UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. uneori în asce. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. paleoclimă. paleoecologice în lumea plantelor. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. cu necesitate. sporoforilor. de încadrare. paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. conidiofori etc. sedimentologic (ciclicită i. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile. 100000 specii). se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. ascelor. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. în Cainozoic. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice. instrumente de lucru pentru palinologi. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. Băcăran. rar pe sterigme. Acest avantaj presupune. II . sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. cu posibilită i de uz biostratigrafic. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. dar frecvent în corpuri sporifere. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. bazidiilor etc. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere.V. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. semnifica ii ambientale). preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. de clasificare. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. în majoritatea lor. Pe glob se presupune că ar exista cca. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic.

− Dr. membru al Academiei Române. Dr. − Dr. − Prof. Dr. J. W. − Prof.. să patroneze aceste cercetări.B. Băcăran. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. Dr. Houston. Toamnei). − Dr. − Prof. Răzvan Givulescu. − Prof. Calgary. Texas. Elsik – Exxon . − Dr. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada. J. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. − Dr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. Dilcher – Indiana University. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. respectiv în Paleomicologie.V..V. în parte. S. dar. Dr. Geologic al României.U. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. De mare ajutor.U. J. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. Dr.U. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie. R. Taylor – University of Kansas. M. prin persoana Dr. membru de onoare al Academiei Române. Dr. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti.Jansonius de la Geological Survey of Canada. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris. − Dr.A. Dr. Câmpina. D. Dr.P. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg. − Dr. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut. în cea mai mare parte. Calgary. Theodor Neagu. − Dr. − Prof.M. − Prof. Dr. Dr. Dr. − Dr. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie.C. Cuza” Iaşi. Nicolae Balteş de la I.A.C. − Prof.A. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. − Dr. cu care. III . S. Mihai Popa.L. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României. cu sediul în Bucureşti (str. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică. Norris de la Geological Survey of Canada. din Universitatea Bucureşti. I. Zoe Apostolache Stoicescu. Ellis – British Mycological Society.G. D. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Mărun eanu Mariana de la Inst.A.P. − Prof. Dr. Dr. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. m-am aflat în coresponden ă: − Dr.. Sheffy – Indiana University. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. G. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. Dr. − Conf. Thomas N. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. − Prof. − Conf. cărora le aduc mul umirile mele. − Dr. Ellis – Commonwealth Mycological Society. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dr. M. S.P. Catedra de Geologie şi Paleontologie. sub îndrumarea Dr. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. − Prof. S. Dr. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti.U.

Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. dar.E.P. Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. În elaborarea lucrării. în mod special. Maria. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Dr. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i. Constantin Hunciag. Dr. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. Dr. Dr.-Bucureşti. Elena Potop şi prietenul meu. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. uneori rămânând uluit de bunătatea lor. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a.C. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. Dr.G. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană.C. IV . Dr. De-a lungul timpului.C. Dr. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr. nepoatele mele: Irina şi Cristina. Zoe Apostolache Stoicescu. m-au îndrumat. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. profesorilor Cornel Popescu. Băcăran. Conf. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. Dr. Valeriu Bratu. Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. terminologiei latine şi corecturii.L.R. Laboratoarele TONNIE S. Eugenia şi Nicolae Cristea.R. a domnului Ion Vânt). verişoara mea. Prof. Prof. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. Dr. OPTOFINA S. care mi-au oferit.L. lucrări de micologie şi paleomicologie. Ana Ionescu de la C. fratele. Dr. sora şi cumnatul. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. men ionându-i: Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. cu marea disponibilitate pentru bine. cu multă dărnicie.V.

din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. mul i paleobotanişti (Brogniart. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. numele publicate. eviden iate popula ional. Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. pe când indivizii diferitelor specii. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. iar Piroyznski (1976 a). 1979. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. 2000). Lesquereux. deci polimorfismul controlat genetic. în lucrarea “Paleomycology”. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. Kindston & Lang. 1974. V . Wang. 1983. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili.f. tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. În “Inconographica” (1902). 2000). ca şi mul i micropaleontologi. 1878. 2000). Renault. mai ales după 1970. pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. 1880. manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. pertinente. Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. din Kalgutkar & Jansonius. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. Etimologic. dar. înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. 2000). paleo). Leussink & Stafleu. Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. 2000). invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”. 2000). dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). sporangii (după Ainsworth & Sussman. spori disperşi etc. 1996). diferen iate sexuat sau asexuat. Băcăran. nu a văzut utilitatea fungilor. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. 1976 a. Polimorfismul (Tulasne. 2000). Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. Heer. mycologie)(după DEX. astfel că propagulele. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. Tiffney & Barghoorn (1974). 2000). 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson. Mai mult. 1968). spori. 2000). iar “micologie” s. Meschinelli a inclus 63 genuri. Farr. ea o fost cunoscută din date disparate. În această mare variabilitate morfologică. Până în 1950. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice. corpuri sporifere. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski. pu ine descoperiri importante. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. prin compara ie. din Kalgutkar & Jansonius. 1968). 2000). Edwards. 1921.V. 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife.

2000). fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. 2000). care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. 2000. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. 2000). din Kalgutkar & Jansonius. Băcăran. 2000). Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. Băcăran. biostratografie. 1978. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius. din Kalgutkar & Jansonius. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. Creşterea frecven ei noilor fungi fosili.şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului. O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. 1988. Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei. 2000). oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius.A. Ctenosporites etc.). 1995. 1997). 2000). din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. S. 1978. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic. Canada (după Kalgutkar & Jansonius. Recentele sale lucrări asupra Silurianului. cu paleo. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. 2000). astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. Băcăran. cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. şi de către Imperial Oil. VI . Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). 2000). 1989). din Kalgutkar & Jansonius.U. 1975a. 2000). Gheorghies.V. 2000). din Kalgutkar & Jansonius.

precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik.) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. S. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. Locquin (1982. 2000). 2000). 1965. 2000).V. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). Haas et al. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. 2000). Mai târziu. asemănători Endochaetophora. Remy et al. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. Batra et al. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. 1976 b. În 1964. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior. 2000). Batra. atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii).U. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). Barghoorn & Tyler. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. din Kalgutkar & Jansonius. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). 2000). datat din Carbonifer superior. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. care au fost înlocui i în Mezozoic. Pe scoici. Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. totuşi. pot avea strămoşi în Paleozoic. (l. Fungii vechi din Cretacic. par ial încrustate cu aur. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. Hallbaner & van Warmelo. solzi de peşte. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. 1982. 1954. Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit. 2000). 2000). 1969. Locquin. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. Taylor et al. 1968. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. 1983). Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. Schopf & Barghoorn. grupul Cherokee. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. O veche fosilă descoperită. În timpul geologic. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. Kalgutkar & Jansonius. 1982). fungii au o origine polifiletică. Rămâne. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. (1974) şi Taylor et al. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. 1976 a). Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. 1974. artropode. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. Osborn. Băcăran. 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. ini ial atribuit Ascomycetes. Harvey et al. 2000). Schopf. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. Lekh R.A. Mossouri. se presupune a fi un spor de ascomicete. VII . Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. din Kalgutkar & Jansonius. 1989. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales.c.

reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. biologică şi melanizării accentuate. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). nu poate fi înlăturat. datorită rezisten ei la degradarea chimică. Specia Involutisporonites foraminus Clarke. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. în totalitate. cresc în habitate variate ca saprofite. asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. dar şi prin dominan a lor. similară speciei actuale Cirrenalia. parazite şi epifite. 1965. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius. chlamidospori de Pluricellaesporites. Totuşi. sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. 2000). VIII . dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. Băcăran. În Cretacic şi Cenozoic. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). relativ neschimba i până în prezent. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. Monilia şi Torula. parvus şi continuată în Eocen cu P. nenumită. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. 2000).V. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. 2000). astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. Mai recent. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. 1965. capnodiacee. Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. Penicillium. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces.

În lucrarea “Plante fosile” (1981). Sicilia). în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. annulifer. X. În Pliocenul de la Borsec. Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite. Pliocen.majus. Oligocen. Miocen). Rhytismites induratus. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis .Eocen). glyptostrobi . în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. IX . Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. parazită pe Populus şi Magnolia. Boemia. fagi Pop. Phycomycetes: fără urme fosile. dar cu precizarea dimensiunilor. parazită pe Pterocarya. Carbonifer). Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). la 1. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie.V. S. parazită pe Acer.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. varius (pe Populus mutabilis. Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris. Perisporiacites (EocenMiocen). parazită pe Cunninghamia şi M. Fran a). Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. Dintre Plectascales . Phycomycetes (Liasic. parazită pe frunze de Castanea. S. P.Pannonian F.Cenomanian. Carbonifer-Permian). cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. P. pterocaryae Pop. Phragmothyrium (P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. 1889). astfel că. S. . fără descriere. 6. Ascomycetes: . zamites (Triasic). R. X. etichetat drept “fungi”. Laurus . Miocen). asteroxyli. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. Devonian. leguminosarum Pop şi Xylomites sp. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. parazită pe frunze de Phragmites. parazită pe M. parazită pe tulpini. gracilis. Anglia). 1971. Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . 4. castaneae Pop. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci. eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. Sco ia.Cenomanian.Miocen la Oeningen). eocenica. Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus. 5./G. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin. glyptostrobi. Bazinul Petroşani (Staub. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Valea Becaş.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen. Rhynie. De asemenea. R. Astfel. Oochytridium (pe Lepidodendron. Fomes Oligocen. S.Oligocen). Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. 7. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. corpuri sporifere şi hife. Xylomites (pe Lepidodendron. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae. Badenian.Plectascales: Microthyrium. Cluj. 1968. frunze de graminee şi Depozites pictus. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . 2. Omycetes: Palaeomyces (P. Astfel. Băcăran. leguminosarum Pop. parazită pe Acer subcampestre. parazită pe leguminoase de tip Cassia. Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. 3. Anglia). de la Sărmăşag. Eocen.

fig. iganului (Maastrichtian). fig. Mollisia aquosa (Berk. 5. 15. fig. 3. Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. Catinella olivacea (Batsch. dar cu precizarea dimensiunilor. 120. 1981). (pl. 6). 4). 120. Ascomycetes 1. Pseudovalsa umbonata (Tul.Discomycetes 1. (pl. 120. În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). Băcăran. Maastrichtian superior). 1821 (pl.V.V. Raj & Kendrick (pl. Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. fig. 120. fig. Hysterographium mori (Schw. fig. 7. fig. (pl. 120.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu . & Br.V. 120.) Phill (pl.) Bond (pl.) Rehm (pl. Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 120.) Sacc. 3). 2. 1).) Sacc. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu. 17). & Br. etichetat drept “spor de ciuperci”. după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina .Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . fără a fi descris. 120. Pleospora cytisii Fuckel (pl. fig.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. 3. 8.V.Basidiomycotina . 11). iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . 120. Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. 18). Bucureşti. Techereu .Levuri sporogene. 4). 16. “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”. fig. 2). teză de doctorat. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . 4. 2. La Gurasada . La Gurasada . X . iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. 4).

Dumitru Frunzescu. de vârstă Badenian. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI.. pentru prezenta lucrare. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. V. Cuza” Iaşi şi Prof. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. aducându-ne aminte de încurajările Prof. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. 1995.G. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. neîndoielnic. D. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate. Frunzescu. le prezentăm recunoştin a noastră. Lucrarea: Frunzescu. Catedra de Geologie şi Paleontologie.V.C. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi.I. Liviu Drăgănescu. cu sediul în actualul Palat al Culturii. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. în articolul: Băcăran. Ulterior. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr. Cu motiva ie monografică. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. legată de ucenicia noastră făcută la I. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. Dr. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice. XI . Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. 1997. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998). Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. care pentru elaborarea tezei de doctorat. Prin bunăvoin a muzeologului Dr.P. cu greută ile începutului. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria... Cornel Gheorghieş. a fost elaborat articolul: Băcăran. propriu-zise. 1994. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dr. Prof.. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti.. V. Băcăran. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). 1994. Forma iunea Gresiei de Kliwa . Dr. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. V. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al. Băcăran. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr. este. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. Prof. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Balteş Nicolae. “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. Bucureşti în domeniul palinologiei. Dr. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc. Dr. D. V. N. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti.P. N. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof.

a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. ordonată şi disciplinată. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. XII . la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. cercetate cele mai mult probe. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. Tocmai la finele anului 2004. deci potrivnică activită ii mele. din comuna Pătârlagele. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. care mi-a violat laboratorul cu ranga. de vârstă Volhinian. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. După 1989.V. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. Practic. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. timp de cca. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. jude ul Buzău. Pensionat în octombrie 1999. din Sinclinalul Cătina-Crivineni. Am întocmit această teză de doctorat. Băcăran. de peste 20 de ani. Până în anul 1989. din care cauză au şi fost prelucrate.

1995). 1526 (după Ainsworth. 1974). ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. În 1672. Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). Marcello Malpighi (1628-1694). împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori. Ainsworth. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. Wettstein. muşchii. 1965). plante. 1965). 1965). 1965). Mucor. de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. Băcăran. deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. în “Anatome Plantarum” (1679). Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. Moreau. algele.. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. la Antwerpen. ca şi . în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. G. Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei. În această lucrare. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. 1961. XIII . în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. pe mai multe căi. Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. Astfel. ferigile. Fungii au fost considera i. la Antwerpen. are ca obiect descrierea. Carolus Clusius îşi va publica. 1965). În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. una din ramurile principale. hepaticele. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth.. Gäuman etc. din anumite Flagellatae. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. în mod tradi ional. În 1663. lichenii. della Porta (cca. Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). Emberger. Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655). În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. Greis. Rhodophytae. care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală.). 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte.V. istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. a descris forme noi referitoare la Rhizopus. polipii şi spongierii (!). fiziologiei. Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. Chlorophytae. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”.

profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. P. În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare.M. Polyporus. evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. la plante şi animale. Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth.P. de E. Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. Gleditsch (1714-1786). numite şi ilustrate foarte frumos. 1965). Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. profesor de botanică la Padua. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. Botrytis. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. Astfel. asocia ia Mucor. Fries (1704-1748). Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). Lindau (1866-1923) şi P. 1995). Tournefort. în “Methodus Fungorum exhibens genera. Aici a luat multe decizii taxonomice. A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. 900 sunt fungi. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). sunt Mucor. Osterreich und der Schweiz”. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. Boletus).A. Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup. Băcăran. species et varietates” (1753). Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. Aspergillus.H. saprofite şi parazite (după Ainsworth. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866). Clavaria. Printre noile genuri descrise. a rezolvat problema sinonimiilor.. Clathrus şi Geastrum.D. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. J. genurile sunt aranjate după metoda lu J. şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. enumerate în “Nova Genera Plantarum”. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. după post-Linnaean-ul Greville. În “Nova Genera Plantarum” (1729). Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). a propus noi nume de taxoni. 1965). 1965). XIV . Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. scrisă în latină. la John Ray. “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925). Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. Saccardo (1845-1920). A. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus. care avea să cuprindă 13 volume. Stemonitis. 1965). a notat seria de 4 a bazidiosporilor. Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). compilând. a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos. G.J. de C. Persoon (1761-1836). C. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. 1965). 1965). denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. ca supliment la “silloge”. După apari ia “Originii speciilor” (1859). De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. În Rusia.V. Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite). se numesc Xylaria hypoxylon. constituită din 108 xilogravuri. Lycoperdon în altul. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic.

1995). monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. Mititiuc. Hazslinski. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. 1995). derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. Bubak în Cehoslovacia (după O. Arthur în S. Dangeard. M. ca Mixomycetes şi Actinomycetes.A. genuri. Ionescu. din care amintim cele efectuate de: M. Mycotaxon etc.S. fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. 1995). Kneip. N. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984). În perioada sovietică.U. Buller.”. 1995. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. Baicu şi Sesan. 1967-1979). biologia şi sistematica ciupercilor. Săvulescu. Mycologia. după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. 1995). Schur. (după Mititiuc. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. Mordue şi G. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume). 1964. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. Rostrup în Danemarca. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). Spanow şi Sussman (1973) s. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. Kanitz.. Fischer în Elve ia. Moesz în Ungaria. Harper. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. Klebahn.. Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). Moreau. cea despre macromicete a lui Al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. în 1878.C. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. deci şi de noi. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. Atanasoff în Bulgaria. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. familii.C. 1964). scrisă de C. Petrak în Germania. a unor ordine. pentru început. Curvularia.S. Au mai elaborat lucrări J. după care ciupercile ar avea origine polifiletică. 1964. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. 1965). sistemul lui Alexopoulos (1966). M. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). sistemul lui Moreau (1953). De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. cu necesitate. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. Cavaro. Aug. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. Săvulescu. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. Băcăran.R. De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. Brânză.S. Iacobescu şi G. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O. 1996). Sydow. Tot el. Dangeard. sistemul lui Kursanov (1954).a. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. F. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. Maire.S. Claussen. Mititiuc. Berlese şi Ferraris în Italia. 1979). În 1853. O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia. apar primele lucrări româneşti de micologie. 1998). (după O. a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. sistemul lui Ainsworth. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. După 1915. Sidowia. sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972).R. Liro în Finlanda. Craigie. Constantineanu. Fragaso în Spania. Drechslera. Arens etc. Săvulescu.V. sistemul lui Gäumann (1964). XV . sistemul lui Goidanich (1963-1964). la uredinale a lui C. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. F. 1996). A. Annales mycologice. Elizabeth. (după Mititiuc. Fuss. Hedwigia. monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale.

Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. Tr. Tr. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. Diplodia. publicând numeroase lucrări.V. studiul ciupercilor parazite. Craiova).) (după Pârvu. publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor.R.m. Rayss. 1998).d. Al.a.A. II. sub conducerea prof. Între 1930 şi 1951. V. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I.C. dintre care: 133 publicate de prof. morfologic. 1957) (după Pârvu. Alice Săvulescu ş. Tot în cadrul I. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. biologic şi fitopatologic. 1964). au apărut peste 150 de lucrări de micologie. XVI . Timp de peste 40 de ani. alături de Tr. 1998). Săvulescu şi colaboratorii săi.A. Peronosporaceelor. Vera Bontea. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria. Săvulescu. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727. Tr. 1953). valoroşi fitopatologi: T. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor. Ustilaginalelor. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. Sub conducerea prof. Săvulescu. în special.R.C. În perioada 1970-1975. Iaşi. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. Săvulescu. 1995). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. Melanconiales etc. au apărut 1096 de lucrări. Alexandri. În anul 1953. Ascochyta. Din anul 1929. Cluj-Napoca. II. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc.. distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. au lucrat. Băcăran. 1927) a permis. Ana Hulea. Erysiphaceelor etc. Erysiphaceelor. Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”.

din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. 1975). Se centrifughează cca. pu in câte pu in. opera ie ce se excută sub nişă. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. XVII . “Oxidarea cu HNO3. Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. După 24 ore. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. Pentru ca oxidarea să se producă. care diminuează reac ia. respectiv 48 ore. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. pentru ca. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. se toarnă cu grijă. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. reac ia este exotermă. în cazul rocilor calcaroase. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). opera ie ce se repetă de 2 ori. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald. 1975). are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. astfel ca paharul să fie aproape plin. până se ajunge la un pH neutru. 5 minute. Unele probe. ob inându-se. Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. Uneori. dându-i o culoare brun-închis. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. 48 ore. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. sau HFl. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă.. Băcăran. prin centrifugare. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. mai cărbunoase. până se ajunge la un pH neutru. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. iar în cazul rocilor argiloase. HCl. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. iar pasta umedă se aruncă. după care probele se spală de câteva ori.. Oxidarea După ultima decantare. opera ii ce se execută sub nişă.” (după Dragastan et al. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. în special la probele ce provin din roci tinere. probele trebuie lăsate cca. Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. preparatul ce se studiază la microscop. Eviden a probelor Pentru început. 1-10 mm. până la urmă. peste probe se toarnă apă.V.

V.P. M. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal.P. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti. practica I. se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare. după coordonate rectangulare. marginile preparatului se cură ă şi se lutează..C. peste care se aplică o lamelă. numai pentru 10 fotografii. bromoformul (CHBr3). în principal. În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. Băcăran. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă. prin transmisie. Se centrifughează iar. Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă.G. iar după răcire. iodura de cadmiu (CdI2·2KI). 1975). se scoate fiecare pahar. XVIII . tetrabrometanul (C2H2Br4). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă.-3 şi ZEISS Axoiscope A1. ZEISS Axiovisin Extended Focus. BIOROM. în mediu fixator de gelatină-glicerină. Montarea preparatorului Pentru a fi lichid.C. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia.

spori înguşti. Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. am adoptat. Scolecosporae: Spori elonga i. Băcăran. Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. Helicosporae: Spori uni. Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. 1990). inapertura i sau apertura i. filamentoşi. în principal. sistemul de clasificare Saccardo. 2000). la rându-mi. Amerosporae: Spori unicelulari. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. uneori. nu am folosit-o. Phragmosporae: Spori tri. pentru compara ii. Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). forme variabile. mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. spori apertura i cu un por sau hilum. spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic.V. unii septa i transversal. XIX . incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. inapertura i sau apertura i. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). Didymosporae: Spori dicelulari. Dictyosporae: Spori muriformi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. aşa cum este prezentat de autori. Clasificarea propusă de noi în 1990. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. în unul sau trei planuri contorsionate.sau pluricelulari. după cum urmează. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. septare transversală. proximal şi distal. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). dar aceasta este.

.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. dealurile Berca . Năeni ..V. cât şi către est de Valea Buzăului. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud..Bâscenii de Sus). Valea Curmătura. la nord de Păcure i). Piscul Monteorului (1347 m).Aninoasa). Vf. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est. Vf.pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni. ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă . marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic.sud vest. cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale. Vf.. Vf. la vest de Valea Teleajenului. dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale . CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. Vf. Vf. Băcăran.zonei cutelor diapire”. Măneciu Pământeni (830 m).Monteoru identificat unor culmi mai joase. cu altitudini ce coboară de la cca. orientarea generală fiind nord est . Cătiaşu. Din punct de vedere geografic. depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE . Vf. La exterior. muchia Telejenelului. Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. Sinclinale suspendate etc. mai precis.Sângeru). Culmea . Ruptura (734 m). Vf.7 m). Râpa Bufnei. de la 541 m în Vf. cu frecvente văi de falie. Smeuret (1130 m). transversale pe structurile geologice: Teleajenul.Grabicina Policiori . şi depresiuni cu altitudini de cca. Culmea .Slavu. Lapoş (652. Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene. până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. Măciucu Ber ii (902 m).Istri a. Pietrii (662m).7 m).Arbănaşi . în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu. Stânei la 454 m în Vf. Poiana Braşov (641 m).. Măgura . ale . iganului (1080 m).430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. La exteriorul Pintenului de Văleni. POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. 300m. dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru . cu cote de 547 . Relieful variat cuprinde dealuri. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest. fiind delimitat la est de Valea Buzăului.Nişcov. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă. Sunt frecvente inversiunile de relief. Vf. Berindel . Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri. ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni . Muchia Stânii (1117m). către 400-500 m în sud. cu afundare către Teleajen.Calvini .SV. depresiunile corespunzând cu Anticlinale. Cetă uie (631.Policiori . Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. apului (773 m).604. Durducu Mare (588 m). DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. Cetă uia (710 m) şi către est. Măgura Măneciu (1300.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf. Plaiul Şerban Vodă (1059. depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief. Vf. apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). Vf.Surani. 1980).Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf.2). Leordeanul (838 m). culmea Priporului (823. către Valea Prahovei. Vf. de 700 m: Culmea Salciei. Vf. Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. 1 . Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale. consecventă direc iei structurilor geologice. Există concordan ă de relief.1.5 m). Scafelor (773 m). Buzăul. depresiuni pe axe de Anticlinal.Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. pe alocuri marcate de alunecări.5 m. 1000m în nord.3 m). Ciuha Nem ilor (716 m). Teleajenului (811 m). În profilul transversal al văilor. Anticlinalul Pietroasa . Cricovul. la nord de zona muntoasă.

Valea Rea. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest.. CADRUL GEOLOGIC . Chiojd. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde . de la Valea Slănicului de Buzău.1. Tisăul. Valea Muscelului. Slimnic. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului. Gura Vitioarei. Bătrâneanca. Forma iunile paleogen . materiale de construc ii. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa.digita iei de Tazlău 2 . Băcăran.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. XIX au condus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). Salcia. Cercetările demarate încă de la începutul sec. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor. Haleşul. În perimetru. afectate de falii longitudinale axiale.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2. Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. Nehoiu. la realizarea unor teorii şi. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla.. 1984): un facies intern. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. bineîn eles. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. iar la exterior are un contur festonat. Cătiaşu. Zeletin. Chiojdeanca. Mărun eanu. are dezvoltarea cea mai amplă. Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). Mati a. Din bazinul Văii Buzăului spre vest. proprii pânzei de Tarcău. verticale sau înclinate spre nord vest. Lopatna. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu. 1.2. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. în cadrul perimetrului.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei. Nişcov). Turburea. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi. în regiunea amintită. Greceanca. spre sud şi vest. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. Năianca.miocen inferioare. tectonic al depozitelor miocene. cuvertura post-tectogenetică stirică veche. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. Pietroasa).V. 1948. orientate nord est-sud vest. sare gemă. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. Tohăneanca. Principalele localită i din regiune. 2. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. Izvoranu. 1984). gips.

Băcăran. în timp şi spa iu.pliocenă a avanfosei externe str. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et.Camena la nord. contemporană deformărilor tectogenezei valahe.falia Plopeasa. în structura nordică (= pintenul) Slon. limitează la exterior pânza subcarpatică. Limita externă a avanfosei este conven ională. iar de la Valea Buzăului spre vest. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. Restrângerea avanfosei.Langhian bazal).s. AVANFOSA. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. falia Caşin . Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti . delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu). contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. al avanfosei. 3 . de unde.. Astfel. reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. Dumitrescu. 1981 a. la sud de ea. Predominarea depozitelor de molasă. Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani).Buştenari. cu gresii de Kliwa sau conglomerate). cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . activ în subduc ia spre orogen.pliocene. Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului. prezintă un flanc intern cutat. fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . mult mai tânără. care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al. oligocene (în facies bituminos .Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior .V. 1982). de falia Caşin .de gipsuri). la Valea Trotuşului. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă. depozite ale molasei miocen inferioare. În accep iunea lui Săndulescu (1984). 1962. Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti . b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă.Homorâciu . 1995). Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. şi un flanc extern. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. falie. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă.Bisoca şi prelungirea ei . de falia pericarpatică. fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian . dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. intrapleistocenă. care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian . cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. ca pânză incipientă. şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă.menilitic. heterocrone şi cu un nivel . această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga ..cel superior . Depozitele celor trei structuri paleogen . spre sud. Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului.Prăjani şi cu caractere particulare. al.Bisoca. Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914). 1970). au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al.Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. Săndulescu. La sud de Valea Buzăului. externă sau de Valea Mare.pliocene ale cuverturii de platformă. în cadrul perimetrului.miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. 1984). Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. care în acest sector. este determinată din date de foraj. dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). cutat. necutat. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland.

2. cu încălecări miocen medii. Astfel. şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane. 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. ridicate şi deversate spre sud.. separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană). fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . . şi un sector nordic. în regiunea Văii Buzăului. Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . Dr.pliocene. 1968). După Săndulescu.. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice.1. Mărun eanu şi Popescu (1995). În concluzie. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu. 2. reprezentate prin Pânza de Tarcău.forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil. 4 . Pintenii. stilul de cutare este ejectiv. LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof.2.1.1. în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. (3) moldavă (intra-sarma iană). cu cute solzi. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. (2) stirică nouă (intra-badeniană). gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice. .Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă. 1984).Gaze” Ploieşti (1998. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2.V. de Homorâciu. ea traversând unită i stratigrafice omogene. Băcăran.. în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. sunt intens cutate şi faliate. în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. forma iunea cu sare superioară (langhiană). intens tectonizate. respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. Principalele deformări tectonice. 2004). prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . izocrone sau heteropice. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv.Măneciu. .forma iuni evaporitice miocen inferioare. geotectonic (Săndulescu. respectiv. 2. depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale.forma iunea molasei inferioare. 1995): . care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată. apar inând zonei externe a flişului. În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic. şi (4) valahă (intra-pleistocenă). Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice). Dacianului şi Romanianului. cu Sinclinale largi. Sedimentele neogene molasice. Forma iunile neogene molasice.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare. mai ales cel de Văleni. depunerea evaporitelor şi anume.2. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna).

Pe baza intercala iilor cineritice. în Moldova.. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. în secven e succesive. Pătru . corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. A. Pe alocuri. 1993) în Pânza de Tarcău. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. Băcăran. respectiv. odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. 1952 Separată de Teisseyre (1911). sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). flişoidă. 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană). trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern. 1952. superioară. 1911. cu arie sursă situată în forland. după Săndulescu et al. 1995). se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. (6) Forma iunea de Buştenari. Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi.. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. 1952. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. forma iunea cenuşie.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa). 1995). Popescu. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. cu interferarea ariilor sursă. silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice).Buştenari. Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară. ritmică. 1.. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. Pătru . după Săndulescu et al.V. 1. cu Gresie de Kliwa (Popescu. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. alternând cu 5 . sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al. (5) Forma iunea de Podu Morii. în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. Pe ansamblu. în structura Lera – Văleni . 1990). Ca urmare a acestui fapt. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale. argile bituminoase (şisturi disodilice). în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). emend. în general. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. Frunzescu. (4) Forma iunea de Topilele. bituminos. Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase.

1. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . modificat). Băcăran.Tabel nr. miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. foioase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase. gresii cu structură convolută. tufite bentonitizate. Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. de tip Fusaru. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. În bazinul pârâului Chiojd. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. grosier granulare. negre. et al. casante. 1995. Subordonat.. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee.

precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu. în Valea Buzăului. Zeletin. 1985. Valea Teleajenului . Brustur. 10). plastice.s. 5.structurile Păltineni.Burdigalian timpuriu (Melinte. Frunzescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului . 1993). Ştefănescu et al. 1993.V. al. 1989. Frunzescu et. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. 4. brun-negricioase... Ştefănescu et.Starchiojd. 3. Brustur. al. 1993) (fig. are grosimi între 2 şi 3. Zâmbroaia.. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Frunzescu. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic.. fine. Calcarele laminitice de Jaslo.. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr. după Rusu et al. Tuful de Văleni.20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru. 7 . c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri. 2. cu trecere în bază la marne fin micacee. Valea Buzăului). 1996). 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. pârâul Gâlmelor). iar în faciesul intern de Pucioasa ..s. alături de lamina ia plană paralelă. 1971). situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori. respectiv NN1 şi NN2. Frunzescu. Valea Lupului . 1992.. Băcăran. 1990. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu. Frunzescu. Astfel. Lopatna. Brustur. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. Frunzescu. Brustur (1997) (fig.60 m pe diferite profile (Alexandrescu. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal .1993). 1993) (fig. dure. 1995). 1996). Pârâul cu Apă Dulce. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii.Fusaru la cca. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25. 40 m grosime (Alexandrescu. str. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. 2. ar corespunde cu ceea ce. sunt de men ionat: 1. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str. Rusu et al. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. 10).Sinclinalele Piatra Albă. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. Brustur. 1993. situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari. Stratul de (3. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina. Bentonitele de Gura Vitioarei. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m.

siltite (marne fin nisipoase. argile plastice bentonitice). 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. microbrecii cu elemente de şisturi verzi.. cuar ite cu silicifiere avansată).. 1987. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. 1988). Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. legate de repetarea unor cute. Subordonat. Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa. 5% gresii cenuşii-calcaroase. şisturi cărbunoase). Băcăran. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. apar straturi sub iri de diatomite. 1987. lutite (marne. accidente silicioase. Siltitele. lutitele. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu.1985). dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. gresiile calcaroase. solzi. bituminoase. Litologic. Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. rare marnocalcare sideritice. Georgescu. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. 1988). tufuri. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . distan ate la 20-80 m între ele. şisturi argiloase. iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al.SV bine deschise pe toate profilele anterioare. 8 .V. disodilice. brun-negricioase. micacee)..

FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a.. Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a. 2. Băcăran. b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA .Tabel nr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI . 1996).

Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”. şi Tuful de Mlăcile. Piatra Albă). Cosminele (flanc N P. Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B). Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. opusă “sursei de forland”. Frunzescu. metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. 1995). de culoare albă. Teleajenului (Sincl. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu.V. Teleajenului (Sincl. Homorâciu). Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş.V. Fig. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu.. O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru .Pucioasa.V. cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. Este lipsită de şisturi verzi din forland. având caractere de graywacke (Săndulescu et al.. După con inutul de nannofosile. 10 . dar prezentând la diferite nivele. în secven e sub iri. A3 . 1955.V. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. calcaroase. Frânghieşti). intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al. Băcăran. Gresia de Fusaru (Popescu.. La partea inferioară a acestei forma iuni. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . A2 . Pe alocuri.Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare. Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal. Homorâciu) (Alexandrescu. Buzăului) (structura V. 1952). au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. Lupului).V. Ogretin (flanc SE P.Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. 1995). 1995). Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . Brustur. specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. 1993). 1955). cu biotit. A5 . Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu.. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior. 1993): Tuful de Vine işu. Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru . 1996). 8. Grigoraş.Pucioasa. sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al.. 1952) este o gresie bogată în mice. de culoare verde-negricioasă. nisipoase. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al. cu intercala ii sub iri. puternic bentonizat. sub Tuful de Vine işu (Melinte. 1995). A4 -V. A1 . Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru .

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

în linii mari. (2) orizontul breciei sării cu sare.4. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. Sub aspect istoric. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. în bază. (e) volhinian-bessarabiene. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană.. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice). în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu). li se acordă. kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. primul etaj mediteranean. Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. forma iuni kossoviene. Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”. forma iuni evaporitice langhiene. Ulterior. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene. 1995): forma iuni cineritice langhiene. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică.2. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. (b) Forma iunea evaporitică. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. 1870). până astăzi. cu caracter de unită i cronostratigrafice. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. Băcăran. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. În 1922. de vârstă Miocen inferior-Badenian. În Zona Cutelor Diapire. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. de către Papaianopol (1992). corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei. Pillide recunoaşte în regiune. Acelaşi autor (Papaianopol. În 1897. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan. care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. (d) Marnele cu Spirialis. Săndulescu et al. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). 1999). Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al.1. legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. În 1951. care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. În 1877. în 16 .V. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. Prima unitate stratigrafică separată în regiune. ci chiar şi în ariile intracarpatice. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. (1995).

17 .. În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului.. existentă în Volhinian. Spre deosebire de această situa ie. se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. În complexul pestri care. pe unele profile. Actaeocina sp. Basarabia şi Ucraina.. Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne.. De exemplu. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. Kersonian). Calliostoma sp. din punct de vedere faunistic. la nord de Valea Buzăului.. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii.. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului. Obsoletiforma sp. kossoviene: Şisturile cu radiolari. Pirenella sp. Musculus sp. Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi.. alcătuind Forma iunea de Haloş. Băcăran. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. Bessarabian... bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic. El prezintă. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia. În func ie de zona de depunere. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. în Sinclinalul Bozioru . Duplicata sp. Mactra sp. poate fi atribuită. Plicatiforma sp. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri).. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană). Pahia sp. zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). Cryptomactra sp.. În Sinclinalul Bozioru . Forma iunea evaporitică. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe).Odăile. Plicatiforma sp. prin Bessarabianul inferior. pe alocuri. Bessarabian şi Kersonian. Ervilia sp. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca). mai mult sau mai pu in dezvoltate. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii. De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. în mod conven ional. Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară.Odăile.. 1998). litologia Sarma ianului inferior este variată. Volhinianul este preponderent argilos.. Cerithium sp. Duplicata sp. se regăseşte şi în Bessarabian. 1972). cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. Entită ile litostratigrafice langhiene. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. Mohrensternia sp. Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a). (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. deseori nisipoase.V. Obsoletiforma sp. Inaequicostata sp. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu... 1992). În schimb. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol... Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior.

următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a. 1976. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. pentru depozitele în facies salmastru.V. În cadrul acestor depozite. (b) Brecia de Cosmina. (c) Forma iunea de Telega. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. Salvador. Băcăran. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare. la sud de Sinclinalul Slănic. autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului. 18 . (d) Forma iunea de Măceşu. Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare.

V. Motaş et al. pe alocuri. 1964. 1992. Niculescu. Băcăran. 2002). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri .. 1968. primordius ciperoensis Foraminifere . fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu.NN2b Sphenolithus dissimilis . 19 Globigerinoide s G. 1976. Munteanu şi Munteanu. 1944. 1997. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb. cu intercala ii fin nisipoase.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. 3. CRONOSTRATIGRA. glomerosa Discoaster druggii .a. Iorgulescu.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr. Papaianopol.NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. 1998). 1953. Pauliuc. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR.

În bazinul Văii Chiojdeanca. devenind arenitic sau arenito-ruditic. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune... depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov). la sud de văile amintite). Local. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui. Salcia. Capul Mielului. Fundătura. depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). fără macrofaună dar cu foraminifere.Crăciuneşti. Ervilia sp. iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior.Bădila). urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. în litofaciesuri detritice. Meandroloculina. Mohrensternia sp. Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. pe Valea Fundătura. se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. În întreaga arie subcarpatică. (1974) separă . al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. 1972). vitaliana d’Orbigny. În continuarea suitei stratigrafice. la Vilăneşti. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. Salcia (satul Piatra Mică). a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. Casele. (b) Forma iunea de 20 . specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. 1998). în acord cu Munteanu (1998). Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. Porosononian. Băcăran.V. Vizuina. Mactra (Sarmatimactra) aff. În regiune. pe Valea Urugoaia. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. Purcărete.. în regiune. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda . În consecin ă. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. Cheia. Mactra eichwaldi. Din punct de vedere microfaunistic. preluată în lucrarea de fa ă). în accep iunea Munteanu (1998. Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. După Munteanu (1998). la sud de Cricovul Sărat. argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. Saramatiella. argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. litofaciesul se schimbă. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. 1972). limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). Oancea. Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). Plicatiforma latisulcata. 1973) şi Andreescu et al. depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. Andreescu (1972. Elphidium. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna.

la Cuib.. caracteristică începutului Miocenului. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior. În Anticlinalul Lapoş–Bădila. compacte.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol. în localitatea Telega.1. stiva bogat fosiliferă. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu. Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius.2. În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. din Munteanu. “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu .2.2.. pe Valea Pietroasa. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). 1970. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. Astfel. emend. către vest. la Vălenii de Munte. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii. pe pârâul Sară elu. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich). Pe Valea Dara (localitatea Dara).. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Globigerina praebulloides Blow. Fa ă de foraminifere. la Lapoş. Globigerinoides primordius Blow şi Banner. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis . depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. Băcăran. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). Helicosphaera mediteranea Muller. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2. 1998). apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. fiind specific zonei NN2. 2. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. pe Valea Oancei. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler.2. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. în Forma iunea de Podu Morii. 1911. Popescu. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. cu spărtură concoidală. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A. Helicosphaera mediteranea Muller. Pe Valea Telega. pe văile Cheia şi Grecul. 1968). de 600 m de argile calcaroase cenuşii. Helicosphaera scissura Miller. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. Depozite asemănătoare se citează către est.V. 21 . 1998). secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. din arealul sudic al regiunii. 1952 Pe Valea Teleajenului. Sphenolithus delphix Bukry. spre partea terminală devenind mai siltice. În cadrul regiunii cercetate. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival. cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu.

contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. Însă. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al. la Breaza. pe malul drept al Văii Teleajenului. Triceratium condeconum Bail. micacee şi se 22 . 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. Băcăran. Melosira clavigera Gron. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. Săndulescu et al. Diferen a este de natură ecologică. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). de pe Valea Buzăului. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine. 1980). 1980. emend. Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al.. dispusă mai sus stratigrafic. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. Stephanodiscus hanitai Grunn. din asocia ia determinată la Telega.. 1993 Pe Valea Telega.2. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei.2. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. Asocia ia cu Actinophychus thumii. prin compozi ia sa.. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. Mărun eanu. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. Rhaphoneis rhombica Ehr. Zonarea realizată de Hajos (1986. Rhaphoneis paralis Hanna. Pe Valea Teleajenului. alternan ă de marne roşii.V. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee).. Secven a mediană este constituită din argile roşii. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. Vălenii de Munte. mai rar cenuşii şi microconglomerate. fin granulare. cu rare intercala ii grezoase. Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari..3. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. specie de apă dulce. Buştenari şi Sibiciu. în contextul unei asocia ii tipic marine.. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova). precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. 2. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. litorală şi sublitorală. cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé. Coscinodiscus oculus irodis Ehr. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. fiind tipice marine. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Rhaphoneis gemmifera Ehr. la Telega. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral..

concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. În această sec iune. Helicosphaera scissura Muller. Helicosphaera euphratis Haq. Spre partea superioară. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Mărun eanu. Coccolithus pelagicus (Wallich). caracterizând Subzona NN4a. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). Coronocyclus nitescens (Kamptner). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay).. Peste acestea se dispun. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. gresii gipsifere şi chiar tufite. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. 1999) = Tuful de Slănic. mai precis al Karpatianului superior. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. Coccolithus miopelagicus Bukry. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul.V. Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Pontosphaera multipora Kamptner. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. După Mărun eanu şi Popescu (2002). În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. la Pătârlagele. Helicosphaera intermedia Martini. în continuitate de sedimentare. Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b. În primele nivele argiloase. Cyclocargolithus abisectus (Muller). apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). Helicosphaera carteri (Wallich). Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). Gipsul de Cireşu. Printr-o mică lacună. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. de la Homorâciu. având acelaşi con inut de nannofosile. 1995). ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. Pe Valea Muscelului. Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. variabilis. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Băcăran. această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. gipsuri. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. corelabilă cu Burdigalianul superior. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana.

Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. Coccolithus miopelagicus Bukry. 2. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci.4. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. autoarea (Crihan. Astfel. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. 1997). Această asocia ie. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. echivalentă Z o n e i cu Lagenide.2. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). Coccolithus pelagicus (Wallich). Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). Popescu et al. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. Ulterior. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. 1997). 1979) şi Berggren et al. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic.2. 1995). 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. Din lipsă de nannofosile calcaroase. foarte sărace sau lipsite de bentos. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan.V. mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton.. care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. Popescu et al. s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. este diferită de cea a ariei intracarpatice. Băcăran. Z o n a c u L a g e n i d e . Pe de o parte. Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. 1995). (1997). 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. lipseşte în zona subcarpatică. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. Pe de altă parte. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. de către Forma iunea de Telega (Crihan. 24 . microconglomerate. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus. mai rar calcaroase. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969.. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. în Forma iunea de Doftana. Forma iunile kossoviene. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. de pe Valea Muscelului. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. dezvoltate în aria extracarpatică. (1995).. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. Mărun eanu et al. iar în al doilea rând.

într-o succesiune nefirească. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. legate de diferite erup ii vulcanice. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. se intercalează tufuri şi tufite. 25 . constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. ele se dispun peste depozite burdigaliene. apoi la Slănic. Peneroplide). reprezentate prin argile cenuşii. O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. Paleontologic. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei. Din punct de vedere litologic. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. cu rang de forma iune). tipice Langhianului terminal. În sec iunea geologică de la Câmpina. Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. în timp. Pachetul de tufuri şi tufite. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a). Băcăran. care. reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. în Dealul Piatra Verde. la Câmpina). sau în bazinul Văii Buzăului. va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. Pe Valea Câmpini a. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. în apropiere de uzina electrică. pe Bălăneasa. Borelis. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării).V. în axul Sinclinalului Drajna). din aria Subcarpa ilor Munteniei. în Dealul Piatra Verde). Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. pe Valea Bălăneasa). con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). Câmpina). În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. sunt deschise depozitele langhiene. în talvegul Văii Prahova.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U. Băcăran. beliicostata L. universa Gt. indigena V. minuta P.Tabel nr. druryi V. Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. reginum P. 1990). transsylvanica Gb. styriaca U. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . orbignyana P.dividena V. sarmaticum P. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C. reussi E. 4.

Tapes vitalianus. Coccolithus pelagicus. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). 1968. Articulina sarmatica. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. 27 . Elphidium macellum. Ervilia dissita. Tapes naviculatus. Nicolescu. Pauliuc. Tapes vitalianus. între care predomină Varidentella sarmatica. din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. Pseudotriloculina consobrina. Tapes gregarius. Varidentella latelacunata. Chartocardium gleichenbergense. Pseudotriloculina nitens. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. Cycloforina stomata. ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. Elphidium glabrum Bystricka. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. Pseudotriloculina nitens. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. Actaeocina lajonkaireana. Obsoletiforma lithopodolica. 1992. care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. 1964.V. Munteanu şi Munteanu. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Porosononion subgranosus. Băcăran. Porosononion subgranosus. Obsoletiforma obsoleta. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). otolithe şi rare exemplare de Chara. Obsoletiforma obsoleta. Porosononion subgranosus. Ervilia dissita. din i de peşti. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. Articulina sarmatica. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Pirenella mitralis. Elphidium aculeatum. Pirenalla nodosoplicata. Elphidium macellum. Tapes dissitus. pe primii 8-10m. Fissurina basarabica Popescu. Duplicata duplicata. Cycloforina predcarpatica. Nonion bogdanowiczi. Elphidium aculeatum. Abra reflexa. Helicosphaera carteri. 1953. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. se citează foraminifere de talie mică. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. specii care indică Z o n a NN8. Bolivina sarmatica. Ammonia beccari. speciile: Elphidium hauerianum. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). Gibbula picta. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. Elphidium minutum (Reuss). Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Papaianopol. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Elphidium macellum. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia andrussowi. Varidentella sarmatica. Munteanu (1998) citează. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). În sec iunea de pe Valea Casele. Calcidiscus leptoporus. Ammonia beccari.

Tapes gregarius. Băcăran. Ervilia dissita. Articulina problema. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. 5. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. transsylv. universa/G. Tapes naviculatus. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Tapes aksajicus (Eichwald). L.b. Succesiunea volhiniană se încheie. 1991. sarmaticum V. dividens Velapertina Gb. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr.V. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . Varidentella sarmatica. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. Plicatiforma latisulca (Munster). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL. şi mai rar de Ammonia beccari. satul Cozieni). Donax dentiger. Tapes tricuspis. glomerosa / G. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. Elphidium rugosum. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Duplicata duplicata. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Tapes dissitus. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. Elphidium hauerianum. 1999). Duplicata dissita (Dubois). Elphidium macellum. Tapes naviculatus. reussi/E. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. Pirenella disjuncta (Sowerby). 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. druryi / G. Plicatiforma plicata. pe Valea Caselor. Tapes vitalianus. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. reg. Gibbula picta. Ervilia dissita. Pirenella nodosoplicata. În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului.. Plicatiforma jammense (Hilber). Mactra (Podolimactra) urupica Danov. se citează (Munteanu. Tapes gregarius. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al.

Ervilia şi Tapes. Inaequicostata pia. Kojumdgieva et al. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. Articulina sarmatica. Pe pârâul Capul Mielului. Porosononion subgranosus. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Varidentella latelacunata. Globigerina. 1988). Articulina problema.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. numeroase exemplare de Abra reflexa. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. analiza (Munteanu. Nonion bogdanowiczi. Local. Obsoletiforma sarmatica.se diversifică genurile Plicatiforma. Pe Valea Cheia. Tapes gregarius. Băcăran. Ervilia dissita. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. Ervilia concinna. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. Globigerina. Tapes vitalianus. În partea de sud a perimetrului. în regiune. În concluzie. Pirenella mitralis. Cycloforina stomata. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. Pe pârâul Pietroasa. Ervilia podolica. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. reprezentată prin Tapes gregarius. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). volhiniană. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. etc.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Varidentella reussi. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. din argile siltice cenuşii. Ervilia andrussovi. Globorotalia. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. 29 . 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. Elphidium macellum. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula.V. este semnalată (Munteanu. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. Pseudotriloculina consobrina. Ervilia podolica.). . Obsoletiforma sp. Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. Ervilia podolica. în cadrul subzonei. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. din argile siltice cenuşiu–gălbui. Ervilia andrussovi Kolesnikov. Orbulina. . din argilele masive de pe pârâul Fundătura. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. Tapes vitalianus. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. la ieşirea din satul Nucet. Elphidium reginum. Varidentella reussi. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. Articulina problema.. . În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru.unele specii Plicatiforma plicata. Gibbula picta.. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Alături de specia index.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. 1981) sau. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. Duplicata corbiana. 1974). căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. etc. apar argilele calcaroase compacte. Ionesi et al.. Tapes aksajicus. 1988). Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. Dara. Obsoletiforma ringeiseni. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. Nonion bogdanowiczi. Nicolescu. Duplicata duplicata. mai precis. Partea superioară. Elphidium hauerinum. Elphidium macellum. În regiune. Gibbula hommairei (d'Orbigny). Elphidium sammeli. Munteanu şi Munteanu. Salcia. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. raportabilă Bessarabianului. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. Tapes naviculatus. 1956. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. Ervilia dissita. Plicatiforma jammense. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone).V. 1976. Kojumdgieva et al. 1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. 1995. Porosononion subgranosus. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet. Dogiolina simnicensis Popescu. Motaş et al. În sec iunea de pe Valea Dara. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. Andreescu şi Papaianopol. 1992. la cca. A fost definită (Munteanu. 1992. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru . Obsoletiforma lithopodolica. Brânzilă. Pseudotriloculina consobrina. 1964. Fischericardium fischerianum 30 . Ervilia dissita. Tisău. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. cenuşii cu o faună bessarabiană. Alături de specia indicatoare de biozonă. Acmaea subcostata Sinzov. a Forma iunii de Şipo elu. Elphidium hauerianum. Băcăran. Elphidium aculeatum. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus.Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. Elphidium reginum. Plicatiforma plicatofittoni. Ammonia beccari. pe lângă taxonii anterior cita i. rare otolithe şi statolithe de Myssidae. Papaianopol. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. Pseudotriloculina nitens. Profilul Dara este reprezentativ litologic.. 1997). La acest profil se fac de obicei. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Microfauna se diversifică. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. Tapes gregarius. reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. 1970. 1953. Nichiforescu şi Nichiforescu. Tapes vitalianus. Articulina daraensis. Tapes gregarius. 1995 şi respectiv Luczkowska.. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. cu aceeaşi frecven ă. Elphidium macellum. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). 1968. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. 1998): Articulina sarmatica. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. Elphidium crispum. Porosononion subgranosus. Popescu. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. Mactra (Podolimactra) urupica. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. 1995. Ervilia podolica. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu). abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. Popescu. Pauliuc.

etc. Elphidium crispum. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Obsoletiforma nefanda. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Ammonia beccari. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. Actaeocina sinzowi. Modiolus naviculoides Dubois. Porosononion subgranosus. Mactra (Podolimactra) ovata. Obsoletiforma ingrata. Duplicata duplicata. Porosononion aragviensis. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. 1998) faune asemănătoare. Akburnella impexa. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Elphidium macellum. Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Articulina problema. Elphidium samueli. Duplicata dissita (Dubois). Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. Pseudotriloculina consobrina. Mactra (Podolimactra) ovata. viermi. Calliostoma cordierianum. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Pseudotriloculina consobrina. Retusa truncatula Bruguer. Acmaea subcostata. Modiolus fuchsi Barbot. Calliostoma marginata sinzowi. şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). Porosononion subgranosus. Elphidium macellum. Tapes ponderosus. Pseudotriloculina consobrina. Actaeocina maxima (Berger). argilele siltice din partea superioară. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Gibbula picta. Actaeocina sinzowi. Elphidium macellum. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. Calliostoma poppelacki.V. Tapes dissitus. Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. încă de la limita cu argilele volhiniene. Dogielina kaptarenko. Gibbula hommairei. Calliostoma anceps (Eichwald). Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. din aceleaşi depozite. Calliostoma kishinevense. În raza localită ii Atârna i. Chartocardium barboti (Hoernes). Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. Duplicata nasuta (Kolesnikov). Acmaea subcostata. Inaequicostata suessi. Duplicata moldavica. Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. Elphidium hauerinum. 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Porosononion aragviensis. Actaeocina lajonkaireana. Plicatiforma rustorense (Sultanov). Pirenella disjuncta. Porosononion subgranosus. Elphidium fichtellianum. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. raportabilă Bessarabianului. Elphidium reginum. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). a Forma iunii de Şipo elu. Amnicola zonata Eichwald. Hydrobia elongata (Eichwald). După o secven ă lipsită de faune. Littorina basarabica (Sinzov). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. Pseudotriloculina nitens. Cyclichna melitopolitana Sokolev. Calliostoma woronzowi. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Tapes dissitus (Eichwald). cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Se adaugă otolithe. Planacardium doengingki. Pe pârâul Capul Mielului. Actaeocina lajonkaireana. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. Tapes ponderosus. Obsoletiforma ingrata. Tapes tricuspis. Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. bryozoare. Articulina daraensis. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Băcăran. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). Calliostoma poppelacki. Tapes vitalianus. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). Porosononion hyalinus. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). Pe Valea Chiojdeanca. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. cu frecven ă moderată se 31 .

Tapes ponderosus. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. Elphidium macellum.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). . Mactra (Podolimactra) podolica orata. 1968. Obsoletiforma ingrata. 1988). au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Inaequicostata suessi. 1991). Meandroloculina. Dogielina. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. Elphidium reginum. Obsoletiforma obsoletiformis. Obsoletiforma obsoletiformis. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Inaequicostata suessi. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. Mactra. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. 1998) de pe pârâul Andrei. etc. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. foraminiferele fiind diversificate. Cyclichna melitopolitana. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. Actaeocina lajonkaireana. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. Kojumdgieva et al. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. Nonion bogdanowiczi. Dogielina kaptarenko. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Tapes dissitus. 1980. etc. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Plicatiforma plicatofittoni. Sarmatiella. Plicatiforma plicatofittoni. Obsoletiforma nefanda. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone.din cele 26 de genuri de moluşte. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Pseudotriloculina nitens. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Plicatiforma fittoni etc.V. Elphidium samueli. Porosononion subgranosus. Tapes ponderosus. Inaequicostata suessi. Băcăran. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Pseudotriloculina nitens. 1998) specii de moluşte şi foraminifere. Retusa truncata. 1991). analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. Elphidium fichtellianum. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. Dintre moluşte. Chartocardium barboti. Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. Articulina daraensis. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. etc. Ionesi. Bolivina nisporenica Didkovsky. Planacardium doengingki. Bolivina sinzowi Didkovsky. Articulina daraensis. Elphidium crispum. Tapes ponderosus. Obsoletiforma nefanda. Nonion bogdanowiczi. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. Nonion bogdanowiczi. Tapes gregarius. Ionesi. În concluzie. Argilele siltice prelevate (Munteanu. argilele păr ii superioare bessarabiene.. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). lipsite de macrofaună. Calliostoma. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . . Bolivina moldavica.

2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. Littorina basarabica. în est. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. 33 . Subzona Bolivina sarmatica. Băcăran. Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest. Calliostoma cordierianum. începând din Eocen. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic. care se extindeau din Austria. 2002): . concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta. 1996 din Crihan. ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. Elphidium samueli. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera. Nonion bogdanowiczi. Popescu et al.8 milioane ani (Berggren et al. a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. până în Asia Centrală. Elphidium crispum. Sarmatiella prima.V.. Porosononion subgranosus. Mai recent. Popescu. estimate la 21. astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996. Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). Calliostoma kishinevense. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi.. Duplicata elegans. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum.2. 2. Popescu et al. datate la 23. Duplicata nasuta. în intervalul Miocenului inferior. Articulina daraensis. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Calliostoma woronzowi. sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. 1999). 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum. în vest. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. În prima parte a biozonei. Bolivina nisporenica. 1996). datate la 23. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. Bolivina moldavica.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian. 1996).4 milioane ani.. corelarea lor fiind extrem de dificilă. accentuat mai ales în Paratethysul oriental. Elphidium reginum. 1995). etc.. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al. . În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). 1999).3. . ce ar defini baza Burdigalianului.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan.

. . Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al.8 – 23.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior. . (1997 a. Jenkins et al. Băcăran. b) şi Rio et al. biostratigrafice şi paleomagnetice. . 1985. Cicha et al. 1999). 1994.. Rio et al. la 16. Andrehova – Grigorovic et al.în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina.2 – 21. 1999): . Fornaciari et al. .5 milioane ani).. Papp et al. 1979. aproximate la 19.5 milioane ani) este intra-karpatiană.. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. în Italia. Popescu et al. 2002).Burdigalianul (cuprins între 21.Aquitanianul (Miocen inferior). 1996). cuprins între 21.8 – 21. Fornaciari et al.4 – 16.. cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan... Steininger et al. Muller şi Pujol. . 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum. cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).. 1997 a). care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană.1 – 18.la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa.. 1985). ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume. 1990.2 milioane ani (Berggren et al. Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia. Ottnangianul (între 19. 1996..) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al.4 milioane ani. 1975. etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: . corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton.baza Langhianului. 1967.1 milioane ani). este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri .8 – 21.limita Aquitanian / Burdigalian (la 21..primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata. Fornaciari et al.NN2b. plecând şi de la scheme mai vechi. .4 milioane ani). (1997).5 – 16.4 – 19. 1984. 1997 a).primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus.5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21. au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje.Burdigalianul.Aquitanianul (între 23. Fornaciari şi Rio. 1978. 1981). În conformitate cu aceste plane de datare. 2001): . Prin coroborarea rezultatelor paleontologice.5 milioane ani. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului.8 milioane ani) este intra-eggeriană.5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18. rezultate din studii (Mărun eanu. 1973. unită ile cronostratigrafice globale (Muller. Berggren et al. marcând debutul Burdigalianului superior. Prin conven ie interna ională. în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. Theodoridis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . (1996). ajung la următoarele concluzii (din Crihan..4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte. 34 .V. în Miocenul inferior. etc.4 – 16. 1996. marcând debutul Miocenului mediu.limita Burdigalian / Langhian (la 16.4 milioane ani.. este localizată la cca. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului.De asemenea: . 1971. cuprins între 23. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. Iaccarino..limita Chattian / Aquitanian (datată la 23. în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate). .

b. 1997 b din Crihan. par ial. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România.. pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. 1999). 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. Wright et al. 1985 din Crihan. utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. Papp et al. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. 1866). iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al. Fornaciari et al. Motaş et al. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată. 1985. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. Rio et al. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. 1999). 1995). De asemenea. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros. limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985). Berggren et al. aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. La finele Badenianului. . De asemenea. Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. în ariile oceanice. aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul.ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al. Wright şi Fairbanks. 1997). unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul.. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face. 1991. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate.contrar celor sus inute de Martini (1971).. 1985 în Fornaciari et al. 1999). care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. Papp et al. 1999) arată însă că depozitele kossoviene. 35 . ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră. . cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. pentru Badenianul inferior... Limita inferioară a Sarma ianului este. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. se înscriu în Zona NN6. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan.V. 1999). în general.. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice.. pentru cel superior. topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). Băcăran. Mărun eanu (1992) (din Crihan.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus. În aria carpatică. Cicha şi Seneş. . Miller. 1999).. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului. Kossovian. De asemenea. doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. Woodruff şi Savin.Rio et al. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. 1997 b. De aceea. 1997 b). 1985.. 1968. 1991 din Crihan. 1992). cel mai probabil. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 1997 a.

1999). 1992 din Crihan. cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. Nannofosilele calcaroase.dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). sunt date de moluşte şi ostracode. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica. ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 . atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior.” (după Frunzescu. apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). 1998) are vârsta Langhian superior sau. mult mai frecvente fa ă de foraminifere. în Paratethys. unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. Wielician şi Kossovian). din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. subdivizat în Moravian. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. 1999): . precum şi Brecia de Cosmina. destul de rare. Zona Varidentella reussi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. 1998. . Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). după scara locală utilizată în Paratethysul Central. . doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. 3. şi are vârsta Kossovian. sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). . Ca urmare a aspectelor prezentate. deci în cadrul Serravalianului. deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). de foraminifere bentonice. pentru Miocenul Mediu marin. respectiv Loxoconcha potetis. îndeosebi. în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv. care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. Foraminiferele. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. Băcăran. Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX).deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. Catinaster coalithus (NN8). în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana. .V. se pot trage anumite concluzii (din Crihan. referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. 1997). Moravian. principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. se consideră ca utilă men inerea. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. 2004).

Drăgănescu. Mărun eanu. 1943. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu. La partea superioară. 1994). În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră.V. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. şisturi cu radiolari. Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. Băcăran. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). 37 . Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. de vârstă Miocen mediu (Badenian). 1951). Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. Mărun eanu. doar slab cutate (constant înclinării de 30o). Molasa de Slănic. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. coloana litologică prezentând. neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. arenitice-fin ruditice. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). marne cu Spirialis. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. de sus în jos. 1980). având avantajul că intersectează stratele evaporitice. Frunzescu. urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. marne şi tufuri cu globigerine.

.

fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. 1995). 1977). 1969. iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. 37 . Endogone sp. Lange & Smith. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. 1965). 1969). precum Slaniceites caracioni. (Wolf. În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. b. 1982). 1971). asepta i şi psila i). 1983). 1977). speciile fosile corespund exact sporilor moderni. In Cenozoic. la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. Marcel V. 1991). Băcăran. Cercetările noastre dovedesc. la un moment dat. Sporii de tip aff. Deşi cunoscu i de timpuriu. 1968. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). ci de conservatorism şi continuitate. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. contrariul. dicelulari. Jarzen & Elsik. au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. Pirozynski. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. Pirozynski et al.. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. ce apar în Triasic. Rareori. 1980. la sporii dipora i ce apar în Eocen. 1966 . Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. însă.V. 1971. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9.1. par ial. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. 1979. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. 1975). aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. 1976. Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. la sporii multicelulari. antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. 1986. s-au format idiomorfonii. Ramanujam & Rao. până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. Ramanujam & Srisailam. monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. 1988. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. Intyre. mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. Multe esemenea informa ii au crescut. Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. Totuşi. Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). Kalgutkar & Mc. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie. Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i.

Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler. 1988).Pirozynski et al.Wolf (1966 a. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee. descoperind semnifica ii de similaritate. 1977). în studiile lor paleoclimatice. 2000).subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. Isthmospora elementele unui climat cald. rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: . (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat. . descoperit în New Brunswic. şi determină paleoclimatul regiunii. după Elsik. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India. Africa.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976). altfel existând riscul erorilor. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . .Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. Pirozynski et al. 1976. Malaezia şi Rusia.Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale.folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski. Băcăran. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. Deşi rare. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile. din Canadianul Arctic. . descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. b. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice. Anglia.U.trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius. Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. 1981. 2000).Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul. China. Sporidesmium. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). . 1968 a. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. . 38 . 1995) cu ocuren a cenozoică (pl.Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele. Australia.Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala. S. . înso itoare ale oaselor de Mastodon. 1988). Canada. . 1982) (după Kalgutkar & Jansonius. India. IV.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales. Ramanujam.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. 1995. Stubblefield & Taylor. după Kalgutkar. indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön.. . b. . III. 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . 1988.A. 2000). Amphissphaerella. Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. .V..

XVII. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. fig. la mijlocul celulei a treia. Băcăran. longitudinali (1-2). 1985). frecvent. fig. drept. Al. constric iile. 14). 1969). culoarea. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk. Manoliu (1982) şi E. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V. VIII. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. pentacelulari (tetrasepta i). dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al.) Zogg (pl. se numeşte septare de tip „bevanii”. 1985).(Macrosporium) carthami Tr. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. fig.2. fragmentată. Redau mai jos câteva tipuri de septare. 23). disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. fusiform. dimensiunile etc. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. cu septuri curbe. ei se numesc tetracelulari (trisepta i). monoseptat). De la sporul cu un sept (dicelular. & Br. A. XVII. cinci sau mai multe septuri. aperturile.A. 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. patru. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. forma.1/3 din lungimea celei opuse. sp. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. multisepta i). ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor. lactucicola Ellis & Everh. (pl. Corpul simetric. Manoliu (1982) le citează la specia P. XVII.V. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. dând 39 . XVIII. La Gloniopsis praelonga (Schw.F. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. brune. despăr ite prin pere i transversali (7-10). incapsula i. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). 1985). ornamenta ia. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. alcătuind.) Sacc. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. formând astfel tipul de septare „siparia”.P. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. şi la alte specii. ascosporii sunt bruni-aurii. accidental. La Ramphoria bevanii Sivan (pl. fig. piriforme. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. clavate sau alungite. fig 15) cu specifica ia L. 1942 (pl. 1942. Wehmeyer. astfel că a apărut no iunea de septare tip. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). La Pleomassaria siparia (Berk. (pl. Săvulescu. fig. 1983). multicelulare.S. verticali sau oblici.. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. dispuse toate trei. Săvulescu. 4). XVIII. simetria. major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. La sporii genului Pleospora sp. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. (pl. Săvulescu. 27).

1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Ansamblul poral (hilar). Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Mangifera. ventricoasă etc.. Quercus. Ilex.3. lageniformă. cilindrică. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). scolescospori. Celtis. Magnolia. Ulmus. 1 specie tericolă (4. campanulată. . Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. piriformă.9 %) pe genurile: Acer. limoniformă. (după A. falcată. Băcăran. Hevea. clavată (măciucată) şi obclavată. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar).8 %).). p. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. septul median este asociat cu o constric ie puternică. elipsoidală. Hippophaë. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci.7 %) cu Sporoschisma mirabile.emergent. . lanceolată. 2 specii parazite (9..A. liniar-curbă. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. Betula. au două extremită i (capete): proximală şi distală. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. Cytisus. Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. (h.5 %).V. alantiformă. împreuna cu gâtul şi umerii sporului. Pinus. . obovată. Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării. fapt mai pu in evident la septul major. astfel că. 2 specii foliicole (9.oblic. eliptică. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului. rombic-rotunjită.F. Sorbus. filiformă. prescurtat a. piriformă. medii şi puternice). Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. halteriformă. b. 1 specie micorizantă. 1985). asteriformă (după Hulea şi colab. Fagus. lunată. lentiformă. Cornus. atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. obovată. helocoidală. atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). globoasă (globuloasă). (ovală). Aesculus. Tilia. Gmelina. Ulex.P. poate fi: . rombică.prăbuşit. obdeltat-rotunjită. elipticcurbă. eliptică. obpiriformă. circulară.S. cu capetele rotunjite şi trunchiate. 1983). Frecvent. acerosă (aculeată). doliformă. subgloboasă. 1983). ovată. ovată. a.aliniat. 2 specii au fost cosmopolite 40 .5 %) şi o specie asociată (4.adâncit. tip de septare numit „praelonga”. dacrioidă. napiformă. vermiformă (vermiculată) naviculată. fusiformă. uncinată (hamată). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. . 9. Taxus. monopora i sau dipora i.

Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. paleomicologia). Nyssa.7 %). Mangifera.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. Quercus.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. oleracea. 1 specie praticolă (7.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Cedrella. genuri şi familii: Berkheya. Fagus (F.. Monanthotaxis. Hevea. Raphia sp. Carthamus tinctorius L. pratensis. P. criticarea. f. de Saporta. Desmodium. Mangifera. Fargesia (Ariundinaria). Sonchus (S. Agrostis.4 %). Populus. Festuca rubra. Ilex. 1 specie micorizantă (7. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel.2 %) pe Carthamus tinctorius. 1 specie micorizantă (5. Saccharum. Triticum. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. Cedrella. Ulmus. Hibiscus. Corylus. Boulay. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. 8 specii parazite (42. asper). c. Unger etc. pe Bambus şi Pyrus.5 %). Chlorophora. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului. 1 specie micorizantă (3. Hymenocardia. Betula. selectivitatea procesului fosilizării. Engelhardt. Hevea. P.9 %). Cicorium intybus. grandiflora). Pyrus. 2 specii tericole (15. 1965). pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae. Triticum şi. Albizia.7 %). intybus. Hura. Dianthus. Rhamnus. Acer. 1 specie cosmopolită (3. principiu folosit de lucrările lui Heer. Poa.V. în general. palinologia.7 %). Malus. Ulmus. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. Barbacenia. d. e. Cichorium endivia. (după Sittler. Carthamus. Urochloa. Poa (P. pe membrii familiilor Leguminoase.4. Viburnum. Alnus. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. Lactuca. nemoralis. Dioscorea. Bersamia paullinioides. antrenarea în 41 .. Eryobotrya japonica. Betula.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Tripogon. (Palmae). Mangifera. 1 specie foliicolă (3. Dactylis. Zeae etc. Fagus. Theobroma. 2 specii tericole (6. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. 1 specie lignicolă (7. Taxus.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Magnolia. Persea. Castanea. Gmelina. Leguminosae. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile. Quercus.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. flora (paleobotanica.7 %) şi 6 specii parazite (46. Carica. Fagus. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Saccharum. Quercus. 1 specie foliicolă (7. C. Samanea.5 %). Eucalyptus. mineralele argiloase etc. Euphorbiaceae. trivialis). Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. Malus. Liquidambar. Pyracantha coccinea. Malus. 9. Calcophyllum. Callistephus chinensis. Gmelina. 10 specii parazite (34. Carthamus. Pisidium. Salix. 2 specii foliicole (10. Populus. Quercus. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia. Vitis. Theobroma. verificarea şi completarea rezultatelor. Nyssa.4 %). Gramineae.3 %). Băcăran. Tinospora.5 %). Gmelima. Balsa. Dianthus. 1966. Betula. Castanea. Ettinghausen. Rauvolfia. Agropyrum. Liquidambar. Hevea. S.

1965). 1964. referindu-se la Bazinul Hesse. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. În Bazinul Hesse. nu mai sunt Palmate. dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. 42 . Băcăran. formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. după Sittler. de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. 1965). 1965). convergen ele de formă. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent.). incertitudinea înrudirii filogenetice etc. Pterocarya. micorize etc. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. Betulacee (Sittler.1. Alnus.2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. prima degradare climatică a Cenozoicului. 1965). 1965). fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. Juglans. Tilia. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior.4. imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. 1965). În regiunea de la nord de Vogelsberg. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. micorize etc. 9. Odată cu invazia mării rupeliene. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). sub influen a varia iilor climatice. În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. în care Gimnospermele sunt tot preponderente. 1965). parazite. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. Tilia. C. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). Acer. Pinus haploxylon. (după Sittler. 9. sporodic. forme noi recente tipice: Carya. Alnus. se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. complexitatea procesului nomenclatural. A. parazitism.V. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. nici Engelhardtia. în care vechile esen e termofile au dispărut. Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. Sittler (1965). Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. în Rupelianul superior sunt semnalate. în concuren ă cu Pinus silvestris. apărute la începutul acestei perioade. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. B. va deveni preponderent în partea inferioară. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. într-un ritm lent.4. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. Ulmus. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). Cenozoicul vechi (Eocenul. Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. Salix. cu ocazia invaziei marine. dar se găsesc Tsuga. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele.

4. termotolerante (t. optimă 20-35oC). La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii. în cazul celui de-al doilea. dezvoltarea ciupercii este oprită. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %.1 % = 37 % 22.4 %). fa ă de 66. Hulea şi colab. 63 %. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. optimă sub. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. 25. temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson. 53. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B. minimă sub 20oC). . 9. Ellis. 2004). de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă. se grupează în felul următor: . La temperatura mortală. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. 50oC. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. „La temperatura optimă.2 % + 44. . 1973.9 %).” (după O. psihrofile (t. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %). speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate. 1964.8 %).Miocen inferior. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci. 1964). Crisan. Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80.6 % 43 . t.4. Temperatura. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări. 20oC) (după Kirk şi col.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52.8 %) indică faptul că în Oligocen superior . fără ca să fie omorâtă.specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale.V. ciuperca este distrusă. ca factor ecologic esen ial. 1968.9 %. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. mezofile (t. atunci când am efectuat actul comparării. Bilai & Zakharcenko. Aşa am ajuns să constat. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC. Săvulescu. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău.3. 1987). în cazul primului. în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53.. t.specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. 1983).4 % = 66. t.4. iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice. Băcăran. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa.6 %. La temperatura minimă şi maximă.. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice.9 %). de creştere 10-40oC. de creştere sub 10oC. În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. maximă cca..9 % + 11. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului.

ale vegeta iei. cu necesitate. 44 . 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. Tranzien a micotică.1 % în Forma iunea de Şipo elu. tranzient. de mare aploare. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei. deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. 11. decelat cu uşurin ă. popula ional. este un fenomen legic. 17. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. al forma iunii.4 % în Forma iunea de Doftana. capabilă să se manifeste fiabil. Ciupercile. respectiv sporii de ciuperci. ca doi factori de evlou ie darwiniană. nu întotdeauna. permanent pe Pământ. mai ales în Cenozoic. înso itoare fidele. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. la un moment dat. complex.6 % în Forma iunea cu sare şi 23. 44. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4.V. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire. Ciupercile. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. ceea ce ne conduce. ordonat. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. care nu este un lux al naturii.8 % în Forma iunea de Podu Morii. pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. cu numărul mare de spori. Băcăran. la un moment dat. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. Caracterul trecător.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor.. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale.

Penetrarea cuticulei în cazul V.000 spori. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. 1996). dat de numărul uriaş de indivizi. 1992 cu talul piriform-globular. Taylor . 1964).. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i. 1992 cu talul discoidal. holocarpic. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. din Cole & Hoch. inaequalis este realizată de apresor. dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. 1963.. Ulocladium. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria.000 ascospori. Hass & Remy. Paleosinuziile sunt. micorizante şi entomofage.000. tericole.000. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. praticole. mai ales pe frunze şi tulpini. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. 1964. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al.1. 1991). Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. din Cole & Hoch. Sclerotinia. Lyonomyces piriformis Taylor. (după Ingold. După primele studii. din Taylor & Osborn.000. parazite. pe Penicillium spinulosum. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. În marea lor majoritate. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. entomofage. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. CONCLUZII 10. 1984. cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. 1987. praticole. 1991).. fungii.000 spori/zi. Milleromyces rhyniensis Taylor. 2. Krispiromyces discoides Taylor. 1992 cu zoosporange holocarpic.000 spori. cu date referitoare la speciile actuale. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. Hass & Remy. aşa cum se observă în planşa XX. Pythum. Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. 1992.000 spori etc. agentul patogen al rapănului mărului. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). 1988. în realizarea paleoecosistemului miocen. 1996). Rhizoctonia.. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. cu necesitate. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. la Gonoderma applanatum 30. Fusarium.humicole. 45 . paleo. 1991). Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze. Exemplificând.000. cosmopolite. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică. deci. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100.V.000. După degradarea enzimatică. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. dar este citat. Voronina şi Sorodiscus). tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg.000. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex. micorizante şi foliicole. 1991). 3. 1974. din Cole & Hoch. tericole. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. 1991). foliicole. indică amploarea activită ii fungice. apertura cu o mică papilă de eliberare. ca organisme heterotrofe. Băcăran. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. Hass & Remy. Smereka et al. din Cole & Hoch. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. lignicole. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. La Fusarium sp.000. Stemphyllium. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil. cosmopolite. epibiotic.000. din Cole & Hoch. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. papile. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn.

Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. fig. 1995). 2000). Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. (pl. derivat din Chytridiomycetes. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. holocarpice şi eucarpice. 1991). împreună cu alte microorganisme. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. 1996). Datorită aşa-ziselor enzime strategice. cu asce. Remy & Hass.V. 1995). White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. 1991). nov. 1999). cyanobacterii. ascospori. Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. din Cole & Hoch. 1986. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. XX. l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite. Pragian. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang.. 1996). 1987. ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al. ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. Taylor semnalează Chytridiamycetes. cu siguran ă. starea parazitară sau simbiotică. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas.. care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. Devonianul inferior. 2004). sp..) pot coexista în rela ii simbiotice. momentan nedeterminabil. din Taylor et al. ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. drojdii etc.. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. 1977. din Taylor & Osborn. Nicholson. 1909. 46 . Paleosinuzia micorizantă (pl. 1985). 1985). ca în cazul fungilor. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. Hass şi Kerp. din Paleozoic (după Osborn.. Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. filoplanul a existat din Devonianul mediu. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. 1996).e. astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. IV. Microorganismele (bacterii. 1987).. XX. fig. Într-o concep ie mai largă. al. Băcăran. din Taylor & Osborne. penetrează plantele. 1980. 1975. eubacterii. din Cole & Hoch. dovedi i în m. endocelulare. Pucciniasporonites herbilis nov. dar şi cu mult mai înainte. Halket.. fig. 1981. 1985.. similar Blastocladiales.. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic. Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre.. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. fără a putea preciza. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. gen. 1930. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. 1994). 1991).. din Taylor et al. comparabilă cu Euallomyces. 1975. 1995). 1991). capabili să inhibe cutinazele.. 20). iar din 1992. sp. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. 1994). din Taylor et al. Paleosinuzia lignicolă (pl. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. Somero.

1991). IV.. 1991). 1991). prin epizootii. insiduosus.V. nov. Hass et Kerp. IX. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. Hass et Kerp. Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. 1991). gen. 1995 se referă la hifele aseptate. Remy. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov. 1984). să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). chitina. fig. Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville.. Leger et al. Băcăran. asemănătoare cu S. întâlnite la vârste înaintate.enzime proteolitice în culturi: . 1991).. 1977). este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. trebuie să adere la suprafa a cuticulei. 1984.proteaze (colagenaze). 1984) şi asigură rezisten a acesteia. Remy. 1970a. Epicuticula. lipide (după St. din Cole & Hoch. Goettel şi col. 1986a. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei. momentan nedeterminabil. 1981. 1991). În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. din Cole & Hoch. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. 1984.. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. genul Glomites Taylor. a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). fungii traversează procuticula. cuprinde fibrile de chitină. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu.şi exo. 19). prima barieră a infec iei fungice. 1991).. ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. din Cole & Hoch. în matricea proteinelor. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. 1986. dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. 14). 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. Paleosinuzia entomofagă. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze.. are un strat exterior mai fragil (după Hackman. 1995). 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. nov. fig. Rezisten a exocuticulei la degradare. carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. Sporul. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. 1990. 1984). IX. 1946. inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. Saeptatustubulus obliquus (pl. din Cole & Hoch. gen. un strat mult mai gros decât epicuticula. emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. După realizarea breşei epicuticulei. din Cole & Hoch. sp. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. Ca experiment. sp. 1989. din Cole & Hoch. 1988. Procuticula. aminopeptidaze.. Epicuticula. secven ial. concretizate în chinone (după Denell. 1966). de multe ori prin extensiile laterale. din Cole & Hoch. 1980. şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. St. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). al. 1986) (din Taylor et al. 1989). sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. Vallmuscelisporites commissuralis (pl. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. sp.. să tolereze poten ialul toxic al acesteia. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula. 1991). din Cole & Hoch. Taylor. ca hifă simplă. fig. aceştia. multistratificată. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. 47 . 1991). Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et. Leger. extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. 1991). pentru creştere şi dezvoltare (reproducere)..

. 3. sp. 18. 8. Dyadosporites archaetipus nov. 22. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. 13. 1990). sesani nov. unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. considerat catabolit represiv. D. B. 15. sp. 5. sexta) (după St. glucosamina o poate face. 1991). proteină produsă major.. 14. 2. A. zigomicetă). A. D.. hifele invadează întreg corpul insectei. 1989b. Dintre exoproteaze. D. Diporicellaesporites anulatus nov. excuratus nov. prin înmul ire asexuată vegetativă. D. emise de M. Abordând în această manieră. sp. sp. din Cole & Hoch. sp. debilis nov. sp. Leger et al. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. sp. sp. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice. D. V. din Cole & Hoch. 11. din Cole & Hoch. 25.. exiguus nov. sp. 1991). sp. ductilis nov. 12. D.. sp. în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. anisopliae. anisopliae.V. corniculatus nov.. 1993.. sp. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3).. Brachysporisporites singularis nov. hifele şi corpurile sporifere. Alternaria caelestis nov. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate.. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi. par ial cunoscută. 1987c. graminea nov. 48 . sp.. nepublicat). Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. A.. 9. D. schistosum nov. din care se eliberează conidiile. bassiana. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. D. 7. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. Diporisporites anfractuosus nov. D. Leger et al. Leger. 1986b) şi B. ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. emisă de Erynia ssp.. anisopliae (după St.. . 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere. sexta cu M.. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă..chimoelastaze şi tripsine. la fel cum. A. rileyi. Băcăran. sp. Sinteza chitinazei este reglată la M. 20. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch. 16. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar. lecanii. 10. Leger et. paralellos nov. anisopliae. 1991). cu datele oferite de Cole & Hoch (1991). diferen iat pe vârste.. Leger şi col. 1987. conspicabilis nov. Ciuciuruites vitiori nov. 27. sp. bassiana (după Smith & Grula. 1991). sp. sp. 6. ca apoi. St. sp. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. D. 1991). indetritus nov. 19. diadematus nov. sp. Odată ajunse în celulele epidermei. camerarius nov.. (Endomophthorales. B. sp. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică. 1991). mititiuci nov. sporii.. sp..chimotripsina. sp. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. Samnels et al... geometricus nov. A. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 26. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1. dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. hamatus nov.. aleurodis (după St. sp. 21. D.. supuse analizei după criterii nomenclaturale. Charnley & Cooper. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul.. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. 24. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni. N. popae nov. sp. D. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch... 17... sp. 1965. D. al. 23. în situ.. epicrocus nov. 4. 1974.Didymoporisporonites fenestratus nov. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. Leger et al..

50... 10. sp. sp. 28.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. sp. 16. modicus nov. 6. sp.. 11. sp. 17. Bonteasporites magnus nov. inopinatus nov. 31. D. ferratilis nov. sp. 41. sp. semiperfectus nov. M. P... sp.. rostratus nov.. sp.. sp. 34. opreae nov. ignobilis nov.. 2. 19. sp. sp. sp. Seciurites capitatus nov. columnaris nov. Traiansavulescumyces ovalis nov. Dyadosporites justiniani nov. 6. 25. Frunzescuites multus nov.. H.. A. sp. 5. Chytridiosporites anomalus nov... Paragranatisporites tortuosus nov. sp. 5. Dyadosporites bipennatus nov. 36. 33. 31. A. 35. Doceaspora facilis nov. 7. 11.. 11.. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1. sphaerialis nov.... P. sp. eminulus nov. Multicellites bisymmetricus nov. sp. M. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. Vallvitisites volhynianus. 10. 2000. sp. sp.. sp. 1973. sp... sp. P... sp. sp.. 37. 38.. 14.. Alternaria baltesi nov. sp. 23.. Taylor et al. sp. sp. Rafailasporites laevus nov. sp.. sp.. D. 47. 9. Manicsporites copulabilis nov. P. 3. contrarius nov. D. imperspicabilis nov. Seciurites sellifer nov. Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc. 38. Alternaria hirundinae nov. symmetros nov. 16.. sp. P. sp. sp.. D. Eliadesporites lateralis nov. 29.. 32. 2000. 12. 7.. fossilis nov.. perfectus nov.. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. P. 37. Olarufilum levatus nov. 36.V. 1995. 54.. C.. 1995. 34.. S.. sp. sp. Gigasporites opimus nov.. sp. A. 7.. 10. sp. 12. Biseriessporites inaestimabilis nov. lautiusculus nov. Băcăran. P. P. sp. Manastirites semulcus nov.. 29.. P. sp. Catinaites opulentus nov.. P. sp. sp. A. 25. mendosus nov... imperfectus nov. strangulatus nov. inelegans nov. Dragastansporites primigenius nov. H. sp. 24. sp. sp. sp. 18... P. 5. H. D. Ampuliferinites contortus nov. sp. 8. H. sp. T.. sp. lamentabilis nov.. sp. spongiosus nov. gemina nov.. sp. 28. 22. sp. sp. sp. S.. 3. Paleobasidiomyces pentacordae nov. bombycinus nov. 14. tigrinus nov.. oculatus nov. P.. 33. Dicellaesporites cuneatus nov. 19.. 3. Taylor & Taylr.. Diporisporites hammenii Elsik. intercalaris nov. H. Dicellaesporites apendicisphaericus nov. Didymoporisporonites biturbinatus nov... Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 6. P. sp. sp. H. hastatus nov. sp. sp.. 53. sp. sp. 36. 33. sp. Vallmuscelisporites commissuralis nov. 18.. conifer nov. P. incurvicervicus nov. sp. Dyadosporites apostoicescui nov. sp. sp. 2.. sp. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina.. constrictus nov... 21. sp. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar. 8.. 30. 15.. 22.. Diporisporites minutus nov. cumulata nov. 17. teleajensis nov. nana nov. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. truncus nov. 1993. tuberans nov. sp. 24.. 9. P. 26. P.. 2000. sp. sp. 31. D. P... Tomaites loculatus nov. 44. Slaniceites caracioni nov. 23. sp. rostratus nov. 35. 13. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. 15. pretiosissima nov. 28. 32. sp. 1978. P. Patarlageleites teodori nov. 16. limbatus nov. 2. sp. sp. 1968. sp. sp. A.. 51. H.. apostoli nov. Hilidicellites amoenus nov. sp... 55. sp. D. sp.. Pucciniasporonites herbilis nov.. dragastani nov.. trichorus nov. 1997). sp... sp. mucronatus nov. 21.. Saeptatustubulus obliquus nov.. A. sp. sp.. 38. 46... 4. oppositus nov. 1997. 42. 45. 20. 30. sp. sp. P. sp. evidens nov. sp. sp. P. Orjanisporites fructifer nov. Uncinulites oculatus nov. Pluricellaesporites agnoscibilis nov... sp. Pluricellaesporites aduncus nov.. sp. sp. 49. 27. 39. Ciuciuruites ovalis nov. sp. sp. Foveodiporites pilosus nov. A. E. 37. Pluricellaesporites consuetus nov. circulus nov. 4. P. enucleatus nov. P. 34. sp. 48. Alternaria renodis nov.. 26. 35. sp. sp. Balosinuites multicius nov. P. D.. H. P. 14. P. Ascochytites eliadei nov.. implanus nov. sp. H. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1. contatus nov.. littoralis nov.. 9. 20. 32. thomae nov.. pileatus nov. strictissima nov... sp. negreani nov. scansilis nov. sp. sp... 40. Paleocurvularia nodosa nov. mundus nov. 12. Hilidicellites levigatus nov. 52.. 30. salmacidus nov... sp. sp.. P. D.. Cranguites orthogonius nov. 13. sp. 40. Crivineniites ovidi nov. P. pares nov. Celyphus rallus Batten. rugosus nov. sp. Lupuluites barbatus nov. sp.. 39. sp. sp. Diporisporites oblongatus Ke & Shi. sp. sp. 29. sp. 27. gemmosus nov. sp.. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . nodosus nov. belicosa nov. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. D... sp. 43. sp. 8. 15. semisphaerialis nov... Sesanites comparaticius nov. A.. sp. sp.. 17. sp.. D. sp. 13. sp. 4.

1985) (din Taylor. cu pozi ia stratigrafică Pragian. micorizante. similare cu cele eviden iate de Taylor. 1995. Ori. în limitele bazinelor lor. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. cosmopolite. Jahns & Betman. 1997). 1997 (din Taylor. Hass & Kerp. . Remy & Kerp. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. Hass. . rezultând 64 indivizi. Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. Hass & Kerp.filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. parazita i de fungi. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). Hass & Kerp. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes. motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). 50 . tericole şi praticole. 1997). lichenoide (?) şi entomofage. 1992). Băcăran.apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice.V. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. 1997). foliicole. Hass & Kerp.

25 specii. Ciuciuruites vitiori nov. sp. grupate în func ie de numărul celulelor. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare. (pl. Crivineniites ovidii nov. VI. în mod evident. fig. fig. fig.88%) au valori aproximativ egale. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. fig. XII. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. sp. VIII.Monoporisporites 1 gen . 19 specii. 1980 (pl. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului.Dicellaesporites 1 gen . fig.Dyadosporites 1 gen . Hilidicellites spongiosus nov. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. sp. fig. de ex. fig. Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. Astfel. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . fig. VII. sp.Pluricellaesporites 1 gen . 12 specii.2. sp. 18 specii. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri.75%) şi cei dicelulari (26. 4 specii. VII. (pl. 51 . cu necesitate. 3) din Forma iunea de Şipo elu. 36 specii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi.37%) sunt. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere.V. de la corpul sporifer la spor. 8 specii. 15). sp. sp. Celyphus rallus Batten. 7 specii. de norii sporiferi. I. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate.. Dragastansporites primigenius nov.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. 3). Slaniceites caracioni nov. 1973 (pl. a fi considerată de origine fungică. 12 specii. (pl. 3). fig. 2000 (pl. VII. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune.Hilidicellites 1 gen . 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. (pl. (pl. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. nov. sp. VIII.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice. (pl. fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. gen. fig. 3) din Forma iunea de Şipo elu. de ex. gen. 6).: Pluricellaesporites constrictus nov. (pl. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. Ascochytites eliadei nov. formată cu ocazia eliberării. VIII. Băcăran. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. 31 specii. IX. fig. 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. de ex. sp. XXI). nov. (pl. 10). nov. gen. de ex. constatăm că sporii monocelulari (28. (pl. fără a eviden ia sursa lor. (pl. IX. Patarlageleites teodori nov. 16). iar sporii pluricelulari (44. Probleme de nomenclatură la sporii. 2) din Forma iunea cu sare. 13) din Forma iunea de Şipo elu. X. fig.: Seciurites evidens nov.: Dicellaesporites dragastani nov. sp. X. fig. fig. de ex. IX. (pl.. fig. III. nov. 3 specii. 2000 (pl. gen. 14) din Forma iunea cu sare. gen. Tomaites loculatus nov. sp. 10 specii.Inapertisporites 1 gen . nov.

(pl. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. P. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. IX. IX. III. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. sp. gen. motiv pentru care l-am încadrat. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă.. sp. fig. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. (pl. A. gen. 1971. sp. 7) şi P. fig. I. (pl. III. 1971. mendosus nov. considerăm că este de natură fungică. D. 20) ridică problema înrudirii. 5). prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi.. provizoriu. (pl. limbatus nov. în care sporul este eliberat din corpul sporifer. imediat după eliberarea sa. deoarece acesta nu a fost ilustrat. gen. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. 1981). fig. sp. fig. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. aduncus nov. fig.V. sp. pe când cea de-a doua specie are un a. (pl. 19). folosindu-ne de caracterele acestora. sp. III. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . 2000 (pl. (pl. fig. Băcăran. sp. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. apostoli Chitaley & Sheikh. 1971. sp. II. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. sp. afla i pe Crivineniites ovidii nov. (pl. IX. H. (pl.: Seciurites evidens nov. În contextul reproductiv dat. situat lângă corpul sporifer. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. 21. Forma sporilor. 21. fig. cu sporii de ariergardă. II. gemina nov. 18A). deşi ridică unele probleme disputate. (pl. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii. fig. 5). sp. VI. fig. Jansonius.) au hotărât separarea lor. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. I. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. sp. 18B). speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. to i din Forma iunea de Şipo elu. fig. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh.. fig. 9). (h. prima specie are un annulus evident. sp. fig. sp. sp. pliată. fig. fig. nov. Pluricellaesporites enucleatus nov. sp. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. P. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. sp. sp. p. în care numai analiza formei celulelor. în mod cert. (pl. 4). fig. VII. atestată de prezen a unei germinări.. rugosus nov. sp. sp. hastatus nov. 2). din Reynolds. VIII. V. prin comparare. (pl. sp. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. aduncus nov. 1971. mundus nov. 1972. gen. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. sp. VI. I. Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. (h. fig. 1985. dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. 22). cu necesitate. VI. P. pl. pl. 11) şi D. De asemenea. 5). Sporii deja elibera i. fig. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). (pl. Deşi sunt asemănătoare. opreae nov. (pl. 22. (pl. excuratus nov. precum P. Acelaşi proces fiziologic. 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). fig. (pl. sp. lipit acum de ostiolă. Reduviasporonites buzoiensis nov. speciile P. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. de ex. opreae nov. nov. nov. fig. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. fig. sp. dar şi prin faptul că. fig. 1971 şi H. şi P. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. X. apostoli nov. IX. sp. fig. se deosebesc prin forma celulelor. (pl.. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. la genul Pluricellaesporites sp. (pl. fig. X. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. hastatus Chitaley & Sheikh. fig. instalat pe corpul unei insecte. H. II. fig. (pl.. fapt impus. sp. fig. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. p. fig. 10). (pl. I. M. sp. Lupuluites barbatus nov. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. II. sp. în mod esen ial. nov. În această optică. 11). Situa ii similare apar la A. 3). 20): două exemplare au 4 celule (pl. P. (pl. gen. (pl. Dyadosporites apostoicescui nov. fig. X. mundus Chitaley & Sheikh. (pl. III. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. (pl. II. I. Dicellaesporites mititiuci nov. IX.

în mod cert. gen. fam.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. Kalgutkar & Jansonius. dar este.V. 1943) Elsik. gen. (după Elsik. 1989. numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. gen. şi Lupuluites nov. 53 . 1989. sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. 2000). şi Vallvitaceae nov. fam. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. Familiile Balosinaceae nov.). gen şi Sesanites nov. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. Băcăran.

Studii şi Cercetări de Geologie.A. 4. Pays Hellen.. Kent. Chronostratigraphie und Neostratotypen. Atanasiu. 15/2. E. Tulsa. p. Gr. Botez. D. 1996. 1973. Berggren. Antoescu Al.. Suppl. 232-235. van Couvering. St.. Bucureşti. 1952. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11.V. p.. W.V. Chronostratigraphic und Neostratotypen. Vol.P. V. 541-558. Baldi. Alexandrescu. Athens (1979). Kent. Matei. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari. Neog. Andreescu. p..... Géol. 1985. 1958. 1981. geogr. T. Geol. p.. Pană. 1916. An. p. Medit. Atanasiu. LVIII/4 (1971). 6.. Brustur. 72 p. Andreescu. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. Acad. Institut Géologique de Roumanie. time scales and global stratigraphic correlation. I. 511 p.Swisher. 1995. I. I. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes. Bucureşti. IGR-90. Aradi.. C.: Geochronology. Precizări asupra limitei etajului Meotian. I. Vol.. CR Inst. Andreescu. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). paleogeography and systematics. Special Paper. Popescu. Gh. I. VII (1915-1916). Berggren.. Study in stratigraphy. E. 129-212. 499-512. geofiz. Andreescu.. Bratislava. nr. S. Senes. XXIV. p. I.R.. BIBLIOGRAFIE 11. Geologie. Bucureşti. geol. Andreescu. al Rom.J. J. Bucureşti. Bucureşti. Botez. Geografie. G. Budapest. VEDA Edition. W.V. Bucureşti. A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. Papainopol I. 54 . Alexandrescu.. Institutul Geologic al României. V... D.. ed. paleoecology. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). (Geol. p.A. Vol. Vol. BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. 3-6.C. Miozän M5 Sarmatien. 1972. MOTAŞ. I. et al... p. Vol.. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul. I.. T.. 77-80. Băcăran. I. An. 1970. 1906. Aubry. Bucharest. Vehr. In: Snelling.. I. 118-126. Dări de Seamă ale Şedin elor. G. Geofizică. London Geological Society. LXVII (1981). In: Berggren et al. 18/2. Buletinul Societă ii Geologice a României. OM Egerien. 77-80. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. (1942).. p. p. VEDA Edition. D. Bratislava. 1974.. Rom.. p. Tome IV (1912-1913). Bucureşti. Bucureşti. Pestrea.. Roumain IV. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea.. Dări de Seamă Vol. Bucureşti. III. LVIII/4 (1971). Alpenland. p. SEPM Special publication no. 1944. N. An Geolog. 1981.). Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. Bolgiu. Institutul de Geologie şi Geofizică. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali.1.. Annuaire du Comité Géologique. Academic Kiado.... 1975. p. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. T. cerc geol. Institutul de Geologie şi Geofizică. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. I. Brustur. 129-138. 54. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr. 1993...131-156. seria a 4-a. Bucharest.. Baldi. Tomes XXIV-XXV (résumes). Andreescu. I. Dări de Seamă ale Şedin elor..S. Acad.. Anuarul Comitetului Geologic.. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians). 157-176. 35 Bd. T. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat. XXVIII. 69. Buzău). 1972.. Neagu. M. 1973. 211-260. 14.. 1917. Comptesrendus desseances. Geochronology and the geological record. Munteanu. Miozän der Zentralen Paratetys. I... Roumanien Mitt... Gr.. O. Athens. M. Inst. Avram. 69-90. R. Crihan. Bucureşti.. Frunzescu.A. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali.

187-144. Acta Paleont. Institutul Geologic. Bucureşti.. G. Cicha. Bucureşti. Gr. An Com. Anuarul Comitetului Geologic. M. M. 263p. Acad. D. Sci. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. p. S. Paris. II/XXIV. 1968. Ed. Wien.S. k.. T. p. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna. 1948. Bucureşti. Costea.. Vol. E. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. M. Dumitrică.. Fornaciari. Revue Roumaine de Géologie. Cobălcescu... et al. Dumitrescu. Bucureşti. Monteforti. Bucureşti. Géol. Anastasiu. 65-84. Baltes. Bratislava. Bandrabur. V. Cehlarov A. 89-96. p. Bucureşti. Bucureşti. XXII/1. 1952.. Institut Géologique de Roumanie. Massari.. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. Vol. G. Cocioni. Salvatorini.. Institutul Geologic Bucureşti....J. Alexandrescu. Mazzei... Dinu. 273-276. NW.. Frunzescu.. Studii şi cercetări. M.V. F. 207-230. D.. 51-61. Senes. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. 1-226 p.A.. Buletin tehnic-ştiin ific.. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. p. Comptes Rendus des Séances. La Nappe du Gres de Tarcău. Rom. 1997. R.. Originea sării şi geneza masivelor de sare. Alexandrescu. Bucureşti. Popa. Tome XXIX (19401941). D. Odin. Univ. Săndulescu. Bucureşti.. Drăgănescu.. Dumitrescu. Ciocârdel. Soc. Editura Academiei Române. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. Teza de doctorat. Brustur. Cluj-Napoca. Grafica Prahoveană S. B.C. Crihan. P. 134-137. Geol. Filipescu.. p. k.. p. N. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). 1-121.G. Popescu.. 55 . Gr. 1938. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. p.. Comitetul de Stat al Geologiei. J. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. M. B. Ghea ă.. 1962. p. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin. Institut Géologique de Roumanie. 1867.G. 1993.. 1950. LXI/4 (1973-1974). H. 1995. 1997a..U. Fl. 1992.V. Bucureşti. Comitetul de Stat al Geologiei. Iaccarino. Mem. Geologica Carpatica 19(1). p. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. Dări de Seamă ale Şedin elor. I... 1997.A. Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Tome 37.000. XXIII. P.. Universitatea Bucureşti. Vol. Bratislava. Frunzescu. 1970. foaia Covasna. Gh. Academia Română. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău. Bul..: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Băcăran. Elsevier Science B.. Iaccarino. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic).. S.. Coquand. Vol... 1998. Bossio. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. G. Bucureşti. Institutul de Geologie şi Geofizică.. Geol. Frunzescu. Frunzescu... Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy. 1885. p. 505-509. Dumitrescu. 95-117. 195-270. scara 1:200. 49. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy.. I. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. T. Ploieşti. 1999. in: Montanari. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit.. N. A... Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. I..S. Bucureşti. I. tomul 37.. S.. D. D. 1964.. geol. 1975. Universitatea Babeş-Bolyai. 1997b. p.. Harta Geologică a României. in: Papp A. Badenien. tehn. Padova. L.. of Bucharest. Dragoş. Reichs. Rio... Italy). France. A.. E. R. p. 1992.. I.. Dumitrică. I. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor.. 4-8. Rom. Verhandl d. D. R. L (1962-1963). Rio. Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer. Gr. Fornaciari. Prospec iuni S. N. Cehlarov. 1978. I. XXIV. Ghibaudo.. A.

N. XXXVI. Grujinschi. J. 1994. Editura Universită ii din Ploiesti.. Ionesi. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. 1931. „Al. T.P. Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). C. C. Ionesi. p. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. 154-150..V. Bucureşti. in: Kennett.. Deut.. Grigoraş.. Clarandon Press. L.R.. Teleajenului şi V. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. 4. 1955. Cluj-Napoca. N.. Ionesi. Kennett. Kojumdgieva. p. S. 1972. p. Dări de Seamă ale şedin elor. 1953. LVII/4. B. 1989.G. Grujinschi. et al. Izv.. D. Oxford.). 1995. Iva Mariana. D.. Grujinschi. Vol.. Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). Buletinul I. p. nr. p. 3-26. Sarmatian of the Moldavian Platform.1383-1411. Popov. I. XLVI (1958-1959). p. 2000b. (Ed. Bucureşti. no. Sect. 17-22. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. Acad. p. Anuarul Comitetului Geologic. 1972. Cuza”. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). Bucureşti. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene.G.. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău). Studiul complexului gresiei de Tarcău între V. 101-107.. Bucureşti... I..J. p.. V.. In: Bolli.M. R. st. An.. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova). Univ. Geol. Gh. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. E.D. LXXVI. 1985. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania. C. E. Dări de Seamă ale Şedin elor. 391 p. România. Com. Geologie. Stratigr. Iaşi. H.S.. 1969.. Bucureşti. Vol. C. N. LII. P. Rasvitie na sarmatskie moliuski.201 p.. 8. Plankton Stratigraphy. Goel. Bucureşti. Berlin. K... Institutul Geologic Bucureşti.. D. Sofia. Text Doctorat.. Vol. XIX. î. Bucureşti. 189-192..P.. 1985. Stud.. W. Nauk. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş. Ştefan. N. Init. p. An. Deep Sea Drilling Project Leg 90. Vol. 1970.. M. Wenz.v. România. p. Huică. Grujinschi.. Grujinschi. J.. B. Micropaleontology in Petroleum Exploration. v. 25-64.W. XIII. XXVIII. B. 2-3. Geologie. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. 201-212. XVII (1971). Ionesi. L. 1972. 5. Buzăului. 25. Trelea. J. B. C. Cambridge University Press. p. I. Bucureşti.. Ploieşti. Mezzaros. p.. Stratigr. Ionesi. 121-136. Rom. Bucureşti. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Saunders. Cuza”. Ionesi.. Iaşi. The oligocen from the Transylvanian Basin. H. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud. p. Kojumdgieva. Paleont. Geol. Grujinschi. Akad. Vol. Rep. Perch Nielsen. Krejci-Graf. Suppl. Gheol. Băcăran. Stratigr. 90. 72-79.S. XVIII (1971).. 133-140. Vol. P. 2008.P.G. 56 . p.I. Edit..S. R. p. Ionesi. p. 1988. Institutul Geologic Bucureşti.. Ionesi. 1971. Zeit. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău. Vol.P.... Vol.. Istocescu. Prahova)..G.. Washington. 65-163. p. sect. XI. Jones. Severoyapadna Bulgaria. Vederi noi în problema stratelor de Cornu. 33-38. 1968. 2. 1971.B.G.. Gessel.. Buletin U. (serie nouă). notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. D. Iorgulescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu.. Brânzilă. J. 1-457 p. L.S. Paleont.I. Frunzescu.222. Brănoiu.. N. i Litol. Cluj-Napoca.. B. Bilg. Sofia. I.. Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie. 187-208. 1972. Ionesi... 109-112.P.. Vol. Tom XVII. V. Buletinul de ştiin e geologice din R. Lăzărescu. L. 1962. Bucureşti. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique. K. XIX. Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. 1996. Iaccarino. p. IIb. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera. 83. 283-314. 1971. 99-220. 1973. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v. Inst. tehnic econ. Ionesi.

Institutul de Geologie şi Geofizică. Motaş. Bucureşti. 299-339. Motaş. Veröff Zentrdinst. p. eustasy and. Mărunteanu.. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda.. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania.31. Bucureşti.. Marinescu.V. An.. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România. Bucureşti.P.. 1914. Nicorici. G.. Cluj-Napoca. Raport. 1912. Bucureşti.C.R. Academia R. Roma. Ital. M. Bucureşti. 33(3). Anal. E. Mateescu. A. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. Fl. 1916. Mărunteanu. 1962. Bucureşti. p. 247-261. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique). Geologic. 1996. Gh. St. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare. Meszaros. 1927. 1992. M. Dări de Seamă ale Şedin elor. 2002. Drăgănescu.. Mrazec. Sarea în pământul românesc. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions. 1994. N. 57 . J. 47-60. Essai sur le Néogene de Roumanie. XIII. Roma. I. Proceedings of the II Planktonic Conference..D. Potsdam. p.G. J. St.. Contescu.. K. XVI/4. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes.. Arhiva Institutului Geologic al României. Modena...P. Inst. I. p. p. Institutul Geologic Bucureşti. M. p. Mărunteanu. Popescu-Voiteşti.... Edit. R.. Miocenul presarma ian din culmea Istri a. Erde.. în timpul Cainozoicului.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Merutiu.. Macovei. Paleon. Fairbanks. Bucureşti. Etapa a IV-a. L. Popescu. 738-785. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. Biostratigrafia succesiunii. 96. L. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. I. p. „Al. Res. 87-92. V. 1971. Bucureşti. 4754. Institutul Geologic al României. R. N. p. Prague. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales. Mărunteanu. 1997.. Mărunteanu. Pestrea. Papainopol. Al. I. Ed. Gh. 1967. et al.. & Young R. Soc.. in: Hamrsmid B. 7. Miller. 1978. Băcăran. M.. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. Popescu. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. 127-148. Miculan. L. 1981.... – Nannoplankton Research Vol. Papaianopol. VII/1. în: Farinacci. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. 7. Popescu. 155 p. Olteanu. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. Vol. 6829-6848. Vol.. M. Rom. Papaianopol. p. Phys.. R. 4-th INA Conf.N. Prahova).. Edizioni Tecnoscienza. Geophys. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. F. Suppl. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice..P. I. 66.. I. Gh. Meszaros. Vol. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy. L.. Journ. 1976. Univ. Popescu. Gh. Vol. LXIX. Micu. Vol. II. Vol.G. Acad. Martini. Geol. 1982..C.R. III... Ad WDDR. 1991.. p. 32-51. Cuza”. Hodonin. P.C. V (1913-1914). S. Z. M. 1994. b... în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului.S.. LVIII/4 (1971). Motaş.. Macale . East Carpathians. 1972. p. Iaşi. Geografie-Geologie. R. Knihov. I. Szakács. 14b. V (1911). no...R. E. p. Bill.. 2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. Wright.. Marinescu.. Knihoonicka YPN. p. 1970. I. N. Bucureşti.. 3-14. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. 221244. marginal erosio.. Anuarul Institutului Geologic al României. Raport de cercetare. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R.. M. 1991.. Romania) (Comment to Annex 9-12). II.. v. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. 14/2. 197-202. Micu.

Serie de Géologie. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea). Géophysique et Géographie. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. 136 p. Bratislava. p. Gh.S.. Băcăran. Edit. nomenclature of the Neogene of Austria. In: Papp et al. D. Papp.. Lopatnei (Subcarpa i).S. I.. Studii Tehnice şi Economice. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique. Lopatna şi V. Univ. Vol.. 19-27. Acad. A. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu. 1968.L. Nişcovului).. Geogr.). Acad.R. Stratigrafie. Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. 157-162. Init. 1997.. 1978. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. 22-31. 53-77. K.. T. Bucureşti. Vol. 1973. Buzăului. 5-98.) Acad. p. Cârnului (Cislău. p. Cuza”. Gh. III. Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). 113-117. Badenien. p. p. Olteanu. Müller. Geol. Iaşi.. Pană. Vol. Vehr. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . 1955.. Nicolescu. cerc Geol.. 1979. 189-203. in co-operation with Grill R. 1969. M. Comité Géologique.S. p. of Bucharest. Geol. M. DSDP. Géol.. Rom. Anualele Universită ii. R. Bucureşti. A. 58 . XI. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. 1978. Fr.. Bucureşti. 65-84. Mărunteanu. 1992. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An. R.. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V. Roumanie). Washington. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V. Rep. 231-261. 155160.. Geol. J.. Teza de doctorat. Popescu. Bucureşti. Vol. I. Bălăneasa. 181. Ser.. Buzău). Nichiforescu. Bucureşti. 1970. K.. N. Asupra sarma ianului din V. Rezumatul tezei de doctorat. Geof. p. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bucureşti. nat... Nichiforescu. p. 727-750. 1951. (Geol. M. Munteanu.Leg. Rom.R. Tome 14/2.I. E. Turnovsky. XXVIII-XXXIX. 1975. 1997.. Bucureşti. XVII. C.. Bucureşti. Kallmann. N.. -T. Bucureşti. p.. Kapounek. J. LXI (1973-1974). Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău). I. Popescu. sect. Acta Paleont. p. Papaianopol. Soc..S. 1998.. 1968. M. Vol. Gh. C.V. Bull. An. R. 12-18.. Popescu.. 1877. Kossovian foraminifera în România. Rom. Fl.. Bucureşti. p. Bund. Institutul de Geologie şi Geofizică. Fl. Iaşi. Vol.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. XXIX. 237-290. E. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari.. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes. Munteanu. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). Buzăului şi V. XXXIII. 189 p. XLII. 5-62. Bucureşti. Paris. Paghida.-Geogr. M. Stratigrafie... 291-300. 277-282. E... Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş.E. Munteanu. 1951.. p. Faunal remarks (Molluscs. M.R.... Pauliuc. Vol. 1969. Bucureşti. LXX. Papp. Univ. Teleajenului şi V. Bucureşti. Pilide. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. Viena. Editura Academiei R... XXXII (1943-1944). Universitatea Iaşi. 1992-1993. Pătru .. I. -T. 1969. Munteanu.. România. I.. Inst. Teleajen şi P.. Janoschek. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău.. Cricovului Sărat şi V. T. 1. Revue Roumaine de Géologic. Anuarul Comitetului Geologic. I. Academia Română. p. Patrulius. Olteanu. St. Pană.S. D. „Al. 1.. Biostratigraphie (Mallusques. XXVIII. p. 1964. al Rom. Bucureşti. p. T. Bucureşti.Schmid. 1966. (st.... p. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. Anuarul Comitetului Geologic. Geol. II. IX. 1/2. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. 42A of the deep Sea drilling project. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. Papaianopol.. Inst.

p. p. p. XXXVI (1948-1949). 1925. Bucureşti. Bucureşti. 19. p. 1998. Tema A10/1997 (8/1998. A. Gh. Georgescu. 65-73. Bucureşti... Popescu.S. Rögl.. 1951. Pătru . Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. 1995. p. Vărbilăului. 14-19.. p. p. Inst.. Bucureşti.. Săndulescu. Bucureşti. 95-98. Gh. Gh. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes). 76. Kusko. Elsevier Science B. p.. Gr. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). Mitt. X. Gh. 76.. Gnacolini. Wien. Vol. Bucureşti.. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). O. Vol.. Géophysique et Géographie. 1958. 1915. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud.B. M. Supplement 5. 149-168. Bucharest... Butac. Geotehnica României. 727. M. Gr. Gr. 3-12.. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1996. 1996. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1981. Protoescu. Rio. Revue Roumaine de Géologic. M. Editura Tehnică. An. Bucureşti. p. Vol. 489. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1956. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V.. geol. 113. 221-372. 1997. Viena. Zaharescu. Geol. 1. XXIX. p. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide). Serie de Géologie..Mărun eanu.. A.S. Institutul Geologic al României. 1952. Bucureşti. C. Guide to Excursion B1 (post congress). Popovici. Institutul de Geologie şi Geofizică. M. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti. D.M. Comitetul de Stat al Geologiei.. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud. Öster. 57-87. Anuarul Institutului Geologic al României. M. Săndulescu. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. p. Comite Géologique Bucureşti. Gh. 59 . Gh. 2000... 1987. Gh.V. 1998. R. A. 1966. Vol. Popescu-Voiteşti. p. Gr. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România. P. Popescu.. Gelati. Bucureşti. Abstracts Vol. Bergbanstud... Institutul Geologic al României. R. Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. IV. 72-73/3 (1985-1986). 41. An. X-th Congress RCMNS. G.. Bucureşti. M. Prahova.. Popescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. Zona Flisului paleogen între V.. Saulea. Vol. M. F. A. Rom. Odin. Cita. Institutul Geologic al României. Buta. Romanian Journal of Stratigraphy. 1971. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. Popescu. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. 1-82. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Teleajenului). Langhian. S. . Institutul Geologic al României. Bucureşti.Atlasul Paleontologic al Neogenului. Inst. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. Popescu.. Coccioni. Preda. Caşinului şi V. Prahova. Institutul Geologic al României. Popescu. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians.. Academia Română. 241-270. 76. Popescu. Buzăului şi V. Ges.. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). Popescu. Prahovei).. Romanian Journal of Paleontology. Inst. no. Geol. Ştefănescu. M.. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla.V. 9. Anuarul Comitetului Geologic. Iaccarino.. Bucureşti. Tome XV/1. Popescu. Romanian Journal of Paleontology. I. Bucureşti... XXXII (1943-1944). Rusu. p. Melinte... Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Vol. Popescu. Băcăran. 1984. D. Săndulescu. Vol. 1995. Vol. Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice. 1922... Geol... D.

Stoica. M. M. 6. W. Vyd. Dicea. Popescu. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. Calcarele de Podeni.. Buzăului. LVII/5. Miller.. p. Bucureşti. Rom. 75.. Carte geologique de la region Vălenii de Munte..G. Tudor. 455-468. 1911.. 1993. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. VII. Wright. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse... Paleoceanogr. 1985. 1992.. 215-219.. Paris. Vol. p.. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. S.. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România. VI.. 357-389. p. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). Revue Roumaine de Géologie. 169-182. Comitetul Geologic Bucureşti. Ialomi ei. Bucarest.000. Teisseyre. Ştefănescu. Geophysical Monograph 32.. Inst. Savin. LXV/4. Ivan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger. Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. Melinte. et al. Structura geologică a regunii dintre V.. Mărunteanu. Vol. I. V.. Ştefănescu. p. Vol.D. 1980. M. Vied. Dări de Seamă ale Şedin elor. III. Vol. p. Ştefănescu. 37-57.G. 60 . M.755806. M.. Tome XXV. p. (Bucureşti). X. Fairbanks. 1897. Dări de Seamă ale Şedin elor. Geol. Institutul de Geologie şi Geofizică. Buletinul Institutului de Petrol. II Miozän M1 Eggenburgien.. Vol.. Talec şi V...G. Vol. p. Slov. Géophysique et Géographie. E. V. Institutul Geologic Bucureşti. Akad. Ştefănescu. 1:50. Monit. Gaze şi Gologic. S. 89-94. J. Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. LXVII/4 (1979-1980).. Dări de Seamă ale Şedin elor. Ştefănescu..-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. Fr. F. 827 p. p. J. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bratislava. 181-191. Romanian Journal of Stratigraphy. R. N. Tome 23/1. Vol. p. C. Băcăran.. 3-eme serie. Mrazec.. Series de Géologie. Chronostratigraphie und Neostratotypen.. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. Age of the Doftana Molasse. 1991. Academia Română.R.. paleoclimatic cycles and sediment preservation. Vincent. Teisseyre.. Vol. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis. 1962. Bucureşti. Petr.V. XLV (1957-1958). Berger. Woodruff. K. M. Institutul de Geologie şi Geofizică. W. Senes. F.H. 1963. no. 1982. 1971. Ghe a. Ştefănescu. L. Soc. 1971. W. 83-90. I. Bucureşti. Mid. p.. 1979. Ştefănescu. M. 23-31... Bucureşti. Paleoceanography.

Int. Volume XIX. p...C. 1994. Abs. W. XXVIII. Mz.L. Dic ionarul explicativ al limbii române. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S. Paris. J. de Şt. Fungal spores in stratigraphy Geo.. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). „Petrol-Gaze” Pl..3 September 1977. p... Univ. p. 1992. B. p. Bull. p. BĂCĂRAN. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. IX. 1995.. Acad. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria. 84 (1): 1-11.. ELSIK.. Mz.. Mz. .J. ELSIK. Mycologia. p. 1 p. DUNZINGER.. H. (netipărit).. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali. DRAGASTAN. VIII. Vol. D. V. 1997.. 47-49. W. p.C. 169. Univ. BĂCĂRAN. Fitotehnic. Surrey. 1-1192.. V. Dictionary of the Fungi. 283. Commonwalth Mycological Institute Kew. IV. 1977. Vol. 1927. D. Prahova.V. BĂCĂRAN. 1996. S. 1962. August 23.P. L. 43... COTEANU. DOUBINGER. 262 p. Association of Geological Societies. 91-97. Second International Mycological Congress. Bul. Palinologie cu aplica ii în geologie. BĂCĂRAN... 1963. BÂLTEANU. vol. GOLUBIC. & ELSIK. p.. 403-420. Abs.. 1973. p. Univ. 3 tab. Soc. G.. no 4.C. Nat. & GHEORGHIES. 27 August .. E..T. J. I. South Florida. BROWN... Comunicări şi referate IX.3 Sept. Bucureşti.J.D.. & GOLUBIC.A. 147-149.. J..S. Mz.C... Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi. Palynol.R. C. 1975. A. 1986. I.. Univers enciclopedic.L..C. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. Tampa. ETHRIDGE. Editura Ceres. W. ELSIK. D. V. XV. 1976. G. II.. de Şt. V. Şt. W. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals. Comunicări şi referate. ELSIK. BĂCĂRAN. C.. O. Nat. 115-120. 1991. Sinaia. et PONS. p. 1977.. R. V. Comunicări şi referate. Prahova. COICIU. Simpozionul Na ional de Micologie. Late Neogene palynomorph diagrams. U.. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations. p. Bucureşti. Prahova. ELSIK. America.. D.. J. Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali. Vol. BENTIS. 4 text. Bucureşti.C.. Vol. p. HOCH. V. DEBORAH.. D. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. 1989. 2000. 232-252. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Ploieşti. 198: 254-260 p. no 3-4. Bucureşti. Ped. BARNAURE. 61 . BARR. W. p. Nat. FRUNZESCU.C. W. 27 Aug. RÁCZ. edi ia a II-a. Nat.: 1-555. South Florida. Texas. Humble Oil & Refining Company Huston. W... Did. V. Ploieşti. p. Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. Ploieşti. nr. Ploieşti. Conf. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. 1-413.2. et al.C.. & FRUNZESCU. Băcăran. Second International Mycological Congress. Cole. 16 pl. GH. Comunicări şi referate X.. Plante medicinale şi aromatice. BĂCĂRAN. OLARU. Ed.. L. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic. 44. Tampa. 1994. Abstracts with Programs. pl. p. 1969. 2/2004.. Plenum Press. Academia Română. Pollen et Spores. Berlin. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. 168. J. K. Şt. Geoscience and Man. 1978. 99-112. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist. 1970. Seria Tehnică. Ploieşti. 1-419. L. ELISK. northen Gulf of Mexico. Systematischer Botanischer Bilderatlas. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy. LVI. New York and London. Ed.. PETRESCU. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. 2004. V:. 1992.. & DRĂGĂNESCU.. Prahova. G. 1977. O. figures. Vol. Transactions Gulf Coast.

403-420. London. G.. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. Conf. E. 129-132. p. Rev.A. W. ELSIK.P. Geoscience and Man. Vol. Pollen et Spores. + 120 planşe text..R. 1978. GIVULESCU. 1-1446 p. Bucureşti. pages 953-958 National Research Council Canada.C. Academiei R. D. Cluj-Napoca. Pătârlagele. gen. 2003.C. G..B. 1994. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation.. 14: 91. nov. FRUNZESCU. GH.L. W. & BĂCĂRAN. XXVIII. W. leg.C. FOURNIER. ELSIK. Volume 52.. edi ia a II-a.D. Legumicultură.D. Roum de Géologie. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. E. L. Printed in the Netherlands. 1980. northern Gulf of Mexico.. Jakson Group. 1990.asp INDREA. INGOLD. W.. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic. Flora pliocenă de la Corni el (reg.. W. Elsevier Scientific Publishing Company. 1974. D. & JANSONIUS. & BĂCĂRAN.T. J.. 1987. şi Ped. 5.. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). Bul. ELSIK. 1987.. Tome 34. A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology.. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum.. 2001. ELSIK.. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. 53-63.-dec. Dic ionar latin-român. Tome 47.. 66. August. teză de doctorat. Did. Pollen et Spores. Banatului.. 1-12. Vol. Carpatica. p.org/names/names. W. Volume 15. 2003. Palynology.L. Vol.. 1-172.C. p. 1-208. Fossil fungal spores: Anatolinites gen. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic. I.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK.. 31-41. p.103. & TRĂISTARU. 27 pl. Bucureşti. Lucknow (1976-1977). Pânza de Tarcău. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Bucureşti..R. 1990. Ploieşti. Oradea). 1964. 2004. C. JANSONIUS. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. V. EDIGER. Univ. Humanitas. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. GU U.V. Băcăran. GIVULESCU. R. p. oct. East and South Central Texas: U. Psilodiporites Varma and Rawat. IV. Z. XXIX. 421-426. 1983. p. Int. 1986. Palynology. 1 plate. IAMANDEI. Harta regiunii Crivineni. 1996.. Volume 8. International Code of Botanical Nomenclature. nr... Pollen et Spores. Buzău. Ed. şi col. 62 . p. Vol. D. 1-350. V. „Petrol-Gaze” Ploieşti. 1998. Bucureşti. 1979. XXXI.P.C.. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. no 1-2. p. IONESCU. & BATI. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications. FRUNZESCU. nr. ELSIK. Bucureşti. p.. IAMANDEI. Vol. R. Dispersal in Fungi.. 155-159. Revista Română de Petrol. 156-162. 1-229 p. no 1. 1984. 8.C. Number 11. 1993. 4. Cătina jud. Pollen et Spores. p. Amsterdam. Vol. V. p. p. Facultatea de Geologie şi Geofizică.. W. 1963 emend. AASP Contributions Series. GEEL. W..S.. V.S. Ed. no 3-4. Taxon. 1-35 p.. Volume 42. ETHRIDGE. 77-82. Oxford University Press. Canadian Journal of Botany. 25 (1978) 1-20. The fungal morphotype Felixites nov. ELSIK. southwest Harris County. 2001. Texas. 1989. New genera of Palaeogene fungal spores. W.C. XXVIII (1986). Crişanei şi Maramureşului. Calvini.. D. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. no 4.. Bucureşti. & BROWN. 1986. 2: 436-493. revizuită. 1976. Ed. Editura Academiei Române. Palynol. Ed. A. HUICĂ. ELSIK. 1997. Catedra de Geologie-Paleontologie..C. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. Ploieşti.C. p. Number/numero 5. HAWKSWORTH. D. XLVII-L (1995-1998). 71-79. 1-150 p. Serie nouă. ELSIK. 23.

J. Ed. The nomenclature of fossils as fungi.S. District of Mackenzie. & KALGUTKAR. Atlas des champignons d’Europe. U. & NORRIS. Ed. M. 141152 SEPULVEDA. KALGUTKAR. & SIEGLER. Dacia. & JANSONIUS.M.. Palynology: Volume 10: 35-60. 249-262. 17. p. Plenum Press. 2-4. Thèsses. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. Supervicornea pacltovae gen. no.. 1981. Paris F. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi. J. H. PO. 1-351 p. DIJKSTRA. 133-138. O.V. 458-5126. by The New York Botanical Garden Bronx: N. STAFLEU. M. 1986. SHEFFY. Dallas. POP EMIL. Băcăran... GH. Bucureşti.C. 15..N. & DRAGASTAN. 1971. et al.. p. Zambia.. nouvelles recherches sur les champignons fossiles.. Toronto. p. TAYLOR.N. T. Mackenzie Delta Region. 2000. 99 (5): 513-522.M. Mycotaxon.. 64-2008. Paris. Hawksworth. SITTLER. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. Res. E. Paris. D. Morphology and Taxonomy of fungal Spores. 1-89 p.N. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. J. et sp. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem.T. Utrecht-Netherlands. 13-16. 1982. International Code of Botanical nomenclature. R. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits.. 1-392. J.. M... PETRESCU.C. pp. New York. nov. 167-174. Palynology 24: 37-47. Vol. 14 mai 1970. Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well..34-51. Progr.. 1965. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle. D. August 1969. AMEGHINIANA. T. Ed. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. 163-187 + 2 pl. F. Texas. W. no. Les champignons fossiles. Synopsis of fossils fungal spores.. JANSONIUS.M. I.. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. 1-279 + 2 pl. R.R. TAYLOR. Redescription of Some Fossils Fungal Spores. Volume 5. Vol.M. & ELSIK.V. 1-471 p. 1-173 p. 1996. & TAYLOR.V.L.. JARZEN.. PO. a Cretaceous fungal fructification. Acad. Taxon 30 (2): 438-448.. POP. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). LOCQUIN. T. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. 1996. 560-573.N. 2000.. KALGUTKAR.S. 1-178.. Bucureşti. Pollen et Spores 23 (3-4). & DILCHER. Printed in Great Britain. REYNOLDS.L. 1995. Rew. 3-4: 319-334. 63 .. 1995. p... J.W. 557-562. XXIX-XXXI. 87 (4). AASP Fondation.J. Geleenites Dijkstra 1949.. Plante fosile. 1985. Progrese în palinologia românească.. 36 pl. 1995. în palin rom. Mycol. G. by D. ROMAGNESI. 1-260 p. R. Canada.. fig. Les champignons fossiles. Vol. Mycologia. T. Stuttgart. Geological Survey of Canada. E. Paleontolographica Abteilung B. TAYLOR.V. TAYLOR.. R. 1990. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg.L. of Paleobotany and Palynology. 1981.. I.N.R... Ed. POP.R.A. JANSONIUS.. 1971. no 1. Cluj-Napoca. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation. N. Southern Argentina. introducere în paleobotanică. p.. TAYLOR. nov. D. p. Macromycetes. W. & PETRESCU. Tomo XIX. 1982. Commision geologique du Canada. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. T. pp. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. G.S.. 1971.M. E. p. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. mycelia and fructifications.. II. 2008. C. 1986. NORRIS.Y. & VAVRDOVA. pl. Simpozionul de Palinologie Cluj. 1971. R. Bordas. M. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution.. Bulletin 340. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. 1972. 1981.. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. & OSBORN. XXIII.. L. Paléosporologie. M. S.A. J. LOCQUIN. 1982. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem. 1994. & ELSIK. Acad.. Luangwa Valley. SVOBODOVA.

1995. & HASS. Dep. 1974.. 213-253. J. 68-75. 1992..V.N. nr. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst.N... 901-910. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. H. GALATIER. HASS. 1-254. REMY. TAYLOR. VACZY. Mycologia. Heidelberg. & KERP. 1997. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. 1994. R. Protoascon missouriensis. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. 2000.N... B. The oldest fossil lichen. C. H. 16 november 1995. 84 (6): pp. T. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004.. TAYLOR. 1972.S.N. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262.. 97 (3). & OSBORN. p.P. 244. T. HASS. KRINGS. T.. TAYLOR. T. 64 .. by The New York Botanical Garden.P. 3..L. H. Buenos Aires.N. T. W. seria Botanică. p. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. & REMY. 1987.Y.. Acad. E. The Ohio State Univ. T.I.N. Fungi and Sediments Springer-Verlag p.N.. TAYLOR. D.. E.. & TAYLOR.N. p.L. H.R.. 725-729. Ohio. TAYLOR. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. TAYLOR. & TAYLOR. Cod.. TAYLOR. W. & AXSMITH. TAYLOR. 2005.. HASS.N. Mycologia. Ed. HASS. Bucureşti. 24. Interna ional de Nomenclatură Botanică. The oldest fossil ascomycetes. T. C. H. T. T. N.. T.. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. Bronx. Columbus. Nature Volume 378. & STUBBLEFIELD. New York. 1992. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. KLAVINS. W. VERECCHIA.N. Berlin. M. S. 1999. H. 10458-5126. E. S. Băcăran... & KERP. a complex fossil microfungus revisited. A fossil mycoflora from Antarctica. H. Bucureşti. of Botany and Institute of Polar Studies. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999. TAYLOR. T. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem. REMY. & KERP. VACZY.M. 1996. H.. 2000.D.

1-249 p. DEREMEK. 1 p. 1985. Cerc. et KRANZLIN..N.C. 1964. I: 1-748 p. New York.. & SESAN. 1987. V.. Dip. P. Scrisoare către Băcăran Victor.. M. B.. nr.R. Malýatlas húb.B. Ceres. Acad. A. de Şt. Vol. BREITENBACH. III: 1-571 p. nr. Mycologie générale et structurale. p. BONTEA. p. JOLY. Fitopatologie agricolă. G.. Vol. LUGAUSKAS. ELLIS. W. 1-551 p. Les Ascomycetes. 141. Mycological Society of America. A. syst. Botanique. HULEA. T. Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute. SLIAUJENE.. 1963. 1-206 pl.. A. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. A. Press Inc. Iaşi. More Dematiaceous Hyphomycetes. 1968. Lucerne. B. Editura Agro-Silvică. Ed. INGOLD. Macmillan Publishing Company. 2005. Mycol...B. ST:. Complexul Muz. Surrey. Surrey.. Studies on Cercospora and allied Genera II.. 1966. AINSWORTH. D. 1982. Passalora. 12. New York and London. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. Studii şi Comunicări. M. LOCQUIN. 1963. II. 1-80 p. Commonwealth Mycological Institute. E.. Paris VIe.3. COOKE.C. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions. 1-541 p. Butteworths. Kew.. G. & BONTEA. 1980. 1976. BARR. Academic Press. 1-340 p. Biol. DEIGHTON. 1979. Acad. MADELIN. 1-208 p.. Dic ionar de termeni populari.. p. V. de Ştiin e a U.. 1992. B.. D. Sc. 1-161 p. O.. 1-507 p. II: 1-804 p. A.S..B. Ed. C. England. Surrey. The Fungi – An Advanced Treatise. New York. MANOLIU. Bucureşti. The Ecology of the Fungi.. Masson et Cie Editeurs. 1-154 p. 1981. Plant Diseases and Metabolites. London. Commonwealth Mycological Institute. 76-83. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist. Vol..B. Commonwealth Mycological Institute Kew.J.. BUIA.. Le Genera Alternaria.E. AL.. Paris. & PETRESCU. RĂDULESCU. 547 p. 1-316 p.S. Manuale di Patologia vegetale. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. 1-354. 65 .. Tome I. 2000. Elsevier – Amsterdam.C. Alternaria. ex Ces & De not. 1966. B... Botanica agricolă. Kew.. Stuttgart. G. F. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie..C.V. 1964..S. Veget. D. Române. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh. CHELKOVSKI.. Tokyo. 1983. J. Ph. ELLIS. 1973.. Băcăran. et al. Champignons de Suiss. AINSWORTH. 1979..J.. Ceres. M. A..... p. M. P. 1-11. 1996. MICULISKENE... Vol.. P.. BAICU.F. Sc. AINSWORTH. Ed. Vol. Editions Paul Lechevalier.. M. More Dematiaceous Hyphomycetes. A. 1-337 p. Oxford at the Clarendon Press. F. Ph. MANOLIU. E.V. G. 1-56 p. 1-609 p. Bucureşti. Commonwealth Mycological Institute Kew.. F. p. Bacău)... I. The Fungus Spore. p. D. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere.C. 1-193. 1984. Vol. ELLIS. H. DEIGHTON. IV B: 1-504 p. no 144. Kew. p.. J.R. 1964. Die Pilze. Surrey. „Ion Borcea” Bacău. & VISCONTI. Surrey..S.34.. GOIDÀNICH... 1-608 p. & SUSSAMAN. 1-1283 p. 1961. A. Bucureşti.D. 1997. Mycological Papers. Boca Raton Florida.. T. Vol. Commonwealth Mycological Institute Kew.Sc.. 20: 9-14. 396. Dictionary of the Fungi fifth edition.I. London. GÄUMANN. A. T. Lond... Moscova.. Mycologia 84 (1). St. Masson.T. England.. 1971. & ELLIS. 1965. Paris VIe. Bologna. 83..... 1967. Bratislava. 1964. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia. & LIZON. Dispersal in Fungi. Bucureşti. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. JIGĂU. 47. Bucureşti. Ph. MANOLIU. C.C.I. Nat. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. 1-545 p.Sc.

Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România.. Ed. National Museums & Galleries of Wales.. p. 1-358 p. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică. J.. 1957. Species on Monocotyledons (excluding grasses). Paris. Ciupercile Erysiphaceae din România. V. 1-300 p. A. R. Băcăran.B.. RAFAILĂ. Bucureşti. E. A. 1969.R. Ed. 1998. 1-291.. PARDOE. ŞTEFUREAC. Micologie.. Napoca Star. sec. Ustilaginalele din Republica Populară România. J. C.S. Ed. Acad.H. 1954.. PÂRVU. THOMAS.. ROMAGNESI.. Agro-Silvică. Cryptogams and Gymmosperms. I: 1-1329 p. Ed. T. A. PUNITHALINGAM.. WEBSTER.. Acad. 1987. Acad.P. PUNITHALINGAM. 66 . Edit. p. Ed. M... Graminicolous Ascochyta Species. Bucureşti. SĂVULESCU.. Les Champignons.V..S. 1998. 1-250 p. Editions Paul Lechevalier.. VILLE. Acad. SIEPMANN. 1999. Ed.. 1-614 p. H. Cardif CF1 3NP. II: 1-1168 p. 1995.S. Commonwealth Mycological Institute Kew. Ed. Paris VIe. A.. 1-355 p. Septoriozele în România. R. pl.S. Acad. C.. p. I. Paris VIe. M. Bucureşti. R.. R. FRASER. pag. 1969. 1973. E. H. SĂVULESCU. NEGRU.. NEGREAN.. Ed. Ceres.R. Surrey. Acad. R.. Bucureşti. II: 1-1166 p.R..C.R. 1-242. MITITIUC. 1967. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România. O.. 1979. Ed. Bucureşti. E. Mucorales Verlag von J. E. 1967.. Patologie vegetală. 185. Vol.. Vol.H. 119. „Al..P. England.. 1964. ZANOISCHI.. CLEAL.. 235-236. CAB International Mycological Institute. RĂDULESCU. E. PATRICK.. 1979.. G. Introdcution to Fungi University Press Cambridge. MOREAU. I: 1-543 p. şi Ped. ZYCHA. 1973. E.. Ascochyta II. 16. Did. Curvularia. T.. 1995.. VILLE. Cramer. şi Ped. Iaşi. I şi II. ed.. I-LXXXII. Atlas des champignons d’Europe. NEGRU. + 1 tab. 1971.. F. 149-348.. R. Cuza” Iaşi. Bucureşti.. I şi II. Vol. Cambridge.. Tome II. pag. Ed.S. Cluj-Napoca. Bucureşti. 144. Department of Biodiversity and Systematic Biology.... p. Ed. Univ. II. J. Graminicolous species of Bipolaris.. Le genre Alternaria... R. Tratat de fitopatologie agricolă. E. + 69 tab. p. RĂDULESCU.. 1988. Fitopatologie. DODEA. Drechslera. 1-148. p. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e. A. Did. Plante inferioare din masivul Ceahlău. 1966. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU. SĂVULSECU. F. RĂDULESCU. Paul Lechevalier Editeur. 1-570 p. S. MOHAN. 1953. 269..R.R. C..S. 1-325.. Bucureşti. COROI. SIVANESAN. studiu monografic. T.I. M. 1-219 p.