Teoria cmpului ELECTROmagnetic 1. SISTEMUL LEGILOR ELECTROMAGNETISMULUI 1.1.

Recapitularea marimilor electromagnetismului Pentru caracterizarea fenomenelor electromagnetice si a starilor corespunzatoare, teoria macroscopica utilizeaza sase specii de marimi primitive, adica sase specii a caror introducere nu este posibila fara a face apel la experienta - sau la teoria microscopica - si un numar mare de marimi derivate, care completeaza si usureaza caracterizarea acestor stari. Marimile de stare electrica si magnetica ale corpurilor sunt: - sarcina electrica q (caracterizeaza starea de ncarcare electrica), - momentul electric (caracterizeaza starea de polarizatie electrica),

- intensitatea curentului electric de conductie i (caracterizeaza starea electrocinetica), - momentul magnetic (caracterizeaza starea de magnetizatie).

Aceleasi stari se caracterizeaza local prim marimi derivate, dintre care cele mai importante sunt: densitatea de volum a sarcinii v, polarizatia electrica , densitatea de curent , magnetizatia . Alte marimi derivate importante sunt: densitatea de suprafata si de linie a sarcinii S si l, sarcina de polarizatie qp, densitatea superficiala de curent , curentul amperian im, solenatia s.a. Marimile de stare locala ale cmpului electromagnetic sunt: - intensitatea cmpului electric si inductia electrica , ambele marimi fiind derivate din vectorul cmp electric n vid si caracterizeaza local aspectul electric al cmpului electromagnetic (cmpul electric), - intensitatea cmpului magnetic si inductia magnetica , ambele marimi sunt derivate din vectorul inductie magnetica n vid si

caracterizeaza local aspectul magnetic al cmpului electromagnetic (cmpul magnetic). Marimile derivate mai importante corespunzatoare sunt: - tensiunea electrica (n lungul unei curbe C) (cu sensul de referinta ) , ,

- fluxul electric (printr-o suprafata S) (cu sensul de referinta )

- tensiunea magnetica (n lungul unei curbe C) (cu sensul de referinta ) ,

- fluxul magnetic (printr-o suprafata S) (cu sensul de referinta )

- curentul electric (printr-o suprafata S) (cu sensul de referinta )

1.2. Regimurile marimilor electrice si magnetice n teoria fenomenologica (macroscopica) a cmpului electromagnetic, marimile fizice pot fi considerate functiuni de timp, iar dupa consecintele variatiei lor n timp, starile electromagnetice se pot gasi n urmatoarele regimuri: - regimul static, n care marimile de stare nu variaza n timp (sau variaza suficient de lent, pentru a putea neglija efectul variatiei lor) si nu se produc transformari energetice; n acest caz fenomenele electrice se produc independent de cele magnetice si cele doua laturi ale cmpului electromagnetic se pot studia separat, n cadrul electrostaticii si magnetostaticii;

- regimul stationar, n care marimile nu variaza n timp, nsa interactiunile cmpului electromagnetic cu substanta sunt nsotite de transformari energetice; - regimul cvasistationar, caracterizat prin variatia suficient de lenta n timp a marimilor, astfel nct sa se poata neglija efectele asociate variatiei n timp a unor marimi. In acest regim se disting: - regimul cvazistationar anelectric, n care se neglijeaza efectele magnetice ale curentilor de deplasare peste tot, cu exceptia dielectricului condensatoarelor (acest regim este numit n mod curent cvazistationar) si - regimul cvazistationar amagnetic, n care se neglijeaza efectele de inductie electromagnetica n producerea cmpului electric; - regimul nestationar, corespunde celui mai general caz de variatie n timp a marimilor, n care apare radiatia electromagnetica. 1.3. Recapitularea legilor electromagnetismului Legile generale si principalele legi de material ale teoriei macroscopice a fenomenelor electromagnetice sunt prezentate n diferitele lor forme, integrale si locale. Legile vor fi numerotate cu cifre romane. I. Legea inductiei electromagnetice (1.3-1) n care e este tensiunea (electromotoare) indusa n lungul conturului nchis , iar S este fluxul magnetic prin suprafata S sprijinita pe conturul : (1.3-2)

Versorul normalei si vectorul element de arc regula burghiului drept, ca n figura 1.3-1a.

sunt asociati dupa

Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita (1.3-3) Fig. 1.3-1. Conventii la scrierea legii inductiei electromagnetice (a) si cazul unei suprafete de discontinuitate (b).

Curba si suprafata S se considera solidare cu corpurile aflate n miscare (sunt antrenate n miscarea corpurilor), deci derivarea tine seama att de variatia n timp a integrandului, ct si de deplasarea suprafetei. Se foloseste derivata substantiala, de flux: (1.3-4) unde (1.35) unde este viteza punctelor suprafetei S .

Transformnd integrala de contur n integrala de suprafata (cu teorema lui Stokes) si folosind derivata de flux pentru a doua integrala, n domenii de continuitate si netezime a cmpurilor de vectori se obtine forma locala (1.3-6)

Pentru suprafete de discontinuitate, scriind forma integrala pe un mic contur S strns de o parte si de alta a suprafetei de discontinuitate, pe o lungime l (figura 1.3-1b), se obtine

sau (1.3-7) respectiv Et1 = Et2, adica la trecerea prin suprafata de discontinuitate se conserva componenta tangentiala a intensitatii cmpului electric. II. Legea fluxului electric (1.3-8) unde este fluxul electric prin suprafata nchisa , iar q este sarcina electrica continuta de suprafata . Cu notatiile din figura 1.32a (1.3-9) pentru o repartitie continua de sarcini electrice n volumul D . Versorul pe normala, este orientat spre exteriorul suprafetei nchise . Fig. 1.3-2. Notatii pentru legea fluxului electric (a) si cazul suprafetei de discontinuitate (b).

Transformnd integrala de suprafata n integrala de volum cu formula Gauss-Ostrogradski, se obtine forma locala a legii, n domenii de continuitate si netezime a cmpului de vectori (1.310) Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala a legii pe o suprafata S, strnsa - de o parte si de alta - a suprafetei de discontinuitate, care poate fi ncarcata cu densitatea de suprafata a sarcinii S (figura 1.3-2b) si se obtine

sau (1.311) respectiv D2n - D1n = S, adica saltul componentei normale a inductiei electrice este proportional cu densitatea de suprafata a sarcinii electrice. Pe suprafete nencarcate electric se conserva componenta normala a inductiei. III. Legea legaturii dintre (1.312) n care este vectorul polarizatiei electrice, iar vidului, numita si constanta electrica. IV. Legea polarizatiei electrice temporare Polarizatia are o componenta permanenta , independenta de valoarea actuala a intensitatii cmpului electric si o
0

este permitivitatea

componenta temporara acestui cmp

, care depinde de valoarea actuala a

(1.313) Legea polarizatiei temporare exprima dependenta de intensitatea cmpului electric a polarizatiei temporare (1.314) In dielectrici izotropi, liniari si fara polarizatie permanenta (1.314') iar mpreuna cu legile III si IV se ajunge la relatia constitutiva (1.315) V. Legea circuitului magnetic (1.316) n care umm este tensiunea magnetomotoare pe conturul nchis , S este solenatia calculata pe suprafata S sprijinita pe conturul , iar S este fluxul electric prin aceeasi suprafata S (figura 1.3-3a) (1.317) si aici se pastreaza aceeasi regula a burghiului drept pentru asocierea ntre vectorul element de arc si versorul normalei .

Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita (1.318) Fig. 1.3-3. Notatii pentru legea circuitului magnetic (a) si cazul unei suprafete de discontinuitate (b).

Curba si suprafata S se considera solidare cu corpurile aflate n miscare (sunt antrenate de acestea), deci derivarea tine seama att de variatia n timp a integrandului, ct si de deplasarea suprafetei, adica se foloseste derivata substantiala, de flux, (1.3-4). Astfel, forma integrala explicita devine (1.319) Transformnd membrul stng cu formula lui Stokes, se stabileste forma locala a legii (n domenii de continuitate si netezime) (1.320) Pentru suprafete de discontinuitate, scriind forma integrala pe un mic contur S strns de o parte si de alta a suprafetei de discontinuitate, pe o lungime l (figura 1.3-3b), se obtine

sau (1.3-

21) respectiv Ht2 - Ht1 = JS, adica la trecerea prin suprafata de discontinuitate componenta tangentiala a intensitatii cmpului magnetic are un salt egal cu densitatea superficiala a curentului. Daca nu exista curenti pe suprafata, componenta tangentiala se conserva la trecerea prin suprafata de discontinuitate. VI. Legea fluxului magnetic (1.322) unde (1.323) este fluxul magnetic calculat pe suprafata nchisa (figura 1.3-4a). Transformnd cu formula Gauss-Ostrogradski integrala de volum n integrala de suprafata, se obtine forma locala pentru domenii de continuitate si netezime (1.324) Fig. 1.3-4. Notatii pentru legea fluxului magnetic (a) si cazul unei suprafete de discontinuitate (b).

Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala a legii pe o suprafata S, strnsa - de o parte si de alta - a suprafetei de discontinuitate (figura 1.3-4b) si se obtine

sau (1.325) respectiv B2n = B1n, adica la trecerea printr-o suprafata de discontinuitate se conserva componenta normala a inductiei magnetice. Observatie. Adesea se introduce un cmp de vectori auxiliar numit potential magnetic vector, prin relatia ,

(1.326) Astfel este satisfacuta identic forma locala (1.3-24). Cmpul de vectori este determinat numai daca se cunoaste si divergenta sa, care poate fi data de - conditia de etalonare Coulomb:

- conditia de etalonare Lorentz: Ultima etalonare este folosita pentru potentialele electrodinamice: potentialul vector si potentialul scalar Ve. VII. Legea legaturii dintre (1.327) unde este vectorul magnetizatiei.

VIII. Legea magnetizatiei temporare

Magnetizatia are o componenta permanenta , independenta de valoarea actuala a intensitatii cmpului magnetic si o componenta temporara , care depinde de valoarea actuala a acestui cmp (1.328) Legea magnetizatiei temporare exprima dependenta magnetizatiei temporare de intensitatea cmpului magnetic (1.329) In materiale magnetice liniare, izotrope si fara magnetizatie permanenta (1.329') iar cu legile VII si VIII se obtine relatia constitutiva (1.330) IX. Legea conservarii sarcinii electrice (1.331) n care (1.332)

Fig. 1.3-5. Notatii pentru legea conservrii sarcinii electrice (a) si cazul unei suprafete de discontinuitate (b).

Curentul este calculat cu versorul normalei orientat spre exteriorul suprafetei nchise (figura 1.3-5a). Legea exprima curentul electric de conductie ca un flux de sarcini electrice, sau sarcina electrica ca o integrala n timp a curentului de conductie. Legea se poate prezenta si sub forma integrala explicita (1.333) Din nou, suprafata este considerata solidara cu corpurile aflate n miscare. Pentru a introduce sub semnul integrala operatorul de derivare n raport cu timpul trebuie folosita derivata substantiala de volum. Pentru un cmp scalar g (1.334) unde (1.335) este derivata substantiala de volum n raport cu timpul. Mai sus s-a notat cu vectorul vitezei punctului n raport cu sistemul de referinta. Cu aceasta derivata, forma integrala a legii conservarii sarcinii electrice devine

(1.336) Transformnd membrul stng cu formula Gauss-Ostrogradski n integrala de volum, n domenii de continuitate si netezime a cmpului densitatii de curent se stabileste forma locala (1.337) Pentru suprafete de discontinuitate, se scrie forma integrala pe o suprafata S, strnsa - de o parte si de alta - a suprafetei de discontinuitate, ncarcata cu densitatea de suprafata a sarcinii S (figura 1.3-5b) si se obtine

sau (1.338) respectiv J2n - J1n = - S/t, adica saltul componentei normale a densitatii curentului de conductie este proportional cu derivata n raport cu timpul a densitatii de suprafata a sarcinii electrice. Pe suprafete nencarcate se conserva componenta normala a densitatii de curent. X. Legea conductiei electrice se prezinta nti n formele locale (1.339)

unde este vectorul intensitatii cmpului electric imprimat (care este exprimarea n limbaj electric al unor cmpuri de forte de natura neelectrica) si apoi n formele integrale, pentru circuite filiforme (1.340) unde, cu notatiile din figura 1.3-6,

Fig. 1.3-6. Notatii pentru forma integrala a legii conductiei electrice.

Fig. 1.3-7. Notatii pentru forma integrala a legii transformarii energiei n conductoare. (1.341)

S-a presupus o distributie uniforma a curentului pe sectiunea transversala (de arie A) a conductorului filiform, care are curba axa C, pe care se defineste tensiunea n lungul firului uf, tensiunea electromotoare imprimata ei si rezistenta R, respectiv conductanta G. In expresia ultimelor marimi = 1/ este rezistivitatea n punctul curent, iar A este aria sectiunii transversale pe liniile de curent; ambele marimi pot fi variabile de la punct la punct. XI. Legea transformarii energiei n conductoare se prezinta nti n forma locala, care exprima densitatea de volum a puterii electromagnetice cedata corpurilor n procesul de conductie (1.342)

sau, tinnd seama de legea conductiei electrice (1.343) unde pR este densitatea de volum a puterii disipate prin efect Joule, iar pg este densitatea de volum a puterii generate sub influenta cmpurilor imprimate. Pentru conductoare filiforme (figura 1.3-7), integrnd pe volumul conductorului, se stabileste forma integrala a legii. Puterea PJ primita de conductor n procesul de conductie este PJ = uf i, innd seama de legea conductiei electrice se obtine PJ = R i2 - ei i = PR - Pg, (1.345) (1.344)

unde PR este puterea disipata prin efect Joule, iar Pg este puterea generata datorita tensiunii electromotoare imprimate. XII. Legea electrolizei exprima efectul electrochimic al curentului electric de conductie, sub forma (1.346) n care m este masa depusa prin electroliza de sarcina electrica q (integrala curentului de conductie), dintr-o substanta cu masa atomica A si valente, F0 fiind constanta lui Faraday. *=*=*

Se reaminteste ca n forma integrala a legilor vectorul element de arc care da sensul de parcurgere al curbei nchise ce margineste suprafata deschisa S si versorul normalei la suprafata sunt asociati dupa regula burghiului drept, iar pentru suprafata nchisa versorul normalei este orientat spre exterior. Domeniile de integrare se considera a fi antrenate de corpuri n miscarea lor, deci se folosesc derivatele substantiale de flux si de volum. n legi intervin trei constante universale: - constanta electrica (permitivitatea vidului)
0

= 1/(4 9.109) [F/m],

- constanta magnetica (permeabilitatea vidului)

0

= 4 10-7 [H/m],

- constanta lui Faraday (echivalentul electrochimic) F0 = 96490 [C/g]. 1.4. Discutie asupra sistemului legilor electromagnetismului Legile I, II, III, V, VI, VII, IX si XI sunt legile generale ale teoriei macroscopice a cmpului electromagnetic. Legile IV, VIII, X si XII sunt principalele legi de material si n ele intervin, n afara constantelor universale, anumite marimi de material (dependente local de natura acestuia, de temperatura, de starea de deformare sau tensionare locala etc.): susceptivitatea electrica e, permitivitatea = 0 r, susceptivitatea magnetica m, permeabilitatea = 0 r, rezistivitatea sau conductivitatea = 1/ , intensitatea cmpului electric imprimat , masa atomica A, valenta . Exista si alte legi de material cu aplicativitate mai restrnsa n determinarea cmpului electromagnetic: legea cmpurilor imprimate voltaice, legea emisiunii electronice din metale s.a.

Legile I, II, III si IV stabilesc toate conditiile producerii cmpului electric (prin faptul ca permit precizarea circulatiei n lungul oricarei curbe nchise si a fluxului prin orice suprafata nchisa, pentru fiecare dintre vectorii cmp ). Legile V, VI, VII si VIII stabilesc toate conditiile producerii cmpului magnetic (prin faptul ca permit precizarea circulatiei n lungul oricarei curbe nchise si a fluxului prin orice suprafata nchisa, pentru fiecare dintre vectorii cmp ). Legile IX si X stabilesc proprietati ale curentului electric de conductie si permit determinarea vectorului cmp , iar legea XI stabileste efectul energetic al procesului de conductie a curentului electric. Legea XII precizeaza efectul chimic al curentului de conductie. Principalele dependente pe care le implica sistemul legilor I-X de mai nainte, n conditiile obisnuite ntlnite n aplicatii tehnice, pot fi reprezentate schematic ca n figura 1.4-1. Sagetile indica sensul cauzal, iar sagetile cu linie ntrerupta indica legaturile care exista numai n stari variabile n timp (regim ne-stationar). Sagetile cu ambele sensuri indicate corespund unei interdependente a carei interpretare cauzala depinde de conditii concrete suplimentare. Principalele idei exprimate n aceasta reprezentare sunt urmatoarele. a) In regim stationar nu exista practic influenta reciproca ntre fenomenele electrice si magnetice, singura legatura ntre aceste categorii de fenomene fiind exprimata de legea lui Ohm (X), conform careia repartitia cmpului imprimat (adica a surselor) determina att curentii din conductoare (si deci cmpul magnetic produs de acesti curenti), ct si repartitia cmpului electric din conductoare. Cmpul electric si cmpul magnetic sunt n legatura exclusiv prin intermediul corpurilor conductoare, parcurse de curent electric de conductie. n lipsa curentilor electrici de conductie, aceasta legatura dispare si rezulta doua cmpuri de vectori complet independente: cmpul electrostatic si cmpul magnetostatic. b) In regim stationar, cmpul electric n izolanti este determinat de repartitia sarcinilor electrice si a momentelor electrice (legile II si III); totodata cmpul electric influenteaza repartitia momentelor electrice

(partea lor temporara) prin legea de material a polarizatiei temporare (IV), iar n conductoare, cmpul electric impune repartitia de sarcina electrica (de obicei, superficiala), fiind determinat de repartitia cmpului electric imprimat (prin conditia de echilibru electrostatic, care rezulta din X). Cmpul electric stationar este produs de corpuri ncarcate electric sau polarizate electric. Fig. 1.4-1. Principalele relatii si dependente ntre legile I-X ale cmpului electromagnetic.

c) In regim stationar (si cvasistationar) cmpul magnetic este determinat de repartitia curentilor electrici si a momentelor magnetice (legile V, VI si VII); totodata cmpul magnetic influenteaza repartitia momentelor magnetice (partea lor temporara), prin legea de material a magnetizatiei temporare (VIII). Cmpul magnetic stationar este produs de corpuri magnetizate sau parcurse de curent electric. d) In regim variabil n timp apare o conditionare reciproca ntre repartitia de sarcina si cea de curent prin legea conservarii sarcinii (IX); totodata mai apare o dublalegatura directa (nu prin intermediul corpurilor) ntre cmpul electric si cmpul magnetic: cmpul magnetic variabil n timp determina aparitia unui cmp electric solenoidal (indus) prin fenomenul inductiei electromagnetice (I); cmpul electric variabil n timp determina aparitia unui cmp magnetic solenoidal produs de curentul de deplasare, care intervine n legea circuitului magnetic (V). Aceasta legatura dubla conditioneaza existenta

cmpului electromagnetic "desprins" de corpuri, sub forma de unde electromagnetice, care se propaga cu o viteza finita. *=*=* Sistemul legilor cmpului electromagnetic trebuie sa ndeplineasca patru conditii de natura metateoretica: a) sistemul sa fie complet, adica sa permita descrierea completa a unei anumite clase de stari si de fenomene. Pentru cmpurile de vectori, legile trebuie sa permita cunoasterea circulatiei vectorului cmp pe orice curba nchisa si a fluxului cmpului prin orice suprafata nchisa. Sistemul prezentat permite ndeplinirea acestei conditii pentru oricare dintre cmpurile ; b) sistemul sa fie necontradictoriu, conditie care este satisfacuta de sistemul legilor teoriei Maxwell-Hertz; c) legile sistemului sa fie independente, adica sistemul sa nu contina afirmatii deductibile din altele ale aceluiasi sistem. Din punct de vedere strict axiomatic, legea IX (a conservarii sarcinii electrice) nu este independenta de legile II si V (a fluxului electric, respectiv a circuitului magnetic), ci rezulta din ele. De fapt, pe neconcordanta dintre teorema lui Ampre si legea conservarii sarcinii electrice si-a bazat Maxwell rationamentul prin care a stabilit forma legii circuitului magnetic. Exista enunturi mai generale dect n acest curs pentru legile II si V, care asigura independenta logica a tuturor legilor generale prezentate. Daca se aplica legea circuitului magnetic (V) unui contur care se reduce n cele din urma la un punct, lasnd o suprafata S finita (fig. 1.4-2), care devine o suprafata nchisa , se stabilesc urmatoarele limite Fig. 1.4-2. Suprafata si contur pentru stabilirea legii conservarii sarcinii electrice din legea circuitului magnetic.

(1.4-1)

si, tinnd seama de legea fluxului electric ( = q ) rezulta legea conservarii sarcinii electrice i + dq /dt = 0, ca o consecinta a legii circuitului magnetic. Este posibil sa se pastreze conservarea sarcinii electrice ca lege, atunci legile fluxului electric si fluxului magnetic devin teoreme. Intradevar, aplicnd legea circuitului magnetic si legea inductiei electromagnetice pe suprafata definita anterior (al carei contur de sprijin se va reduce la un punct, fig. 1.4-1) se obtin relatiile (1.42) innd seama de legea conservarii sarcinii electrice si integrnd expresiile, se stabilesc relatiile

Conditiile de coerenta interna a teoriei, ca si constatarea de natura experimentala ca prin mijloace adecvate se poate anula cmpul electromagnetic ntr-o regiune oarecare din spatiu, impun ca cele doua constante sa fie nule. Astfel rezulta teorema fluxului electric si teorema fluxului magnetic. n lucrarea de fata, ca si n multe altele, datorita importantei practice deosebite a celor trei legi implicate se trece peste aceasta redondanta si se pastreaza sistemul legilor sub forma enuntata anterior, cu 12 legi. d) Mai trebuie adaugata conditia ca legile sa fie verificate de experienta (criteriul de adevar), desi aceasta conditie nu este necesara din punctul de vedere axiomatic, nsa este esentiala pentru aplicatiile practice. Din acest punct de vedere legile teoriei MaxwellHertz au fost verificate experimental, fiind confirmate aproape toate

consecintele lor. Exceptie fac unele experiente cu corpuri polarizate aflate n miscare (Roentgen si Eichenwald) sau cu corpuri care se misca la viteze foarte mari. Aceste cazuri sunt explicate complet de teoria relativista a cmpului electromagnetic (Minkowski, Einstein), care nsa implica redefinirea unor concepte fundamentale si se aplica numai sistemelor inertiale. Limitarile introduse de "deficientele" electrodinamicii Maxwell-Hertz prezinta o importanta redusa pentru practica inginereasca, fapt pentru care aceasta electrodinamica sta la baza tuturor metodelor ingineresti. 1.5. Ecuatiile lui Maxwell si Maxwell-Hertz Cmpul electromagnetic poate fi studiat sistematic cu ajutorul formelor locale ale legilor. Se numesc ecuatiile lui Maxwell ecuatiile cu derivate partiale care reprezinta formele locale ale legilor generale ale cmpului electromagnetic n medii imobile (viteza locala ) si n domenii de continuitate si netezime a proprietatilor fizice locale. n scriere vectoriala aceste ecuatii sunt: (1.51) (1.52) (1.53) (1.54) Ecuatiile lui Maxwell se completeaza cu relatiile dintre si dintre (legile III, IV, VII, VIII si X), care n medii liniare sunt relatiile constitutive (1.55)

(1.56) (1.57) Rezolvarea sistemului de ecuatii (1.5-1)...(1.5-7) este posibila n principiu, daca se dau , , sursele si , conditiile pe frontiera domeniului n care se determina cmpul (componenta tangetiala a lui ) si conditiile initiale (teorema unicitatii ecuatiilor cmpului electromagnetic); la suprafete de discontinuitate a proprietatilor de material se tine seama de conditiile de trecere, formulate n capitolele anterioare. Observatie. Ecuatiile Maxwell-Hertz, pentru corpuri n miscare, se obtin nlocuind n primele doua ecuatii derivata partiala n raport cu timpul prin derivata de flux (1.58) 1.6. Unda electromagnetica plana O consecinta importanta a ecuatiilor lui Maxwell este existenta cmpului electromagnetic "desprins" de corpuri sub forma undelor electromagnetice. Existenta acestor unde este determinata de o legatura dubla ntre cmpul electric si cmpul magnetic (prin legea inductiei electromagnetice si legea circuitului magnetic), care nu este mijlocita de corpuri. Pentru a pune n evidenta unele proprietati ale undelor electromagnetice se va studia cel mai simplu caz, al unei unde electromagnetice plane, n care marimile dintr-un plan depind numai de o coordonata de-a lungul unei drepte perpendiculare pe plan si de timp. Se alege planul perpendicular pe axa Ox, iar directia axei va fi numitadirectie de propagare. Marimile de stare ale cmpului vor fi (1.6-

1) O unda electromagnetica plana exista (practic) la distante suficient de mari de orice sursa de cmp electromagnetic, ntr-un mediu liniar, izotrop, omogen si imobil. Fie permitivitatea si permeabilitatea mediului. Se cauta solutiile variabile n timp ale ecuatiilor lui Maxwell, n ipoteza (1.6-1), considernd ca in mediu nu exista nici sarcini electrice ( v = 0), nici curenti de conductie ( ). In aceste conditii, tinnd seama ca derivatele spatiale n raport cu y si z sunt nule, ecuatiile componentelor marimilor de stare devin (1.62) (1.62) (1.63) Din aceste ecuatii rezulta doua consecinte importante: a) Unda electromagnetica plana este transversala, adica nu are componente variabile n directia de propagare: Ex = const1, Hx = const2. Componentele variabile n timp ale vectorilor se afla n plane transversale fata de directia de propagare. b) Sistemele de ecuatii ramase (1.6-2) si (1.6-3) se pot grupa n doua perechi de ecuatii: una se refera numai la Ey si Hz, iar cealalta numai la Ez si Hy. Cele doua perechi si nu sunt legate prin nici un fel de relatii, deci sunt independente ntre ele. Exista deci cel putin doua unde suprapuse care nu se influenteaza reciproc. O unda formata dintr-o asemenea pereche se spune ca este polarizata liniar. Deci o unda electromagnetica plana provine din suprapunerea a doua unde cu polarizari liniare, dupa directii ortogonale, care sunt independente ntre ele. Ultima observatie permite restrngerea studiului la una dintre aceste unde: perechea , adica se presupune Ez = 0 si Hy = 0. Vectorii

cmpului sunt perpendiculari ntre ei si ambii sunt perpendiculari pe directia de propagare (figura 10.1-1). Sistemul de ecuatii ramas este (1.65) Fig. 1.6-1. Notatii pentru unda electromagnetica plana.

Eliminnd cte una dintre functiunile Ey si Hz, se obtin ecuatiile de ordinul doi (1.66) (1.67) care sunt de tipul numit ecuatia undelor. Din teoria ecuatiilor cu derivate partiale se stie ca ecuatia undelor are solutia sub forma unei functiuni arbitrare f de argument (1.68) adica are forma (1.69) n aceasta expresie v este o constanta ale carei valori posibile se determina substituind solutia n ecuatia de ordinul doi. Cu regulile de derivare cunoscute rezulta succesiv

adica se obtine ecuatia (1.6-10) Ecuatia este satisfacuta daca (1.6-11) Semnificatia fizica a constantei v se poate stabili astfel. Se scade si se aduna la argumentul marimea t. Se obtine (1.6-12) Din aceasta identitate se observa ca valoarea functiunii f depinde de timp si de punct astfel nct n punctul x la momentul t are valoarea pe care o avea n punctul x-v tla momentul t- t. Deci repartitia spatiala a functiunii se deplaseaza n lungul axei Ox cu viteza v, numita viteza de faza a undei. Aceasta este viteza pe care trebuie sa o aiba un observator, pentru ca n raport cu el repartitia spatiala sa apara invariabila. Exista doua valori ale vitezei de faza, egale si de semn contrar, care arata ca pot exista doua unde, care se deplaseaza n sensuri opuse de-a lungul axei Ox: unda directa se deplaseza n sensul crescator al axei Ox (v > 0), si unda inversa - n sensul descrescator al axei (v < 0). Observatie. Fiecare dintre aceste unde exista numai daca, undeva, departe, n partea din care "vine" unda, a existat o sursa de radiatie electromagnetica.

Mai departe se va studia numai unda directa si se va nota cu c simbolul vitezei v si cu c0 - viteza n vid a undelor electromagnetice (viteza luminii) (1.6-13) Cu aceasta notatie unda directa pentru intensitatea cmpului electric are expresia (1.6-14) n care f este o functie arbitrara, de exemplu de forma (1.6-15) n cazul unei variatii sinusoidale n timp ntr-un punct dat. Cunoscnd intensitatea cmpului electric, se poate calcula intensitatea cmpului magnetic:

iar apoi prin integrare (1.6-16) Constanta de integrare se poate considera nula, ntruct se cauta numai solutiile variabile n timp. Se noteaza cu (1.6-17) o marime caracteristica a mediului, numita impedanta de unda, care n vid are valoarea (1.6-18)

este o constanta universala, numita impedanta de unda a vidului. Cu aceasta notatie, intensitatea cmpului magnetic se scrie (1.6-19) adica n fiecare punct din spatiu este proportionala si n faza cu intensitatea cmpului electric (E [V/m], H [A/m] E/H [ ]). Expresia (1.6-19) rezolva complet problema determinarii marimilor de stare ale cmpului electromagnetic n unda plana. Concluzii referitoare la undele electromagnetice plane. a) n medii omogene, izotrope, liniare ( , constante), imobile ( ), nencarcate ( v = 0), izolante ( ) si indefinit extinse, solutiile ecuatiilor lui Maxwell care depind de o singura coordonata spatiala x de-a lungul unei axe Ox, sunt suprapuneri de unde plane elementare, care se propaga cu vitezele de faza constante c de-a lungul axei. Unda plana se compune din cel mult patru unde elementare, care difera fie prin directia de propagare, fie prin directia de polarizare liniara. b) n fiecare unda elementara, vectorii sunt perpendiculari ntre ei si perpendiculari pe directia de propagare; vectorii formeaza un triedru ortogonal drept, adica produsul vectorial are directia de propagare. c) Variatia n timp a marimilor este arbitrara si este determinata de conditiile de producere a undei. In fiecare punct al undei elementare si n fiecare moment, valorile sunt proportionale, raportul lor fiind impedanta de unda a mediului.