PROIECT

EVALUAREA STARII DE SANATATE PRIN

BIOREZONANTA

RAPORT
FUNCTIA PULMONARA

Modoranu Bianca Raluca Maria

2018

1
2
 FUNCTIA PULMONARA
Plămânul este un organ pereche situat în cavitatea
toracică, un organ fibro-elastic capabil să îţi modifice volumul în
timpul respiraţiei (inspir şi expir). Greutatea unui plămân variază
între 800 şi 1.000 de grame, din care mai bine de 50% este
reprezentat de sânge. 
Aerul ajunge în plămâni prin intermediul unui sistem de
conducte format din: nazo-faringe, laringe, trahee, bronhii şi
bronhiole. Rolul sistemului de conducte este de a încălzi şi
umezi aerul sau de a capta şi îndepărta particulele străine inhalate. Sistemul de canale scade
în diametru după fiecare ramificaţie – de la trahee şi bronhiile mari, până la bronhiole cu
diametru mai mic de un milimetru.
Plămânul este format din peste 30 de tipuri diferite de celule. Traheea şi bronhiile
mari sunt tapetate de un strat mucos ce conţine mai multe tipuri de celule: celule ciliate –
asigură deplasarea mucusului, celule caliciforme – secretă mucusul, celule bazale – au rol în
regenerare şi celule neuro-ectodermice – asigură funcţia secretorie a plămânilor. În corion
(stratul profund situat sub mucoasă) se găsesc celule implicate în procesele de apărare –
limfocite, mastocite, eozinofile sau neutrofile. Bronhiolele respiratorii şi canalele terminale
(ultimele ramificaţii ale arborelui bronşic, se deschid în sacii alveolari) conţin celule Clara –
secretă surfactant şi mucus.
Unitatea funcţională a plămânului este acinul pulmonar (sau sacul alveolar) format
din alveole pulmonare. Acestea conţin două tipuri de celule – pneumocite de tip I şi
pneumocite de tip II (cele de tip doi secretă surfactant). Pe lângă aceste celule se mai pot
găsi şi macrofage, celule cu rol in apararea imunitara. În total, cei doi plămâni conţin
aproximativ 300 de milioane de alveole pulmonare ce asigură schimbul de gaze respiratorii
dintre sânge şi aerul atmosferic. Rolul principal în acest schimb îi revine membranei
alveolare. Aceasta este o barieră aer-sânge, formată din pneumocite de ordin I, II şi
surfactant în partea alveolară, iar de cealaltă parte din membrana şi endoteliul capilar.
Grosimea membranei este de doar 0,5 micrometri şi asigură un schimb rapid de gaze (între
sânge şi aer). Surfactantul este un lichid al cărui rol este de a preveni colabarea alveolei
pulmonare.
Vascularizaţia plămânilor este dublă – nutritivă şi funcţională. Cea nutritivă este
asigurată de arterele bronşice, iar cea funcţională de artera pulmonară (mica circulaţie). 
Vascularizaţia funcţională porneşte din ventriculul drept – artera pulmonară, cu sânge
neoxigenat. Aceasta se desparte în două ramuri pentru fiecare plămân şi se ramifică până la
formarea unei reţele de capilare pulmonare (vase cu diametru foarte mic). Rolul principal al
reţelei capilare este de a participa la schimbul de gaze dintre aer şi sânge. Toate ramificaţiile
reţelei se unesc şi formează venele pulmonare (acestea transportă sânge oxigenat) ce se
varsă în atriul stâng. 
Plămânii sunt acoperiţi de o membrană – pleura. Aceasta este formată din două foiţe,
una viscerală care aderă la suprafaţa pulmonului şi una parietală care aderă la peretele
toracic. Între cele două foiţe există o cantitate de lichid cu rol în mişcările respiratorii.

3
Cantitatea de lichid ce se găseşte între foiţele pleurei este de 15 ml, dar în 24 de ore se
secretă 600 de ml de lichid, ceea ce înseamnă că lichidul pleural este reînnoit de mai multe
ori într-o singură zi. 
Ventilaţia pulmonară este un proces dinamic ce asigură pătrunderea aerului în căile
respiratorii. Inspiraţia (introducerea aerului) este un proces activ, consumator de energie,
realizat prin contracţia muşchilor inspiratori ce duce la creşterea volumului cutiei toracice.
Plămânul urmează cu fidelitate mişcările toracelui. Expirul – un proces pasiv, este realizat
prin relaxarea muşchilor respiratori ceea ce duce la scăderea volumului cutiei toracice. 
Aerul pătrunde în plămâni datorită existenţei unor diferenţe de presiunea între aerul
atmosferic şi aerul din plămâni. Viteza de deplasarea în căile aeriene este de 30 cm/sec şi
scade până la 0 în alveole. Din volumul de aer inspirat, doar 2/3 participă la schimburile
gazoase, restul rămâne pe trahee sau în bronhii – spaţiu mort din punct de vedere
funcţional. 

Volumele respiratorii
Volumele respiratorii se pot măsura cu un aparat denumit spirograf. Acesta măsoară
capacitatea vitală (CV) – formată din volum curent (VC), volum inspirator de rezervă (VIR)
şi volum expirator de rezervă (VER).
VC – este volumul de aer ce pătrunde în plămâni în timpul unei respiraţii obişnuite, de
repaus. Acesta este de 500 de ml de aer, din care doar 350 de ml ajung în teritorii unde se
realizează schimburi gazoase.
VIR – este volumul maxim de aer ce poate fi introdus în plămâni după un inspir normal.
Valoarea acestuia este de 1200 – 1500 de ml de aer şi împreună cu VC formează capacitatea
inspiratorie a plămânului (CI). 
VER – este volumul maxim de aer ce poate fi eliminat din plămân după un expir normal şi
are valoarea de 1200 de ml. 
Pe lângă aceste volume mai există şi volumul rezidual (VR). VR este volumul de aer
ce se găseşte mereu în pulmoni şi nu poate fi eliminat, doar reînnoit. Valoarea VR este de
1200 de ml şi împreună cu CV formează capacitatea pulmonară totală (CPT). Volumul
rezidual are o mare importanţă în medicina legală. Cu ajutorul volumului rezidual se poate
stabili dacă un copil s-a născut mort sau a murit după naştere – VR pătrunde în plămâni
după primul inspir. Dacă copilul s-a născut mort pulmonii acestuia nu vor pluti în apă, dar
dacă a respirat după naştere, plămânii vor rămâne la suprafaţa apei.
Respirația este un proces complex format din trei faze – respiraţia pulmonară,
transportul gazelor respiratorii şi respiraţia celulară (schimbul de gaze dintre celulă şi
sânge).
Schimburile de gaze de la nivelul membranei alveolo – capilare (respiraţia
pulmonară) sunt guvernate de legile fizice ale difuziunii – legea Boyle-Mariotte (presiunea
unui gaz la aceeaşi temperatură este invers proporţională cu volumul), legea Gay-Lussac
(volumul unui gaz creşte odată cu temperatură dacă presiunea rămâne constantă).
Consecinţa ventilaţiei pulmonare este aportul permanent de oxigen. Oxigenul ajuns în
alveola pulmonară este absorbit în sângele capilar. Într-un minut 200 de ml de oxigen trec
4
din aerul alveolar în sângele capilar. 
Datorită proceselor metabolice din organismul uman se produc cantităţi mari de acizi.
Acizii nevolatili sunt eliminaţi prin rinichi, iar cei volatili sunt eliminaţi prin plămâni –
CO2. Acesta va fi eliminat permanent la exterior prin procesul de ventilaţie. Viteza de
eliminare a dioxidului de carbon este de 200 de ml pe minut. 
Respirația este un proces reglat pe cale nervoasă şi umorală. Deşi poate fi controlată
voluntar, respiraţia este reglată prin mecanisme reflexe şi umorale – nu poţi să te sinucizi
dacă îţi ţii respiraţia. Respiraţia este reglată de Sistemul Nervos Central prin intermediul
centrilor respiratori situaţi în trunchiul cerebral.
Pe lângă centrii nervoşi, mai există o serie de mecanisme ce reglează respiraţia. Este
vorba de receptorii de presiune. Aceştia reacţionează la modificarea presiunii sângelui
(baroreceptori) sau a gazelor respiratorii (chemoreceptori). 

Alte funcţii ale plămânilor

Plămânul, ca majoritatea organelor, are o funcţie principală – funcţia respiratorie, dar
şi alte funcţii secundare: funcţia antitoxică, metabolică sau de depozit.

Funcţia antitoxică
Prin inspir sunt inhalate particule care pot dăuna organismului: pulberi, bacterii, gaze
toxice. Particulele cu un diametru mai mare sunt reţinute în mucusul de pe trahee sau
bronhii, dar cele cu un diametru mic – sub 3 micrometri, ajung în alveolele pulmonare.
Toate particulele oprite de mucus sunt eliminate odată cu acesta prin mişcările cililor. Pe
lângă transportul ciliar mai intervine reflexul de tuse şi strănut, ce contribuie la eliminarea
secreţiilor contaminate cu particule.
Particulele ajunse în alveole sunt fagocitate de către macrofage. Cele care scapă de
macrofage iau contact cu surfactantul din alveole. Acesta conţine enzime (lizozim,
esteraze), interferon sau anticorpi Ig A ce distrug bacteriile şi previn colonizarea alveolelor
(zone sterile în mod normal). 
Pe lângă protecţia organismului de bacterii, plămânii pot elimina unele toxine din
corp. Acestea sunt substanţe volatile ce trec uşor prin membrana alvelo-capilară – se
produce halena respriatorie. Se poate elimina prin acest mod alcoolul, ureea, oxidul de
azot. 

Funcţia metabolică
Plămânul este implicat în metabolismul glucidic, lipidic, proteic şi în metabolizarea
unor hormoni sau mediatori chimici. Plămânul determină conversia angiotensinei I în
angiotensină II – o substanţă cu efecte puternice de vasoconstricţie. Plămânii sintetizează o
gamă largă de substanţe cu diferite efecte în organism – prostacicline, tromboxani sau
leucotriene. 

Funcţii accesorii
Plămânii pot depozita până la 12% din volumul de sânge din organism, în condiţii de
repaus – funcţia de rezervor sangvin, pe care îl trimit în circulaţie la nevoie. Pe lângă
5
funcţia de depozit, plămânii sunt implicaţi şi în menţinerea echilibrului hidro-electrolitic.
Aceştia pot elimina cantităţi mari de apă, căldură şi dioxid de carbon.

Exista trei tipuri principale de boli pulmonare:

1. Boli ale cailor respiratorii (boli pulmonare obstructive) - pot provoca ingustarea sau
blocarea cailor respiratorii. Includ: astmul, emfizemul si bronsita cronica. Pacientii care
sufera de boli ale cailor respiratorii prezinta dificultati de respiratie. 
2. Boli care afecteaza tesutul pulmonar - deterioreaza tesutul pulmonar. Pot
cauza cicatrici sau inflamarea tesutului pulmonar care aduce plamanii in imposibilitatea de
a se dilata suficient ("boli pulomare restrictive"). De asemenea, plamanilor li se diminueaza
functia de a inspira oxigen (oxigenarea) si de a expira dioxidul de carbon. Fibroza
pulmonara si sarcoidoza sunt astfel de boli ale tesutului pulmonar. Pacientii cu aceste
afectiuni au sentimentul ca nu au suficient aer, ca "poarta un pulover prea strans pe gat"
care nu le permite sa inspire adanc. 
3. Boli ale circulatiei pulmonare - acestea afecteaza vasele de sange ale plamanilor. Sunt
cauzate de coagulare, cicatrici sau inflamarea vaselor de sange. Una dintre consecintele
acestor afectiuni este reducerea capacitatii plamanilor de la transporta oxigenul si de a
elibera dioxidul de carbon. Deseori, aceste boli pot afecta si functia cardiaca. Majoritatea
bolilor pulmonare, implica de fapt o combinatie a acestor tipuri de afectiuni.
Semnele si simpotmele asociate bolilor pulmonare variaza de la o persoana la alta si
se modifica in timp. In cazul afectiunilor cronice, manifestarile apar treptat dar se
inrautatesc progresiv. Simptomele pot fi de la usoare pana la severe in cazul bolilor acute;
fara ingrijirea medicala prompta, unele simptome pot pune in pericol viata pacientului.
Printre simptomele comune se afla: tusea persistenta, dispneea, respiratie
suieratoare, expectoratie cu sange. Pacientii cu boli pulmonare obstructive, cum ar fi BPOC,
pot avea dificultati de respiratie. Lipsa oxigenului determina cianozarea pielii; de-a lungul
timpului, deficitul de oxigen poate conduce la diverse deformari ale degetelor sau unghiilor.

BRONSITA
BRONSITA ACUTA

Bronsita acuta este o inflamatie acuta a mucoasei bronsice, interesand de obicei

bronhiile mari si mijlocii si frecvent traheea (traheobronsita). Poate fi provocata de factori
infectiosi (virusuri, bacterii, pneumococi, stafilococi, streptococi, Haemophilus
intluenzae); factori alergici; inhalarea unor substante iritante (clor, amoniac, gaze de lupta,
fum de tutun etc). Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful,
umiditatea, excesul de tutun, eforturile vocale. Bronsita acuta se intalneste frecvent in
numeroase boli: tuberculoza pulmonara, dilatatia bronhiilor, cancerul bronho-pulmonar,
gripa etc.
Anatomia patologica indica edem si hiperemie a mucoasei (culoare rosiatica), cu secretie
mucoasa sau muco-purulenta.
Simptome
6
 Aspectul clinic este de rinobronsita cu evolutie in trei faze:
- prima faza, cea de coriza sau catar rinofaringian care dureaza 1-3 zile (usoara ascensiune
termica, jena la deglutitie, arsura sau infundare a nasului)
- cea de-a doua faza, cea de cruditate sau uscata, care dureaza 2-3 zile, cu tuse uscata,
spasmodica, durere vie retrosternala, uneori febra moderata si voce ragusita
- cea de-a treia faza, de cocctiune sau productiva, cu tuse insotita de expectoratie mucoasa
sau muco-purulenta si raluri difuze.
Forme clinice: 
- bronsita acuta comuna (forma descrisa);
- bronsita difuza (bronsiolita), care intereseaza bronhiile mici, periferice si se insoteste de
dispnee marcata si de alterare a starii generale;
- bronsita hemoragica, traheita, care se manifesta prin dureri si arsura retrosternala continua.
Tratamentul: consta in combaterea focarelor septice, sinusale si rino-faringiene,
combaterea componentei alergice si antibiotice in formele severe si la bolnavii debilitati.
Simptomatic, se administreaza in faza de cruditate calmante ale tusei, antipiretice,
analgezice si dezinfectante nazo-faringiene, iar in faza de coctiune: expectorante.

BRONSITA CRONICA
Bronsita cronica reprezinta un sindrom clinic caracterizat prin tuse, insotita de
cresterea secretiilor bronsice, permanenta sau intermitenta (cel putin 3 luni pe an si minim 2
ani de la aparitie), necauzata de o boala sau leziune bronho-pulmonara specifica. Impreuna
cu astmul bronsic si emfizemul pulmonar, afectiunea este cuprinsa in tabloul de
bronhopneumopatie cronica obstructiva nespecifica (BPOC) - cele trei afectiuni
avand simptome si evolutie comuna. Boala este grava si frecventa. Apare la populatia (in
special barbati) de peste 40 de ani. Afecteaza bronhiile mici, unde leziunile inflamatorii si
secretiile produc stenoza, spasm, colaps expirator si disfunctie ventilatorie obstructiva.
Sunt cunoscute trei cauze importante: factorii iritanti, infectia si alergia, unele droguri
contribuind la precipitarea evolutiei spre decompensare. Dintre factorii iritanti, tabagismul
si alcoolismul sunt esentiali. Mai contribuie poluantii aerieni, vaporii iritanti din industria
chimica, vaporii de amoniac, conditiile atmosferice nefavorabile.(frig, umezeala, curenti de
aer). 
Infectia microbiana ocupa un loc primordial, grefandu-se de obicei pe o mucoasa bronsica
alterata de iritatia cronica, unele defecte genetice etc. 
Alergia este cea de-a treia componenta etiologica, actionand prin sensibilizare la
pneumoalergeni sau alergeni microbieni. Prin toate aceste mecanisme, tusea nu mai este
eficace, expectoratia creste, rezulta staza bronsica, stenoza, tulburari de ventilatie si infectie,
cercul devenind vicios.

Anatomia patologica arata fie atrofia, fie hipertrofia mucoasei, cu edem, hiperemie si

hipersecretie. Cu timpul apare rigiditatea arborelui bronsic, cu deformari, care favorizeaza
retentia continua a secretiilor.

7
Simptome
Boala este neglijata mult timp. Simptomul principal este tusea, la inceput dimineata,
ulterior permanenta, insotita de expectoratie de obicei muco-purulenta, fenomene
accentuate in anotimpul rece. Bolnavul este de obicei afebril, dispneea creste progresiv, iar
cianoza apare tardiv. Inainte de instalarea emfizemului, starea generala este buna, iar
toracele are aspect normal. La ascultare se pot identifica raluri respiratorii si la explorarea
functionala se evidentiaza semne de disfunctie ventilatorie obstructiva (scaderea debitului
ventilator maxim pe minut, scaderea V.E.M.S.). Dupa o perioada mai mult sau mai putin
lunga, apar emfizemul pulmonar obstructiv, dilatatia bronhiilor, insuficienta respiratorie,
cordul pulmonar cronic. Intr-un stadiu avansat se evidentiaza tabloul clinic de bronho-
pneumopatie cronica obstructiva, care arata ca procesul este difuz, extins si la bronhiole.
Primele semne care anunta insuficienta respiratorie sunt: agitatia, transpiratiile, anxietatea,
tahicardia, cresterea T.A. Fiecare puseu infectios accentueaza fenomenele obstructive prin
hipersecretie de mucus, spasm bronsic si decompensare cardio-respiratorie. Decompensarile
pot aparea si ca urmare a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv de lichide).

Forme clinice: 
- bronsita cronica purulenta;
- bronsita cronica hemoragica;
- bronsita cronica cu afectare a bronhiilor mari, care este bine tolerata mult timp (tusea este
violenta, expectoratia muco-purulenta si abundenta, ralurile prezente);
- bronsita cronica cu afectarea bronhiolelor este dominata de dispnee (expectoratia este mai
redusa, iar evolutia este mai rapida, cu aparitia complicatiilor);
- bronsita cronica astmatiforma are ca simptom dominant dispneea prin bronhospasm

Preventie si tratament
Ca masuri preventive, deoarece fumatul joaca un rol atat de important in producerea
acestor boli, cea mai buna masura de prevenire este propaganda antitabagica. In ceea ce
priveste bolnavul, acesta trebuie convins sa intrerupa definitiv si total fumatul. O alta
masura este evitarea atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii. Sensi-
bilitatea particulara a bronsiticilor si a bolnavilor cu afectiuni pulmonare cronice la infectii,
impune evitarea persoanelor cu viroze respiratorii, precum si evitarea aglomeratiei in timpul
epidemiei. Vaccinarea antigripala este de recomandat dar, variabilitatea virusurilor o face
relativ inoperanta.
Tratamentul bronsitei cronice si al BPOC-ului ca si al altor afectiuni bronho-
pulmonare, intre care astmul bronsic ocupa un loc deosebit, boli extrapulmonare cu
afectarea functiei respiratorii, se utilizeaza diferite metode si proceduri cu scop preventiv,
curativ si recuperativ.
Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabila in anumite forme de BPOC
si astm bronsic. Se folosesc diferite tipuri de aerosoli bronhodilatatori. Sunt necesare
inhalatii repetate la 2-4 ore, uneori mai mult, dar fara a abuza.

8
Fitoterapie

Siropul de smochine - este foarte eficient în combaterea tusei persistente. Se fierb 500 de
grame de smochine într-un litru de apă. După ce cantitatea de apă scade la jumătate, lichidul
se strecoară şi se adaugă 250 grame miere. Din siropul rezultat se iau două-trei linguriţe pe
zi. În acelaşi mod se poate prepara sirop de dovlecei sau gulii, recomandate, şi ele, în
bronşite.

Infuzie de cimbu sau cimbru de grădină - din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se bea,
pe parcursul unei zile, câte o cană din ceaiul îndulcit cu miere de tei sau salcâm.
Infuzie de scai vânăt - este cea mai eficientă în cazul tusei uscate. Se pot bea 2-3 căni pe zi,
dintr-o infuzie preparată cu o linguriţă de plantă la o cană de apă clocotită.

Sirop de muguri de pin sau de brad - Se culeg ramuri mici de pin cu muguri şi câteva ace.
Se pun la fiert cu 3-4 l de apă, timp de 4 ore pe zi, trei zile la rând. Lichidul obţinut se
strecoară şi se amestecă cu miere (75 g de miere la o cană de sirop). Se consumă 5-6
linguriţe pe zi, la intervale de 2-3 ore.

Ceaiul de lumânărică  - un remediu cu tradiţie pentru afectiunile respiratorii, ceaiul de

lumânărică este un ingredient comun folosit în prepararea siropurilor expectorante. Acesta
conţine un grup de substanţe denumite saponine, care ajută la fludizarea şi eliminarea
secreţiilor acumulate în urma infecţiilor bronhice. Totodată, această plantă are şi proprietăţi
antiinflamatore şi emoliente care calmează muscoasele. Sunt recomandate 3 căni de ceai pe
zi, obţinut în urma unei infuzii de 10 minute.

Uleiul de eucalipt – cel mai frecvent utilizat in tratarea bolilor respiratorii, bronşitelor, tusei
convulsive, pleureziei, dar şi pentru cazurile de gripă, răceală sau sinuzita. Frunzele de
eucalipt sunt o sursă benefică de antioxidanţi naturali care ajută la prevenirea infecţiilor, iar
uleiul de eucalipt stimulează decongestionarea nazală, combate infecţiile prin  efectele
antiseptice, bactericide, antifungice, antivirale, domoleste febra datorită acţiunii antifebrile
şi sudorifice şi ajută la vindecarea tusei specifice bronşitei prin rolul expectorant, astringent
şi emolient. Mai mult decât atât, acesta are efecte de tonifiere asupra corpului în cazuri de
epuizare, oboseală cronică, migrene, dureri de cap sau astenie.

Uleiul de pin – datorită substanţelor cu proprietăţi antibacteriene pe care le conţine, uleiul

de pin este adesea recomandat în tratarea problemelor respiratorii, a tusei, a faringitei şi
bronşitei. Acesta este un puternic expectorant ce stimulează eliminarea secreţiilor depuse la
nivelul tractului respirator şi ajuta la eliberarea sinusurilor.

Lemnul dulce – preparatele obţinute din această plantă au un efect emolient şi

antiinflamator, ceea ce-l recomanda ca un remediu rapid şi la îndemână în cazul infecţiilor
respiratorii, în special cele în care se manifestă şi tusea.  Lemnul dulce are o acţiune

9
localizată, utilă în cazurile de bronşită. Astfel, ajută fluidificarea secreţiilor traheobronsice
şi faringiene, dislocarea şi eliminarea mucusului blocat în piept, uşurând astfel expectoraţia.

Aromoterapie
Se face un amestec din ulei de brad, molid, pin şi mentă, într-o soluţie alcoolică de 2 la sută.
Se pulverizează camera de două ori pe zi cu această soluţie. Uleiul volatil de brad este
expectorant, antiseptic. Poate fi administrat intern, câte 2-4 picături de 3 ori pe zi, în miere
şi apă, în ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături de ulei de brad în 100 ml de apă fierbinte sau băi
cu 10 picături în cada de baie.

Masaj
Se amestecă patru linguri de ulei de ricin cu o două linguri de ulei de terebentină şi se
încălzesc puţin pe o baie de abur. Se masează pieptul şi spatele cu acest amestec, apoi se
acoperă cu un prosop călduţ.

Comprese
Cu apă fierbinte şi oţet - se face un amestec jumătate apă fierbinte, jumătate oţet aromatic,
se înmoaie un prosop şi apoi se aplică pe piept.

Cu făină de muştar - se face o pastă din 300 g de făină de muştar şi apă călduţă. Se pune
într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe piept, apoi se acoperă cu un prosop cald. La fel se
procedează pentru obţinerea cataplasmei de seminţe sau făină de in.

Apiterapie
Mierea este remediul cel mai eficient pentru tratarea tusei uscate şi a celei expectorante
specifice în cazul bronşitei. Datorită acţiunii sale expectorante, calmante, antimicrobiene şi
antiinflamatorii, mierea de tei, în combinaţie cu ceaiuri sau lapte cald, poate rezolva cu
succes accesele chinuitoare de tuse.

Inhalaţii
Se fac inhalaţii cu infuzie fierbinte de muşeţel, rozmarin, levănţică, cimbru de grădină.
Plantele pot fi combinate sau folosite câte una. Inhalaţiile de vapori aromatici se pot face de
două ori pe zi şi au ca efect fluidificarea secreţiilor bronşice.

Presopunctură
Se masează timp de 5-10 minute punctul Mijlocul pieptului, aflat pe stern, sau se face masaj
linear pe faţa palmară a degetului inelar până la încheietura pumnului, până se potoleşte
accesul de tuse.

10
Medicina tradiţională chineză
Apa de usturoi - o căpăţână de usturoi se striveşte şi se ţine în apă timp de 10 ore, apoi se
strecoară şi se adaugă o lingură de zahăr sau de miere. Este recomandată şi ca mijloc de
prevenire al afecţiunilor respiratorii, dar şi pentru tratarea bronşitelor acute - câte trei
linguriţe de trei ori pe zi, înaintea meselor.

Tehnica "celor două linguriţe fierbinţi"  - se pun două linguriţe de metal în apă clocotită.
Dupa 2-3 minute se ia una din linguriţe şi se atinge scurt şi repetat cu dosul ei zona dintre
degetul gros şi cel arătător al mâinii stângi. Când linguriţa se răceşte, se pune la loc în apă şi
se ia cealaltă pentru a repeta procedura şi la mâna dreaptă. Se repeta de 3 ori la fiecare
mână.

Tratamentul cu frunze de muştar - se fierb 5 g de frunze împreună cu 10 g seminţe prăjite

de ridichi, 5 g coajă uscată de portocală şi 5 g de lemn dulce în 250 ml apă. Se bea acest
decoct de 2-3 ori pe zi. Cu acest preparat se poate trata şi laringita.

11
12