Istoria Egiptului Antic

Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai

bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducera faraonilor, regi şi singuri
intermediari între oameni şi zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât şi interne
(tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr. când Egipt a
devenit un stat unitar. A supravieţuit ca atare până in 343 î.Hr., dar dovezile arheologice
indică dezvoltarea societăţii egiptene pe o perioadă mult mai mare.
Cuprins
• 1 Cronologie
• 2 Perioada Predinastică
• 3 Perioada protodinastică
• 4 Perioada dinastică timpurie
• 5 Vechiul Regat
o 5.1 Îmbălsămarea, mumificarea şi pastrarea
o 5.2 Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos
o 5.3 Piramidele
• 6 Prima perioadă intermediară
• 7 Regatul mijlociu
• 8 A doua perioadă intermediară
• 9 Regatul Nou
o 9.1 Dinastia a XVIII-a
o 9.2 Dinastia a XIX-a
• 10 A Treia Perioadă Intermediară
• 11 Perioada târzie
• 12 Legături externe

Cronologie

Istoria Egiptului antic este împărţită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei ,
faraonului. Datarea evenimentelor în egiptul antic este incă subiect de cercetatre.Datele
calenderistice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei
milenii. Mai jos este o listă corepunzătoare datelor conventionale egiptene .
• Perioada predinastică a Egiptului (înainte de 3100 î.Hr.)
• Perioada protodinastică a Egiptului (Aproximativ 3100 - 3000 î.Hr.)
• Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului (Dinastiile I–II)
• Vechiul regat al Egiptului (Dinastiile III–VI)
• Prima Perioadă Intermediară a Egiptului (Dinastiile VII–XI)
• Regatul Mijlociu (Dinastiile XII–XIV)
• A doua perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XV–XVII)
• Noul Regat al Egiptului (Dinastiile XVIII–XX)
• A treia perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XXI–XXV) (cunoscută şi ca
perioada Libiană)
• Peroada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI–XXXI)

1
Perioada Predinastică

Valea Nilului
De-a lungul , Nilului, în mileniul X î.Hr., o cultură ce utiliza măcinatul grânelor , folosind
cele mai timpurii tipuri de unelte a fost înlocuită de o alta de vânători, pescari şi vânători-
culegători folosind unelte din piatră. Schimbările climatice şi/sau folosirea intensivă a
terenului în jurul mileniul VIII î.Hr. au început să distrugă ţinuturile pastorale ale Egiptului,
formând în cele din urmă Deşertul Sahara (cca. 2500 î.Hr.). În mod firesc triburile timpurii au
migrat către Nil, dezvoltatând aici o agricultură stabilă şi o civilizaţie mai centralizată. Dovezi
ale pastoralismului şi ale cultivării cerealelor în estul Saharei datează din mileniul al VII-lea
î.Hr.
Escavările încă în desfăşurare în Egipt modifică continuu vederea cercetătorilor asupra
originilor civilizaţiei egiptene. La sfîrşitul secolului 20 arheologii au descoperit dovezi ale
locuirii umane înainte de anul 8000 î.Hr. în zona sud-vestică a Egiptului, în apropierea
graniţei cu Sudan. Este posibil ca nomazii să fi fost atraşi în această zonă datorită climei şi
mediului propice. Acum foarte aridă, această zonă avea câmpii verzi şi lacuri sezoniere
rezultate în urma precipitaţiilor abundente din anotimpul ploios. Populaţia care s-a stabilit în
zonă realizase avantajele unei vieţi sedentare. Analize ştiinţifice ale rămăşiţelor acestei culturi
arată că în jurul anului 6000 î.Hr. aceştia creşteu vite si construiau clădiri mari.
Este foarte posibil ca urmaşii acestei populaţii să fi pus bazele civilizaţiei egiptene pe Valea
Nilului. Un recent sudiu genetic leagă linia maternă a populaţiei tradiţionale din Egiptul de
Jos cu estul Africii [1]. Un alt studiu îngustează şi mai mult linia genetică la nord-estul Africii
([2].;)

Perioada protodinastică

Perioada Protodinastică a Egiptului (de obicei plasată în 3200 î.Hr.- 3000 î.Hr.) se referă la
sfârşitul perioadei predinastice. Este echivalentul perioadei arheologice Naqada III. Mai este
cunoscută şi ca Dinastia 0 sau Perioada Predinastică Târzie. Perioada Protodinastică este
caracteriztă ca fiind perioada cand Egiptul Antic trecea prin procesul de unificare politică,
ducând la apariţia unui stat unitar în perioada dinastică timpurie. Mai mult, în acestă perioadă
limba egipteana este pentru prima oară reprezentată prin Hieroglife. Formarea statului a
început în această perioadă, poate chiar mai devreme. O mulţime de mici cetăţi-stat s-au
ridicat de-a lungul Nilului. Secole de cuceriri au redus Egiptul de Sus la trei mari cetăţi-stat:
Thinis, Naqada, si Nekhen. Despre geneza politică a Egiptului de Jos nu se conosc foarte
multe. Situată între Thinis şi Nekhen, Naqada a fost prima care a căzut; Thinis a cucerit apoi
Egiptul de Jos. Relaţiile dintre Nekhen şi Naqada nu sunt cunoscute dar este posibil ca acestea
să se fi unit paşnic cu familia regală Thinită conducând întregul Egipt. Regii Thiniţi sunt
îngropaţi la Abydos. Majoritatea egiptologilor îl consiră pe Narmer a fi ultimul monarh al
acestei perioade (deşi unii îl plasează în Prima Dinastie, la fel ca şi pe cel cunoscut ca Regele
Scorpion).

Perioada dinastică timpurie

Originile statului unificat egiptean sunt neclare, si nu exista surse contemporane acestora, iar
sursele ulterioare sunt neclare si contradictorii. În jurul anului 3100 î.Hr. un rege a unificat
întreaga vale a Nilului între deltă şi Prima Cataractă la Aswan, cu centrul puterii în Memphis.
Tradiţional (după Manetho), acest rege era cunoscut ca Menes, putând fi identificat ca unul

2
din personajele cunoscute de istorici ca Narmer sau Hor-Aha, dar este posibil să fio o cu totul
altă persoană.
Unificarea statelor pare să fi coincis cu dezvoltarea scrisului, începutul construirii la scară
largă şi aventurarea in afara Văii Nilului pentru comerţ (sau poate campanii militare) în Nubia
şi Siria.

Vechiul Regat

Egiptologii consideră Vechiul Regat ca începând cu a III-a dinastie, şi în jurul perioadei celei
de a IV a dinastii, a început arta îmbălsămării.
Îmbălsămarea, mumificarea şi pastrarea
Observaţie: a îmbălsăma şi a mumifica au în esenţă acelaşi înţeles. A îmbălsăma (din
latinescul in balsamum, însemnând a "pune în balsam," o mixtură de răşini aromatice) şi
procesul de mumificare sunt foarte similare prin aceea că în ambele cazuri corpul era e uns cu
alifii, uleiuri, şi răşine. Cuvântul mumie provine dintr-o interpretare greşită a procesului.
Corpurile a căror îmbălsămare este de o calitate slabă (în special cele din Perioada Târzie)
sunt de multe ori negre şi foarte strălucitoare şi de aici s-a ajuns la părerea că acestea erau
prezervate prin scufundarea lor în bitum, în Arabică bitum spunându-se mumiya.
Există multe metode moderne de păstrare a corpurilor(ex. criogenie), însă acestea nu erau la
îndemâna egiptenilor în antichitate. Singura metodă cunoscută acestora era uscarea în nisip
încins, însă această metodă lăsa corpul nu tocmai cu aparenţa dorită şi destul de nepotrivit
pentru scopul de a păstra suletul Ka, dealtfel nefiind portivit unui faraon. Nilul a oferit însă
soluţia.
Nilul se revarsă anual, în lipsa acestui fenomen, Egiptul nu ar fi decât un deşert străbătut de
un râu. Revărsările aduc cu ele aluviuni care fac terenul fertil. În urma retragerii apelor rămân
bălţi care în timp se evaporă lăsând în urma lor o substanţă cristalină numită natron (carbonat
de sodiu cristalizat) care trage şi absoarbe umezeala. În timpul Vechiului Regat, organele
interne ale reginei Hetepheres au fost extrase şi depuse într-o soluţie de natron(cca 3%).
Odată cutia deschisă tot ceea ce rămasese din corpul reginei nu era decât un fel de noroi.
Primele încercări de mumificare au fost eşecuri totale ceea ce i-a determinat pe cei ce se
ocupau de îmbălsămare să încerce în schimb păstrarea formei corpului. Ei au făcut acest lucru
prin înfăşurarea corpului în bandaje îmbibate cu răşină. Dovadă a nivelului înalt la care
aceştia ajunseseră stă mumia unui muzicant al curţii (Waty) din timpul celei de a V a dinastii
care păstrează încă detalii extraordinare ale feţei (riduri), bătăruri şi alte elemente.
Procesul de îmbălsămare dura 70 zile. Câteva secole mai târziu a apărut o nouă tehnică de
mumificare. Mai întâi imbălsămătorii spălau interiorul şi exteriorul corpului şi îl umpleau cu
un tip special de vin şi cu mirodenii. Apoi scoteau toate organele interne extrăgând creierul,
cu un cârlig, prin nas şi umpleau corpul cu o soluţie de sare de natron. Inima era lăsată in corp
deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra suletul (Ka).După toate acestea
toate organele interne erau puse în vase acoperite ce urmau a fi ingropate împreună cu corpul.
Corpul era apoi lăsat la uscat 40 zile apoi era din nou spălat cu vin şi amestecuri de mirodenii,
după care se înfăşura în bandaje umede şi uscat, acest proces asigurând că corpul işi va păstra
forma şi mărimea normale. Îmbălsămătorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri şi
bijuterii pe corp, după care acesta era pus in coşciug şi îngropat.

3
Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos

Egiptul de Jos este la nord adică acea parte unde Delta Nilului se varsă în Marea Mediterană,
iar Egiptul de Sus este la sud de la Deşertul Libian până după Abu Simbel. Motivul acestei
aparente inversări este acela că Egiptul era considerat un dar al Nilului, şi deci aşa se explică
şi raportarea tuturor măsurătorilor la acesta.
Egiptul de Sus era cunoscut ca Ta Shemau şi era împărţit în 22 de provincii numite nome,
primul dintre acestea fiind în zona actualului Aswan, iar cel de al 22-lea era plasat in zona
Atfih, în vecinătatea sudică a capitalei Egiptului modern - Cairo.
Egiptul de Jos era cunoscut faraonilor sub numele de Ta-Mehu. Şi această parte a ţării era
împărţită în nome, însă regiunea fiind mai puţin dezvoltată organizarea acestora a trecut prin
mai multe schimbări. În cele din urmă au rămas 20, primul fiind Memphis.
În această perioadă fostele state independente egiptene au devenit cunoscute ca Egipt, sub
condicerea unică a faraonului. În consecinţă foştii conducători au fost forţaţi să-şi asume
rolurile de guvernatori sau altfel să lucreze in colectarea taxelor. În această perioadă egiptenii
credeau cu convingere că faraonul asigura revarsărea anuala a Nilului. Dealtfel se considerau
ei înşişi ca o naţie aleasă, "singurele adevarate fiinţe umane" ([3]). Există dovezi cum că in
jurul anului 2675 î.Hr., Egiptul a început să importe lemn din Liban.

Piramidele

O serie de Piramide Egiptene au fost construite şi unele abandonate înainte de a fi terminate.

În jurul anului 2575 î.Hr., faraonul Khufu (alias. Cheops) şi-a pus amprenta asupra peisajului.
Pentru el a fost construită cea mai mare şi mai faimoasă piramidă Marea Piramidă. Privind
grupul de piramide din Giza nu pare a fi cea mai mare, aceasta deoarece cea care pare mai
înalta a fost de fapt construită pe un teren mai înalt dar este cu 10 metri mai scundă.
Un exemplu notabil este piramida turtită— de la aproximativ jumătate (ca înălţime) piramida
are un unghi de înclinare mai mare (54 de grade faţă de 43 la bază) aceasta datorându-se
faptului că baza piramidei implicit tavanul camerei mortuare nu puteau suporta greutatea. Prin
modificarea înclinării, scăzând şi greutatea, însă şi aşa a fost considerată prea nesigură pentru
a găzdui corpul faraonului. Lui Khufu i se atribuie trimiterea de expediţii în Nubia pentru
sclavi şi alte lucruri de valoare. Este improbabil ca sclavii să fi fost folosiţi la construcţia
piramidelor, numărul lor fiind mult prea mic; cea mai plauzibilă variantă fiind folosirea
ţăranilor egipteni in perioadele revărsărilor Nilului.
În timpul inundaţiilor Nilul creştea până la nivelul deşertului, acoperind în totalitate terenurile
cultivabile. Astfel dacă aveau de lucru la construcţia piramidor sau altor clădiri, ţăranii işi
puteau hrănii familiile. Acest lucru ar explica şi obţinerea şi păstrarea stabilităţii ţării pentru
sute de ani. Construirea de piramide a continuat pentru o perioada îndelungată, cunoscându-se
80 de piramide, nu toate însă păstrându-se până în prezent.
Vechiul Regat a continuat cu dinastiile a V-a şi a VI-a, ultimul faraon al celei din urmă fiind
Pepi II care se pare că a condus timp de 94 ani, mai mult decat oricare alt monarh din istorie.
Acesta avea 6 ani când a acces la tron şi 100 de ani când a murit. Ultimii ani din domnia lui
Pepi II au fost marcaţi de ineficienţă datorită vârstei avansate a acestuia. Vechiul Regat se
încheie odată cu moartea acestuia.

Prima perioadă intermediară

O perioadă întunecată marcată de tulburări a urmat sfârşitului celei de a şasea dinastii.

Uniunea celor două regate s-a destrămat, iar conducătorii regionali au avut de înfruntat

4
perioade de foamete. Una din teorii susţine că o scădere bruscă şi catastrofică a revărsărilor
Nilului întinsă pe două-trei decenii, cauzată de o răcire climatică globală ce a redus cantitatea
de precipitaţii in Egipt, Etiopia şi Africa de Est, a contribuit la marea foamete şi implicit la
căderea Vechiului Regat. Singura persoană din acea eră care a lăsat o impresie asupra
posterităţii este regina Nitokris care a domnit sub postura de rege. Pentru un timp ţara a fost
condusă de către războinici. În jurul anului 2160 î.Hr., o nouă linie de descendenţi ai
faraonilor a încercat să reunească Egiptul de Jos din capitala lor în Herakleopolis Magna. În
acelaşi timp o altă ramură a descendenţilor faraonilor reunea Egiptul de Sus, iar confruntarea
celor doua era inevitabilă. Faraonii din Herakleopolis descendenţi ai faraonului Akhtoy
precum şi primii patru faraoni din Theba au purtat numele de Inyotef sau Antef.

Regatul mijlociu

În jurul anului 2055 î.Hr., Mentuhotep II, din Theba a încheiat această perioadă de tulburări şi
a unit din nou ţara. A instalat o nouă administraţie şi a început un program de construcţii,
există şi dovezi ale unor expediţii militare împotriva altor ţări.
Amenemhat I a mutat capitala în nordul Egiptului (Egiptul de Jos). Fiul său, Senusret I, a fost
co-regent cu acesta şi au domnit împreun până la asasinarea lui Amenemhat. Senusret I a fost
capabil să preia imediat controlul fără ca ţara să decadă din nou. Senusret I a continuat să
poarte războiul cu Nubia.
În 1878 î.Hr., faraonul Senusret III a devenit rege. El a continuat campaniile militare in Nubia
şi a fost primul care a încercat să extindă dominaţia Egiptului în Siria. Mai târziu ,
Amenemhat III a venit la putere, el fiind considerat cel mai mare monarh al Regatului Mijociu
având contribuţii însemnate la dezvoltarea Egiptului, domnia lui a durat 45 ani. În perioada
Regatului Mijlociu următoarea fază în evoluţia mormintelor a fost apariţia mornintelor
excavate în piatră. Cele mai bune exemple pot fi văzute in Valea Regilor. O mare parte din
activităţile regilor au avut loc în afara Văii Nilului. Campaniile militare au continuat în Nubia,
Siria şi Deşertul Estic, în căutare de minerale şi lemn; au fost stabilite relaţii comerciale cu
civilizaţia Minoică –Creta

A doua perioadă intermediară

Popoarele Semitice cunoscute egiptenilor ca Hyksos, au folosit instabilitatea politică din Delta
Nilului preluând controlul asupra acesteia şi mai târziu extinzându-şi dominaţia şi in sud. Se
pare că aceştia au adus în Egipt carele de luptă. Această cădere a puterii centrale marchează
începutul celei de a doua perioade intermediare. Nu a durat mult ca egiptenii să realizeze
importanţa carelor de luptă ajungând să le folosească şi ei. Cea de a XVII-a dinastie din
Theba a reuşit în cele din urmă să îi învingă pe Hyksos şi a reunit Egiptul.

Regatul Nou

Regatul Nou (1550-1070 î.Hr.) sau Imperiul este cea mai înfloritoare epocă din istoria
Egiptului, cu cei mai faimoşi conducători. Arta şi spiritualitatea atinge apogeul, iar ţara
dobândeşte cea mai mare întindere, prin cuceriri. Locul complexelor funerare regale este
mutat în sud, pe partea opusa Thebei, într-o zonă de dealuri stâncoase, pe malul vestic al
Nilului, în Valea Regilor.
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra femeie-faraon
Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălţat nenumarate temple şi palate, Akhenaton,

5
faraonul reformator şi dinastia ramesizilor, cu Ramses II, cel care a extins cel mai mult printr-
o politică militara activă frontierele statului şi a rămas celebru pentru bătălia de la Kadesh cu
hitiţii pentru controlarea Siriei.
Ramses II a construit monumente măreţe precum Marele Coridor din templul lui Amon de la
Karnak şi multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale faraonului având
dimensiuni uriaşe.
Unul dintre cei mai renumiţi faraoni ai Regatului Nou este Tutankhamon, pe plan istoric un
faraon lipsit de importanţă, dar care, datorită descoperirii în 1922 a mormântului său din
Valea Regilor aproape intact, a rămas faimos pentru tezaurul funerar inestimabil.

Dinastia a XVIII-a

Aceasta a fost o epocă de bogăţie şi putere pentru Egipt. Hatshepsut a fost o femeie faraon
lucru rar întâlnit în istoria Egiptului antic. Ea a fost un conducător competent şi curajos
extinzând comerţul egiptean spre sud, teritoriul ocupat în prezent de Somalia şi spre nord în
bazinul mediteranean. Hatshepsut a condus timp de douăzeci de ani dovedind o deosebită
dexteritate politică. În perioada domniei faraonului Amenophis III (1417 î.Hr.–1379 î.Hr.),
Egiptul devenise atât de bogat încât nici nu se mai încerca extinderea influenţei sale. Acesta a
fost urmat de Amenophis IV, care şi-a schimbat numele în Akhenaten; el a mutat capitala într-
un nou oraş pe care l-a denumit Akhetaten. Aici împreună cu soţia lui Nefertiti s-a concentrat
pe construcţia noii sale religii ingnorând lumea din afara Egiptului. O nouă religie era ceva
fără precedent (noi zei mai fuseseră introduşi şi acceptaţi dar nici unuia nu i se acceptase
excluderea altora) şi bineînţeles că au apărut (pe fondul indiferenţei faraonului avînd chir un
teren propice) facţiuni subterane ce erau nemulţumite de noua ordine. Akhenaten a creat şi
impus o religie monoteistă axată pe Aten, interzicând venerarea celorlalţi zei. Relaţia dintre
introducerea monoteismilui de către Akhenaten şi personajul biblic Moise, care este localizat
în Egipt într-o perioadă similară (deşi nu neapărat identică) este neclară şi controversată.
Un nou curent a pătruns în arta vremii, mai natural, o întorsătură drastică de la stilul ce
domina arta egipteană de mai bine de 1700 de ani. O arie de interes pentru mulţi egiptologi
este particularitatea aspectului fizic al lui Akhenaten. Mulţi faraoni sunt portetizaţi într-o
manieră stilizată, însă Akhenaten este înfăţişat în picturi şi gravuri cu trăsături deosebit de
feminine, şolduri largi şi trăsături faciale delicate. Unele teorii presupun că acestea s-ar datora
de fapt malformaţiilor de care suferea faraonul (destul de des întâlnite în famiile dinastice)
deci nu ar fi vorba de reprezentăti stilizate.
Spre sfârşitul celei de al şaptisprezecelea an al domniei, Akhenaten şi-a luat un co-regent,
[[Smenkhkare] (considerat de unii fratele său). Doi ani mai târziu, odată cu moartea lui
Akhenaten se revine la venerarea vechilor zei (de fapt venerarea acestora nu încetase decât
oficial). Smenkhkare a murit după doar câteva luni în urma lui fiind încoronat un băiat.
Acesta nu era pregărit pentru presiunea conducerii, sfătuitorii lui luând toate deciziile.
Numele său era Tutankhaton, dar odată cu revenirea cultului zeului Amun, numele lui a fost
schimbat în Tutankhamon. unul din cei mai importanţi sfătuitori ai lui era generalul
Horemheb. Tutankhamon a murit în adolescenţă şi a fost urmat la tron de Ay, care probabil se
căsătorise cu văduva lui Tutankhamon pentru a-şi întării justificarea pretenţiei la tron. Când
Ay a murit conducera a fost preluată de Horemheb şi a urmat o nouă perioadă de creştere,
stabilirea securităţii interne şi a prestigiului extern pe care Egiptl le avusese înainte de domnia
lui Akhenaten.

6
Dinastia a XIX-a

A XIX-a Dinastie Egipteană a fost fondată de Ramesses I. El a domnit doar pentru o scurtă
perioadă şi a fost urmat de Seti I (sau Sethos I). Sethos I a continuat ceea ce însepuse
Horemheb redându-i Egiptului gloria de odinioară. Lui i se datorează şi construcţia superbului
templu din Abydos. Seti I şi fiul său Ramesses II sunt singurii faraoni ce au fost circumscrişi
motivul exact nefiind cunoscut. Ramesses II a continuat munca tatălui său şi a construit o
serie de noi temple.Perioada domniei lui Ramesses II este adesea considerată a coincide cu
Exodul israeliţilor din Egipt. Nu există însă nici o menţionare a evenimentelor descrise în
Biblie, în istoria Egiptului şi nici vre-o dovadă arheologică. Cu toate că s-au ţinut şi păstrat
descrieri amănunţite a tuturor evenimentelor (chiar şi descrierea fugii din Egipt a doi
condamnaţi neînsemnaţi), nu există nici o menţiune despre sute de mii de sclavi.
Ramesses II a fost urmat de fiul său Merneptah şi apoi Seti II. Ramesses III a fost faraon al
celei de a XXa dinastii , fiind urmat de o serie de faraoni cu domnii scurte, toţi numiţi
Ramesses.

A Treia Perioadă Intermediară

După această perioadă de apogeu, din cauza luptelor dintre faraoni şi cler, ajuns din ce în ce
mai puternic, la începutul Dinastiei XXI (1070 î.Hr.) Egiptul intră într-o nouă perioadă de
tranziţie, A Treia Perioada Intermediara, care durează până în 712 î.Hr.. Această perioadă
este marcată de rivalităţi interne şi de prezenţa libiană în Egipt. Ea se continuă cu Dinastia
XXV kushită (nubiană) şi prezenţa străina în Egipt se accentuează.

Perioada târzie

După dominaţia assiriană, urmează ocupaţia persană (525 î.Hr.), iar în 332 î.Hr. Egiptul este
ocupat de macedoneni, care în 305 î.Hr. instaurează Dinastia Ptolemeilor. Cleopatra VII
(ultimul faraon) se sinucide după înfrângerea trupelor sale de către romani, la Actium în 31
î.Hr.. Anul următor Egiptul devine parte a Imperiului Roman.
Întrebarea despre cum s-a stins civilizaţia Egiptului Antic este una pe cât de comună pe atât
de greu de răspuns, ţinând cont că este departe de a fi un consens în ceea ce însemnă sfârşitul
Egiptului ca civilizaţie antică. Astfel dacă consirăm sfărşitul ca fiind odată cu al ultimului
conducător egiptean nativ atunci răspunsul ar fi 432 î.Hr. (Nectanebo II); absorbţia Egiptului
în Imperiul Roman în 30 î.Hr. poate fi considerat un alt răspuns, la fel ca şi ultima folosire a
scrisului în hieroglife (400 d.Hr.) sau închiderea ultimului templu în secolul al VI-lea - aceste
din urmă fiind probabil răspunsul cel mai apropiat de adevăr, baza civilizaţiei (religia, cultura)
supravieţuind celorlalte lovituri.
Deşi reflectă o civilizaţie de mult moartă, imaginea Egiptului Antic a supravieţuit prin Biblie,
lucrările călătorilor antici şi medievali, pentru a fi revitalizată în anii ce au urmat invaziei
Egiptului de către Napoleon Bonaparte în 1798 şi descifrarea hieroglifelor în deceniul trei al
secolului XIX.

7
Spiritualitatea Egipteana

In aceasta conferinta voi urmarii sa pun in evidenta aspecte mai putin

cunoscute despre cultura si spiritualitatea egipteana, indeosebi valoarea INITIERII,
asa cum a fost ea revelata de unii clarvazatori, respectiv de fiinte care intr-o alta viata
au trait pe melagurile Egiptului Antic. Ca o scurta introducere trebuie sa specificam
cateva date cu privire la originea acestei spiritualitati, care a atins in acele vremuri un
nivel ce depaseste cu mult mentalitatea omului modern.

Chiar daca civilizatia acelor timpuri se folosea indeosebi de o tehnologie

aparent necunoscuta, la baza existentei si dezvoltarii culturii Egiptene a stat in primul
rand viziunea profund spirirituala cu care au fost inzestrati unii dintre conducatorii
acestui stat. Relatarile ce urmeaza nu se bazeaza pe argumente stiintifice (stiinta inca
nefiind in stare sa descifreze si sa explice enigmele marilor mistere in care a fost
invaluita spiritualitatea egipteana) ci pe relatarile a mai multor clarvazatori .
In perioada Atlantidei multe fiinte umana au atins un inalt grad de percetie
extarsenzoriala reusind sa subordoneze si sa foloseasca dupa propria lor vointa
elementele naturii. Atingand un nivel atat de inalt era foarte important ca energia pe
care o vehiculau sa nu o foloseasca pentru sustinerea unor actiuni materiale, egoiste,
ci sa fie in armonie perfecta cu natura, deci sa fie in acord cu vointa divina. Insa la un
anumit moment dat, datorita ignorarii legilor divine, respectiv dorintei de a folosii
puterea intr-un scop egoist, unii dintre ei au incercat sa canalizeze energii cu o
frecventa de vibratie foarte inalta in corpul lor fizic, pentru ai subordona pe ceilalti.
Iata relatarea unei discutii dintre maestru si discipul, discutie care a avut loc acuma
3500 de ani: "acea parte a Pamantului care a a fost candva casa Fiilor lui Dumnezeu,
a fost distrusa in totalitate. Inteleptii acelor vremuri, adica Fiii lui Dumnezeu au
inceput sa paraseasca planul fizic datorita decaderii spirituale ale umanitatii. Din
imperecherea celor doua rase au fost nascute fiinte care au mostenit pe de o parte
cunoasterea magica a tatalui lor respectiv conceptele materialiste, instinctele
animalice, din partea mamei lor. Aceste fiinte au ajuns la diferite grade ale initierii,
insa unii si-au folosit cunostintele pentru a practica magia neagra, pentru ca astfel sa-
si satisfaca propriile dorinte. Ultimii initiati au stiut ca aceste fiinte pana la urma se
vor autodistruge datorita dorintei de a obtine putere. Atunci ei au construit vapoare
foarte mari si puternice care aveau si sistem de protectie fata de radiatiile emise de
folosirea incorecte a anumitor instrumente de catre magicienii decazuti. Impreuna cu
familiile lor, cu animalele si diferitele instrumente folosite pentru initiere, au parasit
in secret pamantul sortit distrugerii (un astfel de eveniment este descris si in Biblie
prin mitul lui Noe, bineinteles acesta fiind relatat prin intermediul simbolurilor in
limbajul acelor vremuri). Cei care practicau magia neagra intr-un timp foarte scurt si-
au pierdut controlul asupra instrumentelor, fiindca acestea servea doar la a canaliza
energia divina macrocosmica inspre elevarea fiintei umane. Insa pentru acesta era
nevoie de cineva, cu un grad foarte inalt de evolutie, care sa stie sa moduleze aceste
energii gigantice. Orientarea lor egoista a facut ca aceasta activitate sa fie din ce in ce
mai greu de controlat. Dupa ce Fiii lui Dumnezeu au ajuns suficient de departe, un
practicant al magiei negre, a directionat energia cu un nivel de vibratie foarte inalt in
propriul sau trup. Trebuie sa specificam ca din punct de vedere fizic se poate
demonstra ca o energie cu o frecventa foarte -foarte ridicata daca este directionata
spre ceva care are un nivel de vibratie mult inferior, in momentul in care va intra in
contact cu acesta se va declansa instantaneu distrugerea particulelor cu o frecvanta

8
joasa si le va ridica spontan frecventa de vibratie, adica va transforma particulele
fizice in energie; practic va avea loc dematerializarea acestora. Tot astfel s-a petrecut
si in cazul magicianului: energia divina macrocosmica a fost directionata spre un
corp fizic cu o vibratie necorespunzatoare, care nu avea capacitatea de a transforma
si conduce acesta forta gigantica. Drept urmare a inceput un proces de
dematerializare a particulelor cu vibratie joasa, pana ce energiile complementare
declansate prin acest proces au devenit suficient de puternice ca sa aplaneze
dezintegrarea materiei. Urmarile au fost dezastruoase, deoarece a avut loc un
cataclism teribil ce a condus la scufundarea, disparitia Atlantidei.
Initiatii care au parasit continentul s-au stabilit de-alungul ecuatorului
Pamantului unde au pus bazele unor noi civilizatii. Astfel nu intamplator s-au gasit
asemanari uluitoare intre traditiile egiptene din Africa si traditiile mayase si aztece
din America de Sud. Ei detineau cea mai inalta cunoastere de pe planeta si datorita
intelepciunii si iubirii fata de ceilalti foarte repede au castigat increderea bastinasilor,
devenind conducatorii acestora. Se deosebea de ceilalti prin forma capului care era
mult alungita inspre in spate. Ei au fost numiti de catre cealalta rasa "Fii lui
Dumnezeu". De fapt, datorita calitatilor divine cu care au fost inzestrati si cu care
conduceau pe ceilalti, meritau pedeplin aceasta denumire. Aceasta civilizatie a fost
cea care a fondat cultura egipteana, care a construit piramidele si care a urmarit sa
spiritualizeze oamenirea.
La inceput exista un singur conducator purtând numele de faraon - ce se
traduce prin Casa Mare - care era atat mare preot cat detinea si cea mai inalta functie
socio-administrativa din stat (un astfel de mare initiat a fost Hermes Trismegistros,
adica Hermes de trei ori mare, tocmai pentru ca el intruchipa cele trei mari functii in
conducerea statului - preot , legislator si conducator). Bineinteles ca aceasta fiinta
atinsese cea mai inalta realizare spirituala si misiunea lui era cea de a conduce
umanitatea spre Dumnezeu. Odata cu evolutia si dezvoltarea vietii sociale,
conducerea statului a fost impartita: faraonul se ocupa de problemele statale socio
adminstrative (si el era un initiat) si marele preot care intruchipa manifestarea
divinitatii printre oameni ce era conducatorul templului si marele invatator al
poporului."
In acest context cultural si spiritual, initierea a reprezentat scopul practicii
religioase egiptene, fiind cel mai inalt statut la care putea sa ajunga un discipol.
Initierea reprezenta un proces lung de antrenamant care se intindea pe ani si ani de
zile in functie de aptitudinile aspirantului.
In toate comunitatile, cei care au fost alesi ca potentiali pentru initiere, multi
ani au fost urmariti si analizati intr-un mod riguros de catre preoti sau de initiati. In
prima faza i se explica aspirantului despre pericolele initierii, despre sacrificiile pe
care va trebuii sa le faca, precum si despre dificultatile cu care se va confrunta. Cei
care nu se speriau si aveau aspiratia necesara erau primiti in templu ca neofiti si
unde, sub supravegherea stricta a preotilor si initiatilor isi incepeau drumul spiritual.
Inainte de toate trebuiau sa realizeze diferite munci fizice in cadrul templului, timp in
care erau tot timpul speriati de posibilitatile de a esua in cadrul initierii (aspect
intalnit si in zilele noastre la manastiri sau temple). Numai cei cu inima curata, cei
care aveau o constiinta curata, cei care si-au recunonscut pacatele trecand printr-un
fel de spovedanie launtrica aveau acces la etapele urmatoare. Din aceasta cauza in
toate ritualurile de initiere prima conditie era legata de purificarea individuala
constienta, toti aspirantii arzandu-si pacatele prin focul credintei si devotiunii.
Primele tehnici vizau purificarea corporala, care incepea printr-o alimentatie
corespunzatoare bazata pe vegetale, lactate, plante medicinale, respectiv prin

9
intarirea structurii fizice cu ajutorul anumitor posturi corporale asemanatoare celor
folosite in hatha yoga orientala precum si exercitii si tehnici de respiratie. La acestea
se adaugau diferite procedee de concentrare si disciplinare mentala. Primele
cunostinte teoretice pe care le invata aspirantul erau legate de studiul stiintelor
rationale cum au fost matematica, biologia, medicina si altele. Deasemenea invatau
despre centrii subtili de forta, despre cum sa-si trezeasca energiile latente din fiinta,
cum sa-si controleze instinctele, dorintele si emotiile. Urmau apoi concepte
metafizice despre alcatuirea Universului, despre creatie, despre diferite reguli de
comportament, educatie psihologica, despre istoria umanitatii si se insista
predominant pe evidentierea valorilor sufletesti. Insa toate invataturile urmarea sa
puna in evidenta natura divina a omului, ca de fapt corpul fizic nu este altceva decat
un vehicul pe care il folosim in timpul vietii, ca noi ne aflam intr-un proces continuu
de transformare, iar experienta pe care o dobandim de-alungul vietilor succesive nu
reprezinta altceva decat experiente dobandite, lectii invatate. Astfel la un anumit
moment dat, dupa ce vom acumula suficienta experienta si vom fi destului de maturi,
n-i se va da acces la o cale spirituala pentru a da si ultimele probe, spre a ne
identifica cu adevarata noastra natura divina si nu doar cu corpul fizic si cu simturile.
Una din principalele invataturi erau adevarurile revelate tocmai de Hermes
Trismegitros, unul dintre primii faraoni si ghizi spirtual al Egiptului Antic. Mesajul
tainic al acestui mare intelept a ramas criptata in faimoasa Tabla de Smarald.
Apoi aspirantul este invatat despre nivelele de vibratie caracteristice acestui
Uninvers. I se reveleaza ierarhia regnurilor, ca la baza se afla regnul mineral, urmata
de regnul vegetal, animal si apoi uman. Dar ciclul nu se incheie aici pentru ca
deasupra omului este Dumnezeu, adica originea si sursa tuturor lucrurilor ce exista,
este motivul pentru care existam, este energia care in momentul creerii noastre s-a
ocultat in adancurile fiintei noastre, spre a ne permite ca printr-un ciclu lung de
cautari, urcusuri si caderi, pana la urma sa ne reintoarcem la El.
Dupa dobandirea unui anumit control asupra simturilor se recurgea la folosirea
imaginatiei, la invocarea si trairea diferitelor stari de constinta, ajungad pana la urma
ca aspirantul sa treaca spontan de la o stare negativa foarte joasa, la una pozitiva,
extatica. De exemplu de la tristete amara la bucurie paradisiaca, sau de la frica
paralizanta la curaj si increderea maxima in sine. Aceste tehnici conduceau gradat la
intarirea si calirea nervilor, la dobandirea controlului asupra orcarei stari ce poate sa
apara.
O alta proba consta prin faptul ca aspirantul era inchis in diferite incaperi
izolate, de regula acestea se aflau in subteranele templelor si chiar a piramidelor,
labirinte cu diferite capcane pe care el trebuia sa le treaca, trebuia sa stea izolat in
intuneric si singuratate. Adeseori probele de curaj depaseau limitile normalitatii:
aspirantul trebuia sa treaca prin ape unde erau crododili, capcane mortale (aceste
practici s-au pastrat in toate traditiile spirituale ale planetei, iar de exemplu, in
anumite comunitati din Tibet, aceste probe se sfarseau adeseori cu moarte prin
muscaturi de cobra). Trierea si probele in sine erau sustinute din punct de vedere
subtil de marii initiati, astfel incat reuseau numai cei care erau suficient de pregatiti
pentru a trece mai departe spre urmatoarea etapa a initierii. Aici aveau loc
adevaratele lupte psihice, otelire vointei. In intuneric el trebuia sa-si constientizeze
toate greselile, sa le confrunte cu aspiratiile sale, sa-si cantareasca toate faptele bune
si rele ale vietii sale. Una din perceptele cu care ei se incurajau suna astfel: "Voi
rezista pana la capat si prin gratia initierii ma voi umple de lumina divina, dar este
posibil sa nu fac fata tuturor probelor si atunci voi murii. Sunt pregatit sa-mi sacrific
viata pentru am atinge telul. "

10
 Dupa ani de purificare apareau capacitatile telepatice si astfel trezind incet cu
incetul energii nebanuite aspirantul incepea sa aiba control asupra elementelor
naturii: pamantul, apa, focul, aerul si eterul. La baza tuturor lucrurilor stateau
tehnicile de concentrare si focalizare, disciplinarea mintii si trezirea intuitiei
spirituale. Dupa acestea urmau exercitii mult mai grele cum ar fi cele de identificare
perfecta cu obiectul concentrarii, retragerea completa a simturilor, transferul
constiintei, controlul centrilor de forta.
La momentul potrivit i se revela aspirantului anumite secrete cum ar fi cele
despre legile care stau la baza fenomenelor naturii, despre teleportare, materializare
si dematerializare, materie si antimaterie, despre premonitii, clarviziune, legile
timpului si spatiului, vidul ce exista dincolo de orice manifestare. Se explicau
deasemenea importanta piramidelor, depre chivot si bagheta magica. Rezultatul la
care trebuia sa se ajunga era in primul rand invingerea marilor pacate ale ale fiintei
umane: orgoliul, mania, ura, gelozia, rautatea, invidia.
Aspirantul este pe urma initiat in marile adevaruri, in diferitele stiinte oculte
printre care un rol foarte important o avea astrologia initiatica, numerologia, tarotul,
kabala si simbolismul.
In esenta, initierea a reprezentat si reprezinta posibilitatea omului de se separe
intr-un mod constient de materie, de conditia sa muritoare. Se stie ca aceasta separare
este posibila doar prin moartea fizica. In analogia cu asta, aspirantii treceau printr-o
moarte aparenta in care avea loc de fapt moarte egoului, moarte atasamentelor si
legaturilor fata de planul fizic. Omul constientiza natura lui divina, ca dincolo de
acest corp el este mult altceva. Astfel moartea era reprezentata ca o cale spre initiere.
Dupa ce maestrul considera ca era suficient de pregatit, dupa incercarile anilor
de ucenicie, urma initierea propriu zisa. Era culcat intr-un sarcofag, intr-un sicriu,
acesta simbolizand propria lui moarte si traia astfel starea de transcendenta in
propriul sau mormant, divizare fiintei sale.
Iata cum relateaza clarvazatoarea Elisabeth Haich discutia dintre maestru si
discipol inaintea initierii: "inainte de a te trezii din constiinta ta fizica spre a te regasii
in sfera infinita a constiintei divine, acele energii specifice, ce-ti definesc caracterul,
pe care de mai multe ere cosmice le-ai determinat prin intermediul faptelor tale si
care acuma isi asteapta la nivel subconstient, momentul favorabil pentru a implinii
legea cauzei si efectului, acuma le vei percepe sub forma de vise. Nu poti sa le
distrugi deoarece fac parte din fortele creatiei. Insa le poti oprii inainte de a se
manifesta la nivel fizic, daca intr-un mod constient vei cobori in adancurile sufletului
tau si acolo trezind aceste vise le vei trai ca pe realitati obiective. A trai toate acestea
inseamna ca omul sa retraga acele energii cauzale si sa le perceapa intr-un mod
constient ca pe ceva concret. Astfel se dizolva tensiunile energetice de la nivelul
cauzal avand drept efect diminuarea si apoi disparitia lor definitiva. In timpul initierii
iti vei trai intregul viitor sub forma unor imagini de vis, deasupra limitelor spatio -
temporale. Atunci te vei elibera de propria ta individualitate, de propria ta
personalitate, iar corpul tau il vei folosi intr-un mod neconditionat in realizarea
vointei lui Dumnezeu. Fiecare initiat are responsabilitatea de a ramane pe Pamant
pentru a contribui la trezirea spirutuala a celorlalte fiinte umane. Scopul este acela ca
orice s-a rupt de esenta divina si sa atasat de materie, sa se reintoarca in unitatea
primordiala.
Insa daca initiatul se va opune sensului evolutiei, folosind energiile supreme
pentru propriul sau interes personal, atunci aceste energii imense focalizate in
prorpiul sau corp il vor determina sa decada mult mai jos decat cineva cu un nivel de
constiinta normal, care va realiza acelasi greseli. Omul normal avand acces doar la

11
energiile fizice, pe acestea le va orienta in corpul sau, deci el va induce forte fizice
intr-un corp fizic ceea ce evident ca nu il va duce spre decadere. Initiatul insa nu
foloseste forte fizice, ci fortele divine creatoare, iar daca va orienta aceste energii
inalte, spirituale, in corpul sau, va decade. Cu cat va folosii forte mai mari cu atat
decaderea va fi mai adanca. Deci, daca vrei sa ai parte de initiere, trebuie sa ai in
vedere ca ceea ce un om normal poate face fara a fi pedepsit, tu nu-ti poti permite
doarece un initiat nu foloseste energii fizice ci se branseaza la energiile divine
macrocosmice pe care in functie de nivelul sau de constiinta le moduleaza in sensul
evolutiei spirituale. Datorita exercitiilor de pregatire ai atins deja acel prag prin care
poti sa percepi aceste adevaruri. Asa ca trebuie sa-mi raspunzi cu toata seriozitate: ai
curajul sa-ti asumi aceste responsabilitati, pericolul, toate aceste legi, vrei sa primest
cu adevarat initierea sau mai bine te retragi si iti ghidezi viata dupa legile conditiei
umane ?"
In timpul initierii se induce in fiinta aspirantului, in functie de nivelul de
constiinta al acestuia, o energie cu o frecventa foarte ridicata, o frecventa
corespunzatoare posibilitatii de a percepe totul nu din punct de vedere al constiintei
umane limitate, ci din punct de vedere al constiintei divine infinite. Doar dupa o
pregatire deosebit de stricta se poate realiza acest proces fara ca aspirantul sa sufere
anumite consecinte negative, este nevoie ca el sa-si controleze pedeplin vointa pentru
a-si putea conecta constiinta la frecvente atat de inalte. Va avea loc trezirea treptata a
centrilor de forta si aspirantul va traii pe fiecare nivel adevarata sa identitate. Cand va
atinge ultima treapta, al saptelea nivel de constiinta el se va contopii cu propriul sau
eu divin, traind ca totul este in Dumnezeu si Dumnezeu este in toate."
Spiritualitatea orientala denumeste acest fenomen "revelarea Sinelui", adica
identificare omului cu esenta sa dumnezeasca. Insa fara ajutorul unui invatator care a
atins deja acest nivel de constiinta, nu se poate traii marele mister, marea initiere.
Iata ce spune Jannkovich Istvan, un mare egiptolog care prin cercetarile sale
asupra valorilor spirituale ale Egitului Antic, a avut parte de diferite viziuni, chiar
legate de o viata precedenta in care a trait in Egipt intr-o perioada in care initierea isi
mai pastra valoarea adevarata: "Recunoasterea pacatelor iti da viziunea luminii
launtrice, iti permite sa privesti in misterioasele sfere ale sufletului. O noua poarta se
deschide pentru noi. Aici Eu-l nostru intelege fara conditionarea corpului fizic,
misterele profunde ale creatiei si incepe sa simta absolutul, principul primordial.
Lumina, cea mai inalta energie cosmica, simbolizeaza iluminarea divina. Abia atunci
Eu-l va fi capabil sa`recunoasca adevarurile uitate, sa inteleaga raportul dintre
invataturile vietilor precedenta pentru ca astfel sa-si gaseasca menirea din aceasta
viata. In acest fel omul traieste initierea sa personala. Asa ajung initiatii la lumina si
devin parte din lumina, prin revelarea tainica a starii de Osiris sau de inaltare si
comuniune cu Dumnezeu Tatal. O importanta deosebita joaca in acest sens trairea
personala. Ceea ce a fost trait ramane pentru totdeauna sub forma de prezent in
constiinta initiatului si va influenta intrega lui viziune despre viata, intregul lui mod
de gandire. Dupa ceea el va vedea totul dintr-un punct de vedere cosmic, iar valorile
materiale vor devenii transparente in fiinta lui. Dupa transcenderea mortii pe care o
traieste in timpul initierii, se va infatisa in fata celorlalti ca un intelept care a ajuns in
posesia unei cunoasteri misterioase. De fapt i s-au deschis ochii spirituali. Initierea
prin moarte l-a invatat ca bunatatea si rautatea sunt judecate altfel pe lumea cealalta,
mult altfel decat pe Pamant. Acolo sunt valabile doar legile cosmice ale iubirii, iar
legile materiale pur si simplu nu exista. Adevarata iubire va biruii egoul si va atrage
dupa sine iertarea pacatelor si miluirea. Initiatii nu numai ca au invatat dar au si
experimentat diparitia cuantumului spatio-temporal. Au devenit constienti ca dupa

12
moarte se vor integra in rezonantele cosmice universale, ca moartea fizica nu este
altceva decat transformarea Eu-lui, privita dintr-un alt punct de vedere. In toate
traditiiile spiritulale ale planetei, initierea nu reprezinta moartea, ci o rascruce in
evolutia fiintei si practic este locul de unde incepe cu adevarat viata. Din aceasta
cauza initierea este denumita si noua renastere.
Initierea insa nu ia sfarsit odata cu terminarea ritualurilor specifice, initierea
este o responsabilitate fata de noi insine, ca omul sa-si continue neincetat munca
inspre desavarsirea lui spirituala. Iar acesta depinde de persoana in cauza, caci de
fapt initierea are loc in launtrul fiintei. Ritualurile au rol de instrumente ajutatoare. In
constiinta trezita a initiatului evolutia nu se sfarseste niciodata. Asa si numai asa el
isi va constientiza toate prejudecatile, se va debararsa de toate dorintele, isi va invige
egoul si in sfarsit va triumfa asupra vietii. Intreaga lui fiinta se va umple gradat,
datorita efortului pe care il va depune, cu lumina divina a creatiei. Scopul si sensul
initierii este ca omul sa poata trai marele mister, sa recunoasca faptul ca este parte
integranta din totul macrocosmic si ca in jurul lui totul este lumina, iubire, totul este
energie vibratorie."

PIRAMIDELE

Iata cum apar piramidele in viziunea clarvazatorilor, si rolul lor important in

procesul initierii.
Piramidele, mai ales cele mai mari, au fost concepute dupa anumite calcule
matematice si astronomice foarte stricte, din aceasta cauza puteau servii ca
masuratoare ale timpului, drept calendare sau ceas. Deoarece unghiul de baza a
piramidei este de 51 de grade acesta permite ca lumina solara ce cade pe ea sa fie
reflectata pe o distanta foarte mare, ceea ce ne arata o alta intrebuintare a piramidelor
si anume turn de ghidare pentru navigatia marina si pentru calatoriile in desert (de
mentionat ca in acea perioada piramidele au fost acoperite la suprafata cu un material
asemanator cu marmura si in care erau gravate mesajele tainice ale marilor preoti.
Odata cu decaderea spirituala a umanitatii, oameni inconstienti au dislocat acest
material de pe piramida, construindu-si case din el. Majoritatea locuintelor din
vechiul Cairo, indosebi palatele si moscheele au fost construite din marmura si
pietrele dislocate din piramide).
Cel mai important rol al piramidelor, in special a Marii Piramide, este de releu
de energie, de transformator si modulator a frecventelor cosmice in energie telurica.
Exista doua procese energetice care au loc in piramida: prima este data de faptul ca
energiile cosmice sunt modulate in energii telurice si astfel are loc incarcarea subtila
a Pamantului si a doua: energiile cele mai fine din centrul Pamantului sunt absorbite
in piramida. La interferenta celor doua forte se produc fenomene de fuziune de foarte
inalta vibratie care au fost folosite de initiati pentru diferite scopuri, incepand cu
initierea si pana la cel de a influenta conditiile metorologice, de a face aparitia ploii,
etc.
Deasemenea un rol esenţial al piramidei a fost ca servea ca loc de desfasurarea
proceselelor tainice ale initierii. Aspirantul era condus prin diferite tuneluri subterane
prin care ajungeau in cele din urma in Marea Piramida. Acolo in locul numit astazi
"camera regelui", ritualul initierii incepea prin culcarea si izolarea intr-un sicriu de
piatra. Urma apoi tainicul proces de inductie in corpul aspirantului al unui curent de
foarte inalta frecventa, energie controlata subtil de Marele Preot. Avea loc astfel o
activare si deschidere succesiva a centrilor de forta, iar in sfarsit se obtinea o starea
de supraconstiinta, o stare de iluminare. Dupa acest moment de gratie pe care il

13
primea aspirantul, el devenea preot, ramanand la templu pentru a indruma neofitii
care aspirau pe calea spirituala.
Sa ne reintoarcem putin asupra constructiei piramidelor care si in zilele noastre
reprezinta inca un mare mister. S-au emis foarte multe ipoteze, dintre care trebuie sa
excludem din start cele care presupun ca blocurile de piatra au fost carate pe diferite
dispozitive de catre sclavi. Este absurd sa credem ca fiinte cu un nivel atat de inalt de
constiinta, se foloseau de sclavi. Sclavagismul a aparut mult mai tarziu, in acea
perioada in care conducerea tarii a fost preluata de catre un faraon neinitiat, iar marii
initiati s-au retras din planul fizic. Datorita fortelor supranaturale cu care au fost
inzestarti, initiatii aveau capacitatea de coordona si orienta energiile naturii prin
intermediul chivotului si a baghetei magice. Chivotul reprezenta o cutie ce avea un
rol asemantor unui condensator dar ce folosea energii cu frecvente foarte inalte.
Numai un initiat putea sa foloseasca chivotul, iar daca l-ar fi atins vreun om normal
ar fi murit pe loc datorita diferentei foarte mari de frecventa intre corpul lui si cel al
chivotului. Astfel ei reuseau sa controleze si forta gravitationala, avand puterea de
anihila greutatea oricarui obiect. Numai asa a fost posibil sa se transporte blocuri
imense de piatra pe vapoarele care le aduceau pe Nil, fara ca ele sa se scufunde. Tot
astfel au fost asezate si in forma pe care le gasim astazi. In legatura cu perfectiunea
orientarii si alipirii blocurilor de piatra, dupa ce se asezau doua blocuri una langa
alta, se facea un fel de radiografie a acestora, iar toate crestele marunte ce existau
intre pietre erau fost pur si simplu dematerializate. Intreadevar este o teorie foarte
greu de acceptat. Asa ca ramane la latitudinea fiecaruia spre a simtii daca cele expuse
din relatarile clarvazatorilor este adevarat sau nu.
In ce priveste piramidele ca locuri de adapostire a mormintelor faraonilor,
acesta este doar un aspect secundar, o consecinta a evolutiei umanitatii, sau chiar o
necesitate. Dupa ce Fii lui Dumnezeu s-au retras din planul fizic, ultimul faraon
initiat, din randul omenilor, pentru a mentine o lunga perioada de timp activitatea
subtila a Marii Piramide, respectiv pentru a proteja aceata tara, a fost mumificat si
inmormantat tocmai in camera unde se realiza procesul magic al initierii. Trebuie sa
intelegem ca Piramida era activata numai prin intermediul Marilor Initiati, iar dupa
moartea lor, corpul, mumia, ultimului initiat a mentinut intr-o anumita masura
inaltele vibratii, permitand ca procesele energetice sa se desfasoare in continuoare,
bineinteles cu totul altfel decat era inainte. Acesta este motivul pentru care ultimul
rege-faraon a fost inmormantat in Marea Piramida.

SFINXUL

Sfinxul ca vechime este mult mai in varsta decat piramidele. Originile sale se
pierd adanc in negura timpurilor. Multi incercau sa-l defineasca, sa-i caute rostul insa
Marele Megalit de Piatra, Strajerul Desertului pur si simplu nu vroia sa-si descopere
tainele celor care nu aveau pregatirea necesara. De fapt pentru a intelege cu adevarat
semnificatia si rostul Sfinxului, trebuie sa fim initiati, asemenea Marilor Initiati ai
Egiptului Antic. Totusi au iesit, pana la urma, la iveala si cateva mici secrete parca
avand rolul de a incita pe cel care aspira la cunoasterea de dincolo de ratiune.
Stiintele ezoterice ne spun ca Sfinxul reprezinta tainica imbinare a celor patru
elemente: pamantul, apa, focul si aerul. Trebuie sa stim ca aceste patru elemente stau
la baza constitutiei intregului plan fizic insa pentru a se putea imbina este nevoi de un
liant de legatura adica de al cincilea element, eterul. Deci, sfinxul reprezinta
simbolul celor patru elemente prin care se oculteaza al cincilea element - de fapt mult
controversata a cincea forta pe care stiinta actuala incearca sa o desluseasca de la

14
teoria relativitatii incoace.
Simbolismul Sfinxului ne conduce si spre studiul astrologiei initiatice, in care
semnele zodiacale sunt aranjate in functie de anumite caracteristici. Astfel, regasim
zodiile de foc (Berbec, Sagetator, Leu), zodiile de pamant (Taur, Fecioara,
Capricorn), zodiile de aer (Gemeni, Balanta, Varsator) si zodiile de apa (Rac-Cancer,
Scorpion, Pesti). Exista insa si o clasificare ce este privita din punct de vedere al
creatiei si are la baza chiar geometria sacra a egiptenilor. Marii initiati sustineau ca
punctul de plecare in creatie este Soarele, sursa LUMINII, aspect ce a condus la
cultul Soarelui, cultul lui Ra. Bineinteles ca aceasta teoria, la fel ca si celelalte, o
gasim in toate traditiile spirituale ale lumii sub diferite forme si denumiri. In
astrologie, Soarele simbolizeaza punctul de plecare, este imaginea sufletului si
tocmai din cauza asta, zodia corespondenta Soarelui este considerata zodia creatiei ce
oculteaza lumina Tatalui Ceresc:Leul. Egiptenii desenau un punct ce simboliza zodia
Leului, adica imaginea centrului, locul unde se gaseste inima lumii
Dincolo de simbolismul exterior al Sfinxului adevaratul rol al acesteia este cel
de marcaj, adica un fel de loc de trecere spre o alta realitate, spre alte dimensiuni.
Aceste locuri au o incarcatura energetica gigantica si reprezinta asa zisele tuneluri de
trecere intr-o alta dimensiune, tuneluri atemporale prin intermediul carora se putea
ajunge in orice punct al trecutului si viitorului. Chiar daca Sfinxul ar disparea locul
tot ar ramane. Nu intamplatoare este si pozitionarea sfinxului din Muntii Bucegi din
tara noastra. In traditia spirituala dacica chiar se vorbeste despre platoul Bucegilor ca
de un loc sacru unde se desfasurau anumite ritualuri de initiere. Singurele documente
descoperite ce se refara la asta sunt scrieri foarte vechi ce precizeaza ca Sfinxul din
Egipt facea parte din marele complex al locurilor de initiere pe care o foloseau
vechii intelepti. Acest document spune ca existau canale subterane ce legau Sfinxul
de cele trei piramide si de Nil si care aveau un rol important in procesul initierii.

Expuneri ale egiptologilor de astazi

Initierea antica este departe de conceptiile omului modern, adeseori aparand ca

ceva abstract si mitologic sau chiar fantasmagoric, deoarece mintea materialista si
extrem de rationala nu poate patrunde taine care au fost intotdeuna revelate doar in
limbajul sufletului. Noi am despartit educatia corpului de cea a ratiunii si a spiritului,
iar "mens sana in corpore sano" a ramas doar un joc frumos de cuvinte. Stiintele
noastre fizice si naturale, foarte inaintate prin ele insele, fac abstractie de sufletul
omenesc si de influenta sa in Univers; religia nu satisface cerintele inteligentei;
medicina noastra nu vrea sa stie nimic despre suflet, nici despre spiritul uman. Omul
contemporan cauta placerea, fara a cauta fericirea, cauta fericirea fara cunoastere si
cunoasterea fara intelepciune.
Antichitatea nu ingaduia despartirea acestor lucruri. In toate domeniile, ea tine
cont de tripla natura a omului. Initierea era un antrenament treptat al intregii fiinte
catre culmile ametitoare ale spiritului, de unde poate fi dominata viata. "Ca sa ajungi
la o asemenea desavarsire, spuneau vechii intelepti de atunci, omul are nevoie de o
schimbare esentiala a fiintei sale fizice, morale si intelectuale. Ori aceasta
transformare devine cu putinta numai printr-un exercitiu simultan al vointei, al
intuitiei si al rationamentului. Prin completa lor acordare, omul isi poate dezvolta
facultatile sale pana la limite nebanuite. Sufletul poseda simturi adormite, iar
initierea le trezeste. Printr-un efort deosebit, prin aspiratie asidua si credinta omul
poate sa stabilizeze legatura cu puterile oculte ale Universului. Aceasta legatura a
existat dintotdeauna, numai ca datorita ignorantei si a ratiunii exagerate, omul a uitat

15
de ea. El poate ajunge la perceptia spirituala directa, sa nu se mai identifice cu corpul
sau fizic si astfel sa-si dea seama ca in esenta este o fiinta nelimitata, creata dupa
chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Abia atunci el se poate ridica deasupra
destinului, lasand deoparte multele conditionari si atasamente care il leaga de acest
plan fizic. Va trai LIBERTATEA INFINITA, starea de indumnezeire. Numai atunci
initiatul poate sa ajunga initiator, profet si teurg, adica vizionar si creator de suflete.
Caci numai acela care devina propriul sau stapan, poate devenii stapanul celorlalti,
numai acela care este liber poate sa-i elibereze si pe altii." Astfel gandeau initiatii
antici. Adevarata initiere era deci cu totul altceva decat un vis frumos, si mai mult
decat o simpla invatatura stiintifica; era trezirea unui suflet prin propriile sale
eforturi, deschiderea sa pe un plan superior si inflorirea in lumea divina.

16