Sunteți pe pagina 1din 47

Serial în Ziarul financiar

Diplomatii si spionajul (I)

Autor: Alexandru Popescu | Data: 15


Iun 2007

"Spioni onorabili"

Daca, inca de la inceputurile diplomatiei,


functia de ambasador, ca reprezentant de
rang inalt al tarii sale, desemneaza o
persoana onorabila, competenta,
prestigioasa, motiv pentru care asemenea
posturi au fost ocupate adesea de
personalitati ale vietii politice, dar si
culturale ale vremii lor, asocierea sa cu
spionajul poate sa surprinda. Si totusi,
este un fapt demonstrat de documente,
desigur nu intotdeauna accesibile
publicului, ca, inca din perioada
Renasterii, dar mai ales in cea moderna, Talleyrand, "printul diplomatilor" si
diplomatia s-a asociat cu activitatile al... spionilor
informative, deci a presupus, in afara de
transmiterea de date si demersuri pe cai
legale, si "penetrarea", chiar manevrarea,
influentarea mediilor din tara in care slujitorii sai erau acreditati, prin mijloace nu
tocmai conforme cu statutul diplomatic, chiar cu normele de etica.

Motivatia rezida in complicarea relatiilor internationale, in necesitatea resimtita mai


ales de Marile Puteri de a-si asigura superioritatea, hegemonia, prin surprinderea,
mistificarea partenerului, astfel incat, pentru a evita confruntari directe sau a obtine
castig de cauza pe fronturile militare, diplomatii trebuiau sa devina si combatanti ai
"frontului secret".

De altfel, inca in secolele XVI-XVII circula un termen special pentru desemnarea


1
ambasadorilor: "spioni onorabili", iar unuia dintre cei mai importanti practicanti ai
"diplomatiei secrete", Cassanova, ii apartine dictonul: "Singurii spioni marturisiti
sunt ambasadorii".

Treptat, asemenea considerente isi fac loc si in lucrari ale vremii, consacrate
diplomatiei. Potrivit istoriculului francez Philippe de Commines, ambasadorii "nu
abuzeaza de calitatea lor atunci cand recurg la spionaj si cumpara constiinte", iar
Francois de Callieres, membru al Academiei franceze, secretar privat al lui Ludovic
XIV, acredita ideea dupa care diplomatul poate fi considerat un "spion legal". Si in
perioadele ulterioare se gasesc formulari care desemneaza atributiile secrete ale
ambasadorilor. Astfel, in Dictionarul politic al lui Piggot, se arata ca ambasadorul
este un "spion privilegiat", iar in Dictionarul de sinonime al unuia dintre cei mai
importanti reprezentanti ai iluminismului, Condillac, se consemneaza ca "Un
ambasador este un spion autorizat de legile internationale".

Curand, realismul crud, cinismul unor asemenea afirmatii se va concretiza in


conduita unora dintre cei mai cunoscuti diplomati ai perioadei, ca si ocazia unor
reuniuni, negocieri internationale.

Giordano Bruno si Rubens - agenti diplomatici

Inca in timpul Renasterii si mai tarziu, unele misiuni de diplomatie secreta si chiar
informative au fost incredintate unor personalitati culturale si artistice ale vremii,
datorita si faptului ca prestigiul lor le oferea o "acoperire" ideala. Astfel, intre
agentii diplomatici, care nu o data aveau si misiuni de spionaj, s-au numarat
inventatori (Samuel Morland), lingvisti (William Herle), cantareti (Atto Melani) si
chiar... marinari (John Deane). Este desigur putin cunoscut faptul ca insusi Giordano
Bruno a indeplinit misiuni de diplomatie secreta: in 1583, soseste la Londra pentru a
transmite ambasadorului Frantei, Michel de Castelnau, un mesaj confidential. Cat de
secreta era misiunea viitorului "martir" pe altarul stiintei reiese si din faptul ca se
deplasa sub un "nume de cod" (Henry Fagot) si ca era... mascat.

Despre Peter Paul Rubens biografii sai au afirmat ca a fost, in acelasi timp, "pictor si
diplomat international", dar si un "agent politic ideal". Intr-adevar, intre altele, el a
indeplinit o serie de insarcinari de diplomatie secreta in Spania, a partcipat la
negocierile confidentiale de dupa Razboiul de 12 ani si s-a aflat in serviciul
diplomatic al Habsburgilor.

Si despre contele de Saint Germain s-a afirmat ca a fost, in acelasi timp, "aventurier,
alchimist si diplomat", fiind considerat ca "omul care nu a murit niciodata si a
cunoscut orice", dupa cum l-a caracterizat Voltaire, fiind posesorul "elixirului vietii"

2
si al "pietrei filozofale". Pe planul diplomatiei secrete, contele a fost implicat in
negocierile dintre Franta si Anglia. Fiind acuzat ca a actionat ca spion englez,
contele de Saint Germain trebuie sa se refugieze in Olanda si, probabil, in Rusia in
timpul imparatesei Ecaterina cea Mare.

"Printul diplomatilor" - spion

Un exemplu elocvent in acest sens este activitatea celui care a condus o perioada
indelungata diplomatia franceza, Charles Maurice de Talleyrand Perigord. De fapt,
"printul diplomatilor", cum a fost denumit, s-a dovedit a fi... un spion in toata
puterea cuvantului si inca unul "dublu" si aceasta chiar in conditiile in care
indeplinea functia de ministru de externe.

Este un fapt dovedit ca Talleyrand primea importante sume de bani din partea tarului
Rusiei. In corespondenta diplomatica secreta rusa, el aparea sub diferite nume de
cod: "jurisconsultul", "librarul nostru", "varul Henri" sau "Anna Ivanova".

Dar principalul "client" al lui Talleyrand a fost, mai ales in conditiile pericolului
reprezentat de ascensiunea lui Napoleon, Imperiul Habsburgic, iar cel mai important
"colaborator" al sau - contele Klemens von Metternich-Winnerburg, in perioada in
care indeplinea functia de ambasador la Paris, dar si mai tarziu, cand acesta a
devenit cancelar al Imperiului.

Astfel, o buna parte a informatiilor transmise de Metternich de la Paris proveneau


chiar de la Talleyrand. Nu a fost nevoie de mari eforturi pentru a-l recruta pe acesta,
caci era cunoscuta "setea" sa de bani. In documentele care ajungeau la Viena,
Talleyrand purta numele de cod "X". S-ar putea ca despartirea dintre Talleyrand si
Napoleon sa fi fost cauzata si de faptul ca imparatul ajunsese sa cunoasca unele
dintre masinatiunile cameleonicului sau ministru de externe.

In ceea ce priveste profilul moral si... informativ al lui Talleyrand este semnificativa
una dintre frazele ce i se atribuie. "Era un prieten atat de bun, incat ar fi trecut prin
toate apele numai din placerea de a pescui mai departe".

Congresul... spioneaza

Dar perioada lor de glorie in ceea ce priveste acest "pescuit in ape tulburi", care este
"diplomatia secreta", o vor trai Talleyrand si Metternich la Congresul de la Viena (1
noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), intalnirea capetelor incoronate si a diplomatilor ce
urma sa hotarasca soarta Europei dupa perioada razboaielor napoleonene. De fapt,
aceasta intalnire a fost si o confruntare a diplomatilor de cel mai inalt rang, dintre

3
care unii si-au asumat si functii de... spioni. Despre aceasta reuniune din capitala
Imperiului Habsburgic s-a spus, avandu-se in vedere multimea de intalniri
protocolare, mai ales a balurilor: "Congresul danseaza". Tot asa de bine, datorita
combinatiilor informative si chiar a actiunilor de spionaj, desfasurate cu aceasta
ocazie, se poate spune: "Congresul... spioneaza"!

Nu se poate trece cu vederea ca, in afara preocuparilor sale informative, Talleyrand a


avut un rol important in conturarea si adoptarea hotararilor Congresului de la Viena
care au contribuit si la statuarea "diplomatiei secrete", lasand un spatiu amplu si
"spionajului diplomatic". Intre altele, Congresul a contribuit la cristalizarea unor
forme stabile si a unor reguli ce caracterizeaza "diplomatia clasica": autonomia,
caracterul secret. Congresul de la Viena - avea sa observe mai tarziu Nicolae
Titulescu - are meritul de a fi recunoscut "cele doua ipostaze ale diplomatiei clasice,
cea deschisa si cea secreta".

Iar, in ceea ce il priveste pe Metternich, se poate afirma ca, avand in vedere cum a
reusit sa isi desfasoare manevrele sale nu numai politico-diplomatice, ci si
informative, el a devenit un adevarat "spion-sef" al Continentului.

In primul rand, este de amintit ca, in colaborare cu politia, a fost organizat un corp
de agenti care ii supravegheau si ii spionau pe diplomatii straini. In 1815, s-a ajuns
ca acest corp de agenti sa urmareasca cate 30 de diplomati pe zi! Imparatul Franz va
da chiar un decret referitor la atributiile "politiei de stat diplomatice"!

Nici nu incepuse bine Congresul de la Viena si o serie de personalitati politice,


diplomati, nobili din diferite tari si provincii (Prusia, Italia) l-au anuntat pe ministrul
politiei, Hager, si pe insusi Metternich, de intentia lor de a furniza informatii.
Bineinteles, fostul ministru de externe, acum reprezentant diplomatic al Frantei,
Talleyrand, si-a continuat "colaborarea" informativa cu Metternich inceputa la Paris.

O activitate deosebita pe plan informativ a desfasurat unul dintre cei mai apropiati
colaboratori ai lui Metternich, Friederich von Gentz, in calitatea sa de "secretar al
congresului" si, ulterior, secretar de stat. Von Gentz organizeaza chiar un birou care
se ocupa cu interceptarea si descifrarea corespondentei diplomatice. Asemenea
activitati va initia von Gentz si in corespondenta cu tarile romane.

Diplomatii si spionajul (II)

4
Autor: Alexandru Popescu | Data: 22 Iun
2007

"Ofensiva" atasatului militar

Primul Razboi Mondial a adus cu sine


nu numai o intensificare a actiunilor
informative desfasurate de diplomati, ci
si o organizare, diversificare a lor.

Dintre persoanele care isi desfasurau


activitatea in cadrul oficiilor
diplomatice, cele in ale caror atributii de
serviciu se aflau activitatile informative
erau atasatii militari, caci chiar formatia
si cunostintele lor ii fac apti de a
desfasura actiuni de culegere a datelor Franz Joseph, imparatul dezamagit
strategice si, uneori, chiar operative. De
altfel, aceasta situatie s-a mentinut pana
in perioada contemporana.

Desigur, in conditiile premergatoare sau in cursul conflagratiilor, asemenea activitati


se intensifica si capata un caracter decisiv pentru desfasurarea ostilitatilor.

De cele mai multe ori, succesul acestor actiuni informative depinde si de gradul de
organizare, riposta a armatelor adverse, a serviciilor lor secrete, de atmosfera care
domneste in randurile sale, chiar de profilul moral al spionilor-diplomati si al
agentilor recrutati.

In conditiile in care un conflict militar intre Austro-Ungaria si Rusia era iminent,


spionajul militar rus (asa-numita Raswedka) a initiat o serie de actiuni care vizau
procurarea de informatii, dar, mai ales, recrutarea de persoane care puteau deveni
utile in momentul izbucnirii conflagratiei.

In aceasta perspectiva, atasatul militar al reprezentantei diplomatice a Rusiei la


Viena, colonelul Martschenko, a trecut la "ofensiva", organizand o serie de "lovituri"
cu succes real pe "frontul secret". Reusita acestora s-a datorat si faptului ca
Martschenko a stiut sa foloseasca atmosfera si starea de spirit din randurile
ofiterimii austriece pentru a-si recruta agenti. De cele mai multe ori, motivele erau
dintre cele mai "pamantene": datorii la joc, dezamagire fata de felul in care se
faceau avansarile in armata chezaro-craiasca, pasiuni interzise...

5
Lista agentilor recrutati de Martschenko si agentii sai inca in perioada imediat
urmatoare inceputului de secol a fost destul de lunga, cuprinzand ofiteri de
informatii, din justitia militara, din corpurile de comanda nu numai din Viena, ci si
din diferite provincii ale Imperiului care i-au furnizat informatii pretioase despre
sistemul de aprovizionare a armatei, date personale despre ofiterii superiori, deosebit
de interesante in vederea recrutarii lor viitoare, structura diferitelor corpuri de
armata, mai ales a artileriei.

Una dintre cele mai indraznete "lovituri" pe care le-a pus la cale atasatul militar rus
a fost legata de procurarea planurilor fortificatiilor austro-ungare. Afland ca, din
cauza lipsei de spatiu din Ministerul de Razboi, aceste planuri fusesera depozitate
intr-o cladire alaturata, atasatul militar rus a inchiriat o locuinta vecina si a reusit sa
recruteze pe unul dintre servitorii, care se ingrijeau de acest imobil, reusind astfel sa
intre in posesia pretioaselor planuri.

Si "spionul secolului" a facut greseli

Recrutarea cea mai importanta a lui Martschenko a fost omul care a fost considerat,
cel putin in acea perioada, drept "spionul secolului" (mai tarziu, acest calificativ va
fi disputat si de alti "superspioni, dintre care unii vor fi amintiti in acest serial),
'tradatorul clasic' - colonelul Alfred Redl. In tot cazul, unii istorici ai perioadei l-au
considerat pe colonelul Redl "probabil, cel mai important agent din intreaga Europa
a generatiei dinaintea Primului Razboi Mondial".

La sfarsitul secolului XIX, tanarul absolvent al Scolii de Razboi, capitanul Alfred


Redl, intreprinde mai multe calatorii in Rusia pentru a se familiariza cu limba si mai
ales cu organizarea armatei tariste. In 1900, Redl este incadrat in "Biroul de
evidenta", care desfasura activitati informative, in sectia care se ocupa de Rusia,
unde avea posibilitatea sa cunoasca cele mai secrete documente ale "spionajului
ofensiv".

Deja serviciul militar de informatii al tarului il avea in vedere. Aceasta initiativa nu


intarzie sa isi arate roadele si spionajul rus descopera inclinatiile homosexuale ale
lui Redl, care atunci erau considerate un "pacat de moarte", ceea ce l-a facut sa fie
vulnerabil la santajul agentilor lui Martschenko, la care se adauga si lacomia sa
pecuniara. In 1906, atasatul militar rus raporteaza recrutarea lui Redl ("un cinic care
iubeste distrugerea", dupa caracterizarea sa) care nu isi va dezamagi noii "superiori".
Astfel, intre altele, Redl transmite lista agentilor austrieci din Rusia, ceea ce duce
la ?caderea? intregii retele, precum si date personale despre ofiterii de informatii din
armata chezaro-craiasca. Va mai furniza si informatii militare de mare interes,

6
provenind de la Statul Major: planuri de mobilizare, harti referitoare la sistemul de
aparare etc.

In mod paradoxal, nu numai cariera de spion a lui Redl inregistreaza succese, ci si


aceea de "vanator de agenti", ajungand, la un moment, dat sa fie considerat drept cel
mai bun expert in chestiuni de spionaj pe care il avea Austro-Ungaria.

Nu mai putin de 12 ani a spionat Redl pentru Rusia, rastimp in care sumele pe care
le-a primit din partea rusilor au fost mai mari decat bugetul "Biroului de evidenta",
astfel incat a ajuns sa duca o existenta de lux care, in mod normal, ar fi trebuit sa
atarga atentia superiorilor sai, ceea ce nu s-a intamplat, caci coruptia era de multa
vreme la "moda" in Imperiul chezaro-craiesc. Mai mult decat atat, atunci cand un
agent englez a transmis la Viena informatia confidentiala ca in Statul major al
armatei austro-ungare se afla un agent (o "cartita"), aceasta avertizare a fost ignorata
de conducerea "Biroului de evidenta" care avea o incredere desavarsita in Redl,
promovat chiar intr-un post al Statului Major.

Se pare ca aceste succese pe toate "fronturile razboiului secret" i-au slabit vigilenta.
De fapt, chiar modalitatile de comunicare erau vulnerabile. Intr-adevar, pentru a
evita contactul direct cu agentii rusi, Redl recurgea la un mijloc care astazi ar parea
de neconceput: trimitea informatiile si primea recompensele banesti prin posta, la
post-restant, desigur pe nume fictive.

In tot cazul, primii pasi in demascarea lui Redl nu s-au facut in Austro-Ungaria, ci in
Germania, unde vigilenta si profesionalismul maiorului Walter Nicolai, seful
serviciului de informatii al armatei germane, nu au mai putut fi inselate atunci cand,
din intamplare, pe biroul lui a ajuns unul dintre plicurile cu nume fictiv pe care Redl
le ridica personal de la posta. Acesta l-a informat pe colegul sau maiorul Ronge,
seful contraspionajului austro-ungar. Alertat, Ronge organizeaza ceea ce astazi se
numeste un "flagrant": posta din Viena este supravegheata pentru a fi identificata
persoana care va ridica plicul cu bani. Supravegherea dureaza destul de mult pana
cand, la 25 mai 1913, in sfarsit, se prezinta la ghiseu aceasta persoana. O simpla
functionara de la ghiseu, Betty Osterreicher, devenita astfel celebra, reuseste, in timp
util, sa anunte agentii de supraveghere. Este urmarit taxiul in care se urcase, dar i se
pierde urma, dupa o urmarire "ca in filme" ("cazul Redl" a constituit, de altfel,
subiectul mai multor pelicule de succes). In sfarsit, se reuseste identificarea
hotelului in care se refugiase Redl.

In momentul in care agentii, condusi de insusi colonelul Ronge, au patruns in


camera hotelului, Redl nu a incercat in nici un fel sa protesteze: "Domnilor, stiu de
ce ati venit. Mi-am distrus existenta si va rog sa imi dati posibilitatea sa ma despart

7
de viata. Sunt victima unei pasiuni cumplite". Cere un revolver. Dorinta ii este
indeplinita. La ora 4 a diminetii urmatoare, agentii aflati intr-o incapere alaturata au
auzit zgomotul impuscaturii. Revenind in incaperea in care il lasasera pe Redl il
gasesc mort in fata oglinzii. Se impuscase in gura... Desi autoritatile incearca sa
pastreze secretul asupra cazului, chiar a doua zi dupa demascarea lui Redl, apar
informatii in presa.

Extrem de afectat a fost imparatul Franz Joseph, caruia nu i-a venit sa creada ca, in
Imperiul sau, s-a putut petrece acest caz. Asemenea dezamagiri va mai avea insa
batranul monarh inainte de a muri. Mai energic s-a comportat printul mostenitor
Franz Ferdinand, dar si el avea sa fie victima unui atentat de care iarasi nu a fost
strain "spionajul diplomatic" rusesc.

"Cazul Redl" a declansat o adevarata psihoza in Austro-Ungaria si a deschis calea


unei intense vanatori de spioni. Era insa prea tarziu: peste un an, Austro-Ungaria a
intrat in razboi cu Rusia, care deja ii cunostea cele mai importante planuri militare.

"Legenda Redl" avea sa fie destramata de investigatii mai atente. S-a dovedit ca, de
fapt, "spionul secolului" actionase in unele situatii ca un diletant, nerespectand cu
strictete regulile conspirativitatii. Pe masa sa de lucru s-au gasit, la vedere, listele de
agenti, coduri. Nu era prea abil nici in fotografierea documentelor, astfel incat unele
dintre fotografiile transmise i-au fost returnate de la Petersburg.

De unde se vede ca "nici un spion nu este perfect"...

Diplomatii si spionajul (III)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 29 Iun 2007

8
"Bucurestiul misuna de spioni"

Caracterizarea de mai sus apartine


contelui Saint-Aulaire, ambasadorul
Frantei in Romania in preajma Primului
Razboi Mondial, dar exprimari
asemanatoare intalnim si in perioade
anterioare, cum este aceea datorata unul
consul strain, la 1848: "La Bucuresti
toata lumea conspira".

Desigur, in asemenea "conspiratii" se


inscriau si actiunile informative si de
influentare desfasurate de diplomati
straini in Tarile Romane chiar de cand
aici fusesera acreditati primii consuli ai
Marilor Puteri, inspirate de interesele
acestora in Muntenia si Moldova, de
pozitia geo-politica cheie a acestora in Czernin, ambasadorul-spion
context european.

Unul dintre cei mai activi diplomati-


spioni a fost consulul Prusiei la Iasi la inceputul secolului al XVIII, Ernest Frederic
Konig, care se pare ca a actionat ca agent dublu, avand in vedere ca transmitea
informatii si turcilor.

Ca asemenea activitati erau deosebit de riscante ne-o dovedeste faptul ca, la un


moment dat, Konig dispare fara urme...

Dar chiar "spionul-sef" al Europei, cancelarul Imperiului Habsburgic, cel pentru


care racolarea de diplomati era o preocupare de baza, a acordat o atentie deosebita si
pe plan informativ Tarilor Romane, in contextul planurilor de extindere ale Vienei,
asa cum ne-o dovedeste intensa corespondenta secreta pe care a avut-o cu domnii
acestora.

Inca in 1812, Caragea Voda ii scrie lui Metternich, incredintandu-l de dorinta sa de a


intretine relatii bune cu Austria. Metternich ii raspunde ca si el "sprijina asemenea
fericite legaturi". In afara de aceasta, agentii austrieci la Bucuresti si Iasi erau foarte
activi. In 1840, Timeoni, consulul austriac la Bucuresti, inainteaza Curtii de la Viena
rapoarte despre un complot in Transilvania cu ramificatii in Tara Romaneasca.

9
Despre activitatile informative si de ingerinta politica ale consulului Rusiei la
Bucuresti in perioada revolutiei de la 1848, Carol de Kotzebue, ofera unele date
chiar Karl Marx. Deosebit de activ in aceeasi perioada a fost un alt diplomat strain,
consulul englez la Bucuresti, Robert Gilmour Colquhoun, care a intocmit si transmis
la Londra adevarate "fise informative" despre membrii guvernului revolutionar de la
1848.

Treptat, si reprezentantii diplomatici romani se implica in "jocul informativ". Astfel,


in septembrie 1876, de la Roma, G. Cantacuzino furnizeaza informatii privitoare la
pozitia Marilor Puteri, obtinute de la ambasada Austro-Ungariei pe baza unor "note
secrete scrise de la Viena de catre o persoana sus-pusa".

Dar insusi Mihai Eminescu a facut obiectul unei supravegheri informative


desfasurate de Ambasada Austro-Ungariei la Bucuresti, asa cum reiese dintr-o nota
transmisa in iunie 1878 catre Ministerul de Externe de la Viena, referitoare la
consfatuirile secrete ale "Societatii Carpati". In cursul acestora, chiar poetul si
jurnalistul Eminescu a propus desfasurarea, desigur in secret, a unei propagande
active in Transilvania in favoarea Unirii cu Romania - proiectul "Daciei Mari". Nu
intamplator Eminescu era supravegheat de diplomatii spioni la Bucuresti, caci el se
numara, in articolele sale din Timpul, printre cei activi adversari ai politicii nationale
a Vienei, dar si a Rusiei (pe care o califica "o barbarie"), ceea ce l-a facut pe
fruntasul conservator P.P. Carp, aflat pentru negocieri secrete la Viena, sa-i scrie lui
Titu Maiorescu: "Si mai potoliti-l pe Eminescu!".

"Bucurestiul a fost centrul spionajului"

...este parerea unor istorici ai spionajului in preajma Primului Razboi Mondial, cu


referire mai ales la actiniunea serviciului de informatii rusesc, Raswedka, in
Romania.

In tot cazul, ca si in unele dintre perioadele anterioare, si in cea premergatoare


Primului Razboi Mondial, teritoriul Romaniei, datorita pozitiei sale geo-strategice, a
devenit un teren interesant pentru serviciile de spionaj straine, un "front secret" pe
care se confruntau si diplomatii-spioni ai Marilor Puteri.

Figura cea mai importanta a spionajului rusesc de la Bucuresti era atasatul militar
Semenov, ca si urmasii sai, amiralii Tatarinov si Veselkin. Un rol important l-a jucat
si reprezentatul serviciului militar de informatii la Bucuresti, locotenentul major
Georgiev. Problema cea mai importanta era stabilirea fortei armatei austro-ungare
stationata in Transilvania.

10
Pe de alta parte, desi aflate la inceputurile lor, atat serviciul diplomatic, cat si cel
secret romanesc s-au implicat direct in actiunile (contra)informative menite sa
pregateasca realizarea intrarii Romaniei in prima conflagratie mondiala care putea
perimte realizarea idealului Unirii tuturor provinciilor romanesti.

Astfel, maiorul Randa, atasatul militar al Austro-Ungariei, se afla sub supravegherea


permanenta a "Sigurantei generale a statului".

Dar si diplomatii romani s-au implicat in actiuni informative. Astfel, inca in


perioada anterioara declansarii ostilitatilor, misiunea diplomatica a Romaniei la
Viena a reusit sa organizeze o ampla retea de spionaj, condusa de insusi
ambasadorul Mavrocordat care avea drept scop obtinerea de informatii referitoare la
intentiile Austro-Ungariei in conflictul care se prevedea.

Un aport deosebit l-a avut atasatul militar al Ambasadei Romaniei, capitanul Traian
Starcea, reteaua sa cuprinzand aproximativ 50 de persoane, printre care diplomati,
atasati militari straini. Mai tarziu s-a stabilit ca, de fapt, Traian Starcea era un agent
dublu, colaborand si cu serviciile de informatii ale unor state neutre sau interesate.
Activ in cadrul retelei organizate de Starcea a fost si atasatul comercial Vasile
Candini, care de asemenea a fost un agent dublu.

Ambasadorul - spion... spionat

Tot in perioada neutralitatii, ambasadele Austro-Ungariei si Germaniei la Bucuresti


si-au intensificat activitatea de spionaj, desi intre Romania si cele doua state exista
un Tratat secret de alianta. Dintre agentii in slujba spionajului austro-ungar, cel mai
important a fost colonelul Victor Verzea, care, in calitate de sef al serviciilor postale,
a transmis ambasadorului Austro-Ungariei, contele Ottokar Czernin, si celui german,
Von Busche, codul de descifrare a telegramelor, copii ale corespondentei
comandantilor militari si a oamenilor politici. Aceste activitati au fost identificate,
ceea ce a facut ca cei doi ambasadori sa se afle sub supravegherea serviciul de
informatii militar roman, organizat in cadrul Marelui Stat Major.

Filajul continuu la care a fost supus ambasadorul Czernin a dus, in octombrie 1914,
la sustragerea unei serviete care continea dovezi irefutabile ale activitatii spionajului
austro-ungar in Romania. Actiunea a avut o desfasurare cu adevarat rocambolesca:
in timpul unei vizite, ambasadorul lasase servieta cu documente in masina cu care se
deplasa. Agentii romani au reusit sa intre in posesia acesteia, documentele fiind
transmise cu rapiditate la un atelier fotografic al serviciului de contrainformatii.
Putin mai tarziu, servieta a fost inapoiata ambasadorului, pretextandu-se ca a fost
gasita asupra unui hot.

11
In servieta se gasea, intre altele, cifrul diplomatic, ceea ce a dat posibilitatea
serviciului de contrainformatii roman sa afle continutul comunicarilor sale cu Viena
pe perioada celor doi ani pana la intrarea Romaniei in razboi, precum si o lista a
informatorilor recrutati de spionajul austro-ungar.

Ulterior, fiind santajat de unii ziaristi in legatura cu acest episod, contele Czernin i-a
transmis imparatului demisia sa, pe care acesta nu a acceptat-o, avand in vedere
serviciile pe plan diplomatic si informativ de pana atunci ale ambasadorului-spion,
ceea ce a facut ca ulterior el sa fie numit chiar ministru de externe.

Acest episod a avut si un epilog: atunci cand trupele Puterilor Centrale au ocupat
Bucurestiul, la inceputul anului 1917, in podul casei in care locuise primul-ministru
Ionel Bratianu au fost gasite fotografii dupa documentele sustrase in octombrie
1914. In tot cazul, in memoriile sale, Czernin nu pomeneste nimic despre
imprejurarile amintite.

Tot in cuprinsul unor memorii, si anume cele ale sefului spionajului austro-ungar,
Maximilian Ronge, se recunoaste ca acesta a primit lovituri serioase din partea
serviciului roman de contrainformatii, care s-a dovedit un adversar redutabil pentru
mai experimentatul sau adversar.

Diplomatii si spionajul (IV)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 06 Iul 2007

12
"Ucenicia" diplomatica a unui
superspion

Desigur, Allen Dulles a ramas in istorie,


in primul rand, drept cel dintai director
al "Central Intelligence Agency"
("Agentia Centrala de Investigatii") -
C.I.A., pe care a condus-o in perioada
1953-1961, dar nu trebuie trecut cu Generalul SS Karl Wolff (dreapta), cu
vederea nici faptul ca, in prima parte a care diplomatul Allen Dulles a purtat
carierei sale, deci in perioada interbelica, tratative secrete
"superspionul" Allen Dulles a activat in
domeniul diplomatic.

Allan Dulles a facut parte dintr-o familie


care a dat Statelor Unite personalitati politice de prim rang. Astfel, fratele sau, John
Foster Dulles, a fost secretar de stat in timpul presedintiei lui Eisenhower, iar un
unchi al sau, Robert Lansing, a fost de asemenea secretar de stat, in perioada
presedintiei lui Woodrow Wilson.

Se poate aprecia ca diplomatia a fost un domeniu predilect al familiei Dulles, ceea


ce probabil l-a facut si pe Allan sa se indrepte catre acesta.

Cariera diplomatica propriu-zisa a lui Allan Dulles a durat aproape un deceniu si i-a
oferit posibilitatea sa cunoasca zone si domenii dintre cele mai importante. Dupa ce
serveste in calitate de diplomat la misiunile SUA din Viena (1916), Berna (1917),
Berlin (1919), Constantinopol (1920), Allan Dulles devine, in 1922, sef al
compartimentului Orientul Apropiat din Departamentul de Stat, deci Ministerul de
Externe al SUA.

Cariera diplomatica din exterior a lui Allan Dulles continua in 1927 in cadrul
delegatiei americane la Conferinta internationala asupra traficului de arme, de la
Geneva. Dupa un episod desfasurat in cadrul unui birou juridic, la conducerea caruia
se afla si fratele sau John Foster, Allan revine in diplomatie, facand parte din
"Consiliul de relatii externe", unde indeplineste si functii de conducere. In aceasta
perioada publica studiul Poate America sa ramana neutra?, urmat mai tarziu de alte
volume.

In sfarsit, ultimul episod al carierei diplomatice a lui Allan Dulles se desfasoara in


perioada 1932-1933, in care reprezinta SUA la Conferinta pentru armament a Ligii
Natiunilor.

13
In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cariera lui Allan Dulles se desfasoara
in domeniul informativ. Fiind incadrat in "Office of Strategic Services" - ("Oficiul
de servicii strategice") - OSS, la reprezentanta sa de la Berna. Si aici, pe langa
participarea la diferite operatii informative de importanta cruciala in desfasurarea
conflagratiei, Allan Dulles reuseste sa penetreze Ministerul de Externe al Germaniei,
colaborand cu un diplomat german, Fritz Kolbe, considerat, cum se va vedea, unul
dintre cei mai importanti spioni in favoarea Aliatilor din timpul razboiului.

De asemenea, Dulles a fost implicat, in perioada conflagratiei, si in unele demersuri


de diplomatie secreta, cum au fost negocierile privind "Operatia Crossword" legata
de debarcarea in Italia de sud, purtate cu generalul SS Karl Wolff. Aceste negocieri
nu au fost finalizate din pricina protestului URSS ca nu a fost informata de
desfasurarea lor.

Este sigur ca aceasta "ucenicie diplomatica" a lui Dulles in perioada interbelica i-a
oferit posibilitatea de a se familiariza cu activitatile informative, la dobandirea unei
experiente mai mult decat utila posturii sale de "superspion" in calitate de director al
CIA, organism ce indeplinea si actiuni contrainformative, inclusiv in domeniul
diplomatic.

"Cel mai important spion britanic"

Nu toti diplomatii celui de al Treilea Reich s-au pus in slujba regimului national-
socialist. Inca in perioada interbelica, o serie de membrii ai corpului diplomatilor de
cariera s-au integrat unei miscari de rezistenta, colaborand cu serviciile de informatii
ale Aliatilor.

Cariera diplomatica, dar mai ales cea informativa a baronului Wolfgang Gans Edler
Herr zu Putlitz prezinta numeroase meandre, reorientari mai mult decat
surprinzatoare. In cele din urma, a sfarsit prin a fi considerat drept "cel mai
important spion britanic in perioada premergatoare celui de al Doilea Razboi
Mondial".

In 1925, Von Putlitz intra in serviciul diplomatic, indeplinind functii din cele mai
importante, intre care de atasat al ambasadei Germaniei in Washington (1928),
diplomat la ambasada din Paris, sef al consulatului din Londra (1934-1938) pentru
ca apoi sa activeze la misiunea germana din Olanda.

Momentul cel mai important al carierei informative a lui Von Putlitz se petrece in
perioada cand s-a aflat la Londra, unde este contactat de serviciul de spionaj englez,

14
cu care va colabora strans in continuare, mai ales in perioada in care a activat in
cadrul Ambasadei din Olanda. Probabil ca Von Putlitz detinea o pozitie importanta
in spionajul englez de vreme ce, atunci cand Olanda este invadata de armata
germana, serviciul de informatii englez (MI 5) trimite un avion care il aduce in
Anglia.

Intr-adevar, inca in perioada in care s-a aflat la ambasada de la Londra, von Putlitz,
din convingeri ideologice care l-au facut sa devina dusman al national-socialismului,
pusese la dispozitia serviciului de informatii britanic informatii pretioase referitoare
la planurile de inarmare si de agresiune ale lui Hitler. Unul dintre istoricii
spionajului englez, Peter Wright, descrie activitatile informative ale baronului Von
Putlitz in Anglia, in cadrul carora colaborase cu Johan von Ustinov, tatal
cunoscutului actor Peter Ustinov. Dupa aprecierea autorului amintit, caruia ii
apartine si aprecierea din titlul acestui episod, Von Putlitz pusese la dispozitia MI 5
"informatii secrete de o valoare inestimabila".

In tot cazul, ca urmare a activitatilor sale de spionaj, Von Putlitz a fost condamnat la
moarte in Germania.

Perioada Conflagratiei a fost destul de... placuta pentru diplomatul-spion Von


Putlitz, caci si-o petrece in Jamaica si SUA.

Faptul ca, dupa razboi, Von Putlitz este trecut intr-o anumita "rezerva", il face sa
paraseasca Anglia, desi, in 1948, i se acorda cetatenia britanica, deplasandu-se in
Germania, Elvetia, Franta. Ulterior, Von Putlitz apare in calitate de martor in
procesul de la Nurnberg intentat unor diplomati din Ministerul de Externe german.
Desigur, "vechii camarazi" nu il vor uita, acesta fiind probabil motivul pentru care el
trece in Germania de Est, in 1952. Desigur, aceasta a doua "evadare" a lui Von
Putlitz, care echivala cu o trecere peste "Cortina de Fier" in plin Razboi Rece, a
presupus o serie de complicatii, fiind necesar si acordul serviciilor de informatii
sovietice. Se pare ca unul dintre motivele acestei hotarari a lui a fost intentia de a
contribui la reunificarea unei Germanii denazificate si demilitarizate, dar, si din
acest punct de vedere, traieste o deziluzie, ca si alti "colegi" ai sai, spioni care
sperasera sa gaseasca dincolo de "Cortina de Fier" materializarea idealurilor pentru
care riscasera.

Un caz de "spionaj diplomatic" la... Constanta

In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la


Bonn, am avut ocazia sa il cunosc pe Rolf Push care, in perioada 1937-1940, fusese
atasat al Legatiei Germaniei la Bucuresti. Cu aceasta ocazie, fostul diplomat german

15
mi-a incredintat manuscrisul memoriilor sale intitulate "Anii frumosi si mai putin
frumosi ai unui fost adversar in razboi". Intr-adevar, Push traise "ani frumosi" la
Bucuresti, in perioada in care Romania nu intrase in razboi alaturi de Germania,
avand posibilitatea sa guste farmecul "micului Paris" si sa cunoasca o serie de
personalitati ale elitei politice si culturale romanesti, dar sa si desfasoare unele
activitati informative.

In momentul izbucnirii razboiului germano-polon, Legatia Germaniei la Bucuresti


apreciaza ca, desi isi declarase neutralitatea, nu era de asteptat ca Romania sa o
respecte integral. De aceea, Push este trimis la Constanta pentru a observa daca, in
port, se afla vase care transporta trupe dinspre sau inspre Polonia. Are posibilitatea
sa observe o serie de vase engleze, care aveau tunuri si alt armament la bord, ceea ce
ii comunica sefului misiunii diplomatice germane, Fabricius. In ultima instanta, nu
se poate stabili "o miscare de trupe", deci ca Romania nu si-ar fi respectat
neutralitatea. Incearca sa fotografieze in port si este arestat, fiind eliberat dupa ce
preda filmul. Avand in vedere ca Legatia engleza semnalase cazul, Pusch e
admonestat serios la intoarcerea in Bucuresti de catre seful misiunii, Fabricius,
tocmai pentru ca... isi depasise atributiile diplomatice.

Diplomatii si spionajul (V)

Autor: Alexandru Popescu | Data: 13 Iul 2007

16
"Cel mai important spion al celui de
al Doilea Razboi Mondial"

Multa vreme calitatea de spion care a


avut cea mai hotaratoare contributie la
victoria impotriva Germaniei fasciste a
fost atribuita, pe rand, fie lui Richard
Sorge, fie lui Rado sau altora. Aportul
acestor asi ai informatiilor, care, in
marea lor majoritate, apartineau
serviciilor de spionaj ale Aliatilor, a
ajuns sa fie concurat recent de o alta
personalitate a "razboiului secret" din
interiorul Reich-ului, diplomatul Fritz
Kolbe (1900-1971).

Pentru ca a refuzat sa intre in partidul


nazist, Kolbe nu a putut beneficia de
posturi diplomatice in exterior, in afara
de Cape Town si Madrid.
Diplomatul Fritz Kolbe, "spion in inima
celui de al Treilea Reich"

Chiar in aceste posturi, Kolbe a trecut la actiuni, punand la dispozitia evreilor


pasapoarte, cu care puteau parasi Germania.

Din 1941, se hotareste sa actioneze direct impotriva regimului nazist. Se pare ca


aceasta hotarare a luat-o cu ocazia unei reuniuni a unui grup antinazist, condus de
Ferdinand Sauerbruch, cand a aflat despre planurile de exterminare in lagare de
concentrare ale regimului national-socialist.

Ocazia de a actiona ii este oferita de calitatea sa de curier diplomatic pentru Elvetia,


ceea ce ii da posibilitatea de a pune la dispozitia Ambasadei Angliei documente de
mare importanta. Totusi, cu ocazia unui prim contact cu serviciul de informatii

17
englez, la 15 august 1943, nu i se acorda credibilitate. Dupa razboi, autoritatile
engleze isi vor exprima tardiv regretul pentru aceasta eroare. In schimb, din 1944
(mai bine mai tarziu decat niciodata!), serviciul de informatii al SUA (OSS)
realizeaza valoarea de agent a lui Kolbe, caruia i se accepta serviciile, primind si un
nume de cod. Kolbe va lucra pentru OSS, fiind in contact cu Allen Welsh Dulles,
repezentantul serviciului in Elvetia. OSS a realizat autenticitatea si valoarea
informatiilor furnizate de Kolbe, care a transmis nu mai putin de 1.600 de
documente, fiind considerat ulterior de catre CIA, urmasa OSS, drept "cel mai
important spion al celui de al Doilea Razboi Mondial".

Dintre domeniile asupra carora Kolbe a furnizat informatii sunt de amintit unele
decisive pentru desfasurarea conflagratiei mondiale: programele de producere a
rachetelor V1 si V2, precum si a avionului cu reactie Messerschmitt Me 262;
presupunerile Germaniei in legatura cu locul unde urma sa aiba loc debarcarea
Aliatilor; planurile Japoniei in Asia de Sud-Est ; lista agentilor germani din Marea
Britanie, Suedia, Spania si Turcia; activitatea agentului Elyesa Bazna in cadrul
Ambasadei Marii Britanii de la Istanbul. Informatiile oferite de Kolbe au dat
posibilitatea localizarii Comandamentului suprem al lui Hitler din Prusia Orientala,
de la Wolfsschanze. Kolbe a avertizat asupra pericolului atacarii, de catre
submarinele germane, a navelor Aliatilor si a informat asupra masurilor care urma sa
fie luate impotriva evreilor din Roma, ca si in legatura cu cele referitoare la
deportarea evreilor din Ungaria de catre Eichmann, in primavara anului 1944. In
fine, de mare importanta au fost informatiile sale despre relatiile dintre partenerii din
Axa. Valoarea si gradul de confidentialitate a documentelor microfilmate transmise
de Kolbe, prin... servicul de coletarie al cailor ferate germane spre Elvetia (dar
uneori transportate si personal) reiese si din faptul ca de continutrul lor era permis sa
ia cunostinta doar presedintele Roosevelt si inca alte cateva persoane. Chiar
presedintele a recunoscut, in 1944, ca sursa reprezentata de Kolbe "a fost probabil
cea dintai inflitrare majora in interiorul spionajului german la varf". Iar britanicii au
recunoscut, tardiv, ca diplomatul german a fost "cea mai inteligenta sursa din intreg
razboiul".

In 1943, Kolbe redactase un testament pentru fiul sau, depozitat la Berna, in care ii
cerea ca, in caz ca va fi ucis de nazisti, sa nu ii urasca pe asasinii sai si sa ramana
fidel idealurilor libertatii Germaniei. Iar, in 1965, scria: "Am fost un patriot german
cu fata umana. Scopul meu a fost de a scurta razboiul pentru nefericitii mei
compatrioti si de a usura suferintele celor din lagarele de concentrare".

Totusi, dupa razboi, Kolbe a fost considerat in unele medii politice germane, doar un
"tradator" interesat, desi refuzase sa primeasca din partea Aliatilor orice fel de
recompensa baneasca si nu a dobandit vreo pozitie proeminenta.

18
Din contra, dupa razboi, lui Kolbe i s-a refuzat reintegrarea in Ministerul Federal de
Externe, prin decizia unui diplomat care fusese... membru al partidului national-
socialist! Astfel incat Kolbe este pus in situatia sa isi castige existenta in Elvetia, ca
simplu comerciant, reprezentant al unei firme americane, pana la moartea sa, intr-un
spital elvetian, in 1971.

"Riscurile pe care si le-a asumat Kolbe au fost incalculabile. Sper ca injustitia care i-
a fost facuta sa inceteze si intr-o zi sa i se recunoasca adevaratul rol", scria Allen
Dulles, cu care Kolbe colaborase in Elvetia, deci persoana cea mai avizata in ceea ce
priveste contributia sa informativa la cauza Aliatilor. Dupa ce, peste cinci decenii,
cei mai multi dintre compatriotii sai nu auzisera niciodata de Kolbe, el a patruns in
constiinta opiniei publice prin prima biografie care i-a fost consacrata, datorata lui
Lucas Delattre, Un spion in inima celui de al Treilea Reich, aparuta abia in 2004.

Ca o recunoastere a rolului hotarator al lui Kolbe, in septembrie 2004, ministrul de


externe din acel moment al RFGermania, Joschka Fischer, a dat numele sau unei sali
de conferinta din sediul ministerului, unde a fost fixata si o placa, amintind de
faptele de curaj ale diplomatului german. "Este foarte tarziu, dar nu prea tarziu,
pentru a ne arata recunostinta", a adaugat Joschka Fischer.

Si consulii romani la Viena si-au facut datoria

Intre diplomatii care au merite incontestabile in salvarea persoanelor de origine


evreiasca din diferite tari ocupate sau aliate cu Germania s-au aflat si consulii
romani de la Vichy, dar si de la Viena. Dat fiind ca asemenea actiuni contraveneau
legislatiei si politicii oficiale a Germaniei naziste, implicand riscuri reale, se poate
afirma ca ele s-au incadrat unor "conspiratii salvatoare".

In perioada in care am indeplinit functia de atasat cultural al Ambasadei Romaniei la


Viena, am primit solicitarea de la o familie de evrei originari din Bucovina de a-i
identifica pe urmasii consulilor romani de la Viena din perioada celui de al Doilea
Razboi Mondial, Constantin Mares si Radu Flondor, pentru a le aduce multumiri
datorate masurilor active pe care acestia le intreprinsesera in vederea salvarii unor
evrei romani, aflati in Austria, de la deportarea in lagarele de exterminare naziste.

In ce au constat actiunile salvatoare ale consulilor romani la Viena? In primul rand,


au permis acestor familii sa se adaposteasca in Consulat (dupa anexarea Austriei de
catre Germania, fosta Legatie fusese transformata in reprezentanta consulara), unde
au primit ajutor si hrana. In afara de aceasta, consulii romani le pun la dispozitie
refugiatilor o serie de documente care le pun la adapost persoana si avutul.

19
In cele din urma, pentru a-i feri de pericolul viitoarelor transporturi catre lagarele de
exterminare, consulii romani inlesnesc evreilor originari din Romania, aflati in acel
moment la Viena, intoarcerea in tara de origine prin emiterea documentelor necesare
intoarcerii in tara de origine, unde, dupa 1942, masurile antisemite scazusera in
intensitate, putand avea posibilitatea, mai tarziu, sa se refugieze in Palestina.

Asa cum am aratat, asemenea initiative au avut si alti consuli, diplomati romani, ele
conformandu-se, de fapt, unei dipozitii din 1941 a Ministerului Afacerilor Straine de
la Bucuresti, prin care membrii misiunilor diplomatice erau autorizati sa acorde
"protectie tuturor cetatenilor romani din strainatate, fara nici o distinctiune".

Ce riscau totusi consulii romani la Viena "conspiratori" prin aceste actiuni care
"sabotau" chiar legislatia germana referitoare la "solutionarea finala a problemei
evreiesti"? Probabil chiar internarea in lagarele de exterminare de care voiau sa-si
faca salvati conationali.

In tot cazul, masuri impotriva lor au fost luate chiar de autoritatile romanesti, dupa
instaurarea regimului comnunist: atunci cand, in 1948, Ana Pauker a devenit
ministru de externe, consulii C. Mares si R. Flondor au fost "epurati", alaturi de alti
colegi ai lor, din "corpul diplomatic".

...Din pacate, masurile pe care le-am intreprins in vederea depistarii unor urmasi ai
consulilor romani de la Viena nu au putut da rezultate. Poate printre cititorii acestor
randuri se vor afla persoane care sa sprijine aceasta tentativa.

Diplomatii si spionajul (VI)

Autor: Alexandru Popescu | Data: 20 Iul 2007

20
"Operatiunea Venona" si
"victimele" sale

Incepand din 1946, serviciile de


informatii americane, in colaborare
cu cele ale Marii Britanii, au
desfasurat o ampla actiune de
decriptare a mesajelor transmise, in
intervalul 1942-1945, de catre
agenti care lucrau pentru serviciile
de spionaj sovietice pe teritoriul
SUA, inclusiv ale unor diplomati
de rangul cel mai inalt, in ciuda
faptului ca URSS era aliata cu cele
doua Mari Puteri vestice.
Operatiunea a avut, multa vreme,
un caracter strict secret, el nefiind
cunoscut nici chiar presedintilor
Harry Lloyd Hopkins, cel mai apropiat
SUA. Si totusi, existenta acestui
consilier al presedintelui Franklin Roosevelt
proiect a devenit cunoscuta
sovieticilor in 1949, datorita
actiunii reprezentantului serviciului
secret britanic SIS in SUA,
"cartita" Kim Philby.

Ca rezultat, au fost alertati cei mai importanti agenti sovietici.

In cadrul "operatiunii Venona" au fost descifrate 2.200 de mesaje din cele cateva mii
care fusesera interceptate. Potrivit investigatiilor unor istorici, prin acest proiect au
fost identificati 349 de agenti care lucrau pentru sovietici, cei mai multi din cadrul
Departamentului de Stat (ministerul de externe al SUA), in alte departamente si
chiar la Casa Alba. Intre altele, datele rezultate din "operatiunea Venona" a facut
posibila demascarea unor "spioni atomici", ca si a unor agenti sovietici din cadrul
"grupului de la Cambridge".

Unul dintre cele mai "infiltrate" domenii a fost acela al diplomatiei, in cadrul
Departamentului de Stat fiind identificati ca agenti sovietici o serie de persoane
chiar din conducerea sa sau care fusesera active intr-o serie de ambasade. Intre
acestia s-au numarat Marion Davis Berdecio (nume de cod "Lou") de la Ambasada
SUA din Mexic, Robert Talbott Miller III (nume de cod "Mirage"), seful sectiei de
afaceri interamericane din ministerul de externe, Gerald Graze, fost membru al

21
Partidului Comunist din SUA, inflitrat in Departamentul de Stat.

Deosebit de multe reverberatii a produs cazul lui Alger Hiss, unul din cei mai
importanti oficiali ai Departamentului de Stat in timpul celui de al Doilea Razboi
Mondial, implicat in operatii informative in favoarea URSS, si el membru al
Partidului comunist, mai ales datorita faptului ca, spre deosebire alti agenti, care si-
au recunoscut vina, Hiss a refuzat sa faca aceasta, sustinand ca este "victima" unor
acuzatii false. Si in ceea ce il priveste, ca si in alte cazuri, dovezile produse de
"operatiunea Venona" au fost completate cu informatii oferite de defectori din
serviciile de informatii sovietice, ca si de "Arhiva Mitrohin", contintnd documente
pe care ofiterul KGB cu acest nume le-a pus la dispozitia serviciului de informatii
englez, dupa 1990.

Un agent "prodigios": Halperin

Activitatea diplomatica a lui Maurice Halperin (1906-1995), scriitor si profesor, s-a


desfasurat la "cele mai inalte niveluri". In perioada imediat urmatoare celui de al
Doilea Razboi Mondial, el a activat in Departamentul de Stat, in calitate de consilier
pentru problemele Americii Latine. A fost de asemenea consilier ONU in cadrul
Conferintei de la San Francisco.

Activitatea informativa a lui Halperin a fost la fel de "prodigioasa" (ca sa amintim


titlul uneia dintre biografiile care i-au fost consacrate) si ca sursa de informatii a
serviciului de spionaj NKVD (sub numele de cod "Hare"), inca din 1941, asa cum
au dovedit informatiile furnizate de "operatiunea Venona".

Avand acces la telegramele adresate serviciului de informatii american OSS,


Halperin putea pune la dispozitia spionajului sovietic date provenind din orice parte
a lumii, de mare varietate, mai ales din domeniul diplomatic, cum sunt cele
provenite de la ambasadorul american la Londra, John Winant, atitudinea Turciei in
legatura cu Romania, negocierile guvernului polonez in exil cu sovieticii, rapoarte
ale ambasadelor din Spania, Maroc, politica guvernului de la Vichy, discutii purtate
intre guvernul Greciei si acela al SUA referitoare la planurile URSS in Balcani.

In acelasi timp, Halperin dezinformeaza OSS prin rapoarte false, referitoare mai ales
la URSS. Se pare ca o asemenea activitate prodigioasa era in afara oricaror banuieli.
Probabil ca si Halperin era convins de acest lucru pana cand, ca urmare a descifrarii
comunicarilor agentilor sovietici din SUA, el este convocat in 1953 in fata
Subcomitetului Senatului pentru securitatea interna, fiind acuzat de spionaj. Neaga o
asemenea activitate, dar se autodemasca atunci cand reuseste sa fuga in Mexic si de
aici in URSS.

22
Printre apropiatii lui Halperin, s-a aflat un "coleg" in domeniul "spionajului
diplomatic", unul dintre membrii Grupului de la Cambridge ("Cei cinci gloriosi"),
Donald Maclean, dar si revolutionarul sud-american Che Guevara.

Dezamagit de "raiul sovietic", Halperin accepta invitatia de a veni la Havana, in


1962. Lucreaza pentru guvernul lui Castro timp de cinci ani dupa care, datorita unor
tensiuni intervenite in relatiile cu liderul cubanez, se stabileste in Canada, devenind
profesor de stiinte politice si autor al unor carti in care il critica pe Castro si situatia
din Cuba.

Consilier al presedintelui SUA - agent sovietic?

Desi nu a facut parte din corpul diplomatic american, despre Harry Lloyd Hopkins
(1890-1946) s-a afirmat ca a detinut, in perioada in care a fost cel mai apropiat
consilier al presedintelui Franklin Roosevelt, "mai multa putere diplomatica decat
intreg Departamentul de Stat".

Intr-adevar, in caliate de "ambasador-itinerant" al presedintelui, Hopkins a raspuns,


intre altele, de relatiile cu primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, si cu
seful statului sovietic, I.V. Stalin. De asemenea, Hopkins a participat, in calitate de
consilier, la intalnirile presedintelui SUA cu Churchill de la Cairo, ca si la
conferintele de la Teheran si Casablanca, in perioada 1942-1943.

Chiar in cursul activitatilor de "diplomatie secreta" desfasurate de Hopkins in


perioada razboiului, s-au ridicat unele intrebari legate de actiunile sale, intre care
cele referitoare la atitudinea sa concilianta fata de pretentiile lui Stalin (se pare ca
admiratia presedintelui Roosevelt pentru conducatorul sovietic i-a fost inspirata de
consilierul sau), relatiile cu serviciul de informatii sovietic NKVD (au fost cazuri in
care Hopkins a avertizat acest serviciu de faptul ca unii dintre agentii sai se aflau
sub urmarire), ca si de faptul ca, in cursul tratativelor pentru intrarea in vigoare a
"acordului Lend-Lease", privind acordarea de sprijin material Aliatilor SUA,
Hopkins a fost de acord sa fie livrata URSS o cantitate de uraniu care putea fi
folosita in producerea de armament atomic.

In mare masura, raspunsuri la aceste intrebari tulburatoare au putut fi obtinute atunci


cand au fost facute publice rezultatele "operatiunii Venona", care au demonstrat ca
Hopkins "colaborase" cu serviciul de spionaj sovietic sub numele de cod "agentul
19". Potrivit acestora, Hopkins a pus la dispozitia Moscovei informatii nu numai
prin intermediul Ambasadei URSS, ci si pe alte canale, deci prin intermediul unor
agenti sovietici, cum era Achmerov. De altfel, unii dintre ofiterii KGB erau convinsi

23
ca Hopkins era "agent sovietic".

Hopkins a actionat ca "factor de legatura" confidential nu numai intre SUA si URSS,


ci si in relatiile cu Marea Britanie, avand un rol important la Conferinta de la
Teheran, in care s-au luat hotarari decisive pentru soarta viitoare a lumii. Cu aceasta
ocazie, i s-a comunicat lui Stalin pozitia SUA si a Angliei de a recunoaste granitele
sovietice din 1941, desi acestea includeau teritorii ocupate abuziv de URSS: Polonia
de est, statele baltice si Basarabia. Reiese ca nu numai la Yalta se hotarase soarta
acestor teritorii, ci chiar inainte, la Teheran...

Si totusi se ridica inca o serie de intrebari: a actionat Hopkins din convingere; a avut
el mandat din partea presedintelui Roosevelt pentru aceste legaturi "confidentiale"
cu URSS; au jucat demersurile informative ale consilierului prezidential un rol in
victoria Aliatilor impotriva Axei? Sunt intrebari la care este dificil de raspuns. Poate
alte documente si interpretari care vor mai aparea sa contribuie la elucidarea lor...

1. Volumul Secretele Operatiunii Venona: spionajul sovietic si tradatorii Americii

2. Harry Hopkins - un consilier prezidential (cel putin) controversat

Diplomatii si spionajul (VII)

Autor: Alexandru Popescu | Data: 27 Iul 2007

24
"Diplomati KGB"

Daca, in perioada interbelica, devenise


curenta expresia "diplomat
cominternist", in aceea a Razboiului
Rece a circulat expresia "diplomat
KGB".

Metoda "diplomatilor-spioni", deci a


"agentilor legali", "ofiteri deplin
conspirati" nu a fost o inventie a
serviciilor de informatii sovietice, dar ea
a fost perfectionata si extinsa la un Igor Guzenko (mascat), - diplomatul -
"nivel superior" fata de practicile altor defector care a contribuit la declansarea
servicii. Adesea, "diplomatii-spioni" Razboiului Rece
aveau prioritate fata de diplomatii de
cariera, in ceea ce priveste desfasurarea
de activitati informative. In general insa,
folosirea predilecta a acestor "agenti
legali" in asemenea activitati se datora faptului ca, prin natura misiunii lor, aveau
mai mari posbilitati de miscare si informare, iar, in cazul demascarii lor, riscau, in
primul rand, retragerea de la post, fata de "agentii ilegali" care puteau fi adusi in fata
instantelor de judecata si pedepsiti.

In timpul lui Brejnev, 9 din cei 13 ministri adjuncti de externe si o duzina de


ambasadori erau ofiteri conspirati ai KGB. In perioada Razboiului Rece, a avut loc o
masiva infiltrare a misiunilor diplomatice ale URSS cu ofiteri de informatii,
incepand de la cele mai inalte niveluri, ambasadele ajungand aproape sa se confunde
cu rezidente ale KGB sau GRU, serviciul militar de informatii al URSS. Cunoscutul
istoric al KGB, Barron, apreciaza ca, numai in statele Lumii a Treia, 80% din
diplomati erau ofiteri KGB sau GRU, iar, potrivit informatiilor FBI, in general, 50
% din personalul ambasadelor sovietice avea insarcinari de spionaj. Igor Gusenko,
el insusi diplomat la Ambasada URSS in Canada, a pus la dispozitie serviciilor
canadiene si americane, dupa defectarea sa, o lista cu 1700 de agenti pentru URSS,
intre care se aflau inalti functionari, conducatori de sindicate, "spioni atomici".

Ca sa ne referim doar la "diplomatii-spioni", care au avut rang de ambasadori, ii


vom aminti chiar pe sefii misiunilor din SUA: Konstantin Umanski, Alexander
Paniuskin. In ceea ce priveste intensitatea activitatii unor asemenea "diplomati-
spioni", este de mentionat ca, in perioada 1979-1983, agentul sovietic Anatoli
Cerniaev, aflat sub acoperire diplomatica la Ambasada URSS de la Londra, a reusit

25
sa transmita 800 de informari dupa materiale secrete. Ghenadi Kotov (nume de cod
"Dejew"), de la Misiunea comerciala a URSS la Londra, a reusit, in perioada 1980-
1984, sa recruteze nu mai putin de 12 agenti care i-au transmis 600 de informari si
probe.

"Ofensiva diplomatica informativa" a URSS a atras dupa sine o "contra-ofensiva" a


serviciilor secrete occidentale, astfel incat aceasta perioada s-a transformat intr-un
adevarat "Razboi Rece diplomatic". Potrivit datelor serviciilor de informatii ale
SUA, aceasta perioada a cunsocut o crestere constanta a nivelului spionajului
diplomatic sovietic, ceea ce a determinat sporirea masurilor contrainformative. S-a
ajuns astfel ca, in timpul administratiei Reagen, in cadrul "operatiunii Famish", sa
fie expulzati nu mai putin de 100 de "diplomati" sovietici.

"Agent onorabil"

Intre numeroasele exemple de "diplomati-spioni", agenti legali ai NKVD (apoi


KGB) unul dintre cele mai interesante este acela al lui Anatoli A. Iakovlev, dat fiind
ca activitatea sa informativa acopera o perioada indelungata, cea mai mare parte a
Razboiului Rece, ca si faptul ca el a fost implicat in cateva dintre cele mai
importante actiuni informative sovietice.

In anii '40, Iakovlev a indeplinit functia de consul general al Uniunii Sovietice la


New York, dar, de fapt, sub acoperire diplomatica, conducea reteaua de agenti din
SUA, una dintre cele mai ample si mai active ale spionajului sovietic. Cea mai
importanta directie pe care Iakovlev a coordonat-o a fost penetrarea "proiectului
Mannhatan", legat de producerea bombei atomice ("operatia ENORMOZ").

Printre "agentii-diplomati" implicati in activitatea acestei retele, s-a aflat Alexander


Feklisov, care a asigurat legaturile cu cel mai important "spion atomic" in SUA,
Klaus Fuchs, precum si cu sotii Rosenberg. In cele din urma, activitatile informative
ale consulului Iakovlev au fost descoperite de serviciul de contrainformatii al SUA
si el a trebuit sa paraseasca intempestiv tara. Intr-un interviu acordat in 1992,
Iakovlev a declarat ca FBI a reusit sa descopere "mai putin de jumatate" din reteaua
pe care o coordonase in SUA.

Activitatea de "diplomat-spion" a lui Iakovlev si-a gasit "pretuirea", acordandu-i-se


numeroase ordine sovietice, intre care cu titlul de "Agent onorabil al securitatii de
stat".

Diplomat-agent "cazut la datorie"

26
Practica "diplomatilor-spioni" a fost bineinteles folosita si de serviciile de informatii
vestice, uneori cu urmari neprevazute. Dupa unele date, au existat peste 70 de ofiteri
ai CIA care si-au pierdut viata in activitati informative desfasurate peste hotare.

Unul dintre exemple este acela al lui Douglas Seymour Mackiernan, acreditat in
calitate de consul in China, in 1947. Dupa ce regimul comunist se instaureaza in
aceasta tara, Mackiernan, in fruntea unui mic grup, trece in Tibet cu scopul de a
pune la dispozitie arme rezistentei de acolo. Nu apuca sa-si duca la indeplinire
misiunea, caci este ucis chiar pe granita.

Nu intotdeauna "diplomatii-spioni" s-au bucurat de recunostinta agentiilor in slujba


carora s-au aflat. In ceea ce-l priveste pe Mackiernan, abia in anul 2000 i se acorda o
"stea" pe placa de la Langley (Virginia) pe care sunt inscrisi agenti CIA cazuti "la
datorie".

Defectorii

Dintre "diplomatii-spioni" s-a recoltat cea mai mare parte a defectorilor, deci a
acelor agenti care au trecut de partea inamicului, serviciile de informatii vestice,
aducand cu ei informatii deosebit de pretioase care au contribuit la demascarea unor
intregi retele de agenti in slujba URSS. Unele dintre aceste cazuri au ajuns celebre
nu numai in mediul informativ, ci si in lumea literaturii si a filmului.

Probabil ca motivul principal al defectarii diplomatilor la post, cei mai multi dintre
ei - spioni, s-a datorat faptului ca, in timpul exercitarii misiunii lor peste hotare,
aveau posibilitatea si rastimpul suficient pentru a se convinge direct de avantajele pe
care le prezenta "putreda oranduire capitalista".

Informatiile furnizate de cifrorul Ambasadei URSS la Otawa, Igor Sergeievici


Guzenko, dupa defectarea sa au contribuit, in mod esential, la schimbarea opticii
prin care Uniunea Sovietica era perceputa in Vest, ceea ce a facut posibila
declansarea Razboiului Rece. Nu intamplator, unul dintre volumele consacrate
acestui caz poarta titlul Cum a inceput Razboiul Rece: Afacerea Igor Guzenko si
vanarea spionilor sovietici. Cele mai pretioase informatii obtinute pe aceasta cale se
refereau la asa-numitii "spioni-atomici" care pusesera la dipozitia URSS date despre
realizarea armamentului nuclear. De asemenea, completate cu datele furnizate de
"operatiunea Venona", informatiile lui Guzenco vor duce si la demascarea spionilor
din "grupul de la Cambridge".

Nicolaevici Sevcenko a fost diplomatul sovietic de cel mai inalt grad care a fost
defectat in Vest, dupa ce indeplinise functii importante in aparatul ONU. O vreme,

27
inainte de defectarea sa, de acord cu CIA, Sevcenko a actionat ca agent dublu.
Imprejurarile defectarii diplomatului de grad inalt Oleg Antonovici Gordievski de la
Ambasada URSS din Londra pot face subiectul unui roman de aventuri. Aflat, din
cauza unor banuieli ale superiorilor sai, "La un pas de executie", cum se intituleaza
autobiogafia sa (majoritatea "tradatorilor" demascati din cadrul serviciilor de
informatii sovietice au fost executati in conditii de o duritate greu de imaginat)
reuseste sa fuga prin Finlanda, cale predilecta de evadare a multor defectori nu
numai din URSS. Intr-o scrisoare publicata in Daily Telegraph, in 2005, Gordievski
atrage atentia: "comunismul nu a murit"...

Au existat si cazuri de... falsi diplomati defectori, cum a fost acela al "diplomatului"
Vitali Iurcenco, de fapt, ofiter KGB, care, cu ocazia unei misiuni in Italia, la
inceputul lunii august 1985, s-a predat CIA care a considerat acest caz, intens
mediatizat, drept unul dintre succesele sale (William Casey, directorul CIA, il invita
la un dejun).

Dar urmeaza "lovitura de teatru": in noiembrie 1985, Vitali Iurcenco scapa de sub
supravegherea agentului CIA care-l insotea si se prezinta la Ambasada sovietica. In
conferinta de presa care a urmat (4 noiembrie 1985) declara ca a fost si transportat
in stare de inconstienta, in SUA. "Cazul Iurcenco" a fost folosit apoi de sovietici
pentru a ridiculiza CIA, capacitatea si mijloacele sale.

Diplomatii si spionajul (VIII)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 03
Aug 2007

"Asaltul cartitelor" care isi aveau 'cuibul' Stig Wennerstrom, atasatul militar al
in ambasade a durat uneori decenii Ambasadei Suediei la Washington,
general KGB
28
intregi, ei putand fi demascati doar dupa eforturi contrainformative laborioase, dar si
datorita intamplarii, fiind posibile si cazuri in care acesti agenti au putut sa iasa la
pensie in libertate."

"Cartitele" din ambasade

Probabil cei mai eficienti si mai dificil de demascat agenti sunt aceia infiltrati in
diferite ministere si institutii, uneori la "cel mai inalt nivel" care, datorita faptului ca
puteau penetra "adanc" aceste structuri, fara a-si face simtita prezenta, purtau
denumirea de "cartite". Atunci cand acesti agenti, cu un grad mare de
conspirativitate, se recoltau din randurile diplomatilor, rezultatele activitatii lor de
spioni erau cu atat mai pretioase, ei avand posibilitatea sa isi recolteze informatiile
din medii politice din cele mai importante si, datorita acoperirii pe care le-o furniza
functia, puteau fi deosebit de "longevivi".

Acceptand sa presteze asemenea "servicii informative", "cartitele din ambasade" se


puneau in afara statutului diplomatic, care, conform conventiilor internationale,
interziceau orice fel de asemenea activitati ilegale, iar, pe de alta parte, isi asumau
"statutul" de tradatori, dat fiind ca periclitau securitatea statelor care ii acreditasera.
"Asaltul cartitelor" care isi aveau "cuibul" in ambasade a durat uneori decenii
intregi, ei putand fi demascati doar dupa eforturi contrainformative laborioase, dar si
datorita intamplarii, fiind posibile si cazuri in care acesti agenti au putut sa iasa la
pensie in libertate.

"Cartitele de la Cambridge"

Este semnificativ faptul ca patru din cei cinci membri ai "grupului de la Cambridge"
(denumit astfel pentru ca fusesera racolati pe vremea cand studiasera la aceasta
prestigioasa universitate) au apartinut mediului diplomatic, devenind "agenti-
cartite", spioni pentru URSS in perioasa celui de al Doilea Razboi Mondial si in cea
imediat urmatoare.

In intervalul in care a activat in "Foreign Office" (ministerul de externe al Marii


Britanii) si la Ambasada de la Washington, Donald Duart Maclean a avut
posibilitatea de a transmite sovieticilor informatii deosebit de pretioase referitoare la
proiectul Aliatilor de producere a bombei atomice, ca si la relatiile dintre premierul
Churchill si presedintele Roosevelt. Datele transmise de el cu privire la arsenalul
nuclear al SUA au permis conducatorilor sovietici sa aprecieze ca acesta nu era inca
suficient pentru a periclita URSS, facand astfel posibile declansarea blocadei
Berlinului (1948), ca si a razboiului din Coreea (1953). De asemenea, Maclean le-a
dezvaluit sovieticilor intentiile SUA fata de Europa in cadrul Planului Marshall. In

29
general, se poate spune ca informatiile furnizate de Maclean au avut un rol decisiv
in stabilirea strategiei URSS in perioada de inceput a Razboiului Rece.

Atunci cand contraspionajul englez a inceput sa ii ia urma, Maclean a fost alertat de


o alta "cartita", diplomat la Ambasada de la Washington, Kim Philby, astfel incat a
reusit sa fuga in URSS impreuna cu o alta "cartita diplomatica", Guy Burgess, care
activase ca agent la aceeasi ambasada, devenita, cum se vede, un adevarat "cuib de
spioni". Este totusi de mirare ca stilul "dezordonat" de viata al unora dintre membrii
"Grupului de la Cambridge", inclinatiile lor bahice si homosexuale nu au atras mai
devreme atentia contraspionajului englez.

O galerie a "cartitelor"

Practica "diplomatilor-spioni" infiltrati a cunoscut o varietate deosebita, in ceea ce


priveste atat spatiile, statele aflate de o parte si de alta a "Cortinei de Fier" in care si-
au manifestat prezenta, cat si spectrul institutiilor, inclusiv serviciile de informatii,
pe care le-au penetrat, astfel incat lucrarile de specialitate dau posibilitatea alcatuirii
unei adevarate ?galerii? virtuale a "cartitelor", in masura in care activitatea lor a
putut fi demascata sau datele ce ii privesc au fost declasificate. Doar doua exemple
dintre cele mai celebre:

1. Stig Wennerstrom, atasatul militar al Ambasadei Suediei la Washington, a


transmis date strategice deosebit valoroase serviciului militar de informatii al URSS,
GRU, ceea ce a facut sa primeasca gradul de general al acestuia. S-a considerat ca
activitatea de spion a lui Wennerstrom a constiuit "cea mai grea lovitura suferita de
Suedia in toata istoria sa" in domeniul diplomatic.

2. Activitatea de spion pentru KGB a norvegianului Arne Treholt constituie un


exemplu tipic de "cartita" infiltrata intr-un minister de externe. Instanta care l-a
judecat a stabilit ca informatiile puse la dispozitie de el "au cauzat prejudicii
ireparabile sistemului de securitate" al tarii sale si al NATO.

"Ambasadori-cartite"

Au existat si cazuri in care insisi sefi de misiuni si-au asumat rolul de "cartite", de
cele mai multe ori fortati prin mijloace din cele mai diverse, intre care "santajul
sexual" era o "arma" predilecta a serviciilor de informatii sovietice.

Este cazul ambasadorului Frantei la Moscova, Maurice Dejean, un "bon viveur",


care a cazut in "plasa lebedelor" intinsa de KGB, de fapt, frumoase balerine si actrite
recrutate de spionajul sovietic care ofereau ?servicii sexuale? in schimbul unor

30
informatii.

Din acest grup faceau parte uneori chiar figuri de varf ale scenei sovietice. Astfel, la
o petrecere organizata pentru Dejean dupa un spectacol al "Teatrului Mare" a
participat si un grup de balerine ("lebede") in frunte cu Maia Plisetkaia. Bineinteles,
"serviciile" amoroase ale KGB se vor dovedi a nu fi gratuite, astfel incat lui Dejean i
se cere sa puna la dispozitie informatii secrete, ceea ce va trebui sa faca, in caz
contrar fiind amenintat cu compromiterea. La timpul ei si chiar ulterior, "afacerea
Dejean" a fost tratata cu multa discretie, nici pana astazi nefiind clare impejurarile in
care s-a produs.

Nu intotdeauna metodele de "spionaj sexual" practicate de KGB cu diplomatii


straini au avut succes. A fost cazul lui Sir Geoffrey Harrison, numit, in 1968,
ambasador al Marii Britanii la Moscova, care cade in capcana unor legaturi
amoroase cu o agenta KGB, "Galya", din personalul de serviciu autohton al
ambasadei. La solicitarea KGB de a "colabora", Harrison are curajul sa informeze
serviciul de contrainformatii englez MI5. Este retras si pensionat, ramanand doar cu
amintirea "zilelor frumoase" de la Moscova...

"Cartite" executate

Bineinteles, nu numai agentiile de informatii sovietice au folosit aceasta metoda de


infiltrare, cele mai multe "cartite" racolate de serviciile vestice "sapand galerii" in
interiorul misiunilor diplomatice sovietice.

In primavara anului 1953, un diplomat american in functie la Berlin gaseste pe


bancheta masinii sale o nota prin care locotenent-colonelul GRU Piotr Semionovici
Popov se oferea sa spioneze pentru CIA. Dupa verificarile de rigoare, serviciile de
agent infiltrat ("cartita") ale lui Popov sunt acceptate. Informatiile pe care le
transmite Popov erau deosebit de pretioase, intre ele aflandu-se si o lista cu numele
a 370 de spioni sovietici care operau in Vest.

Dupa 1955, cand se reintoarce in URSS, Popov isi continua actiunea de "cartita" in
cadrul serviciului militar de informatii GRU, colaborand cu agentul CIA Russell
Langelle, care actiona sub acoperire diplomatica la Moscova. Pana in 1959, cand
este arestat impreuna cu Langelle, Popov transmisese informatii de mare importanta
referitoare mai ales la spionajul sovietic in statele occidentale. Mai tarziu, Langelle
este schimbat cu un agent sovietic capturat in Vest. In ceea ce il priveste pe Popov,
dupa o judecata sumara, este executat intr-un mod cu totul barbar: prin scufundarea
inceata in apa oparita. Acestea erau metodele serviciilor de informatii de a-i pedepsi
pe tradatori, in timp ce agentii capturati de agentiile occidentale se bucurau, cum am

31
avut ocazia sa o constatam, de mai multa clementa.

In 1978, generalul sovietic Poliakov a fost trims la Ambasada URSS de la New


Delhi, sub acoperire diplomatica, pentru ca, in 1980, sa fie rechemat la Moscova,
alaturi de alti noua agenti, banuiti a fi furnizat informatii CIA. Se pare ca activitatea
de spion a lui Poliakov fusese deosebit de fructuoasa, el informand CIA despre nu
mai putin de 19 agenti sovietici "acoperiti", deci diplomati. Demascarea lui
Poliakaov avusese loc datorita marturiilor furnizate, dupa arestarea sa, de una dintre
cele mai importante "cartite" KGB, Richard Ames.

In mai 1988, cu ocazia intalnirii dintre presedintii Gorbaciov si Reagan, acesta din
urma a propus un schimb intre Poliakov si un agent KGB arestat in SUA. "Omul
despre care imi vorbiti a fost executat in urma cu doua luni" l-a informat
presedintele URSS pe cel al SUA. Identificarea lui Popov se datorase actiunii unei
alte "cartite", consulul-spion pentru URSS din "Grupul de la Cambridge", Blake. De
unde se vede ca totusi "cartita la cartita isi... scoate ochii"...

Diplomatii si spionajul (IX)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 10
Aug 2007

"Asasinate diplomatice"

Cele mai riscante si mai condamnabile


operatiuni desfasurate de "diplomatii-
spioni" au fost cele legate de suprimarea
unor oameni politici, prin racolarea si
sprijinirea operativa a actiunilor unor
asasini. Din motive lesne de inteles,
asemenea operatiuni au fost extrem de A colaborat Saddam Hussein cu
"ambasadele"?
32
secretizate, dezvaluiri si controverse legate de ele continuand sa fie exprimate pana
astazi, fara insa ca asemenea cazuri sa poata fi elucidate pana la capat. Au existat
insa si situatii in care diplomatii au fost tinta unor asemenea actiuni cauzate de
anumite interese politice, nascute in atmosfera tensionata a Razboiului Rece.

"Intalnire cu moartea"

Potrivit investigatiilor care au stat la baza realizarii de catre Wilfried Huismann a


filmului documentar Întâlnire cu moartea

6.500 de dolari, pretul mortii unui presedinte, dupa o ancheta minutioasa, de peste
trei ani, Lee Harvey Oswald ar fi primit sprijin financiar si logistic din Cuba pentru
a-l asasina pe John F. Kennedy. In aceasta actiune ar fi fost implicata Ambasada
Cubei in Mexic, unde Oswald s-ar fi intalnit cu emisari din Havana care i-ar fi
inmanat 6.500 de dolari. Sapte saptamani mai tarziu, presedintele american era
impuscat mortal la Dallas. La baza acestei ipoteze stau marturiile lui Oscar Marino,
un fost agent cubanez. Dar poate cea mai tulburatoare informatie pe care o scoate la
lumina documentarul este prezenta lui Fabian Escalante, seful serviciilor cubaneze,
la Dallas, in ziua asasinatului.

Dupa moartea lui Kennedy, Laurence Keenan, agent FBI, a fost trimis in Mexic
pentru a ancheta o eventuala "filiera cubaneza" implicata in asasinarea presedintelui
Kennedy. In mod ciudat insa, el a fost rechemat in SUA dupa trei zile, iar ancheta a
fost blocata. Fostul agent FBI crede ca Lyndon Johnson, succesorul lui Kennedy la
Casa Alba, a avut aceasta initiativa, deoarece orice dovada in favoarea amestecului
cubanezilor ar fi creat presiuni asupra Administratiei in favoarea unei invazii in
Cuba. Or, la doar un an de la criza rachetelor, care adusese Washingtonul si
Moscova in pragul unui razboi nuclear, o asemenea actiune era exclusa.

O alta varianta de pregatire a asasinatului cu "implicare diplomatica" este expusa de


Ion Mihai Pacepa, de data aceasta fiind vorba de Ambasada URSS in Mexic.
Oswald s-ar fi deplasat in doua randuri in Mexico City spre a-l convinge pe ofiterul
sau de legatura, Valeri Kostikov (nume de cod "Kostin"), din Departamentul XIII al
KGB, insarcinat cu asasinatele din strainatate, de realizarea asasinatului.

In toamna lui 1963, cand Oswald a vizitat Mexico City, el s-ar fi intalnit si cu un alt
agent KGB, Neciporenko, care mai tarziu a publicat o carte despre aceste
evenimente. Nereusind sa obtina aprobarea de la acesti "ofiteri KGB-diplomati",
Oswald s-a adresat intr-o scrisoare Ambasadei sovietice din Washington. Potrivit lui
Neciporenko, generalul Saharovski din conducerea KGB i-ar fi spus: "Oswald nu a
prezentat interes pentru serviciul nostru de spionaj". Aceeasi opinie a fost exprimata

33
si de generalul Vladimir Semiciastni, care era seful KGB in anii in care Oswald traia
in Uniunea Sovietica. Semiciastni ar fi fost, bineinteles, vinovatul principal pentru
asasinarea presedintelui Kennedy in situatia in care s-ar fi dovedit implicarea KGB-
ului. Generalul Ion Mihai Pacepa sustine totusi ca a aflat despre implicarea KGB in
asasinat, la doua zile dupa eveniment, de la generalul Saharovski, venit la Bucuresti
ca sa antreneze SIE in vederea desfasurarii "Operatiunii Dragonul", menita sa
distraga atentia de la KGB pentru aceasta crima.

Accident sau asasinat?

In septembrie 1961, avionul in care se afla diplomatul suedez Dag Hjalmar Agne
Carl Hammarskjold (1905-1961), secretar general al ONU, s-a prabusit in apropiere
de localitatea Ndola din Rhodesia de Nord (actualmente Zambia). Delegatia din care
facea parte Hammarskjold avea drept scop negocierea intreruperii ostilitatilor in care
erau angajate trupele de mentinere a pacii ale ONU si cele din Katanga, la
conducerea carora se afla Moise Tshombe. In conformitate cu concluziile expertilor,
a fost vorba de un accident, datorat altitudinii prea joase la care zbura aparatul.

Misiunea era secreta, iar in resturile aparatului prabusit nu au fost identificate urme
de proiectile sau bombe, deci se parea ca, intr-adevar, a fost vorba de un accident.

Disparitia lui Hammarskjold a fost regretata, cel putin oficial, de cea mai mare parte
a comunitatii internationale (i s-a acordat post mortem Premiul Nobel pentru Pace),
iar apoi peste acest caz s-a asternut tacerea, pana cand, in 1992, oficiali ONU au
declarat ca avionul fusese doborat de mercenarii care actionau in zona, angajati ai
companiilor belgiene, americane si engleze.

Cazul a reintrat in actualitate in august 1998, cand arhiepiscopul Desmond Tutu,


presedintele Comisiei pentru adevar si reconciliere din Africa de Sud, a facut public
faptul ca, pe baza examinarii unor documente pana atunci secrete, se poate formula
supozitia dupa care moartea lui Hammarskjold s-ar fi datorat, in realitate, unui
complot in care au fost implicate serviciul secret britanic MI5, CIA si serviciul
secret din Africa de Sud. Prabusirea avionului s-ar fi datorat unei bombe plasate la
bordul sau care a fost detonata cu putina vreme inainte de aterizare.

Dar "lovitura de teatru" a fost cauzata de declaratia din 29 iulie 2005, cand se
implineau o suta de ani de la nasterea fostului secretar general al ONU, a fostului
ofiter norvegian Bjorn Egge, publicata in ziarul Aftenposten. Acesta fusese prima
persoana care examinase aparatul dupa prabusire si identificase corpul lui
Hammarskjold, a carui pozitie indica un atentat din interiorul aparatului. Pozitia
indica si faptul ca Hammarskjold supravietuise pe moment prabusirii avionului.

34
Moartea lui Hammarskjold ar fi survenit dupa accident in urma ranirilor grave pe
care le suferise. O alta piesa la "dosarul Hammarskjold" il constituie chiar volumul
sau Repere, aparut postum, in 1963, in care se pare ca el isi prevede moartea ca
urmare a unor "raniri interne". Revenind la declaratia arhiepiscopului Tutu, trebuie
sa aratam ca el recunoaste ca era imposibil, in august 1998, sa mai fie gasite dovezi
directe ale implicarii serviciilor secrete mentionate.

Ministerul de Externe al Marii Britanii a negat categoric ca serviciul secret din


aceasta tara ar fi participat la o eventuala asasinare a lui Hammarskjold si nu
exclude ca aceste alegatii sa aiba la baza si o operatie de dezinformare a KGB. Unii
comentatori au relevat faptul ca politica conciliatorie a lui Hammarskjold nu ar fi
corespuns intereselor Marilor Puteri care faceau eforturi pentru a detine influenta si
control asupra acestei zone a Africii, cu mari bogatii naturale.

Asasin pentru CIA

In cursul unei anchete desfasurate de agentia "United Press International" (UPI),


privind relatiile lui Saddam Hussein cu SUA, au fost folosite marturiile datorate nu
numai unor istorici si ofiteri de informatii din cadrul CIA, ci si cele provenind de la
fosti diplomati americani, ceea ce probeaza faptul ca legaturile dintre fostul dictator
irakian si Agentie se realizau adesea prin intermediul ambasadelor SUA.

Aceasta ancheta, ale carei rezultate nu au fost contestate de nicio parte,


demonstreaza, intre altele, ca Hussein a fost contactat de CIA si folosit in unele
actiuni inca in anul 1959, cand el a fost recrutat de spionajul american pentru a face
parte din echipa de sase asasini profesionisti pe care americanii i-au antrenat ca sa-l
asasineze pe primul-ministru (de stanga) din Irak, generalul Abdel Karim Kasim,
datorita apropierii sale de URSS si includerii in guvern a unor comunisti, asa cum au
mentionat si o serie de fosti diplomati americani in cursul anchetei. Tot acestia au
atestat faptul ca Saddam era platit de atasatul militar de la Ambasada Egiptului.
Dupa esuarea asasinatului in octombrie 1959, Saddam s-a refugiat la Cairo, unde se
intalnea cu regularitate la Ambasada SUA din Cairo cu agenti ai CIA, fiind de
asemenea monitorizat de diplomati americani.

Diplomatii si spionajul (X)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 17 Aug 2007

35
Romania si "asaltul ambasadelor"

Serviciile de informatii romanesti s-au


implicat in "Razboiul Rece diplomatic"
inca de la inceputurile sale si in mod
constant, remarcandu-se nu o data prin
actiuni proprii, contributii "originale".
Este suficient sa amintim actiunea asa-
numitei "Retele Caraman" care, portivit
unui volum ce i-a fost consacrat, "a
speriat NATO" prin actiunile de spionaj
intreprinse impotriva Centralei acestei
organizatii de la Paris.

Literatura de specialitate privind


asemenea actiuni si protagonistii lor a
devenit destul de substantiala. In ceea ce
ne priveste, ne vom referi cu precadere
la unele actiuni de "spionaj diplomatic" Documente din Arhiva Ministerului de
la care fac referinta o serie de documente Externe al RF Germania: informare
pe care le-am identificat in arhivele despre "culisele" diplomatiei romanesti
diplomatice germane si austriece, mai (1954)
putin avute in vedere de cercetatori.

O prima categorie de asemenea actiuni


priveste "asaltul ambasadelor", deci
actiunile de spionaj intreprinse de serviciile romanesti impotriva ambasadelor unor
state vestice la Bucuresti. La 7 ianuarie 1953, Reprezentanta politica a Austriei la
Bucuresti transmite o telegrama cifrata catre Ministerul de Externe, prin care
informeaza cu privire la descoperirea unor microfoane instalate de catre servicul
romanesc de informatii nu numai in sediul sau, ci si in acelea ale altor misiuni
diplomatice (SUA, Belgia Franta, Israel, Italia, Iugoslavia). Documentul se refera si
la tentative de racolare a unor diplomati vestici.

Asemenea actiuni se adauga celor care pot fi incadrate intr-o adevarata "isterie
spionomana", privind urmarirea si chiar arestarea unor presupusi (sau reali!) agenti
straini care ar fi colaborat cu unele ambasade vestice, ceea ce a dus si la declansarea
unor procese. Este adevarat ca si serviciile de informatii straine au desfasurat actiuni
similare impotriva misiunilor diplomatice romanesti din diferite tari, fiind
descoperite microfoane la ambasadele din Viena, Moscova, Berlin, Ottawa. Mai
ciudat apare faptul ca serviciile de informatii externe romanesti (CIE, DIE) au

36
instalat tehnica de ascultare in propriile ambasade, cum s-a intamplat la Viena.

"Profilul informativ" al unor diplomati romani

Interesant in ceea ce priveste "profilul" unor diplomati romani este documentul din
21 iulie 1954 identificat de noi in Arhiva Ministerului de Externe de la Bonn. In
aceasta sinteza intitulata Serviciul diplomatic al R.P. Romane se arata, intre altele,
ca o parte dintre membrii acestuia activeaza in strainatate sub "nume de acoperire".
De asemenea, se mentioneaza ca "cea mai mare parte din reprezentantii diplomatici
ai RPR sunt, in mod direct, in slujba serviciilor secrete sovietice", dandu-se drept
exemplu ambasadorul Romaniei la Washington din acea perioada. In ceea ce
priveste "profilul" unor asemenea reprezentanti ai serviciilor de informatii cu
"acoperire diplomatica" in misiunile romanesti din diferite tari, este de citat
caracterizarea lui Victor Dimitriu, ambasador la Viena si Paris din volumul sau Pe
cascade inghetate: "Aparent, totul era o nebuloasa care impresiona pe cei din jur, si
care lasa sa se creada ca ei (persoanele care apartineau acestor 'servicii speciale') au
nenumarate misiuni, importante pe plan national si international".

"Culisele" atacului de la Berna

In arhivele diplomatice de la Bonn se afla documente revelatoare, mai putin


cunoscute istoricilor, referitoare la atacul intreprins la 14 februarie 1955 de catre un
grup de romani, condus de Oliviu Beldeanu asupra Legatiei Romaniei in Elvetia.
Astfel, asemenea informatii sunt continute de sinteza intitulata Atacul asupra
Legatiei Romaniei din Berna. Culise si implicatii (3 martie 1955).

Mai intai, se formuleaza ipoteza ca serviciile de informatii franceze si elvetiene ar fi


fost informate de pregatirea acestui atac, al carui scop principal era capturarea unor
documente care contineau numele unor agenti din retelele organizate de serviciul
romanesc de informatii in colaborare cu KGB, dat fiind ca Legatia Romaniei din
Berna era, de fapt, "un centru de spionaj". In ceea ce il priveste pe Setu, soferul
Legatiei care a fost ucis in timpul atacului, potrivit si unor informatii aparute in
presa elvetiana, numele lui adevarat era G. Petrescu, iar functia sa reala - colonel de
Securitate; el actiona din insarcinarea "maiorului Mueller", sef al centralei de
spionaj sovietice din Viena.

Mai este de amintit faptul ca, la Paris, intr-o conferinta de presa, la 23 februarie
1955, secretarul general al "Ligii romanilor liberi", Barbu Niculescu, a declarat ca
Setu era "seful spionajului roman din Austria, Italia si Elvetia", iar emigrantii
romani au atacat Legatia din Berna numai ca sa dovedeasca ca "misiunile
diplomatice estice servesc ca puncte de spionaj". In tot cazul, ceea ce fusese sustras

37
de catre atacatori din Legatie a fost o servieta continand documente care, dupa ce au
fost fotografiate de autoritatile elvetiene, au fost inapoiate sefului Misiunii,
Emmerich Stoffel. Se pare ca nici autoritatile elvetiene nu au fost interesate in
mentionarea acestor documente si in relevarea implicarii Legatiei Romaniei in
actiuni de spionaj, astfel incat, la procesul intentant atacatorilor, s-a ajuns la un fel
de "consens" al tacerii. Mai interesat de "culisele" atacului de la Viena s-a dovedit
insa serviciul de informatii roman care a organizat, 31 august 1958 rapirea lui
Beldeanu la Berlin, transportarea sa in Romania, urmand un proces si executarea sa.

Ce se afla in "sacii" cifrorilor?

In afara de documentele din arhivele diplomatice pe care le-am amintit, si unele


informatii din presa straina se cer introduse in circuitul cercetarii. La 30 ianuarie
1981, cotidianul austriac Kurier publica articolul Fugit in vest cu 50 kg. acte secrete.
"Eroul" acestui caz era specialistul in cifru la Ambasada Romaniei din Viena,
Ovidiu Florin Rotaru, care, la 23 noiembrie 1980, fugise din sediul Ambasadei,
avand cu el un sac in greutate de nu mai putin de 50 kg, care continea documente
secrete.

Dupa ce Rotaru a predat "sacul" cu documente Agentiei Centrale de Informatii a


SUA, s-a aflat si ce continea acesta, ceea ce a produs efecte similare cu defectarea,
in 1978, a sefului spionajului romanesc I.M. Pacepa, in urma careia au fost
rechemati 22 de ambasadori, cu "atributii" informative lesne de banuit. Potrivit
publicatiei Die Presse, informatiile din documentele sustrase de cifror vor furniza
numeroase "surprize" nu tocmai placute pentru servicul de contrainformatii austriac.
Printre aceste documente se numarau unele care contineau informatii referitoare la
ofiterii Centrului de Informatii Externe (CIE) care activau la Viena, liste cu numele
unor ofiteri de informatii racolati prin cadouri si sume de bani, ca si ale unor
informatori plasati in diferite institutii austriece, care lucrasera pentru DIE si SIE.
Intre ei, doi functionari din politia de stat: unul care era insarcinat cu securitatea
personala a presedintelui federal Bruno Kreisky, Franz Ehrenreich, si Josef
Csernanski (nume de cod "Costea"). In total, pe listele transmise de Rotaru, se aflau
nu mai putin de 12 inalti functionari austrieci de la Ministerul Federal al Justitiei, de
la Ministerul Federal al Stiintei si Cercetarii, "Stapo" ("Politia de Stat") si
"Fremdenpolizei" ("Politia pentru straini"). Ca rezultat, trei diplomati romani de la
Ambasada Romaniei au fost retrasi de la post.

...Cinci "diplomati" romani de la Ambasada Romaniei la Bonn au fost expulzati ca


rezultat al defectarii, in martie 1984, a altui cifror, Constantin Constantinescu.

Documentele din "sacul" acestuia au dovedit sprijinul acordat de acesti "diplomati"

38
actiunii teroristului Carlos ("Sacalul") de amplasare a unei bombe la sediul postului
de radio Europa Libera. Putem sa ne imaginam ce efect a avut si acest caz de
defectare asupra lui Nicolae Ceausescu, cu atat mai mult cu cat el s-a produs doar cu
zece zile inaintea vizitei sale in RF Germania. Dar, cum spune proverbul, "Cine
seamana vant culege furtuna"...

Diplomatii si spionajul (XI)


Autor: Alexandru Popescu | Data: 24 Aug 2007

Ar putea parea paradoxal ca Organizatia Natiunilor Unite, care fusese conceputa


tocmai pentru a contribui la apropierea intre state, la rezolvarea pe cale pasnica a
conflictelor internationale si a mijloci libera circulatie a informatiilor, a fost folosita
de unele dintre statele membre ale organizatiei, mai ales de Marile Puteri, pentru
actiuni de spionaj, influentare si intoxicare. Transformarea ONU intr-o tinta
predilecta a serviciilor de informatii si activitatea "diplomatilor spioni" se datora
faptului ca organizatia oferea un mediu ideal pentru asemenea actiuni si oferea
posibilitatea de a stabili prompt si eficient legaturi, inclusiv informative. In acelasi
timp, nu trebuie trecut cu vederea ca asemenea actiuni au fost posibile si datorita
precaritatii masurilor de protectie, chiar a unei anumite pasivitati a conducerii
organizatiei si a organismelor de protectie, nu lipsita de o serie de implicatii
informative.

In 2003, Ian Davis si David Isenberg publica lucrarea cu titlul incitant Lunga istorie
a spionajului la ONU. De fapt, chiar de la inceputurile sale, ONU a constituit, asa
cum s-au exprimat unii analisti, un adevarat "magnet", o "tinta" predilecta pentru
actiunile de penetrare ale diferitelor servicii de informatii. Astfel, chiar in cursul
desfasurarii Conferintei de la San Francisco din 1945, care a pus bazele organizatiei,
serviciile de informatii ale SUA au reusit sa intercepteze comunicarile secrete prin
cablu ale majoritatii delegatiilor participante.

In 1960, secretarului general al ONU, Dag Hammarskjold, i-au parvenit unele date
dupa care, in timpul crizei politice din Congo, au existat "scurgeri" de informatii
chiar din interiorul organizatiei. Investigatiile au dus la identificarea unui
echipament de ascultare instalat chiar in spatiul Cabinetului Secretarului General,
unde aveau loc convorbiri confidentiale. Desi cazul era foarte grav, el nu a fost facut
public, fiind considerat ca "o parte normala a vietii diplomatice"(?!).

39
Potrivit informatiilor oferite de "Arhiva Mitrohin", la care am mai avut ocazia sa ne
referim, in 1969 rezidentura de spionaj sovietica de la New York a declansat
"operatiunea Pressing", care a constat in instalarea de aparatura de ascultare in
birourile folosite de Consiliul de Securitate al ONU.

O alta actiune declansata de KGB a fost "operatiunea Krab" care consta in instalarea
de aparatura de ascultare chiar in biroul secretarului general al ONU, U Thant.

In perioada care a urmat, constienti de existenta acestor actiuni, diplomatii care isi
desfasurau activitatea la ONU nu au avut alta solutie decat sa se... adapteze. In plin
avant al tehnicii electronice, in mod paradoxal, de cele mai multe ori, au fost gasite
solutii din cele mai rudimentare. Astfel, adesea, atunci cand aveau de discutat
chestiuni de mare confidentialitate, membrii delegatiilor recurgeau la solutia de a
stabili contactele in exteriorul cladirii Natiunilor Unite, in spatiile verzi din New
York, mai ales in Central Park, sau in restaurante. Dar se pare ca nici aceasta
"contramasura" nu a mai fost suficienta: in 1975, "Church Commitee" din SUA a
dezvaluit faptul ca CIA plasa agenti vorbitori de limba rusa in apropierea spatiilor
unde se aflau delegati sovietici care erau in stare sa afle continutul discutiilor doar
dupa... miscarea buzelor acestor persoane. Bineinteles ca o asemenea metoda a fost
abandonata atunci cand a fost pusa la punct aparatura de ascultare la distanta.

ONU - "sanctuar al spionajului"

Aceasta expresie, care poate parea foarte dura, este insa argumentata de unul dintre
specialistii americani ai domeniului, Charles M. Lichenstein, in articolul Spionaj:
folosirea ONU impotriva SUA, aparut in 1985, deci intr-o perioada de varf a
Razboiului Rece. In afara folosirii de tehnica de ascultare, activitatea "diplomatilor-
spioni" a ramas un mijloc de baza pentru desfasurarea de actiuni informative in
interiorul organizatiei. Dupa aprecierea autorului citat, unul din trei diplomati
sovietici sau ai statelor socialiste desfasurau actiuni informative, iar la ONU lucrau
nu mai putin de 1.204 persoane, potentiali "agenti, spioni".

Iata cateva cazuri de asemenea "diplomati-spioni" la ONU, unii dintre ei cu pozitii


inalte in ierarhia organizatiei:

- In 1971, cotidianul New York Times il demasca pe Vladimir Pavlicenko,


directorul relatiilor internationale din Biroul de informatii al ONU, ca ofiter KGB.
- In mai 1978, Valdik Enger si Rudolf Chernyaye, ambii diplomati, functionari in
aparatul ONU, au fost arestati de FBI sub acuzatia de a fi obtinut informatii
clasificate referitoare la armele antisubmarin.

40
- Victor Lesiovski, o perioada indelungata consilier personal al secretarului general
al ONU, U Thant, a fost ofiter KGB. Ofiter KGB a fost si reprezentantul permanent
al URSS la UNESCO, Serghei Kudriavtev.

Exista, in ultima instanta, o explicatie pentru faptul ca ONU devenise un adevarat


"front secret". In vreme ce, in cazul diplomatilor din ambasade, exista posibilitatea
de a se refuza acreditarea atunci cand existau informatii ca acestia sunt "agenti
legali", conform statutului sau, ONU nu are aceasta posibilitate.

Spion roman la UNESCO

Nu numai ONU, ci si organizatiile aflate in subordinea Natiunilor Unite au constituit


"tinte" ale serviciilor de informatii din statele socialiste, din acest "front" neputand
lipsi si Romania. Dupa ce se aflase in subordinea colonelului Mihai Caraman, pe
linia activitatilor de penetrare a organismelor NATO, in 1966, Ion Iacob (Iacobescu)
a devenit functionar international la UNESCO. Activitatea sa in acest organism a
fost facilitata de relatiile intime pe care le intretinea cu secretara sa. Este posibil ca
aceasta sa-l fi recrutat pe Iacobescu pentru serviciul de informatii englez. In tot
cazul, in 1969, Iacobescu defecteaza, stabilindu-se in SUA. Iacobescu nu a venit cu
mana goala, ci cu o lista cuprinzand nu mai putin de 11 "diplomati-spioni" de la
Ambasada Romaniei de la Paris.

"Plosnite" la ONU

Intr-un articol publicat intr-o influenta revista de studii politice, Ion Mihai Pacepa,
fostul sef al spionajului romanesc, ii imputa secretarului general al Natiunilor Unite
de la acel moment, Kofi Annan (despre care se spunea ca stie foarte bine ca "peretii
la ONU au urechi"), ca "vrea sa reformeze organizatia cu ajutorul comunistilor".

Adevarul este ca, si in perioada de dupa caderea "Cortinei de Fier", cazurile de


activitati informative sau de influentare in cadrul ONU nu au incetat, ele denotand o
implicare sporita a serviciilor de informatii vestice, mai ales a celor americane, in
noul context politic.

In martie 2004, publicatia engleza The Observer publica un raport de investigatii


care dovedea ca "National Security Agency" a SUA a initiat operatii de
supraveghere secreta a telefoanelor si comunicarilor electronice ale unor diplomati
din cadrul Consiliului de Securitate al ONU. A fost vorba de delegati ai anumitor
state (Angola, Camerun, Chile, Mexic, Pakistan), iar informatiile (un "munte de
date") priveau nu numai pozitia acestora in ceea ce priveste cea de a doua rezolutie
referitoare la razboiul din Golf, ci si "pozitii de negociere, aliante", initiate de aceste

41
delegatii. Potrivit raportului mentionat, scopul principal al acestei actiuni era de a
permite SUA "sa-si atinga scopurile si sa fie ferite de surprize" in ceea ce priveste
mai ales razboiul din Golf.

De fapt, inca in martie 2003, fusesera demarate actiuni de ascultare a convorbirilor


telefonice ale secretarului general al ONU Kofi Annan de catre "National Security
Agency" a SUA, in colaborare cu serviciile de informatii din Marea Britanie si
Australia, deci cei mai apropiati aliati ai SUA in razboiul din Golf.

In mai 2003, Clare Short, membru demisionat din Cabinetul Marii Britanii, s-a
referit intr-un interviu, la faptul ca serviciul de informatii al acestui stat "a spionat in
mod regulat oficiali ai ONU". Cazul a declansat un scandal in presa britanica,
premierul Tony Blair considerand ca "iresponsabile" declaratiile lui Clare Short. In
acest context, televiziunea elvetiana a facut cunoscut ca o serie de "plosnite"
(aparatura miniaturizata de ascultare) au fost descoperite si la sediul "Palatului
Natiunilor" de la Geneva, fostul sediu al "Ligii Natiunilor".

Asadar, se poate spune ca "cercul se inchide", iar, asa cum vom vedea si in
urmatorul episod, "Razboiul Rece diplomatic" continua...

42
Diplomatii si spionajul (XII)
Autor: Alexandru Popescu | Data: 31
Aug 2007

"Razboiul Rece diplomatic"


continua?

Dupa disparitia "Cortinei de Fier" si


incetarea "Razboiului Rece" era de
asteptat ca diplomatia sa intre pe cursul
sau normal, sa isi recastige transparenta
si sa revina la vocatia sa de "canal de Un paradox: dupa ce la Helsinki a fost
comunicare" intre state, deci sa iasa cu semnat, in 1975, Actul final care
totul din incidenta sa cu spionajul. Dar consemna infiintarea Organizatiei
oare a avut loc o asemenea "schimbare pentru Securitate si Cooperare in
la fata"? O serie de diplomati prestigiosi Europa, capitala Finlandei a ramas, si
si experti avizati sunt tentati sa dea un dupa incheierea Razboiului Rece, un
raspuns negativ la aceasta intrebare. centru al "spionajului diplomatic"

Intr-adevar, in perioada de dupa 1990 si


pana in ziua de astazi, nu numai ca
"spionajul diplomatic" nu a disparut, ci, in noile contexte politice, a luat chiar forme
noi, au avut loc regrupari de forte, vechii dusmani au devenit prieteni, iar vechii
prieteni au ajuns pe pozitii adverse.

Se poate afirma ca diplomatia a ramas unul dintre putinele domenii in care, chiar
dupa incetarea Razboiului Rece, se mai desfasoara actiuni informative, astfel incat
"agentii legali" raman la mare pret.

Existenta unor cazuri de "spionaj diplomatic" este atestata in presa mondiala care
aproape zilnic face cunoscute noi cazuri de acest fel, astfel incat putem propune

43
cititorilor nostri...

O cronologie deschisa

...A cazurilor de "spionaj diplomatic", incepand chiar cu perioada de dupa


incheierea "Razboiului Rece", insotita de aparitia unor noi "dosare", dintre care cele
mai multe raman deschise...

1995: In cursul acestui an, o serie de ziare se refera la activitatea de spionaj a 23 de


diplomati rusi pentru Serviciul de informatii militare GRU.

10 martie 1997: Revista Der Spiegel face cunoscuta demascarea si expulzarea unui
diplomat american care incercase sa obtina de la functionari ai Ministerului
Economiei din Germania informatii despre proiecte din domeniul "tehnicii de varf".

6 noiembrie 1997: Agentia World News informeaza despre arestarea unui agent
CIA in Austria, pentru ca interceptase convorbirile telefonice ale Ambasadei Coreii
de Nord.

6 aprilie 1998: Ministerul de Externe al Romaniei dezminte, inca o data, acuzatiile


aduse Ambasadei din Bonn de catre agentia germana de presa DPA conform careia
aceasta ar fi desfasurat activitati informative. Asemenea acuzatii fusesera aduse si
ambasadelor Poloniei si Rusiei.

7 august 1998: Ambasada SUA din Nairobi (Kenya) este tinta unui atac desfasurat
de organizatia din Afganistan a retelei al-Quaida, condusa de Usama bin Laden.

30 noiembrie 1999: Ministrul de Externe al Federatiei Ruse, Igor Ivanov, adreseaza


o nota de protest Ambasadei SUA in legatura cu activitati de spionaj desfasurate de
diplomatul Cheryl Leberknight, cerand ca acesta sa paraseasca Rusia cat mai curand
posibil; se exprima speranta ca acest incident va afecta relatiile dintre Rusia si SUA.

23 ianuarie 2000: Ministerul de Externe al Federatiei Ruse isi anunta decizia de a


expulza mai multi diplomati polonezi ca raspuns la intentia Poloniei de a expulza
noua diplomati rusi pentru activitati de spionaj. Moscova anunta "masuri dure" in
acest caz fara precedent in relatiile dintre cele doua tari dupa 1990.

20 februarie 2000: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea unui diplomat


cubanez pentru actiuni de spionaj.

13 iunie 2000: Ziarele fac cunoscuta condamnarea lui Olli Mattila, functionar din

44
MAE finlandez, pentru furnizarea de documente Ambasadei Rusiei, referitoare la
politica in domeniul comercial, unele dintre acestea provenind de la institutii ale UE,
intre 1997 si 1998.

23 martie 2001: Rusia solicita expulzarea a patru diplomati americani, prima


masura dupa decizia SUA de a trimite acasa 50 de reprezentanti ai misiunii de la
Washington banuiti de spionaj. "Valul de expulzari" a fost provocat de descoperirea
"cartitei" Robert Hanssen, agent FBI, care spionase pentru rusi, inca din anii '80.

Martie 2002: Acuzat de activitati de spionaj, un diplomat al Statelor Unite la


Belgrad este nevoit sa paraseasca tara, ceea ce provoaca o criza intre cele doua state.

10 aprilie 2002: Agentia de presa Interfax anunta ca serviciul rus de


contrainformatii a reusit recent sa demanteleze o retea americana de spionaj care
incerca sa culeaga date despre instalatii militare ultrasecrete.

7 noiembrie 2002: Mohammad Abdulrazak, consulul Irakului la Bucuresti, a fost


obligat sa paraseasca Romania pentru implicarea sa in sprijinirea unor retele
teroriste. Demascarea sa a fost rezultatul colaborarii dintre SRI, SIE si serviciile de
spionaj occidentale.

10 martie 2003: Ministerul de Externe al Romaniei a declarat ca cinci diplomati


irakieni au fost expulzati pentru "activitati incompatibile cu statutul lor", formula de
obicei utilizata pentru spionaj.

13 mai 2003: Departamentul de Stat al SUA anunta expulzarea a 14 diplomati


cubanezi pentru spionaj; sapte dintre ei activau la ONU.

20 iunie 2004: Ministrul de externe al Bulgariei, Solomon Pasi, si ministrul de


finante, Milan Velcev, au fost acuzati de spionaj de catre procuratura militara.
Motivul acuzarii este afacerea incheiata cu o firma israeliana pentru realizarea
retelei de comunicare secreta dintre reprezentantele diplomatice ale Bulgariei in
strainatate.

25 septembrie 2004: Presa informeaza despre arestarea lui Donald W. Keyser,


functionar in Departamentul de Stat american, sub acuzatia ca a tainuit o calatorie in
Taiwan si ca a transmis documente agentilor de informatii din aceasta tara.

14 februarie 2005: Agentia "AFP" anunta ca serviciile de contraspionaj norvegian


si suedez au demascat doi diplomati ai ambasadei ruse din Norvegia, expulzati sub
acuzatia de spionaj.

45
25 noiembrie 2005: Cotidianul finlandez Helsingin Sanomat sustine ca in capitala
Finlandei sunt activi 50 de spioni straini, dintre care 30 lucreaza pentru Moscova.
Ziarul finlandez remarca o revenire a spionajului rusesc si chiar o depasire a
nivelului din perioada Razboiului Rece. Restul de 20 de agenti se pare ca lucreaza
pentru China, SUA si diverse state europene.

Decembrie 2005: Potrivit revistei Der Spiegel, consulul Federatiei Ruse la


Hamburg, Alexander Kuzmin, este expulzat deoarece a incercat "sa cumpere secrete
militare".

24 ianuarie 2006: O serie de diplomati de rang inalt ai Ambasadei Marii Britanii la


Moscova au fost acuzati ca ar fi efectuat actiuni de spionaj, recurgand la o
tehnologie de transmitere de date extrem de sofisticata, prezentata si de televiziunea
rusa. De asemenea, serviciul de informatii rus FSB sustine ca mai multi oficiali
britanici ar fi oferit sume importante de bani unor organizatii nonguvernamentale
ruse (ONG) care au criticat in repetate randuri regimul. Autoritatile britanice resping
acuzatiile.

3 februarie 2006: Venezuela a anuntat expulzarea atasatului militar al Ambasadei


SUA pentru activitati de spionaj.

8 februarie 2006: Serviciul de Securitate din Belarus a declarat ca Ambasada


poloneza de la Minsk a devenit centrul unei retele de spionaj a serviciilor secrete
straine.

15 martie 2006: Autoritatile cubaneze acuza un diplomat ceh ca ar fi spionat pentru


SUA.

21 iunie 2006: Un fost diplomat al Ambasadei Irakului la Bucuresti, expulzat in


urma cu trei ani de autoritatile romane, a fost retinut la Bacau.

30 iunie 2006: Presa iraniana anunta ca o serie de deputati au cerut deschiderea unei
anchete privind activitatile de "spionaj" ale Ambasadei Canadei la Teheran.

13 ianuarie 2007: Ambasada Statelor Unite din Atena este tinta unui atac cu
lansator de grenade, revendicat de gruparea "Lupta Revolutionara".

20 februarie 2007: Polonia si-a rechemat ambasadorul din Austria, pentru discutii,
dupa ce un raport oficial l-a identificat pe diplomat drept colaborator al unei agentii
de spionaj dezmembrate recent, acuzata de guvernul de la Varsovia ca lucra pentru

46
Rusia. Potrivit unui raport de activitate al fostului serviciu de informatii militare
WSI, o serie de ambasadori si atasati militari ar fi desfasurat actiuni de spionaj.

47