CAPITOLUL 2.

Necesitatea şi importanţa operaţiunilor de comerţ

exterior în condiţiile internaţionalizării economice

2.1. Caracterizarea operaţiunilor de comerţ exterior

Activitatea de comerţ exterior cuprinde operaţiile comerciale sau de cooperare economică şi

tehnico-ştiinţifică în raporturile cu străinătatea privind vânzarea, cumpărarea sau schimbul de
mărfuri, prestaţiile de servicii internaţionale, proiectarea şi executarea de lucrări, asistenţa sau
colaborarea tehnică internaţională, vânzarea sau cumpărarea de licenţe, consignaţia sau depozitul,
reprezentarea şi comisionul, operaţiile financiare, turismul şi, în general, orice acte sau fapte de
comerţ cu străinătatea2.
Deci, activitatea de comerţ exterior include pe lângă schimburile comerciale cu alte ţări şi
relaţiile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică de acest gen.

2.1.1.Comisionarii în vamă
Conform codului vamal, comisionar în vamă este persoana juridică română, constituită
potrivit legii, care îndeplineşte, în numele şi pentru terţe persoane, declararea în detaliu a
mărfurilor pentru importul, exportul, tranzitul, depozitarea şi alte operaţiuni vamale, precum şi
prezentarea mărfurilor declarate la controlul vamal şi achitarea la vamă a drepturilor de import si
de export.3
Comisionarul în vamă are dreptul de a face operaţiuni de import sau de export în nume
propriu.
O persoană poate funcţiona ca şi comisioar în vamă numai după obţinerea autorizaţiei de
funcţionare de la Direcţia Generală a Vamilor, respectiv înscrierea acesteia în Registrul de
înmatriculare ţinut în acest scop.

2
Profesor universitar doctor Partenie Dumbravă, lector universitar doctor Atanasiu Pop, Contabilitatea de
gestiune în comerţ şi în turism, Editura Intelcredo, Deva, 1995, pag 206
3
Cod vamal, art.90, aliniatul 1.

1
 Condiţiile4 generale de funcţionare a comisionarului în vamă sunt următoarele:
I. Cuprinderea în obiectul de activitate a profesiunii de comisionar în vamă;
II. Asigurarea solvabilităţii achitării taxelor vamale şi a eventualelor penalităţi ce decurg din
operaţiunea de vămuire;
III. Deţinerea de spaţii corespunzătoare de depozitare pentru mărfurile aflate în
supravegherea vamală (min.250 m.p.)
IV. Angajaţii comisionarului în vamă pot acţiona în numele comisionarului în vamă în
condiţiile în care nu au antecedente penale;
V. Comisionarul în vamă poate funcţiona pe lângă o unitate vamală de frontieră în condiţia
în care este autorizat pe lângă o unitate vamală de interior, unde deţine spaţiu de
depozitare. În acest caz, în frontieră nu mai are obligaţia deţinerii de spaţiu de depozitare
şi implicit a depunerii unei garanţii pentru mărfurile ce urmează a se depozita în acest
spaţiu.
Pentru eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă se depune la Direcţia Generală a
Vămilor o cerere care cuprinde următoarele date5: denumirea persoanei juridice şi sediul acesteia;
codul fiscal; datele personale ale celor care reprezintă persoana juridică (numele şi prenumele, data
şi locul naşterii, domiciliul); numărul contului bancar şi banca la care acesta este deschis; denumirea
biroului vamal pe lângă care solicită autorizaţia de funcţionare în calitate de comisionar în vamă;
perioada pentru care se solicită autorizarea; indicarea adreselor pentru spaţiul de lucru şi, după caz,
pentru cel de depozit din localitatea în care funcţionează biroul vamal pe lângă care îşi va desfăşura
activitatea.
Această autorizaţie de comisionar în vamă se acordă în termen de 30 de zile de la data
depunerii cererii complete şi a actelor corespunzătoare. Autorizaţia de comisionar în vamă se acordă
pentru o perioadă deterimnată sau nedeterminată, în funcţie de durata de autorizare solicitată, care nu
poate fi mai mare decât cea de funcţionare a societăţii comerciale. Autorizatia este valabilă pentru
unul sau mai multe birouri vamale, în funcţie de solicitarea societăţii comerciale şi dacă sunt
îndeplinite condiţiile de autorizare pentru fiecare dintre aceste birouri vamale.
În exercitarea activităţii comisionarul în vamă are următoarele obligaţii6:

4
Gheorghe Caraiani, Cornel Cazacu, Vămuirea mărfurilor de export-import, editura Economică, Bucureşti,
1996, pag 426
5
Cod vamal, art.84, aliniatul 1
6
Gheorghe Caraiani, Cornel Cazacu, Vămuirea mărfurilor de export-import, editura Economică,
Bucureşti, 1996, pag.426-427.

2
o să respecte programul de lucru al unităţii vamale pe lângă care funcţionează:
o să prezinte biroului vamal o împuternicire pentru salariaţii abilitaţi să
îndeplinească formalitatile vamale;
o să manipuleze, să dezambaleze mărfurile, la cererea autorităţilor vamale, şi să le
reambaleze fără să provoace deprecierea lor;
o să asigure completarea corectă a documentelor vamale cu datele cerute de
formularistica în vigoare şi să efectueze cu exactitate calculul sumelor cuvenite bugetului
de stat;
o să constituie la biroul vamal o garanţie care să acopere nivelul drepturilor de
import şi de export corespunzătoare mărfurilor supuse vămuirii şi aflate în depozitele sau
în gestiunea proprie;
o să asigure depunerea declaraţiei vamale la biroul vamal pe lângă care îşi
desfăşoară activitatea, prin procedee informatice, în structura utilizată de sistemul
informatic integrat al activităţii vamale;
o să asigure depozitarea şi conservarea, cu titlu gratuit, a bunurilor ridicate în
vederea confiscării de către organele de cercetare penală şi de către unităţile vamale;
o să asigure integritatea mărfurilor depozitate în spaţii de depozitare proprii;
o să plătească la birourile vamale drepturile cuvenite bugetului de stat, prevăzute în
normele legale, în cazul în care această plată nu s-a efectuat direct de către titularul
operaţiunii;
o să comunice Direcţiei Generale a Vămilor şi biroului vamal pe lângă care
funcţionează schimbarea sediului ori a spaţiului de lucru şi orice altă modificare în ceea
ce priveşte activitatea de comisionar în vamă;
o să organizeze şi să ţină evidenţa operaţiunilor derulate în mod identic cu evidenţa
biroului vamal pe lângă care funcţionează; registrele de evidenţă pe care le utilizează se
certifică de şeful biroului vamal pe lângă care funcţionează;
o să păstreze timp de 5 ani toate documentele referitoare la operaţiunile efectuate;
o să păstreze secretul operaţiunilor vamale, comerciale şi financiare şi al datelor şi
informaţiilor obţinute, care nu sunt destinate publicităţii;

3
 o să informeze conducerea biroului vamal pe lângă care funcţionează cu privire la
orice încălcare a reglementărilor vamale de care ia cunoştinţă;
o să prezinte autorităţii vamale, ori de câte ori aceasta solicită, orice informaţie
privind operaţiunile derulate;
o să elibereze titularilor operaţiunilor o factură în care să apară data şi felul
prestaţiei, precum şi preţul achitat.

Direcţia Generală a Vămilor poate anula autorizaţia de comisionar în vamă, în următoarle

situaţii7:
a) când se constată săvârşirea repetată a unei abateri de la legislaţia vamală;
b) când una dintre condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (2) nu mai este îndeplinită;
c) dacă se dovedeşte că autorizaţia a fost acordată în urma furnizării unor informaţii
inexacte pe care autoritatea vamală nu a avut posibilitatea să le constate;
d) când comisionarul în vamă îşi încetează activitatea;
e) dacă comisionarul în vamă nu îşi execută atribuţiile pe o perioadă de un an;
f) dacă comisionarul în vamă nu respectă regulile de funcţionare şi de securitate impuse
de sistemul informatic utilizat în activitatea de vămuire a mărfurilor;
g) când comisionarul în vamă are debite faţă de autoritatea vamală şi refuză să le achite.
Acestă decizie de anulare a autorizaţiei de comisionar în vama poate fi atacată în instanţă.
Comisionarii in vama au dreptul de a participa la reuniunile si dezbaterile pe probleme
privind activitatea vamală, organizate de autoritatea vamală.

2.1.2.Controlul vamal

Activitatea de vămuire a mărfurilor şi mijloacelor de transport cuprinde următoarele

operaţiuni:
 prezentarea la unităţile vamale a mijloacelor de transport şi a documentelor de
transport însoţitoare;
 controlul vamal a mijloacelor de transport;

7
Cod vamal, art.97

4
  declararea mărfurilor şi prezentarea acestor mărfuri pentru vămuire;
 controlul vamal al mărfurilor;
 verificarea declaraţiei vamale, stabilirea taxelor vamale şi acordarea libretului de
vamă.
În cadrul controlului vamal al bunurilor, persoanele şi mijloacelor de transport, organele
vamale au sarcina de a: efectua controlul vamal şi a aplica taxele vamale pentru bunurile aparţinând
persoanelor fizice; controlul mijloacelor de transport ce trec frontiera de stat; supravegherea vamală
a bunurilor care se află sub regim vamal; sancţionarea abaterilor de la regimul vamal.
În virtutea sarcinilor ce le revin, contribuie la:
- prevenirea introducerii, scoaterii din ţară de bunuri peste plafoanele stabilite sau în scop
de comercializare;
- apărarea patrimoniului cultural naţional;
- prevenirea introducerii în ţară de arme, muniţii, materiale explozive;
- prevenirea introducerii în ţară de substanţe toxice şi stupefiante.
Controlul vamal a bunurilor aparţinând persoanelor fizice se execută în unităţiile vamale,
având în vedere prevederile Regulamentului vamal- în sensul că persoanele fizice au obligativitatea
declarării verbale sau în scris a bunurilor pe care le au asupra lor sau în bagaje.
Controlul vamal poate fi sumar sau complet.
Controlul vamal propriu-zis se poate efectua în 3 etape:
• Controlul vamal al mijloacelor de transport, care se execută după ce călătorul a
eliberat maşina de toate bagajele.
• Controlul vamal al bagajelor persoanelor fizice;
• Controlul vamal al persoanei (în caz de suspiciune).
Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor se face pe baza unei declaraţii vamale însoţită
de următoarele documente:
o Licenţe de import sau export eliberată de Ministerul Comerţului;
o Documentul de transport al mărfurilor sau în lipsa acestuia, alte
documente emise de transportator, cuprinzând datele referitoare la transport;
o Listele specificative sau facturile originale ori copia lor;
o Alte acte specificate ca anexe la documentele de transport;

5
 o Cerificatul de origine (vezi anexa);
o Cerificatul sanitar-veterinar sau fitosanitar;
o Alte documente prevăzute prin legi speciale.
Declaraţia vamală pe care organele vamale acordă liber de vamă constituie titlu executor
pentru urmărirea şi încasarea taxelor vamale.
În vederea acordării liberului de vamă, organele vamale verifică dacă:
- felul mărfurilor constatate la controlul vamal corespunde cu cel înscris în declaraţia
vamală;
- cantitatea mărfurilor înscrisă în documentele de transport sau în listele specificative
corespunde cu cea din declaraţia vamală;
- numărul şi valabilitatea licenţei de import, export;
- verificarea încadrării tarifare şi taxa înscrisă în declaraţia vamală pe baza tarifului vamal-
numai la import;
- încasarea taxelor vamale la import.

2.2. Modalităţi de realizare a tranzacţiilor de comerţ exterior

Firmele exportatoare şi importatoare pot apela la mai multe modalităţi de realizare a

operaţiunilor comerciale internaţionale. Astfel se pot folosi două criterii de clasificare a operaţiunilor
de comerţ extern, şi anume: după modul de acces pe pieţele externe şi după gradul de implicare pe
piaţa externă.
După modul de acces pe pieţele externe se practică operaţiunile efectuate în mod direct de
către firma producătoare sau cele în care exportatorul/importatorul apelează la o casă de comerţ sau
la un intermediar.
După gradul de implicare pe piaţa externă, se disting operaţiunile:
- clasice de comerţ exterior (export-import, contrapartidă, reexport);
- alianţele strategice şi cooperările internaţionale (licenţiare,franşizare,subproducţie);

6
 - implimentările în străinătate (biroul comercial, sucursala, filiala de producţie sau
comerţ).
Combinând cele două criterii şi privind din perspectiva exportatorului se pot evidenţia trei
modalităţi de realizare a operaţiunilor:

 exportul direct;

 exportul prin intermediari;

 exportul indirect.

2.2.1. Exportul direct

Exportul direct este acea formă de operaţiune de export-import în care producătorul încheie

şi execută contractul de vânzare internaţională prin stabilirea unei relaţii nemijlocite cu clientul
8
extern.

Această modalitate se caracterizează prin faptul că exportatorul (producătorul) dispune de o

structură organizatorică prin intrermediul căreia realizează operaţiunile de prospectare, negociere,

contractare şi derulare a operaţiunii de export. Ca atare, acesta este în măsură să controleze întregul

proces de contractare şi comercializare.

Exportul direct cunoaşte mai multe forme de realizare care merg de la derularea tranzacţiei

cu clienţii străini de către firmă, prin structurile organizatorice din ţara de origine, până la crearea în

străinătate a unor structuri dependente de exportator sau controlate de acesta.

9
Avantajele organizării unui aparat propriu de comerţ exterior constau, în principal, în

următoarele: oferă produvătorilor posibilitatea să participe la însuşirea profitului comercial;

producătorii se menţin în contact direct cu piaţa, recţionând în mod operativ la schimbările care au

loc în domeniul cererii şi adaptând producţia de export la cerinţele mobile ale pieţei; oferă

8
Ioan Popa, Tranzacţii de comerţ exterior, Editura economică, Bucureşti, 2002, pag.23
9
Ioan Popa, Tranzacţii de comerţ exterior, Editura economică, Bucureşti, 2002, pag.24

7
posibilităţi de promovare a produselor, a mărcii de fabrică, precum şi de consolidare, pe această

bază, a poziţiei întreprinderii pe piaţa externă.

Exportul-importul direct, pe lângă avantajele enumerate mai sus prezintă şi unele

10
inconveniente , şi anume: cheltuielile de comercializare sunt ridicate şi, ca urmare, numai de la un

anumit volum al vânzărilor exportul direct devine rentabil; riscurile specifice activităţii de comerţ

exterior se răsfrâng direct asupra firmei; este necesară constituirea uno servicii sau a unor

compartimente profilate pe activităţile internaţionale şi încadrate cu personal de spacialitate, ceea ce

implică noi costuri şi riscuri în planul managerial.

Ca şi forme de realizare a exportului direct avem:

a) Exportul prin structuri interne

În acest caz, firma exportatoare, care dispune de compartimente sau direcţii de comerţ

exterior încheie în mod direct cu clientul extern contracte de vânzare internaţională în nume şi pe

cont propriu şi se ocupă de executarea acestora (figura 1).

Compartiment Contract de vânzare internaţională în numele Client

de export extern
şi pe contul producătorului

Figura1. Exportul direct

Aceasta modalitate se practică în câteva situaţii:

o În primul rând, exportul direct se realizează atunci când exportatorul a obţinut

comenzi din străinătate în urma activităţii sale promoţionale sau ca urmare a participării la

10
Ioan Popa, Tranzacţii de comerţ exterior, Editura economică, Bucureşti, 2002, pag.25

8
 târguri sau expoziţii internaţionale. E o modalitate care se întâlneşte adesea la

întreprinderile aflate la începutul experienţei lor internaţionale;

o În al doilea rând, exportul direct poate fii rezultatul participării reuşite la o

licitaţie internaţională;

o În al treilea rând, se include în această categorie de exporturi, vânzarea prin

corespondenţă, contractul fiind încheiat pe baza comenzilor primite în urma trimiterii în

străinătate de cataloage sau propuneri de afaceri prin fax.

b) Reprezentantul în străinătate.

Reprezentantul este un angajat al firmei exportatoare care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa

externă şi este remunerat printr-un salariu fix, plus un comision in funcţie de rezultate.

El îndeplineşte umăatoarele funcţii:

 funcţii de informare cu privire la piaţa externă, prospectare şi vânzare în străinătate;

 furnizează informaţii cu privire la evoluţia pieţei, adptările necesare în ceea ce

priveşte produsul oferit şi politica comercială a firmei, cerinţele privind comunicarea cu clienţii;

 el participă, totodată, la promovarea produselor şi la cosolidarea imaginii firmei;

 poate oferii clienţilor şi o serie de servicii personalizate: asistenţă tehnică,

reglementarea litigiilor comerciale sau finaniciare, etc.

Activitatea desfăşurată de către reprezentant este definită şi supravegheată de către firma

exportatoare, care are un control deplin asupra comercializării în străinătate.

11
Ca şi principale avantaje şi inconveniente ale acestei fome de comerţ enumerăm:

a) Avantaje: o bună informare cu privire la piaţa externă; controlul operaţiunilor de

export.

b) Inconveniente: asumarea riscurilor de plată şi conjuncturale de către exportator;

dificultăţi legate de alegerea unui reprezentant eficient de încredere; cheltuielile ce

11
Popa Ioan, Specificul tranzactiilor de comet exterior, pag 25

9
 trebuie făcute cu reprezentantul (salariu, comision, costuri sociale, cheltuieli

administrative, de prospectare etc., plus unele avantaje în natură oferite reprezentantului-

maşină, telefon mobil, etc)

c) Biroul de reprezentare

Mai poartă numele şi de birou comercial, şi prezintă următoarele caracteristici: este o formă

de prezenţă internaţională; un compartiment operativ; nu are pesonalitate juridică şi nu poate înfăptui

acte de comerţ; este creat ori de câte ori derularea operaţiunior de comerţ exterior în bune condiţii

impune urmărirea livrării mărfurilor la utilizatorul final, iar punerea produselor în funcţionare

necesită asistenţă tehnică şi service din partea producătorului-exportator

12
Principalele funcţii ale biroului comercial sunt:

o asigurarea unui contact permanent cu piaţa locală în vederea promovării vânzărilor;

o cunoaşterea pieţei de export;

o stabilirea primelor contacte cu clienţii potenţiali şi prezentarea produselor firmei;

o acordarea de sprjin în vederea pregatirii şi a desfăşurării tratativelor;

o urmărirea la faţa locului a modului de derulare a contractelor încheiate;

o coordonarea activităţii de asistenţă tehnică şi service post-vânzare;

o asigurarea unui flux informaţional privind situaţia conjuncturală a pieţei, nivelul

preţurilor practicate, condiţiile tehnice şi comerciale oferite de concurenţă.

d) Sucursala

Sucursala este un serviciu al firmei delocalizat în stăinătate, fără pesonalitate jurifică. Este

organizară. Înregistrată şi funcţionează potrivit legislaţiei locale şi îşi desfăşoară activitatea pe baza

12
Popa Ioan, Specificul tranzactiilor de comet exterior, pag 25

10
autogestiunii economico-finaniciare. În acest sens, ea dispunde de buget de venituri şi cheltuieli al

cărui sold reflectă rezultatele economico-financiare ale societăţii mamă.

13
Societatea are două mari funcţii :

o Comercială - ea defineşte, împreună cu societatea-mamă a politicii comerciale a

firmei şi o pune în aplicare

o Administrativă - sucursala trimte comenzile către societatea-mamă, asigură

vămuirea mărfurilor exportate, face livrări în plan local, asigură urmărirea derulării

corespunzătoare a operaţiunii.
14
Avantaje şi inconveniente ale implantării prin sucursale:

- Avataje: asigură informarea continuă cu privire la situaţia pieţei de desfacere,

efectuează operaţiunile de prospectare, urmăreşte derularea contractelor.

- Inconveniente: necesită o investiţie importantă, riscurile financiare sunt în sarcina

societăţii-mamă, alegere responsabilului local prezintă o serie de dificultăţi.

e) Filiala
15
Filiala este o societate constituită în srtăinătate, care are personalitate juridică, dar este

controlată de către societatea-mamă, ce dispune în totlitate sau în parte de capitalul său social.

Avem de-a face cu mai multe modailtăţi de creare a unei filiale în străinătate, şi anume:

1. Preluarea unei structuri existente;

2. Crearea unei structuri noi;

3. Societatea mixtă.

2.2.2. Intermediarii
13
Specificul tranzactiilor de comert exterior, ioan popa, pag.26
14
Specificul tranzactiilor de comert exterior, ioan popa, pag.26
15
Specificul tranzactiilor de comert exterior, ioan popa, pag.26

11
 Intermediarii sunt firme care mijlocesc relaţia dintre producător şi consumator, acţionând pe
16
cont propriu sau în contul unui terţ, în baza unui contract .

Avem de-a face cu două categorii de intermediari, şi anume agentul comercial (sau agentul

reperezentant sau agentul), şi comisionarul.

Comisionarii sunt persoane fizice sau societăţi comerciale care participă la încheierea

operaţiunilor, în numele lor, dar pe contul altora. Comisionarul poate reliza atât operţiuni de import

cât şi operaţiuni de export. În ceea ce priveşte operaţiunile de export prin comision

prducătorul/exportatorul încheie un contract de comision cu intermediarul, care, la rândul său,

încheie contracte de vânzare internaţională în nume propriu, dar pe contul

producătorului/exportatorului (Figura 2).

Contract de contract de vânzare

Producător comision Comisionar internaţională Client extern
în nume propriu şi pe
contul producătorului/exportatorului

Figura 2. Exportul prin comisionar

Baza juridică a raporturilor dintre comisionari şi exportatori/importatori o constituie

contractul de comision.
17
Contractul de comision întemeiază o relaţie juridico-economică în care comitenţii se obligă

să pună la dispoziţia comisionarului o cantitate de mărfuri, iar comisionarul se obligă să manevreze

marfa cu grija bunului proprietar, să o valorifice la preţul pieţei şi să predea comitentului său

contravaloarea mărfii. Comitenţii sunt producătorii, iar comisionarii intermediarii.

Principalele activităţi pe care le desfăşoară comisionarul-exportator sunt următoarele:

16
Tranzacţii comerciale internaţionale, pag.93
17
Tranzacţii comerciale internaţionale, pag.93

12
  prospectează piaţa externă pentru a găsi clienţi pentru partenerii lor din ţară,

producătorii-comitenţi;

 dă indicaţii utile în legătură cu orientarea producţiei în funcţie de specifcul şi

evoluţia cererii externe;

 primeşte comenzile importatorilor străini şi le transmite producătorilor-exportatori

în vederea executării lor;

 asigură expediţia mărfurilor la export şi efectuarea diferitelor formailtăţi legate de

livrare;

 realizează operaţiuni de promovare a exportului şi fidelizarea aclienţilor externi

(întreţinerea realaţiilior dintre producător şi importator);

 poate juca un rol în finaţarea operaţiunii de export, urmând să recupereze

contravaloarea mărfii de la importator, sau garantând faţă de producător plata livrărilor sale.

Pentru serviciile sale intermediarul este remunerat cu un comision, a cărui mrime variază în

funcţie de natura serviciilor, tipil operaţiunii, marfa care face obiectul exportului/importului,

valoarea tranzacţiei.

Exportul prin comisionar este o modalitate de comercializare la care apelează

producătorii/exportatorii atunci când aceştia nu doresc să suporte costurile legate de încheierea şi

derularea contractelor, preferând să beneficieze de experinţa şi numele unui comerciant consacrat pe

piaţa externă.
18
Agentul comercial este, din punct de vedere juridic, un mandatar care, cu titlu de

profesiune independentă, este însărcinat să negocieze şi eventual să incheie contracte de vânzare,

cumpărare, de locaţie sau de prestări servicii în numele şi pe contul producătorilor industriali,

comercianţilor sau a altor agenţi economici (Figura 3).

18
Specificul tranzacţiilor de comerţ exterior, Ioan Popa, pag 27

13
 Producător Agent Client
comercial extern
Exportator
Contract de Negociere contract
reprezentare de comerţ internaţional
în numele şi pe contul
exportatorului

Figura 3. Exportul prin agenţi comerciali

Agenţii comerciali intervin mai ales în comercializarea bunurilor de consum şi a bunurilor de

echipament şi mai rar în sectorul serviciilor.Agentul comercial este remunerat printr-o cotă din

vânzările realizate.
19
Agentul comerial poate îndeplini mai multe funcţii :

 asigură promovarea produselor, prospectează piaţa, selectează clienţii şi

negociază contractele internaţionale în numele exportatorului.Atunci când este un agent

fără putere de reprezentare, intermediarul transmite comenzile exportatorului, care face

direct ofertele către clienţi şi le transmite acestora factura pro-formă;

19
Specificul tranzactiilor de comert exterior, ioan popa, pag.26

14
  agentul poate încheia contracte în numele şi pe contul exportatorului (mandantul),

dar în acest caz el trebuie să dispună de mai multâ putere de reprezentare;

 agentul îşi poate asuma riscul de neplată, iar în acest caz devine un reprezentant

delcredre.

Reprezentanul este, în majoritatea cazurilor, o persoană juridică înregistrată în Registrul

Comercial. Durata mai marea relaţiilor dintre reprezentant şi mandant îl deosebeşte de alte tipuri de

intermediari, care nu au împuterniciri pe perioade îndelungate de a înfăptui operaţiuni de

intermediere în tranzacţiile de comerţ exterior. Îndeplinirea de către reprezentant a activităţii sale în

numele şi contul mandantului îl deosebeşte de comisionar, care apare în faţa terţelor persoane ca

lucrând în numele său. Reprezentantul trebuie să contribuie la realizarea tranzacţiei de vânzare-

cumpărare, dar nu participă la aceasta în calitate de parte în contract şi nu cumpără mărfuri pe contul

său.

Utilizare unui reprezentant are anumite avantaje, dar în acelaşi timp prezintă şi o serie de

dezavantaje.

Principalele avantaje sunt: costurile sunt proporţionale cu volumul vânzărilor; exportatorul

are controlul asupra comercializării; exportatorul are acces la informaţii privind piaţa şi beneficiază

de experienţa profesională a agentului.

Printre dezavantaje se numără: implicarea puternică a exportatorului în procesul

comercializării; necesitatea asigurării logisticii şi a gestionării vânzărilor; necesitatea asumării

riscurilor tranzacţiei (cu excepţia riscului de neplată în cazul reprezentantului delcredere); dificultăţi

în selectarea şi menţinerea unor agenţi performanţi.

2.2.3. Exportul indirect

15
 Exportul indirect presupune separarea funcţiilor de comercializarea de cele de producţie în

unităţi autonome care acţionează în calitate de comercianţi.

Producătorul intern vinde marfa unei firme comerciale care efectuează exportul în nume şi pe

cont propriu. În acest caz , producătorul nu îşi asumă cheltuielile şi riscurile legate de

comercializarea în străinătate a mărfurilor sale; el nu are o legătură directă cu piaţa externă, firma

comercială reprezintă „ interfaţa” dintre mediul intern şi cel extern. Comerciantul urmăreşte

obţinerea de profit din diferenţa dintre preţul de vânzare în străinătate şi preţul de cumpărare din

ţară, asumându-şi atât riscul de preţ, cât şi riscul valutar.

Exportul indirect reprezintă transferarea integrală a funcţiei de comercializare externă de la

producător la forma comercială. Întreaga activitate de prospectare a pieţei, negociere, contractare şi

derulare se realizează de către acesta din urmă. Producătorul este separt de piaţa externă, nu are

decât un acces indirect la informaţiile privind caracteristicile cererii; în scimb el este scutit de

costurile şi riscurile legate de marketingul inernaţional.

Exportul indirect se practică în cazul mici şi mijlocii, care nu pot sau nu consideră eficient

să-şi creeze structuri proprii de export.Totodată, el este indicat în cazurile în care exportul reprezintă
a) comerciantul exportator
o cotă relativ ridicată din cifra de afaceri a firmei producătoare.

Pe de altă parte, firmele specializate în tranzacţii internaţionale oferă furnizorilor cu care

lucrează avantajele specializării în acest domeniu al unui personal calificat şi al vadului comercial.

În această categorie intră întreprinderile care achiziţionează

CUMPARA VINDEmărfuri de pe piaţa naţională

şi le vândb)încomerciantul
străinătate, cumpără produse din alte ţări şi le desfac în ţara proprie, sau efectuează
importator
activităţi de reexport, revenindu-le profitul ce rezultă din diferenţa dintre preţul de achiziţionare şi

cel de vânzare (vezi figura 4).

CUMPARA VINDE

c) comerciantul internaţional
Piaţa internă Piaţa externă

16

CUMPARA VINDE
 Piaţa internă
Piaţa externă

Piaţa externă
Piaţa externă

Figura 4. Tipuri de comercianţi în comerţul exterior

Comerciantul exportator acţioneză pe cont propriu în tranzacţiile internaţionale cumpărând

mărfuri de la producători şi comercializându-le pe piaţa externă. El este astfel un fel de angrosist, cu

specificul că el vizează piaţa internaţională. Pe de altă parte există şi comercianţi-importatori,

orientaţi spre cumpărarea de mărfuri de pe piaţa internaţională.

Spre deosebire de comisionar, comerciantul nu acţionează la ordinul unui terţ, ci în contul

său, întocmind el însuşi documentele de export (factura). În cazul vânzării la export, cumpărătorul

17
străin devine propietar al marfii din momentul încheierii contractului cu firma de comerţ exterior-

comerciant.

Derularea de către societăţile de comerţ exterior a tranzacţiilor internaţionale pe cont propriu

20
sau în comision are o serie de implicaţii de ordin juridic, financiar şi contabil .

În plan juridic, cele două forme ale modalităţii indirecte de export au la bază contracte

economice diferite, contracte ferme, atât la intern, cât şi la extern, în cazul operaţiunilor derulate pe

cont propriu şi contracte de comision la intern şi ferme la extern, în cazul operaţiunilor în comision.

În plan financiar are loc o diferenţiere a modului de decontare la intern a operaţiunilor

efectuate. Astfel, pentru operaţiunile derulate pe cont , decontarea la intern se face la cumpărarea

mărfurilor destinate exportului, respectiv, la vânzarea mărfurilor importate. Pentru operaţinuile

derulate în comision, decontarea cu unităţile producătoare se face după încasarea mărfurilor de la

extern, iar cea cu beneficairii de mărfuri de import înaintea efectuarii importului.

În plan contabil, diferenţierea priveşte cu precădere modul de evidenţiere a cheltuielilor

efectuate şi a veniturilor relizate. În cazul operaţiunilor pe cont propriu, societăţile de comerţ exterior

reflectă în contabilitatea lor atât cheltuielile şi veniturile din comercializarea mărfurilor, cât şi

cheltuielile de exploatare de natura cheltuielilor de administraţie şi conducere, precum şi orice alte

cheltuieli şi venituri generate de derularea exportului şi importului. În cazul operaţiunilor în

comision, societăţile de comerţ exterior nu reflectă în contabilitatea lor cheltuielile şi veniturile de

comercializare a mărfurilor, ci numai cheltuielile proprii de exploatare de natura cheltuielilor de

administraţie şi conducere şi veniturile proprii sub forma comisioaneleor realizate.

2.3.Derularea operaţiunilor de import-export

20
Dumitru Vişan, Contabilitatea în comerţul exterior, ediţia a II-a, ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag 24

18
 Derularea operaţiunii de export înseamnă ansamblul activităţilor prin intermediunl cărora are

loc livrarea mărfii de la vânzător la cumpărător, pe de o parte, şi efectuarea plăţii de către

cumpărător în beneficiul vânzătorului, pe de altă parte.

În ceea ce priveşte livrarea internaţională a mărfii, principalele activităţi sunt:

 pregătirea mărfii în vederea exportului şi facturarea la extern;

 expediţia şi transportul internaţional;

 asigurarea mărfurilor;

 vămuirea.

În acest proces sunt implicate, pe lângă parţile contractului comercial, care sunt vânzătorul şi

cumpărătorul, şi o serie de firme sau organisme prestatoare de servicii specializate: expeditori,

intermediari de tranzit, armatori, case de asigurări, organe vamale, instituţii de control, al calităţii,

etc.

În cazul exportului indirect sau a exportului prin comisionar în relaţia comercială de bază

există trei părţi:

- producătorul (furnizorul mărfii pentru export)

- firma de comerţ exterior (care poate acţiona pe cont propriu sau în calitate

de intermediar)

- clientul extern (acesta din urmă putând fi, la rândul său, în funcţie de

forma de distribuţie, intermediar, comerciant pe cont propriu sau beneficiar final

al mărfii).

În ceea ce priveşte plata internaţională, problema de bază este cea a stabilirii mijloacelor şi a

tenhicilor de plată.

19
 2.3.1. Mecanismul derulării

Între participanţii la procesul de derulare a operaţiunii de export-import se stabilesc o serie de

realţii,care pot fi ilustrate simplificat astfel:

Producător Firma de Client

intern comerţ extern
exterior

Banca Banca
exportatorului importatorului

Expeditor

Marfa Cărăuş Organe

Figura 5. Mecanismul derulării operaţiunii de export-import
vamale

Temeiul juridic al operaţiunii îl constituie contractul de vânzare internaţională, încheiat de

către firma de comerţ exterior în nume propriu, dar pe contul producătorului, cu clientul extern.
Firma acţionează ca un comisionar, în baza contractului de intermediere semnat cu producătorul.
Pentru efecturarea plăţii, clientul extern deschide un acreditiv, plătibil la banca
exportatorului.

20
 Acreditivul21 este forma de decontare prin care plăţile se efectuează pe măsura efectuării
livrărilor, lucrărilor sau serviciilor dintr-o sumă rezervată în acest scop de către cumpărător
(beneficiar) şi ţinute la dispoziţia furnizorului de către unitatea bancară la care acesta îşi are contul.
Deschiderea acreditivului se face la cererea unităţii cumpărătoare din disponibilităţile proprii
aflate în contul de disponibil la bancă. Unităţile bancare, înainte de efectuarea plăţii verific dacă
furnizorul de bunuri şi/sau servicii a respectat condiţiile stabilite la deschiderea acreditivului.
Avreditivul deschis se poate închide în următoarele situaţii22: la utilizarea integrală a sumei,
la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea plătitorului, cu acordul prealabil al furnizorului.
La expirarea termenului de valabilitate a acreditivului soldul rămas neutilizat se virează de
către unitatea bancară a furizorului în contul de disponibil al unităţii plătitoare. Fiind o formă sigură
de decontare pentru furnizor se utilizează cu precădere ca modalitate de plată în schimburile
economice internaţionale pe baza căreia firma importatoare dă dispoziţie băncii sale să plătescă
firmei exportatoare, prin mijlocirea unei bănci corespondente echivalentul valoric al bunurilor şi
serviciilor furnizate de firma exportatoare. În relaţiile comerciale internaţionale, acreditivul
facilitează întreţinerea şi dezvoltarea unor schimburi sigure între parteneri.

Avizat de către firma de comerţ exterior că acreditiul a fost deschis, furnizorul va lua

măsurile necesare pentru efectuarea livrării. În acest sens firma, firma de comerţ exterior

contractează un expeditor, care se ocupă de toate activităţile şi formalităţile legate de transportul

mărfurilor şi în primul rând de angajarea unui cărăuş (transportator), care urmează să asigure

transferul fizic al mărfii din staţia de expediţie în cea de destinaţie. Totodată , se procedează la

asigurarea mărfii în trafic internaţional, prin încheierea unui contract cu o casă de asigurări, acest

document (poliţa de asigurare), însoţeşte marfa pe parcurs extern, alături de celelalte documente de

livrare: factura externă, documentul de transport, dar şi certificatul de origine, certificatul de calitate,

etc.

Aceleaşi documente fac parte din setul ce urmează a fi depus la bancă de către exportator

pentru încasarea contravalorii exportului. Firma de comerţ exterior va încasa suma în valută

21
Contabilitatea financiară, dr.Mihail Epuran, dr.Valeria Băbăiţă, drd. Corina Grosu, vol.1, Editura de Vest,
Timişoara, 1994, pag.167
22
Contabilitatea generală a firmei, profesor Ioan Moroşan, editura Evcont Consulting, Suceava, 1999, pag.264

21
reprezentând valoarea livrării şi o va transfera în monedă naţională sau valută la producătorul intern,

după ce şi-a reţinut comisionul.

În urma efectuării plăţii importatorul va intra în posesia documentelor care-i permit ridicarea

mărfii ajunse la destinaţie.

2.3.2.Livrarea la extern

1. Pregătirea livrării

Problemele de care se ocupă exportatorul de îndată ce a fost declanşat procesul de derulare

sunt, mai întâi, pregătirea mării în vederea exportului, adică fabricarea sau procurarea bunului,

ambalarea şi marcarea, iar apoi livrarea efectivă şi facturarea la extern.

a) Ambalajul şi marcarea

Una din obilgaţiile principale ale vânzătorului este ca acesta să livreze marfa în bune condiţii

în conformitate cu prvedereile contractuale, împreună cu toate dovezile solicitate prin contract.

În acest sens, un rol important revine procesului de ambalare a mărfii, considerată de

specialişti o componetnă deosebit de importantă a livrării, deoarece fiabilitatea transportului depinde

de ambalaj.
23
Ambalajul are mai multe funcţii :

• Asigură protecţia mărfurilor împotriva şocurilor, coroziunii precum şi conservarea

acestora pe parcursul transportului;

• Asigură inviolabilitatea produsului şi protecţia acestuia împotriva furtului;

• Facilitează operaţiunile pe care le implică transportul, respectiv încărcarea

descărcarea mărfii, transbordarea şi alte manipulări precum şi operaţiunile de verificare

a partizii de marfă;

23
Tranzacţii de comerţ exterior, ioan popa,pag,250

22
 • Facilitează desfacerea produselor prin aspectul promoţional.

Prin urmare, un ambalaj bine realizat serveşte atât necesităţilor tehnice, de securitate a

mărfurilor pe parcursul transportului, cât şi a celor comerciale, de realizare a publicităţii pentru

produsele respective. În acest sens, în literatură se arată că ambalajul trebuie să indeplinească mai
24
multe cerinţe : să aibă masă şi volum propriu reduse; să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru

mediul extern; să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat; să nu prezinte miros şi gust

propriu; să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată; să fe etanş faţă de gaze, praf, grăsimi; să

prezinte sau nu, după caz, permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase; să aibă formă, culoare, grafică

atractive.

În funcţie de natura mărfurilor care urmeză a fi transportate, ambalajul poate fi realizat sub

diferite forme:

 mărfuri ce pot fi transportate neambalate: de exemplu, fier vechi, ţevi, bare, piei

netăbăcite, în general acele mărfuri al căroro volum şi formă nu necesită ambalaj; aceste

mărfuri călătoresc pe riscul lor, transportatorul nerăsunzând pentru numărul de bucăţi sau

pentru deteriorare;

 merfuri transporate în vrac: de exemplu, mărfuri cu greutate mare, cărbune,

cereale; în aces caz de regulă, un certificat care să ateste o bună arimare (adică o bună

aranjare, conform dicţionarului explicativ al limbii române) îl exonerează pe transportator

de orice răspundere;

 mărfuri transportate în saci: aceste mărfuri sunt transportate libere de avarie şi

scurgere, adică fără răspunderea cărăuşului pentru pierderi în cursul transportului;

 mărfuri transportate sub forma baloţilor, care cuprind mai multe pachete legate

împreună; în general, cărăuşul nu răspunde de numărul de pachete conţinute de fiecare

balot;

24
Tranzacţii de comerţ exterior, ioan popa,pag,250

23
  lichidele sunt transportate în butoaie sau cisterne; transportatorul nu răspunde de

eventualele pierderi pentru ambalaj necorespunzător (găuri, cep neetanş);

 mărfuri cu volum redus sunt, de regulă, transportate în pachete, care pot fi din

lemn sau carton; în cazul lăzilor din lemn masiv, grosimea scândurilor trebuie să fie

proporţională cu greutatea conţinutului; lăzile transaprente prezintă riscuri de avarie sau

perforare, care nu sunt în sarcina cărăuşului; cutiile din carton trebuie să fie rezistente,

impermeabile cu cercuri nemetalice.

Paramterii de care trebuie să se ţină seama în alegerea ambalajului:

 riscurile la care este expusă marfa, şi care ţin de natura mărfii, de mediu

(climat, starea infrastructurilor de transport, soluţia aleasă pentru transport);

 costurile ambalajului, avându-se în vedere raportul dintre costul

ambalajului şi valoarea mărfii, precum şi economiile pe care ambalajul le permite în

ceea ce priveşte transportul, manipularea şi asigurarea mărfii;

 aspecte tehnice: ambalajul greu şi voluminos măreşte costul transportului

şi manipulării; ambalajul uşor şi de volum redus are o capacitate de protecţie mai

scăzută;

 aspecte comerciale: influenţă negativă asupra relaţiilor cu clientul în caz

de avarii, furt sau pierdere; afectare imaginii de marcă a exportatorului;

 aspecte juridice şi financiare: în caz de avarie, dacă aceasta este imputabilă

ambalajului, este angajată răspunderea celui care expediază marfa; regelementările

privind ambalajul din unele ţări sau pentru anumite produse (de exemplu, produse

farmaceutice, alimentare, etc.)

Pe lângă ambalare vânzătorul are în sarcină şi condiţionarea mărfii. Dacă ambalajul se

adaugă produsului, ca un înveliş protector, condiţionarea reprezintă un tratament aplicat produsului

la export.

24
 25
Prin condiţionare se urmăresc mai multe scopuri : prezentarea promoţională a

produsului; asigurarea securităţii produsului şi facilitarea manipulării; facilitarea punerii în vânzare

şi a accesului la consumatorul final (pentru bunurile de consum, de exemplu, „bax”-uri de bere);

adaptarea produsului la condiţiile climaterice.

26
Marcarea reprezintă o obligaţie a producătorului şi priveşte atât mărfurile cât şi ambalajele

respective.

Se disting două tipuri de marcare: cea necesară pentru a individualiza o expediţie şi cea

cerută de reglementările ţării importatoare.

Exportatorul are obligaţia să înscrie lizibil şi de neşters, în litere şi cifre, marca expeditorului,

numărul seriei, marca destinatarului şi locul de destinaţie.

Marcarea ambalajelor se realizează prin înscrierea pe acestea a elementelor de identificare a

expeditorului şi a destinatarului, precum şi a unor elemente cu privire la modul de manipulare, de

transport, etc. Ambalajele trebuie să cuprindă următoarele:pe partea exterioară a coletului numele şi

prenumele destinatarului şi a expeditorului; greutatea (bruto-netto); staţia de expediere şi cea de

destinaţie; informaţii privind conţinutul coletelor, calitatea mărfurilor şi unele formule comerciale;

modul de manipulare pentru a asigura securitatea mărfurilor.

Un document important în derularea contractului, care sintetizează aspectele principale

privind conţinutul partizii de marfă, ca şi modul de ambalare şi marcare în vederea transportului este

lista de colisaj.Aceasta cuprinde numărul coletelor în ordinea marcării lor, denumirea repereolor de

marfă care se găsesc în fiecare colet. Cu specificarea denumirilor, cantităţiilor (fără indicarea

valorilor).

De multe ori, în tranzacţiile internaţionale se solicită o atestare oficială a locului de origine a

mărfii, respectiv un certificat de origine. Certificatul de origine este un document emis de un

25
Tranzacţii de comerţ extern, ioan popa, pag.252
26
Tranzacţii comerciale internaţionle, pag.186

25
organism specializat din ţara exportatorului (de regulă, Camera de Comerţ), la cererea acestuia din

urmă, care confirmă natura, cantitatea, valoarea, etc. mărfurilor livrate, ca şi locul lor de fabricare şi

include o declaraţie precizând ţara de origine a bunurilor respective.

Acest document are următoarele funcţii:

- permite obţinerea unor facilităţi vamale de către importator. Astfel în

cazul în care între ţările partenere există acorduri ce prevăd taxe preferenţiale,

importatorul va trebui să dovedească cu certificatul de origine dreptul său la o taxă

vamală mai redusă sau la o scutire de taxe vamale;

- asigură respectarea măsurilor de politică comercială din ţara importatoare.

Astfel ţările care practică licenţe şi contingente bilaterale doresc să se asigure că

mărfurile provin din ţara care beneficiază de contingent şi că aceasta se încadrează

valoric în mărimea acestuia;

- asigură protejarea unor drepturi de proprietate intelectuală. (de exemplu,

denumirea de origine).

2.3.3. Facturarea la extern

Facturarea este operaţiunea esenţială în tranzacţiile comerciale internaţionale, iar factura

comercială numită în comerţul exterior factură externă, reprezintă documentul cel mai important în

operaţiunile de comerţ exterior.

27
Factura externa este un înscris întocmit de exportator prin care se arată condiţiile în care

are loc vânzarea de bunuri şi servicii. Ea cuprinde în detaliu mărfurile comercializate şi condiţiile de

comercializare aferente acestora.

27
tranzacții comerciale internationale, pag.187

26
 Factura comercială rezumă toate condiţiile esenţiale ale unei afaceri încheiate-clauze privind

partenerii, obiectul, preţul- astfel încât din conţinutul ei rezultă în mod clar drepturile şi obligaţiile

părţilor. Nu de puţine ori, ea constituie singura materializare a acordului de voinţă dinte părţi (atunci

când aceasta nu este consemnat într-un contract scris). Pe de altă parte, în practica comercială

internaţională se admite că tăcerea partenerului care a primit factura echivalează cu acceptarea

integrală a clauzelor pe care aceasta le cuprinde.

28
Principalele funcţii ale facturii sunt următoarele:

- Arată faptul că marfa a fost vândută.

Factura consemnează în scris existenţa unui act de vânzare şi precizează mărfurile vândute

(denumire, sortimente, calitate, cantitate), ca şi valoarea tranzacţiei (preţ unitar, valoarea totală a

mărfurilor).

- Mijloceşte transferul de proprietate de la vânzător la cumpărător.

În comerţul internaţional transferul proprietăţii şi plata preţului se fac, în general, pe bază de

documente. Un exemplar din factură este destinat importatorului prin intermediul circuitului bancar,

un alt exemplar însoţeşte marfa pe parcursul transportului.

- Serveşte la încasarea contravalorii mărfii.

Factura comercială face parte din setul de documente obligatorii solicitate de bancă pentru a

proceda la plata exportului. Odată plata efectuată, documentele se eliberează importatorului, care le

va utiliza pentru ridicarea mărfii de la locul de destinaţie prevăzut în contract.

- Serveşte la efectuarea formalităţilor vamale.

Factura este documentul primar de evidenţă, identificare şi evaluare în vamă a mărfurilor de

export-import.

O factură este formată din antet şi conţinut.

28
tranzacții comerciale internationale, pag.188

27
 În antent se precizează: numele şi adresa vânzătorului, precum şi date pentru identificarea şi

cunoaşterea acestuia (forma juridică, tipul de activitate, numerele de telefon, fax, adrese, e-mail,

numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului,etc); numele şi adresa cumpărătorului (în Franţa,

acestea sunt precedate de cuvântul ”doit”); data şi numărul facturii; eventual, precizarea numărului

comenzii în baza căruia se face livrarea, specificarea numelui şi adresei cărăuşului, etc.

În ceea ce priveşte conţinutul facturii, aceasta cuprinde: denumirea comercială a mărfii;

natura şi preţul ambalajului; preţul transportului (inclusiv costuri anexe); prima şi tipul de asigurare;

jurisdicţia competentă în caz de litigii; valoarea tranzacţiei, precizându-se preţul unitar pe articole şi

valoarea totală; mijlocul şi modalităţile de plată; modul de ambalare şi numărul de colete, etc.

Factura este emisă într-un număr de exemplare care depinde de specificul tranzacţiei. În

exportul spre anumite ţări, aceasta poate fi chiar de 20 de exemplare sau mai mult.

În general factura este întocmită pentru următoarele destinaţii:

- clientul din contractul comercial;

- autoritatea care eliberează certificatul de origine;

- casa de asigurări;

- firmele de tranzit în ţara exportatorului şi, respectiv, a importatorului;

- portul de îmbarcare;

- serviciile vamale din ţara exportatorului/importatorului;

- banca plătitoare.

În afară de factura comercială, în practica comerţului internaţional se mai utilizează şi alte

tipuri de facturi, şi anume:

a) Factura pro formă este un document solicitat de importator exportatorului pentru

a-i servi la realizarea unor formalităţii prealabile importului. De exemplu, factura pro

formă poate servi pentru obţinerea licenţei de import sau pentru deschiderea acreditivului.

28
 b) Factura consulară este un document solicitat de către organele vamale din unele

ţări importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale la mărfurile de import. Ea este

completată de către expeditor pe formulare speciale vizate de consulatele ţărilor

importatoare.

c) Factura vamală este un document cerut la import în anumite ţări pentru a

determina structura preţurilor şi preţurilor nete (după deducerea taxelor) pe piaţa ţării de

origine. Ea serveşte ca element pentru calculul taxelor vamale.

2.4. Implicaţiile aderării la UE asupra comerţului exterior şi politicii

comerciale externe a României.

Printre criteriile de aderarea a României la UE se află şi adoptarea şi aplicarea efectivă a

aquisu-lui comunitar.

Aquis-ul comunitar privind politica comercială reflectă faptul că această politică este printre

cele mai integrate din UE.

Aquis-ul comunitar privind politica comercială comună dispune, în sens larg, în principal, de

următoarele instrumente:
Măsuri care influenţează în mod direct importurile:

- tariful vamal comun (TVC), inclusiv schema de preferințe vamale generalizate

(SGP),(conform dicționarului juridic: schema de preferinte tarifare generalizate = denumire

data documentului ce contine prevederile vizand modul in care o tara cu potential economic

ridicat acorda preferinte tarifare generalizate tarilor cu potential economic redus) la importul

dintr-un număr mare de ţări în curs de dezvoltare și dintr-o serie de țări în tranziție;

contingentele tarifare pentru produsele sensibile, mecanismul suspendării temporare a taxelor

29
 vamale, legislația vamală împotriva contrafacerii și piratării bunurilor, procedurile vamale,

evaluarea în vamă, regulile de origine;

- impozitele indirecte;

- prohibițiile și restricțiile cantitative la import;

- măsurile de apărare comercială (de salvgardare, antidumping și antisubvenție);

- reglementările tehnice obligatorii și standardele de calitate privind bunurile;

- normele privind achizițiile publice;

- legislația comunitară referitoare la servicii.

Măsurile cu impact direct asupra exporturilor:

- prohibiţii şi restricţii, inclusiv controlul importurilor de bunuri şi tehnologii cu

dublă utilizare- civilă şi militară- şi a comerţului cu arme;

- subvenţiile la exportul de produse agricole;

- creditele de export beneficiind de un sprijin public;

- acţiunile privind promovarea exporturilor.

Măsurile cu repercusiuni atât asupra producţiei, cât şi a comerţului:

- subvenţiile interne;

- politica concurenţei şi ajutorului de stat;

- regimul investiţiilor;

- protecţia drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ.

Măsurile pe care le implică aplicarea în România a acquis-ului comunitar privind

politica comercială comună şi comerţul exterior

Asimilarea de către ţara noastră a acestui acquis comportă schimbări fundamentale în politica

comercială externă a României, şi anume:

30
 a) Integrarea României în piaţa unică inernă a UE presupune, pe planul relaţiilor comerciale,

liberalizarea totală a comerţului între ţara noastră şi Comunitate (suprimarea taxelor vamale, a

restricţiilor cantitative şi măsurilor cu efect echivalent) şi alinierea la normele comerţului în cadrul

acestei pieţe unice (reglementări tehnice obligatorii şi standardele Uniunii privind calitatea bunurilor,

protecţia mediului şi a sănătăţii, reglementările comunitare relative la achiziţiile publice, etc.)

b) adoptarea regimului UE privind comerţul cu ţările terţe, ceea ce implică în principal,

următoarele măsuri:

- sporirea gradului de liberalizare, a importului din ţările terţe, până la nivelul acestei

liberalizări din UE, în special ca efect al preluării Tarifului Vamal Comun (TVC) al Uniunii, în locul

tarifului vamal al ţării noastre, care, în general, asigură o protecţie vamală mai ridicată decât TVC;

- aplicarea regulilor comunitare privind exportul în ţările terţe (prohibiţii şi restricţii la

export, subvenţii la exportul de produse agricole, credite de export beneficiind de sprijin public,

ajutor pentru promovarea exporturilor);

- retragera României din acordurile sale comercial-economice preferenţiale cu ţările terţe,

renegocierea sau abrogările celorlalte acorduri comercial-economice cu aceste ţări;

- participarea României la acordurile comercial-economice ale UE şi a statelor membre cu

ţările terţe preferenţiale.

- asumarea de către România a angajamentelor luate de către UE în forurile comerciale

internaţionale.

c) Încetarea statutului României de ţară în curs de dezvoltare de la data aderării sale la UE,

ceea ce are drept consecinţă sistarea beneficierii de un tratament mai favorabil decât cel aplicabil

ţărilor dezvoltate în domeniul măsurilor de politică comercială:

- pierderea unor avantaje privind negocierile internaţionale şi asistenţă tehnică: asumarea de

angajamente mai reduse şi eşalonate pe o perioadă mai lungă de timp în cadrul negocierilor

31
multilaterale din OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului); obţinerea de asistenţă tehnică gratuită

în domeniul comerţului exterior;

- retragerea României de pe listele beneficiarilor sistemului generalizat de preferinţe (SGP)

de către donatorii de astfel de preferinţe pentru ţara noastră şi transformarea României din ţară

beneficiară a SGP în ţară donatoare de preferinţe generalizate în cadrul schemei SGP a UE;

- abrogarea de către România a acordurilor comerciale preferenţiale între ţările în curs de

dezvoltare, la care participă: Acordul privind sistemul de preferinţe comerciale între ţări în curs de

dezvoltare (SGPC) şi Protocolul ”celor 16”.

d) Transferarea competenţei elaborării şi aplicării politicii comerciale de pe plan naţional pe

plan comunitar şi exercitarea în comun cu celelalte ţări ale Uniunii a acestei competenţe. În

momentul aderării României la zona Euro, se va efectua un transfer similar privind compentenţele

relative la politica noastră.

Acest transfer nu implică însă pierderea posibilităţii pentru ţara noastră de a influenţa

orientarea politicii comerciale şi monetare a UE. Deciziile privind aceste politici se vor adopta cu

participarea tuturor ţărilor membre, inclusiv României, ţinându-se seama de interesele legitime ale

acestora.

Exercitarea în comun a competenţelor în materie de politică comercială şi monetară asigură o

mai bună calitate şi eficienţă a acestei politici.

32