Sunteți pe pagina 1din 42

           

 
                  
       

    
     

    

Lecţia 1 IMPORTANŢA KINETOTERAPIEI ÎN SARCINĂ


Lecţia 2 CAVITATEA ABDOMINALĂ
Lecţia 3 DIAGNOSTICUL DE SARCINĂ
Lecţia 4 NAŞTEREA
Lecţia 5 LĂUZIA ŞI LACTAŢIA
Lecţia 6 OBIECTIVELE PROGRAMULUI KINETIC ÎN SARCINĂ
Lecţia 7 PREGĂTIREA FIZICĂ PRENATALĂ
Lecţia 8 MIJLOACE KINETICE ÎN TRIMESTRUL III DE SARCINA
Lecţia 9 DIETA ÎN SARCINĂ
Lecţia 10 ANESTEZIA EPIDURALA (PERIDURALA)
Lecţia 11 KINETOTERAPIA POSTPARTUM
Lecţia 12 APARATUL DIGESTIV- GENERALITĂŢI STRUCTURALE ŞI FUNCŢIONALE.
POSIBILITĂŢI ŞI LIMITE ÎN RECUPERAREA PRIN MIJLOACE
KINETOTERAPEUTICE A AFECŢIUNILOR DIGESTIVE. INDICAŢIILE ŞI
CONTRAINDICAŢIILE TRATAMENTULUI KINETOTERAPEUTIC ÎN
AFECŢIUNILE APARATULUI DIGESTIV
Lecţia 13 ENTITĂŢI PATOLOGICE DIN SFERA APARATULUI DIGESTIV INDICATE
PENTRU PROGRAMUL RECUPERATOR COMPLEX: GASTROPATIILE
FUNCŢIONALE, ULCERUL GASTRIC ŞI DUODENAL, COLOPATIILE
FUNCŢIONALE, DISKINEZIILE BILIARE HIPER ŞI HIPOTONE, STEATOZA
HEPATICĂ, TULBURĂRI DE TONUS MUSCULAR ABDOMINAL DUPĂ
INTERVENŢII CHIRURGICALE
Lecţia 14 ENTITĂŢI PATOLOGICE DIN SFERA APARATULUI URINAR INDICATE PENTRU
TRATAMENT RECUPERATOR COMPLEX; MICŢIUNI IMPERIOASE,
INCONTINENŢA URINARĂ DE EFORT, DISSINERGIA VEZICO-SFINCTERIANĂ

                                  

Valoarea mişcării pentru organismul uman, necesitatea practicării acesteia în mod sistematic şi
consecvent atât de către bărbaţi, cât şi de femei, sunt unanim recunoscute, pe plan general, în timpurile
noastre.
Prin menirea să, femeia este datoare să-şi tonifice permanent organismul, deoarece ei îi revine
rolul cel mai de seamă pentru făptura umană: procreaţia.
Mult timp, gravidelor li s-a recomandat reducerea activităţii fizice, în virtutea unor teorii care
susţineau că efortul are o influenţă negativă asupra dezvoltării fătului. Cercetări recente au reevaluat
importanţa activităţii fizice şi beneficiile asupra mamei şi copilului.
Efortul fizic controlat realizează o serie de modificări adaptative asupra aparatelor şi sistemelor
organismului.
1
Activitatea fizică are un efect de tonifiere fizică şi psihică, de scădere a anxietăţii şi depresiei care
apar la un procent important de gravide.
Îngrijirea sănătăţii viitoarei mame, daca e lăsată la voia întâmplării, tratată empiric sau cu
indiferenţă va influenta negativ sănătatea acesteia, de cele mai multe ori, cu urmări ireversibile.
O femeie cu concepţii elevate, moderne în primul rând, îşi va întări şi perfecţiona permanent
pregătirea fizică, preocupându-se în mod special de cultura fizică în perioadele prepartum şi postpartum.
Orice femeie gravida chiar dacă începe pentru prima dată în viaţă să execute moderat, dar
consecvent, un număr de exerciţii fizice sub forma unui antrenament fizic progresiv sau chiar sub forma
cea mai simplă a unor plimbări pe jos, în aer liber, ar putea să-şi îmbunătăţească starea generală a
organismului, să-şi dezvolte musculatura şi controlul neuromotor în aşa măsură încât să poată face faţă
mai uşor greutăţilor sarcinii, naşterii şi alăptării.
Foarte importantă este pregătirea fizică a femeii care intenţionează să aibă un copil. În realizarea
acestui scop, femeia trebuie să-şi fortifice organismul, folosind ca mijloc incontestabil gimnastica, fiind la
îndemâna oricui să o practice la domiciliu, atunci când se cunosc structurile de exerciţii de care
organismul femeii are nevoie. Aşadar, în perioada prealabilă sarcinii, de tonifiere generală a organismului,
se recomandă practicarea gimnasticii de bază, pentru ca şi o începătoare în materie de gimnastică să ştie
să-şi formeze şi autocontroleze ţinuta corectă a corpului, să-şi educe voinţa de a practica gimnastica
zilnică la domiciliu, mai ales dacă ocupaţia ei de bază are un caracter sedentar.
Este deosebit de importantă pregătirea fizică a femeii, anterioară gravidităţii, deoarece un
organism sănătos care are calităţi fizice ca: supleţe, viteză, forţă, coordonare motrică, foarte cultivate, care
fac parte din caracteristicile ereditare, se transmit în general fătului ce se va naşte.
Atributele pe care şi le doreşte orice femeie sunt graţia, supleţea, armonia în mişcări, completate
de linia plastica a corpului, condiţionând ca acestea, să fie dublate la rândul lor de o rezistenta fizică şi
stare de sănătate bune.
S-ar putea ca nativ, femeia să posede calităţile enumerate mai sus, dar şi acestea pentru a fi
menţinute se cere să fie în permanenta cultivate, perfecţionate.
Există suficiente cazuri când o tânără doreşte să aibă un copil, dar din nefericire are o sănătate
şubredă, la care se mai adaugă şi faptul ca în viaţa ei niciodată nu a ştiut ce înseamnă sportul, mişcarea
sub formele cunoscute. De aceea se recomandă practicarea perseverentă şi sistematică a unui program de
exerciţii speciale ce contribuie la formarea şi pregătirea organismului pentru “încercarea cea mare”:
naşterea.
Programele de exerciţii, ce vizează viitoarele mămici, se întocmesc având la bază următoarele
obiective: mobilizare articulară, tonifiere generală a sistemului muscular cu accent pe centura abdominală
şi musculatura dorsală; combaterea spondilozei, a atitudinilor vicioase ale coloanei vertebrale; combaterea
platfusului; prevenirea varicelor; combaterea obezităţii; menţinerea elasticităţii epidermei prin gimnastica
şi automasaj.
Modificările produse de sarcină şi naştere, de lăuzie şi alăptare nu sunt de natură patologică, iar
femeia nu trebuie socotită bolnava în nici una dintre aceste perioade. De aceste modificări se ţine cont în
întocmirea regimului de exerciţii fizice.
Pentru a putea adapta mijloacele kinetoterapiei la necesităţile femeii în aceste perioade trebuie să
cunoaştem bine schimbările produse de maternitate în caracterele ei morfologice şi funcţionale.
De altfel, orice femeie tânără ar trebui să-şi cunoască propriul corp şi să-şi poată explica
mecanismul şi influenta sarcinii asupra sa.
În zilele noastre, jena pe care o încearcă unele persoane, de a cunoaşte organele sexuale,
reproducerea fiinţei umane, naşterea - reprezintă o dovadă de incultură.
Dimpotrivă, orice persoană conştientă de valoarea ştiinţifică a acestor informaţii medicale, în
vederea păstrării, îngrijirii sănătăţii în situaţiile create de procesul procreaţiei, are în primul rând datoria
faţă de persoana sa, în al doilea rând faţă de cel ce se va naşte, şi în sfârşit e o datorie civica faţă de
societate de a aprofunda cât mai temeinic toate problemele privind sarcina.

2
Importanţa posedării cunoştinţelor de bază legate de sarcina ne impune să acordam atenţie atât
constituţiei anatomo- fiziologice a femeii, cât şi rolul ei biologic primordial: procreaţia.

                     

Cavitatea abdominală, comunică prin peretele ei inferior, pelvisul, realizându-se o cavitate


comună numită cavitatea abdomino- pelviană, denumită şi cavitatea peritoneală, pentru ca atât abdomenul
cât şi pelvisul sunt căptuşite de seroasa peritoneală. Aceasta este situată între diafragm şi perineu.
– constituie partea trunchiului aflată între torace, de care e despărţit prin muşchiul
      


diafragm şi bazin (pelvis).Abdomenul are mai mulţi pereţi între care se delimitează cavitatea abdominală.
Pereţii sunt: antero- lateral, posterior, superior, inferior
Peretele antero-lateral – este format din muşchii laţi: muşchii drepţi abdominali, oblici externi,
oblici interni, muşchiul transvers, aponevrozele şi fasciile care-i învelesc.
Peretele posterior – este format din regiunile rahidiană şi lombo- iliace.
Regiunea rahidiana conţine coloana vertebrală şi părţile moi care o acoperă posterior.
Regiunea lombo- iliacă este delimitata superior de a 12-a coasta; lateral de marginea laterala a
muşchiului pătrat lombar; inferior de creasta iliacă şi medial de corpurile vertebrale.
Peretele superior – este format din muşchiul diafragm
Peretele inferior – comunică cu pelvisul cu care formează o cavitate comună numită cavitatea
peritoneală.
Limita dintre cavitatea abdominală şi cea pelvină este strâmtoarea superioară a bazinului.

                   

Organele genitale interne

Sunt constituite din: căile genitale şi ovare


Căile genitale sunt reprezentate de: tube (trompe uterine), uter şi vagin

sunt cele două glande sexuale ce produc celulele sexuale feminine – ovulele. Acestea
     

sunt conduse în tubele uterine unde se produce fecundaţia.


Ovarul este aşezat în pelvis alipit de peretele lateral al excavatiei, sub bifurcatia arterei iliace
comune în fosa ovariana.
El au forma ovoidă şi prezintă:
• două fete: laterala şi medială
• doi poli: superior şi inferior
• două margini: posterioară şi anterioară
Faţa laterală a ovarului priveşte spre peretele pelvisului şi vine în raport cu mănunchiul vasculo-
nervos obturator.
Faţa medială este acoperită de tuba uterină. Aceasta faţă mai vine în raport şi cu anse intestinale,
apoi cu colonul sigmoidian în stânga şi cu cecul şi apendicele în dreapta.
Polul superior vine în raport cu ligamentul suspensor al ovarului, cu ligamentul tubo-ovarian şi cu
franjul ovarian.
Polul inferior este legat de uter prin ligamentul utero-ovarian (ligament propriu al ovarului).
Marginea posterioară sau libera vine în raport cu ansele intestinale.
Marginea anterioară este legata din mezoovar prin foita posterioară a ligamentului larg.

3
Ovarul are o lungime de 3-5 cm, lăţime 3 cm, grosime 1-2 cm, greutate 6-8 g, culoare alb-gălbuie,
consistenţă elastică.
El este alcătuit din foliculi ovarieni ce conţin celule foliculare ce secretă un hormon – foliculina,
şi celula de reproducere feminina – ovul.
sunt două conducte musculo-membranoase care se întind de la coarnele uterine
     
    

până la ovare.
Trompele au rol important în captarea ovulului şi vehicularea acestuia.
În treimea lor laterala se produce fecundaţia, oferind apoi condiţii favorabile pentru efectuarea
primelor diviziuni ale oului şi pentru migrarea acestuia spre cavitatea uterină în vederea implantării.
Tuba uterină are o lungime de 10-12 cm şi prezintă patru segmente: infundibulul, porţiunea
ampulară, istmul şi porţiunea uterină
1. Infundibulul este segment incipient al tubei. Are forma unei pâlnii cu bază evazata, foarte
festonata, formată din 10-15 franjuri, între care se afla unul mai lung numit franjul (fimbria) ovarian
care ajunge până la polul superior al ovarului de care aderă.
2. Porţiunea ampulară este segmentul cel mai lung (2/3 din lungimea tubei). Aceasta este mai larga
spre infundibul şi se îngustează progresiv pe măsură ce se apropie de istm.
3. Istmul este o porţiune mai îngustă a tubei, el pătrunde în cornul uterului.
4. Portiunea uterină sau interstiţială străbate peretele uterului şi se deschide în cavitatea uterină prin
ostiul uterin.
Orificiile tubare sunt în număr de două:
• ostiul abdominal (din centrul infundibulului) ce se deschide în cavitatea peritoneală;
• ostiul uterin prin care trompa uterină comunică cu cavitatea uterină.
este un organ cavitar, nepereche şi median, de forma unei pere cu extremitatea mai mare,
  


superioară şi cu cea mai mica, inferioara.


Extremitatea superioară din care pleacă trompele uterine este mai lata şi se numeşte fundul
uterului, extremitatea inferioara este mai strâmtă şi se numeşte col uterin.
Între aceste două extremităţi se găseşte corpul uterin.
Pe colul uterin se insera vaginul.
Dimensiunile uterului sunt mai mari la multipare decât la nulipare.
În mod normal, axele longitudinale ale corpului şi colului uterin formează un unghi – unghi de
flexie, deschis spre simfiza pubiana, avand valori situate între 140º-170º, uterul fiind astfel în anteflexie.
Axele longitudinale ale colului uterin şi vagin formează un unghi deschis tot anterior, numit unghi
de versiune, cu o valoare de 90 º -100 º, uterul fiind astfel în anteversie.
În mod normal uterul trebuie să fie mobil şi în poziţie de anteflexie – versie. Devierile de la
aceasta poziţie, mai ales daca sunt fixate, provoacă de obicei tulburări.
este un canal cilindric musculo-membranos, extensibil şi elastic cu rol de copulare
   


(depunerea spermatozoizilor) în apropierea colului uterin şi de trecere a fătului şi anexelor sale în timpul
naşterii.
Vaginul are o lungime de 8-9 cm, este turtit antero-posterior, astfel încât să i se poată descrie:
• un perete anterior – în raport cu vezica urinară şi uretră
• un perete posterior – în raport cu rectul şi cu excavaţia recto-uterină
• o extremitate superioară – prin care se inseră colul uterin
• o extremitate inferioara (porţiunea perineala) care se află în grosimea planurilor fibro-
musculare, puţin extensibile ale perineului, fiind cea mai puţin dilatată parte a conductului
vaginal.
Aceasta extremitate se termina cu orificiul vaginal deschis în vestibulul vaginal (spaţiul dintre
labiile mici).
Orificiul vaginal este acoperit de o membrana transversala, care îl închide complet, numită himen.
Prin coabitare sau uneori chiar abia după prima naştere himenul este sfâşiat, iar resturile lui

4
nodulare alcătuiesc “carencule himenale”.

                 

este o proeminenţă triunghiulara, cu vârful în jos şi bază în sus, situat înaintea



     
   


simfizei pubiene, deasupra labiilor mari; la pubertate se acoperă de par mai gros, spiralat, care se continua
numai pe faţa laterală a labiilor mari, oprindu-se la comisura posterioară a labiilor. Sub tegument se afla
ţesut adipos. Este o zona cu o sensibilitate crescută.
se prezintă ca două pliuri, cute laterale ale pielii, ale fantei vulvare. În exterior
         

prezintă ţesut cu pilozitate, pe partea interna, pielea este fina, bogată în glande. Labiile mari sunt unite
anterior în comisura anterioară, iar în partea opusa comisurii posterioare se formează furculiţa labiilor
mari, foarte aproape de anus.
Acestea se întind de la muntele lui Venus la corpul perineului. Labiile mari delimitează
despicătura vulvară iar lateral se întind până la şanţul genito-femural.
sau nimfele, se afla în interiorul celor mari, amplasate paralel cu acestea, de o parte
          

şi de alta a vestibulului vaginal. În exterior au pielea delicata, roz-roşiatică iar în interior au o mucoasă.
Labiile mici sunt amplasate cu o faţă spre labiile mari iar cu cealaltă faţă spre nimfa din partea opusă.
Extremitatea ventrala a fiecărei nimfe se dedublează. Lama interioara dedublata se uneşte cu cea
de partea opusa şi formează capisonul clitorisului.
Lama cealaltă dedublată se uneşte cu similara de partea opusa şi formează glandul clitorisului –
fraul clitoridian.
Labiile mici se unesc anterior în dreptul clitorisului iar posterior sub comisura labiilor mici.
sunt reprezentate de clitoris, corpusculii tactili speciali ai labiilor
                
   

mici şi bulbii vestibulari.


Clitorisul – organ impar, cu structura erectila, este situat în partea anterioară a vulvei, înapoia
comisurii anterioare a labiilor. Lungimea să este în general de 5-7 cm. Ca structură, el este format din doi
corpi cavernoşi cu volum redus, înveliţi intr-o membrana fibroelastică. Labiile mici se unesc înaintea
acestuia formând preputul clitoridian. În structura să se găsesc câteva glande sebacee.
Bulbii vestibulului – sunt organe erectile imperfect dezvoltate, situate pe părţile laterale ale
deschiderii vaginului în bază labiilor mici. Au o lungime de aproximativ 4 cm şi 1-2 cm lăţime. Cei doi
bulbi se unesc înaintea uretrei prin extremităţile lor anterioare.
sau meatul uretral se afla la 1-2 cm sub clitoris, deasupra introitusului vaginal.
    

   

Între meatul vaginal şi orificiul extern al vaginului este situat tuberculul vaginal anterior. Vestibulul
vulvei este situat între clitoris, meatul urinar şi labiile mici.

                      

Sarcina fiind un fenomen fiziologic, diagnosticul de sarcina se precizează fără greutate în marea
majoritate a cazurilor.

SIPTOMELE, SEMNELE SARCINII

1. care pot stabili un diagnostic probabil sunt: greţuri şi vărsături, (dar care nu apar
       

de regulă la toate gravidele); congestie mamară; senzaţie de oboseală; hipersomnie; apariţia contracţiilor
uterine începând cu săptămâna 6 de sarcină; perceperea unor mişcări fetale începând cu săptămânile 16-
18
2. – care sunt grupate în:
          

5
a) semne prezumtive:
amenoreea – este primul semn pe care-l recunoaşte orice femeie, semn că fecundaţia s-a
produs cu două săptămâni în urma. Sunt situaţii când absenţa menstruaţiei are alte cauze.
modificări la nivelul sânilor:
• mărire de volum;
• hiperpigmentarea areolelor mamare şi mamelonului;
• formarea areolei secundare în jurul areolei principale. Apare la primipare şi
poate persista la multipare după prima naştere;
• apariţia reţelei venoase superioare (reţeaua Haller)
• apariţia tuberculilor Montgomery (glandele sudoripare modificate)
• secreţia de colostru – lichid gălbui ce apare la exprimarea sânilor;
modificările de coloraţie ale tegumentelor şi mucoaselor:
• pigmentarea tegumentelor fetei – “cloasma”(masca gravidei). Apar uşoare
pete, în special în regiunea conturului buzelor, deasupra sprâncenelor,
regiunea maxilarului inferior. Masca nu apare la toate gravidele în schimb
toate se “rotunjesc” la faţă;
• pigmentarea liniei albe;
• pigmentarea vulvei şi vaginului;
• vergeturi abdominale care sunt consecinţa distensiei rapide a abdomenului.
Se rup fibrele elastice din structura dermului. Vergeturile sunt roz la
primipare şi albe-sidefii la multipare şi pot apare şi în treimea superioară a
coapselor.
creştere în greutate – la sfârşitul sarcinii ar trebui să fie 10-12 kg în plus. În primul trimestru
se iau cam 2 kg iar în trimestrul doi şi trei cam 4-5 kg;
tulburări de micţiune (poliakiurie) – urinează des şi puţin;
b) semne de probabilitate:
mărire de volum a abdomenului care variază în funcţie de: vârsta sarcinii, cantitatea de
lichid amniotic, numărul feţilor, greutatea feţilor
Se apreciază prin perimetrie abdominală.
• modificările de forma, consistenta şi mărime a uterului;(atenţie! aceste modificări pot
apare şi în cazul unui fibrom uterin ; este necesar diagnosticul diferenţial!)
• balotarea fetală ( se observa prin palpare abdominală)
c) semne de certitudine:
• detectarea şi numărarea bătăilor cordului fetal prin auscultaţie (BCF)
• la sfârşitul trimestrului II de sarcina se ausculta deasupra simfizei pubiene
• la sfârşitul trimestrului III de sarcina locul este variabil şi depinde de poziţia fătului în
uter.
Numărul normal de bătăi cardiace fetale este de 120-150 bătăi/minut, dar se pot confunda cu
bătăile cordului matern.(necesar diagnosticul diferenţial!)
• perceperea mişcărilor fătului (din săptămâna 26). Se poate confunda cu contracţiile
intestinale, iar la multipare perceperea acestor mişcări se face mult mai devreme
• creşterea înălţimii fundului uterin care se apreciază în raport cu simfiza pubiana:
• luna II = 3-5 cm deasupra simfizei
• luna III = 7-9 cm
• luna IV = 12-15 cm
• luna V = 16-18 cm
• luna VI = 20-22 cm
• luna VII = 24-26 cm

6
• luna VIII = 28 cm
• luna IX = 32 cm
Apariţia contracţiilor uterine: pot fi etichetate şi ca semn şi ca simptom; încep cu săptămâna a 6-a
de sarcina
• Ecografie uterină care arata prezenta sacului gestaţional este semn de certitudine în primele 6-8
săptămâni de sarcina. Furnizează date privind vârsta gestaţională, dimensiunile embrionului,
numărul de feţi, aspecte patologice (malformaţii, prezentaţii distocice), compatibilitatea între
dimensiunile bazinului şi fătului.
                           

1.Sistemul neuropsihic

Apare iritabilitate, anxietate, tulburări de caracter, tulburări ale somnului (hiper sau hiposomnie).
Adesea apar :creşterea afectivităţii, oscilaţii de dispoziţii, euforie sau depresie uşoară,refuzul de a stabili
noi contacte,iar apoi din nou sociabilitate.
2. Sistemul nervos neurovegetativ
Predomina componenta vagală, în primele două trimestre iar din trimestrul trei intervine
componenta simpatica.

3. Sistemul endocrin
• Cele mai importante modificări se produc la nivelul hipofizei unde scade secreţia de FSH
şi LH şi creste treptat secreţia de prolactina.
• la nivelul corticosuprarenalei: creste secreţia de aldosteron şi hidrocortizon.
• corpul galben secretă estrogeni în primele săptămâni iar după săptămâna a şasea secreţia
de estrogeni este preluata de placenta. De asemenea secretă şi progesteron în sarcina
incipienta dar după săptămâna a opta secreţia este preluata de placenta.
4.Aparatul cardiovascular

• prezintă solicitări importante mai ales daca se orizontalizează cordul.(când gravida creste
mult în greutate)
• creste frecventa cardiaca mai ales din săptămâna 8-10 (creste cu 15%, de la 60-70
bătăi/minut la 80-90 bătăi/minut).
• creste debitul cardiac.
• scade presiunea diastolica în primele două trimestre datorită scaderii tonusului vascular ca
răspuns la prezenta estrogenilor. La sfârşitul sarcinii valoarea presiunii diastolice va
reveni la normal.
• creste presiunea la nivelul venei cave inferioare şi în venele din micul bazin datorata
compresiunii exercitate de uterul gravid acestea ducând la apariţia sau accentuarea
varicelor membrelor inferioare
4. Aparatul respirator
• se produce ascensionarea diafragmului care la termen înregistrează 4 cm.
• creste diametrul transversal al toracelui.
• creste frecventa respiratorii cu 10%, de la 16-18 la 18-20 respiraţii/minut.
• debitul respirator creste cu 40%.
În consecinţă se înregistrează o uşoară insuficienta respiratorie şi este necesară învăţarea
tehnicilor respiratorii în timpul naşterii.
5. .Aparatul renal
• creste diureza la 1500-1800 ml/zi.
7
• scade densitatea urinară.
• apare staza urinară datorită presiunii exercitate de uterul gravid cu fenomene de polakiurie
şi micţiuni frecvente
6. Aparatul digestiv
• apar modificări ale gustului şi mirosului;
• sialoree = creşterea secreţiei salivare;
• creşterea apetitului şi apetitul capricios;
• pirozis = arsuri epigastrice;
• hipertrofii gingivale în 85% din cazuri;
• carii dentare multiple
• scade secreţia gastrica, motilitatea şi tonusul gastric;
• pareza intestinala determinând constipaţie, hemoroizi;
• se mareste volumul vezicii biliare care devine hipertonă şi hipokintică
7. Sistemul osteoarticular
• apare hiperlordoza lombară;
• anteversia bazinului;
• discopatii lombare sub forma de lombalgii şi sciatalgii care pot persista şi după naştere;
• relaxarea articulaţiilor bazinului şi a simfizei pubiene;
• decalcificări care duc la predispoziţii pentru fracturi;
• aplatizarea boltii plantare.
8. Modificări la nivelul tegumentului şi tesutului
• hiperpigmentaţie;
• vergeturi;
• hiperactivitatea glandelor anexe ale pielii: transpiraţie abundentă şi pilozitate accentuata;
• infiltraţia tegumentelor care capătă aspect lucios, catifelat.
9. Modificări metabolice
• metabolismul mineral: concentraţia electroliţilor în serul gravidelor e în general la limita
inferioara a valorilor de la negravide. În sarcina creste necesitatea de fier.
• metabolismul bazal creste în partea a 2-a a sarcinii cu 20%, aceasta creştere fiind
provocata de cererea mai mare de oxigen în regiunea vaselor placentare.
10. Creşterea în greutate
- în mod normal la sfârşitul unei sarcini o femeie trcbuic ia în greutate 10 -12 kg: în primul
trimestru-2 kg; în trimestrele 2 şi 3 câte 4-5 kg;

             

Este un proces biomecanic modelat de legi biologice. Interacţiunea dintre mobilul fetal şi filiera
pelvigenitală este componenta mecanica a naşterii.
Filiera pelvigenitală este reprezentata de:
• elemente distensibile (musculo-membranoase): canalul uterovaginal cu cele
două diafragme:cervicosegmentară şi perineală
• elemente rigide (osoase): bazinul osos a cărui rigiditate este redusă
de:structurile aponevrotice cu rol de amortizare a şocurilor şi de hormonii
de sarcina (estrogeni, progesteron, hormoni placentari, relaxina) care
produc imbibiţia ligamentelor şi articulaţiilor bazinului crescând
mobilitatea la nivelul articulaţiilor sacroiliace şi la nivelul simfizei pubiene
8
crescând mişcările de contranutaţie şi nutatie.
Mişcarea de contranutaţie este mişcarea de basculare posterioară a vârfului sacrului cu
îndepărtarea aripilor oaselor iliace. Creşterea unghiului acestei mişcări favorizează angajarea prezentaţiei
la începutul travaliului prin modificarea diametrelor de la nivelul strâmtorilor superioare şi inferioare ale
bazinului.
Mişcarea de nutaţie consta în bascularea anterioară a bazei sacrului cu depărtarea vârfului
sacrului. Creşterea unghiului acestei mişcări favorizează degajarea fătului în timpul expulziei.
Mobilul fetal care parcurge filiera pelvigenitală prin două tipuri de mişcări: active ale fătului şi
pasive determinate de contracţiile uterine şi de creşterea mobilităţii articulaţiilor sacroiliace şi simfizei
pubiene.
Mobilul fetal trebuie să se încadreze în anumite limite de mărime şi volum compatibile cu
dimensiunile bazinului matern.
Cel mai important element anatomic este capul care reprezintă 1/4 din lungimea fătului.
Capul îşi poate reduce dimensiunile datorită unor particularităţi a calotei craniene şi anume suturi
largi incomplet osificate care lasă între ele spaţii libere numite fontanele (anterioară şi
posterioară)
Umerii, trunchiul şi membrele fătului sunt mai puţin importante, deoarece sunt alcătuite din
structuri moi, care pot fi comprimate. Când între dimensiunile fătului şi dimensiunile bazinului matern
exista disproporţii apar distociile, care impun intervenţie chirurgicală.

  
     

Bazinul matern este format din oasele coxale, sacru şi coccis .


Conformaţia generala : bazinul are forma unui trunchi de con cu bază mare în sus şi prezintă:
- circumferinţa superioară (strâmtoarea superioară) ;
- circumferinţa inferioara (strâmtoarea inferioara);
- suprafaţa exterioara.
- suprafaţa interioara,
• Strâmtoarea superioară: prezintă diametre între toate cele 3 planuri :
a) Diametrele sagitale :
- promontosuprapubian: de la promontoriu până la marginea superioară a simfizei pubiene – 11
cm ; micşorarea acestui diametru este un factor de risc pentru copil ;
- promontoretropubian : de la promontoriu până în spatele simfizei – 10,5 cm ;
- promontosubpubian : de la promontoriu până la marginea inferioară a simfizei.
b). Diametrele transversale
c). Diametrele oblice :
- drept şi stâng : de la articulaţia sacroiliacă (dreaptă sau stângă) până la eminenţa
iliopubiană de partea opusă – 12 cm fiecare ; constituie diametrul de angajare a fătului în strâmtoarea
inferioară.
• Strâmtoarea inferioară :
a). Diametrele sagitale :
- diametrul cocci-subpubian : de la vârful coccisului până la marginea inferioară a
simfizei – 9,5 cm ; datorită mişcării de nutaţie ajunge în timpul expulziei la 12,5 cm .
b). Diametrele transversale .
c). Diametrele oblice.
               

Naşterea este eliminarea spontana, naturala sau artificiala a fătului şi anexelor sale. Naşterea
începe odată cu declanşarea travaliului şi are mai multe etape:eliminarea dopului gelatinos (mucus şi
9
striuri de sânge),bombarea membranelor şi ruperea lor, apariţia contracţiilor uterine sistematizate,
ştergerea şi dilatarea colului uterin
În cursul travaliului se monitorizează progresia dilataţiei, coborârea prezentaţiei, contractilitatea
uterină, bătăile cordului fetal.
        

Se desfăşoară în 3 stadii (faze):


– se caracterizează prin apariţia contracţiilor uterine dureroase, care survin la 5-10
   
 

minute şi durează 50-60 de secunde. Mai târziu vor dura 90 de secunde şi vor surveni la 2 minute. Se mai
constată ştergerea şi dilatarea colului uterin, dilatarea fiind ajutata de către aceste contracţii. Începe să
coboare prezentaţia.
– corespunde naşterii (expulzia fătului). Durata este în medie de 1-3 ore la primipare şi
   
  

de 20 de minute până la 1 ora la multipare. Aceasta naştere se desfăşoară în 3 timpi:


• timpul I – angajarea, respectiv trecerea prezentaţiei prin strâmtoarea
superioară;
• timpul II – coborârea, respectiv progresia între cele 2 strâmtori;
• timpul III – degajarea care se desfăşoară pe segmente, mai întâi capul,
apoi umerii, după care trunchiul, bazinul şi membrele inferioare.
Expulzia se realizează prin contracţii uterine, care sunt involuntare şi prin contracţii ale
musculaturii abdominale, care sunt voluntare. Între contracţii femeia trebuie să se relaxeze.
– corespunde dezlipirii şi expulziei placentei şi anexelor sale. Expulzia se realizează
   
   

prin contracţii uterine rare şi dureroase. Începe la circa 15-20 de minute după naştere, durata fiind de 20-
30 de min
– descris doar de unii autori şi reprezintă hemostaza uterină, deoarece hemoragia este
   
  

o complicaţie frecventa şi gravă.


– este o metoda de apreciere a starii nou-născutului care urmăreşte: respiraţia
 
     

(ţipătul), frecventa cordului, coloraţia tegumentelor, tonusul muscular, excitabilitatea reflexa.


                  

În timpul naşterii se adopta diverse respiraţii în funcţie de senzaţiile resimţite de gravidă în timpul
contracţiei uterine. După Pierre Cuminal acestea sunt:
a) -e o respiraţie intermediară între respiraţia profundă şi cea normală;
                   

consta în: inspir pe nas 4-5”, menţinerea aerului 3”, expir lent pe gura 7-10”.
Se utilizează când contracţiile uterine apar la interval de 5 minute şi au o durata de circa 45
secunde sau când travaliul se intensifica.
b) e localizată la nivel toracic,
                         
       
          

pentru a permite relaxarea abdomenului şi a colului uterin. Se utilizează când respiraţia lentă şi calmă
devine insuficientă; acest moment corespunde unei dilatări de 5 cm, adică mijlocul travaliului.
La începutul contracţiei uterine se inspiră profund; se expiră complet; se inspiră din nou apoi se
expiră puţin aer şi se începe respiraţia haletanta superficiala ai cărei timpi sunt
 
       

Se inspiră uşor, se expiră uşor până la sfârşitul contracţiei uterine,când se trece la respiraţia
profundă.
Aşadar respiraţia superficiala e caracteristica perioadei de contracţie uterină. Utilizarea ei supune
diafragmul unui efort minim, urmat de scăderea presiunii pe uter, încât percepţia contracţiei uterine este
atenuata.
c) -este utilizată la sfârşitul dilatării-atunci când se face simţită nevoia de
        
   

10
împingere a fătului. Parturienta nu are încă voie să împingă (să se screamă), deoarece dilatarea e
incompleta şi se poate produce ruptura colului uterin. Aceasta respiraţie e denumită suflanta-datorită
preponderentei timpului de expir,care suprasolicita diafragmul şi grilajul costal.
Se expiră, inspirul fiind reflex , se expira din nou ca pentru a stinge o luminare, s.a.m.d.
d) se utilizează atunci când dilataţia colului este completă şi femeia are voie
             

să se screamă. Diafragmul este în poziţie joasa (blocata) şi permite parturientei să îşi localizeze eforturile.
Parturienta contracta muşchii peretelui abdominal , ia poziţia de naştere, reducând volumul cavităţii
abdominale. Toată activitatea musculara desfăşoară eforturi sinergice în vederea naşterii:expir profund-
inspir-blocare prin închiderea glotei-ridicarea capului-tragerea cu mâinile de suportul de pe părţile laterale
ale mesei ginecologice-screamat. Daca aceasta e dificil , se vor practica expiruri şi inspiruri rapide în
timpul contracţiei.
Gravida trebuie să realizeze screamătul din muşchii perineului şi nu din gât.
e) permite o relaxare a chingii abdominale şi
                         
 

uşurează degajarea lentă a copilului. Astfel sunt limitate riscurile rupturilor perineale. Parturienta nu se
mai screme , se relaxează, lasă capul la nivelul mesei ginecologice şi respira gâfâind profund.
Aplicarea acestor forme de respiraţie pe parcursul travaliului are avantaje inestimabile: uşurează
naşterea, asigura o mai buna oxigenare a mamei în travaliu , şi a copilului, care primeşte oxigen de la
mama. Nu trebuie neglijata nici angajarea propriei responsabilităţi a gravidei pe parcursul naşterii.
            

În momentul primelor contracţii femeia va folosi relaxarea.


