PRODUCATORUL/ INTREPRINZATORUL

INTREPRINZATORUL este persoana care initiaza o afacere , investind bani, timp, energie,
putere de munca si creativitate, cu scopul de a obtine un profit cat mai mare.
Un intreprinzator se caracterizeaza in primul rand prin spiritul sau intreprinzator. Acesta consta in
capacitatea de a genera schimbari cu caracter inovator, de a vedea, de a gandi si a face altfel si alt ceva
decat majoritatea oamenilor, de a avea un alt mod de a pune o problema si de a o solutiona.
Rolul producatorului/intreprinzatorului consta in:
- creearea de bunuri noi care sunt cautate pe piata;
− luarea de decizii cu privire la nevoile umane ce urmeaza a fi satisfacute si ce resurse
disponibile pot fi mobilizate in acest scop;
− stabilirea proportiilor intre factorii materiali si umani, modul de organizare a activitatii si
tehnologiile necesare;
− asumarea riscurilor calculate, astfel incat sa castige;
− a avea un spirit independent, animat de dorinta de autonomie in actiune;
− optimismul, flexibilitatea si dinamismul activitatilor intreprinse.
Principalul obiectiv al intreprinzatorului este acela de a obtine profit. Pentru aceasta trebuie sa
produca.
Intreprinzatorul/producatorul este purtatorul ofertei pe piata. Este subiectul activ care
reprezinta toate deciziile necesare obtinerii produselor si serviciilor oferite pe piata, incepand cu
momentul initierii lor si pana in momentul desfacerii acestora pe piata.
Productia este activitatea umana care se manifesta prin crearea de bunuri si servicii capabile sa
satisfaca nevoi/dorinte.

PROPRIETATEA

PROPRIETATEA reprezinta relatia dintre oameni (indivizi, grupuri, societate),cu privire la

insusirea bunurilor existente sau produse de societate.
Raportul de proprietate atrage dupa sine drepturi sau atribute care revin detinatorilor proprietatii.
Acestea se refera la :
− posesia(dreptul de posesiune) – insusirea de catre persoana/institutie a bunurilor;
− dispozitia (dreptul de dispozitie) – decizia referitoare la obiectul proprietatii;
− folosinta (dreptul de utilizare) - utilizarea bunului aflat in posesie;
− uzufructul ( de a folosi roadele) – insusirea beneficiilor care apar in legatura cu acel bun.
PROPRIETATEA se prezinta sub forma unitatii a doua elemente:
a. Obiectul proprietatii il constituie bunurile;
b. Subiectul proprietatii il formeaza intreprinzatorii/producatorii, agentii economici(persoane
fizice si persoane juridice).
Exercitarea proprietatii este dreptul exclusiv al proprietarului, drept pe care il poate executa sub
unul, mai multe, sau sub toate atributele. Atributele proprietatii pot fi cedate (instrainate) total sau partial
(temporar):
− instrainarea sub toate aspectele se realizeaza prin:
− vanzare/cumparare (cu contraechivalent);
− donatie, mostenire ( fara contraechivalent);
− instrainarea partiala se realizeaza prin:
 − inchiriere, concesionare, locatie de gestiune, arendare(cand sunt transferate drepturile de
folosinta si o parte din uzufruct);
− relatii manageriale (trensferarea atributului de administrare);
− relatii de angajare salariala ( transferarea exclusiva a atributului de utilizare temporara).
Forme de proprietate
Formele de proprietate existente intr-o economie de piata sunt:
1.Proprietatea particulara – forma preponderenta in economia de piata.Aceasta poate fi:
a) individuala: proprietarul foloseste, administreaza si isi insuseste roadele;
b) asociativa: un grup de persoane fizice sau juridice se asociaza pentru a administra
impreuna o afacere sau pentru a desfasura anumite activitati. Astfel de forme de proprietate
sunt cele mai frecvente in economia de piata.
2. Proprietatea publica – proprietari sunt unitati ale administratiei publice: intreprinderi de stat,
administratii publice locale si centrale (scoli publice, spitale publice, Metrorex, etc.).
3. Proprietatea mixta – imbina proprietatea particulara cu aceea publica, atat in plan national, cat
si international (societati comerciale precum DACIA-Renault, ROMTELECOM, etc.).
Intr-o economie de piata proprietatea particulara (mai ales asupra factorilor de productie) are un rol
dominant, proprietatea publica avand un rol complementar. Aceasta deoarece initiativa particulara se
dovedeste mai eficienta in alocarea si utilizarea resurselor.
Coexistenta in aceeasi tara a mai multor forme de proprietate constituie un pluralism al formelor
de proprietate. Acest pluralism de proprietate genereaza o concurenta sau competitie intre ele, ducand
astfel la reducerea cheltuielilor, ridicarea calitatii, la promovarea progresului tehnic si marirea productiei,
fiind avantajat consumatorul. Coexistenta formelor de proprietate, ca trasatura a economiei de piata, este
expresia fireasca a liberei initiative si a preferintei oricarei forme de proprietate care corespunde
intereselor membrilor societatii.

LIBERA INITIATIVA

Libera initiativa constituie conditia de baza a existentei economiei de piata. In conformitate cu

aceasta, agentii economici sunt liberi sa desfasoare orice activitate economica in limitele impuse de lege.
Dreprul de proprietate si manifestarea sa in sectorul proprietatii private reprezinta baza liberei
initiative.
Libera initiativa se concretizeaza in dreptul agentilor economici:
− de a dispune asa cum doresc de proprietatea lor;
− de a-si administra dupa propria dorinta afacerea.
Libera initiativa este manifestarea libertatii economice a proprietarului de a-si mentine, dezvolta
sau restrange activitatea, de a decide in conformitate cu interesele proprii, tinand cont de normele legale
si , mai ales, de necesitatea utilizarii rationale a resurselor. Intreprinzatorul este liber sa-si foloseasca dupa
cum doreste resursele, dar cerintele rationalitatii economice, concurenta de pe piata vor corecta, adeseori
dur, deciziile sale.
Libera initiativa inseamna atat libertate, cat si responsabilitate.
Manifestarea liberei initiative inseamna asumarea responsabilitatiiunor decizii cu privire
la: natura activitatii; locul de desfasurare; dimensiunea activitatii; locul de desfacere a produselor si
serviciilor; persoanele implicate,etc.
 FIRMA
Conceptul de firmă

Caracteristică economiei de piaţă este situarea firmelor în prim planul activităţii economice,
pornind de la premisa că dacă acestea sunt profitabile, toţi cei implicaţi sunt afectaţi pozitiv, inclusiv
economia naţională. Prin prisma acestei afirmaţii, rezultă că potenţialul şi calitatea rezultatelor unei
economii naţionale depind în măsură decisivă de capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui
număr cât mai mare de firme care să furnizeze produse/servicii/lucrări de bună calitatea, la costuri reduse
şi în cantităţi concordante cu cerinţele pieţei interne şi externe.
În esenţă, prin firmă se desemnează un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe
juridice, economice, tehnologice şi manageriale, care concep şi desfăşoară un complex de procese de
muncă, concretizate în produse, servicii sau lucrări, în vederea obţinerii unui profit, de regulă, cât mai
mare.
Abordată ca sistem, firma prezintă anumite caracteristici definitorii:
1. obiective: obţinerea unui anumit profit; realizarea unui anumit volum de producţie sau a unei anumite
cifre de afaceri; diversificarea producţiei; acoperirea unui anumit segment de piaţă;
2. resurse: materiale (mijloace de muncă, obiecte ale muncii); umane (persoane, compartimente);
financiare (numerar, disponibilităţi la bancă); informaţii (juridice, economice, tehnice);
3. variabile: capacităţi, parametri de funcţionare, potenţial, conţinut caloric, randament (pentru resursele
materiale); specialitate, nivel de pregătire, motivare (pentru resursele umane); valoare, viteză de rotaţie
(pentru resursele financiare); cantitate, realism, operativitate (pentru informaţii);
4. relaţii: om-maşină (precizate prin instrucţiunile de lucru); interpersonale; rezultând din structura de
producţie (şi determinate fiind de funcţia firmei, de profilul şi mărimea ei, de tipul producţiei);
5. transformări: reprofilarea; specializarea; retehnologizarea; creşterea capacităţilor; modificarea
structurii de producţie; modernizările informatice, etc.;
6. intrări: materii prime, materiale, utilaje, energie, forţă de muncă, informaţii;
7. parametri: prevederile legislaţiei privind firma; norme de consum de materii prime, muncă; norme de
calitate;
8. ieşiri: produse, servicii, lucrări, bani, informaţii.
Abordată ca sistem, firma prezintă mai multe dimensiuni:
1. firma este un sistem complex deoarece încorporează resurse umane, materiale, financiare şi
informaţionale, fiecare dintre acestea fiind alcătuită dintr-o varietate apreciabilă de elemente: resursele
umane sunt compuse din ansamblul salariaţilor firmei, ce prezintă caracteristici diferite din punctul de
vedere al nivelului pregătirii, specialităţii, postului ocupat, vârstei, sexului, vechimii; ansamblul
materiilor prime, materialelor, combustibililor împreună cu utilajele, clădirile şi celelalte concretizări
ale factorilor de producţie, fiecare prezentând anumiţi parametri dimensionali, funcţionali şi
economici, constituie resursele materiale; disponibilităţile băneşti, în numerar şi la bancă, aflate la
dispoziţia firmei, formează resursele financiare; informaţiile exogene şi endogene concretizate în
previziuni, tehnologii, norme de consum sau calitate, evidenţe contabile, etc. formează resursele
informaţionale ale firmei;
2. firma este un sistem socio-economic, în sensul că, în cadrul său, grupele de salariaţi, ai căror
componenţi se află în strânsă interdependenţă, desfăşoară procese de muncă generatoare de noi
utilităţi; pe de altă parte, firma este subsistemul de bază al economiei naţionale, principala generatoare
de venit naţional;
3. firma este un sistem deschis, în sensul că se manifestă ca o componentă a numeroase alte sisteme cu
care se află în relaţii continue pe multiple planuri. Concret, caracterul său de sistem deschis se exprimă
prin fluxul de intrări şi prin ieşirile sale;
4. firma este un sistem organic adaptiv, adică se schimbă permanent, sub influenţa factorilor exogeni şi
endogeni, adaptându-se atât la evoluţia pieţei, cât şi la cerinţele generate de dinamica susţinută a
resurselor încorporate; firma nu este un sistem pasiv ci, la rândul său, influenţează prin ieşirile sale
unele din caracteristicile sistemelor cu care intră în contact;
5. firma este un sistem tehnico-material, în sensul că între mijloacele de muncă, materiile prime şi
materialele utilizate în cadrul său există anumite legături care se manifestă prin dependenţa
tehnologică dintre subdiviziunile sale.