Sunteți pe pagina 1din 104
MANUAL MANUAL DE DE INTERPRETARE INTERPRETARE A A HABITATELOR HABITATELOR NATURA NATURA 2000 2000 DIN

MANUAL MANUAL DE DE INTERPRETARE INTERPRETARE

A A HABITATELOR HABITATELOR NATURA NATURA 2000 2000

DIN DIN ROMÂNIA ROMÂNIA

Dan Dan Gafta Gafta

Owen Owen Mountford Mountford

(coord.) (coord.)

Cluj-Napoca 2008
Cluj-Napoca
2008
MINISTERUL MEDIULUI ªI DEZVOLTÃRII DURABILE UNIUNEA EUROPEANÃ Proiect finanþat prin Phare Manual de interpretare a

MINISTERUL MEDIULUI ªI DEZVOLTÃRII DURABILE

MINISTERUL MEDIULUI ªI DEZVOLTÃRII DURABILE UNIUNEA EUROPEANÃ Proiect finanþat prin Phare Manual de interpretare a
UNIUNEA EUROPEANÃ Proiect finanþat prin Phare
UNIUNEA EUROPEANÃ
Proiect finanþat prin Phare

Manual de interpretare a habitatelor Natura 2000 din România

Coordonatori:

Dan Gafta & John Owen Mountford

ALEXIU VALERIU Facultatea de Ştiinţe Universitatea din Piteşti e-mail: alexiuv@yahoo.com

AUTORI

ANASTASIU PAULINA Catedra de Botanică şi Microbiologie Facultatea de Biologie Universitatea din Bucureşti e-mail: anastasiup@yahoo.com

BĂRBOS MARIUS Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti / Braşov e-mail: mbarbos@gmail.com

BURESCU PETRU Facultatea de Protecţia Mediului Universitatea din Oradea e-mail: pburescu@yahoo.com

COLDEA GHEORGHE Institutul de Biologie / Cluj-Napoca e-mail: icb@cluj.astral.ro

DRĂGULESCU CONSTANTIN Facultatea de Ştiinţe Universitatea “Lucian Blaga” / Sibiu e-mail: ctindrg@yahoo.com

FĂGĂRAŞ MARIUS Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinte Agricole Universitatea “Ovidius” / Constanţa e-mail: fagarasm@yahoo.com

GAFTA DAN Catedra de Taxonomie şi Ecologie Facultatea de Biologie şi Geologie Universitatea “Babeş-Bolyai” / Cluj-Napoca e-mail: dgafta@grbot.ubbcluj.ro

GOIA IRINA Catedra de Taxonomie şi Ecologie Facultatea de Biologie şi Geologie Universitatea “Babeş-Bolyai” / Cluj-Napoca e-mail: igoia@grbot.ubbcluj.ro

GROZA GHEORGHE Catedra de Agromontanologie Facultatea de Agricultură Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară / Cluj-Napoca e-mail: ghgroza@yahoo.com

MICU DRAGOŞ Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” / Constanţa e-mail: dragos.micu@gmail.com

MIHĂILESCU SIMONA Institutul de Biologie (Academia Română) / Bucureşti e-mail: simona.mihailescu@gmail.com

MOLDOVAN OANA Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” / Cluj-Napoca e-mail: oanamol@hasdeu.ubbcluj.ro

NICOLIN L. ALMA Catedra de Botanică şi Ecologie Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului / Timişoara e-mail: alma.nicolin@gmail.com

NICULESCU MARIANA Catedra de Botanică Facultatea de Agronomie Universitatea din Craiova e-mail: mniculescum@yahoo.com

OPREA ADRIAN Grădina Botanică “Anastasie Fătu” Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” / Iaşi e-mail: a_aoprea@yahoo.co.uk

OROIAN SILVIA Facultatea de Farmacie Universitatea de Medicină şi Farmacie / Târgu-Mureş e-mail: osilvia@umftgm.ro

PAUCĂ COMĂNESCU MIHAELA Centrul de Ecologie, Taxonomie şi Conservarea Naturii Institutul de Biologie (Academia Română) / Bucureşti e-mail: mihaela.pauca@ibiol.ro

SÂRBU ION Grădina Botanică “Anastasie Fătu” Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” / Iaşi e-mail: ionsarbu@hotmail.com

ŞUTEU ALEXANDRA Grădina botanică “Al. Borza” Universitatea “Babeş-Bolyai” / Cluj-Napoca e-mail: sasuteu@gmail.com

CUPRINS

Prefaţă …………………………………………………………………………….

7

I. Premise teoretice şi limite metodologice …………………………………

 

9

II. Ce conţine acest manual ? ………………………………………………

11

III. Habitate cu prezenţă certă în România …………………………………….

13

Mare deschisă şi zone de ţărm (D. Micu) ……………………………………

13

Faleze şi ţărmuri stâncoase (M. Făgăraş, P. Anastasiu) ………………………

21

Mlaştini şi pajişti sărăturate atlantice şi continentale (P. Anastasiu,

 

M.

Făgăraş) …………………………………………………………….

22

Stepe continentale pe substrate bogate în săruri şi gips (P. Anastasiu, I. Sârbu, A. Oprea) ……………………………………………………

23

Dune marine de pe coastele Atlanticului, Mării Nordului şi Mării Baltice (M. Făgăraş, P. Anastasiu, I. Sârbu) …………………………………

25

Dune continentale, vechi şi decalcificate (I. Sârbu, G. Groza, P. Burescu) …

27

Ape stătătoare (P. Burescu, A. Oprea, I. Sârbu) ………………………………

27

Ape curgătoare (P. Burescu, G. Coldea, D. Gafta, A. Nicolin) ………………. Tufărişuri şi lande temperate (M. Paucă Comănescu, D. Gafta, G. Coldea,

30

A.

Oprea, I. Sârbu, A. Şuteu) ………………………………………

33

Tufărişuri temperate şi submediteraneene (M. Paucă Comănescu,

 

M.

Niculescu) ……………………………………………………….…

39

Pajişti naturale (A. Oprea, I. Sârbu, C. Drăgulescu, G. Coldea, D. Gafta) … Pajişti xerofile seminaturale şi facies cu tufişuri (M. Bărbos, I. Sârbu,

39

A.

Oprea, S. Oroian) ……………………………………………….….

44

Pajişti umede seminaturale cu ierburi înalte (S. Oroian, C. Drăgulescu,

 

D.

Gafta, A. Oprea, P. Burescu, I. Sârbu)

48

Pajişti mezofile (I. Sârbu, C. Drăgulescu, G. Coldea, S. Oroian, D. Gafta,

 

M.

Bărbos) ………………………………………………………….….

51

Turbării acide cu Sphagnum (G. Coldea, A. Oprea) ………………………

53

Mlaştini calcifile (G. Coldea, A. Oprea, I. Sârbu) ………………………….…

56

Grohotişuri (S. Mihăilescu, G. Coldea) ……………………………………….

58

Versanţi stâncoşi cu vegetaţie casmofitică (S. Mihăilescu, G. Coldea,

 

C.

Drăgulescu, M. Niculescu, D. Gafta, I. Sârbu) ……………………

60

Alte habitate stâncoase (O. Moldovan, I. Goia, D. Micu)

 

63

Păduri temperate europene (D. Gafta, M. Niculescu, A. Oprea, I. Sârbu,

 

G.

Coldea, V. Alexiu) …………………………………………

… …

64

Păduri mediteraneene şi macaroneziene montane de conifere (M. Niculescu, D. Gafta) ………………………………………….

81

IV. Habitate cu prezenţă incertă în România (D. Gafta, G. Coldea, M. Niculescu, P. Anastasiu, I. Sârbu, G. Groza) ……………………

82

V. Habitate indicate eronat ca prezente în România (D. Gafta, I. Sârbu,

P. Anastasiu, M. Făgăraş) ……………………………………

……….

86

Bibliografie consultată ………………………………………………………

89

Glosar de termeni tehnici ………………………………………………………

92

Index fitosociologic …………………………………………………………….… 95

PREFAŢĂ

Reţeaua ecologică Natura 2000 a fost desemnată pentru a asigura condiţii favorabile de conservare pentru toate speciile şi habitatele de interes comunitar. O etapă importantă, în procesul de extindere pe teritoriul ţării noastre, a fost parcursă prin îndeplinirea obiectivelor proiectului PHARE “Implementarea reţelei Natura 2000 în România”. Printre acestea s-a numărat şi tipărirea unui manual (în limba

română) de interpretare a habitatelor Natura 2000 din România, care să includă referiri la particularităţile acestora în contextul fizico-biogeografic al ţării noastre. De aceea, prezenta lucrare nu este doar o simplă traducere (parţială) a versiunii EUR 27 a Manualului de interpretare a habitatelor din UE (European Commission, 2007), ci conţine informaţii suplimentare care să faciliteze identificarea lor. Descrierea, analiza şi clasificarea vegetaţiei naturale prin metoda fitosociologică este una dintre tematicile preferate şi consacrate în ştiinţa românească. Manualul de interpretare a habitatelor din Uniunea Europeană (EUR 27) face însă uz de tipuri de habitate, uneori cu scurte referinţe cenotaxonomice. O primă încercare de legătură între cele două abordări a reprezentat-o clasificarea multiplă din monografia lui Doniţă et al. (2005, 2006). Lucrarea de faţă acoperă o nevoie reală de a interpreta fără echivoc habitatele Natura 2000 prezente în România, din punct de vedere al vegetaţiei (asociaţiilor vegetale) corespunzătoare, precum şi de a explica descrierile standard ale habitatelor europene publicului interesat din ţara noastră. Caracterizarea tipurilor de habitate prin liste exhaustive de specii de plante nu a reprezentat un obiectiv în această ediţie a manualului românesc. Prezenta lucrare constituie implicit şi o analiză critică a listei habitatelor Natura 2000, semnalate în fişele standard ale siturilor de importanţă comunitară propuse, şi a celei apărute în Anexa 2 a O.U.G nr. 57/20.06.2007. Acest lucru este justificat atât de apariţia ulterioară a versiunii EUR 27 a Manualului de interpretare a habitatelor din UE, cât şi de noile cunoştinţe acumulate între timp. Ne exprimăm speranţa, că acest manual va fi un instrument util în mâna tuturor celor care vor continua implementarea reţelei ecologice Natura 2000 în România, şi

că el va reprezenta un stimul pentru continuarea cercetărilor legate de clarificarea

statutului unor habitate incerte şi de caracterizarea fitosociologică cât mai detaliată a

habitatelor. Este de dorit ca o nouă ediţie a acestui manual, revizuită şi adăugită, să apară peste câţiva ani, odată cu stabilirea finală a ariilor speciale de conservare şi acumularea de noi cunoştinţe fitosociologice. Datorită nomenclaturii botanice, zoologice şi fitosociologice utilizate, suntem

conştienţi că acest manual nu este accesibil unui public larg, ci mai ales celor care au

o bază teoretică elementară în ecologie şi fitosociologie. Pentru a veni în

întâmpinarea cititorilor, principalii termeni tehnici au fost reuniţi şi definiţi în glosarul de la sfârşitul manualului. Identificarea în teren a habitatelor va putea fi

7

oricum făcută numai de specialişti, deoarece cunoaşterea florei spontane este indispensabilă. Dorim să mulţumim domnilor prof. dr. ing. Nicolae Doniţă şi C.S. I dr. Gavril Negrean, pentru sugestiile şi observaţiile făcute pe unul dintre ultimele draft-uri ale lucrării. Suntem recunoscători, de asemenea, colegilor prof. dr. Laszlo Rakosy (insecte), conf. dr. Ioan Coroiu (peşti, păsări şi mamifere), conf. dr. Laura Momeu (alge), şef lucr. dr. Ioan Ghira (reptile şi amfibieni) şi şef lucr. dr. Florin Crişan (licheni), pentru selectarea taxonilor prezenţi în România din categoriile de organisme indicate.

Cluj-Napoca, ianuarie 2008

Dan Gafta şi Owen Mountford

8

I. PREMISE TEORETICE ŞI LIMITE METODOLOGICE

Corespondenţa dintre tipurile de habitate şi tipurile de fitocenoze (cenotaxoni) s-

a realizat în baza următoarelor premise teoretice:

1. Habitatul, în accepţiunea dată în Directiva Habitate şi preluată pentru

programul Natura 2000, reprezintă de fapt un ecosistem sau grup de ecosisteme (Doniţă et al., 2005). Acest lucru rezultă evident din denumirea şi descrierea tipurilor

de habitate, în care se fac referiri nu numai la caracteristicile ecotopului, dar în special la cele ale biocenozelor ce ocupă staţiunile respective. 2. Un cenotaxon (elementar sau inferior) trebuie să corespundă unui singur tip

de habitat Natura 2000, condiţie impusă de necesitatea individualizării cât mai clare a tipurilor de habitate. Această corespondenţă s-a realizat ţinând cont de optimul ecologic al comunităţilor vegetale, deoarece unele pot apărea – sub formă de subasociaţii sau variante regionale - în mai multe tipuri de habitate.

3. Unui tip de habitat Natura 2000 îi pot corespunde mai multe asociaţii

vegetale sau cenotaxoni inferiori, atât datorită conotaţiei ecologice relativ largi atribuită tipului de habitat, cât şi numeroaselor combinaţii de specii vegetale (species assemblages) ce se pot forma în staţiuni diferite, dar ecologic echivalente. 4. Simpla prezenţă a unor specii de plante, indicate în Manualul de interpretare

a habitatelor din UE ca importante pentru caracterizarea şi identificarea unor tipuri

de habitate, nu implică obligatoriu existenţa în teren a habitatelor corespunzătoare. În general, speciile de recunoaştere trebuie să fie integrate în biocenoze bine conturate, a căror sinecologie reflectă condiţiile abiotice ale habitatului respectiv.

5. Asociaţiile vegetale edificate de specii adventive, recent naturalizate pe

teritoriul României, nu au fost luate în considerare pentru caracterizarea tipurilor de habitate. Aceasta se justifică prin faptul că, unul dintre obiectivele programului

Natura 2000 este conservarea habitatelor (semi)naturale, reprezentative pentru fiecare regiune biogegrafică din spaţiul UE. Odată cu propunerile privind asociaţiile vegetale asociate fiecărui tip de habitat, au fost evidenţiate unele limite şi dificultăţi metodologice:

Atribuirea asociaţiilor vegetale pe tipuri de habitate Natura 2000 are nişte limite impuse a priori de imperfecţiunea oricărei clasificări ecocenotice, deoarece la nivelul biosferei nu există discontinuităţi tranşante. Tipul de habitat sensu Doniţă et al. (2005, 2006) a fost conceput în sens mult mai restrâns, ceea ce a condus la descrierea unui număr destul de mare de tipuri şi, deseori, la o corespondenţă unică tip de habitat - asociaţie vegetală. Cu toate acestea, manualul nu şi-a propus să producă o revizuire a clasificării habitatelor din România. Tipurile de habitate Natura 2000 nu acoperă întreaga diversitate a vegetaţiei şi habitatelor din România. De aceea, o serie de asociaţii vegetale şi habitate

9

(ultimele, în accepţiunea lui Doniţă et al., 2005; 2006) nu sunt cuprinse în lucrarea de faţă. Numărul mare al sinonimelor în nomenclatura fitosociologică a putut determina o redundanţă în rândul asociaţiilor citate sau folosirea unor denumiri ce se vor dovedi invalide. Absenţa unor asociaţii vegetale descrise în literatură nu a permis indicarea unei referinţe cenotaxonomice precise la anumite tipuri de habitate, caz în care s-a apelat la o denumire generică (sensu lato) sau la (sub)alianţa de vegetaţie corespunzătoare. Descrierea tipurilor de habitate Natura 2000 în versiunea EUR 27 nu este întotdeauna atât de detaliată, încât să permită identificarea imediată a asociaţiilor vegetale corespunzătoare. Echivalenţa eco-floristică între unele asociaţii vegetale şi tipuri de habitate Natura 2000 este foarte greu de evaluat.

10

II. CE CONŢINE ACEST MANUAL?

Pentru fiecare tip de habitat Natura 2000, s-au indicat următoarele elemente de diagnoză: denumirea, codul Natura 2000 şi cel corespunzător clasificării habitatelor Palearctice, definiţia (descriere generală a vegetaţiei, cenotaxoni, caracteristici abiotice şi origine) – paragraful 1, speciile de plante şi animale caracteristice (paragraful 2), şi tipurile de habitate spaţial asociate celui în cauză (paragraful 3). Toate acestea au fost reproduse după manualul EUR 27, în afara următoarelor situaţii:

a) referirile la subtipuri / tipuri de habitate şi taxoni caracteristici altor regiuni biogeografice decât cele prezente în România au fost eliminate; b) erorile evidente detectate în manualul EUR 27 nu au fost asimilate în prezenta lucrare, operându-se mici modificări în vederea corectării lor. Pentru a evita interpretările greşite şi a “personaliza” cât mai mult manualul de faţă la contextul biogeografic al ţării noastre, s-a considerat oportun să se elimine şi unii taxoni vegetali care, deşi prezenţi în ţara noastră, nu sunt caracteristici habitatelor corespunzătoare din România. În acelaşi scop, s-au adăugat chiar, în câteva cazuri, taxoni vegetali ce caracterizează bine habitatele respective din ţara noastră. Cu toate aceste modificări, unele specii importante, precum cele edificatoare sau cele cu constanţă ridicată în asociaţiile vegetale indicate la fiecare tip de habitat (vezi aliniatul Veg mai jos), pot să nu se regăsească în lista speciilor de plante de la paragraful 2. Din acest motiv, dar şi din raţiuni de ordin teoretic (vezi premisa a 4-a în capitolul anterior), interpretarea şi identificarea habitatelor trebuie făcută în special prin prisma comunităţilor vegetale corespunzătoare. O serie de informaţii, în parte inedite, au fost adăugate după descrierea fiecărui tip de habitat:

HdR - habitatele corespunzătoare clasificării din România (Doniţă et al., 2006); Veg - cenotaxonii vegetali din România asociaţi habitatului respectiv (comunităţi cormofitice, briofitice sau algale); NrSCI - numărul siturilor de importanţă comunitară (SCI-uri) în care a fost semnalat tipul de habitat în cauză; NB - eventuale comentarii care să permită o diagnoză mai bună şi o identificare în teren mai uşoară a habitatelor Natura 2000, mai ales a celor care prezintă caracteristici specifice condiţiilor fizico-biogeografice ale spaţiului carpato- danubiano-pontic.

Aceste informaţii suplimentare se bazează pe monografia lui Doniţă et al. (2005, 2006), pe sinteza realizată de Schneider et Drăgulescu (2005), pe literatura fitosociologică de ultimă oră din ţară şi străinătate, pe banca de date Natura 2000 a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi, nu în ultimul rând, pe observaţiile din teren şi experienţa personală a autorilor.

11

Apelarea la referinţe cenotaxonomice se justifică prin lunga tradiţie şi popularitate pe care o are sistemul fitosociologic în ţara noastră, dar şi prin valoarea indicatoare a comunităţilor vegetale în raport cu habitatul pe care îl ocupă. De altfel, nomenclatura fitosociologică este utilizată deseori, chiar în manualul EUR 27, pentru definirea sau descrierea habitatelor. În cazul unor habitate marine - ce nu deţin o vegetaţie cormofitică/algală caracteristică şi/sau relevabilă fitosociologic - nu a fost posibilă indicarea unor cenotaxoni specifici. Din această cauză, acestor tipuri de habitate (de altfel, neincluse în HdR) li s-a acordat o atenţie suplimentară şi au fost descrise mai amănunţit în manualul de faţă. Habitatele Natura 2000, actualmente acceptate ca prezente în România, sunt grupate în capitolul III. Printre acestea, au fost considerate şi trei tipuri de habitate nesemnalate anterior (6120, 8330 şi 9140), care au fost identificate în teren sau au fost reconsiderate prin prisma noii versiuni (EUR 27) a manualului european al habitatelor. În capitolul IV sunt grupate câteva tipuri de habitate care nu au avut - la momentul publicării acestui manual - suficientă acoperire ştiinţifică în literatura de specialitate. De aceea, ele sunt amintite doar ca incerte, deşi apar în unele fişe standard ale SCI-urilor propuse. În capitolul V au fost enumerate şi comentate critic o serie de tipuri de habitate care, deşi nu sunt prezente în România, sunt totuşi citate în ultimele acte normative. După lista bibliografică, s-a considerat oportun să se adauge un glosar de termeni tehnici şi un index fitosociologic, care să facă manualul mai accesibil publicului interesat şi mai uşor de consultat. Trebuie specificat că în indexul fitosociologic apar numai cenotaxonii prezenţi în România, ce au fost enumeraţi în paragraful marcat cu Veg de la fiecare tip de habitat Natura 2000 (cu litere în italic sunt indicate sinonimele).

Abrevieri: agg. – agregat (taxonomic); al. – alianţă (de vegetaţie); as. – asociaţie (vegetală); CLAS. PAL. – clasificarea habitatelor Palearctice; et al. – şi alţii; ex. – exemplu; i.a. – inter alia (printre altele); NB – nota bene; p.p. – pro parte (în parte); s.l. – sensu lato; spp. – species plurimae (diverse specii); subal. – subalianţă (de vegetaţie); subas. – subasociaţie (vegetală); subsp. – subspecie; syn. – sinonim.

Semne convenţionale: * - habitat prioritar în conformitate cu Anexa 1 a Directivei Habitate 92/43/EEC.

12

III. HABITATE CU PREZENŢĂ CERTĂ ÎN ROMÂNIA

HABITATE COSTIERE ŞI DE SĂRĂTURI

Mare deschisă şi zone de ţărm

1110 Bancuri de nisip permanent submerse la mică adâncime [Sandbanks which are

slightly covered by seawater at all times] CLAS. PAL.: 11.125, 11.22, 11.31, 11.333

1) Bancurile de nisip sunt forme topografice înălţate, alungite, rotunjite sau neregulate, permanent submerse şi predominant înconjurate de ape mai adânci. Acestea constau în principal din sedimente nisipoase, însă depozite cu granulometrie mai mare, incluzând prundiş şi galeţi, sau cu granulometrie mai mică, incluzând mâl, pot fi de asemenea prezente pe un banc de nisip. Bancurile, pe care sedimentele nisipoase sunt dispuse într-un strat deasupra substratului dur, sunt clasificate drept bancuri de nisip, dacă bioturile asociate depind mai curând de nisip decât de substratul dur de dedesubt. “Permanent submerse la mică adâncime” înseamnă că deasupra unui banc de nisip adâncimea apei depăşeşte rareori 20 m sub nivelul hidrografic zero. Bancurile de nisip se pot însă extinde mai jos de 20 m sub nivelul hidrografic zero. De aceea, poate fi adecvată includerea unor astfel de zone mai adânci, care fac parte din formaţiunea caracteristică a bancului şi care găzduiesc biocenozele sale specifice. 2) Plante: Zostera sp., Potamogeton spp., Ruppia spp., Zannichellia spp., carofite. Pe multe bancuri de nisip nu cresc macrofite. 3) Bancurile de nisip pot fi întâlnite în asociere cu “suprafeţe de mâl şi nisip neacoperite de apa mării la maree joasă” (habitatul 1140) şi “recife” (habitatul 1170). De asemenea, bancurile de nisip pot constitui o componentă a habitatului 1130 (estuare) şi a habitatului 1160 (braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci). HdR R1101 Veg Zosteretum marinae Borgesen ex van Goor 1921; Zosteretum noltii Harmsen

1936.

NrSCI 6 NB În sectorul românesc al Mării Negre, acest habitat se întâlneşte sub următoarele forme:

Nisipuri fine, curate sau uşor mâloase, cu pajişti de Zostera, ce constituie prelungirea

submarină a plajei de nisip fin, fiind în contact direct cu zona mediolitorală de spargere a valurilor. Zostera marina, Z. noltii şi Zannichellia pedicellata formează pajişti submarine monospecifice sau mixte în golfuri adăpostite, acolo unde stabilitatea sedimentară duce la o depunere slabă de mâl.

13

Nisipuri medii sub formă de dune submarine, cu granulaţie medie, care, sub acţiunea curenţilor puternici şi a valurilor, formează bancuri submerse (dune hidraulice) paralele cu ţărmul. Prin acumularea în timp a nisipului, aceste bancuri pot deveni emerse, constituind insule mişcătoare sau bare de nisip permanente (de exemplu, insula Sacalin din faţa gurii Sf. Gheorghe). Nisipuri fine de mică adâncime, amestecate cu resturi de cochilii şi pietricele, dispuse de la ţărm până la izobata de 3-4 m. Acest facies este prezent de la gurile Dunării şi până la Constanţa, adăpostind biocenoze de nisipuri fine cu Lentidium mediterraneum. Nisipuri bine calibrate, dispuse de la 3-4 m până la 20 m adâncime. Acestea sunt mai slab reprezentate sau chiar lipsesc la nord de Capul Midia, deoarece aici fundurile mâloase se instalează de la adâncimi foarte mici (5-6 m). Speciile caracteristice sunt bivalvele Chamelea gallina, Donax trunculus, Cerastoderma glaucum, Tellina tenuis, Anadara inaequivalvis, Lentidium mediterraneum şi Mya arenaria, crustaceii Crangon crangon, Polybius vernalis, Diogenes pugilator, Upogebia pusilla şi peştii Gymnammodytes cicerelus, Trachinus draco, Uranoscopus scaber, Callionymus sp., Pomatoschistus sp., Pegusa lascaris. Nisipuri grosiere şi pietrişuri mărunte bătute de valuri se întâlnesc în micile golfuri ale coastelor stâncoase naturale expuse şi nu depăşesc câteva zeci de centimetri adâncime. Se prezintă sub forma unor plaje submerse foarte înguste, formate din nisip grosier şi pietriş provenit din degradarea rocii, remaniate în continuu de valuri. Galeţi infralitorali se întâlnesc pe alocuri, de-a lungul coastelor stâncoase naturale expuse, între adâncimile de 0,5 şi 2,5 m. Astfel de plaje submerse sunt parţial acoperite cu pietre rotunde şi aplatizate (galeţi), de obicei calcaroase, albe, modelate de valuri. Apar numai în zonele cu un hidrodinamism puternic şi sunt populaţi de crustacee izopode, amfipode şi de crabul Xantho poressa. „Camca” de la gurile Dunării se întâlneşte în zonele adăpostite, de mică adâncime, pe ţărmul Deltei Dunării. Camcaua este o suspensie densă de detritus vegetal de origine continentală, formată mai ales din resturi de stuf (Phragmites) mărunţite. Datorită stagnării şi descompunerii, condiţiile hipoxice sau anoxice determină instalarea unei faune de crustacee amfipode, viermi policheţi şi nematode.

1130 Estuare [Estuaries]

CLAS. PAL.: 13.2, 11.2

1) Partea din aval a văii unui râu, expusă mareelor şi extinzându-se de la limita apelor salmastre. Estuarele fluviilor sunt intrânduri ale coastei unde, spre deosebire de habitatul 1160 (braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci), există în general o influenţă substanţială a apelor dulci. Amestecul apei dulci cu apa de mare şi fluxurile reduse ale curenţilor în adăpostul estuarului conduc la depunerea de sedimente fine, adesea formând extinse depozite intermareice de nisip şi mâl. Acolo unde curenţii sunt mai puternici decât fluxul, majoritatea sedimentelor se depun şi formează o deltă la gura estuarului.

14

Gurile fluviilor baltice, considerate ca un subtip de estuar, au ape salmastre fără maree, prezentând o vastă vegetaţie specifică zonelor umede (helofită) şi o vegetaţie acvatică luxuriantă în zonele cu ape de mică adâncime. 2) Plante: Comunităţi de alge bentice. Animale: Comunităţi de nevertebrate bentice; constituie zone importante de hrănire

pentru multe specii de păsări. 3) Un estuar formează o unitate ecologică cu tipurile de habitat costier terestru înconjurătoare. În ceea ce priveşte conservarea naturii, aceste tipuri de habitat diferite nu ar trebui separate, şi această realitate trebuie luată în considerare în procesul de selectare a siturilor de importanţă comunitară. -

HdR Veg Fără vegetaţie cormofitică. NrSCI 2 NB Acest habitat cuprinde mediolitoralul şi infralitoralul, fiind caracterizat de o salinitate redusă a apelor de suprafaţă şi de pătrunderea spre amonte a unui strat de apă marină profundă. În zona de amestec a apelor dulci cu cele salmastre au loc procese chimice în urma cărora are loc precipitarea unor particule fine. Pe aceste nuclee minerale se agregă particule organice, având ca rezultat sedimentarea unor mâluri fine, îmbogăţite organic, în care predomină condiţii anoxice, reducătoare. Astfel de procese au loc la gurile de vărsare ale Dunării şi în băile Musura şi Sacalin (la contactul cu apele Mării Negre din faţa lor până la izobata de 20 m), unde biocenozele şi parametrii fizico-chimici sunt caracteristici apelor estuarine. De aceea, deşi mareele sunt foarte slabe (ca şi în mările Mediterană şi Baltică) şi gura de vărsare nu are forma tipică de pâlnie, aceste ape cu salinitate variabilă constituie un habitat estuarin.

1140 Suprafeţe de mâl şi nisip neacoperite de apa mării la maree joasă [Mudflats and sandflats not covered by seawater at low tide] CLAS. PAL.: 14

1) Nisipurile şi mâlurile de pe coastele oceanelor, mărilor conexe şi lagunelor aferente, neacoperite de apa mării la reflux, lipsite de plante vasculare, de obicei acoperite de alge albastre şi diatomee. Acestea au o importanţă deosebită în privinţa

resurselor de hrană disponibile pentru păsări de apă (Haematopodidae, Scolopacidae, Anatidae). Diferitele comunităţi mediolitorale de nevertebrate şi de alge care populează acest habitat pot fi utilizate pentru a defini subdiviziuni ale tipului 11.27; comunităţile de iarbă de mare care pot rămâne câteva ore neacoperite de apă în timpul fiecărei mareei au fost enumerate la 11.3; pentru vegetaţia bălţilor permanente salmastre se pot utiliza subdiviziunile tipului 11.4. Notă: Comunităţile de iarbă de mare (11.3) sunt incluse în acest tip de habitat. -

HdR

Veg

NrSCI

Fără vegetaţie cormofitică.

4

15

NB Există o contradicţie în descrierea acestui habitat în manualul EUR 27. Deşi la început se declară că aceste suprafeţe cu nisip şi nămol sunt lipsite de plante vasculare, în ultima notă se menţionează comunităţile de iarbă de mare! Acestea din urmă (Zosteretum marinae şi Zosteretum noltii) sunt caracteristice habitatului 1110, căruia îi corespunde (printre altele) codul 11.31 de la clasificarea habitatelor Palearctice. În condiţiile microtidale ale Mării Negre (amplitudinea mareelor de doar 0,3 m) şi Mediteranei, acest habitat se limitează la supralitoralul şi mediolitoralul plajelor nisipoase. Pe coastele româneşti se disting următoarele forme:

Nisipuri supralitorale, cu sau fără depozite detritice şi cu uscare rapidă, ce ocupă partea plajei care nu este udată de valuri decât în timpul furtunilor. Depozitele constau din materiale aduse de mare, de origine vegetală, animală sau antropică (reziduuri solide), precum şi din spuma densă provenită din planctonul marin. Fauna este alcătuită din crustacee izopode, amfipode şi mai ales insecte. Depozite detritice supralitorale cu uscare lentă, ce nu sunt udate de valuri decât în timpul furtunilor. În spaţiile libere dintre bolovani se acumulează resturi detritice, dar datorită umidităţii ridicate, detritusul se usucă greu. Fauna este alcătuită din detritivori, descompunători şi prădătorii acestora. Nisipuri mediolitorale, ce ocupă şia de nisip de la ţărm, pe care se sparg valurile. La Marea Neagră această şie este oricum limitată (de la +0,5 la -0,5 m), datorită amplitudinii neglijabile a mareelor. Specia caracteristică pentru plajele din sudul litoralului românesc este bivalva Donacilla cornea, iar pentru plajele Deltei Dunării amfipodul Pontogammarus maeoticus. Acumulări detritice mediolitorale, ce se formează în mediolitoralul ţărmurilor stâncoase, pe substrat de bolovăniş, galeţi sau pietriş, în continuitate cu depozitele detritice supralitorale cu uscare lentă. Fauna este reprezentată de izopodele din genurile Idotea şi Sphaeroma, şi de crabul Pachygrapsus marmoratus.

1150* Lagune costiere [Coastal lagoons] CLAS. PAL.: 21

1) Lagunele sunt întinderi de apă sărată costiere, de mică adâncime, cu salinitate şi volum de apă variabil, total sau parţial separate de mare prin bancuri de nisip sau prundiş ori, mai rar, de roci. Salinitatea poate varia, de la salmastru până la hiperhalin, în funcţie de cantitatea de precipitaţii, intensitatea evaporării, aportul de apă de mare proaspătă în timpul furtunilor şi de inundarea temporară cu apă de mare în timpul iernii sau la flux. Cu sau fără vegetaţie din Ruppietea maritimae, Potametea, Zosteretea sau Charetea (CORINE 91: 23.21 sau 23.22). - Flads şi gloes, considerate o varietate baltică a lagunelor, reprezintă mici ochiuri de apă, de obicei de mică adâncime, mai mult sau mai puţin delimitate, încă legate de mare sau izolate foarte recent de mare prin ridicarea pământului. Caracterizate prin stufărişuri bine dezvoltate şi vegetaţie submersă luxuriantă, şi având mai multe stadii de transformare morfologică şi floristică în procesul prin care porţiuni de mare devin uscat.

16

- Iazurile şi bazinele sărate pot fi, de asemenea, considerate lagune, cu condiţia să-şi aibă originea într-o veche lagună naturală transformată sau o mlaştină sărată, şi să fi suportat un impact minor în urma exploatării. 2) Plante: Callitriche spp., Chara canescens, C. baltica, C. connivens, Eleocharis parvula, Potamogeton pectinatus, Ranunculus baudotii, Ruppia maritima. În flads şi gloes, şi Chara spp. (Chara tomentosa), Lemna trisulca, Najas marina, Phragmites australis, Potamogeton spp., Stratiotes aloides, Typha spp. Animale: Celenterate - Edwardsia ivelli; Polichete - Armandia cirrhosa; Briozoare - Victorella pavida; Rotifere - Brachionus sp.; Moluşte - Abra sp., Murex sp.; Crustacee - Artemia sp.; Peşti - Cyprinus carpio, Mullus barbatus; Reptile - Testudo graeca; Amfibieni - Hyla arborea. 3) Mlaştinile sărăturate constituie o parte a acestui complex. HdR R2301 Veg Ruppietum maritimae (Hacquette 1927) Iversen 1934. NrSCI 1 NB Pe ţărmul românesc al Mării Negre, acest habitat este reprezentat de complexul lagunar Razelm – Sinoe şi Lacul Zăton. Datorită impactului produs de lucrările hidrotehnice, condiţiile tipice lagunare se întâlnesc azi mai ales în Laguna Sinoe. Aici salinitatea este foarte variabilă, linia de demarcaţie dintre apele dulci şi sărate putându-se deplasa cu sute de metri de mai multe ori pe zi sub influenţa vântului, simulând astfel condiţiile unei lagune cu maree. Fauna cuprinde specii caracteristice de peşti (Percarina demidoffi, Pelecus cultratus, Mugil sp., Liza sp., Alosa sp.) şi reptile (Emys orbicularis, Natrix tesselata).

1160 Braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci [Large shallow inlets and bays] CLAS. PAL.: 12

1) Intrânduri largi ale coastei unde, spre deosebire de estuare, influenţa apei dulci este în general limitată. Aceste întinderi de apă de mică adâncime sunt în general adăpostite de acţiunea valurilor şi conţin o mare diversitate de sedimente şi substrate, cu o zonare bine conturată a comunităţilor bentice. Aceste comunităţi au în general o mare biodiversitate. Limita apei de mică adâncime este uneori marcată de distribuţia asociaţiilor vegetale din Zosteretea şi Potametea. În această categorie pot fi incluse mai multe tipuri fiziografice, cu condiţia ca apa să fie puţin adâncă în cea mai mare parte a zonei: golfuri, băi, fiorduri, rias şi voes. 2) Plante: Zostera spp., Ruppia maritima, Potamogeton spp. (ex., P. pectinatus), Najas marina, alge bentonice. Animale: Comunităţi de nevertebrate bentice. HdR R2303 Veg Najadetum marinae Fukarek 1961. NrSCI 1 NB În lungul coastelor româneşti ale Mării Negre acest tip de habitat este reprezentat de băi (embayments): baia Musura şi baia Sacalin. Pe nisipurile mâloase

17

situate în zone adăpostite, de mică adâncime, se dezvoltă o floră şi faună cu elemente marine şi salmastricole.

1170 Recife [Reefs]

CLAS. PAL.: 11.24, 11.25A

1) Recifele pot fi concreţiuni biogene sau de origine geogenă. Sunt substrate dure, compacte, situate pe o bază solidă (tare) sau sedimentară (moale), care se ridică de pe fundul mării în zona infralitorală şi mediolitorală. Recifele pot susţine o zonare a comunităţilor bentice de alge şi de specii animale, precum şi concreţiuni coralogene sau abiogene. Clarificări:

- “Substrate dure compacte” sunt: roci (inclusiv roci moi, ex. cretă), bolovani şi

galeţi (în general având diametrul > 64 mm).

- “Concreţiunile biogene” sunt definite astfel: concreţiuni, încrustări, concreţiuni

coralogene şi straturi de cochilii de moluşte bivalve provenind de la animale moarte

sau vii, adică baze dure biogene care reprezintă habitate pentru specii epibiotice. - “Origine geogenăînseamnă: recife formate de substrate non-biogene.

- “Se ridică de pe fundul mării" înseamnă: reciful este distinct din punct de vedere topografic de fundul mării care îl înconjoară.

- “Zona infralitorală şi mediolitoralăînseamnă: recifele se pot întinde fără întrerupere de la zona infralitorală până în zona mediolitorală sau pot apărea numai în zona infralitorală, inclusiv în zone cu apă adâncă, precum zona batială. - Astfel de substrate dure, care sunt acoperite de un strat subţire şi mobil de sedimente, sunt clasificate ca recife dacă bioturile asociate depind mai curând de substratul dur decât de sedimentul de deasupra. - Acolo unde există o zonare neîntreruptă a comunităţilor infralitorale şi mediolitorale, trebuie respectată integritatea unităţii ecologice cu ocazia selectării siturilor de importanţă comunitară. - În acest complex de habitate este inclusă o varietate de forme topografice subtidale:

izvoare hidrotermale, munţi submarini, pereţi stâncoşi verticali, plăci orizontale, surplombe, piscuri, canioane, creste, suprafeţe stâncoase plane sau înclinate, stânci sfărâmate sau câmpuri de bolovani şi galeţi. 2) Plante: Diverse alge brune, roşii şi verzi. 3) Recifele pot fi găsite în asociere cu “bancuri de nisip permanent submerse la mică adâncime” (habitatul 1110) şi cu “peşteri marine” (habitatul 8330). De asemenea, recifele pot fi parte componentă a habitatului 1130 (estuare) şi a habitatului 1160 (braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci). -

HdR Veg Comunităţi algale: Cystoseiretum barbatae Pignatti 1962; Cystoseiretum crinitae Molinier 1958; Corallinetum officinalis Berner 1931; Ceramietum rubri Berner 1931; Porphyretum leucostictae Boudouresque 1971; Ceramio- Corallinetum elongatae Pignatti 1962; Enteromorphetum compressae (Berner

18

1931) Giaccone 1993; Verrucario-Melaraphetum neritioidis Molinier et Picard

1953.

NrSCI 3 NB În sectorul românesc al Mării Negre se întâlnesc următoarele categorii de recife:

Recife biogenice de Ficopomatus enigmaticus, ce sunt construite de viermele polichet tubicol Ficopomatus enigmaticus, ale cărui tuburi calcaroase cresc aglomerate şi cimentate între ele. Ele sunt similare recifelor biogenice construite de viermii policheţi tubicoli din genul Sabellaria pe coastele atlantice ale Europei, deosebirea fiind că Ficopomatus preferă apele adăpostite, liniştite şi cu salinitate variabilă. Crabii, bleniidele şi scorpiile de mare (Scorpaena sp.) cresc şi mai mult complexitatea acestui habitat, săpând galerii anastomozate în materialul poros al recifului. Recife biogenice de Mytilus galloprovincialis, ce sunt constituite din bancuri de midii, ale căror cochilii s-au acumulat de-a lungul timpului, formând un suport dur supraînălţat faţă de sedimentele înconjurătoare (mâl, nisip, pietriş mărunt sau amestec), pe care trăiesc coloniile de midii vii. Ele apar pe substrat sedimentar, cel mai frecvent între izobatele de 40 şi 60 m adâncime. Acest tip de recif este foarte important prin rolul ecologic crucial al bancurilor de midii în autoepurarea ecosistemului şi realizarea cuplajului bentic-pelagic. Izvoare hidrotermale sulfuroase de mică adâncime, ce sunt prezente în zona Mangalia - Cap Aurora între 0 şi 15 m adâncime, pe substrat pietros. Sunt uşor de depistat după halourile inelare alb-gălbui, formate de bacteriile tiofile care se dezvoltă în jurul lor. Aglomerări de stânci şi bolovani, ce apar în mediolitoralul ţărmurilor stâncoase. Ca şi habitat natural se întâlneşte în zonele Agigea, Cap Tuzla şi 2 Mai – Vama Veche. De asemenea, este foarte bine reprezentat, şi îşi exprimă plenar caracteristicile, de-a lungul tuturor digurilor construite din blocuri de stâncă şi stabilopozi, expuse direct mării deschise, acestea fiind însă habitate create artificial. Stânca supralitorală este situată deasupra nivelului mării şi este umezită de spuma valurilor sau udată numai în timpul furtunilor. Extinderea verticală depinde de hidrodinamism, de expunerea la soare şi de pantă. Acest habitat este populat de licheni (Verrucaria sp.), crustacee – în special izopode, crabul Pachygrapsus marmoratus şi indivizi izolaţi de Chthamalus. Stânca poate fi acoperită cu o peliculă alunecoasă de cianoficee epi- şi endo-litice în zonele poluate organic. Stânca mediolitorală superioară este situată în partea superioară a zonei de spargere a valurilor şi nu este acoperită permanent de apă, fiind udată intermitent de valurile mai înalte. Sunt prezente alge verzi (Cladophora sp.), iar molusca Mytilaster lineatus şi crustaceul Balanus improvisus pot forma centuri dense.

Stânca mediolitorală inferioară este situată în partea inferioară a zonei de spargere a valurilor şi este acoperită de apă în cea mai mare parte a timpului. Sunt prezente alge încrustante dar şi macrofite ca Enteromorpha şi Ceramium, iar dintre animale, briozoare, actinidii (Haliplanella), bivalvele Mytilaster şi Mytilus, crustacee amfipode şi izopode, crustaceul maxilopod Balanus, crabii Pachygrapsus marmoratus şi Eriphia verrucosa.

19

Stânca infralitorală cu alge fotofile pătrunde în adâncime până la maxim 10 m. Cuprinde numeroase faciesuri (inclusiv cu algele macrofite perene Cystoseira barbata şi Corallina officinalis) şi o mare diversitate algală şi faunistică. Stânca infralitorală cu Mytilus galloprovincialis pătrunde în adâncime până la maxim 28 m, la limita inferioară a platformelor stâncoase. În zona eufotică se suprapune cu reciful precedent, dar continuă în adâncime mult dincolo de limitele acesteia. Fauna cuprinde numeroase specii de spongieri, hidrozoare, polichete, moluşte, crustacee şi peşti. Habitatul este foarte important prin rolul bancurilor de midii în autoepurarea ecosistemului şi biofiltrarea apelor de îmbăiere din zona litorală. Bancuri infralitorale de argilă tare cu Pholadidae, care sunt situate la adâncimi variabile, acoperind suprafeţe mici dispuse fragmentar de-a lungul ţărmului. Galeriile săpate de bivalvele perforante Pholas dactylus şi Barnea candida conferă acestui recif o mare complexitate tridimensională şi permit instalarea unor elemente faunistice deosebite – de exemplu crabul Brachynotus sexdentatus.

1180 Structuri submarine create de emisiile de gaze [Submarines structures made by leaking gases] CLAS. PAL.: 11.24

1) Structurile submarine constau în plăci de gresie, pavaje şi coloane de până la 4 m înălţime, formate prin agregarea cimentului de carbonaţi rezultat din oxidarea microbiană a emisiilor de gaze, în special de metan. Formaţiunile sunt presărate cu orificii care emană gaz în mod intermitent. Metanul provine, cel mai probabil, din descompunerea microbiană a resturilor vegetale fosile. Primul tip de structuri submarine este cunoscut sub denumirea de recife cu emisii de bule. Aceste formaţiuni susţin o zonare a diferitelor comunităţi bentonice constând din alge şi/sau nevertebrate specifice substratelor marine dure, diferite de cele ale habitatului înconjurător. Animalele ce îşi caută adăpost în numeroasele crevase contribuie la sporirea biodiversităţii. În acest habitat este inclusă o varietate de forme topografice infralitorale, precum: surplombe, coloane şi structuri stratificate asemănătoare frunzelor cu numeroase interstiţii. Cel de-al doilea tip constă în structurile de carbonaţi din “ciupituri”. Acestea sunt depresiuni de pe funduri moi sedimentare, având o adâncime de maximum 45 m şi o

lăţime de câteva sute de metri. Nu toate aceste depresiuni sunt create de emisii de gaze, iar dintre acestea, multe nu conţin structuri substanţiale de carbonaţi şi din acest motiv nu sunt incluse în acest habitat. Comunităţile bentice constau din nevertebrate specifice substratelor dure şi sunt diferite de habitatul înconjurător, de obicei mâlos. Diversitatea comunităţii de animale acvatice care trăiesc în mâlul versantului ce înconjoară depresiunea poate fi, de asemenea, ridicată. 2) Plante: Recife cu emisii de bule – Dacă structura se încadrează în zona fotică, atunci pot fi prezente macroalge marine precum Laminariales, alte alge brune şi roşii folioase şi filamentoase. “Ciupituri” - de obicei, nici una. Animale: Recife cu emisii de bule – O mare diversitate de nevertebrate, precum

porifere,

şi

antozoare,

polichete,

gastropode,

decapode,

echinoderme,

precum

20

numeroase specii de peşti. În special polichetul Polycirrus norvegicus şi bivalva Kellia suborbicularis sunt speciile asociate cu recifele cu emisii de bule. “Ciupituri” – nevertebrate specifice substratului dur, incluzând hidrozoare, antozoare, ophiuride şi gastropode. În sedimentul moale din jurul “ciupiturilor” sunt prezente nematode, polichete şi crustacee.

3) Recifele cu emisii de bule pot fi întâlnite în asociere cu tipurile de habitat ”bancuri de nisip permanent submerse la mică adâncime” (1110) şi “recife” (1170). -

HdR Veg Fără vegetaţie cormofitică. NrSCI 2 NB Aceste structuri sunt prezente sub formă de plăci şi pavimente de gresii carbonatate începând de la adâncimea de 10 m, iar sub formă de muşuroaie şi coloane drepte sau ramificate începând de la 40-50 m adâncime, extinzându-se mult spre adânc în zona anoxică. Dimensiunile şi complexitatea acestor formaţiuni cresc odată cu adâncimea. Sunt răspândite în tot lungul sectorului românesc al Mării Negre, dar densitatea cea mai mare se înregistrează în dreptul Deltei Dunării.

Faleze şi ţărmuri stâncoase

1210 Vegetaţie anuală de-a lungul liniei ţărmului [Annual vegetation of drift-lines]

CLAS. PAL.: 17.2

1) Formaţiuni de plante anuale sau anuale şi perene, ocupând depozite de material grosier adus de curenţii marini şi pietrişuri bogate în materie organică azotată (Cakiletea maritimae p.p.). 2) Plante: Cakile maritima, Salsola kali, Atriplex spp., Polygonum spp., Euphorbia peplis, Elymus repens, Potentilla anserina şi, în special în formaţiunile mediteraneene, Glaucium flavum, Euphorbia paralias, Eryngium maritimum. La Marea Neagră acest habitat include comunităţi cu Cakile maritima şi Argusia (Tournefortia) sibirica. 3) Siturile propuse pentru acest habitat pot include comunităţi de Cakiletea maritimae dezvoltate pe pietriş sau pe substrate mixte de pietriş şi nisip (aceste amestecuri fiind adesea foarte dinamice şi variabile), însă astfel de tipuri de vegetaţie, dezvoltate pe plaje pur nisipoase, ar trebui considerate, după caz, ca parte a habitatului 2110 (dune mobile embrionare). HdR R1601 Veg Atripliceto hastatae-Cakiletum euxinae Sanda et Popescu 1999; Argusietum (Tournefortietum) sibiricae Popescu et Sanda 1975; Salsolo-Euphorbietum paralias Pignatti 1952 salsoletosum ruthenicae Pop 1985; Lactuco tataricae- Glaucietum flavae Dihoru et Negrean 1976. NrSCI 1

21

Mlaştini şi pajişti sărăturate atlantice şi continentale

1310 Comunităţi de Salicornia şi alte specii anuale care colonizează terenurile

mâloase şi nisipoase [Salicornia and other annuals colonising mud and sand]

CLAS. PAL.: 15.1

1) Formaţiuni compuse mai ales sau predominant din specii anuale, în special Chenopodiaceae, din genul Salicornia sau graminee, care colonizează porţiunile mâloase sau nisipoase, periodic inundate, ale mlaştinilor sărăturate marine sau

interioare. Thero-Salicornietea, Frankenietea pulverulentae, Saginetea maritimae. Subtipuri:

15.11

– Pajişti de brâncă (Thero-Salicornietalia): specii anuale (Salicornia spp.), ghirin (Suaeda maritima), sau uneori săricică (Salsola spp.). Formaţiuni ce colonizează zonele mâloase, periodic inundate, ale mlaştinilor sărăturate costiere şi bazinele sărăturate continentale.

15.14

– Comunităţi central eurasiatice de Crypsis: formaţiuni deschise de graminee anuale din genul Crypsis (Heleochloa), pe soluri de tip solonchak, ce colonizează zonele mâloase în curs de uscare ale depresiunilor umede ale stepelor şi mlaştinilor sărăturate (15.A) din Eurasia, din regiunea Panonică până în Extremul Orient.

2) Plante:

15.11 - Salicornia spp., Suaeda maritima;

15.14 - Crypsis spp., Cyperus pannonicus, Spergularia media, S. marina, Salicornia

spp., Lepidium latifolium, Chenopodium spp., Atriplex spp., Dianthus guttatus,

Artemisia santonicum. HdR R1511, R1515, R1518, R1527, R1528 Veg Crypsidetum aculeatae (Bojko 1932) Ţopa 1939; Heleochloëtum schoenoidis (Soó 1933) Ţopa 1939; Salicornietum prostratae Soó (1947) 1964; Suaedo- Salicornietum patulae (Brullo et Furnari 1976) Géhu 1984; Acorelletum pannonici Soó 1939; Hordeetum maritimi Şerbănescu 1965; Suaedetum maritimae Soó 1927; Suaedo-Kochietum hirsutae (Br.-Bl. 1928) Ţopa 1939;

Puccinellio-Spergularietum salinae (Feekes 1936) Tüxen et Volk 1937 atriplicetosum littoralis Sanda et al. 1977; Salsoletum sodae Slavnič (1939)

1948.

NrSCI 4

1410 Pajişti sărăturate mediteraneene (Juncetalia maritimi) [Mediterranean salt

meadows (Juncetalia maritimi)] CLAS. PAL.: 15.5

1) Diverse comunităţi mediteraneene şi vest-pontice (Marea Neagră) de Juncetalia maritimi. Diverse asociaţii sunt descrise la punctul 2) cu speciile lor de plante caracteristice.

22

Subtipuri:

15.51 – mlaştini sărăturate de pipirig înalt, dominate de Juncus maritimus şi/sau J.

acutus;

15.52 – mlaştini sărăturate de pipirig scund, rogoz şi trifoi (Juncion maritimi) şi pajişti umede din spatele litoralului, bogate în specii de plante anuale şi în leguminoase (Trifolion squamosi);

15.53 – pajişti mediteraneene halo-psamofile (Plantaginion crassifoliae).

2) Plante: Juncus maritimus, J. acutus, Carex extensa, Aster tripolium, Plantago cornuti, Scorzonera parviflora, Merendera sobolifera, Taraxacum bessarabicum, Samolus valerandi (15.51); Hordeum nodosum, H. maritimum, Trifolium squamosum, T. michelianum, Carex divisa, Ranunculus ophioglossifolius (15.52); Plantago crassifolia, Blackstonia imperfoliata, Orchis coriophora subsp. fragrans (15.53). HdR R1501 Veg Juncetum littoralis-maritimi Sanda et al. 1998; Juncetum littoralis Popescu et al. 1992 (syn.: Artemisio santonici-Juncetum littoralis (Popescu et Sanda 1992) Géhu et al. 1994); Juncetum maritimi (Rübel 1930) Pignatti 1953; Teucrio-Schoenetum nigricantis Sanda et Popescu 2002. NrSCI 1

Stepe continentale pe substrate bogate în săruri şi gips

1530* Mlaştini şi stepe sărăturate panonice [Pannonic salt-steppes and salt-marshes] CLAS. PAL.: 15.A1, 15.A2

1) Stepe, depresiuni, lacuri superficiale şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto- sarmatice, care sunt influenţate în mare măsură de un climat panonic cu temperaturi extreme şi ariditate estivală. Îmbogăţirea în săruri a solului se datorează evaporării intense a apei freatice în timpul verii. Aceste tipuri de habitate au origine parţial naturală şi parţial determinată de influenţa distinctă a păşunatului bovinelor. Vegetaţia halofitică constă în comunităţi de plante din depresiuni şi stepe sărăturate uscate, pajişti sărăturate umede, şi comunităţi de plante anuale din lacurile sărate, periodic inundate, cu zonare tipică. 2) Plante: Artemisia santonicum, Lepidium crassifolium, Puccinellia peisonis, Aster tripolium, Salicornia prostrata, Camphorosma annua, Plantago tenuiflora, Juncus gerardii, Plantago maritima, Cyperus pannonicus, Pholiurus pannonicus, Festuca pseudovina, Achillea collina, Artemisia pontica, Puccinellia limosa, Scorzonera cana, Petrosimonia triandra, Peucedanum officinale, Halocnemum strobilaceum, Frankenia hirsuta, Aeluropus littoralis, Limonium meyeri, L. gmelini, Nitraria schoberi, Carex distans, C. divisa, Taraxacum bessarabicum, Beckmannia eruciformis, Zingeria pisidica, Trifolium fragiferum, Cynodon dactylon, Ranunculus sardous, Agropyron elongatum, Halimione verrucifera (syn. Obione verrucifera), Lepidium latifolium, Leuzea altaica (syn. L. salina), Iris halophila, Triglochin maritima, Hordeum hystrix, Aster sedifolius, Scorzonera austriaca var. mucronata, Festuca arundinacea subsp. orientalis.

23

- quadripunctaria, Lycaena dispar; Mamifere - Spermophilus citellus; Păsări - Botaurus stellaris, Platalea leucorodia, Porzana parva, Ixobrychus minutus, Acrocephalus melanopogon, Aythya nyroca, Ardea purpurea, Panurus biarmicus. HdR R1502-R1510, R1512-R1514, R1516, R1517, R1519-R1526, R1529-

Callimorpha

Animale:

Moluşte

Helicopsis

striata

austriaca;

Insecte

-

R1533

Veg Halocnemetum strobilacei (Keller 1925) Ţopa 1939; Aeluropo-Puccinellietum limosae Popescu et Sanda 1975; Limonio-Aeluropetum littoralis Sanda et Popescu 1992; Caricetum divisae Slavnič 1948; Carici distantis-Festucetum orientalis Sanda et Popescu 1999; Taraxaco bessarabici-Caricetum distantis Sanda et Popescu 1978; Caricetum distantis Rapaics 1927; Camphorosmetum annuae (Rapaics 1916) Soó 1933; Artemisio-Petrosimonietum triandrae Soó 1927; Limonio gmelini-Artemisietum monogynae Ţopa 1939 (syn.: Staticeto- Artemisietum monogynae (santonicum) Ţopa 1939 inclusiv subas. asteretosum oleifolii Ştefan et al. 2007); Nitrario-Artemisietum maritimae Mititelu et al. (1979) 1980; Beckmannietum eruciformis Rapaics ex Soó 1930 (syn.:

Agrostio-Beckmannietum (Rapaics 1916) Soó 1933); Zingerietum (Agrostietum) pisidicae Buia et al. 1959; Trifolio fragiferi-Cynodontetum Br.- Bl. et Balas 1958; Ranunculetum sardoi (Oberd. 1957) Pass. 1964; Pholiuro- Plantaginetum tenuiflorae (Rapaics 1927) Wendelberger 1943; Agropyretum elongati Şerbănescu (1959) 1965; Halimionetum (Obionetum) verruciferae (Keller 1923) Ţopa 1939; Lepidio crassifolii-Puccinellietum limosae (Rapaics 1927) Soó 1957; Puccinellietum limosae Rapaics ex Soó 1933; Plantaginetum maritimae Rapaics 1927; Scorzonero mucronatae-Leuzeetum salinae Sanda et al. 1998; Iridetum halofilae (Prodan 1939 n.n.) Şerbănescu 1965; Scorzonero parviflorae-Juncetum gerardii (Wenzl 1934) Wendelberger 1943; Triglochini maritimae-Asteretum pannonici (Soó 1927) Ţopa 1939; Triglochini palustris- Asteretum pannonici Sanda et Popescu 1979; Hordeetum hystricis (Soó 1933) Wendelberger 1943; Peucedano officinalis-Festucetum pseudovinae (Rapaics 1927) Pop 1968 (syn.: Peucedano officinalis-Asteretum sedifolii Soó 1947 corr. Borhidi 1996); Artemisio santonici-Festucetum pseudovinae (Magyar 1920) Soó (1933) 1945; Achilleo-Festucetum pseudovinae Soó (1933) corr. Borhidi 1996; Puccinellio-Salicornietum Popescu et al. 1987; Aeluropo- Salicornietum Krausch 1965; Aeluropo-Puccinellietum gigantei Ştefan et al. 2000; Limonio bellidifolii-Puccinellietum convolutae Ştefan et al. 2001 (inclusiv subas. parapholietosum incurvae Ştefan et al. 2001); Puccinellietum distantis Soó 1937; Bassietum sedoidis (Ubrizsy 1948) Soó 1964; Camphorosmetum monspeliacae (Ţopa 1939) Şerbănescu 1965; Plantaginetum schwarzenbergianae-cornuti Borza et Boşcaiu 1965; Polypogonetum monspeliensis Morariu 1957; Heleochloëtum alopecuroidis Rapaics ex Ubrizsy

1948.

NrSCI 21

24

DUNE DE NISIP COSTIERE ŞI CONTINENTALE

Dune marine de pe coastele Atlanticului, Mării Nordului şi Mării Baltice

2110 Dune mobile embrionare [Embryonic shifting dunes]

CLAS. PAL.: 16.211

1) Formaţiuni costiere reprezentând primele stadii ale formării dunelor, constituite de ondulaţii sau suprafeţe de nisip înălţate ale plajei superioare, sau de o bordură situată înspre mare la baza dunelor înalte. 2) Plante:

16.2111 - Elymus farctus (Agropyron junceum), Leymus sabulosus; 16.2112 - Sporobolus pungens, Euphorbia peplis, Medicago marina, Eryngium maritimum. HdR R1602, R1605 Veg Elymetum gigantei Morariu 1957; Artemisietum tschernievianae (arenariae) Popescu et