Centru de producţie şi de desfacere, oraşul este caracterizat în primul rînd de

prezenţa meşteşugurilor. Dintre acestea, un rol important l-au avut cele

textile, în primul rînd postăvăritul, reprezentat în oraşe din Italia de nord,
Flandra, nordul Franţei, Anglia şi Germania. Alte meşteşuguri erau cele
legate de prelucrarea metalelor pentru a obţine unelte, arme, etc., cele legate
de construcţii, şantiere navale, cele alimentare (brutari, măcelari, etc.).
Meşteşugurile erau practicate de meşteri patroni, care aveau un atelier în
care lucrau ajutaţi de cîţiva lucrători salariaţi (calfe) şi ucenici. Perioada de
ucenicie începea din adolescenţă (în jur de 12 ani), şi în funcţie de
complexitatea meşteşugului care trebuia învăţat, putea dura între 2 şi 12 ani.
După terminarea acestei perioade, dacă făcea dovada competenţei sale
profesionale (printr-o probă de măiestrie desfăşurată în faţa membrilor
breslei), ucenicul devenea calfă, lucrător salariat, în cazul în care nu
dispunea de posibilitatea de a-şi deschide el însuşi un atelier.
Comerţul este o altă activitate specific urbană, desfăşurat mai ales în
anumite arii europene, precum Italia de nord şi centrală, Flandra şi nordul
Franţei, vestul şi sudul Germaniei, litoralul Mării Baltice, sudul Angliei.
Oraşele din zona baltică şi a Mării Nordului s-au unit din 1356 într-o
asociaţie internaţională, "Hansa", care domina comerţul din această zonă.
Negustorii s-au organizat în ghilde, asociaţii profesionale care să le apere
interesele.
Oraşul este caracterizat şi de o intensă circulaţie monetară şi de
desfăşurarea operaţiunilor băneşti prin intermediul zarafilor şi cămătarilor.
În condiţiile creşterii volumului schimburilor comerciale, în secolul al XIII-
lea în Occident reapare moneda de aur, florin la Florenţa sau ducat (ţechin)
la Veneţia.

Ce mestesuguri se practicau in orase? Cum erau organizati mestesugarii? Ce

era Hansa?
Pentru a proteja interesele celor ce îmbrăţişau aceeaşi profesie sau profesii
înrudite şi a asigura o oarecare echitate în posibilităţile de câştig se
realizează asociaţiile meşteşugarilor şi negustorilor cunoscute sub numele de
bresle sau ghilde. Acestea reglementau strict aprovizionarea cu materii
prime, cantitatea şi calitatea producţiei, desfacerea acesteia, nivelul
salariilor. Cristalizate în secolele XII-XIII , breslele au îngrădit concurenţa,
asigurând un trai decent membrilor lor şi au garantat un nivel ridicat al
calităţii produselor realizate în atelierele meşteşugăreşti. Regulamentele de
breaslă, bazîndu-se pe o bună cunoaştere a cererii, care în oraşul medieval
nu era foarte elastică, menţinându-se timp de decenii la nivele relativ
apropiate, precizau clar cît poate produce fiecare atelier, cu cît se poate
vinde producţia, de unde se poate realiza aprovizionarea cu materie primă,
care este timpul de muncă permis (de exemplu, se interzicea lucrul pe timp
de noapte, pentru a prevedea incendiile dar şi pentru a limita producţia), care
este salariul maxim care poate fi plătit lucrătorilor. In acest fel, cei ce nu
făceau parte din breaslă, nu puteau desfăşura o activitate economică pe
teritoriul oraşului.

Ce era breasla? Cu ce se ocupa?

 Mobilitatea socială în cadrul breslelor era, teoretic, destul de mare,
după perioada de ucenicie, calfa putînd să acceadă la calitatea de meşter. In
realitate însă, opera de măiestrie care juca într-un fel rolul de examen era
foarte costisitoare, cu timpul pretinzîndu-se materiale tot mai scumpe pentru
realizarea acesteia. Pe de altă parte, noul meşter era obligat să dea un
banchet pentru confraţi, şi trebuia să aibă şi posibilitatea de a-şi deschide un
atelier propriu, astfel că numai cei ce deţineau o avere importantă reuşeau să
atingă stadiul de meşter. Ajunse în stadiul lor de maximă expansiune în
secolele XIV-XV, breslele intrau în acelaşi timp în criză. Limitarea
accesului la calitatea de meşter doar la fii de meşter, şi transmiterea
ereditară a atelierelor reduc de acum înainte calfele la situaţia de salariaţi
fără posibilităţi de a-şi schimba statutul. In a doua jumătate a secolului al
XIV-lea, în condiţiile crizei generale al cărui simbol este Marea Ciumă, o
serie de mişcări ale lucrătorilor salariaţi (în Flandra, Germania, Italia)
demonstrează blocajul în care intraseră breslele. Pe de altă parte, apariţia şi
dezvoltarea unor relaţii de producţie de tip nou, cele capitaliste, presupunea
o libertate mult mai mare decît cea permisă de bresle în ceea ce priveşte
concurenţa, salariile, timpul de muncă, inovaţiile tehnice. In acest fel,
breslele, care iniţial au asigurat protecţia membrilor lor şi au permis o
remarcabilă dezvoltare a meşteşugurilor medievale au devenit un factor de
frână în calea progresului tehnic şi a dezvoltării relaţiilor capitaliste.
Concurenţa cu întreprinzătorii capitalişti s-a dovedit în cele din urmă fatală
breslelor, care au dispărut treptat din Europa Apuseană la sfîrşitul evului
mediu şi la începutul epocii moderne.
Ce probleme avea ucenicul in cadrul breslelor ? De ce au intrat
breslele in criza ?
 Statutul postăvarilor din Frankfurt pe Main (1345)

Noi, meşterii postăvari din Frankfurt, aducem la cunoştinţa domnilor

staroşti şi a consiliiului municipal drepturile şi obiceiurile noastre, aşa cum
le-am păstrat din vechime:
1. Nici un membru din breasla noastră nu are dreptul să ţeasă postav cu
chenar, decît numai la comanda starostilor, singurii care au dreptul,
împreună cu membrii familiilor lor, să poarte asemenea postavuri.
2. Noi avem obiceiul să supraveghem pe dărăcitorii şi ţesătorii noştri.
5. Nu au dreptul să folosească sigiliul aplicat pe postav cei care nu fac
parte din breasla noastră, sau cei care nu trăiesc în oraşul nostru.
12 (…) Dacă se va găsi postav ţesut cu chenar sau tăieturi, sau dacă
postavurile vor fi făcute din resturi şi bucăţele de lînă, sau cu adăugiri de
ţesătură de culoare deschisă, aceste ţesături vor fi confiscate de la meşter,
iar acesta va plăti o amendă de 1 pfund.
14. Nimeni nu are voie să-şi vopsească ţesăturile în culori pestriţe.
15. Aceeaşi amendă va plăti acel ţesător care lucrează la mai mult decît
două războaie de ţesut.
16. Dacă se va găsi la cineva un război de ţesut ascuns, acela va plăti o
amendă de o marcă.
29. Orice ţesător trebuie să facă ţesături lungi de 33 coţi şi fără chenar;
acel care va face ţesături mai lungi, va plăti meşterilor un pfund.
31. Cine va fi găsit lucrînd în timpul nopţii, va plăti o marcă.
32. Este interzis să cumpere lînă din altă parte decît din cele două prăvălii
speciale, unde lîna este cercetată şi preţuită; amenda este de un fertun şi un
1

sfert de măsură de vin.

46. Nici unul dintre membrii breslei noastre nu are dreptul să vîndă lînă
unui om străin de oraşul nostru. Amenda este un pfund şi un sfert de măsură
de vin la casa breslei.
47. Nimeni nu are drptul să ademenească oamenii altora, fie lucrători, fie
lucrătoare. Amenda este o jumătate de marcă.