Criza economică și relațiile

socio-umane

Anul I, master
Managementul crizelor si conflictelor

Criza economică și relațiile socio-umane

1
 Actuala și mult analizata situație economică globală a generat și generează în
continuare numeroase discuții. Care sunt cauzele sale?, cum s-ar fi putut preveni sau ce ar
trebuie să facem în situația de față pentru a reduce consecințele negative ale acesteia etc. În
momentul actual pot fi observate două idei primare care încearcă să argumenteze cauzele
crizei economice: prima este cea reprezentată de economistul John Taylor, de la Universitatea
Stanford, care, sub titlul „Getting Off Track”, spune că „actiunile guvernului și intervențiile
acestuia, au cauzat, prelungit și înrăutățit criza financiară”. Nu piețele au cedat, susține
Taylor, ci guvernul a greșit1. De cealaltă parte se situează autorii care consideră capitalismul
și eșecul pieței libere principalii vinovați pentru situația economică actuală, acuzând în special
consumul exagerat pe datorie2. Această categorie este reprezentată în special de către Hyman
Minsky ale cărui idei, deși destul de vechi (anii ′40) par să se potrivească cu o mare exactitate
actualei situații economice. El susținea că economia capitalistă a moştenit tendinţa de a
dezvolta instabilitate, care culminează în crize economice severe. După părerea lui Minsky,
structura financiară a economiei capitaliste devine din ce în ce mai fragilă în perioada de
prosperitate. Pe scurt, cu cât mai lungă este această perioadă, cu atât sistemul devine mai
fragil3.
Puțin diferit de această introducere este subiectul pe care vreau sa-l analizez în această
lucrare: care ar fi efectul crizei economice asupra relațiilor socio-umane. Economia unui stat
s-a aflat întotdeaună în legătură cu nivelul de toleranță prezent în regimul respectiv. Țările
slab-dezvoltate sau în curs de dezvoltare se confruntă continuu cu diferite tipuri de conflicte
sociale generate de nemulțumirile populației. Efectul crizei economice asupra relațiilor socio-
umane poate fi analizat la două nivele; în primul rând se pot observa consecințele imediate și
individuale asupra cetățenilor și, în al doilea rând, se poate studia efectul pe o durată mai
lungă și la un nivel mult mai larg, la un nivel social.
În primul rând și unul dintre cele mai grave lucruri pe care le produce deficitul
economic este apariția imediată a unei stări de depresie în rândul populației care duce la
creșterea numărului de sinucideri și de omoruri. Presa internațională este saturată de articole

1
http://www.forbes.com/2009/03/23/getting-off-track-opinions-book-review-john-
taylor.html
2
http://www.zf.ro/opinii/criza-economica-interna-cauze-si-solutii-3544642/
3
http://www.scribd.com/doc/18531029/Economie-europeana
2
care relatează astfel de gesturi, cel mai sugestiv caz fiind, probabil, cel al companiei franceze
Télécom care a provocat sinuciderea a 23 dintre angajații săi4.
Pe termen lung consecințele pot să fie observate la nivel social prin schimbări de
mentalități și atitudini. De foarte multe ori actuala criză economică este comparată cu criza
dintre anii 1929-1933. Iar urmările socio-politice ale crizei secolului trecut au fost mult mai
puternice și mai grave pentru omenire decât cele economice. Impactul crizei cu politica a fost
deosebit de dur în Occident şi Europa Centrală. Câteva exemple sunt apariția curentelor de
extremă dreapta (fascismul și nazismul), accentuarea naționalismul sau antisemitismul și
xenofobia duse la extrem. Așadar, nu cred că ar fi o exagerare dacă ne-am pune aceeași
problemă și în contextul crizei actuale.
Astfel, în continuarea lucrării o să încerc să formulez o ipoteză și să aduc în prim plan
principalele concepte pe care urmează să le utilizez și definițiile acestora date de-a lungul
timpului de autori care le-au studiat în detaliu.
Ipoteza reprezintã o formă specifică a gândirii științifice care dă posibilitatea trecerii
de la cunoașterea faptelor la cunoașterea legilor de producere a acestor fapte5. Sau mai
exact, o ipoteză este un enunț conjectural despre relația dintre două sau mai multe variabile
(Fred N. Kerlinger, 1964). Totuși, nu orice enunț de acest fel poate reprezenta o ipoteză în
cercetările empirice. Condiția care intervine este testabilitatea acelui enunț. Prin confruntarea
cu realitatea ipotezele pot fi confirmate. Plauzabilitatea devine astfel o condiție esențială a
ipotezelor. Pentru a fi plauzibile ipotezele trebuie să îndeplinească două condiții: să aibă
coerență externă adică să fie în concordanță cu informații obținute anterior și să aibă coerența
internă adică să nu conțină elemente contradictorii6.
Septimiu Chelcea menționează zece condiții formulate de către Johan Galtung
(1967) pe care trebuie să le satisfacă o ipoteză pentru a fi validă: generalitatea, complexitatea,
specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictibilitatea,
comunicabilitatea, reproductibilitatea și utilitatea. Literatura de specialitate recunoaște
existența a două tipuri de ipoteze: ipoteze teoretice și ipoteze empirice. Principala diferența
dintre cele două tipuri de ipoteze este testabilitatea lor. Primele pot fi testate doar indirect și
propun noi interpretări ale faptelor și fenomenelor în timp ce al doilea tip de ipoteze pot fi
testate direct și sunt specifice științelor normale.

4
http://business.timesonline.co.uk/tol/business/industry_sectors/telecoms/article6833743.
ece
5
Septimiu Chelcea, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, 2004, pg 50
6
Ibidem, pg 51
3
 Formularea ipotezelor se pot realiza prin trei moduri. Primul tip sunt cele deduse din
teorie; nivelul ridicat de generalitate al științelor sociale oferă această oportunitate
cercetătorilor. O altă cale de construire a ipotezelor o constituie experiența directă; în acest
caz cercetătorul poate intui relații între faptele și fenomenele studiate.
Ipoteza: Deteriorarea relațiilor socio-umane în contextul crizei economice.
În alcătuirea ipotezei anterioare regăsim două variabile: relațiile socio-umane
(variabila dependentă) și criza economică (variabila independentă). Pentru a demonstra
existența unei relații între cele două variabile trebuie testată ipoteza nulă. Dacă aceasta este
infirmată cercetarea poate continuua. O modalitate prin care se poate testa ipoteza nulă ar
putea fi numărarea articolelor care abordează probleme referitoare la relațiile socio-umane
(probleme etnice, imigrări/emigrări etc) pe o perioadă de o lună înainte de criza economică și
o lună din timpul crizei. Dacă numărul articolelor care aordează acele probleme crește este
clar că ipoteza nulă este infirmată.
Întotdeauna relațiile între oameni au fost unele pozitive și de toleranță dacă situația lor
economică era satisfăcătoare. Crizele economice din anii 1930 din SUA au provocat
numeroase conflicte rasiale. Unul din motivele contestatarilor era acela că ajutoarele sociale
acordate populației de culoare și imigranților produc deficite prea mari și că nu ar fi corect ca
aceste cheltuieli să fie suportate de contribuabili. Ulterior, odată cu transformările economice
începute în anii ′40 s-a generat și o îmbunătățire a relațiilor rasiale7. Profitul și dezvoltarea
economică respingeau conflictele rasiale, care începeau să fie considerate manifestări
degradante și înapoiate. Prosperitatea economică duce la creșterea duratei de timp liber, timp
folosit pentru educație și informare. Prin urmare este evidentă o relație între dezvoltarea
economică dintr-o țară și relațiile dintre locuitorii ei. Binențeles că exemplul Statelor Unite
din anii ′30 nu este general valabil. Multitudinea de etnii care formează populația SUA o
diferențiază față de multe alte state. În România, de exemplu, ar fi foarte greu de gășit un „țap
ispășitor” pentru criza economică, exceptând, desigur, guvernământul. Dar sunt slabe șanse ca
o creștere alarmantă a șomerilor sau înghețarea pensiilor și salariilor să nu aibă nici un fel de
reacție din partea populației.

Cadrul teoretic.

7
Allan M. Winkler, Trecutul apropiat. Eseuri și documente despre America de după cel de
al Doilea Război Mondial, Dacia, 1996, pg 263
4
 Principalele noțiuni pe care va cadea accentul în paginile următoare sunt cele legate de
națiune, apartenența la un grup, identități, modificări sociale și nu în ultimul rând crize sociale
și economice. Definirea conceptelor este o condiție esențială în transmiterea cunoașterii și a
comunicării interumane. Principalele funcții ale acestui proces, după clasificare lui S. Chelcea
(2004) sunt: funcția referențial-designatoare (delimitează unele clase de obicte de altele),
funcția de introducere a unor termeni noi în vocabularul unui agent cunoscător; funcția de
concentrare a informaþiei, de prescurtare a comunicării; funcția de relevare a schimbărilor
intervenite în procesul cunoașterii, pe baza analizei intensiunii termenilor; funcția sintetic-
calculatorie, care permite prelucrarea informației într-un alt limbaj. Tot Chelcea ne
argumentează faptul că există trei tipuri de definiții. Prima este definiția ostensivă cu ajutorul
căreia cunoscătorul semnificației unui concept transmite acea semnificație fără să apeleze la
alte cuvinte. Persoana care intenționează să îmbogățească vocabularul altei persoane cu un
nou termen rostește cuvântul, arătând concomitent obiectul designat. În opoziție este prezentat
un alt tip de definiție: definiția nominală. Aceasta constă în specificarea înțelesului unui
termen cu ajutorul altor termeni. Ultimul tip de definiție este cea operațională. Aceasta
reprezintă un procedeu eficient de a decide dacă o calitate poate fi atribuită unei unități
sociale8. În continuare voi defini conceptele cheie ale acestei lucrări cu referiri la lucrări
reprezentative din acest punct de vedere.
Națiunea – Ernest Renan (1882) este unul dintre primii autori care ne ofera o definție
conceptului de națiune: „O națiune este un suflet, un principiu spiritual. Două lucruri
constutuie acest principiu spiritual, unul este legat de trecut și al doilea de prezent. Primul este
posesia comună a unei bogate moșteniri de amintiri, iar celălalt este acordul real, dorința de a
trăi împreună, dorința de a continua împreună și de a valorifica patrimoniul primit în comun”9.
Mult mai recentă și mai apropiată de realitățile actuale este definiția dată de Karl Deutsch
(1950): „Apartenența la un popor, în esență, constă în complementaritatea largă de
comunicare socială. Ea constă în capacitatea de a comunica mai eficient și pe o gamă mai
largă de subiecte, cu membrii unui grup aparte, decât cu străinii”. O altă perspectivă este dată
de autorii care vad națiunea ca pe o „extensie imaginată de obligațiuni de sânge” (Connor,
1994), sau cei care evidențiau paralelismul dintre religie și națiune: Emile Durkheim(1965),
Carlton Hayes (1960) sau Benedict Anderson (1991). Aceștia vedeau comunitatea națională
ca un înlocuitor modern al comunităților religioase10.

