Logica juridica

CUPRINS
NOTIUNI
INTRODUCTIVE...........................................................................4
I.

FORMELE

FUNDAMENTALE

ALE

LOGICII.............................;............9
NOTIUNEA .............................................................................................
9
- Continutul si sfera notiunilor.............................................................11
-

Operatiile

gandirii

si

formarea

notiunilor...........................................11
- Tipologia notiunilor...........................................................................13
-

Definirea

notiunilor............................................................................15
-

Regulile

definitiei......................................................................16
-

Tipologia

definitiilor..........................................................................17
-

Operatii

care

inlocuiesc

definitia........................................................18
Clasificarea........................................................................................18
-

Regulile

clasificarii...................................................................19
-

Tipuri

de

clasificare.................................................................20
JUDECATA..........................................................................................20
-Tipologia judecatilor..........................................................................21
RATIONAMENTUL.............................................................................24
-

Legile

fundamentale

ale

gandirii........................................................24
-Tipuri de rationament........................................................................26
-

Rationamentul

deductiv.................................................26
-

Silogismul;

legile

silogismului..............................26
- Rationamentul inductiv.................................................27
-

Inductia

completa................................................28
-

Inductia

incompleta.............................................29
Observatia...........................................................29
Experimentul.......................................................29
-Erorile

in

inductie...........................................................30
II. LOGICA SI LIMBAJUL..........................................................................32
- Limbajul si limba..............................................................................32

Limbajul

si

gandirea..........................................................................33
- Functiile limbajului...........................................................................35
-

Functia

de

comunicare...................................................35
- Functia practica............................................................35
- Functia afectiva............................................................36
-

Functia

ludica...............................................................37
- Functia cathartica.........................................................37
- Alte perspective asupra functiilor limbajului...................................37
-

Formele
limbajului...........................................................................38

III. LIMBAJUL JURIDIC.............................................................................39

IV. REGULI DE INTERPRETARE A JURIDICITATII..............................41
- Lacuna juridica si antinomia ..........................................................41
-

Tipuri

de

lacune

juridice..............................................44
V. INTERPRETAREA LOGICA A LEGILOR............................................48
- Metode utilizate...............................................................................48
- Interpretarea ordinara.....................................................................48
-

Reguli

de

interpretare

logica............................................................49
-

Interpretarea

logica

directa..........................................49
-

Interpretarea

logica

Interpretarea

logica

Interpretarea

logica

semidirecta..................................50
indirecta......................................50
semiindirecta...............................51
- Interpretarea extensiva....................................................................52
-

Reguli

specifice

interpretarii

extensive........................52
-

Argumente

utilizate

in

interpretarea

contrario

extensiva............53
-

Argumentul

Argumentul

sensu.....................53
a

fortiori

ratione......................54
- Criterii logice de utilizare a regulilor de interpretare a
legilor...........55
VI. ANALOGIA JURIDICA.........................................................................58
VII.

CONSTRUCTIILE

JURIDICE..............................................................60
- Prezumtiile.......................................................................................61
- Fictiunile..........................................................................................61
VIII. FUNDAMENTAREA ADEVARULUI JURIDIC...............................62

- Demonstratia..................................................................................62
-Argumentarea..................................................................................62
- Argumente irelevante pentru fundamentarea adevarului
juridic.......... 63
IX. TEORIA SI LOGICA INTREBARILOR............................................66
- Intrebarile in drept..........................................................................66
- Analiza logica a intrebarilor............................................................67
- Tipuri clasice de intrebari................................................................70
- Tipuri de intrebari folosite in drept..................................................73
- Exigente in formularea si adresarea intrebarilor specifice
dreptului..75
-

Analiza

logica

raspunsurilor..........................................................75
BIBILIOGRAFIE..............................................................................................
..77

PREZENTAREA CURSULUI. OBIECTIVE GENERALE

Cursul prezinta problemele fundamentale din domeniul logicii
juridice.
In prima parte sunt abordate reperele esentiale ale logicii formale
-notiunea, judecata si rationamentul -, care sunt , evident, si formele logice
ale gandirii juridice. Este, de asemenea, tratata problematica raportului
dintre gandire si limbaj, apoi functiile limbajului si in final principalele
aspecte ale limbajului juridic.

Partea a doua este destinata regulilor de interpretare a judecatilor si

criteriilor principale de utilizare a acestora.
In partea finala a cursului sunt prezentate problemele fundamentarii
adevarului juridic cu accent pe teoria si logica intrebarilor utilizate in
domeniul juridic.

NOTIUNI INTRODUCTIVE

In viata de toate zilele intalnim frecvent situatii in care pot fi auzite

atentionari sau apostrofari de genul:Ce spui tu, nu are nici o logiga,
Explicaiile tale sau argumentele tale sunt lipsite de orice logica, Ai un
comportament total ilogic, Cutare parc i-a pierdut minile, nu are nicio
logica n tot ce face.
Termenul de logica semnifica ideea de normalitate, de corectitudine a
gandirii, de raionalitate, iar expresiile mentionate semnalizeaza abaterea de
la tot ceea ce intr-un anume context, intr-un anume moment este considerat
normal si firesc de catre toata lumea.

Normalitatea actelor, gesturilor, comportamentului nostru fizic

(acional) i verbal se sprijin pe normalitatea psihic. Psihicul uman are mai
multe componente: cognitiv sau intelectual, afectiv sau emotionala,
volitiv sau voliional, relational-atitudinala,s.a.
Logica dar si lipsa ei opereaza la nivelul componentei intelectuale in
care gandirea cu formele ei de baza notiunea, judecata si rationamentulocupa locul central.
Intreg psihicul, in esenta lui, este o forma de reflectare. Aceasta se
realizeaza la randul ei sub forma de imagine, idee, trire. Poate cea mai
importanta componenta a psihicului nostru este componenta cognitiv.
Reflectarea la acest nivel se realizeaza sub forma de imagine si de idee. In
primul caz vorbim de treapta senzoriala incluzand senzatii, perceptii,
reprezentari, in cel de al doilea de treapta rationala, care, in esenta cuprinde
gandirea, sprijinita si ajutata insa si de memorie si imaginatie.
Daca

treapta

senzorial

asigur

cunoaterea

exteriorului,

particularului, a concretului, a ceea ce se vede (este perceptibil), treapta

raional merge in profunzimea perceptibililului, la nivelul esenialului, a
generalului care nu se vede, care depaseste bariera perceptibilului.
Cunoaterea raional, real, autentic presupune doua condiii:
1. normalitate psihica, sprijinita pe integritatea anatomica

funcional a mecanismelor neurocerebrale;

2. respectarea unor norme, reguli, legi ale gandirii corecte.
Normalitatea,

sinonima

cu

integritatea

funcionalitatea

mecanismelor neurocerebrale tine de domeniul psihologiei. Psihologia are n

vedere nu doar gandirea normal i ci gandirea patologic, gandirea
infantil, gandirea adultului i gandirea vrstnicului.
In privinta normelor gandirii corecte, a regulilor, legilor si formelor,
acestea tin de domeniul logicii.
Prin

urmare,

logica

studiaz

gandirea

numai

sub

aspectul

corectitudinii; studiaz formele i regulile gandirii corecte fcnd abstracie

de coninutul ei; nu are importanta ce gandeste un om sau altul, ci cum
gndete sau, altfel spus, cum ar trebui s gndeasc oamenii pentru ca
gandirea lor sa fie corecta.
Pentru c studiaz formele gandirii corecte, logica poart i atributul
de formal. Asadar, logica formala se ocupa de formele, dar si de legile
gandirii corecte.
Logica juridica este logica formala aplicata la domeniul juridic.
Scopul principal al logicii juridice il reprezinta, pe de o parte analiza
raionamentelor juridice, iar pe de alta parte elaborarea unor reguli ale
argumentrii eficiente.
Unii juristi considera ca nu exista si nici nu este necesara o logica
juridica ca un domeniu distinct de studiu pentru necesitatile profesionale.

Logica naturala, intuitiva, a bunului simt, ar fi suficienta pentru ca tot ce tine

de sfera dreptului are o logica proprie ce actioneaza de la sine si este absolut
accesibila, atat teoreticienilor, cat si practicienilor dreptului.
In acest context, s-ar impune o cat mai sumara schitare a unui profil al
logicii generale, o conturare a specificului logicii in genere.
Trebuie precizat ca logica moderna nu se rezuma la logica naturala a
bunului simt; ea se defineste tot mai des drept o teorie stiintifica deductiva a
unui limbaj, iar limbajul, indiferent carui domeniu apartine, juridic, medical,
matematic, pare sa fie unicul obiect tangibil al logicii.
In domeniul dreptului, este folosita preponderent logica formala,
deoarece ea opereaza cu propozitii si notiuni ale limbajului natural.
Ca disciplin metodologic, provenind din logica formal, logica
juridica studiaz regulile specifice gandirii juridice corecte care guverneaz
procesul, edictrii, respectrii, interpretrii i aplicrii normelor de drept.
ntregul domeniu al dreptului poate fi abordat dintr-o perspectiv
logic.
Acesta este alctuit pe de o parte dintr-o structur de norme organizate
n ramuri i instituii juridice, iar pe de alt parte dintr-o structur paralel de
principii, noiuni si reguli juridice nescrise, dar care pot fi desprinse prin
analiza sistemului legislativ sau impuse ideologic de ctre sistemul politic.
Dreptul este un sistem ierarhizat de norme (unele mai puternice ca
for, ex. normele constituionale), altele mai slabe (ex. normele organice,
normele ordinare). Acestea din urma sunt, de regula, interpretate n
conformitate cu regulile impuse de normele superioare. Este doar unul dintre
principiile logice care asigura intregului sistem coerenta.
Dreptul ramane in permanenta un sistem deschis, dinamic care
nglobeaz i se ntregete mereu cu legi noi. Criteriile de admitere a

acestora sunt date de axiomele constituionale,care fac posibil evitarea

contradiciilor, ambiguitilor, suprapunerilor.
n acest fel, sistemul juridic i poate pstra proprietile logice
eseniale care sunt, si trebuie sa ramana, rigoarea completitudinea
consistena, coerenta si stabilitatea.
n orice limbaj i cu precdere n cel juridic gsim constructe; ex.:
noiuni sau concepte, judeci sau propoziii, raionamente sau argumente,
sisteme ipotetico-deductive (teorii) dar i norme sau reguli de gndire
corect, sau de gandire productiv.
Toate demersurile raionale din oricare domeniu de cunoastere sau de
activitate se desfoar n i prin gndire si au drept suport limbajul. Ca
disciplin metodologic, aa cum este considerat, logica are trei forme
fundamentale cu care opereaz: noiuna, judecata si raionamentul. Cum deja
am precizat, acestea sunt formele cu care opereaza si gandirea.

1.

FORMELE FUNDAMENTALE ALE LOGICII

Obiective:
Familiarizarea cu formele de baza ale logicii formale, din perspectiva
logicii

juridice.

Prezentarea

tipurilor

de

judecati

si

descrierea

rationamentului deductiv si inductiv si evidentierea erorilor care se pot face

in inductie.
Termeni cheie: notiune,judecata, rationament deductiv si inductiv,
inductie completa si inductie incompleta.

NOTIUNEA
Revenim la gandire ca proces psihic, ca sediu al ratiunii i teritoriu al
logicii.
Gandirea

este

declanat

de

situatii

problematice;

situatiile

problematice sunt situatii neobisnuite, inedite pentru care nu avem soluii

imediate.
Soluionarea unei situatii problematice e precedat de trei etape i

anume: 1) percepia problemei insotita de intrebari autoadresate de genul

Ce fac? Cum fac?;
2) explorarea mental a soluiilor posibile care este sinonima cu derularea
propriu-zisa a procesului de gandire;
3) identificarea soluiei optime marcate prin formule de genul:aha!, da,
gata!, am gasit! e clar! .
Exploatarea mentala a solutiilor este o etapa de efervescen mental
care include: reprezentri, memorie, limbaj cel mai adesea interior dar in
unele cazuri si exterior. Reprezentarile mentale asociate cu formulari verbale
sau termeni nu sunt altceva decat notiuni, cautarea solutiilor devenind, in
ultima instanta, o operare cu notiuni. Iar operarea cu notiuni reprezinta
mecanismul insusi al gandirii.
Asadar, noiunea este o construcie mental compus din
reprezentare, adica dintr-o imagine mental schematizat la care se ataseaza
un cuvnt. Aceasta constructie mentala reflecta un obiect, lucru sau categorie
de obiecte, lucruri, fiinta,fiinte, existente n realitate.
Noiunea reflect n fapt caracterele generale, eseniale, necesare ale
acestor obiecte, fiinte etc. sau a categoriilor de obiecte, fiinte, lucruri etc.
Noiunea este, intr-o oarecare masura, similar cu desenele copiilor.
Unui copil caruia i se cere sa deseneze o casa va schita in linii generale

imaginea unei case.Va reda caracteristicile esentiale, care se intalnesc la

orice fel de casa, indiferent de marime, forma sau amplasare, restectiv
conturul (patrat sau dreptunghiular) al peretilor, conturul de regula
triunghiular al acoperisului, usa, ferestrele si un cos de fum. Acestea sunt
elementele generale si esentiale ale oricarei case. Pe acestea le are in minte
in reprezentare orice copil si, in mare masura, orice persoana adulta. Aceasta
configuratie, insotita de cuvantul casa reprezinta notiunea de casa cu care
va opera gandirea.

Continutul si sfera notiunilor

Coninutul se refer la totalitatea nsuirilor eseniale ale unei
categorii de obiecte, fiine etc. De exemplu, continutul notiunii de om
cuprinde urmatoarele insusiri: mamifer, biped, biman, cu postura verticala,
cu ratiune, limbaj articulat, isi construieste adapost, isi fabrica unelte etc.
Coninutul noiunii de grefier : este funcionar din domeniul juridic care
consemneaz dezbaterile, redacteaz hotrrile, se ocup de actele
procedurale.
Sfera se refer la totalitatea obiectelor, fiinelor, oglindite n coninut.
Sfera noiunii de om include toi oamenii de pe planet.Sfera notiunii de
grfier cuprinde toate persoanele care au aceasta ocupatie.

Alte exemple: automobil, scaun, umbrel, gard, croitorie dar i

deplasare, vitez, teroare, suferin, bucurie.
Aadar, noiunile au o existen n plan mental simetric cu existena
n plan real a obiectelor, fenomenelor etc.
Noiunile sunt materia prim a procesului de gndire. Reamintim c
gndirea opereaz literalmente cu noiuni, iar o gndire corect, clar,
eficient presupune att claritatea noiunilor, cat si respectarea unor reguli de
desfurare a procesului de gndire.

Operaiunile gndirii si formarea notiunilor

Obiectele, fiinele, lucrurile din aceeai categorie (clas) nu sunt
identice. Ele difera mai mult sau mai putin intre ele.Uneori diferenele sunt
minime i noiunile adiacente se pot confunda conducnd la erori de gndire
implicit la erori decizionale (ex.: tipuri de maini, rase de cini, tipuri de
regnuri.
Formarea corect a noiunii presupune o serie de operaii mentale
dupa cum urmeaza:

Comparaia care este o operaiune mental de stabilire a

asemnrilor i deosebirilor dintre obiecte, fiine, fenomene, duce
la concluzia c obiectele, fiinele, fenomenele pot fi identice, uor

diferite (asemntoare), total diferite, opuse, necomparabile.

Analiza duce la o mai bun (profund) cunoatere a elementelor

analizate si este operaia de descompunere i izolare mental, a
diferitelor nsuiri, caliti, atribute ale obiectelor, fiinelor,
fenomenelor. Analiza se poate face i concret, material, n
laborator. Este vorba de varianta chimica sau fizica (demontarea si
studiul unui aparat, agregat etc.)

Sinteza este reunirea mental a prilor unor entiti ntr-o entitate

nou sau intr-un concept ori notiune noua. De exemplu, barbatul
ideal sau femeia ideala sunt rezultatul unor sinteze.ntre analiz i
sintez este o unitate. Ele se presupun una pe cealalt. Sinteza
poate fi asimilata unei concluzii.

Abstractizarea. Comparatia si analiza presupun separarea unor

nsuiri de altele precum i de obiectul cruia acestea i aparin.
Aceast separare n sine poart numele de abstractizare.Obiectele
foarte diferite pot avea o nsuire comun. Identificat i abstras
ea poate constitui criteriu pentru o categorie anume. Aceast
abstragere (abstractizare) permite constituirea unei noi clase sau
categorii de obiecte. Ex.: studenii cunosctori ai limbii spaniole
sau studenii cu caliti sportive deosebite.Constituirea unei noi

categorii pornind de la abstractizarea unei nsuiri de la cazuri

particulare, poart numele de generalizare.

Generalizarea este operaia prin care cuprindem ntr-o noiune o

pluralitate de obiecte reunind o nsuire sau mai multe dintre
nsuirile lor comune.

Tipologia notiunilor
ntre noiuni sunt numeroase deosebiri din punctul de vedere al sferei
i al coninutului. Ex.: unele reflect un singur obiect, fiin, fenomen, altele
mai multe obiecte, fiine, fenomene.
Prin urmare vom avea:
1. Noiuni singulare (individuale). Ex.: Tour Eiffel, Transfgranul,
Cascada Niagara, preedintele actual al S.U.A. La notiunile singulare
coninutul este individualizat, iar sfera limitat la un singur exemplu.
2. Noiuni generale. Ex.: tunel, pete, copac. Coninutul este relativ
restrns, iar sfera foarte larg, general.
3. Noiuni colective. Ex.: pdure, omenire, studenime.
4. Noiuni vide. Coninutul reprezinta o asociere, o alctuire bizar de
obiecte, fiine, nsuiri , in timp ce sfera lipseste. Ex.: ptratul cu 5 coluri,
anticii din sec.19, dinozaurii actuali, mortul acrobat, petii

vorbitori, elefanii zburtori s.a.m.d. Cu noiuni de acest gen poate opera

cel mult creaia artistic.
5. Noiuni concrete. Ex.: cldiri, automobil, plant etc.
6. Noiuni abstracte. Ex.: justiie, frumusee, fermitate, victorie etc.
Toate acestea sunt nsuiri abstrase din obiecte, fenomene, situaii etc.,
concrete.
7. Noiuni pozitive. Acestea reprezinta o concordan. Ex.: egal, drept,
ordonat, corect.
8. Noiuni negative. Acestea reprezinta o discordan. Ex.: inegal,
nedrept, dezordonat, incorect.
9. Noiuni comparabile, care sunt noiuni diferite dar cu multe note
comune ( Ex.: sat ora; alb negru; plumb aur), dar unele pot fi noiuni
opuse.
10. Noiuni necomparabile. Ex.: emoie copac; teroare adiere;
cartier nas; brbat autocar.

Definirea notiunilor

n primul rnd trebuie stabilite coordonatele definiiei.

Definiia este operaiunea de dezvluire i identificare a notelor
eseniale din coninutul unei noiuni i de evideniere a nsuirilor eseniale
ale clasei de obiecte care se reflect n sfera ei.
Definiia se face prin genul proxim i diferena specific.
Genul proxim este genul cel mai apropiat de noiunea de definit.
Diferenta specific reprezinta notele prin care o specie se deosebete
de celelalte specii ale aceluiai gen.
De exemplu, omul este entitate aparinnd regnului animal (genul
proxim), din specia mamiferelor, biped biman, avnd postur vertical,
limbaj articulat, raiune etc.(diferenta specifica).
n concluzie, definiia este o operaiune logic prin care dezvluim
coninutul unei noiuni prin genul proxim i diferena specific.
Noiunea definit i noiunea care definete sunt cele doua elemente
structurale ale definiiei, sunt unite prin verbul a fi (este). ntre cele doua
noiuni, cea definita si cea care defineste, trebuie s existe un raport de
identitate.

Regulile definitiei

Definiia trebuie s circumscrie cu precizie coninutul i sfera noiunii

de definit.O definiie corect cere doua condiii: 1) atenie (rigoare) si 2)
cunotine exacte. n plus ea cere respectarea unui pachet de reguli ajuttoare
prin care se pot evita principalele erori de definire. Aceste reguli sunt:
1. Definiia trebuie s fie adecvat noiunii de definit, adic s o
acopere n totalitate, respectiv s convin ntregului obiect definit, s
convin numai obiectului definit nu i altora.
Abaterile de la aceast regul, au loc atunci cnd nu precizm
suficient diferena specific.
n funcie de respectarea acestei reguli definiia este adevr sau fals.
2. Definiia nu trebuie s formeze cerc. (noiunea s nu se defineasc
prin ea nsi). Ex.: omul este o fiin uman; istoria este tiina care
studiaz fenomenele istorice.
Definiia este n acest caz un cerc vicios. Ea nu ne spune nimic.
3. Definiia nu trebuie s fie negativ dac poate fi pozitiv. O
excepie o constituie una din definiiile culturii: cultura este tot ceea ce nu

este natur. Se sugereaza faptul confom caruia cultura presupune

intervenia omului in ordinea naturala.
Dar definiia negativ se mai poate folosi totui dac noiunea de
definit este negativ. Ex.: ilogic este ceea ce nu respect legile gndirii;
anormal este ceea ce nu se ncadreaz n normele general acceptate s.a.m.d.
4. Definiia trebuie s fie clar.
Definiia este clar dac recunoatem uor obiectele care compun
sfera noiunii de definit, daca este precis, este succint si nu conine termeni
vagi, obscuri sau figurai ori inutili si nu se transform n descriere.

Tipologia definiiilor

1. Definiii reale acestea arat ce sunt obiectele, fenomenele i

nsuirile lor eseniale.
2. Definiii nominale (sau verbale); sunt definiii care vor s arate, sa
evidenieze i s fixeze semnificaia unui nume sau cuvnt. Ex.: se numete
X orice ......, sau intelegem prin X totalitatea......., inelegem prin X
orice.... .
3. Definiii genetice arat modul n care apare un fenomen, ia natere
un obiect etc. Ex.: propulsia este fora care apare, prin degajarea precipitat

a unei energii dintr-o incint, sau taifunul este fenomenul care apare n
condiiile n care o mas de aer cald n ascensiune este nlocuit de o mas
de aer rece care tinde s-i ia locul deplasndu-se orizontal.

Operaii care nlocuiesc definiia

La operatiile care inlocuiesc definitia se recurge cnd unele noiuni se
definesc cu dificultate sau nu se pot defini i dorim s dm o idee sau
imagine complet despre noiunile n cauz.
Aceste operaii, prezentate mai jos pot completa sau nlocui total
eventualele ncercri de definire:
a. descrierea reprezinta un inventar minuios sau exact al nsuirilor
caracteristice ale obiectelor sau fenomenelor. In descriere se consemneaza
toate observaiile efectuate asupra acestor obiecte sau fenomene i poate fi
de doua feluri: tiinific sau literar.
b. caracterizarea consta in evidenierea datelor caracteristice.
c. comparaia, am precizat mai sus, este operatia de stabilire a
asemanarilor si deosebirilor dintre doua sau mai multe elemente.
d. indicarea unui obiect asemntor.
Una dintre operatiile mentale pe care le efectuam adesea din nevoia de

simplificare si ordonare a activitatilor noastre mentale dar si practice,

concrete, este clasificarea.
Clasificarea este operaia de adunare, asociere, grupare a obiectelor
sau fenomenelor n clase (categorii) pe baza unor caractere comune iar
clasele astfel obinute n clase din ce n ce mai generale, asa incat fiecare
dintre noiunile corespunztoare s aib un loc precis i stabil n mintea
noastr.
Clasificarea este echivalenta cu generalizarea cu toate c, n ambele
operaii se trece se urc spre noiuni din ce n ce mai generale.
Generalizarea este o operaie n sens vertical de urcare spre noiuni
mai generale n timp ce clasificarea este n primul rnd o operaie orizontal,
de grupare a tuturor obiectelor pe care vrem s le aezm n clase i, n al
doilea rnd, o operaie vertical, de ierarhizare n ordinea generalitii.

Regulile clasificrii
O clasificare utila, operationala, presupune o serie de reguli dupa
cum urmeaza:
1. Fiecare dintre obiectele pe care le clasificm trebuie distribuit ntr-o
clas.
2. Nici un obiect nu poate fi aezat n doua clase deosebite.

3. Asemnrile pe baza crora grupm obiectele n aceeai clas

trebuie s fie mai importante dect deosebirile dintre ele.
4. Constituirea claselor pe o treapt a clasificrii trebuie s se fac pe
baza acelorai nsuiri.

Tipuri de clasificri

1. Clasificarea natural in care criteriul de baza il reprezinta nsuiri

eseniale, adica cele care determin natura obiectelor.
2. Clasificarea artificial in care asocierea si gruparea obiectelor se
face doar dup nsuiri distinctive nu i eseniale.

JUDECATA

Dac noiunea reflect nsuiri generale ale obiectelor, fiinelor,

fenomenelor fr a afirma sau nega, judecata este inseparabil de actul

afirmrii sau negrii.

Chiar definitia judecatii spune c aceasta este forma gndirii prin care
se afirm sau neag ceva despre ceva.
n judecat se reflect fie un raport ntre un obiect sau o nsuire, fie
raport ntre obiecte. Ex.: cldirea este (nu este) nalt, terminat,
colorat, proporionat (raportul este ntre obiect / nsuire) sau
cldirea este (nu este) mai mare , mai echilibrat sau mai
solid....decat cea alaturata.
n exemplele date, primele judeci, cele care exprim raportul dintre
obiecte i nsuire se numesc judecati de predicaie. Celelalte, exprimnd un
raport ntre doua obiecte distincte, se numesc judecati de relaie.
Judecata reflect n ultim instan raporturile care exist n mod real
ntre obiecte si nsuiri, sau intre obiecte diferite.
Judecata care afirm o relaie real ntre un obiect si o nsuire sau
intre doua obiecte este o judecat adevrat , in timp ce judecata care neag
o relaie real este o judecata fals. Ex.: orice magistrat este liceniat n
drept este o judecata adevarata; niciun magistrat nu este liceniat n drept
este o judecata falsa.
Pe de alta parte, judecata care afirm o relaie inexistent ntre un
obiect si o nsuire sau intre doua obiecte este fals, dupa cum judecata care

neaga o relatie inexistenta este adevarata. Ex.: la Polul Nord sunt clduri
insuportabile este fals; la Polul Nord nu sunt clduri insuportabile este
adevrat.
Criteriul unic al veridicitii sau falsitii unei judeci este aadar
corespondena cu realitatea.

Tipologia judecilor
In clasificarea, respectiv tipologizarea judecatilor se poate rcurge la un
numar extins de criterii dupa cum urmeaza:
1. Dup calitate judecatile pot fi: a) afirmative i b) negative.
a) Judecile afirmative sunt cele n care se afirm c o nsuire
aparine obiectului judecii.
b) Judeci negative sunt cele n care se neag c o nsuire aparine
obiectului judecii.
2. Dup cantitate judecatile pot fi: a) singulare; b) particulare); c)
universale.
a) ex. de judecata singular : Columb este descoperitorul Americii.
Afirmaia sau, dupa caz, negaia se refer la o relaie unic.
b) judecata particular: se afirm (neag) ceva despre o parte dintre
obiectele unei clase. Ex.: unii studeni sunt interesai de studii n

strintate; unii profesori nu accept ntrzierea la ore.

c) Judecata universal ( se afirm neag ceva despre fiecare dintre
obiectele unei clase). Ex.: Toi oamenii sunt muritori, toate corpurile au
greutate, Nicio piatr nu plutete pe ap.
3. Dup calitate i cantitate.
Combinarea celor doua criterii ofer o posibilitate nou de clasificare
a judecilor.
Afirmaie

Negaie

Universal

Particular

Judecati universal afirmative (A). Ex; Toi adulii au fost copii;

Judecati negative (E). Ex. Niciun copil nu are experiena unui adult.
Judecati particular afirmative (I). Ex: Unii infractori se
autodenun; Judecati particular negative (O). Ex.: Unii infractori
nu sunt pedepsii.
4.Dup relaie judecatile pot fi: a) categorice; b) ipotetice; c)
disjunctive.
a) Judecile categorice sunt cele n care afirmaia sau negaia nu sunt
supuse nici unei condiii. Ex.: Oxigenul este un gaz; Fierul este un

metal.
b) Judecile ipotetice sunt cele n care afirmaia sau negaia sunt
supuse unei condiii determinante. Ex.: Dac temperatura scade sub 0 0 apa
nghea, Dac svreti o fapt grav ajungi n detenie.
Judecile ipotetice sunt compuse din doua judeci categorice unite
prin Dac ..... atunci.Prima judecat este o condiie. A doua este consecina
i decurge n mod necesar din prima.
Judecile ipotetice prezint mai multe variante n care consecina
poate fi afirmativ sau negativ. Ex.: Dac boxerul X este bine antrenat, va
ctiga toate meciurile, Dac plou, nu mai organizm excursia, Dac
nu nvei temeinic, rezultatele tale vor fi slabe, Dac antrenorul nu va fi
schimbat, echipa nu va deveni campioan.
c) Judecile disjunctive sunt formate din doua sau mai multe judeci
categorice unite prin particula ori (sau). Ex.: Voi cumpra o vopsea alb
ori verde; Premiul cel mare va fi un sejur la Paris ori un scuter.
5. Dup modalitate judecatile pot fi: a) asertorice; b) problematice; c)
apodictice.
a) Judecile asertorice numite si constatative sunt cele n care se
constat apartenena sau neapartenena real a unei nsuiri la un obiect. Ex.:
ncperea aceasta este nclzit; Sala X nu este liber.

b) Judecile problematice, numite i de posibilitate sunt judeci

care exprim legtura posibil dintre o nsuire i un obiect. Ex.: Norii
acetia pot aduce ploaie; Acest talent poate evolua foarte bine; Este
posibil ca aceast recolt s fie cea mai bun din ultimii ani.
c) Judecile apodictice (de necesitate) sunt judecatile care reflect
apartenena unei nsuiri care nu poate lipsi. Ex.: Un corp aruncat n sus
revine (n mod necesar) pe pmnt; Apa care fierbe se transform n
vapori.

RATIONAMENTUL

Legile fundamentale ale gndirii

Pentru a intelege mai bine dinamica rationamentului ca proces

mental, se impune sa trecem pe scurt in revista legile fundamentale care
ghideaza procesul gandirii:
1. Legea identitii pleac de la ideea c obiectele, fiinele,
fenomenele lumii impreuna cu nsuirile lor au stabilitate n timp (rmn
identice cu ele nsele). Astfel, i noiunile noastre au stabilitate i identitate
precis i confer gndirii noastre claritate i precizie (un brad este si ramane

intotdeauna un brad; un cal este si ramane un cal etc.).

2. Legea noncontradiciei spune c doua judeci dintre care una
afirm, alta neag acelai lucru, nu pot fi adevrate mpreun n acelai timp.
Ex.: judecile: Frunzele sunt verzi; Frunzele nu sunt verzi pot fi
adevrate n momente sau perioade diferite, nu simultan. Alte exemple:
afar este ntuneric si afara este lumin; acest om este de bun
calitate si acest om este un om de nimic.
3. Legea teriului exclus se aplic numai judecilor contradictorii.
Dintre acestea una este neaprat adevrat, cealalt este neaprat fals. A
treia posibilitate nu exist. Ex.: Mine va fi un cutremur; Mine nu va fi un
cutremur, ori Da, ori Nu, a treia varianta nu exist.
4. Legea raiunii suficiente exprim faptul c orice judecat valid are
un temei, adic un corespondent n realitate pe care l invocm cnd suntem
ntrebai ce ne face s credem, sau de ce credem un lucru sau altul.
Revenind la raionament, precizam ca acesta este o form a gndirii
prin care din doua sau mai multe judeci valide (cunoscute) derivm o nou
judecat o nou informaie (cunotin).Un exemplu banal: Doua
dimensiuni (A i B) egale cu o a treia (C) sunt egale ntre ele.
Informaia (A = C; B = C) care reprezinta doua judeci este
cunoscut. Ele constituie premisele rationamentului.

Informaia A = B este o judecat nou derivata din premise. Ea este

concluzia.
Raionamentul propriu-zis are chiar aceast form:
A = C; B = C premise
Deci: A = B concluzie

Tipuri de rationament
2.

Raionamentul deductiv. In aceste tipuri de raionament

gndirea merge de la adevruri generale la adevruri
particulare. Ex: Toate mainile performante sunt scumpe
(premisa), Maina lui X este performant(premisa), Deci
Maina lui X este scump(concluzie).

Concluzia raionamentului deductiv are un caracter cert.

O form important de raionament deductiv este silogismul. Acesta
permite derivarea dintr-o judecat general a uneia particulare prin
intermediul unei a treia judeci.
Silogismul se sprijin pe o axiom de forma: Ceea ce se afirm
(neag) despre o clas de obiecte se poate afirma sau nega despre fiecare
obiect n parte.

Legile generale ale silogismului se mpart n dou categorii ale

termenilor i ale premiselor.
1. Legile termenilor :
a) orice silogism corect ale 3trei termeni i numai trei. In exemplul dat
avem: 1) main; 2) performant; 3) scump.
b) ntr-un silogism corect termenul mediu e distribuit n cel puin una
din premise: ex.: scump (termen mediu)
c) intr-un silogism corect nici un termen nu apare n concluzie dac nu
a aprut n premise: ex.: scump, maina;
2. Legile premiselor
a) ntr-un silogism corect o premis este totdeauna afirmativ n
ex.dat.: ambele sunt afirmative.
b) ntr-un silogism corect una dintre premise este totdeauna universal
(toate mainile performante).
c) ntr-un silogism corect din doua premise afirmative rezulta
totdeauna o concluzie afirmativ.
d) ntr-un silogism corect concluzia urmeaz premisa cea mai slab
(fie cea negativ, fie cea particular) ex.: maina lui X.
2. Raionamentul inductiv. In raionamentul inductiv, gandirea merge
de la adevruri particulare, care pot fi doua sau mai multe, la un adevr

general.
Ex.: premis: Puii de gin sunt drglai.
Premis: Puii de pisic sunt drglai.
Premis: Puii de animale slbatice sunt drglai.
Premis: Puii de om sunt drglai.
Concluzie: Deci toi puii sunt drglai.
Concluzia raionamentului inductiv are caracter relativ.
Raionamentul inductiv permite aadar ridicarea de la cunotine sau
informaii despre obiectele individuale la cunostinte despre ceea ce este
general si esenial n aceste obiecte.
Inducia se sprijin pe date observaionale repetate i poate fi
complet sau incomplet.
Inducia complet include un principiu forte i anume ea exclude graba
de a generaliza o constatare implicnd rbdare n a aduna, compara si analiza
observaii ct mai ample si mai detaliate.
Inducia complet este definita ca form de raionament prin care se
obine o concluzie general despre o clas de obiecte, fiine, fenomene pe
baza cunoaterii tuturor cazurilor particulare care compun acea clas. Ex.:
Toi studenii anului doi au sub douazecisidoi de ani.
Inducia complet presupune doua reguli:

a) clasa obiectelor, fenomenelor, fiinelor despre care se afirm sau

neag ceva n concluzie s fie construit n mod real din toate cazurile
enunate n premise i numai din ele.
b) trebuie s existe certitudinea c nsuirea generalizat aparine
fiecrui obiect, fiin sau fenomen din aceast clas.
Inducia incomplet presupune obinerea unei concluzii generale pe
baza cunoaterii doar a unei pri din cazurile particulare. Esantioanele din
sondajele de opinie publica, osciland in jurul a o mie de persoane pot sa nu
fie totdeauna reprezentative intrucat ele nu reprezinta decat o parte din
totalul cazurilor particulare. De altfel sondajele de opinie au o marja de
eroare de pana la +/-3%

Am precizat c inducia se sprijin pe date observaionale repetate.

Acestea se recolteaza prin intermediul metodei cunoscute sub numele deja
sugerat, de observatie.
Observaia este o percepie orientat, planificat, si dirijat spre un
anumit scop sau interes. Nu este acelasi lucru sa percepi oamenii care trec pe
strada si sa observi oamenii care trec pe strada. Percepia este pasiv,
lacunar, superficial, fugitiv, aleatorie in timp ce observaia este activ,
complet, profund, stabil si dirijat, orientata.Doar in aceste conditii

inducia are sanse sa fie corect si complet.

n contextul discuiei despre observaie se poate vorbi i despre
experiment.

EXPERIMENTUL
Experimentul consta in observarea unor evenimente provocate.
Evenimentele se pot provoca n laborator sau n teren. Un exemplu de
experiment de teren de natura psihosociala, organizat cu mai multi ani in
urma, cand inca nu aparusera telefoanele mobile,de catre Brigada de politie
rutiera a municipiului Bucuresti impreuna cu studentii Academiei de Politie
de la specialitatea Circulatie, a constat in asezarea la vedere pe autostrada
Bucuresti-Pitesti, a unui manechin care sugera ideea unui accident mortal.
Din primele o suta de autoturisme care au trecut pe langa accident, doar
patru au oprit incercand sa dea o mana de ajutor victimei.Concluzia care sa putut trage, respectiv majoritatea automobilistilor (96%), indiferent de
motivele invocate, nu sunt dispusi sa opreasca in astfel de situatii
echivaleaza cu rezultatul unei inductii incomplete

Erorile n inducie
1.O prima eroare consta in generalizarea pripit; aceasta presupune
tragerea unei concluzii generale dintr-un numar restrans de cazuri izolate.

2. O a doua eroare se ncadreaz n formula POST HOC ERGO

PROPTER HOC. (Dup aceasta, deci din cauza aceasta) care consta in
interpretarea greit a unei legturi cauzale. Drept exemple stau numeroasele
prejudecati si superstitii potrivit carora unele intamplari sunt atribuite unor
false cauze. Astfel multi oameni considera ca intalnirea cu o pisica neagra,cu
un preot sau cu o persoana care transporta un recipient gol ori sarea varsata
pe jos de un membru al familiei, sunt aducatoare de neplaceri, fiind chiar
cauze ale acestora. Culoarea neagra a pisicii si a vesmintelor preotului
simbolizeaza doliul, durerea, nenorocirea, tragedia, motiv pentru care sunt
percepute ca prevestitoare de rau.

Coarul, cu toate ca este invesmantat

in aceeasi culoare neagra este considerat aducator de noroc intrucat,prin

meseria lui, el curata si indeparteaza simbolul raului odata cu funinginea
neagra din cosurile de fum, deci intalnirea cu el nu poate fi decat
benefica.Eventuale relatari despre evenimente grave cu alte cauze, dar puse
incorect in relatii de determinare cu astfel de intamplari banale si
nesemnificative se transmit peste generatii si se sedimenteaza in prejudecati
si superstitii care nu au nimic comun cu atitudinile si conduita rationala.
Intrebari
3. Ce intelegeti prin termenul de notiune? Dati exemple de notiuni

din domeniul dreptului.

4. Cum actioneaza operatiile gandirii in abordarea unei spete

judiciare?
5. Cum se defineste o notiune? Cum procedam cand nu reusim sa o

definim?
6. Dati exemple de judecati din domeniul dreptului.
7. Faceti un rationament inductiv complet si unul incomplet.

8.

LOGICA SI LIMBAJUL

Obiective:
Intelegerea corelatiei dintre calitatile gandirii si calitatile
limbajului, intelegerea functiilor limbajului in demersul juridic.
Termeni cheie: limbaj, limba, functiile limbajului

Limbajul si limba
Inainte de toate trebuie clarificata distinctia limbaj-limba. Dac
limbajul este o activitate psihofiziologic limba reprezinta un ansamblu de
semne prin care membrii unei societi sau colectiviti comunic intre ei. In
sens larg limba consta in totalitatea reaciilor care exprim stri sau triri
psihice sau experiene personale.
Limba contine pe de o parte cuvinte,vocabular iar pe de alta reguli de
combinare sau utilizare a acestora..
Cuvintele sunt semne sau simboluri ale unor realiti obiecte, fiine,
fenomene, relaii, etc. care fiinteaza in planul mental sub forma
reprezentarilor.Asociate cu acestea ele devin noiuni.
Limba este un fenomen social in sensul ca este creat in si de catre
societate. Limba propriu-zis, materna, natural este preluat de ctre copil
de la aduli si reprezinta un instrument al limbajului natural,uzual.Exist insa
si limbaje artificiale-tehnic, muzical, medical, juridic,etc. care se invata
ulterior si
care servesc comunicarii in cadrul unor domenii de activitate distincte. De
asemenea, se mai poate vorbi si de un limbaj al trupului, al gesturilor, toate
slujind, in ultima instanta, procesului de comunicare.

Limbajul si gandirea

ntr-o concepie iniial n istoria tiinei gandirea era considerata ca

inseparabila de limbaj.
Limbajul reprezinta aspectul exterior al gandirii, in timp ce gandirea
era latura interioara a limbajului.
Ulterior s-a considerat c gandirea funcioneaz independent, iar
limbajul exteriorizeaz rezultatele raionamentelor.
Mai apoi s-a ajuns la concluzia c gandirea si limbajul nu pot fi
identice ci total distincte dar aflate intr-o stransa interdependenta..
Lipsa de identitate dintre gandire i limbaj se resimte n situaia n
care avem o idee i nu gsim cuvintele pentru a o exprima dar i n situaia
n care ne autoimpunem un control raional al gandirii asupra a ceea ce
vorbim.
Cnd acest control se pierde, vorbirea noastr (limbajul) devine ilogic,
iraional. Acest lucru se poate intampla in strile febrile, dupa ingestia de
alcool sau substante psihotrope, in starile de patologie i degradare mentala
etc. Si totui cuvntul (ca element al limbajului) are un rol fundamental n
formarea gndirii.

Pentru copilul mic cuvintele sunt simple sonoriti. Asociate mereu cu

aceleai obiecte, fiine, fenomene sau relaii, cuvintele direcioneaz atenia,
se fixeaz i nlesnesc operatiile gndirii.
Treptat fiecare cuvnt devine un punct de cristalizare si fixare a
semnificaiilor. De exemplu, o interdictie de orice fel, care de regula este
insotita de reactia verbala NU, pentru copil nu are initial nicio
semnificaie. Ulterior, prin repetarea precipitata a grupului sonor NU,
insotit si de anumite manevre de atentionare sau amenintare, acesta incepe sa
dobandeasca un inteles, un sens, o semnificatie.
Iniial semnificaiile sunt n funcie de experiena individului dar
treptat ele sunt corectate si precizate tot mai mult de catre societate. De
exemplu, cuvantul sau notiunea caine raportat la experienta copilului are
semnificatia de partener agreabil, de joaca, in timp ce raportat la experienta
adultului poate avea semnificatia de animal care trebuie ingrijit, care trebuie
vaccinat, care produce mizerie, este purtator de paraziti si boli, sau care
poate deveni periculos.
Societatea i experienele noastre sociale ne oblig in permanenta la
raionalizarea i socializarea gndirii.Pentru a ne face nelei, raionali,
logici, trebuie s eliminm ceea ce este prea individual, personal sau afectiv,
s cizelm limbajul fcndu-l clar, precis, riguros, impersonal, raional,

universal. Concomitent cu cizelarea limbajului se realizeaza si cizelarea

gandirii noastre.
Funciile limbajului

1. O prima functie este cea de comunicare; societatea este in esenta un

sistem de relaii de natura materiala i spirituala. Ambele tipuri presupun
comunicare printr-o forma sau alta de limbaj; att relaiile materiale care
presupun reclama sau publicitate, negociere dar si reclamatie la protectia
consumatorului, de exemplu, ct i relaiile spirituale care implica
transmiterea informatiei culturale privind experiente de viata comune sau
transpuse in arta literara, cinematografica ori dramaturgica.
Logica limbajului, corectitudinea, precizia, coerena faciliteaz
comunicarea, in timp ce lipsa acestora, dimpotriva perturb, afecteaz,
blocheaz, afecteaz comunicarea si prin aceasta, nu de putine ori, chiar
relaiile sociale.
2. Funcia practic se refera la capacitatea limbajului de a influena,
de a determina la aciune sau de a opri aciunea semenilor. Prin finctia lui
practica limbajul isi exercita capacitatea de a convinge.
ntr-o variant simpl, termeni ca: vino; du-te; stai; pleac;
ridic-te determina o persoana sa actioneze conform celor transmise. In

varianta complexa a retoricii sau artei oratoriei intalnita la mari oameni de

stat, conductori militari, avocai etc., mase mari de oameni sau instante de
judecata pot fi determinate la decizii si actiuni pe care initial nu le luau in
calcul. Funcia practic poate actiona si ca o funcie reglatoare a conduitei
proprii, sau a altora. Din acest motiv aceasta functie se mai numete i
persuasiv.
Persuasiunea este capacitatea sau arta de a convinge pe cineva de un
anumit lucru. Uneori chiar in ciuda unor convingeri opuse pe care acesta le
are. Persuasiunea este influentata de o serie de factori, dupa cum urmeaza:
a.caracteristicile

sursei

persuasive

respectiv

credibilitate,

atractivitate, puterea de a recompensa sau sanciona.

b. caracteristicile mesajului; cu cat acesta este mai logic, coerent,
convingtor si cu corespondene n realitatea imediat, cu atat eficienta
actului este mai mare.
c. caracteristicile receptorului, adica masura in care el intelege
mesajul, il accepta sau macar este atent. De fapt atentionarea sau punerea n
gard a receptorului cu privire la intenie este foarte importanta in
exercitarea persuasiunii.
3. Funcia afectiv sau expresiv; prin limbaj se pot exprima stri
emoionale fric, dispre, bucurie, panic etc. Acestea pot fi exprimate si

prin mimica, limbaj nonverbal. Dar, limbajul articulat, vorbirea este in

masura sa exprime stari emotionale mult mai complexe, care merg pana la
atitudini si sentimente. Tonul, intensitatea, pauzele, accentele, topica frazei
pot comunica mesaje deosebit de subtile, uneori amnbigui sau chiar cu
semnificatie opusa celei aparene.

4. Funcia ludic
Copiii repet cuvinte sonore, inventeaz cuvinte noi, rein rime si
poezii pe care le repeta si de care se amuza in timpul jocurilor lor. Cuvintele
pot avea si o componenta emoional tonica, amuzanta, distractiva pe care
copiii o exploateaza din plin. Si adulii se joaca si distreaza cu cuvintele
rebus, calambururi, bancuri, glume, catrene, rime, ironii, insa incarcatura
acestora, dincolo de latura emotionala si sonoritate este in mai mare masura
rationala logica.
5. Funcia cathartic sau eliberatoare de tensiune se manifesta prin
recurgerea la injurii, brf, defimare, calomnie, denigrare. Pe de alta parte,
a spune deschis ce crezi despre comportamentul sau atitudinea unei persoane
stresante, reprezinta o usurare, o descarcare. De asemenea, a povesti cuiva
despre necazurile, suferinele, temerile personale reprezinta o reducere a
tensiunii, functia cathartica devenind astfel si funcia terapeutic.

Alte perspective asupra funciilor limbajului vizeaz individul sau

grupul. In privinta individului mentionam:
a.- funcia de integrare a acestuia n mediul su. Integrarea, indeosebi
in mediul social nu se poate realiza decat prin intermediul limbajului si a
comunicarii.
b.- funcia de dezvluire n faa celorlali i de autodezvluire. Prin
limbaj ne facem cunoscui celorlali si adesea chiar si nou nine.
c.- functia valorizatoare prin care atragem atentia asupra punctelor
noastre forte: posibiliti, capaciti, aptitudini etc.
In privinta funciilor limbajului n cadrul grupului mentionam:
a.- funcia productiv, care permite cooperarea n rezolvarea
sarcinilor.
b.-funcia facilitatoare a coeziunii; comunicarea d via grupului, l
menine, in timp ce ncetarea comunicrii duce la moartea grupului.
c.- funcia rezolutiv a problemelor grupului.
d.- funcia de valorizare a grupului.
Formele limbajului sunt urmatoarele: limbajul interior si limbajul
exterior. Limbajul interior este utilizat preponderent n derularea gndirii.
Limbajul exterior poate fi oral sau scris. Limbajul oral se exprima sub forma
monologului si dialogului. Ca forma a limbajului exterior, mentionam si

forma particulara nonverbala limbajul gesturilor.

Intrebari
9. In ce consta corelatia dintre limbaj si gandire?
10. Care sunt functiile principale ale limbajului?
11. Cum poate functia cathartica a limbajului sa puna o persoana in

conflict cu legea?
12. Ce rol are limbajul in cadrul unui grup?
13. Care sunt formele limbajului si cum pot fi utilizate in incalcarea

normelor sociale?
III LIMBAJUL JURIDIC
Obiective:
Analiza corelatiei dintre gandirea juridica si limbaj si a rolului pe
care limbajul il are in formularea, fixarea si transmiterea normelor juridice.
Termeni cheie: limbaj juridic, maxime, adagii.
Gandirea juridic este inseparabil de limbaj. In fond, dreptul este o
profesie a cuvintelor prin intermediul crora sunt formulate, fixate si
transmise normele juridice, normele de drept.
Totalitatea termenilor utilizai n domeniul dreptului constituie
universul discursului juridic.

Avantajul limbajului juridic specializat const n eliminarea

ambiguitilor provenite din omonimia i polisenia termenilor din limbajul
natural.
O particularitate a limbajului juridic este abundena de reguli, maxime
i adagii sau argumente formulate n limba latin.
Maximele utilizate si ca reguli juridice sunt scurte definiii ale unor
principii ce se aplic diferitelor tipuri de cazuri.
Adagiile (sg. adagiu si nu adagio compoziie muzical lent) sunt
forme generale concise uor de reinut, care ofer o sugestie sau o direcie
atunci cnd legea este obscur sau insuficient.
Utilizarea maximelor sau adagiilor nltur riscul alterrii sensului
originar prin traducerea n oricare dintre limbile de circulatie folosite.
Cteva exemple:
1. Idem est non esse et non probari. A nu proba (o fapta, o
afirmaie) este acelai lucru cu a nu exista. Altfel spus, orice afirmaie
trebuie nsoit de probe altfel, nu are relevan juridic.
2. Error communis facit ius. Eroarea comun este creatoare de
drept.
Ex.: Numele greit trecut n certificatul de natere rmne valid,
persoana in cauza raportandu-se la orice institutie sub numele inscris in act.

3. Nemo censetur ignorare legem. Nimeni nu are voie s nu

cunoasc legea si implicit nu poate invoca necunoaterea legii pentru a-i
justifica o fapt.
4. Nulla poena sine lege. Nicio pedeaps fr lege.Nimeni nu are
voie s-i fac singur dreptate (cum l taie capul, n afara legii).
5. Nulla regula sine excepione. Nici o regul fr excepie.
Expresia vine din Dr. roman unde excepia era un mijloc de aparare.
6. Mala grammatica non vitiat chartam. Gramatica defectuoas nu
afecteaz validitatea unui act juridic.
Intrebari
14. Ce reprezinta limbajul juridic in raport cu limbajul natural?
15. Dati minimum zece exemple de termeni specifici domeniului

juridic.
16. Ce intelegeti prin maxime in cotextul dreptului? Dati exemple.
17. Ce intelegeti prin adagii? Dati exemple.

18.

REGULI DE INTERPRETARE A JURIDICITII

LACUNA JURIDIC SI ANTINOMIA

Obiective: Intelegerea notiunilor de lacuna si antinomie precum si

familiarizarea cu regulile de interpretare a juridicitatii.

Termeni cheie: lacuna juridica, antinomie, tipuri de lacune.

Lacuna juridic (a dreptului sau a legii) const n lipsa, ntr-un sistem

de drept, a unei norme care s poat fi aplicat la un caz determinat.
De asemenea, exista lacuna juridic si atunci cnd norma este
incomplet i pe baza ei nu poate fi formulat nicio soluie.
Existena i modul de complinire (completare) a lacunelor in drept
reprezinta una din temele centrale ale logicii juridice.
Lacunele juridice sunt inerente oricrui sistem de drept pentru c orice
lege este o oper uman, prin urmare va fi incert, incomplet si limitat. Ea
nu poate epuiza ntr-un simplu text totalitatea situaiilor sociale prezente i
cu att mai puin a celor viitoare care se pot crea ntre oameni,
Lacuna nu trebuie confundata cu antinomia. Dac lacuna const n
lipsa unei reglementri privitoare la un caz determinat, antinomia este o
incompatibilitate, un conflict ntre doua norme care se bat cap n cap i
const n dificultatea de a alege o soluie din doua sau uneori mai multe
soluii contradictorii.
Situaia de antinomie, de conflict a legilor numit de catre unii autori

i lacun logic a dreptului de ctre unii autori poate fi rezolvat prin doua
metode:
1. n cazul unei diferene ierarhice a normelor, de ex.: ntre o norm
constituional i o norm ordinar se aplic legea situat pe o poziie
superioar n ierarhie, conform principiului Lex superior derogat lex
inferiori.
2. n cazul unor legi plasate pe acelai nivel ierarhic se aplic ultima
lege conform principiului Lex posterior derogat lex anteriori.
Pentru ca o antinomie s fie perfect i s genereze o lacun logic
este necesar ca doua norme (legi) s fie promulgate n aceeai zi, s se afle
pe acelai nivel ierarhic, iar contradicia s priveasc aceeai aciune i
acelai subiect n aceleai circumstane.
Ori acest lucru este un incident pe ct de regretabil pe atat de rar ntrun sistem de drept naional.
n dreptul privat internaional ns exist numeroase cazuri de
antinomii ntruct avem de a face nu cu unul ci cu doua sau cu mai multe
sisteme juridice la care cele doua reguli sunt inaplicabile.
Cnd rezolvarea antinomiei nu este posibil sau aparent irezolvabil,
se creeaz literalmente o lacun n drept.
In practic se pot intalni cateva tipuri de antinomii, si anume:

1. Situaia n care doua norme de drept care trebuie aplicate la aceeai

relaie juridic sunt simultan inaplicabile. De exemplu: cstoria sau adopia
unor persoane de naionalitate diferit, cnd legiuitorii din cele doua ri au
prevzut soluii divergente n aceast situaie.
2. Situaia n care legea naional contravine ordinii publice
internaionale. In acest sens se pot vedea numeroase cauze trimise la Curtea
Europeana a drepturilor Omului.
3. Situaia n care este imposibil s aplicm simultan dou norme aa
cum sunt ele enunate. Aici este vorba de o antinomie de interpretare care
poate disprea dac se recurge la alt tehnic de interpretare ce poate releva
semnificaii care nu apar n textul legii.
n concluzie, de cele mai multe ori antinomiile pot fi rezolvate printr-o
tehnic de interpretare (de ex.: apelul la interpretarea extensiv, apelul la
spiritul legii, apelul la spiritul epocii, apelul la inteniile legiuitorului, dar
validitatea acestei rezolvri este relativ i nu de putine ori va sta sub semnul
intrebarii.
Lacuna juridic este reglementat n Dreptul privat care, n esen
spune ca judectorul are nu numai libertatea de a umple lacuna ci i
obligaia de a o face pentru c n caz contrar acesta se face culpabil de
denegare de dreptate (refuz de a soluiona o cauz). Articolul 3 din Codul

civil nu doar semnaleaz existena lacunei juridice dar prevede i

obligativitatea rezolvrii ei: Judectorul care va refuza a judeca sub cuvnt
c legea nu prevede sau c este ntunecat sau nendestultoare va putea fi
urmrit ca i culpabil de denegare de dreptate. El, judecatorul nu are dect
puterea de a umple o lacun individual, de a rezolva un caz particular.
Decizia sa nu creeaz precedente i nu poate ine loc de lege pentru
rezolvarea unor cazuri asemntoare.

Tipuri de lacune juridice

1. Lacune veritabile si lacune false.
Lacuna veritabil este cea care apare ntr-un context care nu ofer
nici un fel de indiciu de interpretare

pentru soluionarea cazului. Sunt

situaii n care o lege instituie aciune dar nu i determin limitele sau

condiiile concrete n care ea trebuie s aib loc.
Lacunele false sunt de trei feluri: a) lacun lingvistic; b) lacun
ideologic (politic); c) lacun creat de o lege desuet.
a. Lacuna lingvistic apare cnd textul de lege are o formulare
deficitar sau conine expresii incorecte din punct de vedere terminologic.
b. Lacuna ideologic, sau politic, apare n cazul schimbrii de regim
politic si implicit a ideologiei dominante i const n conflictul dintre

prevederile unora dintre legile vechi i cele ale noului sistem.

c. Lacuna creat de o lege intrat n desuetudine. Legea exist i
aparent este valabil dar formularea ei este depit, este n discordan cu
evoluia, tiinei i a societii n general i prevederile ei nu mai sunt
operante.
2. Lacune intenionate si lacune neintenionate.
Criteriul care st la baza acestei clasificri este voina legiuitorului;
uneori din dorina de a oferi o mai mare libertate judectorului acesta trece
peste reglementarea unor situaii. Lacunele astfel create sunt intenionate,
sunt constiente, deci create cu bun tiin. Cele neintenionate, sunt
independente de voina legiuitorului si se datoreaz mai degrab limitelor
acestuia, mai precis incapacitii sale de a prevedea unele situaii.
3. Lacunele primare si lacunele secundare.
Lacunele primare exista deja n momentul apariiei normei.
Lacunele secundare apar ulterior, datorit progresului tehnic sau ca
urmare a schimbrii sistemului social.
4. Lacune n lege i lacune n drept.
ntr-un sistem evoluat de drept nu ar trebui s existe lacune. Lacuna
care apare n lege , in principiu, poate fi rezolvat prin apelul la principiile
dreptului.

Unele situaii ns nu pot fi soluionate nici n acest fel, nsui dreptul i

principiile sale fiind un sistem n continu evoluie i ntr-o continu
adaptare la evoluia societii.
5. Lacune critice si lacune diacritice.
Lacuna critic consta in

imposibilitatea de evaluare a unui

comportament menionat ntr-o norm. Lacunele critice pot fi A parte

obiecti, cnd innd seam de prevederile legii nu putem stabili dac un
comportament se nscrie sau nu n acestea i A parte subiecti , cnd nu
putem identifica subiecii crora li se adreseaz norma.
Lacuna diacritic apare n situaia n care sanciunea prevzut de
norm nu este clar, astfel aprnd imposibilitatea de a soluiona un caz sau
de a lua o decizie chiar dac subiecii sau comportamenteler vizate se pot
identifica.
6. Lacune de cunoatere. Acestea pot surveni n doua ipostaze:
Prima ipostaz este cea in care modul de soluionare nu este prevzut
de lege sau cand exist mai multe soluii pentru un caz dar nu sunt
menionate criteriile de alegere a soluiei n spe si de eliminare a celorlalte
opiuni.
A doua ipostaz este cea in care exist un defect de sistem care
presupune:

a) lipsa informaiei factuale ce nu permite determinarea cu certitudine

a faptelor i ncadrarea lor n norm sau
b) indeterminarea semantic, atunci cand termenii sunt prea generali
sau expresii lingvistice sunt imprecise, situatie care las deschise mai multe
opiuni.
7. Lacune provizorii. Lacunele privizorii sunt create de legiuitor prin
trimiterile la o reglementare ulterioar ,de completare, ( legea n alb). De
regul se precizeaz i un termen n care legea de completare trebuie s
apar, dar acesta adeseori nu este respectat.
8. Lacuna tehnic.

Aceasta apare cnd legiuitorul prevede sau

statueaz o norm general fr a preciza i condiiile concrete n care

aceasta se va aplica.
De ex.: se prevede restituirea unor drepturi bneti (fr a se specifica
cine le va face, n ce cuantum, de la ce dat etc.).

Intrebari
19. Ce este lacuna juridica?
20. Ce este antinomia?
21. Cand avem de a face cu o antinomie perfecta?

22. Ce tipuri de antinomiiputem intalni in practica?

23. Ce precizeaza art. 3 din Codul civil cu privire la lacuna juridica?
24. Ce tipuri de lacune se pot intalni in practica juridica?

V INTERPRETAREA LOGICA A LEGILOR

Obiective: Analiza principalelor metode de interpretare logica a
legilor, a tipurilor de interpretare si a argumentelor utilizate.

Termeni

cheie:

interpretare ordinara,

interpretare extensiva,

argumente.

Obligaia judectorului de a complini o lacun juridic nu presupune,

in mod necesar ca la soluia dat s se ajung prin metode logice.
Soluia poate fi adoptat i prin recurgerea la metode intuitive, dar
necesitatea de a-i motiva decizia impune de cele mai multe ori utilizarea
unor procedee logice de demonstrare a valabilitii raionamentului judiciar.
Acest aspect aduce n mod ferm n prim plan cerina interpretrii
logice a legilor.
Noiunea de interpretare semnific evidenierea sensului termenilor
cuprini n actele juridice n general i n lege n special.

METODE UTILIZATE
n domeniul interpretrii legilor se folosesc doua tipuri de metode:
I. Interpretarea ordinar cnd legea este obscur sau ambigu.
II. Interpretarea extensiv cnd legea e lacunar.
I. Interpretarea ordinar se sprijin pe doua metode metoda
gramatical i metoda logic.
Metoda gramatical presupune trei etape: a) analiza sintactic i

morfologic a propoziiei din textul de lege; b) determinarea sensului

gramatical al frazelor sau cauzelor; c) analiza nelesului etimologic al
noiunii.
Metoda logic de interpretare a legii folosete metode specifice logicii
juridice, limitele acestora fiind determinate de fiecare ramur de drept.
Regulile de interpretare logic
1. Interpretarea logic direct aceasta face trimitere la nsui textul
legii, analiza sprijinindu-se pe operaiuni logice.
Regulile de interpretare logic direct derivnd chiar din termenii
ntrebuinai de ctre legiuitor sunt urmtoarele:
a) O regul principal a interpretrii sensului propriu i direct al
termenilor regula a proprio sensu.
b) Reguli accesorii privind posibilitatea de a nelege aceti termeni
ntr-un sens larg (lato sensu) sau ntr-un sens restrns (stricto sensu).
De aceste doua reguli pot fi legate cele doua argumente juridice
cunoscute sub numele de A generali sensu (considerarea termenilor n
sensul lor larg, general) si A ratione legis stricta , adic interpretarea
strict legat de nelesul oferit de textul legii. Interpretarea strict sau
restrictiv se utilizeaz n principal n domeniul dreptului penal.

2. Interpretarea logic semidirect

Regulile acestui tip de interpretare pornesc tot de la legea care este
interpretat, dar nu se limiteaz la text, ci se extind la structura capitolului de
lege sau a materiei tratate.
Cele mai frecvent utilizate reguli de acest tip sunt:
a. Pro subjecta materia , care recomand folosirea sensului
termenilor aa cum este dat n cadrul respectivei ramuri de drept.
b. A topica regul care presupune analiza succesiunii alineatelor,
verbelor sau frazelor cutndu-se semnificaia unui termen prin analiza
locului acestuia n cadrul structurii textului. Aceast regul este
asemntoare cu interpretarea gramatical.
c. A rubrica este regula care pleac de la presupunerea c titlul unui
paragraf, seciune, capitol poate oferi indicii cu privire la intenia
legiuitorului i prin urmare, interpretarea ine cont de acestea.
3. Interpretarea indirect recurge, n principiu, la surse exterioare legii.
Cele mai folosite reguli n acest caz sunt:
a) cutarea argumentelor n lucrrilor preparatorii. Ex.: dezbaterile
parlamentare din cadrul procesului de adoptare a legii sau expunerea de

motive care nsoete unele acte normative;

b) regula autoritii care trimite la doctrin sau soluiile date de
jurispruden pornindu-se de la presupunerea c somitile n materie sunt
cele mai n msur s desprind nelesul cel mai potrivit al legii.
4. Interpretarea semiindirect
Regulile acestui tip de interpretare fie trimit la o lege asemntoare,
fie ncearc s desprind un sens logic sau un principiu diriguitor de la care
se poate pleca n desprinderea sensului prevederii respective.
Cele mai frecvente reguli de acest fel sunt:
a) regula utilitii logice, care, n cazul existenei a dou sau mai multe
posibiliti de interpretare trimite la sensul cel mai practic n conformitate cu
scopul legii.
b) regula tendinei in favore sau in odio a legii care prevede c o
interpretare care conduce la consecine favorabile pentru inculpat, va fi
prferata uneia care duce la agravarea situaiei sale. Aceasta este utilizat cu
precdere n dreptul penal.
c) regula identitii de raiune juridica -a simili ad simile- care
recomand folosirea soluiilor preconizate de legiuitor ntr-un caz similar n
cadrul aceleiai ramuri de drept.
Aceast regul este cunoscut i sub denumirea de analogie sau

raionament analogic.
d) regula a fortiori ratione care extinde aplicarea unei norme la un
caz neprevzut considernd c motivele avute n vedere la stabilirea acestei
norme se regsesc cu trie n cazul nou aprut.

II. Interpretarea extensiv se folosete n cazul n care legea este

lacunar i presupune metode similare cu cele utilizate n cazul interpretrii
semiindirecte.
Regulile specifice interpretrii extensive sunt:
a) interpretarea a sensu legis (n care se caut nelesul legii).
b) interpretarea ab intentione legis, ntnit i sub formula a scopo
legis, aceasta cautand s desprind intenia legiuitorul att din analiza
lucrrilor preparatorii ct i a dezbaterilor parlamentare ocazionate de
promulgarea legii.
c) regula ab ocasione legis care trimite la ocazia cu care a fost emis
o lege (ex.: cnd un eveniment istoric a determinat legiuitorul s elaboreze
prevederile respective).
d) regula a ratione legis care ne ajut s desprindem un motiv (o
raiune pentru care ...) din nsui textul legii pe care apoi l putem folosi
pentru complinirea lacunei.

e) regula ab efficacitate legis care conduce la varianta de

interpretare care confer legii un efect.
f) regula ab utilitate legis care permite sau faciliteaz interpretarea
cea mai util.

g) regula de interpretare ab absurdum(ab absurdo sensu) este

similar cu procedeul cunoscut n matematic sub denumirea de reducere la
absurd i const n stabilirea adevrului tezei de demonstrat prin infirmarea
tezei care o contrazice.
Regula ab absurdum presupune doua operaii:
1) admiterea c teza i implicit teza sau soluia contrar, ar fi
adevrate.
2) dovedirea falsitii tezei (soluiei) contrare, cu ajutorul inferenei
bazate pe anumite fundamente.
n acest mod, din falsitatea unei judeci, decurge n mod necesar
adevrul judecii contrare acesteia.
Plecnd de la doua teze contradictorii, acest procedeu determin
obinerea din teza presupus adevrat a unor consecine false de unde, prin
raionament a contrario se ajunge la considerarea celeilalte teze ca fiind
adevrat.

Regula ab absurdum se folosete n problemele controversate pentru

combaterea altor argumente ce se invoc n sprijinul opiniei contrare.

Argumente utilizate n interpretarea extensiv

Argumentul a contrario sensu sau per a contrario este bazat pe
una dintre legile fundamentale ale logicii -cea a teriului exclus-, care spune
c dintre doua noiuni care se neag reciproc (contradictorii), numai una este
adevrat, cealalt este fals, a treia posibilitate nu exist.
n conformitate cu aceast lege sau principiu al logicii, ori de cte ori
un text de lege prevede un anumit lucru, implicit el neag contrariul.
Valoarea acestui argument -a contrario sensu sau per a contrario- este
totui relativ ntruct nu ntotdeauna tcerea legii spre exemplu poate fi
luat ca echivalent cu o soluie contrar celei prevzute expres de lege.
Argumentul per a contrario impune cel puin doua reguli
ndeosebi n materia probatoriului care ns funcioneaz doar atunci cnd
aprecierea valorii unei probe este aceeai pentru toi participanii la
proces.Acestea sunt:
1) Un mijloc de prob nu poate dovedi c un eveniment a avut loc i,
n acelai timp, c nu a avut loc.
2) Un argument probatoriu nu poate s dovedeasc i n acelai timp

s nu dovedeasc, acelai lucru despre, acelai fapt prin intermediul aceluiai

mijloc de prob.
Acceptarea unui argument probatoriu sau mijloc de prob exclude
acceptarea mijlocului de prob opus. Un justiiabil nu poate avansa, ntr-o
situaie dat, un argument de prob i, cu acelai prilej, i opusul su, privind
acelai mijloc de prob.
Argumentul a fortiori ratione - al raiuni superioare mai puternice.
Acest argument extinde aplicarea unei norme la un caz neprevzut de
ea n situaia n care motivele avute n vedere la stabilirea acelei norme se
regsesc cu mai mult trie n respectivul caz.
De ex.: dac ntr-un parc public este interzis a se clca pe iarb cu att
mai mult este interzis a se parca autoturisme, spa gropi, rupe flori sau tia
copaci.
Chiar dac aceste cazuri nu sunt expres prevzute de lege ele se pot
incrimina prin extinderea prevederilor normei care interzice clcarea ierbii.
n aceasta const practic argumentul a fortiori ratione - el implicnd
compararea a dou situaii de tarii diferite i extinderea prevederilor de la
situaia mai slab la cea mai tare.
n acelai sens, dac instana este dispus s accepte declaraia unui
martor oarecare, cu att mai mult ea trebuie s accepte declaraia expertului,

deoarece ea este mai puternic (a se vedea relaia dintre mrturie si

profesiunea martorului).

Criterii logice de utilizare a regulilor de interpretare a legilor

1. Un prim criteriu este cel conform cruia norma juridic trebuie

interpretat n sensul n care s se aplice i nu n sensul nlturrii aplicrii
ei, n fond normele juridice sunt create pentru a fi aplicate altfel nu-i au
rostul.
2. Un al doilea criteriu, cunoscut sub formularea acolo unde legea nu
distinge nici noi nu trebuie s distingem se refer la faptul c interpretul
unui text de lege conceput n termeni generali nu are voie s-i restrng
aplicaia i nici s creeze distincii n cadrul unei norme juridice pentru a
soluiona difereniat sau preferenial unele situaii.
3. Un alt criteriu, potrivit caruia excepiile sunt de strict
interpretare, spune ca textele de excepie trebuie s-i gseasc aplicare
exclusiv la situaiile care se refer neputnd fi extinse i la alte ipoteze sau
cazuri.
Un caz particular al acestei reguli l constituie interpretarea legii
speciale n raport cu legea general. n acest caz legea special constituie

excepia iar legea general, regula.

Cel mai adesea, raportul lege general lege special se instituie ntre
doua acte normative de aceeai valoare juridica - doua legi, doua hotrri de
guvern etc.- i chiar n cadrul aceluiai act normativ, ntre normele de
principiu si normele de excepie.
Rezolvarea problemei raportului dintre legea generala si legea
special se face conform urmtoarelor reguli:

legea special derog (se abate) de la legea general;

legea general nu derog de la cea special.

Termenii de general sau special sunt relativi n acest context n sensul

c raportul general - special se realizeaz prin comparaie ca operaie logic.
O dispoziie poate fi considerat special n raport cu o alt dispoziie cu o
aplicare mai larg, dar n acelai timp, poate fi i o norm general fa de o
dispoziie cu o sfer de aplicare mai restrns.

Intrebari
25. Ce metode se utilizeaza in domeniul interpretarii legilor?
26. Care sunt regulile de interpretare logica directa?

27. Care sunt regulile de interpretare logica semidirecta?

28. Care sunt regulile de interpretare logica indirecta?
29. Care sunt regulile de interpretare logica semiindirecta?
30. In ce consta interpretarea extensiva?
31. Ce argumente se pot utiliza in interpretarea extensiva?
32. Care sunt criteriile logice de utilizare a regulilor de interpretare a

legilor?

33.

ANALOGIA JURIDIC

Obiective: Intelegerea situatiilor in care este necesara recurgerea la

metodele analogiei.
Termeni cheie: analogie, similitudine juridica.

Analogia juridica se refer la gsirea unei egaliti juridice necesar

soluionrii, dup aceleai reguli juridice a unor spee asemntoare.
Analogia juridic funcioneaz pe baza similitudinii situaiilor sau aanumitei identiti de raiune juridic.
Aplicarea analogiei n domeniul dreptului presupune plecarea de la un
caz special care nu este prevzut sau reglementat de lege i ajungerea la un
alt caz a crui soluionare este reglementat clar, ulterior aplicnd aceste
reguli la soluionarea primului caz. Din similitudinea de situaii juridice
deriv i similitudinea de soluii.
Metoda analogiei nu poate fi utilizat n cteva situaii:
1) n dreptul penal (dei unii autori susin c ar putea fi permis cu
condiia de a fi limitat doar la cazurile care ar uura situaia infractorului).
2) n cazul excepiilor, conform principiului universal recunoscut,
potrivit cruia excepiile sunt de strict interpretare.
3) n cazul prezumiilor legale absolute.

Analogia se bazeaz pe ideea potrivit creia aceeai cauz trebuie s

produc aceleai efecte. Pentru ca raionamentul analogic s poat fi aplicat
ntre cele dou situaii care sunt comparate trebuie ca asemnrile sau
similitudinile s fie fundamentale sau s fie mai numeroase ori mai
importante dect deosebirile.
Desigur c prin analogie se face completarea lacunelor legii.
Problema care se pune n acest caz, este ns nu de a interpreta un text
ci de a gsi un text care s fie aplicabil la cazul concret, neprevzut de lege.
Completarea lacunelor legii se poate face fie recurgndu-se la norme
care guverneaz situaia similar, caz n care avem de a face cu analogia
legii (analogia legis), fie prin recurgerea la principii de drept care au fost
aplicate la un caz asemntor. n acest caz vorbim de analogia dreptului
(analogia juris).
n cazul n care nsi legea se refer la aplicarea prin asemnare a
unor prevederi ale altei legi, nu putem vorbi de analogie (legea la care se
face trimitere nu mai este repetat pentru a se evita redundana).

Intrebari
34. Ce este analogia juridica?
35. Ce presupune aplicarea analogiei in domeniul dreptului?

36. In ce situatii nu se poate utiliza metoda analogiei?

VII. CONSTRUCIILE JURIDICE

Obiective: Analiza notiunilor de construct juridic, prezumtie si
fictiune.
Termeni cheie: construct, prezumtie, fictiune.

Conceptele de construct juridic, prezumie i ficiune.

Construcia juridic este un procedeu logic complex care are drept
scop s ofere o configurare logic, sintetic i consistent soluiilor legale.
Construciile apar ca nite idei generale n drept capabile s-i
exprime i explice propria logic interioar.
ntruct se produc n planul mental al conceptelor denumirea lor
corect este de constructe; de ex.: conceptele de drept subiectiv, stat,
patrimoniu sunt constructe.
Atunci cnd se refer la relaiile sociale concrete cu care au legtur
constructele juridice se transform adesea n instituii juridice.
Funcia constructelor este aceea de a induce un element de coeren

logic n complexul de reglementri juridice. De ex.: n cazul instituiei

transmisiunii succesorale constructul juridic ce leag ntre ele diferitele
elemente ale acestor instituii o constituie ideea potrivit creia eredele
(motenitorul) chemat la succesiune continu persoana defunctului.
Constructul uzeaz de procedeul artificial al ficiunii spre a oferi un
principiu explicativ pentru variate reguli ce se pot grupa n jurul acestui
principiu i pot conduce la realizarea finalitilor urmrite de legiuitor.
Cele mai utilizate procedee de realizare a constructelor juridice sunt
prezumiile i ficiunile.
n esen prezumia const n transformarea unei probabiliti ntr-o
certitudine.
Prezumia este un artificiu nu o forare sau o deformare a realitii i
are un rol att economic ct i de stabilitate juridic.
De cele mai multe ori probabilitatea pe care se bazeaz prezumia este
stabilit pe baze tiinifice sau pe evidene factuale.
De aici i deosebirea ntre procedeul prezumiei i cel al ficiunii.
n cazul prezumiei se tinde la o just reflectare a realitii pe cnd n
cazul ficiunilor avem de a face cu o deformare contient i voit a faptelor
reale, n scopul atingerii unor obiective de politic legislativ.

Intrebari
37. Ce sunt constructele juridice si care este functia acestora?
38. Ce este fictiunea?
39. Ce este prezumtia?

40.

FUNDAMENTAREA ADEVRULUI JURIDIC

Obiective: Intelegerea importantei fundamentarii adevarului juridic,

a demonstratiei si argumentarii care....... principale si a diferentelor
dintre acestea.
Termeni cheie: fundamentare, demonstratie, argumentare.

n general fundamentarea (ntemeierea) este operaia logic prin care

se indic temeiul aseriunilor sau afirmaiilor fcute.
Temeiul reprezint o judecat sau un ir de judeci din care se poate
deriva o aseriune pe baza unui procedeu logic valid.
Cele mai importante forme ale fundamentrii sunt demonstraia i
argumentarea.

Delimitarea ntre ele se face dup criteriul valorii cognitive a

premiselor. Astfel:
- Demonstraia se caracterizeaz prin premise certe care se impun
datorit evidenei lor intuitive;
- Argumentarea se ntemeiaz pe opinii care pot fi doar premise
probabile dar care sunt acceptate de ctre toi;
- Demonstraia ine doar de logica formal, fiind alctuit n ntregime
din lanuri de silogisme;
Argumentarea recurge la logica informal i retoric.

Demonstraia poate fi corect sau incorect;

Argumentarea poate fi convingtoare (puternic) sau mai puin

convingtoare (slab).
-Demonstraia este utilizat atunci cnd textul legii n care se
ncadreaz faptele este cunoscut.
Argumentaia este folosit n cazul lacunei sau obscuritii legii. Din
aceast cauz, n argumentaie punctul de plecare trebuie s fie admis de
auditoriul care urmeaz a fi convins.
i demonstraia i argumentarea sunt folosite att pentru a proba
temeiul legal al unei aseriuni ct i pentru a proba un adevr faptic.
De ex.:

Avem de a face cu o demonstraie atunci cnd procurorul aduce drept

prob o pat de snge care poate fi atribuit acuzatului cu ajutorul analizei
ADN dup cum, avem n fa o argumentare atunci cnd acelai procuror
arat c acuzatul s-a aflat n apropierea locului n care a fost gsit victima
omorului; c a ameninat-o pe aceasta de mai multe ori cu moartea iar
hainele cu care acuzatul a fost mbrcat (i care ar fi putut fi ptate cu snge)
au disprut.
ARGUMENTE

IRELEVANTE

PENTRU

FUNDAMENTAREA

ADEVRULUI JURIDIC.
1. Argumentul la persoan se face referire la calitile personale
-integritate, respectabilitate ale inculpatului.
2. Argumentul autoritii se face apel la competena i poziia oficial
a persoanei.
3. Argumentul prin apelul la opinia poporului la pasiunile,
prejudecile i sentimentele acestuia.
4. Argumentul prin apelul la mil in care se invoc starea de boal,
srcie etc. a inculpatului.
5. Argumentul prin apelul la modestie se face apel la ideea de
modestie; n raport cu o persoan cu autoritate sau funcie public (similar
cu argumentul autoritii).

6. Argumentul prin apelul de ignoran, in care se ncearc acreditarea

ideii c o afirmaie este fals din capul locului pentru c ea aparine unui
ignorant.
7. Argumentul prin flatarea vanitii constand n ncercarea de a obine
adeziunea interlocutorului (judectorul sau martorul advers) prin flatarea
acestuia.
Ex.: am ncredere n inteligena i experiena dvs. i cred c vei fi de
acord s ..
8. Argumentul bastonului const n ncercarea de a impune o idee prin
ameninri i represalii.

Intrebari
41. In ce consta fundamentarea adevarului juridic?
42. Care sunt cele mai importante forme ale fundamentarii?
43. Ce argumente irelevante se intalnesc in practica in incercarea de a

fundamenta adevaruri juridice?

44.

TEORIA I LOGICA NTREBRILOR

Obiective: Analiza importantei intrebarilor in domeniul dreptului, a

modului corect de formulare, adresare si interpretare a raspunsurilor.
Termeni cheie: intrebari, raspunsuri, exigente.

ntrebrile n drept
ntrebrile numite i propoziii interogative detin un loc i o
importan deosebite att n activitatea tiinific propriu-zis ct i n
activitile noastre practice de zi cu zi.
Studiul i analiza ntrebrilor reprezint coninutul unei discipline
speciale numit logica interogativ sau logica ntrebrilor. ntre aplicaiile
acesteia ntlnim deopotriv sisteme de ntrebri cu particulariti i
caracteristici speciale cum sunt instrumentele folosite n cercetrile psihosociale (interviul, ancheta social, sondajele de opinie) dar i cele necesare
juritilor n diferitele etape eseniale ale activitii lor, cum sunt
interogatoriul, ancheta sau detecia comportamentului simulat.
Pentru justa soluionare a diferitelor cauze cu care se confrunt,
investigatorul i mai apoi magistratul au nevoie de anumite informaii pe
care le vor obine prin intermediul ntrebrilor.
ntr-o prim faz acestea vor viza faptele, persoanelor implicate ntr-o
cauz judiciar; aciunile n care acestea au fost sau sunt angajate (ce s-a
petrecut, sau se petrece, unde, cnd, cum, din ce motive, n ce condiii, cu ce
scop etc.).

Pentru ca rspunsurile la astfel de ntrebri s poat fi valorificate ca

probe pro sau contra anumitor ipoteze legate de soluionarea unei cauze
investigatorul (anchetatorul) sau magistratul trebuie s respecte cu strictee o
serie de exigene privind felul n care ntrebrile se formuleaz sau se
adreseaz.

Analiza logic a ntrebrilor

O ntrebare autentic poate fi recunoscut dup anumite caracteristici

n limbaj oral dup intonaie, anumite accente sau contextul n care e
formulat sau n limbaj scris dup sensul?
De regul o ntrebare nu exprim o informaie ci o solicit.
Excepie fac ntrebrile retorice care sunt utilizate ca mijloace de
persuasiune (convingere) i care mascheaz un coninut informaional.
Ex.: Crezi oare c poi s ncalci regulile fr s fii pedepsit?
ntrebarea este aparent; n fapt este vorba de o informaie mascat
potrivit creia orice nclcare a legii se sancioneaz.
ntrebrile autentice (lipsite de funcie informativ sau coninut
informaional) sunt, n consecin, utilizate n situaia n care avem nevoie de
anumite informaii despre ceva necunoscut, incert i care trebuie descoperit.

Ele au un caracter imperativ (seamn oarecum cu un ordin, cu o

cerin ferm), de ex.: ce ti despre X?; ce ai fcut iei dup amiaz?; ce
poi s-mi spui despre ?; de cnd l cunoatei pe X? etc.
Dac cel ce adreseaz ntrebarea (ntrebtorul) se poate numi
investigator, anchetator, cercettor (tiinific) operator de interviu, organ de
cercetare, profesor.
Cel cruia i se adreseaz poart numele generic de respondent i
poate fi: un cetean oarecare, un elev, un martor, un inculpat sau un suspect
(bnuit).
Rspunsul la o ntrebare poate fi o propoziie cognitiv de fapt o
informaie, adevrat, fals sau problematic.
O ntrebare este constituit din doua pri: o particul interogativ
(cine, ce, cnd, unde, cum, de ce, n ce scop), datul ntrebrii este partea
din rspunsul ateptat care apare i n construcia ntrebrii i n schema de
rspuns.
Ex.: cine te-a vizitat iar diminea?. Ieri diminea m-a vizitat X.
Observm c rspunsul este de asemenea constituit din doua pri: din
datul ntrebrii i substituia sau nlocuirea particulei interogative. Un nume
de persoan nlocuiete particula cine, o dat calendaristic sau or
nlocuiete particula cnd, descrierea faptei, evenimentului, situaia,

ntmplarea,

aciunea

nlocuiete

particula

ce,

descrierea

cauzei

determinante, a mprejurrilor nlocuiete particula cum, descrierea

motivelor nlocuiete particula de ce, descrierea felului, obiectivului
urmrit nlocuiete particula n ce scop.
Se mai poate observa, de asemenea, c rspunsurile ateptate sunt
prefigurate prin nsi construcia ntrebrii.
Aceasta sugereaz i la ce trebuie s se refere rspunsul i cum ar
trebui s fie formulat.
Din aceste motive se consider c ntrebarea n general are o funcie
direcionar-sugeratoare dincolo de faptul c reprezint un factor catalizator i
stimulativ pentru reaciile respondentului.
Orice ntrebare implic un domeniu si o presupoziie existenial.
Zona de interes vizat de o ntrebare (sau mai multe) reprezint
domeniul ntrebrii. De ex.: un eveniment rutier poate constitui un domeniu
de interes pentru un investigator.
Informaiile despre condiiile producerii lui, dobndite prin ntrebri
adresate martorilor, au la baz nite presupuneri ale agentului constatator
care l vor orienta pe acesta n formularea ntrebrilor.
O astfel de presupunere poart numele de presupoziie existenial. Ea
este de fapt o ipotez care va fi confirmat sau infirmat de rspunsurile care

pot fi la rndul lor n acord sau n dezacord cu realitatea.

O ntrebare sau set de ntrebri logic i corect formulate trebuie s se
circumscrie clar domeniului ntrebrii i s se sprijine pe presupoziii
evideniate raionale.
n principiu exist o singura presupoziie existenial primar, de ex.:
evenimentul s-a datorat excesului de vitez, i mai multe presupoziii
existeniale secundare: oferul era but; s-a luat la ntrecere cu un altul, s-a
nfuriat pe un altul care se deplasa foarte ncet, a vrut s fac impresie
persoanei din dreapta, etc.

Tipuri clasice de ntrebri

Diversitatea larg a ntrebrilor i necesitatea utilizrii lor adecvate
impune un efort de clasificare a acestora.
A. Un prim criteriu este tipul de solicitare introdus de ntrebrile n
sine. In functie de acesta, intrebarile pot fi: a) decizionale si b) completive.
Acestea pot fi deschise sau nchise.
a. Prin ntrebri decizionale se solicit respondentului s aleag un
rspuns din dou sau mai multe care sunt oferite prin nsi construcia
ntrebrii i care sunt exclusive unul fa de altul.
De ex.: persoana n cauz purta o hain, o geac sau un tricou?

respondentul are practic trei variante de rspuns reciproc exclusive: 1)

purta o hain; 2) purta o geac; 3) . purta un tricou, la care se poate
aduga o a patra, respectiv a cincea variant: 4) purta o cma (sau bluz);
5) nu purta nimic.
O astfel de ntrebare decizional poate avea i o form mai simpl, de
ex.; persoana era mbrcat cu ceva, sau nu purta nimic ?

Din acest caz nu exist dect dou rspunsuri posibile:

45. da, era mbrcat cu o bluz
46. nu purta nimic,

sau, n aceeai ordine de idei, ntrebarea poate fi una decizional plural, ex.:
cu ce era mbrcat persoana, cu o cma, bluz, maiou, tricou, helanc, sau
nu purta nimic?
ntruct rspunsul la o astfel de ntrebare nu poate fi dect singurul
(unic), (purta o bluz, purta un tricou, nu purta nimic) ntrebarea este
de tipul decizional plural exclusiv.
Dac la variantele enumerate am aduga i articolele hain, geac,
sacou, pulover, palton aceasta ar deveni un alt tip i anume, o
ntrebare decizional plural neexclusiv pentru c rspunsurile posibile ar fi
de genul: purta o cma, un sacou i palton; purta o bluz i un

pulover; purta un tricou i un sacou; purta o geac i o bluz; nu purta

nimic.
b. ntrebrile completive
Prin ntrebri completive se solicit informaii care permit
completarea unor lacune de cunoatere referitoare la o anumit situaie,
persoan, fenomen etc.
Lacuna a crei completare se urmrete este sugerat oarecum n
nsi configurarea ntrebrii care se pune respondentului. Ex.: ce poi smi spui despre ?; ce prere avei despre ?; ce tii despre ce s-a
ntmplat n ..,sau la .?.
ntrebrile completive pot fi:
a) Deschise care nu sugereaz vreun rspuns, list de rspunsuri, o
schem de rspuns posibil (nu este foarte clar ce se cere i cum ar trebui s
se rspuns) astfel c respondentul are dificulti n a formula rspunsuri
clare, precise, satisfctoare.
b) nchise care conin sau mcar sugereaz posibilitile de rspuns.
Acestea seamn cu ntrebrile decizionale simple sau plurale
exclusive sau neexclusive la care respondentul trebuie s opteze pentru
variantele pe care le consider adevrate.
B. Un alt criteriu de clasificare a ntrebrilor l reprezint particula

interogativ utilizat n construcia nsi a ntrebrii : (ce, cine, cnd, unde

etc.) dup care difereniem ntrebri referitoare la: evenimente, persoane,
timp, locuri, moduri, scopuri, motivaii etc.
C. Dup datul ntrebrii avem ntrebri normative, factuale prin care
se solicit informaii concrete (ex.: unde este ?, ct cost ? etc.),
normative prin care se solicit anumite instruciuni care trebuie normate
pentru a rezolva o problem, ex.: cum trebuie procedat pentru ?; ce
pai trebuie s urmez ca s .?.

D. Dup domeniu:
a) ntrebri cu domeniu vid (aberante, inconsistente, fanteziste) la care
nu se poate, e necesar (e inutil) a se rspunde.
Ex.: d-ta crezi c eu m hrnesc cu aer?; d-ta crezi c toat lumea e
proast numai d-ta detept?.
b) ntrebri cu domeniu nevid (concret) se refer la orice domeniu
concret.
E. Dup contextul n care sunt formulate:
a) proprii contextului tiinific; acestea sunt sunt ntlnite n situaia
lacunelor de informare (cunoatere) instituional (ex.: cercettori, oameni

de tiin), cotidian, orice persoan care dorete s afle ceva despre o

situaie concret de via.
b) proprii contextului didactic; acestea sunt intrebarile specifice
mediului scolar si universitar., de ex.: ntrebri test, ajuttoare, pregtitoare,
ncuietoare, capcan, indirecte.
Ele pot fi completive sau decizionale i pot fi organizate n forma unor
teste gril, extemporale, teze, lucrri de control sau clasica ascultare la
clas.

Tipuri de ntrebri folosite in drept

Intrebarile folosite in drept, se nscriu pe o palet larg i ntrunesc
trsturi specifice celor utilizate att n context tiinific ct i n context
didactic.
Situaiile din cadrul activitii juridice, care necesit ntrebri sunt:
anchetele, interogatoriile, audierile, biodetecia judiciar, iar persoanele
ndrituite s le formuleze sunt: anchetatorul, procurorul, avocatul,
judectorul, specialistul n biodetecie.
Cea mai general clasificare a ntrebrilor din domeniul dreptului
cuprinde ntrebrile prealabile i ntrebrile privind faptele.
ntrebrile

prealabile

se

adreseaz

suspectului,

nvinuitului

(inculpatului) sau martorilor i se refer la a) date personale (nume,

prenume, cetenie, starea civil, data i locul naterii, antecedente penale
etc.) sau b) la fondul cauzei (dac l cunoate pe inculpat, suspect etc., de
cnd, dac este rud cu acesta, dac i cunoate activitatea etc.).
ntrebrile privind faptele trebuie analizate n raport cu:

poziia respondentului n respectivul context juridic (reclamant,

prt, martor, inculpat etc.);

starea psihic a respondentului;

nivelul cultural al respondentului;

poziia celui care formuleaz sau adreseaz ntrebri (anchetator,

procuror, judector etc.);

etapa juridic n curs (anchet, audiere, interogatoriu);

scopul urmrit prin respectivele ntrebri.

Alte ntrebri utilizate n activitatea juridic: de sprijin, de completare,

de precizare, de control, de detaliu, ajuttoare, neutre, critice.

EXIGENTE

IN

FORMULAREA

SI

ADRESAREA

INTREBARILOR SPECIFICE DREPTULUI

Intrebarile specifice dreptului impun o serie de rigori si exigente care

sunt expuse in cele ce urmeaza:

47. Intrebarile trebuie sa fie: concise, clare, precise;

48. Ele trebuie sa fie accesibile respondentului adica adaptate

capacitatilor sale de intelegere;

49. Intrebarile nu trebuie sa contina elemente de intimidare;
50. Trebuie sa fie neutre sub aspectul sugerrii de rspunsuri;
51. Trebuie sa fie neutre sub aspectul ncrcturii emoionale care ar

putea fi transferat de la cel ce ntreab la respondent: furie,

nervozitate, nemulumire;
52. Intrebarile nu trebuie s sugereze explicit sau implicit

respondentului promisiuni ce nu pot fi respectate.

TIPOLOGIA

RASPUNSURILOR

LA

INTREBARILE

UTILIZATE IN DREPT
Raspunsurile obtinute la intrebari, indiferent de natura sau contextul in
care se utilizeaza se inscriu intr-o vasta tipologie care ofera un camp generos
de analiza oricarei abordari din perspectiva logica. Astfel raspunsurile pot fi:
Rspunsuri adevrate sau false
Rspunsuri adecvate sau inadecvate
Rspunsuri complete sau incomplete (pariale)
Rspunsuri directe (explicite) sau indirecte (implicite)

Rspunsuri consistente sau inconsistente

Rspunsuri simple (monosilabice) sau suprancrcate (abundente)
Rspunsuri aberante

Intrebari
53. Prezentati cateva elemente de teorie a intrebarilor.
54. Prezentati cateva repere de analiza logica a intrebarilor.
55. Care sunt tipurile clasice de intrebari care pot fi utilizate si in

domeniul dreptului?
56. In ce consta specificul intrebarilor utilizate exclusiv in drept?
57. Ce exigente trebuie avute in vedere in formularea si adresarea

intrebarilor specifice dreptului?

58. Ce tipuri de raspunsuri pot oferi persoanele interogate?

BIBLIOGRAFIE
Bieltz, P., Gheorghiu, D., Logica juridica, Ed. Pro Transilvania
Bucuresti, 1998
Deleanu, I.,Deleanu, Adagii si locutiuni latine in dreptul romanesc,
Cluj Napoca, Ed. Dacia, 2000
Didilescu, I., Pavelcu, V., Logica, E. D. P. Bucuresti ,1975
Dima, T., Metodele inductive, Ed. Stiintifica, Bucuresti,1972
Dobrinescu, I.,Introducere in logica juridica, Bucuresti, Lumina Lex,
1998
Eremia, N.C., Interpretarea juridica, Bucuresti, Ed. All, 1998
Mihaila, A.,Logica jurudica (suport de curs), Univ. Babes Bolyai, Cluj
Napoca, 2003 (sursa principala pentru capitolele de logica juridica)
Mihai, G., Introducere pentru o logica juridica, Piatra Neamt, 1991
Mihai, G., retorica traditionala si retorici moderne, Bucuresti, Ed. All,
1998
Neveanu, P., P., Tratat de psihologie generala, vol. II, cap. Limbajul si
gandirea, T. U. B., 1978

N.B. La examen, veti avea de tratat doua subiecte. Oricare dintre

titlurile din text, poate constitui subiect de examen.