UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOLOGIE ŞI GEOFIZICĂ CATEDRA DE GEOLOGIE-PALEONTOLOGIE

TEZA DE DOCTORAT
STUDIUL PALEOMICOLOGIC AL DEPOZITELOR MIOCENE DIN BAZINELE VĂILOR TELEAJEN ŞI BUZĂU REZUMAT

Conducător ştiin ific: Prof. Dr. Ovidiu Dragastan

Doctorand: Victor Băcăran

Bucureşti, 2009

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

CUPRINS
I Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II Cuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . III Istoricul cercetărilor paleomicologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IV Consemnarea geologică a fungilor fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . V Istoricul cercetărilor paleomicologice în România . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VI Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . VII Istoricul cercetărilor în micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VIII Metodele de preparae şi studiul palinomorfelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . IX Clasificarea sporilor fosili de ciuperci . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1. Date generale asupra regiunii cercetate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2. Cadrul geologic al regiunii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. Reconstituirea paleomediului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.1. Generalită i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.2. Elemente morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . 9.3. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro- şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . b) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo . . . . . . . . . . . . . . . . . . c) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . d) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . e) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . f) Profilul ecologic al ciupercilor care se aseammănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4. Reconstituirea paleoclimatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.1. Evolu ia florei în Cenozoic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.2. Evolu ia climei şi florei ăn Paleogenul Europei Occidentale . . . . . . . . . . . . . . . . 9.4.3. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor . . . . . . . . . . . 9.4.4. Procesul de tranzien ă micotică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10. Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.1. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10.2. Probleme de nomenclatură la sporii, hifele şi corpurile sporifere, descoperite în depozitele miocene în bazinele văilor Teleajen şi Buzău . . . . . . . . . . . 11. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.1. Bibliografie – Geologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.2. Bibliografie – Paleomicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11.3. Bibliografie – Micologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . II III V VII IX XI XV XVII XIX 1 2 35 37 37 39 40 40 41 41 41 41 41 41 42 42 43 43 240 240 246 249 249 256 260

I

Pe baza unui cadru stratigrafic şi tectonic. S-au detaliat îndeosebi forma iunile purtătoare de evaporite. Din lumea bogată şi variată a palinomorfelor constatate şi determinate. de încadrare. sau din aflorimente situate la vest sau la est de perimetru. 200000 de specii de ciuperci (cunoscute fiind cca. paleomicologia poate oferi ocazia unor noi interpretări filogenetice. În lucrare s-a abordat şi oferta de informa ie geologică din zone limitrofe perimetrului. în completarea celor furnizate de celelalte grupuri de plante inferioare şi superioare. Pe glob se presupune că ar exista cca. unele deschideri din Zona Cutelor Diapire. existau genurile de ciuperci cunoscute din micologia actuală. paleoclimă. cum ar fi oportunitatea investigării forajelor din sarea de la Slănic Prahova. Introducere Prezenta lucrare îşi propune studiul paleomicologic al forma iunilor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău. s-au selectat pentru studiul de detaliu numai sporii de ciuperci. O vastă literatură de strictă specialitate a trebuit să fie consultată ca suport al diagnosticului paleomicologic. dar frecvent în corpuri sporifere. Acest avantaj presupune. în Cainozoic. urmărindu-se evolu ia rela iei: preevaporitic–evaporitic–postevaporitic. Numai printr-un proces continuu de comparare a sporilor fosili de ciuperci cu cei actuali. cu necesitate. Băcăran. al descrierilor morfologice şi al efortului de adecvare a nomenclaturii. Cum asemănările sunt mai mult decât evidente. intuim deci cât de ridicat trebuie să fie nivelul de cunoaştere al palinologului angrenat în descifrarea tainelor paleomicologice ale Cainozoicului. Numai înarmat cu informa ii de sporologie ale ciupercilor actuale. ca element în procesul de comparare cu sporii de ciuperci actuale.V. semnifica ii ambientale). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău I. Studiile de morfologie comparată pot aduce noi elemente utile palinologului în actul identificării formelor fosile. uneori în asce. II . organizat astfel încât să creeze un prim fond de date în cercetarea de morfologie comparată în paleomicologie. rar pe sterigme. Lucrarea de fa ă oferă descrierea morfologică a unui număr infim de spori de ciuperci fosile. Această constatare obligă pe palinolog să compare sporii de ciuperci fosili cu cei actuali. Informa ia paleomicologică cantitativă din investigarea forma iunilor s-a dorit a fi urmărită sub diferite aspecte în încercarea de a desprinde tendin e evolutive ale diferi ilor taxoni. încadra i într-un sistem de clasificare artificial. bazidiilor etc. Practica determinării sporilor actuali de ciuperci indică necesitatea cercetării lor în contextul natural al corpurilor sporifere. Respectând în continuare regulile atât de vechi ale principiului actualismului. în majoritatea lor. Paleopalinologul întâlneşte sporii de ciuperci fosile nu întotdeauna izola i. sporoforilor. se poate crea acel fond minim de lucrări de sporologie. să se apeleze la studierea sporilor omologi actuali în condi iile naturale ale sursei. cu implica ii în evolu ia geologică a bazinului miocen din sudul Carpa ilor Orientali. de clasificare. conidiofori etc. Lucrarea reprezintă o încercare de prezentare a sporilor fosili în interesul procesului de cunoaştere în geologie. în scopul elucidării datelor oferite de paleomicologie. s-a procedat la investigarea palinologică a unor forma iuni miocene ale principalelor aflorimente din regiune. instrumente de lucru pentru palinologi. preluat şi însuşit din literatura geologică recentă. sedimentologic (ciclicită i. paleoecologice în lumea plantelor. niciodată nu vom găsi o identitate morfologică între sporii fosili şi cei actuali de ciuperci. cu posibilită i de uz biostratigrafic. ascelor. Cercetările paleomicologice cu mijloace palinologice aduc informa ii din care rezultă că. 100000 specii). se pot ob ine datele necesare evaluării condi iilor paleoclimatologice şi paleobiogeografice.

− Conf. cu sediul în Bucureşti (str. − Dr. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Cuvânt înainte Prezenta lucrare de doctorat este rodul pasiunii mele pentru Paleomicologie. − Prof.A. − Dr. − Dr.B. D. W. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Thomas N. Mihai Popa. − Prof. D. Dr. Ovidiu Dragastan din Facultatea de Geologie şi Geofizică.. − Prof. în parte. Mărun eanu Mariana de la Inst. al faptului că am început să lucrez sub îndrumarea Prof. Dr. Un uriaş ajutor mi-au dat îndemnurile şi îndrumările următoarelor personalită i. Elsik – Exxon .A. Marcel Locquin – Laureat de l'Institut. Dr. Nicolae icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Aurelia Bărbulescu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. S. personalită i cărora le rămân îndatorat şi le prezint sincerele mele omagii. Ioana Pană de la Facultatea de Geologie şi Geofizică.Jansonius de la Geological Survey of Canada. Dilcher – Indiana University. prin persoana Dr. Tot şansa a făcut ca Muzeul de Biologie Umană Ploieşti.. J. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Sheffy – Indiana University. Catedra de Geologie şi Paleontologie. − Dr. Cuza” Iaşi. S. Monica Crihan de la Universitatea “Petrol-Gaze”-Ploieşti. I. cărora le rămân îndatorat şi le prezint mul umirile mele: − Prof.P.V. sub îndrumarea Dr. dar. R. M. în cea mai mare parte. cărora le aduc mul umirile mele.U. m-am aflat în coresponden ă: − Dr. G. membru al Academiei Române. − Dr.A. Zoe Apostolache Stoicescu. înfiin ând laboratorul de palinologie şi să mi se asigure probele palinologice de către Prof. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Norris de la Geological Survey of Canada. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Nicolae Balteş de la I. − Prof. Dr. Popescu Gheorghe de la Institutul Geologic al României. Leonid Olaru de la Facultatea de Geologie a Universită ii “Al. Texas. Dr. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Claude Sittler – Faculté des Sciences de l'Université de Strasbourg.C. − Dr.V.U. Huică Ilie de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti. Câmpina. respectiv în Paleomicologie.. − Dr. cu o contribu ie majoră în abordarea de către mine a domeniului Paleomicologiei au avut-o personalită ile ce au publicat lucrări ştiin ifice esen iale. membru de onoare al Academiei Române. S.M. Dr. Theodor Neagu. Taylor – University of Kansas. cu care. Toamnei). Dr. Dr.U. − Dr. Munteanu Emilia de la Institutul Geologic al României. Ellis – Commonwealth Mycological Society. − Prof. − Prof. − Dr. pentru realizarea unor fotografii la microscopul ZEISS din Laboratorul de Palinologie. M. din Universitatea Bucureşti. Calgary. De mare ajutor. şi al şansei ce am avut-o să abordez acest domeniu la îndemnul Dr. Houston.C. − Dr. Dr. Dr. Băcăran. J. Dr. Dr. − Conf. Liviu Drăgănescu de la Salina Slănic Prahova şi Dr. Geologic al României. să patroneze aceste cercetări. − Prof. Dr. Dr. S. Kalgutkar de la Geological Survey of Canada.G. Răzvan Givulescu. Pons – Laboratoire de Paléobotanique de la Faculté des Sciences de Paris. Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Calgary. Doubinger – Centre de recherche de sédimentoligie et de géochimie de la surface CNRS (Strasbourg). − Prof. − Prof. Ellis – British Mycological Society.A. − Dr. ANTIPA” şi să mă ini iez în Palinologie şi. J.U. III . Dr.L. Dr.P. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău II. − Prof.P.

sora şi cumnatul. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Mul i dintre aceşti micologi şi paleomicologi mi-au trimis lucrări ştiin ifice de mare valoare. în mod special.R. fosta directoare a Complexului Muzeal Prahova. Dr. Laboratoarele TONNIE S. Gheorghe Brănoiu de la Universitatea “Petrol-Gaze” – Ploieşti. Gabriela Pigulea şi Constantin Hârlav. Conf.L. Gheorghe Popescu de la Institutul de Geologie al României. a domnului Ion Vânt). Dr. men ionându-i: Dr. fratele. Mihai Toma de la Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. a domnului Şerban Ionescu-Homoriceanu şi Conferen iar Dr.C. Dr. nepoatele mele: Irina şi Cristina. Mihai Popa de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. Eugenia Puica Iamandei de la Institutul de Geologie al României. Stănilă Iamandei de la Institutul de Geologie al României.V. În elaborarea lucrării.L. Dr. Prof. lucrări de micologie şi paleomicologie. terminologiei latine şi corecturii. Dr. IV . Tatiana Eugenia Şesan de la Facultatea de Biologie a Universită ii din Bucureşti. Valeriu Bratu. Elena Potop şi prietenul meu. dar.R. verişoara mea. profesorilor Cornel Popescu. Zoe Apostolache Stoicescu.C. Maria. Băcăran. De-a lungul timpului. Alexandru Manoliu de la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi. Prof.G. Dr. Dr. din care cauză le mul umesc cu toată recunoştin a. Multor persoane le mul umesc pentru ajutorul dat în procurarea microscopului (firma S. cât şi în reproducerea materialului bibliografic de către Adrian Stocheciu. OPTOFINA S. Eugenia şi Nicolae Cristea. cu marea disponibilitate pentru bine. Maria Oprea de la Institutul de Protec ia Plantelor Bucureşti. m-au îndrumat. Acestora le aduc profundele mele omagii şi mul umiri. tehnoredactorului Andrei Neagu de la firma S. m-am bucurat de bunăvoin a multor personalită i.-Bucureşti. Dr. care mi-au oferit. esen ial pentru mine a fost sprijinul moral şi material al apropia ilor mei: mama. Ana Ionescu de la C. Titus Brustur de la Institutul de Geologie şi Ecologie Marină. Dr. Constantin Hunciag. uneori rămânând uluit de bunătatea lor.E. to i oameni de vi ă basarabeană şi bucovineană. cu multă dărnicie.C. Dr.P.

sporangii (după Ainsworth & Sussman. spori disperşi etc. Compila iile lui Meschinelli rămân importante doar din punct de vedere istoric şi nomenclatural (după Tiffney & Barghoorn. Până în 1950. 2000). 2000). pot fi în aparen ă identici (după Kalgutkar & Jansonius. 1979. 1979) (din Kalgutkar & Jansonius. ea o fost cunoscută din date disparate. 2000). 2000). În “Inconographica” (1902). Edwards. din Kalgutkar & Jansonius. nu a văzut utilitatea fungilor. 1851) ce defineşte ciupercile cu mai multe forme sau stadii sporifere haploide sau diploide (asexuate sau sexuate). invalidate diferă de lista din “Index nominum genericorum plantarum” (“ING”. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău III. Wang. Farr. – ramură a botanicii care se ocupă cu studiul ciupercilor (din fr. Meschinelli rezumă cunoaşterea fungilor fosili de la sfârşitul secolului al XIX-lea în volumele 10 şi 11 ale lui Saccardo Syloge Fungorum (1892. În această mare variabilitate morfologică. sinonime cu prezen a mai multor forme de spori. 1895) şi în Fungorum Fossilium Omnium (1902) (Answorth & Sussman. 1983. 2000). diferen iate sexuat sau asexuat. 2000). paleo). mai ales după 1970. 1878. în lucrarea “Paleomycology”. 2000). 1996). dar tratate autonom sunt apreciate ca forma taxon. Istoricul cercetărilor paleomicologice Paleomicologia se ocupă cu studiul componentelor fungilor fosili: hife. au ignorat fungii fosili datorită dificultă ilor de identificare a acestora. numele publicate. încă de la 1820 (după Kalgutkar & Jansonius. Kindston & Lang. Paleomicologia este un domeniu foarte tânăr. pertinente. mycologie)(după DEX. 2000). manipulării şi interpretării acestora (după Kalgutkar & Jansonius. V . Cercetările paleozoologice şi cele paleobotanice nu sunt asociate cu cele micologice.V. Pirozynski. Schimer şi Ungar) au publicat note privitoare la fungii întâlni i ca miceliu. mul i paleobotanişti (Brogniart. astfel că fungii fosili sunt privi i drept rezultatul contaminărilor. reprezintă expresia polimorfă a unui singur organism. 1922 – din Kalgutkar & Jansonius. Ramanujam & Rao (1978) acuză ideea că sporii fungici nu sunt adecva i interpretărilor stratigrafice. 1968). corpuri sporifere. astfel că propagulele. prin compara ie. semnalând că interesul pentru aceştia a crescut în anii de după 1950. termenul “paleo” este element de compunere care înseamnă “vechi” (din fr. 1976 a. Lange (1978 c) sesizează variabilitatea şi diversitatea sporilor fungici şi. înso ite de publicări au putut fi semnalate (Williamson.f. Piroyznski (1976 a) şi Piroyznski & Veresub (1979 a) au făcut scurte prezentări ale fungilor fosili. 2000). Meschinelli a inclus 63 genuri. 1921. Leussink & Stafleu. datorită dezvoltării palinologiei sporilor (după Kalgutkar & Jansonius. 2000). împreună cu polimorfismul ce generează modificările structurilor morfologice. deci polimorfismul controlat genetic. datorită factorilor de mediu sunt doi factori ce produc marea variabilitate a morfologiei sporilor fungici (după Hulea. 1968). din Kalgutkar & Jansonius. eviden iate popula ional. Polimorfismul (Tulasne. pe când indivizii diferitelor specii. iar Stubblefield & Taylor (1988) pun pe seama asemănării fungilor fosili dificultatea recunoaşterii. Băcăran. Lesquereux. 2000). spori. Pirozynski & Veresub (1979 a) văd dificultatea interpretării fosilelor fungice descoperite. dar numele acestora sunt discutabile: nefiind valid publicate (la numele unor genuri nu a fost asigurată diagnoza). Heer. 1880. Din anii 1840 până către sfârşitul secolului al XIX-lea. Etimologic. iar morfologia variată şi compozi ia acestora ca probleme complicate de interpretare (după Kalgutkar & Jansonius. Tiffney & Barghoorn (1974). din care cauză a avut re ineri fa ă de prezen a acestora (după Kalgutkar & Jansonius. Lange & Smith (1971) constată la polenul fosil dispersat o morfologie relativ uniformă şi o mărime apropiată. iar sporii fungici dispersa i ai unei aceleiaşi specii au multă deosebire. stereotipia grăunciorilor de polen (după Kalgutkar & Jansonius. pu ine descoperiri importante. 1974. iar Piroyznski (1976 a). înainte de a deveni o ştiin ă consacrată. Renault. ca şi mul i micropaleontologi. dar. Mai mult. tocmai datorită insuficentei cunoaşteri a morfologiei fungilor moderni. iar “micologie” s.

2000). astfel că se creează o presiune a nomenclaturii. din Kalgutkar & Jansonius. 2000). 1978. ca mijloace ale în elegerii evolu iei fungilor şi a consemnat date despre fungii flagela i şi neflagela i. cu paleo. cum tot aşa de adevărat este că numărul mic de descoperiri fungice înainte de Cenozoic a limitat lipsa interesului pentru poten ialul lor stratigrafic (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski (1976 c) a întrevăzut în studiul grupurilor şi fragmentelor individuale fosile posibilitatea asigurării unei baze pentru rezolvarea originii şi filogeniei fungilor şi rolul lor în evolu ia vie ii (după Kalgutkar & Jansonius.U. animalelor şi mediului geologic şi a rela iilor lor cu fungii în trecut (după Stubblefield & Taylor. 2000). 2000). astfel de informa ii au crescut rapid (Taylor & White.).V. care rar furnizează suficiente informa ii ale numărului lor sau chiar filia ia filogenetică (după Kalgutkar & Jansonius. în Cenozoicul inferior al Mackenzie Delta. 2000). S. Elsik (1976 b) şi sus in abunden a fungilor în Cenozoic. 2000. 1989). Băcăran. 1988. oriunde în coloana geologică şi în toate regiunile lumii trebuie să aibă în vedere faptul că numărul fungilor studia i exhaustiv este mic şi aceia care au fost studia i din perspectiva biologică sunt chiar pu ini (după Kalgutkar & Jansonius. la subdivizarea biostratigrafică (există spori caracteristici: Pesavis. 1975a. Recentele studii asupra fungilor străvechi au implica ii importante în evolu ie. 2000). fără a afecta independen a taxonomiei (după Pirozynski. din Kalgutkar & Jansonius. Recentele sale lucrări asupra Silurianului. 2000). Băcăran. Palinomorfele fungice ajută la determinarea vârstei.A. care reclamă o elucidare în detaliu (din Kalgutkar & Jansonius. Devonianului şi Carboniferului atestă prezen a tuturor grupurilor majore de fungi în Paleozoic. O cooperare cu micologii familiariza i cu fungii fosili. 2000). Fungii permit interpretarea paleomediului cu condi ia să se cunoască înrudirea (afinită ile) acestora cu speciile actuale (după Kalgutkar & Jansonius. Gheorghies. fie a unei singure specii cu mare şi continuă varia ie (după Smith. Sherwood-Pike (1991) a scris câteva minore comentarii despre valoarea fosilelor. Tiffney & Barghoorn (1974) observă că descoperirile paleomicologice limitează afirmarea fermă a unei filogenii. 2000). VI . Băcăran. dar sugerează evolu ia fungilor în Paleozoicul inferior sau chiar în Precambrianul superior (după Kalgutkar & Jansonius. Canada (după Kalgutkar & Jansonius. 2000).şi neomicologii este benefică în cunoaşterea paleomediului. 1997). din Kalgutkar & Jansonius. şi de către Imperial Oil. Paleomicologia şi-a adus contribu ia la o în elegere elevată a plantelor. din Kalgutkar & Jansonius. 2000). Creşterea frecven ei noilor fungi fosili. asupra în elegerii afinită ii cu taxonomii moderni şi interpretarea paleomediului. din care cauză microstratigrafia a fost folosită ca instrument de explorare de către Exxon în Cenozoicul Coastei Golfului. Ctenosporites etc. 1995. Larga varia ie morfologică poate induce acceptarea mai multor specii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Descrierea nomenclaturală şi taxonomică a sporilor fungici disperşi se poate face pe baza diferen ierii în cadrul unei scări aplicate în studiile popula ionale (după Lange & Smith. Pirozynski (1976 b) a fost preocupat de fragmentele corpurilor sporifere miceliene. biostratografie. 1978.

Batra et al. care au fost înlocui i în Mezozoic. 1968. ulterior descrisă sub numele de Chaetosphaerites Felix. Marile grupuri de Eumycota au fost prezente încă din Carboniferul inferior (Stewart. Locquin (1982. fungii au o origine polifiletică. precizează provenien a: “sfere de cărbune din Form iunea Cabaniss. din Kalgutkar & Jansonius. 1969. 2000). 2000). Batra. 1984 de Dubova & Jachowicz (1957). identificate ca fungi primitivi într-o asociere cu o algă (afinitate cu lichenii). atribuite subordinelor Gigasporinae şi Glomineae (după Kalgutkar & Jansonius. Segal şi Baxter descriu Protoascon missouriensis. astfel că acestea au fost identificate de timpuriu (după Kalgutkar & Jansonius. ca specializare endofită şi exemplu timpuriu de micoparazitism. 1982). 1966) Propythim şi Ordovicimyces (după Elias. Phipps & Taylor (1996) descriu două arbuscule micorizante din Triasic pe rădăcinile de Antarcticycas. Halbaner & van Warmelo (1974) au descoperit.A. Băcăran. ini ial atribuit Ascomycetes. White & Taylor (1988) au descris Endochetophora antarctica în Triasicul Anctarcticii şi ar reprezenta coresponden ă închisă a corpilor sporiferi ce apar in de Ascomycetes. (l. Apari ia vie ii în Precambrian este indispensabil legată şi de fungi (după Pirozynski. VII . 2000). 1984) a încercat să rezume cunoştin ele actuale în materie de ciuperci fosile sub forma unui tablou ce nu poate fi considerat încă un arbore de încrengături datorită lipsei unui anumit număr de informa ii. structuri silicefiate asemănătoare filamentelor cu celule ramificate şi aparent septate. Baxter (1975) a atribuit-o Saprolegniales. 2000). Hallbaner & van Warmelo. Barghoorn & Tyler. 1989. 2000).) încadrează arbusculele simbiotice în endomicorize şi le atribuie noului gen Glomites. din Kalgutkar & Jansonius. datat din Carbonifer superior. Grupul mare al Ascomycetes a fost statornicit în Cretacic şi a devenit viguros în Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. (1969) au descoperit în Devonianul inferior de la Rhynie Chert Apodachlya pyrifera Zopf. 2000). Mai târziu. Mul i fungi sau filamente cenocitice asemănătoare algelor au fost descoperi i până în prezent (după Tyler & Barghoorn. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IV. descrisă ca Sporonites de Horst (1955). Taylor & White (1989) comunică Palaeofibulus ca basidiomycetă pe bază de clamp connection (ansă) şi spori din Triasicul Antarcticii (după Kalgutkar & Jansonius. Pirozynski (1976 a) îl compară cu zigosporul de Absidia (Mucorales) (după Locquin. par ial încrustate cu aur. Remy et al. 1976 a).U. pe care le numes Gigasporites myriamyces şi Glomites cycestris. artropode. diversele grupuri ale regnului Mycota au evoluat în variate condi ii de mediu şi cu diferite ritmuri. Kidston & Lang (1921) au descris diverse specii de Palaeomyces (spori fungici şi vezicule) la nişte plante din Rhynie Chert. 2000). 1983). astfel că ultimul a putut publica 4 fotografii ale ciupercii remarcabil conservate. Kalgutkar & Jansonius. În 1850 a fost consemnată ştiin ific o structură saproleginaceae fosilă (după Pirozynski. Descoperirea miceliului cu “clamp bearing” (ansă) de Palaeancistrus (Dennis. totuşi. 1982. 2000). Schopf & Barghoorn. S. Haas et al. pot avea strămoşi în Paleozoic. Harvey et al. Aceşti didymospori (cu septul median gros) sunt incluşi în genul Felixites Elsik. 2000). (1994) apreciază fungii descrişi la Rhynie Chert ca morfotipuri diverse de Chytridiomycetes incluse în forma class Palaeomastigomycetes (după Kalgutkar & Jansonius. Lekh R.V. În timpul geologic. bun pentru stimularea cercetării în paleomicologie şi respectarea anumitor reguli ale “cladisticii henningienne” (după Locquin. (1974) şi Taylor et al. (1975) au descoperit arbuscule micorizante din simbiozele plantelor Devonianului inferior. 1965. Mossouri. Schopf. Taylor et al. corali au fost semnalate forme endozoice de Palaeachlya (după Duncan. Batra a încredin at preparatele paleomicologului Marcel V. 1970) din Pensylvanianul mediu este probabil cea mai veche prezen ă de Basidiomycetes în sferele de cărbuni ale florei fosile. 1966) de vârstă Paleozoic inferior (din Kalgutkar & Jansonius. 1954. Rămâne. localitatea tip: mina Pioneer Appleton city. asemănători Endochaetophora. solzi de peşte. Osborn. 1976 b. grupul Cherokee. Exemplarele cu 3 celule par a fi ascospori (după Kalgutkar & Jansonius. Butterworth & Williams (1988) şi Playford (1962). se presupune a fi un spor de ascomicete. într-un conglomerat aurifer cu thucolit din Precambrianul Africii de Sud. O veche fosilă descoperită. Locquin. faza Desmoinesian ale Pennsylvanianului mediu”. Fungii vechi din Cretacic. Pe scoici. Consemnarea geologică a fungilor fosili După cele mai autorizate ipoteze. 2000). 1974. În 1964.c.

parvus şi continuată în Eocen cu P. dominante în depozitele inferioare şi terminale ale Cretacicului. tagluensis (după Kalgutkar & Jansonius.V. 2000). Specia Involutisporonites foraminus Clarke. Sporidesmium (fragmoconidii) sau Xylomyces. similară speciei actuale Cirrenalia. Pirozynski & Weresub (1979 a) compară lan ul scurt moniliform cu miceliul mucegaiului negru modern. astfel împăr ite de Clarke (1965) şi Srivastava (1968). provenită dintr-un afloriment al marnei marine de coastă din Oklahoma. relativ neschimba i până în prezent. în totalitate. Penicillium. cresc în habitate variate ca saprofite. cu afinitate biologică încă nestabilită (după Kalgutkar & Jansonius. confirmă prezen a fungilor elicoidali în Cretacic. în paralel cu evolu ia rapidă a angiospermelor. caracterul algal al acestor fosile (după Kalgutkar & Jansonius. sporii descrişi eviden iază şi diferen e de mărime şi detalii. respectiv Ophiocapnocoma din Matecapnodiaceae. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Schopf & Barghoorn (1969) au descris o microfosilă bine conservată. 2000). Monilia şi Torula. asemănătoare unei asce moderne ce con ine 8 corpuri asemănătoare ascosporilor şi un îngust canal. Tot ca o presupusă filia ie a ascomicetelor a fost descrisă de către Wilson (1962) în Permianul superior Reduviasporonites. fără a eviden ia modificări morfologice esen iale. deşi ascomicetele sunt caracterizate prin ascospori şi conidii foarte diverşi. ambele lucrări corectate ca fiind Cretacic superior (după Kalgutkar & Jansonius. reminiscen ă a porului ascal ce conectează cavitatea centrală cu exteriorul. biologică şi melanizării accentuate. nenumită. capnodiacee. Băcăran. Compara i cu conidiosporii de Aspergillus. parazite şi epifite. Kalgutkar & Sweet (1988) au descoperit ocuren a lui Pesavis în Maastrichtian şi au confirmat caracterul stratigrafic al liniei filogenetice începute în Maastrichtian cu P. 2000). chlamidospori de Pluricellaesporites. 1965. conidii elicoidale de Cirrenalia (Involutisporonites). datorită rezisten ei la degradarea chimică. dar şi prin dominan a lor. 2000). Totuşi. Mai recent. nu poate fi înlăturat. În Cretacic şi Cenozoic. 1965. VIII . ameroconidii denticulate (Lacrimasporonites) şi ascospori didymospori (Dyadosporites). izbitor de asemănătoare cu teliosporul de Puccinia. Clarke (1965) şi Singh (1971) au eviden iat în Cretacic specia Dyadosporites ellipsus Clarke. Pirozynski şi Weresub (1979 a) fac un rezumat al reprezentărilor Ascomycetes în timpul Cretacicului: toruloide.

parazită pe Cunninghamia şi M. Dintre Plectascales . parazită pe Pterocarya. Anglia). autorii prezintă ciupercile începând cu Devonianul. Boemia. . Basidiomycetes: Puccinites (pe Eucaliptus . în care probele sunt prelucrate după o tehnologie specială. într-o clasificare după structura corpului vegetativ şi modul de reproducere. în preparatele microscopice se află şi sporii de ciuperci. S. Aceste câteva exemple de abordare paleomicologică nu se referă la domeniul palinologic. eviden iind corpuri sporifere de diverse tipuri. Carbonifer). Miocen). De asemenea. P. Anglia). parazită pe Acer. Badenian. 7. parazită pe frunze de Castanea. 1971.Plectascales: Microthyrium. asteroxyli. În “Cercetări palinologice asupra Eocenului de la Morlaca-Huedin.Miocen la Oeningen). S. Archimycetes sunt prezentate genurile fosile: Olpidiopsis (Carbonifer). Bazinul Petroşani (Staub. R. 3. Materialul prezentat de Petrescu şi Dragastan (1981) are valoarea unui index şi păstrează informa iile pentru viitoarele cercetări ale paleofiloplanului. Laurus . Depozites picta (pe Acer tricuspidatum . X. Omycetes: Palaeomyces (P. 1889). corpuri sporifere şi hife. Cercospora coriococcum pe Dewlaquea concava şi Hedera primordialis . Istoricul cercetărilor paleomicologice în România Paleomicologia în România este o ştiin ă foarte tânără şi nu are un istoric viguros. Miocen). Devonian. 2. 1968. Fran a). dar cu precizarea dimensiunilor. parazită pe Populus şi Magnolia. pe lângă grăunciorii de polen şi alte palinomorfe. fagi Pop. Carbonifer) şi Urophlyctites (pe pinule de Alethopteris. la 1. etichetat drept “fungi”.Eocen).Pannonian F. fără descriere. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice” de Gheorghe Pop şi Justinian Petrescu apare un spor din genul Diporicellaesporites Elsik. Astfel. Perisporiacites (EocenMiocen). frunze de graminee şi Depozites pictus. Rhytismites induratus.majus. castaneae Pop. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău V. leguminosarum Pop. leguminosarum Pop şi Xylomites sp. Zygomycetes: Mucorites cambrensis (Carbonifer-Permian. Observa ii paleomilogice au fost semnalate de paleobotanişti. de la Sărmăşag. P. Pliocen.Oligocen). dar nu văd în ciuperci a avea un rol stratigrafic în determinarea de vârste şi niciun rol constructor de depozite.Microthyriaceae se eviden iază: Microthyriacites cunninghamiae Givulescu. glyptostrobi. 4. annulifer. S. parazită pe leguminoase de tip Cassia. pterocaryae Pop. Deuteromycetes (Fungi Imperfecti): Clasterosporites eocenicus (pe Equisetum . parazită pe M. Eocen. Fomes Oligocen.Cenomanian. Phycomycetes (Liasic. Phragmothyrium (P. Astfel. Pop (1936) semnalează: Sphaerites phragmitis. Phycomycetes: fără urme fosile. Carbonifer-Permian). IX . zamites (Triasic). X. În lucrarea “Plante fosile” (1981). Pythiites disodilus şi Peronosporites miocaenicus. 6. Oochytridium (pe Lepidodendron. Ascomycetes: . eocenica./G. astfel că. S. Oligocen. Rhynie.Perisporales: Uncinulites baccarini (Miocen.V. R. Petrescu & Dragastan (1981) semnalează existen a ciupercii Aecidium rhamnitertiariae. aceştia apărând în pu ine lucrări de palinologie. Sco ia. Băcăran. La Borsec au fost men ionate pu ine basidiomicete şi deuteromicete prin Puccinites minutus Pop. Petrescu & Dragastan (1981) fac o sinteză a cercetărilor paleomicologice. Xylomites (pe Lepidodendron. varius (pe Populus mutabilis. parazită pe tulpini. parazită pe Acer subcampestre. glyptostrobi . parazită pe frunze de Phragmites. Pop (1936) semnalează în flora pliocenă de la Borsec urme fosilizate ale atacului unor ciuperci. Palinologii au semnalat prezen a sporilor de ciuperci destul de timid. Cluj.Cenomanian. În Pliocenul de la Borsec. 5. gracilis. Valea Becaş. Sicilia).

4). 4). Ascomycetes 1. fig. fig. etichetat drept “spor de ciuperci”. Bucureşti. teză de doctorat.Levuri sporogene.) Bond (pl. 120. 120. & Br. Levuri asporogene (după Petrescu & Dragastan. 15.V. 120. Techereu . fără a fi descris. 2.) Sacc. 4). (pl. 11). 120. (pl. Hyphomycetes Chalara ovoidea Nag. 5. 1). Raj & Kendrick (pl. Coelomycetes Myxocyclus polycistis (Berk. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În lucrarea palinologilor Ana Ionescu.Discomycetes 1. 120. 7. după cum urmează: Regnul Fungi Ascomycotina .) Phill (pl.V. Băcăran. 3. Maastrichtian superior). 2). 8. În lucrarea palobotanistei Eugenia Puica Imandei (2004). iganului (Maastrichtian superior) şi Techereu . Mollisia aquosa (Berk. 3. fig. Lucia Trăistaru (2001) “Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini. 2. 120. iganului (Maastrichtian). 120. La Gurasada . (pl. 6). fig. fig. & Br. 16.) Sacc. fig. Berlesiella nigerrina (Bloxam ex Currey) Sacc. 1981).Basidiomycotina . 1821 (pl. “Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România”.V. 120.V. fig. 120. La Gurasada . Catinella olivacea (Batsch. Pleospora cytisii Fuckel (pl. dar cu precizarea dimensiunilor. Pânza de Tarcău” este semnalat un spor din genul Alternaria 1817 ex Fries.Almaşu Mare (Maastrichtian superior): Deuteromycotina. 17).Almaşu Mare (Maastrichtian superior): . Pseudovalsa umbonata (Tul. fig.Almaşu Mare (Maastrichtian): Levuri asporogene La Techereu . Ascotremella faginea (Peck) Scaver (pl. X .) Rehm (pl. 18). 4. fig. Hysterographium mori (Schw. 3). iganului (Maastrichtian superior) din Roşia Montană (Cârnic. semnalează palinomorfe fungice din Gurasada . fig.

Dumitru Frunzescu. propriu-zise. Dr. 1994. a prelevat probele ce au fost folosite la analize palinologice. Dr. În cercul abordării palinologice a fost prins şi actualul Prof. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VI. Forma iunea Gresiei de Kliwa . în articolul: Băcăran. pentru prezenta lucrare. Catedra de Geologie şi Paleontologie. Liviu Drăgănescu din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova. cu anexele aferente (componente ale lucrării mele). neîndoielnic. Calcarele de Jaslo (Miocen inferior). Justinian Petrescu de la Facultatea de Geologie. Aici am aflat că aceasta era prima lucrare de paleomicologie din România şi. Un al doilea lot de probe palinologice este cel oferit de Dr.. Istoricul cercetărilor paleomicologice în bazinele văilor Teleajen şi Buzău Cercetarea paleomicologică a depozitelor miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. N. “Microspori de ciuperci din Forma iunea cu sare de la Slănic Prahova”. Prof.V.. Dr. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Conducerea Complexului Muzeal Prahova (director Dr.I. care pentru elaborarea tezei de doctorat. Bucureşti în domeniul palinologiei. Cu ajutorul probelor din Forma iunea de Podu Morii. înzestrându-l cu un microscop ML4M şi obiecte de inventar anexe. V. ANTIPA” (decedat) am fost recomandat domnului Dr. legată de ucenicia noastră făcută la I.. Cuza” Iaşi şi Prof. Cornel Gheorghieş. al XVIII-lea-XIX-lea – Hagi Prodan” şi apoi la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Cu ajutorul acestui material a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. “Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor”. Băcăran. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii “Al. Balteş Nicolae. Prin bunăvoin a muzeologului Dr. a fost abordată problema fiziologiei sporale a germinării la genul Alternaria. aducându-ne aminte de încurajările Prof. Frunzescu.C.P. este. le prezentăm recunoştin a noastră. N. cu sediul în actualul Palat al Culturii. Lucrarea: Frunzescu. Cu materialul provenit din Forma iunea de Doftana. XI . V.. 1997. icleanu de la Facultatea de Geologie şi Geofizică. Frunzescu Dumitru mi-a oferit şi capitolul de prezentare geologică a zonei studiate. D. Catedra de Geologie şi Paleontologie a Universită ii din Bucureşti. de vârstă Badenian.P. dintr-un foraj (F1) ce a interceptat brecia sării cu lentile de sare pe o adâncime totală de 282m.orizontul superior (Burdigalian) şi Forma iunea cu sare (Badenian) a fost elaborat articolul: Victor Băcăran. Băcăran. Leonid Apostol de la Muzeul de Istorie Naturală “GR. Leonard Olaru de la Facultatea de Geologie. Balteş şi a fost prezentată la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române. Cu motiva ie monografică. 1995. Ambele analize de prelucrare palinologică le-am efectuat la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. “Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali”. m-am familiarizat în problemele acestui domeniu ştiin ific. în vederea ini ierii unor cercetări palinologice la Muzeul de Biologie Umană Ploieşti. Dr. a fost elaborat articolul: Băcăran. pentru lucrarea dânsului şi paleomicologice. Dr. Ulterior. Zoe Apostolache Stoicescu) m-a ajutat în organizarea laboratorului de palinologie la “Casa de târgove – sec. “Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evaporitelor miocene dintre valea Buzăului şi valea Teleajenului” (1998).. “Considera ii teoretice asupra germinării sporilor ce ciuperci miocene din genul Alternaria”. D. V. În prima parte a anilor '80 am început documentarea în palinologie şi. “Microspores de champignon dans l'horizon supérieur du grès de Kliwa de l'Eperon de Văleni” s-a făcut sub îndrumarea Dr. cu greută ile începutului. Liviu Drăgănescu. O a doua încercare de stabilire a paleomediului este articolul: Băcăran. 1994. Este o primă încercare de stabilire a paleomediului miocen prin compararea genurilor fosile de ciuperci cu cele actuale. Prof.G. Frunzescu Dumitru de la Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti.. V. “Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănicului (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali”. motiv pentru care îi rămân îndatorat şi îi mul umesc.

Până în anul 1989. timp de cca. am procurat un microscop MC-3 şi mi-am organizat un laborator foto de apartament. Tocmai la finele anului 2004. sabotată cu invidie şi nesăbuin ă de conducerea muzeului. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Al treilea lot de probe palinologice mi-a fost oferit de Dr. Băcăran. care mi-a violat laboratorul cu ranga. la Muzeul de Biologie Umană a existat un climat propice cercetării ştiin ifice. a distrus probele palinologice şi a înstrăinat obiectele de inventar şi substan ele chimice ce-mi apar ineau. datorită lipsei laboratorului de palinologie şi a microscopului. deci potrivnică activită ii mele. din care cauză au şi fost prelucrate. din comuna Pătârlagele. a fost identificat un volum uriaş de polinomorfe de provenien ă fungică. la Muzeul Jude ean de Ştiin ele Naturii Prahova s-a produs o degradare continuă şi gravă a cercetării ştiin ifice. Am întocmit această teză de doctorat. 5 ani n-am mai putut continua cercetarea ştiin ifică pentru doctorat. cercetate cele mai mult probe. Ilie Huică din Forma iunea de Şipo elu. După 1989. ordonată şi disciplinată. jude ul Buzău. astfel am putut să termin o muncă începută în prima parte a anilor '80. ca mărturie a muncii mele ştiin ifice. de vârstă Volhinian. XII . de peste 20 de ani. din Sinclinalul Cătina-Crivineni.V. Pensionat în octombrie 1999. Practic.

1961. Actuală este teoria polifiletică (sus inută de Chadefaud. 1995). Sistematica ciupercilor s-a definitivat mult mai târziu decât sistematica plantelor superioare. Potrivit teoriei monofiletice se consideră că toate ciupercile pot fi derivate din algele verzi Siphonale şi Flagellatae. algele. în special din cunoaşterea aprofundată a procesului sexual la diferite grupuri de ciuperci (după Mititiuc. Chlorophytae. ca şi . toate plantele sunt înpăr ite de John Ray în două grupe – plante imperfecte şi perfecte. Ainsworth. Băcăran. muşchii. Sistematica în micologie este indispensabil legată de filogenie. Marcello Malpighi (1628-1694). În 1675 va apărea o lucrare dedicată Fungilor “Theatrum Fungorum oft het Tooncel de Compernoelien” de Johannes Franciscus von Sterbeeck (1630-1693). În elaborarea sistemelor actuale de clasificare a ciupercilor pe baze filogenetice s-a urmărit originea şi evolu ia diferitelor grupuri de ciuperci. are ca obiect descrierea. plante. Phycomycetele ar deriva din algele verzi Siphonale (respectiv Heterosiphonale). deoarece prin ultima descoperă legăturile naturale dintre ciuperci şi dintre acestea şi restul lumii vegetale. împăr indu-le în două grupuri: Fungi esculenti şi Fungi noxi et perniciosi. Greis. Ascomycetele se leagă de algele roşii (Rhodophyta) prin intermediul Laboulbenialelor. Pentru stabilirea filogeniei ciupercilor se folosesc date care rezultă din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. deşi vechii botanişti şi zoologi îi plasau în regnul animal. lucrarea “Rariorum Plantarum Historia” (1601) (după Ainsworth. Clusius grupează 21 de genuri descrise în “Fungi esculenti” şi 26 din genurile descrise în “Fungi noxi et perniciosi”. XIII . 1965). Evolu ia cunoaşterii în domeniul clasificării ciupercilor Naturalistul roman Plinius a făcut prima clasificare a ciupercilor. La botaniştii timpurii a existat tendin a de a urma mersul sistemului binar din “The Grete Herbal”. 1965). care a publicat “Fungorum in Pannonia Observatorum Brevis Historia”. în mod tradi ional. Carolus Clusius îşi va publica. ferigile. Moreau. G. Microscopiştii Christian Huygens (1629-1695). Astfel. în tiparni a lui Plantin de la Antwerpen. Către sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea a trăit botanisul Charles l’Escluse (Clusius) (1526-1609). Rhodophytae. 1535-1615) în lucrarea “Phyto Gnomonica” (1588) a fost primul care a observat sporii de la Agaricaceae şi trufe. Din plantele imperfecte fac parte: ciupercile. Fungii au fost considera i. care afirmă că diferitele grupuri de ciuperci sunt cu totul independente unul de altul şi sunt considerate ca provenind. 1526 (după Ainsworth. pe mai multe căi. 1965). În 1672. Antony Van Leeuwenhoeck (1632-1723) prin activită ile legate de microscopie au pregătit observa iile de mai târziu în lumea sporilor fungici. Deşi în sistemul de clasificare al lui Ray sunt numeroase erori.. polipii şi spongierii (!). della Porta (cca. clasificarea şi sistematizarea taxonilor (unită ilor sistematice) (după Vaczy. una din ramurile principale. 1965). lichenii. Emberger.). Mucor. bazându-se temeinic pe clasificarea naturală. 1974). la Antwerpen.. 1965). Van Sterbeeck a fost vizitat de către John Ray (1627-1705). Robert Hooke (1635-1703) face primele ilustrări ale fungilor în “Micrographia” (1655).V. Wettstein. de fond şi cu con inut biologic al ştiin ei botanice. În această lucrare. Clasificarea ciupercilor depinde de aprecierea naturii organismului ce se clasifică după cunoaşterea morfologiei. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VII. cel care va reuşi să delimiteze şi să dea diagnoze la numeroase grupe naturale de plante. În stabilirea filogeniei ciupercilor s-au folosit date rezultate din studiul morfologiei comparate şi al biologiei ciupercilor. în “Anatome Plantarum” (1679). Basidiomycetele ar deriva din Ascomycete (după Ainsworth. hepaticele. Penicillium şi Botrytis (după Ainsworth. trebuie amintit că el foloseşte destul de larg nomenclatura binară (după Botnariuc. fiziologiei. din anumite Flagellatae. istoriei filogenetice şi ecologiei acesteia. ca serii paralele rezultate prin pierderea clorofilei şi adaptarea la via a heterotrofă. Istoricul cercetărilor în micologie în rela ia sa cu clasificarea ciupercilor Taxonomia. În 1663. a descris forme noi referitoare la Rhizopus. la Antwerpen. Gäuman etc. se publică “Codul lui Clusius” de către Adriaan David. Taxonomia este esen ială în toate ramurile biologiei.

după post-Linnaean-ul Greville. a clasificat fungii printre Vermes (viermi) în genul său Chaos. compilând. Osterreich und der Schweiz”. ne-a rămas de la el acurate ea descrierii multor ciuperci microscopice. Lindau (1866-1923) şi P. a rezolvat problema sinonimiilor. desăşurat pe etape până la Codul Interna ional: “Synopsis Methodica Fungorum” (1801). Aici a luat multe decizii taxonomice. Gleditsch (1714-1786). Stemonitis. Clathrus şi Geastrum. apropiind-o de modelul modern şi a delimitat şi denumit Phycomycetes. G. Polyporus. fungii denumi i “Fungus ramosus niger compressus parvus apicibus albidus”. P. asocia ia Mucor. ca supliment la “silloge”. Lycoperdon în altul.J. Printre noile genuri descrise. În “Nova Genera Plantarum” (1729). J. a fost primul care a descris ascele şi ascosporii la licheni. De Bary dovedeşte că ruginile şi tăciunii de la plante se datoresc unor ciuperci parazite. a devenit prioritar punctul de vedere filogenetic. în “Methodus Fungorum exhibens genera. species et varietates” (1753). 1965). În Rusia. a propus noi nume de taxoni. Fries (1704-1748). de E. sunt Mucor. În lucrarea “Die Broud Pilze” (1853). Aspergillus şi Botrytis (după Ainsworth. 900 sunt fungi. C. Clavaria. Ca deosebită inova ie semnalăm introducerea sistemului “spore groups” – cod pentru clasificarea şi remedierea multor ascomicete şi fungi imperfec i (după Ainsworth. a sistematizat genurile şi speciile de fungi (cu o descriere în limba latină). Boletus şi Agaricus sunt considera i într-un grup. Primul elaborează un index al plantelor gazdă a ciupercilor parazite (şi unele saprofite).P. Două mari lucrări sunt hotărâtoare în demararea unui proces nomenclatural. Aspergillus. 1965). scrisă în latină. Tournefort. genurile sunt aranjate după metoda lu J.D. la plante şi animale. constituită din 108 xilogravuri. De Bary a reconstruit clasificarea fungilor. A fost primul care a descris cistidia şi func ia sa de proiectare. 1965).V. Separarea genului Elvela (Helvella) de Peziza nu a avut succes deoarece clasificarea fungilor a fost dependentă de cunoaşterea detaliilor structurilor microscopice (după Ainsworth. Se recunoaşte la Fries specializarea în Agaricaceae. În 1884 apare lucrarea lui Rabenhorst L. în care a excelat German-Heinrich Anton De Bary (1831-1888). Saccardo (1845-1920). Astfel. 1965). Deşi Persoon a folosit mai pu in microscopul. Într-o monumentală lucrare de compila ie (25 volume). a divizat 11 genuri recunoscute în două grupuri în func ie de expunerea sau includerea suprafe ei de sporulare. Micologia a beneficiat de introducerea de către Linné a nomenclaturii binare.A.M. numite şi ilustrate foarte frumos. Boletus). Pietro Antonio Micheli (1679-1737) a fundamentat câteva din marile subdiviziuni ale micologiei actuale. a notat seria de 4 a bazidiosporilor. El a mai făcut cercetări asupra morfologiei şi biologiei ciupercii Phytophthora infestans De Bary (după Ainsworth. Oudeman (1825-1906) în “Enumeratio Systematica Fungorum” 5 volume (1919-1924). După apari ia “Originii speciilor” (1859). denumită “Kryptogamen Flora von Detschland. În “Morphological und Biologie der Pilze Flechten und Myxomyceten” (1866).. Din cele 1900 plante (1400 plante observate pentru prima dată). de C. evolu ia fiind acceptată şi în sistemul clasificării plantelor. Botrytis. Voronin s-a ocupat de morfologia şi fiziologia ciupercilor inferioare Archimycetes şi de ciupercile din genul Monilia (după Mititiuc. şi “Systema Mycologicum” (1821-1832). care avea să cuprindă 13 volume. 1965). A. la John Ray. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Tournefort (1656-1708) a făcut prima clasificare a ciupercilor pe baza caracterelor macroscopice. 1995). Persoon (1761-1836). Syndow (1825-1925) în “Thesaurus Litteraturae Mycologicae et Lichenologicae” 5 volume (1809-1918) aduc importante contribu ii ştiin ei micologice. Băcăran. 1965). enumerate în “Nova Genera Plantarum”. A folosit termenii clasici în noul sens al terminologiei genurilor pentru Fungi (Agaricus.H. Carl von Linné (Linnaeus) (1707-1778). XIV . Micheli a descris experimentele de cultivare a fungilor prin sporii de Mucor. profesor de botanică la Halle şi mai târziu la Strasbourg. se numesc Xylaria hypoxylon. saprofite şi parazite (după Ainsworth. El a observat germenii (sporii) din toate grupele de fungi. profesor de botanică la Padua. al doilea completează lista literaturii taxonomice micologice până în jur de 1910 (după Ainsworth. “Sylloge Fungorum Omnium hucusque cognitorum” (1882-1925).

a publicat o lucrare monografică în care a descris sumar 139 specii de uredinale din Transilvania (după Pârvu. Claussen. Constantineanu. F. monografia lu Thom asupra genurilor Penicillium şi Asperigillus. care în bună parte este bazat pe sistemul lui Gäumann. biologia şi sistematica ciupercilor. Popovici sau despre flora micologică a Moldovei. În 1853. De studiul micoflorei forestiere în ara noastră s-a ocupat. Dangeard. Fischer în Elve ia. 1998). Săvulescu. Fragaso în Spania.. Fuss a publicat cea dintâi contribu ie asupra criptogramelor din Transilvania. Rostrup în Danemarca. Naumov s-a ocupat de studiul mucoraceelor. Dezvoltarea Micologiei în România În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se fac primele semnalări de ciuperci parazite în Transilvania şi Banat. precum cele privitoare la mixomicete ale lui M. dintre care amintim: Buletin de la société mycologique de France. De la jumătatea secolului XIX-lea până în prezent au apărut numeroase reviste cu profil micologic. Klebahn. Petrak în Germania. deci şi de noi. Mititiuc (1995) consideră că cele mai juduicioase sisteme de clasificare sunt următoarele: “sistemul lui Greis (1943). Au mai elaborat lucrări J. la uredinale a lui C. 1995). Exerohilum şi alte teleomorfe pe graminee” (1987). sistemul lui Gäumann (1964). Săvulescu. Bubak în Cehoslovacia (după O. Astfel cităm lucrarea lui Sidow “Monographia Uredinalelor” (2 volume).a. 1979). Kanitz. 1996). Mititiuc. (după Mititiuc. Iacobescu şi G. din care amintim cele efectuate de: M. Buller. monografia lui Gäumann asupra genului Peronospora.A. care publică o serie de lucrări în reviste de specialitate (după Mititiuc. Mycologia.S. apar primele lucrări româneşti de micologie. monografia lui Salmon asupra Erysiphaceelor (după O. care ine seama în clasificare numai de caracterele morfologice. Băcăran. Aug. Aceste sisteme de clasificare au fost folosite de Mititiuc (1995). Atanasoff în Bulgaria. Craigie. Săvulescu. (după Mititiuc. Fuss.C. Maire. cea despre macromicete a lui Al.S. sistemul lui Kursanov (1954). 1995). Sidowia. Elizabeth. Ainsworth asupra Ustilaginalelor din Insulele Britanice (1984).C. monografia lui Wallenweber asupra genului Fusarium. 1996). Brânză. Schur. Punithalingam “Specii de Ascochyta pe graminee” (2 volume. În perioada sovietică. M. familii.S. (după O. F. Liro în Finlanda. 1964. N. după care ciupercile derivă din mai multe grupe de flagelate. pentru început. Sydow. genuri. Hedwigia. monografia lui Gutner asupra ustilaginalelor din fosta U. în 1878. sistemul lui Moreau (1953). după care ciupercile ar avea origine polifiletică. a unor ordine. Curvularia. Arthur în S. 1967-1979). după care ciupercile derivă din diferite organisme fungoide. 1965).R. Sivanesan “Speciile de Bipolaris. Tot el.V. indicând în împrejurimile Sibiului câteva specii de uredinale şi ustilaginale. Harper. Hazslinski. Dangeard. Mycotaxon etc.S. Kneip. 1964). sistemul lui Roberti şi Bouthroyd (1972). Berlese şi Ferraris în Italia. Aprofundarea cercetărilor în anumite probleme legate de ciuperci duce la apari ia unor lucrări monografice asupra unor grupuri de ciuperci. Kursanov în tratatul său “Myhologhia” (1940) se ocupă de morfologia. A. Ionescu. sistemul lui Ainsworth. Bondarzev şi Jacevski publică “Mykologhiceskaia flora Rossii” şi Determinatorul Phycomycetelor şi al Erysiphaceelor. Moesz în Ungaria. Annales mycologice. Mordue şi G. fără a insista asupra rela iilor filogenetice dintre clase sau grupuri de ciuperci. 1995. O serie de mari micologi a activat în diverse ări: Eriksonn în Suedia.”. ca Mixomycetes şi Actinomycetes. Simonkai şi Römer (după Mititiuc. Baicu şi Sesan. După 1915. Apar lucrări de citologie micologică ce apar in cercetătorilor R. 1995). XV . 1964. Arens etc. Tranzschel a studiat flora uredinalelor în fosta U. Deighton “Studii de Cercospora şi alte genuri” (2 volume. Mititiuc.. Spanow şi Sussman (1973) s. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Studii privitoare la sexualitatea ciupercilor elaborează Blakeslee. 1995). M.R. scrisă de C. Petrescu (după Baicu şi Sesan. Moreau. Drechslera. sistemul lui Goidanich (1963-1964).U. derivând din algele albastre (cele sifonale) şi din Mixomycetes. sistemul lui Alexopoulos (1966). cu necesitate. Cavaro.

A. precum “Monografia Uredinalelor din Republica Populară Română” (I. asupra unor genuri sau familii din Fungii imperfec i (Septoria.R. morfologic.C. Timp de peste 40 de ani. Iaşi. 1957) (după Pârvu. cele mai multe apar inând subîncrengăturii Deuteromycotina (după Mititiuc.. Numărul speciilor de macromicete şi micromicete cunoscute în ara noastră este de 8727. Al. Săvulescu şi colaboratorii săi.R.m. În anul 1953. multe dintre ele de mare anvergură ştiin ifică. Peronosporaceelor. Tr.C. Alexandri. Craiova). Ustilaginalelor. Tr. sub conducerea prof.d. Bontea a publicat o lucrare de inventariere a tuturor speciilor de ciuperci descrise de diferi i cercetători din ara noastră. grupuri mari de ciuperci au fost studiate din punct de vedere sistematic. Erysiphaceelor. 1927) a permis.) (după Pârvu. Vera Bontea. II. dintre care: 133 publicate de prof. Erysiphaceelor etc. “Ustilaginalele din Republica Populară Română” (I. Săvulescu a început elaborarea exiccatei de ciuperci “Herbarium Mycologicum Romanicum”. au lucrat. 1995). publicându-se lucrări cu caracter monografic asupra Uredinalelor.A. Ana Hulea. publicând numeroase lucrări. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Înfiin area sec iei de fitopatologie în fostul Institut de Cercetări Agronomice al României (I. Între 1930 şi 1951. S-au făcut studii asupra Peronosporaceelor.V. Din anul 1929. Rayss. au apărut peste 150 de lucrări de micologie. Tot în cadrul I. Săvulescu. în special. Ascochyta. Băcăran. Melanconiales etc. Diplodia. valoroşi fitopatologi: T. II. biologic şi fitopatologic. Alice Săvulescu ş. apar inând numeroşilor specialişti din centrele de învă ământ superior (Bucureşti. alături de Tr. În perioada 1970-1975. numită “Ciuperci parazite şi saprofite din Republica Populară Română”. XVI . distribuită la 60 de institu ii ştiin ifice din lumea întreagă (după O. Tr. 1998). studiul ciupercilor parazite. Săvulescu. Săvulescu. 1998). 1964).a. Sub conducerea prof. 1953). Traian Săvulescu (1889-1963) a creat “Şcoala Fitopatologică Românească”. Cluj-Napoca. au apărut 1096 de lucrări. V.

reac ia este exotermă. opera ie ce se repetă de 2 ori.. 1975). are drept scop eliminarea acizilor humici ce îmbibă materia organică. “Oxidarea cu HNO3. pe pungile în care se află probele sunt trecute numărul şi denumirea forma iunii. HCl. intră în reac ie mai violent şi este necesar să intervenim cu alcool etilic. se trece direct la tratarea cu hidroxizi. în cazul rocilor calcaroase. Particulele se pun într-un pahar de plastic pe care se află numărul din registru. ob inându-se. fără a se utiliza un oxidant puternic (după Dragastan et al. pu in câte pu in. După 24 ore. lichidul se varsă într-un vas de reziduuri pentru recuperarea lor. După 2-3 ore se decantează lichidul din pahare şi se reumple cu apă. XVII . Se centrifughează cca. după care probele se spală de câteva ori. Dezagregarea mecanică Sfărâmarea probei se face pe o placă metalică până la dimensiunile de cca. adâncimea (în cazul forajelor) şi numele unită ii care solicită analiza palinologică. se toarnă cu grijă. sau HFl.” (după Dragastan et al. astfel ca paharul să fie aproape plin. care apoi se agită şi se pune în paharul din centrifugă. din nou să se creeze la suprafa a lichidului o peliculă în care se află microfosilele. opera ii ce se execută sub nişă. Pentru ca oxidarea să se producă. mai cărbunoase.V. preparatul ce se studiază la microscop. în cazul rocilor argiloase (câte 100 ml pentru fiecare probă). Tratarea cu hidroxizi Este o opera ie obligatorie ce urmează unei oxidări cu un oxidant puternic. prin centrifugare. iar în cazul rocilor argiloase. până la urmă. în special la probele ce provin din roci tinere. 48 ore. dându-i o culoare brun-închis. 5 minute. 1975). Din ce rămâne în paharul de centrifugă (cuva). Probele se eviden iază într-un caiet în ordinea sccesiunii opera iunii de prelevare. Băcăran. până se ajunge la un pH neutru. Durata tratării cu hidroxizi este de 15-30 minute la rece sau la cald.. Unele probe. după care se trece la opera iunea de spălare a probelor (de 3 ori. iar pasta umedă se aruncă. Se foloseşte hidroxid de sodiu (NaOH) sau potasiu (KOH) în solu ie diluată (5-10%). Metode de preparare şi studiul palinomorefelor Separarea materiei organice din rocile cercetate presupune o succesiune de etape obligatorii. ceea ce nu-i permite să fie observată la microscop. Frac iunea palinologică separată se colectează cu pipeta şi se trece într-un pahar mic de 50 ml. 1-10 mm. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău VIII. Probele cu un con inut mare în carbona i fac efervescen ă. Fiecare probă este înregistrată şi apoi numărul dat se trece pe punga şi pe paharul în care urmează a se face dezagregarea chimică. care diminuează reac ia. până se ajunge la un pH neutru. Centrifugarea în lichide grele După ultima decantare se mai lasă în pahar 150 ml lichid. ca şi în cazurile anterioare) până la un pH neutru. Oxidarea După ultima decantare. proba rămasă în pahar se tratează cu HNO3 în vederea oxidării. Dezagregarea chimică Peste probele sfărâmate. probele trebuie lăsate cca. peste probe se toarnă apă. opera ie ce se excută sub nişă. Opera ia aceasta este deci opera ia de decolorare a materiei organice. respectiv 48 ore. pentru ca. se decantează şi se pune lichid greu cu densitatea 2. Probele se in 24 ore cu acidul clorhidric sau 48 ore cu acidul fluorhidric. Uneori. Eviden a probelor Pentru început.

Cu bagheta se apasă uşor pe lamelă. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se spală paharul bine şi se umple cu tot ce s-a colectat şi apă.-3 şi ZEISS Axoiscope A1. Studiul preparatelor palinologice s-a făcut cu microscoapele ML4-M. Ca lichide grele se utilizează clorura de zinc (ZnCl2). BIOROM. se scoate fiecare pahar. marginile preparatului se cură ă şi se lutează.G. iar după răcire. pentru ca lichidul să ocupe toată suprafa a acestuia. în mediu fixator de gelatină-glicerină. Frac iunea organică colectată se depozitează într-un tubuşor de sticlă. practica I. bromoformul (CHBr3).P. se decantează cu mare grijă fără ca să nu pierdem material vegetal. tetrabrometanul (C2H2Br4). peste care se aplică o lamelă.V. Se centrifughează iar.C. XVIII . Montarea preparatorului Pentru a fi lichid. Studiul preparatelor palinologice Microscoapele utilizate trebuie să fie binoculare.C. 1975). se reumple paharul cu apă distilată şi iar se centrifughează.P. con inutul tubuşorului se încălzeşte în baia de apă şi cu o baghetă de sticlă se iau 1-2 picături ce se pun pe o lamă de sticlă. prin transmisie. În prezentarea fazelor de preparare am avut în vedere. în principal. iodura de cadmiu (CdI2·2KI). după coordonate rectangulare. Toate aceste microscoape au dat posibilitatea unui studiu sistematic. numai pentru 10 fotografii. ultimele apar inând laboratorului Facultă ii de Geologie şi Geodezie a Universită ii din Bucureşti.. ZEISS Axiovisin Extended Focus. Bucureşti şi literatura clasică în domeniu (după Dragastan et al. cu platina mobilă care se poate mişca pe cele două axe rectangulare. Băcăran. M.

Adesea rupt în fragmente şi lipsa termina iei proximale sau distale. 1990). 2000). mycelia and fructifications” de Kalgutkar & Jansonius (2000). Clasificarea sporilor fosili de ciuperci Datorită faptului că în teză m-am folosit. inapertura i sau apertura i. Băcăran. spori apertura i cu un por sau hilum. inapertura i sau apertura i cu un por sau hilum la capătul aperturat sau doi pori. dar aceasta este. Aşa se explică de ce un acelaşi gen apare ca apar inând la două familii. am adoptat. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău IX. spori apertura i cu un por sau hilum la capătul proximal sau alternativ la capătul distal sau cu doi pori la fiecare capăt. Didymosporae: Spori dicelulari. incompatibilă cu nomenclatura şi taxonomia deja citate (după Kalgutkar & Jansonius. filamentoşi. doi sau mai mul i pori sau aperturi variabile. septare transversală. Clasificarea propusă de noi în 1990. în unul sau trei planuri contorsionate. pluricelulari cu o septare scalariformă (sau de forma segmentării anelidelor). aşa cum este prezentat de autori. XIX . în principal. Scolecosporae: Spori elonga i. raportul lungime/lă ime al corpului sporului 15:1. sistemul de clasificare Saccardo. cu un por sau hilum la capătul proximal şi distal. Helicosporae: Spori uni. uneori.sau pluricelulari. Dictyosporae: Spori muriformi. urmând ca aceasta să rămână pentru uzul cercetării (vezi Frunzescu & Băcăran. în cazul modernelor Denteromycetes (Fungi Imperfecti). Sistemul de clasificare în versiunea Saccardo are în vedere. inaperturate sau cu un hilum mai mare sau mai mic. diviza i de mai pu ine sau mai multe septuri longitudinale transversale sau oblice.sau pluricelulari cu un ax curb (răsucit în spirală). la rându-mi. nu am folosit-o. de lucrarea “Synopsis of fossil fungi spores. precizările făcute de Kendrick şi Nag Raj (1979. după cum urmează.V. spori înguşti. 1979a) şi adoptat de Alexopoulos & Mims (1983). acesta putând fi o cicatrice sau o proiec ie. pentru compara ii. unii septa i transversal. câte unul la fiecare sau lângă capetele proximal sau distal. forme variabile. ca o continuarea celei publicate de Elsik (1976). Prezenta teză foloseşte şi clasificarea propusă de Elsik (1976). inapertura i sau apertura i. Staurosporae: Spori pluricelulari cu mai mult de un ax sau stela i (forma stelată). Phragmosporae: Spori tri. Amerosporae: Spori unicelulari. proximal şi distal.

.

consecventă direc iei structurilor geologice. Relieful zonei miocene dintre Valea Teleajenului şi Valea Lopatnei se prezintă sub forma unor coame cu cădere axială spre sud. cât şi către est de Valea Buzăului. Vf.. Cricovul. Piscul Monteorului (1347 m). Relieful variat cuprinde dealuri. cu brecia sării în ax (Bădila Lapoş). transversale pe structurile geologice: Teleajenul. iganului (1080 m). Anticlinalul Istri a cu vârful Istri a -. şi depresiuni cu altitudini de cca. Măneciu Pământeni (830 m). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 1. ridicările lor axiale ocupând zone depresionare (Copăceni . Sinclinalelor neogene Slănic şi Drajna. până la traseul dedus din foraje al liniei pericarpatice. depresiunile corespunzând cu Anticlinale. Culmea . culmea Priporului (823. Măciucu Ber ii (902 m).Slavu. Culmea . la vest de Valea Teleajenului. Între Valea Teleajenului şi Valea Chiojdului.Monteoru identificat unor culmi mai joase. depozitele paleogene alcătuiesc culmile alungite NE ..430 m) şi depresiuni Sinclinale (Sinclinalul Nişcovului suprapus culoarului Vintilă Vodă Grabicina . ale cărei structuri orientate NE-SV determină forme de relief consecvente. Berindel . Pietrii (662m). pe alocuri marcate de alunecări.pintenilor” de Homorâciu şi de Văleni. Năeni .7 m). Vf. de 700 m: Culmea Salciei. incluzând aria mediană şi externă mio-pliocenă. Poiana Braşov (641 m).5 m. La exterior. Există şi zone depresionare legate de Sinclinale (Sinclinalul Valea Unghiului corelat cu depresiunea Văii Nişcovului) sau Sinclinorii (cuveta Surani . CARACTERIZARE OROHIDROGRAFICĂ Perimetrul studiat este cuprins în aria jude elor Prahova şi Buzău. Scafelor (773 m). Anticlinalul Pietroasa .Bâscenii de Sus).Sângeru). muchia Telejenelului. Vf.Grabicina Policiori .Surani. dealuri Anticlinale (Anticlinalul Tătaru .2).zonei cutelor diapire”. în Subcarpa ii Prahovei şi Subcarpa ii Buzăului (Roşu. dealurile Berca . Măgura . 1000m în nord.604.Aninoasa). Cetă uie (631. iar dealurile identificându-se cu Sinclinale (Salcia. Marginea nordică a perimetrului e jalonată de înăl imi în care aflorează depozite grezoase de vârstă cretacică precum: Vf. Sinclinale suspendate etc. ale . Plaiul Şerban Vodă (1059.Pintenului” de Homorâciu este jalonată de: Vf.1. de la 541 m în Vf. În vest este drenat de afluen ii pe stânga ai Teleajenului: Telejenel. Din punct de vedere geografic.Nişcov. Stânei la 454 m în Vf. la nord de Păcure i). Lapoş (652. Băcăran. cu cote de 547 .SV. Vf. depozitele miocene apar cu caracter de inversiune de relief. Vf. către Valea Prahovei. orientarea generală fiind nord est . La exteriorul Pintenului de Văleni. depresiuni pe axe de Anticlinal. perimetrul de studiu se încadrează în Subcarpa ii de curbură. În func ie de necesită ile de explicitare a informa iei geologice se fac referiri in extenso atât spre vest. cu afundare către Teleajen. 1980). 1 .Calvini . Cetă uia (710 m) şi către est. Vf. Jumătatea sudică a perimetrului este încadrabilă depozitelor mio-pliocene ale .V..Cătunul cu vârfurile Jugureni – 595 m. apar alternan e de defilee (în dreptul Anticlinalelor) cu lărgiri depresionare (în dreptul Sinclinalelor). Vf. Văile adânci ale Teleajenului şi Buzăului creează largi culoare de eroziune cu terase bine păstrate. DATE GENERALE ASUPRA REGIUNII CERCETATE 1. cu altitudini ce coboară de la cca. cu frecvente văi de falie. marcată cartografic de limita cu depozitele flişului paleogen şi cretacic. Vf. mai precis. Vf.5 m). le corespund zone depresionare ce se îngustează şi se închid treptat către est.. Râpa Bufnei.Arbănaşi .Pintenului” de Văleni are înăl imi ceva mai reduse: Vf. POZI IA GEOGRAFICĂ ŞI DELIMITAREA REGIUNII STUDIATE. apului (773 m). Vf. 300m. Dealurile cu înăl imi de 500600 m şi pe alocuri. Măgura Măneciu (1300. Perimetrul studiat este drenat de trei văi principale.3 m). Leordeanul (838 m). Cătiaşu. ale Subcarpa ilor Buzăului sunt separate spre nord prin culoarul depresionar Vintilă Vodă . Vf.Policiori . Inversiunile de relief sunt prezente mai ales în jumătatea sudică a perimetrului. Durducu Mare (588 m). În profilul transversal al văilor. Muchia Stânii (1117m). Vf. dezvoltate în jumătatea de nord a perimetrului. fiind delimitat la est de Valea Buzăului. Ciuha Nem ilor (716 m). Vf.Istri a. Smeuret (1130 m). Valea Curmătura. Zonelor de aflorare a depozitelor paleogene le corespund culmi ce domină zonele de aflorare a depozitelor neogene. Buzăul.sud vest. Există concordan ă de relief. Teleajenului (811 m). la nord de zona muntoasă. Ruptura (734 m). către 400-500 m în sud.7 m). Sunt frecvente inversiunile de relief. iar la sud de zona de câmpie şi mai exact. Numeroase fracturi longitudinale şi transversale complică aspectul de ansamblu creând abrupturi structurale.

face ca partea sudică a curburii Carpa ilor Orientali să beneficieze de o mare densitate de lucrări geologice. gips. CADRUL GEOLOGIC . la realizarea unor teorii şi. În perimetru. Din dorin a de conciziune s-a preferat redactarea acestui subcapitol sub formă de tabel în care se punctează contribu ia esen ială a fiecărui autor referitoare la cadrul stratigrafic. la realizarea multor sinteze cu implica ii asupra geologiei Carpa ilor.STRATIGRAFIC AL REGIUNII 2. în cadrul perimetrului.Valea Siriului) sau a pânzei de Macla (Valea Siriului spre vest). Din bazinul Văii Buzăului spre vest. are dezvoltarea cea mai amplă.miocen inferioare. Gura Vitioarei. 1984): un facies intern.digita iei Gresiei de Tarcău” şi un facies extern. Tisăul. Versantul sudic al dealului Istri a este drenat de o serie de pâraie mici ce se pierd în câmpie sau confluează pe dreapta cu Valea Sărata (Budureasa. ce debutează cu Molasa de Doftana (Ştefănescu. prezentându-se doar lucrările ce au marcat etape în evolu ia cunoaşterii geologice. Năianca.. aflorează depozitele cretacice în facies de fliş ale pânzei de Macla. ca şi drumurile de acces aferente sunt situate pe văile principale şi de la ele pleacă o serie de drumuri comunale şi forestiere. Salcia. ca şi obiectivul propus al tezei nu permit întocmirea unui istoric detaliat. Valea Muscelului.V. 1952) este delimitată la interior de fruntea şariajului pânzei de Audia (Valea Buzăului . materiale de construc ii. Zeletin. sare gemă. Principalele localită i din regiune. Bâsca Chiojdului (cu afluen ii săi de dreapta: Bâsca fără cale. 1980) şi se continuă cu al doilea episod molasic . tectonic al depozitelor miocene. afectate de falii longitudinale axiale. Turburea. proprii pânzei de Tarcău. ca şi prezen a zăcămintelor de hidrocarburi.1. verticale sau înclinate spre nord vest. Jumătatea sudică a perimetrului este drenată de afluen ii Cricovului Sărat (Sără el. spre sud şi vest. bineîn eles. caracterizat de flişuri grezoase masive (gresiile de Tarcău în Eocen. În aria de maximă afundare axială dintre Valea Teleajenului şi Valea Prahovei. Chiojdeanca. 1984). Slimnic. cu depozite ce se întind de la Paleogen la MioPliocen. Bătrâneanca. cuvertura post-tectogenetică stirică veche.pliocene apar inând flancului intern al avanfosei. faciesul de Pucioasa cu gresiile de Fusaru în Oligocen) ce corespunde . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Drajna (cu afluentul său Ogretin). iar la exterior are un contur festonat. În est este drenat de afluen ii pe dreapta ai Buzăului: Siriu. 1948.digita iei de Tazlău 2 . Greceanca. la aspectele petrografice sau sedimentologice ale acestora. Mărun eanu. pierzând caracterul de şariaj şi trecând la falii inverse dispuse în releu. de la Valea Slănicului de Buzău.. Cătiaşu. 2. Lopatna. Pietroasa). Izvoranu. depozitele paleogen-miocen inferioare din partea internă a pânzei de Tarcău alcătuiesc un fascicul de cute convergente şi în afundare spre vest. Chiojd. Numărul mare al lucrărilor geologice în care apar referiri directe sau indirecte la regiunea de studiu. CARACTERIZARE GEOLOGICĂ STRUCTURALĂ Teritoriul situat între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se încadrează sectorului sudic al Carpa ilor Orientali din cadrul unită ilor moldavidice externe şi flancului intern cutat al Avanfosei carpatice (Săndulescu. partea frontală a pânzei de Tarcău este acoperită discordant de depozitele molasice neosarma ian . Tohăneanca. la stabilirea de stratotipuri ale unor forma iuni devenite clasice în literatura geologică. ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE Structura geologică variată şi interesantă. apar dezvoltate în două faciesuri ce reprezintă continuarea sud-vestică a unor subunită i structurale bine individualizate în Moldova (Săndulescu. XIX au condus. Mati a. Definită ca unitate plurifacială cu mai multe digita ii (Dumitrescu. orientate nord est-sud vest.Molasa de Slănic (post-tectogeneza stirică nouă: Langhian / Kossovian). la detalierea aspectelor economice cu finalitate practică. Nehoiu. Băcăran. Cercetările demarate încă de la începutul sec. Haleşul. 1. Forma iunile paleogen . Valea Rea. Lapoş) şi de Valea Nişcovului cu afluen ii săi: Valea Unghiului.2. PÂNZA DE TARCĂU (= pânza de Skole). Pe marginea de nord-vest a perimetrului cercetat. Nişcov). în regiunea amintită. caracterizat de Eocenul în facies de Col i şi Oligocenul în facies bituminos cu gresii de Kliwa ce corespunde .

1984).s. reprezentând mularea frontului de încălecare a faliei pericarpatice determinat în foraje. dă posibilitatea unei definiri precise a pânzei subcarpatice (Săndulescu. limita externă a pânzei subcarpatice este marcată de încălecarea depozitelor miocene peste cuvertura de platformă a vorlandului de-a lungul faliei pericarpatice. depozite ale molasei miocen inferioare. dar mai ales (şi în cadrul perimetrului). Faciesul intern apare dezvoltat în structura intermediară (= pintenul) Smeuret . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Valea Rea” sau skibelor interne (Micu. prezintă un flanc intern cutat. falie. de conturul de eroziune al depozitelor neosarma ian ..Bisoca.Buştenari.falia Plopeasa. şi un flanc extern. această unitate a fost confirmată ulterior de foraje şi a fost denumită de Băncilă (1958) unitatea pericarpatică. care în sudul curburii Carpa ilor Orientali este denumit Zona Cutelor Diapire. falia Caşin . Dumitrescu. au determinat încadrarea acestei unită i în zona internă a avanfosei (Dumitrescu et al. de unde. Predominarea depozitelor de molasă. intrapleistocenă. La sud de Valea Buzăului. 1981 a. în structura nordică (= pintenul) Slon. AVANFOSA. contur ce acoperă discordant elemente din ce în ce mai interne pe măsura apropierii de Valea Dâmbovi ei. dezvoltat ca o depresiune asimetrică cu marginea internă sprijinită pe elementele cutate ale catenei. în timp şi spa iu. care în acest sector. Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului. este determinată din date de foraj.Langhian bazal). necutat.Homorâciu . heterocrone şi cu un nivel .Perchiu şi ale digita iei de Pietricica. spre sud. dezvoltat de la Valea Râmnicului Sărat spre sud şi vest.menilitic. 3 . constituită din depozite miocene inferioare şi medii în facies predominant de molasă. 1995). cutat. mediană sau de Pietricica (cu molase conglomeratice în baza celei roşii. Depozitele celor trei structuri paleogen . activ în subduc ia spre orogen. la depresiunea care găzduieşte sedimentarea molasică neosarma ian pliocenă (Săndulescu et.Bisoca şi prelungirea ei .Camena la nord. delimitarea pânzei subcarpatice este marcată în afloriment de conturul frontal al pânzei cutelor marginale sau al pânzei de Tarcău (în perimetrul de studiu).pliocene.Perchiu (cu o molasă roşie grezoasă şi două nivele de gipsuri în schlierul Miocen inferior . Limita externă a avanfosei este conven ională. restrânsă prin definirea pânzei subcarpatice. cea mai externă unitate a moldavidelor este PÂNZA SUBCARPATICĂ. Astfel.de gipsuri). Limita internă a avanfosei este marcată la nord de Valea Trotuşului.pliocenă a avanfosei externe str. iar faciesul extern este întâlnit în structura sudică (= pintenul) Lera – Văleni . 1970). care la rândul ei este acoperită discordant de cuvertura depozitelor neogene de molasă ce formează umplutura Sinclinalelor de Slănic (la nord) şi Drajna (la sud) (Săndulescu et al. în cadrul perimetrului. de falia Caşin . precum şi acoperirea ei spre vest de Valea Buzăului de molase sarma ian-pliocene. Aceste forma iuni apar ca petece de eroziune de sub depozitele flancului intern. 1962. al. oligocene (în facies bituminos . cuprinde depozite ale molasei superioare sarma ian – pliocene. mult mai tânără. şi este cunoscută sub numele de Zona mio-pliocenă.pliocene ale cuverturii de platformă. şariată peste forma iunea cu sare depusă pe vorland. Ea este rezultatul cutărilor valahe ce au afectat un segment de la exteriorul Carpa ilor cuprins între falia intramoesică la vest şi falia Peceneaga . 1982). Falia pericarpatică e vizibilă în afloriment de la grani a de nord. contemporană deformărilor tectogenezei valahe. Zona cutelor diapire ocupă aria sudică a perimetrului de studiu. Separată ini ial de Mrazec şi Voiteşti (1914). Pânza subcarpatică con ine depozite priaboniene (straturi de Bisericani). cu gresii de Kliwa sau conglomerate). Restrângerea avanfosei. În accep iunea lui Săndulescu (1984). limitează la exterior pânza subcarpatică. sunt prezente forma iuni ale digita iei Măgireşti . la sud de ea. Forma iunile eocen şi oligocen-miocen inferioare ale pintenilor sunt mărginite la sud de o linie tectonică importantă de-a lungul căreia încalecă peste depozitele miocene. de falia pericarpatică. ca pânză incipientă. îngroşare materializată într-o flexură mai mult sau mai pu in evidentă. fiind marcată de îngroşarea accentuată a depozitelor neosarma ian .miocene sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică. al avanfosei.cel superior . externă sau de Valea Mare. Dintre digita iile separate în sectorul Subcarpa ilor Moldovei: internă sau de Măgireşti .. iar de la Valea Buzăului spre vest. Săndulescu.V. fruntea pânzei subcarpatice fiind acoperită discordant de molasa neosarma ian . la Valea Trotuşului. Limita dintre cele două flancuri ale avanfosei este marcată de asemenea de o flexură. Băcăran. b) post-tectogenetică (post attică) în raport cu cele mai noi şariaje. falia pericarpatică este înlocuită la interior de o altă falie inversă.Prăjani şi cu caractere particulare.

gipsurile inferioare sau forma iunea cu sare inferioară (intra-burdigaliană). Tectogenezele stirice au avut drept ecou în Subcarpa ii Munteniei. ea traversând unită i stratigrafice omogene. cu Sinclinale largi. 1984). respectiv Pânza de Tarcău şi Pânzele subcarpatice. în sectorul sudic al Carpa ilor Orientali (implicit între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului) există forma iuni miocen inferioare şi medii ce se regăsesc: în cadrul pânzelor moldavidice externe. Băcăran. După Săndulescu. şi (4) valahă (intra-pleistocenă). Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare În aria investigată.1. Sedimentele neogene molasice. Forma iunile miocen inferioare şi medii (din cuprinsul moldavidelor şi cuverturilor post tectonice). izocrone sau heteropice. 1995): . Principalele deformări tectonice. reprezentate prin Pânza de Tarcău.pliocene. sunt intens cutate şi faliate.. (3) moldavă (intra-sarma iană). fiind prinse în structuri înalte (“pintenii” de Slon .2. iar delimitarea pânzei subcarpatice de avanfosă se face dificil. care a determinat încheierea şariajului Pânzei Subcarpatice. Contactul dintre pânzele moldavidice şi avanfosa internă este acoperit de depozite neosarma ian . apar inând zonei externe a flişului. cuprind următoarea succesiune (Săndulescu et al. stilul de cutare este ejectiv.Bisoca cu ramifica ia Plopeasa îşi pierde din importan ă.forma iunile molasei de vârstă miocenă medie. separate de Anticlinale diapire înguste (cu nuclee de sare intra-burdigaliană).V. care au afectat depozitele neogene apar in tectogenezelor: (1) stirică veche (intra-burdigaliană). LITOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Litostratigrafia depozitelor miocene este cea adoptată după datele publicate de Prof. când s-a produs şariajul principal al Pânzei de Tarcău şi a Cutelor Marginale. Forma iunile miocen superioare şi pliocene (din cuprinsul umpluturii avanfosei) cuprind depozite în facies salmastru atribuite Meo ianului şi Pon ianului şi respectiv. pânza subcarpatică îşi pierde caracterul plurifacial fiind reprezentată prin depozite asemănătoare numai digita iei Măgireşti-Perchiu. depozitele de vârstă oligocen-miocen inferioară se regăsesc în pânza de Tarcău sub două litofaciesuri specifice (Săndulescu et al. mai ales cel de Văleni. numai prin conturul de eroziune al depozitelor sarma ian-pliocene.forma iuni evaporitice miocen inferioare. Dacianului şi Romanianului.1. 4 . geotectonic (Săndulescu. . şi în cadrul cuverturilor post-tectonice (cuverturi post pânză = neo-autohtone) şi forma iuni miocen superioare şi pliocene ce formează umplutura Avanfosei şi a unor depresiuni intramontane...Gaze” Ploieşti (1998. 1968). prezintă mai multe structuri plicative cu aspecte variabile de la un sector la altul (Săndulescu et al. Mărun eanu şi Popescu (1995).1. forma iunea cu sare superioară (langhiană). respectiv.2. cu încălecări miocen medii. În concluzie. . 1995): un litofacies intern (litofaciesul Fusaru – Pucioasa) în continuarea Eocenului în faciesul Gresiei de Tarcău cu arie sursă carpatică. Forma iunile neogene molasice. Astfel. au complica ii Anticlinale sau Sinclinale. în care cutele au o pozi ie structurală mai coborâtă. dezvoltate în Zona Cutelor Diapire. Pânza Cutelor Marginale şi Pânza Subcarpatică (ultimele două fiind acoperite aproape în totalitate de Pânza de Tarcău) precum şi partea internă a avanfosei carpatice. în regiunea Văii Buzăului.2. intens tectonizate.Măneciu. 2. Pintenii. În bazinele văilor Cricovului şi Teleajenului se individualizează un sector sudic. de Văleni) sau coborâte (Sinclinalele de Slănic şi de Drajna). 2. cunoscută sub numele de Zona Cutelor Diapire. ridicate şi deversate spre sud. Dumitru Frunzescu de la Universitatea “Petrol . Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău De la Valea Buzăului spre sud: falia Caşin . şi un sector nordic. Dr. de Homorâciu. (2) stirică nouă (intra-badeniană). Limita Oligocen / Miocen nu este subliniată de schimbări litologice.forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare.forma iunea molasei inferioare. 2004). . în constitu ia Subcarpa ilor Munteniei intră unită ile externe ale Moldavidelor. depunerea evaporitelor şi anume. cu cute solzi. STRATIGRAFIA MIOCENULUI 2.

ritmică. cu structuri convolute şi mecanoglife de curent şi bioglife asemănătoare Forma iunii de Izvoarele (Vine işu) din faciesul intern. A. între care se situează litofaciesuri de tranzi ie. o corelare a faciesurilor interne şi externe indică echivalen a dintre Forma iunile de Podu Morii şi de Buştenari din faciesul extern cu Forma iunea de Vine işu din faciesul intern al Pânzei de Tarcău precum şi cu Forma iunea de Starchiojd din Pânzele subcarpatice. Pe alocuri. Ele constituie Forma iunea Gresiei de Kliwa care în sectorul studiat al Pânzei de Tarcău apare la două nivele. după Săndulescu et al. eoceniformă de Podu Morii e descrisă şi divizată de Grigoraş (1955) în Valea Buzăului şi de Pătru (1955) în bazinul Văii Teleajen. în Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale. 1.. 1952. în partea externă a Domeniului Moldavidic se dezvoltă. 1911.Buştenari. Popescu. corespunzătoare Forma iunii Gresiei de Kliwa inferioare şi Forma iunii Gresiei de Kliwa superioare = Nisipurile de Buştenari (tabel nr. sau în cuprinsul Forma iunii de Topilele (Ştefănescu et al. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa Popescu. (4) Forma iunea de Topilele.V. Pe baza intercala iilor cineritice. se citează şi un al treilea nivel menilitic Menilitele Terminale (tabel nr. şistoase în straturi subcentimetrice sau compacte în straturi submetrice. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău în structura Monteoru – Smeuret . Limita Oligocen/Miocen este situată sub Forma iunea menilitelor superioare. cu arie sursă situată în forland. forma iunea cenuşie. b) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. stratonomia Forma iunii de Podu Morii este dominată de lutite şi siltite (85%) în straturi foarte sub iri fa ă de arenite (gresii de Kliwa şi gresii calcaroase convolute) (15%) în straturi sub iri (Dinu. flişoidă. şi un litofacies extern (litofaciesul bituminos cu gresie de Kliwa). 1993) în Pânza de Tarcău. alternând cu 5 . 300-400m în ariile de afloriment anterior descrise. Forma iunea de Podu Morii este în continuitate cu forma iunile subjacente şi apare cu o grosime stratigrafică de cca. bituminos. Subdiviziunea dominată de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa are o grosime stratigrafică de 150-200 m şi cuprinde marno-argile cenuşii şi cenuşii negricioase. în Moldova. Pătru (1947) separă două subdiviziuni (PM1+2) dominate de tipurile petrografice brune asemănătoare Forma iunii de tip Pucioasa din faciesul intern şi una (PM3) în care apare o alternan ă de siltolutite şi arenite cenuşii. Frunzescu. în secven e succesive. (7) Forma iunea Menilitelor Superioare = Forma iunea de Starchiojd. 1990). Pe ansamblu. respectiv. cu semnifica ia suitei de depozite cuprinse între cele două forma iuni ale Gresiei de Kliwa: inferioară şi. superioară. 1955 Urmând dezvoltării tipice a “Marnelor cu Globigerine” din Priabonianul final (cunoscute în întreaga arie tethysiană).. Succesiunea forma iunilor litofaciesului extern.. cu interferarea ariilor sursă. sunt două nivele: Menilitele Inferioare (asociate cu calcare marnoase bituminoase = Marne brune bituminoase) şi Menilitele Superioare (fără Marne bituminoase). (3) Forma iunea Gresiei de Kliwa inferioară.Homorâciu şi (cu caractere particulare) în structura Slon. Nivelele silicolitice (menilitele) constituie cele mai bune repere de corelare şi. în structura Lera – Văleni . în continuarea Eocenului în faciesul de Col i. emend. argile bituminoase (şisturi disodilice). silicolite bituminoase (menilite) care la unul sau două momente (în zone diferite) au fost “parazitate” de veniri de mase importante de ortocuar ite având ca arie sursă marginea forlandului (actualmente subşariată sub pânzele Moldavidice). trecându-se la condi ii anoxice care au predominat de-a lungul întregului Oligocen şi a unei păr i din Miocenul inferior. Pătru . 1995). 1995). (5) Forma iunea de Podu Morii. odată cu începutul Oligocenului caracteristicile mediului depozi ional se schimbă. în general. după Săndulescu et al. (2) Forma iunea disodilelor inferioare. Pătru . 1955) cuprinde: (1) Forma iunea menilitelor inferioare cu marne bituminoase. (6) Forma iunea de Buştenari. Băcăran. 1952 Separată de Teisseyre (1911). 1. cu Gresie de Kliwa (Popescu. 1952. în cuprinsul Forma iunii şisturilor disodilice superioare (în Pânza Cutelor Marginale). Ca urmare a acestui fapt.

grosier granulare. cu intercala ii subdecimetrice de gresii calcaroase cu abunden ă de claste micacee. gresii cu structură convolută. 6 Gresia de Condor Forma iunea de Goru – Mişina – Menilitele Forma iunea de Starchiojd = Menilitele Şisturile disodilice superioare Forma iunea gresiei de Kliwa Conglomeratele de Brebu Forma iunea de Sărata (Forma iunea cu sare) Forma iunea de Cornu BURDIGALIAN Forma iunea de Sărata = Gipsurile inferioare Forma iunea de Starchiojd (Disodilele şi menilitele superioare) Forma iunea de Buştenari AQUITANIAN Forma iunea de Slon Forma iunea de Vine işu Forma iunea de Podu Morii Forma iunea de Topilele Forma iunea gresiei de Fusaru OLIGOCEN „Orizontul argilos” Şisturile disodilice inferioare Menilitele inferioare Gresia de Fierăstrău + Şisturile ardeziene Marnele cu globigerine + Gresia de Lucăceşti PRIABONIAN SUPERIOR . de tip Fusaru. sau de marnocalcare sideritice cenuşiu-negricioase. et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău şisturi disodilice tipice. apar gresii tip Fusaru în straturi groase. negre. PÂNZA CUTELOR MARGINALE PÂNZA DE TARCĂU Conglomerate şi gresii Forma iunea de Telega (Şisturi cu radiolari + Marnele cu Spirialis) PÂNZA SUBCARPATICĂ Forma iunea de Haloş Forma iunea de Răchitaşu LANGHIAN Forma iunea de Telega (= Şisturile cu radiolari + Marnele cu Spirialis) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Brecia de Cosmina (Forma iunea evaporitică) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea de Câmpini a (Tuful de Slănic) Forma iunea Schlier-ului cenuşiu Gipsul de Perchiu Forma iunea de Hârja Forma iunea de Măgireşti Conglomerate de Pietricica Forma iunea de Tescani Forma iunea de Doftana V. modificat). miocene inferioare şi medii din Moldavidele externe în Carpa ii Orientali (după Săndulescu M. În bazinul pârâului Chiojd..Tabel nr. 1. casante. Corelarea unită ilor litostratigrafice oligocene. tufite bentonitizate. Băcăran. apar straturi sub iri de arenite de tip Kliwa. 1995. foioase. Subordonat.

situate în partea mediană a subdiviziunii cu straturi de tip Pucioasa. Subliniem prezen a în cadrul Forma iunii de Podu Morii (ea însăşi un marker regional) a unor markeri litologici cu valoare de corelare regională (tabel nr. Frunzescu.20 m) nisip grosier cu elemente microruditice de şisturi verzi şi resturi de lamelibranhiate şi gasteropode situat la 57 m deasupra Tufului de Văleni şi la 12 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari (Grujinschi. Bentonitele de Gura Vitioarei. compacte sau cu desfacere după lamina ia convolută ce domină structofaciesul lor. în care dispar marnele (siltice) cenuşii-verzui şi gresiile calcaroase micacee cu structuri convolute şi apar primele straturi groase de arenite de tip Kliwa cu intercala ii de şisturi argiloase disodiliforme. 1993). fine. ca 3-4 straturi decimetrice şi 10-12 straturi centimetrice dezvoltate într-un pachet litologic de cca.. str. Ştefănescu et al.s. Limita inferioară tranşantă este marcată de trecerea de la siltolutitele brune-negricioase de tip Pucioasa. straturi groase (50-70 cm) de arenite grosiere de tip Fusaru.s. 40 m grosime (Alexandrescu. 10) (s-ar corela cu Tufurile de Vine işu descrise de Ştefănescu et al. dure..Fusaru la cca. are grosimi între 2 şi 3. Frunzescu. Arenitele sunt reprezentate prin gresii cu claste micacee şi liant carbonatic. Brustur. pârâul Gâlmelor). între complexul Bentonitelor de Gura Vitioarei şi Tuful de Văleni (Alexandrescu. în Valea Buzăului. situate în baza subdiviziunii superioare = Podu Morii str. Brustur. la Văleni) şi intermediar pe Văile Cătina. dezvoltat ca două straturi apropiate de tufit şi tuf. respectiv NN1 şi NN2. situat constant în faciesul extern bituminos la 40-50 m peste complexul argilelor bentonitice de Gura Vitioarei şi la 45 m sub limita cu Forma iunea de Buştenari..60 m pe diferite profile (Alexandrescu. cu trecere în bază la marne fin micacee. Tuful de Văleni. 10). Frunzescu. plastice. alături de lamina ia plană paralelă.1993). 5. 1996). brun-negricioase.structurile Păltineni. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Subdiviziunea dominată de alternan a de siltolutite şi arenite cenuşii cu structuri mecanice şi biotice are grosimi stratigrafice cuprinse între 150-250 m şi apare cu aspectul unor fâşii discontinue bine deschise pe văile mai adânci (Valea Buzăului . Pârâul cu Apă Dulce. Ştefănescu et. după Rusu et al. Brustur. 1993) (fig. Pachetul litologic cu silto-arenite ce adăpostesc palaeoichnocenoza cu Sabularia situat în Subdiviziunea superioară = Podu Morii. Rusu et al. 50-60 m sub Forma iunea de Starchiojd. al. 1993) (fig. la Gura Vitioarei şi Frânghieşti. Frunzescu et.. Calcarele laminitice de Jaslo. iar în faciesul intern de Pucioasa . 1985. Brustur. precum şi bioglife de tip Sabularia reprezentând adevărate nivele diagnostic pentru această forma iune (Alexandrescu.. Lutitele sunt marne cenuşii şi cenuşii-verzui. Valea Teleajenului . Lopatna. al. Frunzescu.Burdigalian timpuriu (Melinte. ar corespunde cu ceea ce.V. 1993. Băcăran. 1989. este delimitată de aceasta printr-un pachet de tranzi ie de 20-30 m. Zeletin. Valea Lupului . 2.Sinclinalele Piatra Albă. 1993 descrie ca Tuful de Mlăcile. Frunzescu. Valea Buzăului). 1995). Stratul de (3. Termenii petrografici elementari sunt organiza i în secven e de tip Bouma pretabili unei analize secven iale (Dinu. 1993. 1993 Forma iunea de Buştenari este sinonimă cu Forma iunea Gresiei de Kliwa superioare denumită informal din punct de vedere al ghidului stratigrafic interna ional. Subordonat apar argile bentonitice în straturi foarte sub iri (milimetrice) şi straturi sub iri de arenite (nisipuri sau gresii) de tip Kliwa (sau uneori. 10). 1971). 7 . 1990. semnalate de Pătru (1955) şi statuate de Alexandrescu.Starchiojd. Astfel. Pe bază de foraminifere şi nannoplancton calcaros s-au identificat zonele NP25. 4. Brustur (1997) (fig. 3. 2. c) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. Depusă în continuitate de sedimentare peste Forma iunea de Podu Morii. la colora ia cenuşie-albicioasă şi ritmicitatea pronun ată datorată alternan ei de arenite în straturi sub iri cu siltite şi lutite în straturi foarte sub iri. 1996). Gresiile (asemănătoare celor din Eocen) au frecvente structuri erozionale de curent. Zâmbroaia. ce permit diagnosticarea vârstei Chattian terminal .. 1992. sunt de men ionat: 1..

şisturi cărbunoase). lutite (marne. 22% gresii cenuşii-calcaroase micacee) şi 55% ca grosime (50% gresii de Kliwa. gresii calcaroase micacee cu structuri convolute. Lutitele reprezintă 47% din numărul total de straturi şi 36% din grosimea lor. accidente silicioase. micacee). Siltitele. este alcătuită dintr-o alternan ă neuniformă de arenite (gresii şi nisipuri de Kliwa. brun-negricioase. 1996) raportabilă Burdigalianului inferior. solzi.1985). ele participând la formarea unor secven e de tip thicker-upward (TkU) (Frunzescu et al. tufuri. Semnalăm prezen a a şapte pachete litologice de 8-20m. bituminoase. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Forma iunea de Buştenari apare ca fâşii orientate NE . disodilice.. lutitele. rare marnocalcare sideritice. Subordonat. Georgescu. Arenitele reprezintă 48% ca număr (26% gresii de Kliwa.. dar cimentul este exclusiv silicios sau lipseşte (ortocuar ite silicioase). iar în treimea superioară predominând net arenitele (Frunzescu et al. microbrecii cu elemente de şisturi verzi. 8 .V. 1988). 1988).SV bine deschise pe toate profilele anterioare. legate de repetarea unor cute. 1987. Băcăran. Analizele de nannoplancton calcaros au identificat partea superioară a zonei NN2 (după Rusu et al. Litologic. cuar ite cu silicifiere avansată).. apar frecvent în straturi sub iri-medii (10-20 cm). Petrofaciesul Gresiei de Kliwa superioare este asemănător celei inferioare. cuprinzând între 3 şi 21 straturi foarte sub iri (centimetrice) de material cineritic frecvent bentonitizat (Frunzescu. iar gresiile de Kliwa în straturi groase (mai mari de 3 m în partea superioară a forma iunii). 5% gresii cenuşii-calcaroase. argile plastice bentonitice). distan ate la 20-80 m între ele. Are grosime stratigrafică între 300 m în est şi 400 m în vestul perimetrului. gresiile calcaroase. 1987. siltite (marne fin nisipoase. în treimea inferioară predominând lutitele şi silto-lutitele. şisturi argiloase. apar straturi sub iri de diatomite.

Băcăran.. b ++++ TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI AQUITANIAN ++++ TUF DE VINE IŞU = BENTONITE DE GURA VITIOAREI NN1 NP25 a. 2. Corelarea faciesurilor Oligocen – Miocenului inferior din Pânza de Tarcău în regiunea Văii Buzăului (după Rusu et al. LITOFACIESUL BITUMINOS DE KLIWA (EXTERN) FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA MENILITELOR SUPERIOARE + ŞISTURI DISODILICE) FORMA IUNEA DE BUŞTENARI (GRESIA DE KLIWA SUPERIOARĂ) FORMA IUNEA DE PODU MORII TUF DE MLĂCILE = TUF DE VĂLENI FORMA IUNEA DE TOPILELE PALEOICHNOCENOZA CU SABULARIA TUF DE VINE IŞU LITOFACIESUL DE PUCIOASA .Tabel nr. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9 FORMA IUNEA DE PUCIOASA CU GRESII DE FUSARU OLIGOCEN NP24 RUPELIAN CALCARE DE TYLAWA FORMA IUNEA MENILITELOR INFERIOARE NP23 FORMA IUNEA DISODILELOR INFERIOARE NP22 TUF DE VALEA TIGVEI .FUSARU (INTERN) FORMA IUNEA DE SĂRATA (= FORMA IUNEA GIPSURILOR INFERIOARE) TUF DE BĂTRÂNI Nanno zone NN3 FORMA IUNEA DE STARCHIOJD (FORMA IUNEA DISODILELOR SUPERIOARE) BURDIGALIAN MIOCEN FORMA IUNEA DE VINE IŞU NN2 a. 1996). b FORMA IUNEA GRESIEI DE KLIWA INFERIOARĂ CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE TIP JASLO CALCARE DE JASLO CHATTIAN V.

Deasupra Gresiei de Fusaru se dezvoltă o importantă secven ă de tip fliş. echivalentul stratigrafic al Litofaciesului Bituminos este Litofaciesul de Fusaru . opusă “sursei de forland”. Buzăului) (structura V. A4 -V. Frunzescu. unde Forma iunea de Slon apare cu dezvoltare identică. 8. Piatra Albă). de culoare verde-negricioasă. nisipoase. care apar în extremitatea estică a perimetrului ca un nivel foarte sub ire la partea terminală a Forma iunii de Plopu (Popescu. cu aceeaşi vârstă Oligocen-Miocen inferior. Frânghieşti). După con inutul de nannofosile. Teleajenului (Sincl. dar prezentând la diferite nivele. Pe alocuri.Pucioasa. A3 .V.V. au fost identificate două nivele de tufuri (Ştefănescu et al. Băcăran. 1996). Cea mai tânără unitate litostratigrafică a litofaciesului de Fusaru .. 1995).. Caracteristica specifică importantă a Litofaciesului de Fusaru . Homorâciu) (Alexandrescu. un echivalent al Forma iunii menilitelor superioare din faciesul extern (Săndulescu et al. A1 . metaclastele componente fiind îndeosebi mezometamorfite. Homorâciu). 1995). Brustur. 10 . Lupului). Coloane stratigrafice sintetice cu pozi ia Tufului de Văleni (A) şi (B). sunt intercalate şisturi disodilice şi uneori chiar menilite. 1993). Fig. 1993): Tuful de Vine işu. La partea inferioară a acestei forma iuni. cu grosimi de 1000-2000 m şi chiar mai mult. puternic bentonizat. limita Oligocen / Miocen este situată în cadrul Forma iunii de Vine işu.. A2 . specifică arenitelor Litofaciesului Bituminos. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău B.. Gresia de Fusaru (Popescu. calcaroase.V. Secven a inferioară a Litofaciesului de Fusaru . Teleajenului (Sincl. sub Tuful de Vine işu (Melinte.Pucioasa. 1952). Limita sa inferioară este situată deasupra “Marnelor cu Globigerine” de vârstă Priabonian terminal. 1952) este o gresie bogată în mice. cu intercala ii sub iri.V. 1995).. Litofaciesul de Fusaru – Pucioasa Pătru . 1955. Ea este constituită dintr-un fliş de tip “straturi cu hieroglife” reprezentat printr-o alternan ă de gresii convolute cenuşii – albăstrui. de culoare albă.V. îndeosebi la cel al Forma iunii de Vine işu. Este lipsită de şisturi verzi din forland. 1955 În jumătatea internă a Pânzei de Tarcău. Caracterul de flexoturbidite al Gresiei de Fusaru este subliniat de intercala iile grosier granulare dezvoltate la diferite nivele. Grigoraş. cu biotit. micacee cu argile şi marne de culoare cenuşie deschisă (Rusu et al. şi Tuful de Mlăcile.Pucioasa se referă la arenitele Gresiei de Fusaru cu arie sursă “carpatică”. 1995).Pucioasa este reprezentată de Forma iunea de Starchiojd = Forma iunea disodilelor şi menilitelor superioare. Cosminele (flanc N P. în secven e sub iri. anume Forma iunea de Vine işu (Grigoraş. Ogretin (flanc SE P. având caractere de graywacke (Săndulescu et al. intercala ii de secven e de wildfliş (olistostrome) (Săndulescu et al.Pucioasa este predominant lutitică (= “Orizontul şistos”) fiind constituită din marne şi argile închise la culoare. 1955). A5 . O dezvoltare litologică particulară apare în păr ile cele mai interne ale ariei de răspândire a litofaciesului de Fusaru .

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

2.2.1.2. Forma iuni evaporitice miocen inferioare
În întregul domeniu al Moldavidelor, atât litofaciesul bituminos cât şi cel de Fusaru (ca şi echivalen ii lor) sunt urmate de o secven ă predominant evaporitică (Săndulescu et al., 1995). În Pânzele Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale se dezvoltă la acest nivel Forma iunea sării (matrice argiloasă – siltică, de culoare cenuşiu-închis cu intercala ii: de brecii sedimentare, conglomerate, de argile sau marne salifere; gipsuri şi corpuri discontinue de sare). În unele arii, această asocia ie “haotică” este urmată de o secven ă mai mult sau mai pu in stratificată de marne, argile şi gresii sau de gresii arcoziene grosier granulare (Gresia de Condor). Distribu ia areală a Forma iunii sării miocen inferioare este discontinuă din motive paleogeografice (zone de depunere separate de riduri emergente) şi tectonice (corpuri diapire). În Pânza de Tarcău, ca şi în ariile mai interne ale Domeniului Moldavidelor, secven a predominant evaporitică miocen inferioară a fost introdusă în literatura geologică de Mrazec (1901), sub denumirea de “Strate de Cornu”, având un “trecut zbuciumat” sub aspectul controverselor asupra con inutului şi al vârstei, reliefat exhaustiv în istoricul tezei de doctorat a lui Grujinschi (1972). Având sensul entită ii stratigrafice cuprinse între Forma iunea de Starchiojd, în bază, şi Molasa de Doftana, ce debutează cu c o n g l o m e r a t e l e d e B r e b u , la partea superioară, Forma iunea de Cornu (sensu Mrazec, 1914) este divizată de către Grujinschi în: (a) Forma iunea gipsurilor inferioare şi (b) Forma iunea brecioasă. După Ştefănescu (1978), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, finalul sedimentării flişului este marcat de un nivel evaporitic (Gipsurile inferioare din Forma iunea de Cornu, sensu Mrazec, 1914), care stă discordant peste Forma iunea disodilelor inferioare din litofaciesul intern (de Pucioasa-Fusaru) a Oligocen - Miocenului inferior şi, respectiv, peste Forma iunea menilitelor inferioare din litofaciesul extern (bituminos cu gresii de Kliwa). De fapt, în ambele litofaciesuri nivelul evaporitic stă discordant peste unica Forma iune de Starchiojd (Popescu, 2000). Nivelul evaporitic este denumit Forma iunea de Sărata (complex de roci alcătuit din două pachete de gips groase de 1-4 m, separate de un nivel de brecie sedimentară, groasă de 10-20 m şi formată din elemente provenind în special, din faciesul de Valea Caselor). După Stefănescu şi Mărun eanu (1980), în aria de curbură a Carpa ilor Orientali, Forma iunea de Sărata (cu baza forma iunii situată în zona NN3 = partea terminală a Burdigalianului inferior), reprezintă debutul sedimentării în facies de molasă (Molasa de Doftana de vârstă Burdigalian inferior –mediu). După Săndulescu et al. (1981), acoperişul post-tectogenetic al pânzelor de geneză miocen inferioară (discordant peste depozitele pânzei de Tarcău) are în bază Forma iunea de Cornu, discordant urmată de depozitele molasice ce debutează cu Conglomeratele şi gresiile de Brebu. După Săndulescu et al. (1995), în pânza de Tarcău, forma iunea evaporitică a Miocenului inferior este reprezentată de: (a) gipsuri (denumite “Gipsurile inferioare”) ce au deasupra lor, (b) o secven ă şistoasă, nisipoasă (Forma iunea de Cornu s.str., Mrazec, 1907; fide Popescu Voiteşti, 1935), cu faune şi microfaune marine (ea poate fi un corespondent al GRES IEI de Condor).

2.2.1.3. Forma iuni ale molasei miocen inferioare
Forma iunile evaporitice miocen inferioare sunt urmate în întreg Domeniul Moldavidelor de debutul sedimentării de tip molasă. Ca şi pentru forma iunile mai vechi există două arii sursă pentru molasă: externă (argumentată de prezen a gale ilor sau granulelor de “şisturi verzi” din forlandul acoperit de clastitele Pânzelor Subcarpatice şi de Pânza Cutelor Marginale) şi internă (cu material de sorginte “carpatică” ce alimentează molasele Pânzei de Tarcău). Pe păr ile marginale ale bazinului depozi ional al molasei inferioare, succesiunea stratigrafică începe cu conglomerate. În partea externă a Pânzei Subcarpatice aceste conglomerate masive (cu diferite denumiri locale: conglomerate de Pietricica, Pleşu, Bârseşti) sunt foarte bogate în gale i de “şisturi verzi” asocia i cu sediclaste (calcare jurasice şi eocene, gresii permo-triasice, marne jurasice). Conglomeratele sunt urmate de molase marnoase-nisipoase (Forma iunea de Tescani)
11

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

sau de molase nisipoase masive (Gresia de Moişa), ambele bogate în granoclaste de “şisturi verzi”. Zone mai distale fa ă de sursa forland ale bazinului depozi ional (păr ile interne ale Pânzei Subcarpatice şi Pânza Cutelor Marginale) prezintă doar molase nisipoase-marnoase, respectiv Forma iunea de Măgireşti sau Forma iunea de Hârja, care corespund cu conglomeratele externe şi cu o parte a molaselor nisipoase sau nisipoase-marnoase suprajacente (tabel nr.1) (Săndulescu et al., 1995). În Pânza Subcarpatică şi par ial în Pânza Cutelor Marginale, molasele sunt urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie, predominant lutitică (mai ales marne) cu intercala ii de secven e nisipoase şi gresii sub iri şi cu unul sau două nivele evaporitice. Limita dintre Miocenul inferior şi Miocenul mediu se află în cuprinsul Forma iunii de Schlier cenuşie. În Pânza de Tarcău, forma iunile de molasă prezintă dezvoltări litologice şi paleogeografice similare (Săndulescu et al., 1995). În păr ile interne (proximale “sursei carpatice”) ale Pânzei de Tarcău succesiunea litostratigrafică începe cu conglomerate (Conglomeratele de Brebu, Mrazec, fide Grujinschi, 1971), urmate de depozite de molasă, nisipoase sau marnoase-nisipoase. În partea externă a Pânzei de Tarcău (distală “sursei carpatice”) se dezvoltă doar molase nisipoase urmate de Forma iunea de Schlier cenuşie similară celei din unită ile mai externe. Cadrul sedimentar al molaselor este de apă pu in adâncă la fluvio-deltaic, pentru forma iunile de schlier putând fi acceptată o mică adâncire a bazinului (Săndulescu et al., 1995). Forma iunea molasei inferioare (incluzând Conglomeratele de Brebu) din Pânza de Tarcău este denumită de Ştefănescu şi Mărun eanu (1980), Molasa de Doftana. Denumirea se referă la depozitele transgresive şi discordante de peste Forma iunea de Cornu s.str. (Mrazec, 1907) şi de sub Tuful de Slănic, alcătuite dintr-o alternan ă ritmică, roşie spre bază şi cenuşie spre partea superioară, de rudito-arenite (predominante spre bază = Conglomeratele de Brebu) cu siltolutite (predominante spre partea superioară). Pe baza asocia iilor cu Globigerinoides trilobus (Burdigalian) şi cu Orbulina suturalis, Globorotalia bykovae (Langhian) se atribuie vârsta Burdigalian superior = Langhian inferior. Limita Burdigalian / Langhian este în cuprinsul Molasei de Doftana la cca. 350-400 m deasupra bazei sale, unde apar primele specii ale zonei cu Praeorbulina. Săndulescu et al. (1995) restrânge termenul Molasei de Doftana şi separă: (a) Conglomeratele de Brebu şi (b) Forma iunea de Doftana. În rapoarte geologice ulterioare, Mărun eanu, Popescu (1997, 2002) păstrează sensul ini ial pentru Molasa de Doftana (adică sensul Ştefănescu, Mărun eanu, 1980).

12

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

Fig. 15. Unită i interne şi externe ale Curburii Carpa ilor (după Patrulius, 1969, modificat): 1- Pânza Transilvana; 2 -masive cristaline; 3 - zona de wildfliş; 4 – zona Dâmbovicioara; 5 – zona Pre-Leaota; 6 – Subunitatea Bratocea – Zamora; 8 - Subunitatea de Bobu; 9 - forma iuni cretacic – paleogene ale Moldavidelor (a - Unitatea flişului curbicortical; b - Unitatea de Audia; c – Unitatea de Tarcău); 10 forma iuni de molasă; 11 - contacte tectonice majore; 12 - prima mişcare a materialului de origine; 13 - a doua şi a treia mişcare a materialului de origine (Cehlarov, Alexandrescu, Frunzescu, 1993).

b) Forma iunea de Doftana Săndulescu et al., 1995 În Pânza de Tarcău, Forma iunea de Doftana aflorează în Sinclinalele Slănic şi Drajna, similar conglomeratelor de Brebu. Aici, concordant peste Conglomeratele de Brebu, Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet puternic de gresii grosiere, uneori conglomerate mărunte, cu rare elemente mari, cu ciment calcaros-argilos, slab roşcat. Gresiile, în straturi de la 50 cm la 2 m, alternează cu straturi de 10-30 cm de marne roşii, adesea cenuşii, şi au structuri de curent la partea inferioară. Spre partea superioară, acest pachet cu continuitate pe diferite profile şi cu un reper ichnologic în cadrul său, devine din ce în ce mai lutitic. Asociat lutitelor acestui pachet, apar nivele distincte de tuf şi gips. Tuful apare ca patru straturi mai importante, albe sau slab verzui şi unul chiar roz (în Sinclinalul Drajnei), decimetrice sau metrice, la care se adaugă numeroase intercala ii sub iri centimetrice de tuf bentonitizat. Gipsul, alb zaharoid în straturi de la 1 la 30 cm, apare ca intercala ii sub iri şi rare, în jumătatea inferioară a nivelului mediu şi progresiv mai groase spre partea superioară. De remarcat că gipsul apare asociat strâns cu tuful pe care îl urmează. Unul din straturile de gips are constan ă cartografică şi a fost denumit de Ştefănescu, Mărun eanu (1980) - Gipsul de Cireşu. Limita Miocen inferior / Miocen mediu pare a se plasa deasupra reperului Gipsului de Cireşu (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980). Pachetul gipsifer de 10-25 m de la partea terminală a jumătă ii inferioare (cu tuf şi gips, Grujinschi, 1972) a Forma iunii de Doftana a fost denumit de Mrazec, Gipsurile superioare. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana (cu şisturi calcaroase şi gips, Grujinschi, 1972) are baza arenitică constituită din straturi groase (metrice) de nisipuri argiloase cenuşii, uneori slab roşcate, mediu granulometrice, în zona periSinclinalului Slănic şi fin prăfoase, în
13

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

restul perimetrului, micacee, adesea cu lamina ie oblică de curent (stratifica ie încrucişată). Nisipurile au structuri de curent pe fe ele inferioare şi alternează cu marne plastice cenuşii şi uneori roşcate, în straturi de 30-50 cm. Partea terminală a acestei jumătă i devine predominant lutitică, fiind alcătuită din marne cenuşii sau roşii fin micacee, nisipoase sau plastice, în straturi de 20-70 cm, alternând cu straturi foarte sub iri de nisipuri argiloase, fine, compacte. Intervalul se încheie cu un pachet lutitic puternic, alcătuit din marne roşii, pachet acoperit de tuful cu globigerine, Badenian, al megasecven ei următoare. În partea terminală lutitică a jumătă ii superioare al Forma iunii de Doftana apar mai multe intercala ii de şisturi calcaroase bituminoase, gălbui-ruginii, în plăci sub iri, extinse, flexibile, ce sunt urmate de gipsuri compacte, neuniform colorate, maronii-ruginii, slab bituminoase şi desfăcându-se de asemenea în plăci ca şi şisturile calcaroase. Şisturile calcaroase s-au dovedit a fi stromatolite, în care lamine micritice carbonatice alternează cu filme de bitumene autohtone (Ştefănescu, 1982). Asocierea cu indiciile de margine de bazin (urme de paşi de vertebrate, urme de picături de ploaie, lamina ii ondulate, oolite) sugerează condi ii intertidale de depunere a Forma iunii de Doftana. Grosimea depozitelor burdigalian - langhiene este mai mare în flancurile interne (nord-vestice) ale Sinclinalelor neogene şi mai mică în flancurile externe (sud-estice). Fiecare nivel are cca. 500700 m grosime în flancul intern al Sinclinalului Slănic şi cca. 350-400 m în Sinclinalul Drajna. Aceeaşi dezvoltare a depozitelor burdigalian - langhiene ale Forma iunii de Doftana din Sinclinalul Drajnei (cu granofacies mai fin şi grosimi mai reduse comparativ cu Sinclinalul Slănicului) apare şi în structurile Sinclinale Predeal Sărari, Albinari (la Ariceşti Zeletin) şi spre estul perimetrului, la Cătina - Crivineni. Astfel, pe Valea Turburea (Predeal Sărari) (Dragoş, 1964), Forma iunea de Doftana debutează cu un pachet de cca. 110 m de marne cenuşii şi roşii, cu diaclaze umplute cu gips în bază, urmate de marne roşii şi cenuşii, cu intercala ii de gresii la partea superioară peste care stă o secven ă de 100 m de nisip grosier granulometric, în straturi groase şi foarte groase 7-10 m), cu intercala ii sub iri de marne roşii şi cenuşii. Aceste nisipuri s-ar corela cu arenito-lutitele roşii din Valea Secuianca, care reprezintă echivalentul estompat pe direc ie, al conglomeratelor de Brebu. Forma iunea de Doftana, se dezvoltă în continuare pe cca. 120 m, reprezentată prin aceeaşi alternan ă de marne, gresii, nisipuri, gipsuri, cu intercala ii de tuf aferente (în membrul mediu - trei intercala ii de 0,20-0,40 m de tuf dacitic cu biotit). În Sinclinalul Cătina - Crivineni (Huică, 1962) pare a se dezvolta numai jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana, dominant cenuşie, cu marne nisipoase, nisipuri albe-gălbui cu intercala ii de tufuri şi gipsuri cenuşii-fumurii, fibroase şi zaharoide. Prezen a unor asocia ii micropaleontologice cu Globigerina angustiumbilicata, Globigerina ciperoensis şi Globigerinoides trilobus în probe luate din forma iunea superioară din Sinclinalul Drajna, indică vârsta Burdigalian, iar prezen a speciei Globoratalia major indică Burdigalian superior. Există şi forme de Orbulina universa ce indică Langhianul. Asocia ia de nannoplancton calcaros cu Helicosphaera ampliaperta indică biozona NN3 = Burdigalian superior. Pe baza cercetărilor de nannoplancton, Săndulescu et al. (1995) consideră partea superioară a Forma iunii de Doftana de vârstă langhiană. Depozitele molasei inferioare echivalente Pânzei Subcarpatice apar dezvelite de eroziune în axul structurilor Anticlinale din Zona Cutelor Diapire (flancul intern cutat al Avanfosei), litostratigrafic, încadrându-se Molasei de Doftana (Ştefănescu, Mărun eanu, 1980), termen înlocuit ulterior (prin excluderea Conglomeratelor de Brebu) cu cel de Forma iunea de Doftana de către Săndulescu et al. (1995). Această denumire are prioritate fa ă de cea propusă de Papaianopol (1992), ca ,,Stratele de Vispeşti” pentru depozitele similare din bazinul Cricovul Sărat. Având limita inferioară necunoscută în afloriment şi limita superioară clar marcată de apari ia Marnelor şi tufurilor cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999), Forma iunea de Doftana (Săndulescu et al., 1995), are dezvoltare relativ redusă în cadrul
14

V. Băcăran, Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău

perimetrului, având grosimi stratigrafice de la 150 la 300 m şi dezvoltare cartografică sub forma unor fâşii înguste, în cadrul unor structuri Anticlinale înguste, sau pe flancurile unor Sinclinale, uneori, precum în cadrul structurii Anticlinale Năeni - Sărata Monteoru (bazinul Văii Năianca şi bazinul Văii Rele) având dezvoltare mai amplă, cu grosimi de 450-500 m în afloriment şi cca. 1.200m în foraje. Astfel, apare deschisă pe flancul de nord al Sinclinalului Cătina - Crivineni, de-a lungul Văii Muscelului; pe Valea Oancei (afluent dreapta Valea Salciei) traversând Anticlinalul Chiojdeanca - Salcia, ca şi pe continuarea sa la est de Valea Buzăului, sub forma a două fâşii corespunzând celor două Anticlinale: Tega - Vârful Geroasa şi Cislău - Punga, ale Anticlinalului recutat Cislău. Cu grosimi de 150-175 m, Forma iunea de Doftana apare ca o fâşie îngustă, orientată nord est-sud vest, în axul Anticlinalului faliat Lapoş - Bădila (între pârâul Podişca, la nord-est şi pârâul Pietrei, la sud-vest; pe pârâul Podişca; la est de Vispeşti, pe văile unde se afundă periclinal sub depozitele badeniene). Mai apare cu grosimi reduse în cutele-solz Păcure i–Mati a, Apostolache– Mârlogea-Piatra Mică (pe pârâul Stânii), în Anticlinalul fracturat Udreşti. Dezvoltare medie are în zonele periclinale vestice ale Sinclinalelor Predeal Sărari şi Şoimari-Calvini. În general, în Zona Cutelor Diapire, Forma iunea de Doftana este reprezentată prin partea ei superioară şi externă, prezentând un litofacies monoton, dominat de granofaciesul lutitic-siltic. Astfel, apare dezvoltată sub forma unor ritmuri de (65-75%) straturi decimetrice de marne, marne siltice, marne arenitice, de colora ie cenuşie-albicioasă sau negricioasă, cu siltite şi arenite (25-35%) în straturi centimetrice, reprezentate prin nisipuri sau prin consolidare, gresii fine granulometric, micacee, cenuşii-gălbui. Structura monotonă, marnos-nisipoasă cenuşie, prezintă intercala ii de petrofacies diferit, cu grosimi variabile şi, uneori, cu dezvoltare regională. Astfel, în partea inferioară se pot intercala pachete de 20-40 m de nisipuri în straturi metrice alternând cu marne şi asociate cu gipsuri în straturi medii (0,30-0,60 m grosime); pachete de 40-50m de marne cenuşii-friabile, cu intercala ii centimetrice-decimetrice de tufuri albe-cenuşii fine, corelabile cu Cineritele de Helegiu din Moldova. Intercala iile de gipsuri, prezente la diferite nivele în marne, în straturi sub iri sau chiar ca lamine în nisipuri, cresc ca frecven ă şi grosime, spre partea superioară individualizându-se într-un pachet care, în structura Năeni are 80-100m, denumit de Micu (1981) Gipsul de Vispeşti şi paralelizat cu Gipsul de Stufu din Moldova. La diferite nivele apar pachete metrice de marne roşii, care spre partea superioară sunt mai frecvente, amintind Marnele de tip Valea Calului (Olteanu, 1958 din Micu, 1981). Asociat gipsurilor, cu dezvoltare regională, apar straturi decimetrice până la metrice de calcare laminitice, care pe structura Năeni marchează partea terminală a Forma iunii de Doftana, deasupra lor urmând Marnele şi tufurile cu globigerine = Forma iunea de Câmpini a (Crihan, 1999) (corelabile calcarelor de tip Tilawa, după Baltreş, 1998 din Munteanu, 1998). Pe întreg Paratethysul, Burdigalianul este caracterizat de reducerea domeniului marin (Marinescu, 1992), ceea ce, în aria Subcarpa ilor Orientali a condus la acumularea unor sedimente cu aport continental major, mediul devenind neprielnic vie ii acvatice (Mărun eanu, 1987). În regiune, nu au fost identifica i indicatori biostratigrafici în cadrul Forma iunii de Doftana. Depozitele burdigaliene se corelează (după Munteanu, 1998) litologic, cu cele din aria Pătârlagele (Valea Muscelului), de unde Mărun eanu et al. (1997) citează asocia ii de nannoplancton cu: Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon, Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler, Sphenolithus heteromorphus (Deflandre), Coccolithus pelagicus (Wall), Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner), care apar in zonei NN3 – NN4, caracteristică Burdigalianului. Popescu (în Mărun eanu et al., 1997) consideră şisturile calcaroase cu con inut de ostracode şi gasteropode ca bun reper la limita Miocen inferior / Miocen mediu. Foraminiferele identificate de Orbocea (1979) în aria Vispeşti – Breaza- Urugoaia: Globigerina angustiumbilicata Bolli, Globigerina ottnangensis Rögl, Globorotalia siakensis Le Roy, indică Subzona Globigerina angustiumbilicata – Globigerina ottnangensis, Zona Globigerina triloba (Popescu, 1975), raportabile Burdigalianului.
15

ci chiar şi în ariile intracarpatice. forma iuni kossoviene. până astăzi. Referitor la depozitele de vârstă sarma iană. În 1951. Sub aspect istoric. 1992) include intervalul Kossovian terminal = Volhinian în Forma iunea de Valea Neagoşului. Forma iunea evaporitică langhiană este reprezentată de gipsuri şi / sau de forma iunea sării. în 16 . (d) Marnele cu Spirialis. Unită ile stabilite de ei sunt relativ uşor de recunoscut şi au o extindere destul de mare nu numai în Subcarpa i. care are la partea terminală marne cu globigerine şi tufuri dacitice. statuează entită i litostratigrafice langhiene: (a) Tuful de Slănic. de vârstă Miocen inferior-Badenian. Ştefănescu men ionează prezen a etajului Helve ian în jude ul Prahova. separa iilor litostratigrafice clasice ale autorilor Popescu şi Olteanu (1951). Forma iunile molasei de vârstă miocenă medie Aceste forma iuni reprezintă cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor şi sunt alcătuite din depozite de vârstă badeniană şi sarma iană (Volhinian şi Bassarabian). care cuprinde şi depozitele Miocenul Mediu. rang de membru în cadrul Forma iunii de Chiojdeanca. Pillide recunoaşte în regiune. depozitele Miocenului Mediu din Subcarpa ii Munteniei au fost încadrate la diferite unită i stratigrafice. Băcăran. în linii mari. (3) orizontul argilos cu radiolari şi (4) orizontul marnos cu Spirialis. forma iuni evaporitice langhiene. În 1897. (1995). kossoviene: (c) Şisturile cu Radiolari. 1995): forma iuni cineritice langhiene. se dezvoltă în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. Aradi (1906) men ionează prezen a tufurilor şi marnelor cu globigerine în cadrul Forma iunii salifere miocenice. despre care arată că mai era cunoscut şi sub numele de schlier sau Forma iunea saliferă subcarpatică. (b) Forma iunea evaporitică aflorează în pânzele de Tarcău şi Subcarpatică. aspect deja semnalat încă din 1902 de către Teisseyre şi Mrazec. al doilea etaj mediteranean şi etajul sarma ian. (e) volhinian-bessarabiene. (2) orizontul breciei sării cu sare. În 1877. de către Papaianopol (1992). (b) Forma iunea evaporitică. (a) Tuful de Slănic (rocile cineritice = tufitice). legat genetic de creşterea activită ii lan ului vulcanic neogen. Prima unitate stratigrafică separată în regiune. Rocile cineritice = tufitice (Tuful de Slănic) sunt asociate cu marne interstratificate (bogate în microfaună planctonică) şi. În Zona Cutelor Diapire. Popescu şi Olteanu stabilesc pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Pârâul Bălăneasa o împăr ire lito-biostratigrafică rămasă în vigoare. fiind situată sub limita cu Kossovianul şi deasupra secven ei cineritice. Cuvertura post-tectogenetică a Moldavidelor include (Săndulescu et al. se adaugă forma iuni volhinian-bessarabian inferioare implicate încă în structurile Pânzei Subcarpatice. în bază. În 1922. Pentru depozitele de litologie distinctă din Subcarpa ii Munteniei. a fost Forma iunea saliferă subcarpatică (Foetterle şi Hauer. Cei doi autori atribuie acestor unită i vârsta tortoniană. 1999).4. Protescu separă în cadrul forma iunii helve iene două orizonturi: “orizontul inferior” (straturile de Cornu) şi “orizontul superior”. Ulterior. peste care se dispun depozitele celui de-al doilea Mediteranean sau straturile tortoniene. cuprinse între Molasa de Doftana şi depozitele sarma iene. în func ie de nivelul de cunoaştere a zonei şi de evolu ia pe plan regional şi european a conceptelor privind studiile stratigrafice (Crihan. 1870). Diferen ele dintre forma iunea sării langhiană şi cea burdigaliană se referă nu numai la vârstă ci şi la originea materialului detritic al matricei (caracterizat de abunden a în claste de “şisturi verzi”.V. în cea burdigaliană şi de absen a acestora. corelabilă cu nivele similare din Depresiunea Transilvaniei.. Olteanu recunoaşte un “orizont marnos” la partea inferioară a acestora şi un “orizont nisipos–marnos” la partea superioară. Cele patru unită i lito-biostratigrafice stabilite de Popescu şi Olteanu sunt: (1) orizontul tufurilor cu globigerine. ce încep cu tufuri şi marne cu globigerine (Tuful de Dej). Acelaşi autor (Papaianopol. În cadrul forma iunilor de molasă de vârstă miocenă medie ce alcătuiesc cuvertura posttectogenetică a Moldavidelor. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 2. şi are o pozi ie stratigrafică bine datată. primul etaj mediteranean. cu caracter de unită i cronostratigrafice. Săndulescu et al. Ştefănescu (1971) şi Ştefănescu şi Mărun eanu (1980) introduc denumirea de Molasa de Slănic.2.1. li se acordă. în partea externă a Pânzei Subcarpatice sunt asociate cu gresii calcaroase (Forma iunea de Răchitaşu).

Odăile. De exemplu.. În func ie de zona de depunere. 1992). Duplicata sp. În Sinclinalul Bozioru . Kossovianul este reprezentat de nisipuri masive şi gresii cu interstratificări de marne. Obsoletiforma sp. volhinian-bessarabiene: Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. poate fi atribuită. Marnele cu Spirialis la care se adaugă cele kossovian terminal-volhiniene: Forma iunea de Valea Neagoşului (Papaianopol. Ervilia sp. Spre deosebire de această situa ie. Plicatiforma sp. alternan a de argile şi nisipuri cu caracter pararitmic. mai mult sau mai pu in dezvoltate. la sud de Valea Buzăului până la Valea Cricovului Sărat. kossoviene: Şisturile cu radiolari. mai frecvente fiind formele Mactra bulgarica şi Mactra caspia... Volhinianul are depozite argiloase în partea inferioară. 1998). Între Valea Cricovului Dulce şi Valea Dâmbovi ei nu mai aflorează depozite de vârstă sarma iană. Plicatiforma sp. Faunele de moluşte includ genurile: Abrai sp. Cerithium sp... deseori nisipoase. Bessarabian şi Kersonian. Depozitele volhiniene din regiune au furnizat o asocia ie de nannofosile calcaroase caracteristică zonei NN7 (Zona Discoaster kugleri). Sarma ianul este foarte bine reprezentat şi complet dezvoltat numai în regiunea dintre Valea Cricovului Sărat şi Valea Buzăului. În schimb..... Basarabia şi Ucraina. Actaeocina sp. la nord de Valea Buzăului. Pirenella sp. numeroase similitudini cu Sarma ianul din Platforma Moldovenească. Volhinianul este preponderent argilos. Cryptomactra sp.. existentă în Volhinian.. zonei NN10 (Zona cu Discoaster calcaris). Forma iunea evaporitică. în Sinclinalul Bozioru . (d) Marnele cu Spirialis alcătuiesc o secven ă predominant lutitică cu intercala ii subsecvente de gresii sau nisipuri la partea superioară a Badenianului superior. Sarma ianul superior (Kersonianul) este omogen din punct de vedere litologic fiind constituit din depozite grezocalcaroase (partea superioară a calcarului de Istri a). În complexul pestri care. pe Valea Neagoşului (satul Chiojdeanca).. pe unele profile.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău cea langhiană). De la Valea Cricovului Sărat către vest până la Valea Cricovului Dulce. El prezintă. Musculus sp. se regăsesc în cuprinsul tezei Munteanu (1998) referitoare la perimetrul dintre Valea Lopatna şi Valea Buzăului. (e) Forma iuni Sarma iene (Volhinian. Dezvoltarea areală discontinuă a Forma iunii evaporitice langhiene poate fi determinată de o dezvoltare discontinuă a bazinelor de sedimentare şi / sau de uşoare procese de eroziune apărute înainte de depunerea depozitelor kossoviene. Inaequicostata sp. Bessarabianul este constituit din depozite argiloase la partea inferioară (straturile cu Cryptomactra pesanseris) şi din depozite grezocalcaroase (Calcarul de Istri a) la partea superioară. kersoniene: Forma iunea de Valea Ciomegii. în mod conven ional.. Pahia sp. Macrofauna este constituită numai din specimene ale genului Mactra. Calliostoma sp.. Duplicata sp. prin Bessarabianul inferior. Sarma ianul mediu (Bessarabianul) prezintă diferen e litologice la nord şi sud de Valea Buzăului.V. Volhinianul are un caracter pararitmic fiind alcătuit dintr-o alternan ă de argile cu nisipuri. 17 . Entită ile litostratigrafice langhiene. Mohrensternia sp. se regăseşte şi în Bessarabian. Kersonian). bessarabian-kersoniene: Forma iunea de Râmnic. se dezvoltă între calcarele cu Mactra şi primele depozite meo iene şi care este predominant lutitic. Forma iunea de Valea Vizuinei (Munteanu. (c) Forma iunea Şisturilor cu Radiolari cuprinde o secven ă arenitică din baza Badenianului superior. există un ansamblu de nannofosile calcaroase care fără a include taxoni index. urmate de nisipuri cu intercala ii de gresii.. Obsoletiforma sp. Mactra sp. 1972). litologia Sarma ianului inferior este variată. Depozitele bessarabiene din regiune con in macrofaune cu geurile de Mactra sp. alcătuite din nisipuri şi gresii cu intercala ii. Băcăran.Odăile. Sarma ianul nu este reprezentat decât prin Volhinian şi. cu rang de forma iuni: Tuful de Slănic. pe alocuri. de şisturi argiloase siltice bogate în radiolari. din punct de vedere faunistic. Macrofaunele existente permit individualizarea subetajelor Volhinian. alcătuind Forma iunea de Haloş.. În sectorul nordic al arcului carpatic şi mai la nord. Pe Valea Dara (aliniamentul cutelor diapire externe). În depozitele bessarabiene de pe Valea Dara a fost eviden iată existen a zonei de nannoplancton NN8 (Zona cu Cattinaster coalitus) la nivelul straturilor cu Cryptomactra pesanseris şi a zonei NN9 (Zona cu Discoaster hamatus) la 7 m deasupra acestui bioreper. Bessarabian.

Aceste unită i litostratigrafice se vor păstra şi în prezenta lucrare. 1994) şi consideră unită ile litostratigrafice separate anterior ca fiind informale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Crihan (1999) se racordează la normele actuale de nomenclatură a unită ilor stratigrafice prevăzute în Ghidul Stratigrafic Interna ional (Hedberg. (b) Brecia de Cosmina. 1976. Încercând un compromis între cerin ele ghidului stratigrafic şi tradi ia istorică a studiilor anterioare. (c) Forma iunea de Telega. pentru depozitele în facies marin normal şi pe foraminifere bentonice. Băcăran. În cadrul acestor depozite. 18 . autoarea propune şi descrie pentru Miocenul Mediu dintre Valea Prahovei şi Valea Teleajenului.V. Salvador. (d) Forma iunea de Măceşu. Crihan stabileşte şi o serie de unită i biostratigrafice bazate pe foraminifere planctonice. următoarele unită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Câmpini a. la sud de Sinclinalul Slănic. pentru depozitele în facies salmastru.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău NN4b Sphenolithus Belemnos – NN3 Discoaster adamanteus -NN4a Helicosphaera carteri .V.CRONOSTRATIGRAFICE REGIONALE MIOCEN Langhian Karpatian superior MEDIU UNITĂ I FICE GLOBALE UNITĂ I ACVITANIAN Ottnangian Karpatian inferior MIOCEN INFERIOR 17 18 f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. primordius ciperoensis Foraminifere . Iorgulescu. 1998). 1944.NN2b Sphenolithus dissimilis . Băcăran. 1968. Motaş et al.NN2 Paragloborotalia semivera Discoaster druggi Reticulofenestra pseudoumbilicus Paragloborotalia semivera Eggenburgian BURDIGALIAN 20 21 22 19 23 Globigerinoides triloba Calcidiscus macintyrei Calcidiscus leptoporus Candorbulina glomerosa Sphenolithus belemnos Sphenolithus belemnos Globigerina angustiumbilicata Sphenolithus dissimilis Helicosphaera ampliaperta Globigerinoides triloba BIOEVENIMENTE Helicosphaera mediterranea Globigerinoides primordius M. BIOZONE Helicosphaera ampliaperta -NN4 Candorb. Pauliuc. cu intercala ii fin nisipoase. pe alocuri. 1972 Volhinianul din aria carpatică se prezintă sub un facies predominant argilos (= “marnos”). 1992. 3. glomerosa Discoaster druggii . Munteanu şi Munteanu. 19 Globigerinoide s G. Caracterizarea biostratigrafică a unită ilor cronostratigrafice ale Miocenului inferior (Raport IGR. Papaianopol. 2002). 1953. fapt eviden iat în literatura mai veche (Bolgiu. 1997.a. CRONOSTRATIGRA. 1964. 1976. Niculescu.NN2a Triquetrorhabdulus Carinatus – NN1 Egerian OLIGOCEN Chattian Nannoplancton Tabel nr..

1973) şi Andreescu et al. Salcia. În aria Anticlinalului Apostolache – Buda . Mactra (Sarmatimactra) aff. preluată în lucrarea de fa ă). Purcărete. Bessarabianul debutează cu specii de Plicatiforma plicatofittoni (Sinzov).Crăciuneşti. În întreaga arie subcarpatică. Porosononian. Faunele de moluşte şi foraminifere din unele aflorimente. Mactra eichwaldi. Ervilia sp. După Ionesi (1980) şi Ionesi şi Ionesi (1994). Pirenella mitralis sau a speciilor de Ervilia. prezen a în întreaga arie subcarpatică a aceluiaşi litofacies predominant argilos (al Forma iunii de Şipo elu) din Volhinian şi în cuprinsul unei păr i din Bessarabian. 1998). argile siltice cenuşii cu rare silturi argiloase gălbui sau cu benzi de gresii fosilifere. vitaliana d’Orbigny. Quinqueloculina în litofaciesuri argiloase sau de Sinzowiella. La nord de văile Cricovul Sărat şi Nişcov. Pe văile Pietroasa şi Pietrei din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş – Bădila. Oancea. litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu se extinde până în Bessarabian inferior. Fundătura. În consecin ă. În continuarea suitei stratigrafice. Papaianopol (1992) încadrează depozitele argiloase ale Sarma ianului inferior şi din baza Sarma ianului mediu în Stratele de Dara. au permis separarea subetajelor Volhinian şi Bessarabian în cuprinsul aceluiaşi litofacies. specific Forma iunii de Râmnic (Andreescu. (b) Forma iunea de 20 . Elphidium. la sud de Cricovul Sărat. nisipuri şi gresii cenuşii sau gălbui. Conform dreptului la prioritate şi evolu iei paleogeografice a Sarma ianului din regiune. Mohrensternia sp. la Vilăneşti. Papaianopol (1992) trasează limita amintită sub argilele în care apare specia Cryptomactra pesanseris pe Valea Gruiu (sat Căl eşti) sau pentru arealul Chiojdeanca în argilele şi argilele nisipoase. Calliostoma anceps (Eichwald) şi Duplicata duplicata (Sowerby). şi în sudul perimetrului pe văile Dara (în aval de confluen a cu Valea Gruiul) şi Urugoaia. Pe Valea Lopatna s-au separat depozite ale intervalului Volhinian–Bessarabian. Plicatiforma latisulcata. Bessarabianul este caracterizat de genuri precum: Dogielina.. Meandroloculina.. pe Valea Fundătura. litofaciesul se schimbă. Andreescu (1972. Din punct de vedere microfaunistic. Saramatiella. Băcăran. al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. limita se trasează la dispari ia taxonilor Plicatiforma plicata. fără macrofaună dar cu foraminifere. Casele. în litofaciesuri detritice. în accep iunea Munteanu (1998. urmate de 450 m de argile siltice şi silturi argiloase cu macrofaună caracteristică. Vizuina. devenind arenitic sau arenito-ruditic. (1974) separă . Capul Mielului. Cheia. depozitele basarabiene se prezintă sub două litofaciesuri distincte: unul argilos si altul arenitic-calcaros. Depozitele ei au fost identificate pe văile: Lopatna. a constituit cauza neseparării celor două subetaje în majoritatea lucrărilor geologice mai vechi. Forma iunea de Şipo elu cuprinde 50 m de argile masive cenuşiu-roşcate. în acord cu Munteanu (1998). În regiune. la sud de văile amintite). iar la sud de aliniamentul acestor văi se extinde până în partea inferioară a Bessarabianului superior. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În aceste depozite. pe Valea Urugoaia. precum cele de pe văile Capul Mielului (la nord de Nucet). se încadrează suita argiloasă volhiniană (incluzând şi partea inferioară a Bessarabianului superior) în Forma iunea de Şipo elu (Andreescu. Cheia (în Anticlinalul Lapoş . 1972). Bessarabianul cuprinde două entită i litostratigrafice: (a) Forma iunea de Şipo elu (Volhinian-Bessarabian superior. Local. Forma iunea de Şipo elu este reprezentată prin argile calcaroase cenuşiu – albăstrui. depozitele volhiniene aflorează pe văile Salcia şi Purcărete ca o stivă de 25-30 m de argile şi argile siltice cenuşii. depozitele argiloase volhiniene ating 120 m grosime. sunt atribuite Volhinianului inferior considerat Volhinian.Stratele de Şipo elu” cu rang de forma iune. După Munteanu (1998). În bazinul Văii Chiojdeanca.. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian-Bessarabian terminal. Salcia (satul Piatra Mică). după Ionesi (1968) şi Paghida – Trelea (1969). de vârstă Volhinian superior – Bessarabian inferior (Depozitele argiloase de bază cu: Abra sp. caracteristice Volhinianului şi la apari ia speciilor de Mactra (Sarmatimactra) pallasi Baily şi Tapes ponderosus (d’Orbigny). 1972).V.Bădila). argilele siltice alternează cu benzi decimetrice de nisipuri argiloase. în regiune.

În Anticlinalul Lapoş–Bădila. uneori cu intercala ii decimetrice de gresii. în cadrul celui de-al doilea pachet de tufite (superior şi mai gros decât cel inferior). Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner).. Limita dintre S u b z o n a Sphenolithus dissimilis .2. Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay) şi Coccolithus pelagicus (Wallich). Helicosphaera scissura Miller. Fa ă de foraminifere. care par a fi primele specii ale genului Globoquadrina ce apar în Miocenul inferior.2. se descriu 50 m de argile siltice şi argile cenuşii nisipoase basarabiene pe Valea Lopatna (Pauliuc.V. Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). 1968). Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) este situată la jumătatea distan ei dintre cele două pachete de tufite. pe Valea Pietroasa. din Munteanu. 1952 Pe Valea Teleajenului.NN2a (cu Reticulofenestra pseudoumbilicus (Gartner). la Cuib. 1997) o asocia ie de foraminifere constituite din globigerine mici de tipul Globigerina ciperoensis Bolli. Forma iuni bituminoase şi de fliş oligocen-miocen inferioare A.complexul pelitic” separat în aceeaşi arie de Andreescu şi Papaionopol. spre partea terminală devenind mai siltice. de 600 m de argile calcaroase cenuşii. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Râmnic (Bessarabian–Kersonian). din arealul sudic al regiunii. Nannofosilele men ionate definesc S u b z o n a NN2b de nannoplancton. cu spărtură concoidală. Depozite asemănătoare se citează către est. pe Valea Viei sau Valea Bălăneasa şi. 21 .2. depozitele bessarabian inferioare ale Forma iunii de Şipo elu cuprind 120-150 m de argile calcaroase cenuşii–albăstrui. Asocia ia men ionată apar ine Z o n e i Globigerinoides primordius. la Lapoş. 1998). pe pârâul Sară elu.1. către vest. Discoaster druggii Bramlette şi Wilcoxon) şi S u b z o n a Helicosphaera kamptneri – NN2b (cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. fiind specific zonei NN2. Băcăran. 1970. cu secven e de argile siltice şi cu două intercala ii grezoase în jumătatea inferioară a permis extinderea intervalului stratigrafic al Forma iunii de Şipo elu (Munteanu. Ele sunt reprezentate prin Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. în Forma iunea de Podu Morii. pe Valea Oancei. Pe Valea Telega. În Valea Chiojdeanca şi pe pârâul Capul Mielului sau în Anticlinalul Salcia. 1998). “Stratele de Şipo elu” au fost separate ca entitate litostratigrafică cu rang de forma iune în regiunea dintre râurile Milcov şi Râmnicu Sărat şi au fost considerate a acoperi intervalul cronostratigrafic Volhinian-Bessarabian inferior (prin echivalare cu . apar 75 m de argile calcaroase compacte şi argile siltice cenuşii. sunt intercalate bancuri marnoase din care se citează (Mărun eanu et al. Helicosphaera mediteranea Muller. la Vălenii de Munte.. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Astfel. compacte. Helicosphaera mediteranea Muller. 2. Litofaciesul bituminos cu Gresii de Kliwa a) Forma iunea de Podu Morii Teisseyre. precum şi numeroase specimene de Globoquadrina. secven a bessarabiană a acestei forma iuni corespunde descrierii litologice din aria stratotipului. la est de Valea Rastu şi la nord de Nucet apar argile şi argile siltice cenuşii cu microfaună bessarabiană. nannoplanctonul are o largă răspândire în Forma iunea de Podu Morii. Pe Valea Salcia (satul Piatra Mică). Forma iunea de Podu Morii este citată (Mărun eanu et al. Globigerina praebulloides Blow. BIOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI 2.. Pe Valea Dara (localitatea Dara). pe văile Cheia şi Grecul. Globigerinoides primordius Blow şi Banner.2. în localitatea Telega. caracteristică începutului Miocenului. Continuarea în Bessarabian a litofaciesului argilos din aria Subcarpa ilor Orientali este consemnată încă din 1944 de către Bolgiu. emend. În cadrul regiunii cercetate. stiva bogat fosiliferă. 1997) ca prezentând în partea sa superioară asocia ii de nannoplancton. Popescu. 1911. Sphenolithus delphix Bukry. Sphenolithus dissimilis Bukry şi Percival.

Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. Abunden a speciei Aulocoseira praegranulata sugerează deci un important aport de apă dulce în cadrul bazinului de sedimentare. la nivelul Forma iunii de Starchiojd (Menilite superioare cu diatomee). pe malul drept al Văii Teleajenului... în contextul unei asocia ii tipic marine. Rhaphoneis gemmifera Ehr. Con inutul microfloristic este reprezentat de speciile Coscinodiscus grunowii Part. Băcăran.. O serie de specii de diatomee identificate în asocia iile de la Telega au fost descrise de Rehakova (1977) în Avanfosa carpatică a Moraviei.3. din asocia ia determinată la Telega.V. micacee şi se 22 . cunoscute ca specii tipic marine şi Aulocoseira praegranulata Sousé. în timp ce asocia ia cu Aulocoseira praegranulata este caracterizată de elemente planctonice de apă dulce (raportabilă Miocenului inferior de apă dulce din Cehoslovacia descris de Rehakova). Rhaphoneis rhombica Ehr. Probe din jumătatea superioară a Forma iunii de Buştenari oferă asocia ii diferite de cele din partea inferioară a aceleaşi forma iuni. lipsesc diatomeele penate (citate de Rehakova).. cu rare intercala ii grezoase. Asocia ia cu Actinophychus thumii. Dacă pe baza diatomeelor vârsta asocia iei cu Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna este apreciată cu dificultate. la Telega. se află profilul tip al asocia iei cu Actinophychus thumii. prin compozi ia sa. Diferen a este de natură ecologică. 1995 În sec iunea geologică din Valea Prahovei. în schimb silicoflagelatele sunt un foarte bun reper biostratigrafic. emend. Rhaphoneis paralis Hanna. Secven a litostratigrafică superioară sau argilo – marnoasă este alcătuită din alternan e mai mult sau mai pu in regulate de argile sau marne cenuşii şi gresii sau nisipuri. fiind tipice marine. la Breaza. Săndulescu et al. dispusă mai sus stratigrafic. definită de Dumitrică şi Pestreş (în icleanu et al. Buştenari şi Sibiciu. Toate aceste specii apar in planctonului litoral şi sublitoral. Însă. Dezvoltarea în masă a acestei specii permite paralelizarea acestei asocia ii cu asocia ia cu Aulocoseira praegranulata Sousé descrisă la partea superioară a profilului de la Vălenii de Munte. 1993) în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. Coscinodiscus oculus irodis Ehr. Forma iuni ale Molasei Miocen inferioare b) Forma iunea de Doftana Ştefănescu..2. cu frustule prezentând un grad avansat de fragmentare. în partea inferioară a Forma iunii de Buştenari. litorală şi sublitorală. 2. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău b) Forma iunea de Buştenari Ştefănescu et al. 1980). specie de apă dulce. Dumitrică (1993) stabileşte vârsta acestor depozite ca fiind Aquitanian–Burdigalian. contrastează cu cea a asocia iei Aulocoseira praegranulata. de pe Valea Buzăului. Forma iunea de Buştenari relevă (Mărun eanu et al. 1980. alternan ă de marne roşii. Zonarea realizată de Hajos (1986. asocia ie apreciată de autoare ca apar inând etajelor Ottnangian (Z o n a Coscinodiscus moronensis) şi Karpatian (Z o n a Raphidodiscus marylandicus).. Pe Valea Teleajenului. 1987) pentru depozite miocene din Ungaria nu se poate aplica arealului studiat aici lipsind din asocia ie speciile cu valoare stratigrafică ale acestei zonări. Mărun eanu. precum şi în diatomitele din cariera Sibiciu de Sus. fin granulare.. Vălenii de Munte. Datarea pe bază de diatomee fiind încă imprecisă se apelează pentru raportări la scheme de zonare a intervalului Oligocen – Miocen pentru diverse bazine marine. Stephanodiscus hanitai Grunn. Secven a mediană este constituită din argile roşii. 1993 Pe Valea Telega. Prezen a speciei Actinophychus thumii (Schmidt) Hanna permite încadrarea celor două nivele în cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii. Asocia ia cu Actinophychus thumii este tipic marină. 1997) asocia ii de diatomee sărace din punct de vedere generic şi numeric. Melosira clavigera Gron. mai rar cenuşii şi microconglomerate.2. Triceratium condeconum Bail. În probe din jumătatea inferioară a forma iunii au fost determinate specii de Actinoptychus thumii (Schmidt) Hanna. 1995) cuprinde secven ele litostratigrafice mediană şi superioară Molasei de Doftana (sensu Ştefănescu şi Mărun eanu. în aval de puntea ce leagă oraşul Vălenii de Munte de satul Frânghieşti. Pe baza speciei Naviculopsis quadrata din cadrul asocia iei cu Actinophychus thumii întâlnită pe Valea Buzăului.

. Coronocyclus nitescens (Kamptner). această subzonă caracterizează debutul Miocenului mediu. situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu. Mărun eanu. fie deasupra Conglomeratele de Brebu (care nu con in resturi fosile) iar iviri de nannoplancton fără indivizi de Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Molasa de Doftana (sensu Ştefănescu. Cu debutul sedimentării Molasei de Doftana. caracterizând Subzona NN4a. În această sec iune. Ca şi în sec iunea geologică de pe Valea Prahovei (Breaza). corelabilă cu limita Miocen inferior/Miocen mediu sau Burdigalian/Karpatian superior. cu numeroase intercala ii de gresii şi siltite. Helicosphaera scissura Muller. Cyclocargolithus abisectus (Muller). asocia iile de foraminifere ale Z o n e i Globigerinoides triloba eviden iate în Forma iunea de Cornu. variabilis. Printr-o mică lacună. În Forma iunea de Doftana apare nannoplancton calcaros în primele nivele argiloase din secven a marnelor roşii. de la Homorâciu. gresii gipsifere şi chiar tufite. peste Forma iunea de Cornu urmează Forma iunea de Doftana (sensu Săndulescu et al. cu intercala ii sub iri de gresii sau nisipuri. Pe Valea Muscelului. corelabilă cu Burdigalianul superior.V. ce defineşte limita dintre S u b z o n e l e NN4a–NN4b. precum şi în marnele cenuşii ale secven ei superioare de sub Gipsul de Cireşu. rare intercala ii de gresii gipsifere şi chiar un nivel de tufite. 1999) = Tuful de Slănic. Rhabdosphaera pannonica Baldi-Beke. având acelaşi con inut de nannofosile. Succesiunea continuă cu un pachet gros de gipsuri separate prin şisturi şi gresii gipsifere. Helicosphaera intermedia Martini. Coccolithus pelagicus (Wallich). în continuitate de sedimentare. Cele două secven e sunt separate de un pachet de gipsuri şi şisturi gipsifere. Discoaster adamanteus Bramlette şi Wilcoxon. Gipsul de Cireşu şi partea terminală a Molasei de Doftana apar in Miocenului mediu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău încheie cu Gipsul de Cireşu (gros de câ iva metri) şi cu frecvente intercala ii de şisturi calcaroase. 1995). gresiile echivalente Conglomeratelor de Brebu trec gradat la alternan e neregulate de argile roşii sau cenuşii verzui. mai precis al Karpatianului superior. Discoaster deflandrei Bramlette şi Riedel. În sec iunea geologică de pe Valea Lupei. Reticulofenestra pseudoumbilicata(Gartner). dispar din sedimente iar cele de nannoplancton apar numai la două nivele stratigrafice situate deasupra gresiilor din Conglomeratele de Brebu şi sub Gipsul de Cireşu. Rhabdosphaera clariger Murray şi Blackman. În sec iunea geologică de pe Valea Teleajenului. Asocia ia determinată în tufitele situate imediat deasupra Gipsului de Cireşu prezintă primele ocuren e ale speciei Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). (ultimele două situându-se chiar sub Gipsul de Cireşu). în comunitatea de nannofosile calcaroase se înregistrează primele ocuren e ale speciilor Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Cyclocargolithus floridanus (Roth şi Hay). Helicosphaera euphratis Haq. concomitent cu stingerea speciilor Helicosphaera intermedia Martini. gipsuri. Spre partea superioară. Peste acestea se dispun. apar în primele nivele marnoase din secven a lutitelor roşii ale Forma iunii de Doftana. această secven ă admite dese intercala ii de nisipuri. 1980) este acoperită de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. Helicosphaera euphratis Haq au fost observate şi primele ocuren e ale speciei Discoaster cf. ce începe cu o secven ă de argile roşii şi cenuşii. Jumătatea superioară a Forma iunii de Doftana este alcătuită din alternan e neregulate de argile cenuşii şi 23 . Helicosphaera carteri (Wallich). Limita dintre Z o n e l e NN3 şi NN4 se regăseşte fie în cuprinsul. acestea indică S u b z o n a Discoaster adamanteus – NN4. la Pătârlagele. urmată de o secven ă predominant argilo – nisipoasă cenuşie ce debutează cu un nivel de tufite înso ite de şisturi calcaroase. Pontosphaera multipora Kamptner. ce constituie un echivalent al Gipsului de Cireşu din Sinclinalul de Slănic. Gipsul de Cireşu. După Mărun eanu şi Popescu (2002). În primele nivele argiloase. argile cenuşii cu dese intercala ii de gresii şi nisipuri sau rare intercala ii de şisturi calcaroase. Reticulofenestra gelida (Geitznauer). Băcăran. Coccolithus miopelagicus Bukry. Acesta este reprezentat prin Braarudosphaera bigelowii (Graan şi Braarud). Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Forma iunea de Doftana stă peste Conglomeratele de Brebu şi cuprinde o secven ă de argile şi gresii roşii. Calcidiscus praemacintyrei (Stradner şi Fuchs) şi Calcidiscus macintyrei (Bukry şi Bramlette) indicând S u b z o n a Calcidiscus leptoporus NN4b.

Z o n a c u L a g e n i d e . Popescu et al. care urmează nivelului cu Globigerine în Bazinul Transilvaniei şi pe bordura estică a Depresiunii Pannonice. Reticulofenestra pseudoumbilicata (Gartner). mai rar calcaroase. 1999) s-a raportat la biozonările lui Blow (1969.4. Având o constitu ie litostratigrafică similară pe tot cuprinsul centrului Paratethysului. 1999) = “Brecia sării cu masive de sare” = “Nivelul evaporitic superior”. este imposibil de trasat exact limita NN4a/NN4b. După cum s-a specificat la capitolul de litostratigrafie. Miocenul Mediu marin corespunde unită ilor cronostratigrafice Langhian şi Kossovian. 24 .2.. S u b z o n a NN4b al cărei debut este marcat de prima ocuren ă a lui Calcidiscus leptoporus începe sub nivelul reper al calcarelor cu ostracode. lipseşte în zona subcarpatică. depozitele Miocenului Mediu marin intră în constitu ia cuverturi post-tectonice a pânzelor externe moldavidice (Săndulescu et al. nisipuri cu intercala ii de marne sau argile (în zone marginale) urmate de depozite pelagice (de larg) cu foarte pu in material terigen. Mărun eanu et al. de pe Valea Muscelului. sub egida Institutului Geologic al României corelate cu informa ii din tezele Munteanu (1998) şi Crihan (1999). de către Forma iunea de Telega (Crihan. ar fi existen a unei lacune de sedimentare intralanghiană. Astfel. 1998) pentru Miocenul Mediu marin din România şi la biozonarea aceluiaşi autor elaborată pentru Miocenul Mediu salmastru (Popescu. 2. a mai fost întâlnită către partea terminală a Forma iunii de Doftana. sunt reprezentate în succesiune stratigrafică normală. sare) cunoscute ca Brecia de Cosmina (Crihan. neglijând ansamblurile paleontologice se admite un control ecologic: toate depozitele din aria subcarpatică şi sectorul estic al Depresiunii Getice s-au acumulat în bazine sedimentare adânci. succesiunea sedimentară a Langhianului începe cu conglomerate. în Forma iunea de Doftana. din care dispar speciile de Sphenolithus belemnos dar în care apar specimene de Calcidiscus leptoporus.2. mai ales în zonele marginale ale bazinelor de sedimentare. Biozonele separate de Crihan (1999) în aria dintre râurile Prahova şi Teleajen au fost raportate preponderent la biozonarea făcută de Popescu (1975. microconglomerate. 1997).. (1995). Pe de altă parte. autoarea (Crihan. Pe de o parte. Helicosphaera kamptneri Hay şi Mohler. Sphenolithus heteromorphus Deflandre. dezvoltate în aria extracarpatică. Această asocia ie. s-a observat că debutul Badenianului este ulterior celui al Langhianului (Mărun eanu. Coccolithus miopelagicus Bukry. 1995). Acest fenomen are după autorii de mai sus două explica ii. Din lipsă de nannofosile calcaroase. În partea inferioară a Forma iunii de Doftana apar asocia ii cu Helicosphaera ampliaperta Bramlette şi Wilcoxon. Popescu et al. 1997). caracteristice Z o n e i NN3 de nannoplancton. având aceeaşi constitu ie în întreg arealul carpatic. argile şi siltite cu intercala ii de gresii calcaroase sau chiar calcare spre partea lor superioară). Coccolithus pelagicus (Wallich). mai ales pe baza asocia iilor de nannoplancton. Succesiunea faunelor cantonate în depozitele langhiene. Mult timp s-a admis că Badenianul (etaj al scării cronostratigrafice regionale a Paratethysului Central) poate fi corelat în totalitate cu Langhianul şi Kossovianul.. 1995). 1999) = “Marne cu Globigerine” este urmat de sedimente argiloase sau argilo-marnoase. este diferită de cea a ariei intracarpatice. foarte sărace sau lipsite de bentos. Ulterior. echivalentă Z o n e i cu Lagenide. de la localitatea Horezu spre est (Mărun eanu. Forma iuni ale Molasei de vârstă Miocenă medie Prezentarea biostratigrafiei forma iunilor molasei de vârstă miocenă medie se bazează (ca şi biozonarea forma iunilor miocen inferioare) pe studiile elaborate de către Popescu. bancuri de gipsuri sau gresii gipsifere şi mai multe intercala ii de şisturi calcaroase. şi este considerat a caracteriza S u b z o n a NN4b. (1997). iar în al doilea rând. Forma iunile kossoviene. Secven a lutitică pelagică cunoscută sub numele de Forma iunea de Câmpini a (Crihan. 1999) adică de “Şisturile cu Radiolari” (constituite predominant din argile şistoase) şi “Marnele cu Spirialis” (alcătuite din alternan e de marne. Sphenolithus belemnos Bramlette şi Wilcoxon. Pe Valea Muscelului sunt întâlnite nannofosile calcaroase dezvoltate discontinuu stratigrafic. Succesiunea langhiană se încheie cu depozite de precipita ie chimică (gipsuri. 1979) şi Berggren et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău siltite între care se dezvoltă gresii sub iri. Băcăran.V.

se intercalează tufuri şi tufite. 25 . pe Valea Bălăneasa). în Dealul Piatra Verde. reprezentate prin argile cenuşii. Autorii raportului de sinteză din 1997 au optat pentru cea de-a doua explica ie. Câmpina). reprezentate printr-o succesiune de marne cu globigerine peste care urmează Brecia de Cosmina (“Brecia sării” sau “Nivelul evaporitic superior”. aceste depozite sunt predominant argilo-marnoase. constante ca apari ie în to i Subcarpa ii şi chiar în Bazinul Transilvaniei. în Dealul Piatra Verde). Din punct de vedere litologic. ce au în partea terminală un nivel reper de calcare algale. Pe Valea Câmpini a. pe Bălăneasa. din aria Subcarpa ilor Munteniei. care. la circa 2 km amonte de confluen a cu Valea Prahovei. În toată succesiunea amintită au fost recunoscute cele trei zone de foraminifere planctonice (Z o n e l e Candorbulina glomerosa. Peneroplide). Marnele cu Globigerine includ o cantitate redusă de cenuşă vulcanică diseminată în masa acestora. depozite ce con in faune cu Globorotalia transsylvanica şi Globigerina (Globoturborotalita) druryi. în talvegul Văii Prahova. legate de diferite erup ii vulcanice. la Bozioru până la 500-1000 m sau mai mult pe Valea Teleajenului. este constant în toată stiva depozitelor kossoviene. Borelis. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Ca argument al acestei ipoteze ar fi prezen a în Brecia de Cosmina (= Brecia sării) a unor foraminifere tipice Lagenidelor inferioare precum şi faptul că peste Forma iunea de Câmpini a (= Marnele cu Globigerine) urmează. se înregistrează o îmbogă ire a asocia iei cu foraminifere cu test por elanos (Miliolide. O sec iune similară se află pe interfluviul dintre Valea Prahovei şi Valea Prahovi ei. sau prin brecii (cu grosimii cuprinse între 10 m pe Valea Murătoarei. în apropiere de uzina electrică. va conduce la extinc ia faunelor marine kossoviene. sunt deschise depozitele langhiene. În stiva depozitelor Miocenului Mediu marin. atunci când predomină asupra depozitelor lutitice sunt cunoscute sub numele de Tuful de Slănic (ca parte a Forma iunii de Câmpini a). Pachetul de tufuri şi tufite. con inând două intercala ii de tufite (unul la partea superioară a “Şisturilor cu Radiolari” şi cel de-al doilea la partea superioară a “Marnelor cu Spirialis”). Paleontologic. apoi la Slănic. la Câmpina). În sec iunea geologică de la Câmpina. la Bozioru (văile Fişici şi Murătoarele) în depozitele langhiene se intercalează nivele tufitice care se îngroaşă considerabil (20 – 40 m) în Marnele cu Globigerine. într-o succesiune nefirească. sau în bazinul Văii Buzăului. Având o grosime ce nu depăşeşte 6 m. Această entitate este reprezentată fie prin gipsuri (a căror grosime variază de la 1–2 m pe Valea Câmpini a până la 15-20 m la Slănic. în Zona Cutelor Diapire (la Apostolache sau în bazinul Văii Buzăului. cu rang de forma iune). tipice Langhianului terminal. sau prin brecii cu lentile de sare (pe Valea Prahovei.V. Depozitele kossoviene ale Forma iunii de Telega (= Şisturile cu Radiolari şi Marnele cu Spirialis) au fost întâlnite în numeroase sec iuni geologice în Sinclinalele Slănic şi Drajna (la Slănic. ele se dispun peste depozite burdigaliene. fapt ce ar atesta începutul fenomenului de desalinizare. precum şi la Greceanca în dealul Istri a. în axul Sinclinalului Drajna). Spre partea superioară a Marnelor cu Spirialis. în timp. Cardorbulina universa şi Globigerina drurryi). con inutul de foraminifere planctonice cu specii ale genului Velapertina. O altă caracteristică a depozitelor langhiene din Subcarpa ii Munteniei este dată de constitu ia şi grosimea Breciei de Cosmina (= Brecia sării). Băcăran.

universa Gt. LANGHIAN Aria mediteraneană Paratethysul Central Martini (1971) Blow (1969) SERRAVALLIAN KOSSOVIAN NN9 TORTONIAN BESSARABIAN MORAVIAN VOLHYNIAN NN 7 N 16 N 13 N 14 N 15 WIELICZIAN NN 6 N 10 NN 5 NN 8 Cronobiostratigrafie NN11 N 17 N8 N9 C. reussi E. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 26 U.dividena V.Tabel nr. minuta P. styriaca U. 4. 1990). orbignyana P. sarmaticum P. Băcăran. indigena V. transsylvanica Gb. aragviens Bioevenimente Unită i litostratigrafice Forma iunea de Câmpini a Brecia de Cosmina Forma iunea de Telega Forma iunea de Măceşu . Principalele bioevenimente înregistraturi în Miocenul Mediu din Subcarpa i (din Crihan. reginum P. druryi V. beliicostata L.

Varidentella sarmatica. Pseudotriloculina nitens. Tapes vitalianus. 1953. 1997) asupra depozitelor volhiniene ale păr ii inferioare ale Forma iunii de Şipo elu din regiunea cuprinsă între Valea Teleajenului şi Valea Buzăului se referă îndeosebi la fauna de moluşte şi foraminifere. Elphidium minutum (Reuss). Elphidium macellum. Quinqueloculina angustioris (Bogdanowich). Fissurina basarabica Popescu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău f) Forma iunea de Şipo elu Andreescu. 1992. la nord de văile Cricovul Sărat – Nişcov sau Volhinian – Bessarabian terminal. dominarea bivalvelor din grupul Obsoletiforma. din depozitele argiloase ale Forma iunii de Şipo elu. specii care indică Z o n a NN8. 1968. Elphidium aculeatum. În următorul interval se men in speciile de Ervilia podolica şi Ervilia dissita şi apare Tapes gregarius. Ammonia beccari. Cercetările biostratigrafice (Iorgulescu. Actaeocina lajonkaireana. Obsoletiforma obsoleta. se citează foraminifere de talie mică. din argilele calcaroase negricioase care urmează celor anterioare se citează o macrofaună diversificată: Plicatiforma plicata (Eichwald). Abra reflexa. Bolivina sarmatica. Pseudotriloculina nitens.V. Obsoletiforma lithopodolica. pe primii 8-10m. Pirenalla nodosoplicata. Tapes dissitus. Pauliuc. Ervilia dissita. Porosononion subgranosus. din depozitele argiloase din partea inferioară a succesiunii volhiniene. unele specii continuându-şi evolu ia din Volhinian: Obsoletiforma sarmatica. Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich (ultima devenind frecventă în depozitele bessarabian inferioare). Varidentella latelacunata. Alături de Obsoletiforma ringeiseni apar exemplare de Chartocardium gleichenbergense. Nicolescu. dintre care sunt date drept caracteristice speciile: Plicatiforma plicata. Calcidiscus macyntirei (Buckry şi Bramlette). În sec iunea de pe Valea Casele. otolithe şi rare exemplare de Chara. Microfauna de foraminifere a acestor depozite este caracterizată de abunden a speciilor: Varidentella sarmatica (cu forme aberante ale testului) şi Articulina problema la care se adaugă: Cycloforina stomata (Luczkowska). Duplicata duplicata. Tapes naviculatus. între care predomină Varidentella sarmatica. Munteanu (1998) citează o macrofaună săracă reprezentată prin exemplare de Chartocardium gleichenbergense cu valvele sub iri. Elphidium macellum. Elphidium aculeatum. din i de peşti. Munteanu şi Munteanu (1997) citează din depozitele volhiniene dintre Teleajen şi Buzău 19 specii de moluşte şi foraminifere. Calcidiscus leptoporus. Cycloforina predcarpatica. Ammonia beccari. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Munteanu şi Munteanu. Pseudotriloculina consobrina. Coccolithus pelagicus. Din argilele calcaroase compacte cenuşiu – albăstrui. Tapes vitalianus. Gibbula picta. În sec iunea geologică de pe Valea Salcia. speciile: Elphidium hauerianum. Băcăran. Elphidium glabrum Bystricka. Pseudotriloculina consobrina şi Bolivina sarmatica şi cu frecven ă rară. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Obsoletiforma obsoleta. Nonion bogdanowiczi. Chartocardium gleichenbergense. Către topul stivei argiloase de pe Valea Oancea. Porosononion subgranosus. foraminiferele mai frecvent întâlnite sunt: Ammonia beccari şi Elphidium macellum la care se adaugă cu frecven ă moderată speciile: Varidentella rotunda (Gerke). ce urmează peste nivelul de tuf andezitic. Cycloforina stomata. 1964. Ervilia dissita. Microfauna acestui interval mai este caracterizată de specii de ostracode din grupul Aurila şi statolithe de Myssidae. care urmează depozitelor cu gipsuri volhiniene fosilifere. urmată în ordinea frecven ei de Ammonia beccari. Pirenella mitralis. Papaianopol. 1972 Aşa cum s-a prezentat la capitolul de litostratigrafie Forma iunea de Şipo elu acoperă intervalul (încă neseparat) Volhinian – Bessarabian (Bessarabian superior. Porosononion subgranosus. la sud de văile amintite) ceea ce impune tratare biostratigrafică separată pentru Volhinian şi pentru Bessarabian. În sec iunea de pe Valea Oancea (pe flancul nord vestic al Anticlinalului faliat Salcia). Tapes gregarius. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Con inutul în nannoplancton din depozitele argiloase de pe văile Oancea şi Casele se referă la speciile: Catinaster coalithus (Martini şi Bramlette). Munteanu (1998) citează. Articulina sarmatica. Elphidium macellum. Helicosphaera carteri. 27 . Articulina sarmatica. Ervilia andrussowi.

. Pirenella nodosoplicata. Tapes vitalianus. 28 Burdigalian NN 4 N7 Langhian N9 C. Ervilia dissita.V. Varidentella sarmatica. L. dividens Velapertina Gb. druryi / G. pe Valea Caselor. ANI EVENIMENTE IZOTOPICE (după Miller et al. Duplicata duplicata. reg. sicanus Mi 2 N6 NN 3 Mi 1 Forma iunea de Doftana N5 Ottnangian Tabelul nr. cu argile siltice gălbui ce con in încă specii volhiniene: Chartocardium gleichenbergense. Tapes gregarius. transsylv. Articulina problema. Pozi ia Devia iei Monterey după Vincent & Killinglex (1985) (din Crihan. Mactra (Podolimactra) urupica Danov. sarmaticum V. 1991a) CRONOSTRATIGRAFIE ARIA MEDITERANEANĂ PARATETHYS Kossovian Wieliczian Moravian Karpatian MARTIN (1971) NN 11 NN 10 N 17 BLOW (1969) POPESCU (1998) CRIHAN (1999) LITOSTRATIGRAFIE P. Elphidium macellum. Din silturile argiloase şi nisipurile ce aflorează pe Valea Casele şi din nisipurile cu nivele grezificate fosilifere de pe Valea Oancea. Tapes tricuspis. aragviensis Tortonian 10 Mi 7 NN 9 NN 8 NN 7 N 16 N 15-N 14 P. 1999). În argilele siltice de pe Valea Bălăneasa (la nord de Valea Buzăului. Plicatiforma plicata. corelată cu pozi ia principalelor evenimente izotopice. Calliostoma angulatosarmates (Sinzov). Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Donax dentiger. Munteanu (1998) citează o bogată asocia ie de moluşte: Musculus sarmaticus. Tapes gregarius. glomerosa / G. Tapes aksajicus (Eichwald). Băcăran. se citează (Munteanu. Tapes naviculatus. Tapes dissitus. Succesiunea volhiniană se încheie. Plicatiforma jammense (Hilber). Gibbula picta. Elphidium hauerianum. şi mai rar de Ammonia beccari. Duplicata dissita (Dubois). Tapes naviculatus. 1998) o macrofaună reprezentată prin Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pirenella disjuncta (Sowerby). Ervilia podolica şi o microfaună de foraminifere reprezentată prin speciile: Varidentella reussi. Microfauna este dominată de Elphidium hauerianum. 5. Încadrarea bio-cronostratigrafică a depozitelor Miocenului mediu dintre Prahova şi Teleajen. reussi/E. Brecia de Cosmina Forma iunea de Câmpini a Serravallian Sarma ian . universa/G. Elphidium rugosum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău BIOSTRATIGRAFIE TIMPUL ÎN MIL.b. Plicatiforma latisulca (Munster). Ervilia dissita. Mi 6 Mi 5 Mi 4 Forma iunea de Măceşu N 13 NN 6 Forma iunea de Telega DEVIA IA MONTEREY Mi 3 15 NN 5 N8 P. 1991. satul Cozieni).

Mactra (Podolimactra) eichwaldi. în regiune. din argile siltice cenuşii. Articulina sarmatica.unele specii de Ervilia ce dau nota caracteristică pentru Sarma ianul inferior se men in alături de specii de Mactra (Podolimactra) eichwaldi.16 specii de moluşte îşi continuă evolu ia din Volhinian. Dintre foraminifere se remarcă dezvoltarea maximă a speciilor Varidentella sarmatica. Pe pârâul Pietroasa. din silturi argiloase cenuşii subjacente celor cu faune bessarabiene. Elphidium reginum. 1998) faunelor de moluşte şi foraminifere determinate din partea inferioară. Munteanu (1998) citează o faună săracă de moluşte. a Forma iunii de Şipo elu a pus în eviden ă 34 de specii de moluşte şi 22 specii de foraminifere (comparativ reduse fa ă de depozitele volhiniene ale Forma iunii de Valea Neagoşului sau ale Forma iunii de Valea Vizuinei) dintre care: . Gibbula picta. analiza (Munteanu. Munteanu (1998) citează din depozitele volhiniene. Băcăran.unele specii Plicatiforma plicata. Elphidium macellum. Alături de specia index. din aria periclinală a Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Chartocardium gleichenbergense sunt caracteristice intervalului. este semnalată (Munteanu. Munteanu (1998) citează o macrofauna cu Mactra (Podolimactra) eichwaldi. 1988). în cadrul subzonei. Local. Ervilia andrussovi Kolesnikov. Cycloforina stomata.se diversifică genurile Plicatiforma. Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău La Chiojdeanca. În intervalul litologic superior con inutul de moluşte se diversifică: Chartocardium gleichenbergense. Articulina problema. Nonion bogdanowiczi. Globigerina. Abra reflexa şi Inaequicostata pia. Globigerina. Kojumdgieva et al. Obsoletiforma sarmatica. Ervilia podolica. Pe pârâul Capul Mielului. În partea de sud a perimetrului. din argilele masive de pe pârâul Fundătura. Obsoletiforma sp. Porosononion subgranosus. reprezentată prin Tapes gregarius.. Varidentella reussi. Ervilia dissita. Inaequicostata pia. la partea superioară a Volhinianului se remarcă dezvoltarea maximă a speciei Ammonia beccari. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila–Pietraru. Orbulina. Pseudoamnicola sarmatica Jekelius şi remanieri de foraminifere din depozite badeniene (Orbulina. 1998) frecven a mare a foraminiferelor Ammonia beccari. Este tipică pentru Sarma ianul inferior. Articulina problema. Ervilia podolica. Pseudotriloculina consobrina.). Microfauna identificată cuprinde: Elphidium hauerianum. din depozite volhinian superioare de la confluen a Văii Gruiu cu Dara. volhiniană. numeroase exemplare de Abra reflexa. Pirenella mitralis. Tapes vitalianus. Actaeocina lajonkaireana şi o microfaună dominată de foraminiferele Ammonia beccari şi Elphidium macellum. 1998) o macrofaună de Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Pseudoamnicola sarmatica iar dintre foraminifere Porosononion subgranosus şi specii remaniate de Lobatula. Argilele siltice suprajacente con in o macrofaună de: Plicatiforma plicata. Munteanu (1998) mai identifică: Mactra (Podolimactra) eichwaldi. Ervilia podolica. Pe baza faunelor determinate în cadrul păr ii inferioare (din Volhinian) a Forma iunii de Şipo elu. Globorotalia. Varidentella reussi. . Tapes vitalianus. etc. Este raportabilă Volhinianului şi este definită în bază de ultima apari ie a speciei Inaequicostata inopinata şi la partea terminală de ultima ocuren ă stratigrafică a speciei Chartocardium gleichenbergense. specia Mactra (Podolimactra) eichwaldi se găseşte şi în depozite argiloase. deci incluzând şi Volhinianul pentru care autoarea a creat Subzona Chartocardium gleichenbergense (deja enun ată). Munteanu (1998) citează o microfaună pu in variată dar cu număr mare de indivizi din speciile: Varidentella reussi şi Articulina problema. Bolivina sarmatica şi rare statolithe de Myssidae. . Varidentella latelacunata. la ieşirea din satul Nucet. Pe Valea Cheia.V. Ervilia concinna. În concluzie. Ervilia şi Tapes. Subzona Chartocardium gleichenbergense (Interval Subzone). Munteanu (1998) citează mai multe unită i biostratigrafice create pe bază de moluşte sau foraminifere: Zona Abra reflexa (Interval Zone. şi de ostracode din grupurile Candona şi Cyprinotus. din argile siltice cenuşiu–gălbui. în partea somitală a depozitelor volhiniene din Forma iunea de Şipo elu se citează de asemenea (Munteanu. 29 .. Tapes gregarius. . Ervilia andrussovi.

1997) îşi găseşte reprezentativitatea pentru biostratigrafia acestei forma iuni în sec iunea geologică de pe Valea Dara. În intervalul stratigrafic următor se citează: Elphidium macellum. Munteanu şi Munteanu. 1970. Zona mai include taxonii: Plicatiforma latisulcata. Este raportabilă Volhinianului şi este definită la limita inferioară de ultima apari ie a speciei Lobatula dividens iar la limita superioară prin ultimele ocuren e ale speciilor ce denumesc zona. 1995. 1992. Brânzilă. 1998) pentru încadrarea la Volhinian a depozitelor nisipoase cu gresii fosilifere din arealul Salcia. 1973) sau a Bessarabianului inferior (Andreescu. microfauna este caracterizată tot prin specimene de Dogielina şi Articulina cărora li se adaugă Affinetrina cubanica Voloshinova. reprezentată prin: Mactra (Sarmatimactra) pallasi şi numeroase specii de Pseudotriloculina nitens. Este raportabilă intervalului Volhinian superior-Kersonian superior-Meo ian inferior (= Oltenian) şi este definită de bio-orizonturile cu schimbări notabile de abunden ă ale acestui taxon. pe lângă taxonii anterior cita i. Depozitele argiloase din partea inferioară a Forma iunii de Şipo elu din cadrul perimetrului sunt corelabile cu depozitele argilo – nisipoase cu intercala ii de gresii din Sinclinalul Bozioru . Elphidium crispum. a Forma iunii de Şipo elu. Elphidium reginum.. Tapes aksajicus. Zona Varidentella reussi – Varidentella sarmatica (Concurrent Range Zone. Duplicata duplicata. 1974). Obsoletiforma ringeiseni. Fischericardium fischerianum 30 . etc. Porosononion subgranosus. Popescu. 1988). Din aflorimentele următoare se citează (Munteanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Obsoletiforma sarmatica. 1968. 1995. Tapes vitalianus. raportări corelative pentru restul faunelor din perimetrul cercetat. numeroase exemplare de Porosononion subgranosus. Zona Mactra (Podolimactra) eichwaldi–Plicatiforma plicata (Concurrent Range Zone. apare primul nivel de faune cu Cryptomactra pesanseris în asocia ie cu Tapes ponderosus. Elphidium aculeatum. Ervilia dissita. Subzona Ammonia beccari (Abundance Zone). Elphidium sammeli. 1976. Duplicata corbiana. Papaianopol. Băcăran.. Popescu. Obsoletiforma ingrata (Kolesnikov). rare otolithe şi statolithe de Myssidae. apar argilele calcaroase compacte.Odăile sau cu depozitele volhiniene din aria Sinclinalelor Meliceşti şi Predeal Sărari. Articulina daraensis. 1998): Articulina sarmatica. Tisău. Partea superioară. în depozitele Forma iunii de Şipo elu mai apar: Elphidium macellum. 1995 şi respectiv Luczkowska. Pseudotriloculina consobrina. căreia i se asociază Sarmatiella prima Bogdanowich. fiind singurul areal dintre Lopatna şi Bozioru în care aflorează “Argilele cu Cryptomactra”. Dara. Calliostoma rumanum (Simionescu şi Barbu). Plicatiforma plicatofittoni. 1964. Motaş et al. Pseudotriloculina nitens. Obsoletiforma lithopodolica. Tapes gregarius. “Zona cu Cryptomactra” fiind importantă pentru identificarea Sarma ianului mediu (Saulea. La confluen a cu afluentul stânga dinspre satul Căl eşti. 150 m de confluen a cu pârâul Gruiu.V. Plicatiforma jammense. a Bessarabianului inferior şi prima parte a Bessarabianului superior (Ionesi şi Ionesi. Nichiforescu şi Nichiforescu. Ervilia podolica. La acest profil se fac de obicei. cu Articulina problema alături de care se mai citează (Munteanu. Andreescu şi Papaianopol. Ammonia beccari. În cel de-al doilea nivel cu Cryptomactra. Porosononion subgranosus. Elphidium hauerianum. 1992. Tapes gregarius.. Elphidium macellum. Dogielina sarmatica Bogdanowich şi Voloshinova. A fost definită (Munteanu. În sec iunea de pe Valea Dara. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Elphidium hauerinum. Ionesi et al. Gibbula hommairei (d'Orbigny). Spiroloculina okrajantzi Bogdanowich. abordată în câteva cercetări anterioare (Iorgulescu. 1997). Mactra (Podolimactra) urupica. Ervilia dissita. raportabilă Bessarabianului. adăugându-se Meandroloculina schirwanensis Bogdanowich. A fost identificată în depozitele volhinian superioare ale Forma iunii de Şipo elu în arealele Chiojdeanca-Nucet. În regiune. la cca. Pauliuc. Acmaea subcostata Sinzov. mai precis. 1953. Tapes naviculatus. Fauna de moluşte se diversifică prin apari ia speciilor: Musculus sarmaticus. Nicolescu. Elphidium macellum. 1956. speciile Varidentella reussi şi Varidentella sarmatica au dezvoltarea maximă şi sunt asociate. 1998) frecvente specii de Fissurina lamarae Popescu. Salcia. Dogiolina simnicensis Popescu. Profilul Dara este reprezentativ litologic. Nonion bogdanowiczi. Alături de specia indicatoare de biozonă. Microfauna se diversifică. 1981) sau. Dintre moluşte apar exemplare de Obsoletiforma nefanda. cenuşii cu o faună bessarabiană. Kojumdgieva et al. cu aceeaşi frecven ă.

Gibbula picta. Calliostoma poppelacki. Porosononion aragviensis. Porosononion subgranosus. Elphidium crispum. Dintre foraminifere se men in speciile: Pseudotriloculina consobrina. Calliostoma poppelacki. Fischericardium fischerianum (Kolesnikov). Duplicata duplicata. Duplicata elegans (Simionescu şi Barbu). Duplicata nasuta (Kolesnikov). “Argilele cu Cryptomactra” sau acumulat în intervalul Bessarabian inferior-partea inferioară a Bessarabianului superior. Elphidium reginum. Littorina basarabica (Sinzov). Depozitele bessarabiene ale Forma iunii de Şipo elu de pe Valea Salcia (satul Piatra Mică) se caracterizează. cu frecven ă moderată se 31 . 1998) cu o faună de moluşte concludentă pentru Bessarabianul superior: Plicatiforma fittoni. viermi. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Actaeocina sinzowi. Sunt citate şi frecvente specii de Sinzowella: Sinzowella nodula (Kareer şi Sinzow). Studiul nannoplanctonului (Mărun eanu din Munteanu. Calliostoma cordierianum (d'Orbigny). Tapes ponderosus. Chartocardium barboti (Hoernes). cărora li se adaugă Dogielina kaptarenko Bogdanowich şi Didovsky. Catinaster calyculus Martini şi Bramlette. etc. Elphidium macellum. Duplicata dissita (Dubois). Acmaea subcostata. Retusa truncatula Bruguer. Prezen a moluştelor: Plicatiforma fittoni. argilele siltice din partea superioară. Calliostoma marginato sinzowi (Kolesnikov). 1998) faune asemănătoare. şi prin foraminifere: Porosononion subgranosus. Duplicata moldavica. se caracterizează prin specii de moluşte: Plicatiforma plicatofittoni (Sinzow). Inaequicostata suessi. Fauna de foraminifere este reprezentată prin: Pseudotriloculina nitens. Calcidiscus leptoporus (Murray şi Blackman). Tapes dissitus (Eichwald). Obsoletiforma nefanda. Pe Valea Oancea se citează (Munteanu. Cyclichna melitopolitana Sokolev. a Forma iunii de Şipo elu. Plicatiforma rustorense (Sultanov). Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Planacardium doengingki. Porosononion aragviensis. Porosononion subgranosus. În raza localită ii Atârna i. Actaeocina sinzowi. Se concluzionează că în sec iunea de referin ă de pe Valea Dara. Munteanu (1998) citează taxoni de moluşte: Musculus sarmaticus. Pseudotriloculina nitens. Tapes ponderosus. raportabilă Bessarabianului. Pe Valea Chiojdeanca. Porosononion subgranosus. Se adaugă otolithe. Elphidium hauerinum. Mactra (Podolimactra) ovata. Littorina basarabica (specifice Bessarabianului superior după Kojumdgieva. Coccolithus pelagicus (Wallich) care indică zonele NN8 şi NN9. Discoaster variabilis Martini şi Bramlette. Microfauna este comparabilă cu aceea din primele două nivele cu Cryptomactra. 1970) atestă vârsta bessarabian superioară a argilelor ce con in al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris. Modiolus fuchsi Barbot. din aceleaşi depozite. Articulina daraensis. Gibbula hommairei. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Tapes dissitus. prin predominarea foraminiferelor: Porosononion subgranosus. Calliostoma cordierianum. Modiolus naviculoides Dubois. Calliostoma kishinevense (Kolesnikov). Pseudotriloculina consobrina. Pseudotriloculina consobrina. Porosononion hyalinus. Elphidium macellum. Dogielina kaptarenko. Mactra (Podolimactra) macarovicii Jeanrenaud. Sinzowella crustaformis (Bogdanowich) transportate probabil din zone de acumulare litorală. Elphidium samueli. încă de la limita cu argilele volhiniene. Ammonia beccari. Actaeocina maxima (Berger). Actaeocina lajonkaireana. Akburnella impexa. Mactra (Sarmatimactra) fabreana d'Orbigny. În continuarea profilului se citează 50 m de remanieri de Globigerina şi Globorotalia după care con inutul stivei argiloase include taxonii: Nonion bogdanowiczi. Tapes vitalianus. Plicatiforma fittoni (d'Orbigny). Elphidium macellum. Mactra (Podolimactra) ovata. Pseudotriloculina consobrina. Băcăran. Duplicata iassiense (Simionescu şi Barbu). Calliostoma marginata sinzowi. Actaeocina lajonkaireana. 1998) a indicat taxonii: Catinaster coalithus Martini şi Bramlette. Calliostoma anceps (Eichwald). Obsoletiforma ingrata. bryozoare. Acmaea subcostata. Elphidium fichtellianum. Munteanu (1998) descrie al treilea nivel cu Cryptomactra pesanseris în care această specie apare asociată cu taxoni specifici pentru Bessarabianul superior: Musculus sarmaticus. Ultimele aflorimente de argile de pe Valea Dara sunt citate (Munteanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Kolesnikov). După o secven ă lipsită de faune. Calliostoma kishinevense. Articulina problema. Obsoletiforma ingrata. Tapes tricuspis. argilele siltice de la contactul cu gresiile meo iene con in foraminifere: Porosononion subgranosus. Amnicola zonata Eichwald. Hydrobia elongata (Eichwald). Calliostoma woronzowi. Pe pârâul Capul Mielului.V. Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Amnicola bilineata Simionescu şi Barbu. Pirenella disjuncta.

Băcăran. Zona Calliostoma marginata sinzowi (Range Zone). Pseudotriloculina nitens. 1988). Elphidium fichtellianum. etc. analiza faunelor de moluşte şi foraminifere (Munteanu. sau a speciilor de foraminifere: Sinzowella. Elphidium samueli. Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Mactra (Podolimactra) podolica ovata. Este raportabilă Bessarabianului superior în asocia ie cu Plicatiforma fittoni. Retusa truncata. Zona Cryptomactra pesanseris (Interval Zone. Obsoletiforma ingrata. Se pot cita biozone pe bază de moluşte: Zona Mactra (Sarmatimactra) pallasi–Tapes ponderosus (Concurrent Range Zone. Argilele siltice prelevate (Munteanu. . 1998) specii de moluşte şi foraminifere. iar cu frecven ă redusă se întâlneşte Elphidium macellum. Ionesi. Tapes ponderosus. În sec iunile de pe văile Cheia şi Grecu. Bolivina sinzowi Didkovsky. Inaequicostata suessi. Dintre moluşte se aminteşte: Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui Ionesi. foraminiferele fiind diversificate. Articulina daraensis. În cadrul zonei mai apar: Plicatiforma rustovense. frecven a mare a taxonilor Porosononion şi Bolivina precum şi identificarea speciei de moluşte Cryptomactra pesanseris au permis stabilirea unor repere la nivelul Bessarabianului. 1998) determinate din partea superioară bessarabiană a Forma iunii de Şipo elu relevă o mai mare bogă ie în genuri şi specii decât în subetajele şi forma iunile precedente (81 de specii de moluşte şi 33 de specii de foraminifere) ceea ce permite anumite sublinieri: . Pseudotriloculina nitens.V. în argilele siltice bessarabiene se citează: Obsoletiforma nefanda. Caracterizează Bessarabianul inferior şi este definită la limita inferioară de apari ia taxonului Mactra (Sarmatimactra) fabreana iar la limita superioară de dispari ia celor două specii. Dintre moluşte. Este tipică pentru Bessarabian inferior este definită la limita inferioară de apari ia celor doi taxoni care dau numele zonei.din cele 26 de genuri de moluşte. Obsoletiforma obsoletiformis (Kolesnikov). Tapes dissitus. Inaequicostata suessi. Zona Mactra (Sarmatimactra) fabreana-Plicatiforma fittoni (Concurrent Range Zone). Tapes gregarius. Obsoletiforma nefanda. Nonion bogdanowiczi. Calliostoma.. Dogielina. 1991). Plicatiforma fittoni etc. Obsoletiforma nefanda. Zona este corelabilă cu Zona Mactra vitaliana pallasi (Kojumdgieva et al. Elphidium crispum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău află Pseudotriloculina consobrina. . Chartocardium barboti. etc. 1980. Apari ia zonei marchează trecerea de la Volhinian la Bessarabian (Ionesi. În argilele de deasupra depozitelor cu Bolivina se citează: Dogielina kaptarenko. Meandroloculina. Elphidium macellum. Tapes ponderosus. 1991). Kojumdgieva et al. Mactra (Podolimactra) podolica cobălcescui. 1988) creată pentru depozite grosiere în întregul Paratethys şi men inută de Papaianopol pentru aria subcarpatică. Actaeocina lajonkaireana. 1998) de pe pârâul Andrei. Asocia ia zonei mai con ine: Obsoletiforma nefanda. Mactra. Cyclichna melitopolitana. au indicat foraminifere din speciile Porosononion subgranosus. În concluzie. Obsoletiforma obsoletiformis. iar la limita superioară de apari ia speciei Mactra (Sarmatimactra) fabreana. Specia index este înso ită de: Calliostoma 32 . Mactra (Podolimactra) podolica orata. din argilele siltice se citează: Mactra (Sarmatimactra) pallasi. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana. a Forma iunii de Şipo elu con in (după Munteanu.numărul de taxoni de moluşte în litofaciesul argilos al Forma iunii de Şipo elu este de 57. Nonion bogdanowiczi. Nonion bogdanowiczi.dezvoltare maximă cunosc genurile de moluşte: Obsoletiforma. În aria Anticlinalului Lapoş–Bădila. Ionesi. 1968. lipsite de macrofaună. Microfauna se diferen iază de cea volhiniană prin prezen a cu frecven ă maximă a taxonilor: Bolivina sarmatica. etc. Mactra (Sarmatimactra) vitaliana d'Orbigny. Planacardium doengingki. Plicatiforma plicatofittoni. Inaequicostata suessi. Elphidium reginum. Porosononion subgranosus. Articulina daraensis. Bolivina nisporenica Didkovsky. argilele păr ii superioare bessarabiene. doar 14 îşi continuă evolu ia din Volhinian iar din cele 15 genuri de foraminifere doar 9 îşi continuă evolu ia din Volhinian. Plicatiforma plicatofittoni. Caracterizează Bessarabianul superior şi este definită de extinderea taxonului care o denumeşte. Obsoletiforma obsoletiformis. Tapes ponderosus. Distribu ia largă a speciilor Mactra (Sarmatimactra) pallasi.. Dogielina kaptarenko. Bolivina moldavica. Sarmatiella.

Nonion bogdanowiczi. Zona Porosononion aragviensis–Porosononion hyalinus (Concurrent Range Zone). 33 . 1999). astfel de corelări au fost făcute de Rögl (1996. Studiul biostratigrafic şi paleontologic (Mărun eanu. 2. începând din Eocen.V. Caracterizează Bessarabianul din “Argilele cu Cryptomactra”. Duplicata elegans. Munteanu (1998) subliniază abunden a speciilor de Sinzowella. În Miocenul inferior (Aquitanian şi Burdigalian). Biozone create pe bază de foraminifere: Zona Dogielina sarmatica (Taxon Range Zone. ce ar caracteriza începutul Aquitanianului superior. Duplicata nasuta. Spiroloculina okrajantzi se regăsesc şi în argilele basarabiene din partea superioară a Forma iunii de Şipo elu (în care lipseşte Cryptomactra pesanseris). sunt concludente următoarele bioevenimente (Mărun eanu. Acest fapt a dus la definirea unor sisteme de etaje regionale diferite de Marea Mediterană şi diferite între zonele centrale şi orientale ale Paratethysului. Elphidium crispum. estimate la 21. Pe lângă speciile index: Porosononion aragviensis (fosilă index pentru Bessarabianul superior după Popescu. Alte specii de foraminifere ce înso esc taxonul index sunt: Meandroloculina schirwanensis. în est. Oceanul Tethys a început să se închidă cu consecin a formării lan ului muntos alpino–carpato–himalayan. dar unele din speciile ce se asociază taxonului index Dogielina kaptarenko. în intervalul Miocenului inferior. Bolivina moldavica. în vest. .. Este o subzonă a Zonei Dogielina sarmatica. Este tipică pentru toate litofaciesurile din Bessarabianul superior şi este definită de extinderea celor doi taxoni atât în Forma iunea de Şipo elu cât şi în partea inferioară a Forma iunii de Râmnic.. Băcăran. Bolivina nisporenica. Littorina basarabica. 1999). accentuat mai ales în Paratethysul oriental.3. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău rumanum. Calliostoma woronzowi. concomitente cu cele ale foraminiferului Globoturborotalia semivera. Subzona Bolivina sarmatica.primele apari ii ale nannofosilelor Discoaster druggii şi Reticulofenestra pseudoumbilicus. concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera ampliaperta. Elphidium fichtellianum) şi Porosononion subgranosus. ca a doua (bessarabiană) maximă abunden ă (după cea din Volhinian) a taxonului index. care se extindeau din Austria.2. 1996). ce au fost ulterior corelate cu diferite calibrări paleomagnetice.. 1996). Evolu ia izolată fa ă de oceanul deschis a Paratethysului a determinat prezen a unor faune şi flore cu caracter endemic. Elphidium samueli. formând împreună marea intercontinentală Paratethys (Jones şi Simmons. 1995). a permis decelarea mai multor bioevenimente în evolu ia comunită ilor microplanctonice. Porosononion subgranosus.. 2002) al asocia iilor de foraminifere şi nannofosile calcaroase. Articulina daraensis. datate la 23. Popescu et al. . Calliostoma kishinevense. Elphidium reginum.4 milioane ani. 1998) şi Jones şi Simmons (1996) (din Crihan. CRONOSTRATIGRAFIA MIOCENULUI Ca rezultat al coliziunii plăcilor de-a lungul marginii sudice a supercontinentului Eurasiatic.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides triloba. şi de asemenea apari ia Mării Mediterane. 1996 din Crihan.primele ocuren e ale foraminiferului Globigerinoides primordius concomitente cu cele ale nannofosilului Helicosphaera mediteranea la limita Oligocen/Miocen sau Chattian/Aquitanian.2 milioane ani (după primele ocuren e ale lui Discoaster druggii–Berggren et al. 2002): . Popescu et al. datate la 23. corelarea lor fiind extrem de dificilă. până în Asia Centrală. etc. Sarmatiella prima. Popescu. alături de care apar şi alte forme ce caracterizează Bessarabianul: Bolivina sinzowi. Mai recent. În prima parte a biozonei. ce ar defini baza Burdigalianului.8 milioane ani (Berggren et al. Calliostoma cordierianum. 1995) şi Porosononion hyalinus se alătură o asocia ie cu Elphidium (Elphidium macellum. Coliziunile au determinat ini ial formarea unei suite de bazine sedimentare cu orientare generală est-vest.

Fornaciari et al.. . Prin conven ie interna ională. . 2002). la 16. Zona Sphenolithus belemnos – NN3 şi Subzona Discoaster deflandrei – NN4a de nannoplancton. 1975. 1967..5 milioane ani). 1997 a). (1997). cum sunt cele ale lui Salvatorini şi Iaccarino (1982) sau Iaccarino (1995).V. 1997 a). 1994. unită ile cronostratigrafice globale (Muller. Ottnangianul (între 19. Fornaciari et al.4 milioane ani) se regăseşte în Eggenburgianul superior.2 milioane ani) – Eggenburgianului inferior (între 23. . etajele Aquitanian şi Burdigalian ale Miocenului inferior pot fi caracterizate biostratigrafic astfel: .. Miocenul Mediu a fost subdivizat în două etaje Langhianul şi Serravallianul (Berggren et al. care din punct de vedere litostratigrafic corespunde cu baza Marnelor de Cessole. aproximate la 19..primele apari ii ale nannofosilului Sphenolithus belemnos înso ite de cele ale foraminiferului Globigerina angustiumbilicata. ale căror stratotipuri se află în aria mediteraneană. 1978.Burdigalianul (cuprins între 21.Aquitanianul (între 23. .4 – 16. 1984.. plecând şi de la scheme mai vechi. 1996.5 milioane ani) poate fi corelat cu Eggenburgianului superior (între 21. Rio et al. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . Miculan (1994) stabileşte o nouă schemă biostratigrafică pe baza foraminiferelor planctonice a depozitelor Miocenului Mediu din Italia. în arealul românesc al bioprovinciei Paratethysului. au determinat reluarea studiilor în zonele tip ale acestor etaje.la partea terminală a Langhianului se înregistrează prima apari ie a speciei Orbulina universa. marcând debutul Burdigalianului superior.limita Burdigalian / Langhian (la 16.primele apari ii ale foraminiferului Candorbulina glomerosa concomitente cu cele ale lui Calcidiscus leptoporus. rezultate din studii (Mărun eanu. (1996).4 milioane ani). 1979.5 milioane ani) şi Karpatianul inferior (între 18. 34 .4 – 19.limita Aquitanian / Burdigalian (la 21..limita Chattian / Aquitanian (datată la 23.4 milioane ani. este localizată la cca. marcând debutul Miocenului mediu. (1997 a. Andrehova – Grigorovic et al. în cadrul Zonei N8 de foraminifere planctonice a lui Blow (1969) şi în cadrul Zonei NN4 de nannoplancton a lui Martini (1971) (Fornaciari et al. este caracterizat de Zona Globigerinoides triloba de foraminifere precum şi de Subzona Helicosphaera carteri . în Italia. 1971. b) şi Rio et al. biostratigrafice şi paleomagnetice. cuprins între 21. Prin coroborarea rezultatelor paleontologice.2 milioane ani (Berggren et al. corespunde Zonelor Globigerinoides primordius şi Globoturborotalita semivera de foraminifere sau Zonei Triquetrorhabdulus carinatus – NN1 şi Subzonei Discoaster Sphenolithus dissimilis – NN2a de nannoplancton. ..4 – 16.8 milioane ani) este intra-eggeriană.. Fornaciari et al. 1973.Aquitanianul (Miocen inferior). etc.. precum şi datele biostratigrafice care sunt uneori în discordan ă unele cu celelalte. cuprins între 23. 1999): . Steininger et al.5 milioane ani) este intra-karpatiană. cunoscută ca apărând în cadrul Zonei N9 a lui Blow (1969) (Miculan.8 – 21. 1999). Iaccarino. ceea ce asigură o bună corelabilitate a unită ii biostratigrafice cu acelaşi nume.5 milioane ani. . ajung la următoarele concluzii (din Crihan. Jenkins et al.8 – 21. 2001): . 1985).Burdigalianul..în cadrul Langhianului are loc evolu ia genului Orbulina (Orbulina datum) din genul Globigerinoides prin intermediul genului Praeorbulina. Popescu et al.De asemenea: . 1996).5 – 16.baza Langhianului.NN2b..2 – 21..1 – 18. în Miocenul inferior. Berggren et al. în urma studierii depozitelor Miocenului Mediu din Italia şi din zona Mediteranei din punct de vedere al con inuturilor în microorganisme planctonice calcaroase. Cicha et al. Papp et al.. . 1985.1 milioane ani). Muller şi Pujol. cu datele de acelaşi tip referitoare la bioprovincia Tethysului.4 milioane ani. în vederea definirii lor riguroase (după Crihan. Definirea necorespunzătoare a acestor etaje (deşi sunt larg utilizate). Theodoridis. 1996. . Fornaciari şi Rio. Băcăran. 100 m deasupra primei apari ii a speciei Praeorbulina sicana (Praeorbulina datum. 1990. 1981). În conformitate cu aceste plane de datare.) pot fi corelate astfel cu cele regionale (Baldi et al.8 – 23.4 milioane ani) corespunde Egerianului superior (între 23.

se înscriu în Zona NN6. acesta este propus ca principal criteriu de definire a GSSP (Global Stratotype Section and Point) pentru limita Langhian / Serravalian (Fornaciari et al. 1866). Evenimentul a constat într-o creştere majoră a δ18O pentru foraminiferele bentonice. Miller. Rio et al.deoarece baza Serravalianului este aproape de ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus. respectiv în regiunea mediteraneană (Fornaciari et al. . pentru cel superior. În aria carpatică.V. Cicha şi Seneş. utilizarea subetajelor Moravian şi Wielician nu se justifică şi propun utilizarea Badenianului ca superetaj. iar Langhianul şi Kossovianul ca etaje ale Badenianului. (1978) împart Miocenul Mediu marin (= Badenianul. care în ariile de latitudine medie şi în aria mediteraneană este foarte aproape de baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros. Wright et al. 1968. 1997 b din Crihan. Mărun eanu (1992) (din Crihan. 1999). b. . cel mai probabil. Wright şi Fairbanks (1991) au denumit creşterea maximă a δ18O ca evenimentul Mi3 şi au demonstrat larga lui corelabilitate. 1999). 1985. Rögl (1996) consideră că depozitele Moravianului din Avanfosa Carpatică şi din bazinele intramontane ale ariei Pannonice se pot corela cu Langhianul. Wielician pentru Badenianul mediu şi respectiv. formate în depozite marine deschise şi impune necesitatea folosirii unei scări geocronologice locale (din Crihan. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău .. De aceea. conduce la dificultă i foarte mari în corelarea cu depozite contemporane. doar pe baza faunelor endemice de moluşte şi foraminifere bentonice. Limita inferioară a Sarma ianului este. 1992). este foarte important faptul că ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus aproape coincide cu una din schimbările majore din istoria paleoclimatică – paleoocceanografică a întregului Cainozoic. 1997 a. 1991 din Crihan.Rio et al. în ariile oceanice. par ial. cât şi bentonice (finalul aşa-numitului “Monterey excursion” a lui Vincent şi Berger. (1976) consideră că deoarece evolu ia foraminiferelor planctonice la nivelul Badenianului inferior şi mediu este identică cu cea din aria mediteraneană. 1985 din Crihan. în general. De asemenea. atât din ariile intracarpatice cât şi extracarpatice din România. 1997 b). aşa zisul “eveniment Miocen Mediu” (“mid–Miocene event”) (Miller. Acest eveniment este concomitent cu o schimbare pe plan global a δ13C atât a foraminiferelor planctonice. Fornaciari et al. Băcăran. Papp et al. 1997 b. aria Paratethysului a fost aproape complet izolată de marea deschisă. cu etajul Sarma ian (sensu Barbot de Marny. Woodruff şi Savin.contrar celor sus inute de Martini (1971).. 1999).. contemporană cu o creştere mai rapidă a banchizei est – antarctice (Kennett. (1997) propun ca baza Tortonianului (Miocenului superior) să fie de prima apari ie a speciei Neogloboquadrina acostaensis. limita Langhian/Serravalian ar putea fi aproximată în baza Zonei N10 a lui Blow (1969) sau cu Zona Globorotalia siakensis a lui Iaccarino (1985). iar în regiunea mediteraneană aproape de ultima apari ie a speciei Globorotalia peripheroronda (Fornaciari et al.ultima ocuren ă a lui Sphenolithus heteromorphus are loc în ariile occenice aproape de prima apari ie a speciei Globorotalia peripheroacuta (Miller et al.. 1985 în Fornaciari et al.. 1985. el consideră că şi depozitele Wielicianului se află încă în cadrul Zonei Orbulina suturalis. Wright şi Fairbanks. 1997).. . 1999) arată însă că depozitele kossoviene. De asemenea. 1995). La finele Badenianului. Berggren et al. Kossovian. 1968) din Paratethysul Central în trei etaje cu caracter regional şi anume: Moravian. Faptul că biostratigrafia acestor depozite salmastre se face. 1999). pe baza primei apari ii a genului Praeorbulina şi a speciei Orbulina suturalis şi pe baza Zonei NN5 de nannoplancton. Acelaşi autor arată că depozitele kossoviene se încadrează în Zonele NN6/NN7 de nannoplancton calcaros.. (1997 b) arată că limita Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior poate cu fi cu uşurin ă trasată la ultima apari ie a lui Helicosphaera walbersdorfensis în aria mediteraneană şi la prima apari ie a lui Catinaster coalithus în ariile oceanice de latitudine medie (din Crihan. De asemenea. partea terminală a miocenului Mediu este echivalată.. 1999). pentru Badenianul inferior. Papp et al. topul stratotipului Langhianului se află în întregime în cadrul Zonei NN5 a lui Martini (1971). unul dintre bio-orizonturile de nannoplancton calcaros cele mai uşor de recunoscut şi de corelat. 35 . 1991. fenomen interpretat ca legat de productivitatea crescută a apelor reci de adâncime de la latitudinile înalte. Motaş et al. ceea ce a condus la o scădere continuă a salinită ii cu consecin a dispari iei faunelor de foraminifere de salinitate normală şi înlocuirea lor cu asocia ii de apă salmastră..

Nannofosilele calcaroase. subdivizat în Moravian. Dacă se iau în considerare propunerile de trasare a limitei Serravalian/Tortonian (Miocen mediu–superior) la baza Zonei NN8 de nannoplancton calcaros şi datele oferite de Mărun eanu (1992). Acest aspect ar face ca Bessarabianul şi chiar partea superioară a Volhinianului să corespundă păr ii inferioare a Miocenului superior. cele ale complexului inferior (marnos) sau median (arenitic) se încadrează la Volhinian (Zona Lobatula dividens. Cadrul geologic al Forma iunii cu sare de la Slănic – Prahova Forma iunea cu sare de la Slănic apar ine sinclinalului cu acelaşi nume dispus pe depozite ale flisului extern şi. 3. 1997). unde se înregistrează prima apari ie a speciei Catinaster coalithus (Meszaros. îndeosebi.partea superioară a Forma iunii de Câmpini a. de foraminifere bentonice.Forma iunea de Telega reprezintă partea terminală a Miocenului Mediu marin. a schemei cronostratigrafice regionale (etajul Badenian. precum şi Brecia de Cosmina. respectiv Loxoconcha potetis. Zona Pseudotriplasia minuta/Uvigerina orbignyana.deoarece faunele de foraminifere planctonice au o evolu ie comună doar la nivelul Langhianului. şi are vârsta Kossovian.” (după Frunzescu. 1999): . din cauza îndulcirii progresive a mediului acvatic. Mactra bulgarica / Mactra caspia (Kersonian). în ale cărei depozite a fost identificată Zona Candorbulina universa/Globorotalia bykovae de foraminifere planctonice şi Zona NN5 de nannoplancton calcaros (Mărun eanu şi Crihan. Cryptomactra fabreana (Bessarabian). . destul de rare. se consideră ca utilă men inerea. 1999). par ial Zonei Discoaster calcaris (NN10). . sunt cantonate îndeosebi în forma iunile Sarma ianului inferior şi mediu.partea inferioară a Forma iunii de Câmpini a. . referitor la încadrarea cronostratigrafică a depozitelor Miocenului Mediu. Wielician şi Kossovian). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău corelabilă cu limita dintre zonele de nannoplancton calcaros NN6 şi NN7 (Mărun eanu. după scara locală utilizată în Paratethysul Central. au vârsta Langhian terminal – Serravalian inferior sau Wielician. Limitele subetajelor Volhinian-Bessarabian şi Bessarabian-Kersonian corespund primelor ocuren e ale bivalvelor Cryptomactra pesanseris. Con inutul biostratigrafic al întregului etaj Sarma ian este reprezentat prin asocia iile Zonelor de moluşte Abra reflexa (Volhinian). deşi Rögl (1996) propune corelarea limitei inferioare a Tortonianului cu limita Bessarabian / Kersonian. atunci această limită se va regăsi la limita Sarma ian inferior (Volhinian) – Sarma ian mediu (Bessarabian) sau chiar în cadrul Volhinianului superior. Moravian. respectiv Mactra bulgarica şi ale ostracodelor Miocyprideis sarmatica. 1998. precum şi partea terminală a Zonei NN5 şi Zona NN6 de nannoplancton calcaros. a cărui limită superioară poate fi corect caracterizată. apar in Zonelor Discoaster kugleri (NN7). Foraminiferele. Zona Elphidium reginum) iar cele ale complexului superior (siltic – argilos) la Bessarabian (Zona Porosononion sarmaticum şi Zona Porosononion aragviensis). Depozitele Sinclinalului de Slănic s-au depus peste relieful creat în urma cutărilor savice şi cuprinde o succesiune ce începe cu stratele de Cornu (în sens larg). doar la bioorizontul reprezentat de ultima apari ie a speciei de nannoplancton calcaros Sphenolithus heteromorphus. deci în cadrul Serravalianului. Zona Varidentella reussi. . în Paratethys. Discoaster hamatus (NN9) şi probabil. în care au fost identificate Zona Globoturborotalita druryi/Globorotalia transsylvanica de foraminifere planctonice şi respectiv.dintre depozitele de vârstă Sarma ian inferior–mediu (Volhinian–Bessarabian). 1998) are vârsta Langhian superior sau. Începând cu Sarma ianul (şi până la finele Neogenului). pentru Miocenul Mediu marin. Ca urmare a aspectelor prezentate. 1992 din Crihan. sunt date de moluşte şi ostracode. mult mai frecvente fa ă de foraminifere. ele putând fi încadrate în Zonele Lobatula dividens – Porosononion aragviensis (Bessarabian). Băcăran. principalele grupuri de organisme ce pot caracteriza etajele Neogenului. Catinaster coalithus (NN8). se pot trage anumite concluzii (din Crihan. peste cele paleogene ale Pânzei de Tarcău (planşa XXX). care după con inutul în nannoplancton calcaros (Zona NN6) poate fi corelată cu Serravalianul. 2004). urmate de depozitele Molasei de Doftana 36 .V.

doar slab cutate (constant înclinării de 30o). La partea superioară. În scopul determinării exacte a conturului sare-steril şi pentru o eventuală abordare a exploatării în carieră. succesiunea se încheie cu depozitele sarma iene şi pliocene. în zona SE a zăcământului s-au executat mai multe foraje de cercetare geologică. Băcăran. Forajul F1 ce face obiectul investiga iei paleomicologice abordate în prezenta lucrare e plasat în zona marginală de sub iere a lentilei de sare. marne şi tufuri cu globigerine. pe care a străbătut-o pe o grosime de 85m. oprindu-se într-un complex litologic de marne vinete (după Băcăran. Drăgănescu. Forajul F1 a traversat o succesiune de marne cu rare intercala ii arenitice. cuprinde orizonturi lito-biostratigrafice tipice (Grigore Popescu.V. şisturi cu radiolari. Zăcământul Slănic amplasat în zona central-sudică a Sinclinalului Slănic are o formă alungită pe trei direc ii cu îngroşare maximă în zona centrală. 1943. de vârstă Miocen mediu (Badenian). marne cu Spirialis. coloana litologică prezentând. Mărun eanu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Ştefănescu. următoarea succesiune: roci lutitice (marne şi argilite). Mărun eanu. arenitice-fin ruditice. urmate de forma iunea evaporitică (halit în bază cu anhidrit) şi având în talpa forajului o forma iune carbonatică fină. Succesiunea întâlnită relevă un ciclu simplu de sedimentare evaporitică. Molasa de Slănic. Frunzescu. Forajele au interceptat brecia sării cu lentile de sare. 1980). Forajul s-a continuat încă 30m de la ieşirea din sare. Forma iunea breciei sării şi la 167m a intrat în sare. 1951). 37 . neexistând riscul repetării în foraj a anumitor nivele. 1980) şi cele ale Molasei de Slănic (Ştefănescu. având avantajul că intersectează stratele evaporitice. brecia sării cu lentile de sare (orizont evaporitic). de sus în jos. 1994).

.

iar în sedimente din Pleistacen au fost decela i clamidospori cu suport micelian de Phycomycetes. Kalgutkar & Mc. mul i spori fungici distinc i eviden iază afinită i cu genurile moderne. Ramanujam & Rao. au semnifica ia unor etape în evolu ia elementelor de ornamenta ie. Pirozynski et al. par ial. 1991). monocelulari cu veruce (ce apar în Miocen). la sporii multicelulari apora i ce apar în Miocen. s-au format idiomorfonii. Pornind de la morfologia cea mai simplă (la sporii apora i. acele modele specifice întâlnite în procesul evolu iei ciupercilor (Locquin. consecvent mediului de nutri ie saprofit sau parazit (Kalgutkar. 1969. 1995). 1965). Existen a unei filogenii morfologice a sporilor fungici este un argument al folosirii acestora în biostratigrafie.1. folosindu-se de elementele sporologiei comparate. Combinarea studiilor fungilor fosili cu cei actuali măreşte poten ialul palinomorfelor fungice fosile în interpretarea palomediului (Wolf. la sporii dipora i ce apar în Eocen. 1968. Aceasta poate fi atribuită varia iei factorilor incluşi rapid de fungi. Sporii cu costa ie de tip Fusiformisporites (ce apar în Paleocen). În sedimente din Eocen au fost identifica i teliospori de Puccinia. Multe esemenea informa ii au crescut. Locquin (1982) a explicat procesul evolu iei ciupercilor prin trecerea de la simbioză la integrarea genetică într-un singur organism. Totuşi. 1966 . până la morfologiile cu ornamenta ii (la sporii monocelulari apora i ce apar în Paleocen. Rareori. Intyre. Compararea sporilor actuali cu cei fosili de ciuperci dintr-o forma iune de o anumită vârstă realizează o imagine generală. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9.. a stării evolutive a acestora în contextul paleobotanic şi palinologic respectiv. fungii nu au o dezvoltare evolutivă pe deplin elucidată (Sheffy & Dilcher. psila i-elicoidal (ce apar în Paleocen) şi dicelulari reticula i (ce apar în Miocen). Lange & Smith. la un moment dat. O importan ă deosebită în explicarea filogeniei morfologice o au genurile fără anteceden i. acompaniată de schimbările ecologice edafice şi biotice care afectează substratul lor. la sporii multicelulari. 1983). 1982). ci de conservatorism şi continuitate. precum Desmidiospora şi Tetraploa (Elsik. RECONSTITUIREA PALEOMEDIULUI MIOCEN 9. însă. ciupercile şi-au manifestat prezen a prin 645 genuri fosile şi 6000 genuri actuale (Locquin. Endogone sp. dipora i ce apar în Maastrchtian) există o întreagă scară a reperelor care uşurează munca paleomicologului. De la Ballistomycotina la Trichomycetes ce au stabilit primele pun i oncogenice acum 600-700 milioane de ani (sfârşitul Precambrionului) până în prezent. Deşi cunoscu i de timpuriu. Elsik (1977) a avut intui ia unei adevărate filogenii morfologice a sporilor fungici fosili. Genurile moderne de Ascomycetes epifite au fost cunoscute din Cenozoic (Dilcher. precum Slaniceites caracioni. 1971. 37 . Jarzen & Elsik. 1988. aplicarea în biostratigrafie a fungilor fosili a fost mărită de descoperirile caracteristice şi unice de spori care au amplitudini stratigrafice limitate (Kalgutkar & Sigler. b. 1976. 1977). 1975). dicelulari. Marcel V. contrariul. Cercetările ulterioare au dovedit apari ia unor anteceden i. dându-ne imaginea diversită ii fungilor fosili care pot constitui suportul în elegerii rela iilor dintre marile grupuri de ciuperci. asepta i şi psila i). 1986. 1969). Generalită i Ca rezultat al creşterii complexită ii şi diversificării sporilor fungici de-a lungul timpului geologic. Arthrinium şi Hypoxylon cu şan longitudinal apar în tranzi ia Paleocen superiorEocen. ce apar în Triasic. 1977). (Wolf. In Cenozoic.V. antrenat în compara iile sporilor actuali cu cei fosili. Pirozynski (1976) eviden iază că istoria fungilor nu este marcată de schimbări şi extinc ii. Sporii de tip aff. dar ajunge la apogeu în Cenozoic inferior. Băcăran. speciile fosile corespund exact sporilor moderni. Ramanujam & Srisailam. Cercetările noastre dovedesc. Resturile fosile de fungi sunt mai pretabile la interpretarea mediului înconjurător decât indexul lor. Elsik (1977) constată că diversitatea de forme morfologice se stabilizează în Maastrichtian (Cretacic superior). Pirozynski. Porul a constituit apertura de bază din Triasic superior până în Cenozoic (Elsik. 1971). 1979. 1980.

2000). Amphissphaerella. 2000). India. au implicat în cadrul factorului paleogeografic corelarea componentelor floristice.Dilcher (1965) compară fungii epifi i Microthyriales. înso itoare ale oaselor de Mastodon. India de Sud cu cei moderni Cirrenalia şi văd în Grallomyces. Stubblefield & Taylor. 1988. Determinarea paleomediului cu ajutorul Fungilor a fost în aten ia paleomicologilor: . 1995) din Eocenul Forma iunii Eureka Sud. Ramanujam. altfel existând riscul erorilor. 2000). Fungii sunt o sursă particulară de informa ii privitoare la paleomediu. S. 38 . .. . Interpretarea paleogeografică a prezen ei fungilor în diverse forma iuni măreşte poten ialul informativ al acestora: . b. . descoperind semnifica ii de similaritate. Isthmospora elementele unui climat cald. (1988) a investigat palinologic şi micologic sferele de argilă cu con inut organic. Mul i cercetători s-au folosit de sporii fungici în comparări cu cei actuali în vederea determinării unui climat: . din Canadianul Arctic. Implicarea macrofosilelor în cercetarea paleobotanică alături de cea palinologică lărgeşte posibilitatea în elegerii rela iilor dintre fungi şi plantele gazdă. Descrierea şi comentarea de către Chitaley (1978) şi Chitaley & Wawale (1978) a rela iilor dintre plantele gazdă şi fungi şi a plantelor gazdă cu fungii fosili a dus la cunoaşterea paleomediului din Mohgaonkalan din Deccanul Intertrappean-India.Wolf (1966 a. 1995) cu ocuren a cenozoică (pl. Malaezia şi Rusia. descoperit în New Brunswic. Deşi rare. 2000). rela iile fungilor fosili cu animalele sunt valoroase: .V. după Kalgutkar. Gray (1985) a comparat rela iile de mediu ale microfosilelor (polen şi spori fungici) şi macrofosile.U. neputându-se explica asemănarea îndepărtată cu flora paleocenă din Australia şi America de Nord. 1995.Kalgutkar (1993) a comparat fungii Cenozoicului inferior din Forma iunea Bonnet Plume din Canadianul Arctic cu cele de aceeaşi vârstă din Argentina. 1988).trecând în revistă rela iile fungilor cu mediul lor (Stubblefield & Taylor. în studiile lor paleoclimatice. China. . IV. . în valori cantitative şi calitative şi a dus la descoperirea într-o singură secven ă a stratului a informa iilor valabile pentru întregul strat. şi determină paleoclimatul regiunii. 1968) leagă fluctua iile de abunden ă a sporilor fungici de modificarea vegeta iei cauzată de schimbarea climatului. Africa. Canada. descoperind o diversitate ce se reflectă în morfologia sporului. comunicând prezen a numeroşilor taxoni ai diverşilor fungi (după Kalgutkar & Jansonius. . . .Ramanujam & Srisailam (1980) corelează sporii helicoidali Paleocirrenalia din Neogenul Kerala.Yarzen şi Elsik (1968) consideră sporii descoperi i de-a lungul râului Luangwa din Zambia ca utili deducerii mediului din Neogen. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău În practica comparării sporilor de ciuperci actuali cu cei de vârstă miocenă trebuie să se îmbine cunoştin ele dobândite în filogenia morfologică a sporilor fosili (pl. . . III.Kalgutkar & Mc Intyre (1991) descriu doi helicospori fungici tipici (Helicoönites şi Helicosporiates Kalgutkar & Sigler. Pirozynski et al.Pirozynski et al. 1977). Sporidesmium.Elsik compară speciile actuale ale genului Hypoxylon din Zona Temperată Nordică şi din zone aparent tropicale. 1976. a fost insuficient exploatat pentru Cenozoic (după Kalgutkar & Jansonius. b. Anglia. după Elsik. 1988).Lange (1978b) a comentat semnifica ia prezen ei speciilor Pesavis tagluensis şi Ctenosporites eskerensis. Helicodendron şi Helicosporium în regiunea paleomediului umed (după Kalgutkar & Jansonius.. 1981. 1968 a.subliniind rolul lor determinant (van Geel et al. indicatori ai climatului cald şi grupul generic subacvatic Helicoön. Australia.folosindu-i ca indicatori ai mediului vechi (Pirozynski. 1982) (după Kalgutkar & Jansonius. mai târziu (1973) va sugera că prin identificarea speciilor fosile şi compararea lor cu formele vii se poate deduce paleomediul.A. Erysiphales şi Meliolales (Eocen mediu) din Tennessee. Băcăran.Bharadwaj (1967) şi Lange (1976).Stubblefield & Taylor (1988) şi Taylor (1990) discută semnifica ia fungilor folosi i şi asocierea lor în paleoclimatele terestre în interac iunea cu plantele şi animalele.

fig. 4). dând naştere la două serii de celule (după Ellis & Ellis. situat la fiecare a 3-a sau a 4-a celulă (după Ellis & Ellis. formând astfel tipul de septare „siparia”. Sporul fără sept se numeşte monocelular (aseptat). fig. sp. verticali sau oblici. 14) se întâlnesc conidii elipsoidale. De la sporul cu un sept (dicelular. Wehmeyer. dând 39 . dispuse toate trei. Redau mai jos câteva tipuri de septare. & Br. Fiecare specie (sau grupuri de specii) de spori fungici are un specific al dispunerii septurilor în asociere cu alte caractere. brune. Septul poate fi median (la mijlocul sporului). pentacelulari (tetrasepta i). XVIII. despăr ite prin pere i transversali (7-10).) Sacc. Ellis şi Pamela Ellis (1985) şi două specii din lucrările micologilor români Al. A. constituită din 2 septuri oblice şi 2 septuri transversale ce delimitează 3 loji. În planşele XVII şi XVIII prezint imaginile a 45 de specii de spori actuali din lucrarea sporologilor Martin B. lactucicola Ellis & Everh. Această dispunere mozaicată a septurilor longitudinale. ascosporii hialini sau subhialini au un aspect muriform datorită septurilor longitudinale prezente câte 1-2 la acelaşi nivel celular. grupuri de 4-6-7 celule continui sau separate de alte grupuri constituite mai simplu. ascosporii au 5 septuri transversale şi numai 1 sept longitudinal.. Băcăran.S. fig. 23). XVII. Ceea ce este hotărâtor în stabilirea înrudirii acestora este tocmai existen a septării de tip „robusta”.P. sporii care au două septuri se numesc tricelulari. Rădulescu (1969) cu scopul de a eviden ia faptul că aceştia îşi găsesc anteceden ii în micoflora miocenă. (pl. deci la un număr nesemnificativ de exemplare. drept.) Zogg (pl. Săvulescu. Elementele morfologice folosite în procesul comparării sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili În compararea sporilor actuali de ciuperci cu cei fosili se foloseşte o gamă largă de elemente: septurile. multicelulari (cu 6 sau mai multe celule. sinonimă cu cea de tip „carthami” la specia actuală Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. La Dictyotrichiella pulcherrima Munk. longitudinali (1-2). ascosporii au 5-6 septuri transversale şi 3-4 septuri longitudinale. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. monoseptat). incapsula i. 1983). ascosporii sunt bruni-aurii.2. La Gloniopsis praelonga (Schw. VIII.F. La Alternaria (Macrosporium) carthami Tr. 1985). Săvulescu. patru. culoarea. 14). 1942 (pl. dimensiunile etc. aperturile. multisepta i). 1942 îşi găseşte corespondentul fosil miocenic în Alternaria robusta nov. La conidiile acestei specii se întâlneşte septarea de tip „carthami”. XVII. segmentat de septuri transversale la distan e aproape egale. şi la alte specii. se întâlneşte uneori septarea de tip „vulgaris”. accidental. fragmentată. multicelulare. 1985). XVIII. piriforme. (pl. la mijlocul celulei a treia. aproape în întregime paralele cu axul longitudinal. 1942. constric iile. Săvulescu. cu septuri curbe. astfel că a apărut no iunea de septare tip. fusiform.V. clavate sau alungite. La Pleomassaria siparia (Berk. este marcat la două segmente mijlocii de două septuri longitudinale. Corpul simetric. (pl. Manoliu (1982) şi E. Septurile sunt elementele morfologice cele mai importante ale definirii sporilor actuali şi fosili de ciuperci. fig 15) cu specifica ia L. care prezintă aproape permanent 3 septuri transversale şi 3 septuri de tip „vulgaris” la unele celule ale sporilor. cu 5-8 septuri transversale şi mai pu ine septuri longitudinale (după Ellis & Ellis. disepta i şi pe măsură ce aceştia au trei. forma. alcătuind. Acest tip de septare numit „pulcherrima” este întâlnit. se numeşte septare de tip „bevanii”. dispuse în cruce sau în dreptul 1/2 . fig. care arată că acest binom este folosit în sens larg pentru a acoperi un grup variabil. în mijlocul a 3 celule succesive sau numai 1-2 la jumătatea distan ei dintre 2 septuri paralele sau dispuse în V.1/3 din lungimea celei opuse. 1969).(Macrosporium) carthami Tr. major (cel mai gros) sau minor (cel mai sub ire) (după A. fig.A. Al. XVII. frecvent. 27). simetria. ei se numesc tetracelulari (trisepta i). La sporii genului Pleospora sp. cinci sau mai multe septuri. Manoliu (1982) le citează la specia P. cu celula terminală mai alungită şi care măsoară 58-74 x 11-14 µm (după Rădulescu. ornamenta ia. 1985). La Ramphoria bevanii Sivan (pl.

Tilia. liniar-curbă. helocoidală. Mangifera. a.). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii. 1983). Cele 21 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 13 specii au fost lignicole (16. Spectrul ecologic al sinuziilor de micro-şi macromicete care se aseamănă cu cele descoperite în depozitele miocene cuprinse în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. Ansamblul poral (hilar) Sporii fungici de tipul conidiilor. Ulmus. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai pu in de 1/2 din înăl imea acestora. (după A. scolescospori. atunci când porul (hilul) este la acelaşi nivel cu umerii sporului (frecvent). Ansamblul poral (hilar). Ilex.oblic. vermiformă (vermiculată) naviculată. p. ventricoasă etc. Gmelina.V. Sorbus. falcată. formează un ansamblu numit de noi ansamblul poral (hilar) ce este un caracter de diferen iere a speciilor. rombică. au două extremită i (capete): proximală şi distală. Magnolia. clavată (măciucată) şi obclavată. elipsoidală. Ulex. Betula. 2 specii au fost cosmopolite 40 . rombic-rotunjită. ovată. Modul acrogen de formare a sporilor (la vârful conidioforului sau a bazidiei) asigură o simetrie a acestora. lunată. Taxus. obovată.A..9 %) pe genurile: Acer. acerosă (aculeată). atunci când porul (hilul) se ridică deasupra umerilor cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora (frecvent). Hevea. limoniformă. Cornus. Frecvent. eliptică. doliformă. 1 specie micorizantă. filiformă. napiformă. lageniformă. .5 %).F. pe când modul pleurogen de formare a sporilor (pe păr ile laterale) contribuie la asimetria sporului şi oblicitatea ansamblului poral (hilar). Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo. . eliptică. fusiformă. Băcăran. 1983). cilindrică. 2 specii parazite (9. campanulată.. halteriformă.8 %). uncinată (hamată). subgloboasă. dacrioidă. obpiriformă. . (h. Celtis.S.3.5 %) şi o specie asociată (4. lanceolată. tip de septare numit „praelonga”. fapt mai pu in evident la septul major. Cytisus.aliniat. septul median este asociat cu o constric ie puternică. poate fi: .emergent. atunci când porul (mai rar hilul) coboară sub nivelul umerilor sporului cu mai mult de 1/2 din înăl imea acestora. ovată. 1 specie a fost lignicolă (10 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. Aesculus. Constric iile din dreptul septurilor reprezintă un caracter de specie şi trebuie neapărat să se ina seamă de acestea în procesul comparării (apreciate ca slabe. atunci când porul (hilul) are o pozi ie oblică fa ă de axul longitudinal al sporului. alantiformă. 2 specii foliicole (9.P. monopora i sau dipora i. piriformă.prăbuşit. asteriformă (după Hulea şi colab. Quercus. (ovală). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău aspectul unei furci. . Din cele 10 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării. Forma sporilor fungici poate fi eliptic-îngustă. cu capetele rotunjite şi trunchiate. Pinus. Hippophaë. circulară. b. medii şi puternice). Fagus.adâncit. Constric ia de la mijlocul ascosporului este mai accentuată decât la restul corpului (după Ellis & Ellis. elipticcurbă. lentiformă. 9. obovată. împreuna cu gâtul şi umerii sporului. 1 specie tericolă (4. astfel că. Capătul proximal (uneori şi cel distal) este purtătorul porului sau hilului. prescurtat a. obdeltat-rotunjită. 1985).7 %) cu Sporoschisma mirabile. globoasă (globuloasă). piriformă.

Pyrus.3 %) şi 1 specie entomofagă (5. Theobroma. Salmalia şi al i arbori şi arbuşit. 1965). Magnolia. Festuca rubra. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea cu sare Cele 20 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii au fost lignicole (35 %) pe genurile Albizia.2 %) pe Carthamus tinctorius.9 %). Quercus. Viburnum. pe Bambus şi Pyrus. d. Barbacenia. Hevea. Gmelina. Hevea.4 %). Castanea. Corylus.8 %) pe genurile şi speciile: Alnus. Triticum şi. Euphorbiaceae.2 %) pe lemnul genurilor: Abies. principiu folosit de lucrările lui Heer. 2 specii tericole (6. Liquidambar. Cedrella. intybus. Carthamus. Mangifera. palinologia. Chlorophora. Salix. Tripogon. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Doftana Cele 13 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 1 specie humicolă pe plante moarte (7. Malus. Balsa. (după Sittler. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea de Şipo elu Cele 19 specii de ciuperci care au fost implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 7 specii lignicole (36. Betula. Engelhardt. oleracea. Vitis. 1 specie cosmopolită (3. Dactylis. Pisidium. Betula. Cicorium intybus. selectivitatea procesului fosilizării. considerat un act complex şi delicat: necesitatea concursului tuturor metodelor utilizabile. în general. Ulmus. Castanea. P. Pyracantha coccinea.7 %). Quercus. Triticum.. pe membrii familiilor Leguminoase. Liquidambar. mineralele argiloase etc. Ilex. Nyssa. Carica. Sittler (1965) propune câteva reguli în reconstituirea paleoclimatului.7 %). P. trivialis). Calcophyllum. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (20 %) şi 7 specii parazite (70 %) pe genurile: Antiaris. Fagus. Eucalyptus. pratensis. Agropyrum.3 %). Callistephus chinensis. Urochloa. 1966. Rhamnus. S. pe al i membri ai familiilor Euphorbiaceae. Zeae etc.V. Desmodium. 1 specie micorizantă (3. e. Bersamia paullinioides. Tinospora.7 %) şi 6 specii parazite (46. Reconstituirea paleoclimatului Printre cele mai uzuale mijloace de reconstituire a paleoclimatului s-au dovedit a fi: fauna. Raphia sp. Persea. folosirea cu pruden ă a cifrelor şi limitelor. Ettinghausen. Mahabalella acutisetosa Sutton & Patel. Dioscorea. Rauvolfia. flora (paleobotanica. Ulmus. f. paleomicologia). Agrostis. Cedrella. Cunoaşterea ecologiei plantelor actuale furnizează informa ii pentru cunoaşterea paleoecologiei speciilor fosile. criticarea. Saccharum. Acer. de Saporta.1 %) pe speciile şi genurile: Acer. Poa (P.5 %). 1 specie micorizantă (7. 1 specie praticolă (7. Profilul ecologic al ciupercilor care se aseamănă cu cele descoperite în Forma iunea Gresiei de Kliwa Cele 29 specii de ciuperci implicate în procesul comparării au următorul profil ecologic: 14 specii lignicole (48. 8 specii parazite (42. Fagus. Dianthus.5 %). Gmelima. Fargesia (Ariundinaria). antrenarea în 41 .7 %). Fagus (F. 2 specii au fost foliicole (10 %) şi 11 specii parazite (55 %) pe următoarele specii. c. Unger etc. 2 specii foliicole (10. Gmelina. 1 specie lignicolă (7.. Lactuca. (Palmae). Malus. Albizia. Gramineae. verificarea şi completarea rezultatelor. Cichorium endivia. Samanea. Boulay. Leguminosae. Populus. Quercus. genuri şi familii: Berkheya.4 %). Taxus.7 %) pe lemnul rădăcinilor genurilor: Albizia. nemoralis. Avantajele şi inconvenientele metodei palinologice sunt valabile şi pentru paleomicologie (reparti ia de către vânt şi apă a organelor ciupercilor. Dianthus. Mangifera.5 %) pe plantele ierboase din genurile: Arachis. Theobroma. 1 specie foliicolă (7. Carthamus. 2 specii tericole (15. Poa. 1 specie micorizantă (5. C. Monanthotaxis. 1 specie foliicolă (3. Populus. Malus. Băcăran. Hibiscus. Betula. Alnus. Nyssa. 10 specii parazite (34. Quercus. Eryobotrya japonica. Mangifera. Carthamus tinctorius L. Sonchus (S. Hevea.5 %). 9. asper). Hura. Hymenocardia. grandiflora). Saccharum.4.

imaginea floristică redând o răcire progresivă şi lentă (Sittler. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău procesul sedimentării a speciilor de vârste şi provenien e diverse. formele din regiunile mai înalte cuprind ansamblul continentului (Sittler. nici Engelhardtia. în concuren ă cu Pinus silvestris. parazite. dar nu au înflorit noile grupe ale Oligocenului superior. având limita superioară la baza Rupelianului mijlociu. Ulmus. parazitism. B.V.2. 9. este un fapt ce echivalează cu o racire a temperaturii. apărute la începutul acestei perioade. nu mai sunt Palmate.). în care vechile esen e termofile au dispărut. Chenopodiacee şi Symplocacee (Sittler. prima degradare climatică a Cenozoicului. Oligocenul inferior şi par ial Oligocenul mijlociu. 1965). Tilia. cazul stratelor de Heskem (Oligocen inferior). În Bazinul Hesse. Încălzirea de la începutul Aquitanianului este improbabilă. micorize etc. 42 . dar în care Pinaceele le duc către alte grupe. 1965). 1965). forme noi recente tipice: Carya. Cenozoicul vechi (Eocenul. 1965).1. iar al doilea îl va înlocui în Miocenul superior (Pons.4. 9. Alnus. nu se cunosc limitele în care procesul evolutiv a afectat şi zestrea enzimatică cu care primele activează în stările de saprofitism. care vor dispărea treptat în cursul acestei epoci şi cu forme mai boreale. incertitudinea înrudirii filogenetice etc. Băcăran. de unde şi concluzia că varia iunile floristice şi climatice rămân lente şi ezitante (Sittler. sub influen a varia iilor climatice. cu ocazia invaziei marine. micorize etc. Pinus haploxylon. A. după Sittler. plantele din climatul mediteranean cald apar din ce în ce mai frecvent. se constată o profundă schimbare a condi iilor de climă între Lute ianul tropical şi umed şi Rupelian. Juglans. În regiunea de la nord de Vogelsberg. caracterizat prin predominarea Dicotiledonatelor asupra Gimnospermelor cu numeroşi spori de Pteridofite. Procesul de răcire a climatului a avut drept consecin e instalarea formelor noi arctoter iare şi a celor coborâte din zonele înalte. cu o imagine polinică ce reflectă par ial pe cea din Cretacicul superior. Evolu ia climei şi florei în Paleogenul Europei Occidentale Din cercetarea florelor palogene din Fosa Renană şi Fosa Rodaniană. Tilia. Sittler (1965) a avut în vedere subdivizarea Cenozoicului în trei perioade floristice. dar se găsesc Tsuga. în care Gimnospermele domină şi împart spectrele cu Angiospermele termofile ale Cenozoicului vechi. 1964. Salix. Pterocarya. Specificul sedimentării la cotul Carpa ilor şi varia iilor climei nu anulează instalarea unei flore mai noi cu care ciupercile vor stabili rela ii saprofite. Cenozoicul mijlociu (restul Oligocenului mijlociu şi superior plus Miocenul inferior). C. va deveni preponderent în partea inferioară. convergen ele de formă. Odată cu invazia mării rupeliene. în Rupelianul superior sunt semnalate. Acer.4. (după Sittler. complexitatea procesului nomenclatural. 1965). 1965). Evolu ia florei în Cenozoic În func ie de evolu ia florei. în care Gimnospermele sunt tot preponderente. Sittler (1965). sporodic. Deci Sittler (1965) este cel care va eviden ia amploarea înlocuirii formelor termifile cu formele arctoter iare. Alnus. într-un ritm lent. referindu-se la Bazinul Hesse. fără ca formele tropocale să dispară în acelaşi procent. dar flora relativ tânără indică mai curând o degradare climatică (speciile termofile ale Pinaceelor fac loc la Sciadopitys). În microflora Schleichsandu-lui (Bazinul Mayence al Fosei Renane) se constată dispari ia genurilor termofile. Cenozoicul recent (Miocen superior şi Pliocenul). Betulacee (Sittler. Având în vedere rela ia complexă a ciupercilor cu plantele şi animalele. 1965).

Bilai & Zakharcenko.Miocen inferior. Nici măcar în Burdigalianul Forma iunii Gresiei de Kliwa nu există o identitate cu Burdigalianul Forma iunii de Doftana: speciile cu preferin e climatice de zone tropicale. La temperatura mortală. minimă sub 20oC). Am marcat pe planiglob fiecare specie de spori de ciuperci actuale în func ie de informa iile oferite de cele două volume de sporologie (1971-1976) ale lui Martin B. subtropicale şi mixte totalizează un procent de 37 %. 2004).9 %). 1987). în Forma iunea Gresiei de Kliwa (63 %) şi în Forma iunea de Şipo elu (53. Crisan. Factorii fizici (temperaturi şi umiditate) în dezvoltarea ciupercilor Ralph Emerson (1964) este cel care arată rolul limitativ al factorilor fizici în distribu ia organismelor vii pe suprafa a Pământului.8 %). Procesul de tranzien ă micotică Primele două volume de sporologie ale lui Martin B. 1968. de creştere 10-40oC. ponderea speciilor cu preponderente climatice temperate este egală cu ponderea speciilor cu preferin e de zone mixte (40 %). La alcătuirea celor 10 liste de spori de ciuperci actuale am constatat că sporii celor trei grupe nu se află în aceleaşi propor ii. ciuperca este distrusă. .specii de ciuperci cu preferin e de zone tropicale şi subtropicale. „La temperatura optimă. de unde şi ideea deductivă că în forma iunile şi subdiviziunile studiate există un proces de tranzien ă micotică miocenă. Săvulescu. ca factor ecologic esen ial. În func ie de afinită ile climatice ale speciilor sporilor de ciuperci actuale care se aseamănă cu speciile sporilor de ciuperci fosile descoperite în bazinele văilor Teleajen şi Buzău. 1964). în cazul primului. fiecare diagramă eviden iează un profil climatic diferit: a) cu preponderen e climatice temperate: în Forma iunea de Podu Morii (80. c) cu preponderen e climatice mixte: în Forma iunea de Doftana (44.V.9 %. dezvoltarea ciupercii este oprită.1 % = 37 % 22. Temperatura. în cazul celui de-al doilea. Ciupercile pot fi clasificate în: termofile (temperaturi de creştere 20-50oC. psihrofile (t. t. optimă 20-35oC). t. iar oscila iile lor ulterioare erau doar episodice. 63 %. fără ca să fie omorâtă. fapt ce aduce argumente în plus la pozi ia lor de reper. Aşa am ajuns să constat. are un rol preponderent în evolu ia ciupercilor ca temperaturi de nişă (din Ainswarh & Sussman ed. speciile cu preferin e de climă temperată (arctoter iare) erau deja cantonate..specii de ciuperci cu preferin e de zone mixte. În cazul Forma iunii de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.3. Era mult mai cald în timpul Forma iunii de Doftana (cu gipsuri) decât în timpul Forma iunii Gresiei de Kliwa.” (după O.4. Băcăran.9 %). de creştere sub 10oC. Ellis (Dematiaceous Hyphomycetes-1971 şi More Dematiaceous Hyphomycetes-1976) abordează şi răspândirea geografică a speciilor de ciuperci. la fiecare forma iune şi subdiviziune studiate. mezofile (t.. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 9. se grupează în felul următor: . Hulea şi colab. 50oC. fa ă de 66. . optimă sub. 53.6 % 43 . Ponderea ridicată a speciilor cu preferin e de zone temperate (în ordinea citării vărstelor: 80. temperatura optimă 40o 50 C) (după Cooney & Emerson.. că speciile actuale de ciuperci rezultate din comparări.8 %) indică faptul că în Oligocen superior .4 %). atunci când am efectuat actul comparării.9 % + 11. b) cu preponderen e climatice tropicale: în Forma iunea cu sare (52. 20oC) (după Kirk şi col. maximă cca. 1964.specii de ciuperci cu preferin e de zone temperate. 9. Ellis. Se întâmplă ca în mediu să se realizeze temperatura minimă şi maximă la care ciuperca continuă să trăiască şi piere numai dacă temperatura este mortală. termotolerante (t. 1973.6 %. 25. miceliul ciupercii se dezvoltă abundent şi ciuperca este capabilă să fructifice.4. Pentru fiecare din cele 10 planşe cu speciile sporilor fosili de ciuperci descoperite pe văile bazinelor Teleajen şi Buzău am întocmit câte o listă în care au fost eviden iate speciile de spori de ciuperci actuale cu care primele se aseamănă.2 % + 44.4.4 % = 66. t. 1983). La temperatura minimă şi maximă.

deoarece amplitudinea dintre temperaturile minime şi maxime ale speciilor este cea care permite pendularea între optim şi extreme. popula ional. ciupercile sunt cele care dau profilul climatic. Se realizează o efemeritate în timp geologic a asocia iilor speciilor de ciuperci. sporii de ciuperci reprezintă o adevărată “bandă magnetică” sau o “cutie neagră”. care nu este un lux al naturii. reprezintă identitatea ecologică din umbră a plantelor şi animalelor. Ciupercile. mai ales în Cenozoic. şi de disponibilitatea pentru rapiditate în înmul ire. Caracterul trecător. la un moment dat.V. Sesizând modificările climatice survenite în diferite vârste ale Miocenului. Amploarea mul imii uriaşe a numărului de spori este legată de alcătuirea relativ simplă a ciupercilor. la un moment dat. înso itoare fidele. cu numărul mare de spori. 44 . pentru că asigură un fond ce se integrează potrivit afinită ilor climatice. Parametrii termici largi ai ciupercilor reprezintă rezultatul unei selec ii naturale. nu întotdeauna.4 % în Forma iunea de Doftana. al forma iunii. 17. Tranzien a micotică. tranzient. de mare aploare. 20 % în Forma iunea de Podu Morii – Calcarele de Jaslo.1 % în Forma iunea Gresiei de Kliwa. ca doi factori de evlou ie darwiniană. reprezintă o componentă indispensabilă în circuitul materiei.6 % în Forma iunea cu sare şi 23.8 % în Forma iunea de Podu Morii. decelat cu uşurin ă. În interpretarea rela iei Soare-Pământ. asigurând destructurarea par ială a acestora prin parazitism şi saprofitism. capabilă să se manifeste fiabil. al compozi iei asocia iilor de ciuperci miocene.. Ciupercile. 44. când se pot face mai uşor compara ii cu sporii de ciuperci actuale. Degradarea climatică de la sfârşitul Oligocenului superior şi începutul Miocenului inferior este sus inută de către Sittler (1965) şi de către noi (2009) cu mijloace palinologice diferite: grăunciorii de polen. altfel natura nu şiar permite luxul distrugerii masive a speciilor la şocurile mari de temperatură. ale vegeta iei. respectiv sporii de ciuperci.1 % în Forma iunea de Şipo elu. ordonat. se numeşte proces de tranzien ă micotică miocenă. permanent pe Pământ. cu necesitate. în func ie de afinită ile climatice ale acestora. existând astfel o continuitate a determinării paleoclimatului. complex. Băcăran. Procesul trenzien ei micotice a apărut odată cu ciupercile din Precambianul superior şi s-a continuat până astăzi. la ideea existen ei LEGII TRANZIEN EI MICOTICE. 11. ceea ce ne conduce. este un fenomen legic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Se remarcă procentele mici realizate de speciile de ciuperci cu preferin e climatice mixte: 4.

Paleosinuzia parazită (planşa XX/g). La Fusarium sp. foliicole. 45 . cea mai viguroasă în paleoecosistemul miocen. Considera ii asupra paleoecosistemului miocen Implica i. fungii. 2. Milleromyces rhyniensis Taylor. aşa cum se observă în planşa XX.humicole. Pentru a în elege amploarea paleoecosistemului miocen. Paleosinuzia parazită eviden iază activitatea intensă a fungilor. din Taylor & Osborn.000 spori etc. CONCLUZII 10. din Cole & Hoch. lignicole. ca organisme heterotrofe. Hass & Remy. Exemplificând. 1964). paleosinuziile parazite şi lignicole eviden iază p bogată paleofloră. Ulocladium. Hass & Remy. agentul patogen al rapănului mărului.000. Rhizoctonia. Taylor . praticole. 1991). din Cole & Hoch.000 spori. 1991). dar şi de desfăşurarea rapidă a procesului de înmul ire. pe un snigur bob bolnav de Tilletia caries 12. existen a la aceştia a unui mecanism evoluat de penetrare a cuticulei. Paleosinuziile sunt. Venturia dovedesc faptul că un mare număr de fungi eviden iază a fi producători de cutinaze. micorizante şi entomofage. micorizante şi foliicole. 1996). parazite. 1987. 1996). holocarpic. Băcăran. După primele studii. 3. Stemphyllium. cosmopolite.000 spori. Pythum.V. structurile ini iale prenetrează cuticula şi permite formarea unei strome subcuticulare (după Gessler & Stumm. dar este citat. Sunt invocate şi alte plasmodiophoromycete descoperite de Karling (de ex.000.. Activitatea tranzitorie a esterazei este prezentă în prima fază a infec iei (după Nicholson et al. Între parazitism şi simbioză (dubla mişcare a nutrien ilor) diferen ele sunt greu de decelat. Din datele cunoscute în prezent la Venturia inaequalis. Krispiromyces discoides Taylor. sugerând abilitatea acestora de a produce enzime larg răspândite. indică amploarea activită ii fungice. lignitubuli) la suprafa a internă a pere ilor groşi ai clamidosporilor. Prezen a activită ii cutinazelor a fost cunoscută încă din 1963 (după Linskens & Haage. din Cole & Hoch. paleo.000. în apotecia Sclerotinia sclerotiorum 30. papile. 1992 cu zoosporange holocarpic. Enzimele descoperite la câteva din speciile genurilor Alternaria. 1992. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. inaequalis este realizată de apresor.000 ascospori.. nu întotdeauna întâlnite în natura cutinazei. cosmopolite. prezen a unui complex cutinaza nu a fost descoperită (după Van den Ende & Linskens. deci. din Cole & Hoch. praticole. tericole. (după Ingold. mai ales pe frunze şi tulpini.000.. entomofage. Hass & Remy (1992) descriu trei noi taxoni de fungi acvatici din Plasmidiophoromycetes pe alga Palaeonitella cranii: 1. cu date referitoare la speciile actuale. pe Penicillium spinulosum.000. tericole. în realizarea paleoecosistemului miocen. Voronina şi Sorodiscus). 1992 cu talul discoidal. precum şi prezen a unei adaptări a plantelor la infec ia fungică.000.1. În marea lor majoritate. 1974. în primele faze ale infec iei provocate de ascospori sau conidii. 1964.000. 1984. tubul germinal are la exterior apresorul (după Parry & Pegg. Unii fungi şi celulele plantelor sunt controla i de acest tip de antagonism (după Taylor & Osborn.000 spori/zi. cu necesitate. sunt în interac iune cu organisme foarte variate. Sclerotinia. Fusarium. 1992 cu talul piriform-globular. în stroma peritecială de Daladinia concentrica 100.000. 1963. aflăm că: în „puff-boll”-ul Calvatia gigantea sunt 7. Smereka et al. 1991). din Cole & Hoch. acizii graşi vor accentua efectul distrugerii la invadarea fungilor (după Martin. Sunt eviden ia i zoosporii care au penetrat pere ii celulei gazdei şi un zoosporange cu un tub de eliberare. iar la polul opus se situează paleosinuziile humicole. 1972) şi pregăteşte implicarea cutinazei în penetrarea frunzei mărului. Hass & Remy. Penetrarea cuticulei în cazul V.. ajungem la concluzia ca Mycota reprezintă un regn redutabil. Lyonomyces piriformis Taylor. charofita Palaeonitella din Devonianul inferior de la Rhynie chert (după Taylor et al. 1988. epibiotic. la Gonoderma applanatum 30. ca exemplu clasic de gazdă în care sunt implica i fungii. apertura cu o mică papilă de eliberare. dat de numărul uriaş de indivizi. 1991). 1991). După degradarea enzimatică. În paleoecosistemul din Devonianul inferior au fost detectate răspunsuri ale gazdei cauzate de parazitism: îngroşări (calozită i.

din Taylor & Osborn.V. 20). fig. filoplanul a existat din Devonianul mediu.. 1991). Datorită aşa-ziselor enzime strategice. sp. (pl. ca principalii descompunători ai celulozei şi ligninei în Triasic (după Taylor & Taylor. completează imaginea paleoecosistemului miocen cu ciuperci endoparazite. Pseudomonas putida şi Corynebacterium sp. XX. 1985. Pragian. mai ales prin deschiderile naturale sau prin lemn (după Huang. împreună cu alte microorganisme. 2000). 1995). XX. 1930.. 1995).) pot coexista în rela ii simbiotice. Ruinen (1963) asugerat pentru prima dată că organismele filoplanului pot utiliza componentele cuticulei ca sursă de carbon. sp. (necomunicată) semnalează doar creşterea într-un organ tubular. Halket. penetrează plantele.e. 1975.. dată fiind amploarea procesului parazitar la plante. Băcăran. 1994). Ca exemplu de activitate saprofită se descrie Paleoblastocladia (tufe de hife ramificate. cyanobacterii. Prezentarea pe scurt a mecanismului de infec ie a fungilor ne face să apreciem că acesta era deja constituit în Miocen. Totuşi există o cutinază bacteriană cu rol în penetrarea cuticulei (după Cole & Hoch. dacă vom avea în vedere că Basidiomycetes şi Ascomycetes s-au despăr it acum 500 milioane ani (după Taylor. 1981. h) micoenă atestă asocierea simbiotică dintre ciuperi şi radacinile plantelor în accep ia ecto-endotrofă (după Hulea. comparabilă cu Euallomyces. Somero.. starea parazitară sau simbiotică. Microorganismele (bacterii. ca în cazul fungilor. 46 . din Taylor et al. ca teleutospor care indică prezen a ruginilor la ierburi. Devonianul inferior. Este cunoscută ocuren a endomicorizei în rădăcini şi alte organe subpământene ale plantelor (după Malloch et al. 1996). ascospori. Remy & Hass. Paleosinuzia lignicolă (pl. derivat din Chytridiomycetes. nov. 1991). 1986) şi nu direct prin suprafa a intactă a plantei. 1995). 1999). Pucciniasporonites herbilis nov. din Cole & Hoch. dar acesta nu a fost mai precis eviden iat ca fungi pe frunze mai devreme de Cretacic (după Taylor & Osborn. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Filoplanul este alcătuit din organisme neparazite la suprafa a frunzei (după Kirk şi col. Celuloza şi lignina sunt descompuse de Basidiomycetes în Devonianul superior (după Stubblefield et al. 1987). ieşite din stomate şi de sub cuticula de Aglaophyton) (după Remy et al. Aşa se explică existen a fungilor ce atacă polipii celenteratelor coloniale (după Bentis şi col. capabili să inhibe cutinazele. 1994). dar şi cu mult mai înainte. din Taylor & Osborne. care va contribui la introducerea în circuitul materiei a tot ceea ce a rezultat din mineralizarea acestuia. Semnalarea Ascomycetes de acum 400 milioane ani din Devonianul inferior de la Rhynie chert cu preitecii de 400 µm diametru. Hass şi Kerp. parafize şi perifize are semnifica ia continuită ii. IV. 1977. drojdii etc. din Paleozoic (după Osborn.. 1991). ataşate cu rizoizi de Nothia (algă multicelulară). Cazul speciei miocene Saeptatustubulus insiduosus nov.. 1991). White şi Taylor (1989) citează Zygomycetes. Taylor semnalează Chytridiamycetes. pe specia Aglaophyton major (după Taylor. din Cole & Hoch. Tot bazidiomicetele sunt invocate ca responsabile în putrezirea lemnului rădăcinilor în Permian-Triasic-Antarctica (după Stubblefield & Taylor. 1986. 1996). Biotrofismul endofitic este definit ca sistem endomicorizial generalizat (după Trappe. 2004). Nicholson. momentan nedeterminabil. iar din 1992. Pe sec iuni sub iri au fost semnala i fungi saprofitici din Devonianul inferior de la Rhynie chert din genul Allomyces subgeul Euallomyces. Plantele emit anticorpi (“ferritin lobeled antibodies”). cu asce. al.. Procesul saprofitismului este cunoscut ca existent din Paleozoic.. 1980. Într-o concep ie mai largă.. organismele fungice au capacitatea adaptării la diferite medii (după Moon. 1909. 1985). fig. 2000) sau pot destructura materialele polimere (după Lugauskas. dovedi i în m. se eviden iază asocia ia fungică cu plante terestre. eubacterii. 1996). 1987. Paleosinuzia micorizantă (pl. din Taylor et al. fără a putea preciza. fig. similar Blastocladiales. 1975. holocarpice şi eucarpice. 1983) sau endotrofă (după Mititiuc. endocelulare. gen. După Bashan (1985) şi bacteriile pot produce cutinaze (din Cole & Hoch. În descrierea paleoecosistemului de la Rhynie chert de 400 milioane ani. cu siguran ă. Arbusculele sunt cunoscute din Trasicul Antarcticii (după Stubblefieled et.... din Taylor et al. astfel producându-se o imunitate (după Shaykh et al. 1985). l) defineşte destructurarea lemnului pădurilor miocene ce a presupus existen a unui complex de specii de ciuperci saprofite.

fig. La degradarea enizimatică a procuticulei apar reac ii ale cuticulei în jurul hifei penetrante (după Charnley. asemănătoare cu S. extraradicale (uneori în ghemuri) şi intraradicale cu arbuscule în celulele corticale ale plantei Aglaophyton major Edwards (Edwards. este penetrată de stratul inferior al apresorului sau prin tubul germinal (după Zacharuk. Procuticula. 1988) şi apari ia inhibării proteazei (după Boucias & Pendlard. 1986) (din Taylor et al. 8) în Forma iunea Gresiei de Kliwa (Burdigalian). Hass et Kerp. 1984) şi asigură rezisten a acesteia. sugerând că enzimele fungice sunt active la limita vecinătă ii structurilor fungice. 1946. cu pozi ia stratigrafică în Siegenian. 1991). a fost descoperit de Kingston şi Lang (1921) şi cunoscut cu genul Palaeomyces Renault (spori şi hife). 1991). În elegerea acestei fosile este legată de interpretarea degradării de către fungi a insectei prin intermediul enzimelor. 19). din Cole & Hoch. 1984. Goettel şi col. 1991).enzime proteolitice în culturi: . din Cole & Hoch. din Cole & Hoch. 1977). inclusiv prin histolize (după Hassan şi Charnley. IX. lipide (după St... genul Glomites Taylor. să dea naştere apoi tubului germinal şi apresorului (după Cole & Hoch. 1980. Paleosinuzia entomofagă. concretizate în chinone (după Denell. Lagenidium giganteum (oomicetă) (după Hurion et. în matricea proteinelor. trebuie să adere la suprafa a cuticulei.. prin pulverizarea cuticulei cu deoteromicetele Metarhizium anisopliae. sp. chitina. 1988.V.. Epicuticula. 1981. insiduosus. 1991). carboxipeptidaze) au apărut după ≤ 24 ore. astfel că hifa ajunge către epidermă (după Zacharuk. 1991). 1986. 1986a. din Cole & Hoch. fungii traversează procuticula.. reducerea abilită ii conidiilor la aderare. 14). pentru creştere şi dezvoltare (reproducere). St. ca hifă simplă. reglează popula iile de insecte (după Gillespie. 1984. Chitinazele şi lipazele au apărut 3-5 zile mai târziu. 1991). multistratificată.. prima barieră a infec iei fungice. din Cole & Hoch. 1989). 1987) pot influen a patogeneza (din Cole & Hoch. aceştia. Cole & Hoch (1991) semnalează că fungii entomopatogeni produc o mare diversitate de endo.. 1989. sp.proteaze (colagenaze). Vallmuscelisporites commissuralis (pl. Schimbările adi ioale în compozi ia cuticulei.. cei mai răspândi i sunt Fungi Imperfecti şi Entomophthorales. Leger. Hass et Kerp. un strat mult mai gros decât epicuticula. împreună cu lipidele şi chinonele (după Neville. gen. întâlnite la vârste înaintate. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Paleoecosistemul Rhynie chert din Devonianul inferior. IX. nov. Ca experiment. 1984). 1984). Beauveria bassiana şi Verticilium lecanii s-a produs. sp. Rezisten a exocuticulei la degradare. cuprinde fibrile de chitină. Epicuticula. secven ial. Deşi prezen i în toate clasele de fungi entomopatogeni. Remy. Băcăran. 1991). are un strat exterior mai fragil (după Hackman. prin epizootii. Exemplificăm existen a micorizei miocene cu speciile Saeptatustubulus insiduosus nov. o serie de enzime extracelulare ce au degradat mari componente ale cuticulei insectei: proteine. După realizarea breşei epicuticulei. 1995). când aceasta este mai pu in hidrofobă (după Boucias et al. eviden iată de prezen a corpului sporifer Vallvitisites volhynianus nov. de multe ori prin extensiile laterale. 47 . şi conidia Pluricellaesporites enucleatus nov. Taylor. 1991). Saeptatustubulus obliquus (pl. momentan nedeterminabil. în func ie de compozi ia şi structura cuticulei (după Charnley. aminopeptidaze. din Cole & Hoch. al. ca re ea arbusculară (endomicoriză) din Forma iunea de Şipo elu. să tolereze poten ialul toxic al acesteia. 1995 cu specia tip Glomites rhyniensisTaylor. 1991). (necomunicată) în Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior) cu hifa aflată într-un organ tubular. ajungând să degradeze şi endocuticula (după Robinson. nov. urmate de N-acetilglucosaminidaze (NGaze). gen. din Cole & Hoch. din Cole & Hoch. Esterazele şi enzimele proteolitice (endoproteaze. 1970a. emise de Entomophthora cornuta (zigomycetă) (după Hurion et al. fig. Penetrarea verticală a hifei afectează exocuticula. IV.. Leger et al. însă stratul interior este mai consistent şi alcătuit din lipoproteine polimerizate.şi exo. 1966). 1995 se referă la hifele aseptate. 1990. Sporul. este o componentă de valoare a paleoecosistemului miocen din Volhinianul Form iunii de Şipo elu. dar şi prezen a apei în condi ii de sclerozare sunt factori limitativi ai penetrării (după Hepburn. 1991). cu spori ce pot fi interpreta i ca hifopode şi Gigasporites opimus (pl. Remy. fig.

unde se desfăşoară activitatea saprofitică a ciupercii patogene. ca apoi. Diporicellaesporites anulatus nov. hifele invadează întreg corpul insectei. catalizând inactivarea proteolitică şi activarea proceselor (după St. iar esterazele sunt heterogene şi nu au o specificitate. să apară un corp sporifer similar celui descoperit de noi. Cu 17-50% chitină din greutatea cuticulei uscate (după Hillerton. 1965.. V. 11. conspicabilis nov. ajungem să în elegem natura corpului sporifer Vallvitisites volhynianus prin prisma procesului enzimatic declanşat de fungi până la faza în care aceştia sunt victorioşi şi din insectă nu mai rămân decât o aripă şi abdomenul. D. ductilis nov. Gazdele produc proteaze inhibitoare şi pot restric iona activitatea enzimelor patogenlor (după Cole & Hoch.. D.... în situ. Brachysporisporites singularis nov. sp. 10. Leger et. sp. 23. sp.. 3. 2. prin înmul ire asexuată vegetativă. (Endomophthorales.... dar se ştie că nicio peptidază singură nu hidrolizează cuticula intactă (după Cole & Hoch.. sp. NAG (N-acetilglucoisamina) induce efectiv chitinaza. D. corniculatus nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . indetritus nov. sp.. D.. Dicellaesporites cellaequalis Kalgutkar. 22.chimotripsina. sp. 1989b. 1986b) şi B. sp. Datorită complexită ii paleoecosistemului miocen. B. 1974. D. diadematus nov. paralellos nov. 18. Băcăran. 8. par ial cunoscută. sp. unde concentrarea rapidă a metaboli ilor este slabă. 1991). sp. Dintre exoproteaze. D. A. 5. 16. Multiplele func iuni asigură nutrien i în timpul fazei saprofitice a creşterii fungilor în cuticula gazdei insectei muribunde (din Cole & Hoch. 15. (1987a) nu au reuşit eviden ierea chitinazei în primele 40 de ore critice la inocularea C. 7. din Cole & Hoch. Abordând în această manieră.. sp. al. hifele şi corpurile sporifere. A. 20. cu datele oferite de Cole & Hoch (1991).Didymoporisporonites fenestratus nov. Asocia ia de specii paleomicologice din Oligocenul superior-Miocenul inferior 1. sp. 1983) de produc ia de chitină degradată prin mecanismul represor de inducere.. D. 1991). ca adaptare la factorul chitină din cuticula insectei (după Hackman şi Goldberg. sp. sp. hamatus nov.. 1991). St. Leger.. supuse analizei după criterii nomenclaturale. mititiuci nov. geometricus nov. debilis nov. sp. din care se eliberează conidiile. 1991). D. 6. nepublicat). anisopliae. lecanii. Diporisporites anfractuosus nov. 1990). 1987. camerarius nov.. sexta cu M. sp. Ciuciuruites vitiori nov.. anisopliae. diferen iat pe vârste. 19. 17. emisă de Erynia ssp. Leger et al. Alternaria caelestis nov. sporii. sp. 25. eviden iază următoarele asocia ii de specii paleomicologice. bassiana. bassiana (după Smith & Grula. sp. A. 26. anisopliae. schistosum nov. D. sp. A. 12. 1993. Se cunoaşte că lipazele nu sunt produse extracelular de tinerele micelii (după St. Sinteza chitinazei este reglată la M. din Cole & Hoch. sexta) (după St.. Endoproteazele au trei componente: 2 cu pH optim alcalin (Pr1 şi Pr2) ale serinei şi una cu pH optim acid (Pr3). 27. acest fapt putându-se datora extrac iei inadecvate sau inhibitorilor cuticulei. 48 . în timpul penetrării cuticulei gazdei (M. aleurodis (după St. sesani nov..V. Leger et al. Reglarea produc iei de Pr1 şi Pr2 nu este identică. glucosamina o poate face. womitoria pe aripă sau pe cuticula de M. 9. N. Endoproteazele con in în mod esen ial reziduuri de histidină şi pot antrena mecanismul de control celular. Dyadosporites archaetipus nov. Odată ajunse în celulele epidermei.. graminea nov. 21. D. Sinteza rapidă a proteinazelor este singura posibilă în esuturile gazdei. 4.. considerat catabolit represiv.. . Leger şi col. 1984) se apreciază că fibrele sale sunt adevărata barieră de penetrare pentru fungii entomopatogeni. două clase de aminopeptidaze au fost izolate din culturile de creştere pe cuticula cu M. D. sp. emise de M. exiguus nov. zigomicetă). proteină produsă major. rileyi.. sp. la fel cum.. B. sp. 1987c..chimoelastaze şi tripsine. Charnley & Cooper. din Cole & Hoch. sp. sp. sp. D. 1991). 1991). D.. epicrocus nov. anisopliae (după St. A. 13.. 24. Samnels et al. 14.. astfel Pr2 catalizează activarea proceselor proteolitice specifice şi este mai slab ca Pr1.. popae nov. sp. Leger et al. excuratus nov.

sp. sp. belicosa nov.. strictissima nov. 16. 1997. sp... 12. 26. 3. Chytridiosporites anomalus nov. Cranguites orthogonius nov.. sp. limbatus nov. 10. sp. symmetros nov. 16. sp. Slaniceites caracioni nov. Celyphus rallus Batten. sp. Diporisporites hammenii Elsik.... E. 13. sp. 36. sp.. trichorus nov.. sp. P. sp. P. sp. 10. sp. P. P. sp. 34. 25. H.. sp. Pluricellaesporites consuetus nov.. A. sp. Foveodiporites pilosus nov... Dicellaesporites apendicisphaericus nov. Sesanites comparaticius nov.. 9. P. perfectus nov. Diporicellaesporites aequabilis Kalgutkar. 37... Ascomycotina şi Basidiomycotina) (după Mititiuc.. nana nov... sp.. 1995. 7. sp. sp. 20.. H.. M.. D. Dragastansporites primigenius nov. sp. sp. 38. 54. sp. 14. 28. 35. Pluricellaesporites agnoscibilis nov. Doceaspora facilis nov. sp. Seciurites capitatus nov. nodosus nov.. H. 8. D. 7. Gigasporites opimus nov. rostratus nov. Uncinulites oculatus nov. circulus nov. fossilis nov. sp.. 1993. Seciurites sellifer nov. 45.. 32. A.. H.. littoralis nov. modicus nov.. D. sp.. 47. teleajensis nov. Didymoporisporonites biturbinatus nov. 39. Alternaria hirundinae nov. sp. D. pileatus nov. C.. 1968... 7. 34. sp. Lupuluites barbatus nov. 30.. 5. sp. sp. Cyanophyceae) şi o ciupercă (Zygomycotina. sp. T. sp. sp. 19. Diporisporites minutus nov. opreae nov. salmacidus nov. 31. Paragranatisporites tortuosus nov.. sp. P. 17. Ciuciuruites ovalis nov. sp. eminulus nov. sp. scansilis nov. P... 22.. sp. 50. 3. P. 24. sp. Catinaites opulentus nov.... sp. 31... 32. Olarufilum levatus nov. P. A. Dicellaeporisporites poratus Kalgutkar.. Ascochytites eliadei nov. sp. 42.. 15. D. H. 11. Lichenii reprezintă o interac iune dintre o algă autotrofă (Chlorophyceae. Multicellites simplicissimus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius.. 2000. P.. sp.. 38. sp. 8. 2000. 30. sp.. 3... sp. P. sp. Multicellites bisymmetricus nov. ferratilis nov. P. 23. contatus nov. sp. sp. cumulata nov. 40. 17. sp. 1995... 1978.. mundus nov... sp. sp. A. sp.. mendosus nov. Dicellaesporites cuneatus nov.. negreani nov. P.. oppositus nov. 35.. A... sp. 9. Băcăran. sp. sp. sp. sp. 2... S. sp. 2000... 28. implanus nov. 24.. M. 25. Dyadosporites apostoicescui nov. sp. constrictus nov.. A. P. 11... sp. hastatus nov. Tomaites loculatus nov. sp. Taylor et al. Biseriessporites inaestimabilis nov. sp. sp. sp. 29. 48. 20. sp. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău D. 19.. Manicsporites copulabilis nov.. Alternaria baltesi nov.. sp. 34. 27. H. 52. P. 9. oculatus nov. inopinatus nov. 35. 33. tigrinus nov. 55. sp. evidens nov... sp. 8. 18. sp. D. Frunzescuites multus nov... Saeptatustubulus obliquus nov. P. sp.. sp.. S. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Volhinian 1. sp. D. sp. 39. imperfectus nov. 6. sp.. sp. sp.. bombycinus nov. Balosinuites multicius nov. imperspicabilis nov..... sp. 37. sp... 38. P.. sp. sp. 2.. P.. 36. thomae nov. conifer nov.. Dyadosporites justiniani nov. 15. Manastirites semulcus nov. enucleatus nov. 31.. Hilidicellites levigatus nov. rugosus nov... spongiosus nov. sp. semiperfectus nov. sp. Hilidicellites amoenus nov... sp. 27. sp.. 44. ignobilis nov.. sp. Pluricellaesporites capsularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. 12. mucronatus nov. sp. Traiansavulescumyces ovalis nov. gemmosus nov. sp. 33. 4.. 17. A. sp. Ampuliferinites contortus nov. 46. Bonteasporites magnus nov. sp.. Pucciniasporonites herbilis nov. sp. D. 21. sp. sp.. rostratus nov. 43. sp. sp. sp. P. 11. intercalaris nov. 10. inelegans nov. 29. Patarlageleites teodori nov. sp. P. 6.. 30. H.. sp. 1997).. pretiosissima nov. sp. 14. strangulatus nov.. pares nov. Alternaria renodis nov. 5. sp. 28. P. sp. Asocia ia de specii paleomicologice din Burdigalian 1. D. columnaris nov. 12. sp. 37. 18.. Paleobasidiomyces pentacordae nov. sp. 2. Lichenii sunt interpreta i ca fiind înrudi i cu: 49 . semisphaerialis nov. sp. Diporisporites oblongatus Ke & Shi.. 26. Orjanisporites fructifer nov. 4.. 22. 33. 23. sp. Vallvitisites volhynianus. P. 32. sp. 15. 41. 53. sp. sp. Taylor & Taylr...V. P. truncus nov. sp. D. sp.. Asocia ia de specii paleomicologice din Badenian 1.. sp. Dyadosporites bipennatus nov. dragastani nov. 16. 6. sp. 14. 13. 49. P. 4. Vallmuscelisporites commissuralis nov. A. 40. P. lamentabilis nov. Hilidicellites appendiculatus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. contrarius nov.. sp. sp. apostoli nov. P. Rafailasporites laevus nov. sp. sp. tuberans nov. 1973. incurvicervicus nov. P. 21. gemina nov. sphaerialis nov. 36. 51. H. Paleocurvularia nodosa nov. 13. lautiusculus nov. H. 5. Eliadesporites lateralis nov. sp. Crivineniites ovidi nov. D. Pluricellaesporites aduncus nov. 29.

Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău . 1997 şi cu specia Winfrenatia reticulata Taylor. Hass & Kerp. lichenoide (?) şi entomofage. cosmopolite. tericole şi praticole. Hass & Kerp. 1997). motiv de apreciere a paleoecosistemului miocen. 1985) (din Taylor. aflate în rela ie de diviziune (necumonicate). Paleoecosistemul din Devonianul inferior de la Rhynie chert (400 milioane ani vechime). 50 . Se ajunge la un echilibru între categoriile ecologice parazite şi saprofite. în limitele bazinelor lor. În vederea îndeplinirii motiva iei ecologice a lucrării noastre de doctorat. Spectrul ecologic parazitar este dominat de paleosinuziile parazite. foliicole.structurile Pelicothallos din Cenozoic (după Sherwood-Pike. este eviden iat de genul Winfrenatia Taylor. 1995. 1997 (din Taylor. Cyanobacteriile se divid în 3 planuri. Hass & Kerp. Hass & Kerp. insistăm pentru protejarea naturii Văii Teleajenului şi a Văii Buzăului. cu pozi ia stratigrafică Pragian. Remy & Kerp. Între procesul autotrof al plantelor verzi şi procesul destructurării biomasei de către fungi şi alte microorganisme există un echilibru guvernat de către Soare. Ori. rezultând 64 indivizi. În Miocenul Forma iunii de Şipo elu. parazita i de fungi.apotecia de pe un tal de lichen din Triasic (după Ziegler. micorizante. 1997). rela ia Soare-Pământ este interpretată de către fungi prin Legea Tranzien ei Micotice.V. Spectrul ecologic saprofit este dominat de paleosinuziile lignicole. Jahns & Betman.filamentele hifale ale Thucomyces lichenoides din Precambrian (după Hallbauer. 1992). Hass. Micobioni ii sunt hife de Zygomycetes. . lichenii sunt reprezenta i de 4 celule fiice fotobionite. 1997). similare cu cele eviden iate de Taylor. Băcăran. .

Dragastansporites primigenius nov. XII. constatăm că sporii monocelulari (28. XXI). fig. fig. dar o germinare evidentă atestă caracterul său fungic. 13) din Forma iunea de Şipo elu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 10. grupate în func ie de numărul celulelor. Cazurile fericite sunt acelea în care corpurile sporifere eliberează sporii. 6). 15) din Forma iunea cu sare sau procesul este deja terminat. nov. 18 specii. Inapertisporites circularis (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. sp. VIII. gen. VIII. gen. fig. I. 2000 (pl.Hilidicellites 1 gen . iar sporii pluricelulari (44. Probleme de nomenclatură la sporii. Slaniceites caracioni nov. 3). fig. de la corpul sporifer la spor. preponderen i fa ă de fiecare din primele două categorii. Hilidicellites spongiosus nov. III. 3 specii. Celyphus rallus Batten. 12 specii. Astfel. Total 191 specii Dacă se comentează ponderea procentuală a principalelor specii de spori fosili de ciuperci (tabelele XVI. nov. Ciuciuruites vitiori nov. sp. (pl. 3) din Forma iunea cu sare nu se încadrează în tiparul sporilor fungici prin aspectul spongios al episporului. (pl. Patarlageleites teodori nov.2. fig. în mod evident. de ex. Mai evidente sunt cazurile în care originea micotică a sporului este dată: de dâra de aşchii micotice. 25 specii. fig. 2000 (pl. (pl. fig. IX. VII. 51 . fără a eviden ia sursa lor.Alternaria 36 genuri cu câte o specie 5 genuri cu câte 2 specii 1 gen cu 3 specii 1 gen cu 4 specii 2 genuri cu câte 6 specii 1 gen cu 7 specii Total 53 genuri 6 specii. (pl.: Pluricellaesporites constrictus nov. (pl. Rare sunt cazurile în care sporii sunt surprinşi de fosilizare în cavitatea corpurilor sporifere. 36 specii. 15). fig.75%) şi cei dicelulari (26. fără a ştii vreun amănunt legat de natura hifelor de germina ie. sp.V.: Dicellaesporites dragastani nov. sp. Faptul că aceasta este afectată de o germinare impune. de ex. 7 specii. 8 specii.Pluricellaesporites 1 gen .: Seciurites evidens nov. Ascochytites eliadei nov. fig.Inapertisporites 1 gen . sp. fig. Băcăran. (pl. de ex. X. 14) din Forma iunea cu sare. În componen a celor 53 genuri există următoarea distribu ie a speciilor: 1 gen . formată cu ocazia eliberării. hifele şi corpurile sporifere descoperite în depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău În depozitele miocene ale bazinelor văilor Teleajen şi Buzău au fost descoperite 53 de genuri.: Monoporisporites neyveliensis Ramanujam & Ramachar. sp. Tomaites loculatus nov. de norii sporiferi. 3) din Forma iunea de Şipo elu. IX. fig. 16). (pl. gen. sp.Dicellaesporites 1 gen . 10 specii. de ex.. nov. fig. sp. gen. 1) din Forma iunea cu sare ar fi putut avea unele afinită i cu algele familiei Rivulariaceae. Mul i spori şi hife sunt surprinşi ca structuri par iale dispersate.Dyadosporites 1 gen . 2) din Forma iunea cu sare. VI. 1973 (pl. X. 4 specii.88%) au valori aproximativ egale. din care 22 genuri deja cunoscute şi 31 genuri noi cu un total de 170 de specii noi. cu necesitate. sp. 12 specii. 19 specii. 3).37%) sunt.. 31 specii. 10). sp. fig. (pl. (pl. gen. Crivineniites ovidii nov. VII. VIII. Monoporisporites neoglobosus Kalgutkar & Jansonius. VII. nov. 15) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo. sp. 3) din Forma iunea de Şipo elu. IX. de ex. Există cumva o tendin ă evolutivă către sporii multicelulari? În pu ine cazuri s-a pus în discu ie identitatea fungică a unor fosile prezentate în lucrare. (pl. nov. 1980 (pl. fig. (pl.Monoporisporites 1 gen . fig. a fi considerată de origine fungică.

V. (pl. gen. fig. din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni. VI. fig.. fig. Dyadosporites apostoicescui nov. fig. fig. 14) din Burdigalianul Forma iunii de Doftana. sp. sp. dar afla i în imediata apropiere a corpului sporifer. fig. sp. În contextul reproductiv dat. sp. IX.. Un comentariu este necesar la Monoporisporites fornicatus nov.. sp. I. (pl. apostoli nov. sp. 1971. tripertitus este forma taxon (după Hennebert. Reduviasporonites buzoiensis nov. X. VI. în mod cert. este eviden iat în cazul conidiei Alternaria fossilis nov. din Reynolds. VI. sp. 7) şi P. cu sporii de ariergardă. deşi decizia mea încalcă unul din criteriile principale ale definirii sporilor: numărul de celule. speciile studiate ar trebuii să se numească Helminthosporites implanus Chitaley & Sheikh. p. Jansonius. în care sporul este eliberat din corpul sporifer. 20) şi un exemplar cu 3 celule (pl. 9).. (pl. modul de dispunere a septurilor şi punctul hifal de prindere plus a. Sporii deja elibera i. sp. fig. (pl. (h.. sp. 12) din Forma iunea Gresiei de Kliwa – orizontul superior – din Pintenul de Văleni se aseamănă cu specia Felixites pollenisimilis 52 . 5). speciile P. 16) eviden iază trecerea de la faza sexuată a reproducerii la faza asexuată vegetativă cu Dyadosporites. 18A). (pl. X. 13) din Forma iunea de Podu Morii-Calcarele de Jaslo sunt. sp. dar şi prin faptul că. Trebuie comentat cazul speciei Monoporisporites rugosus nov. III. I. D. provizoriu. Pluricellaesporites enucleatus nov. sp. cu necesitate. 5). (pl.. la genul Pluricellaesporites sp. IX. afla i pe Crivineniites ovidii nov. lăsând să se aprecieze natura sa juvenilă. 1971. sp. 14) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). Dacă speciile Pluricellaesporites implanus nov. (h. IX.) au hotărât separarea lor. datorită lipsei unor informa ii legate de originea sa. IX. fig. (pl. (pl. nov. nov. fig. hastatus Chitaley & Sheikh. (pl. VIII. IX. imediat după eliberarea sa. rugosus nov. sp. sp. I. În această optică. fig. Băcăran. specie care n-a putut fi încadrată la genul Manicsporites nov. (pl. fig. nu lasă niciun fel de dubii asupra originii lor. se deosebesc prin forma celulelor. gen. sp. Deşi sunt asemănătoare. 2). dar numai cu semnifica ia înmul irii asexuate vegetative. 1985. 1972. (pl. Probleme mult mai delicate ridică specia Pluricellaesporites agnoscibilis nov. (pl. prezen a unei cute sau a unui tub cilindric sunt hotărâtoare în definirea unei singure specii. (pl. fig. A. 5). 11) din Forma iunea de Podu Morii (Oligocen superior-Miocen inferior). sp. în care diferen ierea s-a făcut după caractere legate de forma celulelor şi ornamenta ie. folosindu-ne de caracterele acestora. 3) din Forma iunea de Doftana cu hifa de germina ie surprinsă în creştere. sp. nov. Inapertisporites obscurus (Sheffy & Dilcher) Kalgutkar & Jansonius. fapt impus. ele n-au putut fi încadrate în genul fosil Helminthosporites Chitaley & Sheikh. aduncus nov. fig. 21. deoarece acesta nu a fost ilustrat. (pl. opreae nov. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Fungii fosili de tipul speciei Monoporisporites tripertitus nov. motiv pentru care l-am încadrat. limbatus nov. fig. gen.. prezen a unor hife de germina ie atestă originea fungică a sporilor respectivi. sp. Aceeaşi delicată diferen iere au ridicat-o câteva specii ale genului Pluricellaesporites sp. prin comparare. P. to i din Forma iunea de Şipo elu. fig. X.) emergent cu punctul hifal de prindere tronconic. 1971. M. sp. fig. fig. 11) şi D. fig. pe când cea de-a doua specie are un a. (pl. III. III. I. (pl. considerăm că este de natură fungică. Dicellaesporites mititiuci nov. (pl. lipit acum de ostiolă. 20) ridică problema înrudirii. II. atestată de prezen a unei germinări. p. 1981). gen. 19). fig. fig. aduncus nov. sp. în mod esen ial. (pl. De asemenea. (pl. Lupuluites barbatus nov. II. II. I. 21. gen. 21) din Volhinianul Forma iunii de Şipo elu. (pl. pl. opreae nov. de ex. aflat lângă corpul sporifer Vallvitisites volhynianus nov. V. hastatus nov. II. în care numai analiza formei celulelor. 22. Situa ii similare apar la A. gemina nov. P. mundus Chitaley & Sheikh. deşi ridică unele probleme disputate. mendosus nov. (pl. 22). sp. fig. P. sp. fig. H. excuratus nov. fig. P. instalat pe corpul unei insecte. 1971. sp. 10). nov. sp. Practica stabilirii unor nume diferite pentru sporii de ciuperci este legată de decelarea caracterelor ce separă diverse specii.: Seciurites evidens nov. H. VII. apostoli Chitaley & Sheikh. fig. asemănătoare cu speciile genului actual Helminthosporium sp. sp. precum P. Forma sporilor. pliată. 2000 (pl. sp. Este cazul a trei specii: Dyadosporites diadematus nov. fig. pl. 3). (pl. şi P. 20): două exemplare au 4 celule (pl. 18B). fig. prima specie are un annulus evident. 4). III. mundus nov. fig. II. sp. (pl. fig. 1971 şi H. Acelaşi proces fiziologic. 11). situat lângă corpul sporifer.

Familiile Balosinaceae nov. şi Lupuluites nov. Kalgutkar & Jansonius. 53 . şi Vallvitaceae nov. fam. gen. motiv pentru care a fost încadrat la genul Dyadosporites sp. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău (Horst. (după Elsik. numai o convergen ă de formă: exemplarul nostru este prevăzut cu doi pori. 2000). 1943) Elsik. 1989. sintetizează două noi moduri de înmul ire asexuată vegetativă (tabelul 13): prin decupare netranşată din corpul sporifer (genurile Seciurites nov. dar este.V.). gen. gen.) şi individualizarea netă din corpul sporifer (genurile Vallvisites nov. fam. în mod cert. 1989. gen şi Sesanites nov. Băcăran.

. Munteanu. Geologie.. 1985. T. 1981. St. geogr. Gr. Bucureşti. In: Berggren et al. I. 1972. E. Andreescu. 1993. G. 35 Bd. Aradi. 14.C. An. Paleogene and Neogene deposits from south Dobrogea. Dări de Seamă ale Şedin elor. p. al Rom. geofiz.Swisher. Berggren. Comptesrendus desseances..R. Bucureşti. III. BIBLIOGRAFIE 11.: Geochronology. Dări de Seamă ale Şedin elor. Frunzescu. 72 p.. Avram. VII (1915-1916). SEPM Special publication no. C. LXVII (1981). 1974. Institutul de Geologie şi Geofizică. Bucureşti. Les cinérites du Néogen roumain et l’âge des eruptions vulcaniques correspondantes.A.A. 1906. 1973.. Kent. IGR-90. Bucureşti. 511 p. 54 . Inst. T. Brustur. 1916. Le developpment des formations sarmatiennes dans la Depression Precarpathique de Roumanie (Le flanc interne de la Depression Valaque). geol. Excursion Guide Dr-Stratigraphy of the Cretaceous. Gh. 541-558. Budapest. W. V. M.. Bucharest... BIBLIOGRAFIE GEOLOGIE Andreescu. Sur la structure geologique du gisment de petrole de Copăceni. Buletinul Societă ii Geologice a României. Studii şi Cercetări de Geologie. Athens. p. XXIV. 1995.. Notă asupra Tortonianului din Valea Viei (Pătârlagele) (jud. Roumain IV. 157-176. Medit. 211-260. In: Snelling. Atanasiu.. 77-80. Special Paper. 54. et al.. Anuarul Comitetului Geologic. Alpenland. Tulsa. Precizări asupra limitei etajului Meotian. I. Roumanien Mitt. Alexandrescu. Neog. Andreescu. Miozän der Zentralen Paratetys... A revised Cenozoic geochronology and chronostratigraphy. Gr. Academic Kiado. O. 499-512.. Contribu ii la stratigrafia Dacianului şi Romanianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. Institut Géologique de Roumanie. paleoecology. I. R. 1973.. 1917. Vol. p. Bucureşti. Geochronology and the geological record. Tome IV (1912-1913). Baldi. Matei.. Antoescu Al. p. 129-138. Asupra microfaunei Ter iarului regiunii Câmpina-Buştenari. Acad. I. Geografie. Crihan. Andreescu. p.. LVIII/4 (1971). 15/2. OM Egerien. I..A. 4. T. Vol. 232-235. 18/2. XXVIII. 77-80. Bolgiu. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. Kent. Berggren... p.. 1944. LVIII/4 (1971). D. 1972. Bratislava. I..V. Bucureşti...). Bucharest.... Pestrea. V. Chronostratigraphie und Neostratotypen. Annuaire du Comité Géologique.. Pays Hellen. 69-90. 1996.. I. Neagu. Biostratigrafia depozitelor sarma iene dintre văile Milcov şi Rânicul Sărat. 129-212. VEDA Edition. Mollase fauna the hungarian Upper Oligocene (Egerian). D. Sabularia palaeoichnocoenosis between the Teleajen and Buzău Valley (East Carpathians). Bucureşti. ed. I.1. An. p.. Bucureşti. Faciesurile flişului din Carpa ii Orientali. Andreescu. I. 1970. 1952. I.. Brustur. An Geolog. Study in stratigraphy. Atanasiu. VEDA Edition. Geofizică. p... Géol.. Institutul de Geologie şi Geofizică... (Geol. Andreescu. Rom. Faciostratotipurile Malvensianului din zona de curbură a Carpa ilor Orientali. E. Middle-Upper Neogene and Early Quaternary Chronostratigraphy from de Dacic Basin and correlation with the Neighbouring Areas VII-th Congr.J. Institutul Geologic al României. p. Tomes XXIV-XXV (résumes).. van Couvering. W. M. cerc geol.131-156. Popescu.P. Papainopol I. 69. Miozän M5 Sarmatien. I. London Geological Society. I.. Athens (1979). Bucureşti. Andreescu. Bucureşti. Neue Daten zur Geologic des Gebietes von Naruja-Andreiasul.V.S. Vehr. N. D. paleogeography and systematics. I.. Dări de Seamă ale Institutului de Geologie şi Geofizică. (1942). Buzău).. nr. 6. p. Asupra unor cinerite din partea centrală şi nordică a Carpa ilor Orientali. Senes. Acad. Botez. G. Dări de Seamă Vol. Aubry... Alexandrescu.V. Vol. Baldi. seria a 4-a. T. Botez. Băcăran. p.. CR Inst. 1958. S. Geol. MOTAŞ. Pană. p... Chronostratigraphic und Neostratotypen. 118-126... Suppl.. 3-6. J. Vol. Bratislava. p. time scales and global stratigraphic correlation. Vol. 1975. Neogene Geochronology and Chronostratigraphy. 1981.

A. Verhandl d. Contribution to the establisment of the age of „Cryptomactra clays” of the Moldavian Platform. k. Editura Academiei Române. D. Odin. p. B. 89-96. Tome XXIX (19401941). p. Tome 37. Clastic evaporitic events in the lower Neogene of the Pericarpathian Unit. Gr. Iaccarino. Lito-biostratigrafia Miocenului mediu dintre valea Prahovei şi valea Teleajenului la sud de Sinclinalul Slănic. Le Néogene de la partie meridionale du departament de Putna. Bossio.. Bucureşti. Academia Română. S... Studiul stratigrafic şi sedimentologic al evoporitelor miocene dintre Valea Buzăului şi Valea Teleajenului. Frunzescu. Frunzescu. Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Cozia. Dragoş. Badenien. Bul. Univ. Ciocârdel.A.. Bucureşti.U. Soc.. Calcareous plankton biostratigraphy of the Langhian historical stratotype. T. Cehlarov.. Vol. Bucureşti.. Italy). Prospec iuni S. NW.A.. Brustur. 134-137. H. XXIV. Gr. 1997. Cobălcescu. M.. D. E... N... 1968. scara 1:200.. Frunzescu. Reichs. L. Acta Paleont. 1992. Originea sării şi geneza masivelor de sare. I.. 1867.. XXII/1. J. 187-144. Bandrabur... p. 207-230.. Cocioni. S. p... 55 . Asteriacites stelliforme (Miller & Dyer. Géol. Institutul Geologic.. p. D. Baltes. I. 1999. Rio. X-th Congress of the Regional Committee on Mediteranean Stratigraphy. Dumitrescu. 1995.. Fornaciari. 4-8. Ed. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Brânzilă. p. Buletin tehnic-ştiin ific. Dinu. 1975.. geol. Dumitrică.. Mem. Tectonica regiunii dintre valea Teleajenului şi valea Loptna. Bucureşti... Alexandrescu. Vol. Popescu. Cehlarov A. Salvatorini. Geol. tehn. k...V. 263p...V. Bucureşti. 1938. Dumitrescu. Bucureşti. 1948. Paris. Geologica Carpatica 19(1). Mazzei. Massari. 95-117.. Institut Géologique de Roumanie.. France. M. Harta Geologică a României.. Calcareous plankton biostratigraphy of the Serrvallian (Middle Miocene) stratotype section (Piedmont Tertiary Basin. G. of Bucharest. p. P. Vol. sur les qites de petrole de la Valachi et de la Moldavie et sur l’âge des terraines qui le continent. Comitetul de Stat al Geologiei. Coquand.. Ghea ă. Dumitrică. R. Le calcaire de Bădila (Buzău) et quelques considerations sur l’enveloppe du sel Comptes Rendus des Séances XXIII (1933-1934). Săndulescu. Anuarul Comitetului Geologic. et al.. 1-226 p. 1885.. p. 1992. Comptes Rendus des Séances. L (1962-1963). Bucureşti. Vol. 1997a. Universitatea Babeş-Bolyai. Stratonomie des Gypses inferieurs de la carriere de Ceraşu (Synclinal de Slănic). La Nappe du Gres de Tarcău. 1964. Bucureşti. I.. V. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Băcăran. la zone marginale et la zone neogene entre Caşin et Putna. M.S.. Bucureşti.. Geol. S. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. in: Papp A. p.. Fl. p. Anastasiu.. Bratislava.. Sur la position du Miocene de la Paratethys Centrale dans le cadre du Tertiaire de l’Europe. 1998. LXI/4 (1973-1974). Badenian Silicoflagelates from Central Paratethy. I. D. Studii şi cercetări.G. 273-276. 65-84. 1-121. 49. G. Revue Roumaine de Géologie. Acad. Sci.. N. Iaccarino. I.. 1993. II/XXIV. Remarks on the composition of the Brebu conglomerates from the Teleajen Valley (Slănic syncline). Filipescu. Ghibaudo. 1997b. Cluj-Napoca. R. D.C.. A. p. Senes. M. 1978)-un ichnofosil nou pentru flisul Paleogen din România. Universitatea Bucureşti. A. Comitetul de Stat al Geologiei.. I. 1962. Bucureşti. Teza de doctorat. Monteforti.. G. M.000.S. An Com. E. Corelări stratigrafice pe baza microfaunelor. in: Montanari.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. Rom. 1970.. Bucureşti. Dumitrescu. 195-270. Costea.. Gr. Rom. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1950... R. Institutul Geologic Bucureşti.. 51-61. B. Bucureşti.. Gh. p.. Fornaciari.J. tomul 37.G. Ploieşti. Über die geologische Beschaffenheit des Gebirges im westen un norden von Buzău. Popa. Drăgănescu.. Wien. Institut Géologique de Roumanie. Frunzescu. Crihan. P. T. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. 505-509. Padova. 1978. I. Alexandrescu. Grafica Prahoveană S.. 1952. Rio. Cicha. foaia Covasna. N. F. Bratislava. XXIII. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. D. 1997. Elsevier Science B.

1383-1411. 25-64. Severoyapadna Bulgaria. Text Doctorat. Buletinul Institutului de Petrol şi Gaze. notă asupra depozitelor Tortoniene din regiunea Pătârlagele-Orjani. Huică. î. Geol. Ionesi. Iva Mariana.G. Studiul comparativ al faciesurilor Paleogenului dintre Putna şi Buzău. E. 99-220.. J. Krejci-Graf. Gheol. Lăzărescu. N. Kojumdgieva. An. Bucureşti. Prahova). Rasvitie na sarmatskie moliuski. Buletinul I. Suppl.S. Vol. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Frunzescu. 109-112.. Bucureşti.. Oligocenul in facies de Slon-Bertea (jud. Geologie. Monografia geologică a Bazinului râului Buzău. in: Kennett. 189-192. B. M.W. Goel. An. 83. Vol. Frunzescu. 1970. 391 p. L. Sect. J. Gh.. 1985.. Tom XVII. p. D... Cluj-Napoca. p. Perch Nielsen. România. The oligocen from the Transylvanian Basin. 8. Cluj-Napoca. I. B. Grujinschi. Vol. Grujinschi. 65-163. Sofia. Paleont. N.. p. XI.. Edit. Acad.. C. B.. I. V. I. (Ed.. D.. 2. i Litol. Ionesi. Ionesi. 5. L. T. C. Ionesi. B. C. Plankton Stratigraphy. Stratigr.. D. XXVIII.D. „Al. Cuza”. Init... sect. Observa iuni asupra discordan ei din ivirea de sare de la Baia Baciului (Slănic Prahova). 1972. p. 201-212.M. Washington. Vol. 17-22. Grujinschi. 1968. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. 2-3. XXXVI. p.B. 1971.P. Bucureşti.. Popov. Ştefan. nr. Vol. p. Litostratigrafiana neoghenskie sedimenti v. Studiul geologic al sectorului vestic al Bazinului Crişului Alb şi al ramei Mun ilor Codru şi Highiş.. Ionesi. Vol..G.. C. et al. no. Buzăului. Stratigrafia depozitelor miocene de pe platforma dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei.. Kojumdgieva. Geologie. Teleajenului şi V.G. Ionesi. 1-457 p.v. Jones.. Ionesi. 1988. Wenz.. p. 1971. Miocene to early Pliocene oxygen and carbon isotope stratigraphy in the southwest Pacific. (serie nouă). Băcăran.I.G.R. 1994. Iaşi. B.S.. XVIII (1971). Limite Basarabien-Chersonien sur les unites de Plate-forme de Roumanie.222. Ionesi.. Sofia. Stratigraphie und Paläontologie des obermiozäns und Pliozäns der Muntenia (Rumänien). R. 4.P. p. Clarandon Press. K. Bucureşti. Sur les subdivision stratigraphiques de la molase miocen de Transylvanie et Muntenie (Romanie). Contribu iuni la studiul micropaleontologic al Miocenului superior din Muntenia de Est (Prahova şi Buzău). 25. Bucureşti. R. tehnic econ. Inst. LII. Mediterranean Miocene and Pliocene planctik foraminifera. V.. 1989. Nauk. XLVI (1958-1959). 2000b. Izv. H. st. Istocescu. 1995. Ionesi.. Deut. Sur la limite Oligocene-Miocene dans le flysch externe carpatique.. Trelea. Stratigr. 1972.G. L. 72-79.. 1931. 283-314. Grujinschi. 1953. Mezzaros. Stratigr. Iaccarino. Zeit. Rom. Asupra prezen ei Volhinianului în Dobrogea de Sud. Bucureşti. Dări de Seamă ale Şedin elor.. 1996. 1972. Cambridge University Press. Gessel. 1985.S. 1969. Micropaleontology in Petroleum Exploration..J.). Studiul complexului gresiei de Tarcău între V. p. LXXVI.. Editura Universită ii din Ploiesti. Contribu ii la cunoaşterea ruditelor Miocenului inferior din sinclinalele Slănic şi Drajna. 1972.V. Analele ştiin ifice ale Universită ii „Al. XIX. Grigoraş. 1955. K. 3-26. Buletin U. N.201 p. Bucureşti.. p. E. 121-136.. LVII/4. Institutul Geologic Bucureşti... Buletinul de ştiin e geologice din R. P.. 33-38. p. Geol. H. 56 . J. Kennett. 187-208. Saunders. Iaşi. 2008. România. p. Akad.P. p. Anuarul Comitetului Geologic. p.. Dări de Seamă ale şedin elor. Com. Bucureşti. 1962.. p.. Paleont. Cuza”. Evolu ia sectorului sudic al bazinului avanfosei Carpa ilor Orientali se reflectă în evolu ia evoporitelor miocene. Berlin. S. Vederi noi în problema stratelor de Cornu. Sarmatian of the Moldavian Platform.I. Bucureşti. Grujinschi. Ionesi.. Brănoiu. Bucureşti.P. XIII. The Miocene from the Transylvanian Basin – Roumania... In: Bolli. Institutul Geologic Bucureşti. 1973... Vol. D. IIb. L. XVII (1971). Brânzilă. 154-150. 90. p. XIX. 101-107. Grujinschi. J. Rep. v.. Ploieşti. p. C.S. Vol. 133-140. p.. P.. I.. Deep Sea Drilling Project Leg 90. Oxford.. Iorgulescu. 1971. N. Bilg. Vol. W. N. Precizări asupra depozitelor sarma iene din Unitatea Precarpatică de la Slobozia-Gura Văii (Bacău).P.. Univ. Stud..

XVI/4.. în vederea definirii şi caracterizării unor sec iuni de referin ă pentru etajele marine ale Neogenului şi Paleogenului.. 1996. L. Bucureşti. Raport de cercetare. Dări de Seamă ale Şedin elor.. Motaş. Rom. 2002. Modena. Sarea în pământul românesc. 1914. L. Papaianopol.. A. E. p. 6829-6848. Popescu. – Nannoplankton Research Vol. II. N. 1994.. R.. Olteanu.R. Vol.. K. Planktonic foraminiferal biostratigraphy of the middle Miocene in Italy. Ad WDDR. Iaşi. II... Knihov... Geologic. Meszaros. Institutul de Geologie şi Geofizică. 1971.. Knihoonicka YPN.. 1997. Bucureşti.. p. 1962.. p.. Bucureşti. p. G. M.. R. Studii şi Cercetări de Geologie Geofizică Geografic. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Macarovici. eustasy and..C.. cu privire generală asupra con inutului şi pozi iei stratigrafice a Buglovianului. V (1911). Institutul Geologic al României. 1976. Cercetări geologice în partea externă a curburii sud-estice a Carpa ilor Orientali. Popescu-Voiteşti. 155 p..31. Evolu ia microorganismelor planctonice calcaroase din România.R. Micu. Bucureşti. Distributions of the calcareous nannofossils in the Intra – and Extra – Carpathians areas of Romania. 1972. F.. p. b. 1981. Anal. Micu. 47-60. S.. 2. LXIX.. P.. Popescu.. v.P. Vol. 57 . XIII. Unlocking the ice-house: Oligocene-Miocene oxygen Isotopes. 299-339. Academia R. Explanatory notes to Lithotectonic Profiles of Micene Molasses from Central Moldavia (Eastern Carpathions. 33(3).. 3-14. p.. M. East Carpathians. Inst. Gh. Fairbanks. Edizioni Tecnoscienza. Drăgănescu.. Marinescu.. Arhiva Institutului Geologic al României. Papaianopol. I. Cuza”. Meotian-Pleistocen dintre Călugăreni şi Vadu Săpat (jud. I. I. Geol. Merutiu.. L. în: Farinacci. 1991. Univ.. 7. Papainopol. Associations de nannoplancton dans les depots sarmatiens de Muntenie (Bassin Dacique). An.P. p..S. 4-th INA Conf.. Erde.. Z. Edit. Ed. Standard Tertiary and Quaternaryy calcareous nannoplankton zonation. Journ. I.. St. Proceedings of the II Planktonic Conference. M. Contribu iuni la cunoaşterea pânzelor Flisului carpatic în România.G. The Miocene from Transylvanian Basin – Romania. Contescu. 96. 87-92. Geophys. Etapa a IV-a. Wright. Meszaros. & Young R. Băcăran. Essai sur le Néogene de Roumanie. Romania) (Comment to Annex 9-12).R...C. 1991. 4754. Paleon. N. 221244. 247-261. Miculan. Al. Miocenul presarma ian din culmea Istri a. Popescu. Gh. Studii pentru scara biostratigrafică standard a Neogenului – Subcarpa ii Munteniei. I. Miller. Bucureşti. Contribu ii la stabilirea limitei dintre Tortonian şi Sarma ian între Cluj şi Turda. Popescu. L. I. I.D. Szakács. R. 1970. Comunicări ale Societă ii de Ştiin e Naturale din R. Gh. Bill. în timpul Cainozoicului.. Prague.. Motaş. Vol. Acad. Martini. Ital. Mărunteanu. in: Hamrsmid B. Vol. Biostratigrafia succesiunii. Vol. Roma. M. Motaş. M. Mărunteanu. Studiul biostratigrafic detaliat al sec iunilor geologice miocen inferioare. 32-51. Roma.. Pestrea. Veröff Zentrdinst. LVIII/4 (1971)... R. no.P.. et al. Soc. V (1913-1914). 1992. 1967.. V. E. I. „Al.. Anuarul Institutului Geologic al României.. Hodonin. Raport. Mărunteanu.. 14/2. Asupra vârstei Forma iunei salifere subcarpatice.. 14b. 1994. Cluj-Napoca. Phys. 1912.C. Suppl. Bucureşti. J. III. p. 1978... 1916. p. Mărunteanu. Mărunteanu. Macale . Vol. p. J. Potsdam. N. 1982. Geografie-Geologie. Bucureşti. 127-148. p.V. p. Dări de Seamă ale Şedin elor Vol. Mateescu. p.G. marginal erosio.N. Res. Macovei. M. Anuarul Institutului de Geologie şi Geofizică. M. St. Mrazec. Stratigrafia Neogenului superior din sectorul vestic al Bazinului Dacic. Gh. Nicorici. 7. Saltbearing Badenien Deposits in the Slănic Syncline. 1992 Nannofossil zones in the Paleogene and Miocen deposits of Transylvanian Basin. VII/1. 1927. Marinescu. Institutul Geologic Bucureşti. Bucureşti. Prahova). Dări de Seamă ale Şedin elor. Caractères stratigraphiques et sédimentologiques des dépôts sarmato-pliocènes de la courbure des Carpates Orientales. 738-785.. 197-202. Bucureşti. Fl. 66.

C. II. 22-31.. Studiul Miocenului şi Pliocenului din regiunea Cislău-Salcia-Lapoş. 1969. Paris. XVII. Studii Tehnice şi Economice. Pană. in co-operation with Grill R. p.. N. A..S. Date noi cu privire la biostratigrafia şi corelarea Miocenului mediu din aria carpatică. Rom.S. Papp. 277-282.S. 53-77. Faunal remarks (Molluscs. Planktonic foraminiferal zonation in the Dej Tuff Complex. Serie de Géologie. Nannoplancton) du Sarmatien et du Meotien de l’est de Muntenia (Bassin Dacique. I. Edit.. Badenien. Pilide. Vol.. -T. 1998. Kossovian foraminifera în România.. N.. Popescu. In: Papp et al. XI.. 1969. T. studiul depozitelor pliocene din regiunea cuprinsă între V. J. Munteanu. Lopatna şi V. 157-162. p. Bratislava.S. Geologia masivului Bucegi şi a culoarului Dâmbovicioarei. M. Bucureşti.). Kapounek. D. 1992. Stratigrafie.Leg. Olteanu. Dări de Seamă ale Şedin elor. Rom. XLII. Bucureşti. 1951. Sur le bassin néogéne de la région située au nord de Ploiesci (Valachie). T. 5-98. p.. M. Nichiforescu. Init. Bucureşti. Cârnului (Cislău. M.. 136 p. Microfauna Miocenului dintre Siret şi Prut. 1969.. Univ. Academia Română. Acad.. R.. 1975. Forams) on the Sarmatian în Salcia Area (Prahova County) An.. al Rom. p. Bucureşti. 1968. Buzău). Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Munteanu. Geol. p.. Bucureşti. Institutul de Geologie şi Geofizică. Fl.L.: Chronostratigraphie und Neostratotypen M4. p. Papaianopol. 12-18.. Vehr. Papaianopol.. Pană. Anualele Universită ii. -T. A. Stratigrafie. Gh. Inst.. Editura Academiei R. Studiul straografic al Neogenului din molasa pericarpatică (sectorul dintre V. Kallmann. Geof. p. Janoschek. Gh. Pauliuc. Cricovului Sărat şi V. Vol. Müller... 1973. p. Geol. R. Revue Roumaine de Géologic. Patrulius. Asupra prezen ei stratelor cu Cryptomactra şi a vârstei stratelor de Andreiaşu în bazinul râului Putna (Vrancea).. Rom. p. Inst. 1992-1993. Turnovsky. p. III. Bull.. Bucureşti. Studiul faunei sarma iene din regiunea cuprinsă între V. LXI (1973-1974). Geol. 189-203. St. Washington. E. Mărunteanu. Paghida.. România. 1997. „Al. An. Comité Géologique.R. Rezumatul tezei de doctorat.. Fr.. Tome 14/2.. XXVIII. Bălăneasa. 113-117. Anuarul Comitetului Geologic. p. Gh. 1. Dări de Seamă ale Şedin elor Tomes.. Vol. C.. 1997. I.. 727-750. Bucureşti. Acta Paleont. 65-84. Bund. Géophysique et Géographie. Roumanie). J. Neogene calcareous nannofossils from the Mediterranean . nat. T. Memoriile Institutului de Geologie şi Geofizică.. 42A of the deep Sea drilling project. Asupra sarma ianului din V. D. Observa iuni asupra „Breciei sării” cu masiv de sare din regiunea miopliocenă dintre R. Teza de doctorat. Vol.) Acad. 1970. 1979. E. IX.Schmid.. I. Teleajenului şi V. M. Observa iuni asupra apari iilor de brecia sării cu masiv de sare în zona miopliocenă dintre Teleajen şi Bălăneasa (cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău)..R. Geologia şi tectonica regiunii Vălenii de Munte-Cosminele-Buştenari. Universitatea Iaşi. sect.E. Iaşi. Correlation of Sarmatian deposits of South Dobrogea and the Sub-carpathians of Muntenia. 19-27. K. Geol.I. XXVIII-XXXIX. Bucureşti. I. M. XXXIII. Buletinul Societă ii de ştiin e geologice din R. p. Bucureşti. 155160. Bucureşti. Fl... Acad. XXXI-XXXV (1942-1949) (résumes). Buzăului şi V. Popescu. Rep. Biostratigraphie (Mallusques.. (st. LXX. cerc Geol.-Geogr. R. Băcăran. Bucureşti. 181. Munteanu.. M. Munteanu. Lopatnei (Subcarpa i). Popescu. Ser. Bucureşti.. 1955. Nichiforescu. Cuza”.. 1964. 1877. of Bucharest.. 58 .. 1978. E. XXIX.... Olteanu. Munteanu. K.S. 1951. Vol. Soc. 1978. Papp. 231-261. 1. Bucureşti. p. Anuarul Comitetului Geologic. Buzăului. Die Entwicklung der Uvigerinen im Badenien der Zentralen Paratethys. XXXII (1943-1944).. p. Bălăneasa cu privire specială pentru regiunea Pietraru-Buzău.V. DSDP... p. I. 237-290. Nicolescu. Géol. 1/2... Pătru . 1968. Viena. Vol. Iaşi. Teleajen şi P. 189 p. p. 1966. Bucureşti. 291-300. 5-62. I. nomenclature of the Neogene of Austria. Geogr. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului dintre V. Bucureşti. Nişcovului). (Geol. Vol..R. Univ.

. Gr.V.B.. Zaharescu. 489... Buta. p. A. Gr. Popescu. 1925. Anuarul Comitetului Geologic. p. M. 1995. Popescu. Băcăran. Vol.. Oligocene-Miocene transition and main geological events in Romania (excursion guide).S. 41. Popescu-Voiteşti.. 1987. Atlasul foraminiferelor calcaroase din Miocenul mediu marin din România: Superfamilia Neosariacea. Tome XV/1.... Geol. 1995. Marine Middle Miocene Microbiostratigraphical correlation in Central Paratethys. 57-87. p. Popescu. 727.. Inst. Popescu. Academia Română. Marine Mid-Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area).. Abstracts Vol. Inst. Vol... Serie de Géologie. 9. Vol. Dări de Seamă ale Şedin elor. p. M. Arhiva Institutului Geologic Bucureşti. Geol. 1915. Vol. Institutul Geologic al României. Gh. 65-73. Iaccarino.Mărun eanu. p. XXXVI (1948-1949). Institutul Geologic al României. Contribution to the knowledge of the Sarmatian Foraminifera of Romania. p. Săndulescu. Marine Middle Miocene stratigraphy of Central Paratethys (Romanian Area). Georgescu. Bucureşti. Kusko. Institutul Geologic al României. Saulea.. M. Contribu iuni la studiul faunei de foaminifere ter iare din România.. M. Bucureşti. Recherces sur la „brece du sel” et quelques massifs de sel de la Zone paleogene-miocene du departamente de Prahova (Valachie) Comptes Rendus des Séances. 1971. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Popescu. 1984. Bucureşti. Romanian Journal of Paleontology. Institutul Geologic al României. Gh.. Géophysique et Géographie. Bucureşti. p. 1951. M. Genetical and Structural Relation between Flysch and Molasse (The East Carpathians Model). 19. Zona Flisului paleogen între V. Geotehnica României. 1981. 95-98. Institutul de Geologie şi Geofizică. p. Prezen a Mediteranului al II-lea fosilifer la Ogretin-Mierla. 1958. p. X-th Congress RCMNS. Rögl. Teleajenului). Bucureşti. P. Vol.. 1-82. 1997. Prahova. Supplement 5. Gr. Wien. Romanian Journal of Stratigraphy.. An. 76. 72-73/3 (1985-1986).V. Geol. Mitt. C.. Gh. Popovici. p.. Bucureşti. 2000. Bucureşti. 1996.. Comite Géologique Bucureşti. A. Carpatho-Balkan Geological Association XII Congress Guide book series no. Bucureşti. Vărbilăului. Popescu. Institutul Geologic al României. Gh. Popescu. Langhian. Rio..M. A. Butac. p. Observa iuni asupra „breciei sării” şi a unor masive de sare din zona paleogenă miocenă a jud. Săndulescu..Atlasul Paleontologic al Neogenului. Contribu iuni la stratigrafia Miocenului din Subcarpa ii Munteniei. Rom. Cita. Miocene Stratigraphy: An Integrated Approach. Tomes XXXI-XXXVI (1942-1949) (resumes). Săndulescu. de la curbura Carpa ilor Orientali (între V. Lower-Middle Micene Formations in the folded Area of the East Carpathians. Dări de Seamă ale Şedin elor. Popescu... Rusu. A. Ges. 1952. Protoescu. 149-168. R. Gelati. Bucureşti. M. Viena. D. Guide to Excursion B1 (post congress). R. Melinte. F. Raport geologic de sinteză privind stratigrafia tectonică şi perspectivele de hidrocarburi ale zonei flisului.. Vol. Buzăului şi V. 1996. Preda. Gnacolini. Geologia şi tectonica păr ii de răsărit a jud. IV. Comitetul de Stat al Geologiei.. geol. 1956. Bucureşti. Gr.. Institutul de Geologie şi Geofizică. Tema A10/1997 (8/1998. Ştefănescu. 1966. Bucureşti. Bucureşti. 14-19. 1998.. M. Bergbanstud. 1998.. Carpathian-Balkan Geological Association XVI Congress. XXIX. Gh. Anuarul Institutului Geologic al României. G. Popescu.. Dări de Seamă ale Şedin elor. Bucharest.. p.. 76. no.S. 113. Contribution à la connaissence de la faune burdigaliene de Cornu (V. XXXII (1943-1944). D. Öster. Prahovei)... I. 241-270.. S. Romanian Journal of Paleontology... . Bucureşti. Inst. Vol. Editura Tehnică. p.. X. 221-372.. Prahova. Pătru . Prahova şi datele noi ce se pot scoate din raporturile sale stratigrafice şi tectonice. 3-12. 1. Vol. Gh. D. Caşinului şi V. Elsevier Science B. Stratigraphic correlation of the Paratethys Oligocene and Miocene. Popescu. Serravalian and Tortonian historical stratotypes in: Montanari. Coccioni. 59 . Popescu. Gh. O. 76. An. 1922. Odin. Revue Roumaine de Géologic. M.

Ialomi ei. Gaze şi Gologic. p... Dări de Seamă ale Şedin elor. Vol. Bratislava.. p. Institutul Geologic Bucureşti. 6. no. F.. LVII/5. Carte geologique de la region Vălenii de Munte. Ştefănescu. M. 1971. II Miozän M1 Eggenburgien. 1985. Vol. 89-94. Senes. Băcăran.. V. Ghe a.-Miocene sotope stratigraphy in the deep sea: high-resolution correlations. F... J. Vol.. p. Talec şi V. 169-182. 37-57. W. Tome XXV. p. 1980. Mid. 83-90. 23-31.. p. 60 . Savin. p.. Age of the Doftana Molasse. Mrazec. Bucarest. Ştefănescu.. Dări de Seamă ale Şedin elor.. VI. 1902: Privire geologică asupra forma iunilor salifere şi zăcămintelor de sare din România. LXV/4. Chronostratigraphie und Neostratotypen.. Early and Middle Miocene stable isotope: implications for deepwater circulation and climate. 1991. Contribu iuni la cunoaşterea Sarma ianului din regiunea Rusavă u. Teisseyre. Bucureşti. Ivan.. p. Calcarele de Podeni. Valea de Lopatna district de Prahova Bull. 181-191..000. S. 1992...V. 1993. Tome 23/1.. III.D. 357-389. 1:50. Petr. Buletinul Institutului de Petrol. S.H. Geol. M. 75. (Bucureşti)..G. Popescu.. 1971. Vyd.G. Wright.G.R. Vol. Vol. Series de Géologie. Géophysique et Géographie. Bucureşti. I. p. Ştefănescu. XLV (1957-1958). Considera ii privind stratigrafia Neogenului din V. 1963.755806. Miller. Rom. Dări de Seamă ale Şedin elor. 1911. 1982. Berger. Aspect of the posibilities of lithological correlation of the Oligocene-Lower Miocene deposits of the Buzău Valley. Ştefănescu. Dări de Seamă ale Şedin elor. Vied. Vincent. 1897. Institutul de Geologie şi Geofizică. C. Mărunteanu.. W. Melinte. Geophysical Monograph 32. p. Stoica. Academia Română. Inst. Akad. J. Tudor.. 3-eme serie. Bucureşti. Structura geologică a regunii dintre V. Ştefănescu. Bucureşti.. 215-219.. Ştefănescu. V. M. Vol. A tentative solving bycalcareous nannoplankton. Ştefănescu. Paris. Vol. Romanian Journal of Stratigraphy. Carbon dioxide and polar cooling in the Miocene: the Monterey hypothesis. Buzăului. Fr. W. R... paleoclimatic cycles and sediment preservation. Revue Roumaine de Géologie. Teisseyre. Institutul de Geologie şi Geofizică. Slov. M. M. 827 p. 455-468. Vol. X. N. Monit. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău Steininger. K. Soc. VII.. 1979. 1962. On the Olgocen-Miocen Boundary in the External Flysch Zone of the Carpathian Bend (between the Teleajen Valley and the Dâmbovi a Valley). Paleoceanogr. Woodruff. Comitetul Geologic Bucureşti. M. Fairbanks. LXVII/4 (1979-1980).. I. The Algal Nature of Certain Calcareous Rocks Intercalated in the Doftana Molasse. et al. p. Dicea.. E. Paleoceanography.. L. M.

Microspori de ciuperci oligocene în Calcarele de Jaslo din zona sudică a Carpa ilor Orientali. L... Abs. Comunicări şi referate.D. northen Gulf of Mexico.. 1989.. 1997. p. BARNAURE.L. BENTIS. 99-112. Bucureşti. Plante medicinale şi aromatice... J. Cole. Bull. G. 2004..: 1-555.. D. Vol.. D. J. Ploieşti. Palynol... 1986.. 1962. Did. L. ELISK. Vol. J. 1-419. BĂCĂRAN. America.. Les Champignons epphylles du Tertiaire de Columbie I. RÁCZ. J. (netipărit). p. I. & ELSIK. Considera ii teoretice asupra germina iei sporilor de ciuperci miocene din genul Alternaria.. The Fungal Spore and Diseas Initiation in Plants and Animals.C. Univers enciclopedic. V. 232-252.. Abstracts with Programs. Acad. 262 p. Vol. Geoscience and Man.. Lucknow (1976-1977) 1:331-342. 43. Bucureşti. V. Dictionary of the Fungi. Fitotehnic. et PONS.. W. V:. GOLUBIC. 2000. August 23. Morphological phylogeny of dispersed fossil fungal spores-Intimations. „Petrol-Gaze” Pl.. D. Second International Mycological Congress.V. 198: 254-260 p. HOCH. Prahova... Vol.. 1977.. Tampa... 47-49. Pollen et Spores.. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”... Şt. Originea miocenă a unor agen i patogeni ai plantelor. BIBLIOGRAFIE PALEOMICOLOGIE AINSWORTT & BISBY’S. Seria Tehnică. p. Şt. p. Bul. Ped. de Şt. Palinologie cu aplica ii în geologie. 1995. Ed. Ploieşti. W. DRAGASTAN. I. 3 tab..C. BROWN. Tampa. Editura Ceres. 1977. Vol. ELSIK. 1994. p. B. Nat. Ed. Simpozionul Na ional de Micologie. & GHEORGHIES. p. South Florida. Univ. ELSIK. p. Criterii de clasificare la sporii de ciuperci de vârstă oligocen-miocenă. DUNZINGER. Mz. 115-120. W. Int. 27 Aug.. Association of Geological Societies. V. G. no 3-4. edi ia a II-a. Mz. 1992.. 1970. BÂLTEANU.. p. 168. V. Endolitic Fungi in Reef Building Coral (Order: Scleractinia) Are Common Cosmopolitan and Potentially Pathogenic.. & DRĂGĂNESCU..S. Comunicări şi referate X. Dic ionarul explicativ al limbii române.A. Băcăran. D.... IV.2. BARR. J. II. Nat. 1992. 84 (1): 1-11. IX. XV. V. Late Neogene palynomorph diagrams. 44. 4 text. & FRUNZESCU.C..J. Abs. E. A.P. Nat. BĂCĂRAN. DEBORAH.C. Bucureşti. Classification and geologic history of Dispersed Microthyriaceous fungi.. DOUBINGER.. 91-97. p. Mz. PETRESCU. 1976. GH. Commonwalth Mycological Institute Kew. 16 pl. 1927. Ploieşti. ELSIK.C.. O. FRUNZESCU. p. VIII. 403-420. 27 August . W.3 September 1977. pl. Prahova. 61 . 1975. 1973. 147-149. p. Conf. ELSIK. p. Volume XIX. L. W. H.L. vol.C. R. p. et al. p. Studiu comparativ al sporilor de ciuperci din Forma iunea gipsurilor inferioare a Sinclinalului Slănic (Miocen inferior) cu sporii de ciuperci actuali.3 Sept. 1991. Second International Mycological Congress. 1-1192.. 1-413. D. W. S.T. C. Microscopic fungal remains and Cenozoic Palynostratigraphy.. New York and London.C. Comunicări şi referate IX. & GOLUBIC. Plenum Press. Microspori de ciuperci din Forma iunea evaporitică cu sare de la Slănic Prahova. V.. 1969. XXVIII. COICIU. Classification geologic history of the microthyriaceous fungi. 1963. O. 1994. C. ELSIK.J. BĂCĂRAN. Ploieşti. Systematischer Botanischer Bilderatlas. Bucureşti. Univ..C. Univ. Mycologia.R. Ploieşti. OLARU. Nat. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. de Şt.. South Florida. no 4.. G. 1996. LVI. 169. Academia Română. figures. Prahova. BĂCĂRAN. BĂCĂRAN. Comunicări şi referate. Surrey. W. 1 p. nr.. Humble Oil & Refining Company Huston. Transactions Gulf Coast. p.. Paris. 1977. U. Prahova. . V. Evolution and Kingdom of organisms from the perspective of a mycologist. Berlin. Soc. COTEANU. BĂCĂRAN. 1978. Le gisement de Cerrejón (Paléocène-Eocène). Fungal spores in stratigraphy Geo. ETHRIDGE. Sinaia. 2/2004. K. Texas. 283.. Mz.

421-426. Ed.C... A palaeogeological study of Holocene peat bag sections in Germany and the Netherlands Review of Palaeobotany and Palynology. JANSONIUS. East and South Central Texas: U. Pătârlagele. Revista Română de Petrol. 1997. p. Calvini. XXIX. FOURNIER. E. 62 .. ELSIK. Int.L. 1-12. p. p. 1990. no 1-2. Cătina jud. Texas. southwest Harris County. no 4. The AASP Inc Workgroup on Fossil Fungal Palynomorphs. FRUNZESCU.. leg. Ed. GH. August.-dec. 1984. W. Paleogene fungal spores and fruiting bodies of the Canadian Arctic... Bucureşti. Univ. p. L. I. Palynol.. 1987. XXVIII (1986). W. International Code of Botanical Nomenclature.C. V. GEEL. Rev. northern Gulf of Mexico.C. New genera of Palaeogene fungal spores. 2001. Harta regiunii Crivineni. ELSIK. W. Ploieşti. Dispersal in Fungi. W. Bucureşti. 2003. Microspores de champignons dans l’horizon supérieur du Grès de Kliwa de l’Éperon de Văleni. Ploieşti. 8. Pollen et Spores. & BROWN. ELSIK.. 1986. Amsterdam.B. Legumicultură. 1987. 1996. ELSIK. oct. W.. Flora pliocenă de la Corni el (reg. 403-420.R. 77-82. Volume 42. p. 1-350. 23. Facultatea de Geologie şi Geofizică. Academiei R.T. 1-35 p. & BĂCĂRAN..P. Bucureşti. Oxford University Press. ELSIK. Jakson Group. Vol. Number 11. Volume 15. gen. EDIGER. Bucureşti.. Volume 52.S. D. XXXI. J. nr. Pânza de Tarcău.. 1 plate..V. Tome 34. Fossil fungal spores: Anatolinites gen. Palynology. no 3-4.asp INDREA. „Petrol-Gaze” Ploieşti. 71-79. Studiul lemnelor fosile din depozitele Cretacic-Paleocene (?) din România. Pollen et Spores. Vol. Bucureşti. G. 1979. Psilodiporites Varma and Rawat. edi ia a II-a. & BĂCĂRAN. p. London. Banatului. IV..C. 2003. GIVULESCU. 53-63. 1986. 1978. Istoria pădurilor fosile din Ter iarul Transilvaniei. Geoscience and Man. G. 1964. 1963 emend. 2001.. Fungal spores from the Upper Eocene Manning Formation.. The utility fungal spores in marginal marine strata of the late Cenozoic. & JANSONIUS. Studiul palinomorfelor Molasei de Doftana din Sinclinalul Drajnei (Bazinul Văii Teleajenului). Catedra de Geologie-Paleontologie.. 25 (1978) 1-20. Revue Roumaine de Géophysique et Géografie. 2004. Vol. ELSIK. AASP Contributions Series. D.. 31-41.103.S. Conf. 1990.R. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău ELSIK. Z. Fossil Bacteria and Fungi in some Cretaceous woods and their paleoecological implications.org/names/names. 156-162. 155-159... ELSIK. Identificarea asocia iei cu Deflandrea spinulosa în zona Stârmini.. Buzău. ETHRIDGE. 1-229 p. The stratigrafic value of Neogene fungal spores from DSDP site 493. Vol. R. Adnotated Glossary of Fungal Palynomorphs. Fifteen miscellaneous proposals towards the evolution of a Code appropriate to the needs of the 21st century. Bul. D. Volume 8. The fungal morphotype Felixites nov. Serie nouă. p.D. Lucknow (1976-1977). p. p. 1-150 p... + 120 planşe text. R. Ed. Printed in the Netherlands. 1998. 1983. 1993.P. şi Ped.. 1-208. Roum de Géologie. nov. Dic ionar latin-român. revizuită.C. no 1. INDEX FUNGORUM http://indexfungorum. Pollen et Spores. V.. Bucureşti. p. Băcăran. V. p. D. Palynology of Late Pleistocene Giant Ground Sloth Locality..L.A. 4. teză de doctorat. & BATI. p. nr. HUICĂ. HAWKSWORTH. 1980. W.C. 129-132. 1974. Ed. A. ELSIK. 5. 2: 436-493. IAMANDEI. FRUNZESCU. V. W. Did.. Vol. Taxon. Oradea).C. XLVII-L (1995-1998). GIVULESCU. INGOLD. C. Vol.D. Canadian Journal of Botany. Elsevier Scientific Publishing Company. pages 953-958 National Research Council Canada. IAMANDEI. şi col. Crişanei şi Maramureşului. Carpatica.. 1994... 1989. Tome 47. Palynology. 1976. p. Pollen et Spores.. 66. 1-172. GU U. 14: 91. 1-1446 p. XXVIII.. W. W.C. D.. Number/numero 5. Cluj-Napoca. Humanitas. E. IONESCU.C. 27 pl. Editura Academiei Române. & TRĂISTARU.

.M.L.. 2000. 1-471 p. by The New York Botanical Garden Bronx: N. Bucureşti. Les champignons fossiles. Plenum Press. 133-138.. & NORRIS. 15. G. 163-187 + 2 pl. Cercetări palinologice asupra Eocenului de la MorlacaHuedin. Bordas.M. Paris F.. Tomo XIX. TAYLOR. E.. 167-174. R. International Code of Botanical nomenclature. Recherches sur quelques organismes fungiquest et d’affinités fongiques probables présents and Paléozoiques. J. Palynology 24: 37-47. 1-173 p.Y. în palin rom. District of Mackenzie. I. SVOBODOVA.. 36 pl. POP. pp. J. 1995. Mycologia..V. II. nov.N. p. TAYLOR.S. Paris. Luangwa Valley. Printed in Great Britain.. M. 2008. SHEFFY. 63 . & JANSONIUS. nouvelles recherches sur les champignons fossiles.C.A. 1981. introducere în paleobotanică. E. J. Palynology: Volume 10: 35-60..A. & ELSIK. & DRAGASTAN.V. Cluj-Napoca.. 141152 SEPULVEDA.. Acad. 1971.. Canada. Some fossil fungal form-taxa from the Maastrichtian and Palaeogene ages. Paris. Vol. Utrecht-Netherlands. Progrese în palinologia românească.N. no. JANSONIUS.L. 13-16. p. 1982. 1986. Geological Survey of Canada. REYNOLDS. fig. no. The fossil history of Ascomycetes Systematics and Perspectives in the Nineties. p. R. Bucureşti.N. pp. JARZEN. I.. 1971. et sp.N.. Review of Palaeobotany and Palynology 85: 83-94. 1-351 p. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău JANSONIUS. Paleontolographica Abteilung B. T. F. Atlas des champignons d’Europe.M. Hawksworth.V. August 1969. A comparision of some Paleogene fungal palynomorphs from Canada and from Patagonia. 1985. TAYLOR. 1986.34-51. Southern Argentina. PO. & DILCHER. Faculté des Sciences de l’Université de Strasbourg. Mycol.. The importance of Fungi in shaping the paleoecosistem.. M. The distribution and interactions of some Paleozoic fungi.. U. & OSBORN. DIJKSTRA... 17. 1-279 + 2 pl.. 458-5126. LOCQUIN..M. Res. XXIII. 1971. Synopsis of fossils fungal spores.R. no 1. pl. Dacia. 1981. PO. 1965.. SITTLER. Zambia. KALGUTKAR.. 1982.. R. a Cretaceous fungal fructification. & SIEGLER. Les champignons fossiles. 1971. O. AMEGHINIANA. R.. et al. G. 3-4: 319-334. Rew. Commision geologique du Canada. 1-392. Vol. POP. NORRIS. Morphology and Taxonomy of fungal Spores.S. Stuttgart. E. Simpozionul de Palinologie Cluj. nov. PETRESCU. Dallas.. Toronto. T..V. Fungal Associations in the Terrestrial Paleoecosistem.. Mycotaxon. Geleenites Dijkstra 1949.. 87 (4). 1-178. L. KALGUTKAR. LOCQUIN. J.R.. Fossil arbuscular micorrhizae from the Early Devonian. Published by the American Association of Stratigraphy Palynologists Foundation.W.. AASP Fondation.. Vol. & PETRESCU.. Reprinted from Trends in Ecology and Evolution.M.L. JANSONIUS. Băcăran. of Paleobotany and Palynology... Texas. Ed. 560-573. mycelia and fructifications. Volume 5. Progr. 1-89 p. 2000. 14 mai 1970. Ed. 1996. ROMAGNESI. Acad.N. Pollen et Spores 23 (3-4). 2-4. M. N. Mackenzie Delta Region. & KALGUTKAR.T. & TAYLOR. Macromycetes. 64-2008. Redescription of Some Fossils Fungal Spores. 1972. J. H.. p. Bulletin 340. cu privire specială asupra condi iilor paleoclimatice. Plante fosile.S. Thèsses. by D. T. p. 1990.J.. Paléosporologie. 557-562. W. D.C. 1994. W. R. TAYLOR. The nomenclature of fossils as fungi. Fungal palynomorphs recovered from recent river deposits. a new elateroid sporomorph from the Bohemian Cenomanian (Czeh Republic) Acta Musei Naturalis Pragae Series B-Historia Naturalis Vol. T. New York. & ELSIK. Ed. J.. 1981. D. Taxon 30 (2): 438-448. GH..R. p. D. M. adopted by Elleventh International Botanical Congress Seatle.. 249-262. p. 1982. 1995. T. Linnaean nomenclature-universal language of taxonomists and the Sporae Dispersae (with a commentary of Hughes proposal). Systematic and stratigraphic palynology of Eocene the Pliocene strata in the Imperial Nuktak C-22 Well. STAFLEU. 1995. 1996. TAYLOR. & VAVRDOVA. C. 1-260 p. Supervicornea pacltovae gen. Le Paléogéne des Fosses Rhenan et Rhodanien etudes sédimentologiques et paléoclimatiques. 99 (5): 513-522. S. POP EMIL. M. Ed. XXIX-XXXI.

W. W. Studii şi Cercetări Biologice Cluj. H.. D. Columbus. E. GALATIER. & AXSMITH.N. Tipizarea nomenclaturală în Botanică. seria Botanică. 24. S. & KERP. Buenos Aires. H.N. & TAYLOR.. The oldest fossil lichen.. National Science Foundation Deutsche Forsungemein schaft and Deutscher Akademischer Austauch Dienst. Review of Palaeobotany and Palynology 83: 253-260. Fungi and Sediments Springer-Verlag p. The oldest fossil ascomycetes. 1996. R. The Rhynie Chert Ecosystem: A Model for Understanding Fungal Interactions. Berlin. & STUBBLEFIELD.R. 2000.P. TAYLOR. T. E. T.. Cod. Fungi from the Lower Carboniferous of central France. Mycologia. Heidelberg. KRINGS.N.. 1995. 1992.L. Bucureşti. & OSBORN. T. 64 . p. KLAVINS. 244. 1997.I. TAYLOR. TAYLOR. 1974.N. TAYLOR. TAYLOR. E.. Nature Volume 378. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău TAYLOR. The Ohio State Univ. Bronx. 10458-5126. J. TAYLOR. A Cyanolichen from the Lower Devonian Rhynie Chert American Journal of Botany 84 (7): 992-1004.Y. 1994. N. Mycologia.. TAYLOR. HASS. H. & HASS. Băcăran. H.. T. a complex fossil microfungus revisited. S. 1999. The importance of fungi in shaping the palaeoecosistem. 2000. 725-729. T. Parasitism in a 400 milion year-old green alga. 3..N.S. Nature Volume 399/ 17 iunie 1999. T. H. Ohio. M. 97 (3). 213-253. & KERP. 1992. by The New York Botanical Garden. HASS.. W. 2005.N.N.. C.N.. Interna ional de Nomenclatură Botanică. 901-910. H. 68-75. Acad.. REMY. 84 (6): pp. of Botany and Institute of Polar Studies.D.. T.. Ed. & TAYLOR. REMY. New York. B..L.P. 1987. & KERP. p. & REMY.N. HASS. H. Review of Palaeobotany and Palynology 90: 229-262. VACZY.. 16 november 1995. p.. nr. T.M... TAYLOR... 1972. Devonian Fungi: interactions with the green alga Palaeonitella. HASS. 1-254. TAYLOR. VERECCHIA. T. T. Bucureşti. VACZY. T. A fossil mycoflora from Antarctica. H. Protoascon missouriensis..N.V. C. Dep.

Elsevier – Amsterdam... & SUSSAMAN. Paris VIe. Passalora.B. 1964. 1983.S. Scrisoare către Băcăran Victor. COOKE. BONTEA. Mycologie générale et structurale. A.. ex Ces & De not. 1997. Editura Agro-Silvică. JIGĂU. Bacău). GÄUMANN. C. p. ELLIS. syst. Tome I. Sc. Ph. I: 1-748 p.. J. BARR. no 144.C. Die Pilze. Bratislava. ST:. Vol. 1984.D. Surrey. E. Sc.. Tokyo. Ph. 65 . P. A. 1963. P. BREITENBACH. 1967. JOLY.. Masson. p. Bucureşti.B. Kew. England..T.J. p.. 1973. Studii şi Comunicări. The Fungus Spore. II. ELLIS.. Dic ionar de termeni populari.Sc. Botanica agricolă.C. et al. B.I. DEREMEK.S. 12.I. F.... & LIZON. Ceres. Dic ionar fitopatologic în şase limbi – Micoze. 1-340 p. & PETRESCU. Commonwealth Mycological Institute. & BONTEA. MICULISKENE.S. et KRANZLIN. Bucureşti. Ed. CHELKOVSKI. 1-609 p.. Române. New York.. P.3. MANOLIU. p.. Fitopatologie agricolă.V. Vol. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău 11. 76-83.. 1980. 2005. E. Vol. Complexul Muz. T. BUIA. C. D. 1979. Moscova. A. p. Commonwealth Mycological Institute Kew.. F.. London.. LUGAUSKAS. Macmillan Publishing Company. BAICU. Surrey. B. England.. DEIGHTON. Iaşi.E. 1-551 p. Bologna. 83... B. 1979.. A. Studies on Cercospora and allied Genera II... 1-11.. M.C. Evolution and Kingdoms of organisms from the perspective of a micologist. Cercosporidium and some species of Fusicladium on Euphorbia. 1-337 p.S. Surrey. More Dematiaceous Hyphomycetes. 1964. M. Kew. Catalogul micromicetelor biodestructoare ale materialelor polimere. & ELLIS.34. M. 1-608 p. 1964.B. 396. Mycological Papers. III: 1-571 p. 1985.. BIBLIOGRAFIE MICOLOGIE ABBAYES. Vol. AINSWORTH.Sc. 1-1283 p. D. Plant Diseases and Metabolites. 1961. Academic Press. Manuale di Patologia vegetale. 1996. 1971. GOIDÀNICH. H. Mycological Society of America. II: 1-804 p. Cercetări micocenologice în asocia ia Symphyto-Cordati-Fagetum din Mun ii Nemira (jud. Boca Raton Florida... Acad.N.C. 1964. Mycologia 84 (1). 141. MANOLIU. 1-161 p. AINSWORTH. & SESAN. SLIAUJENE. Vol. Lucerne. 1-541 p. Băcăran. D.. Veget. Kew. Surrey. Dispersal in Fungi. New York. Butteworths. Mycol. G. Cerc... A. nr. Oxford at the Clarendon Press. A. 1963. A... Botanique. 2000. Alternaria. 1-154 p. The Ecology of the Fungi... O. St.. Stuttgart. Ph. The Fungi – An Advanced Treatise.. Commonwealth Mycological Institute. tehnici şi ştiin ifici în fitopatologie. New York and London.B. Champignons de Suiss... Editions Paul Lechevalier. 20: 9-14. (Clasa Ascomycetes) şi reîncadrarea taxonomică a speciilor acestui gen din flora României. V. IV B: 1-504 p. 1987. 1-193. 1965. Le Genera Alternaria.. 1982.J. 1-208 p. de Şt. G. F. 1-206 pl.. T. MADELIN. AINSWORTH. p... G... Ed. 1981. 1-249 p.. DEIGHTON. T. Bucureşti... M. de Ştiin e a U. Ed. 1966. 1-545 p. Dip. LOCQUIN. Malýatlas húb. Ceres.. Surrey. 1-56 p. 47. p. Paris VIe. Contribu ii la cunoaşterea genului Pleospora Rabenh. London. 1 p. HULEA. Lond.R. Commonwealth Mycological Institute Kew. J. Les Ascomycetes... 1-316 p. 547 p.F. More Dematiaceous Hyphomycetes. V. Masson et Cie Editeurs. ELLIS.. 1966. Nat.. 1-80 p. D. M. B.C.. Paris. Bucureşti. Commonwealth Mycological Institute Kew. W. AL.. Studies on Cercospora and allied Genera VII New species and redisponizions. INGOLD. & VISCONTI. 1992. „Ion Borcea” Bacău. A.V. MANOLIU. 1968. RĂDULESCU. I. Vol.... Dictionary of the Fungi Commonwealth Mycological Institute.. Press Inc..C. Bucureşti.R. A. 1-507 p. 1976. Biol. nr. Acad. G. Dictionary of the Fungi fifth edition. Vol. 1-354..

1-614 p. CLEAL. 269. Ed. MITITIUC.. II: 1-1166 p. p. E. C. C. Studiul paleomicologic al depozitelor miocene din bazinele văilor Teleajen şi Buzău MANOLIU.H. ZYCHA.. R.I. Agro-Silvică. Ed. 149-348. J. 1-570 p... Ed. 1-291. Le genre Alternaria. 1-358 p. Cramer. Ed. Bucureşti. 1953.. + 69 tab.. Fitopatologie. MOHAN. Editions Paul Lechevalier. THOMAS. R.. 1967. 1-250 p. „Al. Vol. Acad. ROMAGNESI. II. J. 185. R. 1-325. Monografia Uredinalelor din Republica Populară România. T. Ed. National Museums & Galleries of Wales. Plante inferioare din masivul Ceahlău. A.S. R.. 1973. Cryptogams and Gymmosperms.. Graminicolous Ascochyta Species. Ciuperci Pyrenomycetes Sphaeriales din România. Ed. C. I: 1-543 p.. p.. H.. Acad.. E.C.. RĂDULESCU. 1995.. Bucureşti. p. Bucureşti. R. England. pag. Surrey. SIVANESAN.. F. G. M. 1971. A.. S. Bibliography of European Palaeobotany and Palynology 1996-1997. VILLE. SĂVULESCU. Department of Biodiversity and Systematic Biology... Ed. Acad. 1-300 p.. Ascochyta II. Introdcution to Fungi University Press Cambridge. E. Mucorales Verlag von J. A.. M. p. O. Cardif CF1 3NP.S. Ceres. 119. 1988.P. Bucureşti.... 1969... J. II: 1-1168 p.H. Napoca Star. FRASER. ŞTEFUREAC. 1973.. I-LXXXII.. Did. 1979. 1998. Ed. 1967. Bucureşti.. Bucureşti. H. Ciupercile Erysiphaceae din România. I: 1-1329 p. I şi II. 1-148. DODEA. Drechslera.. Species on Monocotyledons (excluding grasses). p. SĂVULSECU..S. Paul Lechevalier Editeur.. şi Ped.. VILLE. E.S. CAB International Mycological Institute. Ustilaginalele din Republica Populară România. I. A. 235-236. A. PUNITHALINGAM. 1979. 1954. 1995. Iaşi. Vol.S. Ed. PUNITHALINGAM. + 1 tab. Commonwealth Mycological Institute Kew. RAFAILĂ. Atlas des champignons d’Europe. F. Patologie vegetală. Ed. 1-242. T. Bucureşti. 1957.P. studiu monografic.. Acad.. sec.R. Tome II. 1964. şi Ped. Paris VIe. NEGREAN... 1-219 p. pl. Micologie. 1999... M.. RĂDULESCU. Bucureşti. Paris VIe. Îndrumător pentru determinarea bolilor şi dăunătorilor la semin e. 1-355 p. 16. Septoriozele în România. PÂRVU. E. Paris.R. Cambridge. NEGRU. I şi II. E.. SĂVULESCU.R. Acad. COROI. Cluj-Napoca..R. Evolu ia plantelor oglindită în opere recente de botanică filogenetică. PATRICK. T.. NEGRU. SIEPMANN. Băcăran. Vol. ed. Graminicolous species of Bipolaris. 1987..B. WEBSTER... Edit.. Cuza” Iaşi..V.. pag. 144. V.. Les Champignons. Curvularia.R.. 1998. R.S.R. Did. Univ. PARDOE. 66 . Acad. MOREAU. Tratat de fitopatologie agricolă. RĂDULESCU. p. ZANOISCHI. E. 1966. R. 1969. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful