P. 1
Rezumat Teza de Doctorat

Rezumat Teza de Doctorat

|Views: 122|Likes:
Published by Tiberiu Sandu

More info:

Published by: Tiberiu Sandu on Mar 25, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/05/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. sedimentologic (ciclicită i. sporoforilor. paleoclimă. de încadrare. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. în majoritatea lor. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. bazidiilor etc. Acest avantaj presupune. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova.V. Pe glob se presupune că ar exista cca. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. dar frecvent în corpuri sporifere. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. paleoecologice în lumea plantelor. cu necesitate. rar pe sterigme. uneori în asce. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. 100000 specii). semnifica ii ambientale). S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. în Cainozoic. Băcăran. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. instrumente de lucru pentru palinologi. de clasificare. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. ascelor. cu posibilită i de uz biostratigrafic. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. II . paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. conidiofori etc. se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I.

Sheffy – Indiana University. Zoe Apostolache Stoicescu. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris. m-am aflat în coresponden ă: − Dr. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. J. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). − Dr. Toamnei). Calgary. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Nicolae Balteş de la I. Norris de la Geological Survey of Canada. respectiv în Paleomicologie. − Prof. Dr. membru al Academiei Române. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. Dr. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi.U. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie.. Dr. S. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut. Catedra de Geologie şi Paleontologie. − Prof. De mare ajutor. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. cărora le aduc mul umirile mele.U. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada. − Dr.U. Thomas N. − Dr.G. Elsik – Exxon . S. Câmpina. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al.P. M. Dr.P. S. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. prin persoana Dr. − Prof. − Dr. cu care. Mihai Popa. G. Dr. Dr.Jansonius de la Geological Survey of Canada. J. Dr. Răzvan Givulescu. III . − Dr. în parte. S. D. Cuza” Iaşi.A. − Prof. − Dr.. Theodor Neagu. Texas. să patroneze aceste cercetări. D. Dr. Taylor – University of Kansas. Mărun eanu Mariana de la Inst. Dr. sub îndrumarea Dr.V. − Conf. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Dr.A. Dr. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. Ellis – Commonwealth Mycological Society.. − Prof. − Conf. în cea mai mare parte. Dr. − Prof. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. Calgary. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României.C. Ellis – British Mycological Society. − Dr. I. − Prof. − Dr. − Prof. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. Dr. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.C. Dr. − Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. − Prof. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. din Universitatea Bucureşti.V.U. W.M. − Dr. J. Houston. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti.B. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. Dr.P. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof. − Dr. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. cu sediul în Bucureşti (str. membru de onoare al Academiei Române. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR.A. R. Dr.A. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Băcăran. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie. − Prof. Geologic al României. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti.L. Dilcher – Indiana University. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. M. dar.

De-a lungul timpului. cu marea disponibilitate pentru bine. care mi-au oferit. nepoatele mele: Irina şi Cristina. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i.R. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană. Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. OPTOFINA S. Dr. Elena Potop şi prietenul meu. terminologiei latine şi corecturii. Prof. Băcăran. Laboratoarele TONNIE S. fratele. a domnului Ion Vânt). În elaborarea lucrării. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. Dr. verişoara mea.G. cu multă dărnicie. Constantin Hunciag. Dr. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. m-au îndrumat. Dr.R.C. Prof. dar. Dr. Dr.-Bucureşti. uneori rămânând uluit de bunătatea lor.V.E. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama.C. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a. IV . Dr. Dr. în mod special. Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României.L. lucrări de micologie şi paleomicologie. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S. Eugenia şi Nicolae Cristea.L. profesorilor Cornel Popescu. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr. Dr. Ana Ionescu de la C. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. men ionându-i: Dr. Maria. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. sora şi cumnatul. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Valeriu Bratu.C. Zoe Apostolache Stoicescu.P. Conf.

2000). Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. Kindston & Lang. Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. mycologie)(după DEX. Heer. 1880. 2000). Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili. iar Piroyznski (1976 a). 2000). Pirozynski. mai ales după 1970. Tiffney & Barghoorn (1974). paleo). nu a văzut utilitatea fungilor. Leussink & Stafleu. 1983. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. 2000). pertinente. astfel că propagulele. 1968). Polimorfismul (Tulasne. spori disperşi etc. Până în 1950. 1921. iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. mul i paleobotanişti (Brogniart. diferen iate sexuat sau asexuat. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. Etimologic. Wang. În “Inconographica” (1902). termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. ca şi mul i micropaleontologi. numele publicate. 1878. Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. Meschinelli a inclus 63 genuri. 1979. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. 2000). 2000). stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. corpuri sporifere. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. iar “micologie” s. spori. sporangii (după Ainsworth & Sussman. în lucrarea “Paleomycology”. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. V . Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. prin compara ie. 2000). împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. Farr. Lesquereux. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. Edwards. din Kalgutkar & Jansonius. 1974. Renault. Mai mult. 1968). eviden iate popula ional. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. din Kalgutkar & Jansonius. deci polimorfismul controlat genetic. În această mare variabilitate morfologică. 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. 2000). invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”.V. tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. 2000). Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. 2000). 1996). 1976 a. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr.f. înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. ea o fost cunoscută din date disparate. dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). dar. pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. pe când indivizii diferitelor specii. 2000). Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. pu ine descoperiri importante. din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. 1922 – din Kalgutkar & Jansonius.

şi de către Imperial Oil. din Kalgutkar & Jansonius. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. din Kalgutkar & Jansonius. 2000. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. 2000). 1978.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. 2000). asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului. 1988. Băcăran. Băcăran. Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius.A. cu paleo. 1975a. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). 1995.). 2000). 2000). Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. 1978. care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. Canada (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. 2000). 1989). Recentele sale lucrări asupra Silurianului. 2000). Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. din Kalgutkar & Jansonius. Gheorghies. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. biostratografie. din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. Ctenosporites etc. 2000). fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. 2000). Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic.V. la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis.U. oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. 2000). animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. S. VI . 1997).

Schopf.c. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). Fungii vechi din Cretacic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. grupul Cherokee. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. Harvey et al. În timpul geologic. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). Remy et al. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. Batra. pot avea strămoşi în Paleozoic. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. 1976 b. par ial încrustate cu aur. (1974) şi Taylor et al. 2000). Hallbaner & van Warmelo. Mai târziu. 2000). 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile.A. (l. VII . Taylor et al. Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. ini ial atribuit Ascomycetes. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss.V. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. Haas et al. care au fost înlocui i în Mezozoic. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. 1976 a). Schopf & Barghoorn. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. În 1964. 2000). fungii au o origine polifiletică. din Kalgutkar & Jansonius. 2000). artropode. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. 2000). descrisă ca Sporonites de Horst (1955). Osborn. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. Pe scoici. Rămâne. 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. 2000). localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. 1969. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. 1974. 1982). totuşi. Barghoorn & Tyler. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. 2000). Locquin. Batra et al.U. O veche fosilă descoperită. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior. Băcăran. Mossouri. datat din Carbonifer superior. Kalgutkar & Jansonius. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. 1989. 1982. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. 1983).) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. 2000). se presupune a fi un spor de ascomicete. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. 2000). din Kalgutkar & Jansonius. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. asemănători Endochaetophora. 1965. Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. solzi de peşte. 1954. Locquin (1982. S. Lekh R. identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. 1968. Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. 2000).

similară speciei actuale Cirrenalia. chlamidospori de Pluricellaesporites. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. 2000). reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. Băcăran. Penicillium. nenumită. 2000). Totuşi. sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. Mai recent. parvus şi continuată în Eocen cu P. Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. relativ neschimba i până în prezent. parazite şi epifite. biologică şi melanizării accentuate. Monilia şi Torula. 2000). caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius. nu poate fi înlăturat. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. VIII . izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. 2000). capnodiacee. astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). datorită rezisten ei la degradarea chimică. dar şi prin dominan a lor. respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. în totalitate. 1965. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites).V. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. În Cretacic şi Cenozoic. cresc în habitate variate ca saprofite. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. 1965. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius.

parazită pe Acer. 5. parazită pe frunze de Phragmites.Plectascales: Microthyrium. Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. Fran a). glyptostrobi . pterocaryae Pop. Pliocen.Pannonian F. Boemia. dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. 1971. glyptostrobi.Eocen). parazită pe Pterocarya. Devonian. în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. parazită pe Populus şi Magnolia. Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. astfel că. Anglia). Laurus . Oligocen. Anglia). eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri./G. castaneae Pop. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . 4. 6. Miocen).Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. Dintre Plectascales . parazită pe leguminoase de tip Cassia. Băcăran. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Phycomycetes (Liasic. Eocen. . corpuri sporifere şi hife. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. De asemenea. În Pliocenul de la Borsec. Rhynie.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. fără descriere. Phragmothyrium (P. Omycetes: Palaeomyces (P. gracilis.V.Miocen la Oeningen). Xylomites (pe Lepidodendron. P. în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. Valea Becaş. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. frunze de graminee şi Depozites pictus. zamites (Triasic). Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. etichetat drept “fungi”. Astfel. 1889). Ascomycetes: . Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus. 3.Cenomanian. Miocen). Sicilia). de la Sărmăşag. Perisporiacites (EocenMiocen). R. S.majus. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. annulifer. R. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. dar cu precizarea dimensiunilor. X. 1968. IX . Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. parazită pe frunze de Castanea. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. Carbonifer). leguminosarum Pop. la 1. varius (pe Populus mutabilis. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci. Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . X. fagi Pop. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. Rhytismites induratus. În lucrarea “Plante fosile” (1981). Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. Fomes Oligocen. Sco ia. parazită pe Cunninghamia şi M.Cenomanian. Phycomycetes: fără urme fosile. S. autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. leguminosarum Pop şi Xylomites sp. Carbonifer-Permian). într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin. Bazinul Petroşani (Staub.Oligocen). S. asteroxyli. Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. Astfel. 7. parazită pe M. eocenica. S. parazită pe Acer subcampestre. 2. P. Badenian. Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . Cluj. Oochytridium (pe Lepidodendron. parazită pe tulpini. Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris.

fig. fig. Techereu . În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004).) Bond (pl. 17). Pseudovalsa umbonata (Tul. fig.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu . 2. 2). (pl. Ascomycetes 1. 7. 120. 120.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 3. 4. iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. teză de doctorat. fig. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . Maastrichtian superior). Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. Hysterographium mori (Schw. & Br. 3). 4).) Rehm (pl. dar cu precizarea dimensiunilor. 18). 120. 4). după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu. (pl. 15. 8. fig. 16. 1981). Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 120. 4). fără a fi descris.V. 6).V.V.) Phill (pl.Discomycetes 1. Pleospora cytisii Fuckel (pl. 1821 (pl. fig. iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. 3. fig. 1). 120.) Sacc.) Sacc. Raj & Kendrick (pl. 5. (pl. Băcăran.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . 120. Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. & Br.Levuri sporogene.Basidiomycotina . Mollisia aquosa (Berk. X . iganului (Maastrichtian). La Gurasada . fig. Bucureşti. La Gurasada . Catinella olivacea (Batsch. 120. 2. 120. etichetat drept “spor de ciuperci”. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries. 120. fig.V. fig. 11). “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”.

Catedra de Geologie şi Paleontologie. legată de ucenicia noastră făcută la I. neîndoielnic. Bucureşti în domeniul palinologiei.C. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. a fost elaborat articolul: Băcăran.. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. Frunzescu. N. Cornel Gheorghieş. este.G. Dr. de vârstă Badenian. Cu motiva ie monografică.P. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. 1995.I. Liviu Drăgănescu. D. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. propriu-zise.P. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Balteş Nicolae. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. le prezentăm recunoştin a noastră. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria. D. 1994. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. Prof. N. V. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al.. Ulterior. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”. Cuza” Iaşi şi Prof. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. Dr. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. Lucrarea: Frunzescu. 1994. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. pentru prezenta lucrare. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. V.. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. aducându-ne aminte de încurajările Prof. cu greută ile începutului. cu sediul în actualul Palat al Culturii. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. 1997. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr. Dr. V. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998).. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. XI . în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dr. Prof.. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. care pentru elaborarea tezei de doctorat.. Forma iunea Gresiei de Kliwa . Dumitru Frunzescu. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. V. Dr. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. Băcăran. Băcăran. în articolul: Băcăran.V. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI.

care mi-a violat laboratorul cu ranga. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. ordonată şi disciplinată. cercetate cele mai mult probe. Băcăran. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. jude ul Buzău. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. din comuna Pătârlagele. timp de cca. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. din care cauză au şi fost prelucrate. de vârstă Volhinian. Am întocmit această teză de doctorat. După 1989. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr.V. deci potrivnică activită ii mele. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. Tocmai la finele anului 2004. Practic. Pensionat în octombrie 1999. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. Până în anul 1989. de peste 20 de ani. XII . datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice.

clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. 1965). Moreau. Wettstein. Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. în “Anatome Plantarum” (1679). La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). Gäuman etc. della Porta (cca. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. algele. În 1672. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc.. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. una din ramurile principale. 1965). pe mai multe căi. XIII . 1995). lichenii. G. Băcăran. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. 1965). muşchii. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. În 1663. Fungii au fost considera i. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. la Antwerpen. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. are ca obiect descrierea. 1961. istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. Astfel. Emberger. Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. la Antwerpen. 1965). 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. Mucor. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. fiziologiei. ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. plante. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. În această lucrare. în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. 1526 (după Ainsworth. Carolus Clusius îşi va publica. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth. în mod tradi ional. 1965). Ainsworth. Greis. Rhodophytae. ca şi . Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci.. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. hepaticele.). Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). polipii şi spongierii (!). a descris forme noi referitoare la Rhizopus. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. Marcello Malpighi (1628-1694).V. Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. Chlorophytae. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. din anumite Flagellatae. ferigile. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. 1974). Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609).

Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. Saccardo (1845-1920). a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos.P. 1965). la plante şi animale. Clavaria. a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). scrisă în latină. În Rusia. după post-Linnaean-ul Greville. 1965). Clathrus şi Geastrum. A. species et varietates” (1753). Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. Lindau (1866-1923) şi P. numite şi ilustrate foarte frumos. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866). 1965). apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. Aici a luat multe decizii taxonomice. Printre noile genuri descrise. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. 1995). în “Methodus Fungorum exhibens genera. asocia ia Mucor. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. care avea să cuprindă 13 volume. genurile sunt aranjate după metoda lu J. a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite). profesor de botanică la Padua. 900 sunt fungi. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. de E. După apari ia “Originii speciilor” (1859). evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. P. Băcăran. Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). a notat seria de 4 a bazidiosporilor. C. Botrytis. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. G. Stemonitis.J. a propus noi nume de taxoni. În “Nova Genera Plantarum” (1729). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. Aspergillus. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. 1965). 1965). De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. Lycoperdon în altul. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. Fries (1704-1748). saprofite şi parazite (după Ainsworth.M.D. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. sunt Mucor. Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). compilând. Gleditsch (1714-1786). enumerate în “Nova Genera Plantarum”. Persoon (1761-1836). Boletus). ca supliment la “silloge”. denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. a rezolvat problema sinonimiilor. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. la John Ray. de C.V. Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925). Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup. 1965). constituită din 108 xilogravuri.H. Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). Polyporus. fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. XIV .A. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. Tournefort. Osterreich und der Schweiz”. se numesc Xylaria hypoxylon. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. Astfel.. Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. J.

apar primele lucrări româneşti de micologie.V. Aug. Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). Annales mycologice. 1996). Elizabeth. Buller. În perioada sovietică. F. Băcăran. De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. În 1853. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. cu necesitate. Kneip. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. Drechslera. Harper. Mititiuc. Spanow şi Sussman (1973) s. 1995). Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. Mycologia. Schur. 1996). monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. Dangeard. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. scrisă de C. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. în 1878. sistemul lui Moreau (1953). Baicu şi Sesan. ca Mixomycetes şi Actinomycetes. Arens etc. Dangeard. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. Claussen.C. XV . sistemul lui Gäumann (1964). Maire. genuri. Mycotaxon etc. 1964.R. după care ciupercile ar avea origine polifiletică. Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). 1964. Hazslinski. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. Arthur în S. 1995). 1965). Bubak în Cehoslovacia (după O. din care amintim cele efectuate de: M. biologia şi sistematica ciupercilor. Moreau.A. Iacobescu şi G. Atanasoff în Bulgaria. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972). derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. (după Mititiuc. Fischer în Elve ia. 1998). 1964). Klebahn. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. sistemul lui Alexopoulos (1966). familii. Săvulescu. Liro în Finlanda. Hedwigia. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. Petrak în Germania. Fragaso în Spania. M. F. 1995). (după Mititiuc. Mordue şi G. pentru început. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O. Sydow. (după O.a. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. 1967-1979). Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. Mititiuc. sistemul lui Ainsworth. a unor ordine. monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. Ionescu. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. Kanitz. Curvularia. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice.C. 1995. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). A. Constantineanu. Săvulescu. 1995).S. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. Sidowia.S. Brânză. M.. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. deci şi de noi. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. cea despre macromicete a lui Al. După 1915.R. Cavaro. sistemul lui Kursanov (1954).S. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. N. Moesz în Ungaria. 1979). după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. Tot el. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale.. Berlese şi Ferraris în Italia. sistemul lui Goidanich (1963-1964). Rostrup în Danemarca.”. la uredinale a lui C. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. Săvulescu. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. Craigie. Au mai elaborat lucrări J. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann.U.S. Fuss.

Craiova).A. 1957) (după Pârvu. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. Tot în cadrul I. 1964).. Erysiphaceelor etc. Tr. Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. Ustilaginalelor. Iaşi. sub conducerea prof. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. În anul 1953. Săvulescu. Vera Bontea. Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. Ascochyta. Rayss. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. valoroşi fitopatologi: T.R. Săvulescu şi colaboratorii săi. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. 1953). Alexandri.m.a. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O.C. V. au apărut 1096 de lucrări. Diplodia. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Melanconiales etc. Săvulescu. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor. morfologic. Din anul 1929.d. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc. alături de Tr. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor. au lucrat. publicând numeroase lucrări. Timp de peste 40 de ani. Erysiphaceelor. 1927) a permis. studiul ciupercilor parazite. Băcăran. 1995). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. Sub conducerea prof. Al. în special. Tr. Între 1930 şi 1951.V. 1998). biologic şi fitopatologic. Cluj-Napoca.R. Săvulescu.A. II.) (după Pârvu. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră.C. dintre care: 133 publicate de prof. Tr. Alice Săvulescu ş. II. XVI . Ana Hulea. În perioada 1970-1975. 1998). apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. Peronosporaceelor.

astfel ca paharul să fie aproape plin. opera ie ce se excută sub nişă. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. Băcăran. în special la probele ce provin din roci tinere. din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. după care probele se spală de câteva ori. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. 1975). După 24 ore. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). respectiv 48 ore. până se ajunge la un pH neutru. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. 48 ore. iar pasta umedă se aruncă. “Oxidarea cu HNO3. XVII . dându-i o culoare brun-închis. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. opera ii ce se execută sub nişă. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. reac ia este exotermă. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. mai cărbunoase. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. Uneori. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. se toarnă cu grijă. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. 1-10 mm. pentru ca. până se ajunge la un pH neutru. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. Oxidarea După ultima decantare. sau HFl. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. Se centrifughează cca. Pentru ca oxidarea să se producă. 1975). probele trebuie lăsate cca.. Eviden a probelor Pentru început. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii.V. 5 minute. ob inându-se. în cazul rocilor calcaroase. iar în cazul rocilor argiloase. peste probe se toarnă apă. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. preparatul ce se studiază la microscop. până la urmă. care diminuează reac ia.. prin centrifugare. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. Unele probe.” (după Dragastan et al. opera ie ce se repetă de 2 ori. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. HCl. pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). pu in câte pu in.

P. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic.-3 şi ZEISS Axoiscope A1.C. în principal. peste care se aplică o lamelă. 1975). iodura de cadmiu (CdI2·2KI). con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă. marginile preparatului se cură ă şi se lutează. prin transmisie. iar după răcire. XVIII . În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. în mediu fixator de gelatină-glicerină. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). BIOROM. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. Băcăran. M. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al.P. bromoformul (CHBr3). practica I. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare.C. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. se scoate fiecare pahar. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. tetrabrometanul (C2H2Br4). numai pentru 10 fotografii. după coordonate rectangulare. Se centrifughează iar. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. ZEISS Axiovisin Extended Focus..G.V. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal.

de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. septare transversală. forme variabile. Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). 1990). Amerosporae: Spori unicelulari. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). inapertura i sau apertura i. inapertura i sau apertura i. unii septa i transversal. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). în principal. 2000). după cum urmează. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). Didymosporae: Spori dicelulari. filamentoşi. în unul sau trei planuri contorsionate. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. uneori. Helicosporae: Spori uni. raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. Clasificarea propusă de noi în 1990. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). spori apertura i cu un por sau hilum. Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. Dictyosporae: Spori muriformi. nu am folosit-o.V. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. la rându-mi. Phragmosporae: Spori tri. spori înguşti. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. aşa cum este prezentat de autori. proximal şi distal.sau pluricelulari. am adoptat. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. dar aceasta este. Scolecosporae: Spori elonga i. Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. pentru compara ii. Băcăran. Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. XIX . sistemul de clasificare Saccardo.

.

Râpa Bufnei. fiind delimitat la est de Valea Buzăului. Buzăul. culmea Priporului (823. Sinclinale suspendate etc. de 700 m: Culmea Salciei. marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. Valea Curmătura. Scafelor (773 m). către Valea Prahovei.5 m. Ruptura (734 m).Calvini .2). Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. de la 541 m în Vf. Plaiul Şerban Vodă (1059. muchia Telejenelului. Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. apului (773 m). consecventă direc iei structurilor geologice. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă.Aninoasa). şi depresiuni cu altitudini de cca. 300m. cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). cu frecvente văi de falie. Vf.430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . Măciucu Ber ii (902 m). Smeuret (1130 m). Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna.7 m).Nişcov. Leordeanul (838 m).Bâscenii de Sus). DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. Vf. cât şi către est de Valea Buzăului. depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief. dealurile Berca . În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest. 1980). Lapoş (652. Poiana Braşov (641 m). cu cote de 547 . mai precis. dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru .Grabicina Policiori . transversale pe structurile geologice: Teleajenul. Piscul Monteorului (1347 m).5 m).1. Vf. La exterior. Berindel . Vf. În profilul transversal al văilor. Relieful variat cuprinde dealuri. Cătiaşu. 1 . Cetă uie (631. Vf.Sângeru).7 m). Năeni . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. Vf. orientarea generală fiind nord est . Ciuha Nem ilor (716 m).sud vest. pe alocuri marcate de alunecări. Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri. Muchia Stânii (1117m). Vf. Sunt frecvente inversiunile de relief. 1000m în nord. Vf.. Culmea . iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. Teleajenului (811 m). Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu.pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni. ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni .. la nord de zona muntoasă. Vf.Surani. cu afundare către Teleajen. Durducu Mare (588 m).Slavu. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. Măneciu Pământeni (830 m).. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel.3 m). Vf.Istri a. Cricovul. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene. Vf. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului. la vest de Valea Teleajenului. Vf. Stânei la 454 m în Vf. Măgura . depresiuni pe axe de Anticlinal.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului. Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale. Culmea . Pietrii (662m). Cetă uia (710 m) şi către est.V. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale . către 400-500 m în sud. cu altitudini ce coboară de la cca.Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă . Măgura Măneciu (1300. Din punct de vedere geografic.Policiori .zonei cutelor diapire”.. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. La exteriorul Pintenului de Văleni.604. depresiunile corespunzând cu Anticlinale. ale . dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului.Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf. la nord de Păcure i).Arbănaşi . până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. Există concordan ă de relief. Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. Băcăran. Anticlinalul Pietroasa . Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale. POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. Vf.SV.Monteoru identificat unor culmi mai joase. iganului (1080 m).

În perimetru. Forma iunile paleogen . Haleşul. PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). Bătrâneanca. la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. Salcia. de la Valea Slănicului de Buzău. Principalele localită i din regiune.2. CADRUL GEOLOGIC . Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest.1. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului. Gura Vitioarei. la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. Greceanca. sare gemă. 2. bineîn eles. Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat. tectonic al depozitelor miocene. materiale de construc ii. 1984).STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2.V. cuvertura post-tectogenetică stirică veche. Turburea. Lopatna. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi. Nehoiu. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu.digita iei de Tazlău 2 . Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde .miocen inferioare. 1948. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. are dezvoltarea cea mai amplă. Valea Rea. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. afectate de falii longitudinale axiale. gips. orientate nord est-sud vest. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. XIX au condus.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Tohăneanca. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. Cercetările demarate încă de la începutul sec.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). Zeletin. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. Pietroasa). Chiojd. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. spre sud şi vest. Izvoranu. 1984): un facies intern. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. Valea Muscelului. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde . Tisăul. Năianca. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. Mărun eanu..Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). proprii pânzei de Tarcău. Băcăran. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. iar la exterior are un contur festonat. Mati a. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . la realizarea unor teorii şi. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . verticale sau înclinate spre nord vest. 1. Slimnic. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). în cadrul perimetrului. Chiojdeanca. Nişcov). în regiunea amintită. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla.. Cătiaşu.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei.

1995). iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). externă sau de Valea Mare. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . iar de la Valea Buzăului spre vest.Prăjani şi cu caractere particulare.falia Plopeasa. cu gresii de Kliwa sau conglomerate). mult mai tânără. Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . În accep iunea lui Săndulescu (1984). Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914). Dumitrescu. 1982). Astfel. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. limitează la exterior pânza subcarpatică. precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene.Bisoca şi prelungirea ei . Săndulescu. falia Caşin . Băcăran. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . AVANFOSA. contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. falie. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. care în acest sector. care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al. Restrângerea avanfosei. intrapleistocenă.s. Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură..cel superior . 1984). şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă.Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. de falia Caşin .V. în timp şi spa iu. al. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . de falia pericarpatică. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu.Buştenari. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. la Valea Trotuşului.Bisoca. este determinată din date de foraj. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice.pliocene ale cuverturii de platformă. contemporană deformărilor tectogenezei valahe.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior .. dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. activ în subduc ia spre orogen. ca pânză incipientă.de gipsuri). care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului. în structura nordică (= pintenul) Slon. Predominarea depozitelor de molasă. dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). la sud de ea. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti . depozite ale molasei miocen inferioare. oligocene (în facies bituminos . 1970). Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga . La sud de Valea Buzăului. prezintă un flanc intern cutat. 1962. Limita externă a avanfosei este conven ională. delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului. şi un flanc extern. Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. 1981 a. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian .Langhian bazal). necutat. spre sud. 3 .pliocenă a avanfosei externe str.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et. au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. în cadrul perimetrului.pliocene. Depozitele celor trei structuri paleogen . constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă. b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. cutat. al avanfosei.Camena la nord. de unde. heterocrone şi cu un nivel .menilitic.Homorâciu . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje.

separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). ea traversând unită i stratigrafice omogene. Dacianului şi Romanianului. Sedimentele neogene molasice. 2. fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon .pliocene. 4 .forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu. cu Sinclinale largi. În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof. . ridicate şi deversate spre sud. cu cute solzi. care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale. de Homorâciu. Mărun eanu şi Popescu (1995). au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. 2. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. depunerea evaporitelor şi anume. reprezentate prin Pânza de Tarcău.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare.1. respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. şi un sector nordic. şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. izocrone sau heteropice. Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice). 2004). gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). geotectonic (Săndulescu.. sunt intens cutate şi faliate. stilul de cutare este ejectiv. intens tectonizate. 1968). care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică.2. cu încălecări miocen medii. depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. respectiv.forma iuni evaporitice miocen inferioare. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol .Gaze” Ploieşti (1998. Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei.2. Dr.forma iunea molasei inferioare.1.Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă. .2. Astfel. . Forma iunile neogene molasice. Principalele deformări tectonice. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). În concluzie. în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. (2) stirică nouă (intra-badeniană). şi (4) valahă (intra-pleistocenă). Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil.. După Săndulescu. 1984). în regiunea Văii Buzăului. Pintenii. (3) moldavă (intra-sarma iană). Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice. apar inând zonei externe a flişului. în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. 1995): .Măneciu. Băcăran. mai ales cel de Văleni. în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . forma iunea cu sare superioară (langhiană).. prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al.V.1. Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian .

Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. 1952. (5) Forma iunea de Podu Morii. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. Popescu. Ca urmare a acestui fapt. după Săndulescu et al. respectiv. argile bituminoase (şisturi disodilice).V. Pe baza intercala iilor cineritice. 1911. Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. forma iunea cenuşie. odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. Băcăran. 1995). flişoidă. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al. cu arie sursă situată în forland. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. în continuarea Eocenului în faciesul de Col i.. (6) Forma iunea de Buştenari. în general.. Pe alocuri. cu Gresie de Kliwa (Popescu. Pătru . A. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). în Moldova. între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. Pătru . (4) Forma iunea de Topilele. după Săndulescu et al. (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. în structura Lera – Văleni . 1993) în Pânza de Tarcău.Buştenari. cu interferarea ariilor sursă. superioară. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. 1. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. 1952 Separată de Teisseyre (1911). în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale. trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). 1952. bituminos. 1990). se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. 1995). Frunzescu. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. ritmică. Pe ansamblu. şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa).. corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. în secven e succesive. emend. alternând cu 5 . silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). 1.

negre. 1. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . În bazinul pârâului Chiojd. de tip Fusaru. et al. modificat). tufite bentonitizate. Subordonat. Băcăran. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. gresii cu structură convolută. Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase.Tabel nr. 1995.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee. miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. grosier granulare. casante. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. foioase.

2. Pârâul cu Apă Dulce. Lopatna. cu trecere în bază la marne fin micacee. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. Rusu et al.Fusaru la cca.. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal . Brustur (1997) (fig. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. 40 m grosime (Alexandrescu.. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25. 2.Burdigalian timpuriu (Melinte.. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori.s.20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. 1993) (fig.Sinclinalele Piatra Albă.1993). Valea Teleajenului . Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. fine. 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. Ştefănescu et. Brustur. iar în faciesul intern de Pucioasa . situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului . alături de lamina ia plană paralelă.structurile Păltineni.. 1990. ar corespunde cu ceea ce. 10). Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. 1971). Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. 1996). Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. 3.. Brustur.V. Valea Lupului . Frunzescu. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. Calcarele laminitice de Jaslo. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu. 1995). Stratul de (3. Brustur. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu. 4.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. are grosimi între 2 şi 3.Starchiojd.. Frunzescu. 7 . 5. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. dure. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. sunt de men ionat: 1. Brustur. 10). pârâul Gâlmelor). în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. 1992. Frunzescu. între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr. 1985. 1993). 1993. 1996). la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri. Băcăran. al. în Valea Buzăului. Bentonitele de Gura Vitioarei. 1989. al. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru. Frunzescu. Ştefănescu et al. brun-negricioase. str. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic.s. Frunzescu. Astfel.. Zeletin. Tuful de Văleni. după Rusu et al. respectiv NN1 şi NN2. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. Zâmbroaia. plastice. Frunzescu et. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. 1993) (fig. Valea Buzăului). situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari. 1993.

bituminoase. Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului.SV bine deschise pe toate profilele anterioare. 8 . distan ate la 20-80 m între ele. micacee). gresiile calcaroase.V. şisturi argiloase. Siltitele. gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. 1987. siltite (marne fin nisipoase. şisturi cărbunoase). lutitele. Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. cuar ite cu silicifiere avansată). Subordonat. Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa. disodilice. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. accidente silicioase. 1987. legate de repetarea unor cute. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). argile plastice bentonitice). iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. rare marnocalcare sideritice.. microbrecii cu elemente de şisturi verzi. apar straturi sub iri de diatomite. brun-negricioase. Băcăran.. Litologic. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu. ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. 5% gresii cenuşii-calcaroase. lutite (marne. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. 1988).1985). 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. Georgescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). tufuri. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). 1988).. solzi.

Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. 2. Băcăran.FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI . 1996).. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V.Tabel nr. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA . b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a.

Fig. 1995). Piatra Albă). 1952) este o gresie bogată în mice. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . dar prezentând la diferite nivele. Ogretin (flanc SE P. Buzăului) (structura V. A2 . de culoare albă. După con inutul de nannofosile. O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru . calcaroase. opusă “sursei de forland”. cu intercala ii sub iri.. Cosminele (flanc N P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. 1993): Tuful de Vine işu.. Gresia de Fusaru (Popescu.Pucioasa. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu. Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. în secven e sub iri.V. 1995). nisipoase. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal. 1995). 1995).Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu. 1955. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău.V. A4 -V. sub Tuful de Vine işu (Melinte. A3 . cu biotit. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al. 1993). Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B). specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. 1955). A5 . sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. 1996).Pucioasa. Homorâciu). Grigoraş. având caractere de graywacke (Săndulescu et al.. 10 . cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult.. Lupului). Pe alocuri. puternic bentonizat. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu. Homorâciu) (Alexandrescu.V.Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”. 1952). La partea inferioară a acestei forma iuni. de culoare verde-negricioasă. A1 . au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al.V. Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş. Brustur. intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al. 8. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior. Băcăran. Frânghieşti). Frunzescu. Teleajenului (Sincl. Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru . Teleajenului (Sincl.Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare. Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru .. metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. şi Tuful de Mlăcile.V. Este lipsită de şisturi verzi din forland.

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. Băcăran. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. În 1922. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. în 16 . Sub aspect istoric. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. 1870). Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. Acelaşi autor (Papaianopol. Pillide recunoaşte în regiune. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. (e) volhinian-bessarabiene. 1995): forma iuni cineritice langhiene. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. În 1897. până astăzi. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova.1. în linii mari. Ulterior. (d) Marnele cu Spirialis. li se acordă. cu caracter de unită i cronostratigrafice. În 1877. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. forma iuni evaporitice langhiene. Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”.. de vârstă Miocen inferior-Badenian. În Zona Cutelor Diapire. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). Prima unitate stratigrafică separată în regiune. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. forma iuni kossoviene. ci chiar şi în ariile intracarpatice. În 1951. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. de către Papaianopol (1992). Săndulescu et al. (2) orizontul breciei sării cu sare. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene.V. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan.2. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. 1999).4. (1995). (b) Forma iunea evaporitică. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. primul etaj mediteranean. în bază. Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). în cea burdigaliană şi de absen a acestora. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice). Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen.

se regăseşte şi în Bessarabian. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. Forma iunea evaporitică. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca). se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. la nord de Valea Buzăului... În schimb. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. El prezintă. pe unele profile. litologia Sarma ianului inferior este variată. Ervilia sp. Plicatiforma sp. Kersonian). Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra.. pe alocuri. 1998). Băcăran. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. kossoviene: Şisturile cu radiolari. În complexul pestri care.. în mod conven ional. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană).. Duplicata sp.. existentă în Volhinian.V.. 1992). Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri.. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii.. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară. bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic. zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). Plicatiforma sp. alcătuind Forma iunea de Haloş. în Sinclinalul Bozioru . cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. Mohrensternia sp. (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe). din punct de vedere faunistic.. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne. Volhinianul este preponderent argilos. Entită ile litostratigrafice langhiene. Bessarabian.. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. poate fi atribuită. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Pirenella sp. Bessarabian şi Kersonian. Mactra sp. Cerithium sp. De exemplu. Musculus sp. Obsoletiforma sp. Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp. 17 . Basarabia şi Ucraina. prin Bessarabianul inferior. În Sinclinalul Bozioru . Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a).. Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. deseori nisipoase. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului.. Spre deosebire de această situa ie.Odăile. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri). 1972). Actaeocina sp. Inaequicostata sp. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii.. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. Obsoletiforma sp. Calliostoma sp.. (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior. Pahia sp. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. Cryptomactra sp.. De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. mai mult sau mai pu in dezvoltate. urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian.Odăile. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol.. Duplicata sp. În func ie de zona de depunere.

autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. (d) Forma iunea de Măceşu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare.V. 18 . Salvador. 1976. la sud de Sinclinalul Slănic. (b) Brecia de Cosmina. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a. pentru depozitele în facies salmastru. (c) Forma iunea de Telega. Băcăran. În cadrul acestor depozite. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice.

1964.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri . glomerosa Discoaster druggii . Pauliuc. 1944. CRONOSTRATIGRA. Iorgulescu. cu intercala ii fin nisipoase. Niculescu. 1968. 1998). 1976.V. 1992. Papaianopol. 2002). Motaş et al.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. Băcăran. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb.NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. 1953. 19 Globigerinoide s G. primordius ciperoensis Foraminifere .a. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu. Munteanu şi Munteanu. pe alocuri.. 3. 1997.NN2b Sphenolithus dissimilis .

Porosononian. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . Andreescu (1972. În consecin ă. În bazinul Văii Chiojdeanca. 1998). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. Meandroloculina. Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov). Plicatiforma latisulcata.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. în acord cu Munteanu (1998). argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. Salcia. Băcăran. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). 1972). Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui. Cheia. în litofaciesuri detritice. caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). Casele. Oancea. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian. La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. Mactra (Sarmatimactra) aff. Din punct de vedere microfaunistic. argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. pe Valea Urugoaia. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda .Bădila). 1973) şi Andreescu et al. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. litofaciesul se schimbă. Capul Mielului. specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. Mactra eichwaldi. la Vilăneşti. Local. devenind arenitic sau arenito-ruditic.V. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. preluată în lucrarea de fa ă). După Munteanu (1998). în accep iunea Munteanu (1998. pe Valea Fundătura. Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. În regiune. Mohrensternia sp. 1972). în regiune.. Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. vitaliana d’Orbigny..Crăciuneşti. fără macrofaună dar cu foraminifere. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. la sud de Cricovul Sărat.. Ervilia sp. Elphidium. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. Fundătura. (1974) separă . depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. Saramatiella. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. Purcărete. Salcia (satul Piatra Mică). Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune. de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). În întreaga arie subcarpatică. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). În continuarea suitei stratigrafice. la sud de văile amintite). Vizuina. al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. (b) Forma iunea de 20 .

Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon.2. 2. compacte. emend. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. Pe Valea Dara (localitatea Dara). 1911. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. Fa ă de foraminifere. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. fiind specific zonei NN2. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. Pe Valea Telega. cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. la Lapoş. la Vălenii de Munte. Astfel. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). În cadrul regiunii cercetate. pe Valea Pietroasa. pe pârâul Sară elu. 21 . Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Băcăran. spre partea terminală devenind mai siltice. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius. stiva bogat fosiliferă. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc.2. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu . din arealul sudic al regiunii. 1970. pe Valea Oancei. În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia.2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. Helicosphaera scissura Miller. către vest. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. 1968). În Anticlinalul Lapoş–Bădila. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis .. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. 1952 Pe Valea Teleajenului. pe văile Cheia şi Grecul. Globigerina praebulloides Blow. depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. Globigerinoides primordius Blow şi Banner. 1998). de 600 m de argile calcaroase cenuşii. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner).. în localitatea Telega. Helicosphaera mediteranea Muller. apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. la Cuib. 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii. Helicosphaera mediteranea Muller. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich).1. Sphenolithus delphix Bukry. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. din Munteanu. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. cu spărtură concoidală.. în Forma iunea de Podu Morii. Depozite asemănătoare se citează către est. 1998). BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. Popescu. caracteristică începutului Miocenului. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu.V.2.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner).

1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Rhaphoneis rhombica Ehr. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova). 1980. 1980). dispusă mai sus stratigrafic. micacee şi se 22 . Zonarea realizată de Hajos (1986. din asocia ia determinată la Telega. Coscinodiscus oculus irodis Ehr. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei.. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. Băcăran. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. fiind tipice marine. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine. 1993 Pe Valea Telega.. în contextul unei asocia ii tipic marine. Stephanodiscus hanitai Grunn. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé.2. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. fin granulare. cu rare intercala ii grezoase. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. mai rar cenuşii şi microconglomerate.. alternan ă de marne roşii.. Buştenari şi Sibiciu. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. Rhaphoneis gemmifera Ehr. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. la Telega.. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. litorală şi sublitorală. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. Asocia ia cu Actinophychus thumii. Secven a mediană este constituită din argile roşii. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Triceratium condeconum Bail. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. Mărun eanu.. pe malul drept al Văii Teleajenului. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. Rhaphoneis paralis Hanna. de pe Valea Buzăului.. la Breaza. Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part.2. specie de apă dulce. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. Diferen a este de natură ecologică. Vălenii de Munte.V. Săndulescu et al. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus). Melosira clavigera Gron.3. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee). Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. emend. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. prin compozi ia sa. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. Pe Valea Teleajenului. Însă. 2.

de la Homorâciu. dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. corelabilă cu Burdigalianul superior. Coccolithus miopelagicus Bukry. corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. Helicosphaera scissura Muller. gresii gipsifere şi chiar tufite. Helicosphaera carteri (Wallich). Gipsul de Cireşu. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. gipsuri. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Coronocyclus nitescens (Kamptner). După Mărun eanu şi Popescu (2002). Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. În primele nivele argiloase. cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. Pe Valea Muscelului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. Băcăran. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. Mărun eanu. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. În această sec iune. având acelaşi con inut de nannofosile. În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. Spre partea superioară. acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. variabilis. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. Pontosphaera multipora Kamptner. Cyclocargolithus abisectus (Muller). mai precis al Karpatianului superior. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. 1995). concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. Helicosphaera euphratis Haq. Printr-o mică lacună.. Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. caracterizând Subzona NN4a. Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Helicosphaera intermedia Martini. asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. în continuitate de sedimentare. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. Peste acestea se dispun. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). la Pătârlagele. 1999) = Tuful de Slănic. Coccolithus pelagicus (Wallich).V. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner).

Sphenolithus heteromorphus Deflandre. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan.. Astfel. s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. 1997). de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. Pe de altă parte. Forma iunile kossoviene. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. de pe Valea Muscelului.2. 1979) şi Berggren et al. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. Coccolithus miopelagicus Bukry. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. Mărun eanu et al. Această asocia ie. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. mai rar calcaroase. Din lipsă de nannofosile calcaroase.4. este diferită de cea a ariei intracarpatice. 2. dezvoltate în aria extracarpatică.V.2. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). Popescu et al. lipseşte în zona subcarpatică. de către Forma iunea de Telega (Crihan. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. Coccolithus pelagicus (Wallich). (1995). este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. microconglomerate. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. (1997). Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. echivalentă Z o n e i cu Lagenide. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus... Băcăran. iar în al doilea rând. Ulterior. 1997). 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare. Popescu et al. Pe de o parte. în Forma iunea de Doftana. 1995). 1995). Z o n a c u L a g e n i d e . Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. 24 . având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. foarte sărace sau lipsite de bentos. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. autoarea (Crihan.

Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. tipice Langhianului terminal. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. pe Valea Bălăneasa). în apropiere de uzina electrică. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. pe Bălăneasa. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. Pe Valea Câmpini a. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. în Dealul Piatra Verde). va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. legate de diferite erup ii vulcanice. ele se dispun peste depozite burdigaliene. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). În sec iunea geologică de la Câmpina. Borelis. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. se intercalează tufuri şi tufite. apoi la Slănic. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. la Câmpina). este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. în timp. cu rang de forma iune). sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei.V. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. sau în bazinul Văii Buzăului. Câmpina). din aria Subcarpa ilor Munteniei. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a). În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Băcăran. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. într-o succesiune nefirească. care. în axul Sinclinalului Drajna). constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. Din punct de vedere litologic. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării). Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). 25 . se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. în Dealul Piatra Verde. Pachetul de tufuri şi tufite. Paleontologic. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. reprezentate prin argile cenuşii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. sunt deschise depozitele langhiene. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. Peneroplide). în talvegul Văii Prahova. la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului.

dividena V. 1990). 4. indigena V. minuta P. universa Gt. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. reussi E. reginum P. orbignyana P. sarmaticum P. Băcăran. styriaca U.Tabel nr. beliicostata L. druryi V. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. transsylvanica Gb. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C.

Helicosphaera carteri. Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). pe primii 8-10m. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. Elphidium aculeatum. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Ervilia andrussowi. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari.V. Tapes naviculatus. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) citează. Tapes dissitus. Nicolescu. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. În sec iunea de pe Valea Casele. Tapes gregarius. Actaeocina lajonkaireana. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Munteanu şi Munteanu. Obsoletiforma obsoleta. Abra reflexa. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. speciile: Elphidium hauerianum. Băcăran. Elphidium minutum (Reuss). Obsoletiforma obsoleta. Tapes vitalianus. 27 . Elphidium macellum. Varidentella sarmatica. Papaianopol. se citează foraminifere de talie mică. Cycloforina stomata. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). Ervilia dissita. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Chartocardium gleichenbergense. otolithe şi rare exemplare de Chara. 1968. Tapes vitalianus. Varidentella latelacunata. 1992. Pauliuc. între care predomină Varidentella sarmatica. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. Gibbula picta. din i de peşti. Elphidium macellum. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pirenella mitralis. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. Pseudotriloculina nitens. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. Ammonia beccari. 1953. Elphidium glabrum Bystricka. Cycloforina predcarpatica. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. Calcidiscus leptoporus. Pirenalla nodosoplicata. Elphidium aculeatum. Porosononion subgranosus. Bolivina sarmatica. Coccolithus pelagicus. Articulina sarmatica. 1964. Obsoletiforma lithopodolica. din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Duplicata duplicata. specii care indică Z o n a NN8. Nonion bogdanowiczi. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere. Pseudotriloculina nitens. Ervilia dissita. Fissurina basarabica Popescu. Pseudotriloculina consobrina. Ammonia beccari. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. Elphidium macellum. Porosononion subgranosus. Porosononion subgranosus. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). Articulina sarmatica. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior.

Plicatiforma jammense (Hilber). druryi / G. Plicatiforma plicata. Tapes tricuspis. 1999). Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. sarmaticum V. glomerosa / G. se citează (Munteanu. Succesiunea volhiniană se încheie. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr. Elphidium hauerianum. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. Duplicata duplicata. Pirenella disjuncta (Sowerby). Pirenella nodosoplicata. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Tapes gregarius.b. L. Tapes gregarius. Donax dentiger. Tapes naviculatus. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Ervilia dissita. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. reussi/E. Duplicata dissita (Dubois). Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. şi mai rar de Ammonia beccari. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. Tapes aksajicus (Eichwald). satul Cozieni). pe Valea Caselor. transsylv. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian .V. 5. Articulina problema. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi.. Elphidium macellum. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Băcăran. Varidentella sarmatica. 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Mactra (Podolimactra) urupica Danov. 1991. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. Tapes vitalianus. Tapes dissitus. Elphidium rugosum. Gibbula picta. Tapes naviculatus. universa/G. Ervilia dissita. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. reg. În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. Plicatiforma latisulca (Munster). dividens Velapertina Gb.

Ervilia andrussovi. Varidentella latelacunata. Orbulina. Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. Varidentella reussi. . Alături de specia index. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Elphidium reginum. Ervilia podolica. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. în cadrul subzonei. Varidentella reussi. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. Globigerina. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. Articulina sarmatica. Tapes vitalianus. din argile siltice cenuşii. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase.se diversifică genurile Plicatiforma. Tapes vitalianus. reprezentată prin Tapes gregarius. Globorotalia. Elphidium macellum. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru.unele specii Plicatiforma plicata.V. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. Porosononion subgranosus. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. Mactra (Podolimactra) eichwaldi.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. În concluzie.. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . . Articulina problema. Ervilia podolica. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi.. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. Ervilia şi Tapes. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. Tapes gregarius. Cycloforina stomata. Local. Obsoletiforma sp. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). Obsoletiforma sarmatica. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). este semnalată (Munteanu. Globigerina. în regiune. la ieşirea din satul Nucet. volhiniană.). Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. Kojumdgieva et al. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. . Pseudotriloculina consobrina. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. analiza (Munteanu. Nonion bogdanowiczi. Băcăran. numeroase exemplare de Abra reflexa. În partea de sud a perimetrului. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. Ervilia dissita. Gibbula picta. 29 . Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. Pe pârâul Capul Mielului. Pe pârâul Pietroasa. Ervilia concinna. etc. Pe Valea Cheia. Ervilia podolica. Ervilia andrussovi Kolesnikov.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. din argile siltice cenuşiu–gălbui. Inaequicostata pia. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. 1988). Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. Articulina problema. Pirenella mitralis.

În sec iunea de pe Valea Dara. Tapes aksajicus. Salcia. Acmaea subcostata Sinzov. Papaianopol. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. Mactra (Podolimactra) urupica. apar argilele calcaroase compacte. 1992. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. Obsoletiforma ringeiseni. Băcăran. Plicatiforma plicatofittoni. Pseudotriloculina nitens. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. A fost definită (Munteanu. Elphidium hauerianum. Ervilia dissita. 1956. Partea superioară. Motaş et al. Obsoletiforma lithopodolica. cu aceeaşi frecven ă. 1968. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. Elphidium crispum. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Profilul Dara este reprezentativ litologic. Tapes gregarius. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Pseudotriloculina consobrina. Duplicata duplicata. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. Tisău. Tapes vitalianus. 1992. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu). Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). Brânzilă. 1988). Fischericardium fischerianum 30 . “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. 1995 şi respectiv Luczkowska. 1995. La acest profil se fac de obicei. Elphidium macellum.. 1997). reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1974). a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. Ervilia podolica. Ervilia dissita. Duplicata corbiana. Nichiforescu şi Nichiforescu. Andreescu şi Papaianopol. 1976. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. Popescu. Popescu. raportabilă Bessarabianului. a Forma iunii de Şipo elu. Munteanu şi Munteanu. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. Plicatiforma jammense. mai precis.Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Gibbula hommairei (d'Orbigny). Elphidium hauerinum. 1981) sau. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru . Elphidium macellum. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. Alături de specia indicatoare de biozonă. Elphidium aculeatum. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. etc. 1998): Articulina sarmatica. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. cenuşii cu o faună bessarabiană. pe lângă taxonii anterior cita i. Articulina daraensis. Elphidium sammeli. Ionesi et al. Dara. Tapes gregarius. Pauliuc. Tapes naviculatus. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. 1970. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet... În regiune. Kojumdgieva et al. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. la cca. 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. Dogiolina simnicensis Popescu. 1953. Porosononion subgranosus. Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. Ammonia beccari. 1964. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. Nicolescu. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. Microfauna se diversifică.V. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. Porosononion subgranosus. Elphidium reginum. Nonion bogdanowiczi. 1995. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov).

Actaeocina lajonkaireana. Se adaugă otolithe. viermi. cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Pirenella disjuncta. Elphidium samueli. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. Elphidium fichtellianum. Duplicata moldavica. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Littorina basarabica (Sinzov). Ammonia beccari. etc. Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Porosononion hyalinus. Tapes ponderosus. Tapes ponderosus. Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). Porosononion subgranosus.V. Acmaea subcostata. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Gibbula hommairei. Articulina daraensis. Tapes tricuspis. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. Actaeocina maxima (Berger). Tapes dissitus. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. În raza localită ii Atârna i. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). cu frecven ă moderată se 31 . Porosononion subgranosus. Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma woronzowi. Amnicola zonata Eichwald. Gibbula picta. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Băcăran. Retusa truncatula Bruguer. Mactra (Podolimactra) ovata. Acmaea subcostata. argilele siltice din partea superioară. Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Duplicata nasuta (Kolesnikov). Elphidium hauerinum. raportabilă Bessarabianului. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Actaeocina sinzowi. Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma poppelacki. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Porosononion aragviensis. După o secven ă lipsită de faune. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Obsoletiforma ingrata. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Pseudotriloculina consobrina. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. Duplicata duplicata. Akburnella impexa. Mactra (Podolimactra) ovata. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Inaequicostata suessi. Calliostoma kishinevense. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Duplicata dissita (Dubois). Obsoletiforma ingrata. Chartocardium barboti (Hoernes). Actaeocina lajonkaireana. Tapes dissitus (Eichwald). Plicatiforma rustorense (Sultanov). prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Pseudotriloculina nitens. a Forma iunii de Şipo elu. “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. 1998) faune asemănătoare. Elphidium crispum. Pe Valea Chiojdeanca. Calliostoma anceps (Eichwald). Modiolus fuchsi Barbot. Tapes vitalianus. Calliostoma marginata sinzowi. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). încă de la limita cu argilele volhiniene. bryozoare. Actaeocina sinzowi. Modiolus naviculoides Dubois. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Elphidium macellum. Obsoletiforma nefanda. Hydrobia elongata (Eichwald). Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Porosononion aragviensis. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). Elphidium reginum. din aceleaşi depozite. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Pseudotriloculina consobrina. Dogielina kaptarenko. Calliostoma poppelacki. Articulina problema. Elphidium macellum. 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Calliostoma cordierianum. Pe pârâul Capul Mielului. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. Elphidium macellum. Planacardium doengingki. Porosononion subgranosus.

Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. Obsoletiforma nefanda. Nonion bogdanowiczi. Inaequicostata suessi. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. Ionesi. Plicatiforma plicatofittoni. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. Tapes dissitus.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. 1991). Plicatiforma fittoni etc.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. 1968. 1988). Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Elphidium samueli. Meandroloculina. Actaeocina lajonkaireana. 1980. Dogielina kaptarenko. Retusa truncata. Băcăran. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Mactra (Podolimactra) podolica orata. Elphidium crispum. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Elphidium fichtellianum. Dintre moluşte. Inaequicostata suessi. Obsoletiforma ingrata. etc. Nonion bogdanowiczi. Porosononion subgranosus. . Elphidium reginum. 1998) specii de moluşte şi foraminifere. Ionesi. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). Elphidium macellum. Sarmatiella. Inaequicostata suessi. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Bolivina nisporenica Didkovsky. Kojumdgieva et al. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. . Obsoletiforma obsoletiformis. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Cyclichna melitopolitana. Pseudotriloculina nitens. Tapes ponderosus. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Articulina daraensis. Planacardium doengingki. Obsoletiforma nefanda. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. etc. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. Bolivina sinzowi Didkovsky. Argilele siltice prelevate (Munteanu. etc. Tapes gregarius. 1991). Calliostoma. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. 1998) de pe pârâul Andrei. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. foraminiferele fiind diversificate. Pseudotriloculina nitens. lipsite de macrofaună.. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. Plicatiforma plicatofittoni. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. Tapes ponderosus. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. Articulina daraensis. Tapes ponderosus. Dogielina. Nonion bogdanowiczi. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. Mactra.din cele 26 de genuri de moluşte. Obsoletiforma obsoletiformis.V. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. argilele păr ii superioare bessarabiene. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. Chartocardium barboti. În concluzie. Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone.. Bolivina moldavica.

În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta. Popescu et al. etc. care se extindeau din Austria. Nonion bogdanowiczi. până în Asia Centrală.2.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. Calliostoma kishinevense. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan. Elphidium samueli. 1999). estimate la 21. sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. ce ar defini baza Burdigalianului. Mai recent. corelarea lor fiind extrem de dificilă.4 milioane ani. Sarmatiella prima. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. datate la 23.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. 1996). Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica.. Băcăran. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum. Articulina daraensis.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. Calliostoma woronzowi. Popescu et al. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. în vest. Subzona Bolivina sarmatica. Littorina basarabica. 2002): .. Duplicata nasuta. Calliostoma cordierianum. 1996 din Crihan. În prima parte a biozonei.. . ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. datate la 23.V.3. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. Elphidium crispum. accentuat mai ales în Paratethysul oriental. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. Porosononion subgranosus. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic. în intervalul Miocenului inferior. 1999). Popescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. 1995). Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. Elphidium reginum.8 milioane ani (Berggren et al. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera. 33 . în est. ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. 1996). CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. . Bolivina moldavica. Duplicata elegans. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. începând din Eocen. Bolivina nisporenica. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). 2. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996..

.în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina. Jenkins et al. Steininger et al. 1994. Iaccarino.De asemenea: .. au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje. Popescu et al. Fornaciari şi Rio.primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata. aproximate la 19...4 – 16. 1997 a). Fornaciari et al. 1979. 1967. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului..Aquitanianul (Miocen inferior).. 1984.Burdigalianul. . Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia.limita Burdigalian / Langhian (la 16. în Italia.. . 1981).4 milioane ani. Prin conven ie interna ională. 1996. Papp et al. corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al. Fornaciari et al. care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton.4 milioane ani).4 – 19. 1996. 1973.1 – 18. Fornaciari et al. . cuprins între 23. Prin coroborarea rezultatelor paleontologice. .primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus. 1999): . este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri . 1985. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană.5 milioane ani).8 – 21. cuprins între 21. ajung la următoarele concluzii (din Crihan. 1975. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate)..5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. 2001): .baza Langhianului.5 milioane ani. (1997 a. .8 – 21. unită ile cronostratigrafice globale (Muller.5 milioane ani) este intra-karpatiană. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului. rezultate din studii (Mărun eanu.2 – 21. în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al.8 milioane ani) este intra-eggeriană.8 – 23. ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume. la 16.) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al. . 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum.limita Aquitanian / Burdigalian (la 21.limita Chattian / Aquitanian (datată la 23. etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: . marcând debutul Miocenului mediu. Cicha et al.NN2b.. Berggren et al. în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. biostratigrafice şi paleomagnetice. 2002).Aquitanianul (între 23.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. în Miocenul inferior. 1997 a).4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23. 1990. . cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).5 – 16.. 1996). În conformitate cu aceste plane de datare. Muller şi Pujol..1 milioane ani). etc.V. Băcăran. cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan. (1997).Burdigalianul (cuprins între 21. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău .4 – 16. 1978. Andrehova – Grigorovic et al. b) şi Rio et al. 1985). plecând şi de la scheme mai vechi. Theodoridis. 1971..5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte. Rio et al. este localizată la cca. marcând debutul Burdigalianului superior. 1999). Ottnangianul (între 19.la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa.. (1996).4 milioane ani.2 milioane ani (Berggren et al. 34 . .

V. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. 1985. 1999). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . Băcăran. 1866).ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al. . Kossovian. Mărun eanu (1992) (din Crihan. De asemenea. 1997 b). 35 . De asemenea. topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. 1997 b. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. Rio et al. pentru Badenianul inferior. 1985 în Fornaciari et al. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus.. În aria carpatică. Fornaciari et al. 1999).. Papp et al. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. De aceea. 1999). Limita inferioară a Sarma ianului este. 1985 din Crihan. 1995). De asemenea. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. Woodruff şi Savin. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. 1985. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. Motaş et al. este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. par ial. unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. 1997 a. La finele Badenianului. b. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului. aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. pentru cel superior. 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. 1997).contrar celor sus inute de Martini (1971). se înscriu în Zona NN6. Papp et al. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face.Rio et al. în general. 1999) arată însă că depozitele kossoviene. iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al. Wright et al. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros. 1991 din Crihan. Cicha şi Seneş. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. 1992). contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice.. 1999). doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul.. cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger.. utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj.. 1968. Berggren et al. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane.. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. Miller. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. 1999). . cel mai probabil. 1997 b din Crihan. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985).. 1991. .. în ariile oceanice. Wright şi Fairbanks. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană.

doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). deci în cadrul Serravalianului. precum şi Brecia de Cosmina. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. . îndeosebi.” (după Frunzescu. mult mai frecvente fa ă de foraminifere. urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . se pot trage anumite concluzii (din Crihan.V. Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. 1999). cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. 1999): . Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. 1992 din Crihan. deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu.dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian).deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). . . Zona Varidentella reussi. 1997). Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). sunt date de moluşte şi ostracode. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. se consideră ca utilă men inerea. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. 2004). în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). Wielician şi Kossovian). după scara locală utilizată în Paratethysul Central. respectiv Loxoconcha potetis. Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). Catinaster coalithus (NN8). Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior. 1998) are vârsta Langhian superior sau. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. Foraminiferele.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. Băcăran. destul de rare. Ca urmare a aspectelor prezentate. din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica. pentru Miocenul Mediu marin. subdivizat în Moravian. în Paratethys. Moravian. 1998. şi are vârsta Kossovian. Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). de foraminifere bentonice. 3. . Nannofosilele calcaroase.

1980). pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. 37 . marne cu Spirialis. arenitice-fin ruditice. Băcăran. 1994). şisturi cu radiolari. Molasa de Slănic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare.V. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. marne şi tufuri cu globigerine. coloana litologică prezentând. de sus în jos. Mărun eanu. Frunzescu. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. doar slab cutate (constant înclinării de 30o). cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. Mărun eanu. La partea superioară. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. 1943. 1951). 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. de vârstă Miocen mediu (Badenian). urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. Drăgănescu. Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite).

.

Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. 1980. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. Ramanujam & Rao. Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. Ramanujam & Srisailam. 1988. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. la sporii multicelulari. 1969). au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. Pirozynski et al. 1986. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. Pirozynski. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. ci de conservatorism şi continuitate. ce apar în Triasic. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. Kalgutkar & Mc. antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. s-au format idiomorfonii. Multe esemenea informa ii au crescut. 1971.. la un moment dat. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. 1995). 1977). 1966 . 1969. însă.V. (Wolf. la sporii dipora i ce apar în Eocen.1. 1983). Jarzen & Elsik. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. Cercetările noastre dovedesc. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. Totuşi. 1971). a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. dicelulari. 1975). Endogone sp. 1982). 1965). Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. Băcăran. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. 1976. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. In Cenozoic. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. 37 . precum Slaniceites caracioni. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. par ial. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. Deşi cunoscu i de timpuriu. 1977). Marcel V. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. 1979. Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. b. 1968. Sporii de tip aff. monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. Rareori. Lange & Smith. Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). 1991). Intyre. contrariul. asepta i şi psila i). aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i.

neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee.Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. Ramanujam. descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius. China. . descoperit în New Brunswic. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. . descoperind semnifica ii de similaritate. din Canadianul Arctic. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile.V.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). Africa. India. Stubblefield & Taylor. 1988).Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler.Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala. 1968 a. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: . Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. . . altfel existând riscul erorilor. 1981. 1976. 1982) (după Kalgutkar & Jansonius. Isthmospora elementele unui climat cald. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. b. Sporidesmium. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. 1995) cu ocuren a cenozoică (pl. în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat.. 1977). (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. Deşi rare. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul. Malaezia şi Rusia. Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . în studiile lor paleoclimatice. III. 2000). 2000). Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales. . Anglia.folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski.Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. 38 . 1988.Pirozynski et al. Băcăran.U.Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele. . . . 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. . înso itoare ale oaselor de Mastodon. 1988). S.. Canada. 2000).Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. 2000). după Elsik. Amphissphaerella.A. b.Wolf (1966 a. Australia. 1995. .trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor. după Kalgutkar.subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. Pirozynski et al. 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. IV. indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön.Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. şi determină paleoclimatul regiunii.

1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. monoseptat). A. 27).. (pl. forma. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. & Br. frecvent. multicelulare.(Macrosporium) carthami Tr. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji.) Sacc. 1942. multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. Manoliu (1982) şi E. Băcăran. pentacelulari (tetrasepta i). XVII. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. fig. lactucicola Ellis & Everh. dimensiunile etc. XVII. drept. XVIII. 1985). La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. VIII. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal.F. accidental. XVIII. La Ramphoria bevanii Sivan (pl. De la sporul cu un sept (dicelular. 4). simetria. longitudinali (1-2). aperturile. multisepta i). La Dictyotrichiella pulcherrima Munk. piriforme. clavate sau alungite. fig. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. La Gloniopsis praelonga (Schw. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. ascosporii sunt bruni-aurii. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). patru. La sporii genului Pleospora sp. şi la alte specii. Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă.2. incapsula i. astfel că a apărut no iunea de septare tip. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. (pl. dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. Redau mai jos câteva tipuri de septare. 14). Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. XVII. Corpul simetric. dând 39 . verticali sau oblici. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. brune. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. Săvulescu. fig. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. se numeşte septare de tip „bevanii”. culoarea. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”.1/3 din lungimea celei opuse. ornamenta ia. fragmentată. 1942 (pl. ei se numesc tetracelulari (trisepta i). major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. Manoliu (1982) le citează la specia P. 1985). 23). 1969).P. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. dispuse toate trei. la mijlocul celulei a treia.) Zogg (pl. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere.A. fig. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. cinci sau mai multe septuri. despăr ite prin pere i transversali (7-10). Al. cu septuri curbe. 1985). 1983). sp. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit.S. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 .V. fig 15) cu specifica ia L. este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. alcătuind. (pl. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. fusiform. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. Săvulescu. Săvulescu. fig. Wehmeyer. La Pleomassaria siparia (Berk. formând astfel tipul de septare „siparia”. constric iile. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor.

V. fapt mai pu in evident la septul major. cu capetele rotunjite şi trunchiate. helocoidală. lunată. rombic-rotunjită. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci.9 %) pe genurile: Acer. Quercus. alantiformă. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului. obdeltat-rotunjită. 1 specie tericolă (4. septul median este asociat cu o constric ie puternică. atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. .F. scolescospori. Hippophaë.oblic. ventricoasă etc. 1983). rombică. lanceolată. Tilia. obovată. Celtis. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării.aliniat. subgloboasă.prăbuşit. lageniformă.A.8 %). fusiformă. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. au două extremită i (capete): proximală şi distală.5 %) şi o specie asociată (4. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). piriformă. Pinus. uncinată (hamată). acerosă (aculeată). atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). Ansamblul poral (hilar). b. Frecvent. falcată. Ilex. 1985). (ovală). medii şi puternice). Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. 2 specii au fost cosmopolite 40 . filiformă. monopora i sau dipora i. Aesculus.7 %) cu Sporoschisma mirabile. Mangifera. lentiformă. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. Ulmus. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. împreuna cu gâtul şi umerii sporului. napiformă. Hevea. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Cytisus. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. p. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. eliptică. elipsoidală. obovată. Taxus.5 %). a. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia.adâncit. doliformă. Ulex. elipticcurbă. clavată (măciucată) şi obclavată. 9. Sorbus. 1 specie micorizantă. (după A. Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. Betula. dacrioidă. . poate fi: . astfel că. tip de septare numit „praelonga”.3.P.. ovată.emergent. prescurtat a. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). Gmelina. 2 specii foliicole (9. limoniformă. vermiformă (vermiculată) naviculată. obpiriformă. cilindrică. piriformă.). Băcăran. circulară. . globoasă (globuloasă). campanulată. halteriformă. asteriformă (după Hulea şi colab. liniar-curbă. Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. Magnolia. eliptică.S.. Cornus. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. Fagus. ovată. . 1983). 2 specii parazite (9. (h.

Castanea. palinologia. Alnus. Fagus (F. pe Bambus şi Pyrus. Unger etc. 1 specie micorizantă (7. Malus. Festuca rubra. Zeae etc. Mangifera. Agrostis. 1 specie cosmopolită (3. Poa.4. Liquidambar. oleracea. Gmelima. Carthamus. Cicorium intybus. Malus.7 %).5 %).7 %). Urochloa. Carthamus tinctorius L. Quercus. Dactylis. Betula. 1966. Bersamia paullinioides.5 %). Pyrus. Betula.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. 2 specii tericole (15. Hevea. c. criticarea. Hibiscus. pratensis. Liquidambar. Populus.7 %). Ilex.5 %). verificarea şi completarea rezultatelor. Carica. d. Fargesia (Ariundinaria). Hevea. Gmelina. Balsa.V. 1965). 1 specie foliicolă (3. pe membrii familiilor Leguminoase. Cichorium endivia.. 1 specie micorizantă (5. Theobroma. intybus.9 %).4 %). Vitis. Agropyrum. selectivitatea procesului fosilizării. Tinospora. antrenarea în 41 . Calcophyllum. Quercus. Salix. pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae. Triticum. Triticum şi. Ettinghausen. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. trivialis). Nyssa. Fagus. Hevea. Betula. Albizia. nemoralis. Fagus. asper). Corylus. Carthamus.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. Saccharum. Hymenocardia. Cedrella. Dioscorea. f.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. Acer. Eucalyptus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. Samanea. Leguminosae.3 %). C. Persea. Hura. Nyssa. Magnolia. de Saporta. 1 specie foliicolă (7. Euphorbiaceae. Tripogon. Callistephus chinensis. Lactuca. Castanea. 1 specie lignicolă (7. grandiflora). P. Ulmus. Dianthus. 2 specii tericole (6. Quercus. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. e. Chlorophora. Engelhardt.2 %) pe Carthamus tinctorius.. Viburnum. Rauvolfia. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. (după Sittler. Sonchus (S. P. 1 specie micorizantă (3. 8 specii parazite (42. Saccharum. 10 specii parazite (34.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Boulay. Desmodium. Raphia sp. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. paleomicologia). Populus.4 %). Gramineae. Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. Pisidium. genuri şi familii: Berkheya. 1 specie praticolă (7. Pyracantha coccinea.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. Mangifera. în general. Poa (P. (Palmae). Barbacenia. Taxus. principiu folosit de lucrările lui Heer. flora (paleobotanica. Gmelina. Băcăran. Monanthotaxis. mineralele argiloase etc. 9. Theobroma. Eryobotrya japonica. Dianthus. Malus.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Mangifera. Quercus. 2 specii foliicole (10. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile. Cedrella. Ulmus. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia. S. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48.7 %) şi 6 specii parazite (46. Rhamnus.

va deveni preponderent în partea inferioară. Alnus. sporodic. 9. 1965). în care Gimnospermele sunt tot preponderente. 1965). după Sittler. 42 . forme noi recente tipice: Carya. Juglans. Cenozoicul vechi (Eocenul. micorize etc. În regiunea de la nord de Vogelsberg. Pinus haploxylon. nu mai sunt Palmate. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. parazite. Alnus. complexitatea procesului nomenclatural. Tilia. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. (după Sittler. 1965). referindu-se la Bazinul Hesse. parazitism.). Pterocarya. 1964. fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons. Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. prima degradare climatică a Cenozoicului.4. în Rupelianul superior sunt semnalate. Ulmus.4. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. nici Engelhardtia. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite.1. cu ocazia invaziei marine. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. apărute la începutul acestei perioade. micorize etc. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior. Tilia. incertitudinea înrudirii filogenetice etc. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. în concuren ă cu Pinus silvestris. convergen ele de formă. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. B.2.V. de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. 1965). într-un ritm lent. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Betulacee (Sittler. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. Sittler (1965). Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. C. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. În Bazinul Hesse. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). 9. sub influen a varia iilor climatice. Acer. Băcăran. dar se găsesc Tsuga. dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. 1965). 1965). Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. în care vechile esen e termofile au dispărut. Odată cu invazia mării rupeliene. Salix. formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. A. 1965). este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul).

. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %).6 %. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. t.2 % + 44. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %.8 %) indică faptul că în Oligocen superior .Miocen inferior. . Crisan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. în cazul celui de-al doilea. 1964).1 % = 37 % 22.9 % + 11. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52. dezvoltarea ciupercii este oprită. de creştere sub 10oC. optimă 20-35oC).4 %). Ellis.V. psihrofile (t. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului. La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii. fa ă de 66.. 50oC. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. t.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80.. La temperatura mortală. Bilai & Zakharcenko. iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice.specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale.9 %). maximă cca.” (după O. 20oC) (după Kirk şi col. în cazul primului.8 %). de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă. 63 %. 2004). are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. ciuperca este distrusă.4. temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson. La temperatura minimă şi maximă. mezofile (t. 1964. Săvulescu. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B. optimă sub. Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. Aşa am ajuns să constat. Hulea şi colab. Temperatura. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. . Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci.9 %. 1973. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate. fără ca să fie omorâtă. 25. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. 1968. în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53. 9. de creştere 10-40oC.6 % 43 .4. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. „La temperatura optimă. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări. Băcăran. t.4 % = 66. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper.9 %). fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. termotolerante (t. ca factor ecologic esen ial. atunci când am efectuat actul comparării. minimă sub 20oC). 53. 1987). 1983). se grupează în felul următor: . În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.4.3.

permanent pe Pământ. respectiv sporii de ciuperci. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. 44. înso itoare fidele.. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. ale vegeta iei. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale.1 % în Forma iunea de Şipo elu. al forma iunii. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. este un fenomen legic. Ciupercile. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. care nu este un lux al naturii. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire.8 % în Forma iunea de Podu Morii. 44 .V. Tranzien a micotică. Caracterul trecător. cu necesitate. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. tranzient. la un moment dat. 11.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. nu întotdeauna. mai ales în Cenozoic. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. 17. Ciupercile. la un moment dat. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. ordonat. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei. ca doi factori de evlou ie darwiniană. complex. Băcăran. capabilă să se manifeste fiabil. decelat cu uşurin ă. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. cu numărul mare de spori. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. popula ional. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. de mare aploare. ceea ce ne conduce.4 % în Forma iunea de Doftana. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor.

parazite.000 spori etc. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. deci. La Fusarium sp. 1964). Milleromyces rhyniensis Taylor. lignicole. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria.. 1991). Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. dat de numărul uriaş de indivizi. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. în realizarea paleoecosistemului miocen. 2. 1996). Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. indică amploarea activită ii fungice. micorizante şi entomofage. Lyonomyces piriformis Taylor. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. holocarpic. fungii. Taylor . tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30. 1991).000. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil.000.000. 1991). mai ales pe frunze şi tulpini. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. ca organisme heterotrofe. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. cu necesitate.. 1992 cu talul discoidal. foliicole. epibiotic. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. cosmopolite. 1991). Ulocladium. 1964. 45 . Stemphyllium. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare.000. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. pe Penicillium spinulosum. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze.000. cu date referitoare la speciile actuale. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. Pythum. dar este citat. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. tericole. 1991). cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. După primele studii. papile.. tericole. Sclerotinia. 1984. 1988.000 spori.1. În marea lor majoritate. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. Krispiromyces discoides Taylor. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. CONCLUZII 10. Voronina şi Sorodiscus). micorizante şi foliicole. Paleosinuziile sunt. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100. din Cole & Hoch.000. Băcăran. existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. din Taylor & Osborn. la Gonoderma applanatum 30. Penetrarea cuticulei în cazul V. Hass & Remy.000 spori/zi.000. cosmopolite. Exemplificând. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. inaequalis este realizată de apresor. 1992 cu talul piriform-globular. Rhizoctonia. După degradarea enzimatică. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. (după Ingold. praticole. 1987..000. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. praticole. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). Hass & Remy.V. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. agentul patogen al rapănului mărului. Hass & Remy. paleo. entomofage. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. Fusarium.000 ascospori. 1992 cu zoosporange holocarpic. 1992. din Cole & Hoch. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. 1974. din Cole & Hoch. 1996).humicole. 1963. 3. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. aşa cum se observă în planşa XX. din Cole & Hoch.000 spori. Smereka et al. apertura cu o mică papilă de eliberare. din Cole & Hoch. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn.

. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. 1987. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. 1930.V. momentan nedeterminabil. Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”).. 1987). Microorganismele (bacterii. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. fig. nov. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). 1994). 2000). drojdii etc. din Cole & Hoch. 1980. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. 1994). (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. ascospori. filoplanul a existat din Devonianul mediu. 46 . derivat din Chytridiomycetes. ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al.. Somero. 1995). dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. Taylor semnalează Chytridiamycetes. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. fără a putea preciza. penetrează plantele. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. cu siguran ă. 1996). 1985. 1975. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. sp. starea parazitară sau simbiotică. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. 1991). ca în cazul fungilor. endocelulare. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor.. din Taylor & Osborne. 1977. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. Datorită aşa-ziselor enzime strategice. capabili să inhibe cutinazele. fig. 1991). 1991).. astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. IV. XX. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. comparabilă cu Euallomyces.. iar din 1992. Hass şi Kerp. similar Blastocladiales. Pucciniasporonites herbilis nov. 1991). ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre. 1995). din Taylor et al. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru.. 1981. 1985). Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. 1909. Nicholson. 1985). Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. Băcăran. Halket. cu asce. Pragian. din Taylor et al. cyanobacterii. Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. Remy & Hass. Într-o concep ie mai largă.. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. sp. dovedi i în m. Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. din Taylor & Osborn. din Paleozoic (după Osborn. 1996). Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov. 20). din Cole & Hoch. din Taylor et al. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. Paleosinuzia micorizantă (pl. 2004). 1999).. 1996). holocarpice şi eucarpice. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. Paleosinuzia lignicolă (pl. 1975. eubacterii. Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. dar şi cu mult mai înainte. Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. împreună cu alte microorganisme... 1995). Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp.e. XX. gen.) pot coexista în rela ii simbiotice. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang. (pl. Devonianul inferior. al. 1986..

al. sp.. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. întâlnite la vârste înaintate. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. din Cole & Hoch.enzime proteolitice în culturi: . extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. Hass et Kerp. Paleosinuzia entomofagă. Remy. din Cole & Hoch. 1986a. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. Epicuticula. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. ca hifă simplă. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. chitina. 1977). 1991). de multe ori prin extensiile laterale. 47 . dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. concretizate în chinone (după Denell. genul Glomites Taylor. 1989. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. 1966). momentan nedeterminabil. din Cole & Hoch. Hass et Kerp. 1995 se referă la hifele aseptate.. nov. fig. Remy. Saeptatustubulus obliquus (pl. 1991). 1991). Taylor.. Leger. Procuticula. fig. nov. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. aceştia. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). să tolereze poten ialul toxic al acesteia. asemănătoare cu S. cuprinde fibrile de chitină. Vallmuscelisporites commissuralis (pl. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. 1991). 1989). gen. din Cole & Hoch. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. 1970a. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. IX. în matricea proteinelor.V.. din Cole & Hoch. 1991). prima barieră a infec iei fungice.. 1995). 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. are un strat exterior mai fragil (după Hackman. fungii traversează procuticula. 14). însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate. Goettel şi col. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. IV. 1946. 1986) (din Taylor et al. este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville. lipide (după St. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. un strat mult mai gros decât epicuticula. Băcăran. 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. insiduosus. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula. sp. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. Ca experiment. 1984. Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et.. fig. 1990. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. din Cole & Hoch. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. sp. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. 1991). o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. aminopeptidaze. Sporul. secven ial. cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. 1991)... În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. 1991). trebuie să adere la suprafa a cuticulei. St. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. 1991). Rezisten a exocuticulei la degradare. 19). 1988. 1986.şi exo. carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. Leger et al. multistratificată. 1991). prin epizootii. După realizarea breşei epicuticulei. 1984). este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. gen.proteaze (colagenaze). IX. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. din Cole & Hoch. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). 1981. Epicuticula. 1980.. 1984. din Cole & Hoch. 1984). eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov.

24. popae nov. 1991). Samnels et al. Leger et al. Charnley & Cooper. graminea nov. Leger... 21. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch.. 14. A. sp.. excuratus nov. D. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice. prin înmul ire asexuată vegetativă.. din Cole & Hoch. D. diferen iat pe vârste. anisopliae. sexta) (după St. la fel cum.. emisă de Erynia ssp. 1986b) şi B.. sexta cu M. (Endomophthorales. sp. Ciuciuruites vitiori nov. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. sp. ca apoi. nepublicat). sporii. sp.. St. 1993. epicrocus nov. 1991). sp. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3).. 20.. în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. 1991). Dyadosporites archaetipus nov. Diporicellaesporites anulatus nov. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. 1991). sp.chimoelastaze şi tripsine. 25. 26. 11. A. sp. 1989b. 19. D. considerat catabolit represiv. Dintre exoproteaze. Sinteza chitinazei este reglată la M. proteină produsă major. glucosamina o poate face. 1990). A. lecanii. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. . 16. Brachysporisporites singularis nov. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. 17. hifele şi corpurile sporifere. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene.V.. sp.. 4. Leger şi col. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică.. sp. sp. 1987.. V. zigomicetă). 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere. B. geometricus nov. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni.. conspicabilis nov. 12.. sp. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. al. 1991). D. D. schistosum nov. sp. 8. sp. D. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. 18. sp. Diporisporites anfractuosus nov. 5. ductilis nov. sp.. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. supuse analizei după criterii nomenclaturale. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul. corniculatus nov. Leger et.chimotripsina.. 2. Alternaria caelestis nov. diadematus nov. mititiuci nov.. hifele invadează întreg corpul insectei. 23. camerarius nov. din Cole & Hoch. B. N. emise de M.. A. A. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1.. din care se eliberează conidiile. anisopliae. bassiana (după Smith & Grula. 1991). 48 . cu datele oferite de Cole & Hoch (1991). sp.Didymoporisporonites fenestratus nov. sp. D.. anisopliae. Abordând în această manieră. aleurodis (după St... D. 6. 7. Leger et al. sp.. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. din Cole & Hoch. par ial cunoscută. sp. Băcăran. 10. 27. indetritus nov. sesani nov. D. 9. D. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. sp. paralellos nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi. bassiana. în situ. anisopliae (după St. hamatus nov. 1965. D. 13.. sp. Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. 3. Odată ajunse în celulele epidermei. debilis nov. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. rileyi. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. sp. sp. 1974.. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch... 22. sp. 15. Leger et al. D. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar.. exiguus nov. 1987c. D. sp.

strangulatus nov. 55. Taylor et al.. Didymoporisporonites biturbinatus nov. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 4.. 7. 16. sp. ignobilis nov. P. 10. 50. 9. teleajensis nov. Chytridiosporites anomalus nov. P. sp. Patarlageleites teodori nov. 23. sp... 2.. Slaniceites caracioni nov. sp. scansilis nov..... cumulata nov. 14. 13. sp... 3. 1973. 37. 32. sp. Paleocurvularia nodosa nov. 5. 13. 17. 3. sp. D. A. sp. 11. sp. 24. sp. imperspicabilis nov. 7. Alternaria hirundinae nov. S.. sp. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. Sesanites comparaticius nov. sp. 20. 18. 17. sp.. Traiansavulescumyces ovalis nov. P. Frunzescuites multus nov. sp. 26. 38.. intercalaris nov. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . sp. H. sp. P.. rostratus nov. 12. Pucciniasporonites herbilis nov. 34. P. oculatus nov. sp.. 1995. H. 42... sp. P.. Băcăran. 54. 11. 31. 40.. rugosus nov. 13. inelegans nov.. sp. Olarufilum levatus nov. 43. Ascochytites eliadei nov.. 29. sp. D. oppositus nov. 38.. 17. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. P. 7. 39.. D.. sp. sp. symmetros nov. sp.. thomae nov. opreae nov. sphaerialis nov.. 52. sp.. Orjanisporites fructifer nov.. Multicellites bisymmetricus nov. Pluricellaesporites consuetus nov. 10.. Catinaites opulentus nov. P. sp. lautiusculus nov. Eliadesporites lateralis nov... bombycinus nov.. sp. Manastirites semulcus nov. salmacidus nov. H. Paragranatisporites tortuosus nov. mendosus nov. sp. Manicsporites copulabilis nov.. Dyadosporites apostoicescui nov. sp. 15. Ampuliferinites contortus nov. sp.. P. Diporisporites oblongatus Ke & Shi.. Hilidicellites levigatus nov. 4. 27. 6. 5... sp. Paleobasidiomyces pentacordae nov. P. sp. conifer nov. lamentabilis nov.. Dyadosporites bipennatus nov. Vallvitisites volhynianus.. 9. sp. 40. Celyphus rallus Batten. modicus nov.V. 16. Seciurites capitatus nov. 19.. H. 1993. sp. limbatus nov. 29. sp. 15. 30. contrarius nov.. sp.. sp. 15. sp. sp. sp. 35.. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. sp. pileatus nov. 51. A.. Vallmuscelisporites commissuralis nov.. sp. 22. sp. 53.. 2000.. Gigasporites opimus nov. sp. P. 28. 28. 31. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. 25. sp.. Rafailasporites laevus nov.. D. belicosa nov. sp. 2. enucleatus nov.. 21.. P. S. truncus nov. A. H. 49.. 9. P. sp. sp. sp. sp. Dyadosporites justiniani nov. sp. D... 6. 35. 33. 30.. D... littoralis nov. 26.. 2. contatus nov. 8. sp. Tomaites loculatus nov.. incurvicervicus nov.... 27.. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc.. Dicellaesporites cuneatus nov. 31. sp. mundus nov... 14. 30. 33.. A. sp. Cranguites orthogonius nov... sp. sp.. Uncinulites oculatus nov. constrictus nov. pretiosissima nov. sp. sp. A.. 37.. D.. evidens nov. sp. 38. Seciurites sellifer nov. P. Foveodiporites pilosus nov. sp. 36. sp. P. Balosinuites multicius nov. sp. sp. spongiosus nov. P. rostratus nov. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1. Alternaria renodis nov. P. sp. 10. eminulus nov. 28. sp. sp. M. P.. 1995. sp. perfectus nov. Saeptatustubulus obliquus nov. 32. E. 1997). sp. 46. A. 21. 44. sp.. 19. dragastani nov. 24. sp. 25.. sp.. imperfectus nov.. A. P... sp. sp.. 32.. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. sp. sp. trichorus nov. Lupuluites barbatus nov. 34. sp. 6. Dragastansporites primigenius nov. sp. D.. sp. 5. gemmosus nov. Alternaria baltesi nov. sp. 48. P. sp. nodosus nov. sp.. P. Taylor & Taylr.. 29. fossilis nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. 20. sp. P. 14. 47. sp. 12. 35. sp. nana nov. semiperfectus nov.. Diporisporites minutus nov. tuberans nov. H.. P. sp. Crivineniites ovidi nov. Dicellaesporites apendicisphaericus nov. 2000. 3. sp.. M. 1978. sp.. 11.. Pluricellaesporites aduncus nov.. H. Bonteasporites magnus nov. 1997. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1. implanus nov. Hilidicellites amoenus nov. 1968.. pares nov.. sp. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar.. mucronatus nov. P. 36. sp. sp.. sp. D. inopinatus nov. D. P.. sp. sp. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina. 8. sp. Diporisporites hammenii Elsik... sp. C.. Ciuciuruites ovalis nov. 37. 12. sp. sp... Pluricellaesporites agnoscibilis nov. sp.. sp. sp. columnaris nov. 36. H. sp. tigrinus nov. sp. circulus nov.. sp. hastatus nov. sp. sp. sp. A. sp. sp. 2000. 16.... 41. D. sp. H.. 23. gemina nov. sp. negreani nov. T. strictissima nov. P. semisphaerialis nov. 45.. 22. sp. sp. Biseriessporites inaestimabilis nov.. 34. 18. ferratilis nov. Doceaspora facilis nov. sp. 8.. 39. P. 4. sp. 33. apostoli nov...

V. micorizante. parazita i de fungi. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). rezultând 64 indivizi. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes.filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. Hass & Kerp. Remy & Kerp. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. Hass & Kerp. 50 . tericole şi praticole. 1985) (din Taylor. lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. lichenoide (?) şi entomofage. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite. . cu pozi ia stratigrafică Pragian. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. 1997 (din Taylor. Hass. 1997). Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. cosmopolite. Ori. 1992).apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . Jahns & Betman. motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. . rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice. Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. Hass & Kerp. în limitele bazinelor lor. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). Hass & Kerp.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. 1997). 1997). 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. Băcăran. foliicole. similare cu cele eviden iate de Taylor. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. 1995.

fig. gen. 10 specii. XII. IX.2. fig. 3).Pluricellaesporites 1 gen . XXI). Crivineniites ovidii nov. 19 specii. nov. de ex. sp. 13) din Forma iunea de Şipo elu. 10). 2) din Forma iunea cu sare. (pl. 3) din Forma iunea de Şipo elu. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. Ciuciuruites vitiori nov. fig. de ex. Băcăran.. IX. (pl. sp. nov. VII. Slaniceites caracioni nov. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. de ex. grupate în func ie de numărul celulelor. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. 14) din Forma iunea cu sare. VI. fig. VIII. VII. constatăm că sporii monocelulari (28. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice. 6). fig.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. 2000 (pl. fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. sp.Dicellaesporites 1 gen .37%) sunt. 12 specii. fig. (pl. VII.V. 3) din Forma iunea de Şipo elu. fig. 31 specii. Probleme de nomenclatură la sporii. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate.88%) au valori aproximativ egale. fig. 16). 3 specii. sp. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri. sp. în mod evident. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare.. 2000 (pl. 18 specii.Inapertisporites 1 gen . din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi. de norii sporiferi. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune. iar sporii pluricelulari (44. fig. gen.75%) şi cei dicelulari (26.: Pluricellaesporites constrictus nov. 4 specii. 1973 (pl. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. 25 specii. (pl.Hilidicellites 1 gen . cu necesitate. nov. gen. gen. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. sp. 8 specii. IX. fig. VIII. fig. Patarlageleites teodori nov. 7 specii. sp. (pl. sp. Celyphus rallus Batten. 3). formată cu ocazia eliberării. de ex. Dragastansporites primigenius nov. (pl.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. nov. III. fără a eviden ia sursa lor. 12 specii. fig. I. (pl. Ascochytites eliadei nov. 51 . nov. (pl.: Seciurites evidens nov. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. sp. (pl. de la corpul sporifer la spor. a fi considerată de origine fungică. VIII. X. fig. sp. fig. gen. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. Tomaites loculatus nov. 1980 (pl. sp. de ex.Dyadosporites 1 gen . Hilidicellites spongiosus nov. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii.: Dicellaesporites dragastani nov. X. 15). (pl. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. (pl. Astfel. 36 specii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului. fig.Monoporisporites 1 gen .

sp. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. fig. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. (pl. IX. pl. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. şi P. sp. instalat pe corpul unei insecte. pl. fig. fig. fig. speciile P. în mod esen ial. (pl. mundus nov. X. 20): două exemplare au 4 celule (pl. fig. la genul Pluricellaesporites sp. sp. precum P. fig. În contextul reproductiv dat. (pl. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). (pl. IX. (pl. afla i pe Crivineniites ovidii nov.. sp. deşi ridică unele probleme disputate. (pl. fig. p. în mod cert. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . III. VI. IX. Acelaşi proces fiziologic. sp. 9). sp. 18A). nov. sp. sp. (pl. A. I. sp. rugosus nov. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi.. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. pe când cea de-a doua specie are un a. (pl. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. 21. fig. sp. 22. sp. P. fig. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. 11).: Seciurites evidens nov. 5). fig. fig. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. situat lângă corpul sporifer. H. III. dar şi prin faptul că. D. VII. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. fig. (pl.. fig. 7) şi P. fig. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. pliată. 1971. 4). hastatus Chitaley & Sheikh. provizoriu. 21. sp. fig. fig. fig.. deoarece acesta nu a fost ilustrat. fig. mendosus nov. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. prin comparare. aduncus nov. I. III. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. VI. sp. (pl.V. P. 1985. aduncus nov. 1981). sp. atestată de prezen a unei germinări. 22). fig. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. Dyadosporites apostoicescui nov. X. (pl. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. Dicellaesporites mititiuci nov. (pl. (pl. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov. P. Situa ii similare apar la A. (pl. cu necesitate. În această optică. II. 10). 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. sp. Reduviasporonites buzoiensis nov. 18B). Pluricellaesporites enucleatus nov. I. VIII. I. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. (pl. (pl. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. (h. Jansonius. sp. în care numai analiza formei celulelor. III. sp. IX. V. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. prima specie are un annulus evident. fig. Lupuluites barbatus nov. fapt impus. nov. gemina nov. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. se deosebesc prin forma celulelor. lipit acum de ostiolă. imediat după eliberarea sa.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. în care sporul este eliberat din corpul sporifer. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. De asemenea. H. cu sporii de ariergardă. 2).. sp. sp. 20) ridică problema înrudirii. 1971. sp. limbatus nov. X. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. 1971 şi H. 1972. Forma sporilor. II. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. 1971. I. sp. sp. opreae nov. fig. fig. gen. p. 19). fig. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). II. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. 3). 11) şi D. apostoli Chitaley & Sheikh. fig. gen. motiv pentru care l-am încadrat. sp. hastatus nov. de ex. fig.) au hotărât separarea lor. sp. VI. gen. II. mundus Chitaley & Sheikh. (pl. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. gen. considerăm că este de natură fungică. (pl. (pl. (pl. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. folosindu-ne de caracterele acestora.. sp. (pl. M. Deşi sunt asemănătoare. II. P. Sporii deja elibera i. (h. sp. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. (pl. opreae nov. 5). Băcăran. nov. excuratus nov. IX. (pl. 1971.. to i din Forma iunea de Şipo elu. gen. 5). apostoli nov. fig. fig. din Reynolds. nov. 2000 (pl. sp.

Băcăran. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. 2000). 1989. Familiile Balosinaceae nov. numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. fam. 53 . motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. gen. (după Elsik.). şi Lupuluites nov. fam. şi Vallvitaceae nov. gen. 1989. dar este. sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. gen şi Sesanites nov. gen. Kalgutkar & Jansonius. în mod cert. 1943) Elsik.V.

A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. I. Institutul de Geologie şi Geofizică. Senes. Bucureşti. MOTAŞ. Andreescu. 1958.... Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. Pays Hellen. Aradi. 129-212. R. S. (1942). 4.. 1974. 1952. Precizări asupra limitei etajului Meotian. Andreescu. paleoecology. An. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea.. Bratislava. OM Egerien. Andreescu.A. p. van Couvering. 6. T. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari.. Tome IV (1912-1913). Popescu. Vol. Bucureşti. Baldi. Alexandrescu. BIBLIOGRAFIE 11. Andreescu. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous.. G. p. I. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). 499-512. Kent. V. III. p. Dări de Seamă ale Şedin elor. Neog. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). 15/2. An Geolog. cerc geol.Swisher.. Pestrea. Géol. Crihan.. Alpenland. Bucureşti.J..131-156...A. I... Tulsa. Institut Géologique de Roumanie. Chronostratigraphic und Neostratotypen. Andreescu. Baldi.. Geochronology and the geological record. geofiz.P. D. N. I. I. 35 Bd. 1993. Bucureşti. 1916. I. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. Annuaire du Comité Géologique. Medit. 1972.V.R. Suppl. Bucharest.. Roumain IV. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. Comptesrendus desseances. Vol. Bucureşti.. In: Snelling.1. Berggren. Frunzescu. Pană. Athens (1979). 1975. Neagu. p.. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. 1972. Munteanu. E. 77-80. Andreescu. 541-558. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians).. VEDA Edition. Băcăran.V.. 511 p. I. Institutul Geologic al României. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat.. 18/2. Buletinul Societă ii Geologice a României. al Rom. Vol. seria a 4-a. Geofizică. Gr. In: Berggren et al. Bolgiu. Bucureşti. I. Bucureşti. Institutul de Geologie şi Geofizică. T.. Bucureşti. J. Vehr.. I. Roumanien Mitt. time scales and global stratigraphic correlation. XXVIII. Atanasiu. I. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. Matei. Aubry. Dări de Seamă ale Şedin elor. SEPM Special publication no. Inst. Vol.. Gr. Avram.. et al.A. Chronostratigraphie und Neostratotypen. Dări de Seamă Vol. p. Kent. Budapest. 77-80. W. 1917. Study in stratigraphy.. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. T. G. 211-260. Brustur. 157-176... Bucureşti.. 1981.. 14. 1973. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. 54. Antoescu Al.). Athens.. paleogeography and systematics. Berggren. VII (1915-1916). ed. T. 69. 1981. I. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali. 232-235. Botez. 3-6. E.. Geol. Alexandrescu. 54 . London Geological Society. p. M. Anuarul Comitetului Geologic.. Bucharest. 1944. Buzău). W.. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. Botez. 1996. LVIII/4 (1971). I.. V. 1995. Tomes XXIV-XXV (résumes). D. p. p. LVIII/4 (1971). Vol. Geologie. Academic Kiado. I. p. M.. Geografie. 1906.. 129-138.. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali.. 1970.. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes.. (Geol. Papainopol I. CR Inst. Rom. Special Paper. Gh. Miozän der Zentralen Paratetys..V. nr.C. Studii şi Cercetări de Geologie. geol.: Geochronology. C. 1973... Acad. p. D. Bratislava. O. p.. Brustur. Acad. St. VEDA Edition. XXIV. 72 p. LXVII (1981).. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. Bucureşti. Atanasiu. geogr. 118-126.S. Miozän M5 Sarmatien.. An. 69-90. 1985.. IGR-90. p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. p.

. M. Coquand.000. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Dumitrescu. B. Bucureşti.. Ciocârdel. Institutul Geologic. Cocioni.. I.. Bucureşti. Salvatorini. Ed. R. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. 65-84. Costea. B. Senes. Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy. 1964. Paris. p. Bandrabur. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. T. Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer. Bucureşti. D. Institut Géologique de Roumanie. Cluj-Napoca. D. Tome XXIX (19401941). Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică.. Bratislava. Institutul Geologic Bucureşti. I. I.. M. Rom. Bucureşti. A. Monteforti. XXIII... Editura Academiei Române. E. Dinu. Institut Géologique de Roumanie. Bucureşti. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit. Geologica Carpatica 19(1). NW.. Prospec iuni S. Italy). G. 1952. Frunzescu. Fl.A. Alexandrescu. N. D..A. A. Bucureşti. 1978. 1999. Frunzescu. Universitatea Bucureşti.. et al. p. Gh. Univ.. Rom.. Iaccarino. Comitetul de Stat al Geologiei... Odin. Geol. Originea sării şi geneza masivelor de sare. p. Comptes Rendus des Séances. R. T. Reichs. 1948. 1938. Bratislava. Frunzescu. P. Dumitrescu. 1995.. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului.. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. 49. XXII/1. Fornaciari. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. tomul 37. Drăgănescu. 89-96..U.. Dumitrescu. L (1962-1963).. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1970. 95-117. Bucureşti. 134-137. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna.S.. in: Papp A. Dumitrică. Bucureşti. Verhandl d. M. P. 187-144. F.. k. Ploieşti. Universitatea Babeş-Bolyai. 1968.. Gr.. Săndulescu.. p.. Vol. Comitetul de Stat al Geologiei. G... II/XXIV.. M. 1998. 1992. France. Bucureşti. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol.. Frunzescu.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Anastasiu. Iaccarino.. Massari. D. Vol. E. Gr. Anuarul Comitetului Geologic. 273-276.. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). R. foaia Covasna. Acad. p. 1950. Brustur. of Bucharest. Dumitrică.C. Bucureşti. Institutul de Geologie şi Geofizică. Dragoş. 1885. Mem. Bucureşti. Géol... L. Buletin tehnic-ştiin ific. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. p. p.. XXIV. 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. Baltes. p. p. 195-270. G. Elsevier Science B. S. I.S. N. 1867. Grafica Prahoveană S. Popescu.. Padova. Cehlarov. A. scara 1:200. p. 1992. 1-226 p.. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. p. 1993.... 51-61. Ghibaudo.. H.G.. Popa. Badenien. Rio. M.V.. An Com. I. 207-230. Alexandrescu. J.. Vol. Academia Română.. Geol.. Tome 37. 1997. D.G. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). k.. 505-509. Filipescu. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău.. V.. Soc. 1962. 1-121.. Crihan.. Cobălcescu. p. Gr. S.. I. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin. Revue Roumaine de Géologie. Studii şi cercetări.. LXI/4 (1973-1974).J. Wien. 1975. Vol. 55 . 263p. in: Montanari. geol. 1997b. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic). 1997. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna.. Băcăran. Bucureşti.. Harta Geologică a României. Bossio. Mazzei. tehn. Teza de doctorat. 4-8. 1997a.V. Cicha. Bul. N. Ghea ă. Rio.. Cehlarov A... I. Acta Paleont. S. La Nappe du Gres de Tarcău. D. Sci. Fornaciari.

Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v. et al. I. 1971. Vol. An.. Buletinul de ştiin e geologice din R. 17-22. Vol..I. C. Vol. B. Studiul complexului gresiei de Tarcău între V. Bucureşti. Mezzaros. LXXVI. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. Rom. P. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). H. Cluj-Napoca. Grujinschi.V. 8. Grujinschi. Nauk. Wenz. p... 1989. B. 1971. T. Clarandon Press. Trelea. 1988. LII.. Izv. (Ed. Suppl. 5. Paleont. Ionesi. N. Jones. Bucureşti.I. p. Ionesi. 65-163. 1962.P.. Grujinschi. K.. 1973. B. Init. Inst.. XXXVI.. 1994. 72-79. P. p. (serie nouă). Cuza”. Iorgulescu. 2-3. Sarmatian of the Moldavian Platform. Iaşi. 187-208. Ionesi. Bucureşti. N. 2000b.M.... Ionesi. Goel. 1972. Dări de Seamă ale şedin elor. Popov. Grujinschi.S. Iaşi. R. 1-457 p. Kennett. Anuarul Comitetului Geologic. Dări de Seamă ale Şedin elor. Washington... p. î. 1985. Bucureşti. 83. E. Cuza”. Text Doctorat. Oxford. Deut. Frunzescu.P.. XVIII (1971). Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). I. E. 56 . Bucureşti. N.. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. H.G. LVII/4. 201-212.G.. Gh. p.. M. 3-26. 1985.R. L... Iaccarino. Severoyapadna Bulgaria... D. p. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău). V. p. in: Kennett. Ionesi. 101-107. Vol. S. Institutul Geologic Bucureşti.G. Huică. L. Brănoiu. Tom XVII. C. 33-38. Deep Sea Drilling Project Leg 90. st.. Berlin. Geol.. Kojumdgieva. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău.. p. Ionesi. Geol.1383-1411. Edit. Vol. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene. B.G. Ionesi. Brânzilă. no. 90. Bucureşti... 1995. p. Stratigr. sect. J. 133-140. Băcăran. p. D. p.. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera... 1971.. J. Vederi noi în problema stratelor de Cornu. R. Grujinschi. Gheol. An. 1972. Geologie. Grujinschi. Perch Nielsen. 2008. Sofia. Rep.. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu. 1972. L. Gessel. Bucureşti. 1969. Vol.. Iva Mariana. J. Teleajenului şi V.222. 4. România.S.J. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Prahova)... Stratigr. Akad. România. N. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. D..G. Grigoraş. XXVIII. p... Rasvitie na sarmatskie moliuski. B.. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş.. 25. XIX. Bucureşti. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. 121-136. In: Bolli.S. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud. p. I. i Litol.. Buletinul I. nr. Stud.. Ploieşti.W.. Univ. Paleont. 154-150. 1970. W.B. Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. Micropaleontology in Petroleum Exploration. 25-64. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. C.. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. Kojumdgieva. IIb. Stratigr. K. Acad. Institutul Geologic Bucureşti. Editura Universită ii din Ploiesti. Com. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie. Bucureşti. Ştefan. Saunders. p. XI. Ionesi.P. Krejci-Graf.S.P. Geologie. V. C. Ionesi. I. p. 99-220. 1968. p..D.. XIII..v. v.. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. 283-314. Bucureşti.. 109-112. Vol. N. Zeit. p. 1955. Vol. XLVI (1958-1959). Sect. Vol. Cambridge University Press. L. 391 p. Bilg. Ionesi. Buletin U. tehnic econ. p. 1972. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova). Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R.P. Lăzărescu. J. 189-192. Cluj-Napoca. D. 2. Buzăului.. „Al. Istocescu. 1931. XVII (1971). Sofia.).. 1996. XIX. C.. Plankton Stratigraphy. The oligocen from the Transylvanian Basin. 1953.201 p.

Bucureşti. p. Papaianopol. E. Merutiu.N.. Paleon. Erde. XIII... R. Gh.. Ed. Nicorici. Contescu. Miller. 96. Anuarul Institutului Geologic al României. Etapa a IV-a.S. 1991. 738-785... Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. Suppl. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. p. J..V. Hodonin. M.... 7.. Rom. Bucureşti. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania. Papainopol. LXIX. 1991. 32-51. Pestrea. v.. 87-92. Motaş. 155 p. M. Edit. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. V (1911). 3-14. p. Ital.. A. R. Anal... 1927. 14b. Academia R. Vol. Dări de Seamă ale Şedin elor. M. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România.. Mărunteanu. Veröff Zentrdinst. Bucureşti. L... 1914.C. no. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. p.. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România. Raport. 127-148. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. Institutul Geologic al României.P. & Young R. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions. Roma. 4-th INA Conf. Vol.P. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda. 4754. 47-60.. II. 299-339. p... N. I. East Carpathians. VII/1. Bucureşti. Macovei. St. în: Farinacci. Vol. Mărunteanu. Bucureşti. in: Hamrsmid B. Fairbanks. Szakács. Motaş. 1997. L. Geophys. în timpul Cainozoicului. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. Vol. Raport de cercetare.C. 14/2. P. Phys. Meszaros. M. Cluj-Napoca. Popescu. L. 1916. 1970.. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. Drăgănescu. 1992. b. 1978. Meszaros.. 1994. 57 . F. Martini. eustasy and. Wright. Cuza”. Bucureşti. Prahova). Roma. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. 1971.. Potsdam. Gh.. Journ. Prague. Res. 2. Mărunteanu. I. 2002. V. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. Institutul de Geologie şi Geofizică. Băcăran. Popescu. Miocenul presarma ian din culmea Istri a.C. I... p. et al.. Micu. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. Popescu-Voiteşti. R. p..R.G. Iaşi. III. p. Marinescu.. XVI/4. 7. Motaş. 66. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. Gh. II. 1981. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic... p. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare.. 221244. 1972. R. M. p. V (1913-1914). Al. Geologic.. Micu. p. 1962... Popescu. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique). Proceedings of the II Planktonic Conference. I. L. 33(3). 247-261. Popescu. Acad. Z. Bill.. 1967. marginal erosio. Edizioni Tecnoscienza. 6829-6848. 1982. Modena.. Papaianopol. S. 1996.31. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. 1976. Miculan.. – Nannoplankton Research Vol. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. Institutul Geologic Bucureşti. An. I.D..G. LVIII/4 (1971). Dări de Seamă ale Şedin elor. Univ..R.R. 1912. K.. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales.. Arhiva Institutului Geologic al României. J. Romania) (Comment to Annex 9-12). în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului. Mărunteanu. N. Olteanu. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice. Ad WDDR. p. p. Knihoonicka YPN. „Al. Bucureşti. Gh. Essai sur le Néogene de Roumanie. Fl. Knihov. Bucureşti.P... E. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy. Biostratigrafia succesiunii.. Geol. G. M. I. Vol. Soc. Macale . I. Vol. Mateescu. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. M. Mărunteanu. Geografie-Geologie. N. Sarea în pământul românesc. Inst. 197-202. 1994.. I. Marinescu. Bucureşti... St. Mrazec..

.) Acad. Vol. Munteanu.E. Faunal remarks (Molluscs.. (Geol. Iaşi.... Munteanu. II....R. Bucureşti. Studii Tehnice şi Economice. Pătru . Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. Bund. Janoschek..V. XXIX. Stratigrafie. Vol.. 1997. Paghida. p. Papp. Univ.S. Paris. I. Papaianopol. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . Bucureşti. Buzăului şi V. N.. Vol. Turnovsky. Cricovului Sărat şi V. Acta Paleont. Comité Géologique. Anuarul Comitetului Geologic. 277-282. K. Roumanie). Bucureşti.. Buzău). România. J. Lopatna şi V.. Bucureşti. Rezumatul tezei de doctorat. Lopatnei (Subcarpa i). 1969. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. Bucureşti. T. 1951. 5-98. 65-84. 12-18.. IX. Fl. J. Papp. Academia Română. 1970.. Revue Roumaine de Géologic. Munteanu. XXXII (1943-1944). I. 157-162. Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. III. M.. A. Bull. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş. p. Kapounek. Munteanu. Pană. Fr. 1966. p. LXI (1973-1974). Vol. I. Univ. XXXIII. Băcăran. p. 237-290. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari.. 1992-1993.. 5-62. XXVIII-XXXIX. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V. C. 1975. Tome 14/2. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). Universitatea Iaşi. Géol. Patrulius. Nicolescu. E. Bucureşti.. Geol. In: Papp et al. in co-operation with Grill R. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. 19-27.. al Rom. Müller.S.. 1969. Olteanu. Popescu. I. Gh. Teleajenului şi V. I. 1969.. 113-117. 1968. Nichiforescu. Vol. p.R. LXX. 1951.. Stratigrafie. Gh. Mărunteanu. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1964. D. Bucureşti. Iaşi. Teleajen şi P. M.. 1/2.. Init. I. sect. N.. Geof. p. T. -T. Popescu. An. p. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys. p... 181.... Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique..L. Cârnului (Cislău. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1978. Papaianopol.Leg. Acad. cerc Geol. Nichiforescu. Nişcovului). Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. Bucureşti.. Biostratigraphie (Mallusques.S. p. 1998. Bucureşti.I. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu. 1968. 189-203. R. p. Bucureşti. 42A of the deep Sea drilling project. D.S. Pilide. nomenclature of the Neogene of Austria. of Bucharest. 1973.. 1997. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea). Pauliuc. Popescu. Geol. Rom. A.. Bratislava. „Al. R.. Teza de doctorat. E.). Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V... Vehr. DSDP..: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. p.. Inst. nat. Anualele Universită ii. R. 189 p.S. Anuarul Comitetului Geologic. Rep. 291-300. St.. Bucureşti. p. XVII.. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. XXVIII.R. -T. p. 136 p. K. Geol. Asupra sarma ianului din V. Bălăneasa.. 1978. (st. Soc. Buzăului. Vol. Edit. Badenien. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. Bucureşti. Editura Academiei R. 1955. 58 . Geogr. Vol. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău). Kossovian foraminifera în România. Gh. Cuza”. 1877. Rom. 155160. M.. Pană. 231-261. M. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. 1. 1979. M.Schmid. Fl.. XI. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei.. Inst. 53-77. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău. E. Bucureşti. T. 22-31. Bucureşti. M. C.. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An.-Geogr. 1992. Geol. p. XLII. Ser. Viena. p. Washington. Serie de Géologie.. Géophysique et Géographie. Bucureşti.. p. Olteanu. Kallmann. Acad. Rom. 727-750. 1.

Bucureşti. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. Rögl. p. Inst. 76. Vol. no. Saulea. Bucureşti. 727. Popescu. p. p.. Gr. Gh. G. Anuarul Institutului Geologic al României.. R. Bucureşti. 1971. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Protoescu. Coccioni. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. Geol.. Revue Roumaine de Géologic.. Comite Géologique Bucureşti. XXXII (1943-1944). Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress. Buta. Geol. p. Gr.. p. A. 1998. Academia Română. 65-73. 57-87. Gnacolini. 76. Dări de Seamă ale Şedin elor. Gr. Bucureşti. M... Bucureşti. Prahova.. Popovici. 1. Institutul Geologic al României.. 14-19. Serie de Géologie.. p. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. 1996. Anuarul Comitetului Geologic.. 9... 149-168. Dări de Seamă ale Şedin elor. Pătru .... 1958.. Vol. Abstracts Vol... Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide).. p. Viena. Bucureşti. Popescu. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Gh. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului. P. Rusu. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud..M. D.S. Comitetul de Stat al Geologiei. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice. M.. 1915. Rom. IV.Mărun eanu. M. 2000.. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area).V. Zona Flisului paleogen între V. 72-73/3 (1985-1986). Zaharescu. 1998. S.. XXIX. 241-270. C. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Popescu. Vărbilăului. Mitt. M. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). Săndulescu.Atlasul Paleontologic al Neogenului. Bucureşti. p. Dări de Seamă ale Şedin elor. Popescu. Popescu. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti. p. Geol. Institutul Geologic al României. Popescu. M. Georgescu. 95-98. 59 . 1995.. 1-82. Tome XV/1. Săndulescu. Prahova. Bucharest.. Rio.. XXXVI (1948-1949). Öster. p. Tema A10/1997 (8/1998. X. Institutul Geologic al României. F. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. Melinte. Butac.. D. p. Romanian Journal of Paleontology.. Vol. M. R. Supplement 5. Prahovei). . Bucureşti. Geotehnica României.. Inst. A. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V. Gh.. Institutul Geologic al României. Wien. geol. M. Bergbanstud. Preda. p. Bucureşti. 76. Gelati. Vol. 1996.. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. Bucureşti. M. Săndulescu.. D. Caşinului şi V. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys. 1984. 1952. Buzăului şi V.. I. 1997. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes). An. Vol. Institutul de Geologie şi Geofizică.. p. Popescu. Vol. Vol.B. Popescu-Voiteşti. A. Băcăran. Romanian Journal of Paleontology. Iaccarino. 1987. Bucureşti. Bucureşti.S. Guide to Excursion B1 (post congress). 1922. 19. Gh. Cita. 41. Gh. 221-372.. 3-12. 1966. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. 1981. Bucureşti. Gh. Popescu. Elsevier Science B. Gr. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. Kusko. Romanian Journal of Stratigraphy. Vol. Géophysique et Géographie. Ges. Popescu. 1956. 1925. Langhian. X-th Congress RCMNS.. A. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). 1995. 113. An. Inst. O.. Odin. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians. Editura Tehnică.V. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1951.. Ştefănescu. 489. Teleajenului). Gh. Institutul Geologic al României.. Popescu.

J. Soc. Bucureşti.755806. Senes. VII. XLV (1957-1958)... p. Tome XXV. Fairbanks. Monit. 1979. C. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u.. Teisseyre.. Geol. 1993. 357-389. Woodruff. Gaze şi Gologic. Buletinul Institutului de Petrol. S. Fr. 1971. N. Ştefănescu. Age of the Doftana Molasse. Băcăran. p. V.. W.. Vincent. Vied. III. Berger. p. Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. Ştefănescu. p.G. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România. Paris.. Institutul Geologic Bucureşti. Ialomi ei. I. M. Talec şi V. Petr. p. M. 3-eme serie. Mrazec. p.R. 83-90. Buzăului. Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1980. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). II Miozän M1 Eggenburgien. Wright.G.000. Dicea. Teisseyre.H. VI. Vol. 6. 23-31. Academia Română.. J. Calcarele de Podeni. Vyd. p. Structura geologică a regunii dintre V. 1897. W. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger.. Tudor. Savin.. M. Ştefănescu. E. X.. Melinte. Dări de Seamă ale Şedin elor.. M. M.. Mărunteanu. Mid.. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. Ghe a. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. Bucureşti. (Bucureşti). Bucureşti. 1982. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis. Akad. Institutul de Geologie şi Geofizică. R. V. F. Inst.. Vol. I. Vol. M. 827 p. LXVII/4 (1979-1980). W. paleoclimatic cycles and sediment preservation... 1911.. S. Dări de Seamă ale Şedin elor.. no.G. Slov. 1963. Rom. 1985. 455-468.D. A tentative solving bycalcareous nannoplankton.. et al. Ştefănescu. Vol.. Paleoceanogr. K. Geophysical Monograph 32. Bucarest.. F. L... 1991... 89-94. 75. LXV/4. Vol.. Vol. LVII/5. Chronostratigraphie und Neostratotypen. 1971. Ştefănescu. p. Ştefănescu. 169-182. 1962. 1:50. Vol.. Popescu. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1992. Romanian Journal of Stratigraphy. Tome 23/1. p.. 37-57.V.-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. 215-219. Vol. p. M. Comitetul Geologic Bucureşti. Bratislava.. Ştefănescu. Revue Roumaine de Géologie. Géophysique et Géographie. Ivan. Dări de Seamă ale Şedin elor. 60 . Miller. 181-191. Carte geologique de la region Vălenii de Munte. Stoica. Series de Géologie. Paleoceanography.

II. Paris. Prahova.. 1970... 1977. nr. p. BĂCĂRAN.. DRAGASTAN. Mz.C.R.. C. L. 1978. L.C. Sinaia. Vol. Ploieşti. Surrey. Vol. Simpozionul Na ional de Micologie.C..C. Abs. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. Abstracts with Programs. 1963.C. D.. 198: 254-260 p... J. Ploieşti. W. et al.. Acad. IV. BARNAURE. 1977. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). p. 4 text.L... p. Şt. Bucureşti. Dic ionarul explicativ al limbii române. Ploieşti. Academia Română. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations. 1992. J.. Palynol. G. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S. V.. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. Prahova. D. J. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. Nat.. 44. & GHEORGHIES. Univers enciclopedic. 1962.J. Bucureşti. R.: 1-555. Comunicări şi referate IX. ELSIK. p. C. BĂCĂRAN. Şt. 1994. p. Nat.. Abs. Systematischer Botanischer Bilderatlas. Comunicări şi referate. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist. 1975.A. Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. E. ELSIK. ELISK. Tampa. FRUNZESCU.. Univ. Second International Mycological Congress. 99-112. p. DUNZINGER.P. 232-252. 2000. ELSIK. 1994.. no 4. pl. Ped. Pollen et Spores. p. 27 August .. Vol. V.C. LVI. 43. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria.D. XV. Int.... & DRĂGĂNESCU. COTEANU. IX.. BĂCĂRAN. Bucureşti.. GH. vol. Did. Editura Ceres.. 1973. South Florida. Mycologia. Seria Tehnică. DOUBINGER.L. 2/2004. COICIU.. O. VIII. Mz. 147-149. 1-1192. Plenum Press. p. 1 p.3 September 1977... 2004. 91-97.. Palinologie cu aplica ii în geologie. 115-120. Ed. V. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali.T. G. BĂCĂRAN. PETRESCU. Transactions Gulf Coast. 1-413. 1927. BÂLTEANU. Texas. A. Bull. Vol.. Geoscience and Man. p. ETHRIDGE. Berlin. 1977.. K. Ploieşti. et PONS. p.. 1989. figures. BENTIS. 262 p. p. V. New York and London. 1-419. no 3-4. Univ.S. 1986. 283. I. Commonwalth Mycological Institute Kew. . Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. D.. p. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. U. Mz. BĂCĂRAN. Fungal spores in stratigraphy Geo. Bucureşti. 168. Dictionary of the Fungi. OLARU. p. B.C. ELSIK. O. 403-420. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”.. Soc. Comunicări şi referate.. I. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals.. p. Conf.2. Nat. BROWN. 1969. 1992. W. Humble Oil & Refining Company Huston. 47-49. 1991. W. Vol.. Univ. S.. Nat. V. BARR. Fitotehnic.3 Sept.. Comunicări şi referate X. Prahova. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. GOLUBIC. Plante medicinale şi aromatice. America. G. BĂCĂRAN. DEBORAH. Ed.. Prahova. (netipărit). J. de Şt. D.C. V. South Florida. Ploieşti. H. L. Tampa. 16 pl. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. V:. Mz. RÁCZ. & GOLUBIC. p. 3 tab. 169. W.. 1976. ELSIK. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic. 1997. & ELSIK. Association of Geological Societies. Volume XIX. Late Neogene palynomorph diagrams. Bul.J. edi ia a II-a. Băcăran. HOCH.. Cole. 84 (1): 1-11. & FRUNZESCU. W. W. de Şt. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11.. V. northen Gulf of Mexico. 61 .... D.. J. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. W. XXVIII.. „Petrol-Gaze” Pl. Second International Mycological Congress. 1996. 1995. 27 Aug. August 23..V.

INDEX FUNGORUM http://indexfungorum. + 120 planşe text. Roum de Géologie..asp INDREA. Bucureşti. şi Ped.D.. Volume 8. Tome 47. 5... no 1. Ed. oct. Carpatica.. Lucknow (1976-1977).. Serie nouă. London. 1990.C. teză de doctorat. 1986. p. Vol. Volume 15. Canadian Journal of Botany. no 3-4. 155-159. Fossil fungal spores: Anatolinites gen.. 2001. The fungal morphotype Felixites nov. Ploieşti. 1997. A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. IONESCU. northern Gulf of Mexico. pages 953-958 National Research Council Canada. W. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK.A. 1974. 1980. 1-150 p. FOURNIER. & BATI. ELSIK. R. Psilodiporites Varma and Rawat. INGOLD. Ploieşti. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. Bucureşti. 1-229 p. Palynol. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. New genera of Palaeogene fungal spores.. 27 pl. p. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. 2001.. Pollen et Spores. International Code of Botanical Nomenclature.. FRUNZESCU.D. 8.C. XXVIII. 1990. 2004.. 66. edi ia a II-a. 1989. & BROWN. 1998. Pătârlagele. I. „Petrol-Gaze” Ploieşti. Crişanei şi Maramureşului.. L. nov. 23.... & JANSONIUS. EDIGER. Pollen et Spores.R. Number/numero 5. W. Humanitas. p.. XLVII-L (1995-1998). p. IAMANDEI. Palynology.. Volume 52.. 1-208.C. Buzău. W.V. 1987. 1993.P.. 1976. Vol. FRUNZESCU. R. Cătina jud. 403-420. 129-132. Rev. G. V. W. ETHRIDGE.. G. Tome 34. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs.. D. Ed. p. HAWKSWORTH.. 1979. GIVULESCU. 1978. GU U. Bucureşti. JANSONIUS. Bucureşti. J.R. Texas. ELSIK.C. V. GIVULESCU. leg.103. 1986.. GEEL.C. ELSIK. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). IV.C.S. Oxford University Press. p. 71-79. p. August. ELSIK. Academiei R. Volume 42. & TRĂISTARU. 14: 91.. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. Facultatea de Geologie şi Geofizică. Catedra de Geologie-Paleontologie. ELSIK. p. Jakson Group. XXIX. Calvini. D. ELSIK. 2: 436-493.. 2003. C. Ed. Geoscience and Man. HUICĂ. Conf. Elsevier Scientific Publishing Company. nr. Palynology. D. E. Printed in the Netherlands. AASP Contributions Series. Pollen et Spores. gen. 25 (1978) 1-20. Flora pliocenă de la Corni el (reg. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic. 1983. V. 1964. Editura Academiei Române. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. nr. Bul. Did. p. Dic ionar latin-român.. 1 plate. p.T. Vol. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation. 156-162. Z. Harta regiunii Crivineni. XXVIII (1986). A.. Cluj-Napoca.B. no 1-2. p. 1963 emend.P. & BĂCĂRAN. Banatului. 1-12. 62 . IAMANDEI.org/names/names. şi col.. 1987.. 1-1446 p. Amsterdam. Vol. Băcăran. Dispersal in Fungi. & BĂCĂRAN. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Legumicultură. revizuită. Vol.-dec... East and South Central Texas: U. Pollen et Spores. 1994. W. 421-426. 53-63. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality. 1996. no 4. ELSIK.L. southwest Harris County. p.C.C. W. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. GH. Taxon. Bucureşti. XXXI. W. D. 77-82. Number 11.. Int.. V. Oradea). 1-35 p. p. 1984. 1-350.L.S. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. W. Univ. W. E. Pânza de Tarcău. Vol. Ed. 4. D. 31-41. Bucureşti. ELSIK.C. 1-172. Revista Română de Petrol. 2003.

3-4: 319-334. p. p... J. JANSONIUS.M. XXIX-XXXI. Texas. 2000. Macromycetes. D. & ELSIK.M. PO. 557-562. Paléosporologie. R. REYNOLDS. Ed. Tomo XIX.. introducere în paleobotanică. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. p. F. T. mycelia and fructifications. 99 (5): 513-522. 1-471 p. & KALGUTKAR. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. 1986. 1981. C. 1971.. The nomenclature of fossils as fungi. Bucureşti.. Mackenzie Delta Region. ROMAGNESI. R. Commision geologique du Canada. E. SITTLER.L. Acad. 2000.. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. International Code of Botanical nomenclature. 1982. 458-5126.. 2-4... pl..R. Vol. M. R. 1982. J. Progrese în palinologia românească.. pp. R.. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. no 1.Y. POP.L. nov. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. & PETRESCU.C. 1995. 141152 SEPULVEDA.. 1990. POP. Palynology: Volume 10: 35-60. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg.V. Acad.. T. Southern Argentina. & ELSIK. Palynology 24: 37-47.N. AMEGHINIANA.34-51. 1994.N. Zambia. Synopsis of fossils fungal spores. POP EMIL. p. 1995. by D. 1982. Thèsses. TAYLOR. I. W. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation.C. Plenum Press. & DRAGASTAN.N. & SIEGLER.. 163-187 + 2 pl. Atlas des champignons d’Europe. M. D. Geological Survey of Canada. & JANSONIUS. Vol. AASP Fondation. 1971.V. KALGUTKAR. Toronto. 64-2008. New York. LOCQUIN. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. G.A.. August 1969. O. Rew. G. GH.R. JARZEN. Paris F... Ed.A. 249-262. Geleenites Dijkstra 1949.L. M. Mycotaxon. Bucureşti. 1995. Dacia. 17. T. 1981. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. 1986. Bulletin 340. Les champignons fossiles.V.. Bordas. Canada. L. DIJKSTRA. Les champignons fossiles. Supervicornea pacltovae gen.W. J. Luangwa Valley. & NORRIS. 133-138. M. Printed in Great Britain. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution. D. 1971. 1996.. T. I.. et al.. TAYLOR.. 1-260 p. Utrecht-Netherlands. E. Taxon 30 (2): 438-448. Stuttgart.. 1965. p.. KALGUTKAR. Plante fosile. Paris. J.. NORRIS. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. XXIII. M. 15. Volume 5. Ed. N. no. TAYLOR. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits.M. & TAYLOR. fig. 14 mai 1970... 1985. SVOBODOVA. Simpozionul de Palinologie Cluj. p. 36 pl.S. by The New York Botanical Garden Bronx: N. & VAVRDOVA. TAYLOR. Progr.T. Hawksworth. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. 13-16.S. 1-89 p. 63 . 1-178.. PETRESCU. R.S.. Mycol. nov. Redescription of Some Fossils Fungal Spores. et sp.. LOCQUIN.. no. & DILCHER.N.N. nouvelles recherches sur les champignons fossiles. în palin rom. a Cretaceous fungal fructification.. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem. District of Mackenzie. 87 (4). p. E.. Vol. H..M. Ed. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. & OSBORN. Mycologia.R. 1996. 1-392. 1972.. J.. Paleontolographica Abteilung B. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. SHEFFY. Băcăran. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. Paris.M. of Paleobotany and Palynology.. Cluj-Napoca. STAFLEU. 2008. JANSONIUS. 560-573. T. W. 1-279 + 2 pl. PO.V.J. Dallas. U.. II. TAYLOR. Res. J.. 1971. 1-351 p. 167-174. Pollen et Spores 23 (3-4). pp. 1-173 p. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). S. 1981.

16 november 1995.. & AXSMITH. Băcăran. T.. VERECCHIA. Nature Volume 378. seria Botanică. H. TAYLOR. M. 3. H. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. 213-253. & STUBBLEFIELD. J.. REMY. & TAYLOR. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. 244.P. Mycologia. TAYLOR. E. 1987. The oldest fossil lichen.Y. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. Bronx. The oldest fossil ascomycetes. & OSBORN. T. Berlin. HASS.. B.. T. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004. C. TAYLOR. T. D. The Ohio State Univ. 68-75.. & KERP.. Bucureşti. 901-910. 1999. H. Cod. 10458-5126. Ohio. 1-254. Interna ional de Nomenclatură Botanică. H.N.. C. H. Buenos Aires.N. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. E. by The New York Botanical Garden. Protoascon missouriensis.. 725-729. a complex fossil microfungus revisited.. 84 (6): pp. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. TAYLOR. T. S.D.N. of Botany and Institute of Polar Studies. Ed. 24.R. 2000. VACZY. TAYLOR. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. 64 . VACZY. W. 1996. 2000. T. HASS.. E. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. KLAVINS. KRINGS.N. A fossil mycoflora from Antarctica. 97 (3). p.N.N. H. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem.. 1992. T.. GALATIER. & HASS. H. 1997. T.. R.N. & KERP. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. TAYLOR.N. Bucureşti. W. Dep. 1974. 1972. New York. p. REMY.P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. TAYLOR.L. Acad. & KERP. T.I. HASS. S. nr.N.L.M..S... TAYLOR. Columbus. Heidelberg. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst. 1995. & TAYLOR.N... T... 1994.. Mycologia. T. p.V. HASS. 2005. H. 1992. W. TAYLOR.. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. & REMY. N. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999.

1-354. II: 1-804 p. 1980.I. Dispersal in Fungi. 1 p. A. F. A. 396. 1-609 p. A..S. 1965. BARR. Masson..D. & BONTEA. RĂDULESCU. Commonwealth Mycological Institute.. Surrey. Biol.. Paris VIe. 2000. Editions Paul Lechevalier. Vol. Sc. & VISCONTI. 1979. Mycologia 84 (1). Acad. 1973. 1-507 p. More Dematiaceous Hyphomycetes. Paris VIe.B. Ceres. Vol. BONTEA.. B. Scrisoare către Băcăran Victor. 1992. Butteworths..C. p... tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie.. Mycological Society of America. F.. p... Cerc. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES.34. 1971. 1968... Iaşi. Commonwealth Mycological Institute Kew. p.S.R.. Masson et Cie Editeurs.. DEIGHTON....J. AINSWORTH. Vol. 1963. 1976. H. p. 1966. 1-193. MANOLIU. 76-83. Bucureşti. IV B: 1-504 p. Ph. M. Boca Raton Florida. 1964. Bratislava. M. 1987. 1-161 p. & ELLIS. G. Ph. Veget.. 1983. 1979. MICULISKENE.. LOCQUIN. ELLIS. I: 1-748 p. A. Acad. J. III: 1-571 p. no 144. Bucureşti. Commonwealth Mycological Institute Kew. SLIAUJENE. 1996.. The Fungus Spore.N. M. Paris. Lond. LUGAUSKAS. Academic Press. C. B.. Vol. p. ST:.. Botanica agricolă. ELLIS. 1-154 p.. & LIZON. 1-608 p.. Surrey. W. 1966.C.. 1985. Les Ascomycetes. 1-208 p. syst. Manuale di Patologia vegetale. JIGĂU. New York. 1-316 p. 141. G. 1-337 p. J. Champignons de Suiss. Elsevier – Amsterdam. BAICU. Tokyo. The Fungi – An Advanced Treatise. 1-249 p. Sc. Editura Agro-Silvică. DEREMEK. 1964. Dip. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist.Sc. et al. O. Studii şi Comunicări.. T. Nat. D. Dictionary of the Fungi fifth edition. London. P. Lucerne.F. B. Vol. A... INGOLD. Ph. Botanique.S. Oxford at the Clarendon Press. 1-551 p. Române. & SESAN. London. Kew.. AINSWORTH.J. 1961. M. 1984. 1-11. GOIDÀNICH. Mycologie générale et structurale. Ed..I. New York. 1-541 p. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions. P. A. DEIGHTON. C. BUIA. nr. Bucureşti.. Kew. Studies on Cercospora and allied Genera II. The Ecology of the Fungi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. 2005. p..R.. V. & PETRESCU. Die Pilze.. 1997. D. et KRANZLIN..C. 1982. de Şt.. Malýatlas húb. BREITENBACH.. Kew. Plant Diseases and Metabolites. St. G. ex Ces & De not. Ed. Băcăran... Moscova.B. Complexul Muz. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. A. Le Genera Alternaria. Ed.. 1-340 p. Macmillan Publishing Company. New York and London. Ceres. 1964.T.. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia. 1981.E. A.C. 1-545 p.V. A.. COOKE. GÄUMANN. D. Bucureşti. AINSWORTH.Sc. 1-1283 p. Mycological Papers. Bologna. HULEA.B.. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh.. 65 .C. Commonwealth Mycological Institute Kew. Dic ionar de termeni populari. CHELKOVSKI. 20: 9-14.V. M. I.S. II.. MANOLIU. E.. P. Commonwealth Mycological Institute. MADELIN. MANOLIU.. Surrey. Alternaria... Passalora.. Surrey.. Surrey. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. More Dematiaceous Hyphomycetes.. Vol. 1964. „Ion Borcea” Bacău. F. p. E.. G. 1967. T. 1-56 p. Bacău). Press Inc.C. B. 83.. Tome I.. & SUSSAMAN. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. AL. T.. 547 p. England. 1-206 pl.3. ELLIS.. JOLY. D.. 1963. 1-80 p. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere. Mycol. 12. Bucureşti. nr. V. Vol. de Ştiin e a U.B. Fitopatologie agricolă... 47. England. Stuttgart.

Vol. 1995.. Bucureşti. pag. E. Napoca Star. Bucureşti.R. PUNITHALINGAM. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997. I: 1-543 p. National Museums & Galleries of Wales. V.. Did. I. şi Ped. 1-358 p. ROMAGNESI. PATRICK. A. „Al.. 235-236. Ed. R. Acad. F. Cryptogams and Gymmosperms. T. C. 1973.. E. Tome II. ZYCHA. Bucureşti.V. Graminicolous species of Bipolaris. R. Cramer. şi Ped. 1-300 p. Univ. 149-348. Iaşi... MOHAN. Acad. R. Commonwealth Mycological Institute Kew.P.B. F.. Surrey.. ed. FRASER..R.. Agro-Silvică.. Ed.H.. 1979. Bucureşti. SĂVULESCU. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. Ed. SIEPMANN. Vol.. O. Tratat de fitopatologie agricolă. II.. Cardif CF1 3NP. II: 1-1168 p. 1957. Ustilaginalele din Republica Populară România. T. Curvularia. E. NEGREAN.C.. 1967. Cluj-Napoca.R. R. Editions Paul Lechevalier... Drechslera. Ascochyta II.H. J. PÂRVU. SIVANESAN. 1999. Fitopatologie. H. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU. RAFAILĂ. Paul Lechevalier Editeur. 1998. R. 1971. p. THOMAS. Department of Biodiversity and Systematic Biology. p.. VILLE.. Paris VIe. Atlas des champignons d’Europe. Did. E. Bucureşti. Bucureşti. 1973. Bucureşti. RĂDULESCU.. 1987. Plante inferioare din masivul Ceahlău. pl. + 69 tab. Ed. E. 269. studiu monografic. 1-325. Introdcution to Fungi University Press Cambridge. E. PUNITHALINGAM. I-LXXXII. 1979.. NEGRU. Species on Monocotyledons (excluding grasses). Acad. A. ZANOISCHI. Ed. 1-219 p. 1998.. C.S. J.. 1995... G. 66 . R.. Băcăran. M. H. Ed. I: 1-1329 p.S. Graminicolous Ascochyta Species. Ed.. Paris. MITITIUC. Ed.. Edit.. England. Cambridge. 1-250 p. A. NEGRU.. 1953.S. p. 1967. 119. 1964. 1-614 p.R. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică.. Ceres..R. S. 1969. RĂDULESCU. COROI. Paris VIe.. A..R. CAB International Mycological Institute.. A.. 1954.I. PARDOE. 1-148. Ed. Vol.. Ciupercile Erysiphaceae din România. 1-355 p. R. 1966. sec.. DODEA. C...S. Les Champignons. II: 1-1166 p. 1-242. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România. SĂVULESCU.. 185. Le genre Alternaria. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e. Acad. 16. SĂVULSECU. M. p. Acad. Ed. MOREAU. CLEAL. J. Septoriozele în România. 1969. VILLE.S. ŞTEFUREAC. Patologie vegetală. T. Mucorales Verlag von J. pag. 1988. p. + 1 tab.. RĂDULESCU. Cuza” Iaşi.. I şi II.S. 144..P. p.. Ed. Bucureşti... Micologie. 1-570 p. WEBSTER.. M.. Acad.. E.. 1-291. I şi II.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->