FORMULA NARATIVA

George Calinescu s-a nascut la 19 iunie 1899, la Bucuresti. Copilaria o petrece la Botosani si la Iasi, apoi urmeaza cursurile liceului Gh. Lazar din Bucuresti, ultimul an la Liceul Internat din Iasi, iar bacalaureatul il sustine la liceul Mihai Viteazul din Bucurasti. La Facultatea de litere si Filozofie din Bucuresti, sectia de filologie moderna si filozofie are ca profesori pe N. Iorga, Vasile Parvan, M. Dragomirescu si Ramiro Ortiz, despre care Calinescu afirma: Tot ce-am invatat la Universitate de la R. Ortiz am invatat. Cu el m-am deprins a scrie carti, cu el am deprins mestesugul informatiei si al constructiei critice pe substrat istoric, de la el stiu tot ce stiu. In 1923 sustine examenul de licenta in italiana, secundar franceza si romana, apoi pleaca la specializare cu o bursa de doi ani la Scoala Romana din Roma, condusa de Vasile Parvan, perioada in care face intense cercetari arhivistice, deprinde tehnica strangerii de documente si informatii care ii ve folosi atat de mult in viitoarele lucrari. Debuteaza cu versuri la Universul Literar si Sburatorul, foarte apreciate de Eugen Lovinescu, care afirma: Domnul Calinescu este mintea cea mai ascutita a generatiei de astazi. Am credinta ca ma va continua in critica literara, fapt pe care, in anul 1928, Calinescu insusi il va confirma: S-a ispravit ; e de neinlaturat sunt critic, iar in 1947 devine membru al Academiei Romane. Constient de propria-i valoare, Calinescu se va inscrie singur in nemurire: Nu voi pieri de tot, prin ce am scris si am cantat Imi va ramane chipul sculptat intr-un bazalt. Opera sa este extrem de variata, de la poezie la cea mai completa si complexa istorie a literaturii romane. A scris versuri: Lauda lucrurilor, Cronicile optimistului: dramaturgie: Sun sau Calea neturburata, Ludovic al XIX-lea, Teatru; proza: Cartea nuntii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide , Scrinul negru; critice si istorie literara: Viata lui M.Eminescu, Opera lui M.Eminescu, Viata lui I.Creanga, V.Alecsandri. Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent este o lucrare monumentala, unica in peisajul literaturii ramane, conceputa initial in doua volume, devine, asa cum afirma Calinescu, un singur volum compact ca o enciclopedie. Lucrarea a fost intampinata cu entuziasm de toti literatii epocii si a ramas o lucrare de referinta si o autoritate critica de necontestat si in zilele noastre.

In 1923, George Calinescu sustinea ideea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu sufletul uman. Balzacianismul este prezent in Enigma Otiliei prin tema romanului, care ilustreaza viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, societate degradata sub puterea mistificatoare a banului. Intreaga actiune a romanului se construieste in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, care concentreza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai putin de mostenire. Ideea paternitatii este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Calinescu insusi, care-si intitulase initial romanul Parintii Otiliei. Ideea paternitatii este, de asemanea, de influenta balzaciana, preluata din romanul Mos Goriot, in care degradarea relatiilor din cadrul unei familii duce la degradarea intregii societati. Relatiile interfamiliare sunt degradate si in romanul lui Calinescu. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura fe-fetitei lui traiul in viitor, aceasta fiind nevoita sa se casatoreasca cu Pascalopol. Relatia familiala a Aglaei cu fratele ei, Costache, se degradeaza profund din cauza averii acestuia, distrugand orice sentimente fraterne intre cei doi. Relatia familiei Olimpia Stanica Ratiu se rezuma la discursuri fade despre familie si societate. Aurica si-ar dori o familie, dar deoarece conceptia sa este complet falsa, nu reuseste sa-si intemeieze un camin. De asemenea, relatiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglae stapaneste cu autoritate distrugatoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tata si sot, este total incapabil si neputincios de a fi un cap de familie. Tehnica detaliului este o modalitate epica a romancierului, prin care acesta incadreaza cu precizie actiunea in timp si spatiu; descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu creeaza atmosfera in care se vor derula destinele personajelor, dar are si implicatii caracteriologice pentru proprietar. Conturarea personajelor se bazeaza, de asemanea pe folosirea detaliului atat pentru descrierea fizionomiei acestora cat si pentru descrierea imbracamintei, coafurei, a gesturilor, a timbrului vocii. Elementele romantice se adauga celor balzaciene prin folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje ( Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, mos Costache cu Pascalopol). In roman sunt prezente personaje cu o trasatura de caracter dominanta (tipologiile). Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se concentreaza in jurul averii sale. Este tipul avarului, insa

Calinescu isi apara personajul, aducand ca argument faptul ca mos Costache este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu rusesta sa si-o materializeze. Inca de la inceputul romanului, aparitia sa este bizara, deconcertandu-l pe Felix atunci cand ii spune: nu-nu sta nimeni, aici, raspuns de domeniul absurdului. Mos Costache era un om mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale. Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina trimite catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenism, arhitectura casei sugerand intentia de a executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite. Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentator la averea sa. Caracterizarea personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile ciupeli fata de Pascalopol, socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin inchirierea unor imobile pentru studenti, localurile, restaurantele motiveaza avaritia personajului, mai ales ca el se supune unor privatiuni personale de hrana, imbracaminte, ingrijiri medicale. De cate ori are prilejul sa manance de la altii, gesturile sale sunt sugestive pentru lacomia structurala: Batranul manca cu lacomie, varand capul in farfurie. Vrea sa-i construianca Otiliei o casa, pentru a-i asigura fe-fetitei lui o stabilitate in viitor, dar foloseste materiale foarte ieftine, stranse de la demolari, iar planul arhitectural il facuse singur. Vinde manuale, seringi, instrumente medicale pe care le confisca sau pe care le ia pur si simplu de la studentii care stateau la el cu chirie si care intarziau cu plata acesteia. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite, temandu-se mereu sa nu-l vada cineva atunci cand umbla la ei, dar nu-i depune la banca, deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa vada intotdeauna banii, pe care-i iubeste mai mult decat orice pe lume. Tinuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lana de o grosime fabuloasa si plini de gauri, unghiile netaiate, ghete de gumilastic, nadragii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara. Gesturile, balbaiala, raguseala sunt arme de aparare, reactiile provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva cara ii cere si este dominat de o suspiciune permanenta fata de oricine. Sentimentele peterne care le are pentru Otilia, singura fiinta fata de care este generos, atat cat poate el sa fie, il fac sa inteleaga faptul ca adoptarea fetei, testamentul si depunerea intr-un cont pe numele ei a unei

sume de bani constituie o cale dreapta si cinstita de a-i purta de grija, dar patima pentru bani, avariria sunt mai puternice si-l fac sa ezite. Relatia cu celelate personaje este dominata de de o suspiciune permanenta, banuind mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc averea, desi si celelalte au, intro masura mai mare sau mai mica interese materiale la Giurgiuveanu. Otilia Marculescu este cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, ea reprezentand drama feminitatii. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje feminine din literatura roma (Sasa Comanasteanu din Viata la tara de Duiliu Zamfirescu si de Olguta din La Medeleni de Ionel Teodoreanu) prin aceea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul fizic sugereaza trasaturile sale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: un cap prelung de fata , incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare coreleta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan din Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Camera Otiliei o defineste intru totul prin detaliile cu semnificatii caracteriale: o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu sertare, () un scaun rotativ pentru pian. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre un univers spiritual al ascunzisului feminin. Otilia este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Fata de Felix are gesturi tandre, familiare, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Mos Costache o iubeste pe Otilica, pe fe-fetita

mea, el fiind papa care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si voiociune. Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, cu care are rabdare, dar fata de care nu distinge insa ce e patern si ce e viril in dragostea lui pentru ea, o considera o artista, il incanta si il emotioneaza, e ca o randunica. Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu spirit practic, care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata, desteapta fata. Aglae o considera o zanateca, o dezmatata, o stricata, care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o invidiaza si o uraste pentru ca are succes la barbati. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Felix insusi conchizand ca dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese o enigma. Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o femeie frumoasa cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica, ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. Imprastiata si visatoare, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu rezerva manifestarile sentimentale ale lui Felix. Este intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane surprinzatoare prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profunda. Aceasta enigma a Otiliei se naste mai ales in mintea lui Felix, care nu poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Felix Sima, definit chiar de Calinescu martor si actor, deschide romanul prin descrierea casei, privita din ochii sai si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii. Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta, de care ia act prin imaginile reflectate in constiinta acestui personaj. Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iasi, care murise si-l lasase in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Tanarul vine la Bucuresti la unchiul sau, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina. Portretul fizic ilustreaza, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului: fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina, cu suvite mari de par ce-i cadeau de sub sapca, obrazul de culoare maslinie inchis, iar nasul de o taietura elenica ii dade o nota voluntara. Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele contureaza inca de la inceput o fire rationala, lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat. De la inceput simte

pentru Otilia o simpatie spontana, care se trsansforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduiaste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza. In relatiile cu celelalte personale, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod superior de norme etice: sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios. Ambitios, invata si face eforturi deosebite de a se ramarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume conoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se potrivit ambitiei sale cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura si un statut social superior. Leonida Pascalopol, mosier rafinat, este prezentat cititorilor tot prin ochii lui Felix, care vede un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totusi evitand expresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Pascalopol este un om generos, rafinat, cu gusturi desavarsite, elegant, are o casa mobilata cu distinctie, canta la flaut, este cultivat si plin de noblete. Nerealizat pe planul studiilor, intrucat le abandonase cnd ii murise tatal si trebiuse sa ingrijeasca de mama sa si de mosie si pe plan matrimonial, pentru ca fusese casatorit cu o femeie de care se despertise sau ramasese vaduv, Leonida Pascalopol se considera un om ratat si vrea sa se faca util celor care au nevoie de el. Traieste in preajma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era mica si-i satisface toate dorintele si capriciile, fiind un adevarat tata pentru orfana. Cu timpul, sentimentele lui paterne se schimba, nutrind acum sentimente de iubire pentru tanara fermecatoare, ca o randunica, desi el insusi recunoaste ca nu poate distinge ce e petern si ce e viril in relatia lui cu Otilia. Fiind singur si bogat, Pascalopol are nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental, acceptand, daca ar fi nevoie, si statultul de parinte. Discret si delicat, Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si unul moral, simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa asupra ei cu noblete si eleganta.

Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama, dupa cativa ani de casatorie, ca nu mai este potrivit pentru pentru Otilia, ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata deveni nevasta unui conte, asa ceva, dintr-un profund sentiment de umanitate s-o las sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi. Stanica Ratiu este tipul arivistului, al parvenitului, inscris in galeria lui Dinu Paturica, personajul lui Nicolae Filimon, fiind in acelasi timp si tipul demagogului, alaturi de Nae Catavencu al lui I.L.Caragiale. Avocatul fara procese, Stanica provine dintr-o familie numeroasa caresi impartise diferitele mosteniri, fiind produsul societatii in care traieste, o societate in care banii reprezinta totul, in care casatoriile se bazeaza pe interese materiale, ca si cariera, succesul in viata politica, respectul si statutul social, adica o lume unde Zeul la care se inchina toti este banul. Portretul lui Stanica Ratiu, avocat, dar fara succes in profesie, este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu semnificatii morale, acesta fiind un barbat de o sanatate agresiva, cu parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca, imbracat intr-un costum de soie-ecrue deschis, cu o lavaliera infoiata, semn al dorintei sale de a parea un om de lume, in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui Costache Giurgiuveanu, unde se adunasera tote personajele romanului la o partida de carti, cu scopul de a-l convinge pe socrul sau, Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul lui, sa-si respecte promisiunea de a se casatori legal cu dansa. Gesturile, atitudinea, actiunile si mai ales locvacitatea personajului compun parvenitul si demagogul tipic: Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator, care atseapta cu nerabdare lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii. De aceea el nu se da in laturi de la nimic pentru a deveni bogat, colporteaza stiri, da sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora, face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind mereu in miscare, prezent oriunde si peste tot, agasand pe toata lumea: informeaza si se informeaza, trage sfori cu indiscretie si cu un tupeu revoltator. Dotat cu o locvacitate desavarsita, Stanica tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca nici una din ideile exprimate nu-l defineste. Se iluzioneaza cu marea iubire pentru Olimpia, cu care traieste in concubinaj, sperand ca ea va mosteni o avere importanta, face un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu, dar iubirea se stinge, ea nu este femeia potrivita care sa-l ajute in ascensiunea de a deveni un om important in societate, prin imbogatire. De aceea se hotaraste sa se desparta de ea, deoarece nici

casele promise Olimpiei de catre familie nu ii sunt date de Simion si, din perfidie structurala, nu se lasa descoperit in adevaratele motive, ci da vina pe faptul ca este lipsit de fericirea paterniatii (dupa maortea lui Relisor) si face parada de sensibilitatea sa, ducand o lupta dureroasa intre sentimente si datorie. Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, petetic si naucitor de locvace, Stanica are geniu, adopta maniere distinse cu Aglae, pe Aurica o ia in brate si o saruta viguros. Bun cunoscator de oameni, exercita asupra interlocutorului o influenta puternica, are o capacitate da adaptabilitate fantastica, este un actor talentat, jucand cu fiecare alt rol, in functie de interes. In timpul bolii lui Costache Giurgiuveanu, Stanica ii povesteste despre decesele unor persoane, cu o viteza satanica, inspaimantandu-l pe batran. Hotarat sa puna mana pe averea lui mos Costache, se furiseaza in casa acestuia, apare din umbra cand nu te astepti, il descoase cu privire la testament, pandeste mereu o ocazie potrivita si aceasta se iveste: vazand unde tine batranul banii, ii fura si-i cauzeaza astfel moartea: ba-banii, pu-pungasule. Fara nici un pic de remuscare, joaca rolul indureratului cel mai patruns de evlavie, mai ciupeste ceva bani din saculetul gasit de Aglae, apoi, imbogatit, paraseste cu totul familia Tulea. Se casatoreste cu Georgeta, isi face firma de avocatura, patroneaza tripouri si cecuri de morfinomani si este propulsat de noul sau statut social in viata politica, devenind o personalitate remarcabila a acestei societati in care nu conteaza mijloacele de parvenire, ci numai banii, averea, bogatia. Aglae Tulea este baba absoluta, fara cusur in rau, asa cum o caracterizeaza Weissman, este sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei copii: Olimpia, Titi si Aurica si sotia lui Simion Tulea. Portretul fizic este detaliat si are semnificatii pentru portretul moral: cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza, cu fata galbicioasa, cu buzele subtiri, cu nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute adanci si ochii bulbucati ca ai lui mos Costache, improsca ura si venin, fiind mereu invidioasa si artagoasa. Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-l implineste: realizarea copiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata: Cat traiesc eu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. Il dau pe mana parchetului pe Costeche, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei. Desconsidera orice preocupare intelectuala, considerand ca prea multa carte strica mintile oamenilor, de aceea il intelege pe Titi, caruia-i curge sange din nas de prea multa invatatura, desi acesta implinise 22 de

ani si ramasese repetent mereu, nereusind sa termine scoala. Greseste profund in metodele de educatie, pe Titi il trimite sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica, iar pe Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea neintrand in calculele sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane. O uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e orfana, o jigneste fara nici un fel de jena, spunandu-i stricata si dezmatata, dand-o de exemplu negativ Auricai. Autoritara, dar plina de rautate fata de toata lumea, anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita se Stanica, Titi cade tot mai mult in mania leganatului, iar Aurica ramane fata batrana. Zgarcita si rapace, invidioasa si plina de ura, ea sfarseste prin a mosteni o casa ruinata si darapanata, fiind inselata de Stanica, de Costache, desi instalase in casa fratelui ei un adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate nimic din casa, suspectand pe oricine , cade ea insasi in tesatura propriilor intrigi. Aurica Tulea este fata cea mica a Aglaei, in antiteza cu feminitatea si delicatetea Otiliei. La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Felix vede o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti, ca si ai Aglaei, fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite, aratand mult mai in varsta deoarece era fardata strident, are trupul slab si uscat, parul rarit. Avida dupa barbati, este obsedata de maritis si vede in oricine un posibil pretendent. Insistentele ei insinuoase, comportamentul ei de fata cuminte pun pe fuga toti barbatii. Este indragostita din principiu, luand in calcul orice barbat aflat in preajma, pe Felix care odata fugi pe poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste Aurica prin fund, pe Pascalopol, pe care nu-l intelege in dragostea lui pentru Otilia. Ura sa se indreapta tot asupra Otiliei, despre care crede, ca si mama sa, ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Ura ii intuneca judecata incat se lanseaza in aprecieri defaimatoare, devenind nesuferita si artagoasa. Lipsita de farmec, de generozitate, de noblete, de delicate si sensibilitate, ea seamana cu Aglae, devenind acra, rea, artagoasa, nesufetita. Titi Tulea tipul retardatului, este mezinul familiei, un tanar neputincios, incapabil de a gandi ceva creativ. Este dominat de automatisme, copiaza note muzicale si carti postale, nu este in stare sa invete si ramane repetent de mai multe ori, abandonand scoala. Este

incurajat de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se leagana ore in sir. Il mosteneste ereditar pe tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic si dezinteresat de tot ce se petrce in jurul lui. Se tulbura erotic, devenind irascibil in preajma femeilor si, lipsit total de personalitate, o asculta pe Aglae si in relatiile amoroase, aceasta dirijandu-i intreaga viata, fiind autoritatea suprema cu care le ameninta pe cei care-l supara: Va spun la mama!. Simion Tulea, sotul Aglaei, fost mecanic, acum pensionar, devine senil si apatic, evoluand treptat spre nebunie. Starea sa se manifesta prin crize de melancolie sau de agitatie, devine obsedat de mancare, se crede Iisus Hristos, lucreaza la gherghef, toate aceste lasand-o total indiferenta pe sotia lui. Nu are nici un fel de perceptie al statutului sau de tata, nu-si iubeste copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drepr fiica lui. Innebuneste, este internat in ospiciu si este parasit de intrage familie. Prin romanul lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriinsu-se astfel in realismul secolului al XIX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.