Structuri Textile - Neţesute

CURS 6
Structura textilelor neţesute consolidate prin coasere-tricotare

Produse Malimo

Produsele tip Malimo pot fi realizate din două sau trei sisteme de fire, din care un sistem
de fire de consolidare, care leagă firele suport din bătătură sau firele suport de bătătură şi urzeală,
neîmpletite între ele.
În figura 3 sunt prezentate desenele de structură pentru produse tip MALIMO, cu fire de
bătătură FB ca suport, consolidate cu fire de consolidare Fc transformate în cusături cu legătura
lănţişor (fig. 1.a) şi pentru produse cu fire de bătătură FB şi fire de urzeală FU ca suport,
consolidate cu firele FC transformate în cusături cu legătura tricot (fig. 1.b). În ambele cazuri
prezentate în figura 3 au fost date şi reprezentările schematice pentru structurile cu două şi trei
sisteme de fire.

Fig.1. Produse Malimo cu două sau trei sisteme de fire

Pentru calculul consumurilor de fire la produse tip MALIMO trebuie să se plece de la

numărul de sisteme de fire, consumul fiind determinat pentru fiecare sistem de fire în parte.
Dacă se ia în consideraţie o structură din trei sisteme de fire (fig.2), la care firele de consolidare FC
leagă firele de bătătură FB şi firele de urzeală FU şi formează cusături paralele cu legătura tricot,
atunci masa pe metru pătrat a produsului se va exprima ca o sumă între masa pe metru pătrat a
firelor de bătătură MB, masa pe metru pătrat a firelor de urzeală MU şi masa pe metru pătrat a firelor
de consolidare MC:
M = MB + M U + MC
Considerând lăţimea L a suportului din fire de bătătură şi b pasul de depunere a firului de
bătătură, atunci, pentru un metru pătrat de suport se va consuma o masă de fire de bătătură MB:
1
MB = ⋅ n B ⋅ b2 + L2
Nm B L
 Structuri Textile - Neţesute
în care NmB reprezintă fineţea firelor de bătătură, iar nB numărul de fire de bătătură pe un metru
lungime de suport.

Fig.2. Produs Malimo cu trei sisteme de fire

Considerând numărul de fire de urzeală pe 1m lăţime nU şi fineţea firelor de urzeală NmU, atunci:
nU
MU =
Nm U
Consumul de fire de consolidare MC se va exprima în funcţie de pasul cusăturii P, pasul
şirurilor S şi lungimea de fir dintr-un pas de cusătură lt, (corespunzătoare legăturii tricot) şi fineţea
firelor de consolidare Nmc:
3
10 lt
MC =
PS NmC
în care P, S şi lt sunt exprimate în mm.

Pentru lt se poate utiliza relaţia:

lt =
A1
2Q
[ 2
Q 1 + Q + ln Q + 1 + Q
2
( )] + P + P1 2
 P
 4 P3

+ F  1 + 3α + 7,01 

în care,
2 2
P1 = P - FC ; P2 - P - FC ; P3 = (P-F ) -F
C
2 2
C

2 2
A1 = A - FC ; A = P + S
F 2G + FC
α = arcsin C ; Q =
P A - FC
G = 2 FB + FU şi reprezintă grosimea suportului textil.

Grosimile firelor FB, FU şi FC se exprimă în funcţie de fineţea firelor (NmB, NmU şi NmC) şi un
coeficient c ce depinde de natura fibrelor din fire:
c c c
FB = ; FU = ; FC =
Nm B Nm U Nm C
Pentru bumbac, c = 1,25, pentru mătase şi poliester c = 1,30, pentru acetat c = 1,48, pentru
relon c = 1,50, pentru viscoză c = 1,03…1,3, etc.
 Structuri Textile - Neţesute

Produse Malipol
Pentru produsele consolidate prin coasere-tricotare pe maşini tip Malipol se foloseşte un
suport textil din ţesătură. Prin suportul de ţesătură sunt introduse fire care formează cusături
paralele cu legăturile lănţişor sau tricot, cu bucle pe faţa produsului de înălţime h exprimată în
mm(fig.3).

Fig.3. Produse Malipol – Secţiune longitudinală

Cusăturile cu legătura lănţişor sunt uşor deşirabile şi de aceea sunt necesare operaţii
suplimentare de consolidare prin scămoşare sau de depunere a unei pelicule adezive pe faţa opusă
buclelor.
Pentru reducerea deşirabilităţii şi evitarea celei de a doua consolidări se realizează cusături
cu legătura tricot. Aspectul pe faţă (fig. 4.a) este diferit faţă de aspectul pe spate (fig.6.b). Atât
reprezentarea aspectului pe faţă (fig. 4.a), cât şi reprezentarea schematică (fig. 4.c), pun în evidenţă
realizarea pe faţa produsului a unor bucle, formate din segmentele de legătură, înclinate succesiv
spre stânga şi spre dreapta.

Fig4.Structura unui produs Malipol cu legătura tricot cu bucle

Structura se realizează cu o singură bară cu pasete B1, evoluţia fibrelor de consolidare în

intervalele notate cu 0, 2 şi 4 fiind cea marcată în figura 6.c. După cum se poate observa şi din
figura 6, ochiurile se repetă la intervale egale, corespunzătoare paşilor cusăturii P şi paşilor
şirurilor S. Firele de consolidare evoluează la legătura tricot în rânduri diferite, pe cele două ace
vecine, ceea ce reduce deşirabilitatea foarte accentuată, întâlnită la legătura lănţişor.
Ca suport textil, ţesăturile cu legătura postav sau atlaz sunt cele mai des utilizate, deşi şi
ţesăturile cu legătura pânză sunt compatibile. Alte alternative de suport textil pot fi produsele
consolidate prin coasere-tricotare, tricoturi sau folii. Pentru obţinerea de pături şi tapiţerii se
folosesc ţesături din bumbac sau textile din viscoză iar textilele din filamente de poliamidă sau
poliester cu masa de 50 – 100 g/m2 sunt destinate pentru jucării din plus, imitaţii de blană.

Structura textilelor neţesute obţinute prin consolidare chimică cu adezivi

Suporturile textile pot fi consolidate chimic cu ajutorul adezivilor care se pot prezenta fie în
stare lichidă fie în stare solidă.
Textile Terms and Definitions definesc adezivul ca fiind un material folosit pentru a menţine la
un loc fibrele dintr-o structură de textil neţesut. Cuvântul „adeziv” descrie funcţia unei compoziţii
dintr-un produs final. Un adeziv nu numai că „ menţine la un loc fibre ” ci poate influenţa
 Structuri Textile - Neţesute
proprietăţile finale ale textilului neţesut cum ar fi rezistenţa (atât tensională cât şi la compresiune),
rigiditatea, tuşeul, permeabilitatea la apă, permeabilitatea la aer etc. Alegerea unui adeziv
influenţează, de asemenea şi capacitatea produsului de a fi reciclat sau degradat biochimic la
terminarea perioadei de viată.
Consolidarea chimică este folosită la scară largă datorită gamei mari de adezivi disponibili pe
piaţă, durabilităţii produselor şi a variaţie largi a proprietăţilor finale ce pot fi proiectate in
textilelor neţesute.
Deşi la început se foloseau ca adezivi naturali amidonul şi cauciucul, în prezent polimerii
sintetici domină industria. Polimerii folosiţi ca agenţi de consolidare se pot dizolva într-un solvent
cum ar fi apa sau pot fi sub formă de dispersii sau emulsii. Cei mai importanţi adezivi sunt sub
formă de suspensii apoase (numite latex) ale polimerilor sub formă de emulsie. Acestea sunt
dispersii fine ale polimerilor în apă. Se pot aplica în diferite moduri pe substraturile neţesutului şi
datorită viscozităţii lor apropiate de cea apei, pot pătrunde uşor în structura neţesutelor groase sau
dense printr-o simplă imersare. După imersare, structurile de neţesute sunt uscate prin evaporarea
apei. Adezivul formează o peliculă adezivă de-a lungul sau la intersecţiile dintre fibre şi astfel s-a
realizat consolidarea. Adezivii formează o reţea de fibre legate între ele ce poate fi pe întreaga
structură neţesută sau pe segmente cu suprafaţă variabilă funcţie de utilizarea finală.
Proprietăţile fizice ale unui textil neţesut consolidat chimic, în special rezistenţa, sunt
determinate de fibrele constituente, de polimer, de aditivi şi de interacţiunile dintre acestea, modul
spaţial de aranjare, suprafaţa şi de proprietăţile de volum. Rezistenţa unui textil neţesut consolidat
nu derivă numai din rezistenţa fibrelor constituente, sau de compoziţia adezivului uscat, ci şi de
interacţiunile dintre acestea.

La consolidarea chimică se folosesc diferiţi adezivi pe bază de polimeri vinilici sau copolimeri,
polimeri ai esterului acidului acrilic sau copolimeri, cauciuc natural sau cauciuc sintetic, polimeri
naturali în principal pe bază de amidon, procentele folosirii adezivilor în structura unui textil
neţesut variind între 20%...50%.
La realizarea contactului dintre suportul textil şi adeziv, sistemul obţinut suferă variaţii numai
se produce o scădere a energiei libere a sistemului.
În vederea realizării unei consolidări cu adezivi, pentru o cât mai bună adeziune între suportul
textil şi adeziv, trebuie ca energia liberă a acestui sistem să scadă.
Variaţia energiei libere (∆F) la amestecarea dintre două substanţe este dată de relaţia;
∆F = ∆H − T ⋅ ∆S
În care ∆H reprezintă variaţia căldurii la amestecare , T reprezintă temperatura absolută, iar ∆S
reprezintă variaţia de entropie.
Entropia tinde întotdeauna spre un maxim. Dacă moleculele suportului textil atrag moleculele
adezivului, sistemul format cedează căldură şi deci ∆H<0. În această situaţie, ∆F este negativ,
lucru care atestă compatibilitatea dintre suportul textil şi adeziv.
În cazul în care moleculele suportului textil nu exercită forţe de atracţie asupra moleculeleor
adezivului, atunci, funcţie de diferenţa ∆H − T ⋅ ∆S , valoarea lui ∆F poate fi negativă (deci se
realizează condiţia de compatibilitate între adeziv şi suport textil) sau pozitivă (deci, nu există
compatibilitate între adeziv şi suport).
Variaţia căldurii la amestecare ∆H depinde de atracţia dintre moleculele suportului textil şi
moleculele adezivului.
Pentru ca între adeziv şi suportul textil să se stabilească un contact fizic intim, adezivul trebuie
să fie în stare lichidă cu vâscozitatea mică care permite „udarea” suportului textil, întinzându-se
într-o peliculă subţire.
Capacitatea adezivului de a uda suportul textil este caracterizată de valoarea unghiului θ ,
numit şi unghi de racord sau unghi de umectare (fig.5).
 Structuri Textile - Neţesute

Fig.5
Dacă se consideră o picătură de adeziv depusă deasupra suportului textil, după un anumit
timp, picătura va atinge starea de echilibru, punând în evidenţă tensiunea superficială a adezivului
(σA), tensiunea suportului (σST) şi tensiunea interfacială (σST-A). Unghiul format de σA şi σST-A este
unghiul de racord θ.
Dacă θ = 0, adezivul udă complet suportul textil.
Dacă 00 < θ < 900 (fig.1.a), adezivul udă mai bine suportul decât în cazul în care
90 < θ < 1800 (fig.5.b).
0

Cazul pentru care θ = 1800 (fig.5.c), practic nu există, deoarece orice adeziv udă într-o
oarecare măsură orice suport textil.
Energia de adeziune (Wa) se poate calcula cu ajutorul relaţiei lui Dupré:
W a = σST + σA - σST - A
Pentru determinarea unghiului de racord θ se stabileşte ecuaţia de echilibru static al forţelor
(fig.5.a):
σST = σA ⋅ cos θ + σST - A ,
de unde,
σS - σST - A
cos θ = .
σA
Pentru cazul în care θ = 00,
cos θ = 1 .
În această situaţie,
σST - A = 0 şi σST = σA = σ ,
W a = σST + σA = 2σ = W coez ,
adică, energia de adeziune este egală cu energia de coeziune.
Situaţia pentru care θ = 00 sau θ≈ 00 corespunde unei udări spontane a suportului textil, care
poartă denumirea de „etalare”. La etalare, suportul posedă o energie liberă mare, iar soluţia adezivă
posedă o energie liberă mică. Această diferenţă de energie liberă provoacă apariţia interfeţei suport
adeziv, iar sistemul nou creat câştigă în stabilitate.
Variaţia energiei libere a sistemului (∆F) este egală cu diferenţa dintre energia liberă
iniţială a sistemului şi cea finală:
∆F = σST - ( σA + σST - A ) .
Variaţia energiei libere a sistemului (∆F) este egală cu valoarea coeficientului de etalare
(E).
E = ∆F = σST - σA - σST - A .
 Structuri Textile - Neţesute
Pentru producerea etalării,
σST > σA + σST - A şi E > 0
Dacă E < 0 etalarea nu are loc.
În activitatea forţelor intermoleculare, un rol foarte important îl joacă starea suprafeţei
suportului textil.
Principalele proprietăţi ale suportului, proprietăţi care influenţează direct formarea
îmbinărilor adezive sunt absorbţia şi porozitatea.
Când un gaz este pus în contact direct cu un suport textil într-un spaţiu închis, se poate
constata o scădere a presiunii gazului.
Absorbţia se poate explica prin fenomenele de convecţie şi difuzie a gazelor în corpuri
solide şi lichide. Absorbţia trebuie precedată de desorbţia celorlalte gaze, care există deja în suport.
Desorbţia se poate produce prin supunerea suportului la temperaturi înalte.
Suprafeţele suporturilor textile nu sunt netede. Ele prezintă diferite proeminenţe şi depresiuni, pori
capilari sau pori deschişi.
Suporturile textile utilizate pentru obţinerea textilelor neţesute se caracterizează printr-o
porozitate accentuată. Adezivul trebuie să pătrundă în porii capilari ai suportului textil, îndepărtând
aerul. Presiunea care provoacă pătrunderea adezivului în porii capilari se datorează tensiunilor
superficiale, care acţionează asupra adezivului şi poate fi exprimată teoretic, considerând un por
teoretic cu secţiune circulară şi care are raza egală cu r (fig. 6).

Fig.6
La baza meniscului format de adeziv, acţionează tensiunea σ A , care poate fi descompusă pe două
direcţii: pe direcţia peretelui porului (F1) şi pe direcţie perpendiculară pe peretele porului (F2).
Tensiunea σ A acţionează pe toată circumferinţa secţiunii porului iar componentele F1 sunt cele
care produc pătrunderea adezivului în por.
F1 = σA ⋅ cos θ
Pe întreaga circumferinţă a secţiunii porului va acţiona F:
F = F1 ⋅ 2π ⋅ r = 2π ⋅ r ⋅ σA ⋅ cos θ

Presiunea exercitată la pătrunderea adezivului în por (p) va fi:

F 2 σA ⋅ cos θ
p= =
π r2 r
Sub acţiunea presiunii p, adezivul pătrunde în por la o adâncime h, care se poate exprima cu relaţia
lui Poiseuille:
σA ⋅ r ⋅ t ⋅ cos θ
h=
2η
 Structuri Textile - Neţesute
în care η reprezintă vâscozitatea adezivului, iar t durata de pătrundere a adezivului în suportul
textil.
Cu cât vâscozitatea soluţiei adezive este mai mică, adâncimea la care pătrunde adezivul în
suportul textil va fi mai mare.
Forma porului şi a unghiului de înclinare a peretelui porului (φ) influenţează modul în care
soluţia adezivă pătrunde în porul capilar (fig.7).

Fig.7
Dacă se realizează compatibilitatea dintre suport şi adeziv, iar θ > 90° , sunt totuşi cazuri în
care îmbinările adezive devin necorespunzătoare. Acest lucru se datorează impurităţilor care se
găsesc în suportul textil.
Unghiul de racord este foarte sensibil la impurităţi, putându-se trece de la o udare normală
a suportului la situaţii când unghiul de racord ajunge până la valori apropiate de 1800 şi adezivul nu
udă corespunzător suportul textil. Cu alte cuvinte, datorită prafului şi a unor incluziuni de corpuri
străine, soluţia adezivă nu se etalează pe suport în mod corespunzător.
În procesul de consolidare cu soluţii adezive, adezivul suferă deformaţii deoarece el se
deplasează în depresiunile sau în porii capilari ai suportului textil. Numai în acest fel, aerul este
dislocat din suport şi soluţia adezivă vine în contact intim cu fibrele din suport. Curgerea şi
deformarea soluţiei adezive trebuie să fie limitată pentru a nu se ajunge la un consum mare de
soluţie adezivă, caz întâlnit şi sub denumirea de „fenomen al sărăcirii în adeziv”.

Adezivii sub formă de dispersii apoase pot fi depuşi pe straturi fibroase obţinute pe cale uscată
(prin cardare, cardare-pliere, aerodinamic) sau textil neţesut prin:
- impregnare totală a suportului textil în soluţia adezivă;
- imprimare cu cilindri gravaţi;
- depunere de spumă;
- pulverizarea soluţiei adezive.
În cazul straturilor fibroase obţinute pe cale umedă, se pot folosi aproape toate metodele enumerate
mai sus dar consolidarea se aplică după o uscare parţială. Pentru imprimare, stratul fibros trebuie să
fie uscat.

Structura textilelor neţesute obţinute prin impregnare totală în soluţii adezive

Impregnarea totală presupune susţinerea stratului fibros sau a unui textile neţesut
preconsolidat în contact direct cu soluţia adezivă depusă într-o baie.
Principiul de bază al impregnării stratului fibros în soluţia adezivă este prezentat în fig.8
Stratul fibros este alimentat spre baia cu soluţia adezivă de către cilindri de transport şi apoi este
trecut printre doi cilindri de stoarcere ce elimină surplusul de adeziv.
 Structuri Textile - Neţesute

Fig.8
Cantitatea de adeziv din structura textilului neţesut depinde de :
- masa pe unitatea de suprafaţă a acestuia;
- perioada de timp necesară trecerii stratului fibros prin baia cu soluţie adezivă;
- capacitatea de udare a fibrelor;
- presiunea aplicată pe cilindrii de stoarcere.
Ca urmare a procesului de consolidare, fibrele F sunt legate prin intermediul adezivului A,
formând puncte de legare pe suprafeţe discontinue şi neregulate, corespunzător a două tipuri de
structuri: structura “aglomerată” (fig. 9.a), datorită depunerii adezivului în puncte de aglomerare
între fibre şi structura “segmentată”, datorită formării de către adeziv a unor segmente pe suprafeţe
mai mari, caracterizate prin zone de legare a mai multor fibre (fig.9.b), între fibre mai existând pori
capilari neacoperiţi de către adeziv. Structura segmentată este mai des întâlnită în cazul soluţiilor
adezive cu vâscozitatea mai mare.

Fig.9. Structuri de textile neţesute consolidate cu adezivi lichizi

După consolidarea fizico-chimică cu adezivi, se constată o serie de modificări, dintre care

sunt evidente:
- creşterea masei, ca urmare a transferului de adeziv pe fibrele stratului fibros;
- scăderea grosimii, datorită proceselor de termopresare;
- crescând masa şi scăzând grosimea, densitatea aparentă (definită ca masă a unităţii de
volum în care se include şi aerul din porii capilari) creşte;
 Structuri Textile - Neţesute
- datorită depunerii adezivului se modifică tuşeul, care devine mai aspru, flexibilitatea se
micşorează, iar rigiditatea la încovoiere creşte;
- rezistenţa stratului fibros creşte pe măsură ce numărul punctelor de legare între fibre şi
adeziv este mai mare;
- permeabilitatea la aer, apă, vapori şi gaze se micşorează, unii din porii capilari ai stratului
fibros fiind acoperiţi de către adeziv.
Toate aceste proprietăţi sunt influenţate de modul de depunere al adezivului pe fibre şi
ponderea adezivului în totalul masei materialului textil neconvenţional consolidat, ce diferă în
funcţie de destinaţia produselor.

Structura textilelor neţesute obţinute prin imprimare

La consolidarea unor straturi fibroase obţinute prin cardare sau cardare-pliere, cu masa pe
unitatea de suprafaţă sub 50 g/m2, se foloseşte procedeul de depunere discontinuă a soluţiei adezive
cu cilindri gravaţi. Aplicarea unui asemenea procedeu duce la reducerea consumului de adeziv, cu
efecte pozitive asupra scăderii rigidităţii la încovoiere şi creşterii flexibilităţii materialelor
consolidate.
Consolidarea prin imprimare permite aplicarea adezivului numai în anumite zone date de
modelul de pe suprafaţa de imprimare. Scopul consolidării este acela de a asigura o rezistenţa
tensională adecvată dar să existe şi zone fără adeziv pentru a asigura astfel textilului neţesut
capacitatea de absorbţie a apei şi permeabilitate.
Design-nul suprafeţei de imprimare influenţează tuşeul, capacitatea de transport al
lichidului, rezistenţa şi drapajul textilului neţesut astfel consolidat. La alegerea formei punctelor de
legare este foarte important să se ţină seama de structura geometrică a stratului fibros adică modul
de orientare al fibrelor pentru a se asigura rezistenţa necesară atât pe direcţia longitudinală cât şi pe
direcţia transversală.

Fig. 10
Funcţie de design-ul suprafeţei de imprimare pot apare desene, cu puncte dispuse intercalat în
rânduri alăturate sau linii şerpuite (fig.10). Desenul rezultat este evidenţiat, dacă în soluţia adezivă
se introduce un colorant.

Structura textilelor neţesute obţinute prin pulverizarea soluţiei adezive

În cazul acestei metode de consolidare, adezivul este pulverizat pe stratul fibros sau pe
textile neţesute preconsolidate aflate în mişcare sub formă de picături fine. Consolidarea prin
pulverizarea soluţiei adezive este folosită în scopul obţinerii de produse foarte poroase şi
voluminoase cum ar fi vata de matlasat, fono-termoizolaţii, medii de filtrare, vată de tapiţerie,
componente ale produselor sanitare absorbante. Aceste lucru este posibil datorită faptului ca stratul
fibros nu este presat în vederea eliminării surplusului de adeziv. Soluţia este pulverizată cu ajutorul
 Structuri Textile - Neţesute
aerului sub presiune, presiunii hidraulice sau a forţelor centrifuge şi este aplicată la suprafaţa
stratului fibros cu un sistem de duze ce poate fi montat fix pe maşină sau se poate deplasa de
direcţia transversală a maşinii. Este foarte important ca adezivul să aibă o stabilitate la forfecare
adecvată.
Adâncimea de pătrundere a adezivului în stratul fibros depinde de:
- capacitatea de udare a fibrelor;
- permeabilitate;
- cantitatea de adeziv utilizată.
Există posibilitatea de a pulveriza soluţia adezivă pe ambele feţe ale stratului fibros
utilizând o bandă transportoare suplimentară şi un al doilea sistem de duze. Uscarea este necesară
după fiecare pulverizare.
Cantitatea de adeziv ce poate fi depusă în mod obişnuit este de 10 – 30 g/m2. Un sistem
clasic de pulverizare a soluţiei adezive este prezentat în fig. 11.

Fig.11
Principalul avantaj al utilizării acestei metode de consolidare constă în faptul că stratul
fibros nu mai este supus presării şi astfel structura voluminoasă şi a porilor iniţială a substratului
este menţinută. Ca dezavantaje:
- un control redus asupra uniformităţii nivelului de adeziv de-a lungul suprafeţei neţesutului;
- o pătrundere relativ mică a adezivului în substraturile neţesutului;
- posibilitatea unei pulverizări excesive de adeziv.