În timpul fazei de dilatare –va practica respiraţia costala superioară , superficiala cu ritm rapid , cu
inspiraţie profunda la sfârşitul contracţiei şi relaxare între contracţii.
În momentul expulziei – va lua poziţie obstetricala şi va însoţi contracţia printr-un screamăt
prelungit în apnee după inspiraţii rapide şi blocaj respirator.
Menţinerea apneei circa un minut(durata maxima a contracţiei uterine) concomitent cu efortul de
contracţie costala e o performanta.
Sunt necesare acum “reprize de luat aer”pentru a prelungi durata screamătului fără ca femeia să se
oprească şi să facă o noua “provizie” de oxigen.
În faza terminala femeia va adopta o respiraţie gâfâită – (haletanta ) cu gura deschisă ,care va
împiedica ruptura perineului.
                   

Lăuzia este etapa imediat următoare naşterii şi expulziei placentei şi a anexelor sale sau este etapa
în care femeia revine la starea morfo-funcţională anterioară naşterii.
Lăuzia de desfăşoară în 3 etape :
- durează doar 24 de ore după naştere ;
      
  

- durează 10-12 zile după naştere ;


     
     

- durează maxim 12 săptămâni şi în medie cam 4-6 săptămâni.


          

Modificări anatomo-funcţionale care apar în timpul lăuziei :


- involuţia organelor genitale : uterul ajunge de la 1 kg, imediat după naştere, la
300 g în 2 săptămâni ;
- creşte rezistenţa vasculară periferică datorită îndepărtării circulaţiei uretero-
placentare ;
- poliurie datorată eliminării surplusului de apă ;
- scade FSH-ul mai rapid şi LH-ul mai lent ;
- revenirea estrogenilor la valorile anterioare sarcinii ;

11
- progesteronul se menţine scăzut la femeile care nu alăptează (circa 6-8
săptămâni) şi mai mult la cele care alăptează .
     
  

Reluarea contactului sexual este posibilă la minim 2 săptămâni (există risc de infecţie).
În principiu este bine să se producă la 8 săptămâni în caz de epiziotomie şi la 6 săptămâni în caz
de cezariană.
este procesul de producţie şi de secreţie a laptelui. În primele 5 zile se secretă colostrum,
       

după 4 săptămâni acesta transformându-se în lapte. Lactaţia este stimulată prin supt, care declanşează
secreţia de prolactină, aceasta întârziind pe durata a circa 5-6 luni reapariţia ciclului ovarian.
Pe parcursul sarcinii lactaţia este inhibată de hormonii estrogeni şi de progesteronul placentar.
Scăderea lor bruscă la naştere determină secreţia lactată.
Volumul de lapte este de 500 ml/24 de ore în primele 2 săptămâni şi de 800-1000 ml /24 de ore la
2 luni.
Gimnastica abdominală în lăuzie : are ca scop redobândirea formei abdomenului, recuperarea
tonusului muscular şi reducerea stratului adipos. Se vor introduce progresiv toate exerciţiile de gimnastică
abdominală.
Gimnastica abdominală se asociază cu reeducarea perineală.
Între musculatura abdominală şi cea perineală există un antagonism fiziologic – când se contractă
musculatura abdominală presiunea intraabdominală creşte şi viscerele deprimă planşeul pelvin care se
contractă reflex.
      
                            

Utilitatea exerciţiilor fizice pentru viitoarele mame reprezintă un mare beneficiu spre a face faţă
necesităţilor sarcinii şi naşterii.
Între a şasea şi a noua lună de sarcină, fătul are o creştere semnificativă, fapt ce impune o
solicitare mai mare cardio-respiratorie a organismului gravidei, care trebuie să facă faţă necesarului de
oxigen pentru ţesuturile fetale.
Multe gravide se simt foarte obosite, respiraţia este îngreunată.
Apare edemul ce reprezintă umflarea mâinilor, a picioarelor şi a gleznelor datorită lichidului
acumulat în exces; pentru reducerea lui se folosesc exerciţii care reduc mobilitatea anumitor zone, astfel
reducându-se retenţia de lichid la nivelul lor.
Aparatul digestiv nu prea mai are loc să funcţioneze şi s-ar putea să-şi încetinească activitatea,
apărând constipaţii sau arsuri la nivelul stomacului.
Exerciţiile uşoare şi consumul unor cantităţi suficiente de apă vor fi de ajutor în ambele cazuri.
Atitudinea gravidei se schimbă; abdomenul proiectându-se înainte, partea de sus a trunchiului se
înclină înapoi şi coloana vertebrală lombară se hiperlordozează
Gravida va suporta mai greu efortul fizic iar greutatea crescută şi laxitatea articulară o pot
predispune la accidente.

programului kinetic sunt următoarele:continuarea exerciţiilor de asuplizare


          

musculoarticulară; menţinerea tonusului postural şi prevenirea aplatizării bolţii plantare;aplicarea


măsurilor de îndepărtare a tulburărilor circulatorii;instruirea gravidei asupra posturii corecte în practicarea
gesturilor uzuale şi profesionale; învăţarea reflexelor de distensie şi expulzie îmbinate cu actul respirator
şi a poziţiilor facilitatorii de coborâre a fătului (copilul şi mama având nevoie de puterea gravitaţiei);
prezentarea metodelor de naştere naturală şi pregătirea gravidei şi a familiei pentru actul naşterii.
Acest ultim obiectiv este realizat de echipa de specialişti: medici, psiholog, kinetoterapeut.

12
                                   

1). Specifice : exerciţiul fizic ; posturarea ; masajul .


2). Nespecifice : agenţii fizici naturali ; mijloace psihice ; dieta .
3). Complexe : asociaţii ale primelor 2 categorii .
             

se va adapta vârstei gravidei, vârstei gestaţionale, evoluţiei


           




sarcinii, capacităţii de efort a gravidei (gradul de antrenament). În sarcina normală


programul de exerciţii este structurat pe trimestre .
• În lăuzie programul va fi reluat începând cu ziua a 2-a .
Poziţii de lucru : vor fi comode, relaxante, cu o bază mare de susţinere şi cu coborârea treptată a
centrului principal de greutate (la intersecţia celor 3 planuri care trec deasupra lui S2), pe măsură ce vârsta
sarcinii creşte.
În primele 3 luni se pot utiliza toate poziţiile fundamentale şi derivate. În următoarele luni se va
renunţa la poziţia atârnat (risc de avort spontan prin creşterea presiunii intraabdominale).
Se va renunţa la poziţia aşezat şi se va utiliza derivata aşezat-rezemat : este o poziţie cu bază mare
de susţinere ; fixează coloana lombară, dar creşte presiunea abdominală şi poate determina fenomene de
insuficienţă respiratorie.
În aşezat centrul de greutate este jos şi se proiectează anterior, contrabalansând deplasarea
anterioară datorată uterului gravid – în lunile mari de sarcină reduce amplitudinea mişcărilor respiratorii.
Aşezat rezemat este poziţia de elecţie pentru gimnastica prenatală.
În ultimele luni de sarcină se vor utiliza mai ales poziţiile :
- decubit : cel dorsal se foloseşte cu prudenţă începând cu săptămâna 20 datorită
compresiei uterului pe venele cave, scăderii circulaţiei de întoarcere, hipotensiunei arterială şi posibilităţii
de perturbare a circulaţiei fetale, deci se preferă decubitul lateral ;
pe genunchi : mai ales sub forma derivaţei- patrupedie (poziţie de elecţie pentru
tonifierea transversului) ;
- aşezat rezemat ;
stând : mai ales pentru exerciţiile de mers .


                     

          

a) individual
b). în grup
–avantaje : o ajută pe gravidă să cunoască schimbările posturii corporale, să le accepte şi să le
considere normale ; nu trebuie să se compare cu alte gravide sau cu ele însele în sarcini anterioare .
Durata unui program de exerciţii este de 45-60 minute şi ritmicitatea este de 3 ori pe săptămână şi
o dată pe săptămână înot.

(sistematizate de Colegiul American de Obstretică şi


                           

Ginecologie) :
a). Contraindicaţii absolute : insuficienţa cardiacă, tromboflebitele,embolie pulmonară
recentă,boli infecţioase acute ,sângerare uterină sau ruptură prematură de membrane;incontinenţa cervico-
istmică (deschidere prematură de col); întârzieri ale creşterii intrauterine a fătului; hipertensiune arterială
severă, sarcină multiplă (tripleţi);suspiciune de suferinţă fetală; placentă praevia (jos inserată) cu risc de
sângerare, absenţa unei supravegheri prenatale, abdomen cicatricial recent .
b). Contraindicaţii relative : anemie şi alte boli de sânge;hipertensiune arterială stadiul II;
afecţiuni ale tiroidei; sarcină multiplă;exces sau deficit ponderal sever;sedentarism în antecedente.
13
Sportivele de performanţă în primele 3 luni de sarcină continuă antrenamentele şi activitatea
competiţională. Atenţie însă la exerciţiile de forţă, sărituri, contracţii musculare efectuate cu bruscheţe, la
suprasolicitările psihice!.
Sporturi contraindicate :paraşutism;schi nautic sau alpin;înot subacvatic; hipism.
Programele de exerciţii se întrerup în următoarele situaţii :
 dureri (dorsalgii, lombalgii, pevialgii);
 disconfort după programul de exerciţii;
 dificultăţi la mers sau la mişcări în timpul sau după executarea programului de exerciţii;
 contracţii uterine (care apar la un interval mai mic de 15 minute);
 sângerări vaginale;
 tulburări de auz sau de vedere;
 greţuri sau vărsături;
 parestezii cu diverse localizări;
 scăderi sau creşteri foarte mici în greutate.

Exerciţii indicate:

     

- avantajul mare al înotului constă în faptul că intensitatea efortului poate fi adaptată permanent
capacităţii de efort a gravidei.
- stilurile de înot se alternează pentru a antrena cât mai mulţi muşchi.
- repausul şi mersul în apă până la talie reduc riscul apariţiei edemelor de stază la nivelul
membrelor inferioare.
- indicaţii metodice :
 temperatura apei sub 300 ;
 intensitatea efortului va fi la un nivel moderat;
 se recomandă pluta, deoarece are un efect relaxant;
 se recomandă stilul spate (pentru respiraţie; se delordozează coloana);
 se va evita stilul fluture, deoarece suprasolicită musculatura spatelui şi articulaţiile
pelvine.
Programul de înot va avea următoarea structură :
• înot uşor (5 minute) realizând o încălzire ;
• streching pentru musculatura întregului corp (membre superioare, spate, membre
inferioare);
• se creşte ritmul mişcărilor până la moderat (ritm menţinut 15 minute)
• înot uşor încă 5 minute, urmat de plută şi mers sau repaus în bazin .
 :  


     

1. : recomandate pe toată perioada sarcinii; durata 25-30 de minute .


           

Programul de mers :
 mers lent, moderat (5 minute) – încălzire ;
 mers moderat (alte 15 minute) ;
 mers lent (5 minute) ;
 la sfârşit se execută exerciţii de streching ale musculaturii coapselor şi gambelor.
Indicaţii metodice : în timpul mersului se va menţine o postură corporală corectă ; se evită mersul
pe suprafeţe neregulate (pante, nisip, pe suprafeţe dure), existând riscul de lombalgii şi pevialgii; se vor
purta pantofi comozi; se evită mersul în forţă şi cu paşi mari; se vor menţine coatele uşor flectate şi se vor
balansa membrele superioare întrucât conferă relaxare .
Avantajele mersului : poate fi practicat oricând; reprezintă un mod plăcut de petrecere a timpului
liber; intensitatea efortului poate fi modificată în funcţie de evoluţia sarcinii .

14
2).
                 

Este obligatorie în perioada sarcinii.


Dacă în mod normal excursiile toracelui sunt mai ample la baze decât la vârf, la gravidă mişcarea
sau amplitudinea mişcării diafragmului scade pe măsură ce sarcina progresează.
Este bine să se înveţe respiraţia diafragmatică, care va consta în antrenarea musculaturii
abdominale, deoarece muşchiul diafragm nu poate fi controlat voluntar.
Indicaţii metodice : numărul de repetări creşte treptat (dacă gravida este sedentară va practica
iniţial exerciţii cu intensitate scăzută); se vor exersa toate exerciţiile dintr-o poziţie; se face asociere cu
muzica.
Monitorizarea gravidei în timpul programului de exerciţii :
• temperatura corporală să nu depăşească 380C;
• frecvenţa cardiacă să depăşească 60-75% din valoarea maximă raportată la vârstă;
• pe perioada programului de exerciţii gravida se va hidrata ori de câte ori simte nevoia;
• înainte cu 1-2 ore de începerea programului va consuma un fruct sau un produs de
panificaţie.

: scop profilactic şi relaxant.


     
  

:             

- favorizează circulaţia venolimfatică la nivelul membrelor inferioare, circulaţie


desfăşurată cu greutate datorită compresiei uterului gravid pe vena cavă inferioară.
- Se foloseşte decubitul dorsal cu membrele inferioare la 300 faţă de planul patului.
:    
    

- reduce contractura musculară paravertebrală lombară, secundară hiperlorodozei funcţionale.


- se foloseşte decubitul lateral cu genunchii flectaţi care determină retroversia bazinului şi
alungirea musculaturii contractate.
     


Se aplică în formă clasică sau sub formă de masaj reflexogen.


:  

• profilactic;
• de relaxare;
• terapeutic (în tulburări funcţionale).
Efecte:
•      
            

favorizează circulaţia venoasă de întoarcere, prevenind apariţia sau agravarea varicelor şi a




edemelor de stază (neteziri simultane şi alternative cu ritm şi intensitate crescută).


• :             

-efecte stimulante (prin frământat);


-efecte relaxante (prin manevre lungi, blânde, care reduc excitabilitatea şi contracturile) ;
• :     
 
    

- cresc calitatea structurilor colagene şi elastice ale dermului, intervenind în prevenirea şi


tratamentul vergeturilor (se execută fricţiuni cu vârful degetelor, masajul putând fi uscat sau
umed).
• se practică în ultimele luni de sarcină şi are ca scop pregătirea lor pentru           

alăptat. Constă în neteziri uşoare şi tracţiuni uşoare ale mameloanelor.


:
                    

Ideal este ca femeia să aibă un tonus muscular al musculaturii abdominale bun în momentul în care se
hotărăşte să păstreze sarcina. Musculatura peretelui abdominal se destinde pe toată perioada sarcinii .
Hipotonia musculaturii abdominale are consecinţe :
 prelungeşte sarcina;
15
 naşterea este dureroasă;
 apar suferinţe fetale;
 uneori se impune cezariana de necesitate.
Reguli metodice ale gimnasticii abdominale :
- se practică cvasinormal în prima lună, dar în celelalte luni ale primului trimestru se
practică cu prudenţă datorită riscului de avort spontan ;
- după luna a III-a, când sarcina este bine fixată, se introduc exerciţii variate;
- la sfârşitul lunii a V-a se vor executa exerciţii analitice cu puţine repetări;
                          

     
         

nu se va atinge niciodată nivelul solicitărilor anterioare sarcinii



atenţie în primele 16 săptămâni datorită riscului de avort spontan (cele mai critice sunt zilele de

menstră).
 Gravidele sportive îşi pot continua antrenamentele şi competiţiile, dar vor evita exerciţiile de
forţă, săriturile, contracţiile musculare bruşte şi suprasolicitările psihice.
                         

 conştientizarea posturii corporale normale, care va deveni referinţă, ştiind că pe măsura


dezvoltării fătului centrul de greutate se deplasează anterior şi apare hiperlordoza lombară;
 creşterea mobilităţii articulaţiilor realizată activ analitic în toate poziţiile şi planurile de mişcare;
 creşterea elasticităţii musculare prin exerciţii streching;
 menţinerea tonusului musculaturii peretelui abdominal;
 reeducarea respiraţiei prin trecerea respiraţiei de tip toracic superior (specifică femeii) la cea de
tip toracic inferior şi abdominală;
 autocontrolul şi tonifierea planşeului pelvin, formaţiune musculoaponevrotică formată din puţine
fibre musculare şi mai mult ţesut fibros, întreruptă de uretră, vagin şi anus; pe măsura evoluţiei
sarcinii apare incontinenţa urinară - se vor executa exerciţii de întrerupere a jetului de urină, iar
relaxarea se realizează prin contracţia simultană a muşchilor fesieri şi adductori ai coapsei;
 suprevegherea greutăţii corporale (nu mai mult de 2 Kg în primul trimestru).

:
     
       


se accelerează lordoza lombară; bolta plantară se aplatizează datorită creşterii ponderale de 4-5

Kg şi a hiperlaxităţii ligamentare de cauză endocrină.
                                
       

o tonifierea bolţii plantare prin exerciţii de gleznă executate simultan sau alternativ;
o favorizarea întoarcerii venoase prin :
 posturări (membrele inferioare la 30° faţă de suprafaţa de sprijin);
 mobilizări active ale articulaţiilor membrelor inferioare (se insistă pe circumducţii);
 mişcări de pedalare;
 exerciţii de streching; masaj clasic;
 masaj pneumatic de tip angiomat; purtarea de ciorapi elastici;
o creşterea mobilităţii articulaţiei coxo-femurale şi amplificarea mişcărilor de nutaţie şi
contranutaţie;
o atenuarea crampelor musculare cu etiologie complexă (hipovitaminoza, hipocalcemie,
tulburări ale circulaţiei arteriale) se administrează B12; se fac exerciţii ce cresc debitul
circulator şi gimnastică Burger;
16
o scăderea atitudinii lordotice : postura de odihnă diurnă şi nocturnă
 decubit lateral cu capul sprijinit pe o pernă mică
 membrul inferior de partea sprijinului extins,
 cel de deasupra flectat din şold şi genunchi şi sprijinit pe o pernă;
 se execută mişcări de basculare posterioară a bazinului;
o creşterea elasticităţii musculare;
o tonifierea musculaturii planşeului pelvin.

