Sunteți pe pagina 1din 9

Agricultura

Agricultura (cultura plantelor şi creşterea animalelor) este cea mai


veche ramură a economiei mondiale. In unele ţări din Asia, Africa şi America
de Sud este şi astăzi principala ramură economică şi sursă de subzistenţă.

Caracteristicile agriculturii modiale


Rolul agriculturii în paleta activitatilor economice deriva din produsele specifice ale
acesteia, destinate consumului uman. Faptul ca agricultura acopera 98% din totalul necesarului
de hrana pentru populatia Globului este un fapt suficient pentru ca activitatile agricole sa se
bucure de analize si sustineri economice speciale.Relieful, clima, apele, solul si vegetatia
reprezinta componente naturale care functioneaza ca factori limitativi sau favorizanti pentru
valorificarea agricola a unui spatiu.
Desi aflate într-o sistemica interdependenta, fiecare din elementele mai sus mentionate au
propria greutate în conturarea tipurilor de folosinte si peisaj. Astfel, relieful prin altitudine,
accesibilitate, panta, expunerea versantilor si procese geomorfologice induce o anumita folosinta
sustinuta sau nu în timp de celelalte elmente naturale.
Apele curgatoare prin exemplul unei umiditati minime prezumtiva în lunca
influenteaza valorificarea si structura agricola a acesteia, în timp ce o formatiune vegetala
naturala poate sa atraga si sa justifice o utilizare predominant zootehnica într-o alta regiune, dar
elementele naturale care sunt raspunzatoare de voca_ia agricola a teritoriului sunt clima si solul.
Clima este factorul-criteriu al regionarii agricole pe glob, subliniind însa
ca si regionarea pedologica are acelasi suport climatic, caruia i se adauga factorii pedogenetici
locali, care motiveaza o data în plus distributia teritoriala în benzi si arii agricole.
Astfel, dupa destinatia productiei agricole se vorbeste de:
- agricultura de subzistenta (nivelul productiei acoperind doar necesarul de hrana
al colectivitatii) caracterizeaza regiunile subdezvoltate, lipsite de mijloace tehnice si de o
organizare corecta a spatiului agricol utilizat; este corelata agriculturii itinerante si agriculturii
din zonele aride, precum si sistemelor de productie extensive din regiunea mediteraneana;
- agricultura de piata, caracteristica regiunilor dezvoltate în care productiileagricole sunt
destinate în mare masura exportului, reuneste mai multe tipuri de agricultura, în functie de
conditiile naturale, traditii si nivelul de organizare etc.:
- agriculturi bazate pe irigatii (întâlnita în Asia Musonica - în orezarii – în Asia de Sud,
Sud-Vest si Centrala pentru culturile cerealelor, bumbacului,legumelor si chiar a arborilor
fructiferi, si în fâsia subsahariana si Nordul Africii, Orientul Apropiat si India subhimalayana
pentru cereale,legume)
- agricultura de tip plantatie - specifica zonei calda-tropicala sau subtropicala - pentru
culturi de tipul cafea, cacao, ceai, trestie de zahar,cauciuc, bananieri, cocotieri, arahide, bumbac,
tutun, plante textile, palmieri de ulei, ananas etc.
- agricultura sistemelor productiviste din Europa Sudica are doua mari grupe
de culturi (cerealiere si culturi specifice _arilor mediteraneene - citrice, maslini, vita
de vie) care sunt bine localizate spatial, cu suprafete medii si necesar mare de
investitii. Dupa modalitatea în care se realizeaza
cresterea productiei agricole se vorbeste de agricultura intensiva sau extensiva:
- agricultura specializata - poate fi considerata o va-rianta a agriculturii intensive, unde
traditia si conditiile naturale au consacrat unele zone agricole pe piata producatorilor.
Specializarea agriculturii însa îmbraca forme diferite la scara teritoriala:
*o agricultura dezvoltata sub forma de arii si "centuri" pe mii de kmp. ale carei produse
sunt dirijate spre piete situate adesea la mare distanta: - aria tropicala a culturilor de bananieri,
cafea, cacao, ananas; - "corn belt-ul" si "dairy belt-ul" nord american; - "wool belt-ul" australian
si neozeelandez etc.
* agricultura dispusa concentric în jurul marilor orase, specializata pe produse cerute de
piata urbana: - legume, fructe, zarzavaturi, lapte, oua, carne etc. În cadrul acestui tip se regasesc
formele agriculturii protejate, sub forma de sere si solarii. Practic toate marile centre si
aglomera_ii urbane dispun de un hinterland agricol, a carui raza depinde de marimea si
densitatea populatiei urbane.
În structura activita_ilor agricole sunt cuprinse doua mari sectoare de productie:
- sectorul vegetal cuprinde: cereale, legume si legumi-noase, plante pentru radacini si
tuberculi, oleaginoase, plante pentru zahar, plante pentru fire sli fibre textile, culturi perma-nente
arbustive si arboricole din zona calda, pomicultura, viticultura, tutun, floricultura;
- sectorul animalier cuprinzând: bovine, bubaline, ovine, caprine, porcine, cabaline,
pasari, apicultura, sericicultura, cresterea animalelor pentru blana.
Acvacultura, fara sa poata fi încadrata într-un sector anume este o tendinta noua în
agricultura tarilor cu iesire la mare sau ocean .

