C

um era, cu adevarat, Mihai Eminescu. Secretele geniului: sindromul bipolar, mania,

depresia si vocea care cucerea
Cosmin Zamfirache,

Tulburator de frumos, cuceritor, cantaret cu o voce de aur, fumator inrait, mare amator de cafea si petrecaret fara
margine, dar si un patriot pentru care ,,Traiasca natia!" era singurul salut.Asa l-au redescoperit cercetatorii pe
Mihai Eminescu - omul. Putini sunt cei care stiu ca geniul creativ al Luceafarului era in stransa legatura cu o
tulburare afectiva cumplita: sindrom bipolar.
,,Luceafarul poeziei romanesti" sau ,,poetul nepereche". Asa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu
(1850 - 1889), cel care a starnit o adevarata revolutie in literatura romana. Acum, la 125 de ani de la moartea sa,
exista centre de studii eminesciene, dar si profesia de eminescolog. Amorurile sale, ca si picanteriile vietii boeme au
fost, de asemenea, subiectul unor ample polemici in mediul public, inca din timpul vietii poetului. Eminescu a fost
aproape sanctificat. Dincolo de efervescenta creata de opera si de viata lui, in spatele geniului sa ascuns omul,
adevaratul Mihai Eminescu, cel care s-a lasat cunoscut cu adevarat doar de apropiati. Istoricii, dar si pasionatii de
literatura din Botosani au facut o incursiune in spatele imaginii Luceafarului, pe care istoria literaturii, dar si presa
de scandal au scos-o la vedere de-a lungul vremurilor. Si, totusi, cum era cu adevarat Mihai Eminescub
,,Era izbitor de frumos. Chipul lui ne minuna"
,,Eminescu era un om obisnuit, ce-i drept, foarte placut si charismatic, dar om era. Si era si foarte discret. Nu era

nici <<sifiliticul>> sau <<nebunul>>, asa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harta in versuri si
innebunit din dragoste, asa cum il prezinta eronat unii, dar nici sfant cum il vor altii. Era un om cu defectele,
calitatile si patimile lui", isi incepe discursul, pentru ,,Adevarul", Gheorghe Median (foto jos), un istoric botosanean
care a cercetat, ani la rand, numeroase marturii ale contemporanilor marelui poet.
In opinia istoricului, Mihai Eminescu impresiona la prima vedere, avea o charisma extraordinara si un fizic foarte
placut. Gheorghe Median a gasit, in cercetarile sale, marturia unui var al lui Eminescu, Mihai Mavrodin, care,
printr-un articol din presa vremii, vine sa sustina aceasta parere. ,,Si astazi, chipul lui minunat imi sta in minte. Lam vazut si eu.... era izbitor de frumos. Era imposibil sa apara intr-o sala, fara ca fiinta sa sa atraga privirile chiar
ale celor ce nu-l cunosteau. Chipul lui ne minuna si pe noi, copiii", scria Mihai Mavrodin intr-un articol din anul
1929, din ziarul botosanean ,,Stirea".

Despre imaginea Luceafarului, dincolo de singurele fotografii cunoscute, apare si o descriere a unui bun prieten a
lui Eminescu, fost coleg de clasa la scoala din Cernauti, si, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor
Stefanelli. ,,Avea statura mijlocie, era cam lat in spate, dar totul era proportionat. Avea ochii negri si adanci. Purta
mustata, rar o radea", spune Stefanelli in cartea sa ,,Amintiri despre Eminescu".
,,Avea o voce de aur, ii acompania pe lautari"
Istoricul botosanean, Gheorghe Median mai spune ca ceea ce impresiona, insa, cu adevarat la poet era vocea sa.
,,Eminescu avea o voce blanda, calina si un zambet linistitor, molipsitor. Asta o spun toti cei care l-au cunoscut. In
ciuda tonului de revolta din poezia sa, era un om foarte bland, care degaja multa caldura in jurul lui. Avea o voce de
aur. Canta foarte frumos. Se stie putin despre acest talent al lui Eminescu. Ar fi putut fi oricand un bun solist vocal.
De multe ori ii acompania pe lautari la cate un chef, dar si rudele il rugau sa le cante", spune Median.
Despre vocea lui Eminescu a ramas de pomina o intamplare povestita chiar de lautari. Este vorba despre celebrul
bard botosanean din secolul al XIX-lea, Toma Micheru (n.r. - Toma Micheri, asa cum se prezenta public lautarul).
Acesta spune ca a fost dat gata de vocea poetului, la o petrecere. Lautarul, impreuna cu Eminescu, care avea
atunci 25 de ani si venise la Botosani pentru o vara, au petrecut o noapte intr-o camera a fostului hotel Moldavia
din oras. Alaturi de ei au mai fost si sora lui Micheri, frumoasa Natalita, dar si bogatul armean Adronic Taranu.
Eminescu ar fi cantat intreaga noapte cu lautarii, fara sa raguseasca, Toma Micheri exprimandu-si regretul ca este
poet si nu cantaret. Mavrodin, varul sau, isi aducea aminte ca Eminescu canta usor si pe strada. ,,Era extrem de
vesel si ii placea la nebunie muzica. Fredona cand venea din plimbarile sale in parc. Avea o voce cristalina, spune
Mavrodin (n.r. - marturie preluata din acelasi articol publicat in ziarul ,,Stirea", in 1929), de intorcea toata lumea
capul", sustine scriitoarea Lucia Olaru Nenati, din Botosani, experta in opera si viata lui Eminescu.

Scriitoarea Lucia Olaru Nenati (foto dreapta) a explicat, pentru

,,Adevarul": ,,Sunt cercetari pe care le-am facut personal si care
reprezinta obiectul unor lucrari cu adevarat stiintifice privind
muzicalitate poeziei lui Eminescu si mai ales modul special in care
poetul intelegea muzica. Era un meloman, iubea muzica si stia sa o
asculte. Avea si o voce de aur. Contemporanii lui spun ca iti dadeai
camasa de pe tine numai sa il auzi cantand. In lucrarea mea privind
aceasta calitate a lui Eminescu am atasat si 11 bucati muzicale
cantate de Eminescu. A fost un efort extraordinar de documentare,
dar am reusit. Printre bucatile lui muzicale preferate erau melodii
din folclorul traditional, foarte vechi. Piesa lui favorita era Barbu
Lautarul si o doina. Din pacate nu stim care doina".
,,Ii placea sa piarda noptile si sa fumeze"
,,Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada. Era un individ placut in societate. Avea dusmani si
starnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta in societate. Nu era un revolutionar, in fapt.
El se razvratea in poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte pentru a intelege cat mai bine
discutia decat sa isi dea cu parerea. Intr-un fel, era retras, dar cand era cazul era un interlocutor foarte placut. Multor
contemporani le-a lasat impresia ca este tacut si ganditor. Nu se putea, insa, abtine cand era vorba de politicieni. Ii
ura, mai ales pe parveniti", a spus, pentru ,,Adevarul", Lucia Olaru Nenati. Totodata, Eminescu, din ceea ce spun
contemporanii sai, avea doar un singur viciu major, fumatul. ,,S-a dus vestea ca era bautor. Paradoxal pentru cei
care si-au format imaginea asta cu petrecerile lui Eminescu, poetul nu era un bautor inrait. Bea putin. Dar ii placea,
in schimb, sa piarda noptile si sa fumeze. Fuma enorm. De fapt, atunci cand vorbea, fuma tigara dupa tigara si bea
cafele", precizeaza Median. Eminescu nu era razvratit, asa cum le place multora sa creada. Era un individ placut in
societatea. El se razvratea in poezie si publicistica. Rareori ridica tonul, prefera sa asculte pentru a intelege cat mai
bine discutia decat sa isi dea cu parerea. Nu se putea, insa, abtine cand era vorba de politicieni. Ii ura, mai ales pe
parveniti.

Lucia Olaru Nenati scriitoare Spusele istoricului botosanean sunt confirmate si de fostul coleg de la Viena al
poetului, Stefanelli, care povestea in scrierile sale ca lui Eminescu, ii placea sa ,,vorbeasca" bautura. ,,Eminescu nu
bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halba de bere era in stare sa petreaca o noapte intreaga, dar, in schimb,
lua mai multe cafele negre si fuma mult", precizeaza Stefanelli. Totodata contemporanii isi aduc aminte de
Eminescu ca de un personaj glumet cu cei apropiati. ,,Mi-a vandut pantalonii si m-a lasat doar in lenjerie cand mam trezit dimineata", spune Stefanelli. Tot fostul coleg al poetului marturiseste ca Eminescu era glumet si cu
femeile, pe care le atragea ca un magnet. ,,Le vorbea dulce, le facea complimente si, lucrul principal, conversa cu
ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor. Castiga usor simpatia damelor", spunea acelasi Stefanelli.
Un patriot adevarat: ,,Traiasca natia!"
Printre lucrurile mai putin cunoscute despre Eminescu se numara si formula sa originala de salut, dar si modul
cum stia sa le raspunda prietenilor. Cu oricine se intalnea, Eminescu il saluta cu ,,Traiasca natia!". ,,Poetul era
cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il zareau,
obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei <<Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: <<Sus cu dansa!>>.
De altfel era un personaj si cu un umor fin", spune istoricul Gheorghe Median. Totodata, apropiatii poetului
povesteau ca Eminescu avea si un tic verbal. Stefanelli spune ca, de cand l-a cunoscut, de elev, obisnuia sa
foloseasca mereu expresia ,,pur si simplu", aproape in orice context. Totodata se spune ca Eminescu nu obisnuia
sa injure. Nici macar cand se ametea de la bautura. Singura lui injuratura ar fi fost ,,Tu-i neamul nevoii!". Poetul
era cunoscut ca fiind un patriot adevarat. Acest salut al sau strarnea, de obicei, simpatia. Prietenii, cand il zareau,
obisnuiau sa i-o ia inainte si ii spuneau ei <<Traiasca natia!>>. El raspundea atunci raspicat: <<Sus cu dansa!>>.
De altfel era un personaj si cu un umor fin.
istoricul Gheorghe Median.
Sindromul bipolar il ajuta la creatie
Dincolo de amabilitate si de glasul sau de aur, se pare ca, dupa varsta de 25 de ani, poetul a inceput sa se confrunte
cu proprii demoni. Focul creatiei, viata de multe ori precara pe care o ducea, tulburarile sufletesti au facut ca
poetul sa capete o tulburare psihica grava: sindrom maniaco-depresiv. Diagnosticul este sustinut de un medic
psihiatru din Botosani, doctor in medicina, care s-a aplecat, din pasiune pentru poezia lui Eminescu, si asupra
problemelor sale de sanatate.

psihiatru Nicolae Vlad face dezvaluiri privind afectiunea lui Mihai Eminescu
,,Din pacate, din simptomele pe care am reusit sa le vad in niste documente medicale, Eminescu suferea de
tulburare afectiva bipolara. Ea se manifesta in reprize. Bineinteles, geniul lui Eminescu nu a provocat aceasta
afectiune si nici boala nu a conditionat geniul sau. Erau total independente. Probabil a ajuns in aceasta situatie din
cauza conditiilor de trai dintr-o anumita perioada, a zbuciumului interior. In orice caz, creatia il transforma", a
explicat, pentru ,,Adevarul" doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botosani. Medicul
botosanean spune ca Eminescu se comporta ciudat in diferitele stadii ale bolii. ,,Propriu-zis, creatia lui poetica se
desfasura in episoadele lui depresive. Era trist, era adancit in tristete. Atunci reusea sa se descarce cel mai bine in
literatura. Sufletul lui era deosebit de incarcat de tristete in acele episoade. Este ca si cum ar fi ajuns pe marginea
prapastiei. In acele perioade se pare ca se si insingura, nu comunica. In contrast, in momentele de manie, Eminescu
se comporta exuberant. Se imbraca multicolor, dorea sa socheze, isi atarna medalii de haine. Se spune ca, in
episoadele de manie, fugeau si prostituatele de Eminescu, atat era de exuberant, vorbea extrem de vulgar", spune
medicul botosanean.
Totodata, din punctul de vedere al psihiatrului Nicolae Vlad, poetul nu a primit nici tratamentul adecvat. ,,Nu erau
tratamente eficiente in acea perioada. Si medicii vienezi la care a fost dus au confirmat acest diagnostic. In Romania
era bagat in butoaie cu apa rece, atunci cand starile se agravau", mai spune Nicolae Vlad. De altfel, si medicul
neuropatolog Ovidiu Vuia de la Bucuresti, intr-un studiu dedicat bolii si mortii lui Eminescu, confirma diagnosticul
de sindrom maniaco-depresiv si condamna tratamentul cu mercur pe care medicii i l-au aplicat poetului, pentru
sifilis. Din pacate, din simptomele pe care am reusit sa le vad in niste documente medicale, Eminescu suferea de
tulburare afectiva bipolara. Ea se manifesta in reprize. Bineinteles, geniul lui Eminescu nu a provocat aceasta
afectiune si nici boala nu a conditionat geniul sau. Erau total independente. Probabil a ajuns in aceasta situatie din
cauza conditiilor de trai dintr-o anumita perioada, a zbuciumului interior. In orice caz, creatia il transforma. doctorul
Nicolae Vlad fost director al Spitalului de Psihiatrie Botosani
Lacul cu nuferi, o inventie a comunistilor
Oameni de cultura din Botosani, care au studiat in detaliu opera lui Eminescu, au argumente solide pentru o alta
teorie din categoria ,,mituri spulberate despre poetul nepereche". Ei sustin ca nu lacul cu nuferi din padurea de la

Ipotesti a fost, de fapt, sursa de inspiratie a poetului pentru cele mai celebre creatii ale sale. Adevaratul lac unde
Eminescu isi cauta linistea ar fi situat la opt kilometri de orasul Botosani si foarte aproape de casa caminarului
Eminovici, tatal lui Eminescu, de la Ipotesti. Balta din apropiere de Cucorani, cum este intalnita ca denumire in
memorialistica, este de fapt astazi iazul Loesti, un luciu de apa aflat in proprietate privata, frecventat de pescari.

Iazul Loesti,adevaratul "lac al lui Eminescu"

,,Lacul din padurea de la Ipotesti n-are legatura cu peregrinarile lui Eminescu. Probabil a trecut si pe acolo, sunt
multe locuri legate de Eminescu in Botosani. Dar, ca loc de relaxare si inspiratie poetica, Eminescu alegea actualul
iaz Loesti, putin mai la vale de cel prezentat in mod traditional turistilor ca fiind lacul lui Eminescu. Acest iaz este
descris in multe marturii ale cunoscutilor poetului", spune scriitorul Gellu Dorian, referent de specialitate la sectorul
Literatura -Teatru al Centrului Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare Botosani.
Cand venea Mihai vara, in vacanta de la Wienna, mergeam amandoi la vanatoare de rate la un iaz de pe mosia
Cucoreni, el cu pusca pe care o luase tata la moartea lui Iurascu si eu cu una mai mica, pe care o avea tata de la
Bals.
fragment din scrisoarea trimisa de Matei Eminovici prietenului sau, Corneliu Botez
Spusele scriitorului botosanean sunt intarite de documente. Este vorba, in primul rand, despre o scrisoare a lui
Matei Eminovici, fratele lui Eminescu, adresata, in 1909, prietenului sau, Corneliu Botez. In document este descrisa
cu nostalgie o vanatoare de rate organizata de Matei cu fratele sau mai mare, Mihai, pe iazul Loesti. ,,Cand venea
Mihai vara, in vacanta de la Wienna, mergeam amandoi la vanatoare de rate la un iaz de pe mosia Cucoreni, el cu
pusca pe care o luase tata la moartea lui Iurascu si eu cu una mai mica, pe care o avea tata de la Bals", se arata in
cuprinsul scrisorii trimise de Matei Eminovici prietenului sau.

,,Vedea zane albe cu par de aur ros"

Tot fratele marelui poet arata ca iazul de la Loesti era adevarata sursa de inspiratie pentru poet, spunand in aceeasi
scrisoare catre Corneliu Botez ca acolo langa iaz, sub salcii, Eminescu ,,vedea zane albe cu parul de aur ros".
Totodata, istoricii identifica in poezia lui Eminescu trasaturi ale peisajului din zona Loesti.

"Sunt poezii unde se vede ca se inspira din natura locului. Si in <<Luceafarul>> sunt pasaje, cosmogoniile
fiindu-i inspirate si de cerul larg de deasupra lacului, plin de stele", spune istoricul Gheorghe Median. Una
dintre poeziile inspirate de iazul Loesti, ar fi ,,Din strainatate", unde poetul declama: ,,As vrea sa vad acuma
natala mea valcioara /Scaldata in cristalul paraului de-argint".
Iaz de adapat vitele trecut in posesia unui politist
Iazul Loesti, format dintr-un afluent al paraului Dresleuca, se intinde pe 12 hectare si apartine astazi fostului sef al
Politiei Rutiere din Botosani, Dumitru Zmau. Politistul a reusit sa-l cumpere de la urmasii familiei Goilav, carora
le-a fost retrocedat dupa 1995. ,,Sunt un om norocos ca detin acest iaz. Am citit mai multe documente unde se arata
ca Eminescu venea aici sa se scalde si sa se relaxeze. Il curat doar, nu intervin sa modific peisajul. Incerc sa-l las
asa cum era pe vremea lui Eminescu", spune Dumitru Zmau.

Loesti este astazi raiul pescarilor

Iazul de la Loesti a fost uitat in regimul comunist. Facand parte din mosia boierilor Goilav, trecuta in fondul
CAP, lacul lui Eminescu a devenit loc de adapat vitele. Diriguitorii comunisti au considerat ca pot vinde mai
bine povestea lacului cu nuferi din padure, imprejurul caruia au fost amenajate drumuri si alei. Lacul de la
Ipotesti, aflat inca in proprietatea statului, este lasat in paragina si s-a umplut de gunoaie.
Psihiatrul mutat la Botosani din dragoste pentru Eminescu
Medicul psihiatru Nicolae Vlad este considerat unul dintre cei mai buni specialisti din Botosani. S-a nascut pe
19 aprilie 1946 in localitatea prahoveana Valea Doamnei, dar a profesat peste trei decenii in Moldova, alegand
expres Botosaniul. Dupa absolvirea Facultatii de Medicina din Iasi, cu specializarea Psihiatrie, Nicolae Vlad a
cerut insistent sa fie detasat la Botosani. Medicul a dorit sa lucreze si sa traiasca in orasul unde s-a nascut si a
trait Mihai Eminescu.
,,I-am iubit poezia de mic. Stiam pe de rost mare parte din creatia lui. Ma fascina si inca ma fascineaza acest
geniu al literaturii. Voiam neaparat sa traiesc unde a trait el", spune acum psihiatrul Nicolae Vlad. Medicul care
s-a remarcat in psihiatrie la Botosani, reusind sa obtina doctoratul in domeniu si sa publice peste 60 de lucrari si
articole de specialitate, s-a facut cunoscut si in literatura, publicand deja trei volume de poezii, inspirat spune el,
de locurile natale ale lui Eminescu.
Va mai recomandam:
Cum ne batem joc de Eminescu

Cum scria Eminescu la 16 ani

INTERVIU Medicul psihiatru Octavian Brumaru: ,,Eminescu a fost un geniu, nu era bolnav psihic"