“Retorica” de Aristotel

Aristotel este fara indoiala, unul din cei mai mari filozofi si ganditori ai lumii, fie ea antica,
moderna sau contemporana. El a creat prin filosofia sa concepte noi despre viata, a imbogatit
umanitatea cu potentialul sau de cunostinte atit filosofice, cit si in alte domenii. Aristotel este
intemeietor aproape universal a tuturor stiintelor, teoretizand logica, etica, retorica, economia
politica, poetica,psiholog , al naturii. Opera sa filozofica si stiintifica este vasta,cuprinzand
probleme de politica si morala, de metafizica si fizica, de estetica sau de retorica.
S-a nascut in anul 384 in. Hristos in Grecia, Stagira. Familia l-a sustinut a studiat la
Academia lui Platon, care ii devine si magistru de baza, este si militar si om politic, mai tirziu
isi deschide o scoala proprie unde se discuta mai mult filosofic, devine si profesor.
De fapt ce se regaseste a fi bun sau de valoare in opera aristotelica? El realizeaza cercetari
de amploare in cele mai diverse domenii, facindu-se cunoscut mai mult drept om de stiinta
decit filosof. A avut o eruditie deosebita, dar totodata dispunea si de o originalitate aparte
prin splendoarea exprimarii, prin simplitatea “gindirii asupra gindirii”.
De fapt, cum le-a putut realiza si imbina el pe toate atit de armonios? Ce abilitati a posedat
el? Era, cu siguranta un bun orator, om ce putea comunica cu publicul, avea capacitatea de
convingere a lumii cu cuvintele sale de bun retor. De fapt, si opera analizata si lecturata de
mine se numeste “Retorica”, adica arta de a vorbi in public, de la grecescul “ritotiki”.
Retorica, fiind o parte a dialecticii, Aristotel sustine si demonstreaza teze prin care remarca si
dovedeste faptul ca retorica si dialectica sunt in acelasi raport cu stiinta(„Ea este o arta a
dialecticii si a studiului caracterului uman, care poate fi numita mai adecvat politica”),
retorica ca si dilectica, are capacitatea de a persuada contrariile. Se afla in aceeasi relatie cu
stiinta, deoarece trateaza si dezbate argumentari, care nu necesita detinerea cunostintelor si
abilitatilor stiintifice anterioare, orice om inteligent poate si ar trebui sa perceapa retorica, la
fel ca si dialectica.Si anume in opera sa el pune accentul pe argumentare si pe elementele
acesteia, deci daca se argumenteaza inseamna ca merita a fi analizate problemele puse sau
situatiile date.
Aristotel scrie lucrarea data documentitndu-se cu date reale, cu orientari atit practice,
experimentale, cit si pedagogice, educationale, dar ramine a fi o opera cu caracter filosofic.
Geneza operei lui Aristotel provine din analiza discursurilor a variati oameni publici ai
timpului istoric in care a trait filosoful si elaborarea unui plan de idei, clasificarea tehnicilor
discursului, a metodelor prin care se va putea ajunge la influentarea asupra publicului-tinta.
In opera lui Aristotel este de asemenea usor sa regasim o tangenta intre politica comunicarii
si retorica si anume prin conditii politice de rigoare favorabile .La Aristotel democratia este
element al determinant al politicii ce interactioneaza cu retorica, adica din aceasta
interactiune Aristotel determina cele trei genuri ale retoricii : demonstrative, deliberativ si
judiciar.Si toate astea anume pentru ca la Aristotel atit vorbitorul cit si ascultatorul urmareste
unul dintre scopurile politice, iar fericirea si dobindirea ei fiind cel mai de baza scop.
Aristotel se exprima foarte clar: „retorica este puterea de a vedea posibilele cai de
persuasiune a oamenilor cu privire la orice subiect dat ” Persuasiunile sunt de doua
feluri:extratehnice, care exista deja si nu trebuie decat folosite si cele tehnice, care trebuie
inventate de orator. Persuasiunile tehnice sunt divizate in trei specii la Aristotel : cele
raportate la caracterul oratorului (adica acele procedee ale discursului, prin care retorul
determina auditoriul sa-si formeze o parere buna despre caracterul sau), apoi cele ce vizeaza
cresterea emotiei in auditoriu si cele care conduc la dovada exclusiv prin forta argumentului.
Teza fundamentala a lui Aristotel, pe care o confirma si dezvolta in opera sa ampla (care
provine de la Platon) este ca adevarul, chiar si in cazul argumentarilor retorice, are mai multa
forta persuasiva decat falsul. Cu alte cuvinte, numai datorita lipsei de instruire in ceea ce
priveste dovezile, si nu din pricina vreunei deficiente de fond a artei retorice, pledantii, desi
spun adevarul, sunt invinsi de adversari care nu au dreptate, dar sunt mai experimentati sau
abili. Deci la Aristotel discursul determina realizarile, de retorica depinde finalitatea
conceputului, ea prevaleaza in formarea impresiilor, parerilor asupra unei personae, asupra
unui grup social.