Accesul la mediu in domeniul lungime de unda

Spre deosebire de accesul la mediu in domeniul timp(TDoMA), discutat in

capitolul anterior, accesul la mediu in domeniul lungime de unda(WdoMA)
permite transmisiuni multiple si acces multiplu prin intermediul lungimilor de
unda purtatoare. Acest capitol prezinta numeroase aspecte despre sistemul si
componentele WDoMA. Datorita faptului ca lungimea de unda purtatoare este
invers proportionala cu frecventa sa, WDoMA este in esenta asemanatoare
accesului in domeniul frecventa, care a fost folosit in radio-comunicatii, de
exemplu : multiplexarea cu divizare in frecventa(FDM).
Datorita transmisiunilor paralele in domeniul lungimilor de unda, WdoMA
evita strangularile de viteza discutate in capitolul 2. In acest mod, se pot utiliza
transmisiunile de banda larga pe fibrele optice. Asa cum se arata in figura 17.1, o
fibra normala are o largime de banda de 100-150 nm. Tabelul 17.1 arata
corespondenta cu un spectru de latime 18 THz la 1300 nm (100 nm largime de
banda a fibrei) si 19 THz la 1550 nm (150 nm largime de banda a fibrei).
Datorita tehnologiilor electronice actuale si largimilor de banda modulate ale
laserului, diodele pot apera cel mult la zeci de GHz, transmisiunile paralele din
WDoMA fiind o modalitate de utilizare intensa a largimii de banda in fibra.

Tabelul 17.1 largimea spectrului in functie de banda la 1300 nm si

respectiv 1550 nm. Acest tabel ofera o conversie convenabila
intre banda in nm si largimea spectrului in Hz.

Lungimea de unda Largimea spectrului

Banda (nm)
centrala (nm) (GHz)
0.1 17.8
1300 1.0 177.5
10.0 1775.2
0.1 12.5
1550 1.0 124.9
10.0 1248.7
 Figura 17.1 Latimea spectrului disponibil fibrelor optice

Cercetarea asupra WDoMA a fost foarte puternica in ultimul timp si poate

fi grupata in doua directii principale : sisteme si componente. Cercetarea asupra
sistemelor se concentreaza pe arhitecturile de retea si protocoalelor de acces la
mediu pentru a obtine un debit marit si timp de intarziere mic. Dupa cum
cercetarea asupra componentelor se concentreaza asupra diverselor echipamente
cum ar fi laserele reglabile, grile, filtre si (de)multiplexoare pentru necesitatile
sistemelor. Datorita faptului ca componentele sunt limitate ca viteza de reglaj,
marime si rezolutie spectrala, un sistem bine proiectat trebuie sa prezinte un
echilibru intre performanta sistemului si limitarile componentelor.
Acest capitol se ocupa atat de sisteme cat si de componente. In cazul
sistemelor sunt descrise diverse protocoale si configuratii logice in retelele
WDoMA. In privinta componentelor, sunt discutate principiile de functionare,
incluzand legarile in stea, atenuatoare, rutere de ghiduri de unda, grile laser
reglabile si filtre optice.

17.1 Vedere de ansamblu asupra sistemului si componentelor

Inainte de a detalia discutia este util sa avem o vedere de ansamblu asupra

diverselor aspecte legate de sisteme si componente. Aceasta sectiune introduce
caracteristici de sisteme importante, descrie dispozitive pentru WDoMA optice
si electro-optice.
 17.1.1 Caracteristicile sistemelor

Un sistem WDoMA poate fi caracterizat in general dupa configuratia lui

fizica, conectivitatea logica, separarea canalelor, detectia semnalelor si
protocolul de alegere a canalului.

Figura 17.2 configuratia unui sistem cu multiplexare in lungime de unda.

In general, pereche multiplexor-demultiplexor este proiectata specific, conform
cu lungimile de unda folosite. Aceasta poate reduce pierderea de putere in
multiplexare si demultiplexare. Pentru alte pierderi nedorite, datorita cuplarilor
si atenuarii fibrei, pot fi folosite de asemenea fibre dopate cu erbium.

WDM si WDoMA. Exista doua configuratii de baza in WDoMA :

multiplexarea cu diviziune in lungime de unda(WDM) si accesul multiplu cu
diviziune in lungime de unda. In WDM, asa cum se arata in figura 17.2, un
multiplexor sau cuplor 9:1 plasat la transmisiune, este folosit pentru a multiplexa
cele N canale de intrare. Semnalul multiplexat de la iesirea multiplexorului este
transmis printr-o singura fibra optica. La iesirea receptorului, un subset de N
semnale poate fi demultiplexat de un separator sau prin detectie coerenta (vezi
capitolul 15 pentru detalii). Datorita multiplexarii, transmisiei pe fibra si
demultiplexarii, apare o atenuare in putere, amplificatoarele optice pot fi
interpuse in linia de transmisiune pentru a mari puterea.
In WDoMA, asa cum se arata in figura 17.3, mai multi utilizatori pot
trimite si primi semnale intr-o retea distribuita si pot folosi diverse canale. Un
exemplu de impartire a mediului este un cuplor in stea N : N, asa cum se arata in
figura 17.4 a. In acest mod, fiecare nod trimite date la unul din porturile de
intrare a unui cuplor in stea care mixeaza toate semnalele de intrare si le
retransmite la toate porturile de iesire. Ca rezultat, semnalele de la toate porturile
de intrare pot fi receptionate la oricare din porturile de iesire.
Asa cum se arata in figura 17.4 b si 17.4 c, o retea WDoMA poate fi si in
topologie liniara sau inel. In acest caz, cuploarele directionale sau hibride pot fi
folosite pentru a lega semnalele locale la un mediu comun. Comparativ cu
topologia stea, bineinteles, cand sunt mai multe noduri, topologiile liniare sau
inel sufera o pierdere in putere mai mare si au un domeniu dimanic mai larg, asa
cum s-a discutat in capitolul 2.
 Figura 17.3 WDMA: toate canalele de lungime de unda sunt cuplate in
acelasi mediusi pot fi receptionate de toate nodurile. Statiile sunt distribuite
geografic in tot mediul comun care poate fi stea, in linie sau inel interconectand
toate nodurile. Deoarece lungimea de unda a statiilor din fiecare nod poate varia,
interfata dintre fiecare statie si mediul comun este in general bazata pe cuplarea
independenta a lungimilor de unda. Dupa cum se va arata mai tarziu aceasta are
o atenuare mai mare in comparatie cu multiplexarea dependenta de lungimea de
unda din WDMA .
 Figura 17.4 Implementari diferite ale topologiei fizice pentru mediul
comun in WDMA: stea(a), inel(b) sau topologie liniara(c)
 Topologia fizica si logica. Alegand in mod corespunzator lungimea de
unda la transmitatori si receptori, o retea WDMA fizica poate avea diferite
configuratii logice. Dupa cum se poate vedea in figura 17.5 a, cu reglajul correct
al lungimii de unda, un inel logic poate fi format cand fiecare nod are o singura
pereche de statii.
In principiu, un nod intr-o retea WDMA poate avea mai multe
transmitaroare si/sau receptoare pentru o mai buna conecvtivitate. Spre exemplu,
cand fiecare nod are 3 perechi de statii, 8 nodur in retea pot forma o retea
hipercub ca in figura 17.5 b.

Figura 17.5 Setand corect lungimile de unda, pot fi formate diferite

configuratii logice: (a) inel logic cu o statie pereche la fiecare nod si
(b) hipercub cu 3 statii pereche la fiecare nod.

WDoMA dense sau rare. Dupa cat de aproape sunt separate canalele de
lungime de unda, un sistem WDoMA clasificat ca fiind dens sau rar. In general,
separarea canalelor dintr-un sistem dens WDoMA este de numai cateva ori cat
largimea benzii canalului. Spre exemplu, daca largimea benzii lungimii de unda
este de un GHz, o separare a canalului de mai putin de 10 GHz (sau mai mica de
0.1 nm in domeniul lungimii de unda) se considera densa. Pe de alta parte, daca
separarea canalelor e mai mare de 100 GHz se considera rara.
Pentru a mari capacitatea totala se prefera WDoMA densa. Pentru a obtine
acest lucru toate sursele de lumina reglabile, multiplexoarele si
demultiplexoarele trebuie sa fie de o mare acuratete in reglaj si rezolutie in
frecventa. Acestea de obicei implica costuri mari de implementare.
Detectia coerenta si detectia incoerenta . Sunt doua tehnici de reglaj la un
canal de lungime de unda: coerenta si incoerenta. Dupa cum se vede in figura
17.6, detectia coerenta amesteca semnalul optic receptionat cu un purtator optic
local. Daca canalul de lungime de unda la λj este selectat, purtatorul frecventei
oscilatorului local este ajustat spre a fi mai mare (sau mai mic) decat fj de o
frecventa radio (RF) si fIF . Dupa fotodetectie este generat un produs al
oscilatorului local si al canalului pe care s-a facut reglajul. Deoarece produsul
este centrat la frecventa fj , poate trece de filtrul trece banda de frecventa
intermediara. Toti ceilalti produsi sunt inafara benzii de IF si vor fi rejectati.

Figura 17.6 Reglajul canalului lungimii de unda prin detectie coerenta

In principiu, procesul detectiei coerente descris mai sus a fost pentru mult
timp folosit in transmisiile AM, FM si TV. Deoarece un oscilator local facut
dintr-o dioda laser reglabila poate avea un domeniu de reglaj de
50-100 nm si un filtru IF de banda ingusta poate fi usor implementat in
domeniul RF , detectia coerenta este atractiva. Oricum, dupa cum se va vedea in
capitolul 15, detectia coerenta in comunicatii optice are nevoie de circuite
complexe pentru a bloca purtatorul optic local la semnalul luminos incident. Ca
rezultat, poate fi scump.
Pentru a reduce costurile de implementare, alternativa (dupa cum se vede in
figura 17.7) foloseste un filtru optic pentru a trece numai canalele de lungime de
unda pe care este reglat. In acest caz, detectia coerenta, discutata in capitolul 7,
poate fi folosita dupa aceea. In comparative cu detectia coerenta, detectia
incoerenta are nevoie de un filtru optic de banda ingusta.

Figura 17.7 Reglajul canalului lungimii de unda prin detectie incoerenta cu

filtru reglabil sau demultiplexor inaintea fotodetectiei.
 Reglaj fix sau dinamic O retea WDMA poate avea sau nu transmitatorii
reglati la frecvente fixe. Cand intesitatea traficului de-a lungul statiilor este
stabila sau nu fluctueaza, reglajul fix ofera o solutie simpla pentru
interconectare. Unele configuratii logice aratate anterior in figura 17.5 pot fi
obtinute prin reglaj fix. Pe de alta parte, cand este o mare variatie a intensitatii
traficului de-a lungul statiilor, reglajul dinamic ofera o mai buna trecere.
In reglajul dinamic, transmitatorii si receptorii isi pot schimba canalele de
lungime de unda in functie de trafic. Bazat pe protocolul de reglaj, reglajul
dinamic poate fi facut in 3 feluri: numai transmitere, numai receptie si
amandoua. In comun cu aceste 3 metode, un bun protocol de reglaj ar trebui sa
fie simplu in implementare si de inalta performanta.
Reglajul dinamic este facut numai la transmitator, frecventa purtatoare a
transmitatorului trebuie sa fie reglata pe aceea a receptorului de la destinatie.
Deoarece pot fi transmitatori multipli care vor sa transmita date catre acelasi
receptor este necesar un control al accesului. In general, pentru un canal dat al
lungimii de unda, poate fi folosita orice schema TdoMA discutata in capitolul 8.
Cand reglajul dinamic este facut numai la receptie, receptorii trebuie sa fie
informati de canalele sursa inaintea transmisiei. Aceasta poate fi facuta de un
canal de semnalizare separat. In general, receptori multipli pot fi reglati la
acelasi transmitator pentru transporturi multiple. Pe de alta parte, cand numarul
canalelor de lungime de unda este limitat si un grup de transmitatori ocupa
acelasi canal de lungime de unda, au nevoie de asemeni sa rezolve accesul
folosind un protocol de acces aditional.
Cand este folosit reglajul dinamic la transmitator sau receptor, se poate
forma un blocaj. De exemplu, cand are loc reglaj la transmitator si un grup de
receptori au acelasi domeniu de lungime de unda, un transmitator sursa nu poate
transmite datele daca lungimea de unda a destinatiei sale e folosita de alt
transmitator din grup.
Pornind de la aceste consideratii, reglajul dinamic la transmitator si receptor
este preferat pentru a maximiza trecerea. In acest caz sunt necesare un algoritm
de alocare a lungimii de unda bun si o retea de semnalare separata pentru a
informa statia. Cand numarul total al canalelor de lungime de unda si statiilor
este mare, o implementare eficienta pentru alocarea dinamica a canalelor devine
necesara.
Salt sau multisalt. Dupa cum s-a aratat mai devreme, o retea fizica
WDMA poate avea diferite configuratii logice si poate mari conectivitatea
marind numarul statiilor in nod. O retea WDMA se spune ca este pe deplin
conectata sau sau salt daca un canal de lungime de unda exista intre oricare 2
noduri. Pentru o retea de N statii, aceasta se poate face avand un transmitator si
N-1 receptori la fiecare statie. Dupa cum se vede in figura 17.8, fiecare
transmitator functioneaza la o singura lungime de unda. De aceea, pentru o retea
de N noduri tre sa avem 9 canale de lungime de unda. Avand N-1 receptoare la
fiecare statie reglata pe cele N-1 canale de lungime de unda ale tuturor celorlalte
statii, reteaua are o conectare logica ca in figura 17.8. In mod evident, este o
retea pe deplin conectata. O astfel de retea este LAMBDANET propusa de
BELLCORE.
Cand reteaua este mare este costisitoare implementarea unei retele descrisa
mai sus. De aceea poate fi necesara o retea partial conectata pentru a reduce
numarul statiilor. In acest caz, 2 noduri pot sa nu fie conectate direct, si reteaua
se numeste conectata partial sau multisalt.De aceea e necesar un numar de
noduri intermediare care receptioneaza date de la un canal de lungime de unda si
transmit mai departe catre altul. Configuratiile logice aratate in figura 17.5 sunt
exemple de retele multisalt. O retea multisalt in general are o intarziere de
transmisie mai lunga si un debit mai mic din cauza tamponului intermediar.

