Epocile au bolile lor proprii : “Evul mediu – ciuma, sec. XVI – sifilisul, sec.

XIX –
turbeculoza, sec. XX- cancerul.”
Léon Daudet
1. Apariţia şi răspîndirea Ciumei

1.1 Apariţia din Asia

Boala care va purta numele de "Moartea neagră",pentru că hemoragia dădea naştere unor
pete negre afecta tot organismul.
Ciuma a fost probabil adusă din vestul Asiei de către comercianţi din China ce importau
blănuri cu purici purtători.Se pare că ciuma a apărut pentru prima oară în 1330, în Asia
Centrală. A făcut ravagii în China de Est şi India, s-a extins spre vest, prin Orientul
Mijlociu şi Africa de Nord, ajungând în Europa. În 1347, ciuma ajunsese deja în porturile
Constantinopole şi Trebizonda

Sosirea în Europa

Primele semnalări despre apariţia ciumei negre în Europa datează din 1347. În octombrie în
acel an s-au întors 12 corăbii italiene pe Marea Neagră, debarcând în portul sicilian
Messina. Echipajul şi călătorii au ajuns slăbiţi, unii dintre ei morţi, alţii pe moarte. Martorii
oculari nu-şi puteau explica motivul. Pe vase, pe lângă oameni, mai erau şi şobolani, ca de
altfel pe orice alt vas. Când vapoarele au ajuns la destinaţie, şobolanii "călători" s-au
împrăştiat printre şobolanii de pe uscat, s-au infestat cu puricii purtători de bacteria
răspunzătoare de boală, după care s-au întors pe vapoare. Puricii ce se hrăneau cu sângele
şobolanilor le-au transmis ciuma. Când şobolanii au început să moară din cauza bolii,
puricii au căutat altă sursă de sânge, în cazul acesta - oamenii. Oraşele portuare europene,
murdare şi aglomerate, au asigurat un mediu de viaţă propice pentru şobolani şi purici.
După moartea şobolanilor, puricii s-au mutat pe oameni. Astfel puricii infectaţi cu bacteria
cauzatoare de ciumă prin intermediul şobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni.

1.3 Orientul Mijlociu

Ciuma a lovit şi diverse ţări din Orientul Mijlociu, conducând la depopulări considerabile şi
la schimbări ale structurilor economice şi sociale. În timp ce s-a răspândit spre Europa de
Vest, boala a intrat în Orientul Mijlociu din sudul Rusiei. În toamna lui 1347, ciuma
ajunsese în Alexandria, în Egipt, probabil prin intermediul vaselor care călătoreau la
Constantinopol. În 1348, ciuma s-a deplasat înspre est, în Gaza, şi spre nord de-a lungul
coastei estice a Mediteranei, în Liban, Siria şi Palestina, lovind oraşele Ashkelon, Accra,
Ierusalim, Sidon, Damasc, Homs, şi Alep. În 1348–49, boala s-a răspândit până în Antiohia.
Locuitorii oraşului s-au refugiat spre nord, mulţi dintre ei murind în timpul călătoriei, dar
infecţia se împrăştiase deja în Asia Mică.

Mecca a fost infectată în 1349. În acelaşi an, şi în oraşul Mosul a avut loc o epidemie
masivă, iar Bagdadul a suferit o a doua izbucnire a bolii. În 1351 a fost lovit şi Yemenul.
Aceasta a coincis cu întoarcerea Regelui Mujahid al Yemenului din captivitatea din Cairo.
Este posibil ca chiar grupul său să fi adus boala din Egipt.

2. Simptomele
Pasul 1: În zona axilară pe gît, şi eventual în yona inghinală apăreau nişte umflături
pline cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în
final negre, putând ajunge la diminsiunea unor portocale.
Pasul 2: Victima are vome şi febră.
Pasul 3: Corpul victimei este acoperit de pete negre.
Pasul 4: Boala atacă sistemul nervos al victimei provocînd tuse şi slăbiciuni.
Pasul 5: Din aşa numitele buboane ieşea puroiul ce era de culoare negră, proces în
urma căruia victima cele mai dese ori deceda, avînd o moarte chinuitoare.
 3. Tratarea ciumei în evul mediu

Oamenii din Evul mediu nu ştiau care este cauza acestei teribele boli. Ei nu întelegeau ca
ciuma neagră se răspîndea prin intermediul puricilor şi şoarecilor. Credeau că victimele
acestei boli erau otrăvite.
Dacă umflătura de sub brat ( buba neagra ) plesnea şi otrava ieşea afara din corp unii
oameni putea supravieţui.

Leacul medieval nr. 1

Umflătura putea fi tratată cu ceapă coaptă şi gătită. Ceapa trebuia amesticată cu unt si
drojdie. Dupa care cu un cuţit se deschidea umflatura şi se realiza amesticul.

Leacul medieval nr. 2

Trebuie să iei o broasa şi sa o pui cu burta pe rană. Broasca se umfla şi crăpa. Acest
procedeu se repetat pînă cînd broasca nu se va mai umfla. Unii oameni spuneau că o
broască uscată putea să facă o treabă mai bună.

!!!!Nici medicii din zilele noastre nu ştiu cum se tratează ciuma!!!!

Cînd jurnalistul ziarului „Ziua” a pronunţat această afirmaţie Domnul Sorin Oprescu,
directorul general al Spitalului Muniipal din România a răspuns în felul urmator: „Da, aveti
dreptate, e straniu, dar teoretic aveti dreptate. Noi nu cunoastem boala decat din carti. Daca
s-ar declansa, probabil ca am asista la o nenorocire, deoarece consider ca personalul
medical nu este suficient de pregatit in acest sens. Si nu mai vorbesc de populatie, care ar fi
prinsa total pe picior gresit de un virus periculos pe care il confunda cu o raceala. In
asemenea cazuri trebuie sa intervii foarte repede. Bolnavii trebuie tratati imediat".
Articolul a fost publicat în Ziarul “ Ziua” Nr. 3605 de joi, 20 aprilie 2006.
 4. Morminte comune

În câteva săptămâni şi luni, epidemia a cauzat atâtea victime , încât oamenii au fost nevoiţi
să sape uriaşe gropi comune, dar şi acestea s-au umplut curând, mulţi rămânând în locul
unde şi-au găsit moartea.

Bogaţi, săraci, tineri şi bătrâni, au murit deopotrivă. Preoţii au fost cei mai expuşi, fiindcă s-
au ocupat de cei bolnavi. Câteva teritorii însă, ca e exemplu Milano şi împrejurimile, au fost
mai puţin afectate.

Fiindcă nu se cunoştea cauza reală a bolii, nu se putea trata. Medicii au utilizat cele mai
trăznite metode de vindecare, dar nimic nu ajuta. Mulţi au apelat la religie , considerând că
Dumnezeu vrea să pedepsească lumea păcătoasă cu această boală. Faptul că nu se cunoştea
originea bolii o făcea şi mai misterioasă. Cum era posibil ca într-un oraş să moara doar o
zecime din populaţie, iar în altul o, jumătate? Astăzi ştim deja că existau trei tipuri de pestă
(ciumă) care făceau ravagii: "paest bubonica" era cea mai frecventă, dar celelalte două erau
şi mai grave. Una dintre ele, pesta pulmonară, se dezvoltă în cazul în care bacteria
patrundea în plămâni. Se transmitea pe calea aerului, extinzându-se rapid şi ucigând în timp
scurt. Dacă cineva era înţepat de un purice purtător, bacteria ajungea în sânge, moartea
survenind în doar câteva ore. Victimele se culcau fără a avea cea mai mică bănuială şi nu se
mai trezeau. Această variantă a bolii este cunoscută azi ca pesta septicemică.

5 Virusul rezista in pamant chiar şi 500 de ani

Ciuma se mai poate transmite însă şi prin contact direct cu animalele bolnave ori cu
produsele lor infecţioase sau pe cale aeriană, de la bolnavi, a căror spută conţine un număr
imens de bacili pestoşi. În pămînt, virusul este deosebit de longeviv. Poate rezista chiar şi
500 de ani în adormire, pentru ca, scos la aer, să poată ataca. Cu alte cuvinte, focarele din
Statele Unite sau de aiurea sunt mici copii faţă de ce avem noi sub Bucureşti.
Receptivitatea umană la pestă este generală şi, dupa o incubaţie de 2-6 zile în pesta
bubonică şi de 1-4 zile în pneumonia pestoasa, ea debutează brusc cu febră mare, frisoane,
cefalee, stare de toxemie severă, delir şi prostatie.
În funcţie de localizarea sa tisulară, pesta prezintă trei forme clinice principale: bubonică,
pneumonică si septicemică. Pesta bubonica este forma cea mai frecventă, dar de o gravitate
mai scăzută, caracterizată prin apariţia adenopaţiilor limfatice ("buboanelor") în locurile de
inoculare, de unde se maresc si se extind treptat, devenind edematoase si foarte dureroase,
insotite de infectie generala asociata cu febra neregulata, deshidratare accentuata, tahicardie
si tulburari digestive sau nervoase care produc moartea in maximum 5 zile in peste 10-30%
din cazuri. Pesta pulmonara poate fi primara, ca o consecinta a infectiei aerogene ce a
cuprins plamanii, sau secundara, in cursul septicemiei pestoase care complica pesta
bubonica. Pneumonia pestoasa, care apare cu predilectie in tarile cu climat mai rece, are o
evolutie extrem de brusca si grava, manifestandu-se prin toxemie intensa, dispnee, cianoza,
tuse cu expectoratie hemoragica (in care se elimina abundent Y.pestis), insotite de edem
pulmonar acut care produce decesul in 2-3 zile de la contaminare la 70-100% din cazuri.
Pesta septicemica deriva intodeauna din pesta pneumonica si poate insoti, uneori, formele
severe de pesta bubonica, manifestandu-se prin febra, frisoane marcate si hipertermie care
genereaza leziuni cerebrale, instaland coma si moartea inainte de a se mai dezvolta
localizari ganglionare (bubonice) sau pulmonare.

Ca agent bioterorist cea mai raspanditi cale a virusului este aerul. Cu alte cuvinte, daca
cineva doreste sa faca rau unui oras, da drumul virusului in cateva puncte, toata lumea crede
ca e raceala, si pana sa se descopere ce se intampla, in cateva ziele cei contaminati, care au
contaminat la randul lor, sunt deja decedati.(I. Golea)
 6. Reapariţia Ciumei

În 1351 s-a terminat primul asalt al ciumei negre. Istoricul medieval Froissart a estimat că
aproximativ o treime din populaţia globului a murit de aceasta boală, fapt confirmat şi de
cercetările din prezent.

"Moartea Neagră" s-a retras, dar numai pentru o vreme. În 1361, în 1369, apoi cu
regularitate, a reapărut pâna la sfârşitul secolului XV. Mai târziu a reapărut din ce în ce mai
rar; în Anglia, ultima epidemie a fost în 1665, când au murit aproximativ 100 000 de
oameni.

Pesta nu a dispărut nici până astăzi. La sfârşitul secolului XIX, a reapărut în Asia şi doar
în India a făcut 6 000 000 de victime; tot aici, în 1995, a cauzat pierderea multor vieţi
omeneşti.

7. Ciuma bubonică ameninţă din nou

Ciuma bubonica, boala care a ucis milioane de oameni in Evul Mediu, a aparut din nou.
Profesorul Michael Begon de la Universitatea din Liverpool, sustine ca 200 de cazuri au
fost inregistrate oficial in ultimii zece ani, in intreaga lume.
Numarul imbolnavirilor este in crestere in Statele Unite si pe continentul african.
Desi nu vorbim de foarte multe cazuri, specialistii britanici sustin ca nu trebuie sa neglijam
pericolul. Institutul francez de Supraveghere Sanitara are insa un bilant mai ingrijorator -
peste 38.000 de cazuri de ciuma, dintre care trei mii de decese, au fost inregistrate in 25 de
tari, intre 1989 si 2003.
Cele mai afectate continente sunt cel african, cu peste 80% din cazuri, si cel asiatic. Dar si
continentul american are partea sa de victime, in numar de 20, in ultimii ani. Profesorii
britanici sustin ca ciuma bubonica este raspandita, in special, de rozatoare si de insectele
parazite care traiesc pe corpul acestora. Daca nu este tratata la timp cu antibiotice, boala se
manifesta violent si duce la moartea pacientului, in numai cateva zile. "Desi numarul
victimelor este relativ scazut, ar fi o greseala sa trecem cu vederea amenintarea pentru
umanitate", a declarat profesorul britanic Begon pentru BBC. "Cazurile de ciuma sunt in
crestere si este pentru prima oara cand se inregistreaza atat de multe cazuri in Africa" a mai
adaugat acesta.
Mai alarmant este si faptul ca si ciuma pulmonara, mult mai periculoasa decat ciuma
bubonica( neagra) ce se transmite prin stranut sau tuse este in crestere din 2006.
De-a lungul istoriei, ciuma, cunoscuta si sub numele de moartea neagra, a facut peste 200
de milioane de victime pe toate continentele. Aceasta a aparut pentru prima oara in Europa,
in anii 1348-1349.

8. Preocuparea românilor pentru apariţia ciumei

8.1 Revolta ciumaţilor

La un moment dat ciumaţii din oraş s-au revoltat împotriva autorităţilor pentru felul în care
erau trataţi. Conform relatărilor din acea vreme, bolnavii care mai aveau ceva vlagă în ei,
erau omorâţi de către cioclii cu măciuca, ca nişte câini. Desigur, astăzi nici câinii nu mai
sunt trataţi aşa.
Alţii erau apucaţi cu nişte cangi speciale şi aruncaţi în căruţe, tot de vii. Într-un raport al
unei echipe a pompelor funebre se spune: "Azi am adunat 15 morţi, dar am îngropat numai
14, pentru că unul a fugit şi nu l-am putut prinde". “Această relatare sinistră arată foarte clar
că oamenii erau deseori îngropaţi de vii. Tensiunea acumulată a dus la asasinarea de către
ciumaţi a zece ciocli. Abia dupa aceea, autorităţile au format o echipă de serviciu sanitar
care întovăraşea cioclii şi care era obligată să întrebe din casă în casă “sănătoşi copiii?”, dar
nu în sensul de minori, ci un fel de diminutivare, de îndulcire a relaţiilor încordate de până
atunci dintre populaţie şi oficialităţi",a spus Dan Falcan într-un interviu dat ziuarului „Ziua”
Nr. 3605 de joi, 20 aprilie 2006 .

OMS a atras atentia asupra pericolului ciumei

 Din punct de vedere stiintific, ciuma este o boala infectioasa acuta, determinata de
Yersinia (Pasteurella) pestis, transmisa la om de rozatoarele salbatice sau domestice, sub
doua forme clinice principale: forma bubonica si forma pulmonara primara; ambele
degenerand in septicemii severe, motiv pentru care si-au atras ingrijoratorul nume de
"moarte neagra".
In prezent, ciuma este in continua scadere dar, din nefericire, asa cum sustin rapoartele
OMS, "declinul sau nu este echivalent cu disparitia sa, acesta marcand numai sfarsitul
pandemiei moderne, care se implanteaza inca solid in numeroase puncte din lume, de unde,
printr-o eroare umana, asteapta sa porneasca spre multiple baze". Asemenea mici focare de
ciuma persista in Asia (si in special in India, Nepal, Myanmar, Vietnam si Malayezia),
America de Nord si de Sud (SUA, Peru, Bolivia, Brazilia) si Africa (Madagascar si
Mozambic) unde are caracter enzootic in special la rozatoarele de camp din genul Citellus
si Spermophylus. Ciuma continua sa fie periculoasa, chiar daca in alte regiuni geografice
apare doar sporadic, din cauza existentei focarelor de ciuma silvatica care cuprinde peste
200 de specii de rozatoare (soareci de camp, popandai, iepuri, veverite, coioti etc.), ale
caror ectoparaziti (purici sau alte insecte) pot trece la rozatoarele rurale sau urbane (Rattus
rattus si Rattus norvegicus), transmitandu-se in final omului.

