UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. 100000 specii). În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. paleoecologice în lumea plantelor. sedimentologic (ciclicită i. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. cu necesitate. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. ascelor. uneori în asce. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. Acest avantaj presupune. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. paleoclimă. de clasificare. bazidiilor etc. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. dar frecvent în corpuri sporifere. semnifica ii ambientale). Pe glob se presupune că ar exista cca. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. conidiofori etc. Băcăran. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. cu posibilită i de uz biostratigrafic.V. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. rar pe sterigme. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile. paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. în majoritatea lor. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. de încadrare. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. instrumente de lucru pentru palinologi. în Cainozoic. sporoforilor. II . Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale.

− Prof. membru de onoare al Academiei Române. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. S. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. m-am aflat în coresponden ă: − Dr.L. − Dr. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. J. cărora le aduc mul umirile mele. − Prof. − Dr. Dr. G. − Prof. Câmpina. Dr. Nicolae Balteş de la I.C. D. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. − Prof.U.V. Geologic al României. Ellis – British Mycological Society. − Prof. D. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof. Elsik – Exxon . înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. − Dr. W. Mihai Popa. Dr. Thomas N. să patroneze aceste cercetări. Calgary.P.A. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Toamnei).U. Dr. Texas. Norris de la Geological Survey of Canada. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada.C. Dilcher – Indiana University. membru al Academiei Române. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie. − Dr. din Universitatea Bucureşti. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris.M. − Dr. sub îndrumarea Dr.P. M. − Dr. Dr. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. S. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Dr.. Dr. S. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. Theodor Neagu. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. − Prof. Calgary. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II.P.. Zoe Apostolache Stoicescu. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut.A. Răzvan Givulescu. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). De mare ajutor.. J. Dr. − Prof.A. Mărun eanu Mariana de la Inst. J. dar. Dr. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. − Prof. − Dr. − Prof. − Conf. Dr. respectiv în Paleomicologie. Băcăran. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. − Dr. Dr. III . Dr. Houston. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. R.V. S.B.A.G. − Dr. I. prin persoana Dr. Sheffy – Indiana University. Dr. în parte. Ellis – Commonwealth Mycological Society. Dr. Cuza” Iaşi. − Conf. − Dr. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. − Prof. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale.U. cu sediul în Bucureşti (str.Jansonius de la Geological Survey of Canada. − Dr. cu care. în cea mai mare parte. M. Taylor – University of Kansas. Dr. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.U.

R. Băcăran. Zoe Apostolache Stoicescu. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. profesorilor Cornel Popescu. Dr. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. IV . Dr.P. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti.C. OPTOFINA S. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României.L. Prof. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. sora şi cumnatul. Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. uneori rămânând uluit de bunătatea lor. În elaborarea lucrării. Laboratoarele TONNIE S. Constantin Hunciag. Dr. Maria. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. terminologiei latine şi corecturii.E. m-au îndrumat. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României. Dr. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i. Prof. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S.C. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare.L.V. Dr. De-a lungul timpului. Ana Ionescu de la C. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Dr. verişoara mea. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. care mi-au oferit. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. în mod special. lucrări de micologie şi paleomicologie. Dr. fratele. Valeriu Bratu. Dr. nepoatele mele: Irina şi Cristina.G. Elena Potop şi prietenul meu. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. men ionându-i: Dr.C. cu multă dărnicie. Dr.R.-Bucureşti. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. cu marea disponibilitate pentru bine. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a. dar. Eugenia şi Nicolae Cristea. Dr. a domnului Ion Vânt). Conf.

Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice. dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. deci polimorfismul controlat genetic. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. 2000). Mai mult. În “Inconographica” (1902). din Kalgutkar & Jansonius. spori. Băcăran. ea o fost cunoscută din date disparate. Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. 1983. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. 1921. 1880. V . Polimorfismul (Tulasne. ca şi mul i micropaleontologi. diferen iate sexuat sau asexuat. 2000). încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. 2000). Tiffney & Barghoorn (1974). Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. 1979. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. 1976 a. Kindston & Lang. spori disperşi etc. Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. prin compara ie. Meschinelli a inclus 63 genuri. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. 1974. pe când indivizii diferitelor specii. Lesquereux. nu a văzut utilitatea fungilor. Renault. 1996). Heer. mycologie)(după DEX. astfel că propagulele. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. paleo). 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. mul i paleobotanişti (Brogniart. Pirozynski. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. Farr. 1968). împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. 2000). numele publicate. dar. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. iar “micologie” s. invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”.f. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. pu ine descoperiri importante. sporangii (după Ainsworth & Sussman. iar Piroyznski (1976 a). în lucrarea “Paleomycology”. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. pertinente. iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. 2000). 2000). pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. 2000). dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. În această mare variabilitate morfologică. 2000). 2000). Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. Până în 1950. iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. 1968). corpuri sporifere. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. Edwards. Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. eviden iate popula ional. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). 2000). Wang. Leussink & Stafleu. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili.V. Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. 2000). Etimologic. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. 1878. din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. mai ales după 1970.

2000). Gheorghies. Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. S. 2000. asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului. din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. 2000). Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. Băcăran. Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. 1978. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. 2000). Ctenosporites etc. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. VI . ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. Băcăran. 2000). la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. din Kalgutkar & Jansonius. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. cu paleo.U. 2000). 2000). 2000). Canada (după Kalgutkar & Jansonius. biostratografie. Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic.V. din Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius.). 1988. fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. 1975a. 2000). 2000). 2000).A. Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. din Kalgutkar & Jansonius. oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. Recentele sale lucrări asupra Silurianului. 2000). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. şi de către Imperial Oil. 1989). O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. 1978. 1997). care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. 1995.

Batra. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. Remy et al. datat din Carbonifer superior. Locquin (1982. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. 1976 a). În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. Rămâne. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. Kalgutkar & Jansonius. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. Hallbaner & van Warmelo. totuşi. artropode. Pe scoici. Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. Mossouri. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. 2000). Locquin. 1968. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. ini ial atribuit Ascomycetes. 1976 b. 1989. Haas et al. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. S. 2000). Fungii vechi din Cretacic. pot avea strămoşi în Paleozoic. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). care au fost înlocui i în Mezozoic. localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. par ial încrustate cu aur. 2000). 1982. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. 1954. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. 2000). într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. din Kalgutkar & Jansonius. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. grupul Cherokee. Băcăran. 1974.c. Barghoorn & Tyler. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). (l. 2000). În 1964. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. Batra et al. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. Schopf & Barghoorn. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. Lekh R. Harvey et al. (1974) şi Taylor et al. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). 2000). Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior.V. fungii au o origine polifiletică. Taylor et al. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. 2000). Mai târziu. 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. 1969. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. Schopf. (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. 1965. Osborn. 1983). Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. solzi de peşte.A. 2000). (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. În timpul geologic. 1982). se presupune a fi un spor de ascomicete. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). 2000). O veche fosilă descoperită.U. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis.) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). asemănători Endochaetophora. Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. VII .

dar şi prin dominan a lor. dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. parvus şi continuată în Eocen cu P. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. În Cretacic şi Cenozoic. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. relativ neschimba i până în prezent. cresc în habitate variate ca saprofite. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. similară speciei actuale Cirrenalia. capnodiacee. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. în totalitate. Mai recent. 2000). 2000). provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma.V. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. 1965. chlamidospori de Pluricellaesporites. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). Totuşi. biologică şi melanizării accentuate. 1965. Penicillium. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. parazite şi epifite. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. nu poate fi înlăturat. VIII . Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. 2000). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. 2000). Monilia şi Torula. caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. nenumită. Băcăran. datorită rezisten ei la degradarea chimică. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius.

Oligocen. parazită pe tulpini. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae. parazită pe frunze de Phragmites. autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. Anglia). castaneae Pop. Ascomycetes: . Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. 7. corpuri sporifere şi hife. în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială.Pannonian F. annulifer. 6. În lucrarea “Plante fosile” (1981).Cenomanian. glyptostrobi ./G. Fomes Oligocen. P. S. Valea Becaş. Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. parazită pe Populus şi Magnolia. Fran a). astfel că. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). Oochytridium (pe Lepidodendron. Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci. Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. 1889). Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus.V.majus. Xylomites (pe Lepidodendron. Badenian. 1971.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. Sicilia). Omycetes: Palaeomyces (P. etichetat drept “fungi”. gracilis.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Perisporiacites (EocenMiocen). frunze de graminee şi Depozites pictus. Pliocen. Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. Sco ia. dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. R. leguminosarum Pop. Phragmothyrium (P. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin. glyptostrobi. Miocen). pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. 3. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . leguminosarum Pop şi Xylomites sp. Carbonifer). Miocen).Plectascales: Microthyrium. X. Astfel.Eocen). S. asteroxyli. Dintre Plectascales . Rhytismites induratus. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. fagi Pop. Phycomycetes (Liasic.Cenomanian. varius (pe Populus mutabilis. Rhynie. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. 2. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. parazită pe Cunninghamia şi M. zamites (Triasic). Carbonifer-Permian). Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . 1968. Laurus . fără descriere. IX . Băcăran. Bazinul Petroşani (Staub. R. Cluj. parazită pe Acer subcampestre. Eocen. X. dar cu precizarea dimensiunilor. Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . parazită pe leguminoase de tip Cassia. Boemia. parazită pe Acer. la 1. 4. Devonian. . eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. De asemenea. de la Sărmăşag. Astfel. parazită pe M. Anglia). S. în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. În Pliocenul de la Borsec. P.Miocen la Oeningen). eocenica. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. 5. parazită pe frunze de Castanea. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian.Oligocen). Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. pterocaryae Pop. Phycomycetes: fără urme fosile. S. parazită pe Pterocarya.

) Sacc. 17).V. fără a fi descris. 4. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries. 1981). Techereu . Pseudovalsa umbonata (Tul.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu . 18).Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. Pleospora cytisii Fuckel (pl. (pl. 7.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . & Br. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu. Bucureşti. iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . fig. 1821 (pl. 120. Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 120. fig. 120. 4).V. 11).) Sacc. 2. Hysterographium mori (Schw.V.Discomycetes 1. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . 8. Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 120. 3. 4). fig. Ascomycetes 1. La Gurasada . 1). Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan. fig.Basidiomycotina . Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. teză de doctorat. etichetat drept “spor de ciuperci”. 3). Mollisia aquosa (Berk. X . fig. Maastrichtian superior).) Rehm (pl. iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”. fig. fig. Raj & Kendrick (pl. 15. 16. (pl. 120. (pl. Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). 4).) Bond (pl.Levuri sporogene. iganului (Maastrichtian). La Gurasada . după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina . & Br.) Phill (pl. 120. fig. dar cu precizarea dimensiunilor. 120. 3. 120. 120.V. Băcăran. 2. Catinella olivacea (Batsch. 6). fig. fig. 5. 2).

Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. este.. Dr. 1994. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. Prof. Băcăran. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Lucrarea: Frunzescu. Bucureşti în domeniul palinologiei. V. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. propriu-zise.P. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. în articolul: Băcăran.. cu sediul în actualul Palat al Culturii. legată de ucenicia noastră făcută la I. Dr. Cornel Gheorghieş. care pentru elaborarea tezei de doctorat. Cuza” Iaşi şi Prof. le prezentăm recunoştin a noastră. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. V. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). neîndoielnic. 1994. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. a fost elaborat articolul: Băcăran. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. N. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. D. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. V. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. Ulterior. Prof. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. D. Frunzescu. N.P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI. cu greută ile începutului. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Forma iunea Gresiei de Kliwa . Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR.. Dr. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998). V. 1995. Băcăran.G. Balteş Nicolae. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof. Dr. 1997. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. Dumitru Frunzescu. de vârstă Badenian.I. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice.. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). pentru prezenta lucrare.. Dr. Cu motiva ie monografică. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. Liviu Drăgănescu. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr.C. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria.V. aducându-ne aminte de încurajările Prof. XI .

am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. XII . cercetate cele mai mult probe. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. de vârstă Volhinian. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. Tocmai la finele anului 2004. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. Am întocmit această teză de doctorat. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. Băcăran. După 1989. jude ul Buzău. Practic. din comuna Pătârlagele. ordonată şi disciplinată. din care cauză au şi fost prelucrate. care mi-a violat laboratorul cu ranga. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. Pensionat în octombrie 1999. timp de cca. Până în anul 1989. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. deci potrivnică activită ii mele. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice.V. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. de peste 20 de ani.

Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. muşchii.V. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. 1965). în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). fiziologiei. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. are ca obiect descrierea. G. Wettstein. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. a descris forme noi referitoare la Rhizopus.. Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. Fungii au fost considera i. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. 1965). lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth. la Antwerpen. În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. Astfel. Rhodophytae. 1526 (după Ainsworth. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). Emberger. istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. În această lucrare. Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). în mod tradi ional. 1965). din anumite Flagellatae. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. 1965). hepaticele. 1974). Gäuman etc. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia.. Marcello Malpighi (1628-1694). trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. Băcăran. polipii şi spongierii (!). împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. pe mai multe căi. Ainsworth. 1965).). deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. ca şi . Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). ferigile. 1961. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). Carolus Clusius îşi va publica. 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. 1995). algele. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. În 1672. lichenii. una din ramurile principale. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. XIII . ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. plante. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. Chlorophytae. della Porta (cca. deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. În 1663. Moreau. la Antwerpen. Greis. în “Anatome Plantarum” (1679). Mucor.

Astfel. a propus noi nume de taxoni. constituită din 108 xilogravuri. Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup.V. G. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. care avea să cuprindă 13 volume. la plante şi animale. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. numite şi ilustrate foarte frumos.M. denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. XIV . În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). Tournefort. saprofite şi parazite (după Ainsworth. Băcăran. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). Fries (1704-1748). Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite). El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. 1965). a notat seria de 4 a bazidiosporilor. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. în “Methodus Fungorum exhibens genera. Printre noile genuri descrise.P. Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. În Rusia. ca supliment la “silloge”. a rezolvat problema sinonimiilor. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. Boletus). Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925). Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. Osterreich und der Schweiz”. de C.A.H. Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866)..D. C. Aspergillus. 1995). Saccardo (1845-1920). 1965). Lycoperdon în altul. asocia ia Mucor. apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. Aici a luat multe decizii taxonomice. Botrytis. Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. după post-Linnaean-ul Greville. Polyporus. A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. 900 sunt fungi. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). Clathrus şi Geastrum. Clavaria. J. enumerate în “Nova Genera Plantarum”. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. A. 1965). Gleditsch (1714-1786). 1965). În “Nova Genera Plantarum” (1729). După apari ia “Originii speciilor” (1859). desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). 1965). Lindau (1866-1923) şi P. se numesc Xylaria hypoxylon. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). Stemonitis. species et varietates” (1753). genurile sunt aranjate după metoda lu J. şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). 1965). Persoon (1761-1836). sunt Mucor. scrisă în latină.J. compilând. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. la John Ray. P. profesor de botanică la Padua. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. de E.

la uredinale a lui C. Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. apar primele lucrări româneşti de micologie.S. 1995). Spanow şi Sussman (1973) s. Brânză. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. Cavaro. sistemul lui Moreau (1953). Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). Au mai elaborat lucrări J.S. sistemul lui Goidanich (1963-1964). Mycotaxon etc. Craigie.S. (după Mititiuc. Curvularia. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. Moreau. Rostrup în Danemarca. 1965)..R. Petrak în Germania. sistemul lui Gäumann (1964). 1998). De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. Săvulescu. fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. Elizabeth. 1967-1979). După 1915. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. N. Mordue şi G. derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. după care ciupercile ar avea origine polifiletică. deci şi de noi.C. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium.A. sistemul lui Ainsworth. Petrescu (după Baicu şi Sesan. M. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale. Săvulescu. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. Tot el. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. 1979).V. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania.a. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann. 1996). monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. familii. Mititiuc. cu necesitate. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. sistemul lui Kursanov (1954). scrisă de C. Annales mycologice. Săvulescu. (după Mititiuc. 1964. 1995. a unor ordine. 1964. Drechslera. Schur. Hazslinski. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). genuri. Bubak în Cehoslovacia (după O.U. Fischer în Elve ia. Sidowia. O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. Dangeard. Atanasoff în Bulgaria. Constantineanu. 1995). monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U.S. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. Dangeard. 1996). Mititiuc. Liro în Finlanda. Berlese şi Ferraris în Italia. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). Băcăran. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. Buller. Mycologia. Claussen. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. Kneip. Arens etc. 1964).”. Baicu şi Sesan. F. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France.C. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. (după O. Sydow. Fragaso în Spania. 1995). Aug. F. în 1878. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. Ionescu. biologia şi sistematica ciupercilor. Arthur în S. Moesz în Ungaria. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee..R. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). sistemul lui Alexopoulos (1966). Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. A. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O. pentru început. Harper. M. În 1853. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). cea despre macromicete a lui Al. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972). 1995). Iacobescu şi G. Klebahn. XV . Hedwigia. ca Mixomycetes şi Actinomycetes. În perioada sovietică. Maire. Kanitz. din care amintim cele efectuate de: M. Fuss.

