Expertiza balistică judiciară

Autor: Gabriel Păduraru – Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi

1. Introducere
Din statisticile poliţiei aflăm că în anul 2008 au fost de 2,5 ori mai multe infracţiuni cu
violenţă în care s-au folosit arme de foc decât în anul 2007.
Accesul la informaţie, libera circulaţie, prezentarea în mass media fără nici un control
prealabil al informaţiilor pot genera o accentuare a actelor violente în care s-au întrebuinţat arme de
foc.
Persoane care prin natura constituţiei fizice sau datorită unor dezavantaje somatice nu pot
sau sunt descurajate în executarea unor acte violente împotriva semenilor au la îndemână aceste
instrumente prin care pot duce relativ uşor la îndeplinire acţiuni prin care să-şi impună voinţa. În
momentul de faţă datorită unei dezvoltări haotice în care infrastructura a fost tratată cu lipsă de
atenţie, violenţa în trafic a devenit un fapt cotidian şi de multe ori şoferii angajaţi în conflicte îşi fac
dreptate cu arma.
Un alt aspect criminologic deloc neglijabil îl constituie conceptul de „armă de foc neletală”.
Considerăm acest concept deosebit de dăunător şi creat în mod artificial de persoane care nu au un
minim de cunoştinţe teoretice şi practice în domeniu. Armele au fost create doar cu un singur scop,
acela de a ucide şi nu de a provoca răniri sau stări de disconfort. Pentru aceste ultime situaţii există
aşa numitele „mijloace de apărare” care unele animale le au în dotare pe cale naturală iar omul şi le-
a creat singur cum ar fi: spray-uri iritante, generatoare de electroşocuri etc. Aşa cum nu există arme
albe neletale nu pot exista arme de foc sau cu aer comprimat neletale. Orice armă a fost creată spre a
produce o vătămare, depinde de câte ori este repetată sau în ce regiune a corpului are loc acţiunea
armei sau proiectilului pentru ca rezultatul acesteia să fie tanatogenerator. Utilizând o armă,
indiferent de natura ei, fără să aibă o pregătire minimă prealabilă şi un antrenament periodic,
persoana care o foloseşte poate produce autorăniri sau răniri asupra altor persoane a căror consecinţă
este greu de estimat în momentul premergător demersului executării tragerii.
De menţionat că orice armă care este categorisită ca fiind neletală poate fi transformată în
armă letală prin modificarea armei sau muniţiei sau poate deveni letală în anumite împrejurări. De
exemplu o persoană a fost împuşcată în zona inghinală, de la mică distanţă cu o armă cu aer
comprimat. Proiectilul a străpuns epiderma şi aparent acesta a fost singurul rezultat. Proiectilul nu a
putut fi extras pe cale chirurgicală. După o perioadă de circa o săptămână victima a acuzat dureri în
zona toracică în apropierea inimii. La investigaţii s-a constatat că proiectilul a migrat pe cale
sanguină şi în final a ajuns să producă o obstrucţie gravă a arterei pulmonare.
De obicei după consumarea actului violent în care a fost utilizată o armă, mai ales când
consecinţa actului a fost una fatală căreia i-a căzut victimă un trecător sau un copil care s-a aflat în
momentul nepotrivit la locul nepotrivit, autorul sau autorii nu-şi mai afirmă puterea şi dominaţia ci
dimpotrivă trăiesc cu iluzia că dacă nu au fost surprinşi asupra faptului sau chiar dacă există martori,
fără o dovadă palpabilă cum ar fi o fotografie sau înregistrare video ar putea scăpa de rigorile legii. În
aceste cazuri rămâne în sarcina experţilor să determine ce s-a întâmplat. Prin metode ştiinţifice în
care ştiinţele criminalistice s-au născut prin combinarea cunoştinţelor din diverse domenii, cum ar fi:
chimia, fizica, ingineria mecanică, matematica, ştiinţele medicale, antropologia, psihologia, experţii
criminalişti pot să rezolve cele mai dificile cazuri mai ales dacă ţinem seama de principiul conform
căruia: crimă perfectă nu există ci doar insuficient cercetată. Dezvoltarea continuă a ştiinţelor au
făcut posibile elucidarea în ziua de astăzi a împrejurărilor în care s-au comis infracţiuni a căror
soluţionare părea fără ieşire acum 15 ani de exemplu dacă ar fi să ne gândim la expertiza ADN,
biometria, poroscopia etc.
Ştiinţele criminalistice au un rol determinant în procesul ce constă în identificarea şi analiza
mijloacelor de materiale probă, deseori la nivel microscopic. Microscopia optică se utilizează pe cale

1
extinsă pentru a putea studia microurmele lăsate de arma folosită pe proiectil sau pe tubul cartuş găsit la
faţa locului. Studiul se face prin comparaţie la dispozitive care se numesc microscoape comparatoare.
Mai nou se foloseşte tehnica microscopică confocală şi se poate trasa profilul adânciturilor microurmelor
create pe suprafaţa studiată.
Indiferent de gradul de mărire, microscopia optică a devenit insuficientă şi atunci s-a trecut la
microscopia IR cu analiza spectrelor de vibraţie a compuşilor microscopici analizaţi. În unele cazuri
aceste instrumente s-au dovedit limitative şi atunci s-a mers mai departe. Deşi microscopia electronică
există ca instrument de mulţi ani1 de abia când a putut fi combinată cu analiza spectrelor de dispersie în
raze X2 s-au deschis noi orizonturi în criminalistică
Expertiza criminalistică balistică este un gen de expertiză individualizat şi bine definit prin
care expertul este solicitat să răspundă unor obiective specifice sunt legate de urmele produse de o
armă de foc sau cu aer comprimat dar şi în cazul folosirii unor arme albe cum ar fi arcuri cu săgeţi,
arbalete, suliţe, harpoane etc. Mai există un gen de arme cu destinaţie specială dar care fac parte din
categoria utilitarelor cum ar fi pistoalele de împuşcat cuie, pistoalele de nituit pistoalele lansatoare
de rachete, tuburi lansatoare de artificii etc.
Expertiza balistică deşi este un gen bine definit, nu poate fi desfăşurată fără a apela la alte
genuri cum ar fi în principal expertiza fizico-chimică şi traseologică.

2. Obiectul expertizei balistice

Expertiza balistică are ca obiect identificarea tipului de armă, de foc sau cu aer comprimat şi
a fabricantului acesteia, după urmele create pe tub şi/sau proiectil, identificarea tipului de muniţie şi
a fabricantului acesteia, identificarea factorilor suplimentari ai împuşcării de pe arma şi/sau de pe
obiecte de îmbrăcăminte precum şi elucidarea tuturor împrejurărilor infracţiunilor comise cu arme
de foc sau cu aer comprimat.
În cadrul expertizei balistice se rezolvă probleme de genul:
a) sistemul, modelul şi marca armei cu care ar fi putut să fie trase tuburile de cartuşe sau proiectilele
ridicate de la locul faptei;
b) dacă tuburile de cartuşe sau proiectilele ridicate de la locul faptei, extrase din corpul victimei au
fost trase cu o anumită armă;
c) distanţa de la care s-a tras ;
d) direcţia de tragere, poziţia victimei şi a trăgătorului ;
e) dacă o anumită armă este în stare normală de funcţionare şi dacă este posibil să se declanşeze
focul fără acţionarea trăgaciului;
f) dacă o anumită armă a suferit modificări faţă de starea în care a fost pusă la dispoziţie de fabricant
potrivit scopului şi destinaţiei pentru care a fost produsă;
g) dacă arma a suferit degradări datorită folosirii îndelungate, prin intervenţie cu scule aşchietoare
sau de alt gen, prin expunere la agenţi chimici corozivi sau datorită unor condiţii improprii de
întreţinere exploatare si/sau depozitare;
h) dacă dispozitivul de construcţie artizanală pus la dispoziţie constituie armă în înţelesul legii [3]3;
i) starea de funcţionare, calibrul şi eficacitatea unei arme de foc de construcţie artizanală ;
j) dacă pe ţeava armei, pe încărcător, cui percutor există urme ale reziduurilor de împuşcare (GSR)
dacă aceste urme provin de la o muniţie similară cu cea pusă la dispoziţie pentru comparaţie şi dacă
tragerea este de dată recentă ;

1
Primul microscop electronic a fost inventat în 1933 de Ruska Ernst. În 1942 a apărut primul microscop electronic care a fost realizat de Zworykin et. al. când
şi-a susţinut lucrarea de licenţă în fizică [2].
2
În 1964 a apărut primul microscop electronic cu baleiaj (SEM – Scanning Electron Microscopy) iar în 1990 primul detector spectral EDS
3
Legea 295/2004 privind regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive

2
k) dacă muniţia corp delict este sau nu aptă pentru a se efectua trageri cu ea;
l) dacă muniţia corp delict a fost confecţionată industrial sau artizanal;
m) dacă tubul cartuş şi proiectilul au făcut corp comun înainte de tragere ;
n) dacă mai multe bucăţi (schije) provin din acelaşi proiectil;
o) dimensiunea alicelor extrase din corpul victimei sau ridicate de la locul faptei şi dacă au fost
confecţionate industrial sau artizanal;
p) relevarea seriei unei arme de foc ;
r) dacă victima a fost împuşcată printr-un foc tras direct sau prin ricoşet;
s) dacă un orificiu de împuşcătură este de intrare sau de ieşire.
În practică se pot întâlni şi alte aspecte legate de armele de foc şi muniţia acestora dar cele
enumerate sunt cel mai des întâlnite.

3. Clasificarea armelor de foc

Din punct de vedere criminalistic armele de foc pot fi clasificate după unii autori4 în
principal după destinaţie [4] şi după construcţia lor. Alţi autori [5, 6] preferă clasificarea armelor
după alte criterii5 cum ar fi lungimea ţevii6, suprafaţa canalului ţevii, după modul de funcţionare,
după destinaţie şi după fabricaţie. O bună clasificare trebuie să permită o încadrare generică simplă
care pe parcursul expertizei şi investigaţiilor poate fi restrânsă cât mai mult ajungând în final la cât
mai puţine arme în litigiu pentru orientarea anchetei şi identificarea individuală a armei respective.
Apreciem că o clasificare simplă dar suficient de cuprinzătoare poate fi făcută în concordanţă cu
normele legale7 în vigoare [7].
După destinaţie armele se împart în:

3.1. – Arme militare;

Armele militare şi cele paramilitare sunt construite pentru lupte şi confruntări armate,
varietatea lor fiind foarte mare. În principal distingem:
a) – mitraliere;
b) – puşti (automate, semiautomate, puşti mitralieră, cu dispozitive de ochire şi precizie la
mare distanţă etc.);
c) – pistoale (pistoale mitralieră, automate, semiautomate etc.);
d) – revolvere şi pistolete (automate şi semiautomate etc.);
e) – aruncătoare (aruncătoare de mortiere, grenade, grenade incendiare, de flăcări etc.)

Armele militare se caracterizează printr-o construcţie uşoară dar fiabilă materialele folosite
fiind de înaltă calitate, forme uşor adaptabile corpului omenesc, nu incomodează în alergare sau
transport. De asemenea mecanismul de desiguranţare – siguranţare, încărcare şi dare a focului sunt
facile conform unui algoritm al mişcărilor reflexe.

3.2. Arme sportive sau pentru practicarea unor sporturi

a) – arme pentru vânătoare sportivă, combatere răpitoare şi dăunătoare (arme cu glonţ.
carabine, puşti sau arme cu ţeava lisă cu una sau două ţevi suprapuse sau juxtapuse etc.)
b) – arme pentru tir sportiv (arme cu glonţ cum ar fi puşti, pistoale);

4
V. Măcelaru – Balistica judiciară – Bucureşti 1972
5
I. Mircea – Criminalistica – Ed. Lumina Lex – Bucureşti 1999
6
C. Suciu – Criminalistica – Bucureşti 1972
7
Legea 295/2004 privind regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive

3
 Armele sportive sau de vânătoare prezintă mecanisme de desiguranţare care funcţionează
după algoritmi împotriva reflexelor tocmai pentru ca actul de încărcare, desiguranţare (siguranţarea
făcându-se automat după fiecare încărcare) şi dare a focului să fie făcute în mod conştient adtfel
încât trăgătorul să nu poată fi expus unei trageri involuntare. Aceste arme rareori pot fi încărcate cu
mai mult d 5 cartuşe.

3.3. Arme speciale sau cu destinaţie specială

a) – arme utilitare (pistoale de start, folosite la competiţiile sportive etc., pistoale de
semnalizare, folosite la lansarea rachetelor de semnalizare sau iluminare;
b) – arme cu destinaţie industrială (pistoale pentru împuşcat cuie, bolţuri, capse etc.);
c) – arme cu tranchilizante (utilizate pentru tranchilizarea animalelor);
d) – arme pentru asomare (utilizate pentru uciderea animalelor înainte de abatorizare);
e) – arme de panoplie;
f) – arme de colecţie
g) – arme vechi;
h) – arme de recuzită.

Aceste tipuri de arme au o singură încărcătură pe care trăgătorul o introduce pe ţeava armei.
După introducerea încărcăturii de foc se produce automat siguranţarea urmând ca în momentul
premergător percutării trăgătorul să execute manevra de desiguranţare. La armele utilitare (pistoalele
pentru împuşcat cuie, bolţuri, capse, pistoalele pentru asomare) arma nu se poate desiguranţa şi
folosi. Siguranţarea este permanentă urmând ca pentru percutarea încărcăturii să fie efectuate două
mişcări în acelaşi timp una de apăsare pentru îndepărtarea piedicii şi cealaltă de apăsare a
trăgaciului, percutarea având loc numai când ţeava armei este apăsată).

3.4. Arme modificate sau construite artizanal

a) – arme modificate artizanal, provin din arme militare sau sportive la care au fost scurtate
ţevile şi/sau patul pentru a pute fi uşor ascunse sau din arme la care s-a modificat camera cartuşului
sau ţeava pentru a folosi un alt calibru decât cel proiectat sau acelaşi calibru dar cu alt tub care
conţine o încărcătură de azvârlire a proiectilului mai mare; mai sunt cazuri de modificare a ţevii
când prin frezare se îndepărtează pintenul de despicare a proiectilelor de plastic sau cauciuc pentru a
introduce muniţie letală în arme care au fost construite pentru a folosi proiectile de cauciuc sau gaze
iritante;
b) – arme construite artizanal care sunt alcătuite în totalitate din repere construite artizanal
sau au fost folosite repere cum ar fi ţeava sau bucată de ţeavă, închizător, percutor de la alte arme.
c) – arme deghizate (arme ascunse în stilouri, brelocuri, baston, cuţit etc.).

4. Părţile componente ale unei arme de foc

Părţile care alcătuiesc o armă de foc sunt elemente de studiu din punct de vedere
criminalistic întrucât acestea pot fi atât obiecte creatoare de urme cât şi obiecte purtătoare de urme.
O armă de foc sau o armă cu aer comprimat este alcătuită din câteva componente principale din care
enumerăm:
1) – ţeava armei;
2) – închizătorul;
3) –mecanismul de dare a focului sau de percutare;
4) – sistemul de alimentare cu muniţie;
5) – mânerul sau patul armei;

4
 În figurile 1 – 4 [8] sunt prezentate schematic în secţiune patru tipuri de arme8 în care se pot
vedea componentele principale precum şi modul cum acestea acţionează.

Închizător
Arc posterior
Trăgaci
trăgaci ţeavă
ciocan Arcul ţevii
butoiaş Bandă cu cartuşe

Fig. 1. Revolverul cu butoiaş Fig.2. Mitraliera cu bandă de cartuşe, reîncărcarea

se face prin recul

1.Trăgaci 4.Piston de
1. Trăgaci Culată 2. Închizător gaze
3. Culata 5. Cilindru de
2. Opritor Încărcător gaze
6. Încărcător
3. închizător

Fig. 3. Armă automată la care reîncărcarea se face Fig. 4. Armă automată la care reîncărcarea se face prin
prin acţiunea gazelor asupra închizătorului de tip acţiunea gazelor asupra unui piston solidar cu
piston închizătorul
Analizându-se cazurile cele mai frecvente, rezultă că examinarea ţevii, a mecanismului de
închidere, de percuţie, de aruncare a tuburilor şi de alimentare cu cartuşe, trebuie să constituie
obiectul unor preocupări speciale pentru criminalistică, în funcţie de fiecare caz concret în parte.

8
Bundeskriminalamt – Shockwave guns – ENFSI EWG Firearms 2008 Croatia

5
 4.1. Ţeava armei
Ţeava serveşte pentru a dirija mişcarea glonţului, pentru a imprima acestuia o mişcare de
rotaţie în jurul axului (în cazul ţevilor ghintuite). Mişcarea de rotaţie în jurul axei longitudinale a
proiectilului îi conferă acestuia o stabilitate sporită pe toată durata zborului, mişcarea de rotaţie
jucând rol de stabilizator giroscopic. Există situaţii când se folosesc arme cu ţeava lisă (fără
ghinturi), ca în cazul armelor de vânătoare, dar ca muniţie se utilizează proiectil unic (breneke).
Unele proiectile de tip breneke prezintă pe suprafaţa lor exterioară nişte nervuri în relief care au
rolul de a imprima mişcarea de rotaţie (fig. 5).

Fig. 5. Proiectile unice de tip breneke

Ţeava constituie în acelaşi timp camera în care are loc destinderea încărcăturii explozive.
Partea interioară a ţevii se numeşte canalul ţevii. Linia dreaptă închipuită care trece pin mijlocul
canalului se numeşte axul canalului ţevii. Partea dinainte a ţevii se termină cu retezătura dinainte,
partea dinapoia ţevii se numeşte culată şi se termină cu retezătura culatei.
Ţeava armei cuprinde următoarele elemente: camera cartuşului, conul de racordare (locaşul
de intrare a glonţului) şi partea ghintuită.
La ţeava armamentului automat, bazat pe principiul folosirii unei părţi din gazele rezultate
din arderea pulberii, mai există şi un orificiu de trecere a gazelor.
Camera cartuşului serveşte pentru introducerea cartuşului. Conul de racordare (locaşul de
intrare al glonţului) este destinat pentru a asigura angajarea progresivă a glonţului în ghinturi; în
acest scop partea ghintuită a conului de racordare (locaşul de intrare a glonţului) are marginile teşite.
Ghinturile canalului ţevii servesc pentru a da glonţului o mişcare de rotaţie. Ghintul este jgheabul
care se înfăşoară în canalul ţevii în spirală. Intervalele între ghinturi se numesc plinuri, pereţii
laterali ai ghinturilor se numesc flancuri. Flancul ghintului care obligă glonţul să se rotească se
numeşte flanc de atac, flancul opus acestuia se numeşte flanc liber. în cazul ghinturilor cu sens
stânga jos, dreapta sus, flancul din dreapta este flanc de atac.

Fig. 6. Ţeava ghintuită a armei,

secţiune transversală.
A – calibrul;
B – ţeava;
C – pliul ghintului;
D – golul ghintului.

6
 Diametrul canalului ţevii se numeşte calibru (fig. 6). La ţevile ghintuite, calibrul ţevii se
determină prin distanţa între două plinuri opuse. In unele state (Franţa, Anglia) calibrul ţevii se
socoteşte distanţa între două ghinturi opuse; unii autori americani măsoară distanţa între două
ghinturi opuse şi două plinuri opuse apoi fac media etc. La armele de vânătoare cu alice, calibrul
este un număr abstract şi invers-proporţional cu lărgimea interioară a ţevii (calibrul 12 este mai mare
decât calibrul 16 sau 20). Calibrul armelor de vânătoare are valori diferite: 12, 16, 18, 20, 24 etc.
fiind calculat şi stabilit în felul următor: s-au fabricat sfere din oţel cu diametrul egal cu diametrul
interior al diferitelor ţevi de arme de vânătoare, apoi s-au numărat câte bucăţi (sfere din oţel) de o
anumită mărime sunt într-un pfund (unitate de măsură a greutăţii egală aproximativ cu 0,5 kg).
Astfel, sferele mari erau 12 bucăţi la pfund, din cele mai mici 16 bucăţi şi aşa mai departe. Deci
calibrul armelor de vânătoare cu ţeava lisă este egal cu numărul sferelor de oţel, având diametrul
egal cu cel al ţevii armei, ce intră într-o unitate de măsură a greutăţii.
Din punct de vedere criminalistic ţeava ghintuită a armei este un obiect creator de urme a
cărui amprentă unică este aplicată pe proiectil (fig. 7) în urma tragerii.
Ţevile armelor de foc se deosebesc între ele după următoarele criterii ce constituie elemente
de stabilire a unei apartenenţe generice:
a) calibru;
b) numărul ghinturilor;
c) sensul ghinturilor;
d) flancurile ghinturilor;
e) lăţimea ghinturilor şi a plinurilor;
f) pasul ghinturilor.

Cele mai des întâlnite arme de foc au următoarele calibre:

— pentru revolvere: 7,62 mm; 9 mm; 11,18 mm; 11,43 mm.
— pentru pistoale: 4,5 mm; 6,35 mm; 7 mm; 7,62 mm; 7,65 mm; 9 mm; 11,5 mm.
— pentru arme cu ţeava lungă: 7,92 mm şi 8 mm.

Ghinturile revolverelor şi pistoalelor până la calibrul de 9 mm, de regulă, sunt în număr de 4

sau 6, mai rar 3 sau 5.
În majoritatea cazurilor sensul ghinturilor este spre dreapta (Model 1933 de la stânga în jos şi
spre dreapta în sus) şi mai rar spre stânga (doar la unele arme vechi).
Dintre flancurile ghintului, şocul cel mai puternic îl primeşte flancul de atac, pentru că acesta
obligă glonţul să se rotească într-un anumit sens dictat de sensul ghintului. De aceea flancurile de
atac ale ghinturilor Iasă urme mult mai vizibile pe glonţ decât flancurile libere.
De regulă, ghinturile sunt mai largi decât plinurile, lăţimea ghintului fiind de două ori mai
mare decât a plinului.
Profunzimea ghintului sau, mai bine zis, înălţimea flancului este de 1/50, 1/70 din lăţimea
ghintului.

Fig. 7. Amprenta ghinturilor

lăsată pe un proiectil

7
 În cazul armelor cu ţeava lisă aceste urme nu se creează nici pe proiectilul unic şi nici pe
alice întrucât în majoritatea cazurilor acestea sunt învelite în tubul cartuşului sau în paharul burei.

4.2. Închizătorul
Închizătorul este dispozitivul care fixează cartuşul în locaşul lui (fig. 8). Fără acest dispozitiv
tubul cartuşului ar fi expulzat spre înapoi fără ca înaintarea proiectilului să se producă.

1 2 3 4 5 6

Fig. 8. Secţiune zona cartuşului.

1 – ţeava armei; 3 – tub cartuş 5 – cui percutor
2 – proiectil; 4 – gheară extractoare; 6 – închizător.

La armele de vânătoare fixarea cartuşului are loc prin proptirea lui într-o piesă metalică prin
alinierea ţevilor armei cu patul. La carabine, arme de tir sportiv, arme de război mai vechi,
închizătorul este acţionat manual fie că are o pârghie laterala sau o pârghie solidară cu trăgaciul şi
garda trăgaciului. La armele semiautomate (se numesc semi automate deoarece cartuşele din
încărcător sau magazie sunt introduse automat pe ţeavă) închizătorul apasă tubul cartuşului în ţeavă
cu ajutorul unui arc. În momentul detonării gazele formate împing spre ieşirea din ţeava armei
proiectilul. Forţa de reacţiune împinge tubul cartuşului spre direcţie opusă şi odată cu acesta
închizătorul. Un sistem de pârghii şi arcuri expulzează tubul cartuşului, împing un cartuş nou pe
ţeavă şi închizătorul îşi reia locul exercitând presiunea dată de arc asupra noului cartuş. Aceste tipuri
de arme nu pot executa trageri în serie ci numai foc cu foc. La armele automate (fig. 2,3,4) o parte
din gazele rezultate în urma detonaţiei sunt preluate de un cilindru şi un piston fie printr-un orificiu
de pe ţeava armei fie printr-un canal de gaze din culată. Acest tip de manevrare a închizătorului
asigură o utilizare mai bună a forţei de expulzare obţinându-se viteze mai mari ale proiectilelor
datorită fermităţii închizătorului. La aceste tipuri de arme se pot realiza atât trageri în serii scurte sau
lungi cât şi foc cu foc.
Din punct de vedere criminalistic această parte a unei arme de foc prezintă interes deoarece
prin acţiunea ei şi în urma detonaţiei şi presării pe tubul cartuş vor rămâne imprimate urme sub
forma de adâncime creând o amprentă unică utilă în identificarea individuală a armei (fig.9).

1
Fig. 9. Urme lăsate în urma tragerii la
partea inferioară a tubului cartuş.
2 1 – urmă lăsată de pragul aruncător ;
2 – urmă lăsată de cuiul percutor;
3 – urmă lăsată de închizător;

8
 Închizătorul este solidar cu gheata extractoare şi cuiul percutor. Gheara extractoare prinde
tubul cartuşului de degajarea special construită în acest scop şi în momentul în care închizătorul sem
retrage gheara va extrage tubul cartuşului care va fi expulzat. De asemenea gheara extractoare
reprezintă un obiect creator de urme a cărui amprentă este unică şi rămâne pe tubul cartuş după
tragere – expulzare constituind un indiciu important în identificarea armei.

4.3. Mecanismul de dare a focului sau de percutare

Ansamblul mecanismului de percutare lasă urme specifice cu ajutorul cărora se poate stabili
apartenenţa generică şi identificarea individuală a armei.
Mecanismul de darea focului este caracterizat prin locul de amplasare, sistemul de
construcţie şi forma arcului declanşator, componentele transmisiei declanşării dintre trăgaci şi
percutor, sistemul de montare şi locaşul percutorului, forma şi dimensiunea percutorului, ştiftul
arcului.
Percutorul loveşte capsa detonantă aflată la baza cartuşului care prin explozie iniţiază
aprinderea pulberii sau amestecului de pulberi. Gazele degajate datorită presiunii foarte mari
propulsează proiectilul. În urma percutării, pe capsă rămâne o adâncitură care a copiat prin presare
forma cuiului percutor. Urma de adâncime lăsată de cuiul percutor este unică pentru fiecare armă
amprenta ei fiind o caracteristică de identificare individuală (fig. 10, 11).

Fig. 10. Urme lăsate de cuiul percutor; litigiu Fig. 11. Capsele detonante percutate;
–stânga îmbinarea obţinută la microscopul comparator
comparaţie - dreapta

4.4 Sistemul de alimentare cu muniţie

Sistemul de alimentare cu cartuşe poate fi sub forma unei bande (fig.2) în cazul armelor
automate grele sau care trag de la punct fix (mitraliere), sub forma unui paralelipiped care se fixează
pe armă în spatele culatei sau sub forma unei cutii circulare care de fapt este un paralelipiped
înfăşurat. La armele care au închizător acţionat manual cartuşele intră într-o magazie, unul în spatele
celuilalt şi în momentul acţionării închizătorului sunt preluate de acesta.

9
 Din punct de vedere criminalistic, încărcătorul nu lasă urme pe tubul cartuş, proiectil sau
capsă detonantă care să poată fi exploatate. În schimb pe încărcător sau pe cartuşele existente în
acestea pot fi găsite mijloace materiale de probă cum ar fi pelicule de vopsea, fibre sau urme sub
forma unor pete de sânge, impresiuni papilare, ulei, pe cartuşele încă existente în încărcător pot fi
găsite astfel de urme care prin exploatare pot conduce la identificarea celui care a intrat în contact cu
acest reper.

4.5. Mânerul sau patul armei

Acest ultim reper serveşte doar pentru mânuirea şi fixarea armei în momentul tragerii. La
pistolete încărcătorul este mascat în interiorul mânerului armei fiind doar o soluţie constructivă
foarte convenabilă. Pe mânerul sau pe patul armei pot fi constatate la fel ca şi pe încărcător o serie
de mijloace materiale de probă sau urme care prin exploatare ulterioară pot duce la identificarea
persoanei care a intrat în contact cu arma.

5. Muniţia
Armele de foc folosesc în principal două mari categorii de muniţii şi anume cartuşe cu glonţ
sau proiectil unic [8] (fig. 12) şi cartuşe cu alice9 (fig.13,14).
Pistoletele, pistoalele, armele semiautomate şi automate folosesc cartuşe cu glonţ sau
proiectil unic. Proiectilele sunt extrem de diverse, de la proiectilul simplu până la proiectilele
speciale (dum – dum, trasoare, incendiare, cu fragmentare etc.)
secţiune într-un cartuş pliu miez de
plumb

pulbere

orificiu
pentru
flacără

înveliş metalic
margine

caneluri
capsă

amestec de nicovală
iniţiere
tubul
cartuşului
şanţ extractor
timbru

Fig. 12. Secţiune într-un cartuş pentru pistol

9
http://www.earmi.it/balistica/slug.htm

10
 învelişul glonţului
tub

capsă pulbere miez de oţel

Fig. 13. Secţiune într-un cartuş pentru carabină

Fig. 14. Cartuşe de vânătoare şi proiectile

Alicele sunt sfere de oţel sau plumb de diametre cuprinse între 1,5 – 5,5 mm, alicele mai
mari cu diametre de 6 – 7 mm se numesc mitralii şi pot fi de plumb sau plastic, cauciuc (fig.15) şi se
mai întâlnesc alice confecţionate artizanal din diferite materiale denumite „poşe”.

Fig. 15. Proiectile unice, de diferite forme,

întregi şi cu fragmentare, mitralii

11
 6. Etapele expertizei criminalistice balistice
Expertiza balistică dispusă de organele judiciare prevede de obicei câteva obiective cadru la
care specialistul va trebui să răspundă, din care amintim:
1. – identificarea armei;
2. – dacă arma este în stare de funcţionare;
3. – dacă arma se poate descărca accidental fără apăsarea trăgaciului;
4. – dacă tuburile corp delict provin de la cartuşe trase cu arma corp delict;
5. – dacă proiectilul recuperat din corpul victimei sau de la locul faptei provine din cartuşe
trase cu arma corp delict;
6. – dacă proiectilul provine din tragere directă sau ricoşeu;
7. – direcţia şi distanţa de tragere;

Pe lângă aceste obiective se mai pot întâlni întrebări referitoare la provenienţa muniţiei,
compoziţia amestecului detonat, a proiectilului, puterea de foc, precizia armei, daca aceasta a suferit
modificări, defecţiuni, poziţia victimei în momentul tragerii, dacă actul infracţional a fost posibil ca
urmare a unei acţiuni tip suicidar etc.

6.1. Identificarea armei

Pentru identificarea armei se va face mai întâi o încadrare generică în conformitate cu
prevederile legale [7] şi apoi o identificare individuală prin menţionarea seriei şi numărului armei
care trebuie să se regăsească ştanţate pe diferite părţi componente.
De exemplu:
Dispozitivul trimis pentru expertizare (fig. 16) se compune din trei piese şi în forma
asamblată este cunoscut sub denumirea de armă de vânătoare. Arma este marca IJ 26 Baikal, cu
două ţevi juxtapuse calibrul 12 şi face parte din categoria armelor letale în înţelesul Legii 295/2004
folosite pentru vânătoarea sportivă, combaterea animalelor dăunătoare, răpitoare etc.

Fig. 16. Dispozitivul pus la dispoziţie: armă de vânătoare

Identificarea individuală se face prin citirea seriei şi numărului de pe fiecare parte a armei
care poate fi desfăcută şi se constituie ca piesă individuală, în exemplul de faţă arma are seria A
numărul 05817 (fig. 17).

12
 Fig. 17. Seria armei pusă la dispoziţie pentru expertizare

Dispozitivul trimis pentru expertizare (fig. 18) se compune din trei piese şi în forma
asamblată este cunoscut sub denumirea de pistol semiautomat. Arma este „Carpaţi” model 74
calibrul 7,62 mm şi face parte din categoria armelor letale în înţelesul Legii 295/2004 folosite de
forţele de poliţie, pază şi protecţie, însoţire şi supraveghere obiective speciale etc.

Fig. 18. Armă de tip pistol semiautomat “Carpaţi”

Pistolul „Carpaţi” este format din trei părţi: culisa (care are rol de extragere a tubului cartuş
percutat, introducerea unui cartuş pe ţeavă şi este solidar cu închizătorul, percutorul şi mecanismul
de siguranţare), ţeava (care este solidară cu trăgaciul, ciocanul – care acţionează cuiul percutor şi
mânerul – care adăposteşte încărcătorul) şi încărcătorul (cu capacitate de 7 cartuşe). Identificarea

13
individuală se face prin ştanţarea unei serii şi număr pe culisă (în două locuri) (fig. 19 şi 20) şi pe
mâner (fig.21). Încărcătoarele nu sunt înseriate la nici un tip de armă.

Fig. 19. Serie culisă

Fig. 20. Serie Culisă

14
 Fig. 21. Serie ştanţată în dreptul trăgaciului

6.2. Dacă arma este în stare de funcţionare

Înainte de asamblare se vor examina toate părţile componente pentru a depista eventualele
fisuri, lipsă de material, dezalinieri, şuruburi ori nituri lipsă sau cu joc etc. În funcţie de cele
constatate se poate stabili dacă arma prezintă riscuri în caz de folosire. Dacă arma nu prezintă riscuri
se poate trece la asamblarea ei. Dacă arma prezintă riscuri sau există dubii cu privire la siguranţa
celui care o va folosi se va apela la serviciile unui atelier specializat.
După asamblare se recomandă efectuarea de manevre „la rece” fără cartuşe şi cu cartuşe de
exerciţiu (percutate). Toate piesele trebuie să se mişte uşor, să fie lubrifiate cu ulei special şi să nu
prezinte jocuri. În funcţie de cum răspunde la manevre se poate stabili dacă arma este în stare de
funcţionare.

6.3. Dacă arma se poate descărca accidental fără apăsarea trăgaciului

După asamblare şi armare cu cartuş de manevră arma va fi siguranţată şi supusă la şocuri
asemănătoare ca direcţie, sens şi forţă cu cele invocate în probatoriul administrat în cauză. Aceleaşi
operaţii vor fi executate şi cu arma desiguranţată. În urma acestor manevre se va putea constata dacă
pot să apară descărcări accidentale, generate de şocuri.

6.4. Dacă tuburile corp delict provin de la cartuşe trase cu arma corp delict
Obţinerea tuburilor cartuş pentru efectuarea de comparaţii se face prin executarea unor
trageri experimentale. Tuburile vor fi recuperate manual la armele de vânătoare sau la revolvere
(pistoalele cu butoiaş) iar la armele automate sau semiautomate se vor reţine în captatoare. După
cum s-a arătat în capitolul 4 se vor analiza urmele lăsate pe tubul cartuş de gheara extractoare,
închizător şi cuiul percutor (fig. 10 şi 11). Studiul se va face la microscopul comparator iar în lipsa
acestuia la un microscop obişnuit după care imaginile obţinute vor fi suprapuse pentru îmbucşare.
Îmbucşarea reprezintă tăierea celor două imagini suprapuse cu o linie dreaptă sau frântă pentru a
pune în evidenţă traseele de continuitate ale urmelor.

15
 Tuburile cartuşelor pot conţine şi alte detalii [10], mai ales cele care au rămas în încărcător.
De exemplu pot păstra impresiuni papilare ale persoanei care le-a introdus în încărcătorul sau
magazia armei. Pentru punerea în evidenţă a impresiunilor papilare se poate apela la orice tehnică
disponibilă însă cea mai indicată este relevarea prin fumigaţie cu vapori de cianoacrilat10 (fig. 22).

Fig. 22. Cartuşe expuse fumigaţiei cu vapori de cianoacrilat

6.5. Dacă proiectilul recuperat din corpul victimei sau de la locul faptei provine din
cartuşe trase cu arma corp delict
Pentru comparaţie se vor efectua trageri în scopul obţinerii de proiectile pentru comparaţie.
Tragerile se pot efectua în camere antifonate sau în aer liber. Proiectilele vor fi trase în captatoare cu
câlţi (fig. 23) sau în bazine cu apă (fig. 24) după care vor fi recuperate.

Fig. 23. Captatorul cu câlţi de proiectile

Fig. 24. Captator cu apă

10
Zakaria Erzinclioglu – The illustrated guide to Forensics true crime scene investigation – Barnes and Noble books N.Y. 2004

16
 Proiectilele au imprimate pe suprafaţa lor urme de zgâriere – destratificare datorate trecerii
prin ţeava armei şi contactului cu flancurile de atac ale ghinturilor (fig. 7). Armele cu ţeava
neghintuită sau lisă nu lasă urme pe suprafaţa proiectilului şi cu atât mai puţin pe suprafaţa alicelor.
Studiul acestor microurme efectuat la microscopul comparator (fig. 25) va pune în evidenţă
existenţa unor continuităţi ale traseelor urmelor respective prin care se poate afirma că proiectilul în
litigiu a fost tras cu aceeaşi armă ca şi proiectilul de comparaţie (fig. 26).

Fig. 26. Imagine a continuităţii

traseelor microurmelor
Fig. 25. Microscopul comparator

Studiul comparativ al striaţiilor microurmelor este de multe ori insuficient întrucât rata
succesului în identificare nu depăşeşte 80%. Ca metodă suplimentară cercetătorii canadieni [11] au
dezvoltat un sistem prin care microurmele pot fi reproduse şi studiate în relief (3 D)11 . Acest sistem
este bazat pe microscopia confocală şi poate reproduce în 3 D atât urmele cuiului percutor lăsate pe
capsă (fig. 27 şi 28) cât şi cele de pe suprafaţa proiectilului (fig. 29 şi 30).

Fig. 27. Urme ale cuiului percutor lăsate pe Fig. 28. Urme ale cuiului percutor lăsate pe capsele a
capsele a două cartuşe calibrul 7,62 trase de două cartuşe calibrul 7,62 trase de două arme diferite
două arme diferite dar de acelaşi tip (AK-47) în AK-47 şi SKS în proiecţie inversă
proiecţie inversă

11
Forensic Technology - Integrated Ballistics Identification System (IBIS) Trax 3 D – WAI Inc. 2008

17
 Fig. 29. Imaginile juxtapuse ale două proiectile,
reprezentate în 2 D obţinute cu un microscop
comparator modern

Fig. 30. Graficul adâncimii striaţiilor care pune în evidenţă

folosirea aceleiaşi arme pentru tragerea proiectilului în litigiu şi a
celui de comparaţie chiar dacă în imaginea 2 D suprapunerea nu
este evidentă.

6.6. Dacă proiectilul provine din tragere directă sau ricoşet

Proiectilele ricoşate prezintă deformări specifice planului de lovire – ricoşare iar pe suprafaţa
lor se regăsesc particule desprinse de pe suprafaţa pe care s-a produs ricoşeul. Proiectilele nericoşate
sunt turtite axial şi au o putere de penetrare mult mai mare decât ricoşeturile care produc răni
superficiale cu plăgi penetrante puţin adânci.

6.7. Stabilirea direcţiei şi distanţei de tragere

Direcţia de tragere se poate stabili pe baza urmelor lăsate de proiectil în corpul victimei sau
în mediul în care s-a consumat împuşcarea. De exemplu prin unirea orificiului de intrare printr-o
fereastră cu cel din peretele în care s-a oprit proiectilul (fig. 31).

Fig. 31. Stabilirea direcţiei de tragere după

orificiile lăsate de proiectil la locul faptei

18
 În cadrul examinării medico – legale orificiile de intrare şi de ieşire ale proiectilului
trebuiesc fixate astfel încât să se poată stabili direcţia de tragere (fig. 32).

Fig. 32. Stabilirea unghiului e

tragere după orificiile de intrare şi
ieşire ale proiectilului

Pentru stabilirea unghiului de tragere mai pot fi folosite hainele victimei care aşezate pe
manechine (fig. 33). Prin unirea orificiilor cu o tijă se poate reproduce în teren unghiul de tragere şi
dacă se cunosc poziţiile relative ale agresorului şi victimei se poate stabili distanţa de tragere (fig. 34

Fig. 33. Stabilirea unghiului de tragere prin Fig. 34. Stabilirea unghiului şi a distanţei de tragere
poziţionarea hainelor pe manechin prin poziţionarea hainelor pe manechin

În cazul tragerilor efectuate de aproape în jurul orificiului de intrare a proiectilului se depun

urme de particule metalice (inel de metalizare) şi urme de pulbere arsă şi nearsă (factori secundari
de împuşcare sau reziduuri de împuşcare) ale căror dimensiuni depind în mod direct proporţional de
distanţa de tragere.
La armele cu alice distanţa de tragere se poate stabili prin compararea tiparului alicelor de pe
corpul victimei cu tiparul alicelor obţinut prin trageri experimentale de la aceeaşi distanţă cu acelaşi
tip de muniţie.
Stabilirea tipului de muniţie se face prin examinarea alicelor extrase din corpul victimei (fig.
35) şi dacă forma lor nu permite o măsurare adecvată cu un şubler atunci se va recurge la cântărirea
lor (fig. 36). Se va examina apoi tubul cartuş (fig. 37) pentru a se determina marca producătorului
care este inscripţionată pe porţiunea de material plastic sau pe partea inferioară, concentric cu capsa
de detonare (primer).

19
 Fig. 35. Alicele extrase din corpul victimei Fig. 36. Cântărirea cu precizie a alicelor

Pornind de la densitatea plumbului ρ = 11,3 g/cm3 luată din literatura de specialitate, s-a
procedat la calcularea diametrului sferei din plumb cu ajutorul relaţiei:
4,9371
6⋅
6⋅m 3 7
d= 3 = = 0,4989 cm ≈ 5 mm
ρ⋅π 11,3 ⋅ 3,14
unde: m = 0,735 g – masa alicei de plumb cântărite;
ρ = 11,3 g/cm3 - densitatea plumbului;
π = 3,14

Fig. 37. Tubul cartuş în litigiu Fig. 38. Tubul cartuş în litigiu

În fig. 37 şi 38 se prezintă o situaţie în care nu s-a dispus de tubul cartuş pentru examinare ci
acesta se afla doar imortalizat într-o fotografie judiciară administrată în dosar. Prin compararea
siglei s-a putut stabili că producătorul muniţiei este firma Cheddite – Italia.
Pentru a stabili tiparul alicelor se va porni de la distanţa care reiese din declaraţiile
administrate în cauză şi se vor efectua trageri de comparaţie la distanţe apropiate de aceasta. De
exemplu dacă împuşcarea s-a produs de la cca. 1 m, se vor efectua trageri de la 0,5, 1, 1,5 m cu
aceeaşi ţeavă a armei care reiese din declaraţii că a fost folosită. Dacă nu se cunoaşte ţeava cu care s-
a tras atunci se vor efectua trageri cu ambele ţevi în acest caz rămânând ca distanţa să fie stabilită şi
de alţi factori cum ar fi locul în care a lovit bura ţinta (dacă este la o distanţă la care să se producă
acest fenomen, sau factori geometrici de mediu (care să împiedice vizibilitatea sau mânuirea armei).
Tiparul răspândirii alicelor se ia de pe corpul victimei dintr-o zonă reprezentativă şi se
decupează un pătrat de cca. 10 x 10 cm şi se efectuează numărătoarea alicelor (fig. 39). Prin trageri
experimentale de la distanţe cuprinse între 10 şi 30 de metri, cu fiecare ţeavă a armei se vor obţine
tiparele de răspândire a alicelor imprimate pe ţinte de carton de pe care se va decupa un pătrat de
aceeaşi suprafaţă şi se va efectua numărătoarea alicelor (fig. 40).

20
 Fig. 39. Aspectul plăgilor împuşcate de Fig. 40. Numărul de alice pe o suprafaţă de
pe spatele victimei. S-a constatat un 100 cm2 29 alice obţinute prin tragere
număr de 30 de alice / 100 cm2. experimentală de la 15 m cu ţeava din
stânga a armei

Fig. 42. Locul în care Fig. 42. Locul unde au fost

bura loveşte panoul găsite fragmente din
de ţintă umplutura dintre faţa şi
căptuşeala hainei.

Locul unde bura a impactat ţinta (fig. 41) reprezintă un indiciu important în stabilirea
distanţei de tragere, urmele lăsate de bură pot fi sub formă de echimoze sau sub forma unor
desprinderi din veşmintele victimei (fig. 42).

21
 Bibliografie
1. Bundeskriminalamt – Shockwave guns – ENFSI EWG Firearms 2008 Croatia
2. V. Măcelaru – Balistica judiciară – Bucureşti 1972
3. I. Mircea – Criminalistica – Ed. Lumina Lex – Bucureşti 1999
4. C. Suciu – Criminalistica – Bucureşti 1972
5. Legea 295/2004 privind regimul armelor, muniţiilor şi materialelor explozive
6. Zakaria Erzinclioglu – The illustrated guide to Forensics true crime scene investigation – Barnes
and Noble books N.Y. 2004
7. Forensic Technology - Integrated Ballistics Identification System (IBIS) Trax 3 D – WAI Inc.
2008
8. http://www.earmi.it/balistica/slug.htm

22