In general , la diferitele specii de mamifere , frecventa miscarilor respiratorii este invers proportional cu talia organismului:10 respiratii/minut la cal , 22 la caine

, 50 la iepure , 150 la soarece.La mamifere , inspiratia este intotdeauna mai scurta si mai rapida decat expiratia.Deci , inspiratia este un process active , iar expiratia unul pasiv. La mamiferele adaptate secundar la viata acvatica(balene , foci , morse , delfini , castor)respiratia este tot pulmonara , ca si la mamiferele terestre.Ca urmare a vietii in mediul acvatic , ele au suferit insa unele modificari ale functiei respiratorii , care le dau posibilitatea sa se scufunde sis a isi caute hrana timp indelungat sub apa.Asa, de exemplu , casalotul poate ramana sub apa 80-150 minuute , balena 30-50 minute , delfinul 15 minute.Astfel , capacitatea cutiei toracice s-a marit foarte mult si , in acelasi timp, a devenit si mai mobila, prin dexvoltarea puternica a muschilor respiratorii cat si prin reeducerea numarului de coaste.Numarul alveolelor pulmonare a crescut de circa 3 ori , iar bronhiolele au sfinctere care pot opri timp indelungat iesirea aerului din plamani.Inainte de scufundare , cele mai multe animale acvatice , executa cateva miscari profunde de respiratie , prin care tot aerul din plamani se improspateaza si intreaga masa de sange se oxigeneaza.In momentul scufundarii , respiratie este oprita , inchizandu-se orificiile nazale si sfincterele bronhiolelor.Cand concentratia dioxidului de carbon din sange si din aerul alveolar a crescut peste limita normal , miscarile de inot sunt incetinite , animalul iese la suprafata si respiratia reincepe. O alta particularitate a mamiferelor care se scufunda este determinate de faptul ca azotul este solubil in grasimea lor si ajunge greu in mediul intern , nefiind amenintate de emboli grave.Asa este cazul balenelor , care se pot scufunda la peste 900 metri adancime. La animalele nescufundatoare , cresterea concentratiei in sange a CO2 duce la excitarea centrilor respiratori de unde porneste comanda miscarilor ventilatorii.La animalele scufundatoare , centrii respiratorii tolereaza concentratii foarte mari ale dioxidului de carbon , din care cauza acestia nu determina miscarile respiratorii.

Omului I se pun problem cu totul special in cazul presiunilor crescute(hiperbbarism).Scufundarea la anumite adancimi este necesara in diferite sectoare de productie .Omul , pe langa faptul ca nu poate folosi oxigenul dizolvat in apa , trebuie sa faca fata si unei cresteri a presiunii cu o atmosfera in fiecare 10 m adancime.Factorul presiune poate fi evitat intr-o oarecare masura , daca scufundarea se face in costume special , sau folosind dispositive modern de protective. Asupra scufundatorilor cu costum de scafandru , neprotejati pentru presiuni si care respire gaze din butelii , se creeaza o diferenta de presiune intre mediul extern sic el intern al organismului , care va stimuli expiratia prin comprimarea puternica a toracelui si inhibarea inspiratiei.Situatia poate fi redresata prin revenirea la suprafata apei , cand cutia toracica isi va relua pozitia normala.Un pericol mare pentru cei ce lucreaza la adancime este trecerea rapida de

la o presiune ridicata la o presiune scazuta, cand are loc o decompresiune brusca.Ridicarea brusca a scafandrului la suprafata face ca azotul dizolvat in sange sa treaca in forma gazoasa(bule de aer) , atat in lichidele din organism , cat si in tesuturi , mai ales in cele cu continut bogat in grasimi , in care azotul este mai solubil.degajarea acestor bule gazoase determina aparitia de obstacole in circulatia din capilare , provocand emboli gazoase sau rupture de tesuturi.Embolia gazoasa poate fi evitata , daca scufundatorul se ridica treptat. Multe vertebrate , printer care si omul , isi desfasoara viata si in conditiile unei scaderi a presiunii atmosferice (hipobarism).Pe masura cresterii altitudinii , presiunea atmosferica scade si , implicit , presiunea partial a gazelor respiratorii.De exemplu , la altitudinea de 5000 m , presiunea partial a oxigenului este de 2 ori mai mica decat la nivelul marii.In asemenea conditii de presiune scazuta , aprovizionarea organismului animal cu cantitatile de oxygen necesare , devine tot mai dificila.Cu toate aceste restrictii fiziologice legate de factorul hypoxic(cantit de O2 mai mica decar cea normal) , numeroase specii de amfibieni , reptile , pasari si mamifere populeaza masivele muntoase de pana la 5500 m altitudine.Vulturii , acvilele , condorii , cu toate dificultatile care apar in mecanica zborului si in oxigenarea organismului , pot supravietui si la 7000-8000 m.Iepurii , cainii , lupii si mamiferele domesticite se intalnesc frecvent la altitudine de 5500 m , iar muflonii salbatici si capra Ibex din Himalaya traiesc la inaltimea de 6000m. Exista azi , in lume , peste 18 milioane de oameni care locuiesc la altitudine de peste 3000 m.Bastinasii din Podisul Tibetan , din Muntii Himalaya si Anzii Centrali , din Peru si Mexic , traiesc la o altitudine de circa 5000 m.Persooanele respective prezinta o serie de adaptari , care le permit depasirea conditiei de hipoxie.De pilda , au cavitatea toracica mai dezvoltata , ceea ce le permite sa realizeze o ventilatie mai buna.Cresterea frecventei respiratorii pana la 5070 pe minut ca si profunzimea acesteia , permit o oxigenare mai buna a sangelui.De asemenea , numarul de hematii este mai mare la om(peste 7 milioane-mm3 de sange).Hemoglobina lor are o mai mare capacitate de incarcare cu oxygen , volumul sangvin circulant , ca si numarul si permeabilitatea capilarelor cresc considerabil. La persoanele neantrenate , care realizeaza ascensiuni , pot surveni tulburari mai mult sau mai putin grave , in functie d einaltimea la care urca si de vitea de urcare.In general , tulburarile apar la inaltimi de peste 2500 m.In primele moment se instaleaza o stare de euforie cu dificultati in coordonarea miscarilor , apoi de rau de altitudine(dureri de cap , greata).Fiziologic, in organism se produc modificari in sens de adaptare, prin intensificarea ventilatiei pulmonare si a batailor inimii(tahicardie).Peste 7000-8000 m , organismul uman nu mai poate face fata hipoxiei si, in acest caz se administreaza oxygen sub presiune , din dispozitive speciale.