Monografie a vieţii religioase

Şi a lăcaşurilor de cult ortodoxe

Din parohia „Sfântul dumitru” – vidra

Biserica Ortodoxă Română este o instituţie cu adânci

rădăcini în istoria poporului nostru, constituind unul dintre
pilonii de bază ai existenţei neamului românesc.
Satul Vidra (care în prezent face parte integrantă a
comunei Vidra din jueţul Ilfov) este o localitate întemeiată în
perioada medievală târzie a istoriei, pe vatra unei localităţi
străvechi geto-dace (atestată de descoperirile arheologice
făcute pe raza satului Vidra). Argumentul principal care
confirmă rădăcinile medievale ale localităţii Vidra îl
reprezintă însemnările întâlnite în clădirile bisericilor care au
existat în localitate.
În fapt, aşa cum istoria neamului românesc se
armonizează cu istoria Bisericii Ortodoxe Române, putem
spune că şi existenţa satului Vidra se împleteşte cu cea trăirii
religioase ortodoxe din această aşezare.
I. Astfel, din declaraţiile săteanului Tuţă Vlad (făcute în
anul 1960, când avea vârsta de 92 de ani) aflăm cum bunicul
său îi povestea că cea mai veche biserică din satul Vidra (sau
Străini Dobreni, cum se numea la acea vreme) a fost una de
lemn, înaintea acesteia serviciile religioase fiind oficiate de
către preoţii din satul vecin, Dobreni.
Această biserică de lemn a rezistat până în anul 1977,
când, din păcate, a fost mistuită de un incendiu care a lăsat o
mare durere în sufletele vidrenilor. Se pare că ea a fost
construită în perioada 1700-1735, fapt pentru care fusese
declarată monument istoric şi preluată în evidenţa UNESCO.
Cea mai veche atestare istorică a bisericii de lemn se
găsea pe o bârnă a acesteia, făcută de „meşterul Stoian”, (cel

1
care reparase biserica). Aici se spunea că anul construcţiei
lăcaşului de cult ar fi 1733.
Din revista „Glasul Bisericii” (nr. 1-2/1964, pp. 78-82),
aflăm o altă dată, anume „văleatul 7303” (1794-1795), care
ar corespunde cu anul înscris pe spatele icoanei „Adormirea
Maicii Domnului”, „icoana hramului bisericii, pe care o
găsim în naosul acesteia”.
Tot de aici aflăm că din punctul de vedere al artei
constructive, biserica aceasta de lemn era remarcabilă,
dimensiunile sale întrecând pe multe dintre bisericile
construite din cărămidă. Lungimea era de 19 metri, iar
lăţimea de 6,5 metri. Lungimea bârnelor pereţilor principali
atingea 12 metri, iar grosimea acestora era de 30-35 de
centimetri. În arta constructivă s-a respectat metoda
tradiţională, mijloacele de construcţie fiind cele strict
manuale – fapt ce a stârnit admiraţia multor specialişti pentru
meşteşugul dulgherilor locali din acea epocă. Nu s-a folosit
nici un fel de cui, iar bârnele au fost făcute din stejarii din
Codrul Vlăsiei, de pe malul drept al râului Sabar (care trece
prin Vidra).
II. Dar se pare că înainte de această biserică de lemn a
mai existat o alta, chiar pe acelaşi loc. Asta pentru că la
baza bisericii se afla şi încă se mai află o bază de cărămidă
subţire şi densă. Mai mult, în „Catagrafia Plasii Sabarului”
(întocmită de diaconul M. Popescu în anul 1810), la paginile
13-14, este consemnată hirotonia celui de-al patrulea preot
(Stan Sin Vasile) în satul Bragadiru de Jos (numele de atunci
al satului Vidra), în anul 1785. Întrucât un sat aşa de mic nu
putea avea patru preoţi, concluzionăm că ceilalţi trei slujiseră
aici în anii anteriori, cel puţin de la sfârşitul secolului al
XVII-lea.
III. În apropierea bisericii de lemn sus-menţionate a mai
fost construit un lăcaş de cult de cărămidă. Aşa cum reiese
din „Monografia Sanitară 1920-1933” alcătuită de Doctorul
Niţu Cleante Petre, biserica aceasta a fost construită în anul
1872, având drept ctitori pe Dimitrie Ghica şi pe colonelul
Solomon.

2
 Acest lucru era confirmat de Pisania consemnată cu litere
mari pe exteriorul peretelui aflat în latura intrării în biserică.
Tot din Pisanie mai aflăm că hramul bisericii de cărămidă era
„Sfântul Dumitru”, iar cel al bisericii de lemn era, cum am
amintit, „Adormirea Maicii Domnului”.
Nici această biserică nu a avut o istorie tocmai fericită.
Din cauza lipsei fondurilor băneşti şi a ajutorului din partea
oamenilor (datorate persecuţiei din perioada comunistă),
clădirea nu a putut fi întreţinută prin reparaţiile obişnuite
periodice, ceea ce a avut ca rezultat degradarea constantă a
pereţilor şi a structurii de rezistenţă – nemaiconstituind asfel
un spaţiu în care să se oficieze în siguranţă serviciile
religioase.
IV. Acest fapt, coroborat cu necesitatea unui interior al
bisericii ceva mai spaţios (corespunzător numărului în
continuă creştere al locuitorilor satului), dar şi dorinţa ca
lăcaşul de cult să fie reprezentativ pentru o localitate aflată
acum în plină dezvoltare, au avut drept urmare decizia
preotului Tuţă M. Nica de a demola biserica şi a porni pe
acelaşi loc construirea unui nou lăcaş de cult, în anul 1991.
Construcţia a continuat cu mari sacrificii şi după trecerea la
cele veşnice a preotului Tuţă M. Nica (în anul 1996), în
timpul preoţilor Gheorghe Ion, Lăcustoiu Mihail (fiul unui alt
fost preot al satului, Lăustoiu Ioan) şi Dimitri Cătălin, care a
şi reuşit să o ducă la bun sfârşit, biserica fiind târnosită în
data de 2 noiembrie 2003 de către P. S. Varsanufie
Prahoveanul. Această biserică nouă, continuând tradiţia,
poartă hramul Sfântului Dumitru, dar şi hramul Adormirii
Maicii Domnului – în amintirea bisericii de lemn.
V. Mai trebuie menţionat că în curtea Spitalului din
Vidra (în care sunt găzduiţi şi trataţi copii orfani purtători ai
virusului HIV) a fost construită tot în această perioadă o
bisericuţă de lemn, în care sunt săvârşite slujbe religioase în
special pentru aceşti copii, nefiind propriu-zis un alt lăcaş de
cult al Parohiei Sfântul Dumitru – Vidra.

***

3
 A existat o succesiune neîntreruptă a conducerii Parohiei,
din fosta aşezare Sabarul, apoi Streini Dobreni, Bragadiru de
Jos şi, în ziua de astăzi, Vidra. Astfel, conform diferitelor
registre, putem alcătui următoarea listă a preoţilor care au
slujit în Parohia noastră (exceptând pe cei suplinitori pentru
diferite perioade de timp):
1. Până în 1810 au slujit trei preoţi, ale căror nume nu
ne sunt cunoscute.
2. După 1810 urmează preotul Stan Sin Vasile.
3. În jurul anului 1830 este „parohialnic” preotul Sin
Popa Joanu (aproximativ până în anul 1890).
4. După aceasta, probabil până la primul război mondial
şi poate şi puţin după aceea: preotul Sachelarie Popescu.
5. În epoca contemporană îl regăsim pe preotul Arsenie
Popescu.
6. Tot acum a slujit şi preotul Stan Arsenie, care era
chiar din Vidra.
7. Apoi urmează preotul Lăcustoiu Ioan.
8. Mai departe: preotul Somneanu Vadim (refugiat din
Basarabia în anul 1940).
9. Urmează preotul Victor Popescu-Argeş.
10. Împreună cu acesta a slujit preotul Mureşan C.
11. A urmat preotul Tuţă M. Nica.
12. Alături de el a fost preotul Gheorghe Ion.
13. După moartea preotului Tuţă M. Nica a slujit, din
1996, preotul Lăcustoiu Mihail (care era, aşa cum am spus,
fiul preotului Lăcustoiu Ioan).
14. Tot din 1996 la Parohia noastră slujeşte şi preotul
Dimtri Cătălin.
15. După moartea preotului Lăcustoiu Mihail a slujit,
împreună cu parohul Dimitri Cătălin şi preotul Cheţe Siluan.
16. Iar din 2007 în Parohia „Sfântul Dumitru” – Vidra
slujeşte preotul Pantilimonescu Ioan.