8
Septimiu Chelcea, op. cit. pg 64
9
Jonathan Hearn , Rethinking Nationalism, pg 4
10
Ibidem, pg 5
5
 Recent, în ultimii 20 de ani, contrar unor concepți care privesc națiunea și
naționalismul ca forțe malefice în mod inevitabil care duc la șovinism, conflicte sociale și
violențe, unii autori au încercat să articuleze justificări filosofice care să arate că națiunea este
necesară și chiar benefică (David Miller, 1995).
Următorul concept împortant al acestei lucrări este naționalismul. Jonathan Hearn,
unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai acestui domeniu ne oferă o definiție pragmatică a
naționalismului: „Naționalismul este format din toate revendicările unei populații cu privire la
identitate, autoritate și teritoriu”. Aceste trei tipuri de revendicări merită o ceva mai multă
atenție și de aceea o să insist puțin asupra lor. Identitatea nu se referă doar la un nume sau la o
etichetă comună întregului grup ci și la conținutul de fond care caracterizează grupul
respectiv. Ea poate cuprinde factori culturali ca religia, limba sau moșteniriile istorice. A
doua revendicare, autoritatea, se referă la dreptul de autoguvernare și suveranitate. Se referă la
dreptul grupului respectiv de a-și aplica propriile reguli, chiar dacă acest lucru poate fi făcut
doar într-un anumit grad în cadrul unui sistem politic mai larg. Ultimul tip de revendicare,
teritoriul, este cel mai problematic dintre cele trei, deoarece implică de multe ori strămutarea
unor grupuri, împărțirea unor teritorii între anumite state, lucruri ce fac mult mai dificilă
unitatea grupurilor. Pentru ca naționalismul să existe, aceste trei cereri trebuie să fie
interdependente.
Jack Snyder11 identifică patru tipuri de naționalism. Aceste tipuri sunt puse în comun
cu câte o regiune reprezentativă acelui tip de naționalism. Astfel avem:
a. Naționalism contrarevoluționar german
b. Naționalism civic britanic
c. Naționalism revoluționar francez
d. Naționalism etnic, Serbia.
În completare, Jonathan Hearn vine și cu o serie de caracteristici: „Naționalismul este
un sentiment. La bază este format din patimi, emoții și sentimente. Din acest motiv
naționalismul este considerat irațional. Naționalismul este o identitate. Este un mod de a
clasifica pe sine și pe alții, îndeplinind astfel o nevoie fundamentală umană: etichetarea.
Naționalismul este o ideologie. Este un sistem special din punct de vedere moral, care vede
lumea ca natural alcătuită din națiuni diferite, fiecare cu drept natural la autodeterminare.
Naționalismul este o mișcare socială, este un proces istoric12”.

11
Jack Snyder, From voting to violence, 2000, pg 129
12
Jonathan Hearn, op.cit., pg 6
6
 Deși avea o lungă istorie în perioada comunistă, naționalismul în România atrage
atenția abia după 1989 când își face apariția primul partid extremist. Partidul România Mare,
condus de către Corneliu Vadim Tudor și-a facut un renume prin discursurile lui naționaliste
care s-au declarat, pe rând, împotriva minorităților existente în România, dar și împotriva
privatizării, aderării la UE sau la NATO. Observând dacă susținerea acestui partid și a altor
asemănătoare se modifică în timpul crizei economice putem scel puțin să presupunem o
tentativă a votanților de a se identifica cu ideile acestui partid și totodată a înmulțirii
atitudinilor naționaliste din țara noastră.
Identitatea socială s-a dovedit dintotdeauna un concept ambiguu, polivalent, imposibil
de circumscris unei definiții durabile. „Identitatea socială este formată prin adânci rădăcini
etnice, este configurată vertical și este superioară oricărei forme de organizare politică”, este
una din definițiile date acestui concept de către J.G. Herder, sociolog german care observă
dinamica Volk-ului german. Aportul cel mai important adus teoriilor identității sociale este
revendicat de către Henri Tajfel (anii ′60) care spune că una din caracteristicile principale ale
identității sociale este faptul că aceasta nu poate fi explicată prin intermediul identității
personale13. Comportamentul social are anumite aspecte specifice care îl diferențiază de
comportamentul interpersonal: discriminarea, stereotipizarea, prejudecata, conformismul etc.
Astfel, susține Tajfel, identitatea socială are două componente: credinţa de a aparţine unui
grup (de exemplu, „Eu sunt un american!”), precum şi importanţa pe care o are apartenenţa la
acel grup pentru sine (de exemplu, „iar eu sunt al naibii de mândru să fie un cetăţean al celei
mai mari ţări de pe pământ")14. F. Barth (1995) susține faptul că identitatea se elaborează pe
calea unei relații vii, dinamice cu alte identități, în miezul unui context determinat deopotrivă
psihologic, social, cultural și istoric15.
Cum o spun și autorii care s-au ocupat de acest subiect, identitatea socială este un
concept greu de utilizat. În România acest tip de identitate, cred eu, se referă în special la
nivel regional, nicidecum național sau local. Atributele de moldovean, oltean sau
maramureșean sunt foarte importante pentru stabilirea unei identități sau pentru atribuirea
unor caracteristici mai mult sau mai puțini reale.
Schimbarea socială. Schimbarea este o realitate incontestabilă a societății moderne, fie
că ne referim la un nivel macrosocial sau la unul individual. Schimbarea socială în special
este asociată unor numeroase procese precum democratizarea, globalizarea, tranziția sau

13
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs31.pdf
14
ibidem
15
Alin Gavriliuc, De la relațiile intrapersonale la comunicarea socială, Polirom, Iași, 2006,
pg 208
7
dezvoltarea economică. O definiție generală, unanim acceptată este foarte dificil de identificat
deoarece teoreticienii care au studiat acest fenomen s-au concentrat pe probleme extrem de
specifice. Herbert Spencer s-a concentrat pe diferențierea structurală și funcțională a
organismului social; Karl Marx pe alinarea, pauperizarea și polarizarea claselor; Lewis
Morgan pe inovarea tehnologică; Ferdinand Tonnies pe slăbirea comunității în fața
urbanizării și industrializării; Emile Durkheim pe diviziunea muncii și creșterea densității
moralei a societății; Max Weeber pe raționalizarea, secularizarea și dezidealizarea lumii.16
De multe ori schimbările sociale erau văzute ca și fenomene regresive (Rousseau) sau
dimpotrivă, erau văzute și ca fenomene firești care reflectau evoluția, dezvoltarea sau
modernizarea (Montesqiueu). Unii autori văd schimbările sociale că pe niște fonomene liniare
(Sahlins), iar alţii o văd ca pe un proces ciclic (Sorokin)17. Orice transformare observabilă în
timp, care afectează nu doar provizoriu sau efemer structura sau funcționarea organizării
sociale a unei colectivități date și care modifică cursul istoriei acesteia (Valade, 1997) sau
modificarea semnificativă în timp a patternurilor comportamentale și culturale incluzând
normele și valorile (Moore, 1973) sunt două definiții pe care Dan Chiribucă le cuprinde într-o
lucrare destinată tranziției postcomuniste în România18.
Cauzele care contribuie la schimbarea socială sunt foarte diverse. O prima categorie de
cauze sunt factorii naturali care se referă la impactul mediului înconjurător asupra societății.
Cel mai recent și totodată foarte potrivit exemplu pe care pot să-l dau este cutremurul din
Haiti. Putem să afirmăm cu certitudine ca evenimentul respectiv a schimbat într-o foarte mare
măsură logica socială care domnea înaintea cutremurului. Factorii culturali sunt și aceștia o
importantă categorie deoarece consecințele lor pot fi greu de anticipat. Ca și exemplu se pot
da aici numeroasele descoperiri științifice care la momentul apariției nu li se acorda o prea
mare atenție, reușind ulterior să revoluționeze lumea. În această categorie mai pot să intre
educația sau religia. Cea de treia categorie de factori este reprezentată de influența politicii
asupra vieții sociale. Această categorie se referă la toate luptele dintre diferitele națiuni pentru
a deține monopolul unor resurse sau a altor evenimente majore care erau legate de viața
politică (un exemplu potrivit ar fi momentul 11 septembrie 2001, moment care a avut un
impact foarte mare asupra opiniei publice din întreaga lume).19 Tendința generală a oamenilor
este de oponență, ei încearcând să evite schimbările chiar și în cazurile în care acestea
16
http://www.policy.hu/cnicolescu/MTCS/proiect_cercetare_model.pdf
17
Raymond Boudon and Francois Bourricaud, A critical dictionary of sociology, Taylor &
Francis Library, 2003, pg 265
18
Dan Chiribucă, Tranziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România, Dacia,
Cluj Napoca, pg 21
19
http://www.scribd.com/doc/6810774/Schimbarea-sociala
8
presupun progres20. Acest tip de reacție trădează teama de necunoscut sau conservatorismul
unor lideri de opinie.
Societatea civilă. Aceasta se referă la sfera asociațiilor voluntare și informale angajate
în activități publice cu scopul de a obține bunuri publice și beneficii pentru întreaga societate.
Două sunt definițiile spre care se fac cele mai multe trimiteri: Prin societate civilă ne referim
la acea arenă în care grupuri auto-organizate, mişcări şi indivizi relativ autonomi faţă de stat
încercă să articuleze valori, să creeze asociaţii şi să-şi promoveze interesele (Linz, Stepan,
1996). Societate civilă este înţeleasă aici ca acel spaţiu al vieţii sociale organizate în mod
voluntar, din proprie iniţiativă, (în sens larg) autosustenabilă, autonomă faţă de stat şi
reglementată de un set de reguli acceptate. (Diamond, 1994). Societatea civilă include
asociaţii voluntare de mai multe tipuri: biserici, organizaţiile non-profit, asociaţii de caritate,
sindicate, partide, mişcări sociale, grupuri de interese, şi familii21.
Acest concept a fost studiat în profunzime în Europa Centrala și de Sud-Est deoarece
în acest spațiu se puteau observa într-un mod real apariția și apoi evoluția societății civile
după colapsul Uniunii Sovietice și a regimurilor controlate într-o mai mică sau mai mare
măsură de aceasta. Totodată, în aceste regimuri societatea civilă este creditată și ca un mijloc
de rezistență, ea având un cuvânt greu de spus în momentul prăbușirii vechiului regim precum
și în tranziția prin care fiecare trebuia să o parcurgă. Astfel că o reţea densă de asociaţii civile
contribuia la stabilitatea şi eficiența formei de guvernare democratică, atât prin puterea ei
de asociere a cetăţenilor dar și prin capacitatea ei de a mobiliza oamenii în numele unor cauze
publice22.
Criza economică. În activitatea economică este ușor de observat existența perioadelor
în care afacerile merg bine și se oferă noi locuri de muncă, contrar cu alte perioade în care
multe intreprinderi suferă pierderi și se văd obligate să-și închidă porțile sau să-și reducă
efectivul.
Teoriile economice moderne resping ideea existenței unui model general de criză
economică care să joace rolul unui pattern. Fiecare criză este unică, diferită de celelalte și
apare într-un context socio-economic și politic diferit. Din această cauză crizele nu pot fi
anticipate și nu se poate elabora un plan prin care acestea să fie prevenite. Chiar dacă fiecare
criză este unică, numeroși economiști evidențează legătura între crizele economice și

20
Jiang Tiankui, Masamichi Sasaki and Li Peilin, Social Change in the Age of Globalization,
2006
21
http://www.cpn.org/tools/dictionary/civilsociety.html
22
Michael W. Foley and Bob Edwards - The Paradox of Civil Society - Journal of Democracy
7:3 (1996)
9
caracterul ciclic al proceselor economice. Din punctul acesta de vedere cel mai remarcabil
autor a fost Schumpeter, care a strâns toate studiile predecesorilor săi. Schumpeter a
clasificat ciclurile după durata lor în trei tipuri: lung, mediu și scurt, după numele
economistilor care s-au distins cel mai mult în studiul său: Kondratieff pentru ciclurile de 40-
50 de ani, Juglar pentru ciclurile de 5-10 ani și Kitchin pentru cele de durată mai mică23. De
obicei fiecare ciclu contine 4 faze: expansiunea, apogeul, recesiunea si pragul limita. Cauzele
apariției acestor cicluri economice pot fi de natură externă sau internă. Schumpeter încearcă
prin două teorii să explice apariția ciclurilor economice: Teoria ciclului politic si teoria
ciclului tehnologic.
Teoria ciclului politic argumentează că periodicitatea alegerilor în sistemele
democratice împreună cu puterea guvernelor pentru a stimula economia, vor provoca cicluri
economice de o durată asemanatoare cu cea a perioadelor legislative. Înaintea alegerilor,
guvernul va lua mijloace expansive, care promoveaza investițiile și crearea de locuri de
muncă, pentru ca în momentul votării, majoritatea votanților să fie satisfacută și să sprijine
partidul la putere. Aceasta expansiune artificială va provoca un exces al cererii și tensiuni
inflaționiste, care vor trebui corectate prin masuri impopulare ce vor fi adoptate imediat
dupa alegeri, lăsând să treacă o lungă perioada de timp până să ajungă din nou să fie
aprobați de mase24. Această teorie este foarte vizibilă în România ultimilor ani. În anii ′07-
′08 pensiile și salariile au înregistrat numeroase creșteri având ca acoperire doar abundeța
veniturilor publice25. Numai că odată cu anul 2009 bugetul de stat a înregistrat tot mai puțini
bani iar Ministerul Finanțelor s-a văzut în incapacitatea de a acoperi toate acele creșteri care s-
au dovedit a nu fi altceva decât o modalitate de acumulare a voturilor.
Teoria ciclului tehnologic explică existența ciclurilor lungi ale lui Kondratieff, pentru
că există momente în care conjuncția anumitor descoperiri știintifice cheie permite apariția
unui grup de noi tehnologii, care stimulează investițiile, cererea și locurile de munca. În timp
ce noile produse devin accesibile pentru un numar din ce în ce mai mare de persoane din mai
multe țări, ciclul își va continua faza sa expansivă. Când piețele vor fi saturate, investițiile
vor fi oprite, intreprinderile se vor închide și va apare recesiunea în asteptarea unui nou val
tehnologic. Avansurile în transporturi sunt aratate drept chei în diferitele cicluri istorice:
trenurile la mijlocul secolului XIX, automobilele la începutul secolului XX și avioanele după

23
http://www.eumed.net/ecorom/XI.%20Echilibrul%20si
%20fiscalitatea/7%20ciclurile_economice.htm
24
ibidem
25
http://www.gandul.info/opinii/pericolul-crizei-sociale-4729196
10
cel de-al doilea război mondial26. Prin urmare, actuala recesiune economică ar fi provocată de
un nou ciclu bazat pe dezvoltarea tehnologiei informaticii și, probabil, febra investigării
spațiului.
Criza socială. Apărută, de cele mai multe ori ca și o consecință la criza economică,
criza socială poate fi definită, pe scurt, ca orice eveniment care împiedică desfășurarea
normală a vieții sociale. Aceste evenimente pot fi războaiele, recesiunile economice,
calamitățile naturale sau terorismul. Deși inițial sunt percepute ca și schimbări sociale, crizele
sociale apar în momentul în care oamenii nu știu cum să răspundă și nu fac față noilor reguli
instaurate odată cu schimbarea respectivă. Criza are patru caracteristici definitorii27: a. este
neașteptată; Elementul surpriză este o caracteristică importantă deoarece societatea nu este
avertizată și nu are timp să-și ia masurile de precauție necesare. b. Creează incertitudine; Din
punct de vedere psihologic orice modificare de la o stare socială acceptată de membrii acelei
societăți creează confuzie și o oarecare doză de îndoială în rândul cetățenilor. c. Este văzută
ca o amenințare; Această caracteristică vine ca o consecință a celei anterioare. Incertitudinea
și îndoiala creează frica iar paranoia devine un fapt comun. c. Implică nevoia de schimbare.
Refuzând să accepte noua ordine, populația afectată va dori schimbarea.

Metodologia.
Planul de cercetare propus de mine se bazează pe două metode: primul este analiza de
document iar a doua este ancheta. Îmbinarea acestor două metode este una realizabilă iar
rezultatul va fi aproape de adevăr deoarece va reflecta părerile celor mai reprezentative pături
ale populației. Prima metodă are ca scop evidențierea opiniilor elitelor (discursurile lor) iar
cea de a doua are rolul de investigare a opiniilor populației referitor la problema centrală a
acestei lucrări. Abordarea acestor două metode respectă încă o sugestie făcută de mai mulți
autori și anume că într-o cercetare trebuie să existe atât date calitative cât și cantitative.
Înainte de a detalia puțin metoda analizei de document ar trebui să aflăm întâi ce este
documentul din punctul de vedere al cercetării sociale. Un document nu este decât o urmă
lăsată de un fapt (Seignobos, 1901) sau un obiect sau un text care oferã o informaþie
(Chelcea,2004).
Metoda analizei de document și-a făcut apariția prima dată pe tărâmul istoriografiei.
Cercetătorii acestui domeniu se foloseau de interpretarea documentelor scrise și arheologice

26
http://www.eumed.net/ecorom/XI.%20Echilibrul%20si
%20fiscalitatea/7%20ciclurile_economice.htm
27
http://en.wikipedia.org/wiki/Crisis#cite_note-0
11
pentru a reconstitui realitățile existente cu mult timp în urmă. Ulterior această metodă s-a
extins și în domeniul științelor sociale (în ultimele 4-5 decenii). Documentele pot fi clasificate
după mai multe criterii. După natura lor ele pot fi scrise (texte) sau nescrise (imagini); după
înformația conținută pot fi cifrice sau necifrice; după destinatar personale sau publice iar în
funcție de emitent acestea pot fi oficiale sau neoficiale28. O altă clasificare a documentelor se
raportează doar la proveniența acestora și se împart în documente aflate în custodia
instituţiilor publice (rapoarte, statistici, dări de seamă) si documente private (jurnale, scrisori).
Opoziția între calitativ și cantitativ în contextul analizei de document nu este foarte
clară. Chiar dacă analiza de conținut clasică este revendicată de cantitativiști iar calitativiștii
se limitează la analiza de discurs de multe ori aceste două părți se pot intersecta; o abordare
calitativistă se poate preta pe analiza de conținut și invers (Iluț 1997).
Limitele acestei metode se referă în general la modul de obținere a documentelor și la
validitatea acestora. În cazul documentelor personale (scrisori, jurnale etc) accesul la ele poate
fi foarte dificil iar rezultatul nu este întotdeauna satisfăcător, autorul permițându-și în acest
caz să exagereze iar acest lucru poate să vicieze foarte mult cercetarea. O altă problema este
dificultatea centralizării datelor mai ales dacă abordarea este una calitativistă. Pe de o parte
vom avea numeroase și interesante informații iar pe de cealaltă parte centralizarea lor va fi
foarte dificilă.
„Ținta” acestei cercetări și anume presa scrisă este prezentă în clasificarea lui Chelcea
privind documentele sociale. Ea întră în categoria documente necifrice publice neoficiale
despre care spune că se stocheazã un mare volum de informații sociale, pe care cercetătorul
vieții sociale le poate interpreta obiectiv, chiar dacã articolele sunt scrise de pe poziții de
partizanat politic29.
În cazul de față prin analiza de document mă refer la observarea atitudinilor liderilor
de opinie vehiculate în mass-media scrisă. Intenția mea este ca această analiză să se facă
comparativ cu o perioadă limitată de timp predecesoare crizei economice. De exemplu alegem
să analizăm presa din luna noiembrie 2009 și comparăm rezultatul cu aceeași lună a anului
2007 (când criza era într-o fază incipientă). De ce doar presa scrisă?. În primul rând rând este
mai accesibilă, iar în al doilea rând în ea sunt dezbătute problemele mai pe larg, ziariștii
insistând mai mult asupra anumitor probleme, ei nefiind limitați de timpul de emisie.
Grila de analiză în jurul căreia se va realiza analiza de document va avea două
dimensiuni: lideri politici și lideri de opinie. Consider necesară această separare deoarece
28
Petru Ilut, Abordarea calitativă a socio-umanului, Polirom, Iasi, 2007, pg 134
29
Septimiu Chelcea, op. cit. pg 249
12
aceste tipuri de personalități pot să declare anumite lucruri motivați diferit. Pe de o parte sunt
liderii politici care trebuie să facă afirmații care să reprezinte partidul care îi susțin pe când
liderii de opinie au mai multe șanse să declare exact ceea ce gandesc neavând nici un motiv să
declare ceva contrar convingerilor lor.
Această analiză presupune stabilirea unor teme centrale care trebuie analizate în
detaliu, fiind insuficientă doar contabilizarea numerică acestora. Aceste teme sunt:
1. Cauzele crizei economice. Acest punct poate fi reprezentativ pentru lucrarea de
față în situația în care sunt regăsite în paginile ziarelor din România diferite cauze
care pot să creeze stereotipuri despre anumite etnii. De exemplu sunt des
vehiculate diverse teorii conspiraționiste
2. Pierderea locurilor de muncă. Cum pot avea repercusiuni asupra relațiilor sociale
creșterea șomerilor: creșterea infracționalității de exemplu.
3. Imigrația/emigrația. Se vor observa dacă se fac asocieri între exodul românilor și
economia țării. Ex: emigrarea „specialiștilor”, lasă țară fără oameni competenți sau
mulțimea de bani care intră în țară fără să fie impozitați etc.
Iar ultima unitate de analiză propusă de mine va fi:
4. Soluțiile crizei. Aici mă voi axa pe diversele soluționări ale situației economice
care pot cauza diverse crize. Ex: retragerea prematură a trupelor române din zonele
de conflict (cu scopul reducerii cheltuielilor „inutile”) sau anumite acțiuni ale
Guvernului care sunt considerare nepotrivite30.
Pe măsura înaintării în analiza propriu-zisă se mai pot descoperi teme relevante
care pot fi adăugate. Aceste teme pot reprezenta un argument solid în favoarea ideei
că o situație economică în recesiune poate influența negativ relațiile socio-umane.
Rezultatele obținute în urma analizării celor două perioade alese pot să ne ofere un
punct de vedere al elitelor cu privire la problema crizei economice și repercusiunile acesteia
asupra relațiilor socio-umane.
Cea de a doua metodă are rolul de a identifica posibilele schimbări de mentalitate și de
atitudini ale societății cauzate de către criza economică. Deși este mai greu de realizat și
presupune investirea unor resurse considerabile atât de timp cât și materiale, rezultatul poate
să fie cel puțin pe măsura efortului.
Metoda anchetei este probabil cea mai comună metodă de măsurare în științele sociale.
Domeniile diverse în care își dovedește utilitatea (economie, politică, cultural etc) este una

30
http://www.gandul.info/news/premierul-jurist-boc-da-solutii-ilegale-pentru-rezolvarea-
crizei-pensie-ori-salariu-video-3717429
13
dintre calitățiile care îl fac atât de întâlnit. Instrumentul aferent anchetei este chestionarul
(interviul structurat). Acesta este definit ca o tehnicã și, corespunzător, un instrument de
investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice,
ordonate logic și psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determinã din partea persoanelor anchetate rãspunsuri ce urmeazã a fi
înregistrate în scris.31. Sau, chestionarul reprezintă un ansamblu de întrebări, ordonate logic,
după conţinut, după modul de administrare sau după forma întrebărilor administrat de către
operatorii de anchetă. (Chelcea)
Deși este foarte întâlnit construirea unui chestionar și aplicarea lui nu sunt simple.
Formularea întrebărilor, ordinea lor și foarmarea unui eșantion reprezentativ acțiuni
complicate care nu sunt la îndemâna oricui.

Caracteristicile chestionarului:
• Poate să cuprindă un număr mare de cazuri
• Beneficiază de o eșantionare riguroasă
• Presupune existența unor proceduri standarlizate
• Datele sunt colectate în condiții normale
• Flexibilitate redusă
• Rezulta date cantitative
• Produce inferențe

Tipuri de chestionar.
Există mai multe criterii după care se pot clasifica chestionarele.
a. După conținutul lor avem chestionare factuale și chestionare de opinie.
Chestionarele factuale se referă la fapte obiective, susceptibile de a fi observate direct
și pot fi verificate și de alte persoane. Întrebările factuale pot fi împărțite în întrebări de
cunoștiințe și întrebări de identificare (vârstă, sex, stare civilã, situaþie școlară sau
profesională etc.). Înformația obținută de pe urma acestui tip de întrebări nu prea poate fi pusă
la îndoială.

31
Septimiu Chelcea, op. cit. pg 105
14
 Chestionarele de opinie se axează pe datele care nu pot fi observate direct. Cu ajutorul
acestui tip de chestionar se studiază atitudinile, motivația și interesele, dispozițiile și
înclinațiile, cu un cuvânt, tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei, trăirile ei subiective.
b. După forma chestionarelor avem chestionare închise, deschise și mixte.
Întrebările închise nu permit decât alegerea răspunsurilor dinainte fixate în
chestionare. Gradul de libertate al subiectului este redus.
Întrebările deschise lasã persoanelor anchetate libertatea unei exprimări individualizate
a răspunsurilor. Vor apărea variații în ceea ce privește forma și lungimea răspunsurilor, fapt
ce îngreunează codificarea, dar care aduce un plus în cunoașterea particularităților unei
populații.
Chestionarele mixte înregistrează atât întrebări deschise cât și întrebări închise.
c. După modul de aplicare avem chestionare autoadministrate și chestionare administrate
de către operatorii de anchetă.
Chestionarele autoadministrate (prin poștă) presupun înregistrarea rãspunsurilor de către
înseși persoanele incluse în eșantionul investigat. Subiecții din anchetă formuleazã și
consemnează în același timp răspunsurile, eliminând filtrarea informaþiei de cãtre o altă
persoană (operatorul de anchetă). Prin autoadministrare, ei se pot exprima mai bine: prin ceea
ce răspund la întrebare,dar și prin felul cum fac aceasta.
Chestionarele administrate de operatorii de anchetă constituie modalitatea cea mai des
utilizată de culegere a informațiilor în anchetele și sondajele psihosociologice. Folosirea
operatorilor de anchetă, chiar dacã măresc costul investigației, asigură reprezentativitatea
eșantionului, poate lămuri înțelesul întrebărilor, permite să răspundă la chestionar și
persoanele cu nivel de școlarizare scãzut și, ceea ce este, poate, cel mai important, însoțește
întotdeauna aplicarea chestionarului cu înregistrarea unor date de observație privind condițiile
ambientale în care s-a răspuns la întrebări, reacțiile spontane ale subiectului.32

Structura chestionarelor.
S. Chelcea oferă o modalitate de structurare a interviurilor bazate pe șapte tipuri de
întrebări:
1. Întrebãrile introductive au rolul de a „încălzi“ atmosfera, de a da subiectului
sentimentul de încredere în anchetator și în el însuși. Prima întrebare nu se va referi la
date personale, nici la lucruri foarte complicate.

32
Septimiu Chelcea, op. cit. pg 120
15
 2. Întrebările de trecere au drept scop de a marca în structura chestionarului apariția
unei noi grupe de întrebări referitoare la o altă problemă. Prin aceste întrebări se
stabilește cadrul de referințã pentru răspunsuri și se încearcă a se motiva aceste
răspunsuri.
3. Întrebările filtru au o funcție contrară întrebărilor de trecere: ele opresc trecerea unor
categorii de subiecți la întrebările succesive, reprezentând în același timp un control al
calității răspunsurilor.
4. Întrebãrile bifurcate separã sensurile „pro“ și „contra“ din răspunsurile subiecților,
dar, spre deosebire de întrebările filtru, nu opresc subiectul de a urma succesiunea
întrebãrilor și nici nu califică răspunsurile date.
5. Întrebãrile De ce? au funcția de a provoca explicații în raport cu diferitele opinii
exprimate.
6. Întrebările de control nu aduc informații noi, ci verifică fidelitatea, consistența
opiniei exprimate.
7. Întrebãrile de identificare servesc la analiza răspunsurilor din chestionar. Este bine
ca aceste întrebări privind sexul, vârsta, nivelul de școlarizare, situația profesională
etc. să încheie chestionarul.
Întrebările din cadrul unui chestionar nu sunt elemente independente, ele trebuie conectate
și trebuie să se influențeze reciproc.
Tehnica palniei și tehnica palniei răsturnate se referă la direcția întrebărilor, de la general
la particular sau invers.

Reguli:
• Același chestionar nu se poate aplica la mai multe cercetări
• Obligativitatea studiului pilot pe un număr redus de persoane pentru a se descoperi
eventualele erori
• Operaționalizarea conceptelor
• Descărcarea ideologică
• Dihotomia

Puncte slabe ale chestionarului:

16
 Probabil cea mai mare slabiciune a chestionarului este acela ca este inflexibil iar
intervievatul trebuie să aleagă ca răspuns una din variantele propuse de cercetători.

Eșantionarea.
Cercetarea unei populații mari este practic imposibilă, din această cauză metoda
anchetei recurge la tehnici statistico-matematice care au ca scop extragerea unor părți care, în
urma cercetării, pot emite inferențe la nivelul întrgii populații. Acest proces de selectare se
numește eșantionare. Un eşantion nu este nimic altceva decât un subset sau o submulţime a
populaţiei analizate (Bădescu, 2001).
În continuare o să prezint principalele metode de eșantionare33:
a. Eșantionarea simplă aleatoare. Este probabil procedura cea mai importantă şi
cea mai des utilizată în domeniul cercetărilor practice şi este considerată procedura
de referinţă, .ideală., atunci când se pune problema stabilirii unor tehnici de
eşantionare. Asumpţiile de bază ale acestei tehnici sunt acelea că: fiecare element
al populaţie vizate are exact aceeaşi şansă ca şi oricare alt element al aceleiaşi
populaţii de a fi selectat în eşantion, iar selectarea unui element în eşantion nu a
influenţat în nici un fel şansele altui element de a fi selectat. Acest tip de
eșantionare se poate realiza prin trei modalități: metoda urnei, metoda tabelelor cu
numere aleatoare și metoda pasului.
b. Eșantionare prin stratificare. Această metodă este utilizată atunci când cel care
face eşantionarea are motive să creadă că populaţia vizată este compusă din mai
multe subpopulaţii sau subgrupuri distincte, denumite tehnic straturi. populaţia
vizată este împarţită în subpopulaţii în funcţie de un anumit criteriu care este deja
cunoscut, după care este constituit un eşantion care la rândul lui va fi compus din
atâtea subeşantioane câte subpopulaţii există în populaţia vizată. În interiorul
fiecărei subpopulaţii elementele care vor fi introduse în eşantion sunt selectate
aleator.
c. Eșantionarea pe cote. Din punct de vedere al realizării practice această procedură
este similară eşantionării prin stratificare prin aceea că populaţia vizată este
stratificată după o serie de criterii însă în interiorul straturilor indivizii nu sunt
selectaţi aleator, ci selecţia acestora este lăsată la latitudinea operatorilor de
anchetă.

33
Lucian Pop (coord) Introducere în statistică, București 2001, pg 22
17
 d. Eşantionarea tip bulgăre de zăpadă. Este o procedură de eşantionare utilizată în
situaţia în care nu există informaţii suficiente pentru a identifica toţi indivizii care
compun o anumită populaţie, ci este posibilă doar identificare doar a câtorva astfel
de indivizi.

Chestionarul care sta la baza realizării acestei anchete (prezent ca anexă la această
lucrare) se dorește a fi unul scurt (maxim 15 min), concis și cu întrebări preponderent închise.
completarea chestionarelor se va face la domiciliul respondentului pentru ca acesta să se simtă
cât mai comod și cât mai stăpân pe situație.
Am încercat să construiesc aceste întrebări bazându-mă pe structura chestionarelor
oferită de S. Chelcea, structură pe care am prezentat-o și eu câteva pagini mai devreme.
Intervievații trebuie să aibă dreptul la vot.

Concluzii:
Chiar dacă ipoteza formulată în primele pagini se confirmă sau nu, legătura dintre
scăderea economică și relațiile socio-umane trebuie atent urmărită. Nu puține sunt cazurile în
istorie când, în goana lor după satisfacerea nevoilor materiale, oamenii au călcat în picioare și
au scos ca și țapi ispășitori diferite popoare, etnii sau chiar persoane de același neam. Situația
din România nu ne dă motive să o comparăm cu alte momente tragice din trecut, dar dacă
mica doză de toleranță dobândită abia după 20 de ani se diminuează din cauza recesiunii
economice, câți ani vor trebui să ajungem la nivelul țărilor occidentale din punctul de vedere
al relațiilor socio-uman

Bibliografie:
• Allan M. Winkler, Trecutul apropiat. Eseuri și documente despre America de după cel
de al Doilea Război Mondial, Dacia, 1996
• Jonathan Hearn , Rethinking Nationalism, Palgrave Macmillian, 2006
• Jack Snyder, From voting to violence, 2000
• Alin Gavriliuc, De la relațiile intrapersonale la comunicarea socială, Polirom, 2006
• Raymond Boudon and Francois Bourricaud, A critical dictionary of sociology, Taylor
& Francis Library, 2003
• Dan Chiribucă, Tranziția postcomunistă și reconstrucția modernității în România,
Dacia, Cluj Napoca
18
• Jiang Tiankui, Masamichi Sasaki and Li Peilin, Social Change in the Age of
Globalization, 2006
• Michael W. Foley and Bob Edwards - The Paradox of Civil Society - Journal of
Democracy 7:3 (1996)
• http://www.forbes.com/2009/03/23/getting-off-track-opinions-book-review-john-
taylor.html
• http://www.zf.ro/opinii/criza-economica-interna-cauze-si-solutii-3544642/
• http://www.scribd.com/doc/18531029/Economie-europeana
• http://business.timesonline.co.uk/tol/business/industry_sectors/telecoms/article743.ece
• http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs31.pdf
• http://www.policy.hu/cnicolescu/MTCS/proiect_cercetare_model.pdf
• http://www.scribd.com/doc/6810774/Schimbarea-sociala
• http://www.cpn.org/tools/dictionary/civilsociety.html
• http://www.eumed.net/ecorom/XI.%20Echilibrul%20si
%20fiscalitatea/7%20ciclurile_economice.htm
• http://www.gandul.info/opinii/pericolul-crizei-sociale-4729196
• http://www.eumed.net/ecorom/XI.%20Echilibrul%20si
%20fiscalitatea/7%20ciclurile_economice.htm
• http://en.wikipedia.org/wiki/Crisis#cite_note-
• Lucian Pop (coord), Introducere în statistică, București 2001
• Petru Iluț, Abordarea calitativă a socio-umanului, Polirom, Iasi, 2007
• Septimiu Chelcea, Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro, 2004
• Septimiu Chelcea, Tehnici de cercetare sociologică, București 2001
• Sorin Dan Șandor, Metode de cercetare în științele sociale (curs)

Chestionar pilot:

1. Care considerați că este cea mai bună meserie în România la ora actuală?

2. Vi se par reale toate discuțiile purtate pe seama crizei economice?

A. DA; B. NU (dacă răspunsul este NU treci la întrebarea 6)

19
3. Cum este situația dumneavoastră materială actuală în raport cu aceeași perioadă a
anului trecut? A. Situație mai slabă; B. La fel; C. Mai bună; D. NȘ/NR

4. Cum credeți că va arata România din punct de vedere economic peste 6 luni?
A. Mai rău; B. La fel; C. Mai bine; D. NȘ/NR

5. Care credeți că sunt principalele cauze ale crizei economice? (întrebare deschisă)

6. În opinia dumneavoastră care credeți că sunt beneficiarii crizei economice?

A.Persoanele plecate în străinătate; B. Politicienii; C. Minoritățile de pe teritoriul
României; E. Nu există beneficiari. F. NȘ/NR

În ce măsură sunteți de acord cu decizia multor români de a se întoarce în țară?

A. În foarte mare măsură; B. În mare măsură; C. Neutru; D În mică măsură; E. În
foarte mică măsură; F. NȘ/NR

7. Cum vă vedeți pe dumneavoastră din punct de vedere economic peste 4 luni?

A. Mai rău; B. La fel; C. Mai bine; D. NȘ/NR

8. Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri parlamentare care ar fi partidul pe care l-
ați vota?.
A. PNL; B. PNG; C. PSD; D. PDL; E. PRM; F. UDMR; G. Altul (care?); H. NȘ/NR.

9. Cât de acord ați fi cu o eventuală politică a Guvernului de a micșora suma din bugetul
de stat alocată ajutoarelor sociale ca și o masură de ameliorare a crizei?
A. Acord total; B. Acord parțial; C. Neutru; D. Dezacord parțial; E. Dezacord total;
F. NȘ/NR

10. Ce măsuri intenționați să luați dacă criza economică se va prelungi? (întrebare

deschisă).

11. Vârsta. A. 18-25 de ani; B. 25-35 ani; D. 35-60 ani; E. Peste 60 ani. F. NȘ/NR
20
12. Sexul. A. Masculin B. Feminin.

13. Religia. A. Ortodoxă; B. Greco-catolică; C. Romano-catolică; D. Baptistă; E.

Penticostală; F. Evanghelică; G. Martorii lui Iehova; H. Creștinilor după Evanghlie; I.
Altceva (ce?); J. NȘ/NR

14. Nivelul de educație. A. Fără studii; B. Studii liceale ; C. Studii universitare; D. Studii
post-universitare; E. NȘ/NR

15. Venitul lunar mediu. A. sub 600 lei; B. Între 600 si 1200lei; C. Între 1200 și 2000lei;
D. Peste 2000lei; E. NȘ/NR

21