Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lab MU PDF
Lab MU PDF
1. Linia de măsură
1
Figura 1. Simboluri utilizate pentru ansamblul linie de măsură – detector
a) cuplaj direct cu detectorul;
b) cuplaj cu detectorul prin rezonator;
c) simbol simplificat.
2
În general, când se lucrează cu linia de măsură, se preferă să se utilizeze
microunde modulate în amplitudine cu un semnal oarecare de joasă frecvenţă (cca. 1
KHz) şi grad de modulaţie constant.
Procedând astfel, după detecţie se obţine şi o componenta alternativă de joasă
frecvenţă, mai uşor de amplificat şi de măsurat decât componenta continuă. Prezenţa
spectrului de modulaţie nu afectează practic fenomenul de propagare pe linie
deoarece raportul f 0 f mod este foarte mare (benzile laterale sunt extrem de apropiate
de frecvenţa purtătoare).
3. Generatorul de microunde
3
4. Elemente de circuit şi dispozitive de microunde uzuale
1
3 4
1 2 3 2
4
secundar apar semnale proporţionale cu unda directă din ghidul principal (poarta 3)
respectiv cu unda inversă (poarta 4). Cuplorul directiv poate fi folosit la măsurarea
separată a undelor directă şi inversă.
Circulatorul este un dispozitiv nereciproc cu trei porţi, prezentând un anumit
sens de circulaţie. În sensul de circulaţie (de exemplu 1→2→3→1) atenuarea este
foarte mică. În sens contrar circulaţiei (1→3→2→1) atenuarea este mare.
Funcţionarea circulatorului se bazează pe propagarea câmpului electromagnetic prin
ferita magnetizată.
Şurubul mobil este un diport cu ajutorul căruia o sarcină poate fi adaptată la
ghidul de acces. Se prezintă sub forma unui şurub care pătrunde printr-o fantă
longitudinală practicată în peretele lat al ghidului. Este reglabil atât pe verticală
(reglajul adâncimii de pătrundere în ghid) cât şi pe orizontală (deplasare în lungul
ghidului).
Referinţe bibliografice:
5
Lucrarea nr. 1
STUDIUL DISTRIBUŢIEI AMPLITUDINII
SEMNALELOR ÎN LUNGUL UNEI LINII
1. Noţiuni teoretice
În ghidurile metalice uniforme transmiterea energiei poate avea loc numai dacă
frecvenţa depăşeşte o anumită valoare numită frecvenţă critică sau de tăiere.
Frecvenţa critică depinde de forma şi dimensiunile secţiunii transversale a ghidului.
Într-un ghid dat se pot propaga mai multe structuri ale câmpului
electromagnetic (moduri), care diferă între ele atât prin configuraţia liniilor de câmp
cât şi prin frecvenţa critică, viteza de propagare, etc. Diversele moduri se pot propaga
simultan prin acelaşi ghid uniform, fără a se influenţa între ele.
Modul care are cea mai joasă frecvenţă critică se numeşte mod fundamental
sau mod dominant în ghidul respectiv. Celelalte moduri se numesc moduri
superioare.
În cazul unei frecvenţe de lucru situată între frecvenţa critică a modului
fundamental şi frecvenţa critică a primului mod superior, propagarea pe ghid este
unimodală (există numai modul fundamental). Aceasta este situaţia curentă din
reţelele de ghiduri.
Lungimea de undă în ghid, λg , diferă de lungimea de undă în spaţiul liber, λ0 .
Lungimea de undă în ghid este determinată de frecvenţa de lucru şi de frecvenţa
critică, prin urmare depinde şi de ghid:
λ0 c 1
λg = = (1)
1 − ( fc / f ) 1 − ( fc f )
2 f 2
Pentru ghidurile cu aer, lungimea de undă în ghid este întotdeauna mai mare
decât lungimea de undă a undei plane în aer: λg > λ0 = c0 f .
În cazul ghidurilor cu secţiunea dreptunghiulară, modurile posibile de
propagare pot fi împărţite în moduri de tip transversal electric, notate TE m,n (sau
undă H m,n ) şi moduri de tip transversal magnetic, notate TM m,n (sau undă E m,n ).
Dintre toate aceste moduri, modul TE1,0 (sau H1,0 ) are cea mai joasă frecvenţă critică.
6
Frecvenţa critică a acestui mod fundamental este determinată numai de dimensiunea
mare a secţiunii dreptunghiulare prin ghid:
c c0
f c1,0 = = (2)
2a 2a ε r
unde c0 = 3 ⋅ 108 m s este viteza luminii în vid, ε r este permitivitatea electrică relativă a
dielectricului din ghid, iar a este dimensiunea (interioară) a ghidului (figura 1).
Linii câmp H
b Linii câmp E
a
Fig. 1. Structura câmpului electromagnetic pentru
modul H1,0 ( TE1,0 ) în ghidul dreptunghiular
7
ET
ET dir
ET max
= ET dir
+ ET inv
ET inv ET inv
ET dir
ET inv ET min
= ET dir
− ET inv
O z
λg 2 λg 4
Γ=
( E ) Tinv 0
(3)
(E ) Tdirv 0
(
unde ETdir ) 0
(
şi ETinv ) 0
sunt amplitudinile complexe ale undei directe, respectiv
inverse, la sarcină.
Cu această notaţie, valorile maxime şi minime ale distribuţiei devin
ET max
= ETdir (1 + Γ )
(4)
ET min
= ETdir (1 − Γ )
iar raportul lor se numeşte raport de undă staţionară, σ :
ET 1+ Γ
σ= max
= (5)
ET min
1− Γ
2. Desfăşurarea lucrării
Tabelul T1
Poziţia sondei [mm]
Scurtcircuit
Indicaţia mV-metrului
Gol
Sarcină adaptată [mV]
3. Întrebări
3.1 De ce minimele distribuţiei măsurate atunci când linia este terminată în
scurtcircuit nu sunt chiar nule ?
3.2 Cum poate fi explicat faptul că la linia terminată adaptat distribuţia măsurată nu
este perfect constantă ?
3.3 De ce în cazul liniei lăsate în gol distribuţia măsurată diferă semnificativ de
distribuţia teoretică existentă la o linie fără pierderi terminată în gol [1, 2] ?
3.4 Cum poate fi pus în evidenţă zgomotul inerent oricărei instalaţii de măsură ?
9
Lucrarea nr. 2
MĂSURAREA LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A FRECVENŢEI
1. Noţiuni teoretice
λ0 c 1
λg = = (1)
1 − ( fc / f ) 1 − ( fc f )
2 f 2
7
toate aceste moduri, modul TE1,0 (sau H1,0 ) are cea mai joasă frecvenţă critică.
Frecvenţa critică a acestui mod fundamental este determinată numai de
dimensiunea mare a secţiunii dreptunghiulare prin ghid:
c c0
f c1,0 = = (2)
2a 2 a ε r
Linii câmp H
b Linii câmp E
a
Figura 1. Structura câmpului electromagnetic pentru modul H1,0
( TE1,0 ) în ghidul dreptunghiular
8
Aspectul distribuţiei amplitudinii de oscilaţie în lungul ghidului depinde
de raportul dintre amplitudinea undei inverse şi amplitudinea undei directe.
Acest raport este determinat de sarcina care se află la capătul ghidului. Din acest
punct de vedere, orice sarcină poate fi caracterizată printr-un coeficient de
reflexie, Γ .
ET
ET dir
ET max
= ET dir
+ ET inv
ET inv ET inv
ET dir
ET inv ET min
= ET dir
− ET inv
O z
λg 2 λg 4
Γ=
(E ) Tinv 0
(3)
(E ) Tdirv 0
(
unde ETdir ) 0
(
şi ETinv ) 0
sunt amplitudinile complexe ale undei directe, respectiv
inverse, la sarcină.
Cu această notaţie, valorile maxime şi minime ale distribuţiei devin
ET max
= ETdir (1 + Γ )
(4)
ET min
= ETdir (1 − Γ )
iar raportul lor se numeşte raport de undă staţionară, σ :
ET 1+ Γ
σ= max
= (5)
ET min
1− Γ
9
1.3 Rezonatoare electromagnetice
2. Metode de măsură
Indicaţia
aparatului
de măsură
x=
2
(
1 '
x + x" )
z
x' x x"
10
2.1.1 Metoda deplasării sondei
Se montează la capătul liniei de măsură un scurtcircuit fix. Se deplasează
sonda în lungul liniei şi se notează poziţiile minimelor (de valoare nulă). Se
calculează distanţa dintre două minime consecutive, distanţa din care se obţine
λg .
2.1.2 Metoda deplasării scurtcircuitului
Se montează la capătul liniei de măsură un scurtcircuit mobil. Se
deplasează scurtcircuitul şi se notează poziţiile pentru care apar minime ale
semnalului, cu sonda fixată într-o poziţie oarecare. Se calculează distanţa dintre
două minime consecutive, din care rezultă λg .
Cele două variante, în aparenţă echivalente, se deosebesc totuşi prin faptul
că metoda deplasării scurtcircuitului evită o anumită eroare sistematică existentă
în metoda deplasării sondei. Eroarea provine din modificarea lungimii de undă
în porţiunea de ghid cu fantă, cauzată de prezenţa fantei de măsură. Prin metoda
deplasării sondei se măsoară, de fapt, lungimea de undă în ghidul cu fantă, care
poate diferi (foarte puţin) de lungimea de undă λg în ghidul închis.
2
c ⎛λ ⎞
f = 1+ ⎜ g ⎟ (6)
λg ⎝ λc ⎠
( λc ) H1,0
= 2a (7)
11
obţinute. Cunoscând translaţia, rezultatul măsurării poate fi interpretat în mod
corespunzător, iar aparatul afişează direct frecvenţa semnalului de la intrare.
U.T.
U.R
G G
a) b)
12
undametrul absoarbe o parte din puterea din ghid. Acordul acestui tip de
undametru se constată prin scăderea puterii în sarcină (absorbţie de putere).
Pentru ca minimul de putere în sarcină sa coincidă perfect cu rezonanţa
undametrului trebuie ca sarcina să aibă un coeficient de reflexie cât mai redus
(sarcină adaptată). Acest tip de undametru este cel mai des întâlnit, datorită
simplităţii montajului.
3. Desfăşurarea lucrării
3.2 Se măsoară lungimea de undă în ghid prin mai multe metode. Se compară
rezultatele, calculându-se eroarea relativă cu formula
e[%] =
( λg )calculat − ( λg )măsurat ⋅100 (8)
( λg )calculat
unde ( λg ) se determină cu relaţia (1).
calculat
f − f măsurat
e[%] = ⋅ 100 (9)
f
4. Întrebări
4.1 Poate fi măsurată lungimea de undă în ghid folosind o terminaţie adaptată
conectată la capătul liniei de măsură? Justificaţi răspunsul.
4.4 Care este banda unimod a ghidului dreptunghiular din care este realizată
linia de măsură ?
13
Lucrarea nr. 3
MĂSURAREA RAPORTULUI DE UNDĂ STAŢIONARĂ
1. Noţiuni teoretice
ET
σ= max
, σ ∈ [1, ∞ ] (1)
ET min
ET max
ET min
z
λg 2 λg 4
15
În practică, raportul de undă staţionară este folosit ca o măsură a
dezadaptării care apare la capătul dinspre sarcină al unui ghid. Cunoscând
raportul de undă staţionară se poate calcula fracţiunea din puterea incidentă care
este reflectată de sarcină:
2
Pr ⎛ σ − 1 ⎞
=⎜ ⎟ (2)
Pi ⎝ σ + 1 ⎠
2. Metode de măsură
Metoda directă
α max
σa = (3)
α min
16
de măsură care utilizează exclusiv porţiunea de distribuţie din vecinătatea
minimului.
α ~ E2
αM d
2α m
αm
z
z1 z2
1
σb = 1+ (4)
⎛πd ⎞
sin 2 ⎜
⎜ λg ⎟⎟
⎝ ⎠
λg
σb ≅ . (5)
πd
17
1
( Amax [dB]− Amin [dB])
σc = 10 20 (6)
3. Desfăşurarea lucrării
3.5 Determinarea lui σ se face prin metoda directă (2.1), iar pentru valori mari
ale lui σ se folosesc şi metodele (2.2) şi/sau (2.3). Rezultatele se trec în
Tabelul T2. Se prezintă grafic σ în funcţie de h sau A .
4. Întrebări
4.1 În cazul şurubului de reglaj, curba de variaţie a raportului de undă staţionară
în funcţie de înălţimea h poate să fie nemonotonă (să prezinte un maxim).
Cum se explică acest fapt ?
18
4.3 În cazul sarcinii compuse din atenuator şi scurtcircuit deplasabil, ce relaţie
există între raportul de undă staţionară pe linia de măsură şi atenuarea
atenuatorului?
19
Tabelul T2
3
...
15
2.2.Metoda graficǎ
În metoda graficǎ, rezistenţa şi reactanţa normate ale sarcinii necunoscute
se deduc direct din diagrama circularǎ, cu ajutorul parametrilor mǎsuraţi σ şi δ.
Concomitent se determinǎ amplitudinea şi faza coeficientului de reflexie.
Pe diagrama circularǎ punctele de minim ale impedanţei (corespunzǎtoare
punctelor de minim ale distribuţiei) sunt situate pe semidiametrul real negativ
(φw = φΓ + 2 βzm = π) , la intersecţia acestuia cu cercul corespunzǎtor valorii
mǎsurate a lui σ. Prin deplasarea în lungul cercului de σ constant se poate
determina impedanţa în orice punct de mǎsurǎ , deci şi la capǎtul ei.
Practic , pentru reprezentarea pe diagramǎ a punctului figurativ al sarcinii
necunoscute , se determinǎ întâi poziţia razei prin rotire faţǎ de semiaxa realǎ
negativǎ cu numǎrul de diviziuni δ/λg corespunzǎtor. Se intersecteazǎ apoi
aceastǎ razǎ cu cercul σ constant respectiv. Punctul astfel obţinut permite
determinarea impedanţei normate sau a coeficientului de reflexie.Valorile
normate ale rezistenţei şi reactanţei sunt citite pe cercurile de rezistenţǎ
constantǎ , respectiv de reactanţǎ constantǎ , care trec prin acest punct.
Coeficientul de reflexie , în modul şi fazǎ ,este determinat de distanţa punctului
la origine şi de unghiul mǎsurat faţǎ de originea de fazǎ a diagramei (semiaxa
realǎ pozitivǎ). Se considerǎ raza cercului exterior al digramei circulare de
valoare unitarǎ.
Pe diagramele circulare folosite la mǎsurarea impedanţelor sunt notate
direct sensurile în care trebuie fǎcutǎ rotaţia , în funcţie de sensul deplasǎrii
minimelor pe linia de mǎsurǎ faţǎ de planul de referinţǎ echivalent (în sens
trigonometric , dacǎ deplasarea este cǎtre generator)
3.Desfǎşurarea lucrǎrii
1
3.5.Se comparǎ valorile calculate cu cele mǎsurate ale impedanţei normate
Tabelul T1
Nr.set h1[mm] h2[mm] h3[mm]
1A 0 4,6 4,6
1B 4,6 4,6 0
2A 0 3,5 4,6
2B 3,5 4,6 0
3A 0 3 5
3B 3 5 0
4A 0 2,2 4,6
4B 2,2 4,6 0
4.Întrebǎri
4.1.La mǎsurarea impedanţelor , are importanţǎ care dintre minime a fost luat în
calcul (cel din dreapta sau cel din stânga planului de referinţǎ echivalent)?
2
Tabelul T2 Analitic Grafic
1 3
2
h1 h2 h3
Linia de Terminaţie
mǎsurǎ adaptatǎ
L L L L
T T1 T2 T3 L=12,5mm
2.Se determinǎ pe cale graficǎ impedanţa normatǎ în planul de referinţǎ (planul T) - fig.1
Pe diagrama Smith pentru admitanţe se reprezintǎ , pe cercul unitar , punctul A de
coordonate g = 1 , b = b3. Acesta reprezintǎ admitanţa normatǎ în planul T3 : yA=1+jb3
Deplasarea pânǎ în planul T2 înseamnǎ parcurgerea unui tronson de lungime L= λg/4,
1
adicǎ a unui tronson inversor de imitanţǎ. Admitanţa în planul T2 este reprezentatǎ de
punctul B , simetricul lui A faţǎ de centrul O al diagramei, yB=1/yA=gB+jbB În planul T2
se mai adaugǎ , în paralel , susceptanţa b2 a şurubului 2, astfel cǎ admitanţa totalǎ devine
(punctul C) yC= gB+j(bB+b2). Punctele B şi C se aflǎ pe diagrama Smith pe acelaşi cerc
gB=constant. De la planul T2 pânǎ la planul T de referinţǎ , se parcurge un tronson cu
lungimea 2L= λg/2 (tronson repetor de imitanţǎ), deoarece h1=0, astfel cǎ admitanţa
normatǎ în planul T este yC .
Impedanţa normatǎ corespunzǎtoare se poate obţine de asemenea pe cale graficǎ ,luând
punctul D , simetricul lui C faţǎ de centrul O.
Notǎ: Pentru seturile cu h3 = 0 , raţionamentul este similar ,cu deosebirea cǎ ultimul
tronson de linie , de la T1 la T este un tronson inversor de imitanţǎ.
Figura de mai sus corespunde setului 4A.
2
Lucrarea nr. 5
CIRCUITE SIMPLE DE ADAPTARE
1. Noţiuni teoretice
Unul dintre cele mai simple şi totodată cele mai utilizate circuite de
adaptare este tronsonul de linie de lungime λ 4 , care are proprietatea de
inversare a impedanţei. Această proprietate permite transformarea unei
impedanţe de sarcină reale Z S = RS într-o altă impedanţă, de asemenea reală dar
de o altă valoare, Z i = Ri = Z C2 RS .
Z c = Ri ⋅ RS (1)
1
Este evident că linia în λ 4 realizează adaptarea perfectă la o singură
frecvenţă, aceea la care lungimea liniei satisface condiţia l = λ 4 . Se poate
considera însă că adaptarea se menţine – cu aproximaţie – şi într-o bandă îngustă
în jurul frecvenţei nominale. În aceste condiţii, lărgimea de bandă a circuitului
este direct legată de compromisul acceptat în ceea ce priveşte calitatea adaptării.
Stabilind o valoare maxim admisibilă pentru modulul coeficientului de
reflexie, Γ max rezultă banda:
8 Γ max
B= ⋅ f0 (2)
⎛ Ri ⎞
π (1 − Γ max )
RS
⎜⎜ − ⎟
⎝ Ri RS ⎟⎠
În general banda oferită de acest tip de circuite este îngustă şi depinde, aşa
cum reiese şi din relaţia precedentă, de raportul care există între RS şi Ri .
Atunci când se doreşte obţinerea unei adaptări într-o bandă mai largă este
necesară utilizarea unor circuite mai complexe.
∞
1 π
∫ ln Γ dω = R C (3)
0 S S
2
reflexie cât mai mic în domeniul de frecvenţă respectiv. Întrucât integrala din (3)
este egală cu o constantă, rezultatul optim se obţine atunci când Γ este maxim
în afara benzii de adaptare (la limită Γ = 1). Adaptarea optimă corespunde unei
pante cât mai abrupte a caracteristicii filtrului la trecerea din banda de trecere în
banda de oprire.
Corelând aceste cerinţe se observă că circuitul de adaptare considerat se
comportă de fapt ca un filtru trece-bandă. Întrucât şi pentru alte structuri ale
impedanţei de sarcină se pot stabili relaţii similare cu (3), proiectarea circuitelor
de adaptare de bandă largă se face într-un mod asemănător cu a filtrelor trece-
bandă.
Proiectarea poate avea în vedere obţinerea unui coeficient de reflexie al
cărui modul să varieze cu frecvenţa conform unei curbe de tip Butterworth (cu
“maximum de liniaritate a amplitudinii”), de tip Cebîşev (cu riplu egal în
bandă), etc.
Performanţele circuitului de adaptare cu tronson în λ 4 pot fi
îmbunătăţite prin utilizarea mai multor tronsoane de aceeaşi lungime conectate
în serie. Structura unui asemenea circuit cu două linii de lungime λ 4 este
prezentată în figura 3.
Z im = RS ⋅ Z C (4)
Z C1 = Z im ⋅ Z C (5)
3
Z C 2 = RS ⋅ Z im (6)
Z C1 = 8 Z C7 ⋅ RS (7)
Z C 2 = Z C ⋅ RS (8)
Z C 3 = 8 Z C ⋅ RS7 (9)
2. Desfăşurarea lucrării
4
2.1.4 Pentru editarea liniei de transmisiune, din categoria “Ideal Distributed” se
va selecta opţiunea „Transmission line-Electrical length” (TRLE). Pentru
introducerea impedanţei de sarcină în circuit se va alege un rezistor din categoria
de componente “Lumped”. La intrarea în circuit se va folosi o poartă a cărei
impedanţă trebuie modificată la 100Ω, impedanţa caracteristică a liniei de acces.
2.1.5 Se efectuează analiza circuitului într-un domeniu de frecvenţă convenabil
ales, centrat pe frecvența de 1GHz. Pentru aceasta se va selecta din bara de
meniu “Circuit” opțiunea “Add Solution Setup” şi se va alege analiză liniară în
domeniul frecvenţă.
2.1.6 Se analizează circuitul („Circuit”, opţiunea „Analyze”) şi apoi se reprezintă
grafic („Circuit” , opţiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului
de reflexie la intrarea în circuit, mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic
se determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc adaptarea,
corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil de
0,1.
2.1.7 Se modifică domeniul de frecvenţă într-unul mai larg, 0,1GHz - 10 GHz.
Se repetă analiza şi se reprezintă grafic variaţia modulului coeficientului de
reflexie în domeniul respectiv de frecvenţă.
2.1.8 Se calculează lungimea electrică a tronsonului inversor de impedanţă,
precum şi impedanţa caracteristică a acestuia ZC cu relaţia (1), astfel încât
circuitul cu schema din Fig. 1 să realizeze la frecvenţa f = 1 GHz adaptarea unei
sarcini având impedanţa ZS2 = 25Ω la o linie de acces cu impedanţa
caracteristică ZC = 100Ω.
2.1.9 Urmând procedura descrisă anterior se va reprezenta grafic variația
modulului coeficientului de reflexie la intrarea în circuit, mag(S11), în funcție de
frecvență. Din grafic se determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc
adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim
admisibil de 0,1.
2.1.10 Se calculează lungimea electrică a tronsonului inversor de impedanţă,
precum şi impedanţa caracteristică a acestuia ZC cu relaţia (1), astfel încât
circuitul cu schema din Fig. 1 să realizeze la frecvenţa f = 1 GHz adaptarea unei
sarcini având impedanţa ZS2 = 75Ω la o linie de acces cu impedanţa
caracteristică ZC = 100Ω.
2.1.11 Urmând procedura descrisă anterior se reprezintă grafic variația
modulului coeficientului de reflexie la intrarea în circuit în funcție de frecvență,
mag(S11). Din grafic se determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc
adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim
admisibil de 0,1.
2.1.12 Pentru a compara performantele acestor circuite de adaptare, se editează
cele trei scheme pe aceeași foaie de lucru. Se vor reprezenta cele trei module ale
5
coeficienţilor de reflexie: mag(S11), mag(S22), mag(S33), pe acelaşi grafic, în
coordonate carteziene.
2.2.1 Se calculează Zim, ZC2 şi ZC3 cu ajutorul relaţiilor (4), (5) şi (6), în care se
vor considera ZC=100Ω şi RS=RS1=50Ω.
2.2.2 Se va edita schema circuitului din Fig. 3 după algoritmul prezentat la
subpunctele 2.1.3, 2.1.4, 2.1.5, 2.1.6.
2.2.3 Se reprezintă grafic variația modulului coeficientului de reflexie la intrarea
în circuit în funcție de frecvență, mag(S11). Din grafic se determină lărgimea
benzii de frecvenţe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al
coeficientului de reflexie maxim admisibil de 0,1.
2.3.1 Se calculează ZC1, ZC2 şi ZC3 cu ajutorul relaţiilor (7), (8) şi (9), în care se
vor considera ZC=100Ω şi RS=RS1=50Ω.
2.3.2 Se va edita schema de principiu corespunzătoare Figurii 4 după algoritmul
prezentat la subpunctele 2.1.3, 2.1.4, 2.1.5, 2.1.6.
2.3.3 Se reprezintă grafic variația modulului coeficientului de reflexie la intrarea
în circuit în funcție de frecvență, mag(S11). Din grafic se determină lărgimea
benzii de frecvenţe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui modul al
coeficientului de reflexie maxim admisibil de 0,1.
6
3. Întrebări
3.1 Explicaţi variaţia în funcţie de frecvenţă a modulului coeficientului de
reflexie la intrarea în circuitul de la punctul 2.1.6.
7
Lucrarea nr. 6
CIRCUITE DE ADAPTARE DE BANDĂ ÎNGUSTĂ
PENTRU SARCINI COMPLEXE
Noţiuni teoretice
Bi
ZC
1
Y
l arctg C k , k Z . (2)
2 BS 2
Tronsonul în /4 serveşte la transformarea conductanţei de sarcină rămase după compensare,
GS, în valoarea rezistivă necesară pentru adaptarea liniei de acces:
ZC ZC /GS . (3)
În principiu, circuitul de adaptare din Fig. 1 poate fi folosit la adaptarea oricărei
sarcini (cu excepţia evidentă a celor pur reactive). Practic, utilizarea circuitului de acest tip
este limitată de posibilitatea realizării unei linii având impedanţa caracteristică necesară Z'C,
precum şi de banda de frecvenţe şi de randamentul lui.
1.2 Adaptarea cu un tronson de lungime /4 intercalat pe linie
În Fig. 2 este prezentată o altă posibilitate de a adapta sarcini complexe. În această
configuraţie rolul porţiunii de linie de lungime d este acela de a transforma valoarea complexă
a sarcinii într-o valoare rezistivă Ri la intrarea ei, urmând ca rezistenţa astfel obţinută să fie
transformată în rezistenţa necesară ZC cu ajutorul liniei de lungime /4.
d
ZC Ri
Fig. 2. Adaptarea cu tronson /4 intercalat pe linie.
Determinarea lungimii d poate fi efectuată analitic sau grafic, pe diagrama Smith.
Analitic, distanţa d rezultă din condiţia anulării părţii imaginare a impedanţei de intrare în
tronsonul de linie terminat pe sarcina ZS. Pe diagrama Smith, aceeaşi distanţă d rezultă din
unghiul de rotaţie necesar pentru ca pornind din punctul S care reprezintă impedanţa normată
de sarcină să se ajungă într-un punct A pe axa orizontală a diagramei, acolo unde se află toate
impedanţele pur rezistive (Fig. 3).
ri+j0
A'
A 0
S
d
2
Din Fig. 3 se observă că problema admite două soluţii distincte, corespunzătoare
punctelor A şi A'. Cele două soluţii conduc la valori distincte ale Z'C, una dintre ele fiind
întotdeauna mai mare, iar cealaltă mai mică decât ZC.
În principiu şi acest tip de circuit de adaptare este universal, limitele practice ale
utilizării lui fiind determinate de bandă, randament, precum şi de posibilitatea obţinerii unei
linii cu impedanţa necesară Z'C.
1.3 Adaptarea cu tronsoane /4 şi /8
Uneori la adaptarea sarcinilor complexe se utilizează o combinaţie de două tronsoane
de linie, unul cu lungimea /4 iar celălalt cu lungimea /8, conectate în cascadă, ca în Fig. 4.
ZC Ri
Fig. 4. Circuit de adaptare cu tronsoane /4 şi /8.
Acest circuit de adaptare se bazează pe faptul că o linie fără pierderi cu lungimea /8
are o impedanţă de intrare reală, atunci când impedanţa ei caracteristică are valoarea |ZS| [1]
Odată obţinută o impedanţă reală Ri la intrarea în tronsonul /8, transformarea acestei
rezistenţe Ri în valoarea necesară pentru adaptare, ZC, se obţine cu ajutorul liniei de lungime
/4. Prin urmare, la circuitul din Fig. 4 impedanţele tronsoanelor trebuie să aibă valorile:
2 RS ZC2
ZC Z S , Ri , ZC ZC Ri (5)
RS2 ZC X S
2
(YC) Y1 ZS
Y2
YC
l
3
acest ultim caz, se începe prin reprezentarea pe diagramă, a punctului, notat cu S
corespunzător impedanţei normate de sarcină, zS ZS ZC . Datorită conexiunii paralel, se
preferă calculul cu admitanţe. Admitanţa normată de sarcină, yS 1 zS , este reprezentată de
punctul notat cu S' simetric cu S în raport cu centrul diagramei. Determinarea distanţei d
revine la determinarea unghiului de rotaţie în sens orar (spre generator), astfel încât admitanţa
normată de sarcină, S', să se transforme într-o admitanţă având partea reală egală cu unitatea
(deoarece adăugarea ulterioară a admitanţei de intrare a tronsonului lateral – pur reactiv – nu
va influenţa asupra părţii reale a admitanţei totale). Efectuând rotaţia din punctul S' până la
intersectarea cercului g 1 , se obţine punctul A. Unghiul de rotaţie, determinat cu ajutorul
gradaţiilor de pe periferia diagramei, corespunde unei distanţe normate la lungimea de undă
d , de unde rezultă, prin denormare, lungimea d.
D
+b
A’
l/
d/
S’
0 B
S A
-b
Fig. 6. Determinarea lungimilor d şi l pentru circuitul din Fig. 5.
În punctul A, partea imaginară a admitanţei (susceptanţa) tronsonului terminal, citită
pe diagramă, are valoarea normată b ; în consecinţă, lungimea tronsonului lateral trebuie
astfel determinată încât susceptanţa lui de intrare să aibă valoarea normată +b, necesară pentru
compensare. Lungimea aceasta poate fi determinată tot pe diagramă, prin intermediul
unghiului de rotaţie necesar pentru a transforma admitanţa terminală a tronsonului lateral,
y (reprezentată de punctul B), în susceptanţa necesară pentru adaptare (punctul D). Se
obţine astfel distanţa normată la lungimea de undă l , de unde rezultă, prin denormare,
lungimea l.
Din Fig. 6 se observă că problema admite două soluţii distincte, corespunzătoare
punctelor A şi A'. Cele două soluţii conduc la valori distincte ale perechilor de valori d şi l.
Adaptarea este şi aici exactă numai la frecvenţa nominală, frecvenţă la care au fost
calculate lungimile d şi l ale tronsoanelor.
Deşi acest tip de circuit de adaptare are o aplicabilitate generală (adică poate adapta
orice sarcină cu parte reală nenulă), folosirea lui este limitată în practică la adaptarea unor
impedanţe de valoare fixă, cunoscută, deoarece modificarea poziţiei punctului de ramificaţie
în raport cu sarcina este mai greu de realizat din punct de vedere tehnologic.
Desfăşurarea lucrării
2.1 Adaptarea cu compensarea părţii reactive a sarcinii şi linie /4
2.1.1. Se calculează lungimea l a tronsonului lateral şi impedanţa caracteristică a
tronsonului inversor de impedanţă, Z C , cu ajutorul relaţiilor (2) şi (3), astfel încât circuitul
din Fig. 1 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanţa Z S 20 j10 la o linie
de acces cu impedanţa caracteristică ZC 50 , la frecvenţa f 1 GHz .
4
2.1.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 1 alcătuită din elemente
ideale. Pentru aceasta se va deschide un proiect în programul ANSOFT DESIGNER SV,
selectând din bara de meniu “Project” opțiunea „Insert Circuit Design”. Ca tehnologie de
realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
2.1.3. Pentru editarea liniilor de transmisiune, din categoria componente “Ideal
Distributed” se va selecta „Transmission lines, electrical length” (TRLE). Pentru sarcină
se vor alege din categoria “Lumped” un rezistor ideal, respectiv o bobină ideală sau un
condensator ideal în funcție de natura reactanței de sarcină. Impedanţa de sarcină va fi
conectată la masă, iar la intrarea circuitului se va folosi un generator (poartă) având
impedanţa egală cu impedanţa caracteristică a liniei de acces.
2.1.4. Se efectuează analiza circuitului într-un domeniu de frecvenţă convenabil ales,
centrat pe frecvența de 1 GHz. Pentru aceasta se va selecta din bara de meniu “Circuit”
opțiunea “Add Solution Setup” şi se va alege analiză liniară în domeniul frecvenţă.
2.1.5 Se analizează circuitul (meniul „Circuit”, opţiunea „Analyze”) şi apoi se reprezintă
grafic (meniul „Circuit” , opţiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului de
reflexie la intrarea în circuit, mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic se
determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui
modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil de 0,1.
2.2 Adaptarea cu un tronson de lungime /4 intercalat pe linie
2.2.1. Folosind diagrama circulară se determină lungimea d a tronsonului terminal,
precum şi impedanţa caracteristică Z C a tronsonului inversor cu relaţia (4), astfel încât
circuitul din Fig. 2 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanţa Z S 20 j10
la o linie de acces cu impedanţa caracteristică ZC 50 , la frecvenţa f 1 GHz .
2.2.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 2 alcătuită din elemente
ideale. Pentru aceasta se va deschide un proiect în programul ANSOFT DESIGNER SV,
selectând din bara de meniu “Project” opțiunea „Insert Circuit Design”. Ca tehnologie de
realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
2.2.3. Se analizează circuitul şi se reprezintă grafic, în coordonate carteziene, modulul
coeficientului de reflexie la intrarea în circuit, corespunzător celor două soluţii obţinute la
punctul 2.2.1. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc
adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil
. Se identifică apoi soluţia care conduce la o bandă mai largă.
2.3 Adaptarea cu tronsoane /4 şi /8
2.3.1. Se determină impedanţele caracteristice Z C şi Z C cu ajutorul relaţiilor (5), astfel
încât circuitul din Fig. 4 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanţa
Z S 20 j10 la o linie de acces cu impedanţa caracteristică ZC 50 , la frecvenţa
f 1 GHz .
2.3.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 4 alcătuită din elemente
ideale. Pentru aceasta se va deschide un proiect în programul ANSOFT DESIGNER SV,
selectând din bara de meniu “Project” opțiunea „Insert Circuit Design”. Ca tehnologie de
realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
2.3.3. Se analizează circuitul şi se reprezintă grafic, în coordonate carteziene, modulul
coeficientului de reflexie la intrarea în circuit, corespunzător celor două soluţii obţinute la
punctul 2.2.1. Din acest grafic se determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc
5
adaptarea, corespunzătoare unui modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil
.
Întrebări şi exerciţii
3.1. Adaptarea cu un tronson de linie conectat în paralel
3.1.1. Folosind diagrama circulară se determină lungimile d şi l astfel încât circuitul din
Fig. 5 să realizeze adaptarea unei sarcini având impedanţa Z S 20 j10 la o linie de
acces cu impedanţa caracteristică ZC 50 , la frecvenţa f 1 GHz .
3.1.2. Se consideră o variantă a schemei de principiu din Fig. 5 alcătuită din elemente
ideale. Pentru aceasta se va deschide un proiect în programul ANSOFT DESIGNER SV,
selectând din bara de meniu “Project” opțiunea „Insert Circuit Design”. Ca tehnologie de
realizare a substratului se alege „PCB-Double Sided”.
3.1.3. Se analizează circuitul (meniul „Circuit”, opţiunea „Analyze”) şi apoi se reprezintă
grafic (meniul „Circuit” , opţiunea „Create Report”) variația modulului coeficientului de
reflexie la intrarea în circuit, mag(S11), în raport cu frecvența. Din acest grafic se
determină lărgimea benzii de frecvenţe în care are loc adaptarea, corespunzătoare unui
modul al coeficientului de reflexie maxim admisibil de 0,1.
3.2. Pentru sarcina considerată, care dintre circuitele de adaptare analizate în lucrarea de
laborator oferă cea mai largă bandă?
3.3. Tipurile de circuite de adaptare studiate pot fi folosite pentru adaptarea oricărei sarcini
complexe? Justificaţi răspunsul.
3.4. Identificaţi posibile dificultăţi de realizare practică a circuitelor de adaptare calculate.