1953). Săvulescu. Melanconiales etc.C. Iaşi. Băcăran. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. XVI . Erysiphaceelor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc. Alexandri. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. Cluj-Napoca.A.R. Tr. Vera Bontea. Diplodia. au apărut 1096 de lucrări. Ustilaginalelor.m. alături de Tr. Între 1930 şi 1951. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. sub conducerea prof. Al. morfologic. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. 1995). Rayss. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. Sub conducerea prof. V. Tr. Săvulescu. Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. 1927) a permis. 1998). asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Alice Săvulescu ş. Din anul 1929. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. Timp de peste 40 de ani. Tot în cadrul I. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor. Ana Hulea. 1957) (după Pârvu.d. În anul 1953. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727.. II. Craiova).R. Săvulescu şi colaboratorii săi.A. II. în special. Peronosporaceelor. dintre care: 133 publicate de prof. Ascochyta.C.V. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. 1998). valoroşi fitopatologi: T. Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. publicând numeroase lucrări. biologic şi fitopatologic. au lucrat.) (după Pârvu. studiul ciupercilor parazite.a. Tr. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. Erysiphaceelor etc. 1964). Săvulescu. În perioada 1970-1975.

După 24 ore. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. dându-i o culoare brun-închis. astfel ca paharul să fie aproape plin. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. iar în cazul rocilor argiloase. prin centrifugare. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). 1975). ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). mai cărbunoase. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. Uneori. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. până se ajunge la un pH neutru. opera ie ce se repetă de 2 ori. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. respectiv 48 ore. XVII . din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă..” (după Dragastan et al. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. “Oxidarea cu HNO3. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. se toarnă cu grijă. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. probele trebuie lăsate cca. pu in câte pu in. Pentru ca oxidarea să se producă. care diminuează reac ia. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. HCl. Băcăran. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. iar pasta umedă se aruncă. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. opera ie ce se excută sub nişă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. după care probele se spală de câteva ori. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. 1975). Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. sau HFl. în special la probele ce provin din roci tinere. are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. Eviden a probelor Pentru început. pentru ca. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. Se centrifughează cca. Oxidarea După ultima decantare. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. 1-10 mm. ob inându-se. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). până la urmă. până se ajunge la un pH neutru. peste probe se toarnă apă. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. 5 minute. pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. Unele probe. preparatul ce se studiază la microscop.. opera ii ce se execută sub nişă. în cazul rocilor calcaroase.V. reac ia este exotermă. 48 ore. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă.C. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare. peste care se aplică o lamelă. iar după răcire. în mediu fixator de gelatină-glicerină. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. practica I. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. 1975). con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. ZEISS Axiovisin Extended Focus. în principal.. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). BIOROM.P. marginile preparatului se cură ă şi se lutează. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. prin transmisie. În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. bromoformul (CHBr3). XVIII .G. iodura de cadmiu (CdI2·2KI).C.P.-3 şi ZEISS Axoiscope A1. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. tetrabrometanul (C2H2Br4). Se centrifughează iar. numai pentru 10 fotografii. Băcăran. după coordonate rectangulare. se scoate fiecare pahar. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. M.V. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă.

spori apertura i cu un por sau hilum. inapertura i sau apertura i. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. proximal şi distal. Scolecosporae: Spori elonga i. Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. în unul sau trei planuri contorsionate. unii septa i transversal. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976).V. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. septare transversală. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. uneori. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. în principal. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală).sau pluricelulari. sistemul de clasificare Saccardo. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). XIX . filamentoşi. inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. forme variabile. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. Didymosporae: Spori dicelulari. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. Phragmosporae: Spori tri. am adoptat. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. Clasificarea propusă de noi în 1990. inapertura i sau apertura i. aşa cum este prezentat de autori. după cum urmează. nu am folosit-o. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. Dictyosporae: Spori muriformi. Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. Amerosporae: Spori unicelulari. 2000). Helicosporae: Spori uni. 1990). la rându-mi. spori înguşti. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. pentru compara ii. dar aceasta este. de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores.

.

iganului (1080 m). Sinclinale suspendate etc.2). orientarea generală fiind nord est . depresiuni pe axe de Anticlinal. Pietrii (662m). Stânei la 454 m în Vf. Măciucu Ber ii (902 m).Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf. Scafelor (773 m). ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni . Măgura . Vf. dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru . Lapoş (652. la vest de Valea Teleajenului.Sângeru). Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . Durducu Mare (588 m). iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. fiind delimitat la est de Valea Buzăului.pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni.1. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene. Relieful variat cuprinde dealuri. Râpa Bufnei. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale . La exteriorul Pintenului de Văleni. Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. Cetă uie (631. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului.Monteoru identificat unor culmi mai joase.. 1000m în nord.5 m). Cătiaşu. Vf. depresiunile corespunzând cu Anticlinale. transversale pe structurile geologice: Teleajenul. Vf. Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale... Din punct de vedere geografic. ale . mai precis. Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. Ciuha Nem ilor (716 m). CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. Teleajenului (811 m). Măneciu Pământeni (830 m).Grabicina Policiori .3 m). depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief.Slavu.7 m). Poiana Braşov (641 m). le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est. Plaiul Şerban Vodă (1059. DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. Vf. către 400-500 m în sud. Vf. Ruptura (734 m). 300m. Vf. Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale.Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. cu cote de 547 . Culmea .sud vest. consecventă direc iei structurilor geologice. cât şi către est de Valea Buzăului. Smeuret (1130 m). Leordeanul (838 m). Măgura Măneciu (1300. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. Băcăran.V. către Valea Prahovei. cu afundare către Teleajen. cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). Culmea .Surani. În profilul transversal al văilor.Nişcov. Vf.. Vf. Valea Curmătura.5 m. Sunt frecvente inversiunile de relief.604. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. Berindel . Buzăul. dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului. dealurile Berca . apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri. POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. Cricovul.Policiori . şi depresiuni cu altitudini de cca. pe alocuri marcate de alunecări. de 700 m: Culmea Salciei. Piscul Monteorului (1347 m). incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă. 1 .SV. ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. La exterior. iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. cu frecvente văi de falie. 1980). Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . Năeni . în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu.Bâscenii de Sus). Anticlinalul Pietroasa . ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă .Arbănaşi . cu altitudini ce coboară de la cca. Cetă uia (710 m) şi către est. marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. Există concordan ă de relief. Muchia Stânii (1117m). Vf.Istri a. muchia Telejenelului. la nord de Păcure i). Vf.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf. apului (773 m). Vf.zonei cutelor diapire”. la nord de zona muntoasă.430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest. Vf. de la 541 m în Vf. Vf.7 m). culmea Priporului (823.Calvini .Aninoasa).

tectonic al depozitelor miocene. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. sare gemă. 1984): un facies intern. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu.2. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. Gura Vitioarei. Chiojd. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el.1.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. Mărun eanu. Tisăul. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere. Mati a.miocen inferioare. Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. materiale de construc ii. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . Slimnic.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde . spre sud şi vest. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. Năianca. Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat. Lopatna. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. gips. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. În perimetru. Nişcov). Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. Cercetările demarate încă de la începutul sec. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. Nehoiu. CADRUL GEOLOGIC . Băcăran.. 1. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei. Izvoranu.digita iei de Tazlău 2 .V. Chiojdeanca. afectate de falii longitudinale axiale. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului. Tohăneanca. verticale sau înclinate spre nord vest. Greceanca. are dezvoltarea cea mai amplă.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2. Principalele localită i din regiune. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi. în regiunea amintită. bineîn eles. Salcia. iar la exterior are un contur festonat. Pietroasa). 1984). Bătrâneanca. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. 1948. Forma iunile paleogen . Valea Muscelului. În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu.. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. proprii pânzei de Tarcău. PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla. orientate nord est-sud vest. Cătiaşu. 2. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . cuvertura post-tectogenetică stirică veche. Turburea. Haleşul. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. Valea Rea. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. XIX au condus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). Zeletin. Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa. la realizarea unor teorii şi. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. în cadrul perimetrului. de la Valea Slănicului de Buzău.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest).

limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. şi un flanc extern. al avanfosei. ca pânză incipientă..cel superior . prezintă un flanc intern cutat. Dumitrescu. contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. limitează la exterior pânza subcarpatică. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului. de falia Caşin .Bisoca.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. cutat. 1962. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. 1981 a. Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. care în acest sector. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. mult mai tânără.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior . Astfel. spre sud. 3 . fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . la sud de ea.pliocenă a avanfosei externe str. Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului. precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914). b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern.V. Băcăran. contemporană deformărilor tectogenezei valahe. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga . AVANFOSA. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret .Homorâciu . care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire.Buştenari. 1982). dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. Limita externă a avanfosei este conven ională.Prăjani şi cu caractere particulare. necutat. Predominarea depozitelor de molasă. cu gresii de Kliwa sau conglomerate). activ în subduc ia spre orogen. este determinată din date de foraj. 1970). heterocrone şi cu un nivel .Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. intrapleistocenă. în timp şi spa iu. al. cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene.menilitic.s. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă.pliocene ale cuverturii de platformă. externă sau de Valea Mare. În accep iunea lui Săndulescu (1984).. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian . la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et. Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. Săndulescu. Depozitele celor trei structuri paleogen . de unde.pliocene. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . 1995). la Valea Trotuşului. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă.de gipsuri). falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. 1984). falia Caşin . sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti .Camena la nord. de falia pericarpatică.Bisoca şi prelungirea ei . care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al. oligocene (în facies bituminos . fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ.Langhian bazal). dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. depozite ale molasei miocen inferioare. Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură. în structura nordică (= pintenul) Slon. Restrângerea avanfosei.falia Plopeasa. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. iar de la Valea Buzăului spre vest. La sud de Valea Buzăului. în cadrul perimetrului. falie.

forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. 1984). În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic.forma iunea molasei inferioare. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. 2. respectiv. 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice).V. Forma iunile neogene molasice. Principalele deformări tectonice. de Homorâciu. reprezentate prin Pânza de Tarcău.forma iuni evaporitice miocen inferioare. care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). Astfel. apar inând zonei externe a flişului.pliocene.Măneciu. fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon . forma iunea cu sare superioară (langhiană).. Dr. mai ales cel de Văleni. După Săndulescu. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu.1.1. care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. ea traversând unită i stratigrafice omogene. în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. 1995): . Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv.1. Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. 1968). (3) moldavă (intra-sarma iană). au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. şi (4) valahă (intra-pleistocenă). geotectonic (Săndulescu.. (2) stirică nouă (intra-badeniană). 2004). ridicate şi deversate spre sud. cu cute solzi. intens tectonizate. cu încălecări miocen medii.2.Gaze” Ploieşti (1998. Dacianului şi Romanianului. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale. şi un sector nordic. respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. . depunerea evaporitelor şi anume. izocrone sau heteropice. stilul de cutare este ejectiv. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. sunt intens cutate şi faliate. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil. Sedimentele neogene molasice. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice.. în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. . cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. În concluzie. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof.2. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice. în regiunea Văii Buzăului. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Mărun eanu şi Popescu (1995).2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. .Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare. Băcăran. 2. şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. 4 . cu Sinclinale largi. Pintenii.

între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. Frunzescu. Pe alocuri. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). alternând cu 5 . respectiv. în Moldova.. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. Pe baza intercala iilor cineritice. (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. în general. în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. argile bituminoase (şisturi disodilice). în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale.Buştenari. A. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. flişoidă. 1990). cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. 1. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. forma iunea cenuşie. se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. în secven e succesive. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. 1952 Separată de Teisseyre (1911). 1952. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. 1995).. Popescu. Băcăran. superioară. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. după Săndulescu et al. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. Pe ansamblu. după Săndulescu et al. 1. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. Ca urmare a acestui fapt. Pătru . şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). Pătru .Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). 1952. 1911.. cu arie sursă situată în forland. ritmică. 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. cu Gresie de Kliwa (Popescu. în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. (4) Forma iunea de Topilele. (6) Forma iunea de Buştenari. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase. în structura Lera – Văleni . şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa).V. bituminos. corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. (5) Forma iunea de Podu Morii. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. 1993) în Pânza de Tarcău. Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. cu interferarea ariilor sursă. emend. 1995). sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al.

miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. grosier granulare. Subordonat. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. modificat). 1995.. gresii cu structură convolută. negre. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. foioase. 1. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. de tip Fusaru. Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR .Tabel nr. et al. tufite bentonitizate. În bazinul pârâului Chiojd. Băcăran. casante.

pârâul Gâlmelor). 10). 1993). 1992.. iar în faciesul intern de Pucioasa .. între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. Frunzescu. Valea Teleajenului . Valea Lupului .20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. 1993. 5. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. 1995). Frunzescu. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str. Băcăran.Starchiojd. Stratul de (3. 1993) (fig. Zeletin. Frunzescu. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. Ştefănescu et al. 3. 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. alături de lamina ia plană paralelă.s. brun-negricioase. 1990. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25. situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari. 1993) (fig.Fusaru la cca. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. 2. Ştefănescu et. Astfel. Bentonitele de Gura Vitioarei. 1971).V. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. al. cu trecere în bază la marne fin micacee. Valea Buzăului). Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. Rusu et al. fine. Frunzescu. al. Brustur. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m. după Rusu et al. 1996). situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al.. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu.1993).s. sunt de men ionat: 1. are grosimi între 2 şi 3.. Pârâul cu Apă Dulce.Burdigalian timpuriu (Melinte. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru. Brustur.. Brustur. 1989. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri. 1993. 4. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr.Sinclinalele Piatra Albă. Tuful de Văleni. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. ar corespunde cu ceea ce. 2. 40 m grosime (Alexandrescu. 1996). 1985. 10). respectiv NN1 şi NN2. 7 . Frunzescu et. Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal . în Valea Buzăului. Frunzescu. Zâmbroaia. Brustur (1997) (fig. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu. Brustur.. Lopatna. str. Calcarele laminitice de Jaslo. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori. plastice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului .structurile Păltineni. dure..

1985)... şisturi argiloase. iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. distan ate la 20-80 m între ele. dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa. Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. argile plastice bentonitice). disodilice. gresiile calcaroase. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). şisturi cărbunoase). lutitele. brun-negricioase.. 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. micacee). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. 1987. siltite (marne fin nisipoase. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. Siltitele. lutite (marne. legate de repetarea unor cute. microbrecii cu elemente de şisturi verzi. tufuri. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. cuar ite cu silicifiere avansată). Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. Litologic. 8 . Georgescu. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu.SV bine deschise pe toate profilele anterioare. Subordonat. 1988). 1987. Băcăran. 1988). rare marnocalcare sideritice.V. accidente silicioase. apar straturi sub iri de diatomite. bituminoase. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. solzi. 5% gresii cenuşii-calcaroase.

.FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a. Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA . 2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI . b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V. 1996).Tabel nr. Băcăran.

dar prezentând la diferite nivele. şi Tuful de Mlăcile..V.Pucioasa. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . Gresia de Fusaru (Popescu. Băcăran.. nisipoase. au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. de culoare verde-negricioasă. După con inutul de nannofosile. 1996). Brustur. Homorâciu). Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. 1995). sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite.. A3 . având caractere de graywacke (Săndulescu et al. specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. A5 . Teleajenului (Sincl. 1955. Este lipsită de şisturi verzi din forland. Lupului). metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite.V.Pucioasa. Frânghieşti). Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru . intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al. La partea inferioară a acestei forma iuni.Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare. Teleajenului (Sincl. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. sub Tuful de Vine işu (Melinte. Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B). calcaroase. O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru . Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. Fig. A1 .. 1993). cu biotit. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu. Buzăului) (structura V. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior.V. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. 8. 1995). opusă “sursei de forland”. Homorâciu) (Alexandrescu. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al. 1995). de culoare albă. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal. în secven e sub iri. 1952).V. A2 . micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al.Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu.V. Cosminele (flanc N P. A4 -V. 1952) este o gresie bogată în mice. Piatra Albă). Pe alocuri. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. 10 .. 1995). 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. Frunzescu. Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . Grigoraş. Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş.Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”. cu intercala ii sub iri. cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. puternic bentonizat. Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru . 1955). 1993): Tuful de Vine işu. Ogretin (flanc SE P.

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

până astăzi.V. Acelaşi autor (Papaianopol. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. în 16 . În 1951. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. În 1897. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. forma iuni kossoviene. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. Săndulescu et al. 1999). (b) Forma iunea evaporitică. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). Băcăran. În 1922. de vârstă Miocen inferior-Badenian. în linii mari. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. cu caracter de unită i cronostratigrafice. În 1877. Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). de către Papaianopol (1992). Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene.4. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. forma iuni evaporitice langhiene. 1870). Sub aspect istoric. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan. Pillide recunoaşte în regiune.2. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. Ulterior. primul etaj mediteranean.. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. (d) Marnele cu Spirialis. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. (1995). li se acordă. ci chiar şi în ariile intracarpatice. legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. (e) volhinian-bessarabiene. în bază. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice). Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. (2) orizontul breciei sării cu sare. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic. corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. 1995): forma iuni cineritice langhiene. Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”. Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i.1. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. În Zona Cutelor Diapire. în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). Prima unitate stratigrafică separată în regiune. kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari.

Mohrensternia sp.. (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior. Duplicata sp. existentă în Volhinian. din punct de vedere faunistic. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. Obsoletiforma sp. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat.. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii.. 1998). Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. Duplicata sp. În complexul pestri care. Forma iunea evaporitică. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. 17 . Volhinianul este preponderent argilos. Ervilia sp. Băcăran. alcătuind Forma iunea de Haloş. 1972). poate fi atribuită. Actaeocina sp. În Sinclinalul Bozioru . litologia Sarma ianului inferior este variată. prin Bessarabianul inferior. În schimb. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. Bessarabian şi Kersonian. Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi. (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. În func ie de zona de depunere. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic.Odăile. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu.. Pahia sp.. cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii.. Plicatiforma sp. Pirenella sp. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol. se regăseşte şi în Bessarabian. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe). în mod conven ional. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. 1992). Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. El prezintă.. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului... zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară. Musculus sp. se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. Spre deosebire de această situa ie.. Plicatiforma sp. Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a). Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce.Odăile. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri). Inaequicostata sp. mai mult sau mai pu in dezvoltate. Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. Basarabia şi Ucraina.. Calliostoma sp. Cryptomactra sp.. în Sinclinalul Bozioru . volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu.. pe alocuri. Bessarabian. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. De exemplu.. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. Mactra sp. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. Obsoletiforma sp.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană). la nord de Valea Buzăului. Kersonian). pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca). Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp. Cerithium sp. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. Entită ile litostratigrafice langhiene.V. deseori nisipoase.. pe unele profile. kossoviene: Şisturile cu radiolari..

autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. (b) Brecia de Cosmina. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. (c) Forma iunea de Telega.V. (d) Forma iunea de Măceşu. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. la sud de Sinclinalul Slănic. Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. În cadrul acestor depozite. pentru depozitele în facies salmastru. Băcăran. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice. 1976. 18 . Salvador. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a.

BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb. 1976. Motaş et al. 3. cu intercala ii fin nisipoase. pe alocuri.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu.NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. Niculescu. CRONOSTRATIGRA. 1998). 1964. Munteanu şi Munteanu. Iorgulescu..a. 1944. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. 1953.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr. 1992. Băcăran. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri . Papaianopol. 19 Globigerinoide s G. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). glomerosa Discoaster druggii . 2002). 1968. primordius ciperoensis Foraminifere . 1997. fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu.NN2b Sphenolithus dissimilis .V. Pauliuc.

Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. În bazinul Văii Chiojdeanca. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. fără macrofaună dar cu foraminifere. 1972). argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. în regiune. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. Oancea.V. Băcăran. În întreaga arie subcarpatică. Elphidium. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov). Mactra (Sarmatimactra) aff. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi.. caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). Casele.. depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. Andreescu (1972. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. (1974) separă . Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). În continuarea suitei stratigrafice. pe Valea Fundătura. pe Valea Urugoaia. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda . Meandroloculina.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. În regiune. (b) Forma iunea de 20 . Mohrensternia sp. 1973) şi Andreescu et al. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. la sud de Cricovul Sărat. Purcărete. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian.Bădila). în litofaciesuri detritice. Fundătura. vitaliana d’Orbigny. 1972). Ervilia sp. La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. Salcia (satul Piatra Mică). litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. Plicatiforma latisulcata. după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. la sud de văile amintite). 1998). preluată în lucrarea de fa ă). la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. Saramatiella.Crăciuneşti. În consecin ă. argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. la Vilăneşti. După Munteanu (1998). Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. Vizuina. Cheia. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. Capul Mielului. se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. Local. devenind arenitic sau arenito-ruditic. Mactra eichwaldi. litofaciesul se schimbă. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. Din punct de vedere microfaunistic. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune. în acord cu Munteanu (1998). în accep iunea Munteanu (1998. Porosononian. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. Salcia. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui.. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui.

1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). stiva bogat fosiliferă. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. În cadrul regiunii cercetate. de 600 m de argile calcaroase cenuşii. Pe Valea Dara (localitatea Dara). 2. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. Sphenolithus delphix Bukry.V. în localitatea Telega. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Globigerinoides primordius Blow şi Banner. pe Valea Oancei. cu spărtură concoidală. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich).2.. emend. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). caracteristică începutului Miocenului. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. fiind specific zonei NN2. Băcăran. din Munteanu. BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al.. Depozite asemănătoare se citează către est. spre partea terminală devenind mai siltice. Popescu. în Forma iunea de Podu Morii.2. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. 1998). la Vălenii de Munte. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. Helicosphaera mediteranea Muller. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. Pe Valea Telega. Helicosphaera scissura Miller. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu . Helicosphaera mediteranea Muller. către vest. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis . Fa ă de foraminifere. pe Valea Pietroasa. apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. 1970.2. pe văile Cheia şi Grecul.2. 1952 Pe Valea Teleajenului. secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius.. 1911. pe pârâul Sară elu. Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. la Lapoş. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol.1. În Anticlinalul Lapoş–Bădila. Astfel. 21 . În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. din arealul sudic al regiunii. compacte. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. 1998). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Globigerina praebulloides Blow. la Cuib. 1968).NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner).

Melosira clavigera Gron. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii.3. Secven a mediană este constituită din argile roşii. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. cu rare intercala ii grezoase. micacee şi se 22 . specie de apă dulce. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus).2. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. Rhaphoneis paralis Hanna. fin granulare. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Asocia ia cu Actinophychus thumii.. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. 1980.. Zonarea realizată de Hajos (1986. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. de pe Valea Buzăului. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine. Săndulescu et al. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al. Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. Vălenii de Munte. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. la Telega. Buştenari şi Sibiciu. Băcăran. la Breaza. pe malul drept al Văii Teleajenului. dispusă mai sus stratigrafic. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. fiind tipice marine. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. Triceratium condeconum Bail. emend. alternan ă de marne roşii. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. din asocia ia determinată la Telega. prin compozi ia sa. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. litorală şi sublitorală. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al..V. Rhaphoneis rhombica Ehr. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. Însă. 2. Diferen a este de natură ecologică. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari.. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova). Mărun eanu.2. în contextul unei asocia ii tipic marine. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. 1993 Pe Valea Telega. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee). în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic.. Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei. Pe Valea Teleajenului. Coscinodiscus oculus irodis Ehr. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. Rhaphoneis gemmifera Ehr.. Stephanodiscus hanitai Grunn. mai rar cenuşii şi microconglomerate. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. 1980)..

Mărun eanu. gipsuri.. Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. Spre partea superioară. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Băcăran. 1995). Printr-o mică lacună. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. în continuitate de sedimentare. dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. În primele nivele argiloase. Coccolithus miopelagicus Bukry. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). având acelaşi con inut de nannofosile. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. gresii gipsifere şi chiar tufite. Gipsul de Cireşu. Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. Coronocyclus nitescens (Kamptner). Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). de la Homorâciu. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. Cyclocargolithus abisectus (Muller). acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Helicosphaera intermedia Martini. În această sec iune. Peste acestea se dispun. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. Helicosphaera euphratis Haq. apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. Pe Valea Muscelului. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). După Mărun eanu şi Popescu (2002). corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . Coccolithus pelagicus (Wallich). Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. caracterizând Subzona NN4a. Helicosphaera scissura Muller. variabilis. Helicosphaera carteri (Wallich). gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. la Pătârlagele. În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. mai precis al Karpatianului superior. Pontosphaera multipora Kamptner. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. corelabilă cu Burdigalianul superior. Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. 1999) = Tuful de Slănic. Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud).V. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii.

Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală.2. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. de pe Valea Muscelului. Pe de altă parte. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. (1995). mai rar calcaroase. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. Popescu et al. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie.. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. Pe de o parte. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. 1995). 1979) şi Berggren et al. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. este diferită de cea a ariei intracarpatice. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. foarte sărace sau lipsite de bentos. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. 2. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. de către Forma iunea de Telega (Crihan. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. Forma iunile kossoviene. în Forma iunea de Doftana. Z o n a c u L a g e n i d e . caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. dezvoltate în aria extracarpatică.. Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. 24 . autoarea (Crihan. Popescu et al. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. Mărun eanu et al.. Astfel. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. Băcăran. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. Coccolithus pelagicus (Wallich).2. 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. iar în al doilea rând. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. 1995). 1997).V. Această asocia ie. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). Din lipsă de nannofosile calcaroase. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare. Coccolithus miopelagicus Bukry. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. Ulterior. Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. lipseşte în zona subcarpatică. Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. 1997). Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. (1997). echivalentă Z o n e i cu Lagenide. microconglomerate. succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate.4. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969.

Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. Pe Valea Câmpini a. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). în apropiere de uzina electrică. ele se dispun peste depozite burdigaliene. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. legate de diferite erup ii vulcanice. la Câmpina). Peneroplide). Paleontologic. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). în timp. din aria Subcarpa ilor Munteniei. în Dealul Piatra Verde). pe Valea Bălăneasa). În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. Băcăran. Borelis. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. în axul Sinclinalului Drajna). la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. în talvegul Văii Prahova. În sec iunea geologică de la Câmpina. con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. 25 . constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. sunt deschise depozitele langhiene. apoi la Slănic. pe Bălăneasa. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. care. Câmpina). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. Din punct de vedere litologic. se intercalează tufuri şi tufite. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine.V. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a). În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. sau în bazinul Văii Buzăului. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. într-o succesiune nefirească. reprezentate prin argile cenuşii. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. în Dealul Piatra Verde. cu rang de forma iune). Pachetul de tufuri şi tufite. tipice Langhianului terminal. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării).

universa Gt. reussi E.Tabel nr. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C.dividena V. beliicostata L. styriaca U. 4. druryi V. indigena V. sarmaticum P. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. minuta P. reginum P. 1990). Băcăran. orbignyana P. transsylvanica Gb.

În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). Varidentella latelacunata. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. Ammonia beccari. între care predomină Varidentella sarmatica. Elphidium macellum. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Tapes vitalianus. Elphidium minutum (Reuss). din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). Bolivina sarmatica. Munteanu şi Munteanu. Ervilia dissita. În sec iunea de pe Valea Casele. 27 . Actaeocina lajonkaireana. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. Elphidium glabrum Bystricka. Fissurina basarabica Popescu. Pseudotriloculina nitens. Băcăran. Porosononion subgranosus. Articulina sarmatica. Elphidium macellum. Tapes dissitus. Helicosphaera carteri. care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere.V. 1968. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). Cycloforina stomata. Articulina sarmatica. Coccolithus pelagicus. Papaianopol. Munteanu (1998) citează. se citează foraminifere de talie mică. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Abra reflexa. din i de peşti. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. Pauliuc. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Ervilia dissita. Duplicata duplicata. Ervilia andrussowi. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). Pseudotriloculina nitens. Varidentella sarmatica. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pirenella mitralis. Tapes gregarius. Pseudotriloculina consobrina. speciile: Elphidium hauerianum. Elphidium macellum. Cycloforina predcarpatica. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. Obsoletiforma lithopodolica. otolithe şi rare exemplare de Chara. Gibbula picta. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. Nicolescu. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. pe primii 8-10m. Elphidium aculeatum. Elphidium aculeatum. Chartocardium gleichenbergense. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. Pirenalla nodosoplicata. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. Ammonia beccari. 1953. Tapes naviculatus. Tapes vitalianus. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Nonion bogdanowiczi. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. Calcidiscus leptoporus. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Porosononion subgranosus. 1992. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. 1964. Obsoletiforma obsoleta. specii care indică Z o n a NN8. Obsoletiforma obsoleta. Porosononion subgranosus.

şi mai rar de Ammonia beccari. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. Elphidium rugosum. Pirenella nodosoplicata. Elphidium macellum. 1991. Gibbula picta. Varidentella sarmatica. Ervilia dissita. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. Tapes naviculatus. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. sarmaticum V. 1999). 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. satul Cozieni). În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. Tapes dissitus. Ervilia dissita. Duplicata duplicata. Băcăran. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. pe Valea Caselor. dividens Velapertina Gb. Tapes vitalianus.. 5. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . se citează (Munteanu. Tapes tricuspis. universa/G. Tapes gregarius. Tapes naviculatus. reussi/E. L. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. Plicatiforma latisulca (Munster). Succesiunea volhiniană se încheie. transsylv. reg. Plicatiforma jammense (Hilber). Tapes gregarius. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr. Articulina problema. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. Pirenella disjuncta (Sowerby). glomerosa / G. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Donax dentiger. druryi / G.b.V. Tapes aksajicus (Eichwald). Mactra (Podolimactra) urupica Danov. Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. Plicatiforma plicata. Elphidium hauerianum. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. Duplicata dissita (Dubois). Calliostoma angulatosarmates (Sinzov).

etc. la ieşirea din satul Nucet. Varidentella reussi. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). Inaequicostata pia. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Pirenella mitralis. Tapes vitalianus. Obsoletiforma sp. Obsoletiforma sarmatica. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. Articulina problema. Elphidium macellum.V. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. din argile siltice cenuşiu–gălbui. În concluzie. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. Ervilia podolica. . din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. Băcăran. Este tipică pentru Sarma ianul inferior.unele specii Plicatiforma plicata. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. Nonion bogdanowiczi. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. 1988).). Pseudotriloculina consobrina.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. Alături de specia index.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia concinna. Ervilia andrussovi Kolesnikov. Globigerina. În partea de sud a perimetrului. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. Ervilia podolica. volhiniană. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. . Globigerina. Globorotalia. Kojumdgieva et al. analiza (Munteanu. Ervilia şi Tapes. Articulina problema. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. în regiune. Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). . 29 .16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Porosononion subgranosus. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. reprezentată prin Tapes gregarius. este semnalată (Munteanu. Articulina sarmatica. Cycloforina stomata. Local. Ervilia podolica. Ervilia dissita. Gibbula picta. Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. numeroase exemplare de Abra reflexa. Pe pârâul Capul Mielului. Orbulina. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. Tapes gregarius. Tapes vitalianus. Pe Valea Cheia.se diversifică genurile Plicatiforma. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. Varidentella reussi. Elphidium reginum. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu.. Ervilia andrussovi. din argile siltice cenuşii. Varidentella latelacunata. în cadrul subzonei. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Pe pârâul Pietroasa.

Alături de specia indicatoare de biozonă. Dogiolina simnicensis Popescu. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. apar argilele calcaroase compacte. Elphidium macellum.. mai precis. Elphidium macellum. Gibbula hommairei (d'Orbigny). numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. Elphidium crispum. Tapes gregarius. Ervilia podolica. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). 1992. Nichiforescu şi Nichiforescu. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. 1995. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. 1976. Duplicata duplicata. Băcăran. Ervilia dissita. Ammonia beccari. căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu). Kojumdgieva et al. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet.. Salcia. 1964. În sec iunea de pe Valea Dara. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). Elphidium hauerianum. La acest profil se fac de obicei. cu aceeaşi frecven ă. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. Tapes gregarius. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. Porosononion subgranosus. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. Popescu. În regiune. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. 1970. Tapes vitalianus. cenuşii cu o faună bessarabiană. Motaş et al. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. Ionesi et al. Fischericardium fischerianum 30 . Pauliuc. 1995 şi respectiv Luczkowska. 1953. Obsoletiforma ringeiseni. Porosononion subgranosus. Nicolescu. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. A fost definită (Munteanu. Papaianopol. Popescu. 1968. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. Partea superioară. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. 1974). Andreescu şi Papaianopol. Microfauna se diversifică. Plicatiforma jammense. 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. 1997). Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Brânzilă. Elphidium hauerinum. Plicatiforma plicatofittoni. reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1992. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. Acmaea subcostata Sinzov. Elphidium reginum. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru .Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. etc. Tisău. Elphidium sammeli. Pseudotriloculina nitens.V. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Mactra (Podolimactra) urupica. Obsoletiforma lithopodolica. Tapes naviculatus. a Forma iunii de Şipo elu. 1988). Mactra (Sarmatimactra) pallasi. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. 1981) sau. Pseudotriloculina consobrina. Articulina daraensis. raportabilă Bessarabianului. 1995. Elphidium aculeatum.. Nonion bogdanowiczi. la cca. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. pe lângă taxonii anterior cita i. 1998): Articulina sarmatica. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. Dara. 1956. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. Ervilia dissita. Munteanu şi Munteanu. Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. Profilul Dara este reprezentativ litologic. Duplicata corbiana. Tapes aksajicus.

