Măsurarea rezistenţelor electrice cu puntea Wheatstone

I. Consideraţii generale

Rezistenţele electrice pot fi măsurate prin mai multe procedee, atât în curent continuu, cât şi în
curent alternativ. Măsurarea precisă a rezistenţelor electrice se face prin metoda de punte. Pentru
măsurarea rezistenţelor electrice de valori cuprinse într-un domeniu foarte larg, de la 1Ω până la 106 Ω,
cu o eroare care poate fi mai mică de 0,1%, se foloseşte puntea Wheatstone.

1. Principiul de construcţie şi de funcţionare a punţii Wheatstone

Puntea Wheatstone este alcătuită dintr-un ansamblu de patru rezistori, x, R, r1 şi r2 conectati ca în

figură, formând patrulaterul ABCD. Rezistorul X are rezistenţa electrică necunoscută. La realizarea
practică a montajului punţii este necesar să fie îndeplinită condiţia ca rezistenţele electrice ale
conductorilor de conexiune dintre cei patru rezistori să fie cât mai mici în raport cu ale acestora, pentru
a nu influenţa precizia măsurătorilor. Această condiţie trebuie să fie în special îndeplinită în cazul
măsurării rezistenţelor de valori mici (de ordinul ohm-ului).
B Într-una din diagonalele patrulaterului format,
i2
ig AC, se conectează o sursă de curent continuu cu
X t.e.m. E şi de rezistenţă interioară ri, precum şi un
K2 r2 întrerupător k1. În cealaltă diagonală BD, se
ix conectează un galvanometru G, cu rezistenţa
A C interioară rg, utilizat ca indicator de nul, precum şi
G un întrerupător k2.
Pentru valori arbitrare ale raportului r2/r1 şi a
iR
rezistenţei R, la închiderea întrerupătoarelor k1 şi
rg k2 se constată că prin galvanometrul G trece un
R r1 curent cu intensitatea ig. De obicei se închide întâi
întrerupătorul k2 din ramura galvanometrului şi
i i1 apoi, pentru scurtă durată, se inchide şi
D întrerupătorul k1 din ramura sursei, pentru a se
elimina eventuala încălzire a rezistorilor din punte
datorită trecerii curentului un timp prea îndelungat
prin aceştia. În cazul folosirii rezistoarelor cu
inductanţă se închide întâi k1, pentru a se ajunge la
un regim staţionar în laturile punţii şi apoi se
K1 inchide k2. În caz contrar galvanometrul este supus
E, r
unui şoc de curent datorită fenomenelor de
autoinducţie.
Variind raportul r2/r1 şi rezistenţa R se poate ajunge la situaţia în care acul galvanometrului nu
deviază la închiderea comutatoarelor k1 şi k2, adică diagonala galvanometrului nu este parcursă de
curent (între punctele B şi D diferenţa de potenţial este nulă), deşi, în celelalte ramuri circulă curent. În
acest caz se spune că puntea este echilibrată.

1
 Scriind relaţiile care exprimă cele două teoreme ale lui Kirchhoff, în nodurile A, B, D,
respectiv în ochiurile ABD, BCD şi ABCEA ale reţelei electrice din figură, se obţine sistemul de
ecuaţii:
i - ix - ir = 0 xix + rgig - RiR = 0
ix - i2 - ig = 0 r2i2 - r1i1 - rgig = 0 (1)
ir + ig - i1 = 0 r1i + xix + r2 i2 = E

Rezolvând acest sistem de ecuaţii se obţine pentru curentul ig relaţia:

r1 X - r2 R
ig = E (2)
r1 (X + R )(r2 + r1 )+ rg (X + r2 )(r1 + R )+ r1rg (X + r2 + R + r1 )+ Xr2 (r1 + R )+ r1 R(X + r2 )

Relaţia (2) arată că ig îşi schimbă semnul după cum r1X este mai mare sau mai mic decât r2R
ceea ce serveşte la delimitarea domeniului în care este cuprinsă valoarea rezistenţei de măsurat.
Dacă puntea este adusă la echilibru (ig = 0), din (2) rezultă:
r
X =R 2 (3)
r1
Relaţie care permite determinarea valorii rezistenţei necunoscute prin cunoaşterea valorilor
rezistenţelor R, r1 şi r2. Ansamblul celor două rezistenţe care intervin numai sub formă de raport (r2/r1)
poartă denumirea de „cap de punte”.
Din relaţia (3) se observă că echilibrul punţii poate fi atins fie păstrând raportul r2/r1 constant şi
variind pe R, fie dândui lui R o anumită valoare şi variind raportul r2/r1.
Deoarece ordinul de mărime al rezistenţei X este în general necunoscut, se procedează mai
întâi la găsirea domeniului în care trebuie să se găsească R pentru un raport arbitrar ales r2/r1. Pentru
aceasta se dau lui R diferite valori pornind de la cele mari spre cele mici, observând de fiecare dată
sensul deviaţiei acului galvanometrului la închiderea întrerupătorului K1. Când se observă o schimbare
a sensului de deviaţie a acului, se dau rezistenţei R valori cuprinse în intervalul dintre valorile acesteia
care au dat deviaţii de sensuri contrare, micşorându-se din ce în ce domeniul de variaţie, până ce se
găseşte valoarea pentru care acul galvanometrului indică ig = 0. Valorile găsite pentru R şi pentru
raportul r2/r1 se substituie în relaţia (3) pentru calcularea valorii rezistenţei necunoscute X.
Dacă pentru raportul r2/r1 ales nu se poate găsi domeniul de variaţie căutat al lui R, acul
galvanometrului deviind într-un singur sens pentru orice valori ale lui R, se modifică raportul r2/r1 până
ce, în acelaşi mod pe aceeaşi cale se găseşte o valoare convenabilă.
Relaţia (3) arată că echilibrul punţii nu este influenţat de E, ri şi rg, ceea ce ar duce la concluzia
că diagonalele pot fi permutate între ele. Studiul detaliat al punţii Wheatstone arată însă că plasarea
sursei şi a indicatorului de nul în cele două diagonale nu este indiferentă în privinţa sensibilităţii.

2. Sensibilitatea punţii Wheatstone

Dimensionarea punţii, adică alegerea cea mai potrivită a valorii capului de punte, a t.e.m. E şi a
galvanometrului, în vederea obţinerii unei precizii maxime la determinarea unei anumite rezistenţe X,
implică cunoaşterea prealabilă a expresiei sensibilităţii punţii.
Sensibilitatea S a punţii se exprimă prin relaţia:
Dq
S= (4)
DX
în care ΔӨ este variaţia inductanţei acului galvanometrului corespunzătoare unei variaţii ΔX a
rezistenţei de măsurat. Sensibilitatea punţii depinde de modul în care este alimentată.

2
 2.1. Sensibilitatea punţii alimentată la tensiune constantă

Punţile cel mai des utilizate sunt cele la care tensiunea de alimentare rămâne neschimbată în
decursul operaţiilor de echilibrare. Acest regim de funcţionare are loc atunci când rezistenţa de intrare
a punţii este relativ mare, iar rezistenţa internă a sursei este neglijabilă. În cele ce urmează, pentru
simplificare, vom considera că ri = 0. În această ipoteză relaţia (2) devine:
r1 X - r2 R
ig = E (5)
rg (X + r2 )(r1 + R )+ Xr2 (r1 + R )+ r1 R (X + r2 )
O variaţie mică ΔX a rezistenţei necunoscute, după ce puntea a fost echilibrată, determină
trecerea prin galvanometru a unui curent:
r1 (X + DX )- r2 R
Di e = E (6)
rg (X + r2 )(r1 + R )+ Xr2 (r1 + R )+ r1 R(X + r2 )
Considerând că ΔX este suficient de mic, încât putem considera r1X ≈ r2R, relaţia (6) devine:
r1 DX
Di e = E (7)
rg (X + r2 )(r1 + R )+ Xr2 (r1 + R )+ r1 R(X + r2 )

Sensibilitatea la curent Si a galvanometrului se exprimă prin relaţia:

Dq
Si = (8)
Di g
iar inversul acesteia
1
Ci = (9)
Si
poartă denumirea de constanta la curent a galvanometrului.
Din (8) şi (9) rezultă:
Δig = Ci · ΔӨ (10)
iar din (4) şi (10) rezultă pentru sensibilitatea punţii expresia:
1 Di g
S= (11)
C i DX
Substituind (7) în (11) obţinem:
E r1
S= (12)
C i rg (X + r2 )(r1 + R )+ Xr2 (r1 + R )+ r1 R(X + r2 )
Pentru a afla în ce raport trebuie să se afle valorile rezistenţelor punţii, astfei ca sensibilitatea să
fie maximă, exprimăm rezistenţele r1, r2, R şi rg în funcţie de X prin notaţiile:
rg r2 R r1
=k =m = n şi = mn (13)
X X X X
ultima notaţie provenind din (3).
Folosind notaţiile (13), relaţia (7) devine:
E * DX 1
Di g = 2
* (14)
X é æ 1 öù
(n +1)( ê1 + n )+ k ç1 + m ÷ú
ë è øû
iar sensibilitatea:
E 1
S= 2
* (15)
Ci X é æ 1 öù
(n + 1)(ê n + 1)+ k ç1 + m ÷ú
ë è øû

3
Din (14) se observă că Δig creşte dacă n tinde spre 0. Mărimea Δig trece printr-un maxim în funcţie de
m pentru:
k
m= (16)
1+ k + n
valoare care corespunde minimului funcţiei de la numitor.
În cazul când rezistenţa rg a galvanometrului este mare, adică k este mare, sensibilitatea
maximă corespunde la n = 0 şi m → 1. Altfel exprimat, sensibilitatea este maximă dacă r1 = R = 0 şi r2
= X şi este mai mult influenţată de valoarea lui k.
Dacă rezistenţa rg a galvanometrului este mică, condiţiile de sensibilitate maximă sunt: n = 0 şi
m → k , adică r1 = R = 0 şi r2 = rg X , iar dependenţa sensibilităţii de k este foarte mică.
Rezultatele obţinute nu pot fi aplicate întocmai în realitate. Pentru o abatere nu prea mare de la
aceste condiţii optime, fapt care se întâmplă în practică, sensibilitatea nu scade simţitor. Acest lucru se
poate constata şi din curbele prezentate în fig. 2. În fig. 2.a. sunt date dependenţele Δig = f(n) şi Δig =
f(m) pentru cazul când rezistenţa rg a galvanometrului este mare, iar în fig. 2.b. sunt date aceleaşi
dependenţe pentru cazul când rezistenţa rg a galvanometrului este mică.

Dacă valorile lui n şi m diferă cu câteva zecimi faţă de valorile teoretice corespunzătoare
condiţiilor optime, sensibilitatea scade în general cu câteva zeci de procente, sau mai puţin. În practică
se pot obţine sensibilităţi convenabile lucrând cu m ≤ 1 şi n = 0,01 sau chiar n = 0,1.

2.2. Sensibilitatea punţii alimentată la curent constant

Dacă rezistenţa circuitului sursei (circuitul principal) este atât de mare încât curentul principal i
rămâne neschimbat în timpul operaţiilor de echilibrare, puntea se consideră alimentată la curent
constant.
Expresia curentului ig dedusă din sistemul de ecuaţii (1) mai poate fi scrisă şi sub forma:
r2 R - r1 X
ig = i (17)
rg (X + R + r1 + r2 )+ (X + R )(r1 + r2 )
Dacă după echilibrare, puntea este dezechilibrată prin modificarea lui X cu ΔX, curentul prin
galvanometru este:
r2 R - r1 (X - DX )
Di g = i (18)
rg (X + R + r1 + r2 )+ (X + R )(r1 + r2 )

4
 Considerând că ΔX este suficient de mic, încât să putem considera practic r2R ≈ r1X, relaţia
(18) devine:
r1 * DX
Di g = i (19)
rg (X + R + r1 + r2 )+ (X + R )(r1 + r2 )
Substituind (19) în (11) obţinem:
1 r1
S= * (20)
C1 rg (X + R + r1 + r2 )+ (X + R )+ (r1 + r2 )
Pentru a afla în ce raport trebuie să se afle valorile rezistenţelor punţii, astfel ca sensibilitatea să
fie maximă, folosim de asemenea notaţiile (13). Cu aceste notaţii relaţia (19) poate fi pusă sub forma:
DX 1
Di g = i (21)
X 1 1
k + +
1
+1 +
(
1 + n)
2

n m mn n

Dacă rg << X şi deci k << 1, relaţia (21) poate fi aproximată prin:

DX 1
Di g = i * (22)
X (1 + n )2
n

Mărimea
(1 + n ) trece printr-un minim şi deci ∆i devine maxim, pentru n = 1. Acesta
2

g
n
înseamnă că în condiţiile menţionate anterior (rg << X), sensibilitatea punţii este maximă dacă R ≈ X.
În cazul general, exprimat prin relaţia (21), se observă că ∆ig creşte şi deci sensibilitatea punţii
creşte, dacă m creşte, iar n scade, adică valoarea lui r2 este mare în raport cu X, iar valoarea lui R este
mică în raport cu X. Rezultă deci că pentru ca puntea să aibă sensibilitate mare este necesar să fie
îndeplinită condiţia:
R < X < r2 (23)
În acest caz, pentru valori mari ale lui X, spre a nu fi dezechilibru prea mare al punţii, este
necesar ca şi r1 < X. Din fig. 1 se observă că în această alegere ramura superioară a punţii este formată
din rezistenţe mari, iar ramura inferioară este formată din rezistenţe mici.
Pentru rezistenţe X de valori mici (1…..10W ) sensibilitatea punţii creşte dacă produsul m*n
creşte, adică dacă valoarea lui r1 este mare în raport cu X. Pentru a nu fi un dezechilibru prea mare al
punţii este necesar ca şi R > r2. Deci în acest caz apare situaţia inversă, adică ramura superioară a punţii
este formată din rezistenţe mici, iar ramura inferioară este formată din rezistenţe mari.
Din relaţiile (19) şi (11) se observă că sensibilitatea punţii creşte de asemenea cu cât se ia un
curent i mai mare şi un galvanometru cu constanta Ci mai mică. Valoarea cirentului i este însă limitată
de utilizarea unor rezistenţe etalon care nu suportă curenţi intenşi.

3. Interpolarea

În cazul unei sensibilităţi mari, deviaţia acului galvanometrului schimbă de sens în apropierea
echilibrului, pentru cea mai mică variaţie a rezistenţei R şi deci puntea nu poate fi echilibrată.
În acest caz pentru găsirea valorii R căutate se foloseşte un procedeu de interpolare. Se găsesc
două valori apropiate, una mai mică R1 şi alta mai mare R2 pentru care acul galvanometrului indică l1
respectiv l2 diviziuni de o parte şi de alta a poziţiei de zero. Valoarea R pentru care acul
galvanometrului ar rămâne la yero este cuprinsă între R1 şi R2.
Cu cât rezistenţa R se abate mai mult de la valoarea care corespunde echilibrului, cu atât
deviaţiile galvanometrului sunt mai mari. Aceasta înseamnă că între variaţiile ∆R ale rezistenţei R şi
deviaţiile l ale galvanometrului există o relaţie de proporţionalitate, deci putem scrie:
R – R1 = k * l1 (24)

5
 R2 – R = k * l2 (25)
k fiind factorul de proporţionalitate. Din (24) şi (25) rezultă:

R - R1 R2 - R R 2 - R1
= = (26)
l1 l2 l1 + l2
sau:
l1
R = R1 + (R2 - R1 )* (27)
l1 + l2
Din (3) şi (27) rezultă relaţia pentru determinarea rezistenţei necunoscute X sub forma:
é l1 ù r2
X = êR1 + (R2 - R1 )* ú* (28)
ë l1 + l2 û r1

4. Erorile de măsurare cu puntea Wheatstone

r2
Dacă se notează cu M = , relaţia (3) devine:
r1
X = MR (29)

iar eroarea relativă care afectează rezultatul măsurării este dată de :

DX DM DR
= + (30)
X M R
Eroarea care se comite asupra lui M provine numai din erorile de cunoaştere a valorilor
rezistenţelor r2 şi r1, datorită construcţiei
DM Dr1 Dr2
= + (31)
M r1 r2

De exemplu, dacă rezistenţele etalon r2 şi r1 sunt construite cu o eroare de 0,2 %, atunci eroarea
de cunoaştere asupra lui M va fi de cel mult 0,4 %. Această eroare poate fi însă în anumite cazuri mai
mică decât 0,1 %.
Eroarea asupra lui R provine din eroarea de cunoaştere datorită construcţiei acestei rezistenţe şi
din eroarea de determinare datorită condiţiilor de efctuare a măsurării.
În ipoteza folosirii procedeului de interpolare, când valoarea rezistenţei R corespunzătoare
echilibrului este dată de (27), eroarea de cunoaştere datorită construcţiei se calculează considerând că
citirile deviaţiilor α1 şi α2 nu sunt afectate de erori şi va fi data de relaţia
a1
DR = DR1 + ×D ( R2 - R1 ) (32)
a1 +a 2
Deoarece
DR1 D ( R2 - R1 )
= =g (33)
R1 R2 - R1
relaţia (32) devine
a1
DR = g[ R1 + ×( R2 - R1 )] (34)
a1 +a 2
iar eroarea relativă
DR
=g (35)
R

6
 DR
Dacă presupunem că eroarea de construcţie γ = 0,2 %, atunci = 0,2% .
R
Eroarea de determinare asupra lui R se calculează în ipoteza că R1 şi R2-R1 nu sunt afectate de
erori şi că lecturile asupra lui α1 şi α2 se fac cu aceeaşi eroare absolută Da 1 = Da 2 = d .
Diferenţiind relaţia (27) obţinem expresia erorii absolute sub forma
d
DR = ( R2 - R1 ) × (36)
a1 + a 2

Eroarea relativă de determinare va fi:

DR R - R1 d
( ) det = 2 × (37)
R R a1 +a 2
Practic eroarea de citire nu este mai mare de 0,5 mm. Dacă de exemplu R=100Ω şi pentru o
DR
diferenţă R2-R1 = 1Ω se produce o deviaţie α1+α2 = 25mm, atunci ( ) det = 0,02% .
R
Însumând toate erorile care afectează rezultatul măsurării rezistenţei necunoscute se obţine
DX DM R - R1 d
= +g + 2 × (38)
X M R a1 +a 2
După cum reiese şi din exemplele de mai sus, în condiţiile obişnuite se pot obţine sensibilităţi
mari astfel încât eoarea de determinare este neglijabilă în raport cu cea introdusă de precizia celor trei
rezistenţe cu care se compară rezistenţa necunoscută. De aceea se poate admite că eroarea relativă de
măsurare asupra rezistenţei X este dată de relaţia

DX DM
= +g (39)
X M

5. Alegerea galvanometrului pentru puntea Wheatstone

Dintre mai multe galvanometre se alege în principiu cel cu sensibilitatea la curent cea mai
ridicată şi cu cea mai mică rezistenţă proprie.
Pe de altă parte, nu este convenabil să se caute o sensibilitate prea ridicată deoarece se
îngreuiază operaţia de echilibrare a punţii. Dacă terbuie să se măsoare rezistenţe de ordinul zecilor de
ohmi este satisfăcător un galvanometru cu constanta la curent de ordinul 10-6 A/div.
Dacă rezistenţa echivalentă exterioară galvanometrului este mai mare decât rezistenţa critică
exterioară a acestuia, el va lucra în regim slab amortizat, nepotrivit pentru măsurători. De asemenea,
dacă se întrebuinţează un galvanometru mai sensibil va fi nevoie să se lucreze prin interpolare, iar dacă
sensibilitatea galvanometrului este atât de mare încât deviaţiile între care trebuie să se facă interpolarea
sunt în afara scalei, va fi necesar să se reducă sensibilitatea prin şuntarea galvanometrului, în aşa fel
încât la reglajul final galvanometrul să lucreze în regim critic.

