UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

ascelor. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. paleoecologice în lumea plantelor. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. semnifica ii ambientale). ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. Acest avantaj presupune. de încadrare. instrumente de lucru pentru palinologi. se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile. sedimentologic (ciclicită i. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. II . paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. în majoritatea lor. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. uneori în asce. de clasificare. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. 100000 specii). Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. cu posibilită i de uz biostratigrafic. paleoclimă. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. dar frecvent în corpuri sporifere. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. sporoforilor. bazidiilor etc. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. Băcăran. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. conidiofori etc.V. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. Pe glob se presupune că ar exista cca. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. rar pe sterigme. în Cainozoic. cu necesitate. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare.

cărora le aduc mul umirile mele.C. − Dr. − Dr. I. Zoe Apostolache Stoicescu. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti.A. − Dr. M. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. Ellis – Commonwealth Mycological Society. − Dr. − Dr.B. J. Băcăran. membru de onoare al Academiei Române.A. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. D.L. De mare ajutor. S. S. Mărun eanu Mariana de la Inst. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. S. Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. Norris de la Geological Survey of Canada. Dr. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Dr. respectiv în Paleomicologie. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof.. Dr. Nicolae Balteş de la I. − Prof. Elsik – Exxon . − Dr. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Ellis – British Mycological Society. Dr. Houston.. m-am aflat în coresponden ă: − Dr. din Universitatea Bucureşti. W. − Dr. − Conf. Dilcher – Indiana University. să patroneze aceste cercetări. Texas. − Prof. J. prin persoana Dr. − Prof.P.G. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. − Prof. în parte. Dr. Calgary. − Prof. G. J. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti.A. Dr. Răzvan Givulescu. Toamnei). − Dr.C. Dr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. − Prof.U. − Dr. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. M. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. Cuza” Iaşi. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris.V.U. Geologic al României.Jansonius de la Geological Survey of Canada. Calgary. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. Dr.U.. − Prof. cu sediul în Bucureşti (str. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut. − Conf. Câmpina. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. − Prof. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada. III . sub îndrumarea Dr. R. − Dr. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României. D. Dr. Dr. dar.A. Thomas N. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie.V. Dr. Taylor – University of Kansas. Theodor Neagu. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Dr. − Prof.U. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. membru al Academiei Române. − Prof. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. Mihai Popa. S. Sheffy – Indiana University. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. − Dr. Dr. cu care. Dr.P.M.P. în cea mai mare parte. Dr. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti.

Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. Laboratoarele TONNIE S. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană. m-au îndrumat. în mod special. OPTOFINA S. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S.P.L.E.G. dar. lucrări de micologie şi paleomicologie. Prof. fratele. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. Dr. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr.-Bucureşti. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Zoe Apostolache Stoicescu. Elena Potop şi prietenul meu. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. terminologiei latine şi corecturii. a domnului Ion Vânt).R. Dr. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a. Dr. Ana Ionescu de la C. Dr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. profesorilor Cornel Popescu. cu multă dărnicie. Dr. men ionându-i: Dr. În elaborarea lucrării. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. Dr. Dr. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. uneori rămânând uluit de bunătatea lor. care mi-au oferit. Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României. Valeriu Bratu. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i.C.R. cu marea disponibilitate pentru bine. sora şi cumnatul. Constantin Hunciag. Dr. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.C. verişoara mea. Băcăran. Prof. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. IV . Eugenia şi Nicolae Cristea. nepoatele mele: Irina şi Cristina. Maria. De-a lungul timpului. Conf. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Dr. Dr.L.V.C.

2000). 2000). 2000). Pirozynski. 1979. 1878. 2000). iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. corpuri sporifere. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. 1880. În “Inconographica” (1902). Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. iar “micologie” s. 2000). Edwards. 1974. 1921. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. spori disperşi etc. din Kalgutkar & Jansonius. mul i paleobotanişti (Brogniart. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice.V. deci polimorfismul controlat genetic. 2000). pu ine descoperiri importante.f. sporangii (după Ainsworth & Sussman. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. Lesquereux. Renault. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. Etimologic. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. 1968). Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). astfel că propagulele. Până în 1950. Kindston & Lang. pertinente. dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. eviden iate popula ional. Tiffney & Barghoorn (1974). Meschinelli a inclus 63 genuri. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. 2000). numele publicate. mai ales după 1970. dar. ca şi mul i micropaleontologi. Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. ea o fost cunoscută din date disparate. pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. Heer. invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”. nu a văzut utilitatea fungilor. împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. 2000). semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. Farr. spori. 2000). În această mare variabilitate morfologică. Băcăran. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. Wang. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. Mai mult. 1983. 2000). 1976 a. prin compara ie. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. paleo). Polimorfismul (Tulasne. Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. diferen iate sexuat sau asexuat. iar Piroyznski (1976 a). 1968). în lucrarea “Paleomycology”. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. pe când indivizii diferitelor specii. Leussink & Stafleu. mycologie)(după DEX. 2000). Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. 1996). V .

din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. Gheorghies. 1995.U. 2000. cu paleo. VI . oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. 1989).A.). 2000). Băcăran. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. 2000). din Kalgutkar & Jansonius. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. S. Băcăran. din Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. 2000). Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. 1978.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. 2000). fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. 2000). cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. Băcăran. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. 1975a. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. Ctenosporites etc. care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. 1978. 2000). animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. 2000).V. Canada (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. biostratografie. Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. 1988. 2000). Recentele sale lucrări asupra Silurianului. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. 2000). Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). şi de către Imperial Oil. la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. 1997). asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului.

În timpul geologic. Taylor et al. 1965. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. grupul Cherokee. asemănători Endochaetophora. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior. totuşi. 2000). identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. Rămâne. 2000). 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. 1974. Barghoorn & Tyler.) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. 2000). care au fost înlocui i în Mezozoic. 1982). Băcăran. S. din Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. Schopf & Barghoorn. 2000). localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. Locquin (1982. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas.A. 1954. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. pot avea strămoşi în Paleozoic. par ial încrustate cu aur. 1989.V. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. Mai târziu. Harvey et al. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. Remy et al. Pe scoici. 1969. Lekh R. 1982. Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. 1968. 2000). 2000). (l. Haas et al. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. Batra. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. Batra et al. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. (1974) şi Taylor et al.U. Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. Mossouri. 1976 b. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. 1976 a). 2000). datat din Carbonifer superior. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). Schopf. Kalgutkar & Jansonius. fungii au o origine polifiletică. O veche fosilă descoperită. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. 2000). se presupune a fi un spor de ascomicete. 1983).c. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. În 1964. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. Hallbaner & van Warmelo. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. ini ial atribuit Ascomycetes. (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. artropode. solzi de peşte. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. VII . Fungii vechi din Cretacic. Locquin. Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. 2000). Osborn.

asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. similară speciei actuale Cirrenalia.V. sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. cresc în habitate variate ca saprofite. Mai recent. caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. 2000). dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. nenumită. Penicillium. Monilia şi Torula. datorită rezisten ei la degradarea chimică. Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. dar şi prin dominan a lor. 1965. biologică şi melanizării accentuate. capnodiacee. respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. în totalitate. 2000). astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). 2000). chlamidospori de Pluricellaesporites. izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. În Cretacic şi Cenozoic. nu poate fi înlăturat. Băcăran. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. 1965. Totuşi. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. 2000). parvus şi continuată în Eocen cu P. parazite şi epifite. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. relativ neschimba i până în prezent. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius. VIII . Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke.

6. de la Sărmăşag. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . 1971. Dintre Plectascales . leguminosarum Pop. 1889). Băcăran. Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. X. parazită pe Acer. parazită pe leguminoase de tip Cassia. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. Miocen). R. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). Omycetes: Palaeomyces (P. Carbonifer). 2. Cluj. Rhynie. . 1968. astfel că. parazită pe frunze de Phragmites. P. parazită pe Cunninghamia şi M.V. dar cu precizarea dimensiunilor. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci.Eocen). Bazinul Petroşani (Staub. în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. Devonian. glyptostrobi . Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. parazită pe tulpini. Phycomycetes: fără urme fosile.Oligocen). eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. asteroxyli. Boemia. etichetat drept “fungi”. parazită pe Populus şi Magnolia. parazită pe Acer subcampestre. 3. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin.Miocen la Oeningen). S. Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. S. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. castaneae Pop. Rhytismites induratus. Oligocen. leguminosarum Pop şi Xylomites sp. frunze de graminee şi Depozites pictus. dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. Badenian. Carbonifer-Permian). Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . varius (pe Populus mutabilis.Pannonian F. Phycomycetes (Liasic. fagi Pop. 7. IX . Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. gracilis. pterocaryae Pop. De asemenea. Laurus . R. glyptostrobi. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. X. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. 5. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. S. Ascomycetes: . Pliocen. Astfel. Eocen. Xylomites (pe Lepidodendron. Oochytridium (pe Lepidodendron. Phragmothyrium (P. zamites (Triasic). Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. parazită pe M. la 1. fără descriere.Cenomanian. autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. Astfel. parazită pe Pterocarya.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. Fran a). annulifer. P. Sicilia). Fomes Oligocen. 4. Perisporiacites (EocenMiocen). Anglia). Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . S. Miocen). eocenica. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere.Cenomanian. În lucrarea “Plante fosile” (1981). Valea Becaş. În Pliocenul de la Borsec. Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris.majus. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae.Plectascales: Microthyrium. Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. Anglia). Sco ia. parazită pe frunze de Castanea. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik./G. Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. corpuri sporifere şi hife.

iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. fig. Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. 4). Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries. fig. 6). 1). La Gurasada . 3). 120. În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). (pl. etichetat drept “spor de ciuperci”. iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu .) Rehm (pl. Pseudovalsa umbonata (Tul. La Gurasada . Maastrichtian superior). Ascomycetes 1. dar cu precizarea dimensiunilor.) Bond (pl. 4).) Phill (pl. 2). & Br. 4). “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”. 120. 17). 1981).Levuri sporogene. 120. Pleospora cytisii Fuckel (pl. 11). teză de doctorat. (pl. fig. 4. Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. 2. Raj & Kendrick (pl. fără a fi descris. fig. fig. 120. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . fig. Mollisia aquosa (Berk. Catinella olivacea (Batsch. & Br.) Sacc. 3. fig. 3. 18). 7. 15.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . (pl.) Sacc. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. 5. 8. 1821 (pl. 120. 120. fig. 120. 120. fig. Băcăran. 120.V.V. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. Bucureşti. Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 2. Hysterographium mori (Schw.Basidiomycotina .V. după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina . iganului (Maastrichtian). fig. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan.Discomycetes 1. 16.V. X . Techereu .Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu .

înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe.. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof. Cornel Gheorghieş. Dr.C.. Cu motiva ie monografică. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. Cuza” Iaşi şi Prof. V. Dr. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI. cu sediul în actualul Palat al Culturii.. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. legată de ucenicia noastră făcută la I. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). V. a fost elaborat articolul: Băcăran. Liviu Drăgănescu. XI . 1994. neîndoielnic. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. Băcăran. Dr. pentru prezenta lucrare. Dr. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dr. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. Frunzescu. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Prof. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate.. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”.I. Băcăran. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. le prezentăm recunoştin a noastră. este.P. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. N. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr.V. Balteş Nicolae.G.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr. N. 1995.P. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice. Bucureşti în domeniul palinologiei. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. în articolul: Băcăran. de vârstă Badenian. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti.. D. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”.. Ulterior. propriu-zise. V. Prof. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. cu greută ile începutului. D. Lucrarea: Frunzescu. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. Forma iunea Gresiei de Kliwa . 1997. 1994. V. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. Dumitru Frunzescu. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998). care pentru elaborarea tezei de doctorat. aducându-ne aminte de încurajările Prof. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al.

Am întocmit această teză de doctorat. timp de cca. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. După 1989. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat.V. Pensionat în octombrie 1999. de vârstă Volhinian. deci potrivnică activită ii mele. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. jude ul Buzău. Practic. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. din care cauză au şi fost prelucrate. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. Băcăran. care mi-a violat laboratorul cu ranga. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. din comuna Pătârlagele. de peste 20 de ani. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. XII . ordonată şi disciplinată. cercetate cele mai mult probe. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. Până în anul 1989. Tocmai la finele anului 2004.

Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. 1961. În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Gäuman etc. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. la Antwerpen. Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. la Antwerpen. G. ca şi . istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. Băcăran. 1995). a descris forme noi referitoare la Rhizopus. Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. Emberger. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. Fungii au fost considera i. În 1672. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth.V. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. lichenii. 1965). 1974). della Porta (cca. În 1663. în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. hepaticele. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. 1965). În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693).. pe mai multe căi. În această lucrare. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. Carolus Clusius îşi va publica. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. ferigile. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). Astfel. în “Anatome Plantarum” (1679). Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth.. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). polipii şi spongierii (!). 1526 (după Ainsworth. Greis. din anumite Flagellatae. Wettstein. Ainsworth. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. algele. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). 1965). Chlorophytae. Rhodophytae. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. Mucor. are ca obiect descrierea. Moreau. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. muşchii. În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. în mod tradi ional. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. 1965). una din ramurile principale. fiziologiei. clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. 1965). Marcello Malpighi (1628-1694). plante. trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe.). XIII .

În “Nova Genera Plantarum” (1729). A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. şi “Systema Mycologicum” (1821-1832).A. în “Methodus Fungorum exhibens genera. de C. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. P. profesor de botanică la Padua. A.M. apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. XIV . Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth.P. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. Boletus). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. a propus noi nume de taxoni. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. Stemonitis. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. Aici a luat multe decizii taxonomice. asocia ia Mucor. de E.V. Lycoperdon în altul. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. În Rusia. 900 sunt fungi. 1965). G. a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. 1965). Gleditsch (1714-1786). enumerate în “Nova Genera Plantarum”. compilând. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite). Botrytis. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). a rezolvat problema sinonimiilor. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume).J. Astfel. Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos. species et varietates” (1753). De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). Aspergillus. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866). Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. Polyporus. denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. la John Ray. J. care avea să cuprindă 13 volume. Fries (1704-1748). 1995). numite şi ilustrate foarte frumos. În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). Osterreich und der Schweiz”. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. 1965). constituită din 108 xilogravuri. Printre noile genuri descrise. la plante şi animale. Clathrus şi Geastrum. El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. Tournefort. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. după post-Linnaean-ul Greville. 1965). Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup. Persoon (1761-1836). 1965). 1965). se numesc Xylaria hypoxylon. scrisă în latină. genurile sunt aranjate după metoda lu J. După apari ia “Originii speciilor” (1859). Saccardo (1845-1920). a notat seria de 4 a bazidiosporilor. Băcăran. C. desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). Lindau (1866-1923) şi P. a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). ca supliment la “silloge”. saprofite şi parazite (după Ainsworth. “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925).D. Clavaria. evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor.H. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice.. sunt Mucor. De Bary a reconstruit clasificarea fungilor.

precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. 1996). monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus.A. Fragaso în Spania. A. Constantineanu. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. cea despre macromicete a lui Al. 1965). Hazslinski. apar primele lucrări româneşti de micologie. sistemul lui Moreau (1953). Dangeard.. Baicu şi Sesan. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. Săvulescu. (după O. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. Atanasoff în Bulgaria. Spanow şi Sussman (1973) s. 1964. sistemul lui Gäumann (1964). Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). ca Mixomycetes şi Actinomycetes. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. 1998). în 1878. 1996). din care amintim cele efectuate de: M. Elizabeth. M. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate.S. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. Moreau.a. Sidowia. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). F. 1964). Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. 1979).C. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. Drechslera. Mititiuc. biologia şi sistematica ciupercilor.R. Klebahn. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). În 1853. a unor ordine.. sistemul lui Kursanov (1954). genuri. Claussen. 1995). N. Kanitz.V. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. pentru început. scrisă de C. Bubak în Cehoslovacia (după O. Fischer în Elve ia. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann. Mycologia. Mordue şi G. Băcăran. Craigie. Cavaro. Ionescu. 1964. Hedwigia. Harper. Aug. Brânză. Maire. monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. sistemul lui Alexopoulos (1966). O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. Rostrup în Danemarca. Iacobescu şi G. sistemul lui Ainsworth.S. Kneip. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. (după Mititiuc. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972). F. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O. Schur. Arthur în S. Arens etc. familii. Săvulescu. 1995). După 1915. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. 1967-1979). 1995). În perioada sovietică. Mycotaxon etc.”. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. cu necesitate. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat.U. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France.R. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Moesz în Ungaria. Berlese şi Ferraris în Italia. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. Mititiuc. Buller. deci şi de noi. Au mai elaborat lucrări J. M. fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. 1995). 1995. Petrak în Germania. Annales mycologice. la uredinale a lui C. (după Mititiuc. Sydow.S. Dangeard. Săvulescu. Fuss. Tot el.S. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora.C. Liro în Finlanda. Curvularia. XV . Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). după care ciupercile ar avea origine polifiletică. sistemul lui Goidanich (1963-1964). indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale.

) (după Pârvu. 1927) a permis. Ana Hulea. Erysiphaceelor. dintre care: 133 publicate de prof. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. studiul ciupercilor parazite. morfologic. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor. Sub conducerea prof. alături de Tr. Al. Peronosporaceelor. În perioada 1970-1975. 1998). Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. XVI . II.C. Între 1930 şi 1951. valoroşi fitopatologi: T. 1995)..R. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. 1998). Săvulescu. Tr. Săvulescu. sub conducerea prof. Tot în cadrul I. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. Diplodia. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727. 1957) (după Pârvu. Vera Bontea. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. Rayss. au lucrat. Cluj-Napoca. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. Tr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. Alexandri. Ascochyta. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. II.d. 1953).a. În anul 1953. Melanconiales etc.R. în special. Alice Săvulescu ş.V. Erysiphaceelor etc. Ustilaginalelor. publicând numeroase lucrări. Din anul 1929. au apărut 1096 de lucrări.C. V. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”.m. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. Săvulescu. Săvulescu şi colaboratorii săi. Craiova). Băcăran.A. Iaşi. Timp de peste 40 de ani. biologic şi fitopatologic.A. 1964). Tr.

lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. 1975). opera ie ce se excută sub nişă. din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. mai cărbunoase. probele trebuie lăsate cca. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. XVII . Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. opera ii ce se execută sub nişă. care diminuează reac ia. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. în special la probele ce provin din roci tinere. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. preparatul ce se studiază la microscop. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva).V. pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. 48 ore. pu in câte pu in. reac ia este exotermă. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. Pentru ca oxidarea să se producă. Uneori. Eviden a probelor Pentru început. respectiv 48 ore. prin centrifugare. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. ob inându-se. După 24 ore. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. 5 minute. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. 1975). pentru ca. în cazul rocilor calcaroase. Se centrifughează cca. 1-10 mm. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. Oxidarea După ultima decantare. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. astfel ca paharul să fie aproape plin. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). după care probele se spală de câteva ori. sau HFl. Băcăran.. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. HCl. până se ajunge la un pH neutru. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. peste probe se toarnă apă. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă. Unele probe. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. se toarnă cu grijă.. iar în cazul rocilor argiloase.” (după Dragastan et al. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. până la urmă. dându-i o culoare brun-închis. iar pasta umedă se aruncă. opera ie ce se repetă de 2 ori. până se ajunge la un pH neutru. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. “Oxidarea cu HNO3. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru.

ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă.. XVIII .-3 şi ZEISS Axoiscope A1.C. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. numai pentru 10 fotografii. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. după coordonate rectangulare.C. con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă. iar după răcire. peste care se aplică o lamelă. Se centrifughează iar.P. marginile preparatului se cură ă şi se lutează. în principal. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia. se scoate fiecare pahar. 1975). În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2).G. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. practica I. tetrabrometanul (C2H2Br4). prin transmisie.V. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al. iodura de cadmiu (CdI2·2KI). bromoformul (CHBr3). ZEISS Axiovisin Extended Focus. Băcăran. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă.P. BIOROM. în mediu fixator de gelatină-glicerină. M. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal.

raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. Phragmosporae: Spori tri. am adoptat. în principal. Băcăran. XIX . Scolecosporae: Spori elonga i.V. de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. proximal şi distal. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. spori înguşti. după cum urmează. Helicosporae: Spori uni. diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice. uneori. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). unii septa i transversal. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. Dictyosporae: Spori muriformi. Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). pentru compara ii. spori apertura i cu un por sau hilum.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). 2000). Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. inapertura i sau apertura i. 1990). ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). forme variabile.sau pluricelulari. Clasificarea propusă de noi în 1990. sistemul de clasificare Saccardo. nu am folosit-o. spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. filamentoşi. septare transversală. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). în unul sau trei planuri contorsionate. inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. Amerosporae: Spori unicelulari. inapertura i sau apertura i. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. aşa cum este prezentat de autori. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. la rându-mi. dar aceasta este. Didymosporae: Spori dicelulari. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran.

.

şi depresiuni cu altitudini de cca. Leordeanul (838 m). Sunt frecvente inversiunile de relief. Teleajenului (811 m). Durducu Mare (588 m).3 m). marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. cu cote de 547 . cu afundare către Teleajen. La exterior. 1980). consecventă direc iei structurilor geologice. la vest de Valea Teleajenului. depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief. Smeuret (1130 m).Bâscenii de Sus). Cătiaşu. În profilul transversal al văilor. Anticlinalul Pietroasa . depresiunile corespunzând cu Anticlinale. 1000m în nord. către Valea Prahovei.7 m). Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale. cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. culmea Priporului (823. Vf. 300m. le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est.Slavu. La exteriorul Pintenului de Văleni.Aninoasa). ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni .. dealurile Berca . transversale pe structurile geologice: Teleajenul. Vf. CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale.Arbănaşi .Calvini . Vf.2).zonei cutelor diapire”. la nord de Păcure i).1. Poiana Braşov (641 m). de 700 m: Culmea Salciei.Surani.Nişcov.Monteoru identificat unor culmi mai joase. Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri.Sângeru). Stânei la 454 m în Vf. fiind delimitat la est de Valea Buzăului. Berindel . dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. Din punct de vedere geografic. Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. mai precis. depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . Vf. Cricovul.SV. Culmea . Măneciu Pământeni (830 m). Relieful variat cuprinde dealuri. Vf. ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă . Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. depresiuni pe axe de Anticlinal.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf.430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . Râpa Bufnei. Vf. Scafelor (773 m). de la 541 m în Vf.5 m.V. în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu. Măciucu Ber ii (902 m). Pietrii (662m). Vf.5 m). Piscul Monteorului (1347 m). cu frecvente văi de falie. ale . perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. Vf. Valea Curmătura.Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf. Ciuha Nem ilor (716 m). Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. Vf. muchia Telejenelului. Muchia Stânii (1117m). Măgura . Sinclinale suspendate etc. iganului (1080 m).pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale . ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. Vf. Lapoş (652. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene. până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice.Grabicina Policiori . apului (773 m). DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. Vf. cu altitudini ce coboară de la cca. Năeni . Culmea . Există concordan ă de relief. Vf. Cetă uie (631. Ruptura (734 m). Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -.7 m).Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. Cetă uia (710 m) şi către est. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă.Istri a. Băcăran. orientarea generală fiind nord est . Vf. pe alocuri marcate de alunecări. 1 .. iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. cât şi către est de Valea Buzăului. Plaiul Şerban Vodă (1059. apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). Măgura Măneciu (1300. Buzăul. către 400-500 m în sud. dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru .. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest.604.Policiori . la nord de zona muntoasă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului..sud vest.

ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat.digita iei de Tazlău 2 . în regiunea amintită.. 1. Nişcov). afectate de falii longitudinale axiale. Salcia. Gura Vitioarei.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde . Chiojdeanca. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . 1984): un facies intern.V. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. Zeletin. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. 1984). aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla. Nehoiu. la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. Turburea. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). în cadrul perimetrului. Pietroasa). Valea Muscelului. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. Greceanca. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului. la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. gips. Izvoranu. Tisăul. sare gemă. Lopatna.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2. proprii pânzei de Tarcău. tectonic al depozitelor miocene. Năianca.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). verticale sau înclinate spre nord vest. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu.2.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Bătrâneanca. Băcăran. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. cuvertura post-tectogenetică stirică veche. Chiojd. În perimetru. 2. de la Valea Slănicului de Buzău. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. are dezvoltarea cea mai amplă. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. Mărun eanu. CADRUL GEOLOGIC . orientate nord est-sud vest. iar la exterior are un contur festonat.. Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. Valea Rea. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . 1948. materiale de construc ii. Slimnic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). Principalele localită i din regiune. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . la realizarea unor teorii şi. spre sud şi vest. XIX au condus. Mati a. Cătiaşu. Forma iunile paleogen . PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere.1. Haleşul. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest. Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat.miocen inferioare. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. bineîn eles. În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. Tohăneanca. Cercetările demarate încă de la începutul sec.

fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian .cel superior . dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). cutat. Predominarea depozitelor de molasă. Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. iar de la Valea Buzăului spre vest. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. ca pânză incipientă. Depozitele celor trei structuri paleogen . în timp şi spa iu. contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă. delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). este determinată din date de foraj. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. la Valea Trotuşului. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. activ în subduc ia spre orogen. falie.V. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. heterocrone şi cu un nivel . Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. intrapleistocenă. 3 . la sud de ea.Prăjani şi cu caractere particulare.Perchiu şi ale digita iei de Pietricica.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior . Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură. externă sau de Valea Mare. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. de falia Caşin . mult mai tânără. Astfel. în structura nordică (= pintenul) Slon. 1995). precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. al avanfosei. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. şi un flanc extern. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. Restrângerea avanfosei. constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă. de unde. care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . Săndulescu. Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . în cadrul perimetrului. La sud de Valea Buzăului. care în acest sector. al. 1984).menilitic. la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et.pliocenă a avanfosei externe str. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. de falia pericarpatică. cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. Băcăran. şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă.Bisoca şi prelungirea ei .Bisoca. Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului. În accep iunea lui Săndulescu (1984).. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. oligocene (în facies bituminos .. necutat. depozite ale molasei miocen inferioare.pliocene ale cuverturii de platformă. limitează la exterior pânza subcarpatică. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914).s. cu gresii de Kliwa sau conglomerate).de gipsuri). falia Caşin .Langhian bazal).Camena la nord. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga . fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. 1981 a. 1962. spre sud. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . contemporană deformărilor tectogenezei valahe. Dumitrescu. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian . 1982). Limita externă a avanfosei este conven ională. Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord.pliocene. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti .Buştenari. care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al.Homorâciu . prezintă un flanc intern cutat. AVANFOSA. au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. 1970).falia Plopeasa.

depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. 2004).. LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof.pliocene.forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. Astfel. depunerea evaporitelor şi anume. 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. forma iunea cu sare superioară (langhiană).V.forma iuni evaporitice miocen inferioare. de Homorâciu. . Mărun eanu şi Popescu (1995). care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil.2. în regiunea Văii Buzăului.Măneciu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . şi un sector nordic. În concluzie. separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). ridicate şi deversate spre sud. sunt intens cutate şi faliate. Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. ea traversând unită i stratigrafice omogene.2. După Săndulescu. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . reprezentate prin Pânza de Tarcău. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale. (2) stirică nouă (intra-badeniană). 4 . 2. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. Sedimentele neogene molasice. Dacianului şi Romanianului. (3) moldavă (intra-sarma iană).2. şi (4) valahă (intra-pleistocenă). STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Dr. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. . în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. intens tectonizate. mai ales cel de Văleni.Gaze” Ploieşti (1998. în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. cu Sinclinale largi. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). stilul de cutare este ejectiv. în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. respectiv. gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice). Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice. izocrone sau heteropice.1.forma iunea molasei inferioare. 2. . geotectonic (Săndulescu. au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. 1968).1. 1995): . apar inând zonei externe a flişului. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . 1984).. Forma iunile neogene molasice.Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă. Pintenii.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare. şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. Băcăran. fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon . În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic.1. cu încălecări miocen medii. Principalele deformări tectonice.. respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. cu cute solzi.

în structura Lera – Văleni . cu interferarea ariilor sursă. (6) Forma iunea de Buştenari. sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al. se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase. Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). Pătru . în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. (5) Forma iunea de Podu Morii. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. ritmică. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. 1952 Separată de Teisseyre (1911). cu arie sursă situată în forland. după Săndulescu et al. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. Pe alocuri. corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. 1995). (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. 1952. în general.. Pe ansamblu. silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. după Săndulescu et al. (4) Forma iunea de Topilele. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. 1995). respectiv. A. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. flişoidă. cu Gresie de Kliwa (Popescu. 1911. 1993) în Pânza de Tarcău. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. argile bituminoase (şisturi disodilice). 1. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. 1990). Băcăran. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale).Buştenari. 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. superioară. odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. în Moldova. alternând cu 5 . Frunzescu. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. 1. forma iunea cenuşie. în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. bituminos.. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. Popescu. trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior.V. Pătru . Pe baza intercala iilor cineritice. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. emend. Ca urmare a acestui fapt. 1952. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa). între care se situează litofaciesuri de tranzi ie.. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. în secven e succesive. în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale.

apar gresii tip Fusaru în straturi groase. grosier granulare. 1. foioase. 1995. de tip Fusaru. Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee. În bazinul pârâului Chiojd. negre.Tabel nr. Băcăran. tufite bentonitizate. Subordonat. gresii cu structură convolută. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V.. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase. modificat). apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . et al. casante.

între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. Ştefănescu et al.s. Bentonitele de Gura Vitioarei. 1996). Băcăran. Zâmbroaia. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str. 1995). Valea Lupului . Brustur. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic. Calcarele laminitice de Jaslo. 3. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. iar în faciesul intern de Pucioasa . Rusu et al. dure. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal . la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. ar corespunde cu ceea ce. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii.Fusaru la cca. Brustur (1997) (fig. 40 m grosime (Alexandrescu. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr. Frunzescu. 5. Zeletin. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. 2.. Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. Frunzescu. are grosimi între 2 şi 3. Stratul de (3. 1992. 1993. 1993) (fig. Brustur. Valea Buzăului). Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. pârâul Gâlmelor). Frunzescu. 1993). 10). situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari.V. str. în Valea Buzăului. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. 1990. 1993) (fig. 1985. Frunzescu. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri.. Brustur. fine. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru. 1996). alături de lamina ia plană paralelă. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m.1993). 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al.. 1971). Brustur. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului .. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. după Rusu et al.Burdigalian timpuriu (Melinte. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. al. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. 1993.20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu.. Frunzescu et. 7 . 2. sunt de men ionat: 1. Ştefănescu et. 4.. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. Frunzescu.Starchiojd. c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. Tuful de Văleni. situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. al. brun-negricioase.s. 10).Sinclinalele Piatra Albă. Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. 1989. Astfel. Lopatna. 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional.. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. cu trecere în bază la marne fin micacee. plastice.structurile Păltineni. Valea Teleajenului . Pârâul cu Apă Dulce. respectiv NN1 şi NN2.

apar straturi sub iri de diatomite. 1996) raportabilă Burdigalianului inferior.SV bine deschise pe toate profilele anterioare. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa... Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. accidente silicioase. cuar ite cu silicifiere avansată). brun-negricioase. solzi. 8 . cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu. lutite (marne. gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). bituminoase. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. distan ate la 20-80 m între ele. Subordonat. rare marnocalcare sideritice. dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). Georgescu. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. 5% gresii cenuşii-calcaroase. tufuri. gresiile calcaroase. Litologic. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. legate de repetarea unor cute. Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. micacee). şisturi cărbunoase). 1988). Siltitele. şisturi argiloase. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. Băcăran. siltite (marne fin nisipoase. 1987. 1988). argile plastice bentonitice). disodilice.V.1985). 1987. microbrecii cu elemente de şisturi verzi.. lutitele.

b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a.. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V. 2. 1996). Băcăran.Tabel nr. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI . Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al.FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a.

specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru . Fig. 1995). cu intercala ii sub iri. 1995).. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal. Frunzescu. Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al. 10 . puternic bentonizat. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . 1993).V. La partea inferioară a acestei forma iuni. Teleajenului (Sincl. A1 . A4 -V. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. A5 . Frânghieşti). Homorâciu). 8. cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. Homorâciu) (Alexandrescu. Piatra Albă). dar prezentând la diferite nivele. A3 . 1952). în secven e sub iri. A2 . limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu. După con inutul de nannofosile.V.. au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. Lupului). cu biotit. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al. 1955. de culoare albă.Pucioasa. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru .Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru ..Pucioasa. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior. O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru . sub Tuful de Vine işu (Melinte. 1996). Cosminele (flanc N P. sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. calcaroase. Băcăran. Este lipsită de şisturi verzi din forland. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele.. 1995).Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare..V.V. 1955). 1952) este o gresie bogată în mice.Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”. 1993): Tuful de Vine işu. opusă “sursei de forland”. Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş. Ogretin (flanc SE P.V. şi Tuful de Mlăcile. Buzăului) (structura V. Grigoraş. Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B). de culoare verde-negricioasă. Brustur. intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al. Gresia de Fusaru (Popescu. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu. nisipoase. Teleajenului (Sincl. 1995). Pe alocuri. având caractere de graywacke (Săndulescu et al.

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. ci chiar şi în ariile intracarpatice. Ulterior. Prima unitate stratigrafică separată în regiune. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan. În 1922.1. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice).4. (e) volhinian-bessarabiene. Săndulescu et al. Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. Sub aspect istoric. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. forma iuni kossoviene. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene. (2) orizontul breciei sării cu sare. Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. în 16 . Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. (1995). cu caracter de unită i cronostratigrafice. (b) Forma iunea evaporitică. primul etaj mediteranean. de către Papaianopol (1992). În Zona Cutelor Diapire. (d) Marnele cu Spirialis. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. 1870). Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. 1999). forma iuni evaporitice langhiene. în bază. corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. În 1877. Pillide recunoaşte în regiune. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”.2. În 1951. de vârstă Miocen inferior-Badenian. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. până astăzi. care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice.V. În 1897. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). Băcăran. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. li se acordă. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. în linii mari. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. Acelaşi autor (Papaianopol. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. 1995): forma iuni cineritice langhiene. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi..

Odăile. (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior. Cryptomactra sp. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe). Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană... kossoviene: Şisturile cu radiolari. 1998). Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. 1992). în mod conven ional. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri). Bessarabian. urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. De exemplu. Mactra sp. cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. Inaequicostata sp. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca). 1972). Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol. se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. Ervilia sp. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. mai mult sau mai pu in dezvoltate.Odăile. Volhinianul este preponderent argilos. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. Spre deosebire de această situa ie. Cerithium sp.. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. El prezintă.. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară.. (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. Actaeocina sp. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană).. În Sinclinalul Bozioru . Pahia sp. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a). la nord de Valea Buzăului. Calliostoma sp.. Forma iunea evaporitică. În func ie de zona de depunere. existentă în Volhinian. Entită ile litostratigrafice langhiene. alcătuind Forma iunea de Haloş. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară.. Plicatiforma sp. Duplicata sp. în Sinclinalul Bozioru . alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii. În schimb. zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). deseori nisipoase. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. din punct de vedere faunistic... litologia Sarma ianului inferior este variată. În complexul pestri care. Pirenella sp. Mohrensternia sp. bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic.. 17 . Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi. Plicatiforma sp. pe unele profile. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp. Duplicata sp.. Obsoletiforma sp.. prin Bessarabianul inferior. Musculus sp. se regăseşte şi în Bessarabian.V. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Bessarabian şi Kersonian. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne. pe alocuri. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. Băcăran. Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii. Obsoletiforma sp.. Kersonian). Basarabia şi Ucraina... se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului.. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. poate fi atribuită.

Salvador. la sud de Sinclinalul Slănic. (c) Forma iunea de Telega. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice. (d) Forma iunea de Măceşu. autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. (b) Brecia de Cosmina. 1976. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare. 18 . Băcăran. Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. În cadrul acestor depozite. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a.V. pentru depozitele în facies salmastru.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri . Motaş et al. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb. 1944. 1997.NN2b Sphenolithus dissimilis .NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M.a. Iorgulescu. 3. 1992. Munteanu şi Munteanu. 1953. Pauliuc. 1968. 1976.. primordius ciperoensis Foraminifere . 19 Globigerinoide s G. 1964. pe alocuri. CRONOSTRATIGRA.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr. Niculescu. glomerosa Discoaster druggii . Papaianopol. fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. Băcăran. cu intercala ii fin nisipoase. 1998).V. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”).CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. 2002).

Saramatiella. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. 1972). Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. vitaliana d’Orbigny. (b) Forma iunea de 20 . În aria Anticlinalului Apostolache – Buda . se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Casele. În regiune. Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. Elphidium.. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. Porosononian. Cheia. pe Valea Urugoaia. în regiune. la sud de văile amintite). precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). Vizuina.Crăciuneşti. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. Mactra (Sarmatimactra) aff. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. în acord cu Munteanu (1998). Capul Mielului. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. În bazinul Văii Chiojdeanca. în litofaciesuri detritice. Mactra eichwaldi. Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). Băcăran. Purcărete. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). Ervilia sp. În consecin ă. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui. al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu.. Fundătura. Local. specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior.Bădila). iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. În întreaga arie subcarpatică. Oancea. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). Mohrensternia sp. fără macrofaună dar cu foraminifere. în accep iunea Munteanu (1998. argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. După Munteanu (1998). la Vilăneşti. Plicatiforma latisulcata. preluată în lucrarea de fa ă). devenind arenitic sau arenito-ruditic. În continuarea suitei stratigrafice. depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. (1974) separă . Andreescu (1972. Din punct de vedere microfaunistic.. Salcia. pe Valea Fundătura. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. litofaciesul se schimbă. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. 1998). 1973) şi Andreescu et al. Meandroloculina. argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. Salcia (satul Piatra Mică). 1972).Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. la sud de Cricovul Sărat. depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros.V. Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune.

1968).2. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich). spre partea terminală devenind mai siltice. În cadrul regiunii cercetate. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. Helicosphaera scissura Miller. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler.1. Fa ă de foraminifere. 1911. la Vălenii de Munte. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. Pe Valea Dara (localitatea Dara). 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. Astfel. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu. compacte. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius. din Munteanu. fiind specific zonei NN2.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. pe Valea Pietroasa. secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior).. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. Băcăran. Helicosphaera mediteranea Muller. în Forma iunea de Podu Morii. Pe Valea Telega.2.2. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. pe pârâul Sară elu.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc. stiva bogat fosiliferă. BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. emend. 1970.. din arealul sudic al regiunii. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu . cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. Globigerinoides primordius Blow şi Banner. 21 . cu spărtură concoidală.. pe văile Cheia şi Grecul. Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. Globigerina praebulloides Blow. de 600 m de argile calcaroase cenuşii. caracteristică începutului Miocenului. către vest. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis . uneori cu intercala ii decimetrice de gresii. Helicosphaera mediteranea Muller. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Sphenolithus delphix Bukry. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. 1952 Pe Valea Teleajenului. apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. la Lapoş. 1998). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). în localitatea Telega. 2. pe Valea Oancei.2. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina.V. În Anticlinalul Lapoş–Bădila. Depozite asemănătoare se citează către est. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. Popescu. 1998). Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). la Cuib.

cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. cu rare intercala ii grezoase.. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. 1993 Pe Valea Telega. Rhaphoneis rhombica Ehr. Mărun eanu. Diferen a este de natură ecologică.. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral.3. Secven a mediană este constituită din argile roşii.V. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. specie de apă dulce. litorală şi sublitorală. la Telega. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. 1980. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. fin granulare. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. emend. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al.. prin compozi ia sa. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii.. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. fiind tipice marine. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari.2.. alternan ă de marne roşii. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. pe malul drept al Văii Teleajenului. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus). Pe Valea Teleajenului.. Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. dispusă mai sus stratigrafic. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. Buştenari şi Sibiciu. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé.2. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. micacee şi se 22 . Săndulescu et al. mai rar cenuşii şi microconglomerate. Melosira clavigera Gron. Zonarea realizată de Hajos (1986. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine.. Rhaphoneis gemmifera Ehr. Asocia ia cu Actinophychus thumii. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee). în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. 2. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. la Breaza. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. Însă. 1980). din asocia ia determinată la Telega. Triceratium condeconum Bail. Stephanodiscus hanitai Grunn. Rhaphoneis paralis Hanna. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova). Vălenii de Munte. Coscinodiscus oculus irodis Ehr. Băcăran. în contextul unei asocia ii tipic marine. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. de pe Valea Buzăului. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part.

ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. caracterizând Subzona NN4a. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Helicosphaera intermedia Martini. concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. de la Homorâciu. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. Coccolithus pelagicus (Wallich). În această sec iune. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. 1995). situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu.. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. variabilis. Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. Spre partea superioară. gipsuri.V. având acelaşi con inut de nannofosile. Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. 1999) = Tuful de Slănic. mai precis al Karpatianului superior. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). la Pătârlagele. Coronocyclus nitescens (Kamptner). După Mărun eanu şi Popescu (2002). Helicosphaera euphratis Haq. În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. corelabilă cu Burdigalianul superior. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Peste acestea se dispun. Pontosphaera multipora Kamptner. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Helicosphaera scissura Muller. Băcăran. Printr-o mică lacună. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Cyclocargolithus abisectus (Muller). dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. În primele nivele argiloase. asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). Helicosphaera carteri (Wallich). Coccolithus miopelagicus Bukry. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. în continuitate de sedimentare. gresii gipsifere şi chiar tufite. Mărun eanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. Gipsul de Cireşu. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. Pe Valea Muscelului.

După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. 1979) şi Berggren et al. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. dezvoltate în aria extracarpatică. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Pe de o parte. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. Forma iunile kossoviene. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. 1997). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. Coccolithus miopelagicus Bukry. 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase.. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999).4. Astfel. Mărun eanu et al. depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. 1995). bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. foarte sărace sau lipsite de bentos. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969. echivalentă Z o n e i cu Lagenide. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. de pe Valea Muscelului. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan. de către Forma iunea de Telega (Crihan. lipseşte în zona subcarpatică. mai rar calcaroase. (1997). Pe de altă parte. Această asocia ie. 2. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare.. este diferită de cea a ariei intracarpatice. iar în al doilea rând. microconglomerate. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. Băcăran. Ulterior. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. Coccolithus pelagicus (Wallich). 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. 1997). Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. Din lipsă de nannofosile calcaroase. (1995). s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu.2. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. 24 .2.V. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. Z o n a c u L a g e n i d e . autoarea (Crihan.. în Forma iunea de Doftana. Popescu et al. 1995). Popescu et al.

în Dealul Piatra Verde). sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. se intercalează tufuri şi tufite. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. într-o succesiune nefirească. con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. Băcăran. tipice Langhianului terminal. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. apoi la Slănic. Pachetul de tufuri şi tufite. legate de diferite erup ii vulcanice. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. Din punct de vedere litologic. 25 . în axul Sinclinalului Drajna). În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. pe Bălăneasa. Borelis. în talvegul Văii Prahova. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării). constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. din aria Subcarpa ilor Munteniei. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. Peneroplide). va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. în apropiere de uzina electrică. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. în timp. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. sunt deschise depozitele langhiene. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). care. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a).V. reprezentate prin argile cenuşii. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. Câmpina). O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. ele se dispun peste depozite burdigaliene. Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. la Câmpina). în Dealul Piatra Verde. Pe Valea Câmpini a. pe Valea Bălăneasa). Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. cu rang de forma iune). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. sau în bazinul Văii Buzăului. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. În sec iunea geologică de la Câmpina. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). Paleontologic.

Tabel nr. minuta P. Băcăran. styriaca U. indigena V. sarmaticum P. beliicostata L.dividena V. universa Gt. orbignyana P. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . 4. druryi V. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. 1990). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. transsylvanica Gb. reussi E. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C. reginum P.

1964. 1953. Ervilia dissita. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Ammonia beccari. Ervilia andrussowi. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. Actaeocina lajonkaireana. din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. Duplicata duplicata. Obsoletiforma lithopodolica. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. Tapes vitalianus. pe primii 8-10m. Obsoletiforma obsoleta. Abra reflexa. Papaianopol. Elphidium minutum (Reuss). Chartocardium gleichenbergense. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. 27 . Pirenella mitralis. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Ammonia beccari. Elphidium glabrum Bystricka. Bolivina sarmatica. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Elphidium macellum. Porosononion subgranosus. Tapes dissitus. între care predomină Varidentella sarmatica. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Porosononion subgranosus. Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). Cycloforina stomata. Pseudotriloculina nitens. 1992. Elphidium macellum. Munteanu (1998) citează. Coccolithus pelagicus. speciile: Elphidium hauerianum. Tapes gregarius. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). Pirenalla nodosoplicata. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae.V. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). Varidentella sarmatica. Elphidium aculeatum. Pauliuc. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. din i de peşti. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). Pseudotriloculina nitens. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. Băcăran. Porosononion subgranosus. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Ervilia dissita. Fissurina basarabica Popescu. 1968. Helicosphaera carteri. se citează foraminifere de talie mică. Calcidiscus leptoporus. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). Nonion bogdanowiczi. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Varidentella latelacunata. Elphidium macellum. otolithe şi rare exemplare de Chara. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. Munteanu şi Munteanu. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. Tapes naviculatus. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. Pseudotriloculina consobrina. Gibbula picta. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. Cycloforina predcarpatica. Nicolescu. specii care indică Z o n a NN8. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Articulina sarmatica. Tapes vitalianus. Elphidium aculeatum. Articulina sarmatica. Obsoletiforma obsoleta. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. În sec iunea de pe Valea Casele. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere.

Tapes aksajicus (Eichwald). corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. 5.. În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. satul Cozieni). Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pirenella disjuncta (Sowerby). aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. Mactra (Podolimactra) urupica Danov. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea.V. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. glomerosa / G. Donax dentiger. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Băcăran.b. pe Valea Caselor. şi mai rar de Ammonia beccari. reussi/E. 1991. reg. Ervilia dissita. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . Elphidium rugosum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. Tapes vitalianus. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. Varidentella sarmatica. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. Elphidium hauerianum. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. transsylv. 1999). Tapes gregarius. dividens Velapertina Gb. Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr. Plicatiforma jammense (Hilber). sarmaticum V. druryi / G. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Elphidium macellum. Ervilia dissita. Tapes gregarius. L. Tapes naviculatus. Duplicata dissita (Dubois). se citează (Munteanu. Articulina problema. universa/G. Tapes dissitus. Succesiunea volhiniană se încheie. Tapes naviculatus. Duplicata duplicata. Plicatiforma latisulca (Munster). 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. Pirenella nodosoplicata. Tapes tricuspis. Gibbula picta.

Tapes vitalianus. Alături de specia index. 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Cycloforina stomata. etc. Nonion bogdanowiczi. Ervilia podolica.V.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema.. Tapes gregarius. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . Tapes vitalianus. Obsoletiforma sarmatica. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara.se diversifică genurile Plicatiforma. . Elphidium reginum. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. . în cadrul subzonei. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. este semnalată (Munteanu. În partea de sud a perimetrului. 29 . Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pe Valea Cheia. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. Ervilia dissita. Varidentella latelacunata. Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. Varidentella reussi. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. Gibbula picta. din argile siltice cenuşiu–gălbui. Kojumdgieva et al. analiza (Munteanu. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. Globorotalia. Obsoletiforma sp. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. Pe pârâul Capul Mielului. Inaequicostata pia. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. volhiniană. la ieşirea din satul Nucet. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. Pirenella mitralis. Ervilia concinna. Elphidium macellum. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. Local.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. reprezentată prin Tapes gregarius. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. Pe pârâul Pietroasa. Globigerina. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. Ervilia andrussovi. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Orbulina. Ervilia podolica. Ervilia şi Tapes. Varidentella reussi. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru.). în regiune. Articulina problema. În concluzie.. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense.unele specii Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Pseudotriloculina consobrina. Globigerina. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. . numeroase exemplare de Abra reflexa. din argile siltice cenuşii. Ervilia podolica. Ervilia andrussovi Kolesnikov. Băcăran. Porosononion subgranosus. 1988). 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. Articulina sarmatica. Articulina problema. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată).

Obsoletiforma lithopodolica. Tapes aksajicus. Pseudotriloculina consobrina. Mactra (Podolimactra) urupica. 1974). în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. Profilul Dara este reprezentativ litologic. Tisău. 1956. Pauliuc. cenuşii cu o faună bessarabiană. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. Articulina daraensis. 1968. Duplicata corbiana. Papaianopol. căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. Munteanu şi Munteanu. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. Tapes naviculatus. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu.. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. Elphidium crispum. 1998): Articulina sarmatica. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. Plicatiforma plicatofittoni. Elphidium hauerinum. Pseudotriloculina nitens. 1995.V. cu aceeaşi frecven ă. Elphidium hauerianum. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. Kojumdgieva et al. Tapes vitalianus. 1964. la cca. 1997). Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru . 1988). reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1992. Ervilia podolica. Porosononion subgranosus. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet. Gibbula hommairei (d'Orbigny). Partea superioară. Salcia. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Elphidium reginum. 1970. apar argilele calcaroase compacte. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. A fost definită (Munteanu. Băcăran. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. Nicolescu. raportabilă Bessarabianului. Nonion bogdanowiczi. Elphidium aculeatum. Ammonia beccari. Motaş et al. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. Dara. Elphidium macellum. Popescu. Porosononion subgranosus. În sec iunea de pe Valea Dara.. Obsoletiforma ringeiseni. 1995 şi respectiv Luczkowska. În regiune. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. Andreescu şi Papaianopol. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. Elphidium macellum. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. Duplicata duplicata. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. 1981) sau. a Forma iunii de Şipo elu. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. Tapes gregarius. Ionesi et al. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Elphidium sammeli. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. Dogiolina simnicensis Popescu. La acest profil se fac de obicei. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. 1992. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. 1995. Nichiforescu şi Nichiforescu. Acmaea subcostata Sinzov. Tapes gregarius. Fischericardium fischerianum 30 . Ervilia dissita. 1953. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu).Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. pe lângă taxonii anterior cita i. Brânzilă. Alături de specia indicatoare de biozonă. etc. Microfauna se diversifică. 1976. Plicatiforma jammense. Ervilia dissita. Popescu. mai precis.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus.

Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). a Forma iunii de Şipo elu. Tapes dissitus. Elphidium fichtellianum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). Tapes vitalianus. “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. Porosononion subgranosus. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). Elphidium samueli.V. Actaeocina maxima (Berger). Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Calliostoma anceps (Eichwald). Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Duplicata moldavica. Elphidium crispum. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Actaeocina lajonkaireana. Actaeocina lajonkaireana. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Duplicata duplicata. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Gibbula picta. Se adaugă otolithe. Tapes ponderosus. şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Pe Valea Chiojdeanca. etc. Elphidium hauerinum. Porosononion aragviensis. Hydrobia elongata (Eichwald). Ammonia beccari. Pseudotriloculina consobrina. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Calliostoma marginata sinzowi. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). În raza localită ii Atârna i. Tapes ponderosus. din aceleaşi depozite. Elphidium reginum. 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Băcăran. Pirenella disjuncta. viermi. 1998) faune asemănătoare. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Retusa truncatula Bruguer. bryozoare. Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma poppelacki. Obsoletiforma ingrata. Chartocardium barboti (Hoernes). Pseudotriloculina consobrina. Inaequicostata suessi. Mactra (Podolimactra) ovata. Akburnella impexa. Modiolus naviculoides Dubois. Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Porosononion subgranosus. Duplicata nasuta (Kolesnikov). Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. Actaeocina sinzowi. Acmaea subcostata. Articulina problema. Pe pârâul Capul Mielului. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Porosononion aragviensis. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Amnicola zonata Eichwald. Pseudotriloculina nitens. Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Tapes tricuspis. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). Actaeocina sinzowi. Planacardium doengingki. Modiolus fuchsi Barbot. Duplicata dissita (Dubois). Calliostoma poppelacki. Mactra (Podolimactra) ovata. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Gibbula hommairei. Elphidium macellum. cu frecven ă moderată se 31 . Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Elphidium macellum. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Porosononion hyalinus. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Calliostoma kishinevense. încă de la limita cu argilele volhiniene. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. Plicatiforma rustorense (Sultanov). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. argilele siltice din partea superioară. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. După o secven ă lipsită de faune. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Calliostoma cordierianum. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. Obsoletiforma ingrata. Calliostoma woronzowi. Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Dogielina kaptarenko. Tapes dissitus (Eichwald). raportabilă Bessarabianului. Articulina daraensis. Porosononion subgranosus. Elphidium macellum. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Littorina basarabica (Sinzov). Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Acmaea subcostata. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Obsoletiforma nefanda.

Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. Inaequicostata suessi. Planacardium doengingki. Elphidium reginum. Articulina daraensis. Ionesi. 1980. Cyclichna melitopolitana. Inaequicostata suessi. Tapes ponderosus. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. 1988). Nonion bogdanowiczi.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. Inaequicostata suessi. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. lipsite de macrofaună. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. Băcăran. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana.. Dintre moluşte. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Nonion bogdanowiczi. Elphidium samueli. Meandroloculina. Actaeocina lajonkaireana. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Tapes ponderosus. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Pseudotriloculina nitens. etc. etc. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. Obsoletiforma obsoletiformis. Elphidium fichtellianum. Pseudotriloculina nitens. Obsoletiforma ingrata. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. Calliostoma. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Argilele siltice prelevate (Munteanu. Articulina daraensis. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. Bolivina sinzowi Didkovsky. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. Elphidium macellum. Plicatiforma plicatofittoni. Elphidium crispum. În concluzie. Retusa truncata. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. Chartocardium barboti. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Bolivina nisporenica Didkovsky. Sarmatiella. Ionesi. Plicatiforma fittoni etc. 1998) specii de moluşte şi foraminifere. 1968. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. etc. 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Tapes ponderosus. Bolivina moldavica. Tapes gregarius. foraminiferele fiind diversificate. . Obsoletiforma nefanda. Nonion bogdanowiczi.V. Obsoletiforma obsoletiformis. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. Mactra.din cele 26 de genuri de moluşte. Plicatiforma plicatofittoni. 1991). Tapes dissitus. Dogielina kaptarenko. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. Dogielina. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. 1991).. Kojumdgieva et al. 1998) de pe pârâul Andrei. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Obsoletiforma nefanda. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Porosononion subgranosus. Mactra (Podolimactra) podolica orata. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. . argilele păr ii superioare bessarabiene.

Littorina basarabica. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. Subzona Bolivina sarmatica. 1996 din Crihan.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. începând din Eocen. Elphidium samueli.3. Mai recent. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. Băcăran. în intervalul Miocenului inferior. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. Porosononion subgranosus.. 2. Calliostoma cordierianum. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). datate la 23. accentuat mai ales în Paratethysul oriental. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis.V. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta.4 milioane ani. 33 . Popescu. datate la 23. Duplicata nasuta. Duplicata elegans. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. estimate la 21. În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian).primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. până în Asia Centrală. Bolivina moldavica. Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera.8 milioane ani (Berggren et al. 1999). Sarmatiella prima. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum.. Calliostoma kishinevense. În prima parte a biozonei. corelarea lor fiind extrem de dificilă. ce ar defini baza Burdigalianului. etc. în vest. Elphidium crispum. Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus. 1996). Nonion bogdanowiczi. Bolivina nisporenica. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. Popescu et al. 1999). .primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus. a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. Popescu et al.2. în est. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan. .. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. care se extindeau din Austria. sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. 2002): . Articulina daraensis. Calliostoma woronzowi. 1995).2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al.. Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. 1996). Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic. Elphidium reginum.

4 – 16. cuprins între 21. Băcăran. cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).5 milioane ani.4 milioane ani).la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa. . 1996.limita Chattian / Aquitanian (datată la 23.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 1999): ..în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina.1 milioane ani).8 – 21. aproximate la 19. . Andrehova – Grigorovic et al.. 1967. etc.5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21...4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. unită ile cronostratigrafice globale (Muller. 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum.limita Aquitanian / Burdigalian (la 21. În conformitate cu aceste plane de datare. marcând debutul Burdigalianului superior. Fornaciari et al.4 – 16.Burdigalianul. . corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. 1971. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului.5 – 16.5 milioane ani).. este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri . 2001): . plecând şi de la scheme mai vechi. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte.. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană. Theodoridis. ajung la următoarele concluzii (din Crihan. Prin conven ie interna ională.2 – 21.. Rio et al.8 – 23.De asemenea: . în Italia. biostratigrafice şi paleomagnetice.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: . ..) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al.limita Burdigalian / Langhian (la 16..8 – 21. . Jenkins et al. 1985. în Miocenul inferior. Berggren et al. 1994. Popescu et al. cuprins între 23. Fornaciari şi Rio..NN2b. au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje. . 1984. . Prin coroborarea rezultatelor paleontologice.Burdigalianul (cuprins între 21. 1979. Iaccarino.baza Langhianului. marcând debutul Miocenului mediu. 2002).4 milioane ani. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al..V. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate).5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18. Papp et al. 1996. 1978. (1996). .. Ottnangianul (între 19. 1997 a). Cicha et al. Muller şi Pujol.4 – 19.4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23. 1999). ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume.2 milioane ani (Berggren et al. 1990. 1975. 1973.1 – 18. Fornaciari et al. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. 1997 a). în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. Steininger et al. 34 . rezultate din studii (Mărun eanu. (1997). este localizată la cca. în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. 1996).primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. Fornaciari et al.4 milioane ani.8 milioane ani) este intra-eggeriană. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului. cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan.Aquitanianul (Miocen inferior). (1997 a. care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia.primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata. la 16.Aquitanianul (între 23.5 milioane ani) este intra-karpatiană. 1981). 1985). b) şi Rio et al.

.. 1992). 1991 din Crihan. Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice.Rio et al. 1985 din Crihan.ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. în general. topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). 1997 a. 1997)... Fornaciari et al. aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. De asemenea. 1997 b. 1999) arată însă că depozitele kossoviene. 1997 b din Crihan. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. 1997 b).. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. La finele Badenianului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . Wright şi Fairbanks. Papp et al. contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. 1999). utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis.. cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. 1995). se înscriu în Zona NN6. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. . 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. 1866). De asemenea. Kossovian. Limita inferioară a Sarma ianului este. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului. 1999). Motaş et al. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. De aceea. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. 1999). 1985. În aria carpatică. Woodruff şi Savin. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. Wright et al. . este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. în ariile oceanice. 1991. Papp et al. Miller. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. 1968. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face. Rio et al. pentru Badenianul inferior. 1999). ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră.V. unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul. Berggren et al. 35 . 1999). cel mai probabil. . Mărun eanu (1992) (din Crihan. De asemenea.contrar celor sus inute de Martini (1971). Cicha şi Seneş. 1985 în Fornaciari et al. 1985. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată.. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan..deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. Băcăran. b. par ial. iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al. pentru cel superior.. limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985). doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny.

care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. . Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. după scara locală utilizată în Paratethysul Central. 1999): . Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior. Foraminiferele.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). . Ca urmare a aspectelor prezentate. destul de rare. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului.” (după Frunzescu. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). respectiv Loxoconcha potetis. Zona Varidentella reussi. în Paratethys. . au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. îndeosebi. şi are vârsta Kossovian. ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). 1992 din Crihan. mult mai frecvente fa ă de foraminifere. cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. . subdivizat în Moravian. 1998. Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). Catinaster coalithus (NN8). Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). se consideră ca utilă men inerea. Băcăran. deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. Wielician şi Kossovian).dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana. se pot trage anumite concluzii (din Crihan. în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. deci în cadrul Serravalianului.deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. 1999). de foraminifere bentonice. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica. pentru Miocenul Mediu marin. 3. Nannofosilele calcaroase. referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). 2004). Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian).V. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. 1997). precum şi Brecia de Cosmina. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. sunt date de moluşte şi ostracode. 1998) are vârsta Langhian superior sau. urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . Moravian.

În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. Frunzescu. de sus în jos. arenitice-fin ruditice. Mărun eanu. 1951). marne şi tufuri cu globigerine. Băcăran. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. marne cu Spirialis. 1943. Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. doar slab cutate (constant înclinării de 30o). şisturi cu radiolari. cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. Molasa de Slănic. 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. La partea superioară. 1994). 1980). de vârstă Miocen mediu (Badenian). urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. coloana litologică prezentând.V. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. Drăgănescu. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). Mărun eanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. 37 . Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene.

.

1. mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. Marcel V. 1983). 1982). Ramanujam & Srisailam. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. 1977). Pirozynski et al. Pirozynski. 1977). acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). 1995). Cercetările noastre dovedesc. precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. precum Slaniceites caracioni. 1979. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. 1968. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. 1971. la sporii multicelulari.V. Sporii de tip aff. Ramanujam & Rao. Jarzen & Elsik. antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. 1965). Deşi cunoscu i de timpuriu. Rareori. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. par ial. dicelulari. la sporii dipora i ce apar în Eocen. aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. asepta i şi psila i). Intyre. Endogone sp. Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). ce apar în Triasic.. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. contrariul. 1988. Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. 1969. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). 1976. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. s-au format idiomorfonii. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. Lange & Smith. Multe esemenea informa ii au crescut. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. Băcăran. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. 1971). Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. 1969). la un moment dat. (Wolf. 37 . 1980. 1991). Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. b. 1986. In Cenozoic. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i. Kalgutkar & Mc. 1966 . Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. Totuşi. monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. ci de conservatorism şi continuitate. însă. 1975). iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes.

1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. 2000). 1976. Africa.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales. 1981.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). .Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee. Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India. după Elsik. Stubblefield & Taylor. . .V.Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler. 2000).trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. . b. 38 . Băcăran. China. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. Anglia. altfel existând riscul erorilor. III. descoperit în New Brunswic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. . în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat. Amphissphaerella. IV. 1982) (după Kalgutkar & Jansonius. şi determină paleoclimatul regiunii. Deşi rare. .Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius.. descoperind semnifica ii de similaritate. India. b. 2000). Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . Malaezia şi Rusia.Pirozynski et al. 1988). Sporidesmium. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. .Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele. 1995. . Canada. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: . Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . 1995) cu ocuren a cenozoică (pl. Isthmospora elementele unui climat cald. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. din Canadianul Arctic. Ramanujam. indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön. Pirozynski et al.subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. 2000). mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: .U. în studiile lor paleoclimatice. Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. . descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. Australia.A. după Kalgutkar. 1988.Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. 1968 a. S. înso itoare ale oaselor de Mastodon. 1988). comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius.Wolf (1966 a. 1977). Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile.Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala. (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. ..folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski.

ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. 27). Manoliu (1982) le citează la specia P. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. Băcăran.P. XVII. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. 1969). (pl. clavate sau alungite. lactucicola Ellis & Everh. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. 1985).V. cinci sau mai multe septuri. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. cu septuri curbe. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. Săvulescu. De la sporul cu un sept (dicelular. simetria. dând 39 . disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. fig 15) cu specifica ia L. frecvent. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”. & Br. incapsula i. alcătuind. longitudinali (1-2). drept. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. A. ornamenta ia. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. fragmentată. fig. constric iile. Corpul simetric. Săvulescu. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. La sporii genului Pleospora sp. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). La Pleomassaria siparia (Berk. multicelulare. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. se numeşte septare de tip „bevanii”. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. fig. La Gloniopsis praelonga (Schw. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. 23).F. accidental. şi la alte specii. dispuse toate trei. 1985). Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. patru. 1942 (pl. formând astfel tipul de septare „siparia”. XVII. verticali sau oblici. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk.(Macrosporium) carthami Tr. fig. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. Săvulescu. piriforme. la mijlocul celulei a treia. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. aperturile. Al. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”.1/3 din lungimea celei opuse. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . 1985). XVIII. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis.) Zogg (pl. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. (pl. fusiform. Redau mai jos câteva tipuri de septare. 1942. dimensiunile etc. 14). XVIII. sp. fig. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). multicelulari (cu 6 sau mai multe celule.) Sacc. 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. Wehmeyer. ascosporii sunt bruni-aurii. La Ramphoria bevanii Sivan (pl. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor.S. forma. pentacelulari (tetrasepta i). VIII. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal.A.. 1983). multisepta i). (pl. astfel că a apărut no iunea de septare tip. monoseptat). Manoliu (1982) şi E.2. despăr ite prin pere i transversali (7-10). brune. fig. 4). XVII. culoarea. ei se numesc tetracelulari (trisepta i). major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile.

.prăbuşit.aliniat. halteriformă. elipsoidală. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării. astfel că. Frecvent. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. falcată.oblic. 1985). Cornus. 1983). împreuna cu gâtul şi umerii sporului. Aesculus. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului. obovată. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.V. Sorbus. Hevea. obdeltat-rotunjită. Cytisus. vermiformă (vermiculată) naviculată.3. Tilia.S. monopora i sau dipora i. circulară. doliformă. cilindrică. tip de septare numit „praelonga”. clavată (măciucată) şi obclavată. 9. .7 %) cu Sporoschisma mirabile. asteriformă (după Hulea şi colab. Ansamblul poral (hilar). eliptică.adâncit. scolescospori.). uncinată (hamată).5 %) şi o specie asociată (4. p.emergent. limoniformă. alantiformă. obpiriformă. lageniformă. Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis.F. eliptică. Mangifera. 2 specii parazite (9. ovată. (după A. dacrioidă. b. Ulmus. 1983). Gmelina. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). elipticcurbă. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Hippophaë. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. liniar-curbă. obovată. ventricoasă etc. lentiformă. Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. helocoidală.9 %) pe genurile: Acer. campanulată. prescurtat a. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. . ovată. Băcăran. Fagus. Taxus. (ovală). atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). septul median este asociat cu o constric ie puternică. medii şi puternice). Pinus. filiformă. Quercus. Betula. (h.P. fapt mai pu in evident la septul major. rombic-rotunjită. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. subgloboasă..5 %). Magnolia. a. 2 specii au fost cosmopolite 40 . rombică. lunată. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. lanceolată. cu capetele rotunjite şi trunchiate. globoasă (globuloasă). piriformă. .8 %). poate fi: . 1 specie tericolă (4. napiformă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci.A. acerosă (aculeată). 1 specie micorizantă. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. Ulex. Ilex. fusiformă. Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. . au două extremită i (capete): proximală şi distală. 2 specii foliicole (9. piriformă. Celtis.

Quercus. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. mineralele argiloase etc. Zeae etc. Taxus. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. Theobroma. verificarea şi completarea rezultatelor.2 %) pe Carthamus tinctorius.7 %). Unger etc. Engelhardt. Rauvolfia.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Nyssa. Barbacenia. Malus.7 %) şi 6 specii parazite (46. Carica.4 %).. în general. Malus. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. Cichorium endivia. 1 specie foliicolă (7. Alnus. Desmodium.5 %). Lactuca.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. Betula. Hymenocardia. 1 specie micorizantă (7. Pyracantha coccinea. P. 10 specii parazite (34. Hibiscus. pe Bambus şi Pyrus. Castanea. paleomicologia). Populus. 1 specie cosmopolită (3. Pisidium. Dianthus. Mangifera. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. Malus. Dactylis. de Saporta.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. Rhamnus. Agropyrum. Poa.2 %) pe lemnul genurilor: Abies.V. Băcăran.5 %). Hevea. flora (paleobotanica. Saccharum. Ettinghausen. Hura. palinologia. Gmelina.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Magnolia. Betula. 1 specie micorizantă (5. Liquidambar. Raphia sp. 1966. Monanthotaxis. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. pe membrii familiilor Leguminoase. Hevea. 2 specii foliicole (10. principiu folosit de lucrările lui Heer. Calcophyllum. Boulay. d. Carthamus. Gmelina. nemoralis.9 %). Dianthus. Corylus. Poa (P. 2 specii tericole (6. Fagus (F. Pyrus. Theobroma. Viburnum. Samanea. Hevea. Salix. oleracea. trivialis). Triticum. (după Sittler. Fagus. S. Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia. pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae. Triticum şi. e. Vitis. 1 specie foliicolă (3. Ulmus. Tinospora.5 %). 9. Eryobotrya japonica. Leguminosae. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. Gramineae. Quercus. Ilex. asper). Festuca rubra. selectivitatea procesului fosilizării. 1 specie micorizantă (3. Agrostis. Tripogon. 8 specii parazite (42. Betula. Cicorium intybus. Cedrella. Albizia. Quercus. 1 specie praticolă (7. Chlorophora.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Persea. Sonchus (S.7 %). Ulmus. Cedrella. P. intybus. grandiflora). Liquidambar.3 %). criticarea. c. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. Fagus. Castanea. Carthamus tinctorius L. C. Saccharum. Callistephus chinensis. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. Nyssa. genuri şi familii: Berkheya. Quercus. Mangifera. Bersamia paullinioides. Euphorbiaceae. 1965). Populus. f. 1 specie lignicolă (7. pratensis. Balsa. Urochloa. Fargesia (Ariundinaria). Carthamus. Acer. Mangifera.4. Gmelima. Dioscorea. Eucalyptus. antrenarea în 41 .4 %). (Palmae).7 %).. 2 specii tericole (15. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna.

Pinus haploxylon. Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. dar în care Pinaceele le duc către alte grupe.V. incertitudinea înrudirii filogenetice etc. în care vechile esen e termofile au dispărut. în Rupelianul superior sunt semnalate. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). apărute la începutul acestei perioade. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons. Cenozoicul vechi (Eocenul. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. 1965). B. În Bazinul Hesse. micorize etc. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. convergen ele de formă. complexitatea procesului nomenclatural. Pterocarya. În regiunea de la nord de Vogelsberg. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. parazite. În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. 1964. va deveni preponderent în partea inferioară. Tilia. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. Acer. Salix. Băcăran. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior.). formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. (după Sittler.2. Ulmus. se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. 1965). Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. 1965). Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele. A. prima degradare climatică a Cenozoicului. C. nici Engelhardtia. Tilia. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. micorize etc. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. parazitism. Betulacee (Sittler. fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. în care Gimnospermele sunt tot preponderente. 9. într-un ritm lent. 1965). Odată cu invazia mării rupeliene. 42 . Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. Alnus. referindu-se la Bazinul Hesse. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. după Sittler.4. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. forme noi recente tipice: Carya. Sittler (1965). nu mai sunt Palmate. 9. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). sporodic. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. sub influen a varia iilor climatice. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. 1965).4. 1965). de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. Juglans. în concuren ă cu Pinus silvestris. dar se găsesc Tsuga. cu ocazia invaziei marine. Alnus.1. 1965).

Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. Bilai & Zakharcenko. temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson.. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. 1983).4 % = 66. 50oC.8 %). 1964.4 %). fără ca să fie omorâtă. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate. Aşa am ajuns să constat. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Crisan. termotolerante (t. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate.1 % = 37 % 22.9 %).. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. se grupează în felul următor: . t.2 % + 44. de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă.9 % + 11. 1968. 2004).4.specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC. „La temperatura optimă. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. La temperatura mortală. Ellis. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări.4.. La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii.Miocen inferior. psihrofile (t. 1964). iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice. La temperatura minimă şi maximă. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. 63 %. dezvoltarea ciupercii este oprită. ca factor ecologic esen ial. optimă sub. .” (după O. t. mezofile (t. 20oC) (după Kirk şi col.9 %. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %). în cazul primului. optimă 20-35oC). b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %. 53. Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80. În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. Băcăran.6 %. 1987). Săvulescu. maximă cca.6 % 43 . atunci când am efectuat actul comparării. de creştere 10-40oC. de creştere sub 10oC. în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. ciuperca este distrusă. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci. minimă sub 20oC).4. fa ă de 66. 1973. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice. t. în cazul celui de-al doilea.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. 25. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului. Hulea şi colab.3.8 %) indică faptul că în Oligocen superior . . 9. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B. Temperatura.V.9 %).

cu numărul mare de spori. ca doi factori de evlou ie darwiniană.V. permanent pe Pământ. Ciupercile. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE.8 % în Forma iunea de Podu Morii. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. Tranzien a micotică. nu întotdeauna.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. este un fenomen legic. al forma iunii. mai ales în Cenozoic. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. care nu este un lux al naturii. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. înso itoare fidele. popula ional. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale. 44.4 % în Forma iunea de Doftana. complex. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. Băcăran. de mare aploare. Ciupercile. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. 17. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. 11. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului.. la un moment dat. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire. ale vegeta iei. la un moment dat. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. 44 . tranzient. decelat cu uşurin ă. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. ordonat. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei. capabilă să se manifeste fiabil. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. cu necesitate.1 % în Forma iunea de Şipo elu. Caracterul trecător. ceea ce ne conduce. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. respectiv sporii de ciuperci.

la Gonoderma applanatum 30. 1991). Krispiromyces discoides Taylor. 1991). Hass & Remy. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei.. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. ca organisme heterotrofe. din Cole & Hoch. Stemphyllium. 1992. După degradarea enzimatică. din Cole & Hoch. 1991). holocarpic. Fusarium. 1991). deci. 1996).000. praticole. praticole.V. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex.. 1992 cu talul piriform-globular. din Cole & Hoch.humicole. existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. 1992 cu talul discoidal. dat de numărul uriaş de indivizi. La Fusarium sp. cosmopolite. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. Penetrarea cuticulei în cazul V. aşa cum se observă în planşa XX. Paleosinuziile sunt. În marea lor majoritate. cu date referitoare la speciile actuale. pe Penicillium spinulosum. din Taylor & Osborn. CONCLUZII 10. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). 1991). cu necesitate. micorizante şi foliicole. 2. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze. Hass & Remy. Milleromyces rhyniensis Taylor. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. După primele studii. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. 1963. din Cole & Hoch. lignicole. 1964). în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30. mai ales pe frunze şi tulpini.000. Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. 1992 cu zoosporange holocarpic. indică amploarea activită ii fungice. Smereka et al. din Cole & Hoch. Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. 1964. tericole. micorizante şi entomofage.000. Pythum. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. epibiotic. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. Voronina şi Sorodiscus). Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria.000 spori. Rhizoctonia. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. Băcăran. parazite. cosmopolite.000 ascospori. 1996). Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn.000. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. Ulocladium. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. inaequalis este realizată de apresor.000. apertura cu o mică papilă de eliberare. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. dar este citat. tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. (după Ingold. 1988.000 spori/zi.. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. entomofage. 1987. Lyonomyces piriformis Taylor. 45 . fungii. foliicole. 1984. Taylor . ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil.000. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i.. tericole. Sclerotinia. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. paleo. în realizarea paleoecosistemului miocen.000. Hass & Remy.000 spori.000 spori etc.1. 1974. agentul patogen al rapănului mărului. Exemplificând.000. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. papile. 3. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100.

. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite. Paleosinuzia lignicolă (pl. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. (pl. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. Într-o concep ie mai largă. din Cole & Hoch. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. gen. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces.. 1986. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov.. ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. 1975. starea parazitară sau simbiotică. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. 1930.. 1987. 1996).. dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. nov. din Taylor et al. holocarpice şi eucarpice. Halket. 1980. 1975. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. Pragian.e. 1985). După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. din Taylor et al. Devonianul inferior. cu asce. Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. din Taylor & Osborne. Hass şi Kerp. 2000).. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. ca în cazul fungilor. 1996). Taylor semnalează Chytridiamycetes. IV. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang.V. fără a putea preciza. 1995). astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. 1995). Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. momentan nedeterminabil. fig. 2004). 1991). din Cole & Hoch. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. Remy & Hass. 46 . din Paleozoic (după Osborn. penetrează plantele. 1987). dar şi cu mult mai înainte. Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. 1994).. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. cyanobacterii. 1991).. 1994). 1985. Băcăran. din Taylor et al. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch.. XX. XX. Paleosinuzia micorizantă (pl. 1991). endocelulare. sp.) pot coexista în rela ii simbiotice. împreună cu alte microorganisme. 1981. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. 1977. Datorită aşa-ziselor enzime strategice. ascospori. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et.. cu siguran ă. fig. Pucciniasporonites herbilis nov. Somero. similar Blastocladiales. White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre. din Taylor & Osborn. (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. 1999). 1996). sp. care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. Nicholson. drojdii etc. 20). iar din 1992. comparabilă cu Euallomyces. capabili să inhibe cutinazele. 1995). Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. derivat din Chytridiomycetes. 1985). 1991).. Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. fig. eubacterii. al. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. dovedi i în m. Microorganismele (bacterii. 1909. ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al. filoplanul a existat din Devonianul mediu..

. 1991).. Vallmuscelisporites commissuralis (pl. secven ial. fig. 1980. să tolereze poten ialul toxic al acesteia. 1986a. din Cole & Hoch. fig. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville. ca hifă simplă.proteaze (colagenaze). Paleosinuzia entomofagă. 14). aceştia. din Cole & Hoch. momentan nedeterminabil. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate.. Hass et Kerp. 1989. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. al. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. fig. Rezisten a exocuticulei la degradare. nov. de multe ori prin extensiile laterale. lipide (după St. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. insiduosus. 1991). Remy. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. 1984). astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. 19).. extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. concretizate în chinone (după Denell. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. St. emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. 1991). 1991).. 1991). 1966). Sporul. 1984). 1989). Epicuticula. 1995). prin epizootii.şi exo. 1991). IX. 47 . reducerea abilită ii conidiilor la aderare. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. 1986. 1991). Hass et Kerp. Ca experiment. 1995 se referă la hifele aseptate. inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley.enzime proteolitice în culturi: . dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. Leger et al. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. 1991). gen. din Cole & Hoch. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). trebuie să adere la suprafa a cuticulei. aminopeptidaze. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. sp. 1977). 1991). 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. 1988.. ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. Epicuticula. din Cole & Hoch. Remy. 1984. Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et.. 1990. sp. nov. 1984. 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. IX. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. Băcăran. Procuticula. întâlnite la vârste înaintate. IV. genul Glomites Taylor. din Cole & Hoch. în matricea proteinelor. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. sp. multistratificată. După realizarea breşei epicuticulei. 1970a. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. cuprinde fibrile de chitină. pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. Taylor. fungii traversează procuticula. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. 1991). 1986) (din Taylor et al. un strat mult mai gros decât epicuticula. asemănătoare cu S. din Cole & Hoch... chitina. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. din Cole & Hoch. În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. prima barieră a infec iei fungice. gen. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula.V. este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. Saeptatustubulus obliquus (pl. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. Goettel şi col. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. 1946. din Cole & Hoch. Leger. are un strat exterior mai fragil (după Hackman. 1981. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov.

Diporisporites anfractuosus nov. 1991)... womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. sp. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. B. bassiana (după Smith & Grula. 21. St. 4. 1991). V. Leger et al. 20. din care se eliberează conidiile.. 7. sp. 8. D.. D. sp. Băcăran.. Samnels et al.. sexta) (după St. 5. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice.. D. Leger et al. 10. sp. D. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate. aleurodis (după St. ca apoi. D. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. rileyi. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. sp.. 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere. Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. la fel cum. emisă de Erynia ssp.. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St.. anisopliae (după St. Leger et al. sp. Leger. în situ. hifele şi corpurile sporifere. 6. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3). schistosum nov. 48 . 1991). sp. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. exiguus nov. paralellos nov. 1991). Dintre exoproteaze. A. .. epicrocus nov. emise de M. în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. sexta cu M. lecanii. 9.. 1986b) şi B. 3. ductilis nov... sp. Diporicellaesporites anulatus nov. 11. sp. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni.. sp. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. 19. nepublicat).chimotripsina. 18. sp. corniculatus nov. conspicabilis nov. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1. D. debilis nov. anisopliae. 24. zigomicetă). sp. 14. 16. 1965. geometricus nov. anisopliae. supuse analizei după criterii nomenclaturale.. Charnley & Cooper.chimoelastaze şi tripsine. proteină produsă major. D. 12. sp.. din Cole & Hoch. D. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 17. 1974. 2. Leger şi col. 13. sp. N. diadematus nov. Alternaria caelestis nov.. A. D. Odată ajunse în celulele epidermei..V. 23. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul. Dyadosporites archaetipus nov. considerat catabolit represiv. hamatus nov. A. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen.. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch. popae nov. 27.. 1989b. din Cole & Hoch. A. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. glucosamina o poate face. D. 1991). 1987c. sp.. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei.. 25.. sp. 26. sp. 1993. bassiana. din Cole & Hoch. excuratus nov. Abordând în această manieră. Brachysporisporites singularis nov. B. sporii. sp. sp. D. sp. diferen iat pe vârste. (Endomophthorales. sesani nov. 1987. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. 1990). hifele invadează întreg corpul insectei..Didymoporisporonites fenestratus nov. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. anisopliae.. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică. sp. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar. graminea nov. indetritus nov.. prin înmul ire asexuată vegetativă.. sp. 15. cu datele oferite de Cole & Hoch (1991). Sinteza chitinazei este reglată la M. A. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi. al.. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch. camerarius nov. Leger et.. Ciuciuruites vitiori nov. mititiuci nov. D. 22. D. sp. par ial cunoscută. sp. 1991). sp.

sp. C. P. 33. P. 9. contrarius nov. 34.. 29. S. sp. P. sp. 1968.V.. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina. 48. 44. Dragastansporites primigenius nov. sp. 19. 36. 1993. littoralis nov. Seciurites sellifer nov. strangulatus nov. 31. sp. 21.. sp.. sp. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. sp. Manastirites semulcus nov. Doceaspora facilis nov.. apostoli nov. sp. 36. rostratus nov. 4. P. 10. A. P. 17. 5. 7.. sp.. sp. H. 6. 53. 27. D. nana nov.. Celyphus rallus Batten. 3.. 12.. sp. sp.. D. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . 20. salmacidus nov. sp. 5. P.. Hilidicellites amoenus nov. sp. sp.. 15. 30. Ciuciuruites ovalis nov. spongiosus nov.. sp.. P. 2. Traiansavulescumyces ovalis nov.... fossilis nov.. D... Multicellites bisymmetricus nov. Vallvitisites volhynianus. contatus nov.. sp. incurvicervicus nov. implanus nov. P. 10. Patarlageleites teodori nov. sp. 26. H. 32. sp. conifer nov. 30. cumulata nov. columnaris nov. intercalaris nov. H. H. belicosa nov. 7.. tuberans nov. Chytridiosporites anomalus nov. P. sp. Tomaites loculatus nov.. D.. sp. Dyadosporites apostoicescui nov. D. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1.. sp. P. 47. Diporisporites oblongatus Ke & Shi.. 45.. P. thomae nov.. evidens nov. 38... sp. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. H.. 29. Paleocurvularia nodosa nov. Ascochytites eliadei nov. sp. 37. 32. Saeptatustubulus obliquus nov. Ampuliferinites contortus nov.. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. 55. 2000. sp. 13. semiperfectus nov. sp. Seciurites capitatus nov. sp. gemina nov. sp. P. sp. sp. sp. D. sp. sp. 19.. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. 16. P. A.. 36.. 32. circulus nov. 4. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc. 10. D. Balosinuites multicius nov. 9. Taylor et al.. Pluricellaesporites agnoscibilis nov. 25. sp.. sp. 54. P.. 8. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. 1978... 37. 28. sp. sp. D.. sp. sp. sp. Taylor & Taylr. sp. sp. sp. oculatus nov. A. sp.. 41.. P... 17. sp. sp. 25. sp. ferratilis nov. inelegans nov... 51.. sp. 20. mundus nov. sp. 42. Catinaites opulentus nov. Diporisporites minutus nov.. 8. 1995. rugosus nov. strictissima nov. 49. sp. sp.. 50. sp. 46. 4. 33. sp... P.. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1. P. sp. 29. 13. P. sp. hastatus nov. pretiosissima nov. 28. 13. 7. Alternaria hirundinae nov. sp. 31. sp. P. 27.. Paragranatisporites tortuosus nov.. H. sp.... 6.. 24. P. 11.. sp. Sesanites comparaticius nov... 35.. sp. Vallmuscelisporites commissuralis nov. sp.. P. Uncinulites oculatus nov.. sp. sp. Foveodiporites pilosus nov. sp. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. 1997). T. 22. A. H.. Gigasporites opimus nov. sp.. sp. sp. opreae nov. P.... oppositus nov. sp. Biseriessporites inaestimabilis nov. nodosus nov. eminulus nov. 12. Frunzescuites multus nov. 16. sp. sp. Lupuluites barbatus nov. sp. mendosus nov. sp. Pluricellaesporites aduncus nov. sp. sp. 1995. negreani nov.. H. sp.. Hilidicellites levigatus nov. symmetros nov. 2. perfectus nov. dragastani nov. imperspicabilis nov. scansilis nov. semisphaerialis nov. Orjanisporites fructifer nov. 38. modicus nov. Diporisporites hammenii Elsik. sp. 52. Crivineniites ovidi nov. 35. 38. sp. sp. Paleobasidiomyces pentacordae nov. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. sp. sp.. trichorus nov. 21.. Manicsporites copulabilis nov.. Pucciniasporonites herbilis nov. Bonteasporites magnus nov. Olarufilum levatus nov. A. 24. sp. sp.. 16. 2000. P. 26. A. 39. sp. H. truncus nov. 30. sp.. 39. sp. lautiusculus nov. sp. sp. M. P. rostratus nov. 9. E. 3. sp.. sp... D... ignobilis nov. P. sp. sp.. 1997. limbatus nov. P. 22. 28.. 12.. 43. 11. 14. 14. sp. Alternaria renodis nov. Pluricellaesporites consuetus nov. 34.. 18.. tigrinus nov... D. pares nov. 14.. sp. 35. 15. Eliadesporites lateralis nov. 34. sp. sp. imperfectus nov.. 8. lamentabilis nov. sp. Dicellaesporites apendicisphaericus nov.. sp. 37. A.. sp. 33. Dyadosporites justiniani nov. 11... 18. Băcăran. 17. Didymoporisporonites biturbinatus nov... constrictus nov. sphaerialis nov. sp. S. 6.. 15. 23. sp. sp. pileatus nov. 2. sp. Slaniceites caracioni nov. bombycinus nov. 31. mucronatus nov. Cranguites orthogonius nov. 3.. inopinatus nov. sp. 40. sp. A.. Dicellaesporites cuneatus nov. 1973. sp. sp. sp.. Dyadosporites bipennatus nov. Alternaria baltesi nov. sp.. teleajensis nov. P.. sp. Rafailasporites laevus nov. 2000. 5.. sp. sp. sp. sp.. M. sp. 40.. enucleatus nov.. D. gemmosus nov. 23...