Porosononion aragviensis. Duplicata duplicata. Pe pârâul Capul Mielului. cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Actaeocina lajonkaireana. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Actaeocina maxima (Berger). Acmaea subcostata. Pseudotriloculina consobrina. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Elphidium fichtellianum. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Tapes dissitus (Eichwald). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Articulina daraensis. Gibbula hommairei. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Ammonia beccari. Acmaea subcostata. Plicatiforma rustorense (Sultanov). din aceleaşi depozite. Elphidium crispum. Elphidium samueli. Pseudotriloculina consobrina. Actaeocina sinzowi. Pirenella disjuncta.V. Porosononion aragviensis. Duplicata nasuta (Kolesnikov). Pe Valea Chiojdeanca. Tapes vitalianus. Obsoletiforma nefanda. Porosononion subgranosus. 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Articulina problema. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Tapes ponderosus. şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Tapes dissitus. raportabilă Bessarabianului. Chartocardium barboti (Hoernes). Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). Actaeocina sinzowi. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Hydrobia elongata (Eichwald). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Băcăran. Duplicata dissita (Dubois). Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Pseudotriloculina consobrina. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Calliostoma poppelacki. Pseudotriloculina nitens. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. Obsoletiforma ingrata. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). cu frecven ă moderată se 31 . Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Obsoletiforma ingrata. Calliostoma kishinevense. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). 1998) faune asemănătoare. Littorina basarabica (Sinzov). Akburnella impexa. viermi. a Forma iunii de Şipo elu. Actaeocina lajonkaireana. Elphidium macellum. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. Tapes ponderosus. argilele siltice din partea superioară. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Porosononion subgranosus. Elphidium hauerinum. Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. Calliostoma poppelacki. Gibbula picta. În raza localită ii Atârna i. Calliostoma anceps (Eichwald). etc. Mactra (Podolimactra) ovata. Modiolus naviculoides Dubois. Elphidium reginum. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Elphidium macellum. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. Amnicola zonata Eichwald. Se adaugă otolithe. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). Calliostoma marginata sinzowi. Mactra (Podolimactra) ovata. Inaequicostata suessi. După o secven ă lipsită de faune. Modiolus fuchsi Barbot. încă de la limita cu argilele volhiniene. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. Porosononion subgranosus. Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). Duplicata moldavica. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma woronzowi. Planacardium doengingki. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Porosononion hyalinus. “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Tapes tricuspis. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Dogielina kaptarenko. Calliostoma cordierianum. Elphidium macellum. Retusa truncatula Bruguer. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. bryozoare.

1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. argilele păr ii superioare bessarabiene. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Chartocardium barboti. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. etc. Obsoletiforma nefanda. lipsite de macrofaună. Elphidium fichtellianum. Pseudotriloculina nitens. etc. Planacardium doengingki. Pseudotriloculina nitens.. 1998) de pe pârâul Andrei. Obsoletiforma nefanda. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. Obsoletiforma ingrata. Nonion bogdanowiczi. Bolivina sinzowi Didkovsky. Băcăran. Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). Nonion bogdanowiczi. Mactra. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. Inaequicostata suessi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Nonion bogdanowiczi. În concluzie. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. Plicatiforma plicatofittoni. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. . Elphidium macellum. . Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. Meandroloculina. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. Inaequicostata suessi. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. 1998) specii de moluşte şi foraminifere. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. foraminiferele fiind diversificate. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. Elphidium reginum. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. Articulina daraensis. Articulina daraensis. Dogielina.. Plicatiforma plicatofittoni. Bolivina moldavica.V. Tapes dissitus. Tapes ponderosus. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Ionesi. Ionesi. Cyclichna melitopolitana. etc. 1968. Elphidium samueli. Obsoletiforma obsoletiformis. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Kojumdgieva et al.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. 1991). Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Dogielina kaptarenko. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Obsoletiforma obsoletiformis. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. Retusa truncata. Tapes ponderosus. Tapes ponderosus. 1991). Inaequicostata suessi. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. Porosononion subgranosus. 1980. Dintre moluşte. Plicatiforma fittoni etc. Argilele siltice prelevate (Munteanu. Elphidium crispum. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). Actaeocina lajonkaireana.din cele 26 de genuri de moluşte. Tapes gregarius. Mactra (Podolimactra) podolica orata. Bolivina nisporenica Didkovsky. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. Sarmatiella. Calliostoma. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. 1988).

Mai recent. corelarea lor fiind extrem de dificilă. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. 1996 din Crihan. Popescu. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. în vest. estimate la 21. Calliostoma cordierianum. Elphidium samueli. Duplicata nasuta. Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. Porosononion subgranosus.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). datate la 23. . ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. 33 . 1999). Bolivina moldavica. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta. 1996). În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). Calliostoma woronzowi. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus. ce ar defini baza Burdigalianului. etc.3. până în Asia Centrală. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. datate la 23. sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane.. Băcăran. Bolivina nisporenica. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan. începând din Eocen.4 milioane ani. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice.8 milioane ani (Berggren et al.V. 1996). Nonion bogdanowiczi. Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Elphidium crispum. Popescu et al. Littorina basarabica. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera..2. care se extindeau din Austria. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko.. Duplicata elegans. 1995). în est. 1999). Articulina daraensis. Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. În prima parte a biozonei. . Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. accentuat mai ales în Paratethysul oriental. Popescu et al. Elphidium reginum. Calliostoma kishinevense. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. 2.. în intervalul Miocenului inferior. 2002): . Subzona Bolivina sarmatica. Sarmatiella prima. 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum.

au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje. 1985). . care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. Theodoridis. este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri .. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău .4 milioane ani.. biostratigrafice şi paleomagnetice.5 milioane ani) este intra-karpatiană.limita Chattian / Aquitanian (datată la 23.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. Fornaciari et al. 1985. în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte.. rezultate din studii (Mărun eanu. (1997). (1996). .5 – 16. corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. în Miocenul inferior. Papp et al. 1996.. 2001): .Aquitanianul (între 23. ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume.. 1997 a). . În conformitate cu aceste plane de datare. Prin conven ie interna ională. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului.5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18.8 milioane ani) este intra-eggeriană. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al. Fornaciari şi Rio. . 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum.4 milioane ani). 1990. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului. 1996. .limita Aquitanian / Burdigalian (la 21. 1994. 1981). etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: . Popescu et al. etc. 1979.4 – 16.4 – 16. plecând şi de la scheme mai vechi.Aquitanianul (Miocen inferior). la 16.baza Langhianului.. 1996). . 1984.primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus. Fornaciari et al. Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia.V.primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. marcând debutul Burdigalianului superior..la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa.5 milioane ani. Iaccarino.. 1999): . Muller şi Pujol. 1978. aproximate la 19. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase.1 – 18. .4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23.2 – 21.Burdigalianul. Jenkins et al.De asemenea: . în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).4 milioane ani. Rio et al. Berggren et al. Băcăran. este localizată la cca. Fornaciari et al.1 milioane ani).. Steininger et al. .8 – 23.) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate). cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan.. 34 ..Burdigalianul (cuprins între 21. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană. Ottnangianul (între 19.NN2b.limita Burdigalian / Langhian (la 16.2 milioane ani (Berggren et al. Cicha et al. b) şi Rio et al.4 – 19. 1975. 1997 a).8 – 21. ajung la următoarele concluzii (din Crihan. marcând debutul Miocenului mediu. 1973.în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina. 1999). unită ile cronostratigrafice globale (Muller. cuprins între 21. 2002)... Andrehova – Grigorovic et al. (1997 a. în Italia. 1971. cuprins între 23.5 milioane ani). Prin coroborarea rezultatelor paleontologice. 1967.8 – 21.5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21.

. contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. Berggren et al.. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. 1992). utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. . 1999) arată însă că depozitele kossoviene.. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. Cicha şi Seneş. ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră. 1985.ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus. 1991 din Crihan.. doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice.. . De asemenea. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul. Băcăran. . par ial. 1999). 1997 b din Crihan. 1866). formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. La finele Badenianului. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. Mărun eanu (1992) (din Crihan. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului. 1999). topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). 1995). Woodruff şi Savin. în general. 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face. aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. în ariile oceanice. Wright şi Fairbanks. Papp et al. 1997 b). se înscriu în Zona NN6. 1999).contrar celor sus inute de Martini (1971). cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. Miller. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. 1999). 1985 în Fornaciari et al. 1968. b. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros..Rio et al. Papp et al.. Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată. pentru cel superior. cel mai probabil.V. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice. 1997).. 1997 b. Motaş et al. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. 1997 a. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. pentru Badenianul inferior. 1991. iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al. 1985. De asemenea. De aceea. De asemenea. Kossovian. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. În aria carpatică. 35 . Wright et al. unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller.. 1999). limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985). Limita inferioară a Sarma ianului este. 1985 din Crihan. Fornaciari et al. Rio et al.

Zona Varidentella reussi. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. Ca urmare a aspectelor prezentate. par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). 3. deci în cadrul Serravalianului. Băcăran. în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. Moravian. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). mult mai frecvente fa ă de foraminifere. atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. pentru Miocenul Mediu marin. Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana. . 1999): .partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. Wielician şi Kossovian). unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. în Paratethys. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. Catinaster coalithus (NN8). 1997). doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus.dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). se pot trage anumite concluzii (din Crihan. destul de rare.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. 1999). şi are vârsta Kossovian. se consideră ca utilă men inerea. îndeosebi. care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. Foraminiferele. Nannofosilele calcaroase. Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica.deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. 1998. peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior.” (după Frunzescu.V. după scara locală utilizată în Paratethysul Central. respectiv Loxoconcha potetis. 1992 din Crihan. 2004). de foraminifere bentonice. subdivizat în Moravian. referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. sunt date de moluşte şi ostracode. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. . 1998) are vârsta Langhian superior sau. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). precum şi Brecia de Cosmina. apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). .

Mărun eanu. Băcăran. cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. Drăgănescu. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. marne cu Spirialis. doar slab cutate (constant înclinării de 30o). neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. şisturi cu radiolari. 1951).V. de sus în jos. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. arenitice-fin ruditice. Frunzescu. Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. 1994). 1943. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. de vârstă Miocen mediu (Badenian). brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). Mărun eanu. 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. Molasa de Slănic. coloana litologică prezentând. La partea superioară. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. 37 . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. 1980). În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. marne şi tufuri cu globigerine.

.

dicelulari. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. par ial. s-au format idiomorfonii. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. 1968. Endogone sp. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor.V. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. ci de conservatorism şi continuitate. 1969. însă. ce apar în Triasic. Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. Lange & Smith. Băcăran. Cercetările noastre dovedesc. 1977). au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. In Cenozoic. Kalgutkar & Mc. Totuşi. asepta i şi psila i). Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. Multe esemenea informa ii au crescut. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. Pirozynski et al.. 1969). contrariul. la sporii multicelulari. 1983). 1966 . Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. Sporii de tip aff. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). 1975). Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. 1980. Marcel V. 1976. 37 . consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. b. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. precum Slaniceites caracioni. Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. 1979. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. (Wolf. 1988. 1995). iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. 1982). Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. 1965). folosindu-se de elementele sporologiei comparate. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. Intyre. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. 1991). Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i. Ramanujam & Srisailam. monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. Rareori.1. până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. Deşi cunoscu i de timpuriu. Ramanujam & Rao. 1971. 1986. Pirozynski. 1971). 1977). aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. la un moment dat. la sporii dipora i ce apar în Eocen. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. Jarzen & Elsik.

1982) (după Kalgutkar & Jansonius. Stubblefield & Taylor. Canada. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . b. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat.trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor.Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala. . India. din Canadianul Arctic. Pirozynski et al. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: .subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. şi determină paleoclimatul regiunii. . 2000). Australia. 1977).Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. . înso itoare ale oaselor de Mastodon. III. altfel existând riscul erorilor.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales.Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. Amphissphaerella. . descoperit în New Brunswic.Pirozynski et al. mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul.. Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India.Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler. după Elsik.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). Isthmospora elementele unui climat cald. 1981. 1988. . 38 . Deşi rare. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. IV. în studiile lor paleoclimatice. b. .Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. 1995) cu ocuren a cenozoică (pl. 2000). au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. Ramanujam. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile. după Kalgutkar. indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön. . . descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. Malaezia şi Rusia. Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . descoperind semnifica ii de similaritate.V. 1976. Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: .folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski.Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele. (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. .A.. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius. 1988). 1995. 2000). 1968 a. China.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee.Wolf (1966 a. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. Anglia. 1988). . S. Sporidesmium. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). Africa.U. Băcăran.

14) se întâlnesc conidii elipsoidale. simetria. 27). (pl. fig 15) cu specifica ia L.. sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. XVII. XVII. şi la alte specii. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. A. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . Wehmeyer.P. XVIII. Manoliu (1982) le citează la specia P. multicelulare. multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. La Gloniopsis praelonga (Schw. ei se numesc tetracelulari (trisepta i). este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. clavate sau alungite. lactucicola Ellis & Everh. dimensiunile etc. patru. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. La sporii genului Pleospora sp. XVIII. Băcăran.) Sacc. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. VIII. XVII. dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. se numeşte septare de tip „bevanii”. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. fig.S. Corpul simetric. 1942 (pl. & Br. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil.F. fig. (pl. alcătuind. Săvulescu. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor. Manoliu (1982) şi E.A. fusiform. multisepta i).) Zogg (pl. fig. constric iile. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. 1942. (pl. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. incapsula i. ascosporii sunt bruni-aurii. sp. 1985). La Pleomassaria siparia (Berk. dispuse toate trei. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). cu septuri curbe. fig. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. 23). cinci sau mai multe septuri. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. 4). fig. astfel că a apărut no iunea de septare tip. La Ramphoria bevanii Sivan (pl. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. piriforme. culoarea. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. De la sporul cu un sept (dicelular. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk.V. ornamenta ia. 1985). formând astfel tipul de septare „siparia”. Săvulescu. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. longitudinali (1-2). 1983). Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. despăr ite prin pere i transversali (7-10). dând 39 . segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. drept. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”. brune. aperturile. 1985). accidental. 14). Al. fragmentată. 1969). major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. Redau mai jos câteva tipuri de septare. verticali sau oblici.1/3 din lungimea celei opuse. la mijlocul celulei a treia. 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit.(Macrosporium) carthami Tr. frecvent. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis.2. forma. Săvulescu. pentacelulari (tetrasepta i). monoseptat).

Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. fapt mai pu in evident la septul major.adâncit.oblic. Taxus. p. b. eliptică. monopora i sau dipora i. Hevea. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. halteriformă. globoasă (globuloasă). obovată. acerosă (aculeată). campanulată.S. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). lunată. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci. 2 specii parazite (9. doliformă. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). circulară. piriformă. filiformă. subgloboasă. scolescospori.prăbuşit. rombic-rotunjită.5 %) şi o specie asociată (4. . lentiformă. Tilia.8 %). piriformă. asteriformă (după Hulea şi colab. Mangifera. atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). Ulex. 1983). ventricoasă etc. prescurtat a. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării. Pinus. 2 specii foliicole (9. . vermiformă (vermiculată) naviculată. Ilex.7 %) cu Sporoschisma mirabile. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. cu capetele rotunjite şi trunchiate. Cornus. medii şi puternice).. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului. lageniformă. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. 1983). obpiriformă.).V. clavată (măciucată) şi obclavată. 2 specii au fost cosmopolite 40 .. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. Fagus. au două extremită i (capete): proximală şi distală. lanceolată. fusiformă. (după A. Ansamblul poral (hilar).3. Betula. Quercus. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. astfel că.emergent. . Sorbus. eliptică. 1985). 9.9 %) pe genurile: Acer.P. atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. . helocoidală. (ovală). elipticcurbă. 1 specie tericolă (4. septul median este asociat cu o constric ie puternică. Băcăran. obdeltat-rotunjită. napiformă. Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. Magnolia. Aesculus.5 %).aliniat. obovată. cilindrică. Hippophaë. liniar-curbă. tip de septare numit „praelonga”. dacrioidă. Frecvent. Gmelina. poate fi: . Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. rombică. elipsoidală. falcată. a. uncinată (hamată). alantiformă. ovată. Cytisus.F. limoniformă. împreuna cu gâtul şi umerii sporului. 1 specie micorizantă. Celtis. Ulmus. ovată. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. (h.A.