6. Variante constructive ale punţii Wheatstone

Puntea Wheatstone se poate prezenta în diferite variante constructive. Dintre acestea în laborator
se vor folosi trei:
- o punte din piese detaşate pe care o construim folosind cutii de rezistenţe în decade,
- o punte asamblată având borne de acces pentru galvanometru, sursă şi rezistenţe de măsurat,
- o punte cu fir.
Puntea cu fir este o variantă constructivă a punţii Wheatstone, în care două dintre cele patru
rezistenţe sunt înlocuite printr-un fir metalic AB (fig.3). Pe acest fir poate aluneca un cursor K1 care
joacă şi rolul de întrerupător. În oricare poziţie D a lui, acest cursor împarte firului de lungime l în

7
 l1 l
porţiunile AD şi DB cu lungimile l1 şi l2 respectiv şi cu rezistenţele r1 = r respectiv r2 = r 2 în
s s
care r este rezistivitatea materialului din care este confecţionat conductorul, iar s este secţiunea
acestuia. În aceste condiţii relaţia (3) pentru determinarea rezistenţei necunoscute X devine
l
X =R 1 (40)
l2
Rezultă că procesul de măsurare a unei rezistenţe necunoscute X cu ajutorul punţii cu fir constă
în a determina, pentru o anumită rezistenţă R introdusă în circuit, acea poziţie D a cursorului pentru
care este satisfăcută relaţia (40). Această poziţie se recunoaşte după indicaţia nulă a galvanometrului,
la stabilirea contactului K1. Pentru a stabili condiţiile optime de lucru cu puntea cu fir, notăm cu l
lungimea firului şi cu x porţiunea l2. Atunci relaţia (40) se scrie
x l
X =R = R( - 1) -1 (41)
l -x x
Diferenţiind în raport cu x, obţinem pentru eroarea relativă

Dx lD x
= (42)
X x (l - x )
Eroarea relativă este minimă atunci când x(l-x) este maxim, deci când este îndeplinită condiţia

d
[ x(l - x)] = 0 (43)
dx
l
din care se obţine x= (44)
2

Deci condiţiile optime de lucru se realizează când cursorul k1 se află la mijlocul firului. Pentru
aceasta este necesar ca rezistenţa R să se aleagă de acelaşi ordin de mărime cu rezistenţa X.

Fig.3

Rezultatele sunt afectate de erori provenite din construcţia rezistenţei R şi de erori datorate
determinării lungimii x. Atunci eroarea relativă asupra lui X este dată de relaţia

DX DR l Dx
= + × (45)
X R l-x x

8
II Dispozitivul experimental, determinări, prelucrarea datelor

1. Folosind cele trei variante constructive ale punţii Wheatstone se determină experimental
valorile a două rezistenţe necunoscute X1 şi X2, precum şi valorile rezistenţelor
echivalente ale acestora când sunt grupate în serie, respectiv în derivaţie. În fiecare caz
în parte se are în vedere că pentru rezistenţele R, r1 şi r2 să se aleagă astfel de valori
încât sensibilitatea punţii să fie convenabilă.
2. Se determină experimental valorile sensibilităţilor ralative la curent constant şi la
tensiune constantă, definite prin relaţia:
Dq
gp = (46)
DC
C
şi se compară cu valorile teoretice.
Pentru aceasta se dau rezistenţei X două valori, X1 şi X2, cărora le corespund deviaţiile
α1 la stânga şi α2 la dreapta poziţiei de zero a galvanometrului (puntea fiind echilibrată)
a +a 2
valoarea sensibilităţii fiind atunci: gp = X × 1
X 2 - X1
3. Se verifică faptul că sensibilitatea punţii depinde de faptul în care dintre diagonale este
plasat galvanometrul şi în care este plasată sursa de tensiune.
Pentru aceasta se montează galvanometrul în diagonala sursei şi sursa în diagonala
galvanometrului şi se determină valoarea sensibilităţii relative în acest caz. Se va
compara această valoare cu valoarea experimentală de la punctul 2.
r
4. Se studiază variaţia sensibilităţii relative a punţii pentru un raport 2 =constant, dându-
r1
se braţelor de punte r2 şi r1 toate valorile posibile. Se prezintă grafic sensibilitatea în
funcţie de r2 şi r1.