Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren

)

Pagina 1 din 8

STABILITATEA TALUZURILOR ŞI VERSANŢILOR Elemente generale
Problema stabilităţii taluzurilor şi versanţilor este o problemă inginerească foarte importantă deoarece este legată de : - dezvoltarea infrastructurii în transporturi (autostrăzi, reabilitări de drumuri şi căi ferată, metrouri, aeroporturi şi canale navigabile); - exploatări miniere la zi; - construcţia complexelor hidroenergetice (diguri, baraje de materiale locale); - depozite de deşeuri industriale şi menajere; - realizarea construcţiilor civile şi industriale; - activităţile oamenilor care induc pierderea stabilităţii versanţilor naturali. De regulă cauza principală a producerii instabilităţii masivelor de rocă sau pământ constă în depăşirea rezistenţei la forfecare pe conturul volumului de material aflat în mişcare în contact cu terenul stabil. România, datorită condiţiilor specifice geologico-geografice face parte din categoria ţărilor cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren. În figura 1 se prezintă o zonare a teritoriului ţării noastre din punct de vedere al riscului producerii alunecărilor de teren.

Figura 1. Zonarea teritoriului României din punct de vedere al riscului producerii alunecărilor de teren Teritoriul ţării noastre prezintă o mare diversitate de forme de relief de la zona montană la cea subcarpatică (dealuri), zone de câmpie şi de litoral. Diversitatea formelor de relief formată pe o configuraţie petrografică şi tectonică specifică sunt factori care în condiţiile climatologice şi hidrologice specifice zonei temperat continentale creează cadrul favorabil manifestărilor de alunecări de teren.

Denumirea dimensiunilor principale respectiv a elementelor componente generale pentru o alunecare de teren sunt prezentate în figurile 2 respectiv 3. zonă în care structura de formare (încreţire) corelată cu petrografia (elemente de fliş) în climat temperat umed cu precipitaţii peste medie. sunt factorii favorizanţi ai unor modificări morfo-mecanice care pot schimba echilibrul fizico-static al depozitelor componente în structuri cu înclinări ce depăşesc 30º÷40º. fenomene care pot avea efecte asupra evoluţiei situaţiei socio-economice a zonelor afectate. artere de circulaţie. telefonie). tim La ea d adancimea) _ alunecarii = l lungimea _ totala ei ept a tr ale t Pan incip pr tei trep e ta Pan undar sec Lu Lu ng im ng im ea ea ru ptu tot ala rii Panta terenului natural Panta medie a pamantului in zona de reful Figura 2. Fenomenele de alunecare din zonele subcarpatice nu au suprafeţe extinse însă sunt situaţii în care afectează construcţii. electrice. reţele de distribuţie (apă. În afară de obiective de construcţii sau reţele afectate cele mai frecvente sunt acelea asupra folosinţei perimetrelor respective (păşuni. gaze. livezi.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 2 din 8 Zonele potenţial favorabile alunecărilor de teren sunt cele din unitatea geomorfologică a Subcarpaţilor (dealurilor). terenuri de cultură). Dimensiunile unei alunecări de teren .

Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 3 din 8 Treapta principala 1 Flancul drept Capu l zon Linia de desprindere (coroana alunecarii) Flancul stang ei al u n ecat e Treapta secundara Conturul alunecarii in plan Ax drum initial Ax drum dupa producerea alunecarii Directia de deplasare a volumului de pamant instabil Piciorul alunecarii Zona de acumulare sau de reful Albie parau 1 1 Treapta principala Coloana alunecarii sau linia de desprindere Profil 1-1 Capul alunecarii Suprafata initiala a terenului Piciorul alunecarii Suprafata terenului dupa alunecare Zona de alunecare (reful) Ax drum Albie parau Plan de alunecare Figura 3. Elementele generale ale unei alunecări .

Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 4 din 8 Pentru determinarea elementelor principale ale unei alunecări de teren ca şi pentru monitorizarea comportării în timp a zonelor cu potenţial ridicat din punct de vedere al producerii alunecărilor de teren se utilizează de regulă măsurătorile topo-fotogrammetrice. Pentru analiza litologiei sunt necesare foraje geotehnice dublate când este posibil de încercări de penetrare statică. piezometrice. şi de penetrare statică. Conform figurii 5 aceste măsurători se fac cu un pendul electronic care se introduce într-un tub de aluminiu cu secţiune canelată (a) care se deformează odată cu deplasarea pământului până la secţiunea corespunzătoare planului de alunecare. înclinometrice.(a se vedea figura 4) Linie ampriza debleu Caroiaj cu reperi pentru masuratori fotogrametrice Directia de miscare Contur zona instabila Zona de ruptura (coroana alunecarii) Profil litologic Foraj geotehnic Piezometru Penetrare statica Foraj echipat pentru masuratori inclinometrice Suprafete de alunecare probabile S Reper fix Vector rezultant de deplasare P PS I SA Crapatura Zona de reful Figura 4. Investigaţiile de teren pentru monitorizarea şi stabilirea elementelor unei alunecări de teren Măsurătorile înclinometrice sunt foarte utile atât în procesul de monitorizare a zonelor instabile cât şi pentru stabilirea respectiv dimensionarea lucrărilor de consolidare în cazul alunecărilor active. Se măsoară unghiuri şi se calculează deplasări pe orizontală (b). Vectorul resultant al deplasărilor pe cele două direcţii la suprafaţa terenului indică direcţia după care are loc deplasarea volumului de pământ instabil (c). .

Suprafeţele de alunecare în cazul pământurilor pot fi de mai multe tipuri ca în figura 6 forma lor depinzând de omogenitatea materialului antrenat în mişcare.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 5 din 8 x n = x 0 + a ∑ sin α k 1 n z n = a ∑ cos α k 1 n Figura 5. Pe aceste suprafeţe are loc ruperea . Măsurători înclinometrice a) Schema generală de lucru b) Prelucrarea rezultatelor măsurătorilor c) Utilizarea măsurătorilor înclinometrice pentru determinarea direcţiei alunecării Nu se poate efectua analiza stabilităţii unui taluz sau versant fără a determina pe baza unor încercări de laborator valorile caracteristicilor fizice respectiv valorile parametrilor rezistenţei la forfecare atât pentru materialul aflat în mişcare cât şi pentru materialul din zona suprafeţei de alunecare.

Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 6 din 8 pământului prin depăşirea rezistenţei la forfecare. În cazul c) pentru producerea cedării sunt necesare trei seturi de discontinuităţi. . pe baza rezultatelor obţinute se pot schimba soluţiile adoptate iniţial şi se pot proiecta lucrări eficiente atât din punct de vedere al stabilităţii versantului cât şi din punct de vedere economic. umpluturi. inundare pentru crearea unor lacuri de acumulare etc. În cazul rocilor stâncoase (conform figurii 7) se întâlnesc de regulă 3 tipuri de cedări şi anume cedare plană. Alunecări de roci stâncoase. Tipuri de suprafeţe de alunecare (cedare) a) plană b) circular-cilindrică c) plană şi circular-cilindrică d) oarecare În cazurile a) şi b) înclinarea suprafeţei sau suprafeţelor de discontinuitate care se găsesc „la vedere” este mai mare decât valoarea unghiului de frecare. Capatul alunecarii Linia terenului Piciorul alunecarii d c a b Figura 6. sprijiniri) în cazul unor tronsoane reprezentative ale alunecărilor de teren active de anvergură. Figura 7. În încheierea acestui paragraf introductiv se subliniază necesitatea investigaţiilor de teren ca elemente principale ale activităţii de monitorizare a zonelor de risc din punct de vedere al alunecărilor de teren. cedare tip pană şi cedare prin rotire (spaţială).cuantificarea efectului unor lucrări de consolidare (drenaje. Rezultatele acestor investigaţii sunt foarte utile pentru: . decapări. Tipuri de cedare a) plană b) tip pană c) spaţială prin rotire .. Din acest punct de vedere alunecările active de teren pot fi asimilate cu încercările de forfecare directă în cazul cărora suprafaţa de alunecare este impusă. Unul dintre acestea se găseşte în contact cu roca stabilă.prognozarea comportării unor versanţi stabili sau în echilibru limită ca urmare a modificărilor geomorfologice induse de realizarea unor platforme de căi de comunicaţie.

Fenomenul se produce de regulă pe scară mică în zonele de unde solul şi materialul scoarţei de alterare au fost îndepărtate. Pentru masivele de rocă stratificată. Aceste blocuri pot avea lungimi de circa 1. În cazul materialele granulare necoezive unghiul pantei stabile este egal chiar cu unghiul de frecare internă al său. excavaţii. infiltrarea apei între straturi conduce la diminuarea coeficientului de frecare şi la dizolvarea unor săruri cu efect de cimentare. În ceea ce priveşte masivele de rocă. pentru materialele granulare se poate calcula un aşanumit „unghi al pantei stabile”. Datorită diverşilor factori (cutremure. în plus faţă de unghiul de frecare internă al pământului – sub care şi în acest caz se poate construi o pantă a cărei stabilitate să nu fie neinfluenţată de lungimea sa – unghiul pantei stabile include şi o valoare suplimentară ca efect al coeziunii materialului. ce se sprijină pe formaţiunile friabile de argilă sau şisturi argiloase. mişcări tectonice lente.0km şi grosimi de până la 150. Eroziunea tinde să formeze pante abrupte oriunde apar depozite sedimentare masive. înălţimea taluzului sau versantului nu influenţează în nici un fel stabilitatea sa. în cazul pământurilor. Pe măsură ce roca friabilă de la baza versantului este erodată roca de deasupra este subminată. dar în acest caz discontinuităţile din masiv şi unghiul sub care acestea s-au format au un rol determinant în stabilitatea masivelor. fără a-şi pierde stabilitatea. Acesta este unghiul maxim pe care îl poate prezenta un masiv de pământ considerat omogen. Atunci când se ajunge în punctul critic al echilibrului asistăm la desprinderea unui bloc masiv care alunecă şi se înclină regresiv într-un plan curb de alunecare. În general.5÷3. Pe de altă parte. rotindu-se în acelaşi timp invers pe un ax orizontal. Cu excepţia marilor catastrofe ce se produc la mari intervale de timp geologic. etc.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 7 din 8 În prima categorie se înscriu alunecările care apar oriunde există versanţi abrupţi. Pentru înălţimi relativ mici panta este stabilă şi dacă este verticală. Cele mai importante efecte ale apei asupra stabilităţii maselor de material granular sunt suplimentarea greutăţii proprii a masei şi mărirea presiunii apei în pori. Între această creastă şi versant se pot forma depresiuni închise sau bazine lacustre. în regiuni montane şi deluroase (înalte) cu un număr redus de locuitori. Apa. unghiul masivelor de rocă se poate mări până la o valoare pentru care se produc fracturi însoţite de deplasarea unor mase de rocă. În acest fel la baza versantului se formează o creastă compusă dintr-o trenă de blocuri. sau straturi de lavă. de regulă gresii sau calcare.). Mici alunecări de teren pot totuşi afecta construcţiile. pot bloca sau limita circulaţie pe drumuri sau căi ferate. O particularitate a acestui caz îl reprezintă faptul că dacă unghiul maxim este mai mic decât această valoare critică. acestea au o comportare întrucâtva similară masivelor coezive. drumurilor sau căilor ferate pot submina masele de rocă. provocând declanşarea de alunecări. Săpăturile pentru construirea barajelor. Factori care influenţează stabilitatea masivelor de pământ Unghiul de înclinare al pantelor.0m. Pentru cea de a două categorie pot fi menţionate mari mase de pământ (sau rocă) din substrat care alunecă în sensul pante. observându-se mai ales în porţiunile concave ale albiilor râurilor sau în regiunea falezelor marine. alunecările de teren nu au o influenţă geografică mare datorită manifestărilor lor sporadice. . Ambele efecte reprezintă factori declanşatori ai alunecărilor de teren. Acest unghi suplimentar depinde de înălţimea taluzului.

inducerea de vibraţii. Mişcările seismice. deversările sau scurgerile de apă. Deşi alunecările de teren se produc şi în zone izolate. au loc aşa numitele „amplificări locale” ale mişcării seismice. este mai mică decât cea din proximitatea unei văi sau a unui deal. Aşadar. vegetaţia are un rol negativ datorită efectului de penetrare şi sfărâmare pe care îl provoacă rădăcinile plantelor. Din acţiunile oamenilor ce influenţează alunecările de teren. hidratarea unor săruri expansive. etc. Activităţile umane. cele mai importante sunt excavările materialului din zonele de la baza pantelor şi supraîncărcare părţilor superioare ale acestora prin construcţii sau umpluturi. impactul celor care se produc în vecinătatea zonelor populate (şi chiar în zone locuite) face ca marea majoritate a alunecărilor cu consecinţe grave să aibă ca factori agravanţi sau declanşatori activităţile umane. datorită configuraţiei.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 8 din 8 Alte fenomene ce sunt asociate cu prezenţa apei în masivele de rocă sunt ciclurile de îngheţdezgheţ. deci un factor destabilizator. cele mai favorabile tipuri de vegetaţie din punctul de vedere al stabilităţii versanţilor ar fi tufişurile. În cazul masivelor de rocă. defrişările iraţionale. Vegetaţia. astfel încât o abordare simplistă. orizontală. arborii constituie o suprasarcină aplicată pantelor. fără intervenţia directă sau indirectă a omului. . Pe de altă pate. Rădăcinile plantelor au roluri multiple în stabilizarea masivelor granulare din care cele mai importante sunt „armarea” pământurilor şi reducerea umidităţii acestora. etc. pseudo-statică a stabilităţii unei pante poate conduce la rezultate eronate datorită faptului că acceleraţia maximă a aceluiaşi cutremur într-o zonă de câmpie. Un aspect foarte important în tratarea efectelor cutremurelor asupra alunecărilor de teren este faptul că. hidroliza.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful