CUPRINS

POEZIA______________________________________________________________________________3 UNITATEA DE NVARE 1 : SIMBOLISMUL POETIC___________________________________3 Modernism si simbolism (dup E. Lovinescu).............................................................................................3 Simbolismul n nelegerea lui G. Clinescu................................................................................................4 Poei simbolisti.............................................................................................................................................5 Alexandru Macedonski.............................................................................................................................5 Stefan Petic.............................................................................................................................................6 Dimitrie Anghel........................................................................................................................................7 Ion Minulescu...........................................................................................................................................8 UNITATEA DE NVARE 2 : AVANGARDISMUL I SUPRAREALISMUL._________________9 Poetica avangardist.....................................................................................................................................9 Poei avangardisti..........................................................................................................................................9 Tristan Tzara.............................................................................................................................................9 Ion Vinea................................................................................................................................................10 B. Fundoianu (B. Fondane)....................................................................................................................12 Ilarie Voronca.........................................................................................................................................12 Stphane (sau Stephan) Roll (Gheorghe Dinu)......................................................................................13 Geo Bogza..............................................................................................................................................13 Suprarealismul............................................................................................................................................14 Poetica suprarealist...............................................................................................................................14 Poei suprarealisti....................................................................................................................................14 Eugen Ionescu.....................................................................................................................................14 Gherasim Luca....................................................................................................................................15 Gellu Naum.........................................................................................................................................15 Virgil Teodorescu...............................................................................................................................16 UNITATEA DE NVARE 3 : MODERNISM I TRADIIONALISM.______________________16 Tudor Arghezi.............................................................................................................................................16 G. Bacovia..................................................................................................................................................18 Lucian Blaga...............................................................................................................................................20 Ion Barbu....................................................................................................................................................21 Alexandru A. Philippide.............................................................................................................................23 Ion Pillat......................................................................................................................................................24 Vasile Voiculescu.......................................................................................................................................25 UNITATEA DE NVARE 4 GRUPUL ALBATROS SI CERCUL DE LA SIBIU.__________25 Poetica grupului Albatros........................................................................................................................26 Poeii grupului Albatros..........................................................................................................................26 Poeii grupului din "Cercul de la Sibiu".....................................................................................................29 PROZA INTERBELIC_______________________________________________________________29 UNITATEA DE NVARE 5 : PROZA POETIC.________________________________________29 Proza poetic si estet.................................................................................................................................29 UNITATEA DE NVARE 6 : POLIVALENA EPIC___________________________________33 Mihail Sadoveanu.......................................................................................................................................33 Liviu Rebreanu...........................................................................................................................................36

UNITATEA DE NVARE 7 : POLIVALENA EPIC (II)________________________________39 Mircea Eliade..............................................................................................................................................39 G. Clinescu................................................................................................................................................41 UNITATEA DE NVARE 8 : RESTRUCTURRI EPICE.________________________________43 Psihologismul oniric si erotic.....................................................................................................................44 Gib I. Mihescu......................................................................................................................................44 Analitismul ...............................................................................................................................................45 Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955) ............................................................................................45 Camil Petrescu........................................................................................................................................47 Anton Holban..........................................................................................................................................48 UNITATEA DE NVARE 9 : PROZA DE AVANGARD.________________________________49 Urmuz.........................................................................................................................................................49 UNITATEA DE NVARE 10 : TEATRUL._____________________________________________52 Camil Petrescu............................................................................................................................................53 Lucian Blaga...............................................................................................................................................55 George Ciprian............................................................................................................................................57 UNITATEA DE NVARE 11 : CRITICA SI ISTORIA LITERAR_________________________60 E. Lovinescu. (1881-1943).........................................................................................................................60 Tudor Vianu. (1897-1964)..........................................................................................................................62 G. Clinescu................................................................................................................................................64 NTREBRI DE VERIFICARE, EXEMPLE DE SUBIECTE DE EXAMEN____________________67 Bibliografie obligatorie selectiv_________________________________________________________67

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE CATEDRA DE LITERATURA ROMN, UNIVERSAL SI COMPARAT

I. D.

Anul al III-lea sem. 1 Prof. univ. dr. Marian Victor Buciu Forma de examinare: examen CURSUL. Literatura romn interbelic. .

POEZIA
UNITATEA DE NVARE 1 : SIMBOLISMUL POETIC
Obiective: - cunoasterea fenomenului literar romnesc n poezie prin evenimente, opere si autori semnificativi si ilustrativi; - nelegerea specificitii estetice si a contextelor de realizare; Timp alocat : 2 ore

Modernism si simbolism (dup E. Lovinescu)

Dup E. Lovinescu, n literatura romn modernismul era un moment de sincronizare si de difereniere, n raport cu literaturile occidentale, n primul rnd cu literatura francez. Nu era considerat nici mprumut, nici imitaie. Dimpotriv, diferenierea era marcat ntr-o dubl relaie, nti fa de literatura romn, apoi fa de literaturile strine. Prin modernism, literatura romn se maturizeaz, capt constiin de sine. Modernismul este un catalizator mai eficient dect premodernismele, dect romantismul, ultimul dintre ele, autohtonizat ntr-o manier mult mai mimetic. Aici se poate constata intervenia criticului, cu instrumente oarecum statistice, cantitative, msurnd disproporia dintre ponderea mult sporit a imitaiei literaturii premoderne si aceea considerabil redus a literaturii moderne. "Proporional, influena literaturii franceze asupra literaturii noastre nu este mai mare acum dect a fost la nceputul veacului trecut; putem afirma chiar c influena lui Lamartine asupra lui Eliade, Crlova, Alexandrescu si Alecsandri, sau a literaturii germane asupra lui Eminescu, a fost mai considerabil dect, de pild, influena lui Baudelaire asupra lui T. Arghezi sau Minulescu. Literatura modernist nu poate fi, deci, privit ca literatur de imitaie si nici chiar ca o soluie de continuitate, ntruct saltul de nivel al literaturii renasterii noastre fa de realitile naionale a fost cu mult mai mare dect saltul literaturii moderniste." Lovinescu era adeptul unui echilibru teoretic, critic, istoric, ntre antiteze: tradiia si modernitatea. Lovinescu nu s-a delimitat nici el energic de tradiia inerial, conservatoare, dect att ct aceasta putea s admit sincronizarea literar cu literatura occidental. Lovinescu reaciona ns n felul su, temtor de extrem, condus de msur si

echilibru. Admiterea modernismului era cotat ca o provocare la dislocare, la anihilarea identitii construit n marginea sau la limita inferioar a artei literare. Coliziunea dintre falsa si adevrata identitate literar era reala primejdie. "Prin disocierea esteticului de etic si etnic, modernismul, de altfel, nu putea dect s nspreasc si mai mult rezistena smntorismului si poporanismului, altoite pe aceast confuzie." Micul creuzet al preparrii modernismului pentru literatura romn a fost revista Literatorul. Ea a aprut, cu poticneli de multe luni si ntreruperi de muli ani de zile, din ianuarie 1880 pn n martie 1919. Lipsise din 1904 pn n 1918. O fondase Al. Macedonski. Ultimul care a condus-o a fost esteticianul, stilisticianul si comparatistul Tudor Vianu. Acest rol va fi transmis imediat revistei Sburtorul, a lui E. Lovinescu, teoretician, critic, istoric literar militant pentru direcia antitradiional, modern. Simbolismul n nelegerea lui E. Lovinescu Refuzndu-l pn si el, privindu-l cu circumspecie, apoi admindu-l pentru estetismul su trans-etnic, simbolismul e neles de E. Lovinescu drept un modernism incipient. Biografic, Lovinescu nu era contemporan cu acest curent literar. Acest privilegiu l avusese Macedonski. n anul n care criticul si istoricul literar romn E. Lovinescu publica cea de-a doua ediie a Istoriei romne contemporane si constata impunerea modernismului si a autonomiei sau primatului esteticului, mpotriva tradiionalismului, n Frana, P. Valry (Le Symbolisme, 1886-1936, Bruxelles, 1936) contesta individualitatea estetic a simbolismului. Pe de alt parte, Valry reuseste s vad n simbolism deopotriv extremism avangardist si eclectism: "Nu exist o estetic simbolist. Numai o negaie le e comun. (...) Simbolismul nu e o scoal. El admite, dimpotriv, diferite scoli si dintre cele mai divergente." Si la noi, simbolismul fusese abandonat istoriei literare, marginalizat de uraganele avangardelor, futurism, dadaism, constructivism, expresionism, suprarealism. Acestea toate l ngrijorau pe promotorul modernismului interbelic. El nu s-a sfiit s le ostracizeze. A mai admis, ca referin, expresionismul. Despre simbolism a scris ns mai mult. A ncercat s-l popularizeze, s-l explice ori s-l "defineasc": "n esen, simbolismul reprezint adncirea lirismului n subconstient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fondului muzical al sufletului omenesc. Natura fondului impunea de la sine strile sufletesti vagi, neorganizate; natura formei sugestive impunea solubilitatea versului si revoluia prozodic, privit apoi de unii critici ca not diferenial a simbolismului. Dup ce a produs o <revoluie> n literatura noastr, ca si n literaturile apusene, depsit n propria lui direcie de expresionism, iar n direcia potrivnic ntmpinnd o reaciune prin ncercarea de intelectualizare a emoiilor, simbolismul a ncetat ca scoal organizat. si supravieuieste ns nu numai prin cstigurile trecute n patrimoniul obstesc al lirismului, ci si prin civa poei de talent, nvestii cu toate caracterele simbolismului pur." nelegerea psihologiei creatoare simboliste este convingtoare. Dar analiza poetologic i rmne exterioar. Ea nici nu putea fi realizat cu instrumentele criticii impresioniste. Criticul reduce forma, simplist separat de fond, la prozodie. Pentru el, asadar, simbolismul, ca nceput al modernismului, nu ajunge o poetic a rupturii, ci a continuitii. La noi, ntr-o literatur parial interesat de nnoire, dar si la literaturile occidentale, fundamental atrase de inovaie. Dar nu inovaia rmne pentru Lovinescu termenul esenial, ci nnoirea. De aceea exlude ruptura, bulversarea pur si simplu a literaturii.

Simbolismul n nelegerea lui G. Clinescu

G. Clinescu ofer, n asimilarea simbolismului, nti o nelegere personal, situat n

afara literaturii. Simbolismul n-ar ine de evoluia organic, estetic, a literaturii, ca fenomen fundamental autoreproductiv, desprins din, si evolund prin, el nsusi. Clinescu explic literatura prin psihologia social, colectivist, cu accent apsat socialist, marxist, pe realitatea claselor, supuse n moduri difereniate maladivului, a crui expresie (anti)naturalist pare a fi considerat simbolismul. Simbolismul, ne spune Clinescu, provine din ftizia proletar si din nevroza aristocrat. Explicaia sa nu rmne doar la sociologie, ea trece si pe teritoriul esteticii, negat, de altfel, ca disciplin adecvat literaturii. Iat: "Fundamentul simbolismului, neles bine doar de Andr Gide, e nlocuirea picturalului, instrument al universului obiectiv, cu inefabilul muzical si olfactiv, conduct al metafizicului. Poezia simbolist e o poezie de cunoastere si miasmele ori efluviile de arome din scoala baudelairian sunt iniieri n misterul dezagregrii si germinaiei materiei cosmice." Nici o cauz, nici o aspiraie social nu mai sunt acum recunoscute. Psihologia creatoare se dispenseaz de psihologia maladivitii, difereniat prin clasa social. Clinescu nu conceptualizeaz simbolismul. El doar ader, ferm, exclusivist, la conceptul lui Gide de simbolism, singurul care i se pare adecvat, incontestabil. Nu ar fi vorba de o dereglare senzorial, de o interferare a simurilor, de o de-realizare a lor prin sinestezia care ar intermedia constiina irealitii. Simbolismul, apoi, nu e o poezie a nchiderii n subconstient si a subiectivului suficient siesi. Lsnd raionalitatea sub controlul iraionalitii, metafizicul, potrivit lui A. Gide, mut existentul ntr-o nou zon dominant, n fond infra-fizic. De altfel, lumea continu s existe pentru poetul simbolist, care nu att o cunoaste, ct o transform. Poetul se cunoaste mai nti pe sine, n ipostaza creatoare. Adic el se transform pe sine, pentru ca apoi s transforme, iluzoriu desigur, lumea.

!Cunoasterea simbolist apare ca un efect al transformrii sinelui si a cosmosului. E de

fapt o trans-cunoastere ori o infra-cunoastere, pentru c nu-si mai accept natura, o distruge sau o uit, o deconstruieste pentru a o regenera. Dar cunoasterea poetic simbolist, trans- sau infra-formatoare, denatureaz fiina poetului si ambientul su social si cosmic. si provoac iluzia propriei realiti. Ajunge la autoreferenialitate si la opiunea logic pentru antimimesis.

Poei simbolisti
Alexandru Macedonski
Prima verba, 1872, Poezii, 1892, Excelsior, 1895, Flori sacre, 1912, Poema rondelurilor, 1927, Bronzes, Paris, 1897. Alexandru Macedonski (1854-1920) este un scriitor important, un reper al comunicrii literare sincronice, rupnd cel puin parial cu trecutul si tradiia. Dar n-a scpat nici el de eclectism. S-a dovedit din plin disponibil si indecis, contradictoriu ca un spirit baroc. Se arat spiritualizat n civa psalmi, dar n alte poezii e tragic si histrionic. A fost atras de nnoirile simboliste, dar ntr-un fel moderat. A putut s revin fr dram artistic la vechile sale relaii estetice cu clasicismul, romantismul ori parnasianismul. A cltorit si studiat n Austria, Italia, Elveia si a ncercat s-si impun opera n Frana. n 1894, la Lige, a colaborat cu poezii la cteva publicaii. A publicat la Paris, fr ecoul dorit, mai nti un volum de poezii scris n limba francez, Bronzes, 1897, apoi unul de proz poetic, Le Calvaire du feu, 1906, devenit n traducere un original, inclasabil roman poetic romnesc, cu titlul Thalassa, 1925. Dup articolul Arta versului, 1890, devine autorul primului manifest care import simbolismul n literatura romn, Poezia viitorului, 1892, publicat n revista sa, Literatorul. Nu devenise un teoretician personal. Meritul su rmne doar acela de a prinde pulsul timpului. Si reuseste s o fac cu o bun receptivitate.

Principiile propagate ale noii poetici se refer la muzicalitatea verlaine-ian, frngerea gtului retoricii printr-o elaborare sintactic diferit de sintaxa gramaticii si a prozei (ilogicul enunrii poetice), preeminena imaginii. Macedonski nu exalt tehnica poeziei. El nu angajeaz asadar modernitatea poetic n linia intelectualist dus pn la capt de P. Valry. Poetul e considerat un medium al unui limbaj diferit de cel comun. Se las purtat nc de milenara inspiraie. Iar poezia continu s rmn efectul lingvistic al "schinteii Divinitii". Macedonski se informase de la surse restrnse. El suplineste cunoasterea profund teoretic printr-o real capacitate de intuiie poetic. Aceasta este chiar uimitor de rezistent. Ea se ntinde pn la un alt constructor excepional de limbaj poetic modernist, de dup 1960, Nichita Stnescu, pentru care relaia poezie-poet este nc una rsturnat, de la efect la cauz. Iat propoziii devenite importante obsesii poetologice pentru multe decenii, desprinse dintrun articol din 1894: "Poezia este natura. Poetul nu este dect un instrument al senzaiunilor ce primeste de la natur, senzaiuni pe care muli le transform, n urm, n simiri si cugetri." Domeniul poeziei, mai afirm Macedonski, n spirit romantic, nu este realul, greu de suportat de adevratul poet, ci irealul, himericul. Simbolismul urmat de Macedonski este fluid si muzical, exprimat n poezii ca O umbr dincolo de Stix ori Pe bolta clar. Poetul se arat puin tentat de o poezie de sonoriti. Dar, n nmormntarea si toate sunetele clopotului sau Lupta si toate sunetele ei, el experimenteaz ntr-un cerc si orizont efemer, pe urmele instrumentalismului lui Ren Ghil, cu un vocabular si o sintax cutate n modul ludicului strident. Aceast aventur poetic rmne ns fr urmri. Dup ce sucise gtul retoricii n poezia romn, poetul se ntoarce pentru a-l ndrepta. Scrie poezii cu form fix, rondeluri, dar pstreaz muzicalitatea simbolist, condus pn la experimentele sonore, obsesia vidului existenial, estetismul floral graios, livrescul, imagismul exotic. Macedonski e primul poet romn care renun ntr-o poezie, Hinov, la corsetul prozodic, elibernd poezia de versificaie, de rim si msur. Elibernd versul, las liber limbajul poetic. El este acela care inaugureaz la noi aceast sensibilitate la nou, ntr-un mod decisiv pentru secolul XX. Tradiia modernitii moderate si ezitante, inaugurat de Macedonski, va fi urmat de ali poei. Acestia au ei nsisi un schimb complicat, timid adesea, insolit uneori, cu modernitatea poetic. Este experiena modern pe care ne-au fcut-o cunoscut Stefan Petic, D. Anghel, G. Bacovia si, dup ei, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu, I. Pillat, I. Barbu.

Stefan Petic
Fecioara n alb, Cnd vioarele tcur, Moartea visurilor, 1902, Cntecul toamnei, Serenade nocturne, 1909. Simbolismul exist cu adevrat n literatura romn o dat cu macedonskianul Stefan Petic (1877-1904). El a avut o mare influen asupra generaiei simboliste. Desi n-a fost nici el lipsit de opiuni eterogene. Ori de evidente inegaliti. Poezia l-a preocupat cel mai mult. Ea i-a umbrit uimitorul spirit teoretic, insuficient constientizat si pus n oper. Poetul era floral si sepulcral, idealizant n erotic si nevrotic. Traversa o biografie frnt de moartea prematur, dar si de inconsecvena ideologic si politic. Ajunsese un adevrat caz. Era poliglot, cultivat, avizat n cteva culturi. Dar si xenofob, sovin, citadin, socialist trecut la dreapta extrem. Poetul avea constiina vanitoas a damnrii. Aflase mai ales de procedeul corespondenelor. S-a referit, de exemplu, la "Izolarea senzaiilor si darea lor printr-un echivalent de imagini" (Poezia nou, 1900), desi abstragerea

senzorial nu putea fi totuna cu interferarea simurilor si realizarea sinesteziilor. La Petic au fost identificate chiar si unele propensiuni expresioniste, rare, desigur accidentale sau intuitive. Simbolismul dominant venea si din prerafaelitismul serafic, extatic, pornit prin real, natural, spre ireal. Sau chiar din muzicalitatea lui Eminescu. Vagul, misterul, olfacia, dezorganizarea senzitiv n general, ca la G. Bacovia, aparin unui poet de o rafinat si subtil artificialitate, cobort spre abstracia retoric. Pentru poezia romneasc, Petic a fost la nceputul secolului XX un salvator tardiv si conjunctural. Dar un vizibil cap de pod. Un modernist remarcabil de avizat teoretic pe spaii literare, estetice, foarte largi. Un veritabil european, familiarizat nu doar cu marea serie simbolist francez, dar si cu E. A. Poe.

Dimitrie Anghel
n grdin, 1903, Caleidoscopul lui A. Mirea, I, 1908, II, 1910, Fantazii, 1909. Mai mult dect oricare dintre primii poei romni moderni, Dimitrie Anghel (18721914) se prezint ca un poet al unui evantai foarte larg de formule, al unui sincretism de un profund si rafinat tradiionalism, desi nu cu totul ndeprtat de tendine etniciste. Boemul, din Parisul anilor 1893-1902, n Romnia a fost un intelectual angajat n sensul tradiionalismului poporanist, dar si cu atracii socialiste. n plus, a fost colaborator la revista Smntorul cu poezii fanteziste, aprnd drept efecte ale unor contemplaii extatice, derealizante. Structura sa complex, ambivalent, si asumase creator extremele. La vremea aceea faptul era posibil cu o minim striden. Anghel a lucrat la propria sa sintez, modelnd contradiciile afective, reflexive ori de concepie poetic. Fr ironie lucid si deconstructiv, si el pare a rescrie revizuind, potrivit disponibilitii estetice, poeticile (mult) anterioare, nainte de a ajunge la cele curente, dintre care simbolismul capt oarecum un rol nglobant. El este, astfel, clasic prin identificare tematic, frna abstract, raionalitate si conceptualism. E drept c rmne atent n permanen de a le deturna metaforic. Face recurs si la romantismul minor, sentimental, dar si sarcastic ori grotesc, cu o not de gravitate adnc. Rmne aproape de reverie si exerseaz cu insisten retorica imaginii. Reconverteste poetic, prin modificare de sensibilitate, visul feeric eminescian, proiectat n spaiul ambivalent, diurn si nocturn, al grdinii florale, alegorice si simbolice, descoperit ca un microunivers antropologic misterios si seductor. Poeziile sunt pasteluri executate cu instinctul evocrii si al imaginaiei marcate de un apropiat exotism rsritean. Tradiionalismul lui Anghel capt unele vagi virtualiti pre-proustiene, atunci cnd poemul nu-si ascunde punctul originar n memoria actualizat cu o mare disponibilitate. Sensibilitatea si constiina modern l conduc spre livresc si ludic. Anghel are chiar o intuiie surprinztoare a productivitii textuale a cuvintelor. El e simbolist n accepia lui Valry, de maxim divergen a manierei, cu acces la misterele corespondenelor, trecut usor prin extazele agoniei si morbideei. Anghel e un estet, un decadent al rigoarei si luciditii. Supune senzorialitatea vie si exact unui control raional, stenic, fr delirul nevrotic cruia i se las prad voluptuostragic simbolistii individualizai. n cazul lui, sufletul muzical si evanescent ncearc expansiuni si corespondene ntrun real poetic reorganizat nu prin interferene senzoriale, ci prin exacerbarea olfaciei, deplasnd spaiile semantice spre simbolul plurivoc, n fapt metaforic, desi nu definitiv smuls alegoricului. De altfel, trebuie observat c ambiguitatea semnificrii pstreaz la el si o sorginte baroc, prin retorica oximoronic ori hiperbolic. Sintaxa poetic rmne fluid, fr marcaje distopice, nvluit totodat ntr-o prozodie premodern, clasic, romantic, parnasian. Fr a modifica natura versului n sensul modernitii experimentale, Anghel extinde

conceptul de poezie dincolo de lirism, spre narativul mitologic sau cotidian, prin baladescul postromantic ori obiectualismul prozaicului. E cazul s recunoastem n el un dublu, desi timid, precursor. O dat al baladistilor Cercului de la Sibiu, Stefan Aug. Doinas, Radu Stanca, Ioanichie Olteanu, si a doua oar al poeilor metonimici A. Maniu, Petre Stoica, C. Ablu etc.

Ion Minulescu
Romane pentru mai trziu, 1908, De vorb cu mine nsumi, 1913, Spovedanii..., 1927, Strofe pentru toat lumea, 1930, Nu sunt ce par a fi, 1936. Cu fantezia sa neoromantic, retorica histrionic, talentul de a scenariza poeticul, Ion Minulescu (1881-1944) a tratat teme si motive simboliste: reveria citadin si domestic, spleen-ul cotidian, spaiile exotice, evaziunea dublat de invaziune, o mistic a echivocului, muzicalitatea nsoind inovaia prozodic prin ritm, msur, rim etc. Si nici mcar nu si-a disimulat structura extravertit. Dar el a aflat si creat fr dificultate un public oriental, solar, bucuros s-i valideze impostura simbolist, pn la a-l recunoaste drept exponenial pentru primul lirism modernist. Minulescu avea o for mimetic integratoare. Si, prin imaginaia poetic insolit, nu doar a confiscat la un moment dat poetica simbolist romneasc, dar si, n postumitate, (neo)modernismul fantast. Numele su e foarte des amintit ori de cte ori vine vorba despre importani poei din generaii ulterioare. Ca aceea a celui de-al doilea rzboi mondial, a lui Constant Tonegaru. Apoi a oniricilor si, n primul rnd, a lui L. Dimov. Ori numai a himericilor ca Emil Botta. Umbra sa se ntinde pn la postmodernul dimovian din anii 80, M. Crtrescu. l atinge chiar si pe un poet al sfrsitului de secol, Cristian Popescu, stins nainte de vreme. Iar ruptura ultim de modelul poetic modernist nc i mai confer lui Ion Minulescu o anume actualitate. Sau cel puin o persisten n memorialul poeticii. A impus cu adevrat marea ncredere n sine a poetului, fericit ntlnit cu un public care astepta s devin receptiv la o poezie modernist destinat, dup cum se mai promisese, tuturor. Or, Minulescu avea toate datele temperamentale si artistice pentru a realiza poezia unui modernism temperat, fr a face concesii tradiiei desuete, dar si fr a-si trage pe figur masca unui autist si intolerant. Aceasta era o linie, de altfel, comun modernismului romnesc, cruia el i-a conferit lrgime proprie, seducnd prin capacitatea sa neobisnuit de ascundere si revelare. El a reusit s mpace privirea din afar cu aceea dinluntru, retorica si muzicalitatea, unindu-le sub o masc histrionic insolit, verbioas, dar si surprinztor de vie si natural. Marea calitate a poetului era aceea de a convinge c propune un limbaj poetic diferit, chiar dac neconform principiilor simboliste. S-a recunoscut c poezia sa se ntemeia pe asimilarea poetic a unor cuvinte pn la el evitate, cu o uimitoare art a contextualitii. Noile cuvinte sunau n afara realului, ceea ce crea premisele unei structurri autorefereniale. E. Lovinescu i-a intuit direcia nnoitoare, desi nu si-a reinut decepia c Minulescu nu revoluiona prozodia, cnd, de fapt, aceasta nceta, o dat cu simbolismul, s mai marcheze noul concept de poeticitate. Forma modernist nu poate fi redus la prozodie. Criticul nu se decidea usor dac s-l ostracizeze ori s-l admit n curentul simbolist. L-a primit pn la urm ca simbolist "atipic". Poezia, literatura romn, n definitiv, rmn "nonconformiste", neverificate n confruntarea universal. Poate de aceea ele impuneau selecia personalitii deloc comune n acest underground literar. Ludicul poet l-a cucerit pe criticul E. Lovinescu. El i s-a insinuat cu fora fatalitii: "i-a fost dat simbolismului romn s se identifice de la nceput cu aceast poezie ostentativ, de o cuceritoare muzicalitate extern." Minulescu apare sntos, stenic, solar. ntr-adevr, si de o insolit, mimat decaden si artificiozitate estetic. Minulescu devine un Proteu care-si expune si-si retrage feele si, totodat, mstile, cu dezinvoltura si graia natural a celui care reuseste s conving de faptul c el nu rateaz nici

un act. Fr travestiurile proprii publicului si criticii nssi, Minulescu n-ar fi fost acelasi reper al unei poezii disponibile mai degrab la nnoire mimetic dect la voina de inovaie proprie.

!Minulescu reprezint de aceea poezia hibrid, a mimesis-ului superior, deschis

formelor celor mai spectaculoase. Aceste forme ajung epuizate n propria manier remarcabil de permisiv, cu mai bine de un deceniu nainte de ncheierea biografiei poetului. Iar faptul apare posibil n ciuda unei intuiii, insuficient exploatate, a poeticului tranzitiv, uman, de un umor atasant.

UNITATEA DE NVARE 2 : AVANGARDISMUL I SUPRAREALISMUL.

Obiective: - cunoasterea fenomenului literar romnesc n poezie prin evenimente, opere si autori semnificativi si ilustrativi; - nelegerea specificitii estetice si a contextelor de realizare; Timp alocat : 2 ore
Avangarda poetic. Poetica avangardist. Poei avangardisti. Tristan Tzara, Ion Vinea, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Stphane Roll (Gheorghe Dinu), Geo Bogza. Suprarealismul. Poetica suprarealist. Poei suprarealisti. Eugen Ionescu, M. Blecher, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Pun, Mihail Cosma (Claude Sernet), Victor Valeriu Martinescu, Gellu Naum, Virgil Teodorescu. Avangarda poetic

Poetica avangardist
E. Lovinescu n-a urmat avangarda poetic. S-a strduit s o dezintegreze din poezia modern. Cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul, constructivismul, integralismul sunt pentru el poezie extremist. Cubismul, constructivismul si integralismul, crede el, au ucis emoia estetic, s-au abstractizat. Dadaismul si suprarealism s-au pus la dispoziia ilogicului, iraionalului, strii onirice. Pe Lovinescu l speria libertatea anarhic, total - "panlibertate am putea spune" -, ducnd la o "violare a conceptului estetic". Dar l speria si pierderea total a specificului artistic naional. O poezie, "o art internaional", echivala pentru el cu una fr naionalitate. Acceptase cndva, dup unele ezitri, simbolismul, pentru c era omenesc si trans-etnic, dar nu se gndise c ar eradica specificul popular.

Poei avangardisti
Tristan Tzara
La premire aventure cleste de M. Antipyrine, Zrich, 1916, Vingt-cinq pomes, Zrich, 1918, Cinma calandrier du coeur abstrait maison, Paris, 1920, Des nos oiseaux, Paris, 1923, Lhomme aproximatif, Paris, 1931, Primele poeme, urmate de Insurecia de la Zrich, prezentate de Sasa Pan, 1934, La deuxime aventure cleste de M. Antipyrine, Paris, 1938, La fuite, Paris, 1947, Le surralisme et laprs guerre, Paris, 1947. Poemele romnesti ale lui Tristan Tzara (1896-1963), de pn la "insurecia de la Zrich", din 1916, aparin aceluiasi autor avangardist, dadaist, desi ndrzneala lor sintactic si lexical sau operaiile de selecie si combinare par inexistente. Ele sunt n fapt obnubilate sau mai degrab repliate. Insolitul estompeaz insolena novatoare, potrivit contextului literar care le ngduia.

Aceste texte au aprut de-abia n 1934, cu titlul Primele poeme, urmate de Insurecia de la Zrich, cu o prezentare a lui Sasa Pan. G. Clinescu le-a sesizat retorica dadaist si suprarealist, pe lng spleen-ul simbolist, al iritrii nevrotice, ca efect al unor triri precizate, ca boala, singurtatea, monotonia etc., n forme apropiate de sensibilitatea poetic deja fixat ntr-o anume tradiie. Iat c nici Tzara nu evit un sincretism pornit dintr-un instinct de echilibrare si moderaie. Schimbarea contextului naional si literar a fcut mai vizibil vocaia sa de transformator al poeticului. De la un context natural, asimilat organic, ca respiraia zilnic, Tzara se mut ntr-un context strin, de care s-a distanat vrnd-nevrnd. Astfel, a putut opera cu luciditate si glacialitate, eliminnd ntreaga cangren a ncrcatei si mai ales vetustei convenionaliti poetice de pn n acel moment. Pn atunci, revoluia sensibilitii, dorit de toi avangardistii cu anvergur teoretic si vocaie poetic manifest, de la Ion Vinea, la Voronca, l preocupase n mod hotrtor si pe Tzara. Rupndu-se de limba iniial, romna, Tzara s-a nstrinat brusc de un mod de a simi prin cuvnt, ntrerupndu-si emisia liric a plintii si melancoliei senine. De aceea, ntr-un nou context, cu o alt materie lingvistic, a suportat o ruptur si o transformare de personalitate artistic. Si-a reliefat cu deosebire zonele secundare si, totodat, le-a pus n umbr pe acelea primare. Acestea din urm erau identificabile, cum am spus, si n "primele poeme". O lectur atent, ea nssi transcontextual, deceleaz, pn la urm, un alt montaj al motivelor, apariia recurent a unei retorici bazat pe imagistica dispersat. E prezent metafora asa-zis tare, nscris pe largi spaii analogice. Imprevizibilul si insolitul seleciei si combinrii cuvintelor, de- si re-semantizate, schimb tipul de enunare. l distorsioneaz, n raport cu travaliul sintactic exersat anterior pn la epuizare. Iat cum o tehnic poetic nou bulverseaz tradiia. i modific relaia, schimb sursa, originea, natura poeziei. ncalc apsat convenia curent, verificat si ncurajat de poeii si cititorii profesionisti, aflai si ei mereu cu un ochi la tradiie si cu cellalt la realitatea si necesitatea poeziei n aciune. Tzara instituie o poetic a desemnificrii suverane si a eliberrii eului de orice constrngeri, liber s-si descopere plenitudinea n vacuumul pluralitii, ca efect al aneantizrii sensului comunicrii poetice, dup epuizarea si excluderea sensibilitii. DADA "nu nseamn nimic", pentru c "Nu este cu putin s construiesti sensibilitatea pe un cuvnt. Orice sistem converge spre o plicticoas perfeciune, stagnant idee a unei mlastini aurite, relativ produs uman", cum scria n 1924, n Sept manifestes Dada. El adusese poezia la limita nou, a sensibilitii antisensibilitii, interzicndu-i orice alt cale, att de exteriorizare, ct si de interiorizare. Suprarealismul, recunoscut de el abia la nceputul deceniului al patrulea din secolul XX, a dovedit pentru cteva decenii c blocajul (de)convenionalizrii poetice nu era dect tranzitoriu.

Ion Vinea
Ora fntnilor, 1964. Ion Vinea (1895-1964), mpreun cu la fel de tinerii Tzara si plasticianul Marcel Iancu, a condus revista Simbolul, 1912, si Chemarea, 1915. Apoi, singur, Contimporanul, 1923-1932, si Facla, 1930-1940. Disponibilitatea si flexibilitatea nu i-au fost strine, deopotriv omului si scriitorului. n regimul comunist, Ion Vinea a fost redactor la Editura pentru Literatur. Dar n-a preluat, ca unii avangardisti, reeta ideologic n literatur. N-a rmas, dac fusese vreodat, un radical. Se accept n general ideea c avangarda literar romneasc n-a dorit ruptura, ci sinteza. Ar fi fost mai puin inovatoare dect modernismul. De aici o anumit suspiciune legat chiar si de natura modernismului literar romnesc. Sinteza ar fi proprie postmodernismului, adic, totusi, modernismului slab, incipient, ceea ce ar confirma si teza lui Lyotard: postmodernismul "preced", de fapt inaugureaz modernismul.

10

n poezie, Ion Vinea a urmat, asadar, dup obisnuina literelor romne, eteromorfismul. Si-a nceput adolescena literar ca simbolist. Curnd a devenit unul dintre mentorii si teoreticienii avangardei literare romnesti. Fr a exclude relaia puternic si vie cu tradiia. Poetul era un vistor lucid. El nu-si refula sentimentele, voluptatea realismului transgresat n pastel. ns nici nu se lsa dominat de tristeea minor. i ddea acesteia o valen ironic si escatologic, precum expresionistii. Structura liric si limbajul poetic capt astfel o natur artificial, marcat de hibridizare. Ion Vinea e sentimentalizant si intelectualizant, liric si antiliric, metaforic si metonimic, referenial si autoreferenial, mimetic si antimimetic. Adopt prozodia premodern ori urmeaz versificaia liber, modern. Reformeaz sintaxa si suprim punctuaia. Dar realizeaz totul prin constructivism si sintez, nu prin proiect deconstrucionist. Extremismul avangardei, cum l numea E. Lovinescu, era un calificativ care avea proprietate, n cazul lui, numai dac l raportm la o literatur care si-a sacralizat formele tradiionale. Este vorba de o literatur dominat de o scar, cu mai multe trepte lungi si largi, a tradiiei. De la treapta cea mai antiliterar, antiestetic, nchinat slujirii altor comandamente dect celor estetice, pn la treptele integrabile conceptului propriu de literatur. Ion Vinea si-a limitat sinusoida poetic n marginile personalizrii poeticului si a reunit n formule proprii moduri si stiluri poetice strine si autohtone. Faptul c nu si-a strns producia poetic n volume n-a rmas fr urmri n configurarea operei si a analizei sale. Poetul pleca din aceast lume cnd i aprea unicul volum, Ora fntnilor, n 1964. Bibliografic, cazul su e reversibil fa de cel al lui Ion Barbu. Acesta ncheia cu nceputul, n singurul su volum, Joc secund, din 1930. I. Vinea ncepea, propriu-zis, abia cu sfrsitul. Transformarea liric i-a marcat ns si pe unul si pe cellalt, pe durate cronologice si n formule poetice personale. Acestea sunt mai greu de distins la Ion Vinea. n plus, la el s-a produs o profund modificare a constiinei literare, afectat, desigur, de contextul istoric care, n proletcultism, a avut o etap antimodernist, chiar antiliterar, n orice caz ndreptat agresiv mpotriva poeziei. Cnd murea Vinea, perioada aceea se ncheia. Poetul si pierduse n bun msur constiina avangardist-modernist. Ori simise necesitatea de a si-o ascunde. Proceda astfel, ca muli dintre colegii lui de generaie, care nu plecaser n exil. Moda patetic, de mod neoromantic, l-a marcat, cu sau fr voie. Urmele simboliste ori chiar expresioniste s-au retras, acum nu mai sunt la fel de vizibile ca n reviste, ele abia se ntrezresc. Volumul reuseste de aceea s-i mistifice biografia poetic. Dominant rmne lirismul elegiac, susinut de volupti spiritualiste, ntr-o ultim formul, ncercuindu-le pe toate cele care o preced. E formula unei dialectici poetologice supus reformrii nesigure. Vinea nu s-a pierdut ntr-o manier. Nu s-a regsit nici n mai multe moduri poetice. El doar s-a nstrinat n spatele unei succesiuni de msti, de la tradiionalism la concretism. Niciuna si toate la un loc nu l-au condus la revelaia poetic. A inut ca nimic din ceea ce i era cunoscut ca poetic s nu-i rmn strin. S-a identificat cu toate aceste forme. Le-a alterat si totodat le-a apropiat si nsusit. Prin aceasta disponibilitatea sa creatoare a trecut proba graiei si naturalitii. Proteismul lui Vinea e spectaculos, dar nu fr o not caracateristic de sterilitate exemplar. Ea e proprie poeilor care si poart mstile nu att pe chipul vizibil, ct pe acela ascuns, abisal, creator.

11

B. Fundoianu (B. Fondane)

Privelisti, 1930. n Frana: Ulysse, 1933, Titanic, 1937, Exode, 1965. Structura psihologiei creatoare a lui B. Fundoianu (B. Fondane) (1898-1944) era modern, stpnit de incertitudine, ambiguitate, vid existenial. Asa se explic si constiina teoretic nelinistit, dominat de cutrile pozitive ale avangardei, nc din perioada sa de dinaintea opiunii pentru limba si literatura francez. Avea atunci convingerea c prsea o colonie cultural si literar si lsa n urma sa marginea, pentru a ajunge ntr-un centru cultural si artistic ca cel al Franei. Tradiionalismul su era estetic si nu ideologic, livresc, universal si nu autohton, fr legtur, asadar, cu smntorismul, poporanismul ori gndirismul. Fundoianu refcea, n context modern, o experien poetic clasicizant si neoromatic, de atitudine si expresie dubl si contradictorie. Pe de o parte spiritualist, pe de alt parte vitalist. Pn la urm, si el ajunge la sinteza avangardist romneasc. si apropie si si ntreste limitele si liniile unei poezii plasate pe direcia modernismului moderat, definitoriu n acel context literar. Prin profunzimea si prin controlul hibridizrii formelor poetice, el l-a urmat, pn la emigrare, pe T. Arghezi. Modulnd modernismul simbolist, deja cu certe valene infrarealiste, prin infuzia tradiionalismului estetic ori prin poetica referenial, realist, metonimic, el lrgeste structura liricii n direcie prozaic. ntreste n mod semnificativ poezia realului umil, exprimat prin lirica de notaie narativ, ce va fi resuscitat de poeii de la revista Steaua dup 1956, de un P. Stoica n primul rnd. A oscilat evident ntre materialitate si spiritualitate. Dar le-a aflat punctele de comuniune ntre realitate si idealitate, reprezentare si prezentare a unui spaiu biografic si afectiv. B. Fundoianu a evitat cantonarea ntr-o poezie dialectal si bucolic, graie conectrii practicii semnificante a poeziei la o constiin teoretic aplicat, cu deschidere spre literatura si filosofia existenialist vitalizat de mistic.

Ilarie Voronca
Restristi, 1927, Colomba, 1927, Ulise, 1928, Plante si animale, 1929, Brara nopilor, 1929, A doua lumin, 1930, Zodiac, 1930, Invitaie la bal, 1931, Incantaii, 1931, Act de prezen, 1932, Peter Schlemil, 1932, Ulysse dans la Cit, 1933, Patmos, 1934, Pomes parmi les hommes, 1934, La Posie Commune, 1936, La Joie est pour lhomme, 1936, La Cl des ralits, 1944, Souvenirs de la plante Terre, 1945, Pomes choisis, 1956, Pomes indits, 1964. O constiin teoretic si poetic expus contradiciei a avut si Ilarie Voronca (19031946). Iat nc un autor bilingv, care si-a prsit marginea cultural si a reusit s se fac remarcat centrului parizian. Unde ajunge n 1925 si, dup momentele de rezisten antifascist, se va sinucide n 1946. Se va face cunoscut doar ca poet, spre deosebire de Fondane, mai apreciat ca eseist si gnditor. Modernismul su deja eclectic - de la o poezie a mimesisului la poezia ca practic semnificant, textualist, antimimetic -, se raporteaz cu totul personal la tradiia unei identiti originare romnesti, care nu elimina nici grefele folclorice, realiznd o original gramatic poetic, cu cele mai insolite liberti expresive. N-a urmat, asadar, un singur traiect poetic si nu s-a limitat la teorie; de altfel, o teorie de grup, neindividual. Rigoarea integralist a cedat repede laxitii retorice, imagistice, metaforizante. Poetul si edific viziunea proprie pe o etic umanitarist persuasiv. Ea e sprijinit de un autentic curent afectiv, dar si de o substan foarte consistent, mitologic si livresc. O retoric si o stilistic echilibreaz realul si imaginarul, n forme poetice mai apropiate expresionismului dect simbolismului. Poezia aceasta tematizeaz descompunerea materiei, spiritului si limbajului.

12

Integralismul de la nceputuri, ca expresie romneasc a avangardei, inteniona s realizeze racordul cu un clasicism modern, de substan. Asa se dorea, de altfel, si constructivismul. Amndou sunt direcii ale modernismului, lucide si riguros controlate. Ele urmreau programatic "nu dezagregarea bolnav, romantic, suprarealist, ci ordinea sintez, ordinea constructiv, clasic, integral". Ilarie Voronca a urmat mistica hedonic a universului intim, pe linia tradiionalismului lui I. Pillat, reluat, cu o bine articulat teorie a poeticului, n deceniul 7, de oniricii hiperrealisti, L. Dimov ori E. Brumaru. I. Voronca a avut si instinct textualizant. Presimea fora magic autoproliferant a cuvntului, articulat organic n fiina poetic nelimitat, de o extrem vitalitate si tensiune a fanteziei, unind raiunea si senzaia si construind un univers de o plasticitate reliefat, absorbant pentru receptorul poetic. Voronca este un spirit etic si totodat estetizant, nsetat deopotriv de real si metafizic, ntr-o pluralitate de forme autentificate poetic, estompndu-si limitarea idealist si relativist, cu nfiorare existenialist si rafinament hedonic. Voronca, cel de la revistele 75 HP si Punct, era un autentic nnoitor, ca si ali avangardisti romni, nc nainte de a prsi Romnia. Pictopoezia, sintetismul, integralismul, discutate si ilustrate n texte originale, bulverseaz poezia, att ct s-i deturneze, n epoc, mersul peste limita nelegerii critice curente.

Stphane (sau Stephan) Roll (Gheorghe Dinu).

Poeme n aer liber, 1929, Moartea vie a Eleonorei, 1930, Manifestaie, 1945. La revista unu a lui Sasa Pan, alturi de Ilarie Voronca si Geo Bogza, scria si Stphane (sau Stephan) Roll (Gheorghe Dinu) (1903-1974). Pe urmele lui Tzara, Roll a eliminat afectul, tratnd cu luciditate relaia verbal a poeziei. Poezia devine act de limbaj, practic semnificant eliberatoare a eului si a gramaticii poetice, n toate compartimentele sale. Transpoziia metaforicului n metonimic l scoate de sub stricta inciden suprarealist, unde l-a adus logica hazardului obiectiv bazat pe anomia enunrii si, cu prioritate, eroziunea desemnificant a cuvntului, apt doar de structurare autoreferenial, textualist. Dup rzboiul care a plasat Romnia n sfera sovietic de influen, s-a ncercat o recuperare ori numai o reconsiderare a lui, pentru disidena de la linia apolitic-exclusivist a lui Breton si apropierea de linia comunist, ca o erezie suplimentar, a lui Aragon, cu pretins ascendent n estetica si poetica de tip colectivist-utopic a lui Lautramont. Principiul acestuia Poezia trebuie fcut de toi gsea terenul tradiional pregtit de stereotipul necritic, de substrat pretins popular, care susine vanitatea potrivit creia romnul s-a nscut poet, iar pe de alt parte o realitate literar controlat de ideologia extremei stngi. Dar nu toi comentatorii poetului l-au validat pe criteriul ideologic. Unii emuli ai lui G. Clinescu, asadar nc regsii ntr-o clasicitate anacronic, rezisteni la modernitate, l-au exclus, fr recurs tranzitoriu la blam, pe criteriul estetic neresimit ca revolut. Unul dintre acestia l-a neantizat pe avangardistul de la unu cu nume de mprumut cu tot, declarndu-l de fapt un poet fr rol. La extrema opus se situeaz cei care i-au recunoscut vocaia de modelator al limbajului poetic, similar cu preocuprile poeilor care apreau n anii 1980, dup hiatusul antipoetic proletcultist, refacerea modernismului n formule deja constituite n interbelic, uneori cu vdit vocaie experimental (onirismul estetic), doar civa ani tolerat la scen deschis, n a doua parte a deceniului al saptelea.

Geo Bogza
Jurnal de sex, 1929, Poemul invectiv, 1930, Ioana-Maria, 1937, Cntec de revolt, de dragoste si moarte, 1945, Orion, 1978. Are si Geo Bogza (1908-1993) un loc vizibil ntre avangardisti. Marin Sorescu l-a recitit si s-a artat convins c opera sa "suprarealist" va dura.

13

Poezia ca expresie a revoltei afisa un suprarealism al stngii care se deschidea la extrem. Poemul politic renaste si n avangard. La revista unu, Bogza a publicat chiar articole de idei, nnoitoare si iconoclaste pentru transformarea poeziei. Atunci s-a inut seama de ele. n poemele sale, dup acomodarea vitalismului si a nihilismului, au urmat texte lascive, orgiastice, de o paroxistic eliberare senzual. Poezia sa devenise expresia deplin a senzorialitii explozive, meninut obsesiv. Poemele nu cutau metafora tare, suprarealist, distana dintre formele cele mai diferite ale realului, ci limbajul nonfigurativ, ludic si oral. Bogza s-a lsat atras chiar si de modelul oracular folcloric, inventiv lexical si desfrnat pn la injuria cea mai violent. A experimentat sintactic, n discurs mimetic, univoc, antipoetic. S-a expus invaziei realului n textul literar. Experimentul su e hiperrealist. Retoric, el se afl n marginea dicteului suprarealist. Bogza a ncetat s epateze etica si estetica poeziei stereotipe si anacronice ori pe burghezi, trecnd si printr-un proces n care a fost acuzat de obscenitate. El a prsit uneltele poetului pentru reportajul pornit n cutarea realitii autentice, dar pe care l-a pus ulterior n slujba ideologiei comuniste. A evitat, astfel, s ajung, asemenea unor avangardisti rmasi n ar, poet proletcultist. Dup 1990, opera care-i conferise un prestigiu literar si moral considerabil, n context comunist, s-a erodat galopant. Delirul su tezist si ceremonios nu mai putea confisca cititorii. Limbajul su poetic detabuizat, senzorial, visceral, dup ce el nsusi scrisese mult n registru solemn, a revenit, din cnd n cnd, n inconstientul poeziei tinerilor, care profitau de sansa de a putea publica fr cenzur politic.

Suprarealismul
Poetica suprarealist
Al doilea val suprarealist ar fi opus celui dinti, politizat, n slujba revoluiei comuniste modiale, marcat de ideologia marxist. Suprarealistii romni se divizeaz si ei. Fie n revoltai total de epoc, precum G. Luca, fie n revoltai de ideologia marxist, ca D. Trost. E. Simion subliniaz marxismul chiar si la Breton! Marxisti ar fi Naum, P. Pun si V. Teodorescu, n manifestul lor Critica mizeriei, 1945. Suprarealismul a revenit mai ales prin Naum din deceniul 7, ntr-o cultur care se prefcea a fi marxist.

Poei suprarealisti

Eugen Ionescu
Elegii pentru fiine mici, 1931. Poezia, credea Eugen Ionescu (1909-1994), este efemer si nu etern, accesibil exclusiv contemporanilor, sfrsind prin a-si avaria codul. Poezia nici nu poate avea public, ea oricum nu trebuie s in seama de el, iar publicul romnesc e iremediabil neinstruit. Poezia ar avea doar originalitate tehnic, ar exprima doar ingeniosul si nu adevrul ori frumosul. Ionescu crede c poezia este indefinibil, inefabil, totusi aproape de jurnal, de document, de autenticitate. Nu face distincie ntre proz si poezie dect prin gradul de concentrare a limbajului. Calea poeziei - va spune apoi: calea teatrului - este una singur: metafizica si abisurile eului. n limba romn, el a scris poezii (Elegii pentru fiine mici, l93l), proz scurt si fragmente de roman (l927-l938), republicate n volumul Eu (l990). Chiar si-n Elegiile pentru fiine mici, unde nesigurana este adesea evident, poate fi bine ntrevzut, n spatele unei cortine conjuncturale, adevratul scriitor.

14

Metaforele ontologice trdeaz retorica umilinei, uneori grotesti. Derizoriul irumpe n elementul originar. Existentul poetic apare artificios. Spaiul predilect este ara de carton si vat, unde se afl biserica de mucava ori gara mic de carton. Erosul e strnit de artificial. Un Cntec de dragoste si centreaz melosul retoric pe "Chipul ei ca o basma;/nasul ca de mucava." O ontologie a vidului si a urtului opresiv este deja pre-figurat. Ea e circum-scris universului mic, cazanier. Poeticii simboliste, dominante, li se adaug aceea suprarealist ori aceea expresionist (v. Copacii). Unele motive lirice vor fi reluate n dramaturgie. Jean din Setea si foamea poate fi redescoperit, printr-o lectur analeptic, n locutorul Elegiilor pentru fiine mici: "Rtcesc prin mrcini/fr aripi, fr lumini." Obositul ins, paratext emblem si simptom, anticip rul imanent. "Din el o for rea/crestea si-l cuprindea." Totul plnge sfsietor n fiina pentru moarte. Universul thanatic supravieuieste printr-o hipercomunicare disperat si disperant. Vorbesc stelele, soptesc pietrele. Limba ngerilor pare accesibil. Tcerea e fabul stpnitoare acolo unde nu te astepi.

Gherasim Luca
Roman de dragoste, 1933, Fata morgana, 1937, Quantitativement aime, 1944, Un mare lup vzut printr-o lup, 1945, Le vampire passif, 1945, Inventatorul iubirii urmat de Parcurg imposibilul si de Moartea moart, 1945, Prsentation de la graphies colores, de chabomanies et dobjets, en colab. avec D. Trost, 1945, Dialectique de la dialectique, en colab. avec D. Trost, 1945, LInfra-Noir, en colab. avec Gellu Naum, P. Pun, V. Teodorescu et Trost, 1946, Eloge de Malombra, en colab. avec Gellu Naum, P. Pun, V. Teodorescu et Trost, 1947. Hros-limite, 1953, Chant de la carpe, Paralimpomenes, Thtre de bouche, La proie s'ombre, 1991. Gherasim Luca (1913-1994), marele poet suprarealist de limb francez (dup G. Deleuze etc.) de mai trziu, pn la exilul nceput n 1947, era de la debut un avangardist cu vocaie teoretic si cu constiina unei practici textualizante, autoproliferante, centrat pe cele mai insolite si temerare analogii.

!Originar, poetica suprarealist este si la el o erotic textualist, antimimetic,

autoreferenial, a semnului proliferant si sensului dependent de, ori inclus n, semnificant. Luca s-a necat voluntar n Sena, ca Paul Celan, lsnd un mesaj de protest fa de lumea care ignor cu inconstien aproape absolut poeii. Era lumea care i conferise o inconsolat notorietate, dup ce-i oferise spectacole poetice obsedante. Insurecia si resurecia poetic, gnostic, ontologic, sacral, adus la margini tensionale si senzoriale siderante, nu-i asigurase confraternitatea n subversiune. Fusese un inconformist singular care trise doar n limitele iniiatice ale poeziei si alesese provocarea tragic a unui destin poetic mplinit tulburtor.

Gellu Naum
Drumeul incendiar, 1936, Libertatea de a dormi pe o frunte, 1937, Vasco da Gama, 1940, Culoarul somnului, 1944, Spectrul longevitii - 122 de cadavre, n colab. cu V. Teodorescu, 1946. n 1940 sau 1941 se constituie grupul suprarealist al lui Gellu Naum, Paul Pun, D. Trost, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, care va tipri trei manifeste literare. Gellu Naum (1915-2001) debutase ca poet, sub pseudonim, n 1931, la Cuvntul liber, si cltorise, n anii 1938-1940, n Frana si Italia. n perioada celui de-al doilea val avangardist, spart de rmul ornduirii "socialiste", Gellu Naum urmeaz negaia creatoare, mutaia limitelor epistemologice nspre aproprierea totalitii. n contrapartid, pretenia de gndire, de cunoastere, e luat drept o mistificare ce poate fi eliminat prin infantilizare voluntar : "S cretinizm limbajul." Adopt comuniunea cu un panteism cosmic, ezoterismul magic, alchimia,

15

hermetismul, noncontradicia, vastele analogii, revolta, poemul ca "dveloppement dune protestation" (A. Breton, Notes sur la posie), vizionarismul ca practic paradoxal de exacerbare a cecitii, ntruct "Poetul vede n msura n care orbeste". Accept dereglarea metodic a simurilor, tehnica surprizei si a umorului, imaginaia violent si exact, practicat ca abatere de la real, ca derealizare ("Se poate numi poet numai acela care deformeaz cu preciziune."), exacerbarea anxietii spirituale, tentaia continu a posibilului, miza pe hazardul obiectiv.

Virgil Teodorescu
Poem n leopard, exemplar unic, 1940, Diamantul conduce minile, n colab. cu P. Pun si D. Trost, Blnurile oceanelor, 1945, Butelia de Leyda, 1945, Critica mizeriei, 1945, n colab. cu Gellu Naum si Paul Pun, Spectrul longevitii, 1946, n colab. cu Gellu Naum, Au lobe du sel, 1947, La provocation, 1947, Eloge de Malombra, en colab. avec Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Pun et D. Trost, 1947. De la o vrst imatur, cu o precocitate surprinztoare, Virgil Teodorescu (1909-1988) a urmat, ntr-un limbaj revoluionar din unghi retorico-stilistic, linia suprarealismului. A acelui suprarealism care a dus eliberarea constiinei n direcia unui anarhism aliat cu dogmatismul fanatic, politic, comunist. Asa cum era ilustrat de Aragon sau Eluard. Diferit de dogmatismul estetic, anticomunist, al lui Breton. Virgil Teodorescu a militat publicistic pentru direcionarea politic a suprarealismului mpotriva capitalismului imperialist, ideologiilor si practicilor fasciste, ntr-un timp n care foarte muli, fie ignorau democraia, fie o substituiau cu stnga extrem, aflat la putere n Rusia sovietic din 1917. De la nceput, suprarealismul su a fost utopic. n dublu sens, estetic si ideologic. Ideologic pentru c urma ideologia totalitar de extrem stng. Si estetic, pentru c implica o practic literar a interioritii profunde, a subconstientului, n realitatea exterioar, pretins obiectiv, printr-un suprarealism ce ajungea realism ideologic dogmatic. Faptul poate avea o explicaie de ordin istoric general. Dar n particular, pentru literatur, el rmne o direcie nefast, slujind o ideologie, dar mai ales o estetic, nu doar contradictorii, dar chiar esenial eronate.

UNITATEA DE NVARE 3 : MODERNISM I TRADIIONALISM.

Obiective: - cultivarea capacitii disociative ntre tipurile de texte literare si neliterare (sau paraliterare); - cultivarea aptitudinii de a integra lectura si interpretarea literaturii n ambientul artistic, cultural, social; Timp alocat : 2 ore
Poei moderni semnificativi. Tudor Arghezi, G. Bacovia, L. Blaga, I. Barbu, Al. Philippide, Emil Botta. Tradiionalismul poetic. Ion Pillat, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu. Poei moderni semnificativi

Tudor Arghezi
Cuvinte potrivite, 1927, Flori de mucigai, 1931, Cartea cu jucrii, 1931, Versuri de sear, 1935, Ce-ai cu mine, vntule?, 1937, Hore, 1939, Una sut una poeme, 1947, Prisaca, 1954, 1907-Peizaje, 1955, Cntare omului, 1956, Stihuri pestrie, 1957, Frunze, 1961, Poeme noi, 1963, Cadene, 1964, Silabe, 1965, Ritmuri, 1966, Noaptea, 1967, Frunze, 1968,

16

Crengi, 1970, XC, 1970, Cltorie n vis, 1973. Si Tudor Arghezi (1880-1967) e legat de Al. Macedonski, prin debutul su poetic, n 1896, la 16 ani, n revista acestuia, Liga ortodox. ntr-o progresie organic, poetul a asimilat muzicalitatea romantic elegiac si senzual prin Eminescu, pulsiunile vitalist-morbide, moderniste, ale lui Baudelaire, nclinaiile eterat-distructive ale subconstientului simbolist. Si-a ridicat tensiunea poetic, prin emisia din punctul alturat al expresionismului infrarealist si vizionar, ntr-o expresie inovatoare, recupernd limbaje vitale ale marginalitii. A dovedit astfel o rar intuiie a principiului de comunicare privind centralizarea irepresibil a ceea ce este ignorat prin opresiune. Altfel spus, Arghezi a stiut s fac mereu comunicabil ceea ce multora li se prea a rmne inexprimabil. El a adus o stiin superioar a seleciei si combinrii. Venea prea puin pe urme strine. Cu o insisten de maxim dezinvoltur, el clca pe propriile urme. Poetul a creat, cum observa Lovinescu, o "nou estetic: estetica poeziei scoas din detritusuri verbale (...) o nou art poetic de puternice reliefuri". Noua estetic a culminat n volumul su Flori de mucigai, cartea unei poezii "triviale", tranzitive, refereniale, de un realism al elementaritii existeniale, declasate, si de decaden artistic. Ea propune pe termen lung si ntr-un mod cu adevrat spectaculos un limbaj adecvat, autentic si inovator, aflat la limita naturalismului cu expresionismul. Arghezi pornise de la o poezie a semnificantului muzical, eterat, lichefiat, spre o poezie a semnului iconic autonom, integral material. O retoric imagistic modern, ntr-o prozodie apropiat de tiparele premoderne, pstreaz ca obiect teme majore de patrimoniu estetic, dar proiectate n cadre etnice si sociologice, adesea de un specific limitat la forma originar. Dup Eminescu, Arghezi va fi astfel cel chemat s recreeze poezia n limba romn, s-i transforme limbajul si structurile, pregtindu-le pentru cteva treceri si reveniri spectaculoase. Autor cu biografie discret si secret, T. Arghezi a luat viaa si opera exclusiv pe cont propriu. Si-a cunoscut si urmat ascendena olteneasc, folosit n structurarea caracterului, dar si-a mistificat rdcinile si unele evenimente biografice, de ordin familial. S-a dezvluit ca un individualist, revoltat, anarhist, dar si cu nclinaii colectiviste, oportuniste si chiar colaboraioniste (cu germanii n primul rzboi, cu comunistii dup sovietizare), deopotriv prin temperamentul iritabil si caracterul amoral. Chiar si demagogia sa izvora din anarhismul su bine instrumentat. Desi nu ntotdeauna eficient organizat. ns, pn la urm, izbvitor; iar cel mai sigur, pe suprafaa social. Arghezi nu s-a dedat unui discurs demagogic travestit n ideologie, ca cel smntorist, poporanist, gndirist. A avut doar o ideologie personal, mai curnd pragmatic dect idealist. De aceea, nici n-a hrnit himera satului etern. Si, n general, n-a cunoscut utopia. Dect ca viclenie exterioar, pe care s-a strduit s o nsele. Etica sa teoretic era una a victoriei cu orice pre, ntr-o lume a tuturor constrngerilor si nfrngerilor n frdelege. Concret, aceast etic era una a (supra)vieuirii. O putem considera o etic de sorginte absolut, instrumentat prin depsirea oricrei conjuncturi si prin obnubilarea diferenelor morale si politice. Energia lui T. Arghezi a emanat constant din nencrederea si disperarea impuse de experiene negative de ordin moral, existenial, spiritual. Arghezi a pus, ns, sinceritate si adevr n oper. Aciunea sa biografic si literar a fost realist si vizionar. Dar niciodat necontrolat. Pornirile negative n-au fost vreodat la Arghezi autoprotectoare. Dimpotriv, ele au avut ca obiect, cauz si int, sinele existenial si creator. Arghezi s-a negat ntr-un fel tragic pe el nsusi. Si a fcut-o cu o furoare de revolt ipseist. Doar n mod subiacent, el s-a echilibrat prin gesturi de oportunism biografic si creator. Religiozitatea sa a ajuns profund si extrem. Nu ns si proprie unei anumite dimensiuni biblice si psaltice.

17

Exist la Arghezi o religiozitate centrat pe jalea fundamental a eului expus (pe)trecerii patetice. Eul poetic devine doar prizonierul suferinei.

!Arghezi n-a trit religiozitatea confortabil, pur retoric. Si nici ireligiozitatea aparent
nu i-a fost dect o ocazie adnc de trecere spre tensiunea (im)pur a credinei n transcenden. ntr-o transcenden care nu se ntoarce, nu mai coboar, la propriu, n mod particular, pentru el. Arghezi a refuzat realul existenial, pentru a-l primi pe acela transcendent si creator, drept unic substitut ideal. Ontologia absenei ajunge astfel s fie dislocat de o onto-teologie a plintii vizionare, orict de inaparente. Poetul are religia tensiunii integrale, care refuz s acopere ultimul rest al rului. El are credina care si asum cderea, abaterea, rtcirea, ndeprtarea de origine. n primul rnd, prin alienarea si impersonalizarea sinelui dilatat, expresionist, si ajuns un mediator al limbajului. Al limbajului care depoziteaz deopotriv mythos-ul si realitatea lumii. Trirea luminoas si convulsiv, prin spiritul adevrat crestin, este probat iniiatic de ameliorarea momentelor de maxim tensiune, dus pn la limita tragicului. Poet al comuniunii (meta)fizice, al erosului total, (im)pur si al ludicului copilrescdemiurgic, Arghezi rmne un liric existenial al gravei si insolubilei probleme antropologice, adus, prin perspectiv si expresie, la limita cea mai comun, apropiat si seductoare, a familiaritii. Negndu-si sinele, abia astfel si l-a "realizat" si, prin urmare, salvat. Prin eul poetic transcendentul a fost cobort si asimilat, ntr-un cadru cotidian, nemetafizic, al unui real subtil si misterios reconstruit. Viziunea sa particular nu distinge obiectivul de subiectiv, transformate si pstrate n egal msur. Poetul are astfel controlul totalitii, printr-o miraculoas subiectivizare a exterioritii si obiectivizare a interioritii. Arghezi rmne unul dintre poeii cu cea mai ampl deschidere, deopotriv spre real si ireal, cu acces la fizic si metafizic. Pe deplin stiute i-au fost cile poeticii sale sincretice, cu deschidere la marea poezie trans-istoric, fundamentat pe cea mai productiv dialectic a diferenei si repetiiei poetologice. Poetul acesta a lsat urme pe toate drumurile poeziei. El posed instinctul unic de a apropia, pn la confundare, schimbrile propriei poetici, de marele concept poetic transistoric. n poezia sa sunt impusi n secret, dar si expusi la vedere, operatorii funcionali sau tansformaionali ai poeticii eseniale. Doar o estetic restrictiv si dogmatic i poate contesta. Opera lui poetic are toate ferestrele deschise spre secolul modernismului celui mai suplu si integrator. De aceea, Arghezi nu a rmas indiferent nici unui alt poet important. El a devenit un purttor de esen poetic fertilizatoare. Personalitatea si originalitatea sa au devenit ntr-un fel stnjenitoare. Mai ales cnd acestea ajung subminate de prescripii poetice dintre cele mai spectaculoase si apte de creaia diferenei. Drumurile poetice romnesti vor duce, mai mult dect n alte locuri, la poezia arghezian. Arghezi nu ajunge la obisnuitul eclectism. Si aceasta pentru c el estompeaz, pn la stergere, limitele formelor - tradiionalismul, simbolismul, avangardismul, expresionismul; sau, ca exces datorat amoralitii si lipsei de prejudeci estetice, poezia proletcultist! Pe toate le reliefeaz, conform unei peratologii poetice, de cea mai evident libertate creatoare.

G. Bacovia
Plumb, 1916, Scntei galbene, 1926, Cu voi, 1930, Comedii n fond, 1936, Stane burgheze, 1946. G. Bacovia (1881-1957), care a publicat pentru prima oar poezii n revista lui Al. Macedonski, Literatorul, n 1899, este unul dintre marii poei modernisti, sincronizat consecvent si pe o lung durat de timp cu sensibilitatea si modalitile poetice universale. Marea sa originalitate n-a fost observat de la nceput.

18

Cel mai mult a fost apropiat de simbolisti pentru propensiunea nnscut spre sinestezii, muzicalitate ori verbalizarea nevrotic. Lipsa de travaliu formal a putut s descumpneasc. Poezia era doar o emanaie a subconstientului eliberat pe calea verbului. Procedeele de enunare nu mai erau legate de precedene refereniale, ele erau generate simultan cu emisia verbal. Acest inconformism prea cu att mai straniu, cu ct, ntr-o msur considerabil, se conforma cursului poetic european. Dar altfel, fr trucuri, adic fr principii poetice. Conceptul succesiv de poezie care i-a fost aplicat l-a descoperit pe poet parial, dar continuu, semnalnd tot attea limitri teoretice ale comentatorilor lui. Mai mult dect evoluia poetic, s-a manifestat, ns, evoluia exegetic asupra operei sale, una dintre cele mai unitare si tensionate din cte are literatura romn. Din scrupul critic si de concept poetic, s-a crezut c simbolismul ar avea n Bacovia chiar un inaugurator, desprins n sfrsit de secolul trecut, nc romantic, n literatura romn, cu poei precum Macedonski, Anghel, Petic, liberi n fantezie, dar blocai ntr-un formalism parnasian sterilizant. I s-au recunoscut lui Bacovia o hiperluciditate estetic, o tensiune a expresiei tradus dintr-un tragism pur, singular, al constiinei existeniale si artistice. Dup modelul cosmologic al lui Eminescu ori cel metafizic al lui Arghezi, Bacovia aducea un model antimetafizic, nereflexiv, de consemnare narativ, metonimic, ntr-o emisie perlocuionar precar si totodat esenializat. Expresia sa poetic deriv dintr-o enunare dizarmonic inovatoare, fcnd uz, cu naturalee, de sintaxa sincopat, fracturat ori suspendat. A fost considerat mai trziu nu att simbolist, ct expresionist. La aceast dezorganizare savant organizat a universului su poetic, devenit un "paradis artificial", se va referi, n Bacovia, sfrsitul continuu, si poetul si eseistul Ion Caraion.

!Bacovia este sincron cu expresionismul poetic german si apoi european, ca estetic a

iptului si a reliefrii cu deosebire a expresiei n art, prin picturalitatea dureroas a tririi colosale, care se stinge n fiina afectiv si creatoare. Mai rar a fost apropiat de suprarealisti. (S-au creat premizele pentru a fi urmrit de-a lungul avangardelor, de la poezia dicteului, a unei poetici de o intranzitivitate extrem, la antipoezie, altfel spus la o poezie tranzitiv, antimetaforic, metonimic.) Poemul devine astfel dicteul automat al tririi prin expresia "simbolic" a senzaiei izolate si nealterate. Bacovia este revoluionar ntruct deconvenionalizeaz - si evident reconvenionalizeaz - gramatica poetic, adevratul su reper deconstructiv, pentru gramatica lingvistic, poetul manifestnd o savant indiferen. Bacovia nu s-a supus, dar chiar a depsit modurile poetice succesive. Le-a marcat cu personalitatea sa original si profund, consonant cu farsa tragicului obscur si de o extrem anxietate, a existenialistilor si a literaturii nonsensului. Realul su poetic configureaz un univers specific modernist, al vidului, absurdului si nevrozei. El este alctuit din elemente proprii lumii anomice si entropice: focul agonic, apa dizolvant, vntul anxietii si imanenei fr sfrsit, din aceeasi geografie literar cu Kafka, Beckett ori romnul Cioran. Esena demersului poetic bacovian este una ontologic, ntruct actul scriptural devine la el un act existenial. Chiar si cei care l-au apreciat s-au trezit subevalundu-l, pentru c poetul nu se conforma canoanelor, conceptelor, preceptelor, poeticilor, curentelor n curs. Dar nu i-au putut nega expresia poetic extrem de personal. Au pus totul pe seama mai puin a excelenei poetice, ct, cu deosebire iar uneori exclusiv, pe psihologia original a poetului. Si s-a spus c poezia aceasta este efectul expresiv al unei dezorganizri sufletesti, un document psihic pur al unei insolite dezafectri biografice si nicidecum primordial literare. Un tnr publicist care semna cu pseudonimul Nicodim, viitorul filosof C. Noica,

19

scria, n 1929, n Vremea, c "Bacovia pare cel mai autentic dintre poeii nostri, ca via sufleteasc... realiznd poezia cea mai sincer din cmpul scrisului romnesc." Marginalitatea sa poetic avea s avanseze treptat spre centru. Opera lui Bacovia a devenit n timp tot mai nsemnat. Bacovia din ultima perioad literar e recunoscut drept un model viu pentru cea mai nou sensibilitate poetic, post-modernist. De fapt, Bacovia n-a fost chiar un marginal, lipsit de o anumit recunoastere, niciodat. ntre cele dou rzboaie mondiale, n deceniile de democraie, a primit Premiul Societii Scriitorilor Romni, n 1925, si Premiul Naional, n 1934. Si regimul totalitar, care a ncercat s fac din el un poet "socialist", i-a decernat Ordinul Muncii Clasa I, cu un an nainte de moarte, n 1956. E drept c ntre cele dou rzboaie mondiale erau rareori auzite voci critice care s vorbeasc despre opera sa poetic major, cum se obisnuiser s se refere la Arghezi, Blaga, Barbu. Asa nct devenea ceva neobisnuit s se recunoasc "fenomenul Bacovia". Criticul Serban Cioculescu a notat aceast formul emblematic, n 1934. Era anul n care poetul primea Premiul Naional. A contat mult faptul c G. Clinescu s-a hazardat, si n cazul poeziei lui G. Bacovia, ntr-una din lecturile sale intempestive, care-i trdau relaia dificil cu sensibilitatea modern, fatalul su premodernism generator de prejudeci teoretice si de aplicaii exegetice dintre cele mai inadecvate. n Istoria sa, G. Clinescu numeste creaia poetic a lui Bacovia pueril, artificial, pastis a simbolismului francez, a sumbrului baudelaireianism, realizat prin minorul Traian Demetrescu. Conform conceptului su, sociologizant, de modernism, n formul simbolist, Bacovia rmnea n limitele modelului poetic al lui Traian Demetrescu, un afectiv n tipar proletar, aservit decadenei simbolismului francez din secolul XIX. Criticul nu mai suspecta originalitatea puternic, ci, dimpotriv, mimetismul adnc, basculnd astfel lectura de pe latura nenelegerii pe aceea a abuzului interpretrii. C si abuzul interpretrii poate interesa o semnaleaz indirect criticul nsusi, care devine consecvent n paradox, ct vreme se transform pe sine nsusi n obiect al nonconformismului la norma scrisului ori a lecturii. Atunci, multe dintre observaiile sale capt interes. Bune observaii, de pild, face criticul despre umorul straniu, patosul si precaritatea deopotriv de manierizate, ori aparena de obscuritate din Comedii n fond. Tensiunea, polaritatea personalitii lui Bacovia, desi tributare unei premize prea ferme n dualismul romantic, pot ajuta recompunerii unei bivalene retorico-poetice, tradus n registre si tehnici de enunare proprii: viziunile stranii, infantile, pe de o parte, sfrmarea solemnitii retorice, simularea pierderii sirului ideilor, filosofarea, declaraia absurd, profunzimea, impunnd ostentativ prozaismul, pe de alt parte. Bacovia realizeaz o gramatic poetic diferit de aceea limitativ a simbolismului, de un modernism mai relaxat si mai subtil, ntruct se arat a fi mai integrativ. Antiretoric, prozaic n expresie total liber, gramatica sa poetic tinde spre un nonfigurativism adecvat vidului comunicrii, simulndu-i deplintatea. Procedeul fundamental era epura senzorial, retoric, stilistic. Reducerea si fixarea materialului verbal au cptat un relief coplesitor, printr-un ritm poetic bazat pe intensificarea obsesiv a recurenelor lexicale si sintagmatice. Nimeni, la fel de semnificativ, pn la el, nu mai izbutise s aduc atta rafinament n pauperitatea enunrii, nu att nihiliste, cum s-a crezut, ct, n egal msur, autonom si referenial.

Lucian Blaga
Poemele luminii, 1919, Pasii profetului, 1921, n marea trecere, 1924, Lauda somnului, 1929, Cumpna apelor, 1933, La curile dorului, 1939, Nebnuitele trepte, 1943, Poezii, 1962.

20

Vastul univers liric al lui Lucian Blaga (1895-1961) are o uimitoare coeren, iar foarte strnsa lui unitate si diversitate este realizat cu o retoric imagistic inconfundabil. n tradiie, Blaga afl temeiuri autohtone pentru o modernitate organic. Dar nu att n etnicul, ci n esteticul popular si religios, devenit deja literatur nsemnat, desi "nesemnat", cu ocurene structurale expresioniste (stihialul, grul hristoforic, cerul apropiat pmntului). Poetul descoperea un mod de verificare a vocaiei integratoare a tradiiei si de mblnzire a contactului cu socul nnoitor avangardist, graie substanei si formei spirituale proteice, depozitar de pattern-uri nebnuite, nu numai n linie mimetic, dar si n linie antimimetic. Astfel neleas si urmat, tradiia conine deja mereu actualitatea, modernitatea. De aceea scrie Blaga n Feele unui veac c "Arta nou diformeaz natura, nlocuind-o cu realiti spirituale. Arta nou e fa de aspectul imediat al naturii arbitrar, si nu-i urmeaz liniile; i impune alte linii." Poemele luminii alctuiesc, folosindu-se de o retoric gnomic si imagistic, mici cosmogonii lirice misterioase, vitalist-dionisiace, expresioniste, ludice. Eul poetic dilatat, categorial, aspir la identificarea intens afectiv cu sine, cellalt, cosmosul. n Pasii profetului exist o poezie mitologizat, panic. Zeul Pan devine arhetipul poetic spiritual. Blaga recupereaz o poezie ante-crestin, htonic si cosmologic, mistic estetizat n forme de simulacru bizantinist. Ea este si o poezie a marilor elanuri vitaliste, cenzurate de aspiraia, mplinit progresiv, spre un neoclasicism de substrat arcadic. O semnificativ ruptur existenial-poetic se produce prin n marea trecere. Poetul deturneaz vitalismul senzorial ntr-un lirism thanatic. Aspiraia iniiatic si ezoteric, melancolic si sceptic-metafizic, e trit de o constiin marcat de evanescen, acaparat de hieratica vidului care disloc fiina. Desi nc nrdcinat n ruralitatea metafizic, fiina rmne depeizat spiritual de sacralitate si nsingurat. Lauda somnului e o ilustrare a cuceririi nfrnte a unui paradis acaparat de o decanden profund. Neantul atotcuprinztor ajunge, n chip expresionist, o natur negativ absolut, ntr-un univers inexpresiv, ameninat de autism, desfigurat si destrmat existenial, marcat apocaliptic. Acestui univers poetul i opune ori doar i capteaz, deopotriv patetic si distanat moral, mesajele unei magii sibilinice. La cumpna apelor si La curile dorului marcheaz cu acut reflexivitate interogativ interstiiul existenial si thanatic urmat de resemnarea, deopotriv etnic si metafizic, primit pe filier popular, prelucrat mitic n forme de o rafinat modernitate. Sacrul, n chip de paleativ al religiosului, supravieuieste n vitalitatea mitic. Erosul trziu din Nebnuitele trepte, dar si din ultimele cicluri postume, Cntecul focului si Mirabila smn, reface vitalismul existenial si creator ntr-un context nou. Dialectica echilibreaz viziunea tragic si heraclitic, mntuie nevoia disperat de diferen, ntr-o repetiie acceptat, de etern rentoarcere. Pe al doilea versant nietzscheian si expresionist, este reduplicat vitalismul debordant al tinereii si maturitii. Ritmul tririi determin atitudinea poetic, vizionar, fa de o realitate n fond neschimbat. nrdcinarea retoric devine o garanie a salvrii comunicrii printr-o ultim, definitiv si, desigur, paradoxal transcenden, iar ea l apr pe poet de depeizarea ontologic: "Singur limba, limba ta deplin,/Stpn peste taine si lumin,/e-aceea-n care stii s taci." (Catren, din ciclul postum Corbii de cenus) Comentator al expresionismului n eseul Noul stil, Lucian Blaga este dominat, n poemele sale bntuite de lumin proprie, de expresia pur a tririlor sufletesti, aspiraia spre regenerare spiritual, regsirea esenei umane ameninat de tehnologie si industrialism. Imaginile violente, vitale, trdeaz impulsul interior, nelinistea existenial, regsirea tririlor elementare, mitice. Poezia sa este profund marcat de sentimentul metafizic, imaginea esenializat a lumii, vizionarismul, arhaicul si originarul expresionist.

Ion Barbu
Dup melci, 1924, Joc secund, 1930. La revista Literatorul, a lui Al. Macedonski, debuta ca poet, n 1918, si Ion Barbu

21

(1895-1961). n anul urmtor el semna n Sburtorul lui E. Lovinescu. Poezia sa a fost un act pur voluntar. Si, cum a scris ntr-un poem, narcisist. Un pariu colegial cu T. Vianu, cstigat ntr-un mod spectaculos. Apoi, dup singularul volum din 1930, Joc secund, poetul a ales dereliciunea estetic. Desi, mai multe serii de poei l-au avut drept model. Si-a nsoit totusi poezia de articole si eseuri, n care analizeaz opere majore ale poeilor si matematicienilor sau reflecteaz programatic asupra poeziei proprii. Desprirea de poezie va fi motivat prin faptul c acea cale "rampant", mntuitoare, mult cutat, el va considera c o va gsi doar n matematic. Un socant memoriu adresat conducerii comuniste din deceniul al saselea atest lepdarea anxioas de propria oper, n limbajul autocriticii staliniste. Poetica sa este mozaicat, premodern, clasicizant si parnasian n ordinea formal, neoromantic, dar si modern, simbolist prin muzicalitatea si mistica subconstientului, expresionist si baroc prin hiperbolizare vitalist si retorica ntreinut de paradox si oximoron, ori ermetizant prin epura ambiguizant a semnificrii. Poetul este cu adevrat un spirit ales, dar ales, ca s spun astfel, mai ales de o instabilitate plurivoc, mobilizat de voina epistemologic si spiritualist pentru a-si redresa tentaia hedonic, spontan, cu doza de candoare estetic si etic aferent. Nu ntmpltor, acest poet, care s-a consumat rapid si divers, a fost reverenios, n interiorul operei literare, cu extrema, att de dreapta, legionar, repede trectoare, ct si de stnga, comunist, instalat pentru patru decenii. Cu toate acestea, s-a impus un concept poetic barbian unic, dac nu unificator, n fapt reductiv, insistndu-se asupra modalitii poetice aleas care se afl n strns relaie cu poetica modern a lui Mallarm sau Valry si cu spiritul abstract al matematicii. Ion Barbu a cutat si a aflat punctul luminos unde poezia ntlnea "divina" geometrie neeuclidian, esenializat, abstract, contemporan fizicii lui Einstein. Susinea c poetul trebuie s fac o "concuren Demiurgului n imaginarea unor lumi probabile", iar poezia propune "o anumit simbolic" pentru reprezentarea formelor posibile de existen. Prin acest program conjunctural esenial, el excomunic din poezie marile si micile sentimente. Afl aciunea poetic major, pur, n gndirea cristalografic. Opteaz acum pentru o poezie a intelectului, a "Ideii", a unor mari tensiuni ale spiritului, care reflect esena existenei si a universului "n rarefierea lirismului pur". ntr-un timp scurt, puin peste un deceniu, poezia lui Ion Barbu parcurge spectaculoase cicluri transformatoare. Si, totodat, simulante. Poetica sa nu este unitar, ci contradictorie. E construit cu multiple modificri de alternativ, ca si cum ar fi lucrat cu heteronimi, ca Fernando Pessoa. Ion Barbu s-a redescoperit si nstrinat de cteva ori n propriul pseudonim. Zona premodern a poeziei sale e neoromantic, baladesc, balcanic-spiritualizat, hermetic, adic simbolizant (cu referent livresc, reinterpretat, n clasicismul bardului Anton Pann) si parnasian. Dar aici se face si trecerea spre modernitate. Ion Barbu este un vitalist si un vizionar, iar retoric un poet oximoronic si mai ales hiperbolizant, din familia expresionistilor. Abstract, ermetic, mallarman, se nfiseaz doar ntr-una din perioadele sale scurte si rapid succedate. Hermetismul si ermetismul devin versanii principali ai poeticii lui Ion Barbu. O stilistic uneste oximoronic aceste direcii altfel de nentlnit. Premodernul, hermeticul, scrie o poezie cu mesaj descifrabil, pe baza cunoasterii simbolurilor mitologice, ezoterice, culturale. Modernul, ermeticul, scrie cu mna cealalt o poezie ncifrat, fr mesaj, semiotizat, autoreferenial. Ca poet parnasian-expresionist, n tradiia reveriei din spaiile geometriei baroce continuat de L. Dimov, Barbu e autorul unor poezii riguros formalizate, htonice si mitologice, de contemplaii ptrunztoare ale unui univers vitalist, dionisiac. Acest tip de poezie se doreste o expresie a contopirii cu "fierbintea, frenetica viea", aspirat de "flcri violente".

22

Tendina major rmne ndreptat spre teluricul si fecunditatea existentului. Versul emblematic ar fi "Vieii-universale, adnci, ne vom reda." n poezii similare, materia liric apare vast, de la familiar la exotic si imaginar. Iar tensiunea dramatic se situeaz ntre frenezia elanurilor si registrul poetic solemn, ntre nelinistea dionisiac si senintatea apolinic. Pornirile antinomice se pot armoniza, atunci cnd spiritul si descoper forme concrete, definitiv esenializate, geometrice sau muzicale. Poeziile "hermetice" structureaz simbolurile mitologice, folclorice, crestine si livresti. Formula aceasta elementar nu l-a mulumit cu adevrat pe Ion Barbu. El cuta o poezie "epistemologic", izbvitoare pentru spiritul uman, "instruind de lucrurile eseniale, delectnd cu viziuni paradisiace". Baladescul oriental, realist si spiritualizat, anun "arta combinatorie ezoteric", nclinaia spre "alchimia limbii". Poetul esenelor vizionare si al "Ideii" scrie pictural, expresionist, despre o utopic cetate Isarlk, situat "la mijloc de Ru si Bun", "ntr-o slav stttoare". Acesta este un topos liric fabulos, oximoronic, al comuniunii depline, dus pn la tragismul autodevorrii, n spirit si materie. Narativitatea ajunge acum s fie absorbit de incantaia expresiv. Poemele hermetice, orfice, oraculare, nu exclud nici ele cu consecven formele baladesti, narative si descriptive, cum o fac poemele ermetice, eliptice, concentrate, din ciclul Joc secund. Simbolurile eseniale tematizeaz cosmogonii ori epistemologii adncite n mister. Joc secund mediaz n interiorul dualitii realului poetic, decelat ca esen ascuns, profund, tainic, dar si ca aparen fenomenal, concret, imediat, cuprinztoare. Potrivit explicaiei autorului, Joc secund atest nclinaia sa hotrtoare pentru expresia poetic absolut, pur, total spiritualizat, intelectualizat, devenit "semn al minii", subiectiv, narcisist. Ca la P. Valry sau St. Mallarm, libertatea poetului este paradoxal. Poetul rmne liber n msura n care depseste dificultile provocatoare ale limbajului. El devine modelator, att pentru scoala textualist, a poeticii antimimetice, autarhice, ct si pentru scoala expresiei tranzitive, apropiat de concreteea si diversitatea realului, cu care fiina poeziei comunic sufleteste n profunzime. Poezia nu mai este de data aceasta cntec obscur, orfic, ci "cntec ncptor", care nchide n el fenomenalitatea cosmic, universal. Expresia poetic atinge maximum de densitate realist si irealist. n ambele ipostaze, Ion Barbu impune o alt gramatic a poeziei, cu un lexic si o sintax inovatoare, de o autentic provocare creatoare. El parcurge drumul de la expresivitatea cuvntului concret, la expresivitatea cuvntului abstract, epuiznd si abandonnd aventura poeticului.

Alexandru A. Philippide
Aur sterp, 1922, Stnci fulgerate, 1930, Visuri n vuietul vremii, 1939, Monolog n Babilon, 1967. Fa de modernismul si faima lui Alexandru A. Philippide (1900-1979), E. Lovinescu era mefient. Philippide fusese remarcat la revista tradiionalist-poporanist Viaa Romneasc. Cnd nu era, ca n pasteluri, de o picturalitate desuet, poezia lui nu putea convinge cu imagismul su glacial. Ea era trdat de o verbiozitate insistent, cu intenie reflexiv, n marginea unor concepte ca vidul, vesnicia, nimicnicia, gloria, moartea, revolta. n definitiv, tot attea teme romantice, am putea spune. Mai trziu, G. Clinescu l citea pe Alexandru A. Philippide ca pe un poet neoromantic monoton, care miza totul pe poezie. Asa se fixa tematic, cu "spaima de moarte individual si universal", exprimat raional, limpede, clasic. Si mai trziu, I. Negoiescu l includea n seria marilor poei romantici si intelectualisti. Dar recunostea n el un autentic vizionar si chiar un autor de poemecapodoper,

23

pe linia Macedonski-Eminescu. Putea trece drept precursor al lui Radu Stanca si Doinas, cu un proiect poetic organic si voluntar, rezistent, msurat, "moderat n concepii pn la a prea anacronic". Sedus de reverie diurn, Philippide nu se afla departe nici de linia ulterioar a oniricilor anilor 60, mpotriva crora a scris n Contemporanul, probabil din oportunism si nu din convingere. si agrementa visarea cu o propensiune spre morbidee. Poetul e ntr-adevr un imagist estompat si glacial. Dar sensibilitatea poetic i se prea att de natural, nct el nu tria dect ca poet si se simea ultragiat, etic, aproape ca modernii, de violena realitii goale. Nu concepea, asadar, realitatea dect umplut de trirea estetic si poetic. Poetul nelumit avea o singur religie, aceea a artei sale. Tradiionalismul poetic Poezia predominant "tradiionalist" (Pillat, Maniu) conserv teme, forme prozodice, chiar si retorici premoderne, dar nu fr ambiii de a acapara actualitatea printr-un cod convingtor.

Ion Pillat
Visri pgne, 1912, Eterniti de o clip, 1914, Amgiri, 1917, Grdina ntre ziduri, 1919, Pe Arges n sus, 1923, Satul meu, 1925, Biserica de altdat, 1926, ntoarcere, 1927, Limpezimi, 1928, Caietul verde, 1932, Scutul Minervei, 1933, Pasrea de lut, 1934, Poeme ntr-un vers, 1936, mplinire, 1942. O religiozitate nedogmatic, necanonic, si un estetism poetic variat l-au circumscris pe Ion Pillat (1891-1945) unui tradiionalism fertil si atasant. Poetul are aproape mereu o bun relaie cu referentul real si livresc, obnubileaz cu graie grania dintre mimesis si antimimesis, realitatea concret si realul artistic, poetic, pictural, estetic. Fapt esenial, I. Pillat urmeaz tradiia literar si nu tradiia etnic. Biografic, el ar fi fost un virtual cosmopolit. Aproape ntreaga durat a studiilor sale sa derulat, de altfel, n Frana, la Paris: Liceul Henry IV, Literele si Dreptul la Sorbona, unde si ia licenele n 1914 si 1915. A cltorit mult, ulterior, ca politician liberal, reprezentant cultural la Liga Naiunilor. Poetica lui Pillat e provocat, asadar, de ethosul estetic si nu de acela al patriei si neamului. n acest mod, el devine si un provocator, mereu sedus de (re)crearea formelor poeticului, n succesiune si nu fr o constiin a simultaneitii lor integrative. Poetul se supune tiraniei formale, nu numai celei prozodice. Neoclasic, realist pn la prozaic, parnasian cu obsesia acut a formei, simbolist cu constiina imagistic a unei metafizici autorefereniale, Pillat e un poet al tradiiei. Altfel spus, al continuitii ntemeiat pe memorie si totodat atent la realitatea curent, cotidian, existenial si artistic. Cnd polimorfismul su poetic scap de sub controlul artistic, poetul si uit ori si pierde instinctul creator. Trebuie recunoscut c Pillat nu are raporturi cu sine, asadar biografice, dintre cele mai bune. Din acest motiv, el rateaz pe deplin atunci cnd abandoneaz mistica estetic pentru mistica propriu-zis. Modelul religios i nstrineaz biografia de expresia poetic. Patosul sentimental l aduce n vecintatea unui expresionism soptit, epurat de dramatismul proieciei n absolut a eului, nenstrinat, n comuniune cu elementele cunoscute ntr-un fel nseltor senzorial, prin medierea graioas a unei remarcabile organiciti artistice, care i este ntr-adevr proprie. Ion Pillat este un spirit nsetat de realul estetic, perceput n stare aproape genuin, prin precizia si puterea cuvintelor si a imaginilor. Reveria sa, desfsurat ca un simulacru al intimitii domestice, l transform ntr-un prevestitor al hiperrealismului oniric, avnd un descendent n linie direct ca Emil Brumaru. n poemele sale aflate n stare de vis, I. Pillat nsceneaz ptrunderea ntr-un microunivers instituit ca o punte, uneori ezitant si plutitoare - si-a exclus, apoi a revenit,

24

partea mai nou a operei lirice - ntre tradiia continuitii clasiciste si nevoia de fractur si disonan de expresie modernist, n cazul su generatoare a unei diferene de tip integrativ.

Vasile Voiculescu
Din ara zimbrului si alte poezii, 1918, Prg, 1921, Poeme cu ngeri, 1927, Destin, 1933. Urcus, 1937, ntrezriri, 1939. Ultimele sonete nchipuite ale lui Shakespeare n traducere imaginar de Vasile Voiculescu, 1964. Modestul medic Vasile Voiculescu (1884-1963) este unul dintre martirii provenii din rndurile scriitorilor romni, fiind condamnat de regimul comunist ateist la nchisoare (19581962). El provine din cercul gruprii tradiionalist-ortodoxiste al revistei Gndirea, condus de N. Crainic. Amestec de pgnism si misticism cosmologic, poezia sa de o expresivitate dialectal sever si disponibil, manierist, rafinat - poetul devine "surugiu la cuvinte" adopt definitiv un tradiionalism organic. La nceput, n cutarea identitii, nc prea puin personal, poetul preia teme smntoriste: nostalgia satului patriarhal cu etica si ethosul complementare, eroismul etnic, natura pictural, credina ortodox. Gndirist si rilkean n Poeme cu ngeri, 1927, sacralizeaz limba si existena, adopt viziunea crestin popular n reinterpretarea liric a psalmilor biblici, dar si comuniunea franciscan cu vietile ncercate de preajma cosmic. Cerul este cobort pe pmnt, unde ngerii sunt configurai ca simboluri conceptualizate. Misterul amprenteaz tot mai adnc poezia, rostit si rostuit la limita tradiionalismului cu simbolismul, a realismului cu imaginismul manierist-barochizant, a narativului extensional cu muzicalitatea intensiv si sugestiv. Paradisul infantil nu devine un paleativ al setei celeste pn cnd "sngele si carnea nu ni se fac duh". Expresia si trirea se spiritualizeaz si deopotriv se umanizeaz progresiv, spre o senectute adnc cunosctoare si ncreztoare n arta apt s nale si s purifice prin iubirea deplin si cuprinztoare. Poemele postume din volumele Veghe si Clepsidra (1968) au dramatismul existenial al unei istorii inumane, creia nu i se poate opune dect spiritul credinei n transcendentul mediat doar prin art. Pentru poet, creaia rmne sigurana constant, purificatoare a tot ce a ajuns corupt. O sintez a temelor ntotdeauna majore si a limbajului esenializat al poeziei sale realizeaz Ultimele sonete nchipuite ale lui Shakespeare, n traducere imaginar de V.V., 1964, mrturie a eroismului poetic salvator. Poezia devine o nuntire genezic de o trie nesfrsit, a iubirii mistice, creatoare si eliberatoare, prin care totul poate fi traversat si supus.

UNITATEA DE NVARE 4 GRUPUL ALBATROS SI CERCUL DE LA SIBIU.

Obiective : cultivarea capacitii disociative ntre tipurile de texte literare si neliterare (sau paraliterare); - cultivarea aptitudinii de a integra lectura si interpretarea literaturii n ambientul artistic, cultural, social; Timp alocat : 2 ore
Grupul poetic din jurul revistei "Albatros". Poetica grupului Albatros. Poeii grupului Albatros. Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Ben Corlaciu, Mircea Popovici, Mihail Crama. Grupul poetic din "Cercul de la Sibiu". Poetica grupului din "Cercul de la Sibiu". Poeii grupului din "Cercul de la Sibiu". Radu Stanca, Stefan Aug. Doinas.

25

Grupul poetic din jurul revistei "Albatros"

Poetica grupului Albatros

Aprut n timpul celui de-al doilea rzboi mondial, "generaia" lui Geo Dumitrescu, I. Caraion, C. Tonegaru, D. Stelaru etc., reunit n Grupul Albatros, este pierdut, ntrziat, recuperat n raport cu reperele biologice si politice. Ele ajung determinante. Acelea estetice si morale sunt numai ngduite de primele dou. Dup idealismul tradiional, (trans)naional si modernismul idealist, Geo Dumitrescu s-a regsit n forma autentic realist. Pe aceasta a amprentat-o el cum se cade. Si nu-i de mirare c dialectica poetic idealist-realist a fost refuncionalizat n epoci mai puin dogmatice sub toate aspectele. (Anti)metaforicii, metonimicii tot mai tineri din anii 60-70-80 etc. par a-l urma pe Geo Dumitrescu. n fapt, ei urmau un mod poetic la fel de (dis)continuu ca si cel "idealist". La noi, cele dou moduri poetice sunt privite si primite maniheist, ntr-un fel antinomic. Li se confer nu doar un statut ontologic, adecvat, dar si unul axiologic, nejustificat. Exist sentimentul unei epuizri neconstientizate a "idealismului" poetic. El ar putea argumenta, parial, valorizarea preferenial a formei "realiste". Dar fiecare dintre cele dou forme (inclusiv o a treia, ca simbioz a lor) au modaliti, realizri diferite si multiple, n definitiv inepuizabile. Poeii "realisti" au mai puini exponeni de prim plan dect cei "idealisti". Dar echilibrul dintre cele dou direcii e ca si realizat. Mai ales dup ofensiva din anii 1980-90, agresiv, intolerant, a noilor sosii. Ei par a-si fi impus att de puternic autoadmiraia pentru prozaism, comic, deliteraturizare, deopotriv cu dispreul pentru lirism ori solemnitate. Cele din urm au czut n desuetudine prin limita cutrilor n aceast form.

Poeii grupului Albatros

Dimitrie Stelaru Abracadabra, 1937, Preamrirea durerii, 1938, Noaptea geniului, 1942, Ora fantastic, 1944, Cetile albe, 1946, Oameni si flcri, 1963, Mare incognitum, antologie, 1967, Nemoarte, 1968, Coloane, 1970, nalt umbr, 1970, Psri incandescente, 1971. Dinspre Eminescu, spre modernismul simbolist, venea Dimitrie Stelaru (1917-1971), admis la Sburtorul lui E. Lovinescu n anii de sincronizare a literaturii romne cu literatura occidental, apropiat apoi de Grupul Albatros, dup 1940. Era unul dintre boemii care si regizau viaa cu o extravagan plebee, iar o dat si-a nscenat dispariia, comunicat ziarelor. Candoarea sa rebel si-a gsit expresia poetic ntr-o fantezie neoromantic, n marginea mitului, spiritualului ludic si mesianic, stranietii histrionice si eticii nude a cotidianului. Imaginaia si realitatea, reflexivitatea metaforic si tranzitivitatea metonimic se reunesc n structuri poematice dramatizate cu o stiin personal a retoricii constructive. Constant Tonegaru Plantaii, 1945, Steaua Venerii, 1969. Un fantezist evoluat, original, n proximitatea avangardei, este Constant Tonegaru (1919-1952), din Grupul Albatros. Boem pe durata ntregii sale viei, a cunoscut Gulagul comunist romnesc si a murit tnr. Poetul a fost pedepsit de istorie iar arta i-a rmas insuficient cercetat. Recunoscut uneori n lumea literar ncepnd cu deceniul 7, a fost mult mai puin cunoscut dect un Geo Dumitrescu, acesta fiind ntr-adevr un nnoitor al poeziei, care a fcut, ns, substaniale compromisuri ideologice fa de puterea comunist, pe care o dorise triumftoare, cu preul instituionalizrii crimei. C. Tonegaru a fost un himerizant nchinat insolitului si insolenei empatice, misterios seductoare. El a imaginat lumi utopice si posibile, irealiste sau exotice, cu o neobisnuit stiin a concretitudinii.

26

Viziunea desolemnizant, umorul inteligent, imaginaia burlesc si familiar, antipoezia autentic, clovneriile senzuale si onirice fac din el un precursor al fanteziei sfsiat tragic, regsit ulterior la poeii de tipul Dimov sau Sorescu si emulii acestora. C. Tonegaru deinea secretul transformrii realului si limbajului polifonic, n registre alternative, telescopate lexical si sintagmatic, realiznd viziuni de o socant extensiune metaforic, baroc si suprarealist, ntr-o sintax elaborat, suspendat, oral. Geo Dumitrescu Aritmetic (semnat Felix Anadam), 1941, Libertatea de a trage cu pusca, 1946. Geo Dumitrescu (1920) a nceput s publice poezie, de la 19 ani, ntr-o, s spun asa, nentrerupt discontinuitate. Nu si-a decis usor nici formula poetic definitorie. Au existat cutri, nu doar dintre cele mai diferite sau chiar contradictorii, dar chiar anacronice. n plin modernism proteic si dinamic, a privit spre simbolism si chiar spre tradiionalism. l sedusese scriitura n registru grav, patetic. Totul n spiritul unei inerii tipice locului si limbajului unde ptrunsese. Modurile poetice practicate ajung s fie mai curnd rodul unor cutri simultane, fr un racord strict la actualitatea literar naional si internaional. Nu posed constiina dislocrii paradigmatice a poeticului. Eul liric, modernist, impersonal este de timpuriu schimbat cu eul biografic, confesiv, narativ. A fost o sans pentru Geo Dumitrescu ndrzneala de a merge departe n prozaism, ntr-o vreme n care curentul general privilegia lirismul. Poetul si-a asigurat astfel singularitatea, statutul de born poetic, pe o cale puin frecventat. De aceea a ajuns un model nepremeditat, vizitat, contemplat, imitat sau numai privit de la distan si emulat n mod indirect. Poetul a suferit el nsusi tentaii multiple. Din partea ironistilor, a fantezistilor, fie ei mai imaginativi, pitoresti, exotici sau mai realisti. Unii cinici, alii sentimentali. Faa sa cea mai adevrat si mai expresiv i rmne ascuns ca aceea a lunii. Criticul N. Manolescu a vzut-o bine: "El este un ptimas, un 'fanatic', din spea crora se aleg marii dogmatici, un sarcastic necrutor (nicidecum un ironic detasat), chiar dac stpnit, un polemist." Pe fa ori pe dos, militant si subversiv, n expresie nemediat ori parabolic, dup cum o admiteau nevoile prilor - cea politic si cea social-literar -, Geo Dumitrescu n-a ignorat nici o cale de acces spre scopurile lui poetice. El aduce n poezia romneasc un (anti)stil. Al boicotului existenial si poetic. Cobort, cu fora detasrii si gravitii, pentru a se salva si nla, ntr-o literatur excesiv de formalizat, calofil, asianic. Un stil modelat de obicei ntr-o direcie performativ, n mod continuu, la vedere, nu doar pentru uz propriu. Iar uneori, pus n criz de poetul nsusi, prin trdrile tematice si ideologice de care a fost chiar si el contagiat. E un stil mai usor de recunoscut dect opera sa integral. Fa de care nu a fost tot att de atent. Rmne remarcabil lupta (meta)fizic, (anti)liric, (meta)poetic a acestei creaii, marcat de euforice cutri dramatice, cu un ideal instinct al realului. Eclectismul su poetic, atras magnetic de realitate, a generat o modalitate poetic sintetic, larg recuperatoare, postmodern. Ion Caraion Panopticum, 1944, Omul profilat pe cer, 1946, Cntece negre, 1947. Ion Caraion (1923-1986) si-a reprimat vocaia tradiionalist, dat lui prin nastere, si nu a urmat traiectul lui V. Voiculescu, predecesorul care se nscuse n aceeasi regiune. Ion Caraion n-a ajuns nici poet religios, el polarizndu-si personalitatea dualist n orizont social si moral. De aici si ruralismul su frust, neidilic si racordul biografic la o vocaie superioar, de ordin cultural. Tradiionalismul a fost eludat pentru a-i asigura apropierea, ntr-un mod care-i exprim personalitatea, de grotescul expresionist. Calea aceasta a fost posibil prin eticismul absolut si elementar care i-au fundamentat n profunzime poetica. n 1947, ultimul de dinaintea sovietizrii Romniei, publica, n numr unic, o revist

27

n cinci limbi, Agora. Grupul poetic din "Cercul de la Sibiu" Poetica grupului din "Cercul de la Sibiu" n aparen anacronici si tradiionalisti, poeii Cercului de la Sibiu eludau modernismul "tare", considerat n mod curent modernism propriu-zis. Ei optau pentru un modernism "slab", numit azi fie nemodernism, fie antimodernism. Poeii Cercului de la Sibiu devansau onirismul estetic din deceniul al saptelea si postmodernismul din ultima parte a secolului XX, aflat si acesta ntr-o relaie de continuitate prin opoziie cu modernismul poetic incipient la Baudelaire si epuizat prin suprarealism, pentru a respecta bornele estetice ale lui Marcel Raymond. Poeii Cercului de la Sibiu au meninut religia esteticului si, propriu zis, a poeticului, mult mai fidel dect poeii Grupului Albatros, care s-au dedat, individual, mai mult sau mai puin, unor concesii n raporturile cu totalitarismul comunist. R. Stanca, Doinas, Negoiescu, Balot, I. D. Srbu, poei, critici, prozatori ai gruprii sibiene, au zcut n nchisorile comuniste. S-a adaptat la noua ordine cerchistul Ioanichie Olteanu, sterilizndu-se, nu stim cu ct dram interioar, ca poet. Doar n cteva texte, Ioanichie Olteanu este un baladist ironic al realului, oarecum excentric Cercului de la Sibiu, neoromanticilor clasicizani - ntr-o perioad - Radu Stanca sau Doinas. E, asadar, un poet cu totul efemer al antipoeticului, ce se va contura prin Geo Dumitrescu si colegii si albatrosisti, M. Sorescu si alii din seriile mai noi. nfrnt ca poet, s-a integrat, ca ideolog cu rspunderi culturale si publicist, n noul regim comunist. A avut funcii culturnice, dar a exercitat un rol adesea benefic n contextul totalitar. Cel puin n nelegerea prietenilor si din Cerc. Au zcut n nchisori si membrii ai Grupului Albatros, Caraion si alii. Dar acestia au fost recuperai si trecui de la o stng echilibrat, nainte de sovietizare, la o stng extrem. Romnia a ajuns satelit al URSS si, cznd n lagrul comunist, s-a opus, politic, cultural, artistic, asadar deopotriv poetic, extremismului fascist. Pentru a edifica, apoi, ntr-un mod fals compensativ, extremismul comunist. De aceea, neangajarea politic n direcie totalitar era, pentru cerchisti, o indirect angajare. Si, mai presus de orice, aceasta era o cale de salvare a identitii estetice a poeticului. Invadarea estetic devenea astfel o aparent evaziune etic, dup anii rzboiului. Poeii Cercului de la Sibiu au fost consecveni cu opiunile lor estetice si au sanse s fie recunoscui ca o verig major n meninerea poeziei neinfestate de politic. Sanse mai mici au poeii Grupului Albatros, cu excepia exilatului Caraion. Angajarea ideologico-poetic a unui Geo Dumitrescu rmne contradictorie. Antifascistul pur a ajuns s-si modifice substanial direcia, ntr-un sens oportunist sau de-a dreptul colaboraionist. El a ajuns la un antifascism comunist, ceea ce echivaleaz cu o penibil renegare, n epoca stalinist si proletcultist, a debutului din radicalul volum Libertatea de a trage cu pusca. A urmat astfel o etap nu lipsit de efecte sterilizante asupra deceniilor urmtoare ale acestui poet cu, de altfel, recunoscute merite n nnoirea poeziei romnesti. Poeii Cercului de la Sibiu refuz realitatea exterioar textului, asadar pre-textual. Ei vor simula o regresiune istoric spre antichitate ori feudalitatea fabuloas. si circumscriu demersul poetic imaginarului recuperator, critic si ironic, afectiv si iniiatic, oral si livresc, senzual si reflexiv. Sursele energiei artistice se gsesc n spiritualitatea localist si balcanic, de care fusese interesat si interbelicul Ion Barbu. Poeii Cercului sibian au elaborat o poezie intra- si inter-textualizant, o poezie a unui simulacru metafizic, propriu esteticului, practicat cu un fel de religiozitate. Ei menin consacrarea poeticului. De aici, ei au ajuns la epurarea realului tematizat ideologic, ocultat prin mecanisme de maxim proprietate poetic. nchisi realitii manipulate, poeii cerchisti sunt cu totul deschisi realitii estetice peste care se menin pe deplin stpni, n formule de indenegabil autenticitate. Premodernismul lor apare, prin urmare, neepigonic, creator, tolerant, recuperator, integrator. El va fi exprimat preponderent n registrul grav, serios, patetic, tragic, mitizant.

28

Resurecie nu nsemna, asadar, o mblsmare a unor forme anacronice, ci o continuitate aprofundat, impus de noua sensibilitate estetic, atent si la spiritul mai general al timpului, tot mai ostil libertii si creativitii.

Poeii grupului din "Cercul de la Sibiu"

Radu Stanca Programul poetic al Cercului de la Sibiu a fost teoretizat de Radu Stanca (1920-1962) n Resurecia baladei, articol publicat n Revista Cercului Literar, Sibiu, nr. 5/1945. Spiritul lui Goethe era invocat nu ca un model nchis, anacronic, circumscris unui Zeitgeist revolut, dar ca o resuscitare a unei surse majore a poeticului. Aceast surs devenea astfel salvatoare, ntr-un moment de criz prelungit a poeziei moderne. Criza se radicalizase ntr-un mod aproape sinucigas, prin excesele fr limit ale practicii poetice semnificante. Epurarea nonpoeticului ori antilirismului ajunsese s sterilizeze si s aneantizeze poezia. Radu Stanca este un poet baladesc ntr-un mod, totusi, modern, prin antimimesis, textualism (autonomia textului autoreferenial), ca oniricii, Dimov etc. Stefan Aug. Doinas Lui Stefan Aug. Doinas (1922-2002), instaurarea deplin a regimului comunist i-a amnat debutul n volum, n 1947, cnd a primit premiul ce purta numele marelui critic modernist E. Lovinescu. Si-a publicat prima carte de versuri n 1964. Este chiar anul istoric al eliberrii din nchisori, prin acord internaional, a celor mai muli dintre deinuii politici. ntre ei se numrase si Doinas, poet care se va dezvolta estetic n perioada comunist si n aceea postcomunist.

PROZA INTERBELIC
UNITATEA DE NVARE 5 : PROZA POETIC.
Obiective: - cunoasterea fenomenului literar romnesc n poezie prin evenimente, opere si autori semnificativi si ilustrativi; - nelegerea specificitii estetice si a contextelor de realizare; Timp alocat : 4 ore

Proza poetic si estet.

Mateiu I. Caragiale Ca E. Ionesco mai trziu, Mateiu I. Caragiale (1885-1936) face avangard prin ariergard. E modernist, proustian, prin simbolism, decadentism, romantism. Nuvela Remember a fost nceput la 6 ani de la fixarea n timpul epic petrecut n spaiul berlinez, n 1913, publicat n revist n 1921, iar n volum n 1924. Nuvela ncepe cu referire la vise si se ncheie sugernd c e o istorie visat sau citit (textualizat, cum a intuit D. epeneag, cf. Actualitatea estetic a lui Matei Caragiale, n Ramuri, nr. 1, 1966,) de narator. Realitatea este prelucrat artistic prin reverie, ca la oniricii deceniului 7. Este produs ca als ob oniric. Visarea confer autenticitate existenial realului. Fiina apare textualizat prin vedere, substituit de viziune, de visare, de capriciul hedonic al naratorului (autorului) vistor. Simbolul nu doar nlocuieste, el chiar conine realitatea, care rmne cunoscut tainic, n ascuns. Deghizarea personajului este tipic oniric, asadar ambigu nu doar n privina sexului, dar si a speciei. Personajul trece drept un (im)posibil om-nger. Personajul si universul su sunt emanaii onirice. M mir c Matei Clinescu,

29

profund cunosctor al poeticii onirismului estetic (despre care ntr-o scrisoare ctre epeneag meniona c l pred studenilor si din SUA) nu face referin la precursoratul lui M. I. Caragiale (recunoscut de epeneag si Dimov), atunci cnd noteaz c personajul nuvelei este o persona, o masc a reveriei lucide (Matei I. Caragiale recitiri, Biblioteca Apostrof, 2003, pp. 133-134) a naratorului, si nu un travestit, cum doar pare a fi. Sub pecetea tainei investigheaz trei cazuri de dispariie. Sunt trei variaiuni pe aceeasi tem, narate n acelasi mod. A treia povestire inclus a prut neterminat si au continuat-o, fiecare n felul su, Eugen Blan, Radu Albala, Alexandru George. Avem astfel un caz curios, unic, de supratextualitate, att de puin frecvent n raport cu cele de inter- si chiar de intra-textualitate. Aceasta din urm este prezent si la Mateiu I. Caragiale, care face referin nu doar la textele altora intertextualitate dar si la cele proprii. Textul este scris la persoana inti, reduplicat: naratorul, proiecie auctorial si aristocratic ntr-n personaj, repovesteste sau reproduce ntmplrile conului Rache, care posed o condiie social si profesional stranie, oximoronic, de boier si detectiv. Rolul esenial al conului Rache este cel de narator al celor trei subiecte pe aceeasi tem, a dispariiei pecetluit de tain. Una dintre ele, aceea a funcionarului Gogu Nicolau (parc l-a nghiit pmntul sau s-a nlat la cer), este o dispariie al crei mister rmne impenetrabil, asa cum se va ntmpla n unele dintre nuvelele lui M. Eliade. Neobisnuitul ptrunde, inexplicabil, dar deplin, n plin obisnuit. Povestirea iese din concret (din enigma vieii) si se mut n nchipuire (n viaa enigmei), n proximitatea ambiguitii nealegorice, pseudo-simbolice si pseudo-parabolice (fr a ptrunde propriu-zic pe acest teritoriu), ca n proza onirismului estetic (structural). Proza oniric sugereaz o poetic ncastrat n text, n enunuri sau secvene metatextuale. Seria de istorii, confesiuni, reflecii etc., Craii de Curtea-Veche, nceput n 1916, aprut n revist ntre 1926-1928, iar n volum n 1929, face parte dintr-un proiectat ciclu, mpreun cu Sub pecetea tainei si nescrisul Soborul aelor. n 2000, la o anchet a revistei Observator cultural, cu participarea a peste o sut de repondeni dintre lectorii profesionisti, cartea a trecut din nou proba singularitii, clasndu-se pe locul nti ntre romanele romnesti ale secolului XX. Analizele i-au discutat statutul speciei, de roman sau proz liric. I-au refuzat statutul de roman canonic, pentru dominana liric, structura entropic, stilul artificial, poetizat, tipologiile atipice, marginale, bizare, amorale sau imorale. Opera sfideaz canoanele structurale, de gen si specie, ca si pe acelea stilisticoretorice. Autoficiune si ficiune cu cheie, ea succede si interfereaz multiple tipuri de discurs, de la poematicul vizionar la pamfletul nc transparent. Naraiunea este livresc, dar, n pofida estetismului ei puternic, reflexivitatea metatextual rmne mai curnd absent. Mateiu I. Caragiale placheaz realul pe himeric. Himerizeaz n marginea realitii. Merge n cutarea existenei pe calea artei si a artei pe calea existenei. Cartea este o expresie singular a cu un termen plcut lui L. Dimov vistoriei balcanice si bizantine. E oper de evazionism, onirism, fantasmare n miezul realului, autoreferenialitate, textualism (primul o va spune D. epeneag, cf. art. cit.), angoas si plezirism. Ilustreaz, avant la lettre, un onirism estetic ezitant ntre structurare si destructurare, romantism, suprarealism si luciditatea modern, care ia visul drept canon literar, ficional. Oper sintetic, lucid, poart vizibil si enigmatic intuiia caracterul meta-epic. E meta-naraiunea unei naraiuni n cutarea ei nssi. Prin variabilitatea si sinteza formei si a limbajului, prin marea disponibilitate literar, opera aceasta, de un complex inter-, intra, supra- si sub-textualism (suspensia enunrii), adevrat caleidoscop procedural de poetic a prozei, plagiaz, citeaz, pastiseaz, parodiaz modele literare precedente, fiind la rndul su precursoare avant la lettre a postmodernismului, o form de liberalism artistic. Naratologic, uzeaz de o dubl focalizare, alternativ. Nu este consecvent

30

intradiegetic, analitic, autoscopic, nu menine o perspectiv iesit din constiina unui narator-personaj, ca n romanul poetic proustian. Naraiunea confer o nou dispunere si funcionalitate tuturor modurilor de expunere, redimensionndu-le pn la sugestia anulrii lor. Citim aici un roman al iniierii conviviale, fr stricta demarcare a rolurilor de maestru si ucenic, iniiator si iniiat. Romanul paideic se deruleaz dup principiul hazardului necesar, potrivit cruia nu se stie cine nva de la nu se stie cine, n pofida asocierilor si disocierilor ntre personaje desprite prin constiina experienei lor. Timpul este calendaristic, istoric, prezent si trecut, dar si subiectiv, afectiv, mitic, fabulos. Rememorarea unui an, din toamna 1910 pn n toamna 1911, este nchis n cercuri ale prezentului, interioare, dar si ale trecutului (de pn la veacul XVIII), n cercuri exterioare. Timpul cuprinde viaa de o zi, ct un an, ct mai bine de dou secole, de la rsritul la asfinitul craior. Craii au neles pluivoc, ambiguu: lumesc (iubrei, cum sugereaz Pena Corcodusa), simbolic, sacru, biblic (magi de la rsrit, spune, disponibil la analogii, naratorul), biologist (tineri, n accepia lui Pirgu, care spune c Poponel, homosexualul, el nsusi tnr, umbl dup juni, dup crai). Crai mai poate nsemna si liber pn la iresponsabilitate autodistructiv, imoralitate, amoralitate, cinism, fr limit clar ntre socializare si individualism, ntre comportamentul uman ori supra- si sub-uman. Sexualitatea extrem devine obisnuit: sado-masochism, bi- si homo-sexualitate, lesbianism, chiar si zoofilism. Pirgu este realizat n cheie realist. Nu poart masca de dandy, nici nu e nevoie s fie demascat de altcineva, se expune nud. Violent de real, pariaz doar pe via, n care l cluzeste pe narator. Pirgu e ubicuu, lui nu i este nimic oprit. Pantazi si Pasadia se alieneaz cu voluptate uneori amar. Nu sunt de-ai locului, rmn strini. Au luptat cu realitatea defavorabil, fr scrupul asupra mijloacelor. Pantazi e aristocrat parvenit prin concursul de mprejurri al falsificrii testamentului unei rude. Pasadia este aristocratul cel mai afectat de prezent, duce ura de propriul neam pn la ura de sine si se pedepseste ntorcndu-se din Occident la Bucuresti si arzndusi opera memorialistic pentru a o sustrage, din consecven, celor pe care i dispreuieste definitiv. Naratorul este mai aproape de cei doi inadaptai, nu att pentru c este sedus de personalitatea lor, ct prin asemnare si aspiraia parvenirii imposibile la aristocratism. Naratorul si dezveleste uneori parial sau total masca ficional si las s se vad figura autorului implicit, referindu-se, cu maliie oblic, la opere ale tatlui, dar si la poeziile sale. Avem n textul Crailor nu doar toate nuanele si toate registrele de enunare, dar si stiina recombinrii lor. Luxuriant si lapidar, reflexiv si direct, nalt si cobort, mereu adecvat situaiei si emitorului, discursul epic variat face s vibreze ntreg organul lingvistic. Tudor Arghezi Roman: Ochii Maicii Domnului, 1934, Cimitirul Buna-Vestire, 1936, Lina, 1942. Proza scurt: Icoane de lemn, Poarta neagr, Tablete din ara de Kuty, Ce-ai cu mine, vntule?, Pravila de moral practic, Subiecte etc. Concepia despre roman a lui Tudor Arghezi (1880-1967) este surprinztor de evoluat. Noua poetic a prozei nu poate dect s-l socoteasc drept precursor pe acest autor care ignor clivajele dintre genuri si specii literare, subintitulndu-si romanele poem. ntr-o epoc a modernitii, a deconstruciei/reconstruciei literaturii, si pentru el romanul este discursul literar care ngduie cele mai mari liberti. Roman ar fi scrie el n articolul Autorii de opinii tot ce se scrie: poezie, proz, poveste si romanul cu cheie si broasc. Judecat n ansamblu, asa cum l teoretizeaz si l practic, romanul lui Arghezi este poetic, etic, ironic, satiric, pamfletar si fantastic. n Ochii Maicii Domnului (1934), Vintil Voinea ilustreaz tema unei resuscitri moral-religioase. Vintil este fiul Sabinei Voinea, fata mosierului Constantin Voinea, care,

31

din nonconformism social si moral, naste un copil nelegitim al unui ofier englez, n timp ce se afla la sanatoriul Saconnex de lng Geneva. Fiul Sabinei nu-si gseste linistea n cadrul unei existene laice. El se crede deopotriv un damnat si un ales, aflat ntr-o stranie si nentrerupt relaie de comunicare cu mama sa, pe care o sacralizeaz si, pn la urm, si va gsi senintatea n cadrul unei mnstiri. Romanul fantastic si metafizic are o arhitectur narativ adecvat, att la nivelul secvenelor epice, ct si la nivelul configurrii personajelor. Toate personajele romanului au psihologii dintre cele mai bizare. Pacienii sanatoriului de la Saconnex, aflai sub ngrijirea doctorului Marc Gauthier, au ambiia himeric, predictiv si thanatic, de a stpni si modifica legile existenei obisnuite. Sandoz pretinde c el cunoaste sufletul zoologic cu care se afl n comunicare, printrun limbaj care prefigureaz, la modul rizibil, zoosemiotica (nu, desigur, disciplina, serioas, a cunoscutului mare semiotician Thomas A. Sebeok). Un alt pacient al sanatoriului, numit Ax, are marota cutrii cilor de aflare a elixirului tinereii. Componenta fantastic ine de miracolul spiritual, de insolitul tratrii unor mituri cunoscute al maternitii, iubirii filiale, nupial, acesta cu referine, intertextuale si de poetic a punerii n abis a naraiunii, la biblica Cntare a Cntrilor si la balada Mesterului Manole , fr intruziuni ale satirei si pamfletului social si politic. Potrivit tipologiei narative a lui J. Lintvelt din Punctul de vedere. ncercare de tipologie narativ, Ochii Maicii Domnului este o naraiune heterodiegetic. Naratorul nu este actor si se situeaz n afara istoriei sau diegezei. Tipul narativ este auctorial, pentru c centrul de orientare se situeaz n narator(+) si nu n unul din actori (-). Cimitirul Buna-Vestire (1936) este o parabol, o utopie satiric, imaginnd metamorfozele morale ale celor vii, n situaia nvierii celor mori. Personajul principal este Gulic Unanian, doctor n litere ajuns intendent de cimitir. Fabula romanesc mizeaz pe socul, haosul, arbitrariul, ipocrizia puterii politice si religioase. Biserica abjur de la dogm, identificat cu superstiiile, iar autoritatea laic, n absena unor soluii sociale, nu este dispus s adopte atitudinea forurilor bisericesti. Cimitirul Buna-Vestire este o alegorie satiric din care se prelungeste utopia profund sceptic a unui univers ficional stpnit de rul absolut. Dinamica narativ introduce, cu deosebire n partea a doua, succesive naraiuni ncadrate, rezumate ori scene, alctuite din enunuri generice si actori, la limita bizarului si senzaionalului, n serii episodice. n capitolul 46, avem relatarea, de o memorabil plasticitate, a cremaiunii unui cadavru; n 48 un cutremur; n 53 nvierea morilor; n 54 raportul unui locuitor din Corbii Mari trimis prefectului de jude, documentnd despre cazuri de mori nviai (un boier, Znog, ucis de rani la l907) sau erezii populare; 55 cuprinde scrisoarea din Belciugari prin care naratorul exploateaz parodic resursele expresivitii involuntare. Lina (1942) nu mai poart subtitlul poem si ar putea marca o ezitare ntre poematic si romanesc. Critica epocii, n general, considera proza autorului un joc secund si cam impur. Nu a acordat atenia meritat acestei lungi naraiuni. ntr-o scrisoare (v. Romnia literar, nr. 39/1994), ctre Alexandru Vona autorul romanului Ferestre zidite, considerat actualmente n Occident un Kafka romn , Mircea Eliade fcea o mrturisire care recunoaste subtilitatea crii si impune o revizuire critic adecvat textului: Lina scrie el m-a derutat; este un text dificil, care mi-a fost accesibil abia la a doua lectur, pe care am nceput s-l gust ncepnd cu a treia. Am admis n Cellalt Arghezi (1995) sugestia unei lecturi arhetipal-simbolice. Consider c era tehnologic devine responsabil aici de alienarea si de uciderea fiinei nu mai puin a fiinei limbajului , iar Ion Trestie mi se pare departe de a se lsa anexat, reificat, distrus. El nu abdic de la fermitatea, limitat ascensional ntre stoicism si eroism, a condiiei umane. Din naraiune reiese cu claritate c joac rolul ucenicului vrjitor cobort n infern, iar fabrica de zahr unde este angajat nu este doar un semn al erei tehnologice, dar mai cu seam un semn mitologic, arhetipal. Personajul aminteste n mod explicit de originile fabuloase ale fabricii.

32

Ion Trestie este o constiin moral profund. Voina care-l determin s ajung la uimitoarea stpnire de sine este a unui subtil iniiat, halucinat si vizionar, si a unui puternic ntemeietor. n Lina, naraiunea este heterodiegetic de tip auctorial, ca si n Ochii Maicii Domnului. Multe din trsturile distinctive anterioare sunt modulate sau reiterate. Citate, aluzii la alte texte, asadar intertextualitate. De aici, la povestirea n efigie, calea devine scurt. Procedeele pot fi regsite, la Arghezi, n toate cele trei naraiuni. Ne referim, discutnd Ochii Maicii Domnului, la Cntarea Cntrilor si Mesterul Manole, fa de care cartea biblic e numai o palid introducere, cum aflm din discursul metanarativ comentativ, ori la Gndirile lui Pascal. Aceeasi intenionalitate, aceleasi efecte narative revin n Cimitirul Buna-Vestire. Studeni fiind, Gulic Unanian si viitoarea lui soie traduc un poem al lui Baudelaire. Text n efigie sau intertext redescoperim si atunci cnd fantoma lui Eminescu citeste din Scrisoarea III un celebru fragment de virulent satir social. n sfrsit, n Lina, dragostea protagonistilor este evident narat ntr-o perspectiv spiritualizat. Dragostea, pentru Ion Trestie, este mai mult un rit biblic alctuit din sfial si amnare. n naraiunile argheziene, metafora devine centrul magnetic al retoricii narative. Comparaia ori metonimia nu fac dect s o pregteasc si s i se alture. Metaforic este deopotriv discursul metanarativ, n registru predominant ironic. Alte opere n proz, Icoane de lemn, Poarta neagr, Tablete din ara de Kuty, Ce-ai cu mine, vntule?, Pravila de moral practic, Subiecte etc. sunt alctuite din fragmente care deconstruiesc, att principial ct si pragmatic, arhitectura narativ. Prin juxtapunere, acest puzzle de tablete specie n proz preferat de T. Arghezi, creia i poate revendica un ndreptit pattern , lrgeste limitele satiricon-ului arghezian. Structural, n tradiia lui I. L. Caragiale, Arghezi reabiliteaz asa numitele specii minore, uzate de publicistic snoave, istorioare, anecdote, fapte diverse, cronici, pastise, note de magazin, note de vacan etc. , nnobilate stilistic si aduse n orizontul memorabil al literaritii. Autoreferenialitate si textualism avant la lettre, fapt ce-i confirm lui T. Arghezi statutul de precursor n proz, infirmnd receptarea conservatoare a criticilor generaiei sale. Prozele nu sunt niste simple pamflete. Nu polemica social, politic, clerical etc. primeaz, ci polemica literar. ntreg fragmentariumul narativ deci si Tablete din ara de Kuty, Pravila de moral practic, Ce-ai cu mine, vntule?, Subiecte, pamfletele chiar - se circumscriu, literaritii, ficiunii pure, si metaficiunii. T. Arghezi, prozatorul, elibereaz vechile norme ale poeticilor de gen, fiind si aici, ca si n poezie, creator de paradigm sau de canon.

UNITATEA DE NVARE 6 : POLIVALENA EPIC

Obiective: - sprijinirea dezbaterilor de idei; - cultivarea simului estetic; ;Timp alocat : 2 ore
Mihail Sadoveanu, L. Rebreanu.

Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu (1880-1961), nc din povestirile si nuvelelel sale, este naturalist si idilic, un narator si descriptor al biologicului dur si cald. Dar el este si un psiholog creditabil, decis s nu mistifice limitele interioritii personajelor sale, asumndu-le reductibilitatea, ca s spun asa, natural. Simplitatea sau complexitatea tipologic i-au impus metoda narativ adecvat. M. Sadoveanu este, n felul su, totusi, un realist, chiar dac lumea sa epic, tern sau etern, vine din cotidian sau din istorie, poveste, mit.

33

Realismul su este cuprinztor, complex, fie el popular sau livresc, social, familial sau psihologic (Haia Sanis), poetic sau retoric si textualizant (24 iunie, Roxelana, cf. N. Manolescu), mitic, simbolic, sacru (Ochi de urs). Considerabil i este si disponibilitatea tipologic, alternnd oameni obscuri, umili, dar si exemplari, supraoameni, femei vulnerabile, dar si diabolice sau diabolizate. Nimic omenesc nu i rmne strin, fiind egal atras de durerile ascunse, dar si de vendetele revelate pn la aspecte de-a dreptul exhibiioniste. Din fidelitate referenial este de presupus c se prbuseste n ori se ridic din moralism, tezism, maniheism, retorism, spre un sistem narativ distinct articulat, cu o instan narativ complex (alctuit din voci captate n roluri ierarhizate), cu o actanialitate variat, verosimil enigmatic, epuiznd enigme ale memoriei folclorice, istorice sau cotidiene. Hanu-Ancuei, 1928, nareaz tragedii, drame, comedii ale insolitului naraiunii si narativitii (evenimentelor si expunerii lor) si fixeaz un realism magic regional, moldovenesc, ritualizat ntr-un discurs narativ de-realizant, sincretiznd mimetic viaa si fantasmarea ei estetic. Istoria ca pre-text al istorisirilor sale de amploare variabil adopt o modelare mitic. Istoria ca mit poetic ia formele, de epopee si de roman al decderii, ale unui excurs ficional n epoci variate. Hipotextul provine din surse diferite. Este istoriografic, legendar, mitic, memorialistic sau livresc (ficional si stiinific). Fabulosul realist totalitar este reflectat de un interpret sau de un rapsod al (supra)omului liber si opresat, imaginativ si inert, cruia cel mai adesea chiar tezismul i se potriveste ntr-un mod natural si firesc. Povestitorul de o impresionant amplitudine cucereste cu instinctul si cultura mitografic universalist. El si desfsoar un limbaj sau un idiom care sincretizeaz forme din zone si epoci variate, tipuri de discurs fluidizate ntr-un registru personal. Poetic si verosimil, acest idiom trece proba uriasei fore de absorbie si recreare lingvistic. Dup unele cutri n registru patetic si popular (Soimii, 1904, Neamul Soimrestilor, 1915), Sadoveanu descoper cu profunzime, n Zodia Cancerului sau Vremea Duci-Vod, 1929, roman al esecului uman din incapacitatea autentic mplinit a iubirii, ironia tragic de tip romantic, ntr-un univers enclavizat al decadenei depline. Urmeaz o lung istorisire despre o iniiere etic si justiiar (Nunta domniei Ruxanda, 1932), naintea unei masive trilogii, Fraii Jderi (Ucenicia lui Ionu, 1935, Izvorul alb, 1936, Oamenii Mriei sale, 1942), o proiecie istoric, epopeic, vizionar, fabuloas, cosmomorfist, mitic-expresionist. Trilogia este ndeajuns de hibrid, ca poetic narativ. Personajele provin din straturi difereniate ale realului. Nu toate satisfac tipologia lui Hegel, decelat n romanul istoricepopeic: indivizi totali, care sintetizeaz n mod strlucit n ei ceea ce altminteri se afl risipit n caracterul naional si rmn n aceasta caractere mari, libere, frumoase omeneste. Vasta istorisire este si o istorie romanat, chiar dac nedesprins de epopeic, la nivelul romanului istoric romantic; un roman() pedagogic, iniiatic, tezist, moralist, un enorm basm romanesc saturat de simboluri, alegorii, parabole la vedere sau ascunse. M. Sadoveanu este un maestru al protocolului narativ cu procedee secrete si dezvluite, un mi(s)tic raionalist al actului narativ, un mitograf rapsodic si foarte vag parodic. El iniiaz aici, ntr-un univers nsemnat, al semnelor supuse asaltului hermeneutic, o ceremonie a nelepciunii si triumfului uman, colectiv, existenial si gnostic. Scriere a sapte nelepi, alctuit din 24 fragmente narative exemplare, Creanga de aur, 1933, este un (meta)roman intra-hermeneutic, iniiatic, simbolic, alegoric, formativ, o utopie si mai ales o ucronie paideic, enigmatic, magic, vie, exemplar, ca si esena mitului. Fabul despre falacioasa iesire din labirintul magiei existenei private n captivitatea vieii istorice, ea este si o parabol a decadenei morale, sociale, politice, din prezentul istoric. Protagonistul, Kesarion Breb, reprezint opoziia la decadena bizantin, iar Bizanul este metafora lumii prezente, fascizate, a nceputului deceniului 4. Romancierii parabolicului politic totalitar-comunist vor gsi aici o paradigm epic, o spectaculoas speculare deschis a discursului narativ, ntr-un panopticum de discursuri si registre. Divanul persian, 1940, este un roman livresc, cu hipotext oriental, o interpretare

34

narativ a Sindipei. Existena ca mit (text, ficiune) actualizeaz o veche idee, veterotestamentar, potrivit creia ne aflm deja ntr-o carte a vieii, care este o carte a crilor. Divanul persian este un roman al scriiturii, asa cum Ostrovul lupilor (sau Soarele n balt) este unul al lecturii. Universul social al provinciei este denivelat n substana si stilistica sa narativ. Configuraia sa este greoaie, n Floare ofilit, 1906, Vremuri de bejenie, 1907, nsemnrile lui Neculai Manea, 1907, Duduia Margareta, 1908, Apa morilor, 1911, iar mai trziu n Demonul tinereii, 1928, Uvar, 1932, Trenul fantom, 1934, Cazul Eugeniei Costea, 1936, Morminte, 1939. n Strada Lpusneanu, 1921, Sadoveanu ne introduce n mediul social de dup primul rzboi mondial, pe care l vom regsi si n Cazul Eugeniei Costea, n modalitatea modernilor gide-eni Camil Petrescu sau M. Eliade, ca dosar existenial. Oameni din lun, 1923, este un roman puin personal, subminat ideologic, al iniierii umanitarist-utopice, prin bovarismul masculin care accede la masculinitatea mistic si pretins neleapt. Erotismul care inverseaz raporturile ntre clasele sociale opuse (boierul exanguu atras de femeia vital din lumea de jos), aureolat de o poezie a elementarului si a rafinamentului magic sunt elementele notabile din Venea o moar pe Siret, 1925. Baltagul, 1930, izbuteste un sincronism observativ si vizionar, reconstituind realitatea mitului si mitul realitii, ntr-o structur complex si complet. Dialectica nlare-coborre este modelul vizionar al acestei creaii narative, prevzut cu o pregnant identitate ontoretoric. Existena este la Sadoveanu n mod constant iniiere experienialist. Romanului nu-i scap nimic uman, n ordinea sensibilitii si raionalitii. Descoperim aici un romanesc sintetic, problematic, tipologic si retoric. Baltagul figureaz un ntreg caleidoscop de teme, structuri, tipologii, registre discursive. Toate sunt folosite liber, fr preconcepii. Efectul devine, de aceea, derutant la lectur, dar, trebuie recunoscut, n profitul acesteia: romanesc sintetic, problematic, tipologic si retoric. Baltagul este o scriere insolit, disputat de o intenionalitate complicat: de la intenia autorului, la aceea a textului si pn la aceea a lectorului. Indecizia secret a autorului exploateaz spectaculos proiectul operei imperfecte, ambigue. Insolita defazare de la hipotextul Mioriei a generat un nex mitic universal, regsit de Al. Paleologu n dialectica mitologic Mioria-Osiris. Textul este scris de M. Sadoveanu cu sugestia unui referent livresc si narativ mai larg dect cel mioritic, care a fost proclamat n epigraf. Locul unde nu s-a ntmplat nimic, 1933, rescrie universul marginal cu o alt experien a limbii, fr o ameliorare a substanei vieii de provincie. Soarele n balt sau Aventurile sahului, 1934, este un roman al lecturii, prin urmare un roman care se autociteste. Protopostmodern, ludic la modul solemnizant al lui M. Sadoveanu, el este un roman cu poetic ncorporat, intra-textualist, edificat pe un model metaromanesc frecventat abia n deceniul 7, marcat la noi si de neoavangardist. Prozatorul apare ca un creator primordial, din si unul prin limbaj. Limba este conceput ca fundament al existenei. Primatul limbii care pstreaz viaa devine explicit: Ca n toate cele omenesti, discursurile stau pe primul plan; faptele au un rol infim. Ce ne trebuie realitatea cnd avem iluzia? Nopile de Snziene, 1934, este un roman al nostalgiei mitice, naturiste, cu personaje purttoare de adnci rdcini n trecutul spiritual. n miezul lui se afl simbolul pdurii perene, inalterate, ntr-o lume n schimbare, descoperit ntre viaa feudal si cea capitalist, stpnit de un idilism romantic regresiv, paseist. Pastile blajinilor, 1935, este o naraiune a eticului conservator echilibrat, spart de irupia misticii nelegerii lumii. Ostrovul lupilor, 1941, este un roman autoreflexiv, cu discurs poetologic inclus, un roman sapienial, cosmopolit, exotic, picaresc, aventuros, extras din lumea sudic, a

35

cunoasterii si aventurii. Arta original si profund a lui M. Sadoveanu impune prozei romnesti perspectiva unui utopism regresiv, paseist, apt si de modificarea teleologiei vizionare, orientat proleptic si meliorist. M. Sadoveanu si-a evideniat natura (des)fctoare de mistere. El se descoper inspirat, cel puin teoretic, si ntr-o larg msur chiar pragmatic, dezvluind n Anii de ucenicie faptul c iniierea mea s-a fcut prin poezie si instinct M. Sadoveanu este, ca si ali mari scriitori romni, un marginal al universalitii, creatorul unei enclave suficiente siesi, indecis, ntr-o rspntie creatoare, n care comunic realismul, naturalismul, fantasticul, si de aceea cu ntmpltoare consonane universaliste.

Liviu Rebreanu
Dincolo de realism, un realist ntrziat (I. Simu, 1997), Liviu Rebreanu (18851944) nu devine un modernist, el rmne doar un modern sfielnic, atras de un realism extensibil la toate formele accesibile, pe orizontal si pe vertical. Pe orizontal: de dinainte, din timpul si de dup realismul critic si naturalist. Pe vertical: ntre infrarealism psihanalitic sau expresionist si transrealism (metafizic, romantic). Totusi, Rebreanu apare luminat exegetic si n latur modernist, prin intelectualism (de L. Raicu, 1967) si livresc (de un revizitator al modurilor, registrelor, stilurilor prozastice ca M. H. Simionescu). Rebreanu cultiv forme epice diversificate, de la romanul obiectiv, cu narator omniscient ori comportamentist, la cel subiectiv, prin recursul si la constiina perspectivist a unor personaje. Tematica prozei nu este mai puin diversificat, centrat pe mistic, mit, idealism, simbol, ezoterism, sapienialitate, spiritualism, filosofie, formativitate, pragmatism, istorie, politic, social (acesta cu preponderen oarecum programatic, obstinat, demonstrativ), etic, etnic, sentimental, detectivistic. Structurile epice, egal de ntrziate si de aprofundate, reproduc tatonri timide ale unor nnoiri. Sare-n ochi mefiena limitativ fa de experimentalism, la L. Rebreanu, care rmne doar un reformator de tip conservator, (post)realist. As spune c sincronizeaz si el forme sau structuri epice mai mult sau mai puin vechi sau anacronice. Scriitorul ardelean performeaz ntr-un sintetism, s-i spunem organicist, al mai tuturor poeticilor care impuseser prozatori si opere aflate la vrful canonului, contemporan cu el. L. Rebreanu rmne un nuvelist, nu doar insistent, n aproape o duzin de volume (de la cel de debut, Frmntri, 1911, la Oameni de pe Somes, sau Cartea sufletului, din 1936), dar si de vocaie, cu toate c denivelat valoric, asemenea variatului relief autohton, de altfel ca si n roman. Eclectismul procedural se compune la el dintr-un amestec de obiectivism, impersonalism si de subiectivitate tezist, moral, realism si idealism ori idilism. Proza scurt se organizeaz alternativ din secvenialitate epic si autarhie narativ, din fragmente de lume si lumi ficionale autonome. Realismul nuvelelor apare adecvat mentalitii rurale sau urbane, prin diferenierea, pn la contrapunere, a construciei narativ-refereniale, a registrelor discursului epic, a excipiturilor narative alternative (disforic si euforic), a materiei verbale. Faptul c unele dintre nuvele au fost integrate n romane cu conflicte rurale (Ion, Rscoala) sau istorice, interetnice (Pdurea spnzurailor), arat nu absena voinei nuvelistice cedat voinei romanesti, cum se consider dup E. Lovinescu, ci nelegerea romanului, la nivelul construciei narative si tipologice, ca specie epic succesiv nuvelei, dar si ca o succesiune de nuvele. De altfel, un roman ca Adam si Eva a trecut drept culegere de nuvele. Iar Calvarul, 1919, este un volum care provoac aceeasi ambiguitate structural ntre specii ficionale (nuvel sau roman) sau nonficionale (jurnal de criz si totodat de observaie al unei constiine individuale si istorice sub ocupaia german) n cadrul genului epic. Romanele lui L. Rebreanu aprofundeaz realismul critic si analiza psihologic.

36

Materia epic are substanialitate si verosimilitate sociologic. Psihologia erosului, psihologia unor situaii existeniale-limit, precum rzboiul, ori aceea a intelectualului sunt reflectate n Ciuleandra, Adam si Eva, capodopera Pdurea spnzurailor. Romanul Ion, 1920, dezvluie, n proporii covrsitoare, nemaintlnite n literatura noastr pn la vremea aceea, faa ascuns de msti poetizant-moraliste, nepotrivite, cum s-a observat, un chip al lumii rnesti, nrobit social, instituional si chiar uman. Roman realist critic si naturalist, existenial, biologist, cosmologic, metafizic, poate chiar cu implicaii mitice (cf. M. Eliade, art. cit.), iat, ns, mai presus de toate, o oper n care concretul si simbolicul, materia si spiritul coexist genuin. Satul apare mult mai mult rmas n feudalitate si premodernitate. Nimic din ce e rural, n primul rnd rnesc, dar si instituional, nu scap autorului. Intriga este mai complicat dect pare la prima vedere. Pmntul, simbol al pcatului, intr, din dorina de izbvire a stpnilor si, n proprietatea bisericii. Triumf glasul iubirii celeste. ranii lui L. Rebreanu sunt angajai ntr-o lupt crncen pentru existen, creia i fac fa prin vitalism, instinctualitate si chibzuin. Construcia romanului este acumulativ. Aciunea dramatic este specific romanului de tip teatral, dup cum l definea poetologul rus M. Bahtin n analizele sale aplicate operei lui Dostoievski. Aciunea mrturiseste L. Rebreanu d adevratul farmec vieii, ea fiind viaa nssi. G. Clinescu contextualizeaz opera gresit, din punct de vedere poetologic: Ion este ntiul adevrat roman romnesc modern. De altfel chiar ncadrarea sa ca specie epic este grbit. Structural, el numeste Ion epopee: o epopee perfect, n dou pri, cu cte sase capitole numite, fireste, cnturi, iar n alt loc, un poem epic solemn ca un fluviu american, o capodoper de mreie linistit. Ion este romanul sufletului instinctual, scris n epoca sufletului intelectual. Stilul romanului este si el eclectic, un amestec de clasicism si modernitate. Clasic rmne, stilistic, romanul, n sensul de art scriptural a ndeprtrii (T. Pavel). Modern ajunge s fie, datorit unei retorici detroplogizante sau, cum s-a spus, anticalofile, apropiate, comunicative. Pdurea spnzurailor, 1922, este romanul lui L. Rebreanu care s-a bucurat de o anumit reputaie european. (Ecranizarea crii, n deceniul 7, premiat la Cannes, va reconfirma fora artistic a operei.) Tema obsedant a constiinei rzboinicului fratricid, care alege, n urma unor tragice sfsieri de constiin, propria moarte, capt n roman amploare. Subiectul si problematica atrag transformrile structurale care i confer romanului o incipient modernitate estetic, prin analiza constiinei, si sociologic, aceasta prin lumea rural trecut ntr-un fundal al celei urbane, intelectuale, cazone. Romanul este unul cu tez, dar si unul relatat cu tact. El exploateaz tot un subiect fierbinte, dezastrul uman, moral, produs n ultimul rzboi, care atunci era si primul rzboi mondial. Prin descrierea vidului interior, a actelor mecanice, a asociaiilor aleatorii, a deplinei nstrinri a protagonistului, Rebreanu si apropriaz, cum s-a observat, modelul dostoievskian al psihologiei profunzimilor. Pdurea spnzurailor este un roman al unui personaj mistic supus analizei morale, dar si analizei psiho-logice. Analiza psihologic se grefeaz la L. Rebreanu pe o poetic a realismului critic naturalist. La originea psihologiei adncurilor constiinei se afl cauze dintre cele mai echivoce si mai obscure. Sondajul psihologic porneste ntotdeauna dinspre suprafaa spre strfundurile inconstientului individual. Pdurea spnzurailor, prin mesajul su umanitarist si pacifist, este o pledoarie pentru forele vieii, binelui si adevrului moral, dreptii sociale, de condamnare a ideologiilor cinice, egoiste, criminale. n naraiune, purttorul unui astfel de mesaj etic universal este personajul Gross, convins c masa oamenilor obisnuii nu este animat de interese meschine si nu-si edific o moral fundamentat pe ur, ci pe fraternitate.

37

Chiar si n moarte, Apostol descoper solitaritatea uman, prin Ilona, groparul Vidor, primreasa din sat, dar si prin oamenii cei mai obisnuii. Faptul e de natur s-i umanizeze drama, pentru c Bologa moare fr a putea rspunde unor ntrebri profunde care i frmnt reflexivitatea. El nu stie dac dragostea crestin pentru semen, umanitarismul, iubirea pot ntrona fericirea. Nu nelege dac civilizaia a fcut omul s progreseze ori, dimpotriv, l-a rentors la natur si slbticie. Pentru el, singura soluie posibil devine moartea. Romanul de analiz moral este si unul care confrunt moduri si modele etice. nti, morala datoriei. Apoi, morala care demistific acuznd si condamnnd rzboiul ca act de suprimare deopotriv a omului si a omenescului. Naratologic, cum s-a remarcat n exegeza mai trzie, romanul se distinge printr-o anumit complexitate si variaie a punctului de vedere. Instana narativ nu mai rmne n exclusivitate extradiegetic, pur retoric sau gramatical, dar si ia n sprijin si personajul care o reflect secvenial, pe Apostol Bologa. O face ntr-un fel mai evident dect n romanele cu instan narativ omniscient, unde, totusi, punctul de vedere nu rmne niciodat cu totul separat de reflectarea constiinei pesonajelor. Destructurarea stilistic are ca surs instinctualitatea si mult mai puin psihismul n ansamblul su, cu tot ce pstreaz el sigur sau incert, ca realitate ori adevr, si coerent sau ambiguu, ca expresivitate, n comunicarea materiei sau a universului epic. Introspecia omniscient este dirijat moral. n Adam si Eva, 1925, L. Rebreanu vrea si izbuteste s produc interes epic prin atracia fa de parapsihologic, religios, metafizic si exotic. Se sincronizeaz cu autenticisti ca M. Eliade, dar n ordinea problematicii si a subiectului. Urmreste previzibil, aparent insolit, un lan de sapte rencarnri. Cifra crestin trdeaz minima eclectizare doctrinar-religioas. Ciclul istoric configurat n roman este unul esenial si complet. Toma Novac se rentrupeaz n timpuri si spaii schimbate mpreun cu ocupaia, de la pstor n India, la profesor universitar n stricta contemporaneitate autohton. nnoirea structurilor romanesti n-a fost neleas nici de E. Lovinescu, pe atunci principala constiin critic a schimbrilor si schimburilor literare. Ciuleandra, 1927, e de mirare c nu a fost reinut pentru aspectele psihanalitice. Ar mai fi de semnalat realismul simbolic propriu romancierului care, iat, aici, hibridizeaz ntrun mod insolit spiritul folcloric cu cel citadin. Romanul rememoreaz si capteaz, prin tnrul Puiu Faranga, pulsiunile psihologiei ereditare si nevrotice, activate de jocul folcloric al ciuleandrei, eliberator al instinctelor nvluite si desfrnrii vitale. Pe fundalul referinei istorice la rscoala ardelean condus de Horia, Closca si Crisan, din 1784, romanul Crisorul, 1929, exploreaz analitic frmntrile de constiin determinate de relaiile sociale. Iat o rscoal concentrat, nicidecum o fresc istoric, un fel de exerciiu pentru Rscoala propriu-zis. Rscoala, 1932, este un tipic roman referenial, de actualitate devenit fapt istoric, pe un subiect fierbinte, n esen gazetresc. Lupta pentru via sau supravieuire, n cazul ranilor lipsii de pmnt, nseamn posesia pmntului, ca entitate (meta)fizic, apropiat si ndeprtat, mistificat si mitificat. Subiectul, dramatic, este construit, prin natura sa fireasc, n mod evolutiv, de la frmntrile obscure ori constiente, adesea suprinztor de artificiale, nu numai trenante si repetitive, pn la organizarea si derularea spontan, imprevizibil, a conflictului dintre rani, arendasi si mosieri. Reprezentarea acestora devine deliberat exponenial si minat de maniheisme. Romancierul nu elibereaz gazetarul din el. Rebreanu simte enorm si mai cu seam colectiv, fr acces la secretele individualitii sensibile si deliberative. n mediul citadin, bucurestean, si n cadrul social limitat la mica burghezie, n Jar, 1934, L. Rebreanu configureaz romanul trivial, de consum, dup reet, dezamgitor de previzibil, al unei istorii amoroase. Subiectul este jurnalistic, de fapt divers recurent-zguduitor, reductibil la trei vorbe sau, dac vrem, la trei verbe: Liana Rosmarin este sedus, abandonat si se sinucide.

38

Un roman cu problematic istoric si ideologic, un remarcabil roman politic scris fr ameninarea cenzurii, este Gorila, 1938. Personajul central, Toma Popescu Pahonu, este un gazetar angajat, profesional, n momentul tulburat de legionarismul care se fisa pur si purificator, moral si apoi chiar fizic, dovedindu-se deopotriv ademenitor si exterminator. Desi aici Rebreanu devine chiar mai obiectiv dect altdat, epoca, vulgar si totalitar maniheic, a sovietismului romnesc, a inut mult vreme romanul nereeditat. Retiprirea lui a devenit posibil doar n vremea ceausismului, a comunismului naionalist, a mpcrii extremelor politice, cu condiia ca ultra-dreapta s fie asimilat ultra-stngii. Romanul impune prin autonomia ficional. Nu mai conteaz inadecvrile lui de ordin referenial, n ce msur se respect autenticitatea existenei sociale (strict, de clas) sau politice. Ziaristul Pahonu nu este un arivist politic, si reprim tentaia omeneasc a posesiei, nu doar materiale, fizice, dar si simbolice, mit(s)tice. Valeriu Cristea nu s-a lsat inhibat de intenia autorului din text (rvna aproape feroce de a ajunge) si de unele declaraii paratextuale (Toma Pahonu E parvenitul de dup rzboi) si a urmrit tentaiile si mai ales actele mplinite ale personajului. Arivismul su adevrat este spectaculos si benign, tocmai pentru c sacrific jurnalistica politic, profesia ndeplinit cu har si caracter, pentru nlarea prin iubirea conjugal. Pahonu nu mai devine victim, fiind salvat de vocaia pasional a iubirii. Amndoi, 1940, este nc un pariu literar (pare-se c anunat de autor), cstigat, nti de toate, pentru extensia poeticii romanului propriu. El aduce un spor de autencitate psihologic n naraiunea ampl de tip detectivist, genernd un interes real si subtil, deopotriv prin starea de ncordare si de relaxare din timpul lecturii. Anticanonul sau canonul paraestetic actual si-l altur cu empatie. Sorin Alexandrescu l reciteste si l calific astfel: Amndoi, drama orasului de provincie si singurul roman poliist de calitate al epocii (gen evident necanonic, cruia Clinescu i acord doar un dispreuitor rnd si jumtate) (Pentru un mai grabnic sfrsit al canonului estetic, n Dilema, nr. 245, 3-9 octombrie 1997.) O oper proteic, pluridimensional, ca aceasta a lui Liviu Rebreanu, de nuvelist si romancier, cere o receptare cu aplicaie metodologic pluralist, adecvat pentru fiecare construcie narativ.

UNITATEA DE NVARE 7 : POLIVALENA EPIC (II)

Obiective: - stabilirea unor deprinderi personalizate de interpretare; -formarea competenei de lectur si de interpretare a textelor ficionale si nonficionale; Timp alocat : 2 ore
Mircea Eliade, G. Clinescu.

Mircea Eliade
Mircea Eliade (1907-1986) este realist-autenticist, n primele sale volume, care sunt romane. Apoi, aproape fr excepie, n nuvele, de la Sarpele pn la La umbra unui crin, ncepnd cu apropierea de sfrsitul primului deceniu de creaie, M. Eliade si desfrneaz tot mai mult imaginaia, dincolo de referentul real apropiat, accesnd planuri constructive inaparente, amfibologice. Un anumit tip de tezism, mimetic ori emulativ, de sorginte livresc si intelectualist, va fi curnd echilibrat de o fantezie original. Mircea Eliade poart cu energie si struin o constiin larg de creator si gnditor.

39

Este atras de relaii ca si de identiti. De aceea doreste s cunoasc Occidentul si Orientul att n sine, ct si ca depsire si sintez creatoare a lor. Tematica, problematica literar vor fi orientate n acest sens. S precizez acum c ethosul romnesc se arat aici a fi un ferment pregnant. El apare manifestat ntr-un anumit spirit fantastic si fantasmatic, si nu numai n micul roman Domnisoara Christina ori n nuvele ca Tineree fr tineree. Structurile narative vor fi si ele sintetice: naraiunea specular (Gide), fluxul constiinei (Joyce), naraiunea contrapunctat (Huxley) etc. Mircea Eliade nu are prejudeci de ordin tematic sau problematic n cunoasterea deplin a omului ca fiin universal, ilimitat, misterioas, insolit. El este constant atras de omul integral, natural si cultural, ca fiin biologic si spiritual, ntotdeauna inseparabil si camuflat pentru curiozitatea mereu vie si autentic. El deprovincializeaz problematica prozei n limba romn (prozatorul Eliade n-a schimbat limba literar niciodat), o nnoieste prin propensiunea sincronizant spre biologism si intelectualism. El, ca de altfel o parte semnificativ din ntreaga sa generaie, mizeaz pe discontinuitate si sincronizare. Nici iluzia diferenei nu era exclus, n valul istoric de experimentalism general, cu fermeni vizibili si din Romnia. Faptul este atestat chiar de primele sale naraiuni nencheiate si aprute doar postum, Romanul adolecentului miop si Gaudeamus. Ele sunt ndrznee mai nti prin problematica lor care acomodeaz att de firesc biologismul, psihologismul, eticul, metafizicul, spiritul nereprimat si necenzurat. Tema esenial a primelor sale naraiuni, de la Isabel sau apele diavolului, 1930, la Nunt n cer, 1938, e libertatea, examinat n ntreg proteismul ei. n numai civa ani de producere literar profesionist, eliberarea si extensiunea pn la ambiguitate a discursului etic, erotic, precum si ilustrarea lor evenimenial tulbur constiinele critice. Pentru a depsi socul, acestea protesteaz n numele adoptrii si adaptrii excesive de teme si formule epice. Ca prozator, M. Eliade si va accentua libertatea etic. Ea era, la drept vorbind, genetic fundamental pentru natura sa creatoare. Ideologiile extremei politice apar si ele ca situaie distinct a libertii radicale, anarhice. Cea comunist este prezent mai degrab accidental, dar n spiritul obiectiv al istoriei romnesti, n ntoarcerea din rai, 1934, unde o grev a muncitorilor i activeaz pe comunisti. Cea legionar, n chipul insurgenei spiritualiste, apare ca preocupare realist a lui Eliade n Huliganii, 1935, dar va rmne o obsesie spiritualist n nu puine din prozele ulterioare. Libertatea politic este utopic, in timp ce libertatea plenar este utopia realizat n imaginaie, ficiune, spirit. Erosul se mplineste n diverse ipostaze. Identificm un eros cultivat, aglutinnd senzorialitatea, sexualitatea cerebral, analitic si totodat visceral, n Isabel sau apele diavolului, 1930, Huliganii, 1935, ntoarcerea din rai, 1934 (unde nimic din ceea ce este realist, verosimil, din punct de vedere erotic, natural sau mpotriva naturii, nu lipseste), Santier, 1935, Domnisoara Christina, 1936 (unde erosului extrem dar verosimil i se adaug acela spectral). n Maitreyi, 1933, este prezent erosul cultic, indian, sub magia cruia se afl o vreme Allan, pn cnd va fi alungat spre refugiul n erosul visceral, comun si aparent consolator si eliberator, intermediat de Jenia Isaac si Geurtrie, dou ipostaze ale feminitii occidentale. Erosul ambiguu, fizic-ascetic, este practicat, n Lumina ce se stinge, 1934, cu o glacialitate pedagogic demonic, n bibliotec, de Manoil si secretara sa Melania, ratnd totusi iniierea celui de-al doilea brbat, bibliotecarul Cesare, opac la ritualul amorul spiritualist-ideologic. n Nunt n cer, 1938, cunoastem femeia ca dubl fantasm erotic, prin doi brbai diferii ei nsisi unul de cellalt, dincolo de faptul c o ntlnesc n dou momente defazate ale existenei ei. Erosul magic-hermetic, folcloric, oriental se nfirip n Sarpele, 1937, ori Secretul doctorului Honigberger, 1940. Destructurarea nedisimulat, chiar sfidtoare, exploatat cu efecte remarcabile, a

40

naratorului si a naraiunii, este de constatat n primele romane. E vorba de romanele sale asazis subiective. Dilatarea si entropizarea tematic, nsoind descrierea senzorial luxuriant, suplinesc construcia fabulei epice. M. Eliade adopt cu dezinvoltur si disponibilitate romanul existenei, ca si pe cel al ideii, n forme proteice, pluritipologice, polistructurale, de la realitatea autenticistepistemologic, la mit. Rescrie n felul su romanul sentimental, pragmatic, formativ, iniiatic. Sterge limita dintre factual si ficional, miznd pe statutul de atribuire narativ, n descendena prozei autenticiste. Autor, narator, narativitate, naraiune capt statut ficional ad-hoc, ntreaga convenie a imaginarului fiind dislocat de ficiunea documentului. Primele sale romane, naraiuni de tip intradiegetic, duc spre romanul indirect, parabolic la modul autenticist, diaristic. Isabel sau apele diavolului, Maitreyi, Santier, acesta subintitulat chiar roman indirect, experimenteaz romanescul jurnalului, al notaiei exacte, n febrilitatea prezentului omului senzorial si reflexiv. n romane ale eului, relatate uneori prin eu, M. Eliade se arat disponibil si fa de proza de analiz moral si psihologic, n ram socio-istoric (Lumina ce se stinge, ntoarcerea din rai, Huliganii), de obicei cu diferena de discurs, mai controlat n primul caz, mai liber n cel de-al doilea, cu limbaje distinct detropologizante, cu strduina unei motivaii a metamorfozelor perspectivei narative, n spiritul, insolit n contextul su literar, unor J. Joyce sau A. Huxley. Naraiunea este construit abisal, specular, n siajul lui Gide, pe baza unor hipotexte multiple mitic, folcloric, livresc , realizate fie separat, fie sincretic. Pentru acest ultim caz e de amintit hipertextul Domnisoara Christina, implicnd eresul transgresat literar n goticul sau fantasticul poematic eminescian din Luceafrul si Strigoii, la care unul dintre personaje, doamna Moscu, trimite din postura deopotriv a cititorului intradiegetic. M. Eliade vrea s impun nu, n primul rnd, autenticitatea scriiturii, ci autenticitatea existenial prin scriitur, o scriitur factual, captivant prin deconvenionalizare. Romanul indirect Santier este un jurnal extras din cteva caiete. Manuscrisul nu mai este unul gsit, ci unul elaborat fr intenie auctorial, contnd ns pe intenionalitatea scrisului eliberat, dispersat, haotizat, si pe solidaritatea si similaritatea intenional a lectorului sedus de acelasi ethos al discursului n epur simbolic. Primele dou romane, neterminate, postume, Romanul adolescentului miop, 19211925 (1989), Gaudeamus, 1928 (1990) sunt tot naraiuni nonfictive. Ele includ jurnale si scrisori elaborate de personaje care, si ele, ca romancierul nsusi, fug de invenie ca de cel mai mare pcat estetic, miznd pe etica pur si radical a confesiunii. Mircea Eliade scrie romane ale ideii, eseuri romanesti, directe si introspective, brute, dar rafinat executate, discursive si analitice, ancorate n miezul obsesiilor majore ale epocii. Experimentul epic, autoreferenialitatea, autoproductivitatea textualist, metaromanesc sunt prezente si anticipate pentru evolutia ulterioara a prozei n limba roman, n Romanul adolescentului miop, roman despre scrierea unui roman care refuz s se lase scris, ori n Gaudeamus. Descoperim de timpuriu la M. Eliade obsesia romanescului cutat n cile scriiturii. Personajele reflecteaz la o poetic tipologic-actanial vezi Personajele judec autorul din Gaudeamus. Ele au si autonomie ficional rivaliznd cu romancierul inclus n roman. Experimentele lui Eliade au rmas n manuscris. Editorial, romancierul suporta si el presiunile contextului relativ receptiv la nnoiri. M. Eliade si uitase curnd sau si prsise intuiiile experimentale. Din pcate, ntreaga proza romneasc, sub teroarea politicului, si le va reaminti trziu, n deceniul 7 (prin Onirismul estetic structural si Scoala de la Trgoviste), dar si discontinuu.

G. Clinescu
n concepia despre roman, G. Clinescu (1899-1965) este mefient, ori cel mult moderat, cu modernitatea. El nu admite sincronizarea romanului cu stiina si filozofia. Totusi, supune

41

romanul examenului stiinific, mai exact sociologic. nelege nnoirea ntr-un fel organicist, prin reflectarea n roman a sufletului etern si nu a psihologiei. Aceasta se impusese, de curnd, printr-o continu schimbare. Apoi, se impusese, mai nti, metodologic. El suspecteaz metoda epic de efemeritate si superficialitate. Ia analiza n proiectul si practica ei de aprofundare tradiional. Romancierul realizeaz att personaje clasice, tipologice, balzaciene (avari, arivisti, n circumstane sociale si istorice noi, complexe), descrieri de medii, interioare, arhitecturale, ct si introspecii profunde si subtile. Atitudinea sa estetic si programeaz s redescopere clasicismul prin experienele moderne. Alturi de elementele realismului critic, include procedee moderne, caracteristice literaturii secolului XX: discursul eseistic pe diverse teme, ori chiar discursul poetic, n relaie cu eroticul, n Cartea nunii, rapsodie, fr instinct parodic, a iubirii conjugale, n Enigma Otiliei, dar si n Bietul Ioanide, unde personajul central este un sensibil la feminitate, sau Scrinul negru, prin memorabila aristocrat, dac facem abstracie de o anumit reflectare sociologist-vulgar, Caty Znoag. Primul gnd despre roman, n apropierea debutului su n specia major a prozei, era s ntreasc referenialitatea, n convenia estetic a mimesisului, si s slbeasc pn la ndeprtare convenionalitatea. Ai spune c avea n vedere noua convenie realist-autenticist. Prin urmare, este de recomandat romancierului romn o ntoarcere din convenional n real prin mbrcarea smokingului si a costumului de baie, prin senzaia motorului terestru si aerian, prin frecventarea ringului si a barului, printr-o cultur direct, care s-l fac apt pentru a simi cu toat lumea, fr s se confunde cu ea. (Romanul si viaa modern, n Romnia literar, nr. 2, 27 febr. 1932) La puini ani dup avntul romanului romnesc n efortul lui de actualizare, de sincronizare cu cel occidental, romancierul venea cu a doua sa producie de gen si semnala o mare criz n domeniu: azi, romanul autohton nu mai are cutare (Cteva cuvinte despre roman, n Adevrul literar si artistic, nr. 918, 10 iulie 1938). El explica acolo ratarea general n roman prin faptul c scriitorii nostri nu cunosc cele cteva teme capitale pe care le pot frecventa si le abordeaz doar ntmpltor. Pentru el, Esena realismului (articol din 1965) este via semnificativ exprimat prin individualitate si generalitate uman. Nu metoda, structura, retorica, dar reducia (esenializarea) tematic a realitii curente ar fi ntre primele obligaii ale romanului. E nencreztor n actualitatea avangardist ori modernist. nelege s mearg ncet, stiind c literatura romn este asincron si are de recuperat temeinic. Convingerea sa pare a fi aceea c cine ntrzie ignornd mai are nc de ntrziat nvnd. Totul s-a pus pe seama unui histrionism uman si artistic nnscut. G. Clinescu se joac, mereu, ntr-un fel serios. Ori este grav, constant, n mod ludic. Rmne personal doar ca purttor de msti (personae). Are identitate numai n variate roluri. Identitatea sa se remarc n diversitate. Si n divertisment. Scriitorul este purtat de furorul unei continue distracii. Distracia este atracia firii sale. Disocierea de modele si eclectismul epic personal l-au adus n situaia de a fi fixat, norocos, nu n seria unor romancieri de concepie ezitant, dar intuind mersul literar dincolo de prezent. Clinescu romancierul, inegal estetic, maestru al ceremoniilor romanului estetizant, infestat ideologic, pare a fi o verig ficional tare. Nu este uitat de prozatorii Scolii de la Trgoviste si nici de textualistii si postmodernistii deceniului 9. G. Clinescu rmne un romancier pentru cunosctorii speciei, un prozator special exersat n(tru) revizitarea formei si substanei sale literare. Un nceput de experiment, n cutarea unei structuri retorice hibdride, articulate extensiv, de un original rafinament, l ofer Cartea nunii, 1933. Este un roman involuntar hipertextualist, cu referent n hipotextul Daphnis si

42

Chloe de Longos, departe, fireste, mai cu seam sub raport naratologic, de un hipertext (post?)modern precum Compunere cu paralele inegale de Gh. Crciun, care reia referina livresc, literar, a autorului grec. Romanul familiei unor tineri moderni, Jim si Vera Marinescu, se ese, n absena prinilor, n contrast cu romanul femeilor, mtusile Ghenca, Lisandra, Mali, din clanul naturalist al casei cu molii; acestea vieuiesc n virtutea unor tradiionale si defeminizante relaii de putere. n varianta de uz pentru cititorul comunizat, autorul introduce secvene de pamflet ideologic, de clas, ptnd adnc stofa epic o naraiunii afective si patetice, n contrazicere cu aceea n registru sarcastic. Cnd a publicat Enigma Otiliei, 1938, s-a vorbit de balzacianism, pentru c acest model este discutat mereu, n chip de bovarism retro, de Clinescu. Dar, nainte de realism critic, reperul potrivit ar fi naturalismul. nti pentru c cele mai multe dintre personaje, cariatide n poetica romanului su, sunt tarate. Metoda epic realist-critic este aplicat la o umanitate zolist de un spirit creator, foarte bun cunosctor al poeticilor romanului si disponibil a le pastisa si parodia, alternativ ori simultan. Avem aici un caz aparte de sincretism al poeticii prozei. Unul complet si complex, emulativ, inter-variantistic, clcnd apsat pe(ste) clasicism, romantism, realism (pre)modern. Obiectivitatea apare jucat de o pronunat, altfel spus personal, subiectivitate. Nu doar Balzac, desi el n primul rnd, este acum deconstruit. Balzac rmne pentru G. Clinescu paradigma viabilitii realismului n proz, n roman, construit de el dinspre tipologic spre problematic, tematic, moduri discursive, limbaj. Creativitatea deriv si aici, ca ntotdeauna n cazurile de performan literar, nu din disociativitatea de toate modelele, pentru a propune unul propriu, ci din asociativitatea insolit, nou, chiar forat, dar pn la urm convingtoare si nu fortuit, a unor modele autarhice, despre care toi cred c impun numai clivaje. Balzacianism nu nseamn apoi nici asocierea la modelul ortodox, ntr-un mod decreativ ori epigonic. Romanul Enigma Otiliei este exemplar pentru naturaleea si adncimea cu care izbuteste s permit fuzionarea unor elemente estetice considerate incompatibile: clasice, romantice, realiste, naturaliste si moderne. Alturi de secvenele de analiza sufleteasc, afectiv, sentimental, ntlnim episodul dramatic, scena, secvena teatral, dialogic. Ele dezvluie procedee specifice esteticii romanului zolist-naturalist, precum asa numita felie de via sau adncirea factorilor de ereditate, cu accent n conturarea psihologiei personajelor. Structural, Enigma Otiliei este un roman dialogic, n sensul conceptului de roman, al secolului XIX, al lui Mihail Bahtin, n care substana romanesc se constituie din stereofonia vocilor, locutorilor si din amestecul de registre si limbaje, apte s conduc la performana stilistic. Romanul, teatral din proiect, e alctuit prin bulversri, asocieri, telescopaje imprevizibile. Ele converg ntr-o manier care impune o relaie de sociabilitate printr-un cod al scriiturii si al lecturii. Romanul deschide, prin concepie, un joc estetic diabolic cu o realitate angelic si fragil, mortificat cu un sarcasm vivace. E dominat de un naturalism sarcastic, zoologic, reificant, n relaiile de familie sau de clan. Iar, prin extensie, n relaiile sociale si profesionale, la nivelul vieii comune.

UNITATEA DE NVARE 8 : RESTRUCTURRI EPICE.

Obiective: - promovarea unui sistem de valori literare autentice - stabilirea unor deprinderi personalizate de interpretare;

43

Timp alocat : 4 ore

Psihologismul oniric si erotic. Analitismul.

Psihologismul oniric si erotic.

Gib I. Mihescu
La Gib I. Mihescu (1894-1935), nclinaia literar pentru exces, imaginaia enormitii si a grotescului apar ca o manifestare compensativ a fpturii lui umane. Era un om absent si lipsit de vigoare. (Oscar Han) Producia unui deceniu a avut parte de o selecie autocritic, n cele dou volume antume, La Grandiflora, 1928, Vedenia, 1929. Proza scurt, cu referenialitate rneasc, este precar deopotriv ca text si realizare, dup cum putem urmri ntr-o trzie ediie de Nuvele regsite, 2003, unde apar si cteva povestiri rurale. Unele dintre viitoarele sale romane trec prin stadiul de nuvel: Femeia de ciocolat (n Gndirea, 1925), Rusoaica (n Gndirea, 1930). Alte nuvele vor fi integrate n romanul Zilele si nopile unui student ntrziat. Proza aceasta este una de proiecii ale puterii sentimentale extreme si concrete, materializate la propriu prin competiie, gelozie, posesie. Recurena erotismului are dou ipostaze: n cazul cel mai ru ea este netransfigurat, trivial, iar n cazul cel mai bun ea este remodelat si denaturat livresc (aici a fost identificat cu mare grab influena rus, dostoievskian). Aici, n plin obisnuit, nu apare fantasticul, ca la Eliade, ci fantasmaticul. Toat fiina acestor fpturi se tulbur si halucineaz, stpnit psihic si moral de un cutremur visceral, senzorial, imaginativ. Scriitorul este un fantezist ce pare un vizionar, att n construcia subiectului, ct si n imaginaia expresiv. Efectele de real si vizionarism provin din virtutea abil simulat de constructor n imprevizibil si insolit a prozatorului, fapt care a determinat etichetri precum constructivism psihologic (Cioculescu) sau poliism psihologic (Streinu). Adecvat mi se pare formula retorism psihologic. Virtualul domin realul, ceea ce face s se modifice si s se atenueze propensiunea spre actele extreme, de violen afectiv sau de constiin. n cel dinti roman al lui Mihescu, Braul Andromedei, 1930, realitatea himeric este fragil si nu transformatoare, nu are puterea de a dizloca realitatea comun a provinciei. Domin anecdotica erotic: trei brbai n aparen diferii s-au angajat n competiie pentru o femeie fr mister. Lirismul ironic fractureaz salvator, pe ici-pe colo, naraiunea. O intrig erotic de tip anecdotic se ntoarce si n Femeia de ciocolat, 1933, unde doi brbai o vor de soie pe o femeie, dar al doilea este silit s se mulumeasc a o avea doar ca amant. Fixaia erosului se produce la limita dintre verosimilitate si proiecie fantezist si himeric. Naraiunea este lipsit de inventivitate si pare a urma sau a propune o reet de trivialliteratur. Zilele si nopile unui student ntrziat, 1934, este mai ales romanul unui personaj, Mihnea Biatu, un amoral, un mistificator impenitent. Subiectul, legat tot de anecdoticul comun, este aici mai bine pus n naraiune, prin echilibrul si acuitatea observaiei si analizei, a dramatismului si a comicului de caracter si de situaii, n sfrsit, prin oralitatea vie. Relatare a locotenentului Ragaiac, Rusoiaca, 1933, este un roman matur, ca structur, tipologie, moduri de expunere, stil, roman n sensul propriu al conceptului, ficional si nu o travestire superficial a referinei memorialistice ori diaristice. Locul aciunii configureaz exoticul autohton, Basarabia de dinainte de a fi reluat de Rusia, acum bolsevic.

44

Citim aici un roman realist si idealist, cotidian si aventuros, cu personaje aflate ntre dou lumi cu sisteme instituionale diferite. Naratorul nu este autocentrat, ci deschis ctre psihologia, ori mai curnd psihoza, erotic a militarilor, naturi viscerale si himerice, care imagineaz femei spritualizate n bine ori n ru, exacerbate trupeste si misterioase sufleteste. Rusoiaca ajunge o fixaie erotico-oniric, o sintez a acestor femei, femeia ideal sau de vis, complet, complex, dar incert, despre care se emit numai supoziii. Rusoaica este o utopie a idealitii erotice. Nimic nu-l mntuie, nimic nu-l alter-eaz n sensul acceptat, pe Ragaiac: realul, livrescul, miticul, religia. Epicureul din noroiosul trg basarabean este un sastisit, nerbdtor s se sihstreasc la grania ruseasc, unde sper s evadeze din trivialul existenei. Visul i va rmne himeric. Ragaiac este, fundamental, un inadaptat. Ragaiac vede, n vrtejul fantasmagoriilor stupide, femeia livresc, homeric (Elena, Andromaca) sau mitic (Junona, Calipso, Pallas Athena, Diana aceasta din urm, Diana, i oblitereaz reveria, cobort n realitatea goal a divinei igncuse Diana. Ragaiac si face din Rusoaic o iluzie, dar si o fars. Animat de un complex social si metafizic, tnrul avocat Mihai Aspru din Donna Alba, 1935, este brbatul inferior care ajunge s recreeze o femeie deja superioar, printr-o tensiune progresiv a proieciei sale utopice realizate. Ideea n care o proiecteaz capt o concretee fascinatorie. Un complexat social ptrunde n lumea aristocraiei, pe care o idealizeaz prin aspiraie arivist. El pare a uza de orice pentru a o seduce pe Donna Alba, dar se comport, n sfrsit, dup 11 ani de asteptare, ca un om superior, iar aristocrata i d satisfacia de a nu-i refuza inima. Fresc (si critic) social pregnant prin evenimente si personaje, dar si teatru epic pasional si pasionant, n tem erotic, romanul se susine prin distanarea auctorial de ntregul text.

Analitismul
Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955)
debuteaz trziu ca prozatoare, n 1913, cu nuvela Viziune, la revista Viaa Romneasc, iar editorial cu volumul de nuvele Ape adnci, 1919. H. P.-Bengescu i precede pe autenticistii existenialisti, analisti ai moralei si psihologiei sau pe aceia ai psihologiei morale. La debut, n Ape adnci (1919), critica i afirm originalitatea scrisului, o expresie a cuprinztoarei si profundei senzitiviti si reflexiviti feminine. Renunnd la dinamica povestirii, la exclusivitatea verbului, prozatoare devine o analist, o descriptiv, o naratoare autoscopic, o ntemeietoare de lumi imaginare, pulsnd ntre interioritate si exterioritate. Dup primele execuii ficionale, ea gseste echilibrul ntre impresie si expresie, fr a renuna la inovaie. nnoieste reducnd unele categorii si forme ale naraiunii sau le conferi extensie. Chiar si proza sa de mic amploare, care succede debutului matur (Sfinxul, 1921, Femeia n faa oglinzii, 1921), este modelat muzical. Scriitoarea nssi recunostea c gndeste muzical. Aceste structuri narative radicalizau poetica prozei ntr-un mod care surprindea flagrant pe profesionistii lecturii. Cu toii admiteau o structur sau, cu termenul obisnuit atunci, folosit si de Lovinescu, o compoziie strns si elementar. Roman provincial, 1925, si Desenuri tragice, 1927, recupereaz socialul prin modalitatea realismului naturalist, ntr-o not tragic. Se adaug disponibilitatea epic spre intimitate. Proza scurt publicat postum (Sangvine, 1973) confirm modernitatea sincron cu M. Proust si V. Woolf, apropierea de stilul si, oarecum, de metoda lor epic. Meritul acestei scriitoare, pe care N. Breban o consider cel mai mare autor de romane romn, este acela de a fi desctusat limba prozei, n direcia unui modernism subtil, a intelectualismului si a explorrii inconstientului. Romanul Adrianei si Femeia n faa oglinzii sunt mici romane ale subiectivitii lirice.

45

Prozatoarea si obiectiveaz experiena autobiografic, de sor de caritate a Crucii Rosii, din timpul rzboiului de ntregire a Romniei, n romanul Balaurul, 1923. Balaurul oscileaz ntre discursul tranzitiv, al existenei, si cel reflexiv-simbolic, stpnit de o retoric, ea nssi, nesigur, (pre)modern. Al doilea roman autonom al autoarei, Logodnicul, 1935, reuneste dou perspective. Una este realist naturalist, cu tendine spre analiz. Cealalt este absurd, mecanicist. Fpturile mecanomorfe, la limita suprarealitii, au o stranie viabilitate estetic. Subiectul reia prejudeci sociologizante de tip smntorist: prpastia dintre Capitala si restul rii. Bucurestiul apare prbusit moral, adevrat loc apocaliptic. Provincia rmne salvatoare, prin caracterele ei. n fond, ideea este stendhalian. Un ciclu de romane, constituit fr vreun proiect, tatonant, de ctre scriitoare, si chiar la sugestii si insistene strine cum este cazul ultimei cri, n dou volume , este cel numit al Hallipilor. Seria include opere cu o relativ autonomie: Fecioare despletite, 1926, Concert din muzic de Bach, 1927, Drumul ascuns, 1932, Rdcini, 1938. n afara numeroaselor personaje exterioare, pe durata a aproape 20 de ani cam tot att timp ct dureaz elaborarea ntregii opere a prozatoarei , mai sunt urmrite familiile Rim, Drgnescu, Maxeniu. Personajele se privesc reciproc, din unghiuri felurite, iar diversitatea perspectivelor, n mai multe momente de via, le confer complexitate, ireductibilitate, dinamism, desi multe din ele triesc autoscopic. Arivisti ai Capitalei nceputului de secol XX, ei vd n avere nu un mijloc de a tri ndestulat, dar de metamorfoz si de poziionare, de a se ndeprta de rdcini, de a le face uitate si de a se asimila n nalta societate, de a accede la nobilitate. Parvenitismul si snobismul lor sunt facilitate de burghezia si mosierimea cu rdcini sociale tulburi. Chiar Hallipii sunt descendenii unui arivist recent, Eriste. Romanciera alterneaz si simultaneizeaz naraiunea direct, dramatizat, scenic, dar si relatarea analitic, introspectiv. Naratorul face cunoscut un univers uman printr-o perspectiv existenial si moral neconcesiv, antisentimental, lucid, ironic si chiar grotesc. Sistemul su narativ este original si complex, nemaintlnit pn atunci n romanul romnesc. El i permite naratorului, pe de o parte, ca s descind n zonele cele mai obscure, abisale, ale psihologiei personajelor conturate. Concert din muzic de Bach, 1927, urmreste, n alternan, n interferen si uneori chiar contrapunctic, ca la A. Huxley, evoluia sau, de fapt, involuia unor familii, unificate prin condiia lor social, moral si existenial, asadar prin destin. Romanul nu este unul exclusiv obiectiv, marea fresc orseneasc (E. Lovinescu), dar si unul al constiinelor ntreptrunse. Romanul deruleaz cteva linii epice nsemnate si impune cteva personaje nemaintlnite n proza romneasc. Cele mai multe personaje au cte o tar biologic, ereditar, ele rmnnd sub dominaia imperioas a fiziologicului. Psihologicul se afl nrdcinat n fiziologic. Tot ce afecteaz constiina a afectat mai nti corpul uman n ansamblu. Prin boal, constiina se transform profund si se manifest n mod autentic. Bolnavul este mult mai sincer dect omul sntos si el nu mai este la fel de tentat s se ascund. Prin boal, omul se cunoaste asa cum este el de fapt. Prin urmare, romanciera realizeaz conexiuni uimitoare ntre fiziologia si psihologia personajelor sale, analizate cu sagacitate de Liviu Petrescu n Romanul condiiei umane. Se cuvine s recunoastem n H. Papadat-Bengescu o nnoitoare semnificativ a romanului romnesc, a prozei n general, prin viziunea si tehnica literar. Prozatoarea n-a scris studii ample de poetic a naraiunii, dar, dincolo de vocaia ei implicit pentru teorie, rmne evident si aceea explicit, dezvluit n interviuri, articole si, nu n ultimul rnd, n coresponden. Ideea c sufletul e o form a trupului, urmrind epic poetica narativ a ceea ce a numit si ilustrat prin trupul sufletesc, o aduce pe H. P.-Bengescu n stricta contemporaneitate,

46

deopotriv universal si romneasc, pentru cteva bune decenii. Ea are intuiia si chiar obsesia pluralitii eurilor, ca la Proust. Este o observatoare a sociologicului si esteticului, n analiza psihologic a fiziologismului, a imoralismului sau amoralismului parveniilor la nobilitatea cu motivaie spiritual si nu material. ntr-o confesiune, H. P.-Bengescu susinea c autobiografia sa literar se confund inextricabil cu autobiografia personal. Programul su literar, n proz, este anti-mimetic: nu voi reproduce, nici nu voi reconstrui. n general, ficiunea este la ea suveran: romanele mele sunt pe de-a ntregul create. Din unele scrisori ctre G. Ibrileanu, primul su mentor literar, aflm c urmreste acuitatea simirii pure sau viziunea violent asupra realului, psihologismul viu, chinul, dorina de a reda nu descrierea senzaiei, ci senzaia nssi. Pentru noua ei teleologie narativ, autoarea caut un nou limbaj al prozei: Si vorbele trebuie s-mi par inventate de mine. (Scrisoare ctre G. Ibrileanu din 19 febr. 1914) n sfrsit, pentru a-i recunoaste radicalitatea inovatoare, s mai notez c ea urmrea cu temeritate, n proz, ca alii n poezie, s denune chiar si insuficiena punctuaiei (n Sburtorul, nr. 9, 1927).

Camil Petrescu
Romanul lui Camil Petrescu (1894-1957) nu trece de la obiectiv la subiectiv, dar reuseste s realizeze o osmoz personal ntre cele dou planuri. n Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de rzboi, 1930, avem lumea n dou zile, unite prin agresiunea asupra constiinei expuse echivocului sentimental si politic. Scriitorul abordeaz tema rzboiului cu o alt metod narativ, ntemeiat pe discursul factual cu virtui de discurs ficional. Citim un paradoxal roman subiectiv, obiectivat total, ca proces verbal, falacios birocratic (Proces verbal de dragoste si de rzboi este un avantitlu). Nu putem pretinde c anticipa maniera, neoavangardist, radical difereniatoare, a noului roman francez din deceniile 5-6. Pe un Le Clzio, de pild, autor al unui roman intitulat Proces verbal. Punctul de vedere narativ aparine lui Stefan Gheorghidiu. Cronologia nu este riguros respectat. Naraiunea se dezvolt n principal analeptic, dar uneori proleptic. Construcia circular include lumea exterioar n aceea a constiinei. Experiena geloziei si a rzboiului sunt limitele unei naturi incerte, baroce, care si apropie diferenele. Stefan Gheorghidiu, student de condiie social modest, face o fixaie fr revenire pentru Ella, o coleg de facultate, orfan, aflat sub tutela unei mtusi. Intransigent moral fa de rudele sale nstrite, doi unchi, un avocat si un politician, Stefan nu reuseste nici cnd si schimb situaia material, printr-o mostenire, s se adapteze existenei sociale. Constiina brbatului trece prin anomie, si pierde autonomia, disoluionat de femeia posesiv. De aici, obsesia lui privitoare la ratarea iubirii. Decorul domestic sau nfruntarea dintre cei doi unchi ai lui Stefan Gheorghidiu, industriasul Tache si politicianul Nae, refuncionalizeaz, n descriere si tipologii, romanul obiectiv, cu personaje construite critic, moralist. Pentru literatura romn, romanul are o compoziie inovatoare si insolit. Structura lui a surprins constiina epic a criticii la vremea apariiei lui. Analitic si rememorativ, rescrie polemic, creator, romanul sentimental si pe cel de rzboi. E n egal msur experienialist termenul lui Petru Comarnescu , n ordine tematic, si experimentalist, n ordine structural. Tehnica esenial era aceea a telescopajului ntre dou mari fragmente, elaborate dup asimilarea personal a dou poetici diferite ale prozei. Romanul face examenul epic al indiferenei lucide si pasionante la diferen. E opera unui creator sintetic si totodat inventiv. Patul lui Procust, 1933, extinde formula realismului psihologic modern si inoveaz la nivelul instanei si structurii narative, prin deschidere si ambiguizare. Acest sincretism subtil n-a fost receptat n esena sa.

47

Receptarea dominant a fost unilateral. E. Lovinescu descoper un roman psihologic, iar un romancier preponderent obiectiv ca L. Rebreanu citeste aici un roman pasionant si vibrant de via. Romanul telescopeaz cele dou perspective, obiectiv si subiectiv, reface un dosar de existene, prin deschiderea relativizant pn la echivoc a instanei narative. E. Lovinescu, purist si conservator n afirmarea unui concept de roman insuficient de modern, reafirm, de pe poziii estetice, invalidarea unei structuri, creia nu-i observ jocurile studiate ale incongruitii, ciocnirea si nu divorul dintre obiectiv si subiectiv, social si intim. Atent la transformarea poeticii romanului rmne P. Constantinescu, pentru care compoziia este doar aparent capricioas. Romanul cel mai bun al lui Camil Petrescu este rezultatul unui control (meta)textual lucid si adnc, de o subtilitate care depseste mult orizontul de asteptare al criticii. Polemismul creator cu marile paradigme romanesti atinge maxima fertilitate si performan. Autorul elaboreaz acum un metaroman pluri-auctorial, n care nu doar un personaj, dar mai multe, se afl n cutarea romanului. Aceste personaje ajung autori complementari, creditabili, fie individual, fie laolalt. Personajele sunt realizate contrastiv. Misoginismul, mizantropia sunt puse ntr-o ecuaie complementar, de echilibru (baroc) ntre antiteze, la nivelul individului (Fred Vasilescu e cuceritorul care nu cucereste, cel iubit si inapt de iubire, Ladima este iubitorul neiubit, Emilia e iubit neiubitoare, D-na T. iubitoare neiubit), cuplului, triunghiului sentimental, grupului familial si social. P. Constantinescu a sugerat aceast complementaritate aparent discriminatorie, vorbind despre Emilia si D-na T., ca despre doi poli, josnicia si nlarea feminitii. Si stilul este multiplu modelat. Aparent neliterar, de o subtil si ambigu precizie.

Anton Holban
Sincronizarea literar, nelipsit de unele note de difereniere s-a dovedit pentru Anton Holban (1902-1937) una durabil, actual. Prin structur, Holban este si un inovator propriu-zis, n realizarea decompoziiei constiinei psiho-morale, evenimentelor, narativitii, sintaxei si figuraiei retorico-stilistice. Cu Romanul lui Mirel, 1929, ne aflm la distan de tipologia si specificul moldovenesc urmat pn n pnzele albe de Ionel Teodoreanu. n familia lui de trei generaii, Mirel are rzvrtiri detestabile. Atenteaz la pudoarea nu numai a unei slujnice, dar si a unei mtusi. Las gravid o arierat si nu se ascunde de ai si. E, n felul lui, un huligan care caut actul anarhic, precum tinerii ce aveau s intre curnd n romanul lui M. Eliade. Tnrul Mirel se ded autoanalizei pn la automutilarea moral. Observm deja la Holban fixarea n naraiunea analitic si exersarea discursului narativ ntr-un registru echivoc, patetic si sarcastic. Parada dasclilor, 1932, apropiat si de nonficiune, reportaj, memorialistic, este un volum de proz de observaie, scris dup o metod heteroclit, clasic, realist critic si modern. Aceste studii tipologice corozive sunt aplicate asupra mediului pedagogic provincial. O moarte care nu dovedeste nimic, 1931, este primul roman, din cele trei, ale formaiei lui Sandu ca om tnr si scriitor. Sentimental, Sandu se afl aici n contratimp cu Irina, dar si cu sine. Prea simplu si totodat prea complicat, el este dezechilibrat si obsesiv, un frustrat n voluntarismul su afectiv, deliberativ, estetizat. Nu poate avea dect o relaie crispat, iar n afara cuplului i se elibereaz afectivitatea culpabil. Romanul poart optica subiectivitii masculine, nemplinite dect n sarcasm. Natur indecis, Sandu si aplic un bovaric tratament fabulatoriu. n Ioana, 1934, incompatibilitatea intelectual, cultural, artistic, este depsit de potrivirea afectiv. Ioana pleac de la cazuistul Sandu, dar se ntoarce pentru a fi ea cea care i anim

48

gelozia. i mrturiseste acestuia vina de a se fi dat altuia, pentru a-l transforma. El ajunge la erosul extrem, psihotic, iar ea la eticul apstor. Holban a mrturisit c a pornit de la piesa Brnice a lui Racine: doi oameni care nu pot tri nici mpreun, nici separai. Structura fragmentarist, intensiv, de adncime, si deliberat antiextensiv, opus suprafeei, este adecvat poeticii metaromanului deopotriv trit si scris de Sandu n relaie cu Ioana. Sandu, ca scriitor, este un chinuit moral fr evaziune metafizic, doar cu un succedaneu al imaginaiei, lansnd n ficiunea diaristic un pseudo-expresonist ipt ctre oameni. Citim un roman diaristic al afectivitii dezafectate, desfsurat ntr-un cadru ardent si patetic, la Cavarna estival, un loc preferat al artistilor. Obsesia culpei vine din absena iubirii, trit ca stare a unei deliberri fr limit. Triri autodistructive, necontrolate, nedirijate, sunt reproiectate sub semnul existenei tragice. Sandu aspir aici la autocunoastere real, de tip socratic. E. Lovinescu a fcut constatri elementare, precise, dar n-a observat inteniile artistice nnoitoare. Acuzata lipsa de compoziie era o deliberat destructurare, adecvat lumii intrioare a personajului. Apoi, simple[le] nseilri de notaii pregnante prin autenticitate erau anticipri ale expansiunii descriptiviste din naraiunea ilizibil a simulacrului de tip neoavangardist, textualizant. Stilul asumat prolix, adecvat evanescenei sufletesti si psihotice, este motivat de strile si tririle personajelor, n ansamblu de substana existenial a naraiunii. n sfrsit, n Jocurile Daniei, 1971, Sandu figureaz cutarea adevrului de ctre un sceptic obsedat de inautenticitatea fundamental a vieii. Mai mult dect o dram, ca la M. Eliade, citim aici o tragedie a inteligenei. Structura romanului pstreaz ajustrile sau reduciile categoriilor epice, n subiect, moduri de expunere (mai cu sem prin extensia descrierii) si celelalte. Dincolo de vrst, diferena personajului feminin de cele anterioare este marcat doar de autonomia conferit de o puternic prezen, datorat voinei sale, supus doar autometamorfozei. Dania, la 18 ani, este un Janus feminin, sedus doar de jocul de-a realitatea eliberat de norme si de-a fabularea stereotip, n prezena absent a lui Sandu, intelectual reflexiv, socratic, esuat n tentativa lui de (auto)cunoastere. Cartea de nuvele, Halucinaii, 1938, a fost discutat mai cu seam pentru unitatea tematic a prozei sale, obsesia extinciei (Conversaii cu o moart, Bunica se pregteste s moar etc.) Ea se reine mai mult pentru disponibilitatea sau deschiderea experimentului, fr frontiere ntre speciile ficionale si factuale. Holban a fost un prozator sincronizat si difereniat, n arta prozei, nu doar n literatura romn, dar si n aceea occidental.

UNITATEA DE NVARE 9 : PROZA DE AVANGARD.

Obiective: - promovarea unui sistem de valori literare autentice; - cultivarea interesului pentru literatur; Timp alocat : 2 ore

Urmuz
Prozele sale, Urmuz (1883-1923) si le califica drept umoristice si fanteziste si le denuna, la rndul su, ca trzneli riscante (21.IV.922). Exist mrturii c Urmuz voia, n mod obsesiv, s scrie aproape perfect, se ndoia de importana scrisului su si, totodat, se temea c s-ar putea sti la slujba sa din domeniul juridic

49

c este si scriitor. Nu chiar usor, s-a impus norma originalitii si singularitii lui Urmuz. Exist mrturii c scria astfel pe la 1908, desi scrisul su e cunoscut din 1922. A fost neles de foarte puini, n context interbelic. A fost ignorat de E. Lovinescu, minimalizat de P. Constantinescu (minor, haotic), respins de G. Clinescu (simple elucubraii premeditate), dar si protocronizat n derdere de acelasi (prin el suprarealismul romn este anterior celui francez si independent). L-au recunoscut avangardistii, care au avut o revist numit cu pseudonismul su literar. A fost imitat si emulat de Jacques Costin, Ionathan X. Uranus, Cugler si alii. A fost recunoscut si promovat n Frana, tradus n 1965, de romno-francezul Ionesco, cel care vedea n el ntr-un fel, as spune, halucinant, pentru critica romneasc major a vremii sale , pe unul din precursorii revoltei literare universale, unul dintre profeii dislocrii formelor sociale, de gndire si de limba care, azi sub ochii nostri, se dezagreg absurde ca eroii autorului nostru (Les lettres nouvelle, janvier-fvrier, 1965). A fost proiectat n avangarda universal, manierism, futurism, expresionism, suprarealism, freudism, absurd, existenialism, antiliteratur, textualism, gnosticism. Comentatorii si l-au alturat de Flaubert, Alfred Jarry, Raymond Roussel, Franz Kafka, Lewis Carroll, Harms, Schulz, Gombrowitz, Beckett, Ionesco, Bacovia. Cum citim textele lui Urmuz din Algazy & Grummer, 1930 (Pagini bizare, 1970)? nainte de a rspunde, s amintesc c, n articolul M. Blecher (aprut n Romnia literar, n anul 1988, la 50 de ani de la moartea prozatorului, G. Bogza noteaz, spsit, c si titlul dat de el prozelor lui Urmuz, Pagini bizare, este inadecvat. Mai precis, este reducionist. Paginile lui Urmuz nu sunt doar bizare. E gresit o lectur unidimensional a lor. Jocul cu bizareriile este controlat cu o seriozitate dramatic. Poate c e bine s facem o lectur invers scriiturii. Dac autorul ntoarce realul pe dos (croseteaz mai complicat, cteva ochiuri/cuvinte pe fa, cteva pe dos...), de ce nu i-am ntoarce scriitura antirealist si subversiv, pentru a o prinde, mcar cu o parte din referina ei? Decorurile, inventarele de obiecte si gndiri din Plnia si Stamate (roman n patru pri) sunt expuse prin viziune halucinatorie. Descoperim aici obiecte diferite si n aparen incompatibile, de la ambient la infinit. Ca n vise, verosimilul decade n neverosimil, revine sau dispare, este marcat de alternan sau oscilaii. Grania real-ireal se mut pe nesimite. Halucinaia proieciei narative rstoarn realitatea, schimb sau eludeaz cauzele si efectele. De obicei textele au incipituri portretistice. Portretul lui Stamate e realizat abia la nceputul prii a doua. El este alctuit din contraste, morale si fizice. Naraiunea pastiseaz discursul moral ori dramatic al istoriilor amoroase: Fericirile mari sunt ntotdeauna de scurt durat... Am citit, asadar, n Plnia si Stamate o poveste de iniiere simulacru de iniiere , ciudat, halucinant si coerent, fantezist si fundamentat. Stamate este fptura destinat, ntr-un fel tragic, robiei si recluziunii. El trieste epuizant toate iluziile simurilor, raiunii, (di)vagnd zadarnic prin societate (e consilier comunal, dar st nchis n, de fapt sub, cas), mitologie, religie, art, stiin. Acestea ajung aici tot attea domenii utopice si nseltoare. Ismal (Ismal si Turnavitu) e o fiin obiectual, schematizat, parial, abstract, concret, hibrid, un umanoid bisexuat, vegetal si artificial. Reprezint o serie sau o categorie, ca personajele expresioniste. E fabricat pe cale chimic, prin syntez. Locuina sa prezumtiv este un borcan din podul casei tatlui. Tatl este un umanoid hibridizat cu un obiect de gospodrie, un mic gard de nuiele. Turnavitu este ajutorul lui Ismal, prietenul care i serv si de salam. Turnavitu, fost ventilator, ajuns sambelan de viezuri, se transform o dat pe an n bidon, agreat de Ismail. Turnavitu este un slujitor ntng si pgubitor. Colaborarea lor se termin cu

