Marele apologet ortodox Ioan Gheorghe Savin sa implicat şi el în lupta antifrancmasonică

din perioada interbelică, dedicând acestui subiect capitolul Bolşevism şi

francmasonerie, din cartea sa Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, apărută pentru
prima dată în anul 1932, apoi în 1936, fiind interzisă în perioada comunistă.
Acest capitol a fost scris cu prilejul suprimării de către ministrul de interne de
atunci, Constantin Argetoianu, pe care autorul îl numeşte prim subaltern în loja de
sub preşedenţia domnului Pangal, a ziarului Calendarul.
Ziarul, de o concepţie creştină şi naţională, începuse să ducă o luptă energică
împotriva francmasoneriei instalate la cârma ţării şi pe banca ministerială în
cabinetul de vădită formaţie masonică a domnului Iorga.

A fost interzis tocmai atunci când Ioan Savin edita o serie de foiletoane având ca
temă contradicţia dintre bolşevism şi creştinism.

Argetoianu adoptase o atitudine de dispreţ faţă de Biserica Ortodoxă pe care

o calificase cuib de superstiţii şi piedică a progresului.

Cauzele prăbuşirii Rusiei nu au fost nici războiul, nici absolutismul ţarist şi nici
comitetele revoluţionare puse în slujba lui Lenin, ci influenţa acestor netrebnici sau
inconştienţi comandaţi din umbră de francmasoni. Numai aşa ar putea fi explicată
căderea totală şi rapidă a unui popor sub o mână de oameni străini de sufletul,
sângele şi religia lor.

Căderea a fost orchestrată cu mult înainte de aceşti venerabil ai lojilor

masonice, care prin false principii, sau strecurat în fruntea ţării şi a poporului,
smulgândul din matca vechilor tradiţii, care se reduceau la două lucruri: credinţa în
Dumnezeu şi credinţa în ţar, aceasta derivând din cea dintâi.

Francmasonii au fost dintotdeauna duşmani ai religiei, obsedaţi de credinţa

că religia este o piedică pentru înfrăţirea între popoare şi progresul omenirii pe cale
raţională. Ca să o distrugă, au acţionat după arhicunoscuta reţetă proprie: libertatea
de conştiinţă pentru toate cultele şi dezinteresul statului pentu o singură religie.
Repercursiunile acestui principiu au fost înmulţirea sectelor şi slăbirea Bisericii
Ortodoxe.

Argetoianu judecase ca şi masonii ruşi, spunând religia este o simplă superstiţie

dăunătoare progresului, iar Biserica nu are o funcţie esenţială în stat. La fel gândeau
şi cei care făcuseră ca Rusia pravoslavnică să aibe un impresionant numar de secte,
care se bucurau de un larg câmp de activitate şi libertate. Pretinsa oprimare din
Rusia era o legendă, nicăieri neexistând o mai mare libertate pentru secte, reprimate
fiind doar cele care erau dăunătoare statului, dar nu şi Bisericii.

Rusia, fără tăria şi unitatea credinţei, era un colos care s-a prabuşit. Au
distruso cei care îi smulseseră din suflet pe Dumnezeu şi când Dumnezeu sa clătinat
în sufletul ţăranului rus, sa clătinat şi ţara. Atâta timp cât Dumnezeu a existat în
sufletul rus, toate revoluţiile nu au avut izbândă. O spune şi ambasadorul Franţei la
curtea ţaristă, Mauris Paleolog, în studiul său Forţele spirituale ale Rusiei: atâta
vreme cât credinţa a fost vie, Rusia a rezistat tuturor revoluţiilor venite din Occident,
când aceasta a slabit în fastul de sus, ca să se destreme în sectele de jos, sufletul rus
şia pierdut axa de conducere şi numai atunci a fost posibilă anarhia.

Autorul concluzionează că exemplul Rusiei bolşevice trebuie să fie o pildă şi

un drastic avertisment pentru cei care desconsideră religia autohtonă de dragul
himerei masonice.