Hymenocardia.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Pisidium. Betula. Ulmus. 1 specie micorizantă (7. pe Bambus şi Pyrus. Dianthus.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Saccharum. Populus. 1 specie cosmopolită (3. Carthamus. Pyrus. Chlorophora. Ettinghausen. Tinospora. 1966. grandiflora). 8 specii parazite (42. 1 specie foliicolă (7.V. Theobroma. 1965). Rauvolfia. Magnolia. Nyssa. paleomicologia). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. Lactuca. Ilex. P. Alnus. Calcophyllum. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. Băcăran. Sonchus (S. Cedrella. Fagus (F. oleracea. Gmelina. Albizia. Liquidambar. Poa (P. palinologia. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Agropyrum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. Unger etc.7 %). 1 specie lignicolă (7. Hura. Viburnum. Gmelima. Pyracantha coccinea. Samanea. Taxus. Betula. Bersamia paullinioides. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. trivialis). 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. antrenarea în 41 . criticarea. d. Mangifera. Cichorium endivia. e.. Betula. Engelhardt. Quercus. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. în general. Poa.4. 1 specie micorizantă (5. Malus. Triticum şi. selectivitatea procesului fosilizării. 2 specii tericole (15.4 %). Saccharum.2 %) pe Carthamus tinctorius.7 %). Theobroma. Festuca rubra. Raphia sp. Castanea. Mangifera. Salix. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile.3 %). pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae.. Quercus. Barbacenia. Cicorium intybus.5 %). Agrostis. Callistephus chinensis. Castanea. Leguminosae. Nyssa. 1 specie praticolă (7. 2 specii foliicole (10. Eryobotrya japonica. Hibiscus. Quercus. Fargesia (Ariundinaria). Triticum. Balsa. Hevea. Persea. Boulay.5 %). (Palmae). 2 specii tericole (6. asper). Quercus. Carica. Dactylis. Fagus. 9.7 %) şi 6 specii parazite (46. Vitis.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. Tripogon. Populus. P. Fagus.9 %). pratensis. Zeae etc. Euphorbiaceae. nemoralis. S. Eucalyptus.4 %). Gramineae. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Carthamus tinctorius L.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. verificarea şi completarea rezultatelor. Malus. Dioscorea. Malus. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. flora (paleobotanica. genuri şi familii: Berkheya. Acer. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. Rhamnus. de Saporta. C. Gmelina. 10 specii parazite (34. Liquidambar. (după Sittler. mineralele argiloase etc. Hevea. Desmodium. Dianthus. Carthamus.5 %). Monanthotaxis. Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. c. Hevea. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. Mangifera. pe membrii familiilor Leguminoase.7 %). intybus. Cedrella. Urochloa. Ulmus. principiu folosit de lucrările lui Heer.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. 1 specie foliicolă (3. Corylus. f. 1 specie micorizantă (3.

Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. 1965). Alnus. incertitudinea înrudirii filogenetice etc. se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. Acer. apărute la începutul acestei perioade. Băcăran. 42 . 9. Cenozoicul vechi (Eocenul. A. Tilia. fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. parazite. Sittler (1965). În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. Ulmus. în care vechile esen e termofile au dispărut. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii.2. Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele.4. 1965). referindu-se la Bazinul Hesse. într-un ritm lent. dar se găsesc Tsuga.4. micorize etc. (după Sittler. B. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite.). nu mai sunt Palmate. Tilia.V.1. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. Juglans. forme noi recente tipice: Carya. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. prima degradare climatică a Cenozoicului. În Bazinul Hesse. sporodic. C. 1965). 9. după Sittler. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. complexitatea procesului nomenclatural. Betulacee (Sittler. Salix. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. 1965). dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. micorize etc. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). în concuren ă cu Pinus silvestris. Pterocarya. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. 1965). 1965). având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. parazitism. cu ocazia invaziei marine. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. sub influen a varia iilor climatice. În regiunea de la nord de Vogelsberg. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). în care Gimnospermele sunt tot preponderente. Pinus haploxylon. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons. 1965). Alnus. nici Engelhardtia. în Rupelianul superior sunt semnalate. convergen ele de formă. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. Odată cu invazia mării rupeliene. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). va deveni preponderent în partea inferioară. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior. 1964. formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler.

4 % = 66. ca factor ecologic esen ial. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %). fără ca să fie omorâtă. Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80.. Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. Ellis. dezvoltarea ciupercii este oprită.9 %). ciuperca este distrusă. Aşa am ajuns să constat.” (după O. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. Hulea şi colab. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări. .. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC. 2004). în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53. 20oC) (după Kirk şi col. de creştere sub 10oC.9 %). La temperatura mortală. optimă 20-35oC). în cazul celui de-al doilea. mezofile (t. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului. psihrofile (t. 9. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed.4. Bilai & Zakharcenko. în cazul primului.9 %.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. 1987).3. termotolerante (t.8 %) indică faptul că în Oligocen superior . Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. Crisan.2 % + 44. atunci când am efectuat actul comparării. 1964). 50oC.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate.specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. maximă cca. 1973. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B.4. minimă sub 20oC). temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52.. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %.V. Săvulescu. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice. t. În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. t. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală.4.6 % 43 . fa ă de 66.4 %).Miocen inferior. 63 %. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9.6 %. „La temperatura optimă. 1964. t. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. 53. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. 25. La temperatura minimă şi maximă. Temperatura.9 % + 11. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci. optimă sub. La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii. se grupează în felul următor: . de creştere 10-40oC. 1983). . 1968. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa. Băcăran.1 % = 37 % 22.8 %). iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice.

popula ional.V. ceea ce ne conduce. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. ale vegeta iei. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire. decelat cu uşurin ă. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. la un moment dat. care nu este un lux al naturii. ca doi factori de evlou ie darwiniană. respectiv sporii de ciuperci. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. tranzient. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. este un fenomen legic. Ciupercile. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. Băcăran. complex. capabilă să se manifeste fiabil. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. 44.. 17. nu întotdeauna. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4. ordonat. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. 44 . înso itoare fidele. 11. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. mai ales în Cenozoic. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. al forma iunii. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. Tranzien a micotică. Caracterul trecător. de mare aploare.4 % în Forma iunea de Doftana. permanent pe Pământ.8 % în Forma iunea de Podu Morii. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. cu numărul mare de spori. la un moment dat. Ciupercile. În interpretarea rela iei Soare-Pământ.1 % în Forma iunea de Şipo elu. cu necesitate.

papile. tericole. paleo. praticole. 1987. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. foliicole. Pythum.000.. deci. la Gonoderma applanatum 30. 1992 cu talul piriform-globular. 3. La Fusarium sp. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. 1991). apertura cu o mică papilă de eliberare. Hass & Remy. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). cosmopolite. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze.000. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria. ca organisme heterotrofe.000. 1992. 1991). CONCLUZII 10. Băcăran. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. 1964. Hass & Remy. 1974. holocarpic. Lyonomyces piriformis Taylor. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. 1991). Fusarium.000. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12.000 spori. tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. dar este citat. Ulocladium. 45 . Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. 1996). structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. După primele studii. în realizarea paleoecosistemului miocen. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil. sunt în interac iune cu organisme foarte variate.V. 1988. aşa cum se observă în planşa XX. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. dat de numărul uriaş de indivizi. Hass & Remy. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex. 2. fungii. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. 1992 cu zoosporange holocarpic. inaequalis este realizată de apresor. din Cole & Hoch.000 spori/zi.humicole. din Cole & Hoch. 1991). cu date referitoare la speciile actuale. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. Sclerotinia. entomofage. parazite.000. În marea lor majoritate. Exemplificând. Smereka et al. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. Stemphyllium. 1996). Paleosinuziile sunt. Milleromyces rhyniensis Taylor. 1964). epibiotic. indică amploarea activită ii fungice. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn. praticole. tericole.000.000 ascospori. micorizante şi foliicole. 1963. din Cole & Hoch. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100. După degradarea enzimatică.000. din Cole & Hoch. 1991). existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. cu necesitate. Penetrarea cuticulei în cazul V.. pe Penicillium spinulosum. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. lignicole.1. 1992 cu talul discoidal. din Taylor & Osborn. Taylor .000 spori etc. din Cole & Hoch. Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1.000.. mai ales pe frunze şi tulpini. micorizante şi entomofage. Rhizoctonia.. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30. Voronina şi Sorodiscus).000 spori. cosmopolite. Krispiromyces discoides Taylor. (după Ingold. agentul patogen al rapănului mărului. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. 1984.

1985. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. sp. drojdii etc. Taylor semnalează Chytridiamycetes. Devonianul inferior.. 1996). dar şi cu mult mai înainte. XX. 2000). sp. Remy & Hass. ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. 1930. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. 1991).. filoplanul a existat din Devonianul mediu. endocelulare. ascospori. 1994). Pucciniasporonites herbilis nov. Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al.. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. Somero. nov. 1980. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. 1987). XX. împreună cu alte microorganisme. gen. 1986. 20). 1975. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang. din Cole & Hoch. Hass şi Kerp. 1994). 1987. din Taylor et al. 1981. iar din 1992. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. fig. cyanobacterii. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. 1995). Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. 1975.. 1909. astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. fig.e. din Taylor et al. 1996). Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. Într-o concep ie mai largă. din Taylor et al. din Cole & Hoch. derivat din Chytridiomycetes. 1985).. Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col... dovedi i în m. 1996). 2004). completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. similar Blastocladiales. care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. fără a putea preciza. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. cu asce. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. ca în cazul fungilor. 1991). 1985). Băcăran. eubacterii. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. 1991). White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. Paleosinuzia lignicolă (pl. momentan nedeterminabil. Nicholson. holocarpice şi eucarpice. Halket.. Pragian. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. din Taylor & Osborne. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et. capabili să inhibe cutinazele. Microorganismele (bacterii. starea parazitară sau simbiotică. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). din Taylor & Osborn.) pot coexista în rela ii simbiotice. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. 1995). Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. comparabilă cu Euallomyces. Paleosinuzia micorizantă (pl. penetrează plantele.. (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. cu siguran ă. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite. din Paleozoic (după Osborn. (pl. Datorită aşa-ziselor enzime strategice.. 46 . 1999). 1977. fig. pe specia Aglaophyton major (după Taylor.V.. IV. Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. 1991). se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre.. al. 1995).

din Cole & Hoch. 1970a. Leger. fungii traversează procuticula. 1986) (din Taylor et al. în matricea proteinelor. 1991). al. Rezisten a exocuticulei la degradare. 1989.. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. 1981. 1991). Epicuticula. 1984. întâlnite la vârste înaintate. insiduosus.. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. St. Hass et Kerp. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. lipide (după St. În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. 1988. din Cole & Hoch.. 1991). Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. Goettel şi col. un strat mult mai gros decât epicuticula. sp. Hass et Kerp. 1991). 1991). din Cole & Hoch. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. din Cole & Hoch. din Cole & Hoch. Băcăran. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. prima barieră a infec iei fungice. ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. După realizarea breşei epicuticulei. 1977). ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. 1991). în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. nov. 1989). Vallmuscelisporites commissuralis (pl. 47 . cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. ca hifă simplă. cuprinde fibrile de chitină. din Cole & Hoch. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville. 1990. 1995 se referă la hifele aseptate. IX. 1984). 1946. secven ial. 1966). fig.enzime proteolitice în culturi: . 1991). extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. Ca experiment. Leger et al. Procuticula.. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. chitina. Epicuticula. fig. Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et. sp. nov. Taylor. din Cole & Hoch. aminopeptidaze. 1991). 1984. 1991). Remy. 1986... 19). Remy. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. multistratificată. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. sp. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. gen.şi exo. 1995). carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). asemănătoare cu S. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. Saeptatustubulus obliquus (pl.proteaze (colagenaze).. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). fig. Paleosinuzia entomofagă... urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). IX. de multe ori prin extensiile laterale. are un strat exterior mai fragil (după Hackman. concretizate în chinone (după Denell. momentan nedeterminabil. genul Glomites Taylor. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate. gen. 1991). 1986a. trebuie să adere la suprafa a cuticulei. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. Sporul. să tolereze poten ialul toxic al acesteia. inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. din Cole & Hoch. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. IV. 1980. 14). 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch.V. 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. 1984). prin epizootii. aceştia.

D. Leger şi col. sp.. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. sp. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. Abordând în această manieră. considerat catabolit represiv. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi.. ca apoi. 14. sp. 1993.. 7. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar. 1991). St.. 10. nepublicat). Charnley & Cooper... sp. anisopliae (după St. sp. hifele invadează întreg corpul insectei. 1987.. sp. 1991). sp. D. A. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . anisopliae. Alternaria caelestis nov. al. sp.V. D. Brachysporisporites singularis nov. 5. . Sinteza chitinazei este reglată la M. geometricus nov. Leger et. 2. sp. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. sp. 1974. sp. în situ. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1.. 26. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3). conspicabilis nov. Leger et al. 15. zigomicetă). în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. 6. emisă de Erynia ssp.Didymoporisporonites fenestratus nov. 24. excuratus nov.. 48 . 1965. B... sp.. sexta cu M. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. schistosum nov.... Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică. 3. sp. par ial cunoscută. diadematus nov. sexta) (după St. B. 22. anisopliae. graminea nov. sp. sp. Samnels et al. Diporicellaesporites anulatus nov. paralellos nov. 9.. popae nov. sporii. sesani nov. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. A. 1991). 19. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C.. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. glucosamina o poate face. Diporisporites anfractuosus nov. mititiuci nov. 25. emise de M. 1990). Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. A.. sp. 1987c. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. proteină produsă major. Odată ajunse în celulele epidermei. sp.. D.chimoelastaze şi tripsine. sp. Dyadosporites archaetipus nov. 17. Leger et al. sp. supuse analizei după criterii nomenclaturale. Leger.. 27. D. corniculatus nov. V. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate. D. D. 16. Dintre exoproteaze. D. D. Băcăran. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. diferen iat pe vârste.. din Cole & Hoch.. N. A.. indetritus nov. 11. rileyi. sp. 1986b) şi B. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice. epicrocus nov. bassiana. 21. anisopliae. 1991). D.. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch. 8. 12. sp. cu datele oferite de Cole & Hoch (1991). unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. D. debilis nov. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. 18.. (Endomophthorales.. aleurodis (după St. 20. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul. 1991). sp. sp. 1991). sp. 1989b. hamatus nov. sp. la fel cum. Leger et al. A.. 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere. D. 13. ductilis nov. din Cole & Hoch. Ciuciuruites vitiori nov.. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. hifele şi corpurile sporifere. camerarius nov. din care se eliberează conidiile. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch.chimotripsina. 23. lecanii. din Cole & Hoch.. exiguus nov. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni. 4. D. bassiana (după Smith & Grula. prin înmul ire asexuată vegetativă..

29... sp. Foveodiporites pilosus nov. symmetros nov. sp. sp. sp.. Doceaspora facilis nov. 38.... H. Patarlageleites teodori nov. sp. fossilis nov. P. 25. sp. D. Hilidicellites amoenus nov.. sp. sp.. Cranguites orthogonius nov. P. sp. sp. thomae nov. A. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 8. gemmosus nov. enucleatus nov. 31. 36. 54.. sp. sp. sp. 7. Dyadosporites apostoicescui nov. Paleobasidiomyces pentacordae nov. sp. D. 23.. perfectus nov. 1997. 42. 22. sp. 4. sp.. dragastani nov. sp. P. 26. sp. 2. sp. P. P. Biseriessporites inaestimabilis nov. ignobilis nov. sp. sp. trichorus nov. P. 30. spongiosus nov. sp. bombycinus nov. P. evidens nov. 24. 34. sp. 13. sp. 45. Tomaites loculatus nov. mundus nov. P. sp... sp.. 10. 31. sp. Hilidicellites levigatus nov. 5. 21. D. Gigasporites opimus nov. belicosa nov.. sp. 6. Pucciniasporonites herbilis nov. Diporisporites minutus nov.. sp. Alternaria hirundinae nov. P. S.. truncus nov. A. 30. P. sp. D. 8. P. Dicellaesporites cuneatus nov. H. mucronatus nov. 1968. 52. 50. 33. pretiosissima nov. sp. Pluricellaesporites aduncus nov. 20. Seciurites capitatus nov. P. sp. apostoli nov. sp. P. 2... 7. sp. contrarius nov. H. 2000. Uncinulites oculatus nov. D. 33. 9. sp. 18. gemina nov. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1. sp... 16.. 1978. 28.. 1997)... Pluricellaesporites agnoscibilis nov. 14. Dyadosporites justiniani nov. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1.. sp. P. strangulatus nov.. sp.. sp.. sp. sp. P. Didymoporisporonites biturbinatus nov. sp. 15. sp. M. sp. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc. Manastirites semulcus nov.. 11. sp.. sp. sp. P. sp. sp. 23. Ascochytites eliadei nov... A.. teleajensis nov.V. P. P. A. 12. sp.. 17. sp. Rafailasporites laevus nov. strictissima nov. 11. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. 37... 2.. 36. constrictus nov. H. sp. Catinaites opulentus nov.. 14. sp. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 .. Slaniceites caracioni nov. sp. A. D.. E. H. 27. sp. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. 11.. 4.. 35. sp.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D.. 5. sp.. lamentabilis nov. 5. Olarufilum levatus nov. sp.. sp.. sp. inopinatus nov. S. P.. 25. 3. 1993. Ciuciuruites ovalis nov.. 2000.. 29. Frunzescuites multus nov. 15.. sp. 39.. contatus nov. Dragastansporites primigenius nov. 38.. 3. Paleocurvularia nodosa nov. sp. Lupuluites barbatus nov. sp.. sp. sp. 37. modicus nov. sp. sp.. 10. mendosus nov. limbatus nov. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. 35. cumulata nov. Vallvitisites volhynianus. H. 6... 51. 28. sp. sp. Eliadesporites lateralis nov. 16. Ampuliferinites contortus nov. intercalaris nov. 32... sp. Chytridiosporites anomalus nov.. 6.. Alternaria renodis nov.. 43. sp. sp.. 37. 55. littoralis nov.. sp. Diporisporites hammenii Elsik. sp. Multicellites bisymmetricus nov. Dyadosporites bipennatus nov. 1995. 1973. tuberans nov. 39. 9.. rugosus nov. H. nana nov. sp. sp. 49. tigrinus nov... P. 36. 19. lautiusculus nov.. H. 18. Traiansavulescumyces ovalis nov. sp. sp. sp.. sp. 34. P. sp. Paragranatisporites tortuosus nov. C. 22. D. Celyphus rallus Batten.. M. eminulus nov. 29. sp.. sp.... imperspicabilis nov. 17. Manicsporites copulabilis nov.. incurvicervicus nov. D. 53.. ferratilis nov. sp. sp.. conifer nov. 34. sp. sp. sp. 3. 26. 8. Crivineniites ovidi nov. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina. Orjanisporites fructifer nov. P. sp.. Pluricellaesporites consuetus nov. sp. Vallmuscelisporites commissuralis nov.. 47. 10. 40. Bonteasporites magnus nov. 24.. semisphaerialis nov. sp.. 13. pares nov. inelegans nov.. P. sp.. 16. sp.. 30. 13. 15. Băcăran. sp. Taylor & Taylr. 7... Seciurites sellifer nov.. 4. sp. 9. sp. 32. nodosus nov. 31. sp. Balosinuites multicius nov. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 2000. sp. imperfectus nov.. rostratus nov. A.. D. rostratus nov. 21. sp. P. sp.. sp. sp. 27. hastatus nov. A. 41. circulus nov.. 14. 28.. 19. 46. sp. opreae nov. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. sphaerialis nov. negreani nov.. 40.. 48.. Diporisporites oblongatus Ke & Shi.. A. 32.. sp. Taylor et al. sp. T. sp.. 12.. H. columnaris nov. sp.. sp. 33. 1995. sp. oculatus nov. P. 17.. 44.. sp.. Dicellaesporites apendicisphaericus nov. oppositus nov. Alternaria baltesi nov. P. semiperfectus nov. D. D.. P. Sesanites comparaticius nov. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1... implanus nov. sp. Saeptatustubulus obliquus nov. pileatus nov.. 35.. sp. scansilis nov... 20. sp. sp. 38. sp. 12. salmacidus nov..

lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. .filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite. 50 . Jahns & Betman. Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. parazita i de fungi.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. 1997). rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice. Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). rezultând 64 indivizi. lichenoide (?) şi entomofage. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). în limitele bazinelor lor. . 1995. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. 1992). 1997 (din Taylor. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. foliicole. motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. cosmopolite. Ori. Hass & Kerp. Hass & Kerp. tericole şi praticole. Hass & Kerp.V. 1997). cu pozi ia stratigrafică Pragian. 1997). 1985) (din Taylor. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. Remy & Kerp. similare cu cele eviden iate de Taylor.apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. Hass. micorizante. Hass & Kerp. Băcăran. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes.

fig. (pl. Dragastansporites primigenius nov. nov. 10 specii. (pl. de ex. 51 . Hilidicellites spongiosus nov. sp. 2) din Forma iunea cu sare. 1980 (pl. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. 2000 (pl. fig.: Pluricellaesporites constrictus nov.. VIII. de ex. IX. (pl. nov. fig. Celyphus rallus Batten. 2000 (pl. (pl. (pl.Dyadosporites 1 gen . grupate în func ie de numărul celulelor. fără a eviden ia sursa lor. 7 specii. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare.75%) şi cei dicelulari (26. 3) din Forma iunea de Şipo elu. gen. (pl. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate. formată cu ocazia eliberării. de ex. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. 14) din Forma iunea cu sare.Monoporisporites 1 gen . Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. VII. 12 specii. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. fig. fig. fig. III. fig. Ciuciuruites vitiori nov. (pl. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 31 specii. 13) din Forma iunea de Şipo elu.: Dicellaesporites dragastani nov. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune. X. fig. de ex. gen. (pl. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. nov. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului.Pluricellaesporites 1 gen . 19 specii. nov. Tomaites loculatus nov. VII. VIII. Ascochytites eliadei nov. 12 specii. VIII.. IX. 18 specii.Dicellaesporites 1 gen .V. (pl. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice.2. fig. VII. sp. I. în mod evident. Probleme de nomenclatură la sporii. 16). fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. 25 specii. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat.37%) sunt. sp. nov. sp. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi. fig. constatăm că sporii monocelulari (28. sp. fig. sp. 4 specii. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. fig. de ex. 8 specii.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. XII. a fi considerată de origine fungică. fig. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic.: Seciurites evidens nov. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . 1973 (pl. gen. VI. 10). sp. Băcăran. sp. 3). X. fig. fig. (pl. Astfel.88%) au valori aproximativ egale. sp. IX. 3 specii. 6). gen. 3) din Forma iunea de Şipo elu. 3). de norii sporiferi. Patarlageleites teodori nov. gen. Slaniceites caracioni nov.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri. Crivineniites ovidii nov. sp.Hilidicellites 1 gen . iar sporii pluricelulari (44. cu necesitate. 15).Inapertisporites 1 gen . (pl. XXI). sp. de la corpul sporifer la spor. 36 specii.

sp. 1971.) au hotărât separarea lor. 3). afla i pe Crivineniites ovidii nov. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. sp. fig. sp. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. considerăm că este de natură fungică. prin comparare. p. 11). (pl. D. IX. (pl. 1985. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. gen.. la genul Pluricellaesporites sp. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. (pl. (pl. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. pl.: Seciurites evidens nov. 1971. atestată de prezen a unei germinări. 1972. I. sp. 1971. (pl. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. fig. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. fig. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. fig. (h. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. 5). speciile P. nov. 9). în care sporul este eliberat din corpul sporifer. (pl. apostoli Chitaley & Sheikh. sp. II. 20) ridică problema înrudirii. 1971. Situa ii similare apar la A. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. provizoriu. fig.. sp. motiv pentru care l-am încadrat. se deosebesc prin forma celulelor. II. pe când cea de-a doua specie are un a. precum P. În această optică. fig. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. (pl. 7) şi P. 1971 şi H. sp. III. to i din Forma iunea de Şipo elu. 21. IX. fig. I. fig. sp. fig. 5). sp. fig. fig. sp. prima specie are un annulus evident. M. (pl. p. III. 4). X. În contextul reproductiv dat. sp. Lupuluites barbatus nov... sp. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. hastatus Chitaley & Sheikh. 10). fig. fig. IX. II. 21. 19).V.. VI. 2000 (pl. opreae nov. fig. 11) şi D. X. fig. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. I. VI. gen. 22. apostoli nov. în mod cert. H. (pl. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. fig. De asemenea. IX. sp. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. (pl. fig. (pl. III. P. Jansonius. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. (pl. (pl. V. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. în care numai analiza formei celulelor. Pluricellaesporites enucleatus nov. sp. fig. IX. (pl. gemina nov. (pl. sp. (pl. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). fapt impus. II. (pl. sp. gen. sp. Deşi sunt asemănătoare. fig. sp. X.. (pl. limbatus nov. (h. Băcăran. sp. aduncus nov. fig. (pl. I. sp. fig. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). I. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. în mod esen ial. lipit acum de ostiolă. P. Sporii deja elibera i. 2). nov. şi P. cu sporii de ariergardă. hastatus nov. Dicellaesporites mititiuci nov. sp. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. nov. Reduviasporonites buzoiensis nov. sp. fig. H. VI. sp. mundus nov. fig. mundus Chitaley & Sheikh.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. excuratus nov. mendosus nov. folosindu-ne de caracterele acestora. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. situat lângă corpul sporifer. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. II. deşi ridică unele probleme disputate. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. rugosus nov. VII. (pl. Acelaşi proces fiziologic. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. pliată. P. 20): două exemplare au 4 celule (pl. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. 22). sp. 18A). Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov. sp. nov. gen. fig. gen. P. prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi. VIII. dar şi prin faptul că. fig. deoarece acesta nu a fost ilustrat. Forma sporilor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. fig. A. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. Dyadosporites apostoicescui nov. de ex. instalat pe corpul unei insecte. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. fig. aduncus nov. sp. sp. 1981). III. (pl. 18B). 5). imediat după eliberarea sa. cu necesitate.. opreae nov. (pl. (pl. pl. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . fig. din Reynolds.

sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov.). gen. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. 1989. şi Lupuluites nov. în mod cert.V. gen şi Sesanites nov. (după Elsik. 2000). şi Vallvitaceae nov.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. 53 . numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. fam. Băcăran. fam. gen. Familiile Balosinaceae nov. dar este. Kalgutkar & Jansonius. gen. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. 1989. 1943) Elsik.

Andreescu. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea. 118-126.1. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. Brustur. Tulsa.P. geogr. Chronostratigraphie und Neostratotypen. LVIII/4 (1971).. Bucureşti. Alexandrescu.. 1916. T.131-156. Medit.. (Geol. Aubry. seria a 4-a... I. Geografie. I. 511 p. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat. Gr. Andreescu. 1974. T. cerc geol.. Atanasiu. Buletinul Societă ii Geologice a României.. Frunzescu. al Rom. Antoescu Al. Kent. Miozän der Zentralen Paratetys. Aradi. Dări de Seamă ale Şedin elor. Institutul de Geologie şi Geofizică. Roumain IV. 77-80. Bucureşti. 54. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. Geofizică. 3-6. London Geological Society. Bucureşti. paleoecology. Baldi. Bolgiu. Berggren. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali.. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. IGR-90. p.. p. XXVIII. D. Atanasiu. Neagu. p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. 1917.J. A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. Papainopol I. p. 15/2. 499-512. E. S. Buzău). Munteanu. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. R.. MOTAŞ.. 14. Senes. M. 1975... Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. An Geolog. Annuaire du Comité Géologique... Bucureşti. Băcăran. 1958. G. 54 .. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes. Baldi. 18/2. van Couvering. p... Pays Hellen. 211-260. Institut Géologique de Roumanie.A.A. I. SEPM Special publication no. 1996. O.: Geochronology. 72 p.. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous.. Bratislava.. p. Vol. Bucureşti. Gh.R. E. Acad. Bucureşti. VEDA Edition. Andreescu.S. Budapest. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. T. Neog. p. I. D.. Acad. 1970. Roumanien Mitt. G. Pestrea. I. VEDA Edition. Inst. Anuarul Comitetului Geologic. 1981. Andreescu. 1973.. Athens. Tome IV (1912-1913). 129-212. LXVII (1981). 4.. p. Avram.... An. p. Tomes XXIV-XXV (résumes). 1972. J. LVIII/4 (1971). 69. N. Vol. Matei. CR Inst.. W. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali.. geofiz. An. M. Geochronology and the geological record.. In: Berggren et al.Swisher. V. 1972. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). geol. 157-176. T. 35 Bd.. 1993. Botez. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. OM Egerien. Studii şi Cercetări de Geologie. I. I.. Dări de Seamă Vol. 1995. 1952..V. 77-80. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. nr.. Comptesrendus desseances. 69-90.. Institutul Geologic al României. Rom. Kent. Alpenland. Bucureşti. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). Academic Kiado.. paleogeography and systematics. D. (1942). Andreescu.. Bucharest. Vol. Botez. Andreescu.V. III... Pană. Gr. I.). Suppl. p. 541-558. p. 1973. Special Paper. Vol.A.C. St. 1985. W. Institutul de Geologie şi Geofizică. Vehr. p. Athens (1979). I. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari. V.. Vol. et al.. Miozän M5 Sarmatien.. Bucharest. In: Snelling.. I. Crihan. Bucureşti.V. BIBLIOGRAFIE 11. Geologie. 1944. Bratislava. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians). Study in stratigraphy... 1906. ed. Géol. Chronostratigraphic und Neostratotypen. Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bucureşti. I. 232-235. Popescu. time scales and global stratigraphic correlation. VII (1915-1916). 6. Alexandrescu. Geol.. C.. Precizări asupra limitei etajului Meotian. p. Berggren. I. Brustur. XXIV. I. 1981. 129-138..

1993. 195-270. Gr.. N. in: Montanari. G. Senes. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe.. Universitatea Babeş-Bolyai. Baltes. N.. T..V.. Géol.. Dumitrescu. Gh. 1992. 134-137. geol. XXIV. Bucureşti. Crihan.. 1964. Prospec iuni S. I.. Institutul Geologic. 1997a.. Iaccarino. Ed. 49. Vol. I. L. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). 1995. Alexandrescu. R. Badenien. 95-117.. Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy.S. Gr. p. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. Bucureşti. Bucureşti. 65-84.. I. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău... Anastasiu. Bossio.. Popa. Dragoş. p.... Mem. Teza de doctorat. Săndulescu. Bucureşti. p.G. II/XXIV. Coquand.. Bucureşti. Cocioni. 1997b.S. Dumitrică. Editura Academiei Române.C. 1950.. foaia Covasna. A.. Academia Română. La Nappe du Gres de Tarcău. Filipescu. M. 1970. Drăgănescu... Institutul de Geologie şi Geofizică.... p. Anuarul Comitetului Geologic. 89-96. Sci. Comitetul de Stat al Geologiei. XXII/1. tehn. Massari. Bucureşti. 1867. Geol. Vol. tomul 37. Cehlarov. Dumitrescu.. T. D. LXI/4 (1973-1974). 1978. Băcăran. 505-509. R.. Ghibaudo. Costea... 51-61. M. B.A. Padova. Tome 37. D. A.. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin.. Italy).A. Monteforti. Bucureşti. M. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic). p.. 263p. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. Grafica Prahoveană S... Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. Geol. Acta Paleont. Institut Géologique de Roumanie. Universitatea Bucureşti. Odin. p.. P. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. P. 1-226 p. Rio. Verhandl d. Cobălcescu. Soc. Wien.. Tome XXIX (19401941). Dumitrescu. Bucureşti. Institutul Geologic Bucureşti. 1999. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. 1997.. Univ. G. Gr. R. Dumitrică. 55 . Originea sării şi geneza masivelor de sare. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. k. Frunzescu. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Rio. H. k.. Cehlarov A. Cicha. 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. F. in: Papp A. V. Buletin tehnic-ştiin ific. Rom. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna.. D. Comitetul de Stat al Geologiei. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. D. 1948. Vol.. Bucureşti. Fornaciari.. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna. Cluj-Napoca.. Mazzei. Fornaciari. N. Popescu. France. I. I. S. Elsevier Science B. 1992. et al. Rom. p. J. Ciocârdel.. XXIII.. of Bucharest. Iaccarino. 1-121. Frunzescu.V. Bucureşti.U.. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. L (1962-1963). S. Studii şi cercetări. M. Brustur. Institut Géologique de Roumanie. D. scara 1:200. Reichs. I. p. Frunzescu. 273-276. 1997. A. Fl. Bul. Bratislava..G. S.. Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer.J. Paris. Ploieşti. p. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit.. 1952. 1885.. Harta Geologică a României. Frunzescu. Salvatorini. M. An Com. Bandrabur. B. Alexandrescu. 187-144.000.. I. Acad... Ghea ă. 1938. 1975. Bucureşti. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor. E. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934).. 1968. 207-230. Geologica Carpatica 19(1). E... p. Dări de Seamă ale Şedin elor. NW. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. 1962. 1998.. Revue Roumaine de Géologie. Bratislava. Vol. G. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. D.. p. Comptes Rendus des Séances. Dinu. 4-8. Bucureşti.. p.

99-220. Cuza”. I. Rasvitie na sarmatskie moliuski. Stud. An. Institutul Geologic Bucureşti. Prahova).I. 1973. Iva Mariana.. Nauk. 8. p. Frunzescu. in: Kennett. V. nr. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique.W. IIb. Bucureşti. 187-208. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. p. p.. XXVIII. Buzăului. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova). Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud.D.. P. 2000b. Anuarul Comitetului Geologic. XVII (1971). 1971. p. p. p. D. Istocescu. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău.G. Băcăran. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. 391 p.. Plankton Stratigraphy. Lăzărescu. Dări de Seamă ale şedin elor. 1989. et al. Gessel.. LII. Vol. Izv. C. S. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Ştefan.S. N. Studiul complexului gresiei de Tarcău între V... Paleont. Bucureşti. Ionesi. Buletin U. p.V. Geol. România. Univ. Paleont. M. Deut. î. Vol. L.. L. Berlin. sect.222. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v.P. J. LXXVI. 1971. p. 283-314. Ionesi. Acad. B. 201-212.S. Kojumdgieva.. Vol. N. 1972. Iaşi. 72-79. Brânzilă. B.. Vol. H. Stratigr. 4.. Grujinschi.P. Kennett. 154-150.. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera. Editura Universită ii din Ploiesti... Ionesi.. XIX.. J. p. Geol. p. Ionesi. Huică. Text Doctorat. Rep. I. Cluj-Napoca. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. Sofia. Ionesi. L.. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene.. Wenz. Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). no. st.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu. Mezzaros. Severoyapadna Bulgaria. N. Teleajenului şi V.. Deep Sea Drilling Project Leg 90. Grujinschi. Dări de Seamă ale Şedin elor. Ionesi.P. Iorgulescu. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş. 56 . Iaşi. (Ed. România.. Clarandon Press.G. 1969. An. The oligocen from the Transylvanian Basin. Sarmatian of the Moldavian Platform. Bucureşti. K. Oxford... C. 1994. P. Bucureşti. Bucureşti. Vol. J. Micropaleontology in Petroleum Exploration.. H. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). i Litol. p. Gh. J. L.. Buletinul de ştiin e geologice din R. 2-3. Popov. 1972. Vol. Bucureşti. 3-26. 1972..). Vol. Cuza”. B.. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie. p. Rom. Bucureşti. v.. Geologie. Edit. Bilg. XI. Cluj-Napoca.. Sect.... In: Bolli. Ionesi. W. Zeit. p. 5. E.R. N.G. Grujinschi. 1962. 1953. 1996. Gheol.. Ionesi. 1985. Krejci-Graf. Buletinul I. Grujinschi. Iaccarino.. 25-64. XXXVI.P.S.1383-1411. V. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). K..P. (serie nouă). Vederi noi în problema stratelor de Cornu. 1931. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. C.. B. Ploieşti. 1988. 2008. 121-136.. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. Vol. Perch Nielsen. Init.. „Al. Bucureşti. E.. Ionesi. 133-140. p. Tom XVII. Akad... C. Com. Bucureşti. 1971. Suppl. Grigoraş.G. Grujinschi.. Jones. 1995. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău).. 90. Washington. Geologie. XLVI (1958-1959)..G. 1985. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. Sofia. p. Brănoiu. 2... Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. R.. 65-163. I. T. B. N. I. 1972.M. C. p. Bucureşti. D. tehnic econ.v. Saunders. p.. XVIII (1971). Goel. Trelea. D. Stratigr. Grujinschi. 1970. 25. 33-38.201 p. Inst. p. XIX. 101-107.I. Stratigr. Kojumdgieva. 1955. Institutul Geologic Bucureşti. XIII. 83. 17-22. 1968..J.B. 189-192. 1-457 p.S. LVII/4. D. 109-112... Ionesi. Vol. R. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Cambridge University Press..

