Sunteți pe pagina 1din 6

CHESTIONAR DE INTERAPRECIERE A NEVOILOR ŞI ATITUDINILOR SEXUAL –

AFECTIVE
(adaptare de I. Mitrofan, 1984, după Inventar de atitudini faţă de sexualitate – Eysenck)

Vârstă …. Sex ….
Durata căsătoriei ….

Acest chestionar e anonim pentru a încuraja răspunsurile sincere. Citiţi fiecare întrebare cu
atenţie, apoi încercuiţi răspunsul „DA” sau „NU” (pe foaia de răspuns), în conformitate cu ceea ce vi
se potriveşte dv. şi partenerului dv. Dacă nu vă puteţi decide, încercuiţi răspunsul „?”. Nu există
răspunsuri greşite sau corecte. Nu vă gândiţi prea mult la fiecare întrebare; încercaţi să daţi un răspuns
imediat, care să reprezinte sentimentele şi părerile dv. asupra fiecărei chestiuni.

1.a. Consider că sexul opus te respectă mai mult dacă nu eşti prea familiar cu el.
b. Partenerul meu consideră că sexul opus te respectă mai mult dacă nu eşti prea familiar cu el.
2.a.Trebuie să am condiţii perfecte pentru a mă excita sexual.
b. Partenerul meu trebuie să aibă condiţii perfecte pentru a se excita sexual.
3.a. Sunt satisfăcut de viaţa sexual – afectivă.
b. Partenerul meu este satisfăcut de viaţa sa sexual – afectivă.
4.a. Sunt mai degrabă neatrăgător pentru sexul opus.
b. Partenerul meu se consideră mai degrabă neatrăgător pentru sexul opus.
5.a. Mă deranjează să văd oamenii îmbrăţişându-se şi sărutându-se în public.
b. Partenerul meu este deranjat să vadă oameni îmbrăţişându-se şi sărutându-se în public.
6.a. Emoţiile sexuale îmi sunt uneori neplăcute.
b. Partenerului meu îi sunt uneori neplăcute emoţiile sexuale.
7.a. Ceva lipseşte în viaţa mea sexuală.
b. Partenerului meu îi lipseşte ceva în viaţa sa sexuală.
8.a. Am fost deziluzionat în dragoste.
b. Partenerul meu a fost deziluzionat în dragoste.
9.a. M-am simţit (mă simt) vinovat de unele experienţe sexuale.
b. Partenerul meu s-a simţit (se simte) vinovat de unele experienţe sexuale.
10.a. Am emoţii sexuale puternice, dar când am ocazia nu par să pot să mă exprim pe mine
însumi.
b. Partenerul meu pare să aibă emoţii puternice sexuale, dar când are ocazia nu poate să se
exprime pe sine însuşi.
11.a. Influenţa părinţilor m-a inhibat sexual.
b. Partenerul meu a fost inhibat sexual de influenţa părinţilor.
12.a. Copiii ar trebui să fie învăţaţi despre sexualitate.
b. Partenerul meu consideră că ar trebui să fie învăţaţi copiii despre sexualitate.
13.a. E mai bine să nu ai relaţii sexuale înainte de a te căsători.
b. Partenerul meu consideră că e mai bine să nu ai relaţii sexuale înainte de a te căsători.
14.a. Câteodată emoţiile sexuale mă domină.
b. Partenerul meu este dominat câteodată de emoţiile sexuale.
15.a. Când devin excitat sexual nu pot să mă gândesc la altceva decât la satisfacţie.
b. Partenerul meu când devine excitat sexual nu poate să se gândească la altceva decât la
satisfacţie.
16.a. Nu-mi place să fiu sărutat prea des.
b. Partenerului meu nu-i place să fie sărutat prea des.
17.a. N-am învăţat chestiuni de viaţă decât foarte târziu.
b. Partenerul meu n-a învăţat chestiuni de viaţă decât foarte târziu.
18.a. Îmi place „jocul erotic” şi în afara actului sexual.
b. Partenerului meu îi place „jocul erotic” şi în afara actului sexual.
19.a. Câteodată devin nervos, speriat, când mă gândesc la sexualitate.
b. Partenerul meu devine nervos, speriat, când se gândeşte la sexualitate.
20.a. Mă simt prost să vorbesc despre sexualitate.
b. Partenerul meu se simte prost să vorbească despre sexualitate.
21.a. Tinerii ar trebui să înveţe despre sexualitate prin propria lor experienţă.
b. Partenerul meu consideră că tinerii ar trebui să înveţe despre sexualitate prin propria lor
experienţă.
22.a. Cred că uneori femeia ar trebui să aibă iniţiativă sexuală.
b. Partenerul meu este de părere că uneori femeia ar trebui să aibă iniţiativă sexuală.
23.a. Glumele sexuale mă dezgustă.
b. Partenerul meu este dezgustat de glumele sexuale.
24.a. O persoană ar trebui să înveţe despre dragoste şi sexualitate treptat, exprimând-o.
b. Partenerul meu este de aceeaşi părere în această privinţă.
25.a. Consider că bărbaţilor li se îngăduie mai multă libertate în sexualitate decât femeilor şi
acesta este un lucru normal.
b. Partenerul meu este de aceeaşi părere în această privinţă.
26.a. Femeilor ar trebui să li se îngăduie aceeaşi libertate a experienţelor sexuale ca şi
bărbaţilor.
b. Partenerul meu este de aceeaşi părere în această privinţă.
27.a. Dragostea îmi oferă cea mai mare satisfacţie în căsnicie.
b. Partenerul meu consideră că dragostea îi oferă cea mai mare satisfacţie în căsnicie.
28.a. Fidelitatea sexuală faţă de partener toată viaţa e la fel de proastă ca celibatul.
b. Partenerul meu este de aceeaşi părere în această privinţă.
29.a. În actul sexual sunt mai curând reticent şi pudic (prefer lumina stinsă, pătura de
protecţie, păstrarea parţială a îmbrăcămintei).
b. Partenerul meu este mai curând reticent şi pudic (preferă lumina stinsă, pătura de protecţie,
păstrarea parţială a îmbrăcămintei).
30.a. Consider că partenerul meu sexual îmi satisface complet nevoile fizice şi psihice.
b. Cred că partenerul meu consideră că îi satisfac complet nevoile fizice şi psihice.
31.a. Îmi place o parte cât mai lungă de joc erotic (preludiu) înaintea actului sexual.
b. Partenerul meu preferă o parte cât mai lungă de joc erotic (preludiu) înaintea actului sexual.
32.a. Îmi vine uşor să-i spun partenerului meu sexual ce îmi place şi ce nu-mi place la el (ea)
când facem dragoste.
b. Partenerului meu sexual îi vine uşor să-mi spună ce-i place şi ce nu-i place la mine când
facem dragoste.
33.a. Aş vrea ca partenerul meu sexual să fie mai „expert” şi mai „experimentat”.
b. Partenerul meu ar dori ca eu să fiu mai „expert” şi mai „experimentat”.
34.a. Pentru mine caracteristicile psihologice ale partenerului sexual sunt mult mai importante
decât cele fizice.
b. Pentru partenerul meu caracteristicile mele psihologice sunt mult mai importante decât cele
fizice.
35.a. Mă simt mai puţin competent sexual decât prietenii mei.
b. Partenerul meu se simte mai puţin competent sexual decât prietenii lui (ei).
36.a. De obicei, mă simt agresiv cu partenerul meu.
b. Partenerul meu este, de obicei, agresiv cu mine.
37.a. Potrivirea sexuală fizică este cea mai importantă parte a căsătoriei.
b. Partenerul meu are aceeaşi părere în această privinţă.
38.a. Atracţia fizică e foarte importantă pentru mine.
b. Atracţia fizică e foarte importantă pentru partenerul meu.
39.a. Într-o uniune sexuală tandreţea e calitatea cea mai importantă.
b. Partenerul meu are aceeaşi părere în această privinţă.
40.a. Prefer ca partenerul meu să hotărască regulile jocului erotico – sexual.
b. Partenerul meu preferă ca eu să hotărăsc regulile jocului erotico – sexual.
41.a. Nevoia controlării naşterilor mă deranjează când fac dragoste, pentru că face ca totul să
fie planificat şi cu „sânge rece”.
b. Partenerul meu este de aceeaşi părere în această privinţă.
42.a. Nu pot să discut chestiuni sexuale cu soţul (soţia).
b. Soţul (soţia) meu (mea) nu poate discuta chestiuni sexuale cu mine.
43.a. Nu m-ar tulbura prea mult dacă partenerul ar avea relaţii sexuale cu altcineva, atâta timp
cât s-ar întoarce la mine.
b. Partenerul meu nu s-ar tulbura prea mult dacă aş avea relaţii sexuale cu altcineva, atâta timp
cât m-aş întoarce la el (ea).
44. De obicei, am relaţii sexuale:
a) de mai multe ori pe zi;
b) în fiecare zi;
c) de 3 – 5 ori pe săptămână;
d) de 2 ori pe săptămână;
e) o dată săptămânal;
f) o dată pe lună;
g) niciodată.
45. Ideal, aş prefera să am relaţii sexuale:
a, b, c, d, e, f, g
46.a. (B) Am suferit de impotenţă:
a) niciodată;
b) o dată sau de două ori;
c) de multe ori;
d) deseori;
e) întotdeauna.
b. Partenera mea a suferit de frigiditate:
a) niciodată;
b) o dată sau de două ori;
c) de multe ori;
d) deseori;
e) întotdeauna.
47.a. (F) Am suferit de frigiditate:
a, b, c, d, e.
b. Partenerul meu a suferit de impotenţă:
a, b, c, d, e.
48.a. (B) Am suferit de „ejaculare precoce”:
a) foarte des;
b) des;
c) mediu;
d) rar;
e) niciodată.
b. Partenera mea ajunge la orgasm în timpul actului sexual:
a) foarte des;
b) des;
c) mediu;
d) rar;
e) niciodată.
49.a) Apreciaţi tăria obişnuită a dorinţei sexuale a partenerului dv. de la 10 (foarte
puternică) la 1 (foarte slabă, inexistentă).

b) Apreciaţi tăria obişnuită a dorinţei dv. sexuale de la 10 (absolut copleşitoare) la 1


(foarte slabă, aproape inexistentă)

50.a. Apreciaţi tăria influenţelor care vă inhibă sexual (moral – estetice, educaţionale
etc.) de la 10 (teribil de puternice) la 1 (foarte slabe şi aproape inexistente)

b. Apreciaţi acelaşi aspect şi pentru partenerul dv.

51.a. Consideraţi utilă şi necesară cunoaşterea obiectivă a problemelor dv sexuale în


scopul îmbunătăţirii vieţii dv. conjugale prin „sfat familial” ?
b. Ce părere credeţi că are partenerul dv. în această privinţă ?
NIVELURI DE INTERPRETARE

I. Atitudini, concepţii, autopercepţii, reacţii afective – 20 de itemi.


Răspuns cu semnificaţie negativă:
Răspunsul „da” la itemii: 1, 4, 5, 8, 11, 13, 16, 17, 21, 23, 25, 44 (f – g);
Răspunsul „nu” la itemii: 12, 22, 24, 26, 28, 37, 39, 51.
Răspuns cu semnificaţie negativă (punctaj de control):
Răspunsul „da” la itemii: 12, 22, 24, 26, 28, 37, 39, 45 (a – b, c – d), 51.

COTARE

0 – 5 puncte – deficienţe nesemnificative (în corelaţie şi cu conţinutul itemilor);


6 – 10 puncte – deficienţe moderate;
11 – 15 puncte – deficienţe semnificative;
16 – 20 puncte – deficienţe grave în plan atitudinal şi perceptual (auto şi
heteroorientare) – concepţii rigide în extremis.

II. Nevoi şi comportamente afectiv – sexuale – 31 itemi


Răspuns cu semnificaţie negativă:
Răspunsul „da” la itemii: 2, 6, 7, 9, 10, 14, 15, 19, 20, 29, 33, 35, 36, 40 (B),
42, 43, 44 (f, g), 46 (c, d, e), 47 (c, d, e), 48 (c, d, e), 49 (FM puncte 10 – 8 sau 3 – 1), 50
(puncte 10 – 7).
Răspunsul „nu” la itemii: 3, 18, 27, 30, 31, 32, 34, 38, 40 (F), 41.

COTARE
0 – 10 puncte – deficienţe uşoare;
11 – 20 puncte – deficienţe moderate;
21 – 31 puncte – deficienţe importante (grave, accentuate).

III. Interapreciere: 51 itemi x 2 = 102 evaluări


- coincidenţele de răspuns – 1 punct,
- coincidenţele parţiale – 1 punct,
- necoincidenţe – 1 punct.
Se calculează procentual în raport cu 51 itemi:
- suma coincidenţelor;
- suma coincidenţelor parţiale;
- suma necoincidenţelor.

INTERPRETARE

- coincidenţe (75% - 100%) – intercunoştere bună şi foarte bună; (în


corelaţie cu natura şi semnificaţia evaluărilor);
- coincidenţe parţiale (75% - 100%) – intercunoaştere cu fenomene de
distorsiune;
- necoincidenţe (75% - 100%) – deficite grave de intercunoaştere.
Notă: Analiza comparativă a procentelor relevă ponderea gradelor de intercunoaştere
şi, implicit, de disfuncţionalitate afectiv – sexuală în cuplu.
Exemplu: 27% coincidenţe = 42% coincidenţe parţiale
31% necoincidenţe = 73%
Interpretare: intercunoaştere cu distorsiuni şi deficite (predomină per global – 73%).

S-ar putea să vă placă și