sistemului. Auditurile evaluează atât sistemele de management de mediu cât şi îndeplinirea obiectivelor de mediu. Auditul intern şi analiza efectuată de management verifică continuitatea relevanţei politicii de mediu, actualizează evaluarea aspectelor de mediu şi verifică eficacitatea auditurilor şi a acţiunilor de urmărire din precedentele analize. Componentele reprezentative ale Sistemului de Management de Mediu sunt prezentate în Figura de mai jos şi detaliate în cele ce urmează.

Angajamentul conducerii pentru SMM

I. Politica de mediu I. Politica de mediu 1. Politica de Mediu a 1. Politica de Mediu a companiei companiei II. Planificare II. Planificare 2. Aspecte de Mediu 2. Aspecte de Mediu 3. Cerinţe legale/alte cerinţe 3. Cerinţe legale/alte cerinţe 4. Obiective / Ţinte 4. Obiective / Ţinte 5. Programe de 5. Programe de Management de Mediu Management de Mediu

III. Implementare III. Implementare V. Analiza efectuată V. Analiza efectuată de de management management 17. Analiza managementului 17. Analiza managementului Planific Execută ă Acţionea ză Verifică 6. Structură & Responsabilit. 6. Structură & Responsabilit. 7. Instruire, conştientizare & 7. Instruire, conştientizare & Competenţă Competenţă 8. Comunicare 8. Comunicare 9. Documentaţia SMM 9. Documentaţia SMM 10. Controlul Documentelor 10. Controlul Documentelor 11. Control Operaţional 11. Control Operaţional 12. Pregătire pentru situaţii 12. Pregătire pentru situaţii de urgenţă / Cap.de răspuns de urgenţă / Cap.de răspuns

IV. Verificare şi Acţiune IV. Verificare şi Acţiune Corectivă Corectivă 13. Monitorizare 13. Monitorizare 14. Neconformitate şi acţiune 14. Neconformitate şi acţiune Corectivă & Preventivă Corectivă & Preventivă 15. Înregistrări 15. Înregistrări 16. Auditul SMM 16. Auditul SMM

Modelul Sistemului de Management de Mediu

Angajamentul Companiei
Aceasta este ce mai importantă componentă a unui SMM. Pentru a proiecta şi implementa cu succes un SMM într-o companie industrială va trebui ca tot personalul să fie implicat. Această implicare este importantă şi ea trebuie aplicată începând de la directorul general până la angajaţii cu responsabilităţi ierarhice. Acest angajament adesea se referă la o schimbare în cultura companiei cu privire la mediul înconjurător. Această schimbare este probabil cea mai grea sarcină de înfruntat pentru implementarea cu succes a unui SMM. În lipsa unui astfel de angajament, beneficiile potenţiale ale unui SMM pentru companie nu vor putea fi obţinute. Un SMM necesită angajament pentru a aloca sume de bani pentru instruire, materiale, servicii şi proceduri de raportare şi răspuns. Angajamentul trebuie să vină din partea tuturor angajaţilor, care trebuie să cunoască ce se urmăreşte prin implementarea unui SMM şi să înţeleagă motivele. Dacă angajaţii sunt implicaţi de la început, vor fi identificate mai multe aspecte de mediu şi sistemul de mediu va fi ajustat pentru compania respectivă. Multe îmbunătăţiri ale performanţei de mediu pot fi realizate prin soluţii fără nici un cost sau cu costuri scăzute bazate doar pe creşterea conştientizării în rândul personalului şi pe angajamentul obţinut.

Recomandări: • Este foarte important ca managementul companiei să nu ia doar angajamente, dar să şi fie văzut că îşi respectă angajamentele luate. • Este foarte important ca angajamentul companiei să nu rămână pe hârtie, ci să fie implememtat.

Politica de Mediu Alegerea unui Coordonator SMM Realizarea analizei elementelor lipsă ale SMM Planificarea unui buget şi obţinerea resurselor corespunzătoare Selectarea unei echipe de lucru SMM Elaborarea unei politici de mediu Alegerea unui Coordonator al SMM este foarte importantă pentru succesul SMM. Această persoană va fi responsabilă cu elaborarea şi implementarea politicii de mediu şi a SMM. Alegerea coordonatorului trebuie sa se realizeze astfel incat sa se asigure că persoana aleasă este calificată pentru a face faţă responsabilităţilor asociate implementării SMM. Astfel, Coordonatorul SMM ar trebui să aibă autoritatea necesară, o bună cunoaştere a activităţilor companiei şi aptitudini de gestionare a unui proiect. Totuşi, responsabilitatea finală revine managementului la cel mai înalt nivel al companiei. Este posibil ca într-o companie să existe deja un sistem de management de mediu sau elemente ale unui sistem. În acest caz, este necesar să se determine cât de mult se conformează sistemul existent cerinţelor standardului ISO 14001. O analiză a elementelor care lipsesc va identifica nu numai elementele lipsă din sistem/elementele existente comparativ cu cerinţele unui SMM, dar ar trebui să determine şi mărimea diferenţelor identificate. Aceste rezultate vor duce la recomandări şi la identificarea resurselor necesare pentru completarea elementelor lipsă.

După efectuarea analizei elementelor lipsă ale SMM, Coordonatorul SMM va elabora un buget care să acopere resursele financiare necesare pentru finalizarea sistemului de management de mediu. Pentru unele companii, aceasta poate însemna stabilirea unui buget pentru întreg procesul de implementare, în timp ce altele ar putea avea nevoie doar de un buget pentru actualizarea unor elemente anume ale sistemului de management existent. Managementul la cel mai înalt nivel şi Coordonatorul SMM vor selecta o echipă de lucru SMM care să ajute la elaborarea şi implementarea sistemului. Mărimea echipei de lucru ar trebui să ţină cont de mărimea şi complexitatea companiei care implementează sistemul de management. Această echipă ar trebui să fie formată din persoane-cheie din diferite departamente, precum şi din zonele de lucru funcţionale ale companiei, persoane care sunt familiarizate cu procesele tehnologice şi cu cerinţele de mediu asociate. Diversitatea membrilor echipei va aduce laolaltă un fond comun de experienţă şi idei prin care se poate elabora şi implementa SMM. Echipa de lucru SMM este principala resursă pentru a transmite mesajul către oamenii din teren .
Recomandări: • După ce au fost selectaţi Coordonatorului SMM şi membrii echipei de lucru SMM,

întocmiţi o listă cu membri echipei SMM care sunt implicaţi în elaborarea SMM. Este important ca cei selectaţi să aibă abilităţi de comunicare. Exemplu de: Listă a membrilor echipei de lucru SMM Coordonator SMM: __Popescu Ion______

Membrii echipei de lucru SMM: Responsabilităţi: Implementează, gestionează şi menţine SMM, reportează conducerii cu privire la performanţele SMM, face orice modificări necesare în SMM. (1) ___Irimie Gheorghe___________________Funcţia: ___Inginer şef producţie_______ Responsabilităţi: Furnizează necesarul de resurse pentru SMM, urmăreşte şi revizuieşte performanţa SMM, gestionează instruirea necesară cu privire la SMM. (2) __Liliana Monea ______________ Funcţia: __Şef sector materiale şi materii prime _ Responsabilităţi: Ajută reprezentatul SMM cu implementarea şi menţinerea SMM, în special în sectoarele de depozitare a materiilor prime şi materialelor. (3) ______________________________ Funcţia: _____________________________ Responsabilităţi: (4) ______________________________Funcţia: _____________________________ Responsabilităţi: (5) _______________________________Funcţia: _____________________________ Responsabilităţi:

6) ____________________________Funcţia: _____________________________ Responsabilităţi:

Politica de mediu este o parte esenţială a sistemului de management de mediu al unei companii. Politica de mediu este o declaraţie publică concisă cu privire la intenţiile companiei în ceea ce priveşte mediul. Politica trebuie să stabilească direcţia generală a companiei în ceea ce priveşte angajamentul său pentru protejarea mediului. Aceasta include orice lucru care are un impact asupra mediului înconjurător, precum zgomotul, calitatea apei de suprafaţă, solul, aerul, calitatea condiţiilor de muncă, emisiile, deşeurile, depozitarea produselor, influenţa asupra comunităţii, etc. Ca urmare politica de mediu va trebui să fie relevantă pentru mărimea şi natura companiei şi a impacturile pe care activităţile sale le are asupra mediului. Declaraţia de politică nu reprezintă doar o bucată de hârtie, ci o referinţă valoroasă pentru companie, angajaţii acesteia şi comunitate, şi poate fi un instrument puternic în relaţia cu comunitatea locală. Toţi angajaţii companiei ar trebui să înţeleagă politica de mediu şi ceea ce se aşteaptă de la ei pentru a atinge obiectivele şi ţintele de mediu stabilite de companie. O companie ar trebui să ia în considerare următoarele aspecte în stabilrea politicii de mediu : - Ce vrea să obţină compania? - Ţintele şi obiectivele de mediu pe termen lung şi scurt - Consultarea comunităţii locale - Monitorizarea de mediu - Resursele pe care compania este dispusă să le dedice performanţei sale de mediu - Angajamentul cu privire la remedierea amplasamentului. Politica ar trebui să nu fie doar o declaraţie generală, precum “noi vom îmbunătăţi mediul”, nici un angajament de performanţă, de ex: “vom reduce anul acesta emisiile de CH4 cu 30%” ci ar trebui să fie o declaraţie mai largă a direcţiilor urmărite de companie pentru îmbunătăţirea mediului şi astfel să permită tuturor departamentelor funcţionale să-şi elaboreze propriile obiective şi ţinte de mediu. Politica ar trebui să conţină referinţe cu privire la câteva aspecte, care sunt prezentate generic mai jos : • Activităţile companiei se vor desfăşura într-un mod care vor reduce riscul pentru sănătatea şi siguranţa publică. Mai mult, compania consideră că resursele naturale trebuie să fie exploatate durabil. • Ca urmarea, recunoaşterea faptului că toate activităţile asociate cu activitatea productivă produc un impact asupra mediului, activităţile vor fi proiectate şi gestionate pentru a reduce rezonabil riscul şi impacturile negative asupra mediului. Compania va încerca să asigure că activităţile sale sunt desfăşurate în conformitate cu cerinţele legale şi de reglementare în vigoare.
Principii:

Utilizarea resurselor naturale este fundamentală pentru supravieţuirea şi prosperitatea oricărui organism sau societăţi, inclusiv omul şi activităţile sale. • Angajaţii precum şi companiile, ar trebui să aibă respect şi grijă faţă de mediu • Ştiinţa ar trebui să formeze baza evaluării şi reducerii impactului asupra mediului Implementare: Conformarea cu legile şi reglementările de mediu şi reducerea impactului de mediu este responsabilitatea companiei. Pentru a implementa Politica companiei în domeniul mediului, fiecare entitate organizatorică va furniza instruire de conştientizare pentru angajaţi, va menţine personalul adecvat pentru a răspunde cerinţelor de mediu şi va evalua periodic eficienţa programului lor de mediu. Recomandări: • Angajamentele de mediu asumate deja de compania dvs., precum angajamentul pentru conformarea cu cerinţele legale şi evitarea incidentelor de mediu semnificative, sintetizate sau nu sub forma unei declaraţii de politică de mediu, trebui facute cunoscute oficial ca punct de pornire pentru implementarea SMM. • Politica dvs. trebuie să conţină trei angajamente: îmbunătăţire continuă, prevenirea poluării şi conformarea cu cerinţele legale şi reglementările în vigoare • Politica de mediu trebui să fie simplă şi uşor de înţeles şi trebuie elaborată luând în considerare câteva aspecte principale precum: ţintele preconizate a fi atinse; cele mai bune tehnici pentru a asigura comunicarea cu restul organizaţiei; modalităţi de atingere a ţintelor

Exemplu - Declaraţie de Politică în domeniul mediului
Activităţile Companiei noastre se vor desfăşura astfel încât riscurile pentru sănătatea şi siguranţa populaţiei să fie reduse. Mai mult, Compania moastră consideră că resursele naturale pot fi exploatate şi utilizate în concordanţă cu gestionarea corespunzătoare a mediului. Ca urmare, recunoaşterea faptului că toate activităţile asociate activităţii productive au impact asupra mediului, activităţile noastre vor fi proiectate şi gestionate astfel încât să asigure o reducere rezonabilă a riscului şi impactului negativ asupra mediului. Compania noastră va încerca să se asigure în permanenţă că activităţile sale sunt desfăşurate în conformitate cu cerinţele în vigoare ale legislaţiei de de mediu. Principii: - Utilizarea raţională a resurselor naturale este fundamentală pentru supravieţuirea şi prosperitatea oricărui organism sau societăţi, inclusiv omul şi activităţile sale. - Angajaţii companiei, vor avea respect şi grijă faţă de mediu - Ştiinţa trebuie să formeze baza evaluării şi reducerii impactului asupra mediului Implementare: Compania noastră va implementa, menţine şi aplica un Sistem de Management de Mediu conform ISO 14001:2004.

Conformarea cu legile şi reglementările de mediu în vigoare şi reducerea impacturilor de mediu este responsabilitatea companiei noastre. Pentru a implementa Politica companiei în domeniul mediului , fiecare entitate organizatorică va furniza instruire de conştientizare pentru angajaţi, va menţine personalul adecvat pentru a răspunde cerinţelor de mediu şi va evalua periodic eficienţa programului lor de mediu. Pentru a reduce riscul pentru mediu, dată fiind nevoia de a folosi substanţe chimice periculoase, va fi elaborat un plan de răspuns pentru situaţii de urgenţă şi implementat în fiecare zonă unde acestea sunt utilizate. Toate departamentele operaţionale vor folosi practicile de management care reduc impactul de mediu al activităţilor lor. Compania va reduce riscurile pentru siguranţa publică în zona sa de influenţă Director, Semnătura Data,

Elemente de Planificare
Aspecte de Mediu Cerinţe legale şi alte cerinţe Consultarea comunităţii Obiective şi Ţinte Program de Management de Mediu A.Aspecte de Mediu Aspectele de mediu sunt acele elemente ale activităţii unei companii, produse sau servicii, care pot avea efecte potenţial benefice sau dăunătoare asupra mediului. Acestea pot include emisiile, utilizarea materiilor prime şi a energiei, reciclarea deşeurilor, etc. Impactul asupra mediului reprezintă modificarea care rezultă prin apariţia unui anumit aspect de mediu. Se vor lua în considerare toate efectele ecologice, efectele asupra sănătăţii oamenilor, efectele catastrofice, epuizarea resurselor, precum şi probabilitatea de apariţie şi costurile asociate acestei modificări. Identificarea impactului potenţial pe care îl va avea o companie prin activităţile ei asupra mediului, pe parcursul duratei sale de viaţă, este un element esenţial pentru elaborarea strategiilor de control a acestui impact. SMM va ajuta prin procesul de auditare, la identificarea, controlul şi reducerea impacturilor semnificative asupra mediului existente şi potenţiale, care ar trebui luate în considerare atunci când sunt stabilite obiectivele de mediu şi sunt definite controalele operaţionale. Identificarea aspectelor de mediu semnificative reprezintă unul dintre elementele cheie ale unui SMM – şi poate fi unul dintre cele mai solicitante. Metodele care pot fi folosite pentru identificarea şi evaluarea importanţei aspectelor şi impactelor de mediu sunt variate. Companiile ar trebui să aleagă metoda sau metodele care se potriveşte / potrivesc cel mai bine cu problemele şi specificul activităţilor desfăşurate. Schema acestei metodologii de Evaluare a Riscului este prezentată în figura de mai jos.

Identificarea aspectelor de mediu şi a impacturilor asociate

Evaluarea Riscului

NU

Risc acceptabil ?

DA

Monitorizar

e

Implementare Program de acţiune

Nici o modificare

Evaluarea riscului

DA

Acceptabil ?

NU

Implentează & Efectuează Control

Schema metodologiei de Evaluare a Riscului Procesul de identificare a aspectelor de mediu semnificative ar trebui să ia în considerare următoarele:  Emisiile de poluanţi în aer  Emisiile de poluanţi în apele de suprafaţă şi subterane  Emisiile de poluanţi în sol  Managementul deşeurilor  Eficinţa energetică  Reabilitarea amplasamentului la o stare care să permită reutilizarea terenului afectat;  Siguranţa lucrărilor hidrotehnice;  Materiile prime  Resursele naturale folosite  Alte aspecte de mediu şi comunitare locale Foarte importantă este elaborarea şi implementarea procedurii pentru identificarea continuă a aspectelor de mediu şi evaluarea continuă a impacturilor pe care la au

activităţile, produsele şi serviciile unei companii asupra mediului. Procedura trebuie să ia în considerare atât activităţile, produsele şi serviciile existente cât şi cele care urmează să fie aplicate.În procedură trebuie avute în vedere şi aspectele legate de desfășurarea în condiţii normale-anormale a procesului de producţie, inclusiv cele legate de punerea în funcţiune/scoaterea din funcţiune şi a situaţiilor de urgenţă. Pentru determinarea aspectelor de mediu este necesară elaborarea metodologiei cu ajutorul căruia putem identifica acele aspecte care au un impact semnificativ asupra mediului. Recomandări: • Realizarea unei analize iniţiale de mediu va sta la baza identificării aspectelor, dar trebuie adoptată o metodologie care permite reevaluarea periodică a activităţilor, produselor şi serviciilor companiei dumneavoastră. • Aspectele de mediu ale unei activităţi sunt strâns legate de procesele de producţie aferente, astfel încât o descriere şi o schemă a acestor procese, inclusiv bilanţul materialelor, pot constitui un real sprijin în înţelegerea aspectelor de mediu asociate • Domeniul de aplicare a legislaţiei relevante în vigoare este un punct de plecare bun pentru identificarea aspectelor şi impactului de mediu asociat, dar trebuie de asemenea să aveţi în vedere şi activităţile care nu intră sub incidenţa cerinţelor legale şi a reglementărilor aplicabile • Definirea corespunzătoare a aspectelor de mediu, încă din stadiile incipiente de implementare a unui SMM, este un aspect important, deoarece acestea vor influenţa în continuare în cascadă alte elemente ale sistemului (stabilirea obiectivelor şi ţintelor, controlul operaţional, monitorizarea) • Nu există nici o cerinţă specifică pentru a alcătui un Registru cu toate aspectele şi impacturile de mediu, dar este considerat ca fiind esenţial pentru a demonstra terţilor că evaluarea a fost făcută riguros. Este esenţial ca impacturile de mediu pe care le-a identificat compania dumeavoastră să poată fi evaluate prin prisma îmbunătăţirilor realizate.

EXEMPLU Privind Identificarea aspectelor şi impactului de mediu Scop: Această procedură acoperă metodele de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu. Identificarea sistematică a aspectelor de mediu (cauza) şi a impacturilor (efectul) va permite companiei să abordeze şi să controleze acele aspecte care au cele mai semnficative impacturi asupra mediului Domeniu de aplicare: Această procedură se aplică activităţilor, serviciilor şi produselor pe care compania le poate controla şi asupra cărora este de aşteptat să aibă o influenţă şi, prin evaluarea riscului de mediu, să determine acele aspecte care au un impact semnificativ asupra mediului. Responsabilităţi: Coordonatorul SMM este responsabil de supravegherea aplicării acestei proceduri şi implicarea celorlalţi angajaţi, în mod corespunzător. Responsabilul de mediu – planifică identificarea sistematică a aspectelor şi impacturilor de mediu, împreună cu şefii de departamente şi conducerea. Colaţionează sistematic toate aspectele şi impacturile de mediu identificate pentru a permite actualizarea cu uşurinţă a informaţiilor. Asigură revizuirea anuală a acestor informaţii sau atunci când au loc schimbări semnificative ale proceselor, etc.

Şefii de departamente ajută la identificarea aspectelor şi impacturilor de mediu pentru departamentele respective. Definiţii: Aspect de mediu - element al activităţilor, produselor şi serviciilor unei companii care poate interacţiona cu mediul. Impact asupra mediului – orice modificare a mediului, fie dăunătoare sau benefică, care rezultă total sau parţial din activităţile, produsele şi serviciile companiei. Procedură: Toate unităţile trebuie să identifice şi să documenteze oficial toate aspectele de mediu (cauzele) şi impacturile (efectele) legate de activitatea desfăşurată. Aceste informaţii pot fi furnizate din surse precum cunoştinţele existente despre amplasament, auditurile de mediu anterioare, Programele de Management de Mediu, Evaluările Impactului de Mediu etc. Toate aspectele şi impacturile de mediu - majore şi minore - vor fi în primul rând identificate şi documentate. Atunci când sunt identificate aspectele, ar trebui făcut tot posibilul pentru a determina care este modificarea concretă a mediului, fie ea pozitivă sau negativă, pe care acel aspect l-ar putea cauza. Acest lucru va facilita evaluarea riscului pentru toate aspectele şi impacturile de mediu existente şi posibile. Exemplu privind Evaluarea riscului de mediu Scop: Scopul acestei proceduri este de a furniza companiei un proces de evaluare a riscului pentru a permite clasificarea eficace a tuturor aspectelor şi impacturilor de mediu identificate. Domeniu de aplicare: Această procedură stabileşte felul în care organizaţia va face evaluările riscurilor de mediu la nivel operaţional. Această procedură va asigura că toate aspectele, impacturile şi riscurile de mediu ale companiei sunt evaluate într-un mod oficial şi sistematic pe toate amplasamentele operaţionale. Responsabilităţi: Coordonatorul SMM – ajută Responsabilul cu mediul să facă analiza riscului. Responsabilul de mediu – Face analiza riscului cu directorii de departamente relevante. Directorii de departament ajută la identificarea aspectelor şi impacturilor de mediu pentru departamentele respective. Directorul tehnic – ajută la determinarea importanţei aspectelor de mediu şi impacturilor de mediu pe baza nivelului de resurse umane şi financiare ale companiei. Definiţii: Nici una Procedură: Evaluarea riscurilor de mediu Toate unităţile trebuie să evalueze oficial riscul de mediu al tuturor aspectelor şi impacturilor lor de mediu. Toate unităţile trebuie să folosească această procedură pentru procesul lor de evaluarea a riscului. Acest proces se bazează pe trei măsuri de risc de mediu şi includ: 1. Probabilitatea ca aspectul / impactul de mediu să aibă loc 2. Severitatea impactului de mediu, rezultat din aspectele de mediu 3. Reacţia negativă / sensibilitatea / percepţia publicului la apariţia aspectului de mediu

Unităţile trebuie să asigure că procesul de evaluare a riscului este efectuat într-un mod consecvent de către personal cu cunoştinţe temeinice ale activităţilor şi proceselor tehnologice analizate. Este critic ca procesul de evaluarea a riscului adoptat de companie să fie reproductibil pe parcursul unei perioade lungi de timp. Rezultatele evaluării riscului vor fi documentate clar şi într-un mod care permite stocarea informaţiei într-un format uşor de actualizat. Determinarea probabilităţii ca un aspect sau impact de mediu să aibă loc Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost determinate folosind Procedura de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu vor fi evaluate pentru a determina probabilitatea ca respectivul aspect sau impact să aibă loc. Evaluarea probabilităţii trebuie efectuată în conformitate cu criteriile specificate în Tabelul 1 al acestei proceduri. Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de probabilitate este foarte ridicat pentru acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel criteriu este scăzut Tabelul nr. 1 Clasificare Foarte ridicat Ridicat Mediu Scăzut Foarte scăzut Probabilitatea ca un aspect / impact să se întâmple Explicaţie Impactul are loc continuu Impactul are loc cel puţin o dată pe zi Impactul are loc cel puţin o dată la 30 de zile Impactul are loc o dată pe an Impactul are loc foarte rar dar a avut loc sau ar putea să aibă loc în condiţii şi circumstanţe greşite Scor 20 10 5 2 1

Frecvenţă Continuu şi /sau incert O dată pe zi sau de mai multe ori O dată pe săptămână / lună O dată pe an Odată în 20 de ani sau mai mult

. Determinarea severităţii, intensităţii şi duratei unui aspect sau impact de mediu Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost determinate folosind Procedura de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu vor fi evaluate pentru a determina severitatea, intensitatea şi durata aspecului sau impactului care are loc. Evaluarea severităţii, intensităţii şi duratei trebuie efectuate în conformitate cu criteriile specificate în tabelul 2 din această procedură. Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de severitate, intensitate şi durată este foarte ridicat pentru acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel criteriu este scăzut. Tabelul nr. 2 Clasificare Foarte ridicat Severitatea, intensitatea şi durata impactului Explicaţie Impact major La scară regională Necesită refacere pe arii extinse (resurse externe) Recuperare de lungă durată Distrugerea speciilor locale Impact asupra mediului moderat Dincolo de limitele amplasamentului Eforturi considerabile pentru curăţare, cu resurse interne şi externe Distrugerea habitatelor locale Sco r 20

Ridicat

10

Clasificare Mediu

Explicaţie Impact moderat Limitat la graniţele perimetrului concesiunii Necesită resurse de personal (sau contractori) necesare pentru refacerea zonei Impact după care mediul se recuperează pe cale naturală Impact scăzut Limitat la o anumită zonă din amplasament Necesită curăţarea rapidă de către echipa companiei sau contractori Impact foarte scăzut Limitat la o zonă foarte mică Curăţare rapidă de către o singură persoană

Sco r 5

Scăzut

2

Foarte scăzut

1

Evaluarea reacţiei negative a publicului pentru fiecare aspect sau impact de mediu va trebui efectuată în conformitate cu criteriile prezentate în Tabelul nr. 3 din această procedură. Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de determinare a reacţiei negative a publicului este foarte ridicat pentru acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel criteriu este scăzut. Tabelul nr. 3 Reacţia negativă a publicului la aspectul / impactul respectiv

Clasificare Explicaţie Foarte Reacţie extrem de negativă din partea marii majorităţi a ridicat comunităţii rezultând o expunere largă în mass media, atât în judeţul în care a avut loc, cât şi în alte judeţe Ridicat Reacţie negativă şi reclamaţii frecvente din partea rezidenţilor locali şi/sau acoperire mass media în ziarele locale Mediu Reacţie negativă şi reclamanţii din partea rezidenţilor din vecinătatea exploatării Scăzut Reclamaţii ocazionale, dar repetitive din partea unui număr de proprietari de terenuri sau rezidenţi locali Foarte Reclamaţii sporadice scăzut

Scor 20 10

5 2 1

Calcularea riscului de mediu Pentru toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost evaluate folosind cele trei criterii de probabilitate, severitate şi reacţie negativă din partea publicului, trebuie calculat riscul final folosind următoarea ecuaţie: Clasa de risc = Probabilitate x (Severitate + Reacţie) Un rezumat al scorurilor disponibile pentru toate cele trei criterii sunt prezentate în Tabelul 4.

Tabelul nr. 4 Rezumatul clasificării scorurilor Probabilitate Severitate Reacţie Scor Clasificare Foarte ridicat 20 20 20 Ridicat 10 10 10 Mediu 5 5 5 Scăzut 2 2 2 Foarte scăzut 1 1 1 Clasificarea finală a riscului de mediu Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost evaluate folosind cele trei criterii de probabilitate, severitate şi reacţie negativă din partea publicului, trebuie clasificate după clasa de risc / ierarhizate numeric pentru fiecare aspect şi impact de mediu. Ierarhizarea numerică trebuie să fie între 1 şi 800. Clasificarea finală pentru fiecare aspect şi impact de mediu identificat se va face în conformitate cu criteriile specificate în tabelul nr. 5 al acestei proceduri. Tabelul nr. 5 Scor >=600 >=400 >=100 >=40 >15 <=15 Nivelul final de risc Clasificarea finală a riscului Extrem Foarte ridicat Ridicat Mediu Scăzut Foarte scăzut

Determinarea importanţei Odată ce procesul de Evaluarea a riscului de mediu este finalizat, compania trebuie să determine acele aspecte şi impacturi de mediu care sunt considerate semnificative. Nivelul de importanţă la o exploatare anume trebuie determinat de unitatea respectivă şi aprobat de Directorul Tehnic. Nivelul de importanţă va avea la bază orice neconformitate faţă de cerinţele legale, resursele umane şi financiare disponibile, gradul de risc de mediu şi comercial şi aşteptările părţilor interesate. Pentru toate aspectele şi impacturile de mediu considerate ca fiind semnificative va fi schiţat un Plan de Îmbunătăţire a Mediului. Referinţe: Nici una Legături: Programul de Management de Mediu Procedura de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu

B.Cerinţe legale şi alte cerinţe Un prim pas pentru a asigura conformarea unei companii cu cerinţele legale constă în identificarea întregului set de legi, reglementări şi standarde aplicabile activităţii pe care o desfăşoară. Conformarea cu cerinţele legale este unul dintre elementele principale ale politicii de mediu (împreună cu îmbunătăţirea şi prevenirea), şi este esenţială pentru evitarea costurilor viitoare privind neconformarea (inclusiv amenzile, deteriorarea imaginii publice, etc.). Identificarea şi înţelegerea cerinţelor legale aplicabile, precum şi luarea în consideraţie a acestor cerinţe în activităţile zilnice ale companiei, trebuie să fie o parte integrantă a unui SMM eficace. Procesul prin care cerinţele legale şi alte cerinţe sun identificate şi accesate este dezvoltat în etapa de planificare a SMM, apoi implementat, analizat periodic, revizuit şi implementat din nou, după caz. Termenul de “cerinţe legale” include toate cerinţele legislative şi de reglementare privind mediul. Această definiţie include de asemenea cerinţele administrative, precum avizele şi autorizaţiile, registrele, rapoartele şi planurile de mediu. De asemenea, „cerinţe legale” trebuie să acopere nu numai cerinţele naţionale, ci şi convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte. “Alte cerinţe” cuprind cerinţele pe care o companie se angajează voluntar să le îndeplinească şi pot include cele mai bune tehnici disponibile- coduri de bună practică, cerinţe interne ale companiei (ex: cerinţele standardului ISO 9000, specificaţiile furnizorilor şi clienţilor, etc.) sau cerinţe similare la care compania ar putea subscrie. Cerinţele legale aplicabile unei companii pot fi în mare parte stabilite prin trecerea în revistă a tuturor impacturilor şi aspectelor de mediu identificate. Scopul acestei treceri în revistă este de a asigura că se vor lua în considerare nu numai cerinţele legale, dar şi practicile auto-impuse de către companie şi cele nereglementate. Multe încălcări ale cerinţelor legale şi contractuale sunt rezultatul direct al necunoaşterii acestora. SMM trebuie să stabilească şi să menţină o procedură de identificare a cerinţelor legale aplicabile pentru companie. Procedura pentru cerinţele legale şi alte cerinţe ar trebui să răspundă la următoarele întrebări: - Cum accesează şi identifică compania cerinţele legale şi alte cerinţe? (descrierea procesului existent, cine anume trebuie să fi implicat în acest proces şi ce surse de informaţii sunt folosite) - Cum urmăreşte compania apariţia cerinţelor legale şi altor cerinţe? - Cum urmăreşte compania modificările cerinţelor legale şi altor cerinţe? Cine este responsabil cu analizarea noilor cerinţe legale sau a celor modificate şi cât de des este acest lucru făcut? - Cum comunică compania informaţiile relevante privind cerinţele legale şi alte cerinţe angajaţilor săi? Nu există nici o cerinţă specifică pentru companie privind păstrarea unui Registru oficial cu legi de mediu aplicabile. Cu toate acestea, în lipsa unui astfel de registru, este foarte greu de demonstrat că angajaţii companiei au cunoştinţă de cerinţele legislaţiei aplicabile şi că acestea au fost implementate. Un exemplu de Registru cu cerinţele legale şi alte cerinţe cu care trebuie să se conformeze o companie , este prezentat mai jos.

Domeniul Autorizare

Cerinţe legale Legea protecţiei mediului nr. 265/2006 care aprobă OUG nr. 195/2005

Prevederi cheie Defineşte principalele aspecte ale cadrului de mediu din România. Conform cerinţelor OUG 195/2005, obţinerea Autorizaţiei de Mediu este obligatorie atât pentru unităţile industriale noi, cât şi pentru cele deja existente. Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani şi poate fi emisă numai după ce au fost obţinute alte autorizaţii însoţitoare (inclusiv cele pentru apă, deşeuri, sănătate şi siguranţă, protecţia împotriva incendiilor, etc.).

Ordinul nr. 876/2004 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului HG nr. 1213/2006 stabileşte procedura cadru pentru evaluarea impactului asupra mediului (EIM), şi reglementările subsecvente: - Ordinul nr. 860/2002 (modificat de Ordinul nr. 210/2004) pentru aprobarea procedurii EIM şi de emitere a acordului de mediu - Ordinul nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului - Ordinul 864/2002 pentru aprobarea procedurii de EIM şi de participare a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor cu impact transfrontieră Ordinul nr. 1184/2000 privind aprobarea reglementărilor tehnice “Ghid metodologic privind elaborarea analizelor de evaluare a impactului asupra mediului ca parte integrantă a planurilor de amenajare a teritoriului şi planurilor de urbanism

Prin acest ordin este stabilită o abordare etapizată pentru auditarea unităţilor industriale ce au un impact semnificativ asupra mediului înconjurător, în cadrul procesului de autorizare. Lista activităţilor pentru care EIM este obligatoriu include despăduririle, activităţile miniere la suprafaţă, diguri, canale lungi, depozitarea deşeurilor. EIM identifică, descrie şi evaluează impactul direct şi indirect al activităţii asupra oamenilor, floră, faună, proprietăţi, patrimoniu cultural şi interacţiunile dintre toţi aceşti factori.

Legea 84/2006, care aprobă şi completează OUG nr. 152/2005, transpune Directiva IPPC în

Stabileşte cerinţe specifice care să fie urmate în cazul în care o nouă activitate va modifica semnificativ planurile locale şi regionale de urbanism. În astfel de situaţii, titularul activităţii/proiectului va trebui să facă evaluarea impactului asupra mediului în special datorită faptului că aduce schimbări la planul de urbanism şi va trebui să solicite autorizaţia de mediu conform procedurilor generale de solicitare a autorizaţiei de mediu. În acest caz, EIM va respecta ghidurile metodologice aprobate prin această reglementare. Scopul reglementării este de a aborda într-o manieră integrată măsurile necesare pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării, precum şi

Domeniul

Cerinţe legale legislaţia românească

Ordinul nr. 818/2003, modificat de Ordinul nr. 1158/2005 stabileşte Procedura de emitere a autorizaţiei integrate de mediu Legea nr. 50/1991, modificată de Legea nr. 453/2001 şi republicată în 2004, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi măsurile pentru construcţia caselor

Consultarea publică

Lege a protecţiei mediului nr. 265/2006 care aprobă OUG nr. 195/2005 Legea nr. 86/2000 privind implementarea Convenţiei Aarhus HG nr. 878/2005 privind accesul public la informaţia de mediu

Prevederi cheie măsurile pentru emiterea acordului integrat de mediu pentru activităţile industriale cu impact semnificativ de mediu. Proprietarul unei instalaţii sau al unei activităţi incluse în Anexa 1 a OUG nr. 152/2005 trebuie să solicite o autorizaţie integrată de mediu. Activităţile cuprinse în Anexa 1 cuprind şi Gestiunea deşeurilor (capitolul 5), în special instalaţiile pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor periculoase cu o capacitate de peste 10 t/zi, iar pentru cele nepericuloase cu o capacitate de peste 50t/zi. Autoritatea competentă pentru aplicarea acestei proceduri este agenţia regională pentru protecţia mediului pe raza căruia este localizată activitatea industrială respectivă. Autorizaţia de constrcuţie stă la baza autorizării lucrărilor de construcţii. Scopul autorizaţiei este de a asigura aplicarea cerinţelor legale privind locaţia, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor, inclusiv pentru activităţile minere. Autorizarea intră în atribuţiile Consiliilor Locale sau Judeţene, cu aprobarea organismelor de stat de specialitate, la cererea titularului activităţii. Autorizaţia de construcţie este emisă în baza Planului de amenajare a teritoriului şi planului urbanistic, care sunt elaborate de autorităţile administraţiei publice locale, în baza HG nr. 525/1996, republicată în 2002 privind regulamentul de amenajare orăşenească, şi se supun evaluării de mediu şi procedurilor de emitere a autorizaţiei de mediu. Autorizaţia de construcţie este emisă numai după obţinerea autorizaţiei de mediu. Stipulează că publicul trebuie consultat în timpul procesului de luare a deciziilor privind aspectele de mediu, fie ca parte a procedurii de autorizare fie la cererea oricărei persoane pentru accesul la informaţia de mediu cu caracter public. Stabileşte proceduri specifice pentru a fi aplicate în această privinţă.

Protecţia atmosferei

OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea OUG 243/2000 privind protecţia atmosferei

Include prevederi generale pentru protecţia atmosferei. Conform legii 655/2001, companiile sunt obligate să monitorizeze emisiile atmosferice din propriile surse şi să raporteze autorităţilor competente rezultatele monitorizării, să păstreze o evidenţă strictă a emisiilor atmosferice proprii şi să elaboreze planuri şi strategii pentru

Domeniul

Cerinţe legale

Ordinul nr. 462/1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice privind protecţia atmosferică şi Normelor metodologice privind determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare Ordinul nr. 592/2002 aprobă Normativul privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a SO2, NO2, NOx, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător Ordinul nr. 745/2002 stabileşte aglomerările şi clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru evaluarea calităţii aerului în România 586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului naţional de evaluare şi punere în aplicare a planurilor şi programelor de gestionare integrată a calităţii aerului HG nr. 543/2004 privind planurile şi programele de gestionare a calităţii aerului HG nr. 738/2004 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei HG nr. 731/2004 pentru aprobarea Strategiei Naţionale privind protecţia atmosferei STAS 10009-88: Acustica urbană – Nivelurile admise de zgomot. HG nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental

Prevederi cheie situaţii de urgenţă şi prevenirea accidentelor. Activităţile care generează în mod normal emisii care depăşesc concentraţiile maxim admise pot primi autorizaţie de mediu numai după stabilirea unui program pentru conformare care să cuprindă măsuri de reducere a poluării aerului. Emisiile atmosferice fac obiectul unei taxe de mediu, contribuţia fiind plătită la Fondul pentru Mediu. Stabileşte valorile limită pentru emisiile atmosferice, inclusiv pentru particule

Definesc criteriile de clasificare a zonelor utilizate în evaluarea şi gestionarea calităţii aerului, ca parte din Sistemul Naţional Integrat pentru Evaluarea şi Gestionarea Integrată a Calităţii Aerului

Reglementează gestionarea şi monitorizarea protecţiei atmosferei

Zgomot

Standardul se referă la limitele admise de zgomot în zonele urbane, diferenţiate în anumite categorii de zone după tipul de folosire.

Domeniul Gospodărirea apei

Cerinţe legale Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată de Legea nr. 310/2004 şi Legea nr. 112/2006

HG nr. 352/2005, completează şi modifică HG nr. 188/2002 aprobă norme privind condiţiile de descărcare a apelor uzate industriale şi menajere în mediul acvatic

Legea nr. 404/2003 privind aprobarea OUG nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” HG nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptata a evacuărilor, emisiilor si pierderilor de substanţe prioritar periculoase

Prevederi cheie Stipulează drepturile de folosire a resurselor de apă se stabilesc prin autorizaţiile de gospodărire a apelor. Acestea include şi dreptul de evacuare a apelor uzate în apele de suprafaţă, a apelor de mină sau de zăcământ sau alte evacuări. Legea apelor stabileşte dreptul de proprietate a corpurilor de apă, majoritatea fiind în domeniul public. Autorizaţia de gospodărire a apelor sunt emise de către Direcţiile de Ape a Administraţiei Naţionale “Apele Române” (ANAR). Acestea se emit pe o perioadă de cel mult 5 ani de zile. Limitele privind poluarea sunt stabilite în licenţa de operare şi autorizaţia de gospodărire a apelor. Aceste limite se referă la standardele de calitate a apei şi nu la limitele de evacuare: se definesc pentru fiecare poluant prin stabilirea unei concentraţii maxime admise în receptor, în funcţie de clasa de calitate a acestuia. Auto-monitorizarea – efectuată neuniform de către agenţii poluatori sau sub-contractată laboratoarelor Direcţiilor de Ape ale ANAR – nu este folosită pentru determinarea conformării cu limitele incluse în licenţă sau autorizaţie. Procedura de emitere a avizului şi, respectiv a autorizaţiei de gospodărire a apelor este similară cu cea de emitere a autorizaţiei de mediu. Se aplică evacuării apelor uzate industriale şi menajere prin stabilirea criteriilor de calitate a efluenţilor evacuaţi atât în receptorii naturali cât şi artificiali. Normativele privind condiţiile de evacuare a apelor uzate sunt stabilite în NTPA 001/2005, respectiv NTPA 002/2005 (stipulează valorile concentraţiilor maxim admise pentru încărcarea cu poluanţi a apelor uzate evacuate; operatorul care prestează servicii de colectare şi epurarare a apelor uzate poate impune condiţii mai stricte decât NTPA). Normativele NTPA prevăd de asemenea pre-tratarea apelor uzate anterior evacuării acestora şi raportare lunară către Agenţia Locală de Protecţia Mediului privind calitatea şi cantitatea apelor uzate descărcate. Prevede penalităţile pentru depăşirea limitelor maxim admise pentru substanţele poluante din efluenţii descărcaţi. Stabileşte cadrul legal pentru prevenirea poluării mediului acvatic cu substanţe aparţinând familiilor şi grupelor de substanţe periculoase şi prioritar periculoase din Listele I şi II. Din acest punct de vedere, orice descărcare de ape uzate care ar putea conţine una sau mai multe astfel de substanţe trebuie supusă autorizării. Autorizaţia trebuie emisă până la 31.12.2006 şi trebuie să solicite conformarea cu limitele admisibile

Domeniul

Cerinţe legale Ordinul MMGA nr. 245/26.03.2005 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a riscului substanţelor periculoase din Listele I si II si a substanţelor prioritare/prioritar periculoase in mediul acvatic prin modelare matematica si a Metodologiei de evaluare a impactului substanţelor periculoase din listele I si II si a substanţelor prioritare/prioritar periculoase asupra mediului acvatic prin teste ecotoxicologice - alge verzi, Dafnia, peşti Legea nr. 311/2004 privind calitatea apei potabile, care completează şi modifică Legea nr. 458/2002

Prevederi cheie până la 1.01.2007. Stabileşte metodologia pentru substanţele periculoase şi prioritar periculoase

Gestiunea deşeurilor solide

Legea nr. 426/2001 privind regimul deşeurilor, care transpune Directiva UE privind deşeurile, completată şi modificată de OUG nr. 61/2006 Legea nr. 465/2001 OUG nr. 16/2001 HG nr. 621/2005) HG nr. 662/2001 şi HG nr. 1159/2003 HG nr. 291/2005 consolidată HG nr. 124/2003 şi HG nr. 734/2006 HG nr. 1057/2001 HG nr. 448/2005 HG nr. 170/2004 HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase Ordinul Ministerial nr. 95/2005 se referă la

Reglementează sistemele publice de alimentare cu apă stabilind criteriile de calitate şi cerinţele de monitorizare care trebuie respectate de către operatorii şi/sau proprietarii acestor sisteme. Criteriile de calitate sunt cuprinse în anexele legii, monitorizarea fiind obligatorie atât în punctul de prelevare, cât şi în cel de tratare, şi, periodic, şi la anumiţi clienţi. Operatorii sistemelor de alimentare cu apă potabilă trebuie să-şi informeze periodic clienţii cu privire la calitatea apei potabile Legea se referă la gestionarea şi transportul deşeurilor periculoase şi la obligaţiile aferente tuturor celor implicaţi în generarea şi gestionarea deşeurilor. Legea nr. 426/2001 nu se aplică deşeurilor rezultate din activitatea minieră (exploatare în subteran şi de suprafaţă) Acoperă deşeuri industriale reciclabile, inclusiv produse metalice şi nemetalice, sticlă, plastic, hârtie şi materiale textile Prevede gestionarea deşeurilor industriale reciclabile Ambalaje şi deşeuri de ambalaje Uleiuri uzate Bifenili policloruraţi Azbest Baterii şi acumulatori uzaţi Deşeurile de echipamente electrice şi electronice Anvelope uzate Hotărârea adoptă lista europeană cuprinzând deşeurile. Agenţii care generează deşeuri (de altă natură decât menajere) trebuie să ţină o evidenţă a acestora conform formularelor incluse în Anexa II a HG. Formularele din Anexa I includ diferite secţiuni privind deşeurile, depozitarea, reciclarea, eliminarea şi amplasamentele de depozitare

Domeniul

Cerinţe legale stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de deşeuri Ordin comun al MMGA/MTCT/MEC nr. 2/211/118/2004 HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor

Prevederi cheie finală.

Ordinul nr. 757/2004 aprobă Normativul tehnic pentru depozitarea deşeurilor HG nr. 1470/2004 aprobă Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor

Iazurile de decantare, bataluri de slamuri, etc.

Legea nr. 50/1991 privind calitatea în construcţii Ordinul nr. 103/705/1292/2002 aprobă Normele pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea iazurilor de decantare din industria minieră Legea nr. 466/2001 aprobă OUG nr. 244/2000 privind siguranţa barajelor

Ordinul prevede Procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României Stabileşte cadrul legal privind activitatea de depozitare a deşeurilor, precum şi activităţile de monitorizare închidere şi post-închidere a depozitelor existente, luând în considerare protecţia mediului şi a sănătăţii oamenilor. Articolul 2 stipulează că această hotărâre nu se aplică deşeurilor inerte rezultate din activităţile de prospectare şi extracţie, de preparaţie şi depozitare a resurselor minerale şi din activităţile de exploatare minieră de suprafaţă. Aprobă Normativul tehnic pentru depozitarea deşeurilor – inclusiv fazele de construcţie, operare, monitorizare şi închidere a depozitului Acesta oferă o evaluare a situaţiei existente în domeniu în România, identifică obiectivele şi ţintele pe termen lung şi principalele măsuri de management şi investiţie şi programe care sunt necesare pentru a atinge aceste obiective. De asemenea stabileşte numărul indicativ şi locaţia depozitelor regionale de deşeuri menajere şi ale staţiilor de transfer, precum şi localităţile deservite de fiecare depozit. Alte depozite vor trebui să fie aprobate de către Consiliile Judeţene şi MMGA. Legea stipulează criterii de performanţă şi calitate în construcţii, inclusiv pentru iazurile de decantare. Normele trebuie luate în considerare de către toate departamentele de proiectare din domeniu Reglementează siguranţa barajelor în timpul exploatării şi după închidere. Construcţia/extensia şi exploatarea acestora se face în baza autorizaţiei/licenţei de operare emisă de MMGA. Autorităţile competente sunt MMGA şi MTCT. Legea defineşte 4 categorii de baraje, după categoria de importanţă, de la A (excepţională) la D (cea mai scăzută); dacă indicele de risc este mai mare decât 1, acesta este considerat inacceptabil şi barajul nu poate fi exploatat.

Ordinul nr. 114/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi certificarea corpului de experţi pentru evaluarea stării de

Domeniul

Managementul riscului şi al pericolelor

Cerinţe legale siguranţă în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanţă A şi B – NTLH-014 şi a procedurii de avizare a specialiştilor pentru evaluarea stării de siguranţă în exploatare a barajelor încadrateîn categoriile de importanţă C şi D - NTLH-015 Ordinul nr. 115//288/2002 pentru aprobarea metodologiei privind stabilirea categoriilor de importanţă a barajelor - NTHL-021 Ordinul nr. 116//289/2002 pentru aprobarea Metodologiei privind evaluarea stării de siguranţă în exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare NTLH-022 şi a Metodologiei privind evaluarea stării de siguranţă în exploatare a barajelor şi digurilor care realizează depozite de deşeuri industriale - NTLH-023 Ordinul nr. 117/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind certificarea personalului de conducere şi coordonare a activităţii de urmărire a comportării în timp a barajelor - NTLH-031 Ordinul nr. 118/2002 pentru aprobarea Procedurii de emitere a acordului şi autorizaţiei de funcţionare în siguranţă a barajelor - NTHL-032 Ordinul nr. 119/2002 pentru aprobarea Procedurii de trecere în conservare, post-utilizare sau abandonare a barajelor - NTHL-033 Ordinul nr. 120/2002 pentru aprobarea Procedurii şi competenţelor de efectuare a controlului privind siguranţa în exploatare a barajelor - NTHL-034 Ordinul nr. 121/2002 pentru aprobarea conţinutului Fişei de evidenţă a barajelor - NTLH-035 Ordinul nr. 147/2002 pentru aprobarea Procedurii de declarare publică a caracteristicilor generale a categoriei de importanţă şi gradului de risc asociat barajelor - NTHL-036 Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor chimice periculoase şi Legea nr. 478/2003 privind

Prevederi cheie

Stipulează luarea unor măsuri speciale, inclusiv solicitarea unei autorizaţii , asigurarea unor condiţii de depozitare în siguranţă,

Domeniul

Cerinţe legale regimul materialelor explozibile HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase (SEVESO)

Legea nr. 319/2006 privind protecţia muncii

Prevederi cheie adoptarea şi folosirea unor practici şi proceduri standardizate de manipulare şi folosirea de muncitori cu atestate în domeniu Are ca scop prevenirea accidentelor majore de acest fel şi limitarea consecinţelor acestora pentru populaţie şi mediul înconjurător. Directiva se aplică amplasamentelor unde anumite substanţe periculoase sunt prezente în cantităţi suficient de mari pentru a exista riscul producerii unui accident major. Pe lângă faptul că solicită operatorilor unor astfel de amplasamente să ia măsuri preventive, reglementarea impune autorităţilor o serie de cerinţe procedurale privind planificarea, politica de integrare, inspecţia, raportarea şi accesul publicului la informaţie Legea stipulează obligaţiile conducerii companiei în ceea ce priveşte măsurile de protecţia muncii: de a desemna angajaţilor atribuţii şi răspunderi privind protecţia muncii; de a adopta un regulament intern de protecţia muncii; de a asigura instruirea personalului; de a evalua riscurile profesionale şi de a ţine evidenţa locurilor de muncă cu risc profesional; de asigura permanenta funcţionare a echipamentului de protecţie, măsurare şi control. Echipamentul de protecţie personală trebuie furnizat gratuit personalului angajat. Conducerea companiei trebuie să obţină autorizaţia de protecţia muncii de la Inspectoratele Teritoriale de Protecţia Muncii şi autorizaţia sanitară de funcţionare de la Direcţiile de Sănătate Publică. Cu privire la activitatea minieră, legea prevede folosirea metodelor de exploatare adecvate, funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de ventilare, conform clasificării minelor după emisiile de gaz.

Poluarea solului şi implicit a apei subterane

Ordinul nr. 508/2002 privind aprobarea Normelor generale de protecţia muncii Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor Ordinul 756/1997 privind aprobarea Regulamentului pentru evaluarea poluării de mediu Legea protecţiei mediului nr. 265/2006 care aprobă OUG nr. 195/2005 Legea nr. 462/2001 aprobă OUG nr. 236/2000

Biodiversitate

Introduce pragurile de alarmă şi intervenţie privind poluarea solului pentru diferite tipuri de terenuri: sensibile sau mai puţin sensibile. Valorile se referă la metale (Sb, Ag, As, Be, Bi, B, Cd, Co, Cr, Cu, Hg, Mo, Ni, Pb, Se, Sn, Ti, V, Zn), cianuri, hidrocarburi aromatice, hidrocarburi poliaromatice, compuşi organo-cloruraţi şi pesticide Ca priorităţi, legea prevede protecţia florei şi faunei sălbatice şi a habitatelor, şi impune răspunderea financiară legată de remedierea mediului afectate de un proiecte, asupra titularului respectivului proiect Reglementează regimul ariilor naturale protejate, conservarea

Domeniul

Cerinţe legale privind regimul ariilor naturale protejate Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului – Secţiunea a III-a, zone protejate HG nr. 2151/2004 priveşte instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone Legea nr. 347/2004 – legea muntelui Ordinul nr. 50/2004 privind stabilirea procedurii de organizare şi coordonare a schemelor de management de mediu şi audit (EMAS) în vederea participării voluntare a organizaţiilor la aceste scheme, amendat de Ordinul nr. 444/2006

Prevederi cheie habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Legea stabileşte zonele naturale protejate şi identifică valorile aparţinând patrimoniului cultural natural care necesită protecţie. Stipulează folosirea durabilă a resurselor muntelui şi conservarea peisagistică şi a biodiversităţii. Obiectivele include implementarea EMAS de către organizaţiile care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului, pentru evaluarea şi îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale organizaţiei şi furnizarea de informaţii de mediu relevante publicului şi altor factori interesaţi. Ordinul stipulează că “amplasamentul” este ce mai mică unitate din structura unei organizaţii care poată fi certificată sub EMAS; de asemenea stipulează condiţiile şi documentele necesare pentru certificare. Anexele include cerinţele EMAS şi pentru auditul de mediu intern şi pentru raportul de mediu. Certificarea sub EMAS nu trebuie să afecteze obligaţiile pe care le are organizaţia conform reglementărilor de mediu în vigoare.

Alte reglementări de mediu

Ordinul 790/2006 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ EMAS şi a Biroului EMAS

Recomandări: • Procesul de actualizare legislativă ar trebui să asigure şi anticiparea viitoarelor cerinţe legale, pentru a evita costurile viitoare de conformare • Este important să ne asigurăm că toate cerinţele legale aplicabile nu numai că sunt identificate şi impactul lor asupra companiei este înţeles corespunzător, dar şi că personalul competent din companie, precum şi sub-contractorii, dacă este cazul, sunt conştienţi de acestea şi în special de cele aplicabile anumitor operaţii în care personalul este implicat • Procesul de comunicare şi informare a personalului cu privire la informaţia legată de cerinţele legislative ar trebui să fie unul continuu, asigurând că această informaţie este mereu la zi • Identificaţi din Registrul de cerinţe legale şi alte cerinţe şi întocmiţi o listă (un formular) cu reglementările legislative care ţin de activităţile, produsele sau serviciile companiei dvs. şi cu aspectele de mediu corespunzătoare acestora.

EXEMPLU Cerinţe legale şi alte cerinţe Scop: Pentru a asigura modul în care Compania identifică, are acces la şi evaluează cerinţele legale şi cerinţele interne care se aplică aspectelor de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor sale. Domeniul de aplicare: Această procedură va ajuta la asigurarea că toate cerinţele legale de mediu aplicabile activităţilor companiei sunt cunoscute şi comunicate managementului cu răspundere ierarhică, angajaţilor şi contractorilor. Responsabilităţi: Directorul General va furniza resursele adecvate Departamentului Juridic pentru a permite identificarea, comunicarea, implementarea şi menţinerea cerinţelor legale şi a altor cerinţe aplicabile companiei şi pentru a sigura că neconformităţile sunt rezolvate şi toate obligaţiile externe de mediu sunt identificate şi îndeplinite. Departamentul Juridic răspunde de identificarea cerinţelor legale si ale reglementărilor aplicabile in cadrul companiei. Pune la dispoziţia solicitanţilor un exemplar din documentele legale si de reglementare. Responsabilul cu mediul va asigura că există mijloacele de comunicare a detaliilor legate de cerinţele legale şi alte cerinţe managementului organizaţiei, angajaţilor şi tuturor persoanelor relevante ex: contractorii, sau celor ale căror acţiuni pot afecta conformarea companiei cu cerinţele de mediu. Definitii: Nici una Procedura: Registrul cu cerinţe legale va fi revizuit şi actualizat anual de către Coordonatorul SMM. Responsabilul cu mediul va asigura că are loc revizuirea lunară a cerinţelor legale şi a altor cerinţe aplicabile organizaţiei. În timpul unor astfel de revizuiri, se vor lua în considerare orice legi existente şi propuse şi cele mai bune practici. În baza informaţiilor obţinute, Responsabilul de mediu întocmeşte Lista cerinţelor legale şi alte cerinţe aplicabile, referitoare la aspectele de mediu ale activităţilor, produselor şi serviciilor companiei. Un exemplar din Lista cerinţelor legale şi alte cerinţe este transmis în mod controlat de către Respondsabilul de mediu la toţi şefii de departamente.

Cerinţele legale şi alte cerinţeconstituie criteriul de bază pentru identificarea aspectelor de medie, îndeosebi a celor care produc un impact de mediu semnificativ. Responsabilul de mediu va furniza actualizarea situaţiei de mediu către managementul organizaţiei şi va include detalii cu privire la: • Toate cerinţele legale şi alte cerinţe aplicabile noi sau în curs de apariţie • Interpretarea răspunsului / acţiunii necesar din partea companiei • Detalii ale cerinţelor legale aplicabile şi măsurile necesare pentru a le îndeplini Toate unităţile trebuie să identifice celelalte cerinţe cu putere de lege şi voluntare care sunt aplicabile pentru unitatea respectivă. Aceste angajamente trebuie ţinute colectiv şi sistematic şi într-un mod care permite accesul cu uşurinţă şi monitorizarea eficace a tuturor angajamentelor. Managementul companiei împreună cu implicarea departamentelor posibil a fi afectate, vor evalua impactul oricărei schimbări legislative şi vor asigura revizuirea şi actualizarea corespunzătoare a SMM. Referinţe: Nici una Legături: Lista cerinţelor legale şi a altor cerinţe C.Consultarea comunităţii Consultarea comunităţii ar trebui să aibă loc înainte, în timpul şi după încetarea activităţii unei mine, pentru a asigura că preocupările şi grijile comunităţii sunt tratate corespunzător. Contactul continuu dintre comunitate şi companie este esenţial dacă un nivel de încredere este de asemenea construit între cele două părţi. O consultare de succes poate duce la scăderea numărului de critici din partea publicului şi a publicităţii negative, aprobarea mai uşoară a cererilor pentru autorizaţia / acordul de mediu şi certificatul de urbanism, controale mai puţin prescriptive şi o încredere mai mare în programul de mediu al companiei. Orice program de consultare ar trebui să aibă : • Un responsabil cu relaţiile publice care poate stabili relaţii pe termen lung cu comunitatea şi care are autoritate considerabilă în companie; • Informări periodice privind activităţile organizaţiei; deşeuri; efectele emisiilor asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului; politica, sistemele, programele, ţintele şi obiectivele de mediu şi performanţa de mediu obţinută de companie; • Accesul repezentanţilor comunităţii pe amplasament – organizarea “zilelor deschise”; • Răspunsuri prompte la toate reclamaţiile şi întrebările comunităţii, prin furnizarea informaţiilor disponibile şi a detaliilor cu privire la modul în care problemele comunităţii sunt sau vor fi tratate, sau de ce aspectul menţionat nu ar trebui să reprezinte motiv de îngrijorare. Recomandări: • O gamă largă de mijloace de informare sunt disponibile pentru un program de consultare: persoane de contact din partea comunităţii, scrisori informative din partea companiei, ziarele şi posturile de radio locale sau un grup de consultare. Metoda utilizată trebuie stabilită funcţie de gradul de îngrijorare al comunităţii locale. • Rolul responsabilului cu relaţia cu comunitatea este vital. Toate companiile ar trebui să atribuie acest rol unei persoane care are autoritatea să acţioneze şi să vorbească, care va păstra acest rol o perioadă cât mai lungă cu putinţă şi care, de preferat, locuieşte în zonă. Această persoană ar trebui să înţeleagă foarte bine activităţile desfăşurate pe amplasament, să fie foarte familiarizată cu emisiile de

pe amplasament şi efectul acestora, şi, ideal, să aibă experinţă anterioară în lucrul cu grupurile de interes. D.Obiective şi Ţinte Evaluarea Impactului asupra Mediului, consultarea comunităţii, recomandările auditului de mediu şi cerinţele legale vor avea ca rezultat o serie de acţiuni pe care compania va trebui să le întreprindă. Aceasta ar trebui să elaboreze o serie de ţinte şi obiective pe termen lung pentru a răspunde acestor cerinţe. Ţintele pot fi văzute ca paşi pentru atingerea obiectivelor. O companie ar trebui să întocmească o listă cu obiectivele pe termen lung sau continue care sunt consecvente cu politica sa de mediu şi dedicate prevenirii poluării. Acestea ar trebui să includă :
Nivelurile de performanţă sau cerinţele de control specificate în studiul de evaluare a impactului asupra mediului Conformarea cu limitele de emisie stipulate prin legislaţia în vigoare Reducerea impacturilor asupra mediului Conformarea cu nivelurile interne stabilite pentru generarea deşeurilor Reciclarea deşeurilor Accesul uşor al publicului la toate informaţiile relevante ale companiei Satisfacţia publicului cu privire la răspunsul companiei la preocupările şi întrebările publicului

Aceste obiective vor avea ca rezultat ţinte de acţiune specifice, cu responsabilităţi desemnate şi date de finalizare stabilite. Ţintele de mediu sunt o secvenţă de paşi măsurabili prin care sunt atinse obiectivele de mediu. Ţintele pot să includă: - Îndeplinirea recomandărilor făcute într-un raport de audit complet al amplasamentului sau dintr-o listă de control lunară - Elaborarea şi implementarea diferitelor componente ale SMM - Ţinte interne, specifice – de exemplu reducerea cantităţii de deşeuri - Ţinte pentru economii interne, precum reducerea consumului de apă. Ţintele stabilte de o companie ar trebui să îndeplinească urătoarele caracteristici: - să fie solicitante, dar realizabile; - să poată fi înţelese şi măsurabile; - să se adreseze unui domeniu clar şi relevant; - să fie acceptabile pentru departamentele care trebuie să le implemeteze. Pe scurt, Ţintele de mediu ar trebui să fie: SMART – Specific (Specifice), Measurable (Măsurabile), Achievable (Realizabile), Realistic (Realiste), Trackable (să poată fi Urmărite). La stabilirea Obiectivelor şi Ţintelor ar trebui luate în considerare următoarele elemente:
POLITICA de mediu Aspectele de mediu Cerinţe legale / alte cerinţe Punctele de vedere ale părţilor interesate

Obiectivele Obiectivele & Ţintele & Ţintele

Programul de mediu

Opţiunile tehnologice Cerinţele financiare, operaţionale şi alte cerinţe comerciale

Odată stabilite obiectivele şi ţintele, compania ar trebui să ia în considerare stabilirea unor indicatori de performanţă (KPIs – key performance indicators) de mediu, măsurabili. Ca exemplu, următoarele ar putea fi luate în considerare:
Nr 1. Obiective Gospodărirea şi evacuarea mai eficientă a apei Ţinte Asigurarea calităţii apei evacuate conform cerinţelor legislative în vigoare Reducerea consumului de apă pe unitatea de produs • KPIs Rezultatele probelor de apă şi monitorizării debitului Conformarea cu toate cerinţele de evacuare prevăzute în autorizaţia de gospodărire a apelor Consumul de apă pe unitatea de produs comparativ cu anul 2006 Rezultatele monitorizării zgomotului Citirea indicatorilor de zgomot 3 nopţi pe lună Tendinţa descrescătoare a nivelului zgomotului în locaţiile de control 0,5 ha de teren reabilitate până la sfârşitul trimestrului 4 07 Responsabil Responsabilul de mediu, Director producţie

2.

Încercarea de îmbunătăţire continuă prin reducerea zgomotului

Implementarea măsurilor de reducere a zgomotului pe amplasament

• • •

Responsabilii cu mediu de la unităţile respective, Inginerul de mediu

3.

Reabilitarea zonelor afectate de activitate cât de curând posibil din punct de vedere practic


Reabilitarea a încă unei suprafeţe de 1 ha afectate de activitatea din trecut. Finalizarea construcţiei a 20% din terasa circulară a minei

Responsabilul de mediu

Recomandări: • Obiectivele şi Ţintele sunt mijloacele prin care angajamentele asumate în Politica •



• • •

de Mediu sunt de fapt transpuse în acţiuni. Selectaţi personalul cel mai corespunzător din companie pentru stabilirea obiectivelor şi ţintelor; aceştia vor deveni astfel motivaţi vor monitoriza în continuare şi vor fi implicaţi activ în atingerea ţintelor Obiectivele SMM pot fi stabilite fie pentru a menţine, fie pentru a îmbunătăţi performanţa de mediu a companiei în legătură cu un anumit aspect de mediu identificat Obiectivele stabilite ar trebui să fie suficient de flexibile; Comunicaţi periodic tuturor angajaţilor progresul obţinut în atingerea obiectivelor şi ţintelor SMM, pentru a vă asigura că aceştia cunosc situaţia la zi şi sunt motivaţi astfel pentru a merge mai departe Numărul de obiective şi ţinte stabilite de o companie trebuie să fie mai mic la început, pentru a evita o sarcină prea mare de a le atinge, şi apoi numărul poate creşte în timp, construind pe succesul obţinut anterior Obiectivele şi ţintele trebuie să fie realiste, şi pașii făcuţi pentru atingerea acestora trebuie să fie uşor de măsurat; Ţintele trebuie să poată fi înţelese şi măsurabile, altfel va fi greu de evaluat progresul; În multe cazuri, ţintele vor fi o serie de acţiuni mai degrabă de natură tehnică, decât de mediu.

EXEMPLU -Obiective şi ţinte Scop: Scopul acestei proceduri este de a asigura că o companie stabileşte şi menţine obiective şi ţinte de mediu documentate. Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor activităţilor, produselor şi serviciilor companiei care sunt controlate de legislaţia în vigoare şi au potenţialul de a produce un impact asupra mediului. Responsabilităţi Managementul la cel mai înalt nivel al companiei răspunde de elaborarea obiectivelor şi ţintelor relevante pentru impacturile de mediu ale companiei în fiecare an. Pentru a iniţia procesul, Directorul general organizează o întâlnire cu tot personalul pentru a discuta elaborarea obiectivelor de mediu. Fiecare director de departament răspunde de furnizarea contribuţiei sale cu privire la departamentul de care răspunde (informaţii financiare, tehnice, etc.) Responsabilul de mediu răspunde de furnizarea de informaţii cu privire la cerinţele legale şi de reglementare aplicabile, la impacturile de mediu semnificative de pe amplasament şi la punctele de vedere ale părţilor interesate. Definiţii: Obiectiv de mediu – un ţel general de mediu în concordanţă cu politica de mediu şi care ia în considerare impacturile semnificative de mediu şi cerinţele legale şi de reglementare aplicabile. Obiectivele sunt cuantificate acolo unde este posibil. Ţintă de mediu – cerinţă detaliată de performanţă (cuantificată acolo unde este posibil) bazată pe un obiectiv de mediu. O ţintă trebuie atinsă pentru a atinge obiectivul pe care se bazează. Procedură: Obiectivele şi ţintele de mediu sunt ţeluri importante care abordează priorităţile de mediu ale companiei. Obiectivele şi ţintele de mediu stabilite de companie ar trebui să: • Ducă la îmbunătăţirea performanţei de mediu a companiei • Aibă ca rezultat menţinerea conformării cu cerinţele legale • Abordeze aspectele cu ce mai mare prioritate, precum şi impacturile de mediu • Se alinieze cu resursele financiare şi umane şi obiectivele de afaceri ale companiei La stabilirea obiectivelor şi ţintelor compania trebuie să se asigure că acestea sunt: Specifice – Departamentele funcţionale ale companiei trebuie să stabilească obiective de mediu la niveluri corespunzătoare care nu sunt considerate prea largi şi nici prea detaliate. Măsurabile – departamentele funcţionale trebuie să poată evalua progresul în comparaţie cu obiectivele şi ţintele de mediu. Realizabile – trebuie stabilite în funcţie de timpul şi resursele financiare şi umane disponibile ale companiei. Relevante – trebuie să se încadreze în capacitatea de realizare a companiei Să poată fi urmărite. Este critic ca obiectivele şi ţintele să fie consecvente, să se alinieze cu şi să fie un mijloc de implementare a Politicii de Mediu a Companiei. În mod ideal, numărul de obiective şi ţinte stabilite de compania noastră nu ar trebui să depăşească 10-12 şi acestea ar trebui să acopere toate aspectele principale care trebuie abordate de companie. Odată ce obiectivele şi ţintele de mediu au fost stabilite, compania va trebui să identifice Indicatori Cheie ai Performanţei (Key Perormance Indicators – KPIs) de Mediu corespunzători care permit atingerea tuturor obiectivelor şi ţintelor individuale măsurabile, precum:

Cantitatea de materii prime sau a energie consumate Cantitatea de emisii precum cele de CO2 • Cantitatea de deşeuri care rezultă per cantitatea de produs finit • Eficienţa utilizării materialelor şi energiei consumate • Numărul de incidente de mediu (ex: evacuări neplanificate) • Numărul de reclamaţii de mediu • Procentul de deşeuri reciclate • Numărul de kilometri parcurşi de autovehiculele de serviciu/unitatea de produs • Cantitatea de poluanţi specifici emisă, ex: NOx, SO2, CO, VOCs, CO2 • Investiţii pentru protecţia mediului Compania trebuie să ia în considerare folosirea KPIs corespunzători existenţi care sunt folosiţi eficace pentru raportarea cu privire la îmbunătăţirile de mediu. Aceşti KPIs ar trebui să aibă un obiectiv şi o ţintă de mediu asociate cu fiecare în parte, pentru a oferi îndrumare cu privire la ceea ce trebuie realizat. Măsurarea faţă de toţi KPIs se va face lunar şi datele vor fi furnizate managementului amplasamentului în rapoartele lunare. Referinţe: Indicatorii Cheie ai Performanţei de Mediu de pe amplasament Legături: Politica de Mediu Lista cu aspectele şi impacturile de mediu semnificative Cerinţele legale şi alte cerinţe E.Program de Management de Mediu Programul de management de mediu (PMM) stabileşte modul şi termenele la care obiectivele şi ţintele stipulate vor fi atinse. Un program eficient de management de mediu ar trebuie proiectat astfel încât să asigure atingerea obiectivelor şi ţintelor, şi ca urmare ar trebui să includă cel puţin următoarele elemente: - alocarea responsabilităţilor în rândul angajaţilor; - alocarea resurselor şi mijloacelor pentru atingerea acestor obiective şi ţinte; - programul general şi termenele limită pentru atingerea scopurilor propuse. Programul de management de mediu ar trebui proiectat în mod dinamic pentru a putea fi modificat uşor atunci când este necesar, de exemplu când: - sunt stabilite obiective şi ţinte noi, sau sunt modificate cele existente; - obiectivele şi ţintele iniţiale au fost deja atinse în mare măsură; - au loc modificări ale cerinţelor legale aplicabile; - au loc modificări ale operaţiilor, proceselor de producţie, produselor, condiţiilor de pe amplasament, etc. ale companiei. Actualizările pot include noi ţinte sau responsabilităţi, modificări şi completări ale cerinţelor legale şi de reglementare. Chiar şi în cele mai bune circumstanţe, condiţiile se vor schimba şi în aceste situaţii, managementul companiei trebuie să facă planuri strategice pentru a face faţă situaţiilor transformatoare. SMM trebuie să se ocupe de schimbările în planificarea pe termen lung a companiei. Managementul trebuie să revadă periodic fiecare stadiu al minei, de la deschidere la închidere, şi să modifice SMM în mod corespunzător. Programul de Management de Mediu ar trebui proiectat astfel încât să fie o parte integrantă a altor planuri şi strategii de management la nivelul companiei, inclusiv cele financiare, şi nu un program izolat în managementul companiei. De exemplu, orice schimbare a procesului de producţie (ex: materialele folosite, produse noi) ar trebui luată în considerare prin prisma sistemului de management de mediu (adică impacturile asupra mediului pe care le pot genera).

• •

Programul ar trebui să fie cât mai uşor cu putinţă de folosit pentru utilizatori. Pentru o companie mai mare aceasta s-ar putea să necesite o subdivizare cu o prezentare generală. Compania ar trebui să stabilească şi să menţină o procedură pentru stabilirea şi revizuirea programelor de management de mediu şi a planurilor de acţiune asociate. Această procedură va fi revizuită periodic şi reimplementată dacă este necesar. În FIŞA 7 – Procedura pentru Programele de management de mediu este prezentată o procedură care descrie modul în care o companie va stabili şi revizui programele sale de management de mediu şi planurile de acţiune asociate. Reconandări: • Programul de management de mediu care va fi introdus nu trebuie să fie un sistem cu total nou, separat de instrumentele de management existente, ci trebuie să fie o parte integrantă a acestora şi să se construiască pe succesul obţinut cu aceste instrumente • Programul de management de mediu trebuie adus la cunoştinţa angajaţilor pentru a se familiariza cu acesta încă din fazele timpurii de implementare, şi trebuie implicat personalului nu numai în implementarea acţiunilor propuse, dar de asemenea în proiectarea acestuia, pe baza cunoştinţelor practice ale acestuia cu privire la procesele operaţionale din companie • Odată ce programul a fost proiectat, sarcinile şi responsabilităţile trebuie communicate clar personalului implicat • Programul trebuie să fie clar şi simplu, şi trebuie să fie revizuit periodic pentru a permite îmbunătăţirea continuă a acestuia • Completaţi un formular pentru fiecare obiectiv şi ţintă de mediu. EXEMPLU -Programul de management de mediu – PMM Scop: Această procedură stipulează cerinţele pentru elaborarea de către companie a unor Programe de management de mediu corespunzătoare, pentru a asigura îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. Domeniu de aplicare: Această procedură se aplică tuturor activităţilor companiilor care trebuie să elaboreze, implementeze, menţină şi să actualizeze programele pentru îmbunătăţirea mediului pentru a implementa Politica companiei, a atinge obiectivele şi ţintele de mediu şi a îmbunătăţi performanţa de mediu. Responsabilităţi: Responsabilul de mediu – elaborează, implementează şi menţine PMM Directorii de departamente– ajută la elaborarea PMM şi alocă resursele necesare pentru realizarea programelor relevante Directorul General – aprobă PMM pentru fiecare amplasament în conformitate cu resursele umane şi financiare. Definiţii: Programul de management de mediu – program individual pentru atingerea unui obiectiv sau a unei ţinte de mediu. Trebuie să specifice sarcinile pentru finalizarea pentru personalul responsabil, resursele necesare, şi termenele de finalizare a sarcinilor individuale şi a programului. Procedură Toate unităţile miniere trebuie să elaboreze programe de management de mediu pentru a implementa şi întruni următoarele cerinţe: • Cerinţele relevante ale Politicii de mediu

Obiectivele şi ţintele de mediu ale corporaţiei / organizaţiei şi ale amplasamentului • Remedierea oricăror neconformităţi ale activităţilor desfăşurate • Abordarea aspectelor şi impacturilor de mediu semnificative. Fiecare departament trebuie să folosească acelaşi modelul pentru PMM. Toate PMM trebuie să specifice următoarele: • Persoana responsabilă cu activităţile incluse în PMM. • Semnătura managerului care a aprobat PMM • Sarcinile care trebuie finalizate pentru a îndeplini cerinţele PMM • Resursele umane, financiare şi alte resurse necesare pentru finalizarea sarcinilor individuale • Personalul necesar pentru realizarea şi finalizarea sarcinilor individuale • Termenele până la care sarcinile individuale trebuie finalizate Compania trebuie să se asigure că are competenţa şi resursele de a implementa eficient toate PMM documentate. Planurile de îmbunătăţire trebuie de asemenea discutate şi susţinute de managerii departamentelor respective. Toate PMM trebuie aprobate de management (prin semnare). Compania trebuie de asemenea să se asigure că termenele pot fi îndeplinite şi au fost discutate cu personalul responsabil pentru sarcinile specificate în PMM. Pe măsură ce programele individuale sunt finalizate, vor trebui conturate programe suplimentare pentru a asigura progresul PMM general al companiei şi îmbunătăţirea performanţei de mediu. Referinţe: Modelul de program de management de mediu Legături: • Politica de mediu • Obiectivele şi ţintele de mediu pentru amplasament • Auditul de mediu • Neconformităţi şi incidente PROGRAMUL DE MANAGEMENT DE MEDIU – Model
Departament : Locaţie : Manager : Perioadă (de/la) :

Impact semnific ativ asupra mediului

Obiect ive şi ţinte

Acţiunea necesară pentru a atinge obiectivele şi ţintele

Respons abilitate pentru acţiune

Termenul de finalizare

Comenta rii

Implementare şi funcţionare
Structură şi responsabilităţi Instruire, conştientizare şi competenţă Comunicare Documentaţie Controlul documentelor Control operaţional Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns I.Structură şi responsabilităţi Pentru a asigura eficacitatea Sistemului de Management de Mediu, atribuţiile şi responsabilităţile trebuie să fie clar definite şi comunicate. Companiile trebuie să stabilească o structură care să aibă eficacitate şi să asigure că angajaţii îşi cunosc responsabilităţile şi raportează progresul înregistrat faţă de ţintele şi obiectivele SMM. Managementul la cel mai înalt nivel are un rol cheie prin asigurarea resurselor necesare pentru implementarea SMM. Astfel, managementul la cel mai înalt nivel al companiei ar trebui să numească un Coordonator al sistemului de management de mediu (Coordonator SMM) cu responsabilităţi în: (1) asigurarea implementării şi menţinerii SMM; (2) raportarea performanţei SMM către conducere; şi (3) colaborarea cu alţi angajaţi pentru modificarea SMM după necesităţi. Coordonatorul SMM are responsabilităţi generale pentru implementarea cu succes şi obţinerea performanţei SMM. Numirea Coordonatorului SMM şi a echipei de lucru SMM ar trebui să fie confirmată în scris de Directorul General. Este necesar ca responsabilităţile să fie stabilite în mod oficial pentru a asigura îndeplinirea procedurilor cheie : 1. Identificarea proceselor şi procedurilor care pot afecta mediul, care sunt legate de monitorizarea mediului sau generează emisii în mediu. Această etapă poate fi încorporată în elaborarea procedurilor pentru amplasament. 2. Identificarea poziţiilor de conducere şi operaţionale cu responsabilităţi pentru activităţile care pot afecta mediul. Aceste zone pot consta în echipamente de control al poluării şi întreţinerea acestora, haldarea materialului din stratul de copertă, analiza datelor de monitorizare, sau responsabilităţi legate de managementul de mediu general pentru amplasament. Ar trebui să fie implicat şi directorul de amplasament, care are responsabilitatea finală 3. Detalierea responsabilităţilor pentru fiecare din poziţiile identificate. Fiecare poziţie ar trebui să aibă asociată o declaraţie scurtă, dar clară privind responsabilităţile aferente. 4. Atribuirea oficială a responsabilităţilor către persoanele relevante, pe baza locului de muncă, tipul de activitate şi abilităţile necesare. Fiecare persoană ar trebui să deţină o copie a declaraţiei de responsabilitate aferentă, care ar trebui să fie inclusă şi în fişa postului. 5. Toţi angajaţii de pe amplasament ar trebui să fie responsabili pentru performanţa de mediu la locurile lor de muncă, şi să îşi înţeleagă responsabilităţile. Paşii 1 şi 2 ar trebui să identifice şi să prezinte în mod oficial orice atribuţii de mediu care ar trebui realizate dar care nu sunt încă, sau care sunt desfăşurate doar în mod neoficial.

Recomandări: • Structura organizaţională a unei companii trebuie să rămână flexibilă, pentru a permite introducerea de modificări pe parcurs, în funcţie de necesităţi • Trebuie avut în vedere faptul că Responsabilul de mediu şi/sau Coordonatorul SMM au rolul de a implementa şi de a gestiona sistemul; totuşi responsabilitatea finală pentru SMM rămâne a managementului la cel mai înalt nivel al companiei • Alţi angajaţi care sunt interesaţi şi motivaţi pot fi foarte dinamici şi eficienţi în stimularea implementării SMM, chiar dacă se află la un nivel comparativ inferior în cadrul companiei. Trebuie utilizat la maxim orice entuziasm pentru mediu observat în rândul angajaţilor • Angajaţii trebuie să fie conştientizaţi de atribuţiile şi responsabilităţile lor şi ale colegilor lor în cadrul SMM, posibil prin intermediul unei matrice de responsabilităţi. • Documentele necesare sunt: - Structura organizaţională a SMM - Schema structurii organizaţionale a companiei - Dovezi privind comunicarea către toţi angajaţii a structurii organizaţionale şi a SMM - Definiţia responsabilităţilor aferente poziţiilor din cadrul SMM. Matricea responsabilităţilor
Directorul administrativ • • • • • • • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor Zonele de depozitare – Gestionarea substanţelor chimice Transportul substanţelor chimice Managementul deşeurilor Programe de îmbunătăţire de mediu Legi / Reglementări Implementarea politicilor şi procedurilor Directorul pentru siguranţa muncii Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor Inventarul substanţelor chimice periculoase şi depozitarea şi controlul acestora Alertarea privind substanţele chimice Programe de îmbunătăţire de mediu Legi / Reglementări Implementarea politicilor şi procedurilor Probleme legate de sănătate • • • • • • • Directorul pentru întreţinere Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor Gestionarea deşeurilor industriale Întreţinerea pompelor Programe de îmbunătăţire de mediu Proiecte de management al energiei Legi / Reglementări Implementarea politicilor şi procedurilor Directorul pentru siguranţa muncii • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor • Inventarul substanţelor chimice periculoase şi depozitarea şi controlul acestora • Alertarea privind substanţele chimice • Programe de îmbunătăţire de mediu • Legi / Reglementări • Implementarea politicilor şi procedurilor • Probleme legate de sănătate Responsabilul cu managementul deşeurilor • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor • Construcţia haldelor de steril şi a iazurilor de decantare • Depozitarea sterilului • Controlul emisiilor de praf şi al zgomotului • Construcţia unui sistem de drenaje

Directorul de mediu • • • • • • • • • • • • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile de utilizare a resurselor Legătura cu autorităţile relevante Creşterea gradului de conştientizare privind problemele de mediu şi culturale pe amplasament Gestionarea apei pe amplasament Consultare Relaţii cu comunitatea/ publicul Monitorizare Refacerea mediului Programe de reciclare Programe de îmbunătăţire de mediu Legi / Reglementări Implementarea politicilor şi procedurilor

• •

• • • • •


• •

Programe de management de mediu Legi / Reglementări Implementarea politicilor şi procedurilor.

II.Instruire, conştientizare şi competenţă

Angajaţii unei companii ar trebui să urmeze un curs de conştientizare privind problemele de mediu şi orice alte cursuri specifice de mediu de care ar putea să aibă nevoie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin. Instruirea reprezintă un domeniu cheie în cadrul unui SMM. Principalul motiv pentru care instruirea angajaţilor în legătură cu managementul de mediu şi cu SMM reprezintă o componentă esenţială a sistemului este acela că orice angajat poate influenţa performanţa de mediu a companiei, fie pozitiv, fie negativ. Conducerea trebuie să asigure că toţi angajaţii (care lucrează cu normă întreagă, cu timp parţial sau temporar) din cadrul organizaţiei sunt conştienţi de politica de mediu, de programul de management de mediu şi de impactul real sau potenţial asupra mediului al activităţilor pe care le desfăşoară ei. Toţi angajaţii care au o contribuţie semnificativă la performanţa de mediu trebuie să fie instruiţi în mod corespunzător pentru gestionarea aspectelor de mediu din activităţile pe care le desfăşoară. Compania trebuie să asigure ca aceşti angajaţi să aibă competenţele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, prin studii, instruire şi/sau experienţă. Instruirea ar trebui să fie suficient de temeinică pentru a le permite angajaţilor să integreze aspectele de mediu relevante în informaţiile de lucru de zi cu zi. Angajaţii care trebuie instruiţi se află la toate nivelurile din cadrul companiei. Sunt necesare cursuri de instruire diferite pentru diferite grupuri. În acest sens, se poate distinge [2]: Instruirea generală Companiile ar trebui să asigure instruirea generală pentru conştientizarea problemelor de mediu şi instruire specifică bazată pe aptitudini. Instruirea pentru conştientizarea de mediu poate fi utilă chiar şi la nivelul conducerii, pentru schimbarea culturii companiei care, în timp, va îmbunătăţi percepţia publicului asupra credibilităţii de mediu a companiei. În mod ideal instruirea generală pentru conştientizarea de mediu ar trebui să fie realizată de persoane care lucrează în domeniul mediului, dar care au şi bune cunoştinţe practice din industria resurselor minerale, sau, invers, de persoane care lucrează în această industrie şi care au bune cunoştinţe practice despre problemele şi legislaţia de mediu. Un curs general de conştientizare privind problematica de mediu și el ar trebui să acopere următoarele: - Problemele de mediu curente; - Schimbarea atitudinilor comunităţii, a aşteptărilor şi implicării acesteia; - Politica de mediu a companiei, ţintele şi obiectivele; - Efectul poluanţilor obişnuiţi asupra mediului; - Generarea emisiilor de pulberi, gestionarea apei şi contaminarea solului; - Legislaţia de mediu relevantă şi responsabilităţile de mediu conform legislaţiei; - Rolul şi atribuţiile autorităţilor relevante; - Analiza bunelor practici de mediu în domenii cum ar fi depozitarea, manipularea şi reciclarea; - Necesitatea unor proceduri oficiale cum ar fi proceduri de funcţionare şi proceduri de răspuns la situaţii de urgenţă; - Managementul aspectelor de ecologie şi conservare, refacerea mediului pe amplasament. Instruirea specifică Instruirea de mediu specifică ar trebui să fie asigurată în funcţie de nevoile identificate. De exemplu: - Instruire privind răspunsul în caz de scurgeri accidentale; - Utilizarea şi întreţinerea echipamentelor de control al poluării;

Proceduri pentru depozitarea şi manipularea corespunzătoare a substanţelor periculoase; - Alte proceduri specifice pentru amplasament. Pentru acest tip de instruire este nevoie de experţi, şi aceste cursuri sunt în mod normal oferite celor care vor utiliza informaţiile în activităţile lor de zi cu zi. Cursuri de actualizare În cadrul programului de instruire a angajaţilor noi ar trebui să fie inclus şi un scurt curs de conştientizare de mediu, împreună cu instruirea specifică pentru funcţiile respective. Periodic ar trebui organizate şi cursuri de actualizare. Compania trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură (sau proceduri) pentru conştientizarea personalului în legătură cu: - Importanţa conformităţii cu politica de mediu etc.; - Impacturile semnificative ale activităţilor pe care le desfăşoară; - Efectele benefice pentru mediu aduse de îmbunătăţirea performanţei angajaţilor; - Atribuţiile şi responsabilităţile; - Consecinţele abaterilor de la procedurile specificate. Recomandări: • Instruirea existentă specifică pentru fiecare activitate acoperă deja probabil multe

aspecte ale SMM, şi nu e nevoie ca acestea să fie duplicate. Instruirea suplimentară specifică pentru fiecare activitate şi instruirea generală de conştientizare privind SMM pot fi de obicei desfăşurate prin intermediului sistemului de instruire existent. Acesta este în mod normal gestionat prin intermediului sistemului de calitate, şi include de obicei o analiză a nevoilor de instruire şi a înregistrărilor privind instruirea, care pot fi modificate pentru a include şi instruirea specifică pentru SMM Înainte de organizarea sesiunilor de instruire pentru toţi angajaţii, este important să se asigure mai întâi instruirea corespunzătoare pentru responsabilul de mediu şi pentru cei care vor ţine cursurile, posibil prin intermediul unor cursuri externe certificate. EXEMPLU-Instruire, conştientizare şi competenţă

Scop: Scopul acestei proceduri este de a prezenta amplasamentelor operaţionale ale companiei cerinţele organizaţiei privind instruirea de mediu, pentru a asigura ca toţi angajaţii să fie conştienţi de obligaţiile şi responsabilităţile lor individuale legate de mediu, şi că sunt capabili, dacă este nevoie, să acţioneze rapid şi eficient pentru reducerea impactului de mediu în situaţii de urgenţă. Domeniul de aplicare: Instruirea tuturor angajaţilor şi contractorilor. Responsabilităţi: Responsabilul de mediu – Monitorizarea continuă a performanţei de mediu pe amplasament pentru a determina zonele unde această performanţă ar putea fi îmbunătăţită prin instruirea de mediu. Elaborarea unor programe de instruire de mediu interne în conformitate cu impacturile de mediu semnificative ale activităţilor şi cu SMM. Prezintă programele de instruire de mediu. Asigură păstrarea înregistrărilor privind instruirea. Evaluează eficacitatea instruirii de mediu. Directorii de departamente – Evaluează eficacitatea instruirii de mediu. Directorul general – Asigură alocarea de timp suficient pentru angajaţi pentru a participa la sesiunile de instruire de mediu. Definiţii:
Nu există.

Procedură:

Identificarea nevoilor de instruire Toate activităţile trebuie să elaboreze o matrice care să identifice nevoile de instruire de mediu pentru angajaţii şi contractorii de pe amplasament. Acest lucru se realizează în principal prin identificarea capabilităţilor curente ale angajaţilor de a-şi îndeplini cu eficacitate atribuţiile şi responsabilităţile. Ca o cerinţă minimă, toţi angajaţii şi contractanţii trebuie să participe la cursuri de instruire în domeniul protecţiei mediului la angajare, şi orice alte programe generale de conştientizare derulate în cadrul companiei. Această matrice a nevoilor de instruire presupune în primul rând identificarea activităţilor majore desfăşurate de „grupurile de angajaţi” (care efectuează aceleaşi sarcini), şi în al doilea rând să determine impacturile de mediu semnificative asociate cu sarcinile de lucru ale acestor angajaţi. Aceste informaţii vor fi trecute în matricea de instruire. Alte metode de identificare a necesarului de instruire includ: • Observarea practicilor de lucru de pe amplasament; • Analizarea incidentelor de mediu anterioare, non-conformităţilor şi abaterilor; şi • Feed-back direct de la angajaţi şi contractori. Instruire privind Sistemul de Management de Mediu Pentru a asigura conştientizarea, utilizarea şi acceptarea generalizată a SMM şi a standardelor asociate, va trebui ca toţi angajaţii şi contractorii care vor utiliza sistemul să participe la un scurt program de instruire. Instruirea de mediu Odată ce matricea privind instruirea este completată, sesiunile de instruire de mediu vor trebui prioritizate şi elaborate în funcţie de cele mai semnificative impacturi de mediu (adică problemele care au cele mai semnificative impacturi de mediu vor trebui abordate mai întâi). Instruire, conştientizare şi competenţă Compania trebuie să asigure instruirea de mediu doar pentru acei contractanţi şi furnizori care se află sub controlul său direct. În plus faţă de instruirea de mediu internă, compania poate lua în considerare opţiunea de a trimite angajaţii la cursuri externe specifice legate direct de activităţile lor de lucru. Angajaţii din departamentul de mediu trebuie să participe la cursuri relevante care să le permită să fie la curent cu practicile curente din industria extractivă, şi să permită transferul informaţiilor şi tehnologiilor între organizaţii. Evaluarea eficacităţii instruirii de mediu Este esenţial să fie analizată eficacitatea programelor de instruire. Toate departamentele trebuie să evalueze competenţa angajaţilor şi contractorilor pentru desfăşurarea activităţilor lor în conformitate cu informaţiile prevăzute în programele de instruire. Acest lucru se poate realiza prin: • Utilizarea de chestionare şi teste după încheierea cursurilor de instruire; • Observarea practicilor de lucru; • Includerea cerinţelor de mediu în analizele de performanţă. Înregistrările privind instruirea de mediu Este foarte important să fie păstrate înregistrările privind instruirea pentru toţi angajaţii care participă la cursuri de instruire de mediu interne sau externe, în scopul auditării. Aceste înregistrări ar trebui să fie integrate cu sistemele existente de înregistrare a cursurilor de instruire din cadrul companiei.

În cadrul auditurilor compania trebuie de asemenea să arate că s-au păstrat înregistrări privind participarea contractorilor la cursurile de instruire de mediu. Referinţe: Matricea de instruire. Legături: Lista de participare la cursuri. Matrice privind programul de instruire în perioada 20--/ 20-Tipul de instruire Audienţa Scop Programul propus Programul propus

III.Comunicare Comunicarea şi raportarea în cadrul companiei sunt componente esenţiale ale oricărui sistem de management eficient. O slabă comunicare se va dovedi păgubitoare pentru orice sistem de management. Un management de mediu eficient va necesita o comunicare eficientă, atât internă cât şi externă. Raportarea cuprinde în special rezultatele monitorizării, rapoartele privind neconformităţile, rapoartele privind accidentele, rezultatele auditurilor de mediu, concluziile inspecţiilor interne de mediu şi progresul realizat în implementarea rezultatelor auditului. Complexitatea sistemului de raportare va depinde de fiecare organizaţie şi de activităţile desfăşurate. În companiile mari sistemul de comunicare trebuie să fie amplu, deoarece conducerea se află de multe ori departe de activităţile de exploatare propriu-zise, atât din punct de vedere geografic cât şi operaţional. În companiile mai mici raportarea poate consta din informări sumare prezentate periodic la şedinţele conducerii. Responsabilităţile şi sistemele de raportare îi ajută pe angajaţi prin definirea clară a responsabilităţilor acestora şi furnizarea de informaţii. Acestea nu ar trebui să obstrucţioneze activităţile de producţie prin generarea unei birocraţii inutile. Menţinerea sistemelor focalizate ar trebui să fie o prioritate la momentul elaborării acestora, iar eficienţa lor ar trebui să fie analizată periodic. Pentru asigurarea unei comunicări interne eficiente în cadrul unei companii, ar trebui stabilite fluxuri de informaţii atât de sus în jos cât şi invers, precum şi între diferite structuri la acelaşi nivel. Este important ca astfel de fluxuri de informaţii să ajungă la toţi angajaţii, de la toate nivelurile organizaţionale, permiţând astfel fiecăruia să contribuie cu idei pe baza cunoştinţelor lor practice asupra proceselor şi activităţilor pe care le desfăşoară. Comunicarea externă este de asemenea o componentă esenţială a unui SMM corespunzător; aflarea şi luarea în considerare a opiniilor părţilor externe (autorităţile, comunităţile locale, clienţii etc.) ajută la construirea unei imagini publice mai bune a organizaţiei, şi la abordarea oricăror probleme potenţiale cu părţile externe interesate, încă dintr-o fază timpurie. Astfel un SMM eficient ar trebui să includă proceduri pentru : - Comunicarea internă (între diferite niveluri şi funcţii din cadrul companiei), şi - Solicitarea, primirea, documentarea şi răspunsul la comunicările externe.
Recomandări: • Informaţi-i pe angajaţi în legătură cu sarcinile şi responsabilităţile lor, şi în acelaşi

timp şi despre motivele pentru care aceste sarcini sunt necesare Fluxurile de informaţii către angajaţi ar trebui să fie simple, concise şi precise

Introduceţi proceduri de răspuns la solicitări într-un mod simplu şi operativ, precum şi proceduri de înregistrare şi stocare în arhive a documentelor aferente acestor comunicări

EXEMPLU Procedură pentru comunicarea internă şi externă Scop: În concordanţă cu aspectele de mediu şi cu sistemul de management de mediu, această procedură prezintă în detaliu sistemul adoptat de companie pentru comunicarea internă şi externă cu toate persoanele relevante, şi pentru menţinerea unor sisteme de primire, documentare şi răspuns la comunicările relevante din partea părţilor interne, externe sau a altor părţi interesate. Domeniul de aplicare: Această procedură trebuie adoptată de toţi angajaţii, în legătură cu activităţile, produsele şi serviciile companiei. Responsabilităţi: Coordonatorul SMM este responsabil pentru asigurarea comunicării acestei proceduri către toţi angajaţii. Coordonatorul SMM este responsabil pentru menţinerea acestei proceduri. Definiţii: Părţi interesate – Persoane sau grupuri care au un interes în legătură cu impacturile de mediu ale produselor, activităţilor sau serviciilor companiei. Aceştia includ autorităţile, locuitorii din zonă, angajaţii, acţionarii, asiguratorii, clienţii, grupurile de mediu şi publicul larg (adaptat după ISO 14001). Procedură: În cele ce urmează este descrisă procedura pentru toate comunicaţiile, atât interne cât şi externe, pe probleme de mediu, siguranţă şi sănătate. Aspectele care pot fi comunicate sunt: rezultatele auditurilor, informaţii privind eventualele emisii ]n mediu, generarea de deşeuri, informaţii privind accidentele, contaminarea solului, evaluarea riscurilor, informaţii despre controale etc. Comunicarea internă Informaţiile privind generarea de deşeuri vor fi prezentate trimestrial. Evoluţia programului de mediu şi alte date actualizate privind mediul vor fi prezentate periodic la panoul cu buletinul de Ştiri de Mediu. Informaţiile privind accidentele sunt actualizate lunar. Alte actualizări privind siguranţa şi sănătatea muncii vor fi prezentate periodic la panoul cu buletinul de ştiri de protecţia muncii. Informaţiile de mediu, de sănătatea şi siguranţa muncii vor fi comunicate utilizând diferite mijloace, incluzând, dar fără a se limita la: • Anunţuri la panoul de informare; • Şedinţe de informare; • Reţele locale pe calculator; • Manuale pentru angajaţi; • Afişe / bannere; • Distribuţie prin e-mail. Comunicarea externă Comunicarea proactivă este încurajată pentru a furniza comunităţii informaţii privind oricare sau toate din următoarele impacturile de mediu potenţiale sau efective: • deversări de ape din mină sau ape pluviale în receptori locali;

pomparea apelor de mină şi influenţele asupra regimului apelor subterane din zonă; • generarea de pulberi de la activităţile de exploatare şi procesare; • generarea de zgomot de la activităţile de exploatare şi procesare; • transportul rutier; • orice impacturi potenţiale asupra unor situri arheologice sau de patrimoniu; • impacturi asupra vegetaţiei şi faunei care rezultă din exploatare; • impactul vizual al haldelor de steril şi iazurilor de decantare. Primirea şi procesarea • Primirea tuturor comunicaţiilor de la părţile externe interesate. • Analiza şi înregistrarea tuturor comunicărilor relevante. • Răspunsul la comunicările care intră în acest domeniu de responsabilitate. • Transmiterea mai departe a comunicărilor către alte departamente responsabile, inclusiv, dar nu numai, la departamentul central de mediu şi protecţia muncii. Comunicări privind aspectele semnificative de mediu şi protecţia muncii Toate comunicările externe privind aspectele semnificative de mediu, siguranţa şi protecţia muncii, for fi documentate prin minute. Referinţe: Nu există. Legături: - Managementul de mediu privind performanţa contractorilor; - Planurile de management de mediu; - Politica de mediu; - Obiectivele, ţintele şi indicatorii cheie de performanţă.
IV.Documentaţia Sistemului de Management de Mediu

Toate strategiile, politicile, responsabilităţile şi procedurile ar trebui să fie clar documentate. Compania ar trebui de asemenea să documenteze şi să reţină detaliile privind diferitele programe şi iniţiative desfăşurate în cadrul programului SMM. Documentaţia reprezintă o referinţă utilă atât pentru conducere cât şi pentru angajaţi, şi este preferabil să fie elaborată într-o formă care să poată fi prezentată şi părţilor externe, cum ar fi autorităţile, cetăţenii interesaţi, sau chiar acţionarii companiei, ca o dovadă a angajamentului companiei pentru managementul de mediu. Documentaţia de SMM poate deveni confuză dacă nu este bine structurată. Sistemul de documentaţie recomandat este unul ierarhic, cu mai multe niveluri. Piramida din Figura 4 ilustrează abordarea recomandată. Forma de piramidă sugerează cel mai bine volumul de informaţii, gradul de specificitate şi numărul de pagini incluse în fiecare secţiune, care devin din ce în ce mai mari pe măsură ce se înaintează de la vârful la baza piramidei.
Politic a Manual SMM Proceduri Instrucţiuni de lucru Înregistrări de mediu şi de SMM

Model de documentaţie SMM ierarhizată Documentaţia SMM constă în mod normal din cinci niveluri de documentaţie: Nivelul 1 – Politica de mediu. Politica de mediu reprezintă o declaraţie a intenţiilor şi principiilor organizaţiei în legătură cu performanţa sa de mediu. Nivelul 2 – Manualul SMM. Acesta reprezintă un ”itinerar” sau o descriere care prezintă pe scurt modul în care componentele unui SMM îmbinate pot constitui un instrument foarte util. Un Manual de SMM (a) descrie elementele esenţiale ale sistemului (şi modul în care sunt legate unul de altul), şi (b) oferă îndrumări privind documentaţia asociată. Manualul ar trebui să conţină: - Politica de mediu; - Listele de control de la inspecţiile de mediu lunare; - Responsabilităţile de mediu şi fişele de sarcini pentru amplasament, sau referinţe la documentele ce conţin fişele de sarcini; - Structura de raportare pentru fiecare raport sau sistem de informaţie; - Ţintele şi obiectivele pentru amplasament; - Fişe sintetice sub formă tabelară pentru ţinte, obiective şi reglementări; - Procesul de elaborare şi structura planului de management de mediu; - Programul de monitorizare a emisiilor; - Procedurile de sistem, operaţionale şi de urgenţă; - O listă a tuturor registrelor de pe amplasament şi a responsabilităţilor de păstrare a fiecăruia, cum ar fi registrul de instruire a angajaţilor, registrul de evidenţa a substanţelor chimice, registrul de sesizări din partea comunităţii şi răspunsuri la acestea etc. Nivelul 3 – Proceduri. Acesta este clasificat în: (a) proceduri la nivel de amplasament sau proceduri de sistem, şi (b) proceduri operaţionale şi de urgenţă, proceduri specifice pentru procesele şi activităţile companiei. Aceste proceduri definesc autoritatea, responsabilităţile şi răspunderea pentru implementarea şi urmărirea SMM. Nivelul 4 – Instrucţiunile de lucru pentru SMM. Aceste instrucţiuni sunt instrucţiuni de lucru detaliate, specifice, care descriu metodele de atingere a obiectivelor de mediu, şi în final, de conformare cu politica de mediu. Aceste instrucţiuni sunt specifice pentru fiecare activităţi şi procese individuale, şi se adresează nivelului lucrătorilor. Nivelul 5 – Înregistrări. Înregistrările trebuie menţinute pentru a monitoriza performanţa SMM şi pentru a demonstra organismului de certificare că SMM funcţionează. Mai multe elemente ale sistemului de management de mediu necesită păstrarea înregistrărilor afrente. Recomandări: • Documentaţie SMM poate fi păstrată fie pe hârtie, fie electronic. Avantajele formatului electronic constau în uşurinţa de actualizare, controlul accesului, şi asigurarea utilizării celor mai noi versiuni ale documentelor de către toţi utilizatorii • Documentaţia pentru Sistemul de Management de Mediu ar trebui să fie astfel elaborată încât să fie simplă şi uşor de utilizat. Manualul SMM ar trebui să fie menţinut concis şi schematic şi nu să includă toate documentele de sistem, fiind făcute referiri la alte documente pentru detalii. • Ar trebui introduse proceduri pentru actualizarea şi îmbunătăţirea sistemului de câte ori este necesar. Din acest motiv manualul SMM ar trebui să fie menţinut

concis, pentru a evita actualizarea sa pentru orice astfel de modificări aduse sistemului. EXEMPLU- Schiţă de model de Manual SMM şi de alte documente SMM Manualul SMM de bază • Index / Istoricul revizuirilor / Lista de distribuţie • Politica de mediu • Descrierea modului în care sistemul abordează fiecare din elementele SMM (şi legăturile dintre aceste elemente) - Cum identificăm aspectele de mediu semnificative - Cum avem acces la, şi cum analizăm cerinţele legale şi de altă natură - Cum stabilim şi menţinem obiectivele şi ţintele - Cum suportă structura organizaţională Sistemul de Management de Mediu (scheme cu structura organizaţională, responsabilităţile-cheie) - Cum îi instruim pe angajaţi şi asigurăm competenţa - Cum comunicăm (intern şi extern) - Cum controlăm documentele SMM - Cum identificăm procesele cheie şi elaborăm mecanisme de control pentru acestea - Cum ne pregătim pentru şi cum răspundem la situaţii de urgenţă - Cum monitorizăm caracteristicile cheie ale operaţiilor şi activităţilor - Cum identificăm, investigăm şi corectăm neconformităţile - etc. Descrierea Programului de Management de Mediu • Obiective şi ţinte anuale • Planuri de acţiune (pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor) • Urmărirea şi măsurarea progresului realizat Procedurile SMM • Index / Istoricul revizuirilor / Lista de distribuţie • Proceduri la nivel de organizaţie (pentru unele elemente ale SMM poate exista mia mult de o procedură) - Identificarea aspectelor de mediu - Accesul la cerinţele legale şi de altă natură - Instruire, conştientizare şi competenţă - Comunicare internă şi externă - Controlul documentelor - Pregătirea şi răspunsul la situaţii de urgenţă - Monitorizarea şi măsurarea progresului - Acţiuni corective şi preventive - Managementul înregistrărilor - Auditarea SMM - Analiza efectuată de management • Proceduri / Instrucţiuni de lucru pentru operaţii sau activităţi specifice (Proceduri Operaţionale şi de Urgenţă) (Acestea sunt doar exemple) - Gestionarea deşeurilor - Epurarea apelor uzate - Închiderea şi reabilitarea

- etc. Alte documente de SMM - Planuri de răspuns la situaţii de urgenţă - Registru cu sesizările din partea comunităţii şi răspunsurile la acestea etc. V.Controlul documentelor Un SMM utilizează diferite documente (proceduri, instrucţiuni de lucru, formulare, schiţe şi altele). Fără un mecanism de gestionare a acestor documente de SMM, organizaţia nu poate fi sigură că angajaţii utilizează instrumentele corecte. Pentru a asigura utilizarea documentelor corespunzătoare de către toţi, organizaţia ar trebui să introducă o procedură care să descrie modul în care aceste documente sunt controlate. Implementarea acestei proceduri ar trebui să asigure: • Ca documentaţia aferentă Sistemului de Management de Mediu să fie accesibilă pentru angajaţi; • Ca documentaţia să fie revizuită periodic pentru a asigura corespondenţa sa permanentă cu situaţia reală; • Dacă au fost aduse modificări documentaţiei, versiunile actualizate ar trebui să fie disponibile şi accesibile pentru angajaţi, împreună cu documentaţia originală; • Documentele care nu mai sunt valabile ar trebui să fie îndepărtate din sistem, pentru a evita utilizarea lor din greşeală de către angajaţi. Procedura ar trebui să desemneze responsabilitatea şi autoritatea pentru elaborarea documentelor, modificarea şi menţinerea lor la zi. Cu alte cuvinte, procedura trebuie să specifice clar cine poate efectiv să genereze şi să modifice documentele, precum şi procesele respective. Recomandări: • Care documente SMM ar trebui controlate? Trebuie luate în considerare următoarele: Politica de mediu; Obiectivele şi ţintele; Atribuţiile, responsabilităţile şi autorităţile; documentul care descrie SMM („Manualul”); Procedurile la nivel de sistem; Procedurile operaţinale / instrucţiunile de lucru; Planurile asociate (cum ar fi planurile de răspuns la situaţii de urgenţă) • Ar trebui determinat numărul efectiv de copii ale documentelor SMM necesar şi locaţia lor optimă pentru a asigura accesul cel mai uşor pentru angajaţi • O opţiune pentru documentaţia SMM poate consta în elaborarea ei în format electronic, în cazul în care compania dispune de o reţea de calculatoare accesibilă pentru toţi angajaţii. Această variantă permite gestionarea şi actualizarea mai uşoară a documentelor, şi în acelaşi timp este mai „prietenoasă pentru mediu”. • Manualul de SMM ar trebui să includă o listă a tuturor documentelor elaborate în cadrul SMM (un index de control al documentelor), inclusiv versiunile lor ulterioare şi actualizările. În cazul în care au fost distribuite către angajaţi mai multe exemplare din acelaşi document (în format pe hârtie), se va elabora o listă de distribuţie cu toţi angajaţii care au primit documentul respectiv. • Modificările şi actualizările documentelor SMM ar trebui scose în evidenţă (de exemplu prin utilizarea literelor îngroşate sau a culorilor), pentru a permite o citire mai uşoară a actualizărilor. EXEMPLU Procedură pentru Controlul Documentelor SMM

Scop: Această procedură introduce un proces de revizuire, distribuţie şi implementare a documentelor care descriu şi controlează SMM din cadrul Companiei. Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică următoarelor documente (şi modificărilor acestora) care trebuie controlate: Manualul de mediu; Procedurile de sistem; Procedurile operaţionale şi instrucţiunile de lucru; Formularele, listele de control, schiţele utilizate în scopuri legate de SMM. Responsabilităţi: Coordonatorul SMM păstrează listele de distribuţie a documentelor şi este responsabil cu îndepărtarea documentelor controlate vechi din toate punctele de emitere şi utilizare, şi cu luarea măsurilor care să asigure că modificările aduse documentelor controlate sunt înţelese, distribuite şi comunicate către persoanele implicate din cadrul companiei. Definiţii: Nu există. Procedură: Manualul SMM: 1. Două copii ale Manualului SMM se află în biroul Coordonatorului SMM. Doar o copie controlată poate părăsi biroul său. Distribuţia Manualului SMM este responsabilitatea Coordonatorului SMM. 2. Copiile controlate trebuie să poarte ştampila "Exemplar controlat" cu data distribuţiei. 3. Angajaţii care deţin o copie controlată a Manualului SMM răspund pentru păstrarea sa în siguranţă. 4. Coordonatorul SMM poate distribui şi copii necontrolate. Toate copiile necontrolate trebuie să poarte ştampila "Exemplar necontrolat - doar pentru referinţă". Proceduri SMM: 1. Procedurile SMM sunt controlate conform Procedurii # şi sunt responsabilitatea Coordonatorului SMM (sau persoanei numite în acest scop). 2. Distribuţia Procedurilor SMM este specificată în Lista de Distribuţie. 3. Coordonatorul SMM este responsabil pentru distribuţia procedurilor noi şi revizuite. O copie a Listei de Distribuţie este semnată şi datată. Această copie este păstrată cel puţin un an. 4. Copiile controlate vor purta ştampila "Exemplar controlat", cu data distribuţiei. 5. Angajaţii care deţin copii controlate are Procedurilor SMM sunt responsabili pentru semnarea Listei de Distribuţie şi pentru păstrarea în siguranţă a exemplarelor controlate. 6. Controlul formularelor, listelor de verificare şi schiţelor utilizate în scopul SMM urmează acelaşi proces ca şi cel descris în paşii 1-5 de mai sus. Proceduri operaţionale şi instrucţiuni de lucru 1. Procedurile operaţionale şi instrucţiunile de lucru sunt controlate conform Procedurii #, şi responsabilitatea pentru acestea revine Coordonatorului SMM (sau persoanei numite în acest scop). 2. Distribuţia procedurilor operaţionale şi a instrucţiunilor de lucru este specificată în Lista de Distribuţie. Copiile controlate poartă ştampila "Exemplar controlat" cu data de distribuţie. 3. Coordonatorul SMM este responsabil cu distribuţia procedurilor şi instrucţiunilor de lucru noi şi revizuite. O copie a Listei de Distribuţie este semnată şi datată de către Coordonatorul SMM, şi iniţializată de fiecare primitor. Această copie este păstrată cel puţin un an.

4. Managerii de departamente sau operaţii sunt responsabili pentru coordonarea şi punerea în aplicare a procesului de implementare a procedurilor şi instrucţiunilor de lucru în zonele lor de responsabilitate, precum şi pentru documentarea eventualelor sesiuni de instruire care rezultă. Înregistrările aferente acestor sesiuni de instruire vor fi păstrate în cadrul înregistrărilor privind instruirea angajaţilor. Referinţe: - Lista documentelor controlate - Model de procedură standard Legături: - Documentele scoase din uz - Comunicarea privind documentele noi / revizuite. VI.Controlul operaţional Pentru a asigura respectarea de către Companie a angajamentelor din cadrul politicii de mediu, unele operaţii şi activităţi trebuie să fie controlate. În cazul în care operaţiile sau activităţile sunt complexe şi/sau impacturile potenţiale de mediu sunt semnificative, măsurile de control ar trebui să includă proceduri documentate. Procedurile pot sprijini compania în gestionarea aspectelor sale de mediu semnificative, asigurarea conformării legislative şi atingerea obiectivelor de mediu. De asemenea procedurile pot avea un rol esenţial în instruirea angajaţilor. Controlul operaţional poate fi control defalcat în două planuri, controlul tehnic şi controlul de management.

Control operaţional Stabilirea Acţiuni Acţiuni corective corective

Monitorizare Monitorizare

Verificare Verificare

Flux de intrare

Proces Proces

Flux de ieşire

Model de control operaţional (Sursă: “The ultimate implementation guide for QMS & EMS”, Euromines, 2005 [4])

Exemple de activităţi şi operaţii care pot necesita control operaţional: - gestionarea / eliminarea deşeurilor - utilizarea explozivilor - utilizarea cianurilor la minele de aur - depozitarea şi manipularea materiilor prime şi substanţelor chimice

-

întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor epurarea apelor uzate
managementul contractorilor.

Procedura (procedurile) de control operaţional trebuie să fie elaborate pentru acele activităţi care pot contribui la aspectele semnificative efective sau potenţiale. Aceste proceduri trebuie: 1. Să acopere situaţiile în care absenţa lor ar putea duce la devieri de la politica de mediu, de la obiective şi ţinte; 2. Să stipuleze criterii de operare. 3. Să identifice aspectele de mediu semnificative legate de bunurile şi serviciile utilizate de companie, şi să comunice procedurile şi cerinţele relevante furnizorilor şi contractorilor. Procedurile ar trebui să acopere funcţionarea normală, funcţionarea în condiţii deosebite şi situaţiile de urgenţă. Clauzele de mediu cuprinse în procedurile operaţionale de mediu existente vor necesita suficientă informaţie pentru a permite personalului care efectuează aceste sarcini să le identifice pe acelea care au un impact real sau potenţial asupra mediului. Sunt necesare suficiente detalii pentru a permite personalului să îndeplinească aceste sarcini într-un mod care nu are nici un impact sau are impact minim asupra mediului. Recomandări: • Sugestii pentru scrierea procedurilor operaţionale de mediu (POM): - Trebuie mai întâi înţeles procesul existent. Se va începe cu o diagramă de proces, dacă este disponibilă. Dacă este posibil se va porni de la procedurile neoficiale existente. - Acordaţi atenţie paşilor necesari pentru o implementare consistentă. - Utilizaţi un format şi o abordare consistente. - Analizaţi procedurile în variantă preliminară cu angajaţii care urmează să le implementeze. (Sau, şi mai bine, solicitaţi angajaţilor să contribuie la elaborarea procedurilor). - Menţineţi procedurile simple şi concise. Detaliile excesive nu oferă un control mai bun şi pot duce la confuzia utilizatorului. - Existenţa procedurilor operaţionale de mediu relevante trebuie comunicate tuturor angajaţilor noi şi principalilor contractori în timpul instructajului pe amplasament - În procesul de instruire a angajaţilor şi contractorilor cu privire la folosirea POM, este critic de specificat modul în care aceste proceduri sunt denumite şi locul în care pot fi găsite. Acolo unde este posibil, POM trebuie să fie disponibile acolo unde trebuie folosite - Este esenţial să aibă loc revizuirea periodică a clauzelor de mediu din POM existente pentru a evalua dacă procedurile sunt urmate de personal şi de contractori şi dacă încă se menţin relevante şi eficace. EXEMPLU -Procedură de control operaţional Scop: Această procedură stabileşte modurile de control operaţional pentru acele activităţi care sunt asociate aspectelor de mediu semnificative identificate. Implementarea acestei proceduri va ţine sub control situaţiile în care absenţa unor astfel de proceduri ar putea duce la abateri de la politica de mediu, obiectivele şi ţintele de mediu, şi va asigura un mecanism de stipulare a unor criterii de operare.

Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor companiilor care trebuie să elaboreze, să implementeze, să menţină şi să actualizeze documentaţia şi alte cerinţe legate de controlul operaţional. Responsabilităţi: Responsabilul de Mediu de pe amplasament. - Elaborează şi menţine Procedurile Operaţionale de Mediu (POM) - Asigură implementarea POM şi aplicarea lor de către angajaţi şi contractori; Directorii de departamente - Asigură ca angajaţii să fie conştienţi de, şi să aplice POM - Contribuie la elaborarea POM. Directorul General - Aprobă POM pentru amplasament Definiţii: Control operaţional - Proces de stabilire şi menţinere a unui control asupra operaţiilor, problemelor şi impacturilor de mediu, prin utilizarea unor proceduri documentate şi asigurarea instruirii corespunzătoare a angajaţilor şi contractorilor etc. Procedură: Toate companiile trebuie să includă clauze de mediu sau cerinţe de mediu în Procedurile Operaţionale de Mediu (POM) sau în Instrucţiunile de Lucru (IL) existente. POM trebuie să fie documentate pentru: - Toate activităţile care ar putea avea un impact asupra mediului dacă nu sunt desfăşurate corect (de ex. manipularea materialelor periculoase); - Toate activităţile care trebuie să poată fi repetate pentru a asigura de fiecare dată acelaşi nivel de calitate (de ex. prelevarea probelor de apă); - Toate aspectele de mediu semnificative pentru amplasament. Unde este posibil planurile operaţionale de management ar trebui utilizate şi actualizate conform cerinţelor. Clauzele de mediu trebuie să fie introduse de Directorii de Departamente respectivi în POM existente, pentru a asigura desfăşurarea acelor activităţi fără nici un impact sau cu un impact de mediu redus. Directorii de departamente trebuie să identifice şi să comunice Responsabilului de Mediu toate procedurile operaţionale relevante, precum şi un program de actualizare a acestora. POM trebuie să fie simple şi uşor de urmat. POM trebuie elaborate în colaborare cu angajaţii care urmează să le utilizeze, pentru a asigura ca procedurile să fie relevante şi să poată fi puse în practică. Existenţa POM trebuie să fie comunicată la toate sesiunile de instruire a noilor angajaţi şi la cele de instruire pe problematică de mediu, şi trebuie de asemenea să se menţioneze locul unde aceste proceduri sunt păstrate. POM la nivel de departament vor fi păstrate în locurile unde vor fi şi utilizate, o copie fiind păstrată în cadrul Manualului SMM. POM vor fi revizuite periodic pentru a asigura că sunt încă relevante şi că sunt puse în practică. Acest lucru se va face prin procesul de auditare. Modificările vor fi apoi puse în practică printr-un program de îmbunătăţiri de mediu. Referinţe: - Program de Îmbunătăţiri de Mediu - Procedură de monitorizare - Procedură de audit Legături: Procedurile Operaţionale de Mediu (POM).

VII.Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns Oricât de bine pregătită ar fi o companie , există totuşi posibilitatea de apariţie a unor accidente şi a altor situaţii de urgenţă. Astfel compania trebuie să evalueze sistematic riscul total legat de potenţialele situaţii de urgenţă care pot surveni, şi apoi să elaboreze planuri şi proceduri care să asigure un răspuns corespunzător al Companiei la situaţiile neaşteptate sau accidentale. Pregătirea şi răspunsul eficiente pot duce la scăderea accidentărilor, la prevenirea sau minimizarea impacturilor de mediu, la protecţia angajaţilor şi vecinilor, la reducerea pagubelor materiale şi minimizarea timpului de nefuncţionare. Într-un context de mediu, o situaţie de urgenţă este definită ca un eveniment anormal care duce la o încălcare a cerinţelor legislative de mediu şi la pagube potenţial semnificative asupra mediului. Din determinarea aspectelor şi impacturilor de mediu ale companiei, un proces se poate desfăşura în două categorii de condiţii: condiţii normale şi condiţii anormale de funcţionare. Dacă impacturile de mediu potenţiale în caz de condiţii anormale de funcţionare sunt semnificative, atunci aceste condiţii anormale se transformă într-o situaţie de urgenţă. Cauze posibile ale situaţiilor de urgenţă (lista nu este exhaustivă) : Problemele legate de scurgeri pe parcursul desfăşurării activităţii care pot avea efecte asupra mediului înconjurător din imediata apropiere. Zonele de pe amplasament afectate de poluarea istorică . Contaminarea apei subterane Generarea de deşeuri, reducerea şi identificarea fluxurilor de deşeuri Determinarea şi monitorizarea calităţii solului şi a apei subterane Evaluarea solurilor contaminate cu substanţe periculoase Monitorizarea cuprinzătoare a terenurilor unde sunt eliminate deşeuri Monitorizarea chimică, bacteriologică şi radiologică a şlamului şi apelor uzate industriale şi municipale, deversate în apele de suprafaţă, în apa subterană sau pe sol. Analiza şi controlul emisiilor şi imisiilor atmosferice Determinarea poluanţilor din mediul geologic. Monitorizarea şi controlul zgomotului şi vibraţiilor pe amplasament și în zonele limitrofe. Refacerea şi reabilitarea zonelor de pe amplasament afectate de poluare. Abordarea optimă constă în primul rând în evitarea situaţiilor de urgenţă prin minimizarea şanselor apariţiei unui eveniment anormal cu consecinţe extreme. Odată minimizate riscurile pe cât posibil, următoarea etapă constă în elaborarea unei strategii de abordare a situaţiilor de urgenţă (un plan pentru situaţii de urgenţă) şi a acţiunilor specifice pentru fiecare situaţie de urgenţă (procedurile şi instrucţiunile de lucru). Compania ar trebui să stabilească şi să menţină o procedură care: 1. să identifice potenţialele accidente şi situaţii de urgenţă; 2. să răspundă la accidente şi situaţii de urgenţă; 3. să prevină şi să reducă impacturile de mediu care pot fi asociate cu aceste situaţii; 4. să analizeze să şi revizuiască, când este necesar, procedurile de pregătire şi de răspuns la situaţii de urgenţă, în special după apariţia unui accident sau situaţie de urgenţă.

În elaborarea procedurilor de pregătire şi răspuns la situaţii de urgenţă pentru o companie , ar trebui luate în considerare următoarele aspecte [4]: - Substanţele lichide şi gazele (naturale) inflamabile, rezervoarele de depozitare, gazele sub presiune şi măsurile de prevenire a scurgerilor sau deversărilor accidentale. De asemenea, măsurile care trebuie luate în cazul survenirii unui astfel de eveniment; - Cel mai probabil tip şi dimensiune a situaţiilor de urgenţă sau a accidentelor; - Metoda cea mai corespunzătoare pentru a răspunde unui accident sau unei situaţii de urgenţă; - Planuri de comunicare internă şi externă; - Acţiunile necesare pentru reducerea efectelor negative asupra mediului; - Acţiunile de reducere a impacturilor şi de răspuns care trebuie întreprinse în cazul diferitelor tipuri de accidente; - Necesitatea efectuării unor investigaţii post-accident pentru a permite iniţierea unor acţiuni corective şi preventive; - Verificarea periodică a procedurii de răspuns la situaţii de urgenţă; - Instruirea angajaţilor privind răspunsul la situaţii de urgenţă; - O listă a personalului cheie şi a instituţiilor care pot oferi ajutor, inclusiv date de contact (de ex. brigada de pompieri, servicii de curăţare a scurgerilor, organizaţii de salvare, alte organizaţii care oferă ajutor, autorităţile locale, pentru evacuări sau avertizare); - Căile de evacuare şi punctele sigure de adunare; - Potenţialul de apariţie a unei situaţii de urgenţă la instalaţii aflate în apropiere, care pot afecta amplasamentul minei; - Posibilitatea asistenţei reciproce de la organizaţiile învecinate. Pot fi obţinute informaţii utile din fişele de siguranţă ale materialelor, schiţele instalaţiilor, diagramele de proces, diagramele privind reţelele de conducte şi echipamentele, codurile şi standardele de proiectare şi specificaţiile sistemelor de siguranţă. În FIŞA nr. 15 este prezentat un exemplu de Procedură de Pregătire şi Răspuns pentru situaţii de urgenţă. Recomandări: • Instruiţi angajaţii pentru răspunsul rapid. Există trei componente esenţiale ale răspunsului rapid: resursele necesare; un sistem eficace de monitorizare; şi exerciţii de instructaj realiste • Utilizaţi experienţa dobândită şi acţiunile legate de alte sisteme (de ex. pentru problemele de sănătatea şi siguranţa muncii) • Afişaţi copii ale planului pentru situaţii de urgenţă (sau cel puţin numele de contact principale şi numerele de telefon) în mai multe locuri de pe amplasament, şi în special în zonele unde există pericole semnificative. Includeţi numerele de telefon ale coordonatorului pentru situaţii de urgenţă de pe amplasament, pe cele de la brigada locală de pompieri, poliţie, spital, echipajele de salvare şi alte organisme, după caz. EXEMPLU- Procedură de Pregătire şi Răspuns la Situaţii de Urgenţă Scop : Această procedură prezintă activităţile necesare pentru: 1) Planificarea şi pregătirea pentru o potenţială urgenţă de mediu care poate reprezenta o ameninţare imediată şi semnificativă pentru populaţie şi/sau pentru mediu. 2) Modul de răspuns la astfel de situaţii în cazul în care un astfel de eveniment este iminent sau se produce.

De asemenea această procedură identifică programele şi îndrumarele existente pentru sprijinirea acestor activităţi. Domeniul de aplicare: Această procedură acoperă toate activităţile şi procesele din cadrul companiei. Procedura se aplică la acţiunile tuturor angajaţilor din cadrul companiei, precum şi serviciilor şi produselor livrate de furnizori şi subcontractori, pe perioada în care aceştia lucrează pe amplasamentul. Responsabilităţi: Coordonarea acţiunilor de răspuns la situaţii de urgenţă se va face în conformitate cu Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă aplicabil. Toţi angajaţii de pe amplasament sunt responsabili pentru identificarea potenţialelor condiţii, practici sau activităţi care ar putea genera o situaţie de urgenţă, şi pentru comunicarea acestor observaţii către superiorul lor sau Responsabilul de mediu. Angajaţii vor notifica imediat biroul de control de pe amplasament în legătură cu orice condiţii de urgenţă apărute sau iminente. Definiţii: Incidentele de urgenţă sunt definite ca fiind acele incidente care implică un risc ridicat pentru sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi a publicului, şi o ameninţare semnificativă pentru mediu. Procedură Planificarea şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă Activităţile de planificare şi pregătire pentru situaţii de urgenţă desfăşurate de companie includ: - Actualizarea planurilor de răspuns la situaţii de urgenţă; - Instruirea angajaţilor; - Analiza evenimentelor şi accidentelor survenite pe amplasament şi la alte instalaţii similare din cadrul sau din afara companiei. - Derularea de exerciţii de simulare; - Efectuarea unor audituri de sănătatea şi protecţia muncii şi de mediu pentru identificarea unor puncte unde sunt necesare acţiuni corective sau preventive, sau îmbunătăţiri; - Coordonarea cu autorităţile locale; - Coordonarea cu vecinii. Pericolele de mediu potenţiale sau activităţile care ar putea genera o situaţie de urgenţă ar trebui să fie identificate în cadrul Analizei Conducerii, cu implicarea Responsabilului de Mediu şi a Echipei de Siguranţă de pe amplasament. O analiză similară ar trebui să aibă loc şi în cazul în care survine o modificare majoră la echipamente sau procese. Orice modificări ale politicilor, procedurilor sau instrucţiunilor pentru reducerea şanselor de apariţie a unei situaţii de urgenţă vor fi comunicate tuturor angajaţilor de pe amplasament şi a altor părţi afectate cât se poate de repede, şi de asemenea vor fi încorporate în programul de instruire de mediu al companiei. Toate modificările ar trebui să fie documentate în conformitate cu Controlul Documentelor. Planuri de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Procedurile curente de răspuns la situaţii de urgenţă includ: - Planul de răspuns la situaţii de urgenţă - Manualul de răspuns la apariţia unor scurgeri neprevăzute - Procedura de urgenţă pentru deversări de substanţe chimice - Sistem de evaluare a pericolelor chimice

- Program de siguranţă şi inspecţii - Plan în caz de funcţionare defectuoasă şi pentru reducerea pagubelor - Sistem de monitorizare continuă a emisiilor şi raportare privind situaţiile de întrerupere, avaria sau funcţionare defectuoasă - Manual de operare privind gestionarea scurgerilor de mercur/ Codul de operare cu cianuri - Manual de lucru în birouri - siguranţă şi securitate Aceste documente şi planuri vor fi menţinute în conformitate cu cerinţele legislative, şi cu cele existente la nivel de companie, filială sau amplasament. Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă desfăşurate de angajaţii companiei sau de alţi angajaţi vor trebui întreprinse în limitele nivelurilor de instruire existente, competenţelor, protecţiei personale, politicilor şi reglementărilor aplicabile. Asistenţa externă va fi solicitată în conformitate cu planul de răspuns la situaţii de urgenţă corespunzător. Echipamente pentru răspunsul la situaţii de urgenţă Echipamentele de răspuns la situaţii care ar putea fi necesare în caz de scurgeri sau alte eliminări accidentale se află pe terenul companiei. Aceste locaţii sunt identificate în Manualele de Răspuns la Scurgeri Accidentale. Aceste echipamente vor fi verificate periodic pentru a se asigura că sunt depozitate, accesibile şi în stare corespunzătoare pentru planurile de răspuns curente şi pentru nevoile potenţiale. Notificări Notificările în caz de urgenţă sau în caz de deversare accidentală de poluanţi în mediu vor fi raportate conform planului aplicabil. Acesta va include persoane din cadrul companiei precum şi persoane oficiale din cadrul autorităţilor, inclusiv cele de siguranţă publică, după caz. În plus, vor fi urmate şi Notificările de Mediu, care vor include toată documentaţia necesară. În cazul tuturor notificărilor, timpul este un element esenţial. Analiza incidentelor Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă vor fi analizate, iar rezultatele vor fi transmise echipei de management de pe amplasament, şi Responsabilului de Mediu. Această analiză va trebui să includă cel puţin următoarele elemente: - Descrierea incidentului, inclusiv evenimentele care au dus la apariţia situaţiei de urgenţă; - Acţiunile de răspuns întreprinse pe amplasament; - Cauza principală; - Posibile disfuncţionalităţi de sistem sau procedurale; - Acţiuni corective şi preventive; - Modificări necesare ale politicilor, procedurilor sau instrucţiunilor; - Instruire sau comunicare în urma evenimentului. Orice planificare ulterioară a unor acţiuni corective şi preventive va trebui să urmeze procedurile şi cerinţele de documentaţie identificate în Manualul SMM, Nonconformităţi şi Acţiuni Corective şi Preventive. Documentaţie Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă vor fi documentate în conformitate cu planul pentru situaţii de urgenţă cu cerinţele privind notificările de mediu prevăzute în Procedura aplicabilă. Înregistrările privind aceste evenimente vor fi în conformitate cu Manualul de Management al Înregistrărilor Companiei.

Responsabilul de Mediu va menţine o listă curentă cu toate planurile de urgenţă şi va lua măsurile necesare pentru a asigura că aceste planuri sunt la zi şi disponibile. Referinţe: Lista Documentelor de SMM Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă Manual de răspuns în caz de scurgeri accidentale Procedură de urgenţă în caz de deversări de substanţe chimice Legături: Înregistrările evenimentelor.

Verificare şi Acţiuni Corective
Monitorizare şi măsurare Evaluarea conformării Neconformităţi, Acţiuni corective şi Acţiuni Corective Controlul Înregistrărilor Auditul intern a)Monitorizare şi măsurare. Evaluarea conformării Odată ce au fost identificate impacturile semnificative ale Companiei şi au fost iniţiate proiecte, în cadrul Programelor de Management, pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu, trebuie puse în aplicare procedurile de Control Operaţional pentru menţinerea controlului. Următoarea sarcină constă în monitorizarea în mod regulat a acestei performanţe şi colectarea dovezilor (date, înregistrări etc.) care să ateste că impactul este sub control. Indicatorii de performanţă de mediu selectaţi de Companie pentru respectarea cerinţelor politicii ar trebui să fie obiectivi, verificabili şi reproductibili: - Obiectivi înseamnă că indicatorii de performanţă trebuie monitorizaţi sau măsuraţi la intervale de timp definite; - Pentru a fi verificabile, datele trebuie să fie documentate şi păstrate într-un mod simplu şi accesibil. - Pentru a fi reproductibilă metoda trebuie să fie prezentată în scris şi să fie controlată sistematic pentru a asigura introducerea procedurilor corecte. De multe ori termenii monitorizare şi măsurare generează confuzii. Conform unei definiţii stricte, monitorizarea reprezintă controlul periodic al stării unui proces sau unei situaţii. Măsurarea produce date cantitative precise şi cu acurateţe privind componentele fizice sau chimice ale unui proces. Totuşi, în majoritatea cazurilor, se acceptă utilizarea termenului de monitorizare care include şi măsurarea. La efectuarea monitorizării şi măsurării următoarele aspecte sunt esenţiale: - Selectarea parametrilor cheie şi documentarea măsurătorilor care urmează a fi efectuate, cu specificarea limitelor de control aplicabile; - Identificarea tehnicilor corespunzătoare de măsurare, a datelor, locaţiilor şi persoanelor care efectuează măsurătorile; - Menţinerea unor proceduri de control al calităţii şi asigurarea unor acţiuni corective pentru răspunsul rapid şi corespunzător la evoluţiile negative ale proceselor; - Asigurarea şi documentarea procedurilor de calibrare şi întreţinere curentă, de securitate şi protecţie a echipamentelor de măsurare. Monitorizarea, măsurarea şi evaluarea impacturilor semnificative şi a performanţei de mediu a obiectivelor şi ţintelor companiei reprezintă primii paşi în măsurarea eficacităţii unui SMM. Compania trebuie:

să elaboreze proceduri pentru monitorizarea şi măsurarea în mod regulat a caracteristicilor cheie ale operaţiilor şi activităţilor care pot avea un impact semnificativ asupra mediului, inclusiv: înregistrarea de informaţii pentru urmărirea performanţei, controale operaţionale relevante şi conformarea cu obiectivele şi ţintele sale de mediu; - calibrarea echipamentelor de monitorizare şi păstrarea înregistrărilor aferente acestui proces; - elaborarea unei proceduri de evaluare periodică a conformării cu cu legislaţia şi reglementările de mediu relevante. Această cerinţă poate fi completată cu audituri interne şi/sau externe, sau cu alte metode de monitorizare. Frecvenţa monitorizării ar trebui să depindă de gradul de risc de mediu, de condiţiile din autorizaţii etc Odată stabilite procedurile de control şi îmbunătăţire a performanţei activităţilor desfăşurate, este esenţial să se verifice dacă acestea duc la rezultatul dorit. Programele de monitorizare sunt necesare pentru monitorizarea impacturilor de mediu semnificative ale operaţiilor. Unele din principalele puncte care trebuie luate în considerare sunt:  Calitatea aerului - emisii din surse punctiforme şi fugitive;  Calitatea apei subterane şi de suprafaţă;  Monitorizarea în cadrul refacerii mediului;  Monitorizarea florei şi faunei;  Deşeurile generate şi eliminarea lor controlată;  Consumul de apă şi de energie. Recomandări: o Asiguraţi clarificarea diferenţei dintre Evaluările Performanţei de Mediu (EPE) şi audituri. Auditurile sunt periodice, independente, presupun culegerea de date şi verifică conformitatea. EPE sunt continue, frecvente, cad în responsabilitatea companiei şi evaluează performanţa proceselor o Măsurătorile trebuie să fie simple şi uşor de înţeles. De aceea metodele de reprezentare grafică au atâta succes - o imagine spune cât o mie de cuvinte o Urmăriţi în mod riguros evoluţiile şi indicaţi în mod onest progresul realizat. Fiţi pregătiţi să acceptaţi rezultatele negative, dacă acestea sunt o reflectare corectă a realităţii. Nu modificaţi măsurătorile; modificaţi procesul, sistemele, produsul. Acesta este scopul măsurărilor - să arate când şi unde trebuie aduse îmbunătăţiri. Monitorizarea este mai importantă decât se consideră de obicei. Ajută la evaluarea performanţei, oferă un feed-back şi reprezintă baza unui mecanism de control, şi de asemenea îndeplineşte două alte funcţii importante:
-

oferă un semnal pentru angajaţi că firma ia în serios performanţa de mediu; face parte dintr-o privire mai de ansamblu asupra problematicii de mediu care este în curs de dezvoltare, care se poate transforma într-o

-

avertizare timpurie pentru companie prin selectarea indicatorilor corespunzători de performanţă de mediu pentru a fi monitorizaţi.

EXEMPLU- Monitorizare şi măsurare Scop: Asigurarea unei proceduri standard pentru monitorizarea şi măsurarea în mod regulat a caracteristicilor cheie ale operaţiilor şi activităţilor companiei care pot avea un impact de mediu semnificativ. Domeniu de aplicare: Această procedură detaliază acţiunile de monitorizare şi măsurare introduse şi responsabilităţile pentru asigurarea implementării. Definiţii: Nu există. Responsabilităţi: Responsabilul de mediu va monitoriza periodic operaţiile şi activităţile care pot avea impacturi semnificative asupra mediului. Responsabilul de Mediu va revizui şi va evalua politica de mediu, obiectivele şi ţintele, în funcţie de performanţa indicată de rezultatele monitorizării. Responsabilul de Mediu va solicita departamentelor corespunzătoare să întreprindă acţiuni corective în cazul în care rezultatele monitorizării indică prezenţa unor neconformităţi. Directorii de departamente vor asigura implementarea măsurilor necesare pentru monitorizare şi măsurare în zonele lor de responsabilitate, cu frecvenţa cerută, şi în conformitate cu autorizaţiile sau cu alte cerinţe legale, şi că rezultatele sunt publicate. Procedură Toate instalaţiile minere trebuie să elaboreze, să implementeze, să menţină şi să revizuiască programe de monitorizare a mediului pentru: • Respectarea cerinţelor din autorizaţii şi a altor cerinţe legale; • Respectarea angajamentelor de mediu voluntare sau de altă natură; • Monitorizarea impactului de mediu al proceselor şi activităţilor desfăşurate pe amplasament, • Implementarea unor acţiuni corective pentru toate impacturile de mediu identificate. • Măsurarea îmbunătăţirii performanţei de mediu şi a progresului realizat faţă de obiectivele şi ţintele de mediu, aşa cum sunt acestea prevăzute în Sistemul de Management de Mediu. Programele de monitorizare sunt necesare pentru monitorizarea impacturilor de mediu semnificative ale companiei. Principalele domenii care trebuie luate în considerare, dacă sunt relevante, includ, dar nu sunt limitate la: • Apa de suprafaţă, apa subterană, apele de proces şi apele pluviale; • Calitatea aerului de la coş şi de la sursele de emisii fugitive; • Monitorizarea refacerii mediului şi zonele unde apar perturbaţii; • Monitorizarea florei şi faunei; • Consumul de energie şi de apă; • Volumele de deşeuri solide şi de materiale reciclabile. Frecvenţa monitorizării va trebui să depindă de nivelul riscului de mediu, de condiţiile din autorizaţie şi de frecvenţa cu care se desfăşoară activitatea sau procesul respectiv.

Toate companiile trebuie să elaboreze un Program documentat de Monitorizare de mediu care să permită implementarea şi derularea cu eficacitate a acţiunilor de monitorizare, în conformitate cu un program prestabilit. Programele de monitorizare trebuie să includă toate cerinţele de monitorizare prevăzute în autorizaţie precum şi alte cerinţe legislative, angajamente voluntare, cerinţe la nivel de companie, cerinţe specifice legate de proiect şi alte cerinţe impuse de sistemul de management de mediu, sau cerinţe de performanţă. Gradul de acurateţe necesar pentru programele de monitorizare de mediu trebuie să fie determinat de gradul de risc de mediu, de variaţiile sezoniere, de tehnologia, personalul şi resursele disponibile, de locaţia amplasamentului, de condiţiile din autorizaţie etc. Programele de monitorizare implementate pentru respectarea condiţiilor din autorizaţii trebuie să fie derulate cu un grad de acurateţe care să permită identificarea cu încredere a situaţiilor de conformare şi de neconformare. Calibrarea echipamentelor de monitorizare În cazurile în care sunt utilizate echipamente sau instrumente de măsurare, acestea trebuie întreţinute, reparate şi calibrate periodic, conform instrucţiunilor furnizorului. Aceste informaţii vor fi incluse în programul de monitorizare, pentru a asigura planificarea şi înregistrarea lor corespunzătoare. Stocarea datelor de monitorizare Toate datele de monitorizare de mediu colectate trebuie stocate astfel încât să permită localizarea şi recuperarea cu uşurinţă a informaţiilor. Toate companiile vor trebui să stocheze cât mai mult posibil datele de mediu în format electronic. Toate datele păstrate în format electronic vor trebui să aibă şi un duplicat de rezervă, păstrat într-un loc diferit. Companiile unde se colectează volume semnificative de date vor trebui să ia în considerare posibilitatea utilizării unor baze de date relaţionale pentru stocarea datelor, sau, în cazul datelor spaţiale, posibilitatea utilizării GIS (Sisteme Informaţionale Geografice). Toate datele de monitorizare trebuie înregistrate într-un interval de timp rezonabil de la primirea rezultatelor / datelor din toate sursele interne sau externe. Analiza datelor pentru stabilirea tendinţelor Toate datele de monitorizare vor fi analizate periodic pentru a stabili tendinţele de evoluţie, care pot indica îmbunătăţirea sau deteriorarea impactului de mediu evaluat. În cazul în care se observă o deteriorare a mediului, trebuie luate acţiunile corective necesare pentru îndreptarea situaţiei. Dacă datele de monitorizare indică depăşirea limitelor prevăzute în autorizaţie sau în alte acte legislative, atunci este necesară raportarea datelor obţinute. Raportarea datelor de monitorizare Rapoartele sintetice privind programele de monitorizare de mediu trebuie raportate anual la nivel de companie. Informaţiile relevante vor fi incluse în Raportul Public Anual de Mediu. Referinţe: Standardele române de monitorizare Legături: - Programul de monitorizare de mediu pentru amplasament - Datele de monitorizare - Raportarea neconformităţilor de mediu

-

Evaluarea şi monitorizarea amplasamentelor contaminate Monitorizarea şi prelevarea probelor de aer, apă, deşeuri.

b)Neconformităţi, acţiuni corective şi acţiuni preventive Expresia neconformitate se referă la orice aspecte care nu repsectă sau nu sunt conforme cu cerinţele stabilite în SMM sau în standardul ISO 14001. Altfel spus, neconformitate înseamnă: - sistemul nu respectă criteriile SMM (cum ar fi cele prevăzute în standardul ISO 14001); sau - implementarea nu este consistentă cu programele SMM. Neconformităţile de mediu ar putea fi indicate de următoarele surse:  Încălcarea condiţiilor din autorizaţiile de funcţionare;  Nerespectarea cerinţelor de mediu din procedurile operaţionale;  Constatările auditurilor interne şi externe;  Anomalii semnificative şi repetate în datele de monitorizare de mediu Sursele care pot identifica neconformităţile pot include şi procedurile de măsurare sau verificare, auditurile, accidentele, analiza elementelor cheie sau a altor activităţi, sugestiile din partea angajaţilor, sau modificările survenite în operaţiile sau activităţile companiei. Controlul eficace asupra activităţilor organizaţiei depinde de asigurarea identificării rapide a oricăror neconformităţi de SMM sau alte deficienţe de sistem (cum ar fi neconformităţile legislative), a acţiunilor de remediere necesare şi a acţiunilor de prevenire a repetării acelor situaţii. Aspectele de neconformitate trebuie analizate în mod sistematic şi structurate pentru a determina cauza problemei şi a demonstra existenţa unei legături între acţiunile corective propuse şi problema respectivă analiza cauzei primordiale. Scopul major al unei astfel de analize este detectarea modelelor de evoluţie sau tendinţelor, ceea ce va permite anticiparea şi prevenirea problemelor viitoare, un lucru esenţial pentru menţinerea încrederii în sistemul de management. Compania ar trebui să elaboreze proceduri care să asigure mecanismul de abordare a neconformităţilor şi luarea măsurilor necesare pentru prevenirea repetării acestor situaţii. Ar trebui acoperite următoarele puncte: Determinarea cauzei Elaborarea unui plan de acţiune care: o să asigure revenirea la starea de conformare cât de repede posibil; o să prevină repetarea situaţiei de neconformitate; o să evalueze şi să reducă efectele negative asupra mediului. Asigurarea eficacităţii acţiunilor de prevenire. Determinarea eficacităţii măsurilor luate. Înregistrarea modificărilor în proceduri care rezultă din acţiunile întreprinse. Se poate utiliza chiar o singură procedură pentru o serie de situaţii de neconformitate, indiferent de modul cum pot varia planurile de acţiune. Incidentele şi accidentele majore ar trebui să fie acoperite de planuri şi proceduri pre-determinate care necesită acţiuni imediate, dat fiind riscul mai mare de producere a impacturilor negative de mediu. În FIŞA nr. 17 - Procedură pentru neconformitate şi acţiuni corective şi preventive, este prezentat un exemplu de procedură (sau proceduri) de abordare şi corectare a neconformităţilor şi de prevenire a repetării acestora în viitor. EXEMPLU Neconformităţi şi Acţiuni Corective şi Preventive

Scop: Asigurarea unor proceduri documentate pentru definirea responsabilităţilor şi autorităţii pentru abordarea şi investigarea neconformităţilor cu cerinţele SMM, pentru luarea de acţiuni de reducere a impactului generat şi pentru iniţierea şi finalizarea acţiunilor corective şi preventive. Domeniul de aplicare: Această procedură prezintă în detaliu măsurile introduse pentru monitorizare şi măsurare, şi responsabilităţile pentru asigurarea implementării acestora. Definiţii: Incident – Un eveniment brusc sau neaşteptat care are ca rezultat un impact de mediu negativ şi/sau o încălcare izolată a cerinţelor legislative de mediu. Neconformitate - Un eveniment repetat care are ca rezultat un impact de mediu negativ şi/sau o încălcare repetată a cerinţelor legislative de mediu. Această situaţie este încă prezentă la sfârşitul lunii. Neconformare - Nerespectarea următoarelor (lista nefiind exhaustivă): - Datele ţintă pentru programele de îmbunătăţire de mediu, pentru auditare şi pentru obiective şi ţinte; - Cerinţele de mediu ale unei Proceduri Operaţionale Standard; - Cerinţele pentru un Plan de Management de Mediu, orice alte cerinţe ale SMM. Responsabilităţi: Responsabilul de Mediu - determină acţiunile corective şi preventive care trebuie luate, completează Formularul privind Neconformarea Angajaţii –raportează Incidentele/Neconformităţile/Neconformarea Procedură: Fiecare angajat este responsabil să îl informeze imediat pe superiorul său direct din linia ierarhică în cazul apariţiei unui incident operaţional, unei situaţii de neconformitate sau neconformare, şi să completeze Formularul de Raportare privind Incidentele/Neconformităţile/Neconformarea de mediu. În cazul unui incidente grav va fi aplicat Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă de Mediu. Toate incidentele, neconformităţile şi neconformările trebuie raportate Responsabilului de Mediu, care la rândul său îl va informa pe Directorul General. Neconformităţile pot fi identificate prin programele de monitorizare derulate pe amplasament, sau prin intermediul auditurilor interne/externe. Ca o cerinţă minimă fiecare instalaţie trebuie să asigure: - Toate autorizaţiile şi alte acte relevante care cuprind condiţii de mediu (de ex. contractul de concesiune, autorizaţiile de funcţionare, planurile de exploatare şi alte angajamente externe) sunt sintetizate într-o locaţia centralizată, sunt păstrate la zi şi sunt accesibile conform necesităţilor; - Desfăşurarea unor audituri de conformare. Acţiuni corective şi preventive: Măsurile necesare de reducere a impacturilor, acţiunile corective şi preventive, responsabilităţile pentru aceste acţiuni şi termenele de realizare vor stabilite de comun acord prin consultare între Responsabilul de Mediu şi angajaţii respectivi. Compania va elabora o bază de date care să permită înregistrarea şi urmărirea îmbunătăţirilor de mediu. Referinţe: Planul de răspuns la Situaţii de Urgenţă de Mediu Legături: Formularul de neconformare Formularul de Raportare a Acţiunilor Corective

c)Controlul înregistrărilor Înregistrările sunt necesare pentru a demonstra funcţionarea efectivă a sistemului de management, conformarea cu legislaţia şi politica, şi progresul realizat în vederea atingerii obiectivelor şi ţintelor de mediu. O înregistrare de mediu reprezintă o "dovadă". Înregistrările de mediu nu trebuie neapărat incluse într-un sistem de control al documentelor. Odată ce sunt generate, ele nu pot fi modificate sau actualizate. Aceste înregistrări oferă informaţii privind starea sistemului la un moment dat. Principalele zone unde sunt necesare sisteme de înregistrare sunt : Înregistrările reclamaţiilor de la clienţi şi alte părţi interesate, şi acţiunile întreprinse (corective/preventive). Înregistrări ale testelor de pregătire pentru situaţii de urgenţă, ale exerciţiilor de simulare şi ale sesiunilor de instruire. Rezultatele auditurilor interne, externe şi derulate de terţe părţi. Rezultatele analizelor periodice efectuate de management. Înregistrări privind monitorizarea proceselor. Documentaţia privind determinarea aspectelor de mediu. Înregistrări privind instruirea la toate nivelurile. Înregistrări privind inspecţiile, operaţiile de întreţinere şi calibrare (aşa cum sunt acestea definite şi în ISO 9001). Înregistrări cu privire la incidente şi la acţiunile întreprinse (corective, preventive). Înregistrări privind cerinţele legale aplicabile şi modificările acestora. Decizii referitoare la comunicările externe. Înregistrări pertinente privind contractanţii şi furnizorii. Înregistrări privind aspectele de mediu semnificative. Înregistrări privind întâlnirile pe probleme de mediu, minute ale şedinţelor etc. Informaţii privind performanţa de mediu. Înregistrări privind conformarea cu cerinţele legislative. Comunicări cu părţile interesate, cu comunităţile locale. Pentru unele companii păstrarea acestor înregistrări poate fi considerată ca birocratică. Totuşi, pentru ca un sistem de management să funcţioneze consistent şi eficient, înregistrările trebuie păstrate. Pentru a asigura funcţionalitatea şi eficienţa unui sistem de înregistrări, aceste înregistrări trebuie: - să fie lizibile, identificabile şi uşor de urmărit pentru o anumită activitate, produs sau serviciu; - să fie stocate şi păstrate astfel încât să fie uşor de găsit şi să fie protejate împotriva deteriorării sau pierderii; - Să aibă perioade de păstrare stabilite şi înregistrate. Înregistrările pot fi păstrate fie pe calculator, în format electronic, fie în copii pe hârtie, sau într-o combinaţie a acestora, conform hotărârii luate în cadrul companiei. Totuşi ele trebuie să fie disponibile pentru a fi verificate de părţile interesate externe (de ex. clienţi, organisme de certificare sau publicul) şi de auditorii interni în cadrul procedurii de audit. Compania va stabili, va implementa şi va menţine o procedură de identificare, stocare, protecţie, recuperare, păstrare şi eliminare a înregistrărilor. În FIŞA nr. 18 este prezentat un exemplu de astfel de procedură. Recomandări:

• •

Utilizaţi un formular special pentru evidenţierea înregistrărilor privind incidentele şi neconformităţile. Utilizaţi hârtie colorată pentru a scoate în evidenţă importanţa acestor informaţii Gândiţi-vă la care înregistrări ar putea necesita măsuri suplimentare de siguranţă. Este necesar să se restricţioneze accesul la anumite înregistrări? Ar trebui păstrată o copie de rezervă a înregistrărilor foarte importante la altă locaţie? EXEMPLU- Înregistrările SMM

Scop: Controlul înregistrărilor pentru a demonstra conformarea cu cerinţele SMM. Toate informaţiile de mediu relevante vor fi înregistrate pentru a asigura implementarea şi funcţionarea cu succes a SMM. Domeniu de aplicare: Această procedură va ajuta la asigurarea elaborării, păstrării şi menţinerii înregistrărilor de mediu într-un mod care să asigure managementul de mediu eficient al companiei. Responsabilităţi: Responsabilul de Mediu răspunde de identificarea, păstrarea şi eliminarea tuturor înregistrărilor de mediu care sunt generate în cadrul companiei, şi pentru a asigura ca înregistrările SMM să fie eficiente. În plus responsabilitatea pentru menţinerea fiecărei înregistrări de mediu trebuie atribuită membrilor echipei de mediu. Definiţii: Înregistrare de mediu = Înregistrările de mediu reprezintă înregistrări tip "dovadă", care nu pot fi modificate sau actualizate, şi care nu trebuie neapărat să facă obiectul unui sistem de control al documentelor. Procedură: Înregistrările reprezintă dovezi privind funcţionarea continuă a SMM, şi ar trebui să acopere cel puţin:  Cerinţele legislative şi de reglementare;  Autorizaţiile;  Aspectele de mediu şi impacturile asociate acestora;  Instruirea de mediu;  Calibrarea şi întreţinerea echipamentelor de monitorizare;  Datele de monitorizare;  Neconformităţile de mediu, incidentele, reclamaţiile şi acţiunile de urmărire;  Informaţii privind furnizorii şi contractorii;  Auditurile de mediu;  Rapoartele analizelor efectuate de conducere. În plus faţă de cele de mai sus, compania trebuie să identifice toate celelalte informaţii de care este nevoie pentru a asigura un management eficient. Înregistrările de mediu trebuie să fie identificabile astfel încât să poată fi uşor de urmărit sau de asociat cu o anumită activitate. Dacă înregistrările de mediu vor fi păstrate în cadrul sistemului general de management al înregistrărilor din cadrul companiei, atunci acestea vor trebui să fie uşor de identificat ca şi înregistrări de mediu. Stocarea şi Păstrarea Înregistrărilor de Mediu Înregistrările de mediu trebuie păstrate atât în format electronic cât şi pe suport de hârtie. Înregistrările pe suport de hârtie trebuie să fie indexate şi îndosariate corespunzător pentru a asigura localizarea şi recuperarea uşoară a lor. Toate înregistrările pe suport de hârtie trebuie să fie protejate de deteriorări şi pierderi de-a lungul timpului.

Înregistrările în format electronic trebuie să fie asigurate prin copii de rezervă pentru a evita pierderea datelor. Aceste copii trebuie să fie uşor de găsit în cazul pierderii datelor originale. Compania trebuie să definească o perioadă de stocare corespunzătoare pentru aceste înregistrări, după care să poată fi şterse sau arhivate. Referinţe: Nu există. Legături: Indexul Înregistrărilor de Mediu. d)Audit intern Pentru a asigura atingerea ţintelor generale ale SMM, prevăzute în Politica de Mediu, Compania trebuie să stabilească proceduri pentru un proces de evaluare şi să numească persoane responsabile pentru efectuarea periodică a acestor evaluări. Astfel auditurile ar trebui să fie o parte integrantă a controlului de management şi a bunelor practici de mediu. Atât EMAS cât şi ISO 14001 solicită companiilor să deruleze un audit al sistemului de management de mediu. Aceasta înseamnă că o companie care a implementat un SMM trebuie să verifice dacă sistemul său de management îndeplineşte cerinţele acestor documente. Principalele criterii de auditare pentru un SMM includ: - implementarea şi întreţinerea SMM, pe baza unor înregistrări documentate (incluzând politica de mediu, reglementările de mediu, aspectele / impacturile semnificative, obiectivele şi ţintele, programul de management, procedurile, înregistrările şi planurile pentru situaţii de urgenţă). - evaluarea capacităţii structurii interne de management de a menţine un SMM eficient. Auditurile de SMM pot fi împărţite în trei categorii distincte: Audituri de primă parte - sunt derulate intern de angajaţii de pe amplasament în scopul raportării privind eficacitatea şi conformarea SMM; Audituril de secundă parte sunt derulate intern de un client / furnizor; Audituri de terţă parte sunt efectuate de un evaluator independent (de ex. un organism de certificare) care evaluează sistemul în comparaţie cu standardul, de ex. cu ISO 14001. În general, evaluările de efectuează cu ajutorul interviurilor, verificării documentelor, observării activităţilor, şi analizei rezultatelor măsurătorilor. Frecvenţa auditurilor ar trebui să fie determinată de natura activităţilor desfăşurate pe amplasament, de riscurile de mediu potenţiale, de aspectele de mediu şi impacturile potenţiale ale acestora. De asemenea la stabilirea frecvenţei ar trebui luată în considerare maturitatea unui SMM şi rezultatele auditurilor anterioare. Este important ca auditul de mediu să aibă loc periodic, nu doar ca un exerciţiu izolat. Intervalele de audit variază de obicei de la 6 luni la 3 ani. Măsurarea progresului realizat în implementarea SMM în timp este importantă pentru stabilirea îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu.

Planificarea auditului
    Numirea echipei de audit şi a auditorului principal. Alocarea resurselor Colectarea datelor de fond Pregătirea chestionarului pre-audit

Desfăşurarea auditului  Desfăşurarea auditului (vizite pe amplasament, interviuri, analiza documentaţiei) Evaluarea constatărilor auditului Identificarea neconformităţilor

 

Activităţi post-audit     Elaborarea raportului de audit Propunerea de acţiuni pentru abordarea fiecărei constatări Alocarea responsabilităţilor responsibility forcorective pentru acţiunile Acţiuni de urmărire

..

Activităţile de audit de mediu pentru o companie Scopul evaluării constă în furnizarea de informaţii pentru analiza efectuată de management şi pentru iniţierea acţiunilor corective unde este necesar. Identificarea şi raportarea sistematică a deficienţelor SMM către managementul companiei oferă posibilitatea de a menţine atenţia managementului asupra problematicii de mediu, de a îmbunătăţi SMM şi a asigura eficienţa sa din punctul de vedere al costurilor. Procedura de evaluare ar trebui să descrie: - activităţile şi zonele care să fie cuprinse în evaluare; - frecvenţa evaluărilor; - responsabilităţile asociate cu organizarea şi derularea evaluărilor; - comunicarea constatărilor auditului; - competenţa evaluatorilor; şi - modul în care vor fi derulate evaluările. Evaluările pot fi efectuate de angajaţi din cadrul organizaţiei sau de persoane externe selectate de organizaţie. În oricare din aceste cazuri persoanele care desfăşoară evaluarea ar trebui să poată face acest lucru în mod imparţial şi obiectiv. Un auditor bun ar trebui să fie şi independent (de activitatea pe care o auditează), să aibă tact şi să fie atent la detalii. Este bine să se urmeze recomandările din standardul ISO 14012 privind selectarea şi calificarea auditorilor. Acestea le solicită auditorilor să aibă competenţa necesară, ceea ce presupune atât educaţie cât şi experienţă corespunzătoare. Principalele aspecte care trebuie abordate în cadrul unui audit de SMM ar trebui să se focalizeze asupra identificării sistemelor şi metodelor de control existente pentru prevenirea impacturilor de mediu de la mină. Auditul ar trebui de asemenea să determine punctele tari şi slabe ale sistemului şi să identifice părţile unde pot fi aduse îmbunătăţiri.

Odată ce auditul este finalizat, rezultatele auditului de SMM trebui raportate managementului. De fapt după fiecare audit ar trebui înaintat managementului un raport scris oficial al auditului de SMM. Raportul de audit va include toate informaţiile relevante referitoare la sfera de cuprindere şi la criteriile de audit stabilite. În special ar trebui să includă:  un rezumat al procesului de audit;  referinţe privind sursa de informaţie pe care se bazează rezultatele auditului;  un raport privind rezultatele auditului (care să includă şi un plan de acţiune stabilit). Raportul de audit ar trebui să fie apoi distribuit tuturor angajaţilor relevanţi, inclusiv managementul la cel mai înalt nivel şi directorii departamentelor care pot utiliza rezultatele auditului SMM pentru identificarea tendinţelor sau evoluţiilor legate de deficienţele SMM şi pentru iniţierea unor acţiuni corective documentate. Dincolo de cerinţele SMM, scopul unui audit de mediu pentru o companie este şi de a identifica potenţialele răspunderi şi riscuri şi de a răspunde proactiv la cerinţele legislative tot mai stricte de protecţia mediului. FIŞA nr.19 cuprinde un exemplu de procedură pentru desfăşurarea auditurilor periodice de SMM şi pentru documentarea rezultatelor auditului.
Recomandări:

Ar trebui să nu aşteptaţi ca sistemul să fie complet documentat pentru a organiza primul audit. De fapt echipa de audit poate desfăşura aceste evaluări pe măsură ce sistemul este implementat. Informaţiile şi rezultatele auditului trebuie să fie prezentate conducerii pentru analiză şi, dacă este cazul, pentru a determina acţiunile corective necesare. Rezultatele documentate ale auditurilor permit monitorizarea progresului realizat cu acţiunile corective Evaluarea periodică a aspectelor şi obiectivelor de mediu este un pas esenţial în vederea dezvoltării unui SMM care să atingă obiectivul de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu. Dacă este posibil instruiţi cel puţin doi angajaţi ca auditori interni de SMM. Dacă organizaţia este înregistrată conform ISO 9001, gândiţi-vă la posibilitatea de a utiliza auditorii interni de calitate ca şi auditori de mediu. Chiar dacă s-ar putea să fie nevoie de unele sesiuni suplimentare de instruire pentru auditul de SMM, multe din abilităţile necesare sunt aceleaşi.

EXEMPLU- Auditurile de SMM Scop: Auditurile sunt realizate pentru a asigura identificarea şi evaluarea deficienţelor sistemului de management de mediu din cadrul companiei , precum şi riscurile de mediu asociate cu funcţionarea companiei. Domeniul de aplicare: Această procedură prezintă modul în care Compania va organiza auditul şi va respecta obligaţiile legate de auditarea de mediu, pentru evaluarea performanţei de mediu a companiei. Definiţii: Nu există. Tipuri de Audituri şi Responsabilităţi: Au fost identificate trei tipuri de audit; programele aferente acestora sunt incluse întrun Plan de Audit, elaborat de Responsabilul de Mediu local. Tipurile de audit sunt: Auditul structurii, conţinutului şi documentaţiei sistemului de management

Aceste audituri compară sistemul cu cerinţele prevăzute în standardul ISO 14001. Ele vor fi realizate de Responsabilul de Mediu, ajutat de persoane cu calificările corespunzătoare, şi vor fi desfăşurate la intervale de 3 ani. Constatările auditului vor fi documentate şi vor fi întreprinse acţiuni corective pentru toate neconformările identificate. Auditul controlului operaţional asupra aspectelor semnificative Acest audit se va desfăşura conform unui protocol de audit elaborat intern de către companie, şi va fi realizat de Responsabilul de Mediu local sau de un alt angajat numit, care nu are responsabilităţi directe legate de acel aspect. La finalizarea acestor audituri va fi elaborat un raport care va cuprinde şi recomandări de îmbunătăţire. Instalaţiile unde există probleme care se consideră că prezintă un risc ridicat de mediu sau legal ar trebui să aibă în vedere desfăşurarea unor audituri detaliate interne sau externe asupra acestor aspecte. Aceste audituri ar trebui să aibă ca scop identificarea tuturor riscurilor asociate, să ofere recomandări pentru reducerea riscurilor şi să elaboreze planuri de acţiune. În funcţie de riscul potenţial, compania poate avea în vedere efectuarea unor audituri specializate privind produsele petroliere şi chimice, deşeurile, energia, integritatea iazurilor de decantare etc. cu riscuri Auditul privind conformarea de mediu Aceste audituri vor fi utilizate pentru evaluarea conformării instalaţiei cu condiţiile din autorizaţii, cu reglementările de mediu, cu planurile de management de mediu. Ele vor fi derulate de angajaţi sau de auditori externi cu calificări corespunzătoare. Procedură: Compania va derula audituri de mediu detaliate în conformitate cu auditul de protocol intern. Echipele de audit de mediu vor fi conduse preferabil de un auditor principal extern, şi vor include angajaţi competenţi din cadrul companiei care să lucreze împreună cu auditorului principal. Următoarele documente sunt disponibile pentru a fi utilizate:  Modele de liste de control;  Model de Raport de audit intern de SMM;  Model de raport privind acţiunile corective. Rezultatele auditului sunt prezentate într-un raport de audit, iar problemele sunt evidenţiate fie ca observaţii, fie ca neconformităţi. Responsabilul de mediu local şi superiorul său ierarhic direct vor stabili acţiunile corective corespunzătoare. 1. Rezultatele auditului sunt utilizate pentru a determina eficacitatea unui SMM în cadrul Analizei efectuată de management. 2. În cazul în care sunt identificate neconformităţi, auditurile vor fi repetate trimestrial până la corectarea neconformităţii, şi până când aceasta nu se mai repetă. Directorii de departamente vor solicita angajaţilor din departamentele pe care le conduc să întreprindă acţiuni corective în caz de apariţie a neconformităţilor, şi vor informa Departamentul de mediu în legătură cu acestea. Directorii de departamente vor raporta rezultatele monitorizării către Directorul Executiv şi vor solicita departamentelor respective să întreprindă acţiuni corective pentru neconformităţi, acţiuni care vor fi verificate şi gestionate, în următorul program de monitorizare. Directorul Executiv va analiza anual registrul cu probleme de mediu pentru a se asigura că acesta continuă să satisfacă cerinţele comerciale şi legale aplicabile companiei.

Înregistrările privind monitorizarea şi măsurarea vor fi menţinute în conformitate cu procedurile relevante. Referinţe: - Standardele de auditare de mediu - Formular intern de audit - Liste de control pentru auditul operaţional - Programul auditului operaţional intern - Programul auditului de SMM intern Legături: • Formulare de audit completate • Programe de management de mediu Analiza efectuată de management Managementul la cel mai înalt nivel al companiei trebuie să analizeze şi să evalueze sistemul de management de mediu la intervale de timp definite, şi pentru a se asigura că sistemul este în permanenţă corespunzător şi eficace, şi pentru a asigura îmbunătăţirea continuă a acestuia. Sfera de cuprindere a acestor evaluări ar trebui să fie cuprinzătoare, deşi nu este neapărat necesar ca toate elementele unui SMM să fie evaluate deodată, procesul de analiză putând să se deruleze pe o anumită perioadă de timp. Analiza efectuată de management este o oportunitate de a evalua performanţa generală a SMM: de a determina dacă SMM funcţionează cu eficacitate şi dacă răspunde în continuare scopului pentru care a fost elaborat. Această analiză va ajuta echipa de conducere să determine dacă structura ar trebui modificată sau extinsă pentru a acoperi şi alte activităţi operaţionale. Constatările auditului de SMM vor oferi informaţii pentru a stabili dacă au fost atinse sau nu principalele scopuri ale politicii de mediu şi obiectivele şi ţintele, şi dacă impacturile / efectele semnificative asupra mediului sunt abordate. Cel mai important, analiza efectuată de management oferă posibilitatea de a folosi constatările auditului ca bază pentru deciziile privind acţiunile următoare menite să asigure îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu. Procesul de analiză trebuie să asigure colectarea informaţiilor necesare în timp util pentru a permite managementului să efectueze această analiză în mod eficient. Punctele importante care ar trebui discutate la întâlnirile pentru aceste analize includ: - minutele de la analizele anterioare efectuate de management; - rezultatele rapoartelor de audit de mediu şi acţiunile corective care nu au fost încă îndeplinite; - problemele recente de producţie sau operaţionale care ar putea avea un impact de mediu; - modificări ale politicii de mediu, obiectivelor şi ţintelor; - măsura în care au fost atinse obiectivele generale de mediu şi ţintele valorice; - cerinţele privind recrutarea de forţă de muncă şi de instruire - evaluarea SMM dacă este adecvat şi eficient şi posibilele modificări bazate pe: • acte legislative sau reglementări noi sau propuse; • schimbări în aşteptările şi cerinţele părţilor interesate relevante; • modificări ale activităţilor, produselor şi serviciilor furnizate de organizaţie; • modificarea tehnologiilor care reprezintă cele mai bune practici; • schimbarea preferinţelor de piaţă ale cumpărătorilor; • experienţa dobândită din incidentele de mediu;

• raportare şi comunicare. Toate analizele efectuate de management trebuie să fie documentate. Observaţiile, concluziile şi recomandările de acţiuni viitoare trebuie de asemenea înregistrate. În cazul în care trebuie luate acţiuni corective, managementul la nivel înalt ar trebui să urmărească aceste acţiuni pentru a asigura că sunt efectiv implementate. În acest sens echipa de lucru SMM va iniţia acţiuni corective în conformitate cu Procedura pentru Neconformităţi, Acţiuni Corective şi Preventive, pentru punctele unde sunt identificate, pe parcursul analizei, îmbunătăţiri care trebuie aduse SMM. Recomandări: • De cele mai multe ori analiza efectuată de management se desfăşoară sub forma unei şedinţe de management în cadrul căreia sunt prezentate rapoartele privind progresul SMM • O analiză de mediu periodică va permite managementului companiei să determine ce ajustări majore trebuie aduse SMM. • Înaintea şedinţei de management pregătiţi o agendă de discuţii care să circule cu cel puţin zece zile lucrătoare înainte de şedinţă. • La şedinţele de analiză efectuată de conducere ar trebui să participe acele persoane cu putere de decizie sau cu responsabilităţi specializate pentru SMM, de ex. Directorul General, Directorii de departamente • Frecvenţa acestor analize depinde de decizia echipei de management • Trebuie asigurat ca rezultatele auditului şi planurile să fie aprobate înainte de şedinţă pentru a evita orice dispute • Problemele care ar trebui luate în considerare de management includ şi: - Procedurile de SMM sunt clare şi adecvate? Cum ne situăm în comparaţie cu alte companii? Ar trebui să eliminăm unele din aceste proceduri? - Ce altceva putem face pentru îmbunătăţirea performanţei? • Stabiliţi un plan de îmbunătăţire continuă şi verificaţi progresul realizat. Documentaţi observaţiile, concluziile şi recomandările pentru acţiunile necesare. Stabiliţi acţiunile care trebuie urmărite, şi programaţi următoarea analiză • Scrieţi o procedură pentru derularea şi raportarea analizei de management. FIŞA nr. 20 conţine un astfel de exemplu de Procedură pentru pregătirea, derularea şi documentarea analizelor efectuate de conducerea la cel mai înalt nivel.
ŞEDINŢĂ PENTRU ANALIZA DE MEDIU EFECTUATĂ DE MANAGEMENT Şedinţa va avea loc Luni, 23 Februarie, la ora 16.00 AGENDA ŞEDINŢEI 1. 2. 3. 4. 5. 6. Acţiuni rezultate din şedinţele anterioare Rezultatele auditurilor Analiza reclamaţiilor / problemelor ridicate de părţile interesate relevante Accidente, incidente şi situaţii de urgenţă Necesarul de instruire şi cursurile oferite Eficacitatea Sistemului de Management de Mediu a. Politica de mediu - potenţiale modificări sau revizuiri b. Obiectivele şi ţintele de mediu c. Rezultatele monitorizării performanţei de mediu / îmbunătăţiri ale performanţei de mediu d. Procedurile rămân adecvate pentru nivelul de control operaţional dorit e. Manualul de mediu Orice alte aspecte legate de managementul de mediu a. Modificări legislative iminente sau aflate în faza de proiect b. Comunicarea privind aspectele de mediu semnificative c. Dezvoltarea companiei d. Aspecte de buget.

7.

Distribuţie : ….

Exemplu de Agendă a unei şedinţe pentru analiza efectuată de management

EXEMPLU- Procedură pentru Analiza efectuată de Management Scop: Asigurarea unei proceduri de sistem pentru conducerea la cel mai înalt nivel pentru a analiza sistemul de management de mediu şi a asigura ca sistemul să fie în permanenţă corespunzător, adecvat şi eficace. Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor şedinţelor de analiză efectuată de conducere desfăşurate în cadrul companiei. Responsabilitate: Conducerea la cel mai înalt nivel va efectua o analiză detaliată a SMM şi va aproba eventualele modificări care ar trebui aduse politicilor şi obiectivelor. Managementul la cel mai înalt nivel asigură implementarea deciziilor deliberate în cadrul Comitetului de Analiză de Mediu a Managementului, şi confirmă rezultatele. Directorii vor fi membrii comitetului şi vor discuta agenda rezultată din discuţiile comitetului de analiză de mediu a managementului. Coordonatorul SMM va pregăti datele relevante referitoare la SMM pentru analiza de management a întregului amplasament, şi le va prezenta comitetului. Directorii de departamente vor evalua măsura în care au fost atinse ţintele şi programul de management de mediu, vor întreprinde acţiuni corective pentru a le supune deciziei comitetului, pe care apoi le vor urmări. Definiţii: Nu există. Procedură: Coordonatorul SMM va pregăti date detaliate privind SMM pentru analiza de mediu şi le va prezenta comitetului. Coordonatorul SMM asigură colectarea datelor necesare şi a altor informaţii înainte de şedinţă. Managementul la cel mai înalt nivel va întruni Comitetul pentru analiză de mediu efectuată de management. Şedinţa de Analiză a Managementului va dezbate cel puţin elementele incluse în Agenda şedinţei. Preşedintele şi membrii comitetului vor examina SMM pe baza datelor prezentate şi vor lua decizii şi vor iniţia acţiunile corective necesare pentru îmbunătăţirea continuă. Departamentele relevante for stabili şi vor implementa planuri de acţiuni corective pe care apoi le vor şi urmări. Coordonatorul SMM este responsabil pentru documentarea minutelor şedinţelor de Analiză a Managementului. Minutele documentate vor include: • o listă a participanţilor; • o prezentare sumară a principalelor probleme discutate; • toate acţiunile care au rezultat în urma şedinţei; Toate înregistrările referitoare la analiza de management vor fi păstrate în conformitate cu procedurile relevante. Referinţe: Nu există. Legături: Minuta şedinţei de analiză de mediu. Proceduri operaţionale

Procedurile operaţionale includ toate activităţile derulate de companie pe parcursul dezvoltării şi derulării unui proiect legat de resurse minerale, de la explorare până la monitorizarea emisiilor post-închidere. O companie poate elabora în formă preliminară o serie de Proceduri Operaţionale pentru a implementa şi menţine controlul eficace asupra aspectelor de mediu semnificative care rezultă din procesele şi activităţile sale. De exemplu, procedurile operaţionale ar trebuie să ia în considerare : - Procesele de producţie - Manipularea şi depozitarea produselor petroliere şi a substanţelor chimice - Procese legate de evacuarea reziduurilor - Procese care nu ţin de rutină - Incidente şi pericole potenţiale de mediu - Contractarea materiilor prime, bunurilor principale şi servicii - Activităţile contractate - Conservarea energiei - Gestionarea deşeurilor - Manipularea materialelor Este foarte important ca toate procedurile operaţionale care au legătură cu mediul înconjurător să fie simple şi uşor de urmat. Este recomandabilă utilizarea aceluiaşi format de scriere, pentru a permite identificarea uşoară a acestor proceduri. În acelaşi timp, compania ar trebui să identifice procedurile operaţionale care trebuie schiţate în etapa de planificare a noilor procese asociate cu exploatarea sau de modificare a celor existente. Instruirea angajaţilor şi contractorilor cu privire la Procedurile Operaţionale Pentru a maximiza utilizarea şi implementarea procedurilor operaţionale de mediu, acestea trebuie elaborate în colaborare cu personalul care trebuie să le implementeze şi să le folosească. Aceasta va ajuta la determinarea tipului de proceduri care sunt cele mai probabile să funcţioneze în practică. Existenţa procedurilor operaţionale de mediu relevante trebuie comunicate tuturor angajaţilor noi şi principalilor contractori în timpul instructajului pe amplasament. În procesul de instruire a angajaţilor şi contractorilor cu privire la folosirea procedurilor operaţionale, este critic să fie specificat modul în care aceste proceduri sunt denumite şi locul în care pot fi găsite. Revizuirea Procedurilor Operaţionale Revizuirea periodică a clauzelor de mediu din procedurile operaţionale existente este esenţială pentru a evalua dacă procedurile sunt urmate de angajaţi şi contractori şi dacă încă sunt relevante şi eficiente. În cazul în care au loc schimbări majore în procesele operaţionale, procedurile legate de aceste procese sau activităţi trebuie revizuite. Modificările procedurilor pot fi identificate cel mai bine în timpul auditurilor şi prezentate ca neconformităţi pentru a implementa acţiunile corective. Stipularea criteriilor de operare Acolo unde este cazul, operaţiunile relevante trebuie să stipuleze criterii de operare în procedurile operaţionale pentru a asigura că limitele şi/sau condiţiile de efectuare a activităţilor sunt specificate. Cu alte cuvinte, procedurile operaţionale scrise ar trebui să includă criterii de performanţă care includ rezultate măsurabile. Exemple de proceduri operaţionale  Procedura care descrie cerinţele pentru a gestiona şi reduce efectele scurgerilor de ape uzate;  Procedura care descrie cerinţele atunci când sunt comandate şi efectuate analize iniţiale de mediu şi studii asociate

 Procedura care descrie cerinţele pentru controlul eficient al emisiilor de

 

particule; Procedura care descrie cerinţele pentru managementul produselor petroliere Procedura care descrie cerinţele pentru toate exploatările miniere cu privire la managementul apei pluviale, pentru a asigura protecţia apelor receptoare din aval Procedura care descrie cerinţa ca toate unităţile să reducă riscurile operaţionale, de mediu şi de închidere asociate cu amenajările pentru depozitarea reziduurilor de procesare şi să demonstreze seriozitatea cuvenită în identificarea aspectelor şi impacturilor asociate. Procedura care descrie cerinţele pentru managementul deşeurilor solide, lichide şi gazoase (inclusiv deşeurile periculoase) pentru a asigura că toate deşeurile sunt gestionate într-un mod responsabil şi riscurile de mediu sunt reduse Procedura care descrie cerinţele pentru proiectarea şi implementarea unor programe eficiente de monitorizare a calităţii apei şi de prelevare a probelor

Capitolul 9. Evaluarea Impactului de Mediu În ultimii ani dezvoltarea durabilă a devenit una dintre cele mai importante provocări ale omenirii şi ca urmare au fost introduse o varietate de instrumente care să ne ajute să evaluăm şi să ne putem pronunţa în cunoştinţă de cauză atunci cînd aprobăm desfăşurarea unei activităţi, iar dintre acestea cel mai important instrument este evaluarea impactului de mediu. Scopul evaluării impactului asupra mediului pentru promovarea unui proiect este de a ne asigura să prevenim, să minimizăm, să atenuăm sau să compensăm orice impact advers asupra factorilor social şi mediu. Tările dezvoltate şi cele din Uniunea Europeană au introdus Evaluarea impactului asupra mediului ca o cerintă obligatorie in promovarea noilor proiecte de investiţii. Experienţa de pînă acum a demonstrat că evaluarea impactului asupra mediului este o activitate adesea benefică. Evaluarea impactului de mediu este un process flexibil care face ca considerentele de mediu să fie parte integrantă a proiectului şi permite ca cerinţele de mediu să fie implementate pe timpul derulării lui şi analiza costbeneficiu să fie făcută atăt pe durata elaborării şi implementării acestuia. Etapa 1 Incadrarea proiectului Această etapă are rolul de a defini domeniul de activitate propus prin proiect pentru a cunoaşte dacă activitatea se incadrează sau nu în categoriile de activităţi din anexele I şi II ale Directivei EIA pentru care evaluarea de impact este obligatorie. Dacă în urma procesului de încadrare a proiectului rezultă că acesta necesită evaluarea impactului asupra mediului se trece la etapa II. Etapa II Odată ce proiectul a fost incadrat este necesar ca să fie identificate cerinţele cheie şi termenii de referinţă pentru Evaluarea Impactului asupra mediului.În această etapă este esenţial să identificăm căt mai precis probabilitatea impacturilor asupra mediului şi să definim ăn acelaşi timp zona de influenţă a proiectului. Ca şi parte a acestui proces , informaţiile despre proiect şi probabilele lui efecte trebuie diseminate către comunitatea locală si Organizaţiile Neguvernamentale, urmate de consultări cu reprezentanţii acestor grupări. Scopul acestor consultări este de a respecta cerinţele cu privire la Evaluarea de impact asupra mediului şi de a cunoaşte îngrijorările polulaţiei locale privind proiectul. Etapa III Elaborarea raportului la studiul de impact După ce am parcurs cerinţele etapelor I şi II în scopul elaborării Raportului la studiul de impact este necesară demararea acţiunii de evaluarea a impactului la scară globală.In general conţinutul unui raport la studiul de impact este următorul; Sumarul executive; În sumarul executive sunt prezentate succint problemele găsite cu oczia evaluării impactului asupra mediului şi sunt prezintate acţiunile recomandate pentru
137

proiect.  Cerinţele legale Se face o prezentare a cadrului legal care a stat la baza evaluării impactului asupra mediului şi de asemenea vor fi prezentate cerinţele legale referitoare la proiect. Descrierea proiectului Proiectul descrie concis aspectele referitoare la: geografia şi ecologia zonei şi problemele sociale, dar nu vor fi uitate referirile privind infrastructura zonei şi anume; drumuri de acces, conducte, energie,alimentarea cu apă, spaţii de cazare, materii prime şi depozitarea producţiei. Date de bază: Pentru atingerea scopul urmărit se vor face evaluări referitoare la descrierea condiţiilor fizice, biologiceşi socio-economice, incluzînd orice schimbări anticipate înainte de realizarea proiectului şi vor fi prezentate dezvoltările activităţilor actuale şi cele propuse prin proiect în zona Evaluarea impactului Evaluarea impactului include identificarea şi evaluarea impactului probabil pozitiv şi negativca rezultat al implementării proiectului propus, precum şi masurile de diminuare şi orice impact negativ rezidual pentru care nu pot fi identificate măsuri de diminuare.Vor fi intensificate de asemenea explorările pentru oportunităţile de mediu.Se vor introduce un sistem de control al calităţii datelor disponibile, indicatori cheie şi vor fi identificate incertitudinile datorate predicţiilor sau estimărilor. Vor fi precizate domeniile care nu necesită atenţie sporită în viitor. Analizele privind alternativele Analizele privind alternativele investiţionale reprezintă evaluarea lor din perspectiva mediului.Aceasta este cheia elaborării propusă de evaluarea impactului asupra mediuluişi este o cerinţă proactivă a acesteia care duce la intensificarea analizei consideraţiilor pentru fiecare alternativă aleasă în proiectare pentru a atinge cerinţa cu privire la reducerea impactelor adverse pentru mediu.Pentru fiecare alternativă , costurile de mediu şi beneficiile vor fi cuantificate căt mai precis posibil pentru ca valoarea economică să poată fi ataşată atunci când este fezabilă şi să constituie baza pentru selecţia aternativei. Diminuarea sau planul de management Diminuarea sau planul de management este setul de măsuri necesare a fi luate pe durata implementării şi operării pentru a elimina sau compensa impactele adverse asupra mediului sau să le reducă la nivele acceptabile.Planul identifică cerinţele privind fezabilitatea,costurile efective ale măsurilor şi estimarea potenţialului lor privind impactul asupra mediului, capitalul şi frecvenţa costurilor,şi cerinţele referitoare la instruirea personalului, monitoring şi instituţionale. El va arăta detaliata programul de muncă propus şi programarea necesară să ne asigure că acţiunile propuse în domeniul protecţiei mediului suntparte integrantă a activităţilor din interiorul proiectului.Atunci când masurile de reducere nu sunt fezabile sau sunt costisitoare trebuie avute în vedere măsuri compensatorii. Planul de monitorizare a mediului Planul de monitorizare a mediuluiare rolul de a specifica tipul de monitorizare,
138

cine o face, cât costă şi ce fel de instruiri sunt necesare şi cu ce frecvenţă trebuie realizate.

139

Capitolul 10 Managementul Riscului de Mediu Protecţia mediului este una din priorităţile societăţii noastre. Un rol major al guvernului este promovarea legislaţiei normelor şi standardelor în acest domeniu şi controlarea modului de respectare a acestora în scopul asigurării unei dezvoltari durabile. Managementul riscului de mediu Managementul riscului de mediu reprezinta o componenta a tuturor activităţilor desfasurate în mod curent. Mai mult de atât, orice acţiune desfăşurată prezintă o posibilă expunere la risc. Managementul riscului de mediu cuprinde: • aplicarea sistematică a politicilor, procedurilor şi practicilor de identificare a hazardului; • anticiparea hazardelor; • consecinţe posibile ale hazardelor; • estimarea nivelelor de risc (cantitative sau calitative); • elaborarea criteriilor de ierarhizarea a nivelelor de risc pe baza unor criterii şi obiective relevante; • luarea deciziilor astfel încât să minimizăm riscurile identificate. Managementului riscului de mediu presupune o analiză atentă a facilităţilor existente şi a operaţiilor necesar a se aplica în oricare dintre situaţiile anticipate în scopul găsirii unor căi de prevenire sau/si reducere a riscului precum şi de îmbunătăţire continuă a performanţelor de mediu. În procesul de aplicare a managementului riscului de mediu este considerat şi aspectul optimizării resurselor în domeniul activităţii respective, care trebuie să aibă ca efect direct protejarea mediului înconjurător. Definirea elementelor componente ale managementului riscului de mediu Pentru întelegerea conceptului de management al riscului este necesară atât explicarea unor termeni specifici cât şi a altor concepte ajutătoare. Managementul riscului de mediu, analizele de risc pentru mediu şi evaluarea riscului, nu pot fi confundate cu analiza ecologică de risc şi cu evaluarea acestuia. Riscul ecologic este o componenta a riscului de mediu, si face referire la relaţia: flora, faună şi legatura acestora cu mediul. Hazardul – reprezinta o întâmplare sau un concurs de împrejurări cu potenţial pentru vătămare. Riscul – este un concept de bază important având două dimensiuni: consecinţele unui evenimet sau un set de circumstanţe şi probabilităţi ce se pot produce. Analiza de risc – utilizarea sistematică a informaţiilor disponibile care să conducă la identificarea unui eventual pericol şi care să dea posibilitatea estimării calitative sau cantitative a probabilităţii producerii hazardului, precum şi a consecinţelor acestuia.
140

Evaluarea riscului – evaluarea analizelor de risc, compararea procedurilor şi practicilor care au drept scop identificarea pericolului, analiza consecinţelor şi probabilităţile asociate acestor pericole, estimarea nivelelor de risc pe baza unor criterii şi obiective relevante, luarea deciziilor şi stabilirea modului de acţiune astfel încât să se reducă nivelul riscului. Riscul rezidual – nivelul de risc remanent, după implementarea măsurilor de control al riscului. Pericol – orice probabilitate de a se produce stricăciuni cu efecte asupra populaţiei, proprietăţii, obiectivelor social-culturale sau mediului. Consecinţă – efectele intermediare sau finale ale unui eveniment sau ale unei situaţii. Probabilitate – un termen calitativ care acoperă atât caracterul întâmplător, posibil, de producere a unui eveniment, cât şi frecvenţa. Frecvenţa – numărul de producere a unui evenimet în timp. Frecvenţa este exprimată ca eveniment/unitate de timp. Eveniment periculos/incident – un eveniment/incident cu potenţial de a crea un pericol. Tratarea riscului – ansamblul de măsuri de selecţie şi implementare a unor opţiuni/acţiuni sau conduite adecvate, menite a se aplica în scopul evitării riscului. Principiile managementului riscului de mediu Managementul riscului de mediu trebuie să elimine caracterul îndoielnic, de nesigurantă şi ignoranţă, să identifice şi să administreze incertitudinea şi imprevizibilul după o analiză cuprinzătoare în timp, pentru a lua în consideratie toate elementele neprevăzute care ar putea să apară. Scopul acestei analize este ca pe baza cunoştinţelor dobândite să minimizăm probabilitatea producerii unor evenimente şi să evităm pe cât posibil consecinţele. Managementul riscului de mediu trebuie să se bazeze pe următoarele principii practice: • crearea unei structuri care să se ocupe de aceste probleme; • alcătuirea unei echipe de lucru cu o pregătire corespunzătoare; • acoperirea tuturor operaţiilor pe durata existenţei lor; • realizarea periodică a unor analize de risc riguroase şi atotcuprinzătoare; • integrarea managementului riscului de mediu în celelalte sisteme de management de risc; • integrarea managementului riscului de mediu în toate sistemele de management; • reevaluarea periodică a managementului riscului de mediu. Managementul riscului de mediu Operaţiile industriale au impact semnificativ asupra mediului dacă nu sunt administrate corespunzător. Ele nu vor avea niciodată impact „zero” asupra mediului, întotdeauna vor exista elemente de incorectitudine în desfăşurarea operaţiilor miniere şi posibilităţi de producere a unor evenimente cu impact asupra mediului înconjurător. Managementul riscului de mediu joacă un rol
141

important în desfăşurarea acestor operaţii, deoarece probabilitatea apariţiei unor evenimente nu poate fi eliminată în întregime decât dacă se iau măsuri tehnice şi economice viabile. Aportul Evaluării Riscului de Mediu (E.R.M.) este acela de a asigura că riscul de mediu este acceptabil ajustat cu măsurile de management, control şi de cerinţele de reglementare care nu impun costuri deosebit de mari, inacceptabile. E.R.M. a fost stabilit pentru multe industrii, dar în domeniul industrial este relativ nou. În general, există metode de evaluare, dar instrumentele şi modelele de aplicare mai au nevoie de dezvoltare şi adaptare pe tipul specific de risc din acest domeniu. Acest tip de E.R.M. nu a avut până de curând aplicarea practica şi o calitate deosebită. Efectele performanţelor legislative care obligă conducerea corporaţiilor la plată pentru daunele aduse mediului, s-au resimţit în modul de implementare al managementului riscului de mediu. Metode şi practici E.R.M. Schiţe de metode Ilustrativ, metodologia procesului de evaluarea a riscului de mediu este prezentată în figura 10.1. [Environmental Risk, Best Practice Environmental Management in Mining, Environment Australia – Department of Environment and Heritage, June 1999 Australia] Elementele cheie sunt: • definirea entităţii ce urmează a fi manageriată; • definirea scopului studiului/lor propuse, obiectivele şi entităţile acoperite; • familiarizarea/descrierea; • identificarea pericolului ( inclusiv scenarii de dezvoltare ); • analizarea posibilelor consecinţe; • analizele probabilistice; • estimarea/caracterizarea riscului-inclusiv identificarea contribuţiilor la risc, oportunităţile pentru reducerea riscului; • evaluarea riscului, comparând criterii şi/sau obiective; • dacă criteriile/obiectivele nu sunt atinse, atunci sensibilitatea rezultatelor la schimbări în ipoteze clasice şi managementul riscurilor suplimentare sunt revizuite, iar identificarea pericolului şi analiza stadiilor repetate; • dacă criteriile/obiectivele sunt cunoscute, recomandările pentru măsurile managementului riscului de mediu, strategii şi programe/sisteme şi dezvoltarea acestor programe/sisteme sunt finalizate; • tratarea riscului-implementarea recomandărilor şi reluarea operaţiilor din programele/sistemele E.R.M.; • continuarea auditului pentru risc, monitorizarea, revizuirea şi schimbarea managementului, inclusiv revizuirea paşilor de analiză şi ajustarea managementului riscului astfel încât schimbările apărute ca urmare a noilor informaţii să permită înţelegerea cu uşurinţă; • comunicarea riscului - operează în paralel cu alte elemente ale procesului in ansamblu.
142

Astfel, dacă fiecare din aceste elemente nu se continuă cu următorul, analizele din amonte, evaluarea sau managementul riscului de mediu sunt limitate de calitatea şi profunzimea activitatii precedente. Efectele limitate sau inadecvate ale activităţii în cascadă, prin studiile subsecvente cu impact asupra calităţii măsurilor de management sunt adesea ca bulgării de zăpadă. Acestea afectează direct valabilitatea şi eficienta tuturor studiilor în procesul E.R.M. În multe cazuri cerinţele reglementărilor vor conduce la evaluarea şi analiza managementului riscului de mediu pentru noile dezvoltări şi pentru schimbări semnificative prin procesele EM. Este foarte important ca în aceste procese studiile de risc să fie făcute cu mult timp înainte, astfel încât să existe timpul necesar pentru a completa şi analiza efectele impactului înainte ca propunerea să fie transmisă la autorităţi. Valoarea asigurată a E.R.M. acoperă atât aspectele strategice şi tactice/operaţionale cât şi motivaţiile menţionate. Definirea entităţii ce urmează a fi manageriată În mod ideal fiecare aspect al operaţiilor miniere poate fi un subiect al E.R.M. În practică acest lucru nu este realizabil şi de aceea sunt necesare exerciţii E.R.M. pentru a mări selectivitatea şi a concentra atenţia asupra aspectelor importante ale proceselor, astfel încât atunci când se începe un astfel de proces să se acorde o atenţie deosebită definirii scopului, obiectivelor şi activităţii la care se va referi evaluarea.Funcţie de scopul propus şi de obiective, exerciţiul poate fi extins de-alungul câtorva operaţii sau poate fi limitat la o singură operaţie minieră. Când exerciţiul E.R.M. este limitat la o parte a unei organizaţii, operaţie sau facilitate, este necesar să stabilim contextul organizatoric sau operaţional al entităţii a fi manageriate precum şi limitarea clară a perimetrului acestuia.

143

METODOLOGIA MANAGEMENTULUI RISCULUI DE MEDIU
Definirea entităţii a fi manageriate

Scopul studiilor Familiarizarea şi descrierea/caracterizarea

Comunicarea riscului ( interna şi externă)

Revizuirea preciziei rezultatelor la schimbări în estimarea conservativă şi/sau identificarea şi selecţiamasuril or suplimentare de management de risc

Identificarea pericolelor Dezvoltarea scenariului Analiza consecinţel or Analiza probabilită ţii

Daca criteriiul nu este cunoscut

Estimarea riscului/caracterizarea inclusiv identificarea riscului, contributorilorşi reducerea riscului măsuri şi analize de precizie Evaluarea riscului ( inainte de stabilirea criteriilor şi obiectivelor
Criteriu cunoscut

Audit/ monitoring/ revizuire

Finalizarea recomandărilor pentru managementul riscului de mediu şi dezvoltarea sistemelor şi programelor ERM Procesul riscului tratament/manage ment

Fig.10.1 Metodologia managementului riscului de mediu. [Environmental Risk, Best Practice Environmental Management in Mining , Environment Australia – Department of Environment and Heritage, June 1999 Australia]
144

Scopul analizei riscului Este posibil ca pentru ambientul definit în exerciţiul de E.R.M să fie necesară realizarea de studii specifice, al caror scop trebuie justificat. Adesea, vor apare constrângeri referitoare la timpul şi resursele necesare acestor studii specifice. Scopul şi metodele selectate în abordarea studiilor trebuie să ţină seama de aceste constrângeri. Este bine cunoscut însă că această limitare a studiilor va afecta calitatea şi valoarea rezultatelor. Chiar dacă studiul este preliminar sau final, el trebuie întotdeauna să urmărească scopul. Pentru atingerea scopului, studiile trebuie să aibă în vedere atât aspectele particulare cât şi interacţiunea şi interdependenţa dintre părţile specifice ale operaţiilor sau ale sistemului care urmează a fi studiat şi celelalte părţi ale aceluiaşi sistem şi sistemele externe. Limitele se vor stabili astfel încât să poată fi luaţi în considerare factorii menţionaţi, preocuparea de bază fiind înlănţuirea acestora într-o schemă logică. Analizele de risc Următoarele 5 elemente ale proceselor constituie analize de risc şi sunt prezentate în fig.10.1. Analiza sensibilităţii înseamnă identificarea acelor elemente care contribuie la risc şi a opţiunilor de reducere a riscului, acestea făcându-se în procesul de analiză. Analiza trebuie efectuată după, sau în timpul stadiului de evaluare. Familiarizare şi descriere Stadiul de baza al analizei îl constituie familiarizarea, cunoasterea sistemului şi contextul său de mediu şi operaţional, precum şi descrierea acestuia. Volumul de muncă necesar acestui stadiu este în funcţie de modul de abordare al personalului şi de nivelul detaliilor necesare. Familiarizarea cu procesul poate fi făcută prin reanalizarea documentelor, inclusiv a schiţelor, hărţilor, a procedurilor, a rapoartelor studiilor anterioare şi investigaţiilor ce includ documentaţia de Evaluare a Impactului de Mediu (E.I.A.) şi rapoarte de audit. Pentru operaţiile existente, o informaţie importantă pentru familiarizare o constituie auditul - tip „inspecţie”. Pentru operaţiile propuse şi existente este esenţială organizarea unei inspecţii a întregului amplasament. Descrierea sistemului trebuie să fie profundă şi completă, altfel nu este posibil ca toate pericolele să fie identificate. Identificarea pericolelor Identificarea pericolelor trebuie să fie un proces structurat care să lucreze sistematic cu elementele facilităţilor sau sistemului ce a fost studiat ( aşa cum au fost identificate în faza de familiarizare/descriere). Acest mod de lucru va lărgi aria de cuprindere a tuturor evenimentelor şi circumstanţelor care pot conduce la rezultate adverse semnificative. Pentru fiecare element al ansamblului instalatiei sau sistemului, se va acorda o atenţie deosebită următoarelor aspecte:
145

posibilelor evenimente sau circumstanţe iniţiale; consecinţe ale acestor evenimente sau circumstanţe; disponibilităţile tehnice, operaţionale sau organizatorice de siguranţă sau control; - probabilitatea de producere a unui eveniment sau circumstanţă; - probabilitatea transformării acestora în rezultate adverse semnificative, în condiţiile utilizării supravegherii şi controlului. Această logică este prezentată într-o diagramă într-un exemplu de identificare a pericolului - anexa 1. Identificarea pericolului trebuie să cuprindă: • aspecte ale tuturor pericolelor potentiale care pot să afecteze mediul, care să includă, dar să nu se limiteze la: o apele de suprafaţă şi subterane; o aer ( praf, fum): o atmosferă ( gazele cu efect de seră sau ozon), ariile naturale, floră, faună, inclusiv speciile vulnerabile; o aşezările umane; o pădurile, suprafeţele agricole, păşunile, împreună cu animalele aferente şi recoltele acestora; o sol ( contaminare, eroziune, degradare); o structuri geologice; o ecosistemul acvatic; o activităţi antropice, o sănătatea omului; o valorile estetice şi culturale. • Toate tipurile de pericole, inclusiv: o incendii; o explozii; o materiale toxice sau poluante; o schimbări ale regimului de precipitaţii sau ale cursurilor de apă; o introducerea de plante sau specii de animale exotice, sau patogene; o avarierea iazurilor de decantare. • Întregul ciclu de viaţă al minei, inclusiv explorarea şi refacerea (impactul: apelor acide de mină, iazurilor de decantare, pot avea efecte pe termen lung); • Întreaga arie sau sistem potenţial afectat; • Toate operaţiile relevante, aşa cum au fost definite ; • Emisiile continue, nu numai cele accidentale; • Toate tipurile de factori cauzatori, inclusiv factorii naturali; • Pericolele percepute şi problemele controversate; • Deşeurile şi semiprodusele, precum şi materialele miniere sau materiale utilizate în operaţiile asociate. Un exemplu tipic de pericole pentru mediu, datorat operaţiilor miniere este prezentat în lista ce urmează: 146

Distrugerea vegetaţiei ( pierderea de specii rare sau a habitatului ); Afectarea solului ( eroziunea provocată de vânt, apă, praf); Acidifierea cu sulfaţi a solului; Distrugeri ( explozii, praf şi vibraţii); Roci mărunţite/roci sterile şi şlam ( instabilitate, ape acide şi praf); Subsidenţă ( impact asupra vestigiilor culturale şi naturale ); Sterile radioactive; Potenţialul toxic al sterilelor ( ape acide, ioni de metale grele, săruri); Săruri şi alţi contaminanţi pentru ape, proveniţi de la operaţiile miniere; Contaminarea apelor pluviale; Stocarea, manipularea şi transportul produselor petroliere sau a substanţelor chimice ( pierderi prin scurgeri, incendii, explozii ); • Afectarea cursurilor de apă de suprafaţă sau subterane; • Stocarea şi manipularea explozivilor ( explozii neintenţionate); • Introducerea de plante sau animale exotice sau patogene; • Surse de aprindere; • Procesarea, stocarea, manipularea şi transportul materialelor miniere şi a celor procesate; • Emisii continue în aer şi apă; • Contaminanţi proveniţi din activităţile asociate (iazuri de decantare, bazinele de stocare a apei, conducte şi benzi transportoare ); • Siguranţă inadecvată, sabotaje, etc ( avarii mecanice, erori umane, accidente, etc. ). Această listă reprezentativă nu este exhaustivă şi nu poate fi utilizată ca o listă de verificare, deoarece factorii se pot schimba de la un amplasament la altul. După cum se poate vedea din listă, există legături şi interacţiuni între aceştia, între eveniment şi cauzele pericolelor. Sunt disponibile metode variate de identificare şi evaluare a pericolelor şi sunt de asemenea căi diferite de prezentare a informaţiilor. Când într-o diagramă se utilizează text, acesta are rolul de a explicita aspecte relevante. În general procesul de identificarea a pericolului poate avea în practică mai multe intrări. Acestea ar trebui să includă: • O inspecţie - tip audit; • Sesiuni de întâlniri cu părţile relevante în procesul de identificare a pericolelor; • Reanalizări ale problemelor ce îngrijorează comunitatea, ale licenţelor şi autorizaţiilor, ale condiţiilor ce trebuie respectate, a incidentelor, a procedurilor de întreţinere şi de urgenţă, auditurile şi studiile anterioare. În particular, pentru sisteme complexe, procesul necesită utilizarea schemei logice a bilanţului ( arbore ), pentru a identifica intrările şi ieşirile precum şi relaţiile dintre ele. Se utilizează de asemenea analiza efectelor pentru a identifica consecinţele. În unele cazuri sunt utilizate şi alte metode analitice care pot investiga cauzele posibilităţii producerii unui accident. Este importantă utilizarea procesului de identificare a pericolelor ca un filtru care să elimine toate aspectele unei operaţii care nu constituie un risc credibil sau
147

• • • • • • • • • • •

relevant. Pe de altă parte este important să nu se renunţe de la început, foarte repede, la unele aspecte, care ar putea constitui o problemă serioasă atunci când se utilizează o metoda tehnica rapidă de evaluare a riscului. Nu este posibil să examinăm orice risc posibil cu multitudine de variante într-un sistem complex. Alegerea scenariului se va face cu grijă, astfel încât cea mai mare parte a riscurilor posibile să fie acoperite de acesta. În analiza de detaliu a riscului, în special când riscul poate fi cuantificat în totalitate, scenariul ce urmază a fi dezvoltat este o importantă parte a analizei. Acest proces cere împărţirea pericolului în elementele sale componente, astfel încât acestea să poată fi analizate separat. În aceste cazuri este foarte des utilizată schema logică, aşa după cum se poate vedea în exemplul din anexa 2 . Această împărţire poate constitui o metodă relevantă de analiză în profunzime, prin concentrarea asupra fiecărui component al evenimentului. Analiza consecinţelor Analiza consecinţelor cuprinde atât rezultatele finale cât şi etapele care au condus la aceste rezultate. Spre exemplu, pentru efectul unei furtuni asupra unui iaz de decantare, analiza consecinţelor poate acoperi: • Consecinţele furtunii asupra volumului de apă recepţionat de iazul de decantare, extinderea deversării şi posibilităţile de avariere; • Consecinţele contaminaţilor ce pot fi eliberaţi şi concentraţiile lor/ durata de recepţionare în apă după o spărtură sau deversare; • Consecinţele acestor concentraţii/ durata asupra ecosistemului acvatic. Pentru fiecare element trebuie avute în vedere câteva aspecte esenţiale. Acestea pot include magnitudinea, extinderea, severitatea, durata, etc. Pentru această parte a analizei este tipică înţelegerea efectelor determinate de un eveniment iniţial. Analiza consecinţelor este întotdeauna un amestec de calitate şi cantitate. Unii componenţi vor putea fi măsuraţi, estimaţi sau proiectaţi cu o precizie relativă, alţii vor necesita mai multe analize calitative. Limitele cunoaşterii şi a capacităţii modelării se amplifică în general, de la prima consecinţă (iniţială), la cea finală. De aceea, pentru ultimele efecte ale stadiului, este necesară o estimare şi o analiză calitativă mai bună. Este şi cazul situaţiilor când sunt implicate în aceste evenimente ecosistemele. Prin natura lor, analizele de risc sunt multidisciplinare. Disciplinele ce pot contribui la aceste analize sunt: ingineria construcţiilor, chimică, hidrologia, geologia, toxicologia, ecologia, ecotoxicologia, etc. Fiecare din aceste discipline au instrumente de modelare şi analiză specifice. Analiza probabilităţii Analiza probabilităţii înseamnă probabilitatea fiecărei etape în întregul eveniment. Aceste probabilităţi includ: • Frecvenţa de iniţiere a evenimentului; • Probabilităţile măsurilor specifice de siguranţă cerute; • Probabilitatea ca un eveniment ce cauzează o avarie primară să producă şi o avarie importantă, care să afecteze siguranţa;
148

Probabilitatea ca evenimentele să coincidă şi să cauzeze fiecare probleme diferite; • Probabilitatea erorilor umane şi reacţiile adecvate şi neadecvate; • Probabilitatea unor evenimente meteorologice periculoase; • Calamităţi. Schema logică cuprinde o metodă analitică, adesea utilizată să dezvolte o apreciere a componentelor intrărilor sau rezultatelor privind evenimentele. Aşa cum s-a arătat la identificarea pericolelor, şi dezvoltarea scenariului, acesta poate fi foarte util în găsirea subsecvenţelor reale ale unui eveniment şi în stabilirea rolului şi relaţiei dintre variabilele ce influenţează rezultatele. Este importantă atribuirea de numere acestor variabile şi subsecvenţe, pentru a testa sensibilitatea lor şi a izola pe cei care contribuie la producerea riscului. Analizele cantitative de detaliu expliciteaza sistemul în elementele sale componente şi vizează întregul sistem, astfel permiţând o analiză mai profundă, iar testele de sensibilitate se transformă în intrări şi asumări. Estimarea sau caracterizarea riscului Estimarea sau caracterzarea riscului necesită ca probabilităţile şi consecinţele analizei rezultatelor să fie combinate astfel încât să fie posibilă o estimare sau o indicare a cauzelor iniţiale care pot determina efecte adverse definite . Estimarea riscului este în general aplicată atunci când analiza are o componentă cantitativă substanţială. Caracterizarea este de obicei aplicată atunci când activitatea este substanţial calitativă. Estimarea riscului este de obicei exprimată ca o probabilitate anuală a apariţiei efectelor, de exemplu, există o probabilitate de 1/1.000.000 ca o avarie să se producă într-o anumită locaţie. Estimarea cantitativă a riscului poate fi exprimată în mai multe feluri. Se utilizează stabilirea criteriilor sau obiectivelor ce se vor folosi la evaluare, la începutul procesului, altfel încât indicatorii ce vor rezulta să aibă relevanţă. Din raţiuni clare este esenţial ca aceste criterii şi obiective să fie adoptate, cel puţin în principiu, înainte de a declanşa evaluarea. Nivele de risc cuantificate pot fi prezentate grafic în mai multe feluri, cum ar fi: • Izolinii de risc; • Forme variate de grafice, incluzând curbele de risc. Rezultatele pot fi de asemenea tabelate, în special în situaţia când cei ce contribuie la risc sunt identificaţi şi clasificaţi. Cea mai potrivită metodă este însă folosirea combinaţiei text/grafic/ tabele, care este cea mai explicită. Identificarea contributorilor la risc Unul dintre cele mai uzuale efecte ale estimării riscului este identificarea aspectelor sistemului care are contribuţia cea mai mare la risc. Aceasta, asigură oportunitatea de a clasifica problemele în vederea acţiunii şi de a identifica costurile efective pentru aplicarea măsurilor de management al riscului.
149

Identificarea contributorilor la risc şi a costurilor managementului riscului se efectuează mai uşor dacă se foloseşte abordarea dezmembrării şi a cuantificării. Cuantificarea facilităţilor identificate, concentrarea pe cele mai sensibile variabile şi testarea efectelor managementului de risc, constituie liniile de bază ale nivelurilor de risc. Combinarea acestor aspecte cu costul informaţiilor oferă variate opţiuni de management de risc care pot fi clasificate în funcţie de costurile efective. Este de asemenea posibil să identificăm cea mai bună combinaţie de costuri efective pentru măsuri, în loc să fim constrânşi să lucrăm separat cu contributorii cei mai mari la risc. Identificarea oportunităţilor pentru reducerea riscului Oportunitatea reducerii riscului poate fi găsită pe tot parcursul analizei. În procesul de identificare a oportunităţilor reducerii riscului, pot fi luate în considerare: eliminarea pericolelor, reducerea potenţialului consecinţelor, şi reducerea probabilităţii de producere. Reducerea riscului poate fi adesea rezolvată la costuri mici, însă în anumite situaţii poate conduce la costuri operaţionale sau de capital, substanţiale. Identificarea oportunităţilor de reducere a riscului în procesul analitic este legat de posibilităţile de apariţie a evenimentului de risc şi de probabilul lor impact în evaluarea nivelului riscului. Aplicarea identificării oportunităţiilor pentru reducerea riscului reprezinta o parte a ceea ce este “tratamentul riscului”, care va fi discutat la mai tărziu. Analizele senzitive Este bine să se cunoască semnificaţia limitelor şi a modelarii, calcularea asumării, bazate pe experientă, care se aplică pe parcursul procesului de analiză. Valorile asumate şi estimarea lor poate fi necesar a fi utilizată pentru unele variabile în analizele de probabilităţi sau consecinţe. Deşi asumarea conservatoare conferă o anumită siguranţă că riscul nu va fi ignorat, este important să se testeze în ce mod schimbarea modului de asumare şi schimbarea valorilor pot afecta analiza. Aceasta poate începe cu identificarea pericolului şi continuă pe toată perioada analizei, fiind de asemenea utilizat la cele mai multe revizii oficiale. Implicaţiile schimbării asumărilor şi limitelor spre cunoaştere trebuie luate în considerare în mod constant, încă de la început. Astfel de consideraţii trebuie introduse în fiecare etapă, altfel ceva important poate să nu fie luat în considerare. Dacă apare o problemă nerezolvată mai tîrziu, iar aceasta implică reluarea analizei, va avea ca efect o întîrziere. Deşi analiza senzitivă este posibilă cînd a fost urmată o abordare calitativă, în general este mai dificilă şi mai puţin productivă decât atunci când a avut loc o abordare cantitativă. Evaluarea Odată riscul recunoscut şi analizat, există o gamă întreagă de răspunsuri la risc.Acesta poate include: acceptarea riscului, eliminarea pericolelor sau evitarea
150

riscului, reducerea consecinţelor, reducerea probabilităţii riscului, sau transferul riscului. Un cadru de obiective şi criterii poate furniza o bază raţională şi consistenţă pentru evaluarea răspunsurilor. Când analizele de risc ţintesc numai la compararea cazurilor şi la identificarea ultimei opţiuni de risc, analiza poate fi restrânsă, nemaifiind necesare şi alte criterii. Oricum, situaţia poate fi mai complicată datorită diferitelor profile ale riscului. Întotdeauna beneficiul anticiparii riscului şi consideraţiile privind eficacitatea costurilor de prevenire trebuie să devină un criteriu de facto. Criteriile sunt mult utilizate pe toată durata analizei, până la sfârşitul ei, dar identificarea, selecţia sau dezvoltarea criteriilor relevante, trebuie făcută cât mai devreme posibil. Identificarea criteriilor Trebuie avut în vedere că la acceptarea criteriilor de risc se consideră că nu toate riscurile pot fi eliminate şi că un anumit nivel de risc trebuie acceptat sau tolerat. Acceptabilitatea sau tolerabilitatea riscului variază în funcţie de beneficiile care decurg din activităţile generatoare de risc, precum şi distribuţia beneficiului acestora şi costul riscurilor, a consecinţelor riscurilor. Odată acceptat principiul riscului acceptabil sau tolerabil, este clar că obiectivul managementului de risc nu este numai simpla minimizare a riscului. Acest concept este descris uneori ca ALARP ( as low as resonably practicable), sau ALARA ( as low as resonably achievable). Într-o situaţie ideală, toate criteriile de risc trebuie să se bazeze pe noţiuni clare ale nivelului de acceptabilitate/tolerabilitate şi pe o clară înţelegere a consecinţelor evenimentelor ce le-au iniţiat. În realitate, o înţelegere deplină a impactului final potenţial al evenimentului care poate genera riscul, este adesea imposibilă, deoarece nu avem suficiente cunoştinţe despre sistem. Stabilirea unui nivel acceptabil este dificilă considerând gradul de incertitudine, precum şi în condiţiile unor dificultăţi ce urmează în evaluarea atributelor în domeniul mediului. Criteriile şi obiectivele cele mai potrivite depid de ceea ce-şi propune analiza. Criteriile pot fi specificate prin cerinţele reglementărilor, politica companiilor, standarde naţionale şi internaţionale, sau printr-o politică specială sau cerinţă a comunităţii. Evaluarea riscului faţă de criterii În mod simplist, evaluarea proceselor înseamnă compararea rezultatelor riscului cu criteriile sau obiectivele. În practică, câteva interpretări sunt necesare, iar concluziile trebuie documentate. Acolo unde nivelele riscului nu răspund criteriilor, este mai bine să se reia analiza şi să se redefinească criteriile. Elaborarea recomandărilor pentru managementul riscului O altă parte a stadiului evaluării procesului este elaborarea recomandărilor pentru managementul riscului de mediu. Aşa cum am arătat mai devreme,
151

recomandările pot fi traspuse grafic pentru fiecare stadiu al analizei. În evaluarea stadiului, efectele şi interacţiunile tuturor recomandărilor trebuie considerate în legătură cu criteriile. Aceasta înseamnă, găsirea unor măsuri de siguranţă sau schimbări necesare în intenţia de operare. Management/Tratare Prin folosirea termenului de “tratare”, sunt acoperite acţiunile de eliminare, micşorare, reducere, urmărire sau ameliorare a riscului. Managementul/tratarea reprezintă procesul continuu, principal al managementului riscului de mediu, odată ce analiza riscului iniţial şi evaluarea proceselor s-a realizat. Dezvoltarea recomandărilor pentru managementul riscului O altă parte a stadiului evaluării procesului este finalizarea dezvoltării recomandărilor pentru managementul riscului de mediu. Aşa cum s-a prezentat mai devreme, recomandările pot fi reprezentate grafic pentru fiecare stadiu al analizelor. La evaluarea stadiului, întotdeauna efectele şi interacţiunile tuturor recomandărilor necesită a fi considerate în lumina extinderii înţelegerii vis-a-vis de criterii. Aceasta înseamnă găsirea unei măsuri de siguranţă sau schimbări necesare în intenţia de operare. Tratarea managementului Cuvântul « tratare » este utilizat aici cu scopul de a acoperi acţiunile întreprinse să elimine, să minimizeze, să reducă sau să amelioreze riscul. Întotdeauna termenul este utilizat ca -tratament/management- şi este procesul continuu principal al managmentului riscului de mediu, atît pentru analizele iniţiale de risc cât şi atunci când evaluarea procesului este completă. Aşa cum s-a prezentat în secţiunea 10.2.5., răspunsul la risc poate include un risc acceptabil, eliminarea pericolelor sau evitarea riscului, reducând consecinţele, reducând probabilitatea şi transferul riscului. Monitoringul, auditul şi planurile de urgenţă reprezintă de asemenea o parte a tratamentului/ managementului riscului. Riscul acceptabil Odată ce riscul este cunoscut, compania, autorităţile de reglementare, comunitatea sau alte părţi interesate pot decide dacă riscul este acceptabil şi faptul că nu sunt necesare acţiuni să-l reducă sau să-l minimizeze. Riscul acceptabil este de obicei legat de recunoaşterea beneficiilor activităţii generatoare de risc. Stabilirea şi utilizarea criteriilor riscului acceptabil este o formă de a accepta riscul. Riscul acceptat este privit şi ca o măsură de management, atunci când riscul este cunoscut, înţeles şi acceptat. În funcţie de contextul operţional, de pericole şi de riscul implicat, acceptabilitatea criteriilor poate fi impusă din exterior. Riscul acceptabil nu este la discreţia companiilor miniere. Totuşi chiar şi în cazul criteriilor impuse din exterior, în unele circumstanţe, aceste criterii pot fi negociate cu autorităţile care iau decizia.
152

Reducerea/minimizarea riscului Sunt trei componente de reducere, minimizare a riscului şi anume : eliminarea pericolelor, reducerea consecinţelor şi reducerea probabilităţii. Eliminarea Pericolele pot fi eliminate prin neprocesarea activităţilor generatoare de risc, prin schimbarea tehnologiei, schimbarea locaţiei, etc Consecinţele reducerii/minimizării Cele mai severe cazuri de consecinţe pot fi reduse prin acordarea unei atenţii deosebite la magnitudinea şi severitatea evenimentelor ( de ex. diguri micimultiple lacuri, cantităţi mici sau foarte mici de materiale periculoase) sau prin limitarea sau ameliorarea impactului (contaminanţi secundari, răspuns de urgenţă, evacuare, curăţire ( remediere ). Monitoringul şi detectarea timpurie şi controlul pot juca un rol important în reducerea potenţialului de apariţie a consecinţelor adverse. Reducerea/minimizarea probabilităţii Sistemele pot fi făcute mult mai reale prin utilizarea echipamentelor, modelelor matematice, instruiri ale personalului, etc. Sistemele pot fi de asemenea protejate faţă de iniţierea unor evenimente interne sau externe, ca de exemplu protecţia înainte de cutremur, protecţia prin controlul surselor inflamabile, etc. Probabilitatea poate fi influenţată prin controale secundare, prin măsuri de siguranţă, monitoring, răspuns în caz de urgenţe şi altele. Transferul riscului Transferul riscului descrie aranjamentele de acordare a responsabilităţii pentru consecinţele pericolelor în cazul în care acestea se produc. Transferul riscului nu schimbă probabilitatea sau consecinţele, ci stabileşte cine are responsabilitate. Forma cea mai comună de transfer a riscului este asigurarea. Alte forme de transfer al riscului pot include aranjamente contractuale între părţi şi compensaţii acordate de guvern sau alte părţi. Pentru riscul de mediu, responsabilitatea nu este transferabilă, iar în caz de consecinţe se aplică amenzi şi penalităţi personalului, inclusiv privarea de libertate pentru reprezentanţi ai conducerii. Planificarea urgenţelor/accidentelor Planurile pentru urgenţe/accidente acoperă toate pericolele de mediu şi pot fi integrate în managementul riscului de mediu. Planurile trebuie să se bazeze pe identificarea riguroasă a pericolelor şi a testării capacităţii de răspuns. Studiile de analiză a pericolelor pot fi transpuse grafic pentru dezvoltarea sau adaptarea planurilor de urgenţă pentru amplasamente. Planurile de urgenţă pot include aprovizionarea pentru incidentul raportat şi timpul şi modul de investigare al incidentului. Monitoringul Performanţele monitoringului de mediu şi condiţiile şi performanţele privind sistemul de siguranţă sunt cele mai importante componente ale managementului riscului de mediu. Un program de monitorizare al sunetului poate detecta problemele de urgenţă sau impactul şi motiveaza oportumitatea intervenţiei.
153

Analizele de risc de mediu pot face referiri pentru proiectarea programului de monitorizare. Când schema logică a arborelui a fost utilizată, ea poate fi productivă în identificafrea si cuantificarea evenimentului cu un pas sau doi înaintea producerii unui incident sau impact şi astfel aceştia pot fi monitorizaţi înaintea producerii. Auditul Auditul de mediu este esenţial pentru integritatea procesului de management al riscului de mediu. Auditul trebuie să se adreseze, între altele, implementării recomandărilor din analizele de risc şi altor stadii relevante, altor chei viitoare a programului managementului riscului de mediu, sistemelor de monitoring şi performanţelor legate de aspectele afectate de risc. Procesul de audit trebuie de asemenea să identifice orice schimbare semnificativă, neconformitate, în operare şi să se asigure că această schimbare va fi acoperită de reevaluarea şi revizuirea analizelor de risc. Programul/sistemul managemetului de risc Aranjamentele continui ale managementului riscului de mediu pot fi incorporate într-un program sau sistem de management de mediu. Acest program sau sistem necesită a fi integrat cu managementul siguranţei, managementul de mediu, managementul riscului şi cu toate celelalte sisteme de management. Programul managementului riscului de mediu necesită identificarea clară a rolurilor şi responsabilităţilor, cum şi când acţiunile referitoare la managementul riscului pot fi luate. Comunicarea şi consultarea Aceasta este partea cea mai dificilă a procesului managementului riscului de mediu. Se poate simula îngrijorarea faţă de apariţia riscului, dar fără a asigura protecţie efectivă a părţilor interesante. Este însă mult mai greu să se realizeze un proces de consultare şi comunicare corespunzător. Întotdeauna efortul depus în procesul de comunicare este foarte util. Comunicarea riscului trebuie văzută ca parte a managementului riscului de mediu şi poate fi introdusă ca un proces continuu pe toată durata operaţiilor miniere. Procesul poate implica accesul la informaţii a celor necunoscători, înţelegerea perspectivelor şi prezentarea acestor informaţii referitoare la operaţiunile desfăşurate de companie, despre riscuri şi perspectivele de atenuare a efectelor. Programul de management al riscului de mediu necesită de asemenea o continuă comunicare cu părţile interesate. Modul de percepţie diferenţiată privind riscul ca o cerinţă semnificativă a procesului de comunicare. Credibilitatea analizelor de risc poate influenţa semnificativ acceptarea programului managementului riscului de mediu. Utilizarea unor entităţi independente care să conducă studiile de risc şi auditurile pot de asemenea conduce la cresterea credibilitaţii acestor analize. Managementul riscului de mediu şi ciclul minier
154

Managementul riscului de mediu este potrivit să fie aplicat tuturor fazelor ciclului minier şi tuturor părţilor operaţiilor miniere. Planificarea şi dezvoltarea conceptului Când o activitate minieră sau o operaţie este dezvoltată sau modificată, este important să construim un sistem de management al riscului de mediu în planificarea şi dezvoltarea acesteia. Deciziile fundamentale făcute în acest stadiu iniţial de dezvoltare pot avea implicaţii semnificative de risc de mediu, acestea putând fi greu de rezolvat mai târziu. Materiile de bază ca şi exploatarea minereului, facilităţile pentru procesare şi alegerea metodelor miniere şi a tehnologiilor sunt câteva exemple . Astfel, amplasamentul ne poate indica ce bazin hidrografic va fi afectat de apele contaminate evacuate sau potenţialul de afectare a unor plante sau animale. Localizările facilităţilor de procesare minieră sau transportul minereului pentru procesare, pot schimba pericolele şi riscurile asociate acestor acţiuni. Alegerea metodei de exploatare, în carieră sau subteran exemplifică diferenţele în potenţialul şi clasificarea impactului de risc de mediu la suprafaţă. Cerinţe, precum stabilirea secvenţială a exploatării miniere şi a duratei optime a operaţiilor miniere pot avea de asemenea influenţe asupra riscului de mediu. Este important să înţelegem în cadrul managementului riscului, ca şi în cazul evenimentelor care pot fi tolerate, dacă există o frecvenţă relativ ridicată, ele trebuie justificate. Principiul precauţiei, limita cunoştinţelor în incertitudinile implicate în managementul riscului de mediu au mare relevanţă pentru aceasta. Extinderea muncii de analiză a riscului cerută la acest stadiu poate varia de la caz la caz. O revizuire preliminară a riscului poate fi oportună.
Explorarea

Faza de explorare poate fi considerată ca o sursă de risc de mediu, şi programele de explorare trebuie să fie subiectul managementului riscului de mediu. Procesul de explorare poate introduce şi împrăştia germeni patogeni şi ciuperci, acestea cauzând îmbolnăviri ale speciilor existente.
Evaluarea impactului de mediu şi procesul de aprobare

Este o cerinţă comună să se elaboreze evaluarea de impact de mediu/analiză de risc de mediu ca parte a procesului de reglementare. Subiecte importante sunt câteodată inadecvat acoperite în studiile de risc de mediu, în procesul de elaborare a evaluării impactului de mediu, incluzând : transportul şi operaţiile de reparaţii şi toate cerinţele ciclului minier, particularităţi pe termen lung, aspectele post-închidere.
Dezvoltarea şi construcţia

Câteva pericole şi riscuri sunt particulare fazei de construire, ele pot avea mare probabilitate de apariţie şi pot produce consecinţe importante. Aceste faze pot include modificări majore şi demararea unor activităţi ce trebuie să fie un subiect riguros al managementului riscului de mediu. Cerinţele pentru astfel de analize şi managementul trebuie să fie construite prin schimbarea procedurilor de
155

management în sistemul de management managementului riscului de mediu.
Operare

de

mediu

şi

a

planului

Este important ca managementul riscului de mediu să fie recunoscut ca o activitate continuă, şi nu o evaluare a procesului în salturi. Este important ca managementul riscului de mediu să fie total integrat cu sistemul de management de mediu şi cu programul managementului de mediu, cu auditul de mediu şi cu monitoringul de mediu.
Dezafectarea şi reabilitarea

Riscul de mediu asociat cu impactul operaţiilor miniere după fiecare fază minieră, trebuie să fie cuprins în întregime în managementul riscului de mediu. Pentru minele existente, faza post-operaţională trebuie să fie acoperită de managementul riscului de mediu. Costurile necesare pentru lucrările de închidere trebuie să includă şi costurile măsurilor legate de managementul riscului şi ele trebuie să fie bine calculate în perioada de operare a minei pentru a acoperi toate necesităţile ulterioare.
Remedierea amplasamentului minier

Remedierea amaplasamentului minier este un caz special, acesta arătându-ne nivelele ridicate de risc de mediu. Tipic, fiecare amplasament poate fi contaminat şi neutilizabil pe viitor, dacă nu se execută o remediere. Acesta poate fi contaminat cu ape acide de mină, ape de suprafaţă şi subterane contaminate. Pentru terenuri contaminate analiza de risc pote arăta gradul de contaminare şi măsurile necesare remedierii pentru a fi adus la un nivel acceptabil de risc în scopul utilizării lui în viitor.

156

ANEXA 1

Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe Disponibilitatea siguranţei şi comentarii Operaţia Stocarea sterilului Perioada prelungită de secetă - deversarea digului şi poluarea apelor - asigurarea
unei proiectări şi a unui management

sau de furtuni puternice
cont de condi ţiile extreme de vreme intrărilor de ape în iaz iazului astfel incît să minimizăm b.h. sensibile contaminanţilor relevanţi de a fi fară epurare sau evacuare a apelor

- spălări posibile ale digului dacă capactatea de evacuare a sondelor inverse este depăşită- pierdere de apă şi steril

care să ţină - minimizarea - localizarea

- impact pe termen scurt şi lung funcţie de remanenţa contaminanţilor - pagube fizice asupra cursurilor de ape şi a terenurilor limitrofe, producere de inun-

evacuările accidentale în - minimizarea

evacuaţi ăn cursuri de apă eliminarea posibilitîţii de

Avarierea unui dig din amonte
stabilităţii digului din aval

daţii în cau de rupere a iazului uzate din iaz - deversarea sau avarierea iazului - monitorizarea cu consecinţele ce decurg, ca urmare a insuficientei capacităţi disponibile - intrări de ape suplimentare în iaz - excluderea

al iazului
digului aval din bazinul hidrografic

unor structuir adecvate de deviere

Avarierea terasamentelor şi canalelor de devierea a apelor
întreşinerea lor monitoring/inspecţii regulate a acestor structuri disponibile

- asigurarea şi -

cu posibilitatea apariţiei de deversare a digurilor cu consecinţe în aval, ca urmare a insuficientei capacităţi

157

Avarii de operare
operare

- nemenţinerea capacităţii disponibile proiectate şi consecinţele din aval

- proceduri clare de - monitoring - instruiri - monitoringul - urmărirea activităţii

Continuarea operării minei când
cotelor digurilor capacităţii disponibile şi opriree

- deversarea digurilor şi consecinţele din aval – durată /rată de deversare factori importanţi în producerea poluarii

iazul este plin

minei când aceasta este minimă

Avarierea parţială sau totală a iazului
riguroasă a proiectării şi a specifi-

- instruiri - eliberarea de ape poluate/steril şi efectele - revizuirea lor în aval caţiilor - control - monitorizarea structurii digului la

datorită unor greşeli de proiectare sau construcţie
riguros al construcţiei mişcări

Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe Disponibilitatea siguranţei şi comentarii Operaţia Stocarea sterilului Avarierea parţială sau totală a - eliberarea de apă uzată/steril şi efectele - alegerea
amplasamentului , proiectarea şi construţinînd cont de condiţiile geotehnice supravegheri geotehnice riguroase - realizarea unei - pierderi de contaminanţi din iaz şi efectele lor - monitorizarea -

iazului datorită cedării fundaţiei

produse în aval

irea iazului

Curenţi subterani de apă apăruţi
nivelelor

in zonele slăbite ale iazului
drenarea/captarea scurgerilor de ape subterane

158

- monitorizarea pereţilor digului

Vibraţii de la explozii
vibraţiilor produse de explozii oricărui potenţial de vibraţii provenind cu impact asupra stabilităţii iazului digurilor cu echipamente de monitorimişcărilor

- vibraţiile pot cauza avarii parţiale sau totale ale digului

- monitorizarea - revizuirea de la explozii - echiparea zare a

Alunecări
în zone fără alunecări de teren

- avarierea parţială sau totală a iazului şi

- amplasarea iazului

Cutremur
pe terenuri stabile construcţia trebuie să ţină cont de geotenice ale zonei amplasamentelor pentru stocarea

eliberarea de contaminanţi cu efecte în aval - fisurarea fundaţiei şi infestarea freaticului - avarierea parţială a iazului cu pierderea - amplasarea iazului conţinutului+efectele produse în aval - proiectarea şi condiţiile - contaminarea cu alţi poluanţi ai apelor cantonate în iaz - verificarea chimicalelor - asigurarea acestora

Evacuări de chimicale din proces
echipamentelor necesare neutralizării

impermeabilizarea fundaţiei monitorizarea apelor subterane interceptarea şi epurarea scurgerilor -

Scurgeri prin fundaţie

- contaminarea apelor subterane

-

159

Inundaţii cauzate de apele
capaciţăţii de preluare, atenuare şi

- poluarea zonelor limitrofe cu ape uzate provenite din iaz - impactul particulelor de steril antrenate de vânt asupra zonelor limitrofe

- asigurarea evacuare a - mentinerea

din iaz
undelor de viitură

Antrenarea de pe suprafata
umedă a suprafeţei iazului

uscată a iazului a particulelor de steril , de catre vânt

Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe siguranţei şi comentarii Operaţia Stocarea sterilului Accesul oamenilor si faunei din - împotmolirea sau înnecul în mâl
de siguranţă panouri avertizoare

Disponibilitatea
- luarea de măsuri - instalarea de - stabilirea de - realizarea de

zona la apa din iaz

- inhalarea de substanţe toxice

Sabotaje la dig sau la echipamen- - posibile deversări şi consecinţele lor
măsuri de securitate adecvate

tele asociate
imspecţii regulate

- interferenţa cu managementul activităţii şi operaţiile miniere

160

ANEXA 2

161

Primirea ăn apele de suprafaţă a unui volum semnificativ de ape puternic contaminate de la avarierea unui iaz de decantare sa u Avarierea digului Deversări cu ăncărcare semnificativă de contaminanţi

spălare

Avarie structurală Subside nţă sau cutremu r Proiectarea sau erori constructive

Deverţări semnificative

Incărcare suficientă in contaminanţi sa u

Capacitate de evacuare depăşită sau blocată

deversare

Evacuare de ape contaminate din proces

Apă de iaz puternic contaminată

Scurgerile din ploi depaţesccapacita tea disponibilă

Intrările de apă în iaz depăşesc capacitatea disponibilă

Intrări din iazul din amonte avariat capacitate disponibilă depăsită

Digul amont e este rupt

Scurgerile din ploi depăşesc capacitatea disponibilă Condiţiile de vreme în afara celor proiectate Capacitatea proiectată nemenţinut ă

Capacitatea proiectată nemenţinută

şi Evacuar e fară epurare

Condiţiile de vreme în afara celor proiectate
Perioadă secetoasă

Dig aproape de capacitatesau plin Probleme de operare

Evacuare de materiale relevante

Evacuar e in iaz

Mina continuă să opereze pentru lungă durată Condiţii ale dig nenotificat

Condiţii ale digului asupr acărora nu s-a actionat

162

Evaluarea riscului În conformitate cu definiţia general acceptată, riscul este exprimat ca fiind produsul dintre probabilitatea apariţiei unui eveniment advers şi mărimea consecinţelor care apar dacă respectivul eveniment se produce. În cazul iazurilor de decantare, evenimentul advers îl constituie formarea unei breşe în barajul sau digul de contur al iazului şi pierderea rapidă şi necontrolată a sterilelor de flotaţie depuse în iaz. Consecinţele ruperii pot fi pierderi ale vieţii omeneşti, poluări accidentale cu efecte ecologice majore, afectarea sănătăţii populaţiei şi mediului, pierderi conomice în zona afectată, costuri de refacere şi reabilitare a iazului de decantare şi a zonelor afectate, afectarea imaginii companiei etc. Managementul riscului poate fi definit ca fiind un proces integrat de identificare, evaluare şi control al riscului. Identificarea riscului şi cuantificarea acestuia reprezintă singura cale raţională de fundamentare a deciziilor în domeniul siguranţei iazurilor de decantare. Controlul riscului presupune monitorizarea continuă a siguranţei structurale şi o a situaţiei din zonele potenţiale a fi afectate în caz de producere a unui accident tehnic. Modalitatea practică de realizare a controlului riscului constă în urmărirea comportării construcţiilor. Inspecţiile vizuale, măsurătorile la aparatele de măsură şi control (AMC) şi expertizele periodice pot depista şi opri evoluţia periculoasă a unor fenomene care afectează siguranţa şi pot declanşa programe de măsuri structurale şi nonstructurale corective. Reducerea riscului prin creşterea siguranţei structurale trebuie asigurată pe întreaga durată de exploatare, dar şi apoi pe perioada de conservare a iazului de decantare. Analiza calitativă şi cantitativă a riscului Analiza calitativă explicită a riscului poate furniza baza raţională a măsurilor de control şi reducere a riscului. Analiza calitativă explicită este denumită adesea şi analiza modurilor de rupere şi a efectelor acestora. Calea raţională de analiză a riscului este bazată pe arborii evenimentelor. Cuantificarea riscului prin indici şi ponderi Cuantificarea riguroasă a riscului necesită stabilirea probabilităţilor de apariţie a unor avarii care provoacă pierderea necontrolată a conţinutului iazului de decantare. În România este utilizat un procedu de evaluare empirică a riscului elaborat (Stematiu, Constantinescu şi Aşman, 1998).În domeniul barajelor, dar şi al iazurilor de decantare s-a dezvoltat în ultima perioadă o metodă de analiză a criticalităţii modurilor de cedare a efectelor acestora (Failure Mode, Efects and Criticality Analzsis – FMECA). În cadrul acestei metode iazul de decantare este privit ca un sistem. Componentele iazului de decantare care au implicaţii în declanşarea unor mecanisme de cedare sunt identificate. Măsura în care avarierea sau neîncadrarea în specificaţiile date ale unei componente poate contribui la ruperea iazului de decantare este caracterizată printr-un indice de gravitate IG.
163

IG = CMxPCxDC

CM – un indice parţial care exprimă ponderea defectării componentei în declanşarea ruperii PC – indice parţial care exprimă probabilitatea de defectare a componentei DC – indice parţial care exprimă măsura în care defectarea componentei poate fi detectată în avans. Fiecare indice parţial este apreciat pe o scară de la 1 la 5. Evaluarea indicilor de gravitate permite o ierarhizare a riscului asociat diferitelor componente. Deşi empirică această ierarhizare serveşte la stabilirea priorităţilor lucrărilor de intervenţie a suplimentării supravegherii, comportării şi a schimbării regimului de exploatare. Cuantificarea probabilităţii de rupere pe baza arborelui evenimentelor Probabilitatea de apariţie a ruperii se determină din sumarea probabilistică a probabilităţilor parţiale aferente evenimentelor din arborele evenimentelor adverse. Se porneşte de la baza arborelui către vârf. La fiecare nivel imediat superior probabilitatea de apariţie a evenimentului este dată de:  suma probabilităţilor evenimentelor atunci când acestea sunt independente şi sunt legate prin operatorul logic SAU;  produsul probabilităţilor evenimentelor atunci când acestea sunt condiţionate şi sunt legate prin operatorul ŞI. În mod obişnuit măsura riscului este dată de rata anuală a riscului şi ca urmare probabiliăţile sunt probabilităţi anuale de realizare a evenimentelor. Cuantificarea este condiţionată de definirea probabilităţii evenimentelor primare. În cazul digurilor de contur de la iazurilor de şes, la evaluarea probabilităţilor intervine ca element distinct şi lungimea acestora, garda, plaja, suficienţa drenajului, panta taluzului aval, caracteristicile geomecanice ale materialului de umplutură pot fi diferite de la o secţiune la alta, mai ales atunci când digul evoluează odată cu depunerile. Aprecierile privind probabilitatea de formare a breşei se fac inerent cu referire la o secţiune transversală prin dig. Ca urmare atribuirea probabilităţilor anuale ale evenimentelor primare iniţiatoare de tipul celor amintite mai sus, se face pentru o secţiune transversală de referinţă. Secţiunea caracterizează o anumită lungime de dig, considerată segment de bază. Probabilitatea anuală a unui asemenea eveniment primar iniţiator se determină din relaţia: P[dig] = 1- (P[segment])n unde n – este raportul dintre lungimea digului şi lungimea segmentului de bază; P[dig] – probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar iniţiator pentru întregul dig; P[segment] – probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar iniţiator pentru segmentul de bază
164

În cazul în care iazul de decantare se înalţă spre amonte, prin construcţia unor diguri de înălţare pe plaja etapei precedente, segmentul de bază şi raportul nu se tratează distinct pentru fiecare fază de înălţare în parte. Ca regulă generală, trebuie avut în vedere faptul că judecata inginerească şi apoi cuantificarea sunt cu atât mai corect aplicate, cu cât evenimentele primare sunt mai bine definite. Cuantificarea consecinţelor ruperii Pierderea rapidă şi necontrolată a conţinutului unui iaz de decantare poate avea următoarele categorii de consecinţe:  Pierderi de Vieţi Omeneşti (PVO);  Efecte asupra mediului biologic şi fizic (EM);  Pagube Materiale aduse Terţilor din zona afectată (PMT);  Pagube Materiale ale Deţinătorului (PMD);  Efecte asupra Imaginii societăţii (EI). În analizele de risc se utilizează uneori o apreciere globală a amploarei şi gravităţii consecinţelor, prin atribuirea unei valori în cadrul unor scări cu 5 ... 10 trepte. Domnul profesor dr. Ing. Dan STEMATIU a propus o nouă metodologie de cuantificare globală cu detalieri care să permită particularizarea cuantificării la situaţia concretă a iazului. Măsura globală a consecinţelor ruperii se calculează cu relaţia (Stematiu, 2001).
C =β i C i Pei α Σ G i

( 1)

unde: CGi – indicele de gravitate a categoriei de consecinţe i; Pe i – probabilitatea de producere efectivă a categoriei de consecinţe i; α i – coeficient de corecţie, care exprimă eficacitatea măsurătorilor de limitare a efectelor potenţiale pentru categoria de consecinţe i; β - coeficient global de corecţie, care exprimă capacitatea deţinătorului de a interveni rapid pentru închiderea breşei.

Evaluarea consecinţelor conform relaţiei se face în trei etape, corespunzătoare factorilor implicaţi (CGi, Pe i şi respectiv β ):  în prima etapă,fiecărei categorii de consecinţe dintre cele enumerate anterior i se atribuie un cod numeric CGi, care apreciază gravitatea acesteia în raport cu societatea civilă, cu populaţia din zonă şi cu deţinătorul iazului;  a doua etapă, pentru fiecare din categoriile de consecinţe inventariate se apreciază probabilitatea Pe i ca acestea să se producă efectiv, ţinând seama de zona potenţial afectată şi de situaţia din zonă;
165

în a treia etapă, pornind de la faptul că amploarea consecinţelor este direct dependentă de volumul de depuneri scurs din iaz, cuantificarea globală a consecinţelor este corectată cu un coeficient numeric subunitar β , care reflectă posibilităţile de intervenţie promptă pentru închidere breşei. Coeficientul β ia valori între 0,1 (intervenţie imediată şi eficace) şi 1 (când nu este organizat nici un plan de intervenţie). Plaja de valori pentru indicele de cuantificare C din relaţie este foarte largă, ceea ce permite o diferenţiere efectivă a consecinţelor.

Cuantificarea riscului pornind de la probabilitatea de rupere O cuantificare riguroasă a riscului trebuie să ţină seama de faptul că ruperea are potenţial trei categorii de consecinţe distincte:  pierderi de vieţi omeneşti (PVO) – reprezintă consecinţa cea mai gravă. Numărul victimelor depinde de numărul şi de densitatea populaţiei aflată în zona pe care se produce scurgerea hidromasei din iaz, de momentul calendaristic ,de ora din zi la care se produce ruperea şi în mare măsură de sistemul de alarmare şi evacuare a populaţiei;  pagubele materiale;  efectele necuantificabile – sunt cele produse asupra mediului şi asupra populaţiei. Aceste efecte pot avea în ultimă instanţă o exprimare valorică, dar nu există proceduri acceptate, iar cuantificarea are un grad foarte ridicat de subiectivism. Pentru primele două categorii de risc (PVO şi materiale) în domeniul barajelor pentru acumulări de apă sunt definite chiar limite ale riscului tolerabil. În cazul iazurilor de decantare abordarea cantitativă a riscului nu a atins încă acest nivel. În acest stadiu, domnul prof.dr.ing. Dan STEMATIU, propune pentru analizele comparative şi în special pentru aprecirea efectelor măsurilor de punere în siguranţă a iazurilor de decantare, exprimarea riscului pornite de la măsura globală a consecinţelor şi anume:
R = Pr C

unde
Pr – este probabilitatea anuală de rupere, iar C se determină cu relaţia ( 1). 10.4.6. Utilizarea evaluării riscului în analiza stării de siguranţă Analiza calitativă explicită a riscului asigură un raport raţional pentru deciziile inginereşti privind măsurile de creştere a siguranţei structurale şi de diminuare a consecinţelor potenţiale. Măsurile, care pot fi atât intervenţii constructive, cât şi măsuri nonstructurale sunt focalizate pe reducerea şi controlul apariţiei evenimentelor primare care pot iniţia un proces de cedare. Cuantificarea empirică a riscului, prin indici proporţionali cu riscul, poate servi la stabilirea categoriei de importanţă a iazurilor şi la ierarhizarea acestora din punct de vedere al riscului asociat. Pe baza acestei ierarhizări se stabilesc
166

priorităţile privind lucrările de intervenţie, suplimentarea sistemului U.C.C. şi adaptarea regimului de exploatare la condiţiile de teren. Prin evaluarea explicită a riscului se poate determina eficacitatea sistemului de urmărire a comportării construcţiei în reducerea riscului şi se pot stabili principalii parametri care trebuie monitorizaţi. Încadrarea iazurilor în categorii de importanţă Consideraţii generale În marea majoritate a ţărilor lumii, iazurile de decantare sunt clasificate în categorii sau clase de importanţă, în funcţie de riscul asociat sau de unul din elementele riscului. Funcţie de categoria sau clasa de importanţă în care se situează iazul de decantare sunt stabilite exigenţele de performanţă: nivelul solicitărilor externe, coeficienţii de siguranţă la stabilitate şi rezistenţă, sistemul de urmărire a comportării şi nivelul de expertizare a stării de siguranţă. Începând cu anul 1997, în România s-a legiferat clasificarea construcţiilor de orice tip, în categorii de importanţă având drept criteriu de departajare riscul (H.G. nr.766/1997). În domeniul construcţiilor hidrotehnice, în rândul cărora se înscriu şi iazurile de decantare, clasificarea pe categorii de importanţă coexistă cu o clasificare în clase de importanţă. În practica internaţională delimitarea dintre categoriile de importanţă, care utilizează drept criteriu riscul, se face de cele mai multe ori pe baza unor aprecieri calitative, utilizând un sistem parţial descriptiv. Un astfel de sistem este recomandat de către ICOLD (ICOLD, 1982), care stabileşte asigurarea viiturii de calcul în funcţie de categoria iazului de decantare (mic, mediu, mare) şi de gravitatea consecinţelor (redusă, moderată, mare). Sistemele similare de apreciere calitative se folosesc curent pentru stabilirea exigenţelor de performanţă. Ele au ca neajuns faptul că descrierile sunt inerent vagi şi deci clasificarea are o pronunţată notă de subiectivism. Legislaţia din România stabileşte o metodologie de clasificare a iazurilor de decantare în categorii de importanţă bazată pe cuantificarea empirică a riscului, pornind de la un sistem de indici. Sistemul de clasificare din România. Iazurile de decantare sunt clasificate în patru categorii de importanţă: A – de importanţă excepţională; B – de importanţă deosebită; C – de importanţă normală; D – de importanţă redusă. Criteriul de clasificare este riscul, exprimat printr-un indice de risc asociat iazului denumit R.B. Indicele de risc este definit pe baza formulării generale. RB = PC ⋅ AC unde: PC – probabilitatea anuală de rupere
167

CA – consecinţele ruperii Probabilitatea de rupere este exprimată cantitativ prin indicele numeric PC, obţinut la rândul lui funcţie de doi subindici , BA şi CB

PC =

1 (αBA + βCB ) ( 2 )

subindicele BA se determină în funcţie de caracteristicile iazului de decantare şi de condiţiile din amplasament;  subindicele CB se determină în funcţie de starea iazului de decantare. Fiecărui subindice îi sunt atribuite valori numerice pe baza punctelor alocate unor criterii parţiale. Subindicii BA şi CB au valori numerice maxime (100 de puncte fiecare) pentru iazul de decantare cel mai sigur.  coeficientii α şi β sunt coeficienţi de pondere care reflectă criteriile de proiectare şi respectiv de comportare a depozitului în exploatare (α poate lua una din valorile 0,4; 0,8; iar β poate lua una din valorile 0,7; 1). Suma ponderată a indicilor BA şi CB din relaţia ( 2) defineşte de fapt siguranţa iazului. Inversa sumei este probabilitatea de rupere. Coeficientul de pondere β , precum şi subindicele CB diferenţiază iazurile de decantare existente. La stabilirea categoriei de importanţă a unui iaz de decantare nou acestora li se atribuie valorile maxime ( β = 1; CB = 100 ).  Consecinţele unei potenţiale ruperi sunt la rândul lor cuantificate printr-un indice numeric CA. Valoarea acestuia se determină pe baza punctelor atribuite unor criterii parţiale care permit o apreciere individualizată a efectelor ruperii conturului barat. Indicele CA ia valoarea maximă de 100 puncte. În funcţie de valoarea indicelui de risc:
RB = CA (αBA + βCB )

se determină categoria de importanţă după cum urmează (NTLH-021): RB > 0,8 – iaz de categoria A 0,8 ≥ RB> 0,015 – iaz de categoria B 0,015 ≥ RB > 0,05 – iaz de categoria C RB ≤ 0,05 – iaz de categoria D Indicele corespunzător probabilităţii de rupere Subindicele BA se evaluează prin sumarea punctelor care cuantifică cirteriile parţiale caracteristice, în conformitate cu datele din tabelul 4.1. Pentru fiecare criteriu parţial, în funcţie de dimensiunile şi particularităţile iazului de decantare în cauză se identifică coloana care corespunde iazului în cauză. Numărul de puncte din respectiva coloană devine punctajul criteriului parţial. În continuare, sunt prezentate criteriile parţiale, cu justificarea selecţiei acestora şi a modului de atribuire diferenţiată a numărului de puncte.  Dimensiunile barajului (număr de puncte: 15 iazuri mici, 5 pentru iazuri mari);  Dispoziţia generală a iazului;  Terenul de fundare;  Sesismicitatea amplasamentului;  Dezvoltarea în elevaţie a digurilor sau a barajului;
168

Captarea şi evacuarea apei limpezite din iaz; Utilizarea sau eliminarea apei limpezite; Evacuarea apelor mari. Subindicele CB – este relevant numai pentru iazurile de decantare aflate în exploatare sau în conservare. El se evaluează prin sumarea punctelor care cuantifică criteriile parţiale caracteristice, în conformitate cu tabelul 4.5.3. În continuare sunt prezentate criteriile parţiale:  Faza de dezvoltare a iazului;  Sistemul de supraveghere;  Funcţionarea drenajului;  Exfiltraţiile produse în afara sistemului de drenaj;  Situaţia echipamentelor asociate evacuării apei limpezite;  Lucrările de întreţinere şi starea acceselor.
  

Indicele corespunzător consecinţelor ruperii Indicele CA, care trebuie să reflecte amploarea consecinţelor unei potenţiale ruperi, este foarte greu de cuantificat. Din această cauză, pentru sistemul de clasificare s-a adoptat o scară de la 13 la 100, iar atribuirea valorii se face în funcţie de numărul de puncte alocate pentru 8 criterii parţiale. Prezentarea lor apare în tabelul 4.1. Criteriile parţiale reflectă în principal starea zonei potenţial afectate şi ele sunt:  Pierderi de vieţi omeneşti;  Natura materialului;  Posibilităţile de neutralizare operativă a contaminanţilor;  Suprafaţa de răspândire a poluării accidentale;  Efectele asupra factorilor de mediu;  Sistemul de avertizare – alarmare – evacuare;  Efectele socio-economice;  Importanţa iazului pentru funcţionarea utilităţii Consecinţele apartenenţei la o anumită categorie de importanţă Încadrarea barajelor şi a iazurilor de decantare în categorii de importanţă serveşte, în conformitate cu prevederile legii siguranţei barajelor (Legea nr.466/2001) la:  stabilirea tipului de urmărire în timp a barajelor şi iazurilor de decantare (specială sau curentă);  ierarhizarea barajelor şi iazurilor de decantare în vederea stabilirii programelor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare în vederea autorizării acestora;  stabilirea listei cuprinzând barajele cu risc sporit;  stabilirea atribuţiilor de verificare şi control a barajelor şi iazurilor de decantare;  stabilirea obligaţiilor ce revin deţinătorilor de baraje, precum şi altor persoane juridice şi fizice, privind siguranţa în exploatare a acestor tipuri de lucrări şi luarea măsurilor corespunzătoare de reducere a riscului. Consecinţele clasificării iazurilor de decantare în clase şi respectiv categorii sunt sistematizate în fig.10.2. (Stematiu, Ionescu şi Marinescu, 2001).
169

Managementul riscului asociat iazului

Expertizarea stării de siguranţă

Supravegherea comportării ( UCC)

Controlul statului

Planuri de alarmareevacuare

Autorizare

Clase de importan ţă

Categorii de importanţă

STAS-uri ( Norme)

Legea siguranţei barajelor

Legea apelor

Fig.10.2. Legătura dintre sistemele de clasificare şi managementul riscului Controlul riscului presupune şi verificarea de către deţinător a exigenţelor prevăzute în Legea nr.466/2001 a siguranţei barajelor. Micşorarea riscului se poate realiza prin reducerea probabilităţii de rupere şi respectiv prin reducerea consecinţelor unei potenţiale ruperi. Relaţia cu categoria de importanţă este implicită dat fiind faptul că măsurile de reducere a riscului atrag după ele schimbarea categoriei de importanţă.

170

TABEL nr.1 Caracteristicile barajului şi depozitului şi condiţiile de amplasament ( BA ) Criteriul parţial
0 1.Dimensiunile barajului sau digului de contur a) depozit de vale b) depozit cu diguri de contur H< 10m şi L<2km În excavaţii preexistent e 15 relativ permenabil, fără etanşare 10 zona D-F 5 cu material de împrumut şi dezvoltare spre aval 15 mici H<20 m 1 2 10 medii 20m<H<5 0m 10< H< 20 m şi 2< L < 5 km Cu diguri de contur 12 foarte puţin permeabil 5 mari H >50m H>20 m şi L> 5km de versant 10 cu masuri speciale de impermeabiliz area a cuvetei 5 zona B 2 din material depozitat cu dezvoltare spre aval prin hidrociclonare de vale 8 slab (puternic deformabil, antrenabil hidrodinamic, lichefiabil ) 2 zona A 1 din material depozitat cu dezvoltare spre amonte prin umplutură mixtă material depozitat material 3 4 5

Punctaj
6

2.Dispoziţia depozitului

generală

a

3.Terenul de fundare

4.Seismicitatea amplasamentului ( P 100 -92 ) 5.Dezvoltarea în elevaţie a digurilor

7 zona C 4 din material depozitat sau de împrumut

din şi de

171

15

cu dezvoltare spre amonte 12

10

hidrociclonar e 8

împrumut

5

0 6.Captarea şi evacuarea apei limpezite din depozit

7.Utilizarea ( apei limpezite )

eliminarea

1 prin două sau mai multe sonde inverse sau canale de coastă 15 se tratează şi se evacuează în aval 5

2 prin canal de coastă

3 prin sondă inversă unică

4 prin sifonare

5 prin pompare

6

12 se recirculă, iar excesul se elimină prin descărcăt or de siguranţă 4

8 se recirculă în sistem închis

5

2

0

172

8.Evacuarea apelor mari a.depozite de vale ( vale cu aport de apă )

baraj deviere amonte galerie versant 20

de şi în

baraj de deviere amonte şi canal sub depozit 15

baraj de deviere amonte şi canal lateral deschis

cu acumulare temporară şi evacuare liberă în aval 8

cu acumulare temporară şi evacuare prin sistemul de captare a apei limpezite 2

b.depozite cu diguri de contur ( de şes ) sau depozite de versant ( de coastă )

sistem independen t de captare, tratare şi evacuare 20

acumular e şi evacuare în timp, cu descărcăt or de siguranţă 10

12 acumulare şi evacuare în timp, fără descărcător de siguranţă 5

PUNCTAJ TOTAL

173

Tabelul nr.2 Starea depozitului ( CB ) Criteriul parţial
0 1.Faza de dezvoltare 1 în exploatare curentă 20 2.Sistemul ( UCC ) de supraveghere urmărire prin AMC, topogeode zie şi inspecţii tehnice 10 3.Funcţionarea drenajului
*

Punctaj
2 în exploatare cu urmărirea comportăr ii 10 urmărire prin topogeode zie şi inspecţii tehnice 8 funcţionea ză parţial, debitele sunt monitoriza te 10 umectări pe parament ul aval 3 abandonat nesupraveghea t 0 urmărire prin inspecţii vizuale realizate prin personalul de exploatare 3 funcţionare incertă, debitele nu sunt monitorizate 5 izvoare locale fără antrenare de material nu există sistem de urmărire 4 5 6

0 este scos din funcţiune debitează suspensii, cu tendinţă evolutivă** 0 exfiltraţii antrenare material ** cu de

funcţionar e normală, debitele sunt monitoriza te 15 nu sunt exfiltraţii

2 prismul aval este saturat, cu instabilităţi locale

4.Exfiltraţii în afara sistemului de drenaj

174

20 5.Situaţia echipamentelor evacuare a apei limpezite 0 6.Întreţinerea depozitului de fără echipame nte 15 1 foarte bună 10 foarte bună 10

15 cu capacităţi de rezervă 12 2 acceptabil ă 5 acceptabil ă 5

10 operaţională, fără sisteme redundante 7 3 slabă 1 deficitară 1

5 cu capacitate sub cea proiectată 3 4

0

5

6

7.Starea acceselor, iluminat, supraveghere permanantă

PUNCTAJ TOTAL

* **

la lucrări fără drenaj se acordă 7 puncte în această situaţie punctajul total se imparte cu 10

175

176

RECOMANDĂRI 1. Managementul riscului de mediu reprezintă o componenta a tuturor activităţilor desfăşurate în mod curent, iar orice acţiune desfăşurată prezintă o posibilă expunere la risc . 2. In procesul de aplicare a managementului riscului de mediu este considerat şi aspectul optimizării resurselor în domeniul activitatii respective, care trebuie să aibă ca efect direct protejarea mediului înconjurător . 3. Managementul riscului de mediu cuprinde: aplicarea sistematică a politicilor, procedurilor şi practicilor de identificare a hazardului; anticiparea hazardelor; consecinţe posibile ale hazardelor;estimarea nivelelor de risc (cantitative sau calitative); elaborarea criteriilor de ierarhizare a nivelelor de risc pe baza unor criterii şi obiective relevante; luarea deciziilor astfel încât să minimizăm riscurile identificate . 4. Managementul riscului de mediu trebuie să se bazeze pe următoarele principii practice:crearea unei structuri care să se ocupe de aceste probleme; alcătuirea unei echipe de lucru cu o pregătire corespunzatoare; acoperirea tuturor operaţiilor pe durata existenţei lor; realizarea periodică a unor analize de risc riguroase şi atotcuprinzătoare; integrarea managementului riscului de mediu în celelalte sisteme de management de risc; reevaluarea periodică a managementului riscului de mediu . 5. Operaţiile industriale au impact semnificativ asupra mediului dacă nu sunt administrate corespunzător. Ele nu vor avea niciodată impact „zero” asupra mediului, întotdeauna vor exista elemente de incorectitudine în desfăşurarea operaţiilor miniere şi posibilităţi de producere a unor evenimente cu impact asupra mediului înconjurător. Managementul riscului de mediu joacă un rol important în desfăşurarea acestor operaţii, deoarece probabilitatea apartiţiei unor evenimente nu poate fi eliminată în întregime decât dacă se iau măsuri tehnice şi economice viabile. Aportul Evaluarii Riscului de Mediu (E.R.M.) este acela de a asigura că riscul de mediu este acceptabil ajustat cu măsurile de management, control şi de cerinţele de reglementare care nu impun costuri deosebit de mari, inacceptabile. 6. Managementul riscului de mediu trebuie să fie aplicat tuturor fazelor ciclului minier şi tuturor părţilor operaţiilor miniere . 7. În conformitate cu definiţia general acceptată, riscul este exprimat ca fiind produsul dintre probabilitatea apariţiei unui eveniment advers şi mărimea consecinţelor care apar dacă respectivul eveniment se produce. În cazul iazurilor de decantare, evenimentul advers îl constituie formarea unei breşe în barajul sau digul de contur al iazului şi pierderea rapidă şi necontrolată a sterilelor de flotaţie depuse în iaz. Consecinţele ruperii pot fi pierderi ale vieţii omeneşti, poluări accidentale cu efecte ecologice majore, afectarea sănătăţii populaţiei şi mediului, pierderi economice în zona afectată, costuri de refacere şi reabilitare a iazului de decantare şi a zonelor afectate, afectarea imaginii companiei etc.. 8. Cuantificarea riguroasă a riscului necesită stabilirea probabilităţilor de apariţie a unor avarii care provoacă pierderea necontrolată a conţinutului iazului de
177

decantare. În România este utilizat un procedu de evaluare empirică a riscului elaborat (Stematiu, Constantinescu şi Aşman, 1998). 9. Încadrarea barajelor şi a iazurilor de decantare în categorii de importanţă se face în conformitate cu prevederile legii siguranţei barajelor (Legea nr.466/2001). 10. Iazurile de decantare din România sunt clasificate în patru categorii de importanţă:A – de importanţă excepţională; B – de importanţă deosebită;C – de importanţă normală; D – de importanţă redusă .

178

Capitolul 11 Programul de Monitorizare PROGRAMUL DE MONITORIZARE Documentaţia tehnică pentru solicitarea atorizaţiei/autorizaşiei integrate de mediu trebuie să conţină şi proiectul de program de auto-monitorizare elaborat de titularul de activitate.Condiţiile de monitorizare ale autorizatiei pot extinde scopul programului de auto-monitorizare propus, de către solicitanţi, dacă agenţia pentru protecţia mediului decide astfel, dar numai în baza prevederilor legale. Pentru orice monitorizare suplimentară impusă agenţia pentru protecţia mediului trebuie să prezinte justificarea legală, deoarece monitorizarea suplimentară înseamnă costuri suplimentare pentru titularul de activitate. Programul de monitorizare trebuie să cuprindă: • Punctele de prelevare probe sau de măsurare continuă şi parametrii monitorizaţi; • Frecvenţei monitorizării; • Metodelor de prelevare şi analiză ; • Baza de date; • Regimului de raportare Selectarea punctelor şi parametrilor de monitorizare Selectarea punctelor de monitorizare trebuie să ia în considerare sursele punctiforme semnificative, punctele adecvate de monitorizare a calităţii factorilor de mediu( ex: monitorizarea calităţii apelor de suprafaţă amonte şi aval de punctul de evacuare ape uzate epurate) şi monitorizarea parametrilor critici ai procesului. Sursele punctiforme ale emisiilor de poluanţi care sunt considerate semnificative în ceea ce priveşte impactul posibil asupra mediului şi acelea care necesită existenţa măsurilor de reducere a poluării pentru a respecta nivelurile de emisie acceptabile trebuie monitorizate. Punctele de monitorizare ambientală trebuie determinate luând în considerare rezultatele modelării dispersiei şi locaţia receptorilor vulnerabili. Pe lângă monitorizarea emisiilor şi imisiiilor, programul de monitorizare trebuie să ia în considerare acei parametrii critici ai procesului care pot determina un impact asupra mediului, în cazul în care condiţiile de funcţionare ale procesului sunt anormale fapt ce poate duce la depăşiri ale valorilor limită de emisie. Frecvenţa monitorizării Frecvenţa cu care monitorizarea poate fi necesară pentru a asigura protecţia mediului poate varia de la monitorizarea continuă până la monitorizarea orară, lunară sau anuală .Frecvenţa monitorizării trebuie determinată în contextul vitezei şi dimensiunii impactului, factorilor de risc şi resurselor necesare pentru monitorizare şi analiză, dar ea trebuie să ţină cont de prevederile legale în vigoare din domeniul protecţiei mediului. Tabel : Exemple privind frecvenţa de monitorizare
179

Sursa Parametru Instalaţie de producerea a Amoniac îngrăşămintelor chimice Fermă de pui Amoniac

Impact/Risc Sănătatea populaţiei Disconfort în comunitate

Frecvenţa Continuu, automat

Coş incinerator Rafinărie Moară de cereale

Dioxina COT Praf

Efluentul de la pH, CCO fabrică de CBO5 produse Debit farmaceutice

Patrulare l zilnică pentru depistarea mirosului Temperatura Sănătatea furnalului (FE) populaţiei continuu Râu Continuu În timpul funcţionării Vecinătatea benzii transportoare Zilnic Staţia de epurare Trimestrial orăşenească Continuu

Metode de prelevare şi analiză Metodele de prelevare şi analiză trebuie să fie metode standard sau echivalente validate aprobate prin acte legislative. Personalul trebuie să fie calificat corespunzător, iar întregul scop al activităţii de prelevare şi analiză să facă subiectul controlului calităţii. MONITORIZAREA AERULUI Tehnicile manuale Tehnicile manuale de monitorizare reprezintă o componentă esenţială pentru controlul emisiilor industriale în aer. Ele sunt utilizate pentru stabilirea conformării cu limitele de emisie şi pentru validarea datelor furnizate de sistemele de monitorizare continuă. Acest capitol tratează principiile generale implicate în cele mai utilizate tehnici manuale de monitorizare. Există două tipuri de bază de poluanţi emişi în cadrul unui proces. Aceştia sunt: poluanţi emişi sub formă de particule şi poluanţi care pleacă de la sursă sub formă gazoasă. Anumite gaze solubile (de exemplu, HCI) pot fi emise prin ambele rute dacă o sursă (de exemplu, un epurator umed de gaze) generează picături care absorb o parte din gaz înainte de degajarea de la coş (din motive de prelevare, picăturile sunt tratate ca particule). Măsurarea manuală momentană a gazelor de coş implică prelevarea probei, stabilizarea probei şi analiza în cadrul laboratorului. Dispozitivele portabile automate pot fi de asemenea utilizate pentru măsurătorile momentane. În figura de mai jos sunt prezentate tipurile principale de tehnici de monitorizare momentană:

180

Tehnici manuale de monitorizare “momentană” Colectarea probelor/analize de laborator
Prelevare izochinetică şi colectare de particule pe un filtru

Măsurarea pe amplasament Dispozitive portabile automate, oferind o citire directă a concentraţiei poluantului

Prelevarea şi absorbţia gazelor prin barbotare într-un lichid

Prelevarea şi adsorbţia gazelor pe un pat solid

Tehnici principale de monitorizare momentană Tehnicile utilizate pentru prelevarea gazelor sunt total diferite şi mult mai simple decât acelea necesare pentru prelevarea particulelor. Acest lucru se datorează faptului că, de obicei, gazele conţin un amestec omogen în cadrul coşului şi este relativ simplu de obţinut o probă relevantă. O sondă poate fi indrodusă în orice poziţie în coş, fiind utilizată o pompă cu vid pentru prelevarea volumului măsurat pe colectorul adecvat. Pot apărea probleme la prelevarea gazelor reactive, când sunt importante transportul şi stabilizarea probelor. În contrast, particulele formează o suspensie eterogenă în fluxul de gaz, iar prelevarea trebuie să ţină cont de distribuţia pe mărime a particulelor care va fi în mod normal prezentă. Este necesară prelevarea izochinetică pentru a asigura obţinerea unei probe reprezentative. Probele cu particule trebuie prelevate dintr-o anumită poziţie în cadrul coşului, poziţie care este ferită de sursele de turbulenţe ale fluxului (de exemplu, fluxul laminar este cel mai indicat). Acest lucru necesită selecţia atentă a locaţiei de prelevare. Factorii care trebuie luaţi în considerare la realizarea măsurătorilor manuale Instalaţiile de pe amplasament care trebuie furnizate pentru prelevarea eficace şi în siguranţă
Autorizaţiile de mediu cuprind cerinţe privind obligaţia titularului de activitate de a prevedea locuri adecvate pentru monitorizarea emisiilor eficace şi în siguranţă. Condiţiile tehnice care trebuie asigurate de titularul de activitate includ :

• • • •

Orificii adecvate de prelevare în locaţii poziţionate corespunzător; Accesul sigur la locaţiile de prelevare; Accesul la utilităţi (de exemplu, la sursele de energie); şi Accesul la informaţia privind procesul. Prelevarea particulelor

181

Măsurarea particulelor necesită extracţia gazelor de ardere din coş şi colectarea fracţiunii de particule pe un filtru adecvat. Dimensiunea porilor filtrului va determina dimensiunea minimă a particulelor colectate. Un gazometru uscat sau un alt dispozitiv adecvat măsoară volumul gazului prelevat înlăturat de pe coş. Filtrul este pregătit şi cântărit, iar concentraţia particulelor este calculată. Analiza particulelor prelevate poate furniza date privind emisiile de metale grele, sulf şi clor sub formă de particule şi o gamă de substanţe organice. Pentru obţinerea probelor reprezentative, ele trebuie prelevate folosind tehnicile izochinetice de pe o suprafaţă validă de prelevare cu o distribuire corectă a punctelor de prelevare. Prelevarea izochinetica Aşa cum am menţionat deja, colectarea unei probe de particule dintr-un flux de gaz este mai complicată decât colectarea unei probe gazoase. Dacă conţinutul de particule al probei trebuie să fie reprezentativ pentru gazul de la coş, atunci proba trebuie extrasă izochinetic. Prelevarea izochinetică înseamnă că viteza şi direcţia gazului care intră în orificiul dispozitivului de prelevare sunt controlate (de exemplu, prin utilizarea unei pompe cu vid cu viteză variabilă), astfel încât să se adapteze viteza şi direcţia fluxului de gaz din coş. Prelevarea izochinetică este ilustrată în figura de mai jos. Dacă rata de prelevare este mai mică decât rata izochinetică, atunci volumul prelevat va fi mai mic decât ar trebui să fie, iar proba va conţine particule mari într-o proporţie exagerat de mare. Acest lucru se datorează particulelor mari care au avut impulsul de a-şi menţine direcţia la întâlnirea cu fluxul mai scăzut de la intrarea în orificiul dispozitivului de prelevare, particulele mici curgând pur şi simplu în jurul orificiului dispozitivului de prelevare. Dacă rata de prelevare este mai mare decât rata izochinetică, atunci volumul prelevat va fi mai mare decât ar trebui să fie, iar distribuirea pe mărimi va acţiona în sens invers.

Prelevarea izochinetică Pentru atingerea unei rate de prelevare izochinetică, viteza în coş trebuie monitorizată. Viteza poate fi măsurată utilizând un tub Pitot poziţionat aproape de orificiul dispozitivului de prelevare. Poziţionarea suprafeţei de prelevare Temperatura Poziţia optimă pentru prelevarea de particule este într-o zonă a conductei în care Conducta profilul fluxului este cât mai aproape posibil de laminar. Suprafaţa de prelevare trebuie Indicator Cuplaj îndepărtată de sursele de turbulenţă ale fluxului precum ventilatoare şi conducte cotite. termi Standardul ISO 9096 c cere ca suprafaţa de prelevare să fie de cinci diametri hidraulici Ecartament inclinat (DH) în aval şi de doi DH în amonte faţă de cea mai apropiată obstrucţie. În plus, Gazometr suprafaţa de prelevare trebuie situată la cel puţin cinci DH depărtare faţă de vârful Tub u Pitot coşului. În practică este posibil ca aceste cerinţe să nu fie îndeplinite de coşurile
182
Duza Proba incalzit a Filtru Sifoane de scurgere Pomp a

Racod 4’’ BSP

Gazometru uscat

existente. Trebuie adoptată cea mai bună poziţie, având în vedere costul. Noile coşuri trebuie proiectate ţinând cont de cerinţele de prelevare a particulelor. Un exemplu al unei suprafeţe adecvate de prelevare pentru o conductă circulară este ilustrat în fihura de mai jos.
Flux

Flow

Monitor

> 2 xD

>5xD D

Flux

Flow

Locaţia de monitorizare a prafului între curburi într-un coş vertical Numărul minim şi poziţia punctelor de prelevare Numărul punctelor de prelevare într-o anumită suprafaţă de prelevare trebuie astfel ales încât să obţinem rezultate reprezentative din punct de vedere statistic. Dimensiunile suprafeţei de prelevare determină numărul minim de puncte de prelevare. Poziţia punctelor individuale de prelevare se determină prin împărţirea suprafeţei de prelevare în segmente cu suprafeţe egale. Punctele de prelevare, câte unul în centrul fiecărui segment, sunt poziţionate pe unul sau mai multe diametre (linii de prelevare). Pentru mai multe detalii consultaţi metodele standard specifice. Figura de mai jos ilustrează configurarea punctelor de prelevare pentru o conductă circulară.

183

1 2 3 4

X

Ød

Poziţiile de prelevare în conductele circulare Lista de verificare pentru prelevarea particulelor În cele ce urmează este prezentată o listă de verificare a elementelor de care trebuie să se ţină cont pentru asigurarea unei prelevări adecvate a particulelor: • Locaţia suprafeţei de prelevare respectă cerinţele curgerii laminare; • Numărul minim de axe de prelevare pe suprafaţă; • Numărul minim de puncte de prelevare pe suprafaţă; • Punctele de prelevare sunt localizate în centrul segmetelor de suprafaţă egală; • Dimensiunea orificiului dispozitivului de prelevare a fost selectată pe baza profilului termic al vitezei; • Echipamentul permite reglarea fluxului de pomparea la rata izochinetică; • Este evitată condensarea care cauzează depunerea particulelor şi • Specificaţiile filtrului se potrivesc cu mărimea particulelor şi cu proprietăţile gazului de ardere. Prelevarea folosind metode chimice la ud Tehnicile chimice la ud folosesc barbotoare pentru absorbţia poluanţilor din gazele prelevate. Această tehnică stă la baza multor metode standard, doar soluţia de absorbţie diferă în funcţie de poluantul prelevat. Un lanţ clasic de prelevare este ilustrat în Figura de mai jos. Gazul de prelevare este scos din coş printr-o sondă construită din material inert (sonda poate fi încălzită pentru a evita condensarea). Gazul este filtrat pentru a îndepărta particulele. Gazul filtrat trece prin barbotoare de sticlă către sisteme de răcire în pat de sticlă ce conţin soluţie chimică de absorbţie. Gelul de silice este utilizat pentru a usca sticla. Volumul de gaz prelevat este măsurat folosind un gazometru uscat. Greutatea poluantului captat în barbotoare este determinată prin analize de laborator şi se calculează concentraţia poluantului.
184

P e rob

Proba
G flow as

H eated filter Filtru

incalzit

F w lo vnde co trol d ice ev control

Dispoziti

Evacuar e

E hu x a st

al fluxului
D g ry as m ter e

Flux de gaz
3 H % NO a H
2O 2

P p um

o r

E p m ty

S ilica

Pomp a

Gazometru uscat

3% H2 O2 sau NaOH

W r ate B ath

Diagrama schematică pentru tipurile de gaz acid

Baie de apa

Gol

Silice

Prelevarea folosind tuburi de absorbţie pentru substanţe organice individuale Tuburile solide de absorbţie sunt utilizate în mod obişnuit pentru captarea compuşilor organici pentru analiză de laborator ulterioară. Un lanţ standard de prelevare este ilustrat în Figura de mai jos. Când un flux de gaz ce conţine compuşi organici este trecut printr-un mediu fin divizat, precum carbunele activ, compuşii organici sunt absorbiţi pe suprafaţă. Eficienţa acestei absorbţii depinde de compuşii organici, de mediu şi de prezenţa altor compuşi în gazul prelevat. Cele mai cunoscute metode de desorbţie sunt: • Desorbţia cu solvent (de exemplu, folosind disulfură de carbon) şi • Desorbţia termică
Lant de uscare Filtru Egalizat or al fluxului

Filter

Drying train

Flow regulator

Doua tuburi de adsorbtie Two in serie

Pompa

Gazometru

Debitmetru

adsorption tubes in series

Pump

Gas meter

Flow meter

Fluxul Gas flow de gaz

Asamblarea dispozitivelor pentru prelevarea de la coş în tuburi de adsorbţie
185

Echipament portabil de monitorizare automată Echipamentul portabil de monitorizare automată realizează măsurarea rapidă şi comodă a emisiilor. Adesea este utilizat pentru selectare, pentru identificarea proceselor care necesită măsurători suplimentare folosind metodele manuale standard. Elementele principale care stau la baza acestui tip de echipament sunt similare celor pentru SMCE (Sistemele de Monitorizare Continuă a Emisiilor). Echipamentele portabile disponibile sunt prezentate mai jos: • Detector de ionizare cu flacără (compuşi organici); • Detector de foto-ionizare (compuşi organici); • Analizori de gaze de evacuare pe bază de celule electrochimice (SO2, NOx, CO şi O2). Este important ca mediul de prelevare sau caracteristicile fizice şi chimice ale gazului măsurat să nu afecteze negativ performanţa instrumentului. SISTEMELE DE MONITORIZARE CONTINUĂ A EMISIILOR (SMCE) Atunci când este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic, SMCE trebuie adoptate deoarece prin natura lor oferă un “tablou cuprinzător” asupra unei emisii. Calibrarea SMCE şi validarea datelor pe care le produc necesită măsurători periodice folosind tehnici manuale. SMCE pentru monitorizarea particulelor Instrumentele SMCE pentru măsurarea particulelor pot folosi atât tehnicile în interiorul coşului, cât şi tehnicile extractive.Toate dispozitivele sunt la fel de precise şi necesită calibrare periodică . Analizoare optice Multe instrumente de măsură a particulelor funcţionează pe principiul analizei optice. Aceste instrumente pot oferi o citire continuă a concentraţiei de praf exprimată în mg/m3. Lumina de la o sursă trece prin conductă şi este reflectată într-o oglindă în cealaltă parte. Particulele din conductă atenuează fasciculul de lumina, iar reducerea intensităţii luminii este transformată într-un semnal electric, care este utilizat pentru măsurarea concentraţiei particulelor. Dispozitivele de măsurare a concentraţiei de praf sunt calibrate în aşa fel încât concentraţia de praf, exprimată în mg/m3, să poată fi măsurată. Măsurarea atenuării beta Când un fascicul de raze beta trece printr-un filtru de hârtie, intensitatea fasciculului este atenuată. Atenuarea este şi mai mare dacă hârtia este acoperită cu particule. Gazul este scos din conductă la o rată cât mai apropiată posibil de viteza izochinetică. Particulele sunt depozitate pe o secţiune a rolei de hârtie de filtru. Rola avansează la o rată predeterminată pentru a permite măsurarea atenuării beta. Monitoarele beta au o gamă de 2 - 2.000 mg/m3 în funcţie de ratele de prelevare, de frecvenţa prelevării şi de perioada de integrare.

