P. 1
Subiecte Sociologie

Subiecte Sociologie

|Views: 352|Likes:
Published by Alina Margareta

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: Alina Margareta on Oct 07, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/09/2013

pdf

text

original

1.

APARITIA SOCIOLOGIEI CA STIINTA

INTEMEIETORII SOCIOLOGIEI Sociologia ca stiinta a aparut relativ tarziu: in deceniile 3-4 ale secolului XIX. o Aristotel, cu celebra sa formula „ zoon politikon”, poate fi considerat ca fondator sau macar precursor al sociologiei. Un dialog imaginar intre Platon si Aristotel ar putea rezuma opozitia dintre preocuparea pozitivista a sociologiei si cea normativa a filosofiei. Plecand de la un anumit nr. de idei, despre valorile si dealurile oamenilor, Platon a construit o cetate care trebuia sa permita oamenilor sa realizeze acest ideal. Aristotel studiaza cu atentie constituirea diferitelor cetati ale lumii elene si le face o tipologie, incercand sa inteleaga adevaratul lor spirit. El porneste de la descrierea realitatii sistemelor politice pe care le analizeaza pentru a stabili concluziile. o Mai multe puncte de vedere sustin ca Montesquieu este cel dintai ganditor care creeaza o opera sociologica. In lucrarea sa, Consideratii asupra maretiei si decadentei romanilor, acesta incearca sa inteleaga cum o civilizatie creste, ajunge la apogeul sau si apoi intra in declin si moare. o Cel care a dat numele sociologiei si care este unanim recunoscut ca parinte si fondator al sociologiei ca stiinta, este Auguste Comte. El sustine ca exista un fenomen social asa cum exista si unul fizic numind fizica sociala, sociologie. o Sociologul roman, Mihai Ralea, evidentiaza inconvenientul sociologiei comitiene, faptul ca fenomenul social este gandit ca fiind acelasi pretutindeni. o Charles Alexis de Tocqueville, al treilea mare sociolog al sec XIX, a studiat functionarea la nivel local a societatii americane si a surprins „regularitati” ce pareau a fi spiritul profund al acelei societati. Despre democratie in America ramane o lucrare de referinta prin care acesta incearca sa demonstreze asemanarile si deosebirile dintre Franta, Marea Britanie si SUA, in privinta modului de transformare a societatilor democratice. o Le Play a facut anchete de teren, monografii ale familiilor de-a lungul intregii lumi, realizand insa nu o teorie ci o simpla confirmare a doctrinei sale social-catolice si conservatoare. o Herbert Spencer continua si dezvolta opera sociologica a lui Comte, lucrarea sa Principii de sociologie constituind primul efort de constructie sistematica a unei teorii sociologice. Dorind sa inteleaga mai bine societatea, el a comparat-o cu un organism biologic, astfel se poate asemana societatea cu corpul unui animal urias, grupurile cu organele corpului si indivizii cu celulele. In alte ordine de idei, Spencer a aplicat ideea „supravietuirii celor mai puternici” la studiul schimbarii societatilor, sustinand ca daca guvernul nu ar interveni societatea s-ar debarasa de „neputinciosi”, permitand doar celor mai buni sa supravietuiasca si sa se reproduca. o Multi sustin ca cel mai mare sociolog a fost K. Marx. El a fost preocupat de studierea structurilor si a proceselor sociale urmarind realizarea unei societati mai bune, mai drepte, mai umane. o Emile Durkheim este preocupat de ce tine societatea laolalta, de ordinea sociala. Rostul sociologiei este sa studieze „faptele sociale”. Faptul social este exterior individului, nefiind nici de natura organica nici individual.
Pagină 1 din 46

o

Marx Weber aseaza in centrul teoriei sale ideea de actiunea sociala si manifesta un interes deosebit fata de valorile, opiniile, intentiile care ne ghideaza comportamentul. Studiul sau cel mai cunoscut este Etica protestanta si spiritul capitalismului. In timp ce Marx considera ideile rezultat al structurii sociale, Weber considera ideile cauza schimbarii structurilor. CONTRIBUTII ROMANESTI

o

o

Dimitri Gusti (sociologia monografica), intemeietor al scolii monografice de la Bucuresti, creator al primului sistem de sociologie stiintifica, considera sociologia ca un sistem de cunoastere a realitatilor sociale prezente, cunoastere ce poate fi realizata cu ajutorul metodei monografice. Dupa opinia lui socialul este in primul rand rezultatul unui concurs de imprejurari: spatiale, temporale, vitale si spirituale care formeaza cadrele vietii sociale sau mediul. Viata sociala va cuprinde manifestari constitutive (economice si spirituale) si manifestari regulative (politice si juridice). Petre Andrei (sociologia de catedra) aprecia ca societatea reprezinta o realitate care traieste prin indivizi, dar dureaza mai mult si isi materializeaza existenta in diferite obiecte. Sociologia este stiinta care studiaza societatea si relatiile dintre membrii sai. CONTEXTUL APARITIEI SOCIOLOGIEI CA STIINTA

o

o

Premisele epistemologice – aparitia sociologiei ca stiinta a fost pregatita si de dezvoltarea cercetarii experimentale din domeniul stiintelor exacte. Dezvoltarea stiintelor naturii a generat constituirea unui model de stiinta, ale carui presupozitii fundamentale erau: a) obiectul stiintei il constituie faptele reale din domeniul cercetarii, b) stiinta urmareste sa descopere legile care guverneaza aparitia si dinamica fenomenelor, c) stiinta trebuie sa aiba o functie descriptivexplicativa, d) stiinta trebuie sa fie compusa atat din teorie cu functie explicativ-predictiva cat si din metodologii de descriere si de prelucrare a faptelor, de construire a teoriilor si de testare a acestora. Sociologia a fost interesata inca de la inceputuri nu de cum ar trebui sa fie realitatea ci de cum este ea in mod efectiv. Premisele socio-culturale – o societate preocupata de realizarea reformelor sociale, o societate care se intreaba cum se poate organiza astfel incat sa poata evita crizele, catastrofele sociale, are nevoie de sociologie si creeaza premisele aparitiei ei. Asa cum constata si E. Shils, in sec XIX, sociologia a manifestat o preferinta accentuata pentru saraci, marginalizati, prostituate, copii ilegitimi, femei parasite etc. si pentru solutionarea non-represiva a conflictelor sociale in scopul cresterii gradului de integrare sociala si imbunatatirii conditiilor de viata a grupurilor marginale. In anii 30 sociologia intra intr-o noua etapa a dezvoltarii sale prin contributii aduse de sociologia industriala si sociologia politica. Sociologia ca obiect de studiu patrunde in universitati mai tarziu. Apare mai intai ca directie de specializare in cadrul unui departament de cercetare din cadrul Universitatii Chicago. Predarea efectiva incepe in 1906 la Universitatea din Paris, unde E. Durkheim devine profesor in 1913. Prima catedra de sociologie – London School of Economics 1906. In Romania interbelica, sub coordonarea lui Dimitrie Gusti, sociologia a fost considerata ca stiinta a naturii. Ca urmare a politicilor anticulturale a anilor 50, sociologia a fost discreditata ca stiinta. dupa 1965 au fost reluate cercetarea si invatamantul sociologic romanesc. Intre 1977 – 1990, invatamantul sociologic a fost suspendat.

Pagină 2 din 46

2.

FUNCTIILE SOCIOLOGIEI, CONTEMPORANE

PERSPECTIVE

SOCIOLOGICE

PRINCIPALELE FUNCTII ALE SOCIOLOGIEI. CONTEXTUL SI IMPORTANTA LOR
A. Functia expozitiva sau descriptiva

Cercetarea sociologica trebuie sa debuteze cu o cat mai completa expunere a faptelor o Conditii de baza: completitudine (luarea in considerare a tuturor faptelor, datelor pentru a testa valoarea de adevar a ipotezelor utilizate) si maxima obiectivitate fata de fapte
o B. Functia explicativa

intelegerea realitatii sociale o identificarea mecanismelor intime de functionare si schimbare a realitatii sociale, de producere si derulare a faptelor, fenomenelor sociale, a vietii sociale o sa desprinda determinarile multiple ce se manifesta la nivelul realitatii sociale si relatiile cauzate intre variabilele realitatii sociale.
o C. Functia predictiva, prognotica sau previzionala

Sociologia trebuie sa identifice directiile cele mai probabile de evolutie ulterioara a societatii o Studiind trecutul si prezentul se pot identifica tendintele fundamentale de evolutie conturate, iar aceste tendinte se pot proiecta in viitor pentru a anticipa cele mai probabile tendinte de evolutie viitoare o O asemenea prognoza se poate realiza ca: i) prognoza – stare de fapt – efectuata in ipoteza ca nimic neobisnuit nu se va intampla in societate pt a perturba derularea normala a evolutiei acesteia, si ii) prognoza – plan - efectuata in ipoteza unor actiuni menite sa modifice cursul normal de evolutie a societatii.
o D. Functia critica

Cercetarea sociologica trebuie sa incerce sa arate cum ar trebui sa fie realitatea sociala o Trebuie sa compare realitatea sociala, asa cum se prezinta ea la un moment dat, cu un model normativ al realitatii sociale. o Analiza critica a realitatii sociale trebuie sa satisfaca 2 exigente majore: i) sa fie intemeiata, bazata pe o cunoastere temeinica, aprofundata a realitatii sociale respective, si ii) sa fie constructiva, sa nu degenereze in criticism. o Confera sociologiei o certa utilitate sociala
o

Pagină 3 din 46

E. Functia practic operationala o

Pornind de la analiza critica a realitatii sociale, sociologia trebuie sa-si propuna sa identifice si modalitatile prin care se pot inlatura disfunctionalitatile, neajunsurile constatate, prin care se poate aduce realitatea sociala prezenta la un nivel cat mai apropiat de modelul normativ stabilit. Astfel, trebuie avute in vedere: - Solutiile propuse trebuie sa fie intemeiate - Solutiile trebuie sa fie realiste - Sociologul trebuie sa ofere decidentului nu solutii unice, ci variante de solutii, cu argumentarea corespunzatoare - Sociologul este chemat, de regula, sa acorde asistenta tehnica in aplicarea solutiei acceptate de decident, sa urmareasca efectele acestei aplicari si sa propuna eventuale corectari.

La aceste functii, s-ar putea adauga si functia educationala, mai ales in cazul sociologiei juridice. PERSPECTIVE TEORETICE FUNDAMENTALE IN SOCIOLOGIA CONTEMPORANA
A. Perspectiva functionalista o

o o

o o

Bazele au fost puse de Bronislav Manilovschi, care concepe societatea ca pe un sistem, alcatuit din institutii precum familia, religia, economia, statul si educatia. Societatile tind catre un echilibru social Reprezentantii acestei orientari accepta schimbarea sociala doar in masura in care nu afecteaza echilibrul si stabilitatea sistemului Merton afirma ca in orice societate exista, pe langa functii, si o serie de disfunctii care pot afecta coeziunea sociala si a caror inlaturare sau diminuare a influentei lor sunt esentiale pentru asigurarea stabilitatii si consensului social Permite descrierea societatii, a elementelor sale componente si a functiilor acestora Nu poate explica schimbarile sociale profunde care afecteaza esenta sistemului social

B. Perspectiva conflictualista

Explica functionarea si evolutia societatii prin conflict o Conflictul este inerent vietii sociale o Adeptii conflictualismului considerau ca relatiile dintre oameni se bazeaza pe diferentele dintre ei, diferente care genereaza conflictul pentru castigarea si pastrarea unor privilegii
o C. Perspectiva structuralista

Fundamentata de Claude Levy-Strauss, care elaboreaza conceptul de structuralism si defineste structura ca totalitatea relatiilor de interdependenta dintre elementele componente ale unui sistem o Aplica teoria sa in analiza structurii de rudenie Pagină 4 din 46
o

o

Inconvenient: se concentreaza aproape exclusiv pe analiza formei realitatii sociale, a relatiei dintre componentele acestei societati, ignorand continutul acesteia si componentele propriu-zise ale sistemului social

D. Perspectiva interactionista

George Herbert Mead – Mind, Self and Society: considera ca in orice grup exista un adevarat sistem de simboluri universal semnificative prin care oamenii desemneaza realitati concrete o Societatea poate fi conceputa ca o realitate construita si reconstruita permanent in procesul interactiunii o Limita principala a acestei perspective: reducerea individului la calitatea de simplu participant la interactiunea sociala
o

SPECIFICUL SOCIOLOGIEI CA STIINTA DESPRE SOCIETATE 2 mari orientari sau scoli de gandire sociologica:
A. Sociologia analitica, conceputa ca stiinta a socialului gandit la nivel de parte, de element B. Sociologia istorica sau sintetica, vazuta ca stiinta socialului gandit la nivel de intreg

Cea mai larg acceptata este orientarea conform careia sociologia este stiinta care abordeaza societatea ca intreg, studiaza societatea ca societate, ca ansamblu structurat si dinamic al elementelor componente ale acestuia in interdependenta si interactiunea lor. Sociologia vizeaza reflectarea realitatii in natura si functiile ei de ansamblu. Sociologia nu este nici teorie pura, abstracta, speculativa, nici empirie pura. Ea poate fi si trebuie privita ca o stiinta cu 2 niveluri – empiric si teoretic –.

Pagină 5 din 46

3.

PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI. LOCUL ANSAMBLUL STIINTELOR SOCIO-UMANE
PROBLEMATICA SOCIOLOGIEI

SOCIOLOGIEI

IN

Din punct de vedere etimologic, termenul de sociologie vine din latinescul socius (asociat) si grecescul logos (stiinte, teorie)si a fost menit sa inlocuiasca termenul de fizica sociala. Comte este cel care a introdus un termen nou, acela de sociologie. Sociologia este stiinta despre societate, ea descrie si explica fenomenele si procesele ce intervin in colectivitatile umane. Conform J. Szczepanski, aceasta stiinta are 2 teorii: A. Teoria structurilor sociale – studiaza elementele grupurilor si colectivitatilor, principiile alcatuirii lor, subordonarea reciproca a elementelor si fortele care indica functionarea lor, coeziunea interna a grupurilor. B. Teoria dezvoltarii studiaza fenomenele si procesele care au loc in diferite grupuri si colectivitati Sfera cercetarilor sociologice cuprinde: o Institutiile sociale (ale educatiei, politice, stiintifice, economice, juridice, industriale, religioase, familia) o Diferite grupuri de colectivitati si grupuri umane o Fenomene si procese sociale (conflictele sociale) In Dictionnaire critique de la sociologie, R. Boudon si Fr. Bourricaud grupeaza planul sociologiei in 8 capitole: o Mari clase de fenomene sociale (conflict, ideologie, religie) o Tipuri si aspecte fundamentale ale organizarii sociale (birocratie, capitalism, partid) o Concepte majore proprii sociologiei (anomie, charisma) o Concepte de folosinta curenta in sociologie si comune multor discipline (structura, sistem) o Paradigme si teorii cu pretentii generalizatoare (culturalism, functionalism, structuralism) o Probleme teoretice majore (control social, putere) o Probleme epistemologice (obiectivitate, pozitivism, teorie) o Articole privitoare la principalii fondatori ai sociologiei A. Inkles a realizat o ancheta sociologica care s-a bucurat de aprecierea specialistilor, stabilind urmatoarea tabla de materii a sociologiei: - perspectiva sociologica - metoda stiintifica in stiintele sociale  Unitatile primare ale vietii sociale - Acte sociale si relatii sociale - Personalitate individuala - Grupurile - Comunitati (urbane si rurale) - Asociatii si organizatii - Populatia
Pagină 6 din 46

- societatea  Institutiile de baza - Familia si rudenia - Economia - Politica si dreptul - Religia - Educatia si stiinta - Recreatia si bunastarea - Arta si expresia  Procesele sociale fundamentale - Diferentiere si stratificare - Cooperare, acomodare, asimilare - Conflict social - Comunicare - Socializare si indoctrinare - Evaluare sociala - Control social - Devieri sociale (crima,, sinucidere) - Integrare sociala - Schimbare sociala In sociologia romaneasca, H. Stahl a elaborat o matrice cu probleme ale sociologiei, pe 5 capitole:  Natura fizica si umanizata  Populatia  Viata economica  Viata politica si juridica  Viata culturala SOCIOLOGIA COMUNA SI SOCIOLOGIA STIINTIFICA Fiecare om este un sociolog fara sa-si dea seama. Szczepanski spune ca fiecare om este un om asa cum este si un medic: „se trateaza pe cont propriu”, fie cu ceaiuri medicinale, fie cu alcool! Cu alte cuvinte, se poate spune ca fiecare om poseda o teorie generala cu privire la viata sociala si comportamentul oamenilor. Sociologia comuna se caracterizeaza prin: o Generalizarea experientei cotidiene in mod afectiv, nesistematic, neverificat o Realizarea unor interpretari de uz casnic o Ignorarea relativitatii institutiilor E.Znaniecki si W.I. Thomas sesizeaza caracterul eronat al premiselor de la care porneste sociologia comuna: o Cunoastem realitatea deoarece traim in ea o Utilizarea unor metode neadecvate o Examinarea faptelor se efectueaza izolat Pagină 7 din 46

Sociologia stiintifica se bazeaza pe cercetari sistematice, pe utilizarea unui aparat conceptual, pe verificarea tezelor si a ipotezelor, ceea ce presupune un efort cognitiv special si specializat. Cunoasterea sociologica trebuie sa se delimiteze de cunoasterea comuna si sa se realizeze multidimensional si integrativ. Un moment crucial in dezvoltarea sociologiei ca stiinta: trecerea de la utilizarea datelor preluate din surse exterioare prin care se explica comportamentele si actiunile celorlalti la producerea prin mijloace proprii a datelor necesare (interviuri, chestionare etc.) Utilizarea noii metodologii a scos si mai mult in evidenta discrepantele dintre rezultatele cercetarii stiintifice si simtul comun. De ex., cercetarile sociologice americane din timpul celui de-al doilea razboi mondial au infirmat mai multe teze rezultate dine experienta comuna, printre care si 1) ostasii care provin de la tara, din familii fermieri vor suporta mai bine dificultatile razboiului decat cei din mediul urban si 2) ostasii negri vor lupta mai bine sub comanda unor ofiteri negri.

