INDUSTRIA TEXTILĂ

Autor: Rodica Miroiu

Centrul de Economia Industriei și Serviciilor
Academia Română

Industria textilă este reprezentată de o gamă vastă și eterogenă de produse, de la firele și

fibrele textile până la textilele finite, tricotaje și confecții. La acestea, în decursul celor mai mult
de 100 de ani de activitate, au fost asociate, ca producție tradițională, articolele din piele și blană.

1. Începuturile industriei textile românești

Industria textilă națională, ca primă manifestare economică, este consemnată din cele mai
vechi timpuri, vestigiile arheologice ale așezărilor geto-dace indicând că meșteșugurile casnice,
torsul și țesutul, prelucrarea țesăturilor și a pieilor erau îndeletniciri ale populației de pe teritoriul
Daciei preromane din secolul I . Ulterior, prin ocuparea unor teritorii importante ca suprafețe ale
Daciei, statul dac condus de Decebal a încetat să mai existe, fiind constituită provincia romană
Dacia, alături de teritoriile dacilor liberi. Această diferențiere s-a reflectat și în gradul de
specializare a producției meșteșugărești ca și metodele tehnice și de muncă utilizate. Astfel, în
timp ce pe teritoriile dacilor liberi meșteșugurile și-au păstrat caracterul tradițional, în Dacia
romană, s-au dezvoltat mai rapid producția de postav (centonarii) și a pieilor (pielar – coriarius).
Dezvoltarea și diversificarea acestor ramuri artizanale a continuat și după retragerea romanilor,
în urma crizei Imperiului Roman din secolul III, confecționarea îmbrăcăminții și încălțămintei
rămânând activități casnice foarte răspândite pe teritoriul ocupat de populația geto-dacă, chiar și
în condițiile invaziilor popoarelor migratoare. Astfel, numeroase vestigii din secolele VIII-XI,
precum fusaiolele pentru tors, confecționate din lut, os, plumb , cărămizi, au fost găsite în multe
localități ca Garvăn – Dinogeția (450 exemplare), Bucov (40 bucăți) etc. totodată, la Garvăn –
Dinogeția și Păcuiul lui Soare, cercetările arheologice au demonstrat folosirea pe teritoriul
românesc a războiului de țesut de tip orizontal, care însemna trecerea artei țesutului, de la stadiul
de activitate casnică la cel de meșteșug propriu zis.
În următoarele secole, s-a intensificat fenomenul de separare a meșteșugurilor de
agricultură, evidențiindu-se rolul orașelor pentru producția meșteșugărească și centre de schimb
de mărfuri.In Transilvania, de exemplu, producția meșteșugărească s-a dezvoltat cu precădere,
iar Țara Românească și Moldova și-au dezvoltat, în continuare, economia agricolă tradițională și
activitatea de comerț. Deși, comerțul intern în secolele X - XIV era slab dezvoltat, poziția
geografică a țărilor române, la intersecția unor drumuri comerciale importante, a favorizat
apariția și intensificarea comerțului de tranzit, cu efecte binefăcătoare asupra economiei. Astfel,

1
drumurile de comerț care legau Europa de Vest și Centrală de spațiul pontic sau de Peninsula
Balcanică până la țărmul Adriaticii treceau prin Transilvania și Țara Românească, iar prin
Moldova, treceau drumurile care legau Marea Baltică de Marea Neagră. Ca urmare, pe lângă alte
"mărfuri de peste mare" orientale, unelte agricole etc din Europa de Vest și centrală, în țările
române se comercializau postavuri, pânzeturi etc., iar Țara Românească și Moldova vindeau
negustorilor străini, piei de animale, ca și vite, cai, ceară etc. În Dobrogea, regiunea care s-a
bucurat de un grad avansat de prosperitate economică, negustorii genovezi cumpărau grâne,
ceară și miere și vindeau în schimb postavuri de calitate superioară.
În secolul XVII-lea, meșteșugurile cu avut o perioadă de prosperitate relativă, în toate
cele trei Principate române, dezvoltându-se noi meserii concomitent cu cele existente în
veacurile anterioare. Astfel, în aceste teritorii lucrau ceaprazarii, pânzarii, postăvarii, plăpumarii,
zăbunarii (cei care confecționau zăbune, șube) și păpușarii (cei care confecționau sfoară utilizată
în navigația caiacelor pe Dunăre), iar în activitatea de prelucrare a pieilor, se cunosc meșterii
(pantofari de lux), blănarii, cavafii, săidăcarii, tabacii și papugii.
Înmulțirea, diversificarea și specializarea meșteșugurilor din secolul XVII au condus la
necesitatea unei organizări mai riguroase a acestor activități, respectiv la depășirea stadiului
incipient al frățiilor și apariția breslelor în Moldova și Țara Românească, ceea ce a răspuns și
nevoii de a se apăra de concurență, pe lângă menținerea unor prețuri ridicate de monopol și
acordarea de ajutor mutual. În teritoriile amintite, primele bresle aparțin croitorilor și cojocarilor.
În Transilvania, aceste bresle funcționau de mai mult timp, în domeniul textilelor și pielăriei, cu
rezultate bune în ceea ce privește profitul obținut din poziția de monopol, ceea ce nu convenea,
de multe ori, puterii centrale, care a și emis unele reglementări financiare, respectiv,
"limitationes", stabilindu-se, în acest mod, un anumit cuantum de beneficiu financiar care nu
putea fi depășit. S-au consemnat, de asemenea, situații de concurență între bresle de același
profil, cele mai puternice încercând să le subordoneze pe cele mai slabe, caz în care, de cele mai
multe ori, s-a ajuns la așa-numitele "înțelegeri" mutual convenabile.
Adâncirea specializării și sporirea producției meșteșugărești au condus, mai întâi în
Transilvania și apoi în Principatele extracarpatice, la afirmarea orașelor ca și centre ale
producției meșteșugărești și accentuarea diferențelor între sat și oraș. Activitatea de comerț
interior, prin desfacerea acestor produse în prăvălii și dughene, la târguri și iarmaroace care se
organizau periodic, a cunoscut o dezvoltare considerabilă, produsele de îmbrăcăminte (. cojoace,
mantale, căciuli), încălțăminte (ciobote, cizme), diferite sortimente de postav inferior, găsindu-
se, din abundență, pe tarabele prăvăliilor, alături de alte mărfuri agroalimente și unelte de fier sau
metal brut. Aceste mărfuri erau destinate, în special, consumatorilor care aparțineau unor pături
sociale modeste (țărani liberi, târgoveți, cler, ostași de rang inferior, slujitori), în timp ce clasele
superioare (boierimea, nobilimea, clerul suspus etc) își procurau din import, mărfuri de lux.

2
 În prima jumătate a secolului XVIII, meșteșugurile și-au continuat trendul ascendent,
având un randament mai profitabil. Gama meșteșugarilor care lucrau în domeniul țesătoriilor era
cuprinzătoare: torcători, opincari, dârstari, postăvari, abagii. Documentele vremii consemnează
un număr mare de pive, dârste și șteze prezente în ținuturile de munte (Suceava, Neamț, Bacău,
Putna, Gorj, Argeș, Prahova, Saac). Prelucrarea pieilor se făcea de către tăbăcari, pielari, curelari,
cizmari, blănari, cojocari, în special în județele Argeș, Gorj, Vâlcea ca și în Neamț, Putna,
Botoșani, Roman și Huși. Însemnătatea acestor activități este reflectată și de faptul că satele din
care porneau aceste meșteșuguri își trag denumirea din meseria care predomina în acele locuri:
Tăbăcari (Tutova), Torcători (Covurlui), Cojocari (Vaslui).
Evoluția breslelor își atinge apogeul în secolul al XVIII-lea în Țara Românească și
Moldova, mai ales în București, pe când în Transilvania, aflată sub dominația habsburgică, aceste
organizații încep să fie sensibil concurate de întreprinderile manufacturiere promovate de
austrieci, cu excepția textilelor, cum erau, de exemplu, breslele postăvarilor din Brașov și Țara
Bârsei.
Similar, producerea postavului a constituit obiectul activității primelor manufacturi în
Principatele Române, în prima jumătate a secolului XVIII, reprezentând elementul premergător
al orânduirii capitaliste. Astfel, cea mai veche manufactură în țara Românească este cea de
postav de la Afumați, aparținând boierilor Cantacuzini, folosind ca lucrători clăcași, pentru ca,
ulterior, să fie concesionata unor germani, care au reutilat-o și au angajat lucrători străini. În
Moldova, a funcționat o manufactură la Chiperești (județul Iași), cu meșteri germani și unelte din
Polonia, care a produs postav de calitate superioară. După desființarea ei, în 1766, o parte din
angajați s-au mutat la o manufactură cu același profil, la Pociovaliște lângă Snagov, pe moșia
fostului mare clucer Radu Slătineanu. Această manufactură utiliza muncă salariată dar și servilă,
munca servilă fiind folosită la colectarea, spălatul și torsul lânii.
La sfârșitul secolului XVII și în prima jumătate a secolului XVIII, cultura plantelor
tehnice, respectiv inul și cânepa,care deși erau cunoscute pe teritoriul românesc din cele mai
vechi timpuri, nu a cunoscut decât o dezvoltare modestă în Țara Românească și ceva mai intensă
în Moldova. În Transilvania, însă, i se acordă o atenție mai mare, exportând în celelalte teritorii
românești țesături și confecții la prețuri fără concurență.
Lâna continuă să reprezinte una din materiile prime de bază pentru realizarea țesăturilor
și confecțiilor, condițiile geoclimate fiind excelente pe teritoriul românesc pentru creșterea
animalelor domestice. După unele aprecieri din acele vremuri, țările române se situau pe un loc
fruntaș în Europa, imediat după Spania, Anglia și Franța, în ceea ce privește numărul oilor, de
aproximativ patru milioane în Țara Românească și Moldova, la care se adăugau până la două
milioane, oile transhumante ale păstorilor transilvani .

3
 În mediul sătesc, industria casnică rămâne predominantă pentru țesutul pânzei de in,
cânepă, bumbac, pentru producerea de postav, de covoare și scoarțe, îmbrăcăminte țărănească,
piei tăbăcite.
La oraș, breslele sau corporațiile au continuat să se dezvolte și în a doua jumătate a
secolului XVIII. De exemplu, la Brașov, numărul membrilor breslei pânzarilor a crescut de la 84
maiștri, 24 calfe și 28 ucenici, în 1741, la 135 maiștrii, 45 calfe și 37 ucenici și 83 fii de maiștri,
în anul 1774. De asemenea, numărul de maiștri, aparținând breslei țesătorilor de postav cenușiu
din Brașov, a sporit de la 17 în 1748, la 40 în 17751.
La sfârșitul secolului XVIII și în prima jumătate a secolului XIX, activitatea în domeniul
textil a cunoscut modificări, fiind influențată de modă și de unele schimbări sociale, mai ales în
sectoarele de croitorie, cizmărie, blănărie etc. În același timp, mai ales în partea de sud a țării,
unele meșteșuguri, precum cele legate de moda orientală (de exemplu al ișlicarilor) vor cunoaște
o diminuare semnificativă și chiar vor dispărea.
Dezvoltarea pieței aduce și sporirea utilizării muncii salariate. Astfel, în Țara Bârsei, la
Brașov, numărul lucrătorilor salariați din breasla pânzarilor era, în 1792, de 1500 persoane iar cei
din breasla țesătorilor de postav a crescut de la 130, în 1790, la 170 în anul 17922.
Extinderea pieței, paralel cu acțiunea de frânare a creșterii producției de către bresle, care
se opuneau diferenței prea mari în avere a meșteșugurilor, ca și penetrarea capitalului comercial
la oraș, a condus la dezvoltarea unor forme de muncă la domiciliu.
Astfel, la sfârșitul secolului XVIII, numai în Scheii Brașovului, în această activitate erau
cuprinse 600 de familii3.
Diferențierea de avere între meșteri ca și subordonarea meșteșugarilor breslași de către
negustori, dezvoltarea cămătăriei și zărăfiei a condus la decăderea sistemului de breaslă
tradițional și, totodată, la apariția atelierelor mai mari de tip capitalist, a manufacturilor, care
utilizau tot o tehnică manuală, dar bazată pe diviziunea tehnică a muncii. Pentru înființarea unor
manufacturi s-a investit capital de stat, cum a fost cazul a două pive de postav de la Tohan și a
altor două de la Zărnești, printr-un decret din 1709. În Banat, autoritățile austriece au înființat, în
1724, o manufactură de mătase, iar în 1725, manufacturi de postav (la Timișoara), de aba (la
Caransebeș și Barlova), de cergi și pături (la Făget).

1St. Ștefănescu și A.Petrescu, Statistica industriei textile în documentele brașovene, în Revista de Statistică nr.9,
sept.1969, p.61

2Direcția Generală a Arhivelor Statului, Industria textilă din Brașov și Țara Bârsei. Catalog de documente 1413-1920,
vol.I, București, 1960, p.17-18

3 Eugen Pavlescu, Meșteșug și negoț la românii din sudul Transilvaniei (sec.XVII-XIX), București, Ed.Acadamiei,
1970, p.236
4
 În apariția manufacturilor, un rol important au avut nobilimea și boierimea vremii
implicate în producția și comerțul de mărfuri. De exemplu, menționăm manufactura de la
Pociovaliște, înființată de marele clucer Radu Slătineanu, manufactura de postav a marelui
hatman Săndulache Sturza, creată pe moșia acestuia de la Ruginoasa, fabrica de postav a marelui
boier Băleanu. În Transilvania, baroneasa Rozalia Josika a înființat o întreprindere de tors și țesut
mătase, iar la Cluj, consilierul Lange a întemeiat o filatură de mătase.
Negustorii, la rândul lor, au înființat manufacturi, individual sau în asociație cu statul, în
toate marile regiuni ale țării. De exemplu, Alexei Gheorghevici a înființat, în 1793, o tăbăcărie la
Oravița, Toma Zlatca avea, în 1842, la Zărnești, o manufactură de tors bumbac, frații Căplescu
aveau, la Hedvig, o boiangerie pentru fire de bumbac etc.
În ceea ce privește comerțul exterior, deși documentele vremii nu oferă decât puține date,
se remarcă faptul că dezvoltarea activității meșteșugărești, mai ales în orașele transilvane
Timișoara, Oradea, Cluj, Bistrița, Sibiu, Brașov, a influențat pozitiv mărirea fluxurilor de
mărfuri, îndeosebi după transformarea Transilvaniei în principal autohtone, în 1541, în special
spre cele două Țări Române (Tabelul 1).

Tabelul nr. 1
Structura comerțului exterior al Transilvaniei în anul 1798
-mii florini-
Import Export
Vite 805 Produse...... 62
Coloniale 144 Coloniale 37
Băuturi (în special vin) 59 Lemn și produse din lemn 40
Bumbac și produse din bumbac 179 Lână și produse din lână 216
Blănuri și piei 220 Bumbac și produse din bumbac 31
Diverse 107 Blănuri și piei 12
Îmbrăcăminte 64
Mărfuri și băcănie 18
In și produse din in 91
Fire (arnici) 30
Produse artistice 20
Diverse 32
Total 1744 Total 653
Sursa: V.Axenciuc, I.Tiberian. Premise economice ale formării statului mațional unitar român.
Edit.Academiei, București, 1977, p.102; N. Sută (coord.), Istoria externă și a politicii comerciale
românești, Edit. Economică, București, 1998, p.44

Se observă că produsele textile, pielărie, blănuri, ocupă un loc important în comerțul

exterior al Transilvaniei, cu deosebire în schimburile economice cu Țara Românească și
Moldova. Astfel, după ponderea majoritară, respectiv 46% care era deținută de vite, urmează pe
locuri 2-4 lâna și produsele din lână (13,2%), blănurile și pieile (12,6%), bumbacul și produsele
din bumbac (10,3%). La export pe primul loc se situează lâna (33%), fiind urmate de in și
5
produsele din in (14%), îmbrăcăminte (9,8%), bumbac și produse din bumbac (4,7%), fire
(4,6%), blănuri și piei (1,8%).

2.Epoca modernizării economice și sociale, 1859-1938

Perioada 1859-1938 reprezintă epoca ieșirii României din starea stagnantă, de rămânere
în urmă, cu structuri specifice feudalismului și demararea elaborării cadrului necesar de
modernizare a societății românești, fenomene marcate de emanciparea națională, realizată prin
constituirea statului național, în 1859, de dobândirea independenței, în 1877 și de formarea
statului național unitar, în 1918.
2.1.Perioada 1859-1899
În teritoriile române, apariția producției mașiniste a intervenit, în general, mai târziu decât
în statele din vestul Europei, cu toate că mașinismul s-a manifestat, în Anglia de la început, chiar
în industria textilă. În România, prima țesătorie mecanică s-a creat la Tunari, lângă București, de
vornicul Băleanu, funcționând din 1843. În zona Brașovului, în anii 1842-1845, sunt menționate
mașini de tors bumbac la Zărnești și de țesut la Chirui, mașini construite de producători textiliști
localnici. În aceeași perioadă, meșterul Fr.Czell din Brașov utiliza o mașină de tors importată din
Cehia.
Averile acumulate în dezvoltarea acestor activități au avut un rol important în formarea
capitalului industrial, care a permis apariția unor ateliere mai mari, denumite "stabilimente
industriale", ce utilizau simultan un număr mai mare de muncitori și care livrau o cantitate mai
mare de produse.
Recensământul stabilimentelor industriale din 1860 arată că din totalul de 12867
stabilimente, 233 reveneau tăbăcăriilor, cu un număr mediu de muncitori de 2,2, 4 fabrici de
postav, cu 65,8 muncitori, iar pivele și dârstele erau în număr de 417, cu un număr mediu de
lucrători de 1,1.4. Celelalte stabilimente funcționau, în special, în domeniul producției alimentare.
Introducerea unor măsuri protecționiste a favorizat apariția capitalului industrial, într-o
măsură mai mare, în fabrici existente în ramura textilă ca și în industriile alimentară, a lemnului,
a hârtiei, a prelucrării petrolului și a prelucrării unor metale.
În perioada modernizării economice (anii 1848 – 1914), au fost înființate mai multe
fabrici, ca de exemplu:

4 Anale Statistice nr.12,14,15 și 16 din 1863, p.94-137; N.N.Constantinescu (coord.) Istoria economică a României,
Ed.Economică, București, 1998, p.296

6
  în 1854, în județul Neamț, prima fabrică de postav, aparținând lui Mihail Kogălniceanu,
care funcționa, în anul 1860, cu 60 de lucrători;
în 1855 o fabrică de postav creată de E. Bühl, fost colaborator al lui Mihail
Kogălniceanu;
în 1860, o dârste, utilizând forța aburului, în județul Neamț;
în 1858, s-a înființat Societatea Sericicolă din București pentru producerea borangicului,
folosind mașini similare celor utilizate în Lyon, cu specialiști francezi, care au instruit
lucrători din România;
în 1886-1887 o fabrică de postav, la Azuga, cu 168 de lucrători.

Ancheta industrială din anii 1901 – 1902 consemna faptul că, în "marea industrie" din
sectorul textil, existau 14 fabrici de postav, 7 întreprinderi pentru țesături din bumbac, in, cânepă,
5 întreprinderi de tricotaje și 4 "fabrici de frânghie și sfori", totalizând un capital fix de aproape
12 milioane lei, din care 39,7% în mașini și 60,4% în terenuri, clădiri și instalații, cu o producție
anuală de aproape 6,5 milioane lei.
Puternic concurată de Austro-Ungaria, industria pielăriei a avut un trend de dezvoltare
mai lent, în 1881, existând doar 5 manufacturi pentru producerea de talpă. Ulterior, precedând
expirarea convenției cu Austro-Ungaria, au luat ființă mai multe tăbăcării, cum sunt: "Grigore
Alexandrescu" la București și "Frații Prodanoff" la Tulcea, în 1885; "S.Filderman", la Bacău, în
1886; "Costamagna și Rosazza", la București, în 1888.
Prin proclamarea, în 1860, a libertății industriale și desființarea definitivă a breslelor, în
1872, un număr destul de restrâns de maiștri reușesc să-și întemeieze afaceri pe cont propriu,
marcând continuarea apariției de capitaliști industriali, mai ales în sectoarele de postăvării și
țesătorii de lână și bumbac.
Tabelul nr.2
Consumul de fibre, fire și țesături de bumbac, la sate în anii 1865, 1885 și 1905
Bumbac puf Bumbac fire Țesături de bumbac
1865 1467 158 1503
1885 323 5044 2460
1905 646 7560 7890
Sursa: V,Axenciuc – Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă, Ed.Fundației
"România de Mâine", București, 1997, p.131

Concomitent cu introducerea mașinismului în sistemul economiei naționale, producția din

industria casnică se restrânge relativ, dar ea nu dispare. Dimpotrivă, datele din tabelul 2 arată clar
sporirea cantităților de fibre și a țesăturilor la sate.
Creșterea dimensiunii întreprinderilor și introducerea mașinismului a condus la
centralizarea de capitaluri sub forma societăților pe acțiuni. Astfel, în perioada 1867-1872, au
7
fost înființate un total de 34 de societăți pe acțiuni, dintre care una în industria textilă. Această
tendință, însă, nu a constituit un fenomen trainic, cu influențe pozitive de durată, deoarece a
intervenit criza din 1873, care a afectat puternic marea industrie prelucrătoare embrionară. Ca
urmare din cele 34 de societăți pe acțiuni, 25 au încetat să mai existe. De asemenea, avântul
economic care s-a produs după această criză a fost anihilat de războiul vamal din 1886-1891,
declanșat de Austro-Ungaria contra Regatului român. Drept urmare, un număr important de
întreprinderi ale ramurii textile, mai ales din Brașov, au dispărut, cu toate legile de încurajare a
industriei din 1881, 1890 și 1899, investițiile de capital fiind destul de mici, în condițiile
accentuării concurenței austro-ungare. Totuși, prin emiterea legilor de încurajare a industriei, de
la sfârșitul secolului XIX, între 1898 și 1900, au apărut cel puțin 26 de întreprinderi noi, din care
8 erau din domeniul textil.

2.2.Perioada 1900-1918
Se poate afirma că, la începutul secolului XX, acțiunea de modernizare a economiei,
începută cu anul 1848, a avut rezultate semnificative pe tot teritoriul românesc. Cu toate acestea,
economia era, încă, slab dezvoltată, predominant agrară. Astfel, înzestrarea tehnică, relevă că
forța motrice, exprimată în C.P., era mai mică de 10-15 ori decât în Anglia, de 5-8 ori decât în
Franța și de 2-3 ori decât în Austria.
Datele publicate în Ancheta industrială din 1901-1902, oferă câteva date importante
privind acumularea capitalului în industria mare prelucrătoare.
Tabelul nr. 3
Date privind dezvoltarea industriilor textile și pielărie, 1901-1902
Capital Forța Personal
Industria Nr.sta- fix motrice Administrativ
bilimente investit (C.P.) și tehnic Lucrători Total
(mil.lei)
Total
industrie
prelucră-
toare, 625 274,4 45211,5 2421 37325 29746
% 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
din care:
Ind.textila 31 11,8 1745 98 2346 2444
% 5,0 4,8 3,9 4,0 6,3 6,1
Îmbrăcă-
minte și 35 3,6 174 105 1759 1846
accesorii
% 5,6 1,4 0,4 4,3 4,7 4,6
Tăbăcărie și 25 2,8 503 69 1144 1213
pielărie
% 4,0 1,1 1,1 2,9 3,1 3,1
Alte 534 229,2 42789,5 2149 32676 34243
industrii
8
% 85,4 92,7 94,6 88,8 85,9 86,2
Sursa: prelucrare date din Ancheta industrială din 1901-1902, vol.1, Industria mare, București,
1904 și N.N.Constantinescu (coord.), Istoria Economică a României, ed.a doua, vol.1, Ed.
Economică, București, 1998, p.309

Din datele prezentate, rezultă faptul că industria textilă, în special, deși era o activitate cu
vechi tradiții în economia națională, la începutul secolului XX, nu ocupa decât o poziție modestă
pe total industrie prelucrătoare, sub raportul capitalului investit și, mai ales al înzestrării tehnice
și al personalului. Astfel, dacă ponderea capitalului fix investit era de 4,8% și cea a personalului
de 6,1% în total industrie prelucrătoare, valoarea producției era numai de 2,8 %. O situație ceva
mai bună o prezintă tăbăcăria și pielăria care reușește să atingă o pondere a valorii producției de
4,2%, în condițiile în care ponderea personalului este de 3,1%, a capitalului investit și a forței
motrice de 1,1%, fiecare. Îmbrăcămintea și accesoriile se situează pe o poziție intermediară, cu o
pondere a producției de 3,6%, față de 1,4% la capitalul fix investit și 4,6% la personal. Toate
aceste aspecte denotă un declin al situației industriei textile naționale.
Capacitatea economică materială și financiară a țării s-a reflectat și în posibilitățile
efective de angrenare într-un conflict militar important, fiind lipsită de o bază tehnică și
industrială proprie de înarmare. Astfel, chiar și după doi ani de neutralitate, 1914-1916, România
nu a putut achiziționa, la un nivel acceptabil, tehnică și echipament militar. Cu toate acestea,
datorită eforturilor eroice ale românilor, din anii de angajare în primul război mondial, 1916-
1918, România a ieșit victorioasă, de partea aliaților, și a realizat idealul unității naționale prin
redobândirea teritoriilor Transilvaniei, Banatului, Basarabiei, Bucovinei. Dar, nenumăratele
distrugeri materiale din timpul acestei conflagrații s-au adăugat la reducerea dramatică a forței de
muncă din gospodăriile țărănești, dar și din marile exploatări agricole, prin concentrările și
recrutările anticipate. Industria textilă a oglindit, de asemenea, aceste involuții economice.
Documentele emise de comandamentul căilor ferate atestă că, în perioada 1916-1918, ocupanții
și-au însușit și au "exportat" din România, o cantitate imensă de produse (produse petroliere,
mașini și unelte, lemn, sare, produse chimice, alcool, tutun ș.a.) printre care 10728 tone textile și
14679 tone piei brute. Similar, publicațiile Camerei de Comerț și Industrie din Cluj din 1927,
arată că, în Transilvania și Banat, înainte de război, existau 17 fabrici de pielărie și aproximativ
400 de ateliere de tăbăcărie, dar la sfârșitul războiului, s-a înregistrat numai 51 unități de
producție, dar de dimensiuni mai mari5.
Trebuie evidențiat faptul că datorită eforturilor statului de reducere a distrugerilor,
fabricile de tăbăcărie, pielărie, încălțăminte, produse textile (postavuri, stofe etc) au fost
susținute de stat și, astfel, producția respectivă a crescut sensibil prin faptul că producția era
destinată prioritar armatei, multe fabrici fiind militarizate. Industria textilă a înregistrat un spor

5 Camera de Comerț și Industrie din Cluj, Industria și bogățiile naturale din Ardeal și Banat, Cluj, 1927, p.51
9
important de producție până în 1916, după care a început să se resimtă lipsa materiilor prime; de
exemplu, în loc de lână naturală, au început să fie folosite lâna artificială și deșeurile textile.
Cu toate evenimentele grave, de pierderi de vieți umane, de sărăcire accentuată a unei
mari părți a populației, de distrugeri și pagube materiale, formarea statului național unit român a
constituit punctul de plecare în constituirea unei noi piețe naționale românești, cu influențe
pozitive asupra mersului economiei naționale.
După 1900, structura schimburilor comerciale arată că România, cu toate prefacerile
structurale realizate prin încurajarea dezvoltării industriei, rămâne o țară agrară. Astfel, în
1911,din totalul importurilor,produsele textile totale dețineau o pondere de peste 16%, lână și
firele de lână aproape 9%, confecțiile 5% pieile și produsele din piele 4%, mătăsurile și
produsele de mătase 3,6%. Structura exporturilor, în același an, relevă că produsele textile
înregistrau ponderi mai modeste, de exemplu blănurile 0,46%, lâna și produsele din lână 0,37%,
pielea și obiectele din piele 0,27%, întrucât cerealele dețineau ponderea covârșitoare de 80,6%,
împreună cu petrolul și derivatele lui, de aproape 6%, legume, flori și fructe 5%.

