Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren

)

Pagina 1 din 8

STABILITATEA TALUZURILOR ŞI VERSANŢILOR Elemente generale
Problema stabilităţii taluzurilor şi versanţilor este o problemă inginerească foarte importantă deoarece este legată de : - dezvoltarea infrastructurii în transporturi (autostrăzi, reabilitări de drumuri şi căi ferată, metrouri, aeroporturi şi canale navigabile); - exploatări miniere la zi; - construcţia complexelor hidroenergetice (diguri, baraje de materiale locale); - depozite de deşeuri industriale şi menajere; - realizarea construcţiilor civile şi industriale; - activităţile oamenilor care induc pierderea stabilităţii versanţilor naturali. De regulă cauza principală a producerii instabilităţii masivelor de rocă sau pământ constă în depăşirea rezistenţei la forfecare pe conturul volumului de material aflat în mişcare în contact cu terenul stabil. România, datorită condiţiilor specifice geologico-geografice face parte din categoria ţărilor cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren. În figura 1 se prezintă o zonare a teritoriului ţării noastre din punct de vedere al riscului producerii alunecărilor de teren.

Figura 1. Zonarea teritoriului României din punct de vedere al riscului producerii alunecărilor de teren Teritoriul ţării noastre prezintă o mare diversitate de forme de relief de la zona montană la cea subcarpatică (dealuri), zone de câmpie şi de litoral. Diversitatea formelor de relief formată pe o configuraţie petrografică şi tectonică specifică sunt factori care în condiţiile climatologice şi hidrologice specifice zonei temperat continentale creează cadrul favorabil manifestărilor de alunecări de teren.

sunt factorii favorizanţi ai unor modificări morfo-mecanice care pot schimba echilibrul fizico-static al depozitelor componente în structuri cu înclinări ce depăşesc 30º÷40º. fenomene care pot avea efecte asupra evoluţiei situaţiei socio-economice a zonelor afectate. electrice. reţele de distribuţie (apă. În afară de obiective de construcţii sau reţele afectate cele mai frecvente sunt acelea asupra folosinţei perimetrelor respective (păşuni. artere de circulaţie. tim La ea d adancimea) _ alunecarii = l lungimea _ totala ei ept a tr ale t Pan incip pr tei trep e ta Pan undar sec Lu Lu ng im ng im ea ea ru ptu tot ala rii Panta terenului natural Panta medie a pamantului in zona de reful Figura 2. Dimensiunile unei alunecări de teren . Denumirea dimensiunilor principale respectiv a elementelor componente generale pentru o alunecare de teren sunt prezentate în figurile 2 respectiv 3. zonă în care structura de formare (încreţire) corelată cu petrografia (elemente de fliş) în climat temperat umed cu precipitaţii peste medie.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 2 din 8 Zonele potenţial favorabile alunecărilor de teren sunt cele din unitatea geomorfologică a Subcarpaţilor (dealurilor). terenuri de cultură). Fenomenele de alunecare din zonele subcarpatice nu au suprafeţe extinse însă sunt situaţii în care afectează construcţii. livezi. gaze. telefonie).

Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 3 din 8 Treapta principala 1 Flancul drept Capu l zon Linia de desprindere (coroana alunecarii) Flancul stang ei al u n ecat e Treapta secundara Conturul alunecarii in plan Ax drum initial Ax drum dupa producerea alunecarii Directia de deplasare a volumului de pamant instabil Piciorul alunecarii Zona de acumulare sau de reful Albie parau 1 1 Treapta principala Coloana alunecarii sau linia de desprindere Profil 1-1 Capul alunecarii Suprafata initiala a terenului Piciorul alunecarii Suprafata terenului dupa alunecare Zona de alunecare (reful) Ax drum Albie parau Plan de alunecare Figura 3. Elementele generale ale unei alunecări .

Pentru analiza litologiei sunt necesare foraje geotehnice dublate când este posibil de încercări de penetrare statică. Vectorul resultant al deplasărilor pe cele două direcţii la suprafaţa terenului indică direcţia după care are loc deplasarea volumului de pământ instabil (c). Se măsoară unghiuri şi se calculează deplasări pe orizontală (b). Investigaţiile de teren pentru monitorizarea şi stabilirea elementelor unei alunecări de teren Măsurătorile înclinometrice sunt foarte utile atât în procesul de monitorizare a zonelor instabile cât şi pentru stabilirea respectiv dimensionarea lucrărilor de consolidare în cazul alunecărilor active. şi de penetrare statică. înclinometrice.(a se vedea figura 4) Linie ampriza debleu Caroiaj cu reperi pentru masuratori fotogrametrice Directia de miscare Contur zona instabila Zona de ruptura (coroana alunecarii) Profil litologic Foraj geotehnic Piezometru Penetrare statica Foraj echipat pentru masuratori inclinometrice Suprafete de alunecare probabile S Reper fix Vector rezultant de deplasare P PS I SA Crapatura Zona de reful Figura 4.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 4 din 8 Pentru determinarea elementelor principale ale unei alunecări de teren ca şi pentru monitorizarea comportării în timp a zonelor cu potenţial ridicat din punct de vedere al producerii alunecărilor de teren se utilizează de regulă măsurătorile topo-fotogrammetrice. piezometrice. Conform figurii 5 aceste măsurători se fac cu un pendul electronic care se introduce într-un tub de aluminiu cu secţiune canelată (a) care se deformează odată cu deplasarea pământului până la secţiunea corespunzătoare planului de alunecare. .

Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 5 din 8 x n = x 0 + a ∑ sin α k 1 n z n = a ∑ cos α k 1 n Figura 5. Suprafeţele de alunecare în cazul pământurilor pot fi de mai multe tipuri ca în figura 6 forma lor depinzând de omogenitatea materialului antrenat în mişcare. Pe aceste suprafeţe are loc ruperea . Măsurători înclinometrice a) Schema generală de lucru b) Prelucrarea rezultatelor măsurătorilor c) Utilizarea măsurătorilor înclinometrice pentru determinarea direcţiei alunecării Nu se poate efectua analiza stabilităţii unui taluz sau versant fără a determina pe baza unor încercări de laborator valorile caracteristicilor fizice respectiv valorile parametrilor rezistenţei la forfecare atât pentru materialul aflat în mişcare cât şi pentru materialul din zona suprafeţei de alunecare.

. Din acest punct de vedere alunecările active de teren pot fi asimilate cu încercările de forfecare directă în cazul cărora suprafaţa de alunecare este impusă. Tipuri de cedare a) plană b) tip pană c) spaţială prin rotire . Unul dintre acestea se găseşte în contact cu roca stabilă. pe baza rezultatelor obţinute se pot schimba soluţiile adoptate iniţial şi se pot proiecta lucrări eficiente atât din punct de vedere al stabilităţii versantului cât şi din punct de vedere economic. cedare tip pană şi cedare prin rotire (spaţială).prognozarea comportării unor versanţi stabili sau în echilibru limită ca urmare a modificărilor geomorfologice induse de realizarea unor platforme de căi de comunicaţie. Alunecări de roci stâncoase. Capatul alunecarii Linia terenului Piciorul alunecarii d c a b Figura 6. . Figura 7. Tipuri de suprafeţe de alunecare (cedare) a) plană b) circular-cilindrică c) plană şi circular-cilindrică d) oarecare În cazurile a) şi b) înclinarea suprafeţei sau suprafeţelor de discontinuitate care se găsesc „la vedere” este mai mare decât valoarea unghiului de frecare.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 6 din 8 pământului prin depăşirea rezistenţei la forfecare. inundare pentru crearea unor lacuri de acumulare etc.cuantificarea efectului unor lucrări de consolidare (drenaje. Rezultatele acestor investigaţii sunt foarte utile pentru: . În încheierea acestui paragraf introductiv se subliniază necesitatea investigaţiilor de teren ca elemente principale ale activităţii de monitorizare a zonelor de risc din punct de vedere al alunecărilor de teren. În cazul c) pentru producerea cedării sunt necesare trei seturi de discontinuităţi. decapări. În cazul rocilor stâncoase (conform figurii 7) se întâlnesc de regulă 3 tipuri de cedări şi anume cedare plană. umpluturi. sprijiniri) în cazul unor tronsoane reprezentative ale alunecărilor de teren active de anvergură.

pentru materialele granulare se poate calcula un aşanumit „unghi al pantei stabile”. Pentru cea de a două categorie pot fi menţionate mari mase de pământ (sau rocă) din substrat care alunecă în sensul pante. Cele mai importante efecte ale apei asupra stabilităţii maselor de material granular sunt suplimentarea greutăţii proprii a masei şi mărirea presiunii apei în pori. . Mici alunecări de teren pot totuşi afecta construcţiile. În acest fel la baza versantului se formează o creastă compusă dintr-o trenă de blocuri. Pentru înălţimi relativ mici panta este stabilă şi dacă este verticală.0km şi grosimi de până la 150. pot bloca sau limita circulaţie pe drumuri sau căi ferate. infiltrarea apei între straturi conduce la diminuarea coeficientului de frecare şi la dizolvarea unor săruri cu efect de cimentare.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 7 din 8 În prima categorie se înscriu alunecările care apar oriunde există versanţi abrupţi. mişcări tectonice lente. fără a-şi pierde stabilitatea. Apa. acestea au o comportare întrucâtva similară masivelor coezive. Pe de altă parte. În ceea ce priveşte masivele de rocă. Factori care influenţează stabilitatea masivelor de pământ Unghiul de înclinare al pantelor. Acesta este unghiul maxim pe care îl poate prezenta un masiv de pământ considerat omogen. Pe măsură ce roca friabilă de la baza versantului este erodată roca de deasupra este subminată. O particularitate a acestui caz îl reprezintă faptul că dacă unghiul maxim este mai mic decât această valoare critică. Eroziunea tinde să formeze pante abrupte oriunde apar depozite sedimentare masive. în cazul pământurilor. Pentru masivele de rocă stratificată. de regulă gresii sau calcare. Între această creastă şi versant se pot forma depresiuni închise sau bazine lacustre.). unghiul masivelor de rocă se poate mări până la o valoare pentru care se produc fracturi însoţite de deplasarea unor mase de rocă. Fenomenul se produce de regulă pe scară mică în zonele de unde solul şi materialul scoarţei de alterare au fost îndepărtate. rotindu-se în acelaşi timp invers pe un ax orizontal. Acest unghi suplimentar depinde de înălţimea taluzului. Aceste blocuri pot avea lungimi de circa 1. Datorită diverşilor factori (cutremure. provocând declanşarea de alunecări. Săpăturile pentru construirea barajelor. în plus faţă de unghiul de frecare internă al pământului – sub care şi în acest caz se poate construi o pantă a cărei stabilitate să nu fie neinfluenţată de lungimea sa – unghiul pantei stabile include şi o valoare suplimentară ca efect al coeziunii materialului. drumurilor sau căilor ferate pot submina masele de rocă. înălţimea taluzului sau versantului nu influenţează în nici un fel stabilitatea sa. În cazul materialele granulare necoezive unghiul pantei stabile este egal chiar cu unghiul de frecare internă al său. Cu excepţia marilor catastrofe ce se produc la mari intervale de timp geologic.0m. etc. ce se sprijină pe formaţiunile friabile de argilă sau şisturi argiloase.5÷3. Ambele efecte reprezintă factori declanşatori ai alunecărilor de teren. excavaţii. observându-se mai ales în porţiunile concave ale albiilor râurilor sau în regiunea falezelor marine. sau straturi de lavă. alunecările de teren nu au o influenţă geografică mare datorită manifestărilor lor sporadice. în regiuni montane şi deluroase (înalte) cu un număr redus de locuitori. Atunci când se ajunge în punctul critic al echilibrului asistăm la desprinderea unui bloc masiv care alunecă şi se înclină regresiv într-un plan curb de alunecare. În general. dar în acest caz discontinuităţile din masiv şi unghiul sub care acestea s-au format au un rol determinant în stabilitatea masivelor.

Pe de altă pate. cele mai importante sunt excavările materialului din zonele de la baza pantelor şi supraîncărcare părţilor superioare ale acestora prin construcţii sau umpluturi. pseudo-statică a stabilităţii unei pante poate conduce la rezultate eronate datorită faptului că acceleraţia maximă a aceluiaşi cutremur într-o zonă de câmpie. cele mai favorabile tipuri de vegetaţie din punctul de vedere al stabilităţii versanţilor ar fi tufişurile. hidroliza. etc. Aşadar. . este mai mică decât cea din proximitatea unei văi sau a unui deal. Din acţiunile oamenilor ce influenţează alunecările de teren. deci un factor destabilizator. deversările sau scurgerile de apă. impactul celor care se produc în vecinătatea zonelor populate (şi chiar în zone locuite) face ca marea majoritate a alunecărilor cu consecinţe grave să aibă ca factori agravanţi sau declanşatori activităţile umane. arborii constituie o suprasarcină aplicată pantelor. Activităţile umane. astfel încât o abordare simplistă. defrişările iraţionale. Vegetaţia. Un aspect foarte important în tratarea efectelor cutremurelor asupra alunecărilor de teren este faptul că. Deşi alunecările de teren se produc şi în zone izolate. inducerea de vibraţii. orizontală. au loc aşa numitele „amplificări locale” ale mişcării seismice. hidratarea unor săruri expansive. datorită configuraţiei. Mişcările seismice. În cazul masivelor de rocă. etc.Curs Fundaţii – Stabilitatea taluzurilor şi versanţilor (alunecări de teren) Pagina 8 din 8 Alte fenomene ce sunt asociate cu prezenţa apei în masivele de rocă sunt ciclurile de îngheţdezgheţ. vegetaţia are un rol negativ datorită efectului de penetrare şi sfărâmare pe care îl provoacă rădăcinile plantelor. Rădăcinile plantelor au roluri multiple în stabilizarea masivelor granulare din care cele mai importante sunt „armarea” pământurilor şi reducerea umidităţii acestora. fără intervenţia directă sau indirectă a omului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful