PECETEA DARULUI SFÂNTULUI DUH

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine,
credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.” (Galateni 5, 22-23)

Dacă ne-am născut în viaţa în Hristos prin Botez, devenind fii ai Tatălui ceresc,
trebuie să urmeze şi o creştere în viaţa cea nouă prin punerea în lucrare a darurilor
primite de la Dumnezeu. Seminţele virtuţilor le-am primit prin Botez, iar prin
Mirungere am primit puterea de creştere, prin „ pecetea darului Sfântului Duh”.
„Aşadar, Botezul este numai «sădire», care se cere urmată de o creştere. Lipsind
această creştere, el va fi «smuls» de acolo de unde Dumnezeu l-a sădit prin Botez.
De aceea celui botezat i se şi administrează imediat Taina Sfântului Mir, care este
Taina creşterii duhovniceşti” (Pr. Prof. Vasile Mihoc).
Am primit pecetea Darului Sfântului Duh fiind unşi cu Sfântul şi Marele Mir: la
frunte, ca sălaş al minţii, pentru a învăţa cele folositoare spre mântuire; la ochi,
pentru ca, văzând frumuseţea creaţiei, să ne ridicăm gândul la Cel Ce toate le-a făcut
din dragoste pentru noi; la nări, pentru a mirosi miresmele cele plăcute ale
sfinţeniei, iar nu cele care ne duc spre patimi; la gură, pentru a-L slăvi şi a-L lăuda
pe Dumnezeu; la amândouă urechile, pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi a
ne feri de ascultarea cea vătămătoare de suflet; pe piept, ca centru al inimii, pentru
a face inima sălaş al Mântuitorului Hristos; pe spate, ca simbol al puterii fizice, pen-
tru a o pune în slujba lui Hristos, trupul fiind templul Duhului Sfânt; la mâini, ca
semn al lucrării pentru Dumnezeu; la picioare, pentru a umbla pe căile Domnului şi
a-L urma pe El.
Toate aceste minunate daruri trebuie să le punem în lucrare, pentru a putea
merge pe calea sfinţeniei, a creşterii în viaţa cea nouă în Hristos, după cum ne
îndeamnă şi Sfântul Chiril al Alexandriei: „Hristos ne-a sădit un auz plin de bine-
cuvântare, adică ascultător şi uşor de cârmuit şi apt pentru primirea dogmelor
privitoare la El; un auz care nu suferă şoaptele şi vorbăria dezgustătoare... Toate
darurile deosebite le câştigăm în El şi prin El. De aceea a fost sfinţită şi mâna,
înfăţişătoare a lucrării mântuitoare; şi piciorul, simbolul vădit al umblării drepte. Căci
noi trebuie să ne împodobim cu fapte bune şi să mergem pe calea ce duce la toate
cele plăcute lui Dumnezeu”.
Aceste puteri primite la Taina Mirungerii, din cauza păcatului, slăbesc tot mai
mult, iar, uneori, par a fi inexistente. Totuşi, Dumnezeu nu Îşi ia darurile înapoi. Ele
rămân într-o stare de potenţă şi aşteaptă ca noi să le dezvoltăm, să le întrupăm prin
virtuţi. Chiar cel mai păcătos om de pe pământ nu trebuie să deznădăjduiască.
Mântuitorul Hristos, cu multă dragoste, îl aşteaptă până în ultimul ceas, şi îl primeşte
pe cel din urmă ca pe cel dintâi.
Toţi suntem chemaţi să punem în lucrare darurile primite de la Dumnezeu, pen-
tru a creşte în cunoaşterea Sa, a ne apropia tot mai mult de El. Toată lupta noastră,
toată străduinţa noastră trebuie să ne ducă la dobândirea Duhului Sfânt. Punând în
lucrare darurile Sfântului Duh, Îl vom primi şi pe El ca Mângâietor al inimilor noastre.
„Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine nu constituie
scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispen-
sabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea
Duhului Sfânt al lui Dumnezeu” (Sfântul Serafim de Sarov).
Cum ne vom da seama de prezenţa Duhului Sfânt în noi? După faptele pe care le
facem: „după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Mt 7, 20).
Roada Duhului este: dragostea de aproapele, „căci toată Legea se cuprinde într-
un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Gal 5, 14);
bucuria cea adevărată, dăruită de Hristos, pe care nimeni nu o va lua de la noi (In
16, 22); pacea vieţuirii cu Hristos, care nu va avea hotar (Is 9, 6); îndelungă-
răbdarea primită de la Cel ce este Îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-
milostiv (Ps 144, 8); bunătatea faţă de toţi semenii noştri, de întreaga creaţie, care
a fost făcută din dragoste pentru noi; facerea de bine, căci astfel de jertfă este
bine-plăcută lui Dumnezeu (Evr 13, 16); credinţa, pentru că „fără credinţă, nu este
cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să
creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evr 11, 6); blândeţea,
căci „cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii” (Ps 36,
11); înfrânarea de la tot lucrul rău, căci cel înfrânat îşi va spori viaţa (Eccl 37, 34);
curăţia, prin spălarea inimii cu lacrimile pocăinţei, căci „cei curaţi cu inima vor
vedea pe Dumnezeu”(Mt 8, 5).
Dacă ne vom privi în această oglindă a roadelor Duhului Sfânt, vom vedea
micimea noastră sufletească şi cât de mult mai avem de crescut până să ajungem „la
starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Ef 4, 13).
Suntem încă pe cale; cădem şi ne ridicăm, dar să nu uităm niciodată că, pentru a
putea moşteni Împărăţia Cerurilor, trebuie să punem în lucrare darurile Duhului
Sfânt, talanţii primiţi atunci când am fost încreştinaţi. Lucrând talanţii, vom simţi tot
mai mult pecetea darului Sfântului Duh ca mângâiere şi alin al sufletului nostru.

Pr Andrei TODIRAŞCU