Tipuri Si structuri teritoriale agricole


Tipul de agricultură este rezultatul evoluţiei de lungă durată a unui ansamblu de factori
sociali, tehnici, economici şi culturali, ce evoluează de la o regiune la alta în condiţii naturale
determinate.
Structura teritorial-agricolă posedă un spaţiu cu o morfologie agrară caracteristică unui
anumit sistem de cultură, care se dezvoltă datorită factorilor naturali.La baza tipizării agriculturii
stau caracteristicile interne (cine produce?, ce produce?, pentru cine produce?) şi caracteristicile
externe (nivelul tehnic, gradul de dezvoltare economico-socială, localizarea zonelor de producţie,
condiţiile de transport, poziţia zonelor de producţie comparativ cu piaţa de desfacere a
produselor, preţurile). Relaţiile de producţie constituie elementul de bază în stabilirea tipologiei
agrare.
Spaţiul agricol produce pentru a hrăni familia şi comunitatea locală, dar şi pentru vân-zare.
în funcţie de factorii tehnologici şi naturali, există două mari tipuri de agri-cultură: tradiţională
(de subzistenţă) şi modernă.Factorii naturali (în special clima) determină, în funcţie de latitudine
şi longitudine, tipuri agricole diferite.

Agricultura zonei reci depinde de condiţiile climatice. Ea este puţin eficientă şi produce
numai pentru hrana familiei şi a comunităţii.Se practică păstoritul nomad. Pe întinsele
suprafeţe cu tundră din nordul Asiei, Europei (Laponia) şi Americii de Nord sunt
crescuţi renii. Cultura plantelor se face pe suprafeţe se cultivă grâu, secară şi orz de
primăvară.
In partea europeană a Rusiei şi în nordul Europei (Laponia), în cadrul
agriculturii specializate se practică păstoritul subpolar. Pe timpul iernii, animalele au
asigurată baza furajeră, lichidându-se în mare parte nomadismul.
Agricultura zonelor temperate cuprinde sisteme de cultură foarte complexe (ex. cultura
cerealelor), combinate în multe cazuri cu creşterea animalelor (tipul mixt).
în zonele temperate se disting cele două tipuri mari de agricultură: agricultura tradiţională şi
agricultura modernă (care domină), evidenţiindu-se atât caracterul extensiv, cât mai ales cel
intensiv (bine reprezentat).Cele două tipuri de agricultură au mai multe subtipuri:
• Subtipul în care predomină creşterea animalelor faţă de cultura plantelor este caracteristic în
Europa de Nord şi Europa Occidentală. în centrul S.U.A. şi zona La Plata, creşterea animalelor
este însoţită de cultura porumbului.
• Subtipul de cultură a cerealelor pe spaţii largi este răspândit în cea mai mare parte a zonei
temperate, ocupând preriile canadiene, centrul şi vestul S.U.A., pampasul Argentinei, câmpiile
Australiei, Marea Câmpie Chineză. Se cultivă cereale: grâu, porumb, orz, secară şi, în mai mică
măsură, alte plante de cultură, în funcţie de condiţiile climatice locale (temperatură şi umiditate).
Pe scară largă se practică agricultura specializată în cultura grâului, cultura plantelor
industriale, creşterea animalelor şi cultura plantelor furajere, păstoritul modern. Acest tip de
agricultură poartă numele de „agricultură fără ţărani” datorită gradului înalt de mecanizare.
• Policulturile sunt practicate în multe ţări (S.U.A., Canada), dar mai ales în Europa (Franţa,
Olanda, Belgia, Germania). Suprafeţele cultivate sunt de 20-80 ha şi se utilizează munca
mecanizată. • Agricultura
extensivă se practică pe spaţii largi în America de Nord, Australia, Argentina ş.a. Se întâlnesc
tipuri de amenajare agricolă.
• Agricultura intensivă este bine reprezentată în Europa de Vest şi America de Nord. Un exemplu
în acest sens este Olanda. Se obţin producţii mari de pe suprafeţe
mici în condiţiile mecanizării, chimizării, irigării şi a
folosirii seminţelor de mare productivitate. în clima temperată sunt
o mulţime de tipuri de agricultură.
•Agricultura mediteraneană este specifică sudului Europei, nordului
Africii, sudului Australiei. Datorită reliefului şi climei aride din
timpul verii, producţiile sunt reduse şi necesită irigaţii.
In ultimii ani s-au realizat lucrări de bonitare (bonitare - aprecierea economică pe baza
unor criterii complexe) a terenurilor (Italia, Spania, Grecia). în cadrul acesteia se întâlnesc două
subtipuri:
- Subtipul extensiv, cu producţii scăzute din sudul Italiei, centrul Spaniei, Grecia; are la bază
cultura cerealelor, asociată cu creşterea ovinelor; sistemul de policulturi se asociază cu creşterea
animalelor („coltura promiscue” în Italia).
- Subtipul intensiv este răspândit în sudul Europei, SV Asiei şi N Africii, cu productivitate mare.
Este utilizat sistemul de irigaţii, iar investiţiile sunt mari. Se obţin producţii ridicate de cereale,
citrice, măsline, viţă-de-vie.

Agricultura zonelor tropicale este practicată între ecuator şi paralela de 35° latitudine
nordică şi sudică şi
concentrează 75% din populaţia ocupată în agricultură.Se caracterizează prin nivelul redus al
înzestrării tehnice, fertilitate redusă şi fragilitatea solurilor.
Sunt două regiuni distincte în care se practică agricultura: regiunile
tropicale aride şi regiunile tropicale umede.
a) Regiunile agricole tropicale aride sunt situate aproximativ între 12° şi 35° latitudine
nordică şi sudică, în deserturi sau la marginea lor (Sahel).Agricultura se practică pe
suprafeţe mici, mai ales în oaze şi de-a lungul apelor curgătoare, asociind cultura plantelor cu
creşterea animalelor. Ca subtipuri amintim păstoritul nomad şi agricultura bazată pe irigaţii.
• Păstoritul nomad se practică în deserturi, iar productivitatea este foarte scăzută.
Se cresc cămile şi animale de povară, oi şi mai puţin bovine (Sahel), păşunile fiind foarte slabe.
Cultura plantelor se face în oaze, pe bază de irigaţii. Se cultivă orez, bumbac, arahide, porumb,
mei şi curmal.
• Agricultura bazată pe irigaţii este răspândită pe arii foarte largi în Asia de Sud, Sud-Est şi Est,
Podişul Iran, Orientul Apropiat.
Predominantă este cultura orezului, existând posibilităţi şi pentru
export. Alte plante de cultură sunt meiul, porumbul, arahidele şi
legumele.
b) Regiunile agricole tropicale umede beneficiază de umiditate tot
timpul anului. Se deosebesc două subtipuri: agricultura itinerantă
(migratorie) şi agricultura cu plantaţii.
• Agricultura itinerantă (migratorie) este cea mai primitivă
formă de a lucra pământul. Se practică astăzi în Peninsula Indochina,
Arhipelagul Indonezian, Africa Centrală, Amazonia.Pământul este
cultivat timp de 2-3 ani, după care este părăsit, luându-se în cultură altă suprafaţă defrişată.
• Agricultura cu plantaţii deţine suprafeţe mari, de sute de hectare, pe care se cultivă bananieri,
ananas, arbori de cacao, cafea, ceai, trestie de zahăr etc.
Plantaţiile sunt plasate în regiunile de coastă, în apropierea şoselelor sau căilor ferate,
pentru facilitarea transportului recoltei.
Acest tip de agricultură se practică în Brazilia, ţările de pe Coasta Golfului Guineea, Sri Lanka,
Malayezia, Indonezia ş.a.Proprietăţile aparţin de obicei firmelor transnaţionale (ex: „United
Fruits”), care exportă aproape toată producţia.Producţiile de pe plantaţii deţin un rol important în
comerţul mondial.

Practicile agricole Si evolUTia lor pe Glob

• Agricultura itinerantă este sistemul cel mai rudimentar de cultivare a terenurilor. Suprafeţele
cultivate sunt restrânse, se lucrează în comun, se cresc puţine animale domestice. în câţiva ani,
terenul cultivat se epuizează şi este părăsit (este specific în regiunile tropical-umede,
subecuatoriale şi ecuatoriale). Oamenii se mută şi defrişează pădurea în alt loc.
Se întâlneşte tipul de agricultură în pârloagă (ţelină). Acest mod de a lucra pământul s-a practicat
în centrul Africii (Zair, Tanzania, Malawi etc), în Asia (Indonezia, Thailanda). Pe suprafeţe
restrânse se mai practică şi astăzi în aceste locuri sau în zona tropicală (Sahel).Datorită
transformărilor impuse de către succesiunea modurilor de producţie, se trece la alte tipuri de
agricultură:
• sistemul agricol bazat pe ogor şi alternarea culturilor; • agricultura tradiţională irigată, specifică
în Asia musonică (ex. Filipine, China, Vietnam), în Orientul Apropiat (Câmpia Mesopotamiei),
precum şi în Africa (Egipt, Madagascar); împotriva secetei se folosesc irigaţiile.
Ţinuturile de câmpie sunt împărţite în parcele geometrice.
Acest tip de agricultură s-a practicat şi în Europa mediteraneană (Italia, sudul
Spaniei).In Asia de Est şi Sud-Est, în ţări ca Filipine, China, Vietnam, Japonia s-au
executat lucrări de terasare şi irigare a terenului în pantă, cultura principală fiind orezul.
Prin terasare se înlătură procesul de eroziune a solului.
• Păstoritul nomad este o îndeletnicire veche în regiunile deşertice, se practică şi azi în deserturile
Gobi, Sahara şi în tundră.
• O practică agricolă veche, dar care se păstrează şi azi este transhumanta. Constă în urcarea
animalelor la munte vara şi coborârea în câmpie iama. Activitatea se repetă anual, folosind
potenţialul păşunilor naturale. Se practică azi în Peninsula Balcanică, Asia Centrală şi Asia de
Sud-Vest.
• Agricultura extensivă s-a practicat şi se practică şi azi, mai ales în regiunile de câmpie şi podiş.
Pentru a mări producţia, se măresc şi suprafeţele cultivate.
• Agricultura intensivă este cel mai nou tip de agricultură. Constă în obţinerea de producţii mari
la hectar de pe suprafeţe mici, în condiţiile dotării agriculturii cu tehnică modernă. Se
caracterizează prin:
• mecanizare intensă (dotarea cu toate tipurile de maşini);
• chimizare (administrarea de îngrăşăminte chimice);
• irigarea terenurilor (mai ales în zonele aride);
• asanarea terenurilor mlăştinoase;
• selecţionarea seminţelor (utilizarea seminţelor de mare productivitate).
Acest tip de agricultură se practică pe scară largă în Europa de Vest, America de Nord (S.U.A.,
Canada), Australia, Noua Zeelandă.

Principalele regiuni agricole de pe Glob


Regiunea agricolă reflectă concretizarea în teritoriu a tipului de agricultură, definindu-se
ca un complex teritorial de ramură caracterizat printr-o activitate specifică, diferită de cea a
teritoriilor învecinate.
In funcţie de nevoi, omenirea îşi creşte sau îşi diminuează influenţa asupra
spaţiului.Regiunea agricolă are o serie de caracteristici determinate de zonalitatea latitudinală şi
altitudinală (etajarea culturilor în funcţie de relief şi climă), gradul de perfecţionare a noilor
tehnologii utilizate în agricultură, forma de proprietate, densitatea populaţiei în teritoriu,
constrângerile economiei de schimb, care au impus direcţii noi de organizare a agriculturii.

Regiunea agricolă cu umiditate ridicată


Este specifică pentru climatul ecuatorial, fiind situată în bazinele fluviilor Amazon
(America de Sud), Congo (Africa) şi în Arhipelagul Indonezian (Asia), precum şi pe coastele
mărilor şi oceanelor din acest tip de climat.
Regiunea prezintă următoarele caracteristici:
• umiditatea se menţine tot timpul anului;
• oscilaţiile de temperatură sunt mici;
• solurile sunt fertile, dar are loc fenomenul de pierdere rapidă a humusului.
In asemenea regiuni cresc păduri ecuatoriale, cu specii de mare interes economic, cum sunt:
cocotierul, bananierul, arborele de cauciuc, arborele de cacao.
Dintre cereale, se cultivă orezul (cu 2-3 recolte pe an), porumbul şi meiul. Solul este
foarte îngrijit, bine lucrat. Populaţia este numeroasă. Sunt multe suprafeţe de teren
nelucrate.

Regiunea agricolă cu sezon ploios vara (subecuatorial, musonic)


Se caracterizează prin:
• alternanţa unui anotimp ploios cu unul secetos;
• temperaturi ridicate tot timpul anului;
• soluri lateritice.
In Asia de Est, în anotimpul ploios se realizează o cultură de orez, iar în cel secetos se
practică alte culturi, cum sunt cele de mei, porumb, legume şi, pe scară largă, cultura
bumbacului, a arborelui de ceai şi cafea, arahidelor, trestiei de zahăr, orezul în deltele fluviilor
sau pe versanţii cu terase.
Este specifică Asiei de Sud şi Sud-Est şi în unele ţări ale Africii (Madagascar, Guineea
ş.a.).Se cultivă orezul în câmpiile aluvionare, în deltele fluviilor sau pe versanţi cu terase, unde
se folosesc din plin irigaţiile, în ultimul caz, parcelele fiind delimitate de valuri de pământ.

Regiunea agricolă tropical-uscată


Agricultura se practică de-a lungul râurilor sau în oaze, pe bază de irigaţii. Se cultivă
orezul, bumbacul, meiul, porumbul, curmalul.Populaţii nomade cresc animale pe păşunile de la
marginea deserturilor (ex. Sahelul).
în această regiune se află două tipuri de peisaje:
a) Peisajul oazelor, care cuprinde culturi de porumb, mei, orez, bumbac, legume, dar şi pomi
fructiferi (curmal şi plante citrice).
b) Peisajul câmpurilor irigate, unde culturile sunt aceleaşi ca şi în oaze; se obţin în condiţii de
irigaţii.

Regiunea agricolă subtropicală


Acestei regiuni îi este caracteristic peisajul agrar subtropical, întâlnit în bazinul Mării
Mediterane, Africa de Sud, California. Se practică plantaţiile de citrice, măslini, viţă-de-vie,
orez, grâu, bumbac, tutun, dar şi floricultură. Culturile sunt irigate.Un alt peisaj agrar
caracteristic este cel din Asia, Câmpia Chinei de Est, Câmpia Indo-Gangetică, cu culturi de orez,
porumb, mei.

Regiunea agricolă specifică latitudinilor temperate


Este specifică climatului temperat oceanic şi continental, caracterizat prin succesiunea
celor patru anotimpuri.
în cadrul acestei regiuni se pot distinge trei tipuri de peisaje agrare:
a) Agricultura câmpurilor cultivate deschise cuprinde suprafeţe de teren întinse în câmpii şi
dealuri cu altitudini mici, fără împrejmuiri, dar cu un habitat grupat.Cultura predominantă este
cea a cerealelor (grâu, porumb, orz, secară ş.a.); se mai cultivă plante tehnice (sfeclă de zahăr, in,
cânepă, floarea-soarelui, soia) şi plante furajere. în marile complexe şi ferme zootehnice se cresc
animale.Astfel de peisaje se întâlnesc în ţări ca: S.U.A., Canada, Europa Occidentală, Argentina,
Australia ş.a. Câmpurile au forme geometrice şi sunt foarte mari.
b) Agricultura câmpurilor cultivate închise. Terenurile sunt împărţite în parcele de diferite
dimensiuni, care sunt înconjurate de garduri, de ridicaturi de piatră sau valuri de pământ. Acest
tip de peisaj se prezintă ca un labirint dispersat de ferme izolate şi cătune.
Se întâlneşte în Franţa (Bretagne), Irlanda. Predomină creşterea animalelor, iar dintre
culturi cea a cartofului şi a plantelor furajere.
c) Peisajul pomi-viticol colinar este caracteristic regiunilor de deal şi podiş din centrul
şi sud-estul Europei. Plantaţiile de pomi fructiferi (meri, peri, pruni ş.a.) şi viţă-de-vie
sunt plantaţii moderne, intensive. Acest tip de peisaj se întâlneşte în ţări ca: Franţa, Iugoslavia,
România, Ungaria, Republica Moldova etc.

Regiunea agricolă subpolară


Ocupă suprafeţe restrânse, insulare. Este specifică mediului climatic subpolar (ierni lungi,
veri scurte). Se cultivă: cartofi, orz, secară şi se cresc animale pe păşuni naturale (nordul Asiei,
nordul Europei şi al Americii de Nord, la latitudini cuprinse între 60°-70°).
AGRICULTURA

PE GLOB