Principiul separării puterilor în stat constitutia 1866

Puterea executivă (domn și guvern)

Prerogativele Domnului:

• numește și revocă miniștrii

• are drept de grațiere și de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul
miniștrilor
• numește și confirmă în toate funcțiile publice
• are drept de a bate monedă
• este liderul suprem al armatei
• are dreptul de a dizolva Parlamentul
• dispune de dreptul de veto
• acordă distincții și decorații

Puterea legislativă (Adunarea Deputaților și Senatul)

Parlamentul:

• cu o structura bicamerala:senatori si adunarea deputatilor

• are drept de interpelare a miniștrilor ( de a cere socoteală în privința anumitor
decizii, etc.)
• are drept de inițiativă și sancțiune (aprobare) a legilor
• Adunarea Deputaților discută și votează bugetul de stat

Domnitorul:

• sancționează și promulgă legile

• are drept de vot absolut

Puterea judecătorească

Este exercitată prin Curți de judecată , Tribunale si prin instanta suprema:Inalta Curte
de Justitie si Casatie.

• hotărârile și sentințele lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele

domnului.

Silit să abdice pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a lăsat o ţară unita şj în
plin proces de modernizare, ţară care era gata să pună în aplicare un alt punct a
dorinţelor Adunărilor Ad-hoc din 1857: numirea unui prinţ străin.

Principalele instituţii care au contribuit la consolidarea statului naţional au

fostmonarhia şi Parlamentul. Drepturile şi îndatoririle acestora erau reglementate
prin Constituţia din 1866. Conţinut: numele ţării era România, se proclamau
principiul monarhiei ereditare, libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţeanului,
suveranitatea naţională. Guvernământul era reprezentativ, proprietatea era declarată
sacră şi inviolabilă, se consacra principiul egalităţii în drepturi şi al separării puterilor
în stat, nu erau amintite raporturile cu Imperiul Otoman. Puterea executivă era
exercitată de către domnitor şi miniştrii numiţi şi revocaţi de către acesta.
Domnitorul-avea dreptul de veto absolut, drepturi în materie legislativă, putea
convoca, amâna sau dizolva Adunarea Deputaţilor şi Senatul, sancţiona sau nu o
lege, forma guvernul, avea dreptul de a bate monedă, era conducătorul armatei,
numea sau confirma în toate funcţiile publice, avea dreptul de amnistie, graţiere, de
a încheia tratate sau convenţii, de a conferi decoraţii, etc.

Puterea legislativă deţinută de Reprezentanţa Naţională formată din două Camere:

Adunarea Deputaţilor şi Senatul. Adunarea Deputaţilor avea drept de legiferare,
drept de autoconducere, dezbătea şi adopta bugetul, dreptul de interpelare,
răspundea la mesajul tronului etc.

Puterea judecătorească era încredinţată judecătoriilor, instanţa supremă era

Curtea de Casaţie.

Constituţia a fost completată de un sistem electoral. în plan extern a fost percepută

ca o manifestare