 Trimestrul al III-lea : (pregătirea tardivă)


 începe în luna a 7-a şi se încheie cu naşterea.
 Rămân valabile obiectivele anterioare.
 Dozarea efortului-capacitatea de efort scade treptat, deci se are în vedere şi se respectă
principiul progresivităţii : scăderea treptată a amplitudinii, intensităţii şi numărului de repetări.
 Obiective speciale :
o inducerea stării de relaxare generală prin metoda Jacobson şi Schultz;
o învăţarea tipurilor de respiraţie ce vor fi utilizate în travaliu;
o învăţarea poziţiilor obstetricale ce favorizează mişcarea de nutaţie şi contranutaţie.
                         
           
     

1) Mişcarea de contranutaţie (îndepărtarea aripilor iliace) favorizează angajarea prezentaţiei la


nivelul strâmtorii superioare-poziţia Crouzat -Valcher : decubit dorsal, cu gambele în afara suprafeţei de
sprijin, genunchii flectaţi, coapsele în abducţie (ABD)
2) Mişcarea de nutaţie (bascularea anterioară şi inferioară a bazei sacrului) favorizează degajarea
fătului în timpul expulziei-poziţia Devraigne - Descomps : decubit dorsal, cu flexia şi abducţia coapselor-
poziţia ginecologică

Concluzie : naşterea este considerată un act psihic, dar şi fizic, de aceea gravida trebuie pregătită
psihologic, dar şi fizic.

                                     

În aceasta perioada este necesara o individualizare atenta a programului kinetic. Exerciţiile fizice
vor fi executate cu mai multa grija şi prudenta, iar între ele vor fi intercalate mai multe pauze.
Pentru executarea mişcărilor de gimnastica vom prefera poziţiile cu bază larga de sprijin, decubit
dorsal, şezând, patrupedie.
În aceasta perioada se pune accent pe exerciţiile de respiraţie.
Se aplică masaj regional sau local, mai mult preventiv, împotriva tulburărilor circulatorii şi
contracturilor muschilor membrelor inferioare.

folosite:
         

1. Exerciţii libere;
2. Exerciţii de tip stretching care constau în contracţia, relaxarea şi întinderea unui muşchi sau a
unui grup muscular. Contracţia trebuie să dureze 10-30 de secunde; relaxarea 2-3 secunde iar
întinderea 10-30 de secunde. Poziţia iniţială trebuie să fie comoda şi relaxanta, respiraţia liniştită,
capul se menţine permanent în axul coloanei vertebrale. Aceste tipuri de exerciţii sunt foarte utile
deoarece dezvolta elasticitatea musculara şi cresc mobilitatea articulara;
3. Exerciţii cu obiecte (mingi, bastoane etc.);
4. Exerciţii la aparate (pedalier, placa pentru tonifierea musculaturii plantare; placa cu bile pentru
masaj plantar reflexogen etc.);
17
5. Plimbări în aer liber;
6. Masaj şi automasaj pentru îndepărtarea tulburărilor circulatorii.
Se aplica un masaj regional al membrelor inferioare în scopul activării circulaţiei de întoarcere şi
prevenirea edemelor şi varicelor, se executa în sens centripet, cu blândeţe, favorizând drenajul
venolimfatic şi va fi urmat de posturi antideclive sau gimnastica Burger iar în final de aplicarea şi purtarea
ciorapilor elastici.
Masajul reflexogen este aplicat în cazul edemelor, se executa sub forma liniara pe faţă dorsala a
labei piciorului începând cu degetul II sau V până deasupra gleznei, deasupra maleolei interne. Durata lui
este de 3-5 minute, recomandat de 3 ori pe zi. La finalul fiecărei şedinţe se masează prin mişcări circulare
zonele aflate de o parte şi de alta a tendonului Achilian la locul de inserţie pe calcaneu.
Masajul se asociază cu mobilizări pasive sau manipulări, care se adresează degetelor şi
articulaţiilor piciorului şi gleznelor.
7. Masaj relaxant practicat în perioada de travaliu între contracţii pe regiunea lombosacrată,
dorsal superioară, a gatului şi a fruntii;
8. Posturarea care favorizează circulaţia venolimfatică la nivelul membrelor inferioare.
Pentru ceasta se foloseşte decubitul dorsal cu membrele inferioare la 30° faţă de planul patului.
De asemenea posturarea reduce contractura musculara paravertebrala lombara, secundara hiperlordozei
funcţionale. Pentru aceasta se utilizează decubit lateral cu capul aşezat pe o perna mica avand membrul
inferior de deasupra în tripla flexie aşezat pe o perna, celalalt membru inferior strâns, bratele uşor flectate.
9. Înotul cu intensitate adaptata capacităţii de efort a gravidei. Stilurile de înot se alternează.
Repausul şi mersul în apa până la talie reduc riscul apariţiei edemelor de staza la nivelul membrelor
inferioare. Temperatura apei trebuie să fie sub 30°C, intensitatea va fi la un nivel moderat, se recomanda
pluta, deoarece are un efect relaxant; se recomanda stilul spate (pentru respiraţie, se delordozează
coloana); se evita stilul fluture, deoarece suprasolicita musculature spatelui şi articulaţiile pelvine.
Programul de înot consta din:
• înot uşor – 5 minute (incalzire);
• stretching al musculaturii spatelui, bratelor şi membrelor inferioare.
Mişcările cresc până la moderat, durata fiind de 15 minute;
• înot uşor – 5 minute;
• plimbari în bazin sau cu pluta.
10. Exerciţii de mers – recomandate pe toata perioada sarcinii timp de 25-30 minute daca gravida
are capacitate crescuta de efort.
În timpul exerciţiilor de mers trebuie să se respecte următoarele:
• să menţină o postura corporala corecta;
• să evite mersul pe suprafeţe neregulate, pe nisip sau în panta pentru ca
exista risc de apariţie sau agravare a lombalgiilor sau a pelvialgiilor.
Avantajele acestor exerciţii:
• pot fi practicate oricând;
• intensitatea efortului poate fi modificata în funcţie de evolutia sarcinii,
toleranta la efort;
• reprezintă un mod plăcut de petrecere a timpului liber.
11.Exerciţii de gimnastica respiratorie – obligatorie pe toata perioada sarcinii. În mod normal
excursiile toracelui sunt mai ample la bază decât la vârf, la gravida pe măsura creşterii fătului excursiile
diafragmului se reduc. De aceea se învaţă respiraţia diafragmatica, dar diafragmul nu poate fi controlat
voluntar şi de aceea tehnica respiraţiei diafragmatice va consta în antrenarea respiraţiei abdominale.
Relaxarea cu bombarea peretelui abdominal scade presiunea intraabdominală, diafragmul va cobori dând
condiţii pentru inspiraţie. Contracţia musculaturii peretelui abdominal determină creşterea presiunii
intraabdominale ceea ce va duce la ascensionarea diafragmului dând condiţii pentru expiraţie.
exerciţiilor fizice:
              

18
• hipertensiune arteriala;
• insuficienta cardiaca;
• întârziere în creştere intrauterine;
• hemoragiile genitale;
• insuficienta cervico-istmică;
• iminenta de naştere prematura sau naşteri premature în antecedente;
• ruptura spontana prematura de membrane;
• placenta jos inserata;
• sarcina multipla;
• abdomenul cicatricial.
Programul de exerciţii se va opri daca apare:
• cefalee;
• dispnee;
• contracţiile uterine;
• tumefacţia brusca a mâinilor, fetei, picioarelor;
• tumefacţia brusca a unui singur membru inferior;
• durere toracica;
• aritmii cardiace;
• vertij;
• durere brusca la nivel lombar, abdominal şi a simfizei pubiene.
                  

Şedinţa de kinetoterapie trebuie să fie adaptata special pentru trimestrul III de sarcina care începe
în luna a şaptea şi se încheie cu naşterea.
Prin urmare se efectuează o dozare mai atenta a efortului deoarece la gravida în aceasta perioada
capacitatea de efort scade treptat aplicându-se principiul progresivităţii.
Se va scădea treptat amplitudinea, intensitatea şi numărul de repetări odată cu evoluţia sarcinii .
Perioadele de odihna şi relaxare vor fi prelungite.
Programul de exerciţii este bine să se efectueze în grup de gravide, toate aflate la aceeaşi vârsta
gestaţională.
Durata unui program este de aprox. 45 de minute executat de trei ori pe săptămâna.
Gravidelor trebuie să le fie explicate exerciţiile pe care urmează să le execute, iar comenzile să fie
clare.
              

1. Mers obişnuit cu extensia braţelor pe verticala şi orizontala (15 paşi);


2. Mers pe vârfuri cu mâinile prinse deasupra capului (10 paşi);
3. Mers pe marginea externa a plantei, halucele pe podea, mâinile prinse la spate (10 paşi);
4. Mers cu rulare vârf-calcai, mâinile prinse la spate (20 paşi).

Se executa exerciţii pentru trenul superior şi inferior al corpului, exerciţii pentru


trunchi,membrele superioare şi membrele inferioare,exerciţii pentru coloana lombara,pentru perineu,
pentru combaterea tulburărilor venoase,precum şi exerciţii de respiraţie
Sunt indicate exerciţii alternative de membre inferioare pe trunchi, exerciţii executate cu
genunchii flectaţi ;

19
Sunt contraindicate exerciţiile de trunchi pe membrele inferioare, care determină contracţia
puternică a musculaturii abdominale şi exerciţiile de cap pe trunchi datorită contracţiei puternice pe
musculatura abdominală;
Singurele exerciţii care pot fi practicate fără risc pe toată durata sarcinii sunt cele pentru muşchiul
transvers abdominal, care intervine în susţinerea peretelui abdominal şi expulzia fătului.
Gimnastica abdominală în lăuzie : are ca scop redobândirea formei abdomenului, recuperarea
tonusului muscular şi reducerea stratului adipos. Se vor introduce progresiv toate exerciţiile de gimnastică
abdominală.
Gimnastica abdominală se asociază cu reeducarea perineală.
Între musculatura abdominală şi cea perineală există un antagonism fiziologic – când se contractă
musculatura abdominală presiunea intraabdominală creşte şi viscerele deprimă planşeul pelvin care se
contractă reflex.

      

- constă în contracţia, relaxarea şi întinderea unui muşchi sau a unui grup muscular.
Reguli metodice : contracţia trebuie să dureze 10-30 secunde; relaxarea 2-3 secunde; 10-30
secunde întinderea. Se va aplica pe rând grupelor musculare şi va fi precedat de proceduri termice de
încălzire a muşchilor.
Poziţia iniţială trebuie să fie comodă şi relaxantă, respiraţia liniştită, capul se va menţine
permanent în axul coloanei vertebrale.
Dacă apar lombalgii, contracţiile şi întinderile la nivelul membrelor inferioare se vor executa
pe rând.
Avantaje : nu necesită aparate şi instalaţii speciale, au durată scurtă, nu ţin cont de gradul de
antrenament al gravidei.
Efecte: dezvoltă elasticitatea musculară şi cresc mobilitatea articulară.
               

 Dieta se stabileşte în funcţie de vârsta gravidei, de vârsta gestaţională, de evoluţia sarcinii, de


numărul feţilor din cavitatea uterină
Referitor la vârsta sarcinii, adolescentele au nevoie de un supliment caloric necesar creşterii şi
dezvoltării ei. În trimestrul II şi III este nevoie de un aport alimentar crescut, dar atenţie la greutatea
mamei!.
Regimul alimentar corect trebuie să acopere necesarul de proteine, glucide, vitamine şi
minerale. Maximum de calorii este de 2400/zi în sarcină, iar în lăuzie şi în perioada de alăptare se adaugă
un surplus de 120cal./100 ml lapte.
Proteinele : în primul trimestru 1 g/kg corp; în trimestrele II şi III – 1,5 g/kg corp/zi. Rolul lor
este antiinfecţios, plastic şi sursă energetică importantă. Aminoacizii esenţiali se găsesc în proteine
complete de origine animală (carne, derivate şi ouă) şi în proteine incomplete de origine vegetală (cereale
şi derivate).
Glucide : 5-6 g/kg corp/zi. Surse : pâine şi derivate de cereale, legume, fructe, produse
zaharoase şi miere.
Lipide : 1 g/kg corp/zi. Surse: unt, frişcă, smântână, uleiuri vegetale, fructe oleaginoase.
Minerale : Na, Fe, K, Ca, P, Cl.
Vitamine : necesarul creşte în sarcină şi trebuie suplimentat prin administrare de vitamina C şi
D şi a unor vitamine din grupul B (în cazuri cu indicaţii speciale).
Indicaţii în sarcină :
o lichide (2 l/zi);
o alimentaţie bogată în fibre vegetale pentru a preveni constipaţia.
o Sunt contraindicate
 cafeaua
20
 alcoolul
 excesul de condimente
 grăsimile prăjite.
o Mesele trebuie să fie în număr de 4-5/zi. Ultima masă este indicat să fie servită cu 1-2 ore
înaintea repausului nocturn.
             
             

Sarcina produce perturbări psihice reversibile asupra cărora se acţionează prin intervenţii externe
şi interne.
se realizează prin intervenţia psihologului, medicului, kinetoterapeutului
       


   

şi are ca scop dirijarea comportamentului gravidei faţă de sarcină şi naştere.


Naşterea nu este atât de dureroasă, dar dacă ea a fost percepută ca pe un fenomen dramatic
dureros, cu siguranţă gravida se teme de naştere. Zona corticală poate fi impresionată negativ prin
vizionări de filme, povestiri, lecturi. „Desensibilizarea” se va realiza prin intervenţie psihologică.
Se confruntă 2 metode psihologice care diferă mai mult prin concepţia lor fiziologică decât prin
aplicarea practică.
1).Metoda psiho-profilactică se bazează pe teoria reflexelor condiţionate a lui Pavlov.
Potrivit acestei teorii, durerea este percepută la nivelul cortexului, care este sediul reflexelor
condiţionate şi durerea poate fi interpretată ca un reflex condiţionat. Consilierea va încerca să
modifice percepţia naşterii ca fenomen dureros.
Obligaţiile echipei mai sus amintite sunt : explicarea fiziologiei organelor genitale, a
modificărilor induse de sarcină, a evoluţiei sarcinii, a declanşării naşterii ; explicarea naşterii şi a
respiraţiei, a momentelor şi atitudinilor de diminuare a durerii.
După explicare se proiectează filme, astfel ca teama faţă de naştere să diminueze.
2). Metoda psiho-somatică ia în considerare stimularea sistemului nervos vegetativ simpatic de
către teamă care poate determina închiderea colului uterin, astfel încât contracţiile uterine devin
dureroase şi ineficiente. Metoda îşi propune să înlăture factorii de tensiune neuro-vegetativă generatori de
durere obstetricală.
• se realizează de către gravidă, care trebuie să se

             
       

autocunoască şi să accepte noua situaţie. Se realizează prin :


1). Autosugestie şi comenzi legate de dirijarea conştientă a sarcinii, dar mai ales a naşterii.
Gravida se va autosugestiona că naşterea nu este dureroasă.
2). Gândirea pozitivă este legată de formulele de autosugestie („gândirea pozitivă nu ajută
întotdeauna, sar gândirea negativă este mereu păgubitoare”). Gândirea pozitivă nu se referă numai la
optimism, ci şi la orientarea constructivă („să vedem cum se poate face să nasc uşor şi fără dureri”).
3). Conştientizarea corporală : acceptarea modificărilor morfofuncţionale secundare sarcinii :
creşterea ponderală, apariţia vergeturilor sau cloasmei, varicelor, edemelor

           

 
  :            

   

- se vor purta numai haine largi. lejere;


- se va purta întotdeauna sutienul;
- să se adapteze vestimentaţia condiţiilor termice;
- încălţămintea să fie comodă, fără tocuri sau cu talpa ortopedică.
 
: masajul gingiilor (2-3 minute pentru fiecare arcadă); spălatul zilnic.
 
   

 
: masajul mameloanelor pentru a le pregăti pentru alăptare
      

21
 :   
    

 trimestrul I şi II decurge normal ;


 în trimestrul II este recomandată diminuarea activităţii sexuale ;
 în ultimele 2 luni se întrerupe activitatea sexuală.
La gravidele cu antecedente obstetricale (avorturi, disgravidism) se recomandă ca activitatea
sexuală să înceteze din trimestrul II pentru a evita o serie de complicaţii (ruptura prematură de membrană,
naşterea prematură).
                                    

Naşterea nu este obligatoriu dureroasă, dar atunci când cortexul a fost deja impresionat anterior
(cărţi, povestiri) prin prezentarea naşterii ca un fenomen dramatic şi dureros, naşterea va fi legată
“condiţional” de durere.
Durerea oboseşte mama şi induce suferinţa fetala prin tulburări de oxigenare. De aceea o buna
metoda de a înlătura aceste efecte este anestezia peridurală care este o tehnica de anestezie regionala ce se
efectuează numai după ce s-a examinat pacienta, s-a evaluat starea fătului şi evoluţia travaliului, de
specialistul calificat, care este oricând accesibil pentru a supraveghea travaliul şi a trata orice complicaţie
obstetricala care poate să apară.
În anestezia epidurală (sau peridurală) anestezicul este introdus în spaţial epidural care e limitat de
duramater şi de ligamentul florenian (deci e spatiul ce inconjoara duramater) şi care se întinde de la bază
craniului până în porţiunea terminala a sacrului.
Pentru analgezia obstetricala, spaţiul epidural e abordat printr-un spaţiu intervertebral lombar(de
obicei L3-L4)sau prin hiatusul sacrat.
Analgezia epidurală lombara continua se practica numai în cursul travaliului,la o dilataţie a
orificiului uterin de 4-5cm la multipare şi 5-6cm la nulipare, craniul fiind angajat,iar contractile uterine
eficiente.
În prima parte a fazei active a travaliului se injectează doze mici de anestezic (6-8ml bupivacaina
0,125% la 1-5 ore). În ultima parte a fazei active şi pentru expulzia fătului, nivelul analgezic se va extinde
(T10 până la S5) prin creşterea dozei de anestezic(8-12 ml bupivacaina 0,125% la 1-5 ore).
O alternativa la injectarea repetata în bolus a substanţei anestezice pe parcursul travaliului este
utilizarea unei injectări continue cu o pompa speciala,cu un debit de aproximativ 10ml/ora al
anestezicului(bupivacaina 0,125%),constituind cea mai moderna tehnica de analgezie epidurală continua.
:
       

• funcţia motorie este păstrată deşi analgezia este maxima, cu efect fetal minim (faţă de alte
tehnici);
• nu exista sedare şi poate colabora în mod inteligent la efectuarea travaliului;
• viscerele nu suferă nici o influenta toxica;
• atenuează substanţial fluctuaţiile cardiovasculare din travaliu, şi elimina stresul.
Fenomenul este foarte important, mai ales la parturienta cu leziuni cardiace, cu rezerve
miocardice reduse;
• analgezia scade durerea, scade secreţia de catecolamine, ventilaţia se normalizează;
• se relaxează musculatura planşeului pelvin, uşurează rotaţia capului fetal iar sângerarea
scade;
• se evită riscul de aspiraţie a conţinutului gastric şi depresia medicamentoasă a fătului,
observata uneori după anestezia generală;
  
se face după o scala cu 4 trepte:
 

             
 
 
 

0 = fara durere;1 = disconfort: 2 = durere abdominală moderata:3 = durere abdominală severa;


Aprecierea se face înainte şi timp de 10 minute de la injectare.
   se realizează în 5 trepte:

 

           

22
0 = paralizie totala; 1 = poate mişcă piciorul în sens orizontal; 2 = poate ridica membrele
inferioare împotriva gravitaţiei, dar nu împotriva unei greutăţi; 3 = forţa uşor redusa, dar poate ridica
piciorul împotriva gravitaţiei şi a unei rezistente; 4 = forţa musculara normala la 30 de minute de la
fiecare injectare.

:
       

• parturienta cu prag dureros scăzut, instabilitate emoţională: cu durere 5 pe scala 0-10 (I.C.),
dar şi la cererea parturientei;activitate uterină necoordonata;prezentare occipito-posterioară;
naştere anterioară laborioasa;boli respiratorii sau cardiovasculare;diabet; intervenţii de tip aplicare
forceps; sarcina gemelara, prezentaţe podală; prematuritate; toxemie.

anesteziei epidurale:
              

• refuzul parturientei;hemoragia (placenta praevia centrala cu sângerare abundenta, apoplexie


uteroplacentară,decolare prematura de placenta normal inserata); infecţia în apropierea locului de
puncţie; preeclampsia severa;boli neurologice active.

ce pot apărea sunt:


          

- perineul relaxându-se se suprima reflexul de screamăt;


- puncţionarea durei mater şi pătrunderea anestezicului în spaţiul subarahnoidian
-hipotensiune arteriala,convulsii,diminuarea contractilităţii uterine,daca se practica precoce la debutul
travaliului ;coborârea prelungita a prezentaţiei; rotaţia anterioară a occiputului, întârziată
Recent, se utilizează alături de substanţe anestezice şi substanţe opioide (Fentanil şi Meperidina)
introduse în spaţiul epidural.
                                   

Metoda Lamaze

După o călătorie în Rusia în 1951, obstetricianul francez Femand Lamaze a descoperit existenţa
unor tehnici care făceau posibilă naşterea fără durere.
Aceste tehnici se bazau pe lucrările lui Ivan Pavlov, care afirma că rolul major în percepţia durerii
este deţinut de creier.
Metoda Lamaze presupune că naşterea este un proces natural şi sănătos,care poate decurge cu
necesităţi minime pentru asistenţa medicală, de preferinţă însă într-o casa de naştere. Gravidele sunt
învăţate să ceară informaţii complete şi apoi să aleagă singure, în cunoştinţă de cauză, opţiunea care li se
pare potrivită şi să-şi asculte instinctele în timpul naşterii.
Cursurile de pregătire incep în luna a 7-a, în ritmul de 2 ore/săptămână, timp de 6 săptămâni, în
care cuplurile de viitori părinţi învaţă diferite strategii care pot ajuta parturienta să facă faţă stresului
naşterii.
La bază cursului stau trei tehnici:
o metode de relaxare,
o exerciţii de respiraţie
o exersarea eforturilor pentru expulzie.
De exemplu, gravida şi partenerul său sunt învăţaţi că stressul poate fi disipat prin masaj şi
contracţia voluntară a unui grup muscular unic, în timp·ce restul corpului se relaxează. Părinţii sunt
învăţaţi să-şi relaxeze corpul folosind tehnici de meditaţie· şi propria imaginaţie. (de exemplu dilataţia
colului poate fi imaginată ca un boboc pe cale de a înflori; pacienta îşi poate imagina cum coboară fătul
sau se poate concentra asupra unei imagini plăcute). Sunt recomandate plimbări şi schimbarea poziţiei:pe
vine, în genunchi,poziţie genupectora şi în genunchi, poziţii în care forma de gravitaţie poate acţiona
asupra fătului.
23
Sistemul Lamaze recomandă tehnici de respiraţie diferite în funcţie de progresia naşterii .Până
la dilataţia colului uterin de 7 cm , între contracţii,respiraţia trebuie să fie lentă, gravida trebuie să inspire
adânc şi să expire lent,cu pauze,cu o frecvenţă de 12 respiraţii pe minut. În timpul contracţiilor se
foloseşte respiraţia superficială accelerată.Pe măsură ce intensitatea contracţiei creşte, gravida este sfătuită
să superficializeze şi să accelereze respiraţiile, cu un ritm de 30-120 respiraţii pe minut, respirând pe gură
apoi revenind treptat la respiraţia lentă şi profundă. De la dilataţia colului uterin de 7-10 cm., cunoscută
sub numele de fază de tranziţie, când sunt cele mai dureroase contracţii uterine, parturienta trebuie să
inspire profund ,apoi să expire sacadat pentru a stăpâni nevoia de a efectua eforturi expulzive, înainte ca
dilataţia colului să fie completă şi repetă acest tip de respiraţii în timpul contracţiilor. În expulzie gravida
va efectua eforturi de împingere prin contracţia muşchilor abdominali şi a diafragmului, după un inspir
profund, timp de 6-10 secunde, după care expiră şi continuă eforturile pe toată durata unei contracţii.

Metoda Bradley

Este o metoda alternativă a metodei Lamaze, folosită în fiecare an de 30-40.000 femei. Descrisă la
sfârşitul anilor 1949 de obstetricianul englez Robert Bradley, metoda diferă de Lamaze prin faptul că nu
predă tehnici de respiraţie şi se bazează numai pe relaxare pentru a controla durerea în timpul naşterii.
Cursurile încep la 5 luni şi jumătate şi ritmul este de 2 ore/săptămână şi se predau 12 ore de
relaxare ,fiind necesară participarea soţului. Acesta poate fi înlocuit la nevoie de altă persoană apropiată
pacientei (de obicei mama sau o prietenă bună) sau de o antrenoare calificată (doula).
Principiile metodei Bradley sunt :
 naşterea naturală,
 participarea activă a soţului la naştere ca "antrenor",
 hrana echilibrată în timpul sarcinii
 evitarea pe cât posibil a medicamentelor în timpul sarcinii, naşterii şi alăptării,
 cursuri săptămânale din luna a 6-a,
 relaxare şi respiraţie naturală,
 ascultarea instinctelor,
 contact imediat şi continuu cu nou-născutul,
 alăptare imediat după expulzie.
Părinţii vor fi informaţi asupra tuturor opţiunilor şi îşi vor asuma responsabilitatea pentru
siguranţa locului ales pentru naştere,pentru procedurile medicale acceptate, pentru disponibilitatea
asistenţei medicale de urgentă şi vor fi pregătiţi pentru situaţii neaşteptate ca necesitatea unei manevre
obstetricale sau a operaţiei cezariene de urgenţă.
este o metodă de pregătire pentru naştere, de dialog prin atingerea abdomenului
       

mamei de către mâinile tatălui pentru a simţi copilul.


Această metodă a apărut în Olanda şi a fost introdusa în Franţa de către Frans Weldman în
1978.
Haptonomia (haptis=atingere,,nomos=lege în limba greaca) se defineşte ca un ansamblu de legi
care guvernează spaţiul inimii şi al sentimentelor noastre (şţiinţa afectivităţii).
Şedinţele sunt individuale şi încep din luna a 7-a în ritmul de o şedinţă pe lună.
                      


Perioada postpartum, numită şi de lehuzie, are ca scop să aducă organismul femeii, cât mai rapid
posibil, la nivelul său estetic şi funcţional de înainte de sarcină.
Modificările generate de sarcină în arhitectonica organelor şi viscerelor abdominale prin distensia
peretelui abdominal pot duce la dureri şi la deschiderea orificiilor herniare. Refacerea “presei abdominale”
are o mare importanţă în prevenirea ptozelor viscerale.

24
Distensia perineului prin trecerea mobilului fetal poate duce la afectări de structură anatomică:
 modificări în funcţia nervilor ruşinoşi (creşterea perioadei de latenţă motorie), .
 scăderea presiunii maxime de constricţie la nivelul sfincterului anal,
 alterarea coborârii colului vezical în timpul manevrei Valsalva
 scăderea capacităţii musculaturii planşeului pelviperineal de a ridica uretră, uneori cu
incontinenţa urinară, instabilitate temporară, disconfort pelvin,etc
Restabilirea aliniamentului corporal işi înscrie aportul în vederea recuperării
♦ tulburărilor de statică vertebrala,
♦ hiperlordozei generate de sarcină,
♦ cifozei dorsale determinata de creşterea în volum a sânilor şi poziţiei pentru alăptat
♦ prăbuşirii boltei plantare.
Treptat organismul
 işi reia respiraţia normală după ce fundul uterin a decomprimat diafragmul,
 tulburările circulatorii dispar
 hiperlaxitatea articulara se reduce aducând stabilitatea articulară la normal.
În această perioadă de refacere, organismul trece de la o stare la care s-a acomodat treptat la alta
pe care o părăsise demult. Această modificare are loc progresiv, până la revenirea anatomo-funcţională a
organismului, fiind ajutată de influenţa benefică a mişcării.
Programele de kinetoterapie postpartum se diferenţiază pe două perioade ale lehuziei :
 • prima perioada - este cea a lehuziei propriu-zise cu durata de 10 zi1e,
 • a două perioada - este cea de lehuzie tardivă cu durată de 30 de zile,
timp în care continuă involuţia uterului iar secreţia lactată trece în faza de automatism mamar,
prelungindu-se până la revenirea la normal a stării fizice şi psihice a mamei.
Înaintea începerii tratamentului recuperator, kinetoterapeutul
 trebuie să se informeze asupra eventualelor contraindicaţii ale gimnasticii medicale,
 a stării structurale şi funcţionale a zonei ce urmează a fi recuperată,
 face testarea musculară şi
 face testarea "reflexului de reţinere perineala a tusei"
În funcţie de rezultatele obţinute la aceste evaluări, kinetoterapeutul îşi împarte pacientele în
două grupe:
• grupa I : cuprinde persoane fără afectări anatomo-funcţionale, cum ar fi: incontinenţa urinară, prolaps
etc., ce au testul muscular 3 sau mai mare de 3 şi pot începe tratamentul recuperator clasic;
grupa a II-a : cuprinde persoane ce prezintă afectări anatomo-funcţionale, cum ar fi: prolaps,
incontinenţă urinară, traumatisme perineale etc., care vor avea un program de recuperare individualizat în
funcţie de afectarea prezentată şi care vor beneficia de metode speciale de reeducare perineală,
electrostimulare sau alte mijloace terapeutice.

Programul kinetic al lehuziei propriu-zise


Aceasta perioadă se caracterizează prin mult discenământ în alegerea mijloacelor terapeutice,
deoarece există o labilitate a stării de sănătate a femeii, ameninţată şi de o serie întreagă de complicaţii.
Exerciţiile de tensiune musculara ce interesează planşeul pelvin favorizează involuţia uterină şi au
acţiune benefica asupra peristaltismulul intestinal şi al vezicii urinare. Acest program începe din a două zi
de naştere .
Obiectivele recuperatorii sunt următoarele :
1. profilaxia trombozei
2. reluarea respiraţiei normale
3. refacerea musculaturii planşeul pelviperineal,
4. îmbunătăţirea tonusului postural,
5. asigurarea suportului fizic necesar satisfacerii tuturor obligaţiilor materne.

25
Mijloacele folosite:
1.Exerciţii libere;
2.Contracţii izometrice ale musculaturii gambei;
3.Masajul membrelor inferioare şi în special al "lojei vasculare Lejars" ;
4.Exerciţii voluntare de control perineal şi vezical al micţiunii;
5.Exerciţii de reeducare a respiratiei.
Indicaţii metodice:
1.Programul kinetic este diferit pe zile în funcţie de scopul urmărit şi de creşterea progresiva a
efortului fizic;
2.Fiecare şedinţă se termina cu masajul membrelor inferioare şi cu relaxare; .
3. Efortul fizic nu trebuie să creeze disconfort sau durere, pentru ca orice durere înseamnă o alterare
tisulara;
4. Se evită excesul de activitate fizică dublat de neglijarea odihnei, care pot duce la hipogalactie sau
agalactie;
5. Se repeta şi se verifica executarea exerciţiilor fizice din şedinţele, precedente;
6. Nu se fac exerciţii cu îngreuiere
7. Primul contact al kinetoterapeutului cu pacienta caută să creeze o relaţie de încredere în
tratamentul kinetic, explicând-i pacientei scopul exerciţiului fizic asupra refacerii organismului
şi modul cum trebuie să participe la efectuarea lui pentru a fi eficient.
Programul kinetic zilnic
În prima zi , în cazul unei naşteri normale,când medicul consideră că nu există contraindicaţii
pentru începerea tratamentului recuperator, kinetoterapeutul işi începe programul prin discuţii cu
pacienta asupra stării fizice, face minimum de explorări funcţionale pentru a-şi da seama de parametrii
musculo-articulari şi unul din testele specifice perineale a "reflexului de reţinere" la tuse.
Acesta constă în plasarea pacientei în decubit dorsal având membrele inferioare flectate, tălpile
sprijinite pe sol, ţinând în gura un tub de 70 mm lungime cu un diametru de 8-10 mm. Kinetoterapeutul
va cere pacientei următoarea acţiune: suflarea prelungită a aerului prin tub ca intr-un acces de tuse, timp
în care trebuie să apare contracţia abdomino-perineală însoţită de o împingere de jos în sus.
Dacă se observa o acţiune inversă, înseamnă că odată cu tusea se produce o dispersie a fortei
perineale. Musculatura perineală poate fi intacta, dar nu are o funcţionalitate normală, ceea ce va duce
în timp la o insuficienta perineală care va determina afecţiuni patologice urogenitale (incontinentă,
instabilitate vezicală, prolaps etc.).
Tratamentul din prima zi se începe cu reeducarea respiratorie din poziţia decubit dorsal
delordozantă, cu genunchii f1ectati, tălpile pe sol, braţele în rotaţie externa pe lângă corp, poziţie ce
permite o mobilizare liberă a cutiei toracice.
Din această poziţie se învaţă inspiraţia toraco-abdominală controlată, începând cu inspiraţia
diafragmatica urmată de cea costală pe zone (inferioara, medie, superioară), deci o acţiune de jos în sus,
după care se efectuează contracţia perineală, expirul forţat de sus în jos p1ecând de la zona costală
superioară spre cea inferioara şi sucţiunea abdomenlui prin contracţia musculaturii abdominale. Pe toată
perioada reeducării respiratorii se ţine bazinul în poziţie delordozantă. Acest exerciţiu se repetă zilnic
ajungându-se la automatism.
În a două zi se repeta programul din prima zi adăugându-se mişcări ale braţelor, genunchilor,
gleznelor, executate lent şi altemativ.
În a treia zi se repetă programul precedent şi se dau explicaţii asupra musculaturii
pelviperineale, explicând rolul său în micţiune şi în tuse. Pacienta învaţă controlul perineal şi tehnica de
oprire a jetului urinar în timpul micţiunii. Se efectuează masajul membrelor inferioare, însoţit de
mobilizări ale degetelor şi urmat de contracţii izometrice ale musculaturii gambelor prin împingeri în
pat.

26
În a patra zi se introduc în program pe lângă masaj şi celelalte exerciţii învăţate anterior:
mişcări din poziţia şezând,răsuciri de trunchi, mişcări ale capului şi gâtului cu autoînălţare, mişcări ale
braţelor.
În a cincea zi se intensifică exerciţiile pentru musculatura perineală efectuate din decubit dorsal,
lateral şi şezând şi se învaţă "reflexul de reţinere" perineală, la început din poziţia decubit dorsal,
genunchii fiind flectaţi cu tălpile pe sol, după cum urmează:
A. contracţie perineală cu înălţarea planşeului;
B. expiraţie toracală;
C. expiraţie diafragmatică;
D. inspir diafragmatic cu distensie perineală.
Această coordonare A, B, C, D, permite mobilizarea masei viscerale de jos în sus. Ea asigură
tusea, voma şi alte actiuni în care apare reflexul de reţinere perineală.
După învăţarea corectă a contracţiei musculare perineale se reeducă retroversia bazinului cu
contracţia fesierilor şi abdomenului din aceeaşi poziţie descrisă anterior şi se poate combina şi cu
contracţia perineală.
În ziua a şasea, la programul anterior se adaugă :
1. Exerciţii pentru tonifierea muşchilor abdominali efectuate din decubit dorsal cu genunchii flectaţi,
tălpile pe sol, însoţite de mişcări respiratorii, evitând astfel producerea efectului Valsalva şi expirând
zgomotos. Acestea vor fi:
a) contracţii ale muşchilor abdominali cu menţinere, relaxare, contracţii ale muşchilor fesieri,
menţinere, relaxare;
b)contracţii ale muşchilor abdominali şi fesieri cu ridicarea în sus a bazinului, aplatizarea
coloanei lombare, menţinere, ridicare
c)flexia capului şi umerilor din sprijin pe coate, în timp ce se contracta muşchii abdominali
pelvisul se basculează în sus (ridica sacrul); se repeta cu braţele întinse pe lângă corp
d) flexia capului şi umerilor însoţită de răsucirea trunchiului având sprijin pe cotul înspre care se
efectuează mişcarea, celalalt membru superior va fi dus spre genunchiul opus
e)din poziţia "patrupedă" se fac contracţii ale muşchiului transvers abdominal în inspir cu
menţinere 3-4 secunde şi relaxarea lui în expir;
f) exerciţiul precedent se executa şi din ortostatism.
2. Exerciţii de aliniere a coloanei vertebrale:
a) Din decubit dorsal (poziţie delordozanta), braţele pe lângă corp (în pronaţie), se aplatizează
coloana cervicală şi lombară, se rotează extern membrele superioare, se aduc scapulele, menţinere apoi
relaxare; se strâng apoi pumnii, se flectează coapsele pe abdomen, se aduc scapulele, menţinere, relaxare
b)Din şezând în poziţia "mahomedană", cu braţele aduse la orizontală, coatele flectate la 90 de
grade, antebraţele în poziţie neutra, palmele faţă în faţă, se rotează extern braţele până ce antebraţele ajung
la verticală, concomitent se aduc scapulele.
c)Din aceeaşi poziţie se executa rotaţii ale umărului dinainte spre înapoi ce se accentuează cu
tracţiuni în jos şi spre spate.
d)în ortostatism cu spatele sprijinit de perete, călcâiele depărtate de la cca 20 cm; se cifozează
coloana lombara odată cu executarea unei rotaţii externe a membrelor inferioare, se contracta abdominalii
şi fesierii (bascularea bazinului) şi se urmăreşte ca poziţia trunchiului să rămână nemodificata
e)Din aceeaşi poziţie subiectul îşi priveşte gleznele urmărind ca bazinul să nu se mişte (contracta
abdominalii), apoi redresează capul şi spatele.
În ziua a şaptea se respecta exerciţiile din programele anterioare şi se insistă pe autocontrolul
ţinutei corecte .
Pentru următoarele zile se mai introduc exerciţii pentru musculatura spatelui şi se învaţă regulile de igiena
posturală:
- cum se poarta copilul

27
- poziţia corecta pentru alăptat (şezând cu spatele sprijinit, tălpile sprijinite pe un suport) - alte
posturi prin care se blochează regiunea lombo-abdominală pentru a proteja coloana în cadrul activităţilor
suprasolicitante

Kinetoterapia în perioada lehuziei tardive

După prima perioada a lehuziei se continuă gimnastica la sala de kinetoterapie şi domiciliu


parcurgând drumul către reluarea treptata a tuturor activităţilor casnice şi profesionale ale femeii.
Obiectivele programului kinetic sunt :
1. Restabilirea atitudinii posturale corecte şi a greutăţii normale
2. Refacerea centurii abdomino-pelvine, a musculaturii erectoare a spatelui, adductorilor şi a
musculaturii plantare.
3. Reechilibrarea bazinului prin tonifierea cuplului corector abdominali-fesieri şi întinderea
cuplului deformant lombar-psoas iliac
4. Continuarea reeducării sinergiei musculare toraco-abdomino-pelviperineale în cadrul respiraţiei.
5. Respectarea regulilor de igiena posturală.
Mijloacele folosite :
1. exerciţii libere globale
2. Exerciţii cu îngreuieri progresive pentru dezvoltarea forţei musculare,
3. Exerciţii izometrice, .
4. Exerciţii de autocontrol postural,
5. Exerciţii la aparate fixe (spalier, biciclete, aparat Kettler etc.),
6. Exerciţii cu obiecte (mingi, bastoane, corzi elastice etc.),
7. Exerciţii de tip stretching pentru musculatura scurtata,
8. Masaj şi automasaj pentru tulburarile circulatorii însoţit de gimnastica vasculara tip Burger,
posturi antideclive, purtarea de ciorapi elastici,
9. Elemente din sporturile preferate exectuate în scop relaxant sau ca mijloc de reintegrare în
activitatea sportiva
Indicaţii metodice :
1. Recuperarea armoniei fizice se obţine prin crearea unei stări psihice favorabile ce generează
interesul pentru refacerea estetica. Pacienta învaţă cunoaşterea schemei corporale, realizează
percepţia poziţiilor corecte şi modul de aplicare a lor în viaţa cotidiană
2. Reeducarea musculaturii abdominale se face în paralel cu scăderea în greutate prin dieta
alimentara pentru a evita pericolul de agravare a prolapsului
3 . Planul de recuperare ţine seama de criteriile de individualizare : vârstă, stare psihofizică generală,
afecţiuni asociate,posibilităţile de reintegrare în activităţile casnice, profesionale sau sportive în
funcţie de fondul motric existent.

Programul kinetic al lehuziei tardive

A. Variante de mers şi alergare


În această perioada de refacere a organismului se reiau progresiv toate formele de mers şi alergare
şi se reeducă mersul când acesta a fost modificat de sarcină
B. Exerciţii de redresare activă a ţinutei corporale:
1. Din poziţiile: culcat, şezând, stând şi din mers se reeducă atitudinea corecta a corpului
îndepărtând tulburările de statica vertebrală după aceleaşi indicaţii din programele anterioare
2. De pe mingea Physioball se fac exerciţii de redresare a cifozei dorsale şi a lordozei lombare,
C. Exerciţii de refacere a centurii abdominale:
1.Pentru tonifierea muşchilor drepţi abdominali - portiunea subombilicală
2.Pentru tonifierea muşchilor drepţi abdominali - portiunea supraombilicală
28
3. Pentru tonifierea muchilor oblici abdominali
4.Pentru tonifierea muşchiului transvers abdominal .
5.Exerciţii pentru tonifierea musculaturii pelvi-perineale
6. Exerciţii pentru tonifierea muşchilor adductori ai coapsei:
7. Exercifii pentru tonifierea musculaturii spatelui şi braţelor:
8.Exerciţiile pentru tonifierea musculaturii fesiere sunt similare cu cele din programele anterioare
9.Elemente din sporturi se vor selecta preferenţial sau pentru reintegrare în activitatea sportivă
10. Exerciţiile de relaxare musculara vor fi identice cu cele din programele anterioare
                                           

             
                                  

                                               

                                                    

                

Aparatul digestiv este constituit din tractul digestiv şi glandele anexe.


1. TRACTUL DIGESTIV - este format dintr-un tub de dimensiuni şi mărime variabilă care
primeşte, stochează şi degradează alimentele ingerate pe măsură ce acestea se deplasează caudal fiind
concomitent absorbite substanţele necesare economiei organismului.
Tubul digestiv are o lungime de 10-12 m şi comunică cu mediul exterior la cele două extremităţi
ale sale. El începe de la nivelul feţei prin cavitatea bucală, străbate gâtul, toracele, abdomenul, bazinul şi
se termină prin anus.
Pornind de la cavitatea bucală vom întâlni următoarele segmente: (diferenţiate după formă, relaţii
topografice şi funcţiuni)
♦ faringele,esofagul, stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, anusul.
2. GLANDELE DIGESTIVE ANEXE - sunt reprezentate de:
♦ glandele salivare,pancreasul exocrin ficatul. splina
Ele îşi descarcă secreţiile în tractul digestiv, au structuri şi importanţă diferite în cadrul proceselor
de digestie şi absorbţie.
  
                                         

                  

Generalităţi

Tratamentul prin mijloace kineto în afecţiunile tubului digestiv şi glandelor anexe se va institui
după stabilirea diagnosticului de certitudine confirmat clinic şi paraclinic de către medicul specialist. Ar fi
o gravă eroare să se treaca la tratament kineto în afecţiuni care pot părea funcţionale, dar care în realitate
sunt secundare unui proces inflamator sau neoplazic nediagnosticat. Se poate pune astfel în pericol viaţa
bolnavului. În unele situaţii în lipsa diagnosticului precis este mai bine să-l privam pe pacient de
tratament prin mijloace kineto, decât de propria-i viaţa.
Trebuie de asemenea subliniat ca în cazul afecţiunilor tubului digestiv tratamentul prin mijloace
kineto va fi aproape întotdeauna dublat de un tratament igieno-dietetic şi medicamentos.
Aşadar nu trebuie să rămânem cu impresia ca rezultatele spectaculoase - în tratamentul unor boli
digestive - se obţin numai prin practicarea exerciţiilor fizice.
Mijloacele Kinetice specifice folosite în afecţiunile abdominale sunt reprezentate de gimnastica
abdominală şi respiraţie diafragmatica.

29
Gimnastica abdominală
Exerciţiile de gimnastica abdominală se vor executa sub forma suitelor de exerciţii statice şi
dinamice.
Exerciţiile statice definesc contracţia izometrica obţinută în musculatura peretelui abdominal.
Contracţiile izometrice se pot localiza atât nivelul fibrelor verticale ale muşchilor abdominali, care
activează în plan sagital sau frontal, cât şi la nivelul fibrelor oblice sau transversale puse în tensiune în
plan frontal sau transversal.
În plan sagital, contracţia izometrică a fibrelor verticale se poate efectua din mai multe poziţii :
 din poziţia stând se executa extensia trunchiului;
 din poziţia aşezat - se inclina posterior trunchiul cu membrele inferioare ridicate
şi întinse - realizându-se aşa-numitul "echilibru fesier";
 din decubit dorsal - ridicarea capului şi a umerilor.
În plan frontal contracţia izometrica a fibrelor verticale, se poate produce prin înclinări laterale
ale trunchiului executate din poziţiile:
- stand;
- decubit lateral: trunchiul se înclina singur sau în asociere cu membrele inferioare.
Contracţia izometrica a fibrelor oblice se efectuează din următoarele poziţii:
- decubit dorsal cu membrele inferioare flectate, care se aduc şi se menţin lateral;
- aşezat - bazinul fixat – se recomanda pacientului să se incline lateral; kinetoterapeutul opune
rezistenta manuala la nivelul umerilor.
Contracţia izometrică la nivelul fibrelor transversale se realizează din poziţie patrupeda în care
greutatea viscerelor abdominale va fi menţinuta de chinga musculara abdominală şi transversala, aflata
astfel în stare de tensiune izometrica.
Concluzionând putem spune ca prin exerciţiile statice se obţin contracţii izometrice în
musculatura abdominală acţionând printr-o serie de exerciţii sistematizate în:
- exerciţii de "membre inferioare pe trunchi";
- exerciţii de "cap pe trunchi";
- exerciţii de "trunchi pe membre inferioare".
De exemplu exerciţiile de "membre inferioare pe trunchi" se executa din următoarele poziţii:
decubit dorsal, stand, culcat. Mişcările vor consta din flexii ale şoldului cu genunchii flectat extins (se
vor executa concomitent cu ambele membrele ( alternativ cu cate unul). Dacă flexia în articulaţia
coxofemurala este completa, se realizează contracţia statica a musculaturii abdominale; daca însă flexia
este completa se produce o basculare posterioară a pelvisului şi drepţii abdominali se scurtează.
În cazul exerciţiilor de "cap pe trunchi" - acestea se vor executa din decubit dorsal cu sau fără
genunchi flectaţi. Se va ridica în aşa fel capul, încât să "privească" picioarele. Musculatura abdominală se
contracta static pentru a fixa toracele. Flexia capului se poate combina cu flexia unui şold pentru a creşte
acţiunea statică a abdominalilor.
Exerciţiile de "trunchi pe membre inferioare" - se executa cu coloana dreapta din poziţiile culcat
sau şezând cu membrele inferioare întinse sau flectate ridicându-se sau coborând uşor trunchiul menţinut
drept.
Exerciţiile dinamice - se executa din toate poziţiile fundamentale şi derivatele lor.
Eficienta maxima a exerciţiilor de abdomen se înregistrează în poziţia de decubit dorsal - În care
gravitaţia se foloseşte ca mijloc de îngreuiere. Momentul cel mai eficace este acela în care unghiul dintre
membrele inferioare şi trunchi este de 30-50".
Exerciţiile de abdomen propriu-zise sunt de fapt exerciţiile de trunchi, deoarece prin mişcările
acestuia se contracta direct muşchii peretelui abdominal.
Exerciţiile dinamice se pot executa activ liber sau cu rezistenta.
Exerciţiile dinamice se mai pot executa sub forma:
- exerciţiilor pentru bazin - mişcări de ridicare a bazinului;
- exerciţii cu obiecte portative ca: mingi medicinale, bastoane, haltere, cordoane elastice
30
- exerciţii la aparate fixe ca : scara fixa, plan înclinat, banca şi bancheta
- exerciţii aplicative sub forma de mers, târâre suspensii, căţărări
În, concluzie, putem spune ca musculatura abdominală se contacta izometric sau izotonic fie
prin exerciţiile de trunchi fie prin exerciţii de membre inferioare, fie prin exerciţii combinate,
importanta fiind poziţia de start şi amplitudinea mişcării. În acest context ne interesează obţinerea
tonifierea musculaturii abdominale şi mai puţin tipul contracţiei prin care o putem realizează mai ales
ca muşchii care alcătuiesc peretele antero-lateral al abdomenului deşi au fibrele orientate pe direcţii
diferite, au inserţie şi pe teaca dreptului abdominal.
are constante respiratorii constând în ventilaţia bazelor pulmonare
                

şi realizarea celei mai bune distribuţii intrapulmonare a aerului.


Deoarece diafragmul nu poate fi controlat voluntar, tehnica respiraţiei diafragmatice consta în
antrenarea respiraţiei abdominale. Astfel prin contracţia şi relaxarea voluntară a peretelui abdominal se
variază presiunea abdominală care se răsfrânge , asupra diafragmului. Relaxarea cu bombarea peretelui
abdominal va determina scăderea presiunii intraabdominale şi va facilita coborârea diafragmului
(inspiraţia), iar contracţia peretelui va fi urmată de creşterea presiunii intraadominală, încât diafragmul va
împins în sus.
În aceste mişcări de ante şi retropulsie a peretelui abdominal rolul de bază îl joaca
muşchiul transvers.
Cea mai rapida tonifiere a muşchiului transvers se realizează prin mişcarea de retropulsie a
peretelui abdominal executata în sens antigravitaţional (deci din poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme)
şi menţinută 3-4 secunde.
                                              

Principalele contraindicaţii ale tratamentului prin mijloace kineto în afecţiunile aparatului digestiv
au fost sistematizate în:.
1) Inflamaţii acute ale tubului digestiv şi glandelor anexe:
- gastrite acute;
- boala ulceroasa acuta;
- boli inflamatorii intestinale: specifice (infecţioase)
nespecifice (boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragica)
- colecistite acute.
2)Neoplasme ale tuhului digestiv .
3) Hemoragii digestive superioare inferioare (rectoragii).
4) Peritonite.
5) Hepatite cronice active şi ciroze hepatice.
Efortul fizic este responsabil de activarea circulaţiei locale şi generale cu repercusiuni diferite
asupra afecţiunilor amintite anterior.
Astfel în cazul proceselor inflamatorii (recunoscute după subfixul ita - exemple: gastrita,
peritonita etc.) exista pericolul transformării unei infecţii localizate (la un organ) în una generalizata
(septicemie).
În cazul hemoragiilor efortul fizic poate agrava sângerarea. Dacă subiectul suferă de un proces
neoplazic exista riscul diseminării sanguine şi/sau limfatice a celulelor maligne (deci posibilitatea apariţiei
unui cancer generalizat); se mai adaugă creşterea consumului energetic generat de efortul fizic, consum
care şi aşa are un bilanţ negativ.
În cazul hepatitelor active efortul fizic este contraindicat deoarece scade concentraţia O2
intrahepatic din vena centrolobulară şi predispune la necroza hepatocitara. (Ficatul este irigat 25% prin
artera hepatica şi 75% prin vena porta, deci are în mod fiziologic o cantitate minima de 02)
                           

31
Au fost sistematizate în următoarele categorii de afecţiuni:
I) Gastropatii funcţionale motorii care reunesc:
a)cardiospasmul
b) pilorospasmul
c) gastropareza idiopatica (atonia gastrica - denumită în cazurile mai uşoare hipotonie gastrică)
secundara ptozei gastrice.
d) nevroza gastrica (dispepsia non ulceroasa).
II) Ulcerul gastric şi duodenal
III)Gastritele cronice.
IV) Colopatiile functionale:
a) colon iritabil cu predominenta constipaţiei (colopatia spastica);
b) constipaţia cronica atona
V) diskineziile biliare hiper- şi hipotone.
VI)Steatoza hepatica.
VII)Tulburări de tonus muscular abdominal după intervenţii abdominale
- pentru hernii;
- după cicatrici operatorii intinse.
Mijloacele kineto aplicate în cazul afecţiunilor amintite vor fi variabile de la caz la caz constând
din: prevenirea sau tratarea atrofiilor musculare, îmbunătăţirea circulaţiei şi nutriţiei
Ţesuturilor, evitarea sau cicatrizarea unor aderente, dezvoltarea sau compensarea funcţiilor
diminuate, relaxare generala şi locala. Exerciţiile abdominale facilitează circulaţia de întoarcere prin
acţiune mecanică asupra venelor cave. Din acest motiv în cazul cardiacilor şi vârstnicilor aceste exerciţii
se vor efectua cu prudenţă sau după caz se vor evita.
Între abdomen şi torace este o strânsă interdependenta din punct de vedere respirator. Toti
muşchii abdominali sunt expiratori prin tonusul lor şi expiratori locali prin contracţia lor. Pe de alta parte
muşchiul diafragm se sprijină pe viscerele abdominale susţinute de muşchii abdominali. Când diafragmul
nu găseşte un punct de sprijin solid este obligat să coboare mai mult, fibrele lui se orizontalizează mult
mai mult, ceea ce antrenează o ridicare insuficienta a coastelor. Aşadar insuficienţa abdominală atrage şi
o insuficienţa respiratorie!.

                                                      

                                                     

                                                  


                                 
         

      
                             

          
        

Grupa acestor afecţiuni s-a micşorat mult în ultimii ani după introducerea fibroendoscopiei şi
practicarea biopsiei gastrice.
Tulburările funcţionale gastrice pot apare, aparent autonom sau ca manifestare asociata în cadrul
unor boli cunoscute (spasmofilia, porfiria).
Simptomele debutează sau se agravează în condiţii de solicitări fizice crescute şi se ameliorează în
stare de destindere şi în vacanţă.
a) Cardiospasmul : este contracţia excesiva a sfincterului esofagian inferior cu producerea de
durere retrosternala în momentul deglutiţiei, durere însoţită uneori de senzaţia de oprire a alimentelor
lichide sau solide la acest nivel.
b) Pilorospasmul - constă în contracţia prelungita şi nejustificata a sfincterului piloric cu întârzierea
evacuării gastrice. Se manifesta prin crize de arsura pospandială alimentare însoţite de durere cu caracter

32
contractil.
Ambele afecţiuni apar ca urmare a contractilităţii exagerate a sfinterelor (cardial şi piloric) în
anumite condiţii subiective.
Tratamentul consta din: regim alimentar, psihoterapie şi alimente care stimulează contracţia fibrelor
musculare netede ale tubului digestiv (Motilium).
Tratamentul prin mijloace kineto va consta din masaj şi gimnastica medicala şi va urmări:
scăderea sau menţinerea presiunii intraabdominale; relaxarea musculaturii peretelui abdominal; relaxarea
psihica generala.
Manevrele de masaj vor consta din neteziri uşoare aplicate în epigastru în sens invers acelor de
ceasornic în cazul pilorospasmului, în cardiospasm netezirile se vor aplica în sens longitudinal pornind
din epigastru şi până la furculita sternala, iar ritmul va fi lent.
Cu rezultatele bune se vor aplica în aceleaşi zone topografice vibraţii fine şi prelungite cu efect
relaxator.
Exerciţiile de gimnastica medicală în aceste cazuri sunt mai puţin eficiente deoarece scăderea
presiunii intraabdominale este un deziderat greu realizabil prin alte mijloace kineto în afara masajului.
Cu bune rezultate se pot folosi în cazul spasmelar cardiale şi pilorice ( tehnici de psihorelaxare:
tehnica lui Jacobson şi Schultz).
Scopul acestor două tehnici este acelaşi: relaxarea musculara şi psihică; pentru Jacobson acest
lucru este posibil trecând prin conştientizarea stării tensionale a unul muşchi, iar pentru Schultz prin
concentrare trecând printr-o reprezentare imaginata a întregului corp.
Gastropareza idiopatică este forma severa a hipotoniei .Se caracterizează prin: senzaţie de
plenitudine după mese, saţietate prelungita şi disconfort digestiv .
Afecţiunea apare mai ales la subiecţii cu ptoza gastrica, mai adesea la femei (8: 1 faţă de bărbaţi)
şi bătrâni.
La rândul ei ptoza gastrica sau alte visceroptoze abdominale sunt rezultatul a numeroşi factori
biologici şi socio-profesionali cum ar fi :creşterea tonicităţii şi elasticităţii peretelui, scăderea funcţiei de
aspiraţie intratoracice şi a mobilităţii diafragmului slăbirea formaţiunilor ligamentare intraabdominale;
scăderea rapida a ţesutului grăsos cu rol de susţinere, scăderea tonusului sistemului neuro-vegetativ,
creşterea dimensionala a unor viscere, sarcini repetate, sedentarismul, tipul constituţional longilin
Dintre factorii socio-profesionali favorizanţi ai visceroptozelor citam toate activităţile care
necesita postura ortostatică. mai ales dacă însumează şi asocierea eforturilor prelungite. Eforturile fizice
mari şi în primul rând cele efectuate în ortostatism cu inclinare anterioară suprasolicita ţesutul musculo-
aponevrotic abdominal, care cedând contribuie la producerea visceroptozei.
În cazul în care gastropareza idiopatica este secundara ptozei gastrice, pacientul acuza dureri
epigastrice sau dureri abdominale vagi, inprecise.
Pentru substratul ptozic al gastropatiei funcţionale pledează faptul ca suferinţele sunt net
accentuate când pacientul se află în ortostatism şi cu atât mai mult, cu cât ortostatismul este mai pre lung it
şi se ameliorează în decubit, mai ales când acesta este prelungit în timp.
Tratamentul va fi complex şi va consta din:
 regim alimentar de cruţare mecanica a stomacului;
 tratament medicamentos de normalizare a funcţiei sistemului nervos vegetativ;
 tratament prin gimnastica medicala.
Cum acesta din urma face obiectul studiului nostru, vom aminti obiectivele acestui tratament:
 tonifierea musculaturii peretelui abdominal, inclusiv a diafragmului;
 creşterea tonusului musculaturii gastrice;
 combaterea dereglărilor sistemului nervos vegetativ
Şedinţa de gimnastica medicala va fi structurata astfel:
- o parte introductiva în care pacientul va executa mişcări active libere cu membrele şi trunchiul.
Se va pune accent pe reeducarea generală a atitudinii (bazin, coloana, cavitate toracica);
- partea propriu-zisa care va consta din exerciţii de gimnastica abdominală şi de respiraţie
33
diafragmativa. Exerciţiile de gimnastica abdominală vor viza mai ales muşchiul transvers.
De asemenea se pot folosi cu succes tehnicile de relaxare.
Nevroza gastrică : Dispersia nonulceroasă- se manifesta prin urmatoare1e simptome: durere
epigastrica, balonare, lipsa de poftă de mâncare (inapetenţa) .
Tratament:
medicamentos - va consta din administrarea de simptomatice.
 Kineziterapia va fi un adjuvant a1 psihoterapiei şi va urmări înainte de toate obţinerea unei
relaxări generale, după care se vor executa la exerciţii de gimnastica generala activa, gimnastica
abdominală şi respiratorie.
Ulcerul gastric şi duodenal - reprezintă un spectru de afecţiuni cu o etiopatogenie complexa având
ca rezultat final distenstia mucoasei gastrice ( ulcer gastric) sau duodena1e (ulcer duodenal) de către
secreţia clorhidropeptică.
Ulcerul este mai frecvent la bărbaţi decât la femei , în cazul celui duodenal raportul de frecventa este
de 4:1, iar a celui gastric de 2: 1.
În etiologia ulcerului sunt implicaţi :
o factori genetici (de exemplu ulcerul duodenal apare de 2-5 ori mai frecvent la persoanele
cu grup sangvin O)
o factori de mediu
*dieta - bogată în hidrocarbonate , abuzul de condimente
* fumatul;
*unele medicamente;
o factori neuropsihici şi endocrini (de exemplu ulcerele de stress)
Mecanismul de producere (patogenia) consta în dereglarea balanţei dintre factorii agresivi şi
defensivi ai mucoasei.
Factorii agresivi sunt :
- hiperaciditatea
- substanţe medicamentoase (aspirină, corticoizi)
- tulburări de motilitate şi evacuare gastrica anormala
Factorii defensivi sunt reprezentaţi de:
- irigaţia sanguina:
- bariera intactă a mucoasei;
- secreţia pancreatica de bicarbonaţi.
Simptomatologia ulcerului complicat constă din dureri epigastrice ritmate de alimentaţie la care se
adaugă foamea dureroasa şi durerile nocturne .
Tratamentul consta în :
- măsuri privind normalizarea modului de viaţă (mese regulate, mici şi repetate. respectarea orelor
de lucru, înlăturarea fumatului);
- regim alimentar;
- tratament medicamentos;
- cura de ape minerale;
- gimnastica medicala cu următoarele obiective:
- sedarea sistemului nervos central;
- reglarea tonusului sistemului nervos vegetativ.
Aplicarea ei este contraindicată în perioadele dureroase.
Şedinţa de gimnastica medicală se va structura astfe1:
- partea introductiva - în care pacientul va executa mişcări libere cu membrele şi trunchiului asociate
cu mişcări respiratorii
- partea propriu-zisa - care va consta din gimnastica abdominală. Exerciţiile vor fi simple, se vor
executa lent, eventual asistate, fără amplitudini mari pentru a evită creşterea motilităţii şi a secreţiei

34
gastrice.
Se va lucra din decubit dorsal, poziţie în care musculatura abdominală este relaxata (la ulceroşi la
care însă stress-ul este incriminant ca factor etiologic al bolii se poate înregistra o slaba activitate, chiar
şi în aceasta poziţie a musculaturii abdominale).
Se vor executa mişcări active de ridicare a capului, care activează numai muşchii drepţi
abdominali sau mişcări de ridicare a unui membru inferior care activează drepţii şi oblicii de aceeaşi parte
(niciodată nu se va executa ridicarea ambelor membre inferioare care activează puternic atât drepţii cât şi
oblicii)
Se recomandă practicarea cu moderaţie a unor sporturi cu influenţa pozitivă asupra tonusului
sistemului nervos cum ar fi: patinajul,tenisul,înotul, schiul.
- sunt afecţiuni gastrice difuze prin alterări inflamatorii ale mucoasei
              

stomacului; acestea, produc modificări de ordin funcţional ale motilităţii şi secreţiei gastrice.
Cauzele lor sunt multifactoriale, unele aparţinând terenului (vârstă şi ereditate) şi altele mediului
(agresiuni alimentare şi cu deosebire abuzul de alcool, fumatul, stress-ul, carentele nutriţionale ).
Tratamentul convenţional reuneşte regimul alimentar, tratamentul etiologic (în funcţie de cauza
generatoare), tratamentul simptomatic şi balneofizioterapic.
Acestora li se adaugă tratamentul prin mijloace kineto care are următoarele obiective:
♦ stimularea locală a secreţiei gastrice prin creşterea tonusului funcţional secretor şi
motor:
♦ normalizarea funcţiei sistemului nervos prin tratarea distoniei neurovegetative,
Acest tratament se aplica numai în fazele de acalmie ale bolii şi nu în stadiile de accentuare când
bolnavul are dureri şi vărsături.
Şedinţa de gimnastica medicala va fi structurată astfel :
- o parte introductivă în care pacientul va executa mişcări libere cu membrele şi trunchiul
asociate cu mişcări respiratorii
- partea propriu-zisa care va consta din elementele de gimnastică abdominală şi respiraţie
diafragmatica.
În gastritele cronice se vor contraindica exerciţiile cu elongarea exagerata a abdomenului, care
pot antrena apariţia spasticităţii gastrice.
Vom indica de asemenea practicarea unor sporturi pentru răsunetul pozitiv asupra sferei
neuropsihice, cum ar fi: înotul, canotajul, ciclismul, schiul, patinajul, tenisul
- includ afecţiuni colonice generate de tulburări ale contractilităţii
        
        

fibrelor musculare netede din structura intestinului gros. Aceste afecţiuni sunt reprezentate de: -
constipaţia cronica atona;
- colonul iritabil cu predominenţa constipaţiei (constipaţia spastica ).
- nu are o definiţie unanim acceptata; sub acest termen sunt adesea exprimate
        

diferite criterii: scaune mai puţin frecvente, de consistenţa dură, de volum mic, expulzate cu efort sau
incomplet.
a) - se caracterizează prin lipsa completă de activitate motorie a
                 

musculaturii proprii a colonului (atât la nivelul fibrelor circulare interne, cât şi la nivelul celor
longitudinale externe).
Cauzele sunt foarte diferite:
- sedentarismul, lipsa de mişcare, repausul prelungit la pat
- alimentaţia săracă în fibre alimentare;
- obiceiuri alimentare greşite: suprimarea micului dejun.
-"prânz" unic abundent de obicei seara, consum insuficient de lichide, exces de orez;
- stăpânirea voliţionala a reflexului de defecare, corelata mai mult sau mai puţin justificat cu
obligaţii profesionale şi aspecte de convenienţă socială (sentiment de ruşine, şedinţe prelungite, etc.) şi
repetată frecvent are ca urmare scăderea până la dispariţie a reflexului respectiv;

35
- graviditatea - poate interveni prin mai mulţi factori: reducerea mişcărilor peristaltice, inf1uenţe
hormonale, modificări alimentare, medicamente, hipotonia postpartum a muşchilor abdomino-pelvini
- unele medicamente purgativele şi laxativele folosite frecvent, fără discernământ duc la
obişnuinţa, ca urmare slăbeşte acţiunea lor şi favorizează constipaţia, motiv pentru care este necesara
creşterea dozelor;
- înaintarea în vârsta.
Tratamentul constipaţiei atone trebuie instituit după, stabilirea diagnosticului de certitudine prin
investigaţii complete: rectosigmoidoscopie, irigografie, colonoscopie, aceasta deoarece la originea
tulburărilor funcţionale pot sta boli grave care contraindica aplicarea mijloacelor kineto (diverticuli,
tumori, polipi, boli inflamatorii etc.)
Terapia este complexa şi consta din:
 regim alimentar bogat în fibre alimentare, denumite substanţe de balast , acestea stimulează
reactivitatea intestinului accelerând tranzitul. Regimul cuprinde legume crude sau fierte , pâine de
preferinţă intermediara sau graham, fructe crude sau în compoturi (struguri, smochine, curmale, etc.);
 consumul de lichide în cantitate mare
 tratament medicamentos - (laxativele folosite cu intermitenţă)
 tratamentul prin mijloace kineto; kinetoterapia va fi complexă şi va consta din: masaj,
masopunctura, moxibustie,gimnastică respiratorie şi abdominală
Obiectivele tratamentului prin mijloace kineto sunt :
- tonifierea musculaturii peretelui abdominal;
- stimularea activităţii motorii a colonului (secundara scaderii circulaţiei abdominale);
- reglarea activităţii sistemului nervos vegetativ.
Acest tratament se va realiza în 10 şedinţe cu un ritm de 2 pe săptămână . Primele trei şedinţe se
vor rezerva masajului plexului solar, masopuncturii, moxibustiei şi educaţiei respiratorii.
Gimnastica abdominală se începe abia în şedinţa a patra, când pacientul devine mai puţin anxios.
- începe printr-un efleuraj profund localizat în unghiul xifoidian şi


       
        

coboara către hipocondrul drept, stâng şi epigastru, manevrele se vor efectua cu feţele palmare ale
mâinilor. Se vor cauta nodulii subcutanaţi care vor fi fricţionaţi vârful degetelor în sens circular concetric.
Masajul se termina printr-un efleuraj superficial. Concomitent kinetoterapeutul va explica pacienţilor că
aceasta este zona care reflecta stressul lor şi că este foarte probabil ca prin manevrele de masaj să se poată
debloca mecanismele de apărare.
În funcţie de toleranţa subiecţilor se pot aplica manevre de frământat blând al masei intestinale,
insistând în fosa iliacă dreapă (zona cecala) şi în fosa iliacă stânga (zona sigmoidiana). Acest frământat se
va realiza cu pulpa degetelor şi chiar cu extremitatea închisă a pumnului.
- se va adresa musculaturii paravertebrale şi va consta din fricţiuni
 

                 

circulare concentrice executate simetric, simultan în sens ascendent - de la sacru la vertebra C7 (dungi
simetrice paravertebrale) cu scopul de a dispersa nodulii subcutanaţi care se palpează la acest nivel.
Eventualele contracturi musculare se îndepărtează prin masopunctură.
- se începe chiar din primele şedinţe şi consta în învăţarea respiraţiei
  

      
      

abdominale. Eficienta ei în cadrul programului recuperator este cu atât mai mare cu cât toate celelalte
tehnici aveau tendinţa să-l adoarmă pe pacient.
Se va realiza un joc abdomino-diafragmatic susţinut cu amplitudine progresiva. Solicitarea
exteroceptiva manuala a kinetoterapeutului va fi inlocuita de mâinile pacientului. Expiraţiile profunde
acţionează asupra intestinului subţire şi colonului combătând staza intestinală.
- va consta din reeducarea musculara abdominală clasică.



     
              

Exerciţiile vor fi simple pentru a putea fi repetate şi la domiciliu. Asocierea frecventa a


lombalgiilor impune solicitarea sinergica a muşchilor planului anterior şi posterior. Se vor alege succesiv
poziţiile:culcat, patrupedie, aşezat , stând . Ritmul viu şi alternanta dintre poziţiile joase şi înalte va
produce o stimulare a mişcărilor segmentare şi de transport intestinal determinata de variaţiile tonusului

36
peretelui abdominal . Rezultatele pozitive ale acestui tratament apar la circa 2 luni, când se constata
transformări ale morfologiei abdominale ,şi reapariţia tonusului abdominal.
b) Colonul iritabil cu predominanta constipaţiei (constipaţia spastică) – se caracterizează prin
contracţia exagerată a fibrelor circulare din musculatura proprie a colonului pe anumite segmente ale lui.
Etiologie: în producerea bolii au fost incriminaţi mai mulţi factori: componente ereditare sau
familiale,inflamaţii intestinale, alimentaţie săracă în fibre, dar mai ales factorul psihic. La peste jumătate
din pacienţi se pot descoperi stresuri psihice, situaţii conflictuale, surmenaj intelectual, probleme
familiale, toate mai frecvente la femei; la bărbaţi predomina problemele profesionale: suprasolicitări,
concurenţa.
Un factor etiologic posibil este modul de viaţa neregulat şi nefiziologic: alimentaţia neraţionala,
mese neregulate, uz sau abuz de tutun (nicotina influenţează direct motilitatea colinică), alcool,
sedentarism.
În acest context tratamentul instituit va fi complex şi va consta din:
- regim alimentar (idem constipaţia atona);
- tratament medicamentos (antispastice în doze mici, anxiolitice );
- psihoterapie: este necesara lămurirea bolnavului cu privire la relaţia dintre starea psihica şi
funcţia intestinala.
- tratament prin mijloace kinetice - prin instituirea unui program de gimnastica medicala cu
următoarele obiective:
 combaterea spasticităţii la nivelul intestinului gros;
 relaxare generală
Şedinţa de gimnastica medicală va avea următoarea structura:
- partea introductiva - în care se vor executa mişcări active libere ale membrelor şi trunchiului
asociate cu mişcări de respiraţie
- partea propriu-zisa - va consta din exerciţii de gimnastica abdominală, alternând cu perioade
scurte de relaxare abdominală şi generală. Ritmul exerciţiilor va fi lent , iar poziţiile fundamentale joase
(decubite, aşezate). De asemenea se contraindica alternarea poziţiilor joase cu cele înalte, deoarece prin
creşterea tonusului muscular abdominal se poate accentua spasticitatea colonică (data de mişcările
peristaltice).
Cu efect relaxant neuropsihic se poate practica mişcarea sub forma mersului pe jos sau sub forma
unor sporturi: înot, ciclism, turism.
                          

Diskineziile biliare - sunt sindroame biliare caracterizate prin perturbări motorii ale vezicii biliare,
care nu au un substrat anatomic local evident şi care recunosc în etiologia lor cauze variate de ordin
general, local sau visceral.
Conceptul asupra diskineziilor biliare este variabil interpretat în diverse regiuni ale globului.
Aceste afecţiuni sunt privite cu interes în Europa - în special în Franţa, în tara noastra şi în America de
Sud. În S.U.A. insa şi în Anglia sunt minimalizate. Predomina la sexul feminin şi la decada de vârsta 41-50
ani.
Cauze:
- afecţiuni ale organelor de vecinătate (ulcer gastro-duodenal, duodenite, afecţiuni ginecologice):
- tulburări endocrine: tetanie, hiperfoliculinemie, menopauza;
- sindroame nevrotice .
Dischinezia biliară hipotonă - constă în micşorarea tonusului şi a motilităţii vezicii biliare. Ca
urmare conţinutul ei nu va mai fi evacuat la fiecare masă, ci mult mai rar la interval de zile, producând
dureri de hipocondru drept greaţa, vărsături alimentare şi biliare şi eventual diaree.
Tratament:
- regim alimentar cu efecte de stimulare a motilităţii vezicii biliare;
- tratament medicamentos cu prokinetice (stimulatoare ale musculaturii netede);
37
- tratament prin mijloace kinetice constând din: gimnastica medicala şi masaj.
Obiectivele gimnasticii medicale vor viza:
- tonifierea musculaturii peretelui abdominal;
- stimularea motilităţii veziculei biliare;
- combaterea dereglărilor neurovegetative.
Structura lecţiei de gimnastica medicala este aceeaşi ca şi în cazurile precedente. În partea propriu-
zisa se vor executa exerciţii de gimnastica abdominală şi de respiraţie diafragmatica, care au un foarte bun
efect colecistokinetic.
Programul de gimnastica se va realiza mai ales din poziţia de decubit lateral drept, care reprezintă
o postura de drenaj biliar .
Masajul - va fi stimulant şi evacuant şi va consta din: efleuraj destul de puternic efectuat de la
stânga spre dreapta şi în sus. Se va continua cu manevre de frământat ale conţinutului abdominal, la
început moderat, apoi puternic, fără însă să apăra durerea. Se trece apoi la masajul flancului şi
hipocondrului drept, acţionând de la dreapta spre stânga pană la linia mediana, căutând să se ajungă cât
mai profund în abdomen până sub coaste.
Diskinezia biliară hipertona - se caracterizează prin contracţia continuă, uşor dureroasa a vezicii
biliare, care se exacerbează după ingestia alimentară, mai ales când prânzul conţine grăsimi vegetale sau
dulciuri concentrate.
Tratamentul va consta din:
 regim alimentar fracţionat în mese mici, repetate;
 tratament antispastic;
 tratament prin mijloace kinetice, respectiv din masaj calmant. Se pot folosi de asemenea
cu succes tehnicile de relaxare (Jacobson şi Schultz).

- este o afecţiune hepatica reversibilă care apare la consumatorii cronici de


            

etanol, obezi sau persoanele cu diabet zaharat insulino-independent. Ea consta în depozitarea de acizi
graşi în hepatocit datorită aportului caloric exagerat.
Tratamentul consta în:
 abstinenţa de la alcool;
 regim hipocaloric cu excluderea lipidelor animale;
 tratamentul corect corect al diabetului (în eventualitatea coexistetei cu acesta)
 tratamentul prin mijloace kineto, care va urmări accelerarea metabolizării rezervelor de acizi
graşi dispuşi în ficat. Programul de gimnastică medicală nu va fi ţintit pe anumite grupe musculare, ci va
avea în vedere efectuarea exerciţiilor fizice cu caracter general

 
     
 
 
           
            
    

Peretele abdominal prezintă în mod fiziologic puncte de minimă rezistenţa , aşa-numitele "puncte
herniare" situate la nivelul liniei albe, ombilicului şi în zonele ingino-crurale. Creşterea frecventă a
presiunii intraabdominale determinată mai ales de exercitarea unei profesiuni (trompetişti,suflători în
sticlă pentru modelara ei, hamali etc.) determină cedarea acestor puncte şi exteriozarea unor organe,
ligamente sau a grăsimii properitoneale din cavitatea abdominală sub tegument producând hemii.
Uneori cedarea peretelui abdominal are loc în zone cu rupturi accidentale sau secţionări operatorii
ale muşchilor abdominali sau ale fasciilor; în aceste situaţii se produc eventraţii.
Cunoscându-se aceste aspecte, astăzi se incearca pe cât posibil evitarea inciziilor chirurgicale
longitudinale, preferându-se cele transversale.
Tratamentul în cazul herniilor şi eventraţiilor va fi bineînţeles chirurgical. După aceea se va
efectua un tratament prin mijloace kinetice, constând din gimnastica abdominală şi masaj.
Gimnastica medicala va urmări refacerea tonusului peretelui abdominal. Programul va fi condus
cu prudenţa, evitându-se eforturile intense, care ar putea creşte presiunea în abdomen (exerciţiile active
38
vor creşte progresiv în intensitate).
Masajul - constituie un mijloc eficient de recuperare a elasticităţii ţesutului şi de prevenire a
cicatricelor cheloide şi a aderenţelor periviscerale.
                                                          

                                                   

                                   

Afecţiunile aparatului urinar se manifesta clinic foarte diferit. Cele mai expuse sunt femeile,
deoarece conţinutul visceral pelvian este mai vulnerabil prin surmenajul produs de sarcina, prin carentele
hormonale (menopauza) şi prin suprasolicitările cotidiene. Ca urmare se produc disfuncţii reprezentate de
: polakiurie, micţiuni imperioase, incontinenta urinară de efort disurie. Toate acestea beneficiază cu bune
rezultate şi de tratament prin mijloace kinetoterapice.
- se caracterizează prin micţiuni frecvente, fără pierderi urinare .


        

Etiologie:
- infecţii urinare inflamatorii vezico-uretrale;
- cistite virale;
- obiceiuri micţionale greşite dobândite în copilărie;
- tuberculoza renala;
- polakiurie psihogena;
- relaxarea planşeului pelvin;
- sarcina, etc.
Atitudinea terapeutică : când exista o infecţie urinară se produce o reducere a capacităţii vezicale
datorită hipersensibilităţii vezicale secundare. Deci, mai întâi, vom trata energic infecţia prin antiseptice
urinare şi antibiotice generale. Daca infecţia este exclusa trebuie eliminat obstacolul micţional
foarte adesea responsabil de polakiurie.
În celelalte cazuri se instituie un program de reeducare vezicala compus dintr-un
reantrenament micţional şi eventual şedinţe de biofeedback vezical.
- se produc în cazul unei instabilităţi vezicale.
       

   

Deoarece cele mai multe mictiuni imperioase sunt de cauza neprecizata (idiopatice),
trebuie făcut apel la: reeducarea micţională; electro-stimularea funcţională; biofeedback;
medicaţie anticolinergică şi câteodată la ά - stimulante.·
Cele mai bune rezultate se obţin prin aplicarea metodei kineto - de reeducare vezicala.
Electrostimularea are drept contraindicaţie tulburările de comportament şi va fi totdeauna
precedata de câteva şedinţe de relaxare şi de kineroterapie perineala. Când instabilitatea vezicala
este importanta se va prescrie în paralel şi medicaţie anticolinergică câteodată asociate
imipranina, timp de 6 săptamâni.
În faza de întreţinere alternam două săptămâni de medicamente cu două săptămâni de
electrostimulare.
După 3 luni, când controlul cistomanometric confirma rezultatul pozitiv, medicaţia şi
reeducarea se vor diminua treptat.
- se produce legata strict de efort. Pierderile urinare sunt
       
        

  

declanşate în ordine descresditoare de : strănut, tuse, sărituri, ras şi mai rar de mersul rapid şi
schimbarea poziţiei.
Cauzele posibile
- sarcina şi lauzia;
- cistocel;
- menopauza prin hipoestrogenie; .
- boli care produc creşterea presiunii intraabdominale (astm, bronşita cronica, tumori
abdomino-pelviene, fibroame uterine mari, obezitate );
39
- creşterea activitatii sportive responsabila de slăbirea gradientului presiunii uretro-
vezicale: (tenis, jogging, gimnastica aerobica ).
Atitudinea terapeutica - depinde de: cauza., vârsta, stare generala, gravitatea simptomelor
şi de leziunile ginecologice asociate.
Daca factorul dominant este hipotonia uretrala - se contraindica intervenţia chirurgicala.
Tratamentul se orientează spre ά - stimulante însoţite sau nu de estrogenoterapie locala sau
generala.
Kinetoterapia perineala este ineficienta şi ne vom orienta către electrostimulare
funcţională în anternanţă cu terapia medicamentoasa amintita.
               


                             

Poziţii de lucru:
1. pe masa ginecologica
 bazinul în retroversie;
 coapsele în flexie depăşind 1000;
 coapsele în abducţie maximala aproape de 450
 genunchii flectaţi la 90°.
2. fără masa ginecologică (preferata de multe paciente):
 decubit dorsal cu o perna semicilindrica care va permite o relaxare musculara buna, care
uşurează abducţia.
3. ginecologica a lui Sims:
- pacienta se găseşte în decubit lateral stâng;
- membrul inferior stand întins;
- membrul inferior drept în flexie a gambei pe coapsa şi a coapsei pe bazin.
Exerciţii pregătitoare
Exerciţiile de reeducare pelvi-perineale trebuie să tina cont de faptul că deficitele musculare
perineale se asociază frecvent cu tulburări de statica vertebrala. Aşadar tratamentul kinetic va fi instituit
după un examen fizic complet şi corect. Este fundamental ca exerciţiile să fie realizate pe un bazin în
retroversie.
În cazul în care bazinul este anteversat trebuie să repoziţionăm coloana lombo-sacrată prin
exerciţii de gimnastica medicala.
Este binecunoscut ca la primele şedinţe, teama de durere exacerbează anteversia bazinului. De
aceea se vor practica exerciţii de elongare a adductorilor, adesea foarte retractaţi la începutul
tratamentului.
Pacienta în decubit dorsal realizează o abducţie; în momentul depărtării maxime a genunchilor îi
cerem să facă retroversia bazinului expirând, apoi ea apropie gambele, anteversand bazinul şi asociind o
respiraţie abdominală.
Exerciţii activ-voluntare cu kinetoterapeutul
Se vor executa cu mănuşi chirurgicale; exerciţiile vor fi blânde , deoarece sunt practicate de femei
post-partum imediat sau după intervenţii chirurgica1e.
Kinetoterapeutul poate obiectiva contracţia fasciculelor musculare profunde, doar prin tuşeu
vaginal. Degetele intravaginale vor fi flectate la maximum. El va cere pacientei să stranga vaginul ca
pentru a opri emisia de urina sau gaze. Urmează o contracţie vizibila resimţită de terapeut.
    


    
 

       

Se vor practica 60 de contracţii spaţiate în 3 şedinţe pe zi în serii de cate 20, timp de 3


luni, pornind din poziţia ginecologica modificata a lui Sims. O mana va fi aşezata pe centrul
tendinos al perineului şi cealaltă pe regiunea parazita pentru a verifica contracţia perineala.
40
Exerciţiile perineale constau în:
 relaxări complete musculare pelvine;
 contracţii rapide cu durata de 1''
 contracţii menţinute timp de 6 " urmate de relaxare cu aceeaşi durata;
 contracţii perineale etajate pornind de jos în sus.

     
  


 
       

S-a constatat că întreruperile în mai multe reprize ale jetului micţional, nu dau rezultatele
scontate, ele fiind chiar contraindicate când exista şi disurie. Se prefera o singura oprire a
jetului, odată pe zi, dimineaţa la trezire cu vezica plina. Aceasta permite pacientei un control
obiectiv al calităţii musculaturii sfincteriene după reeducare. Ea va nota calitatea, întreruperii
voluntare acţiunii, calitate care va fi cotata în cinci stadii:
1. oprire neta, puternica, prompta la mijlocul micţiunii.
2. oprire neta, puternica la începutul sau sfârşitul micţiunii.
3. scădere a jetului, cu oprire la sfârşitul micţiunii .
4. scădere a jetului fără oprire.
5. nici un efect, jetul fiind continuu.
Astfel pacienta va putea urmări evoluţia exerciţiilor sale personale de contracţie
sfincteriană. S-a observat ca reapariţia tulburărilor urinare coincide adesea cu modificarea
răspunsului sfincterian în tentativele de micţiuni fracţionate.
se realizează prin exerciţii cu dispozitive


   

               
 


intravaginale sau intraanale. Aceste dispozitive sunt reprezentate de tuburile şi conurile


intravaginale şi bujiile intraanale.

- reprezintă obiectivizarea unei funcţii fiziologice, care nu poate fi


          

corticalizată de către subiect.


El este folosit în descoperirea anomaliilor prin mijloace naturale de autocorecţie. Aceasta
tehnica propune o mişcare specifica, ce poate corecta o anomalie funcţionala. Corecţia naturala
se face prin utilizarea de semnale senzoriale vizuale şi auditive.
Se cunoaşte că pot exista tulburări de spasticitate, de diskinezie sau pareze. La numeroşi
pacienţi, mişcările chiar prezente, se fac cu greutate, lentoare sau ezitări. Subiectul a pierdut
elementele esenţiale de control senzorial, având fie a eroare de detecţie, fie o eroare de corecţie.
Anumiţi muşchi disfuncţionali pot fi stimulaţi prin retracontrol. Relaţia obiectiva între starea
funcţionala a unei activităţi musculare şi corespondenta să electrica permite utilizarea
semnalelor provenite de la un EMG. Acestea sunt elementele de feedback ce reflecta
amplitudinea contracţiei şi viteza de execuţie a mişcării voluntare. Circuitul electronic extern -
prin semnale vizuale sau sonore furnizează pacientului retrocontrolul. Acest feedback reprezintă
un ajutor posibil şi progresiv de reînvăţare a performantei motrice. când reactivarea mişcării
voluntare este realizata, controlul extern tinde să dispară şi pacientul realizează mişcarea cu
coordonatele aşteptate: coordonare, amplitudine şi viteza.
                  

Este un procedeu terapeutic recomandat în incontinenta urinară, care după numeroşi ani
de cercetare a permis - în ultimul timp - desprinderea câtorva concluzii:
- poziţia electrozilor este fundamentala; corectitudinea plasărilor asigura simultaneitatea
vârfului de tensiune cu stimulul;
- variaţiile individuale la stimulul electric depind de calităţile musculaturii striate şi mai
puţin de vârsta pacientei.
Se vor stimula prin electrozi intravaginali rădăcinile sacrate S2 şi S3
Rădăcina S2 conduce sensibilitatea perineului şi permite controlul sfinterian. Acţiunea
S2 controlează şi rotaţia extern a gambei şi flexia piciorului.
41
Rădăcina S3 - reprezintă principala inervaţie a activităţii viscerelor din cavitatea pelvină,
acţionând asupra defecaţiei, micţiunii erecţiei şi continentei scaunelor şi urinii.
Se utilizează curenţi bifazici de joasa frecventa (20-50 Hz) cu o durata a stimulării de 0.2
ms.
Durata stimulării recomandata de majoritatea autorilor este de 20 minute.
Efecte secundare
- senzaţii dezagreabile, furnicături;
- dureri pelvine şi perineale datorate muşchilor neantrenaţi;
- iritaţia mucoasei vaginale;
- fatigabilitate cu astenie la unele femei.
consta - după cum am văzut într-o tulburare a coordonării
                     

dintre contracţia vezicii urinare şi relaxarea perineo-sfinteriană în momentul micţiunii. Cauzele


acestei disfuncţii sunt imaturitatea vezicala sau tulburări comportamentale. Diagnosticul se
stabileşte cu dificultate şi implica o aparatura complexa. Cistomanometria cuplata cu
electromiograma (EMG) evidenţiază o activitate persistenta a sfincterului uretral în timpul
micţiunii.
Tratamentul prin reeducare îşi propune:
1. corectarea tulburărilor de cerinţă.
2. reeducarea comenzii voluntare.
3. întocmirea calendarului micţional.
..

42