UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. cu necesitate. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. 100000 specii). în Cainozoic. dar frecvent în corpuri sporifere. de încadrare. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. Acest avantaj presupune. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. în majoritatea lor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. instrumente de lucru pentru palinologi. Băcăran. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. semnifica ii ambientale). încadra i într-un sistem de clasificare artificial. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. ascelor. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. conidiofori etc. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile.V. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. de clasificare. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. rar pe sterigme. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. uneori în asce. Pe glob se presupune că ar exista cca. II . paleoclimă. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. sedimentologic (ciclicită i. cu posibilită i de uz biostratigrafic. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. sporoforilor. bazidiilor etc. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. paleoecologice în lumea plantelor. paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice.

Norris de la Geological Survey of Canada. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. în cea mai mare parte. − Prof. Dr. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). să patroneze aceste cercetări. Zoe Apostolache Stoicescu. Catedra de Geologie şi Paleontologie. W. cărora le aduc mul umirile mele. S.A. Toamnei). sub îndrumarea Dr.G. − Dr. prin persoana Dr. J.. Dr. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. − Conf. − Dr. Texas. R. Catedra de Geologie şi Paleontologie.U. − Conf. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.Jansonius de la Geological Survey of Canada. M.L. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti.P. − Dr. Dr. − Prof. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.U. m-am aflat în coresponden ă: − Dr. III . − Dr. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. I. − Prof. Dr. Dr. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris. − Dr. − Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. − Prof.P.V. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.U. − Dr. cu care. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. Theodor Neagu. cu sediul în Bucureşti (str. − Prof. membru de onoare al Academiei Române. Dr. Ellis – British Mycological Society. Thomas N. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada.B. D. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. Dr. − Prof. Dr. Dilcher – Indiana University. Sheffy – Indiana University. − Dr. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. − Dr.C. Dr. − Prof. Dr. − Prof. Câmpina. Houston. S. S. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. Răzvan Givulescu. S. din Universitatea Bucureşti. Mihai Popa.P.A. G. respectiv în Paleomicologie. membru al Academiei Române.A. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Mărun eanu Mariana de la Inst. J. Dr. − Dr. Dr. D.. Dr. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. − Prof. Dr. în parte. Elsik – Exxon . M. Calgary. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. Taylor – University of Kansas. Dr. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut. − Dr. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. Nicolae Balteş de la I..U. J. Ellis – Commonwealth Mycological Society.A. De mare ajutor. Dr. − Prof. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Cuza” Iaşi. dar.M.V. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României. Băcăran. Geologic al României. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii.C. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Calgary.

Dr. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a.E. Dr. Băcăran. Dr. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.-Bucureşti. Dr. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Dr. profesorilor Cornel Popescu. De-a lungul timpului. men ionându-i: Dr. IV . Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu.C. Dr. care mi-au oferit. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova.C.R. Dr. Prof. Valeriu Bratu. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i.L.P. în mod special. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. dar.L. m-au îndrumat. cu multă dărnicie. Elena Potop şi prietenul meu. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. Maria.R. Eugenia şi Nicolae Cristea. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. Conf. Dr. Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României.V. lucrări de micologie şi paleomicologie. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Constantin Hunciag. În elaborarea lucrării. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. Dr. Laboratoarele TONNIE S. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană.G. sora şi cumnatul. Prof. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. fratele. Ana Ionescu de la C. Zoe Apostolache Stoicescu. Dr. OPTOFINA S.C. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. cu marea disponibilitate pentru bine. a domnului Ion Vânt). terminologiei latine şi corecturii. verişoara mea. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. nepoatele mele: Irina şi Cristina. uneori rămânând uluit de bunătatea lor.

Polimorfismul (Tulasne. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. 2000). 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. 1878. 2000). datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. sporangii (după Ainsworth & Sussman. Mai mult. 1976 a. 2000). dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). Kindston & Lang. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. Lesquereux. Heer. iar Piroyznski (1976 a). Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. 2000). Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. Tiffney & Barghoorn (1974). 1921. ea o fost cunoscută din date disparate. Pirozynski. Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. 1974. ca şi mul i micropaleontologi. Etimologic. în lucrarea “Paleomycology”. Edwards. 1968). deci polimorfismul controlat genetic. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). dar. paleo). Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. Leussink & Stafleu. mycologie)(după DEX. astfel că propagulele. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori.f. Băcăran. Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. corpuri sporifere. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice. Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. 2000). iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. 2000). spori disperşi etc. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. În această mare variabilitate morfologică. împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. Renault. spori. V . mai ales după 1970. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. 1983. mul i paleobotanişti (Brogniart. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. diferen iate sexuat sau asexuat. 2000). Wang. eviden iate popula ional. nu a văzut utilitatea fungilor. Farr. 1996). tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. pe când indivizii diferitelor specii. pertinente. pu ine descoperiri importante. invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”. 2000). iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. 2000). Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. prin compara ie. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. 1968). 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). 1880. Până în 1950. Meschinelli a inclus 63 genuri. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman.V. iar “micologie” s. dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. numele publicate. pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. 1979. 2000). În “Inconographica” (1902). din Kalgutkar & Jansonius. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili.

2000). Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. din Kalgutkar & Jansonius. şi de către Imperial Oil. Canada (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. 1975a. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. 1989). 1978. Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului. 2000). cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. 2000.A. Băcăran. Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. din Kalgutkar & Jansonius. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. 2000). 2000). 2000). ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii.V. 1997). Băcăran. 2000). 2000).U. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. Ctenosporites etc. biostratografie. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. 2000). la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic. Băcăran. 1978. VI . S. Recentele sale lucrări asupra Silurianului. astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. 2000). Gheorghies. 2000). care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius.). 1995. din Kalgutkar & Jansonius. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. 2000). Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. cu paleo. 1988. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta.

Haas et al. Hallbaner & van Warmelo. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. VII . 2000). structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart.) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. grupul Cherokee. 2000). ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. Kalgutkar & Jansonius. 2000). care au fost înlocui i în Mezozoic. 1974. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). Pe scoici. 1965. Mossouri. Locquin (1982.U. 2000). pot avea strămoşi în Paleozoic. O veche fosilă descoperită. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. 1968. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). Remy et al. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. Taylor et al. (l. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. Băcăran. Barghoorn & Tyler. Locquin. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). din Kalgutkar & Jansonius. 1976 a). (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. asemănători Endochaetophora.A. 1983). (1974) şi Taylor et al. În 1964. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. datat din Carbonifer superior. identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). totuşi. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior. Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf.c. 1976 b. Mai târziu. Lekh R. 2000). 1969. Batra. S. Batra et al. 1982. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). fungii au o origine polifiletică. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. Fungii vechi din Cretacic. localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. 1954. par ial încrustate cu aur. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. 1989. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. artropode. 2000). 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. se presupune a fi un spor de ascomicete. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. ini ial atribuit Ascomycetes. Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. Harvey et al. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. În timpul geologic. Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. solzi de peşte. Osborn. 2000). din Kalgutkar & Jansonius. Schopf & Barghoorn. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. Rămâne. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. Schopf. 1982). corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. 2000). diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski.V. 2000).

caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. relativ neschimba i până în prezent. 2000). asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. similară speciei actuale Cirrenalia. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. Băcăran. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. 2000). capnodiacee. 1965. provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. Monilia şi Torula. 1965. datorită rezisten ei la degradarea chimică. în totalitate. Penicillium. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. biologică şi melanizării accentuate. astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). parvus şi continuată în Eocen cu P. nu poate fi înlăturat. VIII . nenumită. chlamidospori de Pluricellaesporites. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. parazite şi epifite. 2000). Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. dar şi prin dominan a lor. În Cretacic şi Cenozoic. izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. cresc în habitate variate ca saprofite. reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. Totuşi. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. Compara i cu conidiosporii de Aspergillus.V. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. 2000). Mai recent.

De asemenea. Sco ia. Omycetes: Palaeomyces (P. X. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. 6. 1971. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). S.Cenomanian. Pliocen. P. Phragmothyrium (P. 7. Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. Astfel. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin. parazită pe tulpini. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. fagi Pop. eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. Xylomites (pe Lepidodendron. Boemia. de la Sărmăşag. în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. IX . Miocen). Fomes Oligocen. glyptostrobi. glyptostrobi . Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . castaneae Pop. Bazinul Petroşani (Staub. gracilis. Rhytismites induratus. parazită pe Acer subcampestre. dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. parazită pe frunze de Phragmites. Dintre Plectascales . Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. parazită pe Pterocarya.Miocen la Oeningen). Fran a). Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris. Phycomycetes: fără urme fosile. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti.Pannonian F. leguminosarum Pop şi Xylomites sp.Oligocen). Depozites picta (pe Acer tricuspidatum .Plectascales: Microthyrium. fără descriere. Phycomycetes (Liasic. În lucrarea “Plante fosile” (1981). Laurus . Ascomycetes: . Devonian. Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros.majus. P. Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . Băcăran. parazită pe frunze de Castanea. asteroxyli. annulifer. parazită pe Cunninghamia şi M. parazită pe Acer. R. leguminosarum Pop. Rhynie. la 1. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. dar cu precizarea dimensiunilor. pterocaryae Pop. S. eocenica. Perisporiacites (EocenMiocen). În Pliocenul de la Borsec. Valea Becaş. Oochytridium (pe Lepidodendron. . Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid./G. Anglia).Cenomanian. astfel că. etichetat drept “fungi”.Eocen). Sicilia). 4. Cluj. Eocen. parazită pe leguminoase de tip Cassia. zamites (Triasic).V. 1889). 2. 5. Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus. Anglia). autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. S. parazită pe Populus şi Magnolia. frunze de graminee şi Depozites pictus. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. Carbonifer). parazită pe M. varius (pe Populus mutabilis. 3.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. X. S. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Oligocen. Astfel. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. 1968. Badenian. Carbonifer-Permian). Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. R. Miocen). corpuri sporifere şi hife.

120. iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . 7. fig. Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 1821 (pl. 6). X . (pl. fig.) Phill (pl. Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. fig. dar cu precizarea dimensiunilor. fig. fig. Ascomycetes 1. 16. 1).) Rehm (pl.) Sacc. & Br. La Gurasada . Techereu . 4). 4. (pl. 15.) Sacc. 8. fig. Maastrichtian superior). 11).Discomycetes 1. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu .Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . 120. Pseudovalsa umbonata (Tul.) Bond (pl.V. Hysterographium mori (Schw. fig. 2. fig.V. Băcăran. (pl. Raj & Kendrick (pl. după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina . teză de doctorat. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . 120. 120. Mollisia aquosa (Berk. “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”. & Br. 120.V. 4).V. Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. 5. 120. 18). Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. fără a fi descris. etichetat drept “spor de ciuperci”. fig. Catinella olivacea (Batsch. 2). 3. fig. 2.Levuri sporogene.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. La Gurasada . 17). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu. 3). 120. 3. 120. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. Bucureşti. Pleospora cytisii Fuckel (pl. 1981).Basidiomycotina . 4). iganului (Maastrichtian). În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. 120. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan.

“Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. Prof. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr.. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. Dr. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. care pentru elaborarea tezei de doctorat. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. Dumitru Frunzescu. 1994. V. aducându-ne aminte de încurajările Prof. Dr. Dr. Băcăran. cu greută ile începutului. Cornel Gheorghieş. Cu motiva ie monografică. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. în articolul: Băcăran. de vârstă Badenian. legată de ucenicia noastră făcută la I. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. V. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. 1997. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al. Prof. le prezentăm recunoştin a noastră... m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. N. este. neîndoielnic. D. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria. Bucureşti în domeniul palinologiei. N. D. Cuza” Iaşi şi Prof.. pentru prezenta lucrare. Lucrarea: Frunzescu.I. XI . pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice.G. Frunzescu. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale.V. Băcăran. Balteş Nicolae. a fost elaborat articolul: Băcăran. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI. V. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. 1994. 1995.P. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. propriu-zise. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998). Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate.. Dr. Dr. Ulterior. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). Forma iunea Gresiei de Kliwa . “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Catedra de Geologie şi Paleontologie. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe.C. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. Liviu Drăgănescu.P. V. cu sediul în actualul Palat al Culturii. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice.

5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. din care cauză au şi fost prelucrate. jude ul Buzău.V. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. cercetate cele mai mult probe. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. După 1989. de peste 20 de ani. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. Până în anul 1989. Tocmai la finele anului 2004. timp de cca. din comuna Pătârlagele. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. Pensionat în octombrie 1999. XII . care mi-a violat laboratorul cu ranga. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. ordonată şi disciplinată. Am întocmit această teză de doctorat. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. de vârstă Volhinian. deci potrivnică activită ii mele. Băcăran. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. Practic.

1965). Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. Greis. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. Wettstein. Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. Marcello Malpighi (1628-1694).. 1961. plante. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. una din ramurile principale. 1965). are ca obiect descrierea. la Antwerpen. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale.. Mucor. lichenii. Fungii au fost considera i. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. ca şi . În 1672. În această lucrare. 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. la Antwerpen. pe mai multe căi. istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. 1974). Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. XIII . se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. a descris forme noi referitoare la Rhizopus. polipii şi spongierii (!). trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. Gäuman etc.). fiziologiei. muşchii. 1995). Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud.V. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. hepaticele. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. 1526 (după Ainsworth. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). în “Anatome Plantarum” (1679). de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. 1965). din anumite Flagellatae. algele. în mod tradi ional. Ainsworth. Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). Emberger. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. Băcăran. în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. Rhodophytae. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. Chlorophytae. ferigile. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth. della Porta (cca. Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. 1965). În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. În 1663. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. Moreau. Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Carolus Clusius îşi va publica. G. 1965). Astfel.

Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. 900 sunt fungi. fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. 1965). “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925).P. Polyporus. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. 1995). şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). G. Aspergillus. de E. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866). Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). 1965). denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. P. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. Fries (1704-1748). Clavaria. a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină).H. C. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. Boletus). Tournefort. species et varietates” (1753). desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). J. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. a rezolvat problema sinonimiilor. enumerate în “Nova Genera Plantarum”. 1965). Gleditsch (1714-1786). Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. a propus noi nume de taxoni. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. XIV . a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos.M. Botrytis. Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite).. Osterreich und der Schweiz”. constituită din 108 xilogravuri. a notat seria de 4 a bazidiosporilor. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. care avea să cuprindă 13 volume. A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. 1965).V. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. sunt Mucor. De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. 1965). la John Ray. la plante şi animale.A. Printre noile genuri descrise. 1965). Saccardo (1845-1920). Băcăran. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). profesor de botanică la Padua. evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. Persoon (1761-1836). numite şi ilustrate foarte frumos. Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. saprofite şi parazite (după Ainsworth. Lindau (1866-1923) şi P. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. în “Methodus Fungorum exhibens genera. Stemonitis. După apari ia “Originii speciilor” (1859). Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. A. În Rusia. după post-Linnaean-ul Greville. Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. Aici a luat multe decizii taxonomice. se numesc Xylaria hypoxylon. În “Nova Genera Plantarum” (1729). genurile sunt aranjate după metoda lu J. compilând. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. asocia ia Mucor. scrisă în latină. Lycoperdon în altul.D. ca supliment la “silloge”.J. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). Astfel. Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. de C. Clathrus şi Geastrum.

În perioada sovietică. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. Fragaso în Spania.V.S. 1964. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. sistemul lui Moreau (1953). biologia şi sistematica ciupercilor. Maire. Craigie. (după Mititiuc. 1995). Baicu şi Sesan. după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. sistemul lui Alexopoulos (1966). scrisă de C. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O.a. (după Mititiuc.S. monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. ca Mixomycetes şi Actinomycetes. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972).A. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. 1995). 1979). Constantineanu. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale. Au mai elaborat lucrări J. Arens etc. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France. genuri.S. Buller. Sidowia. Moesz în Ungaria. Spanow şi Sussman (1973) s. apar primele lucrări româneşti de micologie. (după O. 1998). Brânză. în 1878. Hazslinski. Aug. Rostrup în Danemarca. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora. O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. sistemul lui Kursanov (1954). Schur. deci şi de noi. după care ciupercile ar avea origine polifiletică. F. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. Băcăran.S. Moreau. Claussen. F.C. Dangeard. familii. Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). Mititiuc. Sydow. 1995. Kneip. Drechslera. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. sistemul lui Goidanich (1963-1964). sistemul lui Gäumann (1964). Atanasoff în Bulgaria. Petrak în Germania. Kanitz. Annales mycologice. M. Arthur în S. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. Tot el. pentru început. la uredinale a lui C. Harper. Berlese şi Ferraris în Italia. Cavaro. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). Săvulescu. Elizabeth.U. derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. 1964. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic.R. Fuss. 1995). sistemul lui Ainsworth. 1967-1979). Mycologia. 1996). De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U..C. N. Săvulescu. 1964). În 1853. cu necesitate.R. monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). Mititiuc. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. 1965). Hedwigia. Ionescu. 1996). Curvularia. Liro în Finlanda. M. Klebahn. Mordue şi G. Săvulescu. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. 1995). fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. După 1915. cea despre macromicete a lui Al. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). A. Dangeard. Mycotaxon etc.. XV . Fischer în Elve ia. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. a unor ordine.”. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. din care amintim cele efectuate de: M. Bubak în Cehoslovacia (după O. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). Iacobescu şi G. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann.

Ascochyta. În anul 1953. Ustilaginalelor.d. Săvulescu. Băcăran. Melanconiales etc. 1953). în special. Sub conducerea prof. publicând numeroase lucrări. Peronosporaceelor. II. morfologic. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor.A. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. sub conducerea prof. Vera Bontea.C. Erysiphaceelor. 1998). Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727.m. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. 1927) a permis. Între 1930 şi 1951. studiul ciupercilor parazite.A. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. biologic şi fitopatologic. Craiova). Săvulescu şi colaboratorii săi. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor.R. Rayss.V.a. În perioada 1970-1975. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc. 1957) (după Pârvu. valoroşi fitopatologi: T. Diplodia. Timp de peste 40 de ani.R. Cluj-Napoca.) (după Pârvu. Ana Hulea. alături de Tr. Săvulescu. V. Tot în cadrul I. 1998). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. 1964). au lucrat. II. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. dintre care: 133 publicate de prof.C. Tr. Alexandri. Din anul 1929. Iaşi. 1995). Tr. Alice Săvulescu ş. Săvulescu. Erysiphaceelor etc. Al. Tr.. XVI . precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. au apărut 1096 de lucrări. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic.

în special la probele ce provin din roci tinere. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. probele trebuie lăsate cca. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. pu in câte pu in. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. După 24 ore. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. peste probe se toarnă apă. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. opera ii ce se execută sub nişă. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. dându-i o culoare brun-închis. “Oxidarea cu HNO3. care diminuează reac ia. HCl. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă. XVII . iar în cazul rocilor argiloase. respectiv 48 ore. preparatul ce se studiază la microscop. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. 1975). pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. opera ie ce se repetă de 2 ori. are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. reac ia este exotermă.. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. în cazul rocilor calcaroase. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. iar pasta umedă se aruncă. după care probele se spală de câteva ori. pentru ca.” (după Dragastan et al. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă).. 1-10 mm. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. Eviden a probelor Pentru început. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). se toarnă cu grijă. Se centrifughează cca. sau HFl. mai cărbunoase. astfel ca paharul să fie aproape plin. până se ajunge la un pH neutru. până la urmă. 5 minute. ob inându-se. Uneori. Pentru ca oxidarea să se producă. prin centrifugare. 48 ore. 1975).V. opera ie ce se excută sub nişă. din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. Băcăran. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. Unele probe. până se ajunge la un pH neutru. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). Oxidarea După ultima decantare.

numai pentru 10 fotografii. peste care se aplică o lamelă. În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere.G. Băcăran.. în mediu fixator de gelatină-glicerină. iar după răcire. iodura de cadmiu (CdI2·2KI). BIOROM. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă. practica I. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. Se centrifughează iar.-3 şi ZEISS Axoiscope A1. XVIII . 1975).C. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). ZEISS Axiovisin Extended Focus. con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. M.C. prin transmisie. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al. se scoate fiecare pahar. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal.V. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. marginile preparatului se cură ă şi se lutează. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. bromoformul (CHBr3). Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia.P. după coordonate rectangulare. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. în principal. tetrabrometanul (C2H2Br4).P. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare.

diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice. proximal şi distal. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. sistemul de clasificare Saccardo. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). Amerosporae: Spori unicelulari. inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. pentru compara ii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. 2000). la rându-mi. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. XIX . unii septa i transversal. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). spori înguşti. Phragmosporae: Spori tri. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). Helicosporae: Spori uni. în unul sau trei planuri contorsionate. dar aceasta este. am adoptat. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). Dictyosporae: Spori muriformi. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. Băcăran. spori apertura i cu un por sau hilum. aşa cum este prezentat de autori.V. septare transversală. Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). inapertura i sau apertura i. în principal. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. Clasificarea propusă de noi în 1990. Didymosporae: Spori dicelulari. nu am folosit-o. uneori. raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. inapertura i sau apertura i.sau pluricelulari. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. Scolecosporae: Spori elonga i. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). 1990). Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. forme variabile. filamentoşi. acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. după cum urmează.

.

cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş).SV. Măneciu Pământeni (830 m). Vf. 1 . ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni .Nişcov. Vf. cu frecvente văi de falie. Măciucu Ber ii (902 m). fiind delimitat la est de Valea Buzăului.3 m).5 m). 1980). Sunt frecvente inversiunile de relief. transversale pe structurile geologice: Teleajenul. Vf.Policiori . apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). depresiuni pe axe de Anticlinal. Vf. iganului (1080 m). către 400-500 m în sud.Arbănaşi . în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu. Vf.604. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. la nord de Păcure i). 1000m în nord. Plaiul Şerban Vodă (1059. de la 541 m în Vf. Cricovul. Râpa Bufnei. la nord de zona muntoasă. Piscul Monteorului (1347 m). Stânei la 454 m în Vf.. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. Cetă uia (710 m) şi către est.zonei cutelor diapire”. consecventă direc iei structurilor geologice. CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. la vest de Valea Teleajenului. şi depresiuni cu altitudini de cca. Buzăul. dealurile Berca . Culmea . cu altitudini ce coboară de la cca. Muchia Stânii (1117m).sud vest. Cetă uie (631.Aninoasa). Vf.7 m). Culmea . Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. Durducu Mare (588 m). Vf. Leordeanul (838 m). Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene.1.5 m.Sângeru). Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest.Monteoru identificat unor culmi mai joase. cu afundare către Teleajen. pe alocuri marcate de alunecări.Bâscenii de Sus). Ciuha Nem ilor (716 m). 300m. apului (773 m). ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă .pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni. marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. Anticlinalul Pietroasa . cât şi către est de Valea Buzăului. Din punct de vedere geografic. Năeni . dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului.2). Măgura . de 700 m: Culmea Salciei.. muchia Telejenelului. ale .430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . Berindel . către Valea Prahovei. Smeuret (1130 m). Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale . culmea Priporului (823. Băcăran. Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri.Surani. DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. La exteriorul Pintenului de Văleni.Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf. iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . Vf. mai precis. cu cote de 547 . Există concordan ă de relief. Lapoş (652.V.. Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale. Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale. Vf. le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului. Sinclinale suspendate etc. Vf. Măgura Măneciu (1300. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului.7 m). depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief.Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. Ruptura (734 m). POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. La exterior. Vf. Relieful variat cuprinde dealuri. Valea Curmătura. Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. În profilul transversal al văilor.Slavu.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf. Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. Scafelor (773 m). Cătiaşu. Vf.Calvini . Teleajenului (811 m).. Vf. până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. Pietrii (662m).Istri a. orientarea generală fiind nord est .Grabicina Policiori . Poiana Braşov (641 m). dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru . depresiunile corespunzând cu Anticlinale.

1. Valea Muscelului. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. Salcia. proprii pânzei de Tarcău. PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest. afectate de falii longitudinale axiale. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. 1984). ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. Tisăul. Cătiaşu. Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. Gura Vitioarei. Cercetările demarate încă de la începutul sec. 2.1. Bătrâneanca.2. Lopatna. Năianca. Nişcov). la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. iar la exterior are un contur festonat. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. Forma iunile paleogen . verticale sau înclinate spre nord vest. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere.digita iei de Tazlău 2 . faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . 1984): un facies intern. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat. în regiunea amintită. Chiojdeanca. gips. Zeletin.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Turburea. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi. Greceanca. de la Valea Slănicului de Buzău. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. Mati a. Băcăran. CADRUL GEOLOGIC . În perimetru. Pietroasa). CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu. la realizarea unor teorii şi. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. cuvertura post-tectogenetică stirică veche. materiale de construc ii..Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). are dezvoltarea cea mai amplă. bineîn eles. spre sud şi vest. 1948. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin).V. Nehoiu.miocen inferioare. Haleşul. XIX au condus. în cadrul perimetrului. Tohăneanca. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. Valea Rea. tectonic al depozitelor miocene. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla. Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. Chiojd. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. orientate nord est-sud vest. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . sare gemă. Mărun eanu. la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. Slimnic. Principalele localită i din regiune. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. Izvoranu.. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde .pliocene apar inând flancului intern al avanfosei.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2.

reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. oligocene (în facies bituminos . şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului.. b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior .. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. limitează la exterior pânza subcarpatică. fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . ca pânză incipientă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. 1995). heterocrone şi cu un nivel . spre sud.Homorâciu . fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . de falia pericarpatică. la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et. contemporană deformărilor tectogenezei valahe. în timp şi spa iu. depozite ale molasei miocen inferioare. 1981 a. care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. falie. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică.s. Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului. au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian . Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. Astfel. mult mai tânără. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. falia Caşin .Bisoca şi prelungirea ei .V. la Valea Trotuşului. cutat. AVANFOSA. care în acest sector.Bisoca. Limita externă a avanfosei este conven ională. intrapleistocenă.cel superior . necutat. 1970). Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură. este determinată din date de foraj. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă. precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. în cadrul perimetrului. Depozitele celor trei structuri paleogen . externă sau de Valea Mare. al.Camena la nord. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii.pliocenă a avanfosei externe str.Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al.pliocene. 3 . iar de la Valea Buzăului spre vest. Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). şi un flanc extern. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga .Langhian bazal). Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914). delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). Băcăran. Dumitrescu. al avanfosei. activ în subduc ia spre orogen. În accep iunea lui Săndulescu (1984). 1982). 1962. constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. 1984). de falia Caşin . Restrângerea avanfosei. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. Săndulescu. la sud de ea. La sud de Valea Buzăului.Buştenari.de gipsuri). cu gresii de Kliwa sau conglomerate). de unde.Prăjani şi cu caractere particulare. Predominarea depozitelor de molasă.falia Plopeasa. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. prezintă un flanc intern cutat.menilitic.pliocene ale cuverturii de platformă. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. în structura nordică (= pintenul) Slon. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti .

de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof. stilul de cutare este ejectiv. 1984).Măneciu. Dacianului şi Romanianului. Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. şi (4) valahă (intra-pleistocenă). Forma iunile neogene molasice. depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al.. 4 . ridicate şi deversate spre sud. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. Sedimentele neogene molasice. sunt intens cutate şi faliate.pliocene. Pintenii. Dr. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice. prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. depunerea evaporitelor şi anume.1. Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice).forma iunea molasei inferioare. 1968).. separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. (2) stirică nouă (intra-badeniană). când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale.Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. geotectonic (Săndulescu.1. au complica ii Anticlinale sau Sinclinale.2. forma iunea cu sare superioară (langhiană). mai ales cel de Văleni. Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice. În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic. apar inând zonei externe a flişului.2. 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. . Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . cu încălecări miocen medii. . reprezentate prin Pânza de Tarcău. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. şi un sector nordic.1. cu Sinclinale largi. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Astfel. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă.forma iuni evaporitice miocen inferioare. Mărun eanu şi Popescu (1995). Băcăran. (3) moldavă (intra-sarma iană). în regiunea Văii Buzăului.2. respectiv. izocrone sau heteropice..forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. . Principalele deformări tectonice. fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon . După Săndulescu. 2. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . 1995): . gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. În concluzie.Gaze” Ploieşti (1998. 2. în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu. 2004). ea traversând unită i stratigrafice omogene. intens tectonizate. de Homorâciu.V. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv. cu cute solzi. respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare. care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană).

cu interferarea ariilor sursă. Pe ansamblu. Frunzescu. 1995). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . după Săndulescu et al. emend. flişoidă. în Moldova. între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. Băcăran. corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. superioară. odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa). în secven e succesive. Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase. Pe alocuri. ritmică. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. Pătru . în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). 1.. în structura Lera – Văleni . Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. (4) Forma iunea de Topilele.. cu Gresie de Kliwa (Popescu. 1952 Separată de Teisseyre (1911). Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). cu arie sursă situată în forland. alternând cu 5 . 1911. forma iunea cenuşie. după Săndulescu et al.. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). 1952. Pe baza intercala iilor cineritice. 1990). 1. în general. Pătru . 1952. argile bituminoase (şisturi disodilice). se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. Ca urmare a acestui fapt. 1993) în Pânza de Tarcău. bituminos. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. A. (5) Forma iunea de Podu Morii. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd.V. (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. respectiv. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen.Buştenari. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. (6) Forma iunea de Buştenari. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. 1995). în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale. Popescu. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice.

6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. foioase. grosier granulare. modificat). Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. de tip Fusaru. 1. miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. gresii cu structură convolută. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. Subordonat.Tabel nr. tufite bentonitizate. negre. Băcăran. 1995. casante. În bazinul pârâului Chiojd.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. et al.

Brustur (1997) (fig. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic. 1993) (fig.. Frunzescu. iar în faciesul intern de Pucioasa .20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. Frunzescu. Frunzescu. Calcarele laminitice de Jaslo. Rusu et al. Băcăran. plastice.Fusaru la cca. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. Lopatna. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. fine. c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. 5. Tuful de Văleni. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. Ştefănescu et al. 1989. situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari. Valea Teleajenului . Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. Bentonitele de Gura Vitioarei. Brustur.s. 1996). pârâul Gâlmelor). ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. 1985. 10). Zeletin. dure. în Valea Buzăului. Astfel. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. 1993). Pârâul cu Apă Dulce. Frunzescu.. cu trecere în bază la marne fin micacee. între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. 1993. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. 40 m grosime (Alexandrescu.. 1996). Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. brun-negricioase. 2. Ştefănescu et.. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str.s. respectiv NN1 şi NN2. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal . al. Stratul de (3. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. ar corespunde cu ceea ce. 1990. al. 3. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru. 1995). sunt de men ionat: 1. Brustur.. 10). Frunzescu. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25.structurile Păltineni. Brustur. 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. 1993. 4. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu..Burdigalian timpuriu (Melinte. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu. Valea Buzăului). este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m. 2. după Rusu et al. 1971). Frunzescu et.Starchiojd. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri.. str. 7 . Brustur.1993). la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina.Sinclinalele Piatra Albă. 1992. Valea Lupului . are grosimi între 2 şi 3. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului . 1993) (fig. alături de lamina ia plană paralelă. Zâmbroaia.V. Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori.

Siltitele. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. 1988). lutitele. tufuri. argile plastice bentonitice).1985). Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa. siltite (marne fin nisipoase. apar straturi sub iri de diatomite. Subordonat.. lutite (marne.SV bine deschise pe toate profilele anterioare. distan ate la 20-80 m între ele. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. 5% gresii cenuşii-calcaroase. micacee). gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. Georgescu. legate de repetarea unor cute. rare marnocalcare sideritice.V. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. bituminoase. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. şisturi cărbunoase). 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. 1987. accidente silicioase. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . brun-negricioase. Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. microbrecii cu elemente de şisturi verzi. dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). 1988). 1987.. Litologic. Băcăran.. gresiile calcaroase. şisturi argiloase. solzi. iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). cuar ite cu silicifiere avansată). 8 . ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). disodilice. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu.

FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI . LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA .Tabel nr. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V. 2. Băcăran.. 1996). Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a.

Grigoraş. specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. A5 .V. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal.V. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al.V. 1993). Teleajenului (Sincl.V. opusă “sursei de forland”. calcaroase. 1952) este o gresie bogată în mice. limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu. Cosminele (flanc N P. nisipoase.Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare. 1993): Tuful de Vine işu. Homorâciu). Homorâciu) (Alexandrescu. A3 . La partea inferioară a acestei forma iuni. Pe alocuri. 1995). Lupului). Fig. Brustur. sub Tuful de Vine işu (Melinte. Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. 1995). Teleajenului (Sincl. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu. 1995). cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior. Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş. de culoare albă. intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al. După con inutul de nannofosile. 1955.. Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B).. Frunzescu. Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru . O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru .Pucioasa. 1995). Este lipsită de şisturi verzi din forland. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru .Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. Ogretin (flanc SE P.Pucioasa. A2 . 1952). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. Buzăului) (structura V. Piatra Albă). 1996). Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. 8. 10 . având caractere de graywacke (Săndulescu et al. cu biotit. 1955). cu intercala ii sub iri. metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu.. Frânghieşti).. A4 -V.V. de culoare verde-negricioasă. dar prezentând la diferite nivele. Băcăran. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al.Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”.. Gresia de Fusaru (Popescu. şi Tuful de Mlăcile. în secven e sub iri. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. puternic bentonizat. A1 .

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”. Prima unitate stratigrafică separată în regiune. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. În 1951. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic. În 1922. cu caracter de unită i cronostratigrafice. Băcăran. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. (2) orizontul breciei sării cu sare. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. Pillide recunoaşte în regiune. în linii mari. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. Sub aspect istoric. (b) Forma iunea evaporitică. până astăzi. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). primul etaj mediteranean. de către Papaianopol (1992). Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei.1. În Zona Cutelor Diapire.4. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. ci chiar şi în ariile intracarpatice. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene. în bază. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. Săndulescu et al. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. li se acordă. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan.V. forma iuni kossoviene. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. în 16 . 1870). Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). (d) Marnele cu Spirialis. kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). 1995): forma iuni cineritice langhiene. În 1877. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. 1999). forma iuni evaporitice langhiene. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. de vârstă Miocen inferior-Badenian. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului.. legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. (e) volhinian-bessarabiene. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică.2. Acelaşi autor (Papaianopol. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. Ulterior. În 1897. (1995). care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice).

Cryptomactra sp.. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. Duplicata sp. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. 17 . De exemplu. Obsoletiforma sp. În Sinclinalul Bozioru . se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic.. 1972). Calliostoma sp. Entită ile litostratigrafice langhiene. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară. El prezintă. Actaeocina sp. Băcăran. bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic.. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe).V. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index.. pe unele profile. Duplicata sp. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp.. 1998). Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi.. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. În func ie de zona de depunere. Spre deosebire de această situa ie. Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a). cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic.. Inaequicostata sp. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară.. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol. Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. Bessarabian şi Kersonian.. în mod conven ional. Pahia sp. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri).Odăile. În schimb. Mactra sp. Plicatiforma sp. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne. Volhinianul este preponderent argilos. În complexul pestri care. Forma iunea evaporitică. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. Basarabia şi Ucraina. Bessarabian. Musculus sp. în Sinclinalul Bozioru . De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. kossoviene: Şisturile cu radiolari.Odăile. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. Obsoletiforma sp. se regăseşte şi în Bessarabian. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu.. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca).. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. existentă în Volhinian. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană).. alcătuind Forma iunea de Haloş. poate fi atribuită.. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. pe alocuri.. Kersonian). prin Bessarabianul inferior. din punct de vedere faunistic. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. Cerithium sp. 1992). urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. la nord de Valea Buzăului.. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). Mohrensternia sp.. (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior. Pirenella sp. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. Plicatiforma sp. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. mai mult sau mai pu in dezvoltate. deseori nisipoase. (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. litologia Sarma ianului inferior este variată. Ervilia sp.. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp.

(d) Forma iunea de Măceşu. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. pentru depozitele în facies salmastru. autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. 18 . Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. (c) Forma iunea de Telega. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. 1976. În cadrul acestor depozite. Salvador. (b) Brecia de Cosmina. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. la sud de Sinclinalul Slănic. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare.V. Băcăran. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a.

3.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. 2002). pe alocuri. Papaianopol. primordius ciperoensis Foraminifere . 1976. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. 1997. Motaş et al.V. 1968. Băcăran.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr.. 1953. Munteanu şi Munteanu. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). 19 Globigerinoide s G. 1998).NN2b Sphenolithus dissimilis . 1964. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri .NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. 1992. Pauliuc.a. cu intercala ii fin nisipoase. Niculescu. fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu. CRONOSTRATIGRA. glomerosa Discoaster druggii . 1944. Iorgulescu.

După Munteanu (1998).. Salcia. Meandroloculina. Porosononian. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. (b) Forma iunea de 20 . La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. 1973) şi Andreescu et al. în accep iunea Munteanu (1998. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. Fundătura. devenind arenitic sau arenito-ruditic. Local. În regiune. la Vilăneşti. Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). Andreescu (1972. În întreaga arie subcarpatică. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. Saramatiella. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite.. Mactra (Sarmatimactra) aff. iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). Ervilia sp. în regiune. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. 1972). depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda . depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase.. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică.V. litofaciesul se schimbă. la sud de văile amintite).Bădila). argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. preluată în lucrarea de fa ă). de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. (1974) separă . Vizuina. Mactra eichwaldi. Elphidium. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. în litofaciesuri detritice. Mohrensternia sp. Oancea. 1998). Salcia (satul Piatra Mică). Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. Din punct de vedere microfaunistic. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian. se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. În consecin ă. pe Valea Fundătura. pe Valea Urugoaia. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. Purcărete. Băcăran. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. în acord cu Munteanu (1998). Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. Plicatiforma latisulcata. al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. la sud de Cricovul Sărat. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov). Cheia. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata.Crăciuneşti. Casele. fără macrofaună dar cu foraminifere. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). vitaliana d’Orbigny. Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. 1972). În bazinul Văii Chiojdeanca. Capul Mielului. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui. În continuarea suitei stratigrafice. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate.

Helicosphaera scissura Miller.. 1998). Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. pe Valea Oancei. la Cuib. apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. Pe Valea Telega. Globigerina praebulloides Blow. emend. Helicosphaera mediteranea Muller. Pe Valea Dara (localitatea Dara). În Anticlinalul Lapoş–Bădila.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). Fa ă de foraminifere. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). caracteristică începutului Miocenului. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. 1970. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. cu spărtură concoidală. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius. BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Băcăran. În cadrul regiunii cercetate. din Munteanu. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. Sphenolithus delphix Bukry. 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol. 1998). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich). 1968). către vest. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. spre partea terminală devenind mai siltice. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Globigerinoides primordius Blow şi Banner.1. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. în Forma iunea de Podu Morii. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. compacte. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu .2. în localitatea Telega. pe Valea Pietroasa. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii.2. 21 . depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. pe pârâul Sară elu. 1952 Pe Valea Teleajenului.2. Popescu. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis .V. În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. la Lapoş. secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. de 600 m de argile calcaroase cenuşii. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). fiind specific zonei NN2. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. pe văile Cheia şi Grecul. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner).2. stiva bogat fosiliferă. Astfel. cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. din arealul sudic al regiunii. 2... la Vălenii de Munte. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). Depozite asemănătoare se citează către est. 1911. Helicosphaera mediteranea Muller.

Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova).. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. Vălenii de Munte. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. dispusă mai sus stratigrafic... Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. pe malul drept al Văii Teleajenului. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. Triceratium condeconum Bail. Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. Rhaphoneis gemmifera Ehr. fin granulare. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral. specie de apă dulce. Pe Valea Teleajenului. la Telega. Rhaphoneis paralis Hanna. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei. 1980.. Coscinodiscus oculus irodis Ehr.2. cu rare intercala ii grezoase. fiind tipice marine. micacee şi se 22 . Secven a mediană este constituită din argile roşii.2. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. 1993 Pe Valea Telega. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. prin compozi ia sa. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé..V. Zonarea realizată de Hajos (1986. Băcăran. la Breaza. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee).. Săndulescu et al. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). Rhaphoneis rhombica Ehr.. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. Melosira clavigera Gron. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. 2. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus). alternan ă de marne roşii. Asocia ia cu Actinophychus thumii. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. emend. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine. litorală şi sublitorală. 1980). Buştenari şi Sibiciu. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. în contextul unei asocia ii tipic marine. Stephanodiscus hanitai Grunn. în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. Mărun eanu. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. de pe Valea Buzăului. mai rar cenuşii şi microconglomerate. Însă. din asocia ia determinată la Telega. Diferen a este de natură ecologică.3.

În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. având acelaşi con inut de nannofosile. cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri.. Helicosphaera scissura Muller. mai precis al Karpatianului superior. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. Băcăran.V. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. 1999) = Tuful de Slănic. de la Homorâciu. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. În primele nivele argiloase. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. Spre partea superioară. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. Peste acestea se dispun. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. corelabilă cu Burdigalianul superior. Cyclocargolithus abisectus (Muller). Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. la Pătârlagele. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. Helicosphaera intermedia Martini. acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. Helicosphaera euphratis Haq. variabilis. 1995). Coccolithus miopelagicus Bukry. gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). gipsuri. Pontosphaera multipora Kamptner. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). În această sec iune. Helicosphaera carteri (Wallich). Pe Valea Muscelului. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. Mărun eanu. această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. Coronocyclus nitescens (Kamptner). gresii gipsifere şi chiar tufite. caracterizând Subzona NN4a. După Mărun eanu şi Popescu (2002). Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). în continuitate de sedimentare. dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Coccolithus pelagicus (Wallich). Gipsul de Cireşu. Printr-o mică lacună.

succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. foarte sărace sau lipsite de bentos. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969. 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. Popescu et al. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. 1997). de către Forma iunea de Telega (Crihan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. Z o n a c u L a g e n i d e . şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. în Forma iunea de Doftana. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. Ulterior. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. 2. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. Coccolithus miopelagicus Bukry. Băcăran. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. dezvoltate în aria extracarpatică. 1979) şi Berggren et al. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. (1997). Forma iunile kossoviene. Această asocia ie. s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. lipseşte în zona subcarpatică. Din lipsă de nannofosile calcaroase. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. iar în al doilea rând. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. de pe Valea Muscelului. 24 .. autoarea (Crihan.4. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. microconglomerate. caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton.. Mărun eanu et al. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). (1995). Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. Coccolithus pelagicus (Wallich). care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. mai rar calcaroase. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner).V. Pe de altă parte. Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. Astfel. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară).2. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. 1995). Popescu et al. 1997). 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne.. echivalentă Z o n e i cu Lagenide. Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. Pe de o parte. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. 1995). depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. este diferită de cea a ariei intracarpatice. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare.2. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b.

Paleontologic. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. legate de diferite erup ii vulcanice. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. Pachetul de tufuri şi tufite. tipice Langhianului terminal. Pe Valea Câmpini a. pe Bălăneasa. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. 25 . care. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. în Dealul Piatra Verde). la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. Peneroplide). într-o succesiune nefirească. Din punct de vedere litologic. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. sau în bazinul Văii Buzăului. apoi la Slănic. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. la Câmpina). Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. în apropiere de uzina electrică. se intercalează tufuri şi tufite.V. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. în Dealul Piatra Verde. Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Băcăran. În sec iunea geologică de la Câmpina. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. reprezentate prin argile cenuşii. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). în axul Sinclinalului Drajna). atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a). cu rang de forma iune). O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. ele se dispun peste depozite burdigaliene. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). Câmpina). în talvegul Văii Prahova. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării). sunt deschise depozitele langhiene. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. din aria Subcarpa ilor Munteniei. În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. în timp. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. pe Valea Bălăneasa). constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. Borelis. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”.

beliicostata L. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. druryi V. transsylvanica Gb. 1990). reginum P. reussi E.Tabel nr. indigena V. universa Gt. orbignyana P. styriaca U. Băcăran. sarmaticum P. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . 4. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. minuta P.dividena V.

Elphidium macellum. 1964. Cycloforina stomata. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare).V. Elphidium aculeatum. Nicolescu. Pseudotriloculina nitens. între care predomină Varidentella sarmatica. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Articulina sarmatica. Pauliuc. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. Chartocardium gleichenbergense. Pirenella mitralis. Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. pe primii 8-10m. Cycloforina predcarpatica. Pirenalla nodosoplicata. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). 1992. Abra reflexa. 1953. Elphidium macellum. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia dissita. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Elphidium aculeatum. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Gibbula picta. specii care indică Z o n a NN8. otolithe şi rare exemplare de Chara. Tapes dissitus. Ammonia beccari. Ammonia beccari. Helicosphaera carteri. Varidentella latelacunata. Elphidium glabrum Bystricka. Duplicata duplicata. Elphidium macellum. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Bolivina sarmatica. Varidentella sarmatica. Actaeocina lajonkaireana. Papaianopol. 1968. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Coccolithus pelagicus. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. Tapes vitalianus. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). Ervilia andrussowi. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Tapes gregarius. Obsoletiforma lithopodolica. Porosononion subgranosus. se citează foraminifere de talie mică. Nonion bogdanowiczi. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. Munteanu şi Munteanu. Fissurina basarabica Popescu. din i de peşti. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. În sec iunea de pe Valea Casele. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Articulina sarmatica. care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere. Tapes vitalianus. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. Obsoletiforma obsoleta. Ervilia dissita. Calcidiscus leptoporus. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). Porosononion subgranosus. Băcăran. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). Tapes naviculatus. speciile: Elphidium hauerianum. Elphidium minutum (Reuss). Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. Obsoletiforma obsoleta. 27 . Porosononion subgranosus. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. Munteanu (1998) citează. Pseudotriloculina nitens. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. Pseudotriloculina consobrina.

Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . şi mai rar de Ammonia beccari.b. Elphidium rugosum. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. Varidentella sarmatica. Articulina problema. L. se citează (Munteanu. reg.. satul Cozieni). 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Pirenella nodosoplicata. Mactra (Podolimactra) urupica Danov. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. transsylv. Elphidium hauerianum. Succesiunea volhiniană se încheie. 1999). În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. Elphidium macellum. Gibbula picta. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Plicatiforma plicata. 5. 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. Duplicata duplicata. dividens Velapertina Gb. sarmaticum V. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Tapes vitalianus. reussi/E. Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. Tapes naviculatus. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Tapes naviculatus. Tapes gregarius. Ervilia dissita. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr.V. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. pe Valea Caselor. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Plicatiforma jammense (Hilber). Tapes dissitus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. Plicatiforma latisulca (Munster). Ervilia dissita. Tapes tricuspis. Tapes gregarius. universa/G. Băcăran. Tapes aksajicus (Eichwald). Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. Duplicata dissita (Dubois). 1991. Pirenella disjuncta (Sowerby). glomerosa / G. Donax dentiger. druryi / G. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P.

1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. din argile siltice cenuşii. Tapes vitalianus. Ervilia andrussovi. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. Kojumdgieva et al.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. este semnalată (Munteanu.. Articulina sarmatica. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. Ervilia şi Tapes. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. Ervilia podolica. Inaequicostata pia. Gibbula picta. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. reprezentată prin Tapes gregarius. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. . Ervilia podolica. Ervilia podolica.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). Globorotalia. Articulina problema. Varidentella reussi. Ervilia concinna.. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). Articulina problema.). Ervilia dissita. 29 . Cycloforina stomata. Pe pârâul Pietroasa. Băcăran. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica.unele specii Plicatiforma plicata. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. În partea de sud a perimetrului. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. la ieşirea din satul Nucet. . În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Local. Orbulina. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. din argile siltice cenuşiu–gălbui. Obsoletiforma sp. Varidentella latelacunata. volhiniană. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Varidentella reussi. Nonion bogdanowiczi. Globigerina. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. analiza (Munteanu. Pseudotriloculina consobrina. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. etc. numeroase exemplare de Abra reflexa. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari.se diversifică genurile Plicatiforma.V. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. . Porosononion subgranosus. În concluzie. Elphidium macellum. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. Ervilia andrussovi Kolesnikov. în cadrul subzonei. Pirenella mitralis. Obsoletiforma sarmatica. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Tapes vitalianus. în regiune. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. Alături de specia index. 1988). Globigerina. Tapes gregarius. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. Pe pârâul Capul Mielului. Elphidium reginum. Pe Valea Cheia.

1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. Elphidium sammeli. Tapes gregarius. Porosononion subgranosus.. cenuşii cu o faună bessarabiană. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. Plicatiforma plicatofittoni. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. Pauliuc. Tapes gregarius. 1995 şi respectiv Luczkowska. Ervilia dissita. Mactra (Podolimactra) urupica. 1970. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu). Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. Fischericardium fischerianum 30 . Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru . a Forma iunii de Şipo elu. Acmaea subcostata Sinzov. Munteanu şi Munteanu. A fost definită (Munteanu. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. Tapes naviculatus. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu.V. Porosononion subgranosus. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet. Băcăran. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Partea superioară. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. Obsoletiforma ringeiseni.. 1968.Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. Elphidium macellum. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Dogiolina simnicensis Popescu. Elphidium crispum. 1992. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. Motaş et al. raportabilă Bessarabianului. Nicolescu. Ervilia dissita. 1998): Articulina sarmatica. Articulina daraensis. 1953. Duplicata duplicata. Popescu. Pseudotriloculina nitens. reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. mai precis. Dara. Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. Ervilia podolica. 1974). Nonion bogdanowiczi.. etc. cu aceeaşi frecven ă. Tisău. Ammonia beccari. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. Tapes vitalianus. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. Nichiforescu şi Nichiforescu. Microfauna se diversifică. Popescu. Gibbula hommairei (d'Orbigny). 1995. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. Papaianopol. 1992. 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. pe lângă taxonii anterior cita i. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). La acest profil se fac de obicei. 1981) sau. Brânzilă. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. Plicatiforma jammense. În sec iunea de pe Valea Dara. Andreescu şi Papaianopol. Ionesi et al. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. În regiune. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. 1956. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). Alături de specia indicatoare de biozonă. 1995. Kojumdgieva et al. Pseudotriloculina consobrina. la cca. 1964. 1976. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. Obsoletiforma lithopodolica. apar argilele calcaroase compacte. căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. Elphidium hauerinum. Elphidium reginum. Elphidium hauerianum. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. 1997). Elphidium macellum. Profilul Dara este reprezentativ litologic. Elphidium aculeatum. Tapes aksajicus. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. Duplicata corbiana. 1988). Salcia.

Tapes tricuspis. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Retusa truncatula Bruguer. Calliostoma marginata sinzowi. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Actaeocina sinzowi. Ammonia beccari. Acmaea subcostata. Mactra (Podolimactra) ovata. Porosononion subgranosus. În raza localită ii Atârna i. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu.V. Calliostoma cordierianum. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Akburnella impexa. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. Modiolus naviculoides Dubois. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). După o secven ă lipsită de faune. Gibbula picta. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Pseudotriloculina consobrina. Pirenella disjuncta. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Inaequicostata suessi. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Calliostoma anceps (Eichwald). Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). Elphidium crispum. Planacardium doengingki. Pe pârâul Capul Mielului. Obsoletiforma nefanda. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. raportabilă Bessarabianului. Hydrobia elongata (Eichwald). Pseudotriloculina consobrina. Duplicata nasuta (Kolesnikov). şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Dogielina kaptarenko. Elphidium fichtellianum. Duplicata duplicata. Tapes ponderosus. Pseudotriloculina nitens. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. Duplicata moldavica. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. argilele siltice din partea superioară. bryozoare. Tapes dissitus (Eichwald). încă de la limita cu argilele volhiniene. Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). viermi. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Porosononion subgranosus. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Gibbula hommairei. Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. Actaeocina lajonkaireana. Actaeocina maxima (Berger). Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. din aceleaşi depozite. Plicatiforma rustorense (Sultanov). Tapes vitalianus. Tapes dissitus. Obsoletiforma ingrata. Obsoletiforma ingrata. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Actaeocina sinzowi. Porosononion subgranosus. Tapes ponderosus. Acmaea subcostata. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. Porosononion aragviensis. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). Elphidium macellum. Articulina daraensis. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Calliostoma kishinevense. Amnicola zonata Eichwald. Modiolus fuchsi Barbot. etc. Chartocardium barboti (Hoernes). Duplicata dissita (Dubois). Calliostoma poppelacki. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Elphidium reginum. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Articulina problema. Elphidium macellum. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. a Forma iunii de Şipo elu. Actaeocina lajonkaireana. Littorina basarabica (Sinzov). Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Mactra (Podolimactra) ovata. Băcăran. cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. cu frecven ă moderată se 31 . 1998) faune asemănătoare. Elphidium macellum. Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma poppelacki. Porosononion hyalinus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). Porosononion aragviensis. Pe Valea Chiojdeanca. Se adaugă otolithe. Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Calliostoma woronzowi. Elphidium hauerinum. Elphidium samueli.

. argilele păr ii superioare bessarabiene. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. Inaequicostata suessi. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. 1980. lipsite de macrofaună. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). Bolivina moldavica. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Dogielina. Planacardium doengingki. Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Elphidium fichtellianum. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Actaeocina lajonkaireana. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. Calliostoma. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Nonion bogdanowiczi. Articulina daraensis. Obsoletiforma obsoletiformis. Ionesi. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. Meandroloculina. Cyclichna melitopolitana. Tapes ponderosus. 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. Plicatiforma plicatofittoni. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. etc. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. etc. Pseudotriloculina nitens. Plicatiforma fittoni etc. Tapes ponderosus. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. 1998) specii de moluşte şi foraminifere.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. Obsoletiforma nefanda. Inaequicostata suessi. Obsoletiforma ingrata. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Bolivina nisporenica Didkovsky. Kojumdgieva et al. Dintre moluşte. foraminiferele fiind diversificate. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. Băcăran. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). Elphidium crispum. Retusa truncata. Pseudotriloculina nitens. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. 1998) de pe pârâul Andrei. Mactra. Articulina daraensis. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. Nonion bogdanowiczi. etc. Nonion bogdanowiczi. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. Porosononion subgranosus. . Chartocardium barboti. 1991). Tapes gregarius. Plicatiforma plicatofittoni. Dogielina kaptarenko. Mactra (Podolimactra) podolica orata.. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana.V. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Tapes ponderosus. Argilele siltice prelevate (Munteanu.. Bolivina sinzowi Didkovsky. Obsoletiforma nefanda. 1988). Elphidium reginum. Sarmatiella. Tapes dissitus. 1968. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Ionesi. 1991). În concluzie. Elphidium samueli.din cele 26 de genuri de moluşte. Obsoletiforma obsoletiformis.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. Inaequicostata suessi. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Elphidium macellum.

Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. 33 . până în Asia Centrală. Littorina basarabica. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta. 2. În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. Elphidium crispum.. datate la 23. în est. Popescu et al. Calliostoma kishinevense. începând din Eocen. Articulina daraensis. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. 1996). . Bolivina moldavica. Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. Porosononion subgranosus. Popescu. 1996 din Crihan. Mai recent. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). 1999). 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). Băcăran. estimate la 21. Elphidium samueli. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. ce ar defini baza Burdigalianului.V.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba.. accentuat mai ales în Paratethysul oriental. 1999).3.2. Duplicata nasuta. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. care se extindeau din Austria. În prima parte a biozonei.. Duplicata elegans. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus.8 milioane ani (Berggren et al. a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera. Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. etc. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al. Nonion bogdanowiczi. Subzona Bolivina sarmatica. Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic.4 milioane ani.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. în intervalul Miocenului inferior.. datate la 23. Calliostoma woronzowi. Bolivina nisporenica. corelarea lor fiind extrem de dificilă. 1996). . Sarmatiella prima. sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. Calliostoma cordierianum. 1995). Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. 2002): . ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. Popescu et al. în vest. Elphidium reginum.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus.

De asemenea: . 1967. cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan. care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole.limita Burdigalian / Langhian (la 16.Aquitanianul (Miocen inferior). 34 . ..2 milioane ani (Berggren et al..primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata.la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. . etc.. .. 1979. cuprins între 21.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. 1997 a).5 milioane ani) este intra-karpatiană. Andrehova – Grigorovic et al. Prin conven ie interna ională. 1996. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană. 1984.V.4 milioane ani.2 – 21.4 milioane ani). (1997 a.5 milioane ani). ajung la următoarele concluzii (din Crihan. etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: .. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate). . Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia. 1978. În conformitate cu aceste plane de datare. .5 – 16. . 1996. 1985). Rio et al.4 – 16.1 milioane ani). Iaccarino. marcând debutul Miocenului mediu. Prin coroborarea rezultatelor paleontologice.. plecând şi de la scheme mai vechi.8 milioane ani) este intra-eggeriană. . în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. Theodoridis. Popescu et al. în Italia. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău .baza Langhianului.primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus.. cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995). precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte. Muller şi Pujol.8 – 21. Fornaciari et al.4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23. în Miocenul inferior. ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume. Steininger et al..limita Chattian / Aquitanian (datată la 23. rezultate din studii (Mărun eanu.5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21.5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18. 1990. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului. . 2002). 1985.NN2b. Băcăran. 1971. Fornaciari et al.) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului. Fornaciari şi Rio. aproximate la 19. Fornaciari et al. b) şi Rio et al.1 – 18. Papp et al.8 – 23. este localizată la cca. unită ile cronostratigrafice globale (Muller. (1997). 1981).limita Aquitanian / Burdigalian (la 21.în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina. 2001): ..Burdigalianul.. 1994. 1999): . 1973. au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje. Ottnangianul (între 19. Jenkins et al. 1999).. corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. la 16.8 – 21.4 milioane ani. în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. Berggren et al. 1997 a). este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri . biostratigrafice şi paleomagnetice. 1996).Aquitanianul (între 23.4 – 19. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al. marcând debutul Burdigalianului superior.5 milioane ani. 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum.. 1975.Burdigalianul (cuprins între 21. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. Cicha et al. cuprins între 23. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. (1996).4 – 16..

1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. 1995). Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. 1999). ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . Wright şi Fairbanks. La finele Badenianului. De asemenea. 1999). b. Berggren et al. 1997 b). 1997 a. Papp et al. Kossovian. 1991. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul. în general. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan. . respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. Limita inferioară a Sarma ianului este. 1866). 1992). cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. 1999). cel mai probabil. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al.V.. Papp et al. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. Motaş et al. 1997 b din Crihan. 1985. 35 . aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. 1997). topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). Mărun eanu (1992) (din Crihan. 1999) arată însă că depozitele kossoviene. se înscriu în Zona NN6. În aria carpatică.. Rio et al. . Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus..ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al. 1999). utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. Miller.. 1999). limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985).. 1985 din Crihan. Woodruff şi Savin. De asemenea.Rio et al. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului.. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată. De aceea. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. Cicha şi Seneş. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. 1991 din Crihan. 1968. unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. De asemenea. este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic.contrar celor sus inute de Martini (1971). (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. 1985 în Fornaciari et al. Wright et al. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros. doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. pentru cel superior.. Fornaciari et al. 1985. în ariile oceanice.. pentru Badenianul inferior. 1997 b. Băcăran. par ial. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face.. contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. .

sunt date de moluşte şi ostracode. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica. . referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. de foraminifere bentonice. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). 2004). Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. Wielician şi Kossovian). .partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. deci în cadrul Serravalianului. Moravian. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. şi are vârsta Kossovian. 1998. deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. . unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. precum şi Brecia de Cosmina. atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior. din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. 1999): . mult mai frecvente fa ă de foraminifere.V.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana. în Paratethys. îndeosebi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. Foraminiferele. destul de rare.deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. Nannofosilele calcaroase. respectiv Loxoconcha potetis. Catinaster coalithus (NN8). Ca urmare a aspectelor prezentate. se consideră ca utilă men inerea. se pot trage anumite concluzii (din Crihan. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. 3. Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). Băcăran. Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). după scara locală utilizată în Paratethysul Central. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). 1997). 1999). . Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. 1992 din Crihan. care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. pentru Miocenul Mediu marin. Zona Varidentella reussi. Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). 1998) are vârsta Langhian superior sau.” (după Frunzescu. subdivizat în Moravian.dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin.

1994). doar slab cutate (constant înclinării de 30o). 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. marne şi tufuri cu globigerine. şisturi cu radiolari. Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. 1943. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. Mărun eanu. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare.V. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. La partea superioară. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. coloana litologică prezentând. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). Molasa de Slănic. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. Mărun eanu. 1980). 1951). Frunzescu. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). arenitice-fin ruditice. În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. de vârstă Miocen mediu (Badenian). Drăgănescu. marne cu Spirialis. 37 . Băcăran. de sus în jos. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran.

.

De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. In Cenozoic. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. 1975). contrariul. mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. Deşi cunoscu i de timpuriu. Marcel V. ce apar în Triasic. a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. la un moment dat. Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. 1969). 1988. 1980. 1977). Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. 1969. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. Cercetările noastre dovedesc. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. Endogone sp. b. 1966 . la sporii dipora i ce apar în Eocen. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. Ramanujam & Srisailam.1. Băcăran. Kalgutkar & Mc. 1971). Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. Totuşi. până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. 1977). Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. Lange & Smith. precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. precum Slaniceites caracioni. 1986. par ial. 1971. dicelulari. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. 1982). 37 . antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. (Wolf. însă. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. Intyre. la sporii multicelulari. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i. 1965).. 1995). ci de conservatorism şi continuitate. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. 1976. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. 1983). Multe esemenea informa ii au crescut. s-au format idiomorfonii. Pirozynski et al. 1979. asepta i şi psila i). psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. Sporii de tip aff. Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. Ramanujam & Rao. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar.V. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. Pirozynski. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. Jarzen & Elsik. 1968. 1991). monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). Rareori.

. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. . . China. . 1988). 1982) (după Kalgutkar & Jansonius.Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. Australia. 1976. 1995) cu ocuren a cenozoică (pl. .Pirozynski et al. în studiile lor paleoclimatice. Isthmospora elementele unui climat cald.Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele.U. Amphissphaerella. altfel existând riscul erorilor. IV. Băcăran. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. Canada.Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen.. după Elsik. descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului.Wolf (1966 a. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: . în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat. 1968 a. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee. 1988). 1995. Anglia.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). Pirozynski et al. Africa.V. . (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. descoperit în New Brunswic.Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala.A. 2000).Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. III. S. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius.Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler. 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. . Sporidesmium. Ramanujam. India. 2000). Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India. 2000). 1988. Stubblefield & Taylor. mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul. b. 38 . Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . din Canadianul Arctic. Malaezia şi Rusia. . Deşi rare.folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. după Kalgutkar. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces.subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. şi determină paleoclimatul regiunii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile. 2000). . indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön. descoperind semnifica ii de similaritate. . Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. 1977). 1981. înso itoare ale oaselor de Mastodon. .trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor. b.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales.

2. fragmentată. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. aperturile. XVII. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. fig. accidental. culoarea. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. La Ramphoria bevanii Sivan (pl. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. clavate sau alungite. 1983). multicelulare. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. fig. simetria. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. XVII. 1969). monoseptat). ei se numesc tetracelulari (trisepta i).. formând astfel tipul de septare „siparia”. Băcăran. drept. cinci sau mai multe septuri. forma. fig. 1985). & Br. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. XVII. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . despăr ite prin pere i transversali (7-10). dând 39 . multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. 1985). longitudinali (1-2). 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk. ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. constric iile. 1942. lactucicola Ellis & Everh.F. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. 1985). La sporii genului Pleospora sp. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor.) Zogg (pl. fig. 1942 (pl. ornamenta ia. Manoliu (1982) le citează la specia P. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. VIII. La Pleomassaria siparia (Berk. (pl. Săvulescu.(Macrosporium) carthami Tr. dimensiunile etc. XVIII.A.) Sacc. astfel că a apărut no iunea de septare tip. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. fig 15) cu specifica ia L.V. se numeşte septare de tip „bevanii”. La Gloniopsis praelonga (Schw. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. ascosporii sunt bruni-aurii. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. A. verticali sau oblici. multisepta i). este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. alcătuind. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). incapsula i. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. (pl. De la sporul cu un sept (dicelular. sp. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. frecvent. major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. 14). cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. la mijlocul celulei a treia. Săvulescu. (pl. 4). Săvulescu. Corpul simetric. 23).1/3 din lungimea celei opuse.P. brune. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. 27). fusiform. Manoliu (1982) şi E. Wehmeyer. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. piriforme. şi la alte specii. Al. XVIII. cu septuri curbe. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal. fig.S. dispuse toate trei. patru. Redau mai jos câteva tipuri de septare. pentacelulari (tetrasepta i). sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr.

8 %).P. dacrioidă. tip de septare numit „praelonga”. atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). globoasă (globuloasă). lageniformă.5 %). obpiriformă. Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. a. Celtis. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. halteriformă.9 %) pe genurile: Acer.3. 2 specii foliicole (9. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. Betula. falcată.F. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). astfel că.S. atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. obovată. liniar-curbă. piriformă. 1 specie tericolă (4. Tilia. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă.5 %) şi o specie asociată (4. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului.7 %) cu Sporoschisma mirabile. . piriformă. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. prescurtat a. vermiformă (vermiculată) naviculată. cu capetele rotunjite şi trunchiate. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. 1983). Sorbus. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). Ilex. Mangifera. 1983).adâncit. Quercus. ovată. Ansamblul poral (hilar). Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. Aesculus. eliptică. filiformă. Fagus. 1 specie micorizantă. doliformă. rombic-rotunjită. . cilindrică. Gmelina. b.prăbuşit. poate fi: . . napiformă. asteriformă (după Hulea şi colab. Cytisus.). ovată. . împreuna cu gâtul şi umerii sporului. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. ventricoasă etc. Hippophaë. lunată. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. medii şi puternice). Taxus. limoniformă..A. eliptică. lanceolată. alantiformă. Băcăran. Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. elipsoidală. Pinus. scolescospori. (h. (după A. p. 1985). obovată. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. obdeltat-rotunjită.V. Ulmus. elipticcurbă. 2 specii parazite (9. campanulată. Frecvent..aliniat. monopora i sau dipora i. Magnolia. helocoidală. 9. fapt mai pu in evident la septul major. acerosă (aculeată). septul median este asociat cu o constric ie puternică. clavată (măciucată) şi obclavată. Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. circulară. uncinată (hamată). Hevea. lentiformă.oblic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci. fusiformă. 2 specii au fost cosmopolite 40 .emergent. (ovală). Cornus. rombică. Ulex. au două extremită i (capete): proximală şi distală. subgloboasă. Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării.

Agropyrum. 1965). Hevea. Malus. 2 specii foliicole (10.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Desmodium. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. 1966. Festuca rubra. Malus. nemoralis. (după Sittler. e. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Rhamnus. Engelhardt. 2 specii tericole (6. Eryobotrya japonica. Samanea. 8 specii parazite (42. Calcophyllum. Gmelina. 10 specii parazite (34. 1 specie foliicolă (3. Liquidambar. palinologia. pe Bambus şi Pyrus. Fagus. Taxus. Castanea.5 %). pe membrii familiilor Leguminoase.7 %). Dioscorea. Hevea. Acer.5 %). Quercus. Malus. Monanthotaxis.. Betula. pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae.7 %) şi 6 specii parazite (46. Corylus. P. Ettinghausen. Saccharum. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile.4 %). Hevea. 1 specie lignicolă (7. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. oleracea. Zeae etc. Betula. Pyrus. Cichorium endivia. Quercus.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Viburnum. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. 1 specie micorizantă (3. trivialis). Ulmus. Lactuca. Dianthus.3 %). Agrostis. Liquidambar. Triticum.4 %). asper). mineralele argiloase etc. Quercus. Barbacenia. pratensis.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. (Palmae). Urochloa. Pisidium. Gramineae. Albizia. Hymenocardia. Triticum şi. Populus. Cicorium intybus. 2 specii tericole (15. Poa. Tripogon. 1 specie foliicolă (7. Ulmus.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Mangifera. Pyracantha coccinea. Carica. Poa (P. Eucalyptus. Cedrella. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. 1 specie micorizantă (7. C. 1 specie micorizantă (5. Unger etc. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. Raphia sp. f.7 %). Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. Hura. Magnolia.2 %) pe Carthamus tinctorius. Dactylis. paleomicologia). Rauvolfia. Euphorbiaceae. Hibiscus. intybus. P. Fagus. flora (paleobotanica. d. criticarea.9 %). Alnus. în general.7 %). Vitis. Sonchus (S. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. Gmelima.V. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. 9. Carthamus. Callistephus chinensis. Dianthus. Mangifera.. antrenarea în 41 . Betula.4. grandiflora). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia. Saccharum. Balsa. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. Fargesia (Ariundinaria). verificarea şi completarea rezultatelor. 1 specie praticolă (7. Tinospora.5 %). Nyssa. Cedrella. c. Salix. principiu folosit de lucrările lui Heer. Gmelina. Fagus (F. 1 specie cosmopolită (3. Ilex. Persea. Theobroma. Theobroma. Populus. S. Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. Bersamia paullinioides. de Saporta. Boulay.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. selectivitatea procesului fosilizării. Quercus. Chlorophora. Carthamus tinctorius L. Leguminosae. Nyssa. Castanea.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. genuri şi familii: Berkheya. Carthamus. Băcăran. Mangifera.

C. A. sub influen a varia iilor climatice. 1965). de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. Cenozoicul vechi (Eocenul.2. 1965). Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). micorize etc. Pinus haploxylon. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. sporodic. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. În Bazinul Hesse. Alnus. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. după Sittler. într-un ritm lent. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior).V. Odată cu invazia mării rupeliene. În regiunea de la nord de Vogelsberg. complexitatea procesului nomenclatural. incertitudinea înrudirii filogenetice etc.1. Alnus. se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. 1965). 42 . nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. parazitism. apărute la începutul acestei perioade. Ulmus. (după Sittler. Tilia. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. 1965). B. Juglans. Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. Băcăran. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. nici Engelhardtia. 1965). cu ocazia invaziei marine. Betulacee (Sittler. fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). Tilia. 9. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. va deveni preponderent în partea inferioară. 1965). formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior. 1964.4. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. Sittler (1965). referindu-se la Bazinul Hesse. micorize etc. forme noi recente tipice: Carya. Salix. Acer. în Rupelianul superior sunt semnalate. dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. în concuren ă cu Pinus silvestris. dar se găsesc Tsuga. Pterocarya. în care Gimnospermele sunt tot preponderente. 9. convergen ele de formă. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele. prima degradare climatică a Cenozoicului. 1965).4. parazite. în care vechile esen e termofile au dispărut. nu mai sunt Palmate. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu.).

termotolerante (t.. În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. minimă sub 20oC). 1987).Miocen inferior. mezofile (t. Temperatura. de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă.8 %) indică faptul că în Oligocen superior . temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson. 2004). subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %).6 % 43 .1 % = 37 % 22. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC.” (după O. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate... se grupează în felul următor: . ciuperca este distrusă. La temperatura minimă şi maximă. iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice. La temperatura mortală. 1973. Băcăran.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. fa ă de 66.4. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. 63 %.9 %.4 % = 66. atunci când am efectuat actul comparării. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice. t. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B.3.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. 1968. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări. 50oC. Ellis. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. Bilai & Zakharcenko. 20oC) (după Kirk şi col. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Aşa am ajuns să constat. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. 1964. 53. t. psihrofile (t. 1964).9 %). Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. Hulea şi colab. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău.V. La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii. Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80. în cazul celui de-al doilea.4. „La temperatura optimă.4. . Crisan. de creştere sub 10oC. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci.8 %).4 %). Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. optimă sub.9 %).6 %. dezvoltarea ciupercii este oprită. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa. 1983). de creştere 10-40oC.9 % + 11. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52. în cazul primului. 9. Săvulescu. 25. t. maximă cca. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului.2 % + 44. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. .specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale. fără ca să fie omorâtă. în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53. optimă 20-35oC). ca factor ecologic esen ial.

la un moment dat.1 % în Forma iunea de Şipo elu. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. decelat cu uşurin ă. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi.. 44 . se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. care nu este un lux al naturii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4. permanent pe Pământ. ale vegeta iei. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. Caracterul trecător.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. este un fenomen legic. capabilă să se manifeste fiabil. înso itoare fidele. 17. 44. al forma iunii. cu numărul mare de spori. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. Ciupercile. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură.8 % în Forma iunea de Podu Morii. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire. la un moment dat.4 % în Forma iunea de Doftana. Tranzien a micotică. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. Băcăran. complex. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. ordonat. 11. Ciupercile. de mare aploare.V. ceea ce ne conduce. nu întotdeauna. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. mai ales în Cenozoic. tranzient. cu necesitate. respectiv sporii de ciuperci. popula ional. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei. ca doi factori de evlou ie darwiniană.

000. papile. Băcăran. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. praticole. tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. din Cole & Hoch. epibiotic.1. parazite. (după Ingold. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30.. din Taylor & Osborn. 1991). prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. lignicole. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex. Pythum. Sclerotinia. 1991). Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn. 1964). 1996). 1987. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. 45 . Krispiromyces discoides Taylor. paleo. În marea lor majoritate.000. cosmopolite. Rhizoctonia. existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. din Cole & Hoch. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze. 1984. mai ales pe frunze şi tulpini. inaequalis este realizată de apresor. indică amploarea activită ii fungice. Milleromyces rhyniensis Taylor.000 spori etc. 2. După primele studii. 1964. Hass & Remy. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. Taylor . Smereka et al. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. 1974. 1991). 1963. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. micorizante şi foliicole.000. 1991).V. După degradarea enzimatică. 1991). din Cole & Hoch. dat de numărul uriaş de indivizi. Hass & Remy.000. în realizarea paleoecosistemului miocen. 1992 cu talul piriform-globular. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen.000 spori.000.000. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. La Fusarium sp. 1992 cu zoosporange holocarpic. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. Hass & Remy.. Lyonomyces piriformis Taylor.000 spori. dar este citat. Ulocladium. 1988. Penetrarea cuticulei în cazul V. tericole. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. deci. Voronina şi Sorodiscus). 3.humicole. Exemplificând. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. praticole.000. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. apertura cu o mică papilă de eliberare. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). ca organisme heterotrofe. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii.000 spori/zi.. la Gonoderma applanatum 30. 1992 cu talul discoidal. holocarpic. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100. aşa cum se observă în planşa XX. CONCLUZII 10. cosmopolite. din Cole & Hoch. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. din Cole & Hoch. cu necesitate. Paleosinuziile sunt. agentul patogen al rapănului mărului. cu date referitoare la speciile actuale.000 ascospori. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. entomofage. 1992. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. tericole. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole.000. foliicole. 1996). micorizante şi entomofage. Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. pe Penicillium spinulosum. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil. fungii.. Fusarium. Stemphyllium.

1991). mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang. sp. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. drojdii etc. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. ca în cazul fungilor. Devonianul inferior. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre. fig. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. din Cole & Hoch. din Taylor et al. Paleosinuzia micorizantă (pl. momentan nedeterminabil. 1995). 1909. ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. XX. Nicholson. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et.e.. 1991). 20). 1994). din Taylor & Osborne. Datorită aşa-ziselor enzime strategice. cu asce. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. gen. dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. eubacterii. Microorganismele (bacterii. dovedi i în m.. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. Hass şi Kerp. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). împreună cu alte microorganisme. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite.. iar din 1992. 2000). 1999). care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. endocelulare.. 1981. al. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. 1980. Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov. Remy & Hass. Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe.. Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col..) pot coexista în rela ii simbiotice. 1977. starea parazitară sau simbiotică.. 1985). astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. Băcăran. Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. Taylor semnalează Chytridiamycetes. 1975. holocarpice şi eucarpice. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. din Taylor et al.. 1996). 1995). 1994). ascospori. sp. IV. ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. cyanobacterii. fig. White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes.... Somero. comparabilă cu Euallomyces. similar Blastocladiales. 1996).. 1995). dar şi cu mult mai înainte. 1986. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. 46 . nov. (pl. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. fără a putea preciza. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite. 1996). din Taylor & Osborn. 1987. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. 1975. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. Halket. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. 2004). 1987). cu siguran ă. Pucciniasporonites herbilis nov. Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. 1991). Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. 1991).V. XX. din Cole & Hoch. 1985). Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). 1930. penetrează plantele. filoplanul a existat din Devonianul mediu. derivat din Chytridiomycetes. din Taylor et al. Pragian. din Paleozoic (după Osborn. fig. Paleosinuzia lignicolă (pl. Într-o concep ie mai largă. capabili să inhibe cutinazele. 1985.

ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. din Cole & Hoch.proteaze (colagenaze). reglează popula iile de insecte (după Gillespie. inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. Vallmuscelisporites commissuralis (pl.. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. momentan nedeterminabil. 1966). Leger et al. 1986a. asemănătoare cu S. pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et. Remy. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. 1991). În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. 1981. Ca experiment. este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk.. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. nov. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). Leger. 1980. 1991). 19). din Cole & Hoch. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula.. chitina. IV. 1990. gen. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville. 1984. 1991). 1991). cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. din Cole & Hoch. Paleosinuzia entomofagă. 1984). 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov. 1991).şi exo. insiduosus. 1986. Goettel şi col. concretizate în chinone (după Denell. aceştia.enzime proteolitice în culturi: . Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. Remy. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. St. Sporul. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. cuprinde fibrile de chitină. 1984). sp. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. fungii traversează procuticula. din Cole & Hoch. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. IX. secven ial. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular.. 1989. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). 1986) (din Taylor et al. 14). 1991). genul Glomites Taylor. întâlnite la vârste înaintate. prin epizootii. Taylor. 1991).V. sp. 47 . să tolereze poten ialul toxic al acesteia. Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. un strat mult mai gros decât epicuticula. fig. 1988. gen. 1995).. aminopeptidaze. 1984. din Cole & Hoch. Epicuticula. emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. După realizarea breşei epicuticulei. 1946.. 1977). din Cole & Hoch. 1991). multistratificată. extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. trebuie să adere la suprafa a cuticulei. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. 1989). 1991). ca hifă simplă. Rezisten a exocuticulei la degradare. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. Băcăran. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. în matricea proteinelor. are un strat exterior mai fragil (după Hackman... fig. din Cole & Hoch. sp. 1995 se referă la hifele aseptate. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. al. prima barieră a infec iei fungice. Procuticula. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. Saeptatustubulus obliquus (pl. de multe ori prin extensiile laterale. din Cole & Hoch. Epicuticula. IX. 1970a. Hass et Kerp. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). 1991). 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. Hass et Kerp. lipide (după St. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. nov.. fig. carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore.

diferen iat pe vârste. sp. paralellos nov. 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere.. sp. sporii. 16. conspicabilis nov. anisopliae. D. Băcăran. debilis nov. A. Diporisporites anfractuosus nov. 7. sesani nov. bassiana (după Smith & Grula. 8. sp. V. mititiuci nov.. sp. sp. 12. 22. sexta cu M. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch. Leger. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. hifele invadează întreg corpul insectei. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. Leger şi col. D. 1991). .. 14. sp.V. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul. aleurodis (după St. 1991). D. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. rileyi... D. 1991).. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. St.. indetritus nov. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch.. sp. N.. Leger et al. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. D. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice. diadematus nov. hifele şi corpurile sporifere. schistosum nov. la fel cum. Leger et al. Dyadosporites archaetipus nov.. considerat catabolit represiv. 2. D. Abordând în această manieră. 1986b) şi B. epicrocus nov. nepublicat). 1991). Charnley & Cooper. sp. sp. Leger et. 27. sp. lecanii. proteină produsă major. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. 1987. 11.. 18. corniculatus nov..chimoelastaze şi tripsine. 23.Didymoporisporonites fenestratus nov. sp. anisopliae (după St... 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni. geometricus nov. Sinteza chitinazei este reglată la M. sp. graminea nov. 15. glucosamina o poate face. emise de M.. D. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. supuse analizei după criterii nomenclaturale.. 6.. sp. 1987c... 20. zigomicetă).. 1993. sp. D. sp. Ciuciuruites vitiori nov. D. 24. sp. ca apoi. sp. sp. B. din Cole & Hoch. 1989b. 1974.. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar.. par ial cunoscută. D. Leger et al.. 13. 1991). bassiana. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. 3.. 4. sp. 1991). A. Samnels et al. sp. D. A. Brachysporisporites singularis nov. 19. 1990). 25... al. Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. din care se eliberează conidiile. ductilis nov. în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. 26. 5. 48 . popae nov. anisopliae. B. în situ. Alternaria caelestis nov. sp. 17.chimotripsina. Odată ajunse în celulele epidermei. 21. D. anisopliae. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ... iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. din Cole & Hoch. 10. camerarius nov. cu datele oferite de Cole & Hoch (1991). (Endomophthorales. sexta) (după St. sp. 1965. sp. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. D. sp. prin înmul ire asexuată vegetativă. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3). sp.. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. hamatus nov. A. 9. emisă de Erynia ssp. exiguus nov. din Cole & Hoch.. A. Dintre exoproteaze. excuratus nov. Diporicellaesporites anulatus nov. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică.

E. sp. gemmosus nov. inelegans nov. 20. sp. sp. H. 1995. P.. Patarlageleites teodori nov.. P. 9. sp. 31. conifer nov. inopinatus nov. 33. sp.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. sp. 27. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 35... Foveodiporites pilosus nov. hastatus nov.. sp. sp. Băcăran. sp. 31.. sp.. Manastirites semulcus nov. H. 52. P. sp. sp. H. sp.. D.. 17. Seciurites capitatus nov. oppositus nov. Pluricellaesporites consuetus nov. Tomaites loculatus nov... Ascochytites eliadei nov. Cranguites orthogonius nov. symmetros nov... sp. sp. 39. 18. 9. Alternaria hirundinae nov. Alternaria baltesi nov. 16. Orjanisporites fructifer nov. 22... sp.. Taylor & Taylr. incurvicervicus nov. sp. 40. P. strangulatus nov. 1995. Hilidicellites levigatus nov. 2.. A.. 20. sphaerialis nov. 34. 40. 29. sp.. 11. 32. D. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1.. sp. D. sp. sp.. mundus nov.. 38. semiperfectus nov. Vallmuscelisporites commissuralis nov. sp. A. 14. Diporisporites hammenii Elsik. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. H.. semisphaerialis nov. Didymoporisporonites biturbinatus nov. sp.. sp. P. 38. dragastani nov. 10.. sp.. 29. Balosinuites multicius nov. 15. 3. 23. 37. pares nov. scansilis nov. A.. Ampuliferinites contortus nov. 12. sp. sp. 13. 48... rugosus nov. 2.. sp. 6. 4. Biseriessporites inaestimabilis nov.. sp. 3. Frunzescuites multus nov.. sp. D. 16. sp. Chytridiosporites anomalus nov. sp. 14. intercalaris nov. Diporisporites oblongatus Ke & Shi. H. sp. sp. sp. sp. sp. tuberans nov. sp. 1973. contatus nov. sp.... Rafailasporites laevus nov. sp.. sp. 7. D.. 32.... sp. sp.. 4. sp. sp... 13. M. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. sp.. D. D. nodosus nov. P. Pucciniasporonites herbilis nov. Gigasporites opimus nov. Crivineniites ovidi nov. 30. 37. 42. 30. P. 50.. sp.. cumulata nov. sp. Olarufilum levatus nov. 28. opreae nov. sp. sp.. sp. sp.. H... 26. lautiusculus nov. Hilidicellites amoenus nov. gemina nov. sp. tigrinus nov. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . A. sp. strictissima nov. Doceaspora facilis nov. sp. sp. constrictus nov. 26. 12. P. P. sp. 35. D. P. teleajensis nov. Dragastansporites primigenius nov. sp. 25. 7.. H. 29... 18. sp.. sp. P. A. sp. sp. imperfectus nov. Dyadosporites bipennatus nov...V. apostoli nov. 28. thomae nov. 45. 6. sp. 14. Dicellaesporites cuneatus nov. 9. 36. belicosa nov. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc.. 5. sp.. 1997. Vallvitisites volhynianus.. 4. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. trichorus nov. sp. mendosus nov. Multicellites bisymmetricus nov. P. A. sp. sp.. sp.. T. Ciuciuruites ovalis nov.... 21. sp. 36. A.. P.. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. imperspicabilis nov. Slaniceites caracioni nov. Sesanites comparaticius nov. A. sp. 1968.. 2000.. S. Paragranatisporites tortuosus nov. 2000. 25. sp. sp. P. P. Paleocurvularia nodosa nov.. contrarius nov. sp. Paleobasidiomyces pentacordae nov. P. eminulus nov. 21. 24. C.. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1. sp. pretiosissima nov.... Uncinulites oculatus nov. Dicellaesporites apendicisphaericus nov. 24. sp. sp.... Bonteasporites magnus nov. sp. 5. sp.. circulus nov.. 34. sp. sp. Pluricellaesporites agnoscibilis nov. oculatus nov. 37... P. 10. sp. sp. sp. 31. truncus nov. Celyphus rallus Batten. P. Alternaria renodis nov. 35. 17. Dyadosporites justiniani nov. sp.. Dyadosporites apostoicescui nov. Eliadesporites lateralis nov. 8... P. P. Manicsporites copulabilis nov. 8. sp. sp. sp. M.. P. 41. Taylor et al. 47. 27. 23. 12.. sp. 2000.. 44.. 30.. rostratus nov. H.. sp. sp. Seciurites sellifer nov. sp. 34. P. 13. rostratus nov.. 11. negreani nov. 49. columnaris nov. 39. sp. Lupuluites barbatus nov... sp. Pluricellaesporites aduncus nov. Saeptatustubulus obliquus nov. sp. sp. 1997). 8. bombycinus nov. P. sp.. sp. 51. 7.. sp. sp.. evidens nov. littoralis nov. 15.. 54. sp.. sp. D... 2.. D. sp. 36. limbatus nov. P. sp. 55. 19. perfectus nov. sp. Catinaites opulentus nov. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 1993. sp. modicus nov. 38. fossilis nov. 3.. 15. spongiosus nov.. 53. 10. sp. sp. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina... 6. lamentabilis nov. 33. 5. 1978. sp.... sp. P. 32. 28. enucleatus nov. sp. 11. sp.. H. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. P. ignobilis nov. implanus nov. mucronatus nov. D. Diporisporites minutus nov. 19. P. sp. sp. nana nov. 16. 17.. 43. salmacidus nov. 22.. sp. pileatus nov... ferratilis nov. Traiansavulescumyces ovalis nov. S. 46. 33. sp.

Hass & Kerp. Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. Hass & Kerp. În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate).filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice. în limitele bazinelor lor. Remy & Kerp. . tericole şi praticole. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. parazita i de fungi. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes. rezultând 64 indivizi. 1995. similare cu cele eviden iate de Taylor. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. 50 . Hass & Kerp. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. 1992). Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite.V.apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. lichenoide (?) şi entomofage. Jahns & Betman. Ori. Hass & Kerp. cosmopolite. 1997). cu pozi ia stratigrafică Pragian. 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. 1997 (din Taylor. foliicole. 1997). Hass. Băcăran. 1985) (din Taylor. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. micorizante. . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. 1997). lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite.

3) din Forma iunea de Şipo elu. sp. Probleme de nomenclatură la sporii. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate.75%) şi cei dicelulari (26. III. fig. Băcăran. sp. grupate în func ie de numărul celulelor. Slaniceites caracioni nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. 3) din Forma iunea de Şipo elu.88%) au valori aproximativ egale. Dragastansporites primigenius nov. IX. gen. cu necesitate. (pl. 3). de ex. sp. XII. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. 4 specii. (pl. I. 36 specii. gen. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. (pl. Tomaites loculatus nov. IX. 7 specii. 12 specii. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. nov. în mod evident. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii.: Seciurites evidens nov. VIII. Crivineniites ovidii nov. Celyphus rallus Batten. sp. 51 . 16). fig. nov. 2) din Forma iunea cu sare. fig. 1973 (pl. sp.Monoporisporites 1 gen . sp. nov. 14) din Forma iunea cu sare. 2000 (pl. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . de ex.: Pluricellaesporites constrictus nov.37%) sunt. VII. Patarlageleites teodori nov. sp.V. fig. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului. de ex. sp. 18 specii.Dyadosporites 1 gen .: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. fig. 15). dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. (pl. fig. 13) din Forma iunea de Şipo elu. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice. fig. (pl.. (pl. X. fără a eviden ia sursa lor. nov. 3 specii. gen. VII.: Dicellaesporites dragastani nov. VII. VIII. (pl. 10). 2000 (pl..2. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune. de norii sporiferi. XXI). (pl. fig. Astfel. fig. fig. 31 specii. de ex. fig. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi.Hilidicellites 1 gen . Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. fig. X. (pl. Ciuciuruites vitiori nov. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare. sp.Dicellaesporites 1 gen . Hilidicellites spongiosus nov. formată cu ocazia eliberării. 1980 (pl. (pl.Inapertisporites 1 gen . fig. 19 specii. IX. nov. iar sporii pluricelulari (44. constatăm că sporii monocelulari (28. fig. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri. 10 specii. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. fig. 25 specii. fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. 8 specii. 3). gen. gen. 6). 12 specii.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii.Pluricellaesporites 1 gen . de ex. sp. a fi considerată de origine fungică. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. sp. VIII. Ascochytites eliadei nov. (pl. de la corpul sporifer la spor. VI.

. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. fig. apostoli Chitaley & Sheikh. fig. to i din Forma iunea de Şipo elu. 7) şi P. (pl. II. dar şi prin faptul că. în care sporul este eliberat din corpul sporifer. şi P. (pl. sp. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. considerăm că este de natură fungică. Dyadosporites apostoicescui nov. situat lângă corpul sporifer. 1985. sp. sp. sp. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov. fig. pliată. 20) ridică problema înrudirii.. hastatus nov. fig. pl. lipit acum de ostiolă. 11).. În această optică. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. (h. VII. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. fig. Jansonius. hastatus Chitaley & Sheikh. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . 1971. P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. Reduviasporonites buzoiensis nov. 18B). fig. P. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. (h. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. din Reynolds. I. cu sporii de ariergardă. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. Dicellaesporites mititiuci nov. pe când cea de-a doua specie are un a. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer.. IX. (pl. 2000 (pl. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. V. mendosus nov. III. Forma sporilor. 1971 şi H. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). 20): două exemplare au 4 celule (pl. III. 1972. IX. sp. fig. mundus Chitaley & Sheikh. deoarece acesta nu a fost ilustrat. 9). apostoli nov. (pl. sp. VI. 5). de ex. sp. Situa ii similare apar la A. 4). deşi ridică unele probleme disputate. fig. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. excuratus nov. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. opreae nov. fig. sp. fig. fig. II. sp. fig. fig. Acelaşi proces fiziologic. (pl. fapt impus.. prima specie are un annulus evident. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. 3). aduncus nov. I. P. mundus nov. fig. gen. sp. 2). precum P. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. Lupuluites barbatus nov. gen. fig.) au hotărât separarea lor. fig. VIII. sp. p.. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. H. nov. X. I. sp. (pl. II. speciile P. gen. Deşi sunt asemănătoare. IX. fig. cu necesitate. la genul Pluricellaesporites sp. 1981). folosindu-ne de caracterele acestora. III. sp. atestată de prezen a unei germinări. aduncus nov. fig. VI. sp. sp. (pl. 5). limbatus nov. I. în mod esen ial. (pl. (pl. (pl. VI. instalat pe corpul unei insecte. sp. M. în care numai analiza formei celulelor. sp. 10). 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. (pl. sp.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. II. H. X. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. sp. 1971. pl. opreae nov. (pl. 5). nov. A. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. nov. prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi. (pl. (pl. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. fig. gen. 22.V. se deosebesc prin forma celulelor. 21. 11) şi D. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. în mod cert. Sporii deja elibera i. IX. nov. 21.: Seciurites evidens nov.. sp. prin comparare. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. gemina nov. motiv pentru care l-am încadrat. gen. (pl. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. afla i pe Crivineniites ovidii nov. fig. (pl. 19). rugosus nov. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. Pluricellaesporites enucleatus nov. P. III. sp. sp. X. sp. Băcăran. fig. (pl. II. sp. (pl. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. (pl. (pl. (pl. sp. fig. 1971. sp. fig. p. (pl. fig. 1971. imediat după eliberarea sa. fig. 22). 18A). fig. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. I. fig. provizoriu. sp. (pl. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). fig. D. IX. În contextul reproductiv dat. De asemenea.

53 . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. Kalgutkar & Jansonius. Băcăran.).) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. 1989. 1943) Elsik. 1989. dar este. gen şi Sesanites nov.V. 2000). gen. gen. şi Lupuluites nov. fam. (după Elsik. fam. gen. şi Vallvitaceae nov. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. Familiile Balosinaceae nov. în mod cert.

. D.. Antoescu Al.. Neagu. Academic Kiado. 511 p. E. O. Geografie. Tomes XXIV-XXV (résumes). T. Bucureşti. Pays Hellen. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică.. Andreescu. LVIII/4 (1971). Bucureşti. Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud.. Andreescu.V.A. 18/2. Miozän der Zentralen Paratetys. Vol. Andreescu. D.. S. p.. IGR-90. 129-138. p.. Bratislava.. Berggren. Bratislava. XXVIII. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. Géol. p. Kent. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. Chronostratigraphic und Neostratotypen. 1975. 1985. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. 118-126. Munteanu. Andreescu. Acad.. G. I. Institut Géologique de Roumanie. Tulsa.. Brustur. nr. 77-80. Aubry. Bucureşti. R. Matei... I. VEDA Edition. 1974. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari. Popescu. p. 1958. time scales and global stratigraphic correlation.A. Crihan.. 129-212. M. 1916. Bucharest.. 541-558. 69-90. Frunzescu. Atanasiu.. Institutul de Geologie şi Geofizică. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous. Aradi. 1981. p.S. Gr. W. Dări de Seamă Vol.. 1973. 1906. I. van Couvering. Tome IV (1912-1913). 1917. Alexandrescu. I. Roumain IV. In: Berggren et al. Medit.. Precizări asupra limitei etajului Meotian. 54 .R...V. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). An. 69. Inst. geofiz. Institutul Geologic al României. Acad. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). 211-260... p.V. Vol. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. T. Avram. Geol. 1973. 15/2. Bucureşti. geol. Andreescu. Bucureşti. Bucureşti. p. Study in stratigraphy. 72 p. CR Inst. Neog. I.A. Brustur.. al Rom. Vehr. 157-176. 1944. Dări de Seamă ale Şedin elor. An Geolog. MOTAŞ... An. 1972. J. 499-512. I. Pestrea... Bucureşti. Buzău).C. p. Studii şi Cercetări de Geologie. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali. Bucharest. p. St. Andreescu. 1970. OM Egerien. Vol. 1981. In: Snelling. p.. Roumanien Mitt... E. G. 1996. 3-6. W.. I. Geofizică. Alpenland.: Geochronology. Budapest. 1972.. I.P.. p.J. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. 4. (Geol. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu.. 14.. Bucureşti. LXVII (1981). N. SEPM Special publication no. 54. Athens (1979). et al. Institutul de Geologie şi Geofizică. Băcăran. D. 77-80. paleogeography and systematics. Bucureşti. Buletinul Societă ii Geologice a României. 1995. I. VEDA Edition.. Botez. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes. Suppl. Bolgiu. p. Botez. VII (1915-1916).131-156. V. (1942). 232-235.. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. Chronostratigraphie und Neostratotypen.. V. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea. Rom. Papainopol I. p. Baldi. Atanasiu. cerc geol. Anuarul Comitetului Geologic. Kent. Baldi. Dări de Seamă ale Şedin elor. I. 1952. 6. Miozän M5 Sarmatien.Swisher. Geologie. III. Athens. Gh.. XXIV. Berggren. London Geological Society. LVIII/4 (1971). Bucureşti. C. BIBLIOGRAFIE 11.. Comptesrendus desseances.. ed. Gr. Vol. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians).). 1993... Vol. geogr. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat. Alexandrescu...1. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. paleoecology. T.. Geochronology and the geological record. I. seria a 4-a. I. Senes.. 35 Bd. Annuaire du Comité Géologique. Pană. A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. I. T.. Special Paper. M.

95-117. foaia Covasna. Ghea ă... 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. Bandrabur. Iaccarino. Dări de Seamă ale Şedin elor. Cicha. N. Anastasiu.. Popescu. p. B. I. Cehlarov A.G... 1-226 p. Editura Academiei Române. 1948. Sci.S. Rom. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. 1995. 273-276. 134-137.. scara 1:200. V. Cocioni. Academia Română. S. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin. Senes. 1970. Gr. Geol.. P... 1962. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). I.A. 89-96. 1867. Dinu. Massari.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. F. T.V. NW. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype..J. Cehlarov.. Anuarul Comitetului Geologic. Geologica Carpatica 19(1).. 263p... Dragoş.. et al. 49.G.. Bucureşti. M. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. B. Verhandl d.. Frunzescu. Filipescu.V. Costea. p. D. Dumitrescu. 207-230. Drăgănescu. Fl. S. 1997b. Bucureşti. p. tomul 37. Bucureşti. Coquand.. Soc. Comitetul de Stat al Geologiei. 1952. 1992.. Buletin tehnic-ştiin ific.. L. Vol. 1997. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. p.U.. Fornaciari... XXIII. 1964. Bratislava. Badenien. A. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Mazzei.. Comitetul de Stat al Geologiei. D. Geol. Vol. in: Montanari. Gr. La Nappe du Gres de Tarcău. 1992. 1999. I.. Prospec iuni S. Originea sării şi geneza masivelor de sare. R. An Com. Cluj-Napoca. Săndulescu.. Odin. Frunzescu. E. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Bucureşti. Dumitrică. Bucureşti.. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol.. 1885.. I. Bucureşti. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. Bratislava. D. Univ.. 4-8. Universitatea Babeş-Bolyai. p. Elsevier Science B. of Bucharest. Bossio. Bucureşti. p. N. 65-84.. Popa. I.. G. M. G. 1968. II/XXIV. Vol.. Salvatorini. Comptes Rendus des Séances. Harta Geologică a României. Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy.. Tome 37. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic)... Revue Roumaine de Géologie. Băcăran. D. Frunzescu.. tehn. A. Institutul Geologic. 1-121. Padova. Bul.. Reichs.. Fornaciari. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău. Italy). Ploieşti. 1938. D.. Crihan. P. Baltes. T. Gh..S. Grafica Prahoveană S. I.. Monteforti. R. Alexandrescu. Alexandrescu.. Gr. 1950. M. Teza de doctorat. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. 1998. Institut Géologique de Roumanie. 1975. J. p. Bucureşti. Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer. Dumitrescu. France. p. p. Vol. Ghibaudo. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. p. Acad.. Rom. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna. 55 . Iaccarino. 1993. Rio.. k. 195-270. 1997. S.C. Bucureşti. L (1962-1963). Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit. E. Wien. in: Papp A. p. Acta Paleont. M. 1997a. I. Ciocârdel. 187-144. R. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. D. Ed. Frunzescu..000. Dumitrică. Brustur. M. A. XXIV. Institutul de Geologie şi Geofizică. H. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor... 51-61. Dumitrescu... LXI/4 (1973-1974). Paris... Bucureşti. Tome XXIX (19401941). p.. Bucureşti. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică.. Cobălcescu.. Géol. 505-509... k. N. Rio. G. 1978. Institut Géologique de Roumanie. geol. Universitatea Bucureşti. Mem. XXII/1.A. Institutul Geologic Bucureşti. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline).. Studii şi cercetări. Bucureşti.

Brănoiu. Vol. no.G. D. Bucureşti. p. 1931.. 3-26. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. Grujinschi. Trelea. Iaşi. H. Grujinschi. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. L. Grujinschi. Kennett.. B. Paleont. 1972. B. 1972.. 1-457 p. Tom XVII. Inst. K. st. 1969. D. Saunders.I. Buletinul I. i Litol. The oligocen from the Transylvanian Basin. J. p. Sarmatian of the Moldavian Platform. Deut. D. In: Bolli. XLVI (1958-1959).. p. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene. Vol. Micropaleontology in Petroleum Exploration. Nauk.S. Vol. Rep.. N.. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. LII. (serie nouă). Bucureşti. V... Ionesi. 72-79. Iorgulescu. W. Vol. Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. Vol. Bilg. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova). Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău). România. Prahova). sect. România. p.. Ploieşti. Bucureşti. Ionesi. 1985. Cluj-Napoca.. Ionesi. V. C. Kojumdgieva. Editura Universită ii din Ploiesti.R. Severoyapadna Bulgaria. Grujinschi. 1973. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie. B.. D. Dări de Seamă ale şedin elor. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1994.. tehnic econ. L. Buletin U.... Bucureşti. T.. 121-136. J. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v. B. Vol.. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera.G.D. 1995. Ionesi.. „Al. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud. 1962. 391 p. Suppl. p. 33-38..M. Stud. Krejci-Graf. Jones.I. 25-64. C.. Buzăului. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. XXXVI. Cluj-Napoca. Paleont.V. 1971. 99-220. Grigoraş. in: Kennett. 1953. XXVIII. 56 . Stratigr. B. Mezzaros. Init.. 90.. Rom. Stratigr. Stratigr. L.G. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu... Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). 25. Edit. An. Berlin. E. Buletinul de ştiin e geologice din R. L.P. 2008. S. Geol. P. p. XI.v. 4. 154-150. Geologie. p. Akad. p.. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). Cuza”. p.G. R. N.W. 5. 283-314.. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş. Kojumdgieva. p. K. Vol. Washington. E. Ionesi. î. Iva Mariana. 1985. p. 2-3. 83. I.. N. 1972. XIII. Sofia. Iaccarino.. Plankton Stratigraphy. Ionesi. Bucureşti. H. Vol. Vederi noi în problema stratelor de Cornu. Teleajenului şi V. 8. (Ed. XVIII (1971). Brânzilă. Vol. Com. p. LXXVI. 2. P.201 p. 1971.S.B. 1968.. p. p. 1988. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). Ionesi.. Univ. p. XVII (1971). Ionesi. Huică. Geologie. An.. C.. Rasvitie na sarmatskie moliuski.. Ionesi. p. Cambridge University Press.P. Zeit. Deep Sea Drilling Project Leg 90. et al. R.. 1970.. 1972. Grujinschi. Anuarul Comitetului Geologic. 2000b. XIX. LVII/4. Lăzărescu.).P. C. 189-192. XIX. 17-22. 109-112. Bucureşti... Istocescu. Wenz.. Institutul Geologic Bucureşti..S. 101-107.P.. 1971.. Acad.. Perch Nielsen. 201-212. I.. Goel.P.. Gessel. Bucureşti. Institutul Geologic Bucureşti. J. p. Clarandon Press.G. 1996. v.. Frunzescu. nr. Iaşi... Text Doctorat. I. Grujinschi. 1989. p.222. 133-140.. Studiul complexului gresiei de Tarcău între V.. 187-208. Bucureşti. 65-163. Cuza”. Gheol.. 1955. Geol. Bucureşti. C. Gh. IIb. N. Ştefan.. Băcăran. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Popov. J. I.. Ionesi. N. Sofia. Bucureşti. M. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. Oxford. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. Izv.1383-1411.J. Sect.S. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze.

I. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. Z. Rom. în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului. F.. in: Hamrsmid B. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România. Potsdam. V. Veröff Zentrdinst. Nicorici. p. eustasy and. 299-339. Vol. Inst. I. Al. Ed. Ital. Soc. Vol. Papaianopol. Fairbanks. Edit. M. Prague... Miocenul presarma ian din culmea Istri a. 1971. Gh. Fl... Cuza”.. VII/1. M. p. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique).. 4754. p. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. Merutiu.. Vol.. 1970.31. R. A. Anal. Macale . Mateescu. Macovei. Meszaros. I. în: Farinacci. N. 33(3). – Nannoplankton Research Vol. p..C. p. 1962. Mărunteanu. 3-14. V (1913-1914). V (1911). Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy. Knihoonicka YPN. III. Acad. Geologic. Gh. 197-202.. Romania) (Comment to Annex 9-12). Martini. Hodonin. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. 14b. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. Vol. Drăgănescu. 1997. 66. Marinescu. p. Essai sur le Néogene de Roumanie. Geografie-Geologie. 738-785. R. Bucureşti. 1994. M. J.. Bucureşti. Vol. Vol. 1991. „Al.S. p. 1978. Journ.. M. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales. St. Bucureşti.. v.. Popescu. marginal erosio. Dări de Seamă ale Şedin elor.P. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei.. Motaş... Academia R. Raport. Roma. Biostratigrafia succesiunii.. Anuarul Institutului Geologic al României. Marinescu.V.. 47-60. 4-th INA Conf. Băcăran.. Institutul Geologic Bucureşti. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice.. Meszaros. M. 1994. XIII. N. Raport de cercetare. 221244. M. L.. 155 p. K. Bucureşti. Phys.R.... Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic.. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România. Institutul Geologic al României. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. II.. Bucureşti. Arhiva Institutului Geologic al României.. p. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania.. 127-148. I. Popescu. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. 1996. Mărunteanu. I.. I. Contescu. Micu. E. Prahova). J. 2002. p. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda.. I. Mrazec.. et al. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. p.R. Iaşi. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic... Res.. Mărunteanu. Roma...C. Bill.G. Papaianopol. 87-92. 6829-6848.. Suppl.. An. Edizioni Tecnoscienza.P. & Young R. Wright. Bucureşti. Gh. Papainopol. p. 247-261. Modena. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici.D.. în timpul Cainozoicului. no. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. 1914. L. S..... Pestrea. Motaş. 57 . 1991. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. LVIII/4 (1971). Geol. Bucureşti. Popescu. Popescu-Voiteşti.. II. E. 7.P. East Carpathians. Motaş. 1967. R. p. Geophys. Sarea în pământul românesc.G. Ad WDDR.N. Miller. Micu. M. Mărunteanu. Gh. Univ. 1982. L. XVI/4. p.. Bucureşti. 1992. 2. Bucureşti. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. 1927. 96.. 1916.R. Dări de Seamă ale Şedin elor.. LXIX. 32-51. Institutul de Geologie şi Geofizică.. 1976. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare. Mărunteanu. Cluj-Napoca. Knihov. St. Miculan. Paleon. 1981. 1912. N. G.C. Erde. b. L. Proceedings of the II Planktonic Conference.. Popescu. P. Etapa a IV-a. I. 14/2. 1972. R. Olteanu. 7. Szakács. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions.

(st. Asupra sarma ianului din V. Bucureşti. Bucureşti. Vol. 113-117.. 181. 1964. Olteanu. Gh. Rezumatul tezei de doctorat. 189-203. 42A of the deep Sea drilling project. I. E. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V. Vol.S.. 1968. M. Buzăului. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An.R. Studii Tehnice şi Economice. 1969.. M. Olteanu. 1969. Bucureşti. Mărunteanu. Papaianopol. Anuarul Comitetului Geologic. Bratislava. Popescu... XXIX. Fl. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R..: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. 1992. 5-98. Pauliuc. 65-84. Buzău). Bucureşti. 157-162. România. DSDP. I. 1998. nomenclature of the Neogene of Austria. XI. Géol.S.. Stratigrafie. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. Vol... Fl. I. Anuarul Comitetului Geologic.I. Stratigrafie. XXVIII-XXXIX. 1968.S. XLII. 291-300.. p. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş. 237-290.) Acad. p. T. Dări de Seamă ale Şedin elor. 231-261. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari. Popescu. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). Papp. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique. Tome 14/2. Viena. Edit. 1973.Schmid. Bund. Inst. Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. Teleajen şi P... Init.E. Pană. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. 136 p. p. D. M. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean ... Lopatna şi V. Janoschek. Iaşi.. Rom. p.. p. Geof. Kallmann. p. 1955. Bucureşti. Universitatea Iaşi. Papp. 1978. Cricovului Sărat şi V. „Al. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. R. Editura Academiei R.S. N. of Bucharest. Iaşi. Bucureşti. Academia Română.Leg. Munteanu. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys. 1975. 12-18. Popescu. Pătru . Munteanu. LXI (1973-1974).. p. Müller. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea). Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău. 1992-1993. K. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. M. 1997. Géophysique et Géographie. Pană. Soc.. p. XVII. Băcăran. 1951. Roumanie). Nicolescu.. J. D. Bucureşti. Bucureşti. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V. Geol. al Rom. Bucureşti. Buzăului şi V. Biostratigraphie (Mallusques. Paghida. p. Vol. Vol. Vehr. Bull. 22-31. III. Geol..). 1. Faunal remarks (Molluscs. p.S.. p.. 727-750. nat. p. Univ. p. Nichiforescu... 5-62. Kapounek..R. 1979. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. R. IX.. Munteanu. Acta Paleont. St. I. Acad. 1997... cerc Geol. Inst.. Nichiforescu. Bălăneasa.. 1/2. 58 . Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. J.R. Gh... Geogr. -T. Turnovsky. 1877.. Bucureşti. Pilide.. Teleajenului şi V.. Rep. in co-operation with Grill R. Kossovian foraminifera în România. A. p. Univ. 1951.. Papaianopol. 19-27. Badenien. Revue Roumaine de Géologic. -T. 53-77. Patrulius... C. p. R. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. Geol. Paris. A. Anualele Universită ii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu. Lopatnei (Subcarpa i). E... Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. Teza de doctorat.. XXXII (1943-1944).. Munteanu. T. 1970. (Geol. Geol. 155160. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). Rom.V. Bucureşti. 277-282. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău). Fr. E. Rom. M.L. Vol. Nişcovului). Washington. An. Gh.. 1966. I. Bucureşti. In: Papp et al.. p. Institutul de Geologie şi Geofizică.. Ser. I.. Serie de Géologie. M.. LXX. Vol. XXXIII. II. C.. XXVIII. sect. 1. Bucureşti. N. 1978..-Geogr. 189 p. Cuza”. Acad. Comité Géologique. Bucureşti. Cârnului (Cislău. T. 1969. K.

An. Rögl. Bergbanstud. R. Langhian. p.. Gh. Băcăran. Tema A10/1997 (8/1998. Vol. Elsevier Science B.V. 72-73/3 (1985-1986). Iaccarino. Serie de Géologie. X. Săndulescu. Popescu. Comitetul de Stat al Geologiei. Bucureşti. Gnacolini. Ştefănescu. Geol. Saulea.. D. Comite Géologique Bucureşti. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti. p. 1958. 1984. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. 1971. Bucureşti. M. M. Popescu. Bucureşti. An. Zaharescu. Vol. Inst. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania.. Vol. Institutul Geologic al României.Atlasul Paleontologic al Neogenului. M.. p. Popovici. Vol. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului.S. M. A. Viena. 727. 9. 1997. 14-19. 1996. Institutul Geologic al României. Popescu. Vărbilăului. 1966. 95-98. Tome XV/1. Vol. Popescu.. Institutul de Geologie şi Geofizică. M. 1995. Anuarul Institutului Geologic al României. Odin. Rusu. 76.Mărun eanu. 1925. Academia Română. Gr. Dări de Seamă ale Şedin elor.. XXIX. 1981. Butac. Gh. X-th Congress RCMNS. Popescu. Gh. Săndulescu. p. Popescu. Romanian Journal of Paleontology. A. I. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. Teleajenului). Wien. Vol.. Mitt. M... Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Vol. 1-82.. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes).. 2000. 41. Bucureşti. 489.. Vol. 149-168. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Romanian Journal of Paleontology.. Preda. Géophysique et Géographie. 65-73. p. Institutul Geologic al României. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. 1922. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). 59 ..V. Buzăului şi V. Bucharest. Abstracts Vol. Gelati. Rom. p. Institutul Geologic al României. A. 19. Geotehnica României. Dări de Seamă ale Şedin elor. Popescu. M.. Coccioni. Prahova.. IV. Prahovei). R. O.. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice. Prahova. 221-372. Geol. 76.. p.. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. 3-12. geol. p. 1998.. Gh. Popescu-Voiteşti. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud.. Institutul Geologic al României.. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1915. 1987. Ges.. Bucureşti.. Gh. Bucureşti. G.. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide). Georgescu. p.. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. Gr. Gh. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). Supplement 5. Săndulescu. Gr. .. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. Gr. Melinte. Bucureşti. 241-270. Bucureşti. 57-87. Editura Tehnică. Bucureşti.. 113.. 1956.B. 1996. Popescu.. Cita. Caşinului şi V. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. Pătru . Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress. XXXVI (1948-1949). Inst.S. C. 76. 1951. F. Revue Roumaine de Géologic... Inst. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys.. Rio. p. Kusko. p. 1995. Bucureşti.. no. Bucureşti.. P.. S. A. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians. Öster.M. Buta. Zona Flisului paleogen între V. M. Popescu. Popescu.. p. Bucureşti. 1952. p. Gh. 1998.. Bucureşti. D. Guide to Excursion B1 (post congress). D.. Protoescu. Geol.. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V. Anuarul Comitetului Geologic. 1. Romanian Journal of Stratigraphy. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud. XXXII (1943-1944). Institutul de Geologie şi Geofizică.

. Mrazec. Woodruff. p. 357-389. M. Mărunteanu. Institutul de Geologie şi Geofizică.. Bucureşti. C. Senes.. E. 1897. 1979. I. M. W. Calcarele de Podeni. 1982. Institutul Geologic Bucureşti. LXV/4. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse. Ivan. Dări de Seamă ale Şedin elor. Institutul de Geologie şi Geofizică. Vol. Tome XXV. no. Wright. M. 1980. LVII/5. p. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. VII. Ştefănescu. II Miozän M1 Eggenburgien. 1:50. Fr. Vied. 89-94. Structura geologică a regunii dintre V. 37-57. Buletinul Institutului de Petrol. Vol. Géophysique et Géographie. W. Bucureşti.. Savin.. Bucureşti. R.. Vol.000. Paris. Buzăului. VI. Dicea. Vyd. XLV (1957-1958).. 1963. Inst. paleoclimatic cycles and sediment preservation.. Dări de Seamă ale Şedin elor. 23-31. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). M. Ştefănescu. J.G. 1962. Academia Română. Paleoceanography.. Talec şi V.. S. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. Teisseyre. F. p.. Fairbanks. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. 75. Melinte. F. L. M. et al. 60 . S. 83-90. Valea de Lopatna district de Prahova Bull.. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. Vol. Ştefănescu. Age of the Doftana Molasse. Romanian Journal of Stratigraphy. Rom... Popescu. N. 215-219. Carte geologique de la region Vălenii de Munte.G. 1971. Tudor... III. 181-191. Ghe a. Tome 23/1..V. Vol. Slov. V.-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. 1992.D. p.. Mid. 3-eme serie. X. M... Ialomi ei. Paleoceanogr. 169-182. Series de Géologie. K. Akad. Monit.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bratislava. 6. Revue Roumaine de Géologie. Berger. Geol. p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger.G. J. Ştefănescu. 1991. M. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România. I. LXVII/4 (1979-1980). Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. p.. 1911. Geophysical Monograph 32. p. p. Bucarest. Comitetul Geologic Bucureşti. V. Ştefănescu. 1971. 1993. 1985. Stoica..755806. Miller. Teisseyre. Soc. p.R. Vincent. Bucureşti.H. W. Petr. Dări de Seamă ale Şedin elor. Ştefănescu. 827 p.. 455-468.... Gaze şi Gologic. p. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis.. Vol.. Vol.. (Bucureşti). Chronostratigraphie und Neostratotypen. Băcăran. Vol. Ştefănescu.

W.. p.C. O. IX. 1994. Vol. 1986. Commonwalth Mycological Institute Kew.. D. Sinaia. Prahova. Bul. Acad.T. DRAGASTAN. p.2. Prahova. V. 1969. 1963. IV. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Academia Română. Second International Mycological Congress. et PONS. p.J. Bull. Mz. & GOLUBIC... 1992. DUNZINGER.. J. V:. & FRUNZESCU. 232-252. Ed. p..3 Sept. Bucureşti. 403-420. V. K.P.. p. Bucureşti. C. XXVIII. ... Lucknow (1976-1977) 1:331-342. W. 198: 254-260 p. Şt. PETRESCU. (netipărit). BĂCĂRAN.... DEBORAH.. BARNAURE. „Petrol-Gaze” Pl. Tampa. L. DOUBINGER. Abs. Univ. L. Tampa. Abstracts with Programs. Ploieşti... A. 1989. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria. ELSIK. Abs. 283. H.. RÁCZ. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals. Comunicări şi referate. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic. ELSIK. 1997. p.V. I. W. Mz. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist. J... Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. p. C.. Soc. 91-97. V. OLARU. Bucureşti. de Şt. de Şt.C... 1992. Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. Vol. 1995.3 September 1977. V. 4 text. p.. BĂCĂRAN.C. Plenum Press. p. 1973. Nat. Cole. Conf. GH. 1977. 27 Aug. 84 (1): 1-11. U. W. Plante medicinale şi aromatice. Şt. Vol. no 3-4.. HOCH. BARR. S. Comunicări şi referate IX. ELSIK. Univ. G. BROWN. 1970..L. O..S. 1962. BĂCĂRAN. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). 1977. 1-1192. Association of Geological Societies. New York and London. Bucureşti.R. America.. L. Surrey. 1927. 1977. & ELSIK. South Florida. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11.C. p. Mz. E.. BÂLTEANU. BĂCĂRAN. northen Gulf of Mexico..J. Berlin. 1 p. Editura Ceres. R. ELSIK. p. Dic ionarul explicativ al limbii române. Univers enciclopedic. et al. Seria Tehnică. 2000. Simpozionul Na ional de Micologie. Comunicări şi referate. Palynol.. 1975. COTEANU. ELISK. 1-419. 115-120. Ploieşti. 1991. J. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. 1996. Mycologia. Texas. B. 169... BĂCĂRAN. & GHEORGHIES. J. Mz. 1978. D.. XV. Int. Ed. Nat... W. G. Ploieşti. 16 pl. D. p.. edi ia a II-a. ELSIK. Băcăran. Humble Oil & Refining Company Huston... Palinologie cu aplica ii în geologie. V. FRUNZESCU... Nat. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. D. II. Univ... p. ETHRIDGE. Paris. VIII. Ped. COICIU. Ploieşti. 2004. Comunicări şi referate X.: 1-555.. W. Late Neogene palynomorph diagrams. 44. nr. 147-149. pl. 43. D. Ploieşti. Second International Mycological Congress. 27 August . 168. G.. W.L.C. J. p. Did.C. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali. LVI. vol.D. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S. & DRĂGĂNESCU.. 61 . 3 tab. Dictionary of the Fungi.. Systematischer Botanischer Bilderatlas. V.. I.. 1976. Vol. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations.C. August 23. BENTIS. Pollen et Spores. Volume XIX. Vol. GOLUBIC. Fitotehnic.. BĂCĂRAN. V. Prahova.A. 262 p. 2/2004. Transactions Gulf Coast. South Florida. no 4. Prahova. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. Fungal spores in stratigraphy Geo. p. Geoscience and Man.C. Nat.. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. figures. 99-112. 1-413. 1994. 47-49.

Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. 2003. Pătârlagele. & BROWN.T. GIVULESCU. GEEL. Pollen et Spores. 1963 emend. 53-63. FOURNIER.D.103.P. no 1. W. W. V. G. V.. Jakson Group.. Băcăran. p. G. p. Flora pliocenă de la Corni el (reg. Taxon. 2001. XXXI. ELSIK. 5.. 1998. V. 1989. Int. Bucureşti. Roum de Géologie. East and South Central Texas: U. 66. Number 11.S.. 1-229 p. no 3-4. W. Tome 47. Pollen et Spores. Psilodiporites Varma and Rawat. 1976.C. Volume 8. p. GH. XXVIII. International Code of Botanical Nomenclature. Conf. R.C. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation. J.. southwest Harris County. 1 plate. p.. Number/numero 5.C. 129-132. 1974. W.. 62 . XLVII-L (1995-1998). Ed.. nr. 23. IAMANDEI. Rev. C. 156-162. L. p. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. şi Ped. şi col. HUICĂ.. 1-35 p..R. Pânza de Tarcău. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. gen. E... Palynol.. 1978. Ed. Bucureşti. Vol.C.S. 1-172.A. EDIGER. no 4. 1980. Calvini. 1-150 p. JANSONIUS. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. FRUNZESCU. IONESCU.. & TRĂISTARU. 1990. XXIX.asp INDREA. Ed.B. 1990. W. 2001. IAMANDEI. 1964. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic.R. p. Z..V. HAWKSWORTH. W. 1986. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality.P. 27 pl. northern Gulf of Mexico. E. A. 1993. Buzău. Palynology. Ed. Tome 34. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. D. 77-82. 1-208. revizuită. Vol. leg. 1996. Pollen et Spores.org/names/names. ELSIK. 25 (1978) 1-20.. edi ia a II-a.-dec. 1986..D. no 1-2.. & BĂCĂRAN.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK. Lucknow (1976-1977). ELSIK. Oxford University Press. D. August. Ploieşti. Bul. XXVIII (1986). & BĂCĂRAN. nr. 1979. FRUNZESCU. Harta regiunii Crivineni. ELSIK. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. 8. Bucureşti.C. Bucureşti. 403-420.C. Carpatica. IV. Legumicultură.. „Petrol-Gaze” Ploieşti. Humanitas. 1983. ETHRIDGE. Banatului. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. Vol.. ELSIK. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). V. 1-1446 p. Revista Română de Petrol. p. A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. Editura Academiei Române.. Volume 42.. London. W. 71-79.. AASP Contributions Series. Elsevier Scientific Publishing Company. The fungal morphotype Felixites nov. Texas. nov. 4. p. ELSIK. GIVULESCU. 1984. teză de doctorat. D. & JANSONIUS. 1-12. p. 1997. Vol. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. Dic ionar latin-român. 421-426. 2003. Dispersal in Fungi. Vol. Academiei R. R. Fossil fungal spores: Anatolinites gen. pages 953-958 National Research Council Canada. Pollen et Spores. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum..C. W. Serie nouă.. p. Printed in the Netherlands. p. Oradea).L. Bucureşti. I. Bucureşti. Amsterdam. Did. W. ELSIK.. New genera of Palaeogene fungal spores. oct. Palynology. 2: 436-493. Univ. D. GU U. ELSIK.. p. Volume 52. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România.. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications. 1987. 1994. 155-159.. D. Crişanei şi Maramureşului. & BATI.L. Facultatea de Geologie şi Geofizică. Cluj-Napoca. 14: 91... Volume 15. Catedra de Geologie-Paleontologie. 2004. Vol. p.. 1-350.C.C. Geoscience and Man. INGOLD. Cătina jud. Canadian Journal of Botany. 1987. 31-41. Ploieşti. + 120 planşe text.

C. D. Bucureşti. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. 458-5126.. J. introducere în paleobotanică.. nov. by The New York Botanical Garden Bronx: N. Ed.. L. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. & ELSIK. Volume 5. International Code of Botanical nomenclature.. Toronto. Les champignons fossiles. & PETRESCU. TAYLOR. I. Texas. Luangwa Valley. 1996. T. & JANSONIUS. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. Ed. 1981. et al. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. Southern Argentina. & NORRIS. Palynology 24: 37-47. J. 64-2008. J.. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol.. pl. 1965. 167-174. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. 1-351 p. 1995. AMEGHINIANA.L. D.V..T.V. New York. 3-4: 319-334. TAYLOR. Res. M. 1-260 p. Ed.R. S. 1990.N. p. T.S. T. 1971. ROMAGNESI. R. nouvelles recherches sur les champignons fossiles.. SITTLER. by D..M. LOCQUIN. Paleontolographica Abteilung B. no. 133-138. SHEFFY. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits. R. Paléosporologie. & ELSIK. JANSONIUS. SVOBODOVA. Thèsses.. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). 13-16. 1-471 p. GH.A.N. 560-573. Acad. Băcăran. O. Bucureşti. Cluj-Napoca. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem. Hawksworth. Canada.. 1995. TAYLOR. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. 1982. p.. POP EMIL. 1982. & TAYLOR. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. Supervicornea pacltovae gen.M. J. H.. pp.. Bulletin 340.M. et sp. 63 . PO. nov. pp. N. & KALGUTKAR. TAYLOR.L.N. p. Atlas des champignons d’Europe.. J. 557-562. PETRESCU.A. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. Plante fosile. TAYLOR. NORRIS.V. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. 1971. 1981. E. & SIEGLER. Tomo XIX. Dallas. E.. Redescription of Some Fossils Fungal Spores.M. 2000. Pollen et Spores 23 (3-4). Mycotaxon. Paris. 1986. 1994. District of Mackenzie. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation. KALGUTKAR.. F. Les champignons fossiles.. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. R. AASP Fondation. Progrese în palinologia românească.C. Plenum Press... E. 87 (4). Zambia. 1-173 p. & DRAGASTAN. POP...N. no. 2-4. Rew. în palin rom. G. Dacia.. 2008. T. G..34-51. 1971. Vol. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. 1972. 99 (5): 513-522. 14 mai 1970. LOCQUIN. 17. Progr. Vol. M.. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg. 1971. Mackenzie Delta Region. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. p.. W. 1-178. Paris F. 2000. 1996.C. M. REYNOLDS... Utrecht-Netherlands. U. The nomenclature of fossils as fungi. Taxon 30 (2): 438-448. M. Acad. p. & VAVRDOVA. of Paleobotany and Palynology. Synopsis of fossils fungal spores. KALGUTKAR.. 1981.S. Macromycetes.J.R. mycelia and fructifications. 1-279 + 2 pl. fig. Ed. Bordas. 1-89 p.V.. R.. JANSONIUS.. Commision geologique du Canada.L. Simpozionul de Palinologie Cluj. 1986.. W. D. I. Stuttgart. 249-262. no 1.Y. August 1969.. Mycologia. 36 pl. Palynology: Volume 10: 35-60. 163-187 + 2 pl. POP.. DIJKSTRA.R. 1982. Geological Survey of Canada. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. 15. p.. 1985. & DILCHER. Vol. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. PO. XXIX-XXXI. p.. T. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. Paris. 1-392. STAFLEU.. a Cretaceous fungal fructification. II. Geleenites Dijkstra 1949.S. J. XXIII. JARZEN. & OSBORN.. 1995. Mycol. Printed in Great Britain.. 141152 SEPULVEDA. R.W.M.N. M.

P.N. TAYLOR.N. Heidelberg.. & KERP.P.N. 2000. 16 november 1995. Dep.. 1994. Interna ional de Nomenclatură Botanică.D. nr. VACZY. p. 1-254. W. 1996. T. TAYLOR. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. KLAVINS.N. 1974. S. p. Columbus.N.L. 901-910.. a complex fossil microfungus revisited. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004. & KERP.. B.N. Studii şi Cercetări Biologice Cluj... Tipizarea nomenclaturală în Botanică. S.. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. & TAYLOR. & KERP.. A fossil mycoflora from Antarctica. 244. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. VERECCHIA. H. REMY. T. HASS. E. Cod. & HASS. 1999. REMY.. H. Ohio. Acad. W. H. GALATIER. The oldest fossil lichen. 64 .. & TAYLOR. Buenos Aires.S. 213-253. T. W. R. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. T. TAYLOR. E. TAYLOR. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999. p. TAYLOR.. Berlin. T. & AXSMITH. Bucureşti. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. 84 (6): pp. Protoascon missouriensis. H. 3. Nature Volume 378.N. T. HASS. Mycologia.. H. 1992. 1987. 10458-5126. Ed. J.N.Y. H. 68-75.. M. Băcăran.. 1997. 24. & REMY.. HASS. T. & STUBBLEFIELD.. 1972. TAYLOR. 2000. TAYLOR. H. N.L. C. Bronx. New York. 1995. TAYLOR. T.. of Botany and Institute of Polar Studies. seria Botanică.. C. 97 (3).. The Ohio State Univ. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. The oldest fossil ascomycetes. Fungi from the Lower Carboniferous of central France.N. TAYLOR. 2005..M. HASS. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst.V. E. 725-729..R. Mycologia. 1992. KRINGS. by The New York Botanical Garden. D. T. & OSBORN. VACZY. T. T..I. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem.N. H. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. Bucureşti..

II: 1-804 p... BONTEA. Editura Agro-Silvică.B. Dip. E. 65 .. Oxford at the Clarendon Press. Surrey. Moscova. Ceres. B. D. Press Inc. 396. Die Pilze. 2000. 1-608 p. B. 1 p. et al. Scrisoare către Băcăran Victor. C. Vol. G. ELLIS. Paris VIe. ST:. Dispersal in Fungi. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. Surrey. 1-208 p.N. Surrey. no 144. 1968. SLIAUJENE. Studies on Cercospora and allied Genera II. Bucureşti. & SESAN. syst. et KRANZLIN. V.. Mycologie générale et structurale. Ph. 1966.. 47.. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud..R. nr. Iaşi. p. Mycological Society of America. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh.. E. B. F. INGOLD.. O. nr. 1-337 p. p. 1-507 p. T.C. 20: 9-14..C..B.I. DEIGHTON.. D. Mycologia 84 (1). Ph. I. ELLIS. RĂDULESCU..C. & VISCONTI. 1-80 p... GOIDÀNICH. GÄUMANN. Cerc. Acad. Vol. BAICU... 1966. Kew. II.. Tome I. 1985. Ed. Passalora.. M. P. A. Masson.. 12. Vol..S.. Lucerne. Dictionary of the Fungi fifth edition. Commonwealth Mycological Institute. W. ELLIS. 1-1283 p.J. A. 1992. 1-316 p.. Nat..3.. CHELKOVSKI. Commonwealth Mycological Institute. Tokyo. 1983. F. Biol.. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie. A.B. Complexul Muz. London. MANOLIU. p. Manuale di Patologia vegetale. Paris. & BONTEA. Acad. 1987. 1965. A.J. 1964. England. Alternaria. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. M. Mycological Papers. LUGAUSKAS. G.. 1964. JIGĂU. 1-193. 1971.. 1-551 p. 2005. Kew.. 1996. JOLY.. J. BREITENBACH. Bacău). Dic ionar de termeni populari. P. 1961. 1-56 p...C. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze.. III: 1-571 p.. Commonwealth Mycological Institute Kew. Malýatlas húb. C. Bratislava. Române. V.F. A. Surrey. & PETRESCU. Boca Raton Florida... AL. Sc. Vol..D. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. & LIZON. 1964. 1973. Les Ascomycetes. 1984.. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia. Stuttgart. p.. Commonwealth Mycological Institute Kew. 76-83.S.B. P. Lond. Plant Diseases and Metabolites. DEREMEK. 1-154 p. Sc.. 1980. 1997.. Botanica agricolă. M. Le Genera Alternaria. MANOLIU. New York.Sc. COOKE. 1979.. Bucureşti. 1-545 p.E. Veget.. 1-340 p. I: 1-748 p. MADELIN. 1-609 p.C. G. The Fungi – An Advanced Treatise. A. 1-249 p. New York. New York and London. Butteworths. 1979. Elsevier – Amsterdam. Bucureşti. Bucureşti. 1982. MICULISKENE. 1964. Editions Paul Lechevalier. p. LOCQUIN. St. Ceres. Kew. BUIA. Ph. Surrey..I. Băcăran.T. Vol. 1963. Mycol. Paris VIe. 1963. Bucureşti. Bologna. The Fungus Spore. HULEA. de Şt. 1-541 p. Fitopatologie agricolă. Masson et Cie Editeurs. 1976. A.. G. Macmillan Publishing Company.C. Ed.. M. 141. BARR... de Ştiin e a U. Ed. ex Ces & De not. 83. H. A. More Dematiaceous Hyphomycetes.V.. D.S. Commonwealth Mycological Institute Kew.. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions. England. p. T. T. A. Champignons de Suiss... & SUSSAMAN. D. DEIGHTON.V.. „Ion Borcea” Bacău. F. AINSWORTH. Vol. & ELLIS. Vol. AINSWORTH. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere.S.. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist. B.. J.. 1-11.R. 1981.34. 1-354.Sc. 1-161 p. AINSWORTH.. MANOLIU. M. Botanique. 1967.. IV B: 1-504 p. p. The Ecology of the Fungi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. London. Studii şi Comunicări. Academic Press.... More Dematiaceous Hyphomycetes. 1-206 pl.. 547 p.

S.. F. Ascochyta II. Ed. 1979. Bucureşti. PARDOE. Cuza” Iaşi. Ed. 1995... Paris VIe. Ed. 1-570 p. Tratat de fitopatologie agricolă. 144. ROMAGNESI. Species on Monocotyledons (excluding grasses). NEGREAN.. E. Acad. 1988. 1998. MITITIUC.. 1-291. pag. FRASER. pag. Bucureşti. S. Cramer. C.. 1-614 p. 1999. Bucureşti. RĂDULESCU.. 1987. Cardif CF1 3NP. ed. 1-148.H. Fitopatologie. CAB International Mycological Institute. Cryptogams and Gymmosperms. Cambridge. Micologie. A. Bucureşti.. pl.R. Iaşi. Ed. Le genre Alternaria.. Patologie vegetală.. PÂRVU. WEBSTER. E.. PUNITHALINGAM. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică. E.. Bucureşti. Paris VIe. RAFAILĂ.R. Ustilaginalele din Republica Populară România.. I. Drechslera. 1-219 p. PATRICK.. MOREAU. ZANOISCHI. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997. SĂVULESCU. studiu monografic. Graminicolous Ascochyta Species.C. Vol. A. F. 1969. 1964. Acad. T. Septoriozele în România.. Vol. p. C. V. 185.. NEGRU. 1-325. 1973. NEGRU.. Did.. Department of Biodiversity and Systematic Biology. Univ. SĂVULSECU. VILLE.. R. RĂDULESCU..S. 1-300 p. A. G. J... + 1 tab. Ed. 1-250 p..H. 1954. I şi II. O. 1967.B. Ed. II: 1-1168 p.. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România. 119. 1971. Ed.. A.S.. 1973. II: 1-1166 p. 1953. 1-242. I şi II. National Museums & Galleries of Wales.... England. E.S. Graminicolous species of Bipolaris.. C.. 1966. Ciupercile Erysiphaceae din România.. T. R. R. 235-236. Ed. THOMAS.. „Al. 1979. SĂVULESCU. SIVANESAN. I-LXXXII. Ed. Agro-Silvică. M. Napoca Star. 1995.. 1-358 p. p. M.. 1969. Bucureşti. RĂDULESCU. I: 1-543 p. Vol.. Paris.I.P. R.S.. Băcăran. Tome II. p. A. p... MOHAN. R. SIEPMANN. Ed. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU. Bucureşti. şi Ped... Ed.R. II. Commonwealth Mycological Institute Kew. Atlas des champignons d’Europe. Bucureşti. 16. 66 . H.V. E... VILLE. + 69 tab.. Surrey. Edit. 1957. J. p. ŞTEFUREAC. Acad. 1967. 149-348. Acad. E.. J. CLEAL. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. I: 1-1329 p. p. sec. Plante inferioare din masivul Ceahlău. 1-355 p. Did. Ceres. Mucorales Verlag von J.R. Introdcution to Fungi University Press Cambridge. Acad.. R. COROI.. 269. H. Cluj-Napoca. 1998. Editions Paul Lechevalier.R.. DODEA. Curvularia.R. PUNITHALINGAM.. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e.P. ZYCHA. Paul Lechevalier Editeur. T. R.S. Les Champignons. E. Acad. M.. şi Ped..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful