Minunile

[CUPRINS] [ÎNAPOI] [ÎNAINTE]

Toate încercările de a suprima din evanghelii elementul minune sau de a vedea în el

numai înfrumuseţarea tardivă a legendei sunt menite să eşueze total. Minunile sunt o
parte integrantă a evangheliilor, ca şi învăţătura lui Isus. O parte importantă a
învăţăturii şi a discuţiilor Domnului cu iudeii porneşte de la una din minunile Lui.
Cuvintele Lui nu ar mai avea nici un sens dacă nu ar fi fost precedate de o minune.
În Predica de pe munte, singura parte din Evanghelie pe care ar vrea s-o păstreze
unii critici, Cristos vorbeşte, în încheiere, de minunile săvârşite în Numele Lui: rezultă
că ascultătorii cunoşteau bine miracolele săvârşite de Isus Însuşi sau de ucenicii Lui.
În plus, evangheliile au fost scrise foarte devreme, adică la 30 până la 50 de ani
după evenimente, de către martori oculari sau de prietenii lor. Ei menţionau atâtea
nume proprii, atâtea fapte şi locuri precise, încât contemporanii lor ar fi putut nega
aceste povestiri dacă ar fi fost exagerate sau născocite.

A existat o tendinţă populară de a atribui, după desfăşurarea evenimentelor, minuni

unor oameni religioşi excepţionali. Această tendinţă şi-a dat frâu liber puţin mai
târziu în alte scrieri numite apocrife, în care găsim numeroase invenţii fanteziste. În
contrast cu acestea, sobrietatea şi unitatea celor patru evanghelii străluceşte cu atât
mai puternic. evangheliile nu atribuie nici un miracol lui Ioan Botezătorul, marele
precursor al Mântuitorului, despre care istoricul Iosefus Flavius relatează mai
amănunţit decât despre Isus Însuşi. După însăşi mărturisirea poporului, "Ioan
Botezătorul nu a făcut nici un semn", dar Cristos a săvârşit multe minuni (Ioan
10:41). Ar fi de mirare absenţa acestora, având în vedere că Domnul nostru era ceea
ce pretindea că este, adică Dumnezeu.

CE ESTE O MINUNE?

Activitatea unei inteligenţe

O minune poate fi descrisă ca un eveniment frapant din domeniul fizic, un eveniment
transcendent, care nu poate fi nici explicat nici reprodus în cadrul legilor obişnuite,
cunoscute. În plus, minunea se săvârşeşte numai cu un scop şi un rezultat precis,
ceea ce implică activitatea unei inteligenţe, a unei voinţe. Noi o atribuim deci unei
cauze spirituale, acţiunii directe a unei voinţe supranaturale, superioară forţelor
obişnuite ale naturii.

Pentru creştin, minunea este o rază a lumii spirituale şi supranaturale care pătrunde
timp de o clipă universul nostru limitat. Posibilitatea minunii îşi găseşte fundamentul
în faptul că Dumnezeu ţine toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui (Evrei 1:3),
universul natural, precum şi cel supranatural fiind împreună expresia gândului şi voii
Celui Atotputernic. Creaţiunea cu legile ei stabile este o minune perpetuă şi mai
frapantă, decât o minune ocazională, dacă cugeti cu privire la ea. Cei care tăgăduiesc
posibilitatea minunilor neagă în acelaşi timp şi minunea continuă de care depinde
existenţa lor, adică minunea naturii.

Intervenţia unei legi superioare

O minune venită de la Dumnezeu nu tulbură ordinea divină a creaţiunii Lui, cum
obiectează unii, ci permite unei legi superioare să suspende pentru o scurtă perioadă
de timp legile obişnuite. În domeniul fizic vedem adesea că legile se echilibrează
între ele, fără să se desfiinţeze unele pe altele. Voinţa omului transformă cursul
lucrurilor în orice vreme. Minunea avionului, declarată odinioară imposibilă de către
"ştiinţă", se împotriveşte legii universale a gravităţii. Viaţa unei plante, care o face să
crească în înălţime, se împotriveşte legii gravităţii. Intervenţia legilor vieţii sau ale
aerodinamicii în cazul zborului nu desfiinţează legea gravităţii, ci o supun, în sfârşit.
În cazul unei vindecări, departe de a tulbura ordinea divină, minunea tinde la
restabilirea echilibrului pierdut. "Vedem în miracol, nu călcarea unei legi, ci
neutralizarea, suspendarea momentană a unei legi inferioare printr-o lege
superioară".

O minune poate rezulta şi din momentul când sunt acţionate anumite forţe cunoscute
ale naturii, care sunt dirijate de voinţa divină în anumite împrejurări cu un scop
precis.

Minune, miracol, semn

Evangheliile, şi în general Noul Testament, folosesc trei cuvinte pentru a indica
minunea. În Faptele apostolilor 2:22, le găsim pe toate trei reunite: „Isus din
Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi
lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după
cum bine ştiţi".

Întâiul cuvânt, minune (dynamis în greceşte) înseamnă literal "putere". El exprimă

puterea, forţa supranaturală care se manifestă.

A doua expresie, miracol (teras în greceşte, în traducerea românească este pusă în al

treilea rând, n. trad.), subliniază aspectul excepţional şi frapant al evenimentului.

În sfârşit, al treilea termen, semn (semeion în greceşte, al doilea în textul român, n.

trad.), implică o semnificaţie a minunii, care atrage atenţia asupra unei realităţi
superioare. Minunea se desfăşoară totdeauna în împrejurări morale sau spirituale
speciale. Acest context face din ea un semn în sensul biblic, ce o deosebeşte de un
oarecare eveniment considerat uimitor. Fiind realizată cu un scop precis, la porunca
autorului său, miracolul ne informează cu privire la acest autor.

Am observat deja că apostolul Ioan vede mai ales semne în aceste minuni: el le
leagă direct de scopul Evangheliei sale (20:30-31), precum şi de afirmaţiile Domnului
nostru: „Eu sunt pâinea vieţii, lumina lumii, învierea şi viaţa".

EVENIMENTE MIRACULOASE PRIVITOARE LA ISUS

Pe lângă minunile săvârşite de Domnul nostru, evangheliile menţionează mai multe
semne şi manifestări supranaturale care au însoţit naşterea Lui prin:

1. Slujba îngerilor la naşterea lui Isus, la fuga în Egipt, la ispitirea din pustie, în
grădina Ghetsimani şi în ziua învierii.
2. Naşterea Lui din fecioară, întruparea.
3. Steaua care i-a condus pe magi.
4. Ocrotirea lui Isus în mijlocul mulţimilor ostile, câtă vreme nu-i venise ceasul.
5. Schimbarea la faţă.
6. Glasul venit din cer la botez, la schimbarea la faţă şi puţin înainte de răstignire
(Ioan 12:28).
7. Întunericul, perdeaua ruptă în Templu, cutremurul de pământ, învierea unor sfinţi,
atunci când a murit Isus.
8. Învierea, ca eveniment culminant.

Îngerii au avut un rol considerabil în viaţa lui Cristos, îngerii anunţă naşterea lui Ioan
Botezătorul; prezic Mariei şi lui Iosif, separat, naşterea lui Isus; ei proclamă
păstorilor venirea Domnului şi cântă slava lui Dumnezeu. Un înger conduce fuga,
precum şi întoarcerea din Egipt, îngerii slujesc lui Isus după ispitire. Un înger îl
întăreşte şi în grădina Ghetsimani. Altul răstoarnă piatra mormântului şi vesteşte
învierea.

Isus Însuşi i-a menţionat adeseori pe îngeri, încât nu putem pune realitatea lor la
îndoială fără să ne îndoim şi de celelalte cuvinte ale Lui. El a vorbit despre îngeri,
suindu-se şi coborându-se peste El (Ioan 1:51), despre rolul îngerilor la sfârşitul
lumii (Matei 13:39, 41; 24:31; 25:31) şi după moarte (în pilda lui Lazăr şi a
bogatului nemilostiv Luca 16:22). El ar fi putut, dacă voia, să facă apel la peste
douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26:53). Îngerii nu au sex; şi nu mor niciodată
(Luca 20:35-36). Copiii au îngerii lor ocrotitori (Matei 18:10). Şi diavolul are îngerii
lui (Matei 25:41).

Miracolul incarnării, întrupării lui Isus, este una din tainele cele mai adânci ale
credinţei noastre creştine. El depăşeşte cu mult fenomenul naşterii minunate,
revelând nepătrunsă dragoste divină: Dumnezeu cu noi, Emanuel! Dumnezeu în
persoana Fiului Său, a "locuit printre noi" (Ioan 1:14). Expresia s-ar putea traduce
prin: „El Şi-a ridicat tabernacolul, cortul, printre noi", cortul de carne şi sânge, adică
trupul Său, care a fost "rupt", spre a ne deschide accesul înaintea prezenţei lui
Dumnezeu Însuşi (vezi Evrei 10:20 şi Matei 27:51).

Modul în care s-a făcut întruparea, operată de puterea Celui Prea înalt, depăşeşte
înţelegerea noastră. Reticenţa, însăşi sobrietatea evangheliilor asupra acestui subiect
delicat, nu ne oferă decât o confirmare suplimentară a adevărului acestei istorisiri.

Cristos n-a apărut deodată ca adult, ceea ce L-ar fi făcut diferit de firea noastră
umană, ci a cunoscut procesul obişnuit al naşterii, apoi al creşterii. Prezenţa Fiului lui
Dumnezeu pe pământ a fost o minune continuă, din momentul întrupării până la
moartea Lui de bună voie pe cruce (Ioan 10:18).

Schimbarea la faţă şi vocea din cer, care a mărturisit despre El în trei rânduri, au fost
o oglindire a celeilalte lumi glorioase căreia îi aparţine Domnul şi unde avea să Se
întoarcă, îmbrăcat cu făptura noastră omenească restabilită prin învierea Lui.

Învierea este, împreună cu întruparea, cea mai mare minune din evanghelii şi din
toată Biblia. Aceste două minuni odată stabilite, celelalte nu sunt greu de acceptat,
fiind consecinţele lor logice şi naturale. Nu există la baza credinţei creştine nici un alt
fapt care să fi fost adeverit în mod mai cert şi mai complet decât învierea lui Isus
Cristos.

MINUNILE LUI ISUS

Se numără aproximativ 35 de minuni ale lui Isus redate amănunţit în evanghelii.
Domnul nostru a mai săvârşit multe alte minuni, care sunt menţionate dar nu şi
descrise. Ucenicii au făcut şi ei minuni în numele învăţătorului lor.

Minunile lui Cristos se pot clasa în următoarea ordine cronologică: Şaptezeci dintre
ele au fost vindecări (V). Şase au fost izgoniri de draci (D). Trei au fost învieri (Î).
Nouă miracole săvârşite asupra naturii (N).

N. Începutul lucrării Matei Marcu Luca Ioan

N. 1. Apa schimbată în vin 2

Vindecarea fiului unui slujbaş împărătesc în

V. 2. 4
Galilea

Lucrarea principală, mai ales în Galilea

V. 3. Vindecarea slăbănogului din Betesda 5

N. 4. Prima pescuire minunată 5

D. 5. Vindecarea îndrăcitului în sinagogă 1

V. 6. Vindecarea soacrei lui Petru 8 1 4

V. 7. Vindecarea unui lepros 8 1 5

Vindecarea slăbănogului purtat de patru

V. 8. 8 2 5
oameni

V. 9. Vindecarea omului cu mâna uscată 12 3 6

V. 10. Vindecarea robului sutaşului 8 7

Î. 11. Învierea fiului văduvei 7

D. 12. Scoaterea unui drac orb şi mut 12 11

N. 13. Potolirea furtunii 8 4 8

D. 14. Îndrăciţii gadareni vindecaţi 8 5 8

V. 15. O femeie vindecată de scurgerea ei de sânge 9 5 8

Î. 16. Învierea fiicei lui Iair 9 5 8

V. 17. Doi orbi tămăduiţi 9

D. 18. Un duh mut izgonit 9

N. 19. Prima înmulţire a pâinilor (5000 de oameni) 14 6 9 6

N. 20. Isus umblând pe mare 14 6 6

V. 21. Fiica siro-feniciencei vindecată 15 7

V. 22. Vindecarea unui surd-mut 7

N. 23. A doua înmulţire a pâinilor (4000) 15 8

V. 24. Vindecarea unui orb 8

D. 25. Vindecarea copilului epileptic 17 9 9

N. 26. Moneda în gura peştelui 17

Perioada finală a lucrării

V. 27. Vindecarea orbului din naştere 9

V. 28. Vindecarea unei femei gârbove 13

V. 29. Omul bolnav de dropică vindecat 14

Î. 30. Învierea lui Lazăr 11

V. 31. Vindecarea celor zece leproşi 17

V. 32. Doi orbi tămăduiţi aproape de Ierihon 20 10 18

N. 33. Smochinul blestemat 21 11

V. 34. Urechea lui Malhu pusă la loc 22

N. 35. A doua pescuire minunată 21

Cum acţionează Isus?

Metoda lui Isus de a vindeca este diferită de la caz la caz. Pentru unii, foloseşte
mijloace vizibile, atingându-Se de bolnavi, luându-i de mână sau chiar întrebuinţând
saliva Lui sau noroi. Pentru alţii îi este suficient un singur cuvânt, ca în cazul
vindecării fiului slujbaşului împărătesc şi a fiicei femeii canaanence.

În ce priveşte dracii, Isus îi scoate întotdeauna numai prin autoritatea cuvântului şi a

poruncii Sale.

În anumite cazuri, Isus cere expresia explicită a credinţei sau a voinţei bolnavului de
a fi vindecat: „Credeţi voi că pot face lucrul acesta?" (Matei 9:28). Sau: „Vrei să te
faci sănătos?" (Ioan 5:6). Acest aspect nu este redat în toate împrejurările. Adeseori
credinţa celor care cer vindecarea unei rude obţine binecuvântarea, de pildă în cazul
slăbănogului purtat de patru oameni, al slujbaşului împărătesc sau al siro-feniciencei.
Necredinţa locuitorilor Nazaretului îl împiedică pe Isus să facă minuni în acest oraş
(Matei 13:58).

Credinţa care obţine vindecarea apare mai întâi ca o dorinţă de a se vindeca, apoi ca
o încredinţare că Isus poate să vindece, şi apoi ca o cerere umilă şi stăruitoare către
Domnul (ca în cazul orbului din Ierihon şi femeia siro-feniciancă).
Comparând minunile lui Isus cu cele ale profeţilor din Vechiul Testament, aceştia au
săvârşit minuni în mod ocazional, pe când la Isus, a fost o "ocupaţie zilnică", însăşi
expresia puterii şi personalităţii Sale, o reflectare a gloriei Sale.

Motivul minunilor
De mai multe ori ne este relatat că lui Isus I s-a făcut milă de cei suferinzi. Această
milă, dragostea Lui pentru fiecare om, îl îndemna să-i vindece, şi nu plăcerea de a
satisface curiozitatea oamenilor pentru supranatural.

Domnul nostru nu a acţionat niciodată din ambiţie personală, ca să iasă din vreo
încurcătură sau să Se înalţe în ochii altora. În faţa lui Irod, cu toate că era în pericol
de moarte, El n-a făcut nici o minune, deşi Irod dorea să vadă una.

Povestirea ispitirii este foarte revelatoare (Matei 4:1-11). Cu prilejul ispitirii Sale de
către diavol, chiar cu scopul, în aparenţă legitim, de a dovedi dumnezeirea şi puterea
Lui, Cristos refuză să facă o demonstraţie a dominaţiei Sale asupra naturii sau
îngerilor, înainte ca să I-o fi poruncit Dumnezeu. După patruzeci de zile de post, El
nu recurge la o minune pentru a scăpa de o strâmtorare fizică extremă. Cu o
credinţă totală, El preferă să Se hrănească numai din Cuvântul lui Dumnezeu, prin
ascultare de El. La sugestia Satanei de a provoca o împlinire spectaculoasă a
Cuvântului lui Dumnezeu, Isus răspunde printr-o încredere deplină în Tatăl, printr-o
credinţă ce nu aşteaptă doar minuni. El ştie că încrederea totală nu caută miraculosul
cu acest scop.

Cristos nu putea să acţioneze decât într-o întreagă dependenţă de Dumnezeu: „Fiul

nu poate face nimic de la Sine, El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce
face Tatăl, face şi Fiul întocmai" (Ioan 5:19). Supunerea totală a caracterului uman şi
divin al Fiului faţă de voinţa Tatălui era adevărata şi singura metodă a lui Cristos,
izvorul puterii Sale, motivul care-L făcea să acţioneze. Prin dependenţa lui Isus faţă
de Tatăl, prin credinţa şi ascultarea Lui desăvârşita, a putut Dumnezeu să pătrundă
în lume, să-Şi arate puterea Lui de mântuire şi să Se proslăvească.

VALOAREA MINUNILOR

Minuni divine şi minuni înşelătoare

Biblia ne învaţă despre existenţa unor manifestări supranaturale înşelătoare. Este
deci important să ştim cum să apreciem valoarea unui miracol prin discernerea
originei lui. Supranaturalul în sine nu dovedeşte că autorul său vine de la Dumnezeu,
nici că o anumită învăţătură are un caracter divin. Totul depinde de puterea care
produce minunea. Atât Satana, cât şi duhurile rele pot face minuni într-o anumită
măsură.

Isus a prezis lămurit că se vor arăta Cristoşi mincinoşi şi falşi prooroci, care vor face
"semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe
cei aleşi" (Matei 24:24; compară şi cu 2 Tesaloniceni 2:9-12; 2 Corinteni 11:14). În
Vechiul Testament, Dumnezeu a prevenit poporul Israel împotriva făcătorilor de
minuni ca vrăjitori, astrologi sau cei care cheamă morţii (Deuteronom 18:10-12). El
a arătat
cum să-i deosebească de un prooroc venit de la El: „Dacă se va ridica în mijlocul tău
un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va
împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haidem după alţi
dumnezei... şi să le slujim!" să nu asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise"
(Deuteronom 13:1-3).

Vedem prin aceasta că pentru a dovedi valoarea unui sol sau a unei învăţături, nu
este suficientă o demonstraţie miraculoasă. Mai întâi trebuie examinat conţinutul
mesajului, cu ajutorul a două criterii:
a) Urmărind învăţătura dacă este dată în numele lui Dumnezeu, spre a întoarce
inimile numai spre El sau caută să îndrepte inimile spre alţi dumnezei, spre un om,
spre o putere ocultă sau spre o apariţie supranaturală?
b) Apoi cercetând dacă învăţătura este în armonie cu ceea ce Dumnezeu a revelat
deja în Cuvântul Său, în Sfintele Scripturi, "La lege şi la mărturie!" (Isaia 8:20). Nici
o minune nu poate dovedi originea divină a unui personaj sau fenomen dacă nu se
supune acestei armonii.

Isus indică întotdeauna izvorul mesajului şi al acţiunii Sale: Însuşi Dumnezeu

vorbeşte şi acţionează. "Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe
Mine. Tatăl, care este în Mine, El face aceste lucrări ale Lui" (Ioan 7:16; 14:10).
Revelaţia pe care o aduce Isus conţine elemente noi, dar este dată în numele lui
Dumnezeu şi se potriveşte perfect cu proorociile din Vechiul Testament (vezi Ioan
5:43, 46).

Mulţi au ezitat totuşi să creadă ceea ce Cristos zicea despre Sine Însuşi. Evreilor le-
au trebuit mai multe veacuri ca să scape de politeismul lor şi să ajungă să creadă
într-un singur Dumnezeu. Acum ei trebuia să înţeleagă că Dumnezeul cel unic li se
descoperea prin Fiul Său devenit om. Celor care rămâneau nedumeriţi, Isus le
prezenta atunci minunile Sale: „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine:
credeţi cel puţin pentru lucrările acestea" (Ioan 14:11). Şi apoi: „Dacă nu fac
lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe
Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl
este în Mine şi Eu sunt în Tatăl" (Ioan 10:37-38; vezi şi 5:36).

Minunile şi revelaţia
Minunile nu sunt doar dovezi externe care să confirme autoritatea unui trimis al lui
Dumnezeu. Ele sunt o parte integrantă a revelaţiei divine, pilde de acţiune concretă.
Ele conţin tot atâta învăţătură cât şi cuvântările lui Cristos, şi sunt şi ele menite să
producă credinţa (Ioan 11:15). Minunile arată cine este Isus şi ce face El. Prin ele,
Domnul îi face pe oameni să priceapă natura Lui şi opera morală pe care a venit s-o
împlinească: El este pâinea vieţii, lumina lumii, învierea şi viaţa; El vrea să
hrănească sufletele; să le elibereze de întunericul răului şi de moartea spirituală.

Vindecările lui Isus sunt semnele biruinţei Lui asupra vrăjmaşului, ale luptei Lui
victorioase pentru salvarea victimelor bolii, a posedării demonice şi a păcatului,
deoarece Cristos a venit ca să nimicească lucrările diavolului (1 Ioan 3:8). După ce a
vindecat pe un îndrăcit, Domnul Se compară cu "omul mai tare care îl leagă pe cel
tare" (Luca 11:21-23, Matei 12:29). Iar când ucenicii vin să-I povestească toate
miracolele pe care le-au săvârşit în Numele Lui, El declară: „Am văzut pe Satana
căzând ca un fulger din cer" (Luca 10:18; verbul "am văzut" indică în limba greacă o
acţiune continuă, o contemplare). Izbândă victorioasă a Mântuitorului avea să se
realizeze pe cruce.

În sfârşit, să notăm elementul profetic conţinut de minuni, învierile prin puterea lui
Cristos anunţă propria Lui înviere, şi toate semnele Lui prefigurează gloria Împărăţiei
pe care o va stabili definitiv la întoarcerea Lui.

Concluzie
Deci valoarea unei minuni se poate rezuma astfel:

1. Minunea în sine nu este dovada originii divine a unei învăţături sau descoperiri,
decât dacă acestea din urmă sunt date în numele Tatălui şi în acord cu Scripturile.

2. Minunile confirmă autoritatea slujitorilor lui Dumnezeu şi sunt în armonie cu

caracterul divin al mesajului lor.

3. Minunile sunt o parte integrantă din revelaţia lui Dumnezeu, o învăţătură tradusă
în fapte, o manifestare a salvării oferite de Cristos şi a venirii Împărăţiei Lui.

Încheiem prin a aminti că nu trebuie să dăm minunilor faţă de credinţa noastră, o

importanţă exagerată. Isus i-a mustrat pe aceia care voiau să-şi bizuie credinţa pe
evenimente miraculoase: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu
credeţi!" (Ioan 4:48). Credinţa trebuie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu; şi dacă
are loc vreo minune, atunci să se întemeieze pe descoperirea lui Dumnezeu prin
această minune, şi nu pe minunea însăşi. În pilda cu Lazăr şi bogatul nemilostiv,
Cristos declară: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar
dacă ar învia cineva din morţi" (Luca 16:31). Acest adevăr s-a dovedit prea bine
după învierea lui Lazăr, fratele Mariei, precum şi după cea a Domnului Însuşi.

Încrederea finală a credinciosului se reazemă pe Dumnezeu, pe adevărul celor

descoperite prin El, şi pe mărturia lăuntrică dată despre acest adevăr de către Duhul
Sfânt. "Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui
Dumnezeu" (Romani 8:16). Duhul Sfânt este autoritatea decisivă care produce
certitudine în inimile noastre.

CÂTEVA MINUNI DEOSEBITE

Câteva minuni prezintă la prima vedere dificultăţi de interpretare, şi împrejurările lor
ridică anumite întrebări, pe care le vom examina pe scurt.

Apa schimbată în vin

Această minune săvârşită asupra naturii a fost foarte criticată (Ioan 2:1-11). Ioan ne
spune: „Acest început al semnelor (minunilor) l-a făcut Isus în Cana din Galilea. El
Şi-a arătat slava Sa, şi ucenicii Lui au crezut în El". Acesta este începutul, adică
întâia minune a Domnului; această afirmare neagă dintr-odată toate poveştile post-
evanghelice, apocrife, cu miracolele extraordinare făcute de Isus copil. În Cana, după
botezul şi ispitirea Lui, Cristos începe să dezvăluie adevărata Lui natură şi puterea
Lui. În pragul carierei Sale publice, această minune este în mod vădit profetică. De
fapt, ea este o pildă. Domnul nostru venea, nu să îmbunătăţească, ci să transforme
vieţile, dându-le o calitate cu totul nouă. El avea să înlocuiască vechiul legământ şi
tradiţiile evreieşti de purificare printr-un legământ nou, legământul prin sângele Lui,
care vorbeşte mai bine decât cel al jertfelor. Una din ultimele Lui fapte înainte de a
muri a fost aceea de a le lăsa ucenicilor semnul acestui legământ, sub acelaşi simbol,
al vinului.

Noi putem fi siguri că în Cana, Isus n-a acţionat spre a încuraja băutura. Ci a vrut să
Se reveleze pe Sine şi misiunea Lui viitoare, participând în acelaşi timp la bucuria
omenească a căsătoriei şi sfinţind-o prin prezenţa Lui. Fiecare rămâne răspunzător
de felul cum se foloseşte de bunurile din natură. Vedeţi altundeva ce soluţie radicală
porunceşte Cristos cu privire la orice este un prilej de poticnire pentru om (Marcu
9:43-50). Nunul menţionează excesele frecvente care se făceau în epoca aceea, fără
să le aprobe. Cuvintele lui dimpotrivă subliniază diferenţa între metoda lumii şi cea a
lui Isus: oamenii, după ce te-au îmbătat, ajung repede fără vin şi-ţi dau "ce-i mai
puţin bun" (original: „cel mai rău"); Cristos însă, mirele anunţat de Ioan Botezătorul,
care aşteaptă pe ai Săi la banchetul ceresc, rezervă totdeauna ce-i mai bun pentru
sfârşit (Matei 26:29; vezi şi Apocalipsa 19:7-9).

Blestemarea smochinului
Această minune a fost dezaprobată de unii oameni ca nedemnă pentru Cristos;
aceasta din pricină că ei nu au înţeles despre ce este vorba (Matei 21:18-19; Marcu
11:12-14, 20). Isus acţiona totdeauna ca să înveţe pe oameni ceva; această minune
este un semn, o pildă, nu un gest de nerăbdare. Este singura minune de judecată pe
care Domnul a săvârşit-o, nu asupra oamenilor, ci asupra unui pom.

Smochinele apar pe pom înaintea frunzelor. Se poate vedea deci dinainte dacă va fi o
recoltă sau nu. Deseori, poamele din anul trecut aşteaptă timp de un an, anotimpul
următor, ca să se coacă. Isus a putut constata, apropiindu-se de smochin, că nu era
nici urmă de fructe, în ciuda frunzişului timpuriu înşelător.

În Vechiul Testament, smochinul este un simbol al poporului evreu. Cristos, venind la

iudei, găsise la ei multe frunze (datinile şi evlavia lor exterioară), dar nici o
promisiune de roade. Uscarea pomului la porunca Domnului era deci semnul profetic
al dezastrului ce avea să se năpustească peste Ierusalim, când răbdarea lui
Dumnezeu, ilustrată prin cuvântul din Luca 13:6-9, se va sfârşi.

Isus a mai folosit această minune ca să-i înveţe pe ucenici că prin credinţă se poate
obţine înlăturarea oricărei piedici, fie ea cât de mare (Marcu 11:22-24).

A doua înmulţire a pâinilor

Anumiţi critici au vrut să vadă în acest miracol (Matei 15:32-38; Marcu 8:1-9) o a
doua povestire a primei înmulţiri a pâinilor, dar amănuntele şi împrejurările contrazic
această afirmaţie. La întâia înmulţire a pâinilor s-au săturat cinci mii de oameni cu
cinci pâini şi doi peşti, şi s-au ridicat douăsprezece coşniţe cu resturi. La a doua
înmulţire erau patru mii de suflete, hrănite cu şapte pâini şi câţiva peştişori, şi s-au
strâns şapte coşniţe cu fărâmituri. Atât locul minunii cât şi publicul erau diferite. A
doua oară erau un foarte mare număr de bolnavi şi numeroşi oameni dintre
"neamuri" veniţi în grabă din ţinuturile ne-evreieşti pe care Isus tocmai le vizitase,
mai ales din Decapole. La prima înmulţire însă, majoritatea ascultătorilor erau evrei.
Apoi, Cristos însuşi vorbeşte clar de două înmulţiri ale pâinilor deosebite (Marcu
8:19-20 şi Matei 16:9-10).

Îndrăciţii gadareni
Acest miracol revelează marea putere a lui Isus asupra demonilor (Matei 8; Marcu 5
şi Luca 8). Cristos îi cunoştea; când vorbea despre ei sau Se adresa lor, nu Se
folosea de o simplă imagine uzuală în epoca aceea, ci îi considera ca pe nişte
personalităţi din lumea spiritelor rele, înzestrate cu voinţă şi capabile să pună
stăpânire peste un om.

Matei vorbeşte de doi îndrăciţi, pe când Marcu şi Luca nu menţionează decât unul,
cazul cel mai frapant, care l-a făcut pe cel de al doilea să treacă în plan secundar.
Duhurile rele care locuiau în omul cel imposibil de legat cu lanţuri erau teribil de
răzvrătite şi au discutat multă vreme cu Isus. Domnul nu i-a trimis pe draci în porci,
ci le-a îngăduit doar să intre în ei. Ceea ce s-a întâmplat atunci scoate la iveală
realitatea redutabilă a puterii lor pe care o izgonea, precum şi certitudinea eliberării
pentru omul astfel scăpat. Acţiunea legiunii de draci asupra porcilor arată că lumea
animală este mai lesne influenţată de lumea duhurilor rele decât credem noi; iar
faptul că turma înnebunită a pierit repezindu-se de pe faleză în lac ne învaţă că
duhurile rele sfârşesc întotdeauna prin a se distruge pe ele însele. S-au aruncat
singure chiar în adâncul în care-L rugau fierbinte pe Isus să nu le trimită.

Şi în definitiv, dacă proprietarii porcilor erau iudei, cărora Legea lui Moise le
interzicea creşterea acestor animale, poate că Cristos a îngăduit pierderea turmei ca
judecată şi avertisment.

[CUPRINS] [ÎNAPOI] [ÎNAINTE]

Esti aici: Isus Cristos >> Minunile lui Isus

Minunile lui Isus: Intervenţia Supranaturala în lume naturala

Minunile sînt evenimente în lumea reală duse prin intervenţia
supranaturală.În toată Biblia minunile sînt făcute de
Dumnezeu să reprezinte puterea divină şi autoritatea Sa
asupra omul şi natura.Din cînd în cînd Dumnezeu
împuterniceşte urmaşii lui ca să faca minuni care validează
comisiunea lor ca învaţatori şi scriitori în numele lui. În
scrierile Evangheliei din Noul Testament Isus a făcut minuni
ca să îndeplinească profeţiile Vechiului Testament şi să
confirme deitatea Lui.
Minunile lui Isus
Minunile lui Isus sînt descrise cu patru cuvinte creceşti în
Biblia. Semeion (semn), Erga (lucrare), Dunameis (mare
lucrare) şi Terata (minune). Deoarece mimunile sînt în afară
explicaţia materială şi matematica oameni nu pot să se
laude pe seama lor. De aceea prin definiţie minunile declară
prezenţa, autoritatea, puterea şi gloria Dumnezeului
Atotputernic.

Suspendarea sau încălcarea legilor fizice implicate în

minunile Bibliei nu este diferit de ceea ce mărturisim in viaţa
de zi. Acestea sînt forţe inerente naturii care reprezintă legile
fizice, chimice şi formule matematice de asemenea forţele
voliţionale care interacţionează sau intercalate pe cele
naturale. De exemplu legea gravităţii care ţine o piatra de
pamănt nu este suspendată sau încalcată cînd un băiat care
contracţează gravitatea prin aplicarea mai mari forţe fizice să
înlature piatra. De asemenea conceptul logic este adevărat
cînd marturisim umblarea lui Isus pe apa sau transformarea
apei în vin. El pur şi simplu aplica o forţa volatilă dinafara de
ceea ce noi ştim ca legi naturale în cele patru dimensiuni
materiale.
Practic legile şi formulele pe care se bazează universul complex au fost interpretate de oameni
care au trăit în aceiaşi univers. Ipoteza universala a omenirii este ca legile şi formulele inerente în
Universul au fost create şi sunt sub controlul exclusiv a universului natural propriu zis. O data
cînd stabilim potenţialul pentru dimensiunea supranaturala prin forţele naturii care pot fi văzute şi
cunoscute, noi considerăm posibilitatea unui fenomen ca minunea.Mulţi oameni de ştiinţa resping
minunile Biblei pentru că nu pot aplica teste ştienţifice ca observare şi aplicare. Cu toate acestea
un miracol ca învierea lui Isus este prin definiţie un caz făra precedent.Nici un om de ştiinţa nu
poate să reprodice acest eveniment în laborator. Prin urmare ştiinţa nu poate fi ultimul cuvînt în
ceea ce priveşte credibilitatea istorica a minunile Bibliei.

Ca toate celelalte evenimente istorice credibilitatea minunilor biblice trebuie să fie vazută în
conformitate cu normele standarte de evidenţa, cantarind factori ca veridicitatea explicările
înregistrate şi credibilitatea martorii minunilor. Cu mai multa investigare serioasă găsim ca
martorii minunilor lui Isus sînt competenţi şi sînt de încredere.În primul rînd mulţi dintre martori au
fost înca în viaţa cînd au scris versiunea care a fost publicată şi distribuită. Acum noi ştim ca
destul de scurta perioda este între minunile făcute de Isus şi scrierea versiunii Evangheliei.
Această perioda nu a fost suficient de lunga ca să permite dezvoltarea de mituri.Mulţi martori au
fost înca in viaţa ca să corecteze orice neadevărata sau legendara versie a minunilor.De
asemena martorii minunilor au fost pur şi simplu oameni de caracter. Datele istorice arată că
apostoli şi mulţi dintre ucenici au fost consideraţi martori credibili şi fiabil.Toţi dintre aceşti martori
au fost dispuşi să renunţe la viaţa lor decît să se lepede de marturia lor. Au fost şi mulţi martori
ostili spre viaţa şi minunile lui Isus. Textele arată că nici unul dintre lideri religioşi evrei nu au
disputat minunile pe care au văzut. Mai mult ei au privit minunile lui Isus ca o ameninţare şi au
depus effort să oprească lucrarea publica unde Isus facea minuni.

Minunile lui Isus-decideţi pentru voi înşiva

Minunile lui Isus nu pot să fiu luate ca nişte prezumţii
ştiinţifice dacă stabilim că existenţa supranaturala a
Creatorului este posibila.Dupa ce vom accepta posibilitatea
de Dumnezeu, fiecare caz de minune trebuie să fie judecat
ca un eveniment istoric, bazat pe legile standarte a evidenţei
marturilor. Minunile lui Isus sînt opuse cu experienţele
secolul 21lea, dar nu înseamna că n-au fost opuse
experienţei celor care au marturisit acom 2000 de ani.Astăzi
noi credem în nenumarate facte şi evenimente afară
experienţei noastre, doar bazate pe marturia credibila şi
relabila a altora.

Întrebare: Mai face Dumnezeu minuni? De ce nu mai face Dumnezeu minuni cum a
făcut în timpurile biblice?

Răspuns:Când Dumnezeu a făcut acele minuni uimitoare

pentru poporul Israel, l-au ascultat ei pe Dumnezeu din
pricina minunilor? Nu. În mod constant, Israelul a fost
răzvrătit și neascultător de Dumnezeu, cu toate că au văzut
acele minuni. Poporul care a văzut cum Dumnezeu a
despicat Marea Roșie, mai târziu nu a putut crede că
Dumnezeu va fi în stare să biruiască pe locuitorii Canaanului
pentru a le da lor Țara Promisă. Citește pilda Domnului Isus
din Luca 16:19-31. În acea pildă, omul din iad l-a rugat pe
Avraam să-l trimită pe Lazăr să-i avertizeze pe frații lui să nu
ajungă în iad. Avraam i-a spus , “Dacă nu vor asculta de
Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici chiar dacă va învia
cineva din morți.” (Luca 16:31).
Isus a făcut nenumărate minuni, dar marea majoritate a oamenilor de atunci, nu a crezut în El.
Dacă Dumnezeu ar face și astăzi minunile pe care Le-a făcut în trecut, ar fi cu același rezultat.
Oamenii ar fi uimiți și ar crede în Dumnezeu pentru o scurtă perioadă de timp. Acea credință ar
fi superificială și ar dispare în clipa în care ceva neașteptat sau înfricoșător s-ar întâmpla în
viața lor. O credință bazată pe minuni nu este o credință matură. Dumnezeu a făcut cea mai
mare minune în Întruparea Domnului Isus, și în moartea Lui pe cruce pentru păcatele noastre
(Romani 5:8), ca noi să putem fi mântuiți (Ioan 3:16). Dumnezeu încă face minuni—dar cele
mai multe trec neobservate, sau sunt pur și simplu tăgăduite. Nevoia noastră nu este de
minuni, ci ceea ce noi avem nevoie este să credem în minunea mântuirii prin credință în
Domnul Isus Cristos.

Un alt lucru important de reținut este faptul că scopul minunilor a fost să autentifice pe
făcătorul de minuni. Faptele Apostolilor 2:22 spune, “Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele
acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile,
semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru,
după cum bine ştiţi.” Același lucru este spus despre Apostoli, “Semnele unui apostol le-aţi avut
printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.” (2
Corinteni 12:12). Vorbind despre Evanghelie, Evrei 2:4 declară, “în timp ce Dumnezeu întărea
mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după
voia Sa!.” Noi avem astăzi Adevărul Domnului Isus în Biblie. De asemenea, avem scrierile
Apostolilor înregistrate în Scriptură. Învățătura Domnului și a Apostolilor, constituie piatra de
temelie a credinței noastre (Efeseni 2:20). În acest sens, minunile nu mai sunt necesare, căci
mesajul Domnului Isus și al Apostolilor Lui a fost atestat, și înscripturat cu grijă în Biblie.
Dumnezeu însă, încă face minuni. Dar în același timp, noi nu trebuie să așteptăm să vedem
apariția minunilor ca în timpurile biblice.

1. Introducere
Miracolele au făcut parte din lucrarea de evanghelizare a Domnului Isus si au constituit un
argument puternic şi valid în propovăduirea adevărului lui Dumnezeu. De aceea miracolele pot fi
adaptate şi azi ca şi suport în evanghelizare, pentru că adevărul Lui Dumnzeu rămâne
neschimbat peste vremi. În această lucrare ne propunem să dovedim că miracolele supranaturale
sunt semne divine. În argumentare vom porni de la definirea termenului de miracol şi discutarea
etimologiei cuvântului. De la aceste două elemente am abordat două perspective: biblică şi
ştiinţifică, prin care am încercat să prezentăm miracolul ca un element supranatural care poate
avea loc în lumea naturală, prin intermediul puterii lui Dumnezeu.

[modifică]2. Definiţie şi etimologie

“Miracolul este un fel mai puţin obişnuit din activitatea sau lucrarea lui
Dumnezeu, care stârneşte admiraţia şi mirarea oamenilor şi îi poartă
mărturia Sa”. Dacă înţelegem că providenţa lui Dumnezeu înseamnă
că El are grijă, controlează şi guvernează toate lucrurile, atunci ar
trebui să fim de acord cu această definiţie. O altă definiţie pe care o
dă Grudem miracolelor este următoarea: “o intervenţie directă a lui
Dumnezeu în lume”. Grudem comentează această definiţie şi spune
că “îşi asumă o vedere deistă despre relaţia cu lumea, lume care
continuă prin ea însăşi şi în care Dumnezeu intervine din când în
când”. Cu alte cuvinte Dumnezeu stă undeva deoparte şi cand
consideră necesar intervine în lume pentru a face nişte “schimbări”,
prin intermediul puterii Sale. Terminologia biblică pentru miracole
subliniază ideea exprimată de Grudem, şi anume că puterea lui
Dumnezeu stârneşte uimirea şi admiraţia oamenilor. În limba greacă
întâlnim trei termeni folosiţi pentru cuvântul miracol: -dunamis, care
înseamnă miracol sau lucrare minunată, adică un act al puterii, cu
referire specială la puterea divină; -teras, care înseamnă minune,
adică un eveniment care provoacă oamenilor uimire; -semeion, care
înseamnă semn, adică ceva care arată sau indică altceva, în special puterea şi lucrarea
lui Dumnezeu, cu referire la miracole.

[modifică]3. Abordarea biblică

În Biblie găsim de mai multe ori expresia “semne şi minuni”, cu referire directă la miracole: Exod
7:3 -”...şi Îmi voi înmulţi semnele şi minnunile...”; Deuteronom 6:22; Psalmul 135:9; Fapte 4:30;
Romani 15:19. Există pasaje în care întâlnim cei trei termeni la un singur loc: Fapte 2:22 -”...om
adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin semnele, minunile şi lucrările pline de putere, pe
care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru...”; 2Corinteni 12:12 şi Evrei 2:4. Un motiv în
plus care sprijină definiţia dată de Grudem este faptul că Biblia, care este autoritate supremă
pentru credinţa creştină, ne spune că Dumnezeu însăşi este Cel care face miracole sau lucruri
minunate. În Psalmul 136:4 spune că Dumnezeu este: “...Cel ce singur face minuni mari...”. De
asemenea cântecul lui Moise din Exod 15:11 afirmă: “...Cine este ca Tine între dumnezei,
Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, bogat în fapte de laudă şi făcător de
minununi?...”. Miracolele sau semnele pe care le întâlnim în Biblie subliniază faptul că puterea lui
Dumnezeu este la lucru şi au o anumită semnificaţie. Semnele miraculoase făcute de Moise,
când toiagul s-a transformat în şarpe şi s-a făcut apoi din nou la fel, când mâna sa s-a făcut cu
lepră şi apoi s-a curăţat (Exod 4:2-8), au fost date să demonstreze poporului Israel că el este
trimisul lui Dumnezeu. La fel semnele miraculoase pe care Dumnezeu le-a făcut prin mâna lui
Moise şi a lui Aron, prin plăgi sunt departe de a fi fost făcute, ca să întreacă sau să imite semnele
făcute de magicienii de la curtea lui Faraon (Exod 7:12, 8:18-19, 9:11), ci ne arată că poporul lui
Israel era cel care se închina singurului Dumnezeu adevărat. Semnele trebuiau să-l facă pe om
să priceapă semnificaţia lor, să îndrepte privirea celor care le vedeau spre Dumnezeu şi să vadă
gloria şi măreţia lui Dumnezeu. “Faptele spontane ale lui Isus au servit drept semne şi împlineau
nevoile imediate ale oamenilor”. Această afirmaţie este susţinută de mai multe miracole relatate
în Biblie şi care au în spatele lor o semnificatie clară. Când Isus schimbă apa în vin, El împlineşte
o nevoie existentă şi mai mult decât atât, El îşi manifestă puterea şi gloria Sa pentru ca ucenicii
Lui să creadă în El: “...El şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El..” - Ioan 2:11. Nu
numai că miracolele înfăptuite de Isus împlineau nevoia imediată a omului, ci şi exprimau
compasiunea Sa faţă de cei care erau în nevoie. Când îi vindecă pe cei doi orbi, care cer milă de
la El, le împlineşte dorinţa, conform credinţei lor. Isus îşi manifestă compasiunea faţă de ei. Dar
în spatele acţiunilor Sale stătea dorinţa ca oamenii să ajungă la punctul în care să-l glorifice pe
Dumnezeu. După ce Isus a vindecat un paralitic, “...mulţimii i-a fost teamă şi ei l-au glorificat pe
Dumnezeu.” (Matei 9:8). Mai mult, semnele miraculoase pe care le găsim în Noul Testament
confirmau faptul că Isus vine de la Dumnezeu. Nicodim recunoaşte: “...ştim că eşti un Învăţător,
venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este
Dumnezeu cu el” (Ioan 3:2). Şi acest lucru este recunoscut de un om care vorbea în numele
fariseilor, care nu aveau nici un interes să recunoască acest lucru. Un alt eveniment care
întăreşte faptul că Isus venea de la Dumnezeu este momentul în care Petru vorbeşte unei mari
mulţimi, despre ceea ce a făcut Isus: “Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea
voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în
mijlocul vostru, după cum bine ştiţi...” (Fapte 2:22). Petru apelează la mărturia celor care erau
împotriva lui Isus, pentru a demonstra faptul că Isus era Fiul lui Dumnezeu şi că El era trimisul
Său. Un alt miracol este învierea lui Lazăr, în urma căruia mulţi oameni au crezut în Isus: “...când
au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.” (Ioan 11:46). Dovada faptului că acest eveniment a fost
unul real este tocmai credinţa oamenilor, care au fost de faţă. Învierea lui Lazăr arată că Isus
avea putere aupra vieţii şi asupra morţii, fapt care va fi demonstrat prin însaşi învierea Sa.
Învierea lui Isus este un miracol şi poate fi demonstrat prin mărturia istorică a ucenicilor şi a celor
care l-au văzut după înviere, în acea dimineaţă a învierii, când îşi relatau experienţele petrecute
la mormântul gol: “...Maria Magdalena s-a dus dis de dimineaţă la mormânt...şi a văzut că piatra
era luată...”; “...s-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos...” (Ioan 20:1-10). Este
normal să acceptăm relatările unor oameni care au trăit evenimentul, pe care l-au transmis altora
în funcţie de ceea ce au observat ei. Şi mai mult mărturia învierii a fost purtată în timp de ucenicii
care au luat parte la eveniment. Cum se explică faptul că în ciuda persecuţiilor, ucenicii ar fi
continuat să afirme învierea? Cel mai bun răspuns este că ucenicii nu au trăit o iluzie, ci o
experienţă reală. Nichifor Crainic spunea la un moment dat despre cauza minunilor: “nu minunea
naşte credinţa, ci credinţa naşte minunea; nu minunea exterioară condiţionează prin urmare
credinţa noastră religioasă, ci credinţa noastră religioasă e aceea care face minunea”. Şi în final
totul se reduce la voinţa noastră de a crede sau nu aceste lucruri reale, care s-au înt`mplat
undeva în istorie.
[modifică]4. Abordarea ştiinţifică
Grudem mai dă o altă definiţie miracolului şi spune despre el următoarele: “este o excepţie de la
legile naturii sau Dumnezeu acţionează contrar legilor naturii”. Expresia “legile naturii”, implică în
înţelegerea obişnuită a zilelor noastre, că acestea operează independent faţă de Dumnezeu şi că
Dumnezeu trebuie să intervină în aceste legi, pentru ca un miracol să se întâmple. În
Enciclopedia Britanica găsim următoarea definiţie:”Dacă ceea ce este normal şi uzual este
considerat ca şi natural, atunci miracolele sunt definite ca şi evenimente supranaturale”, definiţie
care presupune o concepţie foarte specifică despre natură şi legile naturale. Naturalistul susţine
că legile naturii sunt fixe, fapt care duce la concluzia că în concepţia naturalistului “supranaturalul
şi miracolele sunt o imposibilitate”. Faptul că legile naturii sunt fixe nu anulează posibilitatea unei
intervenţii din afara, a ceea ce este considerat natural. Miracolul poate fi definit ca fiind “ceva
extraordinar şi inexplicabil prin standarde normale”. Dacă este posibil să aducem un argument
pentru acest inexplicabil, din lumea naturală, atunci problema este rezolvată şi în felul acesta
supranaturalul şi miracolele devin o posibilitate. “Un eveniment natural este un eveniment care
are loc în mod general sau în mod regulat şi poate fi repetat prin mijloace naturale”. Dar dacă prin
cercetarea naturii descoperim că natura nu poate explica în mod adecvat propria sa existenţă,
ajungem la concluzia că există ceva sau cineva mai presus de natură. Se ridică întrebarea: “Cum
putem distinge un eveniment supranatural în lumea naturală de un eveniment produs de lumea
naturală?” Acest eveniment supranatural conform afirmaţiilor anterioare se poate distinge de unul
natural, numai dacă nu poate fi repetat prin mijloace naturale. Astfel că, minunea sau miracolul
înseamnă manifestarea în procesul natural a unor factori, de către ceva sau cineva din afara
spaţiului natural, manifestare care produce ceva extraordinar şi inexplicabil prin standarde
normale., care nu s-ar fi putut obţine fără manifestarea respectivă. Acest cineva din afara
spaţiului natural este Dumnezeu - creatorul cerului şi al pământului. Creaţia poate fi considerată
un miracol supranatural. Însă pentru Dumnezeu, ceea ce pentru noi ar avea conotaţie de
supranatural, pentru El este ceva natural. “Dacă nu admitem creaţia în sensul tradiţional al
termenului nu pot exista şi nu pot fi concepute miracolele”. Intervenţia lui Dumnezeu care
produce rezultate neobişnuite, nu este ceva supranatural, ci face parte din naturalul lui
Dumnezeu. Astfel trebuie să admitem că creaţia este rezultatul intervenţiei lui Dumnezeu şi în
felul acesta putem afirma că şi miracolele sunt rezultat al aceleiaşi intervenţii. Miracolul nu este
antinatural, ci el trebuie privit ca o completare a naturalului: “S-ar putea ca evenimentul pe care
noi îl numim miracol să fie datorat nu suspendării legilor naturii care funcţionează în mod normal,
ci adăugirii unora care nu acţionează de obicei”. Legile naturii trebuie privite nu în contradicţie cu
lumea fizică, ci mai degrabă ca ceva care nu are loc de obicei.
[modifică]5. Concluzii
Miracolul confirmă o oarecare afirmaţie teologică cu valoare de adevăr. Acţiunile lui Dumnezeu
implică unele adevăruri cu privire la Dumnezeu. Miracolul sau minunea trebuie să aibă un impact
moral bun, dacă porneşte de la Dumnezeu. Miracolul nu numai trebuie să ajute la confirmara unui
adevăr cu privire la Dumnezeu, ci trebuie să fie potrivită cu natura morală a lui Dumnezeu.
Miracolele sunt semne divine, excepţii şi nu contraziceri. Ele se încadrează în natură. Ele
suspendă tiparele normale, dar nu încalcă cu adevărat procesele naturale. Miracolele sunt
întâmplări extraordinare şi uimitoare care sunt atribuite prezenţei şi acţiunii puterii divine.
Miracolele se potrivesc cu caracterul lui Dumnezeu, produc bine pentru creaţie şi se încadrează
în ordinea naturală, fără a fi un produs natural. Miracolele s-au întâmplat şi ceea ce avem noi de
făcut este să le credem ca fiind reale, şi atunci când încercăm să dovedim cuiva autenticitatea
unui adevăr legat de Dumnezeu, să argumentăm şi prin aceste evenimente reale petrecute cu
sute de ani în urmă, că poate în cele din urmă se va produce şi în viaţa celui care ascultă un
miracol şi anume: cunoaşterea lui Dumnezeu.

[modifică]Bibliografie

1. Apologetica, ed. BEE International

2. Crainic, Nichifor, Dostoievski şi creştinismul rus, ed. Anastasia, Bucureşti, 1998

3. McDowell, Josh & Wilson, Bill, El a umblat printre noi, ed. SMR, Oradea, 1994

4. Dulumean, Jean, Religiile lumii, ed. Humanitas, Bucureşti, 1996

5. Enciclopedia Britanica, Macropaedia

6. Geisler, Norman, Apologetică creştină, ed. SMR, Illinois, SUA, 1993

7. Grudem, Wayne, Systematic Theology, ed. Inter-Varsity Press, Leicester, England, 1994

[modifică]Surse

1. Brown, Colin, Dictionary of New Testament Theology, vol.2, ed. Zondervan Publishing House,
Michigan, 1976

2. Elwell, A, Walter, Evangelical Dictionary of Theology, ed. Baker Book House, Michigan, 1984
3. Green, B, Joel & McKnight, Scott, Dictionary of Jesus and the Gospels, ed. Inter-Varsity Press,
Illinois, 1992

4. Lewis, S, C, Despre minuni, ed. Humanitas, Bucureşti, 1997

Fraţi şi surori, Biblia sfântă este un miracol! Este un miracol că s-au
consemnat şi păstrat cei 4000 de ani de istorie veche şi sfântă ai
Bibliei de către profeţi, apostoli şi clerici inspiraţi.
Este un miracol că avem doctrina, principiile, poezia şi istorisirile
impresionante ale Bibliei. Dar dintre toate, este un miracol minunat că
avem relatarea vieţii, slujirii şi chiar cuvintele lui Isus care au fost
protejate de-a lungul întunecatului Ev Mediu şi în timpul conflictelor
nenumăratelor generaţii, astfel încât noi putem să le avem astăzi.
Este un miracol că Biblia conţine ad litteram în paginile sale Spiritul
convertitor şi vindecător al lui Hristos, care a schimbat inimile
oamenilor de-a lungul secolelor, conducându-i la rugăciune, la alegerea
căilor drepte şi la căutarea şi găsirea Salvatorului lor.
Biblia sfântă este numele potrivit. Este sfântă pentru că predă
adevărul, sfântă pentru că ne alină cu spiritul ei, sfântă pentru că ne
învaţă să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să-I înţelegem relaţiile cu
oamenii şi sfântă pentru că ne mărturiseşte în paginile ei despre
Domnul Isus Hristos.
Abraham Lincoln a spus despre Biblie: „Această minunată carte… este
cel mai bun dar pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor. Toate lucrurile
bune pe care Salvatorul le-a dat lumii au fost comunicate prin această
carte. Dacă nu ar exista, nu am putea cunoaşte binele de rău”
(Speeches and Writings, 1859-1865 [1989], p. 628).
Nu este o întâmplare sau coincidenţă că avem Biblia astăzi. Persoanele
neprihănite au fost inspirate de Spirit să consemneze atât lucrurile
sfinte pe care le-au văzut, cât şi cuvintele inspirate pe care le-au auzit
sau le-au spus. Alte persoane devotate au fost inspirate să protejeze şi
să conserve aceste cronici. Oameni ca John Wycliffe, curajosul William
Tyndale şi Johannes Gutenberg au fost inspiraţi, în ciuda unei mari
opoziţii, să traducă Biblia în limba vorbită de popor ca să poată fi
înţeleasă şi s-o publice în cărţi pe care oamenii le puteau citi. Cred că
şi cărturarii regelui Iacov au avut inspiraţie spirituală în munca lor de
traducere.
Evul Mediu a fost întunecat pentru că lumina Evangheliei a fost
ascunsă poporului. Ei nu au avut apostoli sau profeţi, nici nu au avut
acces la Biblie. Clerul a ţinut scripturile secrete şi ele nu au fost
disponibile poporului. Datorăm mult nenumăraţilor bravi martiri şi
reformatori, precum Martin Luther, John Calvin şi Ian Huss care au
cerut libertatea de a preaslăvi şi accesul general la cărţile sfinte.
William Tyndale şi-a dat viaţa pentru că a crezut atât de mult în
puterea Bibliei. El a spus: „Natura cuvântului lui Dumnezeu este că,
oricine îl citeşte sau îl aude explicat logic sau dezbătut în faţa lui, va
începe imediat să devină din ce în ce mai bun pe zi ce trece, până când
va fi transformat într-un om perfect” (în S. Michael Wilcox, Fire in the
Bones: William Tyndale – Martyr, Father of the English Bible [2004],
xv).
Studiul cinstit şi silitor al Bibliei ne face din ce în ce mai buni şi
întotdeauna trebuie să ne amintim nenumăraţii martiri care au ştiut de
puterea ei şi care şi-au dat viaţa ca noi să putem fi capabili să găsim
înăuntrul cuvintelor ei calea spre fericirea veşnică şi pacea împărăţiei
Tatălui Ceresc.
Deşi aceşti primi reformatori creştini au fost de acord cu multe lucruri,
în cele din urmă, ei nu au căzut de acord asupra multor puncte ale
doctrinei. Acest lucru a dus la organizarea a numeroase confesiuni
creştine. Roger Williams, un timpuriu campion al libertăţii religioase, a
tras concluzia că nu a existat „nici o biserică constituită pe pământ,
nici o persoană autorizată să înfăptuiască vreo rânduială a bisericii, nici
nu ar putea exista până când nu vor fi trimişi noi apostoli de către
Măreaţa Căpetenie a Bisericii, a cărui venire o aştepta”(vezi William
Cullen Bryant, ed. Picturesque America; or the Land We live In, vol. 2
[1872-1874], p. 1502).
Zeci de milioane de persoane au ajuns la credinţa în Dumnezeu şi în
Isus Hristos, căutând adevărul prin Biblia sfântă. Nenumărate alte
persoane nu au avut nimic altceva decât Biblia, care să-i hrănească şi
să le îndrume credinţa.
Datorită eforturilor reformatorilor, Biblia a devenit o parte din
posesiunile noastre uzuale. „Cuvântul lui Dumnezeu a fost citit în jurul
focului în familiile de condiţie joasă, cât şi în casele celor bogaţi” (John
A. Widtsoe, în Conference Report, aprilie 1939, p. 20).
Milioane de familii au venit laolaltă căutând să găsească Biserica lui
Isus Hristos prin studiul Bibliei. Una dintre acele familii, la începutul
anilor 1800, în partea de nord a New York-ului, a fost familia lui Joseph
Smith Sr. Unul dintre fiii lor a fost Joseph Smith Jr., care a cercetat
Biblia căutând să afle care dintre multele confesiuni era la fel cu
Biserica pe care Isus Hristos a organizat-o.
El a fost inspirat de cuvintele Bibliei să se roage pentru mai multă
lumină spirituală şi cunoaştere de la Dumnezeu. Hotărât să caute
înţelepciunea promisă în scripturile sfinte, Joseph a îngenuncheat într-o
rugăciune umilă, în primăvara anului 1820. O, ce lumină minunată şi
adevăr s-au coborât asupra lui în acea zi, când a avut loc acea
manifestare glorioasă a lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului Isus Hristos!
Din nou, Dumnezeu a chemat un profet, aşa cum a făcut în zilele lui
Noe, Avraam şi Moise.
Cât de recunoscători trebuie să fim pentru Biblia sfântă. Din ea aflăm
nu numai despre viaţa, învăţăturile şi doctrinele lui Hristos, ci şi despre
Biserica Lui şi despre preoţia Lui, şi despre organizarea pe care El a
înfiinţat-o şi numit-o Biserica lui Isus Hristos în acele zile din trecut. Noi
credem în acea Biserică şi credem că Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor
din Zilele din Urmă este aceeaşi biserică, restaurată pe pământ,
completă şi cu aceeaşi organizare şi cu aceeaşi preoţie.
Fără Biblie, n-am fi ştiut de Biserica Lui atunci, nici n-am avea
deplinătatea Evangheliei Sale acum.
Iubesc Biblia, învăţăturile ei, lecţiile şi spiritul ei. Iubesc povestirile
fascinante şi profunde ale Vechiului Testament şi marii ei profeţi care
au mărturisit de venirea lui Hristos.

SEMNE ŞI MINUNI
[CUPRINS] [ÎNAPOI] [ÎNAINTE]

În concluzie trebuie să mai adăugăm următoarele: la manifestările de azi pentru

semne şi minuni, în general se face referire la cartea Faptele Apostolilor. Se susţine
că dacă Dumnezeu este acelaşi, ieri şi azi şi în veci, atunci se va arăta şi în zilele
noastre această putere supranaturală.

Desigur că Dumnezeul Cel Viu şi Atotputernic poate să facă şi să intervină în mod

supranatural, dar numai cum găseşte El cu cale. Totuşi în primul rând este de
constatat că în textele unde este vorba de revenirea lui Isus, aceste noţiuni de
"semne şi minuni" nu sunt amintite nici neutru nici măcar pozitiv ci numai în legătură
cu amăgirea. Că Domnul nostru este acelaşi în toate timpurile, nu este nici o
îndoială, însă acest lucru nu înseamnă nici pe departe că El lucrează exact în acelaşi
mod şi în zilele noastre (Evrei 1:1).

Noi credem Sfânta Scriptură pe cuvânt şi anume că Dumnezeu a făcut minunile

Bibliei. Totuşi se poate stabili că în decursul istoriei harului au existat numai anumite
perioade în care semnele dumnezeieşti şi minunile au avut o însărcinare specială,
adică au apărut mai frecvent. În timpul Bisericii primare de exemplu, este valabil
Evrei 2:3-4: "Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de
mare, care după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au
auzit-o. În timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni
şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa".

Este cunoscut că Domnul a întărit mărturia în mod obişnuit pe doi sau trei martori şi
în versetele 3 şi 4 avem cei trei martori ai Noului Legământ.

Primul martor este Domnul Isus, "a fost vestită întâi de Domnul". Apoi urmează
apostolii care prin văz şi auz au confirmat mărturia Cuvântului, căci este scris: "Ne-a
fost adeverită de cei care au auzit-o". Ca al treilea martor este amintit Dumnezeu
Însuşi care a întărit Cuvântul Sau prin semne şi minuni. De ce să mai lucreze
Dumnezeu şi astăzi aşa, după ce mărturia a fost pe deplin făcută'? Dacă cercetam
aceste versete mai îndeaproape, atunci vom constata că predicatul propoziţiei
principale este la pasiv şi stă în "aoristul" (aspect momentan al unei acţiuni trecute)
indicativului. Deci aici este în mod lămurit o formă a trecutului. Scriitorul Epistolei
către Evrei vorbeşte prin aceasta la vremea lui, deja în trecut. Versetul 4 stă atunci
în forma prezentului, acesta însă este un genitiv absolut, aşadar este coordonat şi
subordonat temporar predicatului propoziţiei principale. Forma de trecut în aceste
versete ale Epistolei către Evrei ne da o lămurire, că Dumnezeu în timpul lui Isus şi
la începutul timpului Bisericii a lucrat şi a acţionat prin semne. Dacă de exemplu, ne
amintim de felul lui Dumnezeu de a judeca pe Anania şi Safira (Faptele Apostolilor
5), atunci este clar că în ziua de astăzi aceasta nu este formă normală de pedepsire
a păcatului la cei credincioşi de către Dumnezeu!

Versetele din Marcu 16:17-20, care se citează adeseori de către curentele rătăcite
sau alte grupe sectare (mormoni, Ştiinţa Creştină) arată de asemenea spre timp,
desigur în caracteristica semnelor lor cu aplicaţie la Evrei 2:3-4.

Noi trebuie acum să avem în vedere următoarele: Exact acele idei din Evrei 2:4,
adică semne, minuni, şi fapte de putere care se găsesc numai în cinci locuri din Biblie
ca expresie comună, le găsim din nou în 2 Tesaloniceni 2:9, însă în altă ordine. Acolo
vor fi descrise după cum este deja explicat, revenirea lui Isus şi evenimentele care
vor precede în mod nemijlocit această revenire. Aşadar vor apare încă odată aceste
semne, minuni şi fapte de putere care erau prezente la începutul Bisericii, însă cu
alte semne premergătoare. Şi aici mişcarea carismatică împlineşte într-un anumit
sens Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu s-ar fi auzit niciodată despre astfel de curente,
ar trebui ca numai pe baza proorociilor biblice să admitem că exact aşa ceva va veni
şi va trebui să se răspândească. Totuşi, de data aceasta izvorul nu este din
Dumnezeu ci aşa cum se spune fără echivoc, aşa cum scrie 2 Tesaloniceni 2:9, din
partea lui Satan. Acest lucru ni-l arată în mod destul de lămurit şi istoria mişcărilor
penticostale şi carismatice. Dacă la prima vedere se încearcă probabil, în sens
pozitiv, să se refere la evenimentele Bisericii primare şi se folosesc chiar aceleaşi
concepţii, totuşi se ascunde ceva cu totul diferit în spatele acestui lucru. Dacă
duhovnicii treji privesc în culisele acestora, atunci ei vor afla în mod obişnuit un izvor
ocult. Noi am expus deja cum acest lucru indică un teren fertil şi bun pentru tendinţa
spre semne şi minuni şi carisme speciale.

Afirmaţia din Evrei 2:3.4 ar putea lămuri de ce paragraf ele din Biblie care se ocupă
de timpul dinaintea revenirii lui Isus (care în unele privinţe corespunde zilelor
noastre) menţionează noţiunile de semne şi minuni, după cum s-a amintit numai în
legătură cu seducerea.

Locul amintit mai sus din 2 Tesaloniceni 2:9-10 sau Matei 24:24 "...Ei vor face
semne şi minuni mari până acolo încât dacă ar fi cu putinţă să înşele chiar şi pe cei
aleşi" sau Apocalipsa 13:44 "...şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele...".

Pornind de la aceste pasaje biblice, cercurile carismatice deduc mereu alte pasaje
„întortocheate" din Biblie şi anume Faptele Apostolilor 2:17-18. Ele sunt prezentate
într-o lumină nouă ca pretinse împliniri în ziua de azi a pasajelor din Ioel sau Marcu
16:17,18. Aici este vorba despre începutul timpului Bisericii. Pentru sfârşitul timpului
de har însă, după cum este expus mai sus, rezultă o cu totul altă imagine.

Într-un mod interesant îşi însuşeşte aceste versete din Epistola către Evrei şi
cunoscutul învăţător biblic şi foarte mult umblatul misionar Michael Griffith. În
legătură cu darul de vindecare el scrie: "Noi ar trebui să observăm că locul
recomandat din Evrei 2:4 dă să se înţeleagă că semne, minuni şi fapte de putere şi
daruri sunt o atestare specială a mărturiilor apostolice pentru cuvintele Domnului
Isus despre care apostolul Pavel le explică corintenilor că această calitate de apostol
a fost dovedită în afara lor cu toată răbdarea prin senine, minuni şi puteri. Un
puternic argument se poate deduce de aici în special atunci când minunile şi seninele
se aduc ca dovadă în legătură cu slujirea apostolilor din vremea de început. Este
vorba de afirmaţia că darul acesta a încetat să existe. Se pare că Luca în mod
intenţionat a ales exemple ca să adeverească slujbele apostolice atât ale lui Petru cât
şi ale lui Pavel. Desigur în Sfânta Scriptura lucrarea de acţionare prin minuni din
Vechiul Testament este concentrată în mod vădit pe anumite perioade ale istoriei ca
un tot, cum ar fi de exemplu ieşirea din Egipt şi timpul în care a trăit Ilie şi Elisei. De
asemenea se poate argumenta că noi ne putem aştepta ca slujirea Domnului Isus şi
certificarea mărturiei apostolilor să poată să mai aibă o astfel de perioadă. Noi am
înregistrat şi o rarefiere relativă a minunilor la apostoli, cum ar fi învieri din morţi,
lipsind complet vindecarea leprei şi a orbirii (făcând abstracţie de orbirea temporară
a lui Pavel). Totuşi în timp ce pe de o parte noi recunoaştem relativa lipsă a
minunilor, ar trebui pe de altă parte să ne rezervăm şi pentru posibilitatea existenţei
unor astfel de minuni şi astăzi, în special probabil în primitivele situaţii de pionierat,
acolo unde necesitatea certificării mărturiei apostolice ar fi necesară... Eu trebuie
totuşi să relatez că am cunoscut misionari în ţinuturi deosebit de grele şi aspre, care
în mod special se rugaseră pentru darul de a face minuni. Mie nu-mi este cunoscut
nici un caz de ascultare a acestor rugăciuni.

Acest lucru explică şi faptul pentru ce la o verificare mai atentă a unor astfel de
cazuri care s-au pretins, însănătoşiţi cu ocazia unei campanii de vindecare, au
experimental mari decepţii?

Astfel se relatează despre următoarea întâmplare care a fost cercetată: "După o

campanie de vindecare a lui Prince Vanconner, au fost proclamate 350 de cazuri de
vindecaţi. Diferiţi creştini s-au întrunit laolaltă ca să cerceteze adevărul acestei
afirmaţii. Rezultatele au fost: 39 cazuri au murit în timp de şase luni de boala de
care se pretinde că au fost vindecaţi, 5 cazuri au devenit bolnavi psihic, 301 cazuri
după şase luni au revenit la vechea boală (chiar ei au mărturisit sincer acest lucru),
despre cinci s-a relatat că au fost într-adevăr vindecaţi, totuşi au suferit neplăceri
psihomatice trebuind să li se administreze tratament adecvat.

După aceasta s-a făcut următoarea comparaţie:

Minuni biblice Minuni moderne

- întotdeauna eficiente - de obicei ineficiente
- nici o recidivă - recidive recunoscute, mărturisite
- de obicei nu deodată, foarte adesea
- vindecare aproape imediată
treptat
- învieri din morţi - nici o înviere
- de obicei neplăceri, (supărări)
- tot felul de boli
psihomatice
- nici o dependenţă de tehnica - dependenţă surprinzătoare de tehnica
psihologică văzută psihologică
PIRAMIDA LUI KHEOPS
Neatinsa si maiestuoasa, piramida lui Kheops se inalta pe platoul stancos de la Giseh, in apropiere de
Cairo. Cel mai mare edificiu al Antichitati
i, este una din cele sapte minuni ale lumii. Dintotdeauna, aceasta piramida a dat nastere la o multime de
speculatii. Este oare un monument-mormant inchinat Zeului-Rege? Ori servea unor scopuri stiintifice, era un
centru de observatii astronomice, un ceas solar ce servea drept calendar, un punct de reper pentru
masuratorile topografice? In vremea inaltarii sale, adica acum 4000 de ani, egiptenii stiau sa calculeze cu
exactitate forma pamantului. Ei au integrat aceasta cunoastere in edificiu. Enormele blocuri de roca au fost
asamblate cu o precizie incredibila, ceea ce, pe plan astronomic, este de o extrema importanta; marja de
eroare nu este decat de cativa milimetri! E greu de crezut ca toate acestea nu au fost prevazute decat
pentru a lasa sa treaca o singura data un cortegiu funerar.
GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIRAMIDEI
A doua minune a lumii antice avea cu aproape doua sute de ani mai putin decat piramida lui Kheops.
Contemporanii lui Antipater au putut sa o viziteze la Babilon, care era, fara indoiala prima metropola a
omenirii, insa aflat deja in ruina in cea mai mare parte inca din secolele al III-lea sau al IV-lea i.Hr. Persii si
macedoneenii distrusesera cetatea Uruk, din secolul al VII-lea i.Hr. Turnul Babel din Vechiul Testament
fusese transformat in cenusa cu mult timp inainte de Antipater. Existau totusi celebrele "Gradini Suspendate
ale Semiramidei", a doua minune a lumii antice. Era vorba de sapte terase construite din dale de piatra
masurand fiecare 5,45 metri lungime si 1,35 metri latime. Aceste dale erau asezate precum grinzile pe
tavanul unei pivnite. Fiecare terasa se afla cu aproape 5 metri deasupra celei de sub ea, ceea ce dadea
impresia unei scari gigantice. Direct peste aceste dale se gasea un strat de trestii lipite care asigura
etanseitatea; deasupra se adaugau doua randuri de tigle arse, lipite cu ipsos. Pentru ca etanseitatea sa fie
perfecta, s-a turnat un strat de plumb topit. Deasupra tuturor acestora era un strat de pamant arabil, gros de
3 metri, in care puteau prinde radacini chiar arbori de mari dimensiuni. Gradinile palatului nu erau atunci
ceva extraordinar in sine. Dar gradinile suspendate din Babilon erau totusi unice pe plan arhitectonic. Si nu
era cel mai mic dintre meritele sale faptul ca avea un sistem ingenios de irigatii, compus din fantani adanci,
canale, mici lacuri si jocuri de apa, care alimentau terasele, aducand racoarea atat de pretioasa in climatul
desertic, fierbinte si uscat, al regiunii. Vara, sclavii pompau apa fara intrerupere. Efectul de suspendare a
gradinilor era datorat unei esalonari abile de 7 etaje. Ele formau un ansamblu omogen, fiind legate intre ele
prin impletituri ornamentale de plante urcatoare. Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni
botanice. Nu era vorba de o simpla gradina de palat, ci de prima colectie de plante din lume. Creatorul sau,
regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate
plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp. Caravanele si
navele Babilonului aduceau mereu plante noi. Nu lipsesc descrierile acestor gradini suspendate. Se
povesteste ca monarhul oferise aceste prime gradini botanice sotiei sale, o printesa persana, pentru ca, in
mediul monoton al Mesopotamiei, sa se poata distra in timpul indelungatelor absente ale sotului sau.
Numele reginei este necunoscut. Nu vom sti probabil niciodata de ce li s-a dat numele de "gradinile
suspendate ale Semiramidei". Semiramida, regina Asiriei, este bine cunoscuta de catre istorici, insa ea a
trait cu mult timp inainte si ar putea mai degraba sa fi avut ideea realizarii unei astfel de gradini. Localizarea
exacta a acestor gradini este si ea invaluita in mister. Dupa 18 ani de cercetari, arheologul german Robert
Koldewey a descoperit, in 1898, vestigiile stravechiului Babilon, ale turnului Babel si ceea ce el credea ca au
fost zidurile de sustinere ale gradinilor suspendate. Totul pare sa dovedeasca autenticitatea acestei
descoperiri, insa unii arheologi cred ca boltile descoperite de Koldewey, ingropate sub un strat de pietris de
un metru, nu indica in mod obligatoriu locul vechilor gradini.
STATUIA LUI ZEUS DIN OLIMPIA
A treia minune a lumii antice era singura care nu putea fi vazuta la lumina zilei. Era o statuie a primului
dintre zei, Zeus, inalta de 12 metri, aflata in Olimpia, in principalul sanctuar consacrat acestui zeu. Vechii zei
ai grecilor aveau un comportament foarte uman si impartaseau slabiciunile caracterului omenesc. Disgratia,
intrigile si tradarile erau la ordinea zilei. Chronos, parintele zeilor, isi inghiteau copiii chiar de la nastere,
fiindca un oracol ii prezisese ca va fi detronat intr-o zi de unul dintre ei. Rhea, sotia lui Chronos si mama
copiilor, era foarte indurerata, dar in cele din urma a reusit sa-l pacaleasca pe sot. In locul noului nascut,
Zeus, ea a imbracat in scutece o piatra, pe care Chronos a inghtit-o in mania sa oarba. Zeus a crescut
mare, fiind ascuns de mama sa , iar mai tarziu l-a facut pe tatal sau sa bea un preparat care producea voma
si care l-a obligat sa-i scoata intacti pe primii cinci copii. Chronos nu i-a iertat fiului sau aceasta manisfestare
de dragoste frateasca si, in lupta care a urmat, fiind mai puternic, fiul a invins. Zeus si-a izgonit tatal in
Tartar, Infernul vechilor greci si de atunci si-a atribuit primul loc in ierarhia zeilor, asa cum prezisese
oracolul. Acest eveniment divin a avut urmari asupra lumii oamenilor. Zeus a vrut sa-i fie sarbatorita victoria
si vechii greci, la fiecare patru ani, ii celebrau amintirea prin tinerea competitiilor sportive de la Olimpia,
cunoscut sub numele de "Jocurile Olimpice", tinute pentru prima data in anul 776 i.Hr. Grecii au luat
evenimentul foarte in serios, astfel incat acest an era considerat inceputul unei noi ere. Intervalul de patru
ani dintre doua jocuri olimpice se numea "olimpiada" si primea numele invingatorului de la ultimele jocuri.
Sarbatoare regionala la origine, jocurile s-au transformat in cursul deceniilor si secolelor, impunandu-se in
calitate de competitii panelenice. Olimpia a devenit un important centru arhitectural, a carui incoronare
trebuia sa fie templul lui Zeus. Cheltuielile pentru constructia acestuia au fost asigurate printr-o colecta de
mare amploare, desfasurata in toata Grecia, in anul 470 i.Hr. Peste 14 ani a avut loc inaugurarea
impresionantului edificiu. Cu o lungime de 64 de metri si o latime de 27 de metri, era cel mai mare templul
din intreaga lume elena. In sanctuarul sau, Cella, trona statuia lui Zeus, realizata de celebrul sculptor
Phidias, asezata la inaltime pe un somptuos fotoliu de fildes. Interiorul statuii era o structura de rezistenta
armata cu fier, lemn si ipsos. Insa exteriorul uimea prin deosebita bogatie a materialului: fata, bratele,
mainile si picioarele, adica toate partile descoperite ale corpului, erau din fildes sculptat. Parul, podoabele si
sandalele erau din aur, avand o greutate totala de 200 de kilograme. Ochii erau doua pietre pretioase, mari
cat pumnul. Picioarele lui Zeus se sprijineau pe un taburet sustinut de doi lei. Zeus tinea in mana stanga un
sceptru, in varful caruia era un vultur, pasarea sa purtatoare de mesaje. Pe mana lui dreapta se afla Nike,
zeita inaripata a victoriei, preluata ca o amintire de catre ingerii crestini. Ea avea dimensiunile unui om bine
facut. Asa cum el il detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de jocuri
olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.Hr., imparatul bizantin Theodosius I a interzis
cultul pagan din Olimpia. Templul lui Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al II-lea d.Hr., de un
cutremur de pamant. Soarta statuii cunoscute in toata lumea nu este sigura. Exista zvonuri care sustin ca
niste talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.Hr. Alte surse afirma ca a fost transportata la
Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu.
TEMPLUL ZEITEI ARTEMIS DIN EFES
Vechiul templu al Dianei din Efes, in Asia Mica, in fata insulei Samos, considerat a patra minune a lumii
antice, a cazut si el prada flacarilor. Locuitorii din Ionia, veniti din zona continentala a Greciei, fondasera
acest templu catre sfarsitul primului mileniu inainte de Hristos. Se gasea candva in apropierea unui arbore
pe care triburile indigene il venerau. Acolo se afla sanctuarul unei zeite a fecunditatii, pe care si-o
reprezentau ca pe o femeie cu mai multi sani. Mitologia greaca, deschisa intotdeauna la nou, a preluat-o cu
entuziasm. Dorienii au marit stravechiul templu, au asimilat-o mai tarziu pe zeita-mama Dianei,
seducatoarea si feciorelnica zeita a lunii, neobosita vanatoare, protectoare a animalelor, a femeilor si a
oraselor. Era, de asemenea, recunoscuta ca fiica a lui Zeus si sora geamana a lui Apollo. Pe la anul 600
i.Hr., ionienii au vrut sa-i dedice zeitei un nou templu, in apropiere de Efes, insa au renuntat din lipsa banilor
necesari constructiei. In 560 i.Hr., Cresus, regele Lidiei, a atacat orasul Efes, l-a ocupat si a reusit sa-si
implineasca visul de a finanta construirea templului Dianei. Costul trebuie sa fi fost foarte mare, deoarece
fundatiile sirului de coloane erau neobisnuite, constituind o grea incercare. Cum acea regiune era expusa
unor frecvente cutremure de pamant, templul a fost construit deasupra unei mlastini, in ipoteza justificata ca
subsolul moale ar absorbi vibratiile. Pe fundul unei gropi adanci s-au fixat, unul langa altul, trunchiuri de
stejar, arsi la suprafata, fiind astfel tratati impotriva putrezirii. Apoi s-au adus blocuri mari de piatra, care au
constituit temeliile templului, lung de 105 m si lat de 51 m. Acoperisul sau de forma triunghiulara, sustinut de
127 de coloane din marmura alba, se inalta la 18 metri, ceea ce corespunde unei cladiri cu sase etaje, dupa
normele actuale. Plafoanele si structura de sustinere erau din lemn de cedru mirositor, usile batante ale
sanctuarului erau din lemn de chiparos, partial aurite si acoperite cu picturi in mai multe culori. Diana insasi
era reprezentata de o statuie sculptata dintr-un butuc de vita de vie, inalta de 2 metri, impodobita cu aur si
argint. Gratie banilor acestui rege deosebit de bogat, al carui nume simbolizeaza si astazi destinul militarilor,
a luat nastere o bijuterie arhitectonica, ce s-a bucurat in toata lumea antica de o mare faima. Insa
Herostrate, impins de nebunia onorurilor, a hotarat sa devina celebru. Cum nu ar fi reusit prin calitatile sale
fizice sau intelectuale, el a dat foc, in anul 356 i.Hr., sanctuarului "cel mai frumos, cel mai mare, cel mai
elegant de pe pamant", cum il aprecia istoricul grec Ampelios, gandindu-se, fara a gresi prea mult, ca acest
act va face ca numele sau sa fie pe buzele tuturor si sa devina nemuritor. Fireste ca incendiatorul a fost
condamnat, dar acea condamnare servea scopului sau. Ceea ce nu prevazuse el, judecatorii au decis sa nu
dea publicitatii numele sau pentru a-i refuza popularitatea atat de mult dorita. Actul criminal al lui Herostrate
a dus la distrugerea completa a templului. Lemnul a are, coloanele au plesnit datorita flacarilor. Numai statui
Dianei a ramas practic intacta. Grecii superstitiosi au vazut in acest lucru un miracol si au hotarat sa
reconstruiasca imediat templul. Intreaga natiune a participat la acest effort. Sub conducerea arhitectului
Cheirocrates, a vazut lumina zilei un nou templu al zeitei Artemis, si mai mare decat cel vechi, cu
dimensiunile la sol de 125 de metri lungime si 65 de metri latime. Dincolo de aceasta diferenta de marime,
templul semana perfect cu cel anterior. Totusi, pentru a preveni pericolul focului, plafonul si structura de
sustinere a acoperisului nu au mai fost facute din lemn, ci din piatra. Acest nou edificiu a fost apreciat de
Antipater drept una din minunile lumii si trebuia sa supravietuiasca timp de secole. Astazi, un iaz mlastinos
acopera locul in care se inalta candva celebrul templu.
Minuni - Daca prin minune intelegem ceva neconform cu lumea in care
traim si cu legile ei, atunci Biblia este, de la un capat la altul, intesata cu astfel
de "minuni". Insasi procesul creatiei, ne spun cercetatorii de astazi, a fost
guvernat de legi inverse celei de a doua legi a termodinamicii. Astazi, in
procesul entropiei, toate se descompun, se desfac. Atunci, toate s-au compus, s-
au "facut". Mergand invers pe scara timpului, astronomii au ajuns sa descifreze
procesul facerii. Asta pana in primul minut al marii "explozii". Restul ... este o
minune indescifrabila!

Minunile savirsite de Dumnul Isus pot si trebuie clasificate in minuni de

identificare, minuni de exemplificare si minuni de ajutorare.

Minunile de identificare au fost interventii prin "accelerarea proceselor

creatiei". Prin savirsirea acestor minuni, Isus S-a prezentat drept ceea ce era in
Sine insusi: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Dumnezeu creator al
tuturor lucrurilor. Atunci cind a schimbat apa in vin, Domnul Isus n-a facut
altceva decit sa "accelereze" un proces deja existent in "ordinea naturala". De
fapt, prin vita de vie, acest proces se desfasoara "natural" in fiecare an de
recolta! La fel si cu inmultirea piinilor sau a pestilor. Din bobul de griu ies
multe boabe de griu si din peste se inmultesc pestii!

Minunile de exemplificare au fost minuni "cu mesaj direct". Vindecarea leprei

a fost o ilustratie a curatirii de pacatul mortal. Vindecarea orbirii sau a
paraliziei au fost ocazii de a ilustra lucrarea spirituala facuta la nivelul mantuirii
sufletului. De fapt, asa cum este aratat in studiul introductiv de la Evanghelia
lui Ioan, aceste "minuni de exemplificare" au fost selectionate in numar de
sapte in acea evanghelie si asezate in trepte simbolice care explica procesul
mantuirii.
Tot in aceasta categorie putem aseza si minunile savirsite de Dumnezeu cu
prilejul scoaterii evreilor din Egipt. Fiecare din cele zece plagi a fost indreptata
in mod expres impotriva unuia din zeii Egiptului. Prin aceasta cavalcada de
minuni, Dumnezeu a demontat "panteonul" Egiptului si l-a facut de ris inaintea
tuturor oamenilor.

Minuni de ajutorare au fost ocazii de manifestare a milei si a dragostei divine,

un fel de avanpremiera a schimbarilor care se vor produce "in vremurile
viitoare". Venirea lui Isus, ca si revenirea Sa in slava trebuie sa schimbe "trupul
starii noastre smerite", sa ne scoate din imperiul neputintelor si sa ne reaseze in
prerogativele plenare ale infierii noastre ca fii ai lui Dumnezeu. In moartea Sa,
Isus a luat asupra Lui "toate boalele noastre" si a platit pretul reintrarii noastre
in "normalitatea" cerului.
Relatia dintre "semne", "minuni" si "credinta" a fost si este discutata aprins in
cadrul diferitelor scoli teologice. Este suficient sa spunem aici ca noi asezam
credinta in Christos inaintea tuturor celorlalte elemente ale vietii crestine. Prin
credinta in Christos, noi ajungem sa acceptam existenta minunilor. Reciproca,
anume ca prin existenta minunilor putem ajunge la credinta in Christos, este o
propozitie mult mai indoielnica.

2) Darul credinţei şi al săvârşirii minunilor: Darul credinţei şi darul de a face minuni par a fi
destul de asemănătoare. Având ambele daruri, o persoană unsă primeşte simultan şi credinţa de a
face lucruri imposibile. Diferenţa dintre cele două este de obicei descrisă astfel: Prin darul credinţei,
persoanei unse de Duhul i se dă credinţa de a primi o minune pentru el însuşi, în timp ce prin darul
înfăptuirii minunilor i se dă credinţa de a face minuni pentru altcineva.

Darul credinţei este de obicei numit darul „credinţei speciale“ deoarece este o credinţă ce o
depăşeşte pe cea obişnuită. Credinţa obişnuită vine în momentul auzirii unei promisiuni a lui
Dumnezeu, în timp ce credinţa specială este o manifestare spontană a Duhului Sfânt. Cei care au
experimentat acest dar al credinţei speciale mărturisesc că lucrurile pe care ei le-ar fi considerat
imposibile au devenit dintr-o dată posibile şi că de fapt le-a fost imposibil să se îndoiască. Acelaşi
lucru poate fi adevărat şi în cazul înfăptuirii minunilor.

Povestea lui Daniel şi a celor trei prieteni ai lui Belşaţar, Meşac şi Abed-Nego ne oferă un exemplu
excelent al faptului că „credinţa specială“ nu lasă loc de îndoială. Când aceştia au fost aruncaţi în
cuptorul cu foc pentru că au refuzat să se închine idolului regelui, lor le-a fost dată darul credinţei
speciale. Este nevoie de mai mult decât o credinţă normală pentru a supravieţui flăcărilor arzătoare
în care eşti aruncat de viu. Să examinăm credinţa de care au dat aceşti trei tineri dovadă în faţa
împăratului:

Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au răspuns împăratului Nebucadneţar: „Noi n-avem nevoie să-ţi
răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din
cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate“ (Daniel 3:16-17; subliniere personală).

Observă că darul lucra chiar înainte de a fi aruncaţi în foc. Nu exista nici un dubiu în mintea lor că
Dumnezeu era gata să îi scoată din mâna împăratului.

Ilie a lucrat prin darul credinţei speciale când a fost hrănit zilnic de corbi în timpul celor trei ani şi
jumătate de foamete în timpul domniei răului împărat Ahaz (vezi 1 Împ. 17:1-6). Este nevoie de
mai mult decât o credinţă obişnuită pentru a crede că Dumnezeu va folosi păsările pentru a-ţi aduce
mâncare dimineaţa şi seara. Deşi Dumnezeu nu a promis niciunde în Cuvântul Său că ne va aduce
mâncarea zilnică prin corbi, putem folosi credinţa obişnuită să credem că Dumnezeu ne va împlini
nevoile de bază – deoarece aceasta reprezenta o promisiune (vezi Mat. 6:25-34).

Înfăptuirea minunilor era destul de des folosită în timpul lucrării lui Moise. Prin intermediul lor a
despărţit Marea Roşie (vezi Ex. 14:13-31) şi a adus diferitele plăgi peste Egipt.

Prin intermediul minunilor a hrănit Isus cei 5000 de oameni, înmulţind un peşte şi câteva pâini (vezi
Mat. 14:15-21).

Când Pavel l-a orbit pe Elima vrăjitorul deoarece îi împiedica lucrarea de pe insula Cipru el acţionat
prin intermediul darului de a înfăptui minuni (vezi Fapte 13:4-12).
Darurile revelaţiei

Diferente intre stiinta si religie

Cele doua domenii sunt total paralele, insa se intersecteaza undeva: in discutiile
referitoare la originea si crearea lumii. Loc de unde porneste conflictul.
Oamenii de stiinta nu predind niciodata a fi in posesia adevarului absolut. Toate
teoriile stiintifice sunt susceptibile de a fi falsificate daca apar noi dovezi. Tocmai
aici este cheia evolutiei. Chiar si cele mai fundamentale teorii se pot dovedi a fi
imperfecte daca observatiile noi sunt inconsistente cu ele. Stiinta nu este
dogmatica si iar rezultatele cercetarii stiintifice sunt falsicabile: se pot testa si se
poate verifica validitatea lor. In religie, lucrurile stau altfel. Afirmatiile religioase nu
pot fi falsificate pentru ca nu pot fi cercetate. Ele tin pur si simplu de credinta.
Stiinta este defapt o metoda folosita pentru a acumula cunostinte, nu de ordin
spiritual, ci stiintific.
Exista o credinta populara gresita, cum ca stiinta ofera raspunsuri la toate
intrebarile. Defapt, stiinta ofera raspunsuri doar la problemele care tin de realitatea
fizica, nu si de cea spirituala.
Afirmatiile stiintifice si cele religioase vizeaza domenii diferite ale existentei sau
experientei umane. Teoria creatiei din Bibile tematizeaza raportul dintre Dumnzeu,
lume si om, insa nu si stiinta despre natura observabila (empirica) a lucrurilor.

Conflictul dintre stiinta si religie

De-a lungul istoriei au existat diferite conceptii si idei care au dus la un conflict
intre stiinta si religie.
Ar trebui sa intelegem din aceasta “disputa” intre stiinta si religie ca prima nu
trebuie sa se amestece in domeniul credintei, dar nici invers. Credinta este o stare
subiectiva, un sentiment, deci este o reactiune a eului, ceva personal, pe cand
stiinta este impersonala, ca si inteligenta. Nici credinta nu trebuie sa pretinda a da
explicatii despre lucruri, nici stiinta nu trebuie sa ravneasca a inlocui catehismul si
sentimentul intim al dependentei omului de o forta universala, fie cosmica cum zic
unii, fie numai sociala cum sustin altii. Credinta religioasa este asadar reactiunea
emotionala a omului in fata lumii, iar stiinta poate explica universul, insa aceasta
explicatie nu impiedica omul de a simti frica, speranta, iubire in fata acestei lumi si
de a-si inchipui o alta lume, care sa indestuleze si sa linisteasca crispatiile inimii.
Practic stiinta si religia reprezinta doua modalitati de cunoastere.
Probabil unul din cele mai cunoscute conflicte dintre stiinta si religie este provocat
de facerea lumii. Adesea intalnim discutii despre evolutionism sau creationism.
Creationismul, denumit impropriu teorie, se refera la indivizi care accepta afirmatii
prin credinta, nu prin metode stiintifice. Creationismul nu poate fi contestat in mod
stiintific pentru ca nu este formulat. Nu a fost experimentat. Nu a fost observat, nu
s-au facut analize si observatii prin modul empiric de a testa o teorie. Asadar,
creationismul ramane o credinta.
Stiinta si religia abordeaza uneori aceleasi probleme, insa in moduri total diferite.
Omul ar trebui sa inteleaga ca stiinta nu neaga religia ci cauta raspunsuri la unele
intrebari existentiale, dar intr-un mod rational si empiric. Tema evolutionism versus
creationism este o absurditate si este neproductiva. Nu serveste nici dezvoltarii
societatii, nici gandirii umane, nici progresului cunoasterii.
 Dialogul dintre credinta si
stiinta
Originea lumii reprezinta unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Atat stiinta
cat si religia ofera raspunsuri cu privire la originea lumii si respectiv originea
noastra.
Dialogul intre stiinta si religie a existat. Omul intodeauna si-a pus intrebari si a fost
fascinat de tot ceea ce-l inconjoara, a cautat raspunsuri si explicatii. Pe masura ce
intelegea cate ceva, apareau din nou intrebari, chiar mai multe decat daca n-ar fi
inteles. Numarul lor a crescut, dar s-au si adancit.
Istoria cunoasterii, fie ea materiala sau spirituala, a cunoscut un progres in
cautarea sensurilor.
Adeseori in istorie dogma si institutia numita Biserica au limitat accesul la un altfel
de cunoastere. Astfel s-a dorit ca omul sa cunoasca partea spirituala neglijand-o
sau chiar blamand-o pe cea materiala. Insa in ultimele secole dialogul dintre cele
doua s-a intensificat, ducand la o explozie stiintifica. Revigorarea dialogului dintre
stiinta si religie a facut parte dintr-un proces general, menit sa intelegem lumea
prin ambele modalitati de cunoastere, oferit atat de religie cat si de stiinta.
Astronomia este una dintre cele mai vechi stiinte. Pe teritoriul tarii noastre se afla
celebrele sanctuare dacice de la Sarmizegetusa, o replica a mult mai celebrului
sanctuar de la Stonehenge. Aceste monumente sunt dovezi incontestabile ale
cunostintelor astronomice si deopotriva, temple dedicate zeitatilor, puterii divine.
In secolul XV, episcopul transilvanean Ioan Vitez s-a ocupat atat de literatura, arta,
muzica, cat si de astronomie. Tot el a infiintat primul observator astronomic din
Romania.
Omul s-a aflat intotdeauna intr-o permanenta cautare a adevarului, fie pe cale
spirituala cat si pe cea materiala. Stiinta ofera raspunsuri cu privire la natura fizica,
pe cand religia ofera invataturi, o educatie religios-morala etc. Stiinta si religia
formeaza astfel un intreg ce face parte din cultura noastra.
Autor: Marius, www.descopera.org
Articol vizualizat de 3,936 ori.
Cultura
Referitor la minunile din Vechiul Testament (Marea Rosie, plagile, mana etc.) aici deja vorbim
despre cu totul altceva. Sunt adeptul teoriei paleo-astronautice, si in consecinta cred ca
poporul evreu s-a aflat sub protectia unei civilizatii extraterestre care dispunea de o tehnologie
foarte avansata. “Stalpul” de nor si de foc nu erau altceva decat un convoi de nave
spatiale care insoteau multimea prin desert. La Marea Rosie si la Iordan s-a aplicat
un camp de forte cu ajutorul unui dispozitiv montat pe navele respective. Chivotul
era o statie de emisie-receptie, iar mana era un aliment obtinut prin inginerie
genetica (unii spun ca era produsa de albinele desertului). Deci in toate cazurile e
vorba de interventia unor creaturi, nu a Creatorului.”

Minunile
Faptul ca Isus facea minuni nimeni nu l-a pus la indoiala. Minunile ocupa un loc important in
viata sa publica. Problema este: in ce constau minunile pe care el le facea? Evanghelistii
relateaza diferite tipuri de minuni. Unele cu autentic spectaculoase, cum ar fi invierea lui
Lazar, mort de patru zile. Altele mai curioase, cum ar fi aceea de a face sa apara o moneda in
gura unui peste sau de a lipi la loc urechea taiata a unui soldat. Altele mai enigmatice, cum ar
fi aceea de a blestema un smochin pentru ca nu producea roade si, in felul cesta, a-l usca
dintr-o vreme.

In mod global, minunile facute de Isus, care sunt descrise in evanghelii, sunt treizeci si
cinci si pot sa fie clasificate in trei categorii: minuni asupra persoanelor, minuni asupra
naturii si invieri. Se numesc "minuni asupra persoanelor" vindecarile pe care Isus le-a facut
asupra celor bolnavi. Cum este vindecarea celor zece leprosi (Lc 17,11-19), sau cea a femeii
garbovite (Lc 13,11-13), sau cea a posedatului din cimitire (Mc 5,1-15). Aceste minuni sunt in
total douazeci si trei.

"Minunile asupra naturii", asa cum indica aceasta denumire, sunt acele fapte minunate pe
care Isus le-a facut asupra diferitelor elemente naturale. In evanghelii sunt noua, adica:
transformarea apei in vin (In 2,1-11), potolirea furtunii (Mt 8,23-27), Isus care merge pe apa
(Mt 14,25), inmultirea celor cinci paini si a celor doi pesti pentru a alimenta cinci mii de
persoane (Mc 6,35-44), inmultirea celor sapte paini si a catorva pestisori pentru a satura patru
mii de persoane (Mc 8,1-9), prima pescuire minunata (Lc 5,1-11), moneda in gura unui peste
(Mt 17,24-27), smochinul uscat (Mc 11,12-14) si a doua pescuire minunata (In 21,1-11). In
sfarsit, avem trei invieri facute de Isus: fiica lui Iair (Mt 9,18-19), fiul vaduvei din Naim (Lc 7,11-
15) si Lazar, prietenul preaiubit, fratele Martei si al Mariei (In 11,1-44).

Opinia oamenilor de stiinta

Inca din antichitate, s-a incercat sa se dea o definitie a minunilor. Si faptul ca acestea intrerup
cursul natural al evenimentelor (astfel, apa trebuie sa continue sa fie apa, si nu sa devina vin;
un mort trebuie sa continue sa fie mort si nu trebuie sa deschida ochii si sa inceapa sa
mearga...!), i-a facut pe multi teologi sa formuleze o definitie a minunii care astazi este cat de
cat acceptata de toti: ar fi vorba de "orice fapt in care se suspenda decurgerea si efectul legilor
naturii".
Aceasta inseamna ca, atunci cand suntem in fata unui fenomen extraordinar, cum este, de
exemplu, vindecarea de o maladie, trebuie analizat faptul folosind toate posibilitatile stiintifice
si tehnice la indemana. Si daca, dupa un studiu atent, s-ar conclude ca aceasta vindecare este
inexplicabila si este impotriva tuturor legilor naturii, atunci ne-am afla, dar numai in acea
conditie, in fata prezentei unei asa-numite minuni. In minune este ca si cum legile naturii ar fi
"suspendate", "intrerupte" de o forta superioara, in acest caz de catre Dumnezeu care a
sortiment minunea.

Minuni care nu mai sunt minuni

Aceasta definitie a minunii pune multe probleme. In primul rand, pentru ca in perioada lui Isus
nu se stia ca existau anumite "legi" in natura. Prin urmare, apostolii nu puteau sa stie daca
Isus, de exemplu, atunci cand facea sa se ridice in picioare un paralitic de pe targa sa (Mc 2,1),
sau vindeca un surdo-mut cu propria saliva (Mc 7,31), incalca aceste legi naturale. Pur si
simplu, aceia se uimeau. In al doilea rand, pentru ca nici astazi nu se domina toate legile
naturii. Frecvent se descopera altele, care modifica, corecteaza sau completeaza cunostintele
pe care le avem si fac in asa fel incat ceea ce, inainte, era inexplicabil si nenatural, astazi sa
aiba o explicatie.

Asa, de exemplu, in timp ce in vechime se considera "minune" (adica o intrerupere a legilor

naturale) faptul ca anumiti sfinti pluteau (adica se ridicau de la pamant si ramaneau
suspendati fara a avea contact cu pamantul) in timp ce celebrau Liturghia, ca aveau imprimate
in trup ranile patimirii lui Cristos, iradiau lumina sau ramaneau neputreziti mult timp dupa
moarte, astazi, in schimb, aceste fenomene pot fi explicate prin aportul unor cauze naturale,
gratie progresului obtinut prin cunostinte stiintifice. Prin urmare, in fata unui fapt
incomprehensibil, nimeni nu poate sa afirme, cu certitudine absoluta, ca toate legile naturale
posibile au fost suspendate. Cel mult sunt suspendate cele pe care le cunoastem.

Un Dumnezeu care incalca?

In al treilea rand, daca minunea ar fi suspendarea legilor naturii, de ce vrea Dumnezeu sa

violeze aceleasi legi pe care el le-a stabilit? Pentru a le imbunatati? Aceasta ar insemna ca nu
erau facute bine si ca ar fi putut sa le creeze mai bine. Pentru a demonstra in mod evident
puterea sa? Daca, prin minune, s-ar putea "demonstra" existenta lui Dumnezeu, atunci
credinta ar disparea si Dumnezeu ar deveni o certitudine cunoscuta din punct de vedere
stiintific. Daca, prin minune, Dumnezeu ar putea fi "dovedit" in mod pozitiv, atunci toata lumea
ar fi obligata sa creada in el (asa cum credem in existenta presedintelui Statelor Unite sau a
Papei, gratie semnalelor care ne vin de la mijloacele de comunicare) si nu ar exista atei.

In realitate, lucru cert este ca nici un eveniment, oricat de minunat si inexplicabil ar fi, nu
poate sa faca "evidenta" existenta lui Dumnezeu. In Dumnezeu se crede prin credinta si atat,
adica fara "a vedea" nimic. Prin urmare, definitia minunii ca "ceea ce nu are explicatii pe baza
legilor naturii" astazi este inadmisibila. carevasazica, cum putem defini minunea? Pentru a
putea face aceasta, trebuie sa ne intoarcem tot la evanghelii si sa vedem ce ne spun ele.

Cele doua fete ale minunii

Pentru oamenii din timpul lui Isus, o minune era un fapt extraordinar, surprinzator, care lasa
uimiti, dar in fata caruia nimeni nu se intreba daca ceea ce s-a intamplat avea sau nu avea o
explicatie. Era suficient sa fie putin frecvent pentru ca credinta sa sugereze ca era vorba de un
"semn" al prezentei lui Dumnezeu. Minunea in evanghelie are doua aspecte: faptul iesit din
comun, extraordinar (pe care il puteau vedea toti); descoperirea ca el cuprinde in sine un sens
religios (o faceau numai cei care credeau).

Prin urmare, evanghelistii nu se intrebau niciodata daca ceea ce facea Isus era posibil sau
imposibil din punct de vedere natural. Le era suficient sa fie ceva care este putin frecvent si
ca, prin credinta, sa creada ca acolo, chiar acolo si in acel moment, actiona Dumnezeu, pentru
ca aceasta sa fie numita "minune". Deja in Vechiul Testament vedem ca, in Exod, atunci cand
se relateaza fuga evreilor din Egipt, se spune ca apele marii s-au deschis pentru ca Moise a
intins mana asupra lor. Apoi, aceeasi carte adauga ca faptul minunat a avut loc pentru ca un
vant puternic din est a in-ceput sa sufle pe parcursul intregii nopti, asa incat a reusit sa usuce
marea (14,21).

Atunci, de ce s-au deschis apele marii? Datorita unei forte inexplicabile a lui Dumnezeu sau
datorita unui vant puternic care a fost in ziua aceea? Pentru israeliti, era acelasi lucru. Un vant
puternic a suflat in noaptea aceea si credinta lor i-a facut sa vada ca Dumnezeu era acolo,
prezent in mijlocul lor, pentru a-i elibera de nenorocirea urmaririi carelor faraonului.
carevasazica erau in prezenta unei minuni. Pentru ca: a) nu se asteptau sa sufle un vant
puternic chiar in ziua aceea; b) israelitii au simtit prezenta lui Dumnezeu in acest eveniment.
De fapt, cuvantul "minune" deriva din termenul latin mirari, care inseamna "a se uimi".
carevasazica, conditia pentru a exista o minune este sa fie vorba de un fapt in fata caruia
lumea sa se uimeasca, fara ca sa-i pese daca el are sau nu are o explicatie.

Soacra si centurionul
Daca analizam minunile lui Isus, ajungem la aceeasi concluzie. Fara indoiala ca el a realizat
fapte surprinzatoare, pe care numai cineva dotat ca el, cu acea extraordinara iradiere
personala, putea sa le faca. In realitate, de aici pana la a crede ca aceste fapte suspendau in
mod necesar legile naturii inseamna a merge dincolo de invataturile evangheliei. De exemplu,
faptul ca Isus a luat-o de mana pe soacra lui Petru si a vindecat-o intr-o clipa (Mc 1,30-31)
constituia o adevarata "minune" pentru discipolii lui Isus, in vreme ce astazi o minune de
asemenea natura se explica foarte bine cu aportul unor stiinte ca psihiatria sau psihologia.

Acelasi lucru se intampla cu minunea facuta in favoarea acelui centurion roman. asta a mers
sa-l caute pe Isus pentru a-i vindeca un slujitor. Isus i-a spus sa se intoarca acasa linistit,
pentru ca servitorul sau deja se simtea mai bine. Atunci cand oficialul s-a intors, l-a gasit pe
bolnav deja vindecat in mod miraculos (Mt 8,5-13). Oare nu se intampla acelasi lucru astazi in
fiecare zi? Un credincios merge sa-l roage pe Isus pentru o persoana bolnava. Poate ca merge
intr-o biserica, sau intr-un templu, sau intr-o capela. Apoi se intoarce acasa si descopera ca
persoana pentru care a cerut ajutor de la Dumnezeu in rugaciune se simte mai bine. Oare
putem sa spunem ca ne aflam aici in fata unei minuni?

Problema este ca cam nimeni nu vede in aceste cazuri o minune, deoarece vindecarea are, in
general, o explicatie naturala (persoana a fost ingrijita de medici, i-au dat remedii potrivite). In
schimb, cine are credinta descopera acolo acelasi tip de minune relatat de evanghelii.

Painea in buzunare

Sa dam un alt exemplu. Intr-o zi, Isus a luat cinci paini, le-a inmultit si cu ele a dat de mancare
la "cinci mii de barbati, fara a numara femeile si copiii" (Mt 14,13-21). Cum au aparut painile?
Evangheliile nu specifica daca "ieseau din manecile lui Isus", daca ele "cadeau din cer" sau
daca "apareau in mainile oamenilor". Spun doar ca "Isus a luat cele cinci paini... le-a frant si le-
a dat ucenicilor si acestia le-au impartit multimii. Si toti au mancat si s-au saturat".

Ei bine, sa presupunem o clipa ca multe dintre acele persoane au avut fiecare propriile provizii
(nu este improbabil ca lumea, facand o calatorie asa de lunga pentru a-l urma pe Isus intr-un
loc pustiu, si-a luat ceva de mancare). Si ca acestora, cand a venit seara, li s-a facut foame,
dar egoismul ii impiedica sa arate ceea ce aveau pentru a nu trebui sa ofere si celorlalti.
Atunci, in fata predicii lui Isus despre iubire si despre dezlipirea de bunurile materiale, cineva a
luat painile sale si pestii sai si a inceput sa imparta, sa ofere gratuit. Si ca, in acea clipa,
urmand exemplul sau, si ceilalti au scos din desaga lor ceea ce au adus, in asa fel incat toti au
putut sa manance, sa se sature si chiar sa ramana mancare.

Aceasta nu este altceva decat o ipoteza (intre altele, sustinuta de unii biblisti). Daca s-a
intamplat intr-adevar asa, desigur ca ar fi fost tot o minune. Pentru ca a face sa apara paine
din nimic sau a converti cinci mii de persoane egoiste si meschine in lume generoasa si
capabila sa imparta ceea ce ii apartine este un fapt mai mult decat neobisnuit si extraordinar
de miraculos, si cei care aveau credinta puteau descoperi in aceasta mana lui Dumnezeu, care
in acel moment actiona "cu mainile pline". Prin urmare, erau prezente cele doua caracteristici
pe care, in mod necesar, trebuie sa le aiba orice minune pentru a fi considerata minune.

Nici macar intorcandu-se din infern

carevasazica, putem conclude ca minunile pe care le facea Isus nu au trebuit sa fie asa de
spectaculoase si impresionante, pentru ca, altminteri, toti cei care asistau la ele ar fi fost
obligati sa creada in el si sa-l accepte ca Domn si Mesia. Astfel, atunci cand Isus a vindecat o
femeie garbovita, seful sinagogii, in loc sa ramana uluit de o asemenea minune, s-a suparat
pentru ca Isus a vindecat-o in zi de sambata (Lc 13,14); aceasta inseamna ca acel fapt nu l-a
impresionat chiar asa de mult si ca, in realitate, i s-a parut foarte natural. Singurul repros pe
care i l-a adus lui Isus este ca el ar fi trebuit sa faca minunea aceea in afara sambetei.

Acelasi lucru s-a intamplat atunci cand Isus a vindecat un orb din nastere: fariseii, in loc sa se
uimeasca pentru ceva ce nu vazusera niciodata, s-au infuriat pentru ca faptul a fost savarsit in
zi de sambata (In 9,16). Atunci cand Isus a exorcizat un indracit surd si mut, evanghelia spune
ca fariseii nu au crezut in el, pentru ca si ei puteau sa faca acelasi lucru (Mt 12,27). Prin
urmare, minunile pe care le-a facut Isus nu au emotionat toate persoanele care au asistat la
ele in aceeasi maniera, ci numai pe cele care aveau credinta in el. Ceilalti nu vedeau nici o
minune, pentru ca inainte, de la inceput, nu aveau nici o credinta.

Chiar si in parabola bogatului si a saracului Lazar, Isus spune ca, atunci cand asta ii solicita lui
Abraham sa-i permita lui Lazar sa se intoarca pe pamant pentru a-i avertiza pe fratii sai despre
infern, Abraham ii raspunde: "Daca nu asculta de Moise si de profeti, chiar daca ar invia cineva
din morti, nu se vor convinge" (Lc 16,31). Cu aceasta, Isus a voit sa despoaie de
spectaculozitate chiar si minunile de inviere pe care le facea si a considerat puterea predicarii
mult mai im-portanta decat acestea.

Am putea sa ne imaginam ca semnele si minunile pe care le facea Isus nu erau cine stie ce
diferite de cele care se intampla astazi in unele dintre comunitatile, grupurile sau adunarile
noastre de rugaciune. Dintr-o timp, un paralitic incepe sa mearga sau sa-si miste vreo parte a
trupului, sau un mut incepe sa vorbeasca. Cei care au credinta descopera in acestea o minune.
Iar ceilalti incearca sa le explice intr-o alta maniera.

Minuni care trebuie descoperite

Se povesteste despre marele ganditor si filozof francez Blaise Pascal ca, intr-o zi, a dat
intalnire unui prieten intr-un castel, pe varful unei coline. Dupa ce l-a asteptat putin, asta a
sosit cu chipul tulburat, hainele rupte si trupul plin de vanatai si rani. "Ce-ai patit?", l-a intrebat
Pascal. "Nu-ti poti imagina minunea pe care mi-a facut-o Dumnezeu chiar acum", a replicat
prietenul sau. "In timp ce veneam incoace, calul meu a alunecat aproximativ de o abis, eu am
cazut si, dandu-ma peste cap si alunecand, m-am oprit chiar pe marginea prapastiei.
Imagineaza-ti ce minune mi-a facut Dumnezeu chiar acum!" Pascal a raspuns la acea
depozitie: "Imagineaza-ti ce minune mi-a facut si mie Dumnezeu chiar acum, ca, in timp ce
veneam, nici macar nu am cazut de pe cal!"

Cate minuni face Dumnezeu in fiecare zi pentru noi! Minuni pe care nu le vedem niciodata, de
care nici macar nu ne dam seama! De cate ori, in viata noastra, el ne-a scos in mod
surprinzator din dificultati, ne-a vindecat de frici si de nelinisti, ne-a ajutat in momentele
dificile, ne-a facut sa iesim nevatamati din atatea pericole, ne-a asistat in necazurile zilnice,
ne-a dat ceea ce ne era necesar la perioada potrivit, ne-a daruit compania anumitor persoane!

Noi nu le percepem deloc: suntem orbi, pentru ca ni se par prea "naturale". Asteptam
intotdeauna celelalte minuni. Cele inexplicabile, cele impotriva naturii, cele incomprehensibile.
Si, din cauza obisnuintei de a nu sti sa privim cu credinta si sa descoperim cate lucruri
neobisnuit de bune ni se intampla in timpul zilei gratie faptului ca Dumnezeu a fost mereu
alaturi de noi, vine seara si credem ca am trait doar o zi anonima, obisnuita, lipsita de
relevanta, aproximativ fara Dumnezeu si, din aceasta cauza, fara entuziasm...

In realitate, Dumnezeu continua sa faca minuni! Aceleasi pe care le facea in timpul lui Isus.
Trebuie sa ne obisnuim sa le descoperim. Sa obisnuim ochii nostri sa le vada. Atunci, si numai
atunci, minunile vor aparea: stralucitoare, maiestuoase, impresionante, si ne vor schimba
viata. Asa cum au schimbat viata apostolilor care, in realitate, vedeau aceleasi lucruri pe care
le vedem noi.

Preluare din volum 5 al seriei "Ce stim despre Bibli

Faptul ca Isus facea minuni nimeni nu l-a pus la indoiala. Minunile ocupa un loc important in
viata sa publica. Problema este: in ce constau minunile pe care el le facea? Evanghelistii
relateaza diferite tipuri de minuni. Unele cu autentic spectaculoase, cum ar fi invierea lui
Lazar, mort de patru zile. Altele mai curioase, cum ar fi aceea de a face sa apara o moneda in
gura unui peste sau de a lipi la loc urechea taiata a unui soldat. Altele mai enigmatice, cum ar
fi aceea de a blestema un smochin pentru ca nu producea roade si, in felul cesta, a-l usca
dintr-o vreme.

In mod global, minunile facute de Isus, care sunt descrise in evanghelii, sunt treizeci si cinci si
pot sa fie clasificate in trei categorii: minuni asupra persoanelor, minuni asupra naturii si
invieri. Se numesc "minuni asupra persoanelor" vindecarile pe care Isus le-a facut asupra celor
bolnavi. Cum este vindecarea celor zece leprosi (Lc 17,11-19), sau cea a femeii garbovite (Lc
13,11-13), sau cea a posedatului din cimitire (Mc 5,1-15). Aceste minuni sunt in total douazeci
si trei.

"Minunile asupra naturii", asa cum indica aceasta denumire, sunt acele fapte minunate pe care
Isus le-a facut asupra diferitelor elemente naturale. In evanghelii sunt noua, adica:
transformarea apei in vin (In 2,1-11), potolirea furtunii (Mt 8,23-27), Isus care merge pe apa
(Mt 14,25), inmultirea celor cinci paini si a celor doi pesti pentru a alimenta cinci mii de
persoane (Mc 6,35-44), inmultirea celor sapte paini si a catorva pestisori pentru a satura patru
mii de persoane (Mc 8,1-9), prima pescuire minunata (Lc 5,1-11), moneda in gura unui peste
(Mt 17,24-27), smochinul uscat (Mc 11,12-14) si a doua pescuire minunata (In 21,1-11). In
sfarsit, avem trei invieri facute de Isus: fiica lui Iair (Mt 9,18-19), fiul vaduvei din Naim (Lc
7,11-15) si Lazar, prietenul preaiubit, fratele Martei si al Mariei (In 11,1-44).

Opinia oamenilor de stiinta

Inca din antichitate, s-a incercat sa se dea o definitie a minunilor. Si faptul ca acestea intrerup
cursul natural al evenimentelor (astfel, apa trebuie sa continue sa fie apa, si nu sa devina vin;
un mort trebuie sa continue sa fie mort si nu trebuie sa deschida ochii si sa inceapa sa
mearga...!), i-a facut pe multi teologi sa formuleze o definitie a minunii care astazi este cat de
cat acceptata de toti: ar fi vorba de "orice fapt in care se suspenda decurgerea si efectul
legilor naturii".

Aceasta inseamna ca, atunci cand suntem in fata unui fenomen extraordinar, cum este, de
exemplu, vindecarea de o maladie, trebuie analizat faptul folosind toate posibilitatile stiintifice
si tehnice la indemana. Si daca, dupa un studiu atent, s-ar conclude ca aceasta vindecare este
inexplicabila si este impotriva tuturor legilor naturii, atunci ne-am afla, dar numai in acea
conditie, in fata prezentei unei asa-numite minuni. In minune este ca si cum legile naturii ar fi
"suspendate", "intrerupte" de o forta superioara, in acest caz de catre Dumnezeu care a
sortiment minunea.

Minuni care nu mai sunt minuni

Aceasta definitie a minunii pune multe probleme. In primul rand, pentru ca in perioada lui Isus
nu se stia ca existau anumite "legi" in natura. Prin urmare, apostolii nu puteau sa stie daca
Isus, de exemplu, atunci cand facea sa se ridice in picioare un paralitic de pe targa sa (Mc
2,1), sau vindeca un surdo-mut cu propria saliva (Mc 7,31), incalca aceste legi naturale. Pur si
simplu, aceia se uimeau. In al doilea rand, pentru ca nici astazi nu se domina toate legile
naturii. Frecvent se descopera altele, care modifica, corecteaza sau completeaza cunostintele
pe care le avem si fac in asa fel incat ceea ce, inainte, era inexplicabil si nenatural, astazi sa
aiba o explicatie.

Asa, de exemplu, in timp ce in vechime se considera "minune" (adica o intrerupere a legilor

naturale) faptul ca anumiti sfinti pluteau (adica se ridicau de la pamant si ramaneau
suspendati fara a avea contact cu pamantul) in timp ce celebrau Liturghia, ca aveau imprimate
in trup ranile patimirii lui Cristos, iradiau lumina sau ramaneau neputreziti mult timp dupa
moarte, astazi, in schimb, aceste fenomene pot fi explicate prin aportul unor cauze naturale,
gratie progresului obtinut prin cunostinte stiintifice. Prin urmare, in fata unui fapt
incomprehensibil, nimeni nu poate sa afirme, cu certitudine absoluta, ca toate legile naturale
posibile au fost suspendate. Cel mult sunt suspendate cele pe care le cunoastem.

Un Dumnezeu care incalca?

In al treilea rand, daca minunea ar fi suspendarea legilor naturii, de ce vrea Dumnezeu sa
violeze aceleasi legi pe care el le-a stabilit? Pentru a le imbunatati? Aceasta ar insemna ca nu
erau facute bine si ca ar fi putut sa le creeze mai bine. Pentru a demonstra in mod evident
puterea sa? Daca, prin minune, s-ar putea "demonstra" existenta lui Dumnezeu, atunci
credinta ar disparea si Dumnezeu ar deveni o certitudine cunoscuta din punct de vedere
stiintific. Daca, prin minune, Dumnezeu ar putea fi "dovedit" in mod pozitiv, atunci toata
lumea ar fi obligata sa creada in el (asa cum credem in existenta presedintelui Statelor Unite
sau a Papei, gratie semnalelor care ne vin de la mijloacele de comunicare) si nu ar exista atei.

In realitate, lucru cert este ca nici un eveniment, oricat de minunat si inexplicabil ar fi, nu
poate sa faca "evidenta" existenta lui Dumnezeu. In Dumnezeu se crede prin credinta si atat,
adica fara "a vedea" nimic. Prin urmare, definitia minunii ca "ceea ce nu are explicatii pe baza
legilor naturii" astazi este inadmisibila. carevasazica, cum putem defini minunea? Pentru a
putea face aceasta, trebuie sa ne intoarcem tot la evanghelii si sa vedem ce ne spun ele.

Cele doua fete ale minunii

Pentru oamenii din timpul lui Isus, o minune era un fapt extraordinar, surprinzator, care lasa
uimiti, dar in fata caruia nimeni nu se intreba daca ceea ce s-a intamplat avea sau nu avea o
explicatie. Era suficient sa fie putin frecvent pentru ca credinta sa sugereze ca era vorba de un
"semn" al prezentei lui Dumnezeu. Minunea in evanghelie are doua aspecte: faptul iesit din
comun, extraordinar (pe care il puteau vedea toti); descoperirea ca el cuprinde in sine un sens
religios (o faceau numai cei care credeau).

Prin urmare, evanghelistii nu se intrebau niciodata daca ceea ce facea Isus era posibil sau
imposibil din punct de vedere natural. Le era suficient sa fie ceva care este putin frecvent si
ca, prin credinta, sa creada ca acolo, chiar acolo si in acel moment, actiona Dumnezeu, pentru
ca aceasta sa fie numita "minune". Deja in Vechiul Testament vedem ca, in Exod, atunci cand
se relateaza fuga evreilor din Egipt, se spune ca apele marii s-au deschis pentru ca Moise a
intins mana asupra lor. Apoi, aceeasi carte adauga ca faptul minunat a avut loc pentru ca un
vant puternic din est a in-ceput sa sufle pe parcursul intregii nopti, asa incat a reusit sa usuce
marea (14,21).

Atunci, de ce s-au deschis apele marii? Datorita unei forte inexplicabile a lui Dumnezeu sau
datorita unui vant puternic care a fost in ziua aceea? Pentru israeliti, era acelasi lucru. Un vant
puternic a suflat in noaptea aceea si credinta lor i-a facut sa vada ca Dumnezeu era acolo,
prezent in mijlocul lor, pentru a-i elibera de nenorocirea urmaririi carelor faraonului.
carevasazica erau in prezenta unei minuni. Pentru ca: a) nu se asteptau sa sufle un vant
puternic chiar in ziua aceea; b) israelitii au simtit prezenta lui Dumnezeu in acest eveniment.
De fapt, cuvantul "minune" deriva din termenul latin mirari, care inseamna "a se uimi".
carevasazica, conditia pentru a exista o minune este sa fie vorba de un fapt in fata caruia
lumea sa se uimeasca, fara ca sa-i pese daca el are sau nu are o explicatie.

Soacra si centurionul
Daca analizam minunile lui Isus, ajungem la aceeasi concluzie. Fara indoiala ca el a realizat
fapte surprinzatoare, pe care numai cineva dotat ca el, cu acea extraordinara iradiere
personala, putea sa le faca. In realitate, de aici pana la a crede ca aceste fapte suspendau in
mod necesar legile naturii inseamna a merge dincolo de invataturile evangheliei. De exemplu,
faptul ca Isus a luat-o de mana pe soacra lui Petru si a vindecat-o intr-o clipa (Mc 1,30-31)
constituia o adevarata "minune" pentru discipolii lui Isus, in vreme ce astazi o minune de
asemenea natura se explica foarte bine cu aportul unor stiinte ca psihiatria sau psihologia.

Acelasi lucru se intampla cu minunea facuta in favoarea acelui centurion roman. asta a mers
sa-l caute pe Isus pentru a-i vindeca un slujitor. Isus i-a spus sa se intoarca acasa linistit,
pentru ca servitorul sau deja se simtea mai bine. Atunci cand oficialul s-a intors, l-a gasit pe
bolnav deja vindecat in mod miraculos (Mt 8,5-13). Oare nu se intampla acelasi lucru astazi in
fiecare zi? Un credincios merge sa-l roage pe Isus pentru o persoana bolnava. Poate ca merge
intr-o biserica, sau intr-un templu, sau intr-o capela. Apoi se intoarce acasa si descopera ca
persoana pentru care a cerut ajutor de la Dumnezeu in rugaciune se simte mai bine. Oare
putem sa spunem ca ne aflam aici in fata unei minuni?

Problema este ca nimeni nu vede in aceste cazuri o minune, deoarece vindecarea are, in
general, o explicatie naturala (persoana a fost ingrijita de medici, i-au dat remedii potrivite).
In schimb, cine are credinta descopera acolo acelasi tip de minune relatat de evanghelii.

Painea in buzunare
Sa dam un alt exemplu. Intr-o zi, Isus a luat cinci paini, le-a inmultit si cu ele a dat de
mancare la "cinci mii de barbati, fara a numara femeile si copiii" (Mt 14,13-21). Cum au
aparut painile? Evangheliile nu specifica daca "ieseau din manecile lui Isus", daca ele "cadeau
din cer" sau daca "apareau in mainile oamenilor". Spun doar ca "Isus a luat cele cinci paini...
le-a frant si le-a dat ucenicilor si acestia le-au impartit multimii. Si toti au mancat si s-au
saturat".

Ei bine, sa presupunem o clipa ca multe dintre acele persoane au avut fiecare propriile provizii
(nu este improbabil ca lumea, facand o calatorie asa de lunga pentru a-l urma pe Isus intr-un
loc pustiu, si-a luat ceva de mancare). Si ca acestora, cand a venit seara, li s-a facut foame,
dar egoismul ii impiedica sa arate ceea ce aveau pentru a nu trebui sa ofere si celorlalti.
Atunci, in fata predicii lui Isus despre iubire si despre dezlipirea de bunurile materiale, cineva a
luat painile sale si pestii sai si a inceput sa imparta, sa ofere gratuit. Si ca, in acea clipa,
urmand exemplul sau, si ceilalti au scos din desaga lor ceea ce au adus, in asa fel incat toti au
putut sa manance, sa se sature si chiar sa ramana mancare.

Aceasta nu este altceva decat o ipoteza (intre altele, sustinuta de unii biblisti). Daca s-a
intamplat intr-adevar asa, desigur ca ar fi fost tot o minune. Pentru ca a face sa apara paine
din nimic sau a converti cinci mii de persoane egoiste si meschine in lume generoasa si
capabila sa imparta ceea ce ii apartine este un fapt mai mult decat neobisnuit si extraordinar
de miraculos, si cei care aveau credinta puteau descoperi in aceasta mana lui Dumnezeu, care
in acel moment actiona "cu mainile pline". Prin urmare, erau prezente cele doua caracteristici
pe care, in mod necesar, trebuie sa le aiba orice minune pentru a fi considerata minune.

Putem conclude ca minunile pe care le facea Isus nu au trebuit sa fie asa de spectaculoase si
impresionante, pentru ca, altminteri, toti cei care asistau la ele ar fi fost obligati sa creada in
el si sa-l accepte ca Domn si Mesia. Astfel, atunci cand Isus a vindecat o femeie garbovita,
seful sinagogii, in loc sa ramana uluit de o asemenea minune, s-a suparat pentru ca Isus a
vindecat-o in zi de sambata (Lc 13,14); aceasta inseamna ca acel fapt nu l-a impresionat chiar
asa de mult si ca, in realitate, i s-a parut foarte natural. Singurul repros pe care i l-a adus lui
Isus este ca el ar fi trebuit sa faca minunea aceea in afara sambetei.

Acelasi lucru s-a intamplat atunci cand Isus a vindecat un orb din nastere: fariseii, in loc sa se
uimeasca pentru ceva ce nu vazusera niciodata, s-au infuriat pentru ca faptul a fost savarsit in
zi de sambata (In 9,16). Atunci cand Isus a exorcizat un indracit surd si mut, evanghelia
spune ca fariseii nu au crezut in el, pentru ca si ei puteau sa faca acelasi lucru (Mt 12,27). Prin
urmare, minunile pe care le-a facut Isus nu au emotionat toate persoanele care au asistat la
ele in aceeasi maniera, ci numai pe cele care aveau credinta in el. Ceilalti nu vedeau nici o
minune, pentru ca inainte, de la inceput, nu aveau nici o credinta.

Chiar si in parabola bogatului si a saracului Lazar, Isus spune ca, atunci cand asta ii solicita lui
Abraham sa-i permita lui Lazar sa se intoarca pe pamant pentru a-i avertiza pe fratii sai
despre infern, Abraham ii raspunde: "Daca nu asculta de Moise si de profeti, chiar daca ar
invia cineva din morti, nu se vor convinge" (Lc 16,31). Cu aceasta, Isus a voit sa despoaie de
spectaculozitate chiar si minunile de inviere pe care le facea si a considerat puterea predicarii
mult mai im-portanta decat acestea.

Am putea sa ne imaginam ca semnele si minunile pe care le facea Isus nu erau cine stie ce
diferite de cele care se intampla astazi in unele dintre comunitatile, grupurile sau adunarile
noastre de rugaciune. Dintr-o timp, un paralitic incepe sa mearga sau sa-si miste vreo parte a
trupului, sau un mut incepe sa vorbeasca. Cei care au credinta descopera in acestea o minune.
Iar ceilalti incearca sa le explice intr-o alta maniera.

Minuni care trebuie descoperite

Se povesteste despre marele ganditor si filozof francez Blaise Pascal ca, intr-o zi, a dat
intalnire unui prieten intr-un castel, pe varful unei coline. Dupa ce l-a asteptat putin, asta a
sosit cu chipul tulburat, hainele rupte si trupul plin de vanatai si rani. "Ce-ai patit?", l-a
intrebat Pascal. "Nu-ti poti imagina minunea pe care mi-a facut-o Dumnezeu chiar acum", a
replicat prietenul sau. "In timp ce veneam incoace, calul meu a alunecat aproximativ de o
abis, eu am cazut si, dandu-ma peste cap si alunecand, m-am oprit chiar pe marginea
prapastiei. Imagineaza-ti ce minune mi-a facut Dumnezeu chiar acum!" Pascal a raspuns la
acea depozitie: "Imagineaza-ti ce minune mi-a facut si mie Dumnezeu chiar acum, ca, in timp
ce veneam, nici macar nu am cazut de pe cal!"

Cate minuni face Dumnezeu in fiecare zi pentru noi! Minuni pe care nu le vedem niciodata, de
care nici macar nu ne dam seama! De cate ori, in viata noastra, el ne-a scos in mod
surprinzator din dificultati, ne-a vindecat de frici si de nelinisti, ne-a ajutat in momentele
dificile, ne-a facut sa iesim nevatamati din atatea pericole, ne-a asistat in necazurile zilnice,
ne-a dat ceea ce ne era necesar la perioada potrivit, ne-a daruit compania anumitor persoane!

Noi nu le percepem deloc: suntem orbi, pentru ca ni se par prea "naturale". Asteptam
intotdeauna celelalte minuni. Cele inexplicabile, cele impotriva naturii, cele incomprehensibile.
Si, din cauza obisnuintei de a nu sti sa privim cu credinta si sa descoperim cate lucruri
neobisnuit de bune ni se intampla in timpul zilei gratie faptului ca Dumnezeu a fost mereu
alaturi de noi, vine seara si credem ca am trait doar o zi anonima, obisnuita, lipsita de
relevanta, aproximativ fara Dumnezeu si, din aceasta cauza, fara entuziasm...

In realitate, Dumnezeu continua sa faca minuni! Aceleasi pe care le facea in timpul lui
Isus. Trebuie sa ne obisnuim sa le descoperim. Sa obisnuim ochii nostri sa le vada. Atunci, si
numai atunci, minunile vor aparea: stralucitoare, maiestuoase, impresionante, si ne vor
schimba viata. Asa cum au schimbat viata apostolilor care, in realitate, vedeau aceleasi lucruri
pe care le vedem noi.

Dramatica separare a apelor Marii Rosii, savarsita de profetul Moise pentru israeliti,
este poate cel mai spectaculos miracol descris in Vechiul Testament. Iar oamenii de
stiinta cred ca episodul biblic s-ar fi putut intampla aievea, desi mizeaza mai
degraba pe manifestarea unor fenomene naturale decat pe puterile lui Moise.

Miracolele Testament: Vechiul MIRACOLE

Cecil Willis
Marion, Indiana
Când vorbim de un miracol nu ne înţelegem prin aceasta ceea ce inseamna
modernistă.El spune ca un miracol este numele religios pentru orice
eveniment. Când vorbim de un miracol, ne referim la un eveniment care nu
poate fi explicat prin cauze naturale. Acesta este efectuată de către o putere
supranaturală. În acest articol vreau sa ma intorc la Vechiul Testament
pentru a studia unele dintre cele mai notabile minuni în ea. Scopul nostru în
a face acest lucru este doar pentru a reîmprospăta memoria noastră cu privire
la ceea ce învaţă Biblia despre întâmplă de miracole.
Crearea
Prima minune care vine în minte cuiva ca el crede din Biblie ar fi, desigur,
să fie miracol al creaţiei. Cum a făcut toate aceste lucruri vom vedea despre
noi ajung să fie? În cazul în care a făcut acest univers provin de la? Şi în
cazul în care a făcut viaţa originea?Răspunsul la toate aceste întrebări cu
privire la origini se găseşte în contul biblică a creaţiei. Gasim un record de
origine a cerurile şi pământul a declarat în această limbă: "La început
Dumnezeu a creat cerurile si pamantul" (Gen. 1:1). Nici o explicaţie mai
bună poate fi oferit decât acesta cu privire la originea de pe pământ. Să fie
aici, de asemenea, remarcat faptul că această creaţie a fost o creaţie
absolut. A fost o creaţie a ceva din nimic. Nu a fost o simpla renovare sau o
reordonare a stării de ceva deja existente. Cuvântul ebraic pentru a crea,
Bara, implică faptul că a avut o existenţă anterioară. A avut ideea de
reformare a fost implicat, cuvântul nu ar fi fost "a crea" (Bara), dar cuvântul
"făcut" (asah). Deci, o creaţie absolut este implicată. În acord cu definiţia
unui miracol, acest lucru nu poate fi explicat naturalistically. Barbatii nu pot
face o creaţie absolut. Ei nu pot crea ceva din nimic. Numai Dumnezeu
poate face acest lucru.
Probabil, primul capitol al Genezei a fost atacat de mai multe critici decât
orice alt singur capitol, în toate din Biblie. Tragedia este că cele mai severe
critici sunt cei care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu. Predicatori şi membri
ai organelor confesionale sunt gata să nege relatarea biblică a creaţiei. Ei
vorbesc fără nici o ezitare de "mit al creaţiei". Ei ne spun că acest univers şi
conţinutul său nu au fost modă în şase zile, dar în sute de mii de ani. Ei cred
că Dumnezeu a pornit prima scânteie de activitate, şi că toate restul de ceea
ce ştim că a venit printr-un proces treptat şi chiar de evoluţie. Ele sunt
evoluţioniştii teiste. Ei cred că Dumnezeu a început cicluri. Altele sunt
evoluţioniştii naturaliste crezând că natura este părintele a tot ce există;
Dumnezeu a avut nimic de-a face cu ea.
Ei încep argument împotriva lor în contul biblică a creaţiei, negând că zilele
de Geneza 1 sunt douăzeci şi patru zile oră. Ei presupun că în fiecare zi
despre care se vorbeşte în Geneza 1 se referă la o eră geologică, a spus de
multe ori a fi circa 250.000 de ani, mai degrabă decât la un obişnuit
douăzeci şi patru zile oră. Cum se ajunge la acest minunat date nu ni se
spune. Dar dacă cineva se va opri să se gândească la aceasta, el va vedea
absurditatea de ea. Aceste persoane sunt aceleaşi rapid pentru a nega faptul
că oamenii au trăit atât timp cât Biblia declară au făcut. Metusala, de
exemplu, a trăit pentru a fi vechi de 969 ani (Gen. 5:27). Cu toate acestea, ei
recunosc faptul că Adam a fost creat în ziua a şasea. Apoi, Dumnezeu sa
odihnit în ziua a şaptea (amintiţi, dacă acestea sunt corecte, Dumnezeu a
avut o perioadă de odihnă 250 de mii de ani). Mai târziu, Adam şi Eva au
păcătuit, deci acest lucru trebuie să fi fost cel puţin pe o altă zi după odihna
lui Dumnezeu, deci omul a trăit cel puţin ziua a opta. Deci, Adam a trăit o
parte a şaptea a şasea, şi era încă în viaţă în ziua a opta. Dacă o zi este o eră
geologică, apoi Adam a trăit cel puţin 250.000 de ani. Acest lucru ar fi la fel
de mare un obstacol în calea moderniste ca înregistrarea biblică a creaţiei.
În mod similar, ei îşi bat joc la ideea unei creaţii fiat. crearea Fiat înseamnă
să vorbească ceva în existenţă. În Geneza 1:3, avem un exemplu de creaţie
fiat: "Şi Dumnezeu a zis:,, Să fie lumină, şi a fost lumină." Acest lucru este
prea mare un miracol pentru ei să accepte. Aşa că o respinge, crezând că
poate oferi o explicaţie mai bună prin sugerarea faptului că evoluţia a dat
naştere la tot ceea ce există. Ei susţin că ştiinţa a dovedit teoria evoluţiei să
fie adevărat. Dar ştiinţa poate dovedi vreodată o teorie a originilor? Ştiinţa ar
trebui să se bazeze pe observatie si experimentul. Dar nimeni nu a putut
observa la inceput, pentru că nu ar fi prezent nici o să-l respecte. Dar Biblia
ne dă dovezi ale originii sale supranaturale prin prezicerea evenimentelor
secole înainte ca acestea să apară; acest lucru este super-umane. Omul nu
poate prezice cu exactitate viitorul. dovedind astfel inspiraţie sale, Biblia ne
dă un cont autentic de creaţie.
Biblia declară că viaţa a fost creat de Dumnezeu. Psuedo-oamenii de stiinta
nega acest lucru să fie adevărat. Dar de unde a făcut viaţa primul venit
din? Ori trebuie să fie veşnică, sau să fi fost create de Dumnezeu, sau au
venit de la materia pe care oamenii de ştiinţă trebuie să îşi asume pentru a fi
fost veşnică. Problema de a dovedi originea vieţii este cel mai dificil pentru
un evoluţionist. El ar fi mult mai degrabă vorbi despre ceea ce sa întâmplat
de la prima celula vie originea. Dar ei sunt obligat moral să ofere o
explicaţie mai plauzibilă, dacă acestea sunt de a nega originea biblică a
vieţii. Fie ceva a trăit întotdeauna, sau ceva de genul a venit din nimic. Deci,
acestea trebuie să spun că materia este mamă de tot. Deci, se rezolvă într-o
problemă dacă este mai rezonabil să credem că orb, insensibil, indiferent de
neînţeles a dat naştere la tot, sau să creadă că un Dumnezeu infinit toate
înţelept-a creat universul şi conţinutul său. Pentru mine, voi accepta acest
mare miracol al creaţiei, şi spune cu David, "ştiţi că Domnul, el este
Dumnezeu: El este cel care are ne-a făcut, iar noi suntem lui" (Psalmi 100:3)
Dumnezeu este Creator al universului, de viaţă, şi de om.
The Flood
O altă minune a Vechiului Testament, care a fost centrul de discuţii
considerabile este Potopul. Vă veţi aminti că Dumnezeu la avertizat pe Noe
a Potopului, şi ia spus să pregătească o corabie la economisirea de casa
lui. Noe urmate atent şi minuţios instrucţiunile lui Dumnezeu, clădirea
chivotul tocmai în funcţie de modelul dat de Dumnezeu. În cele din urmă,
atunci când a venit potopul, numai Noe, soţia sa, cei trei fii şi soţiile lor au
fost salvate pentru a repopula pământ. Criticii necredincioşi a Bibliei în
vedere contul de inundaţii, dar ca un alt mit religios. Ei cred că este absurd
să credem că la un moment dat apele acoperit întregul pământ, şi au distrus
toate omenirii cu excepţia a opt suflete.
În timp ce Noul Testament spune, de asemenea, a Potopului, nu ar fi
probabil mai autentic pentru necredincios decât contul de Vechiul
Testament. Dar eu nu sunt dispus să înceteze citând Biblia ca autoritate până
la aceste critici răspunde la argumentele care dovedesc inspiraţia Bibliei. În
1 Pet. 3:18-20, am făcut menţiune a Potopului: "Pentru că şi Hristos a suferit
pentru păcatele o dată, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la
Dumnezeu; fi puse la moarte în trup, dar a fost înviat în spirit, în care, de
asemenea, el a mers şi a propovăduit duhurilor din închisoare, care odinioară
au fost neascultători, cand indelunga rabdare a lui Dumnezeu aşteptat în
zilele lui Noe, în timp ce corabia a fost o pregăteşte, în care puţini, care este
de opt suflete, au fost salvate prin de apă. " Isus, de asemenea, timbre
povestea Potopului ca un adevăr atunci când El avertizează de natura a doua
venire a Sa. Acesta va fi brusc si fara avertisment. "Cerul şi pământul vor
trece, dar cuvintele Mele nu vor trece, dar de care ştie ziua şi ceasul acela
nimeni nu, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl Şi cum. Au fost
zilele lui Noe., aşa va fi şi la venirea Fiului omului Pentru în acele zile care
au fost înainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau, până în ziua când
a intrat Noe în corabie., şi ei nu ştiau până când a venit potopul, şi le-a luat
toţi, tot aşa va fi venirea Fiului Omului "(Matei 24:35-39). Deci, Noul
Testament şi în contul Potop stea sau să cadă împreună. Modernişti, sau cei
care pretind a crede Biblia, dar neagă miracole, doresc să accepte
învăţăturile etice şi morale în Biblie, dar neagă întâmplări miraculoase, dar
Isus ne învaţă că aceste minuni Vechiul Testament, şi învăţăturile Noului
Testament stea sau să cadă împreună.
Mai mult, practic fiecare civilizaţie antică a avut un cont de Potop
conservate.Considerare babilonian a Potopului a fost descoperit şi descifrate,
astfel încât astăzi suntem în măsură să compare în contul acestei civilizaţii
antice cu cont biblică a Potopului. Am putea merge prin civilizaţii diferite şi
studiul versiunile lor a Potopului, dar spatiul nu va permite. Cu toate acestea,
să ne observa această declaraţie la o perioada de cinci volume set intitulat,
Events Mare Mondiale: "Tradiţia unul care este într-adevăr universal, printre
cei care poartă în istoria omului primitiv este cel al Potopului (inundaţii-
CW) Ar fi,. poate, fi prea mult să spun că se constată în rândul tuturor
oamenilor, dar ea apare printre toate rasele mari ale speciei umane, cu o
singură excepţie importantă, rasa neagra, printre care nici o urmă de tradiţie
a fost găsit, fie dintre triburi africane sau populaţiilor din Polinezia "(Vol. 1,
p. 35). Dar acest lucru este important punct
din toată această discuţie cu privire la universalitatea de inundaţii, nici în
conturile vechi: Cum au ajuns aceste conturi să fie? A făcut doar o legenda
primăvară simultan până în fiecare civilizaţie din întreaga lume, cu nici un
suport în realitate? Nu a fost nimic, de fapt, realitatea sau pentru a sprijini
cont a Potopului? Cu toate acestea, există o similitudine remarcabilă între
aceste conturi. Practic, toate dintre ele declară că populaţia a fost distrus de
apa, că doar câteva au fost salvate, şi au fost salvate
de a fi într-o navă sau o corabie. Acestea sunt evenimente esenţiale ale
 conturilor biblice. Adevărul este, de inundaţii sa întâmplat de fapt, şi a fost o
astfel de ocazie memorabilă în analele istoriei umane care fiecare civilizaţie
conservate o poveste de ea.
De asemenea, mase mare de cochilii mare trebuie să fie găsite în vârfurile
munţilor, şi, pe de o ocazie scheletul unui mare rechin a fost găsit în vârful
unui munte înalt. Acest găsi tăcere argumentul necredincioşilor că scoicile
de sa întâmplat să fie la munte, deoarece pelerinii le-a transportat acolo, pe
drumurile lor, pentru că era destul de neconceput ca un pelerin ar purta un
rechin de optsprezece picior într-un munte înalt.În acelaşi fel, şi ca o dovadă
în plus, unele geologi restante, cum ar fi George McCready Pret explicat
fenomenele de geologie de inundaţii, şi oferă dovezi bun pentru astfel de
explicaţie.
Concluzie

Nu se poate discredita doar miracole Vechiul Testament cu un val de

mână. Cei care neagă aceste minuni mult alege mai degrabă să râdă la ele şi
să ridiculizeze pe cei care cred că miracolele sa intamplat de fapt decât să
vină la platforma polemic pentru a oferi bună dovadă în negarea de
miracole. Batjocoritor este mai ieftin decât argumentele care oferă.
"Adevărat, adevărat, vă spun,
Cel ce crede în Mine, lucrările pe care le fac
El va face, de asemenea, şi lucrări mai mari decât aceste
El va face, pentru că mă duc la Tatăl Meu ".

Ioan 14:12

I. Un miracol este apariţia unui eveniment aparent contradictorii şi

inexplicabile
de legile ştiinţei, şi, de obicei, atribuite lui Dumnezeu.

A. Multe semne şi minuni au avut loc în timpul Vechiului Testament.

1. Soarele era încă la comanda lui Iosua.

Iosua 10:12-14

2. Apa curgea dintr-o stâncă atunci când Moise a lovit.

Exodul 17:5, 7 (Psalmi 78:15-16, 20)
3. Marea Roşie s-au despărţit, astfel că poporul lui Dumnezeu ar putea cruce.
Exodul 14:22
Evrei 11:29

4. Un topor de fier plutit pe apă.

2 Regi 6:5-6

5. Apele s-au transformat în sânge.

Exodul 07:17

6. Cei morti au fost ridicate la viaţă.

Evrei 11:35

a. Fiul văduvei din Sarepta.

I Regi 17:17-23

b. , Sunamita fiul lui.

2 Regi 4:32-37, 08:01, 5

c. Tânărul prevăzute în mormântul lui Elisei.

2 Regi 13:21

7. toiagul lui Aaron "e înflorit.

Numeri 17:1-9

8. Cei trei copii ebraică în cuptorul încins a rămas nevătămată.

Daniel 3:23-27

9. urcior văduvă baril de petrol şi de masă a fost continuu alimentată

într-o perioadă de foamete.
I Regi 17:9-16
2 Regi 4:2-7

10. fundul Baalam lui a vorbit.

Numeri 22:23-30

11. Iona, inghitit de o balena, a fost vomitat în viaţă după trei zile în burta ei.
01:17 Iona; 02:10

12. tija lui Moise "a devenit un şarpe; mâna a devenit temporar lepros atunci
când a
a pus mâna în sânul lui.
Exodul 4:3-4, 30; 7:10,12

13. Iordania s-au despărţit când Ilie "a lovit apele" cu mantaua.
2 Regi 02:08

14. Soarele a mers înapoi (ca să spunem aşa).

2 Regi 20:9-11

15. Mana a căzut din cer pentru hrana oamenilor lui Dumnezeu.
Exodul 16:4-31 (Psalmii 78:24, 25)

16. fleece Gideon a devenit umedă şi uscată în funcţie de cererea sa privind

Cuvântul Domnului să-l.
Judecătorii 6:3640

17. Ilie a pronunţat o secetă pe teren, "şi nu plouat pe pământ

de spaţiul de trei ani şi şase luni. Şi sa rugat din nou, şi
cerul a dat ploaie ... "
I Regi 17:1, 14; 18:41-45
James 5:17-18

B. Isus Însuşi a efectuat multe semne puternice şi minuni printre oameni.

Ioan 20:30; 21:25
Faptele Apostolilor 04:30

1. A schimbat apa în vin.

Ioan 2:1-11

2. El a umblat pe apă.
Matei 14:22-33 (Marcu 6:42-52; Ioan 6:16-21)

3. El a luat bani de la gura unui peşte.

Matei 17:24-27

4. El a hrănit mulţimi cu o pâini şi câţiva peşti.

Matei 16:8-10

a. Cele cinci mii.

Matei 14:15-21 (Marcu 6:35-44, Luca 9:12-17, Ioan 6:5-14)
b. Patru de mii.
Matei 15:32-39 (Marcu 8:1-9)

5. El a blestemat un smochin, şi zbârcite sus.

Matei 21:17-22 (Marcu 11:12-14, 20-24)

6. El a spus furtunii să înceteze, şi a devenit tăcut.

Mark 6:45-52

7. La Cuvântul Său morţi au fost ridicate la viaţă.

a. Văduvei fiul lui.

Luca 7:11-16

b. Lui Iair "fiica.

Matei 9:18-19, 23-26 (Marcu 5:22-24, 35-43; Luca 8:41-42, 49-56)

c. Lazăr.
Ioan 11:146; 12:09

8. La porunca lui ucenicii Lui au adus într-un proiect de peşte în cazul în care
nu au fost nici una.
Ioan 21:5-12

C. Biserica timpurie cu experienţă, precum şi multe minuni.

Faptele Apostolilor 2:43; 4:16; 05:12; 14:3
Romani 15:19
2 Corinteni 12:12

1. Cei muşcat de şerpi veninoşi a rămas nevătămată.

Mark 16:18
Luca 10:19
Fapte 28:3-6

2. Cei închişi pentru Evanghelie scăpat nevătămat.

Faptele Apostolilor 5:17-25:12:1-17:16:25-40

3. Cei pe care doar umbra lui Petru a căzut s-au făcut sănătos.
Faptele Apostolilor 05:15

4. "Şi Dumnezeu a lucrat minuni special prin mâinile lui Pavel, astfel încât să
din corpul său au fost aduse pînă la batiste bolnavi sau şorţuri,
şi bolile plecat de la ei, iar duhurile rele ieşit
dintre ei. "
Faptele Apostolilor 19:11-12

5. Cei morti au fost ridicate la viaţă.

a. Peter ridicat Dorcas (Tabitha).

Faptele Apostolilor 9:36-40

b. Paul ridicat Eutychus.

Faptele Apostolilor 20:9-12

II. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că Satana poate efectua, de

asemenea, semne de minciună
şi minuni. Nu totul este supranaturală a lui Dumnezeu.

Exod 7:9-11; 8:17-19

Deuteronom 13:1-5
Matei 24:24
Mark 13:22
2 Tesaloniceni 2:9
Apocalipsa 13:13-14, 16:14, 19:20

III. Dumnezeu a dat fiecărui credincios puterea de a efectua aceeaşi puternic

fapte ca Isus Însuşi a făcut - dacă avem credinţă .

Matei 10:1, 8
Marcu 16:16-18, 20
Ioan 14:12

A. Duhul Sfânt a oferit pentru darul de minuni în biserică.

I Corinteni 12:10-11, 28, 29

B. element de bază necesare pentru a acţiona în acest taram de minister este

credinţa.
Marcu 6:5-6; 11:22-24
Evrei capitolul 11
Daniel 06:23

C. În ultimele zile, puterea va fi dat doi martori "pentru a închide cerul,

că nu ploaie în zilele proorociei lor, "şi de a transforma apele
"La sânge, şi să lovească pământul cu toate urgiile, ori de câte ori vor."
Apocalipsa 11:1-6

IV. Din motive ce face Dumnezeu minuni, în general, în mijlocul nostru?

A. Minuni servi ca o confirmare a ministerului unei persoane sau a unui mesaj.

1. Ministrul (persoană), că el este trimis de Dumnezeu.

Exodul 4:3-9, 30:7:10, 12

Numeri 16:28-35
I Samuel 12:17, 18
I Regi 17:24
Marcu 9:39; 16:17-18
John 3:2:6:14, 36; 11:42
Faptele Apostolilor 2:22
2 Corinteni 12:12

2. Mesajul (cuvânt), că este de la Dumnezeu.

Exodul 4:3-9, 30; 7:10, 12

Judecătorii 6:11-21
I Regi 17:24; 18:37-39
2 Regi 20:8-11
Matei 11:2-5
Mark 16:20
John 05:36
Faptele Apostolilor 2:22; 08:06
Evrei 2:3-4

K. În Vechiul Testament semne, minuni sau a servit ca dovadă de un singur

Dumnezeu adevărat.

Exodul 07:17
Deuteronom 04:35
Iosua 2:11
1 Regi 18:24, 37-39
2 Regi 5:15, 17
Daniel 3:28, 29

C. Dumnezeu face minuni pentru a satisface nevoile poporului Său.

Exodul 14:22 (despărţirea Mării Roşii, pentru a salva poporul lui Dumnezeu în
timp de necaz)
Exodul 16:4-31 (mana a căzut din cer, pe care poporul lui Dumnezeu ar putea fi
hrănite în pustie)
Exodul 17:5, 7 (apa a venit dintr-o stâncă, pentru a potoli setea lor)
I Regi 17:4-7 (corbii hrănite Ilie în timpul foametei)
I Regi 17:10-16 (urcior văduvă baril de petrol şi de făină de niciodată golit,
în timp de foamete)
2 Regi 2:19-22 (apele s-au îndulcit)
2 Regi 04:38, 40-41 cu Mark 16:18 (consumul de produse alimentare
otrăvitoare nu dăunătoare pentru poporul Său)
2 Regi 4:42-44 (100 de persoane hrănite în foamete, cu o porţiune mică de
alimente)
Matei 16:8-10, etc (mii hrăniţi cu cantitate mică de alimente disponibile)
Ioan 2:1-11 (apa a fost transformat în vin la. Un ospăţ de nuntă)
Fapte 28:3-6 cu Marcu 16:18; Luca l0: 19 (o inghititura şarpe veninos
dăunătoare ONU pentru credincioşi)

D. Minuni creşte credinţa noastră.

Ioan 2:11, 23; 5:53:7:31, 11:45, 20:30-31

Numeri 14:11
Faptele Apostolilor 09:42

E. Dumnezeu le trimite uneori ca judecata pe nedrept.

1. Plăgi, etc - Moise şi Faraon.

Exod capitolele 7-12

2. Ilie şi seceta de mai mulţi ani.

I Regi 17:1, 14, etc; 18:1, 42-45
Luca 4:25-26
Iacov 5:17, 18

3. Grindina a trimis în lupta împotriva inamicului.

Iosua l 00:11

4. Soarele încă în picioare în timpul luptei.

Iosua 10:12-14
5. Apele transformat in sange, o secetă pronunţat asupra terenului
- Doi martori din Apocalipsa.
Apocalipsa 11:5-6

F. Acestea pot fi pur şi simplu simbolic în natură.

1. Iona în trei balene s zile şi trei nopţi: tipizate cu moartea

şi învierea lui Isus Hristos.
Iona 1:17:2:10
Matei 12:40

2. Iona şi dovlecelul uscat de un vierme caracterizează lipsa lui de milă

pe oraşul Ninive.
Iona şase - 11 aprilie

V. Indiferent care este nava foloseşte Dumnezeu pentru a aduce despre o

minune sau vindecare ,
Dumnezeu este Cel care este de a obtine glorie pentru el.

2 Cronici 07:03
Matei _: 8; 15:31
Mark 2:12
Luca 5:25-26; 7:15-16:13 13; 17:15-16; 18:43
Faptele Apostolilor 4:21; 14:11-15
Ioan 2:11; 11:04

A. Reacţia de mulţimile de minuni din Scriptură a fost unul de cult .

Exodul 4:30-31
2 Cronici 07:03
Matei 09:08; 14:33; 15:30-31
Mark 02:12
Luca 5:25-26, 7:15-16, 13:13; 17:15-16:18:43
Faptele Apostolilor 3:8-9; 4:21

B. Când Pavel a vindecat ologul la Listra şi toţi oamenii strigat,

"Zeii au venit la noi ..." le-a mustrat pentru gândire a fost
prin propria sa putere, care ar fi fost făcut.

Faptele Apostolilor 14:11-15

C. Miracolele oameni cauza sa recunoasca cine este Isus Hristos este într-
adevăr : Mesia,
Fiul lui Dumnezeu.

Matei 11:2-5; 14:33

Ioan 6:14
Faptele Apostolilor 9:34, 35

D. Acestea provoacă oamenii să creadă în Dumnezeu.

Exodul 4:30-31; 14:31

Ioan 2:11, 23; 05:53, 07:31, 10:37-38, 11:45, 20:30-31
Faptele Apostolilor 9:42; 13:12

E. Adesea, ele trezesc frică mare în om de Dumnezeu.

Exodul 14:31
Iosua 2:9-11; 05:01
I Samuel 12:17-18
Matei 14:26
Mark 6:49-50
Luca 5:26; 7:15-16
Apocalipsa 11:11, 13

VI. Oamenii sunt usor de impresionat cu spectaculoase. Scriptura spune

că mulţimile în zilele lui Isus "minunat" şi au fost "foarte uimit"
la lucrurile în mijlocul lor.

Matei 09:08
Marcu 2:12; 05:42; 06:51
Luca 5:09, 26
Faptele Apostolilor 3:10; 13:12

Multe A. L-au urmat, deoarece au văzut minunile El a efectuat.

Luca 5:15; 06:17

Ioan 6:02; 12:09

B. Alţii au spus că nu s-ar crede, cu excepţia ei au văzut un semn.

Ioan 4:48; 06:30

I Corinteni 1:22
C. Unii caută un semn cu motiv greşit: că de tentant Dumnezeu.

Mark 08:11
Luca 4:12 (Deuteronom 6:16)

D. Dar noi nu trebuie să caute un semn (Matei 12:38-39, 16:4). Scriptura spune
că semnele sunt să ne urmeze (Marcu 16:17), nu am semnele.

E. Ghedeon crezut că Dumnezeu a părăsit poporul Său din cauza lipsei

de minuni în mijlocul lor (Judecători 6:13 "Dacă Domnul este cu noi ...
în cazul în care să fie toate minunile Lui ")?. Noi nu trebuie să aibă o supra-
dependenţă
pe miraculoase, pe care le pierdem din vedere Domnul Însuşi.

F. Cu toate acestea, unele - în ciuda minunile facute in mijlocul lor -

refuzat în continuare să se pocăiască şi să creadă.

capitole Exod 07:12 (Faraon)

Matei 11:20-21 (Horazine şi Betsaida)

Este, fără îndoială, adevărat că, trăind în mijlocul unei civilizaţii pătrunsă de influenţa de magie şi
superstiţie, Evrei ca popor s-au dat peste mai puţin de astfel de practici decât oricare alt popor
din timp. Motivul este de a fi găsit în superioritatea de idealurile lor religioase, precum şi
modificările necesare de credinţe primitive, care monoteism strictă a acestora implicate. Dar chiar
şi aici am putea găsi multe urme de concepţii primitive a bolii şi vindecarea ei. Într-adevăr este de
neconceput ca tatăl caldeene de rasa nu ar trebui să-au păstrat unele dintre ideile atât de
răspândită în acel pământ de la care a pornit ca un pelerin.

Ştiind ceea ce facem de influenta din jurul naţiunilor pe evrei în toate celelalte menţiuni a lungul
istoriei lor, ar fi greu de crezut că au exercitat nici o influenţă asupra lor în acest sens
unul. Totuşi, aceasta poate să fi fost, noi nu sunt lăsate în întregime la conjectura în materie
pentru dacă prin influenţa naţiunilor din jur, care pare evident în multe cazuri, sau printr-o creştere
autohtone de-a lungul liniilor de normal la fiecare mintii umane este de a fi găsit abundente
dovezi că printre vechii Evrei multe puncte de vedere primitive prevalat.

Pentru a bolii ortodox a fost de origine ebraică penale şi ar putea fi provocate de Satana, sau de
către agenţia de spiritele rele atunci când este permis, sau printr-o vizită direct de la Dumnezeu
însuşi ca o pedeapsă pentru păcat, fie personal sau parental. În mai multe cazuri în Vechiul
Testament, profeţii au avut un rol în aducerea lepră, orbire, şi chiar moartea pe păcătos de apel
jos doar judecata lui Dumnezeu asupra lor. În conformitate cu această concepţie Dumnezeu a
fost singurul medic care a poporului său şi binecuvântarea lui şi iertarea au fost eficace mijloace
de vindecare.
Dar nu toţi evreii au fost ortodocşi, şi Biblia, Apocrifele, Talmud, şi tradiţia ebraică poartă mărturie
pentru faptul că a trăit ca idolatrie şi a înflorit în palat foarte regilor astfel superstiţie şi magie din
Caldeea, Asiria, Babilonia, Egipt, şi "popoarele din ţară", a înflorit în rândul populaţiei
ebraică. Dacă ideile brut de boală şi vindecarea sa care a prevalat printre ei au fost împrumutate
de la aceste naţiuni din jur, sau dezvoltat indigenă, este o chestiune de importanţă mult mai
redusă decât este faptul că în nici una din concepţiile lor au acestea diferă semnificativ de alte
antice sau popoarele primitive, care le-am studiat.

Este adevărat că avem puţine dovezi pozitive din Vechiul Testament cu privire la practica
generală a oamenilor în cazurile de boală obişnuite cu excepţia faptului că a fost impresionat
continuu asupra lor că Domnul va vindeca toate bolile.Prevederile legii levitice pentru bolile lepră
şi rudele au fost de igienă, mai degrabă decât medicale; consultare a fost cu preotul şi a fost
precedată sau însoţită de oferte şi precepte ceremoniale.

Cele mai multe vindecări miraculoase înregistrate în Vechiul Testament au fost efectuate prin
puterea sau mijlocirea prooroci. Cand copilul lui David a fost la punctul de moarte a fost Natan
profetul care a implorat pentru a salva viaţa lui; când fiul lui Ieroboam a fost bolnav a chemat
pentru Ahia, proorocul, a fost Ilie care a ridicat fiul văduvei din Sarepta la viaţă; Elisei care a
restaurat fiul Sunamita lui; Isaia, care a adus răspunsul la rugăciunea lui Ezechia şi regizat
mijloacele pentru recuperarea lui, a fost oasele lui Elisei, care a restaurat omul mort la viaţă;
mijlocirea lui Moise care a procurat vindeca de lepra lui Miriam, şi a fost omul de Dumnezeu, care
a restaurat mâna uscată lui Ieroboam.

Deoarece aceste cuprind cele mai multe din minunile din Vechiul Testament, este evident că aici,
ca şi în cele mai multe alte popoare, biroul de preot, profet, văzător, şi medic sunt strâns legate.

Minuni de
vindecare 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 2324 25 26 27 28 29 30 31 3
2 33 34 35 36 37 38 39 40

Isus a făcut multe minuni. Acesta este un fapt, că, chiar şi duşmanii săi acuzat de a formula o
acuzaţie împotriva Lui. Chiar dacă ei formulate acuzaţii împotriva Lui, El a făcut minuni
pentru a uimi publicul său să câştige o reputaţie ca o minune-lucrător. Acest lucru este în
mod clar prin refuzul său de a se conforma cu cereri pentru un "semn," (Matei 12:38-40,
16:4); etc minuni a servit mai degrabă ca vestitori ai erei mesianice, (Mat. 11:04 -5; Luca
7:22);. şi ele au fost concepute pentru a trezi oamenii la credinţă şi pocăinţă, (Matei 11:20-21;
Luca 10:13)..
Isus înzestrat apostolii lui cu puterea de a face minuni. . (Matei 10:1,8; 06:06:07, Luca 8:1;
10:19; Ioan 14:12, Fapte 1:8, 2:43, 3:6-7;. 09:36 - 42; 16:16-18). Aceste minuni a afirmat
Evanghelia creştină pentru a stabili adevărul de validare. A fost o declaraţie solemnă
afirmare sau de unii sacru Fiinţă şi asistat la crearea de o bună temelie pentru biserica.
Prima minune după Învierea arată ceea ce Evanghelia nu atunci când aceasta este confirmată
cu Minuni şi vindecare.
 Minuni da dovada de netăgăduit a învierii.
  Dacă Isus nu a fost în viaţă, numele lui nu ar avea nici puterea de a vindeca pe cei
bolnavi şi face minuni! (Faptele Apostolilor 4:33).
Peter convins iudeii necredincioşi a Învierii lui Isus Hristos şi nevoia lor de pocăinţă, pe
puterea de faptul că Jesus'name are încă puterea de a vindeca pe cei bolnavi şi face
minuni! Dacă Isus nu a fost în viaţă, numele lui nu ar avea nici puterea de a vindeca pe cei
bolnavi şi face minuni! (Faptele Apostolilor 4:33). Ea a dat îndrăzneala de a credincioşilor şi
ucenicii să predice pe Hristos la necredincioşi (Fapte 4:29-30), El a făcut foame credincioşi
să aibă mai mult de Dumnezeu!
Minuni convins şi condamnat oameni de păcatele lor. (Faptele Apostolilor 5:28, 33). Cinci
mii au fost convertite într-o singură zi, din cauza o minune! (Fapte 4:4; 54:14) Toţi oamenii
slăvit pe Dumnezeu pentru ceea ce a fost făcut, "(Fapte 4:21).
 De Stephen, (Faptele Apostolilor 06:08).
 De Philip, (Fapte 8:6-13).
Dacă Dumnezeu a dat acest cadou pentru Vechiul Testament şi Noul Testament Vieţile
Sfinţilor, de ce ar vrea să ia acest cadou de la biserica de astăzi?

"Atunci Petru a deschis gura, şi a zis, de un adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor"
(Faptele Apostolilor 10:34).
Evrei 02:4, - "Dumnezeu, având de asemenea le-martor, atât cu semne şi minuni, minuni şi
cu scafandri, şi daruri ale Duhului Sfânt, în conformitate cu propria sa va?"
[Dumnezeu, având de asemenea le-martor] El nu a lăsat confirmarea de aceste adevăruri
mari la mărturia de oameni, el purta mărturie proprie pentru a le prin semne, minuni,
miracole diferite, şi distribuţiile de Duhul Sfânt, pneumatos hagiou

Pagina 1
Minunile înregistrate în Vechiul Testament
Minuni
Locaţie
Text
e toiagul lui Aaron schimbat
Egipt
Exodul 7:10-12
Ape făcut sânge
Egipt
Exodul 7:20-25
Frogs produs
Egipt
Exod 8:5-14
Păduchii
Egipt
Exodul 8:16-18
Flies
Egipt
Exodul 8:20-24
Molimă
Egipt
Exodul 10:3-6
Fierbe
Egipt
Exodul 10:8-11
Thunder, etc
Egipt
Exodul 10:22-26
Lăcustele
Egipt
Exodul 11:12-19
Întuneric
Egipt
Exodul 11:21-23
Moartea a primului-născut
Egipt
Exodul 12:29, 30
Red Sea
Egipt
Exodul 14:21-31
apele lui Mara îndulcit
Egipt
Exodul 15:23-25
Manna a trimis
În Wilderness
Exodul 16:14-35
Apă din stâncă Rafidim
Rafidim
Exodul 17:5-7
e toiagul lui Aaron înmuguriţi
Cades
Numeri 17:1, etc
Nadab şi Abihu consumate.
Sinai
Levitic 10:1, 2
Ardere de Taberah
Tabereth
Numeri 11:1-3
Cutremur şi Foc
-
Numeri 16:31-35
Apa curge de la Rock
Desert de Ţin
Numere 20:7-11
Serpent vindecarea lui Israel
Desert de Ţin
Numeri 21:8, 9
Lui Balaam fundul vorbind
Pethor
Numeri 22:21-35
Râul Iordan împărţit
Râul Iordan
Iosua 3:14-17
Zidurile Ierihonului cădea
Jericho
Iosua 6:6-20
Soarele şi luna sta nemişcat
Ghibeon
Iosua 10:12-14
Apa curge de la rock
En-hakkore
Judecători 15:19
Filistenii au ucis înaintea chivotului
Ashdod
1 Samuel 5:1-12
Bărbaţii din Bet-Şemeş lovit
Bet-Şemeş
1 Samuel 06:19
Thunder distruge Filistenii
Ebenezer
1 Samuel 7:10-12
Tunete şi ploaie în recolta
Ghilgal
1 Samuel 12:18
Sunet în duzi
Refaimi
2 Samuel 5:23-25
Uza lovit mort
Perez-Uza
2 Samuel 06:07
mâna lui Ieroboam uscată
Bet-el
1 Regi 13:4, 5
Văduvei din Sarepta de masă
Sarepta
1 Regi 17:14-16
Fiul lui Văduva ridicat
Sarepta
1 Regi 17:17-24
Sacrificiul consumate
Muntele Carmel
1 Regi 18:30-38
Rain obţinute
Pământul lui Israel
1 Regi 18:41-45
Ahazia lui căpitanii consumat
Lângă Samaria
2 Regi 1:10-12
Râul JorDanieldivided
Râul Iordan
2 Regi 2:7, 8, 14
Apele Ierihonului vindecat
Jericho
2 Regi 2:21, 22
Apă pentru armata lui Iosafat
Teren din Moab
2 Regi 3:16-20
Văduvei de petrol înmulţit
-
2 Regi 4:2-7
Fiul lui Sunamita ridicat
Sunem
2 Regi 4:32-37
Ciorba de moarte vindecat
Ghilgal
2 Regi 4:38-41
o sută de bărbaţi hrănite cu douăzeci de pâini
Ghilgal
2 Regi 4:42-44
Naaman vindecat de lepra lui
Samaria
2 Regi 5:10-14
Lepră provocat Ghehazi
Samaria
2 Regi 5:20-27
Fier înoată
Râul Iordan
2 Regi 6:5-7
Rege al armatei lui Siria lovit
Dothan
2 Regi 6:18-20
oasele lui Elisei revigora pe cei morţi
-
2 Imparati 13:21
armata lui Sanherib distrus
Ierusalim
2 Regi 19:35
Sun merge înapoi
Ierusalim
2 Regi 20:9-11
Ozia a lovit cu lepra
Ierusalim
2Chronicles 26:16-21
Şadrac, Meşac, etc, livrate
Babilon
Daniel3 :19-27
Daniel în groapa cu lei
Babilon
Daniel6 :16-23
Iona in burta balenei
-
Iona 2:1-10
 Semne şi minuni
Vechiul Testament Semnele de pe Cruce

Au avut copiii lui Israel sa uitat cu atenţie la semnele Vechiul Testament le-ar fi
dat seama că Dumnezeu le dăduse semne de Răscumpărătorul ce avea să
vină.Dumnezeu a aranjat rânduielile şi poziţiile a copiilor lui Israel, ca să arate
ei şi să ne că mântuirea ar fi forjat pe o cruce romană. Acest lucru a fost mult
timp înainte de a exista o cruce romană.

În primul rând, atunci când Dumnezeu a dat Paşte la copiii lui Israel, el a avut
fiecare casa pentru a menţine un miel şi ucide-l şi să stropească sângele
Mielului pe post usa de sus şi două posturi parte a uşilor de case în care au
locuit. Domnul a spus aceasta cu privire la acea noapte fatidică: 12:12 Gen
"Căci Eu voi trece prin ţara Egiptului această noapte, şi voi lovi pe toţi întâii
născuţi din ţara Egiptului, de la oameni şi dobitoace, şi împotriva tuturor zeilor
Egipt voi face judecată: sînt Domnul. Am 13 de sânge va fi pentru voi un semn
pe casele unde voi sunt: şi când Eu voi vedea sângele, voi trece peste tine, şi
ciuma nu trebuie să fie cu voi să distrugă tine, atunci când voi lovi ţara
Egiptului. " Poziţionarea de sânge de miel pe uşile caselor de copii din Israel a
fost ca sângele ar fi pe Mielul lui Dumnezeu ca el atârna pe crucea de pe
Calvar.

În al doilea rând, atunci când copiii lui Israel au traversat Marea Rosie,
Dumnezeu a provocat un vânt mare de Est la o parte din apele Mării
Roşii. Astfel, sud-rulare Marea Nordului a fost despărţit de un est-vest suflare
vânt. Vântul trecut la mare.Acolo la trecerea de vântul şi marea, copiii lui Israel
au fost livrate de la duşmanii lor. De asemenea, la crucea de pe Calvar, Isus
Hristos a livrat familia aleşii lui Dumnezeu de la duşmanii lor.

În al treilea rând, atunci când Dumnezeu a dat copiilor lui Israel la cortul pentru
ca acestea să se închine în, el a avut de mobilier aranjate în aşa fel încât, dacă te
uitai în jos pe el de sus s-ar părea ca o cruce. Următoarelor unităţi de mobilier
au fost în linie dreaptă: altarul de aramă, de aramă oală se spală, sfeşnicul,
Chivotul Legii, şi scaunul milei. Pe fiecare parte a sfeşnicul a fost masa de
pâinile punerii înainte şi altarul tămâierii de aur.

În al patrulea rând, Dumnezeu a avut copii din martie Israel în pustie patruzeci
de ani, au înfiinţat tabăra într-o anumită configuraţie. Pe partea de est triburile
lui Iuda, Isahar, şi au fost Zebulon să înfiinţeze tabără. Pe partea de sud
triburile lui Ruben, Simeon, şi Gad au fost să înfiinţeze tabără. Pe partea de
vest triburile lui Efraim, Manase, şi Benjamin au fost să înfiinţeze tabără. Pe
partea de nord triburile de Dan, Aşer, Neftali şi au fost pentru a configura
tabără. Conform instrucţiunilor de la Domnul cortului şi seminţia lui Levi au
fost în centrul de tabără: Num. 02:01 "Şi Domnul a vorbit lui Moise şi Aaron,
zicând: 2 Fiecare om dintre copiii lui Israel să tăbărască de propriul său
standard, cu drapel de casa tatălui lor: departe despre cortul adunării trebuie să
le pitch ... 17 Atunci cortul adunării stabileşte înainte cu tabăra leviţilor în
mijlocul taberei: cum au poposit, aşa va transmite au stabilit, fiecare om în
locul său de standardele lor ". Astfel, taberele de copii lui Israel au fost în
formă de cruce.

Semnele de moartea şi învierea lui Hristos

Prin moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus Hristos, noi au fost livrate
de la condamnarea păcatului. Acest lucru este cu siguranţă o mare şi extrem de
apariţie notabilă şi demnă de toate noastre admiraţie şi recunoştinţă. Au existat
mai multe semne Vechiul Testament indică la moartea şi învierea lui Cristos şi
de Desigur, există ordonanţă de botez care, de asemenea, puncte de la moartea
şi învierea lui Hristos.

Unul dintre primele semne de moartea şi învierea lui Hristos se găseşte în

chivotul pe care Dumnezeu a avut Noe de a construi. Că acesta este un semn
este arătat de noi în 1 Pet. 03:18 "Pentru Hristos, de asemenea, a suferit odată
pentru păcate, doar pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind
omorât în trup, ci accelerată de Duhul: 19 Prin care, de asemenea, el a mers şi
propovăduit spiritele în închisoare; 20, care cândva au fost neascultători, atunci
când o dată indelunga rabdare a lui Dumnezeu aşteptat în zilele lui Noe, în timp
ce corabia a fost o pregăteşte, în care puţini, adică opt suflete au fost salvate de
apă, chiar 21. figura ca Icoana doth botezul, de asemenea, salvaţi-ne acum (nu
punerea departe de mizeria din carne, ci unui cuget curat înaintea lui
Dumnezeu,), prin învierea lui Isus Hristos: "Printre lucrurile pe care ne-a
învăţat în acest pasaj este că botezul şi chivotul sunt ca cifre, de exemplu, ele
sunt figuri de acelasi lucru. Acest pasaj, de asemenea, ne spune că ei sunt ca
figuri de moartea şi învierea lui Isus Hristos.

Când a apărut potop, chivotul coborât în apele şi de cele mai multe chivotul a
fost acoperit de apă. Chivotul a fost construit ca o cutie care este folosit ca un
sicriu. În cele din urmă, arca sa oprit pe Muntele Ararat. Apele reduse şi a
plecat chivotul pe uscat. Astfel, arca a mers în jos, în apele şi apoi au ieşit din
apele, ca Isus a coborât în mormânt în moartea sa, şi el a ieşit din mormânt în
învierea lui. De asemenea, Hristos a dat legământul poporul său care au fost
alese în El înainte de întemeierea lumii. Când a murit, au fost în legământ în
el. Când a apărut, erau în legământ în el şi, astfel, a apărut în legământ cu el din
mormânt. Cele opt persoane în corabie, erau în corabie când acesta a plecat în
jos, în apele. De asemenea, opt persoane din corabie, erau în corabie atunci
când au ieşit din apele. Ei au fost salvate de la înec în corabie. În mod similar,
poporul ales al lui Dumnezeu au fost salvate de la condamnarea veşnică a
păcatului de a fi în Hristos în moartea şi învierea Sa.

O imagine similară ne este prezentat în chivotul de papură că Moise a fost pus

inch Faraon a poruncit ca toţi copiii de sex masculin a copiilor lui Israel urmau
să fie puse la moarte prin înecare în râul: Ex. 01:22 "Şi Faraon plătesc tot
poporul său, zicând:, orice băiat care se naşte veţi arunca în râu, şi fiecare veţi
fiica se salva viata." În timp ce Moise a fost aruncat în râu după porunca lui
Faraon, dar el a fost aruncat în râu, prin vehiculul de o corabie de papură că
părinţii lui au pregătit pentru el: Ex. 02:01 "Şi acolo a fost un om din casa lui
Levi, şi a luat de nevasta o fiică a lui Levi:. 2 Şi femeia a zămislit şi a născut un
fiu şi când a văzut că era un copil frumos, ea l-au ascuns luni. 3, pentru Iar
atunci când ea nu a putut ascunde-l mai, ea a luat pentru el o corabie de papură,
şi tencuit cu noroi şi cu smoală, şi a pus copilul în acestea; şi ea a pus în
steagurile de râului margine a ".

Mai târziu, fiica lui Faraon, a provocat şi chivotul lui Moise să fie scos din râu:
Ex.02:05 "Şi fiica lui Faraon a venit să se spele la râu, şi fecioarele ei de mers
de-a lungul râului partea; atunci când a văzut chivotul printre steaguri, ea a
trimis-o aducă la roaba. L şi 6 şi, atunci când ea ar fi deschis, a văzut copilul:
şi, iată, pruncul a plâns.. Si a avut milă de el, şi a zis:, Acesta este unul dintre
Evrei "de" copii Astfel, cum ar fi moartea şi învierea lui Hristos, care a coborât
în mormânt şi a ridicat din mormânt, care transportă chivotul lui Moise, astfel
coborât în râu (mormânt lichid) şi au ieşit din râu (mormânt lichid). Prin
urmare, Moise a fost salvat de la distrugere de a fi plasat în chivotul de
papură. Acest lucru este ca familia aleşii lui Dumnezeu care au fost plasate
convenabil în Isus Hristos înainte de întemeierea lumii: Efes. 1:4-7 "Conform
ca el n-are în el ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără
prihană înaintea Lui în dragoste: având în predestinat ne pînă la adoptarea de
copii de către Isus Hristos însuşi, în conformitate cu buna plăcere a voii Sale,
spre lauda slavei harului Său, în care el are ne-a făcut acceptate în iubit. În El
avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului
Său. "
Despărţirea de apele Mării Roşii şi copiii lui Israel trecerea Mării Roşii este, de
asemenea, o figură a morţii şi învierii lui Isus Hristos. Copiii lui Israel s-au
făcut să meargă în jos, în albia râului şi apoi au ieşit din albia râului. Scripturile
vorbesc chiar de acest lucru ca fiind un botez: 1 Cor. 10:01 "Mai mult decât
atât, fraţilor, nu aş ca voi ar trebui să fie ignorant, cum că părinţii noştri toţi au
fost sub nor, şi toate au trecut prin mare, 2 şi au fost toţi lui Moise botezaţi în
nor şi în mare, 3 Şi au mâncat toţi carne spiritual aceeaşi; "

, oferind Avraam din Isaac este, de asemenea, o figură a morţii şi învierii lui
Isus Hristos. Deşi este adevărat că berbec cu coarnele sa prins în tufiş este un
tip de Isus Hristos ca fiind oferite în locul lui Isaac, totuşi, oferind Avraam lui
Isaac este, de asemenea, o figură a morţii şi învierii lui Hristos aşa cum citim în
Evrei. 11:17 "Prin credinţă, Avraam, când a fost judecat, oferit pe Isaac: şi el că
a primit promisiuni oferit sa născut unicul fiu:. 18 din care sa spus că cei din
Isaac se vor chema urmaşii tăi 19 de contabilitate, care Dumnezeu a fost
capabil să-l ridice, chiar şi din morţi; de unde, de asemenea, el a primit în el un
personaj. de la " Cheia pentru înţelegerea acestei este că Avraam a primit Isaac
într-o figură din morţi. Astfel, în mintea lui Avraam, el a fost de gând să ofere
pe Isaac, şi apoi Dumnezeu să-l ridice din morţi. Acest proces de gândire a lui
Avraam a fost o figură a morţii şi învierii lui Isus Hristos.

Daniel, pentru că a refuzat să se supună regelui porunca, a fost condamnat să

fie aruncat într-o groapă cu lei foame. Daniel sa dus în jos, în groapa cu leu şi
apoi a doua zi a fost scos din groapa cu lei. Dumnezeu a astupat gurile leilor
flămânzi şi nici un rău venit la Daniel. Sentinţa de moarte a fost cu siguranţă pe
Daniel şi ieşind lui din groapa cu lei a fost de tip ca o înviere din morţi. Daniel
a fost păstrată de Dumnezeu de la rău de la groapa cu lei foame. În mod similar,
cei aleşi de Dumnezeu sunt conservate de la condamnarea veşnică prin lucrarea
lui Hristos în moartea şi învierea Sa.

În cele din urmă, ne uităm la probabil cel mai puternic semn al morţii şi învierii
lui Isus Hristos găsite în Vechiul Testament. Domnul însuşi ne-a spus că Iona a
fost un semn de moartea şi învierea Sa: Matt. 12:38 "Apoi, unii dintre cărturari
şi farisei a răspuns, zicând: Învăţătorule, am vedea un semn de la tine;. 39 Dar
el a răspuns şi le-a zis, viclean si desfranat cauta O generaţie, după un semn şi
nimeni nu va semn să se acorde, dar semnul proorocului Iona: 40 Căci, după
cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în burta balenei, tot aşa şi Fiul omului va
sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului ". Iona a fost aruncat în mare şi
înghiţit de un peşte uriaş. După trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului,
peştele vomita Iona pe pământ uscat. Isus a mers în jos, în mormânt pentru trei
zile şi trei nopţi şi apoi a apărut de la mormânt. Acest semn ne arată falsitatea
celor care învaţă că Isus a fost îngropat în noaptea de vineri şi a înviat duminică
dimineaţa. Nu există nici o modalitate care a fost trei zile şi trei nopţi. Eu va
cred pe Domnul şi lăsaţi pe alţii să creadă o minciună pe acest punct.

Ca şi cum Dumnezeu a făcut cu proorocii Vechiului Testament, Dumnezeu a

confirmat biroul de lucru şi a apostolilor cu identificarea semne şi minuni.

Prima dată când Domnul a trimis pe cei doisprezece apostoli, după ce a ales şi
le-a numit, el le-a dat puteri şi semne pentru a identifica munca lor ca fiind
cauzate de puterea lui Dumnezeu: Mat. 10:01 "Şi după ce a chemat la El pe cei
doisprezece ucenici, le-a dat putere împotriva duhurilor necurate, să-i arunce
afară, şi să tămăduiască orice fel de boală şi tot felul de boli." In versetul 8 el
le-a spus: 8 "Vindecaţi pe bolnavi, curăţi leproşi, înviaţi pe morţi, scos noi
draci: liber aţi primit, în mod liber da." Desigur, nici unul dintre aceste lucruri
ar putea apostolii au făcut, fără a participa la puterea lui Dumnezeu.

Într-un domeniu de aplicare mult mai restrâns, Domnul, de asemenea, numit

şaptezeci alţi miniştri şi le-a trimis mai departe cu participarea semne limitate:
Luca 10:1 "Dupa aceste lucruri, Domnul numit şaptezeci alte asemenea, si ia
trimis doi câte doi înaintea feţei lui în fiecare oraş şi locul, unde el însuşi va
veni ... 9 si sa vindece pe cei bolnavi, care sunt acolo, şi spune-le, Împărăţia lui
Dumnezeu este aproape să vină voi. " Mai târziu, cei şaptezeci întors cu
bucurie, spunând: "Şi cei şaptezeci întors din nou cu bucurie, zicand: Doamne,
chiar şi diavolii sunt supuse ni prin intermediul tău. Nume 17 18 Şi le-a zis, Am
văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. 19 Iată, Eu dau vouă puterea de a
călca pe şerpi şi scorpioni, si peste toate puterea vrajmasului: si nimic nu se
prin orice mijloace, mai degrabă te-a rănit 20. Fără a aduce atingere în acest
bucura, nu, că spiritele sunt subiectul voi; dar bucura, pentru că numele voastre
sunt scrise in ceruri. " Domnul ia spus şaptezeci nu să se bucure pentru că el le-
a dat puterea de a vindeca pe cei bolnavi şi scoate draci. Această putere a fost
de gând să fie limitată pentru o scurtă perioadă de timp foarte. El le-a spus, mai
degrabă să se bucure, deoarece numele lor au fost scrise in ceruri.

După ce Domnul a înviat din morţi şi un scurt timp înainte de a urcat inapoi la
cer a dat apostolilor poruncile suplimentare şi le-a promis participarea semne
de apostolatului lor. Acest găsim în Marcu 16:14 "După aceea a apărut pînă la
unsprezece, când şedeau la masă, şi le dojenit pentru necredinţa şi împietrirea
inimii, pentru că ei n-au crezut pe cei ce l-au vazut dupa ce a fost înviat şi 15.,
A spus el -le: Mergeţi în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice
făptură;. 16 A, care crede şi se va boteza, va fi mântuit, dar el nu crede că vor fi
osândiţi;. 17 Şi aceste semne vor însoţi pe cei care cred în mea Numele ei se
scoate draci, vor vorbi în limbi noi; 18 Ei vor lua în mână şerpi, şi dacă vor bea
ceva de moarte, aceasta nu-i va vătăma; vor pune mîinile pe bolnavi, şi aceştia
se vor vindeca. 19 Deci, ele apoi după ce Domnul a vorbit cu ei, el a fost primit
sus în cer, şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. 20 Iar ei au plecat, şi predicat
fiecare în cazul în care, Domnul lucra cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele
următoare. Amin. "

În cele de mai sus, Domnul ia spus apostolii le-ar fi următoarele semne:

1. În numele Meu vor scoate draci.

2. Vor vorbi în limbi noi.
3. Ele vor lua în mână şerpi, şi dacă vor bea ceva de moarte, aceasta nu le
strica.
4. Ei vor pune mîinile pe bolnavi, şi aceştia se vor vindeca.

După ce a ascensiunea înapoi la Domnul în cer, apostolii au plecat, şi au

propovăduit pretutindeni, Domnul lucra cu ei, şi întărea Cuvântul prin
următoarele semne Astfel. ", Semnele promis urmat apostolilor. Aceste semne
ale apostolilor au început să fie manifestă în ziua de Rusalii:. "Faptele
Apostolilor" Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început să vorbească cu
alte limbi, după cum le-a dat Duhul 02:04 vorbească Apostolii s-au dat semne
şi minuni şi acest lucru a fost transmisă, de asemenea pe cei care au pus lor,
mâinile cum ar fi Stephen şi Phillip. pe toate acestea, Ştefan şi Phillip nu a
putut trece acest dar pe la alţii de mai jos Alte. exemple de aceste semne sunt
stabilite:

1. Faptele Apostolilor 3:01 "Iar Petru şi Ioan au crescut împreună în templu, la

oră de rugăciune, fiind ceasul al nouălea. 2 şi un om olog din pântecele mamei
sale a fost realizat, pe care au pus de zi cu zi la poarta templului, care este
numită Frumoasă, să ceară de pomană dintre ei care au intrat în templu; 3 Cine
a văzut pe Petru şi Ioan pe cale să intre în Templu, a cerut o milostenie.. 4 Şi
Petru, cu ochii lui de fixare asupra lui cu Ioan, a declarat, Uită-te la 5 ne Şi-a
dat-le aminte, aşteptând să primească ceva din ei în. 6 Atunci Petru a zis:,
argint şi de aur am nici una, dar cum am dau eu ţi numele lui Isus Hristos din
Nazaret, ridica-te şi umblă.: 7 Şi el la luat de mana dreapta, şi a ridicat-l: şi
imediat picioarele lui şi oasele gleznei primit puterea lui Dumnezeu. 8 Şi el
sărind până în picioare, a mers, şi a intrat cu ei în templu, mersul pe jos, şi
sărind, şi lăudînd. "
2. Faptele Apostolilor 5:12 "Şi prin mâinile apostolilor se făceau multe semne
şi minuni printre oameni; (şi au fost toate cu un cuget în pridvorul lui Solomon:
13. Şi de odihnă cuteza nici un om se alăture la ei, dar poporul amplificat-le,
14. şi credincioşi s-au mai adăugat la Domnul mulţimi atât de bărbaţi şi femei.)
15 atât mai mult că au adus pe cei bolnavi în stradă, şi a pus-le pe paturi şi
canapele, că cel puţin umbra lui Petru de s-ar putea umbri unii dintre ei. care
trece 16 A venit, de asemenea, o mulţime din jurul oraşelor Ierusalim, aducând
bolnavi oameni buni, şi ele, care s-au chinuit cu duhuri necurate: acestea au fost
vindecat fiecare. şi "
3. Faptele Apostolilor 8:05 "Atunci Filip sa dus în jos la cetate a Samariei, şi a
predicat pe Hristos le-a zis.. 6 Şi oameni cu un cuget au dat atenţie lui Philip
acele lucruri care a vorbit, auz şi văzând semnele pe care el a făcut 7 Pentru
duhuri necurate , strigând cu glas tare, a ieşit că multe s-au posedat cu ei: şi
multe luate cu paralizii, şi care au fost şchiopi, s-au vindecat ".
4. Faptele Apostolilor 9:32 "Şi sa întâmplat, ca Peter a trecut în toată sferturi, el
a venit în jos, de asemenea, la sfinţii care locuiau în Lida şi 33. Acolo a găsit un
om, anume Enea, care a păstrat patul său de opt ani, şi slăbănogului. a fost de
34 Iar Petru a zis:, Aeneas, Isus Hristos maketh te întregi:, şi să facă tău. pat
apărea şi el sa sculat imediat ".
5. Faptele Apostolilor 9:36 "Acum nu mai era la Iope un ucenic numit Tabitha,
care, prin interpretare se numeşte Dorcas: aceasta femeie a fost plin de fapte
bune şi almsdeeds pe care ea a făcut rău. 37 Şi sa întâmplat în acele zile, că ea a
fost , şi a murit: care atunci când au spălat, ei au pus într-o cameră superioară ar
fi. 38 Şi tocmai aşa cum a fost aproape Lida de Iope, şi ucenicii au auzit că
Petru este acolo, au trimis la el doi oameni, dorind că el nu întârzie să vină la
ei: 39. Atunci Petru sa sculat şi a mers cu camera ei. Când el a venit ei, ia adus
în sus şi toate văduvele stăteau de el plângând, şi arătând haine şi articole de
îmbrăcăminte care Dorcas a făcut, în timp ce ea a fost cu ochii ei. 40 Dar Petru
le-a pus tot mai departe, şi a îngenuncheat, şi sa rugat, şi de cotitură-l de corp a
spus, Tabitha,: apar. Şi ea a deschis-o şi când a văzut pe Petru, ea ridică el. 41 a
dat mâna lui, şi a ridicat-o sus, iar când el a chemat pe sfinţi şi pe văduve, a
prezentat-o în viaţă. "
6. Faptele Apostolilor 10:44 "În timp ce Petru vorbea încă aceste cuvinte,
Duhul Sfânt a căzut pe toţi cei care aud cuvântul, 45. Şi au de circumcizie care
credeau erau uimiţi, cât mai multe au venit cu Peter, deoarece că pe neamuri, de
asemenea, a fost turnat din darul Duhului Sfânt pentru. 46 au auzit vorbind în
limbi, şi mărind pe Dumnezeu Petru. Atunci a răspuns, 47 se poate orice om de
apă fereşte, că acestea nu ar trebui să fie botezaţi, care au primit Duhul Sfânt,
precum şi noi? "
7. Fapte 13:9 "Atunci Saul, (care de asemenea se numeşte Paul,), umplut cu
Duhul Sfânt, set ochii pe el, 10 Şi a zis, de O completă a tuturor subtilitate şi
toate pozne tu, copil al diavolului tu, duşman toate dreptate, tu nu vei înceta să
pervertească căile drepte ale Domnului,? 11 Şi acum, iată, mâna Domnului este
peste tine şi vei fi orb, nu văd soarele pentru un sezon. Şi imediat au căzut pe el
o ceaţă şi un întuneric, şi el a mers cu privire la unele caută să-l ducă de mână
".
8. Fapte 14:3 "Mult timp locuieşte în mod prin urmare, acestea vorbind cu
îndrăzneală în Domnul, care a dat mărturie cuvântul harului Său, şi a acordat
semne şi minuni să se facă prin mâinile lor:. 4 Dar multitudinea de oraşul a fost
împărţit şi o parte a avut loc cu evreii, şi o parte cu apostolii. "
9. Faptele Apostolilor 15:8 "Şi şedea un om, anume la Listra, neputincios de
picioare, fiind olog din pântecele mamei sale, care nu umblase niciodată: 9
aceeaşi auzit Paul vorbesc: cine-l stedfastly văzând, şi văzând că are credinţă ca
pentru a fi vindecat, 10 Said cu glas tare, Stand drept, pe picioarele tale sărit. Şi
el şi a umblat. "
10. Faptele Apostolilor 16:16 "Şi sa întâmplat, după cum ne-am dus la
rugăciune, o fată anumit posedat, cu un spirit de divinaţie ne-am întâlnit, care a
adus stăpânilor ei mult câştig prin prezicerea: 17 aceeaşi după Pavel şi după
noi, şi a strigat, zicând: , Aceşti oameni sunt slujitorii lui Dumnezeu cel mai
mare, care arată până ne calea mântuirii. 18 Şi aceasta a făcut ea mai multe zile.
Dar Pavel, fiind întristat, sa întors şi a zis spiritul, îţi poruncesc eu în numele lui
Isus Hristos a ieşi din ea oră. Şi a ieşit aceeaşi. "
11. Faptele Apostolilor 19:11 "Şi Dumnezeu a lucrat minuni special prin
mâinile lui Pavel: 12 Aşa că de la corpul său au fost aduse pînă la batiste
bolnavi sau şorţuri, şi bolile plecat de la ei, iar duhurile rele au ieşit din ele."
12. Faptele Apostolilor 20:9 "Şi şedea într-o fereastră un tânăr om, anume
Eutychus, fiind căzut într-un somn adânc: şi ca Paul a fost predica mult timp, el
sa scufundat în jos cu somn, şi a căzut jos din pod treilea, şi a fost preluat . mort
10 Şi Paul a mers în jos, şi a căzut pe el, şi îmbrăţişând a zis:, Trouble nu voi;
lui este viaţa în el. timp de 11 Când el, prin urmare, sa suit din nou, şi a avut
pâinea frântă, şi de mâncat, şi a vorbit o lungă în timp ce, chiar şi până la pauza
de zi, aşa că a plecat. "
13. Faptele Apostolilor 28:1 "Şi când s-au scăpat, atunci ei ştiau că insula a fost
numit Melita:. 2 Si barbar poporul ne-a arătat nici un pic de bunăvoinţă au
aprins un foc, şi a primit fiecare dintre noi, din cauza ploii prezent, şi din cauza
frigului. 3 Şi când Pavel a adunat un mănunchi de beţe, şi a pus-le pe foc, a
venit o viperă din căldură, şi se fixează pe mâna lui. 4 Şi când barbari văzut
fiara veninos atârnă pe mâna lui, au zis între ei, Fără îndoială, acest om este un
criminal, pe care, el are evadat mare, dar răzbunarea nu rabdă totuşi să trăiască..
5 Şi el a scuturat fiara în foc, şi a simţit nici un rău "
14. Faptele Apostolilor 28:8 "Şi sa întâmplat, că tatăl lui Publius bolnav de
friguri şi a unui flux sângeros: Paul care a intrat în, şi s-au rugat, şi a pus
mâinile lui pe el, şi la vindecat. La 9 Aşa că atunci când acest lucru a fost făcut,
de asemenea, alţii, care aveau boli în insulă, a venit, şi s-au vindecat: "

Facem următoarele observaţii:

1. De semne şi minuni dat la apostoli au fost prin puterea lui Dumnezeu.
2. De semne şi minuni identificat ca fiind sancţionat de lucru al lui Dumnezeu.
3. De semne şi minuni s-au limitat la apostoli şi cele predice fraţii pe care
apostolii au pus mâinile lor.
Acum, vom continua să cuprindă următoarele:
1. De semne şi minuni erau lucrări limitat la apostoli şi de a nu fi transmise
până la generaţiile următoare în biserică.
2. Semne şi minuni au fost doar pentru o perioadă limitată de timp.

În primul rând, Pavel a declarat în 2 Cor. 12:11 "Am devenit un prost în

glorying; voi m-au silit: pentru că eu ar fi trebuit să fi fost laudat de tine: pentru
nimic în eu sunt în spatele apostolii chiefest foarte, deşi am fi nimic 12." Cu
adevărat semne de o apostol s-au lucrat printre voi în toată răbdarea, prin
semne, şi minuni, fapte şi puternic "." Deoarece, biroul de apostol a fost
limitată la începutul anului de zile a bisericii, precum şi semne şi minuni au fost
semne de un apostol, " apoi, cei care au fost chemaţi şi nu apostoli, ulterior, nu
au nici o autoritate sau capacitatea de a arăta mai departe semne.
În al doilea rând, chiar şi Pavel au pierdut capacitatea de a manifesta semnele
înainte de el a fost martirizat de către Nero. Pavel a spus în 2 Tim. 04:20 "vatra
Erast la Corint: Trofim, dar am plecat bolnav la Milet." Această epistolă către
Timotei a fost scrisă la scurt timp înainte de Pavel a fost decapitat de
Nero.Observă că Pavel a afirmat că el a lăsat pe Trofim bolnav la Milet. Dacă
Pavel a avut în continuare capacitatea de a manifesta semne, atunci el ar putea
fi livrate Trofim din boala lui. Mai mult decât atât, atunci când Pavel a scris din
închisoare la biserica din Filipi, el a menţionat boală de Epafrodit: Phil. 02:25
"Cu toate acestea, am presupus că este necesar să vă trimitem Epafrodit, fratele
meu, şi însoţitorul în forţei de muncă, şi fellowsoldier, dar messenger, şi că el a
slujit la meu vrea,. 26 Pentru el a dorit după ce toţi şi era plin de greutate,
pentru că aţi auzit că a fost bolnav:. 27 Căci, într-adevăr el a fost până aproape
bolnav moarte Dumnezeu a avut milă de el, şi pe el, nu numai, ci pe mine, de
asemenea, ca nu cumva ar fi trebuit să am întristare peste întristare. dar " Din
nou, acest lucru arată că Pavel nu mai au capacitatea de a livra pe cineva de la
boală.

Această perioadă limitată de timp pentru manifestarea de semne este în

concordanţă cu profeţia în Mic. 07:14 "Feed poporul Tău cu tijă tău, turma
moştenirii Tale, care locuiesc solitar în lemn, în mijlocul de Carmel: să-i
hrănească în Basan şi Galaad, ca în zilele de vechi de zile. 15 Potrivit venirii
Tale din ţara Egiptului voi arăta la el lucruri minunate. " Această profeţie a fost
de dispensa Noul Testament şi vorbeşte despre "lucruri minunate", fiind indicat
pentru o perioadă de 40 de ani ca aceasta a fost timp a copiilor lui Israel iesind
din Egipt şi a intra în ţara promisă Canaan. Aceste lucruri minunate au început
cu semne şi minuni a lui Hristos în jur de 30 AD şi a continuat la distrugerea
Ierusalimului în jurul anului 70 AD

Învierea morţilor

Domnul a dat daruri semn la două dintre profeţii Vechiului Testament şi la

două dintre Apostoli pentru a ridica cineva din morţi. Însuşi Domnul în timpul
slujirii sale personale în trup pe pământ ridicate trei persoane din morţi. În cele
din urmă, Domnul Însuşi a înviat din morţi. Domnul dispus ne vom uita la
unele dintre lecţiile ne-a învăţat în învieri menţionate anterior. Puterea învierii
revine exclusiv cu Domnul. Chiar şi atunci când profeţilor şi apostolilor ridicat
cineva din morţi a fost puterea lui Dumnezeu. Omul nu are puterea de a ridica
cineva din morţi.

O prima pentru a fi înviat din morţi a fost un tânăr înviat din morţi în mâinile a
profetului Ilie: 1 Regi 17:17 "Şi sa întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii,
stăpâna de casa, a căzut bolnav, boala lui a fost atât de gât, că nu a existat mai
rămas suflare în el. şi 18 Şi ea a zis Ilie:,, Ce am eu a face cu tine, tu O omul de
artă apel? Dumnezeu ai venit la mine la păcatul meu aminte, şi să-l omoare pe
fiul meu Şi? 19 ani ia zis:, Dă-mi pe fiul tău. Şi la luat din braţele ei, şi l-au dus
până într-un pod, unde a rămas, şi la pus pe propriul lui pat şi 20. el a strigat
către Domnul, şi a zis:, Doamne, Dumnezeul meu, tu ai adus, de asemenea, rău
pe văduva cu care locuiesc, de uciderea fiului ei? 21 Si el însuşi întins pe
copilul de trei ori, şi a strigat Domnul, şi a zis:, Doamne, Dumnezeul meu, te
rog, lasa copilul lui sufletul acestui vin în el din nou;. 22 Şi Domnul a ascultat
glasul lui Ilie şi sufletul copilului a intrat în el din nou, şi a înviat 23. Şi Ilie a
luat copilul, şi l-au adus jos din camera in casa, si la dat mamei sale: Ilie a zis, a
se vedea, fiul tău este viu. şi 24, precum şi femeia a zis lui Ilie, prin aceasta ştiu
că tu arta un om al lui Dumnezeu, şi că cuvântul Domnului în gura ta este
adevăr. "

Există mai multe puncte facem de la lecţia de mai sus:

1. Profetul nu ştia că Domnul va ridica copilul la prima, dar el încredere că

Domnul a putut şi sa rugat că Domnul va ridica copilul.
2. La moarte, sufletul pleacă corpului. Când copilul a fost ridicat, sufletul a
revenit la copil.
3. Domnul a auzit glasul lui Ilie. Domnul ne aude atunci când ne rugăm, de
asemenea. În timp ce noi nu avem nici o promisiune pe care ne putem ruga
noastră că învia morţii înapoi la viaţă naturale, dar ştim că Domnul ascultă
rugăciunile noastre şi de multe ori granturi solicitările noastre.
4. Ridicarea băiat din morţi nu a fost de dragul de băiat, dar a fost de
compasiune pentru văduvă: "Doamne, Dumnezeul meu, tu ai adus, de
asemenea, rău pe văduva cu care locuiesc, prin omorând pe fiul ei?" Când un
copil al lui Dumnezeu trece din această viaţă, ele sunt mai bine ca sufletul şi
spiritul lor merg imediat în slava lumii cer. Cei rămaşi în urmă durerea pentru
pierderea lor de părtăşie cu plecat.
5. Învierea morţilor a fost dovada că Ilie a fost un "om al lui Dumnezeu", la o
femeie văduvă. Cu toate acestea, pentru mulţi dintre iudei, atunci când Isus a
invocat trei din morţi, ei încă nu au crezut că el a fost un "om al lui Dumnezeu."

A doua ocazie a unui profet din Vechiul Testament ridicarea cineva din morţi,
implicat Profetul Elisei: Kings citim despre o femeie Shunemite, care descriu
scripturile ca o "mare femeie." În cartea de cele 2 Această femeie a văzut că
omul lui Dumnezeu a trecut de casa ei în mod regulat şi ea a avut soţul ei a
construi o cameră mică, cu un pat, scaun, masă, şi sfeşnic, astfel ca omul lui
Dumnezeu ar putea odihnă şi de studii atunci când a trecut de. Ulterior, omul
lui Dumnezeu (Elisei) a spus Shunemite că ea şi soţul ei ar avea un copil în
vârstă lor: 2 Regi 04:16 "Iar el a zis, Despre acest sezon, în funcţie de timpul de
viata, vei îmbrăţişa un fiu conceput. Iar ea a zis, Nay meu, domnul tu, om al lui
Dumnezeu nu, nu mint roaba ta lui. 17 Şi femeia, şi a născut un fiu la care
sezon că Elisei a zis: "ei, în funcţie de timpul de viaţă . "

Mai târziu, când copilul a fost crescut, ea a căzut şi a murit ulterior. Copil mort
a fost pus pe patul său şi mama preluat omul lui Dumnezeu care a venit în casa
în care copilul mort stabili. 2 Imparati 04:32 "Şi când Elisei a intrat în casă,
iată, copilul a fost mort, şi la pus pe patul lui, 33. El a mers în, prin urmare, şi a
închis uşa asupra lor Twain, şi sa rugat Domnului. 34 Sa suit, şi sa culcat peste
copil, şi a pus gura pe gura lui, şi ochii săi pe ochii lui, şi mâinile pe mâinile
lui: el întins asupra sa a copilului; şi carnea a copilului cerate cald. şi 35 Apoi
sa întors, şi a intrat în casă încoace şi încolo, şi sa suit, şi sa întins peste el: şi
strănutat copilul de şapte ori, iar copilul a deschis ochii Sunamita. 36 Şi el a
numit Ghehazi, şi a spus, acest apel. Deci, el a chemat pe fiul ei. Iar atunci când
ea a venit la el, a spus el, Ia-ta-te. 37 Atunci ea sa dus, şi a căzut la picioarele
lui, şi sa închinat până la pământ, şi-a luat pe fiul ei, şi a ieşit . "

Facem următoarele puncte din această lecţie:

1. Atât naşterea acestui copil şi până creşterea acestui copil au fost

miraculoasă.Acest copil a fost născut din părinţi care au trecut de vârsta
fertilă. Dumnezeu le-a readus în timpul vieţii şi le-a dat un fiu numit la timp lui
Dumnezeu. Acest lucru este similar la naşterea spirituală a unui copil al lui
Dumnezeu. Ne-am născut spiritual contrar naturii şi la numit timp de
Dumnezeu. În experienţele de copii lui Dumnezeu vor fi născut din Duhul lui
Dumnezeu, la numit timp lui Dumnezeu şi muritor corpurile lor va fi ridicat în
înviere şi a schimbat ca "trupul glorios Isus.
2. Profetul sa rugat lui Dumnezeu pentru că acel copil ar fi ridicat. Profetul ştia
că el nu avea puterea de a creşte copilul, dar că Dumnezeu a fost capabil.
3. Această majorare de trupul mort al copilului a fost unul dintre semnele
cincisprezece şi minuni Dumnezeu a binecuvântat să fie făcut de către profetul
Ilie.

Apoi, Domnul a ridicat trei persoane din morţi, în timp ce el a umblat pe

pământ:
1. Fiica lui Iair.
2. Fiul femeii văduvei din Nain.
3. Lazăr.
Iair rugat întâi Domnul că va veni şi vindeca bolnavi fiica sa în timp ce ea era
inca in viata: Marcu 5:22 "Şi, iată, acolo vine unul din fruntaşii sinagogii, Iair
pe nume, şi când a văzut, el căzut la picioarele lui, 23 Şi rugat-l foarte mult,
spunând, puţin zace Fiica mea la punctul de a muri: se roage, tine vin şi să ta pe
mâinile ei, că ea poate fi vindecat; şi ea va trăi. I " În timp ce Domnul a
călătorit în cazul în care copilul să cuvânt a venit ca copilul a murit: Marcu
05:25 "În timp ce vorbea el încă, a venit de la conducătorul de sinagogii casei
anumite care a spus, fiica ta este mort: troublest de ce eşti Master mai departe?
" Domnul a răspuns zicând: "De îndată ce Iisus, auzind cuvântul care a fost
spus, el a zis conducătorul sinagogii, Nu te teme, crede numai."
Când Domnul a venit în casa el a spus: Marcu 5:38 "Şi el vine la casa de
fruntaşul sinagogii, şi vede tumultul, şi pe cei ce plângeau şi jeleau el foarte
mult. 39 Şi când el a venit în, le spune, ce voi face acest lucru ADO, şi
plângeţi? fetei nu este mort, dar doarme,. 40 Şi l-au râs la dispreţ. Dar când el a
pus pe toţi afară, el prinde pe tatăl şi mama fetei şi cei ce erau cu el, şi entereth
în cazul în care copila a fost culcat. " În cele din urmă, Domnul a ridicat copilul
tineri: Marcu 05:41 "Şi el a luat fetei de mână, şi ia zis:, Talitha cumi, care este,
fiind interpretată, fată, îţi spun că, apar indata. 42 fată sa sculat, si a mers,
pentru că ea a fost de la vârsta de doisprezece ani.. Şi erau uimiţi cu un mare
"uimire

Există multe lecţii ne-a învăţat în acest cont de până ridicarea fiica lui Iair:
1. Desigur, Domnul ar fi putut vindecat pe copil, astfel încât ea nu
moare.întrebarea de astăzi Multe de ce Domnul nu se vindeca pe toţi cei care
vor să vadă vindecat. Cu toate acestea, care este mai mare şi mai important:
vindecarea celor bolnavi sau învierea morţilor? Ridicarea morţilor este mult
mai important.
2. În plus, copilul a decedat în afara prezenţa Domnului. În Noul Testament nu
avem un singur cont de cineva vreodată mor în prezenţa Domnului.
3. Domnul la chemat de la moartea copilului, dar somn. În ochii lui Dumnezeu,
moartea copiilor săi este pur şi simplu că acestea sunt adormiţi până la
înviere. În dimineaţa zilei de învierii Domnului va ridica cei ce au adormit în
praf: 1 Tes. 04:13 "Dar eu nu ar trebuie să fie ignoranţi, fraţilor, despre cei ce
au adormit, nu voi tristeţe că, ca şi ceilalţi care nu au nici o speranţă. 14 Căci
dacă credem că Isus a murit si a inviat, chiar le astfel de asemenea, care dorm
în Isus Dumnezeu va aduce cu el. 15 Pentru acest spunem vouă, prin Cuvântul
Domnului, pe care le care sunt vii şi rămân până la venirea Domnului, nu
trebuie să împiedice cei ce au adormit. "
4. Domnul nu avea să se roage la Tatăl că el creşte copilul mort, pentru a avea
puterea de sine ca Fiu al lui Dumnezeu pentru a ridica pe cei morţi.
5. Deşi oamenii îl râs la dispreţ, Domnul a încurajat tatăl şi mama să
creadă. Există o lecţie practică de a ne astăzi că credem chiar şi atunci când
totul despre noi oamenii râd Isus la dispreţ.

În Luca capitolul şapte am citit de sus ridicarea fiul femeii văduvei din Nain: 12
"Acum, când a venit aproape de poarta cetăţii, iată, era un om mort efectuate,
singurul fiu al mamei sale , şi ea era văduvă: mai mult de oameni din cetate era
cu ea. şi 13 Şi când Domnul a vazut-o, el a avut milă de ei, şi ia zis, nu plânge:.
14 Şi el a venit şi a atins de sicriu şi le că ia născut opreau spus. Şi el, Tinere,
zic ţie, Scoală. 15 Şi el, care a fost mortul, şi a început să vorbească mama. Şi
el ia dat lui la 16. Şi a venit un teama cu privire la toate : şi au slăvit pe
Dumnezeu, zicând: Acesta este un mare profet sculat printre noi, şi, ca
Dumnezeu a vizitat poporul său ".

Există mai multe ne-a învăţat lecţii despre constituirea ridicarea fiul femeie
văduvă:
1. Domnul a făcut milă de femeie văduvă. Domnului compasiunea
Comunicarea este direcţionat către cei care sunt lăsaţi în urmă. El ştie că cele
ale copiilor săi, care au murit sunt într-un loc mai bun.
2. Puterea de "vocea lui Isus se manifestă în cuvintele," Tinere, îţi spun că apar.
"Acesta este acelaşi Dumnezeu care a vorbit lumii în existenţa în primul capitol
al Genezei. Puterea de "vocea lui Isus este, de asemenea ilustrat în două versete
din cartea lui Ioan:
a. Ioan 05:25: "Adevărat, adevărat, vă spun, că vine ceasul, şi acum este, când
cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu: cei ce ascultă va trăi. Şi"
b. Ioan 5:28, 29: "Nu te mira la acest lucru: pentru că vine ceasul, în care toţi
care sunt în morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară; cei ce au făcut
binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.
" Domnul nevoie doar vorbesc şi se face. De asemenea, aşa va fi în învierea
morţilor atunci când Isus va vorbi cu glasul unui arhanghel şi morţii se vor
ridica din morminte.
3. Slavă lui Dumnezeu a fost dat pentru ridicarea din morţi. De asemenea, ar
trebui să fim instant în lauda noastră şi slava lui Dumnezeu ca asteptam cu
nerabdare sa în dimineaţa zilei de înviere.
4. Oamenii credeau că un mare profet a apărut printre ei. Isus este că profetul
Moise, care a vorbit despre: Deu. 18:15 "Domnul Dumnezeul tău va ridica ţie
un prooroc din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, ca şi mine; la el veţi asculta;" Aşa
cum Dumnezeu a folosit Moise să rostească în Legământul Legii, aşa Isus
inaugurat în Pactul de Grace.

Am citit de învierea lui Lazăr Ioan în capitolul 11. În timp ce citat din acest
capitol în întregime este prea lung pentru această scriere, cititorul este încurajat
să meargă şi să citească acest capitol. Facem următoarele observaţii de la
capitolul Ioan 11 cu privire la învierea lui Lazăr:

1. Lazăr a murit în timp ce Domnul a zăbovit în spatele. Domnul a avut ceva

mai mare să se manifeste decât vindecarea celor bolnavi.
2. Din nou, Domnul menţionate la moarte ca somn.
3. Domnul nu era frică de cei care au căutat să arunce cu pietre-l la moarte.
4. Învierea lui Lazăr din morţi ar fi spre lauda şi slava lui Dumnezeu.
5. Când Isus a ajuns pe scena Lazăr a zăcut în mormânt timp de patru zile,
astfel de descreştere a corpului începuse deja.
6. Domnul a spus că el este învierea şi viaţa. Numai Domnul poate da viaţă şi
numai Domnul poate ridica pe cei morţi.
7. Cei care cred în Domnul nu va muri niciodată. Aceasta este, sufletul şi
spiritul celor a căror organisme se află în mormânt trăi în slava lumii cer
aşteaptă ziua cea mare a învierii.
8. Domnul a vorbit lui Lazăr şi a ieşit din mormânt.
9. După ce că Lazăr a fost apărute, Domnul a poruncit ucenicilor să-l pierde şi
lăsaţi-l să meargă. Învierea lui Lazăr manifestă atât ridicarea de cei care sunt
fără viaţă spirituală în naşterea din nou, precum şi cele care vor fi înviaţi din
morţi la învierea trupului.

Modul în care una este născut din Duh cum sunt stabilite la Efes. 2:1-3: "Şi el
are Grabi, care erau morţi în greşelile şi în păcatele voastre: în care, în trecut,
veţi timp mers în funcţie de mersul lumii acesteia, după domnul puterii
văzduhului, a duhului care acum lucrează în copiii neascultării: Printre care, de
asemenea, am avut toate conversaţiei noastre în trecut, în poftele firii noastre
pământeşti, care îndeplinesc dorinţele trupului şi a minţii, şi au fost de natura
copii ai mâniei, ca şi ceilalţi ". Este numai după ce unul este născut din Duhul
pe care miniştrii Evanghelia-l pot pierde şi lăsaţi-l să meargă.

După înălţarea Domnului la cer partea din spate avem doi apostoli care au fost
binecuvântaţi de Dumnezeu pentru a ridica persoane din morţi. Aceste două au
fost Petru şi Pavel. Petru a fost numit apostolul Pavel a evreilor şi a fost numit
apostolul neamurilor. Prin minunile de învierea din morţi, activitatea acestor
doi apostoli a fost evidentă a fi de Dumnezeu.

Petru a fost binecuvântat de Dumnezeu în ridicarea de un ucenic, numit Tabitha

din morţi. Am citit de Tabitha în Faptele Apostolilor 9:36 "Acum nu mai era la
Iope un ucenic numit Tabitha, care, prin interpretare se numeşte Dorcas: femeia
a fost plin de bun şi lucrări almsdeeds pe care ea a făcut. 37 Şi acest lucru sa
întâmplat în acele zile , că ea a fost bolnav, şi a murit: care atunci când au
spălat, ei au pus într-o cameră superioară ".

Apoi, am citit în cazul în care ucenicii solicitat pentru Petru, care a venit şi a
fost binecuvântat de Dumnezeu în sus ridicarea Tabitha din morţi: 38 "Şi
tocmai aşa cum a fost aproape Lida de Iope, şi ucenicii au auzit că Petru este
acolo, ei au trimis el doi bărbaţi, dorind el că ar întârzia să nu vină la ei. lui 39
Atunci Petru sa sculat şi a plecat cu ei:. Când el a venit, l-au adus în camera de
sus şi toate văduvele stăteau de el plângând, şi arătând haine şi articole de
îmbrăcăminte care Dorcas a făcut, în timp ce ea a fost cu ei. 40 Dar Petru le-a
pus tot mai departe, şi a îngenuncheat, şi sa rugat, şi de cotitură-l de corp a
spus, Tabitha, apar:. Şi ea a deschis ochii ei şi, atunci când ea văzut pe Petru, ea
sa ridicat şi 41. el ia dat mâna, şi a ridicat-o sus, iar când el a chemat pe sfinţi şi
pe văduve, a prezentat-o în viaţă. "

Facem următoarele observaţii cu privire la Tabitha fiind înviat din morţi:

1. În primul rând Peter rugat. El ştia că va lua puterea lui Dumnezeu pentru a
ridica pe cei morţi.
2. Petru a avut asigurare de la Domnul, care Tabitha-ar fi ridicat: pentru el a
spus: "Tabita, apar." Fără asigurarea că el nu ar fi spus asta.
3. Multe lucruri ar putea fi spus despre viaţa lui Tabitha şi faptele bune, dar
care va fi salvat pentru un alt timp.

Pavel a predicat la Troa într-un hambar unde erau multe lumini şi un tânăr pe
nume Eutychus care, din cauza Paul a fost predica lung a adormit şi a căzut din
pod până treia moartea sa. Faptele Apostolilor 20:10 "Şi Pavel a mers în jos, şi
a căzut pe el, şi îmbrăţişând a zis:, Trouble nu vine dela voi; pentru viaţa lui
este în el a vorbit. 11 Când, prin urmare, el a venit din nou, şi a frânt pâinea, şi
a mâncat, şi un timp lung, chiar pana la pauza de zi, aşa că a plecat si 12. au
adus pe tânăr viu, şi nu au fost un pic mângâiat. " Din nou, puterea lui
Dumnezeu a fost prezent pentru acest miracol de a ridica pe cei morţi să aibă
loc.

Toate cele şapte minuni mai sus de creştere a morţilor a avut o caracteristică în
comun. Cele şapte au fost ridicate înapoi până muritor viaţa lui pe pământ să
moară din nou mai târziu. Ne uităm pentru o înviere mai bună pe baza de
învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos din morţi. El a înviat
din morţi, prin propria sa putere. (Cele şapte nu au fost invocate de către
propriile puterea lor, ci prin puterea lui Dumnezeu). El a apărut niciodată să
moară din nou. Atât moartea şi învierea lui Isus Hristos a fost prin propria
putere ca sa citim cuvintele lui Isus din Ioan 10:14 "Eu sunt Păstorul cel bun, şi
cunosc oile Mele, şi am cunoscut de-al meu. 15 Aşa cum Tatăl mă cunoaşte,
ştiu, chiar aşa că am pe Tatăl: şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele ori. 16 Şi
alte oi am, care nu sunt din staulul acesta: ei, de asemenea, trebuie să le aduc, si
vor auzi glasul meu, şi nu trebuie să fie una , şi un singur păstor. 17 Prin urmare
doth Tatăl meu ma iubesti, pentru ca eu să stabilească viaţa mea, că am să o iau
din nou. 18 Nici un om nu-l ia de la mine, dar eu o dau de mine. Eu am puterea
să-l stabilească , şi am putere so iau din nou.. Această poruncă am primit de la
Tatăl meu "

Deoarece Isus a înviat din morţi, prin puterea lui proprie nu să moară din nou,
astfel încât aşteptăm cu nerăbdare să ridicandu-se din morţi să nu moară din
nou, după cum citim în 1 Cor. 15:51 "Iată, eu vă arăt o taină: nu vom adormi
toţi, dar toţi vom fi schimbat, 52 Într-un moment, într-o clipeală din ochi, la cea
din urmă trâmbiţă: pentru Trâmbiţa va suna, şi morţii vor învia nesupuşi
putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi neputrezire. 53 Pentru acest putrezirii să se
îmbrace în, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Deci, atunci
când acest lucru se putrezirii au pus în neputrezire, şi trupul acesta muritor se
îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris, Moartea a
fost înghiţită de biruinţă;. 55 O moarte, unde ta este este? O intepatura grave, în
cazul în care este păcatul tău victoria? 56 Boldul morţii şi puterea păcatului este
lege. 57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin
Domnul nostru Isus Hristos. "