Anal. I.P. Popescu-Voiteşti. Fairbanks. II. 247-261. Micu. Veröff Zentrdinst. 1970. Popescu. Bill. M. v. Univ.. N. 1991. 1914.. în timpul Cainozoicului. 57 . Motaş. Institutul Geologic Bucureşti. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România. 2002. 3-14. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. Ed. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol.. I. in: Hamrsmid B.. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. Fl.C. 738-785. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1996. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions. St.. R. I... Essai sur le Néogene de Roumanie. p. 14b. no. Marinescu. Gh. E... 299-339..G. Martini. Miller.. Miculan.. 1971. Mărunteanu. p.G. Phys. 1967. eustasy and.. Gh. Etapa a IV-a. 1927. „Al. 14/2. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. Dări de Seamă ale Şedin elor. VII/1.. 127-148. N. Mărunteanu. G. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. Knihoonicka YPN. V. 96. 1976. Mateescu. Suppl. Marinescu. Papaianopol. Sarea în pământul românesc. Biostratigrafia succesiunii. Bucureşti.. 4754. Proceedings of the II Planktonic Conference. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali.. Vol. Meszaros. Prahova). Geografie-Geologie..31. R. 1972.. K. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică.C. Roma.. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic. 7. 1991. Institutul Geologic al României. 7. V (1913-1914). E. Bucureşti. M.. St. 66. 32-51. Res. Modena. Journ. p. b. Micu..P. Mărunteanu. în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului. Motaş. V (1911). Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare.. Motaş. 197-202. A.. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. Vol. Pestrea. Prague.D. J.. Mrazec. Vol. Bucureşti. Drăgănescu. Al. p. East Carpathians.. Bucureşti.. Anuarul Institutului Geologic al României. Rom. et al.. Dări de Seamă ale Şedin elor.. XVI/4. Contescu. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. III. Geologic. Băcăran. Z.P. 2. M. I. II. R. marginal erosio. Popescu.. Cuza”. Gh. Vol.. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. 1992.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. Papainopol. XIII.. Edizioni Tecnoscienza.V. LXIX. p. 1981. Iaşi. Mărunteanu.. p. 1978.. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy.. Roma. 1994. M.. p.. Mărunteanu. Raport de cercetare. M..S. p.. Edit. Miocenul presarma ian din culmea Istri a.. Potsdam. Bucureşti. Szakács. în: Farinacci. 1962. L. Olteanu.. Vol. 47-60. p. Inst. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. 4-th INA Conf. 1997. Popescu. F. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales. Erde. – Nannoplankton Research Vol. 1916. & Young R. p. L. Acad.N. Academia R.. An.. S.. Ad WDDR. J. Knihov. L. I. 6829-6848. LVIII/4 (1971). Bucureşti. Popescu.. Hodonin.C. Macale . p. Soc. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice.. Gh.. Bucureşti.. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique). p. Merutiu. M. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România.. Bucureşti. 1912. 87-92. N. 221244. 1982.R. R.R. P. 33(3).. Papaianopol. Meszaros. Raport. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania. I. Bucureşti. Ital. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. Romania) (Comment to Annex 9-12). Paleon. Cluj-Napoca. Geophys. L. Geol. p. Vol. 1994. I.R. Macovei.. 155 p. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. I. Arhiva Institutului Geologic al României. M. Wright. Nicorici.

p. D.. A. Bucureşti.Schmid. Acad. p. Patrulius. cerc Geol. Pană. p. J. Bucureşti. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău. 1973. Bucureşti. I.. III. Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia.. 53-77. Geol. 1978. Buzăului.. sect. Bucureşti. Viena. Bucureşti.... Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys. Pană. Editura Academiei R.S. 1955. Bucureşti. Papaianopol. Vehr. Stratigrafie. M. XI. Vol. Iaşi. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). (Geol. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. Gh.. Popescu. Fl. XXVIII..S. 291-300. Bucureşti. Papp... Munteanu. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An. (st. Papaianopol. Geol. p. Geogr.S. 42A of the deep Sea drilling project. IX. R.. 22-31. of Bucharest.R.. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău).. K. Bull. p. Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. Bucureşti. M. Rom.-Geogr. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. Bucureşti. Paris. C. 1951. Bucureşti. Bucureşti. p. Nicolescu. Teza de doctorat. Rom. Fr... Institutul de Geologie şi Geofizică.. An. Bucureşti. Cuza”. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V. T. Géol.R. Nişcovului). 1969. Stratigrafie. 1970. I.I. Teleajenului şi V. Popescu.V... Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea). Ser. M.. p. LXX. E. Soc.R. 189 p. 189-203. Vol. R.. 1975. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique. 5-98. Turnovsky. Bratislava. Comité Géologique. Init.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bucureşti. A. Rep.. T.E. Nichiforescu.. 237-290. 58 . Lopatnei (Subcarpa i). II. Geof.. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. Rom. p. Munteanu. 1992-1993. Kapounek. Buzăului şi V. Faunal remarks (Molluscs.. p.. 1964. 5-62. nat. Studii Tehnice şi Economice. Univ. -T. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V.. Géophysique et Géographie. p. 19-27. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). Buzău).. Inst. 1968. XLII. Bucureşti. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari. al Rom. In: Papp et al. J. Bund. Acad. 136 p. Universitatea Iaşi. Kallmann. K. I. Anuarul Comitetului Geologic. 1978.. Janoschek. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. 277-282. Inst. 1877. Serie de Géologie.. Pauliuc. 12-18. Cricovului Sărat şi V. Asupra sarma ianului din V. 1997.) Acad. XXXII (1943-1944).. 181. 1/2. Acta Paleont. p. 1997. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu.. Popescu.. p. Edit. Vol. Roumanie).... Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . M. I. 155160. XXIX.. XVII.S. M. 1951. I. p. Bălăneasa... M. D... Anuarul Comitetului Geologic.Leg. 727-750. N. nomenclature of the Neogene of Austria. 1968. E. Olteanu. 1.. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică..L. Munteanu.. Vol. in co-operation with Grill R. Washington.. p. p. Kossovian foraminifera în România.. 1969. Gh. 1. 231-261. 1992. Băcăran. Biostratigraphie (Mallusques. Rezumatul tezei de doctorat. p. România. Univ. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş. Vol. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. N. St. 1998.). 65-84. Anualele Universită ii. E. Pilide. 113-117. 1979. DSDP. Academia Română. „Al. 157-162. Iaşi. Tome 14/2. Olteanu. Revue Roumaine de Géologic. Vol. Cârnului (Cislău. 1969. Badenien. Paghida.S. Geol. Geol. 1966. Bucureşti. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V...: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Munteanu. LXI (1973-1974). XXVIII-XXXIX. Teleajen şi P. T. Fl. -T. I. Müller. Lopatna şi V. C. Mărunteanu. R. Vol. Pătru . Nichiforescu. XXXIII. Papp. Gh. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R.

1996. 1996. Vărbilăului.. 1958. Georgescu. 1995. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Vol.. Popescu. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). Bucureşti. Popescu. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. p. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Romanian Journal of Paleontology. Gr. 241-270. Rögl. Institutul de Geologie şi Geofizică.. Popescu. Săndulescu. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys. p. F. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. Tema A10/1997 (8/1998. G. 76. A. Băcăran. p.B. Anuarul Comitetului Geologic. 1956.V. 113. 1915. Bucureşti. Bucureşti... Rio. Öster. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Comite Géologique Bucureşti. Gh. Dări de Seamă ale Şedin elor. 489. XXXII (1943-1944). IV. 1951. Buzăului şi V.. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. Bucureşti. 1997. D. Gh. 9.. Preda. Vol. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Bucureşti. p. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). 59 . M. Geotehnica României.. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes).. 1998. Popescu.V.. X-th Congress RCMNS. Gr. M. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului... Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud. Popescu.Mărun eanu. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. Bucureşti. Bucureşti.S. Popovici.. . Comitetul de Stat al Geologiei. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide). Revue Roumaine de Géologic. 57-87. Institutul de Geologie şi Geofizică. Institutul Geologic al României. Bucureşti. Teleajenului). R. 1998.Atlasul Paleontologic al Neogenului. Geol. Geol. XXXVI (1948-1949). 1995. Guide to Excursion B1 (post congress). Gh. Gh.. Vol. Gr. Mitt. Melinte. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud. O.. Popescu-Voiteşti. 1984. Popescu. Vol. Săndulescu. Bucureşti. Prahovei). Wien. Zaharescu. Popescu. Géophysique et Géographie.. 95-98. A. p. 76. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti. Săndulescu. Ştefănescu. geol. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. M. Tome XV/1.. Serie de Géologie. Viena. Rom. D. XXIX. 1987. P.. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). M. Prahova. Anuarul Institutului Geologic al României. 76. Popescu. Gnacolini. Odin. Geol. p. Bucureşti. Coccioni.. Buta.. 1922. M. Bergbanstud. 72-73/3 (1985-1986).. Supplement 5. Gr.. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice. A. Protoescu. Gh. M.. Bucharest. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians.. Vol.. D. An. 41.. Zona Flisului paleogen între V. M. 2000. M. Gh. 1966. Ges. Institutul Geologic al României. I. Kusko. Bucureşti. Romanian Journal of Paleontology. 1981. Caşinului şi V. Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress.. 14-19. Rusu. Dări de Seamă ale Şedin elor. Institutul Geologic al României. 1925. 149-168.. Elsevier Science B. Romanian Journal of Stratigraphy.M. Institutul Geologic al României. Gh. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. Abstracts Vol. 727. Gelati. p. X. S. Bucureşti. C. p. An. p. Editura Tehnică. 1-82.. 1952.. Vol. Bucureşti. Vol.. 1. Popescu. Institutul Geologic al României. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. p. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V. Pătru . Langhian.S.. p. Inst. Cita.. A. Inst. p. Prahova. 65-73. Iaccarino. p... Inst. Vol. R... 3-12. Butac.. 221-372. Academia Română. 1971.. no. 19. Saulea. Popescu.

II Miozän M1 Eggenburgien. 23-31. LVII/5. 1992. Vied. 455-468. Ştefănescu.. R. Savin. X. Vol. Vol.755806.. Vol. 1985. Wright. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. Buletinul Institutului de Petrol. 1962. (Bucureşti). p.H. 1982. W... Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. Bucureşti. I. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger. 1979. 1993. M. Dări de Seamă ale Şedin elor. p... Dicea. VI. p.. p. Bratislava. Vol.. Teisseyre. 1980. M. Vincent. 181-191. Rom.. Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor. VII. Institutul Geologic Bucureşti. Ştefănescu. 357-389. Miller. Geol. no. Romanian Journal of Stratigraphy. 3-eme serie.V. Mărunteanu.. Senes.. 60 .. Ştefănescu.. Tome 23/1.. Akad. p. 169-182. LXV/4. J. 83-90.. Talec şi V. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. Series de Géologie. Vol. Paleoceanography. W.. p. Academia Română. Structura geologică a regunii dintre V. Inst.. Melinte. Petr.. F. V.D. Stoica. Berger. 215-219. E.. Chronostratigraphie und Neostratotypen. Géophysique et Géographie.. Age of the Doftana Molasse. Soc. Popescu. 827 p. 1971. p. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis. Buzăului. W. 1911. Ialomi ei. 6. K.. Institutul de Geologie şi Geofizică.G. 89-94. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România. N. M. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate.. Tome XXV. Fairbanks. Vol. F. L. paleoclimatic cycles and sediment preservation. p. Bucureşti. Ivan. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. XLV (1957-1958).000. M. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1:50. Fr. Comitetul Geologic Bucureşti. LXVII/4 (1979-1980).R. Mrazec. Gaze şi Gologic. Slov.. V. M. 75.. Woodruff. C. Ghe a. p. Institutul de Geologie şi Geofizică. Ştefănescu.. III. Dări de Seamă ale Şedin elor. J. Paleoceanogr. 1991. 1971.G. 1963.-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. Băcăran. p. Ştefănescu.. Ştefănescu. Paris. Teisseyre. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse. 37-57. Carte geologique de la region Vălenii de Munte. I. S. M. Ştefănescu. Calcarele de Podeni. Mid. Vol.. Monit. Vyd.. Vol. Tudor.G.. S. Bucureşti. M. et al.. Revue Roumaine de Géologie. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). Bucarest. 1897. Geophysical Monograph 32.

. Şt. J. Ploieşti. northen Gulf of Mexico. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic. 99-112. Bucureşti. p. & FRUNZESCU. vol. 147-149. de Şt. W. . G. Mz. Palynol. Vol. August 23. 1978. L. Univ. 84 (1): 1-11. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. B.. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist. Berlin.. DOUBINGER. DUNZINGER. GH. figures.. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). I. 43. 1975. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. ETHRIDGE. IX. 1992. Vol. Nat. Ed. BĂCĂRAN. 1992. BĂCĂRAN. 27 Aug. Dictionary of the Fungi. H. PETRESCU. 1994. Humble Oil & Refining Company Huston. 1927. 2004. W. Bull..P. G. S.C. J. 3 tab. p. 168. nr. 44. COTEANU. W.C. Abstracts with Programs. ELISK. & DRĂGĂNESCU.J.. Nat.. D. V. Ploieşti.. BĂCĂRAN. Soc. & GHEORGHIES. Vol. 1-419. pl. BĂCĂRAN. 1969. D.. Plante medicinale şi aromatice. Mz. p. Univers enciclopedic. Tampa.. W. Vol. Bul.. Geoscience and Man.. & GOLUBIC.2. A. L. p. Cole. Seria Tehnică. et PONS. BĂCĂRAN. Commonwalth Mycological Institute Kew. de Şt. „Petrol-Gaze” Pl. Plenum Press. I.. ELSIK. XV. America. Fitotehnic.. COICIU. V. Comunicări şi referate. K. Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. South Florida. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals.. G. BROWN...C. Prahova. Second International Mycological Congress. Nat. p.. Ploieşti.. Comunicări şi referate IX. 262 p. Tampa. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria. Paris.V.. 115-120. p. Palinologie cu aplica ii în geologie. 1986. Şt. Mz. L..S. 2/2004... 16 pl.. ELSIK. Sinaia. Dic ionarul explicativ al limbii române. HOCH. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. Acad. C. 47-49. p. Transactions Gulf Coast. p. & ELSIK.. IV.. 1-413. E.R. BARNAURE. 1-1192.C.. Editura Ceres. Mz. OLARU.. O. no 3-4. Abs. 1 p. 283. XXVIII.L. Surrey..J. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S.3 September 1977.L. V. Mycologia. Prahova. 1962. Ploieşti. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. BARR. BÂLTEANU. Association of Geological Societies.. Nat. p.A.. et al.. J... Ploieşti. D..C. Texas. Late Neogene palynomorph diagrams. 403-420. 61 . (netipărit). Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. p. ELSIK. BĂCĂRAN.. RÁCZ.: 1-555. W. VIII. South Florida. p.. W. Fungal spores in stratigraphy Geo. Ed.T. 1963. Pollen et Spores. Comunicări şi referate. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali. C. p. Conf. 1977. 198: 254-260 p.. 4 text. 91-97. no 4. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. 1994. Did. 1996. p... 27 August . D. 169.. V. Prahova. 1991. Int.. 1997.3 Sept. ELSIK. J. Volume XIX. LVI. FRUNZESCU. Systematischer Botanischer Bilderatlas. W. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. GOLUBIC.. New York and London.C.. 1977. 2000. V. Comunicări şi referate X. DEBORAH. Univ. DRAGASTAN. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi.. R. Second International Mycological Congress. 1977. II. 1973. Bucureşti. Vol. 232-252. J. V. Simpozionul Na ional de Micologie. Academia Română. BENTIS. D.. 1995. O..D. U. Univ. 1976. p.C. V. Băcăran. Bucureşti. Abs. 1989. Prahova. p.. Bucureşti. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations. V:. 1970. edi ia a II-a.C.. Ped. ELSIK.

1984. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). 62 . 2003. Volume 52. Number/numero 5. W. p. ELSIK.P. Did. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs.. 1990. Buzău. edi ia a II-a. 1-35 p. Dispersal in Fungi. 1978. Taxon. Pollen et Spores. AASP Contributions Series. 1 plate. V. p. XXVIII. 27 pl. şi Ped. Palynology.. Bul. 1-1446 p.V. 1963 emend. 1998. Roum de Géologie. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications. p. 2004. Oradea). p. GH. 77-82. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. p. nov. 5. p.. W. Vol. Rev. p. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. p.T. Bucureşti. & BATI. 53-63. Dic ionar latin-român. p. Palynology. Bucureşti. Pollen et Spores. no 4. Serie nouă. XXXI. International Code of Botanical Nomenclature.. Harta regiunii Crivineni. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic. W. northern Gulf of Mexico. Ed. Ploieşti.. 2: 436-493. teză de doctorat. southwest Harris County. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK. XLVII-L (1995-1998). Legumicultură.C. 1993.asp INDREA. Catedra de Geologie-Paleontologie. HUICĂ. 71-79. IAMANDEI..B. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Vol. Pătârlagele. Volume 8. ELSIK. Palynol. 1976. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. 155-159. & BĂCĂRAN. p. D. 1987. 2001.A. IAMANDEI. Pollen et Spores. oct.C. Texas.L.. şi col.. 1-150 p..C. 1-229 p.. Flora pliocenă de la Corni el (reg. E. ELSIK. Volume 42. 14: 91. nr. 1986. 1986.C. D. R. Fossil fungal spores: Anatolinites gen. New genera of Palaeogene fungal spores. no 1. Crişanei şi Maramureşului. & BĂCĂRAN. Amsterdam. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. 23. I. JANSONIUS. W. ELSIK. Bucureşti.S. ETHRIDGE. D. August. Elsevier Scientific Publishing Company.. G. Vol. W. ELSIK. Carpatica. Number 11.. 1990. 1-12. Univ. & JANSONIUS. nr.. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation. 1994.. W.C.D. Bucureşti. 1-350. 1-172. 1989.D. East and South Central Texas: U. „Petrol-Gaze” Ploieşti. GU U. Geoscience and Man. Canadian Journal of Botany.103. 66.. ELSIK. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. V. Vol. Băcăran. p. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum. 31-41.. Bucureşti. ELSIK. GIVULESCU. 1979. 1997. D. Vol. EDIGER. W. gen. W. & BROWN. no 1-2. 403-420. 1987. p. The fungal morphotype Felixites nov..R. A. 1983.L.-dec. 25 (1978) 1-20. Bucureşti. 1-208.. Ed. Pânza de Tarcău. 421-426. no 3-4. Facultatea de Geologie şi Geofizică. 129-132.P. Lucknow (1976-1977). Oxford University Press. V. 4.. 2001..R. Z.. Humanitas. IONESCU. XXVIII (1986). Banatului. Tome 47. ELSIK.. Printed in the Netherlands. Calvini. 1996... A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. Volume 15. Conf. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. Tome 34.. Psilodiporites Varma and Rawat.. G. 1974. L. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. revizuită... Jakson Group. Pollen et Spores. Revista Română de Petrol. & TRĂISTARU..S. D. + 120 planşe text.. FRUNZESCU. HAWKSWORTH. FRUNZESCU. pages 953-958 National Research Council Canada. W. IV.C. C. leg. INGOLD. FOURNIER. Editura Academiei Române. London. GIVULESCU. E. 1964. V. Ploieşti.C. 156-162. 2003.. Cluj-Napoca.C.. GEEL.C. 8. Ed. Vol. 1980. Academiei R. Ed.org/names/names. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality. J. XXIX. R.. Int. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. Cătina jud. p.

& KALGUTKAR. G. LOCQUIN. 1971. DIJKSTRA. 1981. 1981..R. Luangwa Valley.. Plante fosile. Paléosporologie..Y. p. Texas. T. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. Acad... Ed. I. SVOBODOVA. PO. REYNOLDS. D. M. Ed. nov. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg. N. 1982. 1-89 p. Canada. Mycologia. E. 1995. 557-562. no.C.M. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation.W. S. POP.. Hawksworth. 1996. F. 1-279 + 2 pl. Stuttgart. International Code of Botanical nomenclature. 2008. GH.S..L. Paris F. The nomenclature of fossils as fungi. Toronto. H. August 1969. 36 pl.. JANSONIUS.. 249-262. fig. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. 1-260 p. 99 (5): 513-522... & VAVRDOVA.R. Simpozionul de Palinologie Cluj. 63 . Palynology 24: 37-47. C. 1-351 p. SHEFFY. 1990.. Paleontolographica Abteilung B. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. Dacia. & SIEGLER. XXIII. et al. 1-471 p. T. mycelia and fructifications. 64-2008. nouvelles recherches sur les champignons fossiles. R. J.. SITTLER.A. 141152 SEPULVEDA. Volume 5. Tomo XIX. Băcăran. 167-174.M.M. Geleenites Dijkstra 1949. Mackenzie Delta Region.. W. Macromycetes. JARZEN.. by D. T. 1982.. D.. Southern Argentina. Synopsis of fossils fungal spores. XXIX-XXXI. II. Bucureşti.. Thèsses..R. p. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. R.. no 1. U. Bulletin 340. R. by The New York Botanical Garden Bronx: N.V. 1971. Mycol.. Bucureşti... M. & JANSONIUS. p..M. 1-392. Progr. 1985.. p..S. W. O. 1-178. 2000. NORRIS. T. no. AMEGHINIANA. Rew. J. Commision geologique du Canada. Ed. 133-138. Redescription of Some Fossils Fungal Spores. PETRESCU. 15. Supervicornea pacltovae gen. pp. Vol. 87 (4). T. & OSBORN.L.V. 1972. Res.V. 1986. & NORRIS. Cluj-Napoca. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. R. E.. Ed. & ELSIK. Bordas. PO. TAYLOR. J. J. p.V.J. E.N.. Les champignons fossiles. Zambia. R. POP EMIL. L.. AASP Fondation.. Progrese în palinologia românească. Paris. 1-173 p. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques.N. TAYLOR. LOCQUIN. 458-5126. D.. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. Taxon 30 (2): 438-448. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal).34-51. POP. Pollen et Spores 23 (3-4). et sp. 1996. TAYLOR. & DRAGASTAN. M. 1986. pp. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. p. introducere în paleobotanică. & DILCHER. TAYLOR.N.S. nov. Acad. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution. I. 13-16. 14 mai 1970..L. Dallas.A. p. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. Printed in Great Britain. 1971... KALGUTKAR.T. pl. Vol. 3-4: 319-334. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits. 1965. 1995. & ELSIK. G.. Les champignons fossiles. Geological Survey of Canada. STAFLEU. în palin rom. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. J. Plenum Press... M. JANSONIUS. New York. 163-187 + 2 pl. 2000.N. & TAYLOR.. Palynology: Volume 10: 35-60. Atlas des champignons d’Europe. J. 2-4. Paris.C. 17.. TAYLOR. a Cretaceous fungal fructification. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. District of Mackenzie. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem.. & PETRESCU.M. 1995. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. KALGUTKAR. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. ROMAGNESI. 1971. Mycotaxon. 1982. Utrecht-Netherlands. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. 1981. Vol. of Paleobotany and Palynology. 560-573. 1994. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. M.N.

nr. T. 1995. Ohio. & KERP.. HASS.. HASS.D. 1999. D.. 97 (3). H. TAYLOR. KRINGS. TAYLOR. 64 .. TAYLOR. 24. HASS. REMY. Columbus. 244. W. Cod.I.. E. T. 1992. Nature Volume 378. TAYLOR.N..R.N.. TAYLOR.N. 2000. p.Y. T. W. & TAYLOR. T. Berlin.N. H. p. REMY.N. 725-729. 2005. T. 901-910. a complex fossil microfungus revisited.. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. 1994. Bucureşti. Mycologia. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004. GALATIER. H. The oldest fossil lichen. N. T. Dep. & TAYLOR.. Protoascon missouriensis.N.N. VERECCHIA. H. of Botany and Institute of Polar Studies. TAYLOR.N. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. 84 (6): pp. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. W. J. C. T. 1992. Ed.P. Bucureşti. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. A fossil mycoflora from Antarctica. 1972. H. p. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. 1974. TAYLOR. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. H.. TAYLOR. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. The oldest fossil ascomycetes. & REMY. 16 november 1995. seria Botanică. & OSBORN.. Acad. TAYLOR.N.L. T. R. 1-254. Heidelberg. 213-253. E. by The New York Botanical Garden. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. H. T. Mycologia... Interna ional de Nomenclatură Botanică. T. H... 68-75. C. VACZY.. & KERP. & AXSMITH. 1987. S. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. S. & HASS. New York. Buenos Aires.. KLAVINS. Bronx.N. VACZY.S. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst. M. HASS. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem. Băcăran. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999.. The Ohio State Univ. & KERP.P. T.. 10458-5126..M. 3.V. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. E.. 1996. & STUBBLEFIELD. 1997.L. 2000... B.

Lucerne. Surrey. New York. & VISCONTI. 1979. Scrisoare către Băcăran Victor. Nat.. Champignons de Suiss. Române. More Dematiaceous Hyphomycetes.I.... 2005. HULEA.S.. A. Vol..3.. Le Genera Alternaria. Bucureşti. GÄUMANN. DEIGHTON. 1967. 1964.. Academic Press. V. INGOLD. p. 2000. & SUSSAMAN.S. England. Commonwealth Mycological Institute.. ELLIS. C. 1966. 1961. B. Editions Paul Lechevalier. Bratislava. Tome I. Ceres.N. 1966. 1-206 pl... J. ELLIS. G. Ph.E. RĂDULESCU. COOKE. MADELIN. no 144. Iaşi. B. SLIAUJENE. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. Moscova. & ELLIS. D. DEREMEK. P. BAICU. Băcăran. I. D. A. Mycological Society of America. Vol. C. 1968. p. Paris VIe. T. 1982. Bucureşti. Vol. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh... & BONTEA. Bucureşti. 65 . New York.. 1971. 1-551 p. Fitopatologie agricolă. Commonwealth Mycological Institute Kew. Surrey. 1-354.. 1964.C.V. Vol.. Malýatlas húb. BUIA. p.. Editura Agro-Silvică. 1979.B. 141. 1-608 p. Dispersal in Fungi. 1-11... 1981. IV B: 1-504 p. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions. 547 p.. Mycologie générale et structurale. Acad.. Tokyo. de Ştiin e a U. syst. ELLIS. England.. & LIZON. M. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist.S.R. 1-80 p. A. Vol. Complexul Muz. 1987. M. BARR. p. Masson et Cie Editeurs. Cerc. M. 1992.I. Stuttgart. Kew. Paris. O. Ph. Commonwealth Mycological Institute Kew. 1-541 p. 1965. 1-56 p. E.. Vol.. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia.S.. LOCQUIN. W. JIGĂU. Kew. et KRANZLIN. Dic ionar de termeni populari. BONTEA.. A. 83. 1973.. 1963. Bacău).T. AINSWORTH.. Bucureşti. G. 1-316 p.C. Bucureşti. de Şt. 1-545 p. The Fungus Spore. ST:.. B. Acad. AINSWORTH. Les Ascomycetes. nr. 1963. 1-507 p. D. Press Inc. GOIDÀNICH.. Plant Diseases and Metabolites. Surrey. 1980. ex Ces & De not.Sc. The Ecology of the Fungi. F.. 1-1283 p. A.. St. II: 1-804 p.. G. 47. A. A..B.. F. A. MANOLIU.Sc.B. Mycol. Alternaria.. Kew. M. p. 1-161 p. 1-609 p. Sc. Commonwealth Mycological Institute... Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere. Mycologia 84 (1). London. 1-337 p. Vol. MICULISKENE.V. Veget. Dip. 1-249 p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. Dictionary of the Fungi fifth edition. 1983. Ed. DEIGHTON. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. The Fungi – An Advanced Treatise. Mycological Papers.34...... F... More Dematiaceous Hyphomycetes.. Oxford at the Clarendon Press. I: 1-748 p.. 1964. New York and London. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie... AINSWORTH. Lond.. 1996. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. 1-193. 1976. LUGAUSKAS.. 1-154 p. Botanique. D. Masson. p. 1-208 p. BREITENBACH. Ceres. T. III: 1-571 p. Elsevier – Amsterdam.C. Boca Raton Florida. Biol. & SESAN. A. AL. 20: 9-14. Surrey. T. & PETRESCU..J.R. „Ion Borcea” Bacău.C. Surrey. et al. Die Pilze. Studii şi Comunicări. Bologna. p.. Ph. 1997. 1964.F. Botanica agricolă. Ed.. MANOLIU. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României.J.. II. H. 1 p.. 76-83. Passalora... E. JOLY. 396.. CHELKOVSKI. 1985. MANOLIU. Butteworths. J. London. Sc. 1984. P..D. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. M. G. Ed. Commonwealth Mycological Institute Kew.C.C. nr. Paris VIe. V. Studies on Cercospora and allied Genera II. Manuale di Patologia vegetale. Macmillan Publishing Company.B.. B. P.. 12. 1-340 p.

1971... Ed. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU.S. A. Paul Lechevalier Editeur. PUNITHALINGAM. Curvularia. 1964. DODEA.. FRASER. 1995. Ed. Acad. THOMAS.S. 149-348. MOREAU. Iaşi. England. M. E. Surrey. Cardif CF1 3NP. 1953. 1969. Bucureşti.. R. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. p. Editions Paul Lechevalier. RĂDULESCU. p. RAFAILĂ. 1966. Cryptogams and Gymmosperms.R. Acad. PATRICK. Did. Patologie vegetală... F. 235-236. Paris VIe. 1-570 p. ROMAGNESI. pl.. SĂVULSECU. COROI. R.. Le genre Alternaria. 1-358 p. p. Septoriozele în România. H. R. Vol. Ciupercile Erysiphaceae din România. şi Ped. E. 1973. 1979. A. Drechslera.. 1998. pag. sec...C.H... Acad..R. Tome II. NEGREAN. F. E. I: 1-1329 p. Cramer. + 1 tab. T. 1-219 p.. 1998. I şi II. Ed.. Did. Fitopatologie..V. 1-242. PARDOE.R. O. 1973. Tratat de fitopatologie agricolă. T..B. II: 1-1166 p. Ed. Bucureşti. J. + 69 tab. Bucureşti.. Edit.. Ed. 1979. Ed. VILLE. E. „Al. C. Bucureşti. SIVANESAN. 1954. E. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România. SĂVULESCU. studiu monografic. Species on Monocotyledons (excluding grasses). NEGRU... Ed. I. ZANOISCHI. Napoca Star. PÂRVU. PUNITHALINGAM.S. Bucureşti.. R. Acad. A. Les Champignons. Acad... I: 1-543 p. M. Paris VIe. Cambridge. E.P. M. Micologie. Ed. Vol.. II: 1-1168 p. Atlas des champignons d’Europe. 1-355 p... Băcăran... Commonwealth Mycological Institute Kew.. J. Vol. Agro-Silvică. RĂDULESCU. I-LXXXII. Plante inferioare din masivul Ceahlău..P. VILLE. C. 1-614 p.. ed. 269. 1-325. T.. E. R.. 1957. 1988. S. 66 .. Bucureşti. Ed. SĂVULESCU. 1987. Ceres.. J. A.. 119. Graminicolous Ascochyta Species. R. 1-148. Ed.. MOHAN. MITITIUC. NEGRU. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică.S. Paris. p. Department of Biodiversity and Systematic Biology. 1-300 p. R..R. Cuza” Iaşi.. 144.. CLEAL. A. 1-291. SIEPMANN.R.S..S. I şi II. Bucureşti. Bucureşti. şi Ped. C. 16. V. H. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e.I. Ed. pag. 1967. CAB International Mycological Institute. Introdcution to Fungi University Press Cambridge.. p. G.. National Museums & Galleries of Wales. Ustilaginalele din Republica Populară România.. 1-250 p. 1995. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997. ZYCHA.. Graminicolous species of Bipolaris. 1969. Mucorales Verlag von J. Acad. Univ. Ascochyta II. RĂDULESCU.R.. Cluj-Napoca. p. 185. II.. 1967. ŞTEFUREAC.H... WEBSTER. 1999.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful