Sunteți pe pagina 1din 61

METODOLOGIA CERCETRII PSIHOLOGICE I.

Norme etice n cercetare; scurt istoric Decizia de a ntreprinde cercetari se bazeaza pe judecata psihologului legata de modul n care poate contribui cel mai bine la dezvoltarea stiintei psihologice. O conditie care trebuie respectata, avnd n vedere faptul ca participantii la cercetare sunt oameni sau animale, este aceea de a nu interveni agresiv n modul de viata uzual al subiectilor. Orice psiholog are obligatia sa nu traumatizeze si sa nu intervina n nici un mod negativ bunastarea participantilor la cercetare. Atunci cnd cercetarea are ca participanti subiecti umani, psihologul are obligatia de a verifica si evalua scopurile si obiectivele propuse prin prisma unui cod etic. Daca apare o disonanta ntre scopul cercetarii si cstigurile pe care ea le aduce pentru stiinta si morala, cercetatorul are obligatia sa o rezolve astfel ca drepturile participantilor la cercetare, n principal dreptul de a fi protejat, sa nu fie vatamat n nici un fel. Pentru ca, de cele mai multe ori, cercetarile se efectueaza n echipa, cel care coordoneaza echipa de lucru are obligatii si responsabilitati suplimentare: el este responsabil de comportamentul etic si moral al ntregii echipe. Unul din principiile etice ale profesiei de psiholog l reprezinta comunicarea scopurilor cercetarii nainte de debutul ei, aceasta fiind o obligatie. Acest lucru este important deoarece astfel se obtine deschiderea subiectilor si se evita posibilitatea ca acestia sa aiba senzatia ca sunt manipulati. Informatiile asupra scopurilor cercetarii trebuie date n conformitate cu vrsta si nivelul cultural al participantilor la cercetare. Pe parcursul cercetarii, exista obligatia de a se respecta libertatea individului de a se retrage oricnd doreste din colaborare, aceasta pentru ca psihologul se situeaza oricum pe o pozitie superioara, care nu trebuie folosita. Cercetarile cu copii sau persoane cu tulburari de diverse feluri solicita proceduri speciale de comunicare si protectie. Este bine sa se faca un fel de antrenament, care sa aiba la baza informatii de la cei care lucreaza n mod obisnuit cu acele persoane. Dupa colectarea datelor, cercetatorul este obligat sa ofere informatii asupra lor, sa comunice rezultatul studiului, singura exceptie fiind cazul n care programul de cercetare presupune conditii de confidentialitate (de exemplu, o cercetare asupra relatiilor dintre minoritati). Un alt principiu se refera la cercetarile cu animale, unde cercetatorul are obligatia de a face un training special nainte. Coordonatorul proiectului este obligat sa asigure confortul si sa nu vatameze sanatatea participantilor la cercetare. Utilizarea procedeelor pe baza de durere sau stres este permisa doar daca alte proceduri nu pot fi folosite si scopul cercetarii prezinta interes stiintific si moral. Daca viata animalelor folosite pentru cercetare, aceasta trebuie sa se faca n cel mai rapid si mai putin dureros mod. (Info: M. Beniuc - Zoopsihologie). Concepte de baza n cercetarea stiintifica: paradigma, metodologie, metoda, tehnica. Paradigma reprezinta un set de propozitii care explica modul n care este perceputa realitatea, un set de informatii care descriu realitatea sau reprezinta o modalitate de ntelegere a ei. Paradigma ca explicatie generala asupra lumii poate fi cu tenta pozitivista (cantitativ-descriptiva) sau cu tenta comprehensiva (cantitativ-explicativa). De aici rezulta urmatoarea clasificare:

- paradigme care stau la baza interpretarilor pozitiviste; - paradigme care stau la baza interpretarilor comprehensive; - paradigme pozitiviste care stau la baza teoriilor pozitiviste si neopozitiviste; - paradigme interpretative, care subsumeaza abordarile de tip fenomenologic, psihanalitic si comprehensiv; - paradigme critice, care se aplica n abordarile sociologice, feministe si marxiste. Metodologie Definitia 1: Metodologia este modelul de cercetare utilizat ntr-un studiu particular; include informatiile teoretice adiacente temei si metode pentru verificarea acesteia. n acest caz, fiecare cercetare are o metodologie distincta. Definitia 2: Metodologia n stiintele sociale are doua laturi: analiza critica a activitatii de cercetare si formularea unor propuneri pentru perfectionarea acestei activitati. Lazarsfeld (1969) formula o alta definitie, aratnd ca metodologia are sase obiective principale: delimitarea obiectului de studiu n cercetarile empirice, analiza conceptelor, analiza metodelor si tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele si tehnicile utilizate, sistematizarea datelor obtinute n cercetarea empirica si formalizarea rationamentelor finale. Metoda este definita ca fiind modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si transformare a realitatii obiective (S. Chelcea, 2001). Metodele reprezinta totalitatea instrumentelor folosite ntr-o cercetare pentru culegerea si prelucrarea datelor. Clasificarea metodelor se poate face dupa mai multe criterii: 1. Dupa criteriul temporal, se descriu metode transversale si metode longitudinale. Metodele transversale urmaresc descoperirea relatiilor dintre laturile, aspectele, fenomenele si procesele socio-umane la un anumit moment dat. n aceasta categorie se ncadreaza observatia, testele, ancheta (pe baza de chestionar si pe baza de interviu). Atentie! Testele nu permit predictia! Metodele longitudinale studiaza evolutia fenomenelor n timp; n aceasta categorie se ncadreaza studiul de caz, biografia, studiul panel etc. Aceste metode permit o oarecare predictie facuta cu prudenta si nu pe termen foarte ndelungat. 2. Dupa criteriul reactivitatii, adica al gradului de interventie al cercetatorului asupra obiectului de studiu, se disting: metode experimentale n care psihologul intervine provocnd producerea unor fenomene, metode cvasi-experimentale (ancheta, sondajul de opinie), n care psihologul nu intervine activ, dar este prezent, ceea ce poate duce la o modificare a raspunsurilor (aparitia asa-numitelor "raspunsuri dezirabile"); metode de observatie, n care psihologul nu este prezent fata n fata cu participantii (studiul documentelor sociale, observatia indirecta), situatie n care comportarea participantilor este absolut libera, spontana. 3. Dupa criteriul numarului de unitati sociale luate n studiu (numarul de subiecti), se disting: metode statistice, care presupun investigarea unui numar mare de subiecti (aproximativ 1000-1500,

minimum 50): anchete socio-demografice, chestionare de opinie etc; simetode (analize) cazuistice, care presupun studiul integral al ctorva unitati sau fenomene (biografia, monografia, studiul de caz). Tehnica psihologica reprezinta un demers operational al abordarii. Ex: ancheta reprezinta o metoda, iar tehnica aleasa n cadrul acestei metode poate fi chestionarul sau interviul. Procedura se refera la modalitatea concreta de culegere a datelor: creion si hrtie, reportofon, camera video, etc. Scurt istoric Primele studii empirice din antichitate, apartinnd lui Socrate, Hipocrat, Thales, au fost preluate n secolul XIX, cnd a avut loc o adevarata explozie a cercetarilor sociale. Le Play investigheaza conditiile de munca n fabrici folosind monografia. Cresterea conflictelor sociale pe fondul cresterii industriale este unul din motivele care duc la dezvoltarea cercetarii stiintifice. Debuturile analizei de tip cantitativ se leaga de numele lui Auguste Comte, care, n 1948, descrie caracteristicile filosofiei pozitiviste si introduce n cercetare metodele; orientarea pozitivista si pastreaza dominatia pna n secolul XX. Comte propune ca metoda de cercetare experimentul. La sfrsitul anilor '50, pozitivismul este n plina nflorire; pentru a le contrabalansa, apar teoriile comprehensive care stau la baza abordarilor de tip calitativ. Teoriile comprehensive i au ca promotori pe Weber si Husserl si apar pe terenul 21121q1617v sociologiei de tip anglo-saxon. Metodologia de tip calitativ devine o concurenta serioasa a celei de tip cantitativ. n prezent, ntre cele doua abordari s-a produs o echilibrare, fiecare recunoscnd meritele celeilalte.

II. Modele de cercetare Succesul cercetarilor empirice asupra comportamentului uman individual sau de grup presupune luarea n considerare a trei principii metodologice. Dupa S. Chelcea (2001), aceste principii sunt: (1) principiul unitatii teoretic-empiric, (2) principiul unitatii ntelegere (comprehensiune) - explicatie, si (3) principiul unitatii cantitativ-calitativ. Conform principiului unitatii teoretic-empiric, n cercetarea stiintifica cunostintele teoretice ghideaza activitatea empirica, activitatea de cercetare concreta; pe de alta parte, datele obtinute prin activitatea de cercetare confera valoare de adevar teoriilor. Principiul unitatii ntelegere-explicatie pune n discutie relatia dintre subiectul si obiectul cunoasterii stiintifice. Cu alte cuvinte, a ntelege de ce apare sau se desfasoara un anumit comportament nu este acelasi lucru cu a-l explica. Putem ntelege intuitiv cauzele care duc la aparitia unor fenomene sociale, dar aceste acte de ntelegere nu garanteaza obiectivitatea concluziilor noastre. Explicarea unui fapt social presupune descrierea si definirea unor argumente concrete care sa justifice aparitia si dezvoltarea unor fenomene sociale. Asadar, explicatia stiintifica presupune o analiza de profunzime a comportamentului uman, si nu doar o simpla intuitie. Principiul unitatii cantitativ-calitativ impune utilizarea convergenta a metodelor statistice, specific cantitative, si a celor cazuistice, specific calitative. Din punct de vedere epistemologic, cercetarea cantitativa se supune paradigmei pozitiviste, conform careia evenimentele, faptele, informatiile care decurg din observatii si experimente pot fi analizate

obiectiv. Pozitivismul admite ca exista o realitate exterioara subiectului, o conduita externa care reproduce ad integrum trairile sale psihice interne. Aceasta realitate externa (comportamentul uman) poate fi masurat de catre cercetatori ntr-un mod absolut obiectiv. Subiectivitatea inerenta poate fi eliminata prin concordanta observatiei: daca exista trei persoane care ajung la aceeasi concluzie despre caracteristicile unui comportament, eroarea de evaluare este nula. Cercetarile cantitative, prin caracteristicile metodelor pe care le utilizeaza si prin analiza matematico-statistica a datelor obtinute, conduc la adevaruri sau informatii care pot fi generalizate. Explicarea unui fenomen social trebuie sa se obtina pe calea unui experiment; construirea teoriilor urmeaza o cale bine definita, se utilizeaza concepte si proceduri formale cunoscute, astfel nct rezultatele sa poata fi verificate de alti cercetatori prin utilizarea aceleiasi metodologii. Demersul logic utilizat n cercetarile cantitative este deductia. Cercetarea calitativa se supune paradigmei comprehensive, conform careia psihicul uman nu este integral prezent n comportamentul manifest; aceasta perspectiva admite teza independentei ntre conduita de masurat si realitatea ei obiectiva. n plus, conform acestei paradigme, obiectivitatea cercetarii este o iluzie: masuram ce ni se ofera. Georges Devereaux (1980) preciza ca stiintele socio-umane trebuie sa tina cont si de persoana cercetata, de faptul ca trasaturile ei de personalitate pot influenta si chiar perturba rezultatele cercetarii. Pentru a ndrepta neajunsul capacitatii de a fi obiectiv, el propunevalidarea de semnificatie, specifica paradigmei comprehensive. Validarea de semnificatie se obtine printr-o analiza obiectiva si critica a datelor intermediare si finale ale unei cercetari de catre un grup de specialisti sau chiar de catre participantii la cercetare, considerati "persoane neutre" n raport cu cercetatorul. Rezultatele unei cercetari comprehensive nu pot fi generalizate si nici nu-si propun acest scop. Ele duc la o explicare de profunzime a unui segment de comportament. Modelul cercetarii stiintifice Un prim pas al cercetarilor empirice presupune doar schitarea unui model de cercetare. Aceasta schita presupune sa definim mai nti comportamentele pe care vrem sa le evaluam, sa precizam unde, cnd si cum putem masura aceste comportamente. De asemenea, ne vom gndi la modalitatile de prelucrare a informatiilor obtinute si la modurile de analiza a acestor rezultate. Modelul de cercetare difera n functie de natura si scopul acesteia si de metodele pe care vrem sa le utilizam. Orice cercetare obliga la cteva decizii: - ce tip de abordare este mai bun pentru situatia sociala pe care vrem sa o evaluam (cantitativ, calitativ sau mixt); - caracteristicile populatiei pe care urmeaza sa lucram: care sunt subiectii, cti sunt acestia; pentru o cercetare cantitativa stabilim numarul si caracteristicile subiectilor nainte de a debuta cercetarea; pentru o cercetare calitativa, numarul subiectilor nu este ferm stabilit de la nceput, avem doar o tinta, un numar aproximativ; - o alta decizie tine de metodele utilizate; - se stabileste echipa de cercetare: numarul de specialisti, specialitatea lor, daca se vor folosi operatori sau nu;

- se obtine acceptul unei institutii si a participantilor. Berger (1989) stabilea scopurile unui model de cercetare: 1. Sa ofere un ghid care sa dirijeze activitatile prin reducerea la maxim a posibilelor pierderi financiare si de timp. 2. Sa asigure ordinea activitatilor, a operatiilor, astfel nct nici un scop urmarit sa nu fie omis sau sa fie urmarit ntr-un moment nepotrivit. 3. Sa previna distorsiunile de informatie si erorile de lucru. Modelul unui ciclu de cercetare, dupa Beaugrand (1993) presupune cinci pasi: (1) enuntarea problemei de cercetare; (2) formularea planului de cercetare; (3) culegerea de informatii; (4) analiza si interpretarea informatiilor culese; (5) reformularea enunturilor teoretice initiale n functie de rezultatele obtinute la sfrsitul activitatii. 1. Enuntarea problemei de cercetare n general, o problema apare ca urmare a unui gol de informatie. Aceasta lipsa de informatie este primul pas n formularea temei, a problemei de care ne vom ocupa. Precizarea clara a obiectivelor cercetarii se face nsa doar ca urmare a unei activitati de documentare. Activitatea de documentare precizeaza ce studii si informatii mai exista despre tema respectiva. De asemenea, tot prin documentare ne putem fixa modalitatile de abordare a problemei, metodele etc. n aceasta etapa, observatia nestructurata (de tip calitativ) ne poate fi de folos, pentru ca permite obtinerea unui inventar complet a tuturor posibilitatilor sub forma de ntrebari. La finalul acestei etape se pot formula ipotezele de cercetare, si anume ipotezele teoretice. 2. Formularea planului de cercetare Presupune traducerea ipotezelor teoretice n ipoteze empirice, fixarea locului cercetarii si a grupului de cercetat, alegerea metodelor, verificarea oportunitatii utilizarii acestora si operationalizarea conceptelor. n cercetarea de tip cantitativ, aceasta operationalizare este absolut necesara, deoarece ea permite definirea cu acuratete a variabilelor utilizate. Exemplu de operationalizare: conceptul de "responsabilitate" include urmatoarele trasaturi: stabilitate n actiune, constanta comportamentala, fidelitate, capacitate de concentrare. Operationalizarea a fost definita (1962) ca fiind o reteta care presupune trei pasi: - selectia indicatorilor; - cuantificarea variabilelor (stabilirea valorilor pe care le pot lua indicatorii); - identificarea unui continuum numeric al valorii variabilelor (ex: fidelitatea poate lua valori de la 1 la X). Reguli ale operationalizarii conceptelor: a) Regula relevantei empirice: indicatorii trebuie sa reflecte exact conceptul pe care l masoara;

b) Regula adecvarii empirice: indicatorii trebuie sa aiba capacitatea de a masura toate fetele conceptului; c) Regula cuantificarii: valorile numerice utilizate n cuantificarea indicatorilor si variabilelor trebuie sa aiba capacitatea de a respecta constant aceleasi proceduri. Caile de selectie a indicatorilor: studii exploratorii, analiza definitiilor, apelul la propria experienta. n cercetarea calitativa, operationalizarea este considerata neadecvata. Lamneck (1988) explica de ce operationalizarea este inoperanta n cercetarea calitativa: - nu asigura relatia abstract-concret, ci este o relatie abstracta, deoarece un concept este transcris prin alt concept; - este incompleta, deoarece nu poate acoperi toate aspectele conceptului relativ, care este n perpetua revolutie; - este subiectiva: determinarea indicatorilor este dependenta de ceea ce ntelege cercetatorul; astfel se explica de ce pentru acelasi concept exista mai multe definitii. Lamneck vorbeste si despre cuantificarea variabilelor: stabilirea unor echivalente nu ntotdeauna conforma cu realitatea. El concluzioneaza ca operationalizarea este o pierdere de timp, pentru ca presupune definirea conceptului nainte de a debuta cercetarea, si astfel vom fi obligati sa urmam ceea ce am stabilit dinainte. 3. Culegerea de informatii se face prin diferite metode, cantitative sau calitative, si utiliznd diverse tipuri de design. 4. Analiza si interpretarea informatiilor culese conduce la generalizari empirice. Analiza si interpretarea informatiilor se poate face la diferite nivele: - comparatie de medii sau procente, utiliznd testul t Student; - comparare de abateri; - teste statistice. n cazul prelucrarii cu ajutorul inferentelor, corelatiei, a regresiei, se poate afirma: "Rezultatele obtinute ilustreaza efecte sistematice si nu sunt obtinute la ntmplare"; aceasta afirmatie este permisa numai n cazul utilizarii acestor prelucrari statistice superioare. Interpretarea reprezinta confruntarea relatiilor dintre variabile, relatii presupuse prin ipoteza. n unele cazuri, ipoteza poate fi o simpla descriere de regularitati, iar din punct de vedere al calculului statistic, o simpla comparare de medie sau procente; alteori ipoteza presupune o inferenta, explicarea cauzala a unor fenomene, iar rezultatele sunt obtinute n urma unui studiu corelational sau de regresie. Interpretarea obliga la confruntarea rezultatelor cu ipoteza initiala. 5. Reformularea enunturilor teoretice initiale se face evalund ntregul studiu; se stabileste n ce masura metodele alese au corespuns ipotezei, care au fost sursele de eroare si n ce domeniu pot fi generalizate rezultatele obtinute.

Fiind etapa n care se pot propune revizuiri teoretice ale unor modele existente, ea presupune ncorporarea datelor de cercetare n teoriile existente, anularea informatiilor neconcludente (gresite) si formularea unor noi probleme de cercetare (noi ipoteze). n sfrsit, dupa toate aceste etape mai urmeaza si etapa de publicare a rezultatelor obtinute, care ncheie un ciclu de cercetare si care presupune o expunere la judecata comunitatii stiintifice, judecata care se aplica att cercetatorului, ct si institutiei la care este afiliat. Acest ciclu de cercetare este specific cercetarii cantitative. n cazul cercetarii calitative exista unele diferente. Sarankatos (1994) propune aceasta comparatie, spunnd: daca prima etapa, n cazul unei abordari cantitative, presupune specificarea unui obiectiv, formularea unei ipoteze, operationalizarea conceptelor, n cercetarea calitativa aceasta etapa obliga la formularea unor obiective mai generale, mai putin structurate; ipotezele se pot formula si pe parcursul cercetarii, iar operationalizarea conceptelor este un proces care nu si are rostul n acest caz. Alte diferente ntre cercetarea cantitativa si cea calitativa: - daca n cercetarea cantitativa design-ul este planificat cu multa acuratete de la debut, ea presupunnd si o selectie judicioasa a loturilor de subiecti si precizarea metodelor de colectare a datelor si tipul de prelucrare, n cercetarea calitativa design-ul este cunoscut, dar nu restrictiv; pasii nu sunt fixati n ordine absolut riguroasa. - exista criterii de selectie a subiectilor, dar criteriul de reprezentativitate statistica nu-si are locul n cercetarea calitativa; - culegerea datelor: daca ntr-o abordare cantitativa putem utiliza operatori, ntr-o analiza calitativa acest lucru nu este permis si obligatoriu cercetatorul preia informatia; - analiza datelor: n cercetarea calitativa, aceasta nu este o etapa separata; ea se efectueaza pe parcurs, pe masura aparitiei de noi informatii, se apreciaza daca ele sunt utile sau nu obiectivului fixat; - interpretarea datelor se face prin generalizare inductiva (n studiul cantitativ) si prin generalizare analitica (n studiile calitative). III. Formularea ipotezelor Ipotezele sunt specifice cercetarilor cantitative; formularea lor se face dupa ce au fost definite scopurile cercetarii si conceptele cu care vom lucra. Exista o serie de motive pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinarii si delimitarii domeniului de cercetare, si (2) o ipoteza ghideaza colectarea datelor, analiza si interpretarea lor. n cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care se stabilesc ntre doua variabile, ceea ce ne permite sa spunem ca ipoteza respectiva contine o posibila solutie la problema aflata n studiu. Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunt conjunctural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile. Legatura dintre variabile propusa prin ipoteze este o relatie posibila, nu una certa; ipoteza este deci o explicatie plauzibila care urmeaza a fi verificata n cercetare prin datele care se obtin.

n stiintele sociale, ipoteza este reflectarea ntr-o forma specifica a realitatii obiective, un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si cauzalitatea evenimentelor si comportamentelor umane. Caplaw (1970) ofera doua definitii ale termenului de ipoteza: 1. Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale ntr-o forma care permite verificarea ei empirica. 2. Ipoteza este o tentativa de explicatie la o problema de cercetare. Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari clare, sa numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc ntre ele. Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie sa ndeplineasca 10 conditii pentru a fi valide: generalitatea, complexitatea,specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictiv itatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea. 1. Generalitatea se refera la faptul ca o ipoteza trebuie formulata astfel nct relatiile dintre variabile sa fie adevarate indiferent de conditiile spatio-temporale. 2. Complexitatea se refera la numarul de variabile care sunt cuprinse ntr-o ipoteza. Ipotezele de nivel 1 au doar doua variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate; se poate merge pna la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate. 3. Specificitatea priveste numarul de valori pe care le pot lua variabilele respective, valorile putnd fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum ntre extreme. 4. Determinarea priveste obiectivitatea ipotezei respective, n sensul ca nu putem enunta o relatie ntre doua variabile dintre care una este imposibil de evaluat. 5. Falsificabilitatea priveste formularea enuntului ipotetic n aceasta privinta vorbim despre ipotezele de tipul "si da, si nu". 6. Testabilitatea se refera la conditiile de verificare a ipotezei, n sensul ca, cu ct o ipoteza este mai concreta, cu att ea poate fi verificata mai usor. 7. Predictivitatea se refera la faptul ca o ipoteza are functia de a descrie si explica anticipativ procesele, relatiile, evenimentele psihice. 8. Comunicabilitatea priveste formularea enuntului: enuntul unei ipoteze trebuie sa ndeplineasca conditii de inteligibilitate, astfel ca ea sa fie decodificata identic att de cel ce o formuleaza, ct si de cel ce o citeste. 9. Reproductibilitatea se refera la posibilitatea de a repeta un demers de cercetare, adica posibilitatea de re-validare a ipotezei de catre alti cercetatori. 10. Utilitatea se refera la faptul ca o ipoteza, prin confruntarea cu realitatea, poate fi total validata, partial validata sau invalidata. Infirmarea unei ipoteze nu nseamna neaparat ca acea ipoteza este eronata. Etapele formularii ipotezelor

Sunt definite trei etape (dupa Charboneau): (1) formularea ipotezelor generale; (2) formularea ipotezelor de cercetare si (3) formularea ipotezelor statistice. Aceste etape corespund celor trei tipuri de ipoteze definite n cercetare: ipotezele generale, de cercetare si statistice. 1. Formularea ipotezelor generale. Se pot formula una-doua ipoteze cu grad de generalitate mare. Ele pot fi privite ca niste ipoteze de lucru, niste formulari preliminare ale scopurilor cercetarii. Ipotezele de lucru sunt admise atunci cnd nu exista suficiente informatii pentru o formulare clara si precisa. Ipotezele generale ghideaza demersul de documentare si permite alegerea unor scopuri, a unor tinte. Exemplu: Profesorul A. Bandura (1963) a efectuat o cercetare avnd la baza o teorie referitoare la agresivitate, si anume ca perceperea unor comportamente determina un proces de achizitie, de nvatare a lor. Astfel, el si-a propus sa cerceteze daca se poate vorbi despre adaptarea unui comportament agresiv ca urmare a perceperii lui. Cercetarile initiale s-au bazat pe ipoteza generala conform careia faptul de a imagina sau percepe un comportament agresiv executat de o alta persoana reduce autocontrolul, determinnd aparitia unor comportamente agresive. El a enuntat o a doua ipoteza generala, de lucru: Reactia la imaginea unui act agresiv determina mai degraba o crestere a agresivitatii dect o scadere a ei. Cercetarea a presupus trei grupuri de subiecti copii. Fiecare grup a fost supus unui stimul agresiv diferit: primul grup a vizionat un film foarte agresiv cu personaje oameni; al doilea grup a vizionat o piesa de teatru cu un grad ridicat de agresivitate, iar al treilea grup a vizionat un film de desen animat cu continut agresiv. S-a considerat ca astfel subiectii sunt supusi la frustrare. S-a constatat ca grupul al doilea a manifestat cea mai accentuata crestere a agresivitatii, urmat de primul grup si apoi de al treilea. S-a masurat ulterior, comparativ, agresivitatea la baieti si la fete, precum si tipul de agresivitate (imitativa sau non-imitativa). Rezultatele au aratat ca exista o influenta ntre vizionarea unor materiale cu continut agresiv si comportamentul agresiv ulterior, influenta depinznd de gradul de realism al materialului prezentat (teatru - film - desen animat). Din punctul de vedere al efectului pe sexe, s-a constatat o agresivitate n oglinda ( fetele imitau comportamentul agresiv feminin vazut n material, iar baietii imitau comportamentul masculin). Paranteza: Se impune o diferentiere ntre ipotezele teoretice si cele generale: ipotezele teoretice propun interpretari generice ale faptelor si fenomenelor, au un grad mai mare de generalitate dect cele generale, sunt indirect testabile si sustin salturile semnificative ale gndirii, sau "revolutiile stiintifice". 2. Formularea ipotezelor de cercetare Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formularea unor ipoteze cu un grad mai mare de concretete - ipotezele de cercetare. Ipoteza de cercetare este mult mai concreta si respecta regulile logicii formale; de asemenea, ea precizeaza activitatile care se vor efectua n cadrul cercetarii. Revenind la exemplul cercetarii ntreprinse de profesorul Bandura, n acest caz ipoteza de cercetare a fost: "Confruntati cu un model agresiv, copiii vor dezvolta ulterior mai multe comportamente agresive, comparativ cu cei care nu au fost confruntati cu un asemenea model." Bandura a mai formulat si o serie de ipoteze referitoare la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de imagini de film si imagini de desen animat. Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie sa fie: operationale, riguroase, sa presupuna un grad de originalitate si sa fieverificabile.

Caracterul operational presupune ca ipotezele trebuie sa precizeze activitatile sau operatiile concrete care trebuie efectuate pentru a vedea daca evenimentele psihice presupuse au lor. n cercetarea lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. Ipotezele sunt operationale pentru ca descriu actiunile care declanseaza un comportament. Caracterul riguros presupune cerinta de a nu te hazarda prin ipoteza sa precizezi clar, cantitativ gradul de aparitie al unei variabile. Bandura nu precizeaza daca comportamentele caracterizate ca fiind imitative ale agresivitatii imaginilor sunt de trei ori mai puternice dect cele caracterizate ca fiind nonimitative. Originalitatea presupune ca informatiile propuse de o ipoteza trebuie sa fie o achizitie originala, dar valida pentru stiinta. Bandura a vrut sa mbogateasca teoria nvatarii prin imitatie si sa puna n discutie teoria catharsis-ului. Caracterul verificabil presupune ca un enunt trebuie sa fie confirmat ntr-o oarecare masura de catre datele de cercetare. 3. Formularea ipotezelor statistice Pentru a formula aceste ipoteze, mai nti decidem care criteriu l folosim pentru a stabili gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare. Daca Bandura ar fi presupus ca o imagine violenta va declansa la toti copii participanti la experiment comportamente agresive de acelasi tip, aceasta ar fi fost o greseala. El nsa nu face precizarea "la toti copiii", astfel ca ipoteza este corecta, pentru ca reactia copiilor la stimuli a fost diferita. La majoritatea copiilor s-a nregistrat o scadere a controlului, dar au fost si cazuri cnd aceasta nu s-a ntmplat. Prin ipoteza statistica se stabilesc masuri cantitative ale comportamentelor de masurat. Aceste evaluari cantitative permit cuantificarea reactiilor comportamentale si stabilirea relatiilor ntre stimul si reactie. De asemenea, ele ne permit si sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si sunt tipice. Concluzie: Pe parcursul unei cercetari, ipotezele obtin un grad de precizie tot mai mare pe masura ce studiul se desfasoara. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale, iar ipotezele statistice stabilesc daca ipotezele de cercetare fixate apriori sunt verificate de rezultatele cercetarii. Etapele de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente temporal cu etapele studiului. Studiul debuteaza atunci cnd ipotezele de cercetare sunt fixate. Putem apela la un studiu preliminar, pentru a fixa aceste ipoteze de cercetare. Ipotezele statistice se leaga de faza a treia a derularii unui studiu, cea de analiza statistica, si sunt active doar n aceasta faza. IV. Tipuri de cercetari Exista diverse clasificari ale cercetarilor psihologice, dupa mai multe criterii. n functie de scop, se deosebesc: cercetaridescriptive, cercetari predictive si cercetari explicative. Cercetarile descriptive. Scopul lor este surprinderea sau descrierea evolutiei unor evenimente, comportamente etc., definirea si clasificarea evenimentelor cercetate si a relatiilor dintre ele. n cercetarile descriptive se utilizeaza de obicei abordarea nomotetica. Acest tip de abordare, corect utilizata, este optim n domeniul psihologiei sociale si al sociologiei, pentru ca scopul unor asemenea studii este surprinderea caracteristicilor comune ale unui grup sau populatie, caracteristici comune care pot fi considerate

"performante medii" si sunt tipice grupului respectiv. Se lucreaza cu grupuri mari de subiecti; ca metode, se utilizeaza studiile corelationale (teste) si ancheta (chestionar, interviu). n cazul studiilor psihologice n care urmarim performantele individuale, unicitatea persoanei, a unor comportamente psihice, ne nscriem ntr-o abordare de tip idiografic, care permite descrierea caracteristicilor particulare (individualizate) ale unei persoane. n acest caz, esantionul poate fi limitat la 30 persoane, iar ca metoda se utilizeaza studiul de caz, biografia, metodele calitative. Cercetarile predictive au ca scop stabilirea modalitatilor n care vor evolua diferite evenimente. n acest tip de cercetari se apeleaza, de obicei, la studii corelationale. Vom avea cel putin doua siruri de performante (sau variabile) si, utiliznd valorile unei performante (sau variabile), dorim sa facem predictii asupra evolutiei unei alte performante (variabile) sau a mai multora. Ajungem sa obtinem sirul de variabile si stabilim corelatia atunci cnd evaluam cu metode diferite acelasi eveniment psihic, sau cu aceeasi metoda doua evenimente psihice care au legatura ntre ele. Pentru acest tip de cercetari nu este necesar grupul de control. Putem evalua din punct de vedere calitativ relatiile dintre doua variabile n functie de nivelul si tipul relatiei sau relatiilor care se stabileste ntre cele doua variabile. Nivelul de variatie arata ct de strnse sunt legaturile dintre variabile (pragul de semnificatie al unei corelatii), iar tipul variatiei indica directia n care se stabileste legatura respectiva (pozitiv sau negativ). Important: Corelatia dintre doua evenimente, indiferent ct de strnsa si indiferent de directia ei, nu nseamna o relatie de determinare, ci o evolutie concomitenta. O concluzie este semnificativa daca valoarea pragului de semnificatie este mai mica de 0,05; daca este egala cu 0,05, avem de a face cu o corelatie mediu semnificativa. Instrumentele cel mai frecvent utilizate n studiile corelationale sunt testul, ancheta (chestionar, interviu); ambele ofera informatii diagnostice (aplicabile la momentul prezent), nu prognostice. Cercetarile explicative au ca scop determinarea cauzelor unui eveniment sau explicarea unei evolutii. n acest caz se foloseste metoda experimentala. pentru a se explica o cauzalitate, este necesar sa se respecte trei conditii: - sa existe o corelatie ntre cele doua evenimente urmarite; - sa existe o relatie temporala si cauzala; - sa se elimine, pe ct posibil, cauzele alternative. De exemplu, pornind de la premisa ca un comportament educational agresiv va declansa un raspuns agresiv, modelam un experiment folosind un grup de cadre didactice cu comportament agresiv, urmarind efectele asupra grupului experimental de elevei sau studenti. n aceste cazuri este necesar si un grup experimental. Observatia Observatia este o metoda tipic descriptiva, care presupune accesul direct la obiectul cercetat si se foloseste n combinatie cu alte metode: anamneza, studiul de caz, biografia, interviul, studiul documentelor. Observatia presupune derularea unor evenimente si prezenta unui observator care sa poata lua cunostinta de ele. Prin observatie nu se obtin informatii asupra cauzelor sau consecintelor unor fenomene sociale; de aici decurge faptul ca observatia nu poate fi folosita n orice conditii.

Exista diferite clasificari ale acestei metode; pentru moment diferentiem ntre observatia nestiintifica si cea stiintifica. Observatia nestiintifica este o observatie ntmplatoare, fara scop si fara un plan (grila) care sa permita nregistrarea unor reactii. Observatia stiintifica este cea n care exista un scop anterior fixat si o grila sau fisa de nregistrare a fenomenelor, mai mult sau mai putin elaborata. Observatia stiintifica poate fi de doua tipuri: cu interventia cercetatorului si fara interventia cercetatorului. Cercetarile n care se utilizeaza observatia fara interventia cercetatorului sunt specifice abordarilor cantitative si putem considera ca sunt naturale (reactiile subiectului nu sunt influentate de prezenta psihologului), neparticipative, structurate n masura n care exista o grila de observatie. Aceasta consta n pre-existenta unor evenimente, comportamente pe care cercetatorul le asteapta si pe care le va urmari. Observatia stiintifica cu interventia cercetatorului este specifica abordarilor calitative, este participativa, observatorul fiind integrat n grupul de observat, de obicei nestructurata (grila de observatie nu este stabilita dinainte n amanunt, ci se precizeaza doar o serie de obiective; informatia se sistematizeaza pe masura ce se aduna), activa n masura n care cercetatorul, fiind integrat n grup, participa la activitatile desfasurate de acesta. Exista o serie de avantaje ale observatiei cu interventia cercetatorului: - permite masurarea limitelor unor comportamente prin manipularea unor evenimente declansatoare; - se pot declansa prin manipulare comportamente greu de surprins n situatii normale; - se pot compara efectele generate de diverse proceduri de manipulare. Observatia neparticipativa (cantitativa): Etape I. Ca n orice cercetare, primul pas l constituie stabilirea temei si a conditiilor de lucru. Fiind o abordare cantitativa, topica este riguros fixata, astfel nct sunt precizate de la nceput toate elementele care urmeaza a fi observate. Se definesc evenimentele, categoriile, clasele (constnd n comportamente) care prezinta interes pentru studiu, de obicei n urma unor discutii cu experti. Este de dorit sa se apeleze la persoane neutre si cu experienta n domeniu. II. n aceasta etapa, predominant organizationala, este necesar sa se stabileasca att esantionul, ct si grupul de lucru. De asemenea, se obtin toate aprobarile necesare pentru a desfasura o asemenea cercetare. Selectia esantionului presupune apelul la proceduri clasice de esantionare. n ce priveste observatorii, ei trebuie sa aiba o serie de calitati: - un anumit nivel intelectual; - un anumit nivel cultural; - experienta n domeniu; - informatii multiple asupra temei de cercetare; - flexibilitate si capacitate de adaptare;

- abilitate n colaborare si comunicare; - capacitatea de a urmari unitatile de observatie (comportamentele) fixate (observatorul nu trebuie sa se lase "furat" de fapte colaterale celor fixate, indiferent ct de interesante ar fi ele). Coordonatorul grupului de lucru apeleaza la un antrenament cu cei care participa la cercetare, pentru a fi sigur ca scopurile fixate sunt ntelese. n acest antrenament sunt explicate caracteristicile populatiei, se descriu posibilele evenimente colaterale care pot aparea, caracteristicile unitatilor de observare, se ofera solutii la posibilele conflicte care pot aparea, se enumera posibilele situatii care genereaza distorsiunea comportamentelor urmarite (a unitatilor de observare), se fac exercitii de atentie distributiva si, n masura n care se poate, exercitii pentru cresterea capacitatii de adaptare si a flexibilitatii observatorilor. III. Colectarea datelor presupune stabilirea unei grile sau fise de observatie. n functie de tipul de grila, exista mai multe modalitati de colectare a datelor: - nregistrarea narativa presupune reproducerea ct mai completa a evenimentelor urmarite; pentru aceasta se utilizeaza videocamera, reportofonul sau, n lipsa lor, un grup de observatori n locul unui singur observator. - scalele de evaluare pot fi: - nominale - ne vom raporta la anumite categorii ale stimulului care trebuie masurate; - scale de tip check-list; - scale ordinale, n care se acorda valori diferitelor evenimente care apar n cazul unitatilor de observatie si se marcheaza valorile care difera fata de cea stabilita drept reper; - scale de interval, n care se precizeaza si diferentele dintre doua evenimente. IV. Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare Analiza datelor este de tip statistic. Raportul respecta anumite standarde ale comunitatii stiintifice; exista posibilitatea de a nu respecta aceste standarde, daca studiul este comandat si platit de cineva care doreste o alta modalitate de prezentare a datelor. Krger (1987) enumera o serie de avantaje ale observatiei: - este o procedura putin complicata si ieftina; - permite obtinerea de informatii atunci cnd respondentii nu sunt capabili sa le ofere (cazul copiilor, al persoanelor care nu vorbesc etc.); - studiaza evenimentele asa cum sunt ele n realitate; - ofera informatii directe, neprelucrate, neinterpretate, n sensul ca datele obtinute nu pot fi banuite de a avea un indice de dezirabilitate sociala, cum sunt cele obtinute prin chestionar, interviu etc. - permite colectarea de informatii multiple, chiar daca uneori ele sunt greu de prelucrat. Limite ale observatiei:

- nu poate fi utilizata atunci cnd scopul este studiul comportamentelor grupurilor mari; - nu poate oferi informatii despre trecut, viitor sau evenimente neasteptate; - este inadecvata pentru determinarea unor fenomene concrete cum ar fi violenta n familie; - datele obtinute pot fi influentate de subiectivitatea observatorului; - un observator nepregatit poate oferi informatii neconsistente, neimportante sau poate sa induca comportamente celor observati. Prevenirea acestor neajunsuri se poate face printr-un design bine stabilit, prin selectia observatorilor si a asistentilor pe criterii bine stabilite si prin antrenament. Observatia participativa (de tip calitativ) Este folosita atunci cnd dorim informatii multiple si complete asupra unei comunitati. Este frecvent utilizata n studiile de antropologie si etnografie. Observatia participativa presupune o serie de tehnici cu ajutorul carora se stabileste ntre cercetatori si grupul de cercetat o relatie stiintifica n care se conjuga principiile unei anchete intensive cu principiile unei activitati de observatie. Aceasta forma de observatie presupune o relatie directa si de durata cu subiectii cercetarii si, spre deosebire de observatia neparticipativa, presupune comunicarea directa dintre observatori si observati, ceea ce nseamna eforturi pentru a nvata sistemul de comunicare al grupului de cercetat. Respectnd aceasta conditie se evita o serie de capcane si de informatii superficiale. Un aspect important este faptul ca participnd direct la activitatea grupului, implicarea cercetatorului poate fi foarte mare, astfel nct informatiile culese sa nu mai fie obiective. Obiectivitatea este unul din telurile constant prezente n gndul unui cercetator care apeleaza la aceasta metoda. Ea este necesara si atunci cnd se alcatuieste raportul de cercetare; pentru aceasta este necesar ca, n perioada culegerii de date, sa se faca apel la o serie de tehnici de nregistrare a informatiilor (prin jurnal de teren, fise descriptive, inventare), care trebuie sa ndeplineasca conditia obiectivitatii, iar la ntocmirea raportului datele trebuie preluate exact cum apar ele n aceste jurnale sau fise. Scurt istoric Observatia participativa a fost utilizata pentru prima data de catre R. Malinovski ntr-un studiu asupra caracteristicilor populatiei din coloniile franceze. Apoi a fost preluata si dezvoltata de scoala de sociologie de la Chicago. Aportul acestei scoli consta, ntre altele, din clasificarea tipurilor de observatori dintr-o cercetare de tip participativ (comprehensiv): - observatorul periferic, care se pozitioneaza marginal fata de grup, deoarece considera ca o implicare prea puternica n activitatea comunitatii ar duce la distorsionarea informatiilor obtinute; - observatorul participant activ, care considera ca, pentru a obtine informatii pertinente, este necesar sa se implice puternic, astfel nct sa se situeze pe o pozitie importanta n acea comunitate; - observatorul complet, care preia valorile comunitatii de observat, astfel ca ajunge sa poata practica auto-observatia ca sursa de informatii asupra comportamentului grupului respectiv.

Tipuri si metode de cercetare n cercetarile socio-umane, termenul metoda are diferite acceptiuni. Uneori are un nteles mai larg (metoda statistica, dialectica etc.), alteori are un sens mai restrns (observatie, ancheta etc). Clasificarea metodelor de cercetare se face n functie de diverse criterii: (1) criteriul temporal, (2) criteriul de reactivitate, (3) caracteristicile intrinseci ale metodei, (4) locul si rolul ocupat n procesul cercetarii, (5) scopurile cercetarii. (1) n functie de criteriul temporal, se disting: - Cercetari transversale, care determina relatiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen psihic la un moment dat. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul. - Cercetari orizontale pe esantioane succesive independente, n care se masoara aceeasi caracteristica psihica n ctiva ani succesivi. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie, n anii scolari 1995-1996, 1997-1998, 1999-2000, 2001-2002.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul. - Studiile longitudinale, care presupun masurarea evolutiei fenomenelor n timp, de obicei pe termen de 10 ani sau, mai rar, cu pas de 10 ani; subiectii sunt aceiasi si asupra lor se fac evaluari comparative. (Exemplu: responsabilitatea acelorasi studenti la psihologie masurata succesiv n anul I, anul II, anul III, anul IV.) Metode utilizate: testul, studiul de caz, biografia etc. (2) Criteriul de reactivitate priveste gradul de interventie al cercetatorului asupra subiectului. n functie de acest criteriu se disting: - Cercetarile experimentale, n care cercetatorul intervine si determina anumite reactii ale subiectului; - Cercetarile cvasi-experimentale, n care cercetatorul este prezent, dar nu intervine activ n generarea unor reactii (exemplu: sondajul de opinie). - Cercetarile observationale, n care cercetatorul nu intervine deloc (observatia, studiul documentelor oficiale, al biografiilor etc.) (3) n functie de caracteristicile intrinseci ale metodei, se disting: - Metode si cercetari cantitative, si - Metode si cercetari calitative. (4) n functie de locul si rolul ocupat n procesul cercetarii, se disting: - Metode de culegere a informatiilor (observatie, experiment, test); - Metode de prelucrare a informatiilor, si - Metode de interpretare a informatiilor. (5) n functie de scopul cercetarii, se disting:

- Metode si cercetari descriptive; - Metode si cercetari predictive (studiul corelational); - Metode si cercetari explicative. Reguli specifice: 1. Implicarea. A Piette preciza ca "observatia participativa, ca modalitate de acces la informatiile care structureaza valorile unei societati poate fi considerata mai degraba o forma de socializare dect o forma de participare de tip afectiv si psihologic". Diferenta dintre participare si socializare vizeaza gradul de implicare. Participarea presupune preluarea de valori si integrarea lor fara discernamnt, n timp ce socializarea presupune comunicarea cu cei cu care lucrezi si efortul de a-i ntelege. n raport cu observatia participativa, se pune ntrebarea legata de distanta, de gradul optim de integrare ntr-un grup, care sa permita obtinerea de informatii corecte, valide. Fie ca se situeaza la periferia grupului, fie ca se pozitioneaza central n grup, observatorul are sanse sa ajunga la informatii corecte, atunci cnd nu uita scopul cercetarii si dispune de o serie de informatii generale privitoare la populatia respectiva. (Daca apelam la observatia neparticipativa clasica, aceste doua cerinte nu sunt neaparat obligatorii, deoarece exista o grila care obliga la obiectivitate.) n aceste conditii, persoanelor care sa participe la o cercetare cu observatie participativa trebuie sa fie alese dintre persoanele care se pot integra n comunitatea de observat, pentru a putea obtine un maximum de informatie. De asemenea, este necesara comunicarea directa ntre observator si cei observati, ceea ce presupune cunoasterea limbajului folosit de populatia cercetata. 2. Completitudinea. Scopul unor cercetari bazate pe observatia participativa este descrierea ct mai completa a situatiei / situatiilor si a caracteristicilor grupului observat. Completitudinea informatiilor nseamna ca accentul cade pe detalii, care reprezinta argumente n favoarea unei afirmatii generale. 3. Neutralitatea. Deriva din presupunerea conform careia orice interpretare facuta de un om asupra unei structuri umane este o deformare. Pornind de la aceasta presupunere, ntr-o observatie participativa cercetatorul trebuie sa ncerce sa aiba o atitudine complet neutra, sa noteze si sa reproduca informatiile asa cum le primeste, fara nici un fel de interpretare. Daca n etapa de teren (culegerea datelor) se apeleaza la jurnale, reportofon etc., mijloace care asigura un grad ridicat de obiectivitate, riscul de a nu mai fi obiectiv apare n faza de redactare a raportului, faza care presupune interpretari si rearanjari ale informatiilor. 4. Validitatea. Pentru a obtine informatii valide, este necesar sa se verifice informatiile pe masura culegerii lor. Degajarea unui principiu sau a unei legitati de baza se obtine pe masura ce naintam n cercetare. Oricarei informatii i se acorda valoare pe parcursul cercetarii, si nu n final. Validitatea rezultatelor se mai raporteaza si la esantionul cercetat. Daca n studiile cantitative numarul participantilor este foarte important, n cazul cercetarilor calitative nu conteaza att numarul de participanti, ct densitatea informatiilor obtinute. Ca urmare, n observatia participativa se apeleaza la asanumitii "informatori", persoane avizate, bune cunoscatoare ale caracteristicilor grupului de cercetat si care dispun de o capacitate crescuta de ntelegere si interpretare, astfel nct sa poata oferi informatii corecte despre grupul respectiv. Corectitudinea informatiilor mai depinde si de nivelul de cultura a informatorilor, ct si de capacitatile lor intuitive. Rolul informatorilor este de a orienta cercetatorul spre aspecte pe care o persoana din exteriorul grupului nu le poate percepe. De asemenea, tot ei pot oferi o serie de explicatii datelor de observatie si pot valida informatiile culese de persoana exterioara grupului.

Etapele observatiei participative I. Alegerea locului de observatie n conformitate cu obiectivele fixate. Pentru a asigura un demers lin al cercetarii, este necesar sa se asigure colaborarea cu cei care vor fi observati; aceasta nu nseamna ca trebuie sa le precizam obiectivele cercetarii, ci doar sa le oferim o descriere generala a acestora. Observatia participativa, spre deosebire de cea neparticipativa, nu presupune o faza de documentare att de profunda, pentru ca datele care se obtin ar putea fi influentate de descrierile existente n materialele documentare. Important este ca, o data ajuns pe teren, cercetatorul sa obtina o imagine de ansamblu a fenomenului de cercetat, care sa asigure fixarea unor puncte importante de observatie. II. Culegerea informatiilor presupune nregistrarea tuturor informatiilor, ceea ce impune apelul la o serie de informatori; de asemenea, o serie de informatii se preiau direct de catre cel care face cercetarea. Coroborarea celor doua siruri de date va conduce la structurarea unor seturi de informatii, care pot sa aiba statutul de ipoteze, ipoteze care se verifica imediat. n acest caz, testarea ipotezelor presupune un proces flexibil de tatonari, completat de informatii, eventuale modificari ale ipotezelor, etc. III. Precizarea ipotezelor IV. Redactarea raportului de cercetare, n care informatiile se ordoneaza, se delimiteaza si se definitiveaza, astfel nct se pot emite explicatii teoretice, abstracte raportate la fenomenul studiat. Dificultati ale observatiei participative: - fidelitatea si validitatea informatiilor; n acest caz credibilitatea nu este legata de numarul de cazuri, ci de acuratetea studierii lor. Pentru validitatea datelor se poate utiliza un numar mai mare de observatori; pe de alta parte, un numar mare de informatori poate duce si la o distorsionare a informatiilor. - are durata lunga de derulare si este costisitoare. Metoda testelor Standarde tehnice utilizate n adaptarea testelor educationale si psihologice Ideea unor standarde tehnice a pornit de la dovezile tot mai frecvente ca interesul pentru studii comparative interculturale este n crestere. Devine astfel necesara adaptarea testelor, pentru a putea fi folosite n mai multe culturi si n mai multe limbi. O adaptare corecta a probelor pentru populatia cu care lucram asigura validitatea informatiilor pe care le obtinem. Metodele de echivalare structurala par a fi utile n stabilirea zonala a echivalarii scorurilor obtinute la teste, dar att nu este suficient, trebuie respectate si alte criterii. Se utilizeaza termenul de adaptare atunci cnd preluam un test, el reflectnd mult mai bine procesul de pregatire a unui test pentru a fi utilizat n alta cultura sau alta limba. Termenul de "traducere" este partial corect prin raportare la activitatea depusa n preluarea unui test. Problema adaptarii testelor este una internationala si, ca urmare, n 1997 a aparut asociatia numita "Comisia Internationala de Teste", care a elaborat standardele tehnice de adaptare a testelor (Ronald Hambledon, Th. Oakland, B. Byrne, B. Braken, N. Tonzer si altii).

Standardele reprezinta repere importante pentru conducerea si evaluarea adaptarii si a dezvoltarii paralele de instrumente psihologice si educationale. Aceste standarde conditioneaza preluarea si utilizarea testelor pentru diferite populatii. Exista patru tipuri de standarde: A) Standardele privind caracteristicile populatiei se refera la echivalentele de construct. 1. Efectele diferitelor culturi care nu sunt relevante sau importante fata de scopurile principale ale studiului trebuie reduse la minim. Exista o serie de factori care influenteaza componentele transculturale. Adesea este necesar ca unii factori sa nu fie luati n calcul, dar trebuie ca efectele lor sa fie reduse la minim, astfel nct rezultatele cercetarii sa nu fie influentate. Explicatiile anterioare aplicarii testului trebuie sa tina cont de specificul populatiei cu care se lucreaza. 2. n privinta evaluarii masurii constructului, trebuie sa se determine n ce masura constructul vizat cu instrumentul dat este identic n populatia de baza si n cea pe care se aplica. Diferentele ntre diferite grupuri culturale deriva din sistemul de valori si traditii, dar si din interpretarile care li se dau acestora (spre exemplu, ntr-o cultura inteligenta este considerata a fi rezolvarea rapida de probleme, iar n alta cultura, rezolvarea corecta de probleme). B. Standardele privind caracteristicile testului si adaptarii lui se refera la modalitatile de adaptare, de alegere a traducatorilor si a metodelor statistice care vor fi utilizate n analiza datelor empirice. O adaptare corecta presupune cel putin trei traducatori: primul traduce din limba initiala n limba data, al doilea face retroversiunea, iar al treilea verifica daca cele doua traduceri au fost corecte. Este necesar sa se faca apel la minimum trei traducatori deoarece versiunea din limba sursa poate fi complicata si dificila; de asemenea, se poate ca o serie de concepte, notiuni folosite n versiunea initiala sa nu aiba echivalent n limba din care se face traducerea. C. Standardele privind modalitatile de administrare se refera la faptul ca orice manual complet al unui test trebuie sa descrie n amanunt tehnicile de testare si conditiile de testare (aplicare colectiva sau individuala, ct de mare poate fi grupul n cazul testarii colective, vrsta careia i se adreseaza etc). D. Standardele privind modalitatile de interpretare a scorurilor. Cei care scriu manualele testelor asigura prea putina documentatie referitoare la modalitatile de interpretare a scorurilor. Cnd adaptam un test, trebuie justificate modalitatile de interpretare si trebuie precizate echivalentele si diferentele de interpretare. Comparatiile ntre diferite populatii pot fi facute doar pe baza nivelului de variabilitate stabilit pe scala respectiva. Este necesar sa se precizeze modul n care contextul socio-cultural al populatiei poate afecta performanta instrumentului si trebuie sugerate proceduri de pre-testare care trebuie aplicate pentru a evita distorsiuni ale scorurilor. V. Studii corelationale Scopul studiilor corelationale este acela de a masura si a determina modul de asociere, de covariatie a unor nsusiri psihice. n cadrul acestor studii putem determina si identifica relatiile predictive prin masurari sau evaluari ale covariantei ntre variabile, asa cum evolueaza ea n mod natural. Exemplu de formulare a scopului unei cercetari corelationale: "Care este relatia dintre emotivitate si performanta scolara?", sau: "Care este rolul disfunctiilor sexuale n ruptura cuplului?" Informatiile de acest tip se pot obtine fie prin aplicarea unor teste, fie prin utilizarea metodei anchetei, care presupune doua tehnici principale: chestionarul si interviul. Att testul, ct si chestionarul presupun selectia subiectilor si stabilirea validitatii si fidelitatii datelor. Ancheta

Daca metoda observatiei permite deductii privitoare la comportamentele sau modalitatile de a reactiona a indivizilor umani n anumite contexte, studiile corelationale permit accesul la informatii de tipul "ce se ascunde n spatele unui comportament, n mintea individului". Am putea spune, metaforic, ca motto-ul anchetei este "Daca vrei sa afli ceva despre oameni, ntreaba", spre deosebire de cel al observatiei, care ar putea fi formulat "Daca vrei sa stii ceva despre oameni, uita-te la ei". Sa presupunem, spre exemplu, ca se efectueaza un studiu asupra tipurilor de ciocolata preferate de copii. Se face o ancheta pe un esantion de 50 de elevi din ciclul gimnazial; dintre acestia, 25 prefera ciocolata Excelenta, 15 ciocolata Poiana si 10 ciocolata Cadbury. ntr-un raport de cercetare bazata pe ancheta, trebuie sa se specifice: - descrierea grupului sau a esantionului pe care s-a facut testarea: vrsta, sex, tipul scolii (n cazul exemplului dat), locul scolii (mediul urban sau rural) si criteriile de selectie a elevilor. - cum a decurs ancheta: daca chestionarul s-a aplicat individual sau n grup, daca s-a folosit interviul, ce tip de interviu anume; metodele folosite se descriu obligatoriu n anexa. - daca pe parcursul individului au fost prezente si alte persoane, neimplicate direct n cercetare. Toate acestea trebuiesc precizate n raportul de cercetare, iar raspunsul la aceste probleme trebuie sa-l avem nainte de a demara ancheta. Aceste conditii alcatuiesc o grila de evaluare a corectitudinii cercetarii. Clasificare Anchetele se clasifica n functie de doua criterii: scopul si metodele. Din punctul de vedere al scopului, anchetele pot fi psihologice,sociologice si politice. Din punctul de vedere al metodei, anchetele pot fi pe baza de chestionar si pe baza de interviu. Orice tip de ancheta trebuie sa ndeplineasca o serie de caracteristici: - sa respecte o serie de criterii de selectie a populatiei care alcatuieste grupul-tinta (esantionarea); - sa utilizeze un set de ntrebari predeterminate care se aplica tuturor subiectilor. Raspunsurile obtinute reprezinta rezultatele acestui tip de cercetare. Limitele acestei metode: continutul, structura si ordinea ntrebarilor fiind stabilite n orb, n baza unor studii documentare, este posibil ca parte din ntrebari sa nu fie adecvate populatiei pe care o cercetam. n aceste conditii folosim chestionare mai putin structurate si apelam la un studiu pilot, cu rol de cercetare explanatorie n care ntrebarile se pot rafina, iar optiunea pentru o varianta finala va fi sustinuta de datele de teren concrete. Tehnici de esantionare Presupunnd ca am ales tipul de populatie pe care facem studiul, ntrebarea la care trebuie sa raspundem este: cui anume, din cadrul populatiei, i adresam ntrebarile noastre? Raspunsurile la aceasta ntrebare presupune selectia unui esantion de respondenti care sa fie reprezentativ pentru ntreaga populatie din care esantionul face parte. Procedurile de selectie a unui esantion sunt identice, indiferent daca populatia tinta este alcatuita din toti membrii unei comunitati, a unei tari sau a unei scoli. Concepte specifice: populatie, cadru de esantionare, esantion, elemente.

Populatie: conceptul cu sfera cea mai larga si, denumind toate persoanele care prezinta calitatea care ne intereseaza n studiu. Daca facem un recensamnt, va trebui sa obtinem informatii de la fiecare persoana care are calitatea respectiva. ntr-o ancheta, din motive de eficienta, vom selecta un sub-set (grup) de populatie care sa fie reprezentativ pentru grupul mare. Cadru de esantionare: o lista cu membrii populatiei, care prezinta calitatea ce urmeaza a fi evaluata. Asadar, cadrul de esantionare este o modalitate de restrngere a numarului de subiecti, n functie de criteriul dat. Esantion: sub-setul de populatie limitat de un anumit cadru de esantionare. Element: fiecare membru al esantionului. Spre exemplu, daca vrem sa masuram atitudinea studentilor de la UTM fata de serviciile oferite de biblioteca, populatia este reprezentata de studentii universitatii. Cadrul de esantionare este reprezentat de lista studentilor care frecventeaza biblioteca (lista reprezentnd cadrul care delimiteaza un esantion din populatia universitatii). Pentru a obtine informatii ct mai corecte, ar mai fi necesare o serie de operatii suplimentare, cum ar fi excluderea din esantion a studentilor nscrisi la biblioteca foarte recent (cu doar o zi sau doua nainte). Puterea, n sensul de realism sau validitate, a datelor obtinute prin analiza rezultatelor obtinute pe un esantion este data de masura n care aceste date sunt valabile pentru ntreaga populatie, deoarece scopul cercetarii este descrierea caracteristicilor unei populatii, nu a esantionului. Posibilitatea de a generaliza la nivelul populatiei rezultatele obtinute pe esantion depinde de gradul de reprezentativitate al esantionului. Caracteristicile elementelor care alcatuiesc populatia sunt distribuite n mod diferit. Frecventa cu care aceste caracteristici sunt prezente la nivelul populatiei este relativa si variabila. Un esantion este reprezentativ atunci cnd repartitia caracteristicilor lui corespund repartitiei caracteristicilor populatiei. Spre exemplu, daca la nivelul unei populatii de studiat exista 70% femei si 30% barbati, aceste procente trebuie respectate si la nivelul esantionului. Principalul pericol al reprezentativitatii este eroarea de esantionare, care apare atunci cnd distribuirea caracteristicilor populatiei este sistematic diferita fata de populatia tinta. Se cunosc doua tipuri de eroare: erori de selectie si erori generate de raspuns. Erorile de selectie apar atunci cnd procedurile utilizate pentru a obtine un esantion permit sau conduc la o reprezentare disproportionat de mare sau de mica a unui segment de populatie. Tipuri de esantionare Se cunosc doua tipuri principale: esantionarea neprobabilistica si esantionarea probabilistica. A. Esantionarea neprobabilistica n acest tip de selectie nu exista o cale de estimare a probabilitatii pe care o are un element de a fi inclus n esantion si, de asemenea, nu exista nici garantia ca orice element are sanse sa fie inclus n esantionul respectiv. (De exemplu, se administreaza chestionarul primilor zece studenti iesiti n cale. Daca cercetatorul alege n mod aleator sau randomizat zece studenti din registrul bibliotecii, el va utiliza o metoda de esantionare probabilistica, deoarece toti studentii au sansa de a fi nscrisi n acest esantion.) Principalele avantaje ale esantionarii neprobabilistice constau n comoditatea si economicitatea lor. Tipuri de esantionare neprobabilistica: esantionare ntmplatoare si esantionare jurizata. Esantionarea neprobabilistica ntmplatoare se realizeaza atunci cnd subiectii corespund criteriilor de

disponibilitate si voluntariat. Se pune problema gradului de reprezentativitate, context n care este necesar sa se obtina o serie de informatii suplimentare despre populatia respectiva, pentru a vedea daca datele obtinute sunt corecte. Ca o regula generala, se considera ca datele obtinute pe un esantion selectat ntmplator sunt false atta timp ct nu avem informatii aditionale certe care sa confirme datele. O esantionare jurizata asigura o mai mare reprezentativitate a datelor. Ea presupune selectarea elementelor esantionului de catre un grup de experti, care indica subiectii cei mai potriviti scopului cercetarii. Subiectii selectate astfel ntrunesc o serie de calitati care-i fac apti sa faca parte din esantion. B. Esantionarea probabilistica Pentru a obtine un esantion reprezentativ apelam la metode probabiliste de esantionare. Caracteristica distinctiva a acestor metode este aceea ca cercetatorul poate sa precizeze pentru fiecare element al populatiei probabilitatea de a fi inclus n esantion. Exista trei tipuri de esantionare probabilistica: - simplu randomizata; - stratificat randomizata; - cluster sau randomizata multistadial (vezi articolul "Factori de personalitate", revista Institutului de Psihologie, 1998, H. Pitariu, M. Albu, M. Dinca) I. Radu (1993) considera ca exista si o esantionare randomizata multifazica. Esantionarea simplu randomizata se efectueaza prin tragere la sorti, este o tehnica de baza a esantionarii probabilistice si se preia n celelalte tipuri de esantionari probabilistice. Prin aceasta metoda, orice element are sanse egale sa fie inclus n esantion. Raportat la esantioanele selectate prin acest procedeu, se pune ntrebarea ct de mare trebuie sa fie esantionul. ndeplinirea criteriului de reprezentativitate al unui esantion este dependenta de gradul de omogenitate sau heterogenitate al populatiei respective. Daca populatia este complet omogena, un singur subiect este suficient. Daca populatia este complet heterogena, atunci populatia se suprapune esantionului. Aceste doua situatii extreme sunt doar teoretice si nu pot fi ntlnite n practica; n mod uzual, ne situam ntre extreme. O a doua problema se refera la gradul de corespondenta al rezultatelor obtinute pe esantion cu cele care s-ar obtine pentru ntreaga populatie. Se calculeaza marja de eroare, data de dimensiunea esantionului: cu ct esantionul este mai mare, cu att eroarea este mai mica. Asadar, marja de eroare se reduce pe masura ce numarul subiectilor din esantion creste. Ea depinde si de precizia instrumentelor folosite. Utilizarea notiunii de "marja de eroare" ilustreaza un principiu general, care postuleaza ca diferentele absolute ale procentajelor obtinute nu sunt direct interpretabile ca atare; ele trebuie interpretate n functie de valoarea marjei de eroare. Esantionarea randomizata stratificat consta n aceea ca populatia este mpartita n straturi, dupa unul sau mai multe criterii, si pentru fiecare strat se realizeaza o esantionare simplu randomizata. Pentru a selecta un esantion conform acestei proceduri, totalul populatiei este divizat n doua sau mai multe subpopulatii, denumite straturi, si se aplica procedura esantionarii simplu randomizate pentru fiecare strat. Exista doua reguli care trebuie respectate n acest tip de esantionare: - sa se selecteze cte un esantion pentru fiecare strat n parte;

- dimensiunea esantionului sa fie direct proportionala cu dimensiunea populatiei incluse n stratul respectiv. Numarul de subiecti inclusi ntr-un esantion obtinut prin procedura randomizarii stratificate nu este necesar sa fie mult mai mare dect cel al subiectilor dintr-un esantion obtinut prin randomizare simpla. Esantionarea randomizata multistadial (cluster). Selectia elementelor se face indirect, prin intermediul selectiei grupurilor de care apartin acestea. (Spre exemplu, vrnd sa alegem un esantion din populatia unui camin studentesc, facem selectia nu pe indivizi, ci pe camere, camera reprezentnd elementul constitutiv al esantionului). Utiliznd aceasta modalitate de selectie, esantionul obtinut nu este alcatuit din elemente individuale, ci din agregate, clusteri, grupari de elemente n conformitate cu un cadru de esantionare corespunzator. Esantionarea randomizata multifazica presupune alegerea initiala a unui esantion de dimensiuni mai mari, pe care se realizeaza diferite faze ale cercetarii, iar apoi, din acest esantion initial se selecteaza o serie de grupuri cu care se lucreaza n fazele urmatoare, de obicei atunci cnd se urmareste obtinerea unor informatii de profunzime. (vezi I. Radu - Metodologia cercetarii stiintifice, p. 31) VI. Metodele anchetei Ancheta contine ntrebari privind subiectii, criteriile de selectionare, esantionul, modul ei de desfasurare (direct sau prin posta, aplicata individual sau n grup). Clasificarea tipurilor de ancheta se face dupa mai multe criterii: - n functie de metoda, avem ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu. La rndul lui, interviul poate fi de tipcantitativ (pozitivist) sau de tip calitativ (comprehensiv). - n functie de scop, avem anchete sociologice, psihologice, antropologice, politice. Indiferent de tipul de metoda, selectia populatiei care alcatuieste grupul tinta se face conform unor criterii bine stabilite si, de asemenea, ea va utiliza un set de ntrebari mai mult sau mai putin structurate, care trebuie adresate tuturor subiectilor participanti la cercetare. Raspunsurile primite reprezinta rezultatul unui astfel de studiu. Exista o limita generala a tuturor tehnicilor anchetei: continutul si structura ntrebarilor fiind stabilite n orb (n baza unor informatii documentare), exista posibilitatea ca ele sa nu corespunda populatiei careia ne adresam Chestionarul Este o metoda frecvent utilizata n stiintele sociale, fie ca instrument unic, fie mpreuna cu altele. Se poate aplica: - direct, prin utilizarea unui operator, care poate fi att cel care conduce cercetarea si a produs chestionarul, ct si o persoana straina de obiectivele cercetarii si de felul cum a fost construit chestionarul. - indirect, putnd fi trimis prin posta clasica, electronica etc; nu se stabileste o relatie "fata n fata" ntre operator si subiect. Calitatile chestionarului sunt: - obiectivitatea rezultatelor;

- se poate aplica unui numar mare de subiecti; - se poate aplica n cercetari care presupun chestionarea unor subiecti din zone geografice diferite; - pastreaza anonimatul respondentilor (una dintre conditiile care garanteaza obiectivitatea raspunsurilor); - se pot obtine multe informatii ntr-un timp relativ scurt. Limitele chestionarului: - informatiile care se obtin sunt doar cele anticipate de cel care a construit chestionarul si nu se pot obtine informatii suplimentare fata de acestea; - nu se pot cunoaste cauzele care au condus la anumite raspunsuri; - n cazul chestionarului aplicat indirect, anonimatul respondentului poate conduce la situatia ca persoana care raspunde sa nu fie cea pe care o cautam (n locul tnarului de douazeci de ani poate raspunde bunicul, care are mai mult timp liber); - este posibil ca unii subiecti sa nu raspunda la toate ntrebarile. Structura chestionarului trebuie sa cuprinda trei secvente: o scrisoare introductiva, instructiunile de aplicare si chestionarul propriu-zis. Scrisoarea introductiva cuprinde o serie de observatii privitoare la scopul si semnificatia studiului. Fara a fi obligatoriu, se pot trece informatii referitoare la sponsori sau la institutul care l-a comandat, de aici rezultnd motivele pentru care se cer raspunsurile la ntrebari si importanta lor. Se precizeaza garantarea anonimatului si confidentialitatii si se explica, n linii mari, cum trebuie sa se raspunda. Instructiunile de aplicare au ca scop principal explicarea modului n care trebuie raspuns la ntrebarile respective. Tot aici se precizeaza ca raspunsurile trebuie sa reflecte opiniile si experientele personale, ca nu exista raspunsuri corecte sau gresite si ca chestionarul trebuie completat n totalitate si returnat la o anume data (daca este trimis prin posta). Chestionarul propriu-zis cuprinde totalitatea ntrebarilor; pentru a fi eficient, trebuie sa respecte regulile privitoare la continut si forma. Modul de prezentare a ntrebarilor este de la cele simple la cele complexe, ntr-o ordine logica. Exista si posibilitatea de a ncepe cu ntrebari neutre, ajungndu-se ulterior la cele personale. Forma de prezentare a ntrebarilor de la simplu la complex se numeste "chestionar plnie". Exista si chestionare "plnie ntoarsa", dar se utilizeaza foarte rar. n ce priveste numarul de ntrebari, regula de aur este: un numar ct mai mic de ntrebari, dar suficient de mare pentru a cuprinde problema cercetata". Dimensiunea chestionarului difera n functie de scop, dar si de structura generala a metodologiei aplicate n cercetarea respectiva. Daca folosim o baterie de probe, atunci chestionarul poate sa nu fie foarte vast, pentru ca primim informatii si prin alte canale sau instrumente. n functie de tipul ntrebarilor si tema studiului, se delimiteaza ntrebari primare, ntrebari secundare si ntrebari tertiare. ntrebarileprimare sunt cele direct corelate cu tema de cercetare. Fiecare ntrebare se adreseaza unui aspect al problemei. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe altele. ntrebarile secundare nu sunt direct corelate cu tema, dar sunt folosite pentru a verifica validitatea si coerenta lor. Pentru chestionarele de personalitate, ntrebarile secundare sunt cele cuprinse n scalele de

disimulare pozitiva sau negativa (de validitate). ntrebarile tertiare au rolul de a crea momente de relaxare pe parcursul completarii chestionarului. Ele apar fie naintea unei ntrebari dificile, fie imediat dupa. Din punctul de vedere al adresabilitatii ntrebarii, se delimiteaza ntrebari directe si ntrebari indirecte. ntrebarile directe se refera la opiniile celui care raspunde (de exemplu, "De cte ori pe saptamna folositi samponul X?"). ntrebarile indirecte sunt ntrebari cu caracter proiectiv, la care se cer raspunsuri de tip presupunere ("De cte ori pe saptamna credeti ca persoana P foloseste samponul X?") ntrebarile indirecte se folosesc n general atunci cnd presupunem ca subiectii vor avea retineri sa raspunda direct la unele ntrebari. Exista si ntrebari sugestive, la care raspunsul este sugerat chiar din continutul lor; ele se folosesc foarte rar, si numai atunci cnd controlul este suficient de puternic astfel nct rezultatul obtinut sa nu fie fals. n functie de tipul de raspuns, se pot descrie chestionare cu raspunsuri fixe (prestabilite) si chestionare cu raspunsuri deschise. n cazul celor cu raspunsuri deschise, numarul de raspunsuri obtinute este mai mare, dar exista si dificultati: se obtin foarte multe raspunsuri diferite, ceea ce presupune un efort de prelucrare si sistematizare considerabil, si, de asemenea, se pot obtine si multe raspunsuri nerelevante. Din punctul de vedere al variantelor de raspuns, se respecta o serie de reguli legate de exhaustivitatea, exclusivitatea si unidimensionalitatea lor. Exhaustivitatea se refera la faptul ca variantele propuse trebuie sa acopere toate variantele de raspuns posibile. La sfrsit introducem si un raspuns semiliber, ca masura de precautie, acesta avnd forma "Altele...", pentru a acoperi posibila noastra nestiinta. Exclusivitatea se refera la faptul ca variantele trebuie alese astfel nct sa raspunda si sa defineasca toate acelasi concept.Unidimensionalitatea cere ca itemii formulati sa fie independenti si reciproc exclusivi si sa nu creeze dificultati de optiune datorita suprapunerii lor. n ceea ce priveste variantele de raspuns, acestea pot lua urmatoarele forme: - scale cu raspunsuri numerice; - scale cu raspunsuri verbale; - scale de discriminare crescatoare (nesatisfacator - satisfacator - bine - foarte bine); - scale cu raspunsuri grafice (pot fi si numerice); - scale-termometru; - raspunsuri figurale, etc. Etapele constructiei chestionarului 1. Pregatirea chestionarului presupune nu numai documentarea, n sensul n care vrem sa vedem daca s-au construit alte chestionare care sa evalueze aceiasi factori pe care i-am ales si noi, dar se decide si asupra tipului de chestionar, continutul si tipul raspunsurilor. Regula: este de dorit sa preluam un chestionar pe tema data, daca exista, si sa ncercam sa-l facem mai complex, sa-l mbunatatim. 2. Constructia primei variante. Se construiesc o serie de itemi, de obicei mai multi dect ar fi nevoie la o prima vedere. ntrebarile trebuie sa vizeze att aspectele principale ale cercetarii, ct si aspectele secundare si tertiare. Trebuie sa ne gndim si la forma raspunsurilor, urmnd ca att aceasta serie de ntrebari, ct si raspunsurile sa treaca de analiza critica a chestionarului, facuta de regula de catre specialisti (un juriu de experti). Colectnd informatiile oferite de juriul de experti se re-examineaza chestionarul si se fac modificarile necesare. Urmeaza testarea pilot, cu un grup restrns de subiecti din esantionul selectat. Se

analizeaza raspunsurile obtinute si este de dorit sa se ceara subiectilor sa scrie si nelamuririle sau problemele legate de ntelegerea itemilor si a variantelor de raspuns alese (continutul itemilor trebuie sa fie nteles de subiectii de nivel mediu). Chestionarul este apoi revizuit nca o data si apoi definitivat. n construirea unui chestionar ne bazam pe operationalizarea conceptelor, adica determinarea notelor concrete si situationale ale unor concepte cu un grad mare de abstractizare. Interviul Este varianta orala a chestionarului. Se descriu doua etape: (1) etapa pregatitoare, n care se fixeaza scopurile interviului si se stabilesc persoanele care vor fi intervievate; (2) etapa interviului propriu-zis, care este o discutie sistematica si ordonata, coordonata de intervievator cu scopul de a evita distorsiunile de informatie. Interviul se foloseste att n studiile calitative, ct si n cele cantitative. Metodele au o serie de caracteristici: - n studiile cantitative se utilizeaza interviul structurat (ex: o grila de ntrebari); - n studiile calitative, interviurile sunt preponderent nestructurate (de tip intensiv sau de tip focalizat pe o anumita tema). n ceea ce priveste diferentele dintre interviul cantitativ si cel calitativ, un prim criteriu este nivelul de structurare: - interviul structurat se caracterizeaza printr-o procedura stricta; presupune construirea si respectarea unui ghid asemanator unui chestionar (este, de fapt, un chestionar citit, construit de un cercetator si aplicat de un operator). Aplicarea acestui tip de interviu permite obtinerea unor informatii care au fost presupuse de cercetator, dar nu si a unor informatii suplimentare. Operatorul nu se implica personal cu nimic n aplicarea interviului, ci este un fel de robot. - interviul nestructurat nu presupune o procedura stricta de derulare, nu exista restrictii n formularea raspunsurilor sau a ntrebarilor si nu este absolut necesara respectarea ordinii ntrebarilor. Pe de alta parte, ntrebarile pe care le pune operatorul-cercetator au la baza un model, o structura si tintesc spre un anumit scop (seamana cu interviul clinic). - exista si interviul semistructurat, o varianta intermediara ntre celelalte doua prezentate. Operatorul are libertatea ca, atunci cnd sesizeaza un raspuns incomplet, sa puna si ntrebari care nu sunt cuprinse n grila initiala. Un alt criteriu de clasificare a interviurilor este nivelul de standardizare al raspunsurilor. n interviul cantitativ, fiecare ntrebare are o serie de raspunsuri prestabilite, dintre care respondentul l alege pe cel care i se potriveste cel mai bine. n interviul nestandardizat, respondentul raspunde cum vrea (raspunsuri deschise). n functie de numarul de persoane intervievate, se delimiteaza: - interviul individual (un operator - un respondent);

- interviul n grup (un operator - maximum cinci respondenti). Acest tip de interviu se aplica atunci cnd ne intereseaza sa aflam punctul de vedere al mai multor subiecti asupra unei probleme (de pilda, atunci cnd studiem relatiile dintr-o familie). Acest tip de interviu nu trebuie confundat cu focus-grupul, care este o metoda de determinare a caracteristicilor unei situatii sau a opiniilor despre o situatie n cadrul unei discutii de grup, cnd se propune tema si n jurul ei se desfasoara discutiile liber, fara interventii. Din punctul de vedere al frecventei aplicarilor, se delimiteaza interviurile unice si interviurile panel. Interviurile unice sunt cele n care se discuta o singura data cu o persoana si sunt specifice cercetarilor calitative. Interviurile panel sunt cele n care acelasi set de ntrebari sau aceeasi tematica este pusa n discutie de mai multe ori cu acelasi set de subiecti; sunt specifice cercetarilor longitudinale si cantitative. Spre exemplu, pentru a studia opinia fata de democratie, se alcatuieste un interviu care se aplica unor subiecti adolescenti, apoi acelasi interviu se aplica acelorasi subiecti dupa cinci ani etc. Exista si alte tipuri de interviuri, diferentiate n functie de continut: - interviul analitic, care se bazeaza pe o teorie si are ca scop analiza conceptelor specifice acesteia, a relatiilor sociale si a evenimentelor, totul analizat prin prisma teoriei respective; - interviul diagnostic (anamneza), care urmareste sa determine evenimentele majore de pe parcursul vietii unui individ. El permite sa se obtina un diagnostic corect asupra unui individ n masura n care este completat de alte instrumente diagnostice. - interviul etnografic (dezvoltat la nceput de etnografie si preluat si folosit de psihologia sociala si sociologie) permite studiul structurii culturale si arhetipale, ceea ce presupune determinarea comportamentelor, a simbolurilor utilizate, a relatiilor ntre simboluri si comportamente etc. Delphi este o varianta de interviu etnografic, aplicat multifazic. Se lucreaza doar cu experti, ei fiind att respondenti, ct si juriu al informatiei obtinute. VII. Masuratori alternative (indirecte) ale comportamentului uman Masuratorile alternative sunt masuratori care completeaza informatiile ce se pot obtine prin observatie, ancheta etc. Ele sunt importante, dar nu pot fi utilizate ca unice mijloace de cercetare. Cel mai adesea, sunt utilizate pentru a valida masuratorile obtinute cu alte metode. Masuratorile indirecte sunt caracteristice metodelor si cercetarilor de tip descriptiv si sunt considerate metode alternative. Tipuri de masuratori alternative: - analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale; - analiza arhivelor (de continut); - analiza de caz. Analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale si are justificarea n faptul ca detectivii au demonstrat ca analiza urmelor (pe strada, pe pervazul ferestrei etc.) poate oferi informatii despre persoanele care au trecut prin locul respectiv. Urma pasilor pe nisip, spre exemplu, poate oferi informatii despre naltimea, vrsta si greutatea persoanei. Distanta dintre pasi poate furniza informatii despre ritmul mersului (fuga, mers agale), si asa mai departe. Prin urmare, examinarea urmelor si documentelor materiale este importanta n cercetarile psihologice pentru ca ele ofera informatii despre neinfluentate de

reactiile de dezirabilitate. Orice alt tip de cercetare poate sa genereze raspunsuri dezirabile si astfel, reactiile nregistrate sa fie, ntr-o oarecare masura, false. Urmele materiale reprezinta dovezi ale activitatii oamenilor, documente neprovocate existente sub forma unor resturi sau fragmente de obiecte ori sub forma unor dovezi integrale, intacte. Documentele materiale sunt: - fragmente de obiecte sau obiecte nefunctionale, care atesta prezenta unei persoane si vor fi numite urme; - creatii, constructii, obiecte care pot fi utilizate si pe care le numim produse. Urmele pot rezulta fie prin acumulare, fie prin erodare. Din prima categorie fac parte praful de pe cartile neutilizate, desenele grafitti etc.; din a doua categorie pot face parte treptele de la cladiri, cartile, covoarele etc. Indiferent de modalitatea lor de aparitie, urmelor rezultate prin acumulare li se pot asocia o serie de semnificatii psihologice. Sticlele de bautura din pubele pot fi un indicator al cantitatii de alcool consumat n casa respectiva (n 1973, americanii au efectuat un studiu asupra gunoaielor pentru a obtine indicii despre obiceiurile alimentare si stilul de viata al cetatenilor). Urmele de degete si nasuri de pe ferestre indica faptul ca n locuinta respectiva au fost n vizita copii. Un indiciu de trafic l reprezinta zonele tocite de pe podele sau covoare; alimentele lipsa din galantare informeaza asupra obiceiurilor alimentare. Statuile distruse pot fi indiciu al unei atitudini politice; cele din biserici dau indicii asupra atitudinilor religioase. Uzura ncaltamintei la copii este un semn de activism; la orice vrsta, ea da informatii despre eventuale deficiente fizice. Produsele sunt obiecte sau constructii pastrate intacte, care ne permit sa aflam comportamentul unor persoane sau grupuri sociale ntr-un anumit moment de timp. Produsele, fiind intacte, permit masurarea stilului de personalitate, comportament, patternuri comportamentale. n zoopsihologie, masuratorile de acest tip sunt esentiale. Stilul arhitectural al unui oras poate indica influentele culturale, nivelul de civilizatie, relatiile sociale. Urmele si produsele ofera informatii teoretic valide asupra comportamentului uman, dar aceste informatii trebuie verificate prin alte metode. Erorile de evaluare se pot datora unor factori care conduc la deteriorarea unor obiecte si transformarea lor n urme. Exista urme si produse care nu sunt reflexul unor obiceiuri ale comunitatii respective, ci impuneri ale unui alt grup social. Analiza arhivelor sau analiza de documente, de text. Arhivele reprezinta nregistrari sau documente care dau socoteala despre activitatea umana sau a institutiilor, guvernelor, altor grupuri sociale. Consideram ca date de arhiva analizabile si datele de presa, datele oficiale de la primarii, emisiunile TV sau radio, asadar nu numai textele scrise. Arhivele au o serie de avantaje: sunt nereactive, sunt stabile, ofera o alternativa colectarii de date prin ancheta si observatie. Datele de arhiva pot fi utilizate pentru a sustine, confirma sau infirma alte procedee ale evaluarii comportamentului uman. si n cazul analizei arhivelor, reactia de dezirabilitate este nula. Tipuri de arhive Marea diversitate a informatiilor face dificila clasificarea lor. Totusi, ele pot fi mpartite n functie de criteriul temporal n: arhivecurente (sau continue), care privesc nregistrari zilnice sau la intervale relativ

egale de timp si care nu au ntreruperi (raportarile circumscriptiilor financiare, agentiile guvernamentale etc.); arhive periodice (sau discontinue), cum ar fi cele ale agentiilor imobiliare sau documentele personale. La rndul lor, att arhivele curente ct si cele periodice pot fi mpartite n functie de permeabilitate sau transparenta la public (masura n care att persoanele publice, ct si cele particulare au acces la ele). Datorita faptului ca reflecta o continuitate a activitatii unor oameni, arhivele curente sunt folosite n studiile longitudinale sau n cele cu esantioane independente succesive. P. Ilut (1997) considera ca importante n clasificarea arhivelor criteriile de: vechime, destinatar, grad de ncredere si accesibilitatea. S. Chelcea (1993) identifica patru criterii: natura documentelor (scrise, imagistice sau audio), continutul informational (documente cifrice sau necifrice), destinatarul (documente personale sau publice) si emitentul (documente oficiale si neoficiale). n categoria arhivelor intra actele care nsotesc cresterea si dezvoltarea umana: actul de nastere (orasul, momentul nasterii, numele parintilor); diplomele scolare, cataloagele scolare, condicile spitalelor, fisele de personal de la departamentul Relatii Umane, certificatul de casatorie sau cel de divort, n fine, actul de deces (vrsta, cauzele decesului etc.) Aceste informatii nu reprezinta doar referinte individuale. Daca cercetatorul actioneaza asupra unui ntreg grup, poate afla informatii despre activitatea comunitatii respective. Din ziare putem obtine informatii, de pilda, din lista de oferte pentru locuri de munca. Mai putem obtine informatii din recensaminte, din cartea de telefon (pentru etnicitate) etc. n 1958, Frank si Gilovich au facut un studiu asupra legaturii dintre culoarea neagra si ideea de rau. Ei au aratat ca, n mod obisnuit, culorii negre i sunt asociate ideile de rau, nenorocire, neajuns etc. Toate aceste situatii de viata negative sunt denumite, n limba engleza, prin termeni care cuprind si cuvntul black, negru. n general, negrul este asociat cu moartea, iar albul cu viata. Aceste asociatii influenteaza modul de a gndi si de a se comporta al oamenilor. Cei doi cercetatori au facut un studiu asupra a doua echipe de fotbal: echipa mbracata n negru este mai agresiva dect o echipa mbracata n orice alta culoare. Cercetatorii au contorizat numarul de penalizari acordate n teren si numarul de minute de eliminare dictate pentru jucatorii fiecarei echipe. Echipele cu "scoruri" nalte erau cele mbracate n negru, cu exceptia unei echipe n bleumarin nchis. Explicatia pentru aceasta constatare este legata att de perceptia individuala, dar si de perceptia sociala. Cei care apreciaza jocul au tendinta de a-i aprecia pe jucatorii n negru ca fiind mai agresivi; la rndul lor, jucatorii dezvolta un comportament mai agresiv. Pentru a dovedi acest lucru, cercetatorii au apelat la doua studii de laborator. n primul, arbitrii au fost pusi sa urmareasca jocul n care una dintre echipe era mbracata n negru, iar aceasta a fost notata ca fiind mai agresiva. n al doilea studiu, la doua echipe de studenti li s-a cerut sa aleaga ntre echipament sportiv negru si de alte culori. Cei care au ales echipamentul negru au ales apoi, din listele care li s-au prezentat tuturor subiectilor, nume de sporturi mai agresive. Cercetatorii au concluzionat ca exista o implicatie a culorii n comportamentul lor. Metoda utilizata n analiza arhivelor este analiza de continut. Aceasta este o tehnica ce permite crearea inferentelor prin identificarea caracteristicilor specifice ale unui mesaj. Ea poate fi folosita si pentru mesaje video sau audio. Analiza de continut poate ficantitativa sau calitativa. Analiza de continut cantitativa are ca scop definirea tendintelor, atitudinilor, modelelor prezente n anumite documente. Este specifica documentelor care contin informatii complexe, cum sunt cele din massmedia, literatura, legislatura, corespondenta, jurnale personale. Analiza cantitativa de continut presupune mai multe etape:

- stabilirea tipului de documente pe care se lucreaza, n conformitate cu scopul si ipoteza cercetarii; - stabilirea de categorii sau clase si de indicatori direct numarabili n text (asemanator cu operationalizarea conceptelor). n general, o categorie corespunde unei anumite ipoteze. Existenta grilei si a sistemului de indicatori permite definirea unitatii de analiza, care poate fi de context (lungimea minima a textului care trebuie citit pentru a desemna modul favorabil sau defavorabil n care este prezentata tema) si de reperaj (lungimea textului n care este recunoscuta tema). Unitatea de reperaj poate fi aceeasi sau mai mare dect unitatea de context. n cazul unui articol, putem considera paragraful ca unitate de context si articolul n totalitatea sa ca unitate de reperaj. Avantajele: - permite o interpretare riguroasa a documentelor, astfel ca afirmatiile fara acoperire pot fi depasite; - permite determinarea tendintelor prezente ntr-un document sau mai multe si caracterizarea unei perioade sau epoci; - efectul dezirabilitatii este nul; - presupune costuri reduse. Limitele: - o grila de categorii si indicatori trebuie sa fie exhaustiva (sa se refere la toate problemele cercetate), exclusiva (un indicator care apare ntr-o categorie sa nu apara si n altele), sa fie obiectiva si pertinenta; - are validitate si fidelitate inferioara (din punctul de vedere al validitatii, informatiile obtinute nu pot fi supuse dect analizei validitatii de construct sau de continut). Info: pentru seminar sau cursul de saptamna viitoare, de facut o analiza de continut pe un text din S. Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice. VIII. Studiul de caz Studiul de caz (diferit de analiza de caz) presupune o analiza si o descriere completa a caracteristicilor de evolutie (a evolutiei) unei persoane. Unii autori (ex. P. Ilut) considera studiul de caz drept o metoda prin excelenta calitativa. Altii (I. Radu) considera ca este o metoda descriptiva cu valente calitative sau cantitative, metoda absolut necesara pentru completarea informatiilor care se obtin prin utilizarea celorlalte metode descriptive. Departajarea cantitativ-calitativ este greu de stabilit. Studiul de caz este o metoda cantitativa n masura n care, ntr-o cercetare n care se apeleaza la culegerea de date pe aceasta cale, metoda permite formularea unor presupozitii, spre deosebire de metodele calitative, unde se porneste de la un obiectiv. Studiul de caz este o procedura de integrare a modalitatilor de cercetare cantitativa si calitativa, care permit abordarea, analiza unei entitati sociale, a unei persoane, cu scopul de a ajunge la o imagine ct mai completa a evolutiei sale. Datele pentru studiul de caz se obtin pe diferite cai: prin observatie si interviu (daca obiectul studiului este o persoana prezenta), cu ajutorul documentelor personale, al datelor de arhiva etc. Studiul de caz este o

metoda doar n sensul larg al cuvntului, pentru ca nu ajunge la stabilirea unei baze de date cifrice, numerice, asa cum se ntmpla atunci cnd folosim celelalte metode, n variantele lor cantitative. Studiu de caz - analiza de caz; metoda biografica - experimentul mono-subiect Studiul de caz este o metoda care are ca scop descrierea unei persoane; ca atare, este o metoda de tip descriptiv-exploratorie. Analiza de caz (sau studiul de caz multiplu) (Radu, 1994) este o metoda de culegere a informatiilor, de ordonare si interpretare a lor, care are ca scop explicarea caracterului evolutiv si complex al unor fenomene sociale, specifice unui sistem n evolutie. Analiza de caz presupune un grup si se ocupa cu definirea relatiilor existente la nivelul acelui grup. Experimentul mono-subiect masoara caracteristicile de baza ale unui subiect n conditii experimentale. Din punctul de vedere al designului, n acest experiment se masoara o valoare initiala, apoi se intervine cu o variabila si se masoara reactia post-interventie. Acest tip de experiment a fost utilizat de Fisher, Pavlov, Piaget; nsa cel care l-a consacrat a fost Skinner, care, n anii '30, a procedat la analiza experimentala a comportamentului. Apelul la experimentul mono-subiect este binevenit atunci cnd exista posibilitatea unui studiu n timp asupra comportamentului. Studierea pe o perioada mai ndelungata a unui singur subiect duce la obtinerea unor informatii de profunzime; asadar, metoda experimentului mono-subiect este la fel de riguroasa din punct de vedere stiintific ca si cea care utilizeaza esantioane si inferente statistice. Experimentele mono-subiect pot fi considerate mai putin expuse erorilor dect designurile cu multi subiecti. Generalizarea rezultatelor, n experimentul de acest tip, se realizeaza fie la nivel intra-subiect, cnd se compara n timp acelasi subiect, fie la nivel inter-subiect, atunci cnd este necesar sa desfasuram mai multe experimente (identice) mono-subiect. Datele obtinute n finalul unei astfel de validari nu se prezinta sub forma de medii statistice. Studiul de caz este tipic psihologiei clinice. El permite compararea sistematica a cazurilor, comparatia realizndu-se ntre cazuri particulare, ntre evolutii individuale. Se pot compara cazurile la fel ca n experimentul mono-subiect, dar n studiul de caz cercetatorul nu intervine pentru a genera o reactie. Avantaje - Poate fi sursa de idei pentru ipoteze si obiective de cercetare. - Permite "testarea" unor tehnici noi de psihoterapie. - Este o metoda de studiu a fenomenelor rare. - Permite verificarea si modificarea unor teorii general acceptate (exceptia care confirma sau infirma regula). - Rezolva conflictul ntre abordarile nomotetice si cele idiografice. n abordarile nomotetice se descriu performantele medii ale populatiei; studiul de caz poate fi folosit ca o exemplificare, astfel ajungndu-se n planul cercetarii idiografice. Dezavantaje - Se poate concluziona asupra unei relatii cauza-efect doar la nivel individual, dar nu se poate generaliza. - O serie din modificarile comportamentale care apar n timpul unei psihoterapii se pot datora unor variabile pe care nu le putem controla.

- Metoda este supusa erorilor, deoarece cercetatorul este implicat n relatia respectiva si, ca atare, este implicit un grad de subiectivitate. Analiza de caz Este o metoda speciala de culegere a informatiilor, de ordonare a acestora si de interpretare a lor, avnd ca scop explicarea caracterului evolutiv si complex al unor fenomene sociale specifice unui sistem n evolutie. Spre deosebire de studiul de caz, care vizeaza un singur element dintr-o structura sociala, analiza de caz se ocupa de ntreaga structura, de ntregul sistem. Se foloseste mult n Franta, cu precadere n psihologia organizationala. Analiza de caz este diferita de studiul de caz prin aceea ca este orientata pe studiul relatiilor care apar ntr-un grup, pe cnd studiul de caz presupune descrierea evolutiei unui individ, a caracteristicilor sale. Analiza de caz este o ancheta empirica, avnd ca obiect de studiu un fenomen n contextul real de evolutie si care permite delimitarea fenomenului de contextul n care are el loc. n aceasta metoda se utilizeaza surse de informatie multiple, care sa permita descrierea att a unor situatii, ct si a unor fenomene evolutive care caracterizeaza cazul respectiv. Cazul, asadar, furnizeaza un context de observatie care permite identificarea si determinarea unor procese particulare. Cazul trebuie tratat ca un sistem integrat n care componentele functioneaza rational, dar si creativ. Analiza acestor componente prin prisma structurii permite o mai buna ntelegere a lor; cazul joaca un rol secundar, fiind un suport care faciliteaza ntelegerea unor elemente particulare. Avantaje - Furnizeaza o situatie n care sa poata fi analizata evolutia unui numar mare de procese. - Permite descrierea relatiilor de interactiune ntre aceste procese si, mai n profunzime, ntre diferite evolutii, ceea ce permite descrierea diversitatii situatiilor sociale. Analiza de caz se foloseste atunci cnd: - se doreste a se determina cum si de ce apar si se dezvolta anumite evenimente ntr-o situatie; - exista imposibilitatea de a "controla" o situatie sociala; - se doreste obtinerea de informatii despre un eveniment care se deruleaza ntr-un cadru natural. Asadar, analiza de caz este un fel de experiment cu n variabile, n care cercetatorul nu intervine n nici un fel. Metoda permite analiza legaturilor operationale existente ntre evenimente, fenomene, chiar daca frecventa aparitiei acestora nu face obiectul analizei de caz. Ea permite, de asemenea, definirea caracteristicilor globale si semnificative ale unor evenimente reale de viata: - evolutia individului n context social; - proceduri organizatorice si de gestiune umana; - schimbarile aparute ntr-un context social; - procesul de evolutie si involutie industriala.

Analiza de caz permite explicarea acestor relatii complexe, care nu pot fi surprinse prin anchete si prin strategii experimentale. Nu se poate judeca analiza de caz apelnd la aceleasi criterii ca ntr-un studiu experimental. Rezultatele pot fi generalizate analitic, dar nu si statistic. Analiza de caz poate reprezenta o cale de mbogatire a unei teorii, dar poate fi si o modalitate de validare a unor teorii existente. Ea mai are doua functii: cea de cadru ntr-o abordare inductiva si cea de cadru ntr-o abordare deductiva (sau confirmativa). Analiza de caz serveste drept cadru pentru abordarea inductiva atunci cnd situatiile ne permit sa analizam o serie de cazuri particulare si sa degajam procese care se repeta si se pot grupa evolund, structurnd o teorie. Ea se foloseste n acest caz la debutul unei teorii si asigura obtinerea unei baze de date. Analiza de caz serveste drept cadru pentru abordare deductiva atunci cnd teoria este cunoscuta si se doreste verificarea ei. Aceasta are loc ntr-o etapa mai avansata de cercetare, atunci cnd se doreste mbunatatirea unui model deja stabilit. n 1984, Roger Steake definea trei tipuri de analiza de caz: intrinseca, instrumentala si multipla. Analiza de caz intrinseca se utilizeaza atunci cnd ne ocupam de o situatie care are caracteristici de unicitate sau este foarte rara. Ea presupune o interpretare de profunzime a diferitelor aspecte, pentru a determina elementele semnificative si legaturile care reunesc aceste elemente n obtinerea unei dinamici sau evolutii specifice. Analiza de caz instrumentala se ocupa de o situatie care prezinta o serie de trasaturi specifice, tipice, prin raportarea la un model teoretic existent. Se foloseste atunci cnd cercetatorul doreste sa ilustreze fenomene sociale definite anterior ntr-un model teoretic. Cadrul serveste drept situatie-tip n care se verifica n ce masura o teorie este capabila sa explice fenomenul la care se raporteaza. Analiza de caz multipla presupune identificarea sau precizarea unor evenimente sau fenomene asemanatoare ntr-un numar oarecare de situatii. Se face o analiza individuala a fiecarei situatii, apoi se extrag elementele asemanatoare. Se foloseste n abordari de tip inductiv. Etape 1. Fixarea cadrului epistemologic general si stabilirea limitelor analizei. 2. Culegerea si ordonarea informatiilor. Informatiile se pot obtine si utiliznd interviul, chestionarul si observatia, dar mai ales datele de arhiva, analiza de urme si de produse. Scopul este cel de a ncerca sa delimitam informatiile importante n functie de scopul urmarit. Ordonarea informatiilor se poate face pe doua nivele: - nivelul descriptiv: pastram informatii care permit o descriere a evolutiei fenomenului respectiv. - nivelul abstract: ne obliga la analiza si explicatia relatiilor dintre evenimentele comune, utiliznd cel mai frecvent analiza de continut prin teoretizare. n aceasta etapa exista riscul interventiei subiectivismului cercetatorului, care poate deforma datele si invalida rezultatele. Pentru a evita aceasta, se foloseste o metoda calitativa de verificare, triangulatia, care se poate aplica si datelor, si cercetarii. Triangulatia datelor presupune apelul la ct mai multe surse de informatii si inserarea lor ntr-un fisier comun. Triangulatia cercetarii presupune ca acest fisier sa fie analizat si de alti cercetatori.

Obiectivarea datelor se face si prin supunerea lor judecatii unor "judecatori sociali", persoane implicate n analiza de caz si care pot analiza din interior obiectivitatea datelor obtinute. 3. Analiza propriu-zisa a datelor se poate face deductiv, prin raportarea la o teorie deja existenta, sau inductiv, construindu-se teoria pe baza datelor existente, a asemanarilor si deosebirilor prezente la evenimentele studiate. IX. Designul de cercetare descriptiva si experimentala Cercetarea descriptiva presupune utilizarea metodelor descriptive (observatia, ancheta). (Important: n cercetarile descriptive, pentru caracteristicile masurate folosim denumirea de variabile; este gresita folosirea denumirii de variabile dependente si independente, deoarece studiile descriptive nu permit explicatii cauzale, ci numai de tip corelativ.) Alegerea tipului de design este o optiune necesara, la care se ajunge dupa ce am stabilit obiectivele, ipotezele, mijloacele de esantionare. Optiunea pentru un tip de design nseamna optarea pentru un plan sau modalitate de gestionare a datelor. Se cunosc urmatoarele tipuri de design: transversal, al esantioanelor succesive independente si longitudinal (sau panel). Designul transversal se utilizeaza cel mai frecvent si presupune obtinerea datelor printr-o unica aplicare a chestionarului (sau interviului, observatiei etc). Se mai numeste si "one shot". Apelul la acest design nu nseamna o perioada scurta de lucru, dupa cum un timp scurt de lucru nu nseamna folosirea unui esantion. Din necesitatea de validitate a datelor, este de dorit sa se lucreze cu mai multe esantioane. Datele obtinute pentru fiecare esantion se vor compara ntre ele, asigurndu-se astfel fidelitatea rezultatelor. Utilizarea anchetei permite descrierea caracteristicilor unei populatii sau a diferentelor existente ntre doua sau mai multe esantioane ale aceleiasi populatii. Ea permite si masurarea relatiei care se stabileste ntre diferite caracteristici ale acelei populatii. Jessar (1980) a determinat relatia dintre caracteristicile de personalitate si consumul de droguri. El a ajuns la concluzia ca persoanele consumatoare de droguri tind sa aiba expectatii profesionale scazute, toleranta crescuta la devianta, incompatibilitate ntre grupul familial si cel de prieteni. Alti factori care conduceau spre comportamentul studiat de el au fost identificati dupa cum urmeaza: preluarea modelului parental, preluarea modelului din grupul de prieteni, implicarea ntr-un grup de aceeasi vrsta cu comportament deviant. Aceste concluzii au presupus nu numai determinarea caracteristicilor de personalitate ale celor care se drogau si selectarea lor, ci si informatii amanuntite despre grupul social de provenienta si cel din care faceau parte n momentul respectiv subiectii, si, de asemenea, informatii asupra evolutiei fiecarui membru al cercetarii n parte. Concluzia studiului a fost aceea ca consumul de droguri trebuie nteles ca fiind generat de un pattern de factori, si nu de un factor singular. Designul transversal este potrivit atunci cnd scopurile privesc descrieri de tipul celei susmentionate. Daca dorim sa evaluam modificari comportamentale de atitudine, evolutive sau involutive, vom apela la designul esantioanelor succesive independente sau la designul longitudinal. Designul transversal permite evaluarea unui comportament sau caracteristica psihica ntr-un moment oarecare de timp. Designul esantioanelor succesive independente este o serie de studii transversale n care aceasta metoda se aplica pe esantioane succesive de respondenti. Acest tip de design este cel mai potrivit daca ne fixam ca scop descrierea manifestarilor comportamentale, a atitudinilor etc. Limite:

- Cercetarea se face pe esantioane diferite de populatie si, ca atare, modificarea unei atitudini sau a unui comportament se poate datora unor factori exteriori studiului. De aceea, n concluziile studiului, informatia se reduce la constatarea modificarilor, neputndu-se face inferente asupra cauzelor, chiar daca aceasta tentatie exista. - Caracteristicile urmarite ale esantioanelor, schimbarile comportamentale sau de atitudine de la nivelul unei populatii pot fi descrise corect pe o perioada de timp doar daca caracteristicile populatiilor ramn identice. Se poate apela la analiza de regresie sau la analiza factoriala pentru a corecta neajunsul modificarii esantioanelor, dar este recomandabil ca, daca utilizam aceste metode, sa verificam caracteristicile subiectilor participanti n fiecare an. - Daca studiem modificarile comportamentale determinate de evenimente care apar n mod natural (ex., votul), este posibil ca rezultatele sa fie influentate de o serie de legi care se asociaza cu comportamentul studiat. n designul longitudinal se apeleaza la acelasi esantion de populatie pe parcursul mai multor ani, de mai multe ori. Avantaje: - Permite evaluarea modificarilor particulare, individuale ale respondentilor si astfel se pot preciza cauzele unor modificari (ceea ce designul transversal si cel al esantioanelor succesive independente nu permite). - Permite cea mai corecta evaluare a efectelor unui eveniment natural. Limite: - Esantionul trebuie pastrat stabil n timp, ceea ce este mai greu de realizat. - Posibilitatea de comparare la intervale mari de timp este redusa, ntruct pe parcursul studiului o parte din respondenti pot sa nu mai vrea sau sa nu mai poata sa raspunda (se muta, mor etc.) Acest dezavantaj se poate reduce daca initial demaram studiul cu un esantion dublu fata de ct ar fi necesar n mod normal. - nvatarea probelor poate duce la rezultate nevalide. - Aparitia reactiei de dezirabilitate, datorata ntlnirii de mai multe ori, de-a lungul anilor, cu acelasi psiholog. Cercetarea experimentala n psihologie se utilizeaza metoda experimentala pentru a izola sau delimita un proces ori o caracteristica psihica, pentru a stabili trasaturile sale specifice prin constructia unei situatii artificiale. Spre exemplu, este dificil de evaluat daca un cititor apeleaza la un limbaj interiorizat sau la unul semi-interiorizat n parcurgerea unui text. Huber si Huber (1982) au stabilit, folosind un experiment, diferentele dintre cele doua tipuri de cititori. Ei au ales doua tipuri de texte, unul care presupunea dificultati de pronuntie si un altul mai usor de citit. Ipoteza cercetarii era aceea ca, n conditiile unui text dificil, daca limbajul subiectului este interiorizat, timpul de citire este evident mai lung. Ipoteza s-a confirmat. Diferentele dintre o cercetare descriptiva (sau exploratorie) si una experimentala nu este de neglijat. Cercetarea descriptiva utilizeaza ca metode observatia, ancheta si testul, evalueaza caracteristici existente la nivelul unei populatii, asa cum sunt ele, si apeleaza la designuri specifice metodelor folosite. Cercetarea

experimentala utilizeaza metoda experimentului, masoara caracteristicile unui proces izolndu-l din structura generala a personalitatii, provocnd evolutia lui ntr-o situatie artificiala si apeleaza la designuri specifice: multigrup sau monogrup. Este evident ca rezultatele unei cercetari sunt cu att mai valide si mai fidele, cu ct metodele de cercetare ale caracteristicilor psihice pe care se focalizeaza cercetarea combina abordarea descriptiva cu cea experimentala. Ca atare, o abordare multipla din punct de vedere metodologic permite cresterea validitatii informatiilor, care, n acest caz, se numeste validitate convergenta. Un experiment corect permite evidentierea unei cauzalitati, psihologul ncercnd sa afle, prin experiment, ce se afla n spatele unui comportament sau ce anume determina acel comportament. Un experiment presupune manipularea unuia sau mai multor factori si masurarea efectelor acestei manipulari asupra comportamentului. Factorii pe care cercetatorul i controleaza se numesc variabile independente. Comportamentele sau functiile care sunt utilizate pentru a masura efectul variabilelor independente se numesc variabile dependente. Experimentul are patru caracteristici: validitatea interna, fidelitatea, sensibilitatea si validitatea externa. Un experiment dispune devaliditate interna atunci cnd oricare factor necontrolat care ar putea influenta rezultatele este ndepartat. Asadar, un experiment are validitate interna ridicata atunci cnd cauza si variabila dependenta sunt bine delimitate. Fidelitatea se refera la aceea ca scopul unui experiment este sa determine un comportament specific. Daca, prin repetarea experimentului, se obtin aceleasi rezultate, atunci datele obtinute n cadrul primului experiment au un grad nalt de fidelitate. Fidelitatea se verifica n cadrul experimentului-replica. Un experiment dispune de sensibilitate atunci cnd permite masurarea oricarei variabile independente, indiferent ct de mic este efectul ei. Validitatea externa este data de generalizarea rezultatelor unui experiment asupra unei ntregi populatii, adica atunci cnd datele sunt corecte pentru ntreaga populatie din care a fost extras esantionul. Controlul situatiei experimentale presupune: modalitatea de manipulare a variabilelor, modul n care evolueaza conditiile experimentale si grupul de control. Aceste trei aspecte urmaresc un obiectiv comun: stabilirea conditiilor necesare obtinerii unor inferente cauzale si, de asemenea, asigurarea validitatii interne a experimentului. Modalitatea de manipulare a variabilelor se refera la respectarea conditiilor de covarianta si de ordonare temporala. Conditia de covarianta presupune obtinerea unei relatii directe ntre variabila dependenta si cea independenta; doua variabile sunt covariante atunci cnd cea independenta determina n acel moment o modificare a celei dependente. Daca variabila dependenta se modifica naintea variabilei independente, conditia de covarianta nu este relevanta. Conditia de ordonare temporala se realizeaza implicit prin respectarea conditiei de covarianta. Modul de evolutie a conditiilor experimentale se refera la mentinerea conditiilor experimentale constante, ceea ce presupune ca orice alt factor care ar putea influenta performanta subiectilor sa fie controlat si eliminat, pentru a putea decide asupra influentei reale a variabilei independente. Este important sa stim si sa recunoastem ca noi controlam doar acei factori despre care presupunem ca influenteaza comportamentul uman n momentul experimentului, dar mai exista si altii, externi, care l pot influenta. Grupul de control este optional n cadrul cercetarii experimentale, dar daca optam pentru el trebuie sa avem grija sa ndeplineasca toate conditiile grupului de cercetare.

X. Designuri experimentale multigrup 1. Designul grupurilor independente (randomizate) Este cel mai simplu design de cercetare si presupune aplicarea variabilei independente de doua ori pe acelasi grup de subiecti, intensitatea variabilei independente fiind diferita prima oara fata de a doua oara. Diferenta de reactie (a variabilei dependente) care se obtine reprezinta masura efectului variabilei independente. n designul grupurilor independente, fiecare varianta sau nivel de intensitate a variabilei independente se aplica pe grupuri diferite de subiecti. Loftus si Bunos au testat capacitatea de memorare a detaliilor unui film. Daca cele doua grupuri de subiecti sunt comparabile din toate punctele de vedere la nceputul experimentului, iar pe parcurs sunt testate la fel cu exceptia tipului de film vizionat (violent sau siropos), atunci diferenta ntre reactii se datoreaza variabilei independente (tipul de film). Asadar, n designul grupurilor independente, grupurile se formeaza dupa caracteristicile variabilei independente si, ca atare, trebuie sa se asigure aceleasi conditii fiecarui subiect din populatia aleasa sa faca parte din cele doua grupuri. Exista doua cai de selectie a grupurilor: esantionarea aleatorie si esantionarea stadiala. Esantionarea aleatorie presupune selectia unuia sau mai multor subiecti din aceeasi populatie. Tehnica esantionarii ne ofera certitudinea ca, la nivel mediu, cele doua grupuri sunt reprezentative la nivelul populatiei la nceputul experimentului. Esantionarea aleatorie asigura validitatea interna a experimentului, deoarece echilibreaza diferentele dintre subiecti si creste validitatea externa a rezultatelor. Validitatea externa se datoreaza faptului ca ele devin esantioane reprezentative pentru populatia din care fac parte. Dar acest tip de esantionare se foloseste rar n psihologia experimentala, si mai des n cea descriptiva, unde este important ca grupurile cu care se lucreaza sa fie reprezentative pentru populatia cu care se lucreaza. Esantionarea stadiala presupune o selectie secundara, indirecta a indivizilor care formeaza esantionul prin selectia grupurilor la care au apartinut ei initial. Repartitia echilibrata a subiectilor n grupurile experimentale reprezinta beneficiul esantionarii stadiale. Esantionarea stadiala duce la obtinerea unui grad ridicat de validitate interna, dar pentru generalizarea rezultatelor nu este suficient doar att. Se pot generaliza doar rezultatele care au fost obiectul experimentului, nu si eventualele rezultate deduse logic. Validitatea interna se stabileste prin repetarea experimentului. Putem considera rezultatele unui experiment generalizabile atunci cnd grupurile de cercetare au fost corect selectate si daca exista presupozitia comportamentului si posibilitatea de reproducere a experimentului. Presupozitia comportamentului se bazeaza pe faptul ca, n timp, comportamentul ramne relativ stabil si reprezentativ pentru persoane similare cu cele testate. Posibilitatea de reproducere a experimentului presupune ca, n conditii de replicare a experimentului, rezultatele obtinute n al doilea experiment sa fie identice sau macar comparabile cu cele obtinute n primul experiment. Pentru a asigura validitatea interna trebuie respectate doua conditii, una privitoare la evitarea factorilor nerelevanti si a doua privitoare la caracteristicile grupului experimental. Evitarea factorilor nerelevanti se face prin respectarea conditiilor unei esantionari corecte. Trebuie evitate asa-numitele variabile contopite, sau variabile confundate, numite astfel deoarece ramn mascate si manifestarile lor sunt sistematic legate de manifestarile altei variabile care face obiectul experimentului. Spre exemplu, Kandel (1962) a efectuat o cercetare pe trei grupe omogene de elevi, dorind sa masoare eficienta unei metode de nvatare a unei limbi straine. La sfrsitul anului scolar a masurat performantele si a descoperit trei tipuri de performante. Aceste diferente se puteau datora metodei de nvatare, dar se puteau datora n egala masura abilitatilor, aptitudinilor profesorilor care au utilizat cele trei metode. Asadar, daca

presupunem ca, pe parcursul cercetarii, poate sa apara o variabila contopita, putem apela la designuri experimentale de tip multifactorial. Pentru ca ntr-un experiment sa se obtina rezultate cu validitate interna, este necesar ca grupul de subiecti sa ramna constant pe parcursul experimentului. Exista pierderi de subiecti numite mecanice, care tin de contextul concret (mediul fizic) de desfasurare a experimentului (fie experimentatorul nu poate fi prezent n spatiul n care urmeaza a se desfasura experimentul, fie conditiile de mediu fac imposibila desfasurarea). Exista si pierderi selective de subiecti, care apar atunci cnd subiectii accepta initial sa participe, dar apoi se retrag. Aceste situatii se evita prin selectarea initiala a unui grup de subiecti mai mare dect este nevoie. 2. Designul grupurilor corespondente Daca designul grupurilor independente este cel mai folosit n psihologia experimentala pentru ca rezultatele ndeplinesc conditiile de fidelitate si validitate, apelul la designul grupurilor corespondente asigura un grad mai crescut de fidelitate si validitate. Alcatuirea grupurilor experimentale n designul grupurilor corespondente se poate face fara a se apela la tehnici de selectie specifice si la calcule statistice sofisticate care sa asigure validitatea rezultatelor. Numarul de subiecti care sa garanteze validitatea rezultatelor nu poate fi precizat n mod absolut (poate fi 30, sau 50, sau 60), dar putem determina eterogenitatea unui grup prin calculul raportului dintre media aritmetica a performantelor grupului si abaterea standard. Regula de aur este ca media aritmetica sa fie mai mare dect abaterea standard. Designul grupurilor corespondente este mult mai simplu, deoarece utilizeaza criteriul corespondentei sau asemanarii perechilor de subiecti n selectia grupurilor experimentale. Spre exemplu, n zoopsihologie putem considera comparabile doua loturi de pisici birmaneze. Criteriul de selectie n cazul de mai sus este unui genetic si n baza lui se vor obtine rezultate comparabile. Selectia grupurilor presupune utilizarea tehnicii similitudinii subiectilor. Se poate utiliza si tehnica pre-testarii, prin care se selecteaza grupul n functie de dimensiunea (caracteristica psihica) urmarita n experiment. Aceasta presupune utilizarea tehnicii de pre-testare: 1. Cu proba care va fi utilizata n experiment. Daca una din variabilele independente experimentale este tensiunea arteriala, testarea se va face pe acest criteriu n perechi (sau tripleti etc.) de subiecti care au aceeasi valoare a variabilei. 2. Cu probe echivalente. n studiul capacitatii de rezolvare a problemelor la diferite vrste n care variabila independenta este un puzzle; nu putem alege subiecti de vrste diferite, dar daca n pre-testare utilizam puzzle-uri de grade de dificultate diferite, dar echivalente cu cele care vor fi utilizate n experiment, rezultatele vor fi valide. 3. Cu probe diferite. n pre-testare se utilizeaza probe care sa difere esential de proba experimentala propriu-zisa, dar care masoara aceeasi caracteristica; pentru exemplul de mai sus, n pre-testare se poate utiliza un test de inteligenta. Designul grupurilor corespondente presupune testarea subiectilor de doua ori, ceea ce este dificil. Daca se gasesc subiecti similari din punctul de vedere al caracteristicii psihice vizate, de cele mai multe ori ei sunt foarte putini, astfel ca lotul experimental va fi foarte mic, ceea ce nu va permite generalizarea rezultatelor pe ntreaga populatie. Este de dorit ca grupurile de subiecti sa fie comparabile nu doar din punctul de vedere al caracteristicii pe care o testam, ci din toate punctele de vedere, pentru ca prezenta variabilelor independente necontrolate poate influenta mult rezultatele.

Designul grupurilor corespondente este superior celui al grupurilor independente cnd numarul de subiecti necesari este mic. El mai poate fi utilizat si atunci cnd proba din experiment este replicabila (exista probe paralele). 3. Designul grupurilor naturale n psihologia sociala, psihologia personalitatii sau psihopatologie, diferentele individuale sunt mai mult dect o eroare de variatie si o sursa de eroare. Aici intervin puternic variabilele subiect (caracteristicile de gen, gradul de introversie-extroversie etc.). Designul grupurilor naturale utilizeaza variabile subiect pe care le considera variabile independente. De exemplu, cercetam trauma psihica generata de o interventie chirurgicala si selectam ca atare grupul de subiecti dintr-o sectie de chirurgie. Apelnd la designul grupurilor naturale vom putea compara persoane si grupuri de subiecti care au experimentat o situatie ale caror urmari dorim sa le masuram. Acest tip de cercetare se numeste si design de cercetare corelationala, pentru ca presupune n principal cercetarea relatiilor (corelatiilor) dintre caracteristicile subiectului si performantele sale. Designul grupurilor naturale este eficient n realizarea descrierii si predictiei, dar rezultatele nu permit rationamente de inferenta cauzala. Covarianta a doua variabile nu nseamna ca prezenta uneia implica si prezenta celeilalte. n cercetarile corelationale nu trebuie folosite cuvintele "determina, "conditioneaza". Pentru o inferenta cauzala este necesar sa eliminam cauzele variabilelor alternative. Masuri necesare de control: Rezultatele pot fi influentate de expectatiile subiectilor sau experimentatorului; efectele expectatiei pot fi diminuate prin: - procedurile tip (sablon) de aplicare a probelor si evaluare a rezultatelor; - utilizarea computerului; - apelul la un grup de specialisti care sa fie folositi ca executanti, adica sa interpreteze rezultatele obtinute fara sa cunoasca exact designul. XI. Designul monogrup ntr-o cercetare de tip experimental, uzual se administreaza minimum doua nivele de intensitate a unei variabile, aceasta fiind conditia pentru a determina o influenta diferentiata la nivel comportamental. Conditia unei unice variabile cu doua nivele de intensitate este specific designurilor experimentale n care se utilizeaza mai mult de doua grupuri de subiecti. Exista nsa situatii n care utilizarea a n grupuri experimentale este inutila, pentru ca se pot obtine aceleasi rezultate valide lucrnd cu un singur grup; acesta este designul monogrup. Avantajele designului monogrup sunt numarul mic de subiecti si posibilitatea de a lucra cu mai multe variabile independente pe acelasi grup. Spre exemplu, Postner (1973) a evidentiat procesele cognitive implicate n identificarea literelor n procesul de citire, masurnd timpul necesar pentru a descifra majusculele si minusculele. La sfrsit, diferenta de timp evidentiata de el a fost de 80 milisecunde. Designul monogrup se foloseste n functie de domeniul de cercetare si, cu precadere, n studiile longitudinale. n conditiile repetarii succesive ale conditiilor experimentale cu design monogrup survin unele dezavantaje:

1. Posibilitatea nvatarii probelor sau instalarea fenomenului de oboseala. Aparitia erorilor ca urmare a nvatarii sau oboselii sunt rezultatul influentei directe ale variabilei independente; erorile sunt absolut subiective si se numesc efecte ale practicii sau efecte ale etapelor de practica. Daca ne referim doar la faptul ca performantele cresc n ciuda faptului ca variabila ramne aceeasi (adica se datoreaza nvatarii si nu capacitatilor individului), erorile se numesc erori progresive (de exemplu, erorile tot mai reduse, n timp, ale unui copil netalentat care nvata sa cnte la un instrument nu reflecta abilitatile lui, ci doar exercitiul). Erorile progresive pot fi evitate daca, n proiectarea designului experimental, respectam regulile de asigurare a validitatii interne, adica daca experimentul dispune de validitate interna buna. 2. Designul monogrup nu poate fi utilizat cnd se studiaza variabilele subiect, tipic n designul grupurilor naturale. Existenta unei variabile subiect (de exemplu, trauma fizica reprezentata de o interventie chirurgicala) induce o evolutie specifica a variabilei dependente, care poate fi evidentiata doar prin comparatie cu rezultatele obtinute de un al doilea grup. Designul monogrup poate fi de doua tipuri: complet si incomplet. n designul monogrup complet se anuleaza erorile progresive prin aplicarea variabilei independente cu diferite nivele de intensitate ntr-o ordine aleatoare tuturor subiectilor. Aceasta aplicare aleatoare reduce posibilitatea nvatarii si aparitia oboselii. Rezultatele nu vor fi viciate, ci vor fi valide. n designul monogrup incomplet, erorile progresive se anuleaza prin aplicarea diferitelor nivele de intensitate ale variabilelor la diferiti subiecti: valoarea 1 se aplica subiectului 1, valoarea 2 se aplica subiectului 2 etc. Designul monogrup complet presupune un grup experimental si o variabila independenta cu mai multe nivele de intensitate. fiecare nivel de intensitate al variabilei independente se aplica fiecarui subiect. n functie de modalitatea de aplicare a variabilei independente se definesc doua tipuri de design monogrup complet: - de tip ABBA, n care se aplica cele doua variante ale variabilei independente fiecarui subiect n ordinea AB si apoi BA; - de tip block randomisation, n care se alcatuiesc subgrupe (block) de subiecti si se aplica toate nivelele variabilei independente, ntr-o ordine aleatoare, fiecarui subgrup. Designul monogrup de tip ABBA se utilizeaza atunci cnd fiecare nivel al variabilei independente se poate aplica de minim doua ori fiecarui subiect. Se mai numeste si "contrabalansare ABBA", deoarece apelul la acest tip de design permite sa se evite erorile progresive. Din punctul de vedere al experimentului, contrabalansarea ABBA presupune aplicarea celor doua nivele ale variabilei independente succesiv, nti i ordinea AB si apoi n ordinea BA. Poate aparea nsa problema anticiparii efectelor, n conditiile n care se aplica de mai multe ori aceeasi succesiune de variabile. Teoretic, ncepnd de la a treia aplicare ne putem astepta la aparitia unor efecte anticipate. Designul monogrup de tip "block randomisation" (sau cu repartitie aleatoare) presupune ca fiecare nivel al variabilei independente se aplica pe subgrupe de subiecti. De obicei, numarul subgrupelor este egal cu nivelul aplicarilor diferitelor nivele ale variabilei independente. Numarul subiectilor din subgrupe este egal cu numarul nivelelor variabilei independente. Spre exemplu, pentru doua nivele ale variabilei independente, fiecare aplicat de 5 ori, avem nevoie de cinci subgrupe a cte doi subiecti. Utiliznd acest model admitem existenta unei erori medii pentru fiecare subgrupa de subiecti, care se va echilibra la nivelul ntregului grup.

Designul monogrup incomplet presupune un grup experimental si o variabila independenta cu mai multe nivele de intensitate. Nu se aplica fiecarui subiect toate nivelele de intensitate ale variabilei independente, ci se face media performantelor individuale si astfel se asigura si anularea erorilor progresive. Acest design poate fi: - cu ordonare aleatoare; - cu ordonare de n luate cte n; - cu ordonare de tip patrat latin. Limitele designului monogrup: - Nu poate fi utilizat atunci cnd vrem sa cercetam efectele variabilelor subiect. - Transferul diferential apare n mica masura atunci cnd se utilizeaza tehnici de contrabalansare, dar apare oricum. n cercetarea experimentala se utilizeaza designuri complexe, cu doua sau mai multe variabile, care modeleaza mai bine viata. Johnson, spre exemplu, a vrut sa cerceteze relatia ntre memorie, depresie si tipul de activitate (finalizata sau nefinalizata). Ipoteza lui era ca persoanele depresive si vor aminti cu mai mare usurinta o activitate finalizata, iar cele non-depresive si vor aminti mai degraba activitatile finalizate. Proba experimentala a constat din zece activitati, dintre care subiectii au fost lasati sa duca pna la capat doar doua. Ipoteza a fost confirmata. Cel mai simplu design complex este cel de tip 2x2, descris mai sus, dar se pot modela si designuri de tip 3x3, 4x4 etc. Avantajele designurilor complexe: 1. Modeleaza mai aproape de realitate viata psihica. 2. Rezolva problema variabilelor necontrolabile, introducndu-le ca variabile de cercetare. 3. Permit testarea sau verificarea practica a unor enunturi teoretice. XII. Standardele APA pentru redactarea unui raport Daca raportul de cercetare urmeaza sa fie publicat, atunci primul capitol este un rezumat, nu mai mult de 250 cuvinte. Daca raportul de cercetare nu va fi publicat, atunci primul capitol este unul teoretic: - se definesc conceptele; - se expun teoriile existente n domeniul respectiv, corelativ cu cele folosite n cercetare; - se precizeaza sumar caracteristicile populatiei pe care se aplica testul; - pentru populatiile de cercetare speciale (aceasta nu nseamna studenti, medici etc., ci persoane cu comportament deviant etc.) se face de asemenea o caracterizare sumara. Partea teoretica nu trebuie sa depaseasca o treime din volumul lucrarii. n capitolul II:

- Se prezinta obiectivul, ipotezele, designul de cercetare, metodele, participantii (a se evita termenul de "subiecti"). Se precizeaza tipul de design, daca aplicarea testului s-a facut n grup sau individual, de catre cercetator sau de catre operatori. - La expunerea metodelor nu se precizeaza doar ce metode au fost folosite, ci si o succinta prezentare. Descriere exhaustiva se face doar daca este o metoda noua. - Jumatate din lucrare trebuie sa contina rezultatele cercetarii. - La capitolul "Rezultate" trebuie sa fie precizata ipoteza pe care lucram. Daca sunt mai multe ipoteze, fiecareia i se rezerva un sub-capitol. - Tabelele cu date trebuie urmate de comentarii. - Se mentioneaza pragurile de semnificatie, deoarece n functie de ele se stabileste ct de semnificative sunt rezultatele obtinute. n capitolul de concluzii se discuta doar obiectivele; daca unui dintre obiective nu a fost atins se precizeaza acest lucru, iar daca un obiectiv a fost verificat partial, se explica de ce. Bibliografia trebuie prezentata pe larg. Ca anexe se insereaza metodele folosite daca sunt noi, datele primare (brute) etc. Cerinte de stil: - n general, prima propozitie este de dorit sa fie independenta. - A se evita formele contrase (nu-i) folosite n locul formelor ntregi (nu i). - Se recomanda folosirea persoanei nti plural, dar fara a se folosi cuvntul "noi". - La "Metode", "Rezumat", partea teoretica se foloseste timpul trecut; la redactarea rezultatelor si concluziilor se poate folosi si timpul prezent. - Abrevieri: se scrie nti denumirea completa, apoi n paranteza abrevierea, care se va folosi ca atare pe tot parcursul raportului. Nu se folosesc prescurtari, nici pentru unitatile de masura. - n text, numerele de la 1 la 10 se scriu n litere. - Pentru citate se folosesc ghilimelele. Daca preluam ideile unui autor, dar nu textual, nu folosim ghilimele, ci precizam: Autorul X afirma ca... - Referintele n text: se scrie n mod obisnuit numai numele autorului si anul aparitiei lucrarii din care se preiau ideile, eventual pagina. - Titlul nu trebuie sa aiba mai mult de 10-12 cuvinte. - Pentru bibliografie se ncepe pagina noua; orice lucrare sau autor citat n raportul de cercetare trebuie sa se regaseasca n bibliografie; se trece: numele de familie al autorului, initiala prenumelui, anul aparitiei lucrarii, titlul lucrarii, localitatea unde a fost publicata si editura.

XIII. Metode calitative de cercetare Trasaturile caracteristice ale metodologiei calitative - Se ocupa de cercetarea situatiilor reale, si nu de experimente de laborator. - Se supune analizei comprehensive; demersul de cercetare este inductiv, ceea ce presupune selectarea datelor esentiale dintr-un numar mare de informatii. - Se ocupa de cercetari holistice; fenomenul social n totalitatea lui nseamna mai mult dect o suma de componente. - Este specifica participarea personala a cercetatorului, care se foloseste de rationamente intuitive de tip insight si trebuie sa poata apela la empatie. - Presupune o abordare dinamica; aceasta se refera la capacitatea de adaptare n fata schimbarilor din evolutia sistemului social. n ciuda existentei unui plan de cercetare, etapele nu sunt fixate imuabil. - Este orientata spre unicitate; presupunem nca din debutul cercetarii ca fiecare situatie cercetata este unica, evolutiva si trebuie cercetata ca atare. Utilizeaza analiza contextuala (cadrul istoric si temporal). - Empatia nu se refera n acest caz la rezonarea afectiva, ci are un sens obiectiv, acela de neutralitate empatetica, adica acea capacitate de a ramne neutru (obiectiv) si, n acelasi timp, de a percepe empatic trairile participantilor la cercetare. Domenii de aplicare: - ecologia umana (studiul patternurilor de comportament); ecologia sociala ca stiinta se bazeaza pe principiul inter-relationarii ntre contextul social si individ sau grup si investigheaza relatiile dintre persoane si mediul social cu scopul adaptarii. - etnografia (descrie modul n care cultura influenteaza dezvoltarea umana); - antropologia cognitiva (cerceteaza psihicul uman din punctul de vedere al schemelor si categoriilor mintale de inter-relationare; include studii asupra comunicarii). Principiile metodologiei calitative 1. Deschiderea: cercetarea calitativa nu are o structura predeterminata prin ipoteze si proceduri care sa-i influenteze evolutia. Ipotezele reprezinta un scop, nu o conditie a cercetarii; exista totusi precizat un obiectiv, un scop de cercetare. 2. Comunicarea: cercetarea calitativa presupune directa relatie ntre cercetator si participanti; aceasta relatie directa este un travaliu comun care permite obtinerea unui maximum de informatie. Participantii definesc, explica si interpreteaza realitatea, iar cercetatorul selecteaza si pastreaza ceea ce este esential, comun si definitoriu din informatiile primite.

3. Realitatea sociala ca proces: scopul cercetarii calitative este identificarea modului de construire a patternurilor comportamentale si definirea sensului actiunilor umane. 4. Reflexivitatea si analiza: fiecare sens este considerat reflexul contextului din care a luat nastere. Analiza acestuia presupune o metoda flexibila care sa surprinda schimbarile contextuale. 5. Explicatia: ntr-o cercetare calitativa, cel care o efectueaza este obligat sa explice scopul cercetarii n amanunt, onest si fara sa induca anumite raspunsuri. Analiza datelor urmeaza descrierii si teoretizarii unui context social, si nu semnalarii unor relatii de tipul "un sunet puternic determina scaderea atentiei). 6. Flexibilitatea: att din punctul de vedere al alegerii metodelor si procedeelor, ct si al designului; designul se poate schimba pe parcurs, n functie de realitatea din teren. Etapele pot sa nu se deruleze n ordinea fixata. Comparatie ntre metodele de tip cantitativ si cele de tip calitativ Metodele cantitative Realitatea sociala este considerata simpla, obiectiva, unica, masurabila Se stabilesc relatii cauzale si corelatii si se utilizeaza rationamente nomologice Metodele calitative Realitatea sociala este considerata subiectiva, problematica, holistica, un construct social Lucreaza cu rationamente non-deterministe; nu considera relatia cauza-efect ca fiind un principiu de baza al explicatiei, ci se intereseaza de o cauzalitate circulara si holistica Au la baza teorii pozitiviste; neaga ncearca o descriere ct mai completa a realitatii complexitatea fenomenelor investigate umane Demersul logic este deductiv, nomotetic, bazat Demersul logic este inductiv, idiografic, pe reguli strict verificabile, ceea ce face interpretativ, bazat pe logica descoperirii posibila replicabilitatea Conduc la obtinerea de rezultate cifrice, Sunt mai putin interesate de cifre; ca proceduri de prelucrabile statistic validare folosesc validarea de semnificatie Cercetatorul are rol dual: colecteaza si Cercetatorul are rolul de a reproduce ct mai fidel interpreteaza datele si mai corect informatiile obtinute Metodele calitative trebuie considerate ca un supliment, o completare a metodelor cantitative si este de dorit ca, ntr-o cercetare, sa se utilizeze ambele. Tehnica grupului nominal Este specifica abordarii calitative si este suficient de puternica nct sa nlocuiasca o documentare clasica. Se bazeaza pe ideea ca reunirea unui grup de experti pentru discutarea unei problematici anume ofera la fel de multe informatii ca si studiul lucrarilor publicate anterior pe acea tema. Tehnica grupului nominal reprezinta o tehnica de identificare si fixare a problemei si a temei de cercetare, ca si a implicatiilor acestora. Presupune un demers inductiv si poate nlocui cu succes documentarea clasica. A fost pusa la punct de catre cercetatorii olandezi Delbecq si Van de Ven (1968). Presupune o conduita speciala a grupului de lucru si o serie de pasi de urmat. Grupul de lucru presupune reunirea unui numar de persoane (maxim 10) care discuta foarte putin ntre ele; comunicarea se face n scris, prin intermediul celui care coordoneaza activitatea (mediatorul). Acesta preia orice informatie si are grija ca fiecare participant sa-si expuna opinia. De obicei, participantii sunt persoane avizate. Etapele functionarii grupului nominal

1. Enuntarea temei de discutat, sub forma unei ntrebari. 2. Generarea de solutii: fiecare participant raspunde ntrebarii puse n discutie; raspunsurile se dau n scris, cu cerinta de a fi ct mai scurte si mai numeroase; fiecare enunt contine o solutie si numai una. 3. Colectarea solutiilor de catre mediator; rezulta o banca de date pe care mediatorul le returneaza grupului, n scopul de a elimina duplicatele. 4. Reformularea si gruparea solutiilor, n scopul de a elimina redundantele si duplicatele. Mediatorul pastreaza doar solutiile clare, diferentiate, unice, mai mult sau mai putin bune. 5. Selectarea solutiilor bune: fiecare membru al grupului selecteaza cele mai bune 5-8 solutii; si acest demers, ca si cele anterioare, este confidential. Mediatorul dispune astfel de o lista a solutiilor, ordonate n functie de rangul de prioritate. Acum are loc prima comunicare orala: mediatorul prezinta grupului cele 5-8 solutii si se analizeaza coerenta raspunsurilor, pentru evitarea contradictiilor. Se supune la vot lista de solutii care reprezinta posibilele obiective de urmarit n cercetare. Avantaje: - timpul scurt (se poate realiza n cteva ore echivalentul unei documentari de doua luni de zile); - permite analiza unei game mari de tematici, daca nu se introduc restrictii cu privire la vrsta si ocupatia membrilor, singura conditie fiind aceea ca membrii sa cunoasca realitatea care se doreste a fi cercetata. Limite: - Se poate ca solutiile oferite, transformate n obiective de cercetare, sa nu fie recunoscute social; - Se poate ca solutiile colectate sa fie superficiale; - Se poate sa apara frustrari la unii membri ai grupului (cei mai putin vorbareti, care nu apuca sa-si expuna ideile). n general, limitarile pot fi reduse prin experienta mediatorului. Etapele cercetarii calitative I. Analiza problematicii de cercetare. Obiectivul general al unui studiu calitativ este de a stabili modalitatea de desfasurare a unui fenomen sau eveniment. Analiza problematicii de cercetare presupune utilizarea de tehnici cum ar fi: interviuri cu experti, discutii de grup cu persoane competente n domeniu, tehnica grupului nominal, analiza rapoartelor stiintifice (din punct de vedere calitativ) pe tema data. Prin intuitie ntelegem o operatie intelectuala nerationala si emergenta. Ea se declanseaza corelativ rationamentelor deductive si dezvaluie semnificatii nesesizabile printr-un rationament clasic. II. Formularea problemei de cercetat. n functie de rezultatele etapei de analiza a problematicii de cercetare, cercetatorul face o prima analiza a posibilitatilor de abordare a acestora, ceea ce presupune att stabilirea importantei problemei de cercetat, dar si analiza propriilor competente. III. Studiile pregatitoare presupun cinci pasi de urmat; ordinea lor nu este neaparat obligatorie; se poate reveni sau sari de la un pas la altul.

1. Documentarea preliminara (studierea cercetarilor deja efectuate) presupune analiza globala a documentelor, discutii n grupul de lucru asupra temelor, stabilirea expertilor n domeniu. 2. Interviuri cu expertii; se desfasoara n doua faze: prima, non-directiva, pe domeniul larg din care face parte tema, iar a doua se focalizeaza pe tema aleasa. 3. Analiza de continut a informatiilor si evaluarea dificultatilor care se pot ivi; se precizeaza tehnicile si metodele de cercetare. 4. Pre-ancheta; reprezinta primul contact cu participantii la cercetare si are drept scop verificarea instrumentelor si precizarea posibilelor dificultati. 5. Precizarea metodologiei; presupune fixarea definitiva a tehnicilor de culegere si analiza a datelor, stabilirea modelului de cercetare, a echipei de lucru etc. IV. Reformularea problemei de cercetat. Este oarecum similara cu pasul cinci al studiilor pregatitoare; se fixeaza clar tema de cercetare, obiectivele cercetarii si metodele. V. Esantionarea apriori si pregatirea anchetei. Se fixeaza caracteristicile grupului cu care se lucreaza; grupul trebuie sa fie suficient de mare, n functie de problema de studiu, astfel nct datele obtinute sa permita atingerea scopului fixat. Daca n cercetarile de tip cantitativ, numarul minim de participanti este de 30-50, n cele de tip calitativ el poate fi mult mai mic; nsa rezultatele obtinute nu se pot generaliza asupra altei populatii dect cea din care provin participantii, chiar daca aceasta ndeplineste toate conditiile primei populatii, pentru ca intervin efectele de timp. VI. Ancheta. Presupune deplasarea efectiva n teren si culegerea informatiilor. Deosebit de important n aceasta etapa este jurnalul de bord, ca instrument obligatoriu. Jurnalul de bord reprezinta un document important prin faptul ca ofera informatii de "memorie vie" a cercetarii. Cercetatorul va nota tot ce se ntmpla pe parcursul studiului, inclusiv propriile sale reflectii. Informatiile pot fi structurare pe patru directii: note de context, note personale, note metodologice si note teoretice. Notele de context descriu ceea ce se ntmpla n teren, caracteristicile generale ale locului. Notele personale fixeaza intuitiile, constientizarile de pe parcursul efectuarii studiului. Notele metodologice retin modificarile de metodologie care intervin pe parcurs si motivele pentru care au fost facute. Notele teoretice contin explicatii, interpretari teoretice partiale ale rezultatelor obtinute. VII. Analiza rezultatelor. Se impune o distinctie ntre analiza datelor calitative (care presupune prelucrari statistice de tip calitativ, de cele mai multe ori procentaje sau diferente de procentaje) si analiza calitativa a datelor (un demers discursiv de reformulare, explicitare si teoretizare a unor evenimente sociale). Analiza calitativa a datelor ncearca sa construiasca sensul logic al unui set de informatii care surprind un eveniment social. VIII. Validarea interna consta n validarea rationamentelor obtinute n etapa anterioara, de analiza a rezultatelor. Presupune ntrebari de tipul: "Ct am surprins din realitatea sociala si ct a ramas nedescoperit?". Validitatea reprezinta exactitatea unui rezultat sau adecvarea unei categorii de informatii formulate teoretic la fenomenul psihic sau social descris. IX. Redactarea raportului presupune si sugestii pentru cercetari viitoare. X. Validarea externa presupune verificarea informatiilor obtinute cu informatiile existente din alte cercetari pe aceeasi tema. Presupune strategii ca: utilizarea unitatilor de observatie, verificarea critica a

rezultatelor de catre o persoana din afara studiului. Se mai numeste si "confirmare interna" si se bazeaza pe prezumtia ca un cercetator este inapt sa fie suta la suta obiectiv. XIV. Validitatea cercetarii calitative Exista mai multe tipuri de validitate, relativa la construct, la continut si la criteriu. Aceste tipuri de validitate sunt utile atunci cnd apelam la test ca instrument de evaluare (diagnostic) si prognostic. APA face o alta clasificare a tipurilor de validitate: de continut, conceptuala, predictiva si descriptiva. Validitatea unei probe se defineste ca fiind masura n care o anumita inferenta facuta plecnd de la un test sau proba are nteles si este potrivita. Validarea este procesul sau operatia prin care se investigheaza gradul de validitate sau de realism a interpretarii propuse de un instrument. Un test este valid n masura n care el masoara ceea ce si propune sa masoare si n masura n care prin itemii lui se surprinde fenomenul care trebuie masurat, si nu altceva. Cele trei tipuri de validitate (identificate de M. Albu si H. Pitariu, sau patru stabilite de APA) nu sunt categorii disjuncte si nu se poate spune ca un anumit tip de validitate este mai bun sau mai potrivit dect celalalt. Se opteaza pentru unul din ele, care este mai potrivit pentru proba sau instrumentul respectiv. Validitatea de construct (reprezentata de validitatea de continut si de cea conceptuala) este utila pentru a verifica daca un test masoara bine un anumit construct. n acest scop, este necesar sa se realizeze o descriere a constructelor, n termeni comportamentali concreti. Validarea de construct are trei pasi: 1. Identificarea comportamentelor care au legatura cu cel masurat prin test (exemplu, n Murphy si Hofer, 1991: se intentioneaza masurarea agresivitatii la elevi; comportamente care au legatura cu aceasta: ataca sau bate alti copii; incita la bataie, ncearca sa-si impuna punctul de vedere, sa domine n joc, etc.); 2. Identificarea altor constructe care au legatura cu cel masurat prin test (constructe sinonime; n acelasi exemplu: trebuinta de putere); 3. Construirea unei liste de comportamente prin care acest construct sau concept psihologic se manifesta (n acelasi exemplu: ataca, este capul rautatilor, domina n joc; n opozitie, comportamentele care caracterizeaza pasivitatea: supunere, conformism, necertaret). Validitatea de continut implica, dupa cum considera A. Anastasi, examinarea sistematica a continutului probei pentru a determina daca el acopera un esantion reprezentativ din domeniul de comportament pe care testul l masoara. Dupa M. Albu, pasii n realizarea validitatii de continut sunt: 1. Definirea si descrierea domeniului de continut al testului . 2. Analiza itemilor testului, care presupune eliminarea acelor itemi care nu corespund comportamentelor cuprinse n domeniul de continut; pentru itemii ramasi se identifica zonele domeniului de continut pe care le masoara. 3. Stabilirea relatiei dintre item si domeniul de continut, ceea ce presupune un numar de experti, care au sarcina de a identifica daca prin itemul respectiv se masoara ceea ce a intentionat constructorul itemilor. Validitatea de criteriu se refera la cadrul n care deductiile facute pornind de la scorurile unei probe concorda cu cele bazate pe alte masurari, numite criteriu. Masura-criteriu trebuie sa evalueze un construct

similar celui pe care dorim sa-l validam. Spre exemplu, pentru un test de creativitate, criteriul va fi tot o proba care masoara creativitatea. Pentru validitatea de criteriu se apeleaza la calcule statistice: calcule de corelatie liniara, de ranguri, analiza factoriala sau analiza de regresie. Rezultatul obtinut se numeste coeficient de validitate al probei, a carui valoare este cuprinsa ntre 0 si 0,6. Validarea calitativa: validitatea calitativa a unui instrument este influentata de cultura; ea poate fi: a) ideologica, b) de gender, c) de limbaj sau discurs si d) de aparator social. a) Calitativistii sunt influentati de validitatea ideologica, n sensul ca rezultatele unui studiu psihologic sunt influentate de caracteristicile politice ale mediului respectiv. b) Din aceasta perspectiva, calitativistii spun ca interpretarile care se dau unei realitati psihice depind de sexul cercetatorului. c) Modul de expunere si de redare a rezultatelor cercetarii aceleiasi realitati sunt diferite de la individ la individ, de la grup la grup. d) Aceasta perspectiva se nscrie n stiinta teoriilor critice aparute dupa 1994, teorii care pornesc de la existenta unor minoritati care dispun de o serie de caracteristici particulare care, n mod obisnuit, nu sunt luate n considerare ntr-un studiu psihologic. Validitatea nseamna ncredere n cunostintele noastre, dar nu certitudine. Ceea ce rezulta dintr-o cercetare psihologica este adevarat pentru realitatea pe care ne focalizam, informatia fiind dependenta de caracteristicile cercetatorului (cultura generala, sex, experienta etc). Putem apela la metode de validare tipic calitative, cum sunt: metoda triangulatiei si metoda juriului. Metoda triangulatiei este o strategie prin care se suprapun si se combina mai multe tehnici de culegere a datelor, pentru a compensa pierderile de informatie inerente ntr-o cercetare. Denumirea este preluata din topografie. Apelul la triangulatie este necesar pentru ca fenomenele psihice sunt n evolutie, si nu constante, motiv pentru care poate avea loc adesea pierderea de informatii. Metoda permite ca interpretarea sa fie mai obiectiva, prin apelul la mai multe tipuri de verificare. Tipuri de triangulatie: A. Triangulatia datelor permite cresterea numarului de probe si, prin urmare, sunt masurate mai multe fatete ale fenomenului studiat. Se face n trei directii: spatiala, temporala si a subiectilor. Triangulatia spatiala presupune evaluarea psihologica n contexte diferite (spre exemplu: agresivitatea acasa, n autobuz, la serviciu, n vacanta etc). n ce priveste triangulatia temporala, cercetatorul ia n considerare dimensiunea evolutiva a fenomenului studiat si face o masurare longitudinala, n momente de timp diferite. n triangulatia subiectilor, cercetatorul analizeaza fenomenul tinta la diverse niveluri (spre exemplu, agresivitatea individuala, n raport cu ceilalti sau n grup). B. Triangulatia cercetatorului presupune participarea la cercetare a unui grup de minimum doi cercetatori. Observatiile si interpretarile facute de fiecare membru al echipei separat se compara, se analizeaza, obtinndu-se o validare de semnificatie. C. Triangulatia teoretica presupune interpretarea informatiilor obtinute prin ncadrarea succesiva n diferite teorii (spre exemplu, agresivitatea poate fi privita ca fiind determinata genetic sau ca fiind comportament nvatat).

D. Triangulatia metodologica obliga la utilizarea unor tehnici diferite de culegere a datelor; se apeleaza la o baterie de probe: observatie, interviu, analiza de continut, desen, focus grup etc. Utilizarea unor tehnici diferite permite obtinerea unor informatii relativ diferite si reduce riscul retinerii unor informatii incorecte. E. Triangulatia nedefinita desemneaza actiunea cercetatorului de a supune participantii la studiul unor testari preliminare si de a analiza rezultatele obtinute pentru a putea determina categoriile comportamentale. Aceasta verificare i permite cercetatorului sa faca corectiile necesare, n functie de situatia reala din teren. Metoda juriului este impusa de metoda triangulatiei. XV. Interviul comprehensiv Ca metoda de cercetare, apare o data cu primele anchete sociale n secolul XIX. Astazi este utilizat n studiile asupra motivatiei, n psihologia organizationala si n studiile culturale. ntre interviul clasic, cantitativ (chestionar expus oral) si cel calitativ, comprehensiv (non-directiv) care presupune discutii cvasilibere pe o tema stabilita, utiliznd conversatia, exista o lupta strnsa. Rolul acordat interviului comprehensiv variaza, de la cel de metoda centrala ntr-un design de cercetare, pna la cel de instrument auxiliar si complementar de obtinere a informatiilor. Exista interviu de explorare si interviu de ilustrare (n faza finala, cu scopul de a verifica rezultatele obtinute, ceea ce nseamna o discutie cu persoane avizate pe marginea rezultatelor cercetarii. Interviul comprehensiv presupune doua personaje: intervievatorul si intervievatul sau actorul. Termenul de "actor" este frecvent utilizat n psihologia calitativa, referindu-se att la o persoana, ct si la un grup cu anumite caracteristici identice. Specific interviului comprehensiv este atitudinea non-directiva a intervievatorului, care asigura libertatea de exprimare a intervievatului, prin raportare la tema discutiei. Aceasta presupune apelul la o serie de tehnici care au ca scop mentinerea unei atmosfere relaxate, absolut necesara pentru a obtine informatii ct mai complete si ct mai putin influentate de fenomenul de dezirabilitate sociala. Atitudinea non-directiva presupune: - o atitudine mimica si pantomimica de sustinere a celui intervievat; - obligatia intervievatorului de a nu-si exprima propriile opinii prin raportare la tema data; - obligatia intervievatorului de a nu interveni direct n discutie, pentru a nu modifica discursul celui intervievat (fara a accepta nsa divagatii pe teme paralele cu cea discutata); Tehnica reformularilor Rogers si Kingers (1966) au demonstrat efectul inductiei pozitive a reformularilor n cadrul unui interviu. Reformularile sunt ntrebari emise de intervievator, care ofera intervievatului certitudinea ca a fost nteles si i confera si intervievatorului certitudinea ca a nteles corect ceea ce i s-a spus. Exista mai multe tipuri de reformulare: - reflexa: o preluare a frazei, cu accentuarea elementelor importante; - sinteza: presupune o serie de informatii noi, care sintetizeaza si grupeaza informatiile primite de la intervievat;

- prin inversarea raportului figura-fond: presupune decentrarea de continutul imediat al discursului si asigura constientizarea unor amanunte (tipica anumitor modalitati de psihoterapie); - de clarificare: presupun o formulare mai clara a replicii intervievatului, care l ajuta pe acesta sa sesizeze mai limpede logica propriului discurs; - prin abstractizare: se folosesc numai atunci cnd suntem siguri ca investigatul ntelege aceste abstractizari. n evolutia interviului comprehensiv exista doua directii: tendinta de a acorda atentie intervievatului (informatorului) si diversitatea metodelor: pentru fiecare ancheta si tip de ancheta, interviul capata note specifice, astfel ca informatiile sa fie ct mai reale. Multitudinea formelor de interviu rezulta din rolul acestuia n cadrul setului de probe. n psihologie, interviul este un instrument complementar. El poate fi folosit ca metoda principala predominant n sociologie. n acest context, rolul sau este de a ntelege, a descrie si a masura fenomenele psihologice. Ca metoda secundara, interviul are rol de suport pentru cercetare; ca metoda principala are rolul de tehnica de culegere a informatiilor, n cadrul anchetei. n metodologia interviului comprehensiv sunt importante doua caracteristici: conduita de interviu si analiza continutului; ambele presupun specializari. Conduita de interviu se refera la faptul ca intervievatorul nu trebuie sa fie dominat de grila de ntrebari cu care a pornit la lucru, dar nici sa uite aceasta grila si sa se lase "furat" de informatiile primite de la intervievat. Interviul presupune focalizarea pe intervievat, intervievatorul ncercnd sa fie ct mai discret si sa nu i influenteze nicicum discursul. Personalizarea conduitei de interviu duce la anularea informatiilor, fie din cauza unei reactii foarte puternice a intervievatorului, care are aerul ca stie dinainte raspunsurile pe care le va da cel intervievat, acesta blocndu-se n consecinta, fie printr-o minimalizare a prezentei intervievatorului pna la a parea ca acesta nici nu exista. Pe parcursul interviului, atitudinea intervievatorului trebuie sa asigure o relatie coerenta. Este importanta, de asemenea, adecvarea vestimentatiei cu locul de desfasurare a interviului si cu categoria de persoane intervievate. Obiectivul vizat prin conduita de interviu, mai ales daca avem mai multe interviuri pe aceeasi tema, este de a ne comporta astfel nct sa obtinem de fiecare data informatii din acelasi domeniu, sa reducem la minim variatiile de la un interviu la altul. Metoda interviului clasic (structurat) duce la obtinerea de informatii de suprafata, deoarece ntrebarile sunt prestabilite de catre intervievator si ca atare limitate la sfera sa de cunostinte. Interviul comprehensiv permite obtinerea de informatii de profunzime, pentru ca permite depasirea ntrebarilor prestabilite daca discursul intervievatului ne ofera informatii pe care le putem dezvolta. Pe de alta parte, interviurile calitative pot disimula esentialul prin prezenta unor exprimari neclare; pot sa apara digresiuni sau tagaduieli echivoce. n ceea ce priveste analiza continutului, interviul cantitativ nu retine dect aspectele cele mai vizibile, opiniile flotante cu functia de a mentine comunicarea verbala ori formele lexicale si sintactice, desprinse de continutul profund. n cazul interviului comprehensiv se propune o rasturnare a modului de analiza a realitatii: informatia care se obtine se construieste pe masura ce naintam n discutie. Interviul comprehensiv se defineste ca modalitate specifica de culegere a informatiilor, o trecere permanenta ntre ntelegerea informatiei primite, prelucrarea ei si ascultare. Obiectivitatea informatiilor se construieste treptat, conceptele se pun reciproc n valoare si se reorganizeaza, ajungnd ca tema discutiei sa fie ndepartata de punctul de plecare prin profunzimea informatiei culese. Demersul comprehensiv se bazeaza pe convingerea ca oamenii nu sunt simpli agenti purtatori de structuri, ci constructori ai socialului, detinnd cunostinte care trebuiesc obtinute doar printr-o discutie de profunzime, aparent nestructurata.

Aparent, interviul comprehensiv nu are etape, dar, retinnd faptul ca demersul nu este liniar, putnd sa apara ntreruperi pentru documentare, putem delimita: 1. Documentarea, etapa exploratorie (prin modalitatea clasica sau prin tehnica grupului nominal); se pune la punct grila de ntrebari, care trebuie verificata. Instrumentele sunt suple si evolutive, ele se pot modifica daca situatia de teren o cere. Modificarea se face doar dupa un bilant, o analiza a informatiilor primite si numai dupa ce ne putem da un raspuns clar la ntrebarea daca modificarea este sau nu necesara. n aceasta etapa se face si o schita de plan al cercetarii. Esantionul nu urmeaza regulile de reprezentativitate si selectivitate; este important sa evitam dezechilibrul evident al categoriilor din esantion si sa nu uitam vreo categorie importanta. Informatiile obtinute nu se pot generaliza asupra altor tipuri de populatie. 2. Activitatea de intervievare propriu-zisa. Se face apel la reformulari. Ca instrumente de lucru specifice interviului calitativ se folosesc notitele descriptive, reportofonul, camera video etc. Notitele descriptive dubleaza informatiile obtinute cu mijloace tehnice, asigurnd o descriere ct mai bogata a activitatii de intervievare. Notitele descriptive se definesc ca activitate de consemnare a tuturor comportamentelor si reactiilor observabile ale celui intervievat, precum si a ideilor proprii intervievatorului si a discutiilor paralele cu tema. Schatzmann si Strauss (1973) descriu, n functie de continut, trei tipuri de notite descriptive: metodologice, teoretice si descriptive. Notitele metodologice alcatuiesc un jurnal de bord descriptiv si critic. Se precizeaza metodele care s-au folosit, de ce au fost alese tocmai acestea si nu altele, ce probleme au aparut pe parcurs si cum au fost corectate, si metodele de evitare a unor probleme similare pe viitor. Notitele teoretice se alcatuiesc pe parcurs, dar si dupa ce perioada de interviu s-a ncheiat; ele cuprind date de observatie, intentii si ipoteze teoretice generate de cercetare. Notitele descriptive sau de observatie au forma de diagrame sau citari care redau pe viu situatiile de cercetare. 3. Redactarea raportului de cercetare se face dupa regulile clasice pentru cercetarea cantitativa. Validitatea rezultatelor n evaluarea lucrarilor de cercetare trebuie sa se nteleaga ca metodele calitative au un potential mai mare de detectare a comportamentelor si proceselor sociale. De asemenea, utilizarea acestor metode permite descrierea evolutiei acestora, ceea ce asigura obtinerea unei teorii. n modelul cantitativ se porneste de la o ipoteza, testata printr-un protocol de ancheta foarte riguros. n cadrul metodelor calitative se produce o teorie pornind de la fapte sau informatii. Interviul comprehensiv nu poate tinde spre o demonstrare a validitatii rezultatelor identica cu cea a metodelor cantitative. El se nscrie ntr-un model de construire a obiectului care porneste de la date de observatie, n concordanta cu care se aduna o serie de informatii pentru a le verifica. Probele de validare depind de coerenta demersului de cercetare si de adecvarea modelului explicativ la faptele reale. Cronologic vorbind, exista doua tipuri de validare: imediata si pe termen lung. n general este dificil de obtinut o validare imediata a rezultatelor cercetarii, caci rezultatele se pot verifica n timp, prin fiabilitatea lor. Criteriile de validare sunt, pe de o parte, publicarea cercetarii si reactiile pe care le strneste ea, iar pe de alta parte preluarea informatiilor din acel raport de cercetare n cadrul altora si analizele critice n care apare cercetarea respectiva. Ca instrumente complementare de validare exista instantele oficiale de evaluare (jurii etc), si transformarea datelor calitative n date cantitative nsotita de verificarea lor prin mijloace cantitative, dar acest procedeu nu este foarte recomandat.

Validitatea unui model obtinut prin metode calitative tine mai mult de coerenta logica a discursului, de sustinerea cu exemple clare, concrete, de inserarea corecta ntr-o realitate sociala. Se recomanda unele instrumente de control obiectiv, cum ar fi identificarea persoanelor intervievate, care permite reluarea cercetarii pe un esantion mai mare si validarea sa. XVI. Focus grupul Metoda numita focus grup este o metoda calitativa ce presupune ca tehnica interviul cu un grup de lucru si un moderator. ntre focus grup si alte tipuri de interviuri (tehnica grupului nominal, tehnica Delphi, tehnica brainstorming si sinectica, si grupul de discutii) exista o serie de deosebiri. Tehnica grupului nominal: utilizeaza interviul ca instrument principal de investigatie, dar grupul este constituit din persoane care nu comunica ntre ele (este un grup abstract). Moderatorul are rolul de a chestiona pe rnd membrii, de a colectiona raspunsurile si de a lansa noi ntrebari. Se utilizeaza si atunci cnd se doreste evitarea efectului de halou. Tehnica Delphi are ca scop obtinerea de indormatii de la experti, selectati pentru a constitui un grup omogen, informatii care sa permita elaborarea unor previziuni de evolutie sociala. Ea presupune mai multe runde de interviuri n sistem panel. n prima runda, fiecare specialist trebuie sa faca propriile previziuni asupra unui eveniment social si sa le ierarhizeze. Moderatorul culege informatiile, le analizeaza si elaboreaza un chestionar n care sunt expuse att rezultatele obtinute, ct si punctele problematice. Astfel, cei din grup re-constientizeaza opiniile tuturor si divergentele dintre ele. A doua runda are scopul de a solutiona problemele din prima runda; se continua interviurile succesive pna cnd solutiile sunt calificate si validate de catre toti participantii. Tehnica brainstorming presupune un grup format din persoane cu specializari n diferite domenii, un grup eterogen. Pe parcursul discutiilor se interzice cu desavrsire emiterea de critici la adresa vreunui anunt formulat de unul dintre participanti. Scopul acestei tehnici este obtinerea unui numar ct mai mare de idei asupra unei probleme date, indiferent de corectitudinea acestor idei. Interdictia de a critica ideile este caracteristica acestei tehnici si o diferentiaza de focus grup. Grupul de discutii se utilizeaza n analiza relatiilor si modelelor de interactiune ntre membrii unui grup nestructurat. Focus grupul Permite obtinerea de informatii de profunzime, care tin de infrastructura atitudinilor si opiniilor si care permit identificarea mecanismelor de formare si de exprimare a atitudinilor si opiniilor. Drehen si Andersen (1991) ofera doua posibilitati de utilizare a focus-grupului: n studii preliminare si n studii de validare. Utilizarea n cadrul studiului pilot ajuta la obtinerea de informatii clare despre cercetarea n cauza si, de asemenea, se pot elimina o serie de erori. Ca orice metoda calitativa, focus grupul presupune o serie de competente din partea cercetatorului: informatii aprofundate din domeniul de cercetare, informatii despre dinamica grupurilor mici si abilitati de comunicare. Limite ale metodei: - n ceea ce priveste continutul, acesta poate fi influentat de efectele de grup; raspunsurile date sunt raspunsuri ale acelei structuri grupale.

- din punctul de vedere al formei, informatiile obtinute pot fi de tip emic si etic. Datele obtinute n focus grup se asociaza cu caracteristica de emic, adica sunt adunate ntr-o forma naturala si nu suntdirijate de moderatori; informatiile de tip etic sunt cele dirijate de catre moderatori. Avantajele metodei - focus-grupul permite obtinerea de informatii, descrieri de opinii, atitudini, credinte etc; - construieste o comunicare naturala, mai reala dect n cazul interviului comprehensiv; - face posibila evidentierea mecanismelor prin care se conditioneaza evolutia sociala; - permite ntelegerea mecanismelor care produc, sustin sau anihileaza anumite atitudini; - informatiile au un grad crescut de fidelitate si validitate; pentru cresterea validitatii, se apeleaza la focus grupuri pereche sau paralele. Numarul optim de persoane din cadrul unui focus grup este de 8 - 10. Limite ale utilizarii focus grupului - rezultatele au o validitate relativa n raport cu populatia generala, neputnd fi generalizate la acest nivel; - rezultatele depind n foarte mare masura de competentele moderatorului; - efectele de grup influenteaza negativ rezultatele: efectul de polarizare, constnd n exagerarea opiniilor exprimate de subiecti sub influenta presiunii grupului; efectul gregar, care consta n preluarea si conformarea opiniilor grupului; efectul group-think, care apare tot datorita presiunilor normative si presupune deteriorarea opiniilor emise de membrii grupului. Se poate ntmpla ca toti membrii grupului sa emita opinii identice nca de la nceput. Efectele de grup survin fie datorita coeziunii ridicate a grupului, fie atunci cnd membrii grupului se cunosc nter ei foarte bine. Reguli de alcatuire a focus grupului Selectia membrilor se poate numi si esantionare teoretica; esantionul se alege n functie de scopul cercetarii si de ceea ce se considera relevant. Exista mai multe tipuri de esantionare, n functie de criteriul de selectie. Un prim criteriu este eterogenitatea grupului; astfel se disting esantioane omogene si eterogene. Cele omogene se utilizeaza n evidentierea diferentelor minime, deoarece opiniile exprimate sunt foarte asemanatoare, fara a fi nsa identice. Cele eterogene favorizeaza producerea efectelor de polarizare, obtinndu-se opinii ce nu pot fi obtinute ntr-un esantion omogen. De asemenea, n esantioanele eterogene se evidentiaza blocajele si barierele din comunicare existente ntre diferite categorii sociale, precum si incompatibilitatile valorice si de opinie. n functie de relatia existenta ntre membrii grupului, exista esantioane conflictuale, cu participanti care-si exprima opiniile ntr-un mod critic, si esantioane consensuale, care presupun respectarea spatiului intim. Un numar de persoane mai mare de 8 - 10 presupune aparitia spatiului public, astfel aparnd inhibitii. Moderarea discutiei de focus grup

Pregatirea pentru focus grup a moderatorului presupune stabilirea tematicii de discutie, care se bazeaza pe ghidul de interviu. Moderatorul stabileste grupurile, hotaraste momentul optim de desfasurare a sedintei (a carei durata este cuprinsa ntre o ora sio ora si jumatate), alege locul desfasurarii sedintei (se prefera locuri neutre). Modalitatile de nregistrare a rezultatelor sunt audio (reportofon) sau audio-video. Tehnici de discutie: - interviul comprehensiv: moderatorul construieste o grila de ntrebari (deschise, de tipul "de ce?" sau ipotetice "daca ar fi... ce s-ar ntmpla..."); - discutia cu co-moderator; - testele proiective cu jocuri de rol, situatii dilematice. Stiluri si strategii de moderare Informatiile se pot obtine n mod diferit, att n functie de moderator, ct si n functie de caracteristicile grupului, corelate cu tipul de informatii care se doresc a se obtine. Important: trebuie antrenati n discutie toti participantii. Se face prezentarea fiecarui participant; se apeleaza la protocol (cafea, ceai, racoritoare etc); se pot forta primele raspunsuri prin ntrebari tintite pentru fiecare participant la grup. Procedee de moderare: - provocarea conflictelor si stimularea polemizarii; - reformularea raspunsurilor; - atenuarea nuantelor si conflictelor; - evitarea efectelor de moralitate. Stiluri de moderare: - "avocatul diavolului": un stil agresiv, n care moderatorul renunta la moralitate si argumenteaza diametral opus fata de opiniile grupului; - empatic: presupune reformularea raspunsurilor n termeni afectivi, prelund cuvinte care sunt utilizate de catre participanti pentru a-si descrie propriile stari afective; - neutru: presupune tratarea echidistanta a problematicii discutate; moderatorul este cel mai putin integrat n grup, fara a se situa nsa pe pozitie opusa fata de membrii grupului. Moderatorul, cu ajutorul co-moderatorului sau al nregistrarilor video, urmareste caracteristicile participantilor la discutie: - stabileste care sunt atitudinile generale fata de problematica discutata; - observa gradul de interes pentru tema pusa n discutie; - determina n ce masura raspunsurile sunt influentate de dezirabilitatea sociala; - precizeaza continutul latent al raspunsurilor si daca acesta nu contrazice cumva continutul manifest;

- este mereu constient de relatiile care se stabilesc n cadrul grupului. Clasificarea focus grupurilor: Dupa tema cercetata, acestea pot fi: politice, economice, mass-media, de marketing si publicitate. Prelucrara datelor: Se apeleaza la decupaje ale discutiilor sau pe categorii de participanti. Se face o analiza de continut cantitativa, sau calitativa atunci cnd se apeleaza la focus-grupuri succesive cu acelasi grup de participanti si pe aceeasi tema. XVII. Analiza de continut Definitie: Analiza de continut este o tehnica sau metoda care asigura crearea inferentelor privind edificarea obiectiva a caracteristicilor unui mesaj (Holstein, 1969). Cartwright (1954) definea analiza de continut ca fiind descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a oricarui comportament simbolic. Singleton considera ca ideea de baza n aceasta metoda este aceea de a reduce ntregul continut al comunicarii la un set de categorii care reprezinta anumite caracteristici de interes pentru cercetare (1988). S. Chelcea (2001) considera ca analiza de continut reprezinta un set de tehnici de cercetare cantitativcalitativa a comunicarii verbale si non-verbale, n scopul identificarii si descrierii obiective si sistematice a continutului manifest sau latent, pentru a ajunge la unele concluzii privind individul si societatea, sau privind comunicarea nsasi, ca proces de interactiune sociala. Desi analiza de continut se asociaza de obicei cu mesajul scris, ea este utilizata si n analiza imaginilor, a mesajelor orale etc. Analiza de continut este o metoda alternativa, complementara de studiu al comportamentului uman, care ofera informatii foarte obiective, deoarece reactiile de dezirabilitate sociala sunt absente. Criterii de clasificare a documentelor Ilut (1997) clasifica documentele n functie de urmatoarele criterii: vechime, destinatar, accesibilitate si grad de ncredere. Chelcea (1993) indica patru criterii de clasificare a documentelor: natura (scrise, imagistice, audio), continutul informational (limbaj natural, limbaj cifric etc.), destinatarul (documente publice, documente personale) si emitentul (oficial sau neoficial). Documentele fac obiectul mai multor tipuri de analiza: analiza de continut cantitativa si analiza de continut calitativa. Analiza de continut cantitativa are ca scop stabilirea temelor, tendintelor, atitudinilor, valorilor si modelelor prezente n diferite documente. Se utilizeaza atunci cnd se doreste selectarea unor date din documente care contin informatii complexe, cum sunt cele din mass-media, literatura, legislatie, corespondenta, jurnale etc. Nu orice tema de cercetare permite utilizarea acestei metode. Ca urmare, se face distinctie ntre analiza de continut calitativa n plan orizontal (intereseaza strict documentul n sine) si cea n plan vertical (intereseaza de asemenea cauzele acelui document si consecintele lui). n functie de problema cercetata, de posibilitatile tehnice, de cantitatea de documente supuse analizei, analiza va fi mai mult sau mai putin extinsa. Etapele analizei de continut calitativa

1. Se stabileste tipul de documente cu care se va lucra, n conformitate cu tema si obiectivele studiului. De exemplu, pentru tema "Atitudinea fata de procesul de privatizare n industria romneasca n anii '90", materialele folosite vor fi articolele de ziar, emisiunile TV sau radio pe aceasta tema, din aceasta perioada. 2. Se parcurg materialele selectate si se formuleaza unele ipoteze (ca solutii temporare la problema de cercetat). De asemenea, se transpune ipoteza n unitati de analiza (categorii si indicatori), procedura asemanatoare cu operationalizarea conceptelor. Aceasta presupune construirea unei grile prin care se vor filtra materialele brute. 3. Se efectueaza definirea unitatilor de analiza. Acestea sunt: unitatea de reperaj, reprezentata de lungimea textului n care este regarita tema de studiu, si unitatea de context, data de lungimea minima a textului care trebuie citita pentru a descoperi daca tema de studiu este prezenta n mod favorabil, nefavorabil sau neutru. De exemplu, pentru un articol de ziar unitatea de reperaj este paragraful, iar unitatea de context este ntregul articol. Unitatea de context trebuie sa fie mai mare dect unitatea de reperaj, pentru a putea permite identificarea atitudinii pozitive, negative sau neutre. Prin numararea unitatilor pozitive, negative sau neutre putem obtine o interpretare statistica a documentului. S. Chelcea stabileste trei tipuri de unitati de analiza: unitatea de nregistrare (acea parte din comunicare ce urmeaza a fi cercetata),unitatea de context (acel segment al comunicarii care permite a se determina tipul de atitudine prezentata n document fata de tema studiata) si unitatea de numarare, care este n functie de cuantificare. Ea poate fi coincidenta cu unitatea de nregistrare. De cele mai multe ori, se prefera ca unitatile de numarare sa fie caracteristici fizice evidente ale mesajului (lungime, durata etc). n analiza unor documente scrise mai putem stabili unitati de numarare tipografice: centimetrul, coloana, pagina etc. Cele mai cunoscute procedee de analiza statistica a continutului: - analiza frecventelor; este procedeul clasic si consta n determinarea numarului de aparitii ale unitatilor de reperaj si de context n materialul analizat. - analiza tendintei are la baza analiza frecventelor si permite surpinderea atitudinii fata de o persoana sau institutie. Se determina numarul de aparitii ale unitatilor de reperaj si de context n materialul studiat, dupa care se stabileste caracteristica unitatilor, care pot fi pozitive, negative sau neutre. Se calculeaza astfel indicele de analiza a tendintei (AT), dupa formula: AT = (F - D) / L, unde F reprezinta referirile favorabile, D referirile defavorabile, iar L numarul unitatilor de analiza legate de tema. Indicele de analiza a tendintei permite sa se compare atitudinea exprimata de o sursa cu atitudinea exprimata de o alta sursa. - tehnica analizei evaluative a textului; presupune transformarea informatiilor din text n constructii echivalente semantic, astfel nct sa se precizeze foarte clar obiectul atitudinii. Analiza evaluativa presupune identificarea tuturor informatiilor din text referitoare la obiectul atitudinii, precum si stabilirea si acordarea de ponderi informatiilor (cuprinse ntre +3 si -3). Ponderile permit stabilirea directiei si intensitati atitudinilor. - analiza contingentei permite evidentierea structurilor de asociere a conceptelor. Frecventa de aparitie asociata cuvintelor cheie n textul analizat (frecventa relativa) se compara cu pribabilitatea teoretica de asociere a lor (valoarea de asteptare). Daca diferenta este semnificativa, se concluzioneaza ca asocierea nu este ntmplatoare, ci ea se datoreaza unei particularitati de stil sau intentiei. Avantajele analizei de continut cantitative - Aduce rigoare n interpretarea documentelor, permitnd depasirea afirmatiilor fara acoperire.

- Permite determinarea tendintelor prezente n document si caracterizarea unei perioade, epoci, structuri sociale, comunitati, si compararea a doua perioade, epoci etc. - ntruct documentele cu care se lucreaza nu sunt provocate, efectul de dezirabilitate este nul. Dificultati si limite 1. Stabilirea grilei de categorii si indicatori. Rotariu (1991) apreciaza ca o grila trebuie sa fie: exhaustiva (sa cuprinda toate categoriile ce caracterizeaza tema de studiu), exclusiva (sa nu existe intersectii sau suprapuneri ntre categorii), obiectiva (categoriile stabilite sa caracterizeze tema de studiu) si pertinenta (adecvata scopului urmarit). 2. Stabilirea validitatii si fidelitatii datelor obtinute. Ca metode de validare se folosesc validarea de continut si cea de construct. Fidelitatea se poate estima doar cu ajutorul unui juriu de experti. Analiza comparativa a rezultatelor la care ajung expertii permite stabilirea indicatorului de fidelitate. 3. Volumul materialelor utilizate. Se procedeaza la o esantionare a materialelor, ceea ce implica un risc mai mare de a pierde informatii. 4. Interpretarea atitudinilor transmise prin text. Ca modalitate de analiza, se apeleaza la inferente: directe, atunci cnd consideram ca informatia ca atare reprezinta atitudinea emitentului, si indirecte (opuse) atunci cnd consideram ca informatia directa nu este adevarata, ci adevrat este opusul afirmatiilor facute n text. Analiza de continut calitativa Este cunoscuta si sub numele de: analiza calitativa prin teoretizare, sau analiza prin teoretizare ancorata, sau analiza de continut iterativa. Analiza de continut calitativa este o metoda care permite generaea inductiva a unei teorii asupra unui fenomen cultural, social sau psihologic, prin conceptualizarea si relationarea progresiva si valida a datelor empirice (Muchielli, 1996). Se aseamana cu metoda descrisa de Glasser si Strauss (1967) sub denumirea de grounded theory. Cea mai importanta caracteristica a analizei de continut calitative este relativa independenta. Aceasta metoda poate fi utilizata ca strategie generala de cercetare, care permite mentineea unui grad de autonomie teoretica - nu trebuie sa se raporteze la regulile unei anume teorii. Permite si o autonomie tehnica, n sensul ca permite urmarirea n acelasi timp a mai multor scopuri. Ca orice alta metoda, analiza de continut are o serie de etape, ncepnd cu o codificare a informatiilor si finalizndu-se printr-o teorie. ntre aceste extreme, analiza de continut calitativa presupune determinarea si definirea unor categorii sau concepte n care se ncadreaza informatia analizata, stabilirea relatiilor dintre categorii sau concepte si definirea unui algoritm prin care se poate construi un edificiu conceptual. Analiza de continut calitativa se bazeaza pe un examen sistematic al datelor. Ea presupune nu numai o activitate metodica, ci si olecturare teoretica nuantata a fenomenului studiat. Prin lecturarea teoretica nuantata putem ntelege informatiile transmise de material; rezultatele obtinute pe aceasta cale depind de profesionalismul, nivelul de cultura si experienta cercetatorului. Teoretizarea nseamna si o modalitate de a ntelege faptele si evenimentele. Aceasta ntelegere presupune inserarea evenimentelor concrete ntr-un context explicativ si integrarea lor ntr-o alta schema de analiza, care permite reevaluarea informatiilor bazale sau relevarea unor noi aspecte. Ceea ce se obtine este

perfect ancorat n datele empirice. Materialul este att punctul de plecare al teoretizarii, ct si locul de verificare a ipotezelor de validare a constructelor teoretice. Analiza de continut calitativa este o activitate iterativa, care se dezvolta progresiv, conceptele definindu-se prin aproximari succesive. Nu exista o ordine stricta de parcurgere a etapelor, fiind posibila omiterea sau revenirea. Etapele analizei de continut calitative 1. Fixarea scopurilor si a materialelor de analiza (se lucreaza cu foi pe care se lasa un spatiu liber n marginea stnga, pentru a putea fi notate diferitele observatii pe parcurs). 2. Codificarea. Aceasta etapa are ca scop eliminarea informatiilor nesemnificative si pastrarea celor importante. Presupune examinarea atenta si reformularea informatiilor prezente n materialul de baza. Se pastreaza sub forma de coduri doar informatiile esentiale. Cuvintele folosite pentru codificare trebuie sa fie relativ apropiate ca nivel de abstractizare si generalizare cu cele din textul analizat. Pentru a codifica un material se pun ntrebari de genul: despre ce este vorba? ce este? ce se ntmpla aici? etc. 3. Categorizarea. Conceptul sau categoria desemneaza un nivel superior de abstractizare. Categorizearea reprezinta punctul de plecare din care conceptele se vor rafina si vor fi tot mai adecvate realitatii empirice. Orice categorie trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii: - o definire concisa si adecvata; - sa se precizeze elementele distinctive; - sa se identifice elementele necesare ale continutului sau; - sa se identifice formele de manifestare. ntrebarea tipica pentru a stabili o categorie este: "Ce fenomen are loc aici?" 4. Relationarea. Presupune determinarea relatiilor existente ntre informatiile prezente la nivelul categoriilor fixate n etapa anterioara. Relationarea presupune o activitate de sistematizare. Se lucreaza simultan la doua niveluri: un nivel mai concret, care presupune analiza datelor de baza pentru a vedea daca exista o legatura ntre acea categorie si fenomenele pe care le desemneaza, si un nivel mai abstract, prin care se urmareste sa se determine daca exista legaturi ntre conceptele sau categoriile deja delimitate. 5. Integrarea. Permite definirea obiectului principal pe care se va axa raportul de cercetare. Este o faza de sinteza, care trebuie parcursa deoarece ntr-o analiza de continut calitativa exista riscul ca, avnd multe concepte si relatii ntre ele, explicatiile sa fie prea complicate. Nu trebuie pierduta din vedere, n aceasta etapa, ntrebarea: care este problema principala, care este scopul studiului. 6. Modelarea. Activitatea principala de este cea de reproducere ct mai fidela a relatiilor structurale si functionale dintre elementele care definesc fenomenul studiat. n aceasta etapa, ntrebarea de baza este: care sunt proprietatile fenomenului, antecedentele si consecintele sale. 7. Teoretizarea. nseamna concret scrierea raportului de cercetare si obliga la trei activitati: - esantionarea teoretica, presupunnd retinerea categoriilor care s-au repetat pe parcursul analizei de continut ca fiind caracteristice fenomenului studiat; - inductia analitica, presupunnd cautarea cazului negativ (adica daca, pornind de la aceleasi elemente, ajungem la o alta categorie, atunci demersul este nul);

- verificarea implicatiilor teoretice; aceasta este tot o strategie de evaluare, si consta n determinarea, la nivelul unui fenomen, a validitatii teoriei concepute. Se verifica teoria prin aplicarea ei asupra unei alte baze de date. XVIII. Metoda incidentului critic Metoda incidentului critic presupune selectarea comportamentelor care sunt adaptative si eficiente n rezolvarea unor situatii critice. Ca tehnici utilizate pentru culegerea datelor se folosesc: observatia, chestionarul si, eventual, interviul. H. Pitariu (1983) definea incidentul critic ca fiind actiunea umana observabila care este suficient de completa pentru a permite efectuarea de inferente si predictii; un comportament poate fi considerat incident critic n urmatoarele conditii: - actiunea umana trebuie sa fie o situatie distincta, cu limite bine definite; - cauzele, ca si urmarile sale, trebuie sa fie evidente, astfel nct sa poata fi descrise semnificatiile sale prin raportare la persoana; - descrierea situatiei si a comportamentelor umane prezente n situatie trebuie sa fie clara; - comportamentele pozitive sau negative care se dezvolta n situatia respectiva trebuie sa fie cazuri extreme, pentru a putea fi considerate incidente. Din perspectiva psihologiei sociale, metoda incidentului critic este o varianta a studiului de caz si presupune culegerea, cu ajutorul anchetei, a unor comportamente, situati sau factori care au determinat un salt n bine sau n rau, o modificare de traiectorie n dezvoltarea unei persoane sau chiar a unei societati. Exemplu: ntlnirea dintre Gauguin si Van Gogh; prostitutia ca element de debut pentru consumul de droguri. Analizata din perspectiva studiului de caz, metoda incidentului critic poate apela la: analogia formala, analiza structurala si fenomenologica; analiza jocurilor. Toate acestea sunt n n acest context tehnici, dar, la fel ca si observatia si chestionarul, se poate folosi si ca metoda de sine statatoare. Analiza formala este operatia de generalizare a descrierilor fenomenologice a unor situatii, descriere care presupune reperarea elementelor esentiale ale unor situatii din punctul de vedere al mai multor actori sociali (participanti, subiecti, elemente ale populatiei considerate), elemente care pot fi sintetizate si care reprezinta teoriile comune tuturor membrilor grupului. Analiza formala este o metoda semi-calitativa. Descrierea unor evenimente n mod identic de catre mai multe persoane se bazeaza pe mecanisme de schematizare, asa cum sunt ele descrise de analiza statistica. Levy Lelois (1991) a demonstrat ca exista trei profesii relativ similare: cea de agricultor, cea de pescar si cea de miner. Pentru aceasta a folosit analiza formala. El a demonstrat ca profesiile mentionate se raporteaza la aceeasi forma si au cel putin trei elemente comune: contactul direct cu natura si efortul fizic crescut pentru ndeplinirea unei sarcini; perceperea sau vizualizarea directa a rezultatelor muncii (gru, peste, minereu); riscul crescut de interventie a unor catastrofe naturale, care pot distruge tot ce au realizat prin munca o perioada de timp. Situatiile de munca sunt analoge din punctul de vedere al acestor caracteristici. Ca urmare, aceste profesii au o forma comuna, definita prin ansamblul elementelor descrise mai sus. Se pot descrie o serie de elemente diferentiatoare, dar ele nu sunt considerate esentiale deoarece tratarea afectiva specifica fiecareia n parte este comuna tuturor.

Analiza formala presupune utilizarea chestionarului ca tehnica de culegere a datelor; ntrebarile urmaresc obtinerea elementelor componente ale formei, relatiile dintre ele si care sunt evenimentele care pot distruge o evolutie. Analiza structurala si fenomenologica este un ansamblu de cazuri distincte, care descriu actiuni si situatii si care permit explicarea sensului altor actiuni care au loc n situatii asemanatoare structural din punctul de vedere al trairilor subiective ale actorilor. Concret, se alcatuieste o colectie de actiuni ale unor actori umani, urmata de o interpretare globala a sensului actiunii. Aceasta presupune parcurgerea mai multor etape: - alcatuirea unei colectii de cazuri (anamneze cu mai multe persoane); - alcatuirea cazurilor pe categori apriori analoge; - descompunerea fiecarui caz n microsituatii analoge n fiecare dintre cazurile descrise; - alcatuirea unui tabel, astfel nct sa poata fi descrise si comparate situatiile si elementele componente (situatiile pe coloane si elementele componente ale cazurilor pe linii); - analiza informatiior care se regasesc pe coloane si concluzionarea asupra sensului de evolutie a situatiei; - analiza globala a bazei de date (coloane plus linii) si concluzionarea asupra conduitelor actorilor. Un autor a studiat cu ajutorul acestei metode cauzele suicidului. El a facut interviuri n spitalele de urgenta. Iata datele pe care le-a obtinut: Microsituatia Cazul Evolutia Efectele Momentul de conflict I Mama si-a dorit un baiat; n- Esec scolar; O discutie mai apriga cu mama, copilarie, fata a fost care o pedepseste interzicndu-i crescuta de bunicii materni;- Opozitie puternica fata desa mai iasa din camera. Mama tatal moare cnd fata aveatatal vitreg. pleaca din camera si nchide 10 ani. usa, iar fata ncearca sa se sinucida, avnd certitudinea ca mama o paraseste si nu o va mai iubi. II Dupa moartea tatalui, fata- Reactie de rebeliune; Mama si sora mai mare o este data spre crestere unei ameninta ca o vor interna ntr-o familii de la tara. Dupa- Violenta fata de mama siinstitutie sociala. vacanta revine la mama ei,de surori (mai ales fata de dar are dificultati desora mai mare); reinsertie. - Enuresis nocturn. III Mama este al treilea copil- Certuri repetate; Soacra o ameninta ca o da din opt frati, fiecare cu alt afara. tata. Pna la 14 ani este- Conflicte cu persoanele copil de suflet ntr-o casaavnd acelasi statut; unde lucreaza ca servitoare; la 14 ani ajunge ntr-o- Abandon al propriului institutie sociala, de undecopil. pleaca la 16 ani si se

IV

casatoreste. Ultimul dintre 14 frati;- Alcoolism nca dinSotia i reproseaza ca nu parintii batrni l cresc pnapubertate; lucreaza, iar declara ca a simtit la 7 ani, dupa care intra n ca va fi aruncat n drum grija unuia dintre fratii maiCrize frecvente de delirium(sentimentul lipsei de protectie. mari. Se casatoreste. tremens dupa adolescenta

n primul caz este vorba despre un debut n viata marcat de abandon, lipsa de protectie, de siguranta, lipsa unui sentiment de apartenenta. n al doilea caz survine o evolutie negativa: opozitia, globala si constanta, la regula, ca modalitate de a atrage atentia. n al treilea caz este vorba despre lipsa afectivitatii si a protectiei, nesiguranta; conflict cu o persoana apropiata; teama de abandon. Sinuciderea poate fi o cale de razbunare, de santaj sau de evadare. Analiza jocurilor presupune fixarea si formalizarea ciclurilor repetitive de interactiune dintre actorii sociali. Formalizarea explicitarea regulilor implicite care par a guverna schimburi sistematice ntre actori si care se finalizeaza prin obtinerea de avantaje si beneficii de catre fiecare dintre cei implicati n situatia respectiva. Psihologia sociala si clinica au demonstrat ca ntre indivizi exista interactiuni care se conformeaza unor scheme susceptibile de a fi clasificate si reproductibile la nivelul altei situatii. Aceste scheme se numesc tranzactii; ca urmare, putem analiza jocurile prin prismaanalizei tranzactionale. Prin repetitivitate, aceste reactii aduc beneficii care au lipsit n copilaria mica. Persoanele cauta un anumit tip de relatii si cauta sa impuna anumite comportamente care le permit sa suporte socialul si sa se integreze n social. Aceste reactii repetitive se numesc joc nu prin prisma aspectului ludic al actiunii, ci pentru ca reprezinta un sistem de interactiuni n care schemele succesive par a fi determinate de reguli. Sistemul descris astfel poate fi considerat un joc. La o analiza a mai multor familii se observa regula jocului conjugal "fara tine", a carei cauza este teama de a nfrunta o situatie. Jocul intelectiv ntre doua persoane este un joc repetitiv care se dezvolta pentru a asigura fiecarui participant sentimentul de securitate, dar si de a nu se confrunta cu o serie de evenimente pe care le considera periculoase. Anamneza poate determina care evenimente din viata persoanelor au determinat dezvoltarea unor asemenea comportamente, si aceste evenimente se numesc situatii critice. Aplicatii ale metodei incidentului critic: 1. Scala de evaluare cu ancore comportamentale (cu expectante comportamentale), dezvoltata de Smiths si Candell (1963); acest tip de scala difera de cele clasice att sub aspect constructiv, ct si pentru ca nu mai apeleaza la cifre, ci apeleaza la descrieri de comportamente ca modalitati de evaluare. Criterii: - factorul de performanta trebuie sa fie definit cu acuratete; - ancorele trebuie sa descrie cu multa precizie categoriile de performanta; - raspunsul evaluatorului trebuie sa fie dirijat prin urmarirea unor instrumente precise cu scala. Pentru informatii suplimentare: H. Pitariu - "Managementul resurselor umane"; M. Dinca - "Teste de creativitate". 2. Metoda grupului critic (1957) permite stabilirea unor pasi eficienti n desfasurarea unei activitati la care participa un numar mare de persoane, aparent dezorganizate si cu risc mare de haos. Se utilizeaza n

activitatea organizatiilor mari si n special n organizarile uzinale. Ca urmare, timpul de lucru se poate reduce la jumatate. Aceasta metoda de utilizare eficienta a timpului de lucru porneste de la premisa ca o actiune, orict de complexa, poate fi descompusa n actiuni simple si evidente, care sa marcheze nceputul si sfrsitul etapelor. Actiunile pot fi simultane asu succesive; ordinea lor tehnologica sau logica poate fi redata prin arce si noduri. Vezi S. Chelcea - "Chestionare de investigatie sociologica", pag. 135 - 136. Cross-culturalitatea Din punctul de vedere al psihologiei, aparitia cross-culturalitatii se datoreaza largirii domeniului functional al acestei discipline. Ratiunea de a fi a psihologiei cross-culturale este aceea de a sustine o interactiune ct mai eficienta ntre culturi, n baza explorarii fiecarei culturi n parte. n 1992, psihologia cross-culturala a fost definita ca fiind studiul similitudinilor si diferentelor la nivel individual, n grupuri si culturi etnice diferite, studiul comparativ ntre variabilele psihologice si cele socio-culturale, ecologice, biologice, precum si evolutia intrinseca a acestor variabile. Un protocol metodologic standard n psihologia cross-culturala trebuie sa cuprinda n mod obligatoriu: - procedura, modalitatea de descoperire; - caracteristicile transferului de informatii; - testul ca instrument de evaluare. Testul este foarte important, pentru ca trebuie gasite acele teste care pot functiona similar n culturi diferite; ca urmare, testele trebuie verificate pentru a se vedea daca ele functioneaza si n alte culturi. Emic si etic n psihologia cross-culturala Termenul de emic reda imaginea constelatiei comune referitoare la multitudinea componentelor dintr-un mediu socio-cultural; el se refera la reprezentarea asupra realitatii imediate a persoanelor care fac parte dintr-o anume comunitate. Termenul de etic se refera la o imagine din exterior asupra realitatii unei comunitati, culturi, imagine care rezulta n urma unor cercetari sistematice. Domenii, directii de aplicare: - studii asupra motivatiei si valorilor; - studii privind raportul individualism-colectivism; - studii asupra stereotipurilor asociate caracteristicilor de gender (de rol sexual); - studii asupra caracteristicilor inteligentei n diferite societati (inteligenta rationala, emotionala etc).