Pagină 8 din 46

4. CULTURA
CE ESTE CULTURA Termenul de cultura vine din latinescul „colo colere” care semnifica a lucra pamantul, a locui. Sensul lui primar desemna activitati agricole si a fost utilizat cu acest sens din sec XI pana in sec XIX in paralel cu acceptiunea data de umanismul renascentist de cultura a spiritului. In viziunea lui R. Linton, cultura reprezinta tot ceea ce se invata in cursul vietii sociale si este transmis din generatii in generatii; cu alte cuvinte, este ereditatea sociala a membrilor unor societati. Unele definitii au pus accent mai mult pe sensul obiectiv al culturii (cultura materiala sau civilizatie), altele pe sensul subiectiv al culturii (cultura spirituala, cunostinte, valori etc.) Wissler ia in calcul multiplele dimensiuni ale culturii distingand trei diviziuni: trasaturi materiale, activitati sociale si idei. Cultura organizeaza viata sociala si-i da forma. COMPONENTELE CULTURII Cultura materiala include toate produsele concrete si tangibile ale societatii, toate manifestarile fizice ale vietii unui popor, de la oale de lut la avioane. Elementele culturii materiale sunt transmise de la o generatie la alta: unele dintre ele suporta modificari structurale esentiale (automobile, avioane), altele nesemnificative dpdv structural (birou, cada), altele sunt la moda o perioada si apoi dispar. Cultura nemateriala include cunostintele, opiniile, valorile, normele, semnele si simbolurile care sunt vehiculate intr-o societate. Cunostintele sunt concluzii care se fundamenteaza pe un anumit criteriu al evidentei empirice (forma sferica a Pamantului). Opiniile nu au la baza o suficienta evidenta empirica. Cultura oricarei societati contine si idei despre natura, viata si moarte, despre om si societate. Valorile se schimba in decursul timpului si acest lucru se observa daca se analizeaza valorile referitoare la iubire, sex, casatorie. Normele reprezinta elemente importante ale culturii societatii. Comportamentul uman este structurat de reguli. J. Sczezpanski face distinctie intre obisnuinte si obiceiuri. Obisnuintele sunt modalitati de conduita statornicite pentru anumite situatii, a caror incalcare nu starneste obiectii sau reactii negative din partea societatii, dar pe care membrii respectivului grup se simt datori sa le respecte (aniversarea fiecarui membru). Obiceiurile sunt modele de conduita legate de valorile impartasite de grup, care au importanta pentru viata si activitatea grupului a caror nerespectare atrage dupa sine sanctionarea lor de catre opinia publica (sa arunci gunoiul la ghena). Moravurile se inrudesc cu obiceiurile dar se diferentiaza de acestea. Ele sunt definite ca norme cu o mare importanta si semnificatie pentru functionarea societatii (normele ref la apararea proprietatii private). Incalcarea lor (furt, frauda etc.) atrage sanctiuni juridice. In cadrul moravurilor, exista o categorie numita tabuuri care definesc ceea ce este interzis, nepermis, ceea ce nu trebuie facut. Exista tabuuri ref la relatiile sexuale si maritale intre rude apropiate (tabuul incestului). Incalcarea lor atrage sanctiuni. Legile sunt norme stabilite si aplicate de autoritatea publica a societatii ce cuprind obligatii generale pt toti membrii societatii si ce se aplica acelor comportamente ce sunt considerate importante pt societate. Legile pot fi scrise sau nescrise. Semnele si simbolurile constituie alte elemente importante. Simbolul este ceva care social semnifica altceva decat este; este o reprezentare creata in mod arbitrar (gesturi, obiecte) care capata inteles prin consens social. Limba (vorbita si scrisa) este cel mai important element al simbolismului social. Mimica si gesturile sunt simboluri sociale. Mimica dezvaluie bucuria, tristetea etc. Gesturile reprezinta miscari ale corpului care au semnificatii consimtite social. Se constata ca unul si acelasi gest poate avea semnificatii diferite pt societati diferite. Pagină 9 din 46

Astfel, gestul care pentru americani inseamna okay, pentru francezi inseamna ca cineva este un zero, iar pentru turci si greci are o semnificatie obscena. Gestul de a scoate limba este interpretat la noi ca lipsa de respect, iar in Tibet ca semn de respect. Gesturile si limba au semnificatie in cadrul unui context social dat. Gesturile pot fi utilizate si in manipularea indivizilor (exces de gesturi amabile pentru a obtine anumite favoruri). Limba se modifica in functie de schimbarile sociale. Astfel, schimbarea conceptiilor despre relatiile dintre genuri a dus la inlocuirea formei generice din gramatica engleza de chairman (chair scaun, man barbat), cu forma neutra de chairperson. CULTURA REALA SI IDEALA. CULTURA SI LIBERTATE Ralph Linton face distinctia intre cultura reala si cultura ideala. Cultura ideala se refera la normele care ne structureaza comportamentele. Ele reprezinta idealul, ceea ce societatea asteapta de la membrii sai, modurile de actiune aprobate, apreciate de societate. Desi cuplurile apreciaza norma fidelitatii sexuale, multe dintre ele o incalca: in SUA jumatate dintre barbatii casatoriti si o patrime din femeile casatorite au relatii extraconjugale. Restrictiile impuse de norme si legi limiteaza libertatea individului in societate, pt ca acesta sa nu poata face ce vrea (sa danseze in timpul unei conferinte). Limitele impuse de cultura nu sunt aceleasi pt toti indivizii si pt toate categoriile sociale. Stereotipurile, prejudecatile, discriminarile promovate de o anumita cultura ii limiteaza mai mult pe unii decat pe altii; de cele mai multe ori este cazul femeilor, a minoritatilor etc. Pe de alta parte, libertatea este posibila si se poate extinde prin intermediul culturii. Cultura ne ofera sansa de a alege intre mai multe alternative. DIVERSITATEA CULTURALA. RELATIVISM SI ETNOCENTRISM CULTURAL Societatile difera intre ele atat sub aspectul culturii lor materiale (civilizatie), cat si sub aspectul culturii spirituale. In antropologia culturala: cultura apolonica si cultura dionisiaca. Caracterul apolonic apartine unui tip de cultura primitiva, in care orice exces este interzis, moderatia fiind comportamentul fundamental al colectivitatii. Cultura dionisiaca este caracterizata printr-un exces de sensibilitate, activitate frenetica, individualism, competitie. Si in societatile moderne apar diferente culturale, spre exemplu diferentele culturale dintre statele socialiste (colectivitatea) si statele capitaliste (individ si competitie). Diferente exista si in interiorul aceleiasi societati in functie de clasa sociala, origine etnica, religie, rasa etc. alcatuind subculturile. Subculturile reprezinta ansamblul de simboluri, valori, norme care dau identitate grupului, il disting de celelalte grupuri si care se intemeiaza fie pe mostenirea etnica, fie pe situatia economica a grupului etc. (subcultura muzicantilor de cartier, a aurolacilor etc.). subculturile au un limbaj specific (jargon subcultural). Contraculturile sunt construite din acele valori, norme, simboluri şi moduri de viaţa care se manifesta in opozitie cu cultura dominanta din societate. Adepţii contraculturii resping o parte mai mare sau mai mica din modelele comportamentale ale societaţii. Reprezentanti: delincvenţi, secte satanice, grupuri anarhiste etc. -Ku Klux Klan din SUA. Diversitatea culturala sugereaza cp nu exista un singur tipar cultural, ca nu exista o cultura buna sau rea, idee ce sta la baza relativismului cultural. Conform relativismului cultural, valorile unei culturi trebuie analizate in stransa legatura cu contextul social caruia ii apartin. Pentru un european pare bizara veneratia fata de vaca a hindusilor, animal considerat sacru in India. Acesta respinge etnocentrismul, adica etichetarea obiceiurilor altor popoare ca fiind bune sau rele, civilizate sau inapoiate si de a considera cultura proprie superioara altora din punct de vedere moral. Etnocentristii opereaza cu expresii ca popor ales, natiune binecuvantata, popoare inapoiate etc. Alimenteaza rasismul,
Pagină 10 din 46

descurajeaza schimbarea. Relativismul cultural nu trebuie confundat cu xenocentrismul, care se fundamenteaza tot pe anumite prejudecati. Acesta consta in subaprecierea valorilor culturale autohtone si supraevaluarea valorilor culturale straine. Se intemeiaza pe prejudecata ca tot ce este strain este automat si bun. IPOTEZA DECALAJULUI CULTURAL F. Ogburn este cel care a formulat ipoteza decalajului cultural. In viziunea acestuia, schimbarea culturii materiale duce la schimbarea metodelor de intrebuintare a obiectelor materiale ale culturii, iar aceste metode se transpun in cultura nemateriala a societatii si care au functia de a ajuta adaptarea omului la conditiile materiale ale vietii, drept pentru care poate fi numita si cultura adaptativa. Sorokin a sustinut ca realitatea socio-culturala concreta contrazice ipoteza lui Ogburn si a adus dovezi empirice concludente. Din cercetarile sale se observa ca schimbarea culturii materiale nu se produce mai repede decat schimbarea culturii nonmateriale, adesea se intampla invers, si asa cum se vorbeste de decalaj cultural se poate vorbi si de un decalaj tehnologic. Teoria formelor fara fond (Maiorescu, Motru etc.) a incercat sa explice situatia in care cultura nonmateriala devanseaza cultura materiala. Ipoteza decalajului material poate fi totusi acceptata in masura in care sesizeaza un aspect real al vietii sociale. Concluzii: • 2 culturi aflate in contrast vor exercita presiuni reciproce a caror forta va oscila in functie de diferentele, decalajele care exista intre ele; • Cand 2 culturi sunt comparate la nivelul actorilor sociali (indivizi, grupuri) vor fi constientizate deopotriva atat avantajele cat si dezavantajele fiecareia; • Cand una dintre cele 2 culturi in dialog se afla intr-o situatie deficitara, aceasta va recurge la imprumutarea si imitarea metodelor celeilalte culturi. Astfel, cultura imitatoare se afla intr-un decalaj fata de cultura care ai ofera solutiile; • Notiunea de decalaj este relativa pt ca raportul dintre cele 2 culturi este reciproc; • Constiinta colectiva percepe existenta unei distante culturale intre clasele superioare si inferioare, intre mediul urban si cel rural, intre societatile de consum si tarile slab dezvoltate; • Criteriile pe baza carora se stabilesc de calajele culturale sunt relative: decalajul cultural este perceput in functie de coordonatele spatiului cultural caruia ii apartinem. COORDONATE ESENTIALE ALE SPIRITUALITATII ROMANESTI „Fie ce-o fi!”- aceasta usurinta cu care romanii trateaza problemele vietii, a determinat reactia pasoptistilor. Ei sustineau ca dimensiunea romaneasca a existentei este aidoma unui semn din care romanul trebuie desteptat la realitatea prezenta. Se pare ca romanii manifesta aceeasi usurinta si in fata mortii, spre deosebire de nordici care se tem de ea. Comunitatea om-natura, la romani, are radacini stravechi manifestandu-se inca la geto-daci: acestia, din dragoste pt. plai, preferau moartea, pe pamantul tarii, fie chiar si prin sinucidere, decat sa cada in mainile dusmanului, sa fie ostateci pe pamant strain. Sar putea spune ca valorile apreciate de cultura romaneasca sunt frumosul si firescul. Sistemul normativ exprimat prin gura satului sau judecata obstii functioneaza perfect. Gura satului modeleaza necontenit personalitatea romanului. Referindu-se la specificul spiritualitatii romanesti, M Ralea sublinia ca inteligenta romaneasca „e incendiata, plina de claritate si mai ales de bun simt”. Heliade Radulescu vorbea de o asa-numita „masura romaneasca”. Ca valoare socio-morala proeminenta, omenia concentreaza idealul etic al „omului din popor”, constituie un mod propriu de a interpreta si aprecia valorile umane.
Pagină 11 din 46

5. PROCESUL DE SOCIALIZARE
Socializarea este un proces complex si contradictoriu, care incepe foarte de timpuriu si dureaza intreaga viata, avand 2 parti: societatea, in calitatea de socializator si individul, in calitate de socializat. Din perspectiva societatii, socializarea este procesul de patrundere de noi indivizi intr-un mod organizat de viata, caracterizat prin norme, valori si modele de comportament specifice. Succesul socializarii depinde de masura in care societatea: a) face cunoscute individului atat normele, valorile si modelele de comportament pe care le considera dezirabile cat si pe acelea pe care le respinge ca fiind indezirabile b) actioneaza in directia stimularii, recompensarii comportamentelor dezirabile si a sanctionarii celor indezirabile. Din perspectiva individului, socializarea este procesul prin care animalul om devine fiinta sociala cat si procesul prin care individul isi insuseste si se conformeaza normelor, valorilor, regulilor de conduita specifice societatii in care acesta patrunde. Din acest punct de vedere, procesul socializarii depinde de: a) masura in care individul depune eforturile necesare pt. cunoasterea normelor, valorilor si modelelor de comportament proprii societatii in care patrunde b) de disponibilitatea individului de a le internaliza si de a li se conforma. Concluzie: socializarea este rezultatul a 2 procese complementare: transmiterea unei mosteniri socio-culturale si dezvoltarea personalitatii. BAZELE BIOLOGICE ALE SOCIALIZARII Omul este singura fiinta pentru care socializarea este posibila. a) Absenta instinctelor Desi multa vreme o parte insemnata a comportamentului uman era explicata ca fiind rezultat al instinctelor (viata sociala prin instinct de turma, razboiul prin instinctul agresiv etc.), treptat s-a renuntat la aceasta conceptie. Omul nu dispune de instincte in sensul strict al termenului. Omul are mai degraba trebuinte biologice. O trebuinta cum ar fi foamea sau sexul este o tensiune organica ce este simtita ca disconfort sau impuls. Intrucat omul nu dispune practic de modele de comportament predeterminate, el este deopotriva dependent de directionarea sociala, ca si disponibil pentru aceasta. Nici un alt animal nu are capacitatea de a se schimba de la o generatie la alta, de a deveni un individ unic. b) Nevoile de contact social Toate nevoile umane fundamentale sunt rezultatul socializarii. Omul nu poate exista si nu se poate dezvolta decat convietuind cu altii, desfasurand activitati comune si interactionand cu altii.
c) Dependenta copilariei

Omul are o mult mai mare perioada de dependenta fizica si de imaturitate sexuala decat primatele si aceasta este o alta conditie care face posibila socializarea extensiva. Aceasta lunga perioada de
Pagină 12 din 46

neajutorare relativa, in cursul careia copilul este ingrijit de altii duce la o dependenta emotionala care dureaza intreaga viata.
d) Capacitatea de a invata

Omul poate invata mai mult decat alte animale si poate continua sa invete mai mult peste o perioada mai lunga de timp. Desi capacitatile variaza de la un individ al altul, un inalt nivel de inteligenta este o potentialitate biologica umana inerenta. e) Limbajul Capacitatea omului de a invata este direct legata de capacitatea lui pentru limbaj. si alte animale au inteligenta dar, pt ca are limbaj, omul este singurul care are ratiune. Limbajul este factorul cheie in crearea societatii umane. Se poate spune ca a fost destinul biologic al omului sa creeze societatea si cultura; animalul uman poseda la nastere capacitatea de a fi ghidat si de a crea norme sociale si culturale. SCOPURI ALE SOCIALIZARII Socializarea are cateva scopuri comune:
a) Socializarea formeaza disciplinari de baza, mergand de la obiceiuri de toaleta pana la metodele

b)

c) d) e)

stiintei. Comportamentul nedisciplinat este generat de impuls. Comportamentul disciplinat restrange satisfactiile imediate fie prin amanare fie prin modificarea lor, uneori pentru a obtine aprobarea sociala, alteori pt atingerea unui scop viitor. Socializarea inoculeaza aspiratii ca si disciplinari. Fiecare societate inoculeaza membrilor sai o varietate de aspiratii corespunzator statusurilor pe care le va detine fiecare individ datorita sexului, varstei, afilierii la grup sau originii familiale. Socializarea asigura individului identitati, in general prin aspiratiile pe care le incurajeaza sau descurajeaza. Socializarea invata roluri sociale si atitudinile care le sprijina. Socializarea formeaza calificari. Numai prin dobandirea unor calificari individul se poate integra in societate. In societati cu tehnologie avansata, obtinerea unor calificari inalte prin educatie formala este o sarcina centrala a socializarii. Individul caruia ii lipsesc calificarile inalte este economic neproductiv. DINAMICA SOCIALIZARII

Socializarea este realizata in multe modalitati diferite de catre multi oameni diferiti si intr-o varietate de contexte sociale. Capacitatile si rolurile si statusurile individului se schimba odata cu varsta. O parte a socializarii este o invatare si o adaptare. Adaptarea statica este adaptarea la modele care lasa intreaga structura de caracter neschimbata si implica numai schimbarea de la obiceiul chinezesc sau japonez de a manca la cel european al folosirii cutitului si furculitei. Adaptarea dinamica este tipul de adaptare care se produce, de exemplu, cand un baiat se supune comenzilor tatalui sau strict si amenintator si devine un baiat „bun”. In timp ce el se adapteaza situatiei se intampla ceva cu el. el nu poate dezvolta o ostilitate intensa impotriva tatalui sau, pe care o reprima, intrucat ar fi prea periculos s-o exprime sau chiar sa fie constient de ea. Aceasta ostilitate reprimata este un factor dinamic in
Pagină 13 din 46

structura sa de caracter. Ea poate crea o noua anxietate si sa duca la o si mai profunda supunere. Datorita in parte, adaptarii dinamice, exista o discrepanta intre ceea ce parintii vor sa fie copiii lor si ce aleg acestia in realitate. PRINCIPALELE AGENTII DE SOCIALIZARE
a.

b.

c.

d.

Familia care, reprezentand pentru marea majoritate, cadrul in care se nasc si isi petrec cea mai mare parte a copilariei si adolescentei, are un rol decisiv in realizarea socializarii primare, realizata in primii ani de viata, cand se pun bazele formarii personalitatii. In primii ani ai copilariei reprezinta cel mai important factor educational. Familia este cea care transmite copilului normele si valorile sociale de baza, primele reguli de conduita. Este locul in care copilul invata pt prima data despre intimitate, emotii, putere si alte elemente ale relatiilor umane. Rolul deosebit al familiei deriva si din faptul ca ea asigura o anumita pozitie in societate. Grupul de prieteni este considerat ca a doua agentie de socializare. In cadrul acestuia, ai carui membri au cam aceeasi varsta si pozitii sociale similare, copiii intalnesc relatii sociale mai egalitare. Grupul completeaza actiunea de socializare a familiei si prin faptul ca asigura copiilor o experienta de viata oarecum diferita fata de cea din familie, facilitand intrarea in viata sociala extrafamiliala. Scoala. In scoala ei incep sa cunoasca si sa traiasca impersonalitatea lumii. Invatatorii si profesorii, care inlocuiesc parintii, le apreciaza performanta pe baza unor criterii impersonale. Copilul invata astfel ca societatea acorda valoare performantei, sanctionand performanta slaba sau esecul. Scoala transmite elevilor multe din valorile esentiale ale societatii, ii invata noi statusuri si roluri care nu exista in familie. In scoala, copiii incep sa capete un sentiment al ierarhiei sociale, un mai pronuntat simt al disciplinei. Mass-media. Desi socializarea nu este o functie manifesta mass-mediei, ea este totusi o functie latenta a acesteia. Mass-media, si in special televiziunea, se manifesta ca un puternic factor de socializare indeosebi al copiilor. Rolul principal este acela de a oferi copiilor nu numai o multime de cunostinte noi despre realitati altfel greu accesibile sau moduri noi de a vedea lucrurile, ci si o serie de modele de rol pe care copiii pot dori sa le imite (figuri sportive, personaje din desene animate etc.). Fara a nega faptul ca o serie de lucruri vazute de copii la televizor sunt distorsionate si nerealiste, putand frana socializarea sau genera comportamente antisociale, nu poate fi ignorata forta de influentare a acesteia, faptul ca ea reprezinta una din sursele majore de informatie despre cele mai diverse aspecte ale realitatii. TIPURI DE SOCIALIZARE a. Criteriul temporal Socializarea primara - se produce in copilarie si reprezinta procesul in cursul caruia copiii devin cu adevarat fiinte social umane, prin insusirea valorilor sociale si calificarilor precum si a limbajului si prin conturarea trasaturilor fundamentale ale personalitatii si conceptiei de sine. o Socializarea secundara (a adultului) – implica insusirea valorilor, credintelor si comportamentelor specifice unui grup caruia o persoana nu ii apartine in prezent dar caruia intentioneaza sa i se alature ulterior.
o Pagină 14 din 46

o

Resocializarea – este posibil ca, in cursul vietii sale, individul sa treaca de la un grup la altul, de la un mod de viata la altul caracterizate prin valori, norme, reguli de conduita radical diferite. Cazul extrem de resocializare este necesitat de patrunderea in asa – numitele institutii totale (penitenciare, spitale psihiatrice etc.)

b. Criteriul modului in care se realizeaza socializarea

SOCIALIZAREA REPRESIVA Sanctionarea comportamentului gresit Recompensare si sanctiuni materiale Obedienta copilului Comunicare nonverbala Comunicare comanda Socializare centrata pe parinte Discernerea de catre copil a dorintelor parintelui Familia ca altul semnificativ Familiile din clasa muncitoare

SOCIALIZAREA PARTICIPATIVA Recompensarea comportamentului bun Recompensare si sanctiuni simbolice Autonomia copilului Comunicare verbala Comunicare ca interactiune Socializare centrata pe copil Discernerea de catre parinte a dorintelor copilului Familia ca altul generalizat Familiile din clasa de mijloc

Pagină 15 din 46

6.

STRUCTURA SI STRATIFICARE SOCIALA

Fiecare societate isi repartizeaza resursele in mod inegal: unii primesc mai mult altii mai putin, in functie de statutul lor, de locul ocupat pe scara ierarhiei sociale. Indivizii nu pot fi identici unii cu altii. Ierarhiile sociale sunt inegalitati ce pot fi direct imputate societatii. Exista deosebiri pe care chiar societatea le creeaza, de care tine cont, pe care le dezvolta sau le atenueaza. DELIMITARI CONCEPTUALE Exista diferente atat intre indivizi cat si intre clasele sociale. Diferentierea sociala se refera tocmai la aceste deosebiri intre clasele sociale determinate de sistemele ierarhice din societate. Toate societatile au cunoscut un oarecare sistem de stratificare. Pentru fiecare din ierarhiile referitoare la o valoare de acest gen (de ex. prestigiu) indivizii cu sanse aproximativ egale pot constitui un strat. Termenii de strat sau clasa sociala sunt utilizati cu preferinta. O noua demarcatie ar trebui facuta intre: strat, statut, clasa sociala. Clasele corespund unui anumit tip de stratificare. Stratul social este legat de o anumita forma de statut si clasa sociala este un caz particular al stratificarii sociale. CASTA SI CLASA – FORME ALE STRATIFICARII Casta este un sistem de stratificari inchis: pozitia individului este dictata de familia in care se naste; schimbarea pozitiei nu este posibila. Statutele atribuite determina pozitia in casta. Deseori pozitia intr-o casta este legata de o anumita ocupatie (de ex. casta cizmarilor). Aceste ocupatii sunt transmise prin familie generatiilor viitoare si de aceea casatoriile se fac intre persoane cu acelasi nivel social (endogamie). Sistemul castelor este intalnit mai ales in Africa si India. Clasa, dupa Goodman, este specifica societatii capitaliste. Spre deosebire de casta, clasa este o forma deschisa de stratificare, in care pozitia primita de o persoana prin nastere poate fi schimbata. Pozitia unui individ intr-o clasa este bazata pe statutul dobandit la care se ajunge prin aport personal. Clasa, ca si casta, influenteaza puternic sansele vietii individului: cei din clasa de sus au un acces mai mare la resursele sociale. Clasa este multidimensionala: exista mai multi factori definitorii: bogatia, puterea, prestigiul social. Exemplu, devenit clasic de stratificare sociala, cel existent in Marea Britanie – 4 clase principale: 1. clasa superioara: familii ce poseda bogatii de mai multe generatii si din cand au si putere; 2. clasa de mijloc: relativ mare si variata, formata din indivizi ce au castigat o bogatie modesta din afaceri si profesiuni liberale, iar la nivel inferior, din gulere albe (contabili, functionari, vanzatori) 3. marea clasa muncitoare: efectueaza diferite munci, deseori manuale; 4. clasa de jos: indivizi care nu muncesc deloc sau ale caror venituri sunt suplimentate de stat. In Romania, sociologul Sandu Dumitru identifica urmatoarele categorii sociale in regimul comunist: nomenclaturistii, activistii de partid, specialistii, dizidentii. TEORII DESPRE STRATIFICARE
A. Teoria functionalista (K. Davis si W. Moore)

Stratificarea este necesara, inevitabila. Orice societate trebuie sa realizeze distribuirea indivizilor in diverse pozitii sociale si sa-i determine sa indeplineasca sarcinile aferente acestora. Este nevoie ca, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca societatea sa distribuie recompense diferite – fapt ce sta la
Pagină 16 din 46

baza inegalitatii sociale. Marimea recompenselor depinde de 2 factori principali: importanta sociala a activitatii si dificultatile in recrutarea celor competenti in a le realiza. Teoria DavisMoore a fost criticata de Tumin, care sustinea ca este greu sa stabilesti importanta functionala a oricarei pozitii in societate. Tumin sustine ca teoria Davis-Moore, ce afirma ca societatea este o meritocratie unde exista o relatie intre calitatile indivizilor si recompensele pe care acestia le primesc, nu reflecta realitatea. B. Teoria conflictului (K. Marx si Fr. Engels) sustine ca societatea capitalista este divizata in 2 clase sociale: posesorii mijloacelor de productie – burghezia – exploatatorii si clasa celor care nu poseda mijloace de productie: proletariat – exploatatii – cei care creeaza profitul pe care capitalistii si-l insusesc gratuit. Proprietatea privata sta la baza stratificarii sociale. C. Teoria dimensionala (Max Weber), in care stratificarea este un concept multidimensional: exista 3 criterii distincte dupa care indivizii pot fi diferentiati: economic, social si politic. Oamenii au grade diferite de prestigiu social, statut. Artistii se bucura de cinste, respect, fapt ce nu le confera automat o putere politica reala. Puterea politica poate depinde sau nu de puterea economica. Criticii lui Weber sustin ca, in practica, pozitiile unei persoane in diferite dimensiuni ale stratificarii deseori merg impreuna. In sfera politica, dicteaza cei care au bani (cei care contribuie cu bani la campania electorala). D. Teoria evolutionista a lui Gerherd si J. Lenski – unificare a teoriei functionaliste cu cea a conflictului. In societatile primitive se consuma tot atat cat se produce, deci, nu exista surplus si, in consecinta, repartizarea inegala a resurselor este improbabila. Pe masura ce societatile evolueaza, resursele suplimentare disponibile sunt deseori repartizate inegal, ceea ce duce la stratificare. Sotii Lenski considera ca un oarecare grad de stratificare sociala este inevitabil, intrucat aptitudinile, talentele, inteligenta si resursele sociale nu pot fi distribuite egal. MENTINEREA SISTEMULUI STRATIFICARII Familia este probabil unul din principalele mecanisme prin care repartizarea inegala a resurselor societatii se transmite generatiilor viitoare. Clasele sociale tind sa educe copiii diferit, sa actioneze si sa gandeasca diferit. Religia si ideologia – monarhiile feudale isi consolidau puterea afirmand „dreptul divin al regilor”. Societatile industriale moderne sustin principiul omul potrivit la locul potrivit. Ordinea politica – statul ajuta la perpetuarea stratificarii sociale prin controlul asupra legilor, care sustin repartizarea inegala a resurselor. (mentinerea apartheidului) Economia – repartizarea diferentiata a resurselor in economie contribuie la stratificarea sociala. Goodman subliniaza faptul ca principalele procese sociale ce joaca un rol important in mentinerea sistemului stratificarii sunt cooptarea si principiul avantajului cumulativ. Cooptarea implica atragerea, includerea indivizilor in sistem. Dandu-le un anumit rol social se spera ca ei sa actioneze in vederea mentinerii sistemului, nu a schimbarii lui. Procesul cooptarii poate fi clar, direct sau „cu perdea”. Principiul avantajului cumulativ – cei care sunt bine plasati in sistemul de stratificare, pe langa castigurile materiale considerabile, au parte si de un avantaj cumulativ. Analizand sistemul de recompense in stiinte, Merton introduce expresia „efectul Matei”, inspirandu-se din Evanghelia lui Matei: „caci celui ce are, i se va da si el va avea din abundenta”. „Efectul Matei” se refera la tendinta celor care au deja o reputatie in stiinte, de a culege recompense mai usor decat ceilalti, de a avea deci, un avantaj in plus. Mai tarziu el generalizeaza ideea efectului Matei ca sa descrie principiul
Pagină 17 din 46

avantajului cumulativ – fenomen similar ce se manifesta in institutiile sociale. Drept exemplu: copiii artistilor, politicienilor etc. Dimensiunile inegalitatii in SUA (Norman Goodman): o Din punct de vedere al resurselor economice: o Din punct de vedere al puterii politice o si in ce priveste prestigiul, se constata unele inegalitati. Cele mai apreciate profesii: medicina, avocatura, finantele, invatamantul. Cercetarile sociologice pun in evidenta existenta urmatoarei situatii privind clasele sociale din SUA: o clasa de sus reprezinta 3-4% din populatie o clasa mijlocie de sus 5-10% (afaceri si profesii cu venit mare) o clasa mijlocie de jos 30-35% din populatie o clasa muncitoare 40% o clasa de jos cuprinde necalificati, someri, fara locuinta In privinta mobilitatii sociale, urmatoarele date sunt elocvente: 80% din barbati au o oarecare mobilitate intergenerationala. Americanii africani au o mobilitate sociala mai mica ca albii. Femeile au o mobilitate sociala mai scazuta ca barbatii.

Pagină 18 din 46

7.

MOBILITATEA SOCIALA

DELIMITARI CONCEPTUALE Conceptul de mobilitate sociala are doua sensuri principale: in sens restrans, reprezinta miscarea in cadrul unui sistem de stratificare, in sens larg, se refera la miscarea spatiala (mobilitatea teritoriala) si/sau schimbarea locului de munca (mobilitatea sau fluctuatia fortelor de munca). Studiile privind mobilitatea sociala pot fi incadrate in urmatoarele 3 categorii: o Cele ce utilizeaza un criteriu de ierarhizare propriu-zis, deci urmaresc miscarile intre straturi strict ierarhice. Este vorba de traditia americana, ce foloseste statutul social drept criteriu al ierarhizarii o Cele care utilizeaza drept criteriu declasificare exclusiv ocupatia indivizilor, ceea ce conduce la constituirea unui spatiu format dintr-un numar oarecare de categorii socioprofesionale: traditia o Cele care utilizeaza drept criteriu clasele sociale si paturile sociale Se face distinctia intre mobilitatea sociala orizontala si mobilitatea verticala, mobilitate intragenerationala si mobilitate intergenerationala. Mobilitatea sociala are ca o componenta importanta mobilitatea educationala. R. Boudon, formuland principiul devalorizarii diplomelor demonstreaza ca egalizarea sanselor de acces in invatamant (mobilitatea educationala) nu conduce la egalizarea sanselor sociale in societatea capitalista si ca statusul social de pornire (originea) ramane criteriul principal in determinarea structurilor mobilitatii. TIPURI DE CERCETARI SOCIOLOGICE IN DOMENIUL MOBILITATII SOCIALE S-au incercat mai intai comparatii internationale, considerandu-se ca la tarile mai avansate economic nivelul economic ar trebuie sa fie mai ridicat: s-au facut apoi studii comparative in timp, referitor la aceeasi tara, pt. a verifica direct ipoteza cresterii mobilitatii sociale. Concluzie: persistenta unor inegalitati sociale insemnate in tarile capitalismului dezvoltat. Alte studii s-au preocupat de structura fenomenului de mobilitate sociala. Acest gen de cercetari a vizat in special starturile din varful piramidei sociale (recrutarea elitelor). O alta categorie de cercetari a urmarit evaluarea influentei unor factori asupra mobilitatii sociale (atentie deosebita acordata scolii). Alte studii au vizat efectele mobilitatii sociale asupra altor factori – fenomene si procese sociale. PITIRIM SOROKIN SI PARADIGMA MOBILITATII SOCIALE Cresterea mobilitatii sociale este direct proportionala cu cresterea masei unei societati si eterogenizarea ei. o Efectele mobilitatii sociale asuprea comportamentului si psihologiei individului si a ordinii, stabilitatii sociale sunt adesea contradictorii. o Efectele pozitive asupra comportamentului si psihologiei individului sunt: deblocarea, flexibilizarea gandirii individului si cresterea inventivitatii-curiozitatii. o O societate cu o mobilitate sociala mai crescuta este mai eficienta decat una cu o mobilitate sociala scazuta.
o Pagină 19 din 46

Mobilitatea sociala asigura stabilitatea societatii. o Cresterea mobilitatii sociale poate duce direct la izbucnirea unei revolutii, pt. ca aceasta roade permanent habitusurile sociale, slabeste solidaritatea, cultiva ambitia de a urca pe scara stratificarii Criticii fac urmatoarele observatii: • Efectele pozitive si negative ale mobilitatii sociale trebuie considerate „tipuri ideale”. Nu este absolut obligatoriu sa se intample astfel. Efectele sunt doar posibile • Daca efectele sunt potentiale in fiecare societate, realizarea lor nu este obligatorie peste tot
o

SELECTIA NEGATIVA IN SOCIOLOGIA ROMANEASCA O problema strans legata de structura sociala si mobilitatea sociala este cea a selectiei sociale negative. Sociologul roman Ion Ungureanu face o prezentare a principalelor contributii aduse de sociologia romaneasca in clarificarea acestei probleme. M. Eminescu inregistreaza 3 cicluri ale selectiei sociale in Romania: 1700-1821 – cand invinge „elementul imigrant prin domnia fanariota” 1821-1866 – are loc o selectie sociala pozitiva prin „reactivarea elementului autohton” 11 februarie 1866 – cand se manifesta o selectie sociala negativa, dar nu atat de categorica. Pentru a explica selectia sociala negativa, el introduce termenul de „patura sociala superpusa”. „Patura superpusa” este un mediu social negativ, care nu permite formarea valorilor si promoveaza nonvalorile: lingusitorii, viclenii, mincinosii. Exista multe controverse pe marginea acestei clasificari. C. Radulescu Motru sustine ca in 1904 se mai poate vorbi de o selectie sociala negativa, ciclu pe care el il numeste pseudocultura,o forma a culturii care are toate elementele culturii adevarate dar formele ei nu se potrivesc cu fondul, de unde lipsa de armonie. E.Draghicescu, desi aparent accepta teza eminesciana, confundand patura superpusa cu boierimea in ansamblul ei, ajunge la 2 concluzii gresite: • „boierii romani n-au avut nicio legatura de sange si de simtaminte cu glasul neamului” • „trecutul nostru atat de nefericit si agitat n-a pus in joc si n-a dezvoltat decat insusirile sufletesti nefavorabile, slabe” Sociologii romani cauta o alternativa la stratificarea sociala bazata pe structura sociala. M. Manoilescu vede in corporatism o astfel de alternativa. Corporatismul este o doctrina si o forma de organizare a societatii, care presupune realizarea unei unitati (solidaritati) nemijlocite a indivizilor in cadrul societatii prin intermediul corporatiilor. El considera ca vor fi inlocuite clasele sociale de grupuri sociale functionale (corporatii) in cadrul unui stat guvernat de o elita politica. Este intemeietorul doctrinei corporatismului pur si integral. Principiul corporatismului pur si integral este organizarea, care vrea sa inlocuiasca atat principiul liberei concurente in economie, cat si sistemul democratic-parlamentar.

8. STATUS SI ROLUL SOCIAL
Pagină 20 din 46

Statut - se intelege un nivel de prestigiu, bogatie sau putere. Statutul arata locul unei persoane intr-o retea sociala. Sociologii folosesc termenul in intelesul de pozitie a unei persoane intr-o retea de relatii sociale; statutul de decan se refera la o pozitie in sistemul de invatamant. Statutele de mama, bunica, fiica etc, indica pozitia persoanei in familie. Pozitia intr-o retea de relatii poate avea 2 dimiensiunii: 1. dimensiunea orizontala – indica interactiunile reale si posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelasi nivel social. 2. dimensiunea verticala - se refera la contactele cu persoanele situate intr-o pozitie superioara sau inferioara pe scara ierarhiei sociale. Trebuie sa se faca o diferentiere intre statusurile atribuite pentru care individul nu a optat in mod expres, care iau fost conferite de societate sau grupul din care face parte si statusurile dobandite, pe care el le-a ales, care depind de calitatile asupra carora individul are un anumit control. O persoana nu-si poate alege sexul, rasa, etnia, religia, clasa sociala. Statutele dobandite: - statute profesionale: economist, sofer etc; - statute maritale: sot, sotie; - statute in cadrul grupurilor informale: prieteni. Sociologia face o diferentiere intre statusul actual si statusul latent. Statusul actual este pus in evidenta de situatia sociala concreta. Un exemplu: un individ este medic in viata profesionala( in timpul in care isi exercita profesia). In viata de familie pe langa ocupa statusul de sot, tata etc , adica se afla intr-un status latent. Se observa ca un individ se poate evidentia in acelasi timp in ambele statusuri ( status actual si status latent). In societatile moderne, in mod foarte frecvent statusul profesional reprezinta statusul principal. Statutele partiale ale unei persoane pot fi congruente – genereaza conflicte - sau incongruente. Statutul congruent produce conflicte intre statutul profesional si statutul familial. O societate echilibrata trebuie sa evite situatia in care un individ ocupa statusuri care comporta roluri incompatibile. Cercetarile sociologice au demonstrat ca modul in care o persoana isi percepe propriu status, joaca un rol important in depasirea conflictelor inter- si intrastatus. Estimarea statutelor duce la evidentierea grupurilor de referinta. Indivizii pentru a evalua propriul status, se refersa la grupurile de apartenenta ( varsta, nationalitate etc). Grupul de referinta poate fi complex si sa aiba o mare influenta asupra nivelurilor, aspiratiilor, frustrarilor. Cercetarile sociologice au pus in evidenta corelatiile intre statusuri si anumite boli psihice. S-a observat ca toxicomania este frecventa la intelectuali, schizofrenia la studentii de la filozofie si teologie, delirul persecutiei la politisti, nervozele la infirmiere si invatatoare. Se pare ca maladiile mintale sunt mai raspandite la intelectuali si au un procentaj mai mare la muncitori. S-a observat ca nevrozele predomina la clasele sociale inalte , iar psihozele la clasele inferioare societatii. ROLUL . CONEXIUNEA ROL – STATUS Rolul indica un model de comportare asociat unui status, punerea in act a drepturilor si datoriilor prevazute de statusuri in societate.
Pagină 21 din 46

Indeplinire rolurilor, invatarea lor, duce la formarea personalitatii si asigura functionarea societatii umane. Ralph Linton a definit rolul - ansamblul de comportamente pe care in mod legitim , il asteapta ceilalti de la individul care ocupa o pozitie sociala determinata, un status social. Rolul este alcatuit din comportamentele efective ale ocupantului unui status. Rolul poate fi definit ca fiind niste asteptari, ce au la baza consensul social. Rolurile sociale pot fi impuse: atribuite si dobandite. Clasificarea rolurilor dupa sistemul de referinta: - roluri care se refera la societatea globala in general, la idealurile si valorile recunoscute - roluri corespunzatoare personalitatii de baza , de exemplu : rolul de cetatean, de om cinstit, etc; - roluri raportate cu clasele sociale sau gruparile sociale: profesii, situatii familiale etc; Raporturile dintre rol si status este complex. In corelatie cu statusurile sociale, fiecarei persoane, la un moment dat, ii sunt atribuite mai multe roluri sociale, care pot fi congruente sau incongruente. Neconcordanta dintre rolurile sociale poate duce la conflicte inter-rol. Rolul este un element al dinamicii sociale, iar o societate prea rigida in statutele sociale, va risca sa sclerozeze. TIPURI DE SOCIETATI
1. Societatile de vanatori si culegatori . Se caracterizeaza prin nomadism, sunt relativ mici,

deoarece multe regiuni nu pot intretine populatii numeroase , care depind de hrana furnizata de natura. Economia este de subzistenta, membrii societatii consumand tot ce au. Comertul este nesemnificativ. Diviziunea muncii este redusa, se bazeaza pe varsta si sex. Organizatia sociala are la baza relatiile de rudenie, iar diferenta sociala este scazuta. Conducerea este realizata de cei care au performante mari la vanatoare si cules. 2. Societatile horticole si pastorale . In urma cu 10-19 mii de ani in urma, in regiunile fertile evoluau societatile horticole - dezvoltau cultivarea plantelor - , iar in cele aride , societatile pastorale – se ocupau cu imblanzirea animalelor. Cresterea eficentiei economice a dus la aparitia unui surplus de bunuri si a permis diferentierea statutelor sociale specializate. Societatile pastorale se caracterizau prin densitate mai mica si nomadism. Nomadismul a dus la dezvoltarea unor contacte sporite cu alte societati si la dezvoltarea comertului cu acestia. Contactul cu alte societati a dus si la aparitia unor conflicte intre grupuri si la dezvoltarea sclaviei. 3. Societatile agrare . Revolutia agrara a dus la descoperirea plugului si utilizarea animalelor de tractiune, ceea ce a permis cultivarea pamantului la scara mai mare si cresterea eficientei lucrarilor agricole. Apar asezarile omenesti permanente. Mai tarziu apar uneltele confectionate din metal. Cresterea eficientei si surplusul de hrana a dus la marirea nr. de statute sociale specializate si de ocupatii distincte. Aparitia banilor in realizarea schimburilor, a dus la dezvoltarea comertului si a pietei. Comertul a dus la aparitia marilor centre urbane si in cele din urma a orasului modern. Apare o elita politica specializata , deseori imbraca forma monarhiilor ereditare absolute.
Pagină 22 din 46

Aceste societati se caracterizeaza prin structuri politice , economice si sociale tot mai complexe ce sporesc posibilitatea dezvoltarii lor. 4. Societatile industriale . Revolutia industriala a aparut initial in Anglia la mijlocul sec. XVII, apoi a aparut in Franta, Germania, SUA etc. Apar masini mai complexe, actionate de un motor. Mecanizarea a dus la cresterea inegalitatii sociale, a micsorat importanta statutului social mostenit si a permis mobilitatea sociala. Locul de munca s-a deplasat de acasa la fabrica si din mediul rural in cel urban. Economia devine cea mai importanta si puternica institutie a societatii. Industralizarea a a avut o influenta puternica asupra familiei, educatiei, religiei si politicii. Industralizarea a dus si la cresterea poluarii, a somajului etc. . 5. Societatea postindustriala . D. Bell a constatat aparitia unui nou tip de societate, in care principala sursa de subzistenta este producerea de informatii si de bunuri decat producerea de bunuri materiale. Este o societate a stiintei ingineriei si educatiei. Institutiile economice sunt mai dependente de sfera informationala si educativa. Apare o mobilitate sociala si geografica, datorita perfectionarii tehnologiilor, comunicatiilor, transportului. Principalele institutii ale societatii se adapteaza la cerintele acestui nou tip de societate. TEORII DESPRE TIPURILE DE SOCIETATE
1. Teoriile evolutioniste ale lui Gerhard si Jean Lenski, societatea evolueaza ca urmare a

schimbarilor culturale, in special ale tehnologiei. Schimbarea se concretizeaza in cresterea si perfectionarii tehnologiei. Principalele mijloace prin care se realizeaza schimbarea sunt difuziunea culturala si inventiile independente. Schimbarea tehnologiei duce la schimbari in economie, in organizarea sociala si in comportamentul social, insa nu au caracter de lege. 2. Perspectiva structural - functionalista, concepe societate ca pe un sistem, un ansamblu de elemente aflate intr-o interdependenta structurala. Obiectivul central este mentinerea stabilitatii sistemului. Regimul politic are ca functie asigurarea securitatii societatii, distribuirea si folosirea puterii inerente vietii colective. Economia este o institutie care asigura distribuirea bunurilor si serviciilor necesare vietii sociale. Familia trebuie sa asigure socializarea membrilor sai. T. Parsons, a formulat 4 tipuri universale de cerinte functionale , indispensabile fiunctionarii societatii: a. Adaptarea – nevoia societatii de a se adapta la mediul sau fizic. b. Realizarea scopului - nevoia societatii de a indeplinii obiective importante: asigurarea securitatii si desfasurarea de bune relatii cu alte societati. c. Integrarea sociala - implica realizarea coeziunii sociale, solidarizarea diferitelor parti ale societatii, rolul integrarii este jucat de familie. d. Latenta - se refera la mentinerea sistemului, la mentinerea modelului valoric, functie realizate de familie, educatie, religie prin procesul de socializare. 3. Teoria conflictului, K. Marx considera ca institutiile societatii sunt sunt mai degraba instrumente de control social decat de rezolvare a problemelor. Institutia economica este cea mai importanta, de ea depinzand toate celelalte institutii sociale. Ea sta la baza controlului social si politic. Marx considera ca schimbarea sociala se bazeaza pe conflictul de clasa.
Pagină 23 din 46

4.

Teoria actiunii sociale. Weber evidenteaza consecintele stilurilor de gandire asupra actiunii sociale. Comportamentul oamenilor este influentat de gandire, conceptiile lor. Weber considera ca ideile religiei calviniste au avut un rol important in dezvoltarea caracteristicilor capitalismului: munca sustinuta, investitiile de capital, disciplina eficienta, ratiunea.

9. GRUPURILE SOCIALE
NOTIUNEA DE GRUP SOCIAL Sociologia oereaza cu 2 acceptiuni de grup social: - una generica si foarte larga , aplicabila tuturor formelor de grupare umana; - alta specifica si mai riguroasa, aplicabila numai grupurilor umane avand anumite caracteristici. Sociologii Horton si Hunt spuneau despre termenul „grup”: - grupul reprezinta orice colectie fizica de oameni ce presupune doar o aproximitate fizica; - grupul este un nr. de oameni care au aceleasi caracterisitici comune; - grupul considerat ca numar de oameni care au in comun anumite modele organizate de interactiune recurenta. Ely Chinoy sugereaza o tripla clasificare a grupurilor: a. grupuri sociale compuse din persoane ale caror relatii reciproce sunt consecinte ale unui set interrelat de statusuri si roluri; b. categorii sociasle compuse din persoane care joaca acelasi rol de baza , au acelasi statut de baza. c. Agregate compuse din persoane care au o anumite atribute in comun. J. Sczepanski, face o clasificare a gruparilor umane ce nu pot fi considerate grupari sociale: - simple aglomerari umane, - gruparea sociala, - colectivitatile sociale - acele categorii sociale in cadrul carora trasatura comuna genereaza conexiunea intre oameni. Intr-o acceptiune sociologica specifica, gruparile sociale pot fi considerate: - un nr. mai mic sau mai mare de persoane, ce constituie membrii grupului , carora le sunt proprii anumite caracteristici comune si anumite interese comune, - anumite relatii reciproce, - o anumita structura si un anumit nivel de organizare, - o anumita structura specifica de statusuri si roluri, - anumite norme si valori specifice, - anumite forme de control si de presiune a grupului, - o anume constiinta de sine si oun anume nivel de constientizare de catre membrii ai aprtenentei de grup, - structura societati globale, - durabilitate in timp, stabilitate mai mare sau mai mica. Pagină 24 din 46

Gruparile sociale avand acelesi caracteristici se vor deosebi intre ele prin natura lor specifica, prin ponderea si semnificatia lor. Orice grup social isi modifica structura si functionalitatea ca urmare a unor legi interne de evolutie. Modificarea structurii si functionalitatii grupurilor sociale, mai ales, a locului si rolului lor in structura si functionalitatea sistemului social si global reprezinta un rezultat al schimbarilor petrecute la nivelul acestuia. TIPURI DE GRUPURI SOCIALE Cele mai des proprietati utilizate sunt: - marimea - nr. de membrii, - cantitatea de interactiune fizica intre membri, - gradul de intimitate, nivelul de solidaritate, - locul controlului activitatii de grup, - extensiunea formalizarii regulilor guvernand relatiile dintre membri, - tendinta membrilor de a reactiona unul fata de celalalt ca persoane individuale sau ca ocupanti de roluri. Sociologia , in general, a studiat urmatoarele tipuri de grupari sociale: a. Gruparile primare si secundare. Gruparile primare sunt grupari formate dintr-un nr. mic de persoane care se cunosc reciproc, comunica in mod direct si se considera unul pt. altul ca scopuri, nu ca mijloace. Principalele tipuri de grupuri primare universal valabile sunt: familia – cel dintai si cel mai universal grup primar grupul de joaca al copiilor – are un rol important in formarea personalitatii, grupul de vecinatate - rol important in comunitatea rurala, dar nu numai si presupune respect si ajutor reciproc, grupul de batrani - prezinta diferite forme de organizare, implica intotdeauna relatii interpersonale stranse, bazate pe intelegere si afectiune reciproca. Grupruile primare pot fi : naturale – ex.: familia, ocazionale sau artificiale, temporare. Grupurile secundare pun accent pe performantele obtinute de individ in indeplinirea rolului se-i revine. Grupurile secundare sunt grupuri mari, formale, cu o conexiune sociala mai slaba, rezultata din diviziunea rolurilor si sarcinilor in cadrul grupului, din activitatea desfasurata in vederea atingerii unui scop. Grupul secundar reprezinta un mecanism eficient in obtinerea unor unor scopuri, dar adesea sunt sacrificate adevaratele sentimente. Grupurile primare contribuie la formarea personalitatii , in cadrul lor se poate gasi intimitate, simpatie si impartasirea confortabila a unor interese si activitati.
Pagină 25 din 46

In epoca actuala, s-a observat o tendinta accelerata de trecere spre o societate bazata, in principal, pe grupuri secundare, in care relatiile sunt impersonale, contractuale, specializate, orientate spre obiective si interese. Acest fapt duce la consecinte negative constand in slabirea legaturilor emotionale centrate pe gruparile primare, anuleaza avantajele oferite de apartenenta la comunitati sociale stabile si intime. Pe de alta parte, prezinta si un aspect pozitiv, aducand beneficii: organizatiile interpersonale, in care sentimentul este subordonat necesitatii indeplinirii sarcinii in mod practic, sunt mult mai eficiente. Astfel este oferita posibilitatea de dezvoltare a talentelor individule, deschizandu-se drumul spre cariere specializate si afirmare si dezvoltare.
b. Grupri mici, grupuri intermediare, grupuri mari. Grupurile sociale se disting intre ele prin

marimea lor, prin nr. membrilor. Exita 2 caracteristici mai importante a grupurilor mici: un nr. mic de membri si exixtenta intre acestia a unor relatii directe. Grupurile mari sunt grupuri ce contin un nr. mare de membri, intre care se stabilesc relatii indirecte. Achim Mihu a tras urmatoarele concluzii privind grupurile mici: - includ anumite relatii sociale, prin ele facandu-se legatura cu socialul, - acestea se mainifesta , sub forma unor relatii directe, diferetindu-le de alte grupuri sociale, - reprezinta un sistem complex de relatii de diferite tipuri(comunicare, preferentiale si de dominare), orientate si structurate in functie de sarcinile lor, influentate de personalitatile membrilor si relatiile individuale, cat si de mediul in care ele isi desfasoara activitatea.
c. Grupuri formale si grupuri informale.

Grupurile formale - sunt constituite din necesitati legate de indeplinirea unor sarcini, atingerea unui obiectiv. Se caracterizeaza prin faptul ca structura si relatiile dintre membrii lor sunt reglementate oficial, institutional, prin acte normative, decizii sau alte mijloace asemanatoare. Structura, atat cea orizontatla cat si cea ierarhica, este determinata de specificul sarcinii grupului. Relatiile dintre componentii grupului , conduita membrilor , sunt precis reglementate si obligatorii . Liderul grupului este desemnat sau ales in conformitate cu anumite reglementari legale sau statutare. Intre membrii grupului,, pot exista relatii interpersonale de diferite tipuri: prietenesti, afective, sau relatii deschis conflictuale. Grupurile informale pot aparea in cadrul grupurilor formale sau in afara acestora, independent de grupuri formal constituite. Grupurile informale sunt grupuri mici si primare, care nu creeaza institutii formalizate, se constituie in mod spontan, bazandu-se in special pe afinitati si contacte personale. Structura si relatiile interpersonale sunt informale, nu sunt reglementate oficial.. Liderii sunt recunoscuti spontan, nebeneficiind de un status oficial. O importanta deosebita o au grupurile informale constituite si actionand in cadrul grupurilor formale, al institutiilor si organizatiilor. Ele au o influenta considerabila asupra activitatii si performantelor institutiilor si organizatiilor, asupra orientarii relatiilor sociale si a conduitelor de grup.
Pagină 26 din 46

d. Grupuri de apartenenta si grupuri de referinta. Fiecare individ face parte dintr-o serie de

grupuri considerate ca ale sale proprii , in calitate de membru al acestui grup, se raporteaza la alte grupuri similare ca la ceva strain lui. Sociologii Horton si Hunt au tras urmatoarele concluzii privind acest gen de tipuri de grup: Caracteristica „in – groups”(propriul grup) – membrii acestuia este probabil sa impartaseasca aceleasi sentimente , aceleasi gusturi, sa defineasca cu o anumita unanumitate activitatile si telurile vietii. Membrii altor grupuri (” out –groups”) – pot avea multe trasaturi culturale comune cu grupurile proprii, dar nu poseda o serie de caracteristici considerate necesare pentru a face parte din aceste grupuri. Legat de aceste grupuri se va se mentioneaza: Linia de demarcatie intre grupul propriu si alte grupuri nu este rigida, in sensul ca indivizii membri ai unor grupuri proprii diverse( familei etc), se raporteaza in acest context unii la altii ca grupuri diferite; membrii aceluiasi grup propriu pot fi in acelasi timp membri unor grupuri care se raporteaza unele la altele. Grupurile proprii sunt numite si grupuri de apartenenta. Toate grupurile sociale, indiferent de natura si marimea lor, sunt pentru membrii lor, grupuri de apartenenta. Apartenenta la grupuri poate fi intalnita sub diverse aspecte, formala sau informala, avand o determinare obiectiva sau fiind rezultatul alegerii. Surse ale apartenentei de grup pot fi: nastere(familia pt. copil, grupul etnic etc); optiune personala (grup profesional); decizie – foruri institutionalizate cu sau fara solicitarea optiunii celui in cauza etc.. Sociologia face o distinctie intre apartenenta reala si apartenenta ideologica. apartenenta reala asigura conditiile obiective si subiective ale apartenentei la grup. - apartenenta ideologica realizeaza numai anumite conditii subiective ale apartenentei, cum ar fi impartasirea unor sentimente, idealuri , valori comune. In opozitie cu grupruile de apartenenta, sunt definite grupurile de referinta. Grupurile de referinta sunt: normative – stabilesc standarde de comportament - comparative - furnizeaza puncte de reper in eleboratrea judecatii evualative despre sine si despre ceilalti. Avem grupuri de referinta: - pozitive - sunt acelea a caror norme, valori, reguli de conduita sunt adoptate, - negative - sunt acelea a caror norme, valori etc sunt respinse. Grupurile de referinta au un rol important in modelarea conduitelor, comportamentelor, sistemului de norme si valori ale altor grupuri sau indivizi.

Pagină 27 din 46

10.

ORGANIZATII SOCIALE

Organizatie - grupuri de oameni care isi organizeaza si coordoneaza activitatea in vederea realizarii unei finalitati relativ clar formulate ca obiective. Exemple de organizatii: intreprinderile economice, partidele politice, spitalele etc.. Organizatiile prezinta o orientare structurala spre realizarea cat mai eficienta a finalitatii lor. La inceputul sec. XX s-a dezvoltat managementul stiintific clasic, al carui principal obiectiv a fost indentificarea principiilor unei organizari eficiente, rationale a organizatiei. Problemele examinate se refereau in special la diviziunea muncii si a responsabilitatilor, organizarea ierarhica a conducerii activitatii, modalitatile de realizare a controlului etc. . Organizatiile trebuie sa isi intemeieze cu seriozitate setul de reguli, norme, regulamente care sa ghideze comportamentul salariatilor si sa constituie baza majoritatii deciziilor organizatorice. Regulile si regulamentele au drept scop introducerea unui element de stabilitate si predictibilitate actiunilor organizatiei. Caracterul impersonal al regulamentelor se refera la faptul ca organizatia trebuie sa trateze pe fiecare „client” al organizatiei ca pe un „caz”, nu ca pe o persoana. Interactiunea cu clientii trebuie sa se bazeze pe setul de norme si regulamente ale organizatiei, pe rolul oficial al birocratului si nu pe sentimentele lui personale. Intr-o organizatie, departamentele au sarcini precise si sunt organizate intr-un sistem ierarhic de autoritate, in care fiecare departament este supravegheat de un departament superior. Fiecare angajat al organizatiei trebuie sa aiba o anumita competenta tehnica pentru a-si putea indeplini sarcinile in cadrul diviziunii muncii si al sistemului ierarhic de autoritate. Organizatiile considera ca eficienta activitatii, succesul profesional nu au nicio legatura cu familia de origine, cu relatiile personale ale indivizilor, coreleaza promovarile lor cu vechimea in munca si meritul. Un rol important in angajarea si promovarea personalului o reprezinta competentele tehnice. Pentru ocuparea unui post sau promovarea in diferite functii se recurge tot mai des la sustinerea unor examene. Weber considera ca toate aceste caracteristici, reprezinta un mod rational de organizare, el considerand ca este singura alternativa pentru atingerea efectiva a obiectivelor organizatiei. El a numit modul rational de organizatie, birocratie. TEORII DESPRE BIROCRATIE Birocratie – reprezinta organizatia in cadrul careia rezolvarea esentiala a problemelor si eficienta intriseca sunt subordonate functionarii aparatului organizatoric, axat in special pe indeplinirea sarcinilor de serviciu si pe respectarea prescriptiilor care reglementeaza functionarea lui. Numim birocratie atunci cand problemele esentiale, importante ale cetatenilor sau ale statului nu sunt rezolvate, deoarece prescriptiile care reglementeaza activitatea institutiilor de stat obliga la taraganare si decizii in discordanta cu nevoile esentiale. Sociologia contemporana pune accent pe implicatiile negative ale functionarii birocratiei: a. exercitarea birocratica a puterii de catre corpul specializat al oficialitatilor se opune principiilor democratice; birocratia prtactica decizia autoritara si cultiva secretul, b. sistemele bazate pe organisme si proceduri birocratice , tind sa-si reproduca si sa-si impuna propriile interese prin intermediul exercitiului puterii. Marx face urmatoarea descriere a birocratiei:
Pagină 28 din 46

- promovarea propriilor interese, - cultul autoritatii, - mascheaza incompetenta, - spiritul corporatist si consficarea secretului de stat ca proprietate privata a birocratiei, - carierismul, - supunerea si pasivitatea. Weber a sustinut 2 ideii fundamentale cu privire la birocratie: a. indispensabilitatea birocratiei pentru rationalizarea procedurilor de atingere a obiectivelor in orice tip de organizatie specifica societatii industriale. b. nu este o putere autonoma, ci doar un aparat centralizat, competent si eficient , in general este subordonat unei puteri sau de alta natura. Schema de organizare birocratica weberiana: - baza lui o reprezinta intotdeauna un sistem coerent folosit sistematic, respectat de toti membrii colectivitatii, - procesul administrativ care utilizeaza acest sistem poate realiza in mod rational scopurile propuse, - lucratorii din acest sistem administrativ ocupa si exercita, care prevede anumite regulamente care prescriu comportarea functionarilor, - serviciile sunt organizate intr-un sistem continuu si coerent prin intermediul regulamentelor, - organizarea interna a functiilor este ierarhica, fiecare nivel inferior este supus controlului si conducerii de catre serviciile superioare, - functionarii: a. sunt liberi din punct de vedre personal b. sunt incadrati intr-o ierarhie de statuturi si functii, c. lucreaza pe baza unui contract incheiat in urma unei selectii deschise, d. respecta competentele prestabilite, e. recutarea lor se fac pe criterii universaliste: diploma sau concurs, f. sunt platiti cu salarii fixe, g. urmeaza o cariera profesionala, avansare depinde de aprecierea superiorului, h. functia nu constituie obiectul unei apropieri private, i. sunt supusi unei discipline stricte si unui control riguros, j. exercitarea functiei in cadrul biroului este separata de satisfacerea unor interese personale ale functionarului in cadrul problemelor pe care le rezolva, in rezolvarea lor se orienteaza dupa reguli cu caracter impersonal. Dezvoltare birocratiei se observa in majoritatea organizatiilor moderne. Se cunosc 3 directii ale acestei tendinte: a. cresterea ascendentei organizatiilor de tip birocratic in sfera puterii publice si extinderea lor in intregul sistem institutional, b. procesul latent de autonomizare si sustragere a titularilor unor functii din cadrul organizatiilor publice sau private in raport cu controlul instantelor care le furnizeaza resursele necesare functionarii, c. impactul birocratiei asupdra intregului sistem de valori si aparitia mentalitatii birocratice in sfere extraorganizationale. CONCLUZII PRIVIND AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE BIROCRATIEI
Pagină 29 din 46

AVANTAJELE BIROCRATIEI
-

-

Cel mai important avantaj - capacitatea de divizare a unor probleme complexe in problemele simple, prin specializare. Un alt avantaj deriva din sistemul de regului si proceduri formale si din caracterul de impersonalitate si impartialitate a autoritatii prin care birocratia promoveaza un proces obiectiv si impersonal de luare a deciziei , la nivelul fiecarui departament de serviciu sau subunitate. Intr-o birocratie, supunerea fata de reguli reprezinta principalul criteriu de apreciere si promovare a functionarilor. DEZAVANTAJELE BIROCRATIEI Cea mai mare problema a organizatiei de tip birocratic o reprezinta consecintele specializarii. Specializarea birocratica poate determina o serie de probleme in functionarea optima a organizatiei. Dificultatea statuarii scopurilor organizationale clare si precise. Controlul administrativ. Rationalitatea sistemului si efectuarea unui control administrativ are o tendinta de crestere a birocratiei. EFICENTA INTR-UN SISTEM / ORGANIZATIE

-

-

Eficienta / eficacitate a sistemelor social – umane - gradul in care ele reusesc sa realizeze functiile lor finale; gradul in care reusesc sa satisfaca cerinta lor functionala constitutiva. D.p.d.v al necesitatii de satisfacut, o eficacitate este acceptabila sau nu, ea poate fi determinata ca satisfacatoare sau insatisfacatoare. Optimul si maximul necesar trebuie sa produca starea de satisfacere, de echilibru a sistemului. M. Jahinda propune 3 criterii privind eficienta organizationala: 1. adaptabilitatea: abilitatea de a rezolva probleme si de a reactiona cu flexibilitate la cerintele mediului schimbator, 2. simt al indentitatii: organizatia trebuie sa stie ceea ce este ea, care sunt finalitatile sale si ce are de facut, 3. capacitatea de a testea realitate: capacitatea de a percepe si a interpreata corect proprietatile reale ale mediului. TRECEREA DE LA IERARHII LA RETELE O data cu aparitia tehnologiei in societate, oamenii au inceput sa se simta deranjati de caracterul impersonal a ierarhiei birocratice. Neputinta sistemului ierarhic de a rezolva problemele societatii i-a determinat pe oameni sa vorbeasca unul cu altul, aceasta ducand la inceputul retelelor. Retelele ofera ceea ce birocratiile nu pot oferii, anume legatura pe orizontala. Retelele se propaga in cadrul societatii. D.p.d.v structural, cel mai important lucrul intr-o retea este faptul ca fiecare individ se afla in centrul ei. Exista 3 motive pentru care retelele au aparut ca o forma sociala decisiva: 1. moartea structurilor traditionale, 2. zarva provocata de supra – abundenta informatiei,
Pagină 30 din 46

3. esecul ierarhiilor. Un exemplu de evitare al ierarhiei birocratice este dat de InterCorporation. Conducera de tip retea de la Intel: - muncitorii pot avea mai multi sefi, - functii, precum controlul calitatii si promovarea, sunt responsabilitati ale unui comitet sau unui consiliu, - nu exista incaperi separate, ci numai paravane pana la nivelul umerilor, care despart spatiul de lucru al birourilor, - imbracamintea este lipsita de eticheta, - compania este condusa de un triumvirat compus din cadre superioare, - deciziile sunt luate de cadrele superioare, dar se asteapta ca toti angajatii sa participe de pe pozitii de egalitate, - noii angajati sunt incurajati sa contrazica pe superiori.

Pagină 31 din 46

11. COMUNICARE SI INTERACTIUNE Interactiunea este posibila si se negociaza prin comunicare. Relatiile umane sunt interactiuni comunicationale, sunt imposibile fara transmiterea si receptarea de mesaje. Comunicare – procesul de transmitere a informatiilor, ideilor de la un individ, grup la altul. Situatiile de comunicare sunt: - reflectia individuala, - salutul, - lectura, - darul, (oferta gratuita) - indemnul, - panoul rutier, - gestica etc. Principalele particularitati ale comunicarii sunt: a. mesajul contine mai multe scopuri si semnificatii b. o functie a comunicarii este sa-i puna pe indivizi in relatie cu ei, cu grupul, cu mediul etc, c. in situatile de pericol creste fenomenul comunicational, d. este posibil ca doi receptori sa nu dea aceeasi semnificatie unuia si aceluiasi mesaj, acelasi lucru este valabil si intre receptor si emitator. Comunicarea presupune cel putin 3 elemente: - emitator, - mesaj, - receptor. Silberman are urmatoarea opinie despre comunicare: - o relatie intre 2 parteneri, - capacitatea de a emite semnale, - capacitatea de a recepta, - folosirea unor semnale, semne , simboluri, - un canal (mijloc): de la vocea umana la undele Htz, - existenta uni izomofrism al semnificatiilor pentru receptarea corecta a mesajelor. PROCESELE DE COMUNICARE SE POT CLASIFICA DUPA MAI MULTE CRITERII Dupa modul in care se realizeaza, comunicarea poate fi: - directa: utilizarea de tehnici primare: cuvant, gestica, mimica, - indirecta: utilizarea de tehnici secundare: scrierea, tiparirea, semne grefice, , undele Htz, cablu: a. imprimata: reviste, presa, carti, b. inregistrata: film, disc, banda magnetica, c. prin fir: telefon, cablu, fibre optice, d. radiofonica: radio, tv. Dupa nr. de participanti: - intrapersonala, - interpersonala: fata in fata - de grup,
Pagină 32 din 46

-

de masa: producerea si difuzarea mesajelor de catre un sistem mediatic institutional catre un public variat si numeros.

COMUNICAREA INTERPERSONALA. BLOCAJELE COMUNICARII. SITUATIA OPTIMA DE COMUNICARE Comunicarea interpersonala este definita in 3 perspective: 1. pune in evidenta element ele componenete: o persoana emitator transmite mesaje unei alte persoane - receptor, 2. relational: comunicarea se desfasoara intre 2 persoane care au stabilit o relatie, 3. a treia definitie prezinta comunicarea ca final al unei evolutii de la comunicarea impersonala la cea personalizata. In comunicarea interspersonala, interlocutori pot dezvolta 5 tipuri de atitudini: 1. Atitudinea de evaluare – consta in formularea unei judecati pozitive sau negative in raport cu idile, sentimentele, comportamentul interlocutorului. Se creeaza tipul de relatie judecator-judecat. Consecinta il constituie blocajul comunicarii. 2. Atitudinea de interpretare – consta in descoperirea sensurilor ascunse ale cuvintelor, sentimentelor, comportamentelor interlocutorului. Creeaza o relatie ierarhizata: interpretantul situandu-se pe o pozitie superioara in raport cu interpretatul. Atitudinea de interpretare reprezinta un obstacol in comunicare. 3. Atitudinea de ajutor( consiliere ) – consta in incercarea de a-l linisti pe celalalt de a-i propune solutii la problemele pe care le relateaza. Relatia creata este intre consilier si consiliat , o relatie bazata pe diferenta de statut. Atitudinea linistitoare nu este recomandabila, ea exprima incapacitatea noastra de a nu intelege experienta traita de celalalt. Aceasta atitudine fie stopeaza comunicarea, fie genereaza agresivitate. Consilierea poate orienta dialogul in directia urmarita de consilier, anume manipularea celui consiliat. Aceasta atitudine, mnu faciliteaza exprimarea, comunicarea. 4. Atitudinea de chestionare - consta in formularea de intrebari pentru a face interlocutorul sa vorbeasca, pentru a detine mai multe informatii. Relatia creata este cea intre anchetator si anchetat. Persoana care alege si formuleaza intrebarile este cel care detine controlul comunicarii si se afla intr-o situatie privilegiata in raport cu cel chestionat. Chestionarea sistematica ingradeste, comunicarea libera, exprimarea profunda a celui chestionat. Ca o concluzie, toate aceste tipuri de atitudine, nu facilizeaza o comunicare eficienta, autentica intre persoane, nu permit exprimarea profunda a interlocutorului. 5. Atitudinea de comprehensiune. Ascultarea activa Atitudinea de comprehensiune – consta in a manifesta interes pentru a ceea ce spune celalalt, in a-l asculta pentru a incerca sa-l intelegi nu ca sa-l judeci, evaluezi, interpretezi. Aceasta atitudine se manifesta prin cerinta reformularii punctelor de vedere, a sentimentelor interlocutorului. Este sin gura atitudine care privilegiaza pe interlocutor. Pentru a facilita o comunicare autentica trebuie sa manifestam mai multa disponabilitate pentru celalalt, sa intelegem ce simte el cu privire la respectivul eveniment. Trebuie sa fim empatici. Ascultarea activa este legata de empatie.
Pagină 33 din 46

Les Giblin sustine ca exista 7 posibilitati de ascultare activa: 1. uitati-va la persoana care vorbeste, 2. pareti extrem de interesat de ceea ce spune, 3. aplecati-va spre persoane care vorbeste, 4. puneti intrebari, 5. nu-l intrerupeti, in schimb rugati-l sa mai vorbeasca 6. nu schimbati subiectul pana ce persoana respectiva nu-l incheie, indiferent de cat de nerabdatori ati fi sa vorbiti despre altceva, 7. folositi cuvintele celui care vorbeste pentru a sublinia propriul punct de vedere. SOCIETATEA DE MASA. COMUNICAREA DE MASA Societatea de masa se refera la relatia intre indivizi – ordinea sociala si presupune: - indivizi izolati psihologic, - predominanta relatiilor impersonala( contractuale, oficiale ), - indivizii sunt relativ despovarati de obligatiile neoficiale, necontractuale. La o societate de masa este necesara o comunicare de masa. Fara comunicare de masa nu poate exista o societate de masa. Mass – media este considerata a 4 a putere in stat, in acelasi timp sursa de libertate si are functie democratica. Prin ea indivizii se informeaza, isi exprima si formeaza opiniile, se impotrivesc abuzurilor etc.. Pe de alta parte, mass-media poate influenta, convinge, atrage, seduce. Ea poate furniza date false argumente contrafacute, zvonuri. Comisia UNESCO considera ca mass-media are 5 functii principale: - informare si opinie, - educatie, - socializare, - persuasiune, motivatie si interpretare. Melvin de Fluer analizeaza functiile si disfunctiile mass-media. In cadrul functiilor el include: - apararea libertatilor, - informarea publicului, - demascarea coruptiei, - publicitatea, - contactul oamenilor cu bunurile culturale. In cadrul efectelor negative, disfunctiile mass-mediei: - coboara gusturile publicului, - stimuleaza delicventa, - contribuie la degradarea morala si la adormirea constiintei politice, - inabusa activitatea creatoare. TEORII ALE COMUNICARII DE MASA Efectele mass-media releva 3 etape in modul de evaluare a puterii de influenta a media:
Pagină 34 din 46

1. Prima etapa ( in primul razboi mondial si in perioada interbelica ) a fost caracterizata prin ideea

atotputerniciei media. Mass-media se considera ca are o putere nemasurata de a influenta direct opiniile si comportamentele, de a manipula masele. Ziarele, dar in special radioul si filmul pareau a fi mijlocul principal de directionare a opiniei publice potrivit vointei comunicatorilor. Aceste aprecieri se bazau in special pe observatii sau intuitii ale producatorilor de reclame, propagandistilor activi in primul razboi mondial, ale propietarilor de ziare si ale conducatorilor si propagandistilor statelor totalitare. 2. A doua etapa este marcata de ideea efectului minimal al media. Aceasta viziune lanseaza ipoteza conform careia fiecare retine ceea ce crede el deja, comunicatiile influentand numai pe indecisi. Adeptii acestei teorii sustin efectele mass-media ca sunt relative deoarece: a. media reprezinta doar una dintre multiplele surse si factori de influentare care intersecteaza fiecare context al relatiilor sociale, b. influenta este conditionata de alte competente ale mediului social, c. influenta este mai curand indirecta. Alte categorii de efecte: - activare a atitudinilor latente, - intarire si confirmare a atitudinilor si optiunilor existente, - convertire sau schimbare a atitudinilor si comportamentelor. Concluzia generala a studiilor este indreptata impotriva teoriei atotputerniciei media, aputerii lor absolute de a influenta si de a conditiona publicul. Grupul primar este considerat factorul cheie al controlului influentei media asupra receptorilor. 3. A treia etapa este cea a revenirii la ideile marii puteri de influentare de care dispun sistemele mediatice. Aceasta etapa este legata de expansiunea televiziunii si de cercetari originale. Se evidenteaza puterea de atractie si seductie a televiziunii comparabila cu aceea a altor media. Cercetarile dezvaluie mecanismele ascunse subtile ale producerii efectelor. Sunt evaluate efectele cognitive si afective ale media, efectele pe termen lung asupra vietii sociale.

Pagină 35 din 46

12. POLITICA SI STATUL. CULTURA POLITICA SI SOCIALIZAREA POLITICA

AUTORITARISM, AUTORITATE, PUTERE Autoritatea este un termen pozitiv, autoritarismul reprezinta un exces de autoritate, o autoritate opresiva, avand o conetatie negativa. Unii sociologi considera ca autoritatea nu este corecitiva, nu anuleaza posibilitatea alternativelor. Alti sociologi spun despre autoritate, ca acceptand autoritatea inseamna ca se renunta la autonomie. Termenul de autoritate este mai aproape de termenul de legimitate decat de cel de putere,; cele doua concepte sunt strans legate intre ele. Weber considera ca puterea reprezinta capacitatea de a atinge scopuri in ciuda opozitiei altora. El face o distingere intre dominatie si putere. Puterea reprezinta sansa de a triumfa in interiorul unei relatii sociale propria vointa, chiar in pofida unor rezistente. Dominatia reprezinta sansa de a gasi persoane ce pot fi convinse, gata sa asculte un ordin sau un continut concret. Weber a construit o tipologie ideala a dominatiei bazate pe legimitate: 1. Legimitate traditionala. Baza justificarii dominatiei o reprezinta traditia. Actorii sociali au incredere in caracterul sacru al traditiilor si cutumelor , care stabilesc regulile vietii publice. 2. Autoritatea rational-legala. Schimbarile pe care industralizarea le-a atras dupa sine au subminat autoritatea traditionala. O alta sursa a autoritatii o constituie sistemul de legi si reguli care investeste cu putere legitima o anumita pozitie, statut social. Autoritatea rationala este puterea justificata printr-un sistem de reguli si legi acceptate de societate. Ea este legata mai mult de un statut, decat de o persoana. 3. Autoritatea charismatica deriva din calitatile personale extraordinare ale conducatorului, care este un sef iesit din comun, dotat cu charisma sau un farmec aparte, care inspira angajament si ascultare. Cele mai multe societati considera conducatorii charismatici periculosi, deoarece ei pot submina bazele celorlalte forme de autoritate: traditia si pozitia. Pierderea unui conducator charismatic ameninta existenta grupului daca traditia si pozitia nu-i sustin autoritatea. Puterea poitica. Sociologia s-a axat pe urmatoarele directii, in ceea ce priveste puterea politica: - A considerat statul ca o institutie politica ca oricare alta, iar institutiile politice le-a integrat in cadrul instituiilor sociale, - A acordat o atentie particulara aspectelor formale, functiilor latente si disfunctiilor institutiilor prin care isi exercita puterea politica, - Tinde sa confere o acceptiune foarte larga termenului de politic. Puterea apare in institutii foarte diferite: stat, organizare sociala, partid politic, sindicat, biserica, familie. In legatura cu bazele si functionarea puterii, doua orientari fundamentale au marcat sociologia puterii: consensualismul si conflictualismul. Teoriile consensului au pus accentul pe faptul ca puterea politica este cea care permite coordonarea activitatilor de interes general; asigurarea ordinii si continuitatii sociale. Exercitatrea puterii reprezinta un instrument esential, prin care orice societate isi gestioneaza supravietuirea.
Pagină 36 din 46

Conceptiile conflictualiste au scos in evidenta caracterul corecitiv al puterii politice, impunera sa de catre grupurile dominante asupra celor dominate in scopul propriilor interese. TIPURI DE REGIMURI POLITICE: DEMOCRATIE, AUTORITARISM, TOTALITARISM Regimul politic se refera la modul concret in care functioneaza sistemul politic dat, respectiv structura in actiunea politica propriu-zisa a relatiile dintre guvernati si guvernanti. Prima tipologie a regimurilor politice a fost realizata de Aristotel. El a clasificat regimurile politice in 3 feluri: a. regalitate – unul singur detine puterea, este o putere personalizata, b. aristrocratie – puterea este posedata de cateva persoane, acest fapt constituie oligarhie, c. democratie – puterea este posedata si exercitata de o multime de oameni. Astazi intalnim 3 tipuri de regimuri politice: 1. democratii pluraliste, 2. autoritarism, 3. totalitarism. Friederich a enumerat 5 cerinte de care depinde existenta unui sistem totalitar: a. o ideologie oficiala, b. un singur partid de masa controlat de o oligarhie, c. monopolul guvernamental al armamentului, d. monopolul guvernamental asupra mass-media, e. un sistem de politie terorist. Sartori, considera ca totalitarismul este o amplificare maxima a despotismului. In sens modern, dictatura reprezinta o forma de guvernare a unei singur persoane,care detine putere in stat si pe care o exercita in mod arbitrar. Goodman considera ca dictatura este o forma de autoritarism, aceasta caracterizandu-se prin excluderea poporului de la participarea politica si prin imposibilitatea inlocuirii din functie prin mijloace legale ale conducatorului. Goodman considera ca cele mai importante coordonate ale unui stat democratic sunt: 1. particiaprea poporului la alegerea si indepartarea conducatorului, 2. democratia poate imbraca 2 forme: - reprezentativa- poporul isi alege periodic alte persoane care sa le reprezinte in procesul de decizie, - directa – presupune implicarea directa a maselor in procesul decizional, 3. dezvoltarea economica, 4. limitarea institutionala a puterii datorata autonomiei si controlului reciproc al celor 3 puteri: executiva, legislativa, judecatoreasca ( principiul separarii puterii), 5. nu exista divergente majore in societate, 6. exista toleranta fata de o disidenta rezonabila. Exista dreptul la opinie. 7. Accesul larg al populatiei la informatie. CULTURA POLITICA SI CULTURA CIVICA Cultura politica se indentifica cu informatia politica. Se considera ca o persoana are cultura poiltica, daca voteaza in cunostinta de cauza sau este la curent cu regulile jocului politic.
Pagină 37 din 46

Cultura politica joaca un rol important in viata comunitatii cat si in viata individului. Comunitatii ii ofera un set de valori, atitudini, norme si idealuri care sa asigure functionalitatea si coerenta institutiilor sale. Individului ii pune la dispozitie un ghid care sa ii faciliteze participarea la viata publica si politica. G. Almond si S. Verba vorbesc despre trei mari tipuri de subculturi politice: 1. Cultura politica parohiala desemneaza frecventa zero a orientarii politice. Un exemplu relevant este cel al triburilor, care constientizeza vag sau deloc existenta guvernului central si a caror viata este in mare parte neafectata de deciziile centrale. 2. Cultura politica (pasiva) dependenta desemneaza o frecventa inalta a orientarilor fata de sistemul politic general si fata de punerea in practica a politicilor. Actorii sociali sunt constienti de existenta sistemului politic, dar au un rol pasiv in raport cu acesta. Un exemplu relevant este cel al oamenilor care traiesc in regiunile autoritare, in dictaturi unde ei se percep mai mult ca alienati politic, decat ca participanti la procesul politic. 3. Culura politica participativa se caracterizeaza prin orientari maxime fata de toate obiectele politice, in special fata de sine ca participant activ la politica. Indivizii sunt constienti de drepturile si obligatiile lor politice, implicandu-se in sfera politica activ si rational. Cele trei subculturi pot coexista in sanul aceleiasi culturi politice. In majoritatea democratiilor moderne cele trei subculturi constituie componentele culturii politice democratice, cultura participativa avand un rol privilegiat in raport cu celelalte doua. CONCEPTELE DE CULTURA CIVICA SI CULTURA POLITICA. Cultura civica imbina modernitatea cu traditia. G. Almond si S. Verba pun conceptul de cultura civica intr-o relativa si partiala opozitie cu cultura politica parohiala si dependenta. Ei considera cultura civica ca fiind o cultura politica mixta, in care coexista cele trei tipuri de cultura politica, predominanta fiind cea participativa. Cultura civica nu reprezinta acelasi lucru cu educatia civica. Educatia civica prescrie modul in care cetatenii trebuie sa se comporte intr-o societate democratica, cuprinde normele comportamentului cetatenesc, norme ce subliniaza aspectele participative ale culturii politice. Se asteapata ca cetateanul sa se implice activ si rational in politica, sa fie bine informat si sa participe la procesul decizional. Cultura civica este o cultura politica echilibrata in care activitatea politica si rationala sunt echilibrate de pasivitate, traditionalitate si angajament fata de valorile parohiale. Cultura civica este o combinatie intre cultura modernista si cea traditionalista, este bazata pe informatie, pe dialog, pe diversitate si toleranta, care permite si incurajeaza schimbarea, temperandu-i excesele. Ea caracterizeaza o societate in care exista un numar mare de indivizi care participa la viata publica. Cetatenii dezvolta sentimentul unei competente civice subiective, al increderii in abilitatile lor politice si decizionale. Meny defineste conceptul de cultura politico-administrativa ca fiind un ansamblu de norme si valori produse de o societate data si care pot fi in contradictie cu normele si valorile afisate de respectivul sistem. Contradictiile dintre valorile oficiale si cele efectiv practicate dovedesc capacitatea democratiei de a se autocorecta si importanta culturii politice, care nu admite pe termen lung coruperea principiilor democratiei.

Pagină 38 din 46

13. CONTROLUL SOCIAL SI DEVIANTA Controlul social reprezinta ansamblul mijloacelor si mecanismelor socio-culturale care reglementeaza, orienteaza, modifica sau influenteaza comportamentele indivizilor in societati, in vederea conformarii lor la sistemul valoric - normativ si mentinerii echilibrului societatii ca sistem. Sociologul Szczepanski sublinia faptul ca fiecare grup, colectivitate, societate dezvolta o serie de masuri, sugestii, modalitati de convingere, sistem de persuasiune si presiune, interdictii, constrangeri, sanctiuni, sisteme si modalitati de manifestare ale cunostintei, acordare de premii, distinctii prin care comportamentul indivizilor si grupului spre modele acceptate de valori si de actionare spre realizarea conformismului membrilor. Acest sistem se numeste sistemul controlului social. Park si Burgess fac distinctia a trei modalitati sau forme de exercitare a controlului social in societate: - formele spontane, elementare de control social, - opinia publica, - institutiile si reglementarile juridice. In ziua de astazi, sociologii grupeaza controlul social in doua mari categorii: a. interperetari restricitive care pun accentul pe caracterul institutionalizat si coercitiv al controlului social, b. interpretari normative care trateaza controlul social sistematic, ca ansamblu de actiuni umane indreptate catre definirea deviantei si stimularea reactiilor sociale in prevenirea si respingerea ei. Sorin M. Radulescu a facut o clasificare a principalelor criterii a formelor de control social: a. dupa instantele din care emana, controlul social exercitat de institutii cu caracter statal (tribunale, inchisori), de diferite grupuri sociale (familie, scoala) sau de catre anumiti indivizi ce au o anumita autoritate in grup (capul familiei, preotul), b. dupa modul in care este exercitat controlul social, este organizat formal, realizat de institutii specializate si spontan (informal), realizat prin traditii, obiceiuri, c. dupa directia actiunii exercitate, controlul social poate fi direct, imbracand forma aprobarilor, amenintarilor etc. si indirect realizandu-se prin zvonuri, sugestii etc. d. dupa mijloacele utilizate: controlul social stimulativ efectuat prin intermediul aprobarilor, recompenselor etc. si controlul social coercitiv prin tabuu-ri, sanctiuni punitive, interdictii etc. e. dupa mecanismele de reglare normativa la care apeleaza controlul social are caracter psiho-social, caracter social propriu-zis si cultural, f. dupa metodele adoptate in raport cu conduitele deviante avem control social penal (pedepsele), compensator (plata unor daune), conciliator (negocieri, intelegeri mutuale) si terapeutic (resocializare). CRITERII DE DEFINIRE A FENOMENULUI DEVIANTEI Temele traditionale ale sociologiei deviantei, sunt: infractionalitatea, problema violentei, alcoolism, pornografie, prostitutie, consum de droguri, homosexualitate, lesbianism, invaliditate, sinucideri, tulburari si boli psihice. Definitia sociologica a deviantei a fost elaborata de doi mari autori Sellin si Merton. Autorul Sellin definea devianta ca ansamblul comportamentelor indreptate contra normelor de conduita sau ale ordinii institutionale. Merton defineste devianta ca fiind un ansamblu al comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului sau, ansamblul comportamentelor disfunctionale.
Pagină 39 din 46

In legatura cu definitiile deviantei sunt necesare de facut cateva observatii. Devianta este o notiune relativa din cel putin doua motive: a. sistemul normativ difera de la o societate la alta si ceea ce intr-o societate reprezinta o incalcare a normei, intr-o alta reprezinta un comportament conformist, b. legea reprezinta un important factor de schimbare sociala care poate induce modificari in receptarea contextului normativ al unei societati si se poate transforma chiar ea sub impactul unor schimbari sociale. O alta observatie cu privire la definirea deviantei o reprezinta faptul ca nu orice act care se abate de la norma trebuie apreciat ca deviant. Inovatiile se inscriu in acest caz: desi ies din tiparele normei ele nu sunt apreciate ca deviante. In sociologia deviantei se face o delimitare intre devianta pozitiva si devianta negativa. Devianta pozitiva este echivalenta cu schimbarea sociala si se refera la acele actiuni deviante care pun sub semnul intrebarii fundamentele ordinii sociale existente, pecetluind afirmarea unor noi tendinte de organizare sociala etc. Devianta negativa este echivalenta cu nerespectarea sistemului axiologic – normativ, ea se concretizeaza in actiuni care depasesc limitele acceptabile de toleranta. Aceasta delimitare arata faptul ca devianta pe langa un caracter distructiv are si unul constructiv. Se manifesta constructiv in urmatoarele trei situatii: a. cand ofera o supapa de siguranta membrilor societatii prin prevenirea acumularii excesive de tensiuni, nemultumiri, conflicte care ar putea pune in pericol ordinea sociala, b. cand mobilizeaza resursele colectivitatii, contribuind la afirmarea si intarirea valorilor sociale fundamentale, c. cand stimuleaza schimbarea sociala prin punerea sub semnul intrebarii a legitimatii normelor, redefinirea sistemului normativ, modificarea rolului mijloacelor de control social. TEORII SOCIOLOGICE ALE DEVIANTEI Scoala de la Chicago ofera o interpretare bazata pe modelul patologiei sociale si dezorganizarii sociale, in cadrul careia devianta este inteleasa ca abaterea de la norma de conduita presupusa a fi universal valabila. Cauza abaterii o reprezinta perturbarile patologice ale intregului organism social, care se manifesta cu mai multa putere in cursul proceselor de modernizare, industrializare si urbanizare. Teoria asocierii diferentiale sau a transmiterii culturale este invatata in cursul socializarii si estetransmisa mai departe la fel ca si conformitatea. Interactiunea individului cu valorile si normele grupurilor deviante, insusirea normelor regulilor, simbolurilor acestor grupuri de catre individ il va determina sa adopte comportamente deviante. Angajarea in acte deviante depinde de gradul de influenta pe care grupul deviant il are asupra individului, de timpul pe care individul il petrece in acel grup. Teoria functionalista (Parsons) – devianta este un esec al solidaritatii sociale. Ea creeaza disfunctii in relatiile dintre rolurile sociale ale indivizilor, facandu-i sa reactioneze ostil fata de normele si valorile societatii sau sa le ignore. Teoria controlului social. Cauzele deviantei rezida in lipsa unui control intern efectuat de individ, precum si in lipsa uni control adecvat efectuat de catre societate. Delicventa apare si cand legaturile dintre individ si societate sun slabe, cand controlul social informal lipseste, dar si atunci cand legaturile indivizilor cu societatea si controlul social informal sunt putenice, fenomenul deviantei este absent. Hirschi considera ca legaturile puternice dintre indivizi si societate au la baza urmatoarele caracteristici:
Pagină 40 din 46

atasament – se refera la faptul ca aflati in relatii cu alti oameni importanti pentru ei, indiviziivor reactiona in mod responsabil, luand in consideratie si opiniile, sentimentele, preocuparile semenilor lor; raportul dintre indivizi si comunitate este puternic. - angajamentul – se refera la faptul ca atunci cand actorii sociali sunt angajati in anumite relatii (de familie, profesionale) sunt multumite de statutele sociale pe care se afla, ei sunt mai interesati de mentinerea sistemului si tind sa se conformeze valorilor si normelor societatii si sa-si tempereze eventualele inclinatii deviante. - implicarea – se refera la faptul ca oamenii care sunt antrenati in activitati nedeviante relationeaza cu oameni nedevianti, cu oameni care respecta sistemul normativ impartasind cu ei aceleasi credinte, opinii, reguli, sunt mai rezistenti, mai refractari fata de actiunile deviante. Merton considera ca devianta este produsul nepotrivirii, conflictului dintre scopurile sociale si mijloacele legitime, institutionale oferite de societate in vederea atingerii acelor scopuri. In conceptia lui adaptarea devianta poate imbraca patru forme principale: 1. inovatia, ca forma de adaptare devianta se refera la situatia in care individul accpeta scopurile culturale standard, dar nu si mijloacele standard (promovate de societate) pentru atingerea acestor scopuri. Un caz concret este atunci cand ne folosim de informatii confidentiale pentru a ne obtine profit in afaceri. 2. ritualismul se refera la situatiile in care indivizii nu accepta sau se fac ca nu inteleg scopurile sociale, dar care actioneaza totusi in conformitate cu cerintele societatii. Este intalnit in cazul birocratului care este mai preocupat de completarea corecta a formularelor, decat de rezolvarea solicitarilor cuprinse in interiorul acestora. 3. marginalizarea defineste acea situatie in care individul a abandonat atat scopurile cat si mijloacele standard. marginalizarea este o forma de alienare pasiva. Este cazul cersetorilor, alcoolicilor, drogatilor, bolnavilor mentali. 4. rebeliunea (alienarea activa) este un mod de adaptare prin care persoana nereusind sa accepte scopurile si mijloacele sociale, le inlocuieste cu alte scopuri si mijloace. Este cazul militantului pentru drepturile civile, ale protestatarului etc. Teoria conflictului muta sursa deviantei dinspre individ spre structura sociala. Limitele ei deriva din unele presupozitii fundamentale pe care se intemeiaza. Ea considera ca bogatii sunt atotputernici si ca sunt liberi sa defineasca dupa bunul plac orice act inconvenabil pentru ei ca act deviant. Teoria etichetarii este un nou model explicativ al deviantei. Ceea ce este important pentru aceasta teorie nu este actul de devianta propriu-zis (devianta primara), ci devianta secundara, etichetarea publica ca deviant, si ca urmare acceptarea identitatii deviante de catre persoana care a savarsit actul. Aceasta acceptare poate fi considerata ca un stigmat care schimba fundamental constiinta de sine a respectivei peroane si duce la o cariera devianta. Ca o concluzie, nu violarea normei conteaza, ci etichetarea, stigmatizarea persoanei care a violat norma. Limitele acestei teorii constata ca unii delicventi se angajeaza in infractiuni diverse cu toate ca nu au fost prinsi niciodata si deci nu au fost expusi deviantei secundare, respectiv etichetarii si stigmatizarii. Pe de alta parte, pentru anumite categorii de oameni, faptul de a fi etichetati este mai degraba un stimulent pentru a scimba comportamentul decat pentru a persevera in comiterea de infractiuni.
-

14.FAMILIA CA GRUP SOCIAL

Rudenia este apropierea biologoica sau spirituala, socialmente recunoscuta intre indivizi.
Pagină 41 din 46

Rudenia biologica poate fi: - consancvina- are la baza legaturi de sange, - afina – are labaza casatoria. Rudenia spirituala (nasi, frati de cruce) este o relatie de tip conventional, dar ea poate reglementa raporturile sociale si raporturile biologice. Ex: ea interzice casatoria cu o persoana din linia nasilor. Elementul cheie al rudeniei este familia. Familia – este un grup relativ permanent de indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau adoptie. Familia nucleara poate fi: a. familia de orientare – in care ne nastemsi avem statutil de copil, frate etc, b. familia e procreeare - ceea creata prin casatorie, avem statut de sotie, sot, parinte etc. Familia extinsa este numita adeseori consancvina, datorita legaturilor de sange care exista intre membrii ei. Ea este alcatuita din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura dintre parinti si copil: ex.: copii, parinti si bunici alacatuiesc o familie extinsa. Familia nucleara conjungala se creeaza prin casatorie. Casatoria este o modalitate prin care doua sau mai multe persoane constituie o familie. Ea poate comporta un aspect juridic si un aspect religios. REGULI DE CONSTITUIRE A CUPLURILOR FAMILIALE SI PRACTICI DE INTELEGERE A PARTENERULUI Regulile de constituire a familiei si alegerea partenerului difera de la o societate la alta. Exista doua tipuri de reglementare maritala: 1. endogamia – stabileste alegerea partenerului din interiorul aceluias grup; oameni se pot casatori intre ei numai daca apartin aceleasi rase, religii, caste, etnici. Ea stabileste clasa de persoane cu care este permisa si incurajuata casatoria. Rolul ei este de a creste solidaritatea de grup. 2. Exogamia – stabileste alegerea partenerului din afara grupului , respectiv din afara familiei nucleare, a clanului, a tribului saun comunitatii locale. Ea stabileste clasa de indivizi inacceptabili ca parteneri conjugali, interzicand relatiile sexuale intre rude de sange. Exceptie de la aceste reguli sunt familiile regale din Hawai, dinastiile egiptene si familiile imperiale Inca. Alegerea partenerului variaza de la o societate la alta. Cele mai importante metode sunt urmatoarele 4: 1. Casatoria prin rapt – consta in rapirea sotiei, este utilizata in societatile in care femeile sunt in nr. mai mic decat al barbatilor. 2. Casatoria prin cumparare – este o practica frecventa. In societatile in care se practica aceasta metoda, cumpararea poate fi facut fie de barbat, fie de femeie. Se stabileste un pret pentru mireasa, fie familia miresei sau mireasa va da o zestre barbatului. 3. Casatoria prin aranjament – este o metoda de alegere a partenerului destul de raspandita in lume. Multe societati considera casatoria o institutie sociala foarte importanta pentru individ si pentru societate, de aceea considera ca ea trebuie aranjata si nu lasata la discretai tinerilor lipsiti de experienta si de maturitate. 4. Casatoria prin consensul partilor – este cea mai cunoscuta practica de realizare a casatoriei. Optiunea maritala este facuta in mod exclusiv de catre tinerii ce urmeaza a se castorii. TIPURI DE CASATORIE Casatoria poate avea urmatoarele forme:
Pagină 42 din 46

a. Monogamia – casatoria unui singur sot cu o singura sotie. Este cea mai raspandita forma la nivel

mondial, fiind practicata in toate societatile, b. Poligamia - casatoria uni sot cu una sau mai multe sotii. A fosat raspandita in societatile traditionale. c. Poliandria – casatoria a doi sau mai multi barbati cu o singura femeie. Este o forma de casatorie mai rara, se concretizeaza in dreptul fratelui mai mic de a intretine relatii sexuale cu sotia fratelui mai mare, in cazul in care nu se pot asigura sotii pentru toti fratii. d. Casatoria in grup - este un mod de casatorie marginal. Consta in casatoria a 2-3 barbati cu 2-3 femei, cercetarile nu au adus dovezi concludente privind practicarea ei ca norma sociala. MODELE DE DESCEDENTA, DE RESEDINTA SI AUTORITATE IN FAMILIE Exista mai multe modalitati prin care se stabileste descendenta: a. Descendenta unilaterala – ia in considerare doar linia parinteasca, fie masculina – descendenta patriliniara, fie cea feminina – descendenta matriliniara. Cea mai raspandita forma este cea patriliniara si ea stabileste ca numele, proprietatile, bunurile sunt transmise de la tata la fiu. Tipul de descendenta a fost impus de marimea contributiei economice a celor doi membrii ai cuplului. In societatile horticole, in care femeile asigurau o mare parte a bunurilor familiei, cel mai frecvent este intalnita descendenta matriliniara. In societatile agrare si pastorale, intalnim descendenta patriliniara. b. Descendenta bilaterala - stabileste descendenta (mostenirea) in mode egal pe linia masculina a familiei si pe cea feminina. Acest tip de descendenta il intalnim in majoritatea societatilor industriale ce au permis schimbarea rolurilor, genurilor si cresterea contributiei femeii in realizarea veniturilor familiei. Resedinta familiei nou create se stabileste in mod diferit de las o societate la alta, in functie de modul in care este repartizata puterea intre femei si barbati. Exista 4 modele de resedinta: 1. Resedinta patrilocala- cuplul isi stabileste resedinta langa sau in interiorul resedintei barbatului, 2. Resedinta matrilocala – cuplul isi stabileszte resedinta langa familia femeii sau impreuna cu aceasta, 3. Resedinta bilocala – permite cuplului sa aleaga intre a locui cu/sau langa familia barbatului sau cu/sau familia femeii. 4. Resedinta neolocala – este cea mai raspandita in ziua de azi. Cuplul isi intemeiaza propriul camin, castigand independenta mai mare fata de familiile de orientare. Societatile se deosebesc si prin modul in care puterea si autoritatea sunt repartizate in familie: 1. Patriarhatul – cel mai des intalnit; autoritatea in familie revine barbatului. 2. Matriarhatul - autoritatea in familie revine femeii. Este intalnit in mai putine societati de cat patriarhatul 3. Sistemul egalitar – mautoritatea in familie apartine in egala masura femeii si barbatului. Modelele de casatorie, resedinta familiei, autoritatea in familie fac parte din cultura unei societati, ele influenteaza valorile si normele respectivei societati.

FUNCTIILE FAMILIEI
Pagină 43 din 46

Antropologul Claude Levy- Strauss, familia prezinta urmatoarele atributii: - isi are originea in casatorie, - consta in sot, sotie si copii nascuti din uniunea lor, acestui grup i se mai alatura si alte rude, - grupul familial este unit prin drepturi si obligatii morale, juridice, economice, religioase si sociale. Murdock considera ca familia nucleara indeplineste urmatoarele functii: 1. Functia biologica se refera in special la satisfacerea cerintelor sexuale ale partenerilor si procreare a copiilor. Ea trebuie sa asigure inlocirea membriilor societatii de la o generatie la alta. Familia si societatea reglementeaza activitatea sexuala, impunand restrictii ce se refera la activitatii sexuale la sistemul marital si la tabuul incestului. 2. Functia socializatoare – consta in reproducerea mostenirii sociale si culturale. Familia asigura educatia copiilor, ii invata limba, valorile , normele. Procesul socializarii copiilor incepe in familie si este continuat in scoala, grup de prieteni etc. 3. Functia de plasare sociala – se refera la faptul ca pentru fiecare individ , familia reprezinta contextul social initial si asigura o identitate sociala initiala. Pozitia, statutul derivat din familie ii influenteaza in mod semnificativ viitoarele experiente de viata. Existe contraverse privind caracterul pozitiv sau negativ al efectelor acestor functii asupra indivizilor si societatii. Teoria functionalista evidentiaza functiile pozitive ale familiei. Familia este o institutie sociala principala, care ofera societatii posibilitatea de a-si rezolva problemele importante. Teoria conflictualista sustine ca prin functiile ei, familia asigura perpetuarea sistemului existent, limiteaza mobilitatea sociala. Familiile din clasa de sus si cea mijlocie tind sa obtina mai multa educatie, slujbe mai bune, standarde de viata mai inalte decat copii din familiile clasei muncitoare. Functia economica consta in acumularea unor venituri suficiente pentru toti membrii familiei si alcatuirea unui buget comun. Functia de solidaritate se refera la rolul familiei in satisfacerea nevoilor de afectiune, caldura si respect reciproc intre cei doi parteneri si intre toti membrii familiei. In sociologia romaneasca Henri Stahl surprinde complexitatea functiilor familiei, clasificandu-le in doua mari categorii: - Functii interne – include urmatoarele functii: a) biologica si sanitara b) economica c) de solidaritate familiala d) pedagocico-educativa si morala - Functiile externe – asigura socializarea si integrarea sociala precum si dezvoltarea individualitatii, a personalitatii fiecarui membru al familiei. Distinctia dintre functiile interne si externe nu este absoluta. Exista in literatura de specialitate, teorii care sustin ca sunt mai semnificative disfunctiile decat functiile familiei. Teoria conflictualista afirma ca o familie este o unitate sociala ce reproduce la scara redusa conflictele interclasiale. Randall Collins considera ca in raporturile de familie, sotul se comporta ca un proprietar, ca un gangster, in timp ce femeia este victima permanenta. Jetse Spray considera ca membrii familiei se confrunta cu doua solicitari familiale: sotii concureaza intre ei pentru autonomie, autoritate si privilegii si coopereaza pentru a putea supravietui.
Pagină 44 din 46

Viziunea interactionista accentueaza asupra efortului relizat de membrii familiei in vederea construirii unei existente de grup, a unei sublumi a cuplului. Raporturile cu rudele si prietenii sunt redefinite in consens cu asteptarile partenerului. Fiecare isi modeleaza actiunile in raport cu celelalt. Cuplul construieste o biografie comuna, o memorie coordonata in comun. Nasterea copiilor va impune o noua remodelare a relatiilor dintre parteneri. FAMILIA CONTEMPORANA In cadrul familiei nucleare traditionale sotul este principala sursa de venituri si autoritatea familiei. Sotia se ocupa de problemele gospodaresti si de cresterea copiilor depinzand din punct de vedere economic de sot. Varsta partenerilor la casatorie este relativ scazuta. Romania prezinta una dintre cele mai inalte rate ale casatoriilor legale din Europa cu toate ca ascazut comparativ cu anii 70 – 80. Varsta la prima casatorie a crescut concomitent cu cresterea ratei divorturilor. Casatoriile se incheie mai tarziu si se destrama mai repede. Alte caracteristici ale familiei contemporane: - scadere ratei natalitatii si a numarului de copii - cresterea ponderii nasterilor in afara casatoriilor legale - amanarea fertilitatii cuplului pana la demararea activitatii profesionale. Goode considera ca iubirea romantica este foarte importanta pentru ca asigura sprijinul afectiv si ajuta cuplurile tinere sa slabeasca legaturile cu parintii. O analiza a ratei inalte a divorturilor arata ca acestea nu afecteaza in aceeasi masura toate categoriile socio-profesionale. S-a observat ca cei care se casatoresc mai devreme in adolescenta divorteaza intr-un procent mai mare decat cei care se casatoresc mai tarziu. Rata divorturilor este mai ridicata in randul clasei muncitoare decat al clasei de mijloc. Principalele cauze care provoaca destramarea famiilor contemporane sunt: a. cresterea mobilitatii geografice si sociale ce au determinat slabirea legaturilor comunitare si au contribuit la schimbarea mentalitatilor privind familia si casatoria. b. in multe dintre societatile contemporane au fost simplificate legile privind divortul si a fost instituit divortul fara vina ceea ce a dus la o crestere a divorturilor. Divorturile in famiile cu copii sunt mai complicate datorita necesitatii unei evaluari corecte a situatiei astfel incat decizia privind ingrijirea ulterioara a copiilor sa fie favorabila copiilor. Violenta in familie este in crestere in multe din societatile contemporane. Ea apare in toate clasele sociale, dar creste in conditii de somaj si dificultati financiare. Victimele violentei in familie sunt de regula femeile si copii. Multe din femei se complac in situatii si nu divorteaza pentru ca nu au o alternativa economica. Agresivitatea fata de copii creeaza conditiile perpetuarii ciclului de violente: se observa ca cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie. Astazi exista o serie de organizatii care se ocupa cu monitorizarea, preintampinarea actelor de violenta in familie si ocrotirea victimelor mentalitatilor privind familia si casatoria. VIITORUL FAMILIEI. FORME ALTERNATIVE LA CASATORIE Cele mai raspandite modele alternative de viata care s-au raspandit dupa anii 70 sunt: 1. Coabitarea consensuala – este o forma de cuplu familial care seamana cu familia nucleala avand aceleasi functii si confruntandu-se cu aceleasi probleme, diferentiindu-se prin faptul ca nu si-au
Pagină 45 din 46

2.

3.

4.

5.

oficializat casatoria. Este o forma de cuplu intalnita frecvent printre tineri si printre cei care nu au copii. Tinerele generatii le percep ca pe o posibilitate care le ofera sanse mai mari de alegere a partenerului potrivit. Aceasta alternativa reprezinta o etapa premergatoare casatoriei. Concubinajul poate fi o forma alternativa la casatorie, un stil de viata adoptat pentru o lunga perioada de timp sau definitiv. Celibatul. Jean Bacher considera ca celibatul se refera la persoanele care nu au relatii intime cu alte persoane dar si la partenerii care locuiesc in menaje separate. El a devenit astazi o optiune de viata sau perioada de asteptare intre doua legaturi sau o adevarata sihastrie. O alta categorie de celibatari o constituie vaduvele/vaduvii sau persoanele divortate care nu se mai casatoresc. Celibatul poate fi ca rezultat al optiunii personale sau rezultat al unor constrangeri extraindividuale. Toleranta sociala fata de celibatar este in continua crestere. Celibatul poate fi o etapa temporara in viata indivizilor sau poate fi stilul de viata preferat. Deoarece celibatul constituie un factor care determina scaderea natalitatii, in majoritatea societatilor se incearca descurajarea lui prin impunerea unor taxe pe celibat, impozite mai mari decat a celor casatoriti etc. Menajele monoparentale. Cresterea frecventei famiilor cu un singur parinte este evidenta in toate societatile. Majoritatea acestor familii sunt formate din mama si copii minori. Menajele alcatuite din tata si copii detin o pondere relativ mica. Majoritatea menajelor monoparentale sun rezultatul divorturilor si doar un numar mic sunt cauzate de decesul unuia dintre soti sau de nasterea copiilor in afara casatoriei. Standardele lor de viata sunt mai scazute si se confrunta cu dificultati mai mari decat in cazul familiei nucleale. Famiile fara copii. Numarul famiilor fara copii a crescut in a 2 jumatate a sec. XX. In unele cazuri este vorba de infertilitate sau doar de amanarea fertilitatii; in altele este vorba de obtiunea definitiva de a nu avea copii. Tehnologia contraceptiva este utilizata pe o scara mai larga in majoritatea societatilor de aceasta categorie de femei. Famiile care nu doresc copii sunt preocupate mai mult de cariera lor profesionala si au un nivel mai ridicat de educatie. Alte argumente invocate de cei care nu doresc copii sunt: nepriceperea de a fi parinti, lipsa vocatiei parentale, preferinta pentru un mod de viata, caracterizat prin mai multa libertate, intimitate. In tarile cu economie slab dezvoltata principalele argumente ale dorintei de a nu avea copii a famiilor ce apartin clasei de jos il constituie absenta posibilitatilor materiale (Romania). Cei care nu doresc copii pot apela la mijloace contraceptive sau la avort. Cuplurile de homosexuali si lesbiene. Cu unele exceptii cuplurile de homosexuali si lesbiene au o frecventa relativ scazuta in majoritatea societatilor. Astazi asistam la o crestere temperata a tolerantei sociale vis-a-vis de aceste forme alternative de viata. S-a observat asemanari intre aceste cupluri si cele de heterosexuali: impartasesc notiunea de iubire romantica, sunt preocupati de situatia lor economico-financiara etc. Unele din aceste cupluri apeleaza la adoptie sau fecundare artificiala pentru a deveni parinti. Cu toate acestea se observa repulsia societatii fata de aceste cupluri, considerandu-le pericole iminente la adresa casatoriei si echilibrului social.

Pagină 46 din 46

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->