2.3. Perioada interbelică 1919-1939

Integrarea națională din 1918 a mărit teritoriul țării la 295 mii kmp, cu un număr de peste
15 milioane locuitori, ceea ce conferea României un statut superior, de stat de mărime medie în
Europa și o poziție strategică importantă la Dunăre și Marea Neagră.
În 1930, patrimoniul de resurse umane și materiale, de forțe de producție și transport era
de 2 – 2,5 ori mai mare decât cel din perioada dinaintea primului război mondial. Ca urmare,
capacitatea industriei prelucrătoare a avut o evoluție asemănătoare, sporind în perioada amintită,
de 1,9-2,5 ori. Deși creșterea industriei textile și sectorului de pielărie era mai redusă, sub cea
medie a industriei prelucrătoare, produsele textile continuă să ocupe un loc important, ca
activitate tradițională, în politica economică a statului român, cu rezultate urmând evoluția de
ansamblu a economiei: 1919-1925, perioada de refacere, după primul război mondial; 1926,
începutul perioadei de avânt economic; 1929-1932, criza economică; 1934 anul de început al
noului avânt economic; 1938, anul de vârf al dezvoltării din perioada interbelică.

Tabelul 4
Evoluția structurii producției industriale în perioada interbelică
-procente-
Activitatea 1925 1929 1934 1938
Total 100,0 100,0 100,0 100,0
Industria extractivă 16,5 17,3 12,4 11,1
Industria prelucrătoare, 83,5 82,7 87,6 88,9
din care:
-alimentară 19,0 22,7 22,3 20,0
10
-textilă 10,5 12,4 17,5 18,9
-pielărie 4,6 3,8 4,1 4,4
-lemnului 9,7 7,9 4,0 4,6
-hârtie și arte grafice 2,7 3,6 4,8 4,0
-metalurgică 11,2 12,4 13,5 14,6
-electrotehnică 0,1 0,3 0,2 0,9
-chimică (inclusiv rafinării) 22,9 16,2 17,8 18,2
-materiale de construcții 1,8 3,3 3,4 3,3
Sursa: N.N.Constantinescu (coord.), Industria economică a României, vol.1, Ed. Economică,
București. 1998, p.414; prelucrare date din Anuarul Statistic al României,, 1925-1940

Din datele prezentate, se observă ritmul continuu crescător al industriei textile, care de la
o pondere de 10,5% în totalul industriei prelucrătoare, în anul 1925, ajunge la 12,4% în 1929, la
17,5% în 1934 și la 18,9 în 1938, situându-se, din acest punct de vedere, imediat după industria
alimentară, care înregistra la nivel de 20%, în ultimul an investigat, înaintea altor ramuri precum
chimia și metalurgia, cu peste 18% și, respectiv, aproape 15%. Sectorul pielăriei are o pondere,
bineînțeles mai redusă, și, de asemenea, o dinamică ușor alternantă, ajungând la 4,4% în 1938, de
la 4,6% în 1925.
O altă caracteristică a dezvoltării economice în anii 1940, conform tendințelor de pe plan
mondial, este apariția marilor întreprinderi, care pot face față concurenței prin introducerea unor
tehnologii avansate și promovarea unor condiții superioare de producție și eficiență, cum este
cazul Fabricii de Postav Scherg din Brașov, Iris – Cluj, etc. Ca urmare, în aceste întreprinderi se
realizează o rată a profitului mai mare, în industria textilă fiind de 4-9,3%, în intervalul 1933-
1939, conform calculelor lui Virgil Madgearu6.
Pătrunderea și extinderea producției de fabrică au determinat restrângerea celorlalte două
zone manufacturiere și anume cea casnică și, respectiv, meșteșugărească.
Industria casnică este prezentă mai ales în mediul rural, prin prelucrarea fibrelor vegetale
și a lânei, pentru acoperirea necesarului local (gospodării, târguri, iarmaroace), utilizând numai
resursele proprii.
Industria meșteșugărească se deplasează spre sat, dar și spre târguri sau micile orașe.
Această activitate se diversifică, prin dezvoltarea unor servicii specifice (croitorii, blănării, cu
materialul clientului, cismarii).
Progresul industriei textile a fost influențat pozitiv și de creșterea ponderii producției de
culturi industriale, de la 3,4%, în perioada 1925-1929, la 4,1%, în anii 1934-1938 (Tabelul 5).

6Economia României, secolul XX, coordonator academician Tudorel Postolache, 1992, p.109

11
 Tabelul 5
Evoluția structurii producției agricole, în perioada 1925-1929 și 1934-1938
-%-
Media Culturi Structuri Culturi Produse
perioadei Cereale industriale alimentare de nu- Vii Pruni animale
trețuri
1925-1929 48,2 3,4 7,2 10,8 7,1 2,0 21,3
1934-1938 46,1 4,1 7,3 11,9 4,5 1,2 24,9
Sursa: N.N.Constantinescu (coord.)-Istoria economică a României, op.cit., p.433; V. Axenciuc,
op.cit.,p.227

În cifre absolute, evoluția producției de țesături de bumbac și de lână, este prezentată în

Tabelul 6.
Tabelul 6
Evoluția producției de țesături în perioada 1925-1938
%
1925 1938 Creștere
1938/1925(%)
Țesături din bumbac 3,7 21,1 570
Țesături din lână 3,3 5,4 164
Sursa: V.Axenciuc-op.cit., p.282

Se remarcă trendul puternic al țesăturilor din bumbac, a căror producție a crescut de 5,7
ori, înregistrând, de altfel, creșterea ce mai importantă din grupa produselor de bază, superioară,
chiar, celei a altor produse din aceeași gamă, cum sunt uleiul vegetal (de aproape 4 ori),
electricitatea (de 3,28 ori), țițeiul (de aproape 2,9 ori) etc. La această majorare, a contribuit, de
asemenea, completarea sectorului țesătorie cu un sector nou de filatură, ceea ce a condus,
totodată, la diversificarea producției la toate cererile consumului intern.
În perioada 1920-1938, produsele industriei textile, pielărie, încălțăminte sunt prezente în
gama de produse finite importate, grupă cuprinzătoare care, alături de produsele textile (țesături
din lână, bumbac, mătase, ață de cusut, ciorapi de bumbac, saci de iută, confecții textile și din
piele, încălțăminte din cauciuc etc) includea, de asemenea, aparate de radio, medicamente și
produse farmaceutice, coloranți, obiecte de lux etc., care a avut ponderea majoritară, cu o ușoară
tendință de scădere, de la 87,6%, în 1920, la 80,5%, în 1930, și 74,4%, în 1938.

12
 3.Anii 1939-1944

3.1.Perioada 1939 – 1941

În anii 1939-1941 de început al celui de-al doilea război mondial, industria prelucrătoare
a resimțit din plin consecințele distructive ale acestei conflagrații mondiale, politica de
militarizare a producției având drept rezultat punerea de presiuni majore asupra unor ramuri care
serveau scopurilor militare, printre care și industria textilă. Astfel, aprovizionarea frontului de
luptă cu textile, a condus la o lipsă acută acestor produse în sectorul consumului civil. Pentru a
face față consumului sporit pentru trupele combatante, s-a promovat o majorare a suprafețelor cu
plante industriale, urmărindu-se, totodată, o atenuare a micșorării producției celorlalte sortimente
agricole, situație provocată de degradarea generală a agriculturii, în condițiile "mobilizării
agricole". "Mobilizarea agricolă", decretată în primăvara anului 1941 a avut drept rezultat
lipsirea de forță de muncă a culturilor agricole la sat, iar la această măsură restrictivă s-a adăugat
livrarea de produse agricole Germaniei și Italiei, ca și povara fiscală, cămătăria etc. ce au
determinat sărăcirea extremă a țăranilor.
3.2.Perioada 1940-1944
Eforturile la care a fost supusă industria textilă în perioada amintită au fost determinate
nu numai de situația inerentă războiului. Intrarea silită, în cea mai mare marte, a României în
această conflagrațiune, alături de Germania ,a accentuat poziția de subordonare față de Germania
hitleristă, atât din punct de vedere economic dar și politic.
Cu toate că ramura textilă era, într-o anumită măsură, "favorizată", de exemplu sectorul
prelucrării bumbacului și-a diminuat producția, din cauza lipsei de materii prime, care provenea
din import. De asemenea, producția de piele s-a micșorat din cauza reducerii numărului de
animale. Această lipsă de materii prime s-a accentuat în anii 1942-1943. La aceasta, s-a adăugat
distrugerea parțială și degradarea unor instalații și mașini, prin dispersarea lor în diferite zone ale
țării. Ca urmare, documentele din acea perioadă menționează că, în anul 1944, producția
industriei textile reprezintă numai jumătate din cea din 1941, în condițiile în care, în mod similar,
producția industrială totală din vara anului 1944 era, aproximativ jumătate din cea a anului 19387
Începând cu 23 august 1944, când România s-a alăturat trupelor aliate, a urmat o altă
perioadă de mari eforturi umane și materiale, țara noastră participând cu întregul ei potențial
economic și militar, acordându-se o atenție deosebită organizării activității întreprinderilor cu
profil industrial, cu prioritate unităților ce lucrau pentru armată. Industria textilă și de pielărie au

7Ion Alexandrescu – Economia României, în primii ani postbelici (1945-1947), București, 1986, p.154;
N.N.Constantinescu, op.cit., vol.II, p.72

13
livrat trupelor de pe front 670000 perechi bocanci, o însemnată cantitate de cojoace, șube,
căciuli, 193000 mantale, bluze, vestoane și altele8.

4.Perioada postbelică 1945-1949

În primii ani postbelici, România a trebuit să depună, din nou, eforturi deosebite pentru
trecerea sistemului economic la condițiile de pace, prin acoperirea necesarului de produse la
nivel național, asigurarea locurilor de muncă salariaților demobilizați, demilitarizarea
întreprinderilor care lucraseră, în acest regim, în timpul războiului, și prin împroprietărirea
țăranilor soldați, conform asigurărilor că vor primi pământ, ducând, astfel, la bun sfârșit, reforma
agrară.
Cu toată severitatea condițiilor generale, de sărăcire extremă a populației, de secătuire a
potențialului de resurse materiale, industria textilă și pielăria au reușit, prin eforturi extreme, să-
și mențină și chiar să-și depășească nivelul producției din anii 1940. Această evoluție a fost
posibilă, pe de o parte, datorită tradiției de secole a acestei activități în teritoriul românesc, fiind
avantajată, pe de alta parte, de programul de refacere și dezvoltarea prezentat la Conferința
Națională a PCR, din octombrie 1945, care punea, în centrul economiei naționale, necesitatea de
dezvoltare a industriei, cu accent pe industria grea și pe electrificare. Totodată, se exprimă
intenția ca industrializarea să contribuie substanțial la avansul agriculturii, ceea ce constituia un
atu pentru industria textilă și de pielărie.
Cu toate acestea, chiar și în condițiile adoptării unui pachet destul de consistent de alte
măsuri ce vizau redresarea economică și atenuarea precarității condițiilor de trai la nivelul
populației din orașe și sate, industria, de exemplu, suferea de lipsa unor elemente fundamentale
pentru producție, respectiv materii prime, piese de schimb, combustibili etc. La acestea, s-au
adăugat consecințele negative ale secetei din 1946, îndeosebi asupra agriculturii și nivelului de
trai al populației, creșterea deficitului bugetar, accentuarea inflației și deprecierea monedei
naționale.
Evoluția întregii economii rămânești și, deci și a industriei textile, în perioada menționată,
a fost afectată și de alte evenimente precum realizarea reformei agrare din 1945, de amploare
inferioară celei din 1921, în condiții de haos, cu nenumărate greșeli și abuzuri. De asemenea,
urmările Conferinței de la Yalta (4-11 februarie 1945), atragerea României în sfera de influență
sovietică a dăunat speranțelor de redresare a țării, pe multiple planuri, printre care și
neparticiparea la Planul Marshall, ca și pierderile prin achitarea obligațiilor corespunzătoare
armistițiului încheiat în 1945 ca și înființarea și extinderea ulterioară a societăților mixte româno-
sovietice "Sovrom" care nu respectau principiul avantajului reciproc, partea română fiind în
pierdere, situație care a durat până în 1954, când s-a reușit desființarea acestor întreprinderi.
8 Arhiva Ministerului Finanțelor, Departamentul livrărilor, fondul D, pachetul 46/6, dosarul nr.1, din 1945-1946,
fila 74; N.N.Constantinescu (coord), op.cit., vol.2, p.88
14
 5.Economia socialistă central planificată, anii 1949-1989
Obiectivele principale ale primilor ani ,1949-1950, au fost refacerea industriei, după
dezastrul suferit în timpul celui de-al doilea război mondial și creșterea producției în unele
ramuri esențiale pentru redemararea activităților. În condițiile în care rămânerile în urmă și
regresul economic era cvasigeneral, producția industrială totală reprezentând, în 1948, numai
85% din nivelul anului 1938, scăderile mai mari înregistrându-se în industria petrolului,
metalurgia neferoasă și industria alimentară, au fost necesare eforturi deosebite pentru revenirea
la situația economică antebelică. Acest lucru s-a realizat la sfârșitul anului 1949 când s-a reușit
chiar depășirea nivelului producției din perioada antebelică, iar în 1950 acest indicator s-a
majorat cu aproape 50% față de 1938. Pe primul loc între sectoarele care au reușit această
creștere s-a situat industria confecțiilor (de 3,2 ori, în 1950 față de 1938).
Această tendință de dezvoltare a industriei textile a continuat, în perioada până în 1989-
1990, atât prin reutilarea unor întreprinderi existente cât și prin construirea unor capacități noi de
producție. De asemenea, activitatea în acest sector a fost susținută și prin unele măsuri
organizatorice, având drept criteriu forma de proprietate. Astfel, dacă în intervalul 1950-1989,
ponderea salariaților și micilor meseriași industriali angajați în industria de stat s-a majorat de la
74,6% în 1950 la 87,9% în 1989, iar sectorul industriei cooperatiste și-a mărit ponderea de la
6,6% în 1950, la 11% în 1989, în schimb ponderea numărului micilor meseriași industriali s-a
redus, de la 18,8%, în 1950, la numai 1,1%, în 1985. În această situație, s-au luat o serie de
măsuri pentru sprijinirea cooperativelor de producție și a atelierelor micilor meseriași industriali,
ceea ce a dat unele rezultate reflectate prin creșterea ponderii în producția industrială de la 3,8%
și, respectiv, 0,3%, în 1975, la 5,1% și 0,5%, în anul 1989. În sectorul cooperatist, au activat,
încă din 1950, două organizații, UCECOM și CENTROCOOP, dintre care UCECOM coordona
unitățile cooperației meșteșugărești, din subramurile confecții textile, tricotaje, încălțăminte,
marochinărie, blănărie și cojocărie etc. UCECOM avea în subordine, în 1989, un număr de peste
17,6 mii de unități de servire a populației, cu 370 mii cooperatori și peste 147 mii muncitori.
Este de remarcat că în cadrul unităților industriale textile, în general, s-a reușit realizarea
creșterii potențialului productiv și modernizarea unor capacități ca și crearea unor noi locuri de
muncă, mai ales în perioada 1950-1980, susținute de o activitate remarcabilă de inovare. Pe de
altă parte, însă, s-au manifestat o serie de fenomene de concentrare excesivă a industriei, de
birocratizare a proceselor decizionale ceea ce a condus, în timp, la reducerea capacității de
adaptare la cererile pieței interne și externe, la menținerea eficienței economice și a câștigurilor
la niveluri sub posibilități.

15
 Tabelul 7
Evoluția producției industriei textile, pielăriei, încălțămintei în perioada 1851-1989
-procente-
1.Ritm mediu anual 1951-60 1961-70 1971-80 1981-89 1986-89 1950-89
de creștere a
producției
-Industrie - total 13,0 12,8 11,2 3,3 2,6 10,2
-Industria textilă 8,9 10,8 11,4 2,5 2,3 8,5
-Confecții 9,2 11,8 12,8 6,1 4,0 10,0
-Pielărie, blănărie și
încălțăminte 9,4 9,9 9,1 4,3 2,7 8,2
2.Structura producției 1950 1960 1970 1980 1985 1989
industriale
-Industrie - total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
-Industria textilă 11,1 7,9 7,2 8,2 6,6 6,6
-Confecții 7,5 5,6 4,3 3,6 3,7 4,0
-Pielărie, blănărie și
încălțăminte 4,0 2,8 2,1 2,2 2,2 2,3
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1971, 1981, 1990, București, CNS

Evoluția indicatorilor de producție denotă o evoluție bună a sectorului de textile în

perioada 1951-1989 (Tabelul 7). Astfel, dacă luăm în considerare ritmul mediu anual de creștere
a producției, observăm un trend relativ constant, cu o tendință de scădere mai redusă decât pe
total industrie sau alte ramuri ale industriei, spre sfârșitul perioadei analizate, respectiv intervalul
1986-89 (Anexa 1). De asemenea, evoluția ponderilor subramurilor industriei textile, confecții și
pielărie, blănărie, încălțăminte este relativ bună, luând în considerare faptul că valoarea unitară a
produselor respective este relativ mică comparativ cu cea a altor produse din ramurile
construcțiilor de mașini, chimiei, industriei de prelucrare a țițeiului, activități care au beneficiat
de investiții importante, în proporție de 48-75% din totalul investițiilor industriale, în perioada
1976-1980 de exemplu (Anexa 2).
Un aspect pozitiv l-au constituit și schimbările structurale ale producției. Astfel, în totalul
producției de țesături, a scăzut ponderea celor din bumbac și tip bumbac, pentru care se utilizau
practic integral materii prime din import, de la 76,7%, în 1950, la 64,7%, în 1989, majorându-se
ponderea celor de in și cânepă, ca și din mătase și tip mătase, materii prime produse în țară.
Sectorul textilelor a avut o contribuție însemnată la obținerea valutei necesare plății
datoriei externe, prin exporturile realizate. În același timp, în această ramură, s-au obținut ritmuri
medii anuale de creștere a productivității muncii pe salariat, superioare celor pe anasamblul
industriei, ca de exemplu în industria confecțiilor 6,1%, în subramura pielărie și încălțăminte
4,5%, față de 2,9% pe întreaga industrie, în perioada 1980-899.

9N.N.Constantinescu (coord.)-Istoria economică a României, vol.II, Editura Economică, București, 2000, p.148

16
 Industria textilă, a fost bine reprezentată în teritoriu, având amplasate întreprinderi în
toate județele, cu ponderi în producția ramurii de la 0,1% (județele Gorj și Brăila), la 16,7%
(Municipiul București).
În industria confecțiilor era amplasată, de regulă în apropierea întreprinderilor de țesături
textile, ponderile principale fiind deținute de Municipiul București (11,5%) și județele Bihor
(6,8%), Dolj (4,8%), Bacău (4,5%), Mureș (3,9%), Botoșani (3,8%) și Vaslui (3,8%).

6.Economia de piață
După cum am arătat anterior, în anii 1965-1980, industria textilă și confecții de
îmbrăcăminte a cunoscut o evoluție puternică, fiind susținută cu utilaje, echipamente și
tehnologii autohtone iar producția era destinată acoperirii, mai ales a consumului intern, restul
fiind exportat preponderent în țările CAER.
Începând din anul 1980, pe de o parte, cererea de produse textile s-a redus drastic, pe de
altă parte, piața CAER s-a desființat, iar, în plus, posibilitățile de export în alte țări erau foarte
slabe din cauza calității inferioare comparativ cu cea a produselor similare din aceste alte țări.
Ca urmare, industria textilă românească a trebuit să facă față unui nou mediu de
desfășurare a actifității, cu provocări specifice pieței mondiale actuale:
-competitivitatea produselor textile este puternic influențată de costul resurselor de
muncă, deoarece acest sector utilizează intensiv munca vie;
-în țările dezvoltate, piața este saturată, având caracteristicile unei concurențe la cote
ridicate, iar coeficientul de elasticitate a cererii față de venit este redus. În aceste condiții, există
o preocupare permanentă a producătorilor de stimulare a cererii prin multiplicarea prezentării de
colecții de produse noi, adaptându-se modificărilor cererii în funcție de structura pe vârste a
consumatorilor și în stilul de viață al acestora;
-fenomenul de globalizare se resimte în ceea ce privește producția și comerțul,
evidențiindu-se din ce în ce mai pregnant diferența între nivelul salariilor și, în final, al costurilor
de producție și prețurilor în diferite țări. În consecință, se observă o dezvoltare mai susținută a
acestei ramuri în țările mai puțin dezvoltate, unde salariile sunt mai mici, pe când țările
dezvoltate s-au specializat pe o producție cu valoare ridicată mai înaltă și apelează, într-o măsură
mai mare, la importul de îmbrăcăminte.
Aceste tendințe sunt reflectate de evoluția pieței produselor textile, respectiv de destinația
acestora (Tabelul 8).

17
 Tabelul 8
Evoluția pieței de produse textile românești, în anii 1989, 2001, 2003
-mil.$-
1989 2001 2003
Volumul producției, 4000 3744 5520
-textile 2357 1004 1004
-confecții 1643 2740 4516
Din care:
a)consum intern 2969 709,6 1342,2
-textile 1975 462,6 462,6
-confecții 994 247,0 879,7
b)export 1031 2998,4 4403,4
-textile 382 505,4 767,0
-confecții 649 2493,0 3636,3
Sursa: MEC; Doina Popescu-Full Business în industria confecțiilor de îmbrăcăminte, Editura
ASE, București, 2005, p.11

În perioada 1989 -2003, eforturile au fost îndreptate spre restructurarea și modernizarea

ramurii, spre achiziționarea de utilaje performante, urmărindu-se îmbunătățirea nivelului de
calitate a produselor concomitent cu creșterea performanțelor economice.
Efectele modernizării și retehnologizării s-au concretizat în creșterea producției
industriale a confecțiilor de 2,75 ori, creșterea exportului, de peste 5,6 ori, respectiv sporirea
aportului ramurii la îmbunătățirea balanței de comerț exterior a economiei naționale.
Textilele și îmbrăcămintea au constituit timp de decenii singurele produse prelucrate
reglementate pe plan internațional prin sistemul cotelor de import (Acordul Multifibre, în anii
1956-2000 și Acordul pentru Textile în vigoare până la finele anului 2004). Acest ultim Acord a
pregătit liberalizarea treptată a comerțului cu aceste produse și eliminarea oricăror restricții
cantitative începând cu anul 2005,ceea ce a constituit un element agravant pentru criza pe care o
traversa industria textila romana in acei ani.
Date detailate pe sortimente privind producția, ca și a exportului, numărul de salariați și a
ratei profitului, în anii 1989, 1992, 1994, 1996, 2000 și 2003 se regăsesc în Tabelul 9. Pe lângă
evoluțiile menționate anterior privind producția și exportul, se poate remarca evoluția crescătoare
a importului de peste 6 ori, de la 523 în 1992, la 2941mil $ în 2003, mai ales de produse textile.
În același timp, numărul salariaților a scăzut mult, mai ales în sectorul textile, de 412 la 88 mii
persoane, în perioada 1989 – 2003, în timp ce în subramura confecții a crescut ușor. Această
evoluție este sintetizată și de trendul ratei profitului, care ,cu unele fluctuații, a crescut în
perioada amintită, la confecții, de la 15,2% la 16,8%, dar a scăzut foarte mult, cu o ușoară
redresare în ultimul an al intervalului, de la 12,6% la 2,1%.

18
 Tabelul 9
Evoluția principalilor indicatori economici în industria textilă, în perioada 1989 – 2003

UM 1989 1992 1994 1996 2000 2003

Producție, din care: mil.$ 4000 1507 1501 2652 3654 5520
-textile mil.$ 2357 1064 923,8 1170 939 1004
-confecții mil.$ 1643 443 577,2 1482 2715 4516
Sortimente de textile-
confecții:
-fire mii t 259,0 120,0 89 84 48,8 50,2
-țesături mil mp 1115,0 481,0 337,0 302,0 209,2 176,5
-tricotaje mil.buc 260,0 67,0 48,0 44,0 34,1 23,9
.
-ciorapi mil.per. 240,0 212,0 201,0 187,0 115,7 128,0
-confecții textile mld.lei 46,0 383,0 2005,0 4489,0 6285,0 9300,0
mil.buc 147,0 154,0 164,0 170,0 181,2 285,0
.
-confecții din piele și mii 2263,0 1137 543 497 214,2 272,0
blană: buc.
-mănuși din piele mii per. 2905,0 1243 1269 1405 551 525
Export, din care: mil.$ 1031* 410 1108 1699 2506 4403,3
-textile mil.$ 382 149 200 263 424,4 767,0
-confecții mil.$ 649 261 908 1436 2081,6 3636,3
Import, din care: mil.$ 495* 523 771 1301 2048 2941,0
-textile mil.$ 285,6 454 672 1135 1790 2426,7
-confecții mil.$ 209,4 69 99 166 258 514,3
Nr.salariați, din care: mii 659,7 534 429 392 333,4 363,0
pers.
-textile mii 412,4 328,0 221,0 189,0 97,4 88,0
pers.
-confecții mii 247,3 206,0 208,0 203,0 236,0 275,0
pers.
Rata profitului
(calculată la cifra de
afaceri)
-textile % 12,6 5,6 2,3 1,0 0,5 2,1
-confecții % 15,2 19,1 11,4 15,7 15,9 16,8
*unități valutare (ruble, dolari)
**Notă: din 1996 producția realizată cuprinde și valoarea materialelor prelucrate în regim de
lohn
Sursa: Doina Popescu, op.cit., p.17

În anii următori, industria textilă suferă de aceleași probleme manifestate prin declinul
întregii economii, ceea ce rezultă și din situația prezentată în Tabelul 10.

19
 Tabelul 10

Nr. Indicatorul U.M. 2007 2008 2008/2007

crt. %
1. Producția industrială: mil.lei
-produse textile mil.lei 3859, 2983,5 93,8
6
-articole de îmbrăcăminte mil.lei 7159, 7073,9 98,8
9
2. Producția fizică:
-țesături mil.mp 101,2 68,1 67,2
-tricotaje mil.buc 17,5 14,6 83,4
3. Exportul:
-produse textile mil.euro 1053, 1028,0 97,6
0
-articole de îmbrăcăminte 2880, 2657,0 92,2
0
4. Importul
-produse textile mil. euro 2856, 2565,0 89,9
0
-articole de îmbrăcăminte 653,0 759,0 116,3
5. Număr de salariați ii
persoane
-produse textile 58,0 48,0 81,2
-articole de îmbrăcăminte 215,0 182,0 84,5

Sursa: Ministerul Economiei - Direcţia Generală Politici Industriale şi Competitivitate

În anul 2007, industria de textile-confecţii şi pielărie-încălţăminte a realizat următoarele

ponderi în indicatorii macroeconomici ai României:
-2,72% din PIB;
-5,2% din producţia industrială;
-18,42% din exportul României;
-23,35% din numărul total al salariaţilor din industrie;
-peste 11 500 de societăţi comerciale - la începutul anului 2008.
În primii ani după 1989, evoluția industriei textile este marcată de restrângerea și
închiderea
mai multor capacități de producție din industria textilă ceea ce a condus la o scădere continuă a
ponderii economice a acestui subsector. Celălalt subsector al acestei industrii, subsectorul
confecțiilor a înregistrat începând de la jumătatea anilor 90 o creștere remarcabilă, susținută de
dezvoltarea producției în lohn și de creșterea exporturilor de confecții pe piețele europene,dupa
cum se remarca si din datele Tabelului 10.

20
 Lohn-ul reprezintă un tip de contract internațional, practicat pe scară largă în țările cu
forța
de muncă ieftină, prin care un producător se obligă să execute un produs la comanda unui
beneficiar, în schimbul unei remunerații. În cadrul operațiunilor de lohn, firma importatoare
transmite de regulă toate materialele textile necesare (țesături, tricot metraj), designul,
documentația tehnică, accesoriile pentru îmbrăcăminte, iar producătorul din țara parteneră
contribuie adesea numai cu manopera la realizarea confecțiilor sau tricotajelor.
În acest context, lohnul în sectorul industriei ușoare a constituit un factor benefic pe
termen
scurt și mediu, asigurând transferul de tehnologie, creșterea nivelului de calificare a forței de
muncă și a capacității manageriale, a competitivității, conectarea la standardele de calitate și
control internaționale. Locurile de muncă create prin implementarea sistemului de lohn însă, sunt
deosebit de precare, fiind supuse, în orice moment, riscului de a fi transferate într-o altă țară, în
care costurile cu forța de muncă sunt inferioare. Pe termen lung este însă oportună reorientarea
treptată a producției, fiind mai rentabilă realizarea exportului direct în întregime din producție
proprie.
După contracţia puternică a volumului vânzărilor resimţită pe parcursul anului 2009
(scădere cu 15% a cifrei de afaceri totale şi pierderi nete de 11 milioane euro), companiile
rămase în funcţiune au reuşit un adevărat reviriment pe parcursul următorilor 3 ani,
înregistrându-se creşteri ale cifrei de afaceri la nivel sectorial de plus 4,7% în 2011 şi plus 17,3%
în 2012 în condiţiile menţinerii unei rate a profitabilităţii în intervalul 2-2,5%.
Cu toate conditiile precare,sectorul textilelor reuseste sa-si mentina o pozitie buna in ceea
ce priveste dinamica investitiilor,mai ales la fabricarea articolelor de imbracaminte ,dar si la
fabricarea produselor textile.De asemenea,sectorul,pe ansamblu,si-a marit ponderea in total
productie industrie prelucratoare de la 7,3% la 11%,in perioada 2011-2013,dar,in acelasi
timp,pentru valoarea adaugata bruta,se remarca o involutie, aceasta pondere scazand de la 6,9%
la 5,6 % in acelasi interval.
Tabelul 11
Evoluția principalilor indicatori economici, în perioada 2011 – 2014

Investiții nete (mil.lei-prețuri curente) 2011 2012 2013 2014

Total 33108,7 35519,7 34664,8 35066,5
% 100,0 100,0 100,0 100,0
Din care:
-industria extractivă 4581,7 4747,0 5062,4 5445,8
-industria prelucrătoare 17497,2 17371,2 14195,6 15586,5
Din care:
-fabricare produse textile 203,0 160,0 218,6 328,3
-fabricare articole de îmbrăcăminte 285,2 328,6 275,0 432,1
21
-pielărie, marochinărie, blănărie, încălțăminte 140,6 101,1 148,4 146,7
Producția (mil.lei pr.curente)
-industria prelucrătoare 315604,1 194285,4 121318,7 -
% 100,0 100,0 100,0 -
Din care:
-fabricarea produselor textile, a articolelor de
îmbrăcăminte și a produselor din piele 23004,0 9626,8 13377,2 -
% 7,3 5,0 11,0 -
Valoarea adăugată
-industria prelucrătoare 194285,4 229833,9 246124,4 -
% 100,0 100,0 100,0 100,0
Din care:
-fabricarea produselor textile, a articolelor de
îmbrăcăminte și a produselor din piele 13377,2 12907,3 13844,6 -
% 6,9 5,6 5,6 -
Indicii producției și valorii adăugate brute
(VAB) – în procente față de anul anterior
-industria prelucrătoare – prod. 103,5 99,3 107,0 -
-VAB 97,3 94,9 107,9 -
Din care:
-fabricarea produselor -prod. 109,8 99,1 110,8 -
textile -VAB 110,9 90,5 102,5 -
Sursa: Anuarul României, 2015, București, INS
O imagine globală a poziționării elementelor de competitivitate ca furnizori de textile-
îmbrăcăminte pe piața internațională relevă ca țări competitive China, India si Turcia, cu
mențiunea ca, dintre toate, China se detașează ca fiind cea mai competitivă pentru produsele din
segmentul de piață la care prețul este criteriul prioritar. Turcia, de asemenea este bine poziționată
pe piețele în care flexibilitatea și răspunsul rapid în executarea comenzilor contează, respectiv pe
segmentele de piață pentru articole de moda și de marcă. Romania se situează la un nivel mediu
de competitivitate, fiind dezavantajata sub raportul disponibilităților de materii prime din
producție proprie și al gradului de dotare tehnică și tehnologică în filaturi, țesătorii și secțiile de
finisaj.
Din analiza potențialului celor trei ramuri ale industriei românești în context european se
constată, în primul rând, că avantajul competitiv se datorează în principal nivelului redus de
salarizare. Dacă în clasamentul valorii adăugate/angajat, Romania ocupă penultimul loc înaintea
Bulgariei (sub 30% din media UE-27), valoarea adăugată raportată la total costuri salariale în
industrie depășește media UE pentru producția de textile și îmbrăcăminte.
Raportat la tara cu cea mai mare valoare adăugată/angajat în UE, România nu depășește
12% din performanțele acesteia.De asemenea, România deține o pondere foarte redusă în cifra de
afaceri a UE, raportat la numărul mare de angajați din această industrie. Acest fapt se datorează
unui lanț incompletde valoare adăugată, din care lipsesc verigile cu cea mai mare contribuție
potențială.
Un studiu publicat de DG Enterprise and Industry la sfârșitul anului 2012 relevă faptul că
22
dintre țările UE, Romania are cel mai mare potențial de export nevalorificat în industria textilă,
aproximativ 15% din întregul potențial nevalorificat al UE.
Pe termen scurt, nivelul scăzut de salarizare poate fi considerat un avantaj competitiv,
deși acest aspect are și un impact negativ asupra competitivității reale a acestor industrii. Sunt
necesare măsuri eficiente pe termen mediu si lung pentru a valorifica potențialul neexploatat și a
crește complexitatea produselor.
Industria textilă europeană a rămas competitivă, în parte datorită inovării, multe companii
investind în produsele textile dedicate uzului industrial, ce aparţin în general pieţelor de nişă.
Astfel, ţările scandinave au fost primele care au luat cu asalt domeniul inovării prin
restructurarea industriei textile. Suedia, de exemplu, investeşte mai mult decât restul Europei în
Cercetare & Dezvoltare în mod constant, cu cheltuieli echivalente a 3,4% din PIB, comparativ cu
2,25% în Franţa şi aproximativ 1,5% în Spania şi Italia. De asemenea, Suedia instruieşte ingineri
pentru a satisface nevoile reale ale industriei.
In prezent, industria textila a Uniunii Europene este dominata de cinci mari
actori(Italia,Germania,Franta,Spania si Marea Britanie),care detin 3/4 din productia
UE.Romania, prin eforturi meritorii,a reusit sa se mentina printre primele 10 tari membre UE,a
caror sectoare de produse textile si confectii au o pondere peste 10% din exporturile de produse
manufacturiere(Portugalia,Grecia,Lituania,Polonia,Slovacia,Romania,Bulgaria,Republica Ceha
s.a.).Pe subsectoare,tarile sudice(Italia,Grecia,Portugalia),Romania,Polonia si,mai putin Franta si
Spania contribuie ,in special, la productia de confectii ,iar tarile nordice(Germania,Marea
Britanie,Suedia,Belgia, Olanda ,Austria)se remarca prin productia de textile.
Platforma Tehnologică Europeană pentru Viitorul Textilelor şi Îmbrăcămintei - o viziune
pentru 2020 identifică trei tendinţe majore de dezvoltare a acestei industrii în Europa:
-trecerea de la bunurile de larg consum la produse de specialitate, obţinute prin procese
high-tech flexibile, pe parcursul întregului flux tehnologic – fibre-material textile-îmbrăcăminte/
noi fibre şi fibre compozite speciale pentru produse textile inovatoare, funcţionalitatea
materialelor textile şi a proceselor conexe, biomateriale, biotehnologii şi prelucrarea textilă
ecologică;
-implementarea şi extinderea textilelor ca materiale utilizate în multe sectoare industriale,
precum şi în noi domenii de aplicaţie/ noi produse textile cu performanţe îmbunătăţite, produse
textile noi pentru aplicaţii tehnice inovatoare, textile şi îmbrăcăminte inteligente;
-sfârşitul erei producţiei de masă a articolelor textile şi trecerea la o nouă eră a produselor
adaptate cerinţelor clientului şi personalizate, simultan cu aplicarea conceptelor inteligente de
producţie, logistică, distribuţie şi servicii/ personalizare extinsă a îmbrăcămintei şi modei, un
design modern, precum şi concepte şi tehnologii noi de realizare a produsului şi o calitate
integrată şi concepte de management al ciclului de viaţă.

23
 Condiţiile preliminare, foarte importante pentru intensificarea procesului de inovaţie în
această industrie, se referă la:
-un cadru prietenos de regulamente privind inovaţiile;
-un sistem educaţional pentru sprijinirea transformărilor industriale;
-un sistem financiar destinat adaptării inovaţiei textile;
-standardizare în sprijinul inovării;
-capacităţi pentru un management eficient al transformărilor tehnologice şi inovatoare.

Concluzii

1.Industria textilă în România reprezintă un sector economic vital, contribuind la

realizarea unei game bogate de produse, cum sunt fibrele și firele necesare fabricării țesăturilor,
firele sintetice de tehnologie avansată, lâna, lenjeria de pat, geotextilele, îmbrăcămintea. În
strânsă legătură cu textilele, se regăsesc produsele din piele și încălțăminte, care împreună cu
hrana constituie o necesitate de prin ordin a existenței umane.
Produsele textile răspund unor numeroase exigențe ale consumatorilor, prin diversificarea
caracteristicilor multifuncționale, astfel încât și domeniile de utilizare sunt multiple și diverse:
sport și timp liber, securitate civilă și uz profesional, textile industriale, transport, domeniul
militar, casă, construcții și geotextile, ambalaje, modă etc.
2.Date fiind caracteristica vitală intrinsecă, această activitate este realizată în mod
uniform pe tot teritoriul țării.
3.Industria de textile, îmbrăcăminte și încălțăminte în România are o vastă tradiție, de
peste un secol, fiind susținută de bogăția și diversitatea resurselor naturale, cum sunt firele și
fibrele de mătase și lână și fibrele liberiene de in și cânepă.
4.În decursul timpului, industria textilă s-a remarcat printr-o evoluție constantă,
contribuind la progresul economiei naționale, deținând o pondere importantă în totalul
exporturilor României și având un aport remarcabil prin soldul pozitiv la balanța de comerț
exterior a țării.
5.Evoluția industriei textile a fost caracterizată de perioade mai faste, cum au fost anii
1965-1980, când s-a înregistrat un vârf al acestei evoluții, cu utilaje, instalații și tehnologii
preponderent din țară. Însă, după anul 1989, în noile condiții politico-economice și sociale,
industria textilă, pielărie și încălțăminte a trebuit să se adapteze, suferind totodată, un regres
inerent determinat de fenomenele noi intervenite, cum sunt: dezvoltarea sectorului privat;
introduceri de modernizări, retehnologizări; necesitatea implementării unui grad ridicat de
adaptabilitate ca schimbări, în special la modă.

24
 6.Cresterea competitivităţii industriei româneşti in perioada urmatoare trebuie sa se
bazeze pe utilizarea unui ansamblu de instrumente vizand dezvoltarea cooperării industriale,
asigurarea compatibilităţii cu mediul de afaceri, promovarea coeziunii sociale, dezvoltarea pieţei
concurenţiale, susţinerea dezvoltării întrepriderilor mici şi mijlocii, modernizarea rolului
autorităţilor publice centrale în domeniul industriei etc. şi sa puna un accent deosebit pe creşterea
productivităţii muncii, promovarea tehnologiilor curate, economisirea de energie, dezvoltarea
unei infrastructuri regionale eficiente, extinderea utilizării de materii prime locale, întărirea
alocării resurselor de către forţele pieţei.Intreaga activitate trebuie sa fie centrata pe promovarea
inovarii autohtone ,pe intreaga filiera a fluxului de concepere, proiectare, productie, desfacere a
produselor..

25
 Bibliografie

“The development of productive structures of EU Member States and their international

competitiveness”– November 2012, WIFI – Austrian Institute of Economic Research, Publisher:
European Commission, DG Enterprise and Industry
Ghituleasa,Carmen,”Industria de textile si confectii-promotor pentru textile inteligente si traditii
culturale”,INCDTP Bucuresti,2012
Popescu,Doina,”Full Business in industria confectiilor de imbracaminte”,Editura ASE,Buc,2005.

Visileanu E.,Carpus E.,Patranoiu V.,”Industria de Textile-Confectii-directie strategica de

dezvoltare a unei societati durabile”,Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile si
Pielarie Bucuresti si Ministerul Economiei-Directia Generala de Politici Industriale si
Competitivitate,2009.

26
 Anexa 1

Ritmurile medii anuale de creștere a producției pe ramuri ale industriei

PERIOADA
1951 1961 1971 1981 1986
-1960 -1970 -1980 -1989 -1989
Industrie - total 13,0 12,8 11,2 3,3 2,6
Energie elctrică și termică 15,5 18,6 7,2 3,2 3,8
Combustibil 10,4 7,0 4,6 3,1 5,1
-cărbune 7,5 8,7 5,6 4,7 7,3
-cocso-chimică 34,0 4,1 9,5 5,2 2,6
-petrol 10,2 6,1 3,9 2,7 5,4
*prelucrarea țițeiului 10,5 8,2 5,0 2,9 5,9
-extracția gazului metan 13,9 13,6 4,3 2,4 2,8
Metalurgia feroasă (inclusiv
extracția minereurilor feroase) 14,2 11,8 10,1 2,1 0,7
Construcții de mașini și prelucrarea
metalelor 19,3 16,3 15,3 4,0 2,1
Chimie 20,7 23,4 12,7 2,5 0,8
Materiale de construcții 15,1 14,5 11,4 3,2 5,2
Exploatarea și prelucrarea lemnului
10,4 9,8 6,3 2,6 2,1
-prelucrarea lemnului 12,2 12,0 7,5 2,9 3,0
Celuloză și hârtie (inclusiv
prelucrarea stufului) 8,7 16,7 8,2 2,8 3,6
Textilă 8,9 10,8 11,4 2,5 2,3
Confecții 9,2 11,8 12,8 6,1 4,0
Pielărie, blănărie, încălțăminte 9,4 9,9 9,1 4,3 2,7
Alimentară 9,1 7,5 6,7 2,2 3,0
Sursa: Anuarele Statistice ale României, 1971, 1981 și 1990

27
 Anexa 2

Structura producției industriale pe ramuri

1950 1960 1970 1980 1985 1989

Din industrie – total:
-Industrie extractivă 8,5 8,2 5,3 3,7 4,8 6,2
-Industrie prelucrătoare 89,5 89,3 91,5 95,2 94,5 93,8
Din industrie – total:
-Energie electrică și termică 1,9 2,5 3,2 1,8 3,5 3,9
-Combustibil 11,3 9,1 5,3 4,5 9,2 11,5
-cărbune 3,2 2,0 1,3 0,8 1,1 1,3
-cocso-chimică 0,1 0,5 0,3 0,4 0,8 0,8
-petrol 7,7 6,2 3,3 2,7 6,5 7,5
*prelucrarea țițeiului 4,3 3,6 2,2 2,3 5,7 6,5
-extracția gazului metan 0,3 0,4 0,4 0,6 0,8 1,9
-Metalurgia feroasă (inclusiv
extracția minereurilor feroase) 5,4 6,3 8,5 7,4 7,2 6,9
-Metalurgia neferoasă (inclusiv
extracția minereurilor neferoase) 2,1 2,1 3,3 3,2 3,6 2,9
-Construcții de masini și
prelucrarea metalelor 13,3 24,0 25,0 35,2 29,7 27,7
-electrotehnică 0,9 2,4 4,2 5,6 4,2 4,2
-Chimie 3,1 6,1 10,1 8,7 10,5 9,8
-Materiale de construcții 2,4 3,2 3,4 3,4 3,3 3,7
-Exploatarea și prelucrarea
lemnului 9,9 7,5 6,4 4,1 3,8 3,8
-prelucrarea lemnului 5,5 5,1 5,2 3,5 3,4 3,5
-Celuloză și hârtie (inclusiv
prelucrarea stufului) 1,3 1,0 1,4 1,4 1,3 1,2
-Textilă 11,1 7,9 7,2 8,2 6,6 6,6
-Confecții 7,5 5,6 4,3 3,6 3,7 4,0
-Pielărie, blănărie, încălțăminte 4,0 2,8 2,1 2,2 2,2 2,3
-Alimentară 24,2 18,9 17,3 12,8 11,4 11,6
Sursa: Anuarul Statistic al României, 1990, CNS

28