Dr.ing.

Cornel FLOREA GABRIAN

MANAGEMENTUL DE MEDIU ÎN
SOCIETĂŢILE COMERCIALE O
PROVOCARE ÎN PROCESUL DE
INTEGRARE EUROPEANĂ

BUCUREȘTI-2008
 Prefata

România ca țară membră a Uniunii Europene are obligația de a implementa prevederile

acquis-ului comunitar în scopul protejarii mediului în întregul său. Prin transpunerea
acestor prevederi în legislația națională se asigură condițiile necesare uniformizării
legislației din domeniul protecției mediului la nivel european, singura particularitate
pentru statul membru rămânând modul de implementare a acesteia, și atingerea
ţintelor din programele elaborate la acest nivel.

De asemenea, transpunerea în legislația naţională a acquis-ului comunitar de mediu

asigură și implementarea lui la nivelul fiecărui stat membru conferindu-le acestora
şanse egale de dezvoltare durabilă .

Scopul acestei cărţi este de a fi un instrument pentru cunoaşterea prevederilor

legislaţiei de mediu , la ea fiind ataşat un CD cu prevederile legislaţiei naţionale de
mediu la nivelul lunii mai 2007, şi astfel să se poata acţiona pentru implementarea şi
respectarea acesteia.

Cartea are drept grup ţintă societățile comerciale , dar nu înseamnă că ea nu poate fi
folosită şi de alţi utilizatori precum: administrația publică centrală şi locală, agricultura şi
societatea civilă.

Cartea a fost concepută ca un ghid de protecţia mediului pentru societăţile comerciale

şi este structurată pe 11capitole, a căror succesiune este următoarea:

Capitolul 1.Introducere - în care se face o prezentare a conceptului nou privind

relevanţă proiectării pentru dezvoltarea durabilă.
În Capitolul 2.- Principalele tendinţe şi perspective ale evoluţiei la nivel comunitar a
politicii de mediu – în care se face o scurtă prezentare a instituţiilor europene şi a
politicii şi strategiilor la nivel de Uniune Europeană, precum şi a planurilor de acţiune în
acest domeniu.
Capitolul 3. - Calitatea aerului - prezintă modul de abordare a problematicii în domeniu
precum şi cerinţele legale privind protecţia calităţii aerului ambiental.
Capitolul 4 . - Calitatea apei - face referiri la sursele de poluare, efectele acestora
asupra mediului şi sănătăţii populaţiei şi mijloacele de protecţie a resursei naturale.
Capitolul 5 - Managementului deşeurilor solide cuprinde principiile utilizate în acest
domeniu, referiri la deşeurile periculoase şi modul de identificare a acestora, precum şi
mijloace de eliminare a acestora.
În Capitolul 7.- Controlul poluării – în care se face o prezentare a cerințelor privind
implementarea şi a sistemului de raportare conform prevederilor Directivei privind
prevenirea şi controlul integrat al poluării.
Capitolul 8. - Sistemul de Management de Mediu- face o prezentare a paşilor necesari
implementării acestuia.
Capitolul 9. Evaluarea impactului de mediu -prezintă pe scurt procedura în acest
domeniu.
Capitolul 10.- Managementul Riscului de Mediu -se face o prezentare a sistemului şi a
modului de implementare.
CAPITOLUL 11. -Programul de Monitorizare a factorilor de mediu - prezintă metodele
de măsurare, sistemul de control al calităţii şi raportarea în domeniu.
CD-ul ataşat cărţii este structurat în două volume şi anume:

În Volumul 1 este prezentată legislaţia aferentă capitolelor: legislaţie orizontală şi

reglementări; protecţia atmosferei; controlul poluării şi managementul riscului;
conservarea naturii, biosecuritate şi managementul deşeurilor.
Volumul 2 cuprinde legislaţia pentru capitolele privind: substanţele chimice şi
managementul apelor.
Fiecare capitol al celor două volume este structurat în acelaşi fel şi anume prezintă
legile şi Convenţiile internaţionale la care România este parte şi care reglementează
domeniul. Apoi sunt prezentate actele subsecvente acestora şi anume Hotărârile de
Guvern şi Ordine de ministru.
Acest Ghid ar trebui să fie pe masa tuturor celor implicaţi în activitatea de mediu, fiind
un instrument util şi necesar pentru desfășurarea activităţii de zi cu zi în domeniu atât
de complex al protecţie mediului în întregul său.
Dr.ing. Cornel FLOREA GABRIAN
 Capitolul 1.

Relevanţa proiectării pentru dezvoltarea durabilă.

Inovarea produsului
Companiile de pe tot globul îşi măresc nevoia de inovare a produselor lor şi a
proceselor pentru a putea rezista presiunilor competiţionale., creşterii productivităţii ,
luptei pentru cucerirea pieţii şi atragerii de investiţii străine.
Inovarea produsului este cheia strategiei privind opţiunile disponibile unei companii
pentru a putea concura cât mai bine cu produsele sale pe lanţul de vânzare şi pentru a
se putea integra în dezvoltarea economică sectorială a industriei. Beneficiind de
avantajele privind informaţia, comunicarea şi infrastructura locală şi cunoscâd faptul că,
competitivitatea reprezintă o provocare pe piaţa internaţională, companiile trebuie să
se adapteze noilor cerinţe ale pieţii.

Produsele şi dezvoltarea durabilă

Problemele globale de protecţia mediului şi creşterea gradului de îngrijorare al
populaţei privind: schimbările climatice, poluarea şi dispariţiile de specii, precum şi cele
sociale privind sărăcia, sănătatea, condiţiile de muncă, siguranţă şi inechitate, toate
acestea au făcut ca impelementarea principiilor dezvoltării durabile să fie o cerinţă
pentru industrie. Unul dintre cele mai utilizate instrumente disponibile pentru industrie şi
guverne este aplicarea criteriilor privind dezvoltarea durabilă în proiectarea produselor
pentru a răspunde acestor îngrijorări ale populaţiei.
Accelerarea procesului de globalizare şi liberalizare a pieţei, sprijinite de informaţiile
privind tehnologiile avansate, au dus la schimbări fundamentale ale sectorului privat în
toate sectoarele economice furnizînd noi oportunităţi şi provocări în îmbunătăţirea
susteinabilităţii companiilor, mari şi mici, şi la eforturi importante ale acestora legate de
satisfacerea cerinţelor privind dezvoltarea durabilă. Multe organizaţii au dezvoltat
instrumente şi concepte care să ajute companiile în regîndirea proiectării şi producerii
produselor pentru a–şi îmbunătăţi profitul, a face faţă competitivităţii şi a reduce
impactul activităţii desfăşurate asupra amediului. Ca şi rezultat, şi ținând cont de
experienţa căştigată, Ecodesign-ul a evoluat spre cuprinderea tuturor acestor cerinţe
privind dezvoltarea durabilă şi pentru a găsi noi căi pentru satisfacerea nevoilor
consumatorului utilizând cantităţi reduse de resurse naturale.
Ecodesign-ul ne ajută să facem “produse verzi” fiind un concept acceptat în prezent şi
este cea mai bună cale să satisfacem sistematic cerinţele consumatorului –
sociale,economice şi de mediu- la un nivel corespunzător. Cei trei piloni ai dezvoltării
durabile (social,economic şi mediu) fac , de asemenea referire la populaţie, planetă şi
profit. Ele sunt legate la elementul de inovare a produsului aşa cum este prezentat în
figura de mai jos.
 POPULAŢIE

PRODU
S
PLANE
PROFIT
TĂ

Populaţie, Planetă, Profit şi Produs

Inovarea produsului pentru a fi susteinabilă trebuie să atingă provocările legate de

populaţie, planetă şi profit; de aşteptările sociale şi de distribuţia echitabilă a valorilor
pe lanţul global al valorii şi munca de inovare trebuie să ţină cont de suportabilitatea
ecosistemului.

Produsele şi aspectele de mediu - implicaţiile planetei

În perioada anilor 1980-1990, dezvoltarea durabilă a devenit o cerinţă a mediului şi
iniţial eforturile tehnologice erau îndreptate spre îmbunătăţiri realizate la capătul
conductei. Aceste abordări au fost schimbate mai târziu prin concepte cum ar fi:
tehnologii curate, producţii curate şi eco-eficienţa. Următoarea schimbare a fost
impactul produsului, prin aceasta s-a luat în considerare întregul ciclu de viaţă al
produsului, iar Conceptele privind Ecodesign-ul şi Proiectarea pentru protecţia mediului
au fost dezvoltate şi puse în practică.
Impactul asupra mediului poate fi împărţit în trei categorii (vezi tabelul de mai jos) şi
anume:
• Pagube pentru mediu;
• Pericole pentru sănătatea populaţiei;şi
• Epuizarea resurselor.

Tipul impactului Descriere

Pagube pentru mediu;

Schimbările climatice Emisii de gaze cu efect de seră de la: arderea

Deprecierea stratului de ozon
combustibililor fosili, agricultură și procese
industriale.
Efecte: schimbările de temperatură;creşterea
nivelului mărilor; deşertificarea, etc..
Deprecierea stratului de ozon din stratosferă
datorată emisiilor de CFC
Efecte:creşterea cantităţii de raze UV care
duce la creşterea incidenţei cancerului,
reducerea productivităţii plantelor, algelor
marine şi a biotei din zonele alpine
 Ploile acide Acidifierea precipitaţiilor ca urmare a emisiilor
de bioxid de sulf și altor substanţe.
Efecte:dizolvarea metalelor grele din sol care
devin toxice pentru plante şi organismele
acvatice.
Eutrofizarea apei Adăugarea de nutrienţi în exces în ape,
dezvoltarea algelor albastre în ape şi scăderea
nivelului oxigenului dizolvat în apă.
Efecte: moartea peştilor şi a altor organisme
acvatice.
Utilizarea pământului Modificări fizice sau distrugerea habitatelor
natural, datorită nevoilor pentru agricultură, căi
de transport şi dezvoltarea oraşelor.
Efect:Cauza primară a pierderilor de
biodiversitate.
Ecotoxicitatea Expunerea plantelor şi animalelor la substanţe
periculoase.
O mare varietate de efecte.
Pericole pentru sănătatea
populaţiei

Smog-ul şi poluarea aerului Emisiile de oxizi de azot şi sulf, particule, VOC

Substanţele cancerigene
Epuizarea resurselor.
şi ioni de metale grele.
Efecte:creşterea incidenţei de astm bronşic şi a
altor boli.
Creşterea incidenţei bolilor cancerigene.

Combustibilii fosili Actualul consum de combustibili fosili este mult

mai mare decât timpul necesar naturii pentru
reumplerea rezervoarelor.
Apa proaspătă Consumul ridicat de apă de suprafaţă sau
subterană în unele zone este aşa de ridicat
încât apa nu mai are posibilitate să se
regenereze.
Mineralele Minereurile cu un conţinut de metale sunt
convertite în metale şi datorită cererilor tot mai
mari pe piaţa resusele scad.

Ciclul de viaţă al produsului

Ciclul de viaţă al unui produs începe cu extragerea, prelucrarea şi vinderea materiilor

prime, iar pentru toate aceste faze avem nevoie de energie. El acoperă fabricarea
produsului, distribuirea lui, utilizarea (şi posibilitatea de reutilizare şi reciclare) şi în final
depozitarea. Impactul de mediu al tuturor fazelor ciclului de viaţă al produsului poate fi
evaluat. Factorii cheie sunt consumurile de material intrate (apă, resurse
neregenerabile, energia pentru fiecare stadiu al duratei de viaţă a produsului) şi ieşirile
din proces (deşeuri, ape uzate, emisii) şi factori precum:zgomot, vibraţii, radiaţii şi câmp
electromagnetic.
Exemplu: Ciclul de viaţă al unei cămăşi
Cămaşa este adesea făcută din amestec de fibre naturale cu fibre sintetice. Pentru a
produce fibrele naturale (exemplu:bumbacul) sau sintetice utilizăm energie,
îngrăsăminte chimice, apă, pesticide şi petrol pentru fibrele sintetice. Următorul pas
este ţeserea şi confecţionarea cămăşii. Pe durata acestei faze pentru a da cămăşii
culoarea și forma necesară se utilizează:apă, energie şi chimicale. Produsul finit este
împachetat şi distribuit magazinelor pentru vînzare. După ce consumatorul a cumpărat
cămaşa o despachetează, aruncă ambalajul şi începe şă utilizeze cămaşa. Pe durata
acestei faze, cămaşa este utilizată, spălată , uscată şi călcată de circa 100 ori. Fiecare
dintre aceste faze are impact asupra mediului datoratită utilizării detergenţilor, apei şi
energiei. În final, după ce cămaşa s-a rupt ea va fi depozitată într-un depozit ecologic.
Nu poate fi reciclată uşor datorită amestecului de fibre sintetice cu cele naturale.

Aprovizionarea cu materii prime şi producerea sunt numai două stadii în ciclul de viaţă
al produsului. În multe cazuri fazele de: distribuţie, utilizare şi depozitare au impact
semnificativ asupra meiului. Provocarea de mediu a Eco-design-ului este de a proiecta
produse care să minimizeze acest impact pe întreaga durata a ciclului de viaţă al
produsului.
Dezvoltarea durabilă, necesită de asemenea, luarea în considerare a nevoilor
generaţiilor viitoare, aceasta însemnând că impactul actual asurpa mediului trebuie
redus astfel încât acesta să nu afecteze în viitor generaţiile. Presiunea globală asupra
mediului este direct legată de numărul de locuitori ai planetei, aceasta definind nivelul
consumului pe persoană, consumul de materiale şi eficienţa energetică pentru a
produce fiecare unitate a consumului. Estimarea din prezent arată că presiunea asupra
mediului poate fi redusă la jumătate dacă eficienţa produselor şi proceselor se
îmbunătățeşte de 4 ori, luând în considerare rata de creştere a dezvoltării economice.

De ce o companie trebuie să aibă în vedere Eco-design-ul?

Înțelegerea modului de integrare a acestor concepte în planul de afaceri poate fi o

parte importantă a succesului afacerii. Presiunea din partea guvernului, partenerilor de
afaceri, ONG-urilor şi grupurilor civice vă va determina să implementaţi cerinţele
dezvoltării durabile.
Motivaţia (sau presiunea) să implementaţi Eco-Design-ul pot veni din două direcţii
diferite şi anume: din interior sau din exteriorul companiei, dar în general presiunea
vine din interiorul companiei şi este decisivă pentru implementarea acestui concept.
 Capitolul 2.
Principalele tendințe și perspective ale evoluției la nivel
comunitar a politicii de mediu

Baza legală a politicii de mediu

Aparută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru
mediu dobândește un caracter distinct odată cu semnalul dat, de Clubul de la Roma,
privind diminuarea resurselor naturale şi a deteriorării calităţii apei, aerului şi solului.
Crearea politicii comunitare de mediu s-a realizat doi ani mai tarziu (1972),
dezvoltându-se ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanța sa se
datorează faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene,
aspectele de protecţia mediului fiind considerate obligatorii pentru celelalte politici
comunitare.
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 - 176 ale
Tratatului CE, la care se adaugă articolele 6 si 95.
Articolul 174 este cel care trasează obiectivele politicii de mediu şi conţine scopul
acestei politici (asigurarea unui înalt nivel de protecţie a mediului ţinând cont de
diversitatea situaţiilor existente în diferite regiunii ale Uniunii.) În completarea acesteia,
Articolul 175 identifică procedurile legislative corespunzatoare atingerii acestui scop şi
stabileşte modul de luare a deciziilor in domeniul politicii de mediu, iar Articolul 176
permite statelor membre adoptarea unor standarde mai stricte.
Articolul 95 (o completare a art. 176) are in vedere armonizarea legislației referitoare la
sanătate, protecţia mediului şi protecţia consumatorului în Statele Membre (o clauză de
derogare permite acestora să adauge prevederi legislative naţionale în scopul unei mai
bune protejari a mediului).
Articolul 6 promovează dezvoltarea durabilă ca politică orizontală a Uniunii Europene şi
subliniază astfel nevoia de a integra cerinţele de protecţie a mediului în definirea şi
implementarea politicilor europene sectoriale.
Acestora li se adaugă peste 250 de directive, regulamente şi decizii adoptate, care
constituie legislația orizontală şi legislțtia sectorială în domeniul protecţiei mediului.
Legislaţia orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparenţa şi
circulaţia informaţiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi
implicării societăţii civile în protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia
sectorială se referă la sectoarele ce fac obiectul politicii de mediu (gestionarea
deşeurilor, poluarea sonoră, poluarea apei, poluarea aerului, conservarea naturii,
protecţia solului şi protecția civilă - care se regăsesc în planurile de acţiune şi în
strategiile elaborate).

Actorii instituţionali ai politicii de mediu

Politica de mediu a Uniunii Europene este susţinută de un număr de actori instituţionali
implicaţi în pregătirea, definirea şi implementarea ei, şi care se află în permanentă
consultare cu guvernele Satelor Membre, cu diverse organizaţii patronale şi
profesionale, organizaţii neguvernamentale şi grupuri de reflecţie (think-tankuri). Prin
diversele atribuţii pe care le au, acestea contribuie la caracterul sinergic al politicii de
mediu şi asigură realizarea obiectivelor (atât la nivel legislativ, cât şi la nivel de
implementare).

a)Comisia Europeana, Direcţia Generală Mediu.

Direcția Generală (DG) Mediu a fost creată în 1981 şi este direct responsabilă pentru
elaborarea şi asigurarea implementării politicii de mediu. Rolul său este de a iniţia şi
definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate
vor fi implementate de Satele Membre.

b)Consiliul Miniștrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene (CUE) şi se

reuneşte de patru ori pe an, în scopul coordonării politicilor de mediu ale Satelor
Membre. De regulă, prima întâlnire care are loc pe perioada unei Președinţii are un
caracter informal, iar la cea de-a doua întâlnire se iau decizii. Deciziile se adoptă pe
bază de vot majoritar în co-decizie cu Parlamentul European.
Asemenea Parlamentului European, CUE a fost creat prin tratatele fondatoare în cursul
anilor '50. Consiliul Uniunii Europene este principalul organism decizional al UE,
reprezintă Statele Membre ale UE şi ia decizii după avizul Parlamentului sau în
procedura de co-decizie cu acesta. La întrunirile CUE ia parte câte un ministru al
fiecărui guvern naţional. Miniștrii iau parte la întrunirile CUE în funcţie de subiectele de
pe agendă.
Fiecare sesiune a Consiliului constă din două părţi: deliberările pe marginea
documentelor legislative ale Uniunii şi activităţile non-legislative. Consiliul se întruneşte
în şedinţă publică când deliberează şi când votează un proiect de act legislativ.
În acest sector, Comunitatea Europeana are sarcina de a încuraja o dezvoltare
armonioasă, echilibrată şi durabilă a activităţilor economice care să respecte
nevoia, în particular, de a asigura un nivel înalt de calitate a mediului. Pentru a
atinge aceste obiective, reuniunile Consiliului au scopul de a proteja calitatea mediului,
sanătatea umană, utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale şi promovarea
de măsuri la nivel internațional şi de a negocia problemele de mediu la nivel comunitar,
regional sau global.
CUE este ajutat în activitatea sa de Comitetul Reprezentanţilor permanenţi ai statelor
membre pe lângă UE (COREPER).Coreper, acronimul francez sub care este cunoscut
Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi, este format din reprezentanţii permanenţi ai
Statelor Membre (ambasadori) şi este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii
Europene în rezolvarea unor propuneri sau proiecte de instrumente, înaintate de
Comisie, în stadiul care implică negocieri preliminare.
El ocupă o poziţie centrală în procesul de luare a deciziilor în Comunitate, fiind în
acelaşi timp un forum pentru dialog (între reprezentanţii permanenţi şi între aceştia şi
autorităţile din ţara de origine), dar şi un organism de exercitare a controlului politic
(prin faptul ca trasează linii directoare şi supervizează activitatea grupurilor de experţi).
Coreper include două organisme și anume:
- Coreper I, format din adjuncţii reprezentanţilor permanenţi (se axează pe
probleme de mediu, cât şi pe probleme economice şi sociale);
- Coreper II, format din reprezentanţii permanenţi (se discută probleme de
politică externă, financiare, protecție civilă).

c)Parlamentul European - Comitetul de mediu, sănătate publică şi siguranţa

alimentelor.
Implicarea Parlamentului European în politica de mediu a Uniunii se relizează prin
cooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea în procesul de co-decizie. În anul
1973 Parlamentul a infiinţat un Comitet de mediu. Propunerea de act normative este
înaintată comitetului de mediu care realizează un raport conținând o schiţă de opinie.
Schița de opinie este dezbătută în plenul Parlamentului, iar versiunea finală este
comunicată, după caz, Consiliului sau Comisiei. Acest drept de consultare nu are şi
putere de decizie. Consiliul nu este restricționat şi nici Comisia nu este obligată să
acorde atenţie opiniei Parlamentului. Totuşi, în condiţiile în care Tratatele cer
Consiliului să consulte Parlamentul înainte de a adopta o lege, opinia Parlamentului
este importantă pentru ca un act sa fie adoptat.

d)Comitetul economic si social are un rol consultativ în procesul de decizie şi

ilustrează generalitatea politicii de mediu. Acest Comitet a fost creat prin Tratatul de
constituire a Comunităţii Economice Europene din 1957 cu scopul de a reprezenta
interesele diverselor grupuri economice şi sociale. Este format din 222 de membri,
împărțiţi în trei grupe: patroni, lucratori şi reprezentanţi ai unor domenii de activitate
(fermieri, meseriaşi, profesiuni liberale, reprezentanţi ai consumatorilor, comunitatea
ştiintifică şi academică, cooperative, familii, mișcări ecologiste etc.).
Membrii sunt numiţi pentru o perioadă de patru ani, pe baza unei decizii adoptate în
unanimitate de către Consiliu.
Comitetul Economic şi Social are trei misiuni fundamentale:
- să ofere consultanţă celor trei mari instituţii (Parlamentul European, Consiliul
Uniunii Europene şi Comisia);
- să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la
iniţiativa europeană şi de a edifica şi consolida o Europă apropiată cetăţenilor
săi;
- să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările ne-
membre (sau grupuri de ţări), în scopul de a promova dialogul organizat cu
reprezentanţii acestora şi constituirea unor organisme similare în zonele
vizate: Europa Centrală şi de Est, Turcia, ţările EUROMED2,etc..
Acest Comitet este consultat înainte de adoptarea unui mare număr de documente, şi
poate să emită o serie de avize din proprie inițiativă.

e)Comitetul regiunilor a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht din 1992, iar acum
este compus din 317 membri şi un număr egal de supleanţi. Toţi sunt numiţi pe o
perioadă de patru ani de către Consiliu, pe baza unei propuneri din partea Statelor
Membre. Fiecare stat îşi alege membrii conform propriei proceduri, dar delagaţiile
reflectă echilibrul general de pe plan politic, geografic şi regional/local din cadrul
Statului Membru. Membrii Comitetului Regiunilor sunt reprezentanţi aleşi sau actori-
cheie din cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea lor de origine.
Acest Comitet are, de asemenea, rol consultativ şi asigură implicarea autorităţilor
regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt
responsabilitatea Comisiei 4, alături de planificarea spaţială şi de problemele referitoare
la politica urbană şi energie.
Comitetul Regiunilor a fost instituit pentru a se ocupa de două mari probleme:
1. Aproximativ două treimi din legislaţia comunitară este implementată la nivel
local sau regional, de aceea era logic ca reprezentanţii autorităţilor locale şi
regionale să aibă cuvântul lor de spus în cadrul procesului de elaborare de noi
legi comunitare.
2 Parteneriatul Euro-Mediteraneean – alcătuit din 35 de state membre (25 de
state membre ale UE si 10 state Mediteraneene (Algeria, Egipt, Israel, Iordan,
Liban, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia şi Turcia)
3 Grup de 70 de ţări membre din zona Africa – Caraibe - Pacific Argentina,
Brazilia, Uruguai şi Paraguai
Tratatele obligă Comisia şi Consiliul să consulte Comitetul Regiunilor în cazul oricărei
propuneri dintr-un domeniu care are repercursiuni pe plan local sau regional.

Deciziile actorilor instituţionali implicaţi în politica de protecţie a mediului se iau în

conformitate cu următoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:
- ca regulă generală, deciziile se iau prin votul majorității calificate în Consiliu şi prin
cooperarea cu Parlamentul European (PE);
- pentru programele de acţiune, se respectă decizia majorității calificate în Consiliu şi în
co-decizie cu PE;
- decizii în unanimitate în Consiliu şi la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale şi
măsurile privitoare la planificarea teritorială, utilizarea terenului şi managementul
resurselor de apa, precum şi a măsurilor ce afectează politica energetică.

f)Comitetele de experți si Grupurile de lucru

Comitetele, a căror sarcină este de a acorda asistență instituțiilor comunitare, sunt
implicate în toate etapele procesului legislativ. Comisia Europeană se consultă în mod
regulat cu comitete de experţi inainte de a elabora o nouă propunere legislativă.

3. Obiectivele si principiile politicii de mediu a UE

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de
Articolul 174 al Tratatului CE şi reprezintă:
 conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
 protecţia sănătăţii umane;
 utilizarea raţională a resurselor naturale;
 promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea rezolvării
problemelor de mediu la nivel regional.
Politica de mediu a UE s-a cristalizat prin adoptarea unor serii de măsuri minime de
protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, în anii ’90 parcurgând un
proces care s-a axat pe identificarea cauzelor acestora, precum şi pe nevoia evidentă
de a lua atitudine în vederea stabilirii responsabilităţii pentru daunele aduse mediului.
Aceasta evoluţie conduce la delimitarea principiilor de acțiune: principiul «Poluatorul
plăteşte», prevenirii, precauţiei în luarea deciziilor, asigurării unui nivel ridicat de
protecţie a mediului, integrării (integrarea cerinţelor de protecţie a mediului în definirea
şi implementarea altor politici comunitare) şi al proximităţii.

4. Programul de acţiune pentru mediu

Documentele care stau la baza politicii de mediu a UE sunt Programele de Acţiune
pentru Mediu (PAM), primul dintre ele fiind adoptat de către Consiliul European în
1972. Aceste programe de acţiune sunt o combinaţie de programe pe termen mediu
(corelate printr-o abordare strategică) şi constau într-o tratare verticală şi sectorială a
problemelor ecologice.

Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), numit şi « Alegerea noastră,

viitorul nostru » este o consecinţă a procesului de evaluare globală a rezultatelor PAM
5 (realizată în anul 2000) şi stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul perioadei 2001-
2010. Au fost identificate astfel 4 arii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune ale
politicii de mediu:
• schimbările climatice;
• protecţia naturii şi biodiversitatea;
• sănătatea în raport cu mediul;
• conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor.
De asemenea, PAM 6 prevede şi dezvoltarea a 7 strategii tematice, ce corespund unor
aspecte importante ale protecţiei mediului, precum: protecţia solului, protecţia şi
conservarea mediului marin, utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile,
poluarea aerului, mediul urban, reciclarea deşeurilor, gestionarea şi utilizarea
resurselor în perspectiva dezvoltării durabile. Abordarea acestor strategii este una
graduală, fiind structurată în două faze: prima este de descriere a stării de fapt şi de
identificare a problemelor; a doua este de prezentare a măsurilor propuse pentru
rezolvarea acestor probleme.

�Calitatea aerului – « Clean Air for Europe », lansată în martie 2001

Scopul principal al acestei strategii este dezvoltarea unei politici strategice, integrate şi
pe termen lung pentru protecţia sănătăţii umane şi a mediului împotriva efectelor
negative ale poluării aerului.

� Protecţia solului – primul pas în această directie a fost făcut în aprilie 2002
Ca parte integrantă a dezvoltării unei strategii pentru sol, Comisia Europeană
cooperează în strânsă legatură cu statele membre, ţările candidate, instituţiile
europene, reţelele de autorităţi regionale şi locale şi cu o varietate de stakeholders
(ONG-uri, sectorul de cercetare, organizaţiile profesionale ale industriilor). Pentru acest
scop a fost stabilit un Forum şi cinci grupuri de lucru în următoarele domenii: eroziune,
materii organice, contaminare, monitorizare şi cercetare. În baza mandatului Comisiei
Europene aceste grupuri de lucru au realizat în iunie 2004 diferite rapoarte care se
referă printre alte subiecte la starea solurilor, impactul şi presiunea asupra solului din
UE şi de asemenea la recomandările pentru politicile de sol la nivelul UE.

� Utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile – strategie ce demarează în

iulie 2002, prin comunicarea de către Comisie: „Către o strategie tematică pentru
utilizarea pesticidelor în contextul dezvoltării durabile”;
Strategia are ca scop reducerea riscurilor pe care le comportă utilizarea pesticidelor
asupra agriculturii, mediului şi consumatorilor în menţinerea productivităţii culturilor.
Comunicarea Comisiei conţine o descriere detaliată a situației curente a pesticidelor şi
a domeniilor conexe, atât în cadrul Comunităţii, căt şi la nivel de stat membru şi de
asemenea, identifică şi analizează un număr de obiective şi soluţii posibile.

� Protecția şi conservarea mediului marin: această strategie este iniţiată prin

comunicarea Comisiei din octombrie 2002.
Scopul acestei strategii este protecţia mărilor şi oceanelor din Europa şi asigurarea că
activităţile desfăşurate pe aceste mări şi oceane se realizează într-o manieră durabilă.
Intenţia este ca strategia marină să cuprindă “un pachet legislativ” din care să facă
parte şi o directivă cadru.

� Reciclarea şi prevenirea deşeurilor – lansată în mai 2003

Primul pas pentru dezvoltarea acestei strategii a fost adoptarea de către Comisie a
unei Comunicări spre o tematică privind prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea
acestora. Această strategie va constitui o recomandare pentru statele membre.
În ceea ce priveşte prevenirea generării deşeurilor, scopul Comunicării este de a
dezvolta o strategie cuprinzătoare care include ţinte de prevenire, respectiv măsuri
pentru atingerea acestora. Pentru reciclarea deşeurilor, Comunicarea “investighează”
diferite căi pentru promovarea reciclării pentru beneficiile de mediu suplimentare şi
analizează opţiunile de atingere a obiectivelor de reciclare într-un mod cât mai eficient
din punct de vedere al costurilor (infograma nr. 569/8 februarie 2005).

� Mediul urban - lansată în februarie 2004

Aceasta strategie are deja identificate patru teme prioritare în sensul dezvoltării
durabile, prin influenţa lor asupra evoluţiei mediului în spațiul urban: transportul urban,
gestionarea urbana durabilă, domeniul construcţiilor şi urbanismul/ arhitectura urbană.

� Utilizarea durabilă a resurselor

Comunicarea Comisiei pentru lansarea acestei strategii a fost adoptată la 1 octombrie
2003. Publicarea acestei Comunicari a marcat primul pas în dezvoltarea acestei
strategii. Scopul său este de a lansa o dezbatare privind cadrul utilizării resurselor care
vine în sprijinul obiectivelor Strategiei Lisabona şi a strategiei de dezvoltare durabilă.

5. Instrumente de aplicare a politicii de mediu

Evoluția politicii de mediu şi schimbarile înregistrate de aceasta de-a lungul timpului
sunt reflectate nu numai de obiectivele şi prioritățile acesteia, ci şi de numărul - în
continuă creştere - al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de
dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economico-
financiare, la care se adaugă un set de «instrumente ajutătoare» ce răspund mai
degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a mediului.

A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a

mediului, care sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu care constituie
acquis-ul comunitar (directive, regulamente şi decizii).

B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul şi

utilizarea celor mai bune tehnci disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi
incluse:
 standarde şi limite de emisii etc.;
 cele mai bune tehnici disponibile (BAT);
 eco-etichetarea;
 criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în Statele Membre.
Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsură şi control a poluării
aerului, solului, apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării, pragurile de alertă,
inventarul de emisii de poluanți etc (monitorizarea permanentă a stării mediului şi oferă
informaţiile necesare iniţierii de acţiuni cu scop preventiv şi de refacere).

C. Instrumente financiare ale politicii de mediu

Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE şi de Fondurile
Structurale şi de Coeziune.

6. Perspectivele de reglementare ale principalelor sectoare din domeniul

protecţiei mediului

� Managementul apelor
La Consiliul European din 1988 a fost identificată necesitatea dezvoltării unei legislaţii
europene corespunzătoare în domeniul managementului apelor. Acest proces a durat
aproape 10 ani până când Comisia a publicat prima propunere în februarie. Procedura
de co-decizie a fost un proces intensiv până la publicarea Directivei modificate şi
intrarea ei în vigoare în anul 2000. Atât transpunerea cât şi implementarea Directivei
cadru a apelor (WFD) au ridicat o serie de probleme chiar şi statelor membre cu o
veche tradiţie în domeniul protecţiei mediului (Olanda, Germania, Marea Britanie, etc).
Din perspectiva dezvoltării acquis-ului în acest domeniu şi în scopul atingerii
obiectivelor WFD, au fost adoptare alte două propuneri legislative comunitare în ceea
ce privește calitatea apei de îmbăiere şi protecţia împotriva poluării apelor subterane.
Este evident că asigurarea calității apelor subterane reprezintă o condiţie extrem de
importantă pentru furnizarea apei potabile de calitate şi reducerea riscului de
îmbolnăvire a populaţiei. Este important de precizat că poluarea freaticului este, cel mai
adesea, un fenomen aproape ireversibil şi, ca atare, depoluarea acestui tip de apă este
extrem de anevoioasă dacă nu chiar imposibilă şi cu consecinţe grave asupra folosirii
la alimentarea în scopuri potabile şi tocmai de aici rezultă importanţa reglementării
acestui domeniu.

�Managementul deşeurilor
Cadrul legislativ comunitar pentru reglementarea managementului deşeurilor îl
reprezintă Directiva cadru deşeuri (Directiva nr. 75/442/EEC, amendată de Directiva nr.
91/156/EEC şi abrogată de Directiva nr. 2006/12/EEC)
În luna iunie 2005, Comisia a prezentat Consiliului propunerea de Comunicare privind
« Strategia tematică pentru prevenirea generării deşeurilor şi reciclarea acestora».
Poate cea mai importantă reglementare din domeniul deşeurilor a fost Directiva privind
managementul deşeurilor rezultate din industria extractivă (Directiva nr. 2006/21/EEC).
Directiva introduce reguli comunitare pentru prevenirea poluării apelor şi solului
datorată depozitării îndelungate în iazuri de decantare sau haldele de deşeuri.
Stabilitatea unor astfel de depozite temporare trebuie garantată pentru a reduce
posibilele consecinţe de accidente. Împreună cu Directiva SEVESO II revizuită privind
controlul accidentelor industriale majore şi documentul BAT («Best Available
Techniques»), implementarea Directivei va asigura o gestionare eficietă a deşeurilor
din industria extractivă în cadrul UE (prin prevenirea accidentelor şi pagubelor
provocate mediului şi sănătăţii populaţiei, produse de tratarea şi eliminarea deşeurilor
miniere).
Alte reglementări din acest domeniu sunt cele referitoare la modificarea Regulamentului
privind controlul transporturilor deşeurilor din şi înspre UE (2006/1013/EC) şi
aprobarea Directivelor privind bateriile și acumulatorii, deşeurile electrice şi electronice
şi deşeurile de la vehiculele uzate.

� Substanţe chimice şi organisme modificate genetic

Revizuirea politicii europene din domeniul substanţelor chimice prin introducerea unui
nou cadru de reglementare constituie un subiect deosebit de sensibil datorită
implicaţiilor pe care acesta le poate avea atât asupra competitivităţii industriei şi
inovaţiei, cât şi asupra sănătăţii şi mediului înconjurător. Propunerea Comisiei
Europene pentru un nou sistem de reglementare al produselor chimice - REACH are
potenţialul de a crea îmbunătăţiri reale pentru mediu şi sănătatea umană.,
Organismele modificate genetic (OMG) se află în centrul dezbaterii politice, economice
şi sociale în Europa.

� Controlul integrat al poluării

În 19 iunie 2003, Comisia a aprobat comunicarea «Către o producție durabila.
Progrese în implementarea Directivei 96/61/CEE privind prevenirea şi controlul integrat
al poluarii” –COM (2003) 354 final.
Începând cu 1999 (data limită pentru transpunerea directivei în legislaţiile naţionale ale
statelor membre), au fost puse în funcţiune foarte puţine instalaţii noi şi nu au avut loc
modificări substanțiale la cele existente, care fac deja obiectul Directivei. Comisia a
invitat statele membre să accelereze procesul de implementare pentru ca instalaţiile
existente să poată fi în conformitate până la data de 30 octombrie 2007. De asemenea
Comunicarea a facut referire şi la anumite aspecte cheie, în ceea ce priveşte
problemele ridicate de implementare:
- Obligaţia de implementare a celor mai bune tehnici (BAT) până la 30
octombrie 2007 ;
- Definirea BAT ;
- Definirea conceptului de instalaţie şi de determinare a capacităţii instalaţiei;
- Legătura cu Directiva privind schemele de comerţ cu emisii (EU ETS).
Comunicarea a lansat şi o consultare publică în ceea ce priveşte politicile comunitare în
domeniul surselor industriale majore de poluare. Rezultatele acestei consultări sunt in
proces de examinare şi ar putea conduce la revizuirea Directivei IPPC.
Adoptată în octombrie 2001, Directiva privind instalaţiile mari de ardere are ca obiectiv
reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOX) şi pulberi de la
instalaţiile mari de ardere. Aceasta Directiva a fost amendată.
Pentru îmbunătăţirea accesului publicului la informaţia de mediu, s-a adoptat
Regulamentul privind stabilirea unui registru European coerent, integrat şi cuprinzător
în vederea furnizării de date pentru decidenţi şi facilitării participării publicului în luarea
deciziei de mediu (Regulamentul referitor la stabilirea Registrelor europene de poluanţi
emişi şi transferaţi şi amendarea Directivei 91/689/CEE si 96/61/CEE) – Regulamentul
nr. 166/2006/EC.

� Conservarea biodiversităţii
Problema unui suport financiar adecvat implementării reţelei « Natura 2000 » a fost
subiectul unei rezoluţii a Consiliului şi Parlamentului European. Obiectul dezbaterilor
care au avut loc atât în Consiliu, cât şi în cadrul Parlamentului sunt legate de opţiunile
de co-finanțare a reţelei NATURA 2000. În raportul grupului de experţi de la nivelul
Comisiei sunt propuse trei opţiuni de co-finanțare:
1. utilizarea fondurilor comunitare existente;
2. creşterea fondului LIFE Natura;
3. crearea unui nou fond dedicat reţelei NATURA 2000.

� Schimbări climatice
Pentru a-şi atinge obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, statele
membre trebuie să implementeze toate măsurile propuse, inclusiv prin implementarea
mecanismelor flexibile ale Protocolului Kyoto (schemele de comerţ cu emisii). La 1
ianuarie 2005 a intrat în vigoare Directiva privind schemele de comerţ cu emisii. Pentru
a facilita participarea la acest sistem, fiecare stat membru are obligaţia să prezinte
planurile naţionale de alocare. Conform planurilor naţionale de alocare, fiecare stat
membru UE trebuie să hotărască nivelul de emisii permis pentru întreprinderile
cuprinse în "Schema de schimb a emisiilor" pentru perioada 2005-2007.
Pentru completarea legislației în domeniu s-au adoptat Regulamentul privind anumite
gaze cu efect de seră (gaze fluorurate – F-gases) – Regulamentul nr. 842/2006/EC și
Directiva privind emisiile de la sistemele de aer condiționat de la vehiculele cu motor
care amendează Directiva nr. 70/156/EEC – Directiva 2006/40/EEC.

� Strategia de dezvoltare durabilă (SDD)

Cu ocazia relansării Strategie Lisabona, la Consiliul European din primăvara anului
2005 s-a reafirmat faptul că această strategie se inscrie în contextul exigenţei
principiilor dezvoltării durabile. Consiliul European a adoptat o Declarație privind
principiile directoare ale dezvoltării durabile ("Déclaration sur les principes directeurs du
développement durable" ). Această declaraţie va oferi baza revizuirii strategiei de
dezvoltare durabilă, adoptată de Consiliul European în 2001, la Göteborg. Noua
strategie, este considerată mai “completă şi mai ambiţioasă” în ceea ce priveşte
obiectivele şi indicatorii care vor fi stabiliţi.
În opinia unor state membre, SDD şi Strategia Lisabona ar trebui modificate pentru a
se sprijini reciproc, având în vedere fuzionarea lor într-o strategie amplă, nu mai tărziu
de anul 2010, cu scopul de a promova obiectivul pe termen lung al dezvoltării durabile.
 Capitolul 3.
Calitatea Aerului

Atmosfera reprezintă cheia dezvoltării vieţii pe Terra şi este cea mai activă dintre
componentele mediului. Pătura de gaze în amestec, care inconjoară Pământul este
alcătuită din circa: 79 % Azot, 20 % Oxigen, 0,036 % Bioxid de carbon, restul fiind
reprezentat de alte gaze.

Atmosfera este împărţită în patru strate, tinînd cont de amestecul de gaze şi

proprietăţille lor chimice, funcţie de temperatură. Stratul din apropierea Pământului se
numeşte Troposferă. Acesta are în apropiere de Poli o grosime de circa 8 km , iar in
zona ecuatorului ajunge la circa 15 km. Stratul de deasupra Troposferei poartă numele
de Stratosferă și se întinde până la altitudinea de 50 km. Mezosfera se dezvoltă pînă la
altitudinea de 90 km. Ultimul strat poartă numele de Thermosferă sau Ionosferă.

Thermosfera (350 km)

Mezosfera (90 km)

Stratul de Ozon Stratosfera (50 km)

Troposfera (14 km)

Pământul

Troposfera
Troposfera este primul strat atmosferic şi se întinde de la suprafaţa Pământului până la
înălţimea de 14 km . Putem spune că, virtual toate activităţile omului se desfăşoară în
interiorul acestuia. În acest strat au loc toate schimbările de: temperaturi locale,
presiune ,vânturi şi precipitaţii.

Stratosfera
Deasupra Troposferei se află Stratosfera unde circulaţia aerului este cel mai adesea
într-o singură direcție, făcîndu-se schimburi graduale dinspre Troposferă spre
Stratosferă , acestea incepînd de la altitudea de 14 km.
Temperatura Stratosferei, în stratul inferior este de aproximativ - 570 C. De remarcat
este faptul ca în jumătatea superioară a stratosferei se produce o creștere bruscă a
temperaturii odată cu creșterea altitudinii, astfel încât la altitudinea de circa 40 km,
temperatura ajunge la 180C . Această schimbare de temperatură este cauzată de
creşterea concentraţiei de ozon care are rolul de a absorbi radiaţiile ultraviolete.
Ozonul
Ozonul este unul din bodyguarzii atmosferei , fiind prezent la o distanţă de Pămănt
cuprinsă între 15 şi 30 KM. Ozonul este responsabil pentru absorbţia celei mai mari
părţi ale radiaţiilor ultraviolete. Radiaţiile ultraviolete cu lungimea de undă cuprinsă între
200-400 nanometri (nm) sunt de obicei clasificate în trei categorii şi anume:

Tipul de radiaţie UV Lungimea de undă Efectul asupra vieţii

(nm)
UVA 400-320 Puţin periculoase
UVB 320-290 Periculoase :cancer de
piele, precum și alte
afecțiuni
UVC 290-200 Foarte periculoase, dar
marea parte a acestora
este absorbită de ozon.

Mezosfera
Mezosfera este stratul de mijloc care separă Stratosfera de stratul inospitalier numit
Termosfera şi se extinde pînă la 80-90 km avînd temperatura de circa -1010C.

Termosfera
Acest strat poartă numele de Termosferă, deoarece în această zonă temperaturile pot
ajunge pînă la 1.982 0C , aici producandu-se şi Aurorele Boreale si Australe.

Poluarea aerului
Atmosfera cuprinde multe aspecte, iar compuşii poluanţi reprezintă în cadrul acesteia
un segment îngrijorător. Termenul de Poluarea aerului este utilizat pentru descrierea
prezenţei în atmosferă a unuia sau mai multor poluanţi în cantităţi care pot aduce
prejudicii sănătăţii populaţiei şi mediului. Ţările cele mai industrializate se confruntă cu
probleme grave privind calitatea aerului ambiental datorită efectelor poluante ale
:smog-ului, particulelor şi chimicalelor toxice provenite din activităţile umane şi din
procesele industriale.
Contaminanţii aerului sunt împărţiţi în următoarele categorii: particule de materie şi
gaze care cuprind şi formele lor asociate.O substanţă nu este identificată ca poluant
pentru aer dacă este prezentă într-o concentraţie care nu poate produce sau contribui
la dezvoltarea unor efecte dăunătoare pentru sănatatea populaţiei şi/sau mediului.
Compoziţia aerului uscat nepoluat este prezentată în tabelul de mai jos.

Component Concentraţia (ppm)

Azot 780,800
Oxigen 209,500
Argon 9,300
Dioxid de carbon 315,000
Neon 18,000
Heliu 5,200
Metan 1,00+
Kripton 1,000
Hidrogen 0,500
Xenon 0,080
Dioxid de Azot 0,020
Ozon 0,01+
Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate ca : surse staţionare, surse mobile şi
surse fugitive.
Sursele de contaminare a aerului
Contaminanţii aerului provin de la o diversitate de surse de emisii şi sunt reprezentaţi
de o mare varietate de compuşi chimici, cu stări fizice diferite. Discuţiile se axează pe
identificarea contaminaţilor primari ai aerului, aceştia sunt emişi direct în atmosferă. În
unele cazuri în atmosferă se formează contaminanţi secundari prin interacţiunea dintre
contaminanţii primari şi contaminanţii normali existenţi în atmosferă.
Cei mai comuni contaminanți ai aerului sunt:
• Monoxidul de carbon;
• Clorofluorcarbonul (CFC);
• Metalele grele (Arseniul, Cromul, Cadmiul, Plumbul, Mercurul, Zincul);
• Hidrocarbonații;
• Oxizii de Azot;
• Chimicalele organice( Compusii Organici Volatili, Dioxinele);
• Dioxidul de Sulf;
• Particulele diverse.
Monoxidul de carbon
Monoxidul de carbon nu are culoare, miros, gust şi apare ca rezultat al arderii
incomplete a combustibililor fosili.
Sursele staţionare majore de emisii de monoxid de carbon sunt reprezentate de
termocentrale şi procesele industriale.
Hidrocarbonaţii
Combinarea carbonului cu hidrogenul dă naştere la hidrocarbonaţi, care sunt o sursă
primară de contaminanţi precum: aromaticile, olefinele, parafinele care provin din
procesarea ţiţeiul. Derivatele sau contaminanţii secundari cum ar fi: aldehidele, acizii
organici, se formează când hidrogenul este înlocuit cu oxigenul, halogeni sau alte
grupe substituente.
Plumbul
Plumbul este unul dintre cele mai toxice metale grele pentru sănătatea populaţiei.
Activităţi precum: industria minieră, metalurgia neferoasă, incinerarea deşeurilor,
producerea fontei şi oţelului, producerea acumulatorilor sunt surse staţionare de emsii
de plumb.
Oxizii de azot
Oxizii de azot reprezintă una dintre sursele majore de poluare a aerului. Sursele majore
de emisii de oxizi de azot sunt reprezentate de procesele chimice şi cele de combustie
a combustibililor fosili.
Ozonul
Oxidarea fotochimică, cazul ozonului, se produce în atmosferă prin reacţia precursorilor
precum: hidrocarbonaţii şi oxizii de azot în prezenţa luminii solare. La formarea
ozonului sunt implicate procesele fizice de dispersie şi transport a precursorilor.
Particulele de materie
Termenul de Particule de materie este utilizat pentru particulele de solide sau lichide
organice sau anorganice aflate în suspensie ca rezultat al emisiilor pe coş sau fugitive.
Materiile pot fi formate dintr-un element individual şi/sau compuşi şi pot sau nu să fie
emise împreună cu contaminanţii gazoşi.
Mărimea particulelor poate fi utilizată la clasificarea tipurilor de surse, de exemplu:
particulele cu diametrul sub 1µm provin cel mai adesea de la condensare şi ardere, iar
particulele cu diametru mai mare de 10 µm rezultă de la acțiuni fizice cum ar fi
eroziunea eoliană sau operațiile de concasare a rocilor.
Oxizii de sulf
Cei mai importanţi dintre oxizii de sulf sunt dioxidul de sulf şi trioxidul de sulf, aceştia
având un rol important în poluarea aerului, iar sursele majore de emisii sunt
reprezentate de: arderea combustibililor fosili ce conțin sulf. Cel mai semnificativ
contaminant secundar este reprezentat de acidul sulfuric.

Sursele de poluare sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Susa de poluare Compoziţia poluantului

automobilele Arderea combustibililor produce monoxid de carbon,
compuşi organici volatili, hidrocarbon, oxizi de azot,
nitrat de peroxiacetilenă, benzen şi plumb
termocentralele Prin arderea cărbunelui, a combustibililor lichizi şi a
gazelor naturale se emit oxizi de azot, metale grele,
dioxid de sulf şi particule
industria Emite :particule, dioxid de sulf, oxizi de azot, metale
grele, fluoride, CFC şi dioxine.
incinerarea Monoxid de carbon, oxizi de azot, particule, dioxine şi
metale grele
arderea biomasei Arderea miriştilor, paielor de cereale, deșeuri agricole,
combustibili organici şi deșeuri din padure duce la
emiterea de :sulf, metan, radon, dioxid de carbon,
oxizi de azot, monoxid de carbon şi particule.
motoarele mici Emit: oxizi de azot şi hidrocarbon
accidentele industriale Scurgeri de radiaţii, scurgeri de chimicale, aprinderea
puţurilor de petrol produce radiaţii, oxizi de azot,
monoxid de carbon, sulf, metale grele şi particule.
minele Concasarea rocilor şi procesarea lor produce emisii de
:oxizi de azot, metale grele, particule radioactive şi
alte particule.
eroziunea Produce emisii de : praf, particule, pesticide uscate şi
fertilizanţi.
natura Erupţiile vulcanice şi incendiile de păduri produc: praf
şi particule, dioxid de sulf, monoxid de carbon, cloruri,
oxizi de azot, metale grele.

Efectele contaminanţilor aerului

Efectele contaminanţilor din aer sunt reprezentate de impactul acestora asupra
sănătăţii populaţiei, vegetaţiei, materialelor şi/sau vizibilităţii.
Monixidul de carbon
Cantitatea semnificativă de monoxid de carbon şi efectele ei asupra sănătăţii oamenilor
şi animalelor sunt majore.Funcţie de concentraţie şi timpul de expunere efectele pot
include stress fiziologic şi deficienţe motorii, tulburări ale vederii şi pierderea
cunoştinţei.
Hidrocarbonaţii
Efectele hidrocarbonaţilor depind de varietatea compuşilor şi derivatele acestora. În
general ei sunt cunoscuţi ca şi promotori ai smog-ului fotochimic, iar efectele asociate
acestuia sunt reprezentate de: iritarea ochilor, reducerea vizibilității şi afectarea
plantelor sensibile.
Plumbul
Expunerea primară se produce direct în instalaţii, iar cea secundară provine de la
variatele căi de producere şi ingerare. Plumbul afectează sănătatea umană la nivel
subcelular, cellular şi la nivelul organismului, iar câteva dintre efectele specifice sunt
reprezentate de. anemie, deficienţe cognitive, simtome de encefalopatie, etc.
Oxizii de azot
Efectele oxizilor de azot sunt în principal legate de disfuncţionalităţi respiratorii şi în
acelaşi timp pot cauza coroziunea metalelor.
Particulele de materie
Câteva dintre efectele produse de particulele de materie sunt reprezentate de: iritarea
ochilor, accentuarea astmului bronşic şi reducerea vizibilităţii.
Oxizii de sulf
Efectele oxizilor de sulf se manifestă în prezenţa particulelor de materie şi constau în
iritarea căilor respirtorii, reducerea vizibilităţii, corodarea materialelor şi afectarea
zonelor sensibile ale plantelor ( ex: zona de creştere a plantelor).
 Capitolul 4 . CALITATEA APEI
Ciclul hidrologic
Hidrologia este stiinţa care studiază evenimentele, distribuţia şi mişcarea apei pe, în și
deasupra Pămîntului. Dacă apa este regele ciclul hidrologic este regina.

atmosfer
a Precipita

precipiaţii
evaporar

pămînt
e

Ape curgătoare,
apă subterană
oceane

Ciclul hidrologic este un sistem dinamic

Apa acoperă peste 70 % din suprafaţa Pămîntului şi este stocată pentru perioade
diferite de timp în diferite zone aşa cum este prezentat in tabelul de mai jos.

Susa de apă Timpul în locaţie

Atmosferă 8 zile
Râuri 15 zile
Umiditatea solului 70 zile
Zăpadă 140 zile
Gheţeri 50 ani
Lacuri 100 ani
Apă subterană de mică adincime 200 ani
Oceane 1.000 ani
Acvifere şi apă de adîncime 2.000 ani

Apa din atmosferă este înlocuită la fiecare opt zile, dar apa din oceane , lacuri şi cea
subterană se reciclează mult mai lent. Unele resurse de apă ( ca de exemplu cea din
subteran) au început să fie consumate de oameni la rate mai mari decît cele de
refacere şi atunci când acest lucru se întâmplă, sursa de apă poartă numele de sursă
neregenerabilă.

Apa proaspătă este găsită preponderent în gheţari şi anume:

 Sursa Volumul de apă % din total % de apă
(km3) proaspătă
Oceanele 1.328.000.000 92,20 0
Apa subterană 8.400.000 0,62 22
Ghețari 29.300.000 2,15 72
Lacuri cu apă 230.000 0,02 6
potabilă şi
sărate, mări
continentale
Râuri şi umiditate 14.000 0,001 diferenţa
atmosferică

Poluarea apei
Poluarea apei începe cu pierderile de ape uzate, acestea cauzând schimbarea
compoziţiei iniţiale.
Apa este utilizată pretutindeni începând cu apa potabilă şi pentru uz gospodăresc, și
continuand cu apa penatru adăpatul animalelor, pentru industrie, irigaţii, piscicultură,
igienă şi recreere, precum şi în alte domenii.
Când apa devine neutilizabilă pentru oricare din scopuri, ea este considerată poluată
mai mult sau mai puţin, în funcţie de dimensiunea pagubelor pe care le cauzează.

Apa naturală
Apa pură este complet liberă de substanţe dizolvate în ea, fiind un produs de laborator.
Aceasta este apa distilată.
Apa naturală conţine gaze şi săruri dizolvate şi funcţie de natura şi cantitatea acestora
apa poate fi destinată unor utilizări particulare.
Apa poluată
Poluarea apei este cauzată de descărcarea de materiale poluante, accidental,
continuu, brusc sau deliberat.

O listă a contaminanţilor principali ai apelor uzate este prezentată în tabelul de mai jos.

Poluant De ce este important?

Fizic
Materii solide în suspensie Este important pentru aspect şi pentru că
ele pot duce la dezvoltarea depozitelor
de nămol şi la apariţia condiţiilor
anaerobe.
Chimic
Substanţe organice biodegradabile Substanțe organice biodegradabile
(Compușii principali ai proteinelor,
carbohidraţii, grăsimi ) sunt măsurate cel
mai adesea prin BOD ( necesarul de
oxigen dizolvat) și COD ( necesarul
chimic de oxigen). Dacă sunt evacuate
ape uzate neepurate în apele de
suprafaţă, stabilizarea biologică necesită
consum de oxigen dizolvat în apă, având
ca efect reducerea conţinutului în
acestea creându-se posibilitatea ca
ecosistemul acvatic să fie afectat.
Nutrienţii Carbonul, azotul şi fosforul sunt principalii
nutrienţi pentru creştere. Când în apele
de suprafaţă se evacuează aceşti
nutrienţi ei pot avea ca efect apariţia
procesului de eutrofizare.
Cînd descărcarea acestora se face pe sol
ei pot avea ca efect poluarea cu nutrienţi
a apelor freatice.
Substanţele organice persistente Aceste substanţe tind să reziste
tratamentelor biologice convenţoinale a
apelor uzate. În categoria acestor
substanţe intră: pesticidele, fenolii, s.a.).
Ionii de metale grele Unii ioni de metale grele pot afecta
ecosistemul acvatic.
Solidele anorganice dizolvate în apă Poluanţii anorganici cum ar fi. Calciul,
Natriul şi Sulfaţii trebuie îndepărtaţi dacă
apa se reutilizează.
Biologic
Patogenii Bolile pot fi transmise prin intermediul
patogenilor conţinuţi de apele uzate
neepurate evacuate în apele de
suprafaţă

pH-ul
Măsurarea pH-ului este importantă în tratarea apelor uzate înainte de a fi descărcate în
ecosistemul acvatic natural.
pH-ul apelor naturale poate deveni fie acid, fie bazic ca urmare a activităţilor umane,
cum ar fi: apele acide de mină, emisiile de la arderea cărbunilor în termocentrale,
emisiile de la activităţile industriale, traficul rutier, etc..
Materii solide în suspensie
Materii solide în suspensie sunt considerate importante deoarece solidele pot crea
situaţii dezagreabile , depozite de nămol şi ca urmare cerere de oxigen dizolvat.
Substanţe organice biodegradabile
După cum s-a prezentat în tabelul de mai sus aceste substanţe se degradează în
mediul acvatic , ceea ce duce la creşterea consumului de oxigen dizolvat şi pot avea
ca efect potenţial afectarea ecosistemului acvatic.
Oxigenul dizolvat
Oxigenul intră în componenţa apei prin dizolvare direct din atmosferă sau prin
intermediul procesului de fotosinteză al platelor acvatice şi algelor. Oxigenul este
înlocuit din apă în timpul respiraţiei vieţuitoarelor acvatice sau în urma descompunerii
materiilor organice. Oxigenul dizolvat în apa râurilor şi lacurilor întreţine viaţa acvatică.
Conţinutul de oxigen din apă scade drastic în zonele poluate major.
Nutrienţii

Organisme moarte

Compuşi de Azot
Carbonaţi
Sulfaţi
Deșeuri

Moarte Descompunere
Proteine Viaţa
grăsimi animalelor
O2
CO2 Acizi organici
proteine Produse iniţiale CO2
grăsimi Plante vii H2S
carbohidraţi
O2
Amoniac
CO2 Produse CO2
Viaţa plantelor Intermediare Sulfuri

Produse finale
stabilizate

Amoniu
CO2
Humus
Metan
Sulfuri

Ciclul anaerobic al Carbonului, Azotului şi Sulfului

 Organisme moarte

Compuși de Azot
Carbonaţi
Sulfaţi
Deşeuri

Moarte Descompunere
Proteine Viaţa
grăsimi animalelor
O2
CO2 Amoniac
proteine Produse iniţiale CO2
grăsimi Plante vii H 2S
carbohidraţi
O2
Nitriţi
CO2 Produse CO2
Viaţa plantelor Intermediare Sulf

Produse finale
stabilizate

Azotaţi
CO2
Sulfaţi

Ciclul aerobic al Carbonului, Azotului şi Sulfului

Ionii de metale grele

Orice cation având masa atomică mai mare de 23 este considerat metal greu şi apele
uzate industriale conţin un mare număr de ioni de metale grele. Deoarece acestea sunt
toxice şi /sau cancerigene tipul şi conţinutul de metale grele din apele uzate este foarte
important să fie cunoscute pentru a evita efectele negative asupra ecosistemului
acvatic.
 Minereu de Plumb

Procesul de prelucrare

Emisii în aer Deşeuri industriale Produse finite din Plumb

spălare de ploi
Sol râuri, lacuri, mări
DISTRIBUŢIE

Plante comestibile Apă de băut Ecosistem acvatic

Pui, carne
Inhalare Orală de om

Absorbție gastro-intestinală

Sânge

Plasmă Rinichi

Efecte CNS Disfuncţii tubulare Diverse efecte

asupra
sănătăţii
Encefalopatie Excreţii urinare Endocrine
Reproductive

Efectele Plumbului asupra sănătății și mediului

Compuşii organici toxici

Apele uzate pot conţine uneori compuşi organici toxici care pot fi în acelaşi timp şi
cancerigeni. În tabelul de mai jos sunt prezentate cîteva exemple de astfel de
substanţe.
Compusul Comentariu
4-Aminodifenil Un contaminant al difenilaminei
Benzidina Ingredient al anilinei utilizat la vopsele,
plastice şi cauciuc
Beta-naftalina Ingredient folosit la vopsele şi pesticide
Alpha -naftylamina Utilizat la producerea vopselelor,
 erbicidelor, coloranţi alimentari şi ca
antioxidant

Turbiditatea
Tubiditatea măsoară transparenţa apei şi ea este cauzată de particulele în suspensie
cum ar fi cele de argilă, mâl şi materie organică. Turbiditatea poate fi şi rezultat al
creşterii planctonului sau a altor organisme microscopice. Turbiditatea ridicată poate fi
cauzată de eroziunea solului, evacuările urbane şi de debitele mari.
Tratarea apelor uzate
Tratarea apelor menajere
Staţiile de epurare municipale sau orăşeneşti utilizează un numar de trepte de
epurare , pornind de la epurarea fizică până la epurarea chimică.

Râu
Apă de
suprafaţă
(pesticide,
materie

Staţie de
tratare

Ora
ș

canalizare

Staţie de
Fântână epurare

(treaptă mecanică, treaptă biologică,

Treaptă anaerobă,filtrare, clorinare)

Schema de principiu a alimentării cu apă și a epurării apelor menajere

Sursele contaminanţilor din apele uzate

Poluarea apelor reprezintă o situaţie gravă, putând însemna otrăvirea apei de băut, a
celei pentru animale sau conducând la pierderea diversităţii biologice de pe râuri şi a
ecosistemului acvatic. Ploile acide au ca efect despădurirea, dar pot conduce şi la alte
consecinţe.
Multe dintre problemele posibile sau existente se datorează contaminanţilor specifici. În
general , există patru tipuri de contaminanţi şi anume: organici, anorganici, radioactivi şi
acizii/bazele.
Mulţi poluanţi intră în ciclul hidrologic pe două căi :
• Direct ( sursele punctiforme)- acestea includ efluenţii cu calităţi variate de la:
fabrici, rafinării, staţii de epurare ape uzate; şi
 • Indirect ( sursele nepunctiforme)- acestea includ contaminanţii care intră în apă
din sol/curgeri de ape subterane şi din atmosferă, ca urmare a precipitaţiilor.
Solul şi apele subterane conţin îngrășăminte şi reziduuri de pesticide şi deşeuri
industriale. Contaminanţii atmosferici provin din emisiile de gaze de la
automobile, industrii și alte surse staţionare.
Căile indirecte sunt mai puţin studiate cu toate că ele au o complexitate apreciabilă şi
de aceea aspectele legate de dispersia poluanţilor şi transformările pe care le suferă
necesită o atenţie deosebită pentru creșterea gradului de cunoaştere în acest domeniu.
O problemă majoră de poluare cu multe necunoscute şi potenţial major de poluare o
reprezintă apele de mină, care prin poluanţii conţinuţi pot duce la afectarea apelor
subterane pe mii de km2.
Informaţii referitoare la sursele de diferite ape uzate sunt prezentate în tabelul de mai
jos.

Surse tipice şi efectele contaminanţilor din apele uzate

Grupa contaminanților Efectele Surse tipice

Biooxidabilele exprimate în Dezoxygenarea, condiţii Cantităţi mari de
BOD anaerobe, omorârea carbohidrați solubili,
peştilor şi mirosuri fabricile de zahăr,
distileriile, procesarea
laptelui, producerea berii,
producerea celulozei și
hârtiei
Toxici primari: As, CN,Cr, Omorârea peştilor, Curăţarea metalului,
Cd, Cu, F, Hg, Pb, Zn omorârea planctonului, placarea,decapări,
acumulări în peşti şi rafinarea bauxitei,
moluşte producerea de baterii,
tăbăcirea pieilor
Acizi și baze Variaţii mari ale pH-ului în Apele de drenare de la
afara limitelor pentru minele de cărbune,
dezvoltarea şi menţinerea decaparea oțelului, textile,
ecosistemului acvatic prelucrări chimice,
spalarea lânei.
Dezinfectanți:Cl2,H2O2, Omorârea selectivă a Albirea hârtiei şi a
Formol, Fenol microorganismelor, textilelor, răşini sintetice,
mirosuri fabricarea penicilinei,
producerea vopselelor,
producerea gazelor,
cocsului.
Forme ionice :Fe, Ca, Mg, Schimbarea Metalurgie, producerea
Mn,Cl-, SO42- caracteristicilor apei, cimentului, ceramică,
salinitate, colorarea apei sondele de extracţie ţitei
Agenţi oxidanţi şi Reduc rapid balanţa de Producerea de gaze şi
reducători oxigen din apă favorizând cocs, producerea de
- - - -
:NH3,NO2 ,NO3 ,S ,SO3 creşterea selectivă a îngrășăminte chimice,
microorganismelor, producerea de explozivi,
mirosuri vopsele şi fibre sintetice,
producerea de celuloză,
albirea
Reducerea transparenţei Spumare, plutitori şi Reziduri de: detergenţi,
apei şi modificarea materii în suspensie tanin, din industria
gustului ei sedimentabile, mirosuri, alimentară şi
depozite anaerobe, zahărului,crescătorii de
produse petroliere, grăsimi păsări, rafinarea petrolului
şi unsori, afectarea peştilor

Organisme patogene: B Infecţii pentru oameni, Ape uzate de la:

anthracs, Leptospira, afectarea sănătăţii abatoare,spălarea lânii,
ciuperci, viruşi ecosistemului acvatic, procesarea cărnii de
contaminarea apelor pasăre, de la ciupercării.
utilizate la irigaţii

Dizolvare directă ( schimbare de ioni, complecşi organici, dizolvare

Precipitarea Fe,dizolvare ionică

complecşilor organiciş şi formarea

Schimb de ioni-fizic, dizolvarea

fizică= în apa interstiţială

Dizolvanţi în apă

Absorbţie-
oxizilor
adsorbţie

ingerare

Biota Suspensii coloidale Suspensii de

sedimentare
Sedimentare prin

sedimente
adsorbţie
Turbulenţă
floculare

purjare

Sedimentare
reziduuri de
materie organică

Sedimente de pe fundul albiei

Căile de transfer în hidrosferă şi biosferă

Efectele contaminanţilor din apele uzate
Efectele poluanţilor asupra ecosistemului acvatic depind de cantitatea şi natura
contaminanţilor evacuaţi în apele de suprafaţă (exemplu: dacă este evacuată o
cantitate mică de agent biodegradabil într-un râu datorită efectului de diluţie calitatea
apelor nu este influenţată). Atunci cînd nivelul concentraţiei efluentului în contaminanţi
biodegradabili este ridicat rata de digestie este şi ea ridicată. Pe măsură ce nivelul de
hrană scade ca urmare a consumării unui mare volum de energie ea se transformă în
produse stabile şi rata de degradare microbiologică scade.
Pe durata descompunerii aerobe a alimentelor, microbii vor utiliza oxigenul care poate
duce, atunci când încărcarea nu este compatibilă cu capacitatea de asimilare a râului ,
la scăderea cantităţii de oxigen dizolvat în apa râului. În figurile de mai jos se poate
vedea relaţia între azot şi specii.
Sursa de poluare
concentraţia

Azot/amoniac

Azot
Azot/Nitraţi
organic

Azoz/nitriţi

Timpul (distanţa în aval)

Reacţia tipică a compuşilor de azot în aval de sursa de poluare

 organisme
Număr

specii
Sursa de
poluare

Timpul (distanţa în aval)

Evoluţia Diversităţii de Populaţii de specii şi organisme în aval de sursa de poluare

Caracterizarea apei industriale uzate

Apele uzate industriale provin dintr-o diversitate de procese industriale care utilizează
apa pentru variate scopuri. De exemplu, în termocentrale procentul de utilizare al apei
este aproape de 100 %, iar în alte industrii acest procent variază între 10 % în industria
textilă şi 90% în industria zahărului. Apa este impurificată cu poluanţi cum ar fi:
nutrienţi, particule în suspensie, bacterii, materii care necesită consum de oxigen şi
uneori substanţe periculoase, în proporţie ridicată, ca urmare a utilizării ei în procesele
industriale, aceştia ducând la degradarea calităţii apei.
Compoziţia efluenţilor industriali este egală cu variaţia debitului şi dependentă de gama
largă de procese industriale. Un sumar al tipurilor de poluanţi proveniți din industriile
majore şi originea lor sunt prezentate în tabelele de mai jos.

Industria Originea contaminantului Compoziţia şi caracteristicile contaminantului

conserve Pregătirea fructelor şi Coloizi, materii organice dizolvate, materii în

legumelor suspensie

băuturi Distilare Materii organice dizolvate, amidon

carne Prepararea mezelurilor şi a Materii organice dizolvate, sânge, proteine,

preparatelor din carne grăsimi

zahar Manipularea siropului, Zahăr dizolvat şi proteine

condens

peşte Ape de spălare, presarea Materii organice, miros

peştelui

farmaceutică Micelii, filtrate, ape de spălare Suspensii şi Materii organice dizolvate

textile Ape de spălare Suspensii, vopsele , caracterul alcalin al
apelor uzate

tăbăcării Ape de la prelucrarea pieilor, Suspensii, sulfaţi, Crom, Carbonaţi,Clorură

de Sodiu

acizi Ape de spălare,vărsări de acizi pH scăzut

detergenţi Purificarea surfactanţilor Surfactanţi

pesticide Ape de spălare, procesul de Materii organice, Benzen, Acizi foarte toxici
purificare

fosfor Ape de spălare, condensarea Materii în suspensie, fosfor, silice, fluor,

deşeurilor argilă, uleiuri, pH scăzut

formaldehidă Reziduuri de la producerea Formaldehidă

răşinilor sintetice

celuloză şi Rafinare, spălare, sitarea Materii în suspensie, extreme ale pH-ului

hârtie hărtiei

fotografică Pierderi de revelator şi fixator Agenţi alcalini reducători organici şi

anorganici

siderurgie Topire, ape de insuflare la Acizi, cianuri, fenol, uleiuri

furnal

acoperiri Curățare şi acoperire Ioni de metale grele şi acizi

galvanice

rafinării Ape de la Rafinare Clorură de sodiu, sulf, fenoli, uleiuri

cauciuc Ape de spălare şi de extragere Materii în suspensie, cloruri, mirosuri, variaţia

a impurităţilor pH-ului
Parametru Ramura industrială
Automobile Băuturi Îngrăsămimte Chimie Chimie Procesare Finisarea Plastice Celuloză Rafinării Siderurgie Textile Vopsele
anorganică organică carne metalelor şi şi hârtie de ţiţei
sintetice

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
CBO5 x x x X x x x x x x
Ph x x x X x x x x x x x
MTS x x x x X x x x x x x x x
Uleiuri şi x x x X x x x x x x x
grăsimi
Metale grele X x x x
în general
Crom x x x x x x
Cupru x
Nichel x
Fier x x x x x
Zinc x x x x x
Arseniu X
Mercur x x
Plumb x x x
Cadmiu x
Calciu x
Fluor x x
Cianură x X x x x x
Cloruri x X x X x x x
Sulfaţi x x x x x x x
Amoniu x x x x x x x x
Natriu x
Siliciu x
Sulfuri x
 Automobile Băuturi Îngrăsămimte Chimie Chimie Procesare Finisarea Plastice Celuloză Rafinării Siderurgie Textile Vopsele
anorganică organică carne metalelor şi şi hârtie de ţiţei
sintetice
Azot x x x x x x x
Fosfor x x x x x x x x
Uree sau x
azot organic
Coloranţi x x x x x x
Total x x x
coliformi
Coliformi x
fecali
Deşeuri x x x x x x x
toxice
Gradient x x x x x x x
termic
Turbiditate x x x x x
Spumă x
Mirosuri x
Fenoli x x x x x x x x
Benzoat de x x
clor şi
aromatice
policiclice
Mercaptan/ x x x
sulfide
Mai mult , trebuie să punem accent pe încărcarea cu poluanţi a apei uzate industriale şi
prin urmare caracterizarea ei trebuie făcută proces cu proces pentru a avea o imagine
corectă a calităţii acestei ape pentru ca să putem să o epurăm corespunzător şi
conform cu cerinţele actelor de reglementare. Pentru a putea realiza acest lucru este
necesar să facem o analiză a fluxului de unde provine apa uzată şi să prelevăm probe
astfel încât să putem să avem la sfîrşitul acestor analize o imagine completă a
poluanţilor conţinuţi şi a gradului de încărcare a acesteia.
Supravegherea Staţiei de epurarea
Datele privind natura contaminanţilor şi gradul de încărcare al apelor uzate industriale
ne ajută să cunoaştem, ţinând cont de cerinţele legale în domeniu, ce caracteristici
trebuie să aibă staţia de epurare pentru a putea respecta prevederile actelor de
reglementare.
O staţie de epurare a apelor industriale trebuie să includă şi urmatoarele cerințe pentru
a avea siguranţa că ea realizează parametrii de epurare impuşi:
• Un sistem de control al calitătii apelor uzate intrate în staţie şi ieșite pentru a
putea verifica dacă cerințele de epurare sunt respectate;
• Conservarea resurselor naturale prin reducerea consumului de apă ;
• Separarea reţelei de ape pluviale de cea pentru ape tehnologice uzate.
La orice staţie de epurare a apelor uzate industriale trebuie avute în vedere, pe timpul
funcţionării ei, următoarele aspecte: definirea caracteristicilor fizice ale staţiei şi
cunoaşterea calităţii apelor sursei de suprafaţă amonte de evacuare şi aval de aceasta
pentru a şti care este contribuţia activităţii în ceea ce priveşte gradul de încărcare a
resursei de apă.
In figura de mai jos este prezentată o ilustrare a variatelor aspecte ale procesului de
supraveghere a apelor uzate industriale.

Caracteristicile fizice
Punctul de pornire a programului de supraveghere este reprezentat de realizarea unei
schiţe a sistemului pentru a avea la dispoziţie informaţiile disponibile, iar după
realizarea acesteia nu trebuie să uitaţi ca ea trebuie actualizată periodic.
Fiecare fază a procesului trebuie studiată şi analizată pentru a întelege cum este
utilizată apa şi care sunt căile de evacuare a apelor uzate.
Următorul pas în procesul de supraveghere îl reprezintă verificarea pe teren a datelor
obţinute anterior şi trebuie acordată o atenţie deosebită zonelor mai puţin cunoscute.
Această fază este foarte importantă deoarece ne ajută să acoperim cu informaţii şi
zonele necunoscute sau cu informaţii puţine. Obiectivele specifice ale acestei faze sunt:
• Definirea completă a caracteristicilor fazei fizice, aceasta permitându-ne să
actualizăm hărţile şi diagramele cu debitele;
• Identificarea tuturor surselor de ape uzate de pe amplasament;
• Stabilirea punctelor de prelevare a probelor , inclusiv a celor din amonte şi aval
de punctul de descărcare a apelor uzate industriale;
• Descoperirea by-pass-urilor;
• Cunoaşterea în detaliu a sistemului de colectare ape uzate şi pluviale.
Cu ocazia vizitei pe teren să nu uitaţi să discutați cu personalul implicat în activitatea de
producţie şi cu cei care au responsabilităţi privind reţelele de canalizare şi preluare ape
pluviale. De obicei aceste discuţii-interviuri ne ajută să înţelegem fluxul şi să ne
îmbunătăţim gradul de cunoaştere a acestuia.
 Supraveghrea apelor
uzate pe amplasament

Ape uzate Caracteristicile fizice

Secţiuni de
menajere ale apelor uzate de pe monitorizare
amplasament

Încărcarea cu debite
Actualizarea diagramei Identificare surselor poluanţi
debitelor şi a de producere a apei
sistemului de uzate
Debite Balanţa apei Analiza privind
canalizare pe
de ape utilizarea apei
Program de Date de amplasament pe
uzate
prelevare monitorizare amplasament
Analizarea Localizati punctele de
probe existente
Verificări pe proceselor prelevare şi masurare
teren debite
Înregistrări Măsurători
Înregistrări
existente pe teren
Analize de
Inspectarea Descoperirea laborator
condiţiilor
by-pass-urilor
facilităţilor

Elaborarea de studii
Secţiunile de monitorizare
Stabilirea punctelor de prelevare a probelor şi de măsurare a debitelor de ape uzate
industriale ne ajută la caracterizarea compoziţiei acestora şi a debitelor influente în
staţia de epurare.
O atenţie deosebită trebuie acordată în stabilirea zonei prelevare a probelor, a tipului
frecvenţei de prelevare ( aceasta trebuie să fie conformă cu prevederile legale specifice
în domeniu) şi duratei de prelevare.
Utilitatea rezultatelor obţinute din programul de supraveghere
Rezultatele obţinute din Programul de supraveghere a apelor uzate industriale ne ajută
să elaborăm Planul de management al acestora pe amplasament şi să dezvoltăm un
program de monitorizare continuă a acesstora , aşa cum este prezentat în figura de mai
jos. Aceste date ne ajută în acelaşi timp la reducerea costurilor, la obţinerea de beneficii
şi la conservarea resurselor naturale.Nu trebuie utitat faptul că orice emisie de poluant
reprezintă pierderi de bani pentru unitate şi de aceea nivelele de emisie trebuie
menţinute în limite rezonabile cu efecte benefice pentru mediu.
Odată ce situaţia privind apele uzate industriale de pe amplasament a fost în totalitate
definită şi planul de management al acestora a fost elaborat , informaţiile obţinute vor fi
transmise organelor de reglementare, administraţiei locale şi publicului. Nu trebuie uitat
faptul că pentru implementarea planului de management al apelor uzate industriale
trebuie asigurate resursele umane şi financiare, iar alocaţiile bugetare se vor asigura
anual.
Totodată pasul final al Programului de supraveghere a apelor uzate industriale este
reprezentat de Programul de monitorizare şi control. Acest program necesită alocarea
resurselor financiare pentru implementarea lui şi pentru crearea sistemului de urgenţe
în cazul producerii de incidente/accidente tehnice. Personalul implicat în aceste
activităţi trebuie să fie instruit şi de aceea este necesar ca la nivel de unitate economică
să fie elaborat un program de instruire generală pentru toți angajaţii şi instruire specifică
pentru angajaţii care sunt implicaţi în acest proces. La Programul de instruire generală
trebuie să participe toţi angajaţii, începînd cu directorul general şi terminând cu portarul
şi pentru implementarea lui trebuie asigurate resursele finaciare aferente. Instruirea
personalului se va realiza cu frecvenţă anuală sau, după caz, cu frecvenţa care este
necesară pentru a preveni producerea de incidente/accidente.
Trebuie înţeles faptul că Sistemul de epurare a apelor uzate industriale şi Programul de
monitorizare a calităţii acestora sunt părţi componente ale procesului de producţie de
pe amplasament.
Gradul de încărcare a efluentului cu poluanţi trebuie fie utilizat ca indicator de
performantă pe amplasament şi personalul companiei să cunoască acest lucru , iar
retribuirea acestuia să se facă funcţie de respectarea/nerespectarea acestui indicator.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi sistemului de colectare a apelor uzate
industriale, deoarece orice pierdere de ape uzate poate duce la poluarea solului şi
implicit a apelor subterane. Nu trebuie utitat faptul căci este obligatorie expertizarea
tehnică periodică a acestui sistem pentru a ne asigura că el funcţionează
corespunzător.
În finalul analizei trebuie înţeles faptul că sistemul de control al apelor uzate industriale
şi depăşirile valorilor limită de emisii nu depind numai de facilităţile de epurarea şi de
performanţa sistemului de monitorizare , ci în egală măsură depind de grija, atitudinea
şi preocuparea întregului personal angajat în unitate.
 Supravegherea apelor
Planul de gospodărirea Îmbunătăţirea relaţiei cu
uzate pe amplasament
apelor uzate publicul şi a imaginii
companiei

Conservarea Separarea reţelelor Proiectarea sistemului de

resurselor
Program de Respectarea
de apă uzată control şi a staţiilor de monitorizare ape prevederilor actelor
epurare ape uzate uzate de reglementare

Eliminarea Control şi pre-epurări

Reducerea amestecului ape uzate industriale
încărcării în dintre apele
poluanţi a menajere şi
apelor uzate cele uzate Staţie de epuare finală
indu

Recilarea şi Reţea
reutilizarea apei separată
pentru ape
meteorice
Apa
recuperată pe
unitatea de
produs

Utilizarea supravegherii apelor uzate industriale

 Capitolul 5
Managementul Deşeurilor Solide

Principii utilizate în managementul deşeurilor

Principiile de bază ale politicii de mediu din România în domeniul managementului
deșeurilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile legislative europene şi
internaţionale, asigurând protecţia şi conservarea naturii, a diversităţii biologice şi
utilizarea durabilă a componentelor acesteia:
 protecţiei resurselor primare este formulat în contextul mai larg al conceptului
de “dezvoltare durabilă” şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza
utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând
accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.
 măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării “Celor mai bune tehnici
disponibile care nu presupun costuri excesive”, stabileşte că, pentru orice
activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont de
următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor,
cerinţele pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri
fezabile din punct de vedere economic.
 stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor, în ordinea
descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei,
minimizarea cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în
condiţii de siguranţă pentru mediu.
 poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al
responsabilităţii utilizatorului, stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ
şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea deşeurilor
să fie suportate de generatorul acestora.
 substituţiei stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu
materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase.
 proximităţii, corelat cu principiul autonomiei stabileşte că deşeurile trebuie să
fie tratate şi eliminate pe cât posibil pe teritoriul naţional şi cât mai aproape de
sursa de generare; în plus, exportul deşeurilor periculoase este acceptat
numai către acele ţări care dispun de tehnologii adecvate de eliminare şi
numai în condiţiile respectării cerinţelor privind comerţul internaţional cu
deşeuri.
 subsidiarităţii (corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul autonomiei)
stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul
gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de
sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi
naţional.
 integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social-economice care le generează.
Deşeurile solide sunt definite ca acele deşeuri, altele decât cele gazoase şi lichide,
care sunt catalogate de proprietar că nu mai au nici o valoare în proces şi acestea
trebuie înlăturate. Aceşti producători de deşeuri poartă numele de generatori a
acestora, iar în concepţia acestora deşeurile nu sunt purtătoare de valoare, dar
deşeurile pot reprezenta o sursă de materii prime secundare purtătoare de valoare ,
pentru alţii, pentru recuperare şi reciclare.

Sursa
Generarea deşeurilor poate fi subdivizată funcţie de sursa de producere în
rezidenţiale şi nerezidenţiale. Cele rezidentţiale sunt generate de zonele de locuinţe
şi poartă numele de deşeuri domestice, iar cele nerezidenţiale includ deşeurile
comerciale, cele industriale şi alte categorii de deşeuri. Nu trebuie să uitaţi că aşa
zisele deşeuri domestice se produc şi în unităţile industriale ele fiind reprezentate de
deșeurile provenite de la birouri, săli de mese şi cantine.
Generarea deşeurilor în zonele rezidenţiale
Generarea deșeurile în zonele rezidenţiale sunt evaluate de obicei în
kilograme/locuitor, iar această estimare ajută la dimensionarea depozitelor de
deşeuri ecologice.
Caracterizarea deşeurilor solide
Orice sistem de management al deșeurilor am dori să implementăm el trebuie să fie
flexibil pentru a se putea adapta tipurilor variate de deşeuri. Această varietate a
tipurilor de deşeuri influenţează continuu compoziţia şi caracterul fizic şi chimic al
materialului.
Există trei scopuri primare pentru caracterizarea deşeului şi anume: Primul este
reprezentat de datele de intrare pentru planificarea analizei economice, a proiectării ,
a managementului şi a operaţiilor de depozitare a deşeurilor sau a facilităţilor pentru
recuperarea energiei din materialele depozitate. Al doilea este reprezentat de
caracterizarea deşeului pentru reabilitare. Al treilea este reprezentat de analiza pe
care trebuie să o facă compania referitor la optimizare, monitorizarea emisiilor sau
analizele privind depozitarea la terţi.
Este foarte important să elaborăm şi să implementăm un Program de prelevare a
probelor de deşeuri pentru caracterizarea acestora, acesta ajutându-ne să conturăm
constituenţii majori ai deşeului, ca de exemplu parametri precum umiditatea şi
conţinutul de cenușă, aceştia având importanţă în cunoaşterea puterii calorifice a
deşeului, şi alţi parametri care influenţează combustia şi caracterul gazelor emise.
Prima grijă în caracterizarea deșeurilor este alegerea probei, mărimea ei şi numărul
de probe necesare pentru a avea încredere că această probare şi datele obţinute
sunt reprezentative pentru o cantitate mare de material.
Constituenţii deşeurilor solide
Două sunt motivele fundamentale pentru sortarea şi probarea deşeurilor solide
municipale şi anume:
• Pentru determinarea constituienţilor amestecaţi în punctul de colectare şi care
pot fi materii prime secundare pentru reutilizare sau reciclare;
• Să determinăm caracterul deşeului privind posibilitatea utilizării lui ca şi
combustibil sau numai la incinerare.
În tabelul de mai jos sunt prezentaţi constituienţii care se găsesc în deşeurile
municipale solide şi care prezintă interes pentru valorificare ca materii prime
secundare sau ca şi combustibili.

Combustibile Necombustibile
Hârtia Fier
Textile Aluminiu
Plastice Neferoase
Deșeuri de alimente Sticlă
Lemn Cărămizi
Deșeuri de gradină

În cele ce urmează sunt prezentate câteva exemple de management al unor

categorii de deşeuri reciclabile.
Deşeuri periculoase
De ce gestionam deseurile periculoase?
• Să protejăm sănatatea populaţiei şi a mediului
• Să minimizăm generarea de deşeuri periculoase.
• Să respectăm prevederile legislaţiei de mediu în vigoare.
Sursă şi efect
Termenul de deşeuri periculoase este definit mai larg pentru a identifica deşeurile
industriale de cele domestice şi comerciale (care produc cantităţi neînsemnate faţă
de industrie) şi pentru că această categorie poate afecta sănătatea populaţiei şi a
mediului.
Deşeurile periculoase sunt rezultatul satisfacerii nevoilor societăţii şi sursa primară
de generare a acestora este reprezentată de industrie.
Căile prin care mediul este afectat de deşeurile periculoase sunt următoarele:
o Contaminarea apelor subterane prin infiltrarea apelor uzate şi a leşiilor din
zonele de depozitare;
o Contaminarea apelor de suprafaţă, ca urmare a scurgerilor sau
deversărilor din zonele de depozitare;
o Poluarea aerului cu poluanţi datorită arderilor, fenomenelor de evaporare şi
eroziune eoliană;
o Incendii şi explozii;
o Otrăvirea prin intermediul lanţului alimentar;
o Contactul uman.
Efectele asupra sănătăţii populaţiei , siguranţei, proprietăţii şi mediului a deşeurilor
periculoase variază considerabil, iar sursele de deşeuri periculoase sunt foarte
numeroase şi de aceea este necesar să se facă caracterizarea deşeului pentru a
putea să definim impactul în timp şi severitatea acestuia.

Sănatatea

Deşeurile periculoase pot cauza efecte asupra sanătăţii asupra întregului corp uman
ca urmare a inhalării, aborbţiei prin piele, ingerării sau prin răni, iar efectele
temporare pot fi: ameţeli, migrene şi greaţă. Dintre efectele permanente enumerăm:
cancerul, incapacitate de muncă şi moartea. Aceste efecte pot fi evidente, imediat
sau pot apărea după luni sau ani, iar impactul asupra sănătăţii depinde de cantitate
şi gradul de expunere la deşeuri periuloase.

Siguranţa

Gradul de cunoaştere a procedurilor de securitate este esenţială pentru personalul

implicat în curăţenia de zi cu zi a locurilor de depozitare temporară a deşeurilor
periculoase şi a activităţilor de manipulare a acestora. Prin planul de urgenţă este
necesar să stabilim politicile şi procedurile pentru a proteja personalul implicat în
această activitate, precum şi publicul, pentru pericolele potenţiale în caz de
producere a unui accident tehnic pe amplasament. În Tabelul de mai jos este
prezentat conţinutul minim al unui plan de urgenţă de mediu, iar acesta trebuie
reactualizat periodic astfel încât să reflecte schimbările produse pe amplasament.

• Numele personalului cheie care răspunde de securitatea amplasamentului şi a

înlocuitorilor acestuia;
• Descrierea riscurilor asociate fiecărei operaţii;
• Confirmarea faptului ca personalul implicat în managementul deşeurilor
periculoase este adecvat instruit să-şi realizeze responsabilităţile stabilite prin
fişa postului şi să managerieze situaţii de urgenţă apărute în timpul manipulării
acestora;
 • Descrierea echipamentului de protecţie a personalului care lucrează în acest
domeniu, a echipamentelor şi mijloacelor de intervenţie în caz de urgenţe de
mediu;
• Descrierea asistenţei medicale specifice necesare pe amplasament în
domeniul managementului deşeurilor periculoase;
• Descrierea programului pentru monitorizare periodică, monitorizarea
personalului şi a prelevărilor de probe pentru protecţia mediului;
• Descrierea acţiunilor necesare a fi luate pentru reducerea pericolelor pentru a
ne asigura că desfășurarea activităţii pe amplasament se realizează în condiţii
de risc scăzut pentru mediu;
• Descrieţi măsurile de control pe amplasament, care trebuie să includă şi
hărţile aferente;
• Elaboraţi proceduri de decontaminare a personalului şi asiguraţi
echipamentele necesare acestei activităţi;
• Elaboraţi proceduri standard de operare pe amplasament pentru acele
activităţi care pot fi standardizate, şi unde se va utiliza o listă de control pentru
verificarea implementării lor;
• Elaborati planuri de urgenţe de mediu interne şi externe.

Proprietatea
Pagubele produse proprietăţii private şi publice, precum şi mediului sunt cauzate de
incendii şi explozii de pe amplasamentele unde sunt stocate deşeuri periculoase şi
suplimentar, de emisiile în atmosferă de poluanţi periculoşi.

Mediul
Efectele potenţiale adverse asupra factorilor de mediu aer, apă şi sol depind de
varietatea numărului de deşeuri periculoase şi de consecinţele proastei manipulari a
deşeurilor periculoase, acestea fiind adesea asociate cu riscurile pentru sănătatea
populaţiei. În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva recomandări pentru evaluarea
performanțelor de mediu în acest domeniu.

Prevenirea efectelor adverse asupra aerului are în vedere următoarele aspecte:

• Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea
deşeurilor periculoase, inclusiv aspectele legate de volatilizare şi dispersie;
• Calitatea aerului ambiental, ţinând cond de toate sursele de poluanţi din zonă
şi de impactul cumulativ în aer;
• Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la
constituenţii deşeului periculos;
• Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru
depozitarea deşeurilor periculoase;
• Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse.
Prevenirea efectelor adverse asupra calităţii apelor de suprafaţă
• Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea
deşeurilor periculoase;
• Caracteristicile hidrogeologice ale zonei de amplasare a depozitului de deşeuri
periculoase, incluzând şi topografia zonelor limitrofe acesteia;
• Calitatea, cantitatea şi direcţia de curgere a apelor subterane din zona de
amplasare;
• Cantitatea de precipitaţii căzută în zona de amplasare (medie anuală,
precipitaţii maxime );
• Apropierea depozitului de reţeaua hidrografică din zonă;
• Utilizările apelor de suprafaţă din zonă şi standardele/categoria de calitate
 stabilită pentru apele de suprafaţă;
• Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la
constituenţii deşeului periculos;
• Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru
depozitarea deşeurilor periculoase;
• Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse.
Prevenirea efectelor adverse asupra calității apelor subterane
• Volumul şi caracteristicile fizice şi chimice ale facilităţii pentru depozitarea
deşeurilor periculoase şi potenţialul de infiltrare prin sol sau straturile de
impermeabilizare a poluanţilor conţinuţi de acestea;
• Caracteristicile geologice ale zonei de amplasare a depozitului de deşeuri
periculoase şi a zonelor limitrofe;
• Potenţialul de migrare a poluanţilor conținuţi de acestea în structurile
subterane;
• Potenţialul de migrare a poluanţilor conţinuţi de acestea în zonele de cultivare
a legumelor, fructelor şi cerealelor;
• Riscul potenţial pentru sănătate cauzat ca urmare a expunerii umane la
constituenţii deşeului periculos;
• Potenţialele afectări ale biodiversităţii din zona de aplasare a facilităţii pentru
depozitarea deşeurilor periculoase;
• Persistenţa şi permanenţa efectelor potenţiale adverse.

Riscul de a se produce pagube pentru mediu cauzat de deşeurile periculoase poate

fi redus prin reducerea şi eliminarea generării de deşeuri, reducerea cantităţii de
deşeu , sau dezvoltarea de practici privind: modificări tehnologice, colectare
selectivă, reutilizare , reciclare şi recuperare a acestora.
Caracterizarea deşeurilor periculoase
Raţiunile pentru care se face caracterizarea deşeurilor periculoase sunt următoarele:
• Clasificarea deşeurilor (periculoase sau nepericuloase);
• Definirea naturii deşeului pentru determinarea celei mai bune metode de
manipulare, tratare, stocare şi/sau eliminare;
• Determinarea naturii deşeului pentru a evalua compatibilitatea cu alte tipuri de
deşeuri;
• Evaluarea potenţialului impact al deşeului asupra sănătăţii populaţiei şi
mediului;
• Listarea deşeurilor periculoase.
Caracteristici
O diagramă simplă care prezintă paşii necesari determinării dacă un deşeu este
periculos este prezentată în figura de mai jos.
 Sursa/natura deșeului
este cunoscută?

Da Nu

Este deșeul listat Prelevare de

în catalogul probe și analize
european pentru de laborator
deșeuri

Da Nu

Management Are deșeul una din

ca deșeu urmatoarele caracteristici:
periculos • Inflamabilitate;
• Corozivitate;
• Reactivitate;
• Toxicitate
Pentru a putea fi asimilat cu
deșeurile periculoase?

Da Nu

Management ca Management ca
deșeu periculos deșeu nepericulos

Dacă sursa şi natura deşeului este cunoscută, dar deşeul nu este listat în Catalogul
European al Deşeurilor, iar sursa de material nu este listată ca deşeu periculos,
stabilirea tipului de deșeu trebuie făcută folosind analizele pentru deşeurile
periculoase. În tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile deşeurilor
periculoase şi criteriile utilizate pentru evaluare.

Caracteristica Criterii
Inflamabilitate Lichidul care are mai putin de 25 %
alcool din volum;
Lichidul care are punctul de aprimdere
mai mic de 600 C;
Nelichidul care cauzează foc.
Corozitate Lichidele care au pH-ul mai mic de 2 sau
mai mare de 12;
Lichidele care corodează oţelul la o rată
mai mare de 6,35 mm/an la o
temperatură de 55 0 C.
Reactivitate Substațele chimice instabile;
Reacție violentă cu apa;
Forme potențial explosive în amestec cu
apa;
Când le amestecăm cu apa degajă gaze
toxice, vapori sau degajari de fum în
cantitate suficientă să afecteze sănătatea
umană sau mediul;
Cianura sau sulfurile care pot produce
gaze toxice la pH cuprins între 2,5 și
12,5;
Se pot detona sau sunt capabile de
reacții explozive.
Toxicitate Arsen ≥ 5,00 mg/l
Bariu ≥ 100,00 mg/l
Cadmiu ≥ 1,00 mg/l
Crom ≥ 5,00 mg/l
Plumb ≥ 5,00 mg/l
Mercur ≥ 0,20 mg/l
Seleniu ≥ 1,00 mg/l
Argint ≥ 5,00 mg/l
Lindan ≥ 0,40 mg/l
Methoxychlor ≥10,00 mg/l
s.a.

Probarea, păstrarea şi manipularea

Două preocupări majore trenuie să avem în vedere atunci când prelevăm probe din
deșeurile periculoase, acestea fiind foarte importante pentru asigurarea siguranţei pe
timpul desfăşurării operţiei. Dacă sursa şi natura deşeului periculos este cunoscută,
atunci personalul pentru prelevarea probelor trebuie să cunoască proprietățile
materialului şi să ia următoarele măsuri de protecţie:
• Echipament adecvat;
• Echipament pentru protecţia împotriva inhalării de fum sau praf;
• Măsuri speciale de manipulare.
Atunci când natura deşeului periculos nu este cunoscută, ca de exemplu în cazul
amplasamentelor orfane sau abandonate, personalul care prelevează probe trebuie
să-şi ia măsuri suplimentare de protecţie pentru contactul direct cu deşeul.
Pentru a determina natura deşeului , este important ca probele colectate să fie
reprezentative şi apoi să fie analizate. Atenţie , această precauţie trebuie să fie luată
să ne asigurăm că natura materialului amestecat nu este un mediu nesigur pentru
persoana care prelevează proba.
Rolul prelevării probelor este de a vedea dacă un deșeu depozitat este în totalitate
deşeu periculos sau numai anumite zone au această proprietate.
În situaţia în care deşeul nu este cunoscut, atunci este necesară o analiză completă
a acestuia, iar poluanţii conţinuţi este bine să fie împărţiţi în următoarele categorii:
• Organice volatile;
• Acizi organici extractibili;
• Organice de bază sau neutre;
• Pesticide şi PCB;
• Metale;
• Cianuri;
• Azbest.
O componentă importantă a programului de prelevare este implementarea planului
de asigurare şi control al calităţii, acesta dându-ne garanţia că de la începutul
prelevării până la analizele finale acestea nu au fost contaminate din exterior.
Analizele de laborator sunt complicate şi costisitoare, iar în cazul deşeurilor
necunoscute aceste costuri pot să fie extrem de ridicate pentru a avea o fotografie
clară a tipului de deşeu depozitat.

Tratarea deşeurilor
În cele ce urmează o să prezint pe scurt câteve metode de tratare a deşeurilor
periculoase, dar binenţeles nu trebuie să vă limitaţi numai la acestea:

Tratarea deşeurilor lichide

Orice deşeu lichid periculos este caracterizat prin tip şi concentraţie, sursa de unde
provine, volum, conţinutul de solid.
În general sunt patru procedee de tratare a deşeurilor lichide periculoase şi anume:
• Tratarea pe amplasament:
• Pre-tratarea pe amplasament cu evacuarea apelor uzate la staţia de epurare;
• Tratarea pe amplasament cu ajutorul staţiilor mobile;
• Tratarea la unităţi specializate.
Metodele comune de tratare a deşeurilor lichide periculoase sunt:
• Utilizarea cărbunelui activ;
• Striparea;
• Procese biologice;
• Precipitarea chimică;
• Filtrarea;
• Separarea gravitaţională;
• Schimbătorii de ioni;
• Neutralizarea;
• Oxido-reducerea;
• Osmoza inversă;
• Absorbţia pe răşini.

Tratarea deşeurilor periculoase de gaze

Metodele primare de tratare a deşeurilor periculoase gazoase sunt: absorbţia ,
adsorbţia ,flacăra şi distrugerea termică.

Tratarea deşeurilor periculoase solide

Deşeurile periculoase solide includ şi solul contaminat.
a) Separarea solidelor este metoda utilizată pentru separarea şi/sau clasificarea
deşeurilor solide şi ea include următoarele metode de separare pentru
 deşeurile solide găsite produse pe amplasament şi alegerea lor depinde de
următorii factori;
 Volume de sol sau sedimente contaminate;
 Caracteristicile contaminanţilor;
 Compoziţia acestora.
b)Desecarea- obiectivul procesului de desecare este de a reduce cantitatea
de apă conţinută de deşeu şi metodele folosite sunt;
 Centrifugarea;
 Filtrarea;
 Paturi de uscare;
 Poldere.
Variabilele de care trebuie să ţinem cont la alegerea metodei de desecare sunt
urmatoarele:
 Volumul de nămol;
 Conținutul de solid;
 Conținutul de materii organice volatile;
 Mărimea particulelor;
 Suprafaţa de încărcare a particulelor şi de hidratare:
 Compresibilitatea;
 Condiţiile de pe amplasament, inclusiv suprafaţa disponibilă;
 Compatibilitatea cu facilităţile existente sau cele planificate;
 Cerinţele pentru pre-tratare,în special dozarea chimicalelor;
 Cerinţele pentru tratarea finală şi alternativele de depozitare.
c)Depozitele de deşeuri
Deşeurile periculoase solide/lichide por fi depozitate în depozite de deşeuri
ecologice, suprafeţe îndiguite, sau injectate în subteran.
d) Solidificarea şi stabilizarea
Metoda utilizată singular sau în combinaţie este o metodă viabilă alternativă de
tratare pe amplasament sau în afara acestuia şi are ca obiective următoarele:
o Îmbunătăţirea manipulării sau a altor caracteristici fizice;
o Descreşterea suprafeţei active pentru transferul contaminanţilor
sau a pierderilor;
o Limitarea toxicităţii şi solubilităţii contaminanţilor.
Cele mai cunoscute metode de solidificare şi stabilizare sunt următoarele;
o Cimentul;
o Pozolanitul;
o Termoplasticile;
o Polimerii organici.
În tabelul de mai jos este prezentata o comparaţie între metode:

Metoda Descriere Avantaje Dezavantaje

Cimentul Nămolul de deşeu şi Costuri scăzute, Solidele rămân ca
apa sunt amestecate procedeu simplu, o suspensie şi nu
cu ciment pentru a este accesibil şi este un proces
deveni solid pentru metale chimic de
neutralizare fapt
ce le transformă
în surse de leşii,
se dublează
volumul de
deşeuri,
 incompatibilă
pentru multe tipuri
de deşeuri
( organice, săruri,
argile, cărbune,
etc.)
Pozolanitul Deşeul reacţionează Costuri scăzute, Duce la creşterea
cu varul şi particule procedeu simplu, volumului de
fine de silice este accesibil şi deşeuri, poate fi
(cenusă, reziduu de pentru metale, subiect de apariţie
la fabricarea deşeuri de petrol a leşierii, cerinţe
cimentului) pentru a şi solvenţi suplimentare
forma solid. pentru
contaminanţii
secundari
Termoplasticile Deşeul este asecat, Creştere scăzută Deşeul trebuie să
încălzit şi despersat a volumului fie asecat înainte
în masă de plastic comparativ cu de utilizarea
încălzită precum; metodele metodei, costul
bitumul, parafina sau prezentate echipamentelor
polyetilena anterior, este ridicat,
reducerea costuri ridicate
posibilităţii de pentru energie,
apariţie a leşiilor, necesită instruirea
recomandat personalului, este
pentru deşeurile incompatibil
radioactive şi pentru oxizi, unii
unele deşeuri solvenţi şi grăsimi,
industriale unele săruri,
cerinţe
suplimentare
pentru
contaminanţii
secundari
Polimerii organici Deşeul este Pretabil pentru Poluanții nu sunt
amestecat cu un solidele neutralizați chimic,
prepolimer şi un insolubile,este potenţial de
catalizator pentru foarte bun în apariţie a leşiilor,
formarea unei matrici aplicatii limitate pot necesita
spongioase de echipamante şi
polimer ex: ureea, operaţii speciale,
formaldehida sau unii dintre
polimeri de vinyl catalizatorii
ester styren utilizaţi sunt
corozivi, pot
produce vapori
periculoși,
incompatibili cu
oxidanţii şi unele
substanţe
organice; unele
răşini sunt
 biodegradabile şi
se descompun în
timp.

d) Distrugerea termică

Ditrugerea termică sau conversia deşeurilor periculoase organice lichide, gazoase şi

solide este o metodă rapidă şi utilizează :
o Combustia;
o Gazeificarea;
o Lichefierea;
o Oxidarea umedă.

Cobustia
Nămolurile/solidele uscate sunt combustibili utili pentru procesul de combustie al
incineratoarelor şi gazeificatoarelor. Cele mai cunoscute tehnologii de incinerare
pentru deşeurile periculoase sunt:
o Cuptoarele rotative;
o Camere singure/injecţia de lichid,
o Vatră multiplă;
o Pat fluidizat.
În tabelul de mai jos este prezentat pe scurt un rezumat al proceselor comune de
incinerare

Tipul Principiul Aplicare Temperatur Timpul Aerul în

procesului a de necesar exces, %
combustie stochiometric
(0C) e
Cuptoare Deşeul este Oricărui 650-1370 Secund 50-250
rotative ars în cilindri deşeu e
rotativi căptuşiţi combustib pentru
cu cărămidă il solid, gaze;
refractară lichid, Ore
gazos pentru
lichide
şi solide
Camere Deşeul este Lichidele 700 - 1650 0,1 la 1 120 - 250
singure/injecţi atomizat la şi s
e de lichid presiune mare namolurile
de aer şi ars în pot fi
suspensie pompate
Vatră multiplă Deşeul trece Nămoluri 760 -980 Mai 200- 400
peste nişte şi solide multe
grătare pentru granulate ore
a fi preîncălzit
şi intră treptat
în zona de
combustie
Pat fluidizat Deşeul este Lichide 760 - 1100 Secund 100 - 150
injectat pe un organice, e
pat în agitare al gaze şi pentru
 particulelor solide gaze şi
inerte granulate lichide
încălzite.Căldur şi
a este eficient minute
transferată la pentru
deşeu pe solide
durata
combustiei

Gazeificarea
Procedeul de gazeificare produce gaze de energie joasă sau medie şi care pot fi
utilizate ca şi combustibili.
Lichefierea
Lichefierea este un tratament termo-chimic al materialelor hidrocarbonate pentru a
obţine combustibil lichid sau petrol sintetic.
Oxidarea umedă
Oxidarea umedă implică oxidarea deşeurilor organice în absenţa aerului, dar în
prezenţa apei, iar tehnologia implică utilizarea de temperaturi ridicate cuprinse între
200-3500C şi presiuni între 8.300 şi 12.400 kN/m2 necesare oxidării organicelor fără
vaporizarea apei.
Acţiuni de remediere
Primul pas în activitatea de remediere este să definim problemele legate de
deşeurile periculoase utilizând caracterizarea deșeului, datele privind investigaţiile
pe amplasament şi a studiilor anterioare. Următorul pas în activitatea de remediere
este reprezentat de alegerea celei mai bune tehnologii tinînd cont de specificitatea
amplasamentului.
Tehnologiile primare sunt reprezentate de controlul apelor de suprafață și subterane,
a emisiilor de poluanţi în aer, a sedimentelor şi a metodeor de tratare pe
amplasament.
Controlul apelor de suprafaţă
Technicile de control a apelor de suprafaţă sunt categorisite ca avînd următoarele
funcţii:
o Prevenirea scurgerilor şi interceptarea acestora;
o Prevenirea infiltraţiilor;
o Controlul eroziunilor;
o Colectarea şi transferul apelor;
o Stocarea şi descărcarea apelor;
o Protecţia la inundaţii.
Funcţiile şi tehnologiile comune pentru controlul apelor de suprafaţă sunt prezentate
în tabelul de mai jos:

Tehnologia Funcţia primară

Prevenirea Prevenirea Reducere Colectare Pretecţi Evacuare
sau sau a eroziunii a şi a la a apei
interceptare minimizare transferul inundaţii
a scurgerilor a apelor
în şi din infiltraţiilor
interior
impermeabilizar x
e
Acoperirile x
depozitului
Remodelarea x x
depozitului şi
canalele de
drenare ape
revegetarea x x x
Digurile şi x x x
bermele
Canalele x x
Terase şi plaje x x x
Jgehaburi şi x x x
sonde inverse
Bazine de x x x
colectare a
infiltraţiilor
Bazine de x x
sedimentare
Lucrări de x
apărare
împotriva
inundaţiilor

Controlul apelor subterane

Principala strategie pentru controlul contaminării apelor subterane după stoparea
sursei de contaminare sau prevenirea formării de leşii. Tehnologiile pentru
implementarea acestei strategii sunt următoarele:
o Pomparea apei ;
o Sisteme de drenaj;
o Bariere subterane;
o Tratarea în situ.
Controlul poluarii aerului
Emisiile de gaze dela depozitele de deşeuri periculoase şi cele fugitive de praf
cauzează poluarea aerului dacă nu sunt implementate măsuri de eliminare a
acestora.
a)Controlul emisiilor de gaze
Evaporarea lichidelor şi reacţiile chimice şi biologice sunt primele surse de emisii de
gaze periculoase.Ca măsuri de contracarare a acestora se utilizează inundarea sau
inundarea cu lichide imiscibile sau sfere de polipropilenă, scopul acestora fiind să
reducem semnificativ interfaţa aer-lichid.
b)Controlul gazelor
Emisiile de gaze din adîncime sunt tipic produse ca rezultat al degradării biologice al
substanţelor organice, dar pot fi şi rezultat al evaporării lichidelor organice.
Tehnologiile utilizate pentru controlul gazelor sunt pasive sau active.Sistemele
pasive de control al gazelor utilizează straturi cu permeabilitate mare sau scăzută
care pot fi utilizate singular sau în cobinaţie.Sistemele active de control al gazelor
sunt alcătuite dintr-un sistem de colectare a gazelor utilizînd mijloace mecanice,
pentru a alterna gradientul de presiune şi astfel să fie extrase gazele pentru epurare.
 Capitolul 7.
Controlul Poluării

Directiva IPPC 96/61/EEC (IPPC –prevenirea şi controlul integrat al poluării) se

bazează pe principiile şi obiectivele menţionate în “Expunerea” de la începutul
Directivei. Expunerea în cazul Directivelor UE prezintî contextul în care a fost scrisă
Directiva.Două elemente specifice din Expunere sunt tratate de sistemul propus al
raportării anuale:
“paşii necesari care trebuie făcuti de Statele Membre pentru a asigura faptul că
operatorul activităţilor industriale mentionate în Anexa I a Directivei respectă
principiile generale privind obligaţiile de bază; având în vedere scopul, ar fi suficient
ca autorităţile competente să ia în considerare acele principii generale atunci când
stabilesc condiţiile autorizaţiei”
și
“pentru a aborda mai eficace şi eficient problemele privind poluarea, aspectele de
mediu trebuie luate în considerare de către operator”
Aceste principii sunt respectate prin trei abordări:
1. Bune Practici de Management în unitățile economice;
2. Audit şi inspecţie realizate de Autorităţi;
3. Raportare completă din partea titularilor de autorizaţii.
Directiva IPPC prevede, conform art. 3, ca:
(a) să fie luate toate măsurile adecvate de prevenire a poluării, în special prin
aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
(b) să nu fie cauzată poluare semnificativă;
(c)să se evite producerea de deşeuri în concordanta cu Directiva Consiliului
75/442/EEC din 15 iulie 1975 privind deşeurile ; acolo unde sunt produse deşeuri, se
recuperează sau, în cazul în care acest lucru este imposibil din punct de vedere
tehnic şi economic, se elimină cu condiţia evitării sau reducerii oricărui impact asupra
mediului;
(d) să se utilizeze eficient energia;
(e) să fie adoptate măsurile necesare de prevenire a accidentelor şi de limitare a
consecinţelor acestora;
(f) să fie adoptate măsurile necesare privind încetarea definitivă a activităţilor pentru
a evita orice risc de poluare şi a readuce amplasamentul într-o stare satisfăcătoare;
Articolul 15 din Directivă prevede ca nivelul emisiilor de la agenţii economici să fie
pus la dispoziţia publicului, iar Comisia va trebui să publice la fiecare trei ani un
registru al emisiilor de poluanţi, pe baza datelor furnizate de Statele Membre.

BAT- CEA MAI BUNĂ TEHNICA DISPONIBILĂ

BAT este definită ca fiind cea mai eficientă şi avansată fază în realizarea activităţilor
şi metodelor lor de exploatare, care indică adecvarea practică a anumitor tehnici în
vederea furnizării, în principiu, a bazei pentru VLE menite sa prevină şi, unde nu este
posibil, să reducă, în general, emisiile şi impactul asupra mediului luat ca un întreg.
‘Tehnici’ includ tehnologia utilizată şi modul în care instalaţia este proiectată,
construită, întreţinută, exploatată şi dezafectată.
‘Disponibile’ însemnă acele tehnici dezvoltate pe o scară menită să permită
implementarea în sectorul industrial relevant, în condiţii economice şi tehnice viabile,
luând în considerare costurile şi beneficiile, fie că tehnicile sunt sau nu utilizate sau
produse în România, astfel încât titularul activităţii să poata avea acces în condiţii
rezonabile.
‘Cele mai bune’ însemnă cele mai eficiente în atingerea unui nivel general ridicat de
protecţie a mediului în întregul său.
La stabilirea BAT pentru o activitate trebuie acordată atenţie la:
• Utilizarea unei tehnologii care generează cantităţi reduse de
deşeuri;
• Utilizarea de substanţe mai puţin periculoase;
• Recuperare şi reciclare continuă a substanțelor generate şi
utilizate în proces şi a deşeurilor, acolo unde este posibil;
• Proceselor similare, facilitățile sau metodele de exploatare care
au fost utilizate cu succes la scară industrială;
• Progreselor şi schimbărilor tehnologice ;
• Naturii, efectelor şi volumului emisiilor ;
• Datelor de punere în funcţiune pentru activităţile/instalaiile noi şi
existente;
• Timpului necesar pentru a implementa cele mai bune tehnici
disponibile;
• Consumului şi naturii materiilor prime utilizate în proces şi
eficienţei lor energetice;
• Nevoii de prevenire sau reducere pănă la minimum a impactului
general al emisiilor asupra mediului şi riscurilor asupra lui;
• Nevoii de prevenire a accidentelor şi de minimizare a
consecinâelor pentru mediu si;
• Informaţiilor publicate de Comisia Comunității Europene conform
schimbului de informarii între Statele Membre şi industriile în
cauză cu privire la BAT, monitorizarea asociată şi dezvoltările din
cadrul lor sau prin organizaţii internaţionale.
Conform Articolului 16 din Directiva IPPC, Comisia a organizat un
schimb de informaţii între Statele Membre și industriile în cauză
cu privire la BAT, monitorizarea asociată şi dezvoltări ale
acestora. Acest proces se desfăşoară în Sevilia, Spania prin
Biroul European IPPC, iar rezultatele sunt publicate pe internet la
adresa http://eippcb.jrc.es/
Aceste rezultate se prezintă sub forma documentelor de referintă
BAT (BREF), care trebuie luate în considerare când autoritătile
competente ale Statelor Membre stabilesc condiţiile pentru
autorizaţiile IPPC. IPPC se aplică unui număr mare de activităţi
industriale, iar obiectivul exercitiului de schimb de informaţii este
să asiste în implementarea eficientă a directivei în întreaga
Uniune Europeana. BREF vor informa factorii de decizie relevanţi
despre ce poate fi disponibil industriei din punct de vedere tehnic
şi economic pentru a-şi îmbunătăţi performanţa de mediu şi
implicit pentru a proteja mediul ca un întreg.
BREF-rile sunt documente complete și detaliate, pregătite în limba
engleza şi sunt disponibile pe adresele de web:
http://eippcb.jrc.es/ şi www.mappm.ro.
BREF-urile nu conţin VLE, ci niveluri de emisie care au fost atinse utilizându-se
tehnicile descrise în Capitolul privind BAT. Aceste concluzii sunt valabile pentru
Instalaţii Noi, acolo unde nu se aplică restricţiile datorate specificului
amplasamanetului.Pentru situaţii cum ar fi cazul unei instalaţii existente unde există
restricţii, Capitolul 4 al rapoartelor BREF “Tehnici de Luat în Considerare la
Stabilirea BAT” reprezintă sursa utilă pentru alegerea unei tehnici potenţiale. Acest
Capitol conţine exemple de tehnici eficiente care au fost utilizate în sector, fiind
furnizate informaţii despre costuri, aplicabilitate, aspecte intersectoriale etc..

Stabilirea Valorilor Limită de Emisie (VLE)

Stabilirea VLE pentru o instalaţie/acivitate este un proces complex şi care cuprinde
următoarele etape:
a) Revizuirea ghidurilor BAT ( BAT- cele mai bune tehnici disponibile) pentru
sectorul industrial respectiv şi a condiţiilor instalaţiei, precum: vechimea,
condiţiile locale de mediu etc.
b) Pe baza celor de mai sus se defineşte o VLE preliminară;
c) Apoi se realizează o evaluare a impactului pentru a determina impactul
emisiilor proiectate asupra mediului înconjurător din zona de amplasare a
instalaţiei.
d) Dacă impactul emisiilor este sub standardele şi normativele în vigoare
privind limitele admise, atunci VLE preliminară poate fi adoptată ca fiind
VLE finală pentru amplasament.
e) Dacă emisiile sunt peste standardele şi normativele în vigoare privind
limitele admise, atunci VLE preliminară trebuie reconsiderată, posibil
impunând conditii mai restrictive decât în BAT, sau trebuie luată în
considerare posibilitatea acţiunii de remediere în altă parte.
Conformarea asociată cu VLE trebuie clar definită şi precizată în autorizaţie astfel
încât să se evite ambiguitatea. În general VLE sunt definite în termeni de
concentraţie, de exemplu: masa pe unitate de volum. Pot fi utilizaţi şi alte tipuri de
parametri, precum fluxul masic pe unitatea de timp sau fluxul masic pe unitatea de
produs.În toate celelalte cazuri este foarte important să se folosească unităţi
recunoscute pe plan international şi să se precizeze clar condiţiile de referintă, de
exemplu: temperatura, presiunea, nivelurile de oxigen etc. La specificarea unei
perioade de monitorizare trebuie acordată atenţie tipului instalatiei, astfel încât
fluctuaţiile pe termen scurt să nu fie inutil penalizate. Ateţie: solicitaţii autorităţii de
reglementare să utilizeze termeni concişi la specificarea conformării cu VLE, precum:
Monitorizare continuă:
- nici o valoare medie la 24 de ore nu va depăşi Valoarea Limită
de Emisie.
- 97% din toate valorile medii la 1 oră măsurate continuu pe o
perioadă de un an nu va depăşi de 1,2 ori Valoare Limită de
Emisie.
- Nici o valoare medie la 1 oră nu va depăşi de 2 ori Valoare
Limită de Emisie.
În figura de mai jos sunt prezentaţi paşii necesari pentru evaluare BAT.
 Revizuiti procesul
si tehnicile

Sunt Determinați VLE

Îndrumarele BAT Nu preliminare din alte
disponibile ghiduri disponibile

Da

Sunt toate tehnicile Da Procesul este

incluse in Concluziile BAT pentru o
BAT? instalatie noua

Nu
Procesul este BAT
Sunt toate tehnicile Da pentru o instalașie
incluse in Tehnicile ce existentă, dar ar
trebuie luate in putea totuși necesita
considerare? un Program de
Modernizare
Nu

Procesul nu este BAT VLE preliminare

și necesită o evaluare Sectiunea 4
mai detaliată Determinati

VLE preliminare

Evaluarea BAT

Raportul anual întocmit de Titularului de activitate

Datele şi informaţiile furnizate prin raportul anual de agenţii economici şi datele
privind monitorizarea ambientului sunt puse la dispoziţia publicului şi utilizatorilor
naţionali şi U.E. conform diagramei din figura de mai jos:
 Analiza

Compilarea
raportului

Raportul Anual al Dosarul

Public
agentului economic
Alți agenți
economici

Monitorizarea Agențiile locale pentru Dosarul

ambientului protecția mediului public

Agențiile regionale pentru

protecția mediului

Agenția Națională pentru

Protecția Mediului

Autoritatea Centrala Rapoartele

Anuale ale
MMDD

Comisia EC AEM

Comisii
EIONet
Revizuire
IPPC
Structura Raportului Anual şi conţinutul general sunt prezentate în cele ce urmează:
1. Datele de identificare includ: coordonatele companiei, persoanele de contact,
referinţele la codurile NACE (au în vedere codurile activităţilor comerciale, aşa cum
sunt utilizate de EUROSTAT, potrivit reglementarii 3037/90/EC).
2. Consumuri de materii prime şi materiale
3. Emisii
Emisiile sunt prezentate ca emisii anuale masice în kg/an şi raportarea se face
conform Registrului EPER (Registrul European pentru Poluanţii Emişi) pentru
instalaţiile/activităţile IPPC .

Instalatie Proces NOSE-P Emsia Cerinte de raportare Obs.

Tratarea suprafeţelor R.1 Trebuie raportată si
metalelor şi plasticului indicată ca emisie
indirectă în apă
Tratarea suprafeţelor R.2 Trebuie raportată si
Instalaţia A
metalelor şi plasticului indicată ca emisie directă
în apă
Tratarea suprafeţelor Emisie în Trebuie raportată
metalelor şi plasticului Aer
Tratarea suprafeţelor R.3 Nu trebuie inclusă în
metalelor şi plasticului raportul privind emisiile
Alte instalaţii R.4 Nu trebuie inclusă in
raportul privind emisiile
Stația de epurare a R.5 Suma R.5 plus R.6
apelor uzate de pe trebuie raportată si
amplasament indicată ca emisie directă
în apa
Industria metalurgică R.6 Activităţile care nu
Instalaţia B
(procese caracteristice sunt incluse în
producţiei de metale şi Anexa 1 pot fi
produse metalurgice) excluse
Proces de ardere; Emisie în Trebuie raportată ca
industria metalurgică; Aer sumă a emisiilor de la
tratarea suprafeţei procesul de ardere,
metalelor şi plasticului industria metalurgică si
tratarea suprafeţei
metalelor şi plasticului
Producţia de cărbune şi R7 Trebuie raportată şi
grafit indicată ca emisie
Instalaţia C indirectă în apă
Producţia de cărbune şi Emisie in Trebuie raportată
grafit Aer
Producţia de substante R8 Trebuie raportată şi Contribuţia de la
chimice organice; alte indicată ca emisie ‘Alte Instalaţii’ care
instalatii indirectă în apă emit R.8 poate fi
exclusă din
raportarea
Instalatia D instalaţiei D.
Producţia de substanţe Emisie în Trebuie raportată ca
chimice organice; Aer suma a emisiilor de la
Proces de Ardere > 50 substanțele chimice
MW organice de baza şi
procesul de ardere
 Instalatie Proces NOSE-P Emsia Cerinte de raportare Obs.
Statia de epurare a R10 Nu trebuie incluse în Este o activitate
apelor uzate raportul privind emisiile care nu este
Alte instalații Emisie in inclusă in Anexa 1,
Aer cu excepția cazului
în care stația de
Instalatia F
epurare a apelor
uzate face parte
dintr-o instalaţie
complexă a unui
singur operator

Remarcaţi explicatiile privind emisiile directe şi indirecte în apa precizate mai sus ,
împreuna cu datele necesare pentru EPER. Remarcaţi că trebuie completate cu date
relevante toate spaţiile, deoarece autoritatea poate cere mai multe date decât datele
minime a fi furnizate stabilite în Decizia EPER.

d)Bilanţul
Bilanţul prezintă cantitatea de materii prime utilizate anual şi el trebuie să se bazeze
pe examinarea fluxurilor de materiale.
 Fluxuri pentru Bilanţul de Masă

Necontabilizat
Emisii
?
Deseuri

Achizitionar
Utilizare Proces Tratare
e

Produs
Stoc

Recuperare

Diagrama Fluxului Industrial

e)Deşeuri
Informaţii privind cantităţile de deşeuri produse şi codificarea acestora conform
Catalogului European al Deşeurilor.
f) Codurile NOSE ale surselor de emisie conform Deciziei EPER.
Sistemul NOSE a fost dezvoltat de Eurostat pentru a facilita descrierea surselor de
emisie în relaţie atât cu ramurile Reviziei 1 NACE, cât şi cu caracteristicile proceselor
tehnice, prin utilizarea listei de procese NOSE (NOSE-P) care a evoluat de la
nomenclatura Corinair SNAP94.
g)Codurile EWC (Catalogului European al Deşeurilor)
Clasificarea Europeana a Deseurilor este data de Reglementarea CE 2000/532.
Toate cele şase unităţi ale codurilor (cifre) vor trebui utilizate.
Codurile D,R
Codurile D,R se refera la Eliminare şi Recuperare/reciclare/reutilizare, aşa cum
prevede Directiva 75/442/EC privind Deşeurile, aşa cum este ea amendata.
h)EMAS şi Sistemele Asociate
Intreprinderile care sunt înregistrate pentru EMAS, ISO 14001 sau alte sisteme de
management sigure au posibilitatea de a elabora raportul anual conform cerințelor
sistemului. Atunci când o companie este acreditată, acest lucru trebuie specificat în
raport.
i)Rezumatele informative
Rezumatele informative trebuie să precizeze trăsăturile principale ale aspectelor
anuale de mediu. Aceasta secţiune trebuie să facă referiri şi la datele incluse în
Formularul de Raportare a Datelor.În special trebuie declarate toate reclamațiile,
incidentele şi neconformităţile, şi trebuie furnizate informaţii suplimentare legate de
acestea.
 Tabelul de mai jos prezintă un formular model pentru raportarea incidentelor
(incalcari, reclamatii, accidente).

Autoritatea
Incident Data Acțiunea luata
inştiinţată
Utilizarea garniturilor
pentru a retine
Scurgeri la hala de
solventul.
încarcăre a solventului 22 .12.07 GNM
Modernizarea
care implică 50 lr IPA
procedurilor de
încarcare în hala
Scrisoare înregistrată
Scrisoare primită de la cu nr..... Verificarea
Popescu Nicolae care interna nu a identificat
reclamă prezenţa unui 14.08. 07 nici o sursă pe ALPM,
miros slab in zona amplasament.S-a
rezidenţială răspuns petentului cu
adresa nr.....
Defectarea valvei interne oprirea procesului
care a determinat pentru reparaţii.
inchiderea scruberului Programul de înlocuire
11.10, 07 ALPM, GNM
primar, având drept a valvei se va realiza
consecință emisii de HCl în perioada când
în Atmosfera instalaţia este oprită.

Rezultatele auto-monitorizării şi alte date relevante acumulate pe parcursul anului

trebuie prezentate în rezumat.Totodată vor fi prezentate grafice anuale privind emisiile
de poluanţi de pe amplasament şi modul de încadrare în VLE stabilite prin actele de
reglementare.

j) Obiective şi ţinte
Declararea Obiectivelor şi ţintelor
Programul de Management de Mediu al agentului economic trebuie stabilit sub formă
de obiective şi ţinte, iar acestea sunt ca şi cele prevăzute în ISO 14001 sau alte
sisteme de management şi au ca scop demonstrarea progresului înregistrat de agenţii
economici în implementarea BAT.
Scopul acestei cerinţe este ca agentul economic să demonstreze că prin obiectivele
propuse protejează mediul în întregul său.
Obiectivele şi ţintele trebuie cuantificate oriunde acest lucru este posibil pentru a se
asigura înregistrarea unui progres real faţă de ţinte. Obiectivele şi ţintele nu pot fi
întotdeauna atinse ca ceva nou, deci va fi implicată inovaţia. În eventualitatea
nerealizării ţintelor, este important să se demonstreze clar motivul nerealizării, precum
şi modificarea ţintei conform experientei câştigate. IPPC subliniază prevenirea poluării
şi minimizarea deşeurilor la sursă mai degrabă decât tratarea la capătul conductei.
Pentru a păstra această filozofie BAT, există flexibilitate în stabilirea ţintelor şi a
limitelor de timp asociate Programului de Management de Mediu (PMM). Daca nu se
profită de posibilitatea de verificare a alternativelor (aşa cum este impus în PMM),
Autoritatea de Autorizare poate decide necesitatea revizuirii autorizatiei pentru a se
asigura că sunt respectate anumite standarde.
La stabilirea obiectivelor şi ţintelor titularul autorizaţiei trebuie să ia în considerare
conformarea cu toate condiţiile şi programele din autorizaţia integrată de mediu
,cerinţele financiare, operaţionale şi de afaceri. Ţintele de mediu trebuie documentate şi
stabilite perioade realiste de timp pentru realizare, iar managerii şi personalul trebuie să
monitorizeze progresul spre atingerea lor la termen.
O listă parţială de verificare pentru dezvoltarea obiectivelor şi ţintelor adecvate ar să
cuprindă următoarele aspecte:
• Aţi Stabilit obiective şi ţinte prin modernizări realiste şi semnificative?
• Aţi utilizat toate informaţiile disponibile pentru stabilirea propriilor obiective şi ţinte?
• Pot fi ele cuantificate adecvat?
• Există zone în care este nevoie de mai multe informaţii pentru a stabili obiectivele?
Un exemplu al unui posibil Program privind Obiectivelor şi ţintele de Mediu este
prezentat în Tabelul de mai jos.

Ref Obiectiv Ţintă Responsabilitate Data

Wa.0 Controlul Inlocuirea tuturor Manager Iun 2008
1 utilizarii apei valvelor de la gura responsabil cu
de ieşire cu valve cu întreţinerea
arc
En 01 Conservarea Introducerea Manager Tehnic Oct 2008
Energiei termostatelor în
camere
En 02 Conservarea Implementarea Manager Ian 2009
Energiei procedurilor de responsabil cu
reducere a Exploatarea
consumului de
energie de la 2,4
GJ/t pe produs pană
la 1,9 GJ/t
En 03 Eficienţă Montarea instalaţiei Manager Tehnic Iun 2008
energetică de congelare; aport
redus de incalzire
pana la 24 MWHrs
Ws.01 Minimizarea Utilizarea Manager Ian 2008
deşeurilor Containerelor responsabil de
returnabile pentru achiziţii
materialul NN.
Reducerea
deşeurilor de plastic
de la 27kg/t la 23Kg/t

Pe lânga tabelul de mai sus, fiecare ţintă trebuie discutată aparte,stabilindu-se bazele
pentru selectarea ţintei, mijloacele de atingere a acesteia şi modul de verificare a
atingerii ei.
.
Termenele ar trebui rezumate într-o diagramă Gantt după cum urmează:

Scop 2008 2008 2008 2008 2009

Înlocuirea
tuturor valvelor
la gurile de
ieşire
Introducerea
termostatelor
Implementarea
procedurilor
Instalatie CHP,
Specificaţii
tehnice
Licitaţie
Montare
Punerea în
Funcţiune
Utilizarea
containerelor
returnabile

Obiectivele şi ţintele trebuie implementate la toate nivelurile companiei. Participarea

angajaţilor la selectarea ţintelor şi realizarea lor va consolida puternic Programul de
Management de Mediu al companiei.

k)Raportarea faţă de ţinte şi Obiective

După primul Raport Anual,obiectivele şi ţintele trebuie revizuite cu anumită
periodicitate.
Obiectivele şi ţintele pot fi raportate ca în figura de mai jos

Utilizarea Solventului 2005 - 2007

Ref nnn Obiectiv – Controlul Emisiilor în 40000

35000
Atmosferă 30000
25000
kg/an 20000
Ref nnn Ținta Înlocuirea acoperirii pe 15000
10000
baza de solvenţi (Ref 3.1.2.1) şi Eliminarea 5000
Methylene Chloride

Acoperirii cu Solvenţi în Unitatea nnn (Ref 0

Isopropanol

Methanol

3.1.2.4)
Total

Responsabilitate: şeful operaţiunilor

Solvents
Realizări: înlocuirea solventului organic
folosit la acoperire cu alternative pe bază de apă
a reprezentat succesul major de mediu la NNN.
Programul este acum completat în cea mai mare
parte, iar efectul poate fi demonstrat prin
reducerea utilizării de solvenţi organici până în
2007, după cum se vede
Informaţii Confidenţiale
Raportul anual şi raportul către Comisie sunt documente publice şi nici o informaţie
confidenţială nu trebuie inclusă în rapoarte.În cazul informaţiilor sumare şi a
secţiunilor raportului privind Obiectivele şi ţintele, informaţiile comerciale sensibile pot
fi prezentate prin referirea la coduri precum “Substanţa A” dacă natura substanţei
este o informatie sensibilă. Compararea cu limitele prag poate fi utilizată atunci cand
cantităţile sunt sensibile – de exemplu: “Utilizare de Catalizator 90% faţă de 100% în
anul de referinţă 2005” şi astfel nu sunt dezvăluite cantităţi absolute.

Asigurarea Calităţii
Agentul economic care întocmeşte raportul este responsabil pentru calitatea datelor şi
informaţiilor transmise. Transmiterea de informaţii false sau greşite va fi considerată
drept abseţă a trimiterii oricărui raport valid şi asta reprezintă o încălcare a
prevederilor autorizaţiei integrate de mediu. ALPM va revizui datele şi le poate
înapoia agentului economic dacă are întrebări sau comentarii.

Publicarea Raportului
Raportul anual este semnat de directprul general al unităţii economice şi după
semnare se depune la Agenţia Locală pentru Protecţia Mediului.

Accesul Public
O copie a Raportului Anual de Mediu va fi pus la dispoziţia publicului într-o locaţie
adecvată, stabilită de companie. Rapoartele anuale pot fi afişate pe internet, dar
acest lucru nu este obligatoriu, dar este recomandat de buna practică în domeniu.
Trebuie să aveţi în vedere că publicul are acces la rapoarte la sediul operatorului
(registrul public) şi la ALPM.
 Capitolul 8.
Sistemul de Management de Mediu

Principii, obiective, paşi cheie în implementarea sistemului

Agenţii economici a căror activitate are impact semnificativ asupra mediului şi asupra
sănătăţii oamenilor, pe parcursul întregului ciclu de viaţă, de la punerea în funcţiune
până la închidere ei şi reabilitare amplasament trebuie să aibă în vedere prevederile
legislaţiei de mediu. Ca urmare a creşterii gradului de conştientizare a populaţiei şi a
presiunii exercitate de aceasta cu privire la impactul asupra mediului cauzat de
activitatea desfăşurată, agenţii economici au început să ia tot mai mult în considerare
problemele de mediu.
Progresele recente înregistrate în managementul de mediu, inclusiv dezvoltarea unor
noi instrumente de management, planificare şi operare, au demonstrat că este posibil
să fie aduse îmbunătăţiri considerabile performanţelor de mediu ale companiilor
industriale şi că aplicarea practică a acestor sisteme de management are efect
semnificativ în privinţa reducerii efectelor adverse asupra mediului.
În prezent, se acceptă în general că prin planificare eficientă, tehnologie modernă şi
management atent, o mare parte din degradarea mediului înconjurător poate fi
evitată şi activitatea poate continua cu un cost de mediu acceptabil.
Managementul de mediu este o abordare sistematică şi holisitcă a aspectelor de
mediu ale unei activităţi, care aduce companiei avantaje sporite, atât în ceea ce
priveşte operarea, cât şi imaginea sa publică. Companiile evaluează din ce în ce mai
mult beneficiile implementării unui sistem de management de mediu, precum şi
riscurile asociate cu netratarea corespunzătoare a aspectelor de mediu. Aceste
riscuri pot include producerea de accidente, incapacitatea de a obţine credite
bancare şi alte fonduri de investiţii, pierderea de teren pe pieţele de profil etc.
Conceptul de Sistem de Management de Mediu (SMM), chiar dacă este un sistem
voluntar, este foarte dezvoltat in statele membre ale Uniunii Europene dar si în ţările
dezvoltate de pe celelalte continente.
Un Sistem de Management de Mediu este un instrument folosit pe scară tot mai
largă care permite companiilor să-şi implementeze propria politică de mediu şi să-şi
atingă obiectivele într-o abordare structurată, menită să conducă la îmbunătăţirea
continuă a performanţei de mediu.
Pe plan internaţional există în principiu două scheme de certificare a unui SMM : ISO
14001 şi EMAS – EU Eco-Management and Audit Scheme (Schema UE de Eco-
Management şi Audit), care sunt folosite de tot mai multe companii ca recunoaştere
a faptului că sistemul de management de mediu pe care l-au implementat întruneşte
cerinţele general acceptate ale acestor scheme de certificare.
Deşi Sistemul de Management de Mediu este un instrument folositor pentru orice
companie, permiţându-i acesteia să abordeze aspectele de mediu cu care se
confruntă într-un mod sistematic, implementarea unui SMM se dovedeşte deosebit
de importantă şi utilă pentru companie, dată fiind multitudinea si amploarea
provocărilor de mediu cu care aceasta se confruntă. Implementarea Sistemului de
Management de Mediu presupune existenţa unor proceduri specifice pentru
monitorizarea, evaluarea şi măsurarea performanţei de mediu. Trebuie menţionat că
schemele de certificare internaţională existente, ISO 14001 şi EMAS, au rolul de a
ghida companiile pe drumul către atingerea scopurilor şi obiectivelor propuse, şi sunt
proiectate astfel încât să ofere suficientă flexibilitate la implementare pentru companii
de orice mărime.
Beneficiile implementării unui SMM în activitatea economică
Există trei beneficii de bază ale implementării unui SMM într-o companie (adaptare
după Schiffman şi al., 1997 [1]) :
 În primul rând, într-un SMM, angajaţii companiei pot examina mai bine toate
procesele şi activităţile industriale cu privire la impactul potenţial al acestor
activităţi asupra mediului, pot identifica cerinţele legale aplicabile şi pot evalua
alternativele şi costurile asociate. Altfel spus, atunci când o companie introduce
un SMM, se stabileşte politica de mediu a companiei care reflectă angajamentul
managementului la cel mai înalt nivel privind conformarea cu legislaţia de mediu
în vigoare şi îmbunătăţirea continuuă a performanțelor de mediu. Acest
angajament solicită conducerii companiei să identifice toate cerinţele legislative
aplicabile şi să asigure actualizarea permanentă a acestora – solicitare care
forţează conducerea companiei să cunoască în permanenţă legislaţia aplicabilă
activităţilor sale. Odată ce conducerea unității a recunoscut cerinţele legislative,
SMM poate fi folosit ca un ghid pentru elaborarea ţintelor şi obiectivelor de mediu,
pentru a asigura îndeplinirea continuă a acestor cerinţe legale.

 Al doilea beneficiu major constă în faptul că un SMM în sectorul idustrial are

sens practic pentru afacere, şi în ciuda faptului că poate fi costisitor la început, de
obicei se amortizează pe termen lung prin reducerea costurilor de operare şi
îmbunătăţirea eficienţei companiei. Pe scurt, prin integrarea tuturor instrumentelor
de management într-un SMM, o companie se va găsi într-o poziţie mai bună
pentru a anticipa problemele privind deşeurile, a evita costurile de refacere a
terenului şi a amenzilor aplicate de autorităţile de mediu, a reduce evacuările de
efluenţi toxici, a evita pierderile finaciare prin volumul de emisi evacuate in factorii
de mediu şi a reduce consumul de materii prime.

 Al treilea beneficiu major constă în faptul că implementarea unui SMM în

sectorul industrial permite unei companii să planifice măsuri de reducere a
impactului de mediu şi să treacă de la un mod de abordare reactivă faţă de
mediu, prin care răspunde continuu la amenzile aplicate de autorităţile de mediu,
la un mod proactiv. Pentru companiile industriale, o asemenea trecere, care
adesea necesită un angajament puternic din partea companiei faţă de rezolvarea
problemelor de mediu, poate avea un rol decisiv în îmbunătăţirea relaţiilor cu
autorităţile, comunitatea locală şi alţi factori externi interesaţi. Mai simplu, dacă o
companie demonstrează că este conştientă de cerinţele legislaţiei de mediu şi că
are stabilite obiective, ţinte şi planuri de acţiune pentru a asigura conformarea de
mediu, există şanse mai puţine de a fi percepută ca o companie poluatoare.
Poate şi mai important este faptul că astfel pot fi îmbunătăţite relaţiile cu
comunitatea locală.

Integrarea în planificarea strategică

Sistemul de Management de Mediu trebuie să fie integrat în activităţile de planificare
strategică. Promovarea spre aprobare a unui proiect pentru activitate industrială
nouă sau o extindere majoră a acesteia necesită elaborarea unui plan în care să fie
detaliate implicaţiile pentru zona in care se afla. În acest plan trebuie incluse şi
consideraţiile de mediu, precum cele cuprinse în SMM. Cea mai bună cale de a
asigura acest lucru este de a include în grupul de planificare şi persoanele
responsabile în companie cu managementul de mediu şi cu asigurarea legăturii cu
comunitatea locală. Este o metoda de a introduce strategiile de mediu in celelalte
strategii de dezvoltare economica si sociala.
Opertatrii vor revizui propunerea de strategie coreloat cu cea a comunităţii locale
privind perspectiva protecţiei mediului, acestia având rolul de a identifica probleme
potenţiale care ar trebui soluţionate încă din etapa de planificare.
Integrarea consideraţiilor prvind protectia mediului în planificarea strategică este
vitală deoarece orice omisiune / neglijenţă poate conduce la un impact de mediu
extins şi implicit la o reacţie adversă din partea comunităţii locale, acestea
materilizandu-se in costuri ridicate de remediere.
Se ştie că managementul unei companii face ca derularea tuturor activitatilor sa se
desfasoare conform programului zilnic, dinainte stabilit. Deoarece gama activităţilor
care sunt efectuate este largă şi complexă, planurile, procedurile şi toate activităţile
asociate trebuie introduse ca parte a sistemului de management general.
Principalele componente ale manegementul general sunt urmatoarele: sistemul de
management strategic si managementul integrat de mediu care include atat sistemul
de management pentru siguranţă cat şi pe cel de protecţie a mediului.

Implementarea unui SMM în sectorul industrial

Acest subcapitol îşi propune să prezinte modul în care poate fi integrat un sistem de
management de mediu (SMM) în activităţile industriale, modul în care pot contribui
Cele mai Bune Practici din domeniu, şi oferă linii directoare pentru a facilita
implementarea. Un SMM, ca parte a sistemului general de management care include
proceduri, responsabilităţi de mediu şi procese, poate ajuta o companie să se
conformeze cu cerinţele legale de mediu, să prevină riscurile potenţiale, să identifice
beneficiile tehnice şi economice, şi să asigure că politica de mediu este adoptată şi
urmată. Un sistem viabil este acela care este proiectat şi dezvoltat pentru fiecare
amplasament, luând în considerare particularităţile acestuia.

Paşi generici
Implementarea unui SMM nu este un proces uşor. Necesită multă pregătire şi efort
pentru motivarea şi implicarea conducerii şi a angajaţilor companiei. Un SMM ar
trebui construit pe modelul “Plan, Do Check, Act – Planifică, Execută, Verifică,
Acţionează” introdus de Shewart şi Deming şi care asigură analiza, măsurarea şi
îmbunătăţirea continuă, ciclică, a performanţei de mediu. O companie poate intra în
acest ciclu în orice punct, fie planificând îmbunătăţirea, verificând un proces existent,
acţionând pentru a implementa performanţa sau pur şi simplu făcând lucrurile diferit.
Elementul esenţial constă în îmbunătăţirea continua, “fără sfârşit” a performanţei de
mediu de-a lungul timpului.
Componentele unui Sistem de Management de Mediu complet proiectat pentru
industrie ar trebui să includă următoarele elemente [2]:

 Angajamentul companiei la cel mai înalt nivel

 Politica de mediu a companiei
 Evaluarea impactului asupra mediului (nu este întotdeauna o cerinţă standard
pentru SMM, dar de obicei este inclusă)
 Consultarea şi implicarea comunităţii
 Indicatorii de performanţă ai companiei
 Programul de management de mediu
 Documentaţia şi înregistrările de sistem
 Proceduri operaţionale şi pentru situaţii de urgenţă
  Structura responsabilităţilor şi modul de raportare
 Instruire, conştientizare şi competenţă
 Impactul asupra mediului, conformarea cu cerinţele legale şi auditurile pentru
analiza performanţei de mediu
 Monitorizarea şi măsurarea emisiilor şi a performanţei de mediu.
Pentru a fi pe deplin eficient, un SMM trebuie integrat în activităţile zilnice ale unei
companii industriale. Un SMM necesită revizuire periodică din interior şi exterior
pentru a îmbunătăţi şi optimiza funcţionarea sa. Auditurile de sistem de management
şi analiza efectuată de managementul companiei sunt părţi intrinseci, dar separate
ale sistemului. Auditurile evaluează atât sistemele de management de mediu cât şi
îndeplinirea obiectivelor de mediu.
Auditul intern şi analiza efectuată de management verifică continuitatea relevanţei
politicii de mediu, actualizează evaluarea aspectelor de mediu şi verifică eficacitatea
auditurilor şi a acţiunilor de urmărire din precedentele analize.
Componentele reprezentative ale Sistemului de Management de Mediu sunt
prezentate în Figura de mai jos şi detaliate în cele ce urmează.
 Angajamentul
conducerii
pentru SMM

I. Politica de mediu
I. Politica de mediu
1. Politica de Mediu a
1.companiei
Politica de Mediu a
companiei

II. Planificare
II. Planificare
2. Aspecte de Mediu
2. Aspecte de Mediu
3. Cerinţe legale/alte cerinţe
3. Cerinţe legale/alte cerinţe
4. Obiective / Ţinte
4. Obiective / Ţinte
5. Programe de
5. Programe de
Management de Mediu
Management de Mediu

III. Implementare
III. Implementare
Planific Execută 6. Structură & Responsabilit.
V. Analiza efectuată 6. Structură & Responsabilit.
V. Analiza efectuată ă 7. Instruire, conştientizare &
de 7. Instruire, conştientizare &
de Competenţă
Competenţă
Acţionea 8. Comunicare
management 8. Comunicare
management ză Verifică 9. Documentaţia SMM
9. Documentaţia SMM
10. Controlul Documentelor
17. Analiza managementului 10. Controlul Documentelor
17. Analiza managementului 11. Control Operaţional
11. Control Operaţional
12. Pregătire pentru situaţii
12. Pregătire pentru situaţii
de urgenţă / Cap.de răspuns
de urgenţă / Cap.de răspuns
IV. Verificare şi Acţiune
IV. Verificare şi Acţiune
Corectivă
Corectivă
13. Monitorizare
13. Monitorizare
14. Neconformitate şi acţiune
14. Neconformitate şi acţiune
Corectivă & Preventivă
Corectivă & Preventivă
15. Înregistrări
15. Înregistrări
16. Auditul SMM
16. Auditul SMM

Modelul Sistemului de Management de Mediu

Angajamentul Companiei

Aceasta este ce mai importantă componentă a unui SMM. Pentru a proiecta şi implementa
cu succes un SMM într-o companie industrială va trebui ca tot personalul să fie implicat.
Această implicare este importantă şi ea trebuie aplicată începând de la directorul general
până la angajaţii cu responsabilităţi ierarhice. Acest angajament adesea se referă la o
schimbare în cultura companiei cu privire la mediul înconjurător.
Această schimbare este probabil cea mai grea sarcină de înfruntat pentru implementarea cu
succes a unui SMM. În lipsa unui astfel de angajament, beneficiile potenţiale ale unui SMM
pentru companie nu vor putea fi obţinute.
Un SMM necesită angajament pentru a aloca sume de bani pentru instruire, materiale,
servicii şi proceduri de raportare şi răspuns. Angajamentul trebuie să vină din partea tuturor
angajaţilor, care trebuie să cunoască ce se urmăreşte prin implementarea unui SMM şi să
înţeleagă motivele. Dacă angajaţii sunt implicaţi de la început, vor fi identificate mai multe
aspecte de mediu şi sistemul de mediu va fi ajustat pentru compania respectivă. Multe
îmbunătăţiri ale performanţei de mediu pot fi realizate prin soluţii fără nici un cost sau cu
costuri scăzute bazate doar pe creşterea conştientizării în rândul personalului şi pe
angajamentul obţinut.

Recomandări:
• Este foarte important ca managementul companiei să nu ia doar angajamente,
dar să şi fie văzut că îşi respectă angajamentele luate.
• Este foarte important ca angajamentul companiei să nu rămână pe hârtie, ci să fie
implememtat.

Politica de Mediu
Alegerea unui Coordonator SMM
Realizarea analizei elementelor lipsă ale SMM
Planificarea unui buget şi obţinerea resurselor corespunzătoare
Selectarea unei echipe de lucru SMM
Elaborarea unei politici de mediu

Alegerea unui Coordonator al SMM este foarte importantă pentru succesul SMM.
Această persoană va fi responsabilă cu elaborarea şi implementarea politicii de
mediu şi a SMM. Alegerea coordonatorului trebuie sa se realizeze astfel incat sa se
asigure că persoana aleasă este calificată pentru a face faţă responsabilităţilor
asociate implementării SMM. Astfel, Coordonatorul SMM ar trebui să aibă autoritatea
necesară, o bună cunoaştere a activităţilor companiei şi aptitudini de gestionare a
unui proiect. Totuşi, responsabilitatea finală revine managementului la cel mai înalt
nivel al companiei.
Este posibil ca într-o companie să existe deja un sistem de management de mediu
sau elemente ale unui sistem. În acest caz, este necesar să se determine cât de mult
se conformează sistemul existent cerinţelor standardului ISO 14001. O analiză a
elementelor care lipsesc va identifica nu numai elementele lipsă din
sistem/elementele existente comparativ cu cerinţele unui SMM, dar ar trebui să
determine şi mărimea diferenţelor identificate. Aceste rezultate vor duce la
recomandări şi la identificarea resurselor necesare pentru completarea elementelor
lipsă.
După efectuarea analizei elementelor lipsă ale SMM, Coordonatorul SMM va elabora
un buget care să acopere resursele financiare necesare pentru finalizarea sistemului
de management de mediu. Pentru unele companii, aceasta poate însemna stabilirea
unui buget pentru întreg procesul de implementare, în timp ce altele ar putea avea
nevoie doar de un buget pentru actualizarea unor elemente anume ale sistemului de
management existent.
Managementul la cel mai înalt nivel şi Coordonatorul SMM vor selecta o echipă de
lucru SMM care să ajute la elaborarea şi implementarea sistemului. Mărimea echipei
de lucru ar trebui să ţină cont de mărimea şi complexitatea companiei care
implementează sistemul de management. Această echipă ar trebui să fie formată din
persoane-cheie din diferite departamente, precum şi din zonele de lucru funcţionale
ale companiei, persoane care sunt familiarizate cu procesele tehnologice şi cu
cerinţele de mediu asociate. Diversitatea membrilor echipei va aduce laolaltă un fond
comun de experienţă şi idei prin care se poate elabora şi implementa SMM. Echipa
de lucru SMM este principala resursă pentru a transmite mesajul către oamenii din
teren .

Recomandări:
• După ce au fost selectaţi Coordonatorului SMM şi membrii echipei de lucru SMM,
întocmiţi o listă cu membri echipei SMM care sunt implicaţi în elaborarea SMM.
• Este important ca cei selectaţi să aibă abilităţi de comunicare.

Exemplu de: Listă a membrilor echipei de lucru SMM

Coordonator SMM: __Popescu Ion______

Membrii echipei de lucru SMM: Responsabilităţi: Implementează, gestionează şi

menţine SMM, reportează conducerii cu privire la performanţele SMM, face orice
modificări necesare în SMM.

(1) ___Irimie Gheorghe___________________Funcţia: ___Inginer şef

producţie_______
Responsabilităţi: Furnizează necesarul de resurse pentru SMM, urmăreşte şi
revizuieşte performanţa SMM, gestionează instruirea necesară cu privire la SMM.

(2) __Liliana Monea ______________ Funcţia: __Şef sector materiale şi materii

prime _
Responsabilităţi: Ajută reprezentatul SMM cu implementarea şi menţinerea SMM, în
special în sectoarele de depozitare a materiilor prime şi materialelor.
(3) ______________________________ Funcţia:
_____________________________
Responsabilităţi:
(4) ______________________________Funcţia:
_____________________________
Responsabilităţi:
(5) _______________________________Funcţia:
_____________________________
Responsabilităţi:
 6) ____________________________Funcţia: _____________________________

Responsabilităţi:

Politica de mediu este o parte esenţială a sistemului de management de mediu al

unei companii. Politica de mediu este o declaraţie publică concisă cu privire la
intenţiile companiei în ceea ce priveşte mediul. Politica trebuie să stabilească direcţia
generală a companiei în ceea ce priveşte angajamentul său pentru protejarea
mediului. Aceasta include orice lucru care are un impact asupra mediului
înconjurător, precum zgomotul, calitatea apei de suprafaţă, solul, aerul, calitatea
condiţiilor de muncă, emisiile, deşeurile, depozitarea produselor, influenţa asupra
comunităţii, etc. Ca urmare politica de mediu va trebui să fie relevantă pentru
mărimea şi natura companiei şi a impacturile pe care activităţile sale le are asupra
mediului.
Declaraţia de politică nu reprezintă doar o bucată de hârtie, ci o referinţă valoroasă
pentru companie, angajaţii acesteia şi comunitate, şi poate fi un instrument puternic
în relaţia cu comunitatea locală. Toţi angajaţii companiei ar trebui să înţeleagă
politica de mediu şi ceea ce se aşteaptă de la ei pentru a atinge obiectivele şi ţintele
de mediu stabilite de companie.
O companie ar trebui să ia în considerare următoarele aspecte în stabilrea politicii de
mediu :
- Ce vrea să obţină compania?
- Ţintele şi obiectivele de mediu pe termen lung şi scurt
- Consultarea comunităţii locale
- Monitorizarea de mediu
- Resursele pe care compania este dispusă să le dedice performanţei sale de
mediu
- Angajamentul cu privire la remedierea amplasamentului.
Politica ar trebui să nu fie doar o declaraţie generală, precum “noi vom îmbunătăţi
mediul”, nici un angajament de performanţă, de ex: “vom reduce anul acesta emisiile
de CH4 cu 30%” ci ar trebui să fie o declaraţie mai largă a direcţiilor urmărite de
companie pentru îmbunătăţirea mediului şi astfel să permită tuturor departamentelor
funcţionale să-şi elaboreze propriile obiective şi ţinte de mediu.
Politica ar trebui să conţină referinţe cu privire la câteva aspecte, care sunt
prezentate generic mai jos :
• Activităţile companiei se vor desfăşura într-un mod care vor reduce
riscul pentru sănătatea şi siguranţa publică. Mai mult, compania
consideră că resursele naturale trebuie să fie exploatate durabil.
• Ca urmarea, recunoaşterea faptului că toate activităţile asociate cu
activitatea productivă produc un impact asupra mediului, activităţile vor
fi proiectate şi gestionate pentru a reduce rezonabil riscul şi impacturile
negative asupra mediului. Compania va încerca să asigure că
activităţile sale sunt desfăşurate în conformitate cu cerinţele legale şi
de reglementare în vigoare.

Principii:
 • Utilizarea resurselor naturale este fundamentală pentru supravieţuirea
şi prosperitatea oricărui organism sau societăţi, inclusiv omul şi
activităţile sale.
• Angajaţii precum şi companiile, ar trebui să aibă respect şi grijă faţă de
mediu
• Ştiinţa ar trebui să formeze baza evaluării şi reducerii impactului asupra
mediului
Implementare:
Conformarea cu legile şi reglementările de mediu şi reducerea impactului de
mediu este responsabilitatea companiei. Pentru a implementa Politica
companiei în domeniul mediului, fiecare entitate organizatorică va furniza
instruire de conştientizare pentru angajaţi, va menţine personalul adecvat
pentru a răspunde cerinţelor de mediu şi va evalua periodic eficienţa
programului lor de mediu.

Recomandări:
• Angajamentele de mediu asumate deja de compania dvs., precum angajamentul
pentru conformarea cu cerinţele legale şi evitarea incidentelor de mediu
semnificative, sintetizate sau nu sub forma unei declaraţii de politică de mediu,
trebui facute cunoscute oficial ca punct de pornire pentru implementarea SMM.
• Politica dvs. trebuie să conţină trei angajamente: îmbunătăţire continuă,
prevenirea poluării şi conformarea cu cerinţele legale şi reglementările în vigoare
• Politica de mediu trebui să fie simplă şi uşor de înţeles şi trebuie elaborată luând
în considerare câteva aspecte principale precum: ţintele preconizate a fi atinse;
cele mai bune tehnici pentru a asigura comunicarea cu restul organizaţiei;
modalităţi de atingere a ţintelor

Exemplu - Declaraţie de Politică în domeniul mediului

Activităţile Companiei noastre se vor desfăşura astfel încât riscurile pentru
sănătatea şi siguranţa populaţiei să fie reduse. Mai mult, Compania moastră
consideră că resursele naturale pot fi exploatate şi utilizate în concordanţă cu
gestionarea corespunzătoare a mediului.
Ca urmare, recunoaşterea faptului că toate activităţile asociate activităţii productive
au impact asupra mediului, activităţile noastre vor fi proiectate şi gestionate astfel
încât să asigure o reducere rezonabilă a riscului şi impactului negativ asupra
mediului. Compania noastră va încerca să se asigure în permanenţă că activităţile
sale sunt desfăşurate în conformitate cu cerinţele în vigoare ale legislaţiei de de
mediu.
Principii:
- Utilizarea raţională a resurselor naturale este fundamentală pentru
supravieţuirea şi prosperitatea oricărui organism sau societăţi, inclusiv omul
şi activităţile sale.
- Angajaţii companiei, vor avea respect şi grijă faţă de mediu
- Ştiinţa trebuie să formeze baza evaluării şi reducerii impactului asupra
mediului
Implementare:
Compania noastră va implementa, menţine şi aplica un Sistem de Management de
Mediu conform ISO 14001:2004.
Conformarea cu legile şi reglementările de mediu în vigoare şi reducerea impacturilor
de mediu este responsabilitatea companiei noastre. Pentru a implementa Politica
companiei în domeniul mediului , fiecare entitate organizatorică va furniza instruire
de conştientizare pentru angajaţi, va menţine personalul adecvat pentru a răspunde
cerinţelor de mediu şi va evalua periodic eficienţa programului lor de mediu.
Pentru a reduce riscul pentru mediu, dată fiind nevoia de a folosi substanţe chimice
periculoase, va fi elaborat un plan de răspuns pentru situaţii de urgenţă şi
implementat în fiecare zonă unde acestea sunt utilizate.
Toate departamentele operaţionale vor folosi practicile de management care reduc
impactul de mediu al activităţilor lor.
Compania va reduce riscurile pentru siguranţa publică în zona sa de influenţă
Director,
Semnătura
Data,

Elemente de Planificare
Aspecte de Mediu
Cerinţe legale şi alte cerinţe
Consultarea comunităţii
Obiective şi Ţinte
Program de Management de Mediu

A.Aspecte de Mediu
Aspectele de mediu sunt acele elemente ale activităţii unei companii, produse sau
servicii, care pot avea efecte potenţial benefice sau dăunătoare asupra mediului.
Acestea pot include emisiile, utilizarea materiilor prime şi a energiei, reciclarea
deşeurilor, etc.
Impactul asupra mediului reprezintă modificarea care rezultă prin apariţia unui
anumit aspect de mediu. Se vor lua în considerare toate efectele ecologice, efectele
asupra sănătăţii oamenilor, efectele catastrofice, epuizarea resurselor, precum şi
probabilitatea de apariţie şi costurile asociate acestei modificări. Identificarea
impactului potenţial pe care îl va avea o companie prin activităţile ei asupra mediului,
pe parcursul duratei sale de viaţă, este un element esenţial pentru elaborarea
strategiilor de control a acestui impact.
SMM va ajuta prin procesul de auditare, la identificarea, controlul şi reducerea
impacturilor semnificative asupra mediului existente şi potenţiale, care ar trebui luate
în considerare atunci când sunt stabilite obiectivele de mediu şi sunt definite
controalele operaţionale.
Identificarea aspectelor de mediu semnificative reprezintă unul dintre elementele
cheie ale unui SMM – şi poate fi unul dintre cele mai solicitante. Metodele care pot fi
folosite pentru identificarea şi evaluarea importanţei aspectelor şi impactelor de
mediu sunt variate. Companiile ar trebui să aleagă metoda sau metodele care se
potriveşte / potrivesc cel mai bine cu problemele şi specificul activităţilor desfăşurate.
Schema acestei metodologii de Evaluare a Riscului este prezentată în figura de mai
jos.
 Identificarea
aspectelor de
mediu şi a
impacturilor
asociate

Evaluarea Riscului

NU Risc DA
acceptabil
?

Implementare
Monitorizar
Program de Nici o
e
acţiune modificare

Evaluarea riscului

DA NU
Acceptabil ? Implentează &
Efectuează Control

Schema metodologiei de Evaluare a Riscului

Procesul de identificare a aspectelor de mediu semnificative ar trebui să ia în
considerare următoarele:
 Emisiile de poluanţi în aer
 Emisiile de poluanţi în apele de suprafaţă şi subterane
 Emisiile de poluanţi în sol
 Managementul deşeurilor
 Eficinţa energetică
 Reabilitarea amplasamentului la o stare care să permită reutilizarea
terenului afectat;
 Siguranţa lucrărilor hidrotehnice;
 Materiile prime
 Resursele naturale folosite
 Alte aspecte de mediu şi comunitare locale

Foarte importantă este elaborarea şi implementarea procedurii pentru identificarea

continuă a aspectelor de mediu şi evaluarea continuă a impacturilor pe care la au
activităţile, produsele şi serviciile unei companii asupra mediului. Procedura trebuie
să ia în considerare atât activităţile, produsele şi serviciile existente cât şi cele care
urmează să fie aplicate.În procedură trebuie avute în vedere şi aspectele legate de
desfășurarea în condiţii normale-anormale a procesului de producţie, inclusiv cele
legate de punerea în funcţiune/scoaterea din funcţiune şi a situaţiilor de urgenţă.
Pentru determinarea aspectelor de mediu este necesară elaborarea metodologiei cu
ajutorul căruia putem identifica acele aspecte care au un impact semnificativ asupra
mediului.

Recomandări:
• Realizarea unei analize iniţiale de mediu va sta la baza identificării aspectelor, dar
trebuie adoptată o metodologie care permite reevaluarea periodică a activităţilor,
produselor şi serviciilor companiei dumneavoastră.
• Aspectele de mediu ale unei activităţi sunt strâns legate de procesele de
producţie aferente, astfel încât o descriere şi o schemă a acestor procese,
inclusiv bilanţul materialelor, pot constitui un real sprijin în înţelegerea aspectelor
de mediu asociate
• Domeniul de aplicare a legislaţiei relevante în vigoare este un punct de plecare
bun pentru identificarea aspectelor şi impactului de mediu asociat, dar trebuie de
asemenea să aveţi în vedere şi activităţile care nu intră sub incidenţa cerinţelor
legale şi a reglementărilor aplicabile
• Definirea corespunzătoare a aspectelor de mediu, încă din stadiile incipiente de
implementare a unui SMM, este un aspect important, deoarece acestea vor
influenţa în continuare în cascadă alte elemente ale sistemului (stabilirea
obiectivelor şi ţintelor, controlul operaţional, monitorizarea)
• Nu există nici o cerinţă specifică pentru a alcătui un Registru cu toate aspectele şi
impacturile de mediu, dar este considerat ca fiind esenţial pentru a demonstra
terţilor că evaluarea a fost făcută riguros. Este esenţial ca impacturile de mediu
pe care le-a identificat compania dumeavoastră să poată fi evaluate prin prisma
îmbunătăţirilor realizate.

EXEMPLU Privind Identificarea aspectelor şi impactului de mediu

Scop: Această procedură acoperă metodele de identificare a aspectelor şi

impacturilor de mediu. Identificarea sistematică a aspectelor de mediu (cauza) şi a
impacturilor (efectul) va permite companiei să abordeze şi să controleze acele
aspecte care au cele mai semnficative impacturi asupra mediului
Domeniu de aplicare: Această procedură se aplică activităţilor, serviciilor şi
produselor pe care compania le poate controla şi asupra cărora este de aşteptat să
aibă o influenţă şi, prin evaluarea riscului de mediu, să determine acele aspecte care
au un impact semnificativ asupra mediului.
Responsabilităţi: Coordonatorul SMM este responsabil de supravegherea aplicării
acestei proceduri şi implicarea celorlalţi angajaţi, în mod corespunzător.
Responsabilul de mediu – planifică identificarea sistematică a aspectelor şi
impacturilor de mediu, împreună cu şefii de departamente şi conducerea.
Colaţionează sistematic toate aspectele şi impacturile de mediu identificate pentru a
permite actualizarea cu uşurinţă a informaţiilor. Asigură revizuirea anuală a acestor
informaţii sau atunci când au loc schimbări semnificative ale proceselor, etc.
Şefii de departamente ajută la identificarea aspectelor şi impacturilor de mediu
pentru departamentele respective.
Definiţii:
Aspect de mediu - element al activităţilor, produselor şi serviciilor unei companii care
poate interacţiona cu mediul.
Impact asupra mediului – orice modificare a mediului, fie dăunătoare sau benefică,
care rezultă total sau parţial din activităţile, produsele şi serviciile companiei.
Procedură:
Toate unităţile trebuie să identifice şi să documenteze oficial toate aspectele de
mediu (cauzele) şi impacturile (efectele) legate de activitatea desfăşurată. Aceste
informaţii pot fi furnizate din surse precum cunoştinţele existente despre
amplasament, auditurile de mediu anterioare, Programele de Management de Mediu,
Evaluările Impactului de Mediu etc.
Toate aspectele şi impacturile de mediu - majore şi minore - vor fi în primul rând
identificate şi documentate. Atunci când sunt identificate aspectele, ar trebui făcut tot
posibilul pentru a determina care este modificarea concretă a mediului, fie ea pozitivă
sau negativă, pe care acel aspect l-ar putea cauza. Acest lucru va facilita evaluarea
riscului pentru toate aspectele şi impacturile de mediu existente şi posibile.

Exemplu privind Evaluarea riscului de mediu

Scop: Scopul acestei proceduri este de a furniza companiei un proces de evaluare a

riscului pentru a permite clasificarea eficace a tuturor aspectelor şi impacturilor de
mediu identificate.
Domeniu de aplicare: Această procedură stabileşte felul în care organizaţia va face
evaluările riscurilor de mediu la nivel operaţional. Această procedură va asigura că
toate aspectele, impacturile şi riscurile de mediu ale companiei sunt evaluate într-un
mod oficial şi sistematic pe toate amplasamentele operaţionale.
Responsabilităţi: Coordonatorul SMM – ajută Responsabilul cu mediul să facă
analiza riscului.
Responsabilul de mediu – Face analiza riscului cu directorii de departamente
relevante.
Directorii de departament ajută la identificarea aspectelor şi impacturilor de mediu
pentru departamentele respective.
Directorul tehnic – ajută la determinarea importanţei aspectelor de mediu şi
impacturilor de mediu pe baza nivelului de resurse umane şi financiare ale
companiei.
Definiţii:
Nici una
Procedură:
Evaluarea riscurilor de mediu
Toate unităţile trebuie să evalueze oficial riscul de mediu al tuturor aspectelor şi
impacturilor lor de mediu.
Toate unităţile trebuie să folosească această procedură pentru procesul lor de
evaluarea a riscului. Acest proces se bazează pe trei măsuri de risc de mediu şi
includ:
1. Probabilitatea ca aspectul / impactul de mediu să aibă loc
2. Severitatea impactului de mediu, rezultat din aspectele de mediu
3. Reacţia negativă / sensibilitatea / percepţia publicului la apariţia aspectului
de mediu
Unităţile trebuie să asigure că procesul de evaluare a riscului este efectuat într-un
mod consecvent de către personal cu cunoştinţe temeinice ale activităţilor şi
proceselor tehnologice analizate. Este critic ca procesul de evaluarea a riscului
adoptat de companie să fie reproductibil pe parcursul unei perioade lungi de timp.
Rezultatele evaluării riscului vor fi documentate clar şi într-un mod care permite
stocarea informaţiei într-un format uşor de actualizat.
Determinarea probabilităţii ca un aspect sau impact de mediu să aibă loc
Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost determinate folosind Procedura
de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu vor fi evaluate pentru a
determina probabilitatea ca respectivul aspect sau impact să aibă loc.
Evaluarea probabilităţii trebuie efectuată în conformitate cu criteriile specificate în
Tabelul 1 al acestei proceduri.
Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de probabilitate este foarte ridicat pentru
acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel criteriu este scăzut

Tabelul nr. 1 Probabilitatea ca un aspect / impact să se întâmple

Clasificare Frecvenţă Explicaţie Scor

Foarte ridicat Continuu şi /sau Impactul are loc continuu 20
incert
Ridicat O dată pe zi sau Impactul are loc cel puţin o dată pe 10
de mai multe ori zi
Mediu O dată pe Impactul are loc cel puţin o dată la 5
săptămână / lună 30 de zile
Scăzut O dată pe an Impactul are loc o dată pe an 2
Foarte Odată în 20 de Impactul are loc foarte rar dar a 1
scăzut ani sau mai mult avut loc sau ar putea să aibă loc în
condiţii şi circumstanţe greşite
.
Determinarea severităţii, intensităţii şi duratei unui aspect sau impact de mediu
Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost determinate folosind Procedura
de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu vor fi evaluate pentru a
determina severitatea, intensitatea şi durata aspecului sau impactului care are loc.
Evaluarea severităţii, intensităţii şi duratei trebuie efectuate în conformitate cu
criteriile specificate în tabelul 2 din această procedură.
Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de severitate, intensitate şi durată este foarte
ridicat pentru acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel criteriu este scăzut.

Tabelul nr. 2 Severitatea, intensitatea şi durata impactului

Clasificare Explicaţie Sco

r
Foarte Impact major
ridicat La scară regională
Necesită refacere pe arii extinse (resurse externe) 20
Recuperare de lungă durată
Distrugerea speciilor locale
Ridicat Impact asupra mediului moderat
Dincolo de limitele amplasamentului
Eforturi considerabile pentru curăţare, cu resurse 10
interne şi externe
Distrugerea habitatelor locale
 Clasificare Explicaţie Sco
r
Mediu Impact moderat
Limitat la graniţele perimetrului concesiunii
Necesită resurse de personal (sau contractori) 5
necesare pentru refacerea zonei
Impact după care mediul se recuperează pe cale
naturală
Scăzut Impact scăzut
Limitat la o anumită zonă din amplasament 2
Necesită curăţarea rapidă de către echipa companiei
sau contractori
Impact foarte scăzut
Foarte Limitat la o zonă foarte mică 1
scăzut Curăţare rapidă de către o singură persoană

Evaluarea reacţiei negative a publicului pentru fiecare aspect sau impact de mediu
va trebui efectuată în conformitate cu criteriile prezentate în Tabelul nr. 3 din această
procedură.
Valoarea 20 înseamnă că acest criteriu de determinare a reacţiei negative a
publicului este foarte ridicat pentru acest aspect. Valoarea 1 înseamnă că acel
criteriu este scăzut.

Tabelul nr. 3 Reacţia negativă a publicului la aspectul / impactul

respectiv

Clasificare Explicaţie Scor

Foarte Reacţie extrem de negativă din partea marii majorităţi a 20
ridicat comunităţii rezultând o expunere largă în mass media,
atât în judeţul în care a avut loc, cât şi în alte judeţe
Ridicat Reacţie negativă şi reclamaţii frecvente din partea 10
rezidenţilor locali şi/sau acoperire mass media în ziarele
locale
Mediu Reacţie negativă şi reclamanţii din partea rezidenţilor din
5
vecinătatea exploatării
Scăzut Reclamaţii ocazionale, dar repetitive din partea unui 2
număr de proprietari de terenuri sau rezidenţi locali
Foarte Reclamaţii sporadice 1
scăzut

Calcularea riscului de mediu

Pentru toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost evaluate folosind cele trei
criterii de probabilitate, severitate şi reacţie negativă din partea publicului, trebuie
calculat riscul final folosind următoarea ecuaţie:
Clasa de risc = Probabilitate x (Severitate + Reacţie)
Un rezumat al scorurilor disponibile pentru toate cele trei criterii sunt prezentate în
Tabelul 4.
 Tabelul nr. 4 Rezumatul clasificării scorurilor
Clasificare Probabilitate Severitate Reacţie Scor
Foarte ridicat 20 20 20
Ridicat 10 10 10
Mediu 5 5 5
Scăzut 2 2 2
Foarte scăzut 1 1 1

Clasificarea finală a riscului de mediu

Toate aspectele şi impacturile de mediu care au fost evaluate folosind cele trei criterii
de probabilitate, severitate şi reacţie negativă din partea publicului, trebuie clasificate
după clasa de risc / ierarhizate numeric pentru fiecare aspect şi impact de mediu.
Ierarhizarea numerică trebuie să fie între 1 şi 800.
Clasificarea finală pentru fiecare aspect şi impact de mediu identificat se va face în
conformitate cu criteriile specificate în tabelul nr. 5 al acestei proceduri.

Tabelul nr. 5 Nivelul final de risc

Scor Clasificarea finală

a riscului

>=600 Extrem
>=400 Foarte ridicat
>=100 Ridicat
>=40 Mediu
>15 Scăzut
<=15 Foarte scăzut

Determinarea importanţei

Odată ce procesul de Evaluarea a riscului de mediu este finalizat, compania trebuie

să determine acele aspecte şi impacturi de mediu care sunt considerate
semnificative. Nivelul de importanţă la o exploatare anume trebuie determinat de
unitatea respectivă şi aprobat de Directorul Tehnic.
Nivelul de importanţă va avea la bază orice neconformitate faţă de cerinţele legale,
resursele umane şi financiare disponibile, gradul de risc de mediu şi comercial şi
aşteptările părţilor interesate.
Pentru toate aspectele şi impacturile de mediu considerate ca fiind semnificative va fi
schiţat un Plan de Îmbunătăţire a Mediului.
Referinţe:
Nici una
Legături:
Programul de Management de Mediu
Procedura de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu
B.Cerinţe legale şi alte cerinţe
Un prim pas pentru a asigura conformarea unei companii cu cerinţele legale constă
în identificarea întregului set de legi, reglementări şi standarde aplicabile activităţii pe
care o desfăşoară. Conformarea cu cerinţele legale este unul dintre elementele
principale ale politicii de mediu (împreună cu îmbunătăţirea şi prevenirea), şi este
esenţială pentru evitarea costurilor viitoare privind neconformarea (inclusiv amenzile,
deteriorarea imaginii publice, etc.).
Identificarea şi înţelegerea cerinţelor legale aplicabile, precum şi luarea în
consideraţie a acestor cerinţe în activităţile zilnice ale companiei, trebuie să fie o
parte integrantă a unui SMM eficace.
Procesul prin care cerinţele legale şi alte cerinţe sun identificate şi accesate este
dezvoltat în etapa de planificare a SMM, apoi implementat, analizat periodic, revizuit
şi implementat din nou, după caz.
Termenul de “cerinţe legale” include toate cerinţele legislative şi de reglementare
privind mediul. Această definiţie include de asemenea cerinţele administrative,
precum avizele şi autorizaţiile, registrele, rapoartele şi planurile de mediu.
De asemenea, „cerinţe legale” trebuie să acopere nu numai cerinţele naţionale, ci şi
convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte.
“Alte cerinţe” cuprind cerinţele pe care o companie se angajează voluntar să le
îndeplinească şi pot include cele mai bune tehnici disponibile- coduri de bună
practică, cerinţe interne ale companiei (ex: cerinţele standardului ISO 9000,
specificaţiile furnizorilor şi clienţilor, etc.) sau cerinţe similare la care compania ar
putea subscrie.
Cerinţele legale aplicabile unei companii pot fi în mare parte stabilite prin trecerea în
revistă a tuturor impacturilor şi aspectelor de mediu identificate. Scopul acestei
treceri în revistă este de a asigura că se vor lua în considerare nu numai cerinţele
legale, dar şi practicile auto-impuse de către companie şi cele nereglementate. Multe
încălcări ale cerinţelor legale şi contractuale sunt rezultatul direct al necunoaşterii
acestora.
SMM trebuie să stabilească şi să menţină o procedură de identificare a cerinţelor
legale aplicabile pentru companie. Procedura pentru cerinţele legale şi alte cerinţe ar
trebui să răspundă la următoarele întrebări:
- Cum accesează şi identifică compania cerinţele legale şi alte cerinţe?
(descrierea procesului existent, cine anume trebuie să fi implicat în acest
proces şi ce surse de informaţii sunt folosite)
- Cum urmăreşte compania apariţia cerinţelor legale şi altor cerinţe?
- Cum urmăreşte compania modificările cerinţelor legale şi altor cerinţe?
Cine este responsabil cu analizarea noilor cerinţe legale sau a celor
modificate şi cât de des este acest lucru făcut?
- Cum comunică compania informaţiile relevante privind cerinţele legale şi
alte cerinţe angajaţilor săi?

Nu există nici o cerinţă specifică pentru companie privind păstrarea unui Registru
oficial cu legi de mediu aplicabile. Cu toate acestea, în lipsa unui astfel de registru,
este foarte greu de demonstrat că angajaţii companiei au cunoştinţă de cerinţele
legislaţiei aplicabile şi că acestea au fost implementate. Un exemplu de Registru cu
cerinţele legale şi alte cerinţe cu care trebuie să se conformeze o companie , este
prezentat mai jos.
 Domeniul Cerinţe legale
Autorizare Legea protecţiei mediului nr. 265/2006 care
aprobă OUG nr. 195/2005
Ordinul nr. 876/2004 pentru aprobarea procedurii
de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ
asupra mediului
HG nr. 1213/2006 stabileşte procedura cadru
pentru evaluarea impactului asupra mediului
(EIM), şi reglementările subsecvente:
- Ordinul nr. 860/2002 (modificat de Ordinul nr.
210/2004) pentru aprobarea procedurii EIM şi de
emitere a acordului de mediu
- Ordinul nr. 863/2002 privind aprobarea
ghidurilor metodologice aplicabile etapelor
procedurii-cadru de evaluare a impactului
asupra mediului
- Ordinul 864/2002 pentru aprobarea procedurii
de EIM şi de participare a publicului la luarea
deciziei în cazul proiectelor cu impact
transfrontieră
Ordinul nr. 1184/2000 privind aprobarea
reglementărilor tehnice “Ghid metodologic privind
elaborarea analizelor de evaluare a impactului
asupra mediului ca parte integrantă a planurilor de
amenajare a teritoriului şi planurilor de urbanism
Legea 84/2006, care aprobă şi completează OUG
nr. 152/2005, transpune Directiva IPPC în
Prevederi cheie
Defineşte principalele aspecte ale cadrului de mediu din România.
Conform cerinţelor OUG 195/2005, obţinerea Autorizaţiei de Mediu este
obligatorie atât pentru unităţile industriale noi, cât şi pentru cele deja
existente. Autorizaţia de mediu este valabilă 5 ani şi poate fi emisă
numai după ce au fost obţinute alte autorizaţii însoţitoare (inclusiv cele
pentru apă, deşeuri, sănătate şi siguranţă, protecţia împotriva
incendiilor, etc.).
Prin acest ordin este stabilită o abordare etapizată pentru auditarea
unităţilor industriale ce au un impact semnificativ asupra mediului
înconjurător, în cadrul procesului de autorizare.
Lista activităţilor pentru care EIM este obligatoriu include despăduririle,
activităţile miniere la suprafaţă, diguri, canale lungi, depozitarea
deşeurilor. EIM identifică, descrie şi evaluează impactul direct şi indirect
al activităţii asupra oamenilor, floră, faună, proprietăţi, patrimoniu
cultural şi interacţiunile dintre toţi aceşti factori.
Stabileşte cerinţe specifice care să fie urmate în cazul în care o nouă
activitate va modifica semnificativ planurile locale şi regionale de
urbanism. În astfel de situaţii, titularul activităţii/proiectului va trebui să
facă evaluarea impactului asupra mediului în special datorită faptului că
aduce schimbări la planul de urbanism şi va trebui să solicite autorizaţia
de mediu conform procedurilor generale de solicitare a autorizaţiei de
mediu. În acest caz, EIM va respecta ghidurile metodologice aprobate
prin această reglementare.
Scopul reglementării este de a aborda într-o manieră integrată măsurile
necesare pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării, precum şi
 Domeniul Cerinţe legale
legislaţia românească
Ordinul nr. 818/2003, modificat de Ordinul nr.
1158/2005 stabileşte Procedura de emitere a
autorizaţiei integrate de mediu
Legea nr. 50/1991, modificată de Legea nr.
453/2001 şi republicată în 2004, privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi
măsurile pentru construcţia caselor
Consultarea publică Lege a protecţiei mediului nr. 265/2006 care
aprobă OUG nr. 195/2005
Legea nr. 86/2000 privind implementarea
Convenţiei Aarhus
HG nr. 878/2005 privind accesul public la
informaţia de mediu
Protecţia atmosferei OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului
Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea OUG
243/2000 privind protecţia atmosferei
Prevederi cheie
măsurile pentru emiterea acordului integrat de mediu pentru activităţile
industriale cu impact semnificativ de mediu.
Proprietarul unei instalaţii sau al unei activităţi incluse în Anexa 1 a
OUG nr. 152/2005 trebuie să solicite o autorizaţie integrată de mediu.
Activităţile cuprinse în Anexa 1 cuprind şi Gestiunea deşeurilor (capitolul
5), în special instalaţiile pentru eliminarea sau valorificarea deşeurilor
periculoase cu o capacitate de peste 10 t/zi, iar pentru cele
nepericuloase cu o capacitate de peste 50t/zi.
Autoritatea competentă pentru aplicarea acestei proceduri este agenţia
regională pentru protecţia mediului pe raza căruia este localizată
activitatea industrială respectivă.
Autorizaţia de constrcuţie stă la baza autorizării lucrărilor de construcţii.
Scopul autorizaţiei este de a asigura aplicarea cerinţelor legale privind
locaţia, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor, inclusiv
pentru activităţile minere. Autorizarea intră în atribuţiile Consiliilor Locale
sau Judeţene, cu aprobarea organismelor de stat de specialitate, la
cererea titularului activităţii.
Autorizaţia de construcţie este emisă în baza Planului de amenajare a
teritoriului şi planului urbanistic, care sunt elaborate de autorităţile
administraţiei publice locale, în baza HG nr. 525/1996, republicată în
2002 privind regulamentul de amenajare orăşenească, şi se supun
evaluării de mediu şi procedurilor de emitere a autorizaţiei de mediu.
Autorizaţia de construcţie este emisă numai după obţinerea autorizaţiei
de mediu.
Stipulează că publicul trebuie consultat în timpul procesului de luare a
deciziilor privind aspectele de mediu, fie ca parte a procedurii de
autorizare fie la cererea oricărei persoane pentru accesul la informaţia
de mediu cu caracter public.
Stabileşte proceduri specifice pentru a fi aplicate în această privinţă.
Include prevederi generale pentru protecţia atmosferei.
Conform legii 655/2001, companiile sunt obligate să monitorizeze
emisiile atmosferice din propriile surse şi să raporteze autorităţilor
competente rezultatele monitorizării, să păstreze o evidenţă strictă a
emisiilor atmosferice proprii şi să elaboreze planuri şi strategii pentru
 Domeniul Cerinţe legale
Ordinul nr. 462/1993 pentru aprobarea Condiţiilor
tehnice privind protecţia atmosferică şi Normelor
metodologice privind determinarea emisiilor de
poluanţi atmosferici produşi de surse staţionare
Ordinul nr. 592/2002 aprobă Normativul privind
stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a
criteriilor şi metodelor de evaluare a SO2, NO2,
NOx, pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2,5),
plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi
ozonului în aerul înconjurător
Ordinul nr. 745/2002 stabileşte aglomerările şi
clasificarea aglomerărilor şi zonelor pentru
evaluarea calităţii aerului în România
Prevederi cheie
situaţii de urgenţă şi prevenirea accidentelor.
Activităţile care generează în mod normal emisii care depăşesc
concentraţiile maxim admise pot primi autorizaţie de mediu numai după
stabilirea unui program pentru conformare care să cuprindă măsuri de
reducere a poluării aerului.
Emisiile atmosferice fac obiectul unei taxe de mediu, contribuţia fiind
plătită la Fondul pentru Mediu.
Stabileşte valorile limită pentru emisiile atmosferice, inclusiv pentru
particule
Definesc criteriile de clasificare a zonelor utilizate în evaluarea şi
gestionarea calităţii aerului, ca parte din Sistemul Naţional Integrat
pentru Evaluarea şi Gestionarea Integrată a Calităţii Aerului

586/2004 privind înfiinţarea şi organizarea

Sistemului naţional de evaluare şi punere în
aplicare a planurilor şi programelor de gestionare
integrată a calităţii aerului
HG nr. 543/2004 privind planurile şi programele de Reglementează gestionarea şi monitorizarea protecţiei atmosferei
gestionare a calităţii aerului

HG nr. 738/2004 pentru aprobarea Planului

naţional de acţiune în domeniul protecţiei
atmosferei

HG nr. 731/2004 pentru aprobarea Strategiei

Naţionale privind protecţia atmosferei
Zgomot STAS 10009-88: Acustica urbană – Nivelurile Standardul se referă la limitele admise de zgomot în zonele urbane,
admise de zgomot. diferenţiate în anumite categorii de zone după tipul de folosire.
HG nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea
zgomotului ambiental
 Domeniul Cerinţe legale
Gospodărirea apei Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi
completată de Legea nr. 310/2004 şi Legea nr.
112/2006
HG nr. 352/2005, completează şi modifică HG nr.
188/2002 aprobă norme privind condiţiile de
descărcare a apelor uzate industriale şi menajere
în mediul acvatic
Legea nr. 404/2003 privind aprobarea OUG nr.
107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei
Naţionale “Apele Române”
HG nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de
eliminare treptata a evacuărilor, emisiilor si
pierderilor de substanţe prioritar periculoase
Prevederi cheie
Stipulează drepturile de folosire a resurselor de apă se stabilesc prin
autorizaţiile de gospodărire a apelor. Acestea include şi dreptul de
evacuare a apelor uzate în apele de suprafaţă, a apelor de mină sau de
zăcământ sau alte evacuări.
Legea apelor stabileşte dreptul de proprietate a corpurilor de apă,
majoritatea fiind în domeniul public.
Autorizaţia de gospodărire a apelor sunt emise de către Direcţiile de
Ape a Administraţiei Naţionale “Apele Române” (ANAR). Acestea se
emit pe o perioadă de cel mult 5 ani de zile. Limitele privind poluarea
sunt stabilite în licenţa de operare şi autorizaţia de gospodărire a apelor.
Aceste limite se referă la standardele de calitate a apei şi nu la limitele
de evacuare: se definesc pentru fiecare poluant prin stabilirea unei
concentraţii maxime admise în receptor, în funcţie de clasa de calitate a
acestuia. Auto-monitorizarea – efectuată neuniform de către agenţii
poluatori sau sub-contractată laboratoarelor Direcţiilor de Ape ale ANAR
– nu este folosită pentru determinarea conformării cu limitele incluse în
licenţă sau autorizaţie. Procedura de emitere a avizului şi, respectiv a
autorizaţiei de gospodărire a apelor este similară cu cea de emitere a
autorizaţiei de mediu.
Se aplică evacuării apelor uzate industriale şi menajere prin stabilirea
criteriilor de calitate a efluenţilor evacuaţi atât în receptorii naturali cât şi
artificiali. Normativele privind condiţiile de evacuare a apelor uzate sunt
stabilite în NTPA 001/2005, respectiv NTPA 002/2005 (stipulează
valorile concentraţiilor maxim admise pentru încărcarea cu poluanţi a
apelor uzate evacuate; operatorul care prestează servicii de colectare şi
epurarare a apelor uzate poate impune condiţii mai stricte decât NTPA).
Normativele NTPA prevăd de asemenea pre-tratarea apelor uzate
anterior evacuării acestora şi raportare lunară către Agenţia Locală de
Protecţia Mediului privind calitatea şi cantitatea apelor uzate descărcate.
Prevede penalităţile pentru depăşirea limitelor maxim admise pentru
substanţele poluante din efluenţii descărcaţi.
Stabileşte cadrul legal pentru prevenirea poluării mediului acvatic cu
substanţe aparţinând familiilor şi grupelor de substanţe periculoase şi
prioritar periculoase din Listele I şi II. Din acest punct de vedere, orice
descărcare de ape uzate care ar putea conţine una sau mai multe astfel
de substanţe trebuie supusă autorizării. Autorizaţia trebuie emisă până
la 31.12.2006 şi trebuie să solicite conformarea cu limitele admisibile
 Domeniul Cerinţe legale
Ordinul MMGA nr. 245/26.03.2005 pentru
aprobarea Metodologiei de evaluare a riscului
substanţelor periculoase din Listele I si II si a
substanţelor prioritare/prioritar periculoase in
mediul acvatic prin modelare matematica si a
Metodologiei de evaluare a impactului substanţelor
periculoase din listele I si II si a substanţelor
prioritare/prioritar periculoase asupra mediului
acvatic prin teste ecotoxicologice - alge verzi,
Dafnia, peşti
Legea nr. 311/2004 privind calitatea apei potabile,
care completează şi modifică Legea nr. 458/2002
Gestiunea deşeurilor Legea nr. 426/2001 privind regimul deşeurilor,
solide care transpune Directiva UE privind deşeurile,
completată şi modificată de OUG nr. 61/2006
Legea nr. 465/2001
OUG nr. 16/2001
HG nr. 621/2005)
HG nr. 662/2001 şi HG nr. 1159/2003
HG nr. 291/2005 consolidată
HG nr. 124/2003 şi HG nr. 734/2006
HG nr. 1057/2001
HG nr. 448/2005
HG nr. 170/2004
HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii
deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând
deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase
Ordinul Ministerial nr. 95/2005 se referă la
Prevederi cheie
până la 1.01.2007.
Stabileşte metodologia pentru substanţele periculoase şi prioritar
periculoase
Reglementează sistemele publice de alimentare cu apă stabilind
criteriile de calitate şi cerinţele de monitorizare care trebuie respectate
de către operatorii şi/sau proprietarii acestor sisteme. Criteriile de
calitate sunt cuprinse în anexele legii, monitorizarea fiind obligatorie atât
în punctul de prelevare, cât şi în cel de tratare, şi, periodic, şi la anumiţi
clienţi. Operatorii sistemelor de alimentare cu apă potabilă trebuie să-şi
informeze periodic clienţii cu privire la calitatea apei potabile
Legea se referă la gestionarea şi transportul deşeurilor periculoase şi la
obligaţiile aferente tuturor celor implicaţi în generarea şi gestionarea
deşeurilor. Legea nr. 426/2001 nu se aplică deşeurilor rezultate din
activitatea minieră (exploatare în subteran şi de suprafaţă)
Acoperă deşeuri industriale reciclabile, inclusiv produse metalice şi
nemetalice, sticlă, plastic, hârtie şi materiale textile
Prevede gestionarea deşeurilor industriale reciclabile
Ambalaje şi deşeuri de ambalaje
Uleiuri uzate
Bifenili policloruraţi
Azbest
Baterii şi acumulatori uzaţi
Deşeurile de echipamente electrice şi electronice
Anvelope uzate
Hotărârea adoptă lista europeană cuprinzând deşeurile. Agenţii care
generează deşeuri (de altă natură decât menajere) trebuie să ţină o
evidenţă a acestora conform formularelor incluse în Anexa II a HG.
Formularele din Anexa I includ diferite secţiuni privind deşeurile,
depozitarea, reciclarea, eliminarea şi amplasamentele de depozitare
 Domeniul Cerinţe legale
stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor
preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare
şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare
clasă de deşeuri
Ordin comun al MMGA/MTCT/MEC nr.
2/211/118/2004
HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor
Ordinul nr. 757/2004 aprobă Normativul tehnic
pentru depozitarea deşeurilor
HG nr. 1470/2004 aprobă Strategia Naţională şi
Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor
Iazurile de decantare, Legea nr. 50/1991 privind calitatea în construcţii
bataluri de slamuri, etc.
Ordinul nr. 103/705/1292/2002 aprobă Normele
pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea
iazurilor de decantare din industria minieră
Legea nr. 466/2001 aprobă OUG nr. 244/2000
privind siguranţa barajelor
Ordinul nr. 114/2002 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea şi certificarea
corpului de experţi pentru evaluarea stării de
Prevederi cheie
finală.
Ordinul prevede Procedura de reglementare şi control al transportului
deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României
Stabileşte cadrul legal privind activitatea de depozitare a deşeurilor,
precum şi activităţile de monitorizare închidere şi post-închidere a
depozitelor existente, luând în considerare protecţia mediului şi a
sănătăţii oamenilor. Articolul 2 stipulează că această hotărâre nu se
aplică deşeurilor inerte rezultate din activităţile de prospectare şi
extracţie, de preparaţie şi depozitare a resurselor minerale şi din
activităţile de exploatare minieră de suprafaţă.
Aprobă Normativul tehnic pentru depozitarea deşeurilor – inclusiv fazele
de construcţie, operare, monitorizare şi închidere a depozitului
Acesta oferă o evaluare a situaţiei existente în domeniu în România,
identifică obiectivele şi ţintele pe termen lung şi principalele măsuri de
management şi investiţie şi programe care sunt necesare pentru a
atinge aceste obiective. De asemenea stabileşte numărul indicativ şi
locaţia depozitelor regionale de deşeuri menajere şi ale staţiilor de
transfer, precum şi localităţile deservite de fiecare depozit. Alte depozite
vor trebui să fie aprobate de către Consiliile Judeţene şi MMGA.
Legea stipulează criterii de performanţă şi calitate în construcţii, inclusiv
pentru iazurile de decantare.
Normele trebuie luate în considerare de către toate departamentele de
proiectare din domeniu
Reglementează siguranţa barajelor în timpul exploatării şi după
închidere. Construcţia/extensia şi exploatarea acestora se face în baza
autorizaţiei/licenţei de operare emisă de MMGA. Autorităţile competente
sunt MMGA şi MTCT. Legea defineşte 4 categorii de baraje, după
categoria de importanţă, de la A (excepţională) la D (cea mai scăzută);
dacă indicele de risc este mai mare decât 1, acesta este considerat
inacceptabil şi barajul nu poate fi exploatat.
 Domeniul Cerinţe legale Prevederi cheie
siguranţă în exploatare a barajelor încadrate în
categoriile de importanţă A şi B – NTLH-014 şi a
procedurii de avizare a specialiştilor pentru
evaluarea stării de siguranţă în exploatare a
barajelor încadrateîn categoriile de importanţă C şi
D - NTLH-015
Ordinul nr. 115//288/2002 pentru aprobarea
metodologiei privind stabilirea categoriilor de
importanţă a barajelor - NTHL-021
Ordinul nr. 116//289/2002 pentru aprobarea
Metodologiei privind evaluarea stării de siguranţă
în exploatare a barajelor şi lacurilor de acumulare
NTLH-022 şi a Metodologiei privind evaluarea
stării de siguranţă în exploatare a barajelor şi
digurilor care realizează depozite de deşeuri
industriale - NTLH-023
Ordinul nr. 117/2002 pentru aprobarea
Regulamentului privind certificarea personalului de
conducere şi coordonare a activităţii de urmărire a
comportării în timp a barajelor - NTLH-031
Ordinul nr. 118/2002 pentru aprobarea Procedurii
de emitere a acordului şi autorizaţiei de
funcţionare în siguranţă a barajelor - NTHL-032
Ordinul nr. 119/2002 pentru aprobarea Procedurii
de trecere în conservare, post-utilizare sau
abandonare a barajelor - NTHL-033
Ordinul nr. 120/2002 pentru aprobarea Procedurii
şi competenţelor de efectuare a controlului privind
siguranţa în exploatare a barajelor - NTHL-034
Ordinul nr. 121/2002 pentru aprobarea conţinutului
Fişei de evidenţă a barajelor - NTLH-035
Ordinul nr. 147/2002 pentru aprobarea Procedurii
de declarare publică a caracteristicilor generale a
categoriei de importanţă şi gradului de risc asociat
barajelor - NTHL-036
Managementul riscului şi Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor Stipulează luarea unor măsuri speciale, inclusiv solicitarea unei
al pericolelor chimice periculoase şi Legea nr. 478/2003 privind autorizaţii , asigurarea unor condiţii de depozitare în siguranţă,
 Domeniul Cerinţe legale
regimul materialelor explozibile
HG nr. 95/2003 privind controlul activităţilor care
prezintă pericole de accidente majore în care sunt
implicate substanţe periculoase (SEVESO)
Legea nr. 319/2006 privind protecţia muncii
Ordinul nr. 508/2002 privind aprobarea Normelor
generale de protecţia muncii
Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva
incendiilor
Poluarea solului şi implicit Ordinul 756/1997 privind aprobarea
a apei subterane Regulamentului pentru evaluarea poluării de
mediu
Biodiversitate Legea protecţiei mediului nr. 265/2006 care
aprobă OUG nr. 195/2005
Legea nr. 462/2001 aprobă OUG nr. 236/2000
Prevederi cheie
adoptarea şi folosirea unor practici şi proceduri standardizate de
manipulare şi folosirea de muncitori cu atestate în domeniu
Are ca scop prevenirea accidentelor majore de acest fel şi limitarea
consecinţelor acestora pentru populaţie şi mediul înconjurător. Directiva
se aplică amplasamentelor unde anumite substanţe periculoase sunt
prezente în cantităţi suficient de mari pentru a exista riscul producerii
unui accident major. Pe lângă faptul că solicită operatorilor unor astfel
de amplasamente să ia măsuri preventive, reglementarea impune
autorităţilor o serie de cerinţe procedurale privind planificarea, politica
de integrare, inspecţia, raportarea şi accesul publicului la informaţie
Legea stipulează obligaţiile conducerii companiei în ceea ce priveşte
măsurile de protecţia muncii: de a desemna angajaţilor atribuţii şi
răspunderi privind protecţia muncii; de a adopta un regulament intern de
protecţia muncii; de a asigura instruirea personalului; de a evalua
riscurile profesionale şi de a ţine evidenţa locurilor de muncă cu risc
profesional; de asigura permanenta funcţionare a echipamentului de
protecţie, măsurare şi control. Echipamentul de protecţie personală
trebuie furnizat gratuit personalului angajat. Conducerea companiei
trebuie să obţină autorizaţia de protecţia muncii de la Inspectoratele
Teritoriale de Protecţia Muncii şi autorizaţia sanitară de funcţionare de la
Direcţiile de Sănătate Publică. Cu privire la activitatea minieră, legea
prevede folosirea metodelor de exploatare adecvate, funcţionarea
corespunzătoare a sistemelor de ventilare, conform clasificării minelor
după emisiile de gaz.
Introduce pragurile de alarmă şi intervenţie privind poluarea solului
pentru diferite tipuri de terenuri: sensibile sau mai puţin sensibile.
Valorile se referă la metale (Sb, Ag, As, Be, Bi, B, Cd, Co, Cr, Cu, Hg,
Mo, Ni, Pb, Se, Sn, Ti, V, Zn), cianuri, hidrocarburi aromatice,
hidrocarburi poliaromatice, compuşi organo-cloruraţi şi pesticide
Ca priorităţi, legea prevede protecţia florei şi faunei sălbatice şi a
habitatelor, şi impune răspunderea financiară legată de remedierea
mediului afectate de un proiecte, asupra titularului respectivului proiect
Reglementează regimul ariilor naturale protejate, conservarea
 Domeniul Cerinţe legale
privind regimul ariilor naturale protejate
Legea nr. 5/2000 privind amenajarea teritoriului –
Secţiunea a III-a, zone protejate
HG nr. 2151/2004 priveşte instituirea regimului de
arie naturală protejată pentru noi zone
Legea nr. 347/2004 – legea muntelui
Alte reglementări de mediu Ordinul nr. 50/2004 privind stabilirea procedurii de
organizare şi coordonare a schemelor de
management de mediu şi audit (EMAS) în vederea
participării voluntare a organizaţiilor la aceste
scheme, amendat de Ordinul nr. 444/2006
Ordinul 790/2006 pentru aprobarea regulamentului
de organizare şi funcţionare a Comitetului
consultativ EMAS şi a Biroului EMAS
Prevederi cheie
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Legea stabileşte zonele naturale protejate şi identifică valorile
aparţinând patrimoniului cultural natural care necesită protecţie.
Stipulează folosirea durabilă a resurselor muntelui şi conservarea
peisagistică şi a biodiversităţii.
Obiectivele include implementarea EMAS de către organizaţiile care
desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului, pentru evaluarea şi
îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale organizaţiei şi furnizarea de
informaţii de mediu relevante publicului şi altor factori interesaţi. Ordinul
stipulează că “amplasamentul” este ce mai mică unitate din structura
unei organizaţii care poată fi certificată sub EMAS; de asemenea
stipulează condiţiile şi documentele necesare pentru certificare. Anexele
include cerinţele EMAS şi pentru auditul de mediu intern şi pentru
raportul de mediu. Certificarea sub EMAS nu trebuie să afecteze
obligaţiile pe care le are organizaţia conform reglementărilor de mediu
în vigoare.
Recomandări:
• Procesul de actualizare legislativă ar trebui să asigure şi anticiparea viitoarelor
cerinţe legale, pentru a evita costurile viitoare de conformare
• Este important să ne asigurăm că toate cerinţele legale aplicabile nu numai că
sunt identificate şi impactul lor asupra companiei este înţeles corespunzător, dar
şi că personalul competent din companie, precum şi sub-contractorii, dacă este
cazul, sunt conştienţi de acestea şi în special de cele aplicabile anumitor operaţii
în care personalul este implicat
• Procesul de comunicare şi informare a personalului cu privire la informaţia legată
de cerinţele legislative ar trebui să fie unul continuu, asigurând că această
informaţie este mereu la zi
• Identificaţi din Registrul de cerinţe legale şi alte cerinţe şi întocmiţi o listă (un
formular) cu reglementările legislative care ţin de activităţile, produsele sau
serviciile companiei dvs. şi cu aspectele de mediu corespunzătoare acestora.

EXEMPLU Cerinţe legale şi alte cerinţe

Scop: Pentru a asigura modul în care Compania identifică, are acces la şi evaluează
cerinţele legale şi cerinţele interne care se aplică aspectelor de mediu ale activităţilor,
produselor şi serviciilor sale.
Domeniul de aplicare: Această procedură va ajuta la asigurarea că toate cerinţele
legale de mediu aplicabile activităţilor companiei sunt cunoscute şi comunicate
managementului cu răspundere ierarhică, angajaţilor şi contractorilor.
Responsabilităţi:
Directorul General va furniza resursele adecvate Departamentului Juridic pentru a
permite identificarea, comunicarea, implementarea şi menţinerea cerinţelor legale şi
a altor cerinţe aplicabile companiei şi pentru a sigura că neconformităţile sunt
rezolvate şi toate obligaţiile externe de mediu sunt identificate şi îndeplinite.
Departamentul Juridic răspunde de identificarea cerinţelor legale si ale
reglementărilor aplicabile in cadrul companiei. Pune la dispoziţia solicitanţilor un
exemplar din documentele legale si de reglementare.
Responsabilul cu mediul va asigura că există mijloacele de comunicare a detaliilor
legate de cerinţele legale şi alte cerinţe managementului organizaţiei, angajaţilor şi
tuturor persoanelor relevante ex: contractorii, sau celor ale căror acţiuni pot afecta
conformarea companiei cu cerinţele de mediu.
Definitii: Nici una
Procedura:
Registrul cu cerinţe legale va fi revizuit şi actualizat anual de către Coordonatorul
SMM.
Responsabilul cu mediul va asigura că are loc revizuirea lunară a cerinţelor legale şi
a altor cerinţe aplicabile organizaţiei. În timpul unor astfel de revizuiri, se vor lua în
considerare orice legi existente şi propuse şi cele mai bune practici.
În baza informaţiilor obţinute, Responsabilul de mediu întocmeşte Lista cerinţelor
legale şi alte cerinţe aplicabile, referitoare la aspectele de mediu ale activităţilor,
produselor şi serviciilor companiei.
Un exemplar din Lista cerinţelor legale şi alte cerinţe este transmis în mod controlat
de către Respondsabilul de mediu la toţi şefii de departamente.
Cerinţele legale şi alte cerinţeconstituie criteriul de bază pentru identificarea
aspectelor de medie, îndeosebi a celor care produc un impact de mediu semnificativ.
Responsabilul de mediu va furniza actualizarea situaţiei de mediu către
managementul organizaţiei şi va include detalii cu privire la:
• Toate cerinţele legale şi alte cerinţe aplicabile noi sau în curs de apariţie
• Interpretarea răspunsului / acţiunii necesar din partea companiei
• Detalii ale cerinţelor legale aplicabile şi măsurile necesare pentru a le
îndeplini
Toate unităţile trebuie să identifice celelalte cerinţe cu putere de lege şi voluntare
care sunt aplicabile pentru unitatea respectivă. Aceste angajamente trebuie ţinute
colectiv şi sistematic şi într-un mod care permite accesul cu uşurinţă şi monitorizarea
eficace a tuturor angajamentelor.
Managementul companiei împreună cu implicarea departamentelor posibil a fi
afectate, vor evalua impactul oricărei schimbări legislative şi vor asigura revizuirea şi
actualizarea corespunzătoare a SMM.
Referinţe: Nici una
Legături:
Lista cerinţelor legale şi a altor cerinţe

C.Consultarea comunităţii
Consultarea comunităţii ar trebui să aibă loc înainte, în timpul şi după încetarea
activităţii unei mine, pentru a asigura că preocupările şi grijile comunităţii sunt tratate
corespunzător. Contactul continuu dintre comunitate şi companie este esenţial dacă
un nivel de încredere este de asemenea construit între cele două părţi. O consultare
de succes poate duce la scăderea numărului de critici din partea publicului şi a
publicităţii negative, aprobarea mai uşoară a cererilor pentru autorizaţia / acordul de
mediu şi certificatul de urbanism, controale mai puţin prescriptive şi o încredere mai
mare în programul de mediu al companiei.
Orice program de consultare ar trebui să aibă :
• Un responsabil cu relaţiile publice care poate stabili relaţii pe termen lung cu
comunitatea şi care are autoritate considerabilă în companie;
• Informări periodice privind activităţile organizaţiei; deşeuri; efectele emisiilor
asupra sănătăţii oamenilor şi asupra mediului; politica, sistemele, programele,
ţintele şi obiectivele de mediu şi performanţa de mediu obţinută de companie;
• Accesul repezentanţilor comunităţii pe amplasament – organizarea “zilelor
deschise”;
• Răspunsuri prompte la toate reclamaţiile şi întrebările comunităţii, prin
furnizarea informaţiilor disponibile şi a detaliilor cu privire la modul în care
problemele comunităţii sunt sau vor fi tratate, sau de ce aspectul menţionat nu
ar trebui să reprezinte motiv de îngrijorare.

Recomandări:
• O gamă largă de mijloace de informare sunt disponibile pentru un program de
consultare: persoane de contact din partea comunităţii, scrisori informative din
partea companiei, ziarele şi posturile de radio locale sau un grup de consultare.
Metoda utilizată trebuie stabilită funcţie de gradul de îngrijorare al comunităţii
locale.
• Rolul responsabilului cu relaţia cu comunitatea este vital. Toate companiile ar
trebui să atribuie acest rol unei persoane care are autoritatea să acţioneze şi să
vorbească, care va păstra acest rol o perioadă cât mai lungă cu putinţă şi care,
de preferat, locuieşte în zonă. Această persoană ar trebui să înţeleagă foarte bine
activităţile desfăşurate pe amplasament, să fie foarte familiarizată cu emisiile de
 pe amplasament şi efectul acestora, şi, ideal, să aibă experinţă anterioară în
lucrul cu grupurile de interes.

D.Obiective şi Ţinte
Evaluarea Impactului asupra Mediului, consultarea comunităţii, recomandările
auditului de mediu şi cerinţele legale vor avea ca rezultat o serie de acţiuni pe care
compania va trebui să le întreprindă. Aceasta ar trebui să elaboreze o serie de ţinte
şi obiective pe termen lung pentru a răspunde acestor cerinţe. Ţintele pot fi văzute ca
paşi pentru atingerea obiectivelor.
O companie ar trebui să întocmească o listă cu obiectivele pe termen lung sau
continue care sunt consecvente cu politica sa de mediu şi dedicate prevenirii poluării.
Acestea ar trebui să includă :
- Nivelurile de performanţă sau cerinţele de control specificate în studiul de evaluare a
impactului asupra mediului
- Conformarea cu limitele de emisie stipulate prin legislaţia în vigoare
- Reducerea impacturilor asupra mediului
- Conformarea cu nivelurile interne stabilite pentru generarea deşeurilor
- Reciclarea deşeurilor
- Accesul uşor al publicului la toate informaţiile relevante ale companiei
- Satisfacţia publicului cu privire la răspunsul companiei la preocupările şi întrebările
publicului
Aceste obiective vor avea ca rezultat ţinte de acţiune specifice, cu responsabilităţi
desemnate şi date de finalizare stabilite. Ţintele de mediu sunt o secvenţă de paşi
măsurabili prin care sunt atinse obiectivele de mediu. Ţintele pot să includă:
- Îndeplinirea recomandărilor făcute într-un raport de audit complet al
amplasamentului sau dintr-o listă de control lunară
- Elaborarea şi implementarea diferitelor componente ale SMM
- Ţinte interne, specifice – de exemplu reducerea cantităţii de deşeuri
- Ţinte pentru economii interne, precum reducerea consumului de apă.
Ţintele stabilte de o companie ar trebui să îndeplinească urătoarele caracteristici:
- să fie solicitante, dar realizabile;
- să poată fi înţelese şi măsurabile;
- să se adreseze unui domeniu clar şi relevant;
- să fie acceptabile pentru departamentele care trebuie să le implemeteze.
Pe scurt, Ţintele de mediu ar trebui să fie:
SMART – Specific (Specifice), Measurable (Măsurabile), Achievable (Realizabile),
Realistic (Realiste), Trackable (să poată fi Urmărite).
La stabilirea Obiectivelor şi Ţintelor ar trebui luate în considerare următoarele
elemente:

POLITICA de mediu

Aspectele de mediu

Cerinţe legale / alte

cerinţe
Punctele de vedere ale Obiectivele
Obiectivele Programul
părţilor interesate & Ţintele
& Ţintele de mediu

Opţiunile tehnologice

Cerinţele financiare,
operaţionale şi alte
cerinţe comerciale
Odată stabilite obiectivele şi ţintele, compania ar trebui să ia în considerare
stabilirea unor indicatori de performanţă (KPIs – key performance indicators) de
mediu, măsurabili. Ca exemplu, următoarele ar putea fi luate în considerare:

Nr Obiective Ţinte KPIs Responsabil

1. Gospodărirea şi • Asigurarea calităţii apei • Rezultatele probelor de apă Responsabilul de
evacuarea mai evacuate conform cerinţelor şi monitorizării debitului mediu, Director
eficientă a apei legislative în vigoare producţie
• Conformarea cu toate
cerinţele de evacuare
• Reducerea consumului de prevăzute în autorizaţia de
apă pe unitatea de produs gospodărire a apelor
• Consumul de apă pe unitatea
de produs comparativ cu anul
2006

2. Încercarea de • Implementarea măsurilor • Rezultatele monitorizării Responsabilii cu

îmbunătăţire continuă de reducere a zgomotului zgomotului mediu de la
prin reducerea pe amplasament • Citirea indicatorilor de zgomot unităţile
zgomotului 3 nopţi pe lună respective,
• Tendinţa descrescătoare a Inginerul de mediu
nivelului zgomotului în
locaţiile de control
3. Reabilitarea zonelor
afectate de activitate
• Reabilitarea a încă unei • 0,5 ha de teren reabilitate Responsabilul de
mediu
suprafeţe de 1 ha afectate până la sfârşitul trimestrului 4
cât de curând posibil
de activitatea din trecut. 07
din punct de vedere
• Finalizarea construcţiei a
practic
20% din terasa circulară a
minei

Recomandări:
• Obiectivele şi Ţintele sunt mijloacele prin care angajamentele asumate în Politica
de Mediu sunt de fapt transpuse în acţiuni.
• Selectaţi personalul cel mai corespunzător din companie pentru stabilirea
obiectivelor şi ţintelor; aceştia vor deveni astfel motivaţi vor monitoriza în
continuare şi vor fi implicaţi activ în atingerea ţintelor
• Obiectivele SMM pot fi stabilite fie pentru a menţine, fie pentru a îmbunătăţi
performanţa de mediu a companiei în legătură cu un anumit aspect de mediu
identificat
• Obiectivele stabilite ar trebui să fie suficient de flexibile;
• Comunicaţi periodic tuturor angajaţilor progresul obţinut în atingerea obiectivelor
şi ţintelor SMM, pentru a vă asigura că aceştia cunosc situaţia la zi şi sunt
motivaţi astfel pentru a merge mai departe
• Numărul de obiective şi ţinte stabilite de o companie trebuie să fie mai mic la
început, pentru a evita o sarcină prea mare de a le atinge, şi apoi numărul poate
creşte în timp, construind pe succesul obţinut anterior
• Obiectivele şi ţintele trebuie să fie realiste, şi pașii făcuţi pentru atingerea
acestora trebuie să fie uşor de măsurat;
• Ţintele trebuie să poată fi înţelese şi măsurabile, altfel va fi greu de evaluat
progresul;
• În multe cazuri, ţintele vor fi o serie de acţiuni mai degrabă de natură tehnică,
decât de mediu.
 EXEMPLU -Obiective şi ţinte

Scop: Scopul acestei proceduri este de a asigura că o companie stabileşte şi

menţine obiective şi ţinte de mediu documentate.
Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor activităţilor, produselor şi
serviciilor companiei care sunt controlate de legislaţia în vigoare şi au potenţialul de a
produce un impact asupra mediului.
Responsabilităţi
Managementul la cel mai înalt nivel al companiei răspunde de elaborarea obiectivelor
şi ţintelor relevante pentru impacturile de mediu ale companiei în fiecare an. Pentru a
iniţia procesul, Directorul general organizează o întâlnire cu tot personalul pentru a
discuta elaborarea obiectivelor de mediu.
Fiecare director de departament răspunde de furnizarea contribuţiei sale cu privire la
departamentul de care răspunde (informaţii financiare, tehnice, etc.)
Responsabilul de mediu răspunde de furnizarea de informaţii cu privire la cerinţele
legale şi de reglementare aplicabile, la impacturile de mediu semnificative de pe
amplasament şi la punctele de vedere ale părţilor interesate.
Definiţii:
Obiectiv de mediu – un ţel general de mediu în concordanţă cu politica de mediu şi
care ia în considerare impacturile semnificative de mediu şi cerinţele legale şi de
reglementare aplicabile. Obiectivele sunt cuantificate acolo unde este posibil.
Ţintă de mediu – cerinţă detaliată de performanţă (cuantificată acolo unde este
posibil) bazată pe un obiectiv de mediu. O ţintă trebuie atinsă pentru a atinge
obiectivul pe care se bazează.
Procedură:
Obiectivele şi ţintele de mediu sunt ţeluri importante care abordează priorităţile de
mediu ale companiei. Obiectivele şi ţintele de mediu stabilite de companie ar trebui
să:
• Ducă la îmbunătăţirea performanţei de mediu a companiei
• Aibă ca rezultat menţinerea conformării cu cerinţele legale
• Abordeze aspectele cu ce mai mare prioritate, precum şi impacturile de mediu
• Se alinieze cu resursele financiare şi umane şi obiectivele de afaceri ale
companiei
La stabilirea obiectivelor şi ţintelor compania trebuie să se asigure că acestea sunt:
Specifice – Departamentele funcţionale ale companiei trebuie să stabilească
obiective de mediu la niveluri corespunzătoare care nu sunt considerate prea largi şi
nici prea detaliate.
Măsurabile – departamentele funcţionale trebuie să poată evalua progresul în
comparaţie cu obiectivele şi ţintele de mediu.
Realizabile – trebuie stabilite în funcţie de timpul şi resursele financiare şi umane
disponibile ale companiei.
Relevante – trebuie să se încadreze în capacitatea de realizare a companiei
Să poată fi urmărite.
Este critic ca obiectivele şi ţintele să fie consecvente, să se alinieze cu şi să fie un
mijloc de implementare a Politicii de Mediu a Companiei.
În mod ideal, numărul de obiective şi ţinte stabilite de compania noastră nu ar trebui
să depăşească 10-12 şi acestea ar trebui să acopere toate aspectele principale care
trebuie abordate de companie.
Odată ce obiectivele şi ţintele de mediu au fost stabilite, compania va trebui să
identifice Indicatori Cheie ai Performanţei (Key Perormance Indicators – KPIs) de
Mediu corespunzători care permit atingerea tuturor obiectivelor şi ţintelor individuale
măsurabile, precum:
 • Cantitatea de materii prime sau a energie consumate
• Cantitatea de emisii precum cele de CO2
• Cantitatea de deşeuri care rezultă per cantitatea de produs finit
• Eficienţa utilizării materialelor şi energiei consumate
• Numărul de incidente de mediu (ex: evacuări neplanificate)
• Numărul de reclamaţii de mediu
• Procentul de deşeuri reciclate
• Numărul de kilometri parcurşi de autovehiculele de serviciu/unitatea de produs
• Cantitatea de poluanţi specifici emisă, ex: NOx, SO2, CO, VOCs, CO2
• Investiţii pentru protecţia mediului
Compania trebuie să ia în considerare folosirea KPIs corespunzători existenţi care
sunt folosiţi eficace pentru raportarea cu privire la îmbunătăţirile de mediu. Aceşti
KPIs ar trebui să aibă un obiectiv şi o ţintă de mediu asociate cu fiecare în parte,
pentru a oferi îndrumare cu privire la ceea ce trebuie realizat.
Măsurarea faţă de toţi KPIs se va face lunar şi datele vor fi furnizate managementului
amplasamentului în rapoartele lunare.
Referinţe:
Indicatorii Cheie ai Performanţei de Mediu de pe amplasament
Legături:
Politica de Mediu
Lista cu aspectele şi impacturile de mediu semnificative
Cerinţele legale şi alte cerinţe

E.Program de Management de Mediu

Programul de management de mediu (PMM) stabileşte modul şi termenele la care
obiectivele şi ţintele stipulate vor fi atinse.
Un program eficient de management de mediu ar trebuie proiectat astfel încât să
asigure atingerea obiectivelor şi ţintelor, şi ca urmare ar trebui să includă cel puţin
următoarele elemente:
- alocarea responsabilităţilor în rândul angajaţilor;
- alocarea resurselor şi mijloacelor pentru atingerea acestor obiective şi ţinte;
- programul general şi termenele limită pentru atingerea scopurilor propuse.
Programul de management de mediu ar trebui proiectat în mod dinamic pentru a
putea fi modificat uşor atunci când este necesar, de exemplu când:
- sunt stabilite obiective şi ţinte noi, sau sunt modificate cele existente;
- obiectivele şi ţintele iniţiale au fost deja atinse în mare măsură;
- au loc modificări ale cerinţelor legale aplicabile;
- au loc modificări ale operaţiilor, proceselor de producţie, produselor, condiţiilor
de pe amplasament, etc. ale companiei.
Actualizările pot include noi ţinte sau responsabilităţi, modificări şi completări ale
cerinţelor legale şi de reglementare. Chiar şi în cele mai bune circumstanţe, condiţiile
se vor schimba şi în aceste situaţii, managementul companiei trebuie să facă planuri
strategice pentru a face faţă situaţiilor transformatoare.
SMM trebuie să se ocupe de schimbările în planificarea pe termen lung a companiei.
Managementul trebuie să revadă periodic fiecare stadiu al minei, de la deschidere la
închidere, şi să modifice SMM în mod corespunzător.
Programul de Management de Mediu ar trebui proiectat astfel încât să fie o parte
integrantă a altor planuri şi strategii de management la nivelul companiei, inclusiv
cele financiare, şi nu un program izolat în managementul companiei. De exemplu,
orice schimbare a procesului de producţie (ex: materialele folosite, produse noi) ar
trebui luată în considerare prin prisma sistemului de management de mediu (adică
impacturile asupra mediului pe care le pot genera).
Programul ar trebui să fie cât mai uşor cu putinţă de folosit pentru utilizatori. Pentru o
companie mai mare aceasta s-ar putea să necesite o subdivizare cu o prezentare
generală.
Compania ar trebui să stabilească şi să menţină o procedură pentru stabilirea şi
revizuirea programelor de management de mediu şi a planurilor de acţiune asociate.
Această procedură va fi revizuită periodic şi reimplementată dacă este necesar. În
FIŞA 7 – Procedura pentru Programele de management de mediu este prezentată o
procedură care descrie modul în care o companie va stabili şi revizui programele
sale de management de mediu şi planurile de acţiune asociate.

Reconandări:
• Programul de management de mediu care va fi introdus nu trebuie să fie un
sistem cu total nou, separat de instrumentele de management existente, ci
trebuie să fie o parte integrantă a acestora şi să se construiască pe succesul
obţinut cu aceste instrumente
• Programul de management de mediu trebuie adus la cunoştinţa angajaţilor pentru
a se familiariza cu acesta încă din fazele timpurii de implementare, şi trebuie
implicat personalului nu numai în implementarea acţiunilor propuse, dar de
asemenea în proiectarea acestuia, pe baza cunoştinţelor practice ale acestuia cu
privire la procesele operaţionale din companie
• Odată ce programul a fost proiectat, sarcinile şi responsabilităţile trebuie
communicate clar personalului implicat
• Programul trebuie să fie clar şi simplu, şi trebuie să fie revizuit periodic pentru a
permite îmbunătăţirea continuă a acestuia
• Completaţi un formular pentru fiecare obiectiv şi ţintă de mediu.

EXEMPLU -Programul de management de mediu – PMM

Scop: Această procedură stipulează cerinţele pentru elaborarea de către companie a

unor Programe de management de mediu corespunzătoare, pentru a asigura
îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu.
Domeniu de aplicare: Această procedură se aplică tuturor activităţilor companiilor
care trebuie să elaboreze, implementeze, menţină şi să actualizeze programele
pentru îmbunătăţirea mediului pentru a implementa Politica companiei, a atinge
obiectivele şi ţintele de mediu şi a îmbunătăţi performanţa de mediu.
Responsabilităţi:
Responsabilul de mediu – elaborează, implementează şi menţine PMM
Directorii de departamente– ajută la elaborarea PMM şi alocă resursele necesare
pentru realizarea programelor relevante
Directorul General – aprobă PMM pentru fiecare amplasament în conformitate cu
resursele umane şi financiare.
Definiţii:
Programul de management de mediu – program individual pentru atingerea unui
obiectiv sau a unei ţinte de mediu. Trebuie să specifice sarcinile pentru finalizarea
pentru personalul responsabil, resursele necesare, şi termenele de finalizare a
sarcinilor individuale şi a programului.
Procedură
Toate unităţile miniere trebuie să elaboreze programe de management de mediu
pentru a implementa şi întruni următoarele cerinţe:
• Cerinţele relevante ale Politicii de mediu
 • Obiectivele şi ţintele de mediu ale corporaţiei / organizaţiei şi ale
amplasamentului
• Remedierea oricăror neconformităţi ale activităţilor desfăşurate
• Abordarea aspectelor şi impacturilor de mediu semnificative.
Fiecare departament trebuie să folosească acelaşi modelul pentru PMM. Toate PMM
trebuie să specifice următoarele:
• Persoana responsabilă cu activităţile incluse în PMM.
• Semnătura managerului care a aprobat PMM
• Sarcinile care trebuie finalizate pentru a îndeplini cerinţele PMM
• Resursele umane, financiare şi alte resurse necesare pentru finalizarea
sarcinilor individuale
• Personalul necesar pentru realizarea şi finalizarea sarcinilor individuale
• Termenele până la care sarcinile individuale trebuie finalizate
Compania trebuie să se asigure că are competenţa şi resursele de a implementa
eficient toate PMM documentate. Planurile de îmbunătăţire trebuie de asemenea
discutate şi susţinute de managerii departamentelor respective. Toate PMM trebuie
aprobate de management (prin semnare).
Compania trebuie de asemenea să se asigure că termenele pot fi îndeplinite şi au
fost discutate cu personalul responsabil pentru sarcinile specificate în PMM.
Pe măsură ce programele individuale sunt finalizate, vor trebui conturate programe
suplimentare pentru a asigura progresul PMM general al companiei şi îmbunătăţirea
performanţei de mediu.
Referinţe:
Modelul de program de management de mediu
Legături:
• Politica de mediu
• Obiectivele şi ţintele de mediu pentru amplasament
• Auditul de mediu
• Neconformităţi şi incidente

PROGRAMUL DE MANAGEMENT DE MEDIU – Model

Departament : Manager :

Locaţie : Perioadă
(de/la) :

Impact Obiect Acţiunea Respons Termenul Comenta

semnific ive şi necesară abilitate de rii
ativ ţinte pentru a pentru finalizare
asupra atinge acţiune
mediului obiectivele
şi ţintele
Implementare şi funcţionare
Structură şi responsabilităţi
Instruire, conştientizare şi competenţă
Comunicare
Documentaţie
Controlul documentelor
Control operaţional
Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

I.Structură şi responsabilităţi
Pentru a asigura eficacitatea Sistemului de Management de Mediu, atribuţiile şi
responsabilităţile trebuie să fie clar definite şi comunicate. Companiile trebuie să
stabilească o structură care să aibă eficacitate şi să asigure că angajaţii îşi cunosc
responsabilităţile şi raportează progresul înregistrat faţă de ţintele şi obiectivele
SMM.
Managementul la cel mai înalt nivel are un rol cheie prin asigurarea resurselor
necesare pentru implementarea SMM. Astfel, managementul la cel mai înalt nivel al
companiei ar trebui să numească un Coordonator al sistemului de management de
mediu (Coordonator SMM) cu responsabilităţi în: (1) asigurarea implementării şi
menţinerii SMM; (2) raportarea performanţei SMM către conducere; şi (3)
colaborarea cu alţi angajaţi pentru modificarea SMM după necesităţi. Coordonatorul
SMM are responsabilităţi generale pentru implementarea cu succes şi obţinerea
performanţei SMM.
Numirea Coordonatorului SMM şi a echipei de lucru SMM ar trebui să fie confirmată
în scris de Directorul General.
Este necesar ca responsabilităţile să fie stabilite în mod oficial pentru a asigura
îndeplinirea procedurilor cheie :
1. Identificarea proceselor şi procedurilor care pot afecta mediul, care sunt legate
de monitorizarea mediului sau generează emisii în mediu. Această etapă
poate fi încorporată în elaborarea procedurilor pentru amplasament.
2. Identificarea poziţiilor de conducere şi operaţionale cu responsabilităţi pentru
activităţile care pot afecta mediul. Aceste zone pot consta în echipamente de
control al poluării şi întreţinerea acestora, haldarea materialului din stratul de
copertă, analiza datelor de monitorizare, sau responsabilităţi legate de
managementul de mediu general pentru amplasament. Ar trebui să fie implicat
şi directorul de amplasament, care are responsabilitatea finală
3. Detalierea responsabilităţilor pentru fiecare din poziţiile identificate. Fiecare
poziţie ar trebui să aibă asociată o declaraţie scurtă, dar clară privind
responsabilităţile aferente.
4. Atribuirea oficială a responsabilităţilor către persoanele relevante, pe baza
locului de muncă, tipul de activitate şi abilităţile necesare. Fiecare persoană ar
trebui să deţină o copie a declaraţiei de responsabilitate aferentă, care ar
trebui să fie inclusă şi în fişa postului.
5. Toţi angajaţii de pe amplasament ar trebui să fie responsabili pentru
performanţa de mediu la locurile lor de muncă, şi să îşi înţeleagă
responsabilităţile.
Paşii 1 şi 2 ar trebui să identifice şi să prezinte în mod oficial orice atribuţii de mediu
care ar trebui realizate dar care nu sunt încă, sau care sunt desfăşurate doar în mod
neoficial.
Recomandări:
• Structura organizaţională a unei companii trebuie să rămână flexibilă, pentru a
permite introducerea de modificări pe parcurs, în funcţie de necesităţi
• Trebuie avut în vedere faptul că Responsabilul de mediu şi/sau Coordonatorul
SMM au rolul de a implementa şi de a gestiona sistemul; totuşi responsabilitatea
finală pentru SMM rămâne a managementului la cel mai înalt nivel al companiei
• Alţi angajaţi care sunt interesaţi şi motivaţi pot fi foarte dinamici şi eficienţi în
stimularea implementării SMM, chiar dacă se află la un nivel comparativ inferior în
cadrul companiei. Trebuie utilizat la maxim orice entuziasm pentru mediu
observat în rândul angajaţilor
• Angajaţii trebuie să fie conştientizaţi de atribuţiile şi responsabilităţile lor şi ale
colegilor lor în cadrul SMM, posibil prin intermediul unei matrice de
responsabilităţi.
• Documentele necesare sunt:
- Structura organizaţională a SMM
- Schema structurii organizaţionale a companiei
- Dovezi privind comunicarea către toţi angajaţii a structurii organizaţionale şi a
SMM
- Definiţia responsabilităţilor aferente poziţiilor din cadrul SMM.

Matricea responsabilităţilor

Directorul administrativ Directorul pentru întreţinere Directorul pentru siguranţa

muncii
• Conformarea cu • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile • Conformarea cu
Autorizaţiile / Condiţiile de de utilizare a resurselor Autorizaţiile / Condiţiile
utilizare a resurselor • Gestionarea deşeurilor industriale de utilizare a resurselor
• Zonele de depozitare – • Întreţinerea pompelor • Inventarul substanţelor
Gestionarea substanţelor • Programe de îmbunătăţire de mediu chimice periculoase şi
chimice • Proiecte de management al energiei depozitarea şi controlul
• Transportul substanţelor • Legi / Reglementări acestora
chimice • Implementarea politicilor şi procedurilor • Alertarea privind
• Managementul deşeurilor substanţele chimice
• Programe de îmbunătăţire • Programe de
de mediu îmbunătăţire de mediu
• Legi / Reglementări • Legi / Reglementări
• Implementarea politicilor şi • Implementarea politicilor
procedurilor şi procedurilor
• Probleme legate de
sănătate
Directorul pentru siguranţa Directorul de mediu Responsabilul cu
muncii managementul deşeurilor
• Conformarea cu • Conformarea cu Autorizaţiile / Condiţiile • Conformarea cu
Autorizaţiile / Condiţiile de de utilizare a resurselor Autorizaţiile / Condiţiile
utilizare a resurselor • Legătura cu autorităţile relevante de utilizare a resurselor
• Inventarul substanţelor • Creşterea gradului de conştientizare • Construcţia haldelor de
chimice periculoase şi privind problemele de mediu şi culturale steril şi a iazurilor de
depozitarea şi controlul pe amplasament decantare
acestora • Gestionarea apei pe amplasament • Depozitarea sterilului
• Alertarea privind • Consultare • Controlul emisiilor de praf
substanţele chimice • Relaţii cu comunitatea/ publicul şi al zgomotului
• Programe de îmbunătăţire • Monitorizare • Construcţia unui sistem
de mediu • Refacerea mediului de drenaje
• Legi / Reglementări • Programe de reciclare • Programe de
• Implementarea politicilor şi • Programe de îmbunătăţire de mediu management de mediu
procedurilor • Legi / Reglementări • Legi / Reglementări
• Probleme legate de • Implementarea politicilor şi procedurilor • Implementarea politicilor
sănătate
şi procedurilor.

II.Instruire, conştientizare şi competenţă

Angajaţii unei companii ar trebui să urmeze un curs de conştientizare privind
problemele de mediu şi orice alte cursuri specifice de mediu de care ar putea să aibă
nevoie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin. Instruirea reprezintă un domeniu
cheie în cadrul unui SMM.
Principalul motiv pentru care instruirea angajaţilor în legătură cu managementul de
mediu şi cu SMM reprezintă o componentă esenţială a sistemului este acela că orice
angajat poate influenţa performanţa de mediu a companiei, fie pozitiv, fie negativ.
Conducerea trebuie să asigure că toţi angajaţii (care lucrează cu normă întreagă, cu
timp parţial sau temporar) din cadrul organizaţiei sunt conştienţi de politica de mediu,
de programul de management de mediu şi de impactul real sau potenţial asupra
mediului al activităţilor pe care le desfăşoară ei.
Toţi angajaţii care au o contribuţie semnificativă la performanţa de mediu trebuie să
fie instruiţi în mod corespunzător pentru gestionarea aspectelor de mediu din
activităţile pe care le desfăşoară. Compania trebuie să asigure ca aceşti angajaţi să
aibă competenţele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor, prin studii, instruire
şi/sau experienţă. Instruirea ar trebui să fie suficient de temeinică pentru a le permite
angajaţilor să integreze aspectele de mediu relevante în informaţiile de lucru de zi cu
zi.
Angajaţii care trebuie instruiţi se află la toate nivelurile din cadrul companiei. Sunt
necesare cursuri de instruire diferite pentru diferite grupuri. În acest sens, se poate
distinge [2]:
Instruirea generală
Companiile ar trebui să asigure instruirea generală pentru conştientizarea
problemelor de mediu şi instruire specifică bazată pe aptitudini.
Instruirea pentru conştientizarea de mediu poate fi utilă chiar şi la nivelul conducerii,
pentru schimbarea culturii companiei care, în timp, va îmbunătăţi percepţia publicului
asupra credibilităţii de mediu a companiei.
În mod ideal instruirea generală pentru conştientizarea de mediu ar trebui să fie
realizată de persoane care lucrează în domeniul mediului, dar care au şi bune
cunoştinţe practice din industria resurselor minerale, sau, invers, de persoane care
lucrează în această industrie şi care au bune cunoştinţe practice despre problemele
şi legislaţia de mediu. Un curs general de conştientizare privind problematica de
mediu și el ar trebui să acopere următoarele:
- Problemele de mediu curente;
- Schimbarea atitudinilor comunităţii, a aşteptărilor şi implicării acesteia;
- Politica de mediu a companiei, ţintele şi obiectivele;
- Efectul poluanţilor obişnuiţi asupra mediului;
- Generarea emisiilor de pulberi, gestionarea apei şi contaminarea solului;
- Legislaţia de mediu relevantă şi responsabilităţile de mediu conform legislaţiei;
- Rolul şi atribuţiile autorităţilor relevante;
- Analiza bunelor practici de mediu în domenii cum ar fi depozitarea,
manipularea şi reciclarea;
- Necesitatea unor proceduri oficiale cum ar fi proceduri de funcţionare şi
proceduri de răspuns la situaţii de urgenţă;
- Managementul aspectelor de ecologie şi conservare, refacerea mediului pe
amplasament.
Instruirea specifică
Instruirea de mediu specifică ar trebui să fie asigurată în funcţie de nevoile
identificate. De exemplu:
- Instruire privind răspunsul în caz de scurgeri accidentale;
- Utilizarea şi întreţinerea echipamentelor de control al poluării;
 - Proceduri pentru depozitarea şi manipularea corespunzătoare a substanţelor
periculoase;
- Alte proceduri specifice pentru amplasament.
Pentru acest tip de instruire este nevoie de experţi, şi aceste cursuri sunt în mod
normal oferite celor care vor utiliza informaţiile în activităţile lor de zi cu zi.
Cursuri de actualizare
În cadrul programului de instruire a angajaţilor noi ar trebui să fie inclus şi un scurt
curs de conştientizare de mediu, împreună cu instruirea specifică pentru funcţiile
respective. Periodic ar trebui organizate şi cursuri de actualizare.
Compania trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură (sau
proceduri) pentru conştientizarea personalului în legătură cu:
- Importanţa conformităţii cu politica de mediu etc.;
- Impacturile semnificative ale activităţilor pe care le desfăşoară;
- Efectele benefice pentru mediu aduse de îmbunătăţirea performanţei
angajaţilor;
- Atribuţiile şi responsabilităţile;
- Consecinţele abaterilor de la procedurile specificate.

Recomandări:
• Instruirea existentă specifică pentru fiecare activitate acoperă deja probabil multe
aspecte ale SMM, şi nu e nevoie ca acestea să fie duplicate. Instruirea
suplimentară specifică pentru fiecare activitate şi instruirea generală de
conştientizare privind SMM pot fi de obicei desfăşurate prin intermediului
sistemului de instruire existent. Acesta este în mod normal gestionat prin
intermediului sistemului de calitate, şi include de obicei o analiză a nevoilor de
instruire şi a înregistrărilor privind instruirea, care pot fi modificate pentru a
include şi instruirea specifică pentru SMM
• Înainte de organizarea sesiunilor de instruire pentru toţi angajaţii, este important
să se asigure mai întâi instruirea corespunzătoare pentru responsabilul de mediu
şi pentru cei care vor ţine cursurile, posibil prin intermediul unor cursuri externe
certificate.

EXEMPLU-Instruire, conştientizare şi competenţă

Scop: Scopul acestei proceduri este de a prezenta amplasamentelor operaţionale ale

companiei cerinţele organizaţiei privind instruirea de mediu, pentru a asigura ca toţi
angajaţii să fie conştienţi de obligaţiile şi responsabilităţile lor individuale legate de
mediu, şi că sunt capabili, dacă este nevoie, să acţioneze rapid şi eficient pentru
reducerea impactului de mediu în situaţii de urgenţă.
Domeniul de aplicare: Instruirea tuturor angajaţilor şi contractorilor.
Responsabilităţi:
Responsabilul de mediu – Monitorizarea continuă a performanţei de mediu pe
amplasament pentru a determina zonele unde această performanţă ar putea fi
îmbunătăţită prin instruirea de mediu. Elaborarea unor programe de instruire de
mediu interne în conformitate cu impacturile de mediu semnificative ale activităţilor şi
cu SMM. Prezintă programele de instruire de mediu. Asigură păstrarea înregistrărilor
privind instruirea. Evaluează eficacitatea instruirii de mediu.
Directorii de departamente – Evaluează eficacitatea instruirii de mediu.
Directorul general – Asigură alocarea de timp suficient pentru angajaţi pentru a
participa la sesiunile de instruire de mediu.
Definiţii:
Nu există.
Procedură:
Identificarea nevoilor de instruire
Toate activităţile trebuie să elaboreze o matrice care să identifice nevoile de instruire
de mediu pentru angajaţii şi contractorii de pe amplasament. Acest lucru se
realizează în principal prin identificarea capabilităţilor curente ale angajaţilor de a-şi
îndeplini cu eficacitate atribuţiile şi responsabilităţile.
Ca o cerinţă minimă, toţi angajaţii şi contractanţii trebuie să participe la cursuri de
instruire în domeniul protecţiei mediului la angajare, şi orice alte programe generale
de conştientizare derulate în cadrul companiei.
Această matrice a nevoilor de instruire presupune în primul rând identificarea
activităţilor majore desfăşurate de „grupurile de angajaţi” (care efectuează aceleaşi
sarcini), şi în al doilea rând să determine impacturile de mediu semnificative asociate
cu sarcinile de lucru ale acestor angajaţi. Aceste informaţii vor fi trecute în matricea
de instruire.
Alte metode de identificare a necesarului de instruire includ:
• Observarea practicilor de lucru de pe amplasament;
• Analizarea incidentelor de mediu anterioare, non-conformităţilor şi abaterilor;
şi
• Feed-back direct de la angajaţi şi contractori.
Instruire privind Sistemul de Management de Mediu
Pentru a asigura conştientizarea, utilizarea şi acceptarea generalizată a SMM şi a
standardelor asociate, va trebui ca toţi angajaţii şi contractorii care vor utiliza sistemul
să participe la un scurt program de instruire.
Instruirea de mediu
Odată ce matricea privind instruirea este completată, sesiunile de instruire de mediu
vor trebui prioritizate şi elaborate în funcţie de cele mai semnificative impacturi de
mediu (adică problemele care au cele mai semnificative impacturi de mediu vor
trebui abordate mai întâi).
Instruire, conştientizare şi competenţă

Compania trebuie să asigure instruirea de mediu doar pentru acei contractanţi şi

furnizori care se află sub controlul său direct.
În plus faţă de instruirea de mediu internă, compania poate lua în considerare
opţiunea de a trimite angajaţii la cursuri externe specifice legate direct de activităţile
lor de lucru.
Angajaţii din departamentul de mediu trebuie să participe la cursuri relevante care să
le permită să fie la curent cu practicile curente din industria extractivă, şi să permită
transferul informaţiilor şi tehnologiilor între organizaţii.
Evaluarea eficacităţii instruirii de mediu
Este esenţial să fie analizată eficacitatea programelor de instruire. Toate
departamentele trebuie să evalueze competenţa angajaţilor şi contractorilor pentru
desfăşurarea activităţilor lor în conformitate cu informaţiile prevăzute în programele
de instruire. Acest lucru se poate realiza prin:
• Utilizarea de chestionare şi teste după încheierea cursurilor de
instruire;
• Observarea practicilor de lucru;
• Includerea cerinţelor de mediu în analizele de performanţă.
Înregistrările privind instruirea de mediu
Este foarte important să fie păstrate înregistrările privind instruirea pentru toţi
angajaţii care participă la cursuri de instruire de mediu interne sau externe, în scopul
auditării. Aceste înregistrări ar trebui să fie integrate cu sistemele existente de
înregistrare a cursurilor de instruire din cadrul companiei.
În cadrul auditurilor compania trebuie de asemenea să arate că s-au păstrat
înregistrări privind participarea contractorilor la cursurile de instruire de mediu.
Referinţe:
Matricea de instruire.
Legături:
Lista de participare la cursuri.

Matrice privind programul de instruire în perioada 20--/ 20--

Tipul de Audienţa Scop Programul Programul
instruire propus propus

III.Comunicare
Comunicarea şi raportarea în cadrul companiei sunt componente esenţiale ale
oricărui sistem de management eficient. O slabă comunicare se va dovedi
păgubitoare pentru orice sistem de management. Un management de mediu eficient
va necesita o comunicare eficientă, atât internă cât şi externă.
Raportarea cuprinde în special rezultatele monitorizării, rapoartele privind
neconformităţile, rapoartele privind accidentele, rezultatele auditurilor de mediu,
concluziile inspecţiilor interne de mediu şi progresul realizat în implementarea
rezultatelor auditului. Complexitatea sistemului de raportare va depinde de fiecare
organizaţie şi de activităţile desfăşurate. În companiile mari sistemul de comunicare
trebuie să fie amplu, deoarece conducerea se află de multe ori departe de activităţile
de exploatare propriu-zise, atât din punct de vedere geografic cât şi operaţional. În
companiile mai mici raportarea poate consta din informări sumare prezentate
periodic la şedinţele conducerii.
Responsabilităţile şi sistemele de raportare îi ajută pe angajaţi prin definirea clară a
responsabilităţilor acestora şi furnizarea de informaţii. Acestea nu ar trebui să
obstrucţioneze activităţile de producţie prin generarea unei birocraţii inutile.
Menţinerea sistemelor focalizate ar trebui să fie o prioritate la momentul elaborării
acestora, iar eficienţa lor ar trebui să fie analizată periodic.
Pentru asigurarea unei comunicări interne eficiente în cadrul unei companii, ar trebui
stabilite fluxuri de informaţii atât de sus în jos cât şi invers, precum şi între diferite
structuri la acelaşi nivel. Este important ca astfel de fluxuri de informaţii să ajungă la
toţi angajaţii, de la toate nivelurile organizaţionale, permiţând astfel fiecăruia să
contribuie cu idei pe baza cunoştinţelor lor practice asupra proceselor şi activităţilor
pe care le desfăşoară.
Comunicarea externă este de asemenea o componentă esenţială a unui SMM
corespunzător; aflarea şi luarea în considerare a opiniilor părţilor externe (autorităţile,
comunităţile locale, clienţii etc.) ajută la construirea unei imagini publice mai bune a
organizaţiei, şi la abordarea oricăror probleme potenţiale cu părţile externe
interesate, încă dintr-o fază timpurie.
Astfel un SMM eficient ar trebui să includă proceduri pentru :
- Comunicarea internă (între diferite niveluri şi funcţii din cadrul companiei), şi
- Solicitarea, primirea, documentarea şi răspunsul la comunicările externe.
Recomandări:
• Informaţi-i pe angajaţi în legătură cu sarcinile şi responsabilităţile lor, şi în acelaşi
timp şi despre motivele pentru care aceste sarcini sunt necesare
• Fluxurile de informaţii către angajaţi ar trebui să fie simple, concise şi precise
• Introduceţi proceduri de răspuns la solicitări într-un mod simplu şi operativ,
precum şi proceduri de înregistrare şi stocare în arhive a documentelor aferente
acestor comunicări

EXEMPLU Procedură pentru comunicarea internă şi externă

Scop: În concordanţă cu aspectele de mediu şi cu sistemul de management de

mediu, această procedură prezintă în detaliu sistemul adoptat de companie pentru
comunicarea internă şi externă cu toate persoanele relevante, şi pentru menţinerea
unor sisteme de primire, documentare şi răspuns la comunicările relevante din partea
părţilor interne, externe sau a altor părţi interesate.

Domeniul de aplicare: Această procedură trebuie adoptată de toţi angajaţii, în

legătură cu activităţile, produsele şi serviciile companiei.
Responsabilităţi: Coordonatorul SMM este responsabil pentru asigurarea comunicării
acestei proceduri către toţi angajaţii. Coordonatorul SMM este responsabil pentru
menţinerea acestei proceduri.
Definiţii:
Părţi interesate – Persoane sau grupuri care au un interes în legătură cu impacturile
de mediu ale produselor, activităţilor sau serviciilor companiei. Aceştia includ
autorităţile, locuitorii din zonă, angajaţii, acţionarii, asiguratorii, clienţii, grupurile de
mediu şi publicul larg (adaptat după ISO 14001).
Procedură: În cele ce urmează este descrisă procedura pentru toate comunicaţiile,
atât interne cât şi externe, pe probleme de mediu, siguranţă şi sănătate.
Aspectele care pot fi comunicate sunt: rezultatele auditurilor, informaţii privind
eventualele emisii ]n mediu, generarea de deşeuri, informaţii privind accidentele,
contaminarea solului, evaluarea riscurilor, informaţii despre controale etc.

Comunicarea internă
Informaţiile privind generarea de deşeuri vor fi prezentate trimestrial.
Evoluţia programului de mediu şi alte date actualizate privind mediul vor fi prezentate
periodic la panoul cu buletinul de Ştiri de Mediu.
Informaţiile privind accidentele sunt actualizate lunar. Alte actualizări privind
siguranţa şi sănătatea muncii vor fi prezentate periodic la panoul cu buletinul de ştiri
de protecţia muncii.
Informaţiile de mediu, de sănătatea şi siguranţa muncii vor fi comunicate utilizând
diferite mijloace, incluzând, dar fără a se limita la:
• Anunţuri la panoul de informare;
• Şedinţe de informare;
• Reţele locale pe calculator;
• Manuale pentru angajaţi;
• Afişe / bannere;
• Distribuţie prin e-mail.

Comunicarea externă

Comunicarea proactivă este încurajată pentru a furniza comunităţii informaţii privind

oricare sau toate din următoarele impacturile de mediu potenţiale sau efective:
• deversări de ape din mină sau ape pluviale în receptori locali;
• pomparea apelor de mină şi influenţele asupra regimului apelor subterane din
zonă;
• generarea de pulberi de la activităţile de exploatare şi procesare;
• generarea de zgomot de la activităţile de exploatare şi procesare;
• transportul rutier;
• orice impacturi potenţiale asupra unor situri arheologice sau de patrimoniu;
• impacturi asupra vegetaţiei şi faunei care rezultă din exploatare;
• impactul vizual al haldelor de steril şi iazurilor de decantare.
Primirea şi procesarea
• Primirea tuturor comunicaţiilor de la părţile externe interesate.
• Analiza şi înregistrarea tuturor comunicărilor relevante.
• Răspunsul la comunicările care intră în acest domeniu de responsabilitate.
• Transmiterea mai departe a comunicărilor către alte departamente
responsabile, inclusiv, dar nu numai, la departamentul central de mediu şi
protecţia muncii.
Comunicări privind aspectele semnificative de mediu şi protecţia muncii
Toate comunicările externe privind aspectele semnificative de mediu, siguranţa şi
protecţia muncii, for fi documentate prin minute.
Referinţe:
Nu există.
Legături:
- Managementul de mediu privind performanţa contractorilor;
- Planurile de management de mediu;
- Politica de mediu;
- Obiectivele, ţintele şi indicatorii cheie de performanţă.

IV.Documentaţia Sistemului de Management de Mediu

Toate strategiile, politicile, responsabilităţile şi procedurile ar trebui să fie clar
documentate. Compania ar trebui de asemenea să documenteze şi să reţină detaliile
privind diferitele programe şi iniţiative desfăşurate în cadrul programului SMM.
Documentaţia reprezintă o referinţă utilă atât pentru conducere cât şi pentru angajaţi,
şi este preferabil să fie elaborată într-o formă care să poată fi prezentată şi părţilor
externe, cum ar fi autorităţile, cetăţenii interesaţi, sau chiar acţionarii companiei, ca o
dovadă a angajamentului companiei pentru managementul de mediu.
Documentaţia de SMM poate deveni confuză dacă nu este bine structurată.
Sistemul de documentaţie recomandat este unul ierarhic, cu mai multe niveluri.
Piramida din Figura 4 ilustrează abordarea recomandată. Forma de piramidă
sugerează cel mai bine volumul de informaţii, gradul de specificitate şi numărul de
pagini incluse în fiecare secţiune, care devin din ce în ce mai mari pe măsură ce se
înaintează de la vârful la baza piramidei.

Politic
a
Manual
SMM

Proceduri

Instrucţiuni de lucru

Înregistrări de mediu şi de
SMM
 Model de documentaţie SMM ierarhizată

Documentaţia SMM constă în mod normal din cinci niveluri de documentaţie:

Nivelul 1 – Politica de mediu. Politica de mediu reprezintă o declaraţie a intenţiilor şi
principiilor organizaţiei în legătură cu performanţa sa de mediu.
Nivelul 2 – Manualul SMM. Acesta reprezintă un ”itinerar” sau o descriere care
prezintă pe scurt modul în care componentele unui SMM îmbinate pot constitui un
instrument foarte util. Un Manual de SMM (a) descrie elementele esenţiale ale
sistemului (şi modul în care sunt legate unul de altul), şi (b) oferă îndrumări privind
documentaţia asociată.
Manualul ar trebui să conţină:
- Politica de mediu;
- Listele de control de la inspecţiile de mediu lunare;
- Responsabilităţile de mediu şi fişele de sarcini pentru amplasament, sau
referinţe la documentele ce conţin fişele de sarcini;
- Structura de raportare pentru fiecare raport sau sistem de informaţie;
- Ţintele şi obiectivele pentru amplasament;
- Fişe sintetice sub formă tabelară pentru ţinte, obiective şi reglementări;
- Procesul de elaborare şi structura planului de management de mediu;
- Programul de monitorizare a emisiilor;
- Procedurile de sistem, operaţionale şi de urgenţă;
- O listă a tuturor registrelor de pe amplasament şi a responsabilităţilor de
păstrare a fiecăruia, cum ar fi registrul de instruire a angajaţilor, registrul de
evidenţa a substanţelor chimice, registrul de sesizări din partea comunităţii şi
răspunsuri la acestea etc.
Nivelul 3 – Proceduri. Acesta este clasificat în: (a) proceduri la nivel de amplasament
sau proceduri de sistem, şi (b) proceduri operaţionale şi de urgenţă, proceduri
specifice pentru procesele şi activităţile companiei. Aceste proceduri definesc
autoritatea, responsabilităţile şi răspunderea pentru implementarea şi urmărirea
SMM.
Nivelul 4 – Instrucţiunile de lucru pentru SMM. Aceste instrucţiuni sunt instrucţiuni de
lucru detaliate, specifice, care descriu metodele de atingere a obiectivelor de mediu,
şi în final, de conformare cu politica de mediu. Aceste instrucţiuni sunt specifice
pentru fiecare activităţi şi procese individuale, şi se adresează nivelului lucrătorilor.
Nivelul 5 – Înregistrări. Înregistrările trebuie menţinute pentru a monitoriza
performanţa SMM şi pentru a demonstra organismului de certificare că SMM
funcţionează. Mai multe elemente ale sistemului de management de mediu necesită
păstrarea înregistrărilor afrente.

Recomandări:
• Documentaţie SMM poate fi păstrată fie pe hârtie, fie electronic. Avantajele
formatului electronic constau în uşurinţa de actualizare, controlul accesului, şi
asigurarea utilizării celor mai noi versiuni ale documentelor de către toţi utilizatorii
• Documentaţia pentru Sistemul de Management de Mediu ar trebui să fie astfel
elaborată încât să fie simplă şi uşor de utilizat. Manualul SMM ar trebui să fie
menţinut concis şi schematic şi nu să includă toate documentele de sistem, fiind
făcute referiri la alte documente pentru detalii.
• Ar trebui introduse proceduri pentru actualizarea şi îmbunătăţirea sistemului de
câte ori este necesar. Din acest motiv manualul SMM ar trebui să fie menţinut
 concis, pentru a evita actualizarea sa pentru orice astfel de modificări aduse
sistemului.

EXEMPLU- Schiţă de model de Manual SMM şi de alte documente SMM

Manualul SMM de bază

• Index / Istoricul revizuirilor / Lista de distribuţie

• Politica de mediu
• Descrierea modului în care sistemul abordează fiecare din elementele SMM (şi
legăturile dintre aceste elemente)
- Cum identificăm aspectele de mediu semnificative
- Cum avem acces la, şi cum analizăm cerinţele legale şi de altă natură
- Cum stabilim şi menţinem obiectivele şi ţintele
- Cum suportă structura organizaţională Sistemul de Management de Mediu
(scheme cu structura organizaţională, responsabilităţile-cheie)
- Cum îi instruim pe angajaţi şi asigurăm competenţa
- Cum comunicăm (intern şi extern)
- Cum controlăm documentele SMM
- Cum identificăm procesele cheie şi elaborăm mecanisme de control pentru
acestea
- Cum ne pregătim pentru şi cum răspundem la situaţii de urgenţă
- Cum monitorizăm caracteristicile cheie ale operaţiilor şi activităţilor
- Cum identificăm, investigăm şi corectăm neconformităţile
- etc.

Descrierea Programului de Management de Mediu

• Obiective şi ţinte anuale
• Planuri de acţiune (pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor)
• Urmărirea şi măsurarea progresului realizat

Procedurile SMM
• Index / Istoricul revizuirilor / Lista de distribuţie
• Proceduri la nivel de organizaţie (pentru unele elemente ale SMM poate exista
mia mult de o procedură)
- Identificarea aspectelor de mediu
- Accesul la cerinţele legale şi de altă natură
- Instruire, conştientizare şi competenţă
- Comunicare internă şi externă
- Controlul documentelor
- Pregătirea şi răspunsul la situaţii de urgenţă
- Monitorizarea şi măsurarea progresului
- Acţiuni corective şi preventive
- Managementul înregistrărilor
- Auditarea SMM
- Analiza efectuată de management
• Proceduri / Instrucţiuni de lucru pentru operaţii sau activităţi specifice
(Proceduri Operaţionale şi de Urgenţă) (Acestea sunt doar exemple)
- Gestionarea deşeurilor
- Epurarea apelor uzate
- Închiderea şi reabilitarea
- etc.
Alte documente de SMM
- Planuri de răspuns la situaţii de urgenţă
- Registru cu sesizările din partea comunităţii şi răspunsurile la acestea etc.

V.Controlul documentelor
Un SMM utilizează diferite documente (proceduri, instrucţiuni de lucru, formulare,
schiţe şi altele). Fără un mecanism de gestionare a acestor documente de SMM,
organizaţia nu poate fi sigură că angajaţii utilizează instrumentele corecte. Pentru a
asigura utilizarea documentelor corespunzătoare de către toţi, organizaţia ar trebui
să introducă o procedură care să descrie modul în care aceste documente sunt
controlate.
Implementarea acestei proceduri ar trebui să asigure:
• Ca documentaţia aferentă Sistemului de Management de Mediu să fie
accesibilă pentru angajaţi;
• Ca documentaţia să fie revizuită periodic pentru a asigura corespondenţa sa
permanentă cu situaţia reală;
• Dacă au fost aduse modificări documentaţiei, versiunile actualizate ar trebui
să fie disponibile şi accesibile pentru angajaţi, împreună cu documentaţia
originală;
• Documentele care nu mai sunt valabile ar trebui să fie îndepărtate din sistem,
pentru a evita utilizarea lor din greşeală de către angajaţi.
Procedura ar trebui să desemneze responsabilitatea şi autoritatea pentru elaborarea
documentelor, modificarea şi menţinerea lor la zi. Cu alte cuvinte, procedura trebuie
să specifice clar cine poate efectiv să genereze şi să modifice documentele, precum
şi procesele respective.

Recomandări:
• Care documente SMM ar trebui controlate? Trebuie luate în considerare
următoarele: Politica de mediu; Obiectivele şi ţintele; Atribuţiile, responsabilităţile
şi autorităţile; documentul care descrie SMM („Manualul”); Procedurile la nivel de
sistem; Procedurile operaţinale / instrucţiunile de lucru; Planurile asociate (cum ar
fi planurile de răspuns la situaţii de urgenţă)
• Ar trebui determinat numărul efectiv de copii ale documentelor SMM necesar şi
locaţia lor optimă pentru a asigura accesul cel mai uşor pentru angajaţi
• O opţiune pentru documentaţia SMM poate consta în elaborarea ei în format
electronic, în cazul în care compania dispune de o reţea de calculatoare
accesibilă pentru toţi angajaţii. Această variantă permite gestionarea şi
actualizarea mai uşoară a documentelor, şi în acelaşi timp este mai „prietenoasă
pentru mediu”.
• Manualul de SMM ar trebui să includă o listă a tuturor documentelor elaborate în
cadrul SMM (un index de control al documentelor), inclusiv versiunile lor
ulterioare şi actualizările. În cazul în care au fost distribuite către angajaţi mai
multe exemplare din acelaşi document (în format pe hârtie), se va elabora o listă
de distribuţie cu toţi angajaţii care au primit documentul respectiv.
• Modificările şi actualizările documentelor SMM ar trebui scose în evidenţă (de
exemplu prin utilizarea literelor îngroşate sau a culorilor), pentru a permite o citire
mai uşoară a actualizărilor.

EXEMPLU Procedură pentru Controlul Documentelor SMM

Scop: Această procedură introduce un proces de revizuire, distribuţie şi
implementare a documentelor care descriu şi controlează SMM din cadrul
Companiei.
Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică următoarelor documente (şi
modificărilor acestora) care trebuie controlate: Manualul de mediu; Procedurile de
sistem; Procedurile operaţionale şi instrucţiunile de lucru; Formularele, listele de
control, schiţele utilizate în scopuri legate de SMM.
Responsabilităţi:
Coordonatorul SMM păstrează listele de distribuţie a documentelor şi este
responsabil cu îndepărtarea documentelor controlate vechi din toate punctele de
emitere şi utilizare, şi cu luarea măsurilor care să asigure că modificările aduse
documentelor controlate sunt înţelese, distribuite şi comunicate către persoanele
implicate din cadrul companiei.
Definiţii:
Nu există.
Procedură:
Manualul SMM:
1. Două copii ale Manualului SMM se află în biroul Coordonatorului SMM. Doar o
copie controlată poate părăsi biroul său. Distribuţia Manualului SMM este
responsabilitatea Coordonatorului SMM.
2. Copiile controlate trebuie să poarte ştampila "Exemplar controlat" cu data
distribuţiei.
3. Angajaţii care deţin o copie controlată a Manualului SMM răspund pentru
păstrarea sa în siguranţă.
4. Coordonatorul SMM poate distribui şi copii necontrolate. Toate copiile
necontrolate trebuie să poarte ştampila "Exemplar necontrolat - doar pentru
referinţă".
Proceduri SMM:
1. Procedurile SMM sunt controlate conform Procedurii # şi sunt responsabilitatea
Coordonatorului SMM (sau persoanei numite în acest scop).
2. Distribuţia Procedurilor SMM este specificată în Lista de Distribuţie.
3. Coordonatorul SMM este responsabil pentru distribuţia procedurilor noi şi
revizuite. O copie a Listei de Distribuţie este semnată şi datată. Această copie
este păstrată cel puţin un an.
4. Copiile controlate vor purta ştampila "Exemplar controlat", cu data distribuţiei.
5. Angajaţii care deţin copii controlate are Procedurilor SMM sunt responsabili
pentru semnarea Listei de Distribuţie şi pentru păstrarea în siguranţă a
exemplarelor controlate.
6. Controlul formularelor, listelor de verificare şi schiţelor utilizate în scopul SMM
urmează acelaşi proces ca şi cel descris în paşii 1-5 de mai sus.
Proceduri operaţionale şi instrucţiuni de lucru
1. Procedurile operaţionale şi instrucţiunile de lucru sunt controlate conform
Procedurii #, şi responsabilitatea pentru acestea revine Coordonatorului SMM
(sau persoanei numite în acest scop).
2. Distribuţia procedurilor operaţionale şi a instrucţiunilor de lucru este specificată în
Lista de Distribuţie. Copiile controlate poartă ştampila "Exemplar controlat" cu
data de distribuţie.
3. Coordonatorul SMM este responsabil cu distribuţia procedurilor şi instrucţiunilor
de lucru noi şi revizuite. O copie a Listei de Distribuţie este semnată şi datată de
către Coordonatorul SMM, şi iniţializată de fiecare primitor. Această copie este
păstrată cel puţin un an.
4. Managerii de departamente sau operaţii sunt responsabili pentru coordonarea şi
punerea în aplicare a procesului de implementare a procedurilor şi instrucţiunilor
de lucru în zonele lor de responsabilitate, precum şi pentru documentarea
eventualelor sesiuni de instruire care rezultă. Înregistrările aferente acestor
sesiuni de instruire vor fi păstrate în cadrul înregistrărilor privind instruirea
angajaţilor.
Referinţe:
- Lista documentelor controlate
- Model de procedură standard
Legături:
- Documentele scoase din uz
- Comunicarea privind documentele noi / revizuite.

VI.Controlul operaţional
Pentru a asigura respectarea de către Companie a angajamentelor din cadrul politicii
de mediu, unele operaţii şi activităţi trebuie să fie controlate. În cazul în care
operaţiile sau activităţile sunt complexe şi/sau impacturile potenţiale de mediu sunt
semnificative, măsurile de control ar trebui să includă proceduri documentate.
Procedurile pot sprijini compania în gestionarea aspectelor sale de mediu
semnificative, asigurarea conformării legislative şi atingerea obiectivelor de mediu.
De asemenea procedurile pot avea un rol esenţial în instruirea angajaţilor.
Controlul operaţional poate fi control defalcat în două planuri, controlul tehnic şi
controlul de management.

Control
operaţional

Stabilirea

Acţiuni
Monitorizare Verificare Acţiuni
Monitorizare Verificare corective
corective

Proces
Proces
Flux de intrare Flux de ieşire

Model de control operaţional

(Sursă: “The ultimate implementation guide for QMS & EMS”, Euromines, 2005 [4])

Exemple de activităţi şi operaţii care pot necesita control operaţional:

- gestionarea / eliminarea deşeurilor
- utilizarea explozivilor
- utilizarea cianurilor la minele de aur
- depozitarea şi manipularea materiilor prime şi substanţelor chimice
 - întreţinerea şi reparaţiile echipamentelor
- epurarea apelor uzate
- managementul contractorilor.
Procedura (procedurile) de control operaţional trebuie să fie elaborate pentru acele
activităţi care pot contribui la aspectele semnificative efective sau potenţiale. Aceste
proceduri trebuie:
1. Să acopere situaţiile în care absenţa lor ar putea duce la devieri de la politica
de mediu, de la obiective şi ţinte;
2. Să stipuleze criterii de operare.
3. Să identifice aspectele de mediu semnificative legate de bunurile şi serviciile
utilizate de companie, şi să comunice procedurile şi cerinţele relevante
furnizorilor şi contractorilor.
Procedurile ar trebui să acopere funcţionarea normală, funcţionarea în condiţii
deosebite şi situaţiile de urgenţă.
Clauzele de mediu cuprinse în procedurile operaţionale de mediu existente vor
necesita suficientă informaţie pentru a permite personalului care efectuează aceste
sarcini să le identifice pe acelea care au un impact real sau potenţial asupra
mediului. Sunt necesare suficiente detalii pentru a permite personalului să
îndeplinească aceste sarcini într-un mod care nu are nici un impact sau are impact
minim asupra mediului.

Recomandări:
• Sugestii pentru scrierea procedurilor operaţionale de mediu (POM):
- Trebuie mai întâi înţeles procesul existent. Se va începe cu o diagramă de
proces, dacă este disponibilă. Dacă este posibil se va porni de la procedurile
neoficiale existente.
- Acordaţi atenţie paşilor necesari pentru o implementare consistentă.
- Utilizaţi un format şi o abordare consistente.
- Analizaţi procedurile în variantă preliminară cu angajaţii care urmează să le
implementeze. (Sau, şi mai bine, solicitaţi angajaţilor să contribuie la
elaborarea procedurilor).
- Menţineţi procedurile simple şi concise. Detaliile excesive nu oferă un control
mai bun şi pot duce la confuzia utilizatorului.
- Existenţa procedurilor operaţionale de mediu relevante trebuie comunicate
tuturor angajaţilor noi şi principalilor contractori în timpul instructajului pe
amplasament
- În procesul de instruire a angajaţilor şi contractorilor cu privire la folosirea
POM, este critic de specificat modul în care aceste proceduri sunt denumite şi
locul în care pot fi găsite. Acolo unde este posibil, POM trebuie să fie
disponibile acolo unde trebuie folosite
- Este esenţial să aibă loc revizuirea periodică a clauzelor de mediu din POM
existente pentru a evalua dacă procedurile sunt urmate de personal şi de
contractori şi dacă încă se menţin relevante şi eficace.

EXEMPLU -Procedură de control operaţional

Scop: Această procedură stabileşte modurile de control operaţional pentru acele
activităţi care sunt asociate aspectelor de mediu semnificative identificate.
Implementarea acestei proceduri va ţine sub control situaţiile în care absenţa unor
astfel de proceduri ar putea duce la abateri de la politica de mediu, obiectivele şi
ţintele de mediu, şi va asigura un mecanism de stipulare a unor criterii de operare.
Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor companiilor care trebuie
să elaboreze, să implementeze, să menţină şi să actualizeze documentaţia şi alte
cerinţe legate de controlul operaţional.
Responsabilităţi:
Responsabilul de Mediu de pe amplasament.
- Elaborează şi menţine Procedurile Operaţionale de Mediu (POM)
- Asigură implementarea POM şi aplicarea lor de către angajaţi şi contractori;
Directorii de departamente
- Asigură ca angajaţii să fie conştienţi de, şi să aplice POM
- Contribuie la elaborarea POM.
Directorul General
- Aprobă POM pentru amplasament
Definiţii:
Control operaţional - Proces de stabilire şi menţinere a unui control asupra
operaţiilor, problemelor şi impacturilor de mediu, prin utilizarea unor proceduri
documentate şi asigurarea instruirii corespunzătoare a angajaţilor şi contractorilor
etc.
Procedură:
Toate companiile trebuie să includă clauze de mediu sau cerinţe de mediu în
Procedurile Operaţionale de Mediu (POM) sau în Instrucţiunile de Lucru (IL)
existente.
POM trebuie să fie documentate pentru:
- Toate activităţile care ar putea avea un impact asupra mediului dacă nu sunt
desfăşurate corect (de ex. manipularea materialelor periculoase);
- Toate activităţile care trebuie să poată fi repetate pentru a asigura de fiecare dată
acelaşi nivel de calitate (de ex. prelevarea probelor de apă);
- Toate aspectele de mediu semnificative pentru amplasament. Unde este posibil
planurile operaţionale de management ar trebui utilizate şi actualizate conform
cerinţelor.
Clauzele de mediu trebuie să fie introduse de Directorii de Departamente respectivi
în POM existente, pentru a asigura desfăşurarea acelor activităţi fără nici un impact
sau cu un impact de mediu redus. Directorii de departamente trebuie să identifice şi
să comunice Responsabilului de Mediu toate procedurile operaţionale relevante,
precum şi un program de actualizare a acestora.
POM trebuie să fie simple şi uşor de urmat.
POM trebuie elaborate în colaborare cu angajaţii care urmează să le utilizeze, pentru
a asigura ca procedurile să fie relevante şi să poată fi puse în practică.
Existenţa POM trebuie să fie comunicată la toate sesiunile de instruire a noilor
angajaţi şi la cele de instruire pe problematică de mediu, şi trebuie de asemenea să
se menţioneze locul unde aceste proceduri sunt păstrate.
POM la nivel de departament vor fi păstrate în locurile unde vor fi şi utilizate, o copie
fiind păstrată în cadrul Manualului SMM.
POM vor fi revizuite periodic pentru a asigura că sunt încă relevante şi că sunt puse
în practică. Acest lucru se va face prin procesul de auditare. Modificările vor fi apoi
puse în practică printr-un program de îmbunătăţiri de mediu.
Referinţe:
- Program de Îmbunătăţiri de Mediu
- Procedură de monitorizare
- Procedură de audit
Legături:
Procedurile Operaţionale de Mediu (POM).
VII.Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns
Oricât de bine pregătită ar fi o companie , există totuşi posibilitatea de apariţie a unor
accidente şi a altor situaţii de urgenţă. Astfel compania trebuie să evalueze
sistematic riscul total legat de potenţialele situaţii de urgenţă care pot surveni, şi apoi
să elaboreze planuri şi proceduri care să asigure un răspuns corespunzător al
Companiei la situaţiile neaşteptate sau accidentale. Pregătirea şi răspunsul eficiente
pot duce la scăderea accidentărilor, la prevenirea sau minimizarea impacturilor de
mediu, la protecţia angajaţilor şi vecinilor, la reducerea pagubelor materiale şi
minimizarea timpului de nefuncţionare.
Într-un context de mediu, o situaţie de urgenţă este definită ca un eveniment anormal
care duce la o încălcare a cerinţelor legislative de mediu şi la pagube potenţial
semnificative asupra mediului. Din determinarea aspectelor şi impacturilor de mediu
ale companiei, un proces se poate desfăşura în două categorii de condiţii: condiţii
normale şi condiţii anormale de funcţionare. Dacă impacturile de mediu potenţiale în
caz de condiţii anormale de funcţionare sunt semnificative, atunci aceste condiţii
anormale se transformă într-o situaţie de urgenţă.

Cauze posibile ale situaţiilor de urgenţă (lista nu este exhaustivă) :

Problemele legate de scurgeri pe parcursul desfăşurării activităţii care pot avea efecte
asupra mediului înconjurător din imediata apropiere.
Zonele de pe amplasament afectate de poluarea istorică .
Contaminarea apei subterane
Generarea de deşeuri, reducerea şi identificarea fluxurilor de deşeuri
Determinarea şi monitorizarea calităţii solului şi a apei subterane
Evaluarea solurilor contaminate cu substanţe periculoase
Monitorizarea cuprinzătoare a terenurilor unde sunt eliminate deşeuri
Monitorizarea chimică, bacteriologică şi radiologică a şlamului şi apelor uzate
industriale şi municipale, deversate în apele de suprafaţă, în apa subterană sau pe
sol.
Analiza şi controlul emisiilor şi imisiilor atmosferice
Determinarea poluanţilor din mediul geologic.
Monitorizarea şi controlul zgomotului şi vibraţiilor pe amplasament și în zonele
limitrofe.
Refacerea şi reabilitarea zonelor de pe amplasament afectate de poluare.
Abordarea optimă constă în primul rând în evitarea situaţiilor de urgenţă prin
minimizarea şanselor apariţiei unui eveniment anormal cu consecinţe extreme. Odată
minimizate riscurile pe cât posibil, următoarea etapă constă în elaborarea unei
strategii de abordare a situaţiilor de urgenţă (un plan pentru situaţii de urgenţă) şi a
acţiunilor specifice pentru fiecare situaţie de urgenţă (procedurile şi instrucţiunile de
lucru). Compania ar trebui să stabilească şi să menţină o procedură care:
1. să identifice potenţialele accidente şi situaţii de urgenţă;
2. să răspundă la accidente şi situaţii de urgenţă;
3. să prevină şi să reducă impacturile de mediu care pot fi asociate cu aceste
situaţii;
4. să analizeze să şi revizuiască, când este necesar, procedurile de pregătire
şi de răspuns la situaţii de urgenţă, în special după apariţia unui accident sau
situaţie de urgenţă.
În elaborarea procedurilor de pregătire şi răspuns la situaţii de urgenţă pentru o
companie , ar trebui luate în considerare următoarele aspecte [4]:
- Substanţele lichide şi gazele (naturale) inflamabile, rezervoarele de
depozitare, gazele sub presiune şi măsurile de prevenire a scurgerilor sau
deversărilor accidentale. De asemenea, măsurile care trebuie luate în cazul
survenirii unui astfel de eveniment;
- Cel mai probabil tip şi dimensiune a situaţiilor de urgenţă sau a accidentelor;
- Metoda cea mai corespunzătoare pentru a răspunde unui accident sau unei
situaţii de urgenţă;
- Planuri de comunicare internă şi externă;
- Acţiunile necesare pentru reducerea efectelor negative asupra mediului;
- Acţiunile de reducere a impacturilor şi de răspuns care trebuie întreprinse în
cazul diferitelor tipuri de accidente;
- Necesitatea efectuării unor investigaţii post-accident pentru a permite iniţierea
unor acţiuni corective şi preventive;
- Verificarea periodică a procedurii de răspuns la situaţii de urgenţă;
- Instruirea angajaţilor privind răspunsul la situaţii de urgenţă;
- O listă a personalului cheie şi a instituţiilor care pot oferi ajutor, inclusiv date
de contact (de ex. brigada de pompieri, servicii de curăţare a scurgerilor,
organizaţii de salvare, alte organizaţii care oferă ajutor, autorităţile locale,
pentru evacuări sau avertizare);
- Căile de evacuare şi punctele sigure de adunare;
- Potenţialul de apariţie a unei situaţii de urgenţă la instalaţii aflate în apropiere,
care pot afecta amplasamentul minei;
- Posibilitatea asistenţei reciproce de la organizaţiile învecinate.
Pot fi obţinute informaţii utile din fişele de siguranţă ale materialelor, schiţele
instalaţiilor, diagramele de proces, diagramele privind reţelele de conducte şi
echipamentele, codurile şi standardele de proiectare şi specificaţiile sistemelor de
siguranţă. În FIŞA nr. 15 este prezentat un exemplu de Procedură de Pregătire şi
Răspuns pentru situaţii de urgenţă.
Recomandări:
• Instruiţi angajaţii pentru răspunsul rapid. Există trei componente esenţiale ale
răspunsului rapid: resursele necesare; un sistem eficace de monitorizare; şi
exerciţii de instructaj realiste
• Utilizaţi experienţa dobândită şi acţiunile legate de alte sisteme (de ex. pentru
problemele de sănătatea şi siguranţa muncii)
• Afişaţi copii ale planului pentru situaţii de urgenţă (sau cel puţin numele de
contact principale şi numerele de telefon) în mai multe locuri de pe amplasament,
şi în special în zonele unde există pericole semnificative. Includeţi numerele de
telefon ale coordonatorului pentru situaţii de urgenţă de pe amplasament, pe cele
de la brigada locală de pompieri, poliţie, spital, echipajele de salvare şi alte
organisme, după caz.

EXEMPLU- Procedură de Pregătire şi Răspuns la Situaţii de Urgenţă

Scop :
Această procedură prezintă activităţile necesare pentru:
1) Planificarea şi pregătirea pentru o potenţială urgenţă de mediu care poate
reprezenta o ameninţare imediată şi semnificativă pentru populaţie şi/sau pentru
mediu.
2) Modul de răspuns la astfel de situaţii în cazul în care un astfel de eveniment este
iminent sau se produce.
De asemenea această procedură identifică programele şi îndrumarele existente
pentru sprijinirea acestor activităţi.
Domeniul de aplicare:
Această procedură acoperă toate activităţile şi procesele din cadrul companiei.
Procedura se aplică la acţiunile tuturor angajaţilor din cadrul companiei, precum şi
serviciilor şi produselor livrate de furnizori şi subcontractori, pe perioada în care
aceştia lucrează pe amplasamentul.
Responsabilităţi:
Coordonarea acţiunilor de răspuns la situaţii de urgenţă se va face în conformitate cu
Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă aplicabil.
Toţi angajaţii de pe amplasament sunt responsabili pentru identificarea potenţialelor
condiţii, practici sau activităţi care ar putea genera o situaţie de urgenţă, şi pentru
comunicarea acestor observaţii către superiorul lor sau Responsabilul de mediu.
Angajaţii vor notifica imediat biroul de control de pe amplasament în legătură cu orice
condiţii de urgenţă apărute sau iminente.
Definiţii:
Incidentele de urgenţă sunt definite ca fiind acele incidente care implică un risc ridicat
pentru sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi a publicului, şi o ameninţare semnificativă
pentru mediu.
Procedură

Planificarea şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă

Activităţile de planificare şi pregătire pentru situaţii de urgenţă desfăşurate de
companie includ:
- Actualizarea planurilor de răspuns la situaţii de urgenţă;
- Instruirea angajaţilor;
- Analiza evenimentelor şi accidentelor survenite pe amplasament şi la alte
instalaţii similare din cadrul sau din afara companiei.
- Derularea de exerciţii de simulare;
- Efectuarea unor audituri de sănătatea şi protecţia muncii şi de mediu
pentru identificarea unor puncte unde sunt necesare acţiuni corective sau
preventive, sau îmbunătăţiri;
- Coordonarea cu autorităţile locale;
- Coordonarea cu vecinii.

Pericolele de mediu potenţiale sau activităţile care ar putea genera o situaţie de

urgenţă ar trebui să fie identificate în cadrul Analizei Conducerii, cu implicarea
Responsabilului de Mediu şi a Echipei de Siguranţă de pe amplasament.
O analiză similară ar trebui să aibă loc şi în cazul în care survine o modificare majoră
la echipamente sau procese. Orice modificări ale politicilor, procedurilor sau
instrucţiunilor pentru reducerea şanselor de apariţie a unei situaţii de urgenţă vor fi
comunicate tuturor angajaţilor de pe amplasament şi a altor părţi afectate cât se
poate de repede, şi de asemenea vor fi încorporate în programul de instruire de
mediu al companiei.
Toate modificările ar trebui să fie documentate în conformitate cu Controlul
Documentelor.
Planuri de Răspuns la Situaţii de Urgenţă
Procedurile curente de răspuns la situaţii de urgenţă includ:
- Planul de răspuns la situaţii de urgenţă
- Manualul de răspuns la apariţia unor scurgeri neprevăzute
- Procedura de urgenţă pentru deversări de substanţe chimice
- Sistem de evaluare a pericolelor chimice
 - Program de siguranţă şi inspecţii
- Plan în caz de funcţionare defectuoasă şi pentru reducerea pagubelor
- Sistem de monitorizare continuă a emisiilor şi raportare privind situaţiile de
întrerupere,
avaria sau funcţionare defectuoasă
- Manual de operare privind gestionarea scurgerilor de mercur/ Codul de
operare cu cianuri
- Manual de lucru în birouri - siguranţă şi securitate
Aceste documente şi planuri vor fi menţinute în conformitate cu cerinţele legislative,
şi cu cele existente la nivel de companie, filială sau amplasament.
Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă desfăşurate de angajaţii companiei
sau de alţi angajaţi vor trebui întreprinse în limitele nivelurilor de instruire existente,
competenţelor, protecţiei personale, politicilor şi reglementărilor aplicabile. Asistenţa
externă va fi solicitată în conformitate cu planul de răspuns la situaţii de urgenţă
corespunzător.

Echipamente pentru răspunsul la situaţii de urgenţă

Echipamentele de răspuns la situaţii care ar putea fi necesare în caz de scurgeri sau
alte eliminări accidentale se află pe terenul companiei. Aceste locaţii sunt identificate
în Manualele de Răspuns la Scurgeri Accidentale. Aceste echipamente vor fi
verificate periodic pentru a se asigura că sunt depozitate, accesibile şi în stare
corespunzătoare pentru planurile de răspuns curente şi pentru nevoile potenţiale.
Notificări
Notificările în caz de urgenţă sau în caz de deversare accidentală de poluanţi în
mediu vor fi raportate conform planului aplicabil. Acesta va include persoane din
cadrul companiei precum şi persoane oficiale din cadrul autorităţilor, inclusiv cele de
siguranţă publică, după caz. În plus, vor fi urmate şi Notificările de Mediu, care vor
include toată documentaţia necesară.
În cazul tuturor notificărilor, timpul este un element esenţial.

Analiza incidentelor
Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă vor fi analizate, iar rezultatele vor fi
transmise echipei de management de pe amplasament, şi Responsabilului de Mediu.
Această analiză va trebui să includă cel puţin următoarele elemente:
- Descrierea incidentului, inclusiv evenimentele care au dus la apariţia situaţiei
de urgenţă;
- Acţiunile de răspuns întreprinse pe amplasament;
- Cauza principală;
- Posibile disfuncţionalităţi de sistem sau procedurale;
- Acţiuni corective şi preventive;
- Modificări necesare ale politicilor, procedurilor sau instrucţiunilor;
- Instruire sau comunicare în urma evenimentului.
Orice planificare ulterioară a unor acţiuni corective şi preventive va trebui să urmeze
procedurile şi cerinţele de documentaţie identificate în Manualul SMM, Non-
conformităţi şi Acţiuni Corective şi Preventive.
Documentaţie
Toate acţiunile de răspuns la situaţii de urgenţă vor fi documentate în conformitate cu
planul pentru situaţii de urgenţă cu cerinţele privind notificările de mediu prevăzute în
Procedura aplicabilă.
Înregistrările privind aceste evenimente vor fi în conformitate cu Manualul de
Management al Înregistrărilor Companiei.
Responsabilul de Mediu va menţine o listă curentă cu toate planurile de urgenţă şi va
lua măsurile necesare pentru a asigura că aceste planuri sunt la zi şi disponibile.
Referinţe:
Lista Documentelor de SMM
Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă
Manual de răspuns în caz de scurgeri accidentale
Procedură de urgenţă în caz de deversări de substanţe chimice
Legături:
Înregistrările evenimentelor.

Verificare şi Acţiuni Corective

Monitorizare şi măsurare
Evaluarea conformării
Neconformităţi, Acţiuni corective şi Acţiuni Corective
Controlul Înregistrărilor
Auditul intern

a)Monitorizare şi măsurare. Evaluarea conformării

Odată ce au fost identificate impacturile semnificative ale Companiei şi au fost iniţiate
proiecte, în cadrul Programelor de Management, pentru îmbunătăţirea performanţei
de mediu, trebuie puse în aplicare procedurile de Control Operaţional pentru
menţinerea controlului. Următoarea sarcină constă în monitorizarea în mod regulat a
acestei performanţe şi colectarea dovezilor (date, înregistrări etc.) care să ateste că
impactul este sub control.
Indicatorii de performanţă de mediu selectaţi de Companie pentru respectarea
cerinţelor politicii ar trebui să fie obiectivi, verificabili şi reproductibili:
- Obiectivi înseamnă că indicatorii de performanţă trebuie monitorizaţi sau
măsuraţi la intervale de timp definite;
- Pentru a fi verificabile, datele trebuie să fie documentate şi păstrate într-un
mod simplu şi accesibil.
- Pentru a fi reproductibilă metoda trebuie să fie prezentată în scris şi să fie
controlată sistematic pentru a asigura introducerea procedurilor corecte.
De multe ori termenii monitorizare şi măsurare generează confuzii. Conform unei
definiţii stricte, monitorizarea reprezintă controlul periodic al stării unui proces sau
unei situaţii. Măsurarea produce date cantitative precise şi cu acurateţe privind
componentele fizice sau chimice ale unui proces. Totuşi, în majoritatea cazurilor, se
acceptă utilizarea termenului de monitorizare care include şi măsurarea.
La efectuarea monitorizării şi măsurării următoarele aspecte sunt esenţiale:
- Selectarea parametrilor cheie şi documentarea măsurătorilor care urmează a
fi efectuate, cu specificarea limitelor de control aplicabile;
- Identificarea tehnicilor corespunzătoare de măsurare, a datelor, locaţiilor şi
persoanelor care efectuează măsurătorile;
- Menţinerea unor proceduri de control al calităţii şi asigurarea unor acţiuni
corective pentru răspunsul rapid şi corespunzător la evoluţiile negative ale
proceselor;
- Asigurarea şi documentarea procedurilor de calibrare şi întreţinere curentă, de
securitate şi protecţie a echipamentelor de măsurare.
Monitorizarea, măsurarea şi evaluarea impacturilor semnificative şi a performanţei de
mediu a obiectivelor şi ţintelor companiei reprezintă primii paşi în măsurarea
eficacităţii unui SMM. Compania trebuie:
 - să elaboreze proceduri pentru monitorizarea şi măsurarea în mod regulat a
caracteristicilor cheie ale operaţiilor şi activităţilor care pot avea un impact
semnificativ asupra mediului, inclusiv: înregistrarea de informaţii pentru
urmărirea performanţei, controale operaţionale relevante şi conformarea cu
obiectivele şi ţintele sale de mediu;
- calibrarea echipamentelor de monitorizare şi păstrarea înregistrărilor aferente
acestui proces;
- elaborarea unei proceduri de evaluare periodică a conformării cu cu legislaţia
şi reglementările de mediu relevante. Această cerinţă poate fi completată cu
audituri interne şi/sau externe, sau cu alte metode de monitorizare. Frecvenţa
monitorizării ar trebui să depindă de gradul de risc de mediu, de condiţiile din
autorizaţii etc
Odată stabilite procedurile de control şi îmbunătăţire a performanţei activităţilor
desfăşurate, este esenţial să se verifice dacă acestea duc la rezultatul dorit.
Programele de monitorizare sunt necesare pentru monitorizarea impacturilor de
mediu semnificative ale operaţiilor. Unele din principalele puncte care trebuie luate în
considerare sunt:
 Calitatea aerului - emisii din surse punctiforme şi fugitive;
 Calitatea apei subterane şi de suprafaţă;
 Monitorizarea în cadrul refacerii mediului;
 Monitorizarea florei şi faunei;
 Deşeurile generate şi eliminarea lor controlată;
 Consumul de apă şi de energie.

Recomandări:
o Asiguraţi clarificarea diferenţei dintre Evaluările Performanţei de Mediu (EPE)
şi audituri. Auditurile sunt periodice, independente, presupun culegerea de
date şi verifică conformitatea. EPE sunt continue, frecvente, cad în
responsabilitatea companiei şi evaluează performanţa proceselor

o Măsurătorile trebuie să fie simple şi uşor de înţeles. De aceea metodele de

reprezentare grafică au atâta succes - o imagine spune cât o mie de cuvinte

o Urmăriţi în mod riguros evoluţiile şi indicaţi în mod onest progresul realizat. Fiţi
pregătiţi să acceptaţi rezultatele negative, dacă acestea sunt o reflectare
corectă a realităţii. Nu modificaţi măsurătorile; modificaţi procesul, sistemele,
produsul. Acesta este scopul măsurărilor - să arate când şi unde trebuie
aduse îmbunătăţiri. Monitorizarea este mai importantă decât se consideră de
obicei. Ajută la evaluarea performanţei, oferă un feed-back şi reprezintă baza
unui mecanism de control, şi de asemenea îndeplineşte două alte funcţii
importante:

- oferă un semnal pentru angajaţi că firma ia în serios performanţa de

mediu;

- face parte dintr-o privire mai de ansamblu asupra problematicii de

mediu care este în curs de dezvoltare, care se poate transforma într-o
 avertizare timpurie pentru companie prin selectarea indicatorilor
corespunzători de performanţă de mediu pentru a fi monitorizaţi.

EXEMPLU- Monitorizare şi măsurare

Scop: Asigurarea unei proceduri standard pentru monitorizarea şi măsurarea în mod

regulat a caracteristicilor cheie ale operaţiilor şi activităţilor companiei care pot avea
un impact de mediu semnificativ.
Domeniu de aplicare: Această procedură detaliază acţiunile de monitorizare şi
măsurare introduse şi responsabilităţile pentru asigurarea implementării.
Definiţii:
Nu există.
Responsabilităţi:
Responsabilul de mediu va monitoriza periodic operaţiile şi activităţile care pot avea
impacturi semnificative asupra mediului.
Responsabilul de Mediu va revizui şi va evalua politica de mediu, obiectivele şi
ţintele, în funcţie de performanţa indicată de rezultatele monitorizării.
Responsabilul de Mediu va solicita departamentelor corespunzătoare să întreprindă
acţiuni corective în cazul în care rezultatele monitorizării indică prezenţa unor
neconformităţi.
Directorii de departamente vor asigura implementarea măsurilor necesare pentru
monitorizare şi măsurare în zonele lor de responsabilitate, cu frecvenţa cerută, şi în
conformitate cu autorizaţiile sau cu alte cerinţe legale, şi că rezultatele sunt publicate.
Procedură
Toate instalaţiile minere trebuie să elaboreze, să implementeze, să menţină şi să
revizuiască programe de monitorizare a mediului pentru:
• Respectarea cerinţelor din autorizaţii şi a altor cerinţe legale;
• Respectarea angajamentelor de mediu voluntare sau de altă natură;
• Monitorizarea impactului de mediu al proceselor şi activităţilor desfăşurate pe
amplasament,
• Implementarea unor acţiuni corective pentru toate impacturile de mediu
identificate.
• Măsurarea îmbunătăţirii performanţei de mediu şi a progresului realizat faţă de
obiectivele şi ţintele de mediu, aşa cum sunt acestea prevăzute în Sistemul de
Management de Mediu.
Programele de monitorizare sunt necesare pentru monitorizarea impacturilor de
mediu semnificative ale companiei. Principalele domenii care trebuie luate în
considerare, dacă sunt relevante, includ, dar nu sunt limitate la:
• Apa de suprafaţă, apa subterană, apele de proces şi apele pluviale;
• Calitatea aerului de la coş şi de la sursele de emisii fugitive;
• Monitorizarea refacerii mediului şi zonele unde apar perturbaţii;
• Monitorizarea florei şi faunei;
• Consumul de energie şi de apă;
• Volumele de deşeuri solide şi de materiale reciclabile.
Frecvenţa monitorizării va trebui să depindă de nivelul riscului de mediu, de condiţiile
din autorizaţie şi de frecvenţa cu care se desfăşoară activitatea sau procesul
respectiv.
Toate companiile trebuie să elaboreze un Program documentat de Monitorizare de
mediu care să permită implementarea şi derularea cu eficacitate a acţiunilor de
monitorizare, în conformitate cu un program prestabilit.
Programele de monitorizare trebuie să includă toate cerinţele de monitorizare
prevăzute în autorizaţie precum şi alte cerinţe legislative, angajamente voluntare,
cerinţe la nivel de companie, cerinţe specifice legate de proiect şi alte cerinţe impuse
de sistemul de management de mediu, sau cerinţe de performanţă.
Gradul de acurateţe necesar pentru programele de monitorizare de mediu trebuie să
fie determinat de gradul de risc de mediu, de variaţiile sezoniere, de tehnologia,
personalul şi resursele disponibile, de locaţia amplasamentului, de condiţiile din
autorizaţie etc.
Programele de monitorizare implementate pentru respectarea condiţiilor din
autorizaţii trebuie să fie derulate cu un grad de acurateţe care să permită
identificarea cu încredere a situaţiilor de conformare şi de neconformare.

Calibrarea echipamentelor de monitorizare

În cazurile în care sunt utilizate echipamente sau instrumente de măsurare, acestea
trebuie întreţinute, reparate şi calibrate periodic, conform instrucţiunilor furnizorului.
Aceste informaţii vor fi incluse în programul de monitorizare, pentru a asigura
planificarea şi înregistrarea lor corespunzătoare.

Stocarea datelor de monitorizare

Toate datele de monitorizare de mediu colectate trebuie stocate astfel încât să
permită localizarea şi recuperarea cu uşurinţă a informaţiilor.
Toate companiile vor trebui să stocheze cât mai mult posibil datele de mediu în
format electronic. Toate datele păstrate în format electronic vor trebui să aibă şi un
duplicat de rezervă, păstrat într-un loc diferit.
Companiile unde se colectează volume semnificative de date vor trebui să ia în
considerare posibilitatea utilizării unor baze de date relaţionale pentru stocarea
datelor, sau, în cazul datelor spaţiale, posibilitatea utilizării GIS (Sisteme
Informaţionale Geografice).
Toate datele de monitorizare trebuie înregistrate într-un interval de timp rezonabil de
la primirea rezultatelor / datelor din toate sursele interne sau externe.

Analiza datelor pentru stabilirea tendinţelor

Toate datele de monitorizare vor fi analizate periodic pentru a stabili tendinţele de
evoluţie, care pot indica îmbunătăţirea sau deteriorarea impactului de mediu evaluat.
În cazul în care se observă o deteriorare a mediului, trebuie luate acţiunile corective
necesare pentru îndreptarea situaţiei.
Dacă datele de monitorizare indică depăşirea limitelor prevăzute în autorizaţie sau în
alte acte legislative, atunci este necesară raportarea datelor obţinute.
Raportarea datelor de monitorizare
Rapoartele sintetice privind programele de monitorizare de mediu trebuie raportate
anual la nivel de companie. Informaţiile relevante vor fi incluse în Raportul Public
Anual de Mediu.
Referinţe:
Standardele române de monitorizare
Legături:
- Programul de monitorizare de mediu pentru amplasament
- Datele de monitorizare
- Raportarea neconformităţilor de mediu
 - Evaluarea şi monitorizarea amplasamentelor contaminate
- Monitorizarea şi prelevarea probelor de aer, apă, deşeuri.

b)Neconformităţi, acţiuni corective şi acţiuni preventive

Expresia neconformitate se referă la orice aspecte care nu repsectă sau nu sunt
conforme cu cerinţele stabilite în SMM sau în standardul ISO 14001. Altfel spus,
neconformitate înseamnă:
- sistemul nu respectă criteriile SMM (cum ar fi cele prevăzute în standardul
ISO 14001); sau
- implementarea nu este consistentă cu programele SMM.
Neconformităţile de mediu ar putea fi indicate de următoarele surse:
 Încălcarea condiţiilor din autorizaţiile de funcţionare;
 Nerespectarea cerinţelor de mediu din procedurile operaţionale;
 Constatările auditurilor interne şi externe;
 Anomalii semnificative şi repetate în datele de monitorizare de mediu
Sursele care pot identifica neconformităţile pot include şi procedurile de măsurare
sau verificare, auditurile, accidentele, analiza elementelor cheie sau a altor activităţi,
sugestiile din partea angajaţilor, sau modificările survenite în operaţiile sau activităţile
companiei.
Controlul eficace asupra activităţilor organizaţiei depinde de asigurarea identificării
rapide a oricăror neconformităţi de SMM sau alte deficienţe de sistem (cum ar fi
neconformităţile legislative), a acţiunilor de remediere necesare şi a acţiunilor de
prevenire a repetării acelor situaţii. Aspectele de neconformitate trebuie analizate în
mod sistematic şi structurate pentru a determina cauza problemei şi a demonstra
existenţa unei legături între acţiunile corective propuse şi problema respectivă -
analiza cauzei primordiale. Scopul major al unei astfel de analize este detectarea
modelelor de evoluţie sau tendinţelor, ceea ce va permite anticiparea şi prevenirea
problemelor viitoare, un lucru esenţial pentru menţinerea încrederii în sistemul de
management.
Compania ar trebui să elaboreze proceduri care să asigure mecanismul de abordare
a neconformităţilor şi luarea măsurilor necesare pentru prevenirea repetării acestor
situaţii. Ar trebui acoperite următoarele puncte:
- Determinarea cauzei
- Elaborarea unui plan de acţiune care:
o să asigure revenirea la starea de conformare cât de repede posibil;
o să prevină repetarea situaţiei de neconformitate;
o să evalueze şi să reducă efectele negative asupra mediului.
- Asigurarea eficacităţii acţiunilor de prevenire.
- Determinarea eficacităţii măsurilor luate.
- Înregistrarea modificărilor în proceduri care rezultă din acţiunile întreprinse.
Se poate utiliza chiar o singură procedură pentru o serie de situaţii de
neconformitate, indiferent de modul cum pot varia planurile de acţiune. Incidentele şi
accidentele majore ar trebui să fie acoperite de planuri şi proceduri pre-determinate
care necesită acţiuni imediate, dat fiind riscul mai mare de producere a impacturilor
negative de mediu.
În FIŞA nr. 17 - Procedură pentru neconformitate şi acţiuni corective şi preventive,
este prezentat un exemplu de procedură (sau proceduri) de abordare şi corectare a
neconformităţilor şi de prevenire a repetării acestora în viitor.

EXEMPLU Neconformităţi şi Acţiuni Corective şi Preventive

Scop: Asigurarea unor proceduri documentate pentru definirea responsabilităţilor şi
autorităţii pentru abordarea şi investigarea neconformităţilor cu cerinţele SMM, pentru
luarea de acţiuni de reducere a impactului generat şi pentru iniţierea şi finalizarea
acţiunilor corective şi preventive.
Domeniul de aplicare: Această procedură prezintă în detaliu măsurile introduse
pentru monitorizare şi măsurare, şi responsabilităţile pentru asigurarea implementării
acestora.
Definiţii:
Incident – Un eveniment brusc sau neaşteptat care are ca rezultat un impact de
mediu negativ şi/sau o încălcare izolată a cerinţelor legislative de mediu.
Neconformitate - Un eveniment repetat care are ca rezultat un impact de mediu
negativ şi/sau o încălcare repetată a cerinţelor legislative de mediu. Această situaţie
este încă prezentă la sfârşitul lunii.
Neconformare - Nerespectarea următoarelor (lista nefiind exhaustivă):
- Datele ţintă pentru programele de îmbunătăţire de mediu, pentru auditare şi
pentru obiective şi ţinte;
- Cerinţele de mediu ale unei Proceduri Operaţionale Standard;
- Cerinţele pentru un Plan de Management de Mediu, orice alte cerinţe ale SMM.
Responsabilităţi:
Responsabilul de Mediu - determină acţiunile corective şi preventive care trebuie
luate, completează Formularul privind Neconformarea
Angajaţii –raportează Incidentele/Neconformităţile/Neconformarea
Procedură:
Fiecare angajat este responsabil să îl informeze imediat pe superiorul său direct din
linia ierarhică în cazul apariţiei unui incident operaţional, unei situaţii de
neconformitate sau neconformare, şi să completeze Formularul de Raportare privind
Incidentele/Neconformităţile/Neconformarea de mediu.
În cazul unui incidente grav va fi aplicat Planul de Răspuns la Situaţii de Urgenţă de
Mediu.
Toate incidentele, neconformităţile şi neconformările trebuie raportate
Responsabilului de Mediu, care la rândul său îl va informa pe Directorul General.
Neconformităţile pot fi identificate prin programele de monitorizare derulate pe
amplasament, sau prin intermediul auditurilor interne/externe. Ca o cerinţă minimă
fiecare instalaţie trebuie să asigure:
- Toate autorizaţiile şi alte acte relevante care cuprind condiţii de mediu (de ex.
contractul de concesiune, autorizaţiile de funcţionare, planurile de exploatare şi
alte angajamente externe) sunt sintetizate într-o locaţia centralizată, sunt păstrate
la zi şi sunt accesibile conform necesităţilor;
- Desfăşurarea unor audituri de conformare.

Acţiuni corective şi preventive: Măsurile necesare de reducere a impacturilor,

acţiunile corective şi preventive, responsabilităţile pentru aceste acţiuni şi termenele
de realizare vor stabilite de comun acord prin consultare între Responsabilul de
Mediu şi angajaţii respectivi.
Compania va elabora o bază de date care să permită înregistrarea şi urmărirea
îmbunătăţirilor de mediu.
Referinţe:
Planul de răspuns la Situaţii de Urgenţă de Mediu
Legături:
Formularul de neconformare
Formularul de Raportare a Acţiunilor Corective
c)Controlul înregistrărilor
Înregistrările sunt necesare pentru a demonstra funcţionarea efectivă a sistemului de
management, conformarea cu legislaţia şi politica, şi progresul realizat în vederea
atingerii obiectivelor şi ţintelor de mediu.
O înregistrare de mediu reprezintă o "dovadă". Înregistrările de mediu nu trebuie
neapărat incluse într-un sistem de control al documentelor. Odată ce sunt generate,
ele nu pot fi modificate sau actualizate. Aceste înregistrări oferă informaţii privind
starea sistemului la un moment dat.
Principalele zone unde sunt necesare sisteme de înregistrare sunt :
Înregistrările reclamaţiilor de la clienţi şi alte părţi interesate, şi acţiunile întreprinse
(corective/preventive).
Înregistrări ale testelor de pregătire pentru situaţii de urgenţă, ale exerciţiilor de
simulare şi ale sesiunilor de instruire.
Rezultatele auditurilor interne, externe şi derulate de terţe părţi.
Rezultatele analizelor periodice efectuate de management.
Înregistrări privind monitorizarea proceselor.
Documentaţia privind determinarea aspectelor de mediu.
Înregistrări privind instruirea la toate nivelurile.
Înregistrări privind inspecţiile, operaţiile de întreţinere şi calibrare (aşa cum sunt
acestea definite şi în ISO 9001).
Înregistrări cu privire la incidente şi la acţiunile întreprinse (corective, preventive).
Înregistrări privind cerinţele legale aplicabile şi modificările acestora.
Decizii referitoare la comunicările externe.
Înregistrări pertinente privind contractanţii şi furnizorii.
Înregistrări privind aspectele de mediu semnificative.
Înregistrări privind întâlnirile pe probleme de mediu, minute ale şedinţelor etc.
Informaţii privind performanţa de mediu.
Înregistrări privind conformarea cu cerinţele legislative.
Comunicări cu părţile interesate, cu comunităţile locale.

Pentru unele companii păstrarea acestor înregistrări poate fi considerată ca

birocratică. Totuşi, pentru ca un sistem de management să funcţioneze consistent şi
eficient, înregistrările trebuie păstrate.
Pentru a asigura funcţionalitatea şi eficienţa unui sistem de înregistrări, aceste
înregistrări trebuie:
- să fie lizibile, identificabile şi uşor de urmărit pentru o anumită activitate,
produs sau serviciu;
- să fie stocate şi păstrate astfel încât să fie uşor de găsit şi să fie protejate
împotriva deteriorării sau pierderii;
- Să aibă perioade de păstrare stabilite şi înregistrate.
Înregistrările pot fi păstrate fie pe calculator, în format electronic, fie în copii pe hârtie,
sau într-o combinaţie a acestora, conform hotărârii luate în cadrul companiei. Totuşi
ele trebuie să fie disponibile pentru a fi verificate de părţile interesate externe (de ex.
clienţi, organisme de certificare sau publicul) şi de auditorii interni în cadrul procedurii
de audit.
Compania va stabili, va implementa şi va menţine o procedură de identificare,
stocare, protecţie, recuperare, păstrare şi eliminare a înregistrărilor. În FIŞA nr. 18
este prezentat un exemplu de astfel de procedură.
Recomandări:
• Utilizaţi un formular special pentru evidenţierea înregistrărilor privind incidentele şi
neconformităţile. Utilizaţi hârtie colorată pentru a scoate în evidenţă importanţa
acestor informaţii
• Gândiţi-vă la care înregistrări ar putea necesita măsuri suplimentare de siguranţă.
Este necesar să se restricţioneze accesul la anumite înregistrări? Ar trebui
păstrată o copie de rezervă a înregistrărilor foarte importante la altă locaţie?

EXEMPLU- Înregistrările SMM

Scop: Controlul înregistrărilor pentru a demonstra conformarea cu cerinţele SMM.

Toate informaţiile de mediu relevante vor fi înregistrate pentru a asigura
implementarea şi funcţionarea cu succes a SMM.
Domeniu de aplicare: Această procedură va ajuta la asigurarea elaborării, păstrării şi
menţinerii înregistrărilor de mediu într-un mod care să asigure managementul de
mediu eficient al companiei.
Responsabilităţi: Responsabilul de Mediu răspunde de identificarea, păstrarea şi
eliminarea tuturor înregistrărilor de mediu care sunt generate în cadrul companiei, şi
pentru a asigura ca înregistrările SMM să fie eficiente. În plus responsabilitatea
pentru menţinerea fiecărei înregistrări de mediu trebuie atribuită membrilor echipei de
mediu.
Definiţii:
Înregistrare de mediu = Înregistrările de mediu reprezintă înregistrări tip "dovadă",
care nu pot fi modificate sau actualizate, şi care nu trebuie neapărat să facă obiectul
unui sistem de control al documentelor.
Procedură:
Înregistrările reprezintă dovezi privind funcţionarea continuă a SMM, şi ar trebui să
acopere cel puţin:
 Cerinţele legislative şi de reglementare;
 Autorizaţiile;
 Aspectele de mediu şi impacturile asociate acestora;
 Instruirea de mediu;
 Calibrarea şi întreţinerea echipamentelor de monitorizare;
 Datele de monitorizare;
 Neconformităţile de mediu, incidentele, reclamaţiile şi acţiunile de urmărire;
 Informaţii privind furnizorii şi contractorii;
 Auditurile de mediu;
 Rapoartele analizelor efectuate de conducere.
În plus faţă de cele de mai sus, compania trebuie să identifice toate celelalte
informaţii de care este nevoie pentru a asigura un management eficient.
Înregistrările de mediu trebuie să fie identificabile astfel încât să poată fi uşor de
urmărit sau de asociat cu o anumită activitate. Dacă înregistrările de mediu vor fi
păstrate în cadrul sistemului general de management al înregistrărilor din cadrul
companiei, atunci acestea vor trebui să fie uşor de identificat ca şi înregistrări de
mediu.
Stocarea şi Păstrarea Înregistrărilor de Mediu
Înregistrările de mediu trebuie păstrate atât în format electronic cât şi pe suport de
hârtie. Înregistrările pe suport de hârtie trebuie să fie indexate şi îndosariate
corespunzător pentru a asigura localizarea şi recuperarea uşoară a lor.
Toate înregistrările pe suport de hârtie trebuie să fie protejate de deteriorări şi
pierderi de-a lungul timpului.
Înregistrările în format electronic trebuie să fie asigurate prin copii de rezervă pentru
a evita pierderea datelor. Aceste copii trebuie să fie uşor de găsit în cazul pierderii
datelor originale.
Compania trebuie să definească o perioadă de stocare corespunzătoare pentru
aceste înregistrări, după care să poată fi şterse sau arhivate.
Referinţe:
Nu există.
Legături:
Indexul Înregistrărilor de Mediu.

d)Audit intern
Pentru a asigura atingerea ţintelor generale ale SMM, prevăzute în Politica de Mediu,
Compania trebuie să stabilească proceduri pentru un proces de evaluare şi să
numească persoane responsabile pentru efectuarea periodică a acestor evaluări.
Astfel auditurile ar trebui să fie o parte integrantă a controlului de management şi a
bunelor practici de mediu.
Atât EMAS cât şi ISO 14001 solicită companiilor să deruleze un audit al sistemului
de management de mediu. Aceasta înseamnă că o companie care a implementat un
SMM trebuie să verifice dacă sistemul său de management îndeplineşte cerinţele
acestor documente.
Principalele criterii de auditare pentru un SMM includ:
- implementarea şi întreţinerea SMM, pe baza unor înregistrări documentate
(incluzând politica de mediu, reglementările de mediu, aspectele / impacturile
semnificative, obiectivele şi ţintele, programul de management, procedurile,
înregistrările şi planurile pentru situaţii de urgenţă).
- evaluarea capacităţii structurii interne de management de a menţine un SMM
eficient.
Auditurile de SMM pot fi împărţite în trei categorii distincte:
- Audituri de primă parte - sunt derulate intern de angajaţii de pe
amplasament în scopul raportării privind eficacitatea şi conformarea SMM;
- Audituril de secundă parte sunt derulate intern de un client / furnizor;
- Audituri de terţă parte sunt efectuate de un evaluator independent (de
ex. un organism de certificare) care evaluează sistemul în comparaţie cu
standardul, de ex. cu ISO 14001.
În general, evaluările de efectuează cu ajutorul interviurilor, verificării documentelor,
observării activităţilor, şi analizei rezultatelor măsurătorilor.
Frecvenţa auditurilor ar trebui să fie determinată de natura activităţilor desfăşurate pe
amplasament, de riscurile de mediu potenţiale, de aspectele de mediu şi impacturile
potenţiale ale acestora. De asemenea la stabilirea frecvenţei ar trebui luată în
considerare maturitatea unui SMM şi rezultatele auditurilor anterioare. Este important
ca auditul de mediu să aibă loc periodic, nu doar ca un exerciţiu izolat. Intervalele de
audit variază de obicei de la 6 luni la 3 ani. Măsurarea progresului realizat în
implementarea SMM în timp este importantă pentru stabilirea îmbunătăţirii continue a
performanţei de mediu.
 Planificarea auditului
 Numirea echipei de audit şi a
auditorului principal.
 Alocarea resurselor
 Colectarea datelor de fond
Pregătirea chestionarului
 pre-audit

Desfăşurarea auditului

 Desfăşurarea auditului (vizite pe

amplasament, interviuri, analiza
documentaţiei)
 Evaluarea constatărilor
 auditului
Identificarea neconformităţilor

Activităţi post-audit

 Elaborarea raportului de audit

 Propunerea de acţiuni pentru
abordarea fiecărei constatări
 Alocarea responsabilităţilor
responsibility
pentru forcorective
acţiunile
 Acţiuni de urmărire

..

Activităţile de audit de mediu pentru o companie

Scopul evaluării constă în furnizarea de informaţii pentru analiza efectuată de
management şi pentru iniţierea acţiunilor corective unde este necesar. Identificarea
şi raportarea sistematică a deficienţelor SMM către managementul companiei oferă
posibilitatea de a menţine atenţia managementului asupra problematicii de mediu, de
a îmbunătăţi SMM şi a asigura eficienţa sa din punctul de vedere al costurilor.
Procedura de evaluare ar trebui să descrie:
- activităţile şi zonele care să fie cuprinse în evaluare;
- frecvenţa evaluărilor;
- responsabilităţile asociate cu organizarea şi derularea evaluărilor;
- comunicarea constatărilor auditului;
- competenţa evaluatorilor; şi
- modul în care vor fi derulate evaluările.
Evaluările pot fi efectuate de angajaţi din cadrul organizaţiei sau de persoane externe
selectate de organizaţie. În oricare din aceste cazuri persoanele care desfăşoară
evaluarea ar trebui să poată face acest lucru în mod imparţial şi obiectiv. Un auditor
bun ar trebui să fie şi independent (de activitatea pe care o auditează), să aibă tact şi
să fie atent la detalii. Este bine să se urmeze recomandările din standardul ISO
14012 privind selectarea şi calificarea auditorilor. Acestea le solicită auditorilor să
aibă competenţa necesară, ceea ce presupune atât educaţie cât şi experienţă
corespunzătoare.
Principalele aspecte care trebuie abordate în cadrul unui audit de SMM ar trebui să
se focalizeze asupra identificării sistemelor şi metodelor de control existente pentru
prevenirea impacturilor de mediu de la mină.
Auditul ar trebui de asemenea să determine punctele tari şi slabe ale sistemului şi să
identifice părţile unde pot fi aduse îmbunătăţiri.
Odată ce auditul este finalizat, rezultatele auditului de SMM trebui raportate
managementului. De fapt după fiecare audit ar trebui înaintat managementului un
raport scris oficial al auditului de SMM.
Raportul de audit va include toate informaţiile relevante referitoare la sfera de
cuprindere şi la criteriile de audit stabilite. În special ar trebui să includă:
 un rezumat al procesului de audit;
 referinţe privind sursa de informaţie pe care se bazează rezultatele auditului;
 un raport privind rezultatele auditului (care să includă şi un plan de acţiune
stabilit).
Raportul de audit ar trebui să fie apoi distribuit tuturor angajaţilor relevanţi, inclusiv
managementul la cel mai înalt nivel şi directorii departamentelor care pot utiliza
rezultatele auditului SMM pentru identificarea tendinţelor sau evoluţiilor legate de
deficienţele SMM şi pentru iniţierea unor acţiuni corective documentate.
Dincolo de cerinţele SMM, scopul unui audit de mediu pentru o companie este şi de
a identifica potenţialele răspunderi şi riscuri şi de a răspunde proactiv la cerinţele
legislative tot mai stricte de protecţia mediului.
FIŞA nr.19 cuprinde un exemplu de procedură pentru desfăşurarea auditurilor
periodice de SMM şi pentru documentarea rezultatelor auditului.

Recomandări:
• Ar trebui să nu aşteptaţi ca sistemul să fie complet documentat pentru a organiza
primul audit. De fapt echipa de audit poate desfăşura aceste evaluări pe măsură
ce sistemul este implementat. Informaţiile şi rezultatele auditului trebuie să fie
prezentate conducerii pentru analiză şi, dacă este cazul, pentru a determina
acţiunile corective necesare. Rezultatele documentate ale auditurilor permit
monitorizarea progresului realizat cu acţiunile corective
• Evaluarea periodică a aspectelor şi obiectivelor de mediu este un pas esenţial în
vederea dezvoltării unui SMM care să atingă obiectivul de îmbunătăţire continuă
a performanţei de mediu.

• Dacă este posibil instruiţi cel puţin doi angajaţi ca auditori interni de SMM. Dacă
organizaţia este înregistrată conform ISO 9001, gândiţi-vă la posibilitatea de a
utiliza auditorii interni de calitate ca şi auditori de mediu. Chiar dacă s-ar putea să
fie nevoie de unele sesiuni suplimentare de instruire pentru auditul de SMM,
multe din abilităţile necesare sunt aceleaşi.

EXEMPLU- Auditurile de SMM

Scop: Auditurile sunt realizate pentru a asigura identificarea şi evaluarea deficienţelor

sistemului de management de mediu din cadrul companiei , precum şi riscurile de
mediu asociate cu funcţionarea companiei.
Domeniul de aplicare: Această procedură prezintă modul în care Compania va
organiza auditul şi va respecta obligaţiile legate de auditarea de mediu, pentru
evaluarea performanţei de mediu a companiei.
Definiţii:
Nu există.
Tipuri de Audituri şi Responsabilităţi:
Au fost identificate trei tipuri de audit; programele aferente acestora sunt incluse într-
un Plan de Audit, elaborat de Responsabilul de Mediu local. Tipurile de audit sunt:
Auditul structurii, conţinutului şi documentaţiei sistemului de management
Aceste audituri compară sistemul cu cerinţele prevăzute în standardul ISO 14001.
Ele vor fi realizate de Responsabilul de Mediu, ajutat de persoane cu calificările
corespunzătoare, şi vor fi desfăşurate la intervale de 3 ani. Constatările auditului vor
fi documentate şi vor fi întreprinse acţiuni corective pentru toate neconformările
identificate.
Auditul controlului operaţional asupra aspectelor semnificative
Acest audit se va desfăşura conform unui protocol de audit elaborat intern de către
companie, şi va fi realizat de Responsabilul de Mediu local sau de un alt angajat
numit, care nu are responsabilităţi directe legate de acel aspect. La finalizarea
acestor audituri va fi elaborat un raport care va cuprinde şi recomandări de
îmbunătăţire. Instalaţiile unde există probleme care se consideră că prezintă un risc
ridicat de mediu sau legal ar trebui să aibă în vedere desfăşurarea unor audituri
detaliate interne sau externe asupra acestor aspecte. Aceste audituri ar trebui să
aibă ca scop identificarea tuturor riscurilor asociate, să ofere recomandări pentru
reducerea riscurilor şi să elaboreze planuri de acţiune. În funcţie de riscul potenţial,
compania poate avea în vedere efectuarea unor audituri specializate privind
produsele petroliere şi chimice, deşeurile, energia, integritatea iazurilor de decantare
etc.
cu riscuri
Auditul privind conformarea de mediu
Aceste audituri vor fi utilizate pentru evaluarea conformării instalaţiei cu condiţiile din
autorizaţii, cu reglementările de mediu, cu planurile de management de mediu. Ele
vor fi derulate de angajaţi sau de auditori externi cu calificări corespunzătoare.
Procedură:
Compania va derula audituri de mediu detaliate în conformitate cu auditul de protocol
intern.
Echipele de audit de mediu vor fi conduse preferabil de un auditor principal extern, şi
vor include angajaţi competenţi din cadrul companiei care să lucreze împreună cu
auditorului principal.
Următoarele documente sunt disponibile pentru a fi utilizate:
 Modele de liste de control;
 Model de Raport de audit intern de SMM;
 Model de raport privind acţiunile corective.
Rezultatele auditului sunt prezentate într-un raport de audit, iar problemele sunt
evidenţiate fie ca observaţii, fie ca neconformităţi.
Responsabilul de mediu local şi superiorul său ierarhic direct vor stabili acţiunile
corective corespunzătoare.
1. Rezultatele auditului sunt utilizate pentru a determina eficacitatea unui SMM în
cadrul Analizei efectuată de management.
2. În cazul în care sunt identificate neconformităţi, auditurile vor fi repetate trimestrial
până la corectarea neconformităţii, şi până când aceasta nu se mai repetă.
Directorii de departamente vor solicita angajaţilor din departamentele pe care le
conduc să întreprindă acţiuni corective în caz de apariţie a neconformităţilor, şi vor
informa Departamentul de mediu în legătură cu acestea.
Directorii de departamente vor raporta rezultatele monitorizării către Directorul
Executiv şi vor solicita departamentelor respective să întreprindă acţiuni corective
pentru neconformităţi, acţiuni care vor fi verificate şi gestionate, în următorul program
de monitorizare.
Directorul Executiv va analiza anual registrul cu probleme de mediu pentru a se
asigura că acesta continuă să satisfacă cerinţele comerciale şi legale aplicabile
companiei.
Înregistrările privind monitorizarea şi măsurarea vor fi menţinute în conformitate cu
procedurile relevante.
Referinţe:
- Standardele de auditare de mediu
- Formular intern de audit
- Liste de control pentru auditul operaţional
- Programul auditului operaţional intern
- Programul auditului de SMM intern
Legături:
• Formulare de audit completate
• Programe de management de mediu

Analiza efectuată de management

Managementul la cel mai înalt nivel al companiei trebuie să analizeze şi să evalueze
sistemul de management de mediu la intervale de timp definite, şi pentru a se
asigura că sistemul este în permanenţă corespunzător şi eficace, şi pentru a asigura
îmbunătăţirea continuă a acestuia. Sfera de cuprindere a acestor evaluări ar trebui
să fie cuprinzătoare, deşi nu este neapărat necesar ca toate elementele unui SMM
să fie evaluate deodată, procesul de analiză putând să se deruleze pe o anumită
perioadă de timp.
Analiza efectuată de management este o oportunitate de a evalua performanţa
generală a SMM: de a determina dacă SMM funcţionează cu eficacitate şi dacă
răspunde în continuare scopului pentru care a fost elaborat. Această analiză va ajuta
echipa de conducere să determine dacă structura ar trebui modificată sau extinsă
pentru a acoperi şi alte activităţi operaţionale.
Constatările auditului de SMM vor oferi informaţii pentru a stabili dacă au fost atinse
sau nu principalele scopuri ale politicii de mediu şi obiectivele şi ţintele, şi dacă
impacturile / efectele semnificative asupra mediului sunt abordate.
Cel mai important, analiza efectuată de management oferă posibilitatea de a folosi
constatările auditului ca bază pentru deciziile privind acţiunile următoare menite să
asigure îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu.
Procesul de analiză trebuie să asigure colectarea informaţiilor necesare în timp util
pentru a permite managementului să efectueze această analiză în mod eficient.
Punctele importante care ar trebui discutate la întâlnirile pentru aceste analize includ:
- minutele de la analizele anterioare efectuate de management;
- rezultatele rapoartelor de audit de mediu şi acţiunile corective care nu au fost
încă îndeplinite;
- problemele recente de producţie sau operaţionale care ar putea avea un
impact de mediu;
- modificări ale politicii de mediu, obiectivelor şi ţintelor;
- măsura în care au fost atinse obiectivele generale de mediu şi ţintele valorice;
- cerinţele privind recrutarea de forţă de muncă şi de instruire
- evaluarea SMM dacă este adecvat şi eficient şi posibilele modificări bazate
pe:
• acte legislative sau reglementări noi sau propuse;
• schimbări în aşteptările şi cerinţele părţilor interesate relevante;
• modificări ale activităţilor, produselor şi serviciilor furnizate de organizaţie;
• modificarea tehnologiilor care reprezintă cele mai bune practici;
• schimbarea preferinţelor de piaţă ale cumpărătorilor;
• experienţa dobândită din incidentele de mediu;
 • raportare şi comunicare.
Toate analizele efectuate de management trebuie să fie documentate. Observaţiile,
concluziile şi recomandările de acţiuni viitoare trebuie de asemenea înregistrate. În
cazul în care trebuie luate acţiuni corective, managementul la nivel înalt ar trebui să
urmărească aceste acţiuni pentru a asigura că sunt efectiv implementate. În acest
sens echipa de lucru SMM va iniţia acţiuni corective în conformitate cu Procedura
pentru Neconformităţi, Acţiuni Corective şi Preventive, pentru punctele unde sunt
identificate, pe parcursul analizei, îmbunătăţiri care trebuie aduse SMM.

Recomandări:
• De cele mai multe ori analiza efectuată de management se desfăşoară sub forma
unei şedinţe de management în cadrul căreia sunt prezentate rapoartele privind
progresul SMM
• O analiză de mediu periodică va permite managementului companiei să
determine ce ajustări majore trebuie aduse SMM.
• Înaintea şedinţei de management pregătiţi o agendă de discuţii care să circule cu
cel puţin zece zile lucrătoare înainte de şedinţă.
• La şedinţele de analiză efectuată de conducere ar trebui să participe acele
persoane cu putere de decizie sau cu responsabilităţi specializate pentru SMM,
de ex. Directorul General, Directorii de departamente
• Frecvenţa acestor analize depinde de decizia echipei de management
• Trebuie asigurat ca rezultatele auditului şi planurile să fie aprobate înainte de
şedinţă pentru a evita orice dispute
• Problemele care ar trebui luate în considerare de management includ şi:
- Procedurile de SMM sunt clare şi adecvate? Cum ne situăm în comparaţie
cu alte companii? Ar trebui să eliminăm unele din aceste proceduri?
- Ce altceva putem face pentru îmbunătăţirea performanţei?
• Stabiliţi un plan de îmbunătăţire continuă şi verificaţi progresul realizat.
Documentaţi observaţiile, concluziile şi recomandările pentru acţiunile necesare.
Stabiliţi acţiunile care trebuie urmărite, şi programaţi următoarea analiză
• Scrieţi o procedură pentru derularea şi raportarea analizei de management. FIŞA
nr. 20 conţine un astfel de exemplu de Procedură pentru pregătirea, derularea şi
documentarea analizelor efectuate de conducerea la cel mai înalt nivel.

ŞEDINŢĂ PENTRU ANALIZA DE MEDIU EFECTUATĂ DE MANAGEMENT

Şedinţa va avea loc Luni, 23 Februarie, la ora 16.00

AGENDA ŞEDINŢEI

1. Acţiuni rezultate din şedinţele anterioare

2. Rezultatele auditurilor
3. Analiza reclamaţiilor / problemelor ridicate de părţile interesate relevante
4. Accidente, incidente şi situaţii de urgenţă
5. Necesarul de instruire şi cursurile oferite
6. Eficacitatea Sistemului de Management de Mediu
a. Politica de mediu - potenţiale modificări sau revizuiri
b. Obiectivele şi ţintele de mediu
c. Rezultatele monitorizării performanţei de mediu / îmbunătăţiri ale performanţei de mediu
d. Procedurile rămân adecvate pentru nivelul de control operaţional dorit
e. Manualul de mediu
7. Orice alte aspecte legate de managementul de mediu
a. Modificări legislative iminente sau aflate în faza de proiect
b. Comunicarea privind aspectele de mediu semnificative
c. Dezvoltarea companiei
d. Aspecte de buget.
 Distribuţie : ….

Exemplu de Agendă a unei şedinţe pentru analiza efectuată de management

EXEMPLU- Procedură pentru Analiza efectuată de Management

Scop: Asigurarea unei proceduri de sistem pentru conducerea la cel mai înalt nivel
pentru a analiza sistemul de management de mediu şi a asigura ca sistemul să fie în
permanenţă corespunzător, adecvat şi eficace.
Domeniul de aplicare: Această procedură se aplică tuturor şedinţelor de analiză
efectuată de conducere desfăşurate în cadrul companiei.
Responsabilitate:
Conducerea la cel mai înalt nivel va efectua o analiză detaliată a SMM şi va aproba
eventualele modificări care ar trebui aduse politicilor şi obiectivelor. Managementul la
cel mai înalt nivel asigură implementarea deciziilor deliberate în cadrul Comitetului de
Analiză de Mediu a Managementului, şi confirmă rezultatele.
Directorii vor fi membrii comitetului şi vor discuta agenda rezultată din discuţiile
comitetului de analiză de mediu a managementului.
Coordonatorul SMM va pregăti datele relevante referitoare la SMM pentru analiza de
management a întregului amplasament, şi le va prezenta comitetului.
Directorii de departamente vor evalua măsura în care au fost atinse ţintele şi
programul de management de mediu, vor întreprinde acţiuni corective pentru a le
supune deciziei comitetului, pe care apoi le vor urmări.
Definiţii:
Nu există.
Procedură:
Coordonatorul SMM va pregăti date detaliate privind SMM pentru analiza de mediu şi
le va prezenta comitetului.
Coordonatorul SMM asigură colectarea datelor necesare şi a altor informaţii înainte
de şedinţă.
Managementul la cel mai înalt nivel va întruni Comitetul pentru analiză de mediu
efectuată de management.
Şedinţa de Analiză a Managementului va dezbate cel puţin elementele incluse în
Agenda şedinţei.
Preşedintele şi membrii comitetului vor examina SMM pe baza datelor prezentate şi
vor lua decizii şi vor iniţia acţiunile corective necesare pentru îmbunătăţirea
continuă.
Departamentele relevante for stabili şi vor implementa planuri de acţiuni corective pe
care apoi le vor şi urmări.
Coordonatorul SMM este responsabil pentru documentarea minutelor şedinţelor de
Analiză a Managementului. Minutele documentate vor include:
• o listă a participanţilor;
• o prezentare sumară a principalelor probleme discutate;
• toate acţiunile care au rezultat în urma şedinţei;
Toate înregistrările referitoare la analiza de management vor fi păstrate în
conformitate cu procedurile relevante.
Referinţe:
Nu există.
Legături:
Minuta şedinţei de analiză de mediu.

Proceduri operaţionale
Procedurile operaţionale includ toate activităţile derulate de companie pe parcursul
dezvoltării şi derulării unui proiect legat de resurse minerale, de la explorare până la
monitorizarea emisiilor post-închidere. O companie poate elabora în formă
preliminară o serie de Proceduri Operaţionale pentru a implementa şi menţine
controlul eficace asupra aspectelor de mediu semnificative care rezultă din procesele
şi activităţile sale. De exemplu, procedurile operaţionale ar trebuie să ia în
considerare :
- Procesele de producţie
- Manipularea şi depozitarea produselor petroliere şi a substanţelor chimice
- Procese legate de evacuarea reziduurilor
- Procese care nu ţin de rutină
- Incidente şi pericole potenţiale de mediu
- Contractarea materiilor prime, bunurilor principale şi servicii
- Activităţile contractate
- Conservarea energiei
- Gestionarea deşeurilor
- Manipularea materialelor
Este foarte important ca toate procedurile operaţionale care au legătură cu mediul
înconjurător să fie simple şi uşor de urmat. Este recomandabilă utilizarea aceluiaşi
format de scriere, pentru a permite identificarea uşoară a acestor proceduri.
În acelaşi timp, compania ar trebui să identifice procedurile operaţionale care trebuie
schiţate în etapa de planificare a noilor procese asociate cu exploatarea sau de
modificare a celor existente.
Instruirea angajaţilor şi contractorilor cu privire la Procedurile Operaţionale
Pentru a maximiza utilizarea şi implementarea procedurilor operaţionale de mediu,
acestea trebuie elaborate în colaborare cu personalul care trebuie să le
implementeze şi să le folosească. Aceasta va ajuta la determinarea tipului de
proceduri care sunt cele mai probabile să funcţioneze în practică.
Existenţa procedurilor operaţionale de mediu relevante trebuie comunicate tuturor
angajaţilor noi şi principalilor contractori în timpul instructajului pe amplasament. În
procesul de instruire a angajaţilor şi contractorilor cu privire la folosirea procedurilor
operaţionale, este critic să fie specificat modul în care aceste proceduri sunt
denumite şi locul în care pot fi găsite.
Revizuirea Procedurilor Operaţionale
Revizuirea periodică a clauzelor de mediu din procedurile operaţionale existente este
esenţială pentru a evalua dacă procedurile sunt urmate de angajaţi şi contractori şi
dacă încă sunt relevante şi eficiente.
În cazul în care au loc schimbări majore în procesele operaţionale, procedurile legate
de aceste procese sau activităţi trebuie revizuite. Modificările procedurilor pot fi
identificate cel mai bine în timpul auditurilor şi prezentate ca neconformităţi pentru a
implementa acţiunile corective.
Stipularea criteriilor de operare
Acolo unde este cazul, operaţiunile relevante trebuie să stipuleze criterii de operare
în procedurile operaţionale pentru a asigura că limitele şi/sau condiţiile de efectuare
a activităţilor sunt specificate. Cu alte cuvinte, procedurile operaţionale scrise ar
trebui să includă criterii de performanţă care includ rezultate măsurabile.
Exemple de proceduri operaţionale
 Procedura care descrie cerinţele pentru a gestiona şi reduce efectele
scurgerilor de ape uzate;
 Procedura care descrie cerinţele atunci când sunt comandate şi efectuate
analize iniţiale de mediu şi studii asociate
 Procedura care descrie cerinţele pentru controlul eficient al emisiilor de
particule;
 Procedura care descrie cerinţele pentru managementul produselor petroliere
 Procedura care descrie cerinţele pentru toate exploatările miniere cu privire la
managementul apei pluviale, pentru a asigura protecţia apelor receptoare din
aval
 Procedura care descrie cerinţa ca toate unităţile să reducă riscurile
operaţionale, de mediu şi de închidere asociate cu amenajările pentru
depozitarea reziduurilor de procesare şi să demonstreze seriozitatea cuvenită
în identificarea aspectelor şi impacturilor asociate.
 Procedura care descrie cerinţele pentru managementul deşeurilor solide,
lichide şi gazoase (inclusiv deşeurile periculoase) pentru a asigura că toate
deşeurile sunt gestionate într-un mod responsabil şi riscurile de mediu sunt
reduse
 Procedura care descrie cerinţele pentru proiectarea şi implementarea unor
programe eficiente de monitorizare a calităţii apei şi de prelevare a probelor
 Capitolul 9.
Evaluarea Impactului de Mediu

În ultimii ani dezvoltarea durabilă a devenit una dintre cele mai importante
provocări ale omenirii şi ca urmare au fost introduse o varietate de instrumente
care să ne ajute să evaluăm şi să ne putem pronunţa în cunoştinţă de cauză
atunci cînd aprobăm desfăşurarea unei activităţi, iar dintre acestea cel mai
important instrument este evaluarea impactului de mediu.
Scopul evaluării impactului asupra mediului pentru promovarea unui proiect este
de a ne asigura să prevenim, să minimizăm, să atenuăm sau să compensăm
orice impact advers asupra factorilor social şi mediu. Tările dezvoltate şi cele din
Uniunea Europeană au introdus Evaluarea impactului asupra mediului ca o
cerintă obligatorie in promovarea noilor proiecte de investiţii. Experienţa de pînă
acum a demonstrat că evaluarea impactului asupra mediului este o activitate
adesea benefică.
Evaluarea impactului de mediu este un process flexibil care face ca
considerentele de mediu să fie parte integrantă a proiectului şi permite ca
cerinţele de mediu să fie implementate pe timpul derulării lui şi analiza cost-
beneficiu să fie făcută atăt pe durata elaborării şi implementării acestuia.
Etapa 1 Incadrarea proiectului
Această etapă are rolul de a defini domeniul de activitate propus prin proiect
pentru a cunoaşte dacă activitatea se incadrează sau nu în categoriile de
activităţi din anexele I şi II ale Directivei EIA pentru care evaluarea de impact
este obligatorie.
Dacă în urma procesului de încadrare a proiectului rezultă că acesta necesită
evaluarea impactului asupra mediului se trece la etapa II.
Etapa II
Odată ce proiectul a fost incadrat este necesar ca să fie identificate cerinţele
cheie şi termenii de referinţă pentru Evaluarea Impactului asupra mediului.În
această etapă este esenţial să identificăm căt mai precis probabilitatea
impacturilor asupra mediului şi să definim ăn acelaşi timp zona de influenţă a
proiectului. Ca şi parte a acestui proces , informaţiile despre proiect şi probabilele
lui efecte trebuie diseminate către comunitatea locală si Organizaţiile
Neguvernamentale, urmate de consultări cu reprezentanţii acestor grupări.
Scopul acestor consultări este de a respecta cerinţele cu privire la Evaluarea de
impact asupra mediului şi de a cunoaşte îngrijorările polulaţiei locale privind
proiectul.
Etapa III Elaborarea raportului la studiul de impact
După ce am parcurs cerinţele etapelor I şi II în scopul elaborării Raportului la
studiul de impact este necesară demararea acţiunii de evaluarea a impactului la
scară globală.In general conţinutul unui raport la studiul de impact este
următorul;
Sumarul executive;
În sumarul executive sunt prezentate succint problemele găsite cu oczia evaluării
impactului asupra mediului şi sunt prezintate acţiunile recomandate pentru
137
proiect. 
Cerinţele legale
Se face o prezentare a cadrului legal care a stat la baza evaluării impactului
asupra mediului şi de asemenea vor fi prezentate cerinţele legale referitoare la
proiect.
Descrierea proiectului
Proiectul descrie concis aspectele referitoare la: geografia şi ecologia zonei şi
problemele sociale, dar nu vor fi uitate referirile privind infrastructura zonei şi
anume; drumuri de acces, conducte, energie,alimentarea cu apă, spaţii de
cazare, materii prime şi depozitarea producţiei.
Date de bază:
Pentru atingerea scopul urmărit se vor face evaluări referitoare la descrierea
condiţiilor fizice, biologiceşi socio-economice, incluzînd orice schimbări anticipate
înainte de realizarea proiectului şi vor fi prezentate dezvoltările activităţilor
actuale şi cele propuse prin proiect în zona
Evaluarea impactului
Evaluarea impactului include identificarea şi evaluarea impactului probabil
pozitiv şi negativca rezultat al implementării proiectului propus, precum şi
masurile de diminuare şi orice impact negativ rezidual pentru care nu pot fi
identificate măsuri de diminuare.Vor fi intensificate de asemenea explorările
pentru oportunităţile de mediu.Se vor introduce un sistem de control al calităţii
datelor disponibile, indicatori cheie şi vor fi identificate incertitudinile datorate
predicţiilor sau estimărilor. Vor fi precizate domeniile care nu necesită atenţie
sporită în viitor.
Analizele privind alternativele
Analizele privind alternativele investiţionale reprezintă evaluarea lor din
perspectiva mediului.Aceasta este cheia elaborării propusă de evaluarea
impactului asupra mediuluişi este o cerinţă proactivă a acesteia care duce la
intensificarea analizei consideraţiilor pentru fiecare alternativă aleasă în
proiectare pentru a atinge cerinţa cu privire la reducerea impactelor adverse
pentru mediu.Pentru fiecare alternativă , costurile de mediu şi beneficiile vor fi
cuantificate căt mai precis posibil pentru ca valoarea economică să poată fi
ataşată atunci când este fezabilă şi să constituie baza pentru selecţia aternativei.
Diminuarea sau planul de management
Diminuarea sau planul de management este setul de măsuri necesare a fi luate
pe durata implementării şi operării pentru a elimina sau compensa impactele
adverse asupra mediului sau să le reducă la nivele acceptabile.Planul identifică
cerinţele privind fezabilitatea,costurile efective ale măsurilor şi estimarea
potenţialului lor privind impactul asupra mediului, capitalul şi frecvenţa
costurilor,şi cerinţele referitoare la instruirea personalului, monitoring şi
instituţionale. El va arăta detaliata programul de muncă propus şi programarea
necesară să ne asigure că acţiunile propuse în domeniul protecţiei mediului
suntparte integrantă a activităţilor din interiorul proiectului.Atunci când masurile
de reducere nu sunt fezabile sau sunt costisitoare trebuie avute în vedere măsuri
compensatorii.
Planul de monitorizare a mediului
Planul de monitorizare a mediuluiare rolul de a specifica tipul de monitorizare,
138
cine o face, cât costă şi ce fel de instruiri sunt necesare şi cu ce frecvenţă trebuie
realizate.

139
 Capitolul 10
Managementul Riscului de Mediu

Protecţia mediului este una din priorităţile societăţii noastre. Un rol major al
guvernului este promovarea legislaţiei normelor şi standardelor în acest domeniu
şi controlarea modului de respectare a acestora în scopul asigurării unei
dezvoltari durabile.

Managementul riscului de mediu

Managementul riscului de mediu reprezinta o componenta a tuturor activităţilor
desfasurate în mod curent. Mai mult de atât, orice acţiune desfăşurată prezintă o
posibilă expunere la risc.
Managementul riscului de mediu cuprinde:
• aplicarea sistematică a politicilor, procedurilor şi practicilor de identificare
a hazardului;
• anticiparea hazardelor;
• consecinţe posibile ale hazardelor;
• estimarea nivelelor de risc (cantitative sau calitative);
• elaborarea criteriilor de ierarhizarea a nivelelor de risc pe baza unor criterii
şi obiective relevante;
• luarea deciziilor astfel încât să minimizăm riscurile identificate.
Managementului riscului de mediu presupune o analiză atentă a facilităţilor
existente şi a operaţiilor necesar a se aplica în oricare dintre situaţiile anticipate
în scopul găsirii unor căi de prevenire sau/si reducere a riscului precum şi de
îmbunătăţire continuă a performanţelor de mediu.
În procesul de aplicare a managementului riscului de mediu este considerat şi
aspectul optimizării resurselor în domeniul activităţii respective, care trebuie să
aibă ca efect direct protejarea mediului înconjurător.

Definirea elementelor componente ale managementului riscului de mediu

Pentru întelegerea conceptului de management al riscului este necesară atât
explicarea unor termeni specifici cât şi a altor concepte ajutătoare.
Managementul riscului de mediu, analizele de risc pentru mediu şi evaluarea
riscului, nu pot fi confundate cu analiza ecologică de risc şi cu evaluarea
acestuia. Riscul ecologic este o componenta a riscului de mediu, si face referire
la relaţia: flora, faună şi legatura acestora cu mediul.
Hazardul – reprezinta o întâmplare sau un concurs de împrejurări cu
potenţial pentru vătămare.
Riscul – este un concept de bază important având două dimensiuni:
consecinţele unui evenimet sau un set de circumstanţe şi probabilităţi ce se pot
produce.
Analiza de risc – utilizarea sistematică a informaţiilor disponibile care să
conducă la identificarea unui eventual pericol şi care să dea posibilitatea
estimării calitative sau cantitative a probabilităţii producerii hazardului, precum şi
a consecinţelor acestuia.
140
 Evaluarea riscului – evaluarea analizelor de risc, compararea
procedurilor şi practicilor care au drept scop identificarea pericolului, analiza
consecinţelor şi probabilităţile asociate acestor pericole, estimarea nivelelor de
risc pe baza unor criterii şi obiective relevante, luarea deciziilor şi stabilirea
modului de acţiune astfel încât să se reducă nivelul riscului.
Riscul rezidual – nivelul de risc remanent, după implementarea măsurilor
de control al riscului.
Pericol – orice probabilitate de a se produce stricăciuni cu efecte asupra
populaţiei, proprietăţii, obiectivelor social-culturale sau mediului.
Consecinţă – efectele intermediare sau finale ale unui eveniment sau ale
unei situaţii.
Probabilitate – un termen calitativ care acoperă atât caracterul
întâmplător, posibil, de producere a unui eveniment, cât şi frecvenţa.
Frecvenţa – numărul de producere a unui evenimet în timp. Frecvenţa
este exprimată ca eveniment/unitate de timp.
Eveniment periculos/incident – un eveniment/incident cu potenţial de a
crea un pericol.
Tratarea riscului – ansamblul de măsuri de selecţie şi implementare a
unor opţiuni/acţiuni sau conduite adecvate, menite a se aplica în scopul evitării
riscului.

Principiile managementului riscului de mediu

Managementul riscului de mediu trebuie să elimine caracterul îndoielnic, de
nesigurantă şi ignoranţă, să identifice şi să administreze incertitudinea şi
imprevizibilul după o analiză cuprinzătoare în timp, pentru a lua în consideratie
toate elementele neprevăzute care ar putea să apară. Scopul acestei analize
este ca pe baza cunoştinţelor dobândite să minimizăm probabilitatea producerii
unor evenimente şi să evităm pe cât posibil consecinţele.
Managementul riscului de mediu trebuie să se bazeze pe următoarele principii
practice:
• crearea unei structuri care să se ocupe de aceste probleme;
• alcătuirea unei echipe de lucru cu o pregătire corespunzătoare;
• acoperirea tuturor operaţiilor pe durata existenţei lor;
• realizarea periodică a unor analize de risc riguroase şi
atotcuprinzătoare;
• integrarea managementului riscului de mediu în celelalte sisteme
de management de risc;
• integrarea managementului riscului de mediu în toate sistemele de
management;
• reevaluarea periodică a managementului riscului de mediu.

Managementul riscului de mediu

Operaţiile industriale au impact semnificativ asupra mediului dacă nu sunt
administrate corespunzător. Ele nu vor avea niciodată impact „zero” asupra
mediului, întotdeauna vor exista elemente de incorectitudine în desfăşurarea
operaţiilor miniere şi posibilităţi de producere a unor evenimente cu impact
asupra mediului înconjurător. Managementul riscului de mediu joacă un rol
141
important în desfăşurarea acestor operaţii, deoarece probabilitatea apariţiei unor
evenimente nu poate fi eliminată în întregime decât dacă se iau măsuri tehnice şi
economice viabile. Aportul Evaluării Riscului de Mediu (E.R.M.) este acela de a
asigura că riscul de mediu este acceptabil ajustat cu măsurile de management,
control şi de cerinţele de reglementare care nu impun costuri deosebit de mari,
inacceptabile.
E.R.M. a fost stabilit pentru multe industrii, dar în domeniul industrial este relativ
nou. În general, există metode de evaluare, dar instrumentele şi modelele de
aplicare mai au nevoie de dezvoltare şi adaptare pe tipul specific de risc din
acest domeniu. Acest tip de E.R.M. nu a avut până de curând aplicarea practica
şi o calitate deosebită.
Efectele performanţelor legislative care obligă conducerea corporaţiilor la plată
pentru daunele aduse mediului, s-au resimţit în modul de implementare al
managementului riscului de mediu.

Metode şi practici E.R.M.

Schiţe de metode
Ilustrativ, metodologia procesului de evaluarea a riscului de mediu este
prezentată în figura 10.1. [Environmental Risk, Best Practice Environmental
Management in Mining, Environment Australia – Department of Environment and
Heritage, June 1999 Australia]
Elementele cheie sunt:
• definirea entităţii ce urmează a fi manageriată;
• definirea scopului studiului/lor propuse, obiectivele şi entităţile acoperite;
• familiarizarea/descrierea;
• identificarea pericolului ( inclusiv scenarii de dezvoltare );
• analizarea posibilelor consecinţe;
• analizele probabilistice;
• estimarea/caracterizarea riscului-inclusiv identificarea contribuţiilor la risc,
oportunităţile pentru reducerea riscului;
• evaluarea riscului, comparând criterii şi/sau obiective;
• dacă criteriile/obiectivele nu sunt atinse, atunci sensibilitatea rezultatelor
la schimbări în ipoteze clasice şi managementul riscurilor suplimentare
sunt revizuite, iar identificarea pericolului şi analiza stadiilor repetate;
• dacă criteriile/obiectivele sunt cunoscute, recomandările pentru măsurile
managementului riscului de mediu, strategii şi programe/sisteme şi
dezvoltarea acestor programe/sisteme sunt finalizate;
• tratarea riscului-implementarea recomandărilor şi reluarea operaţiilor din
programele/sistemele E.R.M.;
• continuarea auditului pentru risc, monitorizarea, revizuirea şi schimbarea
managementului, inclusiv revizuirea paşilor de analiză şi ajustarea
managementului riscului astfel încât schimbările apărute ca urmare a
noilor informaţii să permită înţelegerea cu uşurinţă;
• comunicarea riscului - operează în paralel cu alte elemente ale procesului
in ansamblu.
142
Astfel, dacă fiecare din aceste elemente nu se continuă cu următorul, analizele
din amonte, evaluarea sau managementul riscului de mediu sunt limitate de
calitatea şi profunzimea activitatii precedente. Efectele limitate sau inadecvate
ale activităţii în cascadă, prin studiile subsecvente cu impact asupra calităţii
măsurilor de management sunt adesea ca bulgării de zăpadă. Acestea afectează
direct valabilitatea şi eficienta tuturor studiilor în procesul E.R.M.
În multe cazuri cerinţele reglementărilor vor conduce la evaluarea şi analiza
managementului riscului de mediu pentru noile dezvoltări şi pentru schimbări
semnificative prin procesele EM. Este foarte important ca în aceste procese
studiile de risc să fie făcute cu mult timp înainte, astfel încât să existe timpul
necesar pentru a completa şi analiza efectele impactului înainte ca propunerea
să fie transmisă la autorităţi.
Valoarea asigurată a E.R.M. acoperă atât aspectele strategice şi
tactice/operaţionale cât şi motivaţiile menţionate.

Definirea entităţii ce urmează a fi manageriată

În mod ideal fiecare aspect al operaţiilor miniere poate fi un subiect al E.R.M. În
practică acest lucru nu este realizabil şi de aceea sunt necesare exerciţii E.R.M.
pentru a mări selectivitatea şi a concentra atenţia asupra aspectelor importante
ale proceselor, astfel încât atunci când se începe un astfel de proces să se
acorde o atenţie deosebită definirii scopului, obiectivelor şi activităţii la care se va
referi evaluarea.Funcţie de scopul propus şi de obiective, exerciţiul poate fi extins
de-alungul câtorva operaţii sau poate fi limitat la o singură operaţie minieră.
Când exerciţiul E.R.M. este limitat la o parte a unei organizaţii, operaţie sau
facilitate, este necesar să stabilim contextul organizatoric sau operaţional al
entităţii a fi manageriate precum şi limitarea clară a perimetrului acestuia.

143
METODOLOGIA MANAGEMENTULUI RISCULUI DE MEDIU

Definirea entităţii a fi
manageriate

Scopul studiilor

Familiarizarea şi
descrierea/caracterizarea

Comunicarea riscului ( interna şi externă)

Identificarea
Revizuirea pericolelor
preciziei Dezvoltarea
rezultatelor la scenariului
schimbări în
estimarea
conservativă Analiza Analiza
şi/sau consecinţel probabilită
identificarea şi or ţii
selecţiamasuril Estimarea
or riscului/caracterizarea
suplimentare inclusiv identificarea riscului,
de contributorilorşi reducerea
management riscului măsuri şi analize de
de risc precizie
Daca
criteriiul nu
este Evaluarea riscului
cunoscut ( inainte de stabilirea
criteriilor şi obiectivelor

Criteriu cunoscut

Finalizarea recomandărilor
Audit/ pentru managementul riscului
monitoring/ de mediu şi dezvoltarea
revizuire sistemelor şi programelor ERM

Procesul riscului
tratament/manage
ment

Fig.10.1 Metodologia managementului riscului de mediu. [Environmental

Risk, Best Practice Environmental Management in Mining , Environment
Australia – Department of Environment and Heritage, June 1999 Australia]

144
Scopul analizei riscului
Este posibil ca pentru ambientul definit în exerciţiul de E.R.M să fie necesară
realizarea de studii specifice, al caror scop trebuie justificat.
Adesea, vor apare constrângeri referitoare la timpul şi resursele necesare
acestor studii specifice. Scopul şi metodele selectate în abordarea studiilor
trebuie să ţină seama de aceste constrângeri. Este bine cunoscut însă că
această limitare a studiilor va afecta calitatea şi valoarea rezultatelor. Chiar dacă
studiul este preliminar sau final, el trebuie întotdeauna să urmărească scopul.
Pentru atingerea scopului, studiile trebuie să aibă în vedere atât aspectele
particulare cât şi interacţiunea şi interdependenţa dintre părţile specifice ale
operaţiilor sau ale sistemului care urmează a fi studiat şi celelalte părţi ale
aceluiaşi sistem şi sistemele externe. Limitele se vor stabili astfel încât să poată
fi luaţi în considerare factorii menţionaţi, preocuparea de bază fiind înlănţuirea
acestora într-o schemă logică.

Analizele de risc

Următoarele 5 elemente ale proceselor constituie analize de risc şi sunt

prezentate în fig.10.1. Analiza sensibilităţii înseamnă identificarea acelor
elemente care contribuie la risc şi a opţiunilor de reducere a riscului, acestea
făcându-se în procesul de analiză. Analiza trebuie efectuată după, sau în timpul
stadiului de evaluare.

Familiarizare şi descriere

Stadiul de baza al analizei îl constituie familiarizarea, cunoasterea sistemului şi

contextul său de mediu şi operaţional, precum şi descrierea acestuia.
Volumul de muncă necesar acestui stadiu este în funcţie de modul de abordare
al personalului şi de nivelul detaliilor necesare.
Familiarizarea cu procesul poate fi făcută prin reanalizarea documentelor,
inclusiv a schiţelor, hărţilor, a procedurilor, a rapoartelor studiilor anterioare şi
investigaţiilor ce includ documentaţia de Evaluare a Impactului de Mediu (E.I.A.)
şi rapoarte de audit. Pentru operaţiile existente, o informaţie importantă pentru
familiarizare o constituie auditul - tip „inspecţie”. Pentru operaţiile propuse şi
existente este esenţială organizarea unei inspecţii a întregului amplasament.
Descrierea sistemului trebuie să fie profundă şi completă, altfel nu este posibil ca
toate pericolele să fie identificate.

Identificarea pericolelor

Identificarea pericolelor trebuie să fie un proces structurat care să lucreze

sistematic cu elementele facilităţilor sau sistemului ce a fost studiat ( aşa cum au
fost identificate în faza de familiarizare/descriere).
Acest mod de lucru va lărgi aria de cuprindere a tuturor evenimentelor şi
circumstanţelor care pot conduce la rezultate adverse semnificative.
Pentru fiecare element al ansamblului instalatiei sau sistemului, se va acorda o
atenţie deosebită următoarelor aspecte:

145
 -posibilelor evenimente sau circumstanţe iniţiale;
-consecinţe ale acestor evenimente sau circumstanţe;
-disponibilităţile tehnice, operaţionale sau organizatorice de siguranţă sau
control;
- probabilitatea de producere a unui eveniment sau circumstanţă;
- probabilitatea transformării acestora în rezultate adverse semnificative, în
condiţiile utilizării supravegherii şi controlului.
Această logică este prezentată într-o diagramă într-un exemplu de identificare a
pericolului - anexa 1.
Identificarea pericolului trebuie să cuprindă:
• aspecte ale tuturor pericolelor potentiale care pot să afecteze mediul, care
să includă, dar să nu se limiteze la:
o apele de suprafaţă şi subterane;
o aer ( praf, fum):
o atmosferă ( gazele cu efect de seră sau ozon), ariile naturale, floră,
faună, inclusiv speciile vulnerabile;
o aşezările umane;
o pădurile, suprafeţele agricole, păşunile, împreună cu animalele
aferente şi recoltele acestora;
o sol ( contaminare, eroziune, degradare);
o structuri geologice;
o ecosistemul acvatic;
o activităţi antropice,
o sănătatea omului;
o valorile estetice şi culturale.
• Toate tipurile de pericole, inclusiv:
o incendii;
o explozii;
o materiale toxice sau poluante;
o schimbări ale regimului de precipitaţii sau ale cursurilor de apă;
o introducerea de plante sau specii de animale exotice, sau
patogene;
o avarierea iazurilor de decantare.
• Întregul ciclu de viaţă al minei, inclusiv explorarea şi refacerea (impactul:
apelor acide de mină, iazurilor de decantare, pot avea efecte pe termen
lung);
• Întreaga arie sau sistem potenţial afectat;
• Toate operaţiile relevante, aşa cum au fost definite ;
• Emisiile continue, nu numai cele accidentale;
• Toate tipurile de factori cauzatori, inclusiv factorii naturali;
• Pericolele percepute şi problemele controversate;
• Deşeurile şi semiprodusele, precum şi materialele miniere sau materiale
utilizate în operaţiile asociate.
Un exemplu tipic de pericole pentru mediu, datorat operaţiilor miniere este
prezentat în lista ce urmează:
146
 • Distrugerea vegetaţiei ( pierderea de specii rare sau a habitatului );
• Afectarea solului ( eroziunea provocată de vânt, apă, praf);
• Acidifierea cu sulfaţi a solului;
• Distrugeri ( explozii, praf şi vibraţii);
• Roci mărunţite/roci sterile şi şlam ( instabilitate, ape acide şi praf);
• Subsidenţă ( impact asupra vestigiilor culturale şi naturale );
• Sterile radioactive;
• Potenţialul toxic al sterilelor ( ape acide, ioni de metale grele, săruri);
• Săruri şi alţi contaminanţi pentru ape, proveniţi de la operaţiile miniere;
• Contaminarea apelor pluviale;
• Stocarea, manipularea şi transportul produselor petroliere sau a
substanţelor chimice ( pierderi prin scurgeri, incendii, explozii );
• Afectarea cursurilor de apă de suprafaţă sau subterane;
• Stocarea şi manipularea explozivilor ( explozii neintenţionate);
• Introducerea de plante sau animale exotice sau patogene;
• Surse de aprindere;
• Procesarea, stocarea, manipularea şi transportul materialelor miniere
şi a celor procesate;
• Emisii continue în aer şi apă;
• Contaminanţi proveniţi din activităţile asociate (iazuri de decantare,
bazinele de stocare a apei, conducte şi benzi transportoare );
• Siguranţă inadecvată, sabotaje, etc ( avarii mecanice, erori umane,
accidente, etc. ).
Această listă reprezentativă nu este exhaustivă şi nu poate fi utilizată ca o listă
de verificare, deoarece factorii se pot schimba de la un amplasament la altul.
După cum se poate vedea din listă, există legături şi interacţiuni între aceştia,
între eveniment şi cauzele pericolelor. Sunt disponibile metode variate de
identificare şi evaluare a pericolelor şi sunt de asemenea căi diferite de
prezentare a informaţiilor. Când într-o diagramă se utilizează text, acesta are
rolul de a explicita aspecte relevante.
În general procesul de identificarea a pericolului poate avea în practică mai multe
intrări. Acestea ar trebui să includă:
• O inspecţie - tip audit;
• Sesiuni de întâlniri cu părţile relevante în procesul de identificare a
pericolelor;
• Reanalizări ale problemelor ce îngrijorează comunitatea, ale licenţelor
şi autorizaţiilor, ale condiţiilor ce trebuie respectate, a incidentelor, a
procedurilor de întreţinere şi de urgenţă, auditurile şi studiile
anterioare.
În particular, pentru sisteme complexe, procesul necesită utilizarea schemei
logice a bilanţului ( arbore ), pentru a identifica intrările şi ieşirile precum şi
relaţiile dintre ele. Se utilizează de asemenea analiza efectelor pentru a identifica
consecinţele. În unele cazuri sunt utilizate şi alte metode analitice care pot
investiga cauzele posibilităţii producerii unui accident.
Este importantă utilizarea procesului de identificare a pericolelor ca un filtru care
să elimine toate aspectele unei operaţii care nu constituie un risc credibil sau
147
relevant. Pe de altă parte este important să nu se renunţe de la început, foarte
repede, la unele aspecte, care ar putea constitui o problemă serioasă atunci
când se utilizează o metoda tehnica rapidă de evaluare a riscului.
Nu este posibil să examinăm orice risc posibil cu multitudine de variante într-un
sistem complex. Alegerea scenariului se va face cu grijă, astfel încât cea mai
mare parte a riscurilor posibile să fie acoperite de acesta.
În analiza de detaliu a riscului, în special când riscul poate fi cuantificat în
totalitate, scenariul ce urmază a fi dezvoltat este o importantă parte a analizei.
Acest proces cere împărţirea pericolului în elementele sale componente, astfel
încât acestea să poată fi analizate separat. În aceste cazuri este foarte des
utilizată schema logică, aşa după cum se poate vedea în exemplul din anexa 2 .
Această împărţire poate constitui o metodă relevantă de analiză în profunzime,
prin concentrarea asupra fiecărui component al evenimentului.

Analiza consecinţelor

Analiza consecinţelor cuprinde atât rezultatele finale cât şi etapele care au

condus la aceste rezultate. Spre exemplu, pentru efectul unei furtuni asupra unui
iaz de decantare, analiza consecinţelor poate acoperi:
• Consecinţele furtunii asupra volumului de apă recepţionat de iazul de
decantare, extinderea deversării şi posibilităţile de avariere;
• Consecinţele contaminaţilor ce pot fi eliberaţi şi concentraţiile lor/ durata
de recepţionare în apă după o spărtură sau deversare;
• Consecinţele acestor concentraţii/ durata asupra ecosistemului acvatic.
Pentru fiecare element trebuie avute în vedere câteva aspecte esenţiale.
Acestea pot include magnitudinea, extinderea, severitatea, durata, etc. Pentru
această parte a analizei este tipică înţelegerea efectelor determinate de un
eveniment iniţial.
Analiza consecinţelor este întotdeauna un amestec de calitate şi cantitate. Unii
componenţi vor putea fi măsuraţi, estimaţi sau proiectaţi cu o precizie relativă,
alţii vor necesita mai multe analize calitative. Limitele cunoaşterii şi a capacităţii
modelării se amplifică în general, de la prima consecinţă (iniţială), la cea finală.
De aceea, pentru ultimele efecte ale stadiului, este necesară o estimare şi o
analiză calitativă mai bună. Este şi cazul situaţiilor când sunt implicate în aceste
evenimente ecosistemele.
Prin natura lor, analizele de risc sunt multidisciplinare. Disciplinele ce pot
contribui la aceste analize sunt: ingineria construcţiilor, chimică, hidrologia,
geologia, toxicologia, ecologia, ecotoxicologia, etc. Fiecare din aceste discipline
au instrumente de modelare şi analiză specifice.

Analiza probabilităţii
Analiza probabilităţii înseamnă probabilitatea fiecărei etape în întregul
eveniment. Aceste probabilităţi includ:
• Frecvenţa de iniţiere a evenimentului;
• Probabilităţile măsurilor specifice de siguranţă cerute;
• Probabilitatea ca un eveniment ce cauzează o avarie primară să producă
şi o avarie importantă, care să afecteze siguranţa;
148
 • Probabilitatea ca evenimentele să coincidă şi să cauzeze fiecare
probleme diferite;
• Probabilitatea erorilor umane şi reacţiile adecvate şi neadecvate;
• Probabilitatea unor evenimente meteorologice periculoase;
• Calamităţi.
Schema logică cuprinde o metodă analitică, adesea utilizată să dezvolte o
apreciere a componentelor intrărilor sau rezultatelor privind evenimentele. Aşa
cum s-a arătat la identificarea pericolelor, şi dezvoltarea scenariului, acesta
poate fi foarte util în găsirea subsecvenţelor reale ale unui eveniment şi în
stabilirea rolului şi relaţiei dintre variabilele ce influenţează rezultatele. Este
importantă atribuirea de numere acestor variabile şi subsecvenţe, pentru a testa
sensibilitatea lor şi a izola pe cei care contribuie la producerea riscului.
Analizele cantitative de detaliu expliciteaza sistemul în elementele sale
componente şi vizează întregul sistem, astfel permiţând o analiză mai profundă,
iar testele de sensibilitate se transformă în intrări şi asumări.

Estimarea sau caracterizarea riscului

Estimarea sau caracterzarea riscului necesită ca probabilităţile şi consecinţele

analizei rezultatelor să fie combinate astfel încât să fie posibilă o estimare sau o
indicare a cauzelor iniţiale care pot determina efecte adverse definite .
Estimarea riscului este în general aplicată atunci când analiza are o componentă
cantitativă substanţială.
Caracterizarea este de obicei aplicată atunci când activitatea este substanţial
calitativă.
Estimarea riscului este de obicei exprimată ca o probabilitate anuală a apariţiei
efectelor, de exemplu, există o probabilitate de 1/1.000.000 ca o avarie să se
producă într-o anumită locaţie.
Estimarea cantitativă a riscului poate fi exprimată în mai multe feluri.
Se utilizează stabilirea criteriilor sau obiectivelor ce se vor folosi la evaluare, la
începutul procesului, altfel încât indicatorii ce vor rezulta să aibă relevanţă. Din
raţiuni clare este esenţial ca aceste criterii şi obiective să fie adoptate, cel puţin
în principiu, înainte de a declanşa evaluarea.
Nivele de risc cuantificate pot fi prezentate grafic în mai multe feluri, cum
ar fi:
• Izolinii de risc;
• Forme variate de grafice, incluzând curbele de risc.
Rezultatele pot fi de asemenea tabelate, în special în situaţia când cei ce
contribuie la risc sunt identificaţi şi clasificaţi.
Cea mai potrivită metodă este însă folosirea combinaţiei text/grafic/ tabele, care
este cea mai explicită.

Identificarea contributorilor la risc

Unul dintre cele mai uzuale efecte ale estimării riscului este identificarea
aspectelor sistemului care are contribuţia cea mai mare la risc. Aceasta, asigură
oportunitatea de a clasifica problemele în vederea acţiunii şi de a identifica
costurile efective pentru aplicarea măsurilor de management al riscului.
149
Identificarea contributorilor la risc şi a costurilor managementului riscului se
efectuează mai uşor dacă se foloseşte abordarea dezmembrării şi a cuantificării.
Cuantificarea facilităţilor identificate, concentrarea pe cele mai sensibile variabile
şi testarea efectelor managementului de risc, constituie liniile de bază ale
nivelurilor de risc.
Combinarea acestor aspecte cu costul informaţiilor oferă variate opţiuni de
management de risc care pot fi clasificate în funcţie de costurile efective. Este de
asemenea posibil să identificăm cea mai bună combinaţie de costuri efective
pentru măsuri, în loc să fim constrânşi să lucrăm separat cu contributorii cei mai
mari la risc.

Identificarea oportunităţilor pentru reducerea riscului

Oportunitatea reducerii riscului poate fi găsită pe tot parcursul analizei. În
procesul de identificare a oportunităţilor reducerii riscului, pot fi luate în
considerare: eliminarea pericolelor, reducerea potenţialului consecinţelor, şi
reducerea probabilităţii de producere. Reducerea riscului poate fi adesea
rezolvată la costuri mici, însă în anumite situaţii poate conduce la costuri
operaţionale sau de capital, substanţiale.
Identificarea oportunităţilor de reducere a riscului în procesul analitic este legat
de posibilităţile de apariţie a evenimentului de risc şi de probabilul lor impact în
evaluarea nivelului riscului. Aplicarea identificării oportunităţiilor pentru reducerea
riscului reprezinta o parte a ceea ce este “tratamentul riscului”, care va fi discutat
la mai tărziu.

Analizele senzitive

Este bine să se cunoască semnificaţia limitelor şi a modelarii, calcularea

asumării, bazate pe experientă, care se aplică pe parcursul procesului de
analiză. Valorile asumate şi estimarea lor poate fi necesar a fi utilizată pentru
unele variabile în analizele de probabilităţi sau consecinţe. Deşi asumarea
conservatoare conferă o anumită siguranţă că riscul nu va fi ignorat, este
important să se testeze în ce mod schimbarea modului de asumare şi
schimbarea valorilor pot afecta analiza. Aceasta poate începe cu identificarea
pericolului şi continuă pe toată perioada analizei, fiind de asemenea utilizat la
cele mai multe revizii oficiale.
Implicaţiile schimbării asumărilor şi limitelor spre cunoaştere trebuie luate în
considerare în mod constant, încă de la început. Astfel de consideraţii trebuie
introduse în fiecare etapă, altfel ceva important poate să nu fie luat în
considerare. Dacă apare o problemă nerezolvată mai tîrziu, iar aceasta implică
reluarea analizei, va avea ca efect o întîrziere.
Deşi analiza senzitivă este posibilă cînd a fost urmată o abordare calitativă, în
general este mai dificilă şi mai puţin productivă decât atunci când a avut loc o
abordare cantitativă.

Evaluarea
Odată riscul recunoscut şi analizat, există o gamă întreagă de răspunsuri la
risc.Acesta poate include: acceptarea riscului, eliminarea pericolelor sau evitarea

150
riscului, reducerea consecinţelor, reducerea probabilităţii riscului, sau transferul
riscului.
Un cadru de obiective şi criterii poate furniza o bază raţională şi consistenţă
pentru evaluarea răspunsurilor.
Când analizele de risc ţintesc numai la compararea cazurilor şi la identificarea
ultimei opţiuni de risc, analiza poate fi restrânsă, nemaifiind necesare şi alte
criterii. Oricum, situaţia poate fi mai complicată datorită diferitelor profile ale
riscului.
Întotdeauna beneficiul anticiparii riscului şi consideraţiile privind eficacitatea
costurilor de prevenire trebuie să devină un criteriu de facto.
Criteriile sunt mult utilizate pe toată durata analizei, până la sfârşitul ei, dar
identificarea, selecţia sau dezvoltarea criteriilor relevante, trebuie făcută cât mai
devreme posibil.

Identificarea criteriilor
Trebuie avut în vedere că la acceptarea criteriilor de risc se consideră că nu
toate riscurile pot fi eliminate şi că un anumit nivel de risc trebuie acceptat sau
tolerat. Acceptabilitatea sau tolerabilitatea riscului variază în funcţie de beneficiile
care decurg din activităţile generatoare de risc, precum şi distribuţia beneficiului
acestora şi costul riscurilor, a consecinţelor riscurilor.
Odată acceptat principiul riscului acceptabil sau tolerabil, este clar că obiectivul
managementului de risc nu este numai simpla minimizare a riscului. Acest
concept este descris uneori ca ALARP ( as low as resonably practicable), sau
ALARA ( as low as resonably achievable).
Într-o situaţie ideală, toate criteriile de risc trebuie să se bazeze pe noţiuni clare
ale nivelului de acceptabilitate/tolerabilitate şi pe o clară înţelegere a
consecinţelor evenimentelor ce le-au iniţiat. În realitate, o înţelegere deplină a
impactului final potenţial al evenimentului care poate genera riscul, este adesea
imposibilă, deoarece nu avem suficiente cunoştinţe despre sistem. Stabilirea
unui nivel acceptabil este dificilă considerând gradul de incertitudine, precum şi
în condiţiile unor dificultăţi ce urmează în evaluarea atributelor în domeniul
mediului.
Criteriile şi obiectivele cele mai potrivite depid de ceea ce-şi propune analiza.
Criteriile pot fi specificate prin cerinţele reglementărilor, politica companiilor,
standarde naţionale şi internaţionale, sau printr-o politică specială sau cerinţă a
comunităţii.

Evaluarea riscului faţă de criterii

În mod simplist, evaluarea proceselor înseamnă compararea rezultatelor riscului

cu criteriile sau obiectivele. În practică, câteva interpretări sunt necesare, iar
concluziile trebuie documentate.
Acolo unde nivelele riscului nu răspund criteriilor, este mai bine să se reia analiza
şi să se redefinească criteriile.

Elaborarea recomandărilor pentru managementul riscului

O altă parte a stadiului evaluării procesului este elaborarea recomandărilor
pentru managementul riscului de mediu. Aşa cum am arătat mai devreme,
151
recomandările pot fi traspuse grafic pentru fiecare stadiu al analizei. În evaluarea
stadiului, efectele şi interacţiunile tuturor recomandărilor trebuie considerate în
legătură cu criteriile.
Aceasta înseamnă, găsirea unor măsuri de siguranţă sau schimbări necesare în
intenţia de operare.

Management/Tratare
Prin folosirea termenului de “tratare”, sunt acoperite acţiunile de eliminare,
micşorare, reducere, urmărire sau ameliorare a riscului.
Managementul/tratarea reprezintă procesul continuu, principal al
managementului riscului de mediu, odată ce analiza riscului iniţial şi evaluarea
proceselor s-a realizat.
Dezvoltarea recomandărilor pentru managementul riscului
O altă parte a stadiului evaluării procesului este finalizarea dezvoltării
recomandărilor pentru managementul riscului de mediu. Aşa cum s-a prezentat
mai devreme, recomandările pot fi reprezentate grafic pentru fiecare stadiu al
analizelor. La evaluarea stadiului, întotdeauna efectele şi interacţiunile tuturor
recomandărilor necesită a fi considerate în lumina extinderii înţelegerii vis-a-vis
de criterii. Aceasta înseamnă găsirea unei măsuri de siguranţă sau schimbări
necesare în intenţia de operare.

Tratarea managementului
Cuvântul « tratare » este utilizat aici cu scopul de a acoperi acţiunile întreprinse
să elimine, să minimizeze, să reducă sau să amelioreze riscul.
Întotdeauna termenul este utilizat ca -tratament/management- şi este procesul
continuu principal al managmentului riscului de mediu, atît pentru analizele
iniţiale de risc cât şi atunci când evaluarea procesului este completă.
Aşa cum s-a prezentat în secţiunea 10.2.5., răspunsul la risc poate include un
risc acceptabil, eliminarea pericolelor sau evitarea riscului, reducând
consecinţele, reducând probabilitatea şi transferul riscului. Monitoringul, auditul şi
planurile de urgenţă reprezintă de asemenea o parte a tratamentului/
managementului riscului.

Riscul acceptabil
Odată ce riscul este cunoscut, compania, autorităţile de reglementare,
comunitatea sau alte părţi interesate pot decide dacă riscul este acceptabil şi
faptul că nu sunt necesare acţiuni să-l reducă sau să-l minimizeze. Riscul
acceptabil este de obicei legat de recunoaşterea beneficiilor activităţii
generatoare de risc. Stabilirea şi utilizarea criteriilor riscului acceptabil este o
formă de a accepta riscul.
Riscul acceptat este privit şi ca o măsură de management, atunci când riscul
este cunoscut, înţeles şi acceptat.
În funcţie de contextul operţional, de pericole şi de riscul implicat,
acceptabilitatea criteriilor poate fi impusă din exterior. Riscul acceptabil nu este la
discreţia companiilor miniere. Totuşi chiar şi în cazul criteriilor impuse din
exterior, în unele circumstanţe, aceste criterii pot fi negociate cu autorităţile care
iau decizia.

152
Reducerea/minimizarea riscului
Sunt trei componente de reducere, minimizare a riscului şi anume : eliminarea
pericolelor, reducerea consecinţelor şi reducerea probabilităţii.
Eliminarea
Pericolele pot fi eliminate prin neprocesarea activităţilor generatoare de risc, prin
schimbarea tehnologiei, schimbarea locaţiei, etc
Consecinţele reducerii/minimizării
Cele mai severe cazuri de consecinţe pot fi reduse prin acordarea unei atenţii
deosebite la magnitudinea şi severitatea evenimentelor ( de ex. diguri mici-
multiple lacuri, cantităţi mici sau foarte mici de materiale periculoase) sau prin
limitarea sau ameliorarea impactului (contaminanţi secundari, răspuns de
urgenţă, evacuare, curăţire ( remediere ). Monitoringul şi detectarea timpurie şi
controlul pot juca un rol important în reducerea potenţialului de apariţie a
consecinţelor adverse.
Reducerea/minimizarea probabilităţii
Sistemele pot fi făcute mult mai reale prin utilizarea echipamentelor, modelelor
matematice, instruiri ale personalului, etc.
Sistemele pot fi de asemenea protejate faţă de iniţierea unor evenimente interne
sau externe, ca de exemplu protecţia înainte de cutremur, protecţia prin controlul
surselor inflamabile, etc.
Probabilitatea poate fi influenţată prin controale secundare, prin măsuri de
siguranţă, monitoring, răspuns în caz de urgenţe şi altele.

Transferul riscului
Transferul riscului descrie aranjamentele de acordare a responsabilităţii pentru
consecinţele pericolelor în cazul în care acestea se produc. Transferul riscului nu
schimbă probabilitatea sau consecinţele, ci stabileşte cine are responsabilitate.
Forma cea mai comună de transfer a riscului este asigurarea. Alte forme de
transfer al riscului pot include aranjamente contractuale între părţi şi compensaţii
acordate de guvern sau alte părţi.
Pentru riscul de mediu, responsabilitatea nu este transferabilă, iar în caz de
consecinţe se aplică amenzi şi penalităţi personalului, inclusiv privarea de
libertate pentru reprezentanţi ai conducerii.

Planificarea urgenţelor/accidentelor
Planurile pentru urgenţe/accidente acoperă toate pericolele de mediu şi pot fi
integrate în managementul riscului de mediu. Planurile trebuie să se bazeze pe
identificarea riguroasă a pericolelor şi a testării capacităţii de răspuns. Studiile de
analiză a pericolelor pot fi transpuse grafic pentru dezvoltarea sau adaptarea
planurilor de urgenţă pentru amplasamente. Planurile de urgenţă pot include
aprovizionarea pentru incidentul raportat şi timpul şi modul de investigare al
incidentului.

Monitoringul
Performanţele monitoringului de mediu şi condiţiile şi performanţele privind
sistemul de siguranţă sunt cele mai importante componente ale managementului
riscului de mediu. Un program de monitorizare al sunetului poate detecta
problemele de urgenţă sau impactul şi motiveaza oportumitatea intervenţiei.
153
Analizele de risc de mediu pot face referiri pentru proiectarea programului de
monitorizare. Când schema logică a arborelui a fost utilizată, ea poate fi
productivă în identificafrea si cuantificarea evenimentului cu un pas sau doi
înaintea producerii unui incident sau impact şi astfel aceştia pot fi monitorizaţi
înaintea producerii.

Auditul
Auditul de mediu este esenţial pentru integritatea procesului de management al
riscului de mediu. Auditul trebuie să se adreseze, între altele, implementării
recomandărilor din analizele de risc şi altor stadii relevante, altor chei viitoare a
programului managementului riscului de mediu, sistemelor de monitoring şi
performanţelor legate de aspectele afectate de risc. Procesul de audit trebuie de
asemenea să identifice orice schimbare semnificativă, neconformitate, în operare
şi să se asigure că această schimbare va fi acoperită de reevaluarea şi
revizuirea analizelor de risc.

Programul/sistemul managemetului de risc

Aranjamentele continui ale managementului riscului de mediu pot fi incorporate
într-un program sau sistem de management de mediu. Acest program sau sistem
necesită a fi integrat cu managementul siguranţei, managementul de mediu,
managementul riscului şi cu toate celelalte sisteme de management.
Programul managementului riscului de mediu necesită identificarea clară a
rolurilor şi responsabilităţilor, cum şi când acţiunile referitoare la managementul
riscului pot fi luate.

Comunicarea şi consultarea
Aceasta este partea cea mai dificilă a procesului managementului riscului de
mediu. Se poate simula îngrijorarea faţă de apariţia riscului, dar fără a asigura
protecţie efectivă a părţilor interesante.
Este însă mult mai greu să se realizeze un proces de consultare şi comunicare
corespunzător. Întotdeauna efortul depus în procesul de comunicare este foarte
util.
Comunicarea riscului trebuie văzută ca parte a managementului riscului de
mediu şi poate fi introdusă ca un proces continuu pe toată durata operaţiilor
miniere.
Procesul poate implica accesul la informaţii a celor necunoscători, înţelegerea
perspectivelor şi prezentarea acestor informaţii referitoare la operaţiunile
desfăşurate de companie, despre riscuri şi perspectivele de atenuare a efectelor.
Programul de management al riscului de mediu necesită de asemenea o
continuă comunicare cu părţile interesate.
Modul de percepţie diferenţiată privind riscul ca o cerinţă semnificativă a
procesului de comunicare.
Credibilitatea analizelor de risc poate influenţa semnificativ acceptarea
programului managementului riscului de mediu. Utilizarea unor entităţi
independente care să conducă studiile de risc şi auditurile pot de asemenea
conduce la cresterea credibilitaţii acestor analize.

Managementul riscului de mediu şi ciclul minier

154
Managementul riscului de mediu este potrivit să fie aplicat tuturor fazelor ciclului
minier şi tuturor părţilor operaţiilor miniere.

Planificarea şi dezvoltarea conceptului

Când o activitate minieră sau o operaţie este dezvoltată sau modificată, este
important să construim un sistem de management al riscului de mediu în
planificarea şi dezvoltarea acesteia.
Deciziile fundamentale făcute în acest stadiu iniţial de dezvoltare pot avea
implicaţii semnificative de risc de mediu, acestea putând fi greu de rezolvat mai
târziu.
Materiile de bază ca şi exploatarea minereului, facilităţile pentru procesare şi
alegerea metodelor miniere şi a tehnologiilor sunt câteva exemple . Astfel,
amplasamentul ne poate indica ce bazin hidrografic va fi afectat de apele
contaminate evacuate sau potenţialul de afectare a unor plante sau animale.
Localizările facilităţilor de procesare minieră sau transportul minereului pentru
procesare, pot schimba pericolele şi riscurile asociate acestor acţiuni. Alegerea
metodei de exploatare, în carieră sau subteran exemplifică diferenţele în
potenţialul şi clasificarea impactului de risc de mediu la suprafaţă. Cerinţe,
precum stabilirea secvenţială a exploatării miniere şi a duratei optime a
operaţiilor miniere pot avea de asemenea influenţe asupra riscului de mediu.
Este important să înţelegem în cadrul managementului riscului, ca şi în cazul
evenimentelor care pot fi tolerate, dacă există o frecvenţă relativ ridicată, ele
trebuie justificate. Principiul precauţiei, limita cunoştinţelor în incertitudinile
implicate în managementul riscului de mediu au mare relevanţă pentru aceasta.
Extinderea muncii de analiză a riscului cerută la acest stadiu poate varia de la
caz la caz. O revizuire preliminară a riscului poate fi oportună.

Explorarea
Faza de explorare poate fi considerată ca o sursă de risc de mediu, şi
programele de explorare trebuie să fie subiectul managementului riscului de
mediu. Procesul de explorare poate introduce şi împrăştia germeni patogeni şi
ciuperci, acestea cauzând îmbolnăviri ale speciilor existente.

Evaluarea impactului de mediu şi procesul de aprobare

Este o cerinţă comună să se elaboreze evaluarea de impact de mediu/analiză de
risc de mediu ca parte a procesului de reglementare.
Subiecte importante sunt câteodată inadecvat acoperite în studiile de risc de
mediu, în procesul de elaborare a evaluării impactului de mediu, incluzând :
transportul şi operaţiile de reparaţii şi toate cerinţele ciclului minier, particularităţi
pe termen lung, aspectele post-închidere.

Dezvoltarea şi construcţia
Câteva pericole şi riscuri sunt particulare fazei de construire, ele pot avea mare
probabilitate de apariţie şi pot produce consecinţe importante. Aceste faze pot
include modificări majore şi demararea unor activităţi ce trebuie să fie un subiect
riguros al managementului riscului de mediu. Cerinţele pentru astfel de analize şi
managementul trebuie să fie construite prin schimbarea procedurilor de

155
management în sistemul de management de mediu şi a planului
managementului riscului de mediu.

Operare
Este important ca managementul riscului de mediu să fie recunoscut ca o
activitate continuă, şi nu o evaluare a procesului în salturi. Este important ca
managementul riscului de mediu să fie total integrat cu sistemul de management
de mediu şi cu programul managementului de mediu, cu auditul de mediu şi cu
monitoringul de mediu.

Dezafectarea şi reabilitarea
Riscul de mediu asociat cu impactul operaţiilor miniere după fiecare fază minieră,
trebuie să fie cuprins în întregime în managementul riscului de mediu. Pentru
minele existente, faza post-operaţională trebuie să fie acoperită de
managementul riscului de mediu. Costurile necesare pentru lucrările de închidere
trebuie să includă şi costurile măsurilor legate de managementul riscului şi ele
trebuie să fie bine calculate în perioada de operare a minei pentru a acoperi
toate necesităţile ulterioare.

Remedierea amplasamentului minier

Remedierea amaplasamentului minier este un caz special, acesta arătându-ne
nivelele ridicate de risc de mediu. Tipic, fiecare amplasament poate fi contaminat
şi neutilizabil pe viitor, dacă nu se execută o remediere. Acesta poate fi
contaminat cu ape acide de mină, ape de suprafaţă şi subterane contaminate.
Pentru terenuri contaminate analiza de risc pote arăta gradul de contaminare şi
măsurile necesare remedierii pentru a fi adus la un nivel acceptabil de risc în
scopul utilizării lui în viitor.

156
 ANEXA 1
Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe Disponibilitatea
siguranţei şi comentarii
Operaţia
Stocarea sterilului Perioada prelungită de secetă - deversarea digului şi poluarea apelor - asigurarea
unei proiectări şi a unui management
sau de furtuni puternice - spălări posibile ale digului dacă capac- care să ţină
cont de condi ţiile extreme de vreme
tatea de evacuare a sondelor inverse - minimizarea
intrărilor de ape în iaz
este depăşită- pierdere de apă şi steril - localizarea
iazului astfel incît să minimizăm
- impact pe termen scurt şi lung funcţie evacuările accidentale în
b.h. sensibile
de remanenţa contaminanţilor - minimizarea
contaminanţilor relevanţi de a fi
- pagube fizice asupra cursurilor de ape şi evacuaţi ăn cursuri de apă
fară epurare sau
a terenurilor limitrofe, producere de inun- eliminarea posibilitîţii de
evacuare a apelor
daţii în cau de rupere a iazului uzate din iaz
Avarierea unui dig din amonte - deversarea sau avarierea iazului - monitorizarea
stabilităţii digului din aval
al iazului cu consecinţele ce decurg, ca urmare - excluderea
digului aval din bazinul hidrografic
a insuficientei capacităţi disponibile
Avarierea terasamentelor şi canale- - intrări de ape suplimentare în iaz - asigurarea
unor structuir adecvate de deviere
lor de devierea a apelor cu posibilitatea apariţiei de deversare şi
întreşinerea lor
a digurilor cu consecinţe în aval, ca -
monitoring/inspecţii regulate a acestor structuri
urmare a insuficientei capacităţi
disponibile

157
 Avarii de operare - nemenţinerea capacităţii disponibile - proceduri clare de
operare
proiectate şi consecinţele din aval - monitoring
- instruiri
Continuarea operării minei când - deversarea digurilor şi consecinţele din - monitoringul
cotelor digurilor
iazul este plin aval – durată /rată de deversare factori - urmărirea
capacităţii disponibile şi opriree
importanţi în producerea poluarii activităţii
minei când aceasta este minimă
- instruiri
Avarierea parţială sau totală a iazului - eliberarea de ape poluate/steril şi efectele - revizuirea
riguroasă a proiectării şi a specifi-
datorită unor greşeli de proiectare lor în aval caţiilor
sau construcţie - control
riguros al construcţiei
- monitorizarea structurii digului la
mişcări

Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe Disponibilitatea

siguranţei şi comentarii
Operaţia
Stocarea sterilului Avarierea parţială sau totală a - eliberarea de apă uzată/steril şi efectele - alegerea
amplasamentului , proiectarea şi constru-
iazului datorită cedării fundaţiei produse în aval irea iazului
ţinînd cont de condiţiile geotehnice
- realizarea unei
supravegheri geotehnice riguroase
Curenţi subterani de apă apăruţi - pierderi de contaminanţi din iaz şi - monitorizarea
nivelelor
in zonele slăbite ale iazului efectele lor -
drenarea/captarea scurgerilor de ape subterane

158
 - monitorizarea
pereţilor digului
Vibraţii de la explozii - vibraţiile pot cauza avarii parţiale sau - monitorizarea
vibraţiilor produse de explozii
totale ale digului - revizuirea
oricărui potenţial de vibraţii provenind
de la explozii
cu impact asupra stabilităţii iazului
- echiparea
digurilor cu echipamente de monitori-
zare a
mişcărilor
Alunecări - avarierea parţială sau totală a iazului şi - amplasarea iazului
în zone fără alunecări de teren
eliberarea de contaminanţi cu efecte în
aval
- fisurarea fundaţiei şi infestarea freaticului
Cutremur - avarierea parţială a iazului cu pierderea - amplasarea iazului
pe terenuri stabile
conţinutului+efectele produse în aval - proiectarea şi
construcţia trebuie să ţină cont de
condiţiile
geotenice ale zonei
Evacuări de chimicale din - contaminarea cu alţi poluanţi ai apelor - verificarea
amplasamentelor pentru stocarea
proces cantonate în iaz chimicalelor
- asigurarea
echipamentelor necesare neutralizării
acestora
Scurgeri prin fundaţie - contaminarea apelor subterane -
impermeabilizarea fundaţiei
-
monitorizarea apelor subterane
-
interceptarea şi epurarea scurgerilor

159
 Inundaţii cauzate de apele - poluarea zonelor limitrofe cu ape uzate - asigurarea
capaciţăţii de preluare, atenuare şi
din iaz provenite din iaz evacuare a
undelor de viitură
Antrenarea de pe suprafata - impactul particulelor de steril antrenate - mentinerea
umedă a suprafeţei iazului
uscată a iazului a particulelor de vânt asupra zonelor limitrofe
de steril , de catre vânt

Activitatea sau Posibile iniţieri a evenimentuluiPosibile consecinţe Disponibilitatea

siguranţei şi comentarii
Operaţia
Stocarea sterilului Accesul oamenilor si faunei din - împotmolirea sau înnecul în mâl - luarea de măsuri
de siguranţă
zona la apa din iaz - inhalarea de substanţe toxice - instalarea de
panouri avertizoare
Sabotaje la dig sau la echipamen- - posibile deversări şi consecinţele lor - stabilirea de
măsuri de securitate adecvate
tele asociate - interferenţa cu managementul activităţii - realizarea de
imspecţii regulate
şi operaţiile miniere

160
 ANEXA 2

161
 Primirea ăn apele de suprafaţă a unui
volum semnificativ de ape puternic
contaminate de la avarierea unui iaz de
decantare
sa
u

Avarierea Deversări cu ăncărcare semnificativă de

digului contaminanţi

spălare Avarie Deverţări Incărcare suficientă in

structurală semnificative contaminanţi
sa
u
Subside Proiectarea
blocată
depăşită sau
evacuare
Capacitate de
deversare nţă sau sau erori

proces
contaminate din
Evacuare de ape

contaminată
puternic
Apă de iaz
cutremu constructive
r

Scurgerile din ploi

Intrările de
depăsită
disponibilă
capacitate
avariat
din amonte
Intrări din iazul

depaţesccapacita Digul
tea disponibilă apă în iaz amont
depăşesc e este
disponibilă
capacitatea
depăşesc
din ploi
Scurgerile

capacitatea rupt
nemenţinută
proiectată
Capacitatea
disponibilă şi

proiectate
celor
în afara
de vreme
Condiţiile
Evacuare
Evacuar
de Evacuar
e fară
materiale e in iaz
epurare
relevante
proiectate
afara celor
vreme în
Condiţiile de
ă
nemenţinut
proiectată
Capacitatea

Dig aproape de
capacitatesau Mina continuă să
plin opereze pentru
lungă durată
Probleme Condiţii ale
Perioadă Condiţii ale
de digului asupr
secetoasă dig
operare acărora nu s-a
nenotificat
actionat

162
 Evaluarea riscului

În conformitate cu definiţia general acceptată, riscul este exprimat ca fiind

produsul dintre probabilitatea apariţiei unui eveniment advers şi mărimea
consecinţelor care apar dacă respectivul eveniment se produce. În cazul iazurilor
de decantare, evenimentul advers îl constituie formarea unei breşe în barajul sau
digul de contur al iazului şi pierderea rapidă şi necontrolată a sterilelor de flotaţie
depuse în iaz. Consecinţele ruperii pot fi pierderi ale vieţii omeneşti, poluări
accidentale cu efecte ecologice majore, afectarea sănătăţii populaţiei şi mediului,
pierderi conomice în zona afectată, costuri de refacere şi reabilitare a iazului de
decantare şi a zonelor afectate, afectarea imaginii companiei etc.
Managementul riscului poate fi definit ca fiind un proces integrat de identificare,
evaluare şi control al riscului.
Identificarea riscului şi cuantificarea acestuia reprezintă singura cale raţională de
fundamentare a deciziilor în domeniul siguranţei iazurilor de decantare. Controlul
riscului presupune monitorizarea continuă a siguranţei structurale şi o a situaţiei
din zonele potenţiale a fi afectate în caz de producere a unui accident tehnic.
Modalitatea practică de realizare a controlului riscului constă în urmărirea
comportării construcţiilor. Inspecţiile vizuale, măsurătorile la aparatele de măsură
şi control (AMC) şi expertizele periodice pot depista şi opri evoluţia periculoasă a
unor fenomene care afectează siguranţa şi pot declanşa programe de măsuri
structurale şi nonstructurale corective. Reducerea riscului prin creşterea
siguranţei structurale trebuie asigurată pe întreaga durată de exploatare, dar şi
apoi pe perioada de conservare a iazului de decantare.

Analiza calitativă şi cantitativă a riscului

Analiza calitativă explicită a riscului poate furniza baza raţională a măsurilor de

control şi reducere a riscului. Analiza calitativă explicită este denumită adesea şi
analiza modurilor de rupere şi a efectelor acestora. Calea raţională de analiză a
riscului este bazată pe arborii evenimentelor.

Cuantificarea riscului prin indici şi ponderi

Cuantificarea riguroasă a riscului necesită stabilirea probabilităţilor de apariţie a

unor avarii care provoacă pierderea necontrolată a conţinutului iazului de
decantare. În România este utilizat un procedu de evaluare empirică a riscului
elaborat (Stematiu, Constantinescu şi Aşman, 1998).În domeniul barajelor, dar şi
al iazurilor de decantare s-a dezvoltat în ultima perioadă o metodă de analiză a
criticalităţii modurilor de cedare a efectelor acestora (Failure Mode, Efects and
Criticality Analzsis – FMECA).
În cadrul acestei metode iazul de decantare este privit ca un sistem.
Componentele iazului de decantare care au implicaţii în declanşarea unor
mecanisme de cedare sunt identificate. Măsura în care avarierea sau
neîncadrarea în specificaţiile date ale unei componente poate contribui la
ruperea iazului de decantare este caracterizată printr-un indice de gravitate IG.
163
 IG = CMxPCxDC

CM – un indice parţial care exprimă ponderea defectării componentei în

declanşarea ruperii

PC – indice parţial care exprimă probabilitatea de defectare a componentei

DC – indice parţial care exprimă măsura în care defectarea componentei

poate fi detectată în avans.
Fiecare indice parţial este apreciat pe o scară de la 1 la 5.
Evaluarea indicilor de gravitate permite o ierarhizare a riscului asociat diferitelor
componente. Deşi empirică această ierarhizare serveşte la stabilirea priorităţilor
lucrărilor de intervenţie a suplimentării supravegherii, comportării şi a schimbării
regimului de exploatare.

Cuantificarea probabilităţii de rupere pe baza arborelui evenimentelor

Probabilitatea de apariţie a ruperii se determină din sumarea probabilistică
a probabilităţilor parţiale aferente evenimentelor din arborele evenimentelor
adverse. Se porneşte de la baza arborelui către vârf. La fiecare nivel imediat
superior probabilitatea de apariţie a evenimentului este dată de:
 suma probabilităţilor evenimentelor atunci când acestea sunt
independente şi sunt legate prin operatorul logic SAU;
 produsul probabilităţilor evenimentelor atunci când acestea sunt
condiţionate şi sunt legate prin operatorul ŞI.
În mod obişnuit măsura riscului este dată de rata anuală a riscului şi ca urmare
probabiliăţile sunt probabilităţi anuale de realizare a evenimentelor.
Cuantificarea este condiţionată de definirea probabilităţii evenimentelor primare.
În cazul digurilor de contur de la iazurilor de şes, la evaluarea probabilităţilor
intervine ca element distinct şi lungimea acestora, garda, plaja, suficienţa
drenajului, panta taluzului aval, caracteristicile geomecanice ale materialului de
umplutură pot fi diferite de la o secţiune la alta, mai ales atunci când digul
evoluează odată cu depunerile. Aprecierile privind probabilitatea de formare a
breşei se fac inerent cu referire la o secţiune transversală prin dig. Ca urmare
atribuirea probabilităţilor anuale ale evenimentelor primare iniţiatoare de tipul
celor amintite mai sus, se face pentru o secţiune transversală de referinţă.
Secţiunea caracterizează o anumită lungime de dig, considerată segment de
bază.
Probabilitatea anuală a unui asemenea eveniment primar iniţiator se determină
din relaţia:
P[dig] = 1- (P[segment])n
unde
n – este raportul dintre lungimea digului şi lungimea segmentului de bază;
P[dig] – probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar iniţiator
pentru întregul dig;
P[segment] – probabilitatea anuală de apariţie a unui eveniment primar
iniţiator pentru segmentul de bază

164
În cazul în care iazul de decantare se înalţă spre amonte, prin construcţia unor
diguri de înălţare pe plaja etapei precedente, segmentul de bază şi raportul nu se
tratează distinct pentru fiecare fază de înălţare în parte.
Ca regulă generală, trebuie avut în vedere faptul că judecata inginerească şi apoi
cuantificarea sunt cu atât mai corect aplicate, cu cât evenimentele primare sunt
mai bine definite.
Cuantificarea consecinţelor ruperii
Pierderea rapidă şi necontrolată a conţinutului unui iaz de decantare poate
avea următoarele categorii de consecinţe:
 Pierderi de Vieţi Omeneşti (PVO);
 Efecte asupra mediului biologic şi fizic (EM);
 Pagube Materiale aduse Terţilor din zona afectată (PMT);
 Pagube Materiale ale Deţinătorului (PMD);
 Efecte asupra Imaginii societăţii (EI).

În analizele de risc se utilizează uneori o apreciere globală a amploarei şi

gravităţii consecinţelor, prin atribuirea unei valori în cadrul unor scări cu
5 ... 10 trepte.
Domnul profesor dr. Ing. Dan STEMATIU a propus o nouă metodologie de
cuantificare globală cu detalieri care să permită particularizarea cuantificării la
situaţia concretă a iazului. Măsura globală a consecinţelor ruperii se calculează
cu relaţia (Stematiu, 2001).
C =βΣi CG i Pei αi
( 1)

unde:

CGi – indicele de gravitate a categoriei de consecinţe i;

Pe i – probabilitatea de producere efectivă a categoriei de consecinţe i;

α i – coeficient de corecţie, care exprimă eficacitatea măsurătorilor de

limitare a efectelor potenţiale pentru categoria de consecinţe i;

β - coeficient global de corecţie, care exprimă capacitatea deţinătorului

de a interveni rapid pentru închiderea breşei.

Evaluarea consecinţelor conform relaţiei se face în trei etape,

corespunzătoare factorilor implicaţi (CGi, Pe i şi respectiv β ):
 în prima etapă,fiecărei categorii de consecinţe dintre cele enumerate
anterior i se atribuie un cod numeric CGi, care apreciază gravitatea
acesteia în raport cu societatea civilă, cu populaţia din zonă şi cu
deţinătorul iazului;
 a doua etapă, pentru fiecare din categoriile de consecinţe inventariate se
apreciază probabilitatea Pe i ca acestea să se producă efectiv, ţinând
seama de zona potenţial afectată şi de situaţia din zonă;
165
 în a treia etapă, pornind de la faptul că amploarea consecinţelor este
direct dependentă de volumul de depuneri scurs din iaz, cuantificarea
globală a consecinţelor este corectată cu un coeficient numeric subunitar
β , care reflectă posibilităţile de intervenţie promptă pentru închidere
breşei. Coeficientul β ia valori între 0,1 (intervenţie imediată şi eficace) şi
1 (când nu este organizat nici un plan de intervenţie).
Plaja de valori pentru indicele de cuantificare C din relaţie este foarte largă, ceea
ce permite o diferenţiere efectivă a consecinţelor.

Cuantificarea riscului pornind de la probabilitatea de rupere

O cuantificare riguroasă a riscului trebuie să ţină seama de faptul că ruperea are
potenţial trei categorii de consecinţe distincte:
 pierderi de vieţi omeneşti (PVO) – reprezintă consecinţa cea mai gravă.
Numărul victimelor depinde de numărul şi de densitatea populaţiei aflată
în zona pe care se produce scurgerea hidromasei din iaz, de momentul
calendaristic ,de ora din zi la care se produce ruperea şi în mare măsură
de sistemul de alarmare şi evacuare a populaţiei;
 pagubele materiale;
 efectele necuantificabile – sunt cele produse asupra mediului şi asupra
populaţiei. Aceste efecte pot avea în ultimă instanţă o exprimare valorică,
dar nu există proceduri acceptate, iar cuantificarea are un grad foarte
ridicat de subiectivism.
Pentru primele două categorii de risc (PVO şi materiale) în domeniul barajelor
pentru acumulări de apă sunt definite chiar limite ale riscului tolerabil. În cazul
iazurilor de decantare abordarea cantitativă a riscului nu a atins încă acest nivel.
În acest stadiu, domnul prof.dr.ing. Dan STEMATIU, propune pentru analizele
comparative şi în special pentru aprecirea efectelor măsurilor de punere în
siguranţă a iazurilor de decantare, exprimarea riscului pornite de la măsura
globală a consecinţelor şi anume:

R = Pr C

unde
Pr – este probabilitatea anuală de rupere, iar C se determină cu relaţia
( 1).

10.4.6. Utilizarea evaluării riscului în analiza stării de siguranţă

Analiza calitativă explicită a riscului asigură un raport raţional pentru
deciziile inginereşti privind măsurile de creştere a siguranţei structurale şi de
diminuare a consecinţelor potenţiale. Măsurile, care pot fi atât intervenţii
constructive, cât şi măsuri nonstructurale sunt focalizate pe reducerea şi
controlul apariţiei evenimentelor primare care pot iniţia un proces de cedare.
Cuantificarea empirică a riscului, prin indici proporţionali cu riscul, poate
servi la stabilirea categoriei de importanţă a iazurilor şi la ierarhizarea acestora
din punct de vedere al riscului asociat. Pe baza acestei ierarhizări se stabilesc
166
priorităţile privind lucrările de intervenţie, suplimentarea sistemului U.C.C. şi
adaptarea regimului de exploatare la condiţiile de teren.
Prin evaluarea explicită a riscului se poate determina eficacitatea
sistemului de urmărire a comportării construcţiei în reducerea riscului şi se pot
stabili principalii parametri care trebuie monitorizaţi.

Încadrarea iazurilor în categorii de importanţă

Consideraţii generale
În marea majoritate a ţărilor lumii, iazurile de decantare sunt clasificate în
categorii sau clase de importanţă, în funcţie de riscul asociat sau de unul din
elementele riscului.
Funcţie de categoria sau clasa de importanţă în care se situează iazul de
decantare sunt stabilite exigenţele de performanţă: nivelul solicitărilor externe,
coeficienţii de siguranţă la stabilitate şi rezistenţă, sistemul de urmărire a
comportării şi nivelul de expertizare a stării de siguranţă.
Începând cu anul 1997, în România s-a legiferat clasificarea construcţiilor de
orice tip, în categorii de importanţă având drept criteriu de departajare riscul
(H.G. nr.766/1997). În domeniul construcţiilor hidrotehnice, în rândul cărora se
înscriu şi iazurile de decantare, clasificarea pe categorii de importanţă coexistă
cu o clasificare în clase de importanţă.
În practica internaţională delimitarea dintre categoriile de importanţă, care
utilizează drept criteriu riscul, se face de cele mai multe ori pe baza unor
aprecieri calitative, utilizând un sistem parţial descriptiv. Un astfel de sistem este
recomandat de către ICOLD (ICOLD, 1982), care stabileşte asigurarea viiturii de
calcul în funcţie de categoria iazului de decantare (mic, mediu, mare) şi de
gravitatea consecinţelor (redusă, moderată, mare).
Sistemele similare de apreciere calitative se folosesc curent pentru stabilirea
exigenţelor de performanţă. Ele au ca neajuns faptul că descrierile sunt inerent
vagi şi deci clasificarea are o pronunţată notă de subiectivism.
Legislaţia din România stabileşte o metodologie de clasificare a iazurilor de
decantare în categorii de importanţă bazată pe cuantificarea empirică a riscului,
pornind de la un sistem de indici.

Sistemul de clasificare din România.

Iazurile de decantare sunt clasificate în patru categorii de importanţă:
A – de importanţă excepţională;
B – de importanţă deosebită;
C – de importanţă normală;
D – de importanţă redusă.

Criteriul de clasificare este riscul, exprimat printr-un indice de risc asociat iazului
denumit R.B. Indicele de risc este definit pe baza formulării generale.
RB = PC ⋅ AC

unde:
PC – probabilitatea anuală de rupere
167
 CA – consecinţele ruperii

 Probabilitatea de rupere este exprimată cantitativ prin indicele numeric

PC, obţinut la rândul lui funcţie de doi subindici , BA şi CB
1
PC =
(αBA + βCB ) ( 2 )
 subindicele BA se determină în funcţie de caracteristicile iazului de
decantare şi de condiţiile din amplasament;
 subindicele CB se determină în funcţie de starea iazului de decantare.
Fiecărui subindice îi sunt atribuite valori numerice pe baza punctelor
alocate unor criterii parţiale. Subindicii BA şi CB au valori numerice
maxime (100 de puncte fiecare) pentru iazul de decantare cel mai sigur.
 coeficientii α şi β sunt coeficienţi de pondere care reflectă criteriile de
proiectare şi respectiv de comportare a depozitului în exploatare (α poate
lua una din valorile 0,4; 0,8; iar β poate lua una din valorile 0,7; 1).
Suma ponderată a indicilor BA şi CB din relaţia ( 2) defineşte de fapt siguranţa
iazului. Inversa sumei este probabilitatea de rupere.
Coeficientul de pondere β , precum şi subindicele CB diferenţiază iazurile de
decantare existente. La stabilirea categoriei de importanţă a unui iaz de
decantare nou acestora li se atribuie valorile maxime ( β = 1; CB = 100 ).
 Consecinţele unei potenţiale ruperi sunt la rândul lor cuantificate printr-un
indice numeric CA. Valoarea acestuia se determină pe baza punctelor
atribuite unor criterii parţiale care permit o apreciere individualizată a
efectelor ruperii conturului barat. Indicele CA ia valoarea maximă de 100
puncte.
În funcţie de valoarea indicelui de risc:
CA
RB =
(αBA + βCB )
se determină categoria de importanţă după cum urmează (NTLH-021):
RB > 0,8 – iaz de categoria A
0,8 ≥ RB> 0,015 – iaz de categoria B
0,015 ≥ RB > 0,05 – iaz de categoria C
RB ≤ 0,05 – iaz de categoria D
Indicele corespunzător probabilităţii de rupere
Subindicele BA se evaluează prin sumarea punctelor care cuantifică cirteriile
parţiale caracteristice, în conformitate cu datele din tabelul 4.1. Pentru fiecare
criteriu parţial, în funcţie de dimensiunile şi particularităţile iazului de decantare în
cauză se identifică coloana care corespunde iazului în cauză. Numărul de puncte
din respectiva coloană devine punctajul criteriului parţial.
În continuare, sunt prezentate criteriile parţiale, cu justificarea selecţiei acestora
şi a modului de atribuire diferenţiată a numărului de puncte.
 Dimensiunile barajului (număr de puncte: 15 iazuri mici, 5 pentru iazuri
mari);
 Dispoziţia generală a iazului;
 Terenul de fundare;
 Sesismicitatea amplasamentului;
 Dezvoltarea în elevaţie a digurilor sau a barajului;
168
 Captarea şi evacuarea apei limpezite din iaz;
Utilizarea sau eliminarea apei limpezite;
Evacuarea apelor mari.
Subindicele CB – este relevant numai pentru iazurile de decantare aflate în
exploatare sau în conservare. El se evaluează prin sumarea punctelor care
cuantifică criteriile parţiale caracteristice, în conformitate cu tabelul 4.5.3. În
continuare sunt prezentate criteriile parţiale:
 Faza de dezvoltare a iazului;
 Sistemul de supraveghere;
 Funcţionarea drenajului;
 Exfiltraţiile produse în afara sistemului de drenaj;
 Situaţia echipamentelor asociate evacuării apei limpezite;
 Lucrările de întreţinere şi starea acceselor.

Indicele corespunzător consecinţelor ruperii

Indicele CA, care trebuie să reflecte amploarea consecinţelor unei potenţiale
ruperi, este foarte greu de cuantificat. Din această cauză, pentru sistemul de
clasificare s-a adoptat o scară de la 13 la 100, iar atribuirea valorii se face în
funcţie de numărul de puncte alocate pentru 8 criterii parţiale. Prezentarea lor
apare în tabelul 4.1.
Criteriile parţiale reflectă în principal starea zonei potenţial afectate şi ele sunt:
 Pierderi de vieţi omeneşti;
 Natura materialului;
 Posibilităţile de neutralizare operativă a contaminanţilor;
 Suprafaţa de răspândire a poluării accidentale;
 Efectele asupra factorilor de mediu;
 Sistemul de avertizare – alarmare – evacuare;
 Efectele socio-economice;
 Importanţa iazului pentru funcţionarea utilităţii

Consecinţele apartenenţei la o anumită categorie de importanţă

Încadrarea barajelor şi a iazurilor de decantare în categorii de importanţă
serveşte, în conformitate cu prevederile legii siguranţei barajelor (Legea
nr.466/2001) la:
 stabilirea tipului de urmărire în timp a barajelor şi iazurilor de decantare
(specială sau curentă);
 ierarhizarea barajelor şi iazurilor de decantare în vederea stabilirii
programelor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare în vederea
autorizării acestora;
 stabilirea listei cuprinzând barajele cu risc sporit;
 stabilirea atribuţiilor de verificare şi control a barajelor şi iazurilor de
decantare;
 stabilirea obligaţiilor ce revin deţinătorilor de baraje, precum şi altor
persoane juridice şi fizice, privind siguranţa în exploatare a acestor tipuri
de lucrări şi luarea măsurilor corespunzătoare de reducere a riscului.
Consecinţele clasificării iazurilor de decantare în clase şi respectiv
categorii sunt sistematizate în fig.10.2. (Stematiu, Ionescu şi Marinescu, 2001).
169
 Managementul
riscului asociat
iazului

Expertizarea Planuri de
Supravegherea Controlul
stării de alarmare-
comportării ( UCC) statului
siguranţă evacuare

Autorizare

Clase de Categorii de
importan importanţă
ţă

Legea Legea
STAS-uri
siguranţei apelor
( Norme)
barajelor

Fig.10.2. Legătura dintre sistemele de clasificare şi managementul riscului

Controlul riscului presupune şi verificarea de către deţinător a exigenţelor

prevăzute în Legea nr.466/2001 a siguranţei barajelor.
Micşorarea riscului se poate realiza prin reducerea probabilităţii de rupere şi
respectiv prin reducerea consecinţelor unei potenţiale ruperi. Relaţia cu categoria
de importanţă este implicită dat fiind faptul că măsurile de reducere a riscului
atrag după ele schimbarea categoriei de importanţă.

170
 TABEL nr.1
Caracteristicile barajului şi depozitului şi condiţiile de amplasament ( BA )
Criteriul parţial Punctaj

0 1 2 3 4 5 6

1.Dimensiunile barajului sau 15 10 5

digului de contur mici medii mari
H<20 m 20m<H<5 H >50m
a) depozit de vale 0m

b) depozit cu diguri de H< 10m 10< H< H>20 m

contur şi 20 m şi
L<2km şi L> 5km
2< L < 5
km
2.Dispoziţia generală a În excavaţii Cu diguri de versant de vale
depozitului preexistent de contur 10
e 12 8
15
3.Terenul de fundare relativ foarte cu masuri slab
permenabil, puţin speciale de (puternic
fără permeabil impermeabiliz deformabil,
etanşare area a cuvetei antrenabil
hidrodinamic,
5 lichefiabil )
10 7 2
4.Seismicitatea zona D-F zona C zona B zona A
amplasamentului ( P
100 -92 ) 5 4 2 1
5.Dezvoltarea în elevaţie a cu material din din material din material umplutură
digurilor de material depozitat cu depozitat cu mixtă din
împrumut şi depozitat dezvoltare dezvoltare material
dezvoltare sau de spre aval prin spre amonte depozitat şi
spre aval împrumut hidrociclonare prin material de

171
 cu hidrociclonar împrumut
dezvoltare e
spre 10
15 amonte
8 5

12

0 1 2 3 4 5 6
6.Captarea şi evacuarea prin două prin canal prin sondă prin sifonare prin pompare
apei limpezite din depozit sau mai de coastă inversă unică
multe
sonde
inverse sau
canale de 12 8 5 2
coastă
15
7.Utilizarea ( eliminarea se tratează se se recirculă în
apei limpezite ) şi se recirculă, sistem închis
evacuează iar
în aval excesul se
elimină
prin 0
5 descărcăt
or de
siguranţă
4

172
8.Evacuarea apelor mari baraj de baraj de baraj de cu acumulare cu acumulare
a.depozite de vale ( vale cu deviere deviere deviere temporară şi temporară şi
aport de apă ) amonte şi amonte şi amonte şi evacuare evacuare prin
galerie în canal sub canal lateral liberă în aval sistemul de
versant depozit deschis captare a apei
limpezite
15 8
20 2
12
b.depozite cu diguri de sistem acumular acumulare şi
contur ( de şes ) sau independen e şi evacuare în
depozite de versant ( de t de evacuare timp, fără
coastă ) captare, în timp, descărcător
tratare şi cu de siguranţă
evacuare descărcăt
or de 5
20 siguranţă
10
PUNCTAJ TOTAL

173
 Tabelul nr.2
Starea depozitului ( CB )

Criteriul parţial Punctaj

0 1 2 3 4 5 6
1.Faza de dezvoltare în în abandonat
exploatare exploatare nesupraveghea
curentă cu t
urmărirea
comportăr
20 ii 0

10
2.Sistemul de supraveghere urmărire urmărire urmărire prin nu există
( UCC ) prin AMC, prin inspecţii sistem de
topogeode topogeode vizuale urmărire
zie şi zie şi realizate prin
inspecţii inspecţii personalul de
tehnice tehnice exploatare

10 3 0
8
3.Funcţionarea drenajului *
funcţionar funcţionea funcţionare este scos din debitează
e normală, ză parţial, incertă, funcţiune suspensii, cu
debitele debitele debitele nu tendinţă
sunt sunt sunt evolutivă**
monitoriza monitoriza monitorizate
te te 2 0

15 10 5
4.Exfiltraţii în afara sistemului de nu sunt umectări izvoare locale prismul aval exfiltraţii cu
drenaj exfiltraţii pe fără antrenare este saturat, antrenare de
parament de material cu instabilităţi material **
ul aval locale

174
 20 10 0
15 5
5.Situaţia echipamentelor de fără cu operaţională, cu capacitate
evacuare a apei limpezite echipame capacităţi fără sisteme sub cea
nte de rezervă redundante proiectată
15 12 7 3
0 1 2 3 4 5 6
6.Întreţinerea depozitului foarte acceptabil slabă
bună ă
1
10 5
7.Starea acceselor, iluminat, foarte acceptabil deficitară
supraveghere permanantă bună ă 1
10 5

PUNCTAJ TOTAL

* la lucrări fără drenaj se acordă 7 puncte

** în această situaţie punctajul total se imparte cu 10

175
176
RECOMANDĂRI

1. Managementul riscului de mediu reprezintă o componenta a tuturor activităţilor

desfăşurate în mod curent, iar orice acţiune desfăşurată prezintă o posibilă
expunere la risc .
2. In procesul de aplicare a managementului riscului de mediu este considerat şi
aspectul optimizării resurselor în domeniul activitatii respective, care trebuie să
aibă ca efect direct protejarea mediului înconjurător .
3. Managementul riscului de mediu cuprinde: aplicarea sistematică a politicilor,
procedurilor şi practicilor de identificare a hazardului; anticiparea hazardelor;
consecinţe posibile ale hazardelor;estimarea nivelelor de risc (cantitative sau
calitative); elaborarea criteriilor de ierarhizare a nivelelor de risc pe baza unor
criterii şi obiective relevante; luarea deciziilor astfel încât să minimizăm riscurile
identificate .
4. Managementul riscului de mediu trebuie să se bazeze pe următoarele principii
practice:crearea unei structuri care să se ocupe de aceste probleme; alcătuirea
unei echipe de lucru cu o pregătire corespunzatoare; acoperirea tuturor
operaţiilor pe durata existenţei lor; realizarea periodică a unor analize de risc
riguroase şi atotcuprinzătoare; integrarea managementului riscului de mediu în
celelalte sisteme de management de risc; reevaluarea periodică a
managementului riscului de mediu .
5. Operaţiile industriale au impact semnificativ asupra mediului dacă nu sunt
administrate corespunzător. Ele nu vor avea niciodată impact „zero” asupra
mediului, întotdeauna vor exista elemente de incorectitudine în desfăşurarea
operaţiilor miniere şi posibilităţi de producere a unor evenimente cu impact
asupra mediului înconjurător. Managementul riscului de mediu joacă un rol
important în desfăşurarea acestor operaţii, deoarece probabilitatea apartiţiei unor
evenimente nu poate fi eliminată în întregime decât dacă se iau măsuri tehnice şi
economice viabile. Aportul Evaluarii Riscului de Mediu (E.R.M.) este acela de a
asigura că riscul de mediu este acceptabil ajustat cu măsurile de management,
control şi de cerinţele de reglementare care nu impun costuri deosebit de mari,
inacceptabile.
6. Managementul riscului de mediu trebuie să fie aplicat tuturor fazelor ciclului
minier şi tuturor părţilor operaţiilor miniere .
7. În conformitate cu definiţia general acceptată, riscul este exprimat ca fiind
produsul dintre probabilitatea apariţiei unui eveniment advers şi mărimea
consecinţelor care apar dacă respectivul eveniment se produce. În cazul iazurilor
de decantare, evenimentul advers îl constituie formarea unei breşe în barajul sau
digul de contur al iazului şi pierderea rapidă şi necontrolată a sterilelor de flotaţie
depuse în iaz. Consecinţele ruperii pot fi pierderi ale vieţii omeneşti, poluări
accidentale cu efecte ecologice majore, afectarea sănătăţii populaţiei şi mediului,
pierderi economice în zona afectată, costuri de refacere şi reabilitare a iazului de
decantare şi a zonelor afectate, afectarea imaginii companiei etc..
8. Cuantificarea riguroasă a riscului necesită stabilirea probabilităţilor de apariţie a
unor avarii care provoacă pierderea necontrolată a conţinutului iazului de

177
 decantare. În România este utilizat un procedu de evaluare empirică a riscului
elaborat (Stematiu, Constantinescu şi Aşman, 1998).
9. Încadrarea barajelor şi a iazurilor de decantare în categorii de importanţă se face
în conformitate cu prevederile legii siguranţei barajelor (Legea nr.466/2001).
10. Iazurile de decantare din România sunt clasificate în patru categorii de
importanţă:A – de importanţă excepţională; B – de importanţă deosebită;C – de
importanţă normală; D – de importanţă redusă .

178
 Capitolul 11
Programul de Monitorizare

PROGRAMUL DE MONITORIZARE
Documentaţia tehnică pentru solicitarea atorizaţiei/autorizaşiei integrate de mediu
trebuie să conţină şi proiectul de program de auto-monitorizare elaborat de titularul de
activitate.Condiţiile de monitorizare ale autorizatiei pot extinde scopul programului de
auto-monitorizare propus, de către solicitanţi, dacă agenţia pentru protecţia mediului
decide astfel, dar numai în baza prevederilor legale. Pentru orice monitorizare
suplimentară impusă agenţia pentru protecţia mediului trebuie să prezinte justificarea
legală, deoarece monitorizarea suplimentară înseamnă costuri suplimentare pentru
titularul de activitate. Programul de monitorizare trebuie să cuprindă:
• Punctele de prelevare probe sau de măsurare continuă şi parametrii
monitorizaţi;
• Frecvenţei monitorizării;
• Metodelor de prelevare şi analiză ;
• Baza de date;
• Regimului de raportare

Selectarea punctelor şi parametrilor de monitorizare

Selectarea punctelor de monitorizare trebuie să ia în considerare sursele punctiforme
semnificative, punctele adecvate de monitorizare a calităţii factorilor de mediu( ex:
monitorizarea calităţii apelor de suprafaţă amonte şi aval de punctul de evacuare ape
uzate epurate) şi monitorizarea parametrilor critici ai procesului. Sursele punctiforme ale
emisiilor de poluanţi care sunt considerate semnificative în ceea ce priveşte impactul
posibil asupra mediului şi acelea care necesită existenţa măsurilor de reducere a
poluării pentru a respecta nivelurile de emisie acceptabile trebuie monitorizate.
Punctele de monitorizare ambientală trebuie determinate luând în considerare
rezultatele modelării dispersiei şi locaţia receptorilor vulnerabili.
Pe lângă monitorizarea emisiilor şi imisiiilor, programul de monitorizare trebuie să ia în
considerare acei parametrii critici ai procesului care pot determina un impact asupra
mediului, în cazul în care condiţiile de funcţionare ale procesului sunt anormale fapt ce
poate duce la depăşiri ale valorilor limită de emisie.

Frecvenţa monitorizării
Frecvenţa cu care monitorizarea poate fi necesară pentru a asigura protecţia mediului
poate varia de la monitorizarea continuă până la monitorizarea orară, lunară sau anuală
.Frecvenţa monitorizării trebuie determinată în contextul vitezei şi dimensiunii
impactului, factorilor de risc şi resurselor necesare pentru monitorizare şi analiză, dar ea
trebuie să ţină cont de prevederile legale în vigoare din domeniul protecţiei mediului.

Tabel : Exemple privind frecvenţa de monitorizare

179
 Sursa Parametru Impact/Risc Frecvenţa
Instalaţie de
producerea a Sănătatea Continuu,
Amoniac
îngrăşămintelor populaţiei automat
chimice
Patrulare
Disconfort în l zilnică pentru
Fermă de pui Amoniac
comunitate depistarea
mirosului
Temperatura
Sănătatea
Coş incinerator Dioxina furnalului (FE)
populaţiei
continuu
Rafinărie COT Râu Continuu
În timpul
funcţionării
Moară de cereale Praf Vecinătatea
benzii
transportoare
Efluentul de la pH, CCO Zilnic
fabrică de CBO5 Staţia de epurare Trimestrial
produse orăşenească
Debit Continuu
farmaceutice

Metode de prelevare şi analiză

Metodele de prelevare şi analiză trebuie să fie metode standard sau echivalente
validate aprobate prin acte legislative. Personalul trebuie să fie calificat corespunzător,
iar întregul scop al activităţii de prelevare şi analiză să facă subiectul controlului calităţii.

MONITORIZAREA AERULUI
Tehnicile manuale
Tehnicile manuale de monitorizare reprezintă o componentă esenţială pentru controlul
emisiilor industriale în aer. Ele sunt utilizate pentru stabilirea conformării cu limitele de
emisie şi pentru validarea datelor furnizate de sistemele de monitorizare continuă. Acest
capitol tratează principiile generale implicate în cele mai utilizate tehnici manuale de
monitorizare.
Există două tipuri de bază de poluanţi emişi în cadrul unui proces. Aceştia sunt: poluanţi
emişi sub formă de particule şi poluanţi care pleacă de la sursă sub formă gazoasă.
Anumite gaze solubile (de exemplu, HCI) pot fi emise prin ambele rute dacă o sursă
(de exemplu, un epurator umed de gaze) generează picături care absorb o parte din
gaz înainte de degajarea de la coş (din motive de prelevare, picăturile sunt tratate ca
particule). Măsurarea manuală momentană a gazelor de coş implică prelevarea probei,
stabilizarea probei şi analiza în cadrul laboratorului. Dispozitivele portabile automate pot
fi de asemenea utilizate pentru măsurătorile momentane. În figura de mai jos sunt
prezentate tipurile principale de tehnici de monitorizare momentană:

180
 Tehnici manuale de
monitorizare “momentană”

Colectarea probelor/analize de laborator Măsurarea pe amplasament

Prelevare Prelevarea şi Prelevarea şi Dispozitive

izochinetică şi absorbţia gazelor portabile automate,
adsorbţia gazelor
colectare de oferind o citire
prin barbotare pe un pat solid
particule pe un directă a
filtru într-un lichid
concentraţiei
poluantului

Tehnici principale de monitorizare momentană

Tehnicile utilizate pentru prelevarea gazelor sunt total diferite şi mult mai simple decât
acelea necesare pentru prelevarea particulelor. Acest lucru se datorează faptului că, de
obicei, gazele conţin un amestec omogen în cadrul coşului şi este relativ simplu de
obţinut o probă relevantă. O sondă poate fi indrodusă în orice poziţie în coş, fiind
utilizată o pompă cu vid pentru prelevarea volumului măsurat pe colectorul adecvat. Pot
apărea probleme la prelevarea gazelor reactive, când sunt importante transportul şi
stabilizarea probelor.
În contrast, particulele formează o suspensie eterogenă în fluxul de gaz, iar prelevarea
trebuie să ţină cont de distribuţia pe mărime a particulelor care va fi în mod normal
prezentă. Este necesară prelevarea izochinetică pentru a asigura obţinerea unei probe
reprezentative. Probele cu particule trebuie prelevate dintr-o anumită poziţie în cadrul
coşului, poziţie care este ferită de sursele de turbulenţe ale fluxului (de exemplu, fluxul
laminar este cel mai indicat). Acest lucru necesită selecţia atentă a locaţiei de prelevare.
Factorii care trebuie luaţi în considerare la realizarea măsurătorilor
manuale
Instalaţiile de pe amplasament care trebuie furnizate pentru prelevarea eficace şi
în siguranţă
Autorizaţiile de mediu cuprind cerinţe privind obligaţia titularului de activitate de a prevedea
locuri adecvate pentru monitorizarea emisiilor eficace şi în siguranţă. Condiţiile tehnice care
trebuie asigurate de titularul de activitate includ :
• Orificii adecvate de prelevare în locaţii poziţionate corespunzător;
• Accesul sigur la locaţiile de prelevare;
• Accesul la utilităţi (de exemplu, la sursele de energie); şi
• Accesul la informaţia privind procesul.

Prelevarea particulelor

181
Măsurarea particulelor necesită extracţia gazelor de ardere din coş şi colectarea
fracţiunii de particule pe un filtru adecvat. Dimensiunea porilor filtrului va determina
dimensiunea minimă a particulelor colectate. Un gazometru uscat sau un alt dispozitiv
adecvat măsoară volumul gazului prelevat înlăturat de pe coş. Filtrul este pregătit şi
cântărit, iar concentraţia particulelor este calculată. Analiza particulelor prelevate poate
furniza date privind emisiile de metale grele, sulf şi clor sub formă de particule şi o
gamă de substanţe organice. Pentru obţinerea probelor reprezentative, ele trebuie
prelevate folosind tehnicile izochinetice de pe o suprafaţă validă de prelevare cu o
distribuire corectă a punctelor de prelevare.

Prelevarea izochinetica
Aşa cum am menţionat deja, colectarea unei probe de particule dintr-un flux de gaz este
mai complicată decât colectarea unei probe gazoase. Dacă conţinutul de particule al
probei trebuie să fie reprezentativ pentru gazul de la coş, atunci proba trebuie extrasă
izochinetic.
Prelevarea izochinetică înseamnă că viteza şi direcţia gazului care intră în orificiul
dispozitivului de prelevare sunt controlate (de exemplu, prin utilizarea unei pompe cu
vid cu viteză variabilă), astfel încât să se adapteze viteza şi direcţia fluxului de gaz din
coş. Prelevarea izochinetică este ilustrată în figura de mai jos. Dacă rata de prelevare
este mai mică decât rata izochinetică, atunci volumul prelevat va fi mai mic decât ar
trebui să fie, iar proba va conţine particule mari într-o proporţie exagerat de mare. Acest
lucru se datorează particulelor mari care au avut impulsul de a-şi menţine direcţia la
întâlnirea cu fluxul mai scăzut de la intrarea în orificiul dispozitivului de prelevare,
particulele mici curgând pur şi simplu în jurul orificiului dispozitivului de prelevare. Dacă
rata de prelevare este mai mare decât rata izochinetică, atunci volumul prelevat va fi
mai mare decât ar trebui să fie, iar distribuirea pe mărimi va acţiona în sens invers.

Prelevarea izochinetică

Pentru atingerea unei rate de prelevare izochinetică, viteza în coş trebuie monitorizată.
Viteza poate fi măsurată utilizând un tub Pitot poziţionat aproape de orificiul
dispozitivului de prelevare.

Poziţionarea suprafeţei de prelevare

Poziţia optimă pentruConducta
prelevarea de particule
Temperatura este într-o zonă a conductei în care

profilul fluxului este cât mai aproape posibil de laminar. Suprafaţa de prelevare trebuie
Indicator
Cuplaj
îndepărtată de surseletermide turbulenţă ale fluxului precum ventilatoare şi conducte cotite.
Standardul ISO 9096 c cere ca suprafaţa de prelevare Ecartament să fie de cinci diametri hidraulici

(DH) în aval şi de doi DH în amonte faţă deinclinat cea mai apropiată obstrucţie. În plus,
suprafaţa de prelevare Tub trebuie situată la cel puţin cinci DH depărtare faţă de vârful
Gazometr
u
coşului. În practică este posibil ca aceste cerinţe să nu fie îndeplinite de coşurile
Pitot

Proba
incalzit
182 a Pomp
a
Duza
Racod Filtru
4’’ Sifoane
BSP de
Gazometru uscat
scurgere
existente. Trebuie adoptată cea mai bună poziţie, având în vedere costul. Noile coşuri
trebuie proiectate ţinând cont de cerinţele de prelevare a particulelor. Un exemplu al
unei suprafeţe adecvate de prelevare pentru o conductă circulară este ilustrat în fihura
de mai jos.

Flux
Flow

> 2 xD
Monitor

>5xD

Flux

Flow

Locaţia de monitorizare a prafului între curburi într-un coş vertical

Numărul minim şi poziţia punctelor de prelevare

Numărul punctelor de prelevare într-o anumită suprafaţă de prelevare trebuie astfel ales
încât să obţinem rezultate reprezentative din punct de vedere statistic. Dimensiunile
suprafeţei de prelevare determină numărul minim de puncte de prelevare.
Poziţia punctelor individuale de prelevare se determină prin împărţirea suprafeţei de
prelevare în segmente cu suprafeţe egale. Punctele de prelevare, câte unul în centrul
fiecărui segment, sunt poziţionate pe unul sau mai multe diametre (linii de prelevare).
Pentru mai multe detalii consultaţi metodele standard specifice. Figura de mai jos
ilustrează configurarea punctelor de prelevare pentru o conductă circulară.

183
 1
X
2
3

Ød

Poziţiile de prelevare în conductele circulare

Lista de verificare pentru prelevarea particulelor

În cele ce urmează este prezentată o listă de verificare a elementelor de care trebuie să
se ţină cont pentru asigurarea unei prelevări adecvate a particulelor:
• Locaţia suprafeţei de prelevare respectă cerinţele curgerii laminare;
• Numărul minim de axe de prelevare pe suprafaţă;
• Numărul minim de puncte de prelevare pe suprafaţă;
• Punctele de prelevare sunt localizate în centrul segmetelor de suprafaţă egală;
• Dimensiunea orificiului dispozitivului de prelevare a fost selectată pe baza
profilului termic al vitezei;
• Echipamentul permite reglarea fluxului de pomparea la rata izochinetică;
• Este evitată condensarea care cauzează depunerea particulelor şi
• Specificaţiile filtrului se potrivesc cu mărimea particulelor şi cu proprietăţile
gazului de ardere.

Prelevarea folosind metode chimice la ud

Tehnicile chimice la ud folosesc barbotoare pentru absorbţia poluanţilor din gazele
prelevate. Această tehnică stă la baza multor metode standard, doar soluţia de
absorbţie diferă în funcţie de poluantul prelevat. Un lanţ clasic de prelevare este ilustrat
în Figura de mai jos. Gazul de prelevare este scos din coş printr-o sondă construită din
material inert (sonda poate fi încălzită pentru a evita condensarea). Gazul este filtrat
pentru a îndepărta particulele. Gazul filtrat trece prin barbotoare de sticlă către sisteme
de răcire în pat de sticlă ce conţin soluţie chimică de absorbţie. Gelul de silice este
utilizat pentru a usca sticla. Volumul de gaz prelevat este măsurat folosind un
gazometru uscat. Greutatea poluantului captat în barbotoare este determinată prin
analize de laborator şi se calculează concentraţia poluantului.

184
 Heated Exhaust
Probe Dispoziti
Filtru
filter Flow Evacuar
Proba vntrol
co de
incalzit e
control
device

Gas flow al
fluxului
Flux
de Dry gas
gaz Pump meter

3%H 2O 2 or
NaOH Gazometru
Pomp uscat
Empty Silica a
Water
3% H2 Bath
O2 sau
NaOH

Baie Gol Silice

de
apa
Diagrama schematică pentru tipurile de gaz acid
Prelevarea folosind tuburi de absorbţie pentru substanţe organice
individuale
Tuburile solide de absorbţie sunt utilizate în mod obişnuit pentru captarea compuşilor
organici pentru analiză de laborator ulterioară. Un lanţ standard de prelevare este
ilustrat în Figura de mai jos. Când un flux de gaz ce conţine compuşi organici este
trecut printr-un mediu fin divizat, precum carbunele activ, compuşii organici sunt
absorbiţi pe suprafaţă. Eficienţa acestei absorbţii depinde de compuşii organici, de
mediu şi de prezenţa altor compuşi în gazul prelevat. Cele mai cunoscute metode de
desorbţie sunt:
• Desorbţia cu solvent (de exemplu, folosind disulfură de carbon) şi
• Desorbţia termică
Lant de
uscare
Egalizat
Filtru or al
fluxului

Drying
Filter train Flow
regulator

Doua tuburi Pompa Gazometru Debitmetru

de adsorbtie
Two
in serie Pump Gas Flow
adsorption meter meter
tubes in series

Fluxul
Gas flow
de gaz

Asamblarea dispozitivelor pentru prelevarea de la coş în tuburi de

adsorbţie

185
 Echipament portabil de monitorizare automată
Echipamentul portabil de monitorizare automată realizează măsurarea rapidă şi
comodă a emisiilor. Adesea este utilizat pentru selectare, pentru identificarea
proceselor care necesită măsurători suplimentare folosind metodele manuale standard.
Elementele principale care stau la baza acestui tip de echipament sunt similare celor
pentru SMCE (Sistemele de Monitorizare Continuă a Emisiilor).
Echipamentele portabile disponibile sunt prezentate mai jos:
• Detector de ionizare cu flacără (compuşi organici);
• Detector de foto-ionizare (compuşi organici);
• Analizori de gaze de evacuare pe bază de celule electrochimice (SO2, NOx, CO
şi O2).
Este important ca mediul de prelevare sau caracteristicile fizice şi chimice ale gazului
măsurat să nu afecteze negativ performanţa instrumentului.

SISTEMELE DE MONITORIZARE CONTINUĂ A EMISIILOR (SMCE)

Atunci când este fezabil din punct de vedere tehnic şi economic, SMCE trebuie
adoptate deoarece prin natura lor oferă un “tablou cuprinzător” asupra unei emisii.
Calibrarea SMCE şi validarea datelor pe care le produc necesită măsurători periodice
folosind tehnici manuale.

SMCE pentru monitorizarea particulelor

Instrumentele SMCE pentru măsurarea particulelor pot folosi atât tehnicile în interiorul
coşului, cât şi tehnicile extractive.Toate dispozitivele sunt la fel de precise şi necesită
calibrare periodică .

Analizoare optice
Multe instrumente de măsură a particulelor funcţionează pe principiul analizei optice.
Aceste instrumente pot oferi o citire continuă a concentraţiei de praf exprimată în
mg/m3. Lumina de la o sursă trece prin conductă şi este reflectată într-o oglindă în
cealaltă parte. Particulele din conductă atenuează fasciculul de lumina, iar reducerea
intensităţii luminii este transformată într-un semnal electric, care este utilizat pentru
măsurarea concentraţiei particulelor.
Dispozitivele de măsurare a concentraţiei de praf sunt calibrate în aşa fel încât
concentraţia de praf, exprimată în mg/m3, să poată fi măsurată.

Măsurarea atenuării beta

Când un fascicul de raze beta trece printr-un filtru de hârtie, intensitatea fasciculului
este atenuată. Atenuarea este şi mai mare dacă hârtia este acoperită cu particule.
Gazul este scos din conductă la o rată cât mai apropiată posibil de viteza izochinetică.
Particulele sunt depozitate pe o secţiune a rolei de hârtie de filtru. Rola avansează la o
rată predeterminată pentru a permite măsurarea atenuării beta. Monitoarele beta au o
gamă de 2 - 2.000 mg/m3 în funcţie de ratele de prelevare, de frecvenţa prelevării şi de
perioada de integrare.

186
 SMCE pentru monitorizarea poluanţilor gazoşi
Pentru măsurarea continuă a gazelor de emisie poate fi utilizată o gamă de tehnici
diferite. Oricare dintre aceste tehnici poate sta la baza unităţii de analiză în sistemul
SMCE. Dar în afară de unitatea de analiză, există diferite configuraţii posibile pentru
proiectarea de ansamblu a SMCE. În următoarele secţiuni sunt prezentate:
• Opţiunile pentru proiectarea sistemului;
• Tehnicile utilizate în unitatea de analiză şi
• Aplicabilitatea tehnicilor la gaze specifice.

Proiectarea sistemului
Sisteme extractive
Un sistem extractiv cuprinde următoarele componente:
• Prelevare: analizoarele vor da rezultate exacte doar dacă proba prelevata din
coş este reprezentativă pentru gazele emise.
• Transport: integritatea probei trebuie menţinută în timp ce gazul este transportat
de la coş până la unitatea de tratare şi analizor.
• Tratare: orice tratare necesară pentru a face gazul compatibil cu analizorul nu
trebuie să înlăture nimic din poluantul măsurat.
Manevrarea gazului este o componentă crucială a unui SMCE bazat pe extracţie.
Particulele trebuie îndepărtate, iar gazele trebuie menţinute la o temperatură peste
punctul de condensare. Tipurile de sisteme de manevrare a gazelor sunt după cum
urmează:
• Linii încălzite: materialul liniei şi temperatura trebuie să fie astfel incât poluantul
să nu fie adsorbit, absorbit sau schimbat din punct de vedere chimic prin reacţie
înainte de intrarea în unitatea de analiză. Un sistem extractiv standard cu linie
încălzită este ilustrat în Figura de mai jos.
• Sistemele de diluare: aceste sisteme implică extracţia şi diluarea imediată a
probei, utilizând un gaz precum azotul. Diluarea este astfel încât punctele de
condensare ale gazelor componente sunt reduse, iar condensarea este evitată.
• Încălzirea completă: în acest caz sistemul de manevrare şi analizorul sunt
încălzite pentru a menţine gazele deasupra punctelor lor de condensare.
• Uscarea tubului de pătrundere: acest lucru implică îndepărtarea selectivă a
moleculelor de apă.

Linie

Încălzit Filtru Uscăto Filtru Analizat

ă grosier Răcitor Pompă r fin or
Gură de
intrare
pentru
gazelle de
Manevrarea
calibrare
gazului în sistemele extractive utilizând linia încălzită

187
Sistemele In-situ
Monitoarele In-situ utilizează tehnicile optice pentru a măsura gazele în coş în mod
direct.
Cele mai importante aspecte ale proiectării sunt:
• Menţinerea curată a ferestrelor şi reflectoarelor, astfel încât pe direcţia razei de
monitorizare să nu fie perturbată.
• Dificultăţi la calibrare.

Tehnici analitice utilizate în SMCE

Elementele principale implicate în fiecare tehnică şi aplicabilitatea lor pentru diferite
substanţe chimice trebuie bine analizate. Tehnicile comune de analiză sunt prezentate
în tabelul de mai jos.

� S pectrometrie în infraroşu �Spectrometrie în ultraviolet

�Fluorescenţă în ultraviolet
�Detectarea ionică cu flacără
�Conductometrie
�Cromatografia gazelor
�Celulă electrochimică
�Fotometrie cu flacără
�Detectarea ionică foto
�Paramagnetism
�Chemiluminescenţă
�Colorimetrie
�Potenţiometrie
�Spectrometrie de masă
�Fluorescenţă în raze X
�Oxidare catalitică
�Câmp de diode vizibile /
ultraviolete

iar utilizarea lor în SMCE pentru anumiţi poluanţi comuni este prezentată în Tabelul
următor:
PRINCIPIUL DE DETECŢIE INTERFERENŢE
1. Bioxid de sulf:
NDIR extractiv H2O, CO2, CO, NO, NO2, SO3, particule
NDIR In situ H2O, CO2, CO, NO, NO2, SO2, particule
Măsurarea extractivă a UV prin derivata
a doua
NDUV extractiv CO2, CO, NO, NO2, SO3, hidrocarburi şi
particule
UV vizibile In situ H2O

188
 Fluorescenţă extractivă NO2
Fotometrie extractivă cu flacără H2O, SO3
Electrochimie extractivă H2O, NH3, H2S
2. Oxizi de azot
NDIR extractiv (pentru NO, N2O)
NDIR In Situ H2O, particule
Electrochimic H2S, NH3, SO3
Chemiluminescenţă CO2, H2O şi posibil NH3
3. Hidrocarburi
NDIR extractiv (doar CH4) Alţi compuşi care absorbIR, H2O,
particule
Detector Extractiv Ionic cu Flacără (DIF) Alte hidrocarburi; hidrocarburile
oxigenate au un răspuns mai scăzut. Un
răspuns redus se observă cu azot, clor
şi oxigen ce conţine hidrocarburi
IR vizibile In-situ (optica fibrelor) Absorbţia prin alţi compuşi IR, pierderi
în cadrul cablului de transmisie cu fibre
optice
Cromatografia gazelor - Detector DIF Compuşi care deteriorează coloana în
timpul separării gazelor
Oxidare catalitică CO
4. Monoxid de carbon
NDIR extractiv H2O, particule
IR In-Situ (optica fibrelor) Alţi compuşi care absorb IR, H2O,
particule. Pierderi în cadrul fibrelor
optice.
IR In-Situ Alţi compuşi care absorb IR, H2O
Spectrometrie de masă extractivă N2
Electrochimic Hidrocarburi şi amoniac nesaturat

189
SMCE pentru umiditate, temperatură, presiune şi viteză
Datele produse de un SMCE vor necesita corectarea la condiţiile standard. În coşurile în care
gazele sunt la temperatură ridicată, umezeală ridicată sau conţin oxigen în proporţii foarte
diferite faţă de condiţiile de referinţă privind O2, atunci factorul de corecţie va fi mare. Măsurarea
exactă a acestor parametrii este de importanţă egală cu măsurarea nivelului poluantilor. În
Tabelul de mai jos sunt enumerate câteva dintre tehnicile utilizate pentru măsurarea contuinuă
a umidităţii, temperaturii, presiunii şi vitezei.

Parametru Tehnicile SMCE

Umiditate NDIR pentru sistemele in-situ şi
sistemele extractive
Temperatură Termice
De rezistenţă
Acustice
Presiune (barometrică) Barometru aneroid
Presiune (în coş) Manometru lichid
Manometru piezoelectric
Viteză Presiune dinamică
Principiul echilibrarii
Ultrasonice

MONITORIZAREA EMISIILOR ÎN APĂ

Măsurarea debitului
Măsurarea debitului este de o importanţă majoră pentru calcularea încărcărilor de
poluanţi în apele receptoare.
Măsurarea debitului depinde de locul unde se realizează şi anume:
• în cazul canalelor deschise, înălţimea efluentului este în mod normal măsurată
folosind canalele vitrate sau canalele de măsurare a debitelor. Canalul, panta,
forma obstacolelor şi tipul de debitmetru utilizat (sondă, presiune, măsurarea
nivelului prin air bubbles sau ultrasonic) sunt parametri importanţi care trebuie
avuţi în vedere.
• în cazul canalelor închise, abordarea este din nou importantă, fiind preferate
zonele de turbulenţă pentru asigurarea unei bune amestecări, iar tipul de
debitmetru poate fi ales (electromagnetic, anafor, ultrasonic).
Debitul apei reziduale trebuie determinat utilizând metode adecvate de măsurare.

Prelevarea probelor de apă uzată

La prelevarea probelor de apă uzată trebuie avute în vedere trei aspecte: metoda de
prelevare, natura dispozitivului de prelevare şi conservarea probei. Anumiţi parametri
trebuie măsuraţi in-situ, deoarece valoarea lor se poate schimba în timpul transportului
probei la laboratorul de analize.

190
Metoda de prelevare
Există două metode fundamentale de prelevare: prelevarea momentană şi probele
medii alcătuite din prelevări momentane.Pentru calcularea încărcărilor anuale sunt
preferate probele medii.
Probele medii
Există două tipuri de probe medii: proporţionale cu debitul şi proporţionale cu timpul.
Pentru probele proporţionale cu debitul, se prelevează o cantitate fixă de probe pentru
fiecare volum predefinit. Pentru probele proporţionale cu timpul, se ia o cantiate fixă de
probe pentru fiecare unitate de timp. Probele proporţionale cu debitul sunt preferate,
deoarece ele sunt mult mai reprezentative pentru emisii. Prelevarea proporţională cu
timpul este relevantă doar dacă curgerile de apă reziduală sunt constante şi regulate.
Este normală prelevarea probelor medii timp de 24 de ore pentru a afla valoare medie
zilnică.
Prelevarea probele medii se face în general automat.

Probele momentane
Probele momentane sunt prelevate în momente aleatorii şi nu sunt legate de debit.
Probele momentane sunt folosite în următoarele situaţii:
• dacă compoziţia apei uzate este constantă;
• dacă utilizarea unei probe medii zilnice nu este potrivită (de exemplu, atunci când
apa conţine uleiuri minerale sau substanţe volatile sau atunci când, datorită
dezagregării, evaporării sau coagulării, în probele zilnice au fost măsurate
procente mai scăzute decât sunt deversate în realitate);
• pentru verificarea calităţii apelor uzate deversate într-un anumit moment.
De asemenea, probele momentane sunt în general utilizate în timpul efectuarii activităţii
de inspesţie sau control.

Locaţia de prelevare
Probele de apă uzată trebuie prelevate într-o zonă turbulentă a cursului. La prelevarea
dintr-un sistem închis, prevăzut cu echipament de prelevare “on-line”, punctul de
prelevare nu poate fi într-o cotitură a conductei sau în locurile în care conducta se
îngustează. Dacă apa uzată este deversată prin pompare , punctul de prelevare trebuie
situat pe conducta de refulare a pompei.
În funcţie de condiţiile din autorizatiei, probele de apă uzată epurată pot fi prelevate
la sursă înainte de a fi amestecate cu alte ape uzate (deversate în sistemul de
canalizare) şi/sau evacuarea în râu. La locurile respective de prelevare trebuie sa
existe suficient spaţiu pentru a instala echipamentul automat de prelevare.

METODE DE PRELEVARE A DEŞEURILOR

Pentru deşeurile produse titularul de activitate trebuie să înregistreze şi să păstreze

înregistrările o perioadă adecvată de timp privind:
a) Compoziţia deşeului;
b) Cantităţile produse;
c) Rutele de eliminare a deşeului;
d) Cantităţile trimise pentru valorificare.
Zona de pe amplasament unde deşeurile sunt eliminate

191
La punctele specificate în timpul procesului de eliminare a deşeurilor sunt prelevate
cupe (incremente) de deşeuri. Acestea sunt colectate în recipiente curate drept probe
medii şi desemnate drept „probe primare”. Mărimea fiecărei cupe, instrumentul utilizat şi
punctul din care sunt prelevate cupele vor varia în funcţie de volumul de deşeuri.

Colectarea de pe o bandă trasportoare

O probă poate fi colectată prin plasarea unui recipient de mărime adecvată (de
exemplu, un vagonet) într-un punct corespunzător sub banda transportoare până când
se obşine o probă de circa 100 kg .

Colectarea în timpul descărcării într-un mijloc de transport sau cisterna

În cazul prelevării probelor în timpul descărcării într-un vehicul sau rezervor de la un
tanc intermediar de colectare, toate probele trebuie prelevate în timpul descărcării
şi transferului deşeurilor din tancul de depozitare către camionul prestatorului de
servicii. Pentru deşeurile solide 10 probe în jur de 10 kg fiecare trebuie colectate de-
a lungul întregii lăţimi a curentului de descărcare pe toată durata acesteia. Pentru
deşeurile lichide 10 probe în jur de 1 litru fiecare trebuie colectate de la curentul de
deversare pe parcursul întregii perioade de deversare. Aceste probe trebuie plasate
într-un recipient adecvat curat. Odată colectat acest amestec este desemnat drept
probă primară.

Colectarea directa din depozitul de deşeuri

Prelevarea probei de deşeuri din depozit se realizează cu vehicule dotate cu cupă ,
iar prelevarea se face din deşeul depozitat recent zona de depozitare Folosind un
vehicul mechanic adecvat, prelevaţi o cupă de deşeu recent depozitat (aproximativ
100 de kg). Proba se depozitează într-un recipient adecvat sau pe o folie de plastic.

ZGOMOT ŞI MIROS
Zgomot
Monitorizarea zgomotului poate include monitorizarea de rutină a surselor punctiforme,
realizarea regulată (anuală) a studiilor privind nivelele de zgomot, această abordare
fiind cea mai eficace din punct de vedere al costurilor pentru monitorizarea nivelului de
zgomot produs pe un amplasament industrial.
Când este importantă determinarea contribuţiei unei anumite surse punctiforme la
rezultatul total al zgomotului, pot fi cerute măsurători complexe, în special dacă
instalaţia nu poate fi pornită şi oprită pentru repetarea măsurătorilor. Câteodată, o
combinaţie de măsurători cu un instrument de măsură a nivelului de zgomot, realizate
în aproapierea unei instalaţii diferite, dar identice, împreună cu calculele adecvate pot fi
utilizate pentru a estima contribuţiile pe baza analizei frecvenţei.
Într-o zonă aglomerată a instalaţiei poate fi utilizat un instrument de măsurare a
intensităţii. Această tehnică poate fi utilă, de exemplu, în cazul în care este necesară
estimarea efectului atenuării zgomotului unei anumite instalaţii, localizată printe celelalte
surse de zgomot. Acest tip de instrument de măsură este foarte direcţional, în măsura
în care contribuţiile de zgomot de la altă instalaţie din zonă pot fi eliminate în mod
virtual. Deşi este în general disponibil, acest tip de instrument de măsurare este foarte

192
scump şi trebuie utilizat de către personal special instruit în acest sens. Precizia
rezultatelor va depinde de asemenea de constrângerile practice, precum limitarea
accesului la instalaţia cheie, ceea ce poate îngreuna realizarea măsurătorilor adecvate.
O tehnică alternativă pentru estimare este de a grupa împreună activităţile zgomotoase
dacă ele acoperă o zonă relativ mică. Ulterior se pot realiza măsurători sau se pot face
estimări. Dacă este necesară reducerea emisiilor de zgomot de la grupul de surse,
atunci poate avea loc o investigaţie mai detaliată. Această abordare poate reduce
volumul de muncă din moment ce, daca un grup nu cauzează o problemă în afara
amplasamentului, iar BAT este aplicat, nu mai este necesară munca suplimentară
privind acele surse din cadrul grupului; oricum, această procedură trebuie utilizată cu
atenţie.

Miros
Măsurarea mirosului
Condiţiile de autorizare nu permit unei instalaţii să cauzeze probleme de miros în afara
limitelor amplasamentului. Având în vedere că mirosul este subiectiv, el poate fi
câteodată raportat la un parametru măsurabil, de exemplu, amoniac, dar nasul uman
rămâne cel mai bun instrument pentru evaluarea mirosului. Acest lucru se datorează în
principal faptului că nasul este capabil să identifice în părţi pe miliard care este sub
limita minimă de detecţie pentru multe sisteme analitice.
Nasul uman poate fi antrenat pentru evaluarea mirosului fie prin măsurarea
concentraţiei (echipe de experţi specializaţi în analizarea mirosului) sau studii în
domeniu (‘Patrule pentru detectarea mirosului’). Metodele au fost dezvoltate pentru a
transforma percepţia umană a mirosului în rezultate recunoscute ştiinţific şi legal,
calificări bazate pe metode de analiză statistică. Aceste metode sunt stabilite în EN
13725:2003 (Olfactometrie dinamică).
Principiul echipei de experţi specializaţi în analizarea mirosului funcţionează pe baza
diluării unei probe prelevate în recipiente adecvate spre valoare prag (de exemplu,
diluare la care există o probabilitate de detectare a mirosului de 50%). Rezultatele sunt
raportate drept unităţi de miros, unde 100 de unităţi de miros = o probă ce necesită 100
de diluţii înainte ca 50% dintre experţii specializaţi în detectarea mirosului să nu poată
detecta mirosul. Mirosurile sunt comparate cu n-butanolul, cu care cantitatea de
miros(uri), care atunci când este difuzată într-un m3 de gaz fără miros în condiţii
standard cauzează un răspuns psihologic de la o echipă (prag de detectare), echivalent
cu cel obţinut prin 40 ppb (0,123 mg/Nm3) de n-butanol.
Membrii echipei sunt selectaţi pe baza sensibilităţii la n-butanol şi a consecvenţei lor de
reacţie, utilizând tehnici de selctare similare celor utilizate pentru echipele de
degustători din sectorul alimentar.

193
Avantaje
• Obiectiv şi mai sensibil decât analiza chimică.
• Se corelează direct cu efectul de ‘neplăcere’ asupra receptorilor umani.
• O metoda bună în special pentru măsurarea surselor cu concentraţii ridicate
(emisii la coş), nu atât de adecvată pentru nivelurile de fond diluate.
• Cu ajutorul modelelor de dispersie rezultatele pot fi utilizate pentru a corela
datele din reclamaţii.
Dezavantaje
• Laboratoare specializate şi echipament de prelevare de probe.
• Probele trebuie analizate în 24 de ore.
• Costuri moderate până la ridicate daca este utilizată o firmă de experţi
• Serviciul analitic nu este disponibil imediat.
• Erori de +/- 40%.

Patrule de detectare a mirosului

Auto-monitorizarea emisiilor de mirosuri poate fi implementată prin utilizarea patrulelor
de detectare a mirosului. Această tehnică este descrisă în ghidul german ‘GIRL’ privind
mirosurile. Această tehnică implică selectarea pe amplasament a personalului care este
sensibil la miros si care în general nu este expus la emisii în mod direct. Patrula de
detectare a mirosului face observaţii în diferite momente ale zilei şi fiecare membru
înregistrează condiţiile meteo şi pentru fiecare locaţie dacă se detectează miros sau nu.
Observaţiile patrulei sunt compilate într-o analiză, eliminând valorile extreme pe baza
procedurii predeterminate.
În mod obişnuit, măsurătorile pentru miros se efectuează de 4-5 ori pe săptămână.
Acest sistem nu necesită echipament scump de prelevare sau utilizarea serviciilor
specializate, dar necesită o metodă riguroasă şi aport ridicat de forţă de muncă.
SCHEMELE DE ASIGURARE A CALITĂŢII
Pentru a asigura un standard suficient de ridicat pentru colectarea şi procesarea
datelor, orice dată de monitorizare trebuie întărită printr-un set de proceduri
reglementate pentru calibrare, verificarea scurgeilor, mentenaţă şi caracter adecvat.
Aceste proceduri sunt cerute pentru a furniza îndrumare privind metodele standard şi
pentru a oferi încredere şi siguranţă în rezultatele obţinute. Aceste proceduri sunt
cunoscute sub denumirea de asigurarea şi controlul calităţii.
Schemele de asigurare a calităţii sunt adoptate din ce în ce mai mult de către
organizaţiile de măsurare pentru a spori încrederea şi siguranţa în rezultatele lor de
monitorizare. Aceste proceduri sporesc calitatea datelor şi oferă un domeniu mai bun
pentru exactitate şi comparabilitate şi sunt aşadar recomandate drept cea mai bună
practică în monitorizarea emisiilor.
Ar fi de preferat ca laboratoarele care iau parte la monitorizarea emisiilor provenite din
activităţile industriale să-şi stabilească un sistem de asigurare a calităţii, dacă este
posibil acreditat de către un organism autorizat sau certificat de către un organism
independent de certificare.

194
Asigurarea Calităţii Adecvate poate permite unui laborator să demonstreze că are
instalaţii şi echipamente adecvate pentru a realiza analize chimice şi că aceste activităţi
sunt realizate de personal competent într-o manieră controlată, urmând o metodă
validată documentat.
Principiile asigurării calităţii au fost formalizate într-o serie de protocoale şi standarde
publicate. Cele mai recunoscute şi folosite pe scară largă în testarea chimică se impart
în trei categorii şi se aplică conform nevoilor fiecărui laborator. Cele trei categorii sunt:

§ ISO 9000 şi documentele echivalente naţionale şi internaţionale ale

acestui standard. Acestea se referă în primul rand la managementul calităţii
pentru instalaţii de producţie sau care furnizează servicii, inclusiv analize
chimice.
§ ISO/IEC Ghidul 25 şi standardele derivate naţionale şi internaţionale ale
acestuia. Acestea tratează în special competenţele tehnice ale laboratoarelor
care realizează teste specifice.
§ OECD Ghid pentru Buna Practică de Laborator (BPL) şi documentele
echivalente la nivel naţional sau sectorial ale acestuia. Aceste ghiduri se
preocupă de condiţiile şi procesele organizaţionale în cadrul cărora se
realizează studiile de laborator legate de activitatea laboratorului.

Nu este surprinzător faptul că cerinţele principalelor protocoale/standarde de calitate au

multe elemente comune sau similare.
În plus, cu privire la asigurarea calităţii există abordări privind Managementul Calităţii
Totale (MCT), care pune accent pe îmbunătăţirea continuă. În centrul acestui ghid stă
afirmaţia că, la nivel tehnic, buna practică a asigurării calităţii analitice este
independentă de sistemul de asigurare a calităţii adoptat formal.
Asigurarea calităţii descrie măsurile generale pe care le utilizează un laborator pentru
asigurarea calităţii operaţiunilor sale. În mod specific, aceste măsuri ar putea să includă:

- Sistemul calităţii
- Personal calificat, instruit şi competent
- Echipament adecvat, întreţinut şi calibrat
- Metode documentate şi validate
- Proceduri de raportare şi control
- Audituri interne şi proceduri de revizuire
- Cerinţe pentru rectivi, calibranţi, standarde de măsurare şi materiale
de referinţă
- Mediu de laborator adecvat
- Proceduri de instruire şi înregistrări
- Controlul calităţii
- Trasabilitate
- Testarea eficacităţii
- Proceduri privind reclamaţiile

Procedura de Asigurare a Calităţii trebuie să garanteze că:

195
 o Măsurătorile sunt realizate conform unui protocol stabilit
o Există proceduri corecte de control al calităţii
o S-a aderat la procedurile de control al calităţii
o Procedura de identificare şi direcţionare a probelor este bine documentată
o Sunt folosite procedurile corecte de raportare

Programul de Asigurare a Calităţii trebuie de asemenea să cuprindă prevederi pentru

inspecţia procedurilor de măsurare, aşa cum sunt ele realizate. Acest lucru este
cunoscut sub denumirea de audit al calităţii.
Un audit al calităţii poate fi definit ca “o examinare sistematică şi independentă pentru a
determina dacă activităţile privind calitatea şi rezultatele asociate sunt sau nu în
conformitate cu măsurile planificate şi dacă aceste aranjamente sunt sau nu
implementate efectiv şi sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor” (ISO 8402-1994,
3.10). Acest audit al calităţii poate fi realizat de laboratorul în sine sau de către un
organism extern independent, ca parte a procesului de acreditare, acest ultim caz find
mai cunoscut în mod obişnuit sub denumirea de evaluare.
Un program de Asigurare a Calităţii poate fi implementat într-o organizaţie pentru a
garanta faptul că toate măsurătorile sunt realizate la acelaşi standard şi oferă rezultate
comparabile.
Un laborator poate decide să-şi conceapă propriile proceduri de asigurare a calităţii sau
poate urma unul din protocoalele stabilite.

CORECŢII ŞI PRELUCRAREA STATISTICĂ

Următoarele secţiuni arată, pentru fiecare factor de mediu, aspectele importante în mod
special precum: măsurarea volumului, prelevarea probelor, cum se procesează datele,
cum se calculează media anuală, media lunară.

Emisiile în aer
Limitele emisiilor în aer sunt în general exprimate ca o concentraţie masică (de
exemplu, mg/m3) sau, împreună cu fluxul volumetric emis, ca un flux al masei (de
exemplu, kg/h). Câteodată sunt folosite şi limite specifice ale emisiilor (de exemplu, kg/t
de produs). Concentraţia masică a unei emisii este concentraţia medie a componentei
măsurate, dacă este necesar, în secţiunea încrucişată a canalului gazului rezidual al
sursei de emisie într-o anumită perioadă de timp de referinţă.
În mod normal, pentru instalaţii cu condiţii de exploatare constante în timp, se fac trei
măsurători individuale în momentul funcţionării continue neintrerupte cu emisie maximă.
Pentru instalaţiile ale căror condiţii de exploatare variază în timp, măsurătorile se fac
într-un număr suficient (de exemplu, un minimum de şase) la momentul în care, din
experienţă, pot fi cauzate emisii maxime. Durata măsurătorilor individuale este în
general de jumătate de oră; rezultatele măsurătorilor individuale sunt evaluate şi
indicate ca valori medii pe jumătate de oră. Sunt posibile şi alte perioade de referinţă,
de exemplu, pentru procesele în şarje.
Prelevarea particulelor dintr-un gaz rezidual care curge trebuie făcută izochinetic (de
exemplu, la aceeaşi viteză ca cea a gazului) pentru a preveni separarea sau
perturbarea distribuţiei pe mărimi a particulelor datorită inerţiei particulelor, conducând
196
la falsificarea conţinutului măsurat în solide. Dacă rata de prelevare este prea ridicată,
conţinutul de praf măsurat va fi prea scăzut şi invers. Acest mecanism depinde de
distribuţia pe mărimi a particulelor. Pentru particule cu diametru aerodinamic < 0,5 mm,
efectul acestei inerţii este practic neglijabil.
Monitorizarea continuă va fi o cerinţă în multe autorizaţii, unde beneficiile de mediu în
ceea ce priveşte controlul riscului şi costul monitorizării justifică investiţia şi costul de
exploatare. Determinarea paralelă continuă a parametrilor de exploatare, de exemplu
temperatura gazului rezidual, debitul gazului rezidual, conţinutul de umezeală,
presiunea sau conţinutul de oxigen, permite evaluarea măsurătorilor realizate continuu.
Se poate renunţa la măsurarea continuă a acestor parametri dacă aceştia, din
experineţă, arată doar deviaţii uşoare care sunt neglijabile pentru evaluarea emisiilor
sau pot fi determinaţi prin alte metode care oferă suficientă certitudine.

Conversia la condiţiile standard de referinţă

Datele de monitorizare pentru emisiile în aer sunt prezentate în mod normal fie în
termenii fluxului real, fie în termenii unui flux “normalizat”. Diferenţa este că datele
normalizate sunt standardizate la o anumită temperatură şi presiune, care sunt în mod
obişnuit 0°C şi respectiv 1 atm. Oricum, câteodată referinţele pot fi 25°C şi respectiv 1
atm. Următoarele condiţii pot fi folosite la prezentarea datelor:
• m3 - metrul cub real (la temperatura şi presiunea reală);
• Nm3 – normal metru cub (în mod obişnuit la 173°K şi 101,3 kPa); şi
• metrul cub standard (în mod obişnuit la 298°K şi 101,3 kPa)
Pentru gazele de ardere se face o corecţie la 15%O2.
Este esenţial de precizat în ce condiţii sunt prezentate datele de testare la sursă, înainte
de determinarea estimărilor anuale ale emisiilor.

Conversia la concentraţia de oxigen de referinţă

Câteodată datele de emisie sunt exprimate la un anumit procent dat de oxigen, de
exemplu, în procesele de ardere. Conţinutul de oxigen reprezintă o valoare de referinţă
importantă de la care se pot calcula concentraţiile măsurate, conform ecuaţiei:

21-OB
EB = x EM
21-OM

unde:
EM = emisia măsurată, EB = emisia bazată pe conţinutul de oxigen, OM =
conţinutul măsurat de oxigen, OB = conţinutul de oxigen de referinţă.

Calcularea mediilor
Mediile zilnice sunt în general calculate pe baza mediilor la jumătate de oră, cu excepţia
cazului în care se specifică altfel în autorizaţie.

Apa uzată
Calcularea mediilor pentru apă

197
Concentraţia anuală medie poate fi determinată după cum urmează:
C = Σ (Cprobă or Czi) / număr de probe
Cprobă = concentraţia măsurată într-o perioadă mai mică de 24 de ore (de
obicei o probă momentană)
Czi = concentraţia zilnică măsurată într-o probă medie la 24 de ore.

Mijloace alternative de estimare

În funcţie de informaţiile disponibile, datele pot fi calculate în diferite moduri:
1. Concentraţiile măsurate pe zi sunt înmulţite cu cantitatea deversată a apelor uzate în
aceeaşi perioadă de timp. Media încărcărilor zilnice este determinată şi apoi înmulţită
cu numărul zilelor de deversare din anul respectiv.
Pasul 1: încărcarea zilnică = concentraţia x fluxul zilnic
Pasul 2: încărcarea anuală = încărcarea medie zilnică x numărul de zile de
deversare
2.Dacă nu există măsurători sau deversări zilnice, se poate defini o anumită zi sau un
număr de zile, prin consultări cu managerul de calitate a apelor, ca fiind reprezentativă
pentru o anumită perioadă. Acesta ar fi cazul, de exemplu, pentru companiile sezoniere
care elimină majoritatea într-o perioadă scurtă în timpul anului. (de exemplu, perioada
de recoltare).
Această metodă poate fi aplicată pentru încărcările zilnice, dar şi acolo unde este
relevant pentru concentraţiile zilnice şi/sau fluxurile zilnice.
Pasul 1: încărcarea zilnică = concentraţia zilnică reprezentativă x fluxul zilnic
reprezentativ
Pasul 2: încărcarea anuală = suma încărcărilor zilnice (când este relevant,
suma încărcărilor săptamânale)
3. Doar când nu există măsurători continue se poate opta pentru o abordare în care
se calculează concentraţia medie în anul relevant şi este înmulţită cu fluxul anual.
Acesta din urmă poate fi determinat ca medie a unui număr de măsurători zilnice ale
fluxului sau determinat în alt mod (de exemplu, cu capacitatea pompei sau orele de
exploatare sau în concordanţă cu acordul) ca flux anual.
4. În anumite cazuri, o companie poate determina de asemenea o încărcare
anuală corectă cu ajutorul unui calcul. Acest lucru ar putea fi folosit pentru
substanţe adăugate în cantităţi cunoscute, dar pentru care analiza nu este
posibilă sau este foarte scumpă.
5. Pentru deversările relativ mici ale anumitor sectoare particulare,
încărcările de CBO sau CCO şi metale (adesea baza pentru limită) sunt
determinate folosind coeficienţi bazaţi pe cifrele de producţie sau pe
cantitatea deversată/consumată de apă.

RAPORTAREA REZULTATELOR AUTO-MONITORIZĂRII

Raportarea rezultatelor de monitorizare implică rezumarea şi prezentarea rezultatelor
de monitorizare, informaţiilor asociate şi rezultatelor conformării în mod real. Cea mai
bună practică se bazează pe luarea în considerare a următoarelor aspecte:
• cerinţele şi audienţa pentru rapoarte
• responsabilitatea prducerii rapoartelor

198
 • categoriile de rapoarte
• scopul rapoartelor
• bunele practici de raportare
• aspecte legale ale raportării
• considerente privind calitatea.

Cerinţele şi audienţa
Rapoartele de monitorizare sunt solicitate pentru::
- a dovedi că operatorul economic se conformează cu prevederile legislaţiei
naţionale şi comunitară şi actele de reglementare;
- a demonstra performanţa de mediu a operatorului economic: prin implementarea
celor mai bune practici în domeniu,utilizarea eficientă a resurelor şi contribuţia la
dezvoltarea durabilă;
- -pentru a furniza date pe care autorităţile de reglementare să le poată folosi ca
dovadă a conformităţii sau neconformităţii în situaţii judiciare (de exemplu,
acuzaţii, recursuri)
- -inventare de emisii;
- -comercializarea emisiilor: pentru a furniza date cu privire la emisiile de poluanţi
pentru negocierea şi tranzacţionarea cotelor admise de emisii (de exemplu, între
instalaţii, sectoarele industriale, statele membre)
- -taxele de mediu
- -informarea publicului.
Această listă dovedeşte că există o serie de utilizatori sau “audienţă” pentru rapoartele
de monitorizare (de exemplu, legislatori, procurori, autorităţi de reglementare, operatori,
specialişti în inventare, organisme de certificare şi acreditare, autorităţi fiscale,
comercianţi de permise şi public).

Responsabilitatea raportării
În statele membre ale U.E. există tendinţa generală de a transfera mai multă
responsabilitate operatorilor. Condiţiile de autorizare cer ca o copie a rapoartelor de
monitorizare şi a corespondenţei cu autorităţile să fie păstrată pe amplasamentul
operatorului şi să fie disponibile pentru activitaţile de inspecţia şi control. În conformitate
cu prevederile Convenţiei Aarhus la care România este parte, operatorii trebuie să
furnizeze informaţiilor publice privind mediul şi să elaboreze rapoarte non-tehnice care
să fie disponibile pentru public pe pagina de web a companiei, la punctul de informare
documentare şi la agenţia locală pentru protecţia mediului. În acest fel dezinformarea
poate fi controlată, iar operatorul poate să-şi prezinte realizările sale în domeniul
protejării mediului în întregul său.

Scopul rapoartelor
Scopul rapoartelor de monitorizare este de a prezenta autorităţilor de reglementare ,
autorităţilor locale şi publicului dovezi privind modul de funcţionare a activităţii/instalaţiei
şi impactul acesteia asupra mediului. La elaborarea raportului de monitorizare se au ăn
vedere trei aspecte principale şi anume:

199
Tipul situaţiei
Cea mai bună practică implică definirea şi luarea în considerare a situaţiei(lor) care
conduc la cerinţe pentru monitorizare, precum:
- punerea în funcţiune a unei instalaţii;
- schimbări suferite de un proces existent prin: utilizarea unui nou tip de
combustibil, materii prime, etc.;
- reclamaţii sau dovezi ale efectelor dăunătoare
- condiţiile din actele de reglementare privind raportarea periodică;
- condiţiile de calificare pentru o schemă de certificare de mediu;
- un audit pentru verificarea corectitudinii monitorizării de rutină;
- parte a unei analize generale a performanţei instalaţiei (de exemplu,
analiza ciclului de viaţă sau analiza cost-beneficiu).

Perioada de timp
Cea mai bună practică implică definirea şi tratarea perioadelor de timp specificate în
autorizaţiile de mediu şi ape şi a celor necesare pentru evaluarea conformării şi/sau a
impactului de mediu. Aceasta include aspecte precum:
o perioada totală considerată;
o frecvenţa prelevării probelor sau a citirilor de-a lungul perioadei;
o timpul de răspuns al instrumentelor utilizate;
o perioada de timp în care datele sunt acumulate şi pentru care se
calculează media;

Locaţia
Rapoartele trebuie să acopere toate locaţiile de interes pentru obiectivul de
monitorizare. Cea mai bună practică include detalii de raportare ale:
- amplasării punctelor de monitorizare: de exemplu:coordonate,motivarea
alegerii locaţiei,frecvenţa măsurărtorilor, etc.;
- mediilor de recepţie:ex:apă, aer, sol.

Bunele practici de raportare

Există trei etape în raportarea informaţiei privind monitorizarea:
1. Colectarea datelor
2. Gestionarea datelor
3. Prezentarea rezultatelor.

Colectarea datelor
Aceasta implică colectarea de măsurători şi date de bază dela sistemul de auto-monitorizare.
Cea mai bună practică în colectarea datelor pentru raportare prevede parcurgerea
următoarelor etape:
- programul: trebuie verificat ca autorizaţiile de mediu şi ape să conţină
program de monitorizare aprobat şi care să specifice clar :cum, când şi către
cine vor fi raportate datele şi ce tipuri de date sunt acceptate.
- formularele: trebuie folosite formulare standard pentru colectarea datelor,
astfel încât valorile să fie uşor de comparat cu valorile limită de emisie

200
 stabilite prin actele de reglementare, iar lipsurile şi anomaliile în funcţionare
pot să fie uşor identificate;
- baza de date: formularele completate şi măsurătorile continue se
păstrează în baza de date constituită la nivel de agent economic.Această va
cuprinde şi datele privind standardele utilizate pentru măsurători.
- contextul operaţional: datele colectate vor include măsurători ale
parametrilor de funcţionare a instalaţiei şi/sau condiţiilor de mediu (de
exemplu: calitatea combustibilului utilizat, a materiilor prime, cantiţătile de
deşeuri, functionarea echipamentelor/instalaţiilor de depoluare , condiţii
meteorologice, date hidrologice, etc.).

Gestionarea datelor
Aceasta implică organizarea datelor şi transformarea lor în informaţii. Cea mai bună
practică în gestionarea datelor pentru raportare poate lua în considerare următoarele
aspecte:
- transferurile şi bazele de date: autorizaţiile trebuie să precizeze modul în
care vor fi transferate datele şi să definească structura bazei de date care va
fi utilizată;
- procesarea: procesarea datelor trebuie făcută în etape, astfel încât
datele recente să fie disponibile într-o formă detaliată, iar datele mai vechi
într-o formă mai rezumativă. Fiecare operator este în primul rând răspunzător
pentru condensarea datelor pentru instalaţia sa şi pentru pregătirea
rapoartelor în fiecare etapă;
- rezultate care nu pot fi detectate: abordarea pentru estimarea acestor
rezultate trebuie explicată
- arhivarea: datele trebuie arhivate sistematic, astfel încât înregistrările
performaţelor din trecut să fie disponibile.
Prezentarea rezultatelor
Aceasta implică transmiterea informaţiilor către utilizatori într-o formă clară şi utilizabilă.
Cea mai bună practică în prezentarea rezultatelor pentru raportare implică poate lua în
considerare următoarele aspecte:
- programul: autorizaţiile trebuie să specifice către ce instituţii care vor fi
transmise rapoartele şi cu ce frevenţă. Nu trebuie uitat faptul că o sinteză a
raportelor trebuie pusă la dispozişia publicului şi administraşiei locale;
- tendinţe şi comparaţii: rapoartele vor conţine grafice cu evoluţiia ale indicatorilor
de calitate ai factorilor de mediu comparativ cu valorile limită de emisii;
- importanţa statistică: rapoartele pot indica dacă depăşirile sau schimbările sunt
importante, atunci când sunt comparate cu incertitudinile măsurătorilor şi cu
parametrii procesului
- performanţele interimare: rapoartele interimare pot oferi statistici privind
performanţa până la anual curent
- rezumate non-tehnice: rapoartele pot fi pregătite pentru public, folosind limbajul
non-tehnic, uşor înţeles de către nespecialişti

201
 Considerente privind calitatea în raportare
Furnizorii de date şi autorii pentru a avea siguranţa privind calitatea şi exactitatea
rapoartelor trebuie să respecte următorii paşi la întocmirea şi transmiterea acestora:
o controlul calităţii: Trebuie introdus un sistem de control calităţii datelor
furnizate pentru elaborarea raportului;
o competenţa: Rapoartele trebuie pregătite şi întocmite de echipe
competente şi cu experienţă în domeniu;
o măsuri/reglementări privind împrejurările neprevăzute: Trebuie să existe
măsuri speciale cu privire la împrejurările neprevăzute pentru raportarea
rapidă a evenimentelor anormale de funcţionare, inclusiv a condiţiilor off-
scale şi defectarea echipamentului de monitorizare;
o transmiterea rapoartelor: Responsabilul de mediu din unitatea economică
trebuie să aibă responsabilitatea stabilită prin fişa postului să verifice, şi să
autentifice calitatea informaţiilor din fiecare raport, iar acesta trebuie
semnat de directorul general/directorul unităţii;
păstrarea datelor: Operatorul trebuie să păstreze datele privind monitorizarea, iar
raportarea periodică, către autorităţile de mediu şi ape, să fie făcută conform
prevederilor din actule de reglementare.

202
 Bibliografie

1.ENVIRONMENTAL Science-Linda D. Williams -2005;

2. Standard Handbook of Environmental Engineering-Robert A. Corbit – McGRAW
PUBLISHING COMPANY – 2000;
3. UNEP and Delft University of Technology publication on Design for Sustainability -
2006:
4. Environmental management system implementation in the mining industry: a key to
achieving cleaner production, Gavin Hilson, Vishal Nayee - 2000
5. Environmental Management Systems - Environment Australia, Best Practice
Environmental Management in Mining series, 1999.
6.Environmental Risk, Best Practice Environmental Management in Mining ,
Environment Australia – Department of Environment and Heritage, June 1999 Australia]
7. Environmental Management System – Guidance Manual – Implementing ISO 14001,
US Army
8. Environmental management tools for SMEs: a handbook – EEA 1998
9. Integrated Environmental Management Systems - Implementation Guide, US EPA,
2000
10. ISO 14001 Guidance Manual, Dr. Raymond Martin, National Center for
Environmental Decision-Making Research, 1998
11.. Environmental Management Systems Guide, UK 1998
12. ISO 4001 – Guidance for use, 2004
13. Environmental Management Tools for SMEs: A Handbook Edited for the EEA by
Richard Starkey, The Centre for Corporate Environmental Management (CCEM), 1998
14. Industry and Environment – Environmental Management Tools - United Nations
Environment Programme (UNEP), Vol. 8, No 2-3, 1995. Hardcopy only - Order Form
(PDF).
15. Technical Workbook on Environmental Management Tools for Decision Analysis -
United Nations Environment Programme (UNEP), IETC Technical Publication Series
16, 2000. The Workbook can be viewed on the IETC website at:
[http://www.unep.or.jp/ietc/Publications/TechPublications/TechPub-14/index.asp]
17. Industry Environmental Compliance: Training Manual - UNEP, 1996.
18. Mine Planning for Environmental Performance - Environment Protection Agency,
Best Practice Environmental Management in Mining series, 1995.
19. Management of Industrial Accidents Prevention and Preparedness - UNEP, 1996.
20. Environmental Impact Assessment: Issues, Trends and Practice - UNEP, 2001.
21. Environmental Impact Assessment Training Resource Manual - Ed. by Barry Sadler
and Mary McCabe. The Institute of Environmental Management and Assessment:
Centre for Environmental Assessment and Management, and Environment Australia.
UNEP-DTIE Economic and Trade Branch, 2nd Edition, 2002.

203