Poveste despre o pasare in ceata

A fost odata ca niciodata, intr-un oras nenumit si negasit, o pasare care nu facea
nimic altceva decat sa fie pasare. Nu stia daca exista si altceva si cel mai important
nici nu isi punea aceasta problema. Era perfect multumita pasarea noastra citadina,
caci nu stia ca exista atat de multe lucruri de care ar fi putut fi nemultumita. Zi de zi,
ora de ora, pasarea traia, fiind, existand, zburand, anonima, nestiuta si necunoscuta.
Toate acestea, pana intr-o zi, cand lumea se schimba la fata, incetosandu-se si
imbracand o haina lejera, dar sufocanta in cenusiul ei de nepatruns. In acea
dimineata schimbatoare de decembrie, pasarea se trezi mecanic, fara a se gandi la
cum va fi vremea, la cum va fi ea. Nu doar ca nu se gandea pasarea, dar nici macar
nu isi punea problema sa se gandeasca. Ce rost ar fi avut? Oricum lucrurile ar fi la
fel, oricum ea ar fi la fel.
In acea dimineata tipica de decembrie, pasarea iesi infrigurata din cuibul ei, in
speranta ca poate va avea noroc, poate azi va gasi ceva de-ale gurii, ceva mai
consistent si mai satios. Nici nu zbura doi metri pasarea, ca se trezi inconjurata din
toate partile de o ceata deasa si orbitoare. Vru sa isi continue drumul greoi, dar in
cale ii aparu, din neant, un copac care o opri brusc. Speriata si confuza, pasarea se
refugie pe una dintre crengile copacului incercand sa se dumireasca de ceea ce se
petrece.
Cand se linisti putin si se simti cat de cat in siguranta pe creanga groasa a copacului,
privi pentru prima oara cu adevarat in jur. Abia acum realitatea celor ce se petreceau
deveni clara pentru pasarea ratacita in ceata. Totul in jur era acoperit de un strat
laptos de ceata densa. Oricat ar fi mijit pasarea ochii, oricat s-ar fi straduit sa
patrunda cu privirea patura opaca de ceata, nu putea vedea nici macar la cativa
centimentri in fata ei. Se forta pasarea sa isi dea seama de ceea ce se intampla in
jur, dar facand asta simti cum o neliniste sufocanta pune stapanire pe ea si nu o mai
lasa sa respire.
Deodata umbre diforme si inexplicabile populara spatiul dimprejur, fiinte
amenintatoare pareau sa vina din toate partile gata sa o atace, iar ea prizoniera cetii
atotcuprinzatoare nu putea face nimic sa se protejeze, sa se ascunda. Cuprinsa de
panica, pasarea, facu ceea ce facea atunci cand era abia un pui si se confrunta cu
ceva neplacut, inchise ochii si se facu mica in asteptarea dezastrului.
Clipele trecura, dar nimic nu se intampla, ci doar, acum ca nu mai era redusa la
imaginea pe care o vedea, incepu sa auda. Auzi strigate de pasari, auzi falfait lent de
aripi, auzi viata cum se desfasoara in acele conditii dificile de trai. Auzi ca inca este si
ca este in viata printre atatea alte pasari. Se incuraja si deschise ochii. Cand facu
acest lucru, eliberata de teama necunoscutului, vazu ca umbrele din ceata erau de
fapt pasari, care, ca si ea, incercau sa faca fata cetii aducatoare de confuzie.
Stand acolo pe creanga groasa a copacului, pasarea vazu cum unele pasari se inalta
printr-un zbor semet si cuceresc ceata, ridicandu-se deasupra ei. Vazu cum alte
pasari, zboara foarte aproape de pamant, folosindu-l ca un reper in navigarea dificila.
Vazu cum pasarile se ghideaza una pe cealalta, lucrand impreuna pentru a
supravietui cu succes in ceata provocatoare. Unele pasari reuseau sa isi continue
viata chiar si in acest moment lipsit de claritate, altele, ca ea, ramaneau incremenite
in confuzia de a fi intr-o lume total diferita de ceea ce cunosteau.
Stand acolo pe creanga groasa a copacului, pasarea incepu sa isi puna tot felul de
intrebari, sa isi ridice probleme si sa caute raspunsuri. Stand acolo, pasarea isi dadu
seama ca pentru ea ceata nu adusese decat claritate si concluziona desfacandu-si
aripile si aventurandu-se intr-un zbor incert, ca niciodata nu fusese mai sigura de ce
isi doreste decat in confuzia densa de acum.
Se lasa sa pluteasca in patura deasa, parasind siguranta copacului si fiind, cu
claritate, o pasare, in ceata.