Figura 17.8 O retea WDMA salt, complet conectata: (a) implementare la

fiecare nod (b) configuratie logica pentru N=8

Comutare de pachete si comutare de circuite. Dupa cum s-a discutat in

capitolul 2, comutarea de pachete si circuite sunt 2 mecanisme de comutatie
pentru a ruta datele catre destinatia fiecarora. In WDMA, cand periodic si
determinist statiile isi regleaza lungimile de unda de operare, avem de-a face cu
comutatie de circuite. In acest caz, comutatia este realizata in ambele domenii:
lungime de unda si timp. Aceasta este similara cu comutatia bidimensionala
spatiu-timp, discutata in capitolul 2. Pe de alta parte, cand statiile isi acordeaza
lungimile de unda pe baza pachetelor, avem comutatie de pachete. In general,
comutatia de circuite este simpla in implementare si nu necesita o mare viteza de
acordare. Pe de alta parte, comutatia de pachete este buna pentru trafic fluctuant
rapid. Cand reglajul dinamic este folosit in funcit de destinatia pachetelor, se
poate obtine un debit mare.
 17.1.2 Componente

Pentru a realiza un sistem WdoMA sunt necesare diferite aparate optice si

electro-optice pentru generatii purtatoare, multiplexare si demultiplexare.
Surse de lumina reglabile Pentru a utiliza intreaga banda a fibrei, sunt
necesare surse de lumina care pot emite lumina de-a lungul unui domeniu mare
de lungime de unda. Pentru operatii de sistem ca reglajul dinamic, este de dorit
ca sursele de lumina sa fie reglabil. In intampinarea acestor necesitati pot fi
folosite diferite diode laser reglabile bazate pe reactie inversa distribuita(DFB),
reflexia Bragg distribuita (DBR), si structuri multiple ‘quantum-well’
(MQW)(discutate in capitolul 3). Pentru operatii satisfacatoare, aceste aparate au
urmatoarele caracteristici de design:
1. Domeniu mare de reglaj. Raza de reglaj a unei diode laser ar trebui
sa fie cat se poate de mare pentru a trimite semnale de-a lungul unei
largimi a benzii mari a fibrei. Aceasta este de o importanta
particulara cand este folosit reglajul dinamic la transmisie. Pe de
alta parte, pentru reglaje fixe sau receptii dinamice, domeniul de
reglaj are nevoie de sa depaseasca deviatiile unor conditii de operare
cum ar fi temperatura, imbatranirea si interferenta.
2. Fascicol subtire. Separarea de canal ar trebui sa fie mica pentru a
corespunde la cat mai multe canale de lungimi de unda pe cat
posibil intr-o largime a benzii unei fibre date. Pentru aceasta
fascicolul de laser ar trebui sa fie mic; altfel, interferenta intre
canale (ICY) poate fi serioasa si cauzeaza o rata mare a erorii de bit.
3. Stabilitatea la inalta frecventa. Lungimea de unda la iesire a unui
laser reglabil poate varia din cauza unor schimbari de factori
multiple, cum ar fi temperatura, curentul de interferenta si
imbatranirea. Pentru a evita ICY si a simplifica sarcina reglajului
receptorului, lungimea de unda la iesire ar trebui sa fie cat mai
stabila.
4. Reglaj rapid. Cand este folosit reglajul dinamic al transmitatorului,
reglajul rapid de la un canal de lungime de unda la altul este
important pentru transmisia eficienta comutarea de mare viteza.

Multiplexoare si cuploare. In WDoMA, canalele de lungime de unda

trebuie sa fie cuplate la mediul comun de transmisie. Pentru aceasta, este folosit
un multiplexor sau un cuplor. Un multiplexor este un aparat care amesteca
semnalele de intrare ale diferitelor lungimi de unda bazate pe principiul
zgomotului sau interferentei. Ca rezultat,iesirea multiplexorului este puternic
dependenta de lungimea de unda de la intrare, si lungimile de unda folosite in
WDM sau WDMA nu pot fi schimbate arbitrar odata ce multiplexorul este
destinat.
 Un cuplor, pe de alta parte, amesteca lumina de la intrare, pe principiul
cuplarii de putere. Ca rezultat, iesirea mixata e independenta relativ cu lungimea
de unda. Cuploarele nu sunt scumpe, si sunt flexibile pentru mai multe lungimi
de unda. Dezavantajul major sunt pierderile de putere in comparatie cu
multiplexoarele, acesta fiind explicat mai tarziu in capitol. Alte criterii
importante in sprijinul folosirii multiplexoarelor si cuploarelor sunt prezentate in
cele ce urmeaza:
1. Numar mare de porturi la intrare. Un multiplexor sau cuplor
trebuie sa poata mixa un numar mare de semnale de intrare pentru a
satisface un numar mare de canale de lungime de unda. De obicei,
un numar mare de porturi la intrare mareste volumul aparatului, o
arhitectura mai complexa si atenuari mai mari.
2. Atenuari mici. Cand razele incidente sunt mixate apare atenuare de
cuplare. De obicei, cu cat e mai mare multiplexorul/cuplorul, cu atat
e mai mare atenuarea de cuplare.
3. Eficienta echilibrata de miscare. Cand sunt amestecate un numar
de canale de lungime de unda este de dorit ca ele sa aiba
aproximativ aceeasi atenuare. Aceasta simplifica arhitectura
receptorului si rezulta in performanta de detectie echilibrata pentru
diferite canale de lungime de unda.
4. Dependenta de polarizare slaba. In general, eficienta mixarii unui
multiplexor dependent de frecventa este dependenta de polarizare.
Aceasta poate fi datorita anizotropiei multiplexorului. Dependenta
de polarizare poate fi dedusa folosind material izotropic sau
imbunatatind arhitectura multiplexorului.

Demultiplexoare si splitere. Cand toate canalele de lungime de unda sunt

receptionate la un capat receptor, trebuie sa fie demultiplexate sau filtrate pentru
detectie selectiva. Cand este folosita detectia incoerenta, demultiplexarea sau
filtrarea poate fi facuta in domeniul spatial, frecventa sau polarizare.
1. Domeniul spectral larg(FSR). Un FSR este un interval intre 2
lungimi de unda care au acelasi efect al filtrului de demultiplexare.
Altfel spus, doi purtatori cu o separare FSR vor fi demultiplexati in
aceeasi cale sau pot sa treaca de filtru. Pentru a evita ambiguitate in
demultiplexarea intr-un domeniu larg de frecventa e nevoie de un
FSR mare.
2. Rezolutie inalta. Un demultiplexor sau filtru trebuie sa diferentieze
canalele de lungime de unda de separare apropiata. Aceasta implica
o mare capacitate de difractie de la aparate zgomotoase sau banda
ingusta de la aparate de filtrare. In general, rata unui FSR la
frecventa de rezolutie determina numarul canalelor WDoMA care
pot fi gasite in sistem.
 3. Controlul usor al reglajului. Pentru operare practica este de dorit
ca reglajul lungimii de unda sa se poata face usor si insensibil la
echilibrari.
4. Intarziere de acord fin. Pentru acord dinamic la receptorului de
mare viteza, aparatul de acord are nevoie sa treaba repede de la un
canal la altul. In general, demultiplexarea filrelot bazate pe efect
electro-optic sau acusto-optic sunt mai incetinite in acord in
comparatie cu aparatele de semiconductori
5. Pierderi de microputere. Mixarea canalului de lungime de unda
putem avea pierderi de putere din cauza limitarilor o mica pierdere
de putere poate reduce sarcina per total a bugetului de taiere.
6. Dependenta de slaba polarizare. Similar cu mixarea lungimii de
unda cand reglajul nu este in domeniul de polarizare este
importanta mentinerea aceluiasi canal cand canalele de la intrare au
diferite polarizari. Pe de alta parte, daca reglajul este pe baza
polarizarii, controlul canalului este sensibil la polarizarile de intrare
si ar fi trebuit sa fie aliniate inainte de filtrare sau multiplexare.

17.2 Accesul si rutarea unei retele cu multiplicarea diviziunii lungimii

de unda

In WDMA, canalele sunt resurse comune. Pentru a accesa reteaua, fiecare

sursa nod trebuie sa-si insuseasca mai intai un canal. Pentru a asigura transmisia
in bune conditii, receptorul trebuie sa fie acordat pe lungimea de unda a
canalului sau trebuie sa existe un algoritm eficient de rutare care sa poata
transmite mai departe datele catre destinatie. In ultimii ani, multe protocoale de
acces si algoritmi de rutare au fost propusi [5]-[7]. In general, un bun protocol
de acces WDMA ar trebui sa fie satisfacator si sa fie usor de implementat.
Aceasta insemna, din perspectiva sistemului, ca protocolul ar trebui sa acumulze
o mare eficienta a accesului, debit mare si intarzieri mici ale transmisiei. Din
perspectiva implementarii, vitezele de reglaj ar trebui sa fie convenabile,
numarul de canale necesare ar trebui sa fie de ajuns si algoritmul de alocare al
canalului ar trebui sa fie simplu si rapid.
Aceasta sectiune explica algoritmii de rutare pentru retele cu acord fix si
performanta comutarii pentru retele cu acord dinamic. Refolosirea frecventei,
ceea ce reduce numarul de canale necesar pe masura ce dimensiunea retelei
creste, cat si implementarile posibile sunt de asemenea prezentate.
 17.2.1 Configurari logice si rutari in reglajul fix WDMA

Cand traficul tipic intr-o retea WDMA este stationar, reglajul fix este o
buna alegere pentru a simplifica arhitectura si a micsora solicitarile rapide de
reglaj. Dupa cum s-a mentionat mai sus, alegand reglajul lungimilor de unda a
fiecarui sistem individual in parte in mod corect, o retea WDMA poate avea o
configuratie logica independenta de conexiunea fizica. Odata ce a fost
determinata configuratia logica, poate fi obtinut un algoritm de rutare simplu si
eficient.in continuare sunt prezentate 3 configuratii logice importante si
algoritmii lor de rutare.
Hipercubul. O configuratie hipercub a fost folosita in comunicatiile intre
p
calculatoare pentru multiprocesore [8]. Pentru N= 2 noduri, fiecare nod are p
perechi transmitator-receptor conectate la p noduri dublate. O astfel de retea
hipercub este ilustrata in Figura 17.9.
Intr-un hipercub fiecare nod are o adresa reprezentata de un vector binar de
−
ordin p de forma A = (a0, a1, … ,ap-1). Pentru doua noduri a caror adresa difera
cu un singur bit este o legatura duala intre ele. Cand un nod de adresa Ai are de
transmis date la nodul A j , o va face in k pasi in care k este numarul de biti
diferiti intre Ai si A j . In cel mai rau caz, ca rezultat, numarul de salturi este p.
Cand traficul este uniform se poate verifica usor ca numarul de salturi este
(p/2)N/(N-1) (de vazut problema 17-3).

Figura 17.9 Un hipercub cu 16 noduri la p=4

 Exemplul 17.1 Multisalt in hipercub . Se considera o retea hipercub de
N=128 =27 noduri. In acest caz fiecare nod are o adresa pe 7 biti (b0, b1, b2, b3, b4,
b5, b6). Pentru a ruta datele catre destinatie, trebuie determinate adresele
nodurilor intermediare pe parcurs. Pentru aceasta, mai intai identificam adresa
bitilor care sunt diferiti intre sursa si destinatie. Pentru bitii diferiti, toate
adresele nodurilor intermediare pot fi generate schimband acei biti diferiti unul
cate unul, de la stanga la dreapta.
De exemplu, daca nodul sursa are o adresa (1,0,1,1,0,0,0) si destinatia are
adresa (0,0,0,1,1,0,1), adresele au 4 biti diferiti si sunt necesare 4 salturi pentru
parcurgere. Nodurile intermediare au urmatoarele adrese: (0,0,1,1,0,0,0),
(0,0,0,1,0,0,0) , (0,0,0,1,1,0,0) si in final destinatia (0,0,0,1,1,0,1).

Reteaua deBruijn. Intr-un hipercub, numarul nodurilor este putere a lui 2.

pentru un N dat avem nevoie de un numar mare de statii. Un mod de a micsora
aceste constrangeri este folosirea configuratiei deBruijn arata in figura 17.10.
similar hipercubului, un nod poate avea o adresa
A = (a0, a1, …aH-1) unde fiecare ai poate lua o valoare intre 0 si p-1. De aceea,
numarul total de noduri intr-o configuratie deBruijn este N=pH.

In stransa legatura cu adresarea de mai sus, un nod de adresa A este

conectat simplex la nodurile p cu adrese de forma (a1, a2, …,aH-1, b) unde b ia o
valoare intre 0 si p-1. Din conectivitatea data, cand un nod de adresa Ai trimite
date altui nod de adresa A j , nodul sursa trebuie mai intai sa gaseasca subsecventa
cea mai mare spre dreapta in adresa sa pentru a se potrivi cu partea din stanga a
adresei de destinatie. Acest lucru e ilustrat in figura 17.11. Daca lungimea celei
mai lungi subsecvente este l, numarul de salturi este H-l. Numarul maxim de
salturi este H.

Figura 17.10 O configuratie deBruijn cu p=3 si H=2

 Figura 17.11 Cea mai mare potrivire a portiunii din drepta a adresei sursa
si portiunea din stanga a adresei destinatie determina numarul de salturi intr-o
configuratie deBruijn.

Exemplul 17.2 Rutarea in deBruijn. Se considera o considera o

configuratie deBruijn cu p=3 si H=6. Presupunem ca sursa si destinatia au
adresele (0,2,0,0,0,0) si (0,0,0,1,1,2) , unde bitii subliniati reprezinta cea mai
lunga portiune a partii din dreapta cele mai semnificative a adresei sursa si
portiunii stanga a adresei destinatie. In concordanta cu conexiunea, distanta
minima de rutare este deci de la (0,2,0,0,0,0), apoi (2,0,0,0,0,1), (0,0,0,0,1,1) si
in final la (0,0,0,1,2).

Cand traficul tipic este uniform, probabilitatea de a avea lungimea celei mai
lungi secvente egala cu l este aproximativ: P[l] ≈ Ap-1
unde A este o constanta ce poate fi determinata normand probabilitatea totala.
H
1 − p − ( H +1)
De la : ∑ P[l ] = 1 = A
l =0 1 − p −1

A = (1-p-1)/(1-p-(H-1)) and

1 − p −1
P[l] ≈ − ( H +1)
p −1 [17.1]
1− p

Valoarea medie a lui H este asadar:

 H H
H = ∑ P[l ]( H − 1) = H − ∑ P[l ]l [17.2]
l =o l =0
p − ( p − 1) pH / N
≈ H- ( p − 1)( p − N −1 )

cand N = pH>>1.

1 1
H ≈ H - p − 1 = H − 1/ H [17.3]
N −1

Ecuatia 17.3 arata ca H este intre H si H-1. Cu alte cuvinte, de obicei rutarea
necesita numarul maxim de salturi pentru a atinge destinatia.

Exemplul 17.3 Hipercub si deBruijn. Se compara configuratiile hipercub cu

deBruijn cu acelasi numar de noduri N = 29 = 83. In acest caz, fiecare nod din
hipercub are 9 perechi de statii si numarul mediu de salturi este aproximativ 4,5.
Pe de alta parte, configuratia deBruijn are nevoie de doar 3 perechi de statii pe
nod dar numarul mediu de salturi este 7,5.
Figura 17.12 Retea perfect aleatoare (a) k = p = 2 (b) k = 3 si p = 2
Retea perfect aleatoare O alta configuratie importanta este reteaua perfect
aleatoare (PSN) [5]-[7]. Asa cum se arata in figura 17.12 reteaua consta in k
coloane si pk noduri. Fiecare nod este conectat la cele p noduri din coloana
urmatoare. Ca rezultat, fiecare nod dintr-o retea perfect aleatoare are p perechi
de statii si numarul total de noduri este:

N = kpk [17.4]

Din configuratie, fiecare nod din PSN e reprezentat de un vector cu (k+1)

adrese: A =(c, r1, r2,…,rk), unde 0 ≤ c ≤ k-1 este adresa coloanei , si
0 ≤ ri ≤ p-1 pentru i = 1,…,k adresa liniei. Asa cum se arata in figura 17.12,
fiecare nod (c, r1, r2,…,rk) e conectat la celelalte noduri (c’, r1, r2,…,rk, R), unde c’
= (c + 1) mod k si R ia valori de la 0 la p-1.
Prin asocierea data, pentru a trimite date intre doua noduri din aceeasi
coloana sau cu aceeasi adresa c, sunt necesare exact k salturi. Aceasta se explica
astfel: pentru ca adresa coloanei este aceeasi, trebuie sa fie cel putin k salturi.
Pentru a atinge destinatia in k salturi, calea de conexiune consta din noduri cu
adresa liniei care sunt variante shiftate la stanga ale adresei sursa, cu destinatia
adreselor de linie cu introducere in fiecare shiftare. Acest lucru este ilustrat in
figura 17.13.
Cand nodul de destinatie si nodul sursa au adrese de coloana diferite,
numarul de salturi este cel putin : D = (k + cd - cs) mod k, unde cd este coloana
adresei de destinatie si cs este colana adresei sursa. Dupa D salturi, adresa
colanei poate fi facuta la fel. Mai mult, adresa liniei poate fi poate fi de asemeni
facuta la fel daca extrema dreapta a adresei de linie a sursei de lungime k – D e
egala cu corespondentul ei din extrema stanga din adresa de linie a destinatie.
Daca nu e acest caz, mai sunt necesari alti k pasi dupa cum s-a descris anterior.
Numarul maxim de salturi :
Hmax = 2k – 1 [17.5]

In plus, numarul mediu de salturi este:

1  k  k −1 1 k −1
1  k
H= ( p − 1)k + ∑ k − D D + ∑ (1 − k − D )(k + D) p  [17.6]
N −1   D =1 p D =1 p  

unde primul termen trebuie sa vina din cazul D = k, si al doilea termen

trebuie sa vina din cazul D < k. In primul caz, sunt pk – 1destinatii posibile dintr-
o sursa data si sunt necesare k salturi in fiecare caz. In al doilea caz, unde sunt k
– D biti perechi (cu probabilitate p-[ k – D ]), numarul salturilor este D; altfel,
numarul salturilor este k – D cu probabilitatea 1- p-[ k – D ]. Printr-o simpla
manevra, ecuatia (17.6) se reduce la
1  1 1  k 
H=  N  (3k − 1) −  +  [17.7]
N −1  2 p − 1 p − 1 
 1 1
cand N este mare: H≈ (3k − 1) − [17.8]
2 p −1

Figura 17.13 Shiftarile adreselor de la sursa la destinatie intr-o retea

perfect aleatoare.

Exemplul 17.4 Modelul trade-off. Ecuatia 17.8 arata ca o retea perfect aleatoare are
flexibilitatea de a schimba numarul mediu de salturi cu numarul statiilor pereche. De
exemplu, pentru un N dat, deoarece k descreste si p creste, H poate fi redus crescandu-l pe
p. considerand o retea cu 450 noduri, ce poate fi realizata ori
N1 = 2 x 162 = 512

ori

N2 = 6 x 26 = 384.

Pentru aceste doua cazuri, crescand numarul statiilor pereche de la 2 la 16, descreste
numarul mediu al salturilor de la 7,5 la 2,4.
Ecuatia (17.8) indica de asemenea ca o crestere a lui H cu 1,5 la un p fixat poate
creste dimensiunea retelei de aproximativ p ori.

Un conspect al dimensiunii retelei, numarul maxim de salturi si numarul

mediu de salturi pentru hipercub, deBruijn si pentru retea perfect aleatoare e dat
in tabelul 17.2. Pentru o simpla comparatie, figura (17.14) arata de asemenea
numarul mediu de salturi pentru diferite configuratii si perechi de statii (p).

Tabel 17.2 Conspect pentru configuratiile hipercub, deBriujn si retea

perfect aleatoare
 Configuratie N Hmax H
Hipercub 2p p p/2
deBrujn pH H H−
1
p −1
Perfect kpk 2k - 1 1
(3k − 1) −
1
aleatoare 2 p −1
cand N>>1

Figura 17.14. Numarul mediu de hopuri la diferite configuratii logice si

numarul statiilor pe nod (p) pentru retea perfect aleatoare (PSN), deBruijn (deB)
si hipercub (hyp).

Rutare adaptiva. Algoritmii de rutare pentru cele trei configuratii discutate

mai sus sunt simpli. Oricum, ei sunt buni numai cand tipul de trafic este
uniform. Cand tipul de trafic este neuniform, poate suferi intarzieri mari in
transmisii si/sau probabilitate mare de pierdere a pachetelor. De exemplu, cand
mai multe noduri de sus trimit date catre acelasi nod de mai jos, va fi o mare
congestie in trafic. Pentru a rezolva aceasta problema, a fost propusa rutarea
adaptiva [5]. In cele propuse, pachetele de date vor fi inaintate unui nod care are
minimum de date in bufferul de receptie. Acest lucru poate balansa traficul si sa
reduca intarzierea.

17.2.2 WDMA cu Reglaj Dinamic

Cand traficul tipic se schimba rapid si tehnologia de reglare de mare viteza

este disponibila, apare un mod mai eficient de control al accesului, acela de a
permite statiilor sa se regleze dinamic. Ca rezultat, saltul poate fi atins setand un
canal de lungime de unda comuna intre transmitatorul sursa si receptorul
destinatie. De la configuratiile logice discutate mai sus, sa notam ca un canal de
lungime de unda poate fi mapat logic la un canal spatial. De aceea, reglajul
dinamic in WDMA este un principiu echivalent logic comutarii spatiale
dinamice. Consecvent, reglajul dinamic poate fi atins imprumutand tehnici de
comutare folosite in comutatia de pachete sau de circuite. Mai jos este explicat
reglajul dinamic bazat pe comutatia de circuite si cum se reprezinta reglajul
dinamic printr-o retea de circuite spatiale de comutatie. Din echivalenta,
probabilitatea de blocare poate fi evaluata conform apoximatiei lui Lee [59].
Pentru comutatia de pachete, alti algoritmi pot fi gasiti in [7].
Pentru a vedea echivalenta logica a unei retele WDMA cu reglaj dinamic,
cu o retea cu comutatie spatiala, mai intai consideram o retea WDMA in care
reglajul dinamic este facut la ambele capete si fiecare nod are o statie pereche.
In acest caz, daca numarul total de noduri este N, reteau cu comutatie
echivalenta este un comutator de tip crossbar N x N ca in figura 17.15 a. Cu alte
cuvinte, atata timp cat nodul destinatie este liber, nodul sursa poate gasi un canal
pentru transmisie.
Cand fiecare nod are p statii pereche si toate sunt reglabile, reteaua cu
comutatie echivalenta este formata din N deconcentratoare, un comutator spatial
pN x pN si N concentratoare. In acest caz, atata timp cat nodul destinatie are un
receptor liber, poate fi disponibil un canal pentru transmisie.
Cand numarul de noduri N este mai mare decat numarul de canale (N λ),
reteaua echivalenta de comutatie este formatat din concentratoare, comutatoare
spatiale si deconcentratoare. De exemplu, daca transmitatorul si receptorul sunt
reglabile, unul poate avea reteaua echivalenta de comutatie ca in figura 17.15 b.
Dupa cum se vede, este un switch N : N λ, un comutator Nλ : Nλ si un Nλ : N. in
acest caz, daca ratia N la Nλ este S, conform aproximarii lui Lee si probabilitatea
fluxului arata in figura 17. 16 a, probabilitatea de blocare este:

Pbk = [1 – (1 – Sp)2]Nλ [17.9]

unde p este probabilitatea activa pentru fiecare nod.

Cand statiile sunt amandoua reglabile, reteaua de comutatie echivalenta
aratata in (17.15 b) are nevoie de modificari. Daca numai transmitatoarele sunt
reglabile ca in figura (17.15 c), reteau de comutatie e formata dintr-un switch N :
Nλ, un switch Nλ x Nλ si Nλ deconcentratoare 1 : S. pe de alta parte, daca numai
receptoarele sunt reglabile ca in figura (17.15 d), reteau de comutatie e formata
din Nλ concentratoare, un comutator Nλ x Nλ si un comutator spatial Nλ x N.
Din figura (17.16 b) sau (17.16 c) si folosind aproximarea lui Lee,
probabilitatea de blocare este
Pbk = 1 – (1 – Sp)2 [17.10]

17.2.3 REFOLOSIREA FRECVENTEI

Intr-o retea WDMA in care toate canalele sunt cuplate prin intermediul
aceluiasi mediu, numarul lungimilor de unda necesare este

Nλ=pN [17.11]

Figura 17.15 Comutatoare cu echivalenta spatiala pentru lungime de unda

dinamica: (a) N=Nλ ; (b) N>Nλ iar transmitatorii si receptorii
 sunt reglabili dinamic-echivalenta de reglaj e reprezentata de
cele N×Nλ comutatoare; (c) N<Nλ si numai transmitatorii sunt
reglabili-echivalenta impartirii lungimii de unda e data de cele
Nλ deconcentratoare; (d) N<Nλ si numai receptorii sunt
reglabili-echivalenta impartirii lungimii de unda e data de cele
Nλ concentratoare.

Figura 17.16 Probabilitatea curgerii pentru: (a) reglare dinamica la ambele

capete, (b) numai la transmitator, si (c) numai la receptor.
unde N este numarul total de noduri iar p este numarul de perechi de
transmitatori pe nod. De aceea, cand N si p sunt mari, numarul de canale poate
fi prea mare pentru a putea fi implementat.
Pentru a reduce numarul lungimilor de unda necesare, a fost propus
conceptul de refolosire a frecventei. Sunt cateva cai de obtinere. Mediul de
impartire multipla poate fi folosit pentru izolarea lungimii de unda. Dupa cum se
vede in Figura 17.17, o configuratie hypercub poate fi implementata partitionand
lungimea de unda a canalelor in 3 retele fizice. Dupa cum se vede, pentru o retea
de lungime 8, numarul canalelor de lungimi de unda poate fi redus de la 24 la 8.
Ca rezultat, rezolutia frecventei este redusa de 3 ori. Oricum, e nevoie de 3
seturi separate de fibre, cuploare si splittere.
Alta cale de refolosire a frecventei este inchiderea canalului lungimii de
unda la destinatie si refolosirea ei pentru un alt semnal. Conform cu Figura
17.18, folosind multiplexoare ADM (add-drop multiplexers), numarul canalelor
de lungimise reduce de la 24 la numai 5. O astfel de implementare va fi discutata
pe larg in Sectiunea 17.7.
A treia modalitate de obtinere este folosirea convertoarelor de lungime de
unda (WC) [10]. Ca exemplu, este considerata carcasa in care cele 8 noduri sunt
grupate in 2 WDMA-uri ca in Figura 17.19. Presupunem ca fiecare nod are un
transmitator si 4 receptoare ,3 din cele 4 receptoare primesc semnal de la
celelalte noduri in acelasi grup, iar al patrulea primeste semnale de la celalalt
grup prin WC. Astfel, poate fi atinsa conectivitatea folosind5 lungimi de unda
diferite, din care 4 canale de lungimi de unda sunt folosite pentru trafic in cadrul
aceluiasi grup si un canal de lungime de unda e folosit pentru trficul in cadrul
grupului.In comparatie cu LAMBDANET-ul, numarul canalelor de lungime de
unda e redus de la 8 la 4 si numarul receptoarelor pe nod e redus astfel de la 7 la
4. In general, cand avem trafic mare in cadrul grupului si putin intre grupuri,
gruparea de mai sus si folosirea convertoarelor de lungime de unda (WC), are
sens si reduce mult costul din punct de vedere hard..
Convertoarele de lungime de unda (WC), pot fi folosite, de asemenea,
impreuna cu switch-uri fotonice [11]. Dupa cum se vede in Figura 17.20, 4
noduri pot fi interconectate de 2×2 switch-uri fotonice cu 2 stagii, in care fiecare
switch ruteaza 2 intrari de lungimi de unda. λ1 si λ2 catre 2 porturi de iesire
diferite. Rutarea poate fi determinata de controler extern al reglajului. Deoarece
cele 2 lungimi de unda la iesirea fiecarui switch 2×2 pot fi in permutari diferite,
urmatoarele convertoare de lungime de unda (WC) sunt folosite pentru a le
transforma catre permutarea dorita.
Figura 17.17 Refolosirea frecventei prin partitionarea lungimii de unda.
Figura 17.18 Refolosirea frecventei prin multiplexarea “add-drop”: (a)
conexiune fizica, (b) conexiune logica, si (c) implementarea
fiecarui nod.
 Figura 17.19 Refolosirea frecventei prin convertoare de lungime de unda ca
porti optice, in care lungimile de unda λa si λb pot fi una din
valorile λ1,λ2,λ3 sau λ4.

Figura 17.20 Refolosirea frecventei prin convertoare de lungime de unda si

switchuri de lungime de unda fotonice.

17.3 Performanta transmisiei in multiplexarea cu diviziune

a lungimii de unda

Cand sunt multiplexate mai multe lungimi de unda sau cuplate in aceeasi
fibra optica, pot interfera intre ele. Se poate observa in Figura 17.21 ca la o
separare a canalului de ∆ω (frecventa circulara), poate avea loc o puternica
interferenta (ICI) cand ∆ω este comparabila cu largimea benzii fiecarui canal.
 Dupa cum s-a mentionat mai inainte, reglajul canalului poate fi facut prin
detectie coerenta sau filtrare optica urmata de detectie incoerenta. Aceasta
sectiune analizeaza interferenta intre canale (ICI) si puterea disipata pentru
ambele situatii.

Figura 17.21 Interferenta intre canale.

17.3.1 Detectia incoerenta

Analiza ICI folosind detectia incoerenta a fost studiata in detaliu [12].

Acum studiem cazul in care toate semnalele WDM au aceeasi polarizare.
Aceasta ipoteza conduce la cel mai rau caz de ICI, in care toti produsii de la
fotodetectie sunt inclusi.
Cand canalele de la intrare au aceeasi polarizare, suma incidentelor poate fi
o marime scalara data de

x(t ) = 2 Pinc ∑ a i (t ) cos( wi t + φ i )

i
in care ai(t) este un tren de pulsuri de valoare 0 sau 1 in functie de butonul deschis-
inchis (on-off keying OOK). Cand x(t) este filtrat cu un filtru optic, cum ar fi filtrul de fibre
Fabry-Perot reglat pe canalul j

y (t ) = 2 Pinc ∑ h j [ i ] a i (t ) cos( wi t + φ i )
1/ 2

in care hj[i] este raspunsul in frecventa al canalului i. Dupa fotodetectie,

fotocurentul este

i ph (t ) = R y (t ) ≈ RPinc ∑ h j [ i ] a i (t ) + 2 RPinc ∑ h j [i ]1 / 2 h j [k ]1 / 2 a i (t )a j (t ) cos([i − k ]∆wt )

2

i i>k

[17.12]
R este raspunsul fotodiodei, ai(t)2=ai(t) din OOK, ∆ω este separarea canalului, si
toti termenii la inalta frecventa (ωi+ωk). Din ecuatia (17.12), puterea totala ICI
dupa filtrul FTJ cu functia de transfer H(ω) este
∞
dw
PICI = R 2 P 2 inc [∑ h j [i ] 2 ∫ S a ( w) H ( w) + ∑ h j [i ]h j [k ] ×
2

i≠ j −∞
2π i > k

∞
dω 17.13]
∫ [S
2
(ω − [i − k ]∆ω ) + S a (ω + [i − k ]∆ω )] H (ω )
( 2) ( 2)
a ]
−∞
2π

in care Sa(ω) este densitatea spectrala de putere a semnalului ai(t) din banda de
baza OOK, iar Sa(2)(ω)= Sa(ω) ⊗ Sa(ω) este convolutia lui Sa(ω) cu el insusi.
Conform expresiei de mai sus, rata semnalului la interferenta (SIR) este
∞
dω
hh ( j ) 2 ∫ S a (ω ) H (ω )
2

−∞
2π
SIR =

[ 
]
∞
2 dω
∫ ∑ h (i ) 2 S a (ω ) + ∑ h j (i )h j (k ) S a (ω − [i − k ]∆ω ) + S a (ω + [i − k ]∆ω )  H (ω )
2 2
j
−∞ i≠ j i>k  2π

[17.14]
∞
dω
PICI = R 2 Pinc × SIR −1 × h j ( j ) 2 ∫ S a (ω ) H (ω )
2 2
[17.15]
−∞
2π

∞
dω
σ tot 2 = σ n 2 + PICI = qRPinc ∑ h j (i ) ∫ H (ω )
2 2
+ PICI
i −∞
2π

Pentru a gasi SIR dat de ecuatia (17.14), pot fi folosite valori numerice din Sa si
H(ω).

Din ecuatia (17.15), puterea echivalenta a zgomotului totala este

2 
= σ n 0 ∑ h j (i ) 2 + h j ( j ) 2 SIR −1 SNR0  [17.16]
 i 
 ∞
dω
∫ H (ω )
2
σ n 0 = qRPinc
2
[17.17]
−∞
2π

este atenuarea in putere in cazul unui canal, fara uzul unui filtru optic, iar SNR0
este raportul semnal/zgomot dat de
∞ ∞
dω dω
∫ S a (ω ) H (ω ) ∫S
2 2
(ω ) H (ω )
2 2
R 2 Pinc R 2 Pinc a
−∞
2π −∞
2π
SNR0 = = ∞ [17.18]
σ n0 dω
2
qRPinc ∫ H (ω )
2

−∞
2π

Incluzand ICI in puterea totala a zgomotului, raportul semnal/zgomot va deveni

h j [ j]2
SNR = SNR0
[17.117]
∑ h j [i] + h j [ j ] 2 SIR −1 SNR0
2

Atenuarea‘ in putere. Din ecuatia (17.19), factorul de putere aditionala pentru

compensarea ICI este
∑
2
h j [i ]
SNR0 [17.20]
Pp def = i

SNR h j [ j ] (1 − SNR / SIR)

2

17.3.2.Detectia coerenta

ICI in cazul detectiei coerente a mai fost deasemeni analizat [13][14]. In

acest caz, semnalul receptionat este mixat cu un oscilator local. Daca frecventa
purtatoare a oscilatorului local este la ωj-ωIF, conform ecuatiei (15.9) din
capitolul 15, iesirea fotodetectiei poate fi exprimata

i ph (t ) = 2 R Ploc Pinc ∑ a i (t ) cos[(ω IF t + (i − j )∆ωt + φ i (t ))] [17.22]

i

unde R este raspunsul fotodiodei, Ploc este puterea optica a oscilatorului

local, Pinc este puterea de varf a semnalului optic receptionat, si ai(t) si Φi(t) sunt
amplitudinea si faza purtatorului i.
Din ecuatia (17.22), interferenta canalului i este :
 ICI i = 2 R Ploc Pinc a i (t ) cos[ω IF t + (i − j )∆ωt + φ i (t )]

Daca densitatea spectrala de putere ( PSD ) a semnalului ai(t)cos(Φi[t]) este

Sa (ω) si filtrul IF are functia de transfer H(ω), puterea totala ICI la iesirea
filtrului IF este :
∞
dω
PICI = 2 R Ploc Pinc ∑ ∫ [ S a (ω − ω IF − [i − j ]∆ω ) + S a (ω + ω IF + [i − j ]∆ω )] H (ω )
2 2

i ≠ j −∞ 2π
[17.23]

Rata puterii semnalului la interferenta (SIR) este:

∞
dω
∫ [S
2
a (ω − ω IF ) + S a (ω + ω IF )] H (ω )
−∞
2π
SIR = ∞ [17.24]
d
∑ ∫ [S
2
a (ω − ω IF − [i − j ]∆ω ) + S a (ω + ω IF + [i − j ]∆ω )] H (ω )
i ≠ j −∞ 2π

din ecuatiile (17.23) si (17.24),

∞
dω
∫ [S (ω − ω IF ) + S a (ω + ω IF )] H (ω )
2
PICI = 2 R 2 Ploc Pinc × SIR −1 a [17.25]
−∞
2π

Ca si detectia incoerenta, SIR dat de ecuatia (17.24) poate fi obtinut dupa

calcule la Sa(ω) si H(ω). Cand este adaugat ICI la zgomotul de fond, puterea
totala este :
σtot2=σn02 + PICI = σn02[i+SNR0/SIR] [17.26]
in care
∞
dω
σ n 0 2 = qRPloc ∫ H (ω )
−∞
2π
[17.27]

si
∞
dω
∫ [ P(ω − ω ) + P (ω + ω IF )] H (ω )
2
2 R 2 Ploc Pinc IF
− ∇∞
2π [17.28]
SNR0 =
σn 2

Ecuatia (17.26) arata ca puterea de zgomot echivalent totala creste odata cu

puterea semnalului. Considerand puterea de zgomot totala, SNR va fi :
SNR0
SNR =
SNR0 [17.29]
1+
SIR
 Cand SNR0 → ∞

1
SNR = SNR0 → SIR
SNR0 [17.30]
1+
SIR

Aceasta inseamna ca, de fapt, SNR e limitat la capatul superior de SIR.

Din capitolul 15, probabilitatea de detectie a erorii poate fi exprimata
1
PE = Q( γSNR ) ≈ e −γSNR / 2 [17.31]
2πγSNR
in care Q este functia Q si γ este un parametru ce depinde de schema de
modulatie. Pentru OOK heterodin, PSK, si FSK, γ este ½, 2 si 1.

Atenuarea in Putere. Din ecuatiile (17.28)…(17.31) atenuarea in putere

SNR0 1
este = [17.32]
SNR 1 − SNR / SIR

In care SNR poate fi determinat dintr-o valoare a lui PE conform ecuatiei

(17.31).
Atenuarea in putere pentru OOK la diferite separari ale canalului
normalizate si frecvente IF este aratata in figura (17.22). Ecuatia (17.24) arata ca
daca Δω = 2ωIF, ωIF, 1,5ωIF, sau 0,5ωIF exista un canal care coincide cu canalul
acordat. Ca rezultat, ICI sau Pp este mare in aceste cazuri. De aceea, separarea
canalului, Δω, ar trebui sa fie in general de cateva ori mai mare decat frecventa
IF.
17.4 Surse reglabile. Dupa cum s-a mentionat mai devreme, WDoMA
necesita numeroase aparate optoelectronice avansate pentru a implementa
generatia purtatoare, cuplarea si reglajul. In ultimii cativa ani au fost propuse
multe arhitecturi interesante si inovatoare. Acest capitol reprezinta numeroase
arhitecturi si principiile lor.
In principiu, DFB discrete, DBR si lasere MQW discutate in capitolul 3 pot
fi folosite ca surse de lumina reglabile in WDoMA. In orice caz, fie WDM sau
WDMA este de dorit sa se construiasca un laser cu domeniu mare de reglaj
pentru costuri efective de implementare. Spre exemplu, sectiunea (17.2) din
WDMA arata ca este de dorit folosirea unui mare numar de statii pe nod pentru
debite mari si intarzieri mici ale transmisiei. In WDM, un mare domeniu laser
poate fi integrat cu aparate multiplexoare, discutate in sectiunea (17.6), pentru
transmisiuni de mare viteza. Cand sursele de lumina reglabile sunt folosite intr-
un sistem WDoMA, este importanta mentinerea unei lungimi de unda precise si
stabile la iesire. Dupa cum s-a discutat in sectiunea 17.3, este important in
WDoMA dense sa minimizam ICI si sa mentinem o buna calitate a transmisiei.
Acest lucru mai este de asemenea important cand sunt folosite multe aparate
multiplexoare dependente de frecventa discutate in sectiunea 17.6.
 Figura 17. 22

17.4.1 Domenii de laser reglabile Pentru aplicatiile WDMA au fost

raportate recent [15]-[22] arhitecturi in domeniul laserelor de mare viteza
reglabile de marime pana la 20 (laseri). Cele mai multe domenii laser pentru
aplicatiile WDM se bazeaza pe combinatiile MQW si DBR unde MQW este
folosit ca strat activ pentru curentul de prag si DBR este folosit pentru reglajul
frecventei. Un domeniu laser tipic MQW-DBR este ilustrat in figura (17.23).
 Figura 17.23 Un domeniu laser MQW-DBR.

Pentru a obtine reglajul si a genera diferite iesiri de lungimi de unda, au fost

propuse cateva arhitecturi. Prima foloseste un filament separat de incalzire
pentru fiecare laser [15]. Trecand diferiti curenti pentru a controla temperatura
laserului se poate atinge un reglaj de 5 nm.
O a doua abordare foloseste o diferentiere incorporata in sectiunile DBR.
Din ecuatia lungimii de unda Bragg (vezi capitolul 3):
λ = 2nB Λ [17.33]
in care nB este indicele de refractie al materialului in sectiunea DBR si Λ
este perioada reflectorului Bragg, se pot obtine diferite iesiri de lungime de unda
introducand in arhitectura diferiti nB sau Λ. De exemplu, in [19], 20 de canale
de lungime de unda intr-un interval de la 1459,2 nm pana la 1590,6 nm sunt
generate folosind litografia electronilor rapizi pentru a forma diferite perioade de
bariera in intervalul Λ = 2262, 5 - 2500Å in incrementari de 12,5Å. In [20] alta
tehnica de litografie, radiatia orbitala sincrotrona este folosita pentru a crea
diferite Λ. In [17] si [22], diferite valori ale lui nB sunt introduse avand diferite
grosimi ale ghidului de unda in procesare.

17.4.2 Ruterul ghidului de unda atenuator si amplificatoare optice

Alt design inovator al surselor de lumina reglabile a fost propus formand o

reactie pozitiva in bucla intre amplificatoarele optice si ruterul cu ghid de unda
atenuator descris in sectiunea 17.6 [23]-[25]. In aceasta abordare, WGR serveste
ca filtru optic. Atunci cand castigul net al buclei de reactie pozitiva este mai
mare decat unitatea sau 0 dB, pot fi generati purtatori optici cu lungimile de
unda determinate de WGR. Dupa cum se vede in figura (17.24), un domeniu de
4 laseri in inel si multiplexorul lungimii de unda sunt multiplexati formand 4
amplificatoare optice si WGR in inele. Din sectiunea 17.6 care poate trece de la
un port de intrare i catre iesirea j este:
Λi+j=(def) λ0-(i+j)Δλ λ8
Aceasta relatie a lungimii de unda este rezumata in tabelul 17.3 ca rezultat
cand cele 4 lasere in inel impart aceeasi jumatate a partii din dreapta a WGR si
porturile de iesire 5 si 6, cele 4 lungimi de unda la emisie sunt λ12, λ10, λ8 si λ6.
De aceea, cele 4 lungimi de unda sunt separate uniform si multiplexate in acelasi
timp, in acceasi portiune din dreapta a inelului. Folosind un cuplor de inel,
iesirea multiplexata poate fi trimisa catre o fibra externa.
Tabelul 17.3 Lungimi de unda care pot trece pentru o pereche data de
porturi de intrare si iesire a unui ruter al ghidului de unda atenuator.
 Intrari
Iesiri 1 2 3 4 5 6 7 8
1 λ2 λ3 λ4 λ5 λ6 λ7 λ8 λ9
2 λ3 λ4 λ5 λ6 λ7 λ8 λ9 λ10
3 λ4 λ5 λ6 λ7 λ8 λ9 λ10 λ11
4 λ5 λ6 λ7 λ8 λ9 λ10 λ11 λ12
5 λ6 λ7 λ8 λ9 λ10 λ11 λ12 λ13
6 λ7 λ8 λ9 λ10 λ11 λ12 λ13 λ14
7 λ8 λ9 λ10 λ11 λ12 λ13 λ14 λ15
8 λ9 λ10 λ11 λ12 λ13 λ14 λ15 λ16

Alta arhitectura similara bazata pe reactia in bucla a unui WGR si

amplificatoare optice este data in figura 17.25. Cand amplificatorul i si
amplificatorul j la dreapta sunt deschise, combinatia a doua oglinzi reflectoare, a
celor 2 lasere, si a WGR formeaza un laser cu lungimea de unda de iesire la λ 0 –
(i+j) Δλ. Daca toate amplificatoarele optice la stanga sunt deschise pot fi
generate si multiplexate canalele de lungime de unda λ0 – (i+j) Δλ pentru i de
la 1 la N.

Fig 17.24 Un domeniu de lasere in inel ce impart acelasi ruter al ghidului

de unda atenuator cu separarea fixata a canalului.
 Fig 17.25 Un domeniu laser folosind amplificatoare optice si un ruter al
ghidului de unda atenuator. Amplificatoarele optice mai inchise la culoare sunt
inchise.

17.4.3 Reglajul si stabilitatea frecventei

Dupa cum s-a aratat mai inainte, generarea unei lungimi de unda potrivita
este importanta pentru multiplexarea corecta a unei lungimi de unda,
interferenta intre canale si reglaj. Lungimea de unda la iesire a unui laser,
oricum poate varia din cauza erorilor de fabricatie, temperaturii, curentului de
scurgere si imbatranirii. Un coeficient de temperatura tipic al lungimii de unda la
iesire pentru un laser de o singura frecventa este in jur de 0,09 nm/ºC.
[26].
Din tabelul 17.1 aceasta insemna in jur de 1550 GHz/ºC la 1550 nm. Pentru
a asigura un sistem de operare satisfacator avem nevoie de mecanisme pentru
stabilizarea frecventelor la iesire.

Stabilizarea absoluta a frecventei. O cale pentru a mentine stabilitatea

frecventei este folosirea unei surse de frecvente absolute stabila in conditii
externe variabile. In aceasta abordare, amandoua separarile de canal si
frecventele absolute pot fi mentinute pentru multiplexarea si reglajul canalului
cat mai potrivite.
O arhitectura a stabilitatii frecventei absolute este aratata in figura 17.26 in
care este folosita tranzitia atomica a Argonului la 1,2960 μm. Dupa cum se vede,
o lampa incandescenta catodica (HCL), care contine Argon, este folosita drept
calibrator. Cand iesirea referintei laserului DFB este la tranzitia Ar2p10-3d5
1,2960 μm, este indusa o tensiune in lampa catodica. Aceasta tensiune indusa
poate fi atunci folosita ca reactie pentru a bloca laserul BDF. Frecventa de
blocare a buclei aratata in figura 17.26 este in mare echivalenta cu o faza de
blocare a buclei discutata in capitolul 16, cu dioda DFB, lampa catodica si un
integrator fiind echivalent cu un oscilator cu control intensiune (VCO), detector
de faza (PD) si cu filtrul buclei, respectiv.oscilatorul aditional la 3 la 3 KHz
aratat in figura 17.26 este folosit pentru a corela iesirea DFB si toate celelalte
frecvente nedorite continute in lampa catodica cu iesire in tensiune.

Figura 17.26
Petru a bloca toate celelalte surse DFB, respectand frecventa absoluta a
sursei, un interferometru Fabry-Perot (FPI) e folosit in fiecare nod. Bazat pe
mecanisme similare de blocare folosite in generarea frecventei de referinta, FPI
este trecut printr-o tensiune de reactie astfel ca lungimea de unda de referinta de
1,2960 μm sa poata trece. Odata ce FPI este interferat corespunzator, alta bucla
este folosita pentru DFB local pentru a inchide lungimea de unda la iesire DFB
la una dintre benzile de trecere ale FPI. Cand toate FPI-urile folosite de noduri
de diferite au acelasi FSR, separarea uniforma a canalului unui FSR poate fi
mentinuta.

Stabilizarea frecventei relative. Cand frecventele absolute nu sunt cerute,

este necesar numai a asigura separarea constanta a canalului pentru a evita o
mare ICI. In acest caz, un singur FPI poate fi folosit drept calibrator [28]. Dupa
cum se vede in figura 17.27, fiecare iesire cuplor-stea are toate canalele de
lungime de unda care sunt controlate individual pentru a trece prin acelasi FPI.
Mecanismele de inchidere a iesirii lungimii de unda pentru fiecare DFB sunt
similare cu arhitectura frecventei absolute din figura 17.26.
Arhitectura aratata in figura 17.27 necesita ca toate diodele laser sa fie
locale si sa imparta acelasi FPI. O arhitectura modificata foloseste un FPI la
fiecare sursa laser si foloseste o frecventa de referinta sursa pentru a alinia o
banda de trecere a tuturor FPI-urilor [29]. De la acest aliniament, fiecare sursa
laser este blocata la alta banda de trecere a FPI-ului propriu local. Cand FPI-
urile nu au acelasi FSR, oricum, aceasta abordare poate cauza o mare ICI.
O arhitectura imbunatatita aratata in figura 17.28 foloseste un singur laser si
un singur FPI pentru a genera N lungimi de unda de referinta, N fiind numarul
total de canale de lungime de unda [30]. Aceste N referinte sunt generate una
cate una aplicand un impuls la controlul de reglaj al laserului de referinta.
Pornind de la aceste referinte, toate celelalte diode laser pot fi blocate la
lungimile de unda de referinta corespunzatoare efectuand direct fotodetectia si
filtrarea corelatiei folosind semnalul transmis.
In aceasta abordare, toate sursele laser sunt blocate indirect la un singur
FPI. De aceea, poate fi atinsa stabilitatea precisa a frecventei. Aceasta schema
poate fi de asemenea folosita cu stabilitatea absoluta a frecventei, arhitectura
aratata in figura 17.26, blocand FPI-ul DFB-ului de referinta la tranzitia
Argonului. Mai departe, deoarece fiecare iesire a canalului este sincronizata cu
referinta sa in polarizare si o diferenta constanta de frecventa, IF, un amplificator
cu blocarea la intrare la receptor poate fi folosit pentru a amplifica canalul de
referinta pe care este acordat. Iesirea amplificata poate fi folosita ca oscilator
local pentru detectia coerenta.

17.5 Cuplarea independenta de frecventa

Dupa cum s-a mentionat mai devreme, canalele lungimilor de unda trebuie
sa fie cuplate la mediu comun de transmisie. Pentru a permite unui nod WDMA
sa isi regleze canalele lungimilor de unda pentru transmisiune, cuplarea ar trebui
sa fie facuta insensibila la lungimea de unda. Pentru acest scop este folosit un
cuplor obisnuit in stea. Asa cum este ilustrat in figura
17.4 a, un cuplor in stea are N porturi de intrare si N porturi de iesire, cu fiecare
port de iesire constand din toate semnalele de la cele N porturi de intrare.
 Figura 17.27 Designul frecventei de stabilizare relative folosind un FPI
rezonator. Toate sursele de lumina trebuie sa fie locale.

In designul cuplorului stea, o consideratie importanta este atenuarea totala

in putere. Din conservarea energiei, cand cuplorul este simetric, puterea de iesire
a fiecarui canal la fiecare port este atenuata cu cel putin un factor de N, marimea
cuplorului in stea. Aceasta pierdere de cuplare 1/N se numeste distributie de
atenuare pentru ca raza incidenta de la un port de intrare este distribuita la N
porturi de iesire. Ca o precizare la distributia de atenuare, este o atenuare in
exces datorata multelor cuplari cu atenuare, ca atenuarea interna de putere. Ca
rezultat, atenuarea totala de cuplare intr-un cuplor in stea poate fi exprimata:

α totdB=10 log10(N) + αexcesdB [17.34]

In general, atenuarea in exces depinde si de marimea si de designul

cuplorului.
 Figura 17.28 Designul frecventei de stabilizare relative folosind un FPI
simplu. Sursele de lumina pot fi din diferite locuri.

Figura 17.29 Un ghid de unde planar, drept cuplor in stea

 Un cuplor in stea poate fi implementat in diferite moduri. Scheme
importante include cuploare planare simple, fibre optice contopite, si combinatii
de cuploare 2 x 2. Acestea sunt descrise mai jos.

Ghiduri de unda planare simple. Schema unui simplu cuplor in stea

foloseste o singura structura de ghid de unda planar ca in figura 17.29 [31][2].
Prin designul corect al formei si dimensiunilor ghidului de unda planar si al
intructiunilor porturilor de intrare/iesire, atenuarea in exces poate fi mentinuta
sub 3dB.
Fibre optice contopite. Un alt design de cuplor in stea numit fibre optice
contopite este aratat in figura 17.30. In aceasta abordare, miezurile fibrelor sunt
contopite astfel incat undele de lumina de la diferite fibre pot fi cuplate
impreuna. In general, cand N este mare, poate aparea atenuare de putere in exces
mare, si este dificil sa se ajunga la o mixare uniforma.
Combinatii de cuploare 2 x 2. Pentru a construi un cuplor mare in stea N
x N, o alta abordare este de a forma retele interconectate de cuploare 2 x 2. Dupa
cum se arata in figura 17.31, un cuplor in stea N x N cu N = 2 k poate fi
implementat ca o retea perfect aleatoare cu k x (N/2) cuploare in stea. Aceasta
abordare are avantajul ca nu exista limite de marime ca N = 2k. dezavantajul este
ca e nevoie de mai multe cuploare 2 x 2.
Pentru un cuplor in stea constand in 2 x 2 cuploare si de marime N = 2 k, o
cale optica de la intrare la iesire consta in k cuploare. Pentru aceasta, daca
atenuarea in exces a fiecarui cuplor este αexcesdB, atenuarea totala de cuplaj este:
αtot= 10 log10N + (log2N) αexces=(3+ αexces)log2N dB [17.35]

Figura 17.30 Fibre contopite drept cuplor in stea.

 Figura 17.31 Un cuplor in stea 8 x 8 constand in 2 x 2 cuploare intr-o
configuratie perfect aleatoare.

17.6 Multiplexarea dependenta de frecventa

In completare la cuplajele stea, multiplexoarele dependente de frecventa

pot fi folosite in mixarea canalelor lungimilor de unda. In acest caz nu este nici o
pierdere prin distribuire. Cu toate acestea, diferitele randamente sunt serios
dependente de lungimile de unda ale semnalelor de alimentare. Diferite de
cuplajele stea, multiplexoarele sunt folosite in principal in WDM. In WDMA,
unde nodurile isi pot adapta lungimea de unda a transmisiei, folosirea
multiplexoarelor dependente de frecventa nu este convenabila.
Pentru a implementa un multiplexor dependent de frecventa exista doua
modele principale: filtrarea si Interferometria Mach-Zehnder. In primul caz,
lumina din directii spatiale diferite este cuplata impreuna. In celalalt caz, lumina
de diferite lungimi de unda este cuplata impreuna, cu coeficientii de cuplare
dependenti de lungimea de unda a alimentarii. Aceste modele sunt descrise in
detaliu mai jos.

17.6.1 Textura

Textura este un aranjament care impune luminii incidente o variatie de faza

periodica . Atunci cand multe versiuni cu schimbare a fazei a luminii incidente
sunt suprapuse se formeaza un model al intensitatii dependent de spatiu.
 Asa cum este ilustrat in figura 17.32, cand lumina este incidenta pe o
structura periodica de perioada Λ si un unghi incident α, conditia pentru o
interferenta constructiva este:
Λ[ sin (α ) − sin ( β ) ] = mλ [17.36]
unde Λ este perioada structurii periodice, β este unghiul de reflexie, si m este
ordinea interferentei. In general, numai cazul m = 1 ca difractie de ordinul intai
este considerata.

Figura 17.32 Retea cu reflexie

O categorie speciala si importanta de filtrare este numita textura in stea

aratata in figura 17.33, care poate fi implementata ori de o suprafata relief
metalizata ori de volum virtual. In oricare caz, suprafata de gratii si planul Bragg
sunt la un unghi in stea α.
Cand sunt folosite lentile aditionale de focalizare (vezi figura 17.34), este
de preferat de a avea amandoua razele: cea incidenta si cea reflectata pe aceeasi
traiectorie orizontala pentru a asigura autocolimarea si a minimiza distorsiunea
unghiulara. Setarea pentru aceasta conditie este numita Configuratia Littrow
[35].In acest caz, α = − β = θ B , si ecuatia (17.36) (m=1) se reduce la:
2Λ sin (θ b ) = λ [17.37]
Notam ca ecuatia (17.37) este satisfacuta de numai o lungime de unda.
Pentru alte lungimi de unda, este nevoie ca unghiul incident sa fie diferit pentru
a avea acelasi unghi de reflexie β = −θ B .Din aceasta observatie si ecuatia
(17.36), factorul unghiular de dispersie este definit ca:
dα m sin α − sin β
Kλ = = = [17.38]
dλ Λ cos α λ cos α
Atunci cand α este aproximativ θ B ,
 2 tan (θ B )
Kλ ≈ [17.39]
λ
Din definitia factorului unghiular de dispersie, daca unghiul incident α
care satisface ecuatia (17.36) este θ B la λ, atunci unghiul incident la lungimea de
unda λ + ∆λ care satisface ecuatia 17.36) este:
α = θ B + K λ ∆λ [17.40]

Figura 17.33

Ecuatia (17.40) poate fi folosita pentru a proiecta un multiplexor asa cum

este aratat in figura 17.34.In acest aranjament, lumina incidenta din fibre diferite
este prima data focalizata ori de o lentila convexa ori de o lentila cu indice
gradat(GRIN).Din colimator, lumina din aceeasi fibra are acelasi unghi incident
la gratiere .Plasand convenabil fibrele de admisie in diferite pozitii verticale
astfel incat unghiul incident (α) la gratiere satisface ecuatia (17.40), lumina
difractata va fi toata in aceeasi directie orizontala ( β = −θ B ).Cu ajutorul acelorasi
lentile, toata lumina difractata este concentrata inapoi fibrei generatoare.
In mod specific, distanta intre fibrele de la intrare,b, pot fi determinate de
un factor de dispersie unghiulara, K λ , si de divizarea canalelor, ∆λ , dupa cum
urmeaza .Sa luam f lungimea focarului lentilei colimatoare. Din figura 17.34,
unghiul incident de separare este:
b
∆α =
f
unde este admis b<< f . Din ecuatia 17.40, suprafata fibrei este :
 b = fK λ ∆λ .