Hass & Kerp. foliicole. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). cosmopolite. 1992). Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite. . .apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. 1995.V. parazita i de fungi. 1997). similare cu cele eviden iate de Taylor. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. 1997). Remy & Kerp. cu pozi ia stratigrafică Pragian. 50 . Băcăran. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. 1997 (din Taylor. motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. Hass.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice. În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat.filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. lichenoide (?) şi entomofage. tericole şi praticole. Jahns & Betman. Hass & Kerp. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes. 1985) (din Taylor. Hass & Kerp. 1997). Hass & Kerp. rezultând 64 indivizi. în limitele bazinelor lor. Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. Ori. 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. micorizante.

(pl.. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. XII. 8 specii. Ascochytites eliadei nov. fig. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. nov.Dyadosporites 1 gen . (pl. fig. de norii sporiferi. 1980 (pl. sp. I. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune. 2) din Forma iunea cu sare. 36 specii. 12 specii. nov. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri. de la corpul sporifer la spor. 3 specii.. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. 25 specii. (pl. 7 specii. de ex. gen. a fi considerată de origine fungică. fig. constatăm că sporii monocelulari (28.: Seciurites evidens nov. Hilidicellites spongiosus nov. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . gen. gen. de ex. Dragastansporites primigenius nov. sp. Băcăran. 15).: Dicellaesporites dragastani nov.Monoporisporites 1 gen . 31 specii. 13) din Forma iunea de Şipo elu. sp. (pl. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. formată cu ocazia eliberării. nov. 2000 (pl. fig. IX.Inapertisporites 1 gen . (pl. Celyphus rallus Batten. fig. (pl. Slaniceites caracioni nov. nov. de ex. 3) din Forma iunea de Şipo elu. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. 18 specii. sp. VIII. Crivineniites ovidii nov. de ex. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului. sp. nov. cu necesitate.Pluricellaesporites 1 gen .Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. 3). sp.Dicellaesporites 1 gen . sp. Astfel. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. 4 specii. sp. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice.Hilidicellites 1 gen . fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. 3) din Forma iunea de Şipo elu. 6). fig. 12 specii. (pl. sp.V. Patarlageleites teodori nov.75%) şi cei dicelulari (26. Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius.: Pluricellaesporites constrictus nov. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. 1973 (pl. sp. fig. VII. VII. 14) din Forma iunea cu sare.37%) sunt. de ex. VII. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. fig. fig. VIII. (pl. iar sporii pluricelulari (44. 3). fig. grupate în func ie de numărul celulelor. Tomaites loculatus nov. 10). în mod evident. 2000 (pl. 10 specii. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. 19 specii. VI.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. fig. (pl. X. Probleme de nomenclatură la sporii. VIII. fig. fig. IX. 16). XXI). X. III. Ciuciuruites vitiori nov. IX.88%) au valori aproximativ egale. (pl. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. fără a eviden ia sursa lor. gen. gen.2. sp. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate. 51 . (pl. fig. fig. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi.

H. sp. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. deoarece acesta nu a fost ilustrat. prima specie are un annulus evident. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. fig. speciile P. 21. opreae nov. 3). mundus Chitaley & Sheikh. (pl. aduncus nov. IX. 1981). precum P. imediat după eliberarea sa. 20) ridică problema înrudirii. III. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. Lupuluites barbatus nov. pliată. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. I. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. gen. Dicellaesporites mititiuci nov. H. 1971. motiv pentru care l-am încadrat. lipit acum de ostiolă. 1971. În contextul reproductiv dat. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. sp. sp. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. p. III. fig. fig. fig. fapt impus. De asemenea. (pl. sp. gen. II. sp.. fig. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. prin comparare. şi P. fig. sp. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. sp.. IX. aduncus nov. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. (pl. D. excuratus nov. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. fig. în mod cert. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). În această optică. fig. (pl. P. I. 5).. P. sp. pe când cea de-a doua specie are un a. X. hastatus Chitaley & Sheikh. din Reynolds. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. (pl. 7) şi P. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. Forma sporilor. sp. se deosebesc prin forma celulelor. 5). IX. (pl. 1971 şi H. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov. 22. II. 1971. pl. sp. 11) şi D. cu sporii de ariergardă. (h. cu necesitate. (pl. fig. sp. fig. Deşi sunt asemănătoare. gen. sp. deşi ridică unele probleme disputate. 20): două exemplare au 4 celule (pl. 1985. sp. gemina nov. II. folosindu-ne de caracterele acestora. Băcăran. IX. opreae nov. 18B). 22).V. sp. fig. (pl. p. atestată de prezen a unei germinări. hastatus nov. VI. P. considerăm că este de natură fungică. Reduviasporonites buzoiensis nov.. to i din Forma iunea de Şipo elu. fig. pl. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. II. Dyadosporites apostoicescui nov. (pl. fig. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. sp. dar şi prin faptul că. VIII. fig. prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi. Pluricellaesporites enucleatus nov. 11). (pl. 9). sp. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. (pl. P. III. situat lângă corpul sporifer. nov. la genul Pluricellaesporites sp. I. sp. mendosus nov. Jansonius. fig. IX. fig. (pl. mundus nov. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. 10). fig. (pl.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. II. (pl. M. apostoli Chitaley & Sheikh. 19). gen. nov. (pl. (pl. VII.) au hotărât separarea lor. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. nov. fig. fig. 2000 (pl. fig. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. nov. Sporii deja elibera i. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. sp. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). (h. sp. (pl. sp. 1972. (pl. I. fig. fig. V. sp. sp. 21. sp. VI.. gen. A. 18A). (pl. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. (pl.. X. III. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. (pl. limbatus nov. sp. 1971. sp. Situa ii similare apar la A. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. (pl. VI. 2). I. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 ..: Seciurites evidens nov. sp. (pl. rugosus nov. Acelaşi proces fiziologic. fig. fig. apostoli nov. X. fig. afla i pe Crivineniites ovidii nov. de ex. provizoriu. sp. fig. în care numai analiza formei celulelor. 4). lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. 5). în care sporul este eliberat din corpul sporifer. fig. instalat pe corpul unei insecte. în mod esen ial.

gen. gen şi Sesanites nov. 1989. (după Elsik. gen.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. dar este. Familiile Balosinaceae nov. 2000). Kalgutkar & Jansonius. fam. şi Vallvitaceae nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. 1943) Elsik. în mod cert. fam.). sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. 1989. gen.V. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. Băcăran. 53 . şi Lupuluites nov.

. 118-126. Vol. 54 . M. paleoecology. I. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. 1993. 499-512. D. 511 p.. Bucureşti. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat. VII (1915-1916).). 1972.. Precizări asupra limitei etajului Meotian. Acad. Chronostratigraphie und Neostratotypen. T. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea. A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy.. An Geolog. Géol.. V. 129-138. D. Rom. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. I. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali. Institutul Geologic al României. Kent. 1970. p.V. I. G. Vol.1. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes.. Institutul de Geologie şi Geofizică. Roumanien Mitt. Matei. Pană.. Buzău). 14.. St. Andreescu. OM Egerien. 15/2. 1973. 232-235.. p. geol. Pestrea. Tome IV (1912-1913). 18/2. Geochronology and the geological record. Buletinul Societă ii Geologice a României. MOTAŞ. Miozän M5 Sarmatien.A. (Geol. p. 541-558.. p.. G.. W. LVIII/4 (1971). van Couvering. I.Swisher.V.. An.. 1972. Athens (1979). Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali.P. Baldi. Inst. p. Suppl. BIBLIOGRAFIE 11. 35 Bd...S. I. Tomes XXIV-XXV (résumes).. geogr.C. S.. O. p... Vol. Băcăran. Institutul de Geologie şi Geofizică. XXIV. E. N.. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians).. Bucureşti. 211-260. 1952. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari. J. Antoescu Al. Gr. et al. LVIII/4 (1971). Anuarul Comitetului Geologic.. Dări de Seamă ale Şedin elor. 72 p. Study in stratigraphy. I. Bucureşti. Alexandrescu. T. I. Brustur.. 1958. al Rom. time scales and global stratigraphic correlation. Comptesrendus desseances.. Atanasiu. 4. 129-212. 1974. Andreescu. Atanasiu. Special Paper... Botez. III. 157-176. Frunzescu. SEPM Special publication no. Medit. In: Snelling. E. 1944. T. VEDA Edition.V.: Geochronology. Bucharest. Brustur. p. 77-80. XXVIII. paleogeography and systematics. LXVII (1981). Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque).. Geografie. Botez. R.. 1981. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. Avram. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. Studii şi Cercetări de Geologie.. CR Inst. Aubry. 69.. VEDA Edition.. Gr. Roumain IV. 1985. Vehr.. Bolgiu. Vol. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni.. Neagu.. I. Bucureşti. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. Papainopol I.. Miozän der Zentralen Paratetys. p. p. Bucureşti.. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Acad.. 1996. Academic Kiado.. Bucharest. p. 54. geofiz. 69-90. p. Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. 77-80. Bucureşti. Andreescu. Neog. Senes. D... p. Annuaire du Comité Géologique. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous. Bratislava. Pays Hellen. p. 1973. In: Berggren et al. 1916. I. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. I. Bucureşti. Berggren. Andreescu. 6. Crihan. W.131-156. Bucureşti. V. Bucureşti. Bucureşti.A. M. (1942). cerc geol. I. 1981. Aradi. Baldi. Tulsa. IGR-90.. Berggren. Vol. Andreescu.J.. Bratislava. London Geological Society. Geofizică. An. seria a 4-a... Gh. nr.. Geologie. 1995. ed. 1906. Geol. Budapest.. T. 1975. Institut Géologique de Roumanie.A. Munteanu. 3-6. Dări de Seamă Vol. Popescu. Chronostratigraphic und Neostratotypen.R. Dări de Seamă ale Şedin elor. Athens. Alexandrescu. Alpenland. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. 1917. Kent. C. Andreescu.. I. I.

Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer. tomul 37.S. M. B. France.. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. D.. T.. 195-270. 1997b. Acta Paleont. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Gr.. foaia Covasna. Elsevier Science B. Ed. Géol. in: Papp A. Bucureşti. Tome 37.. Dumitrescu... 89-96. Bucureşti. D. 207-230. Massari. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. in: Montanari. 51-61.... Universitatea Babeş-Bolyai. 1997. Buletin tehnic-ştiin ific.. Bucureşti. Dumitrescu.000. 1997a. p. p.. Coquand. NW. p. Ghea ă.C. Cehlarov. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit. 1-121. N..V. 1938. Gh. Fornaciari. Bucureşti.. J... L (1962-1963). Bucureşti. S. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. Geol. Vol. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. Anuarul Comitetului Geologic. geol. Bucureşti. Mem.. XXIII.. 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. I. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. 1950. Frunzescu..V. Teza de doctorat. Cobălcescu.. 1997. Vol. Comitetul de Stat al Geologiei. Bossio. Bandrabur. 273-276. Mazzei. Bucureşti. D. R.S. Academia Română. 1970... L.. Băcăran. Institut Géologique de Roumanie. p.. Salvatorini. I. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin.. M. 4-8... Dumitrescu. Badenien. Rio. La Nappe du Gres de Tarcău. Odin. I. Rom. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. p. Alexandrescu. 65-84. G. 1993. 1968.. Drăgănescu. 1948.A.. Bucureşti. Alexandrescu.. Vol. Senes.. 1995.. Institutul de Geologie şi Geofizică. Bucureşti. LXI/4 (1973-1974). E. Dragoş. 505-509. Dări de Seamă ale Şedin elor. et al. Costea. P. I. II/XXIV. Harta Geologică a României. 1-226 p. M. R.. Verhandl d. M. 1992. Ghibaudo. Cluj-Napoca.G. Dinu.G. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna... p. Institutul Geologic Bucureşti. Bucureşti. Grafica Prahoveană S. Dumitrică. 1964. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic). Rom. Tome XXIX (19401941).: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4.. Iaccarino. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). 1867.. F. XXIV. 1962.... Gr. I.A. k. Crihan.U. 187-144.. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. A.. Italy). Filipescu. Gr. Geol. Brustur. I. 1975. R. Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy. Editura Academiei Române. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. 95-117. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor. 49.. tehn.. Acad. Iaccarino. Dumitrică. S. k. Bratislava. N. 1885. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. Vol. Cehlarov A.J. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol.. 1999. S. V. Popescu. Paris. Studii şi cercetări.. Institutul Geologic. Cocioni. scara 1:200. Wien. A.. Ploieşti. I. p. Ciocârdel. Univ.. Rio. Revue Roumaine de Géologie. Bratislava.. p. D. Frunzescu. Bul. Fornaciari. Universitatea Bucureşti. G.. Bucureşti. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău. 263p. Cicha. p. Originea sării şi geneza masivelor de sare. N. Sci. p. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). Reichs. 55 . Padova.. Anastasiu. Geologica Carpatica 19(1).. T. Baltes.. M. D. P. 1992. 1978.. E. Comitetul de Stat al Geologiei. Monteforti.. p. p. of Bucharest. Săndulescu.. B. D. Popa.. Frunzescu.. 1998. Institut Géologique de Roumanie. Comptes Rendus des Séances. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. Soc. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. G. Fl. Prospec iuni S. H. 1952. An Com. XXII/1. Bucureşti. 134-137. A. Frunzescu.

1970. Grujinschi.. Geol. B. 56 .. Oxford.. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie.. E. Vol. Ionesi. Suppl. Ionesi. p. 1988. Iva Mariana. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. Vol. Grujinschi. 1972. sect. p. 99-220.. J.. 1971. L. Buletin U. 1996.1383-1411. Clarandon Press... Grigoraş. Geol. Bucureşti. Nauk. 1955. Cluj-Napoca. 1962. Vol. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Stratigr.G. Ştefan. Plankton Stratigraphy. Severoyapadna Bulgaria.. N.. 391 p. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera. XIX. Init.. E. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. 3-26. (Ed.. 25-64. 4. Vol.. XVII (1971). i Litol. Bucureşti. C.. J. XVIII (1971). Cambridge University Press.. Vol. p. B. Ionesi. Ionesi. v. Vol. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. V.. 5.. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova).R. nr. B..S. in: Kennett. Ionesi. L. Bucureşti. Bucureşti. Ionesi.. 17-22.. H. 1972. P. p. XXVIII. Bilg..W. 1994. 33-38.. Frunzescu. XXXVI. Gheol.. Rep.P. Paleont.. Ploieşti. p.v. Buletinul de ştiin e geologice din R. Iaşi.. 201-212. Vol. 1-457 p. st. Izv. 2000b. Sarmatian of the Moldavian Platform. Deep Sea Drilling Project Leg 90. 121-136. 2-3. 1931. Iaccarino.B. p.. Geologie. 133-140. Inst. 2008. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Gessel. Brânzilă. Brănoiu. LII. tehnic econ. D. „Al.P. Vederi noi în problema stratelor de Cornu.. Cuza”. Editura Universită ii din Ploiesti. XI. Grujinschi. XIX.G. Vol. K.. Dări de Seamă ale şedin elor. Istocescu. B. România.. Jones. 187-208.M. Akad. Studiul complexului gresiei de Tarcău între V. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani.S. V. et al. Grujinschi. Acad. 90. 1968. Stratigr. Prahova). Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. 1972.. Bucureşti. Sofia. 2. Kojumdgieva. 25. The oligocen from the Transylvanian Basin.). p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu.. I. Rom. XIII. î. N. D. J. 1989.. N. Institutul Geologic Bucureşti. C. H. Deut. 1972. Edit. Cluj-Napoca. p. An. 1969... Lăzărescu. Iorgulescu.. Bucureşti. P. România. Univ.. I. Rasvitie na sarmatskie moliuski. 72-79. R. D. Teleajenului şi V. R. K. LXXVI.G. Băcăran. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique. p. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene. Com. 65-163. 8. 1973. D. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud. C. I. p. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău. Huică. Tom XVII.P.222. Krejci-Graf. Ionesi. Goel. p. p. L. 101-107. T.. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). 83.I. Gh. S. Mezzaros. Bucureşti. M. Bucureşti. Paleont. Zeit..D. 109-112.. L.. p.I.P. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). Sect. Grujinschi. p.201 p..J. Bucureşti. p. 1985.G. Kojumdgieva. 1995. B. Saunders. LVII/4.. Sofia.S. Buzăului.. Institutul Geologic Bucureşti.P. Washington. no. 1971. Iaşi. I.. XLVI (1958-1959). 154-150.. Bucureşti. Micropaleontology in Petroleum Exploration. In: Bolli. 1953. Popov. (serie nouă). N. Ionesi. N. C. Anuarul Comitetului Geologic. IIb. p. 1985. Buletinul I. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al.G.. Kennett. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. An. 283-314. 189-192. Perch Nielsen. p. Ionesi.S.V. Cuza”. Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). Grujinschi. C. Stud.. Wenz. p. Stratigr. Ionesi.. 1971. Geologie. Trelea. Vol.. Text Doctorat.. W. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău). Berlin.. J. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v.

57 .. M. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. N. Anal. 14/2. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. no... N. Soc. 2002. L. Veröff Zentrdinst. Geol.. VII/1. 87-92.R. R. Arhiva Institutului Geologic al României. Meszaros. Erde.V. Vol. p. Marinescu. 96... în timpul Cainozoicului. Micu. Motaş... 6829-6848... E. Geografie-Geologie. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania. Bucureşti. P. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. Geophys. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. XVI/4. N. 1914. M.. Romania) (Comment to Annex 9-12). Cuza”. 32-51. V. Suppl. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions. Proceedings of the II Planktonic Conference. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda. Roma. III. I. p. M. 4754.. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales... Bucureşti. Meszaros. Raport. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. Mărunteanu. Hodonin. in: Hamrsmid B. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice.P. Al. St.. Gh. Dări de Seamă ale Şedin elor. p. Miller.. Mărunteanu. Institutul Geologic al României. Z. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România. Wright. 33(3). Institutul Geologic Bucureşti. Micu. Res. II. 738-785. Martini. Bucureşti. I. 155 p..C. Bucureşti. St. Anuarul Institutului Geologic al României. Raport de cercetare. 221244. Băcăran. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. 66. p. A. Popescu. & Young R. Cluj-Napoca. M. II.31. Popescu. Vol. 7. p. eustasy and.G. Papaianopol. 1962. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România. 1991. Univ. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. Sarea în pământul românesc.. Vol.G.. Bucureşti. Merutiu. E. p. M. Bucureşti. p. R. 1927. V (1913-1914). Biostratigrafia succesiunii. Dări de Seamă ale Şedin elor. R. Knihoonicka YPN. Knihov. p. 1997. Gh. Modena. Journ.. Contescu.. I. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy.P. Gh. Miculan.. Gh. Academia R. p. Roma.. M. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique).R. 1994.S.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. 1994.D. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. Geologic.. 1912. Prague. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. 299-339. 1970.. Edit. 127-148. Motaş. Popescu. Phys. Edizioni Tecnoscienza..P. 1981. LXIX... Papaianopol. Marinescu.. 1992. 1971.. p. 1916.. 1996.. Nicorici..C. 197-202..R.. J. p. 1978. Fairbanks. I... 2. 1991. în: Farinacci. 1982. Ed. V (1911). v. Etapa a IV-a. „Al. et al.C. Acad. I. Miocenul presarma ian din culmea Istri a. Macovei. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. East Carpathians. Ital.. Vol. Vol. Paleon. Bucureşti. Macale . 47-60. Mrazec. 4-th INA Conf. Iaşi. Motaş. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare... M. Bucureşti. G.. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. F. Olteanu. Mărunteanu. J. 1972. 7. Vol. Prahova). 3-14. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. S.N. L. L. R. Drăgănescu. p. Bucureşti. b. K. Popescu-Voiteşti. 1967. Papainopol. Inst. Fl. Mărunteanu.. An. Mărunteanu. Bill.. Ad WDDR. I. I. marginal erosio... L.. p. Institutul de Geologie şi Geofizică. LVIII/4 (1971). Potsdam. Szakács. – Nannoplankton Research Vol. Mateescu. 1976. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. Rom. I. Popescu.. 14b.. 247-261. XIII. Pestrea. Essai sur le Néogene de Roumanie. în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului...

DSDP. I. 1951.. D. Cârnului (Cislău. Acta Paleont. Cricovului Sărat şi V. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari. Munteanu. Dări de Seamă ale Şedin elor. Iaşi. M. Munteanu. T. M. „Al.. III. Paris. Nicolescu.... Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Buzău). LXI (1973-1974). Buzăului şi V.-Geogr. p.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Bucureşti. Vehr. 5-98. p. Ser. Bucureşti. Fl.. 189 p.S. Bucureşti. Nichiforescu. 53-77.. 12-18. R. p. 1. Bucureşti. Bratislava. Academia Română.S. In: Papp et al. p. 58 . Tome 14/2. R. 181. Rep.. Biostratigraphie (Mallusques. M. Mărunteanu.V. -T. Géol.. 157-162. M. Rom. Geogr.R. Vol. Bucureşti.S. 1951. Teza de doctorat.. Cuza”. 155160. p. 231-261. C. p. Bund. XI. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu. Vol. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . p. Universitatea Iaşi. (Geol.. 1968.. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An. Acad. p. Bucureşti. România. Patrulius. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea).. in co-operation with Grill R. Univ. A. Vol. Bucureşti. 1997. XVII. 1969.R.). 1. nomenclature of the Neogene of Austria. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. 1978.. Pătru . Iaşi. Fr. 136 p. Teleajen şi P. LXX. Inst. Bucureşti. II.. p. 1973. Olteanu. Faunal remarks (Molluscs. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. I. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. A. An. Gh. 1969. Bălăneasa. 727-750. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V.E. Comité Géologique.. Papp. 65-84. N. M. Asupra sarma ianului din V. Viena.. Anualele Universită ii.. E. Müller.. Washington. T. Bucureşti. E.. 1970..Leg. Anuarul Comitetului Geologic. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. XXXIII. XXVIII.. 1968. 291-300. XLII. p. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău... Lopatna şi V. Bucureşti. Kallmann. Olteanu. I. Géophysique et Géographie. Nişcovului).. Lopatnei (Subcarpa i). Init. Nichiforescu. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. Paghida. XXIX. Serie de Géologie. Acad. J.. Turnovsky.... Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V.. Geol.. Inst. Popescu. XXXII (1943-1944). Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. Stratigrafie. Pilide. D. cerc Geol. 1964.. 1978. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş.. N.. Popescu. Munteanu. E. I... XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). Bucureşti. 1992-1993. XXVIII-XXXIX. Editura Academiei R. Edit. Geol. Papaianopol. -T. p. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys.L. Bucureşti. Rezumatul tezei de doctorat. Institutul de Geologie şi Geofizică. R.S.. IX. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). Stratigrafie. Pană. Rom. 42A of the deep Sea drilling project. I. 1/2. sect. 1975. Vol. Geol. Bucureşti. Studii Tehnice şi Economice. Papp. Geof. I.) Acad. Popescu. Pauliuc.. Gh. Bucureşti. 1979.. T. Buzăului. Rom. 237-290. Soc. Pană. Kapounek. M. St. 113-117.. p. Univ. K. Munteanu. K. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău). Vol. Băcăran. Papaianopol. Badenien. p. 5-62. 1966. 1992. 189-203. Geol.R. Revue Roumaine de Géologic. 1969. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique.. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. of Bucharest. Fl.. p. al Rom. 19-27.S. 1877. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. 277-282.. Roumanie). Bull. 1955. 1997. 1998. (st.. nat. Anuarul Comitetului Geologic. Vol. Janoschek.I. Bucureşti. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. p..Schmid. Teleajenului şi V. Vol. Gh.. C. J. Kossovian foraminifera în România. 22-31.. p...

I. Institutul de Geologie şi Geofizică.Mărun eanu. 9. M. Vol. Popescu. Caşinului şi V. Gr. Vol. Pătru . Wien. Vol.. Bucureşti. no. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului. M. Bucureşti. 1984. 1997. Gh. Supplement 5. Kusko. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. Abstracts Vol. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide). Academia Română. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). 1. p. Zona Flisului paleogen între V. Bucureşti. p. Butac. Popescu. 2000. Saulea. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud.. Odin. O. Bucureşti. Popescu. Vărbilăului.. Mitt. 1981. 1998. G. P.. D. Georgescu. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. Institutul Geologic al României. 41. 19. Popovici. Gnacolini. Popescu. Anuarul Comitetului Geologic. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Rom. An. Institutul Geologic al României. An. 1951. Popescu. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. Popescu. Romanian Journal of Stratigraphy. Editura Tehnică. Coccioni. 76. 113. Bucureşti. Gh. Geol. Rio. 57-87. Vol.V. Institutul Geologic al României. C. p. Gr. Gelati.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Rusu... Rögl.. Öster. Inst. Bergbanstud. 1996. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. Săndulescu. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. p. Preda. M.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Institutul Geologic al României. Serie de Géologie. Ges. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Vol. Geotehnica României. 1-82. Vol. 1925. 1915.. 65-73. 241-270. S. M. 1952. Bucureşti. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice.. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V. Cita. Tome XV/1. D. M. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. Săndulescu.Atlasul Paleontologic al Neogenului. p. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians. 76. A. Langhian. Gh. 59 ... Gh.. 76. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area).. R. Popescu-Voiteşti. A. 1995.. 727. Inst. Institutul Geologic al României. 3-12.. 1995. Comitetul de Stat al Geologiei. Protoescu. A. X-th Congress RCMNS.. Gr. Bucureşti. 1956.. p.. Prahovei). Buta.. Bucureşti. Geol. Romanian Journal of Paleontology.S. M. Revue Roumaine de Géologic. R. Popescu. p. p. F. 95-98. Bucharest. p. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). Gh. p. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Prahova. Teleajenului). Gh. Melinte. 1998. 1922.. Ştefănescu. 221-372. Băcăran. Buzăului şi V.. Guide to Excursion B1 (post congress).. Bucureşti. Géophysique et Géographie.B. Bucureşti. Anuarul Institutului Geologic al României. p. Popescu.. Prahova. XXIX. p. 1996. Vol.M. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. 72-73/3 (1985-1986). Săndulescu. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei.. XXXII (1943-1944). A. Popescu. 149-168... Bucureşti. 489. M.. 14-19. Gr. X. M. . Dări de Seamă ale Şedin elor.. geol.. Romanian Journal of Paleontology..S. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys. Bucureşti. Gh.. 1958. Elsevier Science B.. XXXVI (1948-1949). 1987. Vol.. Inst. Popescu. Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress.. 1966.V. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti... Viena. Zaharescu. Geol. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. Comite Géologique Bucureşti. D. p. Iaccarino. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes).. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1971. Bucureşti. Tema A10/1997 (8/1998. IV.

p. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. Paleoceanography. XLV (1957-1958). Akad. Paleoceanogr.. X. 1980. 1962.R. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România.. 60 .. Woodruff. no.V. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis. Revue Roumaine de Géologie.. Calcarele de Podeni. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. M.. Melinte. Stoica.. Bucureşti.. Buzăului. 6.. p... 1963. p. M. M. Vol. S. Ivan. Vyd. V. Institutul Geologic Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor.. M. 1993. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse.. Teisseyre. Series de Géologie. Tome XXV. Ştefănescu. Geol.. (Bucureşti). Mrazec. Ştefănescu. Tudor. Mărunteanu. Monit. V. Inst.. M. 1979. Age of the Doftana Molasse. Ştefănescu. Rom. 455-468. W. 827 p. 1911. Vincent. M. F. 181-191. Soc. Vol. Vol. Ştefănescu. p. Fairbanks. LXV/4. Ştefănescu.G. Carte geologique de la region Vălenii de Munte. Wright. 1985. Slov. Dări de Seamă ale Şedin elor. p.. Institutul de Geologie şi Geofizică. Chronostratigraphie und Neostratotypen. III.H. II Miozän M1 Eggenburgien. Savin. 1971.D.000. p. 357-389. Popescu. p. Tome 23/1. Vol. p. J. Vol. Ialomi ei. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. 1991. 1:50. L.. Dări de Seamă ale Şedin elor. LVII/5. Géophysique et Géographie.G. Berger.. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. Paris. Senes. Bucureşti. p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger. Talec şi V. Comitetul Geologic Bucureşti..-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. VII. paleoclimatic cycles and sediment preservation. 215-219. Ghe a. Romanian Journal of Stratigraphy. 37-57. 1982. W. 1897. 1971. 83-90. J. S. Ştefănescu. VI. Miller.. Băcăran.. I. W. Bucureşti.755806. Gaze şi Gologic. E. Mid..G.. et al. 3-eme serie.. Ştefănescu. Structura geologică a regunii dintre V. Bucureşti. 75. Vied. F. Vol. Buletinul Institutului de Petrol. Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley.. I. LXVII/4 (1979-1980). On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). Institutul de Geologie şi Geofizică. Petr. Fr.. R. Dicea. 1992.. Dări de Seamă ale Şedin elor.. C. Teisseyre. 89-94. N. M. Geophysical Monograph 32. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. K. Vol. 169-182. Vol.. Bratislava. p. Bucarest. Academia Română... 23-31.

. GH. 403-420. Nat. W. ELSIK. et PONS. Comunicări şi referate. ELISK.. RÁCZ. p.. C. Comunicări şi referate IX. Palinologie cu aplica ii în geologie. Mz. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. K. . V.. p. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. XV. 1962. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals. et al. South Florida. Seria Tehnică.V. D. 84 (1): 1-11. Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. Mz. D. Conf. (netipărit). BARNAURE.. edi ia a II-a. B. Prahova. 262 p. ELSIK. 44. 4 text. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations.R. BĂCĂRAN. V. no 4.. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène)... vol. IX. J. August 23. America. p. L. Ed. Acad. J... 1994. DRAGASTAN. E. Şt.C. & DRĂGĂNESCU. BĂCĂRAN. Soc. 1995. J. p. 1977. V... Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. Ploieşti. Ploieşti. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. South Florida. 2000.. Systematischer Botanischer Bilderatlas. Univ. 1996.C. 1991. 1969. W.: 1-555. BÂLTEANU. Int. 1992. 169. Vol. G..J. 99-112..A. W.J. 16 pl.. GOLUBIC. BENTIS. D..C. U. „Petrol-Gaze” Pl. W. Tampa. 1973. W. 1963. Univers enciclopedic. COICIU. L. Univ... Humble Oil & Refining Company Huston. Mz. 27 August . ELSIK. northen Gulf of Mexico... Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. Bucureşti. Ed. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Bucureşti. & ELSIK. p. 232-252. Association of Geological Societies. Nat. 1994. V. p.. W. Texas. V. 1975. V. Fitotehnic. Transactions Gulf Coast. 1977.C. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S. L. 1-1192. p. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. Surrey. Nat. Ped.L. 27 Aug. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist.. G..T. Simpozionul Na ional de Micologie. Abs. V:. Şt.. 1-413. Bul. p.. Fungal spores in stratigraphy Geo. VIII. p. Bucureşti.. p. Tampa.D. 147-149. 2/2004. 61 . BROWN. 1-419. 2004. J. PETRESCU. 1989. Academia Română. A.. BĂCĂRAN. Bucureşti.. FRUNZESCU.. J.S. 283. Vol.C. Abstracts with Programs. Did. Cole. Univ. ETHRIDGE.3 Sept. C.3 September 1977.. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. 1997. Sinaia.. 1992. Editura Ceres. IV. Late Neogene palynomorph diagrams..C. 1986. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic. Plante medicinale şi aromatice. Comunicări şi referate. Dic ionarul explicativ al limbii române... II. H.. p. W. Prahova. de Şt. XXVIII. V. Berlin.. Pollen et Spores. G. D. Second International Mycological Congress. figures... 168. O. Vol.C. Prahova. & FRUNZESCU. BĂCĂRAN. 43. 47-49. p.. Palynol. S. Commonwalth Mycological Institute Kew. Mz. Comunicări şi referate X. Paris. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali.L. DUNZINGER.2. 1 p. p. no 3-4. Ploieşti. I.. Băcăran. R. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria. Vol.. BĂCĂRAN.. D. 1976. Mycologia. Abs. DEBORAH. 1927. & GHEORGHIES. ELSIK. 1978. Dictionary of the Fungi. p. HOCH. Volume XIX.. BĂCĂRAN. de Şt. Plenum Press.P. p. Ploieşti. New York and London. 1977.. Nat. I. BARR.... pl. ELSIK..C. 1970. O. Geoscience and Man. LVI. Second International Mycological Congress. 3 tab. 91-97. Bull. Ploieşti. OLARU. 198: 254-260 p. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. Prahova. Vol. & GOLUBIC. 115-120. DOUBINGER. nr. COTEANU.

S. Did. nr. 4. 1994. 1-35 p. no 4. Ed. Vol. 1-208. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). 5. Dispersal in Fungi. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation. C. 1976. Harta regiunii Crivineni. Flora pliocenă de la Corni el (reg. Int. Volume 42. 1-350.. p. Bucureşti.. p. W. nov. 25 (1978) 1-20. A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. 1998.C. Catedra de Geologie-Paleontologie. INGOLD. 1-229 p. Roum de Géologie. şi col. The fungal morphotype Felixites nov. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. W. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei.C. revizuită. 62 ... ELSIK. V. E. ELSIK.. IAMANDEI. XXVIII. R. & BĂCĂRAN.. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. Bucureşti. 31-41. Canadian Journal of Botany. GH. IONESCU. V. Banatului.. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications.. A. 1-150 p. Bucureşti. p. Carpatica.. Legumicultură. Academiei R. W. no 1-2. W.P..B. no 3-4. G.P. HUICĂ. Fossil fungal spores: Anatolinites gen.S. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. 14: 91. Pollen et Spores. Ed.-dec. R. 2001. edi ia a II-a. & BATI. 27 pl. Vol.C. Univ. Buzău. 1980. Oxford University Press. I. 2003. D. Ploieşti. Pătârlagele.L. Ploieşti.. GEEL. Pânza de Tarcău.C. southwest Harris County. New genera of Palaeogene fungal spores. GU U. Pollen et Spores. 2001. Lucknow (1976-1977)... 1963 emend. JANSONIUS.. Texas. 1993. 2003. 1986.. International Code of Botanical Nomenclature. V. „Petrol-Gaze” Ploieşti.. 1978. p. Humanitas. Cătina jud. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 2: 436-493. p. pages 953-958 National Research Council Canada. Taxon. Pollen et Spores. Băcăran. L. & BROWN. Vol. XLVII-L (1995-1998). Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality. northern Gulf of Mexico.. 1989. ELSIK. no 1.R.R. G.. Revista Română de Petrol. ELSIK.. Rev. Geoscience and Man. Vol. 53-63. Bucureşti. Number 11. 1990. Vol. Conf. W.V. London. Volume 52. E. Palynol.L. & TRĂISTARU. p. 1-12. 71-79... p. ELSIK.C. 156-162. nr. V. FOURNIER..A. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. p. 1964. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. ELSIK. D. 1990. Bul. & JANSONIUS. Number/numero 5. Psilodiporites Varma and Rawat...C. Z. Facultatea de Geologie şi Geofizică. 1974. ELSIK. Volume 15. 403-420. 1986.D.. Cluj-Napoca. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK. 129-132. p. D. J. W. 23. 1-172. IAMANDEI. p. IV. D. Bucureşti. 2004. Ed.. FRUNZESCU. 155-159. Palynology.C. 1997. oct. Bucureşti. Volume 8. Elsevier Scientific Publishing Company. Oradea).. AASP Contributions Series. 1-1446 p. W. 1996. Dic ionar latin-român. teză de doctorat. Vol. XXXI. Crişanei şi Maramureşului. 66.C. GIVULESCU. p. East and South Central Texas: U.. & BĂCĂRAN.. 1984. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Pollen et Spores. 8. Printed in the Netherlands. GIVULESCU. Tome 34. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. Palynology. Jakson Group.103. XXVIII (1986). W. 421-426.org/names/names.asp INDREA. Calvini.. şi Ped. HAWKSWORTH. W.. ELSIK.T. August. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic. Editura Academiei Române. EDIGER.D. p. 77-82. FRUNZESCU. gen. ETHRIDGE. 1987. Amsterdam. Tome 47. Ed.C.. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum. 1 plate. p. 1979. XXIX. leg. 1983. Serie nouă.. + 120 planşe text. D. 1987.

pp. no. Plante fosile.S. Tomo XIX. p. 1996. G. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian.L.S. PO. N.. 1995. Ed. Mycol.. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. Printed in Great Britain. Progrese în palinologia românească.. et sp. F. a Cretaceous fungal fructification. 2-4.. 1995. 1-392.. 560-573. Paris. no 1. 2000. W. R. Luangwa Valley.. Taxon 30 (2): 438-448. POP. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. L. Mackenzie Delta Region. 1-173 p. J.M. of Paleobotany and Palynology. 1982. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution.V. JARZEN. 141152 SEPULVEDA. J. & VAVRDOVA.T. 167-174.A. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). TAYLOR. TAYLOR. 1981.N. SITTLER. 17. Ed. Synopsis of fossils fungal spores.. O.N. pp. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. GH.N. TAYLOR. fig.V. Texas. 163-187 + 2 pl.. 1-260 p.N. & DILCHER. W.. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. et al. R.. E. Bordas. Ed. Canada. 1971. H..S.C. LOCQUIN. Les champignons fossiles. & DRAGASTAN. p. Palynology: Volume 10: 35-60. Paleontolographica Abteilung B. 87 (4). & ELSIK.. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin.J.. R. 1971. POP EMIL.. Supervicornea pacltovae gen. pl. KALGUTKAR. Mycologia. 14 mai 1970. J.. Paléosporologie. 36 pl. KALGUTKAR. S. M. II. D. D. Dacia. Bucureşti.. STAFLEU. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS.R.. International Code of Botanical nomenclature. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. Băcăran.. Mycotaxon. 1971. Hawksworth. Bulletin 340. nov.M. 1982. mycelia and fructifications. & KALGUTKAR. Bucureşti..34-51. T. The nomenclature of fossils as fungi..W. Redescription of Some Fossils Fungal Spores.. p. Vol. E. 63 . p. by The New York Botanical Garden Bronx: N. J. & OSBORN. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg.C.. Paris F. 1986. ROMAGNESI. 2008. J. 15.. I. nouvelles recherches sur les champignons fossiles.N.R. AMEGHINIANA. Plenum Press. Atlas des champignons d’Europe. Rew. p. 1981. Geleenites Dijkstra 1949.L.V. Commision geologique du Canada. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits. M. Macromycetes. by D. 99 (5): 513-522.. 1986.. 13-16. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. Vol. 3-4: 319-334. August 1969. Res. SVOBODOVA. 1965. G. PO. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. Cluj-Napoca. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. LOCQUIN.. XXIX-XXXI.. 1972. Toronto.. Stuttgart. 1-351 p. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. 1981.L. District of Mackenzie. T. 1985. Acad. 1-279 + 2 pl.. 557-562. PETRESCU. U. Vol. 1-89 p. NORRIS. p... Acad. T. 1982.M.A. M... SHEFFY. T. Les champignons fossiles. introducere în paleobotanică. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem. 249-262. M. în palin rom. 1996. M.R. C. I. Utrecht-Netherlands.M. Volume 5. 1-178. 1-471 p. 1995. & TAYLOR. AASP Fondation. no.. D. & JANSONIUS. New York. Pollen et Spores 23 (3-4). nov. TAYLOR. Paris. p. Thèsses.. Southern Argentina. R. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation.. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. Palynology 24: 37-47.V. & NORRIS. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. TAYLOR. Progr. 1990.M. Zambia. REYNOLDS. T. Simpozionul de Palinologie Cluj. XXIII. JANSONIUS.. R. E. Dallas. 133-138... 1971. Ed. DIJKSTRA. & PETRESCU.. 458-5126. Geological Survey of Canada. 2000. 1994. & ELSIK. J.Y. 64-2008. & SIEGLER. JANSONIUS. POP.

E. a complex fossil microfungus revisited. KRINGS. 244. p. p.N. HASS. The oldest fossil lichen. Dep. N. REMY. & HASS. 2000. Interna ional de Nomenclatură Botanică. TAYLOR. Berlin. H. 10458-5126. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem.. nr. 64 .R. & KERP.N.V. Cod.. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999. 1996. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. 1999. TAYLOR. & OSBORN. H. T.. Ed. 97 (3). 1994. Bucureşti.N. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. The Ohio State Univ. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. 1974. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. T. & KERP. seria Botanică. 1-254. TAYLOR. & KERP. 24. Mycologia. p. W. S. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. Ohio. Acad.N... H. 84 (6): pp. Columbus. New York. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. T.. VACZY.. H.N.. TAYLOR. T.P. H. Bronx.D. C. H. Mycologia. 901-910. VACZY. & AXSMITH.. 2005. T. 1987. REMY. Băcăran. W. 1997. H. Buenos Aires.. W.. 2000.. A fossil mycoflora from Antarctica. Bucureşti. of Botany and Institute of Polar Studies. 1972. HASS.N. J.M. TAYLOR. R. The oldest fossil ascomycetes. E. Nature Volume 378. TAYLOR. TAYLOR. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. VERECCHIA. S. 1992. & TAYLOR.. T.L. H. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. 213-253. T.S. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst.. 725-729. 1995. E.. T. & TAYLOR.I.P. T.L. B. GALATIER. T.. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004. by The New York Botanical Garden.. 68-75.Y. D.. TAYLOR. C. Heidelberg. HASS.N. Protoascon missouriensis. 1992. & STUBBLEFIELD. 3. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. 16 november 1995.N. M.. & REMY. KLAVINS. HASS. T... TAYLOR.N.N...

New York and London. 1982. 1967. 47..Sc.J. P. T. Bacău). Champignons de Suiss. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh.B.. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. Nat. The Fungi – An Advanced Treatise. M.B. Sc. Butteworths. England. B. W. E. Ed. London. BAICU. de Şt. B. Iaşi. nr.. Ceres. ELLIS. Tokyo.. Academic Press.B.... Les Ascomycetes.I. AINSWORTH.R.. 1964. Bucureşti. 1-161 p. Editura Agro-Silvică... 1966. 2005.. Manuale di Patologia vegetale. 1-337 p. Bratislava. T. LUGAUSKAS. 1984. 1-551 p. 12. D. G.. E. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. A. Kew.. I: 1-748 p. More Dematiaceous Hyphomycetes. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist. II. 1983. DEIGHTON.. 1-11. D. B. 1-354.. Române. Ceres. Surrey. MICULISKENE. 1-249 p. Acad. 83. 1-1283 p. Le Genera Alternaria.F.D. Băcăran. Surrey. 1985. 1987. & PETRESCU. Masson et Cie Editeurs. Cerc. 1964.T. Complexul Muz.. A. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11.3. The Ecology of the Fungi. M. J.. GOIDÀNICH. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. Vol. 1996. Plant Diseases and Metabolites.R..S. 1979. BARR..N. P. More Dematiaceous Hyphomycetes. 1992. 1966. St. V... England.34. 1979. Kew. RĂDULESCU. AINSWORTH. Ph.S. p. de Ştiin e a U. 1-340 p. Mycol. Commonwealth Mycological Institute Kew. AINSWORTH. BONTEA. & ELLIS. Bucureşti. & BONTEA. Studies on Cercospora and allied Genera II... Vol.... Vol. MADELIN. Dic ionar de termeni populari. Stuttgart. C. Studii şi Comunicări. Dispersal in Fungi. AL. 65 . Ed. London. BUIA. SLIAUJENE. 1963.. A. 1963.. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. Boca Raton Florida.. GÄUMANN. p. syst.. 1976. Commonwealth Mycological Institute Kew. BREITENBACH. & SUSSAMAN. New York. et KRANZLIN... JIGĂU.. Acad. A. COOKE.. Elsevier – Amsterdam. A. 1-193. 547 p.J.V. INGOLD. G. 1-80 p. Bucureşti. Lond.. 396. DEIGHTON.. 1961. J.V. Vol. no 144. Dip.. Moscova. Vol.. M. Vol. Mycologie générale et structurale.I. Kew. 1964. 1981. New York. 1 p. 20: 9-14. D... Ph.C. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie. Dictionary of the Fungi fifth edition.. 1-608 p. Oxford at the Clarendon Press. nr. A. LOCQUIN. ex Ces & De not. Masson. et al. P. I. MANOLIU. IV B: 1-504 p. 1973.. p. Paris. 1-208 p.. & VISCONTI. 1971. V. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere. Biol.B. ELLIS.. Ph. 2000. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions.. Editions Paul Lechevalier. 1-609 p. Vol. 141. 1964.C. Scrisoare către Băcăran Victor. II: 1-804 p.. MANOLIU. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. H. A. 1980. D. 1-206 pl. & SESAN... Mycologia 84 (1). HULEA.C. Mycological Papers. B. 1-545 p.. F. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia.. Commonwealth Mycological Institute. Passalora. 1-316 p. Bologna. F. G. Surrey. A. Paris VIe. Tome I. Surrey.. 1997.. Botanique. Commonwealth Mycological Institute Kew. F. p. „Ion Borcea” Bacău. Bucureşti.. Mycological Society of America. Die Pilze. Malýatlas húb..S.C.. p. Sc. CHELKOVSKI.C. 76-83. 1-541 p. III: 1-571 p. Macmillan Publishing Company. ST:. Surrey. 1968. Press Inc. 1-507 p. The Fungus Spore. 1-56 p.. Botanica agricolă. Paris VIe. A.. Veget. Ed. Fitopatologie agricolă. C.Sc. Commonwealth Mycological Institute. Lucerne.. 1-154 p. & LIZON... M. 1965. MANOLIU. DEREMEK.C. Alternaria. p... ELLIS.S. M. O. G. JOLY.E. p. Bucureşti. T.

. VILLE.. A.. 1973. T. Ascochyta II. E. Ed. 16. RĂDULESCU. 1953. 269. Ed... MOHAN.. SĂVULSECU. pag. F.. p.R. THOMAS.. DODEA. Introdcution to Fungi University Press Cambridge.. 1-242. R. 1979. 1-300 p.P. Acad. O. + 1 tab. MITITIUC. PUNITHALINGAM.... p. Cambridge. 1-148. J. studiu monografic. SIVANESAN. 144. ed.. Acad. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România.. Drechslera.. I-LXXXII. II: 1-1168 p. 1998. 1969. I: 1-1329 p. Agro-Silvică. NEGRU. SIEPMANN... Graminicolous Ascochyta Species. Vol. E. V. + 69 tab. Bucureşti.. RĂDULESCU. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e. 1969. R... 1-358 p. Cluj-Napoca.R.. Les Champignons. p. 1979. T. Paris VIe. M. Le genre Alternaria. Univ.. Ed. CLEAL... „Al.I.V.R. 185. A... Bucureşti.. Ciupercile Erysiphaceae din România. Tratat de fitopatologie agricolă. I şi II. 1-291.H.. T. p. National Museums & Galleries of Wales. M. Fitopatologie. Bucureşti. p. Surrey. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997.R.S. Plante inferioare din masivul Ceahlău. R. pl. Paul Lechevalier Editeur.. M. 235-236. H. E.S. Did.. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică.. ZANOISCHI. 1966. NEGRU. Septoriozele în România.S.B.. SĂVULESCU.. şi Ped. 1987. 1999. Acad. Did. 1973. p. 149-348. 1998.. ZYCHA. II. ROMAGNESI. Ed. sec.. Ed. 1-614 p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU. 119. 66 . PATRICK. Atlas des champignons d’Europe. Cuza” Iaşi. Iaşi. NEGREAN..S. Edit.C. PÂRVU. pag. PARDOE. A.. Băcăran. Species on Monocotyledons (excluding grasses). Micologie. Vol. R. R. Bucureşti. 1-570 p. Ustilaginalele din Republica Populară România. 1954. 1957. Mucorales Verlag von J. Cardif CF1 3NP. ŞTEFUREAC.. Ed... 1964. Ed. RAFAILĂ. Napoca Star. Ed.. VILLE. J. I şi II. Acad.. Acad. 1995.. I. FRASER.P. Ed. C.. WEBSTER. Ed.. R. 1-219 p. Ceres. Cramer. R. Vol. Department of Biodiversity and Systematic Biology. F.. E. E. RĂDULESCU.S. Bucureşti. Acad. Patologie vegetală. 1967. 1971. SĂVULESCU. Bucureşti.R. Bucureşti.H. II: 1-1166 p.S. I: 1-543 p. PUNITHALINGAM.R. Graminicolous species of Bipolaris. Tome II. 1-325. şi Ped. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. Cryptogams and Gymmosperms.. Editions Paul Lechevalier.. 1-250 p. E. England. C. S. A. Commonwealth Mycological Institute Kew.. A. Paris VIe. G. H. 1988. Ed. MOREAU.. COROI. Paris. C. Curvularia. 1995. Bucureşti.. CAB International Mycological Institute. E. J. 1967. 1-355 p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful