RELIGIA DACICA

Daca pentru studiul arhitecturii arheologia a descoperit numeroase cetati si

alte tipuri de locuinte, daca pentru studiul societatii exista arheologia si
izvoarele vechi, daca pentru studiul evenimentelor istorice exista nenumarate
izvoare istorice, pentru studiul religiei desi exista numeroase izvoare scrise,
acestea suprind foarte putin din acest vast domeniu in plus foarte putini autori
au fost in contact direct cu civilizatia geto-daca si inca mai putini au reus it sa
inteleaga credintele stramosilor nostri. Cu toate acestea se poate face un tablou
al religiei geto-dacilor. Cele mai importante aspecte ale acestui domeniu sunt
zeitatile. Cele care se cunosc pana acum si cele mai importante sunt:

BENDIS
Zeita din mitotlogia dacica adorata de stramosii nostri ca zeita a Lunii, a
padurilor, a farmecelor, a noptii si poate ca zeita magiciana. Unele
reprezentari plastica (precum bustul de bronz de la Piatra Rosie) o arata
cu sani proeminenti ceea ce conduce la presupunerea ca era o zeita
adorata in primul rand de femei de aceea este probabil sa fi fost patroana
dragostei si maternitatii. Herodot mentioneaza zeita Bendis ca finnd
imprumutata de traci de la daci.
CAVALERUL TRAC
Tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea in
scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt deocamdata
obscure. Numit "Theos Heros"-stapan capetenie,mai apoi semizeu de
origine muritoare iar in varinata romana, "Deus sanctus Heron", unele
imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui
"Heron","Heros" ii urmeaza adesea diverse epitete: "Invictus"-
Nebiruitul, "Aeternus"-Vesnicul, "Katahtonios"-Stapanul mortilor,
"Ktistes"-intemeiet orul de neamuri. mai des "Vetespios". Iconografia
romaneasca l-a pastrat in chipul Sf.Gheorghe.

DERZELAS
DERZELAS Zeu apartinand mitologiei daco-getice, avand un cult de
origine autohtona. E considerat fie zeu al sanatatii, al energiei vitale
(I.I.Russu) fie o divinitate subpamanteana (I.H.Crisan). Un templu al lui
Derzelas s-a zidit la Histria in sec al III-lea ien.

GEBELEIZIS
Zeu geto-dacic al cerului innourat si pluvial, diriguitor al furtunii si al
fulgerelor, in onoarea sau impotriva caruia dacii trageau cu arcurile
(dupa unii spre a purifica fata zeului ceresc risipindu-i norii, dupa altii
 spre a-i reprosa norii excesivi, aducatori de grindina si de trasnete
primejdioase pentru paduri, gospodarii, grane si pentru vita de vie).
Aceasta practica e inregistrata si in alte zone geografice, tirul aglomerat
de sageti si strigatele masive puteau creea curenti de aeri c e risipeau
norii. Gebeleizis e amintit numai de Herodot care il citeaza imediat dupa
Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri ca cei doi s-ar confunda. In
iconografia romaneasca s-a pastrat ca Sf.Ilie.

KOGAIONON
Mitologicul munte dacic in care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta
marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat.
Presupunerile au adus in discutie celebre varfuri muntoase ca Gugu,
Ceahlaul, Dealul Gradistii, Omul, fiecare cu argumente pro si contra.
Anumite asemanari semantice din unele izvoare grecesti impun prima
ipoteza, semnificatia numelui il impune pe Omul, de asemenea Sfinxul
din pare sa aiba o semnificatie deosebita. Dar toate sunt ipoteze
romantice. Strabon crie despre pestera de retragere a lui Zamolxis: "Tot
asa si acest munte a fost recunoscut drept sacru si astfel il numesc si
getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al raului ce curgea
alaturi."(Geografia,VII,3,5). Acest citat lanseaza o interesanta ipoteza:
numele mai important al fi al raului dupa care a fost numit si muntele
deci muntele este langa un rau insemnat (poate nu doar din punct de
vedere al debitului). Deasemenea, se stie ca lui Zamolxe dacii i-au
construit o locuinta mare in pestera, de ci trebuie sa se mai gaseasca
ruinele acestei locuinte in pestera. Autorii mentioneaza ca dacii isi
numeau preotii "calatori prin nori" ceea ce propune pentru localizarea
acestui munte un varf foarte inalt. Pestera mitica a lui Zamolxe ar fi
putut sa aiba intortocheate galerii ceea ce ar explica disparitia lui.

PREOTII DACI
Sunt intalniti sub trei denumiri: kapnobatai, polistai si ktistai. Termenul
de kapnobatai inseamna "cei care umbla prin nori". Aceasta denumire
corespunde faptului ca preotii asceti traiau pe varfurile inalte mereu
acoperite de nori si ceata. Polistai se traduce prin "intemeietorii de orase"
ceea ce ar putea insemna ca aceasta casta preoteasca ar putea fi
invatatori. In favoarea acestei ipoteze mai vine si faptul ca tribul din care
provenea Isus "invatatorul", esenienii erau comparati cu pol istaii daci.
Ktistaii, "intemeietorii de neam", ar putea fi casta preoteasca care
practica medicina. Se mai cunoaste existenta unei caste preotesti carora
li se predica curajul de mici si care participau activ la lupte, Vezina fiind
un exemplu celebru de preot prezent pe campul de lupta.
ZAMOLXE
Controversele asupra personalitatii lui Zamolxe au inceput sa apara
odata cu mentionarea lui de catre Herodot si continua pana azi. Se
presupune ca in jurul anului 1400ien, acest dac pe nume Zamolxe a
calatorit prin lume ajungand pana in Egipt ajungand sclav al lui Pitagora,
desi Herodt este de parere ca Zamolxe a trait cu mult inainte de Pitagora.
In peregrinarile sale, Zamolxe a acumulat multe invataturi in domeniul
astronomiei, prevestirii, medicinii. Intors inapoi pe meleagurile natale, el
a juns vicerege. Din aceasta pozitie a pus sa i se amenajeze o pestera pe
muntele cunoscut mai tarziu sub denumirea de Kogaion. El s-a retras aici
in solitudine, arar primind pe rege si pe fruntasii daci. Pentru a da o
lectie poporului care se pare ca nu il mai asculta, el a disparut timp de
patru ani, iar cand a revenit, poporul care isi daduse de seama de
pierderea suferita, l-a zeificat. Zamolxe a ajuns sa fie considerat zeul
cerului senin si al soarelui, el controland locurile unde ajungeau dacii
dupa mo arte, si cu numele caruia soldatii plecau la lupta.

Religia dacica mai cuprindea cateva ritualuri care ajuta la definirea ei si care
merita mentionate:

Herodot a descris poporul dac ca "cei mai viteji si mai drepti" traci. Curajul
soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca vor ajunge in
imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si
mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze.

Un ritual tot pentru a stimula curajul soldatilor era sfintirea cu apa din Dunare.
Se pare ca inainte de inceperea luptei fiecare soldat gusta apa din fluviu care
era considerat sacru. Acest ritual este lapidar mentionat in izvoare dar merita a
fi studiat.

Dupa disparitia fizica a lui Zamolxe, contactul cu acesta se mentinea printr-un

ritual de sacrificiu care decurgea astfel: la fiecare patru ani un ales din cei mai
viteji, mai frumosi si mai inteligenti daci era aruncat in sus, el caznd in sulitele
tinute in aer de alti patru daci. Acestuia inaninte de a muri primea rugamintile
poporului pentru zeul lor. Daca solul murea, insemna ca zeul a primit
doleantele. Daca insa mesagerul supravetuia, insemna ca zeul refuza solia si
tanarul era apostrofat ca nu era d emn de sarcina cu care fusese insarcinat.
Acest ritual nu trebuie vazut ca unul barbar daca se are in vedere in primul rand
ororile la care erau martori dacii in numeroasele razboaie pe care erau nevoiti
sa le poarte, in aldoilea rand ca era un ritual care se petrecea la intervale mari
de timp si al treilea rand ca acest ritual a fost mentionat o singura data, deci nu
trebuie luat ca o certitudine.

O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si

religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau
amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea
langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora,
ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau
intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate tudiului, existand
ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala. Ele erau alcatuite din
tamburi de andezit sau calcar, rar din alte tipuri de roci cand cele mentionate nu
existau in imprejurimi. Acesti tamburi erau asezati de cele mai multe ori pe
patru randuri de cate 13 tamburi. In marea majoritate a cetatilor mai existau si
alte sanctuare cu aranjamente diferite ale tamburilor. Cea mai insemnata incinta
sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui
Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care
prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar.