Sunteți pe pagina 1din 87

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „GH.

ASACHI”
IAŞI – CERNĂUŢI 600

1
2
Constantin ACOZMEI

IAŞI – CERNĂUŢI 600


Bibliografie selectivă

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „GH. ASACHI”


IAŞI 3– 2008
Colaboratori:
Simona CARP
Mihaela HRISCU
Silvia PASCARIUC
Ina PRODAN
Diana SĂLCEANU

Tehnoredactare şi corectură: Constantin ACOZMEI

4
Cuvînt înainte

Bibliografia selectivă Iaşi – Cernăuţi 600 continuă


seria lucrărilor editate de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”
care se înscriu în bibliografia locală. Concepută ca instrument
de informare necesar, în momentul aniversării a 600 de ani de
atestare documentară a oraşelor Iaşi şi Cernăuţi, lucrarea
cuprinde numai publicaţii existente în patrimoniul bibliotecii,
reflectate în catalogul electronic.
Intenţia noastră este de a dezvolta această bibliografie,
prin includerea şi a altor publicaţii apărute în cele două spaţii
de spiritualitate românească. Motivaţia este clară, la ea
adăugîndu-se şi faptul că Biblioteca „Gh. Asachi” a construit
între Iaşi şi Cernăuţi, după anii ’90, durabile punţi culturale,
prin bibliotecile de carte românească înfiinţate la Cernăuţi şi
Herţa, prin desfăşurarea în duplex Iaşi – Cernăuţi a Salonului
Internaţional de Carte Românească, prin parteneriatele sale la
Sărbătoarea Limbii Române cu Societatea pentru Cultură şi
Literatură Română în Bucovina „M. Eminescu”, la sesiunile de
comunicări ştiinţifice cu Editura „Alexandru cel Bun” sau Casa
Limbii Române „Mihai Eminescu”, prin toate prieteniile
cultivate cu scriitori (Vasile Tărâţeanu, Arcadie Opaiţ, Ilie
Zegrea, Mircea Lutic, Ştefan Broască, Simion Gociu, Dumitru
Covalciuc, Ştefan Hostiuc), cercetători şi profesori universitari
(Grigore şi Lora Bostan, Gheorghe Jernovei, Alexandrina

5
Cernov, Ilie Luceac ş.a.), cu diplomaţii de la Consulatul
României la Cernăuţi (domnul consul general Romeo
Săndulescu, Iustinian Focşa, Iulian Popescu), cu interpreţi de
muzică uşoară (Carolina Jitaru) şi de muzică populară, cu
profesori, studenţi, elevi.
Este, aşadar, mai mult un semnal, intenţia instituţiei
fiind aceea de a realiza o bibliografie cvasi-exhaustivă, care
presupune o amplă documentare în arhivele de la Cernăuţi
(Ucraina) şi de la Iaşi.
Credem că nu puteam lăsa să treacă un an aniversar
pentru Iaşi şi Cernăuţi fără a aduce dovezi documentare, încă şi
încă o dată, fie şi prin această bibliografie selectivă, că
nedreptăţile istoriei şi vrerile marilor puteri nu pot rupe un
popor a cărui ţară rotundă, acum despărţită în trei – România,
R. Moldova, Nordul Bucovinei, Maramureşul istoric şi Sudul
Basarabiei (Ucraina) –, este unică şi indivizibilă în cultura
română.

Cătălin BORDEIANU
Catinca AGACHE

6
Privilegiul lui Alexandru cel Bun

7
Privilegiul lui Alexandru cel Bun

Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn


al Ţării Moldovei, Facem cunoscut cu această carte a noastră
tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu
sfetnicii şi cu orăşenii din tîrgul Lvov şi cu tot poporul lor şi
am făcut aşezămînt despre vămi, în ţara noastră... Şi le-am
rînduit vămi şi le-am uşurat să dea vamă, în ţara noastră
astfel...

...iar cine merge spre părţile tătăreşti <va plăti> pentru


12 cîntare, în Suceava, o rublă de argint, în Iaşi treizeci de
groşi şi în Cetatea Albă o jumătate de rublă de argint, iar cine
nu merge la Cetatea Albă va da la Tighina ca şi la Cetatea
Albă, afară de plata trecătorii, iar la strajă de fiecare car cîte
doisprezece groşi.
Iar cine va duce vite la tătari <va> plăti la vama
principală, în Suceava, de vită patru groşi, iar în Iaşi doi groşi,
iar la Tighina doi groşi, iar pentru o sută de oi, în Suceava
şaizeci de groşi, iar în Iaşi treizeci de groşi, iar la Tighina
treizeci de groşi. Aceasta este vama acelora care se duc la
tătari...

...La Suceava, în anul şase mii nouă sute şi şaisprezece


<1408> octombrie 6

8
IAŞI

9
10
0 GENERALITĂŢI

AGACHE, CATINCA.
Iaşi : efigii culturale : bibliografie selectivă : din fondul de
carte al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” / Elena Leonte,
Catinca Agache, Daniela Dimitriu, ... - Iaşi : Biblioteca
Judeţeană „Gh. Asachi”, 2002.
II 70538; 015/ I-30
ALEXANDRESCU, MARIETA.
15 ani : 1992-2007 : [Fundaţia „Prietenii Iaşului” - Emil
Alexandrescu] / volum omagial de Marieta Alexandrescu
şi Olga Rusu. - Iaşi : Tipo Moldova, 2007.
III 30526; 061/ A38
BEJAN, VLAD.
Permanenţa Basarabiei româneşti / Vlad Bejan. - Iaşi : PIM,
2005.
II 71936; 008/ B41
BEJAN, VLAD.
Personalităţi universitare ieşene din Basarabia / Vlad
Bejan, Ionel Maftei. - Iaşi : PIM, 2006.
II 73319
BIBLIOTECA Universitară între tradiţie şi devenire /
[coordonator: Cornelia Mîţă]. - Iaşi : Biblioteca Centrală
Universitară „M. Eminescu”, 1988.
II 48715
BUSUIOC, NICOLAE.
Biblioteca „Gh. Asachi” - 80 : O istorie de suflet şi de
minte / Nicolae Busuioc, Vicenţiu Donose . - Iaşi :
Editura Vasiliana '98, 2000.
II 65773

11
BUSUIOC, NICOLAE.
Cetatea gânditoare / Nicolae Busuioc. - Iaşi : Cronica, 2005.
II 74247; 008/ B96
BUSUIOC, NICOLAE.
Iaşii dintre milenii / Nicolae Busuioc ; pictură şi grafică de
Dan Hatmanu. - Iaşi : Universitas XXI, 2001.
II 66673; 008/ B96
BUSUIOC, NICOLAE.
Oglinzile cetăţii : dialoguri ieşene / Nicolae Busuioc. - Iaşi :
Omnia, 1993.
II 53333; 008 / B96
BUSUIOC, NICOLAE.
Oglinzile cetăţii : dialoguri ieşene : vol. 1-3 / Nicolae
Busuioc. - Chişinău : Ştiinţa, 1994-1996.
II 55166
CLOŞCĂ, CONSTANTIN.
Cultura şi civilizaţia românilor : itinerar istoric / Constantin
Cloşcă. - Galaţi : Editura Fundaţiei Academice Danubius,
2004.
II 75614
DAFIN, IOAN.
Alte figuri ieşene / Ioan Dafin. - Iaşi : Viaţa Românească,
19__.
II 49146
IAŞII de aproape şi de departe / volum alcătuit de Alexandru
Dobrescu ; [volum ilustrat cu desene de Dan Hatmanu]. -
Iaşi : EM.OL.IS, 2008.
III 30989; 008/ I-30
IAŞUL contemporan : cartea personalităţilor. - Iaşi :
Cronica, 1993.
IV 2942; 008/ I-30

12
ILISEI, GRIGORE.
Oleacă de taifas : interviuri mărturisitoare / Grigore Ilisei. -
Iaşi : Polirom, 1998.
I 20488
IVĂNESCU, DUMITRU.
Documentul între biografie şi operă / Dumitru Ivănescu. -
Iaşi : ALFA, 2004.
II 71447; 002/ I-96
JUMARĂ, DAN.
Biblioteci, gazete, manuscrise în fonduri documentare
ieşene : studii / Dan Jumară. - Iaşi : ALFA, 2006.
II 75110
JUMARĂ, DAN.
CARTEA muzeelor literare ieşene / Lucian Vasiliu, Ioana
Vasilescu-Coşereanu, Dan Jumară. - Iaşi : Timpul , 2000.
I 20919; 069/ C27
LEONTE, ELENA.
IAŞI : efigii culturale : bibliografie selectivă : din fondul de
carte al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” / Elena Leonte,
Catinca Agache, Daniela Dimitriu, ... - Iaşi : Biblioteca
Judeţeană „Gh. Asachi”, 2003.
II 71413; 015/ I-30
LEONTE, ELENA.
O istorie a culturii ieşene în date : 1400 - 2000 / Elena
Leonte, Ionel Maftei. - Iaşi : Princeps Edit, [s.a.].
III 29802; 008/ L48
LEONTE, ELENA.
O istorie a culturii ieşene în date : 1408 - 2008 / Elena
Leonte, Ionel Maftei. - Iaşi : Princeps Edit, 2008.
III 30975; 008/ L48

13
LUCRĂRILE prezentate la Primul Simpozion
Internaţional „D.I. Mangeron - Anastasie Başotă -
Nicolae Oiţă” . - Iaşi : Editura D.I. Mangeron, 2005.

MAFTEI, IONEL.
Personalităţi ieşene / Ionel Maftei. - Iaşi : Comitetul de
cultură şi educaţie socialistă al judeţului Iaşi, 1972_.
Vol. 1: Omagiu. - 1972.
Vol. 2: Omagiu. - 1975.
Vol. 3: Omagiu. - 1978.
Vol. 4: Omagiu. - 1982.
Vol. 5: Omagiu. - 1985 .
Vol. 6: Omagiu. - 1996.
Vol. 7: Omagiu. - 1997.
Vol. 8: Omagiu. - Iaşi : Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei - Trinitas. - 2000.
Vol. 9: Omagiu / prefaţă: acad. Constantin Ciopraga. - Iaşi :
Erota-Tipo . - 2001.
Vol. 10: Omagiu / Ioan Timofte ; prefaţă: Al. Husar. - Iaşi :
PIM. - 2004.
Vol. 11: Omagiu / Ioan Timofte ; prefaţă: prof. univ. dr. Al.
Husar. - Iaşi : PIM. - 2008.
II 25467
MAFTEI, IONEL.
Personalităţi ieşene / Ionel Maftei ; alcătuire Gheorghe
Palade. - Chişinău : Universitas, 1992-1993.
Vol. 1: [A-J]. - 1992.
Vol. 2: [K-Z]. - 1993.
II 53415
MITICAN, ION.
Palatul marilor uniri / Ion Mitican. - Iaşi : [s.n.], 2000.
II 66062

14
MOSCOVICI, LIVIU.
Ghidul bibliotecilor ieşene / Liviu Moscovici, Nicolae
Busuioc. - Iaşi : Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”,
1990.
II 51160; 027/ M91
MUZEUL de Literatură Română Iaşi / Constantin Parascan,
Liviu Rusu, Dumitru Vacariu, Lucian Vasiliu. - Iaşi :
Editura Muzeului Literaturii Române, 1989.
II 64888; 069/ M99
O SUTĂ şaptezeci şi cinci de ani de presă românească :
[Albina românească] : 1829-2004 : începuturile presei
româneşti : album aniversar / alcătuit în redacţia revistei
„Albina românească” - serie nouă, redactor Corneliu Leu.
- Bucureşti : Realitatea, 2004.
ARS V 637; 070/ O-86
OPREA, ION N.
Personalităţi moldave / Ion N. Oprea. - Iaşi : PIM, 2008.
II 76002
OSTAP, CONSTANTIN V.
Trăitori sau trecători prin Târgu' Ieşului... : „Umbre” care
au onorat oraşul nostru... / Constantin Ostap, Ionel
Maftei ; cu o prefaţă de acad. Constantin Ciopraga. - Iaşi :
Editura Vasiliana '98, 2005_.
Vol. 1: 2005.
Vol. 2: 2006.
II 72361
PARADAIS, CLAUDIU.
Un ctitor uitat - Scarlat Vârnav / Claudiu Paradais. - Iaşi :
Junimea, 1984.
III 17758; 069 / P32

15
POPESCU, NICOLETA.
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” – Iaşi :
Monografie / Nicoleta Popescu, Liviu Papuc, Radu
Tătărucă. - Iaşi : [s.n.], 1989.
II 50825
RAVEICA, TITUS.
Memoria amfiteatrelor / Titus Raveica. - Bucureşti :
Tinerama, 1994_.
Vol. 1: 1994.
Vol. 2: Iaşi : Junimea, 1997.
Vol. 3: Iaşi : Institutul European, 2001.
II 56264
TALPALARU, VALENTIN.
Biblioteci rurale centenare din judeţul Iaşi / Valentin
Talpalaru. - Iaşi : Editura Vasiliana '98, 2004.
II 71329; 027/ T14

16
1 FILOZOFIE

BORDEIANU, CĂTĂLIN.
C. Dimitrescu-Iaşi : studiu monografic : sociologie,
filosofie, politică, estetică, pedagogie / Cătălin
Bordeianu. - Ed. a 3-a revăzută şi adăugită. - Chişinău :
Centrul Naţional de Drept : Garuda-Art, 2004.
II 71634
IOAN, PETRU.
Petre Botezatu : zări şi etape în edificarea unei opere /
Petru Ioan. - Iaşi : Editura Ştefan Lupaşcu, 2006.
I 22962
IOAN Petru Culianu : omul şi opera / volum coordonat de
Sorin Antohi ; traduceri de Corina Popescu, Claudia
Dumitriu, Ioana Ieronim, Cristina Ionică, Tereza Culianu-
Petrescu. - Iaşi : Polirom, 2003.
II 69314; 14/ C94
OMAGIU. DIMA, TEODOR.
Teodor Dima : currente calamo / [editori: prof. univ. dr.
Cătălin Bordeianu, lect. univ. dr. Ştefan Alexandru
Băişanu]. - Iaşi : Institutul Naţional pentru Societatea şi
Cultura Română, 2003.
III 28248; 1/ D42
TOMA, ALEXANDRU.
Constantin Dimitrescu-Iaşi : un Democrit al românilor /
Alexandru Toma. - Bucureşti : Editura didactică şi
pedagogică, 1996.
II 60445; 14/ D43T

17
2 RELIGIE. TEOLOGIE

ARHIEPISCOPIA Iaşilor în 1995 : devenire şi dăinuire


creştină . - Iaşi : Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei - Trinitas, 1995.
III 23785; 26/ A77
CU TIMP şi fără timp : Arhiepiscopia Iaşilor în date şi
imagini / colectivul editorial: arhim. dr. Varlaam
Merticariu, pr. Mihail Ciocan, pr. Nicolae Dascălu, ... -
Iaşi : Trinitas, 2005.
IV 4162; 26/ C97
DESPINESCU, ANTON.
Episcopul Anton Durcovici : o viaţă închinată lui
Dumnezeu şi Bisericii / Dănuţ Doboş, Anton
Despinescu. - Iaşi : Sapientia, 2002.
II 68762
GABOR, IOSIF.
Necrolog : misionari şi preoţi autohtoni : diecezani şi
franciscani, clerici şi fraţi călugări care au lucrat în
Moldova pe teritoriul actual al diecezei de Iaşi : 1600-
2000 / pr. Iosif Gabor, pr. Iosif Simion. - Iaşi : Presa
Bună, 2001.
III 27481
HRISTOS în Moldova / coordonator volum: pr. Nicolae
Dascălu ; redactor: pr. Eugen-Sebastian Teacu ; tipărit cu
binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei. - Iaşi : Trinitas, 2001_ .
Vol. 1: Antologie de documente privind Mitropolia Moldovei,
1401-2001. - 2001.
V 1760

18
MORARU, ALOIS.
Păstorii Diecezei de Iaşi şi rectorii Seminarului diecezan /
Alois Moraru, Iosif Răchiteanu. - Iaşi : Sapientia, 2004.
II 72027
MÜLLER, FLORIAN.
Viaţa Episcopului de Iaşi, dr. Anton Durcovici, martir / Pr.
prof. dr. Florian Müller ; traducere: Pr. Ioan Simon şi
Martin Jäger. - Iaşi : Presa Bună, 1993.
II 54540; 282 / D95M

19
3 ŞTIINŢE SOCIALE. POLITICĂ. ECONOMIE. DREPT.
ADMINISTRAŢIE. ÎNVĂŢĂMÂNT. FOLCLOR

AGENDA Locală 21 : Planul local de dezvoltare durabilă a


municipiului Iaşi . - Iaşi : Primăria Municipiului, 2002.
352/354/ A 27
ANCEL, JEAN.
Preludiu la asasinat : progromul de la Iaşi, 29 iunie 1941 /
Jean Ancel ; traducere de Carol Bines ; prefaţă de Yehuda
Bauer. - Iaşi : Polirom, 2005.
III 29555; 323/ A50
APOSTOLESCU, VIRGIL.
Isprăvnicia ţinutului Iaşi : 1828-1860 : inventar arhivistic /
Virgil Apostolescu, Ema Apostolescu. - Bucureşti : [s.n.],
1984.
III 19181
BACIU, GENŢIANA.
Tătăraşi - memoria unui cartier / Genţiana Baciu, Matei
Bejenaru, Dan Lungu. - Iaşi : Editura Universităţii „Al.I.
Cuza”, 2007.

BOTEZ, CONSTANTIN.
Istoria unei citadele muncitoreşti : Nicolina - Iaşi : 1892-
1972 / Const. Botez, Dem. Urmă, L. Eşanu. - Iaşi :
Editura Universităţii „Al.I. Cuza” : Uzina Mecanică
„Nicolina”, 1972.
III 27692
cARTier : 2004-2007 / traduceri: Sorana Lupu, Alexandru
Bounegru ; fotografii: Matei Bejenaru, Livia Pancu. -
[s.l.] : [s.n.], 2007.
379.8/ C27

20
CLOŞCĂ, CONSTANTIN.
Ateneul „Tătăraşi” din Iaşi - aşezămînt cultural naţional
(1919-1940) / Const. Cloşcă. - Iaşi : Junimea, 1984.
II 43152; 374 / C57
CREATIVE Iaşi : A Guide to Creative Industries in Iaşi,
România. - Iaşi : British Council, 2006.
III 29650; 338.2/ C84
DOCUMENTE statistice privitoare la oraşul Iaşi / editate de
Ioan Caproşu şi Mihai Răzvan Ungureanu. - Iaşi : Editura
Universităţii „Al.I. Cuza”, 1997_.
Vol. 1: (1755-1820). - 1997.
Vol. 2: (1824-1828). - 1997.
III 25634
DUMAS, OLIVIER.
Iaşi sub auspiciile Francofoniei : Comunitatea franceză şi
francofonă în Moldova secolelor al XIX-lea, al XX-lea,
... al XXI-lea = Iaşi à l'heure de la Francophonie : La
communauté francaise et francophone de Moldavie,
XIXe, XXe, XXIe siècle / Olivier Dumas, Guillaume
Robert ; traducere Ioana Grecu. - Iaşi : Samia, 2006.
316.7/ D89
GRUP Şcolar de Arte şi Meserii „Gh. Asachi” : monografie
: 1840-2000 / coordonator: Magda Dumitrescu ;
redactori: prof. Cristina Moşu, arh. Angela Ioan, Paul
Ioan . - Iaşi : [s.n.], 2000.
IV 3569; 373/ G42
INSTITUTUL de Medicină şi Farmacie Iaşi : 1879-1979 /
Cristina Ionescu, Constantin Romanescu, Constantin
Marinescu, ... ; fotografii: Roman Tighineanu. - Iaşi :
Fides, 1979.

21
ISTORIA Universităţii din Iaşi / autori: I. Agrigoroaiei, Em.
Bold, Gh. Buzatu, ... ; redactori responsabili: Gh. Platon,
V. Cristian. - Iaşi : Junimea, 1985_.
Vol. 1: 1985.
Vol. 2: 1860-1985 : Dezvoltarea ştiinţei. - 1986.
III 18405
ÎNVĂŢĂMÂNTUL ieşean de inginerie chimică : 1912-
1937-1997 / coordonatori: Ion Balasanian, Valeria Marta
Gorduza. - Iaşi : Cermi, 1997.
II 63006; 378 / I-59
LEGE pentru înfiinţarea Societăţii Comunale a Apelor
Potabile din municipiul Iaşi : Statutele Societaţii
Comunale a Apelor Potabile din municipiul Iaşi . -
Bucureşti : Imprimeria centrală, 1936.
II 43504
LEON, CONSTANTIN.
Figuri din Baroul ieşean / Const. Leon. - Iaşi : Lumea, 1938.
III 18945
MITICAN, ION.
Primăria municipiului Iaşi : pagini de istorie, evocări,
legende / Constantin Ostap, Ion Mitican. - Iaşi :
Tehnopress, 2001.
III 19025; 352/ O-86
NEAGOE, STELIAN.
Triumful raţiunii împotriva violenţei : (Viaţa universitară
ieşană interbelică) / Stelian Neagoe. - Iaşi : Junimea,
1977.
II 32873; 378 / N31
NEGUSTORI peste vremi : istoricul Camerei de Comerţ şi
Industrie Iaşi : 1864-2000 / coordonator: Mihail M.
Vlasov. - Iaşi : Camera de Comerţ şi Industrie, 2000.
347.7/ N43

22
NOUĂZECI de ani de învăţământ agronomic universitar la
Iaşi / Constantin Vasilică (coord.), Gerad Jităreanu
(coord.), Petru Magazin, ... - Iaşi : Editura Ion Ionescu de
la Brad, 2002.
III 28849
O SUTĂ douăzeci şi cinci de ani de învăţământ medical
superior la Iaşi / Universitatea de Medicină şi Farmacie
„Gr.T. Popa” . - Iaşi : Editura Gr.T. Popa, 2004.
III 29966
O SUTĂ cinci zeci de ani de învăţămînt economic academic
la Iaşi / Vasile C. Nechita, Dumitru Rusu, Nicolae Stoica,
... - Iaşi : Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1992.
II 54144
PANU, GEORGE.
Portrete şi tipuri parlamentare / G. Panu ; ediţie îngrijită de
Dan Jumară. - Iaşi : ALFA, 2001.
II 67630; 328/ P27
PAVEL, EMILIA.
Le Costume populaire de la zone de Iassy : [album] / Emilia
Pavel. - Iaşi : Complexul Muzeistic Iaşi, 1970.
ARS III 115 F
PAVEL, EMILIA.
Portul popular din zona Iaşi : [album] / Emilia Pavel. - Iaşi :
Casa Judeţeană a Creaţiei Populare Iaşi, 1969.
ARS III 112; 391 / P46
PAVEL, EMILIA.
Portul popular din zona Iaşi : [album] / Emilia Pavel. - Iaşi :
Complexul Muzeistic Iaşi, 1970.
ARS III 115

23
ROMANESCU, C.
Facultatea de Medicină Iaşi (1879-1948) : Aportul şcolii
ieşene în dezvoltarea medicinii româneşti / dr. C.
Romanescu. - Iaşi : [s.n.], 1969.
III 27053
UNIVERSITATEA „Petre Andrei” : O universitate pentru
mileniul III : micromonografie / concepţie şi texte: prof.
univ. dr. Odette Arhip ; coordonare: dr. ec. I. D.
Adumitrăcesei ; fotografii: student Alex. Ciobîcă. - Iaşi :
Junimea, 2007.

24
5 ŞTIINŢE TRORETICE ŞI NATURALE

BUTNĂRAŞU, EMIL.
Rezervaţia Dealul Repedea / Emil Butnăraşu, Petru Ştefan. -
Iaşi : Editura Noël, 2002.
III 28093
ERHAN, ELENA.
Date noi privind diferenţierile climatice între zona urbană
şi periurbana a Iaşului / Elena Erhan. - Iaşi : [s.n.],
1985.
III 24265
GRĂDINA Botanică : ghid / [autori: prof. dr. Mandache
Leocov, dr. doc. Emilian Ţopa, Maria Lazăr, ...]. - Iaşi :
Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1985.
II 47160
GRĂDINA Botanică : ghid / [autori: prof. dr. Mandache
Leocov, dr. doc. Emilian Ţopa, dr. Ion Sârbu, ...]. - ed. a
2-a revazută. - Iaşi : Editura Universităţii „Al.I. Cuza”,
1988.
II 51156
GRĂDINA Botanică : ghid / [autori: prof. dr. Mihai Mititiuc,
dr. Ion Sârbu, dr. Ionel Lupu]. - ed. a 3-a revazută. - Iaşi :
[s.n.], 1993.
II 58968; 58/ G75
THE MATHEMATICIAN Radu Miron : His Work and
Life at 75 Anniversary / edited by prof. dr. Mihai
Anastasiei. - Iaşi : Editura Universităţii „Al.I. Cuza”,
2003.
III 28771

25
6 ŞTIINŢE APLICATE. MEDICINĂ. TEHNICĂ

BEJAN, VLAD.
Farmacodinamia factorilor naturali din staţiunea balneară
Nicolina / Vlad Bejan, Victor Bejan, Mihai Nechifor. -
Iaşi : BIT, 1997.
III 27026
BOIŞTEANU, PETRU.
Socola : o stare de spirit / Petru Boişteanu, Radu Andrei,
Ioan Mihalache. - Iaşi : Cantes, 2005.

CASA glasurilor noastre : Radio Iaşi : 55 de ani : o culegere


de gânduri şi sentimente / Gloria Lăcătuşu. - Iaşi :
Cronica, 1996.
II 59532; 654 / C28
CENTRUL de Cercetări pentru Oenologie : zece ani de
activitate ştiinţifică : 1992-2002 / [coordonator: Valeriu
D. Cotea]. - Iaşi : Editura Ion Ionescu de la Brad, 2003.
II 70697
CHIRICA, VASILE.
Podgorii ieşene / Vasile Chirica, Silviu Văcaru. - Iaşi : Helios,
2000.
II 66067; 634.8/ C44
CLINICA I Medicală Iaşi : 1881-1981 : un secol de
activitate . - Iaşi : [s.n.], 1981.
II 40120
COTEA, VALERIU D.
Profiluri în timp / Valeriu D. Cotea. - Iaşi : Cantes, 2002.
III 28858

26
EPITROPIA Generală a Casei Spitalelor Sfîntul Spiridon
Iaşi : 1824-1948 : inventar arhivistic . - Bucureşti : [s.n.],
1971.
III 19178
FORTUS : un deceniu în universul muncii şi creaţiei
tehnice româneşti . - Iaşi : Combinatul de Utilaj Greu,
1986.
V 1554
IORDACHE, CONSTANTIN M.
Aviatori ieşeni / comandor (r) aviator Iordache Constantin,
comandor (r) aviator Bujeniţă Batog Mihail. - Iaşi : Ars
Longa, 2006.
II 73769; 629.7/ I-70
JUMĂTATE de veac de radiofonie la Iaşi : [2 noiembrie
1941 - 2 noiembrie 1991] . - Iaşi : [s.n.], 1991.
III 20297; 654/ R15
MARINESCU, CONSTANTIN GH.
Personalităţi ale şcolii medicale ieşene / prof.univ.dr.doc.
Constantin Marinescu, medic primar geriatru Elena
Marinescu. - Iaşi : Samia, 2008.
II 75767
MITICAN, ION.
Iaşi : Gara amintirilor / Ion Mitican. - Iaşi : Tehnopress,
2000.
III 17268
MONOGRAFIA transportului în comun de călători din
municipiul Iaşi : 1898-1998 / documentare şi redactare
ing. Constantin V. Ostap, ing. Eugenia G. Ursescu. - Iaşi :
Editura A 92, 2000.
629.1/ M88

27
OMAGIU înaintaşilor / coordonator: Valeriu D. Cotea. - Iaşi :
Editura Ion Ionescu de la Brad, 2002.
III 28835
OSTAP, CONSTANTIN.
Din istoria utilizării curentului electric la Iaşi / Constantin
Ostap, Eugenia G. Ursescu. - Iaşi : [s.n.], 1979.
II 35345
PIROZYNSKI, TADEUSZ.
Socola : un secol de psihiatrie / T. Pirozynski, Al. Pascu. -
Iaşi : Cariatide, 1994.
II 54806
PODGORIA Cotnari / Valeriu D. Cotea, Mircea Ciubotaru,
Nicolae N. Barbu, ... ; coordonator: Valeriu D. Cotea. -
Bucureşti : Editura Academiei Române, 2006.
III 30382; 634.8/ P88
PRUTEANU, PAUL.
Contribuţie la istoricul spitalelor din Moldova : Spitalele
din Moldova dependente de Epitropia generala a
Casei Sf. Spiridon, de la primele începuturi pînă la
unirea serviciilor sanitare ale moldovei şi Munteniei /
conf. dr. Paul Pruteanu. - Bucureşti : Editura medicală,
1957.
II 9799; 614.2/ P96
SEMICENTENAR : Clinica II Ginecologie Iaşi : decembrie
1994 ; Centenar prof. dr. Gheorghe Plăcinţeanu . - Iaşi
: Polirom, 1994.
II 59645
SÎRBU, CULIŢĂ.
Podgoriile Cotnari, Iaşi şi Huşi : studiu botanic / dr. Culiţă
Sîrbu. - Iaşi : Editura Ion Ionescu de la Brad, 2003.
III 28847

28
7 ARTĂ. RECREERE. DIVERTISMENT. SPORT

ARAMĂ, IVONA ELENA.


Maeştri şi discipoli : Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi :
(1860-1914) / Ivona Elena Aramă. - Iaşi : PIM, 2008.
ARS IV 616; 73/76/ A70
ARAMĂ, IVONA ELENA.
Ştefan Hotnog : (1920-1993) : mirajul culorii / Ivona Elena
Aramă. - Iaşi : PIM, 2008.
ARS IV 615; 75/ H84A
ARTA interbelică românească în colecţiile Muzeului de
Artă din Iaşi . - Iaşi : Palatul Culturii, 2005.
ARS III 354
BĂLĂCEANU, GHEORGHE.
Fragmente de suflet pentru suflet / Gheorghe Bălăceanu. -
Iaşi : PIM, 2005.
II 73291; 75/ B19
BĂLĂCEANU, GHEORGHE.
Pagini de artă naivă ieşeană = Naïve Art Pages from Iaşi /
Gheorghe Bălăceanu. - Iaşi : PIM, 2003.
ARS II 659; 7/ B19
BĂLĂCEANU, GHEORGHE.
Să ne cunoaştem artiştii în viaţă / Gheorghe Bălăceanu. -
Iaşi : Timpul , 2001.
IV 3645; 75/ B19
BĂLĂNESCU, SORINA.
Surâzător comediantul trecea : Miluţă Gheorghiu / Sorina
Bălănescu. - Bucureşti : Fundaţia Culturală „Camil
Petrescu”, 2005.
III 29613; 792/ G42B

29
BENEDICT, CRISTIAN.
Octav Băncilă / text de Cristian Benedict. - Bucureşti :
Meridiane, 1961.
ARS I 23
BISERICA Sfinţii Apostoli Ppetru şi Pavel - Bărboi : album
color . - Iaşi : Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 2000.
ARS II 646; 726/ B54
BLAZIAN, H.
Gh. Asachi : [album] / H. Blazian. - Bucureşti : Editura de
Stat pentru Literatură şi Artă, 1956.
ARS II 6
BOŢOCAN, MELANIA.
Hronicul muzicii ieşene / Melania Boţocan, George Pascu. -
Iaşi : Editura Noël, 1997.
II 60594
BURSUC, IONUŢ.
Iaşi în imagini = Iaşi in images : [album] / Ionut Bursuc,
Florin Pâslaru. - Iaşi : Graphos, 2008.
ARS II 676; 908/ B95
CALINIC BOTOŞĂNEANUL, EPISCOP AL IAŞULUI.
Un personaj plurivalent al cetăţii, Claudiu Paradais :
(eseist, muzeograf, critic şi istoric de artă) / carte
iniţiată, alcătuită, îngrijită şi editată de P.S. Calinic
Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. -
Cluj-Napoca : Gedo, 2007.
II 75596; 7/ P32C
CÂRCIULEANU, ION.
Mănăstirea Galata - Iaşi / pr. I. Cârciuleanu. - Iaşi : Editura
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - Trinitas, 1991.
III 22064

30
CIMITIRUL Eternitatea Iaşi / Olga Rusu, Constantin Ostap,
Adrian Pricop, ... ; coordonare generală şi revizie: Lucian
Vasiliu, Ioan Holban ; album iconografic, coperta şi
machetare: Constantin Liviu Rusu. - Iaşi : Cronica, 1995.
IV 3060; 71/ C49
CIOBOTARU, ANCA DOINA.
Teatrul - dincolo de scenă / Anca Doina Ciobotaru. - Iaşi :
Princeps Edit, 2006.
II 75017; 792.9/ C51
CIOBOTARU, ANCA DOINA.
Teatrul de animaţie între magie şi artă / Ciobotaru, Anca
Doina. - Iaşi : Princeps Edit, 2006.
II 73947; 792.9/ C51
CIUCĂ, VALENTIN.
Constantin D. Stahi : [album] / Valentin Ciucă. - Bucureşti :
Meridiane, 1983.
ARS II 550
CIUCĂ, VALENTIN.
Exerciţii de fidelitate : eseuri, portrete, vernisaje / Valentin
Ciucă. - Iaşi : ART XXI, 2007.
III 30373; 7/ C55
CIUCĂ, VALENTIN.
Otto Briese / Valentin Ciucă. - Iaşi : Cronica, 2002.
ARS II 652; 75/ B83C
CIUCĂ, VALENTIN.
Penelul şi paleta : Mihai Coţovanu / Valentin Ciucă. - Iaşi :
ART XXI, 2006.
ARS II 666; 75/ C79C

31
CIUCĂ, VALENTIN.
Un secol de arte frumoase la Iaşi / Valentin Ciucă ; [prefaţă:
acad. Răzvan Theodorescu ; traducere în limba engleză:
Adelina Spînache]. - Ed. a 2-a. - Iaşi : ART XXI, 2005.
ARS IV 586; 73/76/ C55
CIUCĂ, VALENTIN.
Val Gheorghiu / Valentin Ciucă. - Iaşi : ART XXI, 2005.
ARS II 665; 75/ G42C
CÎNTEC, OLTIŢA.
Luceafărul 50 : o istorie evenimenţială / Oltiţa Cîntec. - Iaşi
: Cronica, 2000.
III 26540; 792.9/ C90
CLOŞCĂ, CONSTANTIN.
Puterea culturii : Ateneul „Tătăraşi” - Iaşi / Constantin
Cloşcă. - Iaşi : ALFA, 2002.
II 68536; 727/ C57
COHN, GEORGETA.
Emanoil Bardasare : 1859-1935 / Georgeta Cohn. - Iaşi :
Muzeul de Artă Iaşi, 1970.
ARS II 254
COMARNESCU, PETRU.
Octav Băncilă : [album] / Petru Comarnescu. - Bucureşti :
Meridiane, 1972.
ARS II 356; 75 / B26C
CONSTANTIN Radinschi : Între real şi imaginar - reveria
. - Iaşi : PIM, 2002.
ARS I 562
COŞERU, EMIL.
Dramaturgia românească pe scena Teatrului Naţional din
Iaşi : de la origini până la 1916 / Emil Coşeru. - Iaşi :
Princeps Edit, 2005.
II 72418; 792/ C73

32
COŞERU, EMIL.
Repertoriul Teatrului Naţional din Iaşi de la origini pînă la
1916 / Emil Coşeru. - Iasi : Princeps Edit, 2008.
II 75924; 792/ C73
COZMEI, MIHAIL.
Pagini din istoria învăţământului artistic din Iaşi : 1860-
1995 / Mihail Cozmei. - Iaşi : Academia de Arte „George
Enescu” Iaşi, 1995.
III 24247
CUMPĂTESCU, ANDONE.
Personalităţi ale Iaşului în imagini medalistice / Andone
Cumpătescu. - Iaşi : Junimea, 2002.
IV 3751; 737/ C94
DASCĂLU, NICOLAE.
Pelerin în Iaşi : ghid pentru vizitatori / text: pr. Nicolae
Dascălu şi prof. Sorin Iftimi ; tipărit cu binecuvîntarea
I.P.S. Mitropolit Daniel . - Iaşi : Editura Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei - Trinitas, 2000.
II 66224; 726/ D20
DOBOŞ, DĂNUŢ.
Catedrala romano-catolică Iaşi / Dănuţ Doboş, Stelea
Cheptea, Anton Despinescu, ... ; coordonator Dănuţ
Doboş. - Iaşi : Presa Bună, 2005.
III 30326
EPURE, MARIA.
Octav Băncilă / Epure Maria. - Bucureşti : Editura de Stat
pentru Literatură şi Artă, 1956.
ARS II 122
FECHECI, AURORA.
Iaşi : specificul naţional în arhitectură / Aurora Fecheci. -
Iaşi : Sedcom Libris, 1999.
I 20881; 72/ F29

33
FECHECI, AURORA.
Iaşii : arhitectuă şi legendă / Aurora Fecheci. - Iaşi : Sedcom
Libris, 2003.
IV 3871
FECHECI, AURORA.
Monumente arhitectonice ieşene : Stiluri şi cronologie /
Aurora Fecheci. - Iaşi : Cariatide, 1994.
III 23192; 72 / F29
FLOREA, PAVEL.
Mănăstirea Frumoasa / Pavel Florea. - Bucureşti :
Meridiane, 1970.
ARS I 304
GHEORGHIU, MIHAI.
Mănăstiri şi biserici din România = Monasteries and
Churches of Romania : Moldova şi Bucovina =
Moldova and Bucovina / Mihai Gheorghiu ; versiunea
engleză: Alina Cârâc ; imagini: Dan Ioan Dinescu, Ştefan
Petrescu, Mircea Savu. - Bucureşti : Noi Media Print,
2005.
ARS V 653
THE GREAT Medieval Coin Hoard of Iaşi : (Historical
Significance of the Great Medieval Coin Hoard of Iaşi -
2002) / edited by Virgil Mihailescu-Bîrliba ; translated by
Adrian Poruciuc and Norbert Poruciuc. - Iaşi : Institutul
European, 2006.
V 1837
GRIGORAŞ, NICOLAE.
Curtea şi Biserica Domnească din Iaşi. - Bucureşti :
Meridiane, 1970.
726.5 / G82

34
GRIGORAŞ, NICOLAE.
L'Eglise des Trois Hierarques / N. Grigoraş. - Bucureşti :
Meridiane, 1965.
ARS I 244 F
GRIGORAŞ, NICOLAE.
Mănăstirea Cetăţuia / N. Grigoraş. - Bucureşti : Meridiane,
1966.
ARS I 270; 726 / G82
GRIGORAŞ, NICOLAE.
Mănăstirea Cetăţuia / N. Grigoraş. - Ed. a 2-a. - Bucureşti :
Meridiane, 1968.
ARS I 269; 726 / G82
GRIGORAŞ, NICOLAE.
Le Monastère de Cetăţuia / N. Grigoraş. - Bucureşti :
Meridiane, 1966.
ARS I 551
HATMANU, DAN.
Iaşul, evocare sentimentală : desene / de Dan Hatmanu;
Prefaţă de Alecu Ivan Ghilia. - Iaşi : Editura Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei - Trinitas, 1997.
ARS IV 548
HÂRTOPEANU, FRIDA.
Hârtopeanu / Frida Hârtopeanu ; versiunea în limba germană
Ilse Strasmann ; versiunea engleză Adrian Solomon. -
Bucureşti : ARC 2000, 2003.
ARS V 631; 75/ H33
IAŞI : chipuri în bronz, marmură şi piatră / Olga Rusu,
Viorela Lăcătuşu, Constantin-Liviu Rusu, Codrin
Lăcătuşu ; cuvânt înainte: Claudiu Paradais. - ed. a 2-a,
revăzută şi adăugită. - Iaşi : Editura Vasiliana '98, 2004.
IV 3954; 725/ I-30

35
IFTINCHI, COSTEL.
Forme din suflet / Costel Iftinchi. - Iaşi : PIM, 2006.
II 74819; 73/76/ I-37
ILISEI, GRIGORE.
Victor Mihăilescu Craiu / Grigore Ilisei ; fotografii: Mihai
Neagu ; traducerea textelor: Simona Modreanu, Adina
Berneagă, Ecaterina Elisei. - Iaşi : Omnia, 2008.
ARS V 726; 75/ M69-I
ILUCĂ, VASILE.
Hoinar în jurul Iaşului / Vasile Ilucă. - Ed. a 2-a. - Iaşi :
Trinitas, 2002.
III 28030; 75/ I-43
IONIUC, ADRIANA.
80 de ani de la Inaugurarea Palatului de Justiţie şi
Administrativ din Iaşi : 11 octombrie 1925 / Adriana
Ioniuc. - Iaşi : Editura Fundaţiei Axis, 2005.
III 29632
ISTORICUL Monumentului Unirii de la 1600 din Iaşi /
redactat de: ing. Constantin Ostap, colonel (r) Constantin
Popa ; prefaţă de general de brigadă (r) Constantin Bucos
; postfaţa: acad. Canstantin Ciopraga. - Iaşi : Editura
Vasiliana '98, 2006.
III 30434; 725/ I-87
JUMARĂ, DAN.
Vechi edificii ieşene : studii / Dan Jumară. - Iaşi : Princeps
Edit, 2007.
II 74665 ; 72/ J89
LEONTE, IOAN.
Biserica „Nicoriţă” Iaşi / pr. paroh Ioan Leonte ; prof. ec.
Fănică A. Ungureanu-Racoviţa. - Iaşi : ALFA, 2008.
II 75998

36
LISTA caselor şi a dughenilor capitalei supuse la
vremelnica dare a somelor pentru îmbunătăţirea
uliţilor capitalei, legiuite de Divanul obştesc,
încuviinţate de prea în. Domn. Iaşi, Institutul Albinei,
1853 / ediţie îngrijită de G. Crăciun şi A. Pricop. - Iaşi :
Editura Noël, 2000.
II 65743
MACARIE, GHEORGHE.
Barocul : artă şi mentalitate în Moldova epocii lui Vasile
Lupu / Gheorghe Macarie. - Iaşi : Cronica, 2005.
II 74243
MIHALACHE, CARMEN.
Dialoguri în atelier / Carmen Mihalache ; [prefaţă Valentin
Ciucă]. - Iaşi : Cronica, 2005.
II 73201
MITICAN, ION.
Romantica poveste a Palatului Roznovanu / Ion Mitican. -
Iaşi : Tehnopress, 2002.
III 28026
MITICAN, ION.
Strada Lăpuşneanu de altădată : plimbare nostalgică / Ion
Mitican. - Iaşi : Tehnopress, 2002.
III 28017; 71/ M81
MURGU, ALEXANDRU.
Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi /
Alexandru Murgu. - Iaşi : Sedcom Libris, 2004.
I 22024; 75/ M97
NEGRU, RADU.
Petru Hârtopeanu / text de Radu Negru. - Bucureşti :
Meridiane, 1968.
ARS I 290; ARS I 290

37
O SUTĂ DOUĂZECI ŞI CINCI de ani de la dezvelirea
monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt din Iaşi şi
prezentarea poemului „Doina” de Mihai Eminescu la
Societatea Junimea. - Iaşi : Biblioteca Judeţeană „Gh.
Asachi”, 2008.
II 76025
OPREA, ŞTEFAN.
Căruţa lui Thespis / Ştefan Oprea. - Iaşi : Opera Magna,
2005.
II 71787; 792/ O-64
PARADAIS, CLAUDIU.
Pictori ieşeni / Claudiu Paradaiser. - Bucureşti, 1972.
75/ P32
PARADAIS, CLAUDIU.
Victor Mihăilescu Craiu / Claudiu Paradais. - Bucureşti :
Meridiane, 1984.
ARS I 416
PARADAISER, MARIA.
Gheorghe Popovici : 1859-1933 / Maria Paradaiser. - Iaşi :
Muzeul de artă Iaşi, 1969.
ARS II 256
PASCU, GEORGE.
Muzicienii Iaşului / George Pascu, Iosif Sava. - Bucureşti :
Editura muzicală, 1987.
II 47949; 78 / P40
PĂCURARIU, MIRCEA.
Mănăstiri din România = Monasteries of Romania / preot
prof. dr. Mircea păcurariu ; fotografii: Dan Ioan Dinescu,
Mircea Savu ; versiunea engleză: Sorin Nastasia. -
Bucureşti : Noi Media Print, 2001.
ARS IV 574

38
PÂSLARU, FLORIN.
Iaşi în imagini = Iaşi in images : [album] / Florin Pâslaru,
Ionuţ Bursuc. - Iaşi : Graphos, 2007.
ARS V 725; 908/ P41
PERIFERIC 7 : International Biennal for Contempoarary
Art / edited by Marius Babias, Angelika Nollert ;
traducători: Daniela Ciubotaru, Malcolm Green, Sorana
Lupu, Irina Scurtu. - Iaşi : Polirom, 2006.
IV 4168; 7/ P52
POPA, RADU.
Mănăstirea Golia / Radu Popa. - Bucureşti : Meridiane, 1966.
ARS I 261
SUHAR, LIVIU.
Liviu Suhar : [album] / Liviu Suhar. - Iaşi : PIM, 2003.
ARS V 622
TEODORESCU, AFRODITA.
Arta postbelică ieşeană : izvoare şi tendinţe / Afrodita
Teodorescu. - Iaşi : Media-Tech, 2002.
II 69113
TEODORESCU, AFRODITA.
Dimensiune politică şi realitate artistică în plastica
postbelică ieşeană / Afrodita Teodorescu. - Iaşi : Media-
Tech, 2002.
II 69112
THEODORESCU, RĂZVAN.
Piatra Trei Ierarhilor / Răzvan Theodorescu, Ioan Oprea ;
traducere în limba franceză: Daniel Corbu ; traducere în
limba engleză: Roxana Dascălu. - Ed. a 2-a, revăzută şi
adăugită. - Iaşi : Princeps Edit, 2002.
ARS IV 562; 726/ T51

39
TOPORAŞ, VIORICA.
Memoria acuarelei / Viorica Toporaş ; coordonator: Valentin
Ciucă ; traduceri franceză: Magda Ciopraga şi Viorica
Gulivati ; traduceri engleză: Ioana Hrimiuc Toporaş. -
Iaşi : PIM, 2006.
ARS IV 593; 75/ T76
UNGUREANU-RACOVIŢA, FĂNICĂ A.
Mănăstirea Golia din Iaşi : scurtă monografie / Fănică A.
Ungureanu-Racoviţa. - Iaşi : Timpul , 2001.
II 66599
UNGUREANU-RACOVIŢA, FĂNICĂ A.
Mănăstirea „Lacuri” de la Deleni-Hârlău / prof. Fănică A.
Ungureanu-Racoviţa. - Iaşi : ALFA, 2005.
II 72842
VASILIU, V.D.
Bisericile ortodoxe din Iaşi / V.D. Vasiliu. - Iaşi : PIM, 2004.
II 71940
THE WAY of Orthodox Monasticism in Iaşi Country :
[guide] / translator: Laura Lleon, Răzvan Porumb ; photo
by Virgil Băbii, Vitalie Danciu ; printed with the blessing
of his eminence Daniel Metropolitan of Moldavia and
Bucovina. - Iaşi : Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei - Trinitas, 2001.
III 27455; 726/ W36
WERNER, MIHAELA.
Tentaţia abisului : destine dramatice limită în situaţii limită :
transpuneri în limbaj scenic / Mihaela Werner. - Iaşi :
Princeps Edit, 2006.
II 73948; 792/ W56

40
ZABORILĂ, MIHAI.
Licăriri : (viaţa artistică-efemeră?) / Mihai Zaborilă ;
colaboratori: Daniela-Elena Zaborilă, Mihaela Dradici. -
Ed. a 2-a. - Iaşi : Erota, 2002.
II 68805; 78/ Z11
ZABORILĂ, MIHAI.
Panoramic artistic : (consemnări de regizor) / Zaborilă
Mihai. - Iaşi : PIM, 2005.
II 74816
ZAHARIA, D.N.
Iaşul vernisajelor / D.N. Zaharia. - Iaşi : Cariatide, 1995_.
Vol. 1: 1995.
Vol. 2: Iaşi : Editura Dosoftei. - 2000.
II 58048
ZUP, MARIA-ANA.
Mănăstirea Dobrovăţ : 500 de ani de la ctitorire / Maria-
Ana Zup ; traducere în limba engleză de Geanina
Ţurcanu. - Iaşi : Editura Golia, 2004.
IV 4160; 726/ Z94

41
8 LINGVISTICĂ. FILOLOGIE. LITERATURĂ

AGRIGOROAIEI, ELIDIA.
Drumuri ieşene / Elidia Agrigoroaiei. - Bucureşti : Sport-
Turism, 1982.
I 15324; 859.0-92 / A28
AMARU, BOGDAN.
Colivia cu „sburători” : reportaje şi alte scrieri / Bogdan
Amaru ; ediţie îngrijita de Dumitru Mitrana şi Nicolae
Petre ; nota asupra ediţiei Dumitru Mitrana. - Craiova :
Sitech, 2005.
II 74427; 821.135.1-92/ A45
APETROAIE, LIVIU.
Sadoveanu şi Iaşii : (1904-2004) / Liviu Apetroaie, Olga
Rusu, Cecilia Maţincu ; [prefaţa de Constantin Dram]. -
Iaşi : Editura Opera Magna, 2004.
I 21922; 821.135.1.09/ S13A
ARDELEANU, C.
Pe străzile Iaşului : nuvele / C. Ardeleanu. - Bucureşti :
Cartea Românească, 19__.
II 47010
BARDAN, VASILE.
Ioanid Romanescu în apărarea poeziei / Vasile Bardan. -
Ed. a 2-a. - Iaşi : Princeps Edit, 2006.
II 74977
BĂLĂNESCU, SORINA.
Peisaj ieşean cu oameni de teatru şi spectacole : (1980-
2001) / Sorina Bălănescu. - Iaşi : Princeps Edit, 2004.
II 71841; 821.135.1.09/ B19

42
BEJAN, VLAD.
Dincolo de neguri e patria mea : [memorii] / Vlad Bejan. -
Iaşi : Terra Nostra, 2001.
II 67383; 821.135.1-94/ B41
BOMHER, NOEMI.
Cavalerii - Poeţi din raiul ieşean / Noemi Bomher. - Iaşi :
Universitas XXI, 2004.
II 72380
BUSUIOC, NICOLAE.
Jurnalul unei biblioteci : Arta de a şterge praful de pe cărţi /
Nicolae Busuioc. - Chişinău : Ştiinţa, 2001.
II 66430; 859.0-94/ B96
BUSUIOC, NICOLAE.
Scriitori ieşeni contemporani : dicţionar biobibliografic /
Nicolae Busuioc. - Iaşi : Junimea, 1997.
II 60081; 859.0.09/ B96
BUSUIOC, NICOLAE.
Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani : 1945-2002 :
dicţionar / Nicolae Busuioc. - Iaşi : Editura Vasiliana '98,
2002.
III 27809; 859.0.09/ B96
CARAGIALE în Iaşii Junimii : Anul Caragiale / Olga Rusu,
Dan Jumară, Ion Mitican, Ştefan Oprea, ... ; prefaţă: Dan
Mănucă. - Iaşi : Timpul , 2002.
II 68580; 859.0.09/ C23
CIUBOTARU, CRISTINA-ANCA.
Sălaşul sufletelor : (crochiuri sentimentale) / Cristina Anca
Ciubotaru. - Iaşi : Editura „Gr.T. Popa”, 2005.
IV 4003

43
CRĂCIUN, BORIS.
Metropola de pe şapte coline / Boris Crăciun. - Iaşi : Junimea
Noël, 1985.
II 44265; 859.0-92/ C81
CRĂCIUN, GEORGETA.
„Acţiunea H” la Complexul muzeistic Iaşi în documente
inedite / Georgeta Crăciun. - Iaşi : Editura Noël, 2004.
II 70671; 821.135.1-94/ C81
CRĂCIUN, GEORGETA.
Iaşi : zile revoluţionare între două solstiţii : 1989-1990 :
spicuiri din cele trăite, citite şi auzite / Georgeta Crăciun.
- Iaşi : Editura Noël, 2003.
II 69343
DAN, ILIE.
Altfel de martori : [eseuri] / Ilie Dan. - Iaşi : Editura
Vasiliana '98, 2002.
II 67827; 859.0-4/ D14
DOCSĂNESCU, NICOLAE.
Drum spre inima ţării : [note de călătorie] / Nicolae
Docsănescu. - Bucureşti : Albatros, 1987.
II 46776; 859.0-992 / D61
DUMBRAVĂ, ION.
Nord-Est : (note, personaje, jurnal) / Dumbravă, Ion. - Iaşi :
ALFA, 2003.
II 76244; 821.135.1-94/ D89
GHEORGHIU, TRAIAN N.
Miercurile de la „Însemnări Ieşene” . - Junimea, 1980.
II 37190; 859.0-94 / G42
HOLBAN, IOAN.
Cortina de sticlă : publicistică / Ioan Holban. - Iaşi : Princeps
Edit, 2006.
II 72997; 821.135.1-92/ H75

44
IACOBAN, MIRCEA RADU.
Uimiri : Iaşul amintirilor? : 1994-2001 : [memorialistică] /
Mircea Radu Iacoban. - Bucureşti : Viitorul Românesc,
2001.
II 67258; 859.0-94/ I-13
ILISEI, GRIGORE.
Cu Geoge Lesnea prin veac / Grigore Ilisei. - Ed. a 2-a
revăzută şi adăugită. - Iaşi : Editura Moldova, 1996.
II 59660
ILUCĂ, VASILE.
Iaşii lui Eminescu / Vasile Ilucă. - Iaşi : Helios, 2003.
II 69982; 821.135.1.09/ E48-I
ILUCĂ, VASILE.
Punctul pe ... i / Vasile Ilucă. - Iaşi : PIM, 2005.
II 72820
IOANID Romanescu în amintirile contemporanilor /
selecţie de texte şi prefaţă de Daniel Corbu. - Iaşi :
Princeps Edit, 2006.
II 73872; 821.135.1.09/ R70
ION Creangă în amintirile contemporanilor / selecţie texte
şi prefaţă de Daniel Corbu. - Iaşi : Princeps Edit, 2006.
II 72960; 821.135.1.09/ C84
IOSUB, G.
Iaşul văzut din Israel / G. Iosub. - Iaşi : Junimea, 2003.
II 70126; 821.135.1-94/ I-76
LĂCĂTUŞU, GLORIA.
Clipe împotriva morţii / Gloria Lăcătuşu. - Iaşi : Editura
Vasiliana '98, 2005.
III 29794; 821.135.1-92/ L13

45
LEON, AUREL.
Landoul cu blazon : roman / Aurel Leon. - Iaşi : Junimea,
1984.
II 43212; 859.0-31 / L46
LEON, AUREL.
Umbre / Aurel Leon. - Iaşi : Junimea, 1970_.
Vol. 1: Amintiri despre Iacob Negruzzi, C. Vernescu-Vîlcea,
Paul Bujor, ... - 1970.
Vol. 2: Amintiri despre Matilda Cugler, Alexandru
Philippide, Constantin Stere, ... - 1972.
Vol. 3: 1975.
Vol. 4: Amintiri despre Peneş Curcanul (Constantin
Ţurcanu), Matei Caragiale, Henri Coandă, ... - 1979.
Vol. 5: 1986.
Vol. 6: Cumpăna de lemn şi crucea de piatră. - 1991.
II 22242
MĂNUCĂ, DAN.
Scriitori junimişti / Dan Mănucă. - Iaşi : Junimea, 1971.
II 23993; 859.0.09 / M30
MIHAI Eminescu în amintirile contemporanilor / selecţie
texte şi prefaţă de Daniel Corbu. - Iaşi : Princeps Edit,
2005.
II 72423; 821.135.1.09/ E48
MIHAI Ursachi în amintirile contemporanilor / selecţie de
texte, prefaţă şi itinerar biografic de Daniel Corbu. - Iaşi :
Princeps Edit, 2006.
II 72996; 821.135.1.09/ U84
MITICAN, ION.
Cu Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin Tîrgul Ieşilor :
itinerar sentimental / Ion Mitican. - Editura pentru
Turism, 1990.
II 51341; 859.0-92 / M81

46
MITICAN, ION.
Prin Iaşi cu Veronica Micle : itinerar sentimental / Ion
Mitican. - Iaşi : Cronica, 1996.
II 59125; 859.0.09/ M65M
MITICAN, ION.
Un veac prin gara Iaşi : [evocări] / Ion Mitican; prefaţă Aurel
Leon. - Bucureşti : Sport-Turism, 1983.
I 15935; 859.0-92/ M81
MITRU, ALEXANDRU.
Iaşii în legende şi povestiri / Alexandru Mitru. - Bucureşti :
Sport-Turism, 1979.
II 35858; 859.0-32/ M82
OPREA, ION N.
Mălin, vestitorul revoluţiei : antologie ziaristico-
scriitoricească / Ion N. Oprea ; în loc de prefaţă: „22
decembrie” de Codrin Liviu Cuţitaru. - Iaşi : Tipo
Moldova, 2006.
II 74824
OSTAP, CONSTANTIN V.
Iaşul nu neapărat sentimental : [memorii] / Constantin
Ostap. - Iaşi : Editura Vasiliana '98, 2004.
II 71081
PAPUC, LIVIU.
Marginalii junimiste / Liviu Papuc. - Iaşi : Timpul , 2003.
II 70596; 821.135.1.09/ P31
PARASCAN, CONSTANTIN.
Eminescu şi Creangă la Junimea / Constantin Parascan. -
Iaşi : Timpul , 2002.
II 69629; 821.135.1.09/ P33

47
PARASCAN, CONSTANTIN.
Ion Creangă - Măştile inocenţei : Viaţa şi opera / Constantin
Parascan ; cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi o
posfaţă de Liviu Leonte. - Iaşi : Junimea, 2000.
II 66350; 859.0.09/ C84P
PERCELI, DUMITRU.
Închisoarea - depozit de „Arme secrete” : [memorii] /
Dumitru Perceli. - Iaşi : Junimea, 2002.
II 68471
POEZIE şi confesiune / Daniel Corbu în dialog cu Ioanid
Romanescu, Mihai Ursachi, Emil Brumaru, ... - Iaşi :
Princeps Edit, 2004.
II 70827; 821.135.1.09/ P74
POPESCU-SIRETEANU, ION.
Vechi nume româneşti : (Memoria limbii române, IV) / Ion
Popescu-Sireteanu. - Iaşi : Editura Vasiliana '98, 2003.
II 70776
PROFESORUL Gavril Istrate la 70 de ani . - Iaşi, 1984.
III 17800; 805.90/ I-87
PROFESORUL Gheorghe Ivănescu la 70 de ani : Omagiul
elevilor şi colaboratorilor . - Iaşi : Centrul de multiplicare
al Universităţii din Iaşi, 1983.
III 17138
RALU, IOANA.
O viaţă închinată Adevărului : Gheorghiţă Savel / Ioana
Ralu, Gheorghiţă Savel. - [s.l.] : LIR, 2003.
II 70782
RĂILEANU, PETRE.
Fundoianu / Fondane et l'avant-garde / Petre Răileanu,
Michel Carassou. - Bucureşti : Fondation Culturelle
Roumaine ; Paris : Paris-Mediterranée, 1999.
III 30988; 821.135.1.09/ F97R
48
RUSU, ANCA-MARIA.
Spaţii literar-teatrale / Anca-Maria Rusu. - Iaşi : Opera
Magna, 2006.
II 72959; 82.09/ R96
SALAZAR-FERRER, OLIVIER.
Benjamin Fondane / Olivier Salazar-Ferrer ; traducere din
limba franceză de Elena Tudorie. - Iaşi : Junimea, 2005.
II 73966; 821.135.1.09/ F97S
ŞTIRU, ION.
Cu haina ruptă şi pantaloni de aceeaşi culoare : amintiri
despre ieşeni ; note de călătorie / I. Ştiru. - Iaşi : Cronica,
2006.
II 74728; 821.135.1(569.4)-94/ Ş85
TEODOREANU, IONEL.
Întoarcerea în timp ; Masa umbrelor : [roman] / Ionel
Teodoreanu. - Bucureşti : Minerva, 1990.
II 50079; 859.0-31 / T37
VANCEA, PETRE.
Permanenta reîntoarcere : [călătorii] / Petre Vancea ;
postfaţă de Petru Pînzaru ; desene de János Bencsik. -
Bucureşti : Sport-Turism, 1987.
II 47794; 859.0-992 / V24
WEIDNER-CIUREA, RODICA.
Iaşul copilăriei mele : [memorii] / Rodica Weidner-Ciurea. -
Sfîntu Gheorghe : Editura Eurocarpatica, 2002.
II 68739; 859.0-4/ W42

49
9 GEOGRAFIE. BIOGRAFII. ISTORIE

ALEXA-ANGHELUŞ, ION.
Geografia zonei oraşului Tg. Frumos / Ion Alexa-Angheluş.
- Iaşi : PIM, 2006.
III 30315
ANDRONIC, ALEXANDRU.
Iaşii pînă la mijlocul secolului al XVII-lea : geneză şi
evoluţie / Alexandru Andronic. - Iaşi : Junimea, 1986.
IV 2505; 93(498) /A55
ARHIVELE Moldovei : vol. 3-4. - Iaşi : Tehnopress, 1996-
1997.
III 29873
BEJENARU, AUREL.
Memoria locurilor ieşene : ghid turistic / Aurel Bejenaru,
Elidia Agrigoroaiei. - Iaşi : Comitetul de cultură şi
educaţie socialistă al judeţului Iaşi, 1974.
II 28175; 91(498) / B41
BOGDAN, N. A.
Oraşul Iaşi : monografie istorică şi socială, ilustrată / N. A.
Bogdan. - Iaşi : Tehnopress, 1997.
IV 3284
BOGDAN, N. A.
Societatea Medico-Naturalistă şi Muzeul Istorico-Natural
din Iaşi 1830-1919 / N. A. Bogdan. - Iaşi : Tehnopress,
[s.a].
IV 4113; 908/ B64

50
BOTEZ, CONSTANTIN.
Cu Iaşii mînă-n mînă... / Constantin Th. Botez, Constantin V.
Ostap, Ion Mitican. - Iaşi : Gaudeamus, 1996_.
Vol. 1: 1996.
Vol. 2: Iaşi : Editura Dosoftei, 1997.
Vol. 3: Iaşi : Tehnopress, 1999.
II 58694
BOTEZ, CONSTANTIN.
Tradiţii ale ospitalităţii româneşti : Prin hanurile Iaşilor /
Constantin Botez, Adrian Pricop. - Bucureşti : Sport-
Turism, 1989.
II 49488; 91(498) / B72
BUJOR, EMILIAN M.
Intelectualitatea din mediul rural şi particularităţile
integrării sale în zona Iaşi / Emilian M. Bujor ;
conducător ştiinţific prof. univ. dr. Iosif Natansohn. - Iaşi
: [s.n.], 1980.
II 40123
CHISTRUGĂ, LAURA.
Iaşi : [album] / cuvînt înainte: Laura Chistrugă ; fotografii:
Ceciliu Tabără. - Iaşi : Institutul European, 2004.
ARS I 572
CIOBANU, VENIAMIN.
La graniţa a trei imperii / Veniamin Ciobanu. - Iaşi :
Junimea, 1985.
II 43925; 94(498)/ C51
CIUTĂ, SILVIAN.
Iaşi-ul : centru regional / Silvian Ciută, Radu Grigore Grosu,
Robert Claudiu Hellvig ... ; coordonator Tiberiu Brăilean.
- Iaşi : [s. n.], 1997.
III 25718; 913(498)/ I-30

51
CLOŞCĂ, CONSTANTIN.
Iaşi : Itinerar cultural-istoric / Constantin Cloşcă. - Iaşi :
Unirea , 1991.
II 51514; 93(498) / C57
CORDUN TĂRĂBUŢĂ, GEORGETA.
Iaşi - oraş sentimental : album documentar / Georgeta
Cordun Tărăbuţă. - Iaşi : Editura Vasiliana '98, 2000.
ARS I 560; 91(498)/ C71
CRĂCIUN, GEORGETA.
Despre Iaşi / Georgeta Crăciun. - Iaşi : Editura Noël, 2002.
II 67417
CREANGĂ, ION.
Geografia judeţului Iaşi cuprizând hărţi şi imagini din
epoca lui Creangă / Ion Creangă, V. Răceanu, Gh.
Ienăchescu. - Iaşi : Sagittarius Libris, 1996.
III 24870; 91(498)/ C84
DĂNCIULESCU, VIRGIL.
Jassy : A pocket guide / text by Virgil Dănciulescu. -
Bucharest : Meridiane, 1963.
I 16266; 91(498)/ D15
DĂNCIULESCU, VIRGIL.
Jassy : Kratkji putevoditely / tekst: Virdzjila Dencyulescu. -
Bucharest : Meridiane, 1963.
ARS I 186 R
DĂNCIULESCU, VIRGIL.
Jassy : Petit guide touristique / texte de Virgil Dănciulescu. -
Bucharest : Meridiane, 1963.
I 16265; 91(498)/ D15
DEZVOLTAREA judeţului Iaşi : 1944-1969 . - Iaşi : [s.n.],
1969.
III 16715; 91(498)/ D35

52
DOCUMENTE privind istoria României. A. Moldova.
Veacurile XIV-XVII (1384-1625) : 11 vol. - Bucureşti :
Editura Academiei R.P.R., 1951-1957.
III 9174
DOCUMENTE privitoare la istoria oraşului Iaşi / editate de
Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc. - Iaşi : Editura
Dosoftei, 1999_.
Vol. 1: Acte interne : (1408-1660). - 1999.
Vol. 2: Acte interne : (1661-1690). - 2000.
Vol. 3: Acte interne : (1691-1725). - 2000.
Vol. 4: Acte interne : (1726-1740). - 2001.
Vol. 5: Acte interne : (1741-1755). - 2001.
III 27052
GEOGRAFIA municipiuliui Iaşi / autori: M. Apăvăloaiei, N.
Barbu, V. Băcăuanu, ... ; coordonatori: N. Barbu, Al.
Ungureanu. - Iaşi : [s.n.], 1987.
III 19585; 91(498) / G31
IAŞI : [album] / Constantin Liviu Rusu, Ioan Holban, Ioan
Caproşu, ...- Iaşi : Cronica, 1994.
ARS III 324; 91(498)/ I-30
IAŞI - oraşul din inimă / Olga şi Constantin-Liviu Rusu,
Iolanda şi Lucian Vasiliu ; cu un cuvînt înainte de acad.
Alexandru Zub. - Iaşi : Polirom, 1998.
ARS V 609
IAŞUL în lupta revoluţionară şi democratică / coordonator:
Gheorghe Zaharia ; autori: I. Agrigoroaiei, Maria Covaci,
L. Eşanu, ... - Iaşi : Junimea, 1979.
II 35403; 93(498) / I-30
IFTIMI, SORIN.
Iaşii : simbolurile unui oraş simbol / Sorin Iftimi ; tipărită cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul
Moldovei şi Bucovinei. - Iaşi : Trinitas, 2008.

53
ILUCĂ, VASILE.
Iaşi... şoapta din ziduri / Vasile Ilucă. - Iaşi : Eurocart, 1998.
II 63218
IN HONOREM Ioan Caproşu : [studii de istorie] / volum
îngrijit de Lucian Leuştean, Maria Magdalena Székely,
Mihai-Răzvan Ungureanu, Petronel Zahariuc. - Iaşi :
Polirom, 2002.
II 69870; 94(498)/ C21
IORGA, NICOLAE.
Ce a fost, ce este, ce poate fi Iaşul : Conferinţa ţinută în Aula
Universităţii din Iaşi, la 6 aprilie 1935 / N. Iorga. - Iaşi :
[s.n.], 1935.
III 21953; 93(498) / I72
ISTORIA - o meditaţie asupra trecutului : profesorului
Vasile Cristian la a 65-a aniversare / coordonatori:
Gabriel Bădărău, Gheorghe Cliveti, Mihai Cojocariu. -
Iaşi : Edit Dan, 2001.
III 27960
ISTORIA oraşului Iaşi : vol. 1 / autori: C. Cihodaru, V.
Cristian, M. Dinu, ... ; redactori responsabili: Constantin
Cihodaru, Gheorghe Platon. - Iaşi : Junimea, 1980.
II 36226
JASSY / predislovie: I. Istrati. - Buharest : Meridiane, 1961.
ARS I 187 R
KAREŢKI, AUREL.
Zile însîngerate la Iaşi : 28-30 iunie 1941 / Aurel Kareţki,
Maria Covaci ; [prefaţă de Nicolae Minei]. - Bucureşti :
Editura politică, 1978.
II 33567; 93(498) / K22

54
LEON, AUREL.
Iaşi : [album] / text de Aurel Leon. - Bucureşti : Meridiane,
1965.
91(498)/ L46
LEON, AUREL.
Jaši / text Aurela Leona. - Buharest : Meridiane, 1965.
ARS I 17
LETCA, LIVIA.
Iaşi, istorie sau poveste? / album cu un text de Livia Letca ;
foto: Ceciliu Tabără. - Iaşi : Institutul European, 2007.
II 76336
LOGHIN, A.
Iaşul contemporan : scurt istoric : 1918-1969 / A. Loghin, I.
Agrigoroaie, Em. Bold. - Iaşi : Junimea, 1969.
II 20399
MICLEA, ION.
Iaşii marilor iubiri / Ion Miclea ; prefaţă de prof. dr. doc.
Constantin Ciopraga. - Bucureşti : Meridiane, 1971.
ARS IV 204; 91(498) / M65
MITICAN, ION.
Din Tîrgul Cucului în Piaţa Unirii : itinerar sentimental / Ion
Mitican. - Iaşi : Tehnopress, 2003.
III 29470; 908/ M81
MITICAN, ION.
Uliţa Mare : din demult uitate vremuri / Ion Mitican. - Iaşi :
Tehnopress, 2004.
II 70835; 908/ M81
MITICAN, ION.
Vechi locuri şi zidiri ieşene : vol. 1-2 / Ion Mitican. - Iaşi :
Tehnopress, 2004.
II 70838

55
O ZI la Iaşi : [album] / realizare: Olga şi Constantin-Liviu
Rusu; traducere în limba franceză: Iolanda Vasiliu;
traducere în limba engleză: Laura-Ioana Leon; traducere
în limba rusă: Emil Iordache . - Iaşi : Timpul , 1999.
I 20689; 91(498)/ O-10
OSTAP, CONSTANTIN V.
Despre Iaşi - numai cu dragoste... / Constantin Ostap ; cu o
prefaţă de Ioan Holban. - Iaşi : Editura Vasiliana '98,
2005.
II 71847; 908/ O-86
OSTAP, CONSTANTIN V.
Iaşii între adevăr şi legendă... / Constantin Ostap, Ion
Mitican. - Iaşi : Tehnopress, 2000.
II 65926
OSTAP, CONSTANTIN V.
Parfum de Iaşi / Constantin V. Ostap ; cu o prefaţă de
Alexandru Husar şi o postfaţă de Lucian Vasiliu. - Iaşi :
Tehnopress, 2002.
II 70548
PANOPOL, VASILE.
Pe uliţele Iaşului / Vasile Panopol ; ediţie îngrijită de Mihai
Sorin Rădulescu. - Iaşi : ALFA, 2000.
II 67544; 908(498)/ P24
PEIU, NICOLAE.
Lungul drum al apei pentru Iaşi : Istoricul alimentării cu
apă şi canalizării dulcelui târg / Nicolae Peiu, Dionisie
Simionescu. - Iaşi : Gama, 1996.
III 24320; 913(498)/ P48

56
PONCEA, TRAIAN-VALENTIN.
Geneza oraşului medieval românesc extra carpatic :
(secolele X-XIV) / Traian-Valentin Poncea ; prefaţă de
Radu Florescu. - Bucureşti : Biblioteca Bucureştilor,
1999.
III 27113; 930/ P77
PRIN IAŞII de odinioară : 100 cărţi poştale ilustrate şi
comentate / Lucian Vasiliu, Olga Rusu, Ioan Holban,
Constantin-Liviu Rusu. - Iaşi : Cronica, 1995.
ARS I 556; 91/P92
PROFESORUL dr. Ilie Grămadă la 70 de ani / [volum
apărut sub îngrijirea lui Ion I. Solcanu]. - Iaşi : [s.n.],
1984.
III 17802; 94(498)/ G76
RADU, MARIA.
Fascinaţia Iaşului / Maria Radu. - Iaşi : PIM, 2002.
I 22634
RUSU, CONSTANTIN-LIVIU.
Souvenir de Iassy / Constantin-Liviu Rusu, Olga Rusu. - Iaşi :
Erota, 2000.
ARS I 559; 91(498)/ R96
RUSU, OLGA.
Iaşi - citadelă europeană : trasee de turism cultural = Iassy
- citadelle européenne : trajets touristiques culturels =
Iaşi - European Citadel: Cultural Tourisme Directions
/ Olaga Rusu, Corneliu Grigoriu, Lucian Vasiliu ; prefaţă:
academician Constantin Ciopraga ; traduceri în limbile
franceză: Magda Ciopraga şi Liviu Papuc şi engleză:
Liviu Papuc. - Iaşi : Sedcom Libris, 2003.
ARS V 632; 913(498)/ R96

57
RUSU, OLGA.
Iaşii între legendă şi istorie / Olga Rusu, Lucian Vasiliu; Ioan
Holban, Constantin-Liviu Rusu ; traducere în limba
franceza: Iolanda Vasiliu ; traducere în limba engleză:
Dan Jumară. - Iaşi : Institutul European, 1996.
I 19897; 913(498)/ I-30
SAIZU, IOAN.
Istorie şi cultură prin cronici şi articole : (Caleidoscop
istorico-cultural) / I. Saizu. - Iaşi : ALFA, 2004.
II 71449; 930/ S15
SPIRIDON, CASSIAN MARIA.
Iaşi, 14 Decembrie 1989, începutul Revoluţiei Române /
Cassian Maria Spiridon ; fotocopii realizate de C. Matei. -
Iaşi : Timpul , 1994.
II 56085; 93(498) / S73
STOLERIU, OANA MIHAELA.
Ghidul turistic al municipiului Iaşi / Oana Mihaela Stoleriu.
- Iaşi : Terra Nostra, 2006.
PL II 56

58
CERNĂUŢI

59
60
0 GENERALITĂŢI

APETRI, DUMITRU.
Bucovina : cultură, personalităţi, destine / Dumitru Apetri. -
Timişoara : Editura Augusta, 2000. - 235 p.
II 65628; 008/ A65
JUMARĂ, DAN.
Societăţi culturale academice româneşti din Bucovina în
perioada interbelică / Dan Jumară. - Iaşi : ALFA, 2005.
- 446 p. - (Biblioteca ALFA. Restituiri).
II 76254; 061/ J89
LOGHIN, CONSTANTIN.
La 80 de ani : istoric şi realizări / Constantin Loghin. -
Cernăuţi : Editura „Mitropolitul Silvestru”, 1943. - 303 p.
II 21083
LUCEAC, ILIE.
Familia Hurmuzaki : între ideal şi realizare : (O istorie a
culturii româneşti din Bucovina în cea de a doua
jumătate a secolului al XIX-lea) / Ilie Luceac ; cuvînt
înainte de acad. Ştefan Ştefănescu. - Cernăuţi : Editura
Alexandru cel Bun ; Timişoara : Editura Augusta, 2000. -
365 p. : fotogr., 1 [f] pl. - Bibliografie p. 275-288.
III 27363; 008/ H95L
MATERIALELE primului Congres al Intelectualităţii
Româneşti din Regiunea Cernăuţi : 25 aprilie 1999 /
redactor responsabil de ediţie: Vasile Tărâţeanu. -
Cernăuţi : Editura Alexandru cel Bun, 1999. - 78 p.
II 65646; 061/ M47
MORĂRAŞ, MIHAI.
Rădăcinile rămân acasă : eseuri / Mihai Morăraş. - Cernăuţi :
Editura Alexandru cel Bun, 2002. - 208 p. : fotogr.
II 68517; 008/ M89

61
PAPUC, LIVIU.
Frînturi de cultură bucovineană / Liviu Papuc. - Iaşi : Safir,
1997. - 152 p.
II 60118; 008/ P31
POPESCU-SIRETEANU, ION.
Bucovina : Oameni şi cărţi / Ion Popescu-Sireteanu. -
Timişoara : Editura Augusta : Artpress, 2005. - 383 p. -
Bibliografie p. 373-376.
III 29078; 008/ B89
SATCO, EMIL.
Bucovina : Contribuţii cultural-ştiinţifice : dicţionar : vol. 9
/ Emil Satco. - Suceava : Biblioteca Bucovinei „I.G.
Sbiera”, 2000. - 475 p. : portr.
II 52798; 008/ S26
SATCO, EMIL.
Enciclopedia Bucovinei / Emil Satco ; colaboratori principali:
Eugen Dimitriu şi Erich Beck ; traduceri din texte
germane: Veronica Ţan şi Eugen Dimitriu ; traduceri din
texte ucrainiene Kolea Kureliuc. - Iaşi : Princeps Edit,
2004_. - (Document).
Vol. 1: 2004. - 648 p. : fig., [7] f. il. color.
Vol. 2: 2004. - 732 p. : fig., [4] f. il. color.
III 29073
SATCO, EMIL.
Personalităţi bucovinene : vol. 8 / Emil Satco, Ioan Pînzar. -
Suceava : Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, 1997. - 222
p. : portr.
II 52798; 008/ S26
SĂRBĂTORIREA unui sfert de veac de existenţă [1908-
1933] . - Cernăuţi : Institutul de Arte Grafice şi Editură
„Glasul Bucovinei”, 1933. 43 p.
III 21170

62
SOCIETATEA pentru Cultura şi Literatura Română în
Bucovina : raportul general pe anul 1938 . - Cernăuţi :
Tipografia „Mitropolitul Silvestru”, 1939. - 124 p.
III 21102

63
2 RELIGIE. TEOLOGIE

PUIU, VISARION.
Însemnări din viaţa mea / Mitropolit Visarion Puiu ; cuvînt
înainte de I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei ; editie, note şi addenda de Dumitru Stavrache
şi Gheorghe Vasilescu. - Iaşi : Trinitas, 2004 (Trinitas). -
180 p., [32] p. fotogr., facsim.
II 72818

64
3 ŞTIINŢE SOCIALE. POLITICĂ. ECONOMIE. DREPT.
ADMINISTRAŢIE. ÎNVĂŢĂMÎNT. FOLCLOR

DIACON, VASILE.
Reîntregirea : Basarabia, Bucovina şi Insula Şerpilor în
dezbateri ale Parlamentului României / Vasile Diacon.
- Iaşi : Tipo Moldova, 2006. - 428 p. : h., il.
III 30707
GRIGOROVIŢĂ, MIRCEA.
Universitatea din Cernăuţi în perioada interbelică / Mircea
Grigoroviţă ; ediţie îngrijită de Emil Satco. - Suceava :
Editura Muşatinii, 2005. - 290 p. : il. - Bibliografie p.
262-270.
II 74409; 378/ G85
LUCEAC, ILIE.
Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzachi în Dieta Bucovinei :
din viaţa parlamentară a Bucovinei în cea de a doua
jumătate a secolului al XIX-lea / text, prefaţă, note şi
comentarii de Ilie Luceac ; traducerea textului german de
Catrinel Pleşu. - Ed. bilingvă. - Bucureşti : Institutul
Cultural Român, 2007. - 368 p. : il., portr.
III 30615; 328/ H95L
MARIAN, SIMION FLOREA.
Tradiţii poporane române din Bucovina / S. Fl. Marian. -
Bucureşti, 1895. - 368 p.
I 1391
MOICEI, ANTOHI.
Tradiţijna kul'tura naselennja Bucovini u naukovih
praţjax rumuns'kih doslidnikiv drugoi polovini XIX-
pocatku XX st. / Antohi Moicei. - Cernăuţi : Ruta, 2005.
- 304 p.
II 72935

65
OLARU, MARIAN.
Mişcarea naţională a românilor din Bucovina la sfîrşitul
secolului al XIX-lea, şi începutul secolului al XX-lea /
Marian Olaru ; cuvînt înainte de prof. univ. dr. Gh.
Platon, membru al Academiei Române. - Rădăuţi :
Septentrion, 2002. - 256 p. - (Enciclopedia Bucovinei în
studii şi monografii ; 9). - Bibliografie p. 213-244 p.
III 30786
PATRAŞ, EUGEN.
Minorităţile naţionale din Ucraina şi Republica Moldova :
Statutul juridic / Eugen Patraş. - Ed. a 2-a. - Cernăuţi :
Editura Alexandru cel Bun, 1999. - 315 p. : tab.
III 26305; 341/ P44
ROTARU, JIPA.
Campania din Est în ordine de zi / comandor dr. Jipa Rotaru,
lct. col. Alesandru Duţu, Florica Dobre. - [s.l.] :
Metropol, 1993_.
Vol. 1: În Basarabia şi în partea de nord a Bucovinei (22
iunie - 26 iulie 1941). - 1993. - 103 p. : il.
II 54907

66
5 ŞTIINŢE TEORETICE ŞI NATURALE

BEJINARIU, PETRU.
Biologi de seamă din Bucovina / Petru Bejinariu ; editor:
George Istrate. - Suceava : Editura Ţara Fagilor, 1994_.
Vol. 2: Iaşi : Editura Bucovina. - 1998. - 168 p. : fotogr.
Vol. 4: 2003. - 224 p. : il., portr.
II 64204

67
7 ARTĂ. RECREERE. DIVERTISMENT. SPORT

BALAN, TEODOR.
Die Geschichte des deutschen Theaters in der Bukowina
1825-1877 = Istoria teatrului german în Bucovina
1825-1877 / Teodor Balan ; editată după manuscrise de
către D. Vatamaniuc ; traducere din limba germană de Ida
Alexandrescu. - Bucureşti : Anima, 2007. - 207 p.

BALAN, TEODOR.
Istoria teatrului românesc în Bucovina / Teodor Balan ;
ediţie după manuscrise de D. Vatamaniuc. - Bucureşti :
Editura Academiei Române, 2005. - 275 p. -
(Enciclopedia Bucovinei în studii şi monografii). -
Bibliografie p. 271-274.
II 74885
CIUCĂ, VALENTIN.
Un secol de arte frumoase în Bucovina / Valentin Ciucă ;
[prefaţă: acad. Răzvan Theodorescu ; traducere în limba
engleză: Evelina Graur, Cristina sturzu, Daniela Martole]
. - Suceava : Editura Muşatinii, 2005. - 416 p. : il. color. -
Bibliografie p. 413-414.
ARS IV 591; 73/76/ C55
DRAGOMIR, LAURENŢIU.
Monumente istorice şi de arhitectură din ţinutul
Cernăuţilor / Laurenţiu Dragomir. - Bucureşti : Editura
Eminescu, 2000. - 200 p.: il. parte color, [2] f. h. -
Bibliografie p. 195-196.
III 27386

68
MORARIU, LECA.
Iraclie şi Ciprian Porumbescu / Leca Morariu. - Bucureşti :
Editura muzicală, 1986_.
Vol. 1: 1986. - 472 p.
III 18810
PAHOMI, MIRCEA.
Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din Ţinutul
Cernăuţi : Din istoria Bisericii ortodoxe române în
nordul Moldovei : Episcopia de Rădăuţi / Mircea Pahomi;
Consultant profesor doctor Dumitru Vatamaniuc. -
Suceava : Editura Hurmuzachi, 1998. - 272 p., [14] f. il. -
(Enciclopedia Bucovinei în studii şi monografii).
II 63936; 726/ P12
ŞTEFĂNESCU, I. D.
L'évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en
Moldavie depuis les origines jusqu'au XIX-e siècle /
Ştefănescu, I. D. ; préface de Charles Diehl. - Paris :
Librairie Orientaliste Paul Geuthner, 1928. - 338 p.
V 1594

69
8 LINGVISTICĂ. FILOLOGIE. LITERATURĂ

AGACHE, CATINCA.
Literatură română în ţările vecine : 1945-2000 : Basarabia
(Republica Moldova), nordul Bucovinei (Ucraina),
Banatul iugoslav - Voivodina (Serbia), Ungaria / Catinca
Agache. - Iaşi : Princeps Edit, 2006. - 487 p. - (Critică şi
istorie literară ). - Bibliografie p. 428-470.
III 30303; 821.135.1.09/ A26
ANDRONIC, MUGUR.
În umbra marilor imperii ucigaşe : romanul soldatului
austriac bucovinean în vîltorile primului război
mondial şi în prizonierat în Italia şi Siberia / Mugur
Andronic. - Suceava : Societatea Culturală „Ştefan cel
Mare” - Bucovina, 2005. - 280 p. : il. - (Pagini din istoria
şi cultura Bucovinei ; 5).
II 73585; 821.135.1-31/ A55
BELDEANU, ION.
Bucovina care ne doare / Ion Beldeanu. - Iaşi : Junimea,
1996_.
Vol. 1: 1996. - 203 p.
Vol. 2: 2001. - 200 p.
Vol. 3: Suceava : Editura Muşatinii. - 2007. - 226 p.
II 59252
BOSTAN, GRIGORE C.
Pagini de literatură română : Bucovina, regiunea Cernăuţi
: 1775-2000 : (compendiu şi antologie) / Grigore C.
Bostan, Lora Bostan. - Cernăuţi : Editura Alexandru cel
Bun, 2000. - 638 p. - (Bucovina literară). - Bibliografie p.
51-54.
III 28631; 821.135.1(477).09/ B71

70
BUCOVINA în reportaje de epocă / antologie, argument şi
note de Doina şi Liviu Papuc. - Iaşi : ALFA, 2000. - 240
p. - (Restituiri).
II 66057; 859.0-92/ B86
CÂRLAN, NICOLAE.
Mihai Eminescu în context bucovinean: studii şi materiale /
Nicolae Cârlan. - Suceava : Editura Bucovina viitoare :
Editura Muşatinii : Editura Bucovina Viitoare, 2000. -
152 p.
II 65998
CORBEA, ANDREI.
Paul Celan şi „meridianul” său : repere vechi şi noi pe un
atlas central european / Andrei Corbea. - Iaşi : Polirom,
1998. - 200 p. - (A treia Europă).
III 25791
DIACONU, MIRCEA A.
Mişcarea „Iconar” : literatură şi politică în Bucovina
anilor '30 / Mircea A. Diaconu. - Iaşi : Timpul , 1999. -
220 p. - (Critică şi eseu). - Bibliografie p. 198-207.
II 63913; 859.0.09/ D36
DIACONU, MIRCEA A.
Studii şi documente bucovinene / Mircea A. Diaconu. - Iaşi :
Timpul , 2004. - 208 p. - (Scriptorium. Eseuri).
II 71310; 821.135.1.09/ D36
DRĂGUŞANUL, ION.
Bucovina şi Eminescu / Ion Drăguşanul. - Suceava : Lidana,
2006. - 152 p. : il.
II 74396
GOCIU, SIMION.
Sincer vorbind / Simion Gociu. - Cernăuţi : Misto, 2000. -
128 p.
II 65886; 821.135.1-92/ G64

71
GRĂMADĂ, ION.
Cartea sîngelui / Ion Grămadă. - Suceava : Crai-Nou : Editura
Bucovina viitoare : Editura Muşatinii, 2002?. - 403 p. : il.
II 68042; 859.0-92/ G76
HOSTIUC, ŞTEFAN.
Scriitori români din nordul Bucovinei / Ştefan Hostiuc. -
Bucureşti : Editura Institutului Cultural Român, 2005. -
220 p.
II 72308; 821.135.1(477).09/ H83

KULTURLANDSCHAFT Bukowina : Studien zur


Deutschsprachigen Literatur des Buchenlandes nach
1918 / herausgegeben von Andrei Corbea, Michael
Astner. - Iaşi : Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1990. -
283 p., [7] f. facsim. - (Contribuţii ieşene de germanistică
; 5).
III 21638; 830(498).09 / K91

LAECRIMIOARELE învaeţaeceilor gimnaesiaşti de'n


Cernaeuţi la mormîntul prea iubitulul lor profesoriu
Arune Pumnul : raepaeusat într'a 12/24 ianuariu 1866
: [versuri] / M. Eminoviciu, St. Stefureac, I. Ieremieviciu,
... - Cernăuţi : Biblioteca Mioriţa, 2002? (Tipariul lui
Rudolf Echardt). - 11 p. - Copie multigrafiată după ediţia
din anul 1866.
II 68478
LOGHIN, CONSTANTIN.
Istoria literaturii române din Bucovina : 1775-1918 : (În
legătură cu evoluţia culturală şi politică) / Constantin
Loghin. - Cernăuţi : Editura Alexandru cel Bun, 1996. -
359 p. : il. - (Bucovina literară).
II 60038; 859.0.09/ L74

72
MARMELIUC, DIMITRIE.
Eroului de la Cireşoaia : I. Grămadă : 20 ani de la moartea
sa / prof. univ. D. Marmeliuc, prof. univ. I. Andrieşescu.
- Suceava : Grupul editorial Crai Nou, Muşatinii,
Bucovina viitoare, 2005. - 96 p. : il.
II 72937; 821.135.1.09/ G76M
MOLDOVEANU, GHEORGHE C.
Limba română în Bucovina : Statutul socio-cultural şi
politic / Gheorghe C. Moldoveanu. - Iaşi : Editura A 92,
1998. - 240 p.
II 63598
MORARIU, LECA.
Ce-a fost odată : din trecutul Bucovinei / Leca Moraru. -
Bucureşti : Casa Şcoalelor, 1926. - 96 p. : il.
II 35313

MORARIU, LECA.
Viaţă : din carnetul unui prizonier român, prizonier în
uniforma împăratului / Leca Morariu ; ediţie îngrijită şi
prefaţă de Liviu Papuc. - Iaşi : ALFA, 2001. - 232 p.
II 67418; 859.0-94/ M89
NANDRIŞ-CUDLA, ANIŢA.
20 de ani în Siberia ; Destin bucovinean : [memorii] / Aniţa
Nandriş-Cudla. - Bucureşti : Humanitas, 1991. - 184 p. :
fotogr.
II 52090; 859.0(478.9)-94 / N20
NIMIGEANU, DUMITRU.
Însemnările unui ţăran deportat din Bucovina / Dumitru
Nimigeanu ; prefaţă de Grigore Nandriş ; ediţie îngrijită
de Ştefan Munteanu. - Timişoara : Editura de Vest, 1993.
- 175 p. : il., h.
II 54208; 859.0-94/ N75

73
NISTOR, ION I.
Amintiri bucovinene din vremea Unirii / Ion I. Nistor. -
Ediţie îngrijita şi prefaţă de Doina şi Liviu Papuc. - Iaşi :
ALFA, 2000. - 287 p. : fotogr. - (Restituiri).
II 66056; 859.0-94/ N78

PAPUC, LIVIU.
Leca Morariu : studiu monografic / Liviu Papuc. - Iaşi :
Timpul , 2004. - 308 p. : facsm., il., pl. - (Scriptorium).
II 71314; 821.135.1.09/ M89P
RACHIERU, ADRIAN DINU.
Poeţi din Bucovina : (selecţie, studiu introductiv şi profiluri
critice) / Adrian Dinu Rachieru. - Timişoara : Helicon,
1996. - 544 p. : fig.
III 25185; 859.0-1/ R12
REZUŞ, PETRU.
Aron Pumnul / pr. prof. dr. Petru Rezuş . - Iaşi : Editura
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - Trinitas, 1994. - 144
p. - (Biserică şi societate ; 3).
II 57150

SCRISORI către Leca Morariu / editie îngrijită de Eugen


Dimitriu ; prefaţă şi note de Emil Satco ; redactor Alis
Niculică. - Suceava : Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”,
2006_. - (Restituiri „Leca Morariu”).
Vol. 1: 2006. - 312 p. : facs.
Vol. 2: 2007. - 304 p. : facs.
Vol. 3: 2007. - 322 p. : facs.
III 30500
SOLOMON, PETRE.
Paul Celan. Dimensiunea românească / Petre Solomon. -
Bucureşti : Kriterion, 1987. - 280 p.
II 47483; 830.09 / C34S

74
9 GEOGRAFIE. BIOGRAFII. ISTORIE

ALEXANDRESCU, ION.
A short history of Bessarabia and Northern Bucovina / Ion
Alexandrescu ; introduction by Kurt W. Treptow. - Iaşi :
The Romanian Cultural Foundation, 1994. - 88 p. : il., [5]
h. parte color - (Romaniae Civilization Studies ; 2).
II 55945; 93(498)/ A38
BALAN, TEODOR.
Documente bucovinene / Teodor Balan. - Cernăuţi : Institutul
de Arte grafice şi Editură „Glasul Bucovinei”, 1933_.
Vol. 1: 1507-1653. - 1933. - 298., [4] f. il.
Vol. 7: 1464-1740. - Iaşi : Taida. - 2005. - 318 p.
III 24857
BALAN, TEODOR.
Lupta pentru tricolor : un capitol din istoria politică a
Bucovinei : 1898-1904 / Teodor Balan ; ediţie îngrijită,
comentarii, cronologie şi indice de nume de prof. dr.
Marian Olaru ; prefaţă de prof. univ. dr. Pavel Ţugui ;
traducerea textelor din limba germană de Mihaela
Ştefăniţa Ungureanu. - Bucureşti : Editura Academiei
Române, 2008. - 306 p.

BĂNĂŢEANU, VLAD.
Przewodnik : miasta Czerniowce / prof. Vlad Bănăţeanu,
stud. Eitel Knittel. - Cernăuţi : Viaţa Străjerească, 1939. -
95 p. : il.
II 56331
BĂTĂLIA pentru Bucovina / volum editat de Stelian
Neagoe. - Timişoara : Helicon, 1992. - 192 p., [1] h.
II 52692; 93(498) / B37

75
BRÂNCEANU, LIDIA.
Basarabenii şi bucovinenii între drept internaţional şi
dictat : Documente 1944-1945 (art. 5 din Convenţia de
Armistiţiu) / Lidia Brânceanu, Adina Berciu-
Drăghicescu. - Bucureşti : Şansa, 1995. - 256 p.
II 57497; 94(478.9)/ B78
BUCOVINA în prima descriere fizico-politică : Calătorie în
Carpaţii Dacici (1788-1789) / ediţie îngrijită, cu
introduceri, postfeţe, note şi comentarii de acad. Radu
Grigorovici ; prefaţă de D. Vatamaniuc. - Ed. biblingvă. -
Rădăuţi : Septentrion, 2002. - XXVI, 139 p., 7 pl. color.

BUCOVINA în scrieri de epocă / antologie, argument şi


indice de localităţi de Doina şi Liviu Papuc. - Iaşi :
ALFA, 2005. - 249 p.
II 76247; 821.135.1-92/ B86
CĂPREANU, IOAN.
Bucovina : Istorie şi cultură românească : (1775-1918) /
Ioan Căpreanu ; prefaţă de Gh. Buzatu. - Iaşi : Editura
Moldova, 1995. - 144 p. - (Biblioteca Moldova. Istorie).
II 58140; 93(498)/ C21
CĂPREANU, IOAN.
Mişcarea culturală a românilor din Bucovina pentru
unitate naţională şi statală : 1848-1918 / Ioan Căpraru ;
prefaţă de Gh. Buzatu. - Iaşi : Editura Moldova, 1999. -
220 p. - Bibliografie p. 211-214.
II 66069; 93(498.6)/ C21
CEAUŞU, MIHAI-ŞTEFAN.
Bucovina Habsburgică : de la anexare la Congresul de la
Viena : Iosefinism şi postiosefinism : (1774-1815) /
Mihai-Ştefan Ceauşu. - Iaşi : Fundaţia Academică „A.D.
Xenopol”, 1998. - 250 p. - (Biblioteca istorică ; 4).
III 26271
76
CIACHIR, NICOLAE.
Din istoria Bucovinei (1775-1944) / prof. univ. dr. Nicolae
Ciachir. - Bucureşti : Editura Oscar Print, 1999. - 171 p. -
Bibliografie p. 157-162.
II 69480; 94(498)/ C49
DIE BUKOWINA : Eine Allgemeine Heimalkunde Verlast
Anlässlichdes . - Czernowitz : [s.n.] , 1899. - 344 p. : il.
V 1580
DIN ISTORIA ţinutului natal : (Regiunea Cernăuţi) :
materiale didactice pentru şcolile de cultură generală /
Demir Dragnev, Constantin Ungureanu, Ştefan Purici,
Ion Gumenâi. - Cernăuţi : Editura Alexandru cel Bun ;
Chişinău : Civitas, 2002. - 192 p. : il., h.
IV 3805; 94(477)/ D47
DOCUMENTE privind istoria României. A. Moldova.
Veacurile XIV-XVII (1384-1625) : 11 vol. - Bucureşti :
Editura Academiei R.P.R., 1951-1957.
III 9174
DOGARU, MIRCEA.
O istorie a românilor de pretutindeni / prof dr. Mircea
Dogaru, prof.dr. Gheorghe Zbuchea ; coordonator şi
cuvînt înainte: prof.dr. Victor Crăciun ; prefaţă Adrian
Păunescu. - Bucureşti : Liga Culturală Pentru Unitatea
Românilor de Pretutindeni, 2004_.
Vol. 1: 2004. - 382 p., [8] f. h., il., portr. color. - Bibliografie
p. 373-378.
Vol. 2: Crestomaţie privind românii din Basarabia,
Bucovina, Rusia şi spaţiul fost sovietic / alcătuită de
prof. dr. Victor Crăciun, prof. dr. Gheorghe Zbuchea ; cu
un cuvînt înainte de prof. dr. Victor Crăciun. - 2005. -
296 p., [8] f. h., il., portr. parte color. - Bibliografie p.
289-294.
III 30601
77
DRĂGUŞANUL, ION.
Bucovina faptului divers / Ion Drăguşanul. - Suceava : Crai-
Nou : Crai-nou : Bucovina viitoare : Editura Muşatinii,
2003.
Vol. 1: 2003. - 407 p.
Vol. 2: 2003. - 416 p. : il.
II 69279
DUŢU, ALESANDRU D.
România în război : 1421 zile de încleştare / locotenent-
colonel Alesandru D. Duţu, Mihai Retegan. - Bucureşti :
Globus, 1993_.
[Vol. 1]: Eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord : (22
iunie - 26 iulie 1941). - [1993]. - 580 p.
II 53998
EMINESCU, MIHAI.
Răpirea Bucovinei / M. Eminescu ; antologie, prefaţă şi note
de D. Vatamaniuc. - Bucureşti : Saeculum I.O., 1996. -
224 p.
II 58846; 94(498)/ E48
GHERMAN, ION.
Cartea albă a unor vechi teritorii româneşti condamnate la
înstrăinare / prof. dr. doc. Ion Gherman. - Bucureşti :
Cerna, 1999. - 256 p.: h, il.
III 26192
GHERMAN, ION.
Istoria tragică a Bucovinei, Basarabiei şi ţinutului Herţa /
prof. dr. doc. Ion Gherman. - Bucureşti : ALL, 1993. -
120 p. : il. - (Biblioteca de istorie).
II 54296; 93(498)/ G45
GHID pentru Bucovina = Führer Durch die Bukowina . -
Cernăuţi : Editura H. Pardini, 1925. - 73 p.
II 47132

78
GRIGORAŞ, VASILICA.
Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia Hurmuzachi / Vasilica
Grigoraş. - Vaslui : Biblioteca Judeţeană „Nicolae
Milescu Spătaru”, 2007. - 28 p. : facsm.
II 75071
GRIGOROVIŢĂ, MIRCEA.
Din istoria colonizării Bucovinei / Mircea Grigoroviţă. -
Bucureşti : Editura didactică şi pedagogică, 1996. - 160 p.
- (Pagini de istorie).
II 59182; 93(498)/ G85
HOFBAUER, HANNES.
Bucovina, Basarabia, Moldova : (O ţară uitată între
Europa de Vest, Rusia şi Turcia) / Hannes Hofbauer,
Viorel Roman ; traducere de Toma Paul Dordea. -
Bucureşti : Editura Tehnică, 1995. - XV, 179 p. : h. -
(Repere istorice). - Bibliografie p. 151-169.
II 57423; 93(498) / H71
IACOBESCU, MIHAI.
30 de zile în „Siberia” căutînd arhivele Bucovinei / Mihai
Iacobescu. - Ed. a 2-a revăzută şi adăugită. - Iaşi :
Junimea, 2005. - 490 p. : facsm., il.
II 72934
IACOBESCU, MIHAI.
Din istoria Bucovinei : de la administraţia militară la
autonomia provincială / Mihai Iacobescu. - Bucureşti :
Editura Academiei Române, 1993_.
Vol. 1: (1774-1862). - 1993. - 551 p. : il., h.
94(498)/ I-14

79
ION NISTOR : (1876-1962) / volum îngrijit de Al. Zub la
împlinirea a trei decenii de la moartea istoricului şi
omului de stat ; cu tabel cronologic, bibliografie şi indice
de Mihai Ştefan Ceauşu ; redactor: Marius Cristian. - Iaşi
: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1993. - 148 p. : portr.
facsim. - (Restitutio Historiographica ; 1).
III 22779; 93(498)/ N78
IORGA, NICOLAE.
Histoire des roumains de Bucovine a partir de l'annexion
autrichienne : (1775-1914) / N. Iorga. - Jassy :
Imprimerie de l'Etat, 1917. - 125 p.
III 18688
JUKOVSKII, ARKADIE.
Istorija Bukovini / Arkaie Jukovski. - Cernăuţi, 1991. - 250 p.
: xerox, dactilogr. : h. il.
Castina persa : do 1774 = Partea întîi pînă la anul 1774 /
Traducerea în limba română : Ştefan Viorel Purici,
Marian Olaru, Vasile Schipar.
V 1678
KEINDL, RAIMUND.
Bericht über die Arbeiten zur Landes-Kunde der
Bukowina / Raimund Keindl. - Czernowitz, 1895_.
Vol. 4: 1895. - 16 p.
Vol. 5: 1895. - 16 p.
Vol. 6: 1896. - 16 p.
Vol. 7: 1897. - 16 p.
Vol. 8: 1898. - 12 p.
Vol. 9: 1899. - 12 p.
Vol. 10: 1899. - 8 p.
II 5430

80
KEINDL, RAIMUND.
Kleine Studien : Zur Alterthumskunde der Bukowina /
Raimund Keindl. - Wien : Alfred Hölder Verlag, 1893. -
46 p.
II 2568
KOGĂLNICEANU, MIHAIL.
Răpirea Bucovinei : după documente autentice / Mihail
Kogălniceanu. - Bucureşti : Domino Bucureşti , [s.a.]. -
112 p. - (Balcanica).
II 65364; 94(498)/ K67

LUPAŞ, IOAN.
Istoria Unirii românilor / I. Lupaş ; cu o reproducere în
culori după o pînză de D. Stoica şi cu multe alte chipuri şi
vederi. - Bucureşti : Fundaţia Culturală Regală
„Principele Carol”, 1937. - 406 p. : [16] f. il. - (Cartea
satului).
II 56037
MIHĂESCU, DORU.
Bucovina şi Basarabia : (pornind de la numele lor) / Doru
Mihăescu. - Iaşi : Tehnopress : Edit DAN, 2000. - 128 p.,
[29] f. h. - (Restitutio Historiae).
II 66933; 94(498)/ M68

MIHĂESCU, DORU.
La Bucovine et la Bessarabie : (à partir de leurs noms) /
Doru Mihăescu ; traduction française par Cireaşa
Grecescu. - Bucureşti : Fundaţia Culturală Română, 1998.
- 176 p., [24] f. h. - (Argumente).
II 65787

81
NEAGOE, STELIAN.
Istoria Unirii românilor / Stelian Neagoe. - Bucureşti :
Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1986_.
Vol. 1: De la începuturi la Cuza Vodă. - 1986. - 695 p.
Vol. 2: De la Cuza Vodă Întemeietorul la Ferdinand I
Întregitorul. - Bucureşti : Editura Diogene. - 1993. -
396 p.
II 46893
NICULICĂ, ALIS.
Ion G. Sbiera : viaţa şi opera / Alis Niculică. - Suceava :
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, 2005. - III, 138 p.,
[10] f. fotogr.
II 73546
NISTOR, ION I.
Istoria Bucovinei / Ion Nistor; ediţie şi studiu bio-bibliografic
de Stelian Neagoe. - Bucureşti : Humanitas, 1991. -
XXXIV, 454 p. : [1] p. portr., tab., h. - (Historia magistra
vitae).
II 52081; 93(498) / N78
NISTOR, ION I.
Problema ucraineană în lumina istoriei / Nistor Ion I. ;
prezentare: Gheorghe Buzatu ; ediţie îngrijită de Ştefan
Purici. - Rădăuţi : Septentrion, 1997. - 300 p.
II 61563; 93(477)/ N78
NISTOR, ION I.
Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia / I.
Nistor. - Bucureşti : Cultura Naţională, 1927. - 9 p.
III 19100

82
NISTOR, ION I.
Românii şi rutenii din Bucovina : studiu istoric şi statistic / I.
Nistor. - Ed. anastatică. - Iaşi : Do-minoR , 2001. - 210 p.
: anexă. - Anexa cuprinde lucrarea: Kurzgefasste
Bemerkungen uber Bukowina de Ioan Budai-Deleanu.
III 28035; 94(498)/ N78
OPREA, ION N.
Bucovina în presa vremii / Ion N. Oprea. - Iaşi : Edict,
2004_.
Vol. 1: Cernăuţi : 1811-2004. - 2004. - 538 p. : il.
II 71861
PURICI, ŞTEFAN.
Mişcarea naţională românească în Bucovina între anii
1775-1861 / Ştefan Purici; Cuvînt înainte de Mihai
Iacobescu. - Suceava : Editura Hurmuzachi, 1998. - 272
p. - (Enciclopedia Bucovinei în studii şi monografii ; 3).
II 63929; 93(498)/ P98
ROMAN, VIOREL.
Bucovina şi Basarabia : Omagiu istoricului la 60 de ani /
Viorel Roman ; ediţie de Cristiana Crăciun ; prefaţă de
prof. dr. Victor Crăciun. - Bucureşti : Editura Artemis,
2002. - 167 p., [8] f. il.
II 68492
RUSŞINDILAR, PETRU.
Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei /
Petru Rusşindilar. - Iaşi : Glasul Bucovinei, 1995. - 231
p. : il. - (Istorie şi civilizaţie. Biblioteca de istorie a
Bucovinei ; 1).
III 23453; 93(498)/ H95R

83
STĂNESCU, MARIN C.
Armata română şi unirea Basarabiei şi Bucovinei cu
România : 1917-1919 / Marin C. Stănescu. - Constanţa :
Ex Ponto, 1999. - 243 p.
II 65029; 93(498)/ S77
UNGUREANU, CONSTANTIN.
Bucovina în perioada stăpînirii austriece : (1774-1918) :
aspecte etnodemografice şi confesionale / Constantin
Ungureanu. - Chişinău : Civitas, 2003. - 304 p. : tab.
III 29203
VĂRATIC, VITALIE.
Preliminarii ale raptului Basarabiei şi nordului Bucovinei :
1938-1940 : volum de documente din fostele arhive
secrete române / Vitalie Văratic. - Bucureşti : Libra,
2000. - 423 p.
II 66743

VETERANII pe drumul onoarei şi jertfei : (1941-1945) :


vol. 1-5 / coord.: gen. de corp de armată(r) Vasile Bărboi,
gen. de brigadă Gheorghe Ioniţă, col. dr. Alesandru Duţu.
- Bucureşti : Editura Vasile Cârlova, 1996. - (Asociaţia
Naţională a Veteranilor de Război).
Vol. 1: Spre cetăţile de pe Nistru : (Mărturii, episoade,
documente privind acţiunile Armatei române în
campania de eliberare a Basarabiei, nordului Bucovinei
şi Ţinutului Herţa) : 22 iunie -26 iulie 1941. - 1996. -
576 p. : [12] f .il , [1] h.
III 24515
VIERE, ANATOL.
Microtoponimia municipiului Cernăuţi : evoluţia
hodonimelor : (monografie) / Anatol Viere. - Cernăuţi :
Ruta, 2008. - 112 p.
II 76519

84
VITENCU, DRAGOŞ.
Permanenţe româneşti la Miazănoapte şi la Răsărit /
Dragoş Vitencu. - Bucureşti : Vremea, 2001. - 112 p. -
(Fapte, idei, documente).
II 73009
VUIA, OVIDIU.
Profesorul Ion I. Nistor şi epoca sa, pînă după Marea
Unire din 1918 / Ovidiu Vuia. - Bruxelles : Editura
Nistru, 1987. - 35 p. : [1] f. portr.
II 51936
ZUB, ALEXANDRU.
Impasul reîntregirii / Al. Zub. - Iaşi : Timpul , 1995. - 152 p.
II 64403
ZUB, ALEXANDRU.
Impasul reîntregirii / Al. Zub. - Ed. a 2-a revăzută şi
adăugită. - Iaşi : Timpul , 2004. - 180 p. - (Document).
II 71305; 94(498)/ Z91

85
PUBLICAŢII PERIODICE

ALMANAHUL Societăţii pentru cultura românească


„Mihai Eminescu” din Cernauţi / coordonatori: Grigore
Bostan, Alexandrina Cernov, Ilie Luceac, ... - Bucureşti :
Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993. - 207 p. : il.

ANALELE Bucovinei. - Bucureşti : Editura Academiei


Române, 1994_
05/A48

JUNIMEA literară : revistă de literatură, artă, ştiinţă : vol. 15


/ director: I. Nistor. - Cernăuţi : Glasul Bucovinei, 1926. -
288 p. : il. - Volumul cuprinde nr. 1-2, 5-6, 11-12, legate
împreună.
D 44

ŢARA Fagilor : almanah cultural-literar al românilor


nord-bucovineni / alcătuit de Dumitru Covalciuc. -
Cernăuţi ; Tîrgu-Mureş : Societatea Culturală
„Arboroasa”, 199_.
Vol. 3: 1994. - 280 p.
Vol. 4: 1995. - 288 p. : il.
Vol. 5: 1996. - 264 p. : il.
Vol. 6: 1997. - 300 p.
Vol. 8: 1999. - 282 p. : il., portr.
Vol. 10: 2001. - 265 p. : il., portr.
Vol. 11: 2002. - 248 p. : il.
Vol. 12: 2003. - 256 p. : il.
Vol. 13: 2004. - 297 p. : il.
II 59555

86
CUPRINS

Cuvînt înainte ........................................................................... 5

Privilegiul lui Alexandru cel Bun ............................................ 7

IAŞI (bibliografie) ................................................................... 9

CERNĂUŢI (bibliografie) ..................................................... 59

87

S-ar putea să vă placă și