50

rzbunarea slujitorului, care arde rochiile lui Ismal. Emil Gayk ncepe cu un portret descriptiv si impresionist. Gayk semn cu o pasre, fiind gata s ciuguleasc pe cineva, dar este si un civil care poart un semn militar, un susintor de arm pe un umr. Civismul devine egal cu militarismul sau violena. Umanoidul-pasre are dou capete, ca si alte fpturi si lucruri la Urmuz. Intr n categoria folcloric a cpcunilor. Gayk: feminoid; fptur acvatic, noat 23 de ore pe zi. El face carier politic, prin discursurile sale originale, paradoxale, cuceritoare. Susine s lum Transilvania fr transilvneni, ori s lum trei kilometri, dar liniari si exteriori, din Nsud, cu ajutorul Vaticanului. Cotadi si Dragomir. Cotadi este ca un melc, legat la propriu de cas. Periodic, trece prin metamorfoze fizice. De dou ori pe an, el si dubleaz limea si devine strveziu. Metamorfoza, cum se vede, este una contrastiv, marchez diferena ntre aparen si esen. E negustor si, de la tejghea, stpneste cu maxim agresiune si eficien arma limbajului. Cotadi, nou avatar politic al lui Ismail, mparte un dop de sticl n loturi inalienabile si-l distribuie populaiunii rurale. Iat o critic, ntr-un alt mod, a clasei politice, care bea sampanie, n vreme ce ranii nu au pmnt. Un amic, Dragomir, l spijin social, ca Ismail pe Turnavitu, pentru a depsi mizeriile vieii. Dragomir are un caracter caritabil, ca Ismail. E slugarnic ca Turnavitu. Dragomir apare si el metamorfozabil. Lung, se lungeste mai mult, si prelungeste gtul cu un supliment de mucava. Cotadi si Dragomir sunt privii de narator cu o enorm consideraie, nemotivat, ca doi mari eroi. Totul pare a fi senin, echilibrat, ntr-o lume osificat n conservatorismul ei, totodat firesc si morbid. O not de subsol la Algazy & Grummer precizeaz c cele dou nume provin de la un magazin care vinde obiecte de transportat haine sau bani. Dar, din dou nume, a mai rmas unul. Niciunul dintre ele nu se potriveste cu personajul. Totusi, cele dou personaje sunt admirate de narator, n condiia lor de cetean. Naratorul doreste compatibilitatea dintre nume si persoan sau dintre persoan si nume. I se pare fireasc adecvarea dintre form sau rol, pe de o parte, si nume, pe de alt parte. El crede n estetica numelor, iar estetica substituie ontologia. Personajele lui Urmuz nu se mulumesc s fie simpli oameni. Nu pot rmne oameni. Ei vor s fie si altceva. De obicei adaug ceva si pierd altceva. Ei nu devin supraoameni. Ajung mai degrab niste suboameni. Ce doi se bat ntr-un vrf de munte. Grummer, nvins, se oferi s restituie toat literatura nghiit. Literatura, aici, se devor si se regenereaz. Vechea literatur nu-i mai strneste admiraia lui Algazy. El simea acum n stomac cum fermenii bsicii nghiite ncepuse[r] s trezeasc fiorii literaturii viitorului. Literatura viitorului va fi, deci, una din si pentru viscere. Literatura nu mai vine din literatur. Ea provine din materia concret, organic, artificial. Urmuz este si un anticipator al formelor literare, nu doar un intuitiv al sincronizrii, dar si al diferenierii, n termenii lui E. Lovinescu, desi nu i-a servit acestuia de model ori exemplu. Fuchsiada (Poem eroico-erotic si muzical, n proz), textul cel mai ntins, are tot un incipit narativ portretistic si biografist. Fuchs nu mai e uman, nici umanoid. Nu s-a nscut direct dintr-o mam (pe care, ni se d de neles, o are, totusi!), el a aprut doar ca un sunet, a fost numai auzit. Fuchs se transform ntr-o pereche de musti cu ochelari dup ureche si ntr-o umbrel. Mecanismul de prezentare a lumii e textualist. Expresia produce realitatea. Proza ia turnura unei pastise a idilei, transcris n clisee ale discursului erotic. Personajul conceput ca expresie a sunetelor, auditiv, muzical, moare ca un erou umano-divin. Moartea sa este simbolic sacrificial. Poemul urmuzian aparine unui

51

imaginativ idealist care zeflemiseste cu gravitate omul si existena lui. Personajul din Plecarea n strintate nu mai poart un nume, la care s se adecveze comportamentul su. Pare o pasre umanoid, pentru c dou rae i achit chiria. E preocupat de spaiu si evaziune, pleac pe o corabie. Textul se ncheie cu ratarea cltoriei pe mare, cu aceast scurt cltorie pe uscat, si cu ratarea csniciei. Urmuz i ataseaz, ca post-text sau para-text, o CONCLUZIUNE SI MORAL, ca la o fabul n proz, cu personaje cvasiumane si cavsianimaliere: De vrei cu toii, n timpul nopii, un somn n tihn s gustai,/Nu facei schimb de ilustrate cu cel primar din Crligai. n Dup furtun, personajul fr nume (ca n Plecarea...), un rtcit n noapte, aflat n cutarea unui adpost, ajunge la o mnstire. Nu se transform spiritual, rmne la firea practic (si numr gologanii) si aventuroas la modul infantil (asteapt ziua n copac, ca o gin) si cade doar n extazul contemplrii naturii. Puin metafizic si astronomie relateaz discuii de la o agap. Cronicari (Fabul) pare o alergare de cuvinte, un text centrifugal, o ndeprtare a cuvintelor de ele nsele (sau o apropiere a deprtrii acestora), dar tot spre alte cuvinte, un text antonimic n ordine semantic. Morala fabulei este opus, centripetal, o ncremenire ntr-o sinonimie inaparent prin diferena semnificant. Urmuz parodiaz viaa, chiar viaa literaturii, nu literatura direct. Veghea si visul se urmresc si se presupun, ntr-o dialectic onto-retoric permind apropierea lor pn la substituire. Urmuz se las rpit si, totodat, si rpeste cititorii, prin imaginarul su nelumesc, inuman ori dincolo de omenesc. Lumea lui Urmuz, planeta sa, apare populat de fpturi hibride. As spune c sunt niste personaje concepute ntr-o complicat, extins, aproape cosmic, hibridizare. Cele mai multe dintre numele personajelor sunt neromnesti, au rezonane strine imprecise, generale. Mai mult dect strine, ele apar nstrinate. Textele sunt dominate de un fragmentarism deschis, infinit, ca semioza. Urmuz e un deformator ori un derealizator. El este scriitorul care simte enorm si vede monstruos, si nu I. L. Caragiale, la care faptul se ntmpl accidental si motivat de insomnie si insalubritatea camerei de hotel (Grand Htel Victoria Romn). Insomnia si mizeria sunt la Urmuz crunte si n-au margini. Preponderent, Urmuz este un autor lucid, de aceea, mai degrab, o natur improprie suprarealismului, dar proprie onirismului estetic (structural) al deceniului 7, n pofida faptului c N. Balot i subliniaz antionirismul. Urmuz urmreste el nu urmeaz, ci instituie luciditatea critic a expresivitii enunrii marcate de kitsch. Doar gramatica, morfo-sintaxa, sunt respectate. Unica sa tehnic e ntreruperea oricrei legturi semantice realizabile spontan, fracturarea sintagmei uzuale. (E. Negrici, Figura spiritului creator, 1978, p. 108) Textul lui Urmuz este tragic, dar si comic, ludic, dar si grav, referenial si autoreferenial, mimetic la modul parodic, dar si antimimetic, deschis ntr-un anume fel spre social, politic, stiin, art, spiritualitate, dar si, ori mai ales, nchis n expresie. ntr-un desfru imaginar, alimentat de senzorialitate si reflexivitate, Urmuz este demiurgul unei lumi reziduale sau al unei post-lumi. Este o lume ntrevzut, nu artat, dar, s o spunem, ntrevzut ntr-un mod foarte apsat, ferm si dramatic.

UNITATEA DE NVARE 10 : TEATRUL.

Obiective: - formarea competenei de lectur si de interpretare a textelor ficionale si nonficionale - formarea gustului estetic cu ajutorul literaturii

52

Timp alocat : 2 ore

Camil Petrescu, L. Blaga, G. Ciprian

Camil Petrescu
Dup I. L. Caragiale, Camil Petrescu (1894-1957) este al doilea mare dramaturg al literaturii romne. El a fost recunoscut drept un om de teatru complet, autor de piese - Perpessicius l numeste mai presus de toate un om de teatru -, cronicar, regizor, teoretician, director de teatru. Era adeptul formulei unui teatru de integrare a tuturor factorilor reprezentaiei. n Modalitatea estetic a teatrului, el susine un teatru al inteligenei, cu actori inteligeni - pornind de la postulatul inteligena nu greseste niciodat -, un teatru al cunoasterii absolutului, al ideilor fixe, un teatru substanialist, aflat n echilibru ntre concretitudine si esenialitate. El credea c nu este dramatic dect confruntarea ntre sferele constiinei pure. Conceptul de dram este rezultanta a dou componente, constiin si pasiune. Piesele sale sunt uneori nonscenice, scrise mai degrab nu pentru a fi reprezentate, ci lecturate. naintea lui J.-P. Sartre, experimenteaz un teatru al personajelor puse n anumite situaii. Perspessicius defineste formula sa teatral un teatru n lupt. Personajele dramelor lui CP se disting prin intransigen moral si sete de absolut. Contele Pietro Gralla, din Act veneian, are iluzia c a descoperit n Alta femeia ideal, mpreun cu care va cunoaste absolutul iubirii. Alta l nseal si vrea chiar s-l ucid pentru asi salva amantul. De la acesta, Gralla nelege c absolutul nu se afl ntr-o unic femeie, ci este dispersat n toate femeile la un loc. Contele admite c nu Alta l-a nselat, ci el s-a nselat asupra femeii. n Suflete tari, Andrei Pietraru, bibliotecar n casa seniorului Matei Boiu-Dorcani, se ndrgostestea de fiica acestui, Ioana, si, n pofida faptului c e dispreuit, reuseste s o cucereasc, n urma unei patetice si convingtoare declaraii de iubire. Ioana l surprinde srutndu-se cu camerista care si ratase existena pentru el si amenin c se va sinucide, dac va fi gsit vinovat. Ea nu-l crede si Andrei, fire la fel de obstinat, se mpusc. n Mioara, un pictor, Radu Vlimreanu, si-a pierdut un ochi ntr-un duel, pentru fata care, din compasiune, l accept ca so. Incompatibilitatea dintre i i separ. Radu nu poate fi frivol iar Mioara nu are vocaia jertfei. Femeia l provoac pentru a fi repudiat si prsit. Inspirndu-se din revoluia francez, dramaturgul creeaz un Danton vitalist, ntruchipare a ideii de personalitate si de prezen n constiin, opus cerebralului fanatic Robespierre, ntr-o capodoper a teatrului absolut. (Danton) Fraza-cheie a piesei este aceea comunicat de Danton lui Robespierre: Las viaa s curg mai departe. Ea singur e mare...si bun...si dreapt. CP a scris si cteva comedii polemice. Mitic Popescu reabiliteaz personajul lui Caragiale, care nu este doar un farseur, mai ales n latur sentimental, dar si un brbat capabil de sentimente adevrate si adnci, candid si serios, supunnd arogana Georgetei Demetriad, patroana bncii unde este funcionar. Iat femeia pe care o iubesc polemizeaz cu teatrul lui Luigi Pirandello, care susine c personalitatea nu este obiectiv, real, ci subiectiv, aparent. Iluzia este aici indus unui brbat, Mihai Stnculescu. n Profesor doctor Omu vindec de dragoste, iluzia este trit de o femeie, Maria. Dona Diana reia procedee ale commediei dellarte. Blcescu si Caragiale n vremea lui sunt satire nereusite, regretabile pentru un spirit ca al lui CP, la adresa lui I. H. Rdulescu si T. Maiorescu. n intenia autorului, Jocul ielelor este o dram a absolutului, n ciuda faptului c se raporteaz la o realitatea istoric pe care o ficionalizeaz, fr a-i afecta autenticitatea. Piesa se deruleaz ntr-un moment bine precizat, mai 1914.

53

Geneza piesei reflect contradiciile si mirajele scriitorului, mrturisite n Addenda la Falsul tratat, trite ntr-o sear de smbt a lunii mai 1916. Era revoltat c, n Bucuresti, la sosea, se desfsurau frivolele btlii cu flori, n timp ce ntiul rzboi mondial, la Verdun, devenea un mcel antiuman. Istoria umanitii trieste n cele mai flagrante contradicii, reflecteaz autorul, iar un filozof precum Leibniz si fcuse iluzii c oamenii o triesc, indiferent de ce se petrece, n cea mai bun dintre lumile posibile. Autorul scrie piesa, ntr-o sptmn, tocmai pentru a desfiina aceste idei false, ilustrndu-si propria lui tez dramatic despre drama imperativului violent si categoric al Dreptii sociale. Scuturate de anecdot si istorism, toate personajele lui CP - observ Vladimir Streinu seamn ntru totul, trecnd prin aceleasi metamorfoze sufletesti. CP creeaz si recreeaz de fapt un singur tip de personaj. Acesta este un om care si risc viaa n fiecare clip, cuprins de panic si patim, supunndu-se cu pathos orbirii si unui sentiment catastrofic. Acest personaj recurent este modelat, desigur, dup CP nsusi. La fel sunt Pietro Gralla, Andrei Pietraru, tot attea msti proteice ale scriitorului, care scrie pentru a-si cuta identitatea spiritual nestatornic. Subiectul dramei. n mai 1914, Gelu Ruscanu duce o violent campanie de pres, n ziarul su, Dreptatea social, mpotriva coruptului ministru al justiiei Saru-Sinesti. Ruscanu i cere s demisionez, n caz contrar va publica scrisoarea de dragoste primit de la soia ministrului, Maria Sinesti, din care reiesea c-si omorse mtusa, i distrusese testamentul, rmnnd astfel unic mostenitor. Clauza juridic si moral pe care gazetarul o ncheie cu sine este s se fac dreptate cu orice pre. Principiul su este asemntor cu cel care spune: pereat mundus fiat justitia. Nu se las nduplecat de primul procuror, nici de mtusa Irina, care demitizeaz imaginea tatlui su, nici de Maria Sinesti si cu att mai puin de ministru. Este ns nevoit s cedeze la presiunea prietenilor din partidul socialist, dispusi s realizeze un compromis: ignorarea faptelor lui Sinesti, n schimbul eliberrii tovarsului lor Petre Boruga. Ratnd actul de dreptate absolut, Ruscanu se sinucide cu pistolul lsat de amanta sa Maria, repetnd, ca o fatalitate, destinul tatlui su. Gelu Ruscanu, adept al ideilor pure, absolute, experimenteaz tragic jocul ideilor. n plan ideatic, conflictul piesei rezid n clivajul dintre realitate si utopie sau iluzie. Ruscanu cunoaste o lume umil, insuportabil de real, pe care el ar vrea s o schimbe, s o amelioreze. Exponenii ei sunt tipograful Dumitrache, atins prematur de orbire, care ntreine doi nepoi si o nor, tuberculosi cu toii; tuberculosul pianist Lipovici, ajuns curnd sinucigas din cauza mizeriei materiale a ntregii sale familii numeroase. La fel de real este si viaa zadarnic, epicureic, frivol, a actriei Nora, pentru care Grigore Ruscanu este unul dintre mulii ei amani pe care-i uit. Sau a fostului ministru Nancianu interesat s deturneze campania ntr-un scop politic, grbind rotaia la guvernare. Ori a agentului de siguran care nu distinge ntre informator si urmrit. Ruscanu trieste, mental, n lumea iluziilor, utopiei, ideilor pure, absolute. El este, ca si Robespierre, omul abstract, opus lui Danton, care se autodefineste astfel: Eu sunt un om al concretului. Drama lui este, asa cum singur va constat, o dram a luciditii. Ct luciditate, atta existen si deci atta dram. Constiina lui Gelu Ruscanu reuneste realitatea si utopia, contemplativitatea si revolta, pe care le trieste concomitent ntr-o stare de tensiune neobisnuit. n Jocul ielelor se nfrunt patru sentimente majore care, rnd pe rnd, cer supremaia absolutului. Sunt sentimentele generate de politic, onoarea familial, iubire si dreptatea absolut. Cel care ofer o justificare lui Ruscanu, justificndu-se, totodat, si pe sine, prin metafora jocul ideilor este jocul ielelor, este oportunistul Penciulescu. Praida poart mesajul, teza moral-filozofic a piesei, avnd rolul de mpcare a poziiilor extreme. Ca dram ideologic, G. Clinescu, n Istoria sa din 1941, asadar nainte de a se nregimenta regimului comunist, o apreciaz cu msur: Jocul ielelor vrea s fie o dram ideologic si izbuteste la lectur s ofere o dezbatere inteligent, dar numai att, ideile nefiind ncorporate n oameni vii.

54

Efeminatului, melancolicului, labilului gazetar i se opune ntru totul teluricul, zoologicul, teratologicul Sinesti, asemnat cu un taur negru, ciolonos si slab, cu privire neadormit ori cu un lup. El nu caut absolutul, ci l reprezint, fiind deja corupt de el. Sinesti este puterea absolut, care corupe ntr-un sens absolut. Scriind despre Jocul ielelor ntr-un numr din revista Literatorul din 1918, tnrul, pe atunci, critic, Tudor Vianu, o rezuma astfel, prina raporare la personajul principal: Un tnr lupttor politic n al crui suflet impulsurile active ale idealismului su intr n conflict cu un trecut pasional.

Lucian Blaga
Teatrul lui Lucian Blaga (1895-1961) se remarc prin marea sa poezie dramatic. Scriitorului nu-i este deloc strin teatrul antic grecesc, bazat pe incantaie magic si ceremonial, si nici teatrul modern, de exemplu n varianta Paul Claudel. Personajele monologheaz si dialogheaz n versete care si atunci cnd sunt n proz sunt rimate interior. Dramaturgia romneasc are un geniu comic n I. L. Caragiale, si un geniu tragic n LB. Unii s-au ndoit de scenicitatea (teatralitatea) acestei dramaturgii poetice. Eseistul contemporan Al. Paleologu o consider, dimpotriv, scenic, cu condiia de a fi neleas si jucat adecvat. n Zamolxe, mit pgn, Zamolxe este profetul Marelui Orb, retras ntr-o pester si acuzat de erezie de un mag care vrea un D-zeu material. Zamolxe distruge idolul cioplit de un mester grec din templu, apoi e ucis ntruct se consider c distrugerea e un sacrilegiu, dar divinizat ca fiin jertfit si transformat n cult al credinei adevrate pentru daci. Piesa se impune prin dionisiacul integrat tradiiei pe calea mitic, prin panism si prin patosul naturalist. Misterul pgn apare de fapt ca un eres cu ecouri spiritualiste crestine. D-zeu, pentru a se revela, trebuie s-si sacrifice cuvntul, care-l face cunoscut oamenilor. Conflictul cosmic, absena psihologicului, nfruntarea stihiilor, personajele neindividualizate, categoriale - brbat, mag, tnr etc - sunt trsturi expresioniste. Tulburarea apelor este o cosmogonie cu substrat pgn, despre reintegrarea unor reminiscene pgne n ortodoxie - ca, de exemplu, botezul cu pmnt. Piesa este o viziune a cristianizrii pgnismului, prin eroul dramatic Isus-Pmntul. Se resimte influena lui Ibsen, dar si a expresionismului, prin prezena stihiilor si a elementelor magice. Daria este o pies freudian mai puin izbutit. Aici, o femeie se spnzur deoarece soul ei a silit-o s-si refuleze pornirile erotice pentru un scriitor. n Fapta, un pictor trage un glon asupra medicului curant, fr s-l ucid, pentru a-si exterioriza pornirea de a-i ucide pe Ivanca si tatl ei lubric. Ivanca, un text dramatic de o mare frumusee literar, este tot o pies freudian, care, prin caracterul demonstrativ, atinge o anumit artificialitate. nvierea integreaz elementele fabuloase n realismul rnesc. n Cruciada copiilor, clugrul catolic Teodul conduce copiii s cucereasc Ierusalimul. Moartea lor e considerat de stareul ortodox Ghenadie jertf si integrare n vesnicul Ierusalim. Asadar, aceasta este o pies mistic, fiind considerat cea mai zguduitoare dram crestin romneasc, n care suflul tragic e substituit prin suflul mistic. Avram Iancu se refer la un personaj aflat la limita dintre istorie si legend. Avram Iancu e nscut de muma-pdurii, muma-rumnilor, dintr-o pasre. El are o misiune tainic, transcendent, de izbvire a poporului su, n lupta triumftoare cu exponenii imperiului. Arca lui Noe este o savuroas comedie biblic, despre legenda popular bogomilic a participrii divolului la creaie, pentru c D-zeu nu a nlturat rul din lume. Anton Pann prezint, n Brasov, un poet cu idealuri sociale, apropiat de revolta haiduceasc.

55

Mesterul Manole este o dram de idei, derulat ntr-o atmosfer mitic, religioas, cu elemente bogomilic-satanice, despre har si iraional n creaie (G. Clinescu). Integrarea n mister nu este, ca la P. Claudel, n Bunavestire, o reintegrarea mistic n divin, ci o soluie de compromis ntre cenzura transcendental si creie. n Mesterul Manole, mitul sacrificial nu e o dram moral, ci o dram estetic, artistic, o dram a creaiei. (I. Negoiescu) Drama Mesterul Manole, publicat n 1927, a avut premiera la Teatrul Naional din Bucresti n 1929, fiind pus-n scen si n afara rii, n Elveia si Polonia. Teatrul expresionist a creat o dram a vestirii despre cum poate fi salvat umanitatea. n hipertextul Mesterul Manole, LB reia hipotextul sau Textul Model al baladei Mnstirea Argesului, reliefnd ideea bogomilic a duplicitii creaiei, ca afirmare si negare, construcie si destrucie, bine si ru. Mitul Mesterului Manole, de circulaie balcanic, este restructurat si regndit de LB prin poetica teatrului modern, n principal a celui expresionist. Drama Mesterul Manole ncepe cu motivul construciei ridicate n timpul zilei, care, din motive misterioase, care-l tulbur pe mesterul Manole, se prbuseste n timpul nopii. Manole reflecteaz asupra acestui fapt straniu, care constituie intriga dramei, mpreun cu stareul Bogomil si Gman, un personaj care delireaz, stpnit de puteri obscure, iraionale. Cheia misterului malefic este gsit de Bogomil: jertfirea unui suflet omenesc va fi singura n stare s asigure trinicia construciei sfinte. Numele personajului, Bogomil, provine de la doctrina religioas numit bogomilism, fondat de clugrul cu acelasi nume, potrivit creia universul st sub stpnirea principiului divin, al binelui, si al principiului satanic, al rului, iar trupul omului este o creaie demonic, n timp ce sufletul su e o creaie divin. Mesterul continu o vreme s fie frmntat ntre gndul demonic al cldirii si mpotrivirea pmntului care nu suport construcia fr jertf. Frmntrile interioare ale lui Manole genereaz conflictul piesei, reliefat cu deplin pregnan odat cu apariia soiei sale, numit n piesa lui LB Mira (n slav, mir=lume, pace) si nu Ana. n pies, Mira este o prezen activ, cu putere de descifrare simbolic a nelesurilor existenei. n Gman se elibereaz stihiile, care trebuie curmate de jertf. Durabilitatea creaiei devine necesitatea neleas, acceptat, dincolo de manifestarea sa raional. Mesterul Manole, care este nevoit s opteze, se vede, n forul su interior, scindat n dou pri care-i afecteaz grav plenitudinea omeneasc, sfsiat tragic - ca n teatrul tragicilor greci - ntre voina de a cldi si aspiraia la iubirea pentru soia sa Mira. Manole este deopotriv personajul categorial, expresionist, si personajul individualizat, tragic, care are drept model omul supus destinului din teatrul antichitii grecesti. Tragicul piesei este, asadar, antic si modern, trimind la situaiile-limit, fr iesire, irezolvabile fr pierderi incomensurabil, pltite pentru rscumprarea unor nzuine majore. Dup esecuri repetate, mesterii, ngrozii de ameninarea obscur a rului, vor s prseasc lucrarea. Voievodul trimite un mesager cu hotrrea de a le mai acorda ziditorilor numai trei zile pentru a ridica mnstirea, iar dac nu, va pune s fie ucisi. Manole se decide s ngduie jertfirea Mirei, transmind prin mesager voievodului hotrrea sa. Fatalitatea, cum va explica el celorlali mesteri ai si, a nvins: fiindc n-am putut altfel. Dup trei zile de asteptare tensionat, apare Mira, ca s mplineasc destinul si s opreasc svrsirea omorului prevestit de Bogomil. Dar sacrificul Mirei, prin care el se simise mplinit ca fiin uman obisnuit, continu s-l tulbure. Dragostea pentru soie n-a putut fi stins, de aceea se rzgndeste si vrea s drme zidurile pentru a o scoate din ele. Dar creaia odat nfptuit este indestructibil. Manole este oprit de colaboratorii si s-si distrug opera, care devine independent de autor si-l sileste s se jertfeasc nc o dat. n Principii de estetic, G. Clinescu ofer aceast explicaie convingtoare:

56

Mulimea nu vrea s stie de autor, ea nu cunoaste dect opera. Manole se arunc din turla bisericii, nu pentru a se sinucide, ci pentru a mplini o moarte necesar creaiei sacre, durabile. Piesa lui LB aduce elemente noi fa de mitul de la care porneste, precum prezena bisericii-femeie, ca simbol al rodului vesnic. Mira este resonneurul dramei. Ea rosteste punctul de vedere al dramaturgului. Gman apare drept personajul expresionist prin excelen, o for trans-individual si iraional, anticipat teoretic de scriitor n Feele unui veac : Personajele nu mai exist ca indivizi, ci numai contrapunctic, prin dinamica energiilor dezlnuite. Balada popular si drama lui LB au finaluri diferite. n balad, mesterul, reprezentndu-l pe artistul orgolios, anun c este oricnd gata s ridice o mnstire nou, mai luminoas si mai frumoas. n piesa de teatru, Manole se revolt mpotriva operei edificat pe temelia jertfei iubirii pentru soia lui. Mitul jertfei fcute de om, fr porunca lui Dumnezeu, sugerat de clugrul Bogomil, om al unui timp imprecis, este precrestin, asadar incompatibil cu crestinismul. Boierii si clugrii, care vd mnstirea si afl cum a fost zidit, sunt oameni ai prezentului, si ei numesc jertfa, crim iar construcia, lcas al Antichistului. Mesterul este si el un personaj atemporal, ntr-o pies care se desfsoar ntr-un timp mitic, prin cteva situaii arhetipale. Manole si creaia sa rmn deasupra mulimii crtitoare. El trage clopotul, apoi se arunc la pmnt, pentru a muri si a cuceri absolutul existenei, prin jertfa pentru o oper etern, prentmpinnd astfel tentaia tgduitoare a mulimii. Constiina participrii la nfptuirea unui miracol creator o au si ceilali mesteri. Ei nu sunt ucisi, ca n balada popular, de voievodul crud si egoist care si nsuseste creaia, ci se simt fr rost, rtcitori, pustiii, contemplnd strlucirea pe care au durat-o, condusi de Manole. n drama lui LB, mesterii supravieuiesc pentru a rmne drept mrturisitori despre creaia svrsit. n piesa Mesterul Manole, personajele folosesc un limbaj poetic, plin de metafore si simboluri, atunci cnd mesajul este ambiguu, ocult, iraional. El alterneaz cu limbajul propriu, direct, lipsit de figuri stilistice, atunci cnd mesajul transmis este transparent, lucid, raional. n general, n teatrul su, LB exploateaz miturile autohtone, ntr-o manier expresionist. La Blaga, sacrul nu se pstreaz si transmite prin profan, ca la Eliade, ci prin eresurile care, n mod paradoxal, n concepia autorului, au pstrat credina crestin prin veacuri. S-a spus pe bun dreptate c teatrul acesta reprezint cea mai nalt expresie a sensibilitii metafizice din literatura romn.

George Ciprian
Potrivit lui Jean-Michel Gliksohn (Lexpressionisme littraire, Paris, P.U.F., 1990, p. 146) trei ar fi tentaiile majore ale literaturii expresioniste: destrucia eului, dezvluirea enigmelor afective si manifestarea crizei sensului si a valorilor. n expresionism, revolta spiritului (J. M. Palmier, Lexpressionisme comme rvolte, 1978) e mai redus dect n avangardism (dadaism, suprarealism). Revolta se afl n opoziie cu romantismul, naturalismul si simbolismul. Walter Rheiner, Expresionism si teatru, 1919: Esenial si necesar n expresionsim este ceea ce se manifest teatral, aceast dezagregare a realitii fizice n beneficiul realizrii metafizice. Teatrul expresionist desfide psihologismul si realismul, se deschide imaginarului deopotriv sufletesc si ideologic, dorindu-se o revelaie a tririi si adevrurilor generale. El instituie determinaii programatice precum acauzalitatea, non-identitatea (impersonalitatea), incoerena, non-dramatismul manifest, contradictoriul. Primele piese de teatru expresionist aduc n spectacol un simbolism violent, se doresc niste construcii vizuale si sonore, neglijeaz intriga sau, n formele cele mai radicale, elimin aciunea si personajele.

57

Ele sunt comedii de un burlesc scrsnit, care nelinistesc si nu strnesc rsul, caricaturiznd diverse triri, valori, idealuri (idealul regenerrii omului, de exemplu). Estetica teatral: revigorarea teatrului, ca art a tensiunii luntrice, a trririi absolute, necondiionate, a formei esenializate si abstracte, deschis arhaicului, goticului, exoticului, iraionalului si elementarului, nonconformismului social si pacifismului. ntr-o dubl direcie: mistic si social. La noi, prin Blaga, expresionismul este o tentativ semnificativ de evaziune din real si de regenerare spiritual.
Comment:

Ovid S. Crohmlniceanu (Literatura romn si expresionismul, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971) identific n expresionism un liant si o oportun sintez ntre tradiie si modernitate. Prin mituri, credine, arhaicitate, exigena specificitii rmne nealterat. L. Blaga arta c, prin stihial, folclorul avea n sine o component expresionist evident. n mitologia romneasc, prin credinele sofianice - pmntul transparent, grul cristoforic, cerul megies -, preexistau virtualitile noii sensibiliti. Piesa cea mai important a lui George Ciprian, actor, dramaturg, romancier si memorialist, este Omul cu mroaga (1927) si s-a bucurat, n epoc, de o prestigioas carier european, la Berlin, Praga, Berna, Paris, provocnd explicabile invidii. Ciprian, buzoian, fost coleg si prieten cu Urmuz, un spirit nu doar involuntar sincronic epocii europene, dar si un veritabil precursor, s-a confruntat cu acuzaii grave (pastis, plagiat), susinute chiar de mari scriitori (Arghezi). Lectura atent infirm, ns, urmuzianismul de substan, n stil sau n viziune. Comicul absurd depseste inteniile dramaturgului. De altfel, piesa a reinut atenia lui G. Clinescu5 pentru alte motive. Istoricul literar o considera un mister, unica scriere teatral veritabil mistic de pn atunci. Din aceast perspectiv a lecturii, umilul si ridicolul arhivar Chiric suport o metamorfoz miraculoas, cptnd virtui de mag, taumaturg, sfnt, si preschimbnd dispreul semenilor si mai apropiai sau mai ndeprtai n veneraie si evlavie. Este, fr ndoial, un exces a vedea n ceea ce face Chiric o imitatio Christi, iar n Omul cu mroaga o dram crestin ori, cum, mai prudent, s-a spus, mistic. Mistica invocat are o teleologie social iar nu metafizic, fiind construit, la modul propriu expresionist, din perspectiva unui ethos al milei. Chiric nu cunoaste direct, ci numai mediat, metaforic, experiena revelaiei cristice. Transformarea sa prin intermediul performanei metamorfozei unei mroage mereu nfrnte la curse ntr-un cal nvingtor nu depseste sensul unei compensaii sociale, ntr-o lume care are nc msura moral a miracolului mai curnd omenesc dect divin. Chiric posed toate datele de biografie si destin ale unui nvins umil. Trieste, pn la un punct, ca un om de prisos, un marginal, cu o slujb insuficient remunerat, n privaiuni care i amenin, material si afectiv, familia. Nu-si poate plti chiria, iar soia nu-si ascunde decepia de a mprtsi cu el o soart de nfrni. Chiric nu-si nbus durerea, dar nici nu se revolt, alegnd o cale de rezolvare existenial senzaional, semnificativ ntr-o lume pentru care nu conteaz nimic altceva n afara performanei. Nu ntmpltor, gazetele, interesate s vneze mereu embleme ale deriziunii, scriu de la nceput despre omul cu mroaga. Nonconformismul social i accentueaz iniial condiia de paria, soia l prseste, societatea l izoleaz, el se afl pe cale de a-si pierde slujba. Cnd Faraon al V-lea, cum, emfatic, se numeste mroaga cotat fr nici o sans, dup luni de ngrijire, ncepe s ias mereu nvingtor la curse, nonconformismul arhivarului este evaluat n sens pozitiv, iar lecia sa nelinistitoare dezlnuie simpatia involuntar, regeneratoare, a unei lumi vinovate. Umilitul ajunge adulat, nu att de sincer pe ct s-ar prea, pentru felul uimitor n care a izbutit s se integreze existenei esenial laice, care sacralizeaz succesul. E nevoie ca el s ateste o rscolitoare dragoste pentru un animal, pentru a determina regsirea celei pentru om. Ana, Varlam, Inspectorul si toate celelalte personaje ale piesei triesc socul moral ca pe un succedaneu al extazului mistic, revelaia moral ca pe una spiritual, tipic expresionist.

58

Chiric e un evident personaj de tip expresionist. ncepnd de la deriziunea onomastic si pn la solemnizarea resureciei sale, sub semnul unei miraculoase omnipotene, el devine un exponent al unei eseniale categorii umane. Poetica expresionist, fundamentat pe viziunea esenializrii, impune construcia integral a piesei sub semnul evident al categorialului sustras individualului. Pentru toi, Chiric, subomul, ajunge un supraom, n vreme ce restul personajelor sunt lipsite de evoluie, rmn categorii imuabile, fiine generice: Inspectorul, Stpnul calului, Provincialul, Proprietarul casei, Directorul scoalei, Un delegat, O femeie btrn etc. Lipsit de evoluie este rivalul su, Nichita, judecat de autor, ntr-un alt context, drept omul fiar, dar si Varlaam, prietenul consecvent al arhivarului, dincolo de iluminarea spiritual si moral mprtsit. Remuscrile Inspectorului, echivalente cu o smulgere din zoologic nspre omenesc, sau hotrrea de rentoarcere definitiv a Anei sunt consecine ale metamorfozei parc necunoscut de Chiric, cel care o trieste, dar intens resimit de cei care doar o asist. E. Lovinescu, teoreticianul sincronismului si diferenierii n literatura romn, nu intuieste modernitatea piesei, nu-i recunoaste notele expresioniste iar n Istoria literaturii romne contemporane, ediia revzut, din 1937, i contest unitatea compoziional, constat mixajul de fars burlesc si sarj, gravitate, iluminism si umanitate, sugerndu-i ntreaga perspectiv de lectur lui G. Clinescu, n Istoria ..., din 1941, inclusiv identificarea protagonistului cu un fel de Christos. E. Lovinescu e surprins de viziunea si structura piesei, n ceea ce propune ea ca original si insolit, altfel zis sincronic, n teatrul romnesc al momentului, reprosndu-i, din unghiul unui poetician conservator, tocmai sincretismul generic si retoric: confuziile (...) ntre fars si simbol. Ov. S. Crohmlniceanu analizeaz cu sagacitate expresionismul acestui text teatral, n Literatura romn si expresionismul. Un an mai trziu (1928), Ciprian produce, prin Mos Niculae, un esec descumpnitor, prin emfaz si vulgaritate, alotopii stereotipe, comune, pe subiecte grave utilizate cu superficialitate si diletantism, haz greoi si filozofie infantil. Dramaturgul se reabiliteaz, ns, cu Capul de roi, o pies mai aproape de spiritul lui Urmuz. Scriitorul a dezvluit singur relaiile dintre documental si ficional, biografic si imaginar. Personajele reiau cognomenele autentice ale prietenilor adolescenei sale: Cirivis (Urmuz), Bllu (Alexandru Bujoreanu), Pentagon (Costic Grigorescu), Macferlan (Ciprian). Nonconformismul lor se dezvolt n sensul epatrii mentalitii burgheze, rigid si suficient. Actele tinerilor dezinhibai ies din stereotipurile existenei, fiind o provocare a spontaneitii si autenticitii juvenile. Roii impun trectorilor gesturi care li se par nedemne, ca lsatul pe vine, sugestia renunrii la o onomastic inadecvat persoanei lor, chestionare destinate s realizeze derizoriul si absurdul vieii considerat ca fiind excesiv de important. ntreaga scar axiologic burghez va fi rsturnat. Sfidnd orice dorin de confort cotidian, tinerii locuiesc ntr-un pom, tiat de autoritile scandalizate si alertate de opinia comun. Un fel de lider al acesteia, Dacian, Domnul cu barb, este, ns, convins s se rad. Dincolo de aceste detalii autobiografice, marcate de spirit urmuzian, n Capul de roi se impune tema expresionist a transformrilor sufletesti, a renasterii individuale. Burlescul nlesneste exhibarea autenticismului moral ntr-un cadru opresiv, apsat de prejudeci. Logica, raiunea au sectuit vitalitatea, de aici necesitatea agresrii lor, prin dilatare, depsirea interdiciilor, tentaia vidului. Cirivis este iniiatorul adulat de ntregul grup. Adepii si alctuiesc o sect ad-hoc, energic si pragmatic. Ideea trznit a invulnerabilitii prin genuflexiuni nu rmne fr urmri. Ea provoac metamorfoze rapide. Flexarea genunchilor i face pe oameni s ia seama unii la alii, regsindu-se si devenind caritabili. Un cersetor culege roadele schimbrii. nchipuitul flfit al aripilor de roi primeneste aerul din birourile unor funcionari amorii. Un so abuziv, autoritar, sastisit se las revigorat de o soie convertit la mimica

59

roilor. Practica pe care acestia au insituit-o genereaz un miraculos succes economic. Tot ceea ce este adevrat, profund omenesc va fi reactivat ca prin minune. O ntreag umanitate mbtrnit e strnit a retri juvenil. Categorii ntregi, ca aceea a studenilor, ader la ideologia si propedeutica liceenilor, devenii lideri comunitari. De-mascarea neomenescului din om e profund si complet iar idealismul fantast expresionist confer ficiunii dramatice norma credibilitii unui vis trit aievea.

UNITATEA DE NVARE 11 : CRITICA SI ISTORIA LITERAR

Obiective: - nelegerea specificitii estetice si a contextelor de realizare; - sprijinirea dezbaterilor de idei; Timp alocat : 4 ore

E. Lovinescu. (1881-1943)
TEORETICIAN LITERAR. n Pasi pe nisip, E. Lovinescu armonizeaz maiorescianismul, n ceea ce are acesta mai ferm si mai rigid, cu perspectiva unei critici deschise, de esen relativist-antipozitivist. Se afl ns n contradicie cu teza determinismului social a lui H. Taine si a adepilor si. Se situeaz, principial, mult mai departe de C. Dobrogeanu-Gherea, dect de T. Maiorescu, apropiindu-se mai degrab, ca adept al relativismului estetic, cu o anumit circumspecie, de mentorul Junimii. Susine ideea lui Kant: puritatea, autonomia si gratuitatea artei. Dar nu exclude ns cu totul tendina, limitat, spre deosebire de gherism, la componenta patriotic. Lovinescu este susintorul moderat al autonomiei esteticului, aflat la o considerabil distan de Mihail Dragomirescu, care, n Stiina literaturii, a mers, fr ezitare, pn la absolutizarea si dogmatizarea autonomiei esteticului. Pe acest fundal principial, ideatic, se constituie o prim teorie foarte cunoscut a autorului: teoria mutaiei valorilor estetice, nceput n aceast etap si ncheiat la a doua ediie a Istoriei literaturii romne contemporane (1937). Sursele teoriei: mecanica celular, domeniu n care un olandez, Hugo de Vries, descoperise mutaia n universul botanic. Camil Petrescu: estetica psihologic german, promotoare a subiectivismului psihologic si estetic, prin Lips (Einfhlung, simpatie sau empatie estetic), Volkelt, K. Groos. Esteticul, prin urmare, va fi perceput ca un sentiment care, orict de individual, de subiectiv, rmne dependent de un numr de factori evideni: timp, spaiu, ras, temperament etnic. Decelm aici o anumit ntoarcere la H. Taine. Teoria mutaiei valorilor estetice a fost ndelung si nu o dat polemic discutat. Teoria nu avea caracter de noutate absolut. Delectabilul si profundul eseist Paul Zarifopol, n lucrarea sa Din registrul ideilor gingase, dac nu o articulase ca atare, o enunase si o sugerase, anticipnd-o n felul su. n ce const mutaia valorilor estetice? Odat cu scurgerea timpului, se produce o deplasare a receptrii. Cititorii succesivi ajung s fie, din motive obiective, desincronizai, n raport cu epoca de creaiei a operelor cu care intr n contact. Relaia dintre receptor si operele realizate n epoci anterioare devine posibil, consider Lovinescu, exclusiv raional, componenta senzorial fiind eliminat total. Operele create n epoci anterioare rmn accesibile, putnd fi penetrate doar pe o cale

60

intelectual. Ele ajung, din pretexte puternice de trire si simire vie, pure obiecte de interpretare. Mutaia valorilor opereaz ns, trebuie spus, o selecie difereniat, asa nct este ireal s se cread c inactualitatea estetic a oricrei opere trebuie neleas ca o fatalitate. Exist si situaia aparte a capodoperelor, care, odat terminate, strbat timpul, fiind, n fond, trans-temporale: Dante, Divina Comedia, Cervantes, Don Quijote, Shakespeare, Hamlet etc. Mai puin explicabil se arat eroarea flagrant a lui E. Lovinescu, atunci cnd afirm perenitatea ideologic a operei literare si precaritatea ei estetic, nesesiznd faptul c tocmai ideologia confer limite insurmontabile, adesea, operelor. n privina specificului etnic, acesta este recunoscut drept component ontologic inextricabil a operei, fr putere operant n cadrul componentei axiologice. Teoria sincronismului si a diferenierii. Lovinescu rmne promotorul cel mai proeminent al revizuirilor estetice. Dup el, totul este de revizuit, idei, concepte, opinii, gusturi. CONCEPIA CRITIC. Teoretician si practician al impresionismului, E. Lovinescu devine, dup anul 1919, un fervent al modernismului, curent literar fundamentat, conform gndirii sale critice, pe relativism, sincronism si difereniere. Concepia lui critic este moderat. Actul critic nu este propriu-zis creaie, nici stiin, dar o medie a celor dou alternative eseniale. E. Lovinescu vine n critic (1904) cu uneltele unui impresionist antidogmatic, relativist n judeci, sceptic n privina existenei vreunei metode miraculoase care s suplineasc vocaia interpretativ individual. Criticul este o persoan de caracter, pentru care adevrul opiniei nu e artificiu conjunctural, subiectivitatea nu are nimic aleatoriu, fiind direcionat de sinceritate. Idealul su este un fel de exactitate a judecii critice. Encomionul i se pare adevrat gaf si oroare, o primejdioas patologie a discursului critic. Caliti primare ale criticului: cordialitatea, gustul permisiv, expresivitatea stilistic, prudena creatoare, justa msur a observaiilor, buna credin, bunul sim etc. Critica: mai aproape de art dect de stiin, dac nu a zecea muz, o art. Ucenic al unor Jules Lematre, E. Faguet, A. France, critici francezi, impresionisti, de finee, subtilitate, comprehensivi si cordiali. E atras de impresionsmul liber, creator, dar respinge impresionismul dogmatic, agresiv, intolerant, de tipul N. Iorga. Pentru Lovinescu, impresionismul trece drept spiritul critic nsusi, natural, nnscut, revelat prin eliberarea autentic a omului ca urmare a nruririi iluministe. Impresiile, emoiile nu pot fi contestate, ele sunt primordiale si manifeste n orice domeniu. Critica pretins stiinific (de la C. Dobrogeanu-Gherea, pn la succesorul su G. Ibrileanu, autor, de altfel, al unui volum cu titlu simptomatic: Note si impresii) uzeaz ea nssi de emoii si impresii. Marele model este, ns, Sainte-Beuve, printele impresionismului critic, cuceritor prin eseismul discursului su, liber si deschis. n ceea ce-l priveste pe E. Lovinescu, el vegheaz la coerena, controlul, rigoarea impresiilor, raportate constant, spontan, la autoritatea moral si la obiectivitate. Relaia operei critice cu opera literar trebuie s fie una simpatetic. Exercitarea criticii literare se ndreapt prin Lovinescu mpotriva oricror coerciii ale spiritului, dar si mpotriva ambiguitii, de muli ntreinut, dintre etnic, etic si estetic. Rostul criticul e acela de a stpni modalitatea de a susine adevrul estetic. Criticul de carcater adopt si maniera criticii combative (A. Thibaudet), el recunoscndu-se drept un semntor de idei si un soldat n inut de campanie. Pe la 1910, Lovinescu se consider un modernist moderat, receptiv la norme estetice, principii, obiectivitate si autoritate. n 1923, impresionismul e definit ca un anumit mijloc de a tlmci o convingere. Dup momentul criticii estetice (Istoria literaturii romne contemporane, II, 1927), E.

61

Lovinescu se include la critica modernist (1937), alturi de Vianu, Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, G. Clinescu, M. Sebastian, Vladimir Streinu. ISTORICUL LITERAR. Istoriei literaturii romne contemporane. Autorevizuit. Prima ediie (1927), identific opt modaliti poetice productive, ediia a doua (1937) adaug trei. Criterii: estetic, istoric, axiologic. Teza esenial pe care o susine n privina evoluiei prozei este aceea a deplasrii mature, profunde, a acesteia, de la subiectiv la obiectiv si de la rural la urban, n spiritul sincronizrii cu tendinele europene, deja att de ferme. Evoluia teatrului este urmrit exclusiv cronologic. Raporturile literaturii romne cu literaturile mari ale Occidentului, aceea francez n primul rnd, sunt preocupri susinute ale istoricului literar, indiferent de genul aflat n discuie. Criteriul evalurii estetice este, cu rare erori, argumentat, Lovinescu fixnd, de fapt, valorile literaturii romne, istoricii ulteriori, G. Clinescu n primul rnd, rmnnd doar s aduc a perspectiv de nuanare. Istoria lovinescian adopt perspectiva descriptivist de expunere, ntr-un stil reflexiv, adesea figurativ, dar totdeauna lipsit de obscuriti. Doctrinele critice discutate sunt n numr de cinci: smntorism, poporanism, simbolism, tradiionalism si modernism. Smntorismul, ca ideologie, este integral respins, echivalat cu inestetismul si mediocritatea. Literatura poporanist scap adesea de tezele sale limitative, rigide, intolerante. Unii dintre scriitorii poporanisti, dogmatici teoretic, n practica literar se arat deschisi unor poetici istoricizate, ei fiind, fr prejudeci, romantici, realisti sau simbolisti. Tradiionalismul e considerat reacionarism radical, agresiv, gregar, rnism. ntreaga via si oper a lui s-a redus n fond la o ferm respingere a tradiionalismului, vzut ca inamicul cel mai nversunat al liberalismului. Era satisfcut s observe c, exceptndu-l pa Gala Galaction, o literatur mistic romneasc era inexistent, n pofida faptului c recunoastea religiozitatea unor poei ca Blaga, Pillat, Voiculescu. Denun iraionalismul gruprii Criterion, uitnd c si acestia, dac nu mai ales ei, promovau, n fapt, sincronizarea literaturii romne cu aceea european. Cum se stie, simbolismul este, iniial, si el, refuzat (n Pasi pe nisip, I), ntruct prea, la aproape dou decenii de la apariia sa pe scena literar, drept pur exotism alienant. Ulterior, E. Lovinescu admite c simbolismul aduce o nnoire adevrat a poeticului, intuind utilitatea metamorfozelor propuse prin non-epic, confesiune pur, diminuarea drastic a decorului si eliminarea retorismului. Mai mult chiar, simbolismul devine o cale necesar de sincronizare a poeziei romnesti cu aceea european. Apariia simbolismului, nelege el acum, era argumentat de resursele prea puin cunoscute ale subconstientului, nivel psihologic unde etnicul nu poate ptrunde. Noul curent poetic este vdit unul trans-etnic (Prin esen simbolismul nu e romnesc, ci uman. va afirma n Critice, IX), desi nu cu totul opac, n spaiul nostru literar, la teme tradiionale ca dezrdcinarea, singurtatea, provincialismul etc. Modernismul, aprut dup primul rzboi mondial, este separat de simbolism, n 1937. Istoricul literar nu-i recunoaste vreo doctrin. Modernismul ar ilustra unu nou spirit, o nou sensibilitate, extrem de difereniat si - asa se vedea atunci - tolerant -, ntruct putea s includ avangardismul, ca modernism extrem, dar si nnoiri substaniale, aflate ntr-un telescopaj relativizant cu tradiia literar (prin scriitori ca I. Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu).

Tudor Vianu. (1897-1964)

Opera: Dualismul artei, 1925, Masca timpului, 1926, Poezia lui Eminescu, 1930, Arta si frumosul, 1931, Estetica, vol. I, 1934, vol. II, 1936, Idealul clasic al omului, 1934, Filosofie

62

si poezie, 1937, Raionalism si istorism, 1938, Arta prozatorilor romni, 1941, Introducere n teoria valorilor, 1942, Transformrile ideii de om, 1942, Filosofia culturii, 1944. CRITIC LITERAR. Debutul n critica literar al lui Tudor Vianu (1997-1964) s-a produs n anul 1916, n revista Flacra, cu articolul Macedonski poet. Chiar de la nceput, criticul si impune s se disocieze de impresionism, considerat o metod tentant si primejdioas prin facilitate si frivolitate, veritabile orori, din punctul su de vedere, ale domeniului criticii literare. T. Vianu afirm nu o dat c, ntr-o oper literar, caut o structur, un singur nivel al structurii, acela de adncime, reflectat conceptual n metadiscurs. Nu trebuie s deducem de aici c Vianu este propriu-zis un structuralist. Metoda critic pe care o impune Vianu - dezvoltat ntr-o analiz critic de netgduit profunzime n Arta prozatorilor romni, 1941 - este critica stilistic. Pornind de la Lon Spitzer, el propune, n locul abaterii de la norma enunrii structuraliste (cart, deviere - spuneau structuralistii francezi), expresia reprezentativ, dar nu ca deturnare a reprezentativitii, ci ca recunoastere si impunere controlat a acesteia. Criticul are vocaia sintezei si a ideilor generale. Ele i orienteaz riguros si coerent analizele. Operele pe care le analizeaz sunt chemate s rspund unor cerine minimale: unitatea si originalitatea fundat pe reprezentativitate rmn constante. n concepia criticului, de prelungit esen metafizic, opera literar este o construcie ideal a lumii, pe care lectorul este chemat s o abordeze din perspectiv morfologic. Adevrata critic va fi, asadar, pentru T. Vianu, critica morfologic si stilistic, dar si el aspir spre idealul criticii totale. Lectura critic are n vedere cteva componente si momente cruciale ale analizei, precum unitatea, personalitatea, adncimea, armonia etc. T. Vianu este circumspect fa de preeminena metodologic. Metoda n sine nu este miraculoas, nici mcar salvatoare, ea revelndu-se cu adevrat n chip aplicativ. Susine c metoda bun, peresuasiv, este aceea creat de opera propriu-zis, mai exact de lectura operei, si niciodat invers. O singur metod se constituie ca o gril sever Doreste un pluralism al interpretrii: cu ct mai multe mijloace si din ct mai multe puncte de vedere. Criticul aspir s spun ntotdeauna ceva plauzibil. Convingerea sa este c orice demers critic este creator ori, mai exact, re-creator. Componenta moral este afirmat recurent. Critica obiectiv nu poate fi altfel dect onest, exerciiu spiritual al unui caracter neamfibologic. Criticul este chemat s ptrund nexul operei. Proiectul spiritual al lui T. Vianu e original: el produce o estetic, adic o stiin a artei, asezat pe pilonii problematici ai umanismului, raionalismului si istorismului. Stilul e adecvat comunicrii, clasic, sobru, precis, de o elegan pregnant, memorabil, inducnd, profund sugestiv, farmecul erudiiei deplin stpne pe oricare dintre temele abordate. Meritul principal lui lui Vianu rezid n faptul c a ridicat critica literar la idee, concept, sistem, asa cum nimeni, naintea sa, nu mai izbutise s o fac. A scris recenzii, cronici literare - vreme de un deceniu -, monografii. Exceptnd perioada veche a istoriei literaturii, s-a ocupat de toate epocile si pesonalitile scriitoricesti. E necesar s-i recunoastem unele prioriti. A fost, de pild, eminescolog, nainte de G. Clinescu. Interesul pentru Maiorescu (Fragmente moderne, 1925, Trei critici, 1940, Istoria literaturii romne moderne, scris n colaborare cu Serban Cioculescu si Vladimir Streinu) l precede pe acela al lui Lovinescu. A realizat credibil viziune critic fa de Macedonski. Observaiile, prerile critice ale lui T. Vianu sunt echilibrate, drepte, convingtoare si

63

nu mai puin pregnant formulate. STILISTICIANUL. Teoria stilului preia de la Fr. Paulhan (Le double fonction du langage) ideea dublei intenionaliti a limbajului - tranzitiv si reflexiv -, dup dubla funcie a cuvntului de la autorul francez: funcional si sugestiv. Figurile care l-au interesat n mod dominant au fost simbolul, alegoria si metafora. Simbolul si alegoria modeleaz limbajul n sensul deconceptualizrii si sugestivitii. Stilisticianul se transform n poetician, n Problemele metaforei si alte studii de stilistic (1957). Aici, el descoper patru funcii ale metaforei: filozofic, psihologic, catarctic (eliberatoare) si estetic, aceasta din urm avnd rol unificator si generalizator. Opunndu-se metaforei ca produs oniric - cum crede Freud - el spune c Metafora este o unealt a luciditii, o putere a treziei. n Arta prozatorilor romni (1941), ofer o memorabil abordare a ntregii literaturi romne din perspectiva criticii sale stilistice. Coceptul de stil fusese definit nc din 1934, drept adecvare a personalitii si individualitii artistului la spiritul momentului istoric. Cteva criterii orienteaz taxinomic Arta prozatorilor romni: stilistic, psihologic si ideologic. Rezult mai multe categorii de scriitori: savani, intelectualisti, estei, fantezisti, ironisti si humoristi... Criteriul regional - temperamental, dup G. Ibrileanu - este si el asociat criteriului stilistic (simbolisti munteni: retorici, exotici, nevrotici, livresti - sau moldoveni: interiorizai.) Arta prozatorilor romni deceleaz evoluia formelor (metamorfozele) naraiunii, descrierii ori analizei, stabiliznd idei critice eseniale: Alecsandri modific simul de observaie; evoluia formelor antreneaz schimbarea fondului; psihologismul iniiat de Slavici e mplinit de Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu.

G. Clinescu
G. Clinescu (1899-1965) public recenzii si cronici literare, apoi volume de sinteze critice: Viaa lui Mihai Eminescu, 1932 (premiul Academiei Romne), Opera lui Mihai Eminescu, I-V, 1935-6, Viaa lui Ion Creang (1938), Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent (1941), o lucrare monumental, fundamental. Monografii: Nicolae Filimon (1959), Gr. M. Alexandrescu (1962), Vasile Alecsandri (1965). Studii, eseuri, conferine: Principii de estetic (1939), Impresii asupra literaturii spaniole (1946 Impresii asupra literaturii spaniole (1946), Studii si conferine (1956). Alte lucrri au aprut postum: Estetica basmului, I. Eliade Rdulescu si scoala sa, Scriitori strini, Universul poeziei. Dac E. Lovinescu considera critica a zecea muz, G. C. susinea si el cu fervoare creaia n critic. n msura n care criticul nelege o oper analizat, el o recreeaz. Interpretnd literatura, el viseaz pe marginea textelor citite. Ca teoretician literar, a remarcat relativitatea conceptelor, poeticilor si curentelor literare. Clasicismul, romantismul, barocul, manierismul etc. coexist n interiorul acelorasi opere si personaliti estetice. Un text poetic conine note clasice, romantice sau moderne. Susine poezia livresc si muzical, lucid si sentimental. Criticul si istoricul literar trebuie s aib o vast cultur general si literar deschis universalitii, pentru a nelege si ierarhiza ct mai exact operele conaionalilor si. El declara c nu citeste autori, ci literaturi ntregi. CONCEPIA DESPRE CRITICA SI ISTORIA LITERAR A fost expus n eseurile Tehnica criticii si a istoriei literare, 1938, Istoria literar ca stiin inefabil si sintez epic, 1947, care este o reluare a primului eseu. Pt GC ist. literar este forma cea mai larg de critic. Istoricul trebuie s fie critic si invers, la modul implicit, potenial. Concepia sa se deosebea de cea a lui B. Croce, pt care IL nregistreaz modificrile

64

constiinei estetice n cadrul metamorfozelor culturii. n art, progresul nu respect cauzalitatea strict, mecanic: Hamlet nu e cauza producerii lui Roskolnikov. Obiectivitatea istoricului literar e moral, ea se ntemeiaz pe caracter (autenticitate si onestitate). Istoricul literar are dreptul la subiectivitate, refacere, restructurare a operelor: rostul istoriei literare nu e de a cerceta obiectiv probleme impuse din afara spiritului nostru, ci de a crea puncte de vedere din care s ias structuri acceptabile. Disciplina istoriei literare devine imposibil, considerat ca obiectiv, supraindividual, suprapersonal. Nu exist istorie literar, ci istorii literare, cum nu exist o critic, ci forme ale criticii literare... Criticul si istoricul literar trebuie s aib vocaie creatoare, nu doar gust estetic. Istoricul literar trebuie s fie si istoric n sens f. larg (al culturii etc.), un filosof si un cunosctor al literaturii universale, pt a contextualiza valorile. Critica genetic a cauzelor (lansonian) e admis, cu precizarea c adevratele cauze ale operei se afl n talentul autorilor si nu n izvoarele folosite de ei. Problemele sunt reluate de G. Clinescu n Istoria literar ca stiin inefabil si sintez epic, 1947. Istoricii pun fenomenele n concepte. GC nelege istoria ca modalitate de conceptualizare a concretului (particularului), dar nu sistematic si taxinomic (dogmatic), ci ca sugestie a esenialitii din particular, doar aceasta nchipuind pt el universalul. nelegerea, ca baz a obiectivitii, e subiectiv, include, cum spunea Dilthey, trire, temporalitate, semnificaie, structur, valoare. GC: Istoria literar este o stiin cu legi inefabile si o sintez epic. CRITICUL LITERAR Metoda critic este refacerea procesului creator. A nelege nseamn a crea din nou. Spunea n art. Simul critic din Viaa literar nr. 40, 1927 (283) Miza sa critic este obiectivitatea balzacian. E atras ns si de lirismul fundamental, vizionar, magnificent. Detest curentele si scolile. Clinescianism: Antidogmatism. Antipatie funciar pt misterul artistic (Dar inefabilul? MVB) Epic si dramatic. Fantastic verv asociativ. Directee n expresie. Umor superior al spiritului. Ironie necrutoare. Ludicul copilros. ISTORICUL LITERAR Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent (1941). O lucrare monumental, fundamental, genial: informaie vast; clasare; portrete; scar valoric; Istoria sa literar este conceput ca un roman n care personajele sunt scriitori cu destine variate. El discut trei categorii tipologice de autori: boierul generos si popular (Koglniceanu, Alecsandri, Odobescu); simpatizantul clasei rnesti, respingnd trgovesii si aristocraii (Eminescu, Cosbuc, Rebreanu); balcanicul pitoresc (A. Pann, I. L. Caragiale, I. Minulescu, I. Barbu, T. Arghezi, Urmuz). Aici, istoricul realizeaz portrete memorabile lui Iorga, Mateiu I. Caragiale; include peisajul drept cadru al operei discutate, la Creang sau Goga; compara elementele poetice cu acelea picturale (Bacovia-Degas) sau muzicale. Discursul critic e adesea ironic. Metoda istoricului literar este complet, sociologic, psihologic si estetic. Corecteaz erori de evaluare: Alecu Russo, Cntarea Romniei; poezia patriotic a lui Alecsandri; detroneaz pe Vlahu si P. Cerna. Reaseaz valoric pe I. Ghica, Macedonski, Alice Csugru, Al. Philippide, B. Fundoianu, H. Sanielevici, Teodor Scorescu, M. Celarianu, Camil Petrescu. Clasificare discutabil, dup: stil, ideologie, valoare, genuri, provincii, maladii (tuberculosii). M. I. Caragiale la dadaisti...

65

Periodizarea: excelent. N. Manolescu, Prefaa, 2005: Istoria literaturii romne la dou mini, Orizont, nr. 12, 2005: Reparaii spectaculoase: Conachi, Slavici, Macedonski, Camil Petrescu. a structurat epocile, deceniile si veacurile literaturii romne conform unui scenariu de o mare frumusee... n pofida acestor nouti de perspectiv si de metod, Istoria clinescian este departe de aceea curat critic pe care el a promis-o. GC pregtea o nou ediie adugnd informaii pe o sut de pagini (apare n 1982). mai bine de o treime din volumul istoriei clinesciene nu este asa-zicnd critic, ci bio-bibliografic. Carene: analize de text prea puin, prea reduse si absena unei critici a criticii... Azi tot ce e bun si ru vine de la GC. (NM) DESPRE POEZIE. Principii de estetic (1939), cuprinde Curs de poezie si Tehnica criticii si a istoriei literare. GC nu numai c nu are un sistem estetic, dar el este mai curnd un contestatar al esteticii (Al. Piru). Pt GC frumosul nu poate fi obectiv, deci estetica ar fi lipsit de obiect, opera fiind doar obiect al critcii (psihologice, sociologice, tehnice subiective si penetrante). Toate strduinele esteticienilor sunt inutile speculaii n jurul goalei noiuni de art crede GC. Principiile de estetic sunt principii de poetic, n Curs de poezie, Iasi, 1938, si Universul poeziei, Iasi, 1947. GC defineste poezia apofatic, prin ce nu este ea: nu e o stare universal, ci un aspect sufletesc particular ctorva indivizi. Indefinibil, poezia poate fi doar descris. Nu stim ce, dar stim cum este poezia. Cum este poezia, GC ne spune n ceva pseudoprecepte de natur teoretic si nu pragmatic, ntruct ele nu trebuie urmate, ci numai meditate. Preceptele sunt formulate inductiv si deductiv. De ex.: Nu exist poezie acolo unde nu este nici o organizaie, nici o structur, ntrun cuvnt nici o idee poetic (sau nici un sens). GC refuza hazardul dadaistilor, deconvenionalizarea absolut. El admitea justa msur ntre tradiie si noutate. Absurdul lui Urmuz, bazat pe enunarea non-asociaionist, nu este neles. La fel, suprarealismul, considerat automatism psihic, onirism artificial. S. E contestat nu doar n practica, dar si n teoria sa (Bergson, Freud). Urmnd psihologia si refuznd psihanaliza, GC apr emoia (nepractic, dezinteresat, contemplativ). Hermetismul abatelui Bremond, pur si mistic, e admis pt c impune un sens, reprezint o cunoastere sensibil prin metafor si simbol. n poezie, crede prozaismul, gnomismul, didacticismul pot coexista, ca principiu al alternanei liric-epic. Poezia nu educ, nu instruieste, dar exprim nevoia fundamental a sufletului uman de a prinde sensul lumii. Universul poeziei, 1947. Al. Piru, ILR..., 1981: poetica modern. Obiecte (nu teme) ale poeziei. U. P. este considerat de GC o reduplicare a lumii reale, care l ntemeiaz. Elementele acestui univers sunt luate din toate regnurile, de la anaorganic la uman. De ex.: Focul: soarele, focul din sob, lumnrile, fcliile, lmpile, materiile fosforescente, pietrele preioase. Apa. E antropomorfizat, n stare slbatic sau civilizat. Marea: exprim vitalitate, liniste. Torente, cascade, cismele, ghea. Stare supus metamorfozei: solid, lichid, vaporoas.

66

Regnurile vegetal si animal interfereaz: floare-fluture, copac-cerb. Steaua de mare are ceva mineral iar meduza are ceva vegetal. Totul e antropomorfozabil. Alturi de real exist irealul: centaurul, grifonul, pegasul, nereidele, ngerul. Poetica uman (antropologic) include ntre materii: prul, unghiile, sngele, maladiile. Alimente: apa, vinul, laptele, mierea, rodia. Masinile: corabia, bicicleta, trenul, avionul, tramvaiul. Mobilele si instrumentele muzicale. GC sfrseste prin identificarea a trei trucuri poetice: 1. potenarea prezenei prin absen, 2. magnificarea si solemnizarea insignifianei, 3. hipertrofierea si hipotrofierea materiilor. D totusi o definiie poeziei: este cunoastere, re-creare a lumii.

NTREBRI DE VERIFICARE, EXEMPLE DE SUBIECTE DE EXAMEN

ntrebrile referitoare la temele cursului sunt de tipul: - definii conceptul si curentul (premordernism, modernism, tradiionalism, avangardism, simbolism, suprarealism etc.) - numii, explicai teoretic si exemplificai analitic principiile poeticii (simboliste, expresioniste, suprarealiste, realiste etc.) - plasai scriitorul si opera n contextul istorico-literar. - Prezentai opera fiecrui scriitor n mod cronologic, pe genuri si specii literare. - Relevai originalitatea formulei estetice caracteristic operei. - Analizai arta literar (la un scriitor, ntr-o oper). Exemple de subiecte pentru examen (pstrnd formularea lor din curs): Simbolismul poetic n nelegerea lui E. Lovinescu si G. Clinescu. Prezentai opera poetic a simbolistilor Al. Macedonski, Stefan Petic, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu. Avangardismul poetic romnesc. Poei avangardisti reprezentativi. Tradiionalismul poetic al lui Ion Pillat. Poei moderni semnificativi (Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu). Proza poetic a lui Mateiu I. Caragiale. Polivalena epic a lui M. Sadoveanu. Restructurri epice n opera lui Camil Petrescu.

Bibliografie obligatorie selectiv

E. Lovinescu, Istoria literaturii romne contemporane, 1936. G. Clinescu, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent, 1941. Ion Negoiescu, Istoria literaturii romne, vol. I, 1991. Eugen Simion, Scriitori romni de azi, I, 1978. N. Manolescu, Arca lui Noe, eseu asupra romanului romnesc, 1980-1983, N. Manolescu, Istoria critic a literaturii romne 5 secole de literatur, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2008. E. Negrici, Introducere n poezia contemporan, 1986. M. V. Buciu, Panorama literaturii romne n secolul XX. 1 Poezia, Editura Scrisul Romnesc, Craiova, 2003. Zece prozatori exemplari. Perioada interbelic, Editura Ideea European, Bucuresti, 2006.

67

68