UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. Acest avantaj presupune. semnifica ii ambientale). în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. Pe glob se presupune că ar exista cca. instrumente de lucru pentru palinologi. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. paleoclimă. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. bazidiilor etc. paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. paleoecologice în lumea plantelor. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. cu necesitate. rar pe sterigme. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. Băcăran. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. II . dar frecvent în corpuri sporifere. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. sedimentologic (ciclicită i. în Cainozoic. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. uneori în asce. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. 100000 specii). În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. de clasificare. cu posibilită i de uz biostratigrafic. conidiofori etc. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. în majoritatea lor. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile.V. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. ascelor. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. de încadrare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. sporoforilor.

Jansonius de la Geological Survey of Canada. Dr. − Prof.M. − Dr. prin persoana Dr. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Sheffy – Indiana University. membru de onoare al Academiei Române.U. − Dr. − Prof. Mărun eanu Mariana de la Inst. − Conf. III . − Dr. Geologic al României. să patroneze aceste cercetări.G. J. Dr. Câmpina. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. Toamnei).B. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof..U. din Universitatea Bucureşti. Dilcher – Indiana University.C.. membru al Academiei Române. în cea mai mare parte. Dr. Ellis – British Mycological Society. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. Dr. Dr. Calgary. − Prof. Houston. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. Cuza” Iaşi. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. − Prof. − Dr. − Prof. sub îndrumarea Dr. Dr. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. Dr. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Dr. − Prof. R. J. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. − Dr. − Prof. Texas.P. W. D.U. M. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada. Băcăran. Elsik – Exxon . Dr. − Dr. în parte. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României.L. M. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti.A. dar.P..U. D.C. cu sediul în Bucureşti (str. Calgary. − Dr. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. − Conf. − Prof. S. respectiv în Paleomicologie. S. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Dr. cărora le aduc mul umirile mele. Nicolae Balteş de la I. − Prof. − Dr. Răzvan Givulescu.V. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. Thomas N. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie.A. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. m-am aflat în coresponden ă: − Dr. − Dr. Dr. Zoe Apostolache Stoicescu. Dr. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. Norris de la Geological Survey of Canada. Dr. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris. Catedra de Geologie şi Paleontologie.V. Theodor Neagu. G. Ellis – Commonwealth Mycological Society. Dr. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. − Dr. Taylor – University of Kansas. J. S. S. − Dr.A.A. Dr. Dr. Mihai Popa. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. cu care. − Prof. I.P. De mare ajutor. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut.

Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S.-Bucureşti. verişoara mea. Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S.R. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. Ana Ionescu de la C. în mod special. Dr. uneori rămânând uluit de bunătatea lor. m-au îndrumat. Prof. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti.G. cu marea disponibilitate pentru bine. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. Conf. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. cu multă dărnicie. a domnului Ion Vânt).C. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti.C.V. Dr.E. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. Valeriu Bratu. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Elena Potop şi prietenul meu. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a. men ionându-i: Dr.R. Băcăran. Dr.P.L. profesorilor Cornel Popescu. IV .C. Dr. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i. Dr. Dr. Dr. care mi-au oferit. Dr. De-a lungul timpului. dar. Zoe Apostolache Stoicescu. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană. OPTOFINA S. sora şi cumnatul. Prof. fratele. Dr. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr. nepoatele mele: Irina şi Cristina. Maria.L. lucrări de micologie şi paleomicologie. Dr. terminologiei latine şi corecturii. Laboratoarele TONNIE S. În elaborarea lucrării. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. Eugenia şi Nicolae Cristea. Constantin Hunciag. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină.

sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. diferen iate sexuat sau asexuat. mycologie)(după DEX. 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. 2000). în lucrarea “Paleomycology”. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. 2000). dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. Edwards. Meschinelli a inclus 63 genuri. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. 2000). iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. paleo). Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. 2000). tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. 1921. din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski. 2000). Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice. Tiffney & Barghoorn (1974). Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. În “Inconographica” (1902). astfel că propagulele. Etimologic. 2000). 1880. 1979. Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite.V. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). prin compara ie. iar Piroyznski (1976 a). Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. spori. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. Wang. deci polimorfismul controlat genetic. eviden iate popula ional. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. 1983. 1968). 1878. pertinente. ca şi mul i micropaleontologi. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. 2000). Mai mult. Renault. 2000). nu a văzut utilitatea fungilor. Kindston & Lang. dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). mai ales după 1970. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. 1976 a. 2000). mul i paleobotanişti (Brogniart. 2000). împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. V . ea o fost cunoscută din date disparate. pu ine descoperiri importante. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. iar “micologie” s. iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. Farr. 1968). iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. Heer. Leussink & Stafleu.f. 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). În această mare variabilitate morfologică. din Kalgutkar & Jansonius. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. corpuri sporifere. Lesquereux. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. sporangii (după Ainsworth & Sussman. pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. Băcăran. înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. spori disperşi etc. dar. Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. Până în 1950. Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. pe când indivizii diferitelor specii. Polimorfismul (Tulasne. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. 1996). din Kalgutkar & Jansonius. numele publicate. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. 1974.

care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). 1978. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. Băcăran. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. Ctenosporites etc. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. din Kalgutkar & Jansonius. la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. 1978. Gheorghies. din Kalgutkar & Jansonius. 2000). fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. 1997). 1975a.). 2000). Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic. VI . biostratografie. Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. 1989). 2000). cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. 2000). Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. din Kalgutkar & Jansonius. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius.V. din Kalgutkar & Jansonius. S. cu paleo. 1995. şi de către Imperial Oil.A. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. 2000). Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. 2000). Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. 2000). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. 2000). 2000). Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. Băcăran.U. 2000). Canada (după Kalgutkar & Jansonius. fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. 1988. Recentele sale lucrări asupra Silurianului. 2000. asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului.

fungii au o origine polifiletică. 2000). localitatea tip: mina Pioneer Appleton city.U. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior.c. din Kalgutkar & Jansonius. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. care au fost înlocui i în Mezozoic. Harvey et al. 2000). Mai târziu. VII . 2000). Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris.V. totuşi. 2000). Haas et al. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. Batra et al. 1982. datat din Carbonifer superior. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. grupul Cherokee. 2000). 1968. 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. Hallbaner & van Warmelo. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. solzi de peşte. pot avea strămoşi în Paleozoic. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. Mossouri. Osborn. artropode. Schopf. 2000). Batra. Kalgutkar & Jansonius. Schopf & Barghoorn. Pe scoici. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. S. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. Rămâne. din Kalgutkar & Jansonius. 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. 1954. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. 2000). Băcăran. În 1964. 1983). Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. 1974. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. 1982).A. Taylor et al. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. 2000). Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. 1989. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. par ial încrustate cu aur. asemănători Endochaetophora. identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. O veche fosilă descoperită. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. 2000). Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. Lekh R. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). 1969. Barghoorn & Tyler. Locquin. 1976 b. În timpul geologic. 2000). (1974) şi Taylor et al. 1965. Locquin (1982. (l. ini ial atribuit Ascomycetes. Fungii vechi din Cretacic. Remy et al. se presupune a fi un spor de ascomicete. 1976 a). ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius.) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites.

caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). în totalitate. capnodiacee. 1965. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. 1965. dar şi prin dominan a lor. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. nenumită. VIII . similară speciei actuale Cirrenalia. datorită rezisten ei la degradarea chimică. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. nu poate fi înlăturat. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. Penicillium. dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. În Cretacic şi Cenozoic. sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. Totuşi. 2000). chlamidospori de Pluricellaesporites. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. parazite şi epifite. 2000). Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. 2000). Băcăran. relativ neschimba i până în prezent. 2000). asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. parvus şi continuată în Eocen cu P. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. Mai recent. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. biologică şi melanizării accentuate. cresc în habitate variate ca saprofite.V. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. Monilia şi Torula.

În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin. glyptostrobi. parazită pe Acer. Miocen). Carbonifer). Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus. Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. 7. 1889). De asemenea. În Pliocenul de la Borsec. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. S. dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. . leguminosarum Pop. gracilis. Valea Becaş. Anglia). parazită pe Populus şi Magnolia. Sco ia. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. parazită pe Pterocarya.Miocen la Oeningen). parazită pe frunze de Phragmites. Devonian. pterocaryae Pop. S. frunze de graminee şi Depozites pictus. 4. R. S.Cenomanian. Fran a). Anglia). parazită pe M.Plectascales: Microthyrium. Ascomycetes: .Eocen). asteroxyli. Xylomites (pe Lepidodendron. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. 3. Miocen). Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). Fomes Oligocen.V. fără descriere. parazită pe Cunninghamia şi M. X. glyptostrobi . Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . Phycomycetes: fără urme fosile. Bazinul Petroşani (Staub. astfel că. la 1. Rhynie.majus. Cluj. Sicilia). Omycetes: Palaeomyces (P. Băcăran. parazită pe Acer subcampestre. 1971. Laurus . În lucrarea “Plante fosile” (1981). Dintre Plectascales . 1968. X. varius (pe Populus mutabilis. Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . leguminosarum Pop şi Xylomites sp. P. 2. Boemia. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. Oochytridium (pe Lepidodendron. castaneae Pop. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. R. 5. corpuri sporifere şi hife. dar cu precizarea dimensiunilor. Phragmothyrium (P./G. etichetat drept “fungi”. annulifer. zamites (Triasic). La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. parazită pe tulpini. 6. IX . Rhytismites induratus. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. Astfel. parazită pe frunze de Castanea. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. Badenian. Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . Eocen. în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. P.Cenomanian.Oligocen). de la Sărmăşag. în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. Oligocen. S. parazită pe leguminoase de tip Cassia. fagi Pop. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. Perisporiacites (EocenMiocen). Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. Carbonifer-Permian). Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. eocenica. Pliocen. Phycomycetes (Liasic.Pannonian F. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. Astfel.

15. 3. fig. Raj & Kendrick (pl. 16. fig. 1).) Phill (pl. fără a fi descris. 17). 120. Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. Techereu . 5. fig. 4. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 18).) Bond (pl. fig. & Br. după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina . 2. iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. (pl. & Br. fig. 1821 (pl. 120. 4). 11). Pleospora cytisii Fuckel (pl. iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . X . La Gurasada . Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. Catinella olivacea (Batsch. fig. 6). Mollisia aquosa (Berk. În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). 120.V. 2). 120. 120. Ascomycetes 1. Bucureşti. 1981). 120. fig.V. 4). 8.V. Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 3. iganului (Maastrichtian).Discomycetes 1. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries. 3). Hysterographium mori (Schw.) Sacc. 120. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . Maastrichtian superior). (pl.Basidiomycotina . 4). 7. “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu . (pl.V.Levuri sporogene.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . 120. fig.) Rehm (pl. La Gurasada . Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu. fig. Pseudovalsa umbonata (Tul.) Sacc. dar cu precizarea dimensiunilor. etichetat drept “spor de ciuperci”. fig. Băcăran. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan. 120. 2.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. teză de doctorat.

Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. D. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Bucureşti în domeniul palinologiei. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române.. 1995. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. Cuza” Iaşi şi Prof. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. a fost elaborat articolul: Băcăran. care pentru elaborarea tezei de doctorat. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. Catedra de Geologie şi Paleontologie. V.I. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI. Dumitru Frunzescu. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. Lucrarea: Frunzescu. pentru prezenta lucrare.. D. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. 1994. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). cu sediul în actualul Palat al Culturii. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. N. V. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. Prof. cu greută ile începutului. 1997. Prof.P. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998). al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana.. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al. este. Dr. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. Dr. Ulterior. neîndoielnic. Dr. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. le prezentăm recunoştin a noastră.. Cornel Gheorghieş. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. Băcăran.G. N. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. XI . Balteş Nicolae.C. legată de ucenicia noastră făcută la I. în articolul: Băcăran. de vârstă Badenian. Cu motiva ie monografică. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”.P. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. 1994. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. Dr. Băcăran.. Forma iunea Gresiei de Kliwa . aducându-ne aminte de încurajările Prof. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. Dr.. V. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe. Liviu Drăgănescu. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. Frunzescu. propriu-zise. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate. V. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti.V.

Tocmai la finele anului 2004. Băcăran. Am întocmit această teză de doctorat. Până în anul 1989. care mi-a violat laboratorul cu ranga. din care cauză au şi fost prelucrate. ordonată şi disciplinată. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau.V. de peste 20 de ani. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. După 1989. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. Practic. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. de vârstă Volhinian. deci potrivnică activită ii mele. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. jude ul Buzău. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. cercetate cele mai mult probe. timp de cca. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. Pensionat în octombrie 1999. din comuna Pătârlagele. XII .

Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. della Porta (cca. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). G. 1965). Emberger. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). la Antwerpen. ferigile. pe mai multe căi. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. hepaticele. ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. în mod tradi ional. Gäuman etc. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. în “Anatome Plantarum” (1679). Greis. ca şi . împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Mucor. de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. 1995). Moreau. plante. Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). muşchii. Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). lichenii. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Ainsworth. În 1663. în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. 1965). Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. XIII . Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. Carolus Clusius îşi va publica. 1974). În 1672. fiziologiei. 1965).). Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. polipii şi spongierii (!)..V. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. are ca obiect descrierea. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. Marcello Malpighi (1628-1694). istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. 1965). care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. Chlorophytae. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. În această lucrare. În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. a descris forme noi referitoare la Rhizopus. una din ramurile principale. Wettstein. Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. Rhodophytae. Astfel. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. 1526 (după Ainsworth.. 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. din anumite Flagellatae. trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. algele. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. 1961. Fungii au fost considera i. la Antwerpen. 1965). Băcăran.

compilând. Printre noile genuri descrise. 1965). Lindau (1866-1923) şi P. Clavaria. a notat seria de 4 a bazidiosporilor. Fries (1704-1748). Aici a luat multe decizii taxonomice.J. Lycoperdon în altul. profesor de botanică la Padua. a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos. În Rusia. apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853).A. de E. Aspergillus. Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). se numesc Xylaria hypoxylon. sunt Mucor. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. A. De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. asocia ia Mucor. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). scrisă în latină. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. Băcăran. constituită din 108 xilogravuri. Gleditsch (1714-1786). şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni.. saprofite şi parazite (după Ainsworth. în “Methodus Fungorum exhibens genera. denumită “Kryptogamen Flora von Detschland.P. numite şi ilustrate foarte frumos. El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. Saccardo (1845-1920). a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). a rezolvat problema sinonimiilor. Boletus). Astfel. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866). Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. Osterreich und der Schweiz”. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. 900 sunt fungi. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. 1995). A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. Stemonitis. Polyporus. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. care avea să cuprindă 13 volume. După apari ia “Originii speciilor” (1859). ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. XIV . enumerate în “Nova Genera Plantarum”. 1965). Tournefort. G. 1965). după post-Linnaean-ul Greville.M. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup.D. Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite). “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925). de C. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. species et varietates” (1753). la plante şi animale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. 1965). a propus noi nume de taxoni. P. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. Botrytis. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801).H. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). la John Ray. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. Clathrus şi Geastrum. J. Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. ca supliment la “silloge”. Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. C. În “Nova Genera Plantarum” (1729). Persoon (1761-1836). 1965). evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. genurile sunt aranjate după metoda lu J. 1965). Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth.V.

Brânză. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. Curvularia. Claussen. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci.R. Sidowia. Fischer în Elve ia. derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. în 1878.A. M. Săvulescu. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann. la uredinale a lui C. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Harper. Hedwigia.. sistemul lui Alexopoulos (1966). 1979). F. Kneip. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. Elizabeth. sistemul lui Kursanov (1954). Petrak în Germania. a unor ordine. După 1915. după care ciupercile ar avea origine polifiletică. sistemul lui Gäumann (1964). monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. (după Mititiuc. O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. (după Mititiuc. Mititiuc. 1998).C. deci şi de noi. Schur. Mordue şi G.R. În perioada sovietică. Iacobescu şi G. Klebahn. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. Bubak în Cehoslovacia (după O. 1964). Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. pentru început. Arens etc. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. Craigie. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. 1995). Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. Tot el. Moreau. 1995. Săvulescu. XV .U. sistemul lui Ainsworth. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. Dangeard. după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). cu necesitate. Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). ca Mixomycetes şi Actinomycetes. monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. Drechslera. 1965). Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. (după O. 1995). sistemul lui Moreau (1953). 1995). 1996).S. Spanow şi Sussman (1973) s. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972). 1996). Rostrup în Danemarca. Aug. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). Mycotaxon etc. familii. Cavaro. din care amintim cele efectuate de: M. N. apar primele lucrări româneşti de micologie. Baicu şi Sesan. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. 1967-1979). De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. Maire. Băcăran. F. 1964. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. Annales mycologice. Fragaso în Spania. Arthur în S. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. Constantineanu. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O.C. cea despre macromicete a lui Al. Buller.a.S. Atanasoff în Bulgaria. Mycologia. sistemul lui Goidanich (1963-1964).S. M.V. Kanitz. Fuss. Sydow. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei.S. A. Ionescu. Moesz în Ungaria. Au mai elaborat lucrări J. scrisă de C. Dangeard.”. 1995). Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. În 1853. Liro în Finlanda. 1964. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. Mititiuc. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale. Săvulescu. Berlese şi Ferraris în Italia.. Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora. genuri. biologia şi sistematica ciupercilor. Hazslinski.

Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. dintre care: 133 publicate de prof. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. Iaşi. sub conducerea prof. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor. Erysiphaceelor etc.A. Alexandri. Tr. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. Craiova). Băcăran. Rayss.) (după Pârvu. Din anul 1929. morfologic. au lucrat. Sub conducerea prof.C. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. Ascochyta. în special. Melanconiales etc. V. Tr. Săvulescu.. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727. Ana Hulea. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. Ustilaginalelor.C. 1927) a permis.V. Tr. Tot în cadrul I. Erysiphaceelor. Săvulescu şi colaboratorii săi.m. Săvulescu. Cluj-Napoca. Alice Săvulescu ş. Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”.R. 1953). XVI . 1998).A. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor. În anul 1953. 1964). II. În perioada 1970-1975.R. publicând numeroase lucrări. valoroşi fitopatologi: T. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc. II. au apărut 1096 de lucrări. Săvulescu. biologic şi fitopatologic. Diplodia. 1957) (după Pârvu. Al. studiul ciupercilor parazite. Peronosporaceelor. 1998). Vera Bontea. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. 1995).a. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Între 1930 şi 1951.d. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. Timp de peste 40 de ani. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. alături de Tr.

Unele probe. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă. prin centrifugare. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. Pentru ca oxidarea să se producă. respectiv 48 ore. pentru ca. până la urmă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. după care probele se spală de câteva ori. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică.. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. astfel ca paharul să fie aproape plin. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. Eviden a probelor Pentru început. Se centrifughează cca. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). 48 ore. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. După 24 ore. 1-10 mm. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). HCl. Oxidarea După ultima decantare. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. opera ie ce se repetă de 2 ori. mai cărbunoase. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. peste probe se toarnă apă.V. până se ajunge la un pH neutru. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. care diminuează reac ia. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. iar în cazul rocilor argiloase. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. în special la probele ce provin din roci tinere.” (după Dragastan et al. probele trebuie lăsate cca. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. iar pasta umedă se aruncă. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. opera ie ce se excută sub nişă. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. dându-i o culoare brun-închis. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. pu in câte pu in. se toarnă cu grijă. 1975). Băcăran. până se ajunge la un pH neutru. din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. “Oxidarea cu HNO3. XVII .. în cazul rocilor calcaroase. 5 minute. reac ia este exotermă. sau HFl. Uneori. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. opera ii ce se execută sub nişă. ob inându-se. 1975). se trece direct la tratarea cu hidroxizi. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. preparatul ce se studiază la microscop.

iar după răcire. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. 1975). iodura de cadmiu (CdI2·2KI).V. Băcăran. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. XVIII . BIOROM. se scoate fiecare pahar. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă. numai pentru 10 fotografii.G. practica I. tetrabrometanul (C2H2Br4). Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al.P.P. după coordonate rectangulare.-3 şi ZEISS Axoiscope A1. în principal..C. peste care se aplică o lamelă. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. Se centrifughează iar. în mediu fixator de gelatină-glicerină. con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare.C. bromoformul (CHBr3). M. prin transmisie. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal. ZEISS Axiovisin Extended Focus. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia. marginile preparatului se cură ă şi se lutează.

precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. Amerosporae: Spori unicelulari. XIX . inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. Băcăran. am adoptat. în principal. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. uneori. Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). după cum urmează. spori înguşti. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). aşa cum este prezentat de autori. pentru compara ii. Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. unii septa i transversal. Dictyosporae: Spori muriformi. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. forme variabile. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. Didymosporae: Spori dicelulari. 1990). Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. la rându-mi. filamentoşi.sau pluricelulari.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). Phragmosporae: Spori tri. proximal şi distal. acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie.V. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). Clasificarea propusă de noi în 1990. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). dar aceasta este. septare transversală. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). inapertura i sau apertura i. Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. Helicosporae: Spori uni. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. în unul sau trei planuri contorsionate. nu am folosit-o. spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. 2000). spori apertura i cu un por sau hilum. Scolecosporae: Spori elonga i. inapertura i sau apertura i. sistemul de clasificare Saccardo.

.

Vf. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă. depresiuni pe axe de Anticlinal. 300m. de 700 m: Culmea Salciei. Muchia Stânii (1117m).430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina ..Calvini . Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . Măgura . iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia.Nişcov. Smeuret (1130 m).604. Vf. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. Stânei la 454 m în Vf. la vest de Valea Teleajenului.Monteoru identificat unor culmi mai joase. Vf. Măciucu Ber ii (902 m). Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale. Culmea . Ruptura (734 m). Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. Leordeanul (838 m). La exterior. Piscul Monteorului (1347 m). Plaiul Şerban Vodă (1059. ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă . cu altitudini ce coboară de la cca. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului. dealurile Berca . către Valea Prahovei. Berindel . POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE.Policiori . Durducu Mare (588 m).5 m. Vf. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale .Sângeru).sud vest.Arbănaşi .Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . cu cote de 547 . Cătiaşu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. În profilul transversal al văilor. DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1.Slavu.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf. Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni . Cetă uia (710 m) şi către est. Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene.zonei cutelor diapire”.Aninoasa). depresiunile corespunzând cu Anticlinale. Râpa Bufnei. Cricovul. Năeni . cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). şi depresiuni cu altitudini de cca. apului (773 m).Bâscenii de Sus). la nord de Păcure i). pe alocuri marcate de alunecări.V. Poiana Braşov (641 m). CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. Vf. depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief. Anticlinalul Pietroasa . apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru . Vf. Vf.Surani. Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale.2). Cetă uie (631. ale .3 m). La exteriorul Pintenului de Văleni. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. Sinclinale suspendate etc. Lapoş (652. Buzăul. Vf. dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului. Pietrii (662m)..Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf.5 m).Istri a. fiind delimitat la est de Valea Buzăului. de la 541 m în Vf. Vf. orientarea generală fiind nord est . le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură.. ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. Vf. 1980).pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni.7 m). Există concordan ă de relief. mai precis.Grabicina Policiori . către 400-500 m în sud. Valea Curmătura. Relieful variat cuprinde dealuri. Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri. Ciuha Nem ilor (716 m). Vf. muchia Telejenelului. Vf.1. cât şi către est de Valea Buzăului. 1000m în nord. consecventă direc iei structurilor geologice.. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest. Măneciu Pământeni (830 m). Sunt frecvente inversiunile de relief. culmea Priporului (823. în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu. la nord de zona muntoasă. Teleajenului (811 m). iganului (1080 m). cu afundare către Teleajen. Culmea .7 m). marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. Scafelor (773 m). Măgura Măneciu (1300. transversale pe structurile geologice: Teleajenul.SV. Din punct de vedere geografic. 1 . Vf. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. cu frecvente văi de falie. Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. Băcăran.

caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. verticale sau înclinate spre nord vest. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. Valea Rea. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. Băcăran. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. Bătrâneanca. Pietroasa). Greceanca. Principalele localită i din regiune. PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). 1948. la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. gips.digita iei de Tazlău 2 . Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi. Cătiaşu.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2. Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat. Slimnic. În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. Gura Vitioarei. Zeletin. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest. Forma iunile paleogen . proprii pânzei de Tarcău. Nişcov). bineîn eles. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . Mati a. În perimetru. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. XIX au condus. de la Valea Slănicului de Buzău. sare gemă. Izvoranu. Cercetările demarate încă de la începutul sec. Chiojd. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . Haleşul. CADRUL GEOLOGIC . are dezvoltarea cea mai amplă. tectonic al depozitelor miocene. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. Nehoiu. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. Turburea. materiale de construc ii. afectate de falii longitudinale axiale. 1. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde . Mărun eanu. la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. orientate nord est-sud vest.V.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). Tisăul. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere. în cadrul perimetrului. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. spre sud şi vest. 1984).. Salcia.miocen inferioare.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei. la realizarea unor teorii şi.1. Lopatna. Valea Muscelului.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). 1984): un facies intern. 2. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Năianca. cuvertura post-tectogenetică stirică veche. aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. iar la exterior are un contur festonat.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). în regiunea amintită. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . Tohăneanca. Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . Chiojdeanca.2.

Săndulescu.falia Plopeasa. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian . intrapleistocenă. care în acest sector. cu gresii de Kliwa sau conglomerate). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. 1970).Bisoca. falie. fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei.Prăjani şi cu caractere particulare. precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga . de falia Caşin . al avanfosei.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior . mult mai tânără. Astfel. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice.pliocene. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă. care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . ca pânză incipientă. activ în subduc ia spre orogen.Camena la nord. Restrângerea avanfosei. spre sud. Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. necutat. Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914).Langhian bazal). 1981 a.Buştenari. 1995). reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului.cel superior . cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. externă sau de Valea Mare. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. În accep iunea lui Săndulescu (1984). este determinată din date de foraj. heterocrone şi cu un nivel . au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. contemporană deformărilor tectogenezei valahe. prezintă un flanc intern cutat. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. AVANFOSA. 1982). 3 . Băcăran.pliocenă a avanfosei externe str. Dumitrescu.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură.Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. de falia pericarpatică.pliocene ale cuverturii de platformă. şi un flanc extern.de gipsuri). 1984). la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et. iar de la Valea Buzăului spre vest. Depozitele celor trei structuri paleogen .Bisoca şi prelungirea ei . Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. limitează la exterior pânza subcarpatică.. fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . al. La sud de Valea Buzăului. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. la Valea Trotuşului. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti . falia Caşin . b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. Limita externă a avanfosei este conven ională. în structura nordică (= pintenul) Slon. cutat. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. Predominarea depozitelor de molasă. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. dar mai ales (şi în cadrul perimetrului).V. în cadrul perimetrului.Homorâciu . de unde. la sud de ea. delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă. oligocene (în facies bituminos . constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă. 1962. depozite ale molasei miocen inferioare. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. în timp şi spa iu.menilitic..s.

reprezentate prin Pânza de Tarcău. 4 . apar inând zonei externe a flişului.2.. Mărun eanu şi Popescu (1995). ea traversând unită i stratigrafice omogene. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. 2. . După Săndulescu. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire.. Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice). sunt intens cutate şi faliate. 2. şi (4) valahă (intra-pleistocenă).forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare. 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. depunerea evaporitelor şi anume. LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof.forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. . Dacianului şi Romanianului. 1984).forma iunea molasei inferioare. cu cute solzi. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. Dr. forma iunea cu sare superioară (langhiană). care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice.V. respectiv. Sedimentele neogene molasice. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice. 1995): . care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe.1. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin .1. gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). intens tectonizate. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv. ridicate şi deversate spre sud. Pintenii. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. Băcăran. în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor.Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă. cu încălecări miocen medii. izocrone sau heteropice. fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon . stilul de cutare este ejectiv.2. Principalele deformări tectonice. separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. geotectonic (Săndulescu. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . 1968). (2) stirică nouă (intra-badeniană).forma iuni evaporitice miocen inferioare. 2004). cu Sinclinale largi.1. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. Astfel. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. de Homorâciu.pliocene. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu.. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil. Forma iunile neogene molasice. În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic.Măneciu.Gaze” Ploieşti (1998. În concluzie.2. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). (3) moldavă (intra-sarma iană). şi un sector nordic. . şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. în regiunea Văii Buzăului. mai ales cel de Văleni.

şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa). 1993) în Pânza de Tarcău. după Săndulescu et al. bituminos. Pe baza intercala iilor cineritice. 1952. cu Gresie de Kliwa (Popescu. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). 1995). (2) Forma iunea disodilelor inferioare. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. Băcăran. Frunzescu. cu interferarea ariilor sursă. flişoidă. 1. se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. superioară. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. în Moldova. în secven e succesive.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare.. argile bituminoase (şisturi disodilice). 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. cu arie sursă situată în forland. 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. forma iunea cenuşie. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre.. ritmică. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. 1952 Separată de Teisseyre (1911). silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase. alternând cu 5 . corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. Pe alocuri. sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al.. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. 1995).V. 1952. (4) Forma iunea de Topilele. (6) Forma iunea de Buştenari. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. în general. în structura Lera – Văleni . cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret .Buştenari. în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. 1911. 1. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. după Săndulescu et al. Pătru . odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. respectiv. Pătru . A. emend. Ca urmare a acestui fapt. Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. Pe ansamblu. Popescu. 1990). (5) Forma iunea de Podu Morii.

1995. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase.. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. Subordonat. de tip Fusaru. casante. grosier granulare. modificat). Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. Băcăran. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . et al. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee.Tabel nr. negre. gresii cu structură convolută. tufite bentonitizate. foioase. miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. În bazinul pârâului Chiojd. 1. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa.

Frunzescu et.20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. str.Fusaru la cca. 5. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. 3. 1992. sunt de men ionat: 1. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. 7 . ar corespunde cu ceea ce. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal . dure. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. Frunzescu. Brustur. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str.. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. după Rusu et al. al. Zâmbroaia. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. 10). Băcăran. Stratul de (3. 10). c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri. 2. alături de lamina ia plană paralelă. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25.s. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. plastice. respectiv NN1 şi NN2. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. Valea Buzăului). are grosimi între 2 şi 3. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru.. în Valea Buzăului. 40 m grosime (Alexandrescu. Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. Frunzescu. 1996). Brustur. Tuful de Văleni. Valea Teleajenului . Calcarele laminitice de Jaslo.Burdigalian timpuriu (Melinte. brun-negricioase. fine. între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu.V. Rusu et al.1993). 1995).. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m. cu trecere în bază la marne fin micacee. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. 1993). Frunzescu. 1993. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr. Astfel. Frunzescu. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu.. pârâul Gâlmelor). 1993) (fig. 1971). 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. Ştefănescu et al. 1993) (fig. 2. 1990. Pârâul cu Apă Dulce. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina. 1989. Brustur.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. 1993. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor.s. Zeletin. al. Valea Lupului .structurile Păltineni. Frunzescu. 1996).. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu.Sinclinalele Piatra Albă. 4. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori. Ştefănescu et. iar în faciesul intern de Pucioasa .. Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului . Brustur.. Brustur (1997) (fig. 1985. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. Lopatna. Bentonitele de Gura Vitioarei. situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari.Starchiojd.

1987. solzi.. iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu. 1987. siltite (marne fin nisipoase. micacee). bituminoase. dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). tufuri. 1988).SV bine deschise pe toate profilele anterioare. 8 . apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). legate de repetarea unor cute. 1988). lutitele. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. şisturi cărbunoase). Litologic. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. Subordonat. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa.. 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. şisturi argiloase. argile plastice bentonitice). accidente silicioase. gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. gresiile calcaroase. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare.. Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. microbrecii cu elemente de şisturi verzi. Siltitele. lutite (marne. disodilice. Georgescu. Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa.1985).V. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. 5% gresii cenuşii-calcaroase. rare marnocalcare sideritice. distan ate la 20-80 m între ele. brun-negricioase. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. Băcăran. apar straturi sub iri de diatomite. cuar ite cu silicifiere avansată). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE .

b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a. Băcăran. 2.Tabel nr.FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V. 1996). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI .. Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA .

Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B).V. Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru .Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. Cosminele (flanc N P. specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. 10 . Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. Homorâciu) (Alexandrescu. 1955. Ogretin (flanc SE P. 1996). şi Tuful de Mlăcile. nisipoase. sub Tuful de Vine işu (Melinte. Fig. Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . 1995). Teleajenului (Sincl. 1952) este o gresie bogată în mice. Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. Brustur. puternic bentonizat. Pe alocuri. intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al... anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. Homorâciu). 8. Buzăului) (structura V. Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru . de culoare verde-negricioasă. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu.V. După con inutul de nannofosile. dar prezentând la diferite nivele. 1993): Tuful de Vine işu. Grigoraş. Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru . Băcăran. A1 . echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . de culoare albă. calcaroase.. La partea inferioară a acestei forma iuni. 1993). O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru . au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. Frânghieşti). cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior.. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al. 1952). având caractere de graywacke (Săndulescu et al. 1995). sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. în secven e sub iri. Teleajenului (Sincl.Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare.. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al.V. A5 . opusă “sursei de forland”. 1995). cu biotit. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal.V. A2 . Gresia de Fusaru (Popescu.Pucioasa. cu intercala ii sub iri. 1955). Frunzescu. A3 . limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu.Pucioasa. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. Este lipsită de şisturi verzi din forland. A4 -V. 1995).V. metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. Lupului). Piatra Albă).Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”.

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. în 16 . în linii mari. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. În Zona Cutelor Diapire. În 1877. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. Prima unitate stratigrafică separată în regiune. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. În 1951. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). 1995): forma iuni cineritice langhiene. forma iuni kossoviene. în bază. Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic.. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. (b) Forma iunea evaporitică. 1870). (d) Marnele cu Spirialis. În 1897. primul etaj mediteranean. Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan. li se acordă. (1995). (e) volhinian-bessarabiene. 1999). Sub aspect istoric. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene.1. Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. Băcăran. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. Ulterior.V. Pillide recunoaşte în regiune. de către Papaianopol (1992). În 1922. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. Acelaşi autor (Papaianopol. ci chiar şi în ariile intracarpatice.2. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice). cu caracter de unită i cronostratigrafice. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. (2) orizontul breciei sării cu sare. corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. Săndulescu et al. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. până astăzi. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. forma iuni evaporitice langhiene.4. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. de vârstă Miocen inferior-Badenian. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian).

. Calliostoma sp. Plicatiforma sp. 1998).. Forma iunea evaporitică.. Actaeocina sp. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu. Duplicata sp. alcătuind Forma iunea de Haloş. De exemplu. Duplicata sp. în mod conven ional. Mactra sp. deseori nisipoase. Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. în Sinclinalul Bozioru . Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene.. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană). Entită ile litostratigrafice langhiene. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului. mai mult sau mai pu in dezvoltate. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian.. De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. Mohrensternia sp. Cerithium sp.. În Sinclinalul Bozioru . litologia Sarma ianului inferior este variată. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. Kersonian). (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior.. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii. cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. 1972). Basarabia şi Ucraina. pe unele profile. Obsoletiforma sp.. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic. În complexul pestri care. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne.. 17 . (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior.. El prezintă. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. se regăseşte şi în Bessarabian.. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. Cryptomactra sp. În schimb. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe). se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. Musculus sp. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca). Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. Volhinianul este preponderent argilos. pe alocuri. prin Bessarabianul inferior. Plicatiforma sp. Pirenella sp. Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi.Odăile. Bessarabian şi Kersonian. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară. Pahia sp. Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. Obsoletiforma sp. Bessarabian. din punct de vedere faunistic. la nord de Valea Buzăului.. poate fi atribuită. Spre deosebire de această situa ie. existentă în Volhinian. În func ie de zona de depunere. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri). urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. Ervilia sp. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. kossoviene: Şisturile cu radiolari. 1992). Inaequicostata sp. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. Băcăran. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp... zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris)..Odăile.V... Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a).

1976. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. 18 . la sud de Sinclinalul Slănic. pentru depozitele în facies salmastru. Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. Salvador. (b) Brecia de Cosmina. (c) Forma iunea de Telega. În cadrul acestor depozite. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. (d) Forma iunea de Măceşu. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice.V. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. Băcăran. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a.

NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr. Motaş et al. CRONOSTRATIGRA. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. glomerosa Discoaster druggii . 1944. 19 Globigerinoide s G. 1992.. Iorgulescu. 1976.V.NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). Papaianopol. Niculescu. primordius ciperoensis Foraminifere . 1964. 1968. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. Munteanu şi Munteanu. 2002). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri . 1998). fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu.NN2b Sphenolithus dissimilis . cu intercala ii fin nisipoase. pe alocuri.a. 1953. 1997. Pauliuc. Băcăran. 3.

Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. preluată în lucrarea de fa ă). După Munteanu (1998). la Vilăneşti. la sud de văile amintite). Meandroloculina. Porosononian. iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. (1974) separă . nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. vitaliana d’Orbigny.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. 1998). urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. Local. 1972). Din punct de vedere microfaunistic. argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. Vizuina. depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). Mohrensternia sp. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda .Bădila). Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny).Crăciuneşti. Băcăran. fără macrofaună dar cu foraminifere. pe Valea Fundătura. În consecin ă. se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Cheia. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian. specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. Plicatiforma latisulcata. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. litofaciesul se schimbă. În bazinul Văii Chiojdeanca. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. în accep iunea Munteanu (1998. Andreescu (1972.. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. Fundătura. Ervilia sp. În întreaga arie subcarpatică. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian.V. după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). Mactra (Sarmatimactra) aff.. Purcărete. Casele. în regiune. precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). 1973) şi Andreescu et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. În continuarea suitei stratigrafice. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. devenind arenitic sau arenito-ruditic. Salcia (satul Piatra Mică). în acord cu Munteanu (1998). în litofaciesuri detritice. la sud de Cricovul Sărat. (b) Forma iunea de 20 . Salcia. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . Mactra eichwaldi. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. 1972). Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. În regiune. Saramatiella. Elphidium. Oancea. La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. Capul Mielului. pe Valea Urugoaia. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui.. Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov).

Helicosphaera scissura Miller. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. 1911. Globigerinoides primordius Blow şi Banner. la Cuib. la Lapoş. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius. din arealul sudic al regiunii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). pe pârâul Sară elu. Sphenolithus delphix Bukry. Băcăran. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu . la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. către vest. la Vălenii de Munte. 1998). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. Depozite asemănătoare se citează către est.2. secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. caracteristică începutului Miocenului.2. 1952 Pe Valea Teleajenului. emend. 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton.. BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. În Anticlinalul Lapoş–Bădila. Pe Valea Telega. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. din Munteanu. 1968). pe Valea Oancei. de 600 m de argile calcaroase cenuşii. în localitatea Telega.. 2. Pe Valea Dara (localitatea Dara). se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc. pe Valea Pietroasa. Popescu. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich). în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. spre partea terminală devenind mai siltice. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. în Forma iunea de Podu Morii. compacte. stiva bogat fosiliferă. Globigerina praebulloides Blow. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Helicosphaera mediteranea Muller.2. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii.. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). 1970. pe văile Cheia şi Grecul. 1998).V. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. 21 . În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. Astfel. Fa ă de foraminifere. cu spărtură concoidală. fiind specific zonei NN2. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). În cadrul regiunii cercetate. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis .2.1. Helicosphaera mediteranea Muller. depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol.

la Breaza. Secven a mediană este constituită din argile roşii. alternan ă de marne roşii. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. Buştenari şi Sibiciu. Săndulescu et al. Vălenii de Munte.V. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Mărun eanu. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine.2. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. 1980). Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé. în contextul unei asocia ii tipic marine. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part. prin compozi ia sa. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. dispusă mai sus stratigrafic. 1993 Pe Valea Telega. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. Pe Valea Teleajenului. Stephanodiscus hanitai Grunn. la Telega. cu rare intercala ii grezoase. emend.. Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al.. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova). Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. pe malul drept al Văii Teleajenului. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). Coscinodiscus oculus irodis Ehr. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. din asocia ia determinată la Telega. Rhaphoneis gemmifera Ehr. 1980. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus). Rhaphoneis rhombica Ehr. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. Triceratium condeconum Bail. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei. Diferen a este de natură ecologică. Zonarea realizată de Hajos (1986. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. fin granulare. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al.. 2. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. Băcăran. Însă. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei.3.. litorală şi sublitorală. Melosira clavigera Gron..2. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee). mai rar cenuşii şi microconglomerate. specie de apă dulce. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. Rhaphoneis paralis Hanna. Asocia ia cu Actinophychus thumii.. fiind tipice marine. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric.. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. micacee şi se 22 . în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral. de pe Valea Buzăului.

Spre partea superioară. mai precis al Karpatianului superior. Helicosphaera intermedia Martini. În primele nivele argiloase. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. Pe Valea Muscelului. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. Cyclocargolithus abisectus (Muller). Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. Coccolithus miopelagicus Bukry. variabilis. Pontosphaera multipora Kamptner.V. având acelaşi con inut de nannofosile.. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Printr-o mică lacună. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. Băcăran. gresii gipsifere şi chiar tufite. asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. caracterizând Subzona NN4a. Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. Helicosphaera carteri (Wallich). Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. de la Homorâciu. corelabilă cu Burdigalianul superior. Helicosphaera scissura Muller. Helicosphaera euphratis Haq. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. gipsuri. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. 1999) = Tuful de Slănic. 1995). Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. la Pătârlagele. După Mărun eanu şi Popescu (2002). cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. Peste acestea se dispun. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. Gipsul de Cireşu. În această sec iune. în continuitate de sedimentare. Mărun eanu. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Coccolithus pelagicus (Wallich). Coronocyclus nitescens (Kamptner).

Băcăran. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. 2. este diferită de cea a ariei intracarpatice.4. Coccolithus miopelagicus Bukry. Pe de o parte. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. 24 . Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri.V. Popescu et al. lipseşte în zona subcarpatică. 1979) şi Berggren et al. echivalentă Z o n e i cu Lagenide. depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. 1997). Pe de altă parte. Forma iunile kossoviene. Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului.2. foarte sărace sau lipsite de bentos. 1995). sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. de către Forma iunea de Telega (Crihan. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. Mărun eanu et al. Ulterior. de pe Valea Muscelului. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. în Forma iunea de Doftana. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. 1995). mai rar calcaroase. Coccolithus pelagicus (Wallich). S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode.. dezvoltate în aria extracarpatică.. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. microconglomerate. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus. Din lipsă de nannofosile calcaroase.2. Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). Această asocia ie. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. (1997). 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. Z o n a c u L a g e n i d e . autoarea (Crihan. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Popescu et al. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. (1995). 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare.. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. Astfel. 1997). Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. iar în al doilea rând.

în Dealul Piatra Verde. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. Pe Valea Câmpini a. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. în talvegul Văii Prahova. Peneroplide). Pachetul de tufuri şi tufite. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. în axul Sinclinalului Drajna). sau în bazinul Văii Buzăului. O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. sunt deschise depozitele langhiene. reprezentate prin argile cenuşii. în apropiere de uzina electrică. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării). precum şi la Greceanca în dealul Istri a. Băcăran. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie.V. într-o succesiune nefirească. În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. legate de diferite erup ii vulcanice. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. la Câmpina). pe Bălăneasa. Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. 25 . Din punct de vedere litologic. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. pe Valea Bălăneasa). În sec iunea geologică de la Câmpina. Borelis. din aria Subcarpa ilor Munteniei. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. în timp. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. cu rang de forma iune). la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. Câmpina). Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. tipice Langhianului terminal. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. ele se dispun peste depozite burdigaliene. apoi la Slănic. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. în Dealul Piatra Verde). Paleontologic. care. se intercalează tufuri şi tufite. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a).

transsylvanica Gb. styriaca U. reussi E. 1990). indigena V. 4. Băcăran. druryi V. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C.dividena V. universa Gt. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. orbignyana P. minuta P. reginum P.Tabel nr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . beliicostata L. sarmaticum P.

Obsoletiforma lithopodolica. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). Pirenella mitralis. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. Tapes vitalianus. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. din i de peşti. Elphidium macellum. Tapes naviculatus. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. Pauliuc. Pseudotriloculina nitens. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Elphidium aculeatum. Coccolithus pelagicus. Fissurina basarabica Popescu. care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere. 1953. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). Pseudotriloculina consobrina. Ervilia dissita. se citează foraminifere de talie mică. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. pe primii 8-10m. 27 . Elphidium minutum (Reuss). Obsoletiforma obsoleta. Tapes dissitus. Elphidium aculeatum. Munteanu şi Munteanu. Porosononion subgranosus. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Ammonia beccari. Nicolescu. între care predomină Varidentella sarmatica. Helicosphaera carteri. Duplicata duplicata. Porosononion subgranosus. Pseudotriloculina nitens. Munteanu (1998) citează. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. speciile: Elphidium hauerianum. Gibbula picta. Elphidium glabrum Bystricka. Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). Tapes vitalianus. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Varidentella sarmatica. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. Articulina sarmatica. Chartocardium gleichenbergense. Actaeocina lajonkaireana. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. Cycloforina predcarpatica. 1964. Porosononion subgranosus. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. Calcidiscus leptoporus. Elphidium macellum. În sec iunea de pe Valea Casele. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. specii care indică Z o n a NN8. otolithe şi rare exemplare de Chara. Nonion bogdanowiczi. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Ervilia andrussowi. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Varidentella latelacunata. Bolivina sarmatica. Pirenalla nodosoplicata. 1992. Băcăran. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. Tapes gregarius. Cycloforina stomata. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. Obsoletiforma obsoleta. 1968.V. Ervilia dissita. Papaianopol. Ammonia beccari. Elphidium macellum. Articulina sarmatica. Abra reflexa. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia).

Calliostoma angulatosarmates (Sinzov).V. Băcăran. L. Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. druryi / G. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Tapes dissitus. Gibbula picta. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. Donax dentiger. sarmaticum V. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. Articulina problema. pe Valea Caselor. Plicatiforma latisulca (Munster). sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr. reussi/E. 1999). Elphidium rugosum. Pirenella nodosoplicata. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. universa/G. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. satul Cozieni). dividens Velapertina Gb. Tapes naviculatus. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. glomerosa / G. Elphidium hauerianum. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. reg. Mactra (Podolimactra) urupica Danov. Ervilia dissita. 5. Plicatiforma plicata. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. Tapes naviculatus. Tapes aksajicus (Eichwald). Tapes tricuspis. Plicatiforma jammense (Hilber). În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. Duplicata duplicata. se citează (Munteanu. Pirenella disjuncta (Sowerby). 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Tapes gregarius. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. Varidentella sarmatica. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. transsylv.b. Elphidium macellum. şi mai rar de Ammonia beccari. Tapes vitalianus. Succesiunea volhiniană se încheie. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen.. 1991. Tapes gregarius. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . Ervilia dissita. Duplicata dissita (Dubois).

Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Local. Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. la ieşirea din satul Nucet. Alături de specia index. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Pe pârâul Capul Mielului. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. Ervilia podolica.se diversifică genurile Plicatiforma. Varidentella latelacunata. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. . Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. în regiune. Cycloforina stomata. Nonion bogdanowiczi. Elphidium reginum. Ervilia andrussovi Kolesnikov. Tapes vitalianus. Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Pe pârâul Pietroasa. Ervilia podolica. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). 1988). Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. . etc. este semnalată (Munteanu. 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Globigerina. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: .unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. din argile siltice cenuşii. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. Varidentella reussi. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pirenella mitralis. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia dissita.). în cadrul subzonei. Pseudotriloculina consobrina. Ervilia podolica. Gibbula picta. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. Pe Valea Cheia. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. Kojumdgieva et al. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară.. . din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. Globorotalia. Ervilia concinna. Varidentella reussi. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. din argile siltice cenuşiu–gălbui. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). Obsoletiforma sp. Articulina problema. numeroase exemplare de Abra reflexa. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. În concluzie. Băcăran. 29 . Elphidium macellum. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. Articulina sarmatica.. Articulina problema. volhiniană. Globigerina. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. reprezentată prin Tapes gregarius. În partea de sud a perimetrului. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru.V. Orbulina. Ervilia andrussovi. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. Inaequicostata pia. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. Tapes gregarius. Porosononion subgranosus. Tapes vitalianus.unele specii Plicatiforma plicata. analiza (Munteanu. Ervilia şi Tapes. Obsoletiforma sarmatica. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu.

cu aceeaşi frecven ă. 1988). cenuşii cu o faună bessarabiană. Duplicata duplicata.. Nichiforescu şi Nichiforescu. 1964. pe lângă taxonii anterior cita i. 1981) sau. Gibbula hommairei (d'Orbigny). Băcăran. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. 1970. 1974). A fost definită (Munteanu. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. Elphidium hauerianum. 1976. Plicatiforma jammense. Pseudotriloculina consobrina. Elphidium macellum. Tapes vitalianus. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. În regiune. Tisău. reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1997). Pauliuc. Tapes gregarius. Duplicata corbiana. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. Nonion bogdanowiczi. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. Profilul Dara este reprezentativ litologic. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru .. Tapes gregarius. Elphidium hauerinum. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. 1995. Elphidium aculeatum. la cca. Partea superioară. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. Plicatiforma plicatofittoni. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Papaianopol. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. a Forma iunii de Şipo elu. Motaş et al. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Elphidium crispum. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. 1992. Ervilia dissita. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. Pseudotriloculina nitens. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. apar argilele calcaroase compacte. Dogiolina simnicensis Popescu. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Salcia. Elphidium reginum. Tapes naviculatus. 1992. Brânzilă. 1953. Nicolescu. Acmaea subcostata Sinzov. Munteanu şi Munteanu. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. 1956. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. Fischericardium fischerianum 30 .. În sec iunea de pe Valea Dara. Porosononion subgranosus. Obsoletiforma ringeiseni. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu).Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. Popescu. Microfauna se diversifică. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. raportabilă Bessarabianului. Alături de specia indicatoare de biozonă. Elphidium sammeli. 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. Ervilia dissita. Kojumdgieva et al. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. Ionesi et al. 1995 şi respectiv Luczkowska. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. mai precis. 1968. La acest profil se fac de obicei. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. etc. Dara. Ervilia podolica. Elphidium macellum. Tapes aksajicus. Andreescu şi Papaianopol. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet. Articulina daraensis. Popescu. Mactra (Podolimactra) urupica. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. Obsoletiforma lithopodolica. Porosononion subgranosus.V. Ammonia beccari. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. 1998): Articulina sarmatica. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). 1995.

Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). Planacardium doengingki. Obsoletiforma ingrata. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Pseudotriloculina consobrina. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Tapes dissitus. Tapes ponderosus. bryozoare. Mactra (Podolimactra) ovata. Tapes ponderosus. Se adaugă otolithe. Actaeocina lajonkaireana. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. argilele siltice din partea superioară. Hydrobia elongata (Eichwald). Elphidium reginum. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Porosononion subgranosus. Ammonia beccari. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Obsoletiforma nefanda. Amnicola zonata Eichwald. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). etc. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Calliostoma woronzowi. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Acmaea subcostata. După o secven ă lipsită de faune. Gibbula hommairei. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Băcăran. Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Elphidium crispum. Tapes dissitus (Eichwald). Calliostoma anceps (Eichwald). Obsoletiforma ingrata. Articulina daraensis. Pe Valea Chiojdeanca. viermi. Akburnella impexa. raportabilă Bessarabianului. În raza localită ii Atârna i. Actaeocina maxima (Berger). Duplicata dissita (Dubois). Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. din aceleaşi depozite. Pseudotriloculina consobrina. Chartocardium barboti (Hoernes). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. 1998) faune asemănătoare. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Calliostoma poppelacki. Calliostoma poppelacki. cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Calliostoma marginata sinzowi. a Forma iunii de Şipo elu. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. Porosononion aragviensis. Elphidium fichtellianum. Tapes vitalianus. Articulina problema. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov).V. Elphidium macellum. Duplicata nasuta (Kolesnikov). cu frecven ă moderată se 31 . Dogielina kaptarenko. Porosononion aragviensis. Elphidium samueli. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. Pirenella disjuncta. Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Pseudotriloculina consobrina. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. Actaeocina sinzowi. Mactra (Podolimactra) ovata. Littorina basarabica (Sinzov). Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. Elphidium macellum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). Tapes tricuspis. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Elphidium hauerinum. Modiolus naviculoides Dubois. Calliostoma kishinevense. Pseudotriloculina nitens. Inaequicostata suessi. Duplicata duplicata. Plicatiforma rustorense (Sultanov). Duplicata moldavica. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Porosononion subgranosus. încă de la limita cu argilele volhiniene. Elphidium macellum. Acmaea subcostata. Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). Porosononion subgranosus. Retusa truncatula Bruguer. Actaeocina sinzowi. Pe pârâul Capul Mielului. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Porosononion hyalinus. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Gibbula picta. Modiolus fuchsi Barbot. Calliostoma cordierianum. Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Actaeocina lajonkaireana.

Nonion bogdanowiczi. Elphidium fichtellianum. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. . Tapes dissitus. Pseudotriloculina nitens. Tapes ponderosus. foraminiferele fiind diversificate. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Mactra. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. 1998) de pe pârâul Andrei. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. Obsoletiforma nefanda. 1968. Bolivina sinzowi Didkovsky. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. Actaeocina lajonkaireana. Tapes gregarius. Dogielina kaptarenko. Plicatiforma plicatofittoni. Plicatiforma fittoni etc. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. 1991). Ionesi. etc. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Articulina daraensis. 1991). etc. Plicatiforma plicatofittoni. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Pseudotriloculina nitens. 1998) specii de moluşte şi foraminifere. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. Porosononion subgranosus. Obsoletiforma obsoletiformis. Dintre moluşte. Elphidium samueli. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Nonion bogdanowiczi. Planacardium doengingki. Tapes ponderosus. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. Elphidium crispum. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. 1988).din cele 26 de genuri de moluşte. Ionesi. Inaequicostata suessi. Cyclichna melitopolitana.V. . Kojumdgieva et al. Bolivina nisporenica Didkovsky. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. Articulina daraensis. Dogielina.. etc.. lipsite de macrofaună. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Tapes ponderosus. argilele păr ii superioare bessarabiene. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. Nonion bogdanowiczi. Mactra (Podolimactra) podolica orata. Elphidium reginum. Obsoletiforma nefanda. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Bolivina moldavica. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. Inaequicostata suessi. Obsoletiforma ingrata. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. Elphidium macellum. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. Retusa truncata. Inaequicostata suessi. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. În concluzie. Sarmatiella. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. Băcăran. Calliostoma. Chartocardium barboti. Argilele siltice prelevate (Munteanu. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Meandroloculina. Obsoletiforma obsoletiformis. 1980.

sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. Băcăran. Bolivina moldavica. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. Elphidium crispum. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta.3. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996.. Popescu et al. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index.. Bolivina nisporenica. datate la 23. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. Calliostoma kishinevense. Popescu. 2. 1996). 1999). Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. 2002): . şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. datate la 23. . Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Duplicata elegans.. ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. 33 . 1996 din Crihan. Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic. în intervalul Miocenului inferior. În prima parte a biozonei. Calliostoma cordierianum.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. Mai recent. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. corelarea lor fiind extrem de dificilă. 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum. începând din Eocen. Nonion bogdanowiczi. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). Elphidium reginum. etc. În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). Calliostoma woronzowi. .. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. Sarmatiella prima. Littorina basarabica.8 milioane ani (Berggren et al. a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). în vest. ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. Subzona Bolivina sarmatica. Popescu et al. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus. care se extindeau din Austria. Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. Elphidium samueli.V. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. în est. 1996). accentuat mai ales în Paratethysul oriental. ce ar defini baza Burdigalianului. Duplicata nasuta. Articulina daraensis.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. până în Asia Centrală.4 milioane ani.2. 1995). Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. 1999). estimate la 21. Porosononion subgranosus.

.. Prin coroborarea rezultatelor paleontologice. 1985). care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. 1997 a). cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).. corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. Fornaciari et al. . au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje.. aproximate la 19. Băcăran.. .8 – 23.în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. 1984. (1996).2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. b) şi Rio et al.Aquitanianul (între 23.. 1996.4 – 19.5 milioane ani.4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23. 1996). . 2001): . 1973.2 – 21. 1981). 1975.8 – 21. . 1999): . Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia. 34 .5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate). în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. (1997). Andrehova – Grigorovic et al..Burdigalianul. 1999). unită ile cronostratigrafice globale (Muller. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al. Jenkins et al. În conformitate cu aceste plane de datare. Iaccarino. marcând debutul Miocenului mediu.5 – 16. etc. biostratigrafice şi paleomagnetice. Cicha et al. 1985. plecând şi de la scheme mai vechi. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. 1978.primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus.4 milioane ani. Fornaciari et al.4 milioane ani). cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan. 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum. Papp et al..limita Aquitanian / Burdigalian (la 21. cuprins între 21.limita Burdigalian / Langhian (la 16. Rio et al. 1996. 1967.5 milioane ani) este intra-karpatiană.. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului. Popescu et al.8 milioane ani) este intra-eggeriană.Burdigalianul (cuprins între 21. 1979. etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: ... ajung la următoarele concluzii (din Crihan. 1971. cuprins între 23. . Prin conven ie interna ională.) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al. în vederea definirii lor riguroase (după Crihan.5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18..4 milioane ani. 1990. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană.la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa.limita Chattian / Aquitanian (datată la 23. 2002).V. este localizată la cca. 1994. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău .baza Langhianului.4 – 16. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte. . Steininger et al. Muller şi Pujol. . Theodoridis. Fornaciari et al.4 – 16. ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume.NN2b.5 milioane ani). (1997 a.Aquitanianul (Miocen inferior). marcând debutul Burdigalianului superior. rezultate din studii (Mărun eanu. .1 – 18.1 milioane ani). cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului.8 – 21. Ottnangianul (între 19.De asemenea: . Berggren et al. la 16. 1997 a).2 milioane ani (Berggren et al. în Miocenul inferior.primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata.. Fornaciari şi Rio. în Italia. este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri .

1999). 1985. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. 1999) arată însă că depozitele kossoviene. 1999).. 1997 a.V. Berggren et al. Papp et al.. Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. De aceea. Limita inferioară a Sarma ianului este. 35 . De asemenea. 1992). iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan.ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al. 1968. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. 1997 b din Crihan. 1991. pentru cel superior. Cicha şi Seneş. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului.. În aria carpatică. De asemenea. Motaş et al.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus. 1997 b. . Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. La finele Badenianului. par ial. 1999).. Mărun eanu (1992) (din Crihan.. 1997). Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face. Wright et al. 1866). Băcăran. 1997 b). cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. 1985 în Fornaciari et al. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. 1999). în ariile oceanice. topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). 1985 din Crihan. 1991 din Crihan. în general. Fornaciari et al... contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett.Rio et al. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. 1985. 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. b. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul. . Kossovian. unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. De asemenea.. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. pentru Badenianul inferior. Papp et al.contrar celor sus inute de Martini (1971). utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. . limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985).. 1999). cel mai probabil. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros. se înscriu în Zona NN6. Woodruff şi Savin. Miller. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. 1995). aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. Wright şi Fairbanks. doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. Rio et al.

1997). subdivizat în Moravian. . după scara locală utilizată în Paratethysul Central. destul de rare. Băcăran.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. Nannofosilele calcaroase. 1999): . 1998) are vârsta Langhian superior sau. care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. deci în cadrul Serravalianului. precum şi Brecia de Cosmina. în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros.V. pentru Miocenul Mediu marin. referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7).dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). 1999). Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana. par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian).Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. mult mai frecvente fa ă de foraminifere. 3. Catinaster coalithus (NN8). deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. îndeosebi. doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. se consideră ca utilă men inerea. Zona Varidentella reussi. Foraminiferele.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). Wielician şi Kossovian). şi are vârsta Kossovian.” (după Frunzescu. respectiv Loxoconcha potetis. în Paratethys. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. 1998. 1992 din Crihan. Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). se pot trage anumite concluzii (din Crihan. Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). Moravian. Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). 2004).deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. . sunt date de moluşte şi ostracode. peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior. de foraminifere bentonice. . principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. Ca urmare a aspectelor prezentate. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. . în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica.

Băcăran.V. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. Mărun eanu. arenitice-fin ruditice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. coloana litologică prezentând. de sus în jos. Mărun eanu. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. marne cu Spirialis. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. Drăgănescu. marne şi tufuri cu globigerine. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. Frunzescu. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. 1951). 1980). Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. de vârstă Miocen mediu (Badenian). Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. La partea superioară. şisturi cu radiolari. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). Molasa de Slănic. Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. doar slab cutate (constant înclinării de 30o). Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. 1943. În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. 1994). 37 .

.

ce apar în Triasic. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. 1980. Pirozynski. 1968. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. 1976. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. Lange & Smith. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. la sporii dipora i ce apar în Eocen. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. 1991). 1988. 1975). precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. 1971). Cercetările noastre dovedesc. par ial. contrariul. a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. s-au format idiomorfonii. 1966 . Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. 1983). Ramanujam & Rao. antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. Multe esemenea informa ii au crescut. 1969). Jarzen & Elsik. Pirozynski et al. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. la sporii multicelulari.1. 1982). asepta i şi psila i). Marcel V. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. Intyre. Deşi cunoscu i de timpuriu. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. 1995). Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. la un moment dat. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi.V. precum Slaniceites caracioni. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. Totuşi. însă. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). Băcăran. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. Ramanujam & Srisailam. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. (Wolf. Rareori. Sporii de tip aff. 1977).. dicelulari. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. In Cenozoic. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. 1977). 37 . 1971. b. ci de conservatorism şi continuitate. 1979. 1965). 1986. monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). 1969. Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. Kalgutkar & Mc. mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. Endogone sp.

. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: . Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee. descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. III.Wolf (1966 a. 2000). b. 1988). indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. 1977). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. . din Canadianul Arctic. 2000). înso itoare ale oaselor de Mastodon. şi determină paleoclimatul regiunii. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. 2000). 2000).. Pirozynski et al. descoperind semnifica ii de similaritate. 1988. Malaezia şi Rusia. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius. Africa. Amphissphaerella. Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . India. Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India. 1995.Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele. IV. Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. 1995) cu ocuren a cenozoică (pl.Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler.Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. 1988).subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. . Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . 1976.trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor. descoperit în New Brunswic. 1982) (după Kalgutkar & Jansonius.Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu.folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski. . 1981. Băcăran. . China. Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . 38 . Deşi rare. Isthmospora elementele unui climat cald. Sporidesmium.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales. în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat. . mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul. Canada. Anglia. după Kalgutkar. . altfel existând riscul erorilor. Stubblefield & Taylor.Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. 1968 a. 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud.Pirozynski et al.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). S. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius. Australia.A. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. în studiile lor paleoclimatice. b. Ramanujam. .U.. după Elsik. .V. .Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord.

cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. fig. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. lactucicola Ellis & Everh. dând 39 . fig. fig. fusiform. Săvulescu. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. XVII. la mijlocul celulei a treia. drept.2. Săvulescu. 1985). La Ramphoria bevanii Sivan (pl. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. pentacelulari (tetrasepta i). ei se numesc tetracelulari (trisepta i). aproape în întregime paralele cu axul longitudinal.F. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. & Br. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor. cinci sau mai multe septuri.. constric iile. 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. fig 15) cu specifica ia L. multicelulare. sp. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. despăr ite prin pere i transversali (7-10). Săvulescu. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. formând astfel tipul de septare „siparia”. XVIII. XVIII. Septul poate fi median (la mijlocul sporului).S.P.) Sacc. alcătuind. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. Manoliu (1982) le citează la specia P. simetria.(Macrosporium) carthami Tr.) Zogg (pl. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk. 4).1/3 din lungimea celei opuse. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. La Gloniopsis praelonga (Schw. frecvent. dimensiunile etc. 1985). fragmentată. A. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. brune. clavate sau alungite. aperturile. Manoliu (1982) şi E. piriforme. longitudinali (1-2). În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. (pl. fig. ascosporii sunt bruni-aurii. culoarea. XVII. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit. monoseptat). Băcăran. este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. 23). sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. Wehmeyer. La Pleomassaria siparia (Berk. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. (pl. VIII.A. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. cu septuri curbe. Redau mai jos câteva tipuri de septare. şi la alte specii. 14). La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. fig. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. La sporii genului Pleospora sp. astfel că a apărut no iunea de septare tip.V. ornamenta ia. Corpul simetric. 1983). se numeşte septare de tip „bevanii”. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. XVII. 1942. 27). verticali sau oblici. 1985). ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. accidental. major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. dispuse toate trei. dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. De la sporul cu un sept (dicelular. 1942 (pl. forma. patru. (pl. incapsula i. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. Al. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . 1969). multisepta i).

formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. uncinată (hamată).3. subgloboasă. ventricoasă etc. 1 specie micorizantă. 2 specii au fost cosmopolite 40 . asteriformă (după Hulea şi colab. .oblic. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). cilindrică. halteriformă. Ilex.emergent.V.S. rombică.5 %). obpiriformă. falcată. 1 specie tericolă (4. obovată.adâncit. Magnolia.prăbuşit. acerosă (aculeată). 1983). medii şi puternice). Celtis.aliniat. Gmelina. limoniformă. Băcăran. fapt mai pu in evident la septul major. Betula. Ansamblul poral (hilar). (după A. dacrioidă. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. (h. Mangifera. împreuna cu gâtul şi umerii sporului. doliformă. eliptică. scolescospori. poate fi: . Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării. au două extremită i (capete): proximală şi distală. Taxus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci. astfel că. vermiformă (vermiculată) naviculată. piriformă. obdeltat-rotunjită. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). circulară. b. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. filiformă. 1985). Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). elipticcurbă.7 %) cu Sporoschisma mirabile. Cornus. . Quercus. Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. cu capetele rotunjite şi trunchiate. helocoidală.P.). eliptică. piriformă. Hevea. globoasă (globuloasă). prescurtat a. 9.. ovată. Sorbus. lunată.. 2 specii parazite (9. campanulată. lageniformă. rombic-rotunjită. tip de septare numit „praelonga”. p. Hippophaë. septul median este asociat cu o constric ie puternică. Ulmus. alantiformă. . atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. ovată. clavată (măciucată) şi obclavată. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. lentiformă. lanceolată. Pinus.F. Frecvent.8 %).9 %) pe genurile: Acer. 2 specii foliicole (9. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău.A. fusiformă. Ulex. elipsoidală. liniar-curbă.5 %) şi o specie asociată (4. Cytisus. monopora i sau dipora i. Fagus. obovată. Aesculus. Tilia. a. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. 1983). (ovală). napiformă. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. . Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului.

Malus. Betula. 1965). Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. 9. Salix. Calcophyllum. Agropyrum. Saccharum. Cichorium endivia. Mangifera. palinologia.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. de Saporta. Triticum. Corylus. Festuca rubra. Ulmus. C. Castanea. Liquidambar. Quercus. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Taxus. Malus. Populus. 1 specie foliicolă (3. 10 specii parazite (34. Bersamia paullinioides. intybus. Raphia sp. Engelhardt. Betula. Barbacenia. Monanthotaxis. Pyracantha coccinea. Mangifera. Mangifera.4 %).V. 2 specii tericole (6. Nyssa.7 %) şi 6 specii parazite (46. pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae. Dactylis. Tinospora. 1 specie micorizantă (5. Viburnum. oleracea. Saccharum. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. Ulmus. c. 8 specii parazite (42. f. Fagus. principiu folosit de lucrările lui Heer. în general. Băcăran. Lactuca. Fagus (F.5 %). genuri şi familii: Berkheya. Castanea. d. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. Magnolia. Zeae etc.. Cedrella. Rhamnus.5 %). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. e. asper).7 %). Quercus. 2 specii foliicole (10. Hevea. Balsa. Fagus. mineralele argiloase etc. P. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. 1 specie micorizantă (7. Ilex. Desmodium.4. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. Euphorbiaceae. Theobroma. Hevea. Hymenocardia. nemoralis. Samanea.3 %). Alnus. Agrostis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. trivialis).1 %) pe speciile şi genurile: Acer. pe Bambus şi Pyrus. (Palmae). Tripogon. Poa.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. S. Pisidium. Acer. Persea. flora (paleobotanica.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis.2 %) pe Carthamus tinctorius. Sonchus (S. 1966. Eryobotrya japonica. Quercus. Gmelima.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Carthamus.5 %). Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. Carthamus. Leguminosae. Pyrus. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. Vitis. antrenarea în 41 . Ettinghausen. selectivitatea procesului fosilizării. 1 specie cosmopolită (3. Malus. Boulay.7 %). 1 specie lignicolă (7. Dianthus. Rauvolfia. Chlorophora. pratensis. Gramineae. Theobroma. Hura. Nyssa. (după Sittler. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile. 1 specie praticolă (7. Liquidambar.7 %). 1 specie micorizantă (3. Fargesia (Ariundinaria). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. paleomicologia). Urochloa. Triticum şi. 1 specie foliicolă (7. Unger etc. Hibiscus. Dioscorea. Poa (P. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. Carica. Betula. Gmelina. pe membrii familiilor Leguminoase. verificarea şi completarea rezultatelor. 2 specii tericole (15. Callistephus chinensis. Cicorium intybus.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Carthamus tinctorius L. grandiflora).4 %). Dianthus.9 %). Cedrella. Quercus. Eucalyptus. Albizia. Gmelina. Populus. criticarea. P. Hevea.. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia.

Acer. incertitudinea înrudirii filogenetice etc. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. Pinus haploxylon. 1965).2. (după Sittler. În regiunea de la nord de Vogelsberg. de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). parazite. Betulacee (Sittler. 1965). Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). În Bazinul Hesse. micorize etc. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior.). se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. forme noi recente tipice: Carya. Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons.4. referindu-se la Bazinul Hesse. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. prima degradare climatică a Cenozoicului. dar se găsesc Tsuga. în concuren ă cu Pinus silvestris. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. cu ocazia invaziei marine. 1965). nici Engelhardtia. 9. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. A. 1965). fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. C. nu mai sunt Palmate.1. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. Alnus.4. Tilia. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. B. 9. sporodic.V. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). va deveni preponderent în partea inferioară. în Rupelianul superior sunt semnalate. Odată cu invazia mării rupeliene. În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. 1965). Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. micorize etc. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. după Sittler. Pterocarya. Sittler (1965). Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. Băcăran. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. Ulmus. Tilia. Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. 42 . sub influen a varia iilor climatice. parazitism. convergen ele de formă. în care vechile esen e termofile au dispărut. 1965). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. 1965). într-un ritm lent. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). în care Gimnospermele sunt tot preponderente. apărute la începutul acestei perioade. complexitatea procesului nomenclatural. Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. Cenozoicul vechi (Eocenul. 1964. Salix. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. Alnus. Juglans.

4 %). fa ă de 66. 25. maximă cca. de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă. 1983). . Bilai & Zakharcenko. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. de creştere sub 10oC. Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. 50oC.4. . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %. La temperatura mortală. 1987). că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări.6 %. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52. iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice.. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate. optimă 20-35oC). În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. t.6 % 43 . t.9 %. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %).3. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice. Ellis. de creştere 10-40oC.V.Miocen inferior.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. 9. t.8 %) indică faptul că în Oligocen superior . dezvoltarea ciupercii este oprită. mezofile (t. minimă sub 20oC).9 %). Crisan. în cazul celui de-al doilea.specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale. ciuperca este distrusă. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC.4 % = 66. psihrofile (t. se grupează în felul următor: . La temperatura minimă şi maximă. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. fără ca să fie omorâtă. atunci când am efectuat actul comparării. Aşa am ajuns să constat.9 % + 11.1 % = 37 % 22. La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii.4. Săvulescu.4. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci.” (după O. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului.. Băcăran. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. 1964. 2004). Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80. 1973. termotolerante (t. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa. 63 %. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B. 1968.2 % + 44. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. optimă sub. temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. Temperatura. ca factor ecologic esen ial.9 %). Hulea şi colab.8 %).. 1964). „La temperatura optimă. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. 20oC) (după Kirk şi col. 53. în cazul primului.

existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. înso itoare fidele. complex. care nu este un lux al naturii. permanent pe Pământ. cu numărul mare de spori. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci.4 % în Forma iunea de Doftana. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. ca doi factori de evlou ie darwiniană. 44..V. Tranzien a micotică. Ciupercile. capabilă să se manifeste fiabil. cu necesitate. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale. popula ional. Ciupercile. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene. al forma iunii. la un moment dat. 17. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire.8 % în Forma iunea de Podu Morii. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. 44 . ordonat. decelat cu uşurin ă. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. 11.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. de mare aploare. ale vegeta iei. tranzient. nu întotdeauna. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. Caracterul trecător. respectiv sporii de ciuperci. ceea ce ne conduce. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4. este un fenomen legic. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei.1 % în Forma iunea de Şipo elu. Băcăran. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. mai ales în Cenozoic.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. la un moment dat. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.

000 spori/zi. 1991). parazite. Krispiromyces discoides Taylor. Hass & Remy. mai ales pe frunze şi tulpini.000 spori. din Cole & Hoch. tericole. 1988. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. papile. lignicole. La Fusarium sp. 1996). Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. 1996). din Cole & Hoch. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. Sclerotinia. 2. agentul patogen al rapănului mărului. 1991)..000. ca organisme heterotrofe.000 ascospori. 1992 cu talul discoidal. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30.V.000.000. 1964. deci. 1991). epibiotic. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn. Exemplificând. la Gonoderma applanatum 30. dar este citat. din Cole & Hoch. 1963. cosmopolite..000 spori. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. CONCLUZII 10. Voronina şi Sorodiscus). 3. din Cole & Hoch.000. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. inaequalis este realizată de apresor. Smereka et al. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră.. holocarpic. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. micorizante şi foliicole. paleo. Fusarium. 1992. fungii. Băcăran. Penetrarea cuticulei în cazul V. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. în realizarea paleoecosistemului miocen. praticole. 1992 cu talul piriform-globular. Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil. dat de numărul uriaş de indivizi. Hass & Remy. Lyonomyces piriformis Taylor. 45 . existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. Hass & Remy.1. tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. Stemphyllium.000. Pythum. cu date referitoare la speciile actuale. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. Milleromyces rhyniensis Taylor. entomofage. 1991). Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. Rhizoctonia. aşa cum se observă în planşa XX. din Taylor & Osborn. După degradarea enzimatică. indică amploarea activită ii fungice.000 spori etc. 1992 cu zoosporange holocarpic. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100. cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze. pe Penicillium spinulosum. Taylor . tericole. praticole. 1974. cu necesitate. În marea lor majoritate. cosmopolite.humicole. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. din Cole & Hoch. (după Ingold.000..000. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. apertura cu o mică papilă de eliberare. După primele studii. 1987.000. 1984. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. 1964). în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. Ulocladium. 1991). Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. foliicole. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. micorizante şi entomofage. Paleosinuziile sunt.

Băcăran. al.. filoplanul a existat din Devonianul mediu. XX. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. similar Blastocladiales. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. Paleosinuzia lignicolă (pl. Hass şi Kerp. 1985). comparabilă cu Euallomyces. 1991). Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. din Cole & Hoch. 1985. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. 20). ca în cazul fungilor. Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. fără a putea preciza. din Cole & Hoch. XX. dovedi i în m.. fig. (pl. ascospori. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. 1991). Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. 2000). 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. fig. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). iar din 1992. 1994). Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. Halket. Taylor semnalează Chytridiamycetes. 1996). 1995). ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi.. (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. Datorită aşa-ziselor enzime strategice. 1985). fig. Microorganismele (bacterii.e.. 1986. Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov. IV. derivat din Chytridiomycetes. împreună cu alte microorganisme. Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. 46 . astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. 1977. drojdii etc. sp. Remy & Hass.. cu siguran ă. nov. din Taylor et al. Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. holocarpice şi eucarpice. 1987). 1996). ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al. din Taylor & Osborn. momentan nedeterminabil. sp. White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. gen. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al.. 1909. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite.V. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. din Paleozoic (după Osborn. 1930. penetrează plantele. capabili să inhibe cutinazele. 1991).. 1995). Nicholson. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. din Taylor & Osborne.. Devonianul inferior. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. Pragian. endocelulare. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. 1991). 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. din Taylor et al. starea parazitară sau simbiotică... care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). Somero. Într-o concep ie mai largă. 1975. 2004). ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani.. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang. Paleosinuzia micorizantă (pl. Pucciniasporonites herbilis nov. 1981. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et. 1980. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. eubacterii. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. dar şi cu mult mai înainte. dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. cu asce. din Taylor et al. 1999). cyanobacterii. 1995).. 1987. 1975.) pot coexista în rela ii simbiotice. 1996). 1994).

1991). aceştia. 1989.. din Cole & Hoch. 1986.. din Cole & Hoch. sp. Leger. În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. trebuie să adere la suprafa a cuticulei. IX.. Vallmuscelisporites commissuralis (pl. din Cole & Hoch. 1991). este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. în matricea proteinelor. nov. 1989).V. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. IV. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. Paleosinuzia entomofagă.. Remy. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov. 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. cuprinde fibrile de chitină. aminopeptidaze. Procuticula. Saeptatustubulus obliquus (pl. 19). concretizate în chinone (după Denell. 1984. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. lipide (după St. Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et. Rezisten a exocuticulei la degradare. din Cole & Hoch. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). 1984. insiduosus. din Cole & Hoch. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. 1991). dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. din Cole & Hoch. 1984).. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. Hass et Kerp. Goettel şi col. Băcăran. când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. 1991).şi exo. IX. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. 1986a. Epicuticula.. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville.. asemănătoare cu S. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. 1991). 1981. Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula. 1980. Remy. are un strat exterior mai fragil (după Hackman. din Cole & Hoch. 1990. 1977). ca hifă simplă.. fig. genul Glomites Taylor. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. 1995). Hass et Kerp. extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. Ca experiment. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. 1995 se referă la hifele aseptate. După realizarea breşei epicuticulei. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. 1966). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. 1984). prin epizootii. secven ial. al. 1970a. 1991). sp. 1991). Leger et al. sp. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. fig. chitina. fungii traversează procuticula. 1986) (din Taylor et al. momentan nedeterminabil. întâlnite la vârste înaintate. Taylor. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. un strat mult mai gros decât epicuticula. prima barieră a infec iei fungice. nov. St. 1988. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. de multe ori prin extensiile laterale.proteaze (colagenaze). 1946. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). 14). ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. din Cole & Hoch. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate. 47 . 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. Sporul. să tolereze poten ialul toxic al acesteia. Epicuticula. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. 1991). 1991).enzime proteolitice în culturi: . inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. fig. gen. gen. 1991).. multistratificată.

bassiana. al. emise de M. anisopliae (după St. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch. D. ca apoi. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni. exiguus nov.. sp. hamatus nov. St.. Odată ajunse în celulele epidermei. sp. sp.V. 1991). prin înmul ire asexuată vegetativă.. graminea nov. corniculatus nov. 27. Leger et al. D. considerat catabolit represiv. D.. Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. D.. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. sp. sp. 6. 8. geometricus nov. 14. D. indetritus nov. în situ. Samnels et al. B.chimoelastaze şi tripsine. 1987c.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 12. anisopliae. N. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. sporii. lecanii. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. D. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul.. 21. A.. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. D. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. 22. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică. mititiuci nov. 7. sp.. 15. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. diadematus nov. Leger et al. nepublicat). zigomicetă). anisopliae. 3. cu datele oferite de Cole & Hoch (1991).. 2. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch.. A. sexta cu M. 1974.. anisopliae. la fel cum. 1991). 48 . din Cole & Hoch.... D. sp. D.. glucosamina o poate face. B. 1965. aleurodis (după St. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1. 1993. 5. hifele şi corpurile sporifere. par ial cunoscută.. paralellos nov. D. D. sp. sp. hifele invadează întreg corpul insectei.. sp. sp. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St.. D. sp. sp. 1990). 1987. 1989b. emisă de Erynia ssp. sp. conspicabilis nov. sp. 23... 4. 18. 20.Didymoporisporonites fenestratus nov. 26. A... în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. Charnley & Cooper. Abordând în această manieră.. sp. din care se eliberează conidiile. 9. 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere. sesani nov. Dintre exoproteaze. sp. 1991). (Endomophthorales. sp. 13. 1991). Leger. Alternaria caelestis nov. sp. camerarius nov. sp. sexta) (după St. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate.. D. Ciuciuruites vitiori nov. Brachysporisporites singularis nov. Diporicellaesporites anulatus nov. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. Leger et al. 1986b) şi B. sp. 19. epicrocus nov. rileyi. Leger şi col. Băcăran. ductilis nov. schistosum nov. 1991). sp. excuratus nov. 1991). Leger et. Diporisporites anfractuosus nov. 25. sp. din Cole & Hoch. debilis nov. proteină produsă major. supuse analizei după criterii nomenclaturale. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg.. 11. sp.. Sinteza chitinazei este reglată la M.. 10.. diferen iat pe vârste. A. . eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice.. 16. 24. Dyadosporites archaetipus nov. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3). 17. bassiana (după Smith & Grula. A. popae nov. din Cole & Hoch. sp.chimotripsina. V. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi.

25. sp. 48. 40. 18. pares nov. 28. S. 12.. Eliadesporites lateralis nov. Băcăran. 7. sp. P.. lamentabilis nov. sp.. 19. 31. sp. 35. Patarlageleites teodori nov. 45. sp. sp. A. sp. 4. 6... sp. 24. Diporisporites hammenii Elsik. sp. sp.... sp. sp... conifer nov. 16. D. hastatus nov.. 49. Diporisporites oblongatus Ke & Shi. sp. sp. Taylor et al... H.. 37... 29. Hilidicellites levigatus nov. sp. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc. 24. 38. enucleatus nov. 11. 23. 53. 7. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. sp. P. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1.. evidens nov. 26. 26... sp. D. bombycinus nov. 20. rostratus nov. Paragranatisporites tortuosus nov.. sp... sp. Pucciniasporonites herbilis nov. Ascochytites eliadei nov. inopinatus nov. 14. sp. 28. 46. opreae nov.. P.... sp. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. H. 28. Frunzescuites multus nov. contrarius nov. sp. sp. 54. sp. 15. sp. H. 34. S... sp. A. 30. semiperfectus nov. Alternaria renodis nov. sp. dragastani nov.. Taylor & Taylr. P. Biseriessporites inaestimabilis nov. P. 19. sp. Rafailasporites laevus nov.. 52. 5. 44. D. 13. sp. 29. semisphaerialis nov.. Foveodiporites pilosus nov. Didymoporisporonites biturbinatus nov. sp. P. 42. 40. sp. D. 9. P. imperfectus nov. 17.. sp. sp... sp. Pluricellaesporites aduncus nov.. Dicellaesporites cuneatus nov... Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. strictissima nov.. sp. 14.. 9. 37. sp. 5. 27. sp. sp. Dyadosporites bipennatus nov. thomae nov. P. 2.. sp.. 3. sp. Lupuluites barbatus nov.. sp.. sp. sp. sp. P. 33. 30. Crivineniites ovidi nov. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina. P.. 9.. P. M. incurvicervicus nov. ignobilis nov. P. sp. Manastirites semulcus nov. 50. Alternaria baltesi nov. P. A. 6.. sp. Paleobasidiomyces pentacordae nov. 3. 36. 12. lautiusculus nov. 8. limbatus nov. 1968. 3. sp. Orjanisporites fructifer nov. 31. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. columnaris nov. H. 2. 4. 20.. perfectus nov. sp.. 11.. Slaniceites caracioni nov. sp. rugosus nov. pileatus nov. 22. Ciuciuruites ovalis nov. sp. intercalaris nov. D.. 15.. 33. 10.. P. 21. 16... sphaerialis nov. 8. sp. 29. sp. 1995. 14. Multicellites bisymmetricus nov. sp. sp. sp. 35. T. D. A. Hilidicellites amoenus nov.. 37. H. 38. implanus nov. 13. P. D. P. 4. sp. sp. scansilis nov. sp. E.. Vallmuscelisporites commissuralis nov.... Paleocurvularia nodosa nov. 23. 12. Seciurites sellifer nov. sp. spongiosus nov. 6.. salmacidus nov. Manicsporites copulabilis nov. sp. 41. mendosus nov. P. sp. C.. 1973. fossilis nov. Pluricellaesporites consuetus nov.. H. A. Doceaspora facilis nov. 17. 10.. 36.. 2000. 1978. 30. A. sp.. sp. Vallvitisites volhynianus. P. oppositus nov. 33. sp. 43.. sp. sp. sp.. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. Tomaites loculatus nov. mucronatus nov. Bonteasporites magnus nov. sp. sp. Chytridiosporites anomalus nov. 1997). P. belicosa nov. sp.. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1. symmetros nov.. Balosinuites multicius nov. sp. sp. 10. Dicellaesporites apendicisphaericus nov. sp. negreani nov.. oculatus nov. Dragastansporites primigenius nov.. sp. circulus nov. P. sp. sp. teleajensis nov... truncus nov... sp. M. sp. Olarufilum levatus nov.. tigrinus nov. sp. gemmosus nov. Celyphus rallus Batten. sp. trichorus nov. Alternaria hirundinae nov. 35. 39. 11. sp. sp.... sp. P.. constrictus nov. 21. 1993. A. 32... 2000.. apostoli nov.. sp. D.. 1997. sp.. sp. modicus nov. sp. mundus nov. P. sp.... H. 32.. Pluricellaesporites agnoscibilis nov. 16. rostratus nov. 32. 15. sp.. sp. 31.. Cranguites orthogonius nov.. sp. 2. imperspicabilis nov. D. sp. P. sp. P. Gigasporites opimus nov. Dyadosporites justiniani nov. sp. 17. contatus nov. sp.. 2000. Saeptatustubulus obliquus nov. 5. D. Sesanites comparaticius nov.. sp. sp.. Uncinulites oculatus nov. 8.. strangulatus nov. sp. nana nov. 13. sp. sp. sp.... pretiosissima nov. Dyadosporites apostoicescui nov. 38. P.. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . P. 25. tuberans nov.. 1995. Catinaites opulentus nov. sp... sp. sp. sp.V. 36. 47. eminulus nov. 27.. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. inelegans nov. 34. 55.. sp. sp. sp. littoralis nov. Seciurites capitatus nov. 39. 51. sp. ferratilis nov. A. 18. H. sp.. 22. H. 7. Ampuliferinites contortus nov. Traiansavulescumyces ovalis nov. cumulata nov. sp.. sp. D. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. Diporisporites minutus nov. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. gemina nov. sp. P. nodosus nov..... 34.

1997).filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. 1985) (din Taylor. cu pozi ia stratigrafică Pragian. Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. 1992). Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. cosmopolite. micorizante. similare cu cele eviden iate de Taylor. foliicole. . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. Hass & Kerp.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. Jahns & Betman. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite. 1995.apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes. . Ori. Băcăran. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. tericole şi praticole.V. 1997). parazita i de fungi. Remy & Kerp. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. în limitele bazinelor lor. lichenoide (?) şi entomofage. 50 . 1997 (din Taylor. Hass & Kerp. Hass. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice. rezultând 64 indivizi. Hass & Kerp. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). 1997). Hass & Kerp.

Pluricellaesporites 1 gen . fig. fig. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. 19 specii. 51 . fig. sp. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului. VIII. nov. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate. grupate în func ie de numărul celulelor. (pl. fig. 2) din Forma iunea cu sare. Ciuciuruites vitiori nov. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. de la corpul sporifer la spor. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi.Monoporisporites 1 gen . 16). Patarlageleites teodori nov. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare. fig. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune.V. Slaniceites caracioni nov. 7 specii.: Dicellaesporites dragastani nov. sp. fig. 13) din Forma iunea de Şipo elu. gen. fără a eviden ia sursa lor.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. (pl. în mod evident. 10). sp. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10.Hilidicellites 1 gen . sp.2. constatăm că sporii monocelulari (28. 2000 (pl. (pl. fig. sp. 31 specii. 3 specii. fig. Crivineniites ovidii nov.. 1980 (pl. de norii sporiferi. de ex. 10 specii. nov. 6). I. 12 specii. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice. III. fig. VIII. (pl.. (pl. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. sp. (pl. cu necesitate.Dyadosporites 1 gen . sp. gen. fig. Probleme de nomenclatură la sporii.37%) sunt. 14) din Forma iunea cu sare. nov. 2000 (pl. gen. fig. de ex. sp. 25 specii.Inapertisporites 1 gen . 3) din Forma iunea de Şipo elu. sp. (pl. 12 specii.: Seciurites evidens nov. VII. Ascochytites eliadei nov. (pl. 36 specii. de ex.Dicellaesporites 1 gen . 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. Astfel.75%) şi cei dicelulari (26. 18 specii. (pl. Celyphus rallus Batten. VII.: Pluricellaesporites constrictus nov. sp. 1973 (pl. iar sporii pluricelulari (44. X. X. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. nov. nov. Băcăran. XXI). fig. 4 specii. 3) din Forma iunea de Şipo elu. fig. a fi considerată de origine fungică. fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. formată cu ocazia eliberării. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. sp. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. IX. de ex. VIII. fig.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . de ex. 3). Dragastansporites primigenius nov. Tomaites loculatus nov. gen. VII. XII. 3). Hilidicellites spongiosus nov. (pl. 15). IX. IX. gen. 8 specii. VI. (pl.88%) au valori aproximativ egale.

sp. I. gen. din Reynolds. De asemenea. 5). Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. mundus Chitaley & Sheikh.. sp. gemina nov. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. X. sp. sp. fig. VI. fig. precum P. (pl. speciile P. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. (pl. IX. H. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. I. 11) şi D. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. 2). sp. în care sporul este eliberat din corpul sporifer. 1971. sp. (pl. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. Dyadosporites apostoicescui nov. IX.. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. fig. II. P. (pl. la genul Pluricellaesporites sp. sp. cu sporii de ariergardă. P. (pl. aduncus nov. fig. sp.) au hotărât separarea lor. gen. 20) ridică problema înrudirii. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. 1985. pl. nov. (pl. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). fig. fig. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. nov. IX. VII. Deşi sunt asemănătoare. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. fig. 2000 (pl. I. M. fig. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. VI. fig. III. (pl. fig. sp. sp. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . 1971 şi H. (pl. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). fig. fig.. (pl. gen. Acelaşi proces fiziologic. instalat pe corpul unei insecte. fig. sp. Dicellaesporites mititiuci nov. imediat după eliberarea sa. prima specie are un annulus evident. hastatus Chitaley & Sheikh. 1972. dar şi prin faptul că. sp. H. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. apostoli Chitaley & Sheikh. 21. 4). limbatus nov. to i din Forma iunea de Şipo elu. I. sp. nov. fig..V. 7) şi P. fig. sp. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. P. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 18A). în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. 22). sp. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. În contextul reproductiv dat. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. (pl. (pl. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. 19). III. I. în mod cert. sp. fig. sp. II. lipit acum de ostiolă. prin comparare. nov.: Seciurites evidens nov. X. III. deoarece acesta nu a fost ilustrat. mendosus nov. fig. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. deşi ridică unele probleme disputate. mundus nov. 1981). prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. 18B). (pl. atestată de prezen a unei germinări. sp. pliată. gen. 11). opreae nov. fig. sp. situat lângă corpul sporifer. 9). prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi. II. 3). în mod esen ial. (pl. hastatus nov. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. Forma sporilor. În această optică. şi P. afla i pe Crivineniites ovidii nov. se deosebesc prin forma celulelor. (pl. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. sp. (h. P.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. (h. fig. sp. sp.. (pl. pl. motiv pentru care l-am încadrat. Jansonius. considerăm că este de natură fungică. fig. folosindu-ne de caracterele acestora. III. 1971. de ex. sp. provizoriu. Reduviasporonites buzoiensis nov. fig. cu necesitate. A. 22. 21. rugosus nov. p. p. II. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. fig. fig. 1971. D.. V. IX. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. (pl. IX. Pluricellaesporites enucleatus nov.. Lupuluites barbatus nov. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. opreae nov. 10). în care numai analiza formei celulelor. (pl. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. (pl. fig. pe când cea de-a doua specie are un a. aduncus nov. X. Situa ii similare apar la A. II. (pl. (pl. sp. 20): două exemplare au 4 celule (pl. (pl. gen. VIII. sp. fig. sp. fapt impus. 5). 5). fig. sp. fig. (pl. VI. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. (pl. excuratus nov. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov. apostoli nov. Băcăran. Sporii deja elibera i. fig. 1971.

gen.). gen şi Sesanites nov. fam. 1989. 1943) Elsik. 53 . 1989. (după Elsik. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. 2000). numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. fam.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. gen. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. dar este. gen.V. Băcăran. şi Vallvitaceae nov. sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. Familiile Balosinaceae nov. şi Lupuluites nov. în mod cert. Kalgutkar & Jansonius.

. Bucureşti. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous. I. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians). Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. Alexandrescu. Pays Hellen. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy.. 1995. I.. An Geolog. Tomes XXIV-XXV (résumes). Inst. 1958. Bucureşti.C. 1993. p. Vol. al Rom. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali. BIBLIOGRAFIE 11. Băcăran. p. 14. E. Comptesrendus desseances... Buzău). W. VEDA Edition. VII (1915-1916). V.. Acad. Annuaire du Comité Géologique. 77-80.. St. p. 118-126.A. Anuarul Comitetului Geologic. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes.. I... Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. Kent. (Geol. T. p. Andreescu.. Geofizică. 1985. p.. 1973. Gr. 1916. Vehr. Rom. E. 511 p. p. I.Swisher. Bucureşti.. 1906. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. Geografie. Geologie.131-156. p. Atanasiu. In: Snelling. time scales and global stratigraphic correlation.P. Munteanu... Aradi.A. Athens (1979). Vol.. D.. geofiz. 211-260. Miozän M5 Sarmatien. Géol. III. Precizări asupra limitei etajului Meotian. Alpenland.. geol. nr. 1981.. geogr. Bucureşti. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. An... Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Bucureşti. I. Avram. Athens. 77-80. T.. 69. 1972. Budapest.).. A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. D. 35 Bd. Botez.. 157-176.V. Dări de Seamă ale Şedin elor. 54. Suppl. 1973. O. Bucureşti. G. Miozän der Zentralen Paratetys. R. seria a 4-a. Institutul de Geologie şi Geofizică. LVIII/4 (1971). Buletinul Societă ii Geologice a României. G. 1981. I. Bucureşti. 499-512. ed. Bucureşti. IGR-90. Study in stratigraphy. Alexandrescu. LXVII (1981). 4. Brustur. Gh.. Botez. CR Inst. cerc geol. 1996. Special Paper. Popescu. Matei. Studii şi Cercetări de Geologie.. Gr. paleoecology. Roumain IV. 54 . Vol. I. Institut Géologique de Roumanie. Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. M. p. Bucharest. 3-6. Andreescu. Senes. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. VEDA Edition. Neog. 18/2. In: Berggren et al. J.. Bolgiu. M. XXVIII. London Geological Society. 541-558. Andreescu. Kent. Chronostratigraphic und Neostratotypen.. Tome IV (1912-1913). I. OM Egerien. Andreescu. D. N. paleogeography and systematics. I... T. Academic Kiado. 1952.. Roumanien Mitt. Aubry. I..V. Pană. Atanasiu. 1944. V. Neagu. C.J. Berggren..1.. Institutul de Geologie şi Geofizică.R. Pestrea. 6. Papainopol I. 72 p. Dări de Seamă Vol.. 15/2. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). Baldi. 1917. 1975. Antoescu Al. Institutul Geologic al României. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat.. p. W.. p. Crihan. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari.. I. et al. 1974. Bucureşti.. Andreescu. 232-235. p. Andreescu. 1972. Geochronology and the geological record.. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). (1942). 129-212. Tulsa.A. Geol.... I. p. Frunzescu. Bucharest. Dări de Seamă ale Şedin elor.. 69-90.: Geochronology. Bratislava. van Couvering. MOTAŞ. Baldi.. Vol. Brustur. Berggren. S. 129-138..S. Chronostratigraphie und Neostratotypen.. I. Bratislava.V.. 1970. XXIV. p. Vol. Bucureşti. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. T. An. SEPM Special publication no. Medit. LVIII/4 (1971). Acad.

Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Dumitrescu. 1968. Ciocârdel. Paris. 1992. in: Papp A. Bucureşti. Bucureşti. p.000.. Bucureşti.. 1993.. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor. M. N. 1978. Dumitrescu.. Vol. Cocioni. 1964. Iaccarino. foaia Covasna. G. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin. p. k. Institutul de Geologie şi Geofizică. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. R. II/XXIV. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. Rom.. Institutul Geologic Bucureşti. 1975. Harta Geologică a României. Fornaciari. D. Gr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. 1997a. M.... T. B.. Baltes. Popescu. 89-96.. Wien...S... Frunzescu. Soc. Băcăran. D. tomul 37. L. Academia Română. G. F. Editura Academiei Române. 263p. Bucureşti. 187-144. M. Bucureşti. France. E. p. Studii şi cercetări. Rio. Gh. 1885.. Monteforti. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. Geol. Frunzescu..A. 505-509. Dumitrică.. Bucureşti. et al. p. Bucureşti. Cicha. 134-137. Comptes Rendus des Séances. Crihan.... Frunzescu. Cehlarov A. H. R. 1999. A. Coquand. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). 1997. I. 49. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit. S. Badenien. Bratislava.S.. Tome 37. I. XXII/1.. 55 .. Sci. Italy). D.G.V. scara 1:200.. Gr. 1962.A. Padova. I. 1938. Ed.. Fl. Dumitrică. geol. Univ. 65-84.. G. Comitetul de Stat al Geologiei. Brustur. Geologica Carpatica 19(1). 51-61. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic). Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). 1952. Prospec iuni S.. Ploieşti. Anuarul Comitetului Geologic. 1997. 1950. Fornaciari. I. D.. Dragoş. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent.. XXIII. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. p. Anastasiu. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. p. S. Bucureşti... 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. M. 4-8. Salvatorini. 1992.. Alexandrescu.. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău..: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. p. 1-226 p. Bucureşti. Geol. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. of Bucharest. V. Vol. S. M.. Institut Géologique de Roumanie. Universitatea Bucureşti. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. Mazzei. Comitetul de Stat al Geologiei. Drăgănescu. La Nappe du Gres de Tarcău. 195-270. An Com.V. Rio. A.J.. Dinu. Rom. I. 1948. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna. 1867. Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy.. Teza de doctorat. Ghea ă. I. Popa. in: Montanari. 273-276. B. Bucureşti. Gr. D.. Dări de Seamă ale Şedin elor. p. 1997b. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. Mem... Vol. tehn. Bandrabur. NW. 1970. Iaccarino. Acta Paleont. Alexandrescu.. P. T. Verhandl d.. Acad. p. Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer.. Tome XXIX (19401941). Săndulescu. Universitatea Babeş-Bolyai. 207-230. p. Institut Géologique de Roumanie. Buletin tehnic-ştiin ific. Bucureşti. 1998. Grafica Prahoveană S...... p. p. D. P. Massari.. Filipescu. N. 95-117. Cobălcescu.. N... 1-121. I.C.G. Institutul Geologic. Bucureşti. Bul... 1995. Bossio. A. J.. Géol. R. Dumitrescu. Vol. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. Originea sării şi geneza masivelor de sare. XXIV. Senes. E. Bratislava. Reichs. Frunzescu. LXI/4 (1973-1974). Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. Ghibaudo. Costea.. Elsevier Science B.. L (1962-1963). Cluj-Napoca.U.. k. Revue Roumaine de Géologie. Cehlarov. Odin.

Acad. 1968. Ionesi. Grujinschi. et al. 1985. Tom XVII.P. 1996..S. J. Iva Mariana. Com. Plankton Stratigraphy.. Deep Sea Drilling Project Leg 90. 109-112. sect. Rep. C. I. Gheol. XXXVI. Ploieşti. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. Iaşi. Washington. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique. 1973. D. D. Gh.. Init.. L. 25. E. Deut. H. 1995... The oligocen from the Transylvanian Basin.. Kojumdgieva.. Rom.1383-1411. Trelea. B. Bucureşti.. Oxford. J.V..G. C. Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. Stratigr.. nr..222.I.. 154-150. Jones. D. Sofia. Ionesi. v. î. Studiul complexului gresiei de Tarcău între V. Istocescu. 2000b.v. XLVI (1958-1959). Grujinschi. Teleajenului şi V. Perch Nielsen. Ionesi. 391 p. 90. Brănoiu.. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău. 4. 3-26. XVIII (1971). Wenz.. V. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). LII.P. 1972.. V. Sofia. L. M. Bucureşti. Geologie. 1970. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. p. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş.R. p. st. Băcăran.. Buletin U.201 p. Akad.. 1972. Buzăului. 187-208. Cuza”. Popov. Dări de Seamă ale Şedin elor... 83. B. 72-79. Ionesi. 121-136. Ionesi. 5. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene. Geologie. p. Stratigr. Paleont. C. 1985. E. Vol. Lăzărescu. Dări de Seamă ale şedin elor. Grujinschi. p. Sarmatian of the Moldavian Platform. 33-38. Vol. Mezzaros. Cluj-Napoca. Grigoraş. Geol. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău). W. Vol. 1972. Anuarul Comitetului Geologic. Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). Inst..... Bucureşti. p. Kennett.. Bucureşti.. J. Bucureşti. Ionesi. in: Kennett. 99-220. Bucureşti. Stud. Edit. K. p.. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Vol. Vol. 1971. (Ed. XXVIII. 1-457 p. Vederi noi în problema stratelor de Cornu.S. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu. XI. Sect.. Institutul Geologic Bucureşti. An. LVII/4. XIX.. L. Frunzescu..S. C. Grujinschi. 201-212. Geol. Rasvitie na sarmatskie moliuski. 2008. 133-140.. p. p. Vol. Stratigr.. 1969. p. Zeit. Paleont. 1962. 1971. Cluj-Napoca. N.. 1955. 101-107. B. K. Goel. no. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Vol. 1994. Bucureşti. XVII (1971). p. Ionesi. Kojumdgieva.P.I..). 1931. S. H. 1971.. Text Doctorat. I. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud..J. D. XIII.. Micropaleontology in Petroleum Exploration. Vol. R.. N. Iorgulescu.. Prahova). C. (serie nouă). Bucureşti.P.. 56 . B.. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova).. LXXVI. p.P. 2-3. N. 8. tehnic econ. XIX. Ştefan. Ionesi. N. Editura Universită ii din Ploiesti. Institutul Geologic Bucureşti. „Al.S. p. Gessel. Severoyapadna Bulgaria. p.W. B. Iaccarino. Krejci-Graf.. Cuza”. p. Grujinschi. Bucureşti. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera. p. p.. 1972.. Cambridge University Press. Buletinul de ştiin e geologice din R. In: Bolli. 1989. 283-314. Bucureşti. N. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. Univ. i Litol. An. Brânzilă. P. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie. L. 25-64. p. Berlin.G. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. IIb. p. Ionesi. România.D. Huică. I.. Ionesi. Izv. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna.G.. R. Suppl. J. Grujinschi.G. Nauk. 1988. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). Saunders.. Bilg. P.. I. 2. 65-163. Vol. 189-192. 1953. Buletinul I. T.M. România...B. 17-22.G.. Iaşi. Clarandon Press.

Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic.. Motaş. St.. Ital. E. Arhiva Institutului Geologic al României. marginal erosio. Sarea în pământul românesc.. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. în timpul Cainozoicului. v. Popescu. 1972.. p. Mărunteanu. J.D. I. Edizioni Tecnoscienza.. 738-785. în: Farinacci.S.. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice. 1970. p. I.. 1994. Raport de cercetare.C. 3-14. Anal. Inst. no. Cuza”.C.. 1976.G. III. Journ... Veröff Zentrdinst.. I. M. Academia R. East Carpathians. I. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. 1971.P.. b. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. II. Institutul Geologic Bucureşti.. Soc. XVI/4. F... Bucureşti. Mrazec. p. 1912. II.. Macale . Fl. Bucureşti. Romania) (Comment to Annex 9-12). I. 1994. Olteanu. Vol. L. M.. N. 1991. Drăgănescu. LVIII/4 (1971). 1981.G.. 32-51. E.. Popescu-Voiteşti. Gh. p. Hodonin. A. Biostratigrafia succesiunii.. Al. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy. Raport. G. Micu.. Gh. N. Edit... R. Cluj-Napoca. p. Papainopol. Vol. R. Bill. Bucureşti. Phys. Suppl... Bucureşti. L.31. Meszaros. 1996. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. 221244. Bucureşti. Etapa a IV-a. in: Hamrsmid B. Institutul de Geologie şi Geofizică. Meszaros. 4-th INA Conf.P. p.V. Motaş. Prague. V (1911). I. Dări de Seamă ale Şedin elor. V (1913-1914). Bucureşti. Miculan. p. 1967. 47-60. Fairbanks. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. 4754. Băcăran.. Proceedings of the II Planktonic Conference. 1992. R. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline.R. Roma. J. S.. Vol. Knihov.. p. Marinescu. 1927.. N. Bucureşti. Mărunteanu. Gh. Merutiu. Popescu. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. Bucureşti. Pestrea. & Young R. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda. Szakács. LXIX. 66. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România. Modena.. Motaş... 127-148. 14b. „Al.R. Miocenul presarma ian din culmea Istri a. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România.. Mărunteanu. XIII. Roma. Ad WDDR. VII/1. p. Nicorici. L.. Vol. M. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique). p. în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului. Macovei. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. p. Contescu. M... Vol.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. 2002.. I. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. 7. Z. 1978. Papaianopol. Mărunteanu. 1982.. 57 .N. Erde. Rom.. Martini. 1914. p.. 7. An. St... M. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. Gh. M. V. 247-261. Ed.. Mateescu. Geografie-Geologie. et al. 155 p. Univ. 197-202. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. Mărunteanu.C. eustasy and. 96. Iaşi. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales. 1997. Bucureşti.. K. 14/2.. – Nannoplankton Research Vol. Geophys. Paleon. 1916. 33(3). Miller. p. Dări de Seamă ale Şedin elor.. 299-339. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. I. 1962. Essai sur le Néogene de Roumanie. 87-92.. Acad. L. Wright. Popescu. 2. Geol.. M.P. P. Geologic. 1991. Potsdam. 6829-6848. Popescu. Papaianopol. Res. R. Institutul Geologic al României.R. Anuarul Institutului Geologic al României. Marinescu. Micu. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions.. Prahova). Vol.. Knihoonicka YPN.

Bucureşti. Nicolescu. 19-27. Vol. p. Anuarul Comitetului Geologic. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. D. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. p. Geol. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. Geogr... p. Bull. Anualele Universită ii. K. Munteanu. Inst. Institutul de Geologie şi Geofizică. Vol. Rezumatul tezei de doctorat. 1968. Bălăneasa. 1979.V. I. Popescu.. Iaşi. 1997. R. Geol. Fl. 1.. Dări de Seamă ale Şedin elor. N. XI. T. 1877. Teza de doctorat. Bucureşti.R. Lopatnei (Subcarpa i).. 58 .. Universitatea Iaşi. In: Papp et al. Rep. Bund. Buzăului şi V. XXXII (1943-1944). M. Nichiforescu. 113-117.I.. p. M. sect. Bucureşti. E. p.S. I.. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău. Pilide. p. „Al. E. 1964. Bratislava. Gh. 1966. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . M. 12-18. Teleajen şi P. 1975. p. nomenclature of the Neogene of Austria. Papaianopol. Bucureşti. Buzăului. Bucureşti.. Vol... Rom. III. p. 157-162. M. Kossovian foraminifera în România. M. Geof. Bucureşti. 1969. Comité Géologique.S. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique. 181. Pauliuc. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys.Schmid. p. 1969. Papaianopol.. Vol. Papp. Kallmann. I. Vol.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu.R. Asupra sarma ianului din V. in co-operation with Grill R. I... Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. 155160.E. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An.. Olteanu. Paghida. Faunal remarks (Molluscs... 42A of the deep Sea drilling project. R.. Bucureşti. Vol. LXI (1973-1974). St.. E. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V. 1969. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R.. Bucureşti. Edit. A. 1951. Mărunteanu. 291-300.. Iaşi.. Cârnului (Cislău.-Geogr. 136 p. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău). Univ. M. Editura Academiei R. Fl. XXIX. nat. Géophysique et Géographie. Stratigrafie.S. XLII.. România. Popescu... Univ. Olteanu.. Anuarul Comitetului Geologic.. 1973.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Biostratigraphie (Mallusques. 1997.. XXVIII-XXXIX. 1978. Badenien.. C. Cricovului Sărat şi V. Pană.).. Rom. Geol. p.. D... Gh. Bucureşti. Munteanu. Nişcovului). 65-84. Popescu. IX. p. Buzău). 53-77. 5-98. 189 p.. 1978. 1/2. Academia Română. Revue Roumaine de Géologic. T. Acad. Roumanie). 1955. J.L. p.. LXX. Cuza”. C. Vol. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V..S.R. Papp.. 1992-1993. 22-31. Vehr. Kapounek.. 1998... 277-282. Patrulius.. 231-261. Paris. 1968. Teleajenului şi V. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes).. Gh. Fr. Turnovsky. XVII. Washington. 1970... Munteanu. Soc.. Rom. Bucureşti. T. XXXIII. An. Munteanu. -T.. Lopatna şi V. Nichiforescu. Acta Paleont. p. K. p.Leg. II. Băcăran. A. Bucureşti. Müller. Bucureşti.. 237-290. Janoschek. Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. (st. Inst. Ser. Init.) Acad. Bucureşti. 1992. XXVIII. Bucureşti. Tome 14/2. 727-750. 1951. 1. N. 5-62. Bucureşti.. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş. cerc Geol. I. of Bucharest. Serie de Géologie. Stratigrafie. J. Acad. (Geol. p. Géol. R. -T. Studii Tehnice şi Economice. Geol. Pătru . Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. Viena.S. DSDP. I. 189-203. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea). Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. Pană. p. al Rom.

p. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). Saulea. Popescu-Voiteşti. D. 1995.. p. Vol..S. Bucureşti. D. Gnacolini. Comitetul de Stat al Geologiei... Caşinului şi V. G.. Inst. Buta. Editura Tehnică. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului. Romanian Journal of Paleontology. Zaharescu. Comite Géologique Bucureşti. p. Vol. Kusko. Pătru . An. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. Băcăran. Institutul Geologic al României. XXXII (1943-1944). Vol. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud. .. Gh. Vol. 489. Vol. Inst. Viena. 14-19. Géophysique et Géographie.. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys.Mărun eanu. A.. no.. Popescu. Romanian Journal of Paleontology.. 72-73/3 (1985-1986).. Tema A10/1997 (8/1998. Prahova. O. 727. Prahovei). 1958. D. 1971. Institutul Geologic al României. 1925. Rom. 76. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Institutul Geologic al României. 1998... Săndulescu. Ştefănescu. Vol. Bucureşti. P. Bucureşti. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). 113. 221-372. Institutul Geologic al României.V. Bucureşti.. Gr. Institutul de Geologie şi Geofizică. Bucureşti.. Anuarul Comitetului Geologic. Rögl. Abstracts Vol. XXXVI (1948-1949).. An. Bucureşti. Supplement 5. Gh. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. Bucureşti. 241-270. Geol. Popescu. Guide to Excursion B1 (post congress). 1981. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). Bucharest. 3-12.. Bucureşti. R. X-th Congress RCMNS. Coccioni. Academia Română. XXIX. M. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti.B. Odin. Gh. 1952. 1956. 9. 1966. Popovici.. Mitt.. Iaccarino. Rusu... A. M. Preda. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. M. Popescu. Gelati. Prahova. Butac. p. Gh. Popescu.. M. Vol.. Elsevier Science B. p.. M. Săndulescu. Popescu. M.S. 76. 1-82. Langhian. Bucureşti.. Teleajenului).M. 19. Institutul Geologic al României... Popescu.. geol.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes). Dări de Seamă ale Şedin elor. Romanian Journal of Stratigraphy. Protoescu. Vărbilăului. 1995. Popescu. Vol. Serie de Géologie.. Bucureşti.. 1997. Bucureşti. p. Cita. Öster. Geol. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. 76.. 1987. 41. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice.Atlasul Paleontologic al Neogenului. Ges. 1922.. Bergbanstud. Geotehnica României. X. Anuarul Institutului Geologic al României. F. Inst. 65-73. Gr. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Bucureşti. Institutul de Geologie şi Geofizică. Popescu. Popescu. Dări de Seamă ale Şedin elor. p. p. A. 1915. 57-87. IV. 95-98. p. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. 2000. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide). Melinte. Revue Roumaine de Géologic.. 1. 1996. p... Bucureşti. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians. 1951. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud. Gh. Popescu. Buzăului şi V. M.. 149-168. R. Gr.V. Rio. Săndulescu. 59 . Georgescu. M. 1984. Gh. p. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. p.. p. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. 1998. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. Geol. 1996. Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress. C. S.. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. A. Gr.. Tome XV/1. Wien. Zona Flisului paleogen între V. Gh. I. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V.

M. Age of the Doftana Molasse. F.. Vol. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. Monit.. Geol. Géophysique et Géographie. 83-90. Bucureşti. Calcarele de Podeni. Mrazec.G. W. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley).D.. p. Paleoceanogr. 1962.755806. Romanian Journal of Stratigraphy. p.. Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. III. Gaze şi Gologic. Carte geologique de la region Vălenii de Munte. Miller. Dări de Seamă ale Şedin elor. VII. Melinte. LXVII/4 (1979-1980). Teisseyre. Fairbanks.. Vied. F. 6.-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. Buletinul Institutului de Petrol. Academia Română. Soc. 455-468. Vol.. Senes. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. 1963. p. 1992. Berger. Vol. Bucureşti.000. Woodruff. Mid. II Miozän M1 Eggenburgien. Vol. Institutul de Geologie şi Geofizică. LXV/4. Dări de Seamă ale Şedin elor. Mărunteanu. 1979. et al. Series de Géologie. Ghe a.. Paleoceanography.. 89-94... Wright. Ştefănescu. Ştefănescu.. K. Ştefănescu. Petr. X. 1897. C. Ştefănescu. paleoclimatic cycles and sediment preservation..... V. Akad. M. M.. M. L. 3-eme serie. Bucarest. p. 1982. J. Talec şi V.. p. 1911. 1971. Teisseyre. no... Ştefănescu.. Institutul Geologic Bucureşti.R. Ştefănescu. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis.H.V. Dări de Seamă ale Şedin elor. 357-389. Buzăului. S. 215-219. Dicea. Savin.. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. R. M.. (Bucureşti). Băcăran. Revue Roumaine de Géologie. 1980. p. Vol. W. V. Vol. N. 1993. Paris. Tome XXV. p. Structura geologică a regunii dintre V. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România.G. 181-191.. Inst. 1971. XLV (1957-1958). Ialomi ei. VI. 1:50. Popescu.. Ştefănescu. Bucureşti. Tome 23/1.G. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger. Bucureşti. Vol. 1991. Stoica. 75. Chronostratigraphie und Neostratotypen. p. Bratislava.. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse... E. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. Slov. Vincent. Dări de Seamă ale Şedin elor. Ivan. I. p. 37-57. J. Institutul de Geologie şi Geofizică. I. Vol. 23-31. M. Fr. Comitetul Geologic Bucureşti. Geophysical Monograph 32.. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. 60 . 1985.. M. W. p. Rom. Tudor. 827 p. Vyd. LVII/5. S. 169-182..

.A. et al.C.C.. 27 Aug..D. Acad. FRUNZESCU. G. ELSIK. 1994. p. V. BENTIS.C. Geoscience and Man.. Abs. p. H. 1989. 1986. 1975. Băcăran. 232-252.L. Ed. & DRĂGĂNESCU. 1977...J. D. 1977. V. BARNAURE. Bull.. Soc. 1973. ETHRIDGE. South Florida. 1997. & FRUNZESCU... p. Ploieşti. pl. W. Tampa. Palinologie cu aplica ii în geologie.. Cole. BĂCĂRAN.. Univ. 2000. de Şt. I. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria. 1-419. Abstracts with Programs. G. 198: 254-260 p. 1992. et PONS. Prahova. Plante medicinale şi aromatice. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali. 44. 1963. DOUBINGER. Vol. Did. Univ. northen Gulf of Mexico. Mz.. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. Second International Mycological Congress. Comunicări şi referate. R. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. Abs. BROWN. W. IX... Mz.. p. DRAGASTAN. 403-420. Univers enciclopedic. Ploieşti. Commonwalth Mycological Institute Kew. LVI. Volume XIX. nr. 1977. 1 p. 169. & GOLUBIC. p. p. Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. V. South Florida. BĂCĂRAN. 147-149.. p. GOLUBIC.. W. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic.. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals. V:. no 3-4. O. HOCH. J. Transactions Gulf Coast. p. OLARU. Mycologia.C.... p. Prahova. Bucureşti.. Prahova. „Petrol-Gaze” Pl. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). XV. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S.. Bul. Prahova. 262 p.. 1927. 168.S. L.. L.. 1996. Berlin. . New York and London. W. 61 . 1962. Mz.... DEBORAH. 91-97. Editura Ceres. J. GH. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations. Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. C.. D..R. D. Bucureşti. de Şt. August 23. D. 27 August . 1992. 1969. Univ. Pollen et Spores. Paris. Nat. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova.. Vol. BARR. BÂLTEANU.. Mz.. 84 (1): 1-11. Fitotehnic. J. IV..2. Academia Română. Comunicări şi referate IX.. W.P. II. DUNZINGER. 1-1192. Ploieşti. Nat. O. Ed. U.V. Surrey. V. 3 tab. J. Şt. Vol. & ELSIK. BĂCĂRAN. edi ia a II-a. Comunicări şi referate.T. 1995. XXVIII. Conf. VIII. vol. Second International Mycological Congress. Ped.J. 115-120. V. Sinaia. Humble Oil & Refining Company Huston.L. I. ELSIK... Systematischer Botanischer Bilderatlas. L. p. 2004. COTEANU..3 September 1977. J. K. ELSIK. (netipărit). Plenum Press. RÁCZ. Tampa. p. 16 pl. BĂCĂRAN. E. Vol. 1991. 1978. BĂCĂRAN.. Nat. 47-49.C. 43.C. Bucureşti. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. S. Seria Tehnică. D. Dictionary of the Fungi.. V. p. Vol. & GHEORGHIES. V. Şt. Nat. Ploieşti. Dic ionarul explicativ al limbii române. figures.. 4 text.C. 1-413. America. 1976. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist.3 Sept. Bucureşti. ELSIK. Int... Ploieşti. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. Palynol.. Late Neogene palynomorph diagrams. 99-112. Texas. no 4.. p. A. 1970. PETRESCU. Association of Geological Societies. p.C. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. 2/2004. COICIU. 283. BĂCĂRAN...: 1-555. G. Comunicări şi referate X. ELISK. B.. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. 1994. W. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. Simpozionul Na ional de Micologie. p. C. W. Fungal spores in stratigraphy Geo. ELSIK.

p. Jakson Group. C.103. G. p.. W.P. p. Number 11. W. 1-35 p. leg. Pollen et Spores. ELSIK. GH. 129-132. 1964. 156-162. Amsterdam. 1-150 p..C.S. Vol.C. W. ELSIK. 1980. FOURNIER.V. 1-208.L..C. Bucureşti. 66.. p. Taxon. G.. nov.. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Flora pliocenă de la Corni el (reg. Ed. 1993. 31-41. A. FRUNZESCU. J.S. & TRĂISTARU.. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 23. GEEL.C.. 2003. Univ.. L. Carpatica. 77-82. edi ia a II-a. V. p.R.. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic.asp INDREA. R. Canadian Journal of Botany. 1-12. W.. Catedra de Geologie-Paleontologie. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum. & JANSONIUS. W.. Int. W.. 1997. ELSIK. D. şi Ped. Bucureşti. 155-159. 5. Calvini.. Editura Academiei Române. revizuită. R. Volume 42. Did. V. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation. 8.. Vol. 1963 emend. Oradea). 53-63. Palynol. p.. Pollen et Spores. no 3-4. & BATI. GIVULESCU.. The fungal morphotype Felixites nov. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. Ploieşti. 4. A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. JANSONIUS. Băcăran. Crişanei şi Maramureşului. Vol. East and South Central Texas: U. 403-420. p. 1-1446 p. W.C. Volume 8. E. Academiei R. 1986. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). IAMANDEI. 421-426. 1987. IAMANDEI. Banatului. August.C. 2: 436-493. Elsevier Scientific Publishing Company. Serie nouă. XXVIII. W. 62 .D.C. London. Humanitas. no 1-2.. 71-79. southwest Harris County.-dec. & BROWN. 2001. pages 953-958 National Research Council Canada.. XXIX.. 1990. Buzău. Palynology. Printed in the Netherlands.C. International Code of Botanical Nomenclature. „Petrol-Gaze” Ploieşti. IONESCU. ELSIK. 25 (1978) 1-20. 1974. Pătârlagele. ELSIK. Z. Bucureşti. FRUNZESCU. Roum de Géologie. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. XXXI. 2003. 1-229 p. Harta regiunii Crivineni. 1989.. Rev. INGOLD. GU U. Texas. Ed. ELSIK. 2004.. 1978. Oxford University Press. New genera of Palaeogene fungal spores. Facultatea de Geologie şi Geofizică. no 4. 2001. Bul.L. HUICĂ. W..R. p. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493.. & BĂCĂRAN.. XXVIII (1986). Bucureşti. Psilodiporites Varma and Rawat. D. Tome 47. 1990. Pollen et Spores. Legumicultură. Geoscience and Man.. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. 1987. Volume 52. 1984. 1986. E. Palynology. no 1. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. p. şi col. Conf. ELSIK.. gen. 1994. D. Vol. V. Vol. p.B. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. p. Volume 15. Revista Română de Petrol. 1996. Bucureşti.. D. Tome 34. I. XLVII-L (1995-1998). northern Gulf of Mexico. + 120 planşe text. Dispersal in Fungi.. Vol. GIVULESCU. EDIGER. Lucknow (1976-1977).. 1979. V. teză de doctorat. Fossil fungal spores: Anatolinites gen. Bucureşti.. p.. Pollen et Spores.P. 1-172. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications. 1-350.C. ELSIK. 1983. Ed. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality. nr.D. Pânza de Tarcău. oct. nr.T. 1976. ETHRIDGE.A. IV. 14: 91. AASP Contributions Series. Cluj-Napoca. 27 pl.org/names/names. Cătina jud. HAWKSWORTH. 1998. p.. 1 plate. & BĂCĂRAN. D. Number/numero 5. Dic ionar latin-român. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. Ploieşti. Ed.

Mycotaxon.M. KALGUTKAR.N.. nouvelles recherches sur les champignons fossiles. în palin rom.M. R.. 3-4: 319-334. NORRIS. II. JANSONIUS. District of Mackenzie. LOCQUIN. R.N.. Dallas. Plante fosile. Vol. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. Simpozionul de Palinologie Cluj. 1982..T. J. T. Bulletin 340. XXIII. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. & OSBORN. I. 63 . Progrese în palinologia românească.. POP EMIL. H. nov. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. R. Mycol. GH. M. PO. LOCQUIN. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties.R. I.V. p. POP.. Mycologia. of Paleobotany and Palynology. Volume 5. Geleenites Dijkstra 1949. 141152 SEPULVEDA. 1-260 p. by The New York Botanical Garden Bronx: N. G. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem.. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. Geological Survey of Canada. Luangwa Valley. 1996. Vol. C. SITTLER. 1-279 + 2 pl. 1994. pp. 1981. TAYLOR. KALGUTKAR. 2000..... Texas. JARZEN. Tomo XIX.. Ed. R. Bucureşti. 1995. New York. 560-573. Acad. 1982. 1-471 p. Rew. p. M. TAYLOR. p. p. 458-5126.. 2-4. Atlas des champignons d’Europe. Les champignons fossiles. no. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. ROMAGNESI. Toronto. AASP Fondation. 1996. 1995.V.R.S. E. 13-16. Plenum Press. 1981.S.. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. Pollen et Spores 23 (3-4). Paris. AMEGHINIANA.N.. Macromycetes.. & KALGUTKAR. Thèsses. & NORRIS. T. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation. by D. 64-2008.L.. T. p. Vol. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. 2008. Cluj-Napoca. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg. Utrecht-Netherlands. Bordas.Y. TAYLOR. 17. fig.V. 2000. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). Taxon 30 (2): 438-448.R. Southern Argentina. M. 15. J. p. The nomenclature of fossils as fungi. PO.S. U. J. Hawksworth. Paris F. 1-89 p. STAFLEU. 249-262.A. & JANSONIUS.N. 1-178. 1-351 p. & ELSIK. & ELSIK. 1990.. J. & VAVRDOVA. SVOBODOVA. Bucureşti.. POP. N. Commision geologique du Canada.. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. Dacia.C.M.. Ed. E. introducere în paleobotanică. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. 1986... 1965. Progr. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. 1-392. 1985. G. 557-562.L. Ed..L.M. W. Zambia.N. W. pl.. & DILCHER. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. T. Stuttgart. a Cretaceous fungal fructification.34-51. August 1969. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. Les champignons fossiles. TAYLOR. Băcăran... D. 133-138. 87 (4). Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits. 1986.M. nov. Palynology: Volume 10: 35-60. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques... 163-187 + 2 pl. R. J. Ed. REYNOLDS. 1972. 99 (5): 513-522. 1971. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. M. T. & DRAGASTAN.C. XXIX-XXXI. Supervicornea pacltovae gen. Res. D. 1971. Paris. DIJKSTRA. 1995. Canada..J. O. pp.. TAYLOR. 1971. Synopsis of fossils fungal spores. et sp. E. International Code of Botanical nomenclature. 36 pl. & TAYLOR.A. et al. p. Paleontolographica Abteilung B.W. Mackenzie Delta Region. SHEFFY.V. mycelia and fructifications.. PETRESCU. & PETRESCU. Redescription of Some Fossils Fungal Spores. D.. 1982. M.. no. Acad. Printed in Great Britain. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution. no 1. 1-173 p. JANSONIUS. & SIEGLER. L.. Palynology 24: 37-47. 14 mai 1970. 167-174.. 1981... F. 1971... J. S. Paléosporologie.

L. GALATIER. 1994..N. 1996.. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem. 2005. & KERP. W. TAYLOR.. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004..N. M. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. E.. 3. S..I.Y. T. S. Bronx.R.. of Botany and Institute of Polar Studies. N. New York.. Nature Volume 378. REMY.P. Acad. T. R. VACZY. & AXSMITH. TAYLOR. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. 725-729. 1992. D. 10458-5126. H. T.. E. HASS. H. A fossil mycoflora from Antarctica. VACZY. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. T.. KRINGS. 1987. B. HASS. HASS.N. 16 november 1995. 213-253. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. H. 901-910.. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst. by The New York Botanical Garden. 1974..N. HASS. H.N. T.. Băcăran.N. & STUBBLEFIELD.N. REMY. Dep. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. T. & TAYLOR. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. Columbus. T. 1997.D. Mycologia.V. W. C.N. & TAYLOR. H.N. Mycologia. C. nr. p. Bucureşti. TAYLOR. & KERP. VERECCHIA.M.. 2000. & REMY. H. 1999. J. a complex fossil microfungus revisited. 1992. 97 (3). Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. Heidelberg. 2000.. Bucureşti. H... seria Botanică... Interna ional de Nomenclatură Botanică. Cod. W. 1972. E. 24. TAYLOR. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999. Buenos Aires. 1-254. The Ohio State Univ.S. 244. Ed. TAYLOR. TAYLOR. TAYLOR.. p. p. Berlin. & HASS. TAYLOR.P.N.L. & KERP.. 84 (6): pp. T. TAYLOR. 1995. Protoascon missouriensis. 64 . T. The oldest fossil ascomycetes. Ohio.. H. The oldest fossil lichen. & OSBORN. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. T. T. 68-75. KLAVINS..

de Şt. Sc. Vol. England... A. Editura Agro-Silvică.B. Boca Raton Florida. Tokyo. Surrey.I. The Fungi – An Advanced Treatise. C.. ELLIS. B. Băcăran. & ELLIS. & BONTEA... & PETRESCU. Manuale di Patologia vegetale.R. Mycological Society of America. Passalora. JOLY.. p. Surrey. T. JIGĂU. BREITENBACH. New York. 1 p. BAICU..N. 20: 9-14. Kew. Le Genera Alternaria.. Commonwealth Mycological Institute Kew. A. Paris VIe. ELLIS.C.. London. & SESAN. 1-507 p. G. Plant Diseases and Metabolites. V. New York. 1964. Vol. ex Ces & De not.. AINSWORTH. 2000. & LIZON.S. GOIDÀNICH. Bratislava.J... D. 1-608 p.B. Macmillan Publishing Company. BUIA. AL. F.S.. A. Bologna. I: 1-748 p. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. D. V. Dic ionar de termeni populari. et al. 83. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. Moscova. Editions Paul Lechevalier. 1-80 p. Scrisoare către Băcăran Victor. 1-545 p. D. Surrey. Commonwealth Mycological Institute... 1-208 p. 1987. 1-340 p. 1997. New York and London. Masson.S. Press Inc... 1-337 p. F..Sc. O. p. Botanique. Mycological Papers. 1981. 1979.. 1980. Les Ascomycetes.. 396. Fitopatologie agricolă. 1-206 pl. Kew. London. Commonwealth Mycological Institute... T. E. B. Studii şi Comunicări. 1968. Vol. M. M. Ed.. Vol.F. A. W. Sc. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. 2005. Malýatlas húb. A.E. Veget. A. 1984. et KRANZLIN. I. 1967.Sc. 1979. 1-161 p. Complexul Muz...J. Vol. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. Oxford at the Clarendon Press.I. BONTEA. Butteworths. 1-154 p.3. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions.V. Academic Press. 1-354.. MANOLIU. 141.C.B. M. P. p.. Commonwealth Mycological Institute Kew. ST:. Bacău). BARR. Ph. syst. Nat.. AINSWORTH. 1-56 p.. 1964. Studies on Cercospora and allied Genera II. 12. Ceres. D.. Bucureşti. & SUSSAMAN. Vol. Bucureşti.V. nr. M. p.. Masson et Cie Editeurs. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11.. Vol. LOCQUIN. 1965. DEREMEK. Dictionary of the Fungi fifth edition. St. B. 76-83. Dispersal in Fungi.. E. Lond.C. Die Pilze.. England. „Ion Borcea” Bacău. Române. Mycologie générale et structurale.. G. Bucureşti. DEIGHTON. DEIGHTON. MADELIN. 1963. AINSWORTH. 1983.C.... Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist. de Ştiin e a U. Mycol. B. Surrey.. INGOLD.34... G.. A. Bucureşti. IV B: 1-504 p. 1-551 p. 1973.S.. P. Bucureşti. II. 547 p. T. & VISCONTI... Acad. ELLIS. 1961. Biol. The Ecology of the Fungi. 1-609 p. 1964. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia.C. The Fungus Spore. p. Ed. Paris. F.. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. 1982. Champignons de Suiss. 1963. Tome I. 1996. Stuttgart. LUGAUSKAS... CHELKOVSKI. Kew.. Alternaria. 1966.. nr. 1-316 p. P. C. MICULISKENE. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere. 1-11. 1985. 1976. More Dematiaceous Hyphomycetes.. Paris VIe.. p. More Dematiaceous Hyphomycetes. COOKE. Ceres. 1-249 p. 47.T. 1-1283 p. SLIAUJENE. Elsevier – Amsterdam.. no 144.. 65 . Mycologia 84 (1). Acad.. 1-541 p. J. 1964. A. A. Cerc. 1992. Dip. p.R. Ph. M.. Commonwealth Mycological Institute Kew.. MANOLIU. Botanica agricolă. Lucerne. H.B. Ph.. II: 1-804 p.. 1-193. MANOLIU. Ed.C.. RĂDULESCU. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie. 1971.D. Iaşi.. III: 1-571 p. HULEA. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh. J.. Surrey. G. 1966. GÄUMANN.

. + 1 tab. „Al. England. Acad. Ustilaginalele din Republica Populară România. 1-358 p. Patologie vegetală. DODEA. Ceres.. II. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU. 1953. p. Ciupercile Erysiphaceae din România. 1998. 1-242. Bucureşti.R. O.S. Commonwealth Mycological Institute Kew. SIEPMANN. pag. Mucorales Verlag von J.. Bucureşti. Vol. E.S... Bucureşti. Graminicolous species of Bipolaris. Bucureşti. Bucureşti. A. A. Paul Lechevalier Editeur. NEGRU.. R. E. ŞTEFUREAC.. NEGRU. 269.. Paris VIe.. WEBSTER... Napoca Star.. Did. SĂVULSECU. Băcăran.. SĂVULESCU.P. T.. T. Ed.S. 1995. Tratat de fitopatologie agricolă. J. COROI..R.S. G. R.I. 1964. RAFAILĂ.. V. Fitopatologie. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e. 1967. Cambridge. ZYCHA. F. E.. 1969.. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică. 1957. p. Cluj-Napoca. Graminicolous Ascochyta Species. J. 1987.B. MOREAU. 144. CAB International Mycological Institute. E. II: 1-1168 p.. Vol. 1967. II: 1-1166 p.. Ed. Septoriozele în România. PATRICK.. RĂDULESCU.. I. Cryptogams and Gymmosperms. 1999. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. R. Edit. 1995.. R. p. FRASER. A. ZANOISCHI.. PARDOE.. 66 . I: 1-543 p. 1-219 p. 149-348. RĂDULESCU.H. Curvularia. I-LXXXII.. 1971. Acad. Cuza” Iaşi. şi Ped. Ed. E. Drechslera. R. 1998. MITITIUC. 1-325. Ed. Bucureşti.C.. A. Atlas des champignons d’Europe. C. THOMAS. ROMAGNESI.S. Acad.. National Museums & Galleries of Wales.. Acad. R.. Tome II. S.V.R. I: 1-1329 p. R.R. 1-250 p.... Acad.. 235-236.P. p. Les Champignons. H. E. 1979. 1973. SĂVULESCU. Ed. Paris.. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997.. C... 1-300 p. Paris VIe. T. Cramer. 1-291. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România.H.. 1954. J.. Did. 1988.. NEGREAN. RĂDULESCU.S. Ed. M.. p. I şi II. 16. pag. Plante inferioare din masivul Ceahlău.R. Univ. 119. 1973. 1-148. VILLE.. Vol.R. Ed. Bucureşti. Editions Paul Lechevalier. 1-570 p. 1969. Acad. Le genre Alternaria. Ascochyta II. CLEAL. M. Ed. Bucureşti. PUNITHALINGAM. Iaşi. H. PUNITHALINGAM. studiu monografic. I şi II. Introdcution to Fungi University Press Cambridge. A. SIVANESAN. M. + 69 tab.. Ed. p... Agro-Silvică.. F. Surrey. Department of Biodiversity and Systematic Biology.. Cardif CF1 3NP. Ed. C. pl. Ed. şi Ped. VILLE.. 185. PÂRVU. sec. Species on Monocotyledons (excluding grasses). Micologie. E. ed.. 1979. 1-355 p. MOHAN. 1-614 p. 1966..