ŞCOALA NORMALĂ „VASILE LUPU”

Lucrare pentru susținerea

examenului de competență
profesională
Specializarea: Pedagog școlar

Coordonator: prof. Elena Covrig

Propunător: Tihulcă Diana

 Mai 2010

ORGANIZAREA

TIMPULUI LIBER

AL ELEVULUI

2
 Cuprins
Argument ..................................................................................................................................4
Capitolul 1. Organizarea timpului elevului între necesitate și realitate ....................................6
1.1 Familia și preocupările de timp liber ale copilului ..................................6
1.2 Aspecte ale dezvoltării psihofizice a copilului și particularitățile
organizării timpului la diferite vârste.......................................................14
1.3 Un regim de viață rațional........................................................................21
1.4 Odihnă, timp liber ...................................................................................25
Capitolul 2. Educația pentru timpul liber.................................................................................30
2.1 Cum ne petrecem timpul liber.................................................................31
2.2 Timpul liber în natură..............................................................................33
2.3 Televizorul, stăpânul timpului.................................................................36
Capitolul 3. Aspecte ale educației pentru timp liber în învățământul primar...........................39
3.1 Regimul zilnic al elevului........................................................................39
3.2 Regimul de duminică...............................................................................41
3.3 Regimul de vacanță ................................................................................42
Concluzii...................................................................................................................................45
Anexe .......................................................................................................................................46
Bibliografie...............................................................................................................................49

3
 Argument

Literatura de specialitate definește timpul liber, loisir-ul, ca fiind „ansamblul ocupaţiilor

cărora individul le consacră de bună voie, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra, sau
pentru a-şi spori informația, ori cultivarea dezinteresată, participarea socială voluntară sau
capacitatea sa creatoare după ce s-a eliberat de obligațiile profesionale, familiale, sau sociale”.
(Joffre Dumazedier-sociolog francez).
Timpul liber al elevului este timpul care rămâne în afara orelor de curs, a celorlalte activități
școlare obligatorii și a pregătirii lecțiilor acasă, a timpului pentru mese și somn. Întrebuințarea
acestui timp disponibil rămâne la latitudinea fiecăruia în funcție de interese, preocupari,
gusturi și posibilități. Omul, în general, dispune de timpul său liber, dar are nevoie să fie
învățat cum să și-l utilizeze în mod rațional, orele libere din timpul unei zile, cele de la
sfârșitul săptămânii sau în vacanță.
Pentru orele libere sunt recomandate acele activități care contribuie la deconectarea
omului de munca sa obișnuită și-l pun în contact cu alte acțiuni noi, diverse și odihnitoare.
Plimbările, spectacolele de teatru sau cinema, vizitele la muzee sau expoziții, practicarea unor
sporturi sau îndeletniciri practice (lucru de mână, grădinărit) sunt tot atâtea prilejuri de a-l
desprinde pe om dintr-un anumit program oarecum monoton, prin repetarea lui zilnică și de
a-l înviora, de a-i spori tonusul de viață. Lectura, emisiunile radio și TV, convorbirile,
vizitele, excursiile, toate îl pun pe elev în situația să se confrunte și să acționeze în
conformitate cu dorințele și posibilitățile sale. Cine nu și-a format obișnuința de a citi, cine
lasă timpul liber să treacă fără să-și îmbogățescă lectura, cu greu va reuși mai târziu să
recupereze ceea ce a pierdut în anii „de aur” ai școlii.
Plimbarea, drumeția și turismul la sfârșit de săptămână și în vacanță răspund și cerinței
dominante la adolescenți, aceea de a acționa în grup în anturajul colegilor, al prietenilor.
Excursia și viața în tabără sunt cele mai așteptate bucurii ale vacanțelor, activități de
agrement, de evadare în natură.
Timpul liber are trei funcții de bază (cei trei „D”):DESTINDERE (odihnă),
DIVERTISMENT (distracţie), DEZVOLTARE (cultură). Dacă între aceste trei funcţii se
realizează un echilibru, personalitatea se dezvoltă armonios.
Schimbarea locului de activitate, a ritmului și a stilului în timpul loisir-ului, fortifică
spiritul și fizicul, făcându-le mai apte pentru viața profesională (pentru învățătură) și pentru
viața socială.

4
 Din copilărie se învață, se educă folosirea timpului în așa fel încât pierderea de timp să
fie considerată un lucru tot atât de grav ca și analfabetismul și ignoranța. Arta organizării
raționale a zilei apare după ce omul își dă seama că orice minut al vieții sale este cu neputință
de înlocuit.
Un loc însemnat în cadrul timpului liber este rezervat divertismentului, distracției. Este
bine să nu se facă abuz de ele deoarece timpul liber irosit în asemenea fel se răsfrânge negativ
asupra timpului de învățătură. Goana după prea multe activități cultural-artistice sau sportive
duce la oboseală și nu la deconectare.În perioadele de pregătire intesă a elevilor
(teze,examene ,concursuri) trebuie reținută importanța pe care o reprezintă folosirea
inteligentă a timpului liber în contextul general al activității.
Este foarte important ca preadolscentul să participe la întocmirea programului său
zilnic, să nu-i fie impus înainte de a fi consultat. Astfel programul devine mai agreabil și se
instalează mai trainic într-un stil personal de viață. Dirijarea propriilor sale clipe de răgaz îl
determină pe elev să devină responsabilul propriilor acțiuni.
În cadrul distribuirii timpului liber în familie apare uneori tendința la unii
preadolescenții de a considera întregul timp de după orele de școală ca aparținând timpului
liber, și că-l pot folosi „oricum”. Profitând de situația că părinții sunt ocupați sau că lipsesc de
acasă, aceștia neglijează învățătura pierzându-și timpul cu alții de vârsta lor de prin vecini cu
prea lungi discuții, audiții radio, TV, video.
Eforturile intelectuale depuse în orele de cursuri provoacă, fără îndoială, un mare
consum de energie fizică, nervoasă și psihică. Elevii își pot deconecta organismul, pregatindu-
l pentru noi eforturi pe căi diferite: unii simt nevoia unei lecturi ușoare, alții exersând la un
instrument muzical iar alții plimbându-se.
Este interesant că savantul Pavlov, după munca de cercetare în laborator lucra în timpul său
liber în grădină, făcea lugi plimbări pe jos, se plimba cu bicicleta, iar iarna scria, scriitorul
Tolstoi, după orele de creație spirituală a făcut gimnastică până la o vârstă înaintată.
Fizicianul și filosoful Helmholtz a povestit invitaților săi la a 70-a aniversare a zilei sale de
naștere că cele mai interesante idei i-au apărut în timpul ascensiunilor pe care le făcea în
munți, iar Goethe a mărturisit că cele mai mari idei, gânduri și le exprima sub forma celor mai
mari idei, gânduri și le exprima sub forma celor mai izbutite expresii poetice în timpul
mersului , plimbarea îi impulsiona forța creației.
„Un tânăr îşi poate risipi ziua, dar anii prețul clipei îl vor învăța”.(Goethe)

5
 Capitolul 1. Organizarea timpului elevului între
necesitate și realitate
1.1 Familia și preocupările de timp liber ale
copilului

Dimensiunile temporale (ziua, săptămâna, anul) impun organizări specifice, în funcție

de conținutul preocupărilor, de ponderea diferitelor activități, de perspectiva la care ne
raportăm.
Timpul elevului este ocupat, în principal, cu îndeplinirea obligațiilor școlare și
extrașcolare, cu satisfacerea nevoii de hrană și somn, de odihnă și recreare. Înțelegând prin
timp ocupat acoperirea, permanentă a acestuia cu diferite preocupări, putem afirma că în orice
oră, zi, săptămână etc. facem ceva. În interiorul acestui „timp ocupat” însă distingem un timp
în care copilul efectuează obligații și sarcini pe care alții i le impun sau și le asumă din propria
inițiativă în baza apartenenței lui la un grup, la o clasă, detașament, cerc de elevi etc. și un
timp, numit liber, de care elevul dispune cum vrea el, după consumarea tuturor îndatoririlor
școlare, extrașcolare, familiale.
Timpul liber se deosebește de timpul de învățătură (de muncă). Sociologul francez
Joffre Dumazedier definește timpul liber ca fiind timpul în care se desfășoară un ansamblu de
ocupații alese de individ din proprie voință, fie pentru a se relaxa sau delecta, fie pentru a-și
completa informațiile științifice sau culturale sau pentru a participa voluntar la viața socială.
Deși necesare, aceste delimitări nu pot fi absolutizate. Anumite preocupări efectuate la
solicitarea școolii sau a familiei, de exemplu, pot deveni ulterior activități de timp liber, a
căror înfăptuire se realizează din plăcere, în afara căror oricăror măsuri coercitive. Înscrierea
copiluluila activitatea unei informații instrumentale din școală sau din casa la recomandarea
părinților, urmată de însușirea A.B.C.-ului muzicii instrumentale, de descifrarea armoniei
acesteia și de trăirea unor emoții estetice, se poate transforma într-o ocupație statornică de
timp liber a cărei exercitare să producă stări de reală destindere și reconfortare. Procesul se
poate produce și invers. Anumite preocupări spre care altă dată copilul se îndrepta cu
nerăbdare și plăcere pot deveni pasagere, pierzându-și atractivitatea pentru el. O bicicletă mult

6
dorită îi poate ocupa copilului o bună parte din timpul liber, relaxându-l. Cu timpul însă
interesul pentru această preocupare de timp liber îl poate părăsi luându-i locul alte preocupări
fără ca faptul să ne pună în alertă. Atenție însă, să nu se repete prea des, să nu devină obicei
care ar trăda în acest caz instabilitatea, superficialitatea.
Sublinierea acestor aspecte nu neagă posibilitatea structurării unor preocupări de timp liber
statornice, unele durînd o viată, cum ar fi: lectura, drumeția, bricolajul, vizionarea unor
spectacole etc. În general, timpul liber se prezintă ca un mijloc de îmbogațire a orizontului
cultural-științific, de satisfacerea a unor interese, de dezvoltare a unor aptitudini și talente de
care dispunem. Marx aprecia că timpul liber poate contribui din plin la realizarea umana, la
dezvoltarea personalitații individului.
Timpul liber are o pondere mai mica sau mai mare în funcție de încarcatura, de
obligațiile cărora trebuie să le facă fața elevul de-a lungul anului școlar. În acest sens, se
vorbește despre timpul liber mic (din cursul unei zile), mijlociu (de la sfârșitul săptămânii)și
mare (vacanța mare). Între ultimele două categorii mai putem distinge si timpul liber de care
dispune elevul în timpul vacanțelor de iarnă și de primavară. De modul în care copilul știe să-
și organizeze și să-și petreaca timpul liber mic, depinde calitatea folosirii timpului liber mare.
Fără a anula necesitatea desfășuraii unor activitați,,la cerere”(a parinţilor, a şcolii,a
organizațiilor de copii), timpul liber mare oferă copilului posibilităţi mult mai mari de
satisfacere a unor interese, aptitudine şi talente, de înfaptuire a unor adevarate programe de
lectură, de iniţiere şi practicarea unor sporturi, de excursii şi vizite la muzee, case memoriale,
de expediții etc.,care la rândul lor, se rasfrâng pozitive asupra regimilui de muncă și învățătură
al elevului.
Preocupați de creșterea și educarea copiilor lor, părinții acordă o importanță
deosebită organizării timpului acestora, atât în ceea ce privește folosirea în scopul ridicării
nivelului pregătirii școlare, cât și al destinderii, recreării, odihnei de care aceștia au nevoie.
Sunt însă și situații în care preocuparea predominantă (dacă nu chiar exclusivă) se îndreaptă
spre ocuparea timpului elevului cu învățătura, neglijându-se celelalte aspecte ce țin de un
regim optim de muncă și viață. Auzim adeseori, părinți adresându-se copiilor lor: ,,Mă
intereseaza să înveți și iar să înveți. În rest faci ce vrei”!O asemenea ,,dezlegare” nu este lipsa
de primejdii. Să nu uităm că elevii noştri se află la o vârstă la care criteriile valorice de
apreciere a unor fapte morale nu sunt consolidate şi obiectivate în comportamente stabile. De
aceea, pericolul antrenării lor în săvârşirea unor fapte antisociale sau de încălcare a unor
norme de convieţuire, de poliţie nu este exclus. A nu te interesa ce fac copiii dincolo de orele
de şcoală

