Sunteți pe pagina 1din 9

Hepatita

Hepatita este o inflamatie a ficatului, acuta sau cronica. Ficatul este un organ unic.
Este singurul organ care se regenereaza, putandu-se regenera chiar complet. In cazul altor
organe, de exemplu inima, tesuturile bolnave sunt inlocuite cu o cicatrice, ca si cele de pe
piele. Ficatul are capacitatea de a inlocui celulele bolnave cu noi celule.
Complicatiile pe termen lung ale bolilor hepatice, apar atunci cand regenerarea este fie
incompleta, fie impiedicata de aparitia unui tesut cicatrizat. Aceasta situatie apare atunci cand,
agentii agresivi, cum ar fi virusurile, medicamentele, bauturile alcoolice etc, continua sa atace
ficatul, prevenind regenerarea completa. Odata tesutul cicatrizat aparut, reversibilitatea
acestui proces este foarte greu de obtinut. O boala caracterizata prin aparitia in cantitate mare
a tesutului cicatrizat este ciroza hepatica. Ciroza hepatica este stadiul final al bolilor hepatice,
fiind urmata de obicei, de aparitia complicatiilor.

Tipuri
Hepatitele acute - sunt cele care evolueaza in mai putin de 3 luni
- Hepatilele virale:
Hepatita virala a (hepatita epidemica)
Hepatita virala b
Hepatita virala c
- Hepatitele cronice
Hepatita cronica cu virus b
Hepatita cronica cu virus c
- Hepatitele toxice si medicamentoase:
Hepatita toxica
Hepatita alcoolica
- Hepatita autoimuna

Simptome si semne
Acestea sunt inconstante si de o intensitate variabila. Unele sunt comune tuturor hepatitelor:
icterul, urina inchisa la culoare, scaunele decolorate, greturile, ficatul sensibil la palpare.
Altele sunt functie de cauza: sindromul pseudogripal in caz de hepatita virala (oboseala
intensa, dureri de cap, curbaturi si dureri articulare); ficatul tare si marit, cu semne de
impregnare alcoolica (piele fragilizata, dureri ale membrelor inferioare, tremuraturi etc.) in
caz de hepatita alcoolica.

Diagnostic
Diagnosticul este confirmat prin prelevarile sangvine care arata o crestere adesea importanta a
transaminazelor (enzime hepatice), dovada a distrugerii acute si tranzitorii a celulelor

ficatului, precum si o deviere a bilirubinei conjugate (produs al hemoglobinei dupa legarea sa


de albumina in ficat) si a fosfatazelor alcaline, dovada biologica a icterului. De asemenea, se
mai cauta in sange, indeosebi la nivelul factorilor coagularii sangvine, intre care multi sunt
elaborati de catre ficat, semnele insuficientei hepatocelulare cu scopul de a aprecia rasunetul
hepatitei asupra functionarii ficatului. Studiul prelevatelor sangvine orienteaza, de asemenea,
spre cauza hepatitei (prezenta de anticorpi antivirali, de exemplu).

Evolutie si tratament
Evolutia este legata in mare parte de cauza, de terenul imunitar si de starea ficatului inainte sa
fi survenit hepatita.
- Hepatite virale evolueaza spontan in mod favorabil in majoritatea cazurilor, fara sechele
- Hepatitele alcoolice pot necesita transferul pacientului la reanimare atunci cand exista semne
asociate de insuficienta hepatica (hemoragii prin tulburari ale coagularii sangvine,
encefalopatie); prognosticul este legat, in principal, de oprirea intoxicatiei alcoolice.
- Hepatitele medicamentoase regreseaza la oprirea tratamentului incriminat, dar, uneori,
aceasta se intampla lent.
- Heparitele bacteriene se vindeca in mod obisnuit rapid dupa prescrierea antibioticului
potrivit.

Hepatitele cronice
O hepatita este numita cronica atunci cand ea evolueaza pe o durata mai mare de 6 luni.
Cauzele sunt sensibil aceleasi cu cele ale hepatitelor acute. Simptomele hepatitei acute se
regasesc, mai mult sau mai putin de importanta (dureri abdominale, icter, astenie), in hepatita
cronica.
Hepatita A este o infectie a ficatului cauzata de un virus de tip ARN care este transmis prin
ingerarea alimentelor si a apei contaminate. Spre deosebire de virusii hepatici B si C, hepatita
A nu determina o infectie cronica asupra ficatului. Acesta este primul virus hepatic descoperit
si este cunoscut ca fiind cea mai frecventa cauza de inflamatie hepatica.

Perioada de incubatie
Virusul hepatic A are o perioada de incubatie ce variaza intre 15 si 45 de zile (in medie 25
de zile). Prima faza, simultana cu debutul acestei afectiuni hepatice, este caracterizata de
simptome nespecifice precum oboseala, stare de slabiciune, anorexie, greata, varsaturi, durere
abdominala si, mai rar, febra urmata de dureri de cap, eruptii cutanate si diaree. Dupa 1-2
saptamani de la debutul bolii hepatice, se poate instala si icterul.
In cele doua saptamani ce preced aparitia icterului, gradul de contagiune este cel mai ridicat,
intrucat concentratia de virusi este maxima (aceasta scade dupa instalarea icterului). Copiii
pot raspandi virusul hepatic A perioade mai lungi de timp decat adultii, cei mici fiind
contagiosi pana la 10 saptamani dupa debutul clinic al hepatitei A.

Simptome

Prezenta simptomelor in infectia cu virus hepatic A depinde de varsta pacientilor. In cazul


copiilor sub 6 ani, 70% dintre infectii sunt asimptomatice; in mod normal, incterul nu
asociaza boala. Acest procent nu se mentine in cazul copiilor de peste 6 ani, in cazul carora
infectia de obicei este asociata cu simptome, icterul instalandu-se la peste 70% din pacienti.
In cele mai multe cazuri, simptomele dureaza mai putin de 2 luni, dar exista un procent de
10%-15% dintre persoanele infectate cu virusul hepatic A care a experimentat o boala
prelungita si recidivanta, dar care nu a depasit totusi 6 luni.
Virusul devine inactiv la temperaturi mai mari de 85C, insa in conditii normale de mediu,
virusul hepatic A poate supravietui in afara corpului uman si cateva luni.
Daca cineva a fost infectat cu virusul hepatic A in trecut, nu se mai poate infecta inca o data si
nici nu il poate transmite altora. O data ce organismul se vindeca de hepatita A, dezvolta
anticorpi care il pot proteja de viitoare infectii cu acelasi virus hepatic.

Transmitere Hepatita A
Virusul hepatic A poate fi gasit in materiile fecale ale unei persoane infectate cu acest virus.
Este trasmis prin contactul cu aceste materii fecale infectate si din acestea poate trece cu
usurinta in mancare si apa, si prin ingerare, in organismul uman.
Cele mai frecvente cai de transmitere a hepatitei A sunt:

ingerarea alimentelor si a apei ce au intrat in contact cu materii fecale


infectate;

omiterea procesului de spalare a mainilor dupa utilizarea toaletei;

utilizarea instrumentelor de mancat/baut folosite in prealabil de o persoana


infectata;

sexul neprotejat (de orice forma inclusiv oral si anal)

Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita A:

copii care traiesc in comunitati precum crese, gradinite etc.;

adulti care traiesc in conditii aglomerate si nesanitare;

vizitatori ai tarilor cu prevalenta ridicata de hepatita A;

persoanele active sexual;

si, de asemenea, exista situatii care favorizeaza trasmiterea virusului hepatic A:

dezastrele naturale precum inundatii, cutremure etc. cand apa potabila


poate fi cu usurinta contaminata cu virusul hepatic A.

Tratament
Nu exista tratament specific pentru hepatita A. Totusi, tratamentul recomandat cel mai
frecvent este odihna in pat. Este de asemenea dezirabil sa se bea multe lichide, in special daca
apar diaree si varsaturi. O alta masura ce trebuie luata este evitarea alcoolului.
Desi nu exista tratament medial dupa debutul hepatitei A, exista posibilitatea de a diminua
unele simptome (precum durerea si greata) prin utilizarea unor medicamente prescrise de un
medic.

Prevenirea infectiei cu virusul hepatic A


Cea mai buna metoda de aparare impotriva hepatitei A este vaccinarea. Peste 99% dintre
persoanele vaccinate dezvolta imunitate impotriva acestui virus hepatic, prin urmare, chiar
daca vor fi intra in contact cu acesta, nu vor fi infectati.
O alta metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic A este injectarea cu imuno-globulina
(denumita si gamma-globulina). Protectia oferita de aceasta injectie nu este permanenta, ci
este valabila doar pentru os curta perioada de timp. Imuno-globulina este un preparat care
contine un nivel ridicat de anticorpi ai virusului hepatic A si se administreaza de regula
persoanelor expuse la virus. Pentru efect maxim, ar trebui administrata in termen de maxim
doua saptamani de la expunere, dar este eficient si daca este administrat intre 2 si 6 saptamani
de la posibila expunere la virusul hepatic A.
A treia metoda de prevenirea imbolnavirii datorate hepatitei A este mai putin eficienta decat
primele doua si se refera la o igiena personala riguroasa si un stil de viata sanatos. Cateva
masuri in aceasta directie trebuie adoptate:

spalarea mainilor cu apa si sapun dupa fiecare utilizare a baii, inainte si


dupa prepararea si mancarea alimentelor sau dupa schimbarea scutecelor;

evitarea mancarurilor insuficient gatite (fierte, coapte, prajite)

protejarea in timpul contactelor sexuale (de orice tip)

Hepatita B este o infectie a ficatului cauzata de un virus de tip ADN care este transmis sange
sau derivati ai sangelui contaminat in timpul transfuziilor, prin contact sexual cu o persoana
infectata, prin utilizarea unor ace sau instrumente similare contaminate. Spre deosebire de
virusul hepatic A, virusul B poate cauza atat o forma acuta de hepatita, cat si una cronica.
Hepatita B este cea mai frecventa afectiune cronica din lume.

Infectia acuta cu hepatita B


In faza acuta a hepatitei B, inflamatia evolueaza rapid si dureaza o perioada scurta de timp (de
obicei, o recuperare totala poate aparea in maxim cateva luni). In aproximativ 6 luni, cea mai

mare parte a adultilor care sufera de hepatita B acuta se vor vindeca si vor dezvolta anticorpi
care ii vor proteja de o noua infectare pentru toata viata.
Hepatita cronica B apare atunci cand ficatul esueaza recuperarea totala dupa forma activa a
hepatitei si poate evolua multi ani fara a genera simptome. Statisticile arata ca in cazul
adultilor, peste 85% dintre adultii si 10% dintre copiii afectati de hepatita acuta B se vor
reface complet, devenind imuni la o potentiala viitoare infectie.

Teste de laborator:

valorile transaminazelor sunt foarte ridicate;

AgHBs este pozitiv;

Viremie foarte mare (1000000000-1000000000 virioni/ml)

Infectia cronica cu Hepatita B


Majoritatea copiilor infectati cu virusul hepatic B vor dezvolta forma cronica a hepatitei B.
Riscul cronicizarii depinde de varsta la care acestia sunt infectati. Mai mult de 90% dintre
nou-nascutii infectati, 50% dintre copiii si 5% dintre adultii infectati cu virusul hepatic B vor
dezvolta hepatita cronica.
Hepatita B cronica cunoaste 4 faze:
1. Faza de toleran imun (replicativ) caracterizata de valori normale
ale transaminazelor (TGP si TGO), antigen HBs pozitic si de o viremie
ridicata. La persoanele infectate in copilarie, aceasta faza poate dura intre
15 si 30 de ani.
2. Faza de clearance imun (imunoreactiv, hepatit cronic) cel mai
frecvent intalnita, poate dura ani de zile. Este caracterizata de
transaminaze ridicate, AgHBe pozitiv si replicare virala inalta.
3. Faza de replicare viral joas (purttor inactiv de VHB) se
caracterizeaza prin prezenta AgHBs, prin absenta AgHBe, viremie
nedetectabila sau foarte joasa si valori normale ale transaminazelor.
4. Faza de reactivare este caracterizata prin valori ridicate ale
transaminazelor, de replicare virala si de o posibila reaparitie a AgHBe.
Aceasta faza poate fi spontana sau se poate datora unor mutatii sau unor
coinfectii virale.

Hepatita B perioada de incubatie


Virusul hepatic B are o perioada de incubatie cuprinsa intre 45 si 160 de zile (in medie 100
de zile). De obicei, simptomele apar la 30-180 de zile de la expunerea la virusul hepatic B, dar
trebuie spus ca jumatate din persoanele infectate cu acest virus nu vor prezenta nici un semn
de infectie. Faza acuta a hepatitei B genereaza un set de simptome, acest fapt insa nu este

valabil in cazul infectiei cronice, care, cel mai frecvent, este asimptomatica. Persoanele care
sufera de hepatita acuta B pot experimenta simptome de gripa accentuate de greata,
anorexie, indispozitie fizica si oboseala, durere in zona ficatului si icter. Simptomele hepatitei
acute dureaza, in medie, intre 1-3 luni.
In aceasta perioada, persoana infectata este foarte contagioasa. Virusul nu este foarte rezistent
in mediu normal se considera ca apa fierbinte utilizata in masina de spalat in mod normal
este capabila sa omoare virusul de pe haine, si de asemenea detergentul de vase si apa calda ii
vor elimina pe cei de pe tacamuri.

Hepatita B simptome
In faza acuta, hepatita B genereaza simptome de o severitate ce variaza de la una minima,
asimptomatica pana la manifestari fatale. Statisticile sugereaza ca peste o treime din
persoanele infectate nu prezinta simptome, la acestia infectia considerandu-se tacuta.
O alta treime a persoanelor infectate cu virusul hepatic B prezinta simptome similare cu cele
generate de o gripa: slabiciune fizica, dureri, cefalee, febra, lipsa poftei de mancare, diaree,
icter, greata si varsaturi.
O a treia parte a persoanelor infectate vor prezenta simptome mai severe, care se vor
manifesta perioade mai lungi de timp. Pe langa simptomele asemanatoare celor provocate de
gripa, mai pot aparea dureri abdominale puternice si icter accentuat. Icterul apare ca si
consecinta a faptului ca ficatul se afla in incapacitate de a elimina bilirubina (un pigment care,
in parametri mai ridicati decat cei normali, cauzeaza ingalbenirea pielii si a albului ochilor)
din sange.

Hepatita B transmitere
Infectia cu hepatita B apare cand sange infectat intra in organismul unei persoane neinfectate.
Este de asemenea transmis prin sex neprotejat (fara prezervativ) si, foarte frecvent, de la o
mama infectata la copil in timpul nasterii.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita B:

persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu


transmitere sexuala;

copii nascuti din mame infectate;

personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;

persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);

receptori ai transfuziilor de sange;

utilizatori ale drogurilor injectate;

persoane care lucreaza in sau sunt incarcerate in inchisori;

persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei


persoane infectate cu virusul hepatic B;

persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B;

pacienti dializati;

Hepatita B tratament
Evolutia naturala a hepatitei cronice B este catre ciroza hepatica si cancer, prin urmare,
principalul scop al tratamentului este de a stopa aceasta evolutie, eradicarea virusului fiind un
tel foarte dificil de obtinut. Pe termen scurt, tratamentul se orienteaza catre obtinerea
urmatoarelor:

inhibitia replicarii virale;

normalizarea valorilor transaminazelor;

seroconversia AgHBe si aparitia Ac anti HBe;

incetinirea/regresia fibroze.

In prezent, in Romania se folosesc in tratarea infectiei cu virus hepatic B:


A) medicamente cu efect antiviral si imunomodulator:
A.1. IFN (interferon) standard

Schema de tratament:
5-10MU de trei ori pe saptamana timp de 6-12 luni
A.2. IFN (interferon) pegilat

Este mai eficient decat interferonul standard.


Schema de tratament pentru infectie cu AgHBe negativ:
180 g pe saptamana timp de 48 de saptamani
B) medicamente cu efect antiviral
B.1. Lamivudina

administrata oral, este tolerata destul de bine de catre pacienti;


Schema de tratament:
100mg la 24h, timp de 52 de saptamani;

Rezultate ce se pot obtine:

AgHBe pozitiv:

In cazul pacientilor cu AgHBe pozitiv, seroconversia HBe la un an de zile este de 15%.


Aceasta creste la 30% in cazul tratamentului ce dureaza 3 ani si la 50% la cel de 5 ani.
Administrarea prelungita (intre 2 si 5 ani) creste atat rata seroconversiei, cat si efectul
antifibrotic. La oprirea tratamentului, seroconversia se mentine la jumatate din pacienti peste
3 ani.

AgHBe negativ:

La pacientii cu AgHBe negativ, raspunsul durabil dupa oprirea tratamentului este de 10%,
90% dintre ei recidivand.
Efecte adverse ale tratamentului cu lamivudina:

oboseala, cefalee, ameteli;

eruptii cutanate;

greata, disconfort abdominal, diaree.

B.2 Adefovir

Schema de tratament:
Doza este de10 mg/zi, insa durata optima nu este bine definita, tratamentul fiind necesar de
regula, cel putin un an. Dupa incetarea lui, beneficiile se pierd.
Efecte adverse:

cefalee, astenie, ameteli;

inapetenta;

simptome asemanatoare gripei;

dureri abdominale, greata, diaree;

B.3. Entecavir

Schema de tratament:
Doza este de 0,5mg/zi in cazul in care este prima optiune de tratament si de 1mg/zi in cazul
tratamentului virusilor rezistenti la lamivudina.
Este eficient in incetarea replicarii virale, in negativarea AgHBe si in scaderea valorilor
transaminazelor.

Hepatita B - preventie
Vaccinarea impotriva hepatitei B este cea mai eficienta metoda impotriva infectarii cu acest
virus hepatic. Vaccinul este disponibil din 1982 si preintampina infectarea cu virusul hepatic
B si a celorlalte infectii aseciate cu acesta. Persoanele care se vaccineaza sunt protejate atat
impotriva formelor acute de hepatita B, cat si a consecintelor mai grave pe care forma cronica
le poate genera: ciroza sau cancerul hepatic. Vaccinul impotriva hepatitei B produce niveluri
eficiente de anticorpi impotriva virusului hepatic B la majoritatea acultilor, copiilor si nounascutilor. Schema de vaccinare cel mai frecvent utilizata este de 3 injectii intramusculare
administrate astfel: prima doza, a doua doza la o luna de la cea precedenta, si a cea de a treia
doza la 6 luna de la prima. Vaccinul antihepatic este foarte bine tolerat de majoritatea
persoanelor, inclusiv nou-nascuti, copii si femei insarcinate sau care alapteaza. Exista exceptii
foarte rare de alergii severe la unul din componentele vaccinului.
Studiile recente indica faptul ca memoria imunologica ramane intacta pentru o perioada de cel
putin 25 de ani si confera protectia impotriva imbolnavirii de hepatita B chiar daca numarul
anticorpilor scade sub limita detectabila.
Alte cai de prevenire:

utilizarea corespunzatoare a prezervativelor de fiecare data cand faceti sex


cu un partener instabil;

administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din


mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;

evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite);

evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar
putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;

evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu


prezinta incredere.