186

SMCE pentru monitorizarea poluanţilor gazoşi Pentru măsurarea continuă a gazelor de emisie poate fi utilizată o gamă de tehnici diferite. Oricare dintre aceste tehnici poate sta la baza unităţii de analiză în sistemul SMCE. Dar în afară de unitatea de analiză, există diferite configuraţii posibile pentru proiectarea de ansamblu a SMCE. În următoarele secţiuni sunt prezentate: • Opţiunile pentru proiectarea sistemului; • Tehnicile utilizate în unitatea de analiză şi • Aplicabilitatea tehnicilor la gaze specifice. Proiectarea sistemului Sisteme extractive Un sistem extractiv cuprinde următoarele componente: • Prelevare: analizoarele vor da rezultate exacte doar dacă proba prelevata din coş este reprezentativă pentru gazele emise. • Transport: integritatea probei trebuie menţinută în timp ce gazul este transportat de la coş până la unitatea de tratare şi analizor. • Tratare: orice tratare necesară pentru a face gazul compatibil cu analizorul nu trebuie să înlăture nimic din poluantul măsurat. Manevrarea gazului este o componentă crucială a unui SMCE bazat pe extracţie. Particulele trebuie îndepărtate, iar gazele trebuie menţinute la o temperatură peste punctul de condensare. Tipurile de sisteme de manevrare a gazelor sunt după cum urmează: • Linii încălzite: materialul liniei şi temperatura trebuie să fie astfel incât poluantul să nu fie adsorbit, absorbit sau schimbat din punct de vedere chimic prin reacţie înainte de intrarea în unitatea de analiză. Un sistem extractiv standard cu linie încălzită este ilustrat în Figura de mai jos. • Sistemele de diluare: aceste sisteme implică extracţia şi diluarea imediată a probei, utilizând un gaz precum azotul. Diluarea este astfel încât punctele de condensare ale gazelor componente sunt reduse, iar condensarea este evitată. • Încălzirea completă: în acest caz sistemul de manevrare şi analizorul sunt încălzite pentru a menţine gazele deasupra punctelor lor de condensare. • Uscarea tubului de pătrundere: acest lucru implică îndepărtarea selectivă a moleculelor de apă.
Linie Încălzit ă

Filtru grosier

Răcitor

Pompă

Uscăto r

Filtru fin

Analizat or

Gură de intrare pentru gazelle de Manevrarea calibrare

gazului în sistemele extractive utilizând linia încălzită

187

Sistemele In-situ Monitoarele In-situ utilizează tehnicile optice pentru a măsura gazele în coş în mod direct. Cele mai importante aspecte ale proiectării sunt: • Menţinerea curată a ferestrelor şi reflectoarelor, astfel încât pe direcţia razei de monitorizare să nu fie perturbată. • Dificultăţi la calibrare. Tehnici analitice utilizate în SMCE Elementele principale implicate în fiecare tehnică şi aplicabilitatea lor pentru diferite substanţe chimice trebuie bine analizate. Tehnicile comune de analiză sunt prezentate în tabelul de mai jos. pectrometrie în infraroşu S Fluorescenţă în ultraviolet Detectarea ionică cu flacără Conductometrie Cromatografia gazelor Celulă electrochimică Fotometrie cu flacără Detectarea ionică foto Paramagnetism Spectrometrie în ultraviolet Chemiluminescenţă Colorimetrie Potenţiometrie Spectrometrie de masă Fluorescenţă în raze X Oxidare catalitică Câmp de diode vizibile / ultraviolete

iar utilizarea lor în SMCE pentru anumiţi poluanţi comuni este prezentată în Tabelul următor:
PRINCIPIUL DE DETECŢIE 1. Bioxid de sulf: NDIR extractiv NDIR In situ Măsurarea extractivă a UV prin derivata a doua NDUV extractiv UV vizibile In situ
188

INTERFERENŢE H2O, CO2, CO, NO, NO2, SO3, particule H2O, CO2, CO, NO, NO2, SO2, particule

CO2, CO, NO, NO2, SO3, hidrocarburi şi particule H2O

Fluorescenţă extractivă Fotometrie extractivă cu flacără Electrochimie extractivă 2. Oxizi de azot NDIR extractiv (pentru NO, N2O) NDIR In Situ Electrochimic Chemiluminescenţă 3. Hidrocarburi NDIR extractiv (doar CH4) Detector Extractiv Ionic cu Flacără (DIF)

NO2 H2O, SO3 H2O, NH3, H2S

H2O, particule H2S, NH3, SO3 CO2, H2O şi posibil NH3 Alţi compuşi care absorbIR, H2O, particule Alte hidrocarburi; hidrocarburile oxigenate au un răspuns mai scăzut. Un răspuns redus se observă cu azot, clor şi oxigen ce conţine hidrocarburi Absorbţia prin alţi compuşi IR, pierderi în cadrul cablului de transmisie cu fibre optice Compuşi care deteriorează coloana în timpul separării gazelor CO H2O, particule Alţi compuşi care absorb IR, H2O, particule. Pierderi în cadrul fibrelor optice. Alţi compuşi care absorb IR, H2O N2 Hidrocarburi şi amoniac nesaturat

IR vizibile In-situ (optica fibrelor)

Cromatografia gazelor - Detector DIF Oxidare catalitică 4. Monoxid de carbon NDIR extractiv IR In-Situ (optica fibrelor)

IR In-Situ Spectrometrie de masă extractivă Electrochimic

189

SMCE pentru umiditate, temperatură, presiune şi viteză Datele produse de un SMCE vor necesita corectarea la condiţiile standard. În coşurile în care gazele sunt la temperatură ridicată, umezeală ridicată sau conţin oxigen în proporţii foarte diferite faţă de condiţiile de referinţă privind O2, atunci factorul de corecţie va fi mare. Măsurarea exactă a acestor parametrii este de importanţă egală cu măsurarea nivelului poluantilor. În Tabelul de mai jos sunt enumerate câteva dintre tehnicile utilizate pentru măsurarea contuinuă a umidităţii, temperaturii, presiunii şi vitezei.

Parametru Umiditate Temperatură Presiune (barometrică) Presiune (în coş) Viteză

Tehnicile SMCE NDIR pentru sistemele in-situ şi sistemele extractive Termice De rezistenţă Acustice Barometru aneroid Manometru lichid Manometru piezoelectric Presiune dinamică Principiul echilibrarii Ultrasonice

MONITORIZAREA EMISIILOR ÎN APĂ Măsurarea debitului Măsurarea debitului este de o importanţă majoră pentru calcularea încărcărilor de poluanţi în apele receptoare. Măsurarea debitului depinde de locul unde se realizează şi anume: • în cazul canalelor deschise, înălţimea efluentului este în mod normal măsurată folosind canalele vitrate sau canalele de măsurare a debitelor. Canalul, panta, forma obstacolelor şi tipul de debitmetru utilizat (sondă, presiune, măsurarea nivelului prin air bubbles sau ultrasonic) sunt parametri importanţi care trebuie avuţi în vedere. • în cazul canalelor închise, abordarea este din nou importantă, fiind preferate zonele de turbulenţă pentru asigurarea unei bune amestecări, iar tipul de debitmetru poate fi ales (electromagnetic, anafor, ultrasonic). Debitul apei reziduale trebuie determinat utilizând metode adecvate de măsurare. Prelevarea probelor de apă uzată La prelevarea probelor de apă uzată trebuie avute în vedere trei aspecte: metoda de prelevare, natura dispozitivului de prelevare şi conservarea probei. Anumiţi parametri trebuie măsuraţi in-situ, deoarece valoarea lor se poate schimba în timpul transportului probei la laboratorul de analize.

190

Metoda de prelevare Există două metode fundamentale de prelevare: prelevarea momentană şi probele medii alcătuite din prelevări momentane.Pentru calcularea încărcărilor anuale sunt preferate probele medii. Probele medii Există două tipuri de probe medii: proporţionale cu debitul şi proporţionale cu timpul. Pentru probele proporţionale cu debitul, se prelevează o cantitate fixă de probe pentru fiecare volum predefinit. Pentru probele proporţionale cu timpul, se ia o cantiate fixă de probe pentru fiecare unitate de timp. Probele proporţionale cu debitul sunt preferate, deoarece ele sunt mult mai reprezentative pentru emisii. Prelevarea proporţională cu timpul este relevantă doar dacă curgerile de apă reziduală sunt constante şi regulate. Este normală prelevarea probelor medii timp de 24 de ore pentru a afla valoare medie zilnică. Prelevarea probele medii se face în general automat. Probele momentane Probele momentane sunt prelevate în momente aleatorii şi nu sunt legate de debit. Probele momentane sunt folosite în următoarele situaţii: • dacă compoziţia apei uzate este constantă; • dacă utilizarea unei probe medii zilnice nu este potrivită (de exemplu, atunci când apa conţine uleiuri minerale sau substanţe volatile sau atunci când, datorită dezagregării, evaporării sau coagulării, în probele zilnice au fost măsurate procente mai scăzute decât sunt deversate în realitate); • pentru verificarea calităţii apelor uzate deversate într-un anumit moment. De asemenea, probele momentane sunt în general utilizate în timpul efectuarii activităţii de inspesţie sau control. Locaţia de prelevare Probele de apă uzată trebuie prelevate într-o zonă turbulentă a cursului. La prelevarea dintr-un sistem închis, prevăzut cu echipament de prelevare “on-line”, punctul de prelevare nu poate fi într-o cotitură a conductei sau în locurile în care conducta se îngustează. Dacă apa uzată este deversată prin pompare , punctul de prelevare trebuie situat pe conducta de refulare a pompei.
În funcţie de condiţiile din autorizatiei, probele de apă uzată epurată pot fi prelevate la sursă înainte de a fi amestecate cu alte ape uzate (deversate în sistemul de canalizare) şi/sau evacuarea în râu. La locurile respective de prelevare trebuie sa existe suficient spaţiu pentru a instala echipamentul automat de prelevare.

METODE DE PRELEVARE A DEŞEURILOR Pentru deşeurile produse titularul de activitate trebuie să înregistreze şi să păstreze înregistrările o perioadă adecvată de timp privind: a) Compoziţia deşeului; b) Cantităţile produse; c) Rutele de eliminare a deşeului; d) Cantităţile trimise pentru valorificare. Zona de pe amplasament unde deşeurile sunt eliminate
191

La punctele specificate în timpul procesului de eliminare a deşeurilor sunt prelevate cupe (incremente) de deşeuri. Acestea sunt colectate în recipiente curate drept probe medii şi desemnate drept „probe primare”. Mărimea fiecărei cupe, instrumentul utilizat şi punctul din care sunt prelevate cupele vor varia în funcţie de volumul de deşeuri. Colectarea de pe o bandă trasportoare O probă poate fi colectată prin plasarea unui recipient de mărime adecvată (de exemplu, un vagonet) într-un punct corespunzător sub banda transportoare până când se obşine o probă de circa 100 kg .
În cazul prelevării probelor în timpul descărcării într-un vehicul sau rezervor de la un tanc intermediar de colectare, toate probele trebuie prelevate în timpul descărcării şi transferului deşeurilor din tancul de depozitare către camionul prestatorului de servicii. Pentru deşeurile solide 10 probe în jur de 10 kg fiecare trebuie colectate dea lungul întregii lăţimi a curentului de descărcare pe toată durata acesteia. Pentru deşeurile lichide 10 probe în jur de 1 litru fiecare trebuie colectate de la curentul de deversare pe parcursul întregii perioade de deversare. Aceste probe trebuie plasate într-un recipient adecvat curat. Odată colectat acest amestec este desemnat drept probă primară.

Colectarea în timpul descărcării într-un mijloc de transport sau cisterna

Colectarea directa din depozitul de deşeuri

Prelevarea probei de deşeuri din depozit se realizează cu vehicule dotate cu cupă , iar prelevarea se face din deşeul depozitat recent zona de depozitare Folosind un vehicul mechanic adecvat, prelevaţi o cupă de deşeu recent depozitat (aproximativ 100 de kg). Proba se depozitează într-un recipient adecvat sau pe o folie de plastic.

ZGOMOT ŞI MIROS Zgomot Monitorizarea zgomotului poate include monitorizarea de rutină a surselor punctiforme, realizarea regulată (anuală) a studiilor privind nivelele de zgomot, această abordare fiind cea mai eficace din punct de vedere al costurilor pentru monitorizarea nivelului de zgomot produs pe un amplasament industrial. Când este importantă determinarea contribuţiei unei anumite surse punctiforme la rezultatul total al zgomotului, pot fi cerute măsurători complexe, în special dacă instalaţia nu poate fi pornită şi oprită pentru repetarea măsurătorilor. Câteodată, o combinaţie de măsurători cu un instrument de măsură a nivelului de zgomot, realizate în aproapierea unei instalaţii diferite, dar identice, împreună cu calculele adecvate pot fi utilizate pentru a estima contribuţiile pe baza analizei frecvenţei. Într-o zonă aglomerată a instalaţiei poate fi utilizat un instrument de măsurare a intensităţii. Această tehnică poate fi utilă, de exemplu, în cazul în care este necesară estimarea efectului atenuării zgomotului unei anumite instalaţii, localizată printe celelalte surse de zgomot. Acest tip de instrument de măsură este foarte direcţional, în măsura în care contribuţiile de zgomot de la altă instalaţie din zonă pot fi eliminate în mod virtual. Deşi este în general disponibil, acest tip de instrument de măsurare este foarte
192

scump şi trebuie utilizat de către personal special instruit în acest sens. Precizia rezultatelor va depinde de asemenea de constrângerile practice, precum limitarea accesului la instalaţia cheie, ceea ce poate îngreuna realizarea măsurătorilor adecvate. O tehnică alternativă pentru estimare este de a grupa împreună activităţile zgomotoase dacă ele acoperă o zonă relativ mică. Ulterior se pot realiza măsurători sau se pot face estimări. Dacă este necesară reducerea emisiilor de zgomot de la grupul de surse, atunci poate avea loc o investigaţie mai detaliată. Această abordare poate reduce volumul de muncă din moment ce, daca un grup nu cauzează o problemă în afara amplasamentului, iar BAT este aplicat, nu mai este necesară munca suplimentară privind acele surse din cadrul grupului; oricum, această procedură trebuie utilizată cu atenţie. Miros Măsurarea mirosului Condiţiile de autorizare nu permit unei instalaţii să cauzeze probleme de miros în afara limitelor amplasamentului. Având în vedere că mirosul este subiectiv, el poate fi câteodată raportat la un parametru măsurabil, de exemplu, amoniac, dar nasul uman rămâne cel mai bun instrument pentru evaluarea mirosului. Acest lucru se datorează în principal faptului că nasul este capabil să identifice în părţi pe miliard care este sub limita minimă de detecţie pentru multe sisteme analitice. Nasul uman poate fi antrenat pentru evaluarea mirosului fie prin măsurarea concentraţiei (echipe de experţi specializaţi în analizarea mirosului) sau studii în domeniu (‘Patrule pentru detectarea mirosului’). Metodele au fost dezvoltate pentru a transforma percepţia umană a mirosului în rezultate recunoscute ştiinţific şi legal, calificări bazate pe metode de analiză statistică. Aceste metode sunt stabilite în EN 13725:2003 (Olfactometrie dinamică). Principiul echipei de experţi specializaţi în analizarea mirosului funcţionează pe baza diluării unei probe prelevate în recipiente adecvate spre valoare prag (de exemplu, diluare la care există o probabilitate de detectare a mirosului de 50%). Rezultatele sunt raportate drept unităţi de miros, unde 100 de unităţi de miros = o probă ce necesită 100 de diluţii înainte ca 50% dintre experţii specializaţi în detectarea mirosului să nu poată detecta mirosul. Mirosurile sunt comparate cu n-butanolul, cu care cantitatea de miros(uri), care atunci când este difuzată într-un m3 de gaz fără miros în condiţii standard cauzează un răspuns psihologic de la o echipă (prag de detectare), echivalent cu cel obţinut prin 40 ppb (0,123 mg/Nm3) de n-butanol. Membrii echipei sunt selectaţi pe baza sensibilităţii la n-butanol şi a consecvenţei lor de reacţie, utilizând tehnici de selctare similare celor utilizate pentru echipele de degustători din sectorul alimentar.

193

Avantaje • Obiectiv şi mai sensibil decât analiza chimică. • Se corelează direct cu efectul de ‘neplăcere’ asupra receptorilor umani. • O metoda bună în special pentru măsurarea surselor cu concentraţii ridicate (emisii la coş), nu atât de adecvată pentru nivelurile de fond diluate. • Cu ajutorul modelelor de dispersie rezultatele pot fi utilizate pentru a corela datele din reclamaţii. Dezavantaje • Laboratoare specializate şi echipament de prelevare de probe. • Probele trebuie analizate în 24 de ore. • Costuri moderate până la ridicate daca este utilizată o firmă de experţi • Serviciul analitic nu este disponibil imediat. • Erori de +/- 40%. Patrule de detectare a mirosului Auto-monitorizarea emisiilor de mirosuri poate fi implementată prin utilizarea patrulelor de detectare a mirosului. Această tehnică este descrisă în ghidul german ‘GIRL’ privind mirosurile. Această tehnică implică selectarea pe amplasament a personalului care este sensibil la miros si care în general nu este expus la emisii în mod direct. Patrula de detectare a mirosului face observaţii în diferite momente ale zilei şi fiecare membru înregistrează condiţiile meteo şi pentru fiecare locaţie dacă se detectează miros sau nu. Observaţiile patrulei sunt compilate într-o analiză, eliminând valorile extreme pe baza procedurii predeterminate. În mod obişnuit, măsurătorile pentru miros se efectuează de 4-5 ori pe săptămână. Acest sistem nu necesită echipament scump de prelevare sau utilizarea serviciilor specializate, dar necesită o metodă riguroasă şi aport ridicat de forţă de muncă. SCHEMELE DE ASIGURARE A CALITĂŢII Pentru a asigura un standard suficient de ridicat pentru colectarea şi procesarea datelor, orice dată de monitorizare trebuie întărită printr-un set de proceduri reglementate pentru calibrare, verificarea scurgeilor, mentenaţă şi caracter adecvat. Aceste proceduri sunt cerute pentru a furniza îndrumare privind metodele standard şi pentru a oferi încredere şi siguranţă în rezultatele obţinute. Aceste proceduri sunt cunoscute sub denumirea de asigurarea şi controlul calităţii. Schemele de asigurare a calităţii sunt adoptate din ce în ce mai mult de către organizaţiile de măsurare pentru a spori încrederea şi siguranţa în rezultatele lor de monitorizare. Aceste proceduri sporesc calitatea datelor şi oferă un domeniu mai bun pentru exactitate şi comparabilitate şi sunt aşadar recomandate drept cea mai bună practică în monitorizarea emisiilor. Ar fi de preferat ca laboratoarele care iau parte la monitorizarea emisiilor provenite din activităţile industriale să-şi stabilească un sistem de asigurare a calităţii, dacă este posibil acreditat de către un organism autorizat sau certificat de către un organism independent de certificare.
194

Asigurarea Calităţii Adecvate poate permite unui laborator să demonstreze că are instalaţii şi echipamente adecvate pentru a realiza analize chimice şi că aceste activităţi sunt realizate de personal competent într-o manieră controlată, urmând o metodă validată documentat. Principiile asigurării calităţii au fost formalizate într-o serie de protocoale şi standarde publicate. Cele mai recunoscute şi folosite pe scară largă în testarea chimică se impart în trei categorii şi se aplică conform nevoilor fiecărui laborator. Cele trei categorii sunt: § ISO 9000 şi documentele echivalente naţionale şi internaţionale ale acestui standard. Acestea se referă în primul rand la managementul calităţii pentru instalaţii de producţie sau care furnizează servicii, inclusiv analize chimice. § ISO/IEC Ghidul 25 şi standardele derivate naţionale şi internaţionale ale acestuia. Acestea tratează în special competenţele tehnice ale laboratoarelor care realizează teste specifice. § OECD Ghid pentru Buna Practică de Laborator (BPL) şi documentele echivalente la nivel naţional sau sectorial ale acestuia. Aceste ghiduri se preocupă de condiţiile şi procesele organizaţionale în cadrul cărora se realizează studiile de laborator legate de activitatea laboratorului. Nu este surprinzător faptul că cerinţele principalelor protocoale/standarde de calitate au multe elemente comune sau similare. În plus, cu privire la asigurarea calităţii există abordări privind Managementul Calităţii Totale (MCT), care pune accent pe îmbunătăţirea continuă. În centrul acestui ghid stă afirmaţia că, la nivel tehnic, buna practică a asigurării calităţii analitice este independentă de sistemul de asigurare a calităţii adoptat formal. Asigurarea calităţii descrie măsurile generale pe care le utilizează un laborator pentru asigurarea calităţii operaţiunilor sale. În mod specific, aceste măsuri ar putea să includă: Sistemul calităţii Personal calificat, instruit şi competent Echipament adecvat, întreţinut şi calibrat Metode documentate şi validate Proceduri de raportare şi control Audituri interne şi proceduri de revizuire Cerinţe pentru rectivi, calibranţi, standarde de măsurare şi materiale de referinţă Mediu de laborator adecvat Proceduri de instruire şi înregistrări Controlul calităţii Trasabilitate Testarea eficacităţii Proceduri privind reclamaţiile

Procedura de Asigurare a Calităţii trebuie să garanteze că:

195

o o o o o

Măsurătorile sunt realizate conform unui protocol stabilit Există proceduri corecte de control al calităţii S-a aderat la procedurile de control al calităţii Procedura de identificare şi direcţionare a probelor este bine documentată Sunt folosite procedurile corecte de raportare

Programul de Asigurare a Calităţii trebuie de asemenea să cuprindă prevederi pentru inspecţia procedurilor de măsurare, aşa cum sunt ele realizate. Acest lucru este cunoscut sub denumirea de audit al calităţii. Un audit al calităţii poate fi definit ca “o examinare sistematică şi independentă pentru a determina dacă activităţile privind calitatea şi rezultatele asociate sunt sau nu în conformitate cu măsurile planificate şi dacă aceste aranjamente sunt sau nu implementate efectiv şi sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor” (ISO 8402-1994, 3.10). Acest audit al calităţii poate fi realizat de laboratorul în sine sau de către un organism extern independent, ca parte a procesului de acreditare, acest ultim caz find mai cunoscut în mod obişnuit sub denumirea de evaluare. Un program de Asigurare a Calităţii poate fi implementat într-o organizaţie pentru a garanta faptul că toate măsurătorile sunt realizate la acelaşi standard şi oferă rezultate comparabile. Un laborator poate decide să-şi conceapă propriile proceduri de asigurare a calităţii sau poate urma unul din protocoalele stabilite. CORECŢII ŞI PRELUCRAREA STATISTICĂ Următoarele secţiuni arată, pentru fiecare factor de mediu, aspectele importante în mod special precum: măsurarea volumului, prelevarea probelor, cum se procesează datele, cum se calculează media anuală, media lunară. Emisiile în aer Limitele emisiilor în aer sunt în general exprimate ca o concentraţie masică (de exemplu, mg/m3) sau, împreună cu fluxul volumetric emis, ca un flux al masei (de exemplu, kg/h). Câteodată sunt folosite şi limite specifice ale emisiilor (de exemplu, kg/t de produs). Concentraţia masică a unei emisii este concentraţia medie a componentei măsurate, dacă este necesar, în secţiunea încrucişată a canalului gazului rezidual al sursei de emisie într-o anumită perioadă de timp de referinţă. În mod normal, pentru instalaţii cu condiţii de exploatare constante în timp, se fac trei măsurători individuale în momentul funcţionării continue neintrerupte cu emisie maximă. Pentru instalaţiile ale căror condiţii de exploatare variază în timp, măsurătorile se fac într-un număr suficient (de exemplu, un minimum de şase) la momentul în care, din experienţă, pot fi cauzate emisii maxime. Durata măsurătorilor individuale este în general de jumătate de oră; rezultatele măsurătorilor individuale sunt evaluate şi indicate ca valori medii pe jumătate de oră. Sunt posibile şi alte perioade de referinţă, de exemplu, pentru procesele în şarje. Prelevarea particulelor dintr-un gaz rezidual care curge trebuie făcută izochinetic (de exemplu, la aceeaşi viteză ca cea a gazului) pentru a preveni separarea sau perturbarea distribuţiei pe mărimi a particulelor datorită inerţiei particulelor, conducând
196

la falsificarea conţinutului măsurat în solide. Dacă rata de prelevare este prea ridicată, conţinutul de praf măsurat va fi prea scăzut şi invers. Acest mecanism depinde de distribuţia pe mărimi a particulelor. Pentru particule cu diametru aerodinamic < 0,5 mm, efectul acestei inerţii este practic neglijabil. Monitorizarea continuă va fi o cerinţă în multe autorizaţii, unde beneficiile de mediu în ceea ce priveşte controlul riscului şi costul monitorizării justifică investiţia şi costul de exploatare. Determinarea paralelă continuă a parametrilor de exploatare, de exemplu temperatura gazului rezidual, debitul gazului rezidual, conţinutul de umezeală, presiunea sau conţinutul de oxigen, permite evaluarea măsurătorilor realizate continuu. Se poate renunţa la măsurarea continuă a acestor parametri dacă aceştia, din experineţă, arată doar deviaţii uşoare care sunt neglijabile pentru evaluarea emisiilor sau pot fi determinaţi prin alte metode care oferă suficientă certitudine. Conversia la condiţiile standard de referinţă Datele de monitorizare pentru emisiile în aer sunt prezentate în mod normal fie în termenii fluxului real, fie în termenii unui flux “normalizat”. Diferenţa este că datele normalizate sunt standardizate la o anumită temperatură şi presiune, care sunt în mod obişnuit 0°C şi respectiv 1 atm. Oricum, câteodată referinţele pot fi 25°C şi respectiv 1 atm. Următoarele condiţii pot fi folosite la prezentarea datelor: • m3 - metrul cub real (la temperatura şi presiunea reală); • Nm3 – normal metru cub (în mod obişnuit la 173°K şi 101,3 kPa); şi • metrul cub standard (în mod obişnuit la 298°K şi 101,3 kPa) Pentru gazele de ardere se face o corecţie la 15%O2. Este esenţial de precizat în ce condiţii sunt prezentate datele de testare la sursă, înainte de determinarea estimărilor anuale ale emisiilor. Conversia la concentraţia de oxigen de referinţă Câteodată datele de emisie sunt exprimate la un anumit procent dat de oxigen, de exemplu, în procesele de ardere. Conţinutul de oxigen reprezintă o valoare de referinţă importantă de la care se pot calcula concentraţiile măsurate, conform ecuaţiei:
21-OB 21-OM

EB =

x EM

unde: EM = emisia măsurată, EB = emisia bazată pe conţinutul de oxigen, OM = conţinutul măsurat de oxigen, OB = conţinutul de oxigen de referinţă. Calcularea mediilor Mediile zilnice sunt în general calculate pe baza mediilor la jumătate de oră, cu excepţia cazului în care se specifică altfel în autorizaţie. Apa uzată Calcularea mediilor pentru apă
197

Concentraţia anuală medie poate fi determinată după cum urmează: C = Σ (Cprobă or Czi) / număr de probe Cprobă = concentraţia măsurată într-o perioadă mai mică de 24 de ore (de obicei o probă momentană) Czi = concentraţia zilnică măsurată într-o probă medie la 24 de ore. Mijloace alternative de estimare În funcţie de informaţiile disponibile, datele pot fi calculate în diferite moduri: 1. Concentraţiile măsurate pe zi sunt înmulţite cu cantitatea deversată a apelor uzate în aceeaşi perioadă de timp. Media încărcărilor zilnice este determinată şi apoi înmulţită cu numărul zilelor de deversare din anul respectiv. Pasul 1: încărcarea zilnică = concentraţia x fluxul zilnic Pasul 2: încărcarea anuală = încărcarea medie zilnică x numărul de zile de deversare 2.Dacă nu există măsurători sau deversări zilnice, se poate defini o anumită zi sau un număr de zile, prin consultări cu managerul de calitate a apelor, ca fiind reprezentativă pentru o anumită perioadă. Acesta ar fi cazul, de exemplu, pentru companiile sezoniere care elimină majoritatea într-o perioadă scurtă în timpul anului. (de exemplu, perioada de recoltare). Această metodă poate fi aplicată pentru încărcările zilnice, dar şi acolo unde este relevant pentru concentraţiile zilnice şi/sau fluxurile zilnice. Pasul 1: încărcarea zilnică = concentraţia zilnică reprezentativă x fluxul zilnic reprezentativ Pasul 2: încărcarea anuală = suma încărcărilor zilnice (când este relevant, suma încărcărilor săptamânale) 3. Doar când nu există măsurători continue se poate opta pentru o abordare în care se calculează concentraţia medie în anul relevant şi este înmulţită cu fluxul anual. Acesta din urmă poate fi determinat ca medie a unui număr de măsurători zilnice ale fluxului sau determinat în alt mod (de exemplu, cu capacitatea pompei sau orele de exploatare sau în concordanţă cu acordul) ca flux anual. 4. În anumite cazuri, o companie poate determina de asemenea o încărcare anuală corectă cu ajutorul unui calcul. Acest lucru ar putea fi folosit pentru substanţe adăugate în cantităţi cunoscute, dar pentru care analiza nu este posibilă sau este foarte scumpă. 5. Pentru deversările relativ mici ale anumitor sectoare particulare, încărcările de CBO sau CCO şi metale (adesea baza pentru limită) sunt determinate folosind coeficienţi bazaţi pe cifrele de producţie sau pe cantitatea deversată/consumată de apă. RAPORTAREA REZULTATELOR AUTO-MONITORIZĂRII Raportarea rezultatelor de monitorizare implică rezumarea şi prezentarea rezultatelor de monitorizare, informaţiilor asociate şi rezultatelor conformării în mod real. Cea mai bună practică se bazează pe luarea în considerare a următoarelor aspecte: • cerinţele şi audienţa pentru rapoarte • responsabilitatea prducerii rapoartelor
198

• • • • •

categoriile de rapoarte scopul rapoartelor bunele practici de raportare aspecte legale ale raportării considerente privind calitatea.

Cerinţele şi audienţa Rapoartele de monitorizare sunt solicitate pentru:: - a dovedi că operatorul economic se conformează cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitară şi actele de reglementare; - a demonstra performanţa de mediu a operatorului economic: prin implementarea celor mai bune practici în domeniu,utilizarea eficientă a resurelor şi contribuţia la dezvoltarea durabilă; - -pentru a furniza date pe care autorităţile de reglementare să le poată folosi ca dovadă a conformităţii sau neconformităţii în situaţii judiciare (de exemplu, acuzaţii, recursuri) - -inventare de emisii; - -comercializarea emisiilor: pentru a furniza date cu privire la emisiile de poluanţi pentru negocierea şi tranzacţionarea cotelor admise de emisii (de exemplu, între instalaţii, sectoarele industriale, statele membre) - -taxele de mediu - -informarea publicului. Această listă dovedeşte că există o serie de utilizatori sau “audienţă” pentru rapoartele de monitorizare (de exemplu, legislatori, procurori, autorităţi de reglementare, operatori, specialişti în inventare, organisme de certificare şi acreditare, autorităţi fiscale, comercianţi de permise şi public). Responsabilitatea raportării În statele membre ale U.E. există tendinţa generală de a transfera mai multă responsabilitate operatorilor. Condiţiile de autorizare cer ca o copie a rapoartelor de monitorizare şi a corespondenţei cu autorităţile să fie păstrată pe amplasamentul operatorului şi să fie disponibile pentru activitaţile de inspecţia şi control. În conformitate cu prevederile Convenţiei Aarhus la care România este parte, operatorii trebuie să furnizeze informaţiilor publice privind mediul şi să elaboreze rapoarte non-tehnice care să fie disponibile pentru public pe pagina de web a companiei, la punctul de informare documentare şi la agenţia locală pentru protecţia mediului. În acest fel dezinformarea poate fi controlată, iar operatorul poate să-şi prezinte realizările sale în domeniul protejării mediului în întregul său. Scopul rapoartelor Scopul rapoartelor de monitorizare este de a prezenta autorităţilor de reglementare , autorităţilor locale şi publicului dovezi privind modul de funcţionare a activităţii/instalaţiei şi impactul acesteia asupra mediului. La elaborarea raportului de monitorizare se au ăn vedere trei aspecte principale şi anume:

199

Tipul situaţiei Cea mai bună practică implică definirea şi luarea în considerare a situaţiei(lor) care conduc la cerinţe pentru monitorizare, precum: - punerea în funcţiune a unei instalaţii; - schimbări suferite de un proces existent prin: utilizarea unui nou tip de combustibil, materii prime, etc.; - reclamaţii sau dovezi ale efectelor dăunătoare - condiţiile din actele de reglementare privind raportarea periodică; - condiţiile de calificare pentru o schemă de certificare de mediu; - un audit pentru verificarea corectitudinii monitorizării de rutină; - parte a unei analize generale a performanţei instalaţiei (de exemplu, analiza ciclului de viaţă sau analiza cost-beneficiu). Perioada de timp Cea mai bună practică implică definirea şi tratarea perioadelor de timp specificate în autorizaţiile de mediu şi ape şi a celor necesare pentru evaluarea conformării şi/sau a impactului de mediu. Aceasta include aspecte precum: o perioada totală considerată; o frecvenţa prelevării probelor sau a citirilor de-a lungul perioadei; o timpul de răspuns al instrumentelor utilizate; o perioada de timp în care datele sunt acumulate şi pentru care se calculează media; Locaţia Rapoartele trebuie să acopere toate locaţiile de interes pentru obiectivul de monitorizare. Cea mai bună practică include detalii de raportare ale: - amplasării punctelor de monitorizare: de exemplu:coordonate,motivarea alegerii locaţiei,frecvenţa măsurărtorilor, etc.; - mediilor de recepţie:ex:apă, aer, sol. Bunele practici de raportare
Există trei etape în raportarea informaţiei privind monitorizarea: 1. Colectarea datelor 2. Gestionarea datelor 3. Prezentarea rezultatelor. Colectarea datelor Aceasta implică colectarea de măsurători şi date de bază dela sistemul de auto-monitorizare. Cea mai bună practică în colectarea datelor pentru raportare prevede parcurgerea următoarelor etape:

- programul: trebuie verificat ca autorizaţiile de mediu şi ape să conţină program de monitorizare aprobat şi care să specifice clar :cum, când şi către cine vor fi raportate datele şi ce tipuri de date sunt acceptate. - formularele: trebuie folosite formulare standard pentru colectarea datelor, astfel încât valorile să fie uşor de comparat cu valorile limită de emisie
200

stabilite prin actele de reglementare, iar lipsurile şi anomaliile în funcţionare pot să fie uşor identificate; - baza de date: formularele completate şi măsurătorile continue se păstrează în baza de date constituită la nivel de agent economic.Această va cuprinde şi datele privind standardele utilizate pentru măsurători. - contextul operaţional: datele colectate vor include măsurători ale parametrilor de funcţionare a instalaţiei şi/sau condiţiilor de mediu (de exemplu: calitatea combustibilului utilizat, a materiilor prime, cantiţătile de deşeuri, functionarea echipamentelor/instalaţiilor de depoluare , condiţii meteorologice, date hidrologice, etc.). Gestionarea datelor Aceasta implică organizarea datelor şi transformarea lor în informaţii. Cea mai bună practică în gestionarea datelor pentru raportare poate lua în considerare următoarele aspecte: - transferurile şi bazele de date: autorizaţiile trebuie să precizeze modul în care vor fi transferate datele şi să definească structura bazei de date care va fi utilizată; - procesarea: procesarea datelor trebuie făcută în etape, astfel încât datele recente să fie disponibile într-o formă detaliată, iar datele mai vechi într-o formă mai rezumativă. Fiecare operator este în primul rând răspunzător pentru condensarea datelor pentru instalaţia sa şi pentru pregătirea rapoartelor în fiecare etapă; - rezultate care nu pot fi detectate: abordarea pentru estimarea acestor rezultate trebuie explicată - arhivarea: datele trebuie arhivate sistematic, astfel încât înregistrările performaţelor din trecut să fie disponibile. Prezentarea rezultatelor Aceasta implică transmiterea informaţiilor către utilizatori într-o formă clară şi utilizabilă. Cea mai bună practică în prezentarea rezultatelor pentru raportare implică poate lua în considerare următoarele aspecte: - programul: autorizaţiile trebuie să specifice către ce instituţii care vor fi transmise rapoartele şi cu ce frevenţă. Nu trebuie uitat faptul că o sinteză a raportelor trebuie pusă la dispozişia publicului şi administraşiei locale; - tendinţe şi comparaţii: rapoartele vor conţine grafice cu evoluţiia ale indicatorilor de calitate ai factorilor de mediu comparativ cu valorile limită de emisii; - importanţa statistică: rapoartele pot indica dacă depăşirile sau schimbările sunt importante, atunci când sunt comparate cu incertitudinile măsurătorilor şi cu parametrii procesului - performanţele interimare: rapoartele interimare pot oferi statistici privind performanţa până la anual curent - rezumate non-tehnice: rapoartele pot fi pregătite pentru public, folosind limbajul non-tehnic, uşor înţeles de către nespecialişti

201

Considerente privind calitatea în raportare Furnizorii de date şi autorii pentru a avea siguranţa privind calitatea şi exactitatea rapoartelor trebuie să respecte următorii paşi la întocmirea şi transmiterea acestora: o controlul calităţii: Trebuie introdus un sistem de control calităţii datelor furnizate pentru elaborarea raportului; o competenţa: Rapoartele trebuie pregătite şi întocmite de echipe competente şi cu experienţă în domeniu; o măsuri/reglementări privind împrejurările neprevăzute: Trebuie să existe măsuri speciale cu privire la împrejurările neprevăzute pentru raportarea rapidă a evenimentelor anormale de funcţionare, inclusiv a condiţiilor offscale şi defectarea echipamentului de monitorizare; o transmiterea rapoartelor: Responsabilul de mediu din unitatea economică trebuie să aibă responsabilitatea stabilită prin fişa postului să verifice, şi să autentifice calitatea informaţiilor din fiecare raport, iar acesta trebuie semnat de directorul general/directorul unităţii; păstrarea datelor: Operatorul trebuie să păstreze datele privind monitorizarea, iar raportarea periodică, către autorităţile de mediu şi ape, să fie făcută conform prevederilor din actule de reglementare.

202

Bibliografie 1.ENVIRONMENTAL Science-Linda D. Williams -2005; 2. Standard Handbook of Environmental Engineering-Robert A. Corbit – McGRAW PUBLISHING COMPANY – 2000; 3. UNEP and Delft University of Technology publication on Design for Sustainability 2006: 4. Environmental management system implementation in the mining industry: a key to achieving cleaner production, Gavin Hilson, Vishal Nayee - 2000 5. Environmental Management Systems - Environment Australia, Best Practice Environmental Management in Mining series, 1999. 6.Environmental Risk, Best Practice Environmental Management in Mining , Environment Australia – Department of Environment and Heritage, June 1999 Australia] 7. Environmental Management System – Guidance Manual – Implementing ISO 14001, US Army 8. Environmental management tools for SMEs: a handbook – EEA 1998 9. Integrated Environmental Management Systems - Implementation Guide, US EPA, 2000 10. ISO 14001 Guidance Manual, Dr. Raymond Martin, National Center for Environmental Decision-Making Research, 1998 11.. Environmental Management Systems Guide, UK 1998 12. ISO 4001 – Guidance for use, 2004 13. Environmental Management Tools for SMEs: A Handbook Edited for the EEA by Richard Starkey, The Centre for Corporate Environmental Management (CCEM), 1998 14. Industry and Environment – Environmental Management Tools - United Nations Environment Programme (UNEP), Vol. 8, No 2-3, 1995. Hardcopy only - Order Form (PDF). 15. Technical Workbook on Environmental Management Tools for Decision Analysis United Nations Environment Programme (UNEP), IETC Technical Publication Series 16, 2000. The Workbook can be viewed on the IETC website at: [http://www.unep.or.jp/ietc/Publications/TechPublications/TechPub-14/index.asp] 17. Industry Environmental Compliance: Training Manual - UNEP, 1996. 18. Mine Planning for Environmental Performance - Environment Protection Agency, Best Practice Environmental Management in Mining series, 1995. 19. Management of Industrial Accidents Prevention and Preparedness - UNEP, 1996. 20. Environmental Impact Assessment: Issues, Trends and Practice - UNEP, 2001. 21. Environmental Impact Assessment Training Resource Manual - Ed. by Barry Sadler and Mary McCabe. The Institute of Environmental Management and Assessment: Centre for Environmental Assessment and Management, and Environment Australia. UNEP-DTIE Economic and Trade Branch, 2nd Edition, 2002.

203

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->