Sunteți pe pagina 1din 1

NAUFRAGIUL

După un naufragiu groaznic


Ce i-a scufundat în ceaţă
Şase marinari nevolnici
Care au mai scăpat cu viaţă

Înotând şi zi şi noapte
Peste apa plumburie
Fură azvârliţi de valuri
Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi


Şi cu peşti găsiţi pe mal
Îşi făcură şi-o colibă
Şi trăiau original.

Nu le mai lipsea nimica


Ba ades le prisosea
Aveau hrană, ierburi, apă,
Doar femeia le lipsea.

Rabdă omu-o lună, patru


Mai te-agiţi, te consolezi,
Însă când te-ajunge jalea
Mai că-ţi vine să turbezi.

Da-ntr-o zi, pe-un rest de barcă


Ce-a rămas numai crâmpeie
Peste malu-abrupt deodată
Fu zvârlită o femeie.

Una singură şi goală


Şi frumoasă, o ispită,
Care se-ndrepta, în soare
Spre colibă, fericită.

Marinarii, toţi, văzând-o


Năvăliră-n goana mare
Cari de care mai degrabă
S-o apuce la strâmtoare.

Ea văzându-se-n pericol
Ridică un braţ în sus
Şi c-un gest de curtezană
Marinarilor le-a spus:

- Ho, nebunilor sălbateci!


Nu vă repeziţi pe-alee
Ţineţi seama de un lucru:
Nu sunt şvaiţer, sunt femeie!