Figura 17.34. Multiplexarea lungimii de unda bazata pe reteaua de

configuratie Littrow: (a)cu lentila convexa pentru focalizare; (b)cu lentila GRIN.

Daca θ B = 6.9 ° si λ=1550 nm, factorul unghiular de dispersie este:

2 tan λ
Kλ = = 1.56 × 10 −4 nm −1 .
λ
Din ecuatia 17.40, notam ca cu cat e mai mica separarea canalelor ( ∆λ ), cu
atat e mai mare lungimea focarului, f, necesara la un b dat si K λ .Pentru a reduce
dimensiunea multiplexorului, un model modificat bazat pe modul retelei
modulare cu substrat a fost propus.
 17.6.2 Interferometria MACH-ZEHNDER

Un alt model important care a aparut de multiplexor dependent de

frecventa este bazat pe interferometria Mach-Zehnder (MZI) in m stagii, unde
N = 2 m .Pentru a intelege principiul, intai consideram 2×2 MZI bazic.
Asa cum este aratat in figura 17.35, fiecare 2×2 MZI consta din 3 stagii:
un cuplaj 3-dB, un comutator de faza cu doua ramuri, si un alt cuplaj 3-dB.La
fiecare cuplare 3-dB ,transferul matricii dintre fibrele de admisie si cele de debit
poate fi exprimat ca:
 E out ,1  1 1 j   E in ,1  def  Ein ,1 
  =    E  = M 3dB  E 
 E out , 2  2  j 1   in , 2   in , 2 
[17.42]
Acest cuplaj 3-dB este un caz special de hibrid cu patru porturi discutat in
Capitolul 15.

Figura 17.35. Un MZI pentru multiplexarea lungimii de unda.

Acest comutator de faza este construit din doua ramuri. Cand doua
impulsuri vin din aceeasi sursa de lumina, lumina rezultata din cele doua ramuri
are o diferenta de faza, ∆Φ .Pentru ca
2πn1 2πn2
∆Φ = L1 − L2
λ λ
diferenta de faza poate fi introdusa sau de o lungime diferita de ruta (
L1 ≠ L2 ) sau de un exponent refractar diferit ( n1 ≠ n2 ).Pentru comoditate ,
def
Leff = nL [17.43]
este definit ca lungimea efectiva a undei ghidului.Ca rezultat, ∆Φ = k∆Leff , cu
k = 2π
λ .La un ∆Φ dat, lumina rezultata din cele doua ramuri poate fi asociata
cu admisia prin:
 e jk∆Leff / 2 0 
M shift = − jk∆Leff / 2  [17.44]
 0 e 
unde deplasarea obisnuita de faza este ignorata pentru simplicitate.
Din ecuatiile (17.42) si (17.44),MZI poate fi caracterizata de o matrice
combinata:
sin( k∆Leff / 2) cos(k∆Leff / 2) 
M MZI = M 3dB M shift M 3dB = j   [17.45]
 cos(k∆Leff / 2 − sin( k∆Leff / 2
Daca lumina incidenta de admisie Ein,1 si Ein, 2 sunt la lungimile de unda λ1
si λ 2 , din ecuatia (17.45), puterea rezultanta este:
Pout ,1 = sin 2 ( k1 ∆Leff / 2) Pin ,1 + cos 2 ( k 2 ∆Leff / 2) Pin , 2 [17.46]
si
Pout , 2 = cos 2 (k1 ∆Leff / 2) Pin ,1 + sin 2 (k 2 ∆Leff / 2) Pin , 2 [17.47]
unde k1 = 2π λ1 si k 2 = 2π λ 2 .
Din ecuatiile (17.46) si (17.47) , un ∆Leff adecvat poate fi folosit pentru a
suprapune complet doua semnale. In mod special, daca
k1 ∆Leff = 2m1π [17.48]
si
k 2 ∆Leff = (2m2 + 1)π [17.49]
cu anume intregi m1 si m2 , atunci Pout ,1 = 0 si Pout , 2 = Pin,1 + Pin, 2 . Cand m1 = m2
, combinand ecuatiile (17.48) si (17.49) rezulta:
( k1 − k 2 ) ∆Leff =π
[17.50]
Pentru ca ( k1 − k 2 ) = 2π ( f1 − f 2 ) / c , r
c
∆Leff =
2∆f [17.51]
Ecuatia (17.51) da modelului MZI la o frecventa data separarea ∆f .

Exemplul 17.13 Diferenta necesara la lungimile ghidurilor de unda

Daca o 2*2 MZI este folosita ca multiplexor pentru doua canale WDM
la frecventa de separare de 10 GHz , diferenta efectiva a ghidurilor de unda ar
trebui sa fie
3 × 1014
∆Leff = = 15mm
2 × 1010
Cand indicele de refractie este 1.5 intr-un ghid de unda siliconic , ∆L
actual este 10mm.

Folosind 2*2 MZI discutata mai devreme ca componenta de baza, putem

construi un multiplexor de orice dimensiune N = 2 n .Pentru o intelegere mai
simpla, consideram un multiplexor de dimensiunea patru ilustrat in figura
17.36.Asa cum este aratat, cele patru semnale de intrare sunt prima data
multiplexate de doua MZI. Frecventele de intrare de sus in jos sunt:
f , f + 2∆f , f + ∆f si f + 3∆f .Prin urmare, din ecuatia (17.50), una din doua MZI
satisface:
c
2∆f∆L(eff1) ,i = [17.52]
2

Figura 17.36. Multiplexor de lungime de unda MZI 4 x 4

unde i=0,1.Ca rezultat, ∆Leff ,i din fiecare MZI din primul stadiu ar trebui sa
(1)

fie la fel. Cu toate acestea, o usoara diferenta este necesara (asa cum va fi
explicat pe scurt).In mod similar, pentru fiecare al doilea stadiu,
c
∆f∆L(eff2 ) =
2
[17.53]
Din cele doua ecuatii de mai sus,
∆L(eff2 ) = 2∆L(eff1)
[17.54]
In plus fata de conditiile de mai sus, din ecuatia (17.48) si (17.49) si din
figura 17.36, este necesar ca
 k∆L(eff1) , 0 = 2mπ
[17.55]
si
(k + ∆k )∆L(eff1) ,1 = (2m ± 1)π
[17.56]
Pentru ca 2∆k∆Leff ,i = π din ecuatia (17.52), ecuatia (17.55) si ecuatia
(1)

(17.56) este necesar ca

π
k[∆L(eff1) ,1 − ∆L(eff1) ,0 ] = ±
2
[17.57]
Aceasta conditie arata ca ∆Leff ,1 trebuie sa fie usor diferit de ∆Leff ,0 .
(1) (1)

Exemplul 17.14 ilustreaza acest punct.

Exemplul 17.14 Multiplexorul MZI

Consideram un 4:1 multiplexor bazat pe MZI discutat mai sus.
Presupunem ca separarea canalelor este de 10 Ghz si cel mai mare canal de
lungime de unda este la 1550 nm. Asadar din ecuatiile (17.52) si (17.53) ,
c
∆L(eff1) ,0 ≈ ∆L(eff1) ,1 = = 7.5mm
4∆f
si
∆L(eff2 ) = 2∆L(eff1) ,0 = 15mm
Valorile ∆Leff anterioare sunt numai aproximative. Din ecuatia (17.57),
π
∆L(eff1) ,1 − ∆L(eff1) ,0 = ± = ±387.5nm
4
O valoare precisa ∆Leff ,0 poate fi determinata daca
( 0)

k∆L(eff0 ) , 0 = 2mπ
pentru un m intreg. Dintre toate alegerile posibile, luam ∆Leff ,0 = 7.50045
(1)

mm (m=4839) ca cel mai apropiat de 7.5mm.Din aceasta, ∆Leff ,1 = 7.50006 mm.

(1)

La aceste valori ∆Leff , din ecuatiile (17.46) si (17.47), iesirea ramurii de jos la
(1)

primul MZI de la primul stadiu este:

, 0 = cos ( k∆Leff , 0 / 2) Pin , 0 + sin ( k∆Leff , 0 / 2 + 2π∆f∆Leff , 0 / c ) Pin ,1
(1) 2 (1) 2 (1) (1)
Plower
(1)
Plower , 0 ≈ Pin , 0 + (1 − 4.5 × 10 π ) Pin,1
−10 2

Iesirea ramurii superioare al celui de-al doilea MZI la primul stadiu este:
,1 = sin [(k + ∆k ) Leff ,1 / 2]Pin , 2 + cos [(k + 3∆k ) Leff ,1 / 2]Pin , 3
(1) 2 (1) 2 (1)
Pupper
π π π π
= sin 2 ( − + 0.250002 × π ) Pin , 2 + cos 2 ( − + 0.750006 × π ) Pin ,3
2 4 2 4
= (1 − 2π × 10 ) Pin, 2 + (1 − 1.8π × 10 ) Pin,3
2 −12 2 −11
 Acest exemplu arata ca in principiu nu poate fi o mixare completa. Cand
acelasi model este folosit ca un demultiplexor, exista o interferenta intre canale.
Cu toate acestea, aceasta mixare incompleta este neglijabila.

9.6.3 Router de filtrarea ghidului de unda ?

Este un model recent si inovator de multiplicator bazat pe MZI numit

Router de filtrarea ghidului de unda(WGR).Asa cum este aratat in figura 17.37,
un WGR este alcatuit din doua cuplaje in stea si o retea MZI cu filtrare de baza.
Din acest desen, un numar mare de canale de lungime de unda cu separarea
canalelor uniforma poate fi multiplexata printr-o singura MZI.

Figura 17.37.Ruter cu retea de lungimi de unda

Principiul WGR pentru multiplexarea lungimilor de unda poate fi inteles

dupa cum urmeaza. In primul cuplaj stea, un canal de lungime de unda este
impartit uniform in putere si cu o oarecare modificare de faza la toate porturile
de iesire. In mod special, daca unda incidenta la un port de intrare p din primul
cuplaj stea este Ein , portiunea de unda de lumina care intra in portul de iesire s
este:
E in jΦ p , s
Es = e [17.58]
N
unde Φ p,s este modificarea de faza in cuplajul stea de la portul de intrare p
la potul de iesire s. Cand cuplorul planar are lungimea focarului R, modificarea
fazei este data de:
2πncoupler
Φ p ,s = d p,s [17.59]
λ
unde ncoupler este indicele de refractie al cuplajului planar si:
d p ,s = R{[1 − cos( pα ) − cos( sα ' )]2 + [sin( pα ) − sin( sα ' )] 2 }1 / 2 ≈ R (1 − psαα ' ) [17.60]
 este distanta dintre deschiderile porturilor de intrare si iesire. Asa cum este
aratat in figura 17.38, ∝ si ∝’ sunt unghiurile de separare ale porturilor de intrare
si respectiv de iesire.

Figura 17.38.

Odata ce semnalul intra in ghidul de unda sth prin portul de iesire s al

cuplajului, trece printr-o alta modificare de faza proportionala cu lungimea
ghidului de unda. Daca ghidul de unda are lungimea:
Ls = s∆L + L
[17.61]
unde ∆L este diferenta de lungime dintre ghidurile de unda adiacente,
modificarea de faza din ghidul de unda este:
2πn wgr
Φs = ( s∆L + L)
λ
[17.62]
unde nwgr este indicele de refractie al ghidului de unda. Odata cu primirea
semnalului la al doilea cuplaj stea, se imparte din nou intre toate porturile de
iesire. Similar cu modificarea de faza in primul cuplaj stea, modificarea de faza
de la portul de intrare s la portul de iesire q este:
2πncoupler
Φ s ,q = R (1 − sqαα ' )
λ
[17.63]
Din ecuatiile (17.59)-(17.62), modificarea totala de faza de la portul de
intrare p al primului cuplaj stea prin ghidul de unda sth la portul de iesire q al
celui de-al doilea cuplaj stea este:
 4πncoupler 2πn wgr 2πncoupler
Φ p , s ,q = R+ ( s∆L + L) − Rs ( p + q )αα '
λ λ λ
[17.64]
Cu toate acestea, diferenta modificarii de faza dintre doua ghiduri de unda
adiacente este:
def 2πn wgr 2πncoupler
∆Φ p ,q = Φ p , s ,q − Φ p ,s −1,q ∆L − R ( p + q )αα '
λ λ
[17.65]
Cand toate undele sunt suprapuse prin diferite ghiduri de unda, puterea
totala de iesire este:
2
1 sin ( M∆Φ p ,q / 2 )
M −1 2
1
∑e
js∆Φ p , q
Pp ,q = 2 P= 2 Pin
M s =0 M sin 2 (∆Φ p ,q / 2)
[17.66]
unde M este numarul total de ghiduri de unda dintre doua cuplaje stea
planare. De aceea cand:
∆Φ p ,q
=π
2
[17.67]
puterea de iesire va fi apropiata de puterea de intrare Pin. Luam λ p,q
lungimea de unda care satisface ecuatia (17.67).Din ecuatia (17.65),
def
λp , q = n wgr ∆L −n coupler ( p +q ) Rαα' = λ0 −( p +q )∆λ

[17.68]
unde
def
∆λ = ncoupler Rαα '
[17.617]
si
λ 0 = n wgr ∆L
[17.70]
Ecuatia (17,68) da lungimea de unda care poate merge de la portul de
intrare p la portul de iesire q, si ecuatia (17.69) da lungimea de unda a separarii
WDM a canalelor. Din aceste ecuatii diferenta lungimii de unda dintre λ p,q si
λ m,n este:
λ p ,q − λ m ,n = (m + n − p − q )∆λ
[17.71]
Din ecuatia (17.68), multiplexarea lungimii de unda poate fi facuta dupa
cum urmeaza. Pentru a multiplexa canalele lungimilor de unda la portul de iesire
q al cuplajului al doilea stea, lungimea de unda a luminii incidente la portul de
intrare p al primului cuplaj stea ar trebui sa fie λ p ,q = λ0 − ( p + q)∆λ .Toate
purtatoarele vor trece atunci prin WGR si ajung la portul de iesire q al celui de-
al doilea cuplaj.
 17.7. DEMULTIPLEXAREA, FILTRAREA OPTICA,
SI MULTIPLEXAREA IN CADERE

Cand este folosita detectia incoerenta, este necesar un mecanism pentru a

selecta optic unul din canalele lungimilor de unda inainte de detectia foto. In
general, aceasta poate fi facuta in domeniul spatial, frecvential, sau al
polarizatiei. In domeniul spatial, canalele lungimilor de unda sunt separate in cai
spatiale diferite pentru detectie. In domeniul frecventei poate fi folosit ori un
filtru cu banda de trecere optica care poate fi folosit pentru a suprima canalele
in afara benzii sau un amplificator optic de banda ingusta este folosit pentru a
amplifica numai canalul in-banda. In domeniul polarizatiei, un canal de lungime
de unda este separat de o grinda separatoare polarizanta daca polarizatia este
ortogonala cu cea a altor canale de lungimi de unda.
Asa cum s-a mentionat mai devreme, exista doua criterii de modele in
demultiplexarea canalelor lungimilor de unda: o gama spectrala larga (FSR) si o
rezolutie spectrala mare. Motivul fundamental pentru care doua lungimi de unda
la o separare FSR au aceeasi iesire demultiplexata este pentru ca interferenta
undelor are un efect periodic in faza. Pentru a evita ambiguitatea este necesara o
FSR mare. In general, FSR-ul demultiplexatorului este invers proportional cu
perioada filtrarii retelei ori a structurii de difractie.
Pe de alta parte, rezolutia spectrala a demultiplexatorului determina cat
de fin pot fi separate doua canale de lungimi de unda. In general, rezolutia este
invers proportionala cu dispozitivul care introduce interferenta undelor. Acest
lucru poate fi inteles din transformata Fourier, care spune ca cu cat mai mare un
obiect in domeniul spatial cu atat e mai mica latimea transformatei ei Fourier in
domeniul spectral spatial.

17.7.1 DEMULTIPLEXAREA IN DOMENIUL SPATIAL-

GRATING

Filtrarea este prima metoda care desparte canalele lungimilor de unda in

domeniul spatial. Cu toate ca exista multe modele, toate introduc interferenta
printre undele difractate sau reflectate dintr-o structura periodica. Mai jos sunt
prezentate trei modele diferite: filtrarea difractiei bazata pe configuratia Littrow
discutata mai devreme, filtrarea reflectiei Bragg si difractia acusto-optica
Bragg.

Filtrarea difractiei
Aceeasi configuratie Littrow aratata in figura 17.34 poate fi folosita ca un
demultiplexor de lungime de unda daca directia propagarii luminii este inversa.
In acest caz canalele diferitelor lungimi de unda din aceeasi directie vor fi
difractate spre diferite directii de iesire dupa cum arata ecuatia (17.36).
 Pentru a vedea FSR-ul configuratiei grating, consideram o unda incidenta
a lungimii de unda λ..Din figura 17.32, diferenta de faza dintre doua raze
difractate adiacente este:
2π
∆Φ = Λ[sin α − sin β ] [17.72]
λ
unde α este unghiul incident si β este unghiul de difractie. De aceea,
puterea suprapusa de iesire a N raze difractate la unghiul β este proportionala
cu:
2 2
N
sin( N∆Φ / 2)
X = ∑e
k =1
jk∆Φ
=
sin( ∆Φ / 2)
[17.73]
unde N este egal cu numarul de perioade ale structurii periodice. Ecuatia
(17.73) arata ca raspunsul, X, este o functie periodica a ∆Φ si are perioada 2π.
Ecuatia (17.72) indica faptul ca ∆Φ este o functie a lui λ. Prin urmare pot fi
multiple lungimi de unda ale caror X-uri sunt maximizate la acelasi unghi de
difractie β . Din aceasta observatie, o FSR este domeniul lungimilor de unda
care corespunde unei modificari cu 2π a lui ∆Φ . Cand doua lungimi de unda
sunt in interiorul unei FSR, ele sunt difractate cu unghiuri diferite. Pe de alta
parte, asa cum este aratat in figura 17.39, undele de lumina separate de o FSR
sunt difractate cu acelasi unghi β. Ecuatia 17.72 ne permite urmatoarea definitie:
def
2πΛ[sin α − sin β ] ∆[sin α − sin β ]
λm = = [17.74]
2mπ m
unde λ m este lungimea de unda la care ∆Φ = 2mπ . Prin urmare ordinul m
FRS dintre λ m si λ m +1 este:
def
Λ[sin α − sin β ] λ m +1 λ
FSRm = λ m +1 − λ m = = = m [17.75]
m(m + 1) m m +1
 Figura 17.39. FRS de diferite ordine peste care canalele de lungime de
unda au aceeasi lungime de unda.

Ecuatia (17.75) arata ca cu cit e mai mare ordinul de difractie (m) cu atit e
mai mic FSR.
Pentru a gasi rezolutia spectrala, consideram doua canale de lungimi de
unda la λ m si la λ m + ∆λ . Din ecuatia (17.74) rezulta o diferenta in separarea
unghiurilor de:
m
∆β = ∆λ
Λ cos β
[17.76]
la difractia de ordinul m. Potrivit criteriului Rayleigh separarea
unghiurilor, ∆β , dintre cele doua puncte culminante ar trebui sa corespunda
culmile punctelor minime, asa cum este aratat in figura 17.40.Acest lucru
inseamna ca pentru lungimea de unda data λ, ∆β ar trebui sa fie de asemenea
diferenta dintre doua unghiuri de difractie.
 Figura 17.40. Criteriul rezolutiei minime.

Din ecuatia (17.73) , diferenta dintre doua ∆Φ' care dau maximul si
primul minim este 2π / N . Asadar din ecuatia (17.72):
Λ cos β 1
∆β = [17.77]
λm N
Combinind ecuatiile (17.76) si (17.77) rezulta:
λm λ FSRm
∆λ 〉 = m
mN λ m +1 N
[17.78]
Ecuatia (17.78) spune ca un canal de separare mai mic poate fi obtinut
avind un N si un FSR mai mic .In plus, numarul total de canale de lungimi de
unda care pot fi incadrate in sistem este:
FSRm λ
N ch = = N m+1
∆λ λm
[17.79]
De notat este ca N ch este de acelasi ordin cu N, numarul de perioade de
filtrare.
 Figura 17.41. O retea in forma de aripa este folosita pentru a oferi retea de
reflexie Bragg acordabila.

Reflexia Bragg
Reflexia Bragg, folosita in laserele DFB si DBR poate fi folosita de
asemenea pentru lungimi de unda demultiplexate. Un model interesant este
aratat in figura 17.41, unde fibra este plasata deasupratexturii in forma de aripa.
Cind intervalul periodic este Λ si α = − β = π exista o reflexie puternica, daca
lungimea de unda incidenta λ m satisface ecuatia reflexiei Bragg (17.74) sau
2nΛ = mλ m [17.80]
unde n este indicele de refractie ai fibrei. Pentru un λ m , Λ filtrarii in figura
17.41 poate fi ajustata pentru a intruni ecuatia (17.80). Pentru a face aceasta,
locatia relativa dintre structura filtrata si fibra poate fi mutata. Pentru a gasi FSR
si rezolutia spectrala, aceleasi ecuatii (17.75) si (17.78) pot fi folosite substituind
α = −β = π .
Alta varianta a filtrarii reflexiei Bragg este aratata in figura 17.42. In acest
caz, filtrarea periodica este introdusa intr-o bucla a fibrei. Asa cum este aratat
jonctiunea buclei este facuta sa fie un cuplaj 3-dB cu matricea de transfer data
de ecuatia (17.42).In figura 17.42a cand lungimea de unda a luminii incidente nu
satisface ecuatia (17.80) iesirea este o superpozitie a luminii incidente printre
doua cai una fara cuplare-cross peste jonctiunea buclei si una cu doua cuplaje
cross. Deoarece fiecare cuplaj cross trece printr-o modificare de faza de 90 0 ,
iesirea este 0. Pe de alta parte daca lungimea de unda incidenta satisface
conditiile reflexiei Bragg, lumina incidenta este reflectata de o structura
periodica. Asadar acesta produce doua cai posibile care merg de la intrare la
iesire asa cum e aratat in figura 17.42b. Fiecare cale are un cuplaj cross.Ca
rezultat, doua cai sunt in faza si superpozitia celor doua unde dau o iesire
puternica.
Figura 17.42. O retea de reflexie a fibrei Bragg cu o cuplare la 3 dB .
 Multiplexoare add-drop de reflexie Bragg. In multe sisteme este de dorit
sa lasam un canal de lungime de unda si sa adunam altul de aceeasi lungime de
unda. De exemplu, dupa cum arata figura 17.18, ADM-urile sunt elemente cheie
ce asigura refolosirea frecventei.
O implementare ADM bazata pe reteaua de reflexie Bragg este data in
Figura 17.43. Principiul de operare este similar cu al retelei in fibra de reflexie
Bragg discutata anterior. Dupa cum s-a aratat, este formay din 2 cuploare si un
reflector Bragg. Lumina incidenta este mai intai impartita de primul cuplor
stanga la 3 dB. Cand lungimea de unda λ1 a undei incidente satisface ecuatia
17.80, va fi reflectata de catre textura.dupa cum se vede in 17.43b, sunt 2
posibilitati ca unda incidenta sa se reflecte inapoi la portul 2. deoarece ambele
cai au aceeasi faza siftata de 90°, superpozitia la portul 2 este in faza. In acelasi
timp, sunt 2 reflexii dintextura catre portul 1. Deoarece sunt in afara fazei,
superpozitia este zero .

Figura 17.43 (a) un ADM cu reflexie Bragg atenuand partea superioara a

unui MZI.. (b) Cai posibile ale cuplorului la 3 dB pentru λl de la portul 1 de
intrare.
Asa cum se arata in figura 17.43, cand este un semnal de lumina diferit la
aceeasi lungime de unda λl dar din cealalta parte, va fi complet reflectata la
punctul4, din motivul explicat. De aceea, semnalul este lasat si detectat. Pe de
alta parte, daca semnalul din partea dreapta este la lungime de unda λ2 diferita
de λl, este impartit de culplorul la 3 dB, trece prin atenuator si se combina din
nou in faza la iesirea portului 2. de aceea, semnalul incident la λ2, este combinat
cu semnalul local la λl.
Reflexia acustica Bragg. Aceeasi reflexie Bragg poate fi folosita pentru
demultiplexare cand atenuarea este creata de o unda acustica periodica. Dupa
cum se vede in figura 17.44, unda acustica longitudinala, poate crea o atenuare
perioadica efectiva la perioada de Λ. Ca rezultat, cand lumina incidenta este sub
unghiul Bragg, θB, satisfacand:
2nsin(θB) Λ=λ [17.81]
unde n este indicele de refractie al mediului acustic, lumina va fi reflectata dupa
cum se vede. Cand lungimea de unda a razei incidente nu satisface relatia 17.81,
va trece fara reflexie. Aceasta intruneste nevoile de demultiplexare.

17.7.2. Discriminarea in domeniul frecventa

Canalele de lungime de unda pot fi de asemenea filtrate prin suprimarea

selectiva a imbunatatirii in domeniul frecventa. Ca rezultat, canalul acordat
devine mai puternic in putere decat celelalte canale.

Figura 17.44 Reflexia Bragg atenuata intr-o camera acustica. Pot fi doua
feluri de interactiuni : (a) difractie in jos (b) difractie in sus

Interferometrul Fabry-Perot. Interferometrul Fabry-Perot este o tehnica

obisnuita folosita pentru a trece semnalul luminos a carui lungime de unda este
in rezonanta cu aceea a unui interferometru Fabry-Perot(FPI)[50]-[53]. Dupa
cum s-a explicat in anexa 3-A, transmisivitatea unui FPI este data de :
Pt 1
T (δ ) = = [17.82]
Pin 1 + (2 F / π ) 2 sin 2 (δ / 2)
 In care F este finetea si δ este dat de
δ = 4πnL / λ [17.83]
Cu L - lungimea cavitatii si n – indice de refractie a cavitatii.
Din cauza ca transmitivitatea este la varfuri cand δ = 2mπ, din ecuatia
17.83, reglajul canalului de lungime de unda poate fi facut ajustand L sau n.
Pentru a ajusta L, un cristal piezoelectric si o sursa de tensiune externa poate fi
folosita ca in figura 17.26. in caest aranjament, L este modulat variind tensiunea
de interferenta de-a lungul cristalului. Pentru a ajusta n, poate fi folosit un cristal
electro-optic ca in capitolul 14. Din ecuatia 17.83, pentru a ajusta de la un
canal la altul cu o separare ∆λ, valoarea pe care nL are nevoie sa fie schimbata
este
∆(nL) = ∆Leff = (nL/λ) ∆λ [17.84]
Ecuatia 17.82 arata ca transmisivitatea unui FPI este o functie periodica de
δ cu perioada 2π. Astfel, din ecuatia 17.83, un FSR este dat de :
2π = (4πnL/λ2) FSR
FSR=λ2/2nL [17.86]

la un FSR dat, numarul canalelor ce pot fi multiplexate este dat de separatia

de canal, ∆λ. Dupa cum se vede in figura 17.45, numarul de canale este, deci,
Nch= FSR/∆λ [17.87]
pentru a reduce ICI la un nivel insignifiant, ∆λ ar trebui sa fie mare. De la
caracteristica de banda de trecere ingusta data de ecuatia 17.82, ∆λ poate fi
setata la intreaga latime - jumatate din maxim (FWHM) a lui FPI, ceea ce
corespunde largimii intre doua T=0,5 puncte. Din ecuatia 17.82 ,
FWHM=FSR/F [17.88]

Setand separarea canalelor, ∆λ, egal cu un FWHM al FPI, din ecuatia

(17.87), numarul canalelor este pur si simplu egal cu finetea F.

