Mobilitatea populatiei in teritoriu

MOBILITATEA POPULATIEI 
IN TERITORIU

MIGRATIA – NOTIUNE GEOGRAFICA

Evolutiei speciei umane, raspandita astazi pe intreaga planeta, ii este caracteristica,

in anumite limite, mobilitatea teritoriala sau geografica, expansiunea si retractiunea
intr-un anumit spatiu. Aceasta particularitate este cunoscuta sub numele de migratie
si poate fi definita drept miscarea teritoriala a oamenilor atat in limitele unei tari cat
si in afara lor.
Migratiile, in acceptiunea foarte larga a termenului, implica ideea de deplasare, de
schimbare de loc si de locuinta. Termenul se refera atat la plecarea individuala, la
deplasarea grupelor umane, cat si la miscarile sezoniere, in cautare de
lucru.Totodata, si deplasamentul international de populatie (pe o oarecare durata)
este considerat drept migratie. Au fost distinse in acest fel migratii permanente (mai
mult de un an) si migratii temporare, in vederea cautarii de lucru (mai mult de o
luna).
Pentru geografi, care studiaza conditiile de populare a pamantului, notiunea de
migratie are o semnificatie istorica si actuala, ea incluzand toate acele fapte
(invazie, colonizari si migratii propriu-zise) care au contribuit la raspandirea si
concentrarea populatiei pe glob.
Deplasarea populatiei in teritoriu capata diferite aspecte in functie de scop,
ritmicitate, peridiocitate, durata etc.
In functie de factorii si conditiile care favorizeaza sau determina deplasarea, se
disting cateva categorii de populatie:
Populatia migratoare. Este vorba de aceea parte a populatiei care se deplaseaza in
teritoriu si isi schimba domiciliul si locul de munca. In afara de deplasarea intre
continente sau intre tari, aici se incadreaza si migratia populatiei din mediul rural
spre cel urban.
Populatia navetista. Aceasta categorie este formata din populatia ce se deplaseaza
zilnic pentru munca in teritoriu.
Populatia sezoniera. In aceasta categorie este inclusa populatia ce se deplaseaza
(indiferent de distanta), pentru munca pe o perioada determinata sau periodic (lunar,
anual), in localitati balneoclimaterice sau de agrement.
Populatia flotanta. Este vorba de populatia ce se deplaseaza pentru munca, recreare
sau in alte scopuri, in alta localitate decat cea de resedinta, fara a-si schimba
domiciliul de baza, pentru o perioada mai mare de 48 de ore.
CAUZELE MIGRATIEI

Cauzele generale ale miscarilor migratorii sunt multiple. Ele sunt atribuite indeosebi
proceselor de suprapopulare care au loc intr-o gama imensa de conditii asa-zise
secundare, ce rezida din situatia economica, culturala, sanitara si psihologica.
Prin suprapopulare se intelege ruptura care se poate produce intr-o tara sau in alta
intre cifra populatiei si resurse. Atunci cand cresterea naturala a populatiei nu este
urmata de o crestere corespunzatoare a gradului de folosire a forte de munca, de o
crestere a venitului, la nivel de tara sau regiune, atunci in mod direct, in mod
obiectiv se produce o suprapopulare si, ca urmare, o miscare a populatiei dintr-un
loc in altul.
Suprapopularea poate fi provocata prin miscarea naturala a populatiei cand
excedentul natalitatii domina indicele mortalitatii. Suprapopularea nu este o simpla
consecinta demografica. De amintit sunt consecintele pe care le-au avut, intr-o serie
de tari, trecerea in agricultura, de la policultura la monocultura, trecerea agriculturii
de la cultura pamantului la cresterea intensiva a animalelor, trecerea, in consecinta,
la ramuri economice care cer o reducere a mainii de lucru.
Dezvoltarea retelelor de comunicatii favorizeaza dispersarea industriilor pe
teritoriu, proces urmat de procesul de migratie. Transportul maritim a constituit la
un moment dat motorul migratiilor populatiei. Asemenea situatii pot fi clasificate in
grupa cauzelor accidentale. Din aceasta categorie fac parte si miscarile migratorii
determinate de ratiuni istorice, religioase, politice si o serie de cataclisme, maladii,
care determina imigrari sau emigrari masive si bruste.
Cauzele care determina miscari migratorii pot fi si de ordin psihologic. Populatiile
din tarile de campie sunt fascinate de regiunile inalte muntoase. Populatia odata
emigrata, stabilita intr-un loc favorabil, poate deveni un pol de atractie pentru
compatriotii sai.
Un interes deosebit il prezinta miscarile migratoare interne ale populatiei si
deplasarile pentru munca, determinate mai ales de diferentierea nivelelor de
dezvoltare a regiunilor, in functie de ritmul de industrializare a tarilor respective.

TIPURI DE MIGRATIE

Pornind de la cauzele generale si particulare care genereaza mobilitatea populatiei

in teritoriu, se obtine urmatorul tablou general al migratiilor:
Migratiile individuale, determinate de factori economici.In functie de raza lor de
actiune, de perioada si de mijloacele de deplasare, acestea se subdivid in migratii
sezoniere si deplasari definitive la mare distanta. Cea mai des intalnita forma de
migratii de acest fel este cunoscute sub denumirea de exod rural care vizeaza in
primul rand miscarile din interiorul tarilor. Sunt de asemenea cunoscute deplasarile
periodice fara legatura cu gradientul de munca – de tip turism si de tip pelerinaj.
Migratii pe grupe organizate, care pot fi definitive (migratii razboinice, a
vanatorilor, crescatorilor de animale etc.) sau ritmice, desfasurandu-se intr-un spatiu
definit (nomadism pastoral, al pescarului, vanatorului, agricultorului cu ritm
sezonier) sau cu caracter de seminomadism – viata agricola si pastorala de munte
etc.

MARILE MIGRATII. ROLUL LOR IN POPULAREA GLOBULUI

Marile migratii de la sfarsitul perioadei antice si inceputul sclavagismului timpuriu

au avut un rol important in aparitia multor popoare din Asia si Europa. Aceasta
perioada este adeseori denumita si epoca marilor migratii ale popoarelor.
Acestui timp ii apartine raspandirea popoarelor germanice in Europa Centrala si de
Nord, inclusiv patrunderea lor in Insulele Britanice. Popoarele slave se raspandesc
intr-o serie de tari din Europa de Rasarit si Peninsula Balcanica.
In prima jumatate a mileniului I, maghiarii emigraza din regiunile Uralului in
regiunile Dunarii mijlocii. Sunt cunoscute cuceririle arabe (incepand cu sec al VII-
lea e.n.), care au fost urmate de raspandirea arabilor in tarile Orientului Mijlociu si
Apropiat, in tarile Africii de nord.
Printre migratiile primei jumatati a celui de-al II-lea mileniu se remarca invaziile
mongolilor in multe tari din Asia si Europa rasariteana, cuceririle turcesti din Asia
Mica, incursiunile triburilor din tarile Africii ecuatoriale, in Africa de Sud etc.
O noua faza in miscarea migratorie a populatiilor este deschisa de epoca marilor
descoperiri geografice. In acest timp, spre America se indreapta mai intai spanioli si
portughezi (America Centrala si de Sud), apoi francezi, olandezi, englezi, scotieni,
irlandezi (America de Nord). Sunt cunoscute de asemenea transmutarile fortate ale
unui imens numar de negri – sclavi adusi din Africa in America si alte colturi ale
lumii.
Secolele urmatoare marcheaza un proces continuu si sistematic al emigrarilor. Cele
mai caracteristice pentru sec XIX si inceputul sec al XX-lea sunt emigrarile de
populatie din Europa in America, proces ce se accentueaza indeosebi in anii 1830-
1850, cand media anuala de emigranti atingea circa 3 milioane de persoane.
Emigratia europeana a fost strans legata de dezvoltarea rapida a capitalismului, ca
urmare a aparitiei unei suprapopulari agrare, destramarii mestesugurilor si aparitia
somajului. Tarile de peste ocean au oferit in acelasi timp campuri deschise, o cerere
puternica de forta de munca.

PRINCIPALELE ETAPE ALE MIGRATIEI IN SECOLELE XIX SI XX

Migratia din ultimul secol si jumatate poate fi grupata, dupa numarul, originea si
caracterul ei specific, in cinci mari etape, si anume:
Etapa 1835-1846, perioada unor mari prefaceri sociale in aproape toate statele
Europei Occidentale, marcheaa o reinviorare a migratiei din sec al XVIII-lea.
Numarul celor plecati se estimeaza la circa 100 000 persoane, emigrantii fiind tarani
sau mestesugari. Directiile de deplasare vizau indeosebi America de Nord si
coloniile europene din Australia si Noua Zeelanda.
Etapa 1846-1880 se caracterizeaza prin deplasari masive care ajung la 300.000-
500.000 persoane pe an. In aceasta perioada, in care predomina emigrantii lipsiti de
mijloace materiale, directiile de deplasare raman de regula aceleasi din perioada
anterioara.
Etapa 1880-1914, perioada premergatoare primului razboi modial, se caracterizeaza
printr-o crestere puternica a emigratiei atingand, in medie, circa 800.000 persoane
anual. Masa emigrantilor o formeaza muncitorii necalificati, fara mijloace si resurse
de trai. Zonele de imigrare se extind, America de Nord ramanand in continuare
atractia principala.
Etapa 1914-1940 prezinta trasaturi distincte. Ia amploare, spre deosebire de
perioada de dinaintea primului razboi mondial, emigratia fortata rezultata din
pozitia unor guverne fata de minoritatile nationale sau din alte atitudini politice si
religioase, din conditiile unor tratate de pace, in urma formarii noilor state
independente etc. In aceasta perioada se contureaza o zona de atractie a emigratiei
inspre Europa de Vest. Prin aparitia acestor noi zone de imigrare se anunta o
inversiune a curentilor traditionali.
Etapa de dupa cel de-al II-lea razboi mondial, ce a determinat schimbari importante
in miscarea migratorie. Milioane de oameni au fost evacuati, altii au emigrat
temporar, au avut loc schimburi de populatie intre tari vecine, au reinviat migratiile
determinate de cauze economice. Aceste migratii se deosebesc insa de cele de
dinainte de razboi prin proportiile, directiile si formele lor.

DIRECTIILE MIGRATIILOR UMANE 

Primul loc intre tarile de emigratie il detin statele din Europa Occidentala. Cea mai
veche poate fi considerata emigratia iberica, cunoscuta din sec al XVI-lea si
continuata pana in sec al XVIII-lea. Spre America de Sud si Centrala s-au indreptat
circa 2 milioane de spanioli si cateva sute de mii de portughezi.
Atat prin vechime, cat mai ales prin volumul ei, se remarca emigratia britanica. Este
continuata pana in sec al XX-lea, cand se produce o reintoarcere a ei in S.U.A. si o
redistribuire spre Canada, Australia, Africa de Sud s.a.
Emigratia germana formeaza un contingent de circa 6,5 milioane, cu intensitati
maxime, indeosebi la sfarsitul sec al XIX-lea si inceputul sec al XX-lea. Ea
cuprinde pe taranii Germaniei Orientale sau pe mestesugarii ruinati de concurenta
marii industrii si pe refugiatii politici.
Inca din sec al XVII-lea se afirma cu toata vigurozitatea emigratia scandinava. Ea
cuprinde indeosebi o serie de categorii de muncitori specializati, marinari, taietori
de lemne etc.
Emigratia franceza se afirma mai tarziu decat cele mentionate anterior si cu o
intensitate mai redusa. Ea cuprine forta de munca disponibila din regiunile
periferice ale Frantei, regiuni mai slab dezvoltate din punct de vedere economic.
Din cadrul Europei meridionale si orientale se remarca emigratia italiana care se
manifesta catre sfarsitul sec al XIX-lea. Ea s-a orientat fie spre tarile vecine, fie spre
tarile de peste ocean (S.U.A., Argentina, Brazilia).
Deosebit de activa a fost si emigratia austro-ungara (circa 4,3 milioane persoane in
perioada 1875-1914), cuprinzand indeosebi tarani saraci sau prigoniti politici.
Odata cu emigratia poloneza, cu maxim de intensitate indeosebi in periada 1919-
1939, circa un milion de polonezi s-au indreptat spre Americi sau alte tari ale
Europei.
Traficul de sclavi din africa se inscrie, de asemenea, in procesul miscarilor de
populatii. Comertul cu sclavi a inceput in sec al XV-lea in Africa Occidentala si
atinge punctul sau culminant la finele sec al XVIII-lea. Se apreciaza la circa 20
milioane numarul negrilor deportati pe plantatiile de tutun, zahar, cafea din Brazilia
si regiunea Caraibe. Un numar mare de negri au fost transportati in celelalte tari din
America de Sud, precum si in S.U.A.
Din cadrul continentului asiatic se remarca emigratia indiana,chineza si japoneza,
care de pe la mijlocul sec al XIX-lea pana in 1940 cuprindea circa 2,4 milioane
emigranti in afara continentului.

CARACTERISTICI ACTUALE ALE MIGRATIILOR

Migratiile contemporane au la baza doua mari cauze: politice si economice. Ele

pierd caracterul lor spontan, voluntar, fiind din ce in ce mai mult puse sub controlul
anumitor organisme care urmaresc asigurarea unor scopuri politice sau economice
directe.
Migratiile actuale se deosebesc de cele anterioare atat prin caracterul, volumul, cat
si prin orientarea lor geografica. In esenta, trasaturile migratiilor actuale constau in
urmatoarele:
In ultimii ani se manifesta o crestere a migratiilor din interiorul continentelor, in
timp ce migratia intercontinentala scade. In cadrul acestora apar din ce in ce mai
evidente migratiile internationale, temporare si sezoniere;
In cadrul emigrarilor domina forta de munca ieftina;
In ultimii ani apare un adevarat exod al inteligentei. Este vorba de exodul de
competenta sau “emigrarea elitei stiintifice”. Acesp proces, cunoscut si sub numele
de “brain drain”, modifica puternicatat structura migratiilor, directiile, cat si
ponderea lor in econimia mondiala. O astfel de situatie sfecteaza eforturile tarilor in
curs de dezvoltare in edificarea lor economico-sociala.
Cauza migratiilor internationale ramane in continuare stagnarea economica, situatie
caracteristica multor tari capitaliste din Europa.
In functie de aceste caracteristici generale s-a modificat radical pozitia unor tari si
continente din punctul de vedere al emigratiei si imigratiei.
Pentru tarile Europei este evidenta o amplificare a miscarilor intre state, aceasta ca
urmare a reducerii cererii de mana de lucru necalificata sau putin calificata intr-o
serie de regiuni ale Americii. Europa atrage un puternic contingent de forta de
munca dintr-o serie de tari slab dezvoltate din Africa, Asia si America Latina.
Modificari importante s-au produs in domeniul migratiei in tarile Americilor.
Caracteristic pentru S.U.A. este faptul ca in ultimii ani a slabit considerabil
emigratia din tarile Europei in favoarea tarilor din cele doua Americi. In cadrul
emigrarilor din Europa, ponderea cea mai mare revine muncitorilor calificati,
persoanelor cu pregatire intelectuala.
America Latina este una din principalele zone ale imigratiei de pe glob. In conditiile
unei explozii demografice, ce a dus la cresterea populatiei cu peste 50 milioane de
oameni si la lichidarea fostei lipse de resurese de munca, tarile Americii Latine sunt
interesate numai in curentul de cadre calificate, a caror lipsa se resimte in economia
nationala.
In ce priveste tarile Africii contemporane se constata intensificarea migratiei
intercontinentale si intracontinentale. Curentii migratori din Africa sunt indreptati
spre Europa. Centrele de atractie ale populatiei sunt marile orase si teritoriile
dezvoltate din punct de vedere economic, cu industrie extractiva si plantatii
agricole.
In tarile Asiei, intensitatea migratiilor externe, atat intracontinentale cat si
intercontinentale, este in ansamblu mai scazuta decat in alte continente. Aceasta se
explica prin politica discriminatorie a principalelor tari ale imigratiei (S.U.A.,
Australia, Noua Zeelanda) in legatura cu venitii din Asia. Limitarea sosirii de straini
influenteaza asupra volumului si directiei migratiei in acest continent.
Se continua migratia intensiva inspre Australia si Noua Zeelanda.

PENDULARILE PENTRU MUNCA. NAVETISMUL 

Migratia interna imbraca forme multiple. Dintre acestea, cele mai caracteristice sunt
deplasarile pentru munca. Prin deplasarile pentru munca intelegem existenta unui
numar de activi care, avand domiciliul intr-o anumita localitate, calatoresc zilnic,
saptamanal, lunar sau chiar la intervale mai rare pentru a lucra permanent sau
sezonier intr-o alta localitate. In cadrul acestor pendulari un loc important il detine
navetismul.
Existenta deplasarilor pentru munca a constituit un fenomen aproape permanent,
care a insotit dezvoltarea fortelor de productie in toate oranduirile sociale.
Suprapunerea deplasarilor pentru munca cu somajul existent, determina un adevarat
exod intr-o serie de tari capitaliste, care se manifesta pe plan national si
international.
Un fenomen nemijlocit legat de aceste deplasari, a carui intensitate a fost foarte
puternica in secolul trecut si la inceputul secolului nostru, l-a constituit emigratia
fortei de munca. Cauzele principale constau in disproportiile care apar in economia
capitalista, ce se refera la raportul dintre resursele naturale si industriale, dintre
resursele naturale si agricole, dintre industrie si agricultura si dintre dezvoltarea
economica si densitatea populatiei.
Din analiza datelor privind migratia interna din tara noastra in ultimul deceniu se
evidentiaza cateva caracteristici determinate de dezvoltarea economiei noastre
nationale, si anume:
Scaderea continua a intensitatii migratiei interne totale si, legat de aceasta, scaderea
absoluta a celor doua laturi ale sale: miscarea interjudeteana, care scade puternic si
migratia intrajudeteana, care creste continuu, manifestand tendinta de stabilizare la
un anumit nivel.
Cauzele economice continua sa ramana un factor hotarator in evolutia migratiei
interne din tara noastra. Sensul acestei miscari mecanice este spre zonele cele mai
dezvoltate economic si spre capitala. In acelasi timp se remarca faptul ca deplasarea
cea mai intensa se face din mediul rural (55%) spre mediul urban.
Ca urmare a restrangerii migratiei in afara judetelor, precum si migratiile in judete
mai indepartate, s-au redus si distantele de deplasare a fortei de munca. Aceste
fenomene prezinta adanci semnificatii economice si sociale.
Procesul de repartizare rationala a fortelor de productie pe teritoriul tarii se
infaptuieste fara transmutari mari de populatie.

EXODUL RURAL

Migratia rural-urban este o forma tipica a migratiilor interne; ea este unul dintre
mijloacele importante ale redistribuirii populatiei intre regiunile mai sarace sau mai
putin dezvoltate si cele unde isi pot imbunatatii conditiile de viata. In acelasi timp,
in multe din tarile in curs de dezvoltare, orasele, catre care migratiile se indreapta
intr-un numar tot mai mare, nu pot avea capaciataea de absorbtie a tuturor
migrantilor care vin, ceea ce face sa apara fenomene sociale complicate.
Numeroase tari duc o politicade descongestionare a marilor metropole. S-au facut
de asemenea eforturi in vederea reducerii exodului rural, asigurand regiunilor rurale
mai multa atractivitate, creare de noi valori rurale compatibile cu dezvoltarea
generala. Urbanizarea joaca un rol important in desfasurrarea migratiei interne.

CONSECINTELE ECONOMICE SI DEMOGRAFICE

Deplasarile de populatii atat in interiorul tarilor, cat si mai ales cele

intercontinentale sau intre tari, au repercursiuni puternice atat pentru tarile cu
emigratie, cat si pentru cele cu imigratie. Consecintele sunt atat de ordin
demografic, cat si economic.
Deplasarile de mari proportii ale fortei de munca determina mari dificultati atat pe
plan economic, cat si pe plan social.
Pe plan economic este pusa in vedere in primul rand fluctuatia sporita, peste
normal, a structurii fortei de munca de la o perioada a anului la alta si in al doilea
rand irosirea prin transport a unei mari cantitati de energie, care ar putea fi utilizata
pe plan social. La aceasta se adauga si prelungirea artificiala si neficienta a duratei
zilei de lucru. Nu trebuie ignorata supraaglomerarea cailor de comunicatii si a
mijloacelor de transport, fapt care creeaza stanjeniri ale celorlalte activitati
economice si bineinteles solicitarea de investitii importante si nerationale in
dezvoltarea retelei de transporturi.
Pe plan social trebuie avuta in vedere despartirea temporara a familiei, ceea ce
creaza probleme cu urmari serioase asupra educatiei copiilor, relatiilor dintre soti
etc.