8.3 Lazăretele de pesta, luate în glumă de autorităţi

În spatele Policlinicii Vitan din Romînia, în prezent se construieşte din greu. Locul pe care
izvoarele istorice l-au desemnat ca fiind un fost "cimitir" în care au fost îngropate mii de
persoane moarte de molimă în perioada anilor 1813 - 1814 când cumplita "ciumă a lui
Caragea" a secerat zeci de mii de vieţi, a devenit o prosperă zona de construcţii. Peste
10.000 de oameni morţi de ciuma au fost îngropaţi, la gramadă, numai în acel mic
perimetru din Vitan, unde astăzi se construieşte de zor. Reporterii Ziua au cercetat zona,
discutînd cu muncitorii care au lucrat la fundaţiile clădirilor care stau să se înalţe.
"Săpăturile s-au încheiat de ceva timp. Acum lucrăm la etajele clădirii. Pe vremea când se
lucra la fundaţie s-a săpat cu excavatorul, prea puţin la lopată. S-au găsit nişte oase mici,
cărora nu le-am dat importanţă, dar puteau să fie de câine, pisică, ceva domestic, nu cred că
erau de om. Oricum, fundaţia nu a fost foarte adâncă", ne-a declarat unul dintre muncitorii
care lucrau la clădire. Una dintre ele având destinaţia de magazin şi birouri. În vecinătatea
construcţiei se află într-adevăr un mormân de pământ cît şi o groapă de gunoi, cu resturi de
la construcţie, delimitate de un gard.Cît despre existenţa în zonă a unui focar epidemiologic,
lucrătorii nu aveau nici un habar. Mai ales că aceştia nu ştiau că acum ani de zile, în zonă a
fost o imensă groapă comună unde au fost aruncate cadavrele celor decedaţi de ciumă. "Şi
dacă a fost ciuma acum o sută de ani. Ce-i cu asta?" au spus muncitorii fără a conştientiza
pericolul unei înfectări atîta timp cît virusul poate rezista sub pământ chiar şi peste 500 de
ani. Dacă locuitorii din zonă nu aveau habar de nimic, iar constructorilor nici nu le-a păsat,
am solicitat lămuriri la Agenţia Regională de Protecţia Mediului Bucureşti. Iulia Dinu,
specialist în protecţia mediului, de la serviciul de monitorizare şi sinteza ne-a declarat că
"Acordul de mediu este complex şi se necesită analize serioase atunci când are impact
asupra mediului. Pentru clădirile cu destinaţie comercială, în cauză, avizul procedurii de
mediu numit Stampila A, prevăzută în directivele Uniunii Europene, nu se eliberează după
ce se fac investigaţii în legătură cu ce a fost pe locul respectiv. Municipalitatea ar fi cea în
măsură să ştie istoricul zonei şi să hotărască. Dacă odinioară a fost ciuma, nici nu stiu ce sa
zic. Şi Lacul Morii s-a construit tot pe un astfel de teren şi nu ne-am ciumat încă". La rândul
său, administraţia locală a spus că nu este de competenţa lor să dea autorizaţiile de
construcţie în funcţie de harta asezămintelor istorice.
În Bucureşti, în afară zona Lacului Morii, despre care cronicarii au consemnat, la timpul
respectiv, că acolo s-a aflat un lazăreţ de ciumă, unde au fost îngropate alte mii de cadavre
atinse de cumplita boală, exista şi alte suprafeţe ale Capitalei, în care excavaţiile pot scoate
la suprafaţa alte şi alte molime. Cu acte în regulă, pentru constructori, dar într-o crasă
nepăsare a celor care ar trebui să vegheze la sănătatea cetăţenilor. (Mihnea TĂLAU ).

“Există mii de boli, dar numai o sănătate.”

K. Ludovig Berne