Figura 17.45 Alocarile canalelor de lungime de unda intr-un FSR

 Interferometrul Mach-Zehnder. Daca inversam directia de propagare a
luminii, MZI discutat in sectiunea 17.6 pentru multiplexarea dependenta de
frecventa poate de asemenea fi folosita si la demultiplexare. Asemanator cu FPI,
performanta MZI poate fi caracterizata de transmisivitate ca functie a lungimii
de unda incidenta. Fara atenuarea generala, stabilim o cale de demultiplexare
care are transmisivitatea cos2[(2π/λ) x ∆Leff,m/2] la nivelul m.
Cu toate acestea, transmisivitatea finala este:
k  2πf∆Leff ,m 
T ( f ) = ∏ cos 2  
 [17.89]
m =1  2c 
unde k=log2N.
De la schema multinivelului MZI la ecuatia (17.51),
c
∆Leff ,m = unde ∆f este separarea canalului. Din egalitatea
2 ∆f
m

trigonometrica : cos(x)= sin(2x)/2 sin(x)

2
 πf
k
  sin(πf / ∆f ) 
transmisivitatea T ( f ) = ∏ cos  m 2
 =   [17.90]
m =1  2 ∆f   N sin(πf / N∆f ) 
Ecuatia (17.90) arata ca functia de transfer este periodica de perioada N∆f.
Aceasta este: FSR= N∆f. [17.91]

Figura 17.46 Transmisivitatea ca functie de frecventa normalizata de-a

lungul unui FSR la N = 4, 8, 16.
 Transmisivitatea ca functie de f/FSR este aratata in figura 17.46, pentru N =
4, 8, 16. Cu cat e mai mare N, cu atat este mai exact raspunsul in frecventa.

Amplificare optica de banda ingusta. In locul suprimarii tuturor

canalelor de lungime de unda care nu sunt reglate, alta metoda de
demultiplexare in domeniul frecventei este sa amplificam numai canalul care
este acordat. Aceasta se poate face folosind un laser reglabil de o singura
frecventa cu rol de amplificare reglabila de banda ingusta [54][55]. In sistem
foloseste un laser MQW-DBR ca amplificator optic reglabil de banda ingusta, de
latime a benzii mai mica de 6 MHz [54].

Figura 17.47. Folosirea amplificatoarelor optice intre doua WGR pentru

filtrare.

Un sistem foloseste un laser MQW-DBR pe post de amplificator de banda

ingusta reglabil cu o lungime de unda mai mica de 6 MHz [54]. Un alt sistem
foloseste un grup de semiconductoare amplificatoare alaturi de doua retele de
ghiduri de unda. Asa cum se observa in figura 17.47, primul WGR separa
canalele de lungimi de unda diferite, iar cel deal doilea WGR le combina la loc.
Pornind numai un amplificator in mijlocul celor doua WGR-uri, numai un canal
poate apare la portul de iesire.

17.7.3 DEMULTIPLEXAREA IN DOMENIUL POLARIZARE

Cand toate canalele WDN au aceeasi polaizare, asa cum descrie figura
17.48, o alta cale de demultiplexare a canalelor in lungime de unda este aceea de
a roti polarizarea canalului selectat cu 90°, apoi fie se foloseste un despartitor de
fascicul polarizat pentru separare, sau un filtru de polarizare.
Pentru a roti polarizarea unui semnal in lungime de unda, principiul de
baza este acela de a asigura un mecanism de cuplaj prin polarizare care este
dependent de lungimea de unda. Cuplajul prin polarizare este un fenomen prin
care un mod de polarizare este cuplat cu un altul ortogonal pe acesta. Cand
lungimea de unda a fascicului incident trece in conditii adecvate printr-un
dispozitiv de cuplaj, va avea loc un cuplaj puternic intre doua moduri ortogonale
de polarizare. Cand lungimea e unda nu indeplineste condita, nu exista cuplaj iar
fasciculul de lumina incident va trece prin dispozitiv fara a i se schimba
polarizarea.
Pentru a asigura un mod de cuplaj dependent de lungimea de unda, poate
fi folosit numai un ghid de unda birefringent si cu un indice de refractie variabil.
Un ghid de unda birefringent asigura pentru diverse lungimi de unda, indici de
refractie diferiti. Aceasta se intampla cand ghidul de unda este facut dintr-un
material anistropic si a carei constanta dielectrica este reprezentata printr-un
tensor dielectric. Cand variatia perioadei indexului de refractie satisface
conditia :

A(n1 – n2) = λ [17.92]

poate fi aceftat de un cuplaj puternic, unde n1 si n2 sunt indicii efectivi a doua

polarizari ortogonale.
Conditia impusa de ecuatia (17.92) poate fi dedusa din conservarea
momentului. Cum momentele celor doua polarizari ortogonale sunt 2πn1/λ
respectiv 2πn2/λ, pentru a asigura cuplajul este necesar un al treilea moment care
sa faca diferenta intre ele. De aceea, daca ghidul de unda are un indice de
refractie periodic, momentul efectiv este 2π/Λ. Din conservarea momentului
rezulta :

2πn1/λ - 2πn2/λ = ± 2π/Λ

ceea ce duce la ecuatia (17.92).

Cand conditia data de ecuatia (17.92) este pusa, puterea de iesire a celor
doua moduri asupra lungimii de cuplare L este :

P1(L)=P1(0)cos2 (kL) [17.93]

si P2(L)=P1(0)sin2 (kL) [17.94]

unde k este constanta de cuplare ce depinde de ghidul de unda si P1(0) este

puterea incidenta initiala a modului 0. Modul de cuplare, dat de ecuatiiile (9.93)
si (17.94) poate fi inteles printr-o discutie similara celei din capitolul 14.
Din ecuatia (17.92), pentru a regla unda de lumina la lungimea de unda λ,
este necesar un indice de refractie ∆n=n1-n2 sau o perioada diferita a lui Λ.
Odata atinsa conditia din ecuatia (17.92), lungimea ghidului de unda pentru o
comutatie completa este:
 Lπ/2 = π / 2k. [17.95]

Figura 17.48. Reglarea lungimii de unda asupra domeniului polarizat

Figura 17.49. O implementare electro-optica pentru polarizarea dependenta

a lungimii de unda.

Filtre electro-optice. Un mod de a implementa polarizarea cuploarelor

dependente de lungimea de unda este aratat in figura 17.49 folosind grile de
metal interfoliate. Aceasta structura interfoliata are o perioada fixa, Λ. Deoarece
ghidul de unda este facut din cristal electro-optic precum LiNbO3, diferenta
dintre indicii de refractie poate fi modulata de o tensiune externa, ce ofera
reglajul lungimii de unda conform ecuatiei (17.92).
Filtre acustice de suprafata. O alta implementare e bazata pe unde
acustice de suprafata (Saw), structura aratata in figura (17.50). dupa cum arata si
figura, indicele schimbat periodic refractiv este introdus de o unda acustica
longitudinala, care este generata de un convertor digital (IDT). Cand materialul
ghidului de unda este acusto-optic, indicele de refractie poate fi modulat de o
unda acustica, a carei intensitate si perioada pot fi controlate de o tensiune
externa aplicata la IDT.

Figura 17.50. O implementare acustico – optica pentru convertoarele cu

polarizare dependenta de lungimea de unda

17.8 Rezumat

1. Cercetarile WDoMA au luat amploare pentru transmisiuni paralele

asupra diferitelor canale de lungimi de unda. Aceasta transmisie
paralela a castigat in defavoarea ‘gatului de sticla’ in electronica si a
permis sistemelor sa utilizeze benzi de tensiune de ordinul THz pe
fibre optice.
2. Cercetarile in domeniul WDoMA pot fi grupate in doua arii
principale : sisteme si componente. Munca in sisteme este
concentrata pe conexiuni de retea, interferenta intre canale, alocarea
canalelor, accesul la mediu, debitul total in retea si intarzierea
medie de transmisie. Munca pe componente e concentrata pe
realizari de diferite piese pentru necesitatile sistemului, cum ar fi
surse reglabile de lumina, multiplexari/demultiplexari si fibre optice
3. Sistemele WDoMA pot de asemenea diferi in mai multe aspecte.
Potrivit dimensiunilor relative intre separarea canalului si banda,
sistemele WDoMA sunt fie dense, fie rare. Depinzand de distanta
relativa dintre statii, WDM este unde semnalele de la un set de
transmiteri sunt multiplexate pentru transmisiune pe distanta lunga
si WDMA ce ofera acces multiplu pentru pentru noduri distribuit pe
o matre arie geografica. Potrivit modului in care sunt selectate si
 detectate canalele lungimilor de unda, mai este folosita si detectia
coerenta ce foloseste un oscilator local si detectia incoerenta ce
foloseste un demultiplexor optic sau filtru inainte de fotodetectie.
4. Conectivitatea unei retele WDMA poate fi descrisa ori prin
configuratia fizica ce specifica care noduri sunt conectate fizic (bus,
stea sau inel), sau prin configuratia logica care specifica cate
lungimi de unda ale statiilor sunt setate pentru interconectare.
Conectivitatea logica poate fi fixa sau schimbata dinamic, cu reglaj
fix sau reglaj dinamic. Importante exemple ale configuratiilor logice
includ hipercub, deBruijn, perfect aleatoare. In general, o buna
configuratie logica ar trebui sa ofere debit si intarziere de transmisie
scurta.
5. Pentru o configurare logica data, o cale de transmisie intre sursa si
destinatia finala poate fi fie directa (un singur salt), sau prin mai
multe noduri intermediare (multisalt). In general, simplul salt este
de dorit dar poate necesita un mare numar de statii pereche pe nod.
Multisaltul este mai usor de implementat din punct de vedere al
costului dar poate avea o mare intarziere a transmisiei si debit mic.
6. Configuratia logica de alocare a canalului de lungime de unda in
reteaua WDMA poate fi determinista (comutatie de circuit) sau
statistica (comutatie de pachete). In cel de-al doilea caz, canalele
lungimii de unda sunt alocate pe baza pachetelor individulale care
pot asigura un mare debit si intarziere mica dar necesita aparate de
reglare rapide.
7. Cand marimea retelei (numarul de noduri) este mare, e necesar un
mare numar de canale de lungime de unda. Din cauza numarului
total de canale de lungime de unda care pot fi limitate de
constrangeri ale aparatului, trebuie sa fie refolosit numarul total de
canale. Sunt cateva cai pentru a obtine aceasta. De exemplu, un
sistem poate partitiona canalele de lungime de unda fizic printr-un
numar de medii diferite sau folosirea convertoarelor de lungime de
unda pentru a evita conflictele de lungime de unda.
8. In WDoMA, din cauza densitatilor spectrale de putere a canalelor
adiacente care se pot intretaia apare interferenta intre canale la
detectie. Rata semnalului la interferenta (SIR) plaseaza o limita
superioara pe SNR efectiv care determina performanta
detectiei.cand SIR este numai putin mai mare decat SNR, in absenta
lui SIR, pentru o performanta sigura BER semnalul cerut SNR este
mai mare decat cel efectiv. Ceea ce inseamna o mare atenuare in
putere. Pentru a reduce atenuarea in putere si a obtine o transmisie
satisfacatoare este necesara o separare a canalului de 5-10 ori.
9. Pentru a implementa un sistem WdoMA, sunt necesare trei
componente de baza: surse reglabile, multiplexoare/cuploare, si
 demultiplexoare/filtre. Sursele reglabile sunt necesare pentru a
opera la diferite lungimi de unda. Pentru un sistem satisfacator
folosit, trebuie sa aiba o mare raza de acordare, frecventa la iesire
stabila si intarziere mica de acordare. Pentru a intruni aceste criterii,
majoritatea laserelor reglabile se bazeaza pe structura MQW-DBR.
Recent, a fost propusa folosirea multiplexoarelor cu amplificatoare
optice in bucla cu reactie pozitiva. Folosirea amplificatoarelor
optice ofera castigul necesar pentru oscilatie iar folosirea
multiplexoarelor ofera un mecanism de selectie al frecventei. Cand
acestea sunt integrate corect, pot fi generati multipli purtatori de
lungime de unda la separarea fixa a canalului si multiplexati in
acelasi timp.
10. Pentru a amesteca purtatorii multipli de lungime de unda din acelasi
mediu, pot fi folosite cuploarele in stea independente de lungimea
de unda sau multiplexoarele dependente de lungimea de unda.
Cuploarele in stea pot oferi mixarea uniforma a canalului si
distributia independenta a lungimilor de unda de la intrare. De
aceea, ei sunt folositi in aplicatiile WDMA in care lungimile de
unda la intrare se pot schimba ca si in reglajul dinamic. Un mare
cuplor in stea poate fi usor implementat printr-un ghid cu cavitate
planara, fibre optice, sau o combinatie de 2 x 2 cuploare cu
interconectare corecta. O limitare primara a cuploarelor
independente de frecventa, oricum, este cea mai mare pierdere a
distributiei pe care o ofera fiecare canal de lungime de unda. In
general, puterea este direct proportionala cu numarul total de porturi
la iesire.
11. Multiplexoarele dependente de lungime de unda cupleaza canalele
de lungime de unda intr-o singura iesire fara pierderi de distributie.
Oricum, mixarea corecta este direct dependenta de lungimile de
unda la intrare, ceea ce implica o mare acuratete a lungimilor de
unda absolute a purtatorilor incidenti.
12. Sunt doua metode primare pentru a implementa un multiplexor
dependent de frecventa : blocajul si interferometrul Mach-Zehnder.
In prima metoda, diferite intrari de lungime de unda din diferite
unghiuri incidente sau cai sunt difractate sau reflectate catre aceeasi
iesire. In cea de-a doua metoda, este folosit un cuplor de ghid
multistagiu 2 x 2. Deoarece cuplajul de la un ghid la altul este
dependent de lungime de unda, doua canale de intrare pot fi mixate
avand un canal cuplat de la un ghid la altul si avand celalalt canal in
acelasi ghid.
13. Demultiplexarea este procesul invers al multiplexarii. In general,
demultiplexarea poate fi facuta in domeniul spatial unde canalele de
lungime de unda sunt impartite in diferite cai spatiale; in domeniul
 frecventei, unde este folosit un FTB ingust sau un amplificator ; sau
in domeniul polarizarii, unde polarizarea canalului selectat este
facuta ortogonal fata de celelalte pentru separarea dependenta de
polarizare.
14. Toate implementarile demultiplexoare au nevoie de un domeniu
spectral mare (FSR) si o mare rezolutie spectrala. Cand doua canale
de lungime de unda sunt separate de un FSR, ele sunt
demultiplexate sau filtrate egal, ceea ce cauzeaza ambiguitate.
Pentru a mari raza lungimii de unda fara ambiguitate, este nevoie de
un FSR mare. Rezolutia spectrala a unui demultiplexor este
diferentiabilitatea lungimii sale de unda. Rata FSR-ului la separarea
minima a canalului pe care un demultiplexor il plaseaza la limita
superioara in numarul total de canale intr-un mediu comun.