7
şi de pregatire a lecţiilor, cum se joacă, ce citesc, ce şi cum comunică cu alţii, ce filme văd,
care le sunt prieteni etc. echivalează cu o abdicare de la misiunea de a-i forma ca oameni, tră
dează o viziune trunchiată asupra rolului de părinte. Numai stiința de carte, însoțită de stiința
de a fi om, poate creea unui educator poate oferi unui părinte reale stări de mulțumire, în
procesul creșterii și formări copiilor.
Problema devine și mai acută în așa-numitul timp liber mare când copilul nu prea știe
(în lipsa unor îndrumari corespunzătoare) cum să-și ocupe zilele sau le ocupă cu activitați
lipsite de orice fel de beneficu instructiv-educativ.
Familia dispune de multiple posibilități de a orienta utilizarea timpului liber de către
copii în sens pozitiv. Școala, organizațiile de copii, instituțiile culturale etc. organizează o
gamă bogată și diversă de activități în interiorul căreia copiii pot opta pentru acelea care le
creează stări de satisfacție, destindere și recreare.
Este un adevăr îmbucurător faptul că în preocupările de timp liber ale copiilor un loc
deosebit de important îl deține lectura. Bibliotecile școlare organizează o multitudine de
activități (întilnirile cu scriitorii, medalioane literere, vitrine cu noutăți editoriale, recomandări
pentru lectura extrașcolară, concursuri literare etc.) care suscită și întrețin gustul copiilor
pentru carte.
Este însă necesară ca, alături de cadrele didactice și noi, părintii, să intervenim în
stimularea interesului pentru carte, în cultivarea spiritului de selecție discernământ în alegerea
lecturilor de catre copii. Mai întâlnim situații în care elevi de clasă a VI-a își rezumă lectura
la povești și basme. Alții, din contră, ,,înghit” carte după carte, fără discernământ şi fără a se
opri pentru a reflecta asupra celor citite. Este bine să cerem copiilor lista lecturilor
extraşcolare şi să urmărim procurarea şi citirea lor, alcătuirea de fişe, conform recomandărilor
profesorilor de limba şi literatura română. Lectura nu presupune numai parcurgerea textului şi
urmărirea acţiunii. Ea implică analiza operelor literare, dezvoltarea capacității de înțelegere și
interpretare a celor citite, precum și a posibilității de emitere a judecăți de valoare.
O importanță deosebită o prezintă discuțiile pe marginea celor citite, benefice pentru
copil, pe care îl ajută să înțeleagă mai bine conținutul de idei, să-și dezvolte capacitatea de
comunicare a gândurilor, de susținere a unor puncte de vedere, cât și pentru părinții cărora le
prilejuiește o cunoaștere mai profundă a copilului, a modului în care gândește, a reacțiilor lui
afective, a gradului de pătrundere în conținutul operei etc.
Lectura bibliografiei recomandate în completarea instrucției școlare constituie numai o
parte a literaturii citite de copii. Cărțile cu caracter tehnico-științific, albumele de artă,

8
revistele pentru școlari o completează și diversifică, contribuind la educația lor intelectuală, la
satisfacerea intereselor de cunoaștere.
În ansambul preocupărilor de timp liber ale copiilor, o pondere mare o dețin
excurisiile, drumețiile și expedițiile. Ele îl odihnesc și îl reconfortează pe copil, îi prilejuiesc
însușirea unei expereințe sociale importante dar și îmbogățirea orizontului cultural-stiințific.
Includerea în traseul acestora a unor vizite la muzee si expoziții, case memoriale, locuri și
monumente istorice dau copiilor posibilitatea să vină în contact cu valori ale culturii naționale
și universale, le dezvoltă discernământul. Desfășurarea acestora pe parcursul întregului an
școlar și în timpul vacanțelor, în concordanța cu particularitațile psihofizice ale copiilor, cu
anotimpul condițiile locale etc., fac ca elevii noștri să poată cunoaște și admira multe din
bogățiile și frumusețile țări, să-și suplimenteze și să-și consolideze instrucția școlară prin
însușirea a noi și noi cunoștințe de geografie, istorie, economie, literatură, botanică și zoologie
etc., să-și facă diferite colecții (de insecte, roci etc.). În multe județe ale țării, părinții participă
alături de copiii lor la drumeții și excursii, prilej de cunoaștere a acestora și în alte împrejurări
decât cele familiale.
Familia poate interveni optim în pregătirea excursiei, astfel încât copiii s-o dorească și
s-o aștepte cu nerăbdare. Ghidându-se după diferite materiale de orientare turistică, părintii îi
pot antrena pe copii în documentarea asupra fiecărei secțiuni a itinerarului, în studierea
materialului geografic, istoric, literar etc. necesar înțelegerii diferitelor informații pe care le
vor primi pe parcurs. În unele cazuri, împreuna cu copiii, părinții alcătuiesc liste de prbleme
ale cărora răspunsuri să fie găsite in cadrul excursiei. De exemplu, în legatură cu vizitarea
unei întreprinderi, copiii urmau să răspundă la întrebari ca: Ce se produce aici? Ce materii
prime se utilizează? De unde provin ele? Ce instalații se folosesc? etc. Adesea, pionierii sunt
îndrumaţi să pregătească hărţi cuprinzând traseul care urmează a fi parcurs și pe care vor face
însemnări în timpul desfașurării excursiei proiectate.
În excursii copiii pot să strânga plante, insecte, roci etc., ceea ce presupune îndrumarea
lor în a le recunoaște, în a-și pregăti a-și cutii, pungi din material plastic, ierbare, sticluțe etc.
Este necesar să ne referim și la un aspect al implicării părinților în pregătirea copiilor
pentru excursii. Cu acest prilej copiii vor fi ajutați să cunoască și să respecte regulile de
comportare în excursie să fie mobilizați în respectarea lor, în a menține ordinea și disciplina.
Toate acestea reprezintă modalități de a-i pregăti pe copii pentru o cât mai deplină
întelegere a obiectivelor excursiei și de a-i face să aștepte cu emoție întâlnirea cu fiecare nou
eveniment al acesteia.

9
 Expedițiile , ca forme de practicare a turismului, au caracter de cercetare și se
desfășoară cu echipaje specializate în funcție de scopul și natura acesteia. Cele mai îndrăgite
sunt. Expedițiile ,,Cutezătorii” la care participă şcolarii din clasele V-VIII constituiţi în
echipaje (10-15 membri) şi care urmăresc cunoaşterea şi ocrotirea naturii, a mediului
înconjurător şi luarea unor măsuri pentru protejarea acestora, sau remarcarea unor trasee
turistice. Ele cultivă copiilor spiritul de observare, de cercetare şi analiza a unor procese
naturale, economice și istorico-sociale din zonele străbătute, stimulează practicarea de către
școlari a turismului, dezvoltă și consolidează spiritul de echipă, curajul și dârzenia, disciplina,
voința și perseverența.
Prețuirea de către copii a acestora a determinat o creștere substanțială a numărului
expedițiilor de la un an la altul.
Vizionarea de filme ocupă, de asemenea, un loc important activității din timpul liber al
copiilor. Acestea nu numai datorită fascinației pe care imaginea filmică o exercită asupra lor,
ci și dorinței de a se afla în grupul prietenilor și colegilor cu care să facă schimb de opinii
asupra celor vizionate, să-și îmbogațteacă experiența socială. Cinematografele organizează
periodic cicluri de filme destinate copiilor, cu deosebire în vacanțele școlare. Este bine să-i
îndrumăm pe elevi în primul rând către acestea întrucât prin tematica corespunzătoare
particularităților lor de vârstă servesc realizării obiectivelor educative urmărite de școală și
familie, precum și formării culturii cinematografice a copiilor. Prin expuneri și discuții ce
preced ori succed prezentarea filmelor, prin întâlniri cu realizatori ai acestora, elevii sunt
ajutați să valorifice conținutul educativ al producțiilor prezentate, să înțeleagă și să aprecieze
mai bine valoarea lor.
Vizionarea de filme nu se rezumă numai la cele de mai sus. Printre spectatorii care
sunt la curent cu noutățile cinematografice sunt nu de puține ori și copiii. Și în acest domeniu,
recomandările sunt utile. Părinții vor prezenta copiilor filme corespunzatoare vârstei și îi vor
însoți, când este posibil, la vizionarea lor. De asemenea, pot fi organizate în familie ore de
audiții muzicale, pot fi stabilite vizite la muzee și expoziții, spectacole teatrale și muzicale la
care vor lua parte etc. Sunt situații în care părinții încurajează și alte preocupări de timp liber
ale copiilor: grădinaritul, creșterea porumbeilor sau a altor păsari a animalelor mici,
înjghebarea de mici ateliere și laboratoare etc. Copilul, observând pe cei din jur, observând
cum folosesc ei înșiși timpul liber, ia exemplu, selectează din câmpul posibilităților, pe acelea
care îl interesază cel mai mult, pe care le socotește necesare.
Preocupați de creșterea și educația copiilor, mulți părinți îi îndrumă în timpul liber
spre frecventarea unor cercuri, ateliere, laboratoare, formații, echipe sportive etc. din școli.

10
Studii și cercetari întreprinse în acest sens confirmă faptul că opțiunile predominate, atât ale
elevilor, cât și ale părinților,converg în directia cercurilor tehnico-aplicative. În interiorul
acestora ponderea cea mai mare o dețin cele de electronică, electrotehnică, construcții și
depănări radio-T.V.ș.a. Părinții văd în asemenea forme de activitate în primul rând un mijloc
de pregatire a copiilor pentru viitoarea profesie. Coborârea vârstei la care școlarul trebuie să ia
o hotarâre la profesia ce o va îmbrățișa determină că atât el, cât și familia să caute mijloace
suplimentare care să-l ajute să se orienteze profesional. Între acestea, am constatat că
activității de cerc i se acordă credit deosebit. Alte motive ale părinților se referă la
posibilitatea copilului de a-și dezvolta, prin activitățile de cerc, aptitudinile și talentele,
deprinderi de munca, de a se relaxa etc. Un spațiu destul de întins ocupa și opțiunile pentru
cercurile cultural-artistice, științifice, sportiv-turistice , atât părinți cît și copiii considerîndu-le
deosebit de importante în cultivarea aptitudinilor și talentelor, în recrearea și destinderea
copiilor.
Este demn de relevat faptul că multe din lucrările tehnice executate de copii în timpul
lor liber în cadrul acestor instituții sunt premiate sau brevetate cu invenții și inovații;
formațiile și ansamblurile artistice fac turnee în țară și peste hotare, iar desene ale copiilor
executate aici sunt prezentate la concursuri și expoziții internaționale, de asemenea, unii
membri ai cluburilor sportive se afirmă în sportul de performanță ș.a.m.d. Am subliniat aceste
aspecte în dorința de a deschide noi perspective în orientarea folosirii judicioase a timpului
liber de care dispun copiii dumneavoastră. Să nu uităm și faptul că în perioadele vacanțelor în
școli funcționează cluburi de vacanță, cu programe recreativ-distractive interesante,
desfășurate sub îndrumarea cadrelor didactice.
Preocupări de timp liber în familie devin și activitațile gospodărești. Din păcate,
antrenarea copiilor în îndeplinirea acestora rămâne o problemă deschisă. Încă destul de mulți
părinți nu cer copiilor nici un fel de ajutor în activitățile gospodărești. Ori, ei sunt membri ai
familiei, cu drepturi, dar și cu îndatoriri față de aceasta. Prin urmare, acordarea unor
responsabilități precise, cu controlul îndeplinirii lor corecte și la timp, îl obișnuiesc pe copil,
de mic, cu efortul, îi dezvoltă responsabilitatea și spiritul de ordine. La 10 ani aspirarea
covorului, aerisirea camerei, strângerea așternutului, spălatul ciorapilor și al batistelor, udatul
florilor, unele mici cumpăraturi și comisioane etc. sunt îndeletniciri cărora copilul le poate
face față cu prisosință și fără a afecta timpul destinat studiului. Rămas în afara acestor
preocupări, mărunte în aparență, dar mari prin efectul lor educativ, copilul se obișnuiește să
fie absolvit de orice îndatorire familială, de orice efort.

11
 Tendința firească a copilului mai întâi de a imita munca adulților, apoi de a se angaja
executarea diferitelor sarcini de muncă, după puteri, cu reale satisfacții și bucurii vine în
contradicție cu o asemenea concepție. Conflictul produs poate evolua fie în direcția instalării
unei atitudini de dispreț față de muncă, deosebit de dăunătoare atît pentru copil cît și pentru
societate, fie de acomodare exterioară, de acceptare, la suprafață, a cerințelor formulate. Nu
sunt excluse situațiile când influiențele școlii grefate pe interesul copilului pentru muncă, pe
satisfacțiile pe care aceasta i le creează, să conducă la formarea și consolidarea unei atitudini
pozitive față de muncă. Este însă deosebit de important ca familia să facă front comun cu
școala, cu organizațiile de copii, în direcția educării elevilor prin muncă și pentru muncă într-
o societate în care criteriul suprem de apreciere a omului este munca.
Multe din activitățile de timp liber ale copiilor se petrec în grupurile spontane, am
putea să le spunem chiar de joacă în perimetrul vârstei mici si mijlocii, întrucât jocul, în cele
mai variate forme ale sale, constituie principala formă a activității lor.
Părinții influiențează grupul atât implicit, cât și explicit: implicit, prin calitatea
educației propriilor copii care se constituie în membri ai grupului și explicit, prin acțiuni
deliberate de intervenție educativă.
Familia oferă copiilor modele de relații și acțiune umană, de opinii, atitudini etc., care-
și exercită influiența asupra comportamentului lor în grupul spontan, asupra interrelațiilor cu
ceilalți copii. Ea îl poate deprinde cu o conduită sociabilă și politicoasă, cu calmul și răbdarea,
cu modestia, îl poate învăța diferite jocuri pe care să le practice cu ceilalți copii etc. Dar, tot ea
poate forma un copil dur, neprietenos, cu limbaj violent, impulsiv și egoist etc., trăsături ce
pot afecta profund adaptarea acestuia la grup.
Cunoașterea grupului și a activităților sale este absolut necesară. Atitudinea părinților
în acest domeniu este însă diferită. O situație cu un grad de generalitate mare o prezintă
implicarea în forme adecvate a părinților în viața grupurilor spontane. Copiii nu refuză
accesul părinților în grupul lor cu condiția ca aceștia să le respecte autonomia, să nu se
impună prin măsuri coercitive, să nu intervină brutal în micile și trecătoarele lor conflicte, să
le vorbească calm, cu blândețe. Nu sunt puțini părinții care, constituindu-se în adevărați
mentori ai acestora, organizează cu copiii competiții sportive, drumeții, concursuri de desene
pe asfalt, audiții muzicale etc.
Chiar dacă părintele nu are timpul și nici priceperea de a le sugera diferite activități
sau de a participa la cele organizate de ei, este absolut necesar ca el să știe ce fac copiii în
acest cadru, cum se manifestă, cât timp afectează preocupările în grupul spontan ș.a. Nu
suntem de acord cu atitudinea unor părinți care-și feresc propriii copii de grupurile spontane și

12
nici cu îngrijorarea lor în ceea ce privește efectele negative ale acestora asupra educației lor.
Copiii au nevoie de grup nu numai pentru desfășurarea și reușita unor jocuri, ci și pentru că
prin acesta ei se apropie unii de alții, se cunosc mai bine și, cunoscându-se, se leagă prietenii;
grupul le oferă ocazii de afirmare, de schimb de informații, le stimulează colaborarea, le
îmbogățește considerabil experiența socială.
Intervenția explicită a părintilor în viață grupurilor spontane se impune în domolirea
manifestărilor de brutalitate în jocurile nocive etc. Discuțiile cu copiii vor reliefa posibilele
consecințe ale unor asemenea comportamente și îi vor orienta spre genuri de activități
adecvate.
Este necesar ca familia să intervină și în lamurirea pedagogică a unor adulți care
manifestă o totală lipsă de înțelegere față de joaca copiilor, trasformandu-le spațiile ce le sunt
destinate în locuri de parcare, insultându-i, amenințându-i cu bătaia etc. Aceștia vor fi ajutați
să înțeleagă că nevoia de joc a copilului este o chestiune stringentă și că orice îngrădire a
acesteia este dăunătoare, chiar periculoasă. În locul angajării în discuții supărătoare ( ,,Copilul
dv. a făcut gălăgie în hol, a călcat pe spațiul verde, a rupt flori..., ș.a.m.d.) sunt mai utile
acțiunile de amenajare a unor spații destinate jocului, a unor mese de tenis, a unor porți de
fotbal, a unor coșuri pentru baschet etc. care să vină în întâmpinarea dorinței de petrecere
plăcută și utilă a timpului liber al copiilor în grupurile de joacă.
Fiind activitatea vitală pentru dezvoltarea personalității copiilor de vârstă mică și
mijlocie, jocul trebuie ocrotit și îmbogațit. Părinții vor orienta copiii, indiferent de anotimp,
predominant către jocurile în aer liber, de mișcare, fără a le elimina însă pe cele așa-zis
statice. Este recomandabil să se realizeze o alternanță a acestora, astfel încât copiii să-și
satisfacă nevoia de mișcare, dar să se și odihnească.
Participarea părinților la organizarea timpului elevului este deosebit de importantă
pentru că o bună organizare, însoțită de preocuparea transformării acesteia în deprindere, este
adeseori aheia asigurării succesului școlar și social, a dobândirii unei anumite poziții în cadrul
colectivului de elevi și, extizând mai mult, sfera menținerii stării de sănatate a copilului prin
respectarea echilibrului dintre învățătură-timp liber-trebuința de somn și hrană.

13
 1. 2 Aspecte ale dezvoltării psihofizice a
copilului și particularitățile organizării
timpului la diferite vârste

Fără îndoială că una din dimensiunile vieții noastre este dată de implicațiile profunde
pe care le are asupra existenței umane apariția și dezvoltarea comunicarii prin ,,imagine”.
Orice anchetă în acestă direcţie ar reliefa o creştere fără precedent a puterii de
pătrundere şi de influenţare a comunicării prin imagine la aproape toate nivelurile experienţei
culturale.Trei dintre caracteristicile ei o fac indispensabilă desfăşurarii vieţii omului modern şi
anume: a) sursade informaţii larg accesibilă, relativ îndepartată de nivelul de pregatire al celor
care receptează informația; b)mijloc, instrument de crestare științifică indispensabil în mai
toate domeniile științei și tehnologiei contemporane; c)element de divertisment cu cei mai
mulți adepți.Mai întâi cinematograful și apoi televiziunea au devenit expresia
instituționalizată a impactului comunicarii prin imagine asupra societpți contemporane.
Perfecționarea mijloacelor tehnice, progresele în domeniul miniaturizării componentelor
electronice, dar și al procesului propriu-zis de comunicare prin imagine au determinat, cel
puțin în ultimele decenii, o creștere foarte rapida a numarului aparatelor T.V., care au devenit
elemente obișnuite ale vieții cotidiente a milioane și milioane de oameni. Gestul reflex al
apăsării pe butonul televizorului, gest care pentru mulți dintre contemporanii noștri a devenit
un fel ritual zilnic a avut și continuă să aibă o serie de consecințe pozitive dar și Marconi” –
genericde comunicare complexă audiovizuala – generic sub care se prezintă sistemul general
de comunicare complexă audiovizuală – a dus în principal la o evidentă democratizare a
informației, permițând accesul unui numar foarte mare de oameni la aceasta, depășind o serie
de limite ale cuvântului scris (caracterul individual al lecrurii, insuficiența mijloacelor
materiale – hârtie, tipografii etc. și nu în ultimul rând analfabetismul care limitează accesul a
milioane și milioane de oameni la cuvântul scris). Prin sisteme complexe de rețele
internaționale de televiziune, prin folosirea sateliților de comunicație, lumea contemporană a
devenit ,,mai mică” în sensul că datorită unor programe ale sistemelor de tip ,,Intervision”,
,,Eurovision”, sau ,, Mondovision”, distanţele spaţiale sau temporale s-au micşorat.
Televiziunea a permis astfel ca, simultant, aproape întreaga populație a Terrei să poată urmări

14
programe de interes deosebit. Emisiunile T.V. oferă unor categorii largi de oameni
posibilitatea să cunoască elemente ale vieții, culturii, civilizației altor semeni de-ai lor din cele
mai îndepartate colțuri ale planetei noastre. Televizorul a redat omului contemporan una din
valorile vieții sociale ale vechilor greci: viața în agora, sentimentul participării la viața cetății
prin intermediul pieței ,,publice”, accea în care se confruntă şi astăzi, ca și altădată, oameni și
idei, se aduc la cunoștință evenimentele politice și culturale, succesele omului, dar și
dureroasele sale eșecuri.
În sfârșit, ca mijloc de învățământ, televiziunea este, cel puțin pâna în prezent, unica
șansă vizibilă pentru grupurile de oameni care trăiesc în localități izolate, greu accesibile, ca și
pentru milioane de analfabeți din zonele subdezvoltate ale Africii, Asiei sau Americii Latine.
Atunci ce se reproșează televiziunii, în general comunicarii oral-vizual? În primul rând
orgoliul nemăsurat de a se opune, în concepția unor susșinători ai T.V., cuvântului scris,
întregului univers al manuscriselor și cărților, adică celeilalte galaxii- ,,Galaxia Gutenberg”.
Facilitatea receptării mesajului audiovizual a creat multora iluzia că simpla apăsare a
unui buton și urmărirea emisiunilor T.V., sânt suficiente pentru dobândirea unui nivel
cultural, a unui ansamblu de cunoștințe pe care alții le-au dobândit prin studiu aprofundat și
permanent în liniștea bibliotecilor prin repetarea directă, pe viu, a actului artistic, prin
meditație și creație.
Relativă pasivitate a subiectului în timpul receptării emisiunilor T.V. neimplicarea lui
profundă nici în planul gândirii nici în cel al efectivității este o altă limită posibilă a
comunicarii audiovizuale de care trebuie să ținem seama.
Dar problema nu este de a alege între o formă sau alta de comunicare. În loc de a
opune mesajul oral-vizual celui scris, este mult mai folositor să căutăm o valorificare plnară a
resurselor pe care le poate oferi utilizarea împreună a acestora.Deci, în locul unei false și
păgubitoare opoziții între scris și imagine, pedagogia contrmporană propune o educație
modernă bazată pe exploatarea optimă a potențelor educative pe care le posedă sistemele
integratoare complrxe care utilizează îmbinarea armonioasă a cuvântului scris cu mesajul
audiovizual.Deci, practic, nu asistăm la o schimbare spectaculoasă în modalitatea de
informare și educare a personalității umane, ci la o îmbogățire, la o creștere a complexității
prin aportul pe care îl pot aduce radioul, cinematograful și, în ultimele decenii, televiziunea.
Întegrarea eficientă, rațională a acestora în viața omului contemporan nu pot decât să
contribuie lee formarea personalității sale. Dar, capacitatea de a folosi în mod rațional
mijloacele audiovizuale, cu precădere televizorul, se dobândește prin intermiediul educației și
în special al educației primite în familie.

15
 Fără îndoiala că în comparație cu educatorul școlar, părinții au ..dezavantajul”
impozibilității dedublării. Astfel, în principiu, este posibil ca un profesor să pună în față
elevilor o serie de cerințe pe care el însuși, în viața particulară poate să le respecte ori nu,
lucrul care, din nou, este posibil să nu aibă repercusiuni asupra formării propriuzize a elevilor.
Dar un părinte care pretinde popiilor săi un anume mod de viață, pe care le însuși nu este
capabil să-l urmeze, nu va face decât să producă în cel mai bun caz confuzie și îndoială în
sufletul acestora accea ce poate avea grave repercusiuni în formarea trăsăturilor de caracter
ale copiilor. Educația în familie se bazează, în principal, pe puterea educativă a exemplului, a
modelelor comportamentale pe care părinții le oferă copiilor lor. Or, revenind la acest
,,prieten” al familiei care este televizorul, exemplul părinților, atitudinea lor față de el
constituie elementele fundamentale ale formarii atitudinii proprii a copiilor față la televizor.
Știm bine din propria noastra experiența că nu este foarte ușor să ne smulgem de sub mirajul
pe care îl exercită această minunată ,,jucarie”a secolului nostru. De asemenea, cunoaștem
destule exemple de ceea ce numim, mai în glumă, mai în serios, ,,telemani” sau ,,priyoneri
T.V.”. Adevărul este că o atitudine neselectivă faţăde emisiunile T.V. atrage după sine
utilizarea nerațională a bugetului de timp, o risipă pe care omul contemporan nu și-o mai
poate permite.
În aceste condiții se impune necesitatea unui foarte serioase autoanalizate a posturii de
telespectator. Printr-o riguroasă selecție a emisiunilor demne de interes vom reuși să obținem
noi în primul rând un control asupra atracției pe care o reprezintă televizorul și, prin aceasta,
și un control asupra atitudinii copilului. Deoarece simplul argument că emisiunea X sau filmul
Y nu sânt pentru copii nu poate, mai ales odată cu trecerea timpului, să convingă, este necesar
ca împreună cu copilul să alegeți, săptămânal, acele emisiuni care corespund nivelului său de
înțelegere sau care pot constitui un aport substanțial la lărgirea orizontului său cultural și
științific. Pentru elevii mici, din clasele ciclului primar, este recomandabil să nu se depășească
limita de 30 de minunte de vizionare zilnică, cu excepția zilelor de sâmbătă și de duminică,
zile în care spațiul emisiunilor pentru copii este mai mare. Odată cu dezvoltarea capacității de
receptare a copilului se poate trece și la diversificarea emisiunilor T.V.pe care el le poate
urmări.Astfel, începând cu clasa a III-a – a IV-a, elevul, având consolidate deprinderile unei
lecturi rapide, poate viziona în condiții bune un film difuzat de televiziune, apoi dezvoltarea
interesului pentru știință și pentru tehnică, dobândirea de cunoștințe în tot mai multe domenii
de acticitate creează premisa dezvoltarii capacitpți de receptare a unor emisiuni științifice, a
filmelor documentarea, a emisiunilor de difuzare a știrilor etc.

16
 De asemenea, înclinația naturală a majorității copiilor pentru mișcare, pentru joc,
pentru competiție fac din ei niște spectatori pasionați ai emisiunilor sportive.Prin dezvoltarea
simțului selectiv, a capacității de a discerne, treptat, elevul va reuși să înglobeze în mod
armonios ăn programul său zilnic un interval de timp destinat vizionarii emisiunilor T.V. care
răspund intereselor lui cognitive sau necesităților sale d divertisment, de relaxare. Instituirea
autocontrolului determină o atitudine conștientă și responsabilă în tot ceea ce gândește și face
elevul mare.
El are acum capacitatea de a stabili o ierarhie a activităților pe care trenuie să le
desfășoare și să acționeze cu consecvență pentru realizarea acestora în ordinea de prioritate
stabilită.Aceasta îi va permite, de exemplu, să renunțe la vizionarea unui meci de fotbal sau a
unui film transmis la T.V., atata timp cat o serie de sarcini (școlare sau familiare) nu au fost
rezolvate.
,,Planeta se grăbește” era un generic al unei emisiuni T.V. de largă audiență, care își
propunea să prezinte printre altele și această aparență criză de timp a lumii contemporane.
Revoluția tehnicoștiințifică contemporană, explozia informațională, explozia educațională
sânt factori care au produs mutații profunde și în atitudinea omului modern față de gugetul său
de timp. Se pare că avem mult mai multe de aflat, mult mai multe lucruri de înfăptuit decât
oricare din generațiile anterioare.Timpul, ca însușire generală a materiei, are o determinare
obiectivă care nu ține în nici un fel seama de voința oamenilor. Și, totuși, prin ceea ce se
numește ,,timp psohologic”, fiecare dintre noi putem să facem din noţiunea filosifică de timp
o realitate mai puţin abstractă, cu un început şi cu un sfârşit, cu o serie de elemente care să
permită o bună adaptare la caracteristicile obiective ale acestuie. ,,Timpul psihologic” este,
dacă vreţi, ,,marea noastră victorie” asupra eternităţii, asupra infinitului timpului abstract.
Sentimentul trăirii timpului, al conştiienţei ireversibilităţii acestuia a avut urmări fireşti şi în
atitudinea omului faţă de propria-i viaţă, căci în ultima instanţă sentimentul trăirii plenare este
nemijlocit legat de folosirea judicioasă a fiecărei ore, a fiecărei zile.În condițiile vieții
contemporane, tocmai ,,timpul psihologic” devine o realitate tot mai evidentă pentru fiecare
dintre noi, dar şi un reper fundamental al nivelului dezvoltarii personalității, un indicator care
poate oferi destule elemente cu privire la ceea ce pare insondabil: viața interioară a omului.
Evident este faptul că ,,trăirea timpului” , folosirea lui plenară este nemijlocit legată de
o judicioasă organizare a fiecarei ore sau zile.
Dar, dacă ,,pierderea” timpului este unul din aspectele negative pe care trebuie să le
înlăturăm, considerăm că şi ,,umplerea” forţată e timpului are efecte la fel de nocive.Şi
aceasta mai aless în cazul copiilor. Nerespectarea unor cerințe psihopedagogice și igienice cu

17
privire la îmbinarea armonioasă a diferitelor activități,toate la fel de necesare dezvoltării
normale a copilului, atrage după sine o serie de consecințe negative în această direcție.
Modalitățile de a ,,pierde timpul” sânt multiple şi oarecum diverse. La fel şi cele de a ,,umple”
timpul, de a ne supreâncărca programul zilnic cu o serie de activități aparent utile. În cazul
copiilor, mai ales în primii ani de școală, răspuderea pentru aceasta risipă de timp, caci în
ultimă instanță ambele situații conduc la utilizarea nerațională a bugetului de timp, o poartă
părinții. Arătam în capitolul precedent că, de exemplu, televozorul poate deveni o modalitate
de irosire a timpului. Dar și o serie de alte activități care, luate în sine, pot contribui la
dezvoltarea și afirmarea personalității umane, devin uneori sursă de supraîncărcare, de
consumare nejustificată a timpului elevului. Și totul pleacă, de cele mai multe ori, de la câteva
prejudecăți. Astfel, se consideră cu totul nejustificat, că numai anumite activități și
îndeletniciri pot asigura realizarea deplină a personalității umane și îndeobște cele care, prin
forța lucrurilor, implică o doză de inedit, de spectaculos, ceea ce face ca aceia care le practică
să fie permanent în atenția opiniei publice, a presei, a radioului, a televiziunii. Cariera artistică
sau cariera sportivă exercită o atracție lesne de înțeles. Dar de prea multe ori se uită că și
aceste profesiuni sau, mai ales aceste profesiuni, necesită aptitudini speciale pe care le ai și
atunci e bine, e necesar să ți le cultivi, sau nu le ai, și atunci e bine să nu cauți imposibilul.
Subiectivitatea părinților poate să conducă la canalizarea eforturilor copilului într-o direcție în
flagrantă contradicție cu aptitudinile și interesele acestuia. Părinții văd în copiii lor
îngemănarea tuturor calităților și talentelor. Și până la un punct această ,,subiectivitate” este
de înţeles. Treptat, majoritatea părinţilorreuşesc să se detaşeye, să privească cu mai multă
obiectivitate şi să evalueze mai realist posibilitățile proprului copil.
Talentul este o însușire omenească de mare preț. Dar statistic vorbind, talentul de
excepție, cel care poate marca în mod decesiv existența celui care îl posedă, nu caracterizează
decît un număr care îl posedă, nu caracterizează decât un număr relativ mic de oamneni.
Majoritatea dintre noi sântem destinați să trăim și să muncim ca oameni obișnuiți. Și este
foarte bine că se întâmplă așa. Apreciind oamenii de excepție, care știu să-și pună talentul cu
care i-a înzestrat natura în slujba noastră, a tuturor, nu putem să minimalizăm, să nesocotim
munca încordată de fiecare zi pentru producerea și acumularea de valori materiale și
spirituale.
Munca pasionată, consecventă, creatoare contribuie la progresul general al societății.
Contribuția fiecăruia este importanată. O lume de ,,genii” fie ele științifice, artistice sau
sportive nu ar fi o lume tocmai ,,ideală”. Fără îndoială că oamenii de excepție își au rolul lor
bine definit în dezvoltarea și, uneori, în revoluționarea unui demeniu sau altul al vieții sociale.

18
Dar mersul înainte al societății, succesele zilnice ale lumii în care trăim, deci în ultimă analiză
bună funcționare a mecanismului social îl asigura sutele de milioane de ,,oaneni obișnuiți”.
A nu întelege acest lucru, a persevera într-un subiectivism limitat poate avea
consecințe dintre cele mai grave, uneori ireversibile asupra dezvoltării personalității copilului.
Firește că nu poate fi nimic condamnalbil în dorința fiecărui părinte de a-și vede copilul
izbând, de a spera să-l vadă într-o zi o mare personalitate a vieții știintifice, culturale sau
sportive. Dar de aici și pâna la a persevera cu încăpăținare într-un nesfârșit și abuziv, în ultimă
instanță, lanț de greșeli este o cale mult prea lungă. Este bine, este folositor, de exemplu, ca
fiecare copil cu ceva aptitudini muzicale să și le cultive, învatând un instrument – pian,
vioară, chitară etc. Această deprindere, odată dobândită le va umple viața, le va educa
sensibilitatea, va contribui la formarea lor multilaterala. La fel și copiii cu aptitudini literale
sau plastice. Printre ei se vor găsi și talentele de excepție pe care îi așteaptă un lung drum, luni
și ani de muncă și sacrificii pentru desăvîrșirea a ceea ce le-a dăruit natura. Este firesc ca în
aceste cazuri, familia, școala, societatea, să încurajeze și să sprijine arfirmarea talentelor
autentice, să le răsplătească eforturile, munca. În cazul acestor copii, care își demonstrează de
timpuriu talentul incontestabil, programul zilnic, activitatea lor cotidină va fi adaptată și, în
ultima instanță, subordonată perfecționării a ceea ce natura a oferit cu generozitate.
Din păcate, nu puține sânt cazurile când, în ciuda tutror evidențelor, o serie de parinți
nu reușsesc să discearnă intre sperențele și visurile lor iluzorii, pe de o parte, și realitatea de
fapt,de pe altă parte. Ei nu sânt capabili sa-și învinga subiectivismul și sa înțeleaga la timp că
in afara unor aptitudini medii, într-un domeniu sau altul, copiii lor sânt, împreaună cu
milioane și milioane de semeni ai lor, ,,oamenii obișnuiți”. Marea calitate, fundamentală
aptitudine a tuturor acestor copii ,,obișnuiți” stă în capacitatea lor extraordinară de a asimila
necontenit, zi de zi, noi cunoștințe, de a-și forma și dezvolta numeroase și complexe
deprinderi. Acești copii au multe de învațat. Cu rabdare și perseverență, îndrumați permanent
de parinți și profesori, vor parcurge și ei lungul drum al devenirii.Este de datoria noastra, a
tutror, sa le oferim cele mai bune condiții pentru această calitate fundamentală. Fara vanitați și
ambiții deșarte, acționând cu realism și obiectivitate, avem datoria morala sa-i ferim de
eșecuri dureroase, traumatizate. Și mai ales nu avem dreptul ca în numele unor orgolii
exacerbate să rapim timpul copilului. Cu ce oare am putea compensa sentimentul de pierdere
ireparabilă a frumoaselor zile ale copilariei, înaintând orbeste pe un drum ce se va dovedi
gresit. Consecințele pot fi dintre cele mai grave. A intra în viata cu aripile frante, cu
sentimentul înfrângerii, al unor eforturi inutile, cu încrederea în fortele proprii zduncinată este
o povară pe care nu foarte multi reusesc sa o birue.

19
 Să nu se uite însă ca înainte de ,,a face” din copilul său un medic, un inginer sau
altceva, părintele are, față de societate, datoria de a face din copilul său un OM în deplinul
înțeles al cuvântului.
Fiecare parinte vrea ca propriul copil să se afirme, să aibă succes, să fie pe deplin
realizat și fericit.Dar pentru aceasta, este necesar ca, înainte de toate, să cunoastem cât mai
multe despre personalitatea lui, despre calitațile pe care trebuie să ne sprijinim și despre
efectele împotriva carora trebuie să luptăm. Cunoasterea copilului este punctul de plecare al
formării idealului de viața, al scopurilor și obiectivelor pe care, mai întai sub îndrumarea
familiei, apoi singur, copilul le va realiza. Concordanța dintre nivelul aspirațiilor și cele al
posibilitaților este una din permisele succesului mult dorit. Organizarea rațională a timpului,
păstrarea unui echilibru armonios între diferitele activități pe care trebuie sa le efectueze
copilul este o altă premisă.
Depinde numai de fiecare din noi ca, urmarind buna desfăsurare a procesului de
dezvoltare a copiilor noștri, să asigurăm și accesul acestora la tainele muzicii sau ale artelor
plastice, la cultivarea sensibilitații artistice și a timpului prin practicarea sportului și a
turismului. Aceasta este calea ce duce la realizarea dezvoltării multilaterale a copiilor. Si,
dacă din mijlocul milioanelor de copii se vor ivi câteva sute care ne vor desfăța mintea și
sufletul, ne vor încânta cu auzul și privirea cu virtuozitatea lor artistică sau sportivă, obișnuită
prin muncă si sacrificiu pentru împlinirea talentului lor, să ne bucurăm!
Aceste rânduri s-au vrut o pledoarie, sperăm convingatoarea, pentru obiectivitate și
rațiune. Activitatea școlară, viața contemporană și mai ales cea viitoare, pentru care se
pregatesc copiii noștri, cer eforturi deosebite din partea lor. A le răpi din timpul pentru
învațătură, din cel pentru joacă, din cel pentru odihnă sau pentru plimbare numai și numai
pentru a urma niște ambiții deșarte, înseamnă a diminua sau a anula șansa reală pe care o are
fiecare dintre copii de a deveni ceea ce e însăși rațiunea de a fi a omului contemporan, adică
UN OM ,,OBIȘNUIT” – sănătos, integru, multilateral dezvoltat, cu spirit creator.

20
 1.3 Un regim de viață rațional

E bine ca viața copiilor să fie organizată chiar din momentul nașterii lor.
În perioada primei copilării ( 0-3 ani), condiția de bază pentru asigurarea unei stări echilibrate
a sistemului nervos al copiilor precum și pentru dezvoltarea normală a întregului lor organism
este alternarea, în mod corect, a somnului, alimentației și veghii. În perioadele de veghe,
copiii sânt plimbați în aer liber, iar la anumite ore li se face igiena personală. Li se creează
astfel copiilor ritmul care ușurează activitatea sistemului lor nervos și, tot odată, li se
formează anumite obișnuințe.
În perioada preșcolară (de la 3 la 7 ani) este continuată organizarea vietii copiilor la
gradinițe, cămine și în familii.Potrivit specificului de dezvoltare psihofizică la acestă vârstă,
se stabilește ordinea pentru alimentație, somn, plimbări, joc și li se formează anumite
deprinderi igienice, de autoservire etc.
În perioada scolarității știu că viata copiilor se complică mult. Copiii încep să aibă
răspunderi multiple, activități variate, de aceea trebuie să ne preocupe o nouă formă de
organizare a vieții lor. Organizarea vieții copiilor școlari este facută atât de școală, cât si de
familie. Școala, prin programul de învățământ care se desfășoară pe ore, zile, ani, obișnuiește
copiii cu un anumit ritm de activitateși și de odihnă. Dar activitatea de la școala este
continuată acasă, unde se mai adaugă și altele ocupații, deci este necesar ca și părinții să
introducă ordinea în viața copiilor: în munca, odihna și diversele lor preocupări. Programul
vieții din școală sau din familie, stabilit în concordanță cu cerințele igienei și ale pedagogiei,
reprezintă regimul rațional de viață, de muncă și de odihnă al copiilor.
Dacă regimul școlar stabilește programul desfășurării lecțiilor și al altor activități,
influiențând în mod favorabil dezvoltarea copiilor, familia urmează să se preocupe de
organizarea vieții lor acasă, începând de la scularea până la culcarea, astfel ca regimul din
familie să constituie o completere armonioasă a regimului școlar. Cum se poate realiza acasă
un regim corespunzător de viață? Îndeosebi, asigurându-li-se copiilor un program bine gândit
de activitate, de odihnă, de joacă, de mişcare în aer liber, de somn şi de alimentare.
Experienţa ne arată că în alcătuirea unui program de viată eficace e necesar să se ţină
seama de câteva principii generale. Să dozăm efortul copiilor (sa nu-i supraîncărcăm) in
raportul cu capacitatea organismului lor, adică să avem în vedere atât vârsta, cât si
particularitățile lor individuale; să gradăm activitățile copiilor – să pornim de la ușor la greu –
atât în munca intelectuală (cât, de exemplu, îsi efectueaza temele), cât si în munca fizică (când

21
ne dau ajutor în gospodărie); să alternăm munca cu odihna, să alternăm si unele activități cu
altele, după cum este foarte necesar să dozăm timpul copiilor (cât să muncescă, cât să se
odihnească, să se recreeze și să se distreze, cât să doarmă, când și cât să manânce).
Din cele arătate până acum reiese că o viată ordonată, un regim rațional nu se pot
obține decât printr-o îndrumare sistematică a copiilor de către parinți. Dar ca să-i îndrumăm
bine trebuie să stim și ce să le cerem, cât să le cerem și când să le cerem să le îndeplinească,
adică să stim să formulăm anumite cerințe potrivit cu vârsta și necesitățile lor, ca apoi să
urmărim și realizarea cerințelor.
În interesul copiilor lor e util ca parinții să cunoască și cerințele de bază ale regimului
școlar, formulate în regulamentul de ordine interioară al școlii. Părinții vor putea astfel mai
bine sprijini școala in educarea copiilor lor. Cu tact și răbdare, părinții au datoria să discute cu
copiii conținutul prevederilor din regulament, să le explice necesitatea respectării ordinii și
disciplinei atât în școală, cât și acasă. Numai înțelegând cerințele, copiii le vor respecta și se
vor încadra în mod conștient în ordinea ce le-o stabilim prin regim, ceea ce le va ușura mult
formarea și pastrarea unor deprinderi pozitive.
Firește, regimul rațional de viață nu este un scop în sine, el constitue numai un mijloc
de educare. Nu introducem ordinea în viața copiilor de dragul de a-i îngradi, de a-i înfrâna, ci
pentru a-i sprijini să se obișnuiască să-și dozeze just toate actele necesare vieții. Ce ar fi dacă
în familia noastră fiecare s-ar culca când ar vrea, ar mânca la ore nepotrivite, ar cânta când
alții trebuie să se odihnească, ar merge la slujbă, la școală când ar pofti? Viața ar fi un haos.
Fără a însemna constrângerea, ordinea implică însă respect față de societate, față de cei din
jur, îndeplinirea cu strictețe a unor cerințe igienice, educative. Dacă pentru cei mari condițiile
de viață ordonată, sănătoasă sânt importante, cu atât mai mult sânt importante pentru copiii
noștri, care sânt în creștere, în dezvoltare.
Pentru a nu fi o formă goală și a deveni eficient, regimul se cere adaptat la condițiile
concrete de viață ale fiecărei familii. El trebuie să fie în concordanță cu programul de muncă
al parinților, cu nivelul de dezvoltare al copiilor, cu capacitațile lor individuale. Regimul
diferă de la o perioadă de vârstă la alta. Dacă intr-o familie ambii parinți muncesc și au mai
mulți copii, cerințele pentru cei mai mari vor fi altele decât pentru cei mici; unele sarcini ale
mamei pot fi preluate de copiii mai mari, care vor ajuta pe frații mai mici la învățătura, fie la
formarea deprinderilor de autoservire (cum să se spele, să se îmbrace, să-și păstreze lucrurile
etc.).
Regimul se schimbă potrivit cu vârsta copiilor. Nu putem avea aceleași cerințe pentru
copiii din clasa I ca pentru cei din clasa a VI-a sau a VIII-a. Copiilor cărora li s-au format

22
deprinderile igienice și de autoservire, cum sânt cei de vârsta de 13, 14 ani, nu le vom mai
cere noi să-și îngrijească obiectele de îmbracăminte – o vor face din obișnuință -, dar le vom
introduce alte cerințe în cadrul activităților gospodărești : să așeze masa, să cumpere zilnic
pâinea sau ziarul, să aibă grijă de repararea unor obiecte mici care se strică etc.
Un regim minuțios întocmit nu poate să nu țină seamă de particularitățile individuale
ale copiilor. Dacă unii copii sânt mai lenți în mișcări, îsi îndeplinesc mai greu sarcinile școlare
care le iau și mai mult timp, ne vom strădui ca în program să le atribuim destul timp pentru
acestea, dar să-i obișnuim punctualitatea strictă și să nu lase lucrurile începute neterminate.
Copiilor care, dimpotrivă, sânt conștiincioși care pot trece ușor de la joacă la munca de
învătare și doresc să se ocupe și de unele activități ce-i interesează în mod deosebit – de
exemplu, să facă lectură, să construiască mici aparate tehnice, să deseneze, să cânte la un
instrument oarecare – le vom alcătui programul așa fel, ca sa-și poată satisface și aceste
dorințe, dar nu-i vom lăsa să exagereze, să se surmeneze.
Regimul se stabilește în funcție de etapele anului școlar: perioada de școală, perioada
de vacanță și chiar în cadrul etapeler din timpul unui trimestru. Unul va fi regimul în timpul
recapitulării materiei, când copiii depun mai mult efort, și altul în zilee obișnuite de școala.
Cu toate adaptările pe care i le facem, regimul trebuie să corespundă cerințelor
generale de stabilire a timpului necesar copiilor pentru autoservire, pregătirea temelor,
activitatea școlară, treburi în gospodărie, somn, masă, activități recreative, să alterneze munca
cu odihna, perioadele de veghe cu cele de somn, timpul petrecut în casă cu plimbările și
sportul în aer liber, mișcarea cu activitățile sedentare. În felul acesta, familia va asigura
condițiile necesare pentru dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, pentru întărirea continuă a
sănătății lor.
Organizând corect viața copiilor,familia își poate realiza mai ușor sarcinile complexe
ce-i revin alături de școală și de organizația de pioneri, pentru educarea lor comunistă
multilaterală. Regimul corect de viață îi va obișnui pe copii să-și organizeze munca în așa fel
încât să respecte programul școlar, să-și pregătească totdeauna temele. Aceasta înseamnă că li
se formează deprinderi de disciplină în muncă, de disciplină comunistă. Disciplina în muncă
va constitui un ajutor prețios pentru îmbogățirea necontenită a cunoștințelor copiilor.
Regimul corect îi obișnuiește pe copii să-și formeze deprinderi de ordine, de
curățenie , să-și cultive gustul pentru frumos, să-și întreebuințeze cu folos și plăcut timpul
liber,să se odihnească, să se joace.

23
 Vedem deci că organizând bine viața copiilor le formăm o atitudine corectă față de ei
înșiși, față de alții, față de îndatoririle lor în familie, în școală și în societate, ceea ce
reprezintă ,,profilul lor moral”.
De bună seamă, să nu ne facem iluzia că regimul de viață o dată stabilit,oricât ar fi el
de bine chibzuit, poate acționa de la sine. Esențialul este, în acestă privință, ca regimul să nu
rămână literă moartă, ci să fie aplicat cu toată hotărârea.
Ordinea o dată stabilită, nu trebuie schimbată, fără o motivare serioasă. Procedând
astfel,copiii pot căpăta deprinderi negative. Sânt unii copii care nu învață în timpul stabilit în
program, prelungind jocul sau alte ocupații distractive pentru că pur și simplu, n-au dispoziție.
Dacă nu vom fi destul de fermi, copii vor crede că ordinea din vița lor poate fi încălcată după
simplele lor capricii. Dacă, de exemplu, le cerem respectarea gimnasticii de dimineațp sau a
unor sarcini de autoservire – aranjarea patului, periatul îmbrăcămintei etc. – numai în unele
zile, iar în altele uităm să-i controlăm dacă le-au respectat, rezultatul va fi nepăsarea,
neglijența, iar ordinea în viața lor va slăbi. La fel se va întâmpla și în cazul în care mama sau
tatăl vor ceda ușor stăruințelor depuse de copii ca să lase mai mult la joacă ori ca să se ducă la
cinematograf sau ca să citească până noaptea târziu. Acestea vor fi în dauna altor activități.
Copiii nu vor mai avea timp să-și pregătească temele, li se va tulbura regimul de somn și de
aici urmări neplăcute atât în ceea ce privește însușirea cunoștințelor, cât și pentru sănătatea
lor.
După ce am urmărit aspectele generale ale regimului de viață al copiilor în familie, să
încercăm să discutăm unele probleme privind aspectele lui particulare.

24
 1.4 Odihnă, timp liber

Ca și activitatea, odihna face parte din viața copiilor.

Putem vorbi despre doua feluri de odihna: pasivă și activă. Somnul de noapte și de
peste zi, precum și șederea întinsă în pat sau pe un scaun comod, fără nici un fel de
preocupare, în care repausul este total, fac parte din odihna pasivă. Repausului însoțit de
activități mai reduse, plăcute, interesante, recreative, pe care le efectuăm în timpul nostru
liber, îi dăm denumirea de odihnă activă.
Copiii se odihnesc la școală în recreații, acasă, după mese sau în micile pauze facute
între efectuarea temelor, precum și în timpul nopții. Numărul de ore ce le rămâne după
efectuarea temelor constitue ceea ce se denumește obișnuit timpul liber, când pot să
desfăsoare o gamă întreagă de activități interesante și să se distreze. În timpul liber copiii au
posibilitatea să se joace, să citească, să vizioneze spectacole, să vizioneze muzee, expoziții, să
facă sport. Tot odată ei pot ajuta la treburile gospodărești și pot desfăsura activități legate de
anumite preocupări personale ( întocmirea de colecții de plante, pietre, insecte, timbre).
Respectând timpul liber al copiilor, părinții îi vor îndruma totodată să-l folosească cât mai util
După cum se știe, o însemnătate deosebită pentru educarea copiilor are jocul. De când
sunt copii pe lume există și jocuri, fiecărei vârste a copilăriei corespunzându-i jocurile ei.
Până la vârsta școlară, jocul are pentru copii aceeași valoare ca și învățătura pentru
școlari, căci toate forțele spirituale ale copiilor mici se dezvoltă în joc. Prin joc își satisfac ei
nevoia de activitate, de mișcare, de cunoaștere a mediului înconjurător. A nu lasa copiii să se
joace înseamna a-i lipsi de o mare bucurie, iar pe noi de un admirabil mijloc educativ.
Nu trebuie să credem, că odată cu intrarea în școală copiii au terminat cu jocul sau că
jocul i-ar putea influența în rău la învățătură. Dimpotrivă, chiar în școală, pentru copiii din
primele clase se folosesc multe procedee de predare în care sunt incluse și elemente de joc.
În majoritatea cazurilor, jocurile sunt însoțite de jucării. Se știe că, în general, jucăria
are prin ea însăși un rol educativ. Manevrând felurite jucării – potrivit vârstei și înclinațiilor-,
copiii au posibilități sporite de a cunoaște mediul lor de viață, de a-și dezvolta curiozitatea și
dorința de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi. Este ușor de înțeles, așadar, de ce de
la jucăria tehnică, de exemplu, se trece mai repede la armodelaj, iar apoi la activitatea tehnică.
Jocurile copiilor de vârstă școlară se desfășoară mai mult în colectiv. Cei deprinși cu
jocurile în comun se vor obișnui mai ușor cu cerințele vieții în colectiv, atât în școală cât și în

25
afara ei. Treptat, ei își formează însușirile necesare la maturitate pentru un cetățean demn al
societății socialiste. Deci să-i lăsăm pe copii să se joace împreună; mai mult chiar, să-i
stimulăm la aceasta. Copiii trebuie să-și trăiască copilăria cu cei de vârsta lor, să zburde, să fie
veseli; stând izolați, sau numai în anturajul maturilor, bătrânilor, ei pot deveni morocănoși,
distanți, nesociabili. Desigur, nu-i vom lăsa pe copii de capul lor; copiii sunt copii, și, când se
prind la joacă uită că mai au și altceva de făcut.
De altfel pentru copii jocul e ceva serios; el este în fapt o activitate, un prilej de
manifestare a comportării lor. De aceea important este controlul comportării lor în joc. Să-i
deprindem să fie corecți și cintiți în joc, căci așa vor fi și în celelalte activități dacă vor înșela,
vor fi brutali în joc, tot astfel se vor comporta și-n alte împrejurări. Să nu uităm că jocul în
colectiv, bine îndrumat de noi, este un excelent mijloc educativ pentru formarea unor
deprinderi necesare în conviețuirea socială și tot odată pentru înlăturarea deprinderilor
dăunătoare colectivului și individului.
Pe măsură ce copiii cresc, este firesc ca locul principal din timpul liber să nu-l ocupe
numai jocul, ci și alte activități. Fetițele din clasele mici se vor juca cu păpușile, cu mingea, cu
coarda etc., căci simt plăcerea jocului și nu trebuie să le-o răpim. Dar mamele vor avea grijă
să le formeze și deprinderea de mici gospodine. După ce le-au învățat să facă rochițe pentru
păpuși, este bine să le învețe să coasă și nasturi, butoniere, sa țeasă un ciorap, să sulfileze, să
confecționeze singure un guleraș, o bentiță, să spele și să calce batiste, gulerașe, rochițe. De
altfel, acestea le învață fetele și la școală, așa că mamele nu vor mai pierde prea mult timp.
Atât fetele, cât și băieții să fie învățați să fiarbă ceaiul, laptele, să curețe zarzavatul, să spele
vasele, să așeze masa, să-și facă patul, să măture și să șteargă praful, să țină ordine la locul în
care învață, în dulap etc. Dar să fie obișnuiți să facă micile servicii cu dragoste, cu voie bună,
să simtă că și ei își dau contribuția la viața de familie. Din când în când să evidențiem copiii
pentru calitățile lor de gospodari și mai ales să avem grijă să nu-i supraîncărcăm.
Este o adevărată mândrie pentru părinți care au știut să-i îndrumeze pe copii la timp
cum să se autoservească; dar a exagera în a-i face ,,gospodari” înseamnă a-i sustrage de la alte
îndatoriri. Iată ce descoperă, vorbind cu părinţii, diriginta Marioarei, elevă în clasa a VI-a,
care venea la şcoală cu temele neînvaţate.
- Cu ce se mai ocupă fetiţa acasă, în afară de efectuarea temelor? întreabă diriginta pe
mama elevei sale.
- Păi, e mare, are 12 ani şi mă ajută şi ea, cum o ajutam şi eu pe maică-mea: face
mâncare pentru ăi doi mai mici, îi spală, îi îmbracă, curăţă prin casă, mai mătură curtea, mai
dă la găini şi ...are grija casei ...este gospodină!

26
 - Bine, dar temele când crezi d-ta că le va face dacă are toată grija casei? Învățătura e o
muncă serioasă, care cere timp și liniște ca s-o poți îndeplini – încearcă diriginta să-i explice.
-Școala e floare la ureche pe lângă ce-ți cere casa, tovarășe profesoară. Și eu am făcut
așa- și am crescut.
-Da, știu, dar erau alte timpuri. Nu se ocupa nimeni de d-ta. Să trimiți fata la școală
dimineața de la ora 9 până la ora 10:30, ca să-și poată face temele, și apoi va face și
gospodărie.
-Aoleu! Păi, cine să vadă de ăia mici?
-Știu că cei mici au unul patru ani și celălalt cinci ani; e bine să te mai ocupi și d-ta de
ei. De ce nu-i dai la grădiniță?
-Păi, tot o am pe ea! ...
În perioada copilăriei, lectura trebuie să ocupe un loc important. La școală li se
recomandă copiilor, după vârsta lor, ce cărți să citească, iar părinții grijulii se interesează
totdeauna dacă copiii lor au de unde să și le procure.
Cartea este astăzi la îndemâna oricui. Sunt cărți și reviste care contribuie în mod
deosebit la formarea deprinderilor de comportare civilizată, deprinderilor igienice,
deprinderilor de muncă; alte, la formarea sentimentelot înainte ca: patriotismul socialist,
internaționalismul proletar, sentimentul de respect pentru oamenii muncii etc. Cartea îi învață
pe copii să vadă, să cunoască lumea, să găsească exemple frumoase, bune de urmat, să se
bucure de tot ce este bun în viață și să se ferescă de ce este rău.
Aici avem în vedere atât literatura beletristică- versuri, proză literară- , cât și literatura
științifică. Cunosc copii asupra cărora lectura unor valoroase opere clasice sau contemporane
au avut o înrâurire pozitivă, hotărâtoare. Care dintre copiii noștri nu se simte atras de faptele
mărețe ale unor eroi care prin însușirile lor repurtează victorii asupra celor ce asupresc și
nedreptățesc sau ale luptătorilor pentru libertatea și fericirea poporului? Micii cititori își aleg
ca model eroii pozitivi din cărți, vor să se asemene acestora și se simt profund jigniți când
sunt asemănați cu diverse personaje negative, care le-au stârnit lor îmșile repulsie, dispreț,
ură.
Câtă plăcere fac copiilor acele descrieri artistice în care recunosc locuri vizitate de ei
sau care le înflăcarează imaginația?
Şi oare mai este cazul să insist și asupra importanței pe care o are literatura științifică pentru
formarea posibilități copiilor noștri? Să privim cu atenție interesul cu care ei citesc broșurile
și carțile nu numai de literatură ștințifico-fantastică (care le înaripează imaginația și le
formează gustul pentru știinșă), ci şi de popularizarea a știnței (care răzpund setei lor de a-și

27
însuși și clarifica feluritele cuceriri ale științei și tehnicii) .Literatura ştiinţifică contribuie atât
la formarea concepţiei ştinţifice despre lumea a copiilor, cât şi la lărgirea orizontului lor
științific, la pregătirea lor pentru îmbrățișarea unei profesiuni în viață.
De bună seamă, avem obligația de a îndruma și de a controla îndeaproape lecturile
copiilor, spre a-i feri de aceea ce nu corespunde vîrstei lor sau le poate fi chiar dăunător și a le
da posibilitatea de a face numai lecturi utile și plăcute.
Este necesar ca din timpul liber al copiilor să se rezerve pentru lectură până la o oră, o
oră și jumatate zilnic, după efectuarea temelor, iar duminica chiar mai mult. În vacanțe,
timpul pentru lectură se va mări, fără însă a se exagera. În nici un caz nu este bine să fie lăsați
copiii să citească pâna la istovire și mai ales pâna noaptea târziu.
Lectura, teatrul, cinematograful, vizionarile la televizor, audițiile la radio vor completa
în mod firesc și interesant timpul liber al copiilor.Dacă în unele familii nu este nici radio, nici
televizor, părinții pot îndruma copiii la căminul cultural, la casa pionierilor, la școală, unde
sunt organizate astfel de audiții și spectacole.
Petrecerea timpului în aier liber s-a devedit todeauna a fi un bun mijloc educativ. În
această privință copiii de la sate sunt mai favorizați decât cei de la oraș. Ei gustă din plin
natura, cu toate frumusețile ei. Ei cunosc fructele, legumele, animalele, plantele în toate
dezvoltarea și varietatea lor. Merg la câmp, la pădure, pe ogor, ceea ce contribuie călirea
organismului lor.
Pentru copiii din orașe este ceva mai greu, mai ales că unii, în loc să folosească
terenurile sportive din cartier, taberele de pe malurile lacurilor, ștrandurile, taberele de curte
de pe lângă școli, unde sunt supravegheați de cadrele didactice, unde specialiști îi învață
sporturi si jocuri interesante, stau îngrămădiți pe străzi, înghesuindu-se după câte o minge,
țipând, alergând în praf, gâfâind, de parcă ar fi niște salbăticiuni și nu copiii noștri.
Pentru copiii din blocuri se pot organiza de catre părinți ieșiri în parcuri, pe terenurile
de joc, de sport, sub supravegherea, cu rândul, a mamelor gospodine.
Din când în când se pot face, împreună cu părinții, plimări în aer, excursii în
împrejurimile comunei sau oreșului, fie pe jos, fie cu bicicleta sau cu alte mijloace. Aceasta
sunt un bun prilej ca părinții să povestească copiilor câte ceva din istoricul locurilor vizitate,
din realizările noi ale regimului nostru democrat-popular, să le vorbească despre rportul lor în
munca colectivă, sădind asfel dregostea față de locul natal și ocupându-le timpul în mod
instructiv.
Cu prilejul excurziilor, e util să îndrumăm copiii să adune plante, pietre, insecte, pentru
a-și întocmi colecții, pe care le vor aranja în zilele când nu pot ieși din casă.

28
Nu trebuie să fie uitate nici expozițiile, muzeele regionale, raionale, unde copiii pot vedea și
admira multe locuri frumoase și interesante.
Toate acestea le cor fi de folos pentru lărgirea orizontului cultural, îmbogățindu-le
fondul de reprezentări necesare pentru înțelegerea multor lucruri explicate în școală.

29
 Capitolul 2. Educația pentru timpul liber

Omul care întrebă, află. Celui care bate, i se va

deschide. Dar cel care își pune sieși întrebări este cu adevărat
unom rațional. Harul fiecărui om, în orice domeniu, stă exact
în puterea de a fi conștient de ceea ce face. De a i se dărui. Un
om se îndoia de tot ce vedea, de tot ce întâlnea, de orice simțea
și gândea. Întâlnim însă un om care săpase o fântână. Îi
limpezea apele după metode numai de el știute, le colora în
albăstruiul care însetează privirea. „ Uite, îi spuse fântânarul,
atunci când termin de săpat o fântână, de ziditși limpezit apele,
la sfârșit pentru o clipă, în luciul răcoros chipul lui Dumnezeu.
Această înfățișare de o clipă îmi dă puterea să sap alte fântâni,
să izbăvesc. Pentru această clipă, nici mărturisită viața e o
răsplată mai presus de meritele mele”(Adrian Alui Gheorghe).

30
 2.1 Cum ne petrecem timpul liber

Timpul pe care elevul îl are la dispoziție se divide în timp necesar folosit în procesul
instructiv-educativ la școală și pentru munca independentă de acasă, pentru pregătirea lecțiilor
timp liber, utilizat pentru joc, distracții, plimbări și timp de odihnă, consacrat în special pentru
somn.
Ce înțelegem prin timp liber? Iată câteva păreri semnificative:
- o anumită perioadă de timp din viața omului (zilnic, săptămânal, anual) în care se
poate conduce după propriile imbolduri, alegând acele activități și preocupări care
răspund cel mai potrivit înclinațiilor și dorințelor sale personale (Erich Weber).
- un ansamblu de activități în care individul poate să se dedice din plin, după
preferințe fie pentru a se reface, fie pentru a se distra, fie pentru a-și dezvolta
informarea sau formarea sa dezinteresată, după ce și-a îndeplinit obligațiile sale (J.
Dumazedier).
- timpul în care trebuie să faci ceva util, aducător de câștig și succes, în care să înveți
ceva ,,din care iese ceva” (teoria utilitaristă).Timpul liber al elevului preadolescent
se refreră la ,,timpul organizat și cheltuit în autodeterminare” (A.Vasilescu).
Autodeterminarea implică opţiunea pentru o anumită activitate şi decizia asupra
activității pe care o va desfășura în timpul liber. Deliberarea se intemeiază pe
motivația privind valorile culturale, pe convingerile despre modalităților de
petrecerea timpului liber șe pe îndemânările și eforturile pe care cu tact și eleganță le
transmite dirigintele.
Resursele timpului liber se pot identifica în organizarea activității și în perfecționarea
abilităților a tehnicilor de muncă ce conduc la economisirea timpului dar nu la reducerea
timpului de muncă.
Activități utile și plăcute de petrecerea timpului liber:
- de destindere (odihnă);
- de divertisment (distracție);
- de dezvoltare (cultură);
Cum ne petrecem timpul liber? Satisfacerea intereselor preadolescentului în timpul liber
se realizează organizat prin grija școlii, a dirigintelui, care atrage pe elevi în activități în afară
de clasă și extrașcolare. Acasă folosirea timpului liber se concretizează în jocuri și diferite

31
activități cu frații, pritenii și copiii din vecini, lectură, urmarirea programelor radio și TV,
plimbări, vizite etc.
Aceste activitpți trebuie să se încadereze în regimul zilnic ca să nu irosească și să nu
stânjenească timpul și forțele necesare învățării (apar cazuri de practicare în abuz a unor
activități distractive ca, vizionarea TV, unele jocuri sportive sau chiea a unor activități de
dezvoltare, ca învățarea unei limbi străine sau a unui instrument muzical, meditații etc.) Elevii
pot înțelege că, activitățile, chiar dacă au un conținut folositor și plăcut, dacă sunt precticate
abuziv, fie că supraîncarcă timpul, fie că-l irosesc. Dacă nu-și aleg activitățile potrivite și nu și
le organizează rațional fără o inițiere, orientare și întrebuințare judicioasă, ei pot pierde prin
risipă, ,,bogăția” timpului liber, îndreptându-se spre oboseală, spre superficialitate, și
pasivitate.
Deci, timpul liber poate deveni un bun prieten sau un dușman al omului. Alese și bazate
echilibrat și adecvat vârstei și intereselor și aptitudinilor, activitățile de tim liber pot contribui
la îmbogățirea vieții spirituale și dezvoltarea capacităților creatoare, la deconectarea, refacerea
și înviorarea organismului și la stimularea bunei dispoziții, a bucuriei trăirii timpului.

32
 2.2 Timpul liber în natură

,,În relațiile om-natură trebuie abandonat spiritul de cucerire și îmbrățișat cel de

asociere”. (Bertrand de Jovenal).
Una din formele de folosire a timpului liber este petrecerea lui în mijlocul naturii.
Frumusețile și bogățiile naturale ale țării noastre cât și cele create de om te cheamă să le vezi,
să le cunoști, și să le admiri, să-ți îmbogățești mintea și să-ți umpli inima de bucurie și
mulțumire. Însă, numai o contemplare seacă a frumuseților naturale ale patriei noastre nu este
de ajuns ci se impune o explicație și o înțelegere mai adâncă.
Pornind de la analiza versurilor lui M. Eminescu ,,Vino-n codru la izvorul/Care trmură
pe prund/ Unde prispa cea de brazde / Crengi plecate o ascund” , la versurile lui J. Prevert:
,,Atâtea păduri smulse pământului / și masacrate / și distruse /transformate în material pentru
rotative./ Atâtea păduri sacrificate pentru / paste de hârtie / a miliardelor de ziare care atrag /
anual atenția cititorilor asupra / pericolelor devastări pădurilor” , vom înțelege legătura omului
cu natura, ca prietenul său dușmanul său.
Natura cheamă și primește pe om în mijlocul ei ca pe un prieten, dar el a poluat-o:
aerul, apa, mediul de viață au devenit nocive din cauza rezidurilor și deșeurilor industriale, a
gazelor de eșapament, a zgomotului, a neglijenței omului.
,, Nu poți să clădești o societate sănătoasă pe o natură bolnavă” (M. Malița)
1. Impresiile plăcute și neplăcute dintr-o excursie sau din tabără(la munte sau la
mare):
,,... în timpul liber fugim în natură cu familia, cu colegii, cu prietenii. Fugim. Cei de la
munte fug la câmpie, cei de la câmpie fug sus la munte, unde la izvor și aer curat la soare,
iarbă verde și liniște. De ce fugim? Fugim, firește, de zgomotul orașului. Probabil din cauza
asta tranzistoarele zbârnie atât de puternic pe iarbă verde și îi fac să duduie pădurea. Fugim de
aerul îmbâcsit . Probrabil de aceea prin luminișurile înmiresmate automobiliștii lasă ca repere
ale emananțiilor țevilor de eșapapament petele negre de ulei. Fugim firește de avitaminoză.
Probabil de aceea, în urma noastră rămân în smeuriș coloratele pungi din plastic și mormane
de cutii cu buzele de tinichea răsfrânte...”

33
 Din copilărie omul trebuie să învețe să ocrotească natura. Aceasta să devină o
preocupare importantă pentru timpul liber..
Ocrotirea naturii începe cu mușcata din fereastră, cu canarul sau cu pisicuța, cu cățelul
sau pasărea în care să nu ochim cu praștia ci să-i oferim câteva fărâmituri de pâine. Nu mila
de viețuitoare, ci respectul este necesar unei adevărate prietenii cu natura și pentru a deveni
apărătorii ei.
2. ABC-ul ocrotiriinaturii: observarea naturii după un plan, întocmirea calendarului
naturii, cu observații ecologice, cercetarea apelor poluante, a aerului poluat, a
zgomotului ca sursă de poluare, poluarea prin gunoaie și reziduri și altele.
3. Înființarea și activarea clubului ,,Prietenii naturii”.
Calendarul clubului:
- ziua mugurilor- a doua duminică din februarie ;
- ziua păsărilor - 1 martie ;
- ziua clorofilei - prima duminică din aprilie ;
- ziua pădurii- prima duminică din mai ;
- ziua ocrotirii mediului- 5 iunie ;
- ziua ciupercilor - prima duminică din septembrie;
- ziua cocorilor - prima duminică din octombrie ;
- ziua fulgului de nea - prima zăpadă;
- ziua clubului - data înființării ;
Recomandări de activități practicede timp liber desfășurate în natură:
- grădinăritul
- colectarea, conservarea și ambalarea plantelor medicinale.
- cunoașterea modului de preparare și administrare în terapia unor boli;
- cunoașterea importanței creșterii iepurilor, a diferitelor rase și întreținerea lor
- creșterea porumbeilor ornamentali sau pentru pregătirea pentru zborul de
performanță ;
- creșterea păsărilor domestice păsărilor domestice ;
- alcătuirea și îngrijirea unui acvariu ;
- albinăritul;
Alte activități independente recomandate pentru timpul liber:
- formularea unor propuneri referitoare la salubrizarea cartierului;
- desenarea unor afișe, găsireaunor sloganuri care să reliefeze interesul copiilorpentru
ocrotirea mediului ambiant ;

34
 - drumeții în parc – cu activitatea practică de îngrijire a unui colț din parc ;
- în vacanțe, participarea la drumeții cu marcarea unor trasee turistice și cu îngrijirea
unor rezervații naturale mai apropiate.
Contactul cu natura fructifică puterea creatoare, lărgește orizontul de cunoaștere al
elevului, determină o confruntare și evaluare a modului său de a gândi în fața unor realități,
crește experiența de viață și intensifică trăirile afective.
,, Natura poate șă-ți slujească de carte , de profesor , de povățuitor. Ea te cheamă, ea îți
procură cu mici mijloace tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această carte”.

35
 2.3Televizorul, stăpânul timpului

Într-un interval de timp surprinzător de scurt în lumea civilizației ultratehnicizate a

apărut ,, o nouă stea de primă mărime și strălucire” cum se spune în astronomie: televisorul.
Această cutie din lemn şi material plastic, din metal şi sticlă ocupă locul numărul unu în
inventarul tehnic al caselor noastre, căruia îi dedică în fiecare seară un adevărat ritual şi în
care investim mult timp şi interes. Creditul de care se bucură televizorul în rândul populației
se basează, desigur, pe multiple și justificate motivații, printre care posibilitatea utilizării într-
un cadru intim. Televizorul oferă posibilitatea de a ,,consuma” la domiciliu, fără un efort
special, variate acte de cultură cum sunt: filme adaptate la micul ecran, spectacole de teatrul,
concerte etc. De un mare interes se bucură emisiunile permanente cu caracter cultural general:
,,Telenciclopedia”, ,,Atlas”, ,,Noi frontiere” etc. şi cele de divertisment ca Tezaur folcloric,
Ora 25, Turnul Babel etc. ca și emisiunile de jocuri și concursuri, emisiunile sportive.
Prin intermiediul televizziunii, care este tot mai mult conectată la sistemele comunicării
prin sateliți ai planetei noastre, omul poate participa, desigur, indirect, la diferite evenimente
artistice, politice, aportive, culturale sau de altă natură, ce se petrec uneori la distanțe de mii
de kilometrii televiziunea a transformat Terra într-un ,,sat mondial”, cum spune A. Moles,
deoarece cu ajutorul ei au fost desfiinţate graniţele dintre ţări şi popoare, dintre categori
sociale, distanţele spaţile sau temporale s-au micşorate. Simultant, aproape toate populaţia
Terrei poate urmări programe TV. de interes deosebit, trăind sentimente participării la viaţa
cetăţii. Astfel televiziunea dobândește certe perpective să devină cel mai solicitat instrument
al celor care vor să-și autodesăvârsească pregătirea pentru viață, pentru muncă, pentru cei care
vor să se cultive, de aceea este considereat și prietenul casei.
Limbajul televizorului este mai direct și mai sugestiv, mai plastic și mai convingător
chiar de cât limbajul obișnuit. Știm foarte bine, din acest punct de vedere, că ,,o singură
imagine valorează cât mii de cuvinte.” Ecranul televizorului se transformă din acest motiv
într-un ,,ochi ciclopic” care uneori pur şi simplu ne hipnotizează, ne introduce în lumi
imaginare, conferindu-ne senzația că evoluăm, pe moment, în aceste luni. Și cel care este în
cea mai mare măsură absorbit de spectacolul TV. este indiscutabil copilul, preadolescentul,
adolescentul. Foarte receptiv la mesajul vizual, el urmărește concentrat la maximu
,,spectacolul”, devenind captivul unei pariculare stări fiziologice și perceptiv – motorii
(adesea cu efecte stresante).

36
 Prin potențialul sau de impresionabilitate, televiziunea ne oferă o realitate ,,mai reală”
chiar de cât realitatea însăşi.
Este clasic exemplul copilului care, aflându-se cu părinţii săi la Niagara şi admirând
grandiosul spectacol vizual și auditiv al cascadei a declarat stupefacția părinților: ,,această
cascadă atunci când am vazut-o la televizor era mult mai frumoasă”. Şi, într-adevăr, copilul
mu minţea şi nu exagera, penreu că filmările efectuate din elicopter, cu tehnici speciale şi
prezentate pe micul ecran expluatau incomparabil mai intens marea lui impersonabilitate.
Televizorul reprezintă din anumite puncte de vedere calul troian pe care civilizația tehnicistă
îl introduce în casele noastre spre a ne îndepărta în bun de valoare care este liniștită.
Desigur, televizorul poate fi considerat, în general un prieten, un educator și un putenric
factor educativ, o sursă de moderne. Dar, nu de puține ori apar pe micul ecran emisiuni care
oferă modele ce nu sunt în concordanță cu nevoile și tradițiile morale românești. În ultima
vreme pe canalele TV și pe casete video se difuzează emisiuni care prezintă evenimente
șocante, dezgustătoare, tragice (bătăi, viol, omoruri) fară să se ia atitudine, sub pretextul că
oameni trebuie ă afle adevărul, oricât de dur ar fi acesta.
Mulți psihologi apreciază că astfel de programe, care solicită o participare afectivă mult
mai mare din partea telespectatorilor, pot avea efecte extrem de dăunătoare asupra psihicului
copiilor și tinerilor. Societatea este astfel percepută ca fiind mai violentă decât este în
realitate, iar cei care sunt amenințați devin adesea și cei mai agresivi. Iată cât de necesare sunt
explicațiile asupra unor emisiuni TV pentru a-i informa pe elevi asupra criteriilor de apreciere
și formularea a unor judecăți și atitudini corecte.
În pregătirea elevilor ca telespectatori a fi bine să plecăm de la ideea că ei, când vor fi
maturi vor trebui să se confrunte cu viața de aceea să nu-și ,,petreacă” tinereţea pregătindu-se
să-şi ,,facă viaţa” mai târziu.
Cercetările medicale și de educație sanitară din lume și de la noi din țară au subliniat
că ,,bombardarea” continuă a creierul copiilor și adolescenților cu anume filme TV, cu
programele dense și lungi de sâmbătă seara și de duminică alcătuite, de regulă, din încercări
sportive de tot felul, filme polițiste și seriale generate de suspans, vizionate da capo al fine,
generează oboseală, tulburări de somn, coșmaruri, stări de instabilitate, nervozitate și
randament școlar redus.
Pentru a nu transforma televizorul în stăpânul timpului nostru, prin folosirea sa abuzivă,
trebuie să ne îngrijim de însușirea unor criterii de apreciere și selecție a programelor și
ancorarea puterii de a le aplica, de formarea conduitei raționale de telespectator.

37
 ,,Căci, televizorul este un extraordinar instrument de deconectare și mai ales de
îmbogățirea spirituală fiind considerat cu adevărat marele pedagog al epocii noastre. Se pare
că la televizor nu vom renunța, pentru multiplele sale valențe pozitive, după cum omenirea nu
a renunțat și nu va renunța și nici la avioane deși ele servesc uneori pentru transportul
bombelor ucigătoare”.

38
Capitolul 3. Aspecte ale educației pentru timp liber
în învățământul primar
3.1 Regimul zilnic al elevului

Folosirea timpului se învață. Regimul zilnic al elevului este unul din mijloacele
importante care îl poate deprinde pe elev cu respectarea programului de activitate școlară și cu
folosirea timpului necesar pentru odihnă și destindere, pentru diferite manifestări recreative
necesare creșterii și dezvoltșrii lui armonioase.
Regimul sau programul zilnic al elevului întocmit de profesorul diriginte împreuna cu
părinții, reglementează folosirea timpului în 24 de ore pe parcursul săptămânii. În el se
precizează și succesiunea activității din școală și a pregătirii lecțiilor acasă, timpul pentru
odihnă activă și pentru somn.
Dirigintele îl ajută pe elev să perceapă timpul, folosind ca sisteme de referință: a)
sistemul fizic și cosmic, reprezentat de repetarea fenomenelor naturale cum sunt ziua și
noaptea, siccesiunea anotimpurilor, mișcarea astrelor; b) sistemul biologic constând în
ritmicitatea funcțiilor organismului (stari de somn și veghe, alimentația, ciclurile
mentabolice); c) sistemul socio-cultural (activitățiile specifice școlare, profesionale etc.)
Programul zilnic raspunde acestei ritmicități tocmai prin ordinea și succesiunea regulată
a activităților. Restectarea lui stimulează și reglează bioritmul. Ordinea apare ca o iradiere a
armoniei, a echilibrului din exterior spre interiorul personalității ”Când lucrurile pornesc în
exterior o schimbare paralelă se produce curând şi în interior”
Exerciţiul zilnic de respectare a programului formează deprinderi de viață și muncă
organizate și utile care solicită mai puțin energia nervoasă și ca atare împedică apariția
oboselii. Astfel în mișcarea accelerată a timpului omul va fi capabil să reziste problemelor
obsedante ”sunt grabit” , ”nam timp”.
În alcătuirea regimului zilnic este bine să se țină seama de particularitățile de vârstă și
individuale ale copilului, de principalele etape ale anului școlar (anotimp, trimestru școlar,
vacanțe) de curba de efort (zilnică, săptămânală și trimestrială), de asemenea se acordă atenție
alternanției „activitate-odihnă” și pauzelor organizate înainte de instalarea oboselii, pentru ca
refacerea organismului să se obțină în timp scurt. (Pauzele prea dese sau prea lungi
diminuează efectele antrenamentului). Aceste pauze , prin felul cum sunt organizate , asigură

39
odihnă activă , adică restabilirea capacității de lucru și vioiciunea prin intercalarea unei noi
activități, diferite de ceea care a provocat oboseală (jocuri, exerciţii şi mişcări, plimbări în aer
liber).
Regimul zilnic al elevului bine gândit echilibrat și armonios, acordă timpul necesar
învățării la școală și pentru munca independentă de acasă, timpul liber utilizat pentru joc,
plimbări, sport, distacțiiși însușirea valorii spirituale și timp de odihnă, necesar mai ales
somnului.
Experiența educativă a demonstrat că este mai bine ca elaborarea și respectarea acestui
program dirigintele să colaboreze cu părinții și copiii, pentru că nu se poate da „o reţetă”
obligatorie pentru toţi.” A recomanda unor pacienţi diferiţi acelaşi medicament în acelaşi
dozaj, pronosticând același efect, în același timp ar fi un gest rudimentar, chiar dacă uneori
procedeul dă rezultate”.
Adevărata terapie este capacitatea de a adopta generalul la individualitatea cazului.
Reușita regimului depinde așadar și de neobosita diferențiere, atât în elaborarea lui cât și în
consecvența și fermitatea controlului asupra respectării lui. În acest caz elevul nostru va
înțelege necesitatea respectării unui program zilnic și nu-l va privi ca pe o constrângere; va
avea libertatea de a alege, de a căuta, de a consimți ordinea și de a o încălca mai puțin.
Treptat, elevii simnt nevoia și plăcerea, să treacă în revistă (să facă bilanţul) seara și la
sfârșit de săptămână cele petrecute, cele realizate în raport cu programul zilnic, cu
posibilitățile și perspectivele mai apropiate și mai îndepărtate . se obișnuiește astfel ca
preocupare pentru o cât mai bună organizare și ordonare a timpului (ca sursă de împliniri sau
nemulţumiri), să aprecieze timpul lor după valoarea rezultatelor obținute.

40
 3.2 Regimul de duminică

Odihna de duminică va fi odihnă deplină. Întreaga familie fiind acasă, copiii vor lua
prînzul împreună cu părinții, se vor odihni și-și vor rezerva timp pentru plimbare,vizite,
excursii. A respecta odihna de duminică înseamnă a-i asigura copilului sporul în muncă pe
timp de o săptămînă.
Regimul de duminică va fi întrucâtva diferit zilelor de lucru. Pentru a nu se pierde
deprinderile și obișnuințele deja consolidate, se vor respecta și duminica orele de culcare și
deșteptare, orele pentru mese, orele de somn, atât de peste zi, cât și cele de noapte,
gimnastica, autoservirea
Nu vom impune însă ore fixe nici pentru lectură, nici pentru joc; ele vor fi la alegere, în
funcție de programul fmiliei: o oră, două pentru jocuri plimbări în aer liber; o oră și jumatate
pentru lectură, pentru file, pentru muzee etc.
Important este ca familia să organizeze zilele de duminică în așa fel, incât ele să
constitue cu adevărat zilele de odihnă.
Pentru intocmirea programului de duminică este bine să fie întrebați și copiii ce dorințe
au și să introducem în program activitățile corespunzătoare: vizitarea unor colegi sau primirea
lor în vizită, vizionarea cu alți colegi a unui film sau a unei piese de teatru, a unui muzeu, a
unei expoziții, excursi scurte cu bicicleta, plecarea la ștrand, la schi, patinaj etc. Faptul că în
orice moment cunoaștem dorințele copiilor și modul în care se înfăptuiesc ne dă posibilitatea
să-i controlăm, să le dăm sugestii, să-i îndrumăm.

41
 3.3 Regimul de vacanță

Programul vacanțelor are cu totul altă structură. De obicei, regimul din vacanță se fixează
în funcție de modul și timpul în care s-au gândit parinții să-și petreacă concediul impreună cu
copiii, precum și de mijloacele oferite copiilor prin școală: tabere de curte, palate și case ale
pionerilor, tabere la munte, la mare, excursii, cluburi etc.
Ca și pentru fixarea programului de duminică, este necesar să ținem seama de dorințele
copiilor, care vor fi îndeplinite în masura posibilităților. Unii copii vor să-și satisfacă în
vacanță mai mult placerea de a lucra în activități care-i interesează: să danzeze, să picteze, să
cânte la pian, să citească, să lucreze diferite obiecte tehnice, să facă fotografii, să lucreze
dantele, broderii, cusături în puncte, să faca colecții, să scrie poezii etc.
Ținând seama că aceste activități sânt foarte importante pentru dezvoltarea aptitudinilor
copiilor, le vom introduce și în programul vacanței, dar având grijă să le limităm durata,
pentru a nu-i obosi.
Programul din vacanță va trebui să preocupe pe părinți și sub aspectul sănătății copiilor.
Munca de învățare îi obligă să-și petreacă o mare parte din timp stând pe bancă și pe scaun.
Deși în școală lecțiile de educație fizică, diferitele sporturi contribuie la dezvoltarea fizică
normală a copiilor, mai avem destui copii care, din cauza poziției incorecte a corpului pe
scaun sau pe bancă, din cauza că nu-și fac exercițiile fizice dimineața la sculare, nici în
pauzele din timpul efectuării temelor acasă, au unele deformări ale scheletului sau ale
mușchiului. În vacanță avem prilejul să corectăm aceste defecte, prin introducerea în program
a sporturilor în aer liber intr-o măsură cât mai mare. De astfel, toți copiii sunt atrași de jocurile
sportive pe care le practică în școală. Grija noastră va fi și de data aceasta să le limităm
timpul, ca ei să nu exagereze, să nu se obosească.
E important să obișnuim copiii să-și întocmească singuri programul unei zile de vacanță;
să-i deprindem să-și ducă viața organizat – nu la întâmplare – iar noi, cunoscându-le
preocupările, îi putem îndruma și supraveghea. De asemenea, e bine să-și întocmească și
programul unei excursii scurte în împrejurimile comunei sau orașului, în pădure etc., în așa fel
ca și pregătirea pentru excursie să le prilejuiască preocupări interesante.
Copiii sunt conștienți de posibilitățile mari ce le oferă satul nostru pentru ca ei să-și
petreacă vacanțele într-un mod cât mai interesant și mai instructiv.
Iată, de exemplu, ce ne spun ei când îi întrebăm cum vor să-și petreacă vacanța:

42
 „Frumoasa vacanță ne va aduce multe bucurii. Eu, în vacanță, aș vrea să fac trei sporturi:
înot, handbal, și călărie. Mai vreau să plec cu clasa și cu școala în tabără. În timpul liber vreau
să citesc din opera lui M. Sadoveanu, vreau să-mi fac un ierbar, să învăț să merg pe
motocicletă. Dacă prietenul meu Mihai rămâne in București, doresc să facem excursii cu
bicicleta...” ( Lazăr C., elev în clasa a V-a B ).
,,Iată că vacanța cea dorită a sosit! Excamă fericită eleva Anca M. Din clasa a VI-a. În
aceasta vacanță copiii se vor odihni și se vor juca în frumoase tabere și colonii la munte sau la
mare, puse la dispoziția lor de către iubitul nostru partid. Eu voi pleca cu părinții și cu sora
mea la munte, unde mă voi odihni, voi face excursii frumoase, voi culege flori și-mi voi face
un insectar”.
,,Acum că vacanța se apropie, sunt nerebdător de a-mi pune planurile în aplicare alături
de părinți, caci gândurile și dorințele mele se vor împlini. Voi avea multe de făcut... declară
cu toată siguranța elevul Dan D. Din clasa a V-a. Cum vine vacanța, plec să vizitez
importantele orase din Moldova, apoi ne ducem la mare, unde vom vizita importantele
descoperiri arheologige. Voi juca fotbal, voi înota... Sper că, cunoștințele căpătate în timpul
vacanței să-mi folosească în clasa aVI-a!”.
,,Eu mă voi odihni două săptămâmi la mare. Apoi mi-au făcut părinţii un program bogat
ca să-mi completez cunoștințele”... notează cu melancolie o elevă din clasa a VII- a, Gabriela
C. ,,Voi face zilnic doua ore exerciții la pian, voi traduce câte două ore din limba franceză, voi
rezolva cțte două ore problemele la matematică, mai am o bibliotecă intreagă pe care s-o
parcurg, pentru asta mi-am rezervat și eu o oră. Apoi voi merge la ștrand cu mama și vom
privi seara la televizor, vom merge la filme... Anul trecut am fost la tabără de curte cu colegii,
unde am avut un program minunat. Poate o să mă lase și anul acesta mamica... dar programul
taberei este de trei ori pe săptămână și nu cred că o să am timp!”
Se vede bine că părinţii s-au gândit să-i ocupe foarte instructiv timpul elevei Gabriela
C., uitând însă că vacanţa este destinată mai mult preocupărilor recreative! Această fetiţă,
căreia i se răpeşte mult din bucuriile vacanţei, va intra în noul an şcolar obosită şi plictisită de
învăţătură.
Cele mai multe dintre activitţile pe care le doresc copiii, excluyând pe cele dăunătoare,
sunt acelea ce le revin de drept. Doar vacanţa este a lor! Părinţii se vor îngriji să le-o
organizeze astfel ca, pe cât va fi posibil, să cuprindă într-o măsură justă activități recreative,
distractive, sportive, instructive.

43
 Dacă îi vom lăsa pe copii să-și petreacă timpul la întâmplare, să joace toată ziua fotbal,
volei sau să facă înot, fără ca să-i ducem la muzeu, intr-o excursie, să le stimulăm lectura și
să-i antrenăm în activitățile, ei se vor dezvolta unilateral.
Unii părinți sunt tentați să-i acționeze foarte aspru pe copiii rămași corijenți, răpindu-le
toată vacanța. Este o atitudine greșită, căci și acestor copii trebuie să lise asigure odihna. În
primele săptămâni de vacanță să fie scutiți să învețe, organizându-li-se și lor activități
recreative, sportive etc. Numai după perioada de odihnă li se vor introduce în program ore
pentru învățătură ( una-doua ore zilnic), mărindu-se acest timp pe măsură ce se apropie
examenele de corijență. Chiar dacă respectă pauzele dintre ore, e indicat să nu învețe mai mult
de trei-patru ore zilnic. Învățând prea mult, vor obosi, nu se vor putea concentra, nu vor putea
da randamentul necesar, riscând să aibă un alt insucces, care va aduce după sine repetarea
anului.
Cu câteva săptămâni de începerea noului an școlar (trei sau patru săptămâni) este indicat
să se introducă în programul de vacanță câteva ore pe săptămână (una sau doua pe zi) pentru
activități instructive, cum ar fi: citirea cu glas tare, exerciții de scriere, exerciții de socotiti
pentru copiii din clasa I-IV, exerciții gramaticale, rezolvări de probleme etc., pentru cei din
clasele V-VIII, iar pe măsură ce se apropie deschiderea cursurilor von introduce ore fixe de
culcare și deșteptare. Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru a le ușura adaptarea la
regimul din noua etapa școlară.

44
 Concluzii

În concluzie, organizarea timpului elevului reprezintă o problemă complexă, care poate

fi abordată din diferite unghiuri de vedere. Astfel, putem vorbi despre o organizare a timpului
luând ca dimensiuni temporale: ziua, săptămâna, trimestrul, anul școlar, vacanțele.
,, Organizarea timpului” se prezintă ca o operație de stabilire a succesiunii diferitelor
preocupări în scopul asigurării îndeplinirii lor în condiții bune cu minimum de efort și în
timpul minim necesar. În bugetul de timp al elevului intră atât satisfacerea obligațiilor școlare
și extrașcolare, cât și a nevoii de odihnă și recreare, de îndeplinire a unor sarcini gospodărești
etc. Ordinea executării diferitelor ocupații se stabilește în funcție de o serie de cerințe. Astfel,
în organizarea timpului necesar pregătirii temeinice a lecțiilor se recomandă a se începe cu o
disciplină considerată de elev a fi potrivită (medie) ca grad de dificultate. O asemenea ,,
deschidere” a programului zilnic pregătește elevul pentru un efort mai mare necesar efectuării
temelor la obiectele mai grele ( matematică, fizică, chimie etc.)
Organizarea timpului începe să devină o chestiune presantă pentru elev. Prin orarul
zilnic ăi lecțiile pe care le are de efectuat elevul, școala este aceea care dictează conținutul
activității ce cuprinde cea mai mare parte a timpului de care dispune elevul în afar procesului
de învățământ. Acest timp trebuie astfel organizat de către elev încât să-i permită buna
pregătire a temelor, servitul mesei, rezolvarea treburilor gospodărești ce cad în sarcina sa,
participarea la activitatea cercurilor, a formațiilor artistice etc. și... joaca.
Folosirea eficientă a timpului de care dispune copilul nu este o chestiune ușoară care se
rezolvă prin simpla recomandare a unor metode și procedee de utilizare a acestuia.
Cunoașterea lor este foarte importantă, dar nu suficientă. Ea trebuie dublată de voința și
efortul elevului de a-și respecta ceea ce și-a propus, de punctualitatea și de conștiinciozitatea.
În organizarea timpului elevului trebuie să se aibă în atenție și satisfacerea necesităților
de joc ale copiilor mai mici sau mai mari.
În afara activității școlare și a jocului, elevii trebuie să participe și la o serie de alte
activități menite să contribuie la dezvoltarea lor generală fizică și psihică, cum ar fi: activități
sportive și turistice, activități cultural-artistice, activități gospodărești în cadrul familiei etc.
Activitatea școlară, prin organizarea ei specifică, prin obiectivele pe care le urmărește,
cere cu necesitate di partea elevului formarea unor deprinderi de muncă independentă. În
dobândirea independenței, a libertății, elemente fundamentale ale personalității umane,

45
determinantă este libertatea gândirii, a inteligenței, cea care permite o emancipare a
observației, a analizei, a actelor decizionale, a întregului comportament uman. Deci unul din
scopurile educației este acela de a-l face apt pe copil de a dobândi libertate interioară și de a
se manifesta ca atare în raport de ceilalți oameni.
Aparent, a organiza timpul elevului, ,,a ocupa” cele 8-9 ore din zi ce rămân după
terminarea cursurilor nu constituie un lucru foarte dificil. Totuși, în acest timp, ca și în cel
petrecut la școală se pun bazele dezvoltării personalității copilului .
După cum bine am spus în această lucrare organizarea timpului liber al elevului are o
foarte mare importanță în viața unui elev pentru o bună dezvoltare a personalități lui.

46
Anexe

47
 Proiect de activitate educativă

Tema: Organizarea timpului liber al elevului

Grup țintă: Elevii clasei a III –a
Școala cu clasele I-IV Gh. Asachi
Propunător: Tihulcă Diana- Mihaela
Activitate: Educație civică
Timp de desfășurare: 45 minute
Scop: Formarea unei conduite organizatorice
Obiective operaționale:
• să definească timpul liber
• să dea exemple de tipuri de timp liber
• să spună ce activități fac ei în timpul liber
• să spună ce le place lor să facă în timpul liber
• să facă o compunere cu un anumit tip de timp liber
• să citească compunerea făcută
Metode și tehnici:
• discuție liberă
• explicație
• observație
Materiale didactice: bilețele
Desfășurarea activități:
I. Moment organizatoric
Vor fi asigurate condițiile optime desfășurării lecției de educație civică. Pentru început îi
întreb pe copii ce înseamnă timpul liber pentru ei? (spuneți câteva cuvinte care denumesc din
punctul vostru de vedere timpul liber). Ce v-ar place să faceți în timpul liber? Ce faceţi cel
mai des în timpul liber? Unde v-ar place să vă petreceţi timpul liber?
II. Captarea atenţiei
Le povestesc cum imi petrec eu o parte din timpul meu liber şi îi pun şi pe ei să povestească
ce fac în timpul lor liber. Tot la această secvenţă le voi adresa elevilor câteva întrbări:
- Unde vă petreceţi cel mai des timpul liber?
- Ce credeţi despre timpul liber petrecut în natură?
- Vă placeţi să vă petreceţi timpul liber în natură?
III. Anunţarea temei

48
Astăzi la ora de educație civică, veți extrage un bilețel pe care aveți scris un anumit tip de
timp liber cu care trebuie să realizați o compunere de maxim o pagină.
IV. Explicarea modalității de realizare
După ce ați extras bilețelul citiți tema pe care o aveți și spuneți-mi câteva idei despre timpul
liber pe care îl aveți. Ați înțeles ceea ce aveți de făcut? Bine atunci apucați-vă de treabă.
V. Realizarea lucrării
Gândiți-vă la tipul de timp liber pe care îl aveți și imaginați-vă cum ați vrea să vi-l petreceți și
scrieți compunerea.
VI. Evaluarea lucrării
Îi pun pe copii să citească compunerea și să se evalueze între ei după care îi încurajez pe
fiecare cu laude și aplauze. Toți au lucrat cu drag și interes. Se urmărește imaginația copilului.
VII. Feed-back
Voi face o impresie generală a lucrării. Toți copii au lucrat în liniște și au fost interesați de
ceea ce au scris. Au fost foarte mândrii de lucrăriile lor.

49
 Bibliografie

1) Elena Irimie, Marian Radu, Mihaela Jigău, Organizarea timpului

elevului, Editura didactică și pedagogică, București,1981
2) prof. Riana Calotă, prof. Doina Dănciulescu, prof. Dorina
Mărgineanțu, Consultații pentru activitatea educativă -gimnaziu-, În
conformitate cu programa activității educative nr. 10768/1994
3) Maria Bulgărea, Organizarea vieții copiilor în familie